Relatia Dintre Ambalarea Marfurilor Si Calitatea Produselor

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………. 2

Cap I Considerații generale privind relația dintre ambalarea mǎrfurilor și calitatea produselor……………………………………………………………………….. 4

Concepte de bazǎ: ambalare, ambalaj, calitate…………………………………………………………………… 7

Funcțiile ambalajului……………………………………………… 16

Cap II Metode de ambalare a mǎrfurilor și materiale utilizate la obținerea ambalajelor………………………………………………………………………………… 26

Metode de ambalare……………………………………………….26

Materiale utilizate la obținerea ambalajelor……………………………………………………………34

Cap III Studiu de caz: cutiile multistrat aseptice folosite pentru ambalarea laptelui……………………………………………………………………………………….47

Concluzii………………………………………………………………………………….54

Bibliografie…………………………………………………………………………58

=== l ===

Cuprins

Pagina

Introducere…………………………………………………………………………………. 2

Cap I Considerații generale privind relația dintre ambalarea mǎrfurilor și calitatea produselor……………………………………………………………………….. 4

Concepte de bazǎ: ambalare, ambalaj, calitate…………………………………………………………………… 7

Funcțiile ambalajului……………………………………………… 16

Cap II Metode de ambalare a mǎrfurilor și materiale utilizate la obținerea ambalajelor………………………………………………………………………………… 26

Metode de ambalare……………………………………………….26

Materiale utilizate la obținerea ambalajelor……………………………………………………………34

Cap III Studiu de caz: cutiile multistrat aseptice folosite pentru ambalarea laptelui……………………………………………………………………………………….47

Concluzii………………………………………………………………………………….54

Bibliografie…………………………………………………………………………58

Introducere

În contextul dinamismului specific etapei contemporane au avut loc modificǎri în nomenclatorul produselor alimentare fabricate, volumul și structura producției executate, nivelul înregistrǎrii tehnice, tehnologiile și echipamentele folosite și sistemul de organizare procesual al producției. Modificǎrile impun perfecționarea sistemului de organizare structural al producției existente în intreprindere cu scopul de adaptare la noile condiții de desfǎșurare a procesului de producție. Restructurarea întreprinderilor trebuie sǎ aibǎ în vedere recucerirea pieței interne, nu prin accentuarea mǎsurilor protecționiste, ci prin ameliorarea productivitǎții muncii și a calitǎții produselor, cucerirea de noi piețe externe și dezvlotarea cercetǎrii.

Tendințele generale de evoluție, ca internaționalizarea și globalizarea piețelor, prezentǎ pe piațǎ a unei supraoferte, a reglementǎrilor prin legi naționale și internaționale, nivelul calitativ apropiat al produselor, procesului de diversificare si înnoire accelerat al produselor și concurența s-au constituit în premise de dezvoltare a producției.

Competiția globalǎ crescândǎ a condus la evoluția în ceea ce privește relația “produs-ambalaj”, în acord cu creșterea continuǎ a exigențelor clienților și ale societǎții în ansamblu. Realizarea ambalajelor a devenit o activitate din punct de vedere economic și tehnic, atât pe plan național cât și internațional.

În general ambalarea aduce o contribuție la creșterea performanțelor ambalǎrii produselor, de aceea, perfecționarea poate sǎ aibǎ în vedere și reducerea costurilor, atât pentru materialele de ambalare, cât și tehnicilor de ambalare.

Preocupǎrile pe plan european și mondial privind ambalajul se îndreaptǎ cǎtre adaptarea ambalajului la produs ce constituie un proces complex, la care este necesarǎ identificarea funcțiilor ambalajului, a mijloacelor prin care funcțiile se pun în acțiune și a obiectivelor care se doresc.

Importanța studiilor realizate se constituie în premise de îmbunǎtǎțire a calitǎții produselor și de perfecționarea ambalǎrii cu scop de a face fața competiției pe plan național și internațional în contextul integrǎrii în Uniunea Europeanǎ.

Capitolul 1 Considerați generale privind relația dintre ambalarea mărfurilor și calitatea produselor

Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei țări, mărfurile, produse și comercializarea lor sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul actual, la nivel mondial, aproximativ 99% din producția de mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar, concepția despre ambalaj s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulația produselor din momentul fabricației până la consumatorul final.

Pentru asigurarea protecției și înlesnirea distribuției, produsele alimentare sunt ambalate individual (ambalajul de prezentare și desfacere) și în ambalaje de transport.

Ambalarea reprezintă procesul prin care produsul de ambalat este introdus în ambalaj, venind în contact cu acesta. Corelarea noțiunilor ce intervin în, procesul de ambalare este prezentată sinoptic în figura nr.1 .

Figura nr. I.1

Corelarea noțiunilor ambalării

Sursa: Diaconescu I., Merceologie alimentara, Editura Eficient, București, 1998, p. 167

Componentă importantă a dezvoltării și modernizării produsului, însoțitor nelipsit al acestuia și în același timp indicator al saltului calitativ atins de cercetare și producție, ambalajul este destinat să asigure protecția și integritatea produsului pe parcursul circuitului tehnice de la producător la consumator,

înlesnind manipularea, transportul, depozitarea și consumul. În anumite cazuri, ambalajul contribuie la îmbunătățirea calității produsului, ca de exemplu, la vinuri, rachiuri naturale și industriale, brânzeturi, etc.

Principalele funcții ale ambalajului sunt:

funcții de conservare și protecție a produselor;

funcții în relație cu manipularea, păstrarea și transportul produselor;

funcții de informare și promovare a vânzărilor de mărfuri la intern și export.

Pentru realizarea acestor funcții ambalajele trebuie să îndeplinească o serie de cerințe generale sau diferențiate în funcție de utilizator (furnizor – producător comerciant – consumator – acesta din urmă fiind cel mai de seamă beneficiar și totodată cel mai pretențios).

Cerințele generale sunt:

să aibă masă și volum propriu cât mai reduse;

să nu fie toxic;

să fie compatibil cu produsul;

să nu prezinte miros și gust propriu;

să posede o rezistență mecanică adecvată, corespunzătoare;

să fie impermeabil la gaze și vapori de apă;

să fie transparent sau după caz intransparent;

să aibă formă și grafică atractivă.

Cerințele consumatorului față de ambalaje sunt următoarele:

ambalajul să fie funcțional și atractiv;

să permită o deschidere și după caz, închidere ușoară, fără utilizarea unor elemente auxiliare greoaie;

să fie ușor de manipulat și să aibă stabilitate;

dimensiunile și forma să permită păstrarea în frigidere;

să conțină informații privind întrebuințarea, consumarea și păstrarea produsului;

În Tabelul nr.1 sunt prezentate clauzele referitoare la ambalaje ce pot fi

stimulate în contractul de export-import.

Tabelul nr. I.1

Clauze uzuale de export privind ambalajul

Sursa: Diaconescu I., Merceologie alimentară, Editura Eficient, București, 1998, p. 167.

Privitor la ambalaj contractul de export-import trebuie să aibă precizat dacă ambalajul trece în proprietatea cumpărătorului sau rămâne în proprietatea vânzătorului (împrumutându-se cumpărătorului pe o perioadă de timp), termenul de restituire a ambalajului, prețul la care se plătește ambalajul, etc.

Din motive economice se recomandă ca produsul să se vândă împreună cu ambalajul și numai în cazuri excepționale (când interesul părților o cere, sau, numai a uneia din părți) să se cadă de acord la returnarea ambalajului (export de vin în butoaie de stejar etc.). În asemenea situații se fixează în contractul de export-import termenul de restituire și partea care suportă cheltuielile de transport ocazionate de returnare.

Tabelul nr.2 cuprinde o serie de termeni consacrații privitor la folosirea unor ambalaje care să corespundă mijloacelor de transport.

Tabelul nr. I.2

Termeni consacrați în transport privind ambalajul

Sursa: Diaconescu I., Merceologie alimentară, Editura Eficient, București, 1998,

p. 167.

Caracteristicile ambalajului

Realitatea comercială arată că numai în condițiile în care între calitatea produsului și calitatea recomandată de ambalaj există concordanță, produsul respectiv are succes de piață întrunind aprecierea unanimă a consumatorilor.

1.1 Concepte de bază: ambalare; ambalaj; calitate

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluția modului de viață și de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoțită de costuri importante asociate fazei de post-consum, impact asupra mediului înconjurător și asupra consumatorului. Fără ambalare, materialele ar fi în dezordine și ineficiente.

Ambalarea și ambalajul sunt definite pe numeroase căi.

Din punct de vedere etimologic, ambalajul (packing, ernbauage) conține prefixul "en" și cuvântal "baua", al cărui sens este "de a strânge în balot".

Ambalarea (packaging, conditionnement) derivă din cuvântul latin "condere" cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă.

Din punct de vedere comercial, ambalajul este "un container care permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării, conservării, depozitării și, transportului produselor". Din același punct de vedere, ambalarea poate fi definită ca: "realizarea unui înveliș material, sau primul conținător al unui produs care constituie o unitate de vânzare en detail". În "Petit Robert" ( 1989), ambalajul este un "înveliș din materiale și forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare". Aceeași sursă definește ambalarea ca fiind "prezentarea unor articole pentru vânzare"

Institutul Francez al Ambalajului și Ambalării (Institut Francais de I'embauage et du Corfiditionnement, IFEC), propune următoarele definiții în "Petit glossaire de 1'embauafie":

Ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conțină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operații.

Ambalarea reprezintă operația de obținere a "primului înveliș aflat în contact direct cu produsul".

Astfel, Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei direcții în definirea ambalării :

* sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuție, depozitare, vânzare cu amănuntul și consum;

* cale de asigurare a distribuției la consumatorul final, în condiții optime și cu costuri minime;

* funcție tehnico-economică care urmărește minimizarea costurilor la livrare.

Conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un mijloc {sau ansamblul de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menținerii calității și integrității acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii – până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție".

Tot în conformitate cu STAS 5845/1-86, ambalarea este definită ca fiind "operație, procedeu sau metodă, prin care se asigură. cu ajutorul ambalajului, protecția temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind și la înlesnirea acestora până la consumarea sau până la expirarea termenului de garanție".

Ambalarea elementară este cea care vine în contact cu produsul. Ea furnizează protecția inițială a produsului (exemplu de ambalaje elementare: bidoane din metal, sticle

și saci din plastic).

Ambalarea secundară conține un anumit număr de ambalări elementare. Este o susținătoare a distribuției fizice și poate fi folosită pe piața de desfacere cu amănuntul pentru expunerea ambalajelor elementare.

Ambalarea terțiară cuprinde un număr de ambalări secundare (exemplu: strech-wrapped pauet of corrugated cases = ambalaj colectiv din carton ondulat în care produsele sunt izolate între ele cu paie/talaj/resturi de mucava).

Ambalarea cuaternară este frecvent utilizată în comerțul internațional și în cel dintre statele americane cu scopul de a facilita manevrarea ambalajelor terțiare. Ea se realizează cu ajutorul containerelor de metal, verticale, de 12 metri lungime, care pot susține mai multe palete. Ele pot fi transferate de la, sau către vapoare, trenuri, platforme, cu macarale gigantice. Desigur, este posibilă obținerea temperaturii, umidității și a atmosferei gazoase controlate, iar acestea sunt necesare în situații particulare cum ar fi transportul alimentelor înghețate sau al legumelor și fructelor proaspete.

Lexiconul tehnic din țara noastră definește ambalajul ca: obiect destinat să cuprindă și să învelească în mod temporar un produs sau un grup de produse în timpul manipulării, transportului sau desfaceri acestora. În 1967 s-a acceptat următoarea definiție: ambalajul este un sistem care însoțește produsul pe toate fazele circulației sale de la producător la, consumator sau numai în unele din aceste faze, îndeplinind funcții legate de manipularea, protejarea, conservarea și desfacerea produselor.

Conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse pentru a le asigura protecție temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în scopul mențineri calități și integrități acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfaceri, până la consumare sau până la expirarea termenului de garanție.

Conceptul general de "calitate"* se utilizează în diverse domenii, printre care se află și cel al producției de mărfuri și servicii. Sensurile acestui concept sunt de natură filosofică, tehnică, economică și socială.

Calitatea este strâns legată de noțiunea de cantitate, între care există o strânsă interdependență. Legătura reciprocă dintre ele se exprimă prin noțiunea de măsură, aceasta constituind limita cantitativă dincolo de care se schimbă calitatea obiectului. De exemplu, creșterea numărului de proprietăți ale unui produs – latura cantitativă – determină o extindere a gradului de utilitate, care reprezintă latura extensivă a calității.

Plecând de la sensul filozofic al conceptului formulăm următoarea definiție: "Calitatea produselor este conferită de sinteza optimă a principalelor proprietăți (caracteristici), care exprimă gradul de utilitate în satisfacerea nevoilor exprimate sau implicite".

Din punct de vedere economic, calitatea exprimă măsura optimă în raport cu cheltuielile ocazionate la producător și client.

Organizația Internațională de Standardizare definește calitatea astfel: "Calitatea reprezintă ansamblul de caracteristici al unei entități care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate sau implicite" (ISO 8402/1995).

"Calitatea este aptitudinea unui ansamblu de caracteristici intrinseci de a satisface cerințele" (ISO 9000: 2000). Conceptul de calitate poate fi utilizat cu adjectivul: mediocră, bună, excelentă.

Conceptul de calitate nu exprimă gradul de excelență într-un sens comparativ sau pentru evaluări tehnice în sens cantitativ. Exprimarea acestor donă sensuri se face prin utilizarea unui calificativ, și anume:

– calitate relativă când entitățile sunt clasificate după gradul lor de excelență sau în sens comparativ;

– nivelul calității când se dă sensul cantitativ;

– măsura calității când se fac evaluări tehnice precise.

Termenul de "clasă" exprimă categoria sau rangul entităților care îndeplinește aceeași funcție în utilizare, dar care diferă prin cerințele referitoare la calitate. În cazul hotelurilor "clasa" de calitate este exprimată prin numărul de stele ( l 5).

Dintre definițiile date calității totale, cele ale lui Ishikawa și Kelada, considerăm că exprimă mai bine esența acestui concept care pun accent nu numai pe calitatea propriu-zisă a produselor, ci și pe componente extracalitative. Ishikawa identifică, în cadrul conceptului său "Company Wide Quality Central" (CWQC), următoarele componente de bază: asigurarea calității; controlul calității; ținerea sub control a costurilor, cantităților și a termenelor de livrare .

Kelada identifică șapte componente ale calității totale pentru satisfacerea nevoilor clienților :

– calitatea produsului sau serviciului (Q);

– livrarea cantității cerute (V);

– la momentul dorit (T);

– la locul cerut (L);

· la un cost cât mai mic pentru client (C);

– în condițiile unor relații agreabile și eficiente (R);

– și ale unui sistem administrativ (A) fără erori, începând cu eliberarea comenzii și până la plata facturii.

Introducerea costului printre elementele calității totale considerăm că nu este corect, deoarece nu se poate face raportul calitate/cost, întrucât costul face parte din calitate. Un alt argument reiese chiar din definiția calității, care exprimă gradul de satisfacere a nevoii care are loc în sfera consumului nu în cea de producție, unde operează, costul. Dacă s-a avut în vedere prețul de cumpărare, nici în acest caz nu se justifică, pentru că alegerea unui preț mai scump sau mai ieftin, a fost opțiunea inițială a clientului, iar satisfacerea nevoii este apreciată în timpul utilizării, a consumului, deci după cumpărare.

Făcând o analiză comparativă între noutățile aduse de conceptul de calitate totală și vechea mentalitate, care încă mai există în multe întreprinderi, constatăm că sunt foarte mari diferențe, dacă ne referim la următoarele elemente:

definiția calității – urmărește răspunderea la nevoile clienților și nu realizarea unui produs bun;

sistemul calității – urmărește prevenirea defectelor și neconformităților, și nu inspecția calității;

responsabilitatea pentru calitate este a tuturor angajaților prin generalizarea autocontrolului și nu pe controlul extern;

obiectivul principal este să atingem "zero defecte" și nu "nivelul de calitate acceptabil", care presupune acceptarea loturilor de mărfuri cu un procent de exemplare defecte;

măsurarea se face prin raportare la satisfacerea nevoii clienților și nu prin intermediul indicilor de calitate calculați ca raport între calitatea reală și cea specificată.

Principalele etape de implementare a unui program de calitate totală într-o organizație sunt:

sensibilizarea pentru calitate a întregului personal;

implicarea totală a conducătorului întreprinderii;

evaluarea costurilor noncalității;

instruirea personalului pe module și nivel de pregătire, formarea specialiștilor întreprinderii în domeniul calității (auditori calitate);

implicarea tuturor angajaților întreprinderii;

evaluarea rezultatelor obținute cu referiri directe la satisfacerea clienților externi.

Ambalajele protejează și mențin integritatea produselor alimentare pe tot circuitul tehnic, de la producător până la cumpărătorul final, înlesnind manipularea, transportul, depozitarea și consumul. La unele produse alimentare ambalajul poate contribui la îmbunătățirea calității produsului.

Pentru ambalarea produselor alimentare, în alegerea ambalajelor se ține cont de patru criterii importante:

natura produsului care urmează, să se ambaleze;

tipul procesului de condiționare aplicat produsului;

materialul de ambalaj, cu referire la modul cum acesta interacționează cu produsul;

condițiile de manipulare, de transport și de depozitare.

Pornind de la aceste criterii, s-au formulat o serie de cerințe de calitate, pe care trebuie să le îndeplinească ambalajele, și anume: cerințe generale, cerințe ale producătorilor, cerințe ale comercianților și cerințe ale consumatorilor finali.

Cerințele comercianților se referă la: volum propriu redus; ușurința în manipulare; ocuparea unui spațiu cât mai restrâns în timpul depozitării; rezistență mecanică bună; rigiditate suficientă pentru prezentarea la vânzare; modulare avansată; grafică deosebită care să permită individualizarea ușoară a produsului.

Cerințele cumpărătorilor devin în timp obiectivele producătorilor și comercianților și, în general, se referă la: stabilitate, posibilități de manipulare, proprietăți estetice și psihoestetice, posibilități de îndepărtare a ambalajului în consum și destinația sa după consum.

Ambalajele se obțin din materii prime diferite, în forme, mărimi și culori variate, dependent de produsul supus ambalării. Ambalajele sunt clasificate după mai multe criterii, conform tabelului nr.3.

Tabelul nr. I. 3

Clasificarea ambalajelor

Sursa: Sîrbu Al.(coord.), Merceologie alimentară, Ed. Independența economică, 2001, p. 34, adaptat după: Pâslaru C., ș.a., 1996. Ambalarea și păstrarea rnărfurilor (scheme recapitulative), ASE, București.

Metodele moderne de desfacere a mărfurilor au impus preambalarea unor mărfuri, adică divizarea în unități diferite de mărime, cu consecințe pozitive, datorită creșterii vitezei de desfacere. De asemenea, preambalarea mărfurilor alimentare a devenit o necesitate socială a societății moderne, alimentația ajungând să depindă exclusiv de hrana preparată parțial sau integral de o industrie consacrată acestui scop.

Pentru ca beneficiarul să dețină informații privind întrebuințarea, păstrarea și consumarea produselor, mărfurile alimentare trebuie să fie etichetate și marcate corespunzător.

1.2 Funcțiile ambalajului

Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerințe:

să aibă masă și volum propriu reduse;

să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern;

să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat;

să nu prezinte miros și gust propriu;

să posede o rezistență mecanică cât mai ridicată;

să fie etanș față de gaze, praf, grăsimi;

să prezinte sau nu permeabilitate față de radiație luminoase;

să aibă formă, culoare, grafică atractive.

În același timp; ambalajului i se cere să devină un permanent subiect al unei sfidări tehnice, industriale, el trebuind să fie tot mai ușor, mai simplu, recuperabil, reciclabil, înzestrat cu virtuți ecologice.

Ambalajul joacă un rol determinant și în satisfacerea cererii de produse, pe diverse piețe pentru că, în funcție de alegerea lui, de adaptarea la conținut de caracteristicile sale specifice, va depinde în mare măsură succesul sau eșecul produsului respectiv.

Ambalajul însă nu poate fi considerat ca fiind independent de alți factori care intervin într-o strategie comercială, dimpotrivă, el este unul din elementele importante ale sistemului global al distribuției. El nu își poate exercita rolul decât dacă modul în care este definit, răspunde unei strategii globale care regrupează atât calitatea produselor transportate, cât și circuitele de distribuție. Altfel spus, ambalajul ales trebuie să fie pe cât posibil adaptat produsului, mijloacelor de transport și piețelor. Ambalajul, ca orice produs industrial, în diferite stadii ale vieții sale, este responsabilul unui impact important asupra mediului înconjurător. Pentru a evalua acest impact real, trebuie să se ia în considerare existența sa în ansamblul "de la leagăn până la mormânt".

Ciclul de viață al ambalajului trebuie evaluat atât din punctul de vedere al mediului înconjurător, cât și din cel al multiplelor sale funcții, dintre care cea mai importantă este protejarea conținutului sau de mediul înconjurător și a mediului de conținutul său. Scopul ambalări este deci de a conserva calitățile funcționale ale ambalajului, reducând la minimum impactul său asupra mediului. Astfel, ambalajul trebuie să răspundă unor sfidări cum sunt:

piața: natura consumatorilor, posibilități financiare;

produsul: caracteristici mecanice, componente;

utilizarea produsului: manipulare, sistemul de închidere și deschidere aI ambalajului, condiții climatice de depozitare;

transportul: modul de transport utilizat;

rețeaua de distribuție: organizarea interioară a magazinelor, necesitatea de a marca produsul, numărul de unități dintr-un produs pe o unitate de vânzare, condiții de depozitare;

reglementări juridice: norme, uzanțe, etc.

Cercetătorul vizează un cuplu ideal ambalaj-produs.

După J.H. Briston, "ambalajul trebuie să protejeze ceea ce vinde și să vândă ceea ce protejează".

În plan simbolic, ambalarea este asociată ideii de cadru; tradițiile chineză și japoneză furnizează, în acest sens, o remarcabilă ilustrare: obiectul protejat în elemente de închidere de orice natură nu este decât un gest sau un gând.

În acest timp, concret, dezvoltarea ambalajului este corelată cu nivelul de bogăție al unei țari. Denumirea de ambalaje se face simțită în țările lumii a treia sau în cele ale Europei de Est.

Totodată, își păstrează actualitatea afirmația că dezvoltarea ambalajelor constituie un factor de prosperitate, urmând o relație cauză-efect.

Funcția de conservare și protecție a produselor

Considerată funcție elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conținutului de efectele mediului extern, în cazul în care există o corelare, perfectă între: ambalaj-produs-metodă de conservare.

Astfel, puterm vorbi despre următoarele tipuri de protecție pe care trebuie să le asigure ambalajul:

împotriva factorilor fizici (acțiuni mecanice, lumină, temperatură , presiune);

împotriva factorilor chimici și fizico-chimici (aer; apă, vapori, oxigen , dioxid de sulf (SO;), dioxid de carbon (CO2);

împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte, etc.).

Lumina este un factor fizic care produce decolorări și degradări profunde ale mărfurilor. Numeroase produse sunt sensibile la lumină care are rol de a iniția reacții fotochimice, responsabile de alterarea culorii, pierderea vitaminelor. Rolul ambalajului în acest caz este fie de a filtra lumigile de undă care produc deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajnlui (ambalajul opac).

Ambalajul este înainte de toate o barieră între produs și mediul exterior și constituie deci o protecție pasivă față de acest mediu. Din acest punct de vedere se poate considera că, de exelnplu, coaja numeroaselor fructe: (banane, portocale…), coaja de nucă sau, pe de altă parte, coaja oului constituie deja forme naturale de ambalare cu rol de protecție pasivă.

Protecția mecanică este prima funcție a tuturor ambalajelor. Toate ambalajele trebuie să protejeze produsele împotriva șocurilor din timpul transportului, manevrării sau depozitării. De asemenea, ele trebuie să asigure protecția față de pierderile de produse lichide ce pot apărea cu ocazia sudării închideru ambalajelor.

Rolul protector al ambalajului este deosebit de complex. În acest sens vom trata în continuare o serie de aspecte edificatoare:

Protecția împotriva transferului de materie

Transferul de materie se poate produce în fază lichidă (impermeabilitate sau porozitatea ambalajului la lichide) san, mai general, în fază gazoasă (etanșeitate/porozitate la gaze, vapori și alte substanțe volatile).

lmpermeabilitate. Transferul de lichide

Problema impermeabilității și etanșeității (în particular, a sudurilor) la produsele lichide se pune pentru materiale de ambalare simple sau. coplexe: polietilena asociată cu carton și cu aluminiu, filmele metalice utilizate, lapte sau băuturi.

Din punct de vedere al transferului de gaze, se poate afirma că nici un material, exceptând cutia metalică sudată, nu este in mod riguros etanș la gaz. Majoritatea materialelor utilizate (cartoane, folu metalice, plastice diverse) au o porozitate mai mult sau mai puțin accentuată la gaze: cinetica și intensitatea transferului de gaz răspund legilor clasice ale acestui transfer de masă și legii lui Fick și depind de însăși caracteristicile materialelor. În ideea acestui transfer de gaze, ambalajul joacă un dublu rol:

pe de o parte, un rol de baraj la transferul din exterior câtre interiorul ambalajului:

baraj pentru oxigen și pentru vapori de apă atunci când se asigură protecția produselor sensibile la oxigen (riscuri de dezvoltare a bacterulor aerobe; riscuri de oxidare, de alterare a texturu, riscuri de formare a soluților saturate cu produsele alimentare dulci sau sărate );

barieră pentru toate substanțele volatile care pot fi prezentate în mediul înconjurător (hidrocarburi, fum, parfumuri, etc) și susceptibile de a altera proprietățile organoleptice (gustul, mirosul alimentului) ;

pe de altă parte, un rol de baraj la transferul invers, din interior către exterior, pentr-u a evita:

scurgerea aromelor specifice ale produsului;

deshidratarea produsului;

scurgerea de gaz sau amestec de gaze care poate fi introdus în interiorul ambalajului pentru conservarea produsului (CO2,, N2, vapori de alcool…).

Etanșeitatea la gaz nefiind niciodată totală, trebuie făcută o alegere judicioasă între tipurile de materiale sau combinații ale materialelor, (multistrat, metalizare) în scopul optimizării permeabilității diferitelor gaze în funcție de: tipul produsului; modul de conservare (rece, cald etc.); atmosferă de păstrare a produsului; temperatura de păstrare; riscurile poluării de către mediul înconjurător; durata dorită de conservare.

Importanța permeabilității la gaz a materialelor în scopul conservării produselor ambalate și variabilitatea de permeabilități în funcție de compoziția materialelor justifică dezvoltarea metodelor de analiză și de măsurare a permeabilității. Noile tehnici sunt bazate pe cromatografic și spectrofotometrie.

Permeabilitatea la oxigen

Este importantă pentru două categorii de produse: cele sensibile la oxidare și cele la care alți factori de mediu (temperatură, umiditate, compoziție, etc. ) favorizează dezvoltarea microorganismelor. Porozitatea la oxigen poate depide de temperatură de stocare a produsului și de umiditatea mediului.

De alegerea materialului și depozitarea lui depind, prin urmare. sensibilitatea produsului la diferite mecanisme de alterare și viteza de consum a oxigenului de câtre acesta

Permeabilitatea la vapori de apă

Este importantă pentru produsele sensibile la dezvoltarea microorganismelor. Mecanismul permeabilității la vapori de apă a făcut obiectul studiilor tehnice aprofundate care au permis stabilirea de modele matematice pentru alegerea materialului optim.

Un caz particular este cel al "straturilor-baraj" destinate să opreasc" migrarea apei între mai multe părți ale unui produs ambalat. în acest scop, mai mulți autori propun filme comestibile.

Permeabilitatea la CO2

Este foarte studiată, aplicațiile condiționării sub C02 fiind numeroase. Un exemplu în acest sens îl constituie frânarea migrării substanțelor volatile responsabile de aromă (este vorba de a conserva aromele produsului sau de a evita contaminarea de către mirosuri exterioare nedorite; în studiile de specialitate respective sunt prezentați ca model diverși vapori organici).

Protecția împotriva transferurilor de energie

Două tipuri de transfer de energie pot să se producă din mediul exterior către produs, traversând ambalajul (unul din rolurile acestuia va fi acela de a se opune) și declanșează sau accelerează procesele chimice sau microbiologice de alterare.

Transferul de energie luminoasă

Numeroase produse se dovedesc a fi sensibile la lumină, care inițiază reacții fotochimice responsabile între altele de: alterarea culorii, pierderea de vitamine etc.

Pentru aceste produse, rolul ambalajului este fie de a filtra lungimile de undă care dăunează produsului, fie de a opri pătrunderea luminii (ambalajul opac). Numeroase studii au fost orientate asupra rolului luminii în alterarea unor produse ca: iaurt, morcovi, vin.

Protecția împotriva microorganismelor prezente în atmosferă

Unul din rolurile esențiale ale ambalajelor este de a menține calitatea, igienică și microbiologică a alimentelor. Pe de altă parte, el este o barieră fizică între microorganismele prezente în număr mare în atmosfera mediului înconjurător și produsele ambalate, împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea acestora; pe de altă parte, limitează sau împiedică schimburile gazoase susceptibile de a favoriza dezvoltarea germenilor prezenți. În acest context, se disting patru cazuri:

a) produse care nu sunt sterile (biscuiți, pâine, bomboane etc.), în principal puțin alterabile de către microfloră (produse uscate sau protejate de către un agent de conservare – ambalajul va evita o contaminare excesivă sau apogeul germenilor patogeni de către persoanele care manevrează produsele);

b) produse care conțin o floră specifică, care nu trebuie sâ fie contaminate de către germeni susceptibili străini florei de origine (brânzeturi, iaurturi etc. );

c) produse care, fără să fie sterilizate, necesită o igienă extrem de riguroasă (carne, pește, legume) pentru a evita riscurile de intoxicație consumatorului produse de flora patogenă;

d) produse sterile (lapte sterilizat al căror ambalaj, în afara etanșeității absolute în raport cu toți termenii microbieni, trebuie să suporte coudițiile de sterilizare sau trebuie să fie adaptate condiților de condiționare aseptică (întrucât deja în categoria ambalajelor cu "rol activ").

Rolul de protecție activă a ambalajului

În numeroase cazuri, ambalajul nu joacă numai un rol pasiv de barieră între conținutul său și mediul exterior, ci face parte integrantă din procesul de pregătire și de conservare a alimentului. El este conceput pentru și adaptat la o anumită tehnologie de care este complet indispensabil.

Funcția de manipulare, depozitare și transport

Această funcție este legată de funcția de protecție deoarece pe parcursul operaților de manipulare – depozitare – transport, produsele ambalate sunt supuse unor solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Funcția de manipulare

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa volumul, greutatea, prezența unor orificii în scopul prinderii sale cu mâna sau cu un utilaj. Trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori, garantând în același timp o bună stabilitate a încărcăturii.

Funcția de depozitare

În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma operației de stivuire a produselor. De aceea, cerințele față de ambalaj, țin seama de următoru factori:

ambalajul să fie ușor de aranjat în stivă;

să fie precizate condițiile în care poate fi depozitat și eventualele precauții în manipulare;

să reziste la variații de temperatură și umiditate atunci când depozitarea are loc în spații deschise.

Utilizarea rațională a spațiilor de depozitare, ca și cerințele consumatorilor necesită fie divizarea cantităților mari de produse în unități mici, fie gruparea cantităților mici în unităti mari.

Toate aceste cerințe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalajc corespunzătoare, care să poată fi preluate de mecanisme speciale făra a suferi deteriorări sau să poarte pe suprafața lor semne avertizoare cu privire la indicațiile de stivuire.

Funcția de transport

Transportul este prezent în toate etapele vieții amțalajului.

Pentru totalitatea mărfurilor nu există transport fără ambalaj. Produsele sunt transportate pe căi rutiere, feroviare, pe calea aerului sau pe mare.

Fiecare mod de transport are un impact mai mult sau mai puțin important asapra mediului, prin tipul de combustibil utilizat și necesitatea existenței unei infrastructuri.

Cerințele față de ambalajul de transport sunt axate pe:

necesitatea adaptării ambalajului la normele de transport; optimizarea raportului volum/greutate;

produsul trebuie să fie conținut într-un volum standard pentru a beneficia de un tarif avantajos și condiții mai bune de transport;

greutatea mai mică a ambalajului corespunde unei taxe mici;

posibilitatea de adaptare a ambalajului la unitățile de încărcare utilizate uzual în transportul principal și secundar (palete, vagoane de cale ferată camioane etc.).

Funcția de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfață, un mediu, între produs și utilizator. Rolul sau nu se limitează numai la acela de a conține și proteja produsul, ci și de a facilita vânzarea acestuia prin declanșarea actului de cumpărare.

Ambalajul prezintă produsul și contribuie substanțial la vânzarea acestuia. Adevărat "vânzător mut" al produsului, informează și "seduce" consumatorul. Elementele definitorii ale funcției de promovare a produsului, cuprind:

iderntificarea și prezentarea produsului;

informarea cumpărătorilor;

crearea unei atitudini pozitive față de produs;

modificări în mentalitatea și obiceiurile cumpărătorului;

comunicarea cu clientul.

Informațiile pe care le conține ambalajul permit identificarea produsului, prezentarea caracteristicilor sale și a condițiilor de utilizare, cum ar fi: denumire, marcă, proveniență, mod de utilizare, compoziție, durată de conservare, toxicitate, impact asupra mediului înconjurător.

Informațiile pot fi prezentate sub diferite forme: texte, etichete, pictograme și coduri cu bare.

Alt element important este culoarea. Prin caracteristicile sale, culoarea permite identificarea ușoară a produsului ambalat. Atracția exercitată de culoare depinde de psihicul cumpărătorului. S-a demonstrat practic, că, în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul și marca.

Grafica este un alt element important în realizarea ambalajului pentru ambalaje se impune o grafică simplă, expresivă, iar ilustrația oferită trebuie să fie compatibilă cu produsul ambalat. O grafică modernă se caracterizează prin sobrietate, echilibru, elemente coloristice, alegere judicioasa a caracteristicilor, cât și pulerea în valoare a unor elemente ca: deanumirea produsului, modalitați de utilizare, recomandări, marca de fabrică.

Adesea singura verigă de legătură între producător și consumator, ambalajul trebnie să acționeze în sensul creării unei imagini favorabile a produsului.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în următoarele direcții:

identificarea rapidă a produsului;

ambalajul trebuie să conțină informații cu privire la: marcă, compoziție, condiții sau sugestii de utilizare, garantarea calității, data limită de vânzare pentru produsele perisabile.

Capitolul II Metode de ambalare a mărfurilor si materiale utilizate la obtinerea ambalajelor

2.1. Metode de ambalare

Ambalarea mărfurilor ține seama de caracteristicile actuale și tendințele de viitor în ceea ce privește producția și circularea mărfurilor.

Ambalajul și produsul, formează un sistem, care presupune o relație specifică între elementele sale componente.

Obiectivele la care trebuie să se raporteze actualele tehnici de ambalare, trebuie să răspundă unor probleme legate de:

reducerea consumului de materii prime și materiale;

creșterea duratei de conservare a produsului;

combinarea anumitor materiale în scopul creșterii performanței ambalajului;

reconsiderarea relației produs-ambalaj-mediu încoojurător.

Procedeele de ambalare a mărfurilor, cuprind:

ambalarea pe volum; constă în dozarea volumetrică a cantitățu de produs care urmează să fie cuprinsă în ambaiaj;

ambalarea pe greutate; constă în dozarea gravimetrică a cantității de produs ce urmează să fie cuprinsă în ambalaj;

Ambalarea de tip aerosol

În sens "clasic", noțiunea de aerosol se referă la dispersie de particule solide sau lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne timp îndelugat în suspensie în atmosferă. Ambalajul tip "aerosol", este un recipient rezistent la o presiune exterioară dată, prevăzut cu o deschidere în care se montează "o valvă'' care asigură etanșeitatea și distribuirea produsului conținut.

În conformitate cu Directiva Europeană din mai 1975, "prin generator de aerosol se înțelege un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil, din metal, sticlă, material plastic, care conține un gaz comprimat, lichefiat și prevăzut cu un dispozitiv ce permite ieșirea conținutului sub formă de particule solide sau lichide aflate în suspensie într-un gaz sub formă de spumă, pastă, pudră sau în stare lichidă".

Un ambalaj tip aerosol constă din:

a) un recipient sub presiune;

b) o valvă comandată de un buton;

c) agent propulsor;

d) produsul activ.

Recipienții se confecționează din : tablă cositorită, aluminiu, sticlă și materiale plastice.

Recipienții din aluminiu sunt cei mai utilizați cu capacitâți care variază intre 10-30 cm cubi până Ia 1000 cm cubi și rezistența la presiune în jur de 30 kgf/cm pătrat.

Gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul, să nu corodeze materialele ambalajului, să nu fie inflamabil, să nu prezinte riscul unei explozii și să nu irite pielea sau mucoasele..

Gazul propulsor se poate prezenta fie sub formă lichefiată sau sub formă comprimată.

În cazul gazelor comprimate, se utilizează:

azotul; gaz inert față de majoritatea substanțelor farmaceutice și alimentare este incolor, netoxic, insolubil, reinflamabil, inodor;

dioxidul de carbon; este un bun agent propulsor, netoxic, neinftamabil, protejează produsele contra oxidării, este bacteriostatic;

butanul și propanul; sunt netoxice se combină ușor cu hidrocarburi lichefiate, dar sunt inflamabile și devin toxice.

Există mai multe sisteme de umplere cum ar fi:

umplere la temperatură scăzută;

umplere la presiune și temperatură normată;

procedeu de umplere automatizat.

Noile tendințe în domeniul ambalării tip aerosol se axează pe următoarele direcții:

sterilizarea accesorulor de ambalare înaintea operației de umplere care elimină astfel o posibilă, recontaminare în timpul ambalării;

inițierea unei concepții funcționale cu privire la distribuția mărfurilor.

Sterilizarea accesorulor de ambalare se realizează cu aport de căldură și radiații gamma. Prima metodă are incovenientul că poate determina coroziunea recipientului datorită apariției unor posibile fenomene de condensare în timpul transportului.

'I'ratamentul de sterilizare cu radiații gamma este mai costisitor; dar are avantajul etanșeității unității de transport.

Durata sterilizării cu radiații se stabilește în funcție de dozarea și dimensiunea recipientului de expediție, ea fiind de aproximativ patru ore. Concepția funcțională a unitățu de distribuție compusă din valva și pulverizator depinde de însăși caracteristicile produsului (vâscozitate, solubilitatea azotului), de presiunea internă și concepția pulverizatorului.

Ambalarea în folii contractibile

Acesta este un procedeu de ambalare a produselor în bucăți mici, uniforme, prin așezarea lor pe o placă suport, având alveole termoformate, urmată închidere prin acoperire cu folie și termosudare.

Prin folie contractibilă se înțelege o folie din material plastic, etirată în momentul fabricării sale, cu tensiuni interne fixate prin răcire și care în momentul încălzirii revine la poziția inițială.

Materiale întrebuințate sunt: polietilenă termo-contractabilă, policlorura de vinil, policlorura de vilidilen, polipropietilenă, etc.

Ambalarea tip "skin"; este un procedeu de ambalare sub vid a produselor, prin așezarea lor cu bucata sau grupat pe o placă suport plană, urmată de închidere prin acoperire cu folie transparentă și termosudare.

Ambalarea tip "skin" este un procedeu de ambalare a produselor în folii contractibile utilizat în domeniul industriei alimentare și pentru ambalarea mărfurilor industriale. La produsele alimentare se urmărește obținerea unei permeabilități ridicate față de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrea aspectului cărnu prin formarea oximioglobinei.

Ambalarea în folii contractibile își găsește o largă utilizare la prezentarea unor obiecte cu dimensiuni mici, din domeniul produselor cosmetice, jucării, medicamente, obiecte din sticlă sau porțelan.

Acest sistem se caracterizează prin ușurința în manipulare având un impact pozitiv asupra consumatorului.

Ambalarea tip "blister", este un procedeu de ambalare a produselor prin așezarea lor bucată cu bucată sau grupate pe o placă suport plană, armată de închidere prin folie transparentă, având alveole termoformate și închidere prin termosudare lipire sau capsare.

Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică poate fi definită prin "introducerea unui produs sterilizat destinat comercializării într-un vas sterilizat, în condiții aseptice, urmată de închiderea vasului astfel încât sa fie prevenită contaminarea produsului cu microorganisme".

Termenul "aseptic" desemnează absența sau excluderea microorganismelor, comparativ cu termenul "ermetic", care este folosit pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu permite pătrunderea gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor în ambalaj, deci o tehnologie care garantează securitatea microbiologică a alimentelor fără ca acestea să-și piardă calitățile nutritive și organoleptice.

Operațiile de sterilizare folosite in tehnica aseptică sunt:

· sterilizare HTST (high temperature short time);

· sterilizare UHT (ultra high temperature);

· sterilizare LTLT (low temperature low time).

Principalele operații de sterilizare utilizate în tehnica aseptică sunt cunoscute sub abrevierea HTST și UHT ; HTST este procedeu( de sterilizare ce constă în încălzirea rapidă a produsului într-un domeniu de ternperaturi cuprins între 90 și l20 grade Celsius urmat de menținere timp de câteva secunde.

Acest tip de tratament se aplică produselor puternic acide care se mențin sterile la temperaturi scăzute.

Sterilizarea UHT a lichidelor alimentare se realizează prin încălzirea produselor într-un domeniu de temperaturi cuprins între 135-150 grade Celsius, menținerea timp de câteva secuode, urmată de răcire bruscă. Limita superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică (lapte), limita inferioară pentru produse cu viscozitate mare.

Sisteme de ambalare aseptică

Oricare ar fi sistemul de ambalare, el trebuie să permită ambalarea prin metodele UHT sau HTST și să asigure etanșeitatea prodsului.

Alegerea tipului de material utilizat ține seama de natura produsului, costul produsului și al ambalajului, preferințele consumatorilor în materie de ambalaj.

Cele mai utilizate materiale sunt complexe pe bază de hârtie și carton.

Ambalajul aseptic constă dintr-o folie unică, multistratificată, care combină cele mai bune caracteristici ale hârtiei materialului plastic și aluminiului pentru a alcătui un recipient cu performanțe ridicate.

Cutiile pentru băuturi sunt alcătuite în proporție de 70% din hârtie care oferă rigiditate și rezistență. Polietilena deține o pondere de 24% din cutie și este utilizată în scopul etanșeizări ambalajului. O folie subțire de aluminiu, reprezentând 6% din ambalaj formează o barieră împotriva aerului și luminu care pot distruge substanțele nutritive și aroma alimentelor.

Straturile componente ale cutiei aseptice sunt:

l. Polietilenă

2. Hârtie

4. Folii de aluminiu

Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul că produsul devine steril înainte ca temperatura ridicată să-i modifice calitățile nutritive și organoleptice.

Tetra Rex, Tetra Pak, sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor pasteurizate, sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinație cu un sistem de radiații ultraviolete.

Sistemul Tetra-Rex prelungește durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile și între 60 și 120 de zile pentru sucuri și fructe .

Alte ambalaje oferite de firma Tetra-pak, sunt: Tetra Standard, Tetra Aseptic, Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King (ambalaj mixt în combinație cu materiale plastice gen combidoze).

În anul 1989 Institutul Internațional al Alimentului (lnternational Food Institute) nominaliza sistemul de ambalare Tetra Pak ca fiind cea mai semnificativă invenție în industria alimentară în ultimu cincizeci de ani.

Ambalarea în vid

Unele produse, cum ar fi carnea și preparatele din carne sensibile la acțiunea oxigenului, putând deveni inutilizabile în cazul unei durate mai mari de depozitare. Chiar dacă ambalajul este impermeabil la oxigen, cantități mici din acest gaz ramase în ambalaj pot reacționa cu produsul.

În general, modificarea compoziției atmosferei este determinată de creșterea sau descreșterea concentrației dioxidului de carbon.

Modificarea atmosferei din interiorul ambalajului este obținută prin următoarele procedee: tehnica ambalării în vid și ambalarea în atmosferă modificată.

Ambalarea în vid constă în plasarea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz și scoaterea aerului, suprimând astfel oxigenul, principalul agent responsabil de o eventuală alterare a produsului.

Avantajele utilizării metodei de ambalare în vid, sunt:

asigură păstrarea formei regulate a produsului (de exemplu, ambalarea preparatelor feliate din carne);

asigură integrabilitatea produselor sensibile la frecare;

oferă posibilitatea producătorului, distribuitorului și consumatorului să verifice porozitatea ambalajului.

Dezavantajele utilizării metodei sunt:

– produsele sensibile la presiune pot fi deteriorate sau distruse din cauza presiunii exercitate asupra lor;

– riscul de a face masă cu folia de ambalaj a produselor sensibile;

– apariția deficiențelor de calitate la produsele care conțin grăsimi dacă în timpul ambalări în vid, acestea sunt supuse unor temperaturi mai mari decât temperatura de topire a grăsimilor.

Pentru ambalarea în vid a brânzeturilor, cărnii, mezelurilor, se pot utiliza pungi tip Cryovac. Operația de ambalare tip Cryovac, cuprinde următoarele etape:

umplerea pungilor Cryovac cu produsul ambalat;

eliminarea aerului din ambalaj prin aspirație;

răsucire și închidere automată cu un clips de aluminiu;

introducerea ambalajului și produsului timp de o secundă într-un rezervor de apă la temperatura de 92-97 grade Celsius.

Rezervorul, acționat electric, dispune de un dispozitiv cu termostat pentru reglarea temperaturii necesare.

Materialele utilizate în această tehnică de ambalare sunt:

materiale termosudabile, impermeabile: din carton pentru ambalajul exterior și folii din materiale complexe de ambalare.

Proprietățile foliilor complexe de ambalaj trebuie să răspundă următoarelor cerințe: rezistență mecanică bună, protecție împotriva luminii, rezistența la acțiunea produselor agresive, rezistență la temperatură, rezistența bună la străpungere și îndoire (de exemplu, combinațiile poliamidă-polietilenă).

Protecția împotriva luminii, este cerută în cazul în care produsele se alterează rapid sub influența luminii și oxigenului (carne proaspătă, produse cu conținut mare de grăsime).

Protecția absolută împotriva luminii este realizată de foliile complexe, care conțin un strat de aluminiu.

Pentru produsele agresive (produse acide din fructe preparate din pește), este necesară o folie de ambalare la care să nu intervină fenomenul de coroziune în cazul unei depozitări de lungă durată. Rezistența la temperatură înaltă sau joasă este cerută în cazul în care produsele ambalate în vid trebuie conservate prin sterilizare sau congelare. Folia complexă poliamidă-polietilenă suportă aceste temperaturi fără să-și piardă proprietățile inițiale.

Cea mai cunoscută formă de ambalaj sub vid cu folie complexă este punga cu margini sudabile. Există mai multe variante ale acestui tip de ambalaj, dar cea mai cunoscută este punga cu margini sudabile la care o parte este executată din folie complexă transparentă, iar cealaltă parte din folie complexă cu aluminiu. Acest tip de ambalaj asigură vizualizarea produsului și protecția față de lumină.

2.2. Materiale utilizate la obtinerea ambalajelor

Materialele de ambalare se pot clasifica în materiale la care migrația este nulă sau neglijabilă și materiale la care prezența migrației este permanentă, independent de produsul ambalat. În prima categorie intră materiale ca: sticlă, materiale ceramice, hârtie, metale (staniul în cutiile de conserve, aluminiul) și materiale plastice.

În cea de-a doua categorie intră materialele plastice cum sunt polimeru, conținând sub formă de incluziune o cantitate de monomeri provenită din mediu de reacție. Monomerii și alte produse pot să se formeze plecând de la polimeri, prin degradarea termică. Aici este vorba despre molecule mici, cum ar fi: etilena, propilerna, stirenul, clorura de vinil. Va avea loc un proces de difuzie în prezența unui gradient de concentrație. Procesul de difuzie se termină când perntru un produs (de exemplu, un monomer), se stabilește echilibrul între concentrația celor două faze (peretele ambalajului și spațiul din interioul sau cxteriorul ambalajului). De astfel, este mai corect să se spună ca difuzia are loc plecând de la mediul cu potențial chimic cel mai ridicat către mediul cu potențial chimic mai scăzut (teorema lui Nernst) până în momentul în care va fi atinsă o valoare medie constantă.

Materialele de bază din care se obțin ambalajele sunt: hârtia și cartonul (materiale celulozice), sticla, materialele metalice, materialele plastice, lemnul, materialele complexe, materiale textile.

Caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalaj

Ambalaje din hârtie și carton

Hârtia și cartonul ocupă primul loc în materie de ambalaje cu un consum pe plan european de 40 kg/locuitor/an, iar în SUA depășește 130 kg/locuitor/an.

Hârtia este definită ca fiind un ansamblu de materiale fabricate prin depunerea fibrelor vegetale provenite din lemn.

Hârtiile utilizate în domeniul ambalajelor se pot clasifica după: gramaj, compoziție, destinație.

Se disting trei categorii de materiale de bază destinate fabricării ambalajelor din hârtie-carton: hârtia pentru ambalaj, cartonul plat, cartonul ondulat.

Aceste produse se pot asocia între ele sau cu alte materiale în vederea realizării ambalajelor complexe.

Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor sunt:

cartonul duplex, format din minimum două straturi diferite de material fibros, unite prin presare în stare umedă.

cartonul triplex, format din minimum trei straturi diferite de material fibros unite prin presare în stare umedă.

cartonul ondulat, format din unul până Ia patru straturi netede si unul sau trei straturi ondulate din hârtie inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele printr-un adeziv. Cartonul ondulat poate fi combinat cu diferite materiale ( lemn, materiale plastice) în scopul obținerii unor tipuri constructive de ambalaje mai eficiente și cu proprietăți îmbunătățite.

Cartonul ondulat este utilizat la:

ambalarea produselor care necesită protecție împotriva șocurilor și presiunii exterioare;

confecționarea cutiilor cu microcaneluri la nivelul ambalajelor primare;

ambalajele secundare sub formă de cutii, cutii de prezentare;

ambalajele terțiare sub forma învelișurilor de protecție în jurul paletelor încărcate.

Cartonul ondulat se caracterizează printr-o structură celulară care îi conferă o înaltă rezistență la compresiune și greutate relativ mare.

Acoperirea și laminarea conferă cartonului proprietăți de "barieră". Astfel laminarea cu parafină asigură barieră împotriva umezelii, căptușirea cu sticlă asigură rezistență la grăsimi, acoperirea cu plastic îmbunătățește proprietățile de barieră la grăsimi. Cartoanele pentru lichide închise ermetic sunt cele mai răspândite și utilizate în prezent, la ambalarea unei game lari de produse alimentare lichide.

Caracteristicile ambalajelor din materiale plastice

Materialele plastice au introdus o adevărată revoluție în domeniul, ambalajelor, pe de o parte pentru că oferă posibilități funcționale noi comparativ cu materialele considerate tradiționale, iar pe de altă parte, prin ideea de cercetare și competitivitate pe care au introdus-o pe piața ambalajelor.

Dicționarul Oxford definește cuvăntul "plastic" ca ținand un grup de rășini sintetice sau alte substanțe care pot fi modelate în orice formă".

Materialele plastice sunt materiale constituite din macromolecule întâlnite, lineare, ramificate, grupuri laterale de molecule san grupuri, tridimensionale de monomeri, motive structurale repetitive atașate unor legături chimice".

Substanțe sintetice obținute din monomeru naturali, derivați ai petrolului sau mai rar proveniți din carbon;

Principalele produse obținute din materiale plastice destinate sectorului de ambalare, sunt: filme, folii sau materiale complexe:

filmele flexibile, din care se obțin saci, pungi sunt utilizate la anvelopare sau supraanvelopare;

foliile rigide permit realizarea de pahare, tăvițe sau platouri;

materialele complexe, provenite din filme sau folii care servesc drept barieră la gaz sau umiditate în procesul ambalării.

Elementul de bază în obținerea acestor tipuri de semi-produse, îl constituie, granulele de material cu diametrul de 2 mm care servese direct și la elaborarea formelor tridimensionale ale corpurilor pentru butelii, flacoane, bidoane.

Ambalajele flexibile din PE (polietilenă); PP (polipropilenă (OPP)), PVC (policlorură de vinil), PET (polietilenă tereftalat), PA (poliamida) sunt utilizate în principal sub formă de strahiri barieră sau lianți în materialele complexe de ambalare.

Acest tip de filme de ambalare au următoarele proprietăți:

impenneabilitate sau permeabilitate în conservarea conținutului; cele mai bune materiale utilizate ca suport flexibil, sunt:

PP, PE, PVCv, fată de umiditate;

PET, P'A, PVCr, față de gaz;

să fie retractabile; în acest caz sunt utilizate din P'Ebd (polietilenți de joasă densitate) și PVCs; să posede stabilitate dimensionala; această proprietate este importantă pentru menținerea aspectului vizual al conținutului sau pentru tipărire și este direct legată de absorbția apei. Cele mai bune materiale utilizate în acest scop sunt PET și PP.

Foliile utilizate în ambalare au următoarele caracteristici: grosimi cuprinse între 0,5 până la 2,5 mm;

pot fi livrate în bobine sau sub formă plată;

caracterizează ambalajul rigid, din: PVCs, PS, PP, PET;

proprietățile cerute acestui tip de material, sunt: rigiditate și capacitate de formare la cald.

Tabelul nr.III.1

Influența radiaților UV și IR asupra materialelor plastice

Sursa: Marieta Olatru, Rodica Pamfilie, Schileru I., Elena Părăian, Petre Băetoniu, Purcărea A., Fundamentarea științei mărfurilor, Ed. Eficient, București, 1999, p. 247.

Produsele din materiale complexe sunt utilizate în special în sectorul băuturilor alimentare. Prin asamblarea mai anultor tipuri de materiale, se obțin produse noi cu caracteristici superioare care răspund unor nevoi specifice. Astlel se disting următoarele tipuri de materiale complexe în funcție de:

natura produsului:

complexe ușoare (plastic ușor/plastic ușor);

semirigide (plastic ușor/hârtie sau aluminiu);

rigide (plastic ușor/carton sau plastic rigid între cele două straturi);

principala funcție deținută:

suport: în această categorie intră PEbd, PEhd, PP, I'VC, PS.

liant: de exemplu materiale ca EVA (etilen vinil acetat) și lO (ionomer) se pretează cel mai bine acestei funcții;

barieră: această funeție este deținută de EVOH (copolimer etilen, alcool polivinil) impermeabilitate la gaz, PVdC (impermeabilitate la vanpori de apă);

utilizare: în domeniul produselor termofonnate, pentru fabricarea pugilor și a sacilor de ambalaj, pentru fabricarea cutiilor de ambalaj. Materialele complexe permit: ambalarea în vid, ambalarea în gaz inert, ambalarea produselor supracongelate.

Caracteristicile ambalajelor din materiale metalice

Ambalarea în cutii metalice reprezintă una dintre cele mai utilizate metode pentru păstrarea produselor alimentare perisabile.

Materialele utilizate în acest scop sunt: oțelul, aluminiul și materialele combinate (material plastic, carton și metal).

Alegerea tipului de material metalic, trebuie să se facă in funcție de:

caracteristicile produsului care trebuie ambalat, în special valoarea PH-ului;

raportul greutate/volum al produsului, durata de valabilitate în luni la temperaturi specifice de depozitare;

modalități de realizare a procesului de umplere al ambalajului (la cald, la rece sau sub presiune), temperatura, timpul de sterilizare;

tipul de cutie, capacitate, dimensiunile exacte, sistemul de închidere;

materia primă (tabla de oțel, aluminiu, carton, plastic) pentru corpul cutiei partea inferioară și capac;

tipul de lac utilizat pentru suprafața interioară și dacă acesta este compatibil cu produsul alimentar ambalat;

instrltcțiltni pentru imprimare;

posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.

Cutiile metalice se confecționează din tablă de otel laminată la cald, acoperită pe ambele părți cu un strat foarte subțire de staniu. Oțelul și staniul nu sunt materiale toxice.

Tabla cositorită răspunde exigențelor impuse de procesele tehnologice din industria agro-alimentară, cât și exigențelor impuse de piață cu privire la:

calitatea produselor;

siguranța produselor;

protecția mediuiui înconjurător.

În procedeele de conservare a alimentelor, tehnologia de fabricație este legată de ambalaj, mai precis de proprietățile de etanșeitate, impermeabilitate la oxigen și vapori de apă, barieră la microorganisme.

De asemenea la confecționarea cutiilor metalice, mai sunt utilizate și alte materiale, cum ar fi:

tabla din oțel fără staniu acoperită cu un strat de fosfat de crom, aluminiu;

aluminiu, material netoxic, cu greutate mică dar a cărui utilizare este limitată de faptul că este scump fiind energofag și necesită o telnologie aparte care nu poate fi aplicată la nici un alt material. Se utilizează în special pentru ambalarea mărfurilor a căror producție în cantități mari justifică utilizarea lor din punct de vedere economic.

Cutiile metalice sunt lăcuite în scopul:

prevenirea decolorării produsului;

prevenirea reacțiilor chimice între metal și produs care pot cauza coroziunea sau formarea de hidrogen în interiorul cutiei;

prevenirea decolorării interioare a cutiei în special de către produse din carne, pește și unele legume.

Din punct de vedere al efectului alimentelor asupra cutiilor de conserve, produsele se pot împărți în:

· produse acide agresive: fructe și legume cu pigmenți puternici (visine, sfeclă și varză roșie în oțet) și fructe sau sucuri de fructe fără pigmentare puternică;

· produse puțin agresive: fructe, salate, sucuri și gemuri, roșii, țelină, pește în sos tomat, conopidă etc. .

Cutiile mai pot fi realizate dintr-o combinație de materiale, de exemplu: carton/folie de aluminiu/mase plastice folosite la ambalarea produselor granulate sau sub formă de pulberi (lapte praf, cacao, cafea instant, sucuri concentrate).

Dezavantajul utilizării acestor cutii îl prezintă fatul că nu prezintă rezistență la umiditate și nu pot a fi încălzite.

Aluminiul

În domeniul ambalajelor, sunt utilizate o varietate largă de aliaje din aluminiu identificate prin patru cifre, valoarea primei cifre indicaînd tipul de aliaj și principalul component:

Tabelul nr. III. 2

Identificarea tipurilor de aliaje de aluminiu prin cifre

Sursa: Marieta Olaru, Rodica Panfilie, Schileriu I. Părăian Elena, Petre Băetoniu, Purcărea A.

Foliile de aluminiu sunt folosite în special la ambalarea alimentelor senibile care absorb arome din mediul exterior, sau mirosul din hâtia de ambalaj, de exemplu batoane de ciocolată.

În alegerea ambalajului din tablă de almniniu, trebuie să se țină seama de:

caracteristicile produsului: valoarea pH-ului, greutatea și volmul produsului, densitate, mărime, durata de conservare;

metoda de ambalare incluzănd tipul de mașină și caracteristicile acesteia.

Foliile pentru tabla de aluminiu pot fi acoperite cu materiale plastice, cum ar fi polietilena de joasă densitate (PEhd) sau polipropilenă (PP), aceasta din urmă cănd este necesar să suporte temperaturi de aproximativ 120°C sau operația de vidare.

Avantajele utilizării foliei de aluminiu sunt:

proprietăți barieră foarte bune;

posibilități de tipărire;

nu este toxică și poate veni în contact cu produsele alimentare;

este utilizată în combinație cu materiale flexibile în special în aplicații la care sunt cerute proprietăți barieră la miros și aromă.

Foliile complexe de aluminiu

Folia de aluminiu este una din componentele principale, ale cutiilor laminate.

Caracteristicile foliei sunt:

grosimea utilizată la produsele cașurate este de 7,9 și 12 microni;

nu este toxică și poate veni în contact cu alimentele;

se asociază cu produsele flexibile în special când se cer proprietăți deosebite: barieră la umiditate și aromă (cafea, supe concentrate etc.).

Principalele tehnici de realizare a acestor materiale sunt:

laminarea (cașurarea) prin care două sau mai multe materiale se atașează una celeilalte cu ajutorul unui adeziv, de exemplu hârtia și folia de aluminiu;

coextrudare este o metodă de combinare a două sau mai multe materiale plastice (până la 5) prin extrudare.

Caracteristicile ambalajelor din sticlă

Sticla este un material care deține o pondere importantă în sectorul ambalajelor fiind utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau păstoase.

Deși este puternic concurată de materialele plastice, materiale celulozice și cele metalice, în ultima perioadă sticla este privită din nou ca un material de perspectivă.

Sticla nu are o structură cristalină, proprietățile optice se referă la gradul de penetrare al luminiului și efectul transmisiei acesteia în funcție de lungimea de undă. Transmisia luminu poate fi controlată prin adăugarea aditivilor de culorare în compoziția sticlei.

Sticla este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, dar și în industria farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc.

Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt:

material barieră excepțional la gaze, vapori, lichide;

inertă din punct de vedere chimic față de lichide și produse alimentare și nu pune probleme de compatibilitate cu produsul ambalat;

este un material igienic, ușor de spălat și care suportă sterilizarea;

nu are miros, nu transmite și nu modifică gusul alimentelor (garantează menținerea proprietăților organoleptice și a aromei alimentare);

este transparentă, ceea ce permite controlul vizual a1 produsului de către consumator;

poate fi colorată, aducând astfel o protecție suplilmentară a produsului împotriva radiaților ultraviolete;

este un material rigid care poate fi realizat în forme variate;

are o bună rezistență la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor băuturi ca: șampania, cidru, etc;

are o rezistență mecanică suficient de mare pentru a suporta șocuri externe;

este un material economic, produs în cantități mari și care nu încetează să se perfecționeze;

este un material reciclabil.

Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă avantaje și dezavantaje legate de:

rezistența la șoc slabă;

greutatea care o face dificil de manevrat și ridică cheltuieli de transport;

depozitare dificilă;

nu rezistă la schimbări bruște de temperatură.

Alte materiale de ambalare

Lemnul este puternic concurat de cartonul ondulat și materialele plastice. În compoziția sa există o serie de substanțe organice și anorganice (rășini. substanțe tanante, uleiuri eterice) care pot influența caracteristicile organoleptice ale produselor ambalate.

Datorită compoziției și umidității, ambalajele din lemn constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor și pătrunderii insectelor.

Principalele caracteristici ale materialului lemnos sunt:

rezistență bună la solicitări mecanice;

rezistență bună la uzură;

conductibilitate electrică foarte mică;

este un material ecologic.

Lemnul este utilizat în special la confecționarea ambalajului de transport. Ambalajele din materiale textile se utilizează la obținerea sacilor textili și pentru căptușirea ambalajelor din lemn sau carton.

Se caracterizează prin:

sarcină de rupere de 32-120 daN/cm2 ;

absorbe umiditatea;

sunt permeabile la aer, apă, vapori;

constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor;

sunt atacate de rozatoare, insecte și nu rezistă la foc.

Noutăți în domeniul materialelor de ambalaj

În cadrul U.E., structura materialelor pentru ambalaj este următoarea: hârtie-carton 45%; sticla 30%; materiale plastice 13%;materiale metalice 12%. În general, consumul acestor materiale înregistrează o creștere anuală într-un ritm de 2%.

Începând din 1994, se constată creșteri considerabile la materialele plastice, în special la polipropilena, poliester și chiar la policlorura de vinil. Policarbonații tind să ia locul, în unele domenii, sticlei. Materialele metalice, cunosc creșteri limitate.

La începutul anului 1980, consumul de sticlă pentru ambalaje a stagnat.

Hârtia și cartonul, deși dețin supremația în domeniul materialelor de ambalaj, totuși, cunosc o creștere lentă, creșteri spectaculoase înregistrând numai cartonul ondulat.

Pornind de la constatarea că un singur material de ambalaj nu poate corespunde la toate cerințele unui produs sau altul, industria de ambalaje a recurs la tehnica acoperirii unui material (hârtie, carton, material plastic) cu două sau trei straturi de alte materiale, astfel încât să rezulte un complex, care să însumeze proprietățile componentelor, sau chiar să le depășească pe acestea. Astfel, au apărut materialele denumite laminate, cașerate, dintre care unele au efecte de "barieră" față de vaporii de apă, gaze, substanțe volatile, radiații ultraviolete, microorganisme, etc.

Materialele "barieră" tipice sunt alcătuite din trei straturi și anume: un strat ce asigură proprietăți mecanice (hârtie), un strat intermediar cu proprietăți de barieră (aluminiu, material plastic) și un al treilea strat, care permite închiderea ermetică a ambalajului realizat dintr-un asemenea material (polietilena).

Foliile de aluminiu din materialele „barieră” asigură o înaltă protecție a produselor împotriva principalilor agenți, care pot acționa asupra produselor ambalate, iar această protecție este de lungă durată. Actualmente, totuși, producătorii se orientează spre alte materiale, îndeosebi plastice, pentru stratul barieră, printre care: poliamida amorfă, precum și policlorura de viliden și polivinilalcoolul care conferă materialului "barieră" o deosebită flexibilitate și transparenta.

Capitolul. III . Studiu de caz: cutiile multistrat aseptice folosite pentru ambalarea laptelui.

Cutiile multistrat aseptice folosite pentru ambalarea laptelui, reprezinta o noutate pe piata ambalajelor folosite pentru ambalarea produselor alimentare, prezentand certe avantaje pe linia pastrarii calitatii produsului, sporind in acest mod satisfactia consumatorului. In Romania, acest tip de ambalaje este produs si comercializat demai multe firme concurente ca: Compania TETRA PAK ; INOX CENTER.S.R.L; S.C.ALBALACT.S.R.L; S.C.DANONE.S.R.L..etc.
Cartonul este un produs industrial, cu aspectul si proprietetile generale ale hartiei, insa cu o structura mai compacta si o flexibilitate mai mica, obtinut ca si hartia, prin impaslirea fibrelor celulozice, cu sau fara adaosuri de material de incleiere, umplere si colorare. Hartia si cartonul de o parte, si cartonul si mucavaua pe de alta parte (produse care se obtin din aceleasi materii prime si prin aceleasi procedee tehnologice generale), prezinta numai o deosebire de structura (greutate pe metru patrat de material, grosime si greutate volumetrica).

Cerințele generale ale ambalajului sunt:

să aibă masă și volum propriu cât mai reduse;

să nu fie toxic;

să fie compatibil cu produsul;

să nu prezinte miros și gust propriu;

să posede o rezistență mecanică adecvată, corespunzătoare;

să fie impermeabil la gaze și vapori de apă;

să aibă formă și grafică atractivă.

Cerințele consumatorului față de ambalaje sunt următoarele:

ambalajul să fie funcțional și atractiv;

să fie ușor de manipulat și să aibă stabilitate;

dimensiunile și forma să permită păstrarea în frigidere;

să conțină informații privind întrebuințarea, consumarea și păstrarea produsului;

Se deosebesc: carton subtire, cu gramaje de 161-250 g/m , si carton gros, cu gramaje de 251-600 g/m . In practica se da denumirea de hartie si unor produse de papetarie cu gramaje peste 160 g/m , care intra in categoria cartoanelor ( de ex. hartia de desen, hartie inferioara pentru ambalaje, etc.), cu si numirea de carton unor prduse cu gramaje peste 600 g/m , care intra in categoria mucavalelor ( de ex. carton triplex, carton pentru geamantane, carton pentru incaltaminte, carton presspan pentru confectii si izolatii electrice, etc.).

Cutia de lapte:
Laptele reprezinta un mediu excellent pentru dezvoltarea microorganismelor. Datorita acestui fapt, are o conservabilitate foarte redusa, chiar mentinut la temperature scazute.
Procedeele de conservare a laptelui urmaresc oprirea deszvoltarii microorganismelor evitandu-se in acelasi timp transformarile fizico-chmice importante ale produsului.
In cazul sterilizarii in ambalaj, produsul este mai intai ambalat si apoi sterilizat, in vreme ce in cazul sterilizarii in flux atat produsul cat si ambalajul sunt mai intai sterilizate dupa care se realizeaza ambalarea produsului intr-o atmosfera sterila.
Laptele UHT omonim este promovat la nivel national in mod sustinut, atat prin comunicare ATL cat si prin sponsorizare. Alegerea sistemului corespunzator de ambalare a unui produs si selectarea materialelor necesare pentru confectionarea acestora nu se poate face decat luand in considerare conexiunea mai multor factori cum sunt: cerintele impuse de buna conservare a produselor, interactiunea dintre aliment si mediul de ambalare, dintre mediul de ambalare si invelitoarea dintre ambalaj si mediul exterior. Aceste conexiuni evidentiaza interactiunile complexe dintre diferitele componente ale sistemului.
In ultimii ani ambalajul s-a transformat dintr-un auxiliar al produsului, intr-un produs industrial ce reprezinta un tot unitar de componente interconectate, un set organizat de cunostiinte si conceptii, un mod ordonat de actiune, vizand in ansamblu realizarea optima a unor obiective economice specifice. In corelatia dintre aliment si ambalaj, rolul esential revine alimentului, el determinand alegerea materialului potrivit, corespunzator naturii sale, felul ambalajului si metodele de ambalare adecvate.
In cazul materialelor pentru ambalarea produselor alimentare este necesar sa se tina seama de faptul ca prin contactul acestora cu produsul sau prin reactiile chimice ce intervin, materialele respective, pot influenta schimbarea compozitiei alimentului, contaminarea chimica sau microbiologica a produselor.
In vederea inlaturarii acestor fenomene nedorite este necesar ca materialele de ambalare sa fie judicios alese, sa fie bine curatate si eventual sterilizate. Cantitatea limita de substanta care poate fii cedata produlsui trebuie determinata si limitata la un nivel care sa nu produca o schimbare a proprietatilor acestuia.
Natura materialelor de ambalare pot influenta pozitiv sau negativ permeabilitatea la vaporii de apa, gaze, lumina, etc.

Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică poate fi definită prin "introducerea unui produs sterilizat destinat comercializării într-un vas sterilizat, în condiții aseptice, urmată de închiderea vasului astfel încât sa fie prevenită contaminarea produsului cu microorganisme".

Termenul "aseptic" desemnează absența sau excluderea microorganismelor, comparativ cu termenul "ermetic", care este folosit pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu permite pătrunderea gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor în ambalaj, deci o tehnologie care garantează securitatea microbiologică a alimentelor fără ca acestea să-și piardă calitățile nutritive și organoleptice.

Operațiile de sterilizare folosite in tehnica aseptică sunt:

· sterilizare HTST (high temperature short time);

· sterilizare UHT (ultra high temperature);

· sterilizare LTLT (low temperature low time).

Principalele operații de sterilizare utilizate în tehnica aseptică sunt cunoscute sub abrevierea HTST și UHT ; HTST este procedeu( de sterilizare ce constă în încălzirea rapidă a produsului într-un domeniu de ternperaturi cuprins între 90 și l20 grade Celsius urmat de menținere timp de câteva secunde.

Acest tip de tratament se aplică produselor puternic acide care se mențin sterile la temperaturi scăzute.

Sterilizarea UHT a lichidelor alimentare se realizează prin încălzirea produselor într-un domeniu de temperaturi cuprins între 135-150 grade Celsius, menținerea timp de câteva secuode, urmată de răcire bruscă. Limita superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică (lapte), limita inferioară pentru produse cu viscozitate mare.

Sisteme de ambalare aseptică a laptelui

Oricare ar fi sistemul de ambalare, el trebuie să permită ambalarea prin metodele UHT sau HTST și să asigure etanșeitatea prodsului.

Ambalajul aseptic constă dintr-o folie unică, multistratificată, care combină cele mai bune caracteristici ale hârtiei materialului plastic și aluminiului pentru a alcătui un recipient cu performanțe ridicate.

Cutiile pentru băuturi sunt alcătuite în proporție de 70% din hârtie care oferă rigiditate și rezistență. Polietilena deține o pondere de 24% din cutie și este utilizată în scopul etanșeizări ambalajului. O folie subțire de aluminiu, reprezentând 6% din ambalaj formează o barieră împotriva aerului și luminu care pot distruge substanțele nutritive și aroma alimentelor.

Straturile componente ale cutiei aseptice sunt:

l. Polietilenă

2. Hârtie

4. Folii de aluminiu

Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul că produsul devine steril înainte ca temperatura ridicată să-i modifice calitățile nutritive și organoleptice.

Tetra Rex, Tetra Pak, sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor pasteurizate, sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinație cu un sistem de radiații ultraviolete.

Sistemul Tetra-Rex prelungește durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile și între 60 și 120 de zile pentru sucuri și fructe .

O data ambalat, laptele trebuie protejat de lumina naturala cat si cea artificiala, deoarece poate avea un efect distructiv asupra multor vitamine (in special asupra vitaminei B2).
Ambalajul folosit la ambalarea laptelui este de tip Tetra – Pak.
Modalitatea de procesare folosita pentru lapte se numeste ultrapasteurizare (UHT-Ultra High Temperature). Procedeul consta in incalzirea rapida a laptelui la 135-150 grade Celsius. Dupa o mentinere de numai 2-4 secunde la aceasta temperatura, laptele este racit brusc la temperatura camerei.
S-a demonstrat stiintific ca laptele si produsele lactate sunt mult mai sensibile la durata tratamentului termic, decat la temperatura la care sunt incalzite. Intregul proces are loc intr-un sistem inchis, protejat, pentru a impiedica recontaminarea produsului. Gustul, consistenta precum si valoarea nutritiva a laptelui raman neschimbate.

Avantajele acestui tip de ambalaj:

masa si volum redus;

netoxic si compatibil cu produsul;

nu prezinta miros si gust propriu;

prezinta rezistenta mecanica adecvata;

impermeabil la apa si gaze;

forma si grafica atractiva:(forma paralelipipedica, cubica, tronconica; grafica comerciala si umoristica-sugestiva, culorile fiind in functie de sortiment);

usor de manipulat;

permite o deschidere si dupa caz o inchidere usoara, fara utilizarea unor elemente auxiliare greoaie;

prezinta stabilitate foarte buna;

dimensiunile si formele difera dupa produs,( volum 0,25-1litru);

prezinta flexibilitate, ceea ce permite plierea acestuia dupa consumarea produsului astfel incat volumul este redus la minim.

Din studiul de caz prezentat se observa ca pe piata romaneasca se produc si se comercializeaza o gama sortimentala diversificata de ambalaje, atat din categoria celor de productie in masa, cat si din categoria celor de lux. Se observa o varietate a designului folosit, precum si o sporire a valorii functionale a ambalajelor folosite.

Concluzii

În prezent ambalarea mărfurilor prezintă o importanță sporită. În pofida importanței și rolului cheie pe care ambalajele îl joacă, ele sunt considerate adesea un rău necesar sau un cost nedorit. În plus, ele sunt considerate de noii consumatori drept ceva inutil, o pierdere serioasă de resurse și o amenințare pentru mediu. Astfel de puncte de vedere apar deoarece funcțiile pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească ori nu sunt cunoscute ori nu sunt complet considerate.

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului, legată de evoluția modurilor de viață și de consum și bazată pe tehnologiile de vârf, este însoțită de costuri ridicate asociate fazei de utilizare, de un anumit impact asupra mediului și, uneori, chiar de contestarea lui datorită risipei înregistrate.

Cine dorește să conceapă un ambalaj trebuie să cerceteze cuplul produs ambalaj ideal. După J.H. Brinston "ambalajul trebuie să protejeze ceea ce se vinde și să vândă ceea ce se protejează". Fabricarea ambalajului devine o industrie majoră: producții de mare serie, automatizate, bazate pe tehnologii de vârf' și situate puternic în câmpul marketintgului și merchandisigului. Este evidentă cererea crescândă de ambalaje datorită multiplicării unor factori legați între ei țin cadrul unor înlănțuiri dinamice: scăderea consumului rural, urbanizarea, evoluția nivelurilor și modurilor de viață, căutarea noilor comodități (inclusiv cele rezultate din așa-numitul "american way of life”,” respectiv "convenience food", "ready-to-eat food", "fast food"), dezvoltarea transporturilor, logisticii distribuției, noilor forme de vânzare etc.

Din cauza cantităților considerabile pe care le reprezintă și puternicei presiuni sociale al cărei obiect fac, ambalajele figurează în politicile gestiune a deșeurilor printre fluxurile prioritare pentru care an fost puse în funcțiune instrumentele de regularizare. Imaginea materialelor și sistemelor de ambalare nu este în mod necesar în armonie cu ecobilanțurilor, depinzând de contexte geografice la care se adaugă aspecte subiective. O miză majoră constă în crearea unui fond de cultură comună și aruncarea unei punți între „actorii” cu logici și interese diferite, inclusiv în cadrul aceleași țări (cluburi de idei, „cercuri de calitate” lărgite, unde să se întâlnească periodic producătorii, designerii, distribuitorii, consumatorii, profesori, reprezentanți ai mass-media și alte relee de opinie).

Cât privește viitorul, modelul subiacent este acela al unei ”economii de cosmonaut”, în cadrul unor zboruri de lungă durată: aerul, apa, energia, hrana, sunt atunci bunuri rare a căror gestionare necesită închiderea ciclurilor („closed-loop recycling or self-replenishing sistem”), ele însele interconectate între ele (recondensarea vaporilor dea apă provenind din respirație, transformarea CO2, etc). în plus, această închidere a ciclurilor este operată la scară mică.

Pe de altă parte, conceptul "zero-deșeu" a fost deja inventat de societăți de penurie sau de conservare. Ca material de ambalare, frunza de bananier de exemplu, are o funcție de protecție mai limitată decât cea a materialelor de, sinteză (complexe), însă după părerea utilizatorilor ea comunică alimentelor crude sau coapte în interiorul frunzei, un miros și o savoare apreciate. Într-adevăr, materialele complexe de ambalare, datorită performanțelor lor pe linie de protecție și mecanizare (în special pentru condiționarea produselor perisabile, ca și recuperării de energie din incinerarea deșeurilor, sunt în plina dezvoltare, găsindu-și numeroase aplicații. Chiar dacă există și procedee industriale care dau satisfacție, reciclarea materialelor complexe de ambalare pune probleme serioase atât economice, cât și tehnice. Așa este cazul, de exemplu, al materialelor scandinave „bricks” (compuse din hârtie, polietilenă și aluminiu), identificabile ușor din punct de vedere ai colectării ca deșeu menajer. În Franța s-au dezvoltat procedee de separare a complexelor (hârtii tratate contra umidității, hârtii sulfit, borcane de iaurt din hârtie-polistiren), hârtia recuperată fiind încorporată în fabricația hârtiilor casnice și sanitare, clar polietilena și aluminiul râmând de valorificat. Problemele tehnice sunt surmontabile, însă costul tratării este ridicat. În Germania a fost dezvoltata u altă soluție, materialele constitutive fiind utilizate în amestec, după ce sfărâmare și transformare, în panouri destinate industriei de mobilă. Alte materiale complexe de ambalare din hârtie și materiale plastice, pot fii tratate prin malaxare, apoi extruziune, laminare, ambutisare, termoformare, pentru fabricarea de piese așa cum sunt unele materiale pentru autoturisme. Sigur că, în țările în curs de dezvoltare, problemele se pun în termeni diferiți, mai ales în, absența unităților industriale de reciclare pe scară largă. Oricum însă bilanțul energetic rămâne favorabil reciclării.

Pe plan mondial sunt bine conturate tendințele de creștere a recuperării și mai ales a reciclării și introducerea în circuitul economic ambalajelor și materialelor de ambalare, asigurându-se continuitatea conceperii, ameliorării și optimizării raportului dintre sistemul ambalaj-produs-tehnologie și mediu înconjurător.

În țara noastră, reglementarea protecției mediului este considerată obiectiv de interes public major, pe baza principilor și elementelor strategice care: conduc la dezvoltarea durabilă a societății (precauția în luarea deciziei, "poluatorul plătește", utilizarea durabilă, dezvoltarea colaborării internaționale, pentru asigurarea calității mediului ș.a.). printre modalitățile de implementare a acestor principii și elemente strategice se numără și introducerea pârghiilor, economice stimulative sau coercitive și corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și de urbanizare, în contextul armonizării cu programele de dezvoltare și al promovării în economia prezentei lucrări. Totodată, lucrarea a ținut cont și de măsurile luate deja pe line de colectare, reciclare și reintroducere în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile de orice fel, venind cu propuneri în raport cu abordarea conserprenorială specifică.

În acest context, perfecționarea managementului materialelor-complexe de ambalare constituie nu doar o opțiune, ci o necesitate. Nevoia de raportare permanentă la condițiile și cerințele mediului concurențial concret de referință, impune o înțelegere reală a obiectivelor generale ale societății și articulării acestora cu obiectivele proprii ale agenților economici.

În mod evident, complexitatea spațiului de acțiune a studiului comparativ al calității și fezabilității materialelor complexe de ambalare nu a făcut posibilă, epuizarea direcțiilor și acțiunilor practice privind perfecționarea, managementului acestor materiale, cu atât mai mult cu cât postconsumul produce, în cazul "vânzătorului tăcut", un efect de rechemare, fiind un element de analiză a valorii, a calității totale, un criteriu de performanță, dacă nu o

condiție de supraviețuire. Cu siguranță, ambalajul va continua să oscileze între tradiție și modernitate, înscriindu-se în intersecția economicului, ecologicului și culturalului și încercând să evite balotare între cei trei poli, pe care va încerca să-i apropie.

Promovarea competitivității economice internaționale, ca pilot al constituirii și dezvoltării avantajului național, este un imperativ al reformei și al integrării României în structurile europene. Știința și experiența economică sunt valori internaționale, dar asimilarea lor, sistematică, în funcție de cerințele afirmării avantajului național, este hotărâtoare. lată de ce am pledat și vom pleda în continuare pentru coerența dialogului dintre producător, distribuitor și consumator pe tema complexă a "vânzătorului tăcut" aflat în intersecția tridimensională.

Bibliografie

1. Atanase I. Elemente de teorie și strategia calității mărfurilor ,

Băetoniu P. Editura A.S.E. București, vol II, 1991

Dima.D

2. Băetoniu P. Bazele teoretice și metodologice ale merceologiei,

Ionașcu I. Editura A.S.E, București, 1993

3. Băetoniu P. Produs nou, produs modernizat, produs învechit,

Vol II, Editura A.S.E., București,1991

4. Brown L.R. Problemele globale ale omenirii,

Editura Tehnică, București, 1998

5. Diaconescu I. Merceologie alimentară,

Editura Eficient, București, 1998

6. Diaconescu I. Bazele Merceologiei II,

Editura Uranus, București 2002

7. Patriche D. Protecția consumatorilor, București, 1998

8. Păcurariu Gh. Bazele Merceologie, Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Arad, 2000

9. Purcărea A. Ambalajul – atitudine pentru calitate, Editura Expert, București, 1999

10. Sîrbu Al. Merceologie alimentară,

Antonescu M., Editura Independența Economică, Pitești, 2001

Neacșu L.,

11. Stanciu I. Merceologie. Calitatea și sortimentul mărfurilor nealimentare, Editura Oscar Print, București, 1998

Părăianu E.

12. Stanciu I. Calitologia – știința calității mărfurilor, Bazele merceologiei, Editura Oscar Print, București, 2000

13. Stanciu I. Bazele Merceologiei,

Olaru M. EdituraA.S.E. București, 1992

14.Voicu O. L. Bazele Merceologiei,

(coord) Editura Independența Economică, Pitești, 2002

Antonescu E.

Sima C.

15. *** Asigurarea calități produselor și Serviciile în Relație cu Protecția Consumatorului, Editura A.S.E, Facultatea de Comerț, Catedra de Merceologie și Managementul Calității, București, 1992

16. *** Colecția „Revista de comerț” 2000 – 2006, Editura Tribuna Economică, București

17. *** www. Crop.ro.ambalaje

18. *** www. Depozitare.ro