Relatia Dintre F.m.i. Si Tarile Central Si Est Europene
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Fondul Monetar Internațional și politica acestuia
1.1. Crearea și scopul Fondului Monetar Internațional
1.2. Organizarea Fondului Monetar Internațional
1.3. Funcțiile Fondului Monetar Internațional
1.3.1. Supravegherea
1.3.2. Ajutor financiar
1.3.3. Asistența tehnică
1.4. Structura financiară F.M.I.
1.5. Constituirea resurselor F.M.I.
1.6. Țările membre ale Fondului Monetar Internațional
1.7. Principiile utilizate în acordarea de facilități de finanțare
1.8. Politicele de finanțare ale Fondului Monetar Internaționa
1.8.1. Politica tranșei de rezervă și politica tranșelor de credit
1.8.2. Aranjamentele stand-by
1.8.3. Facilitarea de finanțare extinsă
1.8.4. Linia de credite extinse
1.8.5. Facilitatea pentru transformare sistemica (FTS)
1.8.6. Facilitatea de finantare compensatorie (CFF) Error! Bookmark not defined.
Capitolul 2. Politici implementate de FMI în țările central și est europene
2.1. Implicarea Fondului Monetar Internațional
2.1.1. Asistența financiară acordată Bulgariei
2.1.2 Asistența financiară acordată Republicii Cehe și Croației
2.1.3. Asistența financiară acordată Estoniei
2.1.4. Asistența financiară acordată Letoniei
2.1.5. Asistența financiară acordată Lituaniei
2.1.6. Asistența financiară acordată Poloniei
2.1.7. Asistența financiară acordată Slovacia și Slovenia
2.1.8. Asistența financiară acordată Ungariei
2.2. Elemente comune în situația țărilor central și est europene la începutul tranziției
2.2.1. Moștenirea comunistă
2.2.2. Criza economică și contextul politic
2.3. Tranziția țărilor central și est europene la economia de piață
2.3.1. Politici de reformă
Capitolul 3. Relația României cu Fondul Monetar Internațional
3.1. Cadrul general al relațiilor României cu FMI
3.2. Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar Internațional
3.3. Supraveghere și Consultări anuale
3.3.1. Consolidarea practicilor de supraveghere
3.4. Asistența tehnică acordată României
3.5. Asistența financiară
3.5.1. Aranjamentele stand-by încheiate înainte de 1999
3.5.2. Aranjamentul stand-by 2001-2003
3.5.3. Aranjamentul stand-by 2004-2006
3.5.4. Aranjamentul stand-by 2009-2011
3.5.5. Aranjamentul stand-by 2011-2013
3.5.6. Aranjamentul stand-by 2013 – 2015
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Tema lucrării mele de licență se intitulează ”Relația dintre FMI și țările central și est europene” si este rezultatul unei curiozități intelectuale, formată în urma cursurilor din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Galați. Motivul alegeri aceste teme constă în faptul că Fondul Monetar Internațional a reprezentat și încă reprezintă una din principalele instituții financiare internaționale care s-a implicat în tranziția țărilor fost comuniste. FMI a jucat un rol important în modelarea economiei globale, încă de la sfârșitul al doilea război mondial.
FMI-ul este înființat ca o instituție permanentă, însărcinată să mentină o funcționare armonioasă a Sistemului Monetar Internațional. Afluxul de noi state membre la începutul tranziției a fost o provocare uriașă la FMI atât operațional și intelectual. FMI a fost implicat îndeaproape cu regiunea de atunci, oferind un mix de consiliere în domeniul politicii, a programului de creditare și de formare specializată și asistență tehnică în funcție de nevoile țării.
În ultimii 25 de ani, fostele țări comuniste din Europa au cunoscut o transformare dramatică în urma reintregrării lor în economia mondială. Dar misiunea de a construi economii de piață complete a fost de la început dificilă și îndelungată. Liberalizarea comerțului și a prețurilor s-a produs repede, dar reformele instituționale precum guvernanța, politica în domeniul concurenței, piețele forței de muncă, privatizarea și restructurarea întreprinderilor adesea au întâmpinat dificultăți din interese. Presiunea piețelor financiare a propus, în special din partea Fondului Monetar Internațional, generalizarea politicilor de austeritate, creatoare de situații sociale discordante, însoțite de dezechilibre, cum ar fi șomajul, corupția, apariția și intensificarea economiei subterane, guvernele concurând între ele în încercarea de a convinge piețele financiare externe de soliditatea economiilor locale în vederea integrării în sisteme economice concurențiale, în speță, Uniunea Europeană.
În prezent, cele mai multe state din Europa Centrală și de Est sunt pe deplin economii de piață funcționale, cu o macroeconomie stabilă, instituții puternice și nivelul veniturilor care s-au apropiat de cele cu ale Occidentului.
Acest proiect se dorește a fi o prezentare a politicilor împlementate de FMI în regiuniea central și est europeană, în special în România, pentru tranziția acestora la o economie de piață.
Primul capitol prezintă principalele elemente definitorii ale Fondului Monetar Internațional, având ca scopuri principale asigurarea stabilității financiare a bunului public global și constituirea unui mecanism de consultare și colaborare în problemele monetare internaționale prin intermediul unei instituții permanente; și împrumutarea țările membre cu fonduri valutare atunci când este necesar, cu titlu temporar și în măsuri de siguranță adecvate, în vederea reducerii dezechilibrelor valutare din balanțele de plății externe. Conține structura financiară a Fondului, principalele misiuni care constau în supraveghere, ajutorul financiar și asistența tehnică. Asistența financiară structurează principalele tipuri de împrumuturi și credite acordate de Fondul Monetar Internațional țărilor care au dificultăți în echilibrarea balanței de plăți.
Al doilea capitol expune succint relația Fondului cu țările central și est europene în special rolul care l-a avut în tranziția țărilor fost comuniste la o economie de piață. Analizează impactul și promovarea politicilor de reformă asupra statelor membre și asistența financiară acordată de FMI.
Al treilea capitol cuprinde modul de acțiune al Fondului Monetar Internațional în Romania, performanțele economice ale România sub acordurile încheiate cu FMI și asistența tehnică. Insistența FMI asupra măsurilor restrictive (reducerea șomajului, datoriei publice și a deficitului bugetar) a avut ca obiectiv principal controlarea masei monetare si comprimarea acesteia în direcția macrostabilizării și a diminuării inflației.
În urma colaborării avantajoase cu Fondul, țările central și est europene au devenit mai competitive, iar FMI a fost întotdeauna capabil să se adapteze în mod flexibil la noile provocări și a ajutat gestionarea provocărilor generate de integrarea economică și financiară a economiilor central și est europene în economia globală.
Capitolul 1. Fondul Monetar Internațional și politica acestuia
Crearea și scopul Fondului Monetar Internațional
Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) a fost conceput ca o instituție pentru promovarea cooperări monetare între țările membre și a stabilității valutare, stabilirea unui sistem multilateral de plăți internaționale, echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor membre ș.a.. F.M.I. este cel mai important organism de cooperare în domeniul valutar-financiar. Este o organizație interstatală ce joacă un rol major în lumea contemporană în sprijinul țărilor care se confruntă cu dificultăți economice și de asigurare a echilibrului balanței de plăți.
În iulie 1944 la Bretton-Woods, SUA, Conferința Monetară și Financiară a marcat atât confirmarea unor noi principii cât și înființarea organismelor care să concure la realizarea acestora. Aceste organisme sunt Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), care împreună cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare, Societatea Financiară Internațională, Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor și Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferențelor, formează Grupul Băncii Mondiale. În cadrul sistemului monetar internațional, rolul principal al Fondului Monetar Internațional prevede că o țară poate deveni membru B.I.R.D. numai în momentul care aceasta devine mai întâi membru F.M.I..
Pentru a-și putea începe activitatea, F.M.I. avea nevoie de acordul unui număr de țări ale căror cote de participare ale capitalului organismului să însumeze cel puțin 65% din acesta.
Această cerință a fost îndeplinită în mod oficial la data de 27 decembrie1945, când 29 de state au ratificat statutul său, dar activitățile sale financiare au început la 1 martie 1947,atunci fiind invitate să participe toate statele independente.
Principalele scopuri ale Fondului Monetar Internațional sunt:
să asigure stabilitatea financiare a bunului public global;
să constitutie un mecanism de consultare și colaborare în problemele monetare internaționale prin intermediul unei instituții permanente;
facilitarea creșterii comerțului internațional, promovând astfel crearea de locuri de muncă, sporirea economică și reducerea sărăciei;
promovarea stabilitatății cursurilor valutare și un sistem deschis de plăți internaționale;
și împrumutarea țările membre cu fonduri valutare atunci când este necesar, cu titlu temporar și în măsuri de siguranță adecvate, în vederea reducerii dezechilibrelor valutare din balanțele de plății externe.
Organizarea Fondului Monetar Internațional
Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu o societate pe acțiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de administrație), un director executiv și două comitete ale Consiliului guvernatorilor.
Consiliul Guvernatorilor reprezină organul conducător al Fondului Monetar Internațional. Acesta este compus dintr-un guvernator și un supleant din țările membre, desemnați pe cinci ani. Consiliul Guvernatorilor își alege un președinte al său și își autorizează o parte din puteri directorilor executivi. Există 20 directori executivi:
5 de la țările cu cotele cele mai mari;
15 de la celelalte țări membre, fiecare aparținând de un grup de țări membre.
România face parte din grupul țărilor Iugoslavia, Israel, Cipru, Olanda, iar reprezentantul Olandei este director executiv.Directorii executive aleg directorul general al Fondului Monetar Internațional care, pe baza unui consens, este dintr-o țară europeană.
Numărul de voturi este direct proporțional cu mărimea cotei de participare, astfel: 250 de voturi din oficiu pentru fiecare membru și, în plus,se adaugă câte un vot pentru fiecare parte din cotă, echivalentă cu 100.000 $.
Deciziile se adoptă cu 80% din puterea totală de vot. Statele Unite ale Americii dispun de drept de veto, în baza proporției de 17% din dreptul de vot, dobândită prin propiile cotizații și cel mai puțin deținând Tuvalu în proporție de 0,03%.
Funcțiile Fondului Monetar Internațional
Fondul Monetar Internțional are trei misiuni principale de îndeplinit în mandatul său: supravegherea, ajutorul financiar și asistența tehnică.
Supravegherea
Supravegherea prezintă două aspecte principale: supravegherea bilaterală (evaluarea și consilierea cu privire la politicile fiecarei țară membră) și supravegherea multilaterală (monotorizarea economiei mondiale).
Supravegherea bilaterală stabilește dacă politica și evoluția economică a fiecărui stat membru sunt de natură să favorizeze o creștere durabilă și să asigure stabilitatea internă și externă.Făcând aceasta, Fondul caută să ofere un sistem de prevenire capabil să semnaleze pericolele ce se profilează și să definească măsurile de precauție necesare.
Ajutor financiar
Fondul Monetar Internațional este o instituție bazată pe cooperare, în cadrul căreia guvernele țărilor membre acordă un ajutor financiar temporar oricărui stat membru pentru corectarea problemelor care au stat la baza dificultăților sale privind balanța de plății. Ajutorul financiar ia forma de credite și împrumuturi pe care F.M.I. le acordă țărilor cu dificultăți în echilibrarea balanței de plăți. Conform International Financial Statistics, la 31 octombrie 2014, F.M.I. avea de remis credite și împrumuturi în valoare de 85,192.0 milioane DST, adică circa 125 miliarde USD repartizate cum urmează:
Tabel 1.1 Totalitatea creditelor și împrumuturilor octombrie 2014 (mil. DST)
Sursa: International Financial Statistics, 2014
Asistența tehnică
Asistența tehnică reprezintă una din activitățile de baza ala F.M.I. Aceasta este gestionată la sediul din Washington DC., printr-o rețea de nouă centre regionale de asistență tehnică (CAT), șapte centre regionale de formare și programe, opt fonduri fiduciare de actualitate, și numeroase activități bilaterale sprijinite de donatori.
Asistența tehnică pune la dispoziția membrilor săi o gamă largă de domenii, cum ar fi băncile centrale, politica monetară și de schimb, politica fiscală și administrație, precum și statisticile oficiale. Aproximativ 80% din asistența tehnică a FMI este destinată țărilor sărace și țărilor în curs de dezvoltareîn special în Africa Subsahariană și Asia. Țările post-conflict sunt principalii beneficiari. FMI oferă, de asemenea, asistență tehnică care vizează consolidarea arhitecturii sistemului financiar internațional, consolidarea capacităților de elaborare și punere în aplicare a programelor de reducere a sărăciei și de creștere, precum și sprijinirea țărilor sărace îndatorate în reducerea datoriilor și management.
Structura financiară F.M.I.
DST (Drepturi Speciale de Tragere) este o lichiditate internațională, creat de Fondul Monetar Internațional în 1969 pentru a suplimenta rezervele oficiale ale țărilor membre. Valoarea sa este bazată pe un coș cu patru monede internaționale cheie, și DST-ul poate fi schimbat pe monede liber utilizabile. Din 17 martie 2015, 204 milioane DST au fost create și alocate membrilor (echivalentul a aproximativ 280 miliarde de dolari, 248 miliarde euro).
DST–ul a fost creat de FMI în 1969 pentru a sprijini sistemul cursului de schimburi fixe Bretton Woods. Inițial valoarea DST-ului era echiventă cu 0,88867 grame de aur, fiind la momentul respectiv echivant cu un dolar. În 1973, după prăbușirea sistemului de la Breton Woods, DST-ul a fost redefinit ca un coș de valute cu cinci valute cu vocație internațională: dolarul american (40%), marca germană (21%), yenul japonez (17%), franc francez (11%) și lira sterlină (11%). La 1 ianuarie 1999,marca germană și francul francez a fost înlocuit cu euro, DST-ul fiind format doar din pantru componente: euro (34%), yenul japonez (11%), lira sterlină(11%) și dolarul american (44%).
Conform FMI, Consiliul de Administrație a decis modificarea structurii coșului valutar care formează DST-ul. De la 1 ianuarie 2011, ponderea dolarului va fi de 41,9%, euro 37,4%, lira sterlină 11,3% și yenul 9,4%.
Constituirea resurselor F.M.I.
Majoritatea resurselor pentru creditele acordate de FMI sunt asigurate de țările membre, prin plata cotei inițiale, stabilită de Fond. Aceasta poartă denumirea de cotă de subscripție sau cotă parte, exprimată în dolari sau echivalent DST.
Mărimea cotelor se stabilește în funcție de volumul producției naționale, de valoarea comerțului exterior al țării respective, de venitul național, de rezervele de aur și dolari,etc.; mai exact se bazează pe dimensiunea sa relativă în economia mondială.După aderarea la Fondul Monetar Internațional, o țară plătește până la un sfert din cota de subscriție în formă de valută străină (cum ar fi dolarul american, euro, yenul, lira sterlină) sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) și cele trei sferturi rămase sunt plătite în monedă națională. Acestea devin proprietatea fondului și sunt utilizate în conformitate cu dispozițiile statutare. În plus, împrumuturile oferă o completare temporară a resurselor cotelor de subscriție și permit Fondului să ofere sprijin financiar excepțional membrilor săi în timpul crizei economice globale.
Revizuirea cotei are două părți:
• o parte proporțională prin care fiecare țară primește același procentaj de creștere pe care îl aplică cotei existente;
• o parte selectivă prin care, fiecare țară primește o majorare proporțională cu cota calculată.
Cotele sunt revizuite la intervale de 5 ani pentru reflectarea schimbărilor. În 2010, a paisprezecea revizuire generală a cotelor a fost finalizată, iar membrii FMI au stabilit că resursele cotelor FMI ar trebui dublate la 476,8 miliarde DST.
O revizuire completă a cotei curente a fost finalizată în Ianuarie 2013, atunci când Comitetul executiv a prezentat raportul Consiliului guvernatorilor. Rezultatul acestei revizuiri vor forma o bază pentru Comitetul executiv pentru a conveni asupra unei noi formule a cotei, ca parte a cinsprezecea revizuire. Consiliul guvernatorilor a stabilit un termen limită până în ianuarie 2015 pentru completarea a cinsprezezecea revizuire generală a cotelor..
Totalul acestora, în momentul intrării în funcțiune a FMI era de 7 miliarde USD.
Tabel 1.2. Resursele contului general al F.M.I. (în miliarde DST)
Sursă: IMF's Financial Resources and Liquidity Position, 2012 – October 2014;
Membrul care deține cel mai mare procent este Statele Unite ale Americii, cu o cotă de curentă 42,1 miliarde DST (aproximativ 65 miliardare dolari) iar procentul cel mai mic este deținut de Tuvalu, cu o cotă curentă de 1,8 milioane DST (aproximativ 2.78 milioane dolari).
Țările membre ale Fondului Monetar Internațional
Statutul FMI împarte membrii în două categorii: membrii originali (țările participante la Conferința de la Bretton Woods din anul 1944 care au dobândit calitatea de membru înainte de 31 decembrie 1945) și alți membri. Calitatea de membru al Fondului Monetar Internațional este deschisă oricărei țări care se angajează să respecte obligațiile din statutul abordat.
Statutul FMI stabilește ca obligațiile generale ale membrilor următoare:
Țările membre se angajează să nu aplice restricții asupra efectuării plăților curente. FMI promovează liberalismul în schimburile și cooperarea internațională, dar statutul prevede că o țară membră poate să mențină restricții pe o perioadă tranzitorie nedefinită ca durată;
Țările membre nu permit unei agenții fiscale să se implice în aranjamente privind discriminarea monedei sau de multiplicare a practicilor monetare;
Țările membre se angajează să asigure convertibilitatea la cerere a soldurilor în monedă proprie deținute de alte țări membre și provenite sau necesare tranzacțiilor curente. Convertirea soldurilor în monedă națională deținute de alte țări membre nu este obligatorie, atunci când convertibilitatea este restrânsă;
Țările member își asumă obligația să furnizeze informații privind deținerile oficiale și particulare de aur, mijloace de plată internationale, evoluția importurilor și a exporturilor, balanța de plăți, investiții străine, produsul intern brut, indicele prețurilor, cursul de schimb, controlul schimburilor. FMI colectează informațiile economice, monetare și financiare necesare pregătirii studiilor de fundamentarea politicilor și strategiilor țărilor membre.
Țările se angajează să consulte și să colaboreze celelalte țări membre, în cazul în care mențin sau aplică restricții la tranzacțiile internaționale;
Țările membre se angajează să consulte și să colaboreze cu FMI și cu alți membri, în domeniul politicii activelor de rezervă, al lichidității internaționale și în promovarea DST în calitate de activ rezervă al sistemului valutar.
Țările membre ale Fondului Monetar Internațional au următoarele drepturi:
dreptul de a efectua tranzacțiile și operații cu Fondul Monetar Internațional;
dreptul de a cumpăra sume în valute liber utilizabile sau în DST în schimbul unor sume echivalente în moneda națională în vederea echilibrării balanței de plății.
dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în cadrul FMI;
poate să primească alocații de DST;
dobândește dreptul de aderare la Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltate.
Principiile utilizate în acordarea de facilități de finanțare
Principiile care stau la baza accesului țărilor membre la resursele FMI se constituie în:
Acces egal la resursele Fondului Monetar Internațional;
Statutul FMI nu face deosebiri între țările membre în ceea ce privește accesul la resursele financiare ceea ce înseamnă că fondurile sunt puse la dispoziția țărilor membre în mod uniform. Țările membre utilizează resursele pe pe baza principiului tratamentului egal și nediscriminatoriu în vederea realizării politicilor economice și sociale.
Utilizarea resurselor FMI pe baza condiționalității;
Solicitarea accesului la resursele FMI o constituie împrumuturile acordate cu scopul de a restabili echilibrul balanței de plăți.Principiul condiționalității se referă la faptul că țara membră care solicită un credit de la FMI va acționa în direcția eliminării dezechilibrului balanței de plăți.
Dacă dezechilibrul extern se datorează unor factori temporari care determină scăderea încasărilor din exporturi țara membră se angajează să aplice anumite politici economice în vederea restabilirii echilibrului. În cazul unui dezechilibru determinat de modificarea structurii comerțului exterior, de cererea internă excesivă, de reducerile intrărilor nete decapital sunt necesare schimbări profunde în politicile și programele pe care le aplică țara membră.
Pentru obținerea fondurilor, o țară membră trebuie prezinte într-o scrisoare de intenție a guvernului către Consiliul Executiv al FMI obiectivele și programele elaborate de aceasta. Politicile și măsurile pe care urmează să le implementeze țara membră cu sprijin financiar de la FMI necesită o stabilire pe termen mediu pentru a asigura o creștere economică durabilă, sporirea productivității muncii și a veniturilor.
Pentru elaborarea unui program menit să elimine un dezechilibru pentru care a solicitat acces la fonduri, țările membre trebuie să urmărească în principal: creditele bancare, deficitele bugetare, produsul intern brut, rezervele internaționale. Pentru încheierea unui aranjament stand-by, țara membră trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a exista certitudinea că resursele FMI se vor utiliza pentru realizarea politicilor elaborate.
Situația balanței de plăți are influență decisivă asupra accesului la sursele de finanțare;
Resursele financiare sunt acordate de către statutul FMI în funcție de situația balanței de plăți externe a unei țări membre. Membrii sunt sprijiniți de asistența financiară a Fondului Mondial Internațional pentru a corecta dezechilibrele din balanțele de plăți. În același timp, Fondul Monetar Internațional susține programele ce se aplică de țările membre și pe seama asistențeifinanciare din alte surse, respectiv creditori privați, oficiali sau în calitate deintermediari ce asigură redistribuirea fondurilor de la țările cu surplus la țările cudeficit al balanței de plăți.
Accesul la resursele FMI trebuie să fie liber;
Pe baza acestui principiu, țările membre își realizează operațiile cu FMI la inițiativa acestora. Conform mențiunilor din statutul FMI, relațiile unei țări membre cu Fondul Monetar Internațional se derulează la cererea țării respective. Din acest principiu rezultă preogativele indepedenții țărilor membre asupra politicilor economice și financiare. Recunoaștere autonomiei țărilor membre în formularea și fundamentarea politicilor economice nu exclude examinarea a programelor și politicilor țărilor membre.
Politicele de finanțare ale Fondului Monetar Internațional
Politicele și facilitățile de finanțare ale FMI au ca scop permiterea țărilor membre să-și remedieze dezechilibrele temporare, nu fundamentale, ale balanțelor lor de plăți. Potențialele facilități de finanțare ale Fondului Monetar Internațional se împart în cinci categorii:mecanisme obișnuite sau trageri normale, facilități speciale de finanțare, facilități de finanțare destinate țărilor cu produs intern brut pe locuitor redus și facilitate de finanțare administrate de FMI.
Țările membre pot cumpăra suma de la FMI în schimbul unor sume echivalente în monedă proprie sau DST în momentul care înregistrează un deficit al balanței de plății și au nevoie de o sumă în valută pentru acoperirea deficitului, au rezervele internaționale epuizate sau activitatea economică este în scădere. La termenul de rămbursare țările își răscumpără suma în monedă proprie prin intermediul sumelor în valută sau în DST. Astfel de operații nu sunt considerate relații de credit între țara membră și FMI deoarece nu au la baza dobânzii plătite sau termene de rambursare.
Mecanismul cumpărătorilor și al răscumpărătorilor trebuie să parcurgă următorii pași:
țara membră declarată eligibilă pentru utilizarea resurselor FMI printr-o anumită politică își manifestă opțiunea pentru o monedă pe care dorește să o cumpere;
Fondul Monetar Internațional solicită depozitarului țării membre a cărei monedă este cumpărată să debiteze contul nr. 1 FMI și să crediteze contul desemnat de țară cumpărătoare cu suma corespunzătoare;
țara cumpărătoare creditează contul nr. 1 al FMI cu echivalentul în moneda națională al sumei cumpărate în valută;
la termen se răscumpără suma în moneda națională în schimbul unei sume echivalente în valuta cumpărată.
Suma totală pe care o țară membră poate să o tragă asupra FMI în diverse monede depinde de cota de participare și de mărimea depozitelor în monedă națională.
Politica tranșei de rezervă și politica tranșelor de credit
Până în anul 1978, tranșa de rezervă la FMI de care poate beneficia fiecare țară membră se numea tranșa aur. În cadrul acesteia se pot efectua trageri destinate acoperirii deficitului balanței de plății care nu sunt condiționate de implementarea unor politicii economice. Fondul Monetar Internațional nu are dreptul de a refuza acordarea tranșei de rezervă și nici să impună condiții de utilizare.
Politica tranșelor de credit este destinată finanțării deficitelor generale ale balanțelor de plată. Mecanimsul prevede cinci tranșe de credit:tragerile normale se efectuază în patru tranșe de credit fiecare reprezentând 25% din cota de participare. Din cota subscrisă de țara membră 25% reprezintă tranșa de rezervă și 100% patru tranșe succesive de credit ce se acordă în fiecare an.
Fondurile în cadrul primei tranșe (tranșa de rezervă) se obțin dacă se stabilește aplicarea unor măsuri în scopul înlăturării dezechilibrului din balanța de plății. Tranșele următoare (tranșele de credit) se acordă pe măsura elaborării și utilizării unor programe de reajustare economică.
Aranjamentele Stand-by
Aranjamentele stand-by au fost create în anul 1952 și reprezintă unul din principalele instrumente de creditare ale Fondului Monetar Internațional pentru țările emergente și avansate.
Conform statulului FMI aranjamentul stand-by exprimă “o decizie a Fondului Monetar Internațional prin care o țară membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse generale până la un nivel specificat în condițiile stabilite și în cadrul unei perioade determinate”.
Aranjamentele stand-by în calitate de mecanisme de finanțare ale țărilor membre de către FMI se deosebesc prin următoarele:
durata de acordare a împrumutului este cuprinsă între 12-24 luni sau 3-5 ani la un acord extins. Aranjamentele stand-by care urmăresc finanțarea deficitelor temporare sau ciclice ale balanțelor de plăți sunt pentru o perioada de 12-24 luni. Deficitele balanței de plății care sunt determinate de schimbările structurale ale producției și comerțului sau unor distorsiuni de lungă durată în prețuri și costuri necesită programe pe durate de 3-5 ani;
aranjamentul prevede termenii și condițiile privind eșalonarea cumpărătorilor și criteriile de performanță pe care trebuie să le îndeplinească țara membră, nivelul minim al rezervelor, cuantumul și scadența datoriilor pe termen mediu și scurt, plafoane pentru credite, evitarea aplicării unor restricții asupra plășilor și transferurilor curente;
cumpărările sunt eșalonate la anumite termene la care resursele sunt disponibile;
eșalonarea tragerilor la aranjamentele stand-by depinde de politicile și măsurile de ajustare aplicate de la țara respectivă, precum și de momentele calculării unor agregate macroeconomice;
prin intermediul eșalonării cumpărătorilor în funcție de criteriile de performanță se aplică condiționalitatea în utilizarea resurselor financiare ale FMI.
acordurile stand-by includ clauze ce prevăd desfășurarea unor consultații între reprezentanții FMI și țările membre pe toată perioada aranjamentului;
programele de ajustare finanțate pe baza aranjamentelor stand-by se analizează periodic în ședințele Consiliului Executiv.
Facilitarea de Finanțare Extinsă și Linia de Credite Flexibilă
Fondul Monetar Internațional a constituit în anul 1974 facilitatea extinsă în vederea asigurarări asistenței financiare țărilor membre pentru perioade mai mari și în procente mai ridicate față de cota de participare. Aceasta sprijină programele economice ale țărilor care vizează îndreptarea spre o poziție macroeconomic stabilă și durabilă în concordanță cu reducerea puternică și durabilă a sărăciei. Facilitatea extinsă se adresează țărilor membre ale căror economii înregistrează dezechilibre structurale în producție, în comerț, distorsiunii în nivelul prețurilor și al costurilor.Asistența în cadrul unui acord al facilității extinse este prevăzută cu o durată inițială de trei până la patru ani, cu o durată maximă de cinci ani. După expirare, anularea sau încetarea unui acord al facilității extinse, aranjamentele suplimentare pot fi aprobate.
Linia de Credit Flexibilă reprezintă un instrument creat de Fond în anul 2009 pentru statele cu performanțe economice bune. Acest tip de aranjament ar putea veni cu condiții mai bune decât revizuirile trimestriale pe care trebuie să le treacă în prezent România pentru a putea beneficia de linia de credit preventivă actuală. Până în prezent, doar trei țări, Columbia, Mexic și Polonia au folosit Linia de Credit Flexibilă. În timp ce nici una dintre cele trei țări nu au mai folosit până acum această facilitare, LCF a oferit asigurare valoroasă pentru aceste țări și a ajutat la stimularea încrederii în piață în timpul perioadei de riscuri sporite.
1.8.5. Facilitatea pentru Transformare Sistemica (FTS) și Facilitatea de Finantare Compensatorie (CFF)
FTS a fost folosit doar în perioada aprilie 1993 – decembrie 1995 și a constat în acordarea asistenței financiare statelor în tranziție cu dezechilibre ale balanței de plăți datorate gravelor perturbații ale sistemului comercial și de plăți. Au beneficiat 20 de țări de această facilitate, cea mai importanta tranșă (0,5 miliarde DST) revenind Ucrainei.
În anul 1963 FFC a fost creată pentru vinea în sprijinul țărilor care fac dovada unui necesar financiar care să compenseze o reducere temporara a încasarilor din exporturi (în special de materii prime, semifabricate) sau o majorare temporară a costurilor importurilor de cereale. Aceste țări care suportă majorari ale deficitelor balanțelor de plăți au posibilitatea să tragă asupra FMI pâna la 75% din cota de participare. Din anul 1988 este inclusa în Facilitatea finanțării compensatorii și contingentării, care păstrează elementele esențiale ale finanțării compensatorii, dar cuprinde și elemente legate de contingentarea exporturilor sau a importurilor.
Capitolul 2. Politici implementate de FMI în țările central și est europene
Deși organizarea socialistă a economiilor țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE), a părut că acestea este eficientă în primele două decenii, treptat a devenit tot mai clar decalajul față de economiile capitaliste. Cauzele aceste situații constă în alocarea ineficientă a resurselor economice și umane, care au dus la supradimensionarea unor ramuri sau sectoare economice și la neglijarea altora, în mărirea decalajului tehnologic față de Vest, în realizarea unor structuri administrative și manageriale incompetente și supradimensionate, în lipsa libertății și a inițiativei economice, a stimulentelor pentru inovație.
2.1. Implicarea Fondului Monetar Internațional
F.M.I. a fost de la început implicat îndeaproape în procesul de tranziție a țărilor. De fapt, unele țări au aderat la Fondul Monetar Internațional înainte de 1989, cu ajutorul Fondului care le-a oferit suport tehnic și financiar pentru a face schimbări din timp în Ungaria, România și Iugoslavia în anii ‘80. Dar, extinderea principală a componenței F.M.I. și începerea activității a avut loc după căderea comunismului, în 1989, cu 25 de membrii noi din fostul bloc socialist alăturându-se până la sfârșitul anului 1993. Aceste țări au avut nevoie urgentă de finanțare și cosultanță externă.
De la încheierea sistemului ratelor de schimb din Bretton Woods, cea mai importantă dezvoltare din istoria Fondului Monetar Internațional a fost la sosirea noilor membri (țările din fostul bloc socialist). A fost nevoie de o extindere majoră în toate cele trei principale domenii de activitate FMI: supravegherea, politica de creditare și asistența tehnică. Problema a fost dată de faptul că țările emergente au fost într-un teritoriu neexploatat. Nimeni din cadrul FMI sau altundeva știa cum să creeze o economie de piață de la zero, după decenii de distorsiuni în cadrul economiei planificată centralizată. Prin urmare, primele programe au implicat un element semnificativ din “learning by doing”, între autoritățile din țara, experții FMI și alți consilieri internaționale.
Figura 2.1. Programele FMI din cadrul ECE
Declinul maxim cumulat în trei ani de la înființare programului. (sau cea mai mică creștere).
Numai aranjamente non-concesionale.
Sursă: IMF, October 2014
Prima țară care a beneficiat de aceste programe a fost Polonia, în februarie 1990 la câteva luni după căderea zidului Berlinului, în sprijinirea "Planului Balcerowicz" pentru reforma anticipată și radicală. Următoarele țări care are au beneficiat au fost Ungaria și Iugoslavia în același an, Bulgaria, Cehoslovacia și România în 1991. După destrămarea Uniunii Sovietice, odată cu alăturarea unor noi țări, în 1992 FMI s-a confructat cu o nouă problemă: cele mai multe dintre noile state nu aveau capacitatea instituțională de a îndeplini standardele de creditare ale F.M.I.-ului. Pentru a oferi sprijin acestor țări în curs de tranziție, Fondul a înființat Facilitatea de Transformare Sistemică (FST) în aprilie 1993, ca un mecanism de acoperire în stabilirea metodelor de lucru cu F.M.I. și a unor politici de comunicare. Mai mult de jumătate de din țările emergente au folosit această facilitate în anii 1993-1994.
STF a avut un caracter temporar, reflectând riscurile implicate și capacitatea de rambursare limitată.
Figura 2.2. Cronologie pe membru și a programelor FMI
1/ SBA- Aranjamente Stand-by; EFF- Facilitatea de Finanțare Extinsă; FCL/Pill- Linie de Credit Flexibilă/Liniei de Precautie si de Lichiditate, STF- Facilitatea de Transformare Sistemică, ECF – Facilitatea de Creditare Extinsă; aranjamente în alte regiuni2/
2/Serbia și Montenegro înainte de 2007;
Sursă: IMF, 2014
Volumul programelor de tranzitie a ramas la un nivel ridicat de-al lungul anilor 90. Dar în 2000, mediul global benign și disponibilitatea finanțării pieții a însemnat că foarte puține țări se îndreptau spre finanțările FMI. Aceastea au schimbat dramatic începutul crizei financiare globale în 2008-09, care a dus ca 8 țări să apeleze la Fondul Monetar Internațional. Răsturnarea de situație în fluxurile de capital privat a dus la o nevoie de finanțare extrem de mare și nevoia de recesiune în unele cazuri, deși programul a ajutat la scăderea unor cereri mult mai grave. Această perioadă a fost martoră la introducerea unui nou credit de precauție din partea FMI-ului pentru țările cu politici sigure dar cu un grad de risc ridicat, care au fost folosite în diferite moduri de Polonia și Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.
Programele de la sfarsitul anilor 2000 s-au axat pe probleme diferite față de cele de la începutul anilor 1990. Spre deosebire de acestea din urmă, care s-au axat pe integrarea țărilor încă izolate din Europa Centrală și de Est în economia mondială, programele de după anul 2000 s-au adresat problemelor apărute ca urmare a integrării făcută cu succes în anii ‘90, deoarece țările s-au arâtat deschise în fața fluxurilor de capital, au sporit numărul investiților străine directe, comerțului și legăturilor financiare cu U.E..
Până în 2014 programele anti-criza s-au dovedit a fi eficiente. Dar patrimoniul creșterii lente în urma crizei din zona euro au contribuit la creșterea evaziunilor fiscale în special în Comunitatea Statelor Independente și vestul Peninsulei Balcanice. Mai pe larg, țările continuau să se confrunte cu vulnerabilități externe. Aceste probleme sunt adresate de programele sprijinite de FMI în Albania, Bosnia și Herțegovina, România, Ucraina.
Figura 2.3. Aistență tehnică
Sursa : Institute for Capacity Development
Figura 2.4. Instruirea personalului
Sursa : Institute for Capacity Development
Pe întreaga perioadă, din 1989, FMI a furnizat un total de 530 persoane/an în asistența tehnică țărilor în tranziție. FMI-ul a pus la dispoziție programe de instruire în toate aspectele macroeconomiei și sectorului politicii financiare, statistici și alte domenii de relevanță a celor 12,000 de indivizi din zona Europei Centrale și de Est, majoritatea prin intermediul Joint Vienna Institute.
2.1.1. Asistența financiară acordată Bulgariei
Tabel. 2.1 Acordurile încheiate de Bulgaria cu FMI, milioane DST
Sursă: FMI
Începând cu 1972, Bulgaria a beneficiat de 7 aranjamente Stand-by și de o Facilitate de Finanțare Extinsă ca suport financiar pentru programele economice ale guvernului.
În data de 6 august 2004 Consiliul Director al FMI a aprobat un nou acord Stand-by în valoare de 100 milioane DST (124.87 milioane euro), pentru a sprijini programul economic al guvernului pentru 2004-06. Acordul este tratat de autorități ca fiind preventiv. Ultimul program a elaborat rezultate tangibile: o creștere economică puternică și constantă însoțită de o inflație moderată, scăderea șomajulului și susținerea competitivității externe.
2.1.2 Asistența financiară acordată Republicii Cehe și Croației
Tabel. 2.2 Acordurile încheiate de Cehia cu FMI, milioane DST
Sursa: FMI
Cehia a încheiat un singur acord stand-by cu FMI, în anul 1993 cu suma trasă de 177 milioane DST, aproximativ 146.09 milioane euro. Economia Cehie a evitat volatilitatea financiară, dar rămâne încă în recesiune. Economia a evitat dezechilibre grave în mediul economic volatil recent, beneficiind de cadre de politică puternice și fundamente solide.
Tabel. 2.3 Acordurile încheiate de Croația cu FMI, milioane DST
Sursa: FMI
Asistența financiară pentru Croația s-a materializat în programe de împrumut de tipul Acord Stand-by și Mecanism de Finanțare Extinsă. Ultimul acord a fost de tip stand-by. Aranjamentul a fost de 20 luni, în valoare de 97 milioane DST (circa 121.12 milioane euro) și a fost încheiat pentru sprijinul economic și financiar al țării, prin aprilie 2004.
Creșterea economică și performața inflației de la mijlocul anilor ’90 este comparabilă cu cea a țărilor Europei Centrale și de Est (ECE), economia este deschis și reforma structurală este avansat. Dar această bună performanță a fost însoțită de agravarea deficitului de cont curent extern al Croației și de creșterea datoriei externe. Aceste tendințe s-au accelerat de la începutul deceniului și-au făcut țara să fie vulnerabilă la șocurile externe. Autoritățile au recunoscut amploarea dezechilibrului extern și au proiectat un set de politici pentru a abordarea lui care pune accentul pe consolidarea fiscală și sprijinirea măsurilor structurale.
2.1.3. Asistența financiară acordată Estoniei
Tabel. 2.4 Acordurile încheiate de Estonia cu FMI, milioane DST
Sursa: FMI
Estonia a încheiat din anul 1992 până în anul 2000, 6 aranjamente Stand-by cu Fondul Monetar Internațional. Ultimul aranjament a fost aprobat 1 Martie 2000 cu durata de 18 luni și cu o sumă echivalentă cu 29,340,000 DST (circa 36.21 milioane euro), pentru a sprijini 2000-2001 programul economic al guvernului. Estonia a tratat creditul stand-by ca precauție. Estonia a suferit un declin abrupt în activitatea economică în urma crizei din Rusia (august 1998). Cu toate acestea, creșterea economiei s-a reluat în a doua jumătate a anului 1999. Programul a urmărita reducerea cheltuielilor guvernamentale în raport cu PIB-ul.
2.1.4. Asistența financiară acordată Letoniei
Tabel. 2.5 Acordurile încheiate de Letonia cu FMI, milioane DST
Sursa :FMI
Începând cu 1992, a încheiat 8 acorduri Stand-by cu Fondul Monetar Internațional. Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional Executive (FMI) a aprobat un acord de 27 de luni în data de 23 Decembrie 2008 cu suma de 1,52 miliarde DST (aproximativ 1.68 miliarde €) pentru a sprijini programul țării de a restabili încrederea și de a stabiliza economia. Programul a fost aprobat pentru menținerea ratei de schimb a Letoniei recunoscând că această solicită politici interne excepțional de puternice și asistență financiară internațională substanțială.
Letonia se confruntă cu probleme economice grave. Presiunile asupra lichidităților și supra rezervele internaționale sunt intense, în parte cauzată de criza financiară globală. Aceste presiuni au venit intr-un moment de creștere îngrijorarea față de sustenabilitatea datoriei externe Letonia și creșterea vulnerabilităților asociate cu creditul nesustenabilă și boom-ul de creștere care a urmat aderarea Letoniei la UE.
2.1.5. Asistența financiară acordată Lituaniei
Tabel. 2.6 Acordurile încheiate de Letonia cu FMI, milioane DST
Sursa: FMI
Lituania a beneficiat și ea de asistență financiară din partea Fondului Monetar Internațional. Asistența a constat în 4 aranjamente Stand-by și o Facilitate de Finanțare Extinsă.
Ultimul aranjament, de 19 luni, a fost aprobat pe data de 20 august 2001, în valoare de 86.5 milioane DST, echivalent a 108.01 milioane euro. În timpul unei ședințe, directorii au accentuat importanța continuării politicii fiscale solide și reformelor structurale pentru menținerea competitivității si creștererii productivității, pentru susținerea creșterii economice și ocuparării forței de muncă pe termen mediu.
2.1.6. Asistența financiară acordată Poloniei
Tabel. 2.7 Acordurile încheiate de Polonia cu FMI, milioane DTS
Sursa: FMI
Începând cu 1990, a încheiat nouă acorduri cu Fondul Monetar Internațional, în care cinci sunt Linii de Credit Flexibile, două aranjamente Stand-by și o Facilitate de Finanțare Extinsă . După expirarea acordului în 13 ianuarie 2015, Consiliul Director al FMI a aprobat un nou Acord stand-by pe 24 de luni, în valoare de 15.5 miliarde DST (aproximativ 19.35 miliarde euro, aproximativ 918% din cotă).
Polonia are fundamentele economice și cadre politice foarte puternice Poziția fiscală este solidă și datoria publică este sustenabilă. Regimul credibil de țintire a inflației este un instrument eficient pentru managementul macroeconomic. Rata de schimb flexibil a jucat un rol stabilizator, care acționează ca un șoc absorbant în perioadele de volatilitate pe piețele financiare globale. Sistemul bancar este lichid, bine capitalizat și profitabilă, susținut de o supraveghere financiară eficientă.
2.1.7. Asistența financiară acordată Slovacia și Slovenia
Tabel. 2.8. Acordurile încheiate de Slovacia cu FMI, milioane DTS
Sursă: FMI
Slovacia a beneficiat de un singur acord cu Fondul Monetar Internațional în anul 1994, cu suma de 115,8 milioane DST, aproximativ 143.60 milioane euro. După succesul remarcabil în stabilizare și reformă, Slovacia se confruntă cu dezechilibre externe și fiscale mari, care amenință stabilitatea macroeconomică și ar împiedica perspectivele de creștere. De la declararea independenței în 1993, Slovacia a înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri și cele mai mici rate ale inflației dintre economiile în tranziție.
Slovenia a fost inițial văzută ca o țară cu cea mai buna pozitie de pornire la începutul tranziției, în comparație cu alte țări care au trecut prin același proces. De la începutul independenței sale până în prezent, Slovenia nu a avut nevoie de asistență financiară din partea Fondului datorită succesului politicilor implemenentate. Dar consultările Articolulului IV și asistență tehnică oferită regulat au permis să verifice în mod constant abordarea politică cu personalul Fondului.
Slovenia prin intermediul reformelor implementate a reușit să se stabilizeze macroeconomic și a avut o creștere economică spectaculoasă chiar în primi anii din tranziție.
2.1.8. Asistența financiară acordată Ungariei
Tabel. 2.9 Acordurile încheiate de Slovenia cu FMI, milioane DTS
Sursa: FMI
Începând cu 1982, Ungaria a folosit resursele FMI în opt ocazii ca suport financiar pentru programele economice ale guvernului.
Programe pentru Ungaria în 1982, 1984 și 1988 au fost proiectate pentru a face față șocurilor externe sub forma crizei datoriilor și a problemelor cu lichidități, deoarece bancile nu acordau multe credite. Ungaria a avut întotdeauna un angajament puternic pentru deservirea datoriilor. Un fapt in favoarea Ungariei a fost că a adoptat deja o serie de reforme (unificat cursul de schimb, devalorizat moneda, ajustarea balanței de plăți).Ultimul acord, de 17 luni, a fost încheiat în noiembrie 2008, cu o valoare de 10,5 miliarde DST, aproximativ 15.7 miliarde US $, pentru evitarea aprofundării presiunilor de pe piața financiară.
2.2. Elemente comune în situația țărilor central și est europene la începutul tranziției
Conform lui Lipton și Sachs au existat trei categorii comune ale țărilor studiate: moștenirea comunistă, criza economică din 1990 și contextul politic.
2.2.1. Moștenirea comunistă
Moștenirea stanilistă/ comunistă a presupus, la începutul anului 1990, în principal structura socialistă a proprietății. Producția industrială și sectorul serviciilor erau propietatea statului, deși o parte greu de evaluat a activității din sectorul serviciilor se desfășoară în economia subterană.
Pentru Bulgaria, Cehoslovacia și România, planificarea a jucat un rol important până în 1990. Deși în anii ’80, alocarea centrală a resurselor a fost substanțial redusă în Polonia și Ungaria, autonomia crescândă a întreprinderilor nu a reprezentat apariția unor relații de piață competitive. Însă întreprinderile de stat au creat probleme în două zone de decizie: a investițiilor și a salariilor. Indisciplina financiară a întreprinderilor a fost agravată de ieșirea firmelor de sub controlul statului, pe fondul neimplementării unei competiții reale de piață. Libertatea acordată sectorului privat de a opera a fost strict restricționat în Cehoslovacia, Bulgaria și România, dar în Ungaria și Polonia, reformele au fost autorizate să funcționeze în mod limitat.
O altă problemă a fost dată de prețurile puternic distorsionate și lipsa bunurilor de consum. Aceasta a fost datorată subvenționării puternice a sectorului energiei și a gospodăriilor și de supraevaluarea cursului de schimb oficial pentru tranzacțiile curente și de capital, întrucât cursul pe piața neagră era puternic devalorizat față de cursul oficial. Prețurile interne fiind calculate la cursul oficial, bunurile importate erau raționalizate sau inexistente. La nivel sectorial, caracteristica generală a constat în structura industrială a fiecărei țări. Structura fiind dominată de industria grea, în detrimentul industriei ușoare și al bunurilor de consum.
Toate țările Europei Central –Estice au avut de suferit de un exces cronic al cererii, în diferite mărimi. În Bulgaria, Polonia și România era foarte mare amploarea lipsei mărfurilor la prețurile oficiale și mai puțin severă în Cehoslovacia și Ungaria. Pe piața neagră, prețurile mărfurilor le depășeau unori pe cele oficiale.
Excesul de cerere, la nivelul întreprinderilor, se manifestă prin lipsa cronică a imputurilor de bază la prețuri oficiale, unde pentru rezolvarea acestor lipsuri se utilizau rețele informale de aprovizionare. În caracteristicile sistemului se regăsesc originile excesului de cerere: constrângerile bugetare slabe impuse întreprinderilor, înclinația spre o creștere economică rapidă, frica de șomaj a planificatorilor și lipsa legimității regimului comunist în a impune măsuri de austeritate.
2.2.2. Criza economică și contextul politic
Criza economică a apărut la sfârșitul anil ’80. Pentru unele țări manifestările crizei deveniseră prea evidente și se exprimau prin dezechilibre cronice precum: deficite bugetare de proporții, pneuri generalizate de produse, inflație sau hiperinflație și acumularea de datorii exetrne împovărătoare. (Polonia și Iugoslavia)
În Polonia, a explodat hiperinflația odată cu trecerea puterii de la guvernul comunist la cel al Solidarității. Agravarea crizei datoriei externe a Ungariei, urmată de politici monetare și fiscale restrictive, a condus la căderea consumului și creștera inflației. În România, standardul de viață a scăzut la cel mai mic nivel din regiune datorită condițiilor unui plan de scădere brutală a datoriei externe. Pentru Cehoslovacia, criza era latentă și se manifeta prin stagnare economică. Înainte de începerea programului din iulie 1997, tranziția economică a Bulgariei a fost o reprezentare clară a capcanelor reformei parțiale. Pentru Bulgaria, caracteristicile crizei au constat în scăderea drastică și prelungită a activității economice în perioada 1989-1997 și inflația variabilă și ridicată înainte de iunie 1997. În cazul Croației, PIB-ul în 1993 a fost sub nivelul din 1990 cu 39%. În același timp, prețurile au fost galopante, iar rata anuală a inflației a depășit 1100% în 1993.
Inflația anuală a țărilor Baltice, în 1991, a fost sub 40%. Adevărata criză în Estonia nu a început înainte de 1991. Primele semne ale montării crizei au venit odată cu scăderea bruscă a producției industriale între anii 1990 și 1991. Acesta a fost urmat de un declin general în toate sectoarele și, ulterior, o criză macroeconomică. PIB-ul a scăzut rapid și pierderea totală a PIB-ului în 1990-1994 a fost mult mai mare în Estonia decât în majoritatea celorlalte țări din sfera sovietică. În Slovenia, inflația anuala a depășit 200%.
Căderea comunismului a reprezentat o condiție indispensabilă pentru tranziția la economia de piață. Datorită existenței a prea multe bariere, precum: ideologia propietății de stat, lipsa legitimității liderilor comuniști care nu permiteau impunerea costurilor aferente restructurărilor economice, structura de putere a partidelor comuniste, credibilitate slabă în Vest a guvernelor comuniste, fapt care făcea atragerea sprijinului financiar internațional imposibil, devenise evident că partidele comuniste nu pot implementa reforme radicale pentru instaurarea economiei de piață. Așadar, era o condiție fundamentală pentru reforma reală apariția unui guvern non-comunist.
2.3. Tranziția țărilor central și est europene la economia de piață
La începutul anilor ’90 a devenit vizibilă necesitatea tranziției de la o economie planificată centralizat la economia de piață. Principalele motive au fost date de adâncirea crizei economice în țările blocului socialist și criza colaborării economice bi și multilaterale în cadrul organizației CAER. Deci, cele două obiective fundamentale erau reconstituirea structurilor democratice ale economiei de piață și ale societății.
Experiența, pe care țările est-europene, a traversat-o și încă o traversează a fost singulară, încât nici teoria dar nici practica vieții economice nu au oferit soluții problemelor grave cu care se confruntau aceste țări. Cu toate acestea, unele elemente de reper, care privește modul de aplicare a unor reforme economice au fost descoperite în procesul de tranziție prin care au trecut statele latino americane, începând cu deceniul opt.
Gruparea elementelor reformei economice din țările central și est europene s-a realizat în patru categorii:
stabilizarea macroeconomică: rezolvarea dezechilibrelor interne și externe; politica fiscală și de credit;
prețul și reforma pieței: liberalizarea prețurilor și a comerțului; realizarea unor factori competitivi pe piață;
restructurarea și reforma întreprinderilor: restructurarea micro și macroeconomică; dezvoltarea sectorului de stat; stabilirea și clarificarea drepturilor asupra proprietății;
reforma instituțională: redefinirea rolului statului; reforma instituțiilor guvernamentale.
Un loc important în procesul de tranziție îl are redefinirea rolului statului, reforma instituțiilor administrative și a cadrului juridic. Astfel, J. Sgard, un economist francez nota: „Tranziția nu este înfăptuită printr-o lege naturală, ci cere, din contră, intervenția unui agent, a unui subiect istoric, care, în fapt, este destul de ușor de identificat: nu este nici un ceasornicar universal, nici Adam Smith, nici o forță socială mobilizată, ci statul, dacă instituțiile sale au rămas sau au redevenit suficient de puternice și legitime”.
2.3.1. Politici de reformă
Promovarea reformelor în țările est-europene și angajarea pe această cale a republicilor din spațiul fost sovietic s-a realizat după 1989. Elaborarea politicilor de reformă cu asistența Fondului Monetar Internațional, s-au îndepărtat de aprobarea acestui for financiar internațional, dar– tranziția către economia de piață – sensul acestora, a constituit în permanență obiectivul strategic major.
Având în vedere țările în tranziție, FMI, considera că „cele mai importante ingrediente ale procesului de tranziție sunt reprezentate de liberalizare, stabilizare macroeconomică, restructurare și privatizare, precum și reforme legale și instituționale”.
Liberalizarea prețurilor
Una dintre primele măsuri de reformă economică a constituit-o liberalizarea prețurilor și a vizat eliminarea stabilirii administrative a prețurilor și ajustarea ofertei la nivelul cererii, precum și reducerea cheltuielilor publice pentru subvenționarea prețurilor și alocarea corectă a resurselor economiei, reprezentând o condiție pentru eliminarea penuriei de produse. În primii ani ai tranziției, liberalizarea prețurilor și a comerțului a fost făcută de majoritatea țărilor, câteva dintre ele atigând niveluri substanțiale ale privatizării întreprinderilor mici și mijlocii.
La începutul anului 1990, în Cehia, Polonia și Slovacia, iar mai apoi în anul 1991 în Bulgaria, s-a optat pentru liberalizarea prețurilor pe scară extinsă prin cel de tip big-bang, ceea ce a condus la creșteri uriașe ale prețurilor (in Polonia cu 585.8%, în Bulgaria cu pana la 419.0%). În Polonia, în primul an al liberalizării, au fost menținute prețuri administrate de stat pentru 14 categorii de produse, fiind reduse la 3-4 în anul 1991. În Bulgaria, în anul 1991 au ramas patru categorii de prețuri administrate, iar alte 14 doar controlate (doar la bunurile de strictă necesitate).
În Ungaria s-a realizat gradual liberalizarea de prețuri, de la 40% în anul 1987, la 90% la sfârșitul anului 1990. În România, liberalizarea prețurilor s-a realizat în mai multe etape, începand cu noiembrie 1990 până în luna mai 1993. Acest gradualism excesiv fiind de natură să alimenteze continuu inflația.
În zona țărilor Baltice, țările au făcut progrese considerabile, mai ales în Estonia dezvoltarea a fost surprinzator de rapid. În cazul în care mecanismul de stabilire a prețurilor administrative este desființată, prețurile îsi recâștiga rolul lor de instrument de alocare. Estonia a început să demonteze mecanismul său economic administrativ la sfârșitul anului 1989, când a fost inițiată liberalizarea preturilor. Majoritatea prețurilor au fost liberalizate, până la sfârșitul anului 1991, iar la începutul anului 1992 raționalizarea celor mai importante bunurilor a fost întrerupt. Liberalizarea Lituaniei și a Letonia a început mai târziu decât în Estonia, în 1991. Prețurile au fost eliberate treptat, cele mai multe schimbări concentrându-se în timpul iernii 1991-1992.
Până în anul 1992, în Croația controlul prețurilor s-a limitat doar la monopolurile naturale, industrie și unele sectoare, cum ar fi agricultura și construcțiile navale.
Liberalizarea comerțului exterior
Comerțul exterior s-a numărat printre primele domenii care au fost restructurate de guvernele țărilor ECE pentru insituirea mecanismelor economiei de piață. Liberalizarea comerțului exterior vizează creșterea concurenței pe piața internă – dominată încă de monopolurile de stat – și conectarea la piața internațională.
Conform lui Bal, țările în tranziție și-au liberalizat prea abrupt comerțul exterior la începutul tranziției, asigurând un prea mare grad de neutralitate pentru etapa respectivă. Economiile de dimensiuni mai mici, Cehia, Slovacia, Ungaria, au dobândit o deschidere externă relativ înaltă. La liberalizarea timpurie a comerțului exterior au existat atât argumente, precum existența unor prețuri interne distorsionate, lipsa de piața internă a unor mărfuri și monopolizarea, cât și contra argumente: competivitatea scăzută a produselor interne, restructurarea lentă a industriei, lipsa instituțiilor pieței, instabilitatea și incertitudinile politicie și sociale înalte. Încercarea combaterii efectelor negative ale deschiderii prea abrupte a comerțului s-a realizat prin introducerea temporară a unor supra-taxe la import sau de contingente globale (Ungaria).
Datorită faptului că țările baltice sunt mici si foarte dependente de comerțul exterior, deschiderea economiilor lor, în ultimii ani, a avut un efect semnificativ asupra dezvoltării lor. Estonia este liderul drintre țările Baltice in liberalizarea comerțului exterior. În prezent are unul dintre cel mai liberal sistem al comerțului exterior liberal din lume, și cu siguranță cel mai liberal în Europa. În Estonia nu există în prezent licențe de import, iar tarifele de import sunt percepute doar pe câteva elemente considerate a fi de lux, cum ar fi blănuri și mașini. Letonia a înregistrat progrese considerabile în liberalizarea și introducerea elementelor de piață în comerțul externă. Letonia a percepe tarife la importul agricol. Lituania se situează pe ultimul dintre țările baltice în construirea unui sistem de comerț exterior adecvat pentru o economie de piață. Ultimele cote administrative și cerința de acordare a licențelor au fost eliminate doar în timpul verii 1992 și au fost înlocuite cu tarife. Exporturile Bulgariei, înainte de reforma politică și economică a anilor 1990-1991, are cea mai mare pondere din CAER în comparație cu celelalte țări. La începutul anilor ’80, Bulgaria a avut o poziție exclusiv intermediară între Est și Vest, importând materii prime ieftine și resurse din fosta Uniune Sovietică și exportându-le reciclate pe piața internațională. După anul 1989, în România a fost eliminată planificarea excesivă a importurilor și exporturilor. S-a limitat și dreptul de a realiza operațiuni de comerț exterior doar pentru un număr mic de întreprinderi de stat pentru demonopolizarea și descentralizarea completă a activității de comerț exterior.
În Polonia, din anii 1980, principali pași înregistrați au constat în diminuarea restrictiilor care priveau organizațiile de comerț exterior (promovând astfel o anumită competiție între acestea), extinderea numărului intermediarilor de comerț exterior, dintre care firmele interne puteau să aleagă, și permisiunea diferitelor firme interne să participe în mod direct la operațiunile de comerț exterior. Conform Nebojsa Stojcic, în Croația, liberalizarea comerțului s-a produs treptat și, până în anul 1996, cotele de import și instrumentele netarifare au fost înlocuite de un set de tarife specifice economiilor de piață.
Reforma propietății
O condiție absolut necesară pentru instaurarea mecanismelor pieței o constituite eliminarea monopolului statului asupra proprietății. Obiectul final al reformei propietății îl reprezenta, constituirea unei economii mixte, fiind definită de Kornai ca o economie duală, la început fiind dominată de firmele de stat și cu o tranziție graduală spre o situație inversă.
În principiu, reforma proprietății a presupus două transformări esențiale în domeniu: prima fiind trecerea de la sectorul de stat la sectorul public, ceea ce presupune modificarea relației a statului cu întreprinderile și a doua fiind constituirea și extinderea sectorului particular.
Chiar dacă toate statele central–est europene au adoptat, în perioada 1991-1992, legislația necesară privatizării întreprinderilor de stat, au existat diferențe în aplicarea acesteia. Cehia, Croația, Estonia și Ungaria introdus imediat programul de privatizare spre deosebire de Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia care au amânat până în 1994-1995. România și Slovenia ales o strategie graduală, privatizarea durând mai mult de 10 ani.
Tabel 2.10. Metode de privatizare folosite în țările ECE
Legendă: MEBO- Managament and employees buyout, MEB- Management Bayout.
Sursă: Terlezki, Peggy, Succesful policy patterns in the enterprise privatization in Central and Eastern European countries of transition, 2004
Aceste metode au fost utilizate de țările în tranziție cu o anumită frecvență. Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia și Polonia au folosit, ca metodă primară de privatizare, vânzarea directă, Cehia, Lituania și Slovacia pentru privatizare prin cupoane, Romania și Slovenia pentru MEBO, Croația a folosit vânzarea de acțiuni către angajați și cetățeni.
În Estonia, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, coordonarea activităților de privatizare au fost, la început, concentrate e o instituție principală (agenție sau minister pentru privatizare). O fragmentare a competențelor pot fi observate în Bulgaria și România. Letonia și Lituania au decis mai târziu în privința privatizării de a schimba de la o organizație descentralizată la una centralizată. În Slovenia, s-a propus o privatizare treptată descentralizată și comercială, aceasta din urmă a insistat pe o privatizare în masă centralizată și distributivă.
Reforma instituțională
Reforma instituțională a fost menționată ca fiind indispensabilă chiar de la începutul tranziției. Accentul a fost pus inițial pe necesitatea obținerii stabilității macroeconomice, însoțite de liberalizarea comerțului și a prețului, și de privatizarea și restructurarea intreprinderilor.
Modificările instituționale sunt apreciate prin intermediul unor indicatori calculați de FMI, precum indicele condițiilor inițiale, indicele liberalizării și indicele calității insituționale și indicatori calculați de BERD – indicele privind tranziția.
Tabel 2.11. Stadiul reformei instituționale în țările ECE
Sursă: WEO, octombrie 2000: Focus on Transition Economies, IMF; BERD, Transition Report, Londra, Institutional Change and Economic Performance in the Transition Economies.
Analiza indicatorilor a dus la următoarele aspecte:
Pentru realizarea reformei instituționale fiecare țară prezintă condiții inițiale diferite. Situația cea mai dificilă se înregistrează în Estonia (-0,4), Letonia (-0,2), Lituania (0), România (1,7), Polonia (1,9), și Bulgaria (2,1), iar cea mai favorizantă în Cehia ( 3,5), urmată de Ungaria cu (3,3), Slovenia, (3,2), Slovacia (2,9) și Croația (2,5).
Indicele liberalizării compară situația țărilor la nivelul anilor 1989 și 1997, cele mai favorizate țări fiind Cehia, Estonia și Ungaria, urmate de Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Croația. În același timp reflectă și ritmul mai lent al României și Bulgariei.
Pentru țările care au avansat mai mult pe calea reformelor economice (Cehia, Estonia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia) indicele calității instituționale are valori mai mari și pentru țările cu reforme întârziate (Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, România) valori mici.
Ultimul indicator, evidențiază reculul Cehiei, datorită unei situație dificilă a țării în 1997. Slovacia stagnează în anii 1995-1999. Iar celelate țări înregistrează progrese.
Politica de stabilizare macroeconomică
Politicele de macrostabilizare au fost introduse pornind de la premise diferite. Alund, Boone și Johnson au identificat o corelație între politicile economice și regimul politic. Țările ECE, în ciuda problemelor oarecum similare cu care s-au confruntat, au adoptat programe diferite de reformă, motiv pentru care procesul de stabilizare macroeconomică a înregistrat succese notabile sau nu.
Tabel 2.12. Situația țărilor în tranziție în momentul adoptării programului de stabilizare macroeconomică
(*)Este cazul Cehoslovacii
/1 – data primei încercări de stabilizare;
Sursa: FISCHER, Stanley & SAHAY, Radna, „The transition economies after ten years”, National Bureau of Economic Research Working Paper 7664, aprilie 2000
Primele țari care au implementat un plan de stabilizare și liberalizare cu drepturi depline au fost Polonia, în ianuarie 1990 și Ungaria în martie 1990. Celelalte țări au urmat în anii următori: 1991 (Cehia, Slovacia, Bulgaria), 1992 (Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia), 1993 (România și Croația).
În planul politicii monetare adoptate de aceste țări, obiectivul final al acesteia trebuie să fie, asigurarea stabilității nivelului prețurilor, în condițiile trecerii la economia de piață. Acest obiectiv se află, chiar dacă nu sub această formă, în programele de politică monetară ale țărilor în tranziție.
Tabel 2.13. Indicele prețului de consum (modificări procentuale ale prețurilor de consum față de anul precedent)
Sursă: prelucrare date Comisia Europeană ONU, www.unece.org și World Bank, www.worldbank.org
Țările precum Cehoslovacia, Polonia, Estonia, Letonia și Ungaria, care au avut guverne liberale, au urmat politici corespunzătoare, reușind să liberalizeze și să stabilizeze economia, iar Bulgaria, Lituania și România au obținut succese mici în reducerea inflației în prima parte a perioadei de tranziție. Recuperarea economiei a Croației a început în a doua jumătate a anului 1993, când guvernul a introdus un plan de stabilizare care avea patru obiective principale: reducerea inflația, inițierea și restructurarea sectorului real și de reabilitare a sectorului financiar, precum și de a crea bazele unei creșteri sustenabile a economiei pe termen lung. În primăvara anului 1991, guvernul Sloveniei proiectat un program macroeconomic pentru independența economică și restructurarea Slovenia. Programul, care a fost ulterior adoptat de Parlament, a avut cinci elemente: (i) independența monetară, (ii) stabilizare macroeconomică, (iii) restructurarea financiară a întreprinderilor mici, (iv) restructurarea băncilor comerciale.
Dacă în cazul Republicii Cehe obiectivul final al politicii monetareare în vedere menținerea stabilității monedei naționale în scopul asigurării stabilității prețurilor, Banca Națională a Poloniei vizează procesul de reducere a inflației care să conducă, în timp, la asigurarea stabilității prețurilor.În cazul Republicii Slovace, principalul obiectiv al politicii monetare a Băncii Naționale a Slovaciei vizează asigurarea stabilității interne (implicit stabilitatea prețurilor) și externe (asigurarea echilibrului extern) a monedei naționale (coroana slovacă). În extensie la acest obiectiv, politica monetară promovată la nivelul Slovaciei are în vedere și creșterea economică. Ungaria are ca obiectiv final, în cadrul propriului statut, asigurarea stabilității interne și externe a monedei naționale.
Regimul valutar
Regimul valutar, ca și alte mecanisme vitale ale economiei, nu a putut fi reorientat dintr-o dată, în esență, etapele parcurse în fiecare țară conformându-se, concepției reformei economice din țara respectivă, în condițiile concrete determinate de schimbările politice de după anul 1989. Adoptarea regimului valutar a fost influențată de existența unor anumite rezerve valutare dar si de gradul de liberalizare a economiei.
Principalele caracteristici care stau la baza regimului valutar al unei țări sunt:
sistemul de determinare a cursului de schimb;
dreptul rezidenților de a deține conturi în valută și de a converti valuta în străinătate;
gradul de limitare a schimbului valutar;
modul de organizare și principiile a pieței valutare.
Pentru liberalizarea comerțului exterior din țările în tranziție, cerința fundamentală a reprezentat-o convertibilitatea. Conform Fondul Monetar Internațional, “convertibilitatea reprezintă absența restricțiilor față de nerezidenți, pentru tranzacțiile de cont curent”.
Până în anul 1995, regimul practicat în țările ECE s-a definit prin convertibilitate internă și limitată de cont curent a monedei naționale. Pentru asigurarea convertibilității este necesară îndeplinirea unor condiții precum: existența unui sistem de prețuri bazat pe costuri reale, existența unei oferte largi și diversificate și existența unei piețe valutare.
În privința modului de stabilire a cursului de schimb, acesta a fost corelat cu regimul încasărilor din export, unele țări practicând politici de curs temporar fix stabilit de banca centrală iar altele au optat pentru un curs de schimb liber flotant, determinat printr-un mecanism de licitație valutară, iar după de piața interbancară. În cazul politicilor de curs temporar fix, opțiunea s-a bazat pe existența unor rezerve valutare, precum și a unor fluxuri de capital străin, iar pentru al doilea caz, opțiunea s-a sincronizar cu dreptul agenților de a reține încasările valutare.
A treia caracteristică, dreptul rezidenților de a deține sau nu conturi în valută constă în:
exportatorii puteau să-și rețină încasările proprii valutare, în schimb aveau obligația legală repatriere a încasărilor din export;
exportatorii erau obligați să vândă integral valuta încasată în urma exportului băncilor comerciale.
Conform Raportului anual al Fondului Monetar Internațional, anul 1995, aranjamentele valutare ale statelor ECE aveau următoarea structură:
cursuri corelate (,,legate”) – pegged;
cursuri raportate la ,,coșuri” valutare: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria;
cursuri cu fluctuare dirijată: Slovenia;
cursuri cu fluctuare ,,independentă”: Moldova.
Tabel 2.14. Cursul valutar al țărilor central și est europene
(*)Este cazul Cehoslovacii
(**) Lituania a adoptat în aprilie 1997 și Bulgaria în iulie 1997.
Sursa: FISCHER, Stanley & SAHAY, Radna, „The transition economies after ten years”, National Bureau of Economic Research Working Paper 7664, aprilie 2000
La începutul procesului de tranziție, cele mai multe țări au utilizat un curs de schimb bazat pe ancoră nominală. Motivul pentru care a fost acceptat acesta este datorită faptului că un curs de schimb este o ancoră naturală în eonomiile în tranziție, având în vedere trecutul hiperinflaționist. După această fază inițială de stabilizare au fost distinse trei grupe de țări:
Primul grup – care cuprinde Estonia, Lituania și Letonia – se referă la țările care au păstrat forma rigidă a cursului de schimb și, prin urmare, rata de schimb peg țintită. Estonia și Lituania au ales consiliul monetar și cursul de schimb țintind regimul monetar în martie 1992 și martie 1994, respectiv. Letonia a adoptat un curs fix convențional în februarie 1994.
A doua grupă, printre care Slovenia, Bulgaria și România, nu au urmat o anumită modalitate, folosind doar forma rigidă a cursului de schimb sau utilzând regimuri mai flexibile cu diferite ancore nominale. Slovenia a folosit regimul “de jures” alternative mai mult sau mai puțin cu forma rigidă a cursului de schimb până la intrare sa în UE. După aderare, Slovenia a folosit un regim de schimb intermediar, și anume zona țintă ERM II și în cele din urmă, s-a alăturat Uniunii Monetare Europene în ianuarie 2007. În Bulgaria, regimul cursului de schimb a fost liberalizat în 1991 și dat fiind nivelul scăzut al rezervelor și a izolației de pe piețele financiare mondiale cauzate de moratoriu privind rambursarea datoriei, banca centrală neavând de ales în ceea ce privește regimul cursului de schimb. Singura opțiune viabilă a fost o rată variabilă, cu posibile intervenții ale băncii centrale ce vizează uniformizarea fluctuațiilor mari. Sub presiunea unei crize valutare în iulie 1997, datorită creșterii dramatice a inflației, Bulgaria a schimbat directia spre regim bazat pe cursuri valutare fixe prin adoptarea unei consiliu monetar. Regimul cursului de schimb al României a urmat diferite forme de regimuri intermediare, dar s-a concentra pe regimul flotant administrat începând cu noiembrie 2004.
Ultimul grup al fostelor economii în tranziție care au schimbat regimurile monetare și cursul de schimb în timpul procesului de tranziție sunt Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. Toate aceste țări au folosit prima oară rata de schimb ca ancoră nominală și apoi a schimbat-o în regim flexibil, într-o formă intermediară. În cele din urmă, țările au acceptat gestionarea regimuri de curs de schimb flotant. Slovacia este acum membră a Uniunii Monetare Europene (EMU), după participarea la ERM II, în timp ce Polonia, Republica Cehă și Ungaria încă nu participă la ERM II. Croația și-a liberalizat regimul cursului de schimb în 1993. Cursul de schimb a fost, în mod tradițional utilizat, ca ancoră de stabilizare, în urma perioadelor de hiperinflație de la începutul anilor 1990.
Capitolul 3. Relația României cu Fondul Monetar Internațional
“Aderarea României la Fondul Monetar Internațional se înscrie pe linia generală a politicii externe promovate cu consecvență de partidul și statul nostrum de intensificare a colaborării și cooperării cu toate statele lumii, de participare la activitățile organizațiilor international a căror preocupare este îndreptată tocmai spre crearea unui cadru propice unei asemenea coaborări și cooperări, prin înlătirarea piedicilor și barierelor de diferite feluri care se mai ridică în calea acestora.”(P. Bran, 1980)
3.1. Cadrul general al relațiilor României cu FMI
În anul 1972 România a devenit membră a Fondului Monetar Internațional și face parte din grupa de țări condusă de Olanda. Guvernator al BNR, Constantin Mugur Isărescu, deține poziția de guvernator al României la FMI, iar cea de guvernator supleant este deținută de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice cu răspunderi în domeniu. Din 1991, FMI are un reprezentant rezident la București.
La 25 martie 1998, România a acceptat obligațiile specificate în Articolul VIII al Statutului. Prin acestea, România se angajează să nu solicite introducerea unor restricții la executarea plăților și schimburilor pentru tranzacții internaționale curente și să nu participe, fără aprobarea/consultarea Fondului, la programe valutare discriminatorii sau practici valutare multiple.
În primul an, 1972, România avea o cotă de participare de 190 milioane DST ajugând în prezent la o cotă de 1 030,2 milioane DST. România deține 11039 voturi, aproximativ 0,44% din total. (Tabel 3.1.)
Potrivit Rezoluției Consiliului Guvernatorilor al Fondului nr. 66-2/15.12.2010 și a prevederilor din ordonanța de urgență 123/27 decembrie 2011, cota României la Fondul Monetar Internațional va fi de 18 114 000 000 DST.
Tabel 3.1. Evoluția cotei de participare a României
Sursă: FMI
3.2. Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar Internațional
În urma aderării la FMI, Romania a obținut următoarele drepturi:
obținerea unor împrumuturi în monedele altor state membre (sau DST) în schimbul unei sume în moneda națională din resursele generale ale Fondului (în condiții mai avantajoase decât cele ale pieței), în schimb este obligată să respecte o serie de condiții impuse de Fondul Monetar Internațional tuturor țărilor membre aflate în postura de debitor față de Fond;
obținerea în regim normal de credite sau ca facilități;
alocarea de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. România nu a putut folosi astfel de alocări decât începând cu anul 1979, datorită faptului că Fondul a suspendat emisiunile de DST;
asistarea la stabilirea deciziilor în cadrul Fondului.
dreptul la aderarea la BIRD și la filialele sale;
În urma aderării la FMI, România și-a asumat și o serie de obligații precum:
subscrierea și vărsarea cotei părți de capital;
convenirea cu FMI, față de dolarul american a unui curs reprezentativ al leul;
să nu aplice restricții asupra efectuării plăților curente cu celelalte state membre;
să colaboreze cu celelalte țări membre și să se consulte cu FMI;
să furnizeze informații cu caracter economic-financiar cu privire la evoluția importurilor și a exporturilor, deținerile oficiale de aur și de mijloace de plată internaționale, balanța de plăți, invesțtiile străine precum și cursul de schimb și altele.
3.3. Supraveghere și Consultări anuale
Supravegherea este stipulată în Articolul IV (Statutul FMI), modificat în anul 2007. FMI a propus o serie de măsuri prin noua sa Strategie pe Terment Scurt pentru asigurarea eficienței supravegherii.
De la sfârșitul anilor ’70, cadrul de supraveghere a fost actualizat în anul 2007, prin adoptarea Deciziei privind Supravegherea Politicilor Economice ale Țărilor Membre. Obiectivele supravegherii FMI sunt stabilitatea externă și evaluarea riscurilor și vulnerabilității unei economii.
3.3.1. Consolidarea practicilor de supraveghere
În privința supravegherii Fondului, odată cu inițierea PESC (Programului de Evaluare a Sectorului Financiar) și odată cu dezvoltarea de instrumente analitice pentru integrarea în evaluările macroeconomice a analizelor privind piețelor de capital și sectorul financiar s-a acordat o atenție sectorului financiar .
În România, procesul de supraveghere este condus prin Consultările conform Articolului IV, în mod regulat.
La 25 martie 2015, au fost finalizare consultările de către Comitetul Executiv al FMI în cadrul Articolului IV cu România. Restabilizarea economică a României a prins amploare cu ajutorul consumului privat pe baza creșteri ușoare a venitul real disponibil. Totodata, inflația a scăzut substanțial în ultimii doi ani iar decalajul negativ persistând. Sectorul bancar a redus considerabil împrumuturile non-performante, deși acestea sunt multe iar creditul sectoarelor private au căzut din anul 2013.
Într-un mediu cu inflație scăzută creșterea este văzută ca fiind robustă. Cu toate acestea, convergența veniturilor în UE a fost lentă, șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat și infrastructura publică slabă s-a dovedit a fi un obstacol pentru creșterea economică rapidă. Volatilitate crescută în mediul extern și incapacitatea de a pune în aplicare o infrastructură îmbunătățită prezintă riscuri la adresa perspectivelor.
În urma acestor rezultate au fost prezentate aprecieri pentru performanțele economice ale țării noastre, fiind totuși lansat însă un avertisment asupra riscurilor rezultate în urma dezechilibrelor induse de sectorul privat și vulnerabilitățile externe. Propunerile specialiștilor Fondului Monetar Internațional țintesc o politică fiscală mai puțin stimulativă, o politică monetară precaută și pentru asigurarea sustenabilității creșterii economice o relansare a reformelor structurale.
3.4. Asistența tehnică acordată României
Din momentul aderării și până în prezent, FMI a acordat asistență tehnică României în câteva domenii precum: politica monetară, supravegherea, organizarea băncii centrale, și reglementarea statistică și bancară.
România a fost sprijinită de FMI în momentul tranziției prin asistența tehnică esențială din partea atat a donatorilor bilaterali cât și a agențiilor multilaterale. FMI a oferit asistență în mai multe domenii, în peste 40 de misiuni din 1990 și până în prezent. Asistența din partea Fondului s-a concentrat pe un număr de domenii cheie precum: constituirea unei structuri legale orientată către piață, sistematizarea băncii centrale, reformele fiscale, cursuri de instruire și optimizarea colectării și raportării datelor statistice. În anul 2003, introducerea unei reforme cuprinzătoare a administrației fiscale în concordanță cu îndicărilor mai multor misiuni de asistență tehnică de la Departamentul A.I. (Afaceri Fiscale) ale Fondului a demarat. În continuare, a fost finalizat un FSAP, în timp ce asistența tehnică acordată de Departamentului SMF (Sisteme Monetare și Financiare) al Fondului privind țintirea inflației continuă. România s-a angajat să actualizeze FSAP până la sfârșitul anului 2008.
În iulie 2009, au existat două misiuni de asistență tehnică FAD. Primul a constat în pregătirea de către autorități a unei legi a responsabilității fiscale (FRL). Și celelalte au oferit sfaturi în cadrul problemelor de administrare a veniturilor, concentrându-se pe recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor; respectarea și consolidarea structurii organizatorice a administrației fiscale. În aprilie 2010 au fost misiuni de monitorizare privind punerea în aplicare a FRL și a execuției bugetare pe nivel central și local, precum și pe crearea unei unității mare netă individuală în administrația fiscală.
Asistenta tehnică susține dezvoltarea resurselor productive ale statelor membre, ajutându-le să-și emite politici economice și fiscale în sprijinul creșterii economice. Fondul ajuta aceste țări să-și stabilească capacitățile instituționale și umane, și să formuleze politici macroeconomice, structurale și fiscale corespunzătoare. Aceasta reprezintă din bugetul operațional al FMI aproximativ o cincime. Finanțarea asistentei tehnice se realizează atât din resurse externe (fonduri din partea donatorilor bilaterali și multilaterali) cât și interne.
3.5. Asistența financiară
Pentru România, asistența financiară s-a materializat în programe de împrumut de tipul Acord Stand-by. Din momentul aderării, România a utilizat resursele FMI în 13 ocazii pentru programele economice ale guvernului, ca suport financiar.
România a fost a doua țară asistată de FMI în anii 1970 și începutul anilor 1980 (în 1975, 1977 și 1981). România a întâmpinat probleme la balanța de plăți cauzate în principal de dezastrele naturale (inundații în 1975, cutremur în 1977 și șocul petrolier în 1981) .
Tabel 3.2. Acordurile Stand-by ale României încheiat de cu FMI, milioane DST
* Suma trasă este zero datorită faptului că acordul este unul preventiv (precautionary).
Sursă: Financial Position in the Fund, 31 Martie 2015, www.FMI.org
3.5.1. Aranjamentele stand-by încheiate înainte de 1999
Înainte de 1990 Romania a beneficiat din partea Fondului de împrumuturi în valoare de 1.546,12 mil. DST. Împrumuturile au fost rambursate în totalitate până în 1989. Astfel între 1973 si 1976 a tras de la Fond suma totala de 285 mil. D.S.T. În 1977 a facut prima plată în contul general de resurse în valoare de 40 mil. D.S.T. În perioada 1978-1984 sumele anuale care au intrat în conturile României au crescut progresiv pentru ca începând din 1985 România nu mai beneficieze de nici un împrumut din partea Fondului până în 1991.
România, a fost pusă față în față cu o sițuatie foarte dificilă după 1990 în privința aspectelor economice lucru datorată de dezechilibrele balanței de plăți înregistrate, slabiciunile din sectorul bancar și din întreprinderi și declinul producției și investițiilor.
Tabel 3.3. 1991-1990 Încasari si plăți către F.M.I., milioane DST
Surse: Romania: Transactions with the Fund, www.imf.com
Până în 1999 împrumuturile acordate de Fond au ajuns la suma de 1.360,69 miliarde DST din care au fost rambursate doar 999,88 miliarde DST.
3.5.2. Aranjamentul stand-by 2001-2003
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a aprobat un aranjament stand-by de 18 luni pentru o suma echivalenta cu 300 milioane DST aproximativ 374.60 milioane de euro pentru Romania. Autoritațile române nu au intenția de a face vreo tragere din moment ce tratează aranjamentul ca fiind preventiv. Aranjamentul Stand-by al României cu FMI a expirat pe 15 Octombrie 2003. Pe data de 12 Aprilie 2004, Consiliul Director a reviziuit experiența României cu programele de sprijin de fonduri încă din anii ‘90 în conformitate cu noile orientări privind evaluarea țărilor cu un program de angajament pe termen lung.
Figura 3.1. Evoluția ratei inflației și a șomajului sub programul 2001-2003
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Performanța macroeconomică în cadrul programului a fost favorabilă, dar progresele înregistrate în reforma structurală au fost limitate. Principalii indicatori economici au înregistrat valori pozitive, putandu-se astfel vorbi de începutul unei creșteri economice. Inflația a fost încetinită brusc, reducându-se de la 34.5 % în 2001 la 15.3 % în anul 2003. Rata medie anuală a șomajului a scăzut de la 9 % în 2001 la 7.2 % în 2003, în contextul unui declin constant în forța de muncă și o ușoară creștere a ocupării forței de muncă salariată.
Figura 3.2. Evoluția deficitului bugetar și al datoriei publice sub programul 2001-2003
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Reducerea deficitului bugetului s-a realizat îndeosebi prin plafonarea cheltuielilor bugetare (30,7 la sută din PIB, față de 32,3 la sută din PIB în 2003), în condițiile în care veniturile bugetare, în pofida sporirii în termeni reali, și-au redus ponderea în PIB (de la 30 la sută la 29,6 la sută), pe fondul unei creșteri a PIB cu mult superioare celei prognozate. Deficitul bugetar s-a redus pe perioada acordului, înregistrând -2.0% din PIB în anul 2003. Datoria publică este și ea în scădere, reducându-se din anul 2001 până în anul 2003 cu 4.4 procente.
În data de 25 aprilie 2003, FMI a acceptat și prelungirea programului precedent până la data de 15 octombrie 2003 și eliberarea la 30 aprilie 2003, a tranșei a patra în valoare de 55,111 DST. Consiliul Executiv a finalizat pe 15 octombrie 2003 cea de a patra și ultima analiză în cadrul aranjamentului stand-by ceea ce a permis eliberarea la 17 octombrie a ultimei tranșe.
3.5.3. Aranjamentul stand-by 2004-2006
În data de 07 iulie 2004, FMI a aprobat un aranjament stand-by pentru o suma echivalenta cu 250 milioane DST (aproximativ 312.16 milioane €). Autoritatile române nu au intenția de a face vreo tragere din moment ce tratează aranjamentul ca unul preventiv, accesul la fondurile stabilite în arajament fiind numai în cazul apariției unor crize economice imprevizibile.
Aranjamentul din 2004 a fost suspendat fără implicații financiare, nefiind neapărată accesarea fondurilor în 2005 datorită divergențelor dintre F.M.I și România cu privire la evaluarea performanțelor și a căilor de acțiune macroeconomică. Acordul s-a încheiat la 6 iulie 2006, după relația României bazându-se pe exercitarea de către FMI a funcției de supraveghere. Principalele obiective ale acordului 2004-2006 au fost susținerea și promovarea stabilizării macroeconomice și să accelereze reformele structurale. Obiectivele macroeconomice au fost:
reducerea inflației la 9% până la sfârșitul anului 2004, 6 % până la sfârșitul anului 2005 și de 5 % până la sfârșitul 2006;
menținerea deficitului de cont curent extern sub 5,5 % din PIB; și
pentru a mentine acoperirea de rezerva la un nivel confortabil de 3½ pe urmatoarele luni de importuri.
Figura 3.3. Evoluția ratei inflației și a șomajului sub programul 2004-2006
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Performanțele macroeconomice a fost semnificative, dar domeniile de interes încă există. Evaluarea inflației a fost impresionantă, a continuat să scadă, ajugând de la 11.9% (2004) la 6.6 (2006). Rata șomajului a atins, în anul 2006, 5.7%. cu 0.5 procente mai puțin față de anul 2004.
Figura 3.4. Evoluția deficitului bugetar și al datoriei publice sub programul 2004-2006
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Deficitul bugetar s-a menținut pe din anul 2004 până în anul 2005, ajugând în anul 2006 la -2.2 % din P.I.B.. Reducerea deficitului bugetar a contribuit la temperarea inflației în anii 2004 – 2005, limitând în același timp deteriorarea suplimentară a deficitului contului curent. Iar datoria publică a înregistrat o scădere în 2005 cu 2.0 procente, în 2006 reducându-se cu 0.2 procente.
3.5.4. Aranjamentul stand-by 2009-2011
Consiliul Fondului a aprobat, în data de un acord nou Stand-by de 4 Mai 2009 în valoare de 11.443 miliarde DST echivalentul a 14.27 miliarde €, 1,110.77% din cota de participare. Au fost impuse anumite condiții la încheierea acordului legate, în principiu, de inflație, deficitul bugetar, supravegherea companiilor de stat, politică monetară și monotorizarea sistemului financiar. Acordul s-a încheiat la data 30 Martie 2011.
În 2009, în scopul de a proteja economia românească împotriva efectelor severe ale crizei mondiale și pentru plasarea acesteia într-o poziție care permitea reluarea a procesului de creștere, Guvernul a decis să aplice alte tipuri de sprijin financiar multilateral. Pachetul financiar internațional internațional s-a ridicat la 19.9 miliarde €, care includ alte 5 miliarde € din partea Uniunii Europene, 1 miliard € prin programele DPL ale Băncii Mondiale și 1 miliarde € de la alte instituții internaționale.
Obiectivele principale:
scăderea substanțială a dezechilibrelor fiscale, însoțite de reforme structurale, în scopul restabilirii încrederii pieței și a îmbunătățirii sustenabilitatății fiscale și externe;
consolidarea cadrului de soluționare a băncii, pentru furnizarea unei plase de siguranță îmbunătățită băncilor pentru a rezista recesiunii economice;
scăderea inflației și menținerea sa în intervalul țintă al BNR; și
asigurarea finanțării externe considerabile pentru a restabili încrederea pieței și de a atenua procesul de ajustare.
Figura 3.5. Evoluția ratei inflației și a șomajului sub programul 2009-2011
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Obiectivele programului central au fost realizate datorită deținerii de proprietăți puternice împreună cu finanțările foarte mari, programele de design flexibil și prioritarizarea reformei adecvate. Încrederea în piață a fost redobandită cu ajutorul piețelor financiare private; dobândirea unor ajustări financiare puternice, precum și a reformelor structurale fiscale substanțiale; rezervele internationale au crecut rapid; și sistemul bancar a rezistat crizei.
Rata inflației înregistrat o creștere în anul 2010 cu 0,5 procente. În 2011, rata inflației va rămâne ridicată datorită efectelor rundei întâi ale creșterii de a ratei de TVA de anul trecut, a presiunilor ale prețurilor la alimente și energie și prevederea ajustării prețurilor administrate. Rata șomajului a crescut cu 1.0 procent în anul 2010, ajugând în anul 2011 la 7,4 %.
Figura 3.6. Evoluția deficitului bugetar și al datoriei publice sub programul 2009-2011
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Deficitul bugetar s-a diminuat brusc în anul 2010 cu 2.2 procente, în anul 2011 înregistrând -5,5 % din P.I.B.. Conform BNR, ponderea datoriei publice în PIB a crescut în anul 2011 cu circa 3 puncte procentuale, reflectând nu doar necesarul curent de finanțare a deficitului bugetar, ci și constituirea de către Trezoreria Statului a unei rezerve de lichidități. Nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2011 (31,8 la sută) a continuat să se înscrie cu o marjă substanțială în limita precizată de criteriul nominal (60 la sută).
3.5.5. Aranjamentul stand-by 2011-2013
Un acord Stand-by preventiv de 24 luni a fost încheiat de către guvern, în valoare de 3,090.6 milioane DST (3.4 miliarde €, 300 procente din cota de participare), în data de 25 martie 2011. Fonduri suplimentare în cadrul programului au fost furnizate de către Uniunea Europeană 1.4 miliard € și Banca Mondială 1.0 miliard €), în mod preventiv. Acordul a fost încheiat în data de 30 Iunie 2013.
Obiectivele principale s-au bazat pe realizările aranjamentului din 2009-2011. Acestea au fost:
continuarea procesului de ajustări fiscale în timp ce se abordează problema veniturilor și cheltuielilor cât mai eficient
stimularea potențialului de creștere prin reforme structurale și îmbunătățirea flexibilității economiei;
continuarea favorizării încrederii și facilitarea fluxurile de capital privat îmbunătățite, prin îmbunătățirea stabilității politice și a climatului de afaceri.
Obiectivul continuării procesului de ajustare fiscală a fost realizat, stabilind scena pentru România pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv a UE. Stabilitatea macroeconomică și credibilitatea politicii au asigurat o îmbunătățire și accesul continuu pe piață. Au fost puse în aplicare reforme ale pieței muncii pentru a crește flexibilitatea.
Figura 3.7. Evoluția ratei inflației și a șomajului sub programul 2011-2013
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
România a înregistrat progrese semnificative în restabilirea stabilității macroeconomice în cadrul actualului ASB, dar creșterea rămâne deficitară. Inflația a crescut în urma șocurilor de aprovizionare și majorarea prețurilor administrative. După atingerea unui nivel de 3.3% în anul 2012, rata anuală a inflației a atins 4.0% în 2013. Rata șomajului a coborât la 7,2% la 6.35%, cu speranța că această tendință de scădere va continua.
Figura 3.8. Evoluția deficitului bugetar și al datoriei publice sub programul 2011-2013
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Deficitul bugetar înregistrează o scădere în anul 2012, ajugând la -3%. În ceea ce privește anul 2013, ponderea deficitului bugetului general consolidat în PIB este evaluată în reducere până la 2,3 la sută, limita impusă prin Tratatul de la Maastricht fiiind astfel respectată. Stocul de datorie publică exprimat ca pondere în PIB se situează la un nivel moderat, sub plafonul de 60% prevăzut în Tratatul de la Maastricht, iar perspectivele pe termen mediu cu privire la nivelul acestuia sunt de stabilizare și, ulterior, de scădere, în condițiile în care angajamentele de continuare a consolidării fi scale vor fi aplicate, iar creșterea economică va intra pe un palier mai ridicat în mod sustenabil. Iar datoria publică a crescut în perioada 2011-2013 cu 4.7 procente din PIB.
3.5.6. Aranjamentul stand-by 2013 – 2015
Autoritățile române au solicitat un succesor de 24 de luni SBA în valoare de 1,751.34 milioane DST (aproximativ 2 miliarde €, 170 procente din cotă). Prima tranșă de 194.7 milioane DST a fost pusă la dispoziție după aprobarea programului. Autoritățile intenționează să trateze SBA ca precauției și au solicitat, de asemenea, sprijin din partea Uniunii Europene (2 miliarde de €), în timp ce 1 miliard € rămâne disponibil în cadrul unui împrumut de la Banca Mondială.
Obiectivele programului: Începând criza financiară globală din anul 2008, România a înregistrat progrese semnificative în reducerea dezechilibrelor macroeconomice și refacerea rezervelor fiscale și financiare. Cu toate acestea, România rămâne vulnerabilă la șocurile externe, în special incertitudinilor din zona euro, precum și a volatilității fluxurilor de capital la nivel mondial în a piețele emergente. Nou aranjament prevede continuarea ajustării fiscale graduale, menținerea unor politici macroeconomice solide și permite măsuri pe termen scurt în sprijinul cererii interne. Reformele structurale se bazează pe programul anterior, cu un accent pe reducerea arieratelor.
Figura 3.9. Evoluția ratei inflației și a șomajului sub programul 2013-2015
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Performanța generală României în cadrul programului a fost bună. O deviație a PIB-ului negativă persistă, inflația este cu mult sub țintă și convergența veniturilor cu UE a fost lentă. Rata inflației a scăzut în anul 2014, ajugând la 1.1 %, iar la 31 Martie 2015 înregistrând 1.0 %. Scăderea inflației reflectă factori interni și externi, inclusiv o reducere a TVA-ului la făină și produse de panificație, prețuri mici la alimente, precum și o scădere a prețurilor petrolului.
Ajutat de recenta revenire în activitatea economică, condițiile de pe piața muncii s-au îmbunătățit, iar rata șomajului a scăzut la 6,8 la sută în 2014.
Figura 3.10. Evoluția deficitului bugetar și al datoriei publice sub programul 2013-2015
*
Estimare a ZF a deficitului bugetar pentru 2014. Pe primele 10 luni din 2014, guvernul a înregistrat excedent bugetar de 0,3% din PIB.
**Cerința finantatorilor fiscali
Sursă: Date prelucrate FMI și Comisia Europeana, metodologia ESA9
Deficitul bugetar a înregistrat un trend crescător pe durata aranjamentului, ajugând în 2015 la -0,9% din PIB. Conform Raportului Anual BNR, ponderea datoriei publice în PIB a continuat să se majoreze (38,3 la sută în 2014, de la 36,5 la sută din PIB în anul 2013, metodologie SEC95), dar se menține sub pragul de alertă de 60 la sută din PIB prevăzut în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În anul 2015, datoria publică a înregistrat o valoare de 38.3 % din PIB.
Completion of the reviews makes an additional amount equivalent to SDR 389.4 million (about €436.3 million) available for disbursement, bringing the total resources currently available to Romania under the SBA to an amount equivalent to SDR 584.1 million (about 654.4 million). The SBA with access of SDR 1,751.34 million (about €1.96 billion, 170 percent of quota) was approved on September 27, 2013 (
In completing the reviews, the Executive Board approved a waiver of nonobservance of the performance criterion on the general government overall fiscal balance, which was missed by a small margin, and modifications to program conditionality. The Executive Board also approved the Romanian authorities’ request to add a review based on end-June 2014 performance. The additional review would coincide with the planned Article IV consultation and the mid-year budget rectification.
În urma analizei primei și celei de-a doua evaluări, în data de 26 martie 2014, FMI a pus la dispoziția țării noastre următoarele două tranșe, reprezentând cumulat 389,4 milioane DST (aproximatic 436,3 milioane euro). Până la acest moment, valoarea totală a ajutorului financiare, în cadrul aranjamentului stand-by curent pus la dispoziția țării noastre însumează 584,1 milioane DST (echivalentul a 654,4 milioane euro).
The program will be monitored initially through quarterly reviews. To firmly put the authorities on an exit path from IMF-supported programs, three quarterly reviews are envisaged followed by two semi-annual reviews, when outstanding Fund credit is expected to have fallen substantially below 300 percent of quota. Semi-annual reviews would be combined with quarterly performance criteria and quarterly missions that would facilitate implementing the authorities’ economic program.
Tabel 3.4. România: Programul de Recenzii și Achiziții 2013-2015
Sursă: Romania and IMF, www.imf.org
Staff assesses that Romania meets the four criteria for exceptional access (Box 5) and considers that SBA terms are appropriate. Given Romania’s cumulative use of Fund resources, the new program entails exceptional access. Program resources would be made available at 37.8 percent of quota in 2013, 75.6 percent of quota in 2014, and 56.6 percent of quota in 2015. Disbursements will be in broadly equal installments (Table 10).
Lower net inflows would require additional external financing of €5 billion, which would be covered by disbursements from the Fund, the EU and the World Bank, and a limited drawdown of international reserves.
Absorption of EU Funds 20. The EU funds contribution mentioned in the MoU conditionality is to be measured taking into account the eligible expenditure from both the structural and cohesion funds (SCF) and the European Agricultural Fund for Rural Development (EAFRD).
Riscurile associate programului
There are financial risks associated with the proposed arrangement for Romania. Romania is the Fund’s fourth largest borrower and debt service to the Fund will be moderate, particularly during 2013 and 2014. Potential risks to the program that could affect Romania’s capacity to repay the Fund include: Higher and unexpected volatility in capital markets as well as a sudden reversal of capital flows could affect the capacity of the country to service its external debt, particularly considering its already high external debt service burden. Escalation of domestic political tensions, particularly in advance of presidential elections in November 2014 could lead to policy reversals, which could put the attainment of program objectives at risk. A deeper recession or renewed financial tension in the euro area would dampen exports, affect foreign investment, and worsen bank deleveraging. In such circumstances, there would also be a risk that foreign banks will be unable to maintain their exposure to Romania. Prospects of monetary tightening in advanced economies could trigger capital outflows as investors rebalance their portfolios.
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/RAPORTBUGET_2014.pdf
http://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/transele-fmi-duc-rezerva-valutara-a-bnr-din-februarie-la-un-nou-maxim-istoric-de-29-7-mld-euro-537295.html
Concluzii
FMI a jucat un rol important în modelarea economiei globale încă de la sfârșitul al doilea război mondial. Filozofia tranziției a Fondului Monetar Internațional a fost bazată pe liberalizarea prețurilor, stabilizarea macroeconomică, restructurare și privatizare.
Programele de tranziție proiectate au fost și sunt extrem de controversate, deoarece costurile sociale implicate sunt enorme. Reformele FMI din ultima perioadă s-au îndreptat cu prioritate către prevenirea și soluționarea crizelor financiare și către programe de diminuare a sărăciei în țările cele mai puțin dezvoltate.
Tranziția țărilor central și est europene la economia de piață a fost un proces determinat de factori economici obiectivi, unul important fiind adâncirea crizei economice a C.A.E.R.-ului și în țările blocului socialist. Fondul Monetar Internațional a sprijinit această tranziție încă de la începutul acesteia, unele state membre benficiind de asistența lui chiar înainte de tranziție, din momentul aderării.
Una dintre cele mai importante dezvoltări ale Fondului a fost din momentul aderării țărilor din fostul bloc comunist datorită poziția țărilor într-un teritoriu neexploatat și lipsa experienței acestuia în crearea unei economii de piață de la zero. Fondul Monetar Internațional a influențat punerea în aplicare a mai multor programe de reformă cu scopul liberalizării economiei, scăderii șomajului, reducerii inflației prin creșterea producției, atragerea investițiilor străine prin liberalizarea pietei de capital și fluxuri monetare, creșterea investițiilor și restructurarea companiilor neprofitabile.
Țările cu cea mai dificilă situație erau Estonia, Letonia, Lituania, România, Polonia, și Bulgaria. Restul, Cehia, urmată de Ungaria, Slovenia, Slovacia și Croația având o situație mai favorabilă
Până la sfârșitul deceniului, majoritatea economiilor în tranziție au trecut cu succes la economie de piață, după mulți ani de reforme intense, cu multe țări aderarând la Uniunea Europeană în 2004.
În cea mai mare parte din primul deceniu al secolului 21, fluxurilor internaționale de capital alimentau expansiunea globală care a permis numeroase țări de a rambursa banii pe care i-au împrumutat de la FMI și alți creditori oficiali și de a acumula rezerve valutare.
Recomandările politice provenite din aranjamentele Stand-by acordate de FMI, sunt în mare parte prociclice și va îngreuna guvernele să stimuleze economiile lor.
Relația dintre F.M.I și România și a fost una extrem de controversat datorită lipsei de profunzime a reformelor aplicate și numeroaselor schimbări de guverne, cu viziuni diferite asupra procesului de tranziție.
Începând de la obiectivul său desemnat să asiste România în tranziție, referitor la dificultățile balanței de plați și sprijinirea stabilizării indicatorilor macroeconomici în noua economie de piață a țării, FMI a devenit, de-a lungul perioadei post-revoluționare, în mod progresiv implicată în gestionarea restructurării.
Pe parcursul ultimului deceniu, România și-a îmbunătățit semnificativ fundamentele macroeconomice, cu sprijinul Fondului Monetar Internațional, Uniunii Europeane și Băncii Mondiale. În prezent, România și-a diminuat, dezechilibrele interne și externe prin politici macroeconomice solide, în mare parte, dar rămâne vulnerabilă la șocuri externe iar repararea bilanțurilor nu este încă terminată. Principalul motor al revigorării economice a fost creșterea robustă a exporturilor, chiar dacă cerea internă era slabă.
FMI rămâne strâns împlicat în întreaga regiune pentru a ajuta statele să avanseze programele lor politice, continuând să continue să adapteze mixul de supraveghere, programul și asistența tehnică după nevoile țărilor pentru evoluare.
Acordurile cu Fondul au mai multe avantaje. Aduce credibilitate în fața creditorilor străini (și pe piața internațională a capitalului în cazul României). O relație bună cu FMI e un început bun în celelalte relații economice internaționale pe care țările centra și est europene le dezvoltă. Iar pentru România un alt avantaj ar fi diminuarea riscului deprecierii masive și rapide a leului, cu consecințe negative pentru populație, în sensul sărăcirii sale drastice. Dezavantajul acordului cu FMI constă în politica puțin flexibilă a Fondului în ceea ce privește politica bugetară.
Bibliografie
Cărți
Bal, Dumitrescu, (2006), Economie Mondială ; Editura Economică, București;
Bran, P., Ciobanu, V., (1980), Relații valutar-financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagocică
Bostjan Jazbec, Macroeconomic Stabilization and Capital Inflows in Transition Economies,
Codruța D, (2004), Relații monetare și financiare, Editura Focus,
Costica, I, Politica monetara, Editura Economică, București;
Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora, ( 2002), Moneda-Credit I , Ed. A.S.E., București,
Drăgoiescu, E., Fondul Monetar Internaționa, Editura „Dimitrie Cantemir”, TG, Mureș, pg. 13;
Florescu-Ciubotaru, (2009), Țările Europei Centrale și de Est în contextul redefinirii relațiilor est-vest, Editura Universitară, București;
Floricel Constantin, (2001), Relatii Valutar – Financiare Internationale, Editia A IV – A, Editura National, Bucuresti,
Hardt John Pearce, Kaufman Richard F., (1995), East-Central European Economies in transition , M.E.Sharpe Inc, United States,
Iacob, D., (2010), Relații financiar – monetare internaționale, Editura Europlus, Galați,
Pearce Hardt, F. Kaufman, (1995), East-Central European Economies in transition, M.E.Sharpe Inc, United States
Susanu,M., (2003), Relații valutar-financiare internaționale, Ed. Economică
Vancea, D., (2004), Relații financiar-valutare internaționale, Ed. Ovidius University Press
Articole de Specialitate
Ansgar Belke and Albina Zenkic, (2007), Exchange-rate Regimes and the Transition Process in the Western Balkans
Lipton, David, Sachs, Jeffrey, Creating market economy in Eastern Europe: The case of Poland, Brookings papers in economic activity, volume 1990, issue 1, pp.75-147
Sgard J., (1995), De la necessite du droit et de l’etat dans le passage a l’economie de marche în Problemes Economiques nr. 2441/11 oct.
Articole sau documente descarcate de pe Internet:
Bostjan Jazbec, (1990), Macroeconomic Stabilization and Capital Inflows in Transition Economies, Faculty of Economics, Ljubljana, valabil on-line pe http://www.webv3ef.ef.uni-lj.si/_documents/wp/jazbec1.doc, accesat în data de: 23.06.2015;
IMF, (2014), 25 Years of Transition Post-Communist Europe and the IMF, valabil on-line pe http://www.imf.org/external/…/erei_sr_102414.pdf, accesat în data de 14.03.2015;
IMF, (2000), Transition economies: an IMF perspective on progress and prospects, valabil online pe http://www.imf.org/external/np/exr/ib/2000/110300.htm accesat la data 26.06.2015;
Golosoiu L., (1996), Revista Economica nr. 12/210/22-28 Martie, valabil on-line pe http://ligiagolosoiu.ro/content/MVII/capIII.pdf, accesat în data de: 20.04.2015;
Ilian Mihov, (1999), The Economic Transition in Bulgaria 1989-1999, valabil on-line pe https://www0.gsb.columbia.edu/faculty/imihov/files/bgfinal.pdf, accesat la data 14.05.2015;
Jonáš, J., The IMF in Central and Eastern Europe: Looking back at the past thirty years, valabil on-line pe http://www.nbs.sk/_img/Documents/_PUBLIK _NBS_FSR/Biatec/Rok2013/05-2013/10_biatec13-4_jonas.pdf, accesat la data de: 11.06.2015;
Jože Mencinger, Privatization in Slovenia, EIPF and University of Ljubljana, Slovenia, valabil on-line pe http://www.pf.uni-lj.si/media/mencinger.privatization .pdf, accesat la data de: 9.05.2015;
Josifidis Kosta, Allegret Jean-Pierre și Beker Pucar Emilija, Monetary and Exchange Rate Regimes Changes: The Cases of Poland, Czech Republic, Slovakia and Republic of Serbia, pp. 199-226 valabil pe https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-00404729/document, accesat la data de: 18.03.2015;
Prof. univ. dr. Nicolae DARDAC, Conf. univ. dr. Teodora VASCU, Moneda și credit – Modul 1, valabil pe http://www.biblioteca-igitala.ase.ro/biblioteca/carte2. asp?id=98&idb, accesat la data de: 10.02.2015;
Seija Lainela – Pekka Sutela, The Baltic Economies in transition, Bank of Finlad, 1994, valabil online pe http://www.suomenpankki.fi/pdf/65297.pdf, accesat la data de: 23.05.2015;
Pagini web:
*** www.bnr.ro
*** www.cerope.ro
*** www.fmi.org
*** www.mae.ro
*** www.worldbank.org
Alte documente
BNR (2014) – RAPORT ANUAL 2014
PRIVATIZATION IN SLOVENIA Jože Mencinger
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatia Dintre F.m.i. Si Tarile Central Si Est Europene (ID: 145838)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.