Reintegrarea Sociala a Persoanelor cu Tulburari Mintale Prin Meloterapie
Reintegrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale prin meloterapie
-lucrare de licență-
Cuprins
Partea I: Cadrul conceptual al lucrării
Introducere
Motivarea alegerii temei
Aud tot mai des faptul că persoanele care suferă de tulburări mintale sunt leneșe iar lipsa inițiativei și a motivației conduc la retragerea lor din activitățile de socializare, din cele casnice și restul de zi cu zi. Prin acest proiect de cercetare doresc să identific motivele care conduc la asemenea afirmații și să demonstrez că, condiția acestei categorii de beneficiari se poate îmbunătăți. În ajutorul lor va veni terapia prin muzică, utilizată sub formă de terapie ocupațională iar pe urmă voi demonstra că, anxietatea poate fi combătută pentru a înlătura pe cât posibil efectele negative pe care le are asupra abilităților sociale, practice și de viață independentă a bolnavilor, cu scopul reintegrării sociale.
Prima parte a lucrării de față, conține noțiunile teoretice referitoare la tema abordată în cadrul acestui proiect de cercetare, rolul asistentului social ieșind în evidență în integrarea socială în comunitate, cât și profesională a persoanelor cu tulburări mintale cu ajutorul unor modalități socioprofesionale, cum ar fi terapia ocupațională, artterapia și meloterapia. A doua parte conține cercetarea propriu-zisă, iar cea de a treia parte, conține intervenția menită să facă o schimbare în bine în viața beneficiarilor cu tulburări mintale.
Conform Strategiei Autorității de Sănătate Publică a Județului Cluj, privind implementarea politicii de sănătate publică din domeniu sănătății mintale, în Cluj, în anul 2008 se aflau 15.333 bolnavi psihici, din care în mediul urban 12.913. (apud Roth, M., & Schmid, P.O., 2008, p.193) Așadar, această categorie de beneficiari nu este deloc de neglijat, integrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale reprezintă o problemă importantă atât pentru specialiști cât și pentru întreaga societate.
Consider că, beneficiarii în urma participării la grupul de meloterapie și la activitățile de socializare vor reuși să își dobândească sau/șidezvolte acele abilități sociale, practice și de viață independentă care, în urma prezenței anxietății în viața lor, au fost afectate.
Problematica abordată și scopul lucrării
Problematica abordată în această lucrare vizează prezența anxietății și a consecințelor ei în rândul persoanelor cu tulburări mintale. Scopul constă în explorarea sistematică a problemei psihosociale identificate, retragerea, respectiv izolarea socială a bolnavilor psihici, cât și derularea intervenției menite să promoveze un model de comportament potrivit socialmente acceptat de către însuși subiecții intervenție cât și de restul societății.
Importanța și actualitatea temei
Izolarea socială a persoanelor cu tulburări mintale reprezintă o problemă de mare actualitate și importanță, în condițiile în care trăim într-o societate în care această categorie a populației este puternic dezavatajată în domeniu socioprofesional, în ciuda faptului că este o problemă care poate fi rezolvată prin efortul tuturor, atât al cetățenilor cât și al specialiștilor. Reintegrarea lor socială, poate fi realizată cu ajutorul meloterapiei, care este puțin cunoscută și practicată în România, dar cu efecte uimitoare, și care poate veni în ajutorul intervenției farmaceutice, fiind totodată o alternativă cu costuri reduse.
Încadrări paradigmatice și teorii științifice relevante
Pentru a explica problema psihosocială identificată, am considerat a fi relevantă, paradigma interacționalismului-simbolic din cadrul sociologiei medicale. Aceasta este bazată în special pe scrierile lui George Herbert Mead și Herbert Blumer și reprezentată de autori precum Erving Goffman și Anselm Strauss iar premisa de bază este cea conform căreia “realitatea socială este construită la un micro-nivel de către indivizii care interacționează unul cu celălalt pe baza unor semnificații simbolice împărtășite. Ființele umane sunt văzute ca posedând capacitatea de a gândi, de a defini situațiile și de a construi comportamentele lor pe baza propriilor definiții și interpretări.” (William C.Cockerham, 2001 apud Ionela F.Iacob, 2013)
Această perspectivă privește boală ca având o natură duală: în primul rând, boala reprezintă un fapt biologic intercultural, aceeași afecțiune având caracteristici fiziologice similare în societăți și perioade istorice diferite; în al doilea rând, ea este un fapt social, adică, trăsăturile biologice sau cele comportamentale care pot fi definite drept boală prin raportare la definițiile culturale și percepțiile sociale, sunt nelimitate.
Sensul acțiunilor individului este determinat de semnificații, iar în urma procesului social al interacțiunii se dezvoltă sinele. În acest fel, boală psihică reprezintă un construct social care se conturează în funcție de semnificațiile acordate de indivizi și este reprezentată ca un produs al mecanismelor de etichetare. (Blumer H., 1969, apud Băican E., 2003)
Dintre modelele explicative ale bolii psihice, am ales cel mai reprezentativ pentru lucrarea de față, modelul bio-psiho-socio-spiritual, denumit și modelul holist, care reactualizează modelul medicinei samanice. Conform concepției samanice asupra ființei umane, omul este parte integrantă a unui complex ordonat (natura și lumea), iar orice boală înseamnă tulburarea echilibrului între organism și mediu datorită intervenției unor spirite malefice asupra cărora va interveni șamanul. (Varga, 1993 apud Diaconescu, 2014)
Așadar, alături de dimensiunea bio-medicală, există și dimensiunea psihică, cea socială și spirituală ale sănătății și bolii, acestea lucrând împreună determinând ceea ce reprezintă sănătate și boală la nivel de înțelegere și de intervenție/terapie. Alături de terapia medicală se adaugă și psihoterapiile, socioterapiile, terapiile ocupaționale, artterapiile, ergoterapia, kinetoterapia, ludoterapia, etc. (Băican E., 2014)
Fundamentarea teoretico-metodologică a proiectului de
cercetare-intervenție
Perspective istorice de abordare a tulburărilor, a dizabilității intelectuale cât și a bolnavilor
Până în zilele de azi, au existat multe concepte care să definească termenul de dizabilitate intelectuală, cu diferite conotații. La început, termenul s-a conturat pornind de la noțiunea generală de boală mintală (Berkson, 2006 apud Runceanu, 2012) În trecut acestor persoane li se spunea:
“Idiot”, se numea persoana care nu putea să ia parte la activitățile sociale în Grecia;
“Nebun”, în Populația Europei Evului Mediu;
“Inocenții”, cei care aveau calități divine, în Orientul Mijlociu;
“înapoiat”, “imbecil” și “idiot”, în Anglia în secolul al XIX-lea;
“ușor de minte”, “imbecili” și “idioți” erau termeni legal recunoscuți, iar în Statele Unite ale Americii termenul “moron” înlocuia termenul “slab de minte” (Das, 1998)
La baza acestor categorii, se aflau inteligența și gradul de educabilitate, iar ulterior s-a adăugat adaptabilitatea socială. Unii dintre acești termeni, cum ar fi ”imbecil” și “idiot”, au fost utilizați pentru o lungă perioadă de timp de-a lungul secolului al XX-lea, în special în diferite contexte care prevalau conotațiile negative ale acestora. (Wright și Digby, 1996, apud Runceanu 2012.)
Termenii actuali care se folosesc în literatura de specialitate sunt: “dizabilitate intelectuală”, “deficiență mintală”, “retard mintal”, “dizabilitate mintală” în Statele Unite ale Americii, iar “subnormalitate mintală” și ”dificultăți de învățare severe” în Marea Britanie.
Din perspectivă istorică, persoanele cu dizabilități au fost percepute ca aparținând unui grup cu putere limitată, fiind chiar expus discriminării în mod repetat. (Akrami și colaboratorii, 2006). Makas, Finnerty-Fried, Sugafoos și Reiss (1988) au aratat că, în cazul acestor persoane fără dizabilități, o atitudine pozitivă față de persoanele cu dizabilități s-ar traduce în expresii și comportamente de tipul “drăguț”, “de ajutor”, în schimb cei în cauză definesc această atitudine pozitivă dacă s-ar renunța la categoria și conceptul de dizabilitate. (apud Runceanu, 2012)
Atunci când vine vorba despre atitudinile manifestate față de persoanele cu dizabilitate intelectuală există numeroase studii cu privire la cunoștințele, atitudinile și credințele referitoare la dizabilitatea intelectuală în rândul populației generale de vârstă adultă, demonstrându-se că, vârsta, nivelul educațional și contactul anterior cu o persoană cu dizabilitate intelectuală au rol predictiv în formarea atitudinilor față de aceste persoane. (Scior, 2011) Așadar, studiile în acest sens afirmă că, persoanele tinere au atitudini pozitive comparativ cu persoanele în vârstă ca urmare a izolării sociale a persoanelor cu dizabilitate intelectuală în urmă cu câteva decenii și vizibilitatea mai mare în societatea contemporană. (Yazbeck, McVilly și Parmenter, 2004).
Dacă luăm în calcul relațiile dintre gen și atitutini, studiile arată că femeile exprimă atitudini pozitive (Yuker și Block, 1986 citați de către Yazbeck, McVilly și Parmenter, 2004; Krajewski și Flaherty, 2000, Jones și colaboratorii, 2008; Quellette-Kuntz și colaboratorii, 2010; Goreczny și colaboratorii, 2011, apud Runceanu, 2012) Există însă și un studiu care nu susține aceste date, studiul lui Hampton și Xiao (2008). Alt studiu a fost cel al lui Schwartz și Armony-Sivan (2003), studiu în care au fost cuprinși studenți din patru departamente și în care nu s-a identificat nicio interacțiune semnificativă între gen și atitudinile studenților față de persoanele cu dizabilitate intelectuală și față de persoanele cu probleme de sănătate mintală.
După statutul socioeconomic al participanților în studiul lui Ionescu (1986), s-a demonstrat că, copiii care provin dintr-un mediu cu un nivel socio-economic scăzut ar accepta copiii cu dizabilitate intelectuală. După nivelul educațional, studiul lui Antonak și Harth (1994), cât și cel al lui Yazbeck și colaboratorii(2004), susțin că persoanele cu un nivel educațional ridicat, exprimă atitudini pozitive, comparativ cu cele cu un nivel scăzut. Atitudinile sunt influențate și de tipul studiilor sau cursurilor pe care le urmează și studenții. De exemplu, datele obținute de Horner-Johnson și colaboratorii (2000), citați de către Yazbeck, McVilly și Parmenter(2004), apud Runceanu (2012), au arătat că studenții care urmează cursurile de asistență socială sau psihologie au atitudini pozitive comparativ cu studenții care studiază alte domenii, cum ar fi științele economice și fizică.
Este de admirat faptul că, unele cercetări demonstreză creșterea atitudinilor pozitive și diminuarea comportamentelor de tip discriminator, în cazul în care participanții la cercetări au interacționat cu persoanele cu dizabilitate intelectuală pe parcursul unei perioade de 6 luni, însă relația dintre efectele contactelor interpersonale asupra atitudinilor nu este concludentă, după cum arată cele două studii ale lui Yazbeck, McVilly și Parmenter, (2004) și Tak-fai Lau și Cheung, (1999) .(apud Runceanu, 2012)
Delimitări conceptuale
Pentru ca cititorii să se familiarizeze cu tema acestei lucrări de licență, consider că este important și util să fac câteva precizări ce țin de clarificarea anumitor concepte utilizate, unele abordate de mai mulți autori în studiile și în cărțile lor.
Tulburările mintale și dizabilitate intelectuală
Un concept cu care operez în lucrarea de față este tulburări mintale, concept definit de către Diaconescu (2014) ca fiind probleme psihologice fundamentate pe structuri psihologice anormale de funcționare și anume pe funcționare psihologică marcată de distres, disfuncționalitate, periculozitate și devianță.
Boala mintală, definită de către DSM-IV-TR (Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders, 4th Edition, Text Revision), reprezintă un sindrom psihologic sau comportamental asociat cu un anumit simptom, cu o incapacitate sau cu un risc crescut de durere, infirmitate sau chiar deces. Sindromul trebuie considerat ca fiind biologic, psihologic sau comportamental, indiferent de cauză. Cu alte cuvinte, potrivit enciclopediei libere, Wikipedia, o boală mintală, este o boala psihiatrică care afectează gândurile, comportarea și abilitatea socială a oamenilor.
Potrivit legislație în vigoare, și anume legea 487/2002 republicată în 2012, Legea Sănătății Mintale și a Protecției Persoanelor cu Tulburări Psihice, cap. 1, Art.5, prin persoană cu tulburări psihice se înțelege „persoană bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau droguri, precum și persoană care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice.”
Conform lui Diaconescu (2014), cele mai frecvente tulburări psihice sunt: tulburări de anxietate, tulburări de panică și atacurile de panică, tulburările anxioase fobice (fobia simplă, agarofobia, fobia socială), tulburările obsesiv-compulsive, stresul post-traumatic, tulburările afective (depresia, mania, sinuciderea), schizofrenia, tulburările de personalitate, tulburările de alimentație și tulburările psihice diagnosticate în copilărie și adolescență.
Schizofrenia reprezintă o tulburare mintală ce presupune pentru cel puțin o lună existența unei faze active de boală (criteriul A): existența a două sau mai multe dintre următoarele simptome pozitive (idei delirante, halucinații, limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau flagrant dezorganizat) și simptome negative (aplatizare afectivă, alogie sau avoliție). În cazul în care sunt prezente ideile delirante ca fiind bizare sau halucinațiile auditive, atunci este suficient un singur simptom pentru a satisface criteriul A. Acest criteriu este asociat cu disfuncții în sfera relațiilor interpersonale, muncă sau educație, și autoîngrijire. (Criteriul B). Dacă semnele continue de tulburare durează cel puțin 6 luni, constituie criteriul C.
Există cinci tipuri de schizofrenie: paranoidă, dezorganizată, catatonică, nediferențială și reziduală. Cel mai de întâlnită printre beneficiari, este tipul paranoid. Acest tip, se identifică prin:
Prezența de idei delirante sau de halucinații auditive proeminente, iar temele ideilor delirante sunt de persecuție, grandoare, mixte, gelozie, religiozitate și somatizare.
Faptul că, limbajul dezorganizat, comportamentul catatonic sau dezorganizat, afectul plat sau inadecvat, nu sunt proeminente.
Pentru acest tip, există un prognostic bun, în ceea ce privește funcția profesională și capacitatea de a duce o viață independentă, fără deteriorări la testările neuropsihologice, cognitive. (Diaconescu, 2014)
Atât DSM IV, cât și ICD10 (World Health Organization) utilizează definiția pentru dizabilitatea intelectuală de tip întârziere mintală, cea incorporată și citată de Kaplan în 1996 : “Retardarea mintală se referă la prezența unei limități substanțiale ale funcțiilor neuropsihice. Se caracterizează printr-o scădere semnificativă a intelectului însoțită de reducerea abilităților adaptative în două sau mai multe din următoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, conviețuire în familie, abilități sociale, activități de comunitate, sănătate, școlarizare, petrecerea timpului liber, profesie.”
Este posibilă diagnosticarea cu întârziere mintală, în prima fază, după rezultatul IQ. Așadar, o întârziere mintală ușoară are IQ aflat între 50-55 și 70 de puncte. Alte caracteristici sunt: vârsta minimă la subiectul devenit adult este similară cu cea a copilului între 7-10-12 ani, ca adult poate desfășura o activitate profesională simplă, își poate asigura necesarul existenței la un nivel satisfăcător, are grad minim de autonomie socială și capacitate de autoconducere iar gândirea incomplet dezvoltată rămâne dependentă de concret, fiind greoaie, lentă iar operațiile gândirii (analiza, sinteza, generalizarea, diferențierea, abstractizarea) se desfășoară la nivel inferior, superficial și incomplet.
Sănătatea mintală, anxietatea socială și consecințele ei
Conceptul de sănătate mintală, este caracterizat de către Fromm E. “prin aptitudinea de a iubi și de a crea, negarea incestului, întemeierea identității pe experiența de sine ca subiect și agent al propriei capacități, pe adaptarea la realitate și la semenii săi, pe dezvoltarea obiectivității și a rațiunii” (apud Enăchescu C., 2004)
Bolnavul psihic este persoană care prezintă modificări psihice de diferite feluri și în diferite grade, acestea manifestându-se prin: inadaptare la realitate, stare de oboseală cu performanțe scăzute, variații emoțional-afective, tulburări de conștiință, tulburări de gândire privind tematica ideilor, fluența, coerența, asociațiile bizare, conținutul, dificultăți de activitate, tulburări de comportament, tulburări de identitate, de autopercepere sau reprezentare a propriei persoane cât și tulburări de percepție (iluzii, halucinații). (Enăchescu C., 2004)
Se vorbește de anxietate socială în momentul în care se trece de la “a avea grijă la” și “mi-e frică/sunt stresat de”. Anxietatea reprezintă o reacție normală de autoprotejare în fața unui pericol (real sau imaginar), ea fiind precedată de acțiuni de îndepărtare a respectivei amenințări. Gradul de anxietate depinde de personalitatea fiecăruia și de intensitatea sentimentelor de neputință resimțite. Există două tipuri de anxietate: prima ca trăsătură de personalitate, ce se manifestă indiferent de situație, și, cea de a doua, de moment, ca o reacție naturală, conjunctură, manifestată numai în situații de amenințare.
Negruți S. (2012) vorbește și de o clasificare prin care se poate identifica anxietate:
Modul de reacție în fața pericolului – uneori se reacționează prin luptă, fugă sau prin încremenire pe loc;
Reacții fiziologice – spre exemplu: transpirația, care devine abundentă în palme sau pe frunte și respirația;
Manipularea obiectelor – se întâmplă atunci când ne jucăm cu obiectele existente la îndemână (cheile, verigheta, inelul de pe deget, ochelari) sau cu hainele de pe noi (adunăm scaume, tragem de mâneci, etc.)
Aspecte faciale – spre exemplu, uscarea gurii, evitarea privirii directe, clipitul des, tuse precedată de o nevoie stringentă de eliberare a gâtului prin reflexul de înghițire; mușcarea buzelor, roaderea unghiilor, introducerea unui obiect în gură;
Aspecte verbale – dacă anxietatea este permanentă, dinamica limbajului se caracterizează prin rapiditate și pauze mici și dese;
Ascunderea anxietății – lucru care nu face altceva decât s-o accentueze, spre exemplu, ștergerea palmelor de transpirație (pe haine), nevoia de a consuma lichide (anxietatea generează fenomenul de uscare a cavității bucale din cauza diminuării activității glandelor salivare.
Izolarea reprezintă o rupere a persoanei de ceilalți și de realitatea lumii, o stare de închidere în sine, care inițial are semnificația unei conduite de refugie, dar care, de fapt îi este impusă individului. Ca și măsuri de psihoigienă a schizoizilor, Enăchescu (2004) propune: combaterea izolării, a tendinței spre închidere în sine, a autismului, lecturilor, spectacolelor sau relațiilor care cultivă imaginarul, introspecției, gândirii rigide, simbolice, reveriei. Așadar, vor trebui cultivate deschiderea către realitate și relațiile externe pozitive.
Neculau et al. (2004) afirmă că, agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Un act agresiv, poate viza obiecte, ființe umane, sau ambele. Opusul agresivității este reprezentat de către comportamentul prosocial, care presupune cooperare, echilibru și toleranță.
În cazul lucrării mele de licență, am ales ca și idei, cum că agresivitatea este un răspuns la frustrare. Autorii care susțin această afirmație, pleacă de la convingerea că agresivitatea este determinată de condiții externe, în special conduitele agresive s-ar origina într-o stimulare sau provocare externă în a răni sau prejudicia pe altul. În acest sens, teoria frustrare-agresivitate este cea mai cunoscută, formulată de John Dollard și colegii săi de la Yale University, cu două postulate importante: “agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării” și “frustrarea conduce întotdeauna către o anumită formă de agresivitate”, postulate care apar în lucrarea lor, intitulată “Frustration and Aggression” (1939). (apud Neculau et al., 2004)
Condițiile necesare pentru un proces de socializare reușit
Socializarea se definește ca fiind procesul complex prin intermediul căruia individul, în interacțiune cu semenii săi, acumulează deprinderi, cunoștințe, valori, norme, comportamente și atitudini privitoare la condițiile existenței sale în cadrele societății. Prin acest proces, se încurajează sau descurajează anumite comportamente și atitudini. (Chiribucă, 2013)
Definiția propusă de Allport în anul 1935 pentru atitudine a fost: “O atitudine este o stare mentală și neuropsihologică de pregătire a răspunsului, organizată prin experiență de către subiect, exercitând o influență directivă sau dinamică asupra răspunsului său față de toate obiectele și toate situațiile la care se raportează.” (apud Neculau et al., 2004)
Motivațiile sunt rezultatele stărilor de tensiune internă ale individului, provocate de nevoie și care pot declanșa conduite adecvate satisfacerii acestor nevoi. Boza (2004) face o diferență între motivații și atitudini, chiar dacă au și numeroase puncte comune: motivația care își are sursa într-o nevoie este mai puțin slabă decât o atitudine, obiectul motivației este mai precis decât cel al atitudinii, iar contrar schemei clasice potrivit căreia motivațiile stau la baza atitudinilor, acestea din urmă pot fi la originea emergenței motivațiilor.
Comunicarea, după Enăchescu (2004), reprezintă un domeniu al vieții individului și a grupului comunitar de o importanță majoră în procesul de “adaptare-integrare” psihosocioculturală, contribuind la edificarea stării de sănătate mintală. Ea nu reprezintă doar schimbul de informații între indivizi, ci reprezintă suita de acte prin care se realizează o întreagă gamă de interrelații de reciprocitate între indivizii grupului socio-uman, de o mare și polimorfă complexitate. Dacă acest proces de o asemenea importanță majoră, nu există în viața bolnavului, capacitățile de adaptare/asimilare se vor epuiza, apărând astfel fenomene de oboseală, ba chiar o nouă categorie de tuburări ale stării de sănătate mintală, care nu duc decât la izolare și însingurare, producând în sfera comunicării efecte negative asupra relațiilor psihologice și sociale interumane.
Comportamentul prosocial este definit de către Janusz Reykowski (1976), ca fiind orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, fără așteptarea unei recompense externe.(apud Neculau et al., 2004, p.184). În schimb, Baum, Fisher și Singer(1985) înțeleg prin comportament prosocial acele “acte intenționate care ar putea avea consecințe pozitive pentru alții”, chiar dacă nu se anticipă vreo răsplată. (apud Neculau et al., 2004)
După Negruți S. (2012), empatia reprezintă capacitatea de a înțelege, de a vedea lucrurile din punctul de vedere al interlocutorului, fiind conectați la starea de spirit a acestuia în scopul valorificării similitudinilor de personalitate. Datorită empatiei, calitatea relaționării crește prin crearea condițiilor propice influențării, respectiv inducerii unui anumit mod de a gândi și/sau de a acționa.
Pentru majoritatea oamenilor, trăirile pozitive reprezintă barometrul sănătății mentale și scopul multor acțiuni cotidiene. Rolul emoțiile pozitive în viața omului, enunțat de către Barbara Fredrickson în 2001, sub forma modelului “extindere și construcție”, este de a extinde spațiul mental, social și comportamental al individului, favorizând construcția de resurse de diverse tipuri, sporindu-i totodată și capacitatea de adaptare eficientă a individului la situațiile din viitor, mărindu-i și șansele de supraviețuire pe termen lung. (apudDafinoiu I. & Boncu Ș., 2014)
Emoțiile pozitive protejează sănătatea mintală, deoarece amplificarea resurselor utile pe termen lung, indusă de emoțiile pozitive, crește reziliența individului, capacitatea sa de a depăși situațiile negative din viață și de a funcționa optim din punct de vedere psihologic, fizic și social în ciuda amenințărilor la integritatea lor. (Fredrickson et al., 2003, apud Dafinoiu I. & Boncu Ș., 2014)
Fredrickson (2013) afirmă că, emoțiile pozitive se folosesc în sensul inducerii sau chiar sunt trăite cu o mai mare ușurință după apariția emoțiilor negative pentru ca indivizii să reușească a se „decupla” de ele, pentru a le anula efectele psihologice și fizice. Aceste trăiri pozitive, îi ajută pe cei rezilienți să găsească semnificații pozitive în circumstanțe dificile de viață și să își revină mai rapid după perioade de stres prelungit. (apud Dafinoiu I. & Boncu Ș., 2014)
Dafinoiu I. & Boncu Ș., (2014) precizează că, emoțiile pozitive anulează efectele disfuncționale provocate de cele negative și extind perspectiva de momente, antrenând modificări psihologice care, treptat, duc la construcția unor resurse mentale și sociale ce sunt utile în adaptarea la situații ce pun în pericol integritatea psihologică. Întrucât, cheia sănătății mentale nu este trăirea continuă de emoții pozitive, ci evitarea completă a celor negative, acestea având un rol important în adaptarea umană.
Integrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale
3.1. Integrarea în comunitate
Integrarea în comunitate se referă atât la relațiile sociale dintre bolnavii mintali, cât și la relațiile acestora cu familia, vecini, colegi, membri ai comunității și alte grupuri sociale cu care aceștia relaționează.
Sănătatea reprezintă o componentă indispensabilă a bunăstării și calității vieții persoanei și comunității, având implicații sociale și economice majore. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește sănătatea ca o stare completă de bine la nivel fizic, mental și social și nu numai simpla absență a bolii sau a infirmității. Ipostazele sănătății umane sunt: sănătae fizică, psihică, intelectuală, ocupațională, socială și spirituală, succesul personal depinzând de realizarea echilibrată a tuturor acestor dimensiuni. Sănătatea socială ține de integrarea omului în ansamblu interacțiunilor și activităților umane și este dată de capacibilitatea de realizare responsabilă, echilibrată și adaptativă a diferitelor roluri din viață: cetățean, profesionist, fiu, soț, părinte, etc.
Sănătatea este o componentă a calității vieții, iar calitatea vieții este definită după WHO, 2008, ca “percepția subiectivă globală a condițiilor de viață, a satisfacției de viață în relație cu standardele și așteptările personale.” (apud Dafinoiu I. & Boncu Ș., 2014)
Reprezentările sociale și atitudinile negative față de persoanele cu dizabilitate intelectuală pot constitui o barieră în calea includerii acestora în școli, la locul de muncă și în comunitate în general (Gilmore, Campbell și Cuskelly, 2003 apud Runceanu, 2012). De cele mai multe ori, limbajul contribuie la construirea acestor bariere, deoarece cuvintele care descriu persoanele cu dizabilitate intelectuală sunt purtătoare de conotații negative. Unii autori susțin că, atitudinea specialiștilor, cum ar fi cadrele didactice, psihopedagogi, psihologi, terapeuți, etc, au un impact deosebit asupra calității vieții acestor persoane.
Există niște recomandări făcute de către Runceanu (2012) în urma studiilor realizate pentru a influența atitudinile față de persoanele cu dizabilități. Acestea oferă un punct de pornire pentru re-evaluarea limbajului și câteva exemple de termeni care descriu o condiție fără a transmite implicit o judecată de valoare sau o atitudine negativă, și sunt:
“Numiți persoana și apoi dizabilitatea (spre exemplu, persoană cu dizabilitate intelectuală, în loc de deficient mintal);
Evitați etichetarea persoanei prin deficiența sau dizabilitatea acesteia (spre exemplu, persoană cu epilepsie, în loc de epileptic);
Evitați etichetarea persoanei cu dizabilități ca “pacient” sau “invalid”;
Comparați persoanele folosind criteriul dizabilității (spre exemplu, persoane cu dizabilități și persoane fără dizabilități, în loc de persoane cu dizabilități și normali sau valizi);
Încercați să nu exagerați severitatea dizabilității (spre exemplu, copii cu dificultăți de învățare specifice, în loc de copii cu dificultăți de învățare);
Folosiți expresii emoționale pe cât posibil neutre (spre exemplu, persoana care are scleroză multiplă, în loc de persoană care suferă de scleroză multiplă);
Evidențiați abilitățile, nu limitările (spre exemplu, persoană care folosește fotoliul rulant, în loc de imobilizat în cărucior);
Evitați expresiile cu conotații agresive (spre exemplu, persoană care are un membru mai scurt, în loc de diform; copil cu sindromul Down, în loc de mongoloid);
Luați în cosiderare dreptul persoanelor cu dizabilități de a-și exprima interesele sau preferințele și de a alege modalitățile de sprijin oferite de societate;
Considerați persoanele cu dizabilități ca resurse care contribuie la viața comunității; astfel acestea nu mai sunt considerate “probleme” sau “povară” pentru comunitate.”
Integrarea profesională
Este foarte dificil să integrezi profesional o persoană cu tulburări mintale, pentru ca ea să poate beneficia de aceleași drepturi pe care le are oricare, mai ales dacă nu are capacitatea de muncă pierdută în totalitate.
Antal I. (2010) afirmă că, prejudecățile și discriminarea pot priva persoanele etichetate ca fiind bolnave cu tulburări mintale de acele șanse prin care ele și-ar putea atinge scopurile în viață, cu referire la muncă și viața independentă. De cele mai multe ori, aceste persoane nu își găsesc locuri de muncă sau locuința potrivită din cauza prejudecăților angajaților sau a proprietarilor de locuințe.
Bolnavii cu tulburări mintale, în general, doresc să lucreze și găsesc ca fiind atractivă angajarea în locurile de muncă competitive, cu salarii competitive, în anturajul persoanelor care nu au probleme de sănătate mintală. Conform afirmațiilor lui Shankar et al., (2009), munca are un efect pozitiv asupra calității vieții prin reducerea simptomelor, creșterea gradului de structurare a programului zilnic, creșterea interacțiunilor sociale și efectuarea unor activități constructive. Marwaha (2005) confirmă acest lucru, adăugând faptul că munca plătită are consecințe pozitive asupra autonomiei persoanei și a stimei de sine, ba chiar că există studii care sugerează o corelație între existența și menținerea unui loc de muncă și recăderile, solicitările de internare. (apud Antal I. 2010).
Chiar dacă există atât de multe beneficii în rândul bolnavilor cu tulburări mintale, situația lor pe piața muncii este una nefavorabilă, cei care se confruntă cu cele mai mari dezavantaje fiind chiar bolnavii cu schizofrenie. În România, s-a efectuat un studiu în anul 2007 de către Micluția et al. (2008), în care s-a arătat că doar 16,3 % dintre pacienții internați în spitalele de boli acute lucrează, iar în centrele de zi 28,9 %. (apud Antal I. 2010).
În România, cât și în multe alte țări, sistemul de ajutor social și pensia de dizabilitate, nu favorizează reintegrarea bolnavilor cu tulburări mintale pe piața muncii, deoarece aceștia nu doresc să își riște pensia pentru a se angaja la un loc de muncă nesigur și, în cel mai bun caz, cu salariul minim pe economie. Antal I. (2010) propune că ar fi binevenite acele inițiative care ar favoriza păstrarea pensiilor după angajare pe o anumită perioadă de timp, cel puțin până bolnavul câștigă încredere în faptul că va reuși să-și păstreze locul de muncă. Conform unor cercetări, majoritatea bolnavilor consideră că au mare nevoie de reabilitare prin muncă, dar și sprijin din partea asistenților sociali în a-și găsi și a-și menține locurile de muncă. (Harangozó et al., 2002, apud Antal I. 2010)
În urma unui studiu realizat de către Antal I. et al. (2009), în cadrul unei fundații care oferă servicii psihosociale și vocaționale persoanelor cu probleme de sănătate mintală, s-au enumerat cele mai benefice servicii și activități pentru beneficiarii care au un loc de muncă, iar acestea au fost: implicarea lor ca și conducători de ateliere lucrative, activitățile de informare în rândul angajatorilor, programele care țintesc integrarea prin muncă, grupurile de sprijin pentru cei care lucrează, grupurile cu aparținătorii, grupurile job-hunting, grupurile de dezvoltare a abilităților, consilierea psihologică și activitățile recreative: teatru, cercuri de gătit, excursii, ștrand. (Antal I. 2010)
În concluzie, pentru integrarea profesională a persoanelor cu tulburări mintale, este nevoie nu numai de pregătirea, motivarea și susținerea bolnavului de către terapeutul ocupațional, ci și de informarea angajatorilor despre bolile și manifestările lor, de sensibilizarea lor, pentru a se reduce riscul etichetării și stigmatizării din partea angajatorului și a colegilor de muncă.
3.3. Rolul asistentului social în reintegrarea persoanelor cu tulburări mintale
Asistența socială clinică are ca misiune bunăstarea mintală, emoțională și socială a indivizilor, familiilor și grupurilor. Ca această misiune să fie dusă la bun sfârșit, asistenții sociali clinicieni, aplică în mod profesionist teoria și metodele de asistență socială în diagnosticul, tratamentul și prevenirea disfuncțiilor, a dizabilităților și a tulburărilor psihosociale ale unor persoane, cupluri, familii și grupuri de persoane. (Roth M. & Baciu C., 2010)
Buttler și Pritchard (1992) afirmă că, în munca lor de zi cu zi, asistenții sociali se vor întâlni cu multe cazuri de tulburări mintale neidentificate și neluate în evidență. (apud Diaconescu, 2014) Însă, accentul trebuie să se pună mai ales, pe realitatea cu care clienții cu simptomatologia psihopatologică și familiile lor se confruntă în mod curent, pe evaluarea nevoilor, dificultăților și a resurselor, cât și pe facilitarea accesului la aceste resurse. (Diaconescu, 2014)
Johannes Herwig-Lempp prezintă, într-unul din articolele sale, valorile asistentului social și rolul acestuia: promovează dreptatea socială, șansele egale și nondiscriminarea, reclamă activități de parteneriat cu beneficiarii, empatie și mediază relațiile sociale. Dacă suntem atenți la standardele profesionale din SUA (Weismiller et al., 2005), am observa că un asistent social clinician este cel care lucrează pentru a stabili diagnosticul și a elabora planul de intervenție pentru beneficiari cu tulburări psihice și comportamentale, boli cronice sau dizabilități, traume, dificultăți de adaptare de orice fel. Association of Social Work Board (Asociația Consiliilor de Licențiere în Asistență Socială din SUA) (2003) completează lista activitățile indirecte de asistență socială cu: reprezentarea intereselor beneficiarilor la nivel macro-social/decizional și evaluare de programe de intervenție pentru găsirea de dovezi prin cercetare. (apud Roth M. & Baciu C., 2010)
După Albert-Lorincz (2010), scopul primordial al asistenților sociali, este de a asigura sănătatea, înțeleasă ca o stare de bine, de adaptare cu succes, caracterizându-se printr-o calitate pozitivă a vieții și un sistem imunitar psihic care funcționează echilibrat. Acest sistem imunitar psihic (Psychological Immune System) reprezintă resursele personale care fac posibilă contracararea îndelungată a stresului, fiind format din mai multe competențe: gândirea pozitivă, capacitate de control, flexibilitate, creativitate socială, coerență și armonie personală, stimă de sine, controlul impulsurilor, etc. (Olah, 2004, 657 apud Albert-Lorincz, 2010)
Modalități de reintegrare socio-profesionale
4.1. Terapia ocupațională
Terapia ocupațională este definită de către Iliana-Carmen Bușneag (2009) ca fiind un mijloc de a ajuta pacientul să modifice sau să învingă o invaliditate fizică sau mentală. Fiindcă este un mediu de aplicații practice, are virtuțiile benefice ale activității în întreținerea organismului sănătos cât și în recuperarea organismului suferind.
După spusele aceluiași autor, ocupația este un proces care implică nu numai performanța motorie individuală, ci și funcțiile integrate ale sistemului nervos, cum ar fi : atenția, soluționarea problemei, satisfacția emoțională în sarcinile îndeplinite. Aceasta este și foarte diferită față de psihoterapie (“terapia prin cuvânt”, care folosește doar metode verbale), metodele chimioterapice și chirurgicale ale medicinii alopate, sau manipulările pasive sau active ale terapiei fizicale.
Pe lângă meloterapie, autoarea mai amintește și alte exemple de terapie ocupațională, cum ar fi: terapia prin activitate și prin muncă, sporturile, artele și meșteșugurile, dansul, administrarea bugetului de timp și planificarea vieții, mai pe larg, toate modalitățile ce derivă din ocupațiile apreciate și valoroase, într-un mod curent.
Prin terapia ocupațională, se urmăresc câteva direcții înspre vindecarea/recuperarea beneficiarilor cu handicapuri mentale:
Dobândirea de aptitudini: nu este important motivul pentru care pacientul a ajuns în starea de handicap, ci se urmărește dobândirea de aptitudini în vederea măririi șanselor de reușită;
Integrarea senzorială: se prezintă faptul că bolnavii psihici au anumite semne fizice (curbura exagerată a coloanei vertebrale, capul căzut înainte, cu fața în jos, mers târât, absența contactului viziual, stângăcie generalizată), iar terapia ocupațională facilitează dezvoltarea psihosenzorială. Bolnavii psihici reacționează mai bine la îndeletniciri simple, care nu sunt competitive și nu necesită judecată;
Psihanaliza: terapia prin arte joacă un rol important.
Ce este foarte important, este că prin terapia ocupațională se distrage atenția bolnavului de la gândurile maladive, se combate izolarea și se dobândește încrederea în puterile proprii. (Bușneag, 2009)
Artterapia
Arterapia poate fi recunoscută ca fiind o modalitate de reintegrare socioprofesională a persoanelor cu tulburări mintale, luându-se în considerare pregătirea profesională adecvată nivelului lor. Freud a utilizat artterapia printre primele sale tratamente, în urma cărora a încercat să obțină acel “catarsis”, considerând-o o modalitate de dezvăluire a evenimentelor traumatice, ba chiar cheia recuperării din boala nevrotică. (apud Rubin J.A., 2009, p.41)
Problemele legate de testarea realității cât și pierderea ei sunt lucruri care caracterizează schizofrenia. Așadar, realizarea de imagini vizuale poate avea un rol hotărâtor, facilitând o capacitate crescută de simbolizare și de testare a realității asociată. Rubin (2009), afirmă că mulți art-terapeuți au văzut un copil sau adult schizophrenic recăpătându-și capacitatea de a simboliza și dobândind un simț al realității sporit prin intermediul producerii regulate de lucrări artistice. Acesta concluzionează că, cel mai adesea există o exprimare repetată de simboluri-cheie, cu o recunoaștere gradualăa înțelesului lor și o abilitate consecventă de a diferenția realitatea de fantasmă.
Prin artterapie, persoanele cu tulburări mintale, pe lângă faptul că reușesc să își exteriorizeze stările și trăirile, și își pot recăpăta capacitatea de a simboliza și a dobândi un simț al realității, ele își pot dezvolta abilitățile necesare pentru o posibilă viitoare carieră în domeniu.
Meloterapia
Meloterapia este un tip de terapie ce se bazează pe acorduri muzicale, muzica fiind folosită ca mijloc de exprimare (în loc de vorbire), și care este indicată de terapeut în funcție de problemele fiecărui pacient. Termenul de meloterapie a fost introdus de către dr. Mousson Launage, semnificând procesul prin care muzica ajută în prevenirea și remedierea unor tulburări. Etimologic, termenul provine din grecescul melos-cântec (care conform lui Platon se referă la cuvinte, armonie, ritm) și therapeia-tratament. Așadar, pot fi tratate agresivitățile ascunse, tulburări mintale sau afective, dar și câteva boli psihosomatice (astmul, probleme de alimentație, etc).
Din punctul de vedere al modului de desfășurare a activităților, meloterapia se poate împărți în două forme: receptivă și activă. Forma activă, denumită după unii autori și directă, constă în diverse activități muzicale desfășurate de subiecții înșiși, muzica instrumentală sau vocală, executată individual sau în grup. Forma receptivă, sau indirectă, este acea formă în care subiecții audiază muzica, însă pasivitatea subiecților nu este totală, deoarece activitatea de recepție solicită un grad de participare din partea lor. (Popovici, 2004)
Napoleon Bonaparte spunea că, dintre toate artele, muzica are influența cea mai directă și puternică asupra psihicului, ea fiind o parte integrantă a existenței umane. Într-adevăr, muzica ne însoțește de-a lungul întregii noastre vieți, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de această realitate. Cercetările din ultimele decenii au scos la iveală faptul că urechea joacă un rol cheie în funcționarea creierului. Unii renumiți specialiști au ajuns chiar la concluzia că urechea nu este făcută numai pentru auz, ci are rolul de “a energiza creierul”. Ascultând frecvențe între 5000 – 8000 hertzi, celulele cerebrale se reîncarcă asemenea unei baterii. Muzica lui Mozart – în special muzica barocă și cea gregoriană – conține cel mai mare număr de sunete cu această frecvență, iar muzica rock are cele mai puține.
Încă din antichitate, Pitagora făcea o anumită legătură între efectele muzicii și starea de spirit a omului. Vechii amerindieni practicau dansurile sfinte, cu ajutorul cărora vindecau bolnavii prin modulații melodice repetate. Vracii din triburile africane foloseau, și ei, ritmul magic al tobelor, ca mod de tratament. Tot ca tratament, în Tibetul antic se foloseau clopotele, trompetele și, mai ales, tobele. Tibetanii erau convinși de efectul lor terapeutic asupra migrenelor, a bolilor psihice sau dezechilibrelor metabolice.
La pitagorieni aflăm totuși de folosirea sistematică a muzicii în scopuri terapeutice. Aristoxenus a scris că aceștia foloseau medicamente pentru purificarea corpului și a sufletului. Alți autori ne spun că ei foloseau cântece și lira, atunci când se trezeau, ca să fie plini de energie și seara ca să se elibereze de grijile zilei și să se pregătească pentru somn. Iamblichus spune că aveau anumite melodii pentru eliberarea de supărare, de frustare, de pasiune, de furie etc.; foloseau chiar și dansuri în acest scop. (apudDrăgulin, S., 2009)
Potrivit spuselor lui Buluș (2006), arta sunetelor are și un important impact terapeutic, ea ajutând la scăderea sau la creșterea tensiunii arteriale, a respirației și a procesului de metabolizare, respectiv catabolizare, a hranei. Meloterapia poate fi folosită pentru tratarea durerilor acute sau cronice, pentru înlăturarea stării de oboseală fiziologică sau patologică, inducerea somnului, dar și în caz de anxietate, obsesii și fobii, stări de excitație și iritabilitate nervoasă, stări depresive sau tulburări de comunicare. Ea poate avea rezultate bune și în cazul persoanelor cu handicap fizic de tip senzorial, al celor cu tulburări și inhibiții psihomotorii sau pentru ameliorarea handicapului psihic la copii.
Meloterapia se utilizează în cazul:
anxietății, prin armonia și destinderea pe care o transmite psihicului și trupului;
dizarmoniilor și inhibițiilor psihomotorii, ca răspuns la stresurile unor nevroze obsesive;
inhibițiilor emotive, melancoliei, delirului, schizofreniei;
tulburărilor de orientare cum sunt agorafobia sau claustrofobia;
tulburărilor de simț al realului, ca la nevroze sau bolile legate de caracter;
tulburărilor de comunicare și insomniilor;
durerilor acute sau cronice;
stărilor de oboseală fiziologică sau patologică;
stărilor de excitație și de iritabilitate nervoasă;
stărilor depresive;
handicapului fizic de tip senzorial (surzitate sau cecitate la copii);
tulburărilor motorii ca pareze, paralizii și ticuri;
handicapului psihic la copii.
Conform afirmațiilor lui Bușneag (2009), meloterapia produce modularea stărilor psihice, ducând la restructurarea și virarea:
Dispozițiilor,
Afectelor,
Gândurilor.
Athanasiu A. (1986) face anumite precizări referitoare la boli cât și la indicația piesei muzicale. Așadar, bolile din zona gâtului (amigdalite, faringite, laringite, bolile tiroidei sau ale corzilor vocale) sunt ameliorate de concertele lui Mozart, bolile de inimă și de plămâni sunt alinate de operetă, muzică preclasică (Purcell, Albinoni sau Händel) dar și de blues și soul. Muzica lui Mozart și Händel este benefică și pentru bolile hepatice, ale pancreasului sau ale vezicii biliare, precum și în cazul ulcerelor. Cvartetele de coarde ale lui Ravel sunt recomandate pentru calmarea durerilor de abdomen. Persoanele cu boli de ochi este preferabil să asculte muzică lentă, romantică, iar în cazul durerilor de maxilare sau de dinți, melodii puternic ritmate (jazz, etc.).
Efectele meloterapiei în rândul persoanelor cu tulburări mintale, doresc să le prezint prin rezultatele obținute în urma multor studii de-a lungul timpului. Literatura de specialitate demonstrează că majoritatea intervențiilor muzicale sunt bazate pe o combinație de factori de reabilitare și relaționare. Spre exemplu, Maratos AS. et al. (2008) arată că, meloterapia poate să promoveze recuperarea funcțională în problemele neurologice dar în același timp îmbunătățește atât aspectele sociale cât și cele psihologice: socializarea, motivația, trăsăturile anxioase și depresia. În același timp, ascultatul muzicii este o intervenție comună în reabilitarea neurologică.
Hillecke T. et al. (2005) demonstrează, în studiul lor, o creștere a intervențiilor muzicale în domeniul clinic, folosite să ridice nivelul de socializare pe partea cognitivă și neuromotorie.
Diferite activități muzicale, cum ar fi: activitățile libere sau structurate (folosirea instrumentelor, cântatul, scrisul cântecelor, improvizațiile) au fost folosite de autorii Wigram T. et al.(2002) și Grocke D.(2006) în paralel cu ascultatul muzicii, dorindu-se efecte psihologice benefice cum ar fi procesarea și evocarea emoțiilor și gândurilor pozitive.
Pe baza studiului efectuat de Alfredo et al. (2015), cea mai semnificativă descoperire a intervențiilor muzicale în ceea ce privesc efectele psihologice au fost identificate în reducerea stării depresive și anxietate și în îmbunătățirea expresiei emoționale, comunicare, a relaționării interpersonale, a stimei de sine și a calității vieții în general. La nivel psihologic, muzica poate să imbunătățească comunicarea și coeziunea socială și să promoveze relațiile empatice, în special în utilizarea activă a intervențiilor terapiei muzicale. (apud Raglio A. et al, 2015)
Francois Clement și colaboratorii săi (2015) au scos în evidență, prin articolul lor, că terapiile care implică audiție muzicală, sunt reduse ca și cost, dezvoltă creativitatea și există efecte pozitive atât pe plan emoțional cât și cognitiv. Din punctul de vedere al lui Coriat IH. (1945), muzica are capacitatea să susțină toate nevoile umane menționate de piramida lui Maslow (nevoile fiziologice primare, siguranță și securitate personală, nevoi sociale și de apartenență, nevoia de recunoaștere socială și autorealizarea, dezvoltarea personală). (apud Besson M., 2015)
Gold C et al. (2009) afirmă că, studiile clinice pe baza terapiei muzicale în psihiatrie sunt în principal bazate pe un diagnostic clinic, fiind clasificate în două categorii: adult și pediatrie. Printre diagnosticele psihiatrice la adulți au fost studiate depresia și schizofrenia, cât și alte psihoze sau dependențe. După ce au combinat toate studiile existente și au examinat influența structurii studiului, tipul de tulburare psihică și numărul de sesiuni, au descoperit că la pacienții cu schizofrenie are efecte pozitive în ceea ce privesc simptomele negative, cum ar fi: depresia și anxietatea.
Efectele muzicii în pacienți cu schizofrenie au fost evidențiate și de Margo și colaboratorii în anul 1981. Pfeiffer H. et al. (1987) a fost primul autor care a studiat efectele meloterapiei pe pacienții cu schizofrenie. Literatura de specialitate arată că din anul 1987 au fost publicate 25 de studii în jurnalele medicale și psihiatrice Medline și Pubmed. 8 dintre aceste studii sunt cu grup de control randomizat pe bază experimentală, 5 dintre aceste studii folosesc metanaliza iar restul studiilor sunt controlate pe bază de observații clinice. Majoritatea studiilor au găsit rezultate pozitive cu excepția lui Pfeiffer et al.(1987) care demonstrează că nu există îmbunătățiri în psihopatologia pacienților cu schizofrenie, doar la nivelul comportamentelor sociale și a activităților recreative.
Mössler K. et al. (2011), a reviziut 8 grupuri de control randomizat în care s-a utilizat meloterapie în rândul pacienților cu schizofrenie. Durata studiului a variat de la 1 la 4 luni, iar grupurile au variat de la 31 la 81 de pacienți. Terapia muzicală a fost aplicată atât individual cât și în grup, în 6 studii, iar frecvența sesiunilor a variat de la 1-6 sesiuni pe săptămână. Numărul total al ședințelor a variat de la 7.5 la 7.8. Rezultateale au demonstrat efecte semnificative datorită terapiei la nivel global. Terapia prin muzică a demonstrat de la efecte secundare până la cele principale în ceea ce privește starea mentală generală, simptome negative, depresia și anxietatea. Au exista diferențe între studiile individuale care au fost explicate pe baza numărului de sesiuni, terapia prin muzică aplicată mai mult de 20 de sesiuni a arătat efecte semnificative în ceea ce privește starea mentală și calitatea terapiei prin muzică aplicată. Efecte semnificative referitoare la îmbunătățirea vieții sociale au fost descoperite în studiile în care s-au folosit interventii muzicale frecvente, iar efecte semnificative cognitive în studiile în care s-au folost un număr limitat de sesiuni de terapie muzicală.
Silverman MJ (2003) a efectuat o metanaliză pe 19 studii și a ajuns la concluzia că terapia prin muzică este foarte eficientă în ceea ce privesc psihozele, și că nu există efecte diferite în ceea ce privește muzica înregistrată sau live, și muzica clasică sau muzica contemporană. (apud Nizamie, S.H. & Tikka, S.K., 2014)
După numeroasele studii, care prezintă efectele indiscutabile ale meloterapiei în combaterea anxietății în rândul persoanelor cu tulburări mintale, prezentate mai sus, consider că am reușit să conturez cele mai importante aspecte de ordin teoretic ale acestui subiect și să conving cititorii, urmând ca în partea a doua să prezint cercetarea cât și rezultatele ei.
Partea a II-a: Prezentarea designului metodologic al cercetării
“În nicio profesiune nu ne putem permite să ne îndoim de importanța cercetării.”
David Fanchel
Proiect de cercetare
5.1. Preliminarii de ordin metodologic
Problematica abordată și scopul cercetării
Lucrarea de față reprezintă o cercetare care urmărește impactul pe care îl are meloterapia în combaterea anxietății în rândul persoanelor cu tulburări psihice cu scopul reintegrării sociale. Problematica abordată în cadrul acestei lucrări urmărește să identifice abilitățile practice, sociale și deprinderile de viață îndependentă a persoanelor cu tulburări psihice, care au fost alterate în urma prezenței anxietății, în vederea sprijinirii și integrării sociale, prin meloterapie și activități de socializare.
Obiectivul principal al cercetării vizează în general aspectele legate de situația actuală a bolnavului mintal în societate.
Scopul acestei cercetări este de a identifica dificultățile și barierele care impiedică integrarea în societate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală și de a identifica resursele necesare pentru a înlătura aceste bariere și dificultăți.
Întrebările, obiectivele și ipotezele cercetării
Planul acestei cercetări pornește de la următoarele întrebări de cercetare:
Care este nivelul actual al abilităților sociale, practice și al deprinderilor de viață independentă al beneficiarilor?
Activitățile de socializare din cadrul fundațiilor la care aceștia participă îmbunătățesc vizibil comportamentul social al acestora?
Obiectivele cercetării sunt stabilite în funcție de definirea problemei de cercetat, fiind definite cu ajutorul obiectivului general de a studia aspecte legate de situația actuală a bolnavului mintal în societate, anume:
Cunoașterea și socializarea cu viitorii beneficiari participanți la grupul terapeutic;
Identificarea și explorarea nevoilor și resurselor beneficiarilor prin diferite metode;
Identificarea ariilor de dezvoltare a abilităților sociale, practice și de viață independentă în care este necesară intervenția specifică;
Ipotezele cercetării:
Tulburarea mintală duce la retragerea bolnavilor din activitățile de zi cu zi, aici nefiind vorba de lene.
Bolnavii au tendința de a se retrage social datorită anxietății și lipsei abilităților sociale.
Atât abilitățile practice, cât și cele sociale se pot dezvolta prin meloterapie combinată cu activități de socializare.
Populația cercetării și lotul de subiecți investigați
Populația cercetării acestui proiect este reprezentată de către ansamblul de beneficiari și aparținătorii beneficiarilor.Lotul de subiecți este reprezentat de către subiecții cu care lucrez și intru în contact în cadrul orelor destinate grupului terapeutic, beneficiarii Fundației Estuar, aceștia sunt:
Metode, instrumente și tehnici de cercetare utilizate
Curelaru (2004) afirmă că, cercetările deobicei pornesc de la observații individuale ale naturii sau comportamentului uman, de la teorii ale simțului comun sau de la alte teorii științifice deja elaborate, procesul cercetării implicând găsirea și urmărirea unor idei, testarea acestora și interpretarea semnificației rezultatelor obținute, iar acest ansamblu de informații și idei, este sistematizat, filtrat și adus la forma standardizată a unor ipoteze.
Pentru acest demers de cercetare, am optat pentru metoda de cercetare calitativă, deoarece aceasta reușește să surprindă realitatea socială a dizabilității intelectuale, reușind totodată să aprofundez și să valorific datele obținute. Ca și definiție, mi-am permis să utilizez definiția data de Robert Emerson (1983) însă modificată de Leslie M.Tutty, Michael A.Rothery și Richard M. Grinnell, Jr, care sună cam așa: “Cercetarea calitativă este studierea oamenilor în mediul lor natural, în viața de toate zilele. Ea vizează cunoașterea modului în care trăiesc oamenii, în care vorbesc și se comportă, precum și a lucrurilor care îi bucură și îi supără…Ea țintește mai ales spre cunoașterea sensului pe care îl au pentru oameni propriile cuvinte și comportamente.”
Această metodă este susținută și de către literatura de specialitate: “Aceia care practică cercetarea calitativă au tendința de a pune accentul și valoarea pe om, pe aspectele interpretative ale cunoașterii despre lumea socială și pe importanța interpretărilor investigatorului, precum și pe felul în care acesta înțelege fenomenul studiat.” Jane Ritchie, Jane Lewis (2003), Qualitative Research Practice, London, Thousand Oaks, New Delhi: SAGE Publications, p.7
Pentru a susține metoda de cercetare calitativă, am utilizat interviul social, definit de către Dafinoiu ca fiind o “situație socială de schimb conversațional între două persoane cu scopul culegerii de informații într-un cadru specificat.” (apud A.Weil-Barais, 1997, p.99). Roth. M și Rebeleanu A. (2007) amintesc o definiție concepută de către Kadushin în anul 1997, puțin mai pe înțelesul tuturor care îl definește ca fiind o conversație cu un scop acceptat de participanți, prin care se vor comunica idei, atitudini și sentimente. Însă, interviul în procesul de asistență socială este definit ca fiind un schimb sistematic de informații având trei mari scopuri:
Cunoașterea problemei și a personalității asistatului;
Elaborarea planului de intervenție;
Rezolvarea problemei. (Roth M. și Rebeleanu A., 2007)
Interviul social are ca și scop principal, evaluarea abilităților practice, sociale și a celor de viață îndependentă, având o durată de aproximativ 30 de minute. Ghidul de interviu (vezi Anexa 1) este format din patru arii importante, și anume:
Date de identificare;
Relația cu familia;
Abilități de viață independentă;
Abilități sociale și activități de socializare.
Aceste patru arii conțin întrebări prin care am reușit să evaluez în primul rând dacă beneficiarii sunt conștienti de existența bolii și cum reușesc să facă față manifestărilor ei, cum evaluează ei relațiile cu familia și cât de implicați sunt în activitățile de gospodărire a locuinței, cât de bine gestionează banii pentru întreținerea proprie și a locuinței, după caz, ce importanță are igiena personală pentru ei, cum se raportează la integrarea socială, cât și importanța activităților de socializarea din cadrul Fundației Estuar.
Următoarea metodă utilizatăa fost observația, definită de către Petit Larousse, (1998) ca fiind “acțiunea de a privi cu atenție ființele, lucrurile, evenimentele, fenomenele pentru a le studia, supraveghea și a trage concluzii asupra acestora.” (apud Dafinoiu, 2002). Deoarece atunci când observăm dezvoltăm de fapt o atitudine activă, căutăm și selectăm, iar eu m-am concentrat foarte mult asupra comportamentelor beneficiarilor pentru a studia procesele de interacțiune în cadrul discuțiilor de grup. Așadar, pentru a duce la bun sfârșit acest studiu, am utilizat cel mai des observația necontrolată, sau naturală, cum mai este ea numită. În acest fel am urmărit fără știrea beneficiarilor, comportamentul lor și nevoile acestora și am încercat pe cât posibil să “uit” care este rolul meu acolo, pentru a nu-i influența în niciun fel.
Observației naturale am adăugat observația participantă, care este varianta sa, iar practicând acest tip de observație, de cele mai multe ori ca și observator mi-am asumat un rol în cadrul grupurilor. Astfel, mi-am permis să observ mult mai mult din interior comportamentul beneficiarilor, alături de percepțiile sociale, motivele lor cât și o mai bună înțelegere a mecanismelor interpersonale.
Citind din Dafinoiu (2002), am găsit numeroși factori importanți, bine de știut înainte de a începe observația propriu zisă, factori care îmbunătățesc calitatea rapoartelor realizate de către orice observator, enumerați de către Lipinski și Nelson (1974):
Cunoașterea rezultatelor așteptate;
Feedback evaluativ din partea altei persoane; Feedback pe care îl ceream mereu profesioniștilor angajați la fundație;
Cunoașterea faptului că se va realiza o evaluare a fidelității rezultatelor obținute.
Evaluarea reprezintă o componentă a procesului oferirii de ajutor diferită de intervenție, chiar dacă cele două sunt complementare, ele asigurând respectarea nevoilor biologice și psihologice ale clientului. Conform modelului sistematic, am utilizat instrumentul eco-harta (eco-map sau harta eco), în procesul de familiarizare cu cazul fiecărui beneficiar.
Eco-harta reprezintă o diagramă scrisă a sistemului ecologic al unui client, sau al unei familii care descrie cele mai importante sisteme majore din mediul său de viață, cum ar fi: cel familial, instituțiile și organizațiile din comunitate, celelalte persoane-resursă sau persoane-risc care ar putea afecta și influența clientul și familia sa. Cele mai importante avantaje ale acestui instrument sunt reprezentate de faptul că sistematizează informațiile privind trecutul clientului, poate fi adaptat la orice tip de situație social, prin el clientul este angajat într-un process de evaluarea a interacțiunilor cu mediul lor social cât și ajută la identificarea contribuțiilor aduse de client funcționării mediului, astfel evaluând posibilele resurse de ajutor. (Roth M. și Rebeleanu A., 2007)
Prin acest instrument am dorit evaluarea relațiilor dintre beneficiari și familia lor, familia extinsă, vecinii, prietenii, instituțiile și fundațiile ale căror servicii le utilizează.
Următoarele instrumente utilizate au fost scalele de anxietate S.T.A.I x1 și x2. Acest inventar de anxietate stare/trăsătură (State Trait Anxiety Inventory) este alcătuit din 2 scale de autoevaluare pentru măsurarea a două concepte distincte privind anxietatea. Starea de anxietate A-stare (vezi Anexa 2) având ca și reper calitatea relațiilor interpersonale, și anxietatea ca trăsătură A-trăsătură (vezi Anexa 3).
Scala A-trăsătură constă din 20 de descrieri pe baza cărora beneficiarii își exprimă modul în care se simt ei în general. Scala A-stare constă de asemenea, din 20 de descrieri dar instrucțiunile cer subiecților să indice modul în care ei se simt la un moment dat. Scala A-stare este un indicator bun al nivelului de anxietate tranzitorie resimțită de clienți și pacienți în consiliere, psihoterapie, terapie comportamentală sau în domeniul psihiatric. Ea poate fi de asemenea, utilizată pentru măsura schimbările de intensitate ale stării anxiogene care apar în aceste situații. Starea anxiogenă A-stare reprezintă o stare emoțională tranzitorie sau condiții ale organismului uman, caracterizată prin sentimente subiective, conștient percepute de tensiune și teamă.
A-stare poate varia în intensitate și fluctua în timp, iar anxietatea ca trăsătură se referă la diferențele individuale relativ stabile în înclinația spre anxietate. Ca și concept psihologic –trăsătura- anxietate are caracteristicile unei clase de constructe pe care Atkinson le numește “motive” și la care Campbell se referă ca și “dispoziții comportamentale”.
Cotarea acestui inventar:
Scorurile posibile pentru ambele subscale S.T.A.I variază de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim de 80. Pentru itemii ale căror scoruri ridicate indică o anxietate redusă, ponderile scorurilor sunt inverse. Scorurile ponderate ale răspunsurilor marcate 1,2, 3, 4 pentru itemii inverși sunt 4,3,2,1. Itemii cotați invers în subscalele S.T.A.I sunt: scala A-stare 1, 2, 5, 8, 10, 11, 15, 16, 19, 20. Scala A-trăsătură: 1, 6, 7, 10, 13, 16, 19.
Talon orientativ pentru interpretarea rezultatelor:
Formula de calculeste: T= 50+10(X-m)/Ab, unde T reprezintă cota T, X- cota brută, m- media și Ab- abaterea standard. (http://www.consultanta-psihologica.com/inventar-de-autoevaluare-a-anxietatii/accesat în data de 03.06.2015, ora: 11:40)
Pentru ca informațiile obținute la început despre persoanele intervievate și implicate în acest proiect de cercetare să fie complexe, am utilizat și analiza documentelor, mai precis a dosarelor fiecărui beneficiar. Am urmărit mai multe aspecte, cum ar fi: vârsta, ocupația, diagnosticul, programul individual elaborate de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, recomandările primite de la profesioniști și tabloul psihopatologic efectuat în ultima epicriză realizată.
Condițiile de cercetare
Localizare, repere organizaționale și de management
Această cercetare, realizată în perioada 04 februarie- 04 martie 2015, s-a desfășurat în județul Cluj, orașul Cluj-Napoca, în incinta Fundației Estuar. Am ales această locației pentru cercetare deoarece am început să îmi desfășor practica începând cu cea de vară dintre anul II și anul III și continuând cu cea a semestrului I și II, fiind deja familiarizată cu beneficiarii și cu profesioniștii angajați la această fundație. Un alt motiv îl constituie faptul că acest domeniu îmi stârnește un interes aparte fiind motivată astfel, să desfășor un astfel de proiect de cercetare pe această categorie de beneficiari, cea a celor care suferă de tulburări mintale.
Accesul la subiecții investigați
Fundația Estuar, fundație cu o activitate în domeniul sănătății mintale, are misiunea de a oferi opțiuni sociale și alternative adulților cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea lor în comunitatea românească.
Valorile și principiile organizaționale susțin respectul față de beneficiar, confidențialitatea informațiilor primite de la beneficiari, lupta împotriva practicilor discriminatorii, încurajarea beneficiarilor să-și asume riscurile unui trai obișnuit, creșterea toleranței și înțelegerii față de persoanele cu nevoi speciale, respect față de individualitatea și demnitatea beneficiarilor, promovarea șanselor egale pentru toți membrii comunității, cultivarea competenței profesionalismului în cadrul serviciilor oferite și cultivarea spiritului de echipă și a abordării interdisciplinare. (Sursă: Materialele Fundației Estuar)
Datorită acestor valori și principii organizaționale, am avut nevoie, pentru fiecare practică desfășurată, de o cerere în prealabil de către îndrumătorul de an, respectiv îndrumătorul de licență, pentru a face dovadă că sunt studentă și că doresc să îmi desfășor stagiul de practică la această fundație. Pe lângă această cerere, la fundație am semnat un contract de confidențialitate. Datorită acestui contract, având la bază principiul confidențialității, numele și datele personale ale beneficiarilor nu vor fi cunoscute de alte persoane și nici nu vor apărea în cercetare.
Pentru a-și valorifica misiunea, fundația Estuar deține un programul săptâmânal al activităților de zi cu zi la care beneficiarii au acces în funcțiile de opțiunile acestora, lucru care mi-a ușurat munca în cadrul cercetării.
Metode de prelucrare a datelor
Toate interviurile, șapte la număr, au fost înregistrate și transcrise, înainte de a fi prelucrate pentru studiile de caz, iar eco-hărțile, folosite ca și instrumente, au fost prelucrate. În cazul cercetării de față, observația, de tip exploratoriu, de acomodare, cât și participativă a venit în completarea interviului, fiind o componentă esențială, deoarece înainte de începerea studiului, această metodă de cercetare a fost utilă în munca de teren, pentru a cunoaște, pentru a le evalua nevoile cu privire la abilitățile sociale în timpul pauzelor dintre grupurile fundației Estuar, cât și pentru a socializa cu beneficiarii.
În vederea prelucrării datelor, cel mai mult am lucrat la rezultatele chestionarelor S.T.A.I X1 și S.T.A.I X2, unde, pentru început, răspunsurile au fost adunate, iar pe urmă au fost calculate prin formula de calcul : T= 50+10(X-m)/Ab, unde T reprezintă cota T, X- cota brută (în cazul meu totalul X1 și X2), m- media la femei sau bărbați și Ab este abaterea standard.
Așadar, voi prezenta formula de calcul pentru fiecare beneficiar în parte:
Beneficiara V.A. :
T1(stare)= 50+10(37-41,17)/ 8,35= 50+10(-4,17)/8,35= 50+(-41,7)/8,35= 50-4,99= 45
T2(trăsătură)= 50+10(43-41,18)/9,99= 50+10×1,82/9,99= 50+(18,2/9,99)= 50+1,82= 51,82
Beneficiarul B.I.:
T1(stare)= 50+10(27-38,96)/7,75= 50+10(-11,96)/7,75= 50+(-119,6)/7,75= 50-15,43= 34,56
T2(trăsătură)= 50+10(49-36,22)/8,75= 50+10×12,78/8,75= 50+120,78/8,75= 50+14,60= 64,60
Beneficiara C.M.:
T1(stare)= 50+10(37-41,17)/8,35= 50+10(-4,17)/8,35= 50+(-41,7)/8,35= 50-4,99= 45
T2(trăsătură)= 50+10(49-41,18)/9,99= 50+10×7,82/9,99= 50+7,82= 57,82
Beneficiarul H.E.:
T1(stare)= 50+10(51-38,96)/7,75= 50+10×12,04/7,75= 50+120,4/7,75= 50+15,53= 65,53
T2(trăsătură)= 50+10(53-36,22)/8,75= 50+10×16,78/8,75= 50+167,8/8,75= 50+19,17= 69,17
Beneficiara C.C.:
T1(stare)= 50+10(20-40,17)/8,35= 50+10(-21,17)/8,35= 50-210,17/8,35= 50-25,35= 24,64
T2(trăsătură)= 50+10(28-41,18)/9,99= 50+10(-13,18)/9,99= 50-131,8/9,99= 50-13,19= 36,80
Beneficiarul C.R.
T1(stare)= 50+10(29-38,96)/7,75= 50+10(-9,96)/7,35= 50-99,6/7,35= 50-12,85= 37,15
T2(trăsătură)= 50+10(44-36,22)/8,75= 50+10×7,78/8,75= 50+77,8/8,75= 50+8,89= 58,89
Beneficiarul P.M.
T1(stare)= 50+10(49-38,96)/7,75= 50+10×10,04/7,75= 50+100,4/7,75= 50+12,95= 62,95
T2(trăsătură)= 50+10(44-36,22)/8,75= 50+10×7,78/8,75= 50+77,8/8,75= 50+8,89= 58,89
Prezentarea rezultatelor cercetării. Analiza și interpretarea datelor.
Rezultatele acestei cercetări se prezintă sub forma unor studii de caz complexe, realizate în urma rezultatelor observație de-a lungul întâlnirilor cu beneficiarii în cadrul grupurilor de socializare, analizei documentelor și transcrierii și interpretării rezultatelor interviurilor, eco-hărții și a chestionarelor S.T.A.I. x1(stare) și x2(trăsătură). Aceste studii de caz vor fi prezentate în cele ce urmează având trei mari subsisteme: subsistemul individual, subsistemul familiar și interpersonal și subsistemul organizațional.
Ca și metodă de analiză a interviurilor sociale, am utilizat analiza tematică, care își propune să identifice indicatori care vor rezuma multiplele sensuri ale mesajelor existente într-un discurs.Poussin(1992) afirmă că, aceasta va fi o analiză obiectivă și se interesează atât condițiile emiterii mesajului cât și recepția sa (intențiile locutorului/efectele asupra receptorului. (apud.Dafinoiu, 2002) Așadar, textul este decupat în unitățile de sens, numite teme, în cazul de față: relația cu familia, abilitățile practice și de viață îndependentă, și abilitățile sociale și importanța activităților de socializare. Folosind această metodă de analiză, am reușit să evaluez beneficiarii, pe baza examinării sistematice a elementelor constitutive ale discursurilor avute, cât și direcția lor, pozitivă sau negativă.
Studiul de caz al beneficiarei V.A.
Subsistemul individual
Beneficiara V.A. (femeie, 48 ani), diagnosticată cu schizofrenie paranoidă (F20) și nefropatie cronică (N18), deține pensie de invaliditate, având un handicap accentuat (Cod: 7), cu deficiență funcțională accentuată, însă nu se încadrează în grad de handicap. Capacitatea de muncă este pierdută în totalitate. Este absolventă de liceu și a participat la multe cursuri de calificare, cum ar fi: curs de desenator tehnic (în trecut a și lucrat în domeniu), curs de calculatoare și curs de lucrător comercial.
Programul individual pentru V.A. sugerat de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap este împărțit în trei mari categorii:
Acțiuni medicale: tratament medicamentos, asistență medicală la domiciliu/în ambulatoriu, psihiatrie, nefrologie;
Activități educaționale/profesionale: implicare în activități socio-gospodărești;
Activități/servicii sociale: ajutor/sprijin în efectuarea sarcinilor gospodărești, creșterea autonomiei fizice și psihice, creșterea autonomiei domestice și sociale, contactarea unor fundații/organizații pentru ajutor suplimentar.
Din ultima epicriză efectuată, am aflat că tabloul psihopatologic al beneficiarei este dominat de neliniște psihomotorie, dispoziție tristă, prag receptiv coborât, hipoprosexie spontană și voluntară, ușoară hipomnezie de fixare și evocare, flux ideativ ușor încetinit, idei delirante de interpretare, de relație, scăderea randamentului activității cotidiene, fatigabilitate, anergie și insomnii mixte.
În urma examenului psihologic realizat de către specialist am aflat că beneficiara are nevoie de confort și securitate, având stări de iritabilitate. Este o persoană imaginativă, senzitivă și caută o afirmare a acestor calități. Are cerințe emoționale mari și vrea o relație apropiată dar nu printr-o profunzime a sentimentelor. Simte dorința frustrantă de a fi independentă și de a avea libertatea în acțiune în autenticitate, stânjeneală, teamă, închidere în sine, opacitate, neregăsire de sine și disimulare.
În urma interviului, având la bază unitatea tematică relația cu familia, am aflat că beneficiara locuiește cu mătușa ei, deoarece este divorțată de fostul ei soț cu care a fost căsătorită timp de 25 de ani, căsnicie din care a rezultat cu copil cu care nu prea se înțelege. Și-a dat seama că fiica ei o caută doar din interes, numai dacă are nevoie de bani. Aceasta din urmă, după spusele medicilor, are tulburări de comportament, este instabilă emoțional și spune că are un caracter urăt, ba chiar unul dintre medici își amintește că a spus că e psihopată. Ea locuiește la fosta soacra a beneficiarei, însă dacă este într-o relație de cuplu se mută cu iubitul ei. Relația cu fiica ei reprezintă un important factor stresant, care ar trebui îmbunătățită cât de repede. Din spusele beneficiarei, am tras concluzia că și-ar dori mult să aibă o relația frumoasă mamă-fiică, însă a ajuns la o limită, nu știe cum să o îmbunătățească. O sugestie ar fi să apeleze la un specialist pentru a urma împreună câteva ședințe de terapie. Acest lucru în trecut i-a fost propus, însă a fost refuzat.
Din unitatea tematică a abilităților practice și de viață independentă, am aflat că lui V.A. îi place să facă curățenie, însă face numai la ea în cameră, deoarece nu îi place să se bage și să folosească lucrurile mătușii sale. Nu face mâncare, doar o ajută din când în când pe mătușa, mai ales dacă au musafiri. Nu folosește nici măcar mașina de spălat, nici nu dorește. Spune că, cele mai multe zile și le petrece la fundație, iar acasă se uită la TV, îi place să petreacă timpul mai mult pe acasă. De călătorit, deobicei călătorește singură, mai ales că vine la fundația Estuar din anul 2002, însă dacă trebuie să ia o decizie importantă, mereu cere sfaturi mătușilor sale. Din lucrurile relatate, constat că V.A. nu este deloc implicată în gospodărirea locuinței, nu este responsabilizată decât cu întreținerea camerei ei.
În urma unității tematice aabilităților sociale am descoperit că, nu se consideră o persoană comunicativă, cu mătușa nu prea povestește deloc, însă spune că îi este ușor să creeze noi relații. La început e ușor să vorbească despre ea, dar pe urmă îi este greu să întrețină o conversație, însă dacă este nevoie să vorbească cu necunoscuți, mai ales dacă are vreo problemă, cere ajutorul, se descurcă. Nu a fost discriminată niciodată, dar dacă i s-ar întâmpla, doar s-ar supăra. Cel mai mult o deranjează când aude la știri că, dacă o persoană este agresată fizic pe stradă, sigur a fost agresată de un schizofrenic, sau de un nebun. Nu este de acord, iar dacă ar putea să schimbe ceva în atitudinea și comportamentul persoanelor din jur, ar fi dispusă să explice fiecăruia că schizofrenia nu este o boală violentă, bolnavii nu ucid și nici nu lovesc alți oameni, mai ales dacă sunt ținuți sub tratament. Pentru ea, tratamentul dă roade, nu i se întâmplă să fie agitată sau nervoasă. Doamna V.A. vorbește frumos și pozitiv despre persoanele suferinde de tulburări psihice, ceea ce denotă un plus de respect pe care aceasta îl are pentru această categorie de beneficiari.În trecut s-a întâmplat să mai reacționeaze agresiv. Ca și exemplu, mi-a relatat că fiica ei a născut la 15 ani și nu a vrut să aibă grijă de copil. Atunci beneficiara a avut o cădere nervoasă și a lovit copilul peste mănuțe de supărare. La scurt timp după acest eveniment, copilul a fost dus la Protecția copilului și dat spre adopție chiar de către V.A.
Participă foarte des la activitățile din cadrul Fundației Estuar, aproape zilnic și le consideră foarte importante pentru dezvoltarea abilităților sociale, dar mai ales o ajută colegii că sunt sociabili și că e un colectiv unit, uneori merg în excursii împreună la sfârșit de săptămână. Beneficiara este atașată de ceilalți colegi și mereu se implică în discuții și în activități alături de aceștia.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiara V.A. a obținut un scor de 37 de puncte la inventarul de anxietate stare, iar după calculul specific a rezultat T=45, rezultat care denotă faptul că se află la un nivel mediu de anxietate ca stare emoțională tranzitorie. La inventarul de anxietate ca și trăsătură aceasta a obținut 43 de puncte, cu un T=51,82 scor care o clasifică, într-adevăr, la un nivel mediu și de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familial și interpersonal
În urma realizării eco-hărții, se poate spune că resursele umane pe care beneficiara le deține sunt mătușa acesteia cu care și locuiește cât și fiica ei. Se înțelege bine cu mătușa, care doar ea face curățenie, mâncare, spală, uneori beneficiara o mai ajută la cumpărături. Însă se întâmplă să mai meargă și ea singură. La început când s-au mutat împreună, se mai certau deoarece duminica beneficiara stătea prea mult în baie, în jur de o oră, dar acum spune că își duce telefonul cu ea să mai verifice ceasul din când în când. Acum se înțeleg bine, ba chiar o întreabă uneori ce să facă de mâncare. Din ce mi s-a relatat, constat că lui V.A. i-ar plăcea să povestească și să existe mai multe activități la care să participe împreună cu mătușa ei.
De cele mai multe ori i se cere părerea dacă trebuie să se ia o nouă decizie, însă uneori beneficiara este pusă și în fața faptului împlinit. S-a întâmplat mai demult când a rămas pentru o perioadă fără casă, deoarece mătușa a plecat în Germania. Atunci, ea s-a supărat și a fost nevoită să își caute unde să doarmă, chiar dacă mătușa e plătită pentru a o îngriji.
Cu vecinii, deține relații echilibrate. V.A. este mulțumită de venitul pe care îl are, spune că a învățat să îl gestioneze pentru a-i ajunge spre finalul lunii. Cu familia extinsă susține că are o relație bilateral încordată, aceștia nu prea se caută. Are un mare regret de care mereu își amintește, acesta este reprezentat de moartea mamei. Și-ar fi dorit să o fi ajutat mai mult cât timp era în viață, sau să fi insistat cu mersul la spital, însă acum și-a mai revenit și o vizitează mereu la cimitir. Are o prietenă cu care se înțelege foarte bine, ba chiar uneori o și vizitează, nu prea des deoarece nu ar vrea să o deranjeze. Însă ea nu primește niciodată musafiri, deoarece mătușii nu îi convine.
Subsistemul organizațional
Beneficiara V.A. are o relație echilibrată în general cu instituțiile la care această apelează pentru diferite servicii, cum ar fi: Fundația Estuar, unde frecventează mereu grupurile terapeutice, Medicul de familie, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și Sistemul de sănătate-în general. Atunci când am menționat despre religie, beneficiara se declară o persoană religioasă, însă susține că nu prea frecventează biserica, rezultând astfel că există aici o relație unilateral încordată. Aceeași relație am regăsit-o și atunci când am menționat Centrul de Sănătate Mintală, menționând faptul că nu îi face plăcere deloc să se prezinte acolo.
Studiul de caz al beneficiarului B.I.
Subsistemul individual
Beneficiarul B.I. (bărbat, 32 ani) este necăsătorit, beneficiar de pensie de boală și ajutor social. Este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, gradul de handicap II, permanent și cu degenerescență musculară juvenilă. Este motivat de rezultatul muncii proprii, tangibil, însă are dificultăți în menținerea atenției și în concentrare. Comunică mai greu, doar după mai multă insistență răspunde întrebărilor.
Din ultima epicriză efectuată, tabloul psihopatologic este dominat de: stare de neliniște psihomotorie, iritabilitate, irascibilitate, toleranță redusă la frustrare, hipobulie globală cu episoade de impulsivitate, solilocvie, comportament bizar, dezorganizat, hipopresexie spontană și concentrativă, hipomnezie de fixare și evocare, sărăcirea conținutului ideativ, operațiile gândirii se efectuează cu dificultate, calcul mental dificitar, tangențialitate, relaxarea asociațiilor, interpretativitate, suspiciozitate, idei delirante de interpretare, anhedonie, aplatizare afectivă, restrângerea spectrului de activități, randament cotidian diminuat, retragere socială și insomnii mixte.
Recomandările primite de la profesionist:
Psihoigienă cu evitarea situaților conflictuale.
Tratament medicamentos.
Dispensarizare psihiatrică periodică.
În urma interviului social, am identificat următoarele lucruri cu referire la abilitățile de viață independentă și viață socială: beneficiarului îi este foarte greu să vorbească despre el, atunci când vine vorba de autonomia personală, se descurcă, se îmbracă singur, alegându-și el hainele. Nu face cumpărături, o ajută doar pe mama dacă sunt mai grele cumpărăturile, dar se mai întâmplă uneori să cumpere pâine singur. Nu știe să facă nimic de mâncare, deobicei mama, tatăl și surorile gătesc. Mai pune din când în când hainele în mașină să le spele, dar în general mama și surorile o fac. Singur merge peste tot când are de mers pe undeva, însă dacă trebuie să ia decizii de unul singur, nu o face, în general îi cere părerea mamei, cu ea se înțelege cel mai bine. Din lucrurile relatate, beneficiarul B.I. este foarte puțin implicat în sarcinile care țin de gospodărirea locuinței, părinții fiind protectivi în situația de față.
Beneficiarul nu se consideră o persoană comunicativă, însă de când vine la fundația Estuar, susține că s-a schimbat și acum a devenit puțin mai comunicativ. Se înțelege bine cu beneficiarii, povestesc atunci când se întâlnesc la fundație. Aceștia fiind singurii prieteni pe care îi are, menționând faptul că îi este greu să creeze noi relații. Dacă trebuie să întrețină conversații noi îi e dificil, mai ales că nu stă deloc de vorbă cu necunoscuți.
Atunci când am abordat subiectul discriminare, acesta mi-a dezvăluit faptul că nu i s-a întâmplat să fie discriminat. Însă dacă i s-ar întâmpla vreodată, ar simți tristețe, dar nu ar folosi un limbaj violent. Și atunci când se supără, îi trece repede. Dacă uneori e agitat, se liniștește singur și cu ajutorul muzicii.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiarul B.I. a obținut un scor de 27 de puncte la inventarul de anxietate stare, cu un T=34,56 rezultat care sugerează că starea identificată nu generează anxietate. La inventarul de anxietate ca și trăsătură acesta a obținut un scor de 49 de puncte, cu un T= 64,60, rezultat care ne arată că beneficiarul suferă de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familial și interpersonal
După opinia beneficiarului, acesta are o relație bună cu familia, familie alcătuită din 6 membrii, locuind într-un apartament cu 3 camere. Aparținătorii consideră că: B.I. are tendința să se izoleze și de familie, chiar dacă părinții cred că îl implică în curățenie și cumpărături, însă părerea beneficiarului este alta. Ei sunt protectivi și îi subevaluează potențialul, întărind neintenționat dizabilitatea lui. Referitor la rețeaua socială îi mai pot aminti pe bunicul lui, biserica și sora bunicului.
Atunci când la interviul social a fost întrebat despre familia lui, acesta a vorbit deschis despre fiecare membru în parte, cu puține insistări asupra întrebării, și a precizat faptul că nu există activități la care să participe toate familia. Uneori se mai plimbă cu mama prin parc, însă foarte rar, de cele mai multe ori merge singur. Ca și sarcini de care este responsabil în gospodărirea locuinței, acesta a precizat doar că duce gunoiul uneori și mai mătură pe jos. Deobicei surorile acestuia șterg praful, mama face de mâncare, în fiecare sâmbătă, iar tatăl mai împarte pliante, însă mai are și alt servici.
B.I. a relatat că uneori se mai întâmplă să se certe, mai ales cu sora lui care îi spune că nu face nimic toată ziua. Lucru care îl supără și din cauza aceasta, se simte obligat să mai lucreze ceva prin casă, dar nu prea o face. Atunci când familia are de luat o decizie importantă, beneficiarului nu prea i se cere părerea. Având în vedere aceste lucruri, se poate spune că B.I. este puțin menajat acasă, familia încercând să îi facă mereu pe plac, renunțând să îl responsabilizeze cu unele sarcini, chiar dacă țin de gospodărirea locuinței pe care toți o împart.
Cu vecinii, doar se salută, uneori simțindu-se deranjat de zgomotul pe care aceștia îl fac la ore târzii. Despre venit spune că este puțin nemulțumit, el beneficiază de pensie de boală și ajutor social. Se descurcă mai greu cu banii, dar are ajutorul părinților, de cele mai multe ori ei gestionează și venitul acestuia.
Subsistemul organizational
În urma realizării Ecohărții, am descoperit că beneficiarul deține o relație bună cu instituțiile de stat cu care intră în contact datorită bolii, cum ar fi: Medicul de familie, Clinica de psihiatrie, Comisia de evaluare pentru persoanele cu handicap și Sistemul de sănătate. Cu Fundația Estuar deține o relație bună de ajutorare, mergând și urmând cursurile și serviciile regulat, ba chiar zilnic. Serviciile pe care acesta le-a solicitat fundației sunt: autocunoaștere, ședința săptămânală, ateliere lucrative (decorațiuni, foto, croitorie) și activități recreative. B.I. consideră că aceste activități îl ajută foarte mult la dezvoltarea abilităților sociale. De când a venit e mai comunicativ, inclusiv abilitățile de viață independentă s-au dezvoltat. Se consideră o persoană credincioasă, însă nu frecventează nicio biserică.
Studiul de caz al beneficiarei C.M.
Subsistemul individual
Beneficiara C.M. (femeie, 44 ani), diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, având gradul bolii accentuat, Cod: 6, este beneficiară de pensie de invaliditate încadrată în gradul II. Capacitatea de muncă este pierdută în totalitate.
Tabloul psihopatologic este dominat de : neliniște psihomotorie, iritabilitate, irascibilitate, hipoprosexie spontană și concentrativă, scăderea randamentului cotidian, astenie fatigabilitate, idei delirante de interpretare de neputință. Examenul psihic relevă faptul că are o igienă corespunzătoare, vestimentație îngrijită, privirea, mimica și gestica mobile, atitudinea cooperantă, contactul verbal se inițiază spontan și se menține cu ușurință, pragul perceptiv fără modificări , fără tulburări calitative ale percepției, hipomnezie de fixare/evocare, circumstanțialitate, flux ideativ normal, dispoziție tristă, labilitate afectivă, scăderea randamentului cotidian, hipobulie generalizată, instinct păstrate, somn indus medicamentos și conștiința bolii prezentă.
Atunci când vine vorba despre abilitățile de viață independentă, aceasta a precizat faptul că face uneori cumpărături, dar de cele mai multe ori sora acesteia face, cu care și locuiește. Ea este responsabilă cu cumpăratul pâinii și cu aruncarea gunoiului. Dacă ar fi pusă să folosească mașina de spălat, ar știi, însă nu dorește, doar sora ei spală haine. Referitor la autonomia personală, ea singură se spală, se aranjează, se pregătește pentru fiecare zi. Dacă are de mers prin oraș, singură merge. Deciziile de cele mai multe ori le ia singură, uneori mai cere o părere surorii. Având în vedere lucrurile relatate, aș aprecia că beneficiara C.M. are grijă de sine, iar la menajul locuinței ar fi necesar să fie implicată mai des.
Abordând unitatea tematică aabilităților sociale, C.M. se consideră o persoană comunicativă, creează noi relații cu ușurință, ba chiar interacționează relativ ușor cu persoanele necunoscute. I s-a întâmplat destul de des să se simtă discriminată, iar ca rezultat se izolează și se roagă. Este singura metodă de a se liniști. Și nici în astfel de situații nu răspunde violent și nici nu vorbește urât.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiara C.M. a obținut un scor de 37 de puncte la inventarul de anxietate, cu un T=45, rezultat care denotă faptul că beneficiara se află la un nivel mediu de anxietate ca și stare emoțională tranzitorie. La inventarul de anxietate ca și trăsătură, aceasta a obținut un scor de 49 de puncte, cu un T= 57, 82, suferind de anxietate ca și trăsătură la un nivel mediu.
Subsistemul familial și interpersonal
Beneficiara C.M. locuiește împreună cu sora acesteia și cu familia ei formată din soț și fiica lor. Atunci când a venit vorba despre relațiile dintrei ei, aceasta a precizat faptul că, cu sora ei deține o relație echilibrată, însă cu soțul acesteia are o relație încordată deoarece acesta o trimite frecvent la magazin pentru a-i cumpăra țigări și ea cam s-a săturat. Atunci când se întâmplă se se certe, ea deobicei iese să se plimbe pentru a se liniști. Dar sunt și momente frumoase, atunci când toți membrii mănâncă împreună, sau când familia trebuie să ia o decizie, ei mereu țin cont și de părerea ei.
Cu prietenii are o relație echilibrată și puternică, se caută și se întâlnesc destul de des, însă cu vecinii povestesc doar când îi întâlnește în fața blocului sau pe scară, sau când uită cheile acasă și trebuie să între în scară, apelează la ei pentru a-i deschide ușa. Despre relația cu familia extinsă se plânge puțin, declarând că este o relația încordată, nu se caută aproape niciodată. Despre venit se declar nemulțumită, nu îi ajung banii, aceasta având și o fiica și ar dori din când în când să o mai ajute cu niște bani, însă foarte rar reușește.
Subsistemul organizational
Când facem referire la rețeaua socială externă, beneficiara C.M. este încântată, deoarece frecventează două fundații, Estuar și Caritas, unde primește serviciile de care are nevoie, legând multe prietenii cu beneficiarii acestora. De aceste servicii este foarte mulțumită, precizând faptul că o ajută foarte mult, în special la dezvoltarea abilităților sociale cât și la ceva de viață independentă.Există instituții cu care deține relații mai încordate, deoarece le frecventează rar, și atunci mai mult din obligație. Acestea sunt: Clinica de Psihiatrie și Casa de Pensii. Se declară o persoană religioasă, frecventând și biserica foarte des. Alte instituții cu care deține o relație puternic echilibrată, beneficiind de tot felul de servicii, sunt: Comisia de evaluare pentru persoanele cu handicap, Medicul de familie și Sistemul de sănătate.
Studiul de caz al beneficiarului H.E.
Subsistemul individual
Beneficiarul H.E. (bărbat, 32 ani), diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, gradul de handicap accentuat, Cod: 6, deficiența funcțională accentuată, este fără niciun venit. A absolvit un liceu de limbi străine, iar el a ales să învețe limba italiană.
Programul individual pentru H.E. sugerat de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap este împărțit în trei mari categorii:
Acțiuni medicale: tratament medicamentos, asistență medicală la domiciliu/în ambulatoriu, psihiatrie și psihologie;
Activități educaționale/profesionale: implicarea în activități socio-gospodărești, întocmirea dosarului în vederea pensionării de invaliditate/limita de vârstă, suport socio-afectiv din partea familiei;
Activități/servicii sociale: creșterea autonomiei fizice și psihice, creșterea autonomiei domestice și sociale, oferirea de informații pentru beneficiari.
Din fișa psihologică am aflat că are o atitudine preocupată, negativistă, având tendința să evite interacțiunile sociale, fiind deficite la nivel de abilități sociale. Are un dialog dificil, latența mare a răspunsurilor, oferindu-le seci și fiind lacunare. Referitor la funcțiile psihice, el conștientizează parțial boala, având pseudohalucinații auditive, bradipsihie, sărăcire ideativă, idei delirante de relație și interpretare cât și mioromanice. Are deficit în realizarea operațiilor complexe de analiză, sinteză, abstractizare și generalizare. În această fișa am mai găsit faptul că are hipomnezie de fixare și evocare, ambivalență afectivă, anhedonie, labilitate emoțională, iritabilitate, regăsindu-se și elemente de personalitate evitantă și schizoidă cu risc suicidar.
În timpul interviurilor m-am confruntat și eu cu latența mare a răspunsurilor date din partea beneficiarului cât și mi-a evitat privirea. Unitatea tematică a abilităților practice și de viață independentă ademonstrat că H.E. nu prea este responsabilizat cu gospodărirea casei, uneori duce gunoiul și câteodată o mai ajută pe mama la cumpărături. Se întâmplă și să meargă singur la cumpărături, însă mai rar. Atunci când vine vorba de grija de sine, a precizat că mama lui le face pe toate, gătește, spală hainele. Beneficiarul nu știe deloc să gătească și nici să folosească mașina de spălat.Deobicei umblă singur prin oras, dar din când în când îl mai acompaniază și mama la fundație. Nu ia decizii singur, mereu discută cu mama.
Când vine vorba despre abilitățile sociale, H.E. este o persoană comunicativă, apreciind 75% ca răspuns afirmativ. Se consideră foarte vulnerabil și crede că nu ar putea întreține ușor conversații cu persoane străine, necunoscute. Dacă trebuie să discute despre el, vorbește foarte deschis mai ales dacă vorbește despre ceea ce îi place și ce hobby-uri are. Nu își amintește să fii fost discriminat, dar dacă i s-ar întâmpla crede că ar răspunde mai violent, sau cel puțin ar vorbi urât cu persoanele care îl discriminează. Dacă ar putea schimba ceva la atitudinea și comportamentul persoanelor din jur, ar dori să fie mai amabili și respectuoși.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiarul H.E. a obținut un scor de 51 de puncte la inventarul de anxietate, cu un T=65, 53 rezultate care denotă că starea identificată generează anxietate. La inventarul de anxietate ca și trăsătură, a obținut un scor de 53 de puncte, cu un T=69,17, rezultat care arată că suferă de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familiar și interpersonal
Locuiește cu părinții, cu care are o relație bună, ei încearcând foarte des să îi facă pe plac. Nu participă aproape deloc la gospodărirea locuinței și nici nu este responsabilizat cu nicio sarcină. Spune că cea mai frumoasă activitate la care participă toți e vizionatul de filme, desene, știri. Aflând acestea, am constatat că beneficiarul nu este deloc implicat în activitățile de gospodărire a locuinței, acest lucru poate fi considerat un element stresor, care în cele din urmă poate genera anxietate.
Subsistemul organizational
Participă cel puțin 3-4 zile la activitățile fundației Estuar, pe care le consideră utile în special în dezvoltarea abilităților sociale, mai ales că a devenit mult mai comunicativ și acum poate întreține cu ușurință o conversație. Consideră că atât fundația cât și beneficiarii reprezintă un sprijin real pentru el. Cu unii beneficiari are o relație mai bună, uneori se și vizitează. Beneficiarul deține o relație bună cu instituțiile de stat cu care intră în contact datorită bolii, cum ar fi: Medicul de familie, Clinica de psihiatrie, Comisia de evaluare pentru persoanele cu handicap și Sistemul de sănătate.
Studiul de caz al beneficiarei C.C.
Subsistemul individual
Beneficiara C.C. (femeie, 27 ani) a absolvit studii superioare, Facultatea de Geografie, specializare: Geografia Turismului din cadrul Universității Babeș Bolyai. Ca și diagnostic, suferă de o întârziere mintală ușoară. O mare recomandare din partea specialiștilor a fost psihoigiena cu evitarea situațiilor conflictuale. În planul său individual de intervenție există obiective pe termen lung, axate pe dezvoltarea profesională, având ca și obiectiv specific participarea la cursuri de formare profesională, prin utilizarea serviciilor de consiliere vocațională. Un alt obiectiv lung a fost menținerea sănătății fizice și emoționale, prin servicii de consiliere psihiatrică, consiliere psihologică, altul a fost dezvoltarea rețelelor sociale de suport (evitarea izolării, îmbunătățirea relației cu familia, găsirea de noi prieteni), numai prin consiliere psihologică și un obiectiv specific este reprezentat de îmbunătățirea relației cu colegii din cadrul fundației Estuar.
În cadrul interviului social, abordând subiectul abilităților de viață independentă, beneficiara a precizat faptul că deobicei cumpărăturile le face ea, dar dacă sunt mai grele, îi cere ajutor fratelui. Știe să gătească și singură își spală rufele folosind mașina de spălat. În fiecare zi, după ce se trezește, se spală, își aranjează patul și se pregătește în oglindă pentru întreaga zi, toate acestea întâmplându-se ascultând muzică. Acum ia deciziile singură cu ușurință, însă în trecut mereu se consulta și cu mama ei.
Atunci când vorbim despre abilitățile sociale, beneficiara susține că este o persoană comunicativă, în special de când a venit la Fundația Estuar (noiembrie 2014). Creează cu ușurință noi relații, fiindu-i ușor să întrețină conversații. Îi este ușor să vorbească despre ea, mai ales dacă discută cu persoane cunoscute, mai dificil îi este când trebuie să interacționeze cu persoane necunoscute. Nu i s-a întâmplat niciodată să fie discriminată, singurele momente când se supără și răspunde mai obraznic, este atunci când se ceartă cu mama ei, însă după ce își dă seama că a greșit încearcă să soluționeze conflictul.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiara C.C. a obținut un scor de 20 de puncte la inventarul de anxietate, cu un T=24,64, rezultat care denotă faptul că beneficiara nu suferă de anxietate ca și stare emoțională tranzitorie. La inventarul de anxietate ca și trăsătură, aceasta a obținut un scor de 28 de puncte, cu un T=36,80, așadar nu suferă nici de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familiar și interpersonal
Beneficiara C.C. stă împreună cu mama și cu fratele acesteia, frate pe care îl vede doar seara deoarece acesta lucrează. Aceasta, împreună cu fratele ei, se implică în gospodărirea locuinței. Este mereu implicată și în luarea deciziilor, în special a celor care țin de bunăstarea familiei.
Atât cu familia extinsă, cât și cu prietenii are o relație puternic echilibrată, vizitându-se și vorbind destul de des, în special la zilele de naștere sau alte evenimente deosebite. Cu vecinii, beneficiara are o relație încordată, nu prea comunică, doar se salută atunci când se întâlnesc pe scara blocului sau prin oraș.
Subsistemul organizational
Fiind o persoană religioasă, după cum se declară, merge foarte des la biserică, în special acompaniată de mama ei. Cu insituțiile, precum: Medicul de familie, Sistemul de sănătate și Fundație Estuar, beneficiara susține că are o relație foarte puternic echilibrată, deoarece utilizează frecvent serviciile acestor instituții. La Fundația Estuar, participă la aproape toate activitățile pe care le consideră utile spre dezvoltarea abilităților sociale și abilităților de viață independentă.
Studiul de caz al beneficiarului C.R.
Subsistemul individual
Beneficiarul C.R. (bărbat, 51 ani) absolvent de liceu, profesie electrician, suferă de schizofrenie paranoidă. Are o deficiență funcțională accentuată, deține pensie de invaliditate, iar capacitatea de muncă este pierdută în totalitate. Debutul bolii a fost la locul de muncă, după ce a auzit/văzut cazuri în care angajații s-au accidentat și de atunci a început să vadă pericol peste tot.
Locuiește singur, se gospodărește singur, însă se întâmplă de câteva ori pe săptămână să mai mănânce la părinții lui, o masă pe zi. O zi din viața lui, sună cam așa: se trezește, se joacă mult pe calculator, pe urmă ascultă muzică, face cumpărături, mănâncă, spre seară se uită la Tv, la știrile din sport și uneori mai face și sport. Își spală singur hainele, încercând să își cumpere haine care nu necesită des călcare, care sunt mai puțin pretențioase. C.R. are foarte mare grijă de imaginea lui, merge des să se tundă, nu își lasă niciodată barba să crească și face zilnic duș. Este foarte atent ce mănâncă, însă acasă gătește destul de rar, doar mâncări care sunt ușor de preparat. În ceea ce privesc abilitățile practice și grija de sine, domnul C.R. stă destul de bine, locuiește și se gospodărește singur. Probabil ar fi necesar să gătească mai des, pentru a învăța, în cazul în care nu va mânca zilnic la părinții lui.
Consideră că la capitolul abilităților sociale are puțin de suferit, deoarece susține că nu este o persoană prietenoasă, așadar nu prea are motive să se certe cu nimeni. Mai demult a avut prieteni, mai ales când lucra, însă acum nu mai are. Totuși, se consideră o persoană comunicativă, mai ales dacă are cu cine vorbi, însă nu prea are persoane cu care să vorbească, nici prieteni. Cu beneficiarii socializează puțin însă nu prea știe multe despre ei, dar sunt mereu respectuoși cu el. Are impresia că vârsta i-ar putea deranja puțin pe ceilalți beneficiari, crede că e mare diferența între el și ceilalți și poate nu au aceleași preocupări. Cu unul singur se înțelege bine, se și joacă împreună tenis chiar dacă e mult mai mic decât el. I-ar plăcea să găsească o persoană care să fie interesat și de ceea ce vrea el să zică. Îi e ușor să vorbească despre el, dar consideră că nu e așa important ce i s-a întâmplat lui, e mai mult istorie.
Cunoaște foarte bine ce înseamnă conceptul de discriminare și consideră că este un lucru pe care nu îl dorește nimănui. Dacă i s-ar întâmpla, nu ar reacționa violent, poate mai mult în gând, dar ar căuta o cale de înțelegere. În alte situații când se simte agitat, se controlează, iar când se află acasă, spune că face jogging în jurul mesei, fiind singura metodă care îl ajută să se liniștească. Uneori mai ascultă muzică clasică. Nu ar dori să schimbe nimic la lumea din jurul lui, deoarece fiecare umblă după interes. I-ar plăcea în schimb să aibă posibilitatea să viziteze mai multe orașe, țări.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiarul C.R. a obținut un scor de 29 de puncte la inventarul de anxietate stare, cu un T=37,15, rezultat care denotă că starea identificată nu îi provoacă anxietate. La inventarul de anxietate ca și trăsătură acesta a obținut un scor de 44 de puncte, cu un T=58,89 rezultat care ne arată că beneficiarul se situează la un nivel mediu de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familiar și interpersonal
Cu familia se înțelege foarte bine, mai ales că aproape zilnic se vizitează, ba mai mult, merg și în vacanțe împreună. A povestit că, ultima activitate la care au participat toți membrii, s-a întâmplat zilele trecute când au mers toți în livada surorii beneficiarului unde au mâncat cireșe și au petrecut o dupămasă frumoasă. Atunci când familia are de luat vreo decizie, i se cere și lui părerea.
Declarându-se anterior o persoană nu prea prietenoasă, nu prea are prieteni și nu prea știe cum să păstreze relațiile de prietenie. La fel se întâmplă și cu vecinii cu care are o relație mai încordată, doar se salută atunci când se întâlnesc. În schimb, cu familia extinsă este mulțumit de relația pe care o au, o relație puternic echilibrată, aceștia reprezentând importante resurse. Pentru mulți ani a fost dezamăgit de venitul lui, considerându-l mult prea mic în concordanță cu trebuințele și nevoile dânsului. Însă crescând în ultima vreme, oarecum i-a oferit o oază de optimism, reușind acum să îl gestioneze mai bine.
Subsistemul organizational
Rețeaua socială externă a beneficiarului C.R. formată din următoarele instituții: Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, Fundația Estuar, Religia, Biserica, Sistemul de sănătate, Casa de pensii și Medicul de familie. Printe acestea, există instituții cu care deține relații puternic echilibrate, deoarece apelează la serviciile acestora, acestea fiind: Casa de pensii, Sistemul de sănătate, Medicul de familie, Comisia și Fundația Estuar, de care se arată foarte mulțumit, chiar dacă se află de puțin timp. A precizat că cel mai important lucru care I s-a întâmplat anul acesta, a fost faptul că a venit la Fundația Estuar. Nu știe dacă să se declare o persoană religioasă, deoarece nu frecventează deloc biserica.
Studiul de caz al beneficiarului P.M.
Subsistemul individual
Beneficiarul P.M.( bărbat, 45 ani) este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, cu sindromul de hepatocitoliză în remisiune, sindromul de colestază, hiperprolactinemie, viroză respiratorie și sindromul anemic prin deficit de fier. Gradul de invaliditate este II, iar capacitatea de muncă pierdută în totalitate.
Din ultima epicriză realizată în luna martie 2015, am aflat că tabloul psihopatologie este dominat de: neliniște psihomotorie, halucinații și pseudohalucinații auditive complexe, comentative și imperative, idei delirante nesistematizate de interpretare, influențe mistice, de prejudiciu, inserția gândirii, anxietate în context halucinator-delirant, hipomnezie de fixare și evocare, hipoprosexie concentrativă, flux ideativ încetinit, relaxarea asociațiilor ideative, reandament cotidian diminuat, hipobulie globală și insomnia mixte. P.M. este o persoană elementară pe fond subcultural, predominant introvertă, dizarmonic structurată pe linie instabilă premorbid, cu unele problem de adaptare la cerințele mediului social.
Ultimul nivel de învățământ absolvit este liceul seral, cu 13 clase, având specializarea de tâmplar. La Estuar se află din anul 2011, participând destul de des la activități, în special la grupurile de: dezvoltare personală, comunicare și literatură, grupuri pe care le consideră importante pentru dezvoltarea abilităților sociale cât și a celor de viață independentă.
Atunci când vine vorba despre autonomia personală și abilitățile de viață independentă, P.M. se descurcă bine, face cumpărături, o ajută pe mama la gătit, spală haine, prin oraș umblă singur, inclusive deciziile le ia singur.
Dacă uneori se întâmplă să fie agitat, de cele mai multe ori bea ceai de salvie pentru a se relaxa și calma. Se consideră o persoană comunicativă, care are relații bune cu cei din jur. Însă, dacă i se întâmplă să fie discriminat, la început tace, dar dacă persoana continuă, atunci se supără și poate ajunge și la violență fizică. Și-ar dori ca persoanele din jur să fie mult mai bune la suflet.
Rezultatele obținute în urma chestionarelor de autoevaluare S.T.A.I.-forma X1 și S.T.A.I-forma X2:
Beneficiarul P.M. a obținut un scor de 49 de puncte la inventarul de anxietate stare, cu un T=62,95, rezultat care denotă că starea identificată îi provoacă anxietate. La inventarul de anxietate ca și trăsătură acesta a obținut un scor de 44 de puncte, cu un T=58,89 rezultat care ne arată că beneficiarul se situează la un nivel mediu de anxietate ca și trăsătură.
Subsistemul familiar și interpersonal
Locuiește împreună cu mama lui, cu care are o relație foarte bună. Gătesc împreună, fac cumpărături, iar când vine vorba despre decizii care privesc bunăstarea familiei, se consultă amândoi. Din spusele beneficiarului, am aflat că mama are o atitudine “ca la armată”, lucru care uneori îl supără, însă de cele mai multe ori se rezolvă pe cale amiabilă. Se întâmplă uneori ca mama lui să se mai interneze în spital, iar el se ocupă în totalitate de curățenie, de gătit de de întreținerea lui personală. Este de apreciat că face toate aceste lucruri, și că mama lui l-a implicat în gospodărirea locuinței, ba mai mult uneori îi duce și mâncare gătită mamei la spital.
Subsistemul organizațional
La fundație îi este mai greu să formeze relații cu beneficiarii, având o relație încordată cu ei, însă cu angajatorii se descurcă mai bine, mai ales să întrețină conversații. La activitățile de socializare petrecute în timpul pauzelor dintre grupuri, am observat că nu prea se implică în discuții cu beneficiarii, de cele mai multe ori stă izolat într-un colt și așteaptă următorul grup. În schimb, poate foarte ușor să vorbească despre el. Cu persoanele necunoscute, interacționează mai greu la început, din cauza neîncrederii. Însă e foarte atent la comportamentul nonverbal și dacă simte că este în regulă, atunci nu interacționează ușor. Despre instituțile la care le utilizează serviciile, cum ar fi: Centrul de sănătate mintală, Spitalul de psihiatrie, Sistemul de sănătate, Medicul de Familie, mărturisește că deține o relație benefică, deoarece mereu primește ajutor atunci când îl cere, însă, afirmă că este puțin obositor mai ales că apelează atât de des la serviciile acestora.
Concluziile cercetării
Această cercetare a urmărit să identifice și să exploreze nevoile și resursele beneficiarilor prin diferite metode cât și să identifice ariile de dezvoltare a abilităților sociale, practice și deprinderile de viață independentă în care este necesară intervenția specifică. Acest lucru s-a datorat cunoașterii și socializării cu beneficiarii participanți la grupul terapeutic, cu ajutorul unor metode de cercetare (observația și interviul) cât și prin participarea la diferite grupuri terapeutice pentru a le observa comportamentul în cadrul altor ativități de socializare.
Astfel, am aflat că, la majoritatea beneficiarilor este prezentă anxietatea, rezultat al inactivității ca fiind un factorul favorizant pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate, dar și unul de menținere sau chiar agravare. Majoritatea dintre ei nu sunt ancorați în activități de socializare împreună cu familia, nu sunt responsabilizați cu sarcini pentru întreținerea și gospodărirea locuinței, sau sunt prea puțin responsabilizați iar atunci când au nevoie de ajutor, sau chiar de vreo clarificare a sarcinii, le este frică să întrebe de teamă să nu fie judecați, aceste lucruri ilustrându-mi totodată cea de a doua ipoteză de cercetare.
Prima ipoteză enunțată, și anume: “Tulburarea mintală duce la retragerea bolnavilor din activitățile de zi cu zi, aici nefiind vorba de lene” se infirmă, deoarece beneficiarii nu sunt implicați și nu sunt responsabilizați, iar aparținătorii fiind prea protectivi, privindu-i cu milă, riscă să le subevaluează potențialul, întărind neintenționat dizabilitatea acestora, ajungându-se chiar la excluziune socială.
Beneficiarii nu sunt suficient de implicați activi în recuperarea lor, cel mai des regăsindu-se participarea la unele grupuri terapeutice în cadrul Fundației Estuar. Majoritatea dintre ei interacționează mai greu cu alte persoane, în special cele necunoscute, din cauza lipsei comunicării, a inițiativei de noi subiecte, a felului în care comunică, mai ales dacă apare un dialog dificil, o latența mare a răspunsurilor cât și o privire evitantă. Toate acestea reprezintă bariere de comunicare venite din partea persoanei suferinde de tulburarea mintală care afectează interacțiunea dintre acestea și societate. Dacă în continuare sunt prezente aceste bariere, pot duce la stigmatizarea acestor beneficiari și la un comportament evitant al persoanelor din jur față de aceștia. Ca urmare, este nevoie de o dezvoltare a unor atitudinI prosociale, prin activități de socializare și identificare a comportamentelor adecvate în diferite situații, în special în cele neplăcute, discriminatorii.
O altă problemă identificată este reprezentată de faptul că beneficiarii nu prea sunt implicați în luarea deciziilor ce țin de bunăstarea familiei pentru a-și exprima propria opinie. Însă și când sunt nevoiți să le ia pe cont propriu, rar le iau, mereu întreabă și se consultă cu aparținătorii. Acest lucru conduce la lipsa inițiativei din partea bolnavilor, chiar dacă principiul normalității funcționale are un scop clar binedefinit, cel al recuperării, prin care ei își redobândesc capacitățile și aptitudinile pierdute ca și bolnav. Aceștia trebuie să se simtă importanți și acceptați în familia lor, cercul lor de prieteni, în grupuri și activitățile culturale, în acest fel ei vor simți că aparțin societății.
Pe lângă acțiunile medicale indicate, inclusiv specialiștii au sugerat beneficiarilor să ia parte la activități educaționale/profesionale, în care să existe o mai mare implicare în activități socio-gospodărești și să ia parte la activități/servicii sociale, cum ar fi cele de ajutor/sprijin în efectuarea sarcinilor gospodărești, creșterea autonomiei fizice și psihice, creșterea autonomiei domestice și sociale, contactarea unor fundații/organizații pentru ajutor suplimentar.
În ceea ce privește autonomia fizică, beneficiarii se descurcă bine, au grijă de sine, ei singuri își aleg și pregătesc îmbrăcămintea pentru ziua ce urmează, însă, într-adevăr, este nevoie de o creștere a igienei personale pentru a reuși să își dezvolte unele deprinderi de viață independentă. Am mai constatat că ar fi unele dificultăți în ceea ce privește integrarea socială, unii dintre beneficiari, neavând prea mulți prieteni cu care să se întâlnească sau chiar să se folosească de facilitățile publice și culturale.
Schizofrenia, fiind o boală psihică ce afectează aproximativ 24 de milioane de oameni la nivel mondial, conform statisticilor oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății, are simptome care afectează indivizii pe termen lung, ducând la izolare socială, persoanele afectate, confruntându-se cu stigma și prejudecăți din partea celor din jur. Din fericire, cei mai mulți beneficiari, din cei prezenți în studiu, au afirmat că nu prea li s-au întâmplat să fie discriminați, însă dacă vreodată li s-ar întâmpla ar simți sentimente de tristețe. Doar o singură beneficiară a precizat că s-a simțit discriminată de câteva ori, și în astfel de momente se izolează de persoane, însă nu răspunde sau reacționează violent.
Este de remarcat faptul că, fiecare beneficiar a participat la diferite cursuri de calificare, în special la cele de la Fundația Estuar, chiar dacă unora le este pierdută capacitatea de muncă, ei încă sunt stimulați să se implice și să învețe lucruri noi. Țin să menționez că majoritatea dintre ei au studii, unii chiar superioare, iar alții în urma unori cursuri de calificare au și lucrat în domeniu, activând în trecut pe piața muncii. Pe lângă aceste lucruri, doresc să răspund la cea de a doua întrebare de cercetare („Activitățile de socializare din cadrul Fundației Estuar la care aceștia participă îmbunătățesc vizibil comportamentul social al acestora?”) printr-un răspuns afirmativ, deoarece toți beneficiarii susțin că activitățile de socializare și grupurile terapeutice sunt utile și benefice abilităților practice, sociale și deprinderilor de viață independentă ale lor, îmbunătățind vizibil totodată și comportamentul social.
Acestea fiind spuse, din acest cerc vicios al anxietății, nu se poate ieși doar luptând cu ea însăși, sau așteptând să treacă. Așadar în cadrul intervențieice va urma, beneficiarii vor dobândi sau vor aprofunda diferite abilități practice, sociale și de viață independentă, ajutați de resursele proprii și de grupul terapeutic de meloterapie împreună cu activitățile de socializare.
Partea a III-a: Prezentarea intervenției psiho-sociale
Intervenția
Scopul
Scopul acestei intervenții, menite să promoveze un model de comportament potrivit socialmente acceptat de către însuși subiecții intervenției cât și restul societății, este de a combate anxietatea beneficiarilor și de a le dezvolta/deprinde atât abilitățile sociale și practice, cât și deprinderile de viață independentă prin meloterapie și activitățile de socializare.
Obiectivele operaționale ale intervenției
A. Dezvoltarea atitudinilor prosociale în funcție de tema fiecărei activități, cum ar fi:
• socializare,
• comunicare onestă,
• comportamente adecvate în situații neplăcute, discriminatorii,
• implicare în luarea deciziilor;
B. Identificarea barierelor de comunicare care intervin în procesul de comunicare interuman și găsirea unor soluții pentru a le înlătura;
C. Creșterea inițiativei, a motivației prin îndrumarea spre a participa la activități casnice de tipul spălat sau gătit, cât și implicarea în alte activități;
D. Dezvoltarea abilităților practice;
E. Dezvoltarea abilităților de gândire.
Grupul țintă și beneficiarii
Grupul țintă îl reprezintă toți purtătorii fenomenului, adică toți bolnavii psihici. Beneficiarii sunt impărțiți în două mari categorii: benficiari direcți și beneficiari indirecți. Beneficiarii direcți sunt reprezentați de către bolnavii psihici care sunt înscriși la grupul terapeutic iar beneficiarii indirecți sunt bolnavii psihici din cadrul Fundației Estuar.
Metodele și instrumentele intervenției
Metodele utilizate în cadrul intervenției au fost metoda receptivă a piesei muzicale, consilierea și observația.
Conform literaturii de specialitate, se pot descrie trei forme de terapie receptivă:
Live-music cântată de terapeut pentru pacient. Poate fi folosit un instrument ales de terapeut sau de pacient, pentru a cânta în improvizație liberă.
Se poate alege o piesă din literatura muzicală, dorită sau corespunzătoare situației.
Recitalul unei piese musicale după CD indicată terapeutic.
Efectul terapiei receptive în funcție de setingul ales poate fi diferit. Există trei forme fundamentale de seting: întins pe podea, șezut pe scaun sau stat în picioare, dans și mișcare liberă.
Pentru grupul terapeutic, am ales forma de terapie receptivă prin care aleg din literatura muzicală o piesă corespunzătoare situației și temei aleasă pentru fiecare oră programată, iar setingul este: șezut pe scaun. În timpul acestei piese, beneficiarii sunt rugați să desene, schițeze imaginile survenite, în funcție de tema aleasă. În tot acest timp, voi folosi ca și metodă observația directă.
Printre metodele folosite în asistență socială clinică, consilierea ocupă un loc destul de important. Aceasta este o metodă de intervenție psihosocială pentru inducerea schimbării în atitudinea unui client și situația sa socială, ea începând odată cu construirea relației de ajutor, negocierea scopurilor, stabilirea unui acord cu privire la scopuri și a unui contract ce clarifică direcția și planul de intervenție.
Barker (2003), apreciază consilierea ca însemnând ghidarea indivizilor, familiilor, cuplurilor, grupurilor și comunităților astfel încât să-și lămurească alternativele, să-și formuleze scopurile și să-și adune informațiile de care au nevoie. (apud. Roth M. & Baciu C., 2010)
Bazele instrumentale și relaționale ale consilierii folosite în acest grup terapeutic sunt: ascultarea activă, evitarea barierelor de comunicare, deschiderea comunicării prin întrebări deschise, facilitarea exprimării prin încurajări și îndemnuri, înțelegerea empatică și comunicarea acestei înțelegeri, explorarea valorilor și convingerilor care contribuie la menținerea dificultăților, respectiv la depășirea lor, utilizarea confruntărilor cu prudență și blândețe, oferirea de sugestii și informații. (Diaconescu, 2014)
Aceste instrumente indispensabile consilierii au fost utilizate în cadrul grupului terapeutic pe parcursul fiecărei ședințe, regăsindu-se și observația directă, datorită căreia am reușit să observ mai în detaliu interacțiunile dintre membrii grupului în timpul ședințelor.
Planul intervenției
Toate ședințele acestei intervenții au fost realizat sub forma terapiei de grup, care a fost format din cei șapte beneficiari ai fundației Estuar, participanți la grupul de meloterapie.
A organiza un grup presupune a trasa granițele externe și regulile interne de funcționare, în termeni de proces, și de a prezenta temele abordate și conceptele utilizate, în termen de conținut. Pentru a favoriza crearea unui climatic al grupului meu terapeutic și a facilita procesele de grup relevante pentru atingerea obiectivelor trebuie să formulez reguli interne de funcționare.
Principalele reguli legate de procesul grupului sunt: confidențialitatea și nonviolența. Regula confidențialității facilitează crearea unei bune alianțe terapeutice și cadrul terapeutic adecvat pentru explorarea proceselor intrapsihice și a relațiilor interpersonale. Regula privind nonviolența se referă stric la neacceptarea comportamentului violent (fizic și verbal) și a confruntărilor agresive între membrii grupului. (Iacob, 2013)
Aceste reguli le-am folosit și eu deoarece rolul meu ca lider formal al grupului a fost de a asigura menținerea structurii interne a a acestuia și un cadru protectiv pentru membrii grupului, în special în faza de inițiere.
Potrivit lui Gal (2004), “grupul, format din cel puțin două persoane, dar de regulă mai multe, reunește participanți cu scopuri sau interese comune, de natură cognitivă, afectivă sau relațională, în întâlniri unice sau repetate, dar suficiente pentru ca participanții să-și formeze o părere unii despre alții, să elaboreze un set comun de norme care să asigure funcționarea grupului, să stabilească scopuri pentru activitățile comune și să dezvolte un sentiment al coeziunii de grup, astfel încât ei înșiși să se perceapă și să fie percepuți de alții ca entitate distinctă în raport cu alte colectivități.”
Adăpostul oferit de grup reprezintă un criteriu important în favorizarea terapiei de grup față de cea individuală, existând posibilitatea unei retrageri în interiorul grupului, individul nefiind mereu în centrul atenției. Pe de altă parte, într-un grup terapeutic, se lucrează la compoziții care apar printr-o dinamică interactivă a grupului care involvează toată echipa. Un al motiv pentru care pacienții aleg această terapie de grup este faptul că bolnavul realizează că nu este singur cu problemele lui și, de asemenea, posibilitatea de a învăța din soluțiile oferite de ceilalți membri ai grupului. În grup mereu apar creații comune ceea ce întărește sentimentul de solidaritate. (Iacob, 2013)
Conform lui Ionescu,”principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu handicapul mintal și de a facilita comunicarea între el și educatorul transformat în terapeut”. (apud Popovici, 2004)
Intervenția propriu-zisă a fost programată începând din 11 martie și terminând cu 27 mai, în fiecare săptămână desfășurându-se o activitate având temă specifică.
Structura unei ore terapeutice este:
Exercițiu de relaxare, care durează aproape 5-10 minute;
Audiția muzicală, 10-15 minute;
Activitățile de socializare și feedback, 25-35 de minute;
Așa cum am precizat, fiecare oră începe cu un exercițiu de relaxare, intitulat: “Respirația profundă”, și anume: “Închide ochii. Gândește-te la aerul pe care îl respiri. Privește aerul cum intră prin nări și ajunge încet și ușor în plămâni. Urmărește aerul cum iese afară. La fiecare respirație, privește aerul cum intră și iese încet. Încearcă să observi senzația aerului care intră și iese. Mai rece când respiri, călduț când expiri. Stai și urmărește-ți respirația până când te simți revigorat și relaxat.”
După acest exercițiu, începem cu audiția muzicală și cu pregătirea instrumentelor necesare.(foi, creioane colorate, acuarele, carioci) și continuăm activitățile. Aceste instrumente sunt utilizate în timpul audiției, în cazul în care beneficiarii doresc să îți noteze, schițeze, descrie sau chiar deseneze emoțiile, trăirile, amintirile din timpul audiției cu scopul de a nu fi uitate.
După finalizare, abordăm tema centrală, fiecare prezentându-și lucrarea, timp în care eu consiliez utilizând bazele instrumentale și relaționale necesare. În tot acest timp, cer mereu feedback din partea grupului pentru situația prezentată de fiecare beneficiar, iar la final, feedback-ul pentru fiecare ședință în parte, prin următoarele întrebări:
Cum vi s-a părut ședința?
Plăcută
Dificilă
Utilă
Ați înțeles informațiile prezentate?
Aveți încredere că ceea ce am lucrat vă va ajuta?
În rândurile ce urmează vor fi prezentate pe rând, fiecare temă a orei terapeutice, piesa muzicală, activitățile programate cât și obiectivele pe fiecare întâlnire.
Întâlnirea nr. 1, cu tema: Introducere în meloterapie, având următoarele activități:
Act. 1: Cum s-a format muzica?Exercițiu de ritm. Beneficiarii vor bate ritmul arătat de mine, după care fiecare dintre ei va adăuga ceva, vor aduce o nouă bătaie și îl vom repeta de fiecare dată împreună.
Act.2: Muzica și instrumentele de bază. Care sunt cele mai des utilizate instrumente? Ce este ritmul? Timbrul? Cum ne armonizăm vocea? Ce reprezintă muzica pentru voi?
Act. 3: Meloterapia.Ce înseamnă terapia prin muzică? Ce beneficii are ea? Cum ne va ajuta ea pe noi?
Obiective:
Dezvoltarea interesului față de activitățile muzicale;
Formarea și dezvoltarea auzului muzical (cu elementele sale componente: simț melodic, ritmic, armonic-polifonic).
Întâlnirea nr.2, cu tema: Starea în care ne transpune muzica;Piesa muzicală: Wolfgang Amadeus Mozart – „Don Juan” (recomandată pentru reglarea nivelului tensiunii arteriale).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de centrare. Beneficiarii își vor alege un vers/ strofă la alegere dintr-o melodie prin care să își definească starea de spirit.
Act. 2:Unde mă trimite muzica. După ascultarea melodiei, beneficiarii vor exprima prin desen stările în care sunt transpuși, momentele de viață la care s-au gândit și emoțiile simțite, după care vor relata verbal, dând un titlu lucrării.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, încântare și relaxare;
Educarea deprinderilor de a asculta muzică;
Cultivarea imaginației și creativității;
Nuanțarea exprimării verbale;
Întâlnirea nr. 3, cu tema: Definiția și importanța valorilor umane;Piesa muzicală:Johann Sebastian Bach – “Brandenburgicele” (recomandată pentru stimularea și energizarea organismului).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Valorile umane. (discuții libere)
Întrebări:
Care sunt valorile umane?
Care sunt valorile umane pe care le apreciați la persoanele apropiate?
Cum credeți că contribuiți la calitățile/valorile persoanelor din jur?
Prin ce anume vă considerați valoroși?
Act. 4: Calitatea ta. Fiecare beneficiar trebuie să ofere colegilor câte o calitate pe care acesta o admiră la ei.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare și bucurie;
Nuanțarea exprimării verbale;
Încurajarea respectului de sine, cât și a celor din jur prin conștientizarea importanței persoanelor optimiste și pozitive din jur care contribuie la ameliorarea stării de spirit a beneficiarilor;
Obișnuirea cu făcutul și primitul complimentelor;
Închegarea grupului prin conștientizarea propriilor valori cât și a celor din jur;
Dezvoltarea încrederii în propria persoană;
Dezvoltarea atitudinilor prosociale prin comunicare onestă.
Întâlnirea nr. 4, cu tema: Sănătate mintală;Piesa muzicală: Franz Schubert –„Ave Maria” (recomandată pentru liniște interioară).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Beneficiarii vor desena sau vor descrie ceea ce reprezintă pentru ei sănătatea mintală.
Act. 4: Sănătatea mintală.(discuții libere)
Întrebări:
Ce înseamnă pentru voi sănătatea mintală?
Care este diferența dintre a fi un om sănătos și a avea sănătate mintală?
Ce vă face pe voi a fi sănătoși?
Care este diferența dintre sănătate mintală și boală mintală?
Ce sunt acelea gânduri negative?
Cum aveți voi grijă de sănătatea dumneavoastră mintală?
Care sunt sfaturile pe care le oferiți colegilor dumneavoastră?
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, relaxare și încântare;
Conștientizarea bolii cât și cunoașterea unor concepte și termeni din domeniul sănătății mintale, cum ar fi: tulburare mintală, sănătate mintală, gânduri/trăiri/emoții pozitive și negative, manifestări ale bolii, etc.;
Exprimarea într-o înlănțuire logică și corectă a părerilor;
Creșterea inițiativei spre o dezvoltare a abilităților de viață independentă, în special a celor care țin de autonomia personală și grija de sine.
Întâlnire nr. 5, cu tema: Sufletul în timpul unei furtuni; Piesa muzicală: Beethoven- Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră de (recomandat pentru calmarea sistemului nervos).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Beneficiarii vor desena cum arată sufletul lor în timpul unei furtuni.
Act. 4: Furtuni sufletești – partea I. (discuții libere)
Întrebări:
Ce semnifică o furtună sufletească?
Cum se simte ea?
Cum reacționăm atunci când simțim că ne prăbușim?
Cum ne manageriem reacțiile atunci când suntem în mijlocul unei furtuni sufletești?
Cum procedăm să scăpăm de ea?
Act. 5: Descrieți o furtună sufletească care v-a măcinat mai mult timp și enumerați soluțiile favorabile pentru a fi depășită.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare și relaxare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Înțelegerea propriului comportament și a propriilor reacții;
Identificarea situațiilor neplăcute cât și conștientizarea lor;
Dezvoltarea atitudinilor prosociale prin comportamente adecvate în situații neplăcute;
Utilizarea aspectelor pozitive din propriile experiențe și experiențele celorlalți cu privire la managementul reacțiilor în situații neplăcute.
Întâlnire nr. 6, cu tema: Sufletul după trecerea furtunii; Piesa muzicală: Debussy- “Clar de lună” (recomandată pentru destindere psihică și relaxare).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Beneficiarii vor desena cum arată sufletul lor după ce furtuna a trecut.
Act. 4: Furtuni sufletești – partea a II-a.(discuții libere)
Întrebări:
Cum arată sufletul dumneavoastră după trecerea furtunii?
Cum îl descrieți?
Cum vă simțiți?
Care sunt activitățile pe care le faceți după furtună?
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, relaxare și încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Înțelegerea propriului comportament și a propriilor reacții;
Identificarea propriilor resurse interioare, a abilităților personale și utilizarea lor;
Dezvoltarea încrederii în propria persoană;
Utilizarea aspectelor pozitive din propriile experiențe și experiențele celorlalți cu privire la reacțiile depășirii unei situații neplăcute.
Întâlnirea nr.7, cu tema: Cel mai frumos vis; Piesa muzicală: Nicolo Paganini – Concertul nr. 4 în Re Minor (recomandată pentru relaxare).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Descrieți și/sau desenați cel mai frumos vis pe care l-ați avut până în acest moment.
Act. 4: Cel mai frumos vis. (discuții libere)
Întrebări:
Ce reprezintă visul în viața dumneavoastră?
Care este cel mai frumos vis?
Ați reușit să transformați acest vis în realitate?
Dacă nu, care sunt modalitățile prin care ați reuși acest lucru?
Considerați că este dificil să ne transformăm visele în realitate?
Act. 5: Pentru visul descris, sugerați câteva alternative prin care îl puteți îndeplini.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, bucurie și încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Identificarea modalităților de realizare a dorințelor/viselor;
Creșterea initiativei și a motivație spre realizarea dorințelor/viselor;
Cultivarea imaginației și a creativității;
Implicarea în luarea deciziilor personale și familiale.
Întâlnirea nr. 8, cu tema: Teama mea cea mai mare; Piesa muzicală: Beethoven- “Oda bucuriei” (recomandată pentru calmarea stărilor de agitație).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Definirea temerilor (discuții libere). Toți beneficiarii trebuie să își scrie pe o foaie temerile pe care le au. După acest proces, vom asculta fiecare beneficiar în parte, făcând astfel și consiliere de grup. La sfârșit, după ce toți și-a expus temerile și le-am conștientizat, vom realiza un exercițiu de eliberare. Fiecare va împătura foile și le va arunca peste spate, strigând: “M-am eliberat de toate temerile mele! “
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, relaxare și încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Înțelegerea propriului comportament și a propriilor reacții;
Conștientizarea temerilor, depășirea lor și a timidității cât și reorganizarea acestora;
Dezvoltarea încrederii în propria persoană.
Întâlnirea nr. 9, cu tema: Eu sunt curajos/ curajoasă; piesa muzicală: Robert Schumann – „Reverie”(recomandată pentru liniște interioară).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Desenați și/ sau descrieți prin ce vă simțiți dumneavoastră curajoși/curajoase.
Act. 4: Eu sunt curajos/curajoasă.(discuții libere)
Întrebări:
Ce înseamnă curajul?
Prin ce vă simțiți dumneavoastră curajoși?
Cât de important este curajul în viața dumneavoastră?
Care sunt faptele care denotă că sunteți sau ați acționat cu curaj?
Cum devenim noi curajoși? Cum reușim să înlăturăm barierele?
Ce vă transmite dumneavoastră curaj?
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, relaxare și încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Identificarea propriilor resurse interioare, a abilităților personale și utilizarea acestora;
Dezvoltarea atenției spre ceilalți membrii ai grupului;
Utilizarea aspectelor pozitive din propriile experiențe și experiențele celorlalți cu privire la acțiunile care denotă curaj;
Dezvoltarea încrederii în propria persoană;
Dezvoltarea abilităților de gândire, de genul: planificarea activităților pentru următoarea zi/săptămână.
Întâlnirea nr. 10, cu tema: Ajutor! Cui îl cerem defapt? Piesa muzicală: Piotr Ilici Ceaikovsky – Uvertura operei “Frumoasa din pădurea adormită” (recomandată pentru destindere).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare cât și prezentarea temei.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Beneficiarii trebuie să deseneze, descrie sau să enumere persoana/persoanele căruia îi cer ajutorul atunci când au nevoie.
Act. 4: Atunci când am nevoie, cui îi cer ajutorul? (discuții libere)
Întrebări:
Ce înseamnă ajutorul în viața dumneavoastră?
Este dificil să îl cereți atunci când aveți o situație problematică?
Întâmpinați greutăți când vine vorba despre conștientizarea situației problematice?
Cum reacționați când sunteți în mijlocul unei probleme?
Vă e ușor să găsiți soluții la probleme?
Care sunt persoanele cărora le cereți ajutor?
Soluțiile le găsiți ușor și într-un timp scurt?
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, bucurie, încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Acceptarea și oferirea sprijinului la nevoie;
Dezvoltarea atenției spre ceilalți membrii ai grupului;
Utilizarea aspectelor pozitive din propriile experiențe cu privirea la oferirea cât și acceptarea de sprijin;
Înțelegerea propriului comportament și a propriilor reacții.
Întâlnirea nr. 11, cu tema: Echilibrul interior; Piesa muzicală: Giuseppe Verdi – Marșul din opera „Aida” (pentru stimularea și energizarea organismului).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare realizat pe saltele. Beneficiarii sunt nevoiți să se armonizeze cu piesa muzicală selectată pe toată durată ședinței găsindu-și poziția comfortabilă pe saltea. După această activitate beneficiarii vor oferi feedback.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, bucurie, încântare;
Dezvoltarea sensibilității cromatice muzicale;
Identificarea modalităților de relaxare și controlare a corpului;
Întâlnirea nr. 12, cu tema: Comunicare și empatie; Piesa muzicală:Dvorak-“Carnavalul”(recomandată pentru tratarea stărilor depresive).
Activități:
Act. 1: Exercițiu de relaxare, prezentarea temei și definirea conceptelor comunicare nonverbală și empatie.
Act. 2: Audiția muzicală.
Act. 3: Jocul empatiei în oglindă. Beneficiarii au fost împărțiți în 3 echipe a câte 2 persoane. Pe urmă au fost nevoiți să se așeze unul în fața celuilalt, iar pe rând să descrie prin comunicare nonverbală cum se simt ei în acest moment.
Întrebări:
Cât de ușor v-a fost să vă exprimați starea cu ajutorul mimicii și a gesturilor?
V-a fost dificil să întrați în papucii altcuiva?
Cum v-ați simțit când v-ați văzut coechipierul executând mișcări identice cu ale dumneavoastră?
Colegii dumneavoastră au executat/empatizat corect ce le-ați transmis?
Act. 4: Fiecare beneficiar va primi o foaie de lucru (vezi Anexa 4), care se numește “Controlează-ți emoțiile, ori ele te vor controla pe tine”, în care vor exista 16 emoticoane la care ei trebuie să definească cum anume se simte fiecare.
Obiective:
Determinarea unor stări de deconectare, bucurie și încântare;
Nuanțarea exprimării verbale;
Dezvoltarea empatiei;
Identificarea barierelor de comunicare între beneficiari și găsirea soluțiilor prin cate pot fi înlăturate;
Motivarea beneficiarilor să lucreze mai mult asupra abilităților de comunicare;
Dezvoltarea atenției spre ceilalți membrii ai grupului.
Evaluarea finală a intervenției
Pentru a-mi evalua intervenția, am aplicat fiecărui beneficiar o listă a abilităților (vezi Anexa 5). Prin această listă, am dorit ca beneficiarii să își identifice abilitățile practice, de gândire și cele sociale care au fost dobândite/aprofundate în urma intervenției mele.
În urma audițiilor muzicale, beneficiarii au declarat că, muzica le transmite sentimente de bucurie, de încântare, de liniște, motivându-i să treacă mai ușor prin viață, o stare energică, impuls mental, dar și o stare de meditație pentru a se focusa asupra nevoilor și problemelor lor. În urma activităților de socializare, aceștia au dezvolat și/sau dobândit o multitudine de abilități sociale, practice și de gândire. Am observat totuși că, dintre cei șapte, doar trei au încercuit faptul că ajută și se implică în gospodărirea locuinței și că își gătesc singuri. Referitor la aceste aspecte, în cadrul întâlnirilor s-a dorit mai mult o stimulare pentru ca ei să se implice mai des în aceste activități de gospodărire, să își ajute aparținătorii și să conștientizeze cât de important este să ai grijă de tine, de alimentația ta și să contribui la bunăstarea familiei, aspecte la care sper că se va mai lucra și cu aparținătorii însăși.
Așadar, prin intermediul intervenției, beneficiarii au conștientizat importanța unui limbaj și comportament adecvat în diferite situații în relația cu ceilalți, cât de important este să fim deschiși să empatizăm și să acceptăm și alte păreri chiar dacă sunt diferite față de ale noastre, și-au dezvoltat încrederea în propria persoană, mai ales că acum sunt capabili, după spusele lor, să interacționeze și să comunice mai ușor și să întrețină o conversație cu persoanele din jur, ba chiar să reacționeze calm atunci când se confruntă cu o situație neplăcută.
Concluziile intervenției
Intervenția de tip asistență socială prezentată în acest capitol a urmărit combaterea anxietății pe cât posibil prin dobândirea/dezvoltarea unor abilități sociale, practice și de viață independentă pentru a produce o o schimbare în bine în viața beneficiarilor cu tulburări mintale. Având la bază rezultatele cercetării prezentate în partea a II-a a lucrării, am considerat necesară o astfel de intervenție care poate fi un prim pas înspre procesul de schimbare a acestora.
Așadar, după finalizarea cercetării, am elaborat un planul de intervenție, care a fost pus în aplicare. Acest plan a fost format din 13 întâlniri, 12 dedicate meloterapiei și activităților de socializare, iar ultima dedicată evaluării intervenției. Datorită acestui grup, am reușit să construiesc o relație strânsă cu beneficiarii, am reușit să îi cunosc, să le observ comportamentul dar și să îi stimulez să se cunoască mai bine între ei.
Cel mai benefic lucru în terapia de grup a fost faptul că fiecare a vorbit despre experiențele personale, din care toți au putut învăța, ba mai mult, fiecare a sugerat alternative la problemele cu care alți membrii s-au confruntat, întrucât, “membrii grupurilor de formare a abilităților și educative interacționează în bază a ceea cele este comun”, conform afirmațiilor lui Gal (2004). Având ca scop achiziționarea de cunoștințe și deprinderi, beneficiarii au fost încurajați să interacționeze și să-și exprime opriniile și să ofere suport fiecărui membru.
Totuși, intervenția s-a conturat utilizând terapia de grup, lucru care nu mi-a permis focusarea suficientă pe fiecare membru în parte, însă luând în considerare faptul că grupul a fost format din șapte membrii, am încercat pe cât posibil să îi acord fiecăruia atenția necesară.
După exercițiul de relaxare și audiția muzicală, fiecare dintre membrii au reușit să se relaxeze și să se focuze pe tema discuției a fiecărei ședințe. Am abordat teme precum familiarizarea cu meloterapia și importanța ei, situații neplăcute și comportamentele adecvate necesare, ce fel de bariere intervin în procesul de comunicare și cum putem să le înlăturăm, conștientizarea proprilor valori și a celor din jur, cât și utilizarea lor la nevoie, stimularea gândirii pozitive și găsirea alternativelor pentru realizarea dorințelor, conștientizarea temerilor și activarea curajului, importanța primirii și oferirii de ajutor, creșterea inițiativei și a motivației cu privire la o mai bună autonomie personală și grijă de sine, și multe altele.
Au fost și momente dificile întâmpinate de-a lungul întâlnirilor, momente în care a fost nevoie ca eu să am răbdare, să îmi folosesc empatia la cote înalte, să le ofer suportul emoțional de care au nevoie, cât și să le ofer unele recompense. Aceste momente dificile au fost atunci când beneficiarii erau prea agitați și nu aveau răbdare să se relaxeze și să se bucure de audiția muzicală, sau când au fost prea obosiți după o zi încărcată și vroiau doar să se relaxeze fără să mai participe la activitățile de socializare, sau uneori când nu doreau să se implice în unele activități. Într-adevăr, ora la care noi ne întâlneam, nu era una favorabilă (12:00), mai ales că înainte aveau un grup care cerea multă atenție la detalii și îi obosea fiind o activitatea în care ei construiau obiecte decorative. Cea mai potrivită recompensă pentru a participa activ la grup a fost cea în care la sfârșitul activităților selectam melodii preferate ale beneficiarilor și le ascultam împreună.
Principalele rolurile pe care eu le-am însușit de-a lungul acestei terapii de grup, au fost rolurile adoptate în munca cu grupurile, având ca scop îmbunătățirea competențelor lor sociale, al unei mai bune autocunoașteri și mobilizării energiilor în vederea adaptării la cerințele sociale, cel de coordonator, deoarece am desfășurat aceste activități care i-au ajutat pe beneficiari să-și dezvolte abilitățile și cel de educator, deoarece am oferit informațiile necesare, familiarizându-i cu unele concepte. (Roth & Rebeleanu, 2007)
În final, obiectivele au fost atinse, fiecare întâlnire dând rezultate frumoase care au fost demonstrate prin evaluarea distribuită, iar beneficiarii au manifestat interes față de temele discutate, fapt evidențiat și prin prezența de aproape 100% și implicarea lor. Având deja aceste rezultate, mi-aș dori foarte mult să continui cu acest tip de intervenție, al cărui plan aș dori să îl dezvolt, trecând de la o meloterapie receptivă la una activă pentru a responsabiliza mai mult beneficiarii cât și grupul terapeutic.
Concluziile finale
Lucrarea de față, intitulată: “Reintegrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale prin meloterapie”, a fost structurată în trei părți: prima parte cuprinde cadrul conceptual al lucrării, cea de a doua parte este reprezentată de cercetarea propriu-zisă, iar ultima parte intervenția menită pentru a face o schimbare în bine în viața bolnavilor.
Așadar, prima parte are ca introducere, motivarea alegerii acestei teme, problematica abordată și scopul lucrării, importanța și actualitatea temei, încadrările paradigmatice și teorii științifice relevante,perspective istorice de abordare a tulburărilor, a dizabilității intelectuale cât și a bolnavilor, unele concepte utilizate în toată lucrarea care au necesitat o definiție clară din partea autorilor consacrați, unele aspecte despre integrarea socială, rolul asistentului social, cât și modalitățile de reintegrare socio-profesională prin terapie ocupațională, artterapie și meloterapie.
În a doua parte am urmărit cercetarea aspectelor prezentate în partea teoretică. Astfel, am identificat cauzele prin care anxietatea socială reprezintă un factor important care conduce spre izolarea bolnavilor din viața socială și cum neimplicarea lor în gospodărirea locuinței și faptul că nu sunt responsabilizați de anumite sarcini, afectează dezvoltarea abilităților practice cât și inhibiția inițiativei și a motivației spre participarea la activitățile casnice cât și la alte activități zilnice. După trecerea în revistă a acestor lucruri, a urmat intervenția, partea care a avut ca scop dezvoltarea anumitor abilități, practice, sociale și de viață independentă, care îi vor ajuta în lupta cu anxietatea socială, ajutați fiind de meloterapie și de activitățile de socializare.
Așadar, consider importantă îndreptarea atenției specialiștilor, în special a asistenților sociali, spre găsirea celor mai eficiente soluții și strategii prin care s-are reduce izolarea acestor bolnavi de restul societății și utilizarea mijloacelor specifice prin care aceștia s-ar reintegra în viața socială exact așa cum merită. Într-adevăr, este nevoie nu doar de terapia cu persoanele cu tulburări mintale, ci și cu familia, cercul de prieteni, instituțiile, angajatorii, colegi de muncă, media, etc. Oricare boală ar fi, aceasta nu este doar a persoanei care o deține, ci ea este prezentă în relațiile cu ceilalți, iar însănătoșirea bolnavului depinde de toți membrii din jurul lui. Un prim pas îl reprezintă atenția familiei îndreptată spre bolnav. Ea are rolul de a observa semnalele de avertisment care le transmite bolnavul în cazul unei recăderi (modificări de comportament, insomnia, anxietate) și de a oferi susținere bonavului în momentul în care se produc modificări în existența acestuia. În acest sens, familia care au în mijlocul lor un bolnav de schizofrenie este prima care trebuie să ceară ajutor specializat.
Prin urmare, pentru a se produce o schimbare în viața bolnavilor, este nevoie și de efortul venit din partea lor, prin creșterea inițiativei și a motivației de a se implica în multe activități, să beneficieze de o ordine foarte strictăîn viața lor și să dețină un loc de muncă, fie și cu o jumătate de normă. Dacă existența acestuia este structurată după reguli stricte, acest lucru îl va ajuta să își diminueze consecințele anxietății și să furnizeze un cadru pentru structurarea gândirii sale, dezorganizată de boală. De asemenea, ar fi nevoie și de dezvoltarea unor centru având ca scop reintegrarea socială a acestora, implicarea activă a ONG-urilor existente, a mass-mediei cât și modificarea cadrului legal prin completarea unor legi de protecție a acestor bolnavi, dar și modificări aduse sistemului medical, deoarece foarte mulți de plâng de cât de puternice sunt medicamentele și cât de mult le provoacă dureri de cap, de stomac, insomnii prea multe, sau poate chiar lipsa somnului.
Intervenția, alcătuită din meloterapie și activitățile de socializare,a constituit un prim pas important înspre reintegrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale aflați în acest studiu. Consider că în urma acesteia, beneficiarii au reuși să își dezvolte sau să deprindă anumite abilități de care este nevoie în special în procesul de socializare, și în viață în general. Ce am adus nou acestei terapii prin muzică, sunt activitățile de socializare, care, după propria părere, accentuează și intensifică eficacitatea meloterapiei, în special în context clinic. În cadrul acestei intervenții, se dezvoltă o relație benefică între terapeut și client, cât și un dialog muzical. Acest gen de intervenție, nu este folosită doar de asistenți sociali, ci și de medici, spre exemplu, se oferă înregistrări muzicale înainte de operația unui pacient care suferă de anxietate.
Este foarte relevant faptul că terapia muzicală poate fi folosită în diferite modele clinice: terapia cognitivă, terapia comportamentală, modelul umanist, psihodinamica și modelul analist, lucru ce demonstrează caracterul interdisciplinar al acestei metode terapeutice.Un lucru important, este acela că, aceste intervenții sub formă de meloterapie, nu necesită niciun training înainte de a fi aplicată.Ceea ce poate fi dificil reprezintă stabilirea, dezvoltarea relațiilor interpersonale mai ales a persoanelor care au suferit o traumă serioasă cauzată de abuz, de pierderea unei persoane dragi, sau autism.Din moment ce nu există o curiculă pentru a forma un specialist, ar fi foarte ușor de interpretat faptul că terapeuții muzicali nu au pregătirea necesară, însă este important că au fost pregătiți să lucreze cu o populație clinică și să utilizeze muzica în pacienții cu diferse probleme: sociale, emoționale, comportamentale și chiar fizice. (Fachner, 2015)
Muzica are proprietăți intrinseci relevante, cum ar fi răspunsul pacienților emoțional pozitiv și creșterea comunicării interpersonale în diverse situații clinice. În același timp, muzica este un mod acceptat de intervenție, nu are efecte secundare, poate să fie dezvoltată conform preferințelor personale a fiecărui pacient, și în multe situații se demonstrează a fi o alternativă de cost redus în fața intervenției farmaceutice.
Așadar, în încheiere, aș vrea să punctez faptul că întreaga practică dezvoltată în cadrul Fundației Estuar, mi-a oferit oportunitatea de a pune în practică cunoștiințele teoretice acumulate pe parcursul celor trei ani la această facultate. Am înțeles ce anume presupune munca asistentului social cu persoanele care suferă de tulburări mintale, ce responsabilități implică și am reușit să îmi exersez abilitățile de relaționare și comunicare în cadrul unui mediu profesional, îndrumată numai de către specialiști.
Bibliografie
Sherman, E. și Reid, W.J. (coord.) (1994), „Qualitative research in social work”, Columbia, University Press, New York;
Tutty, Leslie M., Rothery, Michael A., Grinnell, Richard M., Jr., (2005), “Cercetarea calitativă în asistența socială”, Polirom, Iași;
Diaconescu M., (2014), “Noțiuni de psihopatologie, sănătate mentală și psihoterapie”, Cluj Napoca;
Dafinoiu I., (2002), “Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul I”, Polirom, Iași;
Roth M., Rebeleanu A., (2007), “Asistența socială. Cadru conceptual și aplicații practice”, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;
Runceanu, L.E., (2012), “Reprezentări sociale și atitudini față de persoanele cu dizabilitate intelectuală”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Bușneag, I.C, (2009), Terapia ocupațională, Ediția a II-a, Ed.Fundația România, București;
Iacob, I.F., (2013), “Sănătate, boală, vindecare”, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;
Kraus, W., (2014), “Puterea vindecătoare a picturii & muzicii”, Editura Limes, Cluj;
Hriscu E., Magdalena I, (2004), “Prevenirea Recăderilor în tulburările legate de consumul de substanțe-Ghid practic pentru profesioniștii din domeniul sănătății”, Editura Info Medica, București;
Popovici, D.V., (2004), “Terapia ocupațională pentru persoanele cu cerințe speciale”, Editura Muntenia, Constanța;
Rubin, J.A., (2009), “Art-terapia. Teorie și tehnică” Editura Trei, București;
Neculau A., Chelcea S., Mitrofan N., Iluț P., Boncu Ș., Boza M., Constantin T., Curelaru M., Dîrți C., Lungu O., Nastas D.,( 2004), “Manual de psihologie socială”(ediția a II-a), Editura Polirom, Iași;
Dafinoiu I., Boncu Ș., (2014), „Psihologie socială clinică”, Editura Polirom, Iași;
Negruți S., (2012), “Relaționarea! O explorare multidimensională și interdisciplinară”, Tipografia Netkraft Impex 2000, București;
Băican, E., (2003), Suport curs “Psihosociologia sănătății și sănătate publică”, Cluj Napoca;
Băican, E., (2014), Suport curs “Psihosociologia sănătății și sănătate publică”, Cluj Napoca;
Roth, M., Schmidt, P-O., (2008), “Societatea și bolnavii psihic. Perspective privind asistarea comunitară în psihiatrie, p. 193, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;
Enăchescu, C., (2004), “Tratat de igienă mintală” (ediția a II-a), Editura Polirom, Iași;
Drăgulin, S., (2009), “Introducere în Meloterapie”, Editura Universității Transilvania din Brașov;
Buluș, L., (2006), “Terapia prin muzică”, Editura: Sieben Publishing, București;
Athanasiu, A., (1986), “Medicină și muzică”, Editura Medicală, București;
Gal, D., (2004), Suport curs “Metode de grup în asistența socială”, Cluj-Napoca.
Articole publicate, reviste de specialitate, materiale:
Fachner, J.C., (01 Mai 2015), “The challenges and benefits of a genuine partnership between Music Therapy and Neuroscience: a dialog between scientist and therapist”. Frontiers in Psychology. Descărcat la data de 20 mai 2015, de la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25983683;
Besson, M., (28 aprilie 2015), “Musical training as an alternative and effective method for neuroeducation and neuro-rehabilitation”. Descărcat la data de 20 mai 2015, de la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25972820;
Elsevier, B.V., (12 august 2013), “Effect of the group music therapy on brain wave, behavior, and cognitive function among patients with chronic schizophrenia”, Asian Nursing Research. Descărcat la data de 20 mai 2015, de la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25030341;
Raglio A. & Attardo L. & Gontero G. & Rollino S. & Groppo E. & Granieri E., (22 martie 2015), “Effects of music and music therapy on mood in neurological patients”. World Journal of W J P Psychiatry, Volumul 5. Descărcat la data de 20 mai 2015, de la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4369551/;
Nizamie, S. H., & Tikka, S. K., (iunie 2014), “Psychiatry and music”, Indian Journal of Psychiatry. Descărcat la data de 20 mai 2015, de la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4040058/ ;
Roth, M. & Baciu, C., (2010), “Editorial-Promovarea sănătății mintale prin asistență socială”. Revista de Asistență Socială, Anul IX, nr. 2, 5-12;
Albert-Lörincz, E., (2010), “Promovarea sănătății mintale și supervizarea: condiții de vază ale profesionalizării muncii asistenților sociali în relația lor cu beneficiarii”. Revista de Asistență Socială, anul IX, nr. 2, 65-74;
Antal, I., (2010),“Aspecte privind excluderea socială și ocupațională a persoanelor cu probleme cronice de sănătate mintală”. Revista de Asistență Socială, anul IX, nr.2, 87-98;
Surse preluate de pe internet:
http://www.consultanta-psihologica.com/inventar-de-autoevaluare-a-anxietatii/ accesat în data de 03.05.2015, ora: 11:40;
Legea nr. 487/11 iulie 2002, republicată în 2012, a Sănătății Mintale și a Protecției Persoanelor cu Tulburări Psihice;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Schizofrenie , accesat în data de 02.03.2015, ora: 16:20;
http://www.cursurimedicina.ro/files/INTARZIEREA%20%20MINTALA.doc , accesat în data de 02.03.2014, ora 17:00.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reintegrarea Sociala a Persoanelor cu Tulburari Mintale Prin Meloterapie (ID: 123508)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.