Rela țiile firmei cu institu țiile [625607]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA EXPERTIZA CONTABILA ȘI
AUDIT (B8)

REFERAT LA DISCIPLINA
”Rela țiile firmei cu institu țiile
publice”

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA EXPERTIZA CONTABILA ȘI
AUDIT (B8)

INSTITU ȚIILE PUBLICE –
FURN ZORI DE BUNURI PUBLICE

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

1
Cuprins

INSTITUȚIILE PUBLICE ………………………….. ………………………….. …. 3
1.1. Instituțiile statului producătoare de bunuri ………………………….. ………………. 4
1.2. Forma de proprietate ………………………….. ………………………….. ………………… 4
2. FURNIZORI DE BUNURI PUBLICE ………………………….. ……….. 5
2.1. Conceptul bunului public ………………………….. ………………………….. ………….. 5
2.2. Caracteristici ale bunurilor publice ………………………….. …………………………. 6
2.3. Cum se pot acoperi costurile producției de bunuri publice ……………………… 8
3. CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …………………. 9
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………. 10

2
INTRODUCERE

Forma de proprietate este prima caracteristică ce ne orientează î n clasificarea
unei instituții sau întreprinderi î n cadrul sectorului public sau a celui privat. Dacă
statul este proprietarul instituției ne vom gâ ndi că aceasta aparține sectorului public,
dar acest lucru nu este suficie nt pentr u a realiza o delimitare clară î ntre cele două
sectoare mai ales că unele instituții se pot situa la granița dintre cele două, spre
exemplu clinicile particulare care sunt finanțate și de la bugetul de stat . Nici
domeniul de activitate nu este un c riteriu suficient pentru că putem avea o competiție
între instituții publice și private care au același domeniu de activitate (de exemplu
între o universitate de stat și o universitate privată ).
O diferențiere pe baza finalității , a scopului pe care și -l propun organizațiile,
arată că acestea sunt:
Organizații publice care sunt deschise spre exterior („extrovertite”) deoarece
își propun să modifice unele cara cteristici ale mediului social înconjurător; făcâ nd
acest lucru ele exercită un impact asupra unui aspec t ce caracterizează societatea î n
ansamblul ei (fie că este vorba despre educație , sănătate, infrastructură etc.) și deci
asupra unui mare număr de cetățeni ;
Organizații private (comerciale) care sunt repliate spre sine („introvertite”)
deoarece își propun să realizeze acele activități care să le permită să obțină profituri;
chiar dacă acțiunile lor pot influenta un mare număr de oameni (cum ar fi de exemplu
cazul unei mari firme producătoare de mașini care are fabrici răsp ândite pe î ntreg
teritoriul unei țări și numără sute de mii de angajați ) scopul principal este de a realiza
un profit pentru acționari1.
Cele mai multe bunuri și servicii existente pe piață sunt bunuri și servicii
private. Asemenea bunuri sunt cumpărate de cei care vor și își permit sa plătească
prețul cerut de vânzător și sunt consumate numai de către cumpărătorul respectiv
sau de către persoanele care au acordul acestuia. Exista însă și bunuri și servicii
produse atât în sectorul privat cât și produse de stat.
Cheltuielile antrenate la producerea acestor bunuri și servicii se acoperă din
impozite și taxe atrase la bugetul statului. Bunurile si serviciile produse de stat pot
fi consumate de at ât de cetățenii care plătesc taxe și impozite cât și de cei care nu
contribuie la consolidarea acestui buget.

1 Lect. Univ. Dr. Cătălin Baba, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2002, pag 149

3
Instituțiile publice
Instituțiile publice sunt unități patrimoniale create și organizate de stat pentru
realizarea funcțiilor sale in domeniul a dministrației publice, în sfera acțiunilor
social -culturale, de apărare, ordine publică și siguranța națională și cele privind
realizarea altor servicii si activități de interes public în sistem non -profit.
Instituțiile publice sunt organisme prin care sta tul organizează și își desfășoară
activitățile. Legea nr.500/2002 privind finanțele publice2 prezint ă structura
instituțiilor publice ce funcționează în Rom ânia: Parlamentul, Administrația
Prezidențiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice,
alte autorități publice, instituțiile publice autonome precum și instituțiile din
subordinea lor, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.
Din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale3, instituțiile publice
cuprind autoritățile unităților administrativ -teritoriale, instituțiile publice și
serviciile publice de interes local, cu personalitate juridic ă, indiferent de modul de
finanțare a activității acestora. Sferele de activitate acoperite de instituțiile pub lice
cuprind: administrația public ă, învățământul , cultura , sănătatea , protecția mediului ,
asistenta și protecția sociala , activitățile de interes strategic , apărarea naționala ,
ordinea public ă, transporturile și telecomunicațiile , cercetarea științifica .
Instituțiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin
intermediul acestora statul își îndeplinește funcțiile sale. De asemenea, procesele
economice in economia de piața, precum și în alte tipuri de economii, sunt
influențate de stat prin intermediul sectorului public.
Sfera de cuprindere a instituțiilor publice este vastă , statul acționând practic
în toate domeniile vieții economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicile
cele mai importante ale economiilor secolului XX, ca re se continua ș i in secolul
XXI, este expansiunea sectorului public. Statul, prin intermediul instituțiilor de care
dispune sau prin intermediul întreprinderilor a acționat , în funcție de politica urmată
în diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut in economie, a stfel
influențat pozitiv sau negativ desfășurarea anumitor activități.
O caracteristica a instituțiilor publice este faptul că ele produc bunurile
publice care sunt distribuite î n cea mai mare parte gratuit sau la preț uri care se
regăsesc sub nivelul costurilor. Prin serviciile oferite de către instituțiile publice se
urmărește asigurarea unor servicii către contribuabili care a r necesita costuri ridicate
dacă ar fi prod use de sectorul privat, precum ș i asigurarea satisf acerii nevoilor
sociale ale contribuabililor.
Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite bunuri publice, instituțiilor
publice le este caracteristica specializarea, ele urmărind scopul pentru care
funcționează.

2 Legea nr.500/2002 privind finanțele publice
3 Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale

4
1.1. Instituțiile statului producătoare de bun uri
Domeniile în care acționează instituțiile statului producătoare de bunuri
publice sunt următoarele4.
a) domeniul social -cultural:
– învățământ : preșcolar , primar si gimnazial, complementar, profesional,
liceal, postliceal, învățământ pentru copii cu deficiente, case de copii, universități ,
academii, case de cultura, biblioteci etc;
– sănătate : dispensare medicale, policlinici, spitale, sanatorii, preventorii,
creșe , leagăne de copii, centre de recoltare si conservare a sângelui , stații de salvare
etc;
– asistenta sociala: cămine de bătrâni și pensionari, cămine -spital pentru
invalizi și bolnavi cronici, cămine pentru cop ii infirmi ș i cămine -ateliere, cantine de
ajutor social, centre de primire a minorilor, instituții de plasament familial etc;
– sport si tineret
b) domeniul apărării naționale : unități militare, unități de învățământ
specializate;
c) domeniul ordinii publice: unități de politie, pompieri, jandarmi, Serviciul
Roman de Informații ;
d) domeniul autorității publice: Președinția , Senatul, Camera Deputaților ,
Guvernul, ministerele, alte organe ale administrației publice centrale,
consiliile locale, primăriile , prefecturile, organe ale administrației de stat pe
plan local, autoritățile judecătorești , Curtea de Conturi, Curtea
Constituționala , Consiliul Concurentei etc;
e) domeniul economic: instituții specializate in cercetare științifica , unități de
cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi, instituții de protecție a
mediului, de gospodărire a apelor;
f) organiza rea controlului financiar preventiv si auditul intern.

1.2. Forma de proprietate
În ceea ce privește forma de proprietate, așa cum am arătat și mai sus, din
punct de vedere juridic, distincția între proprietatea în sectorul public și proprietatea
în cel privat este clară. Totuși este de subliniat faptul că în România există și așa –
numi ta proprietate privată a statului, iar pe de altă parte există situații în care poate
exista și o proprietate mixtă, de exemplu în cazul unor firme în care statul deține
acțiuni alături de întreprinzători privați.

Tabelul 1. Diferențe între formele d e proprietate
Public Privat
Forma de proprietate Proprietate publica Proprietate privată
Sistemul social Socialism/comunism Capitalism
Mecanisme de alocare a resurselor Buget public Piața

4 Mosteanu Tatiana, Buget si Trezorerie Publica, Ed. DuStyle, București , 2000;

5
Actori principali Ierarhie/birocrație Grupuri afiliate în
competiție
Controlul social Planificare Laissez -faire
Controlul economiei Economie de comanda Piață liberă
Valoarea dominantă în societate Autoritate libertate

În ceea ce privește mecanismul de alocare a resurselor se poate spune că
sectorul public este finanțat prin bugetul de stat în timp ce î n cazul sectorului privat
mecanismul de alocare a resurselor este cel bazat pe piața liberă. Totuși în
democrațiile avansate se constată o întrepătrundere a celor două mecanisme:
întreprinderile private pot fi subsidiate cu fonduri de la buget (ca o măsură de
protecție socială, pentru retehnologizare etc.), după cum și organizațiile de stat pot
beneficia de finanțări obținute pe baza competiț iei libere pe piață (de exemplu
locurile cu taxă î n universitățile de stat ). Politicile financiare ale statului pot susține
(de exemplu prin mecanismul subvențiilor ) sectoare ale e conomiei intervenind,
practic, î n funcționarea pieței libere. A ctorii princi pali diferă și ei î n cele două
sectoare: sectorul public este dominat de birocrație sau chiar de oligarhie ce
presupune un grad ridicat de organizare, o ierarhie bine definită ca și un set de reguli
de funcționare î n timp ce sectorul privat este dominat de grupuri aflate î n competiție
pentru resurse .

2. Furnizori de bunuri publice
2.1. Conceptul bunului public
Producția d e bunuri publice este realizată atât în cadrul sectorului public dar
și în cadrul sectorului privat. O altă caracteristică a bunurilor publice este aceea că
nu au preț, ele vor fi evaluate doar la costul acestora. Chiar dacă acestea sunt produse
de către f irme private, statul asigură respectarea principiului obținerii unui nivel de
profit nul. În multe situați însă se înregistrează o scădere a satisfacției în urma
consumului de bun public deoarece nu există posibilitatea alegerii, ci în unele situații
este chiar impus consumul din bunul public specificat (cum ar fi apărarea sau
politia ). Dacă în ceea ce privește producția de bunuri private s -a demonstrat de mult
faptul că există un nivel optim al acesteia (care depinde de raportul cerere – ofertă,
care va re zulta din procesul maximizării satisfacției consumatorilor împreună cu
tendința firmelor de a -și maximiza profitul) în cazul bunurilor publice multă vreme
nu s-a găsit o soluție pentru a determina optimul producției acestora.
Paul Samuelsson a demonstrat în 1950 că se poate determina un nivel optim
al producției de bun public, determinându -l ca punctul în care se produce ceea ce vor
consumatorii și în cantitățile solicitate de aceștia . În cazul bunurilor private cererea
pe piață (agregată) se formează ca o sumă a cererilor individuale ce rezultă din
maximizarea utilității sub restricția bugetară. Pentru cazul bunurilor publice însă nu
se vor însuma cererile individuale ci sumele pe care sunt dispuși să le plătească
consumatorii pentru a consuma din bunul pu blic considerat.

6
Figura 1. Mecanismul formarii de bunuri publice

În figura 1 este explicat mecanismul formării cererii de bun public. Dacă vom
considera 2 indivizi (A și B) care cer un anumit bun public, atunci D A, respectiv D B
sunt cantitățile pe car e sunt dispuși să le consume – și respectiv să le plătească , Cm
este costul marginal al producerii bunului public, DA + DB cererea totală pe piață
iar Q1, respectiv Q2 cantitățile din bunul public ce s -ar produce dacă ar exista doar
cererea lui B respectiv pentru cererea totală. Nivelul optim al producției se stabilește
în punctul Q2 pentru care prețul este egal cu costul marginal.

2.2. Caracteristici ale bunurilor publice
Bunurile publice sunt acea categorie de bunuri reprezentate de o anumita
marfă sau un serviciu care oferit unui individ rămâne disponibil și altor persoane,
fără cheltuieli suplimentare. Principalele caracteristici ale bunurilor publice pure
sunt referitoare la non -rivalitate si non -excludere. Astfel, pentru a înțelege mai bin e
aceste concepte le prezint în tabelul următor în relație cu bunurile publice.

Tabelul 2. Caracteristicile bunurilor publice/private
Caracteristicile bunurilor Bunuri private Bunuri publice
Rivalitate / non -rivalitate Rivalitate Non – rivalitate
Excluzie / non -excluzie Excludere Non – excludere

Distincția bunuri publice -bunuri private se poate face, din perspectiva
abordării finanțelor publice, ținând seama de faptul că există un set de bunuri
caracterizate prin non -rivalitate și non -excludere care nu pot fi furnizate de
economia de piață dar pe care cetățenii le solicită.
Totuși, dacă un bun este asigurat în condiții de excludere sau consumul său
nu este complet non -rival, acesta se numește bun mixt sau bun public impur, adică
imperfect.

7
Principiul rivalității /non-rivalității clarifică competiția care există pentru
obținerea unui anumit bun. Accesul sau consumul bunurilor private este condiționat
de o rivalitate, de o competiție î ntre beneficiari (cel mai ades ea această concurență
se manif estă prin plata unei sume de bani, a unui preț, pentru a folosi bunul privat)
de exemplu ne putem gândi la școlile private care percep o taxă pentru educație și î n
care există o rivalitate pentru ocuparea locurilor de studiu.
Pe de altă parte faptul că ci neva beneficia ză de un bun public nu se face î n
dauna altor cetățeni , nu există o competiție, de ex. accesul la învățământul
obligatoriu gratuit (mai exact finanțat de către stat).
Principiul excluderii/non -excluderii explica caracterul deschis sau exclusiv al
folosirii unui bun. Folosirea bunurilor private es te exclusivă, cei care plătesc prețul
corect beneficiază singuri de acest bun, în schimb cei care nu achită acest preț nu au
nici o șansă să beneficieze de acesta. Folosi rea bunur ilor publice este, î n schimb,
deschisă tuturor cetățenilor .
Este de remarca t faptul că principiul excluderii are două elemente: legal și
fizic . Excluderea fizică este determinată de faptul că un bun privat, de exemplu
hainele, dacă sunt purtate de pr oprietar nu mai pot fi purtate î n același timp și de
către altcineva. Excluderea legală î nseamnă că proprietarul are dreptul legal, fie că
folosește bunul care se află î n proprietatea sa fie că nu, să decidă cum poate fi folosit
acest bun (în acest ca z el poate să decidă cine, î n ce condiții și când poate să
folosească hainele).
În continuare este prezentată o schemă a bunurilor din economie și a modului
în care se încadrează bunurile publice între celelalte categorii de bunuri, înțelegând
astfel unde se situează fiecare dintre cele două categorii de bunuri amintite.

figura 2. Încadrarea bunurilor publice

Ceea ce trebuie subliniat este faptul , în viața de zi cu zi, avem două categorii
de bunuri caracterizate de:
1. non -rivalitate și non -exclusivita te, re prezentate de bunurile publice „ pure”;
2. rivalitate și exclusivitate, reprezentate de bunurile private ìpureî la care se
adaugă Óncă două categorii caracterizate de:
3. non -rivalitate și exclusivitate, reprezentând o așa-numită categorie de
bunuri publice care pot fi oferite pe piața liberă și de întreprinzători privați ;
4. rivalitate și non -exclusivitate, reprezentând o categorie de bunuri cu un
regim de consum caracte rizat de rivalitate dar exclusivitatea nu este fezabilă din
punct de vedere eco nomic.

8
Câteva e xemple de bunuri caracterizate de non -rivalit ate și exclusivitate pot
fi găsite î n infrastructură (poduri, amenajări rutiere, zone naturale de recreere), care
pot fi realizate de întreprinzători privați și folos ite de toată lumea contra cos t.
Exemple de bunuri caracterizate de rivalitate și non -exclusivitate pot fi găsite
în cazul așa-numitelor resurse aflate î n proprietate comună de exemplu pădurile,
vânatul , peștele oceanic etc. bunuri la care acc esul este neî ngrădit (non –
exclusivitate) dar a căror co nsum este limitat (rivalitate).

2.3. Cum se pot acoperi costurile producției de bunuri publice
Pentru a acoperi costurile producției de bunuri publice se pot utiliza mai multe
metode cum ar fi:
1. Taxarea
Prima metodă de finanțare este și cea mai întâlnită în practică și presupune ca
fiecare consumator din bunul public să achite către stat (sau un alt organism
desemnat cu adunarea fondurilor) o anumită sumă, stabilită de către puterea publică.
Suma plătită de fiecare consumator nu este însă proporț ională cu consumul acestuia
din bunul public și este aceeași pentru fiecare persoană.
2. Contribuții benevole
O altă modalitate de a acoperi costurile de producție este aceea de a lăsa
fiecare consumator să stabilească suma pe care este dispus să o dea pent ru
producerea de bun public. În acest caz însă, nu se poate obține un echilibru deoarece
consumatorii vor fi tentați să plătească mai puțin decât consumă din bunul public. În
acest caz, pentru restabilirea echilibrului este necesară intervenția autorității publice
care să implementeze un mecanism prin care să se obțină un preț/taxă corectă pentru
fiecare utilizator.
3. Stabilirea de prețuri personalizate
Acest mecanism de colectare a sumelor necesare acoperirii costurilor
presupune identificarea consumurilor individuale din bunul public, pentru ca apoi să
se stabilească câte un preț pentru fiecare din consumatori, în raport cu cantitatea
consumată. Această metodă conduce la stabilirea prețului corect/echitabil în
economie, dar este dificil de pus în practică datorită asimetriilor informaționale, a
dificultății identificării cererilor individuale din bunul public și apoi a agregării
acestora.
4. Metode mixte
Pe lângă metodele prezentate anterior se pot imagina și metode mixte, care să
combine două sau chiar toate trei metodele anterior detaliate. De exemplu, în cazul
transportului în comun (care este un bun public) se aplică o metodă mixtă care
include taxarea (din impozitele plătite către primărie o cotă parte este destinată
transportului în comun, deci plătită d e toată lumea) și plata individuală a biletului de
călătorie (care acoperă doar o parte a costului unei călătorii).

9
3. Concluzii
Prin urmare, reamintim faptul că s ectorul public asigură o multitudine de
bunuri ș i servicii pe care firmele private nu le pot oferi sau nu le oferă din diverse
motive cum ar fi : bunurile publice pure (apărarea națională, serviciile de poliție și
securitate), bunurile non – rivale (parcurile și serviciile de transport) sau utilitățile
publice (serviciile de apa și canalizare). At unci când excluderea unora dintre aceste
bunuri, ele capătă un preț, iar sectorul public devine generator de venituri și
urmărește alocarea eficientă a resurselor.
Unul dintre cele mai răspândite bunuri publice poate fi considerată „utilitatea
publică”. Ac easta se reprezintă ca fiind o societate comercială cu statut de unic
ofertant de anumite bunuri sau servicii esențiale si face obiectul reglementărilor
guvernamentale. Cele mai cunoscute utilități publice sunt societățile care oferă
servicii de apă, elect ricitate, gaz sau telefonie.
O alta categorie de bunuri publice ce trebuie reamintită este cea a bunurilor
publice suprasolicitate. Ele se caracterizează prin non -rivalitate în consum.
Parcurile, autostrăzile , plajele utilizate, fără a deveni aglomerate, n u limitează
consumul celorlalți subiecți . Atunci când se manifestă o cerere în exces, pentru a se
evita suprasolicitarea bunurilor publice, se practică eliminarea non -rivalității prin
aplicarea unor tarife de acces. Astfel, se pre vine suprautilizarea bunur ilor ș i se
maximizează efectele oferite de facilitățile publice.
Sectorul public oferă numeroase bunuri ș i servicii pe care le furnizează pieței
si sectorul privat sau pe care acesta din urmă ar putea să le asigure dacă nu ar fi
reglementări contrare. Câteva exemple în acest sens vizează învățământul superior,
colectarea deșeurilor sau producția unor băuturi alcoolice. Explicația care stă la baza
implicării sectorului public în aceste activități se rezumă la externalizări pozitive,
la nivelul veniturilor si la tradiții.
Apariția bunurilor cu externalizări pozitive (numite si bunuri benefice) oferă
avantaje suplimentare societății fată de cele de care beneficiază direct indivizii.
Astfel, consumatorii individuali sunt dispuși să plătească mai p uțin pentru aceste
bunuri fată de cât apreciază societatea în ansamblu. Pentru creșterea consumului de
aceste bunuri, societatea sprijină fie producătorul privat, fie consumatorul ș i oferă
serviciile la preturi inferioare pieței. În această categorie se in clud locuințele,
îngrijirea medicală, educația, muzeele de artă etc.
Alte bunuri produse de sectorul public au ca scop principal generarea de
venituri. De exemplu, operațiile și sistemul de loterie, sau producția de băuturi
monopol de stat sunt generatoare de venituri. Dar, dincolo de acest efect, scopul
implicării sectorului public în aceste domenii este limitarea criminalității si violenț ei.
Un al exemplu ar putea fi colectarea gunoiului care reprezintă o activitate cu efect
asupra sănătății publice.

10
Bibliografie

 Lect. Univ. Dr. Cătălin Baba, Revista Transilvană de Științe
Administrative, 2002, pag 149
 Moșteanu Tatiana, Buget si Trezorerie Publica, Ed. DuStyle, București,
2000;

Acte normative:
 Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale
 Legea nr.500/2002 privind finanțele publice
 Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare
cu modificările și completările ulterioare
 Standardele Internațional de Raportare Financiară, Editura Economică,
București, 2007