Relatia Dintre Abandonul Parintelui Si Problemele de Afectivitate la Puberi Si Adolescenti

=== 530ed61dc83347431b8d3f1f6d81418f23106f9d_305855_1 ===

CAPITOLUL 1

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Pentru a dezbate pe larg tema propusă trebuie făcută o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă afectivitate , puberi și adolescență,pentru a observa impactul pe care îl are abandonul părintelui în viața acestora.

1.1.Afectivitatea

1.1.1.Definirea și specificul proceselor afective

Afectivitatea umană,în afara axei motivație-scop,esențială pentru buna ei desfășurare,trebuie să dispună și de un puternic suport energetic.Când ne întâlnim cu o serie de situații noi,neprevăzute,când trebuie să facem față acțiunii unor factori perturbatori,mijloacele pur intelectuale sunt absolut necesare,dar nu și suficiente.

În asemenea împrejurări se impune cu stringență reactivarea,restructurarea și redistribuirea energetică,tensionarea sau detensionarea individului.Acest lucru este posibil de realizat cu ajutorul unor noi procese psihice pe care le denumim afective.

Omul nu se raportează indiferent la realitate,dimpotrivă,obiectivele,

fenomenele, evenimentele care acționează asupra lui au un ecou, o rezonanță în conștiința sa,trezesc la viață anumite trebuințe,corespund sau nu nevoilor lui,îi satisfac sau nu interesele,aspirațiile,idealurile.

Între stimulii interni (pe care i-am reunit sub denumirea de motivație) și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele afective.În timp ce aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere,mulțumire,entuziasm,bucurie,contrazicere sau nesatisfacerea lor duce la neplăcere,nemulțumire,indignare,tristețe.

În cadrul proceselor afective pe prim plan se află nu atât obiectul,cât valoarea și semnificația pe care acesta o are pentru subiect.Nu obiectul în sine este important,ci relația dintre el și subiect,pentru că numai într-o asemenea relație obiectul capătă semnificații în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor.Aceasta ne ajută să înțelegem de ce unul și același obiect produce stări afective variate unor persoane diferite.

Relaționarea unică sau repetată a individului cu diverse obiecte,fenomene, evenimente,etc,se soldează cu construirea treptată ,în plan subiectiv a unor atitudini,a unor poziții față de acestea,atitudini ce pot fi oricând redeclanșate. (Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 115,2002)

Procesele psihice care reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale,poartă denumirea de procese afective.

Deși strâns legate și în interacțiune cu toate celelalte fenomene psihice,procesele afective au propiul lor specific.

Astfel,spre deosebire de procesele cognitive,în care omul operează cu instrumentele specializate (în gândire cu instrumentul analizei și sintezei,abstractizării și generalizării;în imaginație cu cel al aglutizării și tipizării ,diminuării și divizării),în procesele afective el reacționează cu întreaga sa ființă.

Afectivitatea este o vibrație,concomitent,organică, psihică și comportamentală,ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere,căutare sau ezitare.Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului ,interpretat ca un tot cu lumea și cu sine,cu evenimentele prezente,dar și cu cele reamintite sau imaginate.

Cu o formulă mai generală am putea spune că afectivitatea reprezintă rezonanța lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa.Dacă în procesele cognitive subiectul se subordonează obiectului ,pe care încearcă să-l epuizeze cognitive,de data aceasta el se subordonează relației într-un fel sieși,pentru că el este cel care ,,introduce o anumită valoare sau semnificație în obiectul reflectat.

Procesele afective,deși diferite de procesele cognitive,sunt într-o strânsă interacțiune cu ele.Atunci când conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre emoții,sentimente,pasiuni este solidar cu conflictul cognitiv,cu ciocnirea ideilor,concepțiilor,modalităților de rezolvare ,etc ,randamentul activității intelectuale este mai mare.

Dimpotrivă,dacă tensiunea afectivă scade,ajungându-se până la starea de indiferență,se va reduce și capacitatea individului de a soluționa probleme noi.Așa cum s-a desprins din primele rânduri ale acestui capitol,interacțiuni strâns există și între afectivitate și motivație.

Procesele afective ar putea fi considerate ca reprezentând motive active aflate în plină desfășurare,în timp ce motivele nu reprezintă altceva decât procese afective condensate,cristalizate, ,,solidificate,, .

Practic, nu există fenomen psihic cu care procesele afective să nu se afle în relații de interacțiune și interdependență.Afectivitatea este prezentă,începând cu pulsațiile inconștientului și terminând cu realizările ultimative ale conștiinței.

Tocmai de aceea ea este considerată ca fiind componentă bazală,infrastructurală ,a psihicului,dar și nota lui definitorie,deoarece prin afectivitate omul se diferențiează profund de roboți și calculatoare,de așa zisa inteligență artificială. (Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 116,2002)

1.1.2.Propietățile proceselor afective

a. Polaritatea proceselor afective constă în tendința acestora de a gravita,fie în jurul polului pozitiv,fie în jurul celui negativ,și apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferențiate a trebuințelor, aspirațiilor (totale sau parțiale,de lungă sau scurtă durată).De obicei procesele afective sunt cuplate două câte două în perechi ,cu elemente contrare:bucurie-tristețe,simpatie-antipatie,entuziasm-deprimare,iubire-ură.

Polaritatea se exprimă în caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective ,stenic sau astenic al acestora (unele mobilizând ,, împingând,, spre activitate,altele ,dimpotrivă,demobilizând,întârziind sau inhibând activitatea),în fine,în caracterul lor încordat sau destins ( unele fiind tensionale,altele relaxante).

În mod curent se consideră că stările afective plăcute sunt întotdeauna stenice pe când cele neplăcute,astenice,fapt inexact.Sucesul,de exemplu,ca stare afectivă plăcută poate fi stenică pentru unii oameni,împingându-i spre activitate,dar astenică pentru alții,făcându-i să se mulțumească cu ceea ce au obținut.

La fel de eronată este și opinia că trăirile afective ar fi perfect,exclusive sau absolute polare.În realitate,o trăire afectivă este predominant plăcută,dar la gândul că se va termina,consuma,ea generează și o ușoară undă de regret sau de tristețe.

De asemenea,nu este obligatoriu ca ceea ce este plăcut pentru o persoană să fie la fel de plăcut și pentru o alta.Polaritatea trăirilor afective se manifestă în funcție de particularitățile situației,dar mai ales dependent de particularitățile personale.

b.Intensitatea proceselor afective indică forța,tăria,profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă.Din această perspectivă vom întâlni unele stări affective intense și altele mai puțin intense.

Ea este în funcție atât de valoarea afectivă a obiectului,de semnificația lui în raport cu trebuințele subiectului,cât și de capacitatea afectivă a subiectului.Se știe că unii oameni vibrează afectiv mai intens,chiar și la evenimente commune,fără prea mare importanță,pe când alții rămân oarecum reci,impasibili sub raport afectiv,chiar și în fața unor evenimente dramatice.

Creșterea intensității stărilor affective se obține nu prin repetarea stimulului (ca la memorie),care ar duce la tocirea afectivității,ci prin schimbarea (amplificarea) semnificațiilor afectogene ale obiectului sau persoanei cu care suntem în relație.

O asemenea creștere a intensității trăirilor affective trebuie să se producă însă în anumite limite optime,depășirea acestora soldându-se cu perturbarea activității.Iată,deci,că necesar este nu doar optimismul motivațional,ci și optimismul afectiv.

c.Durata proceselor afective constă în întinderea,persistența în timp a acestora,indifferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat,sunt sau nu prezente.

Un sentiment poate dura un an,doi sau toată viața,o emoție poate dura câteva ore sau câteva clipe; frica și groaza în fața unui accident persist și după ce pericolul a trecut; dragostea se păstrează,chiar dacă ființa iubită nu mai este.

Această proprietate are o foarte mare importanță deoarece,alimentând permanent semnificația afectogenă a unui stimul (obiect sau persoană),putem ține mereu trează starea afectivă față de el.

d.Mobilitatea proceselor afective exprimă fie trecerea rapidă în interiorul aceleiași trăiri emoționale de la o fază la alta ,fie trecerea de la o stare afectivă la alta.

În primul caz,este vorba de trecerea de la stadiul primar ,care exprimă o trăire nespecifică de incertitudine ,bazat îndeosebi pe deficitul de informație,la stadiul secundar,care presupune o trăire specific,adecvată deznodământului favorabil sau nefavorabil,bazat pe relevanța informației.

În cel de al doilea caz avem de a face cu trecerea de la o emoție la un sentiment sau de la un sentiment de un anumit tip la un alt sentiment ,dar de alt tip ( de la dragoste la ură sau invers).

Mobilitatea presupune trecerea de la o fază la alta ,de la o trăire la alta atunci când situația și solicitările o cer.Din acest considerent ea trebuie deosebită de fluctuația trăirilor affective,care presupune tot o trecere de la o stare la alta însă fără nici un motiv,fără să fie cerută de o solicitare obiectivă sau de vreo necessitate subiectivă.Fluctuația trăirilor affective este un indiciu al slăbiciunii,imaturității sau chiar patologiei proceselor affective.

Expresivitatea proceselor affective constă în capacitatea acestora de a se exteriorize,de a putea fi ,,văzute,, ,,citite,, ,,simțite.Exteriorizarea,manifestarea în afară se realizează prin intermediul unor semen exterioare care poartă denumirea de expresii emoționale.

Cele mai cunoscute expresii emoționale sunt:

●mimica (ansamblul,modificărilor expressive la care participă elementele mobile ale feței:deschiderea ochilor,direcția privirii,pozițiile successive ale sprâncenelor,mișcările buzelor,etc,prin intermediul cărora exteriorizăm bucuria,suferința,mâhnirea,descurajarea, indignarea,sfidarea,surpriza,etc).

●pantomimica (ansamblul reacțiilor la care participă tot corpul:ținuta, mersul,gesturile;mersul sprințar,săltăreț trădează bucuria ,buna dispoziție ,pe când mersul încet,agale trădează supărare ,tristețe);

●modificările de natură vegetativă (amplificarea sau diminuarea ritmului respirației,vasoconstrucția,vasodilatația,creșterea conductibilității electrice a părului,hiper-sau hipotonusului muscular,modificarea compoziției chimice a sângelui sau hormonilor,etc,soldate cu paloare,înroșire,tremurături,lacrimi, transpirație,gol în stomac).

●schimbarea vocii (a intensității,ritmului vorbirii,intonației,timbrului vocii ,etc;după intonație;un da poate semnifica mai mult decât un nu ).

Expresiile emoționale nu sunt isolate unele de altele,ci se corectează și se subordonează stărilor affective,dând naștere la ceea ce se numește conduit emoțional-expresivă.

De exemplu,conduit expresivă a tristeții (atârnarea brațelor,aplecarea capului,pleoapelor și colțul buzelor lăsate în jos,mișcări fără vigoare,ochii stinși ,fața pământie ) se deosebește de conduit expresivă a bucuriei (ținuta dreaptă,ochii deschiși,strălucitori,mobilitatea brațelor în genere ,a mușchilor,etc). (Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 118,2002)

Trebuie reținut faptul că expresiile și conduitele emoționale se învață,se însușesc în timpul vieții,fie prin imitație,fie prin effort voluntar.

Convenționalizarea social a expresiilor și conduitelor emoționale,codificarea lor în obiceiuri,ritualuri,tocmai în funcție de particularitățile contextului social în care se manifestă,are o mare valoare adaptativă,în sensul că facilitează comportarea individului așa cum trebuie sau așa cum i se solicită.

Semnificativ este și faptul că sub influența condițiilor sociale au apărut expresii emoționale,noi specific umane,cum ar fi zâmbetul cu diversele sale varietăți: binevoitor,ironic,condescendent,aprobativ,disprețuitor,indiferent,răutăcios,etc.

Expresiile emoționale îndeplinesc roluri importante în comportamentul omului,dintre care mai semnificative sunt:

●rol de comunicare (se face cunoscut în exterior starea afectivă trăită de o persoană sau cea pe care ea dorește ca ceilalți s-o perceapă;citind expresiile emoționale imprimate pe chipul elevilor săi,profesorul își poate da seama dacă aceștia au înțeles sau nu; prin propriile sale expresii emoționale profesorul poate întări forța de sugestie a cunoștințelor);

● rol de influențare a conduitei altora în vederea săvârșirii unor acte (o persoană poate plânge pentru a impresiona,a obține mângâierea,acordul sau ceea ce și-a propus; o alta manifestă temeri pentru a se asigura de ajutorul cuiva;în acest sens vorbim de utilizarea socială a expresiilor emoționale cu scop ,pentru a obține ceva);

●rol de autoreglare în vederea adaptării mai bune la sutuațiile cu care ne confruntăm (plângem în situațiile triste,râdem în cele vesele; comportamentul invers ar fi un exemplu tipic de dezadaptare expresiv-emoțională);

● rol de contagiune (de a se transmite și de a trezi reacții similare și la alte persoane ,de a da naștere la stări afective colectiv-pozitive sau negative-prin aceasta întărindu-se forța de coeziune sau de dezbinare a membrilor grupurilor);

●rol de accentuare sau de diminuare a însăși stării afective (plângând ne putem ,,descarcă,, eliberarea sau dimpotrivă , ,,încărca ,, afectiv).

În viața socială,unele expresii și conduite emoționale sunt întărite și valorificate,altele inhibate și respinse,având loc parcă un fel de ,, dresaj,, . (Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,pg. 120,2002)

1.1.3.Clasificarea și rolul proceselor afective

Dat fiind faptul că procesele afective sunt concomitent trăire și comunicare,stare și acțiune,concentrare intern dar și șuvoi neântrerupt de manifestări exterioare,clasificarea lor se realizează după o mulitudine de criterii.Printre acestea enumerăm:

●proprietățile de care dispun (intensitate,durată,mobilitate,expresivitate);

●gradul lor de conștientizare (unele aflându-se controlul direct ai conștiinței,altele scăpând acestui control);

●nivelul calitativ al formelor motivaâionale din care izvorăsc din nesatisfacerea trebuințelor,altele din nesatisfacerea idealurilor,convingerilor, concepâiei desprelume și viață).

Luând în considerare aceste criterii,corelative în esența lor,împărâim procesele afective în trei categorii:primare,complexe,superioare,fiecare dintre ele dispunând de nenumărate subspecii.

Procesele afective primare au un caracter elementar,spontan,sunt slab organizate,mai aproape de biologic (instinctiv) și mai puțin elaborate cultural,ele tind să scape controlului conștient,rațional.În categoria lor includem:

a.Tonul afectiv al proceselor cognitive,care se referă la reacțiile emoționale,ce însoțesc și corelează afectiv orice act de cunoaștere;o senzație,o reprezentare,o amintire ,un gând,trezesc în noi trăiri afective de care adeseori,nici nu ne dăm seama;

b.Trăirile afective de proveniență organică sunt cauzate de buna sau funcționare a organelor interne; ele sunt datorate,mai ales,, ,,ciocnirilor,, dintre organele interne în stare de boală;

c.Afectele sunt forme afective simple,primitive și impulsive,puternice,foarte intense și violente de scurtă durată,cu apariție bruscăși desfășurare impetuoasă.Groaza ,mânia,frica,spaima,accesele de plâns zgomotos,râsul în hohote,etc , sunt astfel de afecte care,deși reorganizate cultural,se află foarte aproape de instincte.Ele sunt însoțite de o expresivitate bogată,se manifestă direct,uneori necontrolat,duc’nd chiar la acte necugetate.

Procesele afective complexe beneficiează de un gra mai mare de conștientizare și intelectualizare.Cuprind:

●rol de comunicare (se face cunoscută în exterior starea afectivă trăită de o persoană sau cea pe care ea dorește ca ceilalți să o perceapă);

●rol de congaiune (de a se transmite și de a trezi reacții similare și la alte persoane,de a da naștere la stări afective colectiv-pozitive sau negative- prin aceasta întărindu-se forța de coeziune sau de dezbinare a membrilor grupurilor);

●rol de autoreglare în vederea ,,adaptării mai bune la situațiile cu care ne confruntăm;

● rol de eliberare sau de accentuare sau de diminuare a însăși stării afective (plângând ne putem descărca);

În viața socială,unele expresii și conduite emoționale sunt întărite și valorificate,altele inhibate și respinse,având loc parcă un fel de ,,dresaj ,,.

1.1.4.Abandonul puberilor și adolescenților

Abandonul provoacă copilului consecințe negative de ordin emotiv, mental și psihologic. Copilul este expus unui neașteptat risc de a rămîne singur fără sprijin patern.

Abandonul cauzează copilului un sentiment de șoc că mama sau tatăl lui au decis să-l părăsească pentru totdeauna,deși la început i se spune că vor reveni ,îl vor căuta,nu îl vor părăsi,totuși aria abandonului este divizată în două mari sectoare: cel al situației efective de abandon și cel al sentimentului de abandon, al trăirii stării de părăsire.

Atât puberul sau adolescentul aflat într-o situație concretă de abandon, cât și cel care se simte trăind această stare fără ca ea să aibă o realitate fizică, trec, fără îndoială, prin stări emoționale la fel de intense, iar consecințele pot fi, în cele din urmă, similare.

Pentru mulți psihologii , puberii sau adolescenții,abandonați de unul din părinți sau chiar de ambii sunt cei mai dezavantajați ,din punctul de vedere al rezultatelor școlare .

Astfel ,cercetările au relevat faptul că lipsa ambilor părinți produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei.

Rezultatele anchetei indică faptul că din doi puberi sau adolescenți care provin din medii socio-economice identice, cei care sunt abandonați vor avea rezultate școlare mai slabe.

Totodată, s-a constatat că efectul dotării materiale mai bune a puberilor sau adolescenților abandonați nu este la fel de mare ca cel din grupul de puberi sau adolescenți care provin din familii cu ambii părinți prezenți în viața lor.

Puberul sau adolescentul abandonat de mamă se simte frustrat atunci cînd semenii săi vorbesc despre mamele lor.Pentru acesta este difcil să se integreze social fapt ce denotă că are nevoie de un sprijin moral sau de ajutorul consilierului.

Un alt aspect care trebuie pus în lumină este acela că puberii sau adolescenții abandonați prezintă capacitate redusă și chiar întîrzieri în funcționarea intelectuală și rațională și difcultăți de învățare (Popovici, 1999, p. 19)

Consecința imediată a actului de abandon este, pentru cei mai mulți dintre

puberi sau adolescenți ,intrarea în leagănul sau casa de copii,în cazul în care rudele nu-i acceptă ,respingându-I la marginea societății.

Pentru nevroza de abandon , E. Macavei (1989) găsește, în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici,precum :

-sărăcia repertoriului socioafectiv ;

-stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilor depășesc posibilitățile de satisfacere a lor ;

-restrictiițe vieții în colectiv, pe fondul unei vulnerabilități biopsihice;

-declanșarea stărilor de nervozitate colectivă ,marcate de crize de afect (plâns și furie,agresivitate și autoagresivitate) ;

-atitudini revendicative (gelozie, posesivitate) ;

Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon datorată carenței afective materne și neglijării copilului de către adultul sau substitutul materni.

1.2.Puberi versus adolescenți

Adolescența este perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă deoarece este o etapă distinctă în evoluția idividului care se situează între copilărie și tinerețe , prezentând aspecte caracteristice în plan biologic și psihosocial,fiind dependent în desfășurarea ei de factori biologici,ereditari, sociali, culturali și educaționali.

Pubertatea și adolescența se caracterizează printr-o rată de creștere și dezvoltare rapidă ,printr-o activitate extrem de mobilă ,el trecând repede de la entuziasm la depresie ,de la o stare de excitație la una de apatie ,de la curaj la timiditate.

Prin natura sa ,psihicul puberilor și adolescenților este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organism și stimuli ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superiore organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei . (Vasile Nițescu,pg.35,2008 )

Pubertatea și adolescența reprezintă etape distincte în evoluția individului care se situează între copilarie și tinerețe, prezentând aspecte caracteristice în plan biologic ți psihosocial, fiind dependentă în desfățurarea ei de factori biologici ereditari, sociali, culturali și educaționali.Personalitatea puberilor și adolescenților nu este încă nici omogenă,nici precizată în mod definitiv. Ii lipsește experiența.

Criza de originalitatea a puberilor și adolescenților poate începe în pubertate și poate dura până în post-adolescență. Este diferită de la o perosană la alta ca intensitate de durată.

Pe de o parte în despărțirea de atitudinile și comportamentele propriei copilării (latura negativă a crizei) ; dezvoltarea forței Eu-lui,a conștiinței de sine,a disponibilităților creatoare pe de alt parte (latura pozitivă a crizei).Puberii și adolescenții își formează un mod propriu de a înțelege viața ,își cristalizează o concepție care-i călăuzesc în alegerile pe care le vor face.

O componentă orientativă a personalității este conștiința apartenenței la generație. Puberii și adolescenții nu doar se integrează în grupuri,ci trăiesc apartenență la comunitatea celor care-i seamănă,constată ce pot și ce fac aceștia ,ce pot ei. Conșiința apartenenței la generație poate genera manifestări protestatare afective (ex. revolte). ( Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.212,2004)

Transformările și problematica stadiului de vârstă puberă și adolescentină au fost cercetate, analizate și explicate prin mai multe tipuri de dimensiuni: biologică, psihologică, culturală sau socială.

O parte dintre științe au fost și sunt interesate de dezvoltarea individului(domeniu în care se întâlnesc cele mai multe științe sociale), o altă parte de formarea, dezvoltarea și dinamica grupurilor de tineri la diferite niveluri ale organizării sociale: de la nivel social(strat de vârstă,generație etc) la nivel microsocial(grupurile mici, grupurile primare alcătuite din indivizi de aceeași vârstă), de la tinerii ce trăiesc în comunități urbane și rurale la interacțiunile și interelațiile dintre generații, în cadrul grupului familial mod arbitrar s-a subâmpărțit pubertatea și adolescența într-o perioadă precoce (10-14 ani), medie (15-17ani) și tardivă ( 17-19 ani). J. Rousselet (citat de Sorin M.Rădulescu, Dan Banciu și Marin Voicu) periodiza adolescența astfel:

a.Perioada revoltei (spre vârsta de 14 ani), când are loc emanciparea adolescentului și revolta acestuia împotriva familiei, școlii, religie și moralei;

b .Perioada ostentației manifeste (spre vârsta de 15 ani), care se traduce cel mai adesea printr-o serie de manifestări excentrice, vizibile în vestimentație, vocabular, gesturi etc., prin care adolescentul caută să-și afirme independența față de părinți și de lumea adulților în general;

c.Perioada conștiinței eului (sau a închiderii în sine, între 16-17 ani), în care adolescentul caută să cunoască și să perceapă atât noul său personaj, cât și noul său status și rol;

d.Perioada exaltării , în care adolescentul se simte deja pregătit să-și utilizeze propriile forțe pentru a dobândi statusul și rolul de adult.”

Conform studiilor de psihologia vârstelor pubertatea și adolescența este plasată cronologic în intervalul de vârstă 12-20 ani (cu tendințe de prelungire până la 25 ani când încep stadiile tinereții adulte).

Mihai Petreanu consideră că pubertatea și adolescența “este epoca cea mai receptivă atât la stimulările pozitive cât și negative. De aici derivă necesitatea cunoașterii partcularităților acestei vârste și a adaptării mijloacelor educative de așa manieră ca să se obțină rezultatele dorite”. Pubertatea și adolescența ar aduce cu ele, în ordine cronologică, următoarele manifestări:

– manifestări de maturizare în sfera intelectuală, emotivă, social-morală etc;

-manifestări de maturizare integrală ca urmare a corelării tuturor aspectelor de ordin fizic și psihic ale personalității cu integrarea socială și a atingerii de către acestea a unui anumit grad de dezvoltare;

-manifestări de maturizare în sfera sexuală, care fac posibilă procrearea.

Perioada pubertății și adolescenței este aceea în care fizionomia tinerilor se aseamănă – după cum arată H.Wallon – cu ,,aceea a heruvimului îmbătat și furat de impulsurile încă necunoscute ale sexualității sale crescânde,,, este aceea a inimii și imaginației ce se deschid spre o lume de sentimente noi .

Este, după Freud, ,,momentul sublimărilor ce duc la plăceri și la creații estetice și prin aceasta este o vârstă ce nu poate fi scurtată ori înabușită fără inconveniente mari pentru individ și chiar pentru strălucirea unei civilizații ,,.( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23)

Criza puberilor și adolescenților apare îndeosebi în timpul ciclului de studii gimnazial și liceal, ciclu în care copilul este “bombardat informațional” din multe și complexe direcții în vederea formării unei personalități armonioase, cât mai desăvârșite din multe puncte de vedere, rigidă, inflexibilă,nelabilă.

Tot în perioada pubertății și adolescenței se produce și se observă o lărgire în ceea ce privește orizontul socio-cultural și relațional ceea ce solicită din partea tânărului un grad ridicat de autonomie și independență acțională.

Puberii și adolescenții se zbat pentru a se afirma pe sine, pentru a se autorealiza, pentru a-și impune propriul Eu – toate acestea fără influența celorlalți, ci doar prin propriile lor puteri. Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.215,2004

Acest lucru îi fac pe puberi și adolescenți mai vulnerabili la eșec, ei acționând pe baza principiului “încercare și eroare”. Imaginea de sine pe care o pictează puberii și adolescenții în “culorile “experiențelor lor anterioare poate fi reală (adică să concorde cu personalitatea sa reala,nemascată) sau, dimpotrivă, pot apărea situații în care această imagine de sine să nu concorde cu realul (adică puberii și adolescenții tind să se supra- sub evalueaze).

Pusă multă vreme la baza explicațiilor cu privire la pendularea personalității între “normal” și patologic“ și a propensiunii constante spre manifestarea unor comportamente deviante, conceptul de “criză” desemnează de fapt trăsăturile contradictorii de ordin psihologic care pot apărea la puberi și adolescenți, într-o formă mai dramatică sau mai puțin dramatică, în ceea ce privește formarea și consolidarea personalității.Criza fundamentală a puberilor și adolescenților pare a fi (conform studiilor de psihologia vârstelor) o criză a identității. (Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.216,2004)

Puberii și adolescenții caută sa-și construiasca o anumită identitate însă, pe fondul unor dependențe sau independențe încă în stare de activare. “Formele dependenței, materiale,emoționale (de confort și apartenență) și de mentalitate (valori) pot provoca frustrații și conflicte între puberi ,adolescenți și parinți”. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.25)

Criza puberilor și adolescenților, pe care unii autori o apreciază ca manifestându-se în jurul vărstelor de 14 –16 ani la băieți și între 12 -14 ani la fete, diferă de la un mediu social la altul, în funcție de condițiile de trai ale acestora și presupune tensiunile provocate de trecerea și inadaptarea la un nou status social(cel de adult).

Atunci când apare, această criză este un rezultat al instabilității personalității și al negării sau identificării negative a puberilor și adolescenților cu normele, regulile și valorile etice.

Protestând împotriva “tabuurilor” și interdicțiilor care li se impun încă din perioada copilăriei, puberii și adolescenții capătă “o conștiință normativă și motivațională orientată către negarea și respingerea modelelor adultului și, implicit, căutarea și afirmarea unor modele culturale contestatare proprii.

Acompaniată de transformările din sfera inteligenței, afectivității și personalității și de însușirea unor roluri sociale noi, criza este o bună ocazie de realizare a “moratoriului psihosocial” prin care se realizează adevărata conștiință morală, și de îndepărtare față de părinți, de revoltă împotriva interdicțiilor școlare, de formare a unei imagini de sine noi, de dezvoltare a unor prietenii idealizate cu parteneri de aceeași vârstă ca urmare a lărgirii câmpului relațional, de implicare în multiple conflicte endogene și exogene, denumite de unii autori“conflicte de dezvoltare ,activând o serie de mecanisme “anticriză”, puberii și adolescenții devin capabili să depășească starea de criză, lăsând loc maturizării depline, permițând integrarea în colectivitățile adulte (familia de procreere, sistemul ocupațional, comunitatea locală) și adoptarea prin internalizarea unor roluri inaccesibile până acum (rolul de soț-soție, roluri profesionale, roluri reziduale exercitate în societate –cetățean, vecin, prieten, etc.).(Ross,Campbell,pg.56,2012)

Internalizarea este de altfel pregătită încă din timpul aderării la grupurile de puberi sau cuplurile de adolescenți (“courtship institution”) care funcționează ca o proto-familie de procreere, ca un proto-sistem ocupațional.

Natura frustrațiilor și conflictelor din pubertate și adolescență nu este una patologică, distructivă pentruaceștia , ci una de tip constructiv, pozitiv, în care puberii și adolescenții caută, realizează și întăresc (consolidează) identitatea lor raportându-se permanent la alții, la modul de a fi și a se comporta al celor ce-i înconjoară.

Agravarea acestor frustrații și conflicte este provocată de practicarea unor comportamente ambigue, de integrarea și aderarea prin originalitate și nu prin conformism, de dorința crescută de independență în luarea deciziilor și în manifestarea unor comportamente pe fondul menținerii autorității crescute a adultului;de acceptarea greoaie a adulților a noului status dobândit de puberi și adolescenți; de lipsa de comunicare, cooperare și deci, de interrelaționare dintre adulți -puberi adolescenți.

Cea mai mare parte a puberilor și adolescenților reușesc însă, să evite sau să aplatizeze tensiunile și conflictele care îi domină prin activarea optimă a propriilor resurse psihice. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23)

CAPITOLUL 2

FAMILIA CA FACTOR BIO-PSIHO-SOCIAL

PENTRU PUBERI ȘI ADOLESCENȚI

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare,puberii și adolescenții își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a puberilor și adolescenților,la însușirea de către aceștia a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.

Având o influență determinantă asupra formării puberilor și adolescenților ca membri activi ai societății,pe deplin conștienți de drepturile și îndatoririle ce le revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

-situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora li se furnizează puberilor și adolescenților regulile morale;

-situațiile de învățare cognitivă prin care puberii și adolescenții depind de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

-situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

– situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al puberilor și adolescenților.(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor,fapt ce are un puternic impact negativ asupra puberilor și adolescenților.Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri, tensiuni între soți.

În aceste condiții interacțiunile dintre părinți și puberi / adolescenți au mai mult de suferit.Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a puberilor și adolescenților poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a puberilor și adolescenților depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată,abandonul de unul din părinții sau chiar de ambii),alienarea socială și personală. Uneori,unele stări depresive ale puberilor și adolescenților se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie. Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și puberi /adolescenți . (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Spre deosebire de pubertate,adolescența este mai liniștită,cu un echilibru mai bun . Prietenia este tratată cu atenție, devenind o invitată permanentă la petreceri ,plimbări și spectacole.

Ei devin preocupați de transformările somatice corporale ,de aspectul organelor lor genitale și al cartacterelor sexuale secundare ,concentrându-și atenția asupra lor.

Uneori adolescenții sunt nemulțumiți de transformările lor somatice ei /ele dorindu-și perfecțiunea.În general se observă în adolescență o investigație de autoadmirație.(Francoise Dolto,pg.56,2010)

În acest timp , funcțiile organismului sunt funcțiile organismului sunt perfecționate la maxium,adolescența fiind perioada de defenitivare a caracterului viitorului adult,întregul organism având un echilibru bine definit.

Este o perioadă de maxim creativitate,cu toate că istoria a dovedit că și după această vârstă se pot crea opera de mare valoare în artă sau știință.

Trebuie menționat faptul că în perioada de adolescență,adolescentul trece de la o stare de dependență social-economică totală, în care școala și familia îi călăuzeau activitatea și comportamentul ,la oindependență relativ.El încearcă să-și formeze o personalite stabilă,manifestând interes pentru valorificarea forțelor proprii.

Puberii și adolescenții sunt copii în tranziție,nu tineri adulți ;nevoile lor inclusiv cele emoționale,nu sunt ale unor adulți,ci ale unor copii .Una din greșelile pe care le fac deseori părinții,este de a considera că puberii și adolescenții sunt adulții tineri.

Din această cauză,multe persoane cu responsabilități față de ei trec cu vederea nevoia de a se simți iubiți și acceptați,de a li se purta de grijă,de a ști că, într-adevăr,cuiva îi pasă de ei.

Prea mulți puberi și adolescenți din zilele noastre au sentimentul că nimănui nu-i pasă de soarta lor fiind abandonați undeva la mijlocul drumului,și ca rezultat,mulți se simt inutili,neajutorați,disperați,se autocompătimesc și se subapreciează.Puberii și adolescenții sunt descriși ca fiind generația apatică .De ce ?

Pentru că majoritatea,,se văd,, într-un mod negativ,se consideră dezapreciați,buni de nimic.O astfel de concepție despre sine este rezultatul firesc în cazul unui copil care nu se simte iubit cu adevărat și căruia nimeni nu-i poartă de grijă.

Două dintre cele mai înspăimântătoare consecințe ale acestei apatii sunt depresia și revolta împotriva autorității. Puberii și adolescenții apatici,dacă nu sunt susținuți de familie, pot cădea foarte ușor pradă unor oameni fără scrupule,care-i folosesc pentru scopuri personale.Ei sunt susceptibili de a fi influențați de grupuri cu autoritate,care le oferă răspunsuri ușoare și promisiuni imposibile.Mulți consideră că în zilele noastre ,este foarte greu să fii părintele unui puber sau adolescent.Unul din principalele motive este că puberii și adolescenții își petrec majoritatea timpului sub controlul și influența altora: profesori,colegi,vecini,televizor, calculator.Mulți oameni cred că,indiferent cum își îndeplinesc datoria de părinți,eforturile lor au un efect minim asupra puberilor și adolescenților.Fals deoarece divezile indică faptul că ,în fiecare caz căminul exercită cea mai mare influență .( Ross,Campbell,pg.57,2012 )

Căminul ,mai mult decât orice altceva ,rămâne factorul ce determină gradul de bucurie ,siguranță și stabilitate al puberilor și adolescenților ,modul în care se raportează la adulți,colegi sau copii mai mici ,încrederea în sine ,modul de a reacționa la situații noi sau necunoscute.

În ciuda tuturor lucrurilor care-i solicită atenția,căminul este cel care marchează cel mai profund viața puberilor și adolescenți alungându-le gândul că într-o zi ar putea fi abandonați de unul din părinți.

Și ,deși aceasta atribuie o mare responsabilitate părinților,imaginea căminului trebuie să se reflecte în proprii lor copii.puberii și adolescenții pot fi mai înalți,mai deștepți,mai puternici,superiori părinților săi din diferite puncte de vedere,dar,din puct de vedere emoțional,ei sunt încă copii care continuă să simtă nevoia de a fi iubiți și acceptați de părinți,fără a se pune în discuție abandonul de către aceștia.

Până când puberii și adolescenții nu vor avea certitudinea dragostei și acceptării din partea părinților,nu vor da ce au mai bun în ei,nu vor face tot ce le stă în putință ,nu vor atinge întregulo lor potențial.Foarte puțini puberi și adolescenți au șansa de a se simți într-adevăr iubiți și acceptați cum ar trebui să fie.Este adevărat că cei mai mulți părinți au față de puberii și adolescenții lor profunde sentimente de dragoste,dar nu trebuie uitat faptul că sunt și excepții când din varii motive,părinții îi abandonează,pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp ,lăsându-i în grija rudelor sau cunoștințelor.

Cea mai mare greșeală a părinților este însă impresia ,că plecând de lângă ei,își manifestă în mod natural,această dragoste,c’nd în realitate,majoritatea lor,neștiind cum să o facă,pur și simplu nu transmit sau nu comunică ceea ce simt.

Când se lucrează cu puberi sau adolescenți problem,se constată că sentimental că nu sunt iubiți de părinți sau că sunt neglijați este un lait motiv obsedant,fiind cauza sau factorul cae agravează situația lor dificilă.

CAPITOLUL 3

MANIFESTĂRI CONDIȚIONATE DE ATITUDINI PERTURBATE ÎN URMA ABANDONULUI

Sub aspectul tabloului clinic,devierile de conduită,în rândul puberilor și adolescenților, datorate abandonului familial sunt foarte diverse.Între cele mai frecvente se pot aminti instabilitățile psihomotorii ca fuga,vagabondaj, conduite depresive sau o frontă de opoziționism.

De obicei , abandonul unui părinte creează mult mai repede situații defavorabile din punct de vedere educativ decât le creează decesul ,deoarece în cazul abandonului,înlocuitorul părintelui absent este cel mai adesea elementul unui adulter sau o persoană grăbită să coabiteze.

Părinții nu încadrează totdeauna disciplinarea puberilor și adolescenților între regulile de comportament social.

Literatura de specialitate menționează faptul că atitudinile parenterale perturbate de abandonul părinților,se întâlnește într-un număr variat de situații.

Dacă educația morală în familie este o problemă legată de personalitatea părinților,atunci trebuie recunoscut faptul că neajunsurile ,la o parte din familiile puberilor și adolescenților abandonați ,sunt atât de mari ,încât nici nu se poate vorbi de preocupări educative .

Ambianța sufocantă a căminului prin inegalitatea de atitudini între părinți,sau între părinți și bunici,dezorientări în personalitatea soților,relațiile deficitare cu vecinii,insuficienta integrare a familiei în viața socială constituie tabloul unui mediu nefavorabil dezvoltării normale a puberilor și adolescenților

Consecințele acestor realități sunt cu atât mai grave ,cu cât prin natura lucrurilor, cea mai mare perioadă din viața lor puberii și adolescenții se află sub influența caracterului celorlalți membrii ai familiei și în primul rând al părinților lor .

Efectele abandonului se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a puberilor și adolescenților ,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.

Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre puberi și adolescenți și mediul social facilitând inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale .

În această privință este util de cunoscut mecanismul psihofiziologic prin care acționează conflictele dintre părinți,ca situație traumatizantă cronică,asupra dezvoltării psihice a puberilor și adolescenților .

Acest mecanism are numeroase implicați socio-pedagogice legate de capacitatea de reflectare a psihicului puberilor și adolescenților .

Conflictele în sine ale părinților variind de la simple neânțelegeri cronice ,de uzură,la paroxisme de agitație (scandaluri manifestate,injurii grave,bătăi ) își au evident importanța lor în determinarea intensității reacției afective a puberilor și adolescenților.

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema puberilor și adolescenților abandonați fie de un părinte sau de ambii , nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice.

Trebuie ținut cont de faptul că ,condiționarea de atitudini perturbate de abandonul familial are la bază multe asocieri psihologice ,elaborate în funcție de dinamica mediului ,de condițiile de viață și de ecucație ale puberilor și adolescenților .(Dr.I.Străchinaru,pg.124,2008)

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a puberilor și adolescenților,abandonați poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a puberilor și adolescenților andonați de un părinte ,depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect în comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei) constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt pierduți la vârsta deplinei maturități,individul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierderecurentă.

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și puberi sau adolescenți. (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Modul în care puberii și adolescenții sunt

valorizați de către o societate, se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile copilului să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.

Fenomenul abandonului este un construct social, cu consecințe grave asupra psihicului și personalității puberilor și adolescenților ,ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria copilăriei este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim. Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat copilului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, abandonat, bătut terorizat sau abandonat", iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.

În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu copii.

Cu toate acestea puberii și adolescenții au un risc mai mare de victimizare din mai multe motive: dependența sa crescută de un adult, statutul lor fizic și toleranța socială destul de ridicată la anumite forme de violență, din considerente culturale. Din această perspectivă se poate vorbi de o „pierdere a copilăriei.

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc puberi și adolescenți ,victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, rezultate în urma abandonului de către părinți..

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru,83,2009)

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor copii.Adesea alcoolismul, mizeria, locuințe insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, dar flagelul poate atinge toate mediile.

Părinții care își abandonează copiii se simt atât mai culpabilizați cu cât imaginile mamei și tatălui, vehiculate de mass media, sunt supravolarizate. Pentru a se evita ca aceste persoane să se găsească într-o prea mare izolare și marginalizate, unele ,,școli ale părinților,, au creat, din 1971, în mai multe orașe din Franța, permanențe telefonice la care părinții care nu-și mai suportă copilul au posibilitatea să-și exprime în mod anonim tensiunea.

Abandonul afectează un mare număr de puberi și adolescenți fără apărare, prin diferite forme de privare. Ea îi afectează, de asemenea și pe adulții care și-au trăit propriile neajunsuri, frustrări spulberate ca părinți. Cu alte cuvinte ,abandonul este un fenomen complex și întotdeauna generator de durere, ce necesită o descriere amănunțită.

CAPITOLUL 4.

ROLURI EDUCATIVE MONOPARENTALE

4.1. Dificultăți de exercitare a rolurilor eucative în familiile monoparentale

Potrivit unei sinteze succinte realizate de B.Bawin-Legros (1988),studiile asupra familiilor monoparentale conchid,în esență,că:probabilitatea de a identifica nașteri ilegitime,abandonuri ale copiilor,retard în dezvoltarea psiho-afectivă a acestora din urmă,tulburări de comportament,abandon /eșec școlar ori chiar delicvență este mai mare în această categorie de populație;familiile monoparentale se adaptează mai greu modelului cultural,fiind victime ale ,,noii sărăcii,,;ele au tendința de a se auto-reproduce ( copii proveniți din astfel de familii au ,,șanse,, mari de a repea experiența în calitate de adulți),reproducând și extizând,astfel,un lanț întreg de probleme sociale.

Monoparentalitatea,în special cea rezultată din divorț,este corelată cu o diminuare a activității eucative și mai ales cu o adecvare și o eficiență mai mică ale eforturilor educative:rolul matern este caracterizat în termenii suprasolicitării (materiale,emoționale,relaționale),ai unui dezinteres relativ sau ai unui conflict de rol (dominate de problemele create de separare și de propriile stări afective,mamele sunt mai puțin disponibile pentru puberi și adolescenți exact în momentele în care aceștia ar avea nevoie de atenție și eforturi sporite),în timp ce rolul patern este analizat în termenii,,absenței paterne,, , ,, desresponsabilizării paterne,, .

Această opinie este exemplar exprimată de Loiuise Miron într-un studiu, care reprezintă,de altfel,o foarte bună sinteză a cercetărilor efectuate de psihologii clinicieni cu privire la consecințele divorțului asupra puberilor și adolescenților:

[….] capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic diminuă în anii care urmează rupturii.Acaparată de suferința proprie,anxioasă,deprimată,marcată de sentimente contradictorii față de fostul soț,față de ruptură,de trăirile anterioare,mama (sau părintele căruia i s-a încredințat copilul) reușește cu greu să rămână centrată asupra nevoilor acestora ,atentă la manifestările lor.

Divorțul este problema centrală a patologiei familiei.Divorțul trebuie să fie o măsură de ultimă instanță,care să urmeze tuturor încercărilor de a se salva familia.În general,se poate afirma că prezența puberilor și adolescenților în familie ridică obstacole în calea hotărârii de divorț.

Chiar dacă părinții nu se înțeleg,obligația de a-i crește și educa în condiții normale creează numeroase punți de legătură între ei.

Aceasta se verifică mai ales când puberii și adolescenții sunt copleșiți de anxietate și disperare,dornici să restaureze unitatea familiei,câteodată chiar în stare de șoc. [….]

Tații încearcă,de asemenea,ca și fostele lor soții,un plus de anxietate,de mânie,de depresie,de sentimente,de respindere și de incompetență,în comparație cu tații neseparați care au puberi sau adolescenți de aceeași vârstă.

Le este teamă să ia copii cu ei,se simt dezrădăcinați, fără sens,fără cămin,în timp ce mamele care au copilul pot trăi sentimentul unui plus de continuitate,dar îl trăiesc și pe acela unei pierderi de identitate,de statut și un sentiment general de neputință . [….]

Avem,așadar,părinți aflați în mare suferință care trebuie să se ,,rânduiască,, atât cu schimbările de identitate,cât și cu cele ale capacității lor emoționale de adaptare.

Rezultă că ei comunică mai puțin bine cu puberii și adolescenții lor, infantilizându-i,arătându-se adesea mai puțin coerenți în ceea ce le cer, mai puțin afectuoși și controlându-le mai puțin bine comportamentul (Miron,1987:213).

Teza carențelor educative este susținută cu argumente privind dezvoltarea psiho-afectivă a puberilor și adolescenților și integrarea lor socială. Puberii și adolescenții aflații sub incidența divorțului sunt marcați de numeroase probleme psihologice și relaționale.

Reacția lor este diferită în funcție de vârstă,sex,timpul trecut de la ruptura intervenită între părinți,calitatea relației trecute și prezente cu fiecare dintre aceștia,climatul ce caracterizează relațiile dintre ei în timpul divorțului și după separare,raporturile dintre frații și surorile,suportul oferit de rețelele de sociabilitate ,etc.

Pe termen scurt puberii sau adolescenții sunt cel mai puternic afectați;ei par a deveni mai dependenți,mai neascultători,mai agresivi,mai puțini afectuoși decât cei care rămân în familii complete,dezvoltarea lor general fiind bulversată.

Puberii sau adolescenții sunt marcați de o mare tristețe,de sentimente de frustrare,confuzie,anxietate,de conflicte de loialitate,mulți dintre ei căutând contactul cu părintele absent.

La aceste vârste ,băieții sunt mai vulnerabili:ei înregistrează mai frecvent eșec școlar și dificultăți de integrare social,se restabilesc mai greu.

Pentru adolescenți percepția rupturii este mai clară,modalitățile de manifestare mai sobre;ei sunt capabili să pună în funcțiune diferite mecanisme de protecție și să lupte împotriva propriilor stări psihologice;totuși mulți dintre ei reușesc cu greu să-și controleze anxietatea,rușinea,durerea și sentimental neputinței,revărsându-și furia asupra ambilor părinți sau numai asupra celui pe care îl consider vinovat.

Cu toate acestea se întâmplă uneori ca și aceste considerente să fie depășite și soții să se despartă,neținând cont de faptul că , puberii și adolescenții lor pot fi afectați simținândund-se dintr-o dată abandonați de unul din părinți ,sau chiar de ambii ,aceștia fiind lăsați de multe ori în grija bunicilor sau a altor rude.

Și atunci ce va urma?Care va fi soarta acestora?,pe ce drum vor merge ei în continuare este greu de prevăzut și mai greu de făcut generalizări.

Un copil ,fie el puber sau adolescent,în urma divorțului survenit între părinții săi,este abandonat cu brutalitate de mama sa și transplantat artificial în noua familie a tatălui.

Apariția unui alt copil,rod al noii căsnicii,îl sustrage pe tatăl de la obligațiile sale față de băiat și-i răpește orice afectivitate în atitudinile sale față de acestea.

Lipsit de căldura paternă,pus în fața unei noi mame,mai mult rece și indiferentă,singuratic și izolat,puberul sau adolescentul își găsește refugiul într-un vis pe care ,din setea lui de dragoste părintească,găsește puterea să și-l readucă mereu în imaginație.În acest vis apare cu constanță un personaj reat din năzuințele puberului sau adolescentului.

Acest personaj de vis are toate trăsăturile tatălui său,numai că-spre deosebire de acesta-îi poate acorda tot ceea ce sufletește puberul sau adolescentul avea nevoie.

Deși pentru un moment, alarmat de starea acestuia,tatăl nu reușește să-l înțeleagă ,singuraticul puber sau adolescent,victim a egoismului părinților,continuă să viseze că într-o zi totul va fi cum a fost.

Drama acestor ppuberi și adolescenți care nu își pot exprima durerea sufletească în cuvinte,dar pe care o trăiesc-cine știe !-poate mai intens decât adultul cele mai mari dureri ale lor ,sunt în măsură să răscolească inima oricărui părinte și să-l determine la o adâncă meditație în ceea ce privește îndatoririle sale față de aceștia.

În ultimul timp ,se vehiculează tot mai des ideea că un rezultat negativ al abandonului de unul din părinți sau chiar de ambii ,în rândul adolescenților sunt căsătoriile timpurii.

Căsătoriile timpurii ,nimeni nu neagă posibilitatea că se poate întâlni un sentiment trainic și sincer și la acei adolescenți ,că acest sentiment poate evolua în profunzime și capătă aceeași forță ca și o dragoste cu o evoluție psihică cizelată de trecerea anilor.

Trecând peste absența părintelui și lipsa verificării în timp a evoluției sentimentului ,peste cunoașterea reciprocă insuficientă și lipsa de maturitate intelectuală și psihică,există cazuri când cei foarte tineri se hotărăsc totuși să se căsătorească,acceptând riscurile ,fiind convinși că vor putea învinge toate piedicile și vor putea dovedi tuturor că dragostea care îi unește este mai puternică decât neâncrederea celor care i-au abandonat..

Dar,pe lângă aceste excepții fericite ,există un mare procent de căsătorii timpurii ,în rândul adolescenților abandonați , care se soldează cu divorțuri ,din diferite motive , unul din ele fiind adulterul ,motivul invocat fiind acela că nu își regăsește echilibru psihic lângă partenerul actual,el însuși provenind dintr-o familie cu părinți divorțați.

Lăsând deoparte ,deocamdată ,aceste rezultate și luând în discuție doar posibilitatea unor perspective favorabile,există câteva dificultăți immediate și de viitor,care ,cu toată bunăvoința celor în cauză,sunt inerente căsătoriilor între doi tineri adolescenți care nu au încă posibilitatea să se întrețină singuri.

Faptul că din unele căsătorii se nasc și copii este un accident sau o întâmplare neprevăzută.Părintele nu se întreabă niciodată ce se petrece în adâncul sufletului copil indiferent că este puber sau adolescent atunci când este abandonat,și care are nevoie de sprijinul lui ,de exemplul lui și de încrederea în cel care l-a adus pe lume pentru a deveni un om cinstit și bun.

Dacă într-o zi întâlnesc o persoană tânără,naivă,încrezătoare,dacă avantajele materiale sau sociale pe care le-ar putea dobândi printr-o căsătorie cu aceasta sunt evidente,ei sunt în stare să joace de minune rolul unui personaj de care sunt total străini.

Sub masca dragostei,unui adolescent, se poate ascunde senzualitatea bazată doar pe atracția fizică și pe atributele exterioare .

Dacă o astfel de dragoste este transpusă în căsnicie ,ea durează atât cât durează noutatea,atracția și stimulentul sensual .Trezirea la realitate este mai dureroasă când unul din parteneri a fost sincer convins că este iubit cu adevărat .

Este foarte greu de prevăzut durata unui sentiment ,oricât ar fi de cinstit sufletește partenerul care îl încearcă,atunci când el este încă în plin proces de maturizare psihică.

Labilitatea aceasta afectivă este un semn de superficialitate .Orice adolescent ,până la stabilirea unei armonii interioare ,este supus numeroaselor transmutări și variații de sentimente,care sunt oarecum necesare îmbogățirii sferei sale afective și îi dau posibilitatea de a compara ,de a cântări și a discerne diferitele nuanțe.( G.Corneau,pg.89,2003)

Reacțiile se manifestă cu cea mai mare putere în primul an după separarea părinților;cu timpul,ele se atenuează,dar nu în toate cazurile.

4.2.Separarea părinților echivalentul unei condamnări

Izvorul abandonului este cocentrația sufletului cu sine însuși și cu mediul moral-social .Deci ,se impune un echilibru psihic și sufletesc ,și o adaptare la mediul socio-moral ,o prelucrare a materialelor ,a conceptelor morale izvorâte din societate . (G.Corneau,pg.89,2003

Psihologii cred că abandonarea puberilor și adolescenților este în esență o stare internă care reprezintă o varietate de evaluări subiective cu privire la viața individului ,în sens larg .

O mare parte din cercetări în acest domeniu a fost realizată pe factorii care influențează evaluările individuale ale abanonului .Nu se poate vorbi despre abandon decât atunci când există o disarmonie între facultățile psihice și echilibrul sufletesc .

Duplicitatea nu este o caracteristică exclusivă a unora dintre oamenii maturi.Este dureroasă constatarea că și unii puberi și adolescenți, la vârsta când se presupune că nu au avut motive să fie pregătiți sufletește ,ascund totuși,sub înfățișarea frumuseții exterioare ,un abis de minciună ,lașitate ,egoism și viciu,rezultate în urma abandonului de către părinți.

Pe de altă parte,concepția privind carențele educative ale fsmiliei monoparenterale este marcată atât de limite logice,cât și de limite metodologice.

Ea se bazează pe postulatul conform căruia structurile familial biparentale reprezintă nu numai mediul care poate asigura nivelurile cele mai înalte de dezvoltare psiho-afectivă și integrare social ale puberului și adolescentului,ci singurul care permite o dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare; o concluzie categorică este inferată pornind de la o premisă care ar trebui format mai curând întermeni ipotetici.

În plus,această concluzie este rezultat al unei inducții incomplete (singura pe care orice anchetă empirică o permite) în care cazurile investigate sunt selecționate în funcție de criteriul eșec ului educative:eșantioanele sunt alcătuite din puberi și adolescenți cu eșec școlar sau delicvenți,iar dacă,într-un astfel de eșantion,cei mai mulți provin din familii parentale, se trage concluzia,a cărei validitate este discutabilă-că există în mod necesar o carență educativă a acestui tip de familie.

Cercertările recente pun în evidență faptul că efectele monoparentalității sunt relative și se exercită prin ceea ce sociologii numesc un effect de compunere a mai multor variabile intermediare.

Teza dificultăților de investire personal a mamei singure,dominată de propriile problem emoționale, profesionale,relaționale,de sănătate,etc ,în educația copiiilor este, dacă acordăm credit cercetătorilor europeni și americani,adevărată.

Totuși aceasta nu înseamnă că mamele fac față în aceeași manieră situației.

Resursele (venituri,locuință,timp disponibil,statut socio-profesional,nivel de instruire,stil de viață,rețele de sociabilitate,raportul cu fostul partener și trecutul său familial,trăsături de personalitate) de care ele dispun sunt diferite,iar gradul în care sunt mobilizate,de asemenea,diferit.

Unele studii arată că legătura dintre eșecul școlar al puberilor și adolescenților monoparentali este dependent,între ele,de situația economic a familiei,ea însăși dependent de statutul socio-profesional al mamei,care se depreciează sensibil în urma divorțului.

Factorul cel mai distructiv al abandonului este , probabil,angoasa legată de conflictele care îi agită pe foștii parteneri și care destramă familia monoparentală Bourguigon,1985,citată de Pitrou, [1994:181].

Citindu-I pe Nyrand și Guillot,Apitrou [1994:181]:,, Ceea ce are importanță pentru dezvoltarea copilului este mai puțin forma familiei cțt atitudinea anturajului ,, .

Rețelele de sociabilitate,în special rețelele de rudenie,pot stimuli sau inhiba exercitarea rilurilor educative de către părinți sau pot funcționa în ,calitate de ,,canale de transfer,, a acestor roluri,pe durata crizei sau pe termen mai lung,către familia de origine a adultului sau către alte persoane.

Potrivit opiniei lui A.Pitrou,susținută cu trimiteri la un număr mare de anchete empirice,teza carențelor educative care survin în mod fatal odată cu separarea de unul dintre părinți este inconsistentă:în astfel de cazuri,bunicii se consider adesea puternic implicați în dezvoltarea nepoților,până la a exercita roluri de suplinire educativă,iar diferiți membri ai rețelelor (în special surori ale mamei sau ale tatălui) contribuie la restabilirea echilibrului familial,acordând ajutor moral și material,cu precădere în perioada de criză a separării.

Solidaritatea rețelelor se manifestă în mediile defavorizate,dar ea devine efectivă și eficientă în cazul mamelor active professional;pentru femeile fără calificare și fără proiect familial,sprijinul rămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent,datorită precarității economice a rețelelor.

Un studio din 1974 al lui Wallerstein și Kely- citat de Saxton,990- arată că modul abordării puberilor și adolescenților după ce au fost abandonați ,ca rezultat al divorțului influențează situația acestora.

Puberii și adolescenții care, la cinci ani după divorț,au depășit în mare măsură șocul inițial sunt beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor părinți,împreună sau separate (contactele cu membrii sunt frecvente,iar relațiile cu ambii părinți sunt descries ca bune).

Dimpotrivă, situația celor care ,,eșuează,, reflect un ,,eșec al divorțului,,:Puberii și adolescenții sunt utilizați frecevent ca ,, paratrăsnet,, al conflictelor care nu încetează între părinți;în consecință,atât relațiile cu mama ,cît și cele cu tatăl se deteriorează după ce unul din ei îi abandonează.

,,Toate cercetătile-scrie Agnes Pitrou [1994:185]-converg asupra acestei constatări:,,riscul,, pentru puberii și adolescenții ,care sunt abandonați,nu poate fi correct interpretat fără a se face referire la modul de inserție social a părintelui care este responsabil [de creșterea sa].

Această concluzie are o importanță crucial pentru orientarea intervenției sociale:ea arată că pentru a asigura copiilor șanse maxime de dezvoltare,ținta intervențiilor trebuie să fie în primul rând situația social a părintelui care primește custodia puberului sau adolescentului,respectiv fenomene cum sunt vulnerabilitatea statutului socio-profesional al femeilor,veniturile scăzute,nivelul scăzut de cultură,costurile material,psihologice și simbolice ale divorțului și maternității solidare cu familia conjugală ( în sensul,,salvării,,/impunerii ei ca model unic).

CAPITOLUL 5

RELAȚIA DINTRE ABANDONUL PĂRINTELUI ȘI PROBLEMELE

DE AFECTIVITATE LA PUBERI ȘI ADOLESCENȚII

Dezorganizarea familiei adduce cele mai grave prejudicii dezvoltării puberilor sau adolescenților.

Un fapt mărunte,dar plin de adânci semnificații ,ne poate ilustra durerea unui puber sau adolescent care,în urma divorțului părinților săi,rămâne fără mamă.

Sunt personae care în opinia lor moartea unuia din părinți nu este atât de traumatizantă ca abanonul.

Discuțiile înaintea despărțirii,în care puberii sau adolescenții sunt amestecați sau al căror centru sunt ei însuși.

După părerea unor autori,cele mai nefaste consecințe asupra puberilor sau adolescenților o are înlocuirea unuia din părinți.

Evident,pentru copil actul în sine al înlocuirii mamei sau tatălui apare monstruos.

Cu atât mai multe resentimente provoacă înlocuirea unuia din părinți printr-o persoană care-l vitregește și uneori chiar îl maltratează.

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc puberi ,victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice ori agresiuni sexuale,urmarea fiind abandonul unuia din părinți sau chiar ai ambilor. Totodată, ei pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip psihologic sau social.

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema puberilor sau adolescenți, abandonați nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice. Sunt solicitate diverse ramuri ale sociologiei: sociologia medicală sociologia devianței, a mentalităților etc

Puberii și adolescenții abandonați sunt deprimați, și nu reușeasc să atragă privirile celor din jur deoarece ei au un foarte slab comportament de contact.

Ei au figura puțin expresivă, un aer absent. Depresia puberișor și adolescențilo abandonați poate fi ușor observată în jocul lor.

Mulți puberi și adolescenți abandonați aproape că nu se sociealizează deloc, acesta fiind un mod de a-și exprima depresia iar în cazurile în care sociealizează, o fac într-un mod stereotip.

Puberii și adolescenții abandonați au nevoie de a fi activi. Ei se dezvoltă datorită mișcării făcute, îsi dezvoltă corpul și plăcerea de a-și stăpâni propriile acțiuni. Aceste activități necesită curiozitate, putere și energie.

Dacă se sunt înșelați și neglijați puberii și adolescenți abandonați de unul din părinți nu au întotdeauna această energie și putere. Însă, ei nu sunt în mod necesar conștienți de acest lucru.

Adulții trebuie sa fie atenți când puberii și adolescenții abandonați prezintă o pasivitate fizică prea accentuată.

Mulți dintre puberii și adolescenții abandonați de unul din păriinți pot avea chiar retard în dezvoltarea fizică, rezultând dintr-o lipsă de responsabilitate și stimulare a mediului.

Acest retard poate veni în întâmpinarea pasivității care se naște din depresie. Depresia poate fi îndepărtată cu ajutorul unei activități în desfășurare.

Puberii și adolescenții abandonați sunt foarte diferiți din punct de vedere al vitalității, iar aceasta le va influența modul de desfășurare a activității.

Atât pasivitatea extremă cât și hiperactivitatea acestora trebuie să le dea de gândit părinților care i-au abandonat.

Trăirea anxietății și vinovăției – loialitatea și păstrarea secretului.De multe ori puberilor și adolescenților abandonați le este greu să înțeleagă ce se petrece.

Având nevoie să păstreze o imagine nu prea proastă a părinților lor, puberii și adolescenții cred că acest abandon este pedeapsa justă pentru greșelile lor, conduitele lor mediocre, de unde rezultă o imagine și mai devalorizantă despre ei înșiși, însoțită de dezvoltarea de conduite masochiste repetate. Procesul de interpretare depinde de vârsta cognitivă a puberilor și adolescenților abandonați.

Dezastruoase sunt situațiile de abandon pentru fete.Dezamăgirea și dezgustul sunt atât de puternice,încât le pot arunca în brațele disperării.

Cinismul unor mame în urma divorțului depășește și imaginația cea mai perversă.Ca o mamă ,să-și folosească propia fiică pentru a-și realiza planurile ei,de viitor apare aproape de necrezut.Și totuși,pot fi întâlnite și asemenea cazuri.

Familiile dezorganizate și decăzute sunt în același timp familii dificile,în care viața normal de familie este perturbată prin plecarea unui părinte sau chiar a ambilor ,lăsând repercursiuni grave asupra puberilor și adolescenților.

5.1. Dorul de părinte

Consecințele negative al abandonului părinților sunt resimțite de puberi și adolescenți,în primul rând,în plan psihologic manifestându-se prin dorul de părintele plecat , care poate avea drept consecință un sentiment de însingurare a acestora pentru o anumită perioadă de timp .Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă puberi și adolescenți au fost obișnuiți să trăiască într-o familie extinsă .

Trebuie luat în considerare și este necesar sprijinirea puberilor și adolescenților în procesul de luare a deciziilor în găsirea de soluții pozitive și sociale pentru rezolvarea problemelor pe care le întâmpină după ce au fost abandonați.

Temele terapeutice care-i pot ajuta pe puberi și adolescenți trebuie să traverseze fără riscuri prea mari acestă perioadă incluzând :

-exprimarea și controlul emoțiilor ;

-relaționarea cu prietenii;

-avantajele educației și orientarea în carieră;

– responsabilitățile ,administrarea timpului și a banilor ;

– prevenirea abuzului ,a exploatării sexuale ,prin muncă și a traficului de copii .

În reacția de adaptare caracterizată prin îngrijorare anxietate ,depresie,concentrare deficitară ,iritabilitate și comportament agresiv ,rezultată în urma abandonării,consilierii trebuie să se axeze în mod special pe sprijinirea puberilor și adolescenților în exprimarea emoțiilor și sentimentelor față de apropiați,față de problemele și conflictele pe care le au în viața de zi cu zi .

Puberii și aolescenții trebuie încurajați și asistați în construirea stategiilor de adaptare și de autocontrol ,și schimbarea credințelor iraționale sau dezadaptive prin utilizarea tehnicilor psihoterapeutice cognitive-comportamentale

Potrivit investigațiilor longitudinal ale unei echipe americane conduse de J.S.Wallerstein,la cinci ani după divorț,pot fi distinse trei grupuri de copii:unii (34 % din cazuri) sunt complet restabiliți;alții (29 %) au o dezvoltare medie și un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii bi-parentale,uneori,sentimente de tristețe; cea dea treia categorie,însă,continuă să manifeste insatisfacție,depresie,solitudine,retard în dezvoltare.

La zece sau cinsprezece ani după divorț,un sleeper efect se face simțit: copiii de ambele sexe au probleme relaționale,trăiesc sentimente de anxietate și vinovăție,așteaptă atitudini de respingere,așteaptă atitudini de respingere din partea partenerului și rup frecvent relațiile cu persoanele de sex opus; există o mare posibilitate ca mariajul lor să se încheie printr-un divorț timpuriu.

Tehnicile psihoterapeutice cognitive comportamentale trebuie selectate în funcție de comportamentele simpom , dezvoltate de puberi /adolescenți și de resursele psihocomportamentale ale acestuia ( Jurcău și Megieșan ,2003,pg.78).

Dacă studiile de psihologie relevă consecințele divorțului asupra stării de sănătate psihice a părinților și asupra dezvoltării cognitive și mai ales affective a puberilor și adolescenților,Bawin –Legros ,1989;Pitrou ,1994;saxon 1994 , vorbesc despre problemele material ale ,,noii sărăcii ,,,despre suprareâncărcarea și conflictul de rol trăite de femeia obligată să adauge la sarcinile cotidiene de îngrijire și educație și pe acelea de aducător principal de venituri și de exercitare a autorității,despre criza de autoritate.

În consecință,adolescenții și puberii care trăiesc în familii de acest tip sunt considerați,,populație cu risc,, condamnată la a îngroșa rândurile celor care trăiesc la limita subzistenței,celor care eșuează școlar,ori ale devianțelor și delincvențelor.

5.2.Mamele adolescente și problemele lor -consecințe sigure ale abandonului

Acest subcapitol este dedicat în totalitate adolescentelor,care ,din lipsa dragostei părintești și abandonate la marginea societpății ,găsesc forța necesară de a se refugia în brațele unei iubiri efemere ,de unde denotă faptul că lipsa de afectivitate părintească are repercursiuni negative asupra psihiculuia cestora.

Orice om normal ,deci sănătos din punct de vedere fizic și psihic,are înclinația naturală de a iubi și de a fi iubit.Nu întotdeauna la dragostea oferită se oferă aceeași dragoste .

Problema puberelor și adolescentelor gravide formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice demnității acestora ,ținând cont de faptul că la vârsta de 12-17 ani acestea sunt vulnerabile.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția adolescentelor gravide.

După ce au născut ,adolescentele se simt singure , abandonate , neglijate , au personalități diferite,sunt anxioase,depresive prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament .,și ce este mai rău că de multe ori , aceste tulburări se răsfrâng și asupra nou-născutului.(Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general multe adolescente care au dat naștere la copii , la vârste fragede înainte de 18 ani ,s-au simțit neglijate,abandonate de familie și societate, au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.Tinerele adolescente gravide ,necăsătorite, fără suportul moral al familiei ,sunt deseori respinse,de școală și societate.

Trebuie menționat faptul că atunci când sunt sprijinite ,acceptă și depășesc problemele mai ușor , și cu toate acestea adolescentele sunt expuse riscurilor și presiunilor într-o mai mare măsură de părinți,în contextul în care ei au abandonato exact atunci când personalitatea ei era în schimbare ,având nevoie de suportul lor moral.

Neâmplinirea în dragoste și în familie se poate repercuta asupra copiilor ,adolescentele încercând să îndrepte greșeala,printr-o viață în afara familiei.Nestatornicia adolescenței într-o relație poate fi și rolul acuplării unor temperamente diferite sau al unor carențe educaționale și afective ,din copilărie.

Insatisfacția,rezultată dintr-un comportament dezordonat ,o sarcină dusă la termen fără sprijinul moral al familiei determină deprimarea afectivă a relațiilor,dezamăgire ,irascibilitate sau tensiuni,degenerate în depresie postnatală. Asemenea situații pot fi periodice sau permanente ,materializându-se în discuții,ceartă sau distrugerea cuplui familial.

Mama necăsătorită și săracă,fără educație ,fără susținere morală și materială ,fără susținerea pedagogilor sau a familiei , nu este capabilă să contribuie la dezvoltarea copilui său și a comunității .Din potrivă ,ea și familia ei devin o povară pentru societate.

Este în interesul comunității ca toate familiile , atât cele cu ambii părinți, cât și cele monoparentale –să fie viabile din punct de vedere economic , iar graviditatea la o vârstă fragedă nu determină în nici un caz acest lucru. (Francoise Dolto,pg.73,2010)

5.3.Părinți vinovați și puberi/adolescenți victime

Începând din anii 1940,psihanaliza,cu deosebire,cea americană,insist asupra tulburărilor psihologice ale puberilor și adolescenților abandonați.

Un întreg val de anchete,realizate pornind de la cazuri ,,patologice,, (eșantioane construite ,,prin eșec,,),explică multe dintre tulburările associate sărăciei și nivelului scăzut de culltură școlară prin carențele affective și educaționale ale familiilor compuse.[Bawin-Legros,1988].

Problemele puberilor și adolescenților abandonați de unul din părinți sau chiar de ambii,au fost puse pe seama modelelor de identificare,pe:,,penurie,, de tați (mai rar mame),de o parte, ,, inflație,, de cealaltă parte; și unii și alții victim ale unor situații ,,anormale,,.

În anii 1970 și la începutul anilor 1980,această atitudine de victimizare a puberilor și adolescenților și de culpabilizare a părinților a fost abandonată: multe studii [prezentate în sintezele realizate de Lefaucher,1987;Thery,1987] arată că,după o perioadă de acomodare, puberii și adolescenții abandonați nu au mai multe dificultăți școlare,relaționale și de integrare social decât ceilalți copii.

Sfârșitul anilor 1980 a marcat o nouă schimbare de optică,cercetătorii observând că,deși victimizarea puberilor și adolescenților și culpabilizarea părinților lor trebuie evitate,mulți dintre aceștia se coinfruntă cu problem școlare și de integrare mai mari decât ale puberilor și adolescenților crescuți de ambii părinții;în plus oricare ar fi reacțiile pe termen scurt ,pe termen lung,efectele lor particulare se resimt ăn sentimente de abandon,de însingurare,de neâncredere și vulnerabilitate, în resentimente față de părinții biologici cărora li se reproșează faptul de a fi pus interesele personale mai presus de nevoilepuberiulor sau adolescenților,în teama de a nu fi din nou,,trădați,, [Wallerstein și Blakeslee,1989].

CAPITOLUL 6

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

6.1.Obiectivele cercetării

Obiectivul generale al cercetării îl reprezintă sensibilizarea specialiștilor cu privire la efectele pe care abandonul le are asupra puberilor și adolescenților,mai ales în plan psihic și comportamental.Obiectivele specifice ce derivă din obiectivul general se referă la evaluarea repercusiunilor pe care abandonul familial le poate avea.

Așadar ,obiectivele acestei lucrări au importanță întrucît observarea și consilierea puberilor și adolescenților abandonați, joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare .

În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

-consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

-stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

-redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

-îmbunătățirea statusului emoțional al puberilor și adolescenților abandonați;

– diminuarea stărilor de furie și frustrare , pe care aceștia o afișează în mod voit față de un obiect sau față de o persoană anume ;

-o bună inserție familială și socială a puberilor și adolescenților abandonați;

-ameliorarea funcției de coordonare și control ;

-administrarea instrumentelor pe două loturi de puberi și adolescenți abandonați și proveniți din familii normale cu ambii părinți;

-cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul puberilor și adolescenților abandonați, precum și a celor proveniți din familii normale cu ambii părinți prezenți, în ceea ce privește natura imaginii de sine și nivelul stimei de sine;

– pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine în rândul puberilor și adolescenților abandonați.

6.2.Ipoteza lucrării

Ipotezele derivă din obiectivele specifice în vederea atingerii acestora, astfel:

Ipoteza .1. Se presupune că există o relație semnificativă între abandonul părintelui și problemele de afectivitate la puberi și adolescenți de unde denotă faptul că au o imagine de sine negativă, mai accentuată comparativ cu puberii și adolesceții proveniți din familii cu ambii părinți prezenți.

Ipoteza .2. Este de așteptat să existe un grad de asociere între inteligență și rezultatele școlare ale copiilor abandonați sau cu părinții plecați la muncă în străinătate.

Ipoteza.3.Presupunem că abandonul generează disfuncții comportamental-adaptative la puberi și adolescenți deoarece aceștia au o stimă de sine mai scăzută, comparativ cu cei care provin din familii cu ambii părinți prezenți .

6.3.Metodele de cercetare

Lucrarea are o abordare psihosociologică de tip explorativ,având ca scop principal evidențierea repercusiunilor pe care abandonul familial îl are în creșterea și dezvoltarea copilului.

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .

Metoda anchetei .Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii temei propuse și s-a desfășurat pe baza anchetării celor 62 de puberi și adolescenți.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .Astfel s-au consemnat comportamente,răspunsuri și efecte negative ale puberilor și adolescenților abandonați.

Metoda convorbirii a constituit o variantă a interviului,pentru cercetarea puberilor și adolescenților abandonați ,aprofundarea unor date obținute prin alte metode,pentru sugerarea de noi ipoteze sau verificarea unor constatări. Astfel interviul sau convorbirea directă cu puberii și adolescenții abandonați s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre lotul în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.

Convorbirea a presupus :

-organizarea și angajarea unor discuții atât cu puberii și adolescenții abandonați cât și cu cei proveniți din familii cu ambii părinți;

-a avut ca scop obținerea unor date referitoare la conținutul informațional,interese,aspirații,etc.

Convorbirile au fost :

-libere-angajate spontan ,am încercat să nu intervin,nu am dirijat discuția,nu am deranjat fluxul ideațional și asociativ al puberilor și adolescenților.Pur și simplu i-am lăsat pe ei să –și exprime liber opiniile și părerile în legătură cu situația lor;

-semidirijată-am elaborat un plan dirijat bazat pe un plan al întregii discuții,dar am ținut cont să nu deranjez fluxul ideațional și asociativ al puberilor și adolescenților.

Metoda biografică a contribuit la descoperirea antecedentelor tulburării și a comportamentului puberilor și adolescenților abandonați,pe baza relatării, rudelor și a profesorilor.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce a prelucrat fapte provenite din observație.

Experimentul a presupus o stare activă a puberilor și adolescenților abandonați și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

În cadrul experimentului au fost observați 62 de puberi și adolescenți din cadrul Școlii Nr.1 din Comuna Mihai Viteazul,Județul Constanța ,atât din punct de vedere somatic și funcțional cât și din punctul de vedere al impactului pe care abandonul unui părinte sau chiar a ambilor părinți îl are asupra lor ,influența abandoinului asupra comportamentului ,reactivitatea psihică a acestora la mediul ambiant și la programul la care aceștia au fost supuși .

6.4.Descrierea loturilor de puberi și adolescenți investigați

În cercetarea acestei lucrări am investigat 62 de puberi și adolescenți împărțiți în două loturi din care 25 de puberi și adolescenți abandonați de unul din părinți sau de ambii , din diferite motive și 37 de puberi și adolescenți proveniți din familii normale.

În total, au fost investigați 62 puberi și adolescenți (28 de băieți și 34 de fete), cu vârste cuprinse între 10 și 15 de ani.

Dintre puberii și adolescenții proveniți din familii normale, 21 au fost fete și 16 – băieți. Vârstele acestora au variat între 10 și 15 ani, fiind elevi în clasele IV-VIII-a în Școala Nr.1 din Comuna Mihai Viteazul, Județul Constanța.

În rândul puberilor și adolescenților abandonați ,au fost 13 fete și 11 băieți,cu vârste între 10 și 15 ani.

6.5.Desfășurarea cercetării

Desfășurarea cercetării s-a efectuat pe un număr de 62 de puberi și adolescenți având vârste cuprinse între 10 și 15 ani din cadrul Școlii Nr.1 din Comuna Mihai Viteazul,Județul Constanța, unde toți elevii au fost investigați din punct de vedere psihologic.

Desfășurarea cercetării între cele două loturi a urmărit gradul de comunicare ,formele de manifestare a puberilor și adolescenților abandonați , comparativ cu puberii și adolescenții proveniți din familii cu ambii părinți.

Observarea acestor momente s-a realizat în cadrul asistențelor sistematice ,în cursul lunii decembrie.Observațiile au fost completate cu interviurile și chestionarele complectate individual de puberi și adolescenți .

6.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Instrumentele de cercetare utilizate au fost chestionarul High School Personality Questionaire care măsoară trăsăturile de personalitate ce cuprinde un număr de 142 itemi și un chestionar de concepție proprie.În cazul cercetării am adresat un număr de 30 întrebări celor 62 de puberi și adolescenți supuși cercetării ,pentru a alcătui la sfârșit foaia de profil în care sunt evidențiate notele joase și notele ridicate. Tabelul 1

Tabelul 2

6.7.Etapele cercetării

Etapele după care s-a desfășurat cercetarea au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cercetării , am discutat pentru aceasta cu puberii și adolescenții abandonați ,supuși cercetării și cadrele didactice implicate cu care am purtat ample discuții în privința modului de manifestare a comportamentului acestora toate acestea oferindu-mi informații în vederea întocmirii lucrării ;

În etapa a doua – am selecționat elevii și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării;

În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a interviurilor în scopul observării evoluției subiecților în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției puberilor și adolescenților ,apreciind răspunsurile date și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării

CAPITOLUL 7

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Preconizez confirmarea ipotezelor care să evidențieze că există disfuncții comportamental-adaptive la copii abandonați.Pe viitor întemeierea unei familii le poate ridica dificultăți ,ei neavând un exemplu familial clar.

Contribuția mea personală a constat în observarea atentă atât a puberilor și adolescenților abandonați cât și a puberilor și adolescenților proveniți din familii normale , unde prezența părinților se făcea simțită din toate punctele de vedere (economic,social,psihologic ,educativ). Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare puber și adolescent în parte

Studiul l-am efectuat pe baza interviurilor , chestionarelor și discuțiilor purtate cu puberii și adolescenții,dar și cu cadrele didactice din școală,pentru a putea evalua comportamentul puberilor și adolescenților abandonați comparativ cu puberii și adolescenții proveniți din familii cu ambii părinți.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că puberii și adolescenții supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea abandonului era diferită indiferent de vârsta pe care o aveau.

Dintre puberii și adolescenții abandonați, 12 au fost fete și 13 – băieți, cu vârste cuprinse între 10 și 15 de ani .Motivele abandonului au fost

-divorț ;

-plecare în străinătate;

– scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei ,a fost un alt motiv de abandonare a puberilor și adolescenților;

-nerecunoașterea paternității la naștere;

-număr mare de copiii în familii cu venit redus și cu locuințe improprii;

-situații familiale precare din punct de vedere socio-economic ce au avut ca rezultat plasarea puberului sau adolescentului la rude (în unele cazuri bunicii sau rudele apropiate se ocupau de supravegherea și educația puberilor sau adolescenților) .

Pe lângă simptomele specifice abandonului unii , unii dintre puberi și adolescenții abandonați, prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.

Puberii și adolescenții din lotul celor abandonați au completat chestionarele care le-au fost administrate în grupuri mici (5-6 subiecți), în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni.

Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în luna decembrie 2015.

Puberilor și adolescenților li s-au cerut detalii în ceea ce privește atât situația lor la orele de curs cât și situația lor familială.

În cadrul interviului am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare în comportament trebuie să implice discuții cu puberii și adolescenții supuși cercetării,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor care fac referire situația lor familială.

Odată ce puberii și adolescenții au înțeles faptul că ei pot avea un rol important în schimbarea vieții lor și a mediului în care trăiesc , chiar și atunci când resursele sunt limitate, unii au dorit mult să înceapă schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru a evita obstacolele care îi împiedică să-și accepte statutul de abandonat.

Lucrul în grup cu puberii și adolescenții a făcut parte din procesul de recunoaștere a modalităților de acceptare a statutului lor ,care se aflau la baza comportamentelor și obstacolelor pe care aceștia le întâlneau în societate.

Înainte de completarea chestionarelor în mod individual, întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 62 puberi și adolescenți în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât participanții și-au putut expune opiniile proprii încercând să-și descopere,slăbiciunile și resursele care pot sta la baza comportamentelor lor de multe ori neacceptate de societate.

Trebuie să menționez faptul că nu toți puberii și adolescenții s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, am înțeles că unele impedimente din cauza cărora ei consideră că au fost abandonați sunt probleme nesatisfăcătoare care au legătură directă sau indirectă cu statutul lor social.

Lotul a fost format din 62 de puberi și adolescenți 28 masculin (17.36 % ) și 34 feminin (21 %),cu vârsta între 10 și 15 de ani.Grafic nr.1

Grafic nr.1. Distribuția pe sexe a g lotului studiat

Din grafic se poate observa că procentajul crescut de interviuri acordate a fost în rândul puberilor și adolescenților de sex feminin (21 %) comparativ cu puberii și adolescenții de sex masculin unde procentajul a fost , evident scăzut. De aici denotă faptul că receptivitatea interviurilor este mult mai crescută în rândul fetelor.

Tabelul 3 Distribuția pe grupe de vârste a puberilor și adolescenților abandonați din cadrul Școlii Nr.1 din Comuna Mihai Viteazul,Județul Constanța

Grafic nr.2. Distribuția pe grupe de vârste a lotului de puberi și adolescenți

Din prezentarea grafică se poate observa o incidență crescută în rândul puberilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 10-12 ani (9.92 %) comparativ cu puberii și adolescenții care au vârsta între 13 -15 ani (5.58 %)

În cazul fetelor, vârsta medie a fost de 10 de ani, vârsta cea mai frecventă a fost de 12 de ani. Datele obținute sunt similare celor furnizate de literatura de specialitate, media de vârstă și vârstele cele mai frecvente corespund unei perioade de schimbări majore, din viața puberilor și adolescenților sau evenimente neplăcute suportate însă mai greu pentru vârsta lor.

Tabelul 4.Condiția puberilor și adolescenților de acceptare

Grafic.nr.8.Distribuția în funcție de capacitatea puberilor și adolescenților de a –și accepta condiția de ,,copil abandonat

Tabelul și graficul evidențiează faptul că 6,82 % acceptă întotdeauna condiția lor de copil abandonat ,pe când la polul opus 3,72 au ezitări afirmând că aproape întotdeauna își acceptă condiția , iar 4.96 % din puberi și adolescenți doar uneori.Ceea ce denotă faptul că ei încă speră ca și condiția lor să revină reală în aceea de a fi acceptați de părintele care i-a abandonat .

Tabelul 6.Componentele psihologice și psihopedagogice evaluate și instrumentele de evaluare utilizate

Tabelul 7.Problemele persistente în rândul puberilor și adolescenților abandonați

Pe baza chestionarelor alocate individual lotului de puberi și adolescenți atât cei abandonați cât și cei proveniți din familii cu ambii părinți prezenți,participanți la cercetarea acestei lucrări ,am dorit să știu ce fel persoană erau aceștia ,ținând cont de statutul lor.Fiecare întrebare a avut un număr urmat de trei răspunsuri (A,b,c) din care paricipanții au bifat răspunsul dorit.

În urma răspunsurilor rezultatele au fost:

Cu alte cuvinte se poate preciza :

Nivel de autonomie personală:În urma observațiilor , rezultă faptul că puberii și adolescenții abandonați au formate deprinderile de autonomie personală,dar nu sunt consolidate.Este nevoie de prezența unei persoane care să îi orienteze desfășurarea rutinelor cotidiene.

În urma intervențiilor educaționale sistematice au dezvoltat unele abilități relaționale și ocupaționale ,dar prea puțini puberi și adolescenți abandonați reușesc să se adapteze în afara mediului familial.

Nivel comportamental:Fără elemente de auto și hetero-agresivitate.Nivel de anxietate crescut,cu rigiditate în adaptarea la situații noi sau neașteptate.Dependență emoțională de persoana de referință,capacitate redusă de a înțelege și controla expresiile emoționale.

Nivel de relaționare interpersonală : Pentru mulți puberi și adolescenți ,relaționarea cu familia este adecvată,cu restrângerile ce decurg din deficitul cognitiv ( infantilism în abordarea relațiilor).

Relaționarea cu persoane străine se realizează cu dificultate ,cu mare încărcătură anxioasă,cu dificultate în cunoașterea convențiilor sociale.S-au adaptat la viață în comunitatea de proveniență ( comunitate restrânsă ,izolată,cu cerințe sociale minime,hiperprotectoare),doar în condiții de supraveghere mai mult sau mai puțin pentru unii apuberi și adolescenți abandonați.

Particularitățile cercetării.În rezumat, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între puberii și adolescenții abandonați și puberii și adolescenții proveniți din familii cu ambii părinți.Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care puberii și adolescenții abandonați le întâmpină în societate. De aceea, consider că interviurile purtate cu aceștia îi poate ajuta să accepte statutul pe care îl au , chiar dacă lipsa de afectivitate a părintelui plecat , este evidentă, să integreze problema familială în propria lor istorie de viață, să dobândească respectul de sine, necesar unei normale integrări psihice și dezvoltări din punct de vedere social și profesional mai târziu.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare ,trebuie menționat faptul că dezvoltarea personalității la puberii și adolescenții abandonați este un proces în continuă schimbare ,la care educația afectivitatea și comunicarea contribuie din plin aici intervenind de multe ori obstacolele care sunt tot mai des întâlnite la această vârstă.

Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri importanța legăturii afective primare între puber /adolescent și părinți (in special mamă), a cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității acestuia , pe toate palierele ei.

Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală.

O altă nevoie fundamentală a oricărui puberi și adolescent este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că puberii și adolescenții abandonați vor prezenta o stima de sine deficitara, acest aspect datorându-se în primul rând lipsei satisfacerii unor nevoi fundamentale pentru dezvoltarea ontogenetica a oricărui individ uman.

Trebuie ținut cont de faptul că la puberii și adolescenții abandonați, profunzimea intereselor implică diversificarea și complicarea evenimentelor ce au loc în viața lor.

Aceste caracteristici fundamentale un element important în dezvoltarea personalității puberilor și adolescenților abandonați dar totodată este și un obstacol ,dat fiind faptul că mulți dintre ei au dificultăți în a se obișnui cu statutul lor social de copil abandonat.

În urma observării puberilor și adolescenților abandonați s-a constat :

●Formarea conduitelor independente în vederea integrării acestora în mediu social ;

●Din punct de vedere psihic, stimularea atât a dezvoltării cât și a capacităților individuale ;

●Formarea unor abilități de comunicare;

●O influență mai familială asupra procesului afectiv la care sunt supuși puberii și adolescenții abandonați.

Ca orice ființă umană atât puberii cât și adolescenții abandonați au dreptul la oportunități de integrare socială ,care să le ofere șansa de a atinge un grad optim de independență deoarece marile probleme globale depistate de experți în ceea ce privește abandonul sunt prejudecățile ,izolarea socială și discriminarea.

Alte concluzii care se pot desprinde din această lucrare sunt:

Pentru puberi și adolescenții abandonați,relațiilor de comunicare și afectivitate li se acordă o atenție deosebită ,deoarece aceastea implică o anumită reciprocitate fiind privite ca formă fundamentală de interacțiune psihosocială.

Comunicarea și afectivitatea sunt o modalitate specifică de interacțiune,o relație de schimb informațional între puberii și adolescenții abandonați ,și,în același timp,un proces în cadrul căruia aceștia se înțeleg și se influențează reciproc.

BIBLIOGRAFIE

Paul Popescu –Neveanu,Mielu Zlate,Tinca Crețu,Psihologie ,Editura All,București, 2002)

Vasile Nițescu- Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași.2008

Mircea Piticaru- Psihologia copilului ,Editura Polirom ,Iași ,2006

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu- Copilul Abandonat, Editura Radical,Craiova,2004

Mihaela Minulescu – Psihologia copilului și adolescentului ,Editura Polirom, Iași,2009

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu-Drama Familiei Destrămate,Editura All,București,2004

Rodica Ciurea Codreanu- Copilul și familia,Editura Arves , Craiova ,2010

Dr.I.Străchinaru- Copilul abandonat,Editura Iris, București,2008

G.Corneau-Integrarea copilulu în societatea modern,Editura Polirom Iași,2003

Ross,Campbell- Etica și Psihologia Familiei ,editura Coloseum, București 2012

Raymond Boudoun – Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Press, București ,2011

ANEXA 1

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile persoanelor vizavi de puberii și adolescenții abandonați)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care cel chestionat este de acord . Răspunsurile sunt confidențiale.

ANEXA 2

Discriminarea puberilor și adolescenților abandonați

(Interviu adresat părinților care au în familie un puber sau adolescent abandonat)

Bună ziua .Suntem studenți la Facultatea din cadrul Universității , participăm  la un proiect de cercetare pentru Drepturile omului și strategii anti-discriminatorii și avem ca subiect de studiu discriminarea puberilor și adolescenților abandonați în trecut și din prezent

Răspunsul la acest chestionar nu vă afectează cu nimic, iar datele nu vor fi transmise altor persoane. Ele sunt necesare doar pentru a fi prelucrate statistic.

Vă mulțumim pentru participare!

=== 530ed61dc83347431b8d3f1f6d81418f23106f9d_305855_2 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

RELAȚIA DINTRE ABANDONUL PĂRINTELUI ȘI PROBLEMELE DE AFECTIVITATE LA PUBERI ȘI ADOLESCENȚII

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2016

FACULTATEA

RELAȚIA DINTRE ABANDONUL PĂRINTELUI ȘI PROBLEMELE DE AFECTIVITATE LA PUBERI ȘI ADOLESCENȚII

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1.Delimitări conceptuale……………………………………………………………1

1.1.Afectivitatea……………………………………………………………………………….1

1.1.1.Definirea și specificul proceselor afective……………………………………1

1.1.2.Propietățile proceselor affective…………………………………………………3

1.1.3.Clasificarea și rolul proceselor afective ……………………………………..8

1.1.4.Abandonul puberilor și adolescenților ……………………………………….9

1.2.Puberi versus adolescenți……………………………………………………………11

CAP. 2 .Familia ca factor bio-psiho-social pentru puberi și adolescenți .17

CAP.3.Manifestări condiționate de atitudini perturbate în

urma abandonului …………………………………………………………………………..21

CAP.4.Roluri educative monoparentale

4.1. Dificultăți de exercitare a rolurilor eucative în familiile

monoparentale ………………………………………………………………………………25

4.2.Separarea părinților echivalentul unei condamnări ………………….30

CAP. 5.Relația dintre abandonul părintelui și problemele de

afectivitate la puberi și adolescenții ………………………………………………….34

5.1. Dorul de părinte ……………………………………………………………………..36

5.2.Mamele adolescente și problemele lor -consecințe

sigure ale abandonului ……………………………………………………………………38

5.3.Părinți vinovați și puberi/adolescenți victime ……………………………….40

CAP. 6.Organizarea și desfășurarea cercetării…………………………………..41

6.1.Obiectivele cercetării ……………………………………………………………….41

6.2.Ipoteza lucrării ………………………………………………………………………..42

6.3.Metodele de cercetare ………………………………………………………………42

6.4.Descrierea loturilor de puberi și adolescenți investigați …………….44

6.5.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………….45

6.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor ………………………45

6.7.Etapele cercetării……………………………………………………………………… 47

CAP.7.Rezultate și discuții …………………………………………………………..48

CONCLUZII …………………………………………………………………………………56

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………58

ANEXA 1……………………………………………………………………………………. 59

ANEXA 2……………………………………………………………………………………..60

INTRODUCERE

A călăuzi un copil prin anii pubertății și adolescenței este o încercare complexă ,în care cei mai mulți părinți din zilele noastre întâmpină dificultăți deoarece din aproape toate punctele de vedere,an de an,situația puberilor și adolescenților devine tot mai critică,atunci când implicarea părinților este insuficientă sau inexistentă.

Literatura de specialitate menționează faptul că sinuciderea în rândul puberilor și adolescenților a crescut spectaculos,acum fiind a doua cauză importantă a morții celor între 14 și 20 de ani,standardele și rezultatele școlare scăzând continuu în ultimii ani.

Abuzul de droguri,criminalitatea juvenilă,sarcina în rândul adolescentelor,bolile venerice,sentimentul de abandon din partea familiei , sau sentimentul de disperare ,sunt covârșitoare și din punct de vedere statistic.

În urma celor menționate ,se pune întrebarea Ce anume nu merge ?

Sursa primară a problemei se întâlnește de obicei la părinții care nu au o perspectivă echilibrată asupra relației cu puberii sau adolescenții lor.Cei mai mulți părinți au idei greșite despre ceea ce este adolescența și ce ar trebui să aștepte din partea tinerilor.

Cu toate că cei mai mulți părinți își iubesc cu adevărat puberii sau adolescenții,ei nu știu cum să-și manifeste această dragoste așa încât acetia să se simtă iubiți și acceptați.Totuși,părinții care doresc cu adevărat să le dea puberilor sau adolescenților ceea ce au ei nevoie ,pot învăța cum să o facă.

Lucrarea RELAȚIA DINTRE ABANDONUL PĂRINTELUI ȘI PROBLEMELE DE AFECTIVITATE LA PUBERI ȘI ADOLESCENȚII ,tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

Dar omul nu este numai ființa care reunește sintetic dimensiunea somatică cu cea psihică.Ea este ființa valorică,rezultat al educației,prin care își interiorizează valorile morale, spiritual,cultural religioase.

Această lucrare își propune să evidențieze efectele pe care abandonul le are asupra copiilor,mai ales asupra puberilor și adolescenților deoarece acestea sunt două etape extrem de importante în care au loc schimbări semnificative atât din punct de vedere fizic cât și comportamental în care educația și sprijinul familiei sunt foarte importante.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicată familia pentru a preveni abandonul părintelui dat fiind faptul că poate avea consecințe negative în relația cu puberii și adolescenții , fiind structurată în VII capitole :

Capitolele I -V – aprofundează pe larg fundamentarea teoretică și face o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă relația dintre abandonul părintelui și problemele de afectivitate la puberi și adolescenții.

Capitolul VI-se implică în organizarea și desfășurarea cercetări și în ce masură afectează abandonul familial?Partea aplicativă a lucrării are în vedere identificarea efectelor abandonului asupra copiilor.

Capitolul VII dezbate pe larg discuțiile rezultate în urma cercetării.

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii și de a oferi o analiză pertinetă în ceea ce privește relația dintre abandonul părintelui și problemele de afectivitate la puberi și adolescenții.

Bibliografia este de actualitate ,dând posibilitatea acetei lucrări să fie prezentată în anul 2016