RELAȚIA DINTRE DISFUNCȚIILE FAMILIALE ȘI DEPENDENȚA DE [604301]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Psihologie

LUCRARE DE LICENȚĂ

RELAȚIA DINTRE DISFUNCȚIILE FAMILIALE ȘI DEPENDENȚA DE
INTERNET LA ADOLESCENȚI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Lect. univ. dr. Carmen R ăpițeanu
ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

1

Rezumat
Lucrarea de față și-a propus să prezint e sinteza unor investigații prezentate în literatura de
specialitate, pe problematica legăturii dintre disfuncțiile familiale și dependența de internet la
adolescenți , precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi -am propus investigarea
modului cum instabilitatea emoțională a adolescenților, ca urmare a unor disfuncții familiale,
influențează dependența acestora de internet.
Așa cum au arătat numeroși a utori, utilizarea îndelungată a calculatorului/ internetului
reprezintă în zilele noastre o nouă situație de vulnerabilitate întâlnită cel mai adesea în rândul
copiilor și adolescenților. Există numeroase motive pentru care adolescenții sunt predispuși să
devină dependenți de internet, dar printre cele mai importante sunt problemele familiale precum
certurile violente în familie, abuzul fizic, emoțional, sexual, separarea sau divorțul parinților,
moartea unui părinte etc., care îi provoacă adolescentului un sentiment acut de singurătate, ceea
ce îl face să fie din punct de vedere emoțional instabil, el găsindu -și "refugiul" în timpul
îndelungat petrecut pe internet.
Lucrarea a fost organizată în șase capitole, dintre care primele patru a u aborda t o serie d e
probleme teoretice, legate de: familie, de evenimentele familiale traumatizante, abuzul și
consecințele acestuia, adolescența și schimbările care apar în această perioadă, mai ales asupra
personalității acestora, dar și asupra dependenței de internet dat orată sentimentului de singurătate
sau neglijenței ce apare în urma anumitor probleme familiale.
În cea de -a doua parte a lucrării, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia
utilizată, precum și rezultatele unei cercetări, prin care am demonstrat r elația dintre instabilitatea
emoțională a tinerilor, provocată de problemele care apar în familie și dependența de internet a
acestora. Cercetarea a inclus 60 de participanți, dintre care 31 fete și 29 baieti. Din cele 5 ipoteze
de lucru , doar două dintre acestea s -au confirmat. Datele ob ținute au confirmat faptul c ă
adolescen ții care provin din familii monoparentale, prezint ă un grad ridicat de instabilitate
emoțional ă și au demonstrat faptul c ă stilul parental are, de asemenea, un rol important în gradul
de dependen ță de internet al adolescen ților. Din datele ob ținute, se pare c ă instabilitatea
emoțional ă, cât și sexul și mediul din care provin participan ții, nu influen țează în mod
considerabil dependen ța de internet.

2

Cuprins

Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 1
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 4
Capitolul 1. Familia – aspecte generale ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
1.1. Conceptul de fami lie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 7
1.2. Tipurile de familii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 7
1.2.1. Fun cțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 11
1.3. Stilul parental ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 12
1.3.1. Influența stilului parental democrat în dezvoltarea copilului ……………………… 13
1.3.2. Inflluența stilului parental autoritar în dezvoltarea copiilor ………………………. 15
1.3.3. Influența stilului parental permisiv în dezvoltarea copiilor ………………………… 15
Capitolul 2. Evenimente traumati zante familiale ………………………….. ………………………….. ….. 16
2.1. Surse de stres pentru sistemul familial ………………………….. ………………………….. ……….. 16
2.2. Abuzul asupra asolescentului ………………………….. ………………………….. …………………….. 17
2.2.1. Relația abuzivă dintre părinte și copil ………………………….. ………………………….. …… 17
2.3. Tipurile de abuz și consecințele lor ………………………….. ………………………….. …………….. 19
Capitolul 3. Adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 23
3.1. Adolescența – Prezentare generală ………………………….. ………………………….. ……………… 23
3.2. Particularități ale dezvoltării personalității adolescentului ………………………….. ………. 25
3.3. Conștiința de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 27
3.4. Stima de sine la adolescenți ………………………….. ………………………….. ………………………… 30
3.5. Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescent ului ………………………….. ……….. 33
Capitolul 4. Dependența de internet ………………………….. ………………………….. …………………….. 36
4.1. Dependența – aspecte generale ………………………….. ………………………….. ……………………. 36
4.2. Dependența de internet și sentimentul de singurătate ………………………….. ……………… 37

3
Capitolul 5. Cercetare cu privire la relația dintre disfuncțiile familiale și dependența de
internet la adolescenți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 42
5.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………. 42
5.2. Ipotezele generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 43
5.2.1. Ipotezele de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 43
5.3. Lotul de participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 44
5.4. Procedură ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 44
5.5. Metode și instrumente de cercetare ………………………….. ………………………….. …………….. 45
5.6. Prelucrarea și prezentarea datelor cercetării ………………………….. ………………………….. . 48
5.6.1. Analiza descriptivă a datelor ………………………….. ………………………….. ………………… 48
5.6.2. Analiza inf erențială a datelor ………………………….. ………………………….. ……………….. 49
5.7. Analiza psihologică a rezultatelor cercetării ………………………….. ………………………….. .. 53
Capitolul 6. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 57
6.1. Limite și direcții viitoare de cercetare ………………………….. ………………………….. ………… 58
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 59
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 63

4

Introducere
Această lucrare își propune analiza relației dintre disfuncțiile familiale si dependența de
internet la adolescenți, modul în care acestea se influențează reciproc și conexiunile care există
între acestea. Motivul pentru care am ales aceast ă temă este faptul c ă noțiunea de dependen ță de
internet devine tot mai cunoscut ă în rândul rom ânilor și nu numai, asociindu -se cu probleme
grave precum tulbur ări în plan emo țional și social. Consider c ă aceast ă temă de cercetare
coreleaz ă perfect cu ceea ce se întampl ă în societatea contemporan ă. Am ales s ă corelez
dependen ța de internet cu disfunc țiile familiale deoarece cele doua variabile par s ă aibă o
deosebit ă legătură.
Internetul este și va fi un subiect extrem de controversat. Utilizarea excesivă a
internetului, împreun ă cu implicațiile asupra dezvoltării cognitive, emoționale și
comportamentale a copiilor si adolescenților a primit denumirea de “Tulburare de Dependen ță de
Internet ” (engl. Internet Addiction Disorder). În cea mai recentă versiune DSM (Diagnostic and
Statistical Manual of Mental Disorders) publicat de “American Psyc hiatric Association ” a fost
introdus termenul de “Tulburare de Jocuri pe Internet ” (engl. Internet Gaming Disorder). Cei mai
importnți factori de risc în dependența/ adicția de internet sunt : anxietatea (copilul poate folosi
internetul pentru a se distrage de la îngrijor ări sau frici), depresia ( internetul poate reprezenta o
cale de ameliorare a sentimentelor de trist ețe, însă foarte mult timp petrecut online poate
contribui la stres, izolare, sentimente de singur ătate), alte dependen țe prezente adesea la
adolescenți (droguri, alcool, jocuri de noroc ), dar și lipsa de suport social ( dependen ții de
internet folosesc foarte des re țelele de socializare ca o modalitate sigur ă de a stabili noi rela ții cu
alte persoane ).
Sunt numeroase tipuri de dependențe de internet precum dependen țe legate de rețelele de
socializare , navigarea compulsiv ă pe site -urile porno, dar si tulburarea de jocuri pe internet
(jocuri online , pariuri online si licitat ’ii) ce afectează tot mai mult adolescenții conform studi ilor.
În 2002, „ London School of Economics ” a realizat un studiu prin care a demonstrat că 90% din
copiii între 8 -16 ani au v azut pe internet materiale pornografice , fie din greșeala, sub forma
reclamelor, fie intenționat, accesând diferite site -uri. Expun erea repetat ă la materiale pornografice
a copiilor și adolescen ților care nu au ajuns încă la maturitate, pot produce o mul țime de efecte

5
negative asupra dezvolt ării ulterioare care se poate manifesta în interac țiunile sociale și asupra
dezvolt ării emo ționale.
De asemenea, utilizarea excesiv ă a internetului duce la probleme de a gresivitate si aten ție,
tulbur ări de alimenta ție și de somn sau chiar obezitate. Conform “Academiei Americane de
Pediatrie ” (APP), copiii și adolescenții petrec aproximativ șapte ore pe platformele de socializare ,
studi u care este din ce în ce mai îngrijor ător. Sentimentul de singur ătate contribuie , de asemenea ,
la întărirea dependen ței acestora de internet. Adolescen ții dependen ți de internet tind să perceap ă
un nivel mai sc ăzut al suportului social din partea familiei și prietenilor.
În cele mai multe studi i în care au fost puse în relație sentiment ul de singuratate și
dependen ța adolescen ților de internet și platformele online , suportul social (perceput de către un
subiect ) este una dintre variabilele cele mai importante luate în c onsiderare . Suportul social a fost
definit ca “un schimb de resurse între cel puțin două persoane, realizat cu intenția de a îmbunătăți
starea de bine a receiver -ului” (Shumaker și Brownell, 1984; apud Zimet și colab., 1988).
Suportul social este cel mai frecvent, perceput de către persoana care îl primește ca un ajutor
oferit de către comunitatea din care face parte sau de către alte persoane care îi sunt de încredere
(Lin, 1986; apud Zimet și cola b., 1988). S -a demonstrat că dependenții de internet se simt mai
puțin singuri având o percepție bună cu privire la suportul social pe care îl oferă rețelele de
comunicare on-line (Shaw și Gant, 2002; apud Hardie și Tee, 2007).
Într-un alt studiu, prin care au urmărit importan ța trăsăturilor de personalitate, a
sentimentului de singurătate și al rețelei de suport social în dezvoltarea dependenței de internet,
Hardie și Tee (2007) au investigat 96 de subiecți, cărora le -au oferit spre completare : “Testul
pentru evaluarea adicției de Internet /The Internet Addiction Test – IAT” (publicat de Kimberly
S. Young în anul 1996), scalele pentru evaluarea nevrotismului și a extraversiunii din studiul
“International Personality Item Pool ” publicat de Lewis R. Go ldberg în anul 1999, “Scala lui
Wittenberg pentru evaluarea aspectelor emoționale și sociale ale singurătății/ Wittenberg’s
Emotional and Social Loneliness Scale ” publicată de Mitchell T. Wittenberg în anul 1986,
“Subscala pentru evaluarea anxietății socia le din Self-Consciousness Scale ” (instrument publicat
de Allan Feningstein, Michael Scheier și Arnold Buss în anul 1975), un chestionar referitor la
numărul de ani în care au folosit computerul și timpul petrecut în decursul unei săptămâni pe
internet , dar și un chestionar pentru evaluarea suportului social achiziționat offline (în cadrul
rețelelor de tipul față -în-față) și online – propus și publicat de Eric J. Moody în anul 2001.

6
Rezultatele au aratat nivele mai ridicate ale singurătății sociale , dar și emoționale în rândul
dependenților de internet, comparativ cu utilizatorii moderați. Un lucru important de men ționat
este acela c ă în acest studiu, dependența de internet a fost considerată atât ca variabilă
independentă ( utiliz ând trei nivele: utilizatori dependen ți, utilizatori excesivi și raționali ), cât și
ca variabilă dependentă ( în momentul în care s-a construit un model de regresie, în care genul,
vârsta, dar și numărul de ore petrecute pe internet în diferite activități (anxietatea sociala,
extraversiunea, nevrotismul ) au fost luate ca variabile independente . Rezultatele analizei au
demonstrat c ât de importante sunt trăsăturil e de personalitate, respectiv a rețelelor de suport
social de tip online în predicția dependenței de internet, în timp ce dimensiunile emoțional ă și
social ă ale singurătății nu au contribuit semnificativ (Hardie și Tee, 2007).
Astfel, deși sunt o multitudine de studii care coreleaz ă dependen ța de internet cu
sentimentul de singur ăte, consider c ă o nou ă cercetare va putea oferii informa ții noi despre cum
afecteaz ă problemele familiale dependen ța adolescen ților de internet, despre cum neglijen ța și
abuzurile parin ților contribuie la formarea și menținerea dependen ței acestora.

7

Capitolul 1. Familia – aspecte generale
1.1. Conceptul de familie

Familia reprezint ă un sistem complex, cu dimensiuni specifice precum: biologice,
psihosociale, cultural e, educative, sociologice, juridice, religioase , dar și demografice .
Conform lui U. Șchiopu (1997), “familia reprezintă un nucleu social primar reunit prin
căsătorie, legatură de sânge sau adopție. ”
Din perspectiva sociologiei , conform lui P. Murdock (1949) , familia este “un grup social
al cărui membrii sunt legați prin raporturi de vârst ă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc
împreună, cooperează sub raport și au grijă de copii” (citat de I. Mihăilescu; în Zamfir și
Vlăsceanu, 1993).
Pentru E. Mendras (1987), familia reprezint ă „exemplul tipic de grup primar”, care este
caracterizat prin legături puternice de tipul “față în față ”, prin legături intim e a membrilor ei
(Mihăilescu, 1999).
Altfel spus , sociologia definește familia ca un “grup social format dintr -un cuplu căsătorit și
din cop iii acestuia ” (I. Mihăilescu; în Zamfir și Vlăsceanu, 1993). Fiecărei societăți îi este
caracteristică un anum e tip de sistem familial, adică un sistem care reglementează relațiile dintre
bărbați și femei pe de o parte și, pe de alta, dintre aceștia și copii. Sistemele familiale sunt difer ite
de la o societate la alta , fiind supuse continuu la transform ări.

1.2. Tipurile de familii

Există mai multe criterii pentru identificarea tipurilor de famili i. Un prim criteriu ar fi
numărul de parteneri care formează familia . În func ție de acest criteriu familiile se împart î n:
familii poligame , care sunt de două tipuri: familii poliandrice – unde există mai mulți parteneri
bărbați, iar femeia are dreptul sa se c ăsătoreasc ă cu mai mul ți bărbați și familii poliginice – unde
există mai multe partenere femei si bărbații își pot alege mai multe soții. În cele mai multe cazuri ,
numărul de copii în astfel de familii este mult mai mare. Poligamia este adesea întâlnită la unele
popoare și rolul ei este de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin .

8
Un alt tip de familie este famili a monogam ă, în care un bărbat sau o femeie are dreptul să se
căsătorească doar cu un singur partener. La rândul ei, monogamia poate avea mai multe forme.
Ea poate fi serială , ceea ce înseamn ă că partenerul care r ămâne singur în urma unui divor ț sau al
decesului partenerului se poate rec ăsători sau monogami a strictă , atunci când partenerul nu mai
are dreptul să se recăsătorească. Societatea este cea care oferă dreptul de căsătorie , iar în
societatea rom âneasc ă se promoveaz ă monogamia serial ă.
De asemenea, î n cadrul monogamiei se pot diferenția alte două tipuri de familii respectiv:
– familii le nucleare care sunt formate din cei doi soți și copiii lor. Acest tip de familie este cel
mai dorit deoarece permite stabilirea unei leg ături mai str ânse între membrii familiei, stabilirea
propriilor reguli de func ționare familial ă și existen ța rela țiilor democrate. Într-o astfel de familie,
gradul de intimitate dintre parteneri este mai mare, iar șansele s ă fie satisf ăcute nevoile sexual –
afective, de stabilitate și de siguran ță cresc.
– familii extinse care sunt formate din mai mulți membr ii ai familiei , ace știa loc uind în acela și
spațiu. De obicei aceastea reprezintă două sau mai multe generații. Această familie este cel mai
adesea întâlnită în societ ățile tradi ționale, dar nu numai. Se caracterizează prin conservatorism al
regulilor. De obicei familia cea mai în vârstă va impune regulile de func ționare și de organizare și
celorlalte familii cu care locuiesc. D atorită acestei tendințe la conservarea pattern -urilor de
relaționare , tânărul cuplu intră de obicei în conflict cu cel parental cu care locuiește, ceea ce
determină scăderea intimității și a satisfacției maritale. De multe ori se poate ajunge și la
dispari ția cuplului nou constituit d in cauza imixtiunii părinților în relația acestuia , dar și prin
tendința prea rigid ă de păstrare a vechilor obiceiuri. Exist ă și alte cazuri în care cuplul tânăr este
cel care perturbă cuplul parental, ceea ce poate duce la conflicte, tensiuni sau chiar
dezorganizarea vieții de familie. Exist ă și situa ții în care relațiile dintre familiile nucleare ce
formează familia extinsă se pot deteriora după apariția copiilor sau nepoților. Atunci c ând rolul
conduc ător în familie îl au bunicii, ei tind s ă devin ă parin ți atât pentru nepo ți, cât și pentru
parin ții acestora. Acest lucru poate duce la confuzii de rol și neclari țăti, atât pentru parin ți, cât și
pentru copii.
Cu toate acestea, exist ă și câteva avantaje semnificative ale ace stui tip de familie. În
primul rând, faptul că există mai mulți membri i înseamnă și o mai mare varietate de modele de
comportament care pot fi adoptate de către copii. Ținând cont c ă fiecare membru al familiei este
diferit , el poate oferi o educație diferită. De asemenea, fam ilia extinsă asigură sentimente
puternice de siguran ță și de apartenență care sunt esențiale pentru o dezvoltare psihic ă bună a

9
copiilor. Existen ța mai multor persoane care s ă permit ă un bun ata șament al copiilor este foarte
important ă mai ales în dezvolt area emo țional ă a acestora, dar și la nivelul abilit ăților de
relaționare cu ceilal ți sau la nivelul încrederii în sine. Avantajele acestui tip de familie sunt cu
atât mai mari și mai evidente cu cât fiecare membru își cunoaște și își duce la bun sfârșit rolul pe
care îl are în familie .
Un alt criteriu important este criteriul numărului de părinți care formeaz ă familia. În
funcție de acest criteriu exist ă: familii biparentale , în care există ambii părinți . Ace știa pot fi
parin ții natural i ai copilului sau copiilor sau pot fi familii reconstituite, acelea în care parin ții au
divor țat, și-au pierdut partenerul sau au mai fost c ăsătoriți anterior. Aceste familii reconstituite
întâmpină numeroase dificult ăți. Cele mai frecvente probleme sau obstacole întâlnite de familiile
reconstituite sunt: neacceptarea p ărintelui vitreg de c ătre copil sau copii, prin simplul fapt c ă îl
percep ca „ înlocuindu -l” pe cel natural, neacceptarea copilului de c ătre parintele vitreg, fiind
uneori dific il pentru p ărintele vitreg s ă manifeste afec țiune pentru copilul partenerului, mai ales
daca acesta îl respinge, conflicte fraterne între copiii proprii ai celor doi parteneri și/sau copiii
proveni ți din c ăsniciile anterioare .
Familii le monoparentale sunt familiile în care unul dintre parin ți nu exist ă, copilul sau
copiii find crescu ți doar de un singur parinte. Lipsa unui părinte se poate datora mai multor cauze
precum: decesului acestuia, divorțul ui, adop ției sau alegerii unei persoane de a deveni părinte
unic, prin nașterea unui copil conceput prin fertilizare în vitro sau cu un partener care nu v rea sa
ia parte la creșterea copilului . Cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă
și copil sau copii . Parin ții care sun t puși în situa ția de a -și cre ște singuri copilul sau copiii,
apeleaz ă, de regula, și la persoane din familia extins ă precum bunici sau alte rude. De asemenea,
exist ă o diferen ță semnificativă între mamele și tații singuri. Mamele care își cresc singure
copilul/ copiii au tendin ța să nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor. Din acest
motiv, ele ajung cel mai adesea la suprasolicitare, dar și la tensiuni interioare. De asemenea, ele
tind s ă preia și rolul pe care trebuia s ă îl aibă tatăl, ceea ce, în cazul b ărbaților s e întâmplă foarte
rar. În astfel de familii este foarte evident ă: modificarea regulilor (mamele singure au tendin ța de
a deveni mai rigide și mai autorita re, încerc ând să suplineasc ă lipsa tat ălui, iar ta ții, dimpotriv ă,
au tendin ța de a deveni mai afectuo și), modificarea granițelor dintre membrii (granițele dintre
părinte și co pil tind să devină neclare , transformând relația lor cel mai adesea în una de prietenie
exagerat ă), modificarea întregii structuri familiale (lipsuri în modelarea intimit ății, ceea ce va

10
determina probleme în manifestarea intimit ății la copii, mai ales atunci c ând ace știa se vor
implica într-o rela ție).
Un alt cr iteriu important este criteriul numărului de copii . În funcție de acest criteriu
exist ă următoarele forme de familii: familia fără copii , care apare cel mai adesea din cauz ă că
partenerii doresc să se bucure de intimitatea lor mai mult timp , doresc să își testeze stabilitatea
relației o perioadă de timp pentru a se cunoaște mai bine, doresc să își îmbun ătățească statutul
financiar, economic sau unul/ambii parteneri se tem de responsabilitățile parentale . Există , de
asemenea și câteva elemente sociale care influen țează întârzierea apari ției unui copil precum
folosirea contraceptivelor , accentul pus pe împlinirea profesională a partenerilor sau creșterea
timpului petrecut la serviciu care are un impact direct asupra gradului de stres, ceea ce duce la
scăderea intimității în cuplu . De men ționat este faptul c ă familiile care nu au copii se
caracterizeaz ă print r-o foarte mare intimitate și o str ânsă legătură emoțional ă între parteneri. De
foarte multe ori se ajunge la o similaritate foarte accentuat ă între parteneri, at ât psihologic ă, cât și
fizică.
Un alt tip de familie, este familia cu un singur copil . Aceasta este un model foarte întâlnit
în zilele noastre la familiile tinere. Într-o asemenea familie, c opilul are foarte multe șanse s ă se
dezvolte armonios deoarece beneficiaz ă de toa te resursele familiei. De asemenea, pentru c ă
trăiește mare parte din timp printre adul ți, copilul interiorizeaz ă ușor trăirile acestora, ceea ce
poate duce la numeroase conflicte interioare sau la accelerarea maturiz ării.
Familia cu doi copii este un model de familie foarte apreciat. În acest tip de familie, fra ții
învață să se iubeasc ă, să colaboreze, s ă negocieze și să accepte chiar și situații care nu le sunt pe
plac. Rolurile în cas ă sunt de obicei împărțite pe sexe și în ordinea apari ției copiilor. Cel mai
adesea apare între cei doi fra ți fenomenul competi ției, mai ales pentru dragostea p ărinților. Cel
mai frecvent, fenomennul competi ției apare la fra ții care sunt apropia ți ca v ârstă. Acest fenomen
are efecte pozitive pentru c ă stimulea ză abilit ățile de negociere ale copiilor și abilit ățile de a face
față provoc ărilor societ ății.
Familia cu trei sau mai mulți copii este cel mai adesea întâlnită în familiile tradi ționale.
Dacă resursele materiale ale familiei sunt insuficiente, de cele mai multe ori primul copil va avea
sarcini similare cu cele ale părinților, cu alte cuvinte, el va deveni ceea ce se numește „copil
parental ”. Acest rol poate fi adaptativ sau neadaptativ, atunci cand părintele renunță la rolul pe
care îl are , iar copilul trebuie să îl preia. Cei care au fost copii parentali în familiile de origine ,
păstrează de obicei acest pattern de îngrijire și mai târzi u, chiar si față de proprii lor copii.

11
Un alt criteriu es te criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri . În func ție de ac est
criteriu exist ă: familii heterosexuale , în care cei doi parteneri sunt heterosexu ali și familii
homosexuale , în care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene. Aceștia pot avea sau nu
copii, proveni ți din c ăsătorii anterioare cu parteneri heterosexuali sau prin adop ție sau fertilizare
in vitro. Acest tip de familie este mai pu țin întâlnit, iar relaxarea men talității în ceea ce prive ște
orientarea homosexual ă a determinat apari ția acestui tip de familie.
După criteriul apartenenței culturale al partenerilor exist ă două tipuri de familii :
familii în care partenerii aparțin aceleiași culturi ( este întâlnit ă cel mai frecvent ) și familii mixte ,
în care partenerii aparțin unor culturi diferite . Familia mixt ă întâmpin ă numeroase provoc ări și
obstacole , iar cei ce realizeaz ă familii și cupluri mixte dau dovad ă de o foarte mare deschidere
mental ă și spiritual ă, fiind mai flexibili în gândire , dar ș i în comportament.

1.2.1. Funcțiile familiei

Sistemul familial îndepline ște o serie de func ții importante . De-a lungul timpului, acestea
s-au manifestat în mod diferit. Din acest punct de vedere, s -au identificat dou ă categorii de factori
care pot influen ța sau pot favoriz a modificarea func ționalit ății unei familii: factori interni
(interior i familiei) și factori externi (exterior i familiei).
De asemenea, I. Mihăilescu (apud Zamfir și Vlăsceanu, 1993) citează opinia
antropologi lor, potrivit căruia “familia nucleară este universală și are patru funcții fundamentale
pentru echilibrul vieții sociale umane: sexuală, economică, reproductivă și educațională. Fără
realizarea primei și celei de -a treia funcții, societatea umană ar intra în colaps, fără realizarea
celei de -a doua funcții viața speciei umane ar înceta, iar fără a patra , cultura s -ar sfârși. ”
Din orice perspectiv ă este abordată, familia îndeplinește un set complex de roluri. După
M. N. Turliuc (2004), cele mai importante funcții ale familiei nucleare sunt:
-funcția psihologică cu rol de asigurare a anumitor nevoi precum cele de protec ție, de
securitate (incluzând și ajutorul mutual care are la bază sentimentele de dragoste, respect și
egalitate între parteneri, între părinți și copii, între frați și surori), dar și de asigurare a suportului
emoțional ;
-funcția identitară care implic ă asigurarea sentimentului coeziunii și al apartenenței ,
construcția identităților personale și intime ale soților și ale copiilor ;

12
-funcția economică cu rol de asigurare a veniturilor de care membrii familiei au nevoie
pentru a -și satisface nevoile de bază;
-funcția sexuală care are rol de satisfacere a cerințe lor și nevoilor afectiv -sexuale ale
partenerilor cuplului conjugal ;
-funcția de reproducere sau de asigurare a descendenței și a condițiilor igienico -sanitare
necesare dezvoltării biologice normale a tuturor membrilor familiei ;
-funcția de socializare a co piilor menită să asigure îngrijirea și creșterea lor, procesul
instructiv -educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirii școlare și profesionale a
copiilor .

1.3. Stilul parental

Este cunoscut de toată lumea faptul că familia are un rol foarte important în dezvoltarea
copiilor . Cercetările au demonstrat că este obligatorie identificarea acelor aspecte ale familiei
care sunt corelate cu dezvoltarea copiilor (Shek, Lee & Chan, 1998). Numeroase s tudii au arătat
că dezvoltarea emoțională și s ocială a copiilor este puternic influențată de stilul parental al
părinților (Landry, Smith, Swank, Assel & Vellet, 2001; Kaufman, Gesten, Santa Lucia, Salcedo
et al, 2000; Rossman & Rea, 2005).
Conceptul de “stil parental ” a fost propus de Baumrind (1971 ; 1978) pentru a descrie
interacțiunile dintre părinți și copiii lor (McBride -Chang & Chang, 1998), sugerându -se totodată
și conceptualizări diferite ale stilului parental. Una dintre conceptualizări susține faptul că stilul
parental este descris ca fiind pe un continuum . Acest lucru indic ă faptul că un părinte poate avea
mai mult sau mai puțin un anumit stil de interacțiune cu copilul lui. A doua conceptualizare este
cea topologică care consideră că părinții pot fi împărțiți în categorii de stil care nu se suprapun.
Categorizarea stilului parental a influențat foarte mult cercetările privind comportamentele
parentale și efectele lor asupra dezvoltării copiilor. Inițial, au fost identificat e trei stiluri parentale
si anume:
– stilul autoritar în care părinții pun accentul mai degrabă pe câștigarea obedienței
copilului vizavi de solicitările parentale și nu pe răspunsul la cererile copilului ;

13
– stilul permisiv sau stilul indulgent este stilul în care părinții răspund foarte mult
la solicitările copilul ui, dar nu stabilesc niște limite clare în ceea ce privește
comportamentul copilului ;
– stilul democratic este acela î n care părinții sunt caracteriza ți de flexibili tate și
răspund la cerințele copilului , dar întăresc anumite standarde rezonabile de
comportament.
Ulterior , a fost propus și un al patrulea stil parental, respectiv stilul parental neglijent , care
este caracteristic părinților subimplicați în relațiile cu copilul lor și cei care răspund foarte puțin
nevoile copilului . (Brenner & Fox, 1999 ).
Aceste s tiluri parentale identificate pot fi descrise de -a lungul a două dimensiuni
reprezentate de solicitare (control) și răspundere (acceptare). A șadar, părinții democratici sunt cei
care manifest ă o acceptare crescut ă față de copiii lor, iar părinț ii autoritari sunt cei care au
solicitări crescute , dar cu toate astea, manifestă o acceptare scăzută. Spre deosebire de aceștia,
părinții indulgenți manifestă o acceptare crescută a copiilor lor , dar au solicitări scăzute fa ță de
aceștia , iar părinții neglijenți manifestă faț ă de copii niveluri scăzute ale solicitărilor și ale
acceptării copiilor lor (Grigorenko & Sternberg, 2000).
Aceste modele ale stilului parental sunt utilizate frecvent ca descripții ale diferențelor
individuale între pări nți în cadrul cercetărilor din domeniul dezvoltării copilului (Chao, 2001;
Cohen & Rice, 1997; Darling & Steinberg, 1993; Holmbeck, Paikoff, & Brooks -Gunn, 1995;
apud. Winsler, Madigan & Aquilino, 2005).
1.3.1. Influența stilului parental democrat în dezvoltarea copilului

Părinții care sunt caracterizați printr -un stil parental democratic sunt apropiați de copiii
lor, centrați pe aceștia, manifestând de obicei solicitări și control față de copii. De multe ori,
acești părinți au tendința sa controleze activitățile copiilor lor într -o manieră rațională, centrată pe
problemă. Regulile pe care le impun sunt de obicei discutate împreună cu copiii lor și modificate
pe baza opiniilor si viziunilor copiilor. Părinții care manifestă un astfel de stil parental nu sunt
preoc upați de respectarea strictă a regulilor de către copii, dar acordă o mare importanță explicării
regulilor și îi ajută pe copii să înțeleagă motivele aflate în spatele acestor reguli (Kaufmann,
Gesten, Santa Lucia, Salcedo, Rendina -Gobioff & Gadd, 2000).

14

Prin cercetările inițiale făcute de Baumrind, confirmate și de cercetări mai recente, s-a
demonstrat că stilul parental democrat ic are o foarte mare importanță în starea de bine
psihosocial ă a copiilor și adolescenților (Lamborn, Mounts, Steinberg & Dornb usch, 1991;
Slicker, 1998). Acestă formă de interacțiune a părinților cu copii i lor este constant legată de o
dezvoltare pozitivă pe plan emoțional, social , cognitv și educațional (Winsler, Madigan &
Aquilino, 2005).
În comparație cu părinții care manifestă alt tip de stil parental, părinții democratici reușesc
să își protejeze mai bine copiii împotriva diferitelor activități delicvente, consumul de droguri și
de asemenea, facilitează implicarea școlară a copiilor și performanța academică. (Baumrind,
1991; Lamborn, Mounts, Steinberg & Dornbusch, 1991; Steinberg et al., 1991; Steinberg et al.,
1992; apud. Kaufmann, Gesten, Santa Lucia, Salcedo, Rendina -Gobioff & Gadd, 2000).
De asemenea, este de menționat faptul că acest stil parental a fost as ociat cu efecte
pozitive asupra dezvoltării copiilor, respectiv prezența unei stime de sine crescute a acestora
(Litovsky & Dusek, 1985; Maccoby & Martin, 1983; apud. Aunola, Nurmi, Onatsu -Arvilommi &
Pulkkinen) și o performanță școlară mai bună (Grolnick & Ryan, 1989; Steinberg et al., 1989;
apud. Aunola, Nurmi, Onatsu -Arvilommi & Pulkkinen, 1999).
Într-un studiu, care a avut drept scop examinarea relației dintre nivelul educației, resursele
financiare, stima de sine și abordarea problemelor de către pări nți și stilul lor parental, respectiv
nivelul lor de stres, s -a constatat că stilul parental democratic este asociat cu o stimă de sine
ridicată , mai bune strategii de abordare a problemelor centrate pe competențe și un nivel al
stresului parental mai scăz ut, în timp ce stilul parental autoritar a fost asociat cu un nivel de
educație mai scăzut (Aunola, Nurmi, Onatsu -Arvilommi & Pulkkinen, 1999).
Tot în studiile sale, Baumrind (1991a, 1991b; Baumrind & Black, 1967) a demonstrat
faptul că adolescenții și copiii care fac parte dintr -o familie cu un stil parental democrat , devin
mult mai responsabili , mai independenți și mai competenți , comparativ cu alți i de aceeași vârs tă
dar care sunt tratați în mod diferit (Cardinali & D’Allura, 2001). Copiii din familii democratic e
sunt mai prientenoși cu alți copii și cooperează mult mai ușor cu parinții lor (Baumrind, 1971;
apud. Coplan, Hastings, Lagacé -Séguin & Multon, 2002).

15

1.3.2. Inflluența stilului parental autoritar în dezvoltarea copiilor

Comparativ cu stilul democrat, descris mai sus, părinții autoritari manifestă mai puține
relații de afiliere cu copiii lor. Aceștia restricționează autonomia copilului, valorizează obediența
și consider ă ca regulile impuse de ei trebuiesc respectate cu strictețe de către copil. Părinții
autoritari obțin scoruri scăzute la măsurătorile căldurii parentale și ale disponibilității de a
răspunde nevoilor și comportamentului copiilor lor , chiar dacă ei accentuează disciplina și nu
discută regulile cu copiii lor. (Kaufmann, Gesten, Santa Lucia, Salcedo, Rendina -Gobioff &
Gadd, 2000).
Asupra copiilor și adolescenților, acest stil parental a fost asociat frecvent cu efecte
negative (Kaufmann, Gesten, San ta Lucia, Salcedo, Rendina -Gobioff & Gadd, 2000). Numeroase
cercetări au demonstrat faptul ca acești părinți au copii care manifestă retragere socială,
comportamente antisociale și delicvente (Coie & Dodge, 1998; Coopersmith, 1967; Schwartz,
Dodge, Petit & Bates, 1997; apud. Coplan, Hastings, Lagacé -Séguin & Multon, 2002). Pe lângă
acestea, s tilul parental autoritar a fost asociat negativ și cu performanța școlară și evaluările
profesorilor privind adaptarea la mediul școlar (Dornbusch, Ritter, Roberts & Fr aleigh, 1987;
Shumow, Vandell & Posner, 1998; apud. Kaufmann, Gesten, Santa Lucia, Salcedo, Rendina –
Gobioff & Gadd, 2000).

1.3.3. Influența stilului parental permisiv în dezvoltarea copiilor

Stilul parental permisiv este adesea caracterizat prin lipsa solicităr ilor din partea
părinților, lipsa controlului și prezența unei atitudini călduroase din partea acestora față de copii,
ceea ce duce cel mai frecvent la imaturitate (Maccoby & Martin, 1983; apud. Aunola, Nurmi,
Onatsu -Arvilommi & Pulkkinen, 1999). Copiii care provin din astfel de familii au de obicei
libertate complet ă și control absolut asupra propriilor activități și decizii. (Ang, 2006). Acest stil
parental a fost asociat cu o mai mare frecvență a abuzului de substanțe . De asemenea, sunt mai
puțin implicați și orientați pozitiv spre școală în comparație cu copi ii de aceeași vârstă proveniți
din familii autoritare și democratice (Lamborn, Mounts, Steinberg & Dornbusch, 1991).

16

Capitolul 2. Evenimente traumatizante familiale
2.1. Surse de stres pent ru sistemul familial

De-a lungul timpului, orice familie trece prin momente dificile care necesită anumite
modificări de comportament, de atitudini, anumite reorganizări sau renunțări la unele pattern -uri
de comportament și elaborarea altora. Aceste momente reprezintă surse de stres pentru orice
familie .
Confom lui S. Minuchin (1974) există patru surse de stres pentru sistemul familial și
anume : contactul stresant al unui membru al familiei cu forțe extraconjugale , contactul stresant al
întregii familii cu forțe extrafamiliale , stresul în perioada de tranziție din familie și stresul cauzat
de o problemă idiosincratică .
Multe famili i suferă mari pierderi sau trec prin evenimente care acționează negativ în
structura lor și le împiedică funcționalitatea normală. Aceste evenimente se numesc evenimente
traumatizante . Aceste evenimente nu produc traume doar individului care trece prin așa ceva, ci
și sistemul ui familial, în toate componentele sale: membrii, granițe, funcții, relații etc.
Așadar există câteva diferențe principale între evenimentele stresante și cele tr aumatizante . În
primul rând, intensitatea lor (cele traumatice sunt mult mai inte ns resimțite de persoană și
famili e), iar în al doilea rând, efectele lor asupra persoanei sau familiei ( cele stresante produc
dezorganizarea familiei pe o perioadă determin ată, după care revin la starea inițială de
funcționare, în timp ce evenimentele traumatizante persistă foarte mult în timp, uneori poate
pentru totdeauna și produc modificări de structură a familiei, care uneori nu mai pot fi refăcute ).
Grani ța între stresant și traumatizant este foarte subtilă, iar ceea ce pentru o persoană sau
familie este ceva stresant, pentru altele poate fi traumatizant , cum este de exemplu divorțul.
Evenimentele traumatice sunt definite (DSM -IV) ca „evenimente care se af lă în afara
orizontului normal de așteptare și astfel reprezintă pentru aproape toți oamenii un stres
sever”. Pentru că stresul est e sever și câteodată astfel de evenimente au o durată îndelungată,
efectele perturbatoare asupra personalității umane sunt de durată și sunt foarte profunde.
Următoarele evenimente familiale pot produce traume atât membrilor famil iei, cât și
sistemului familial în sine : certuri le violente în familie , abuzul fizic, abuzul emoțional sau abuzul
sexual al copilului , separarea / divorțul părinților , situație materială foarte precară , boală fizică sau

17
psihică severă și cronică a unui membru al familiei, dar și decesul/suicidul unui membru al
familiei .

2.2. Abuzul asupra asolescentului

Abuzul asupra copilului/adolescentului este un fenomen extrem de complex, care
afectează uneori iremediabil dezvoltarea individului. P e termen lung, abuzul vulnerabilizează
adolescentul și apoi adultul, generâ nd diferite sentimente, conduite, moduri de gândire ,
comportament e sau relaționări interumane disfuncționale .
Așa cum Anthony Giddens numea în tratatul său de sociologie (2000, p. 175) „fața
nevăzută a familiei”, abuzul asupra copilului / adolescentului duce la modificări existențiale cu
atât mai severe cu cât acesta are loc la o vârstă mai fragedă și se menține pe o perioadă mai lungă
de timp. O situație complicată este atunci când tinerii adulți c are au fost victimele unui asemenea
abuz își întemeiază o familie și lucrurile se reiau, în aceleași modalități, cu copiii lor. Nu se va
lua în discuție rolul maturizant al unor conflicte dintre părinți și copii, mai ales în cazul
adolescenților, fapt care semnifică recuno așterea barierelor între genera ții și a limitelor pe care le
au copiii în a înțele ge complexitatea vieții cotidiene (Marcelli, Braconnier, 2006, p. 514).

2.2.1. Rela ția abuziv ă dintre p ărinte și copil

De cele mai multe ori, părinții abuzatori nu realizează cât sunt de devastatoare
consecințele abuzului asupra propriilor lor copii. Această relație abuzivă este particularizată de
faptul că ea servește satisfacerii instinctuale a trebuințelor adultului, și nu servește nevoilor de
dezvoltare normale ale copilului/ adolescentului.
Indiferent de form a pe care o îmbracă abuzul asup ra copilului /adolescentului , el afectează
într-un mod dramatic felul în care el percepe și înțelege lumea în care trăiește, aceasta fiind
considerată, cel mai adesea, ostilă. Copilul nu poate înțelege ce i se întâmplă deoarece nivelul său
cognitiv este pla sat cu precădere în concret. În ace astă situație, tocmai figurile parentale, de care
copilul/ adolescentul avea nevoie să îl ajute în descoperirea universului și în construcția unei
imagini adecvate a acestuia, îi zdruncină echilibrul .

18
În cazul în care abuzurile au fost petrecute în afara familiei, copilul/adolescentul poate să
nu fie la fel de afectat, dar doar în cazul în care părinții îi oferă protecția de care el are nevoie,
dacă îi oferă sprijin, ajutându -l să meargă mai departe fără traume se mnificative.
Se pare ca abuzul părinților asupra copilului/adolescentului nu este condiționat de
apartenența familiei la o anumită clasă socială, dar pare a fi mai frecvent în tâlnit în familiile cu o
situație economică precară, în care părinții au un nivel de educație scăzut, utilizează adesea
modele violente de rezolvare a problemelor sau locuiesc în zone cu o rată a criminalității ridicată.
Toate situațiile de mai sus, a ceste particularități sociale sunt dublate și de cele psihologice,
precum lipsa afecț iunii între soți sau conflictele dintre aceștia . Familiile descris e mai sus
generează și perpetuează violența prin socializare și învățare socială.
Numeroase studii au arătat faptul că o parte importantă dintre părinții abuzivi, provin din
familii în care se utiliza ca metodă de educație violența, find ei în suși abuzați în copilărie. Acest
lucru este un semnal de alarmă asupra pericolului transmiterii transgeneraționale a lipsei de
interes pentru dezvoltarea copilului . Dacă acești factori acționează la vârste mici, interiorizarea
lor va fi mult mai profundă, și va afecta procesul de cristalizare a personalității . Peste ani, copiii/
adolescenții vor deveni persoane nesigure și închise în sine .
În această situție este necesar să fie analizate aceste fenomen e, caracteristici le diferitelor
tipuri de abuz, a particularităților psihosociale ale abuzatorilor și ale victimelor, astfel încât să se
poată găsi soluții care să amelioreze calitatea sistemului familial. Abuzul asupra copilului /
adolescent ului se referă la următoarele conduite, adesea coexistente: abandonul, abuzul fizic,
abuzul emoțional și abuzul sexual.
Există câteva variabile importante care influențează decisiv percepția și evoluția celui
abuzat precum frecvența și perioada de timp pe parcursul căreia se repetă episoadele abuzive. Un
singur episod abuziv va avea consecințe negative mai reduse, dar nu va fi uitat de către copil, ci
va fi rememorate cu ajutorul unor intâmplări și personaje magice. În schimb, a buzarea copiilor
timp îndelu ngat are consecințe profunde . Aceste consecințe sunt: instabilitatea emoțională,
pasivitate cronică, distanțarea de toate persoanele din jur. T oate acestea sunt forme de apărare
împotriva traumelor . De asemenea, aceste simptome uneori alterneaza cu crize de furie îndreptate
împotriva propriei persoane, tentative de suicid sau acțiuni de autorănire, acțiuni agresive
îndreptate împotriva altor persoane. Astfel, persoane le care au fost abuzate se transformă deseori
în abuzatori ai altora.

19
Există numeroase mecanisme de supraviețuire pe care copiii/adolescenții le dezvoltă
pentru a face față situației de abuz, pentru a se proteja de către abuzator, dar și de propriile lor
gânduri și sentimente. Ei își creează prin aceste mecanisme iluzia de control asupra situației.
Grey și Kempe (după Killen, 1998, p. 101) au identificat două strategii de supraviețuire
utilizate de către copiii abuzați :
1. Prima strategie este “ strategia de a fi bine adaptat ”. Această strategie este utilizată de
copiii care se poartă în așa fel încât să nu îi deranjeze cu ceva pe părinți, să fie pe placul adulților .
Ei le îndepl inesc toate dorințele și fac eforturi pentru a le preîntâmpina reacțiile violente și a se
ridica la înălțimea așteptărilor lor . Din această categorie fac parte copiii inteligenți, care au
învățat să observe gesturile părinților .
2. A doua strategie este “ strategia de a fi hiperactiv și distructiv ”. Aceasta este aplicată de
copiii care sunt în mod continuu agresivi , provocatori, care deranjea ză mereu jocul celorlalți,
creează agitație, distrug adesea lucruri și sunt sfidători . Prin acest comportament, e i vor să atragă
atenția asupra lor, dar, din păcate, efectele sunt contrare celor așteptate.
Chiar dacă există atâtea particularități ale abuzului, există cațiva indici pe care îi putem
identifica la victime precum: viziunea deformată asupra lumii și asupra vieții în general, lipsa de
încredere în semeni, aștept ări negative din partea acestora, dificultăți în construirea de relații cu
cei din jur. Desigur, trăirile persoanelor abuzate vor fi diferite în funcție de sensibilitatea
fiecăruia, de tipul abuzului în sine sau de modul în care fiecare copil sau adolescent a perceput
întreaga situație.

2.3. Tipurile de abuz și co nsecințele lor

O formă de abuz o reprezintă abandonul . Există diferite forme de manifestare a
abandonului sau a agresivității prin demisie (Păunescu, 1994, p. 95) . Una dintre forme este
reprezentată de a bandonul disimulat (atunci când părinții se poartă ca și când copilul nu ar exista,
îl ignor ă, îl neglijează, nu -i acordă atenție, copilul este respins, iar nevoile sale de dezvoltare sunt
ignorate complet ). Abandonul disimulat cuprinde mai multe comportamente care sunt mai mult
sau mai puțin vizib ile (hrănirea inadecvată a copilului, lipsa preocupării părinților pentru starea
de igienă a copilului , incapacitatea de a construi relații po zitive cu acesta).

20
Cei mai mulți copii neglijați sunt ușor de observat datorită următoarelor caracteristici :
sunt timizi, exagerat de cuminți, nu intră în conflict cu nimeni, de obicei se joacă singuri, stau în
grupuri mari de copii, dar nu își fac aproape niciodată prieteni. Comparativ cu aceștia, copiii
respinși sunt vorbăreți , energici, uneori sunt certăreți, încearcă să -și facă prieteni și să se apropie
de ceilalți, nu cooperează, nu le place să împart ă lucrurile pe care le au, atrag atenția prin
comportamente nepotrivite (Schaffer, 2005, p. 118).
Cel mai des întâlnit abuz și cel mai vizibil este abuzul fizic . Acestă formă de abuz are
drept urmare vătămarea fizică a copilului/adolescentului și apare în urma unei acțiuni deliberate
sau a inacțiunii din partea părintelui/părinților sau a persoanei care îngrijește copilul. Părinții care
își abuzează copiii au câteva caracteristici semnificative precum : provin din familii care erau
impregnate de violența, consideră că educația se face prin aspre pedepse corporale, adoptă un stil
derutant în raporturile cu copiii lor, au așteptări nerealiste de la aceștia, își consideră copiii niște
obicte utilitare, nu își fac griji pentru rănile pe care le provoacă celor din jur, răni care sunt atât
fizice, cât și sufletești.
Deseori , abuzul fizic este însoțit, inevitabi l și de abuzul emoțional . Abuzul emoțional este
reprezentat de o acțiune a părinților sau a altor persoane, care împiedică dezvoltarea unei imagini
de sine pozitive a copilului. Abuzul emoțional este un comportament intenționat al adult ului, care
batjocorește, jignește, ironizează, umilește sau devalorizează copilul în momente semnificative
pentru el. Acest comportament îi afectează imaginea de sine și echilibrul psihologic. Abuzul
emoțional este unul dintre cele mai grave deoarece va avea efecte devastatoare asupra dezvo ltării
conștiinței de sine și a evoluției sociale ulterioare a copilului.
Abuzul emoțional vizează un comportament stabil și n u se referă la situațiile singulare, în
care copilul este respins de părinte pe parcursul unei perioade scurte de timp. Așa cum a m
menționat și mai sus, abuzul emoțional afectează în primul rând imaginea
copilului /adolescentului despre sine, despre relațiile cu persoanele din jurul lui, accentuând ideea
că el nu este la fel de valoros ca ceilalți , că el nu merită să fie iubit și apreciat . Există anumite
situații în care copilul -victimă percepe abuzul ca un indicator al interesului părintelui față de el .
El crede că acesta îi vrea binele, prin urmare, el nu va recunoaște abuzul și nu îl va denunț a,
refuzând chiar separarea de părin tele agresor.
Chiar și în societățile contemporane, bătaia copilului/copiilor rămâne un fenomen
răspândit , fiind considerat o modalitate bună de “educare”. Această modalitate afectează, în
general, echilibrul emo țional al copilului pe termen lung. Pe termen scurt, copilul va trăi

21
permanent cu teama de noi violențe, va fi nesigur pe el și confuz. Din bătaia pe care o primește
des, copilul întelege doar ca este un copil rău, care își dezamăgește părinții. El vac rede ca acesta
este mo tivul pentru care este respins și va face eforturi de a dezvolta strategii de supraviețuire,
pentru a preveni o nouă bătaie din partea părinților . “Cea mai mare parte a părinților care
abuzează fizic copilul face parte fie din categoria femeilor agresate d e soți, fie din cea a bărbaților
care își agresează constant soțiile. Există în acest sens o probabilitate de până la 80% ca bărbații
care își abuzează fizic soțiile să abuzeze fizic și copiii pe care -i au. Pe de altă parte, spre
deosebire de femeile care nu sunt agresate de soți, cele agresate au o probabilitate de cel puțin
două ori mai mare în a -și agresa propriii copii “(Rădulescu, 2001, p. 43).
Există și situații în care tensiunea dintre cei doi soți este resimțită de către copil, acesta
devenind excesiv de agitat . În această situație, copilul va fi cel asupra c ăruia se va descărca
agresivitatea părinților (Killen, 1998, p. 28).
Conform studiilor în domeniu, evenimentul cel mai traumatizant pentru un copil este să
fie martor la violențele și certurile violente dintre parinții lui. Următorii indicatori arată dacă un
copil trăiește într -un mediu încărcat de violență (Rădulescu, 2001, p. 67) : conduite agresive ale
copilului, copilul este izolat, copilul este pasiv, copilul este emotiv , apar tulburări ale somnului
precum insomnii, coșmaruri, agitație în timpul somnului, copilul are dificultăți școlare
(performanțe scăzute, este indisciplinat , absentează ), copilul tutelează adultul , prezența dureri lor
somatice , apare un comportament auto distructiv, înclinație spre accidente , apar vătămări
inexplicabile sau incompatibile cu istorisirea accidentului , se observă teamă de contactul fizic
inițiat de părinți sau de alte persoane , apare plâns ul disperat sau absența aproape completă a
plânsului , copilul pare să fie într-o stare de alertă constantă față de un pericol poten țial, se află
permanent în căutarea hranei sau a unor lucruri. În cazul adolescenților apar conduite deviante
persistente cum ar fi vagabondajul, abuzul de alcool sau de droguri, prostituția sau mariaj ul
timpuriu .
Un alt tip de abuz este abuzul sexual . Abuzul sexual constă în ,,folosirea” copilului de
către părinți sau de către alte persoane, pentru satisfacerea propriil or nevoi sexuale. Acest tip de
abuz cuprinde mai multe tipuri de comportamente cum ar fi: mângâieri, obligarea copiilor /
adolescen ților să vizioneze filme pornografice, participarea la jocuri sexuale, intromisiunea orală,
anală sau genitală. Acestea acte pot fi repetate o perioadă foarte lungă de timp sau pot constitui
un incident izolat. De asemenea, se adresează copiilor de toate vârstele . Există mai multe situații
care fac dificilă denunțarea agresorului print re care se numără: natura abuzului, existența unor

22
relații pozitive cu agresorul, posibila implicare a alor persoane mai ales părinți, dar și vinovăția
care poate pune stăpânire pe copilul -victimă .
Conform “Manualul ui de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale ” (ediția a patra,
1994, p. 613 –614) abuzul sexual repetat și maltratarea corporală intră în categoria evenimentelor
traumatice, care generează un stres sever. Următoarele consecințe ale abuzului sexual
demonstrează faptul că este una dintre cele mai înjositoare formă de abuz și cea mai greu
surmontabilă (Fischer, Rieddeser, 200 1, p. 258): neputința copilului de a se proteja și de a stopa
abuzul, stigmatizarea prin trăirea sentimentului de rușine, mai ales dacă abuzatorul îl roag ă
continuu s ă păstreze tăcerea și îi repetă că imaginea lui va fi una negativ ă dacă ceilalți vor
descoperi, sexualizarea traumatică prin interiorizarea de către copil a unor idei eronate despre
comportamentul sexual, datorită faptului că este recompensat pentru comportamente sexuale
nepotrivite vârstei , trădarea prin neîmplinirea așteptărilor copilul ui privind apărarea și grija din
partea membrilor familiei și parentificarea și atribuirea de roluri deformate .
Ca să putem analiza abuzul sexual asupra unui copil, trebuie s ă avem în vedere evaluarea
situației din mai multe perspective : sub ce formă a avu t loc abuzul, dacă acesta a fost asociat cu
acțiuni de violență fizică, frecvența cu care s -a petrecut și pe ce perioadă, vârsta copilului, vârsta
abuzatorului și gradul de rudenie cu acesta (cu cât persoana este mai apropiată, cu atât efectele
sunt mai grave). Doar așa se poate stabili cât este de profundă trauma suferită de persoană și
efectele acesteia.

23

Capitolul 3. Adolescența
3.1. Adolescența – Prezentare general

Adolescența este una dintre cele mai complexe perioade, fiind legată de numeroase
schimbări de mare intensitate, cu efecte vizibile mai ales în înfățișare, în comportament, dar și în
relaționarea internă cu lumea exterioară, mai ales prin creșterea capacității de integrare în
specificul vieții sociale. În această perioadă se conturează ,,sinele“, imaginea și percepția de sine ,
ca o componentă a ,,identității“ care, la rândul său, constituie nucleul personalității (Șchiopu și
Verza, 1989). Toată această perioadă este incărcată de conflicte cum sunt cele împotriva
societății, împotriva normelor și valorilor morale stabilite de către adulți. De asemenea, apar
numeroase conflicte interioare pe care adolescentul trebuie să le depășească.
Conform lui N. Sillamy (1996) adolescența este “o perioadă de viață care se situează între
copilărie și vârsta adultă ”. Această periodă este marcată mai ales de modificări corporale care
încep către 12 -13 ani și se termină spre 18 -20 de ani. De asemenea, a pariția și durata adolescenței
variază după sex, după condițiile geografice , dar și după mediul social -economic.
Din punct de vedere psihologic, această perioadă s e deosebește prin : întărirea
preocupărilor profesionale, dar și sociale, maturarea instinctului sexual, creșterea dorinței de
libertate personală și independență . Adole scența este perioada în care crește puterea de
abstractizare a gândirii, i nteligența se diversifică, aptitudinile particulare se dezvoltă și se
individualizează . În toată această perioadă, cel mai important tip de activitate ramâne învățarea,
instruirea si pregatirea pentru exercitarea unei activități profesionale. Acesta este momentul în
care viitorul devine o problemă care generează căutări de sine, o mai activă dezvoltare a unor
ocupații, investigații, curiozități privind oamenii. Aceasta este perioada î n care a dolescenții au
nevoie să cunoască , în afara familiei, structuri educative care să le permită să se dezvolte.
Conform lui U. Șchiopu și E. Verza (1989) adolescența debutează după vârsta de 10 ani și
durează până la 25 de ani, iar primii patru ani constit uie pubertatea sau preadolescența. Copilul
poate da dovadă de o mare atenție și curiozitate în acest timp, care se poate extinde mai ales prin
explorare . De asemenea, formele de interdependență dintre adolescenți duc la anumite forme de
imitații (elemente de modă, conduit ă, stil de viață etc.) , dezvoltându -se astfel așa numita
“influența de modelare imitativă“ .

24
Axarea personalității pe achiziții de statuturi sociale legate de viața școlară, familială și
grupul de prieteni și de roluri dob ândite este o caracteristică semnificativă a acestei perioade.
Astfel , se dezvoltă numeroase tentative de autocunoaștere, de autodezvoltare, interese ș i aspirații,
idealuri și expectanțe . Tendințele tot mai largi de explorare sunt caracteristice pentru ado lescent,
creând cadrul integrării sociale în care acționează constiturea identității sociale reale, ceea ce
contribuie la dezvoltarea sinelui social.
Adolescența este o perioad ă a modificării personalității și a principalelor sale
caracteristici . Este pe rioada în care se formează unele dintre cele mai importante sentimente,
sentimentele de responsabilitate și de datorie – ca expresie a sinelui social. Perioada adolescenței
este încărcată de o intensă maturizare pe toate planurile, inclusiv pe cel sexual . Această
maturizare are efecte în toate structurile personalității pe care le influențează : imaginația,
afectivitatea, interrelațiile de toate felurile încep să cuprindă identitatea sexuală și integrarea ei . Și
din punctul de vedere al capacităților creativ e are loc o noua organizare în foarte multe domenii.
Tot acum este momentul în care identitatea se află în plin proces de formare. În acest
proces se subdivide structura identității în subidentitatea familială, cea cultural -socială, cea
ocupațională (a capacităților , dexterităților ) și în cea axiologică care cuprinde universul valorilor.
Subidentitatea familială se află într -o situație critică, sub influențele su bidentității cultural -sociale
și axiologice (Șchiopu și Verza, 1989).
Dacă î n această perioadă individul nu reușește să treacă peste schimbările care apar, nu
reușește să treacă de la statutul de copil la cel de adult, apare ,,criza“, adolescentul oscilând
permanent între copilărie și maturitate, chiar dacă se focalizează permanent spre lumea adultului.
Conform lui A. Munteanu (1998) sunt câteva dominante care conferă specificitate acestei
etape de dezvoltare precum: aspirația individului spre independență, interiorizarea activității
mentale și individualizarea care se st ructurează odată cu desăvârșirea particularităților de sex și a
impactului provocat de influențelor mediului. În această perioadă relațiile sunt din ce în ce mai
complexe, adolescentul integrându -se în generația sa prin exprimarea identității propri i.
Din punctul de vedere al formării personalității, adolescentul se află pus în fața unei
opoziții permanente . Pe de o parte, comportamentele copilărești, cerințele de protecție, anxietatea
specifică vârstelor mici în fața situațiilor mai complexe și solicitant e și, pe de altă parte, atitudini
și comportamente noi formate sub impulsul cerințelor interne de autonomie sau impuse de
societate. În această perioadă, tânărul este interesat de ceea ce cere societatea de la el și ceea ce el
poate oferi, dar si de ceea c e cere tânărul de la societate și de la viață și ceea ce i se poate oferi.

25
Desprinderea de statutul de copil este resimțită mai ales de către părinți, obligați să își schimbe și
ei modul de interelaționare cu adolescenții. Un alt aspect important al aceste i perioade este acela
că maturizarea este centrată pe identificarea resurselor de care adolescentul dispune și construirea
independenței, detașându -se de parinți.
Așadar, aceasta este perioada marilor schimbări, în care tânărul își descoper ă atitudini și
abilități noi, începe să -și construiască lumea interioară a aspirațiilor, intereselor și idealurilor.

3.2. Particularități ale dezvoltării personalității adolescentului

Această perioadă, respectiv perioada adolescenței se remarcă prin evoluția rapidă a tuturor
peoceselor psihice. A. Munteanu (1998) observă dezvoltarea psihică a adolescentului, din punct
de vedere senzorial, intelectual și reglatoriu.
Astfel, din punct de vedere senzorial , se stabilizează câmpul vizual. C ulorile au acum
semnific ații mult mai precise, tânărul dobândește capacitatea de a asocia culorilor anumit e
semnificații. La fete se intensific ă sensibilitatea odorifică. Odată cu lărgirea mijloacelor de
explorare a mediului înconjurător, auzul, kinestezia și sensibilitatea tact ilă capătă o nouă
structurare . Atunci când este raportat la viața emoțional -sexuală și atingerea/ tactul capătă
semnificații noi.
De asemenea, a sistăm la o maturizare a proceselor intelectuale care are o strânsă legătură
cu maturizarea bazelor neuro -fiziologice. Gândirea este acum în stadiul operațiilor formale, ceea
ce, în opinia lui J. Piaget, semnifică ,,punctul terminus“ în evoluția inteligenței. Tot acum apare și
un nou tip de gândire : gândirea logică în care un rol predominant îl joacă raționamentele de tip
deductiv. Altfel spus, gândirea adolescentului nu se mai situează î n concret, ci acum el este
capabil să rezolve probleme mult mai complexe. Tot în plan cognitiv, adolescentul capătă noi
abilități precum : abilitatea utilizării simbolu rilor, abilitatea de a face distincție între real și posibil ,
etc. Se remarcă acum capacitatea tânărului de a utiliza strategiile euristice de rezolvare a
problemelor, nevoia sistematizării cunoștințelor (schematismul gândirii), dar și spiritul
experimenta l.
Memoria , cea care asigură coerență vieții psihice se dezvoltă și ea în această perioadă.
Memoria exprim ă nivele calitative și cantitative diferite și interv ine în anumite tipuri de activități
Există mai multe tipuri de memorie: voluntară/ involuntară, mecanică/logică, de scurtă durată/de

26
lungă durată, episodică (autobiografică)/semantică (abstractă) (Munteanu, 1998) , dar în
adolescență , caracteristică este memoria de lungă durată , memoria logică.
Conform lui U. Șchiopu și E. Verza (1989) a dolescentul povestește mai ales evenimentele
și întâmplările care îl pun într -o lumină favorabilă față de ceilalți.
Limbajul se perfecționează și el în această perioadă. Capătă acum caracteristicile unui
sistem hipercomplex de autoreglare și autoperfecționare a vieții psihice de ansamblu . Se constată
faptul că apartenența la o anumită clasă socială își pune amprenta . Acest lucru se poate observa
asupra limbajului, începând cu vârsta de 15 ani. Prin exersare, a dolescentul își formează
numeroși algoritmi verbali utili în anumite situații. De asemenea, în această perioadă,
adolescentul manifestă, față de sine însuși, exigențe și expectanțe tot mai mari în exprimarea
orală și scrisă, dar și în discuțiile constructive și/sau contradictorii, în situaț iile de informare sau
în situațiile de confesiune. Adolescentul pune mare accent pe semnificația, sensul și folosirea
corectă a termenilor.
“Motivația și afectivitatea constituie , musculatura vieții psihice ” (Șchiopu și Verza ,
1997). Conform piramidei trebuințelor , propusă de A. Maslow (1954), există șapte tipuri de
trebuințe , acestea fiind organizate ierarhic după cum urmează: trebuințe fiziologice, trebuințe de
securitate, de dragoste și afiliere, trebuințe de stimă și statu t, trebuințe de cunoaștere, trebuințe
estetice și trebuințe care vizează autorealizarea propriului potențial. În adolescență, există toate
aceste trebuințe, dar cele mai importante sunt trebuințele de cunoaștere.
Trebuința de autorealizare apare cel mai ad esea in adolescența prelungită. Motivația
pentru școală capătă o funcție semnificativă și reglatoare a comportamentului, dar interesul
pentru activitățile școlare fluctuează. Există perioade când adolescentul nu acordă mare atenție
activităților școlare, d ar ulterior se poate active deschiderea sa culturală. Apare nevoia de a
filosofa, iar curiozitatea continua permanent să evolueze , ceea ce va contribui la schițarea unei
prime concepții despre lume și viața individului (R. L. Thorndike; apud Șchiopu și Ver za, 1989).
Și viața afectivă se modifică, emotivitatea devine din ce în ce mai echilibrată și apar
sentimentele superioare cum sunt cele intelectuale, estetice, creatoare sau morale . În pubertate, în
relațiile cu părinții, st ările afective sunt mai accentuate, acționând mai acut, dar în adolescență se
constată o temperare treptată. Acum are loc o redeschidere a spațiului familial, iar tensiunea de
opoziție si culpabilitate scade. Această d eschidere spre familie se accentuează mai ales în
perioada ad olescenței prelungite .

27
De asemenea, se conturează și se manifestă emoții și sentimente noi în relația cu sexul
opus precum sentimentele de dragoste sau simpatia. Dragostea prinde contur și se conturează ca o
trăire complexă de atașament, emoționalitate ex altată pentru persoana iubită . Adolescentul face
eforturi ca acest sentiment să nu pară neînsemnat , mobilizându -se resurse extrem de mari ale
psihicului (Șchiopu și Verza, 1997).

3.3. Conștiința de sine

După U. Șchiopu și E. Verza (1997) există trei dominante care conferă specificitate
acestei vârste . Prima este cristalizarea conștiinței de sine , a doua este identitatea vocațională și a
treia este debutul independenței.
Principal a și cea mai importantă problemă a adolescenței este aceea a identi ficării de sine
sau a dezvoltării conștiinței de sine . Se accentuează dorința adolescentului de a fi unic . Ținând
cont de acest aspect , tânărul este preocupat și este absorbit aproape în totalitate de propria
persoană, pentru ca, spre sfârșitul adolescențe i, acesta să simtă nevoia din ce în ce mai acută de a
se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activități socialmente recunoscută și valoroasă.
Din cauza schimbărilor si modificărilor prin care trece personalitatea, cu structurile și
substructurile sale, p erioada pubertății și adolescenț ei pune problemele dezvoltării conștiinței de
sine. Astfel, are loc intensificarea percepției de sine prin câteva aspecte importante precum :
identificarea sensului, rolului și statutului sexual și, mai ales, a celui social , propria imagine
corporală, precum și identificarea și conștientizarea Eu -lui. Adolescenții devin critici privind
percepția de sine și imaginea de sine , din cauza schimbărilor fizionomiei , siluetei și ținutei.
Imaginea corporală , care avea un rol nu foarte important în copilărie, devine din ce în ce mai
centrală, încorporându -se în conștiința de sine și încep ând să fie percepută ca atare. Fără ea, nu se
poate organiza procesul de identificare , proces care nu este direct și simplu. Din e xperiența pe
care o are, copilul își poate con tura o imagine despre sine con struită prin ochii celorlalți. Această
experiență este foarte importană și poate influența imaginea de sine din timpul perioadei de
creștere și dinspre finalul acesteia.
Conform l ui U. Șchiopu și E. Verza (1997) percepția de sine alimentează permanent ideea
de sine și, întrucât în pubertate și adolescență, percepția de sine se schimbă și se corectează
continuu , procesul de autoidentificare rămâne deschis.

28
De asemenea , conform lui A. Munteanu (1998) dialogurile pe care adolescentul le poartă
cu persoana pe care o vede în fața sa atunci când se uită în oglindă sunt foarte frecvente și
importante pentru a se familiariza cu noua sa identitate anatomică . Aceste dialoguri p ot oscila
între satisfacție și critică violentă. Așadar, se pot justifica preocupările tot mai intense pentru
modul de aranjare a părului sau pentru vestimentația purtată . Astfel de activități și preocupări
sunt făcute de adolescenți din dorința de a fi re marcați și plăcuți de grupul social din care fac
parte. Pe lângă aceste manifestări, ei apelează și la alte modalități de a ieși în evidență prin artă
sau literatură, dar și prin acte deviante precum fuga de acasă , furtul etc.
Reputația și recunoașterea u nei identități anume, considerația pe care o poate obține o
persoană de la ceilalți, precum și conștientizarea statuturilor și rolurilor pe care aceasta le
îndeplinește în prezent, sau a celor pe care le proiectează în viitor poartă denumirea de sine
socia l. Sinele spiritual , care este a treia componentă a sinelui, se exprimă prin conștientizarea
propriilor tendințe și aptitudini și a propriei activități. “În toate accepțiunile și/sau elementele sale
componente, sinele are o natură social ă” (Șchiopu și Verz a, 1997).
În această perioadă, se face o separare între planul real -obiectiv al lumii si vieții, de planul
subiectiv, al reprezentării lumii și al conștiinței. Această separare este condiționată parțial de
însușiri de personalitate dinamice, ca expresivit atea, dinamismul, expansiunea personalității etc.,
dar și de cunoștințele achiziționate de tânăr.
Identitatea sexuală poate fi influențată în mare măsură în această perioadă de modelele
parentale, fiind la început este difuz integrate în subidentitatea fa miliei. Astfel, baieții care au
avut un model parental cu masculinitate redusă, prezintă dificultăți de identificare, în timp ce
băieții care au un model parental puternic conturat sunt mai încrezători, mai relaxați și mai siguri
pe ei . La fete, situația este mai complex. Pe plan social, rolul feminin este el însuși într -o
schimbare continuă, existând o mare diversitate de modele feminine (tradiționale, de tranziție,
moderne etc. ). În genere, tinerele fete cu identificare feminină tradițională sun t mai conflictuale
decât cele care se identifică altfel cu rolurile specific feminine (Șchiopu și Verza, 1997). Modul
în care se formează conștiinț a de sine se modifică prin raportare la indivizii din aceeași generație.
Astfel , dezvoltarea și conturarea identității personale se nuclearizează, între 11 și 13 ani,
în căutarea de sine (conflictul puberal), în perioada dintre 14 și 16 ani, prin afirmarea de sine
(conflict de afirmare) și se constituie subidentitatea culturală, între 17 și 20 de ani, când se
realizează pregătirea profesională (conflictele de rol și status), organizându -se subidentitatea

29
profesională (aspirativă) și, între 20 și 24 de ani, integrarea profesională, prin stadii de practică și
experiență profesională (conflicte de integrare sociopro fesională).
Identitatea vocațională reprezintă “abilitatea persoanei de a -și cunoaște calitățile și
defectele, pe baza cărora poate decide asupra profesiei pe care o poate urma în viitor. ” A.
Munteanu (1998) consideră că, după vârsta de 14 -15 ani, când s e conturează dimensiunile
personalității, “adolescentul se refugiază în interiorul său pentru a -și diseca fiecare gest și fiecare
trăire și a le supune unei analize critice ”. Această explorare interioară îl ajută pe adolescent să -și
îmbunătățească imaginea de sine .
De la 14 ani, problema orientării profesionale capătă importanță în cadrul preocupărilor
adolescentului conform lui U. Șchiopu și E. Verza (1997) . Astfel, există trei stadii prin care trec
interesele si alegerea profesională (Ginzberg, 1951; apud Șchiopu, 1997): stadiul fantezist , care
durează până la aproximativ 11 ani și care se caracterizează prin tot felul de preferințe (medic,
pompier, bucătar, polițist, șofer, pilot , profesor etc.), stadiul planurilor neconcordante (între 11 și
16 ani, când adolescentul își face planuri de alegere bazate pe interese, care nu sunt întotdeauna
în acord cu aptitudinile pe care le are) și stadiul planurilor realiste (în care alegerea pe care o
face se particularizează, se începe pregătirea profesională mai profundă care va duce la asimilarea
unor noi cunoștințe, aptitudini și abilități adecvate).
Câștigarea independenței este o altă dimensiune a dobândirii identității personale . Există
trei feluri de independență : independen ță material -economică, indep endență emoțională și
independență de mentalitate/valori . Din acest punct de vedere, p ubertatea și adolescența aduc
doar o independență pe plan valoric, întrucât, în pofida atitudinilor frecvente de bravare,
dependența materială și afectivă a puberului și/sau adolescentului față de familie rămâne activă
un timp încă îndelungat.
Tot în această perioadă, din cauza orientării spre viitor a adolescentului, asistăm la
cristalizarea unui ideal, ceea ce se realizează prin identificarea cu persoane foarte cunoscute,
renumite și valori consacrate. Există câteva caracteristici distinctive ale idealului în adolescență :
refuzarea șabloanelor, asumarea conștientă de către individ și importanța în reconstrucția
personalității (Munteanu, 1998). De asemenea, la aproximativ 14-15 ani, se explicitează tipul
temperamental căruia aparține adolescentul și de asemenea, se diversifică și se consolidează
structurile de caracter. Pentru a se descrie acest proces, a fost introdus ă noțiunea de acceptor
moral – “formațiun e psihic ă bipolar ă, rod al educației, care sintetizează concepția despre lume și
viață a individului ” (Șchiopu și Verza, 1989).

30

3.4. Stima de sine la adolescenți

Unii dintre cei mai importanți factori pentru motivarea activității sunt sentimentele
pozitive și valorificarea imaginii de sine. Încă din copilărie, indivizii își formează o anumită
părere despre ei înșiși, în funcție de modul în care au fost tratați de alte persoane, mai ales de
persoanele semnificative din viața lor precum p ărinții, prietenii, colegii, profesorii etc.
Dificultățile întâmpinate de un individ în viața școlară sau în viața profesională reflectă,
adesea, o lipsă de motivare sau de implicare față de anumite sarcini cerute. Este cunoscut faptul
că interesul reușite i școlare sau profesionale depinde, în mare parte, de imaginea pe care o
persoană o are despre sine. Această apreciere pozitivă sau negativă despre imaginea de sine
constituie stima de sine.
S. Coopersmith (1984) definește stima de sine ca fiind “un ansamblu de atitudini și opinii
pe care indivizii le pun în joc, în raporturile lor cu lumea exterioară. ” Următoarele atitudini sunt
legate de stima de sine: î ncrederea în forțele propria, în reușita personală, mobilizarea în vederea
atingerii anumitor obiective, resimțirea mai mult sau mai puțin a unui eșec sau ameliorarea
performanțelor prin valorificarea experiențelor anterioare .
Așasar, stima de sine cuprinde o dispoziție mentală care pregătește individul pentru a
reacționa conform cu așteptările sale d e succes, acceptarea și determinarea personală. Stima de
sine este expresia unei aprobări sau a unei dezaprobări privind sinele însuși. Ea ne indică în ce
măsură un individ se crede capabil să realizeze anumite activități.
Se consider ă că la mijlocul copilăriei, individul își formează o imagine despre el care
rămâne relativ constantă în cursul vieții. În decursul vieții, din cauza anumitor evenimente, ceastă
apreciere a sinelui va fi afectată, dar, se pare că își regăsește nivelul obișnuit, at unci când
condițiile mediului se normalizează. S -a constatat că aprecierile despre sine rezistă destul de bine
schimbărilor, nevoia de coerență și stabilitate fiind mai puternice. Atitudinile privind sinele, ca și
toate celelalte atitudini pot fi sau nu co nștiente. Ele poartă anumite semnificații afective pozitive
sau negative strâns legate de procesele cognitive și motivaționale.
Stima de sine are un rol foarte important în realizarea echilibrului psihologic . În
momentul în care are un nivel ridicat și o anumită stabilitate, acțiuni le vor fi eficiente, se vor
obține performanțe bun e și foarte bune, iar problemele care apar vor fi depășite cu ușurință. Î n
cazul în care stima de sine are un nivel scăzut, efectele sunt următoarele: frustrare, inadaptare,

31
eficiență scăzută în acțiuni. Persoanele c are au un nivel scăzut al stimei de sine, vorbesc despre
ele mai degrabă într -o manieră nesigură și neutr ă, au o părere despre propria persoană care
depinde de anumite situații, circumstanțe și de anumiți interlocutori . Însă, aceste persoane pot
avea o bună capacitate de adaptare la interlocutori și un simț al nuanței. Aceste persoane au
tendința de a a mâna luările de decizii, sunt adesea neliniștite de consecințele posibile ale
alegerilor lor, sunt influențate de anturaj în luarea deciziilor, sunt uneori ezitante sau
convenționale în luarea deciziilor. Astfel de persoane reacționează emoțional la eșec, se simt
respinse dacă sunt criticate în domeniile în care se consideră competent, au tendința de a se
justific a după obținerea unui eșec, caută tot felul de informațiile negative despre ele și manifestă
adesea anxietate puternică în fața evaluării de către ceilalți .
Persoanele care manifestă un nivel ridicat al stimei de sine au păreri foarte clare și stabile
despre ele însele, întrucât acestea nu depind prea mult de circumsanțe sau interlocutori, vorbesc
despre ele însele într -un pozitiv și coerent. În luarea deciziilor acționează eficient, perseverează
în hotărârile lor, chiar dacă apar anumite situa ții mai dificile pe care trebuie să le depășească.
Asupra lor, obținerea unui eșec nu lasă urme emoționale de lungă durată. De asemenea, au bună
rezistență la criticile asupra punctelor lor sensibile , nu se simt obligate să se justifice atunci când
obțin u n eșec și nici nu se simt respinse dacă sunt criticate .
În funcție de nivelul stimei de sine, persoanele reacționează diferit în cee a ce privește
alegerile pe care le fac pe parcursul vieții. Astfel, persoanele care au o stimă de sine scăzută, nu
se aprec iază la adevărata lor valoare, de obicei cand obțin succesul îl pun pe seama factorilor
externi și nu propriilor resurse. Reușitele pe care le au le produc teama de eșec, în fața căreia,
multe dintre ele sunt prudente, preferă să fie prudente și să nu -și asume riscuri.
Comparativ cu acestea, pentru persoanele care manifestă un nivel înalt al stimei de sine,
reușita le confirmă imaginea stimei de sine și le provoacă motivație crescută și emoții pozitive.
Astfel de persoane caută să își depășească permanent limitele și sunt dornice să -și asume riscuri.
Ele se simt stimulate de noi experiențe, au un progres rapid și raționează în funcție de succese.
Există două trebuințe esențiale stimei de sine și anume : necesitatea de a fi iubit , apreciat,
dorit, simpatizat și necesitatea de a fi competent , performant și abil. Permanent, a ceste trebuințe
se cer a fi satisfăcut e, întrucât stima de sine reprezintă o dimensiune foarte importantă a
personalității umane. Inițial, părinții au un rol semnificativ pentru c a tânărul să poată avea un
nivel ridicat al stimei se sine, iar ulterior prin iubire și educație și din partea prietenilor și a
tuturor persoanelor importante pentru el, acest nivel crescut se menține.

32
De asemenea, vârsta de la care putem vorbi de apariți a stimei de sine a ridicat numeroase
probleme. Din punct de vedere ș tiințific, începuturile stimei de sine sunt strâns legate de apariția
conștiinței de sine . Începând cu vârsta de 8 ani, copiii încep să aibe o reprezentare psihică despre
ei înșiși, care p oate fi evaluate din punct de vedere științific. Dar și înainte de această vârstă, se
pot întâln i elemente care stau la baza formării stimei de sine. A șasar, conceptul de stimă de sine
este în strâns ă legat ură cu ideea de acceptare socială care apare la co piii de aproximativ 3-4 ani,
dar și de dorința de valorizare a propriei perso ane, întâlnită la copii de aproximativ 5-8 ani.
Bazele stimei de sine sunt puse cu ajutorul experiențelor acumulate de aceștia în copilarie.
Importante sunt: modul în care părinții îl susțin, modul cum a fost învățat să facă față
eșecului/succesului, tipul de relații pe care l -a stabilit și l -a cultivat cu cei din jurul lui. Există
câțiva factori importanți care duc la constituirea unui nivel ridicat al stimei de sine precum :
performanțe școlare, bune relații cu copiii de aceeași vârstă, conștientizarea domeniilor în care
este competent, dar și o bună rezistență la eșec.
Cele mai importante surse ale stimei de sine în universul existențial al copilului sunt:
părinții, profes orii, colegii și prietenii. Pentru copiii mici, cea mai mare influență o au părinții, dar
pe parcursul dezvoltării devine la fel de importantă și părerea prietenilor și colegilor, mai ales în
cee ace privește aspectul fizic, popularitatea, aptitudinile. Pă rerea părinților rămâne important ă
din punctul de vedere al reușitei școlare sau în domeniul conformismului comportamental.
Această aprobare din partea părinților este important ă în adolescență, dar se diminuează în
momentul în care adolescentul părăsește familia. Este bine cunoscut faptul că familia este cel mai
important sistem pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, susținerea parentală având un rol
esențial în formarea stimei de sine.
Un alt aspect important este reprezentat de perioada școlarizării deoarece reprezintă o
schimbare majoră ce influențează atât nivelul, cât și stabilitatea stimei de sine. Copilul trebuie să
fie pregătit pentru situațiile sociale în care va fi pus, să fie competent din punct de vedere social,
să reușească în s arcinile c erute de societate, dar și să se simtă în largul lui în cadrul grupurilor din
care face parte și să se manifeste fără agresivitate. Pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile,
este nevoie de susținerea parentală. Această susținere poate fi de două felu ri: susținere
condiționat ă și susținere necondiționată. Susținerea condiționată pare să influențeze stabilitatea
stimei de sine, iar susținerea necondiționată pare să influențeze nivelul stimei de sine.

33
Cercetările care au fost realizate în acest domeniu, au înt ărit opinia a numeroși clinicieni
privind importanța semnificativă a stimei de sine în raporturile sociale, dar și în viața personală.
Dorința de ajunge la un anumit statut social sau la o anumită recunoaștere socială provin din
dorința de p ăstra o imagine pozitivă despre propria persoana, un aspect important avându -l
motivația individului. Numeroase lucrări și cercetări au demonstrat faptul că persoanele care
manifestă un nivel scăzut al stimei de sine, sunt mai puțin capabile să reziste la criticile și opiniile
altor persoane și sunt mai puțin apte în a percepe tentativele de i ntimidare sau de in fluențare .
Dimpotrivă, persoanele care manifestă un nivel î nalt al stimei de sine au o părere pozitivă despre
capacit ățile și individualitatea lor. De asemenea, s -a constata t că persoanele creative prezintă un
nivel crescut al stimei de sine . Se pare că aceștia au convingerea că își pot impune propriul
model , ei se pot exprima liber și își pot asuma un rol activ în grupurile sociale din care fac parte .
Conform lui Coopersmith (1984) : “cu cât un individ este eliberat de îndoieli și
ambivalențe, cu atât acesta rezistă mai bine amenințărilor, este degajat de tulb urări minore de
personalitate. ”
Așadar, stima de sine are un rol extrem de important, iar cei care au un nivel crescut al
stimei de sine vor putea să -și atingă idealurile, scopurile pe care și le -au fixat mult mai ușor,
comparativ cu cei care au o stimă de sine scăzută.

3.5. Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescentului

Familia are un rol esențial în formarea și structurarea personalității copilului. Influența
părinți lor prin comportamentele pe care le adoptă, prin atitudinile față de anumite situații,
concepția acestora despre lume și viaț ă, temperamentele, dorințele lor și gradul lor de toleranță pe
care îl manifestă în anumite ipostaze formeaza personalitatea copilului.
Factorul primordial în formarea oricărui copil, îl constituie mediul familial. Acesta este
primul intermediar în relați ile copilului cu societatea și cu mediul înconjurător. Ea imprimă
primele și cele mai importante trăsături morale, dar și caracteriale pe care copilul le adoptă și
pune bazele comportamentelor viitoare pe care acesta le va adopta. Familia este locul în car e
copilul învață cum trebuie să se comporte, învață cum să își rezolve problemele, capătă
competențe sociale precum comunicarea, exprimarea emoțională, negocierea, conduita asertivă,
controlul agresivității ș.a. Aceste reguli de comportare îl vor ajuta pe copil, ulterior adult, să se
poată adapta șa rolurile pe care le va avea (roluri familiale, profesionale, sociale) . Copiii învață să

34
fie independenți, capătă autonomie cu ajutorul sprijinului material, cognitiv și afectiv oferit de
părinți. În mod egal, co nduita ambilor părinți are un rol hotărâtor în comportamentul copilului
pentru că reprezintă prima sursă de imitație, sursa după care copiii încep să -și ghideze conduita.
În momentul în care conduita părinților este una adecvată care să îl stimuleze pe cop il spre
direcția bună, acesta va reuși să socializeze într -un mod normal și va avea șanse foarte mari să
reușească în viață. În cazul în care conduita părinților nu este una adecvată, iar modelele po zitive
lipsesc cu desăvârșire, atunci copilul va întâmpina o serie de dificultăți în procesul de socializare.
Aceste dificultăți pot avea repercursiuni asupra formării și dezvoltării personalității acestuia pe o
perioada lungă de timp, mai ales dacă nu primește ajutor la timp pentru a le depăși.
Famili a este principalul mediu în care se dezvoltă personalitatea copilului. Rolul familiei
este semnificativ încă din primele etape de dezvoltare ale evoluției sale și continua până la
sfârșitul adolescenței, în momentul în care dezvoltarea capătă un caracter s tabil, ajungând la
maturitate. Tipul de familie, structura familiei, conduitele specifice, într -un cuv ânt complexitatea
și varietatea familiei, este deosebit de important ă asupra dezvoltării normale a personalității
adolescentului. Această diversitate a me diului familial ajută la individualizarea adolescentului,
dar și la socializarea lui, prin descoperirea comportamentelor sociale fundamentale.
Există trei modalități prin care familia influențează personalitatea adolescentului și
anume : prin educație inten țională și explicită, prin transmiterea unor modele comportamentale,
modele de valori și atitudini, dar și prin climatul familial. Dintre toate aceste modalități, prima
este direct, iar celelalte două sunt indirecte. Ele se realizează diferit, în funcție d e fiecare familie
și de particularitățile ei (tipul de familie, tipul de stil parental adoptat, statutul socio -economic,
statutul cultural etc.).
Așadar, cel mai important lucru pe care părintele îl oferă copilului este educația. Aceasta
poate fi privită d in mai multe perspective cum ar fi: structura familiei, nivelul de instucție al
părinților, caracteristicile psihopatologice ale acestora (dacă este cazul) etc. Transmiterea
valorilor familiale poate fi diferită de la familie la familie, în func ție de cred ințele, nivelul socio –
economic sau cultural al acesteia.
Așadar, diferiți autori susțin faptul că părinți i aparținând unor categorii socio -economice
diferite , transmit copiilor lor valori diferite. „În clasele mijlocii și superioare sunt valorizate
autono mia și stăpânirea de sine, imaginația și creativitatea, în timp ce în clasele populare accentul
este pus pe ordine, curățenie, obediență, respect al vârstei și al regulii exterioare, respectabilitate,

35
capacitatea de a evita problemele” (Bourdieu, 1974; Lau trey, 1980; Percheron, 1981; Le Witta,
1988; apud Stănciulescu, 1997).
Așa cum am menționat mai sus, modelele comportamentale pe care adolescentul le
găsește în mediul din care provine, pot fi atât pozitive, cât și negative. Un aspect important este
reprezentat de sensibilitatea pe care copiii o manifestă față de stările de spirit, de opiniile sau de
atitudinile părinților. Un lucru important de menționat ar fi apariția fenomenului de “dependența
de p ărinți”. Copiii consideră că părinții pot rezolva orice dificultate și orice problemă apare.
Acest comportament întărește în copil încrederea profundă, cel puțin până la vârsta adolescenței .
Pentru copil această încredere constituie unul din suporturile esențiale ale ima ginii lui despre
lume și despre relațiile interumane. Lipsa acestui suport produc e dezorientare în conștiința lui.

36

Capitolul 4. Dependența de internet
4.1. Dependența – aspecte generale

Noțiunea de “dependență ” (addiction) este înțeleasă ca un stil de existență, stil de
comportament, în care o persoana utilizează compulsiv o substanță, un obiect sau se implică
compulsiv într -un anumit gen de activitate. Această manifestare reprezintă elemental central al
oricăr ei dependențe.
Conceptul de dependență sau de adicție cuprinde în sfera sa: atât dependențele de
substanțe, de alcool, de tutun, etc., cât și dependențe precum jocul patologic, cumpărăturile
compulsive, munca compulsivă sau dependența de computer și cea de internet . Dependența de
computer și dependența de internet se mai numesc și acestea din urmă fiind denumite și ,,adicții
silențioase” sau ,,adicții fără drog” .
Conform criteriilor de diagnostic pentru dependența de substanțe, respectiv pentru jocul
patologic , Goodman (1990) a propu s o regrupare a criteriilor pentru definirea și diagnosticul
tulburărilor de adicție , privite ca entitate clinică generală. După aceste criterii, dependența sau
adicția poate fi definită ca un proces prin care un anumit com portament (realizat atât pentru
plăcerea pe care o asigură, cât și pentru reducerea stării de disconfort psihic ) se modifică într-un
pattern caracterizat prin două elemente: “ prin eșecul repetat în ceea ce privește controlul
comportamentului și prin contin uarea comportamentului, în ciuda consecințelor negative ”
(Goodman, 1990).
Definiția data de Goodman poate fi comparată cu cea oferită de DSM -IV: ,,un grup de
simptome cognitive, comportamentale și fiziologice indicând că individul continuă uzul unei
substanțe în disprețul unor probleme importante în legătură cu substanța. ” (p. 158).
Creearea internetului, precum și progresul tehnologiilor informatice au devenit o
problemă, din ce în ce mai discutată și mai controversată. Odată cu apariția acestora, numă rul de
persoane care utilizează calculatorul și/sau internet -ul a început să crească semnificativ.
În sens clinic, dependența / adicția de internet reprezintă o variabilă multidimensională –
sub aspectul cauzelor, al caracteristicilor asociate și al consecințelor în planul funcționării
individului din punct de vedere cognitiv, emoțional, social (interpersonal) și profesional.

37
4.2. Dependența de internet și sentimentul de singurătate

Sentimentul de singurătate reprezintă o dimensiune a existenței individuale care este
foarte des întâlnită în rândul persoanelor, indiferent de vârstă. Sentimentul de singurătate capătă
caracterul unei probleme sociale. În fața acestei probleme există două categorii ale populației care
sunt mai vulnerabile respectiv ad olescenții si bătrânii.
Ca orice alt construct, singurătatea are mai multe definiții acceptate universal.
Astfel, din perspectiva unidimensionalității, singurătatea a fost descri să “ca o experiență
neplăcută, care apare atunci când există un deficit sub aspect cantitativ sau calitativ în rețeaua
socială a unui individ ” (Peplau și Perlman, 1982; apud Dill și Anderson, 1999).
Privind din perspectiva multidimensionalității, s -a făcut di ferența între dimensiunea
emoțională a singurătății (rezultantă a abse nței relațiilor apropiate de atașament ) și cea socială
(rezultantă a absenței rețelei sociale ). (Bșai, 1989; Hsu, Hailey și Range; 1987; apud Dill și
Anderson, 1999).
Din aceste perspective , putem face distincția între sentimentul de singurătate și starea
obiectivă de însingurare. Chiar dacă însingurarea este o condiție necesară pentru trăirea unui
sentiment de singurătate, aceasta nu este și suficientă.
Într-o altă ordine de idei , izolarea poate fi asociată cu o situație socială rea lă stresantă
pentru un individ, în comparație cu sentimentul de singurătate care poate fi doar o stare psihică
resimțită în plan subiectiv .
Numeroase cercetări, dintre care cele mai multe au fost realizate în rândul adolescenților
și al persoanelo r cu vâr ste tinere (Erdoğan, 2008; Hardie și Tee, 2007; Kim, La Rose și Peng,
2009; Milani, Osualdella și Di Blasio, 2009; Whang, Lee și Chang, 2003), au pus în relație
folosirea excesivă a internetului (descrisă și prin termenii “utilizare compulsiv ă”, “utilizare
problematică ”, “dependență ”, “adicție ”) cu starea de bine privită în sens psihologic . Ca și
indicatori ai stării de bine în domeniul funcționării psihologice au fost luate în considerare
următoarele variabile: dispozițiile emoționale (cel mai frecvent depresia), starea de izolare socială
și sentimentul de singurătate, comportamentele compulsive, percepția cu privire la calitatea
relațiilor interpersonale ș.a.
În ultimii ani, în literatura de specialitate, au apărut multe cercetări cu privire la c orelația
dintre sentimentul de singurătate și dependența de internet. De asemenea, au fost introduse o
serie de variabile care au considerat că oferă posibilitatea unor modificări ale relației dintre

38
sentimentul de singurătate și dependența de internet (Hardie și Tee, 2007; Kim, La Rose și Peng,
2009): trăsăturile de personalitate precum stabilitatea emoțională, extraversi a, introversia, locul
controlului etc., suportul social din partea rețelei personale perceput de către subiecți cum ar fi
rețelele forma te din interacțiunile de tipul față -în-față sau prin interacțiunile pe rețelele de
comunicare online, dar și starea de bine în plan psihologic asociată utilizării internetului.
Un alt studiu de teren a vizat rolul trăsăturilor de personalitate, al sentim entului de
singurătate și al rețelei de suport social în dezvoltarea dependenței de internet . Hardie și Tee
(2007) au investigat 96 de indivizi , cărora le -au administrat: “Testul pentru evaluarea adicției de
Internet /The Internet Addiction Test ” (publicat de Kimberly S. Young în anul 1996), scalele
pentru evaluarea nevrotismului și a extraversiunii din studiul “International Personality Item
Pool ” publicat de Lewis R. Goldberg în anul 1999, “Scala lui Wittenberg pentru evaluarea
aspectelor emoționale și sociale ale singurătății/ Wittenberg’s Emotional and Social Loneliness
Scale ” publicată de Mitchell T. Wittenberg în anul 1986, “Subscala pentru evaluarea anxietății
sociale ” din “Self-Consciousness Scale ” (instrument care a fost publicat de Allan Feningstein,
Michael Scheier și Arnold Buss în anul 1975), un chestionar care se referea la numărul de ani de
utilizare a computerului și timpul petrecut în cursul unei săptămâni pe internet (chestionar
construit de cele două autoare ), dar și un ches tionar pentru evaluarea suportului social
achiziționat offline (în cadrul rețelelor de tipul față -în-față) și online (pe internet) , propus și
publicat de Eric J. Moody în anul 2001.
Rezultatele acestei cercetări au arătat nivele mai ridicate ale singurătă ții emoționale și
sociale în rândul dependenților de internet, în comparație cu utilizatorii raționali /moderați. Un
lucru important de menționat este că, în acest studiu, dependența de internet a fost considerată atât
ca variabilă independentă (stabilindu -se trei nivele: utilizatori raționali, utilizatori excesivi,
respectiv utilizatori dependenți), cât și ca variabilă dependentă ( în momentul în care s-a construit
un model de regresie, în care vârsta, genul, numărul de ore pe care îl petrec pe internet în d iferite
activități, nevrotismul, extraversiunea, anxietatea socială, respectiv suportul social achiționat în
cadrul relațiilor de tip față -în-față și online au fost luate ca variabile independente). Rezultatele au
arătat importanța semnificativă a trăsătur ilor de personalitate (nevrotismul și extraversiunea),
respectiv a rețelelor de suport social de tip online în predicția dependenței de internet, în timp ce
dimensiunile socială și emoțională ale singurătății nu au influențat în mod semnificat (Hardie și
Tee, 2007).

39
În 2009, într -un alt studiu, Kim, La Rose și Peng au vrut să testeze momentele sau
situațiile în care singurătatea este o cauză sau este un efect al dependenței de internet. Cercetarea
a pornit de la ideea că o serie de probleme psihosociale precum stările de depresie sau
sentimentul de singurătate , sunt motivul pentru care indivizii ajung să abuzeze de internet
(Caplan, 2007; La Rose, Lin și Eastin, 2003; Davis, 2001; apud Kim, La Rose și Peng, 2009). În
momentul în care singurătatea a fost introdusă în model, alături de abilitățile sociale deficitare (ca
una dintre cauzele dependenței de internet ), datele obținute de Kim, La Rose și Peng (2009) au
indicat un efect semnificativ al scorurilor asupra utilizării compu lsive a internetului, asupra
preferinței pentru interacțiunile online , respectiv asupra abilităților sociale. Singurătatea s e pare
că este una dintre cauzele principale pentru două dintre activitățile online preferate de către
indivizi , respective downloading -ul și participarea la rețelele de socializare (între cele două tipuri
de activități, s -a înregistrat o diferență semnificativă în ceea ce privește efectul din partea
scorurilor la singurătate). În cel de -al doilea model ipotetic, Kim, La Rose și Peng (2009) au
pornit de la premisa unui cerc vicios, în care dependența de internet este generată de sentimentul
de singurătate și de nivelul scăzut al abilităților sociale și, la rândul ei, conduce la întărirea
sentimentului de singurătate care poate fi inclus printre alte consecințe negative. Rezultatele
obținute au susținut această ipoteză.
Într-o sinteză a studiilor și cercetărilor efectuate între anul 1996 și anul 2006 pe tema
dependenței de internet, Byun și colab. (2009) au subliniat faptul că dependenții de internet se
simt mult mai singuri și au probleme și dificultăți în ceea ce privește abilitățile sociale și
emoționale. În cele mai multe dintre studiil e sistematizate de către Byun și colab. (2009),
dependența de internet a fost considerată ca variabilă inde pendentă.
Așadar, studiile și cercetările cu privire la dependența de internet și la relația acesteia cu
sentimentul de singurătate au îneput de la postularea unor modele relaționale diferite, în care
ambele variabile au fost văzut e fie drept cauze ( variabile independente), fie drept efecte (variabile
dependente). Studiul realizat a pus în relație dependența de internet (privită ca variabilă
independentă) cu sentimentul de singurătate (considerat ca variabilă dependentă) . Pornind de la
ideea că adoles cenții (elevi de liceu) care ajung să utilizeze excesiv internetul sau chiar să fie
dependenți de acesta, trec printr -o serie de modificări și transformări în domeniul funcționării
cognitive, emoțional -afective și în cel al relațiilor interpersonale. Acest e transformări pot fi puse
pe seama utilizării internetului foarte mult timp, fără un control rațional, în defavoarea relațiilor
sociale de tip față -în-față. Astfel , se poate ajunge deficiențe în ceea ce privește abilitățil e

40
emoționale și interpersonale . Acest lucru poate contribui la intensificarea deficitului de control
privind utilizarea internetului (adolescentul utilizează excesiv internetul pentru a scăpa de
dispozițiile emoționale negative pe care le trăiește, de sentimentul inadecvării în planul
funcționării cognitive, emoționale și sociale).
O alta variabilă importantă luată în considerare în cele mai multe studii care au pus în
relație sentimental de singurătate si dependența de internet, a fost suportul social perceput de
către subiect. Suportul social reprezintă “un schimb de resurse între cel puțin două persoane
(dintre care una este provider -ul, iar cealaltă este receiver -ul), realizat cu intenția de a îmbunătăți
starea de bine a receiver -ului” (Shumaker și Brownell, 1984; apud Zimet și colab., 1988).
Persoana percepe suportul social pe care îl primește , ca pe un ajutor oferit de către grupul sau
comunitatea din care face parte sau de către alte persoane care îi sunt apropiate și de încredere
(Lin, 1986; apu d Zimet și colab., 1988). S -a demonstrat că persoanele dependen te de internet , se
simt mai puțin singur e și au o percepție mai bună cu privire la suportul social pe care îl oferă
rețelele de comunicare online (Shaw și Gant, 2002; apud Hardie și Tee, 2007).
Câțiva autori au obținut rezultate contradictorii celor de mai sus. Ei au arătat că utilizarea
excesivă a internetului se corelează cu accentuarea sentimentului de singurătate însoțită de
scăderea capacității de adaptare în planul relațiilor sociale (En gelberg și Sjöberg, 2004; apud
Hardie și Tee, 2007).
Într-o altă ordine de idei , sentimentul de singurătate a fost pus în relație cu trăsăturile
rețelei sociale a persoanei. În 2004, De Jong Gierveld și Havens au demonstrat că faptul de a fi
implicat înt r-o rețea socială bogată cum sunt prietenii, colegii, membrii familiei etc., îi oferă
individului sentimentul de apartenență socială și îl protejează împotriva experimentării
singurătății. Dacă rețeaua este mai numeroasă, iar relațiile mai diversificate, a tât cantitativ , cât și
calitativ, cu atât individul are mai multe șanse să își îndeplinească dorința de a primi și de a oferi
suport social . Acest aspect va contribui la protecția împotriva experimentării sentimentului de
singurătate.
Ținând cont de fapt ul că adolescența se caracterizează prin numeroase problmeatizări,
luări de poziție și conflicte interne și interpersonale, adolescenți i fiind caracterizați prin stări
afectiv -emoționale foarte schimbătoare, suportul social din partea familiei , a colegilor și a
prietenilor este foarte important , mai ales în reglarea capacității de adaptare la solicitările
cotidiene și în dezvoltarea armonioasă a personalității. Dacă acesta lipsește, adolescenții
experimentează numeroase disfuncții în reglarea emoțională și în funcționarea interpersonală, una

41
dintre expresiile acestor disfuncții fiind reprezentată de sentimentul de singurătate acut sau
cronic.

42

Capitolul 5. Cercetare cu privire la relația dintre disfuncțiile
familiale și dependența de internet la adolescenți
5.1. Scopul și obiectivele cercetării

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ -descriptiv.
Scopul a fost de a arăta corela ția dintre instabilitatea emo țional ă a adolescen ților cauzat ă
de disfunc țiile familiale și dependen ța de internet a acestora și cum acestea se influen țează
reciproc.
Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în
repetate rânduri importanța legăturii afective primare între copil și părinț i (in special mamă), a
cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea
personalității copilului, pe toate palierele ei.
Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul
structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă
principală.
Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că adolescenții care
traiesc in familii disfuncționale vor pr ezenta un grad r idicat de instabilitate emoțională , acest
aspect datorându -se în primul rând lipsei satisfacerii unor nevoi fundamentale pentru dezvoltarea
ontogenetic ă a oricărui individ uman, se vor simți singuri și își vor găsi alinarea în timpul
petrecut pe internet, dezvoltând o formă de dependență, numită dependență de internet.
Am ales patru factori socio -demografici care ar putea influența dependența de indernet a
adolescenților și anume: mediul de proveniență ( rural – urban), genul (feminin – masculin), tipul
de fa milie din care fac parte ( monoparentală – biparentală) și stilul parental al parinților (
democratic, permisiv, autoritar). Acești patru factori au fost aleși în funcție de cercetările
anterioare pe această temă. Consider ca toți cei patru factori socio -demografici pot infleunța
nivelul dependenței de internet la adolescenți.
Obiectivele pe care le -am urmărit au fost:
a) identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm instabilitatea
emoțională și nivelul de dependență de internet al adolescenților;
b) administrar ea instrumentelor pe 60 de adolescenți;

43
c) cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de
date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul
adolescenților în ceea ce privește n ivelul dependenței de internet.

5.2. Ipotezele generale

Pentru această cercetare am urmărit 5 ipoteze generale :
1. Presupunem că instabilitatea emoțională influențează dependența de internet la
adolescenți.
2. Presupunem că dependența de internet diferă în funcție de mediul de proveniență.
3. Presupunem că instabilitatea emoțională este influențată de tipul de familie din care
provine adolescentul.
4. Presupunem că dependența de internet diferă în funcție de gen.
5. Presupunem că dependența de internet este influențată de stilul parental al părinților.

5.2.1. Ipotezele de lucru

Ipoteza 1: Cu cât adolescenții prezintă un grad mai ridicat de instabilitate emoțională, datorat
disfuncțiilor familiale, cu atât crește dependența de internet a acestora.
Ipoteza 2: Dacă adolescenții provin din mediul urban, atunci nivelul dependenței de internet este
mai mare.
Ipoteza 3: Dacă adolescenții provin din familii monoparentale, atunci ei prezintă un grad mai
ridicat de instabilitate emoțională.
Ipoteza 4: Dacă adolescenții sunt de sex masculin, atunci nivelul dependenței de internet este mai
mare.
Ipoteza 5: Dac ă parinții au un stil paren tal permisiv , atunci nivelul dependenței de internet crește .

44

5.3. Lotul de participan ți

La această cercetare au participat 60 de adolescenți , 31 fete (51,7%), si 29 de baieți
(48,3%), cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani inclusiv . Participanții sunt to ți elevi la Colegiul
Național "Dinicu Golescu" din C âmpulung Muscel , județul Argeș și provin at ât din mediul urban
(88,3%) , cât și din mediul rural (11,3%) . Dintre adolescen ții care au participat la acest studiu,
doar 16,7% sunt din familii monoparentale, restul de 83,3%, provenind din familii biparentale.
Menționaez ca adolescenții au participat de bunăvoie și nu au fost motivați în niciun fel.
Adolescenții minori care au participat la acest studi u au avut aprobarea părinților sau tutorilor.
Modalitatea de eșantionare este una neproba bilistică.

5.4. Procedur ă

Cele două scale au fost comasate într -un singur chestionar pe care l -am distribuit
adolescenților din clasele IX -XII de la Colegiul National "Dinicu Golescu" din Câmpulung
Muscel, județul Argeș. Prin completarea unei cereri mi s -a aprobat intrarea în instituție,
adolescenților minori le -a fost oferită o cerere de confidențialitate pe care sa o completeze
părinții , iar celor majori o cerere de confidențialitate pe care să o poată semna singuri.
Participanții au fost inf ormați cu privire la tema cercetării, modul în care chestionarul trebuie
completat, seriozitatea și atenția cu care acest chestionar trebuie tratat cât si asupra
confidențialității datelor lor care vor fi utilizate doar în scop academic.
Participanții nu au avut timp limită de completare al chestionarului, aceștia l -au primit
acasă și l -au adus următoarea săptămână împreună cu acordul de confidențialitate. De asemenea,
participanții au avut la dispoziție adresa de e -mail a examinatorului pentru a putea ben eficia de
raspunsuri la toate întrebările la care aveau nelămuriri. Toți participanții au adus chestionarele la
urmatoarea întâlnire.

45
În etapa de evaluare a validității protocoalelor cu răspunsuri, am utilizat următoarele
criterii:
– Chestionarele trebuiau să fie completate integral, fără răspunsuri lipsă ;
– Au fost eliminate protocoalele adolescenților care la doi sau la mai mulți dintre itemii
chestionarelor au răspuns alegând două sau mai multe variante de răspuns ;
– Au fost eliminate protocoalele adolescenților care prezentau atipicități în răspunsurile
date, precum alegerea aceleiași variante de răspuns la toate întrebările scalelor;
– Au fost eliminate protocoalele adolescenților care nu au adus cererea de confidențialitate
completată.
5.5. Metode și instrumente de cercetare
Pentru colectarea datelor am folosit două chestionare, primul din domeniul personalității
și cel de -al doilea din domeniul psihologiei clinice. Cele două scale au fost alese din proiectul
Research Central ce cuprinde o multitudine de teste psihologice, instrumente de evaluare pentru
cercet ători. Am ales folosirea acestor două scale deoarece au fost compuse de specialiști și
utilizare în diferite cercetări cu teme asemănătoare studiului pr ezent.
1. Chestionar Instabilitate Emo țional ă
Aceast ă scală cuprinde 10 itemi și cinci varinate de răspuns. Itemii sunt scorați pe o scală
de frecvență în 5 puncte: 1= total dezacord, 2= par țial dezacord, 3= neutru, 4= parțial de acord,
5= total de acord – Cotare IPIP. Pentru itemii 1, 2, 3, 4, 5 se păstrează acordarea de puncte de la 1
la 5 ( 1= dezacord total, 5= acord total), iar itemii 6, 7, 8, 9, 10 sunt reversați și se codează invers
( 5= dezacord total, 1= acord total). Scorurile astfel obținute pentru itemi sunt apoi însumate.
Acest chestionar a fost folosit în studii interna ționale de c ătre Goldberg, L. R., Johnson, J. A.,
Eber, H. W., Hogan, R., Ashton, M. C., Cloninger, C. R., & Gou gh, H. C. (2006). The
International Personality Item Pool and the future of public -domain personality measures. Journal
of Research in Personality, 40, 84 -96 și în studii din Rom ânia de c ătre Iliescu, D., Popa, M., &
Dimache, R. (2015). Adaptarea româneasc ă a Setului International de Itemi de Personalitate:
IPIP-Ro [The Romanian adaptation of the International Personality Item Pool: IPIP -Ro].
Psihologia Resurselor Umane, 13(1), 83 -112.

46

Tabel 1. Corela ția item -scală Instabilitate Emo țional ă
Scala Fidelității Statistice
Cronbach's α
Scala 0.890
Note. Of the observations, 60 were used, 0 were excluded listwise, and 60 were provided.

Corelația Item Scală
Item 1 0.744
Item 2 0.798
Item 3 0.778
Item 4 0.736
Item 5 0.667
Item 6 0.088
Item 7 0.686
Item 8 0.658
Item 9 0.673
Item 10 0.508

Așa cum putem observa în tabelul de mai sus, Alpha Cronbach are valoarea de 0,890,
ceea ce înseamn ă că scala este de încredere și nu pare a fi afectat ă de erori de m ăsurare . De
asemenea, fiecare item corelează cu restul itemilor scalei de Instabilitate Emoțională.
2. Testul Dependen ței de Internet (The Internet Addiction Test -IAT)
Testul dependen ței de internet din domeniul clinic cuprinde 20 de itemi și șase variante de
răspuns . Itemii sunt scorați pe o scală de frecvență în 6 puncte: 0 = nu este cazul, 1 = rareori, 2 =
ocazional, 3 = deseori, 4 = frecvent, 5 = întotdeauna . Referin ța bibliografic ă originar ă a testului :
Jelenchick, L. A., Becker, T., & Moreno, M. A. (2012). Assessing the psychometric properties of
the Internet Addiction Test (IAT) in US college students. Psychiatry Research, 196(2 –3), 296 –
301. https://doi .org/10.1016/j.psychres.2011.09.007

47
Tabel 2. Corela ția item -scală Testul Dependen ței de Internet

Scala Fidelit ății Statistice
Cronbach's α
Scala 0.919

Note. Of the observations, 60 were used, 0 were excluded listwise, and 60 were provided.

Corelația Item -Scală
Item 1 0.562
Item 2 0.801
Item 3 -0.023
Item 4 0.633
Item 5 0.656
Item 6 0.794
Item 7 0.349
Item 8 0.760
Item 9 0.780
Item 10 0.641
Item 11 0.620
Item 12 0.784
Item 13 0.476
Item 14 0.817
Item 15 0.581
Item 16 0.738
Item 17 0.167
Item 18 0.665
Item 19 0.141
Item 20 0.579

Alpha Cronbach are valoarea de 0,919, ceea ce înseamn ă că scala este de încredere și nu
pare a fi afectat ă de erori de m ăsurare.

48

5.6. Prelucrarea și prezentarea datelor cercet ării
5.6.1. Analiza descriptivă a datelor

Tabel 3. Date descriptive pentru dependența de internet si
instabilitatea emoționala

Date statistice
Instabilitate emo țional ă Dependen ța internet
Valid 60 60
Missing 0 0
Mean 22.783 42.700
Std. Deviation 5.381 11.429
Skewness 0.583 0.557
Std. Error of Skewness 0.309 0.309
Kurtosis 0.507 -0.301
Std. Error of Kurtosis 0.608 0.608
Minimum 12.000 23.000
Maximum 37.000 74.000

După cum se poate observa, în tabelul de mai sus, pentru nota brută de la instabilitate
emoțional ă, datele se distribuie parametric, iar pentru nota brut ă de la dependen ța de internet,
datele nu se distribuie parametric, ci ele sunt u șor aplatizate. În continuare, vom utiliza teste
pentru fiecare dintre ele.

49

5.6.2. Anal iza inferențială a datelor

Ipoteza 1 de lucru : Cu c ât adolescen ții prezint ă un grad mai ridicat de instabilitate
emoțional ă, datorat disfunc țiilor familiale, cu at ât crește dependen ța de internet a acestora.

Tabel 4. Corelația dintre dependența de internet si instabilitatea
emoțională

Spearman Correlations
Instabilitate Emo țional ă Dependen ța de internet
Instabilitate emo țional ă Spearman's rho —
p-value —
Dependen ța de internet Spearman's rho 0.007 —
p-value 0.958 —

Corela ția dintre cele dou ă nu este semnificativ ă din punct de vedere statistic deoarece
probabilitatea de eroare (p) este 0,958 , adic ă este foarte mare fa ță de limita de 0.05. Asocierea
dintre instabilitatea emo țional ă și dependen ța de internet este mic ă.
Ipoteza 1 conform căreia: “ Cu c ât adolescen ții prezint ă un grad mai ridicat de instabilitate
emoțional ă, datorat disfunc țiilor familiale, cu at ât crește dependen ța de internet a acestora." s-a
infirmat pentru un r=0.007, N= 60.

50

Ipoteza 2 de lucru : Dacă adolescen ții provin din mediul urban, atunci nivelul dependen ței
de internet este mai mare.

Tabel 5. Influența mediului de proveniență asupra dependenței de
internet
Independent Samples T -Test
W p
Dependen ța de internet 207.500 0.267
Note. Mann -Whitney U test.

Date descriptive în funcție de mediul de proveniență
Group N Mean SD SE
Dependen ța de internet Mediul urban 54 43.222 11.428 1.555
Mediul rural 6 38.000 11.296 4.612

Ipoteza 2 conform c ăreia adolescen ții care provin din mediul urban, au un grad mai ridicat
al dependen ței de internet nu se confirmă pentru că probabilitatea de eroare (p) este de 0. 267,
adică este foarte mare față de limita de 0.05. Pentru eșantionul ales, mediul de provenien ță nu
influen țează dependen ța de internet a adolescen ților.

51

Ipoteza 3 de lucru : Dacă adolescen ții provin din familii monoparentale, atunci ei prezint ă
un grad mai ridicat de instabilitate emo țional ă.

Tabel 6. Influența familiei de proveniență asupra instabilității
emoționale
Independent Samples T -Test
t df p
Instabilitate Em oțional ă 2.571 58.000 0.013
Note. Student's t -test.

Date descriptive
Group N Mean SD SE
Instabilitate Emo țional ă Fam. monoparental ă 10 26.600 5.542 1.752
Fam. biparental ă 50 22.020 5.065 0.716

Ipoteza 3 conform c ăreia adolescen ții care provin din familii monoparentale prezint ă un
grad mai ridicat de instabilitate emo țional ă se confirmă pentru că probabilitatea de eroare (p) este
de 0. 013, p< 0.05, N=60. Pentru eșantionul ales, familia din care provine adolescentul
influen țează gradul de instabilitate emo țional ă al acestuia .

52

Ipoteza 4 de lucru : Dacă adolescen ții sunt de sex masculin, atunci nivelul dependen ței de
internet este mai mare.

Tabel 7. Influența genului asupra dependenței de internet

Independent Samples T -Test
W p
Dependența de internet 417.500 0.641
Note. Mann -Whitney U test.

Ipoteza 4 conform căreia adolescen ții de sex masculin prezint ă un grad mai ridicat de
dependen ță de internet nu se confirmă pentru că probabilitatea de eroare (p) este de 0. 641, adică
este foarte mare față de limita de 0.05. Pentru eșantionul ales, sexul nu influen țează dependen ța
de internet.

Date descriptive pe grupe de gen (feminin – masculin)
Group N Mean SD SE
Dependen ța de internet Feminin 29 42.310 11.705 2.174
Masculin 31 43.065 11.346 2.038

53

Ipoteza 5 de lucru : Dacă parin ții au un stil parental permisiv, atunci nivelul dependen ței
de internet cre ște.

Tabel 8. Influen ța stilului parental asupra dependenței de internet
Paired Samples T -Test
t df p
Dependen ța de internet – Stil parental 27.521 59 < .001

Note. Student's t -test.

Date descriptive
N Mean SD SE
Dependen ța de internet 60 42.700 11.429 1.475
Stil parental 60 1.733 0.841 0.109

Ipoteza 5 se confirm ă, deoarece probabilitatea de eroare (p) este <0,01. A șadar, pentru
eșantionul ales, stilul parental influen țează nivelul dependen ței de internet la adolescen ți.

5.7. Analiza psi hologică a rezultatelor cercetării

Scopul studiului de față a fost acela de a investiga relația dintre instabilitatea emoțională a
adolescenților, cauzată de disfuncțiile familiale, problemele care pot apărea de -a lungul timpului
într-o familie și dependența de internet a acestora, dar și modul cum acestea se influențează
reciproc. Ipotezele formulate pentru acest demers, au fost, per ansamblu, susținute empiric.
Rezultatele obținute nu susțin prima ipoteză de lucru , respectiv ipoteza generală a acestei
cercetări, comform căreia: “ Cu cât adolescenții au un grad mai ridicat de instabilitate emoțional ă,
datorat disfuncțiilor familiale, cu atât crește dependența de internet a acestora. ” Pentru e șantionul

54
ales, respectiv 60 de adolescenți cu vârste cuprinse între 15 -20 de ani, se pare că internetul nu
este un refugiu în situa ții stresante , iar aceștia nu încearc ă să reduc ă stresul provocat de un anumit
eveniment familial neplăcut prin utilizarea excesiv ă a internetului. Astfel, conform cercetării, ei
nu se refugiază în mediul virtual pentru a uita de problemele din viața reală. Pentru adolescenții
cu probleme psiho -emoționale, provocate de tensiunea, nepăsarea din familie, internetul nu este
cea mai bună metodă de a -i satisface acestuia nevoile. Chiar dac ă adolescenții se simt singuri și
izolați, acest număr observându -se în multitudinea de răspunsuri din chestionaru l de Instabilitate
Emoțională, se pare că nu influențează într -un mod considerabil numărul de ore pe care îl petrec
în fața computerului.
Ipoteza a doua de lucru a studiului, potrivit căreia :” Dacă adolescenții provin din mediul
urban, atunci nivelul dependenței de internet crește.” s-a infirmat. Mediul de proveniență al
participanților unei cercetări este foarte important deoarece există diferențe semnificative între
viața din mediul rural și viața din mediul urban. Am considerat că adolescenț ii din mediul rural
nu vor fi afectați de internet la fel de mult precum cei din mediul urban deoarece în primul rând,
viața la țară implică o multidudine de activități , precum cele agricole și gospodărești, iar indivizii
se implică în astfel de activități de la vârste destul de fragede, iar în al doilea rând, în mediul
rural procentul persoanelor care dispun de internet sau de dispozitive cu care să se poată conecta
la internet este mult mai mic decât în mediul urban. Toate aceste activități care au loc în mediul
rural se desfășoară perioade destul de lungi de timp și într -o zi obișnuită , în mediul rural se
lucrează în jur de 5 -6 ore pe zi, timp în care ace ști adolescen ți nu au timp de stat pe internet.
Totodata, în mediul rural adolescen ții pe l ângă activi tățile legate de munca agricolă , se implic ă și
în activit ățile casnice pentru a -și ajuta p ărinții. În schimb în mediul urban, nu exist ă asemenea
activit ăți care s ă le ocupe timpul, adolescen ții au mult mai mult timp s ă petreac ă pe
internet .Totu și, în studi ul de fa ță, a doua ipoteză care sus ține c ă adolescen ții din mediul urban au
un nivel mai crescut de dependență de internet, s -a infirmat, î nsemn ând că din punct de vedere
statistic nu exist ă o corela ție semnificativ ă între mediul de provenien ță și dependen ța de internet.
Ipoteza a treia de lucru conform căreia:” Dacă adolescenții provin din familii
monoparentale, atunci ei prezintă un grad mai ridicat de instabilitate emoțională.” s -a confirmat,
iar conform eșantionului ales, s -a demonstrat o mare corelație între tipul de familie din care
provin adolescenții și instabilitatea emoțională, așa cum era de așteptat. În familiile cu un singur
părinte, apar o multitudine de probleme precum : singur ătatea, depresia, dificultăți financiare,

55
probleme legate d e viața cotidiană, suferința copiilor de a fi despărțiți de părinți , suferința
provocată de faptul că părintele va trebui să î și crească singur copilul, apărând probleme de
autoritate, de educație, de responsabilitate, de sănătate . A trăi într -o familie în care unul dintre
părinți lipsește presupune confruntarea cu probleme majore care țin atât de interacțiunea familiei
cu mediul exterior, cât și de relațiile dintre membrii familiei . Conform studiilor, copiii din
famililiile monoparentale care au experiment at trauma divorțului părinților sunt marcați de
numeroase probleme psihologice și relaționale. Studiul realizat de J. Holman, V. Braithwait, in
1983, de la Universitatea Na țional ă Australian ă, măsoară relația dintre stima de sine a copiilor și
modul în care percep ei coeziunea familial ă dintre membrii familiei. Rezultatele studiului au
dovedit c ă adolescen ții crescu ți în familii monoparentale au o stim ă de sine mai sc ăzută,
comparativ cu cei crescu ți în fami lii nucleare, care percep coeziunea familial ă ca fiind puternic ă.
Așadar, dac ă în majoritatea familiilor nucleare, copiii s -au dezvoltat în mod armonios din punct
de vedere afectiv, emo țional, social, copiii din familiile monoparentale sunt marcați de
nume roase probleme psihologice. Totuși, studiile arată că ei reacționează diferit în funcție de
vârstă, sex și calitatea relației cu părintele respectiv.
Următoarea ipotez ă de lucru , ipoteza a pa tra conform căreia :” Dacă adolescenții sunt de
sex masculin, atu nci nivelul dependenței de internet crește”, s -a infirmat. Atunci când vorbim
despre utilizarea internetului, am considerat că există numeroase diferențe semnificative între
baieți și fete. De cele mai multe ori fetele utilizează internetul pentru rețelele de socializare
precum Facebook, Instagram, Twitter, pentru ascultat muzică, vizionare de filme/seriale,
informare și cumpărături online. În schimb, baieții utilizează internetul în general pentru jocurile
online. Între fete și băieți diferența majoră în u tilizarea internetului este timpul pe care ei îl alocă
acestor activități online. Am considerat că baieții alocă foarte mult timp jocurilor online (PUBG,
League of Legends, Counter -Strike, Fifa, GTA, etc.) care de cele mai multe ori necesită timp
deoarece trebuiesc îndeplinite diferite misiuni. Conform eșantionului ales, se pare ca nu există
diferențe majore între fete și baieți în ceea ce privește timpul pe care aceștia îl petrec în fața
computerelor, smartphone -urilor sau a altor dispositive conectate la internet.
Ultima ipoteză de lucru care a încercat să demonstreze că stilul parental are o importanță
deosebită atunci când vorbim despre dependența adolescenților de internet, s -a confirmat.
Ipoteza a fost următoarea:” Dacă părinții au un stil parental permisiv, atunci nivelul dependenței
de internet crește”. În raport cu părinții autoritari, cei permisivi au puține reguli și nu au limite

56
clare. Acești părinți cedează în fața copiilor, dacă impun o regulă copiii o încalcă. Stilul prea
permisiv duce la haos, copiii fiind cei care dețin puterea. Copiii cu astfel de părinți sunt obișnuiți
să facă numai ce doresc și nu vor respecta regulile. Părinții permisivi sunt indulgenți și atenți la
nevoile copiilor, dar nu au așteptări clare de la ei. Non -conformiști și blânzi, ei nu impun copiilor
un anumit tip de comportament, ci le acordă libertate deplină , lăsând la latitudinea acestora
procesul de auto -reglare. Părintele permisiv aplică o disciplină inconstantă, evită confruntările și
cedează ușor constrâ ngerilor. Este, mai degrabă apropiat de membrii familiei și comunicativ,
preferând mai degrabă rolul de prieten al copilului decât pe cel de părinte. Conform studiilor,
copiii ai căror părinți adoptă stilul permisiv prezintă o mare probabilitate de a manif esta
probleme comportamentale sau performanțe școlare scăzut e. Așadar, se pare că stilul parental
permisiv, în care copilul are libertate deplină, influențează dependența de internet.

57

Capitolul 6. Concluzii

Acest raport a fost realizat pentru a vedea dacă există o corelație semnificativă între
instabilitatea emo țional ă ca urmare a unei disfuncții familiale și dependen ța de internet la
adolescen ți și dacă se influențează reciproc. Au fost folosite dou ă scale de pe Research Centra l și
anume scala de Instabilitate Emoțional ă din domeniul psihologiei personalit ății și Testul
Dependen ței de Internet din domeniul psihologiei clinice.
Cercetarea a inclus 60 de participanți, dintre care 31 fete (51,7%) și 29 baie ți (48,3%), cu
vârste cuprinse între 15 -20 de ani inclusiv . Participanții sunt toți elevi la Colegiul Național Dinicu
Golescu din Câmpulung Muscel și provin atât din mediul rural, cât si din mediul urban. Dintre
adolescenții care au participat la studiu, doa r 16,7% dintre aceștia sunt din familii monoparentale,
restul de 83,3% provenind din familii biparentale.
După prelucrarea statistică a datelor, s -a observat faptul că ipoteza de lucru conform
careia: "Cu c ât adolescen ții prezint ă un grad mai ridicat de in stabilitate emo țional ă, datorat
disfunc țiilor familiale, cu at ât cre ște dependen ța de internet" nu se confirmă deoarece
probabilitatea de eroare este foarte mare, respectiv 0,958, fa ță de limita de 0,05. Se pare că
numeroasele probleme familiale precum c erturile violente în familie, abuzul fizic, emoțional,
sexual, separarea sau divorțul parinților, moartea unui părinte etc., nu influențează semnificativ
dependența de internet a adolescenților, co nform eșantionului ales.
În cazul celei de -a doua ipoteză de lucru conform c ăreia adolescen ții care provin din
mediul urban, prezint ă un grad mai ridicat de dependen ță de internet, se infirm ă pentru c ă
probabilitatea de eroare este de 0,267, adic ă este foarte mare fa ță de limita de 0,05. Pentru
eșantionul ales, mediul de provenien ță al adolescen ților nu influen țează considerabil dependen ța
de internet.
Însă în cazul celei de -a treia ipoteză de lucru conform c ăreia adolescen ții care provin din
familii monoparentale prezint ă un grad mai ridicat de instabilit ate emo țional ă, se confirm ă pentru
ca probabilitatea de eroare este de 0,013, p<0,05. În funcție de eșantionul ales, se pare că familiile

58
în care există un singur părinte, se confruntă cu dificultăți ce afectează emoțional adolescentul și
au un impact semn ificativ asupra acestuia.
A patra ipoteza de lucru:" Daca adolescen ții sunt de sex masculin, atunci nivelul
dependen ței de internet este mai mare" nu se confirm ă deoarece probabilitatea de eroare este
foarte mare, respectiv 0,641. Pentru e șantionul ales, sexul nu influen țează nivelul dependen ței de
internet.
Ultima ipotez ă de lucru conform c ăreia parin ții cu un stil parental permisiv, au adolescen ți
care prezint ă un grad mai ridicat de dependen ță de internet se confirm ă deoarece p<0,01. Așadar,
se pare ca stilul parental are un rol foarte important în dependența de internet a adolescenților .
Stilul parenta l permisiv caracterizat prin lipsa controlului și a solicitărilor din partea părinților
influențeaza semnificativ dependența copiilor de internet, conform eșantionului ales.

6.1. Limite și direcții viitoare de cercetare

Limitele cercetării sunt date de următoarele aspecte ale eșantionului utilizat: număr redus
de participanți , cele două sexe inegal reprezentate. Un alt motiv ar putea fi cadrul în care
chestionarele au fost completate, elevii nu cunoșteau examinatorul și de cele mai multe or i
adolescenții sunt intimidați de persoane necunoscute. O altă limită a lucrării poate fi faptul ca
adolescenții au completat chestionarele acasa pentru ca în cadrul familial, aceștia tind să facă
lucrurile cu mai puțină seriozitate. Direcțiile viitoare de cercetare ar putea fi referitoare la analiza
relațiilor dintre variabilele studiate pentru un număr mai mare de participanți.

59

Bibliografie
1. Allport, G. W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și
Pedagogică, București;
2. American Psychiatric Association (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale. DSM -IV-TRTM (trad.) , Asocia ția Psihiatrilor Liberi din România, Bucure ști;
3. Aunola, K & Nurmi, J. -E. (2005) , The role of parenti ng styles in children’s problem behavior.
Child development , 76, 6, 1144 -1159.
4. Banciu, D.; Rădulescu, S.M.; Voicu, M., (1997), Adolescenții și familia , EȘP, București;
5. Chiriță, R., Chiriță, V., Chele, G. (2007), Implicații psihocomportamentale ale utilizării
intensive a computerului la adolescenți: studiu observațional, Buletinul de Psihiatrie Integrativă ,
12 (3), 54 -60;
6. Corcoran, K., & Fischer, F. (Editors) (1987), Measures for Clinical Practice. A Sourcebook ,
New York: The Free Press;
7. Cosmovici, N., Vestale, O. M., Săndache, L., Nicolae, D. (2007). Dependența de calculator: de
la utilitate la dependență. Buletinul de Psihiatrie Integrativă , 12 (3), 74 -81;
8. Chelcea, S. (1998), Dicționar de psihosociologie , Editura Institutului Național de Informație,
București;
9. Corina Bistriceanu, Sociologia familiei , (2006), Editura Funda ției Rom ânia de M âine, 2006;
10. Crăciun, A. (1998), Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative, în Anuarul
Universității,,Petre Andrei”, Tom VIII – Științe Socio -Umane , Fundația Academică ”Petre
Andrei”, Iași ;
11. Dill, J. C., & Anderson, C. A. (1999). Loneliness, shyness, and depression: the etiology and
interrelationships of everyday problems in living. In T. Joiner & J. C. Coyn e (Editors.), The
Interactional Nature of Depression: Advances in Interpersonal Approaches (pp. 93 -125).
Washington D. C.: American Psychological Association;
12. Durkheim, E., (1980), Educa ție și sociologie , Editura Didactic ă și Pedagogicã, Bucure ști;
13. Erdoğan, Y. (2008), Journal of Psychosocial Research on Cyberspace , 2 (2). Articol
disponibil pe www.cyberpsy chology ;
14. Enăchescu, C., (2003), Tratat de psihosexologie , Ed. Polirom, Ia și;

60
15. Erickson, E., (1988), Identity and the life cycle, Norton, New York;
16. Fischer, Gottfried, Peter Riedesser, (2001), Tratat de psihotraumatologie , Editura Trei ,
București ;
17. Florica, M ănoiu, Viorica Epureanu, (1996), Asisten ța social ă în România , Editura ALL,
Bucure ști;
18. Giddens, Anthony, (2000), Sociologie , Editura Bic All , Bucure ști;
19. Goodman, A. (1990), Addiction: definition and implications. British Journal of Addiction , 85,
1403 -1408;
20. Golu, M., (1993), Dinamica personalității , Editura Geneze, București;
21. Grațiela Sion, Psihologia v ârstelor , (2007), Editura Funda ției Rom ânia de M âine, Bucure ști;
22. Goldstein, S. E., Davis -Kean, P. E. & Eccles, J. S. (2005). Parents, peers, and problem
behavior: A longitudinal investigation of the impact relationship perceptions and chara cteristics
on the development of adolescent problem behavior. Developmental Psychology , 41, 2, 401 -413;
23. Herseni, Tr., (1982), Sociologie , Editura Științifică și Enciclopedic ă, Bucure ști;
24. Ha, J. H., Kim, S. Y., Bae, S. C., Bae, S., Kim, H., Sim, M., Lyoo, I. K., Cho, S. C. (2007),
Depression and Internet addiction in adolescents. Psychopathology , 40, 424 -430;
25. Hardie, E., & Tee, M. Y. (2007). Excessive internet use: the role of personal ity loneliness and
social support networks in internet addiction, Australian Journal of Emerging Technologies and
Society , 5 (1), 34 -47;
26. Hayes, N., Orrell, S., (1997) Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București;
27. I. Mitofan, C. Ciuperca, (1998) Introducere în psihosociologia și psihosexologia familiei , Ed.
Alternative, Bucuresti;
28. Iluț, P., (2001), Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie , Editura Polirom‚
Iași;
29. Kim, J., LaRose, R., & Peng, W. (2009), Lon eliness as the cause and the effect of problematic
internet use: the relationship between internet use and psychological well -being,
CyberPsychology & Behavior , 12 (4), 451 -455;
30. Kaufman, D., Gesten , E., Santa Lucia, R. C., Salcedo, O., Rendina -Gobioff, G. & Gadd, R.
(2000). The relationship between parenting style and children’s adjustment: The parents’
perspective. Journal of Child and Family Studies, 9, 2, 231 -245;

61
31. Killen, Kari, (1998), Copilul maltratat , Editura Eurobit , Timi șoara;
32. Linton, R., (1968), Fundamentul cultural al personalit ătii, Editura Stiintific ă, Bucure ști;
33. Mitrofan, I., (2008), Psihoterapie , Editura SPER, Bucure ști;
34. Mitrofan, I., Ciupercă, C ., (2002), Psihologia vieții de cuplu – între iluzie si realitate , Ed. 4.
Sper, Bucure ști;
35. Mitrofan, I., Vasile, D., (2001), Terapii de familie , Ed. SPER, Bucure ști;
36. Mitrofan, I., Ciupercă, C., (1998), Introducere în psihosexologie si psihosexologia familiei ,
Edit. Press „Mihaela”, Bucuresti;
37. Merton, R.M., (1957), Social Theory and Social Structure , Ed. 2, Glencoe, III;
38. Mitrofan, N., (1984), Dragostea si c ăsătoria , Editura Științifică și Enciclopedic ă, Bucure ști;
39. Murdock, G.P., (1949), Social Structure , MacMillan, New York;
40. Milani, L., Osualdella, D., & Di Blasio, P. (2009), Quality of interpersonal relationships and
problematic internet use in adolescence, CyberPsychology and Behavior , 12 (6), 681 -684;
41. Maria Voinea, (1993), Sociologia familiei , s. n., Bucure ști;
42. Mihăilescu, I. (1999) Famila în societățile europene , Editura Universității, București;
43. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998) Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei ,
Editura Mihaela Press, București;
44. Munteanu, A., (1998) Psihologia copilului și adolescentului , Editura Augusta, Timișoara;
45. Marcelli, Daniel, Braconnier, Alain, (2003), Tratat de psihopatologia copilului , Editura
Fundației „Generația ”, Bucure ști;
46. Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București;
47. Osterrieth, P., (1973), Copilul și familia, EDP, București;
48. Oghurn, W.J., Tibbits, C., (1953), The Family and its Functions , McGraw -Hill, New York;
49. Paunescu, Constantin, (1994), Agresivitatea și condiția umană , Editura Tehnică, Bucure ști;
50. Parsons, S., Bales, R.F., (1955), Family Socialisations and interactions Process , New York:
Free Press;
51. Petcu, M., (1999), Delincvența. Repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj -Napoca;
52. Popescu -Neveanu, P. (1978) Dicționar de psihologie , Editura Albatros, București;
53. Radulescu, Sorin M., (2001), Sociologia violenței (intra) familiale: victime și agresori în
familie , Editura Lumina Lex, Bucure ști;
54. Sillamy, N., (1996), Dictionar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, București;

62
55. Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale , Vol. I., Editura Polirom, Iași;
56. Schaffer, H. R., (2005), Introducere în psihologia copilului , Editura Asociației d e Științe
Cognitive din România, Cluj -Napoca;
57. Șchiopu, U., Verza, E., (1989), Adolescență, personalitate și limbaj , Editura Albatros,
București;
58. Șchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții , Editura Didactică și
Pedagogică, București;
59. Șchiopu, U. (coord.) (1997) Dicționar de psihologie , Editura Babel, București;
60. Turliuc, M. N. (2004) Psihologia cuplului și a familiei , Editura Performantica, Iași;
61. Vasile, Diana Lucia, (2006), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie , Ed.
Fundației România de Mâine, Bucure ști;
62. Voinea M., (2000), Tiologia familiilor monoparentale din România , Editura Universitatea din
București, p.6 ;
63. Young, K. S. (1996), Internet Addiction: The emergence of the new clinical disorder . Paper
presented at the 104 th Annual Meeting of the American Psychological Association, Toronto,
Canada, august 15. Lucrare disponibilă pe www.netaddiction.com;
64. Zamfir , C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1993) Dicționar de sociologie , Editura Babel, București .

63

ANEXE
Numele meu este Manea Maria Alexandra și sunt studentă în anul III la Facultatea de Psihologie,
din cadrul Universității Titu Maiorescu, iar anul acesta îmi voi susține lucrarea de licență.
Acest demers are o finalitate științifică, răspunsurile fiind anonime. Datele sunt
confidențiale si vor fi prelucrate doar în scop academic. Nu există răspunsuri corecte sau greșite,
citiți cu atentie fiecare afi rmație și alegeți varianta care vă caracterizează. Completarea acestor
chestionare durează aproximativ 10 minute. Luați -vă timp să citiți cu atenție chestionarele înainte
de a răspunde la întrebări. Simțiți -vă liber să întrebați examinatorul dacă aveți nev oie de mai
multe informații sau de clarificări.
Vă mulțumesc!
Vă rugăm bifați căsuța pentru consimțământ!
o Recunosc că participarea la acest studiu este în întregime voluntară. Înțeleg că
informațiile pe care le furnizez vor fi păstrate anonime și confidenț iale și nu vor fi
publicate în nicio formă de identificare personală. Înțeleg că toate informațiile furnizate
vor fi utilizate exclusiv în scopul academic și nu vor fi dezvăluite sau comunicate altor
părți externe.
o Semnătura acord participare p ărinte
…………… ………………
• Vârsta (în ani împliniți):

• Gen: Feminin
Masculin

• Mediu: Rural
Urban

64

• Familie: Monoparental ă

Biparental ă

Bifează c âsuța care descrie cel mai bine modul în care se comportă parinții tăi:
Părinții mei imi acordă șanse atunci cand greșesc. Ei realizează o echivalență între
obligații și libertăți. Au reguli simple si concise, pedepse rezonabile in cazul incălcării
acestora. (Stil democratic)
Părinții mei îmi impun puține reguli sau nu îmi impun deloc ce să fac, oferindu -mi
libertate. (Stil permisiv)
Părinții mei se așteaptă ca eu să respect cu strictețe regulile si ordinele lor. (Stil
autoritar)

INSTABILITATE EMO ȚIONAL Ă (EMOTIONAL INSTABILITY)
Acest chestionar conține 10 afirmații. Utilizând scala de la 1 -5, vă rog să indicați în ce
măsură sunteți de acord cu fiecare afirmație. Vă rog sa fiți onești în răspunsurile dumneavoastră.
1 – total dezacord
2 – parțial dezacord
3 – neutru
4 – parțial de acord
5 – total de acord
1. Am frecvent schimb ări ale st ării de spirit.
2. Devin cu u șurință stresat( ă).
3. Îmi fac griji pentru multe lucruri.

65
4. Intru în panic ă ușor.
5. Sunt plin( ă) de îndoial ă în leg ătură cu multe lucruri.
6. Rareori m ă simt trist( ă) sau melancolic( ă). (R)
7. Sunt relaxat( ă) în cea mai mare parte a timpului. (R)
8. Nu m ă las cu u șurință agasat( ă) de lucruri. (R)
9. M ă simt bine și împăcat(ă) cu mine însumi( însămi). (R)
10. Nu îmi fac griji despre l ucrurile care deja s -au întâmplat. (R)

TESTUL DEPENDEN ȚEI DE INTERNET ( THE INTERNET ADDICTION TEST)
Acest chestionar conține 20 afirmații. Utilizând scala de la 0 -5, vă rog să indicați în ce
măsură sunteți de acord cu fiecare afirmație. Vă rog sa fiți onești în răspunsurile dumneavoastră.
0 – nu este cazul
1 – rareori
2 – ocazional
3 – deseori
4 – frecvent
5 – întotdeauna
1. Cât de des observi c ă stai mai mult pe internet dec ât inten ționai?
2. Cât de des neglijezi treburile de cas ă pentru a petrece mai mult timp pe internet?
3. Cât de des preferi s ă te distrezi pe internet în loc s ă petreci timp cu prietenul/a t ău/ta?
4. Cât de des stabile ști rela ții noi cu al ți utilizatori online?
5. Cât de des se pl âng persoanele apropiate ție de timpul pe care îl petreci online?
6. Cât de des timpul petrecut online îți afecteaz ă performan ța la școală (de exemplu, note)?
7. Cât de des îți verifici e -mail-ul înainte de a te ocupa de altceva?
8. Cât de des timpul petrecut online îți afecteaz ă performan ța sau productivitatea?
9. Cât de des devii defensiv/ ă sau secretos/oas ă când cineva te întreab ă ce faci online?
10. C ât de des stai online pentru a evita s ă te gande ști la lucruri despre via ța ta care te pot
deranja?

66
11. Cât de des anticipezi c ând vei intra din nou online?
12. C ât de des te temi c ă viața fără internet e plictisitoare, trist ă și lipsit ă de bucurii?
13. C ât de des ți se întâmplă atunci c ând stai pe internet s ă te înfurii, țipi sau s ă te enervezi pentru
că cineva te deranjeaz ă?
14. C ât de des ți se întâmplă să pierzi ore de somn din cauza nop ților lungi petrecute online?
15. C ât de des ți se întâmplă atunci c ând ești offline s ă te gândesti la internet sau a fi online?
16. C ât de des ți se întâmplă să-ți spui " încă câteva minute" atunci cand e ști online?
17. C ât de des încerci s ă reduci timpul petrecut pe internet fr ă succes?
18. C ât de des încerci s ă ascunzi c ât timp stai pe internet?
19. C ât de des alergi s ă petreci mai mult timp online în loc s ă ieși în ora ș cu ceilal ți?
20. C ât de des te -ai sim țit deprimat/ ă, indispus/ ă sau agitat/ ă atunci cand e ști offline iar atunci
când revii online, acest lucru s ă dispar ă?

67