Relatia Adolescenti Parinti In Familii Temporar Dezintegrate
Tema: RELAȚIA ADOLESCENȚI-PĂRINȚI ÎN FAMILII TEMPORAR DEZINTEGRATE.
CUPRINS:
Introducere
Capitolul I. Considerații teoretice privind problematica familiei temporar dezintegrată
1.1. Migrarea forței de muncă și consecințele acesteia asupra familiei
1.2. Conceptul de familie temporar dezintegrată
1.3. Consecințe ale dezintegrării temporare a familiei asupra formării identității adolescenților
Concluzii la capitolul I
Capitolul II. Relația părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate
2.1. Caracteristica generala a adolescenței
2.2. Comunicarea adolescentului cu semenii și adulții
2.3. Soluționarea conflictelor dintre părinți și adolescenți
Concluzii la capitolul II.
Capitolul III. Considerații practice privind relația părinți-adolescenți în familii temporar dezintegrate
3.1. Metodologia cercetării
3.2. Analia și interpretarea datelor cercetării
Concluzii la capitolul III.
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Introducere
Importanța și actualitatea problemei cercetate. Milenii de-a rîndul, familia a însemnat totul, a fost rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației, a însemnat stabilitate în timp și stabilitate pentru viitor. Prima formă de organizare a societății a fost aceea bazată pe familie. Legăturile de rudenie făceau ca această societate să aibă o mare stabilitate. Orice atac împotriva unuia dintre membrii ei era un atac împotriva întregului clan. Tatăl era cel care avea rolul dominant. În viața fiecărui individ, familia constituie instituția socială în care sunt satisfăcute primele necesități de bază, unde se fac primii pași în lumea emoțională și spirituală. În familie primim cunoștințe inițiale despre oameni, despre normele de comportament și cele morale. Doar în familie omul își poate manifesta sentimentele de rudenie, poate obține suport moral în clipa cea grea și poate îngriji de cei mici și cei vârstnici. Familia influențează asupra unui individ nu numai la o etapă concret determinată, ci de-a lungul întregii vieți.
Transformările globale din ultimele două decenii au impact puternic asupra societății producând transformări socio-economice ce afectează profund configurațiile maritale și comportamentul familial, în special al familiei tinere. Familia monoparentală nu este capabilă să realizeze la nivel optim funcțiile pe care societatea le atribuie instituției familiale, nu poate oferi copilului un model optim de relaționare familială și deseori, copii își formează o imagine denaturată a vieții de familie, iar uneori suportă și traume psihologice severe ceea ce va lăsa amprenta asupra vieții lor de mai departe și asupra formării propriei familii.
În lume s-a ajuns la durerosul record ca dintr-o sută de familii nou închegate, după primul an să nu reziste decît jumătate. Chiar și în Republica Moldova, o țară cu o puternică tradiție și cult al familiei, tendințele sunt aceleași. Statisticile spun că numărul familiilor temporar dezintegrate este în creștere.
Adolescența reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de adult. Iesirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de multe ori presiuni suportate cu greu, ce pot atrage după ele adevărate furtuni intrafamiliale.
Perioada adolescenței e marcată de probleme specifice printre care menționăm procesele de formare ce au loc simultan, sub o dublă influență – interioară, prin presiunea de dezvoltare și maturare firească, înscrisă în structura biologică predeterminată, ți exterioară, incluzînd aici mediul familial, școlar și social. Dificultățile derivă din gradul de adaptare al fiecăreia din aceste identități la standardele impuse de cele trei mari grupuri obișnuite de influență externe.
Problema cercetării este determinată de faptul că plecarea părinților produce o ruptură între generații, înrăutățirea relațiilor cu copii lor, fapt ce ar putea contribui la distorsionarea sistemului valoric al adolescenților.
Actualitatea temei date este dictată de faptul că conform ultimelor sondaje și cercetări făcute de către psihologi relațiile părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate devin din ce în ce mai conflictuale din diverse motive și consecințele sunt inevitabile pentru aceste familii.
Scopul nostru a fost de a cerceta și identifica care sunt cauzele ce pot influența un conflict în familiile temporar dezintegrate și care sunt căile de soluționare a acestuia.
Obiectivele cercetării:
studierea literaturii științifice cu referire la subiectul de cercetare;
descrierea dimensiunilor contextului familial și social cu influența asupra dezvoltării afective a adolescențilorâț;
definirea conceptului de familie temporar dezintegrată;
descrierea relațiilor dintre părinți și adolescenți în familiile temporar dezintegrate;
identificarea cauzelor conflictelor în familiile temporar dezintegrate;
soluționarea acestor probleme din punct de vedere psihologic;
Ipoteza. În calitate de ipoteză a fost înaintată următoarea supoziție: se presupune că trăirile afective ale adolescenților proveniți din familii biparentale sau complexe sunt mai stabile și intense decît a copiilor proveniți din familii temporar dezintegrate ca urmare a migrației părinților.
Ipoteza generală a permis avansarea unor ipoteze mai concrete:
I. Condițiile familiei temporar dezintegrate determină dezvoltarea defavorabilă a afectivității la adolescenți.
II. Factori determinanți în dezvoltarea afectivității la adolescenții sînt: comunicarea, interacțiunea, activități ale adolescentului cu maturul (sfera „copil – adult”); comunicarea, interacțiunea, activități ale adolescentului cu semenii (sfera „copil – alt copil”); interacțiunea și activitățile adolescentului cu anturajul său material (sfera „copilul – anturajul material”); atitudinea copilului față de el însuși (sfera „copilul – el însuși”).
Metode de cercetare:
Teoretice: analiza și sinteza literaturii de specialitate.
Empirice: analiza, observația, teste, chestionare.
Statistice: prelucrarea cantitativă a datelor.
Baza teoretico-științifică: în obținerea unui studiu mai profund în investigarea acestei teme am consultat lucrările autorilor autohtoni și a celor străini ce țin de domeniul psihologiei, cum ar fi: Ciofu C., Ursula Șchiopu, Emil Verza, Froid, Jung, Badea E., Cosmovici, Erickson E., Păunescu C.
Etapele cercetării:
determinarea temei de cercetare, documentarea științifică, elaborarea bazei conceptuale a lucrării;
proiectarea cercetării, selectarea metodelor și construirea instrumentelor de cercetare, selectarea eșantionului, realizarea demersului experimental, prelucrarea și interpretarea datelor;
valorificarea rezultatelor cercetării sub formă de concluzii și recomandări, redactarea tezei de licență.
Importanța teoretică a lucrării. Lucrarea dată, vine să confirme tezele teoretice existente în literatura de specialitate referitoare la nevoia aprofundării cercetării relațiilor părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate.
Eșantionul de cercetare:
La cercetare au participat 30 de subiecți în vîrstă de 16 ani, fete și băieți.
Termeni cheie: familie, familie temporar dezintegrată, migrație, adolescență, valoare, sistem valoric, adolescenți din familii temporar dezintegrate, relații adolescenți-părinți, grup de referință.
Structura și volumul tezei. Teza cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii generale, recomandări, bibliografie din 48 titluri și 3 anexe. Lucrarea este prezentată în 61 pagini, conține 1 tabele și 4 figuri
În primul capitol sunt analizate noțiunile generale asupra problematicii relația părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate, migrarea forței de muncă și consecințele acesteia asupra familiei, consecințele dezintegrării temporare a familiei asupra formării identității adolescenților.
În capitolul doi am pus accent pe caracteristicile generale ale adolescenței, comunicarea adolescentului cu semenii lui și cu adulții, influența relațiilor adolescenți-părinți în formarea sistemului valoric al adolescenților din familiile temporar dezintegrate.
În capitolul trei al lucrării sunt reflectate considerațiile practice privind relația părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate prin prizma metodelor utilizate în cercetare. În final încheindu-se cu formularea concluziilor capitolului trei și a concluziilor generale însoțite de recomandări practice.
Capitolul I.
Considerații teoretice privind problematica familiei temporar dezintegrată
1.1. Migrarea forței de muncă și consecințele acesteia asupra familiei
Destrămarea URSS și declararea la 27 august 1991 a independenței statului a oferit populației Moldovei un șir de oportunități, inclusiv posibilitatea de a se deplasa peste frontierele țării pe un termen anumit, temporar, sau permanent, cu stabilirea locului de trai în afara țării. Dificultățile din primii ani de tranziție, provocările impuse de reformele de ordin administrativ, economic și social au impulsionat procesele migraționale, în special migrația economică . Din 1991, în diverse perioade de timp, Moldova a fost supusă la diverse modele migraționiste: migrația internațională/internă, voluntară/forțată, permanentă/temporară. Migrația internă a fost cauzată preponderent de situația economică, având preponderent un caracter voluntar. Sunt incluse în special persoanele care pleacă spre orașe, în căutarea unui loc de muncă, păstrându-și viza de reședință în locul de trai permanent. Cea mai observată formă a migrației, notabile din punct de vedere statistic, este migrația voluntară temporară, care are la bază motive economice. Impulsionat de situația social-economică, fenomenul migrațional a evoluat și în funcție de politicile migraționiste adoptate în diferite perioade de timp, inclusiv de-a lungul unor variabile cum sunt aflarea legală sau ilegală peste hotare [36, p. 47-48].
Pe parcursul ultimilor ani un număr în creștere de moldoveni au plecat din țară pentru a munci peste hotare. Deși numărul total de moldoveni care domiciliau în 2008 peste hotare este în jur de de 600 000, 340 000 dintre ei mai au încă familii în Moldova, reprezentînd circa o pătrime din forța de muncă națională[6, p 2].
Conform cercetării Migrația Forței de Muncă (MFM)efectuată în trimestrul IV 2012 de către Biroul Național de Statistică, fiecare a zecea persoană în vârstă de 15-64 ani inclusiv (258 mii sau 9,9%) se afla peste hotare la lucru sau în căutare de lucru. Numărul total al migranților plecați/reîntorși la momentul interviului conform MFM a constituit 426,9 mii. Astfel, fiecare a șasea persoană cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani inclusiv (16,4% din totalul populației de 15-64ani) a fost afectată de fenomenul migrația de muncă[7, p. 1]. Potrivit unor estimări prezentate de Ministerul Educației, în anul 2009, 135 mii de copii din Moldova aveau cel puțin un părinte plecat peste hotare [9, p. 7]. Procesele migrației forței de muncă din Republica Moldova din ultimele două decenii, deși au atins cota maxima în anii 2007– 2008, păstrează din dinamica și intensitatea sa. Potrivit datelor statisticii oficiale în procesul migrațional sunt antrenate circa 314 mii de persoane, aproape 10% din populația țării, sau 25% din populația economic activă. Vârsta medie a migranților constituie 35 de ani, unde două treimi dintre migranți provin din mediul rural și circa o treime din migranți sunt femei, iar 42% de migranți au copii rămași în țară. Deși statisticile oficiale sunt puțin generoase în ce privește prezentarea numărului și situației copiilor rămași fără îngrijirea părinților, în legătură cu plecarea acestora la lucru peste hotare, sursele administrative ale Ministerului Educației și ale Consiliilor pentru protecția drepturilor copilului relevă că la data de 01.04.2010 din numărul total de copii de vârstă Școlară (7-18 ani),circa 84.207 copii erau fără supravegherea părinților, dintre aceștia circa 66% se două decenii, deși au atins cota maxima în anii 2007– 2008, păstrează din dinamica și intensitatea sa. Potrivit datelor statisticii oficiale în procesul migrațional sunt antrenate circa 314 mii de persoane, aproape 10% din populația țării, sau 25% din populația economic activă. Vârsta medie a migranților constituie 35 de ani, unde două treimi dintre migranți provin din mediul rural și circa o treime din migranți sunt femei, iar 42% de migranți au copii rămași în țară. Deși statisticile oficiale sunt puțin generoase în ce privește prezentarea numărului și situației copiilor rămași fără îngrijirea părinților, în legătură cu plecarea acestora la lucru peste hotare, sursele administrative ale Ministerului Educației și ale Consiliilor pentru protecția drepturilor copilului relevă că la data de 01.04.2010 din numărul total de copii de vârstă Școlară (7-18 ani),circa 84.207 copii erau fără supravegherea părinților, dintre aceștia circa 66% sunt copiii ce au un părinte plecat, iar în cazul a 34% dintre ei, atât mama, cât și tatăl sunt la muncă peste hotare.
În acest context, rolul persoanelor în etate, pe seama cărora rămân cel mai des copiii migranților, este unul determinant. Fiind nevoiți să înfrunte provocările sărăciei, ei preiau suplimentar și responsabilitățile părintești față de copii, suplinind rolul părinților plecați peste hotare. Cu regret, în prezent nu sunt cercetări profunde privind sărăcia în rândul grupelor populației în vârstă, în special, în cazul în care membrii familiei sunt persoane vârstnice și copii, în legătură cu procesele migraționale.De remarcat că în pofida caracterului multidimensional al migrației și efectele acesteia, examinarea fenomenului dat în Republica Moldova se axează în mod prioritar pe aspectele socio-economice (forță de muncă, impactul remitențelor etc.). Deși, din punctul de vedere al necesităților dezvoltării durabile a țării urmează să fie evaluate și examinate și aspectele mai puțin evidente în prezent ale migrației cum ar fi: schimbarea și/sau preluarea altor modele de comportament familial, efectele psihologice și schimbările comportamentale ale copiilor, relațiile între copii și persoanele în etate etc. [32, p. 9-10]. O comparație între copiii cu părinți plecați (unul sau amândoi) și cei care nu se află în această situație arată că există câteva diferențe semnificative între cele două grupuri, în special în privința caracteristicilor socio‐demografice ale familiei și a relațiilor din interiorul familiei Copiii cu părinți emigranți provin în proporție mai mare din familii destrămate (părinți separați, divorțați sau văduvi) iar familiile lor au în medie un nivel educațional mai scăzut și ocupații cu prestigiu ușor mai mic decât copiii fără părinți emigranți.
Având în vedere faptul că atât prezența unei familii intacte cât și statutul socioprofesional ridicat (nivel înalt de educație și prestigiu ocupațional ridicat) sunt în general factori cu influențe pozitive asupra rezultatelor școlare, copiii cu părinți emigranți sunt mai de zavantajați din aceste puncte de vedere în comparație cu ceilalți copii. Pe dea altă parte, există două alte diferențe între cele două grupuri de copii din punct de vedere al profilului socio‐demografic al familiei care dimpotrivă îi avantajează pe copiii cu părinți plecați în străinătate: ei provin din familii cu un număr mediu ceva mai mic de copii (mărimea familiei reflectată în numărul de copii poate fi o măsură a disponibilității resurselor familiei pentru fiecare copil) iar familiile lor sunt în medie mai înstărite (gospodăriile sunt mai bine dotate din punct de vedere al bunurilor materiale).Comunicarea copilului cu părinții săi este însă mai scăzută în familiile cu părinți emigranți, ceea ce poate constitui o influență negativă asupra rezultatelor școlare și de asemenea copiii din aceste familii cred în mai mică măsură decât ceilalți copii că este important să aibă note bune la școală.Din punct de vedere al comportamentelor– problemă (copilul stă afară târziu fără ca familia sa să știe unde este și este implicat în conflicte cu poliția și alte persoane) nu există diferențe semnificative între cele două grupuri de copii. De asemenea, în medie numărul de ore alocat studiului pentru școală nu este semnificativ diferit pentru cele două categorii de copii.
Diferența în ceea ce privește rezultatele școlare nu este extrem de mare, dar este semnificativă statistic– copiii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate au avut în medie note de final de semestru cu aproximativ 10 sutimi mai mici decât ceilalți copii [15, p. 17-18]. Unele probleme cu care se confruntă copiii în perioadele de emigrare a părinților pot fi atenuate prin intermediul comunicării dintre ei sau prin revenirea periodică a părinților acasă. Cu cât mai mult timp părinții dedică comunicării cu copiii, cu atât mai puțin resimt aceștia impactul migrației părinților și cu atât mai rapid acceptă plecarea părinților.
În consecință, acceptarea migrației generează în unele cazuri sentimente de separare dintre părinți și copii, care reprezintă în esență o modalitate de adaptare la realitatea dură. Cu cât este mai mare perioada de lipsă a părinților și cu cât mai des aceștia pleacă la muncă peste hotare, cu atât mai mare este riscul înstrăinării lor de copii. În aceste condiții, se conturează o tendință în familia cu migranți când părintele se transformă într -o persoană străină, depărtată de sufletul copilului, iar copiii își reprimă sentimentele față de părinți. De asemenea, trebuie luat în considerație și faptul că problema nu întotdeauna constă în despărțirea propriu-zisă, ci momentul în care ea se produce și contextul în care aceasta a fost realizată [10, p. 26-27].Consecințele migrației părinților peste hotare înregistrează efecte negative asupra vieții emoționale ale copiilor/adolescenților.Un studiu realizat de Fundația Iosif din Iași, România în 2007 privind viața emoțională a copiilor în legătură cu plecarea părinților a amintit aspecte negative pe care le vom enumera mai jos.Din cauza lipsei grijei părintești permanente, adolescenții obișnuiesc să ducă un mod de viață nesănătos și inadmisibil pentru vârsta adolescenței. Printre acestea enumerăm:
frecventare localurilor interzise și consumul de alcool și țigări;
supra încărcarea de rol deoarece fetele mai mari își iau rolul de mamă și trebuie să se descurce și cu familia și cu studiile;
copiii au manifestări anxioase, depresie, după plecarea părinților și din acest motiv devin închiși în sine și se simt abandonați;
schimbarea stării de spirit într-un timp foarte scurt, acum sunt veseli și imediat pot să plângă sau să devină agresivi în aparență fără un motiv;
infatuarea datorită faptului că are bani și poate să își permită să cumpere ce vrea, să invite colegii în oraș sau să meargă în locuri în care alți copiii nu o pot face;
furtul din propria casă pentru a atrage atenția asupra lor și pentru a-și determina părinții să se întoarcă acasă;
copiii nu știu să dirijeze banii și ajung să plătească sume consistente pe lucruri inutile;
cei care au părinții plecați ajung să fie victime ale tâlharilor acesta fiind unul dintre motivele pentru care cei mai mulți copiii ascund că au părinții plecați la muncă în străinătate;
lipsa afecțiunii părinților duce la stări de neliniște și angoasă;
dorința lor de a părăsi țară cât mai repede pentru a merge să lucreze în străinătate;
datorită libertății pe care o au ajung să nu mai țină cont de autoritatea părinților și să aibă un comportament neadecvat vârstei;
schimbarea rolurilor de soră cu mamă fac ca acele fete să devină mature mult înainte de vreme, ceea ce nu e un lucru de dorit din partea specialiștilor.
probleme de sănătate datorită modului de alimentație nesănătos;
apariția unui număr mare de boli cu transmitere sexual și a avorturilor;
unele fete care rămân acasă cu tatăl riscă să fie victime ale abuzului sexual;
nu au o reprezentativitate a unui familii unite;
copiii care vor suferi din punct de vedere afectiv;
transformarea comportamentului copilului în raport cu familia sa;
lipsa de încredere în propriile forțe;
comportamente neadecvate în raport cu ceea ce presupune o familie;
vor supra-valoriza aspectul material;
înstrăinarea copiilor față de părinți;
apar tulburări de comportament;
tulburări depresive, tentative de suicid;
1.2. Conceptul de familie temporar dezintegrată
M. Voinea, afirmă că „definirea noțiunii de familie ridică unele dificultăți ce țin de sensurile complexe ale acestui nucleu fundamental al societății, de diversitatea relațiilor dintre membrii grupuilui, cât și de virtualele implicații ale acestora în sfera social largă.”[1978,pag59]. Definirea familiei comportă cel puțin doua direcții de abordare: sociologică si juridică.În sens sociologic, familia, ca forma specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viată, sentimente, interese și aspirații. Astfel privită, familia ne apare ca o realitate socială distinctă, ca un grup primar al societații în care se manifestă multiple relații, fundamentale fiind cele de căsătorie și rudenie. Specifitatea vieții de familie este dată tocmai de aceasta multitudine a relațiilor ce iau nastere în familie, relații fiziologice, psihologice, economice, morale, afective, și care comporta anumite particularitați în viața de grup. În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care își are originea în acte juridice precum căsătoria, infierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie.Familia este un sistem. „Familia este sistemul cel mai apt de a influența funcționarea socială” [Prelici Viorel, 1995] .Familia ar putea fi definită și în sens larg reprezentînd „un grup social ai carui membrii sunt legțti prin raporturi de varstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreuna, cooperează sub raport economic și au grijă de copii sau în sens restrîns fiind un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia” [Zamfir C. si Vlasceanu L., 1998,pag. 234].
Familia este nucleul organizării umane, molecula sau microstructura care realizează, în mic, totalitatea funcțiilor societății, ca mare sistem: reproducerea și asigurarea comunității biologice a speciei umane , producerea mijloacelor de subzistenta, educarea și socializarea nou nascuților și prin această asigurare a continuitații moral spirituale a societații [Mitrofan I.] Deși relativ independența în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, familia este determinată în ultima instanta, și conditionată, în organizarea și evoluția sa, de mediul de organizare a societății pe care o reflectă. Familia nu trebuie înțeleasă, conceptual vorbind, numai ca unitate structurală, ci și ca suma a relațiilor inter-individuale care, fie îl potejează pe individ în construcția și/sau activarea unor posibile rețele sociale, fie îl plasează într-un cadru constituit dintr-un set complex de combinații cu caracter economic social, cultural și politic [Landolt si Da, 2005 pag 625].
Familia esre grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influentează și modelează persoana umana. Unii merg chiar mai departe și susțin că actiunea ei asupra persoanei este atat de mare, încat ea egalează acțiunea celorlalte grupuri sociale. Acesta este cu deosebire cazul cercetărilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia socială și sociologie susținînd că familia este: „adevăratul laborator de formare al persoanei”. Transformarea individului în persoana adică în „individ cu status social” este dintai de toate opera familiei. Sunt doua cauze care explică această influență a familiei asupra persoanei. Una este legată de faptul că acțiunea familiei se exercită mai de timpuriu, iar a doua de faptul că familia este calea prin care se canalizează orice alta acțiune de socializare, ea fiind identică cu întreaga lume socială a copilului.
Consecințele asupra copiilor: Orice discuție despre evaluarea consecințelor unui fenomen social „x” asupra unui grup, comunitate sau asupra unui alt fenomen social „y” ar trebui să gasească raspunsul la intrebarea „ce s‐ar fi intamplat cu y în absența lui x?”. Cu alte cuvinte, să izoleze efectul lui x asupra lui y de efectul altor factori care au actionat în timp asupra lui y. În practica cercetării sociale, experimentul știintific ‐ ca și metoda prin care se poate determina o relație de cauzalitate între doua sau mai multe variabile ținînd sub control alti factori ‐ este în cele mai multe cazuri aproape imposibil de utilizat, tocmai pentru ca exista adesea un set de variabile care nu pot fi ținute sub control și a caror influența nu poate fi ignorată. La nivelul cunoasterii comune anumite fenomene sunt adesea explicate simplist, atribuind cu ușurință o relașie de cauzalitate între doua evenimente. În cazul migrației, un fenomen complex, cu multiple fatete, care se produce în timp și spațiu, afirmații că ”un copil de 12 ani s‐a sinucis din cauza că mama lui a plecat sa muncească în Italia” pot fi cel mult utilizate ca titluri pe prima pagina a ziarelor, însa validitatea lor este chestionabilă. Corect atat din punct de vedere al cunoasterii cît și dintr‐o perspectivă pragmatică ar fi sa se vorbească de riscurile la care sunt expuși copiii prin plecarea părinților în străinătate. Migrarea părinților în străinătate pentru a le asigura copiilor o soartă mai buna e un fenomen răspîndit astăzi în Romania. În ultimii ani, familia temporar dezintegrată a devenit o forma alternativă a familiei. Prin termenul „familie temporar dezintegrată” se are în vedere familia în care unul sau ambii parinti sunt plecați peste hotarele țarii pe termen lung (mai mult de 6 luni). Dezintegrarea duce inevitabil la schimbari radicale în funcționarea familiei, fapt ce se răsfrînge asupra calitații vieții și personalitații membrilor sai, în special asupra copiilor. Aceștia, de multe ori, sunt expuși riscurilor, abandonului școlar, traficului, violenței, vagabondajului. Pierderea celor mai apropiate ființe pentru ei înseamna:
· pierderea mediului familial stabil;
· pierderea contactului cu alti membri ai familiei;
· pierderea atașamentului;
· pierderea dragostei și a sprijinului părintesc;
· pierderea siguranței zilei de maine [I. Mitrofan, D. Buzducea, 2003].
Primul univers social al copilului, familia reprezintă micromediul care-i oferă întaia experiență de viață, formîndu-i Eul social și Supra eul prin care acestă va primi, prelucra și estima informația ulterioară. Primele persoane de care se atașează copilul și pe care le iubeste necondiționat, cu adevărat sunt parinții. Primul model comportamental, prima autoritate semnificativă în relațiile de gen și în relațiile familiale este oferită de parinți. Dacă încercăm să înțelegem situația copilului lăsat de parinți, indiferent de varstă, chiar și în grija unor persoane versate în educție, este evident că apar întrebari de tipul : „Cum se dezvoltă copilul în lipsa parinților?” „Ce simte el?” „Ce domenii ale vieții de familie se afecteaza în lipsa părinților?” Separarea temporară este foarte periculoasă, în special atunci cînd coincide cu vîrsta adolescentă. Studiile arată că lipsa unuia dintre părinți duce la deteriorarea imaginii de sine, adolescenții demonstrînd o autopercepție lacunară, caracterizată prin predominarea eului fizic sau psihologic și, în multe cazuri, a celui filozofic, aceste rezultate denotînd inacceptarea statutului social și dificultați de integrare socială, precum și o autocunoastere fragmentară, asociată unei tensiuni interne puternice [V. Gonta, 2004]. . Aceste efecte vor intra în rezonanta cu diverse etape ale dezvoltarii psihoafective, creînd ceea ce Nagera numeste „imixțiuni în dezvoltare” și facilitînd evoluții deviante mai mult sau mai puțin fixate. Adolescența, dacă dorim să o definim din punct de vedere științific, putem spune că este o perioadă în dezvoltarea organismului uman, care urmează pubertății și precede starea de adult.
Este cuprinsă, în general, între 14 si 18 ani, avînd multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizează prin dezvoltarea psihică și neuropsihică pronunțată, explicabilă prin faptul că sistemul neurovegetativ și cel endocrin ajung în faza lor finală de dezvoltare. Planul psihic suportă la vîrsta adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea și stabilirea celor mai multe din structurile psihice ale adolescentului.
Revenind la efectele migrării parinților, în literatura psihologică, dezintegrarea familiei , fie ea și temporara, reprezintă un traumatism sever cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice a adolescentului ăi asupra procesului de integrare a acestuia [C. Ciofu, 1998]. M. I. Buianov întelege prin noțiunea de dezintegrare nu numai desparțirea dureroasă a copilului de mama, dar și orice întrerupere specifică între copil și ambianța socială. Separarea este rezultatul distrugerii reciproce, ea se reflectă atît asupra copilului, cît și asupra părinților. Dacă durează mult timp, se poate trece cu ușurința în izolare socială. Adolescenții sunt copii în tranziție, nu tineri adulți. Nevoile lor, inclusiv cele emoționale, nu sunt cele ale unor adulți, ci ale unor copii. Greșeala este a părinților pentru că ii consideră adulți. Fiecare adolescent are nevoie de părinți, a caror relație să fie stabilă, bazată pe respect, dragoste și o buna comunicare. Lipsa atenției concentrate îi va spori starea de anxietate pentru că va avea impresia că orice altceva este mai important decat el. Va deveni tot mai nesigur, iar dezvoltarea psiho-emotionala va fi afectata. Un astfel de adolescent poate fi ușor de identificat. În general, el va fi mai puțin matur și sigur pe sine decat copiii ai caror părinți au timp să le implinească nevoia de atenție concentrată. Un astfel de copil este adesea retras și are dificultăți în relațiile cu cei de vîrsta lui. Este mai puțin capabil să se descurce și de obicei reacționează dezastruos în situații conflictuale. Este dependent de ceilalți, chiar de cei de vîrsta sa și este țintă presiunilor acestora.Cu toate acestea, unii adolescenți, în special fetele care nu au avut parte de atenție concentrată din partea taților lor par să reactioneze în mod contrar: sunt destul de comunicative, manipulative, dramatice, adesea seducatoare, uneori dând impresia de maturitate și precocitate. Dar pe masură ce cresc, nu se maturizează ci devin din ce în ce mai dificile. Concluzia a celor subliniate mai sus este că la varsta adolescenței copiii au nevoie de timpul și atenția parinților mai mult ca niciodată, pentru că familia ofera în fond copilului acel sentiment de sigurantă, care apare tot mai mult astăzi, drept condiție fundamentală a dezvoltării și echilibrului său interior.
Nesatisfacerea gamei de trebuințe și aspirații ale copilului duce la implicații grave asupra forului emoțional și dezvoltării intrapsihice.
Un alt factor este stresul. Plecarea părinților în străinătate este o situație stresantă pentru copil, oricare ar fi varsta lui. Noile condiții de viată în care ajunge copilul îi solicită eforturi mari pentru adaptare. Stresul este o stare de tensiune generală, manifestată atât în plan psihologic, cât și fizic, care apare ca urmare a unui dezechilibu între solicitările extreme și posibilitățile persoanei de a le face fată. În aceste condiții, copilul are sentimentul lipsei de control asupra ceea ce se intamplă în jurul său. Poate avea diferite reacții la stres – de la renunțarea la orice acțiune, pană la un comportament agresiv de luptă împotriva factoriilor care i-au cauzat stresul. Stresul nu este provocat de acțiunea directă a unui factor, ci de sensul care noi il dăm acestuia. Deseori, se întamplă că felul în care interpretăm anumite evenimente și situații să aibă natura pur subiectivă. Organismul reacționează la stres în funcție de gradul de amenințare pe care il atribuim întâmplării. Cu cât dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor incepe mai devreme, cu atât are efecte mai pozitive asupra diferitelor aspecte ale vieții copiilor. Reacția inițială în fața neînțelegerii sau dezintegrării familiei este întîi anxietatea, chiar angoasa. Aceasta reacție afectivă nu ocoleste practic niciun copil: ruptura cadrului de viața obisnuit, indepartarea unuia dintre parinți, incertitudinile asupra viitorului apropiat, totul concura la emergența angoasei.
Anxietatea este un sentiment neplăcut de nesigurantă în fată unei situații văzute ca amenințătoare. Indiferent de condiționarea anxietații, subiectul se simte nesigur, încordat, tensionat, nu se poate relaxa, prezinta hipertonie, neliniște motorie, privirea mobilă cu dificultați de concentrare și menținerea atenției. La copiii anxietatea se poate manifesta prin accese hipocondriace, în cursul cărora subiectul localizează frica sub forma de cefalee, dureri abdominale, diaree, dureri precordiale. Adolescenăii se confruntă zilnic cu neliniști. Ei au nevoie sa se integreze în grupul lor, să aibă succese la scoală, să poarte haine adecvate și o tunsoare la modă, să spună ce trebuie, să dea părinților motive de mandrie etc. Oricare din aceste ganduri poate deveni atât de important încat gandul la un posibil esec capată proporții mari. Migrația parinților este un eveniment care produce stres, de aceea copiii trebuie ajutați, în caz contrar anxietatea preia controlul asupra comportamentului lor. Cea mai mare frică a copilului este că parinții nu il iubesc și il abandonează.
John Steinbeck a exprimat-o impresionant în La est de Eden „Teroarea cea mai mare pe care o poate resimți un copil este ca nu este iubit, iar respingerea este iadul temut… și odata cu respingerea apare furia, iar odata cu furia apare o fapta reprobabilă în chip de răzbunare… Un copil caruia i se refuză iubirea după care tanjește dă cu piciorul în pisica și îsi reprimă vinovăția secreta; altul fura pentru ca banii sa-l faca iubit; iar al treilea cucereste lumea – si iarasi vinovatie și răzbunare, și înca mai multă vinovăție. ” Caracteristica perioadei de conflict acut, angoasa și anxietatea, semne ale unei stări de suferință, vor fi obiectul unei elaborări care depinde parțial de maturizarea copilului. Acesta la randul său, depinde de vârsta sa și de gradul de conflictualizare la care a fost supus pâna atunci de parintii sai. Acest nivel de problematică psihoafectivă poate să țina fie de vîrsta copilului, fie de maniera în care a fost facut să înteleagă conflictul. În fața stării de suferință pe care o resimte, copilul reacționează de obicei printr-o mișcare de culpabilitate, trăindu-se fantasmic pe sine ca fiind cauza discordiei. Copilul și în special adolescentul, reprezintă expresia cea mai acuta și cea mai vizibilă a dificultăților și a carențelor familiale. Influența patogena a unei familii dezorganizate, la fel ca și efectele nefaste exercitate de conflictele părinților asupra personalității copilului, se concretizează atât la nivelul unor tulburari psihopatologice, mai mult sau mai puțin grave, cât și la nivelul comportamentelor cotidiene ce-l vor defini mai tarziu ca persoană matură.
Depresia este o stare care îi afectează pe foarte mulți copii in ziua de azi. Acum 20 de ani era ceva rar intalnit, în parte și pentru că de foarte puține ori era identificată ca atare. Depresia este o stare afectivă dominantă la adolescentul care face parte din familia temporar dezintegrată. Ea se manifestă printr-o stare afectivă neplacută, de tristețe (disperare, nemulțumire), însoțită uneori de anxietate și sentiment de vinovăție. Pot apărea fenomene de inhibiție și de lentoare a vițtii psihice (bradipsihie). În contextul depresiei apare deci un deficit al atenției, al perceperii lumii exterioare și al ideației. Depresia poate avea intensități și expresivități variate, în funțtie de vârstă. La adolescent situația este un pic mai dificilă. La ei starea de depresie se manifestă un pic mai tarziu, și apare de foarte multe ori datorită incapacității sale de a rezolva diferite probleme sociale sau cotidiene. Deseori, adolescentul rămas acasă este nevoit să preia responsabilitățile adulților, ceea ce cauzează un surmenaj psihic și fizic. Părinții vor să creadă că odata ce copilul a atins vârsta adolescenței, el se poate descurca singur, că perioadele dificile în dezvoltarea sa au fost depăsite.
Adolescenții sunt copii în tranziție, nu tineri adulți, nevoile lor inclusiv cele emoționale nu sunt ale unor adulți, ci ale unor copii. Greșeala este a ppărinților, pentru că ii consideră adulti. Campbell susținea că „adolescenții sufera de depresie”. Ei în permanență tânjesc dupa o relație apropiată și caldă cu părinții. Este o trebuintă de securitate, care trebuie satisfăcută în permanență. Depresia, scrie Spitz, se caracterizează prin intensificarea indiferenței, prin pierderea interesului față de anturaj. Având o relație emoțională intensă cu părinții, copilul suporta cu mult mai greu separarea decit unul ce are o relație superficiala [M.I.Buianov]. Un aspect inspaimîntator al acestor probleme mereu crescânde ale depresiei și neliniștii la adolescent îl reprezintă consecințele. Studiile recente arată că adolescenții și tinerii în general, riscă de trei sau patru ori mai mult decât ceilalti sa se apuce de droguri sau să aibă probleme cu alcoolul pâna în 22 de ani, sau cel puțin asa susține epidemiologul Kathleen Meridangas de la Facultatea de Medicina Yale. Depresia poate duce la sinucidere.
Semnificativ pare a fi faptul că rata sinuciderilor la copii și adolescenți a crescut de 4 ori între 1950 și 1995. Când un adolescent suferă de o depresie moderată pâna la una foarte gravă și simte că nu mai poate îndura, el va trece la fapte și va încerca să-și aline suferința și disperarea. Comportamentul ce rezultă dintr-o asemenea depresie are și o titulatură științifică: „manifestarea depresiei”. Există foarte multe căi prin care un adoloescent își poate manifesta depresia. Baieții au tendința să fie mai violenți decât fetele. Ei vor încerca să-și aline simptomele de depresie prin furat, mințit, bătăi, sofat rapid sau comportament delincvent. Aceste simpotme sunt rareori identificate sau macar considerate a fi simptome ale depresiei. Este unul din principalele motive pentru care depresia nu este diagnosticată la baieți.
Studiile arată că fetele, ca și femeile de altfel, au tendința să se aplece mai mult asupra problemelor decât baieții. De aceea s-a afirmat că fetele suferă de depresie într-un raport mai mare decât baieții. Cum depresia produce multe alte probleme care o maschează, poate fi destul de greu de identificat. Totuși actualmente este identificată mult mai des decât cu ani în urma, ceea ce duce la o utilizare crescută a antidepresivelor. Depresia la vârstele nu foarte înaintate este foarte subtila și are tendința să se dezvolte subtil și lent. Din pricina multor cauze și efecte, este și foarte complexă. De exemplu, când un copil are probleme cu învățătura, depresia este de obicei considerată a fi ultima cauză posibilă. Situația este și mai rea atunci când problema copilului este cauzată de alt factor, dar este agravată de depresie.
Aceasta face aproape imposibilă tratarea cauzei inițiale până când nu se elimină definitiv depresia.De exemplu, copilul poate avea probleme la invațatură și din cauza unor dificultăți neurologice agravate în mare parte de depresie.Dupa ce s-au încercat toate metodele la nivelul școlii și ele nu au avut sorți de izbândă, uneori este descoperită depresia și tratată, dar asta nu se întampla prea des. Atunci când depresia este tratată cum se cuvine, problemele de studiu devin la randul lor vindecabile. Depresia din copilărie și mai ales din adolescență este foarte greu de identificat pentru ca simptomele sunt de obicei diferite față de cele a adulților. Adolescenții pot avea simptome tipice pentru adulți, cum ar fi tristețea de lungă durată sau irascibilitatea, dar cum de obicei nu sunt capabili să își exprime sentimentele, depresia este adesea confundată cu comportamentul normal vârstei lor. Întreaga dezvoltare a umanității este indisolubil legată de constituirea și evolde colectivitatea umana, dintre care familia reprezintă una dintre verigile sociale cele mai specifice în asigurarea continuității și afirmării depline a ființei umane.Independența în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, familia este de ultima instanță și condiționată, în organizarea și evoluția sa, de modul de organizare pe care o reflectă.Studiul familiei s-a impus ca necesitate în epoca modernă, deși preocupările sunt foarte vechi, iar multiplele definiții date pâna acum familiei au încercat să evite de aspecte atât de ordin structural cât și funcțional.Dupa Levi- Strauss, familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind soț, soție și copiii nascuți din unirea lor pe care-i unesc drepturi și obligații morale, economice, religioase și sociale.1Vincent defineste familia ca fiind un grup înzestrat cu caracteristici proprii obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chiar inconstient, care aplică anumite reguli.
1.3. Consecințe ale dezintegrării temporare a familiei asupra formării identității adolescenților
Familia reprezintă primul context de viață, cu semnificație deosebită în edificarea personalității copilului, agentul de bază al socializării, al procesului de însușire temeinică și liber consimțită a normelor, valorilor și regulilor de conduită concordante cu modelul etico-normativ al societății, asigurîndu-i capacitatea de a exercita adecvat rolurile sociale, participarea conștientă la urmărirea și la realizarea finalităților fixate; orientarea corectă în cîmpul moral; capacitatea de a discerne între conduitele acceptate și cele neacceptate, între mijloacele legitime și cele ilegitime, între scopurile dezirabile și cele indezirabile, capacitatea de a le îmbina în mod judicios în decizii și în acte corespunzătoare celor două tipuri de atitudini fundamentale rezultate din procesul de formare socială: conformism și nonconformism.
După [P. Osterrieth ,1973], familia îi livrează copilului sentimentul de siguranță, care îi permite să se emancipeze și să-și dezvolte personalitatea. Sentimentul de siguranță se instaurează și se menține în următoarele condiții: protecția de pericolele și agresiunile pe care le poate provoca ambianța (naturală și socială); satisfacerea trebuințelor bazale [A. Maslow, 1999] – fiziologice, de securitate, de dragoste și apartenență, de respect și recunoaștere; coerența și stabilitatea cadrului social de dezvoltare; sentimentul de a fi acceptat ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se aproba caracteristicile individuale, de a avea posibilitate de acțiune (o anumită arie de libertate) și de a dobîndi experiență personală.
Aceste condiții se pot realiza doar într-un mediu familial echilibrat și afectuos, care asigură funcțiile de securizare afectivă și se prezintă ca factor socializator și individualizator.
Statutul familiei, în contextul social actual, comportă semnale îngrijorătoare de degradare calitativă, de diminuare a rolului educativ ca urmare a instabilității crescînde a cuplului, a scăderii interesului părinților față de preocupările copiilor datorită, în mare parte, grijilor materiale. Din punct de vedere sociologic, familia contemporană se caracterizează prin destrămare structurală, prin dezicere de funcțiile sale educative, prin degradare continuă a autorității, implicit a calității mediului educativ. Aceste procese contraproductive sub raport educativ se constituie în factori de risc de proveniență familială, grupați de [D. Banciu, S. M. Rădulescu, M. Voicu ,1997] în trei categorii.
1. Factori care reflectă ansamblul și principalele tendințe de evoluție a condițiilor economice și sociale generale. Situația economico-socială precară: venituri mici, părinți în șomaj, spațiu locativ restrîns sau inadecvat, stare de inadaptare/dezrădăcinare ca urmare a strămutării în altă localitate sau în altă zonă geografică a generat în ultimele două decenii o creștere bruscă a familiilor dezavantajate.
Condițiile indecente de trai, lipsa de siguranță în ziua de mîine creează tensiuni între părinți, între părinți și copii, ceea ce lezează grav atmosfera afectivă din familie. Copiii din familiile dezorganizate sau din cele ce se confruntă cu probleme economico-sociale dificile sînt tentați să evadeze de acasă și să-și caute securitatea afectivă în grupul stradal, între semeni, prieteni de ocazie, în medii microsociale dubioase, inițiindu-se și angajîndu-se în aventuri ce pot lesne provoca acte antisociale (distrugeri de bunuri, furturi, bătăi, agresiuni,
2. Factori care țin de structura familiei. Printre carențele de proveniență din structura familială, frecvent întîlnite în timpul pe care-l traversăm, se dist tîlhării).ing disocieri (deces, invaliditate/boală, detenție a unuia sau a ambilor părinți, divorț și, cu o frecvență sporită, plecarea unuia sau chiar a ambilor părinți la muncă peste hotare), abandonarea copiilor de către părinți, adopțiile și refacerea ulterioară a familiei etc.
Aceste cazuri comportă riscuri grave în educația copiilor, care pot ajunge la comportamente dezadaptate. În mod evident se profilează problema absenței temporare a unuia dintre părinți, situație frecvent întîlnită în R. Moldova, condiție generatoare de dezintegrarea raportului părinte-părinte în efortul educațional și a relației părinte-copil.
3. Factori care privesc deficitul educativ al familiei (disfuncții în cadrul relațiilor interpersonale, erori pedagogice ale părinților). În cazul unor frecvente divergențe între cei doi părinți, soldate cu certuri și tratamente discriminatorii, preferențiale, copilul învață să speculeze, să profite, de pe urma ezitărilor și neînțelegerilor, cu repercusiuni în conduita sa.
Literatura de specialitate, precum și observația cotidiană, reliefează diverse disfuncții privind deficitul capacităților educative ale părinților. Astfel, după [M.Petcu,1999], principalele disfuncționalități familiale generatoare de devieri de comportament la copil sînt:
divergența metodelor educative (copilul este permanent derutat, descumpănit și tentat să-și caute modele de comportament în afara familiei);
atitudinea hiperprotectoare, excesiv de afectuoasă (duce la iritarea copilului și frînează maturizarea psihică);
atitudinea indiferentă (determină dezvoltarea unei agresivități latente, copilul devenind emotiv, instabil, iritabil, cu efecte negative la nivelul microgrupului);
atitudinea hiperautoritară (induce copilului stări de inhibiție, frică, instabilitate, timiditate, provoacă acumulări de tensiuni care se pot manifesta mai tîrziu într-un comportament rebel, descărcarea făcîndu-se pe alte persoane din anturaj);
părinții „demisionari” (care nu pot fi „deranjați”, indiferența lor conducînd la un comportament apatic sau agresiv al copilului).
Un rol deosebit îi revine familiei în cadrul socializării secundare, care are loc la vîrsta adolescenței. Ea reprezintă condiția definitivării procesului de formare a identității. [Erick Erickson,1988] a caracterizat adolescența ca o perioadă critică în îndelungatul proces de formare a identității. Dificultatea pe care o întîmpină adolescenții atunci cînd încearcă să pună bazele identității personale este desemnată prin noțiunea de criză de identitate, finalizarea acesteia manifestîndu-se prin atingerea identității sau printr-o stare de confunzie a rolului. Criza de identitate, caracterizată ca o căutare de către adolescent a răspunsului la întrebarea „Cine sînt eu?”, surprinde momente dificile inunivoce, dihotomice: capacitatea de rezolvare autonomă a situațiilor de viață sau luarea de decizii necorespunzătoare; proiectarea reușită de perspective sau adoptarea de planuri ulterior abandonate; autoaprecierea adecvată a potențialului individual sau incapacitatea de evaluare corectă a valorii personale. Este etapa în care adolescentul se autodefinește ca elev, fiu sau fiică, prieten sau om, își stabilește cadrul de aptitudini și potențialul de dezvoltare ulterioară. Conceptul de identitate, precum și însuși fenomenul, nu poate fi observat cu ușurință, cu atît mai mult comportînd influențele mediului, în primul rînd al celui familial. După cum menționează P. Iluț‚ identitatea se prezintă ca un “subsistem uman responsabil de orientarea acțiunilor noastre complexe și de evaluarea integralității persoanei în lume‚ în general‚ și în cea socială, în special” [2001, p. 36]. Geneza acestui subsistem se orientează pe trei coordonate principale: 1. „de la biologic-inconștient la reflexiv-intențional; 2. de la comportamente ce stau sub incidența directă și imediată a recompensei și pedepsei la morala autonomă bazată pe principii axiologice; 3. de lafeedback-ul relațiilor interpersonale la factori macrosociali‚ în ultimul timp tot mai mult de natură global-planetară‚ care au determinații profunde asupra gîndurilor și conduitelor noastre cotidiene și‚ prin urmare‚ asupra proceselor de identificare și de reconstrucție a sinelui” [P. Iluț, p. 37].
Astfel se formează o întreagă gamă de opinii despre sine‚ care vin din autoobservări și din receptări ale informației livrate din afară. Nu toți adolescenții ating cu succes un sens al identității. În opinia lui Erickson, cei care eșuează în rezolvarea situațiilor dihotomice, parcurg acest stadiu de dezvoltare a personalității ineficient, menținînd o stare predominantă de confuzie a rolului sau de confuzie a identității. Conceptul de sine este neclar, persoana nu cunoaște pe deplin locul și rostul ce și-l dorește în prezent și pentru viitor.
Deși se constată o posibilă rezolvare ulterioară a stării de confuzie de identitate, se accentuează dificultatea acestei sarcini pentru persoană.
Adolescentul care părăsește respectivul stadiu cu un sens predominant al confuziei rolului va fi mai puțin eficient, ineficiența manifestîndu-se în întrebări asupra autodefinirii. În concluzie, adolescența este o răscruce, dar ea nu desparte drumurile, ci le unește [J.E.Marcia, 1966].
Adolescenții, în mod normal, se caracterizează prin detașarea treptată de părinți și atașarea la grupul de prieteni, de semeni.
Pentru a-și dezvolta sentimentul responsabilității, a se simți siguri, a judeca corect, aceștia au nevoie de independență. Concomitent, ei manifestă atașament față de părinți, de la care învață arta comunicării interpersonale și a rezolvării situației de apartenență, autonomia. Anume părinții le pot oferi susținere în formarea identității, pe măsură ce aceștia se adaptează social în afara familiei. Independența, autonomia și identitatea se manifestă indisolubil de atașamentul de familie. În cazul carențelor familiale (afective, educaționale, materiale sau de altă natură), adolescenții se detașează emoțional de familie, devenind vulnerabili. S-a constatat în nenumărate cercetări că cei care sînt mai apropiați de familiile lor dau dovadă de mai multă încredere în sine, de capacitatea de rezolvări autonome, de solitudine creativă, de rînd cu abilități sociale – de comunicare și interrelaționare eficientă.
Revenind la problema în discuție – efectele lipsei unuia sau a ambilor părinți la procesul de formare a identității în adolescență – menționăm rolul distinct al mamei și tatălui, rol definit sociocultural în corespondență cu trebuințele umane.
Înțelepciunea populară zice că, la început, Dumnezeu n-a putut fi întotdeauna peste tot, și atunci a creat mama. Mama și femeia urmează să posede cele mai diverse calități, precum altruismul, căldura, înțelegerea, de rînd cu cele conferite de etapa contemporană – activismul, angajarea socială. În viața adolescentului, mama este sursa experiențelor de comunicare, modelul relaționării interpersonale, sprijinul în formarea aptitudinii de a menține autonomie în concordanță cu o doză sănătoasă de conformism social; oferă suport afectiv, deși rolul ei în organizarea existenței materiale a copilului nu poate fi neglijat.
Dezvoltarea socială a adolescentului beneficiază mult de un tată accesibil, atent și de nădejde, care-i insuflă un sentiment de încredere și siguranță. Importanța tatălui se manifestă în suport fizic și financiar, completat de sentimentul de grijă și afectivitate. În familiile în care tatăl este prezent și responsabil, copiii se simt mai siguri și mai veseli, au mai puține conflicte cu adulții și semenii. Tații cu un potențial educațional relevant fixează limite rezonabile și insistă asupra respectării lor, încurajează stabilitatea emoțională și morală, în momente dificile oferă tărie și statornicie familiei. Ei îndrumă copiii să studieze materii mai grele și le cultivă primele abilități tehnice. De la tată adolescentul învăța să fie sensibil la nevoile altora, să fie tandru cu sexul opus.
Alții se apropie mult de părintele rămas, pe care îl tratează drept egal sau confident. Însă nu toți adolescenții se adaptează la lipsa părinților. Observația denotă predominanța unor reacții emoționale diferite la fete și băieți. Fetele, de regulă, își interiorizează reacțiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv față de membrii familiei), tentate să caute atenție și susținere afectivă din partea altor oameni. Ținînd cont de perioada adolescenței și interesele pentru viața sexuală, aceste stări pot fi cauza unor relații sexuale precoce. Băieții se manifestă mai deschis și devin agresivi, furioși și neascultători – emoții care pot condiționa comportament delincvent.
Concluzii la capitolul I
În concluzie, menționăm faptul că absența unuia sau a ambilor părinți în rezultatul migrației lasă o amprentă negativă asupra dezvoltării personalității preadolescenților, în special asupra sferei afective a acestora, le deteriorează imaginea de sine, le schimbă atitudinea față de membrii familiei și față de familie, în general.
Desigur, familia temporar dezintegrată prezintă particularități organizatorice și funcționale diferite față de modelul de familie cu ambii părinți. Pentru fiecare dintre cei doi părinți apar noi tipuri de solicitări, care determină schimbări în plan comportamental. Relaționarea cu copiii capătă diverse configurații, diferite sînt și efectele asupra procesului de creștere și maturizare psihologică și psihosocială a acestora. Trauma separării de părinți se lasă resimțită la toate nivelurile vieții de familie. Fiind însă tot mai prezentă în cadrul arhitectonicii sociale, respectiva formă de familie trebuie să intre tot mai mult în atenția cercetătorilor în vederea conturării unui ansamblu de recomandări destinate să faciliteze preluarea, adoptarea și exercitarea acestui tip specific de rol parental în cadrul familiei conduse de un singur părinte.
Concluzia a celor subliniate mai sus este că la vârsta adolescenței copiii au nevoie de timpul și atenția părinților mai mult ca niciodată, pentru că familia oferă în fond copilului acel sentiment de sigurantă, care apare tot mai mult astăzi, drept condiție fundamentală a dezvoltarii și echilibrului sau interior. Nesatisfacerea gamei de trebuințe și aspirații ale copilului duce la implicații grave asupra forului emoțional și dezvoltării intrapsihice. Drept concluzie se impune următoarea afirmație: adolescenții vor parcurge favorabil etapa crizei de identitate, depășind confuzia de rol, într-o familie fericită, cu doi părinți implicați în educație. Din păcate, etapa contemporană este marcată de fenomenul neangajării în educație a unuia sau chiar a ambilor părinți, cauzat și manifestat în mod diferit, dar, în mare parte, condiționat de migrația de muncă.
Desigur, mulți adolescenți se adaptează cu succes situației, moment care nicidecum nu ilustrează invulnerabilitatea lor. Ei sînt puternici, dar nu invulnerabili. Lipsa părinților le provoacă stări emoționale dificile, îndepărtarea și refugiul în relația cu prietenii, profesorii, preocupări pentru anumite domenii.
Procesul migrațional implică beneficii de ordin material asupra familiilor implicate, însă cercetările efectuate în contextul migrației părinților au scos la iveală o serie de consecințe ai acestui process asupra vieții emoționale a copiilor/adolescenților.
Aceste consecințe pot fi de ordin somatic sau comportamental, iar lipsa intervețiilor din partea instituțiilor cu care adolescentul interacționează, pot conduce la crize dificile.În urma migrației copiii devin anxioși, melancolici, neliniștiți, iar comportamentul lor devine neadecvat, ceea ce necesită implicare din partea specialiștilor.De asemenea, o consecință a migrației este modul nesănătos de viață pe care îl duc copiii, ceea ce determină apariția unor probleme majore
Alții se apropie mult de părintele rămas, pe care îl tratează drept egal sau confident. Însă nu toți adolescenții se adaptează la lipsa părinților. Observația denotă predominanța unor reacții emoționale diferite la fete și băieți. Fetele, de regulă, își interiorizează reacțiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv față de membrii familiei), tentate să caute atenție și susținere afectivă din partea altor oameni. Ținînd cont de perioada adolescenței și interesele pentru viața sexuală, aceste stări pot fi cauza unor relații sexuale precoce. Băieții se manifestă mai deschis și devin agresivi, furioși și neascultători – emoții care pot condiționa comportament delincvent.
Capitolul II.
Relația părinți-adolescenți în familiile temporar dezintegrate.
2.1. Caracteristica generala a adolescenței
Adolescența este o perioadă de tranziție între vârsta copilăriei și adultă, perioada care se caracterizează prin importante modificări fizice, dar mai ales psihice (emotionale), cerebrale și sociale[3 pag.225]. Fara a fi bine delimitata, se considera ca se sfârseste odata cu încetarea cresterii organismului, adică între 18-20 chiar 24 de ani. Modificările fizice începute în timpul pubertății se continuă în această perioadă, fiind foarte evidente în ceea ce priveste cresterea staturală și ponderală, precum și în dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, fiind mai puțin evidente modificările fiziologice și ale maturizării neuro-gonadale, însoțite de capacitatea de procreare. Cresterea cunoaște unele particularități legate de sex, realizându-se în final aspectul masculin sau feminin al tipului constituțional. Este perioada în care capacitatea imunologică și de adaptare la stres atinge maturitatea caracteristică adultului. Adaptările la solicitările impuse de efortul fizic, în special la baieti, sunt foarte eficiente și adecvate. Capacitatea cognitivă progresează, culminând cu capacitatea pentru gândirea abstractă, care se extinde și asupra altor persoane; se produce maturizarea dezvoltării morale, spirituale și emoționale și apar noi aspecte interpersonale în relațiile cu parinții și cu alte persoane. Părinților le este uneori greu să creadă în capacitatea tinerilor lor de a acționa în mod independent. În realitate, adolescenții sunt foarte rar expansivi în prezenta lor și comunica foarte dificil cu ei. Aceasta dificultate de a comunica provine din faptul că în toata această perioadă tinerii acumulează noi capacități mintale și își doresc să se desprindă de caminul oferit de părinți, să se afirme și să devină autonomi.[4 pag 39].
În pofida aerului independent, adolescentul are nevoie de dragoste, înțelegere și respect. Toate aceste necesități sunt, însă, ascunse și de aceea este necesară o deosebită atenție la maniera în care se comunică cu adolescentul. Pentru că adolescentul să-și dezvolte respectul de sine, ambii părinți trebuie sa-l accepte așa cum este, cu forțele și limitele personale. Acest lucru nu împiedică pe părinții să aibă asteptări, numai ca asteptările trebuie să se tină cont de personalitatea care se dezvoltă în fiecare zi sub ochii lor. Tânărul încearcă continuu să se definească, o face uneori într-un mod neasteptat, dar întotdeauna plin de energie și exuberanta.
Adolesceții simt nevoia de a pastra o distantă fizică între ei și părinți lor, deoarece pubertatea imprima și caracterul sexual raporturilor dintre oameni și deschide calea fantasmelor oedipiene. Din acest moment, micile drăgălășenii de familie pot apărea oricând sunt împreună, dar niciodată de față cu prietenii, de aceea părinții trebuie să găsească noi mijloace de a-și exprima afectiunea pentru copilul lor, deși le este greu să depășească acest moment și să renunțe la anumite forme de intimitate cu copiii[26]. Pentru un adolescent este foarte important să cunoască trecutul familiei sale, indiferent în ce fel de familie trăieste, tradițională, monoparentală sau recompusă. Este regretabil că, uneori, adolescenții sunt rupți de trecutul lor doar pentru că parinții se simt vinovați de unele alegeri personale sau pentru că nu reusesc sa găsească explicații ale acestor alegeri. Adolescentul trebuie să-și înteleagă trecutul, înainte de a-și construi viitorul. Pentru a crea legături între membri unei familii, acestia trebuie să desfașoare împreuna cât mai multe lucruri. Părinților le este uneori greu să creadă în capacitatea tinerilor lor de a actiona în mod independent. În realitate, adolescenții sunt foarte rar expansivi în prezența lor și comunică foarte dificil cu ei. Această dificultate de a comunica provine din faptul că în toata această perioadă tinerii acumulează noi capacități mintale și își doresc să se desprindă de caminul oferit de părinți, să se afirme și să devină autonomi.[3 pag.225]. Pentru un adolescent este foarte important să cunoască trecutul familiei sale, indiferent în ce fel de familie trăieste, traditională, monoparentală sau recompusă. Este regretabil că, uneori, adolescenții sunt rupti de trecutul lor doar pentru că părinții se simt vinovați de unele alegeri personale sau pentru că nu reusesc să găsească explicații ale acestor alegeri. Adolescentul trebuie să-și înteleagă trecutul, înainte de a-și construi viitorul. Pentru a crea legături între membri unei familii, aceștia trebuie să desfăsoare împreună cât mai multe lucruri.
Cele trei stadii ale adolescenței
Adolescența este una din cele mai delicate perioade ale copilăriei, presărata cu o multime de schimbări și experiențe noi pentru copil. Este vârsta marilor schimbări corporale, a primilor fluturi în stomac și a experiențelor sexuale, dar și a marilor decizii legate de direcția și scopul propriei vieți. Începand cu vârsta de 11 sau 12 ani, copilul tău intră în etapa adolescenței timpurii. Există trei stadii ale adolescenței, fiecare din ele cu particularități și caracteristici proprii. Descoperă care sunt acestea și ce trebuie sa știi despre fiecare in parte! [33]
Adolescența timpurie.Debutul adolescenței timpurii variază ca moment de apariție în viața unui copil, în funcție de sex. Însă specialiștii susțin că aceasta începe în jurul vârstei de 11 ani la fetițe și de 12 ani la baieței. De asemenea, această perioadă se manifestă diferit la fete față de baieți. Este marcată de primele modificări corporale, de schimbările bruste de dispoziție și de preocuparea pentru propria imagine corporală (în special la fete).Odata cu schimbările corporale – parul corporal, menstruația, marirea sanilor, ingroșarea vocii etc. – adolescentul experimentează și emoții noi – timiditate, rușine, jenă, modestie. Nevoia de intimitate este din ce în ce mai accentuată și trebuie respectată.
Chestiunile de ordin sexual încep să intre în interesele adolescentului înca de la vârste mici. Curioziatea sexuală este exprimată la această vârstă în special prin formarea propriilor idoli și obsesia pentru anumite persoane, în special actori, cântareți sau alte vedete. Relația cu părinții începe să devină din ce în ce mai distanțată, pe masură ce adolescentul întalneste și cunoaste oameni noi și se integreaza în anturaje. Foarte mulți dintre baieți se comportă "copilărește", fară vreo modificare a caracterelor sexuale și ale comportamentului general. Schimbările apar de cele mai multe ori brusc și evoluează rapid. Constituie un obiect de preocupare intensă atât pentru școlar, cât și pentru părinți. Fiecare (adolescenți și părinți) se intreabă dacă totul decurge "normal".Relațiile cu familia se tensionează mai ales între mamă și fiică și respectiv între tată și fiu. Se întăresc relațiile cu anumiți prieteni de aceeași vârstă și cu adulți din afara familiei. Slăbeste implicarea în familie, încearcă uneori să dea deoparte părinții și au resentimente față de "criticismul părintesc". La inceput aceste trăsături sunt oscilante, dar ele vor deveni ferme în adolescența mijlocie. Baieții, din cauza cresterii rapide, sunt adesea stangaci, leneși, dezordonați și lipsiți de interes în ce priveste modul cum arată. Trebuie să li se amintească mereu de necesitatea păstrării igienei.
Sunt acut conștienți de transformările produse în sfera genitală. Au nevoie sa fie asigurați și reasigurați că masturbarea este practicată de aproape toți adolescenții, că este normală, cu condiția să nu devină obișnuință. Baieții își evalueaza initial masculinitatea în comparație cu alți baieți, comparandu-și musculatură, capacitatea de eforturi fizice, dimensiunile organelor genitale și capacitatea de a ejacula. Părinții trebuie să explice baiatului că emisiunile seminale sau "visele umede" sunt fenomene normale și nu trebuie să se necăjească sau să se rusineze. Ginecomastia (dezvoltarea mamelelor) ce poate apărea la unii baieți constituie o consecință normală a dereglărilor hormonale temporare și nu trebuie să se indoiască de masculinitatea lor.
La această varstă atât fetele, cât și baieții sunt extrem de sensibili și se deprimă usor atunci cînd sunt tachinați în glumă.
Fetele sunt foarte preocupate de cum arată fizic și se framantă dacă pot concura la o competiție de frumusețe. Stresul adolescentelor în devenire combinat cu fluctuațiile și dezechilibrele hormonale determină o labilitate psihică cu proastă dispoziție și anxietate. Își compară între ele dimensiunile și forma sanilor, funcția menstruală, dar se folosesc de baieți pentru a-și evalua feminitatea. Tații sunt adesea stânjeniți fața de fiicele lor când la acestea se dezvoltă caracterele secundare și încep să respingă unele manifestări de atasament ale acestora (luat în brațe, sarutări etc.) Fetele pre-adolescente nu înteleg modificările comportamentului taților și le atribuie uneori unor vinovății proprii. Ca și baieții, fetele au nevoie de informații corecte despre schimbările fizice ce apar în timpul pubertății. La prima menstruație, daca nu sunt informate își pot imagina că sangerarea este o boală care le pune viața în pericol. Ele trebuie să știe că menstruația este un fenomen absolut normal care nu necesită limitarea activității. Adesea, fetele se atasează intens de o prietenă de același sex, cu care ar dori să semene. Aceste prietene sunt uneori inseparabile și tind să se îmbrace, să vorbească și să gândească la fel. Petrec ore în șir analizând cele mai mici detalii de comportament. La mijlocul adolescenței această relație este înlocuită de grupul de prieteni, în general, fetele sunt cu doi ani înaintea baieților de aceeași vârstă, nu numai că maturitatea fizica, dar și în ce priveste capacitatea imaginativă, gândirea abstractă, abilitatea de a percepe sentimentele altora și toleranța fată de frustrare. Adesea fetele sunt creative și își înregistrează gândurile cele mai ascunse în jurnalul zilnic. Către sfarșitul adolescenței timpurii, atât baieții cât și fetele încep să participe plenar în grupul de prieteni, în această perioadă, în timp ce se plâng de restricțiile impuse de părinți, aderă de buna voie la cele impuse de către grupul de prieteni. Depărtandu-se de familie găsesc o noua orientare în apartenența de grup.
Adolescența mijlocie incepe la fete undeva între 13 și 16 ani, iar la baieți, între 14 și 17 ani. În această etapă, centrul de înteres și preocupări al copilului nu mai este concentrat asupra schimbarilor corporale, cu care adolescentul deja se obisnuiește, ci pe descoperirea propriei identități și pe dezvoltarea personalității. Se depărtează și mai mult de familie și părinți și devine preocupat de interesele și mentalitățile de grup, de anturaje, grupuri și colectivități. Este o perioadă destul de vulnerabilă, în care adolescentul poate cădea în capcana comportamentelor adictive, la insistența și persuasiunea anturajului.
Interesul pentru sexualitate creste și se documenteazaă cu privire la tot ce ține de acest subiect. Poate chiar să aibă prima experiență sexuală până la această vârstă.
În adolescența mijlocie, copilul începe să fie preocupat de viața lui și de direcția spre care se îndreaptă ea. Începe să își pună întrebări la care poate că nu găsește încă raspunsul, dar care îl preocupă: ce voi face cu viața mea, ce imi place, ce nu etc.
Adolescența tîrzie :Ultimul stadiu al adolescenței are debutul la 16 sau 17 ani și se incheie la 21 de ani. Este ultimul "antrenament"în care adolescentul are ocazia să se pregătească pentru viața de adult.
Este și etapa "marilor decizii", în care trebuie să se hotărască ce anume vrea să studieze, spre ce carieră se îndreaptă și încearcă să găsească soluții și metode ca să devină independent din punct de vedere financiar.
Relațiile intime și amoroase sunt în prim-planul preocupărilor acestei vârste. Și relatiile cu părinții se îmbunătățesc în această perioadă, deoarece devine din ce în ce mai independent. Părinții nu își mai impun atât de mult punctul de vedere, iar adolescentul începe să îi vadă ca parteneri egali de dialog, ceea ce contribuie la reconsolidarea relației și apropierea față de ei.
De asemenea, este și o etapă în care devine mai preocupat de celelalte persoane și mai putin de el. Începe să puna binele general deasupra celui personal și să devină interesat chiar de probleme globale: poluarea mediului, lupta contra discriminării, acțiuni caritabile etc.[33] (Aneza nr.2)
2.2. Comunicarea adolescentului cu semenii și adulții
Cunoastem cu toții că adolescența este o perioadă ce face tranziția între copilărie și maturitate (de la 12 la 18-20 de ani). Unii o consideră o etapă "ingrata" marcată de uimitoare schimbări corporale și psihologice. Cert este că, pe plan psihologic, adolescența este caracterizată de conturarea intereselor profesionale, de activarea instinctului sexual, de "efervescenta" relațională și socială, dorința de libertate și autonomie, pe fondul amplificării vieții afective. Apare o anume distanțare față de părinți și apropiere (camaraderie, dragoste) față de alți adolescenți. Adolescenții arată fizic ca niste adulți dar, că experienta de viața și mai ales emotional, sunt vulnerabili. Apare dorința de a fi tratați ca niște persoane responsabile și libere dar în realitate sunt imaturi și posibili de greșeli.. Își desfașoară "aripile ca să zboare" dar nu intotdeauna aterizeaza lin. Ei înșiși sunt uimiți de forța și energia lor dar este uneori o dezlanțuire fară o direcție precisă, puțin haotică.. Sigur că ei sunt diferiți ca zestre genetică, ca temperament, ca mediu educativ și reacționează în maniera proprie ceea ce face destul de dificilă gasirea unor tipare și rețete" de relaționare. În orice caz, toate studiile efectuate confirmă importanța hotărâtoare a comunicării empatice (în care te straduiești sa-l înțelegi pe celălalt fară să-l judeci sau să-l etichetezi (întrucât acest comportament blochează comunicarea, celălalt se închide sau caută alți parteneri de dialog, nu întotdeauna cei mai indicați) ci sa te identifici, în spirit, cu partenerul de dialog pentru a găsi cea mai buna soluție de ieșire din impas sau de rezolvare a unei probleme. Acest fapt necesită timp și răbdare, disponibilitatea de a lua în serios probleme aparent neserioase cum ar fi, de pilda: O adolescentă spune: "M-am certat cu prietena mea fiindcă am impresia că mă crede urâtă și plictisitoare. Am vazut-o glumind cu o alta colega. Se distrau de minune și pe mine ma ignorau" Această mărturisire indică un complex de inferioritate (format prin cumul), perceput foarte dureros și care se poate amplifica, în funcție de circumstanțe, mergând chiar pâna la tentative de suicid. Când adolescenții suferă dezamăgiri și pierderi, noua ni se par mici dar pentru ei sunt mari. Uneori au nevoia să plangă sau să fie mâhniți ca o modalitate de a accepta limitele și granițele lumii. Dupa ce plâng se vor simți mai eliberați și mai bine. O parte esentială a comunicării este ascultarea. Multi adulți fac greseala de a presupune că doar ei trebuie ascultatți de către adolescenți numai în virtutea ascendentului vârstei și a obișnuințelor sociale. Mai mult decât atât pot să pretindă supunere necondiționată.. Adolescenții nu numai că trebuie ascultați cu atenție dar, în cele mai multe cazuri trebuie incurajați să se deschidă sufletește. În multe situații ei au o serie de frământări interioare adunate și într-o oarecare măsură refulate astfel încât a vorbi despre acestea echivalează de multe ori cu a le clarifica, a le evidenția și a le întelege astfel încât să le poată extrage din "ascundere", din starea de amalgam nediferențiat către lumina reflectorului conștiinței care poate oferi soluții, mai ales dacă intervine ajutorul unui adult. Acest ajutor nu înseamnă a intimida, a țipa și a deține controlul pentru că acestea duc la doua extreme comportamentale:
a. închidere în sine și complexe de inferioritate
b. revoltă și eliberarea agresivă a tensiunilor interioare spre exterior.
Cea mai importantă parte a meseriei de părinte este dragostea dar și timpul și energia cheltuită pentru a-ți ajuta copiii. Deși iubirea este o condiție a relației părinte-adolescent, dacă adulții nu înteleg nevoile copiilor, nu-i pot ajuta în mod efectiv. De multe ori, în afară de soluțiile propuse, adolescenții au mai mare nevoie de înțelegere tacită, mângîiere și puțină aprobare. Prea multe sfaturi îi pot obosi sau copleși. Nevoile adolescenților nu sunt aceleași pentru toți și nici aceleași în timp. Ele se modifică atât pe orizontală cât și pe verticală. Această dinamică complexă necesită vigilența, timp, empatie și capacitate de acțiune. Comunicarea cu adoscenții nu este o corvadă ci o oportunitate de înțelegere mai profundă a vieții, a conexiunilor interumane, a creșterii interioare și evoluției spirituale. Mulți părinți care nu se implică activ atât în susținerea materială cât și psihologică a copiilor nu-și dau seama de bucuriile și satisfacțiile pe care le pierd.
Trebuie să mai avem în vedere și faptul că limbajul nu este singura forma de comunicare. Există și comunicarea nonverbală (mimica, gestul) precum și cea paraverbală (tonul vocii, ritmul vorbirii, inflexiunile vocale s.a.). Dacă, de exemplu cel cu care vorbesti se încrunta e posibil să nu fi înteles ce i-ați spus, dacă își încrucisează brațele ne arată că simte nevoia să se apere ori se simte stângaci, mutarea greutății de pe un picior pe altul indica nerabdare s.a. Psihologii mai spun că, atunci când comunica, oamenii nu percep semnale doar rational. Freud a vorbit de comunicarea de la constient la inconstient spunând prin aceasta că oamenii sunt capabili să perceapă și stimuli subtili, neconștientizați la nivel rational (cum ar fi de exemplu mirosul unei persoane și semnificatia lui). Există actualmente, în lume,o îngrijorare privind educația și modul corect de comunicare cu elevii respectiv cu adolescenții.
În fiecare an crește numarul rapoartelor privind violența în școală, boala deficitului de atenție, folosirea drogurilor, apariția sarcinilor la vârste mici ori problema sinuciderilor. Părinții pun sub semnul întrebării atât vechile metode de educație cât și pe cele noi. Unii consideră că aceste probleme provin din faptul că le permit și le oferă prea multe copiilor în timp ce alții cred că aceste dificultăți au apărut ca urmare a schimbarilor negative din societate. Cert este că părinții dar și dascălii trebuie să-și modernizeze metodele de educație și de comunicare pentru a crește copii cooperanți, optimisti, puternici dar miloși. Iata câteva principii noi:
1. Dezvoltarea și nu supunerea voinței este baza formării încrederii, cooperării și sentimentelor de compasiune. În trecut copiii erau controlați prin dominare și facuți să creadă că sunt rai si trebuie sa se supuna. Se administrau pedepse severe care sa genereze frica. In realitate amenințarea cu pedeapsa întoarce copiii împotriva părinților și-i determină să fie neascultători. Adolescenții recunosc imediat un comportament abuziv și nu-l tolereaza ci se răzvratesc. Ei încep să-și asculte părinții doar când aceșția învață cum să-și asculte copiii. Asta nu înseamnă că părinții trebuie să-și piardă rolul dominant. Chiar daca adolescenții tânjesc să scape de controlul părintesc e clar că lipsa acestui control ar conduce la o dezvoltare nesănătoasă.
2. Recunoasterea deschisă a următoarelor 5 mesaje pozitive:
E normal să faci greșeli și să poți învăța din acestea;
E normal să nu fii la fel cu ceilalți (cod genetic diferit, mediu de crestere diferit, temperament diferit);
E normal să-ți exprimi sentimentele negative;
E normal să vrei anumite lucruri;
E normal să spui nu dar nu uita că adulții sunt cei care decid (legal vorbind, părinții decid pentru copiii lor minori);
Dacă adulții vor utiliza o comunicare eficientă vor dezvolta deprinderile pentru o viata de success. Aceste deprinderi sunt: prețuirea de sine, iertarea, răbdarea, capacitatea de a amâna primirea răsplății, cooperarea, respectul, capacitatea de fi fericit.. Trebuie de asemenea să nu uităm că în mintea și inima fiecarui copil există schița perfecta a dezvoltarii lui ulterioare (cei care sunt credincioși pot admite că ei fac ceea ce pot iar Dumnezeu face restul; cei ce nu cred în Dumnezeu pot înlocui conceptul cu cel de cod genetic).
3. Obstacolele vieții întaresc copiilor forța și capacitatea de a scoate din ei tot ceea ce este mai bun. Părinții nu au menirea de a înlatura dificultățile ci de a asigura sprijin și iubire.
4. În fiecare copil se află sămânța reușitei. Rolul adulților este acela de a furniza un mediu sigur dar stimulator care să dea copilului șansa de a-și exprima potențialul pe care il are. Nu există o recompensă mai mare în viața decât aceea de a-ți vedea copiii împlinindu-și visele și simțindu-se împăcați cu ei înșiși.
5. Când comunicați o comandă, în loc de a spune Sa nu faci X" spuneți As vrea sa faci Y". Dacă spuneți "Să nu faci" stârniți în copil îndemnul de a face exact ce le-ați cerut să nu facă. Acest fapt se explică prin aceea că oamenii receptează nu doar constient ci și subconștient un mesaj. La acest nivel negațiile nu functionează. Studiile privind sugestiile și autosugestiile au remarcat, pe de o parte, că acestea au un impact puternic dacă sunt repetate și, pe de altă parte că trebuie întotdeauna formulate într-o manieră afirmativă.
6. Adulții nu sunt întotdeauna perfecți dar își dau silința și își asumă responsabilitatea pentru greșelile pe care le fac. Când adolescenții refuză să coopereze nu este momentul ca adulții să-și dezvaluie sentimentele (supărare, frustrare, dezamăgire) ci să-i asculte pe copii. Trebuie să identificăm ce simt și ce vor adolescenții. Ei vor recepta mai bine o cerință, după ce părinții au ascultat obiecțiile și împotrivirile lor. Să nu uităm că adulții îi pot învăța pe copii sa fie responsabili demonstrând, la randul lor, responsabilitate.
7. Când adolescenții se dovedesc de încredere li se poate acorda mai multă libertate. Au nevoie mai ales de libertatea de a gandi diferit și a-și forma propriile opinii. Ei nu se dezvoltă corespunzator dacă nu au suficient sprijin pentru a-și manifesta potențialul și a fi ei inșiși. În concluzie, o buna comunicare cu adolescenții presupune o-împărtășire a semnificațiilor din cuvinte, gesturi și sentimente astfel încât mesajele să fie corecte. Aceasta implică efortul de a întelege adolescentul și de a coopera în gasirea unor soluții. Ascultarea activă este cheia unei bune comunicări. Alegerea momentului potrivit este, de asemenea împortantă. Sa nu uitam de comportamentele care inhibă comunicarea.
Acestea sunt: ambiguitatea, dialogul surzilor" (nimeni nu asculta), sfatul necerut, stereotipurile verbale (limbajul de lemn), amenințarea, lipsa de respect (insulta, indiferența). [30] Mulți adulți încearcă să controleze prea mult activitatea adolescenților în timp ce alții le dau prea multă libertate. Este nevoie de exersare, de încercări și erori pentru a perfecționa o buna și eficientă comunicare. Să nu uităm că adolescenții nu mai sunt copii și că fiecare an ce-i apropie de maturitate necesită o libertate din ce în ce mai mare în paralel cu asumarea consecințelor faptelor și a responsabilității pentru acestea.Regulile cele mai simple se învață și se respecta în familie, se reflectă în comportamentul din grup (școala, prieteni, stradă) și reintră în circuitul de comunicare intrafamilială care stă la baza relațiilor intime (inclusiv sexuale) și de munca – dacă au fost inițiate prin conversație și supravegheate de adult. Rapaport [R., Rappaport M. 1977], [Strelitz, Z. & Kews,Pilling,D. & Pringle,1978], [Argyle M. & Henderson M. 1985] finisează câțiva itemi pentru o posibila comunicare în perioada adolescenței, din ambele sensuri: de la părinți către adolescenți, și de la adolescenți spre părinți, itemi cuprinși în câteva reguli generale. O serie de studii audizează abilitățile parentale de conduită, regulile ca și drepturile părinților în speranța decelării efectelor asupra educației, asupra creșterii și statuării unor stiluri, moduri de comportament. În fond, mulți autori scriu despre binomul “acceptare – respingere” ca fiind cel mai important în interrelația părinți-copii (inclusiv adolescenți). (anexa 1). [32]
2.3. Soluționarea conflictelor dintre părinți și adolescenți
În orice familie apar la un moment dat conflicte – mai mici sau mai mari – pe diverse teme, între părinți sau între ei și copii. De cele mai multe ori e vorba de conflicte mici, dar care se pot transforma usor în conflicte mari, de cele mai multe ori pentru că nu știm sa le gestionăm. Conflictele apar mereu, în orice familie, iar a reuși să faci față conflictului și a-l depăsi este una dintre abilitățile esențiale pe care orice părinte ar trebui să le transmită copilului său. Un mod de a aborda conflictele și de a le evita poate fi cel în care noi cedăm tot, dar din păcate acest mod nu asigură, pe termen lung, o rezolvare pozitivă a conflictului. Adesea, lucrurile nespuse la timp se acumulează, ajung să ne apese și la un moment dat rabufnim. Conflictul pornește, aproape intotdeauna, de la o diferență între noi și altcineva, diferența pe care nu o acceptăm sau pe care nu știm să o gestionăm. Printr-o comunicare eficientă putem însă gestiona conflictele cu cei din jurul nostru, prin cuvintele pe care le folosim putem aborda conflictele într-un mod care să le rezolve și chiar să le transforme în ceva mai bun. Odata ce trecem de conflict putem să relaționăm cu totul la alt nivel și ne înțelegem mult mai bine cu persoana cu care am avut conflictul. Pentru a ajunge în acest punct sunt anumite etape de parcurs, importante într-un conflict mai mic sau mai mare. În primul rând trebuie să învățăm să-l ascultam pe cel din fața noastră. Să luam exemplul unui cuplu de părinți care are un conflict legat de sportul pe care ar trebui să-l practice copilul lor – tatăl vrea să il dea la fotbal, mama vrea la baschet. Într-o astfel de situație, cel mai important este ca părinții să se asculte unul pe celălălt, întelegând că ascultarea presupune, într-o prima etapa, în orice fel de conflict, a-l confirma pe celalalt și a-i confirma poziția. Asta înseamnă să nu-l confundăm pe celălalt cu parerea lui diferită de a noastră într-un anumit moment. În exemplul dat, o reacție care il confirmă pe celalalt este un “Da” spus de mama în momentul în care tatăl spune că vrea să il dea pe copil la fotbal – “Da, tu vrei sa-l dam la fotbal”. Pe de alta parte, atunci când reacționăm spunând “Nu” îl negăm de fapt pe celălalt și ii negăm părerea, iar în acest caz el nu va face decât să găsească o multime de argumente pentru a-și susține părerea și să se enerveze (mai devreme sau mai tarziu), pentru că în primul rând el nu este ascultat. Așa se întamplă și cu copiii nostri atunci când își doresc ceva cu ardoare. Și în relația cu ei trebuie în primul rând să constientizăm aceste dorințe, să recunoaștem că ele există pentru copiii nostri. De cele mai multe ori negăm că există o părere sau un sentiment diferit la celălalt, din simplu motiv că acestea nu intra în sistemul nostru de valori, de gândire sau pentru că diferă de părerile și de sentimentele noastre. Pentru a gestiona corect un conflict este esențial să-l ascultăm pe celălalt. A-l confirma – “Da, tu crezi asta, tu vrei asta” nu înseamnă să fii de acord cu el (cu ce gândește sau crede), să gandești ca el.
Confirmandu-l pe celălalt recunoști că are dreptul la propria părere, la propriul fel de a fi, indiferent dacă este un adult sau un copil. Făcând aceste lucruri – ascultarea și confirmarea – deja mult din puterea conflictului scade, pentru că celălalt nu mai simte nevoia să-și apere punctul de vedere, pentru că a fost recunoscut. Următoarea etapă este anunțarea propriului nostru punct de vedere. Anunțarea nu ar trebui sa fie de genul: “Da, tu crezi că ar fi bine să-l dăm pe copilul nostru la fotbal, dar eu cred ca nu e o idee buna” – acest “dar” nu face decât să-i nege celuilalt părerea. Pentru a ne exprima corect părerea trebuie doar să o alăturăm părerii celuilalt: “Da, tu vrei să-l dăm la fotbal și eu vreau ca el să meargă la baschet”. Facând asta ne putem distanța puțin de părerile contradictorii și putem vedea mai clar ce anume putem face cu ele – le putem reuni în ceva util pentru amândoi, rămânem la păreri diferite sau ajungem la o decizie pâna la urma?
O a treia etapă constă în a confrunta cele doua păreri. Fiecare punct de vedere are multe lucruri în spate, care ne determină să avem o anumită opinie – lucruri legate de aspectul emoțional, percepții asupra noțiunilor de “bine” și “rău”. De aceea propun confruntarea părerilor, pentru a afla motivele care ne determină să avem astfel de opinii (ce anume il face pe tata să dorească să-l dea pe copil la fotbal și ce anume o face pe mama să vrea să il dea pe copil la baschet). La final, după ce fiecare a explicat motivele pentru care are o anumită părere, ajungem să stabilim ce diferă în opiniile noastre, dar și ce se aseamănă (ambii părinți sunt de acord că sportul contează în dezvoltarea copilului și că e bine ca el să practice un sport, sunt de acord asupra bugetului alocat pentru această activitate, asupra timpului disponibil..). În acest context se poate lua o altfel de decizie (îl duc pe copil o dată la fotbal, o dată la baschet și il lasă pe el să aleagă sportul pe care vrea să îl practice), mult mai bun pentru toti cei implicați și transformând conflictul intr-o comunicare reală, constructivă.[34]
Adolescența este o perioadă dificilă pentru părinți, dar și pentru copii, care acum își definesc personalitatea. Comunicarea, dialogul și înțelegerea reciproca sunt singurele metode prin care se pot rezolva confruntările aprige dintre doua mentalități, doua vârste, doua generații foarte diferite.
Cauzele … pe întelesul părinților
Relațiile adolescenților cu familia sunt adesea încordate, dialogul nu este niciodată folosit în mod optim, transformandu-se în monolog sau ceartă, iar comunicarea reală este extrem de dificilă. Copiii care pășesc în adolescență intră inevitabil în conflict cu părinții, pentru că astfel pornesc în căutarea propiei independențe. Adolescența este o fază de crestere rapidă și corespunde unei mari transformări.
Oricât de grele ar fi aceste momente, amintiți-vă că respingerea pe care o resimtiți din partea copilului, conflictele dese cu el și agresivitatea cu care vă atacă opiniile sunt necesare pentru formarea sa ca viitor adult. În timpul acestei perioade, copilul încearcă să-și cucerească autonomia și să-și creeze o identitate, în afara cadrului familial. Pentru a reuși, el trebuie să se detașeze psihologic de mediul familiei și să-și construiască o noua imagine mai apropiată de ceea ce doreste să devină ca adult. Acest proces de transformare provoacă adolescentului sentimente noi și, de multe ori, ambivalente: angoasa, teama că nu va reuși să se definească, ambitia și dorinta de reusită, de succes, de recunoastere. Dar un sentiment le domina pe toate celelalte: intenția de a înfrânge controlul și autoritatea paternală și, prin asociație, orice tip de autoritate: a profesorilor, a bunicilor… și toate astea continuând, în același timp, să beneficieze de avantajele morale și materiale oferite de viața dusă în cadrul organizat și protejat al familiei. În fața acestei revolte, părinții reacționează adesea într-o manieră nesigură, oscilând între dorința de a renunța la reguli și autoritate – sperând că lucrurile se vor aranja de la sine în timp – și încercările disperate de a restabili ordinea. De aceea, raporturile dintre copii și părinți devin dificile. În plus, cum adolescenții abordează atitudini foarte diferite și contradictorii, apropiații nu știu care este metoda cea mai buna de a reacționa.
Sfaturi pentru a depăși conflictele
-Ascultați-vă copilul și încercați să-i ghiciți stările de spirit atunci când comunicarea este întreruptă.
-Nu abordați atitudini indiferente sau acuzatoare. Dimpotrivă, arătați-vă interesați de ceea ce face și crede copilul dumneavoastră (oricat de ciudate v-ar părea părerile și gesturile sale).
-Arătați-i afecțiune și încercați să întelegeți noile sale preocupări și centre de interes.
-Toleranța este cuvântul-cheie pentru a detensiona relațiile și pentru a menține un dialog constant cu adolescentul dumneavoastră.
-Profitați de momentul mesei în familie pentru a acorda anumite subiecte de discuție, fară ca adolescentul să se simtă mitraliat de intrebari jenante.
-Este important ca adolescentul să se simtă tratat ca un adult, sa vadă că opiniile și gusturile sale sunt respectate.
-Nu-i criticați modul de a se imbrăca, frezurile ciudate pe care și le alege, felul de a se exprima sau preferințele muzicale.
-Încercați să înțelegeți că adolescentul își caută drumul, care nu va fi o copie a obiceiurilor și obisnuințelor dumneavoastră.
-Trebuie să conștientizați că adolescentul are nevoie de un grup – altul decât familia – cu care să se identifice și în mijlocul căruia să se simtă în siguranță.
-Acordați-i independența de care are nevoie și oferiți modalități prin care să-și demonstreze responsabilitatea. Oferiți-i bani de buzunar – acesta este un prim pas către autonomie, către conștientizarea valorii banului și către gestionarea unui buget propriu.
-Nu așteptați prea mult de la copilul dumneavoastră și nu-i impuneți să devină ceea ce dumneavoastră doriți să fie.
-Respectați-i momente de intimitate.
-În locul orelor nesfârșite de morală, oferiți-i exemplul dumneavoastră de comportament: corectitudine, onestitate, limbaj decent, interes pentru cărți și pentru cultura în general, toleranța etc. Nu uitați, adolescenții sunt în căutare de modele.[35]
Capitolul III. Considerații practice privind relația părinți-adolescenți în familii temporar dezintegrate.
3.1. Metodologia cercetării
În cadrul cercetării efectuate am aplicat un chestionar având ca temă Relația părinți-adolescenți în familii temporar dezintegrate, chestionarul continând 2 dimensiuni (prima dimensiune cuprinde 20 itemi și se numeste studierea aptitudinilor comunicative ,iar a doua dimensiune cuprinde la fel 20 itemii și se numeste studierea aptitudinilor organizatorice la adolescenți. Modalitatea de a raspunde a subiectilor investigati este da sau nu.
Cercetarea a fost efectuată în Gimnaziul Anatol Codru, din Molovata Noua,Raionul Dubăsari.pe parcursul a doua saptamâni în intervalul 14-28 aprilie, și au fost investigați subiecți cu vârsta cuprinsa între 14- 16 ani, adolescenții investigați fiind în numar de 30. Datele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost introduse în programul de statistica psihologica SPSS versiunea 14.0, obținându-se tabele de frecvențe a raspunsurilor , tabele ale indicatorilor statistici, diagrame de structura și histograme
Diagnosticarea aptitudinilor comunicative și organizatorice,(V.V.Sineavski,B.A.Fedorișin)
Calcularea punctajului și interpretarea rezultatelor
Aptitudinile comunicative:
Da la itemii:1.5,9,13,17,21,25,29,33,37.
Nu la itemii:3,7,11,15,19,23,27,31,35,39.
Aptitudinile organizatorice:
Da la itemii:2,6,10,14,18,22,26,30,34,38.
Nu la itemii:4,8,12,16,20,24,28,32,36,40.
Coeficientul de evaluare (k) a aptitudinilor comunicative și organizatorice se exprimă prin raportul dintre numărul de raspunsuri ce au coincis pentru fiecare compartiment în parte și numărul maxim de coincidențe posibile-20.Poate fi aplicată formula k=m:20 sau k=0.05m,unde k este mărimea coeficientului de evaluare,iar m-numărul raspunsurilor ce au coincis cu tabelul de descifrare.
De exemplu, la compartimentul Aptitudini comunicative au coincis 18 răspunsuri,iar la Aptitudini organizaționale respondentul are 15 coincidențe.Determinăm că pentru aptitudinile comunicative coeficientul de evaluare K constitue 0,90(K=0,05*18=0,90),iar pentru cele organizatorice 0,75(K=0,05*15=0,75).
Indicii obținuți prin aceste calcule pot varia de la 0 la 1.Rezultatele apropiate de 1 indică un nivel înalt al aptitudinilor comunicative sau organizatorice,iar cele apropiate de 0 denotă un nivel scazut al lor.
Coeficientul K comportă caracteristica cantitativă ,primară a rezultatelor.Pentru standardizarea calitativă a rezultatelor testării se utilizează scalele de evaluare în care unui anumit diapazon al coeficientului K îi corespunde o anumită notă Q.
Rezultatele obținute în urma testării indică nivelul actual al aptitudinilor comunicative și organizatorice ale subiectului concret.Dacă acestea sînt inferioare nivelului mediu,încă nu putem considera că vor ramîne neschimbate.În conditiile unei activităti speciale orientate dezvoltării lor se poate obține un progres evident.
Scala notelor aptitudinilor comunicative
Scala notelor aptitudinilor organizatorice
Pentru studierea aptitudinilor comunicative sînt proectate întrebări din urmatoarele sfere:interesul adolescentului pentru comunicare;acomodarea la un nou colectiv;reacția la rugămintea prietenilor și cunoscutilor;atitudinea față de muncă;contactul cu persoane necunoscute.
Scala notelor aptitudinilor comunicative
Pentru studierea aptitudinilor organizatorice sînt utilizate întrebări ce vizeazăurmătoarele sfere:capacitatea de orientare în situații dificile;predispunere spre muncă organizatorică;independență,spirit autocritic;stăpînire de sine,fermitate.
Scala notelor aptitudinilor organizatorice
Rezultatele cercetării indică confirmarea totală a primei ipoteze propuse și confirmare parțială pentru cea de-a doua ipoteză. Comparația dintre adolescenții cu părinți migranți și cei ai căror părinți sunt în țară, indică faptul că primii folosesc strategii pozitive/contructivie(reevaluarea) în situații cu încărcătură emoțională înaltă, iar adolescenții cu părinți migranți folosesc mai des strategii distructive (supresia).Diferențele dintre cele două grupuri țintă sunt semnificative.
Cea de-a doua ipoteză indică rezultate relativ semnificative, întrucât s-a dovedit faptul că diferențele de gen sunt vizibile în cazul strategiei Ruminație, unde băieții folosesc această strategie negativă într -o măsură mai mică decât fetele. Adolescența constituie perioada cu cele mai multe schimbări de ordin fizilogic și psihic, de aceea rezultatele cercetării indică faptul că este necesară acordarea unei atenții sporite din partea pedagogilor și mai ales, a părinților pentru a le oferi suport emoțional în această perioadă. Aceasta va forma abilitatea de a utiliza strategii eficiente în cadrul unor crize emoționale ce ar putea să apară.
Desenul familiei
Testul „Desenul familiei” poate oferi informatii importante despre relatiile pe care copilul le are cu membrii familiei, sentimentele reale si sincere pe care acesta le impartaseste fata de cei apropiati, precum si de relatiile care exista intre ceilalti membrii ai familiei si felul in care acestea il afecteaza pe copil. Copiii deseneaza familia reprezentand atasamentul, adica sentimentele fata de fiecare dintre membrii acesteia.
Desenul Familiei, ca probă de evaluare, este specific, în general, copiilor. Prin acest act de creație, copiii transmit mesaje și explicații pe care nu le pot exprima verbal. Ei utilizează desenul de la vârste foarte fragede, ca pe un joc. În acest fel, sunt manifestate emoțiile, dorințele, dar și frustările sau stările de neliniște ale micilor artiști. Interpretarea simbolurilor care apar în desenele familiei copiilor ne poate ghida spre identificarea relațiilor lor cu membrii grupului familial și a sentimentelor pe care le au față de aceștia.
În plus față de aceste aspecte, interpretarea probei mai poate reliefa (Jourdan-Ionescu, Lachance, 2003):
– tipul de relații intra-familiale, în special în cazul copiilor cu părinți separați, recăsătoriți sau al copiilor care au pierdut un părinte;
– elementele de identificare cu membrii familiei;
– tendințele de valorizare/devalorizare;
– organizarea personalității și în special a spațiului psihic (delimitarea Eu/non-Eu, interior/exterior);
– angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecțiile identificatoare;
– aspectele nevrotice ale personalității cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională;
– trăsăturile psihotice precum ar fi tendințele depresive sau cele maniacale, schizofrenia.
Copii ce au crescut in familii favorabili,intr-o atmosfera calma si grijulie
Copii ce au crescut fara parinti sau in familii conflictuale
Analiza rezultatelor de la Desenul familiei arătat că 67% din AFTD au folosit reprezentarea prin personaje reale – membri ai familiei, 30% au reprezentat familia prin simbol, 3% au refuzat sărealizeze sarcina. 3% nu au inclus în desen părintele plecat și 3% nu s-au inclus pe sine, ceea ce demonstrează că acești respondenți au relații conflictuale cu părintele omis, sunt nemulțumiți de situația familială și încearcăsădescarce atmosfera neacceptată emoțional în familie. Simbolurile în desen reprezintă elemente cu o dublă semnificație și constituie trăirile interioare ale persoanei față de membrii familiei, specificul atitudinilor față de părinți, iar utilizarea lor în cadrul desenului permite o mai bunăînțelegere a specificului acestor relații. Elementul cel mai important al utilizării simbolurilor în aceste desene indicădorința subiecților de a uni familia, de a schimba realitatea existentă. Felul în care au fost plasați membrii familiei în desen demonstreazălipsa coeziunii familiale la 67% din respondenți.
Iar 70% din respondenți au scris că în familia lor sunt neînțelegeri, iar vinovații apariției conflictelor sunt: toți membrii familiei – 27%, copiii – 37%, tata – 36%. 83% din AFTD locuiesc într-o ambianță psihologică negativă, în familie lipsește bunăstarea psihologică, între membrii familiei nu există legături apropiate, semnificative pentru subiecți. Chiar și o analiză superficială a desenelor demonstrează prezența unui climat nefavorabil, persoanele prezentate sunt separate una de alta, au o expresie agresivă, sunt desenate neglijent, cu multe ștersături, denaturări ale părților corpului. 40% din respondenții care au completat chestionarul Valorile în viața noastră consideră căau o familie unită, cu toate căuneori sunt neînțelegeri, 25% sunt de părerea căau o familie foarte unită, 10% considerăcălocuiesc într-o familie cu probleme, iar 25% sunt de părerea că nici unul dintre enunțurile propuse nu exprimă ambianța în care locuiesc.
Concluzii și recomandări
Adolescența constituie perioada cu cele mai multe schimbări de ordin fizilogic și psihic, de aceea rezultatele cercetării indică faptul că este necesară acordarea unei atenții sporite din partea pedagogilor și mai ales, a părinților pentru a le oferi suport emoțional în această perioadă. Aceasta va forma abilitatea de a utiliza strategii eficiente în cadrul unor crize emoționale ce ar putea să apară. Cercetarea efectuată relevă problema strategiilor de reglare emoțională folosite de către adolescenții ai căror părinți sunt plecați în străinătate, din perspectivă de gen.Valorificarea teoriilor cu privire la strategiile de reglare emoțională, rezultatele cercetării cu privire la strategiile de reglare emoțională folosite de către adolescenții cu părinți migranți, dar și realizarea cercetării din perspectivă de gen, confirmă actualitate și importanța subiectului dat în contextul schimbărilor actuale la nivel familial.
Rezultatele cercetării constituie premisa pentru realizarea următoarelor concluzii: 1.Migrația părinților are efecte negative asupra vieții emoționale a copiilor și asupra capacității de reglare emoțională. Copiii cu părinți migranți sunt mai predispuși spre folosirea unor strategii de reglare emoțională ineficiente, ceea ce poate dăuna asupra relațiilor cu semenii/tutorii, dar și asupra rezultatelor școlare.
2.Procesul de migrație are efecte neuniforme asupra fetelor și băieților
Recomandări: Pentru specialist (psihopedagogi, cadre didactice):
Folosirea expresiilor și cuvintelor care stimulează stima de sine;
Promovarea printre adolescenți a acceptării de sine în plan fizic și psihologic;
Evitarea expresiilor ce ar diminua respectul de sine al adolescentului sau încrederea lui în adulți;
Organizarea unui spațiu prietenos în cadrul instituției de învățământ;
Oferirea de ajutor în situații de neliniște și stress;
Dacă adolescentul nu vorbește despre grijile sale, este necesară oferirea unor întrebări ajutătoare;
Respectarea confidențialității;
Menținerea contactului cu persoanele adulte din anturajul adolescentului;
Utilizarea metodelor de disciplinare pozitivă;
Formularea în mod contructiv a criticilor
Pentru parinti
Discuția cu adolescentul despre situația școlară și despre problemele generale cu care se confruntă acesta;
Păstrarea legăturii părinților cu școala/dirigintele;
Implicarea adolescentului în luarea deciziilor în familie;
Instruirea elevilor cu privire la deprinderile de viață;
Evitarea cerințelor exagerate față de adolescent;
Studierea particularităților de vârstă și fiziologice la adolescenți;
Pentru adolescent:
Practicarea autoobservării comportamentului și emoțiilor pe care le simte adolescentul;
Descoperirea, cu ajutorului specialiștilor, a tipului de personalitate, a temperamentului, caracterului. Autodescoperire;
Evitarea persoanelor care cauzează disconfort emoțional;
Împărtășirea dificultăților și problemelor emoționale cu persoanele apropiate;
Folosirea criticii de sine contructive. Respectul de sine;
Evitarea criticii și judecății, față de ceilalți. Acceptarea persoanelor din jur;
Promovarea sincerității în ceea ce privește sentimentele proprii;
Efectuarea plimbărilor în aer liber. Realizarea exercițiilor fizice ușoare;
Respectarea unui mod de viață sănătos;
Stabilirea obiectivelor spre realizarea activităților zilnice. Managementul timpului;
Bibliografie
Badea, E., Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului (de la 3 la 17-18 ani) cu aplicație la fișa școlară, Editura Tehnică, București.
Banciu, D.; Rădulescu, S.M.; Voicu, M., Adolescenții și familia, EȘP, București, 1997.
Badiu Gheorghe, Papari, A. -1999, Adaptologie la stress uman, Constanta. Editura Fundatiei Andrei saguna, pag.225.
Bandiu, A Dan, Radulescu Sorin M., Voicu-Marin- 2000, Adolescentii si familia, Bucuresti , Editura stiintifica si Enciclopedica, pag. 39.
Bauman, L., Riche, R., Adolescenții – o problemă, părinții – un necaz, Editura Antet, București, 1995.
Biroul Național de Statistică. Ancheta Forței de Muncă „Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul IV, Chișinău, 2008.
Biroul Național de Statistică, Migrația Forței de Muncă, Chișinău, 2013.
Bulai T., Fenomenul migrației și crizafamilială, Editura Lumen, Iași, 2006.
Călin M. C., ( 2001), 3. Filosofia educației, Aramis, București.
Centrul de Informare și Documentare Privind Drepturile Copilului. Copii singuri acasa. Carte pentru persoanele care au grijă de copii cu părinți plecați în străinătate.Chișinău,2011.
Cheianu-Andrei D., ș.a. Necesitățile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără îngrijirea membrilor de familie plecați la muncă peste hotare, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Chișinău, 2011
Ciofu, C., Interacțiunea părinți-copii, București, 1998.
Cornelius, H., Faire, S. Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică, București, 1996.
Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998.
Erickson, E., Identity and the life cycle, Norton, New York, 1988.
Fundația Soros. Efectele Migrației: Copii rămași acasă, 2007.
Germain Duclos, Laporte Dnielle, Ross Jaques – 2006, Încrederea în sine a adolescentului, Editura House of Guides pag. 80.
Giblin, L., Arta dezvoltării relațiilor interumane, Editura Curtea Veche, București, 2000.
Golovei L., (2008). Sistemul de valori la adolescenții din familile temporar dezintegrate, // Revista de științe-socioumane, UPS I. Creangă, p. 68-75
Golu, P., Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
Lambert, W., Cross – cultural exploration of children’s aggressive strategies//Determinants and origins of aggressive behavior, Den Haag, 1974.
Landolt si Da, 2005 pag 625.
Maccio, Ch., (1991), Valori pentru timpul nostru; umanitatea în fața schimbărilor, Chișinău
Maslow, A., Motivation and Personality, New York, 1970.
Marcia, J. E., Development and validation of ego-identity status, 1966.
Mitrofan, N., Agresivitatea, în A. Neculau (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iași, 1996.
Mitrofan, I., Buzducea D., Experiența pierderii și a durerii la copil, Editura Polirom, Iași, 2003.
Neculau, A. (coord.), Psihologia socială, Editura Polirom, Iași, 1996.
Osterrieth, P., Copilul și familia, EDP, București, 1973
Păunescu, C., Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994.
Prelici, V., A educa înseamnă a iubi, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
P. Iluț, Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom‚ Iași‚ 2001- A
Racu, I., Psihogeneza conștiinței de sine în diferite situații sociale de dezvoltare, Chișinău, 1997.
Roberta Cava- Comunicarea cu oamenii dificili, Editura Curtea veche,2003
Studiu Național HelpAge International. Lăsați în urma migrației: persoane în etate și copii din Moldova, Chișinău, 2010
Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vîrstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
Șoitu, L., Comunicarea și acțiunea, Institutul European, Iași, 1997.
Șoitu, L., Hăvărneanu, C., Agresivitatea în școală, Editura Universității, Iași, 2001
Vremiș M., ș.a. Profilul Migrațional extins al Republicii Moldova. Chișinău, 2013
Zamfir C. si Vlasceanu L., 1998, p.234.
http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_16.htm
http://www.colegiulagricol.ro/corp/dirigentie/comunicarea_cu_adolescentii.html
http://www.consultanta-psihologica.com/aspecte-ale-comunicarii-in-relatia-parinti-adolescenti/
http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_1.htm
http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/adolescenta/Cele-trei-stadii-ale-adolescentei-a130.html
http://m.ghidul-parintilor.ro/adolescentul/psihologie/conflictele-parinti-copii-la-adolescenta.html
Anexa nr.1
Anexa nr. 2
Interdependența proceselor de dezvoltare biologică și psihosocială
Anexa nr.3
Chestionarul COS-1
Instrucțiuni:Citiți cu atenție fiecare întrebare și determinați-vă propria părere sau atitudine în raport cu ea.Răspunsul trebuie să fie ,,da’’sau ,,nu’’.Dacă raspunsul exprimat la întrebarea respectivă este afirmativ,atunci în casuța corespunzătoare acestei întrebari pe fișa răspunsurilor puniți semnul (+),dacă este negativ semnul(-)
1.Aveți mulți prieteni cu care comunicați intensiv? 2.Deseori reușiți să convingeți prietenii să accepte propria dvs. Părere? 3.Mult timp sînteți necăjit din cauza ofensei care v-a adus-o cineva dintre prieteni? 4.Întodeauna vă orientați cu greu într-o situatie critică? 5.Tindeți să stabiliți relații de prietenie cu persoane noi,mai putin cunoscute? 6.Vă place munca social-utilă? 7.Este adevarat ca e mai placut și mai simplu să petreci înlumea carților decît în societatea oamenilor? 8.Dacă intervin dificultăți în realizarea intențiilor dvs.,vă deziceți ușor de ele? 9.Stabiliți ușor relații cu persoane mult mai învîrstă decît dvs.? 10.Vă place să inventați și să organizați împreună cu prietenii diferite jocuri și distracții? 11.Vă adaptați cu greu la o noua companie? 12.Deseori lăsați pentru alta zi lucrul care trebuie facut azi? 13.Stabiliți usor relații cu persoane necunoscute? 14.Tindeți ca prietenii dvs. ,să actioneze conform părerii care o exprimați? 15.Vă acomodați cu greu într-un colectiv nou? 16.Este adevarat că nu apar disensiuni în relațiile dvs.,cu prietenii atunci cînd acestia nu-și respectă promisiunile sau obligațiile? 17.Într-o situație favorabilă tindeți să faceți cunoștință ți să discutați cu o persoana necunoscută? 18.Deseori preluați inițiativă în rezolvarea unor probleme importante? 19.Vă enervează oamenii din jur și ați vrea să ramîneți singur? 20.Este adevărat că,de regulă,vă orientați cu greu într-un anturaj necunoscut? 21.Vă place să va aflați permanent printre oameni? 22.Vă enervați dacă nu reușiți să terminați lucrul început? 23.Încercați o senzație de incomoditate și disconfort atunci cînd trebuie să dați dovadă de inițiativă pentru a face cunoștință cu noi persoane? 24.Este adevărat că vă obosește comunicarea cu prietenii? 25.Vă place să participați la jocuri colective? 26.Deseori dați dovadă de inițiativă în rezolvarea problemelor prietenilor dvs.? 27.Este adevarat că vă simțiți nesigur printre persoane necunoscute? 28.Este adevărat că doar foarte rar încercați să demonstrați că aveți dreptate? 29.Considerați că nu trebuie să depuneți mere efort pentru a înveseli o companie puțin cunoscută? 30.Ați muncit pe tărîm obștesc în clasă sau la școală? 31.Tindeți să reduceți cercul de cunoștințe la un număr mic de persoane? 32.Este adevărat că nu încercați să vă argumentați părerea sau decizia,dacă aceasta nu este imediat acceptată de prieteni? 33.Vă simțiți liber,degajat nimerind într-o companie necunoscută? 34. Vă ocupați cu placere de organizarea diferitelor activități pentru prietenii dvs.? 35.Este adevărat că nu vă simțiți calm și sigur pe sine,cînd sînteți nevoit să vorbiț în fața unui mare grup de oameni? 36.Deseori întîrziați la întîlniri? 37.Este adevărat că aveți mulți prieteni? 38.Deseori sînteți în centrul atenției prietenilor dvs.? 39.Deseori,comunicînd cu persoane necunoscute,vă jenați și va simțiți incomod? 40.Este adevărat că nu vă simțiți sigur pe sine aflîndu-vă într-un grup numeros de persoane?
Bibliografie
Badea, E., Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului (de la 3 la 17-18 ani) cu aplicație la fișa școlară, Editura Tehnică, București.
Banciu, D.; Rădulescu, S.M.; Voicu, M., Adolescenții și familia, EȘP, București, 1997.
Badiu Gheorghe, Papari, A. -1999, Adaptologie la stress uman, Constanta. Editura Fundatiei Andrei saguna, pag.225.
Bandiu, A Dan, Radulescu Sorin M., Voicu-Marin- 2000, Adolescentii si familia, Bucuresti , Editura stiintifica si Enciclopedica, pag. 39.
Bauman, L., Riche, R., Adolescenții – o problemă, părinții – un necaz, Editura Antet, București, 1995.
Biroul Național de Statistică. Ancheta Forței de Muncă „Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul IV, Chișinău, 2008.
Biroul Național de Statistică, Migrația Forței de Muncă, Chișinău, 2013.
Bulai T., Fenomenul migrației și crizafamilială, Editura Lumen, Iași, 2006.
Călin M. C., ( 2001), 3. Filosofia educației, Aramis, București.
Centrul de Informare și Documentare Privind Drepturile Copilului. Copii singuri acasa. Carte pentru persoanele care au grijă de copii cu părinți plecați în străinătate.Chișinău,2011.
Cheianu-Andrei D., ș.a. Necesitățile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără îngrijirea membrilor de familie plecați la muncă peste hotare, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Chișinău, 2011
Ciofu, C., Interacțiunea părinți-copii, București, 1998.
Cornelius, H., Faire, S. Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică, București, 1996.
Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998.
Erickson, E., Identity and the life cycle, Norton, New York, 1988.
Fundația Soros. Efectele Migrației: Copii rămași acasă, 2007.
Germain Duclos, Laporte Dnielle, Ross Jaques – 2006, Încrederea în sine a adolescentului, Editura House of Guides pag. 80.
Giblin, L., Arta dezvoltării relațiilor interumane, Editura Curtea Veche, București, 2000.
Golovei L., (2008). Sistemul de valori la adolescenții din familile temporar dezintegrate, // Revista de științe-socioumane, UPS I. Creangă, p. 68-75
Golu, P., Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
Lambert, W., Cross – cultural exploration of children’s aggressive strategies//Determinants and origins of aggressive behavior, Den Haag, 1974.
Landolt si Da, 2005 pag 625.
Maccio, Ch., (1991), Valori pentru timpul nostru; umanitatea în fața schimbărilor, Chișinău
Maslow, A., Motivation and Personality, New York, 1970.
Marcia, J. E., Development and validation of ego-identity status, 1966.
Mitrofan, N., Agresivitatea, în A. Neculau (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iași, 1996.
Mitrofan, I., Buzducea D., Experiența pierderii și a durerii la copil, Editura Polirom, Iași, 2003.
Neculau, A. (coord.), Psihologia socială, Editura Polirom, Iași, 1996.
Osterrieth, P., Copilul și familia, EDP, București, 1973
Păunescu, C., Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994.
Prelici, V., A educa înseamnă a iubi, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
P. Iluț, Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom‚ Iași‚ 2001- A
Racu, I., Psihogeneza conștiinței de sine în diferite situații sociale de dezvoltare, Chișinău, 1997.
Roberta Cava- Comunicarea cu oamenii dificili, Editura Curtea veche,2003
Studiu Național HelpAge International. Lăsați în urma migrației: persoane în etate și copii din Moldova, Chișinău, 2010
Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vîrstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
Șoitu, L., Comunicarea și acțiunea, Institutul European, Iași, 1997.
Șoitu, L., Hăvărneanu, C., Agresivitatea în școală, Editura Universității, Iași, 2001
Vremiș M., ș.a. Profilul Migrațional extins al Republicii Moldova. Chișinău, 2013
Zamfir C. si Vlasceanu L., 1998, p.234.
http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_16.htm
http://www.colegiulagricol.ro/corp/dirigentie/comunicarea_cu_adolescentii.html
http://www.consultanta-psihologica.com/aspecte-ale-comunicarii-in-relatia-parinti-adolescenti/
http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_1.htm
http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/adolescenta/Cele-trei-stadii-ale-adolescentei-a130.html
http://m.ghidul-parintilor.ro/adolescentul/psihologie/conflictele-parinti-copii-la-adolescenta.html
Anexa nr.1
Anexa nr. 2
Interdependența proceselor de dezvoltare biologică și psihosocială
Anexa nr.3
Chestionarul COS-1
Instrucțiuni:Citiți cu atenție fiecare întrebare și determinați-vă propria părere sau atitudine în raport cu ea.Răspunsul trebuie să fie ,,da’’sau ,,nu’’.Dacă raspunsul exprimat la întrebarea respectivă este afirmativ,atunci în casuța corespunzătoare acestei întrebari pe fișa răspunsurilor puniți semnul (+),dacă este negativ semnul(-)
1.Aveți mulți prieteni cu care comunicați intensiv? 2.Deseori reușiți să convingeți prietenii să accepte propria dvs. Părere? 3.Mult timp sînteți necăjit din cauza ofensei care v-a adus-o cineva dintre prieteni? 4.Întodeauna vă orientați cu greu într-o situatie critică? 5.Tindeți să stabiliți relații de prietenie cu persoane noi,mai putin cunoscute? 6.Vă place munca social-utilă? 7.Este adevarat ca e mai placut și mai simplu să petreci înlumea carților decît în societatea oamenilor? 8.Dacă intervin dificultăți în realizarea intențiilor dvs.,vă deziceți ușor de ele? 9.Stabiliți ușor relații cu persoane mult mai învîrstă decît dvs.? 10.Vă place să inventați și să organizați împreună cu prietenii diferite jocuri și distracții? 11.Vă adaptați cu greu la o noua companie? 12.Deseori lăsați pentru alta zi lucrul care trebuie facut azi? 13.Stabiliți usor relații cu persoane necunoscute? 14.Tindeți ca prietenii dvs. ,să actioneze conform părerii care o exprimați? 15.Vă acomodați cu greu într-un colectiv nou? 16.Este adevarat că nu apar disensiuni în relațiile dvs.,cu prietenii atunci cînd acestia nu-și respectă promisiunile sau obligațiile? 17.Într-o situație favorabilă tindeți să faceți cunoștință ți să discutați cu o persoana necunoscută? 18.Deseori preluați inițiativă în rezolvarea unor probleme importante? 19.Vă enervează oamenii din jur și ați vrea să ramîneți singur? 20.Este adevărat că,de regulă,vă orientați cu greu într-un anturaj necunoscut? 21.Vă place să va aflați permanent printre oameni? 22.Vă enervați dacă nu reușiți să terminați lucrul început? 23.Încercați o senzație de incomoditate și disconfort atunci cînd trebuie să dați dovadă de inițiativă pentru a face cunoștință cu noi persoane? 24.Este adevărat că vă obosește comunicarea cu prietenii? 25.Vă place să participați la jocuri colective? 26.Deseori dați dovadă de inițiativă în rezolvarea problemelor prietenilor dvs.? 27.Este adevarat că vă simțiți nesigur printre persoane necunoscute? 28.Este adevărat că doar foarte rar încercați să demonstrați că aveți dreptate? 29.Considerați că nu trebuie să depuneți mere efort pentru a înveseli o companie puțin cunoscută? 30.Ați muncit pe tărîm obștesc în clasă sau la școală? 31.Tindeți să reduceți cercul de cunoștințe la un număr mic de persoane? 32.Este adevărat că nu încercați să vă argumentați părerea sau decizia,dacă aceasta nu este imediat acceptată de prieteni? 33.Vă simțiți liber,degajat nimerind într-o companie necunoscută? 34. Vă ocupați cu placere de organizarea diferitelor activități pentru prietenii dvs.? 35.Este adevărat că nu vă simțiți calm și sigur pe sine,cînd sînteți nevoit să vorbiț în fața unui mare grup de oameni? 36.Deseori întîrziați la întîlniri? 37.Este adevărat că aveți mulți prieteni? 38.Deseori sînteți în centrul atenției prietenilor dvs.? 39.Deseori,comunicînd cu persoane necunoscute,vă jenați și va simțiți incomod? 40.Este adevărat că nu vă simțiți sigur pe sine aflîndu-vă într-un grup numeros de persoane?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatia Adolescenti Parinti In Familii Temporar Dezintegrate (ID: 166071)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.