Relatia Dintre Atitudinea Religioasa Si Comportamentul Pro Social

Diverse

Relatia Dintre Atitudinea Religioasa Si Comportamentul Pro Social

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 3fdceb42f885cef175cd4e3b9e961efd501a41ee_514360_1 ===

RELAȚIA DINTRE ATITUDINEA RELIGIOASA ȘI COMPORTAMENTUL PROSOCIAL

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………….. 3

I.Atitudinea socială.Concepte și teorii ………………………………………………………..5
1.1.Modelul trifactorial al atitudinilor sociale ………………………………………………….. 7
II.Atitudinea religioasă………………………………………………………………………… 9

2.1. Impactul pedagogiei asupra educației prosociale în cadrul orelor de Educație religioasă… 12

III.Comportamentul prosocial……………………………………………………………….. 16

IV. Cercetare ………………………………………………………………………………….. 20

4.1 Obiectivele si metodologia cercetarii ……………………………………………………… 20
4.2 Scopul si obiectivele cercetarii …………………………………………………………… 22
4.3 Ipoteza cercetării …………………………………………………………………………… 22
4.4 Participanti- descrierea lotului cercetării ………………………………………………… 23
4.5 Instrumente utilizate-scalele ……………………………………………………………… 24

4.6 Rezultatele cercetarii ……………………………………………………………………… 36

4.7 Interpretarea psihopedagogică a rezultatelor ……………………………………………… 33

4.8 Concluziile cercetării ……………………………………………………………………… 36
CONCLUZII ………………………………………………………………………………… 38
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………41
ANEXE ……………………………………………………………………………………… 44

INTRODUCERE

Introducerea religiei în școli are multiple avantaje de ordin formativ, educativ și cultural. Profesorii de religie, alături de cei care predau limba română, dețin teme și metode apropiate în a-i sensibiliza pe elevi pentru a le putea forma atitudini prosociale, începậnd cu vậrsta școlară mică și pậnă în adolescența liceenilor. Mulți dintre scriitorii a căror scrieri literare se studiază în școală au între operele lor scrieri religioase. Iar daca e să vorbim de biografii ale scriitorilor români, vom întâlni frecvent creatori fii ai preoților care au dăruit lumină în Bisericile românești (Lucian Blaga, I. Budai-Deleanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Nicolae Filimon, Calistrat Hogaș ș.a.). Pentru prezenta lucrare am ales drept temă Relația dintre atitudinea religioasă și comportamentul prosocial, pentru a demonstra că religia în școala romậnească are multiple valențe formativ-educative. Totodată, problema educației moral-creștine este mereu actuală, în condițiile în care tentațiile lumii moderne tind să acapareze atenția și energia tinerilor, iar creșterea confortului omenirii nu se face întotdeauna în concordanță cu legile morale. Din punctul de vedere al morale creștine: ,,A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare” (Hrisostom, 2012, p. 3). Lucrarea este structurată pe capitole distincte, fiecare avậnd subcapitole proprii. Capitolul întậi l-am definit Atitudinea socială.Concepte și teorii, capitolul al doilea l-am alocat problemei privind Atitudinea religioasă, cel de-al treilea capitol se referă la Comportamentul prosocial. Am considerat necesară includerea acestor teme în capitolele lucrării, pentru a asigura cadrul theoretic al temei. Se evidențiază importanța teologică a pedagogiei în societatea contemporană deoarece factorii hotărâtori în educația copiilor, a tinerilor, sunt reprezentați de familie, școală și Biserică. Argumentele de ordin practic-aplicativ se regăsesc în capitolele care vizează cercetarea. În aceste capitole sunt prezentate etapele cercetării și reprezentarea grafică a rezultatelor obținute, respectiv concluziile desprinse în urma verificării ipotezelor. Lucrarea se finalizează prin concluziile formulate în urma cercetării și a documentării. La sfârșitul lucrării se regăsește partea destinată anexelor, după care am adăugat lista cu sursele bibliografice pe care le-am folosit în documentare. Actualitatea temei acestei lucrări este data atât de dezideratele creștine, cât și de cerințele ființei umane, de a putea relaționa cu semenii, în limita valorilor și a principiilor morale: ,,Învățământul… are să îndeplinească o misiune educativă – el trebuie să fie mai înainte de toate un învățământ educațional; așadar toate cunoștințele care se predau copiilor în școală trebuie să aibă ca scop curățenia minții și inimii lor și aducerea spre o înțelegere ideală a lumii acesteia atât în ceea ce privește raportul oamenilor între ei, cât și raportul cu Dumnezeu și natura” (Ghibu, 1995, p. 11). În cazul copiilor și al tinerilor, formare comportamentelor prosociale trebuie făcută cu tact și răbdare, renunțậnd la orice activitate forțată, pentru a căuta singuri să înțeleagă, dar mai ales să aplice în viață ceea ce li se spune sau despre ce citesc. Dacă Cele zece porunci creștine ar fi înțelese, lumea nu ar mai avea războaie, iar ura ar face loc toleranței.

I.Atitudinea socială.Concepte si teorii

Conceptului de atitudine socială i s-au atribuit o serie de definiții de către cercetătorii din acest domeniu. Dintre acestea, elocvente sunt: „ evaluări ale lucrurilor de către indivizi” (Gold, Douvan, 1997), „Atitudinea este o tendință psihologică, exprimată prin evaluarea, într-un oarecare grad favorabilă sau defavorabilă, a unei anumite entități” (Eagly, Chaiken, 1993), „O atitudine este o asociație în memorie între un obiect atitudinal și o evaluare” (Fazio 1989, apud Bagozzi, Priester, 2002, p. 4). Prin realizarea unei sinteze a acestor definiri, s-a ajuns la o conturare a definiției aptitudinilor, în următoarea formă: „o evaluare globală, dobândită printr-un proces de învățare, a unui obiect (persoană, loc, problemă) care influențează gândirea și acțiunea“ (Perloff, 2003, p. 39). Pentru copii și adolescenți, conduita și atitudinea reprezintă un rezultat complex al cunoștințelor și al mai multor factori, dar cel mai important este experiența socială care este dobândită prin organizarea justă a vieții și a muncii fiecăruia. Pentru a crea atitudini sociale puternice și durabile, la nivelul școlii, al familiilor și al Bisericii, se impune formarea unor automatisme ale comportamentului, dat fiind faptul că școlarii trebuie să fie educați în acest sens. Atitudinile sociale reprezintă extiorizarea și obiectivizarea conștiinței morale în fapte și acțiuni cu valoare de răspunsuri pentru situațiile concrete în care este pusă persoana umană. Formarea conștiinței morale este un obiectiv general inevitabil care trece înaintea formării conduitei în situația în care conștiința reglează actele conduitei umane. A foma conștiința morală presupune a construi o modalitate de reflectare, de oglindire a lumii conform unei valori intrinseci a acesteia și unei valorizări umane inevitabile, implică cunoaștere și evaluare îndreptate spre acțiune. Din punct de vedere psihologic, formarea atitudinilor sociale presupune: dimensiunea cognitivă și dimensiunea afectivă. Dimensiunea cognitivă se referă la informarea copiilor și a tinerilor, a educatului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale și sociale. Oferindu-le astfel de cunoștințe, de informații, se realizează componenta instrucției morale și educarea inteligenței.

Folosindu-se de exemple din experiența umanității și experiențele imediate trăite de colectivitățile școlare valorificate formativ, elevii pot ajunge la:

Formarea reprezentărilor sociale, care apare ca reflectare sub formă intuitivă a caracteristicului unui complex de situații și fapte morale concrete. De exemplu, reprezentarea morală a punctualității presupune apariția pe plan psihic a unui șir de imagini privitoare la situațiile concrete în care a dedus și cerința necesității resprectării ei.

Însușirea noțiunilor sociale, care se exprimă în judecăți morale, iar procesul formării lor începe în școlaritatea mică și se amplifică în preadolescență. Unul dintre obiective va fi ca aceste noțiuni să fie însușite în mod corect, ele vizând valori morale complexe ca: binele, dreptatea, demnitatea, onoarea, omenia.

Formarea convingerilor sociale se realizează prin corelația dintre cognitiv și afectiv în conștiința morală a persoanei, care este inevitabilă, ea îmbrăcând forme specifice ce declanșează exteriorizări comportamentale complexe.

Structura judecăților sociale, vizează capacitățile evaluative ale elevilor, puterea acestora de a surprinde substratul moral al unor situații concrete cu care ei înșiși se confruntă și deprinderea de a lua o atitudine față de ele.

Pentru ca atitudinile sociale să aibă un caracter puternic, stabil, cercetătorii în domeniul psihologiei au desprins următoarele trăsături: „importanța, implicarea personală, extremitatea, certitudinea, accesibilitatea, cunoașterea, organizarea ierarhică” (Perloff, 2003, p. 255). Atitudinea socială, după ce este formată, la nivel individual se constată că ținem mult la acea problemă. Totodată, se constată implicarea personală, cunoscut fiind faptul că atitudinile sunt în directă concordanță cu valorile sinelui. Important de subliniat este aspectul prin care atitudinile sociale contribuie la implicarea individuală în problemele sociale, fiind convinși că atitudinea adoptată este corectă.

Educarea tinerilor în scopul formării unor atitudini prosociale reprezintă un proces de mare complexitate, care nu poate fi redus doar la unele activități special organizate. El vizează întregul mod de viață al elevilor, toate sferele raporturilor sale interumane, universul său senzorial și cognitiv. De aceea, tot ceea ce înconjoară adolescenții la această vârstă, tot ceea ce îi solicită, este purtător al unor mesaje pozitive sau negative din punctul de vedere al formării lor spirituale, al devenirii lor morale.

1.1.Modelul trifactorial al atitudinilor sociale

Modelul trifactorial al atitudinilor sociale vizează nivelurile: cognitiv, afectiv și comportamental. Astfel, o atitudine socială va fi cu atât mai durabilă cu cât aceste reacții sunt bine ancorate în structura individuală a psihicului.

Reacția cognitivă este determinată de reprezentările, opiniile și amintirile care stau la baza unei atitudini sociale.

Implicarea reacției afective, indiferent dacă este negativă sau pozitivă, este legată de stările emoționale pe care le-am trăit față de un eveniment sau o stare socială.

Tendința cu care acționăm la un moment dat este dată de dispoziția noastră comportamentală: „Demersul psihosociologului nu este doar cunoașterea, ci și acțiunea, schimbarea unor situații inadecvate, intervenția asupra câmpului social. Cunoscuta formulă a lui Lewin cercetare-acțiune ar trebui completată adăugându-i noi dimensiuni: a) o dimensiune educativă, care privește atât pe creator, cât și pe actori elaborarea și apropierea noilor cunoștințe și reprezentări, plecând de la actualizarea progresivă a semnificațiilor multiple ale unei situații socio-afective; b) o dimensiune activă privind transformarea acestor situații, printr-o intervenție care favorizează emergența potențialităților ignorate sau neexploatate, acționând ca o supapă pentru ceea ce este trăit ca blocaj, criză, dificultate paralizantă (conflicte insolubile, absența comunicării, lipsa unor proiecte semnificative, injoncțiuni instituționale contradictorii, excluderi sau retrageri voluntare); c) o dimensiune analitică, permițând întoarcerea în timp, recitirea unor amintiri sau afecte mai vechi, uitate sau interzise” (Neculau, 1996, p. 18).

Abordarea trifactorială cuprinde toate cele trei laturi, respectiv cea cognitivă, afectivă și comportamentală, care contribuie la formarea atitudinilor sociale. În lucrarea Cunoaște-l pe celălalt, Adrian Nicolau prezintă proprietățile invariante ale celor trei tipuri de abordări a atitudinilor sociale. Astfel, se consideră că cele mai importante sunt:

„Valența, se referă la dimensiunea evaluativ-afectivă a atitudinilor;

Intensitatea reprezintă gradul în care o atitudine se apropie de polii extremi ai unor scale bipolare de tipul pozitiv – negativ sau favorabil – nefavorabil;

Centralitatea se referă la poziția unei atitudini în ansamblul de elemente identitare ale individului – valori, apartenențe sociale, aptitudini etc;

Accesibilitatea se raportează la forța legăturii care unește atitudinea de obiectul ei. (Neculau, 2003, p. 117).

Formarea atitudinii sociale în rândul elevilor din ciclul liceal presupune un înalt grad de diferențiere și individualizare a activității pedagogice, pentru că nu există o metodă general valabilă pentru toate situațiile și nicio trăsătură de personalitate în jurul căreia să se concentreze întregul efort al educației. Întreaga muncă de educație se cere a fi organizată pe baze științifice: transmiterea sistematică a unor noțiuni morale care să se interiorizeze, să trezească sentimente adecvate, să stimuleze reacții și atitudini corespunzătoare care să conducă la formarea deprinderilor, obișnuințelor, trăsăturilor morale de personalitate: „Dumnezeu ne-a făcut pe toți egali din punct de vedere moral poate fi contestată, avînd în vedere diferențierile care se impun încă de la început privitor la dominantele ce influențează într-un fel sau altul constituirea personalității morale. Accentul trebuie pus pe observația pertinentă cum că „în planul comportamentului său moral omul vine nu doar cu manifestări de umanitate; el vine și cu instinctele sale primare, cu egoismul său, cu pulsiunile sale, cu diferitele sale dominante temperamentale, orientate pozitiv sau negative” (Jeder, 2003, p. 63). Succesul educației morale depinde de măsura în care se realizează o acțiune concomitentă asupra sferei intelectuale, emoționale și voliționale a copiilor și adolescenților, pentru a asigura conștientizarea normelor morale, trăirea unor sentimente de satisfacție în urma unei conduite corecte, sau de nemulțumire pentru eventualele abateri. Sfera motivațională, emoțiile, joacă un rol esențial deoarece orientează întraga activitate. De aceea este necesar ca orice acțiune educativă să vizeze în primul rînd acest aspect al lumii sociale a școlarilor. Copiii și tinerii, la momentul actual sunt bine informați datorită mijloacelor de informare în masă, respectiv intrenetul și mass-media. Au posibilitatea de a afla ceea ce se întâmplă în jurul lor într-un timp foarte scurt. Totodată, noile descoperiri științifice sunt destul de greu de explicat din punct de vedere religios. Aplecarea spre credință a tinerilor se cere a fi realizată cu multă răbdare, de la vậrste fragede, în așa fel încật să nu fie nimic forțat. Cei care au datoria de a le face cunoscute tinerilor învățăturile Bibliei sunt părinții, Biserica și școala, prin dascălii creștini pe care-i are, dar mai ales prin profesorii de religie. Elevii, absenți în mare parte din Biserică, sau înțelegậnd foarte puțin din liturghia la care asistă, au nevoie de sprijin pentru a putea face o legătură logică între știința zilelor noastre și religie. Scriptura subliniază puterea Cuvântului lui Dumnezeu care nu este filosofie, ci „duh și viață” (Ioan 6, 63) și Adevărul, „care te face liber” (Ioan 8, 32). Natura divină și umană a iubirii lumii după modelul oferit de Iisus Hristos poate fi prezentă în viața elevilor, în special a celor de liceu, prin prezentarea unor lucrări consacrate, cum ar fi lucrarea Nostalgia paradisului scisă de teologul Nichifor Crainic: „A gândi lumea precum Dumnezeu o gândește, a o iubi precum El o iubește și a lucra în ea precum El lucrează, iată în ce stă modul teandric al credinței și al înțelepciunii creștine, modul lui Iisus Hristos” (Crainic, 1994, p. 8). Interesul și receptivitatea față de frumusețea diferitelor aspecte ale comportamentului social, odată declanșate, trebuie stimulate și menținute cu grijă prin comportarea delicată, apropiată a cadrelor didactice, a părinților și a Bisericii, deoarece este mult mai ușor pentru copii și tineri să urmeze o normă, o regulă, o cerință față de care au trăit sentimente de bucurie, de admirație. Nu se poate concepe declanșarea unor sentimente, acte de generozitate, de bunăvoință, prin forță, brutalitate sau pedeapsă. Unul dintre criteriile esențiale ale eficienței procesului de formare a atitudinilor sociale îl constituie capacitatea acestora de a se conduce sistematic în activitatea proprie după regulile și normele morale cunoscute. Nu rare sunt cazurile în care în activitatea și conduita tinerilor apare o neconcordanță între vorbă și faptă.

II.Atitudinea religioasă

Religia și morala urmăresc fericirea copilului, a omului în general, ele îi dau acestuia o valoare deosebită. Educația religioasă constituie temelia educației morale, atât de necesară ființelor umane civilizate. Sfânta Scriptură evidențiază importanța religiei și a moralei, concretizată în iubirea lui Dumnezeu și păzirea poruncilor lui: „De mă iubiți, păziți poruncile mele” (loan 14.15). Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinilor, ne arată că morala creștină e morala credinței în Dumnezeu și a dragostei față de oameni. Ora de religie poate constitui pentru copii și tineri modalitatea prin care descoperă principalele cunoștințe religios-morale în vederea formării spirituale. „E fericită școala și e fericită vremea când domină atmosfera religioasă, căci atunci educația se face cu ușurință” (Băncilă, 1996, p 78).

În condițiile în care școala contemporană pune accentul pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însușirea metodelor și instrumentelor muncii intelectuale care să-i determine să aplice cunoștințele însușite în contexte variate, se poate afirma că în cadrul orelor de religie elevii participă activ la propria formare, sub competenta îndrumare a profesorilor. Reușita școlară a elevilor, satisfacția profesională a cadrelor didactice, precum și mulțumirea sufletească a părinților este asigurată atunci când cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în cadrul lecțiilor devin operaționale.

Centrarea pe elev a activității desfășurate este mult mai importantă decât rezultatele obținute. Indiferent de vârsta elevilor, activitatea de învățare devine eficientă când se transformă în acțiune. Lecțiile de religie reprezintă modalități adecvate de realizare a educației prosociale, formând comportamente. La nivelul proiectării curriculare, prin evaluarea continuă cu funcție pronunțat formativă, care se realizează pe parcursul desfășurării procesului didactic, are loc înregistrarea sistematică a progresului realizat de elevi. Reglarea/autoreglarea activităților de educație și instruire, pe unitati de învățare, în funcție de obiectivele specifice și generale, permite cunoașterea exactă a rezultatelor înregistrate sistematic, transparent. În orele de religie, realizarea unei evaluări continue, formative, permite observarea atitudinii elevilor față de sarcinile de lucru, fie cele individuale, fie de grup, utilizând scara de clasificare. Această modalitate permite observarea frecvenței cu care în comportamentul unor elevi apare o anumita atitudine. Pentru copiii zilelor noastre, cu părinți foarte ocupați, cu modele sociale controversate, ora de religie constituie modalitatea prin care sentimentele morale pot fi educate, folosind modele incontestabile, prezente în Sfânta Scriptură. Responsabilitatea față de formarea morală a tinerilor revine adulților din mediul lor de viață, în special părinților, școlii și Bisericii. Existența unui mediu educativ implicat în educația moral-religioasă îi ajută pe copii și tineri să evite tentațiile și exemplele imorale, prin autocontrol. Este binecunoscută expresia romậnească potrivit căreia este mai ușor să previi decăt să corectezi, ceea ce în cazul educației morale se potrivește pe deplin. Un alt factor de formare a opiniilor și deprinderilor prosociale este Biserica. Relația Bisericii cu societatea în general și cu forurile de decizie în special, trebuie să se încadreze condițiilor specifice istorice, morale și sociale, să fie în concordanță cu momentele în care își desfășoară activitatea. Biserica trebuie să fie puntea de legătură dintre credință și știință, are datoria să lucreze pentru enoriași în așa fel încật să îi apropie de Dumnezeu sufletește, dar să îi apere și de faptele distrugătoare pentru trup. Biserica trebuie să intervină ori de câte ori oamenii și omenirea în întregul ei sunt puși în pericol de acțiunile puterii laice. Intervenția Bisericii ca instituție reprezentativă în orice comunitate nu trebuie să se reducă la denunțarea acțiunilor distructive ale societății contemporane ci să se extindă în mod pozitiv în direcția determinării credincioșilor să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, dar și în armonie cu societatea și cu natura creată. Creștinismul a susținut mereu că omul are o poziție privilegiată, dar și o mare responsabilitate față de mediul în care trăiește și care i-a fost dăruit spre stăpậnire încă din momentul creației. Fiind creat după chipul Celui Atotputernic, omul are puterea, datoria și libertatea de a păstra calitățile umane în întregul lor. Puterea și libertatea lui înseamnă că deciziile greșite se vor răsfrậnge asupra noastră, dar mai pregnant asupra urmașilor noștri. Putem alege între chibzuință și risipă, între bunătate și răutate, între adevăr și minciună, între iubire și ură, după sentimentele care ne animă. Pentru copii și tineri alegerea nu trebuie lăsată la voia întâmplării, ci se impune să fie călăuziți mereu spre relațiile și sentimentele pozitive, constructive și de perspectivă. Hubert Reeves, în cartea Răbdare în azur-evoluția cosmică, arată „cum ființele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naștere…” (Reeves, 1993, p.129). De aceea, educarea populației în domeniul educației religioase și morale trebuie făcută constant, la toate nivelurile, pentru a înțelege că de faptele fiecăruia depinde atật liniștea individuală, cât și a celor din jurul nostru, părinți, frați, colegi, prieteni. În acest sens, cunoscutul pedagog Dumitru Salade afirma: „Atmosfera religioasă și climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii, familiei, Bisericii, societății, în care tinerii să învețe prețuirea, iubirea de semeni și reținerea de la a săvârși răul” (Salade, 1998, p. 86). Astfel, educația permanentă pentru formarea prosocială a elevilor trebuie să se regăsească începậnd cu nivelul procesului instructiv-educativ, al activității întreprinse de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice, pậnă la cele de la nivelul comunităților locale. Biserica, prin reprezentanții săi la cel mai înalt nivel, ia atitudine față de problemele privind educația moral-civică a elevilor. Părintele Stăniloae, în meditațiile despre actualizarea sensului lumii, o aseamănă cu: „urcarea ei pe trepte spirituale mereu mai înalte, este o lucrare a spiritului uman ce acționează prin mijlocirea trupului, căci omul se depășește pe sine însuși pentru a intra în comuniune cu persoana absolută, adică cu Dumnezeu. Privind spre desăvârșirea omului și a omenirii, creștinul trebuie să lucreze încă din viața aceasta, alături de forțele progresului, pentru ca societatea și omul să se înalțe, ca lumea viață să aibă, cât mai multă viață“. (http://www.crestinortodox.ro/religie/ Aspecte ale teologiei darului în sinteza părintelui Stăniloae). În țara noastră, religia stă la baza reflecțiilor și creațiilor literare de început pentru literatura romậnă. Religia, ca sursă de cultură și civilizație, dar și ca cel mai întemeiat motiv de meditație filosofică, a fost identificată de la primele creații romậnești, pậnă la momentul actual. Limba romậnă în textele tipărite a fost folosită de călugării și preoții noștri: „Literatura română este, prin esența ei, una de sorginte religioasă, întrucât primele texte reprezintă traduceri și adaptări ale marilor Cărți ale umanității creștine, iar primii dascăli de limbă și simțire românească au fost slujitori ai amvonului” (Nicolaescu, I. Nicolaescu, S., 2000, p. 3). Mitropolitul Bartolomeu Anania, în lucrarea Din spumele mării analizează din perspective teologice scrieri aparținậnd scriitorilor/ poeților romậni. Poezia Rugăciune, scrisă de Mihai Eminescu, este considerată ca fiind: „un act de implorare al celor bântuiți de valul istoriei, al celor ce plutesc pe marea vieții, dar nu ca niște naufragiați, ci înlăuntrul unei Nave ce-și propune să biruiască furtunile, avându-l pe Hristos la cârmă și pe Sfânta Sa Maică la proră” (Anania, 1995, p. 170).

Teme de reflecție pentru elevii din gimnaziu sau pentru tinerii liceeni pot fi și scrierile teologului, scriitorului, filosofului Nichifor Crainic, care vede creștinismul ca unică modalitate de definire a lumii, odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. În viziunea aceluiași teolog filosof, adevărul credintei nu poate fi separat de adevărul știintei, considerậnd existența unui singur adevăr: „există un singur adevăr, care ia aspectul binelui în practica dragostei și aspectul frumosului în plăsmuirile artei” (Crainic, 1994, p. 6).

2.1. Impactul pedagogiei asupra educației prosociale în cadrul orelor de Educație religioasă

„A face educație religioasă revine la a-i familiariza pe tineri cu sistemul categoriilor religioase și a le cultiva un comportament adecvat cu normele și canoanele religioase; presupune, nu în ultim rând, acceptarea unei autorități supreme, sacre care depășește limitele cunoașterii raționale și recunoașterea sacrului ca valoare. Contactul cu divinitatea se realizează prin rugăciuni, printr-o anumită trăire, prin sentimentul religios, care trebuie să ofere puncte de sprijin credinței și s-o transforme într-un stimulent activ al conduitei” (Salade, 1995, p. 47). Din punct de vedere psihologic, religia este considerată o formă a constiinței sociale, fiind fundamentală pentru reflecțiile umane. Totodată, religia poate fi considerată expresia năzuinței ființei umane pentru cunoaștere, cu scopul de a depăși existența concretă și de a pătrunde într-o lume care depășește aspectele obiective. Încă din copilărie, omul se raportează la evenimentele existențiale nu numai prin rațiune, ci mai ales prin sentimente și trăire contemplativă. În acest sens, educatia copiilor/tinerilor nu poate fi deplină daca nu asigură armonia între suflet, respectiv viața spirituală și viata materială. Doar în acest mod educația poate conferi formarea spiritual – religioasă pentru personalitatea în devenire a copiilor: „Conștiința religioasă se situează la baza întregii dezvoltări spirituale, răspunzând necesității de împlinire a ființei umane. Educația religioasă pregătește omul pentru o percepție autocuprinzatoare a realității, mult mai adâncă și semnificativă. Ea are menirea de a stimula conștiința în vederea elaborării unei viziuni personalizate asupra existenței și construirii unui sens existențial propriu. Educația religioasă vizează, în egală măsură, sarcini informative și sarcini formative” (Steiner, 1991, p. 203). Prin lecțiile de religie, la nivel pedagogic, se realizează cele doua laturi ale educației, adică latura informativă și latura formativă. Cele două laturi sunt interdependente, având în vedere faptul că doar împreuna realizează întregul care duce la formarea comportamentului și a conștiinței religioase. Sensul informativ al educatiei religioase este necesar pentru copii și tineri deoarece vizează asimilarea noțiunilor care sunt fundamentale pentru cultura religioasă. Cunoștințele cu caracter teologic, precum și conceptele religioase sunt necesare mai ales pentru elevii de vârstă școlară mică și cei din ciclul gimnazial, spre a putea fi aprofundate în liceu și, în mod individual în perspectivă. Astfel, educația religioasă reprezință una dintre componentele educației intelectuale, ca educație pentru valori, educație morală și civică, asigurând continuitatea spirituală la nivel individual și social. Pentru tinerii liceeni, accentul se va pune pe însușirea unei culturi religioase, pe studiul istoriei religiilor în vederea stimularii unor reflectii privind partea spirituală. Dintre metodele specifice educației religioase care se pretează la această vârstă sunt:

analiza de caz;

convorbirea etică;

dezbaterea;

mesele rotunde;

workshop-uri;

exemplul, ș.a.

Sensul formativ al educației religioase se realizează în contextul în care are loc interiorizarea normelor religioase, în condițiile valorificării înțelesului moral intrinsec al valorilor religioase, prin aplicarea în fapt a acestora. Din perspectiva rolului formativ, educația religioasă promovează partea afectivă a elevilor, respectiv trăiri afective profunde, stimulând sensibilitatea și imaginația, iar finalitățile sunt comportamentele realizate în relatiile cu propriul eu, cu semenii și cu Divinitatea. Partea formativă a educației religioase pune în evidență sentimentele umane, mobilizează și orientează comportamentul cu etica morală. Educația religioasă este parte a educației morale, care îi educă pe școlari conform normelor creștine, aplicate la nivelul cerințelor actuale: respectarea drepturilor omului, cultivarea tolerantei, a libertății religioase și de conștiință. Acțiunile profesorilor din cadrul orelor de religie sunt completate prin acțiuni variate întreprinse în cadrul Bisericii, sau prin activitățile extracurriculare. Norma divină trebuie să ghideze normele umane. Oamenii, de cele mai multe ori, își fac planuri rupte de realitate, în contradicție cu legile naturii. Planurile umane se suprapun dorinței de acaparare, care se pune tot mai mult în evidență, în special la persoanele cu putere financiară, la cei care nu-și văd decật interesele materiale, desconsiderând armonia naturii pentru a-și satisface orgolii demne de milă. Dacă normele umane ar fi în concordanță cu cele divine, ar scădea discrepanțele între firesc, natural și exagerat, sau chiar hidos. Orice individ va respecta cu mai mare ușurință normele pe care le-a ales spre a-i ghida conduita și acțiunile, în detrimentul celor impuse. Dorința de a trăi mai bine se impune a fi completată de aceea de a fi sănătoși. Dar nu poate exista binele omului decật în directă legătură cu binele planetei. Dacă Proorocul David în Psaltire aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate, neuitậnd de natură, cea care dă rodele Pămậntului, noi, mici și mari, oameni simpli sau cu putere de decizie, se impune a mulțumi prin fapte reparatorii. Stă în puterea noastră să fim adevărații doctori ai planetei Pămậnt: „Omul trebuie să trăiască în armonie cu semenii săi, dar și cu natura, chiar dacă nu mai este posibilă o reîntoarcere la viață în mediul natural în care trăia odinioară. Civilizația a dus, în mod cert, la îndepărtarea omului de mediul său natural și de multe din binefacerile sale. Ceea ce mai poate și trebuie să facă omul este să conserve mediul natural în care trăiește și, în niciun caz, să nu contribuie la degradarea lui (Moroianu, Zlătescu, Popescu, 2008, p. 19).

III.Comportamentul prosocial

Societatea civilă, respectiv opinia publică ar trebui să se situeze în prim-planul acțiunilor de educație morală a copiilor: „Societatea devine mai complexă, haotică, și nu mai permisivă, cum s-ar crede. Astfel lumea manipulată de știință și tehnică devine o lume a mărfurilor, a imaginilor, o lume fantasmagorică a mass-mediei” (Gavriluță, 2003, p. 223). Școala, la toate nivelurile, are datoria de a educa elevii și tinerii în spiritul respectului față de oameni, față de natură, a grijii față de viitorul Terrei. O populație educată va deveni o opinie publică implicată, atentă la disfuncționalitățile ce apar în echilibrele micro sau macro sociale și ecologice: „Ajutorul și întreaga asistență acordate fiecărui individ sunt concepute ca un proces de internalizare a unor exigențe sociale, a valorilor și normelor formulate de către ideologia clasei dominante. Sintagma „personalitate totalitară” descrie această construcție dirijată, acest edificiu psihosocial care este individul ce suportă constrângerile și persuasiunea instituțională, ajutat să învețe, sistematic, o anumită ordine și un gen al normalității: dirijate, controlate, planificate” (Neculau, 1999, p. 381). Cercetările în domeniul psihopedagogiei care vizează predarea religiei evidențiază rolul pedagogiei în formarea personalității copiilor: „Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi și a unei conduite religioase în școală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalității elevului, ci reprezintă o șansă și pentru sistemul de învățământ de a-și valorifica un sprĳin esențial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ-educativ. Condiția principală însă este ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg personalul didactic” (Cucoș, 1999, p. 13). Realizarea educației în școală reprezintă atât o cerință de ordin moral și uman, cât și o modalitate de transmitere a valorilor spirituale și morale dobândite de oameni de-a lungul timpului: „Ținta educației nu este o idee plămădită de mintea omului, nici o imagine psihologică evocată pentru a întâmpina nevoile superstițioase ale societății, ci Dumnezeul Cel Veșnic și mesajul Său către lumea Sa” ( Necula, 2004, p. 29). Începând cu ciclul liceal, programa de religie își extinde sfera de abordare, elevii având recomandări de lectură cu teme filosofice și religioase, în care se dezbat probleme de actualitate și de interes pentru vârsta adolescenței: „Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi și a unei conduite religioase în școală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalității elevului, ci reprezintă o șansă și pentru sistemul de învățământ de a-și valorifica un sprĳin esențial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ-educativ. Condiția principală însă este ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg personalul didactic” (Cucoș, 1999, p. 13). Putem spune, fără a greși, că educația religioasă este un proces care se desfășoară în timp, însă educația moral-religioasă nu se rezumă la transmiterea de cunoștințe teoretice sau în a-i sensibiliza pe elevi deoarece nici ideile, nici sentimentele nu pot înlocui acțiunea. Educația religioasă are scopul de a-i face pe elevi să acționeze în problemele de etică morală sau mediu, să le formeze atitudinea civică și comportamentul prosocial. Lumea în care trăim o putem numi cea a evoluției în comunicare. Informația ajunge aproape instantaneu dintr-un colț al lumii în altul, deci și în sfera învățăturilor religioase își face simțită prezența acest fenomen. În condițiile în care creștinii sunt oameni bine informați și preocupați de evoluția relațiilor interumane, raportul credință – cuvânt are un rol determinant. Pentru ca un creștin să fie apropiat de textul Sfintei Scripturi și de scrierile Sfinților Părinți, comunicarea dintre Biserici, prin preoții slujitori și fiecare om care intră în Biserică, trebuie să fie una deschisă, apropiată, în conformitate cu problemele lumii actuale. Pentru ca premisa iubirii creștine față de aproapele să fie stima și încrederea credinciosului față de persoana umană, este necesară recunoașterea demnității umane. În cercetările de sociologie este demonstrat faptul că religia este una dintre cele mai puternice și eficiente forțe de unificare din viața tuturor formelor de comunitate umană, de la familie și până la cea a statului: „Sunt cazuri în care aceasta s-a revoltat împotriva statului și a șefilor săi. Dar fiindcă ordinea socială și politică au la bază de cele mai multe ori, principii religioase statice, este în interesul statului să mențină o legătură armoniosă cu Biserica și autoritățile acesteia (Wach, apud, Iorga, 1997, p. 186). Între existența umană și mediul natural există o relație reciprocă, mediul reprezentậnd un element esențial al existenței umane, dar și rezultatul interferențelor dintre elemente naturale: sol, aer, apă, biosferă, cu rezultatele creației umane. Existența și perenitatea vieții pe Pămậnt sunt influențate de atenția cu care noi oamenii tratăm problemele ecologice la nivelul comunităților din care facem parte, dar și la scara întregii planete albastre. Toate viețuitoarele, inclusiv omul, se află în interdependență cu mediul natural, ca parte a mediului înconjurător, cu factorii naturali aflați într-un echilibru relativ, dar care au un rol important în crearea condițiilor de viață. Măsurile practice specifice se impun în funcție de zona în care locuim, după factorii poluanți aflați în respectiva zonă, dar și în funcție de nivelul educațional și cel de organizare. Exemplele de bună practică, cu impact pe termen mediu și lung în acțiunile de ecologizare, sunt cele care pornesc de la tineri. Exemplul lor este elocvent în orice comunitate și tot ei sunt cei care pot perpetua activitățile în timp. Acțiunile de ordin individual le realizăm ori de cậte ori este cazul, dar la scară mare, se impune organizarea de activități comune, sub generice mobilizatoare. Mediul înconjurător are nevoie de intervenția benefică a noastră nu numai în ocazii sporadice, ca urmare a unor evenimente demarate la nivel mondial. Elevii din ciclul gimnazial, dar mai ales tinerii liceeni sunt entuziaști în activitățile organizate la nivel de unitate școlară sau la nivelul unor organizații ale tinerilor. Dintre acțiunile ce se pot desfășura cu aceștia amintim:

activități de igienizare a grădinii școlii și a împrejurimilor;

acțiuni de colectare a materialelor refolosibile: hârtiei, sticlei, ambalajelor din materiale plastice;

acțiuni de popularizare a Zilei Internaționale a Protecției Mediului, 5 iunie;

drumeții și ieșiri în parcuri;

excursii tematice: formele de relief, legătura dintre altitudine, vegetație și faună;

Contactul direct cu aspectele mediului oferă elevilor posibilități multiple de înțelegere a problemelor poluării, acestea constituind principala sursă de impresii care stă la baza procesului de cunoaștere a realității și formarea comportamentului prosocial. Un aspect important care se impune a fi realizat în urma acestor activități cu caracter practic este cel care vizează popularizarea acțiunilor întreprinse. Implicarea mijloacelor de comunicare mass-media are efecte pozitive atật în planul recunoașterii importanței activităților la care au participat elevii, dar constituie totodată și un exemplu demn de urmat de alți membri ai comunității. Este important ca popularizarea comportamentelor prosociale să se facă cu promptitudine, pentru a constitui exemple mobilizatoare la nivelul comunităților. Hubert Reeves, în cartea Răbdare în azur-evoluția cosmică, arată „cum ființele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naștere” (Reeves, 1993, p.129), sau în lucrarea Pămậntul e bolnav- ce sanse avem să supraviețuim, același autor arată că: „Nucleonii noștri s-au născut în focul originar; au fost adunați în nuclee în inima arzătoare a stelelor…… Au apărut noi niveluri de complexitate în fiecare etapă a evoluției universului” (Reeves, 1993, p.112). Căutările continue ale ființei umane în planul comportamentului social țin de evoluția inteligenței umane: „Reprezentările inteligenței se structurează în funcție de experiențele cotidiene, într-o dublă funcție sociocognitivă. Mai întâi, ele asigură construirea unei lumi mentale coerente, permițând dominarea bizarului și a inexplicabilului. Pe de altă parte, ele oferă o identitate personală mulțumitoare, deci compatibilă cu sistemele de norme și valori sociale dominante într-un context istoric dat” (Neculau, https://drumulcatresine.wordpress.com, accesat la data de 9. 06. 2017). Pentru adolescent, importantă este dezvoltarea gândirii positive, care să le dea încredere că pot reuși să ducă la bun sfârșit o activitate sau un proiect cu impact social. Astfel, gândirea pozitivă și negativă sunt considerate: „Acestea sunt mai degrabă atribute ale personalității decât ale gândirii, căci în primul caz, gândirea pozitivă pune în mișcare atitudini active, ofensive și constructive („este greu, dar se poate”, „nu este dracul chiar așa de negru”, „important este să participi, nu să câștigi”, „dacă vrei, poți!” etc.)” (Clinciu, 2012, p. 103).

IV. Cercetare

„Cercetarea experimentală contemporană încearcă să răspundă provocărilor noului mileniu. Scopul cercetătorilor este să dezvolte, să testeze, să rafineze teorii prin propunerea unor design-uri tot mai complexe, integrând în tot mai mare măsură descoperirile din domeniul neuroștiințelor și orientându-se tot mai mult spre domenii aplicative, spre rezolvarea problemelor sociale complexe; am putea spune că cercetarea pornește de la problemele lumii reale iar rezultatele ei trebuie să contribuie la dezvoltarea științei” (Cazan, 2014, p. 3). Cercetarea este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenulcomportamental. Ea se bazează pe investigarea teoretică și aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele caracteristice fenomenului educațional. Cercetările presupun derularea de acțiuni specifice, în legătură cu toate componentele fenomenului, printre care: cunoaștere, înțelegere, explicare, interpretare, provocare intenționată, emitere de ipoteze, verificare de ipoteze. Tendințele moderne ale cercetării evidențiază importanța investigațiilor orientate în direcția educației permanente. În acest mod se valorifică problematica teoriei educației la nivelul unor modele operaționale aplicabile în domeniul instruirii permanente, posibilă numai în contextul unor abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare. În literatura de specialitate cercetarea este definită ca fiind „o strategie proiectată și realizată în scopul de a surprinde relații și fapte noi între componentele acțiunii educaționale și de a elabora, pe această bază, soluții optime pentru problemele procesului educațional. Este un demers rațional, organizat în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice“ (I. Drăgan, I. Nicola, apud, Dumitriu, Constanța, 2004, p. 6).

4.1 Obiectivele si metodologia cercetarii

Pentru a fi eficientă, o cercetare trebuie să parcurgă etapele stabilite de specialiștii în domeniu, folosind metodele specifice. Metodele de cercetare includ un sistem de strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă configurație a procesului didactic. În același timp, au un caracter operațional deoarece indică în mod concret cum trebuie procedat, indică logica internă a operațiilor pe care le implică cercetarea.

În derularea cercetării am respectat următoarele etape:

stabilirea situației și a eșantionului experimental;

administrarea factorului experimental pe eșantionul experimental;

înregistrarea, prelucrarea, analiza, interpretarea rezultatelor și stabilirea diferențelor;

În cercetare am folosit design-ul corelațional. Prin cercetarea desfășurată am încercat să demonstrăm faptul că dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a comportamentului prosocial iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană. Pentru a derula cercetarea conform obiectivelor, am folosit chestionarul care se regăsește în Anexa 1 a lucrării. În cercetare, fiind implicată o clasă din ciclul liceal, cele trei dimensiuni ale adaptării școlare, adică adaptarea pedagogică, adaptarea relațională și adaptarea normativă, sunt realizate. Adaptarea pedagogică este similară cu capacitatea elevului de a asimila cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi, abilități, competențe, care sunt vehiculate, transmise și solicitate la nivelul procesului instructiv-educativ. Adaptarea relațională exprimă capacitatea elevului de a se acomoda la grupul școlar, de a comunica și relaționa cu colegii și profesorii. Adaptarea normativă pune în valoare capacitatea elevilor de a-și însuși normele de conduită atât în mediului școlar, cât și în cel extrașcolar. Am abordat cercetarea pornind de la obiectivele cadru și de referință ale programei școlare prevăzute pentru religia creștină – confesiunea ortodoxă, astfel încât să evidențiez perspectiva creștină în educația prosocială a elevilor. Experimentul este apreciat ca „cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective” (Dumitriu, Gheorghe, Dumitriu, Constanța, 2004, p. 74). Este o formă particulară a experimentului natural și poate fi de două feluri: constatativ și formativ. Spre deosebire de experimentul constatativ ce vizează măsurarea și consemnarea unei situații, experimentul formativ presupune intervenția în grupul școlar în vederea determinării anumitor schimbări prin introducerea unor „factori de progres” (Dumitriu, Constanța, 2004, p. 96). Astfel, în cadrul experimentului de tip formativ, am verificat influența folosirii metodelor active și de cooperare în lecțiile de religie, în special la cele din unitatea de învățare „Respectul față de lumea creată”, asupra rezultatelor în plan comportamental. Metoda convorbirii se poate folosi pentru obținerea unor informații de la adolescenți, vizând aspecte de comportament creștin și civic. Folosind această metodă am făcut constatări referitoare la aspirațiile elevilor, la suportul pe care îl au din partea părinților, la climatul familial, dar și în ceea ce privește preocupările extracurriculare.

Confruntând materialul obținut cu datele furnizate de celelalte metode, convorbirea a contribuit la întregirea portretului psihologic al personalității elevilor chestionați. Totodată, contribuie la luarea unor măsuri eficiente privind implicarea în activități concrete de educație prosocială.

4.2 Scopul si obiectivele cercetarii

Scopul acestei cercetări este verificarea relației dintre atitudinea .religioasa și comportamentul prosocial la adolescenți.

Obiectivele cercetării:

O1: Identificarea relației care se stabilește între cunoștințele însușite în cadrul orelor de religie și cunoștințele aparținând altor arii curriculare;

O2: Evidențierea modalităților de realizare a comportamentului prosocial în cadrul unor teme de religie;

O3: Cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor;

O4: Asigurarea caracterului formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie, prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare.

4.3 Ipoteza cercetării

Dacă adolescenții au formate atitudini religioase, acestea se asociaza cu comportamentul prosocial

4.4 Participanti- descrierea lotului cercetării

Experimentul pedagogic s-a desfășurat în anul școlar 2016-2017. Lotul experimental este format din 60 de elevi din clasa a XI. Elevii dețin un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei și competențelor specifice disciplinei religie, la nivelul standardelor curriculare prevăzute de programă.

În activitatea la clasă, profesorul de religie stabilește relații de colaborare și cooperare cu elevii, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora, pentru a-i implica în activitățile organizate atât în orele de religie, cât și în cele extracurriculare. Rolul acestuia nu se reduce doar la educația la clasă, ci se implică și în activități de relaționare cu familiile elevilor, prin participarea la ședințele cu părinții, ocazie cu care se pot prezenta materiale cu teme ce vizează educația creștină a tinerilor, precum șio formarea unor comportamente prosociale. Aceste activități vor oferi datele despre manifestările tinerilor în mediul familial, în interdependență cu influența celorlalți factori (externi) ai dezvoltării. Prin valorificarea formelor curriculum-ului ascuns în activitățile desfășurate, elevii înregistrează progres în receptarea mesajului Sfintei Scripturi, în aplicarea în practică a învățăturilor descoperite, ceea ce duce la schimbări pozitive în atitudinea elevilor, precum și la creșterea stimei de sine și a încrederii. Totodată se produce și responsabilizarea elevilor în ceea ce privește implicarea lor în viața comunității.

Prezentarea lotului cercetării după criteriul gen:

La cercetare participă un număr de 60 elevi din clasa a XI a, dintre care:

37 fete – 61,7%

23 băieți – 38,3%.

În reprezentare grafică după criteriul gen, situația se prezintă astfel:

Fig. 1 Reprezentare grafică a lotului de subiecți după criteriul gen

Prezentarea lotului cercetării după criteriul vârstă:

Elevii incluși în această cercetare au vârsta de:

17 ani – 32 elevi;

18 ani – 28 elevi.

4.5 Instrumente utilizate

Pentru realizarea cercetării am folosit două scale, respectiv Scala atitudinii de întrajutorare și Scala de religiozitate si spiritualitate, preluate din lucrarea realizată și publicată de Stefan Huber, și Odilo W. Huber, de la Facultatea de Teologie, Studii interreligioase, Universitatea din Berna, Departamentul de Psihologie, Universitatea din Fribourg, Elveția (http://fetzer.org/sites/default/files/images/ stories/pdf/selfmeasures/ HELPING_OTHERS-HelpingAttitudesScale.pdf). Scala atitudinii de întrajutorare cuprinde 20 de itemi, care măsoară credințele, simțămintele și comportamentele respondenților, asociate cu ajorarea celorlalți. Fiecare item este clasificat pe o scară de între 1-5, Likert,1-reprezentând dezacord puternic și 5-acord puternic. În cercetare folosim următoarele notații:

1-DEZACORD PUTERNIC – DP

2-DEZACORD -D

3-NICI ACORD, NICI DEZACORD – NA/ND

4-ACORD – A

5-ACORD PUTERNIC – AP.

Chestionarul aplicat elevilor se regăsește în Anexa 1 a lucrării. Scorarea am realizat-o astfel:

SCORARE

Itemii 1, 5, 8, 11, 18, 19 sunt scorați invers, adică punctajul cel mai mare se atribuie începând cu DP (dezacord puternic). Punctajele fiecărui item sunt adunate și formeză scorul final, care poate avea suma între 20 și100. Autorii scalei susțin că 60 este un scor neutru. Scala atitudinii religioase cuprinde 15 itemi, care măsoară centralitatea scalei religioase (CRS). Prin aceasta se realizează centralizarea importanței sau a reliefarii semnificațiilor religioase în personalitate care a fost aplicată deja în mai mult de 100 de studii în sociologie religioasă, psihologie religioasă și studii religioase în 25 de țări cu un total de peste 100.000 de participanți. Ea măsoară intensitățile generale a cinci dimensiuni de bază ale religiozității definite teoretic. Cele cinci dimensiuni sunt: a practicii publice, a practicii private, a experienței religioase, a ideologiei și dimensiunile intelectuale, care împreună pot fi considerate ca fiind reprezentative pentru totalitatea vieții religioase. Din perspectivă psihologică, cele cinci dimensiuni de bază pot fi văzute ca si canale sau moduri în care construcțiile religioase personale se modelează și se activează. Scla de religiozitate și spiritualitate pe care am folosit-o poate fi consultată în Anexa 2 a lucrării, având următoarea modalitate de scorare: SCORARE Punctele acordate sunt de la 1 la 5, pentru elementele referitoare la rugăciune, meditație și servicii religioase răspunsurile sunt codificate astfel:

5- foarte des, foarte important (FD-FI);

4- des, destul de important (D- DI);

3- ocazional, moderat (O- M);

2- rareori, nu prea- (R- NP);

niciodata, deloc- (N- D).

La calculul scorului CRS, scorul sumar al elementului este împărțit prin numărul de articole scalate marcate. Acest lucru permite o scală a scorului CRS între 1,0 și 5,0. Pentru categorisirea grupurilor foarte religioase, religioase și non religioase, calculul se face după următoarele praguri: 1.0 până la 2.0: nereligioase, 2.1 – 3.9: religioase, 4.0 – 5.0: foarte religioase.

4.6 Rezultatele cercetarii

Pentru SCALA ATITUDINII DE ÎNTRAJUTORARE, elevii chestionați au optat pentru următoarele alegeri:

Aplicând nivelul de scorare sugerat de autorii testului, rezultatele centralizate în urma însumării punctajelor obținute se prezintă astfel:

12 elevi au obținut 100 de puncte (punctajul maxim), respectiv un procent de 20%;

9 elevi au obținut 92 de puncte, respectiv un procent de 15%;

8 elevi au obținut 84 de puncte, respectiv un procent de 13,3%;

7 elevi au obținut 78 de puncte, respectiv un procent de11,7%;

6 elevi au obținut 72 de puncte, respectiv un procent de 10%;

4 elevi au obținut 63 de puncte, respectiv un procent de 6,7%;

9 elevi au obținut 60 de puncte, respectiv un procent de 15%;

2 elevi au obținut 53 de puncte, respectiv un procent de 3.3%;

1 elev a obținut 49 de puncte, respectiv un procent de 1,7;

2 elevi au obținut 47 de puncte, respectiv un procent de 3,3%.

Menționăm faptul că afirmațiile marcate în table au fost scorate invers, adică punctajul cel mai mare (5 puncte) a fost atribuit primei opțiuni și s-a continuat cu ordinea descrescătoare a punctelor (de la 5 la 1). Răspunsurile date de elevi la afirmațiile prezentate în scala de întrajutorare denotă faptul că mai mult de jumătate dintre elevii chestionați se implică activ în acțiunile umanitare care vizează comportamentul prosocial (20% cu 100 puncte + 15% cu 92 de puncte + 13,3% cu 84 de puncte + 11,7% cu 78 de puncte = 60%). Aceste rezultate arata că elevii sunt dispuși să se implice în activitățile umanitare, prosociale. De remarcat este și faptul că la afirmațiile 1, 5, 18, 19, respondenții au acordat cel mai mare punctaj dezacordului total față de atitudinea pasivă în cazul unor situații umanitare. Faptul este îmbucurător, având în vedere vârsta elevilor, de 17 și 18 ani, când elevii au formată capacitatea de a aprecia faptele utile în unele situații de natură socială. Reamintim faptul că autorii acestei scale consideră că punctajul de 60 este un scor neutru. În cazul elevilor chestionați, se observă că 15% dintre subiecții chestionați se încadrează în limita scorului neutru, adică au realizat 60 de puncte. Cu punctaj sub scorul neutru se situează 8,3% dintre respondent (3,3% cu 53 de puncte + 1,75 cu 49 puncte + 3,3% cu 47 puncte). Pentru elevii care se încadrează în limita inferioară a punctajului pentru scala de întrajutorare, se impugn activități de conștientizare a necesității de a se implica în problemele de ordin social și umanitar, atât ca atitudine creștină, cât și ca atitudine comportamentală prosocială. În reprezentare grafică, răspunsurile primite la scala de întrajutorare se prezintă astfel:

Fig. 2 Reprezentare grafică a rezultatelor obținute la scala atitudinii de întrajutorare

În ceea ce privește identificarea dimensiunilor reprezentative ale religiozității, CRS se referă la modelul multidimensional al religiei al lui Charles Glock (Charles, Glock, 1962, p.98–110). Abordarea lui Glock are originea în sociologia religiei. El a definit cinci dimensiuni fundamentale ale religiei, care constituie un cadru general de referință pentru cercetarea empirică:

dimensiunea intelectuală,

dimensiunea ideologică,

dimensiunea ritualică,

dimensiunea experiențială și

dimensiunea rezultantă /de consecință.

Interdependența dintre dimensiunile fundamentale definite sociologic și sistemul constructiv conceptual religios definit psihologic poate fi descrisă după cum urmează:

Dimensiunea intelectuală, din perspectiva psihologică se referă la așteparea sociala că oamenii religioși au cunoștințe religioase și că își pot explica opiniile despre transcendență, religie și religiozitate. În sistemul de construcții religioase personale această dimensiune este reprezentată ca temă de interes, aptitudini hermeneutice , stiluri de gândire și interpretare și ca și corpuri de cunoaștere. Un indicator general pentru dimensiunea intelectuală este frecvența gânditului la problemele religioase.

Dimensiunea ideologică, se referă la așteptările sociale că indivizii religioși au credințe în ceea ce privește existența și esența unei realități transcendente și relația dintre transcendență și om. În sistemul de construcții religioase personale, această dimensiune este reprezentată de convingeri, care sunt necontestate și modele de plauzibilitate.

Dimensiunea practicii publice se referă la așteptările sociale că indivizii religioși aparțin comunităților religioase care se manifestă prin participarea publicului la ritualuri religioase și în activități comunitare. În sistemul de construcții religioase personale această dimensiune este reprezentată ca modele de acțiune și ca un sentiment de apartenență la un anumit corp social, precum și la o anumită imaginație ritualizată a transcendenței.

Dimensiunea practicii private se referă la așteptarea socială că indivizii religioși se dedică transcendenței în activități și ritualuri individualizate în spațiul privat. În sistemul de construcții religioase personale, această dimensiune este reprezentată ca modele de acțiune și un stil personal de devotament față de transcendență.

Dimensiunea experienței religioase se referă la așteptările sociale pe care indivizii religioși le au – un fel de contact direct cu o realitate ultimă care le afectează emoțional. În sistemul de construcții religioase personale această dimensiune este reprezentată ca modele de percepții religioase personale și ca un corp de experiențe și sentimente religioase (Richard, Stark, Charle,s Y., Glock., 1968, p. 126).

Pentru interpretarea rezultatelor în SCALA ATITUDINII DE ÎNTRAJUTORARE, întrebările elevilor chestionați au fost scorate conform indicațiilor din lucrarea citată, fiind grupate după cele cinci dimensiuni astfel: Intelect

1: Cât de des vă gândiți la problemele religioase?

6: Cât de interesat ești să afli mai multe despre subiecte religioase?

11: Cât de des vă informati despre întrebările religioase prin radio, televiziune, internet, ziare sau cărți?

Ideologie

2: În ce măsură credeți că Dumnezeu sau ceva divin există?

7: În ce măsură credeți în viața de apoi – de ex. nemurirea sufletului, învierea morților sau reîncarnarea?

12: În opinia dumneavoastră, cât de probabil este că există într-adevăr o putere mai mare?

Practica publică

3: Cât de des participați la serviciile religioase?

8: Cât de important este să participi la serviciile religioase?"

13: Cât de important este să fii conectat la o comunitate religioasă?

Practica privată

4: Cât de des te rogi?

9: Cât de importantă este rugăciunea personală pentru tine?

14: Cât de des te rogi spontan când te inspiri din situații zilnice?

Experiența

5: Cât de des întâmpinați situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin intervine în viața voastră?

10: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin vrea să comunice sau să vă dezvăluie ceva?

15: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin este prezent?

Punctajul acordat a respectat grilele de recodare în cinci niveluri prezentate în lucrarea lui Ștefan Huber, Zentralität und Inhalt: Ein neues multidimensionales Messmodell der Religiosität. Opladen: Leske and Budrich, 2003 ( Huber, 2003, p. 720). Pentru scala de religiozitate si spiritualitate calculul scorului sumar l-am realizat conform celor cinci dimensiuni, rezultatul fiind împărțit prin numărul de articole scalate marcate. Astfel, am obținut o scală a scorului CRS între 1,0 și 5,0. Pentru categorisirea grupurilor foarte religioase, religioase și non religioase, calculul l-am realizat după pragurile specificate în lucrarea din care am preluat scala, încadrând rezultatele după următoarele praguri:

până la 2.0: nereligioase,

2.1 – 3.9: religioase,

4.0 – 5.0: foarte religioase.

Rezultatele obținute în urma centralizării sunt următoarele:

26 elevi au obținut 5 puncte, respectiv un procent de 43,3%;

16 elevi au obținut 4 puncte, respectiv un procent de 26,7%;

6 elevi au obținut 3 puncte, respectiv un procent de 10%;

3 elevi au obținut 2,5 puncte, respectiv un procent de 5%;

4 elevi au obținut 2,3 puncte, respectiv un procent de 6,7%;

5 elevi au obținut între 1 și 1,8 puncte, respectiv un procent de 8,3%;

Fig. 3 Reprezentare grafică a rezultatelor obținute la scala de religiozitate și spiritualitate

Rezultatele înregistrate de elevi în urma aplicării scalei de religiozitate arată că un procent considerabil dintre respondenți se încadrează în limita punctajului maxim, ceea ce arată că elevii chestionați au comportamente specific celor cinci dimensiuni ale religiozității, respectiv cea intelectuală, cea ideologică, dimensiunea practicii publice, dimensiunea practicii private și dimensiunea experienței religioase. Se observă că mai mult de jumătate dintre respondent au obținut un punctaj care îi situează în partea superioară a scalei de religiozitate și spiritualitate, procent care se regăsește și pentru grila de atitudine și întrajutorare. În categoria persoanelor nereligioase se încadrează un procent mic din numărul respondenților, respective 8,3%, iar pentru categoria religioase un procent de 21,7% ( 6,7% cu 2,3 puncte, 5% cu 2,5 puncte și 10% cu 3 puncte). Din nou se observă o corelare între rezultatele obținute la scala atitudinii de întrajutorare și scala de religiozitate și spiritualitate.

Fig. 4 Reprezentare grafică comparativă a rezultatelor pentru scala de întrajutorare și scala religioasă

Reprezentarea grafică comparativă a datelor obținute în urma aplicării chestionarelor care privesc comportamente prosociale, de întrajutorare și cele care se referă la nivelul de religiozitate, arată că procentele sunt correlate, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că între atitudinile religioase și comportamentul prosocial există interdependență, verificându-se astfel ipoteza lucrării, potrivit căreia dacă adolescenții au formate atitudini religioase, acestea se asociaza cu comportamentul prosocial.

4.7.Interpretarea psihopedagogică a rezultatelor

„Educația autentică trebuie să plece întotdeauna în opera de modelare a naturii umane de la cunoașterea diversității caracteristicilor și forțelor pe care le posedă fiecare copil, elev sau individualitate în parte. Cunoașterea structurii și dinamicii caracteristicilor personalității, a nivelului de dezvoltare intelectuală, emoțională, atitudinală constituie, de fapt, piatra unghiulară a oricărui proces educațional care își propune formarea dirijată a omului, influențarea modului său de comportare, adaptare și integrare în viața socială” (Dumitriu, 2004, p.6). În cadrul activității cu elevii din ciclul liceal, se impune ca temele prevăzute în programa de religie creștină, să fie abordate prin crearea de condiții optime de afirmare a potențialului individualității fiecărui elev, în situații personalizate sau socializate de învățare. La lecțiile de religie activitatea diferențiată se realizează, având în vedere faptul că nu toți elevii au aceeași afinitate pentru mesajele cuprinse în învățăturile biblice, la fel cum diferită este si receptivitatea față de mesajul transmis prin intermediul textelor din manual sau din Sfânta Scriptură. De asemenea, activitatea desfășurată în orele de religie cu elevii este bine să fie îmbunătățită în permanență, pentru a fi la nivelul așteptărilor tinerilor cu personalitatea în formare, dar și pentru a răspunde cerințelor familiilor din care provin elevii. În același timp, ora de religie se impune a fi abordată în interdependență cu celelalte materii studiate de elevi, cu respectarea prevederilor programelor școlare, a curriculumui pentru religie, în concordanță cu fiecare ciclu școlar. Prin chestionarele aplicate pentru această cercetare elevilor, am urmărit demonstrarea ipotezei formulată la începutul cercetării, adică, dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a comportamentului prosocial iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană. Cercetarea justifică obiectivele stabilite. Astfel, obiectivele au fost realizate.

Identificarea relației care se stabilește între cunoștințele însușite în cadrul orelor de religie și cunoștințele aparținând altor arii curriculare;

Asigurarea caracterului formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie, prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și transdisciplinare.

Elevii au identificat legătura dintre cunoștințele însușite în orele de religie și cele aparținând altor materii, ponderea fiind spre formarea de comportamente și realizareacomportamentului prosocial. Elevii consideră educația moral-religioasă ca fiind comportament, iar alegerea este justificată de vârsta și experiența acestora. Totodată se evidențiază faptul că elevii sesizează diferența dintre obiectivele educației religioase și cele care vizează educația pentru comportarea în societate. Cei mai mulți dintre elevi consideră că prin lecțiile de religie sunt educați pentru a se comporta corespunzător în situații variate de viață, în timp ce aproape jumătate dintre elevii chestionați consideră că educația pentru integrarea în societate se poate realiza prin lecțiile de religie. Învățăturile biblice sunt considerate de către elevi utile, care îi pot ajuta în viață în foarte mare măsură. Aceste rezultate desprinse din răspunsurile elevilor reflectă maturitatea de care aceștia dau dovadă, precum și faptul că prin ora de religie se formează precepte morale esențiale pentru viață. Elevii care au completat chestionare au evidențiat relația dintre cunoștintele însușite în orele de religie și cele aparținând altor materii studiate. Din analiza chestionarelor elevilor se conturează clar ideea potrivit căreia caracterul formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie se realizează prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și transdisciplinare. Un alt obiectiv care se verifică prin această cercetare este cel care vizează influența pe care o au temele dezbătute în orele de religie în planul comportamental al elevilor.

Cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor;

Elevii apreciază că ceea ce învață în orele de religie îi influențează în plan comportamental. Învățăturile Bibliei sunt apreciate că îi pot ajuta în viață în foarte mare măsură, sau că îi pot ajuta într-o oarecare măsură. Răspunsurile elevilor arată că prin ora de religie se formează precepte morale esentiale pentru viață, comportamente esențiale pentru maturitate. Deci, se conturează ideea că elevii sunt interesați de temele dezbătute în orele de religie și le consideră utile pentru experiența lor. Totodată, religia este considerată materia prin care, la unele teme, se poate realiza educația comportamentului, necesar tinerilor în viața zilnică. Ca modalități de realizare a educației moral-religioase, elevii optează pentru lecțiile cu caracter practic, de documentare, sau activități extracurriculare. Pin datele prezentate se susține obiectivul cercetării, care prevede evidențierea modalităților de realizare a educației pentru integrarea în activitatea școlară și socială în cadrul unor teme de religie. Ipoteza cercetării, potrivit căreia, dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a comportamentului prosocial iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană, se confirmă în totalitate. Profesorul de religie, prin abordarea temelor cuprinse în programele școlare specifice fiecărei clase, poate realiza educația moral-religioasă a elevilor, contribuind la formarea unor comportamente prosociale necesare în viața cotidiană. Împortantă este implicarea cadrului didactic în cunoașterea impactului pe care cunoștințele transmise îl pot avea în plan comportamental.

4.8 Concluziile cercetării

Prin cercetarea pedagogică desfășurată am pus în evidență importanța formării comportamentelor prosociale la nivelul învățământului liceal, precum și concordanța dintre atitudinea religioasă și comportamentul prosocial. Tema lucrării, Relația dintre atitudinea religioasă și comportamentul prosocial este de actualitate, iar cercetarea prezintă interes atât pentru profesorii care predau ora de religie, cât și pentru celelalte cadre didactice. Pentru elevi, dezvoltarea interesului pentru problemele ce reprezintă comportamentul prosocial reprezintă o provocare, în condițiile în care beneficiază de multiple căi de informare, iar atitudinea fiecăruia poate deveni constructivă sau distructivă. Confirmarea ipotezei formulate, cea potrivit căreia dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a comportamentului prosocial iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană,în cadrul contextului experimental, a demonstrat faptul că profesorul de religie trebuie să fie preocupat ca ceea ce este transmis elevilor să fie aplicabil ca și comportament. Învățăturile Sfintei Scripturi sunt mult mai eficiente dacă elevii regăsesc aplicarea în viața cotidiană. Realizarea educației sociale în cadrul unor teme de religie sporește gradul de aplicare al învățăturilor creștine. Elevii înțeleg astfel că învățăturile creștine fac parte din viața fiecăruia, nu sunt cunoștințe aplicabile doar în ora de religie. Raportând comportamentul elevilor din clasele la care s-a derulat cercetarea, la vârsta acestora, putem afirma că elevii din ciclul liceal prezintă interes pentru temele dezbătute în orele de religie, iar implicarea este evidentă. Profesorul de religie, ca un adevărat regizor, creează mediul propice de manifestare a personalității elevilor, fără abatere de la viața creștină, realizând totodată legătura cu planul real al vieții. Temele de religie constituie ocazii de realizare a caracterului transdisciplinar și interdisciplinar. Este de remarcat interesul pe care profesorii de alte specialități îl acordă colaborării cu profesorul de religie, iar această disponibilitate dovedește că temele abordate la religie se aplică în mod practic, în situații variate de învățare: „Rezolvarea crizei în care se află mediul ambiant, cere mai întâi rezolvarea crizei rețiilor pe care omul modern le are cu tot ceea ce-l înconjoară (lucruri, oameni) și mai ales cu Dumnezeu. Și aceasta nu constituie o simplă problemă de ordin tehnic sau organizatoric ci, o problemă de spiritualitate. Mediul ambiant este în criză pentru că lumea de azi, secularizată, trece printr-o criză de spiritualitate, și-a creat o spiritualitate care nu totdeauna are legătură cu Spiritul creator și proniator al lumii” (Răducă, 1990, p. 5).

CONCLUZII

Lucrarea evidențiază faptul că prin orele de religie se formează comportamente utile în viața cotidiană, cu trimiteri concrete spre educația prosocială, dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor. Totodată, cercetarea arată că educația religioasă a elevilor se realizează în legătură directă cu învățăturile Sfintei Scripturi, dar și cu trebuințele spirituale ale tinerilor zilelor noastre. Lucrarea evidențiază modalitățile de realizare a educației sociale în cadrul unor teme de religie, astfel încât elevii să aplice conștient aceste cunoștințe în viața cotidiană. În ora de religie, profesorul valorifică atât învățăturile Sfintei Scripturi, cât și cunoștințele pe care elevii le-au dobândit în ore aparținând altor arii curriculare. Astfel, aplicarea practică a cunoștințelor acumulate pe parcursul școlarității, contribuie la formarea și consolidarea deprinderilor de activitate independentă, practică și sistematică. Treptat, progresiv, potrivit particularităților de vârstă și individuale ale fiecărui licean, are loc și dezvoltarea intelectuală. Faptul că învățarea participativ-creativă a devenit problema centrală a didacticii moderne a demarat numeroase căutări în vederea descoperirii modalităților eficiente de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conștiente și active, care să-i antreneze permanent în activitatea de învățare și să le dezvolte capacitățile necesare unei activități de învățare productivă care să solicite intens operațiile gândirii logice. Metodele alternative de activitate cu elevii, complementare celor clasice, tradiționale constituie o provocare pentru toate cadrele didactice, dar mai ales pentru profesorul de religie. Din punct de vedere psihopedagogic, este benefic pentru elevii de liceu, ca acțiunile de predare-învățare-evaluare să fie diversificate, odată cu modalitățile și metodele de activitate cu elevii, astfel încât această activitate să devină instrument de formare a competențelor de operare cu cunoștințele însușite. Întreaga cercetare am realizat-o în urma documentării cu ajutorul materialelor de specialitate, în special cele axate pe formarea de competențe. Rolul profesorului de religie este în concordanță cu condițiile actuale, în care școala contemporană deplasează accentul de pe memorarea cunoștințelor pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însușirea metodelor și instrumentelor muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul participând activ la propria formare. Reușita școlară a elevilor, satisfacția profesională a profesorului de religie, precum și mulțumirea sufletească a părinților sunt asigurate dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor. Influența pe care profesorul de religie o exercită asupra elevilor este deosebit de importantă în educarea în spiritul valorilor creștine, în contextul epocii moderne. Având în vedere faptul că elevii sunt diferiți din punct de vedere al nivelului de înțelegere al învățăturilor creștine, al aptitudinilor, al ritmului de învățare, al gradului de înțelegere, al capacității de învățare sau a rezultatelor obținute, tratarea diferențiată și individuală a elevilor este de succes, apelând la următoarele procedee:

acțiuni individualizate desfășurate pe fondul activităților frontale, cu toți elevii clasei;

activități pe grupe de nivel, potrivit particularităților individuale ale elevilor, având sarcini diferite;

stimularea tuturor elevilor clasei, prin distribuția cerințelor în raport de implicarea lor în orele de religie.

Pentru ca activitatea să fie eficientă, profesorul de religie stimulează colaborarea, interesul și motivația elevilor prin organizarea unor activități de învățare variate, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui elev: „Este dovedit faptul că se produce o dezvoltare optimă a aptitudinilor, capacităților și competențelor persoanei acolo unde condițiile de mediu și educație sunt favorabile, în consonanță cu structura și dinamica personalității individuale. Deci, cu atât mai justificat este un act pedagogic cu cât educația săvârșită de adult se realizează în serviciul formării abilităților intelectuale, dezvoltării competențelor cognitive, psihomotorii și împlinirii personalității elevului” (Dumitriu, 2004, p. 7).

Pe parcursul cercetării am descoperit plăcerea și interesul cu care elevii au participat la aplicarea chestionarelor, fiecare noutate stârnind o adevărată provocare mobilizatoare. În aceste condiții, se realizează o mai bună colaborare între elevii aceleiași clase. La nivelul grupului clasei au devenit mai toleranți, doresc să realizeze activități comune, spre a se face cunoscută atitudinea lor. S-a confirmat astfel ipoteza cercetării, potrivit căreia, dacă adolescenții au formate atitudini religioase, acestea se asociaza cu comportamentul prosocial.

.

Dacă din punct de vedere pedagogic în procesul de învățământ se respectă particularitățile de vârstă și cele individuale ale elevilor, ținând seama de faptul că modul de a percepe, de a înțelege, de a opera pe plan mintal nu este identic la toți elevii, atunci putem spune că elevilor le sunt asigurate șanse egale de dezvoltare intelectuală, iar relația dintre atitudinea religioasă și comportamentul prosocial este un argument de actualitate.

BIBLIOGRAFIE

***Dicționarul explicativ al limbii romậne, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

***Programa școlară pentru ciclul inferior al liceului, Religie, cultul ortodox, Aprobată prin ordin al ministrului Nr. 4598 / 31.08.2004

Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, București, Editura Anastasia, 1996

Berdiaev, Nikolai, Sensul creației, București, Editura Humanitas, 1992

Buta, Mircea, Gelu, Buta, Iulia, Bioetica între mărturisire și secularizare, Editura Arhiepiscopia Clujului, 2008

Buta, Mircea, Gelu, Medicii si Biserica vol. V, Teologie si Ecologie, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2007

Cazan, Ana-Maria, Metode și tehnici experimentale, Curs pentru anul III, învățământ la distanță, 2014

Clinciu, Aurel, Ion, Fundamentele psihologieii, Editura Unniversității Transilvania, Brașov, 2012

Crainic, Nichifor, Nostalgia paradisului , Editura Moldova, 1994

Cucoș, Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999

Debesse, Maurice, Etapele educației, traducere de Magdalena Chelsoi, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Drăgan, I. Nicola,I., apud, Dumitriu, Constanța, Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004

Dumitriu, Constanța, Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004

Dumitriu, Gheorghe, Dumitriu, Constanța, Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

Dumitriu, Gheorghe, Sistemul cognitiv și dezvoltarea competențelor, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2004

Gavriluță, Cristina, Socioatropologia fenomenului religios, Editura Axis, Iași, 2003

Ghibu, Onisifor, Despre educație, Ediție revăzută, Casa Corpului Didactic, Oradea, 1995

Glock, Charles, Y., On the study of religious commitment.‖ Review of Recent Research Bearing on Religious and Character Formation. Research supplement to the July-August 1962, issue of Religious Education

Glock., Charles, Y., Religion in Sociological Perspective: Essays in the Empirical Study of Religion. Belmont, CA: Wadsworth Publishing Co., 1973

Huber, Ștefan, Zentralität und Inhalt. Eine Synthese der Messmodelle von Allport und Glock‖. In Religiosität: Messverfahren und Studien zu Gesundheit und Lebensbewältigung. Neue Beiträge zur Religionspsychologie, edited by Christian Zwingmann, and Helfried Moosbrugger. Münster: Waxmann, 2004, 79–105

Huber, Ștefan, Zentralität und Inhalt: Ein neues multidimensionales Messmodell der Religiosität. Opladen: Leske and Budrich, 2003

Iancu, Gheorghe, Drepturile fundamentale și protecția mediului, Editura Monitorul Oficial, București, 1998

Jeder, Daniela, Niveluri ale moralității și educației morale, Revista Didactica Pro, nr. 5-6, 2004

Lumea creștină, 17 aprilie 2011, articolul Credința creștină și ecologia

Moroianu, Zlatescu, Irina; Popescu, Octavian, Mediul și sănătatea, Institutul Romận pentru Drepturile Omului, București, 2008

Necula, Constantin, Ascultă Israel… Activitatea învățătorească a Profeților în Vechiul Testament, Ed. Tehnopress, 2004

Necula, Constantin, Împreună spre întâia Spovedanie, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

Neculau, Adrian, Cunoaste-l pe celalalt, editura Polirom, 2003

Neculau, Adrian, https://drumulcatresine.wordpress.com, accesat la data de 9. 06. 2017

Nicolaescu, Irina, Nicolaescu, Sergiu I., Specificul poeziei religioase românești, în Rugăciunile poeților, Editura Paralela 45, Pitești, 2000

Perloff, R. M., Dinamica persuasiunii: comunicare și atitudini în secolul 21 (ediția a doua), 2003

Răducă, Vasile, Grija Bisericii față de mediul ambiant, în Studii Teologice, nr.3 / 1990

Reeves, Hubert, Răbdare în azur-evoluția cosmică, Editura Humanitas, București, 1993

Salade, Dumitru, Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998

Salade, Dumitru, Educație și personalitate, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995

Sfântul Ioan Hrisostom, în revista Dascălul creștin, Anul III, nr. 6-7, iunie- iulie 2012

Steiner, Rudolf, Înnoirea artei pedagogico – didactice prin stiinta spirituala, Centrul pentru pedagogie, Waldorf din România, Bucuresti, 1991

Valeriu Anania, Din spumele mării, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995

Wach, Joachim, Sociologia religiei, Traducere de Iorga, Florin, Editura Polirom, Iași, 1997

Dexonline.ro, accesat la data de 13 mai 2017

http://www.bibliaortodoxa.ro, Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 14. 15

https://dexonline.ro, accesat la data de 30. 05.2017

http://fetzer.org/sites/default/files/images/stories/pdf/selfmeasures/HELPING_OTHERS-HelpingAttitudesScale.pdf, accesat la data de 5 mai 2017

http://www.crestinortodox.ro/religie/aspecte-teologiei-darului-sinteza-parintelui-staniloae-69575.html, articolul Aspecte ale teologiei darului în sinteza părintelui Stăniloae, accesat la data de 11 aprilie 2017

ANEXE

Anexa 1

SCALA ATITUDINII DE ÎNTRAJUTORARE

1.A-i ajuta pe altii este de obicei o pierdere de vreme.

2.Când am ocazia îi ajut cu plăcere pe cei care au nevoie de ajutor.

3.Dacă e posibil returnez banii pierduti proprietarului de drept.

4.A–ți ajuta prietenii și familia este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții.

5.Aș evita să ajut o persoană aflată în urgență medicală.

6.Mă simt minunat când pot să îi ajut pe cei care au nevoie.

7.Să ajuți pe cineva în mod voluntar îți aduce bucurie.

8.Îmi displace să dau informatii străinilor care s-au rătăcit.

9.Când fac voluntariat mă simt fericit.

10.Ofer timp și bani activităților caritabile în fiecare lună.

11.A-i ajuta pe cei vârstnici care nu fac parte din familie nu e responsabilitatea mea.

12.Copiii ar trebui învățați despre importanta întrajutorării.

13. Mă gândesc să fiu donator de organe pentru a-i ajuta pe alții să trăiască.

14.Incerc să-mi ofer ajutorul în orice activitate din comunitate sau școală.

15. Mă simt împăcat când îi ajut pe ceilalți.

16.Dacă persoanei din fața mea de la rând îi lipsesc câțiva bani, aș plăti eu diferența.

17.Mă simt mândru/ă când știu că de generozitatea mea a beneficiat o persoană care avea cu adevarat nevoie.

18.A-i ajuta pe ceilalți face mai mult rău decat bine deoarece ajung să se bazeze mai degrabă pe alții decât pe ei.

19.Rareori contribui cu bani pentru o cauză nobilă.

20.A-i ajuta pe cei săraci e un lucru corect.

SCORARE

Itemii 1, 5, 8, 11, 18, 19 sunt scorați invers, adică punctajul cel mai mare se atribuie începând cu DP (dezacord puternic). Punctajele fiecărui item sunt adunate și formeză scorul final, care poate avea suma între 20 și100. Autorii scalei susțin că 60 este un scor neutru.

Anexa 2

SCALA DE RELIGIOZITATE SI SPIRITUALITATE

1: Cât de des vă gândiți la problemele religioase?

2: În ce măsură credeți că Dumnezeu sau ceva divin există?

3: Cât de des participați la serviciile religioase?

4: Cât de des te rogi?

5: Cât de des întâmpinați situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin intervine în viața voastră?

6: Cât de interesat ești să afli mai multe despre subiecte religioase?

7: În ce măsură credeți în viața de apoi – de exemplu nemurirea sufletului, învierea morților sau reîncarnarea?

8: Cât de important este să participi la serviciile religioase?

9: Cât de importantă este rugăciunea personală pentru tine?

10: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin vrea să comunice sau să vă dezvăluie ceva?

11: Cât de des vă informati despre întrebările religioase prin radio, televiziune, internet, ziare sau cărți?

12: În opinia dumneavoastră, cât de probabil este că există într-adevăr o putere mai mare?

13: Cât de important este să fii conectat la o comunitate religioasă?

14: Cât de des te rogi spontan când te inspiri din situații zilnice?

15: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin este prezent?

SCORARE

Punctele acordate sunt de la 1 la 5, pentru elementele referitoare la rugăciune, meditație și servicii religioase răspunsurile sunt codificate astfel:

5- foarte des, foarte important (FD-FI);

4- des, destul de important (D- DI);

3- ocazional, moderat (O- M);

2- rareori, nu prea- (R- NP);

niciodata, deloc- (N- D).

La calculul scorului CRS, scorul sumar al elementului este împărțit prin numărul de articole scalate marcate. Acest lucru permite o scală a scorului CRS între 1,0 și 5,0. Pentru categorisirea grupurilor foarte religioase, religioase și non religioase, calculul se face după următoarele praguri: 1.0 până la 2.0: nereligioase, 2.1 – 3.9: religioase, 4.0 – 5.0: foarte religioase.

Dimensiuni

Dimensiunea intelectuală

Dimensiunea ideological

Dimensiunea practicii publice

Dimensiunea practicii private

Dimensiunea experienței religioase

Intelect

1: Cât de des vă gândiți la problemele religioase?

6: Cât de interesat ești să afli mai multe despre subiecte religioase?

11: Cât de des vă informati despre întrebările religioase prin radio, televiziune, internet, ziare sau cărți?

Ideologie

2: În ce măsură credeți că Dumnezeu sau ceva
divin există?

7: În ce măsură credeți în viața de apoi – de ex. nemurirea sufletului, învierea morților sau reîncarnarea?

12: În opinia dumneavoastră, cât de probabil este că există într-adevăr o putere mai mare?

Practica publică

3: Cât de des participați la serviciile religioase?

8: Cât de important este să participi la serviciile religioase?"

13: Cât de important este să fii conectat la o comunitate religioasă?

Practica privată

4: Cât de des te rogi?

9: Cât de importantă este rugăciunea personală pentru tine?

14: Cât de des te rogi spontan când te inspiri din situații zilnice?

Experiența

5: Cât de des întâmpinați situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin intervine în viața voastră?

10: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin vrea să comunice sau să vă dezvăluie ceva?

15: Cât de des întâlniți situații în care aveți sentimentul că Dumnezeu sau ceva divin este prezent?

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Relatia Dintre Atitudinea Religioasa Si Comportamentul Pro Social (ID: 119737)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Relatia Dintre Atitudinea Religioasa Si Comportamentul Pro Social

Copyright Notice

Educаțiа Аrtistică Lа Vârstа Preșcоlаră

Finanțarea Unei Investiții Prin Fonduri Nerambursabile

Analiza Comparativa a Turismului Montan din Romania Si Elvetia

Implementarea Sistemelor Mimo Ofdm

Modelarea, Simularea ( Si Realizarea) Unei Familii de Roboti Mobili cu Roti Stea

Dezvoltarea Capacității DE Comunicare LA Nivel Lexico Sintactic Capitolul 3 Si 4(legat de Cercetare)

Copyright Notice

Similar Posts