RELAȚ IILE MATRIMONIALE ÎN FAMILIILE BOIERE ȘTI DIN [619780]

321
RELAȚ IILE MATRIMONIALE ÎN FAMILIILE BOIERE ȘTI DIN
ȚARA ROMÂNEASC Ă ȘI MOLDOVA ÎN SECOLUL AL XVII-
LEA. ÎNTRE ARMONIE ȘI DIVOR Ț

Anca-Daniela HU Ț
Familia, institu ția fundamental ă a societ ății omene ști, cu func ții
multiple, este un produs al sistemului social, ce se dezvolt ă și evolueaz ă în
raport cu transform ările din societate
1.
Una dintre multiplele coordonate ce cuprind și problematica concret
istorică a familiei o constituie rela țiile matrimoniale. Avantajul utiliz ării
conceptului de rela ții matrimoniale, în care accentul se mută de la familie, la
individul din familie, const ă din faptul c ă, pe de-o parte, se surprinde
desfășurarea normal ă a vieții de familie, iar pe de alt ă parte, se realizeaz ă o
aproximare mai exactă a realităților sociale și a climatului mental2.
Refugiu pentru zile senine, dar și pentru zile furtunoase, familia, de la
momentul constituirii, prin c ăsătorie, și până la dizolvarea ei prin decesul
unuia dintre soț i sau prin despă rțire legală, parcurge o serie de secven țe. În
ciuda importan ței majore pe care o prezint ă, nu de pu ține ori ea se
confruntă și cu etape dificile. Fiecare individ ce ader ă la o familie aduce cu
sine un bogat bagaj de ritualuri, cutume, pe care vrând-nevrând le împă rtășește cu partenerul de via ță. Diferiți de la o persoană la alta, de la un
mediu social la altul, nu exist ă oameni care s ă gândeasc ă la fel. De aici și o
serie de probleme. Printr-un gest, printr-o ac țiune necugetat ă se poate
declanșa o amenin țare majoră la adresa cuplului, cu reac ții ce conduc înspre
dezorganizare
3.
A vorbi despre no țiunea de „rela ții matrimoniale” înseamn ă, deci, a
vorbi despre traseul urmat de indivizi, de raporturile reciproce, care, în funcție de cum se desf ășoară, dau sau nu na ștere unui echilibru al vie ții de
familie. C ăci, viața în doi prinde r ădăcini și aduce cu adev ărat rod numai
atunci când ea e cuprins ă în paginile unui set de gesturi și cuvinte comune,
care lasă să se înțeleagă că iubirea, armonia definesc leg ătura tainic ă a celor
doi. Fără înțelegere, fă ră respect, altfel spus f ără realizarea unei p ăci

1 Bolovan I. 1999, p. 45.
2 Bolovan S. 1999 , p. 165-166.
3 Tihan E., Tihan L. 2004, p. 11-12.

322conjugale, o familie are mai pu ține șanse să reziste în scurgerea succesiv ă a
anilor. Când nimeni nu î și face timp pentru sentimente, când lipse ște tactul,
cooperarea și cea mai mic ă dovadă de afecțiune, normalitatea, care ar trebui
să existe într-un cuplu, dispare, l ăsând loc „ce ții dense”4. Astfel c ă,
distrugând „i țele afecțiunii”, leg ătura matrimonial ă se îndreapt ă, în mod
inevitabil, spre e șec.
Dincolo de aceste realit ăți, ce definesc familia din societatea de ast ăzi,
există și altele care se ascund în umbra timpurilor îndep ărtate. Acesta este și
scopul demersului de fa ță, de a examina aceste realit ăți ce privesc rela țiile
matrimoniale, „invadând”, pentru o atare situa ție, viața și sufletul boierilor,
ce au trăit în secolul al XVII-lea în Țara Românească și Moldova. Chiar dac ă
au făcut din iubire mai mult o no țiune pragmatic ă, boierii din secolul al
XVII-lea au avut, totu și, sentimente, preferin țe, speranț e și deziluzii. Îns ă,
mai mult decât atât, ca și noi cei de ast ăzi, boierii au încercat s ă descopere,
să cunoască și să trăiască fericirea. No țiunea de fericire, e adev ărat, a
acoperit sensuri diferite, dar ea nu s-a împ ărțit privind la om, la meritele sau
la faptele sal
e, ea a ținut mai degrab ă de locul în care a fost c ăutată5.
Personajele se metamorfozeaz ă, așadar, și boierii devin actorii
principali ai prezentei lucr ări, cu viața lor, uneori plin ă de prejudec ăți, ce a
tins de la o dragoste real ă, la una mercantil ă.
Înainte de orice discuț ie asupra acestui subiect, nu putem s ă nu
precizăm că, pentru familiile boiere ști din secolul al XVII-lea, sentimentele
care au dominat viaț a conjugal ă pot fi surprinse, cu greu, de cele mai multe
ori în mod indirect, din documentele vremii. Totu și, cu viețuiri și atitudini
mai mult sau mai pu țin narate, printre frânturi, din informaț ia de care
dispunem, vom încerca s ă capturăm o imagine care s ă contureze, sper ăm
noi, sistemul real de valori pe ca re s-a consolidat o familie boiereasc ă.
În relația maritală din familiile boiere ști, fiecare so ț a avut un rol bine
definit. Bărbatul trebuia s ă se îngrijeasc ă d e u n a d ăpost pentru el, so ție și
copiii care urmau să vină, să plătească dările către domnie și să răspundă în
fața comunit ății pentru f
aptele familiei sale6. Procedând astfel, el dovedea
grijă față de familie și, totodat ă, dragoste fa ță de soție. La rândul ei, femeia,
al cărei domeniu de activitate era reprezentat de cas ă, administra gospodă ria,
conducea armata de slugi, se ocupa de cre șterea, educarea copiilor7 și, atunci

4 Ibidem , p. 11.
5 Grozescu 1866, p. 390.
6 Ghițulescu 2002, p. 100.
7 Educația fiilor de boieri a fost un pas important în formarea viitorilo r oameni de curte.
Odată ce aveau format un profil moral și spiritual, educa ția lor era completat ă, pentru unii
dintre ei, prin studii în Polonia și Transilvania (Székely 1997, p. 59).

323când soțul era plecat, pă zea focul din vatr ă8. De altfel, împ ărțirea sarcinilor
în cadrul menajului a implicat pe lâng ă complementaritate și subordonare9.
Femeia trebuia s ă fie supusă și fidelă bărbatului, care era capul familiei. Ca o
consecință a acestei obliga ții de ascultare, b ărbatul își permitea s ă aplice
dreptul de corec ție asupra femeii10. Astfel, el putea s ă o certe sau chiar s ă o
bată, „cât de mult și cât de des”, dar numai cu pumnul sau palma11, întrucât
bătaia ce se f ăcea „cu vr ăjmășie”12 era pedepsit ă. În schimb, femeii nu îi era
îngăduit să ridice mâna asupra so țului ei, chiar dac ă acesta era vinovat13. În
cazul în care era acuzat ă de atentat de moarte asupra soț ului sau de adulter,
ea putea să fie pusă în fiare sau închis ă în temniță de către acesta14. Așadar,
construcția socială a raporturilor dintre b ărbați și femei a apar ținut lumii
masculine. Via ța de cuplu, în familiile boiere ști, presupunea respectarea
binomului bă rbat dominant – femeie dominat ă și supusă, binom ce
configura întreaga rela ție dintre so ț și soție15. Intrând în tiparele acestei
societăți, femeia avea o putere limitat ă. Soțul dirija și distribuia dreptatea în
familie, în vreme ce so ția, mai proast ă și mai înclinat ă decât bă rbatul spre
păcat16, trebuia supravegheat ă și pedepsit ă și doar atunci când situa ția
devenea insuportabil ă, pe motivul violen ței conjugale, ea putea s ă ceară
divorțul17. În tot cazul, b ătaia trebuia s ă fie dovedit ă cu martori destoinici,

8 Ghițulescu 2002, p. 100.
9 Băluță 2002, p. 42.
10 „Poate să îndrepteaze și să certe bărbatul pre muiare- ș, pre lucru adev ărat și pe dreptate, iară nu cu
înșelăciune și fără de cale; și încă să o bată și când va fi cu vină , după deală ce va fi făcut, ș-atunce cu
măsură, să nu o pre treac ă, ce cu blînde țe, iară nu cu vră jmășie, fără vină și fără ispravă” (Îndreptarea
legii 1652, glava 185, p. 182).
11 Carte româneasc ă 1646 , glava 23, p. 120.
12 În termenii pravilelor, b ătaia ce se f ăcea cu „vr ăjmășie” era încris ă într-un anumit cadru,
anume: „cu toiagul și mai vîrtos când o va lovi cu le mnul în obraz, sau în cap […]”, precum și când
„o va bate pururea și de mai multe ori, f ără de vină […]” (Ibidem ).
13 „Muiarea de- ș va pune cu îndr ăznire mîinile asupra b ărbatului-ș, adică să-l bată, sau de-l va scîrbi, și
ea să hie grea, să omoare copilul în pântecele ei, s ă piarză bărbatul nă dejdea coconului, atunce s ă dăspartă
de dinsa bărbatul și să ia pre altă muiare.” (Îndreptarea legii 1652 , glava 220, p. 226).
14 „Bărbatul poate s ă-ș pue muiarea în hiar ă, sau să o închidză, cum ar fi în temni ță, numai pentru doa ă
vine: dece, una iaste cîndu o va afla f ăcând preacurvie, iar ă a dooa cîndu o va g ăsi că-i face hicle șug să-l
omoară; iară dirept alte vine nu va putè, nice s ă o închidză, nice să o bage în here.” (Carte româneasc ă
1646, glava 23, p. 120).
15 Băluță 2002, p. 42-43.
16 „[…] de vreme ce iaste mai proast ă și mai lesne spre c ădeare decât b ărbatul.” (Îndreptarea legii 1652,
glava 221, p. 217).
17 „Muiarea ce o bate bă rbatul cu vr ăjmășie și mult fără de măsură, poate să-ș ceară la giudeț să se
desparță; iar să cade să fie despărțeala cu lege, s ă fie bătaia așea de mare ș i într-acesta chip, cît să stea
lucrul în cump ănă, de va fi vie, de nu s ă va despărți de dînsî; pentru că de va fi bătaia micșoară, nu să vor
despărți.” (Ibidem , glava 23, p. 119).

324nu era suficient doar cuvântul so ției18. De cele mai multe ori violen ța verbală
și fizică a bărbatului a fost provocată de alcoolism, care a transformat anii
de căsnicie într-un co șmar. Dincolo de vorbe grele, de palme și pumni,
alcoolismul a creat și probleme de natur ă economic ă. Neglijarea îndatoririlor
și risipirea averii comune pe bă utură a fost, f ără îndoială, o conduit ă
înjositoare din partea b ărbatului, ce a atras dup ă sine deteriorarea, cu fiecare
zi, a situa ției economice a cuplului. De pild ă, o anume Chiriana se plânge
mitropolitului de so țul ei, Platon, care „nu iaste om bun, ci iaste f ăcătoriu
rău”, cerând carte de desp ărțire de acesta, pentru c ă „i-au mâncat și i-au
străcat tot ce au avut”19. Separarea partenerilor, în atari situa ții, devenea
ultima solu ție a eliber ării din calvarul unei c ăsătorii neîmplinite. Astfel
trebuie să fi gândit și Maria Racovi ță, când dup ă zece ani de c ăsnicie cu
Vasile Ceaurul, boier mare cu înrudiri domne ști, dar be țiv, și-a făcut curaj
să-și înfrunte b ărbatul, familia, comunitatea pentru a se desprinde de
condiția sa de soț ie nefericit ă. A și reu șit acest lucru pân ă la grozava
răzbunare, ce a urmat doisprezece ani mai târziu, a lui Vasile Ceaurul, care,
în tot acest timp, și-a urmărit fosta so ție „cu ura sa de bă rbat părăsit”20. Din
rațiuni politice, dar și din răzbunare, profitând de ocazia favorabil ă și de
complicitatea celorlal ți, Vasile Ceaurul a derulat un scenariu dramatic, pe
care ne propunem s ă-l reproducem tocmai din dorin ța de a dezv ălui întreaga
panoramă a momentului, cu cinismul și duritatea lui. Satul Șerbești din
județul Bacău, unde se afla mo șia stolnicului Constandachi, cel de-al doilea
soț al Mariei, este martorul acestui scenariu:

„Boierul nu era acas ă când veni Ceaurul cu oamenii lui s ă-l prindă – noaptea
pe la începutul lui Ianuarie, pe un ger de cr ăpau pietrele. El era la Ia și, cu
slujba, iar la moș ie se afla numai jupâneasa Maria cu copiii ei. Dormea.
Contele Vasile cu derbedeii s ăi sfărâmă ușa și intră în iatacul fostei sale so ții,
pe care o prins ă în cămașă în așternut. Își dete oamenii afar ă, cu porunca s ă
prade casa, ridicând tot ce vor g ăsi încă mai de pre ț, apoi încuie u șa și
rămaseră singuri, so ra Domnului Țării și bețivul ei de fost so ț. E de bănuit că
era beat și atunci, doar a șa ca să-și dea curaj, iar jupâneasa Maria, de și avea
45 de ani, era înc ă foarte frumoas ă. Contele o batjocori, acolo în iatacul ei, în
patul soțului de-al doilea…apoi, f ără a o lăsa să-și m ai vad ă copiii, care
rămaseră singuri acas ă, fără a-i da răgaz să se îmbrace, o ridic ă despoiată cum
era, numai în c ămașă și cu picioarele goale, ș i o arunc ă într-o sanie

18 „Boacetele muerii și țipetele ce să aud den cas ă, nu vor putea ar ăta vrășmășiia bărbatului, nice ochii ei ce
vor fi vineți<i>, sau obrazul ce va fi îmflat: nu pot aceastea s ă arate vrăș mășia bărbatului; marturi
trebuesc la lucru ca acesta pentru s ă cunoască tot adevărul.” (Ibidem , glava 22, p. 119).
19 DIR, A, V , p. 220.
20 Gane 1942, p. 91-92.

325țărănească, trasă de doi cai pro ști, poruncind vizitiului s’o duc ă la Mănăstirea
Cașinului. O întov ărășea numai o țigancă, fata în cas ă la Șă rbești. Pe drum se
întâlni cu un țăran, și oprind sania, îi ceru cu l ăcrimele în ochi s ă-i
împrumute cojocul ș i cizmele, c ă de nu, degera pân ă ajungea numai în Bac ău.
Creștinul, care- și recunoscu st ăpâna, își scoase cojocul și cizmele și i le
dete…și astfel sosi stolniceasa Maria la Sfânta M ănăstire a Cà șinului, în
mijlocul jupâneselor și boierilor adunaț i acolo de grija c ătanelor, dar
neprieteni lui Vod ă și prieteni Cearurului […] De la Cain, Maria Costandachi
fu dusă mai departe, cu aceia și sanie, prin mun ți, peste graniță , tocmai la
Brașov. Se zice c ă și acum, în timpul acestui drum, ea fu prada batjocurii
însoți
torilor ei”21.

În tot cazul, dup ă nefericitul episod, Maria Constandachi nu și-a mai
putut redobândi fericirea22. Informa țiile prezentate, a șadar, surprind și
indignează. Femeia violat ă, batjocorit ă de alții poartă amprenta acestei
grozăvii pentru tot restul vie ții ei, prin denigrarea și ofensa adus ă nu
integrității trupului, ci psihicului.
Traiul rău, asociat cu be ția sunt scene ce au fost posibile și din cauz ă
că, la vremea aceea, în țară totul era marcat de semnul instabilit ății, a
insecurității. Un sentiment, ce sub aspect mental, s-a manifestat la scara
întregii societ ăți și a marcat în chip deosebit existen ța oamenilor din veacul
al XVII-lea. El pornea de la individ și se extindea pân ă la întreaga
colectivitate, cuprinzând întregul palier social, de la țăran și până la domn.
Această nesiguran ță general ă a dus la disperare și la deprimare. Pe plan
psihic, stresul cel mai mare s-a concentrat în jurul domnului și a boierilor.
Presiunea cea mai puternic ă s-a simțit aici, deoarece miza jocului politic,
care s-a desf ășurat numai la curte, era via ța însăși, de cele mai multe ori, în
timp ce țăranul liber putea s ă-și piardă doar pământul și libertatea sa. În
aceste condi ții, ieșirea din anxietate, la nivelul boierimii, s-a f ăcut prin fast,
ajungându-se la o via ță necumpă tată, cu mâncare și băutură23. Așa poate fi
explicată explozia de lux înregistrat ă în veacul al XVII-lea, de natur ă
compensatorie, ce s-a dorit a fi expresia unei puteri și a unei statornicii, care
însă, în realitate, nu exista24.
Cele mai mari petreceri cu be ție se organizau de c ătre boieri și domn.
Bucurându-se de libertate în ac țiune, participanț ii chefuiau toat ă noaptea25,

21 Ibidem , p. 97-98.
22 Ibidem , p. 107.
23 Țighiliu 1995, p. 128.
24 Ibidem , p. 127-129.
25 După ce se sfârș ea timpul dedicat chefului și petrecerii, amator ii unor astfel de
evenimente î și consumau „curajul” în câ teva zile de convalescen ță (Iorga 1992, p. 105).

326cu bă utură și femei, ca principale ingrediente ale între ținerii atmosferei, ale
extazului. Luând parte la un astfel de eveniment, un anume Mihai, l ăsându-și
soția acasă26, s-a „mângâiat”, „împotriva pove țelor bisericii”, cu o alt ă
femeie27. De ce aceast ă atitudine? Pentru c ă totul se desf ășura sub ochii
vecinilor de pahar, dar nu și sub ochii so ției. La stra șnica bucurie a
bărbaților, femeile nu luau parte. Ele se mul țumeau, ca în clipe de r ăzboi, să
stea acasă și să țese, alături de roabele țigănci, timp în care probabil visau la
fericire.
În fața greutăților, a presiunilor zilnice, a pericolului fiecare cuplu a
reacționat diferit. Pentru unii, familia a fost de o unitate iluzorie, pentru al ții
confruntarea cu multiple vicisitudini i-a ținut împreună mai solidari și mai
dornici să -și acorde ajutorul reciproc, pentru a nu capitula în faț a unei vie ți
aspre. Elinca, nepoata lui Mihai Viteazul, î și manifest ă mulțumirea față de
soțul ei, Evstratie postelnicul, al ături de care a „l ăcuit bine, cum s ă cade de
când i-a împreunat Dumnezeu”, pentru c ă acesta i-a acordat „c ăutare și
cinste”28. Ceea ce este evident acum, și trebuie spus și recunoscut, e faptul
că în ciuda unui scenariu bine gândit și bine preg ătit, căsătoria în familiile
boierești nu a însemnat întotdeauna poposirea pe un t ărâm străin de
afecțiune. Trecând peste acordurile economice și înarmându-se cu r ăbdare,
înțelegere, raportul dintre doi so ți a progresat încet-încet, pe firul timpului,
bărbat și femeie luând parte, în egal ă măsură, la reușita relației. Amestecul
familiei în via ța de cuplu este evident și în cazul Elenei, fiica postelnicului
Radu Năsturel și a Despinei. Tr ăind într-un mediu luxos și având parte de o
educație aleasă, părinții ei au căutat să-i găsească un soț „demn de ea”. A șa
s-a făcut că la 1612, când avea doar 14 ani, Elena era deja c ăsătorită cu aga
Matei, „în vinele c ăruia curgea sângele lui Neagoe Basarab”. Armonizarea
intereselor de clan și diferența de vârstă dintre noii so ți nu a fost însă un
obstacol în rela ția lor. Ei s-au înț eles și s-au iubit,

„[…] ducând în boierie un trai de oameni în țelegă tori a tot ce e românesc; el
patriot, lupt ător împotriva cotropitorilor str ăini, ea lini ștită, culegătoare de
datini, ocrotitoarea bisericii, a literaturii și a artei”29.

Alegând să fie alături la bine și la r ău, soțul și soția participau
împreună la diferite activit ății, inclusiv la cele legate de tranzac țiile

26 Fără acordul soț ului, soția nu avea voie s ă meargă la „mese de veselie ”, la baia publică sau
oriunde altundeva. G ăsită în astfel de locuri, ce au fost asociate cu desfrâul, ea risca s ă fie
pedepsită și părăsită de soț (Îndreptarea legii 1652, glava 214, p. 221).
27 Iorga 1992, p. 105.
28 Comă nescu 2006, p. 67.
29 Gane 1971, p. 218.

327comerciale. Ală turarea numelui so ției de cel al so țului în actele de vânzare30,
dar și în cele de înt ărire31 oglindește relația strânsă dintre cei doi, dar și rolul
activ al femeii în societate32, chiar dac ă pravilele juridice o aduceau într-o
stare de inferioritate aproape total ă.
Detalii asupra modului de organizare și, mai ales, asupra sentimentelor
ce au caracterizat via ța de familie ne ofer ă și testamentul. Testamentul a fost
un act individual ce s-a elaborat în spa țiul privat al locuin ței autorului,
întotdeauna, înaintea unui public, format din rude apropiate, prezent acolo

30 Când nevoia familiei o cerea, se recurgea la vinderea unor p ământuri, în aceste cazuri
solidaritatea feminină fiind evident ă. O anume Cârstina împreună cu cel de-al doilea ei so ț,
Simion, a vândut lui Constantin, mare paharnic, 8 pogoane de vie la Pu tna, în satul Crucea
(CDM , III, p. 504). Dr ăgușin, fiul lui Muja din R ătești, și jupâneasa Neac șa din Băjeti au
vândut unchiului lor, Radu mare logofă t, un român cu patru feciori ( DRH , B, XXXII, p.
73). Stoica diacon și soția lui, Stanca, au vâ ndut lui Nenciul logof ăt din Bărbătești moșia lor
din Fieni, jude țul Dâmbovi ța (Ibidem , p. 99). Precup din Bucure ști împreun ă cu soția lui,
Dumitra, au vândut lui Radu, mare comis, trei r ăzoare de vie în dealul Bucure știului pentru
55 de ughi (Ibidem , p. 218).
31 Iată o serie de cazuri ce, prin marea lor varietate, las ă să se întrevad ă o acțiune comun ă a
soților: Radu voievod a înt ărit lui Apostol pârc ălab și soției acestuia ni ște țigani, moșteniți
de Nicoară armaș, tatăl lui Apostol ( DIR, A, IV, p. 277-278). La acest nivel se poate vorbi și
de Istratie cu so ția lui, Călina, cărora Moise Movil ă voievod le-a înt ărit mai multe p ărți din
satul Vă rzărești (DRH, A, XXII, p. 46). Un alt document din 1602 men ționează că Ieremia
Movilă a întărit stăpânirea peste trei p ărți de ocină, din satul Move ști, lui Grama aprodul și
soției lui, Ana ( CDM , I, p. 92). Acela și Ieremia Movil ă a întărit și lui Dumitru Cujb ă, fost
pârcălab, și jupânesei sale, Sofiita, satul din Orteni (Ibidem , p. 94). Consantin Movil ă a întărit
lui Ștefan Blendea aprodul și soției sale, Irina, st ăpânirea peste toat ă partea din satul
Năvrăpești (Ibidem , p. 115). Vasile voievod a înt ărit lui Grigore Lungul și soției sale, Tru șca,
un loc din hotarul Hu și cu două bălți de pește (CDM , II, p. 429). Vasile voievod a întă rit lui
Lupul și soției acestuia, Axina, ni ște țigani robi ( Ibidem , p. 211). Leon Tom șa voievod a
întărit lui Vlaicu logofă t și soției sale, Stana, ocine în Conte ști și Davidești, precum și casă și
vie la Pite ști (DRH , B, XXIII, p. 592-593). Vasile voievod a întă rit lui Ignat și soției sale,
Lița Niculăioasa, jum ătatea de sus din satul Cern ătești (CDM , II, p. 254). Miron Barnovski
voievod a înt ărit lui Eremia și soției sale o parte din satul Boureni ( DRH, A, XIX, p. 508).
Dintr-un document din 1602 afl ăm că Simion Movil ă voievod a înt ărit lui Vintil ă paharnic
și soției sale, Maria, ni ște sate ( DIR, B, I, p. 49). Alexandru Ilia ș voievod a înt ărit lui
Lepădat logofăt și soției sale, Stanca, ocine la Orl ăndești, în jude țul Dâmbovi ța (DRH , B,
XXII, p. 112). Leon voievod a înt ărit lui Ș erban din N ărișori și soției sale, Staica, dou ă
pogoane de vie în dealul V ălenilor ( CDȚR, III, p. 566). Radu Mihnea voievod a înt ărit lui
Dima și soției acestuia, Velica, jum ătate din satele Obâr șia, Roșia și Bezdi na, precum și
niște țigani ( DIR, B, IV, p. 88-89).
32 Rolul activ al femeii în societate nu s-a m ărginit doar la angajarea în tranzac ții comerciale.
Au fost personalit ăți feminine care s-au implicat și în via ța socială, în cultur ă și chiar în
politică. Sunt, în consecin ță, consemnate cazuri de femei ce și-au legat numele, spre
exemplu, de construirea, definitivare a, înzestrarea sau închinarea unor m ănăstiri, de
copierea, ferecarea și răscumpărarea unor manusc rise (Székely 1995, p. 441-457; vezi și
Fodor 2005, p. 57-68).

328în calitate de martor33. Făcut, de regul ă, la boală ori la bă trâneț e, prin
ordinea preferin țelor ce o consemna, el a reflectat rela țiile pe care testatorul
le-a avut cu familia sa34. Jupâneasa Maria, la moartea ei, a l ăsat toată averea,
„ocina și bucate ce au avut”, so țului ei, Tudor logof ăt, care „a j ăluit păntru
jupăneasa Mariia Boldeasca, cum au murit în mâinile lui și au căutat el la
nevoia ei”, și a mai cerut „s ă i se mai fac ă 40 di s ărăcusti și să o
pomineasc ă”35. Sima căminar, fiind grav bolnav, î și formuleaz ă dorința prin
testament ca toat ă averea sa,

„[…] întăi, casele cu ce iaste înprejur cu tot […] și viile preste tot […] și alte
cumpărături și viia dupre V ăleni cu cur ături și cu tot […] a șijderea și dentr-
alte dichise ale casei și alte bucate și haine […] și viia de la podgorie și moșia
de la Lepă rești și țiganii […]”,

să-i revină soției sale, Marica,

„[…] ca să -i fie de hran ă, că și la bine ș i la ră u, cu densa mi-am r ădicat toate
nevoile și la vreme de boal ă și de moarte ea m-au c ăutat […]”,

dar și cu obliga ția ca aceasta să plătească toate datoriile și să-i facă
pomenirile cuvenite36. Nu se poate s ă nu vedem în aceste exemple un
indiciu asupra modului în care s-a derulat, de-a lungul vie ții, legătura
conjugală dintre doi so ți. Făcând din soț /soție moștenitor universal, în felul
acesta încercând probabil s ă mulțumească, celui rămas în via ță, pentru toate
sacrificiile îndurate de-a lungul existen ței comune, jupâneasa Maria,
respectiv Sima c ăminar au înl ăturat de la mo ștenire toate celelalte rude,
inclusiv copiii, dac ă aceștia au existat. Prin ur mare, se alege subminarea
solidarității familiei de clan, în favoarea cuplului, mai ales în condi țiile în care
practica judiciar ă a țării nu permitea soț iei să moștenească decât propria
zestre și o treime din avere37.
Tot despre raporturile dintre soț i, despre atitudinea lor emo țională,
avem indicii și din momentul în care, în fa ța morții, se aducea un omagiu în
memoria celui r ăposat. Dramatismul momentului accentueaz ă grija soț ilor
pentru cel ălalt, printr-un set de ritualuri și pomeniri, care să -l ajute să treacă,
pe cel decedat, cu u șurință în lumea de dincolo, grij ă pe care iat ă că moartea
a valorizat-o. Voi limita argumentele la trei exemple. Primul este cel al

33 Iancu 2003, p. 68.
34 Barbu 2003, 163.
35 DIR, B, IV, p. 186.
36 Potra 1972, p. 325.
37 Barbu 2003, p. 160.

329Ecaterinei, cneaghina ră posatului Iorga postelnic, care, pentru sufletul
soțului său, a dăruit mănăstirii Secu o vie și două vaduri de moar ă în satul
Târgoviște, pe apa Putnei38. Cel de-al doilea exemplu este al Mariei,
cneaghina r ăposatului Chiriță Paleologul, care, tot pentru pomenirea
sufletului so țului său, a oferit m ănăstirii Pohata satul Cioc ănești, din ț inutul
Lăpușeni39. În fine, ultimul exemplu o are în vedere pe M ărica, jupâneasa lui
Chiriț a postelnic, care „pentru sufletul și iertarea p ăcatelor domnului ei” a
acordat m ănăstirii Galata satul Buicani, din același ținut40. Mutația pe care
moartea a produs-o, la nivel comporta mental, nu a avut în toate cuplurile
aceeași consecin ță de experien ță teribilă . Așa se face că moartea so ției,
Tudosca, nu a fost vă zută de către Vasile Vod ă ca o pierdere ireparabil ă,
întrucât „nu pare a fi jelit peste m ăsură”, în același an, el a cerut,
postelnicului Catargi, s ă-i aducă o nevastă din Caucaz. Pretextul pentru care
Vasile Vodă a ales să se „consoleaze” de dispari ția soț iei cu o caucazian ă nu
este unul accidental. R ăposata Tudosca nu s-a remarcat în cursul vie ții ei
printr-o ilustr ă frumusețe, „iar ce voia el acum era deci o femeie frumoas ă
care să -i mîngîie anii unei maturit ăți învecinat ă cu bătrînețea”; femeile din
Caucaz fiind vestite în tot Orientul pentru ansamblul lor de calit ăți
exterioare41.
Să nu uităm, totuși, c ă mentalul colectiv era impregnat de ceea ce am
numit sentimentul insecurit ății. Așadar, teribil trebuie s ă fi fost pentru omul
secolului al XVII-lea s ă-și ducă existența într-un cadru marcat de stres, de
anxietate. Pân ă și deplasarea dintr-un loc în altul era plin ă de primejdii din
cauza tâlharilor. Solia lui Ioan Gníski nota, pe la 1688, c ă deși vroia să se
îndrepte spre Cameni ța, fiind chemat de diet ă, a fost nevoit s ă ocolească
spre Suceava, care cu pu țin timp înainte fusese pr ădată de bandiți. De altfel,
el mărturisea c ă peste tot în Moldova era „mare pustiire, într -un chip
îngrozitor”42.
Situația nu era cu mult mai prejos nici în Țara Româneasc ă. Boierii de
aici plângându-se cu mult ă „jale și obede” de toate pustiirile, spargerile și
risipa la care a fost supus ă țara43. Șirul lung de calamit ăți a însemnat pentru
toți locuitorii mult ă suferință, printre cei mai afecta ți fiind și femeile. Oricine
ar fi fost agresorul, pentru ele a simbolizat acela și mare pericol, c ăci excesele
făptuite de tâlhari nu cunoșteau o limit ă. Nemulțumindu-se doar cu bunurile

38 DIR, A, V, p. 293.
39 Ibidem , p. 366.
40 Ibidem , p. 40.
41 Gane 1971, p. 239-240.
42 Călători, VII, p. 350.
43 Iorga 1925, p. 92.

330prădate, acești „câini sângero și” au făcut multe victime printre femei. În
timpul domniei lui Matei Basarab, so ția lui Barbu clucerul a fost chinuit ă,
arsă cu foc până a murit, de ni ște hoț i ce au intrat în casa lor din Poian ă44.
Un fenomen, întâlnit în ambele zone ale țării, cu consecin țe dramatice
pentru via ța de familie a fost pribegia. În timpul r ăzboaielor, a conflictelor
cu domnia, boierii își trimiteau so țiile și copiii la adă post, mai ales, în ora șele
din Transilvania și în Polonia45. Riscul era destul de mare pentru cei ce
acționau în acest fel. Departe de cas ă, lipsiț i de protec ție, membrii familiei
puteau fii lua ți ostatici sau du și în robie. În secolul al XVII-lea, num ărul
femeilor c ăzute în robie a fost atât de mare, încât autorit ățile au trebuit să
dea dezlegare de c ăsătorie46. Nereușind să -și readucă soțiile acasă, bărbații
primeau acest drept, îns ă dezlegarea nu se f ăcea, niciodat ă, mai repede de
cinci ani47.
Prin urmare, prelungirea robiei a avut ca prim efect negativ
destrămarea multor cupluri. Printre ele s-a num ărat și Mircea Sârbul cu so ția
lui, Raica, de care a primit carte de desp ărțire pentru c ă aceasta, timp de
șapte ani, a fost ținută în robie de turci. Când Raica a revenit din robie,
Mircea era deja c ăsătorit având și trei copii cu noua so ție48.
Fisura efectivă în interiorul unui cuplu a mai fost cauzat ă și de un alt
motiv – adulterul. Acuza ția de adulter era un delict grav pentru omul Evului
Mediu. Odat ă dovedit, pedepsele se administrau în func ție de spațiul în care
s-a petrecut adulterul. Drame mai complicate se produceau numai când
adulterul era comis în interiorul casei comune. Pentru astfel de cazuri, pravilele au dat dreptul so țului de a-și ucide so ția și amantul, f ără ca apoi să
fie pedepsit pentru actul s ău de sălbăticie
49. Dar, prin intervenț ia unei ter țe
persoane comiterea p ăcatului de adulter putea fi iertat de pedeapsa capital ă.
Spre exemplu, pe la 1614, în Țara Româneasc ă, Maria din Bucov a fost
prinsă de cel de al doilea ei so ț, Lupul mare paharnic, „în preacurvie cu o
slugă a lui”. Găsindu-și soția necredincioasă , Lupul ar fi vrut s ă-i taie capul,
însă la insistenț ele episcopului, a unor boieri și a domnului a iertat-o de la
moarte. În schimb, i-a luat Mariei toat ă averea și a l ăsat-o „numai cu trupul
și în lipsă și cu niște feciori, pe care i-a f ăcut cu primul ei b ărbat […]”50.

44 DRH , B, XXIV, p. 471.
45 Solcan 1998, p. 181.
46 Solcan 2005, p. 198.
47 Solcan 1999, p. 192.
48 DIR, B, I, p. 69.
49 „De-ș va afla neștine muiarea s ă facă păcate cu alt b ărbat, adecă să curvească, însă de va ucide pre dinsa
și pre curvariu, acela nu se pedepse ște adevărat de-i va afla înl ăuntru în casa lui […]” (Îndreptarea legii
1652, glava 241, p. 234).
50 DIR, B, II, p. 346-347.

331Căutarea plăcerii în afara c ăsătoriei e probat ă de existenț a bastarzilor.
Născuți din astfel de leg ături ilegitime, bastarzii apar destul de des în
documentele de epoc ă, fie revendicând dreptul lor de succesiune și cerând
întăriri domne ști51, fie din diverse alte motive. Afl ăm, astfel, c ă Mărica
Tărîcioarî, fiica lui Buzul „f ăcută copilă”, s-a prezentat în fa ța voievodului
Alexandru Ilia ș pentru a- și cere partea din viile de la Solt ănești52. O altă
femeie, Ana, fiica lui Petre Mircea, și-a dat ocina pentru o „de șugubină a sa,
că a făcut ea un copil”53. Exemple pot continua cu Iona șco, fiul Perii, care
„n-a fost fiu drept, ci a fost f ăcut în desfrâu, f ără lege și a fost copil”54.
Interesant este de observat c ă infidelitatea, prezent ă atât în lumea
bărbaților, cât și în lumea femeilor, a fost judecat ă diferit în discursul
pravilelor. Conturat mai mult în jurul femeii, desfrâul a c ăpătat o importan ță
și o severitate maxim ă, în timp ce venind din partea b ărbatului, el a putut fi
trecut cu vederea. Pentru o femeie nici b ătaia, sărăcia, neglijen ța sexuală sau
lipsa hranei nu a fost posibil ă să justifice alegerea unei rela ții
extraconjugale55. Nedrept ățirea femeii merge mai departe. Cedând în fa ța
tentației sexuale venit ă din afara c ăminului, ea îș i pierdea toat ă zestrea56, în
schimb bă rbatul nu se lipsea decât de ni ște avantaje maritale. Denun țat de
fapte imorale, el era doar obligat s ă restituie so ției zestrea și darurile de
nuntă – „haine și alte scule”57.
Libertatea sexual ă acordată bărbatului s-a extins pân ă la dreptul de a
avea relații cu o posadnic ă58, condiția era ca lini ștea căminului s ă nu fie
tulburată . Potrivit legii, b ărbatul avea posibilitatea s ă frecventeze o
prostituată, atâta timp cât nu o instala în cas ă alături de so ție59. Femeia nu
putea să facă altceva decât s ă suporte comportamentul, de altfel, inexplicabil
al bărbatului. Pe deasupra, ea mai era obligat ă să-l aștepte trei ani pe so țul ei,

51 Ghițulescu 2002, p. 103.
52 DRH , B, XXI, p. 131.
53 DIR, A, V, p. 64.
54 DIR, A, II, p. 178.
55 „Muiarea care va face preacurvie, și de va vrea s ă șovăiască să zică cum bărbatul ei n-au f ăcut deplin
carea au trebuit s ă facă cum face b ărbatul cu fămeia lui, sau va zice c-au fost nă silnicu de au fost b ătînd
fără de cale, sau va zice cum au f ăcut de să răcie, sau că nu o hrănește, atunce nu-i va folosi nice una de
aceastea […]” (Îndreptarea legii 1652 , glava 215, p. 221).
56 „ […] ce-ș va pierde zestrele toate și le va lua bă rbatul deaca o va l ăsa.” (Ibidem ).
57 Ibidem , p. 222.
58 A s t f e l e r a u d e n u m i t e , î n a c e a p e r i o a d ă, practicantele prostitu ției (Ghiț ulescu 2002, p.
110).
59 Îndreptarea legii 1652 , glava 208, p. 215.

332în cazul în care acesta se ducea s ă locuiască cu posadnica60. Se poate, totu și,
observa c ă, deși tolerate, aceste leg ături nu s-au bucurat de o recunoaștere
religioasă oficială61. Reglementând foarte clar caracterul acestui raport,
pravilele au exclus posibilitatea ca un b ărbat să-și lase so ția pentru a se
căsători cu o femeie posadnic ă. Dar, pentru un b ărbat neînsurat lucrurile au
luat o cu totul alt ă întorsătură. Salvarea din p ăcatul curviei se putea face
concretizând rela ția prin căsătorie, cu obliga ția ca posadnica s ă fie „vrednic ă
de dânsul”62. Trebuie, totodat ă, făcută precizarea c ă bărbatul care tr ăia în
concubinaj pentru mult timp, f ără să se decid ă ce vrea, era supus unei
pedepse canonice63.
Relaxarea pravilelor în aceast ă privință a dus la desconsiderarea
căsătoriei și a contribuit la cre șterea num ărului de b ărbați ce și-au împărțit
traiul alături de o amant ă. Recrutat ă din rândul slujnicelor sau din rândul
prostituatelor, prezen ța unei amante, în interiorul unei familii, a fost la fel de
nocivă . Invocăm, și de astă dată, cazul Tudosc ăi Bucioc, fat ă de boier bogat,
ce a ajuns doamna lui Vasile Vod ă, care a fost o femeie

„[…] necăjită și foarte fără noroc. Necă jită a fost din pricina sl ăbiciunii ce
avea soțul ei pentru sexul frumos, de nu mai punea nici un frîu cînd pornea
pe povîrniș ul patimii”64.

Suspiciunea de adulter planeaz ă și asupra conduitei și reputației lui
Gheorghe Vod ă Ștefan. Rămas văduv, acesta se rec ăsătorește cu jupâneasa
Safta din neamul Boie știlor, pe care a r ăpit-o, a

„[…] întâmpinat-o pe drum mergând cu r ădvanul la Ia și și a oprit r ădvanul
cu sila, și s-a suit f ără voie înlăuntru, ș i a întors r ădvanul înapoi la casa lui”65.

60 „Muerii căriia se va duce b ărbatul de la dinsa și va ș edea într-alt loc și acolo să ia posadnica s ă ție,
atunce acea muiare a lui n-are voe s ă ia alt bărbat, numai ce s ă-l așteapte trei ani s ă se întoarcă la dânsa
[…]” (Ibidem , glava 235, p. 230).
61 „[…] și acela bărbat să-ș lase posadnica și să se ție pre acea muiare pre lege, iar s ă nu se despar ță
[…]” (Ibidem) ; „Carele se va v ădi că au umblat cu o muiere, acela nu poate s ă o ia întru nunt ă, adică să
seblagosloveasc ă cu dinsa” (Ibidem , glava 240, p. 233).
62 Ibidem , glava 208, p. 215.
63 „Cine ține posadnic ă i nu se va nice s ă se balgosloveasc ă cu disa, nice s ă o lase, pre acela s ă nu-l priime ști
în besearică , nice prinoasele lui, pîn ă ce se va desp ărți de tot de dînsa. Și deacea se va d ăspărți, priimeaște-l
neapă rat, așijderea și darurile lui; iar ă așa, să-l canonicești pentru păcatul lui.” (Ibidem , glava 208, p.
215).
64 Gane 1971, p. 229-230.
65 Ibidem , p. 286.

333Căsnicia lor nu fost îns ă una de durat ă. Safta, cuprins ă de dorința de a se
retrage singur ă la țară, s-a decis într-o zi s ă-și părăsească soțul. Motivul
pentru care ea a recurs la o astfel de decizie e structurat în jurul a dou ă tipuri
de comportamente: femeie dezgustat ă de peregrin ările soț ului sau femeie
înșelată de așteptările soț ului:

„Safta, sătulă de atîta du-te vino, hot ărî să-și părăsească bărbatul. Voia s ă se
întoarcă în Moldova, s ă caute acolo odihn ă pentru bătrânețile ei. Poate – nu
putem ști – legătura dintre so țul ei și Ștefana Mihailowa, începuse. Poate era
geloasă, poate numai trudit ă. Dar în tot cazul, este sigur că nu a plecat
alungată de soțul ei. Dimpotriv ă, acesta o rug ă cu stăruință să rămîie, după
cum se vede dintr-o scrisoare de-a lui, în care se plânge amar c ă Safta l-a
părăsit. Tînără, ea se lă sase furat ă de rădvan, însă bătrînă a fugit dînsa,
lăsîndu-și culcuș ul slobod pentru cine o vrea s ă-l ia. I l-a luat Ș tefana
circaziana, de nu cumva i l-o fi suflat de mai înainte. Iar de atunci încolo,
această ibovnică rămăsese credincioasă și neclintită pe lângă pribeagul domn,
de-a ajuns mai târziu s ă-și zică și doamnă, fiind printre str ăini întotdeauna
privită ca atare”66.

Se presupune, deci, c ă Gheorghe Vod ă Ștefan, convie țuind în acela și
spațiu și cu tovar ășele doamnei, s-a l ăsat prins în jocul seduc ției, încă
dinaintea despă rțirii de Safta, cu una dintre ele, Ștefana Mihailowa, o tână ră
ce i-a slujit Saftei ca „doamn ă de onoare”. Nici c ăsătoria dintre Mihnea al II-
lea, voievodul Țării Române ști, cu Neaga, fiica boierului buzoian Vlaicu
clucerul, nu a fost fericit ă, pentru c ă Mihnea și-a găsit o țiitoare, Vi șa, cu
care a avut și un copil. De aici pân ă la considerarea femeii ca ap ărătoare a
familiei nu e decât un pas, repede f ăcut. În mod normal, existen ța unui copil
din afara c ăsătoriei ar fi putut să fie privit ca un real obstacol în propria
supraviețuire a cuplului. Însă , probabil din dorin ța de a nu complica și mai
mult sfânta leg ătură a căsătoriei, totul se trece cu vederea. Neaga nu numai
că admite p rezen ța unei alte femei, ci ea accept ă să și crească bastardul,
alături de ceilal ți copii ai ei67. În acest fel, pentru Mihnea al II-lea, care a fost
la un punct de a- și ruina propriul c ămin, onoarea masculin ă a fost salvat ă.
Pentru a avea o imagine cât mai nuan țată asupra problemei
prostituției, preciz ăm că opțiunea bărbatului pentru serviciile unei
prostituate nu a fost un fapt specific doar secolului al XVII-lea. Fenomenul,
a cărui existen ță este dovedit ă de bolile venerice68, ca rezultat al unei vieț i

66 Ibidem , p. 292.
67 Anton-Manea 2000, p. 67.
68 În absența unor măsuri contraceptive și de protec ție moderne, bolile venerice au f ăcut un
adevărat flagel în rândul prostituatelor (Ciupal ă 2003, p. 41-42).

334dezordonate și imorale, s-a rev ărsat și în alte perioade. De pild ă, în secolul al
XIX-lea, la Ia și două sute de femei prostituate erau tratate în fiecare an de
astfel de boli69.
Apropierea corporal ă d i n t r e u n b ărbat și o femeie posadnic ă, sau
simpla dezl ănțuire prin cântece și dansuri a acesteia, a prins via ță numai în
anumite spa ții. Cel mai des, poasadnicele puteau fi g ăsite în cârciumi, unde
ofereau celor ce le ie șeau în cale „frumuse țea și plăcerile lor trupe ști”70. În
rest, exista posibilitatea ca ele s ă fie întâlnite în ora șe sau în târguri, unde
mișcarea de popula ție le permitea atât s ă se piardă în mulțime, cât și să își
găsească clienți71. Ce este important în această descriere? Pe baza ei se pot
găsi elemente ce cuprind modul de identificare a unei posadnice, pus în
evidență tocmai de locul în care se desf ășura ritualul dezonorant. Dincolo de
„locul ce l ăcuiaște”, unei prostituate i se mai asocia și un alt element de
identificare, anume „hainele ce le poart ă”72.
Am fi înclina ți să credem c ă aceste femei, cu moravuri u șoare,
prostituatele, nu au f ăcut altceva decât s ă contribuie și mai mult imaginea
negativă asupra femeii și, implicit, la inferiorit atea ei. Tiparul feminin
medieval era oricum afectat73 de pă catul originar și de interpretarea dat ă
acestuia, ce a jucat un rol hot ărâtor în definirea ulterioar ă a femeii, ca fiind
mai slabă , mai lesne coruptibil ă și întotdeauna înclinat ă spre rău74. Legat de
acest aspect, au existat femei și în viața de cuplu, care nu au f ăcut nici m ăcar
un minim efort pentru a nu se încadra în tiparul unei societăț i și au ales s ă se
manifeste în moduri diferite, abandonarea în „braț ele” amorului a fost unul
dintre ele. F ără să se gândeasc ă la consecin țele inerente a unei astfel de
relații, Neagole, so ția lui Ivan, s-a lă sat căzută în pă catul trupesc al ături de
Ursul75. Uneori, femeia și-a justificat alegerea de a tr ăi în compania altui
bărbat prin crimă . O oarecare Mariica, aflat ă într-o strâns ă relație amoroas ă
cu Burduban din Sp ăriați, devenind mai neîndur ătoare și mai puțin sensibilă
față de soțul ei, Vâscan, i-a t ăiat acestuia capul76. Vinovat ă de moartea
soțului ei, pe care îl ucide în complicitate cu amantul – Dumitru D ănciulescu
-, se face și așa-numita Lu ța77.

69 Ibidem .
70 Călători, VI, p. 485.
71 Ghițulescu 2002, p. 110.
72 Carte româneasc ă 1646 , glava 33, p. 134.
73 Pentru cunoa șterea felului în care femeia a fost privită de oamenii Evului Mediu, vezi
Bock 2002.
74 Fodor 2009, p. 16.
75 DIR, A, II, p. 80.
76 Ibidem , p. 224.
77 Livadă-Cadeschi,Vlad 2004, p. 155.

335Evadările în afara peisajului marital au venit, a șadar, din ambele pă rți.
Unele dintre ele au fost vremelnice, rezumându-se la o rela ție de scurt ă
durată, fără să se sfârșească cu o nouă căsătorie. Altele, dimpotriv ă, și-au
afirmat neputin ța și au pus cap ăt unei rela ții pentru care au fă cut, mai întâi,
totul să o stranguleze. Distrugând cele mai nobile sentimente, legă turile
deviante, de satisfacere în „umbr ă” a instinctelor sexuale, au produs
frământări interne în sânul familiei și au alterat unitatea conjugal ă, în felul
acesta ajungându-se la separarea definitiv ă prin divor ț. Însă, relațiile maritale
sortite eșecului, dup ă cum am v ăzut până a c u m , n u a u a v u t l a b a z ă doar
adulterul. Conduita nefavorabil ă, „traiul r ău”, sau „vră jmășia bărbatului”,
asociat cu be ția, trecerea peste cuvântul so țului, părăsirea domiciliului
conjugal, la care se adaugă luarea în robie sunt d
oar câteva dintre motivele
de divorț, pe care le-am supus aten ției noastre. În realitate, ele au fost mult
mai numeroase și pravilele au acordat fiec ăruia dintre acestea spa ții întinse.
Cert este c ă indiferent de cauz ă, divorțul era o pies ă cu mai mul ți actori: mai
întâi protagoni știi – soțul și soția – apoi martori, preo ți, medici, vecini,
servitori, guvernante, socrii, na și și, nu în cele din urmă , instanț a
judecătorească78.
Invocată din felurite motive, desfacerea c ăsătoriei prin divor ț, în
spațiul românesc, a fost permis ă la ortodoc și. La prima vedere, după unele
mențiuni ale c ălătorilor str ăini, ea pare să s e f i o b ținut destul de u șor.
Contele Paolo Bonici, vizitând Moldova, nota c ă aici e obiceiul ca episcopii
să dea hotărâri de despă rțire. Când un cuplu nu- și mai dorea să locuiască
împreună , pentru a obț ine despă rțirea, ei dăruiau atâția bani episcopului
până cădeau la în țelegere. Apoi, divorț ul era pronun țat pe loc și fiecare era
liber să se recăsătorească79. Această afirmație nu putem să nu o privim cu o
anumită atitudine de neîncredere. La o analiz ă mai atent ă, se observ ă că, de
fapt, mitropolitul, sau dup ă caz episcopul, a cânt ărit bine argumentele și
contraargumentele înf ățișate de cei ce își doreau divor țul. Chiar mai mult
decât atât, autorit ățile creștine au încercat pe cât posibil s ă descurajeze
ruperea căsătoriei, considerat ă sacră. În secolul al XVIII-lea, când cazurile
de divorț vor fi exclusiv de competen ța Bisericii80, încercarea mitropolitului
de a stinge conflictul din interiorul familiei și de a propune înț elegerea în

78 Barbu 1992, p. 1146.
79 „Paolo Bonici, while visiting Moldav ia, says that here custom allows the bishop to pronounce the divorce .
When the couple does not want to live together anymor e they pay the bishop so much money as to consent to
their separation, the divorce being pronounced immediateley, and each is free to remarry” (Fodor 2006, p.
50).
80 La începutul secolului al XVII-lea, problemele legate de familie le reg ăsim mai mult
printre atribuț iile domnului și a divanului s ău, și mai pu țin ele intrau în vizorul Bisericii
(Ghiț ulescu 2002, p. 113).

336locul disputei va fi și mai evident ă81. Totuși, avându-se în vedere c ă nu
totdeauna pacea dintre cei doi so ți putea să fie restabilit ă, Biserica a îng ăduit
desfacerea c ăsătoriei în cazuri de neîn țelegeri grave. De aici, pentru a se
evita comiterea unor p ăcate grave, Biserica Ortodox ă, pravilele și obiceiul
juridic au permis și rec ăsătorirea. A doua c ăsătorie se putea încheia numai în
schimbul unei peniten țe de 3 ani, iar a treia c ăsătorie după o peniten ță de 5
ani82. A patra că sătorie era interzis ă cu desăvârșire și cine îndr ăznea să
nesocoteasc ă legea „era lipsit de toat ă slujba besearicii și striin de tot de
intrarea besearicii a lui Hristos”83.
Faptul că în Țara Românească și în Moldova indivizii se puteau
căsătorii de mai multe ori, în caz de divor ț sau de vă duvie, este sus ținut prin
documente. Cele mai numeroase cazuri sunt acelea care ne ofer ă în mod
indirect aceste r ăspunsuri.
Un document din 1693 ne vorbe ște despre o anume M ăricuța, fosta
soție a lui Mieru ță Căldărariul84. Și despre Stanca ni se dezv ăluie că a fost
fiica lui Pârcu Rudanu logofă t, nepoata lui Mihalcea Caragea și fosta soț ie a
lui Preda spă tar85. O altă femeie, Anghelina se pare c ă a fost fiica lui C ălin,
mare medelnicer, și fosta so ția a lui Chicaș. În acela și document mai apare
menționată și Dafina, ca fost ă soție a lui Buhu ș, mare vistier, și a lui Ș tefan
serdar86. Un caz citat de documente este și cel al Aexinei, amintit ă ca fostă
soție a lui Porifirie87. Exemplele pot continua cu Paraschiva, fosta so ție a lui
Necula paharnic din Ugrumi, amintit ă într-un document din 164788.
Alt grup de documente ne descoper ă până l a c e n u m ăr s-au întins
căsătoriile. Nemul țumiți de prima c ăsătorie sau poate doar ca o replic ă la
moartea celuilalt, unii au c ăutat să -și găsească împlinirea, fericirea în a doua
căsătorie. Iordache, cel mai mic dintre fiii lui Constantin Cantacuzino, a fost
căsătorit de dou ă ori și a avut două fiice89. La rândul lui, Radu Mihalcea s-a
căsătorit și el de dou ă ori. Cu prima so ție nu a avut copii, iar cu cea de a
doua a avut dou ă fiice: Neac șa și Radau90. În cazul lui Batiste Vevelli, pe
care Radu Mihnea îl numea „boier și prieten”, copii au rezultat atât din

81 Vezi Ghi țulescu 2004, p. 356.
82 Îndreptarea legii 1652 , glava 205, p. 213.
83 Ibidem , glava 206, p. 214.
84 Stoicescu 1971, p. 319.
85 Ibidem , p. 156.
86 Ibidem , p. 393.
87 Ibidem, p. 408.
88 DRH , B, XXXII, p. 81.
89 Cantacuzino 1991, p. 346-347.
90 Stoicescu 1971, p. 151.

337prima că sătorie, Nistor, cât și din a doua c ăsătorie, Luchaci91. Un hrisov
domnesc, datat la 5 ianuarie 1655, aduce m ărturia unei judec ăți dintre Cârlan
Comisul, al doilea so ț al Neacșei, și Mariș logof ăt, cel dintâi contestând
stăpânirea peste un român de c ătre Mariș logofăt92. Cu 53 de ani mai
devreme, mai precis în 1602, cumnata lui Grigore Lelea a miluit sfânta
mănăstire Secul cu un loc pe care aceasta l-a avut din schimbul f ăcut cu
primul ei so ț, Andrei, când ei s-au desp ărțit93. Pierderea primei so ții, care a
murit de tân ără, l-a determinat pe Grigore, fiul lui B ăleon Ivașcu, să se
căsătorească a doua oar ă cu Marica, fiica lui Radu Toma N ăsturel94.
Schimbările survenite la nivelul familiei lui Ioan Racovi ță-Cehan, în urma
morții soției, Anastasia Toma, au înglobat și decizia acestuia, „dup ă un an de
cuviincioas ă văduvie” de a se însura a doua oar ă cu Safta lui Apostol
Kostaki95.
Pentru alții, căutarea a durat mai mult și ieșind din „trupul familiei” au
rătăcit în găsirea unui partener pân ă la a treia că sătorie, încercând, probabil,
să recupereze un timp pierdut. Pentru exemplificare, sugestiv este cazul lui
Mihai, unul din fiii postelnicului Constantin Cantacuzino, n ăscut prin 1641,
care a fost c ăsătorit de trei ori96.
Soț și soție, deopotrivă , au resim țit frustrări, neîmpliniri, în via ța de
cuplu, suficient cât s ă-și doreasc ă evadarea dintr-o viață nefericit ă, în care
iubirea nu mai exista sau nu a existat niciodat ă. Însă, soluția desfacerii
căsătoriei nu a fost acceptat ă cu ușurin ță nici de c ătre Biseric ă, nici de c ătre
familie sau de c ătre comunitate. Problemele matrimoniale nu au fost numai
probleme personale, ele au implicat, în aceeași m ăsură, și comunitatea.
Astfel că, iniț iată de pă rinți, desfacerea c ăsătoriei însemna, pe de-o parte,
nesocotirea voin ței acestora, iar pe de alt ă parte, cei care recurgeau la aceast ă
soluție riscau s ă frângă un lanț al legăturilor din cadrul comunit ății, ce putea
duce la vr ăjmășie și răzbună ri între familii97. În asemenea împrejur ări, în
măsura în care a reu șit să treacă de barierele Bisericii, de voin ța părinților și
de preten țiile comunit ății, desfacerea c ăsătoriei și contractarea alteia noi a
fost o realitate a acelei vremi.
Parcurgând pove știle de via ță ale boierilor, din Țara Româneasc ă și
Moldova secolului al XVII-lea, întâlnim o priveli ște, am spune, pu țin diferită
de a noastr ă, a celor de ast ăzi, dar cu oameni asem ănători, în care gama

91 Ibidem , p. 346-347.
92 Sturdza 2004, p. 163.
93 DIR, A, I, p. 61.
94 Stoicescu 1971, p.117.
95 Gane 1942, p. 8.
96 Cantacuzino 1991, p. 14.
97 Hanga 1980, p. 514.

338sentimentelor din c ăminul conjugal a fost deosebit de complex ă, de la grij ă,
afecțiune și recunoștință , până la ură. Când au putut păș i dincolo de
aranjamentele economice, sentimentele s-au manifestat liber prin
intermediul gesturilor, cuvintelor și a atitudinilor și în felul acesta, departe
de privirile celor din jur, intimitatea că minului i-a apropiat pe cei doi so ți.
Însă, din nefericire, c ăminul conjugal a fost și locul de punere în scen ă a
unor evad ări, revolte interioare, frustr ări, care au ajuns s ă fie motive cât se
poate de temeinice a unor separ ări. În tot cazul, rela țiile matrimoniale din
familiile boiere ști, ce au convers de la armonie și pân ă la divorț, consider ăm
noi, s-au înscris pe o linie, validat ă de Lev Tolstoi în romanul s ău „Anna
Karenina”, în care toate familiile fericite au sem ănat între ele, în timp ce,
fiecare familie nefericit ă a fost nefericit ă în felul ei98. În fine, aspectul
esenț ial ce se impune a fi notat, valabil și atunci și acum, este acela c ă, în
viața de cuplu,

„[…] ca să iubești pe cineva trebuie s ă-l cunoști și să te cunoasc ă, trebuie s ă-l
înțelegi și să te înțeleagă , să-l prețuiești și să te prețuiască. Numai doi oameni
care se cunosc și se prețuiesc pot n ăzui să clădească cu demnitate și
siguranță o familie, un c ămin”99.

Marital relations within 17th-Century Boyar Families of Wallachia and Moldavia:
between harmony and divorce

(Abstract)

This study looks into marital relations focusing on the boyar families of 17th century
Wallachia and Moldavia with an aim to capture the behaviour, f eelings and emotions
present between the spouses. We have noti ced that in boyar families, in a society
characterised by gender inequality, by marriag e women would maintain the same status they
had in their parents’ home. What the new life had in store for them was the same inferior
place in society. Their rights were limited and so was their capacity to exercise to exercise
the rights they possessed. A wife had to be submissive and obey her husband who was the
head of the household. Moreover, every time the man considered his woman did wrong he
could beat her as a form of punishment. The punishment did, however, have a limitation as
it was not supposed to go into cruelty. Apar t from having to stand their man's violence,
women were also forced to accept their infide lity. Having the law on his side, a man being
unfaithful to his wife was a matter of no importance. For women, however, faithfulness
was the very essence of their reputation.
Despite the numerous injustices a woman had to endure in the 17th-century society
she was not always depicted as staying isolated . Although they dedicated most of their time
to family and household women could be encoun tered performing other activities as well,

98 Tolstoi 1968, p. 5.
99 Suciu 1998, p. 63.

339commercial transactions being one of these. Once involved in commercial transactions
alongside her husband she proved indispensa ble to him and the community at the same
time. But in a world that seemed to belong to men only, spoiled and protected by their
social status, some women turned in turbulent characters for that pe riod. Those situations
were caused by their conduct that did not always centre round their devotion to their
husbands. In the absence of devotion, affe ction and mutual commitment, which have
always been the fundamental elements of a marriage the only solution remaining was
divorce. It should be noted that divorce wa s permitted only for solid reasons which draws
attention to both the importance of marriage an d the responsibility assumed by the spouses
when the marriage was concluded. Unable to continue as a married couple due to well-
grounded reasons the divorcees were allowed to remarry on the condition not two exceed
the number of four marriages.
At any rate, in the boyar families of Wa llachia and Moldavia during the above-
mentioned period, the relation ships between spouses and the feelings towards what is
morally right were the most diverse, in our opinion. To some, marri age was the breeding
ground for the yearning to escape, internal uproar and frustrations that ended up constituting solid grounds for separation. To others, even in the darkest hours the family
home was place bursting with love, understanding and respect.

Abrevieri bibliografice

Anton-Manea 2000 – Cristina Anton-Mane a, „Din nou desp re doamna Neaga și
familia ei. Genealogia unei fa milii de boieri buzoieni, sec.
XVI-XVII” , în Fațetele istoriei. Existen țe, identități, dinamici ,
București, 2000, p. 67-77.
Barbu 1992 – Violeta Barbu, „«Ceea ce Dumnezeu a unit omul s ă nu
despartă» . S t u d i u a s u p r a d i v o r țului în Ț ara Româneasc ă în
perioada 1780-1850”, în RI, tomul III, nr. 11-12, 1992, p.
1143-1155.
Barbu 2003 – Violeta Barbu, De bono coniugali. O istorie a familiei din Țara
Românească în secolul al XVII-lea , București, Editura Meridiane,
2003.
Băluță 2002 – Ionela B ăluță, „Apariția femeii ca actor social – a doua
jumătate a secolului al XIX-lea”, în Direcții și teme de cercetare în
studiile de gen din România, (volum coordonat de Ionela B ăluță și
Ioana Cârstocea, Bucure ști, Colegiul Noua Europ ă, 2002, p.
62-94.
Bock 2002 – Gisela Bock, Femeia în istoria Europei: din Evul Mediu pân ă în
zilele noastre , (traducere de Mariana Cristina B ărbulescu), Ia și,
Editura Polirom, 2002.
Bolovan I. 1999 – Ioan Bolovan, „Considera ții istorice și statistice privind
căsătoria în
Transilvania între 1851-1918”, în Familie și societate.
Studii de istorie a Transilvaniei , (coordonatori: Ionu ț Costea și
Valentin Orga), Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1999, p. 45-
51.
Bolovan S. 1999 – Sorina Paula Bolovan, Familia în satul româ nesc din Transilvania ,
Cluj-Napoca, Funda ția Culturală Română, 1999.

340Cantacuzino 1991 – Constant in Cantacuzino Stolnicul, Istoriia Ță rii Rumâne ști,
(ed. Damaschin Mioc), Bucure ști, Editura Academiei
Române, 1991.
Carte româneasc ă 1646 – Carte româneasc ă de învățătură, 1646, (ed. A. R ădulescu),
București, Editura Academiei, 1961.
CDȚR, III – Catalogul documentelor Țării Române ști din Arhiva Statului , vol.
III, (1621-1632), (vol. întocmit de Maria Soveja și Mihail
Fănescu), Bucure ști, 1978.
CDM , I – Catalogul documentelor moldovene ști din Direcția Arhivelor Centrale ,
supliment I (1403-1700), (vol. întocmit de Maria Sovejea și
Mihai Regleanu), Bucure ști, 1975.
CDM , II – Catalogul documentelor moldovene ști din Arhiva Istoric ă Centrală a
Statului , vol. II (1621-1652), (vol. întocmit de Mihai Regleanu
și Iulia Gheorghiana), Bucure ști, 1959.
CDM , III – Catalogul documentelor moldovene ști din Arhiva Istoric ă Centrală a
Statului , vol. III, (vol. întocmit de Mihai Regleanu și Doina
Duca), Bucure ști, 1968.
Ciupală
2003 – Alin Ciupal ă, Femeia în societatea româneasc ă a secolului al XIX-
lea: între public și privat , București, Editura Meridiane, 2003.
Comănescu 2006 – Mirela Com ănescu, „Zestre, c ăsnicie, mo șteniri în secolul
XVII”, în MI, anul XL, nr. 10 (475), 2006, p. 66-68.
Călători, VI – Călători străini despre Țările Române , vol. VI, (ed. Maria Holban
și Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru), Bucure ști, Editura
Științ ifică și Enciclopedic ă, 1976.
Călători, VII – Călători străini despre Ță rile Române, vol. VII, (ed. Maria
Holban și Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru), Bucure ști,
Editura Științifică și Enciclopedic ă, 1980.
DIR, A,
I – Documente privind istoria României , A, Moldova, veac XVII, vol.
I, (vol. îngrijit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu-Ionescu),
București, Editura Academiei, 1952.
DIR, A, II – Documente privind istoria României , A, Moldova, veac XVII, vol.
II, (vol. întocmit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu-Ionescu),
București, Editura Academiei R.P.R., 1953.
DIR, A, IV – Documente privind istoria României , A, Moldova, veac XVII, vol.
IV, (vol. întocmit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu-Ionescu),
București, Editura Academiei, 1956.
DIR, A, V – Documente privind istoria României , A, Moldova, veac XVII, vol.
V, (vol. întocmit de Ion Ionaș cu și L. L. Lăzărescu-Ionescu),
București, Editura Academiei, 1957.
DIR, B, I – Documente privind istoria României , B, Țara Româneasc ă, veac
XVII, vol. I, (vol. întocmit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu-
Ionescu), Bucure ști, Editura Ac ademiei, 1951.
DIR, B, II – Documente privind istoria României , B, Țara Româneasc ă, veac
XVII, vol
. II, (vol. întocmit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu-
Ionescu), Bucure ști, Editura Ac ademiei, 1953.
DIR, B, IV – Documente privind istoria României , B, Țara Româneasc ă, vol.
IV, (vol. întocmit de Ion Iona șcu și L. Lăzărescu Ionescu),
București, Editura Academiei, 1954.

341DRH , A, XIX – Documenta Romaniae Historica , A, Moldova, vol. XIX, (vol.
întocmit de Haralambie Chiric ă), Bucure ști, Editura
Academiei, 1969.
DRH , A, XXI – Documenta Romaniae Historica , A, Moldova, vol. XXI, (vol.
întocmit de Mihai Berza și Constantin Cihodaru), Bucure ști,
Editura Academiei, 1971.
DRH , A, XXII – Documenta Romaniae Historica , A, Moldova, vol. XXII, (vol.
î n t o c m i t d e C . C i h o d a r u și I. Capro șu), Bucure ști, Editura
Academiei, 1974.
DRH , B, XXII – Documenta Romaniae Historica, B, Țara Româneasc ă, vol.
XXII, (vol. întocmit de Damaschin Mioc), Bucure ști, Editura
Academiei, 1969.
DRH , B, XXIII – Documenta Romaniae Historica , B, Țara Româneasc ă, vol.
XXIII, (vol. întocmit de Damaschin Mioc), Bucure ști, Editura
Academiei, 1969.
DRH , B, XXIV – Documenta Romaniae Historica , B, Țara Româneasc ă, vol.
XXIV, (vol. întocmit de Damaschin Mioc și Sașa Caraca ș),
București, Editura Academiei, 1974.
DRH , B, XXXII – Documenta Romaniae Historica , B, Țara Româneasc ă, vol.
XXXII, (vol. Întocmit de Violeta Barbu și Gheorghe Laz ăr),
București, Editura Academiei Române, 2001.
Fodor 2005 – Geor geta Fodor, „Rolul polit ic al femeilor din societatea
medievală româneasc ă. Profile istorice: Ruxandra L ăpuneanu
și Elisabeta Movil ă”, în SUPMH , 5, 2005, p. 57-68.
Fodor 2006 – Georgeta Fodor, „Images of romanian women with foreign
travelers in the XVIth and the XVIIth centuries romanian
society”, în SUPMH , 6, 2006, p. 43-54.
Fodor 2009 – Georgeta Fodor, „Perspective asupra feminit ății medievale
românești. Ipostaze ale femeii în familia medieval ă
româneasc ă”, în SUPMH , 9, 2009, p. 15-36.
Gane 1942 – C. Gane, Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane , Editura
Moderna, Bucure ști, f. a. (1942).
Gane 1971 – C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, v o l . I , ( e d . D e
Victor Leahu), Ia și, Editura Ju nimea, 1971.
Ghițulescu 2002 – Constan ța Ghițulescu, „Familie și societate în secolul al
XVII-lea”, în SMIM , XX, 2002, p. 89-114.
Ghițulescu 2004 – Constan ța Ghițulescu, În șalvari și cu iș lic. Biserică, sexualitate,
căsătorie și divorț în Ț ara Româneasc ă a secolului al XVIII-lea ,
București, Editura Humanitas, 2004.
Grozescu 1866 – Julianu Grozescu, „Câteva medita țiuni despre fericire”, în
Familia , nr. 1, 5/17 ianuarie,1866, p. 388-391.
Hanga 1980 – Vladimir Hanga (coordonator), Istoria dreptului românesc , vol.
I, București , Editura Academiei, 1980.
Iancu 2003 – Andreea Ianc u, „Binecuvântarea și blestemul pă rinților în
discursul testamentar (Bucure ști sfârșit de secol XVII- început
de secol XIX)”, în SMIM , XXI, 2003, p. 67-80.
Iorga 1925 – Nicolae Iorga, Scrisori de boieri, scrisori de Domni , ediția II,
Vălenii de Munte, Editura Datina Româneasc ă, 1925.

342Iorga 1992 – Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri și icoane , (ed. Doina
Elisabeta Ștefelea), Bucure ști, Editura Humanitas, 1992.
Îndreptarea legii 1652 – Îndreptarea legii , 1652 , (ed. A. R ădulescu), Bucure ști, Editura
Academiei, 1962.
Livadă-Cadeschi, Vlad 2004 – Ligia Livad ă-Cadeschi, Lauren țiu Vlad, „«Crimă și
pedeapsă». Aspecte juridice ale mor ții în Ț ara Româneasc ă
(secolele XVII-XVIII)”, în CAI, anul III, nr. 1-2 (5-6), 2004,
p. 143-157.
Potra 1972 – George Potra, Tezaurul documentar al jude țului Dâmbovi ța (1418-
1800) , Târgoviște, 1972.
Solcan 1998 – Șarolta Solcan, „Structuri ale familiilor marilor dreg ători din
secolul al XVII-lea”, în RI, tomul IX, nr. 3-4, 1998, p. 59-117.
Solcan 1999 – Șarolta Solcan, Familia în secolul al XVII-lea în Țările Române ,
București, Editura Universit ății din Bucure ști, 1999.
Solcan 2005 – Șarolta Solcan, Femeile din Moldova, Transilvania și Țara
Românească în Evul Mediu , București, Editura Universit ății din
București, 2005 .
Stoicescu 1971 – Ni colae Stoicescu, Dicționar al marilor dreg ători din Țara
Românească și Moldova, sec. XIV-XVII , București, Editura
enciclopedică română, 1971.
Sturdza 2004 – Mihai Dim. Sturdza (coordonator), Familiile boiere ști din
Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istoric ă, genealogic ă și
biografică, vol. I, Bucure ști, Editura Simetria, 2004.
Suciu 1998 – Alexandru Suciu, Nevoia actuală de ceremonial și ritual , Brașov,
Editura Lux Libris, 1998.
Székely 1995 – Maria Magdalena Székely, „Femei-ctitor în Moldova
medievală”, în AIIX , XXXII, 1995, p. 441-457.
Székely 1997 – Maria Magdalena Szék ely, „Pentru o istorie a vie ții zilnice”,
(prezentare de Ștefan S. Gorovei), în MI, XXXI, nr. 5 (362),
1997, p. 57-59.
Tihan E., Tihan L. 2004 – Euse biu Tihan, Laura Tihan, Căsătorie vs Divor ț; Ghid de
analiză, București, Editura Opinfo, 2004.
Tolstoi 1968 – Lev Tolstoi, Anna Karenina , vol. I, edi ția a cincia, (traducere
de M. Sevastos, Ștefana Velisar Teodoreanu, R. Donici),
București, Editura pentru Literatur ă Universal ă, 1968.
Țighiliu 1995
– Iolanda Țighiliu, „Omul fizic și omul psihic în societatea
româneasc ă (secolele XV-XVII)”, în SMIM , XIII, 1995, p.
103-130.

Cuvinte-cheie: familie, rela ții matrimoniale, armonie, divor ț, recă sătorire, boieri.
Keywords: family, marital relations, harmon y, divorce, remarriage, boyars.