Reintegrarea Sociala a Detinutilor Si Implicarea Economiei Sociale In Acest Demers
REINTEGRAREA SOCIALĂ A DEȚINUȚILOR ȘI ROLUL / IMPLICAREA ECONOMIEI SOCIALE ÎN ACEST DEMERS
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I. Perspective ale economiei sociale
I.1. Definire Economie Socială
I.2. Nevoia de Economie Socială – Relația dintre Economia Socială și statutul ocupațional
I.3. Incluziune socială / Excluziune socială
I.4. Economia Socială în România
I.5. Modelul sud-european de Economie Socială – Italia
I.6. Antreprenoriat social, întreprinderi sociale, afaceri sociale
CAPITOLUL II. Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate
II.1. Particularitățile grupului țintă – deținuții – și tiplogia infracțiunilor
II.1.1. Infracționalitatea feminină și specificul ei
II.1.2. Deținuții și locul de muncă
II.2. Caracteristici referitoare la Mediul Penitenciar
II.3. Ce presupune reintegrarea socială?
II.4. Activități religioase în Penitenciar
II.5. Piedici în calea unei reintegrări cu succes
II.5.1. Stereotipurile și influența acestora în reintegrarea socială a deținuților
II.5.2. Reputația în viața comunității
II.6. Reducerea riscului de recidivă
II.7. Estimarea dimensiunii numerice a deținuților din România / recidiviștilor, și distribuția pe categorii
CAPITOLUL III. Cercetare realizată în Penitenciarele Oradea și Arad
III.1. Descrierea cercetării și a metodologiei
III.1.1. Obiectivele cercetării
III.1.2. Ipoteze
III.1.3. Metodologie – utilizarea interviurilor
III.1.4. Descrierea cercetării
III.2. Rezultatele cercetării
III.3. Concluziile cercetării
III.4. Limitele cercetării
CAPITOLUL IV. Recomandări / propunere model de întreprindere de economie socială. Direcții clare de acțiune
BIBLIOGRAFIE
ANEXĂ 1. GHID DE INTERVIU DISERTAȚIE
Introducere
Tema lucrării este una de noutate, dat fiind subiectul economiei sociale și contextul economic precar, deoarece categoriile sociale marginalizate, grupurile vulnerabile au posibilitatea de incluziune socială și de valorificare a propriului potențial prin intermediul economiei sociale, astfel încât să se simtă utili societății, să realizeze o activitate lucrativă care nu numai să-i integreze în câmpul muncii dar să îi și responsabilizeze și să îi valorizeze.
Pentru a putea determina rolul economiei sociale în reintegrarea socială a deținuților, cum anume contribuie economia socială, este nevoie în primul rând de o definire a ceea ce înseamnă economie socială, cu toate implicațiile acesteia și totodată avem nevoie de o descriere a mediului penitenciar, pentru a-l înțelege și mai apoi a putea stabili modalitățile de reintegrare socială a deținuților cele mai eficiente.
În capitolele lucrării sunt abordate: relația dintre statutul ocupațional și nevoia de economie socială, prezentarea economiei sociale în România și în Italia, chiar a unui model funcționabil de cooperativă din Italia care reabilitează și reintegrează deținuții, definirea antreprenoriatului social, a întreprinderii sociale, afaceri sociale, particularitățile grupului țintă – deținuții, infracționalitatea feminină și specificul ei, abordarea reintegrării sociale, activitățile religioase desfășurate în penitenciar, piedicile, stereotipurile de care se lovesc deținuții, reputația lor în viața comunității dar și abordarea problemei recidivei.
Odată stabilite conceptele, studiată literatura de specialitate, urmează o intrare propiu zisă „în teren”: aceasta însemnând cercetarea directă a deținuților/deținutelor din Penitenciarele din Oradea și Arad, prin interviuri, pentru a face mai apoi direcții clare pentru o reintegrare cu succes, o reintegrare prin economia socială.
Lucrarea își propune la final să ofere recomandări și chiar propunerea unui model de intreprindere de economie socială care să sprijine deținuții/deținutele eliberați/eliberate, în procesul de reintegrare socială, oferindu-le de asemenea locuri de muncă și alte servicii, câteva direcții clare de acțiune, deoarece reintegrarea socială presupune foarte multe aspecte, care sunt evidențiate pe parcursul acestei lucrări.
CAPITOLUL I. Perspective ale economiei sociale
I.1. Definire Economie Socială
Conform Centrului Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială și Cooperatistă (CIRIEC), economia socială este „setul de întreprinderi private organizate formal, dotate cu autonomie decizională și libertate de asociere, create pentru a întâmpina nevoile membrilor prin intermediul pieței, prin producerea de bunuriși furnizarea de servicii, asigurări și finanțare, în care procesul decizional și orice distribuție a profiturilor sau a excedentelor între membri nu sunt direct legate de aportul de capital sau de cotizațiile plătitede membri, fiecare dintre aceștia dispunând de un vot. Economia socială include și organizații private organizate formal, dotate cu autonomie decizională și libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale pentru gospodării și ale căror excedente, dacă există, nu pot fi însușite de agenții economici care le crează, controlează sau finanțează” .
Economia socială este sintagma utilizată pentru a indica acele activități în care resursele obținute sunt direcționate către îndeplinirea unui scop social și în ajutorul comunității în care sunt implementale. Domeniile de activitate ale organizațiilor care activează în domeniul economiei sociale sunt: protecție socială, servicii sociale, sănătate, asigurări, creditare, producție agricolă, educare și formare, cultură, sport, activități recreative Organizațiile care activează în domeniul economiei sociale au anumite caracteristici de bază.:
Sunt private, aflându-se în afara controlului direct al sectorului public, iar managementul este autonom și independent față de autoritățile publice;
Misiunea lor este o componentă profund socială;
Activitatea economică este destinată susținerii financiare a proiectelor sociale;
Își adaptează activitatea în funcție de nevoile specifice ale comunității în care activează;
Sunt legal constituite și au o structură formală;
Au autonomia deciziei;
Funcționează democratic,cu participarea tuturor membrilor;
Aderarea la organizație ca membru este liberă;
Distribuirea câștigurilor în cadrul organizației nu depinde de capitalul investit de membri, ci de efortul direct al acestora în activitățile organizației.
În sens exhaustiv, entitățile din domeniul economiei sociale pot fi definite ca fiind: „organizația deținută și controlată în mod democratic de un grup de persoane, reunite în mod voluntar, care au ca scop satisfacerea unor nevoi de natură economică șisocială și care generează impact social semnificativ pentru grupurile sociale dezavantajate (prin crearea de locuri de muncă, sprijinirea dezvoltării locale etc)”.
În sens restrâns, organizația cu o profundă misiune socială, care realizează activități economice și care utilizează resursele obținute, indiferent de sursă, pentru a finanța forme de suport social pentru grupurile sociale dezavantajate.
“Economia socială a luat naștere acum două secole din dorința oamenilor de a lupta împotriva sărăciei și a evenimentelor neprevăzute, de a se ajuta reciproc în momente de dificultate, de a face ceva nu numai pentru ei, ci și pentru comunitate, fără a aștepta vreo recompensă în acest sens și de a plasa banii, fără să uite să fie solidari. Economia socială încearcă să împletească în mod eficient libertatea pieței, care funcționează pe principii economice și responsabilitatea socială care are la bază principiul solidarității sociale în beneficiul întregii societăți”.
Entitățile economiei sociale – asociațiile și fundațiile, casele de ajutor reciproc, cooperativele – propun valori solide, care sunt născute din creștinismul social, din eficacitatea economică, democrația și solidaritatea socială.
În ultimii douăzeci de ani, sectorul neguvernamental, sau „al treilea sector”, a renăscut în România, astfel încât în 2008, a ajuns să cuprindă 27 319 organizații active, care funcționează într-o varietate de domenii, cum ar fi: social, educație, cultură, protecția mediului etc. și integrează o diversitate de forme asociative non-profit, precum asociații, fundații, uniuni, cooperative și asumându-și funcții variate de reprezentare și advocacy, întrajutorare și furnizare de servicii.
Pe lângă clasicele surse de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale (finanțări publice și private, donații și sponsorizări), aceste organizații reușesc să realizeze venituri și din activități economice, chiar dacă acest procent este încă redus, în comparație cu situația din țările europene dezvoltate.
“Economia socială este speranța și obiectul principal de atracție a unor soluții mai mult sau mai puțin realiste, în rezolvarea urgentă a situației generate de criza actuală.”
I.2. Nevoia de Economie Socială – Relația dintre Economia Socială și statutul ocupațional
Economia socială se definește și în funcție de scopul său, acela de a oferi locuri de muncă unei populații aflate în dificultate. Angajatorii, în cazul economiei sociale, fac parte mai degrabă din sectorul privat și sunt cel mai adesea asociații și fundații, cooperative sau organizații similare. Așadar, instituțiile economiei sociale îndeplinesc rolul de angajator, alături de sectorul public și cel privat.
Ocupare. Statut ocupațional.
„Crearea locurilor de muncă în comunitate, prin forme organizate ale economiei sociale, reprezintă o caracteristică esențială, un obiectiv major al acesteia, care crește dezirabilitatea ei în momentele de criză economică, financiară și mai ales socială.”
Economia socială încearcă să dea o șansă tuturor celor marginalizați, excluși social, celor care au o boală incurabilă, care se simt inutili, celor care viața nu le-a dat nici o șansă. Economia socială este o șansă pentru oricine vrea să fie solidar. Angajarea în economia socială are un impact pozitiv asupra creșterii calității vieții persoanelor cu diferite dificultăți de integrare profesională și socială, ameliorândule motivația și stima de sine.
S-a constatat că după două luni de muncă, angajații care sufereau de afecțiuni psihice severe au înregistrat o îmbunătățire a stării de sănătate cu 20%. Un puternic impact economic și social este dat de reușita inserției profesionale a grupurilor vulnerabile, tinerii sau adulții dobândesc astfel abilități vocaționale, prin parcurgerea teoretică și mai ales practică a unor module de pregătire și calificare profesioanlă. Toate aceste lucruri sunt un mare câștig mai ales pentru persoanele în cauză, dar și pentru societate, pentru că dacă câștigă un salariu, contribuie la venitul familiei, învață să devină mai responsabili și să interacționeze în societate, să dobândească anumite abilități și un grad crescut de independență economică și socială.
În orice societate există unele categorii sociale care sunt expuse cu o mai mare probabilitate la un nivel mai scăzut al calității vieții, ca urmare a mai multor factori, cum ar fi: educație puțină care face dificilă manipularea tehnologiilor noi, capital social redus care fac dificile orientarea și reorientarea pe piața muncii, capital cultural insuficient pentru ocuparea unui loc demuncă remunerat decent etc. Tocmai datorită acestor lucruri, este justificată atenția din ce în ce mai mare acordată domeniului economiei sociale, deoarece joacă un rol deosebit la nivel local în ceea ce privește creșterea ocupării, dezvoltarea antreprenoriatului, dezvoltarea locală și participarea civică.
Inițiativele de economie socială, referindu-se la proiecte cu un profund rol social, au cel puțin două rezultate pozitive:
Introducerea pe piața muncii a persoanelor care au mari dificultăți în a găsi un loc de muncă, corectând dezechilibre economice și sociale semnificative în societate;
Dezvoltarea antreprenoriatului social care este un factor cheie în transformarea unei comunități care supraviețuiește într-o comunitate care este competitivă.
„Capitalul economic nu reprezintă, în sine, o țintă de bază a actorilor implicați în economia socială. Acesta este acceptat doar prin rezultatele luiunt un mare câștig mai ales pentru persoanele în cauză, dar și pentru societate, pentru că dacă câștigă un salariu, contribuie la venitul familiei, învață să devină mai responsabili și să interacționeze în societate, să dobândească anumite abilități și un grad crescut de independență economică și socială.
În orice societate există unele categorii sociale care sunt expuse cu o mai mare probabilitate la un nivel mai scăzut al calității vieții, ca urmare a mai multor factori, cum ar fi: educație puțină care face dificilă manipularea tehnologiilor noi, capital social redus care fac dificile orientarea și reorientarea pe piața muncii, capital cultural insuficient pentru ocuparea unui loc demuncă remunerat decent etc. Tocmai datorită acestor lucruri, este justificată atenția din ce în ce mai mare acordată domeniului economiei sociale, deoarece joacă un rol deosebit la nivel local în ceea ce privește creșterea ocupării, dezvoltarea antreprenoriatului, dezvoltarea locală și participarea civică.
Inițiativele de economie socială, referindu-se la proiecte cu un profund rol social, au cel puțin două rezultate pozitive:
Introducerea pe piața muncii a persoanelor care au mari dificultăți în a găsi un loc de muncă, corectând dezechilibre economice și sociale semnificative în societate;
Dezvoltarea antreprenoriatului social care este un factor cheie în transformarea unei comunități care supraviețuiește într-o comunitate care este competitivă.
„Capitalul economic nu reprezintă, în sine, o țintă de bază a actorilor implicați în economia socială. Acesta este acceptat doar prin rezultatele lui asupra schimbrii vieții celor în dificultate, prin integrarea lor pe piața muncii, sau prin dezvoltarea unui profit social centrat pe bunăstarea individului și/sau a comunității. Printr-un management specific economiei sociale, se ajunge, în timp, la o îmbinare armonioasă a interesului individual cu cel general al comunității, capabil să asigure autonomia și independența formelor de organizare după principiile economiei sociale și recunoașterea lor de către autoritățile publice.”
Economia socială este o componentă a politicii integrate de incluziune socială. Din punctul de vedere al abordării holistice a fenomenului excluziunii sociale, economia socială poate fi privită ca parte a unei încercări mai ample de a organiza mecanismele care trebuie să prevină segregarea socială și marginalizarea persoanelor sau grupurilor vulnerabile, cu scopul asigurării unei societăți incluzive.
Uniunea Europeană încearcă să alcătuiască o rețea de politici integrate care să folosească scopului de promovare a „incluziunii sociale” și de eliminare a condițiilor care întăresc „excluziunea socială”. Economia socială oferă noi direcții de a soluționa provocările globale cu care se confruntă Europa, cum ar fi schimbarea climatică, îmbătrânirea populației și excluziunea socială. Ea poate să transforme provocările în oportunități.
Chiar dacă economia socială crează un număr redus de locuri de muncă, are potențial să dezvolte activități sociale și să creeze noi locuri de muncă, acest lucru este posibil numai în parteneriat cu puterea publică și cu sprijinul acesteia. Încurajarea economiei sociale este foarte importantă, dar mai important este spiritul de solidaritate care poate deveni o adevărată forță economică creatoare de bunuri și servicii necesare dezvoltării unei comunități.
I.3. Incluziune socială / Excluziune socială
Economia socială are un rol important în procesul de incluziune socială.
Incluziunea socială se bazează pe accesul indivizilor și al familiilor la un set de standarde sociale, sub formă de drepturi sociale. Conceptul se referă la egalitatea în ceea ce privește oportunitățile cu scopul de a obține drepturi egale.
Incluziunea socială nu este corelată doar cu aspectele financiare, ca o condiție de bază (condițiile de locuire și ale venitului) ci și cu respectul de sine și sentimentul de apartenență la o comunitate.
„Motivația pentru economia socială, la nivel european, își are ca principale argumente opțiunea pentru o economie coezivă, fundată pe principiul incluziunii sociale, susținut de o rețea de solidaritate la nivel familial, comunitar și regional.”
Conceptul de excluziune socială are trei abordări de bază:
Stabilește comportamentul persoanelor drept criteriu de bază și interpune excluziunea ca rezultat al adopării unor principii și comportamente care se află în afara limitelor stabilite de comunitate, acesastă perspectivă văzând excluziunea o alegere și nu un proces la care particip întreaga comunitate;
Privește excluziunea socială în legătură în legătură cu structurile sociale ca un întreg și cu modul în care acestea sunt prezentate în instituțiile și mecanismele statului;
Excluziunea socială este plasată în în domeniul drepturilor și accesului la bunuri și servicii.
“Uniunea Europeană a instituționalizat realizarea Planurilor Naționale de Acțiune pentru incluziunea socială, în iunie 2000. Consiliul European întrunit în Nice în decembrie 2000 a stabilit următoarele obiective comune:
• facilitarea accesului la locuri de muncă și resurse, drepturi, bunuri și servicii pentru toată lumea;
• prevenirea riscurilor de excluziune, arătând riscurile ce apar în contextul noilor tehnologii informaționale și comunicaționale, necesitățile persoanelor cu dizabilități, situații personale de criză rezultate din cauza excluderii, cât și solidaritatea familială;
• să se ajute ceea ce este cel mai vulnerabil– îndeosebi femeile și bărbații care se confruntă cu riscurile persistente ale sărăciei, copiii și zonele geografi ce cu o incidență substanțială a excluderii;
• să fie mobilizate toate persoanele fizice și instituțiile, îndeosebi prin promovarea participării persoanelor excluse și oferindu-le astfel dreptul la replică, încorporând măsurile anti-excludere în cadrul tuturor politicilor cât și încurajarea unui angajament activ din partea tuturor cetățenilor de a combate excluziunea”.
Angajarea persoanelor excluse social a fost identificată ca fiind scopul preferat de reintegrare și un mod de combatere a sărăciei. Acesta lucru se datorează faptului că dobândind statutul de angajat, pot fi dezvoltate relațiile sociale, se poate obține venit, se mențin calificările și astfel există garanția locului de muncă.
I.4. Economia Socială în România
Conceptul de economie socială este relativ nou în România, deși activitățile din domeniu au o tradiție de peste un secol. Cooperativele meșteșugărești au avut o importanță semnificativă prin oportunitățile de ocupare pe piața muncii, dar și prin serviciile de suport pentru membrii acestora. Chiar în perioada comunistă au funcționat cooperative care asigurau și până la 50% din activitatea economică a unor județe. Contribuția acestor structuri nu a fost limitată doar la componenta economică, având un rol important în furnizarea de servicii sociale pentru angajați sau membrii familiilor lor (grădinițe, cabinete medicale etc). Cooperativele de credit au funcționat în România încă de la sfârșitul secolului XIX și au cunoscut o dezvoltare rapidă. Ele au avut o cotă de piață semnificativă, dar, mai ales, un impact semnificativ pentru suportul antreprenorilor, în special celor din mediul rural. Pentru sectorul nonguvernamental, 1990 a însemnat startul unui proces rapid al dezvoltării, creșterea numărului organizațiilor active fiind semnificativă.
Pentru entitățile de economie socială nu există forme concrete de suport din partea statului român. Pe lângă lipsa unei strategii privind sectorul economiei sociale, nu sunt nici măsuri clare adresate organizațiilor din domeniul economiei sociale. Nu există un cadru legislativ specific care să încurajeze dezvoltarea de activități de economie socială (sintagma „economie socială” nu există la nivelul legislației din România), iar disponibilitatea instituțiilor publice de a sprijini structurile care se adresează grupurilor vulnerabile este foarte limitată.
Economia socială este din păcate un domeniu insuficient exploatat, dar mai ales unul care nu beneficiază incă de atenția necesară în raport cu potențialul semnificativ pentru suportul acordat grupurilor vulnerabile.
I.5. Modelul sud-european de Economie Socială – Italia
În Italia, multe întreprinderi ale economiei sociale s-au născut în anii 1980 și după aceea. În 1991 a fost creat cadrul instituțional pentru cooperativele sociale, existând două categorii de cooperative sociale, conform Legii nr. 381/1991:
Tipul A – cooperativele care actizează în domeniul serviciilor de sănătate, educației, îngrijirii sociale; beneficiarii sunt persoane cu handicap, bătrâni, minori, persoane cu probleme mentale, excluse social, dependenți de droguri și alte persoane dezavantajate;
Tipul B – cooperativele care urmăresc integrarea socio-profesională a grupurilor de persoane vulnerabile – 30% din muncitori aparțin grupurilor dezavantajate, cum ar fi dependenți de droguri și alcool, persoane cu handicap sau cu probleme mentale, pacienți psihiatrici, delicvenți ce sunt subiectul alternativelor la detenție.
Cooperativele sociale sunt considerate ca făcând parte din întreprinderile sociale, dar, în general vorbind, întreprinderile sociale din Italia pot avea orice formă legală atât timp cât se ocupă de sectorul social, iar cel puțin 30% din muncitorii lor aparțin grupurilor dezavantajate.
Legislația italiană se concentrează mai ales pe sprijinirea cooperativelor (reduceri de taxe, scutirea de asigurări naționale etc.), iar alte forme de întreprinderi sociale, cum sunt întreprinderile comunitare, nu au aceeași recunoaștere.
Cooperativele italiene sunt, în mod obișnuit, de mici dimensiuni,având o medie de 40-50 de angajați, ceea ce conduce către forme asociative de tip consorțiu la nivel local, regional și național. Consorțiul asigură membrilor cooperativelor avantaje ce derivă din serviciile economice și de suport, jucând un rol important în realizarea nevoilor economiei sociale ca întreg, deschiderea de noi piețe, asumarea unor contracte relevante și furnizarea de servicii specializate.
În perioada 26 iunie – 9 iulie 2011, am participat la un stagiu de practică în Italia, în regiunea Veneto, timp în care am vizitat în decurs de două săptămâni, cooperative sociale, întreprinderi de economie socială. Printre acestea, s-au regăsit și două cooperative care aveau ca și grup țintă deținuții. Cele două cooperative sunt prezentate mai jos:
Cooperativa Alternativa (Carbonera) – de tip reabilitativ, tipul A – conform celor două categorii de cooperative existente în Italia. Servicii ambientale – reciclarea deșeurilor de hârtie etc, curățenie și sociale – laboratoare de recalificare profesională, deținuți în permis temporar,etc (mai multe detalii și poze se pot accesa pe site-ul cooperativei)
Cooperativa Alternativa Ambiente (Vascon) – inserție pe piața muncii a deținuților, laboratoare de pregătire și calificare profesională pentru deținuți, cooperativă tipul B.
Cooperativa Alternativa, a fost înființată în 1989. S-a născut ca să dea de muncă persoanelor care ieșeau din închisoare, puteau să lucreze afară, nu în închisoare, deținuții din Treviso, sau veneau prin încredințare sau semilibertate.
Cooperativa asigură reinserția foștilor pușcăriași – deținuții penitenciarului din Treviso, deoarece există o legătură cu închisorile. Au venit mai apoi și alte persoane cu alte probleme, nu numai deținuți, de ex: toxicodependenți, alcoolici, cu dezavantaje sociale, șomeri.
După 1993, și-au dat seama că reabilitarea în sine nu era îndeajuns, deoarece multe din aceste persoane aveau capacitate bună de muncă. Cooperativa Alternativa Ambiente a luat ființă din Cooperativa Alternativa, la început aveau muncă simplă care le puteau oferi: agricultură, subasamblare. Cooperativa oferă oportunitate de muncă. În timp s-a specializat în sectorul deșeurilor diferențiate. Au început cu adunarea hârtiei, grădinărit pentru primărie.
Alternativa Ambiente nu are o înțelegere cu serviciul social ULSS (unitate socio-sanitară locală). Aceasta trebuie să se susțină și prin intermediul consorțiilor (care adună hârtie, plastic, sticlă). Consorțiul asigură membrilor cooperativelor avantaje ce derivă din serviciile economice și de suport, jucând un rol important în realizarea nevoilor economiei sociale ca întreg, deschiderea de noi piețe, asumarea unor contracte relevante și furnizarea de servicii specializate.
Prin muncă, oamenii din Cooperativa Alternativa Ambiente se simt importanți.
La acea data, iulie 2011, Cooperativa Alternativa avea 85 persoane. Erau trimise de către un serviciu social – ULSS – sau din partea asistenților sociali de la primărie – trimițându-i pe cei care le solicitau sprijinul și ajutorul. Serviciul Social colaborează cu Cooperativa
Găsindu-se în cadrul cooperativei, nu mai reprezentau o greutate pentru primărie. Persoanele venite în cooperativă sunt specific venite să înceapă ceva de lucru.
În cadrul cooperativei există un program de reabilitare individual. Misiunea Cooperativei este aceea de a face acele personae să iasă din criză.
Este un președinte atât la cooperativa de tipul A, cât și la cooperativa de tipul B. Există o fază de pasaj între Alternativa și Alternativa Ambiente a persoanelor. Sunt 260 persoane implicate, care lucrează în Cooperativa Ambiente. Din acestea vin din prima Cooperativă, persoane dezavantajate (cu contract de colaborare ca asociat).
În afară de a lua persoanele din închisoare și a le aduce în cadrul cooperativei, deținuții au un atelier chiar în închisoare: tâmplărie, asamblare, desen pe sticlă. Munca pe care o dau pușcăriașilor, face ca persoana respectivă să se relaxeze realizând-o.
Persoanele care lucrează în cooperativă nu sunt angajate, fac acest parcurs pentru reabilitare, le dau un stimulant doar (ex: dacă vin cu mașina, le dau benzină). În Cooperativa Ambiente au structuri unde pot și să locuiască persoanele. În Alternativa Ambiente nu au loc de cazare (nu sunt distanțe prea mari pentru a ajunge), persoanele reușesc să-și plătească o chirie.
Cifra de afaceri a fost aproximativ 7 milioane de euro, din – gunoaie, tăierea ierbii, servicii de igienă, centre de culegere selectivă. Satul Carbonera a fost premiat pentru servicii de colectare colectivă, premiul I în Italia.
Prin intermediul unui proiect cu Județul Veneto, pot și personae care și-au pierdut locul de muncă să reînceapă munca, sunt și personae din diverse sate sau orășele.
Prin Legea din 1991 – protecția muncii cooperativelor sociale – comunele pot încredința sarcini către Cooperativele Sociale, fără licitație – încredințare directă – condiție. Prin urmare terenul și clădirile cooperativei aparțin comunei Carbonera.
Alternativa Ambiente s-a născut de la un grup de 9 persoane, care s-au dus la notar și au făcut o nouă Cooperativă. Pe parcurs, a crescut mult datorită colaborării cu Primăriile.
Cel mai important e ca persoana să învețe valoarea și importanța muncii. Cei care vin de la închisoare sunt puși în agricultură, apoi subasamblare. Cei din cadrul cooperativei doresc să-l valorizeze pe om ca și persoană, nu neaparat să exercite aceeași meserie pe care o știe (ex: mecanic).
A fost prezentat ca exemplu și o altă cooperativă din Veneția pentru femei, iar acestea fac: săpunuri, parfumuri, rame.
I.6. Antreprenoriat social, întreprinderi sociale, afaceri sociale
Un alt termen folosit alături de cel de „economie socială”, este antreprenoriatul social.
În cartea sa, Mihaela Vlăsceanu, face printre altele, și o analiză a sectorului nonprofit în cadrul economiei sociale și a antreprenoriatului economic și social. Sectorul nonprofit mai este denumit și cel de-al treilea sector, acesta cuprinzând o varietate de organizații (sintagma economie socială este echivalentul francez pentru sectorul nonprofit).
Pentru antreprenorii sociali misiunea este explicit socială, ceea ce va influența atât modul în care aceștia vor percepe și evalua oportunitățile, cât și mijloacele prin care le vor exploata. Centrarea pe misiunea socială și pe impactul creat de aceasta, adică beneficiul social, sunt elemente specifice ale antreprenoriatului social. Antreprenoriatul social se adresează acelor segmente ale pieței populate de persoanele cărora le lipsesc resursele financiare pentru a recompensa eforturile și acțiunile inovative ale antreprenorilor economici.
Martin și Osberg, iau în calcul trei componente descriptive atunci când definesc antreprenoriatul social:
Identificarea unui echilibru stabil, dar injust, care favorizează excluderea, marginalizarea sau suferința acelei părți a umanității lipsite de mijloace financiare sau sprijin politic pentru obținerea unor beneficii pe cont propriu
Identificarea unei oportunități în cadrul acestui echilibru injust, centrarea pe o valoare socială care, prin activarea inspirației, creativității, acțiunii directe, curajului și tăriei de caracter, să poată duce la contestarea hegemoniei echilibrului injust
Imaginarea unui echilibru nou și stabil prin care ar putea fi ușurate suferințele unui grup țintă, asigurându-se astfel un viitor mai bun nu numai pentru grupul sau comunitatea respectivă, dar și la nivel social.
Aspirațiile antreprenorilor sociali vizează nu doar ameliorarea temporară a unor disfuncții, probleme sau rele sociale pentru grupuri restrânse de oameni, provenind din zone mai mult sau mai puțin defavorizate, ci și împărtășirea sau diseminarea „bucuriei creației”, respectiv a rezultatelor obținute dincolo de granițele experiențelor reușie în etapele inițiale.
Un exemplu de succes în domeniul antreprenoriatului social este cel al lui Muhammad Yunus, fondatorul Băncii Grameen (o Bancă pentru săraci) și revoluția sistemului de microcredite, prin oferirea de împrumuturi populației sărace din Bangladesh.
Spre deosebire de cei ce își propun înlăturarea unor „echilibre injuste” ca răspuns la identificarea necesităților sociale ale unor persoane sau grupuri dezavantajate, antreprenorii sociali se definesc nu doar prin creativitate sau promovarea inovării, ci mai ales prin capacitatea de a se adresa cauzelor adânci ale problemelor sociale, determinând astfel schimbări profunde, persistente în timp cu un puternic potențial de imitare sau adoptare de către alții.
Antreprenorul social poate fi orice persoană, indiferent în domeniul în care activează, ce inițiază și conduce o „întreprindere socială”, adică o organizație ce își propune promovarea unui obiectiv sau a unei misiuni sociale prin adoptarea și utilizarea strategiilor de piață ca modalitate de obținere a unui „venit câștigat”.
Mario Bruhlmann, oferă în cartea sa modele de antreprenoriat social cum ar fi cel al unui lăcătuș calificat în confecții metalice, care a construit din nimic o firmă de prelucrări metalice cu 15 angajați într-un sat retras din România. Ei produc ustensile metalice pentru pescuit somon în Marea Nordului și mobilier metalic pentru export în Europa occidentală.
Alt model de antreprenoriat social detaliat în cartea lui Mario, este cel al atelierului de tâmplărie Baumann care face produse de calitate cu angajați dezavantajați social – în special foști dependenți de droguri. Domeniul de activitate este producția de bucătării, uși, paturi și pardoseli. Ca instrument de marketing, Roland Baumann a mizat pe târguri și expoziții regionale, constatând că 80% din vizitatorii expoziției își cumpărau o bucătărie. Așa căobiectivul era să identifice persoane interesate de târguri și să le invite să viziteze expoziția lor permanentă.
Intreprinderi sociale
Un alt exemplu oferit de Mario Bruhlmann este cel al întreprinderii sociale GEWA, care vrea să faciliteze reintegrarea profesională a persoanelor cu limitări de ordin psihic sau să le ofere acestora locuri de muncă rezonabile pe termen lung.
Întreprinderea a reușit armonizarea obiectivelor terapeutice cu obiectivele antreprenoarile, ceea ce a condus la următoarea ofertă de servicii: gastronomie (restaurante și catering), logistică (depozite, administrație și expediție de bunuri), farmacie (ambalare/reambalare de medicamente și cosmetice), servicii pentru birouri (arhivare,contabilitate, facturare, apeluri telefonice, organizare), serviciide ambalare, grădinărit (planificare, construcție și îngrijire de grădini și parcuri), montaj tenic (construcție, confecționare, montaj), servicii pentru imobile (întreținere, curățenie și evacuare pentru clădiri și locuințe), magazine virtuale (web-shop), magazine specializate (comerț).
„GEWA” își bazează munca pe valorile creștine, fapt consemnat în statut. Scopul este o identificare personală a tuturor angajaților cu aceste valori și implementarea acestora în viața de zi cu zi.
Scopul unei întreprinderi sociale este dublu orientat: dezvoltarea unor activități comerciale afirmative în vederea întâmpinării și rezolvării unor probleme și necesități sociale, pe de o parte, și obținerea profitului sau a „venitului câștigat”, pe de altă parte. Acțiunea comercială afirmativă reprezintă o formă de întreprindere socială sau, în termenii Marii Britanii, o „firmă socială”, din moment ce organizația este creată în scopul declarat al îndeplinirii unui obiectiv social.
Termenul de întreprindere socială, care este de origine american, desemnează organizațiile nonprofit care s-au îndepărtat de formele tradiționale de venit – ajutoarele financiare, și s-au îndreptat mai degrabă spre domeniul afacerilor pentru a obține venituri.
În contextul economiei sociale, se consideră că întreprinderile sociale promovează un comportament mai inovativ în crearea de noi forme de organizare și de noi servicii, se bazează pe un amestec mai variat de resurse și pe un venit generat prin activități comerciale decât pe finanțare de la autoritățile publice. Sunt mai antreprenoriale.
Afaceri sociale
În concepția lui Muhammad Yunus, afacerea socială este de fapt un nou tip de intreprindere, bazat pe generozitatea oamenilor, un nou tip de afacere ce își propune să elimine o dată pentru totdeauna probleme sociale, economice și de mediu și, totodată, să reducă din consecințele multor altor probleme de care suferă de atâta vreme omenirea: foametea, lipsa de locuințe, bolile, poluarea, lipsa de educație.
Yunus a creat Grameen Bank, adică „banca sătească” în bengaleză, și încă de la început, serviciile lor de creditare s-au adresat cu precădere femeilor. Motivul a fost acela că: femeile care beneficiază de împrumuturi folosesc banii nu pentru beneficii proprii, ci mai degrabă pentru a demara ori dezvolta afaceri modeste cu scopul de a-și susține familiile, mai ales copiii. Grameen Bank acorda împrumuturi chiar și cerșetorilor, pentru a-i putea utiliza în demararea unor mici activități comerciale, mergând din casă în casă pentru a vinde diferite bunuri de consum.
Grameen Bank are o acoperire națională, oferind servicii pentru populația săracă a fiecărei localități rurale din Bangladesh. Sarcina băncii este de a promova în rândul locuitorilor din Bangladesh antreprenoriatul și autonomia personală, nu dependența de ceilalți, tocmai de aceea incurajează tinerii să devină creatori de slujbe, nu căutători de locuri de muncă.
Afacerea socială este una în care investitorul are drept scop sprijinirea celorlalți, fără a-și rezerva pentru sine câștiguri financiare, este o afacere autentică, generând suficiente beneficii pentru a-și acoperi costurile și fiind astfel capabilă să creeze resursele de care are nevoie orice companie de succes pentru a se susține. Reprezintă o companie care funcționează după principiul „fără pierderi, fără dividente”, fiind dedicată în întregime realizării unor obiective sociale.
Faimosul sistem de microcreditare a lui Yunus s-a extins, provocând „revoluția sistemului microcreditelor”, cu impact nu doar în Bangladesh ci în întreaga lume. Grameen Bank a făcut un parteneriat cu Danone, pentru a construi o companie socială, numită Grameen Danone. ce și-a propus să reducă subnutriția în rândul copiilor din Bangladesh. Pe lângă acest parteneriat de succes, au existat și alte parteneriate cum ar fi cel cu Adidas sau cu Veolia Water Company, care au adus multe beneficii sociale creând produse accesibile pentru cei săraci și îmbunătățind astfel semnificativ calitatea vieții acestora și a familiilor lor.
„Afacerile sociale ne oferă tuturor oportunitatea de a participa la crearea acelei lumi pe care ne-o dorim.”
CAPITOLUL II. Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate
II.1. Particularitățile grupului țintă – deținuții – și tiplogia infracțiunilor
Societățile umane sunt ierarhizate, prin urmare, o diferență de statut distinge grupurile de populație care le compun. Stratificarea socială, inegalitatea, obligă grupuri de populație să ocupe ultimele trepte de pe scara socială, să cunoască condiții de existență care le îndepărtează de modurile de viață comune. Tocmai această punere de o parte, este considerată drept cauză primară a devianței.
Devianța este non-conformismul față de setul dat de normele acceptate de un număr semnificativ de oameni, în cadrul unei comunități sau a unei societăți. Toate normele sociale sunt însoțite de sancțiuni care promovează conformismul. Sancțiunea reprezintă orice reacție din partea unora față de comportamentul unui individ sal al unui grup, care are menirea să confere certitudinea că persoana sau grupul respectă o anumită normă.
„Fenomenul infracțional cuprinde totalitatea comportamentelor și conduitelor cu un grad ridicat de periculozitate socială, întrucât aceste comportamente transgresează sau vioează normele juridice cu caracter penal, adică acele norme prin care sunt apărate cele mai importante valori ale unei societăți”.
Comportamentele infracționale prezintă tendințe de cronicizare și sistematizare până la constituirea unor forme specifice de manifestare, în determinarea cărora intervin anumite trăsături specifice de personalitate, cu caracter de stabilitate, care se formează pe parcursul carierei infracționale sub influența unor factori ce țin de „componenta internă” a personalități. Aceasta se structurează, se ierarhizează și se adaptează în mod specific, original, la mediul înconjurător.
Factorii care contribuie la constituirea acestor genuri de comportamente sunt:
Inadaptarea socială,
Manifestări deviante, antisociale
Aplicarea metodelor deficitare de reeducare și recuperare,
Atitudinea necorespunzătoare a colectivităților sociale în procesul de reintegrare a deviantului.
Codul Penal al României și alte legi speciale clasifică infracțiunile în funcție de obiect, adică valorile sociale periclitate în următoarele grupe:
Infracțiuni contra siguranței statului
Infracțiuni contra persoanei
Infracțiuni contra proprietății publice sau personale
Infracțiuni contra autorității
Infracțiuni contra activității unor organizații de stat, organizații publice sau alte organizații
Infracțiuni de fals
Infracțiuni economice
Infracțiuni contra conviețuirii sociale
Infracțiuni contra capacității de apărare a României.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiumilor, cele comise cu intenție asupra persoanelor, adică lovituri, ultraje, omor, precum și cele contra autorității publice, sunt de două ori mai frecvente la bărbați decât la femei.
În teoria dreptului penal și în cea criminologică, se face distincție, după criteriul gravității, între infracționalitatea gravă, mijlocie și ușoară. Tipologia infracțiunilor în funcție de gravitate se realizează după două criterii: după gravitatea infracțiunilor, în simple și calificate; după durata sau cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
II.1.1. Infracționalitatea feminină și specificul ei
Sunt femeile deținut considerate a fi un grup vulnerabil?
Conform Uniunii Europene, femeile sunt considerate a fi parte din lista de grupuri vulnerabile, pentru care, nu de puține ori se accesează fonduri europene, prin care se fac fel de fel de proiecte care să vină în sprijinul acestora. O a două caracteristică deja, cea de deținut, adâncește, sau cel puțin ar trebui, grija care trebuie acordată acestui grup, cu propriile specificități, probleme și posibile soluții care ar trebui găsite și puse în aplicare pentru sprijirea femeilor care sunt private de libertate.
Femeile sunt deținute – de cele mai multe ori – în clădiri anexe la penitenciarele pentru bărbați sau sunt cazate în spații supraaglomerate din aceste locuri. De exemplu, în Penitenciarul Oradea au fost până în anul 2009 atât bărbați cât și femei. Ulterior femeile din Oradea dar și din Timișoara au fost mutate la secția de femei a Penitenciarului din Arad. La fel și în cazul Penitenciarului București Rahova până în apropierea lui 2009.
Iar în cazurile în care femeile sunt cazate în penitenciare specializate, acestea sunt de cele mai multe ori la mare distanță de domiciliul lor.
Pentru că sunt cazuri în care femeile deținute sunt însărcinate sau au în grijă sugari, există Regulile Europene privind Penitenciarele (Consiliul Europei), și Regulile Minime privind Tratamentul Deținuților ale Nașiunilor Unite care prevăd existența în penitenciare a unor spații și servicii medicale speciale care să asigure copilului o dezvoltare normală. Legislația românească prevede că femeile care nasc în detenție au dreptul de a-și îngriji copiii în penitenciar până la împlinirea vârstei de un an.
În aproape toate penitenciarele din lume, activitatea lucrativă desfășurată de către deținute, se desfășoară în zone ocupaționale ce nu oferă șanse reale femeilor să se califice într-o meserie bine plasată pe piața forței de muncă. Cele mai multe își deșfășoară activitatea în croitorie, spălătorie sau la bucătărie.
„Un alt motiv temeinic pentru a considera femeile un grup vulnerabil în penitenciar este faptul că ele sunt mai predispuse decât bărbații la dezvoltarea unor tulburări mintale în penitenciar” . De obicei, acestea apărând în perioada de carantină sau imediat după aceasta, și au ca origine abuzurile fizice, psihice, sexuale etc. suferite în trecut, precum și șocul separării de copii și de cei dragi.
În ceea ce privesc indicatorii sociodemografici individuali ai infractorilor – mediu social de proveniență, tipul familiei, rasa, religia, nivel instrucție și educație, tip de socializare – nu există diferențe semnificative între infractorii femei și bărbați. Diferența întâlnită, constă în:
Sub-reprezentarea femeilor în cadrul fenomenului criminal global, asociată cu criminalitatea invizibilă presupusă mai mare la femei;
Stabilitatea remarcabilă în timp a numărului persoanelor care comit acte cu caracter infracțional într-o populație dată;
Specificul participării lor la diversitatea de delicte – la începutul anilor 1990, delictele săvârșite de femei sunt infracținui contra proprietății și bunurilor (furturi din magazine, falsificarea cecurilor, înșelciuni, escrocherii).
„Femeile își încep activitatea infracțională la vârste mai mari, comparativ cu bărbații, dar odată ce au început să comită delicte, probabilitatea de a-și continua cariera infracțională este comparabilă cu cea a bărbaților”.
Statisticile arată slabe rezultate școlare sau analfabetismul celor mai multe femei delicvente, daca ne raportăm la nivelul de instrucție, educație, vârstă.
Programele de reabilitare a femeilor trebuie să țintească alte obiective decât cele destinate bărbaților. Pentru a putea preveni recidiva în rândul femeilor, programele trebuie să vizeze și aspecte legate de abuz sau de violență domestică. Din anumite cercetări, s-a constatat că programele destinate femeilor trebuie să țină seama de mai multe circumstanțe concrete în care se află femeile.
II.1.2. Deținuții și locul de muncă
În general, un procent semnificativ de deținuți erau șomeri sau ocupau locuri de muncă temporare și prost plătite înainte de a intra în penitenciar.
Se pot distinge două situații în ceea ce îi privește pe deținuți:
Cel asistat nu are pregătirea sau calificarea necesară pentru ocuparea unui loc de muncă
Nu poate păstra locul de muncă.
Trebuie evaluate atitudinea și sentimentele asociate cu locul de muncă pentru a fi identificate motivele care stau la baza situației de șomer a deținutului.
Datorită faptului, că cel puțin în cazul femeilor, competențele profesionale sunt foarte limitate, integrarea lor pe piața muncii este dificilă, chiar imposibilă și astfel se explică și precocitatea activității infracționale la femeile cu nivel de instrucție foarte scăzut.
Există în România câteva legi care încurajează accesul pe piața forței de muncă a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.
Un exemplu este Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, iar art 10. arată că „tinerii familiști care au exeutat o pedeapsă privativă de libertate” se află printre grupurile prioritare de beneficiari care pot încheia contracte de solidaritate cu ANOFN – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Angajatorul fostului deținut, va beneficia de o serie de facilități fiscale importante în baza acestui contract de solidaritate.
O altă lege este Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, prin care șomerii care nu au putut ocupa un loc de muncă după eliberarea din detenție, pot beneficia, la cerere, de medierea muncii, stimularea mobilității forței de muncă și stimularea angajatorilor prin subvenționarea locurilor de muncă și prin acordarea de credite și facilități.
II.2. Caracteristici referitoare la Mediul Penitenciar
Administrația Națională a Penitenciarelor este cea care răspunde în fața deținutului și de asemenea, se angajează să deruleze anumite activități care au ca scop resocializarea și reintegrarea socială a deținuților. Aceasta are în vedere și atragerea de fonduri Europene prin promovarea unor proiecte destinate îmbunătățirii condițiilor de detenție și asistenței acordate persoanelor pe care le au în custodie, precum și dezvoltarea unor mecanisme care să faciliteze reinserția sociale a acestora.
În cartea sa, Ioan Durnescu, prezintă câteva principii de bază în acord cu care trebuie să se realizeze deținerea și resocializarea deținuților:
Toate persoanele private de libertate trebuie să fie tratate în conformitate cu drepturile omului (potrivit regulii nr.1, 2006, din regulile Penitenciare Europene).
Persoanele private de libertate trebuie să se bucure de toate celelalte drepturi pe care nu le-a suspendat instanța prin hotărâre judecătorească.
Viața în penitenciar trebuie să fie cât mai apropiată de aspectele ozitive ale vieții în comunitate.
Detenția trebuie organizată în așa fel încât să faciliteze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Trebuie încurajată cooperarea dintre penitenciare, servicii sociale, societatea civilă etc.
În regimul de detenție privind ansamblul interdependenței sociale, trebuie recunoscute limitele libertății individuale pentru asigurarea conviețuirii și a înțelegerii. Este nevoie de acceptarea unor limite de comportament propriu și de comportament al celorlalți, în funcție de reguli, care să permită acordul reciproc asupra drepturilor unor indivizi legați între ei prin mediul de detenție.
Principiul intervenției timpurii în ceea ce privește pregătirea pentru liberare, este accentuat în Regula nr. 70 (1987). Prin urmare:
Pregătirea pentru liberarea deținuților trebuie să înceapă imediat după recepția acestora în instituția penitenciară. Tratamentul deținuților trebuie să accentueze apartenența individului la comunitate, și nicidecum excluderea socială a acestuia. Agențiile comunitare și asistenții sociali trebuie implicați în măsura posibilului, în procesul de reabilitare sociale a deținuților prin menținerea și îmbunătățirea relațiilor acestora cu familia, cu alte persoane și cu agențiile sociale.
„Penitenciarul rămâne <<o lume>> greu înțeleasă pentru cei liberi, dar <<o lume>> extrem de bine conturată și organizată pentru deținuți. Un cadru unde poți avea multe satisfacții morale, încercând să reabilitezi persoane <<rătăcite>>, înțelegând și nu judecând, discutând obiectiv și neechitând. Oamenii sunt produs al socialului, dar totodată oamenii produc socialul.”
II.3. Ce presupune reintegrarea socială?
Scopurile închisorii sunt de izolare, prevenția generală a comiterii de infracțiuni și resocializarea deținuților.
Resocializarea este un proces de reorientare și reintegrare în viașa socială a indivizilor care se abat de la normele și valorile sociale, adoptă un comportament marginal sau deviant. Finalizarea procesului de resocializare constă în recuperarea și reintegrarea în societate a delincvenților, asimilarea de către aceștia a unor modele comportamentale social acceptate Resocializarea este concomitentă cu desocializarea anterioară și constă în orientarea învățării și controlului social către asimilarea și manifestarea de comportamente individuale compatibile cu tabla de valori și atitudini a noului sistem integrator.
Cum privesc deținuții libertatea? Vor prețui din nou libertatea o dată ce sunt din nou în contact cu „lumea de afară” și tot ce presupune ea? Gheorghe Florian menționează în cartea sa că aceasta este confundată de către deținuți „cu libertatea de mișcare sau dispunere de sine după plac”.
În reinserția socială, reușita nu interesează în mod deosebit pedeapsa, ci formarea la subiectul delicvent a dispoziției pentru recompensă, aceasta având dublu rol: de susținere pozitivă a individului în viața anomică din penitenciar și de activare a revenirii rapide și fără resentimente a acestuia la viața normală.
Integrarea deținuților este în general o problemă care e privită cu scepticism de către societate, acest lucru datorându-se gradului mare de risc al recidivei din rândul deținuților. În articolul Danielei Feraru și a Danielei Acătănoaei sunt enunțate câteva posibile soluții pentru obținerea unor rezultate favorabile integrării deținuților în societate:
Din timpul detenției să se desfășoare numeroase programe de educare a sipitului civic, de orientare psiho-socială (dezbateri în care deținutul să nu fie etichetat, ci privit ca un om „liber”, descoperindu-i problemele de adaptare și făcându-l să își conștientizeze aceste devieri).
Prin acestea, satisfacția unei recuperări poate fi mult mai mare. Deținutul este un produs social și reabilitarea sa trebuie privită ca o provocare la nivelul societății. După cum spunea E. Durkheim, nu există societate fără crime și devianți, dar aceasta nu înseamnă că numărul acestora nu poate fi redus sau ținut sub control.
Administrația Națională a Penitenciarelor promovează poveștile de succes ale deținuților care la începutul detenției au avut un comportament neconform, iar ulterior, prin intermediul activităților derulate, comportamentul acestora a fost îmbunătățit. De asemenea promovează și poveștile fostelor persoane private de libertate care după ce s-au eliberat au fost sprijinite de diferite organizații neguvernamentale sau care, ulterior eliberării, s-au implicat în activități pentru ajutarea persoanelor private de libertate sau a celor liberate.
ANP dorește să promoveze beneficiile unui comportament dezirabil al persoanelor private de libertate în timpul executării pedepselor, să promoveze rezultatele obținute în urma programelor și activităților de reintegrare socială și să elimine sau să limiteze prejudecările cu privire la fostele persoane private de libertate.
Aceste povești vor fi prezentate cu ocazia unor diferite evenimente, atât cu invitați din afară cât și fără, vor fi distribuite materiale tipărite cu poveștile de succes, realizarea de transmisii radio și TV, caravane și alte activități.
Deziteratul acestor activități este promovarea bunelor comportamente și reușite, schimbarea percepției oamenilor cu privire la persoanele care au fost înainte private de libertate și conștientizarea că fiecăruia trebuie să i se acorde o nouă șansă.
Unul din scopurile executării pedepsei cu închisoarea este combaterea recidivei infracționale a celor condamnați. Pentru aceasta, e nevoie să fie luate în calcul două realități: cea anterior intrării în penitenciar și alta postdetenție.
Studiile făcute în diverse țări privind eficacitatea programelor corecționale au un punct comun în a considera că, prin aplicarea lor, se reduce cu 10% recidiva.
II.4. Activități religioase în Penitenciar
Scopurile activităților moral-religioase sunt: posibilitatea manifestării credinței religioase, trezirea și conservarea sentimentelor religioase, interiorizarea valorilor creștine, încurajarea deținuților pentru o viață religioasă activă atât în penitenciar, cât și după. Conținutul activităților religioase este alcătuit din: organizarea și oficierea serviciilor religioase specifice cultului, derularea de activități duhovnicești de educație moral-religioasă, etică și civică, colaborare cu mediul de suport – familie, organizații non-guvernamentale.
Programele religioase ținute în penitenciar de diverse organizații, fundații, biserici, reprezintă suportul psihic, emoțional, de care deținuții au nevoie pentru îndreptarea conduitei lor, înrădăcinarea unor învățăminte și chiar mai ales punerea lor în aplicare, ceea ce ar duce la îmbunătățirea propriei lor vieți, a relațiilor cu ceilalți încarcerați, cu întreg mediul penitenciar dar și după eliberare.
Suportul acordat prin astfel de activități și chiar beneficiile, poate nu sunt observabile imediat de către deținuții înșisi, însă, pe măsura parcurgerii lor, sunt cele care pot reabilita mult mai profund ființa umană, deoarece intervenția lui Dumnezeu este cea care poate „ridica” un om din cele mai murdare păcate și îl poate face un om demn și responsabil în societate.
Aceste programe religioase sunt privite poate in mod diferit, din perspectiva fiecărui deținut în parte care participă la ele, unde doar ei își știu poate adevăratele intenții, și fiecare răspunde în felul lui specific la ceea mediul de acolo le poate oferi.
Influența acestor programe religioase va fi de asemenea reliefată printre altele, în partea de cercetare a lucrării.
II.5. Piedici în calea unei reintegrări cu succes
Ioan Durnescu împreună cu alți autori, subliniază foarte bine un mare adevăr, dar din păcate scoate în evindență și o realitate dură: „După liberare, pedeapsa deținutului trebuie să ia sfârșit. Pedeapsa nu poate fi prelungită în afara prevederilor legale. Și totuși știm că, în cazul multor deținuți, adevărul este că efectele pedepsei se resimt mult timp după liberare – cel puțin în sensul că aceștia se confruntă cu dificultăți legate de reintegrarea în societatea convențională, incluzând aici toate riscurile și ogbligațiile aferente.”
Comunitățile sunt reticente și nu de puține ori membrii societății au o atitudine discriminatorie față de problemele ex-deținuților. O problemă existentă în acest sens o reprezintă tocmai această atitudine discriminatorie a societății care e determinantă pentru soarta celor implicați. Datorită existenței unor stereotipuri și a unei imagini proaste a deținuților, care e agresiv promovată de către mass-media, o mare parte din societat cu greu va accepta conviețuirea cu un fost deținut și în același bloc, dar să îl mai și ajute sau să îl susțină din anumite puncte de vedere.
II.5.1. Stereotipurile și influența acestora în reintegrarea socială a deținuților
Originea stereotipurilor este plasată în socializarea individului. Efortul teoretic și empiric în psihologia socială a fost concentrat în special asupra măsurării dimensiunii cognitive a atitudinilor intergrupuri – a stereotipurilor. Stereotipul fiecărui grup este definit operațional ca un “set de adjective repartizate cel mai frecvent acelui grup”. O definiție acceptată de majoritatea autorilor prezintă stereotipul ca “un ansamblu de convingeri împărtășite vis-a-vis de caracteristici personale, de trăsături de personalitate, dar și de comportamente specifice unui grup de persoane”.
Majoritatea oamenilor manifestă reținere și teamă față de un fost deținut, convinși cu toții că nu pot avea încredere în el și că este mai bine să se ferească, evitând contactul cu o persoană care îți poate provoca diverse neplăceri.
Gradul în care oamenii acceptă și trăiesc în armonie cu principiile de bază precum cinstea, echitatea, dreptatea, integritatea, onestitatea și încrederea, determină evoluția lor fie spre supraviețuire și stabilitate, fie spre dezintegrare și distrugere.
În cartea Anamariei Leaua este întreprinsă o cercetare prin care se măsoara evaluarea șanselor de reintegrarea în societate a unui fost deținut, prin prisma stereotipului manifestat de această categorie aparte a societății. Evaluarea șanselor de “reabilitare” a fostului deținut a fost solicitată atât out-grupului (populației care stigmatizează și respinge, oameni obișnuiți), cât și persoanelor ce execută pedepse private de libertate, condamnați primari și recidiviști. Scopul cercetării a fost acela de a explica dificultățile de reintegrare socială a foștilor deținuți prin stereotipul manifestat de societate față de această categorie a populației. S-a încercat verificarea măsurii în care neîncrederea oamenilor și atitudinea lor discriminatorie, lipsită de flexibilitate față de o persoană care a executat o pedeapsă în penitenciar afectează reintegrarea socială a acesteia.
Măsurarea variabilei dependente, evaluarea șanselor de reintegrare, s-a realizat cu ajutorul unui chestionar alcătuit din 14 itemi, din care 5 se refereau la locul de muncă, 5 la familie și 4 la anturaj (comportamente pe care ar trebui să le pună in practică foștii deținuți și care ar sprijini reintegrarea lor în societate, dupa liberarea din penitenciar).
Dimensiunea ANTURAJ – să evite petrecerea timpului cu cei care l-au influențat în sens negativ; să prezinte încredere; să nu mai consume alcool sau droguri; să ofere sprijin celorlalți.
Dimeniunea FAMILIE – să comunice cu familia; să acorde mai multă atenție copiilor și educației acestora; să îți asume diferite sarcini în familie; să nu mai fie agresiv cu familia; să se implice în rezolvarea diferitelor probleme.
Dimeniunea LOC DE MUNCA – să îți găsească un loc de muncă; să fie harnici și corecți; să dea dovadă de competență; să fie punctuali; să se integreze în colectivul de la locul de muncă.
Aceste comportamente au fost apoi transformate în itemi care au constituit chestionarul. Subiecții cercetării au fost un outgrup de 180 de persoane, un grup de 90 de deținuți, condamnați primari și 90 deținuți recidiviști. Chestionarele au fost aplicate în Peniteniarul Iași. Studiul realizat a evidențiat faptul că există un stereotip față de persoanele care au executat o pedeapsă în penitenciar și că atitudinile exprimate față de această categorie de populație influențează procesul de reintegrare în societate dupa liberarea din detenție. Imaginea negativă a celui ce a trecut prin închisoare blochează reintegrarea sa socială, în mod special pe dimensiunea locului de muncă.
II.5.2. Reputația în viața comunității
Informațiile referitoare la ceilalți, obținute prin intermediul observațiilor directe, în urma conversațiilor cu persoana în cauză sau a discuțiilor cu o a treia persoană, conduc la pronunțarea unor judecăți sumare. Reputația se bazează, în general, pe calitățile individuale importante pentru ansamblul colectivității.
Reputația unor foști deținuți este una care nu de puține ori stă în calea integrării lor sociale și mai ales a găsirii unui loc de muncă. Oamenii devin reticenți, previzibili, rezervați, și de multe ori chiar respingători în fața unor oameni care au o reputație proastă în fața comunității, prin prisma faptului că au ajuns în închisoare. O astfel de reputație cântărește uneori chiar mai greu, din păcate, decât orice eforturi și sincere dorințe de schimbare,
“Costel a fost condamnat pentru furt și după ce a ieșit din închisoare a încercat să se angajeze ca lăcătuș, meserie pe care o învățase în timpul ispășirii pedepsei. Mereu a fost respins. Disperat, a plecat să muncească în Turcia, unde a lucrat <<la negru>>… tocmai ca lăcătuș, producând acolo lacăte pe care le găsim din abundență în magazinele din România! Revenit în țară, caută din nou un loc de muncă. După ce rămâne fără bani și nu reușește să se angajeze, comite împreună cu vechii prieteni un nou furt și ajunge iar la închisoare. Peste un an Costel va fi din nou liber și … această perspectivă îl cam sperie: nu știe ce va face …” .
II.6. Reducerea riscului de recidivă
Printre multiplele probleme ale societății contemporane, una din cele mai dificile, care necesită o atenție deosebită a cercetătorilor și practicienilor, este resocializarea cetățenilor care au comis fapte infracționale, pentru ca aceștia să nu recidiveze ci să devină parte activă a comunității.
Astfel, o categorie aparte a delicvenților este cea a recidiviștilor.
Condamnații primari – se consideră că este condamnat primar persoana care se află la prima infracțiune, în urma căreia a fost judecat și condamnat.
Condamnații recidiviști – constituie o grupă de condamnați care prezintă pericol social mai mare și care pun mai multe probleme în procesul de executare a pedepsei în închisoare. Conceptual, condamnații recidiviști sunt acele persoane care nu sunt la prima condamnare și la prima executare de pedeapsă. O. Cannat vorbește despre 3 categ în rândul recidiviștilor: pseudo-recidiviști –comit fapta în mod fortuit; recidiviști ordinari –cu caracter dificil și care caută situațiile favorabile pentru infracțiuni; recidiviști din obișnuință –sunt respinși de ordinea socială.
Preocuparea pentru fenomenul recidivei a făcut ca o serie de autori să realizeze studii asupra trăsăturilor acestei categorii de delicvenți, În urma unei astfel de cercetări, sintetizând datele de cercetare, caracteristicile principale ale portretului deținutilor reveniți în penitenciar sunt:
oameni tineri (57,67% au până la 30 de ani);
nivelul de cultură generală incomplet:peste 85% nu au depășit nivelul de 8 clase, din care 27% nu au terminat cursul primar;
familia nu înseamnă nimic pentru ei: întemeierea unei familii în cazul acestor persoane se bazează pe realizarea unor dorințe imediate (materiale sau sexuale), fapt pentru care de cele mai multe ori acestea esuează; peste 67% din cei reveniți trăiesc în concubinaj, sunt necăsătoriți sau divorțați, desi sunt la vârsta la care majoritatea oamenilor au o viață conjugală bine definită;
inactivitate socială; mai mult de ¼ nu munceau în momentul comiterii infracțiunii, iar aproape 22% din aceștia, în marea lor majoritate tineri, nu s-au încadrat în muncă nici dupa ce au fost liberați din penitenciar.
comiterea infracțiunii s-a produs la oraș;
manifestă tendința de a comite infracțiuni asupra persoanei.
O alta cercetare complexă a fost efectuată pe un lot de 518 recidiviști cu antecedente pentru diferite acte antisociale. Concluziile au fost următoarele:
În ceea ce privește recidiva legală, majoritatea cazurilor au avut condamnări la pedepse mai mari de 6 luni, pentru săvârșirea în mod repetat până la 5 infracțiuni.
Peste 50% în cazuri, în care prima infracțiune a fost comisă între vârstele de 18 si 25 de ani.
Cel mai mare procent de recidiviști provin din mediul urban, indivizii fără pregatire sau cu o pregătire până la 4 clase, 45,68% provenind din elemente fără nici o pregătire.
Recidiviștii prezintă tulburări psihice într-un procent foarte ridicat, între acestea dominând psihopațiile și etilismul cronic.
Deși recidivistul este considerat infractorul care reiterează activitatea antisocială, unii autori propun diferențierea între recidiviștii formali și recidiviștii reali.
Recidiviștii reali – sunt caracterizați ca indivizi pentru care infracțiunea reprezintă expresia modului de viață antisocial. Este vorba de infractori condamnați de mai multe ori pentru infracțiuni intenționate și care apar cu un grad crescut de periculozitate.
Recidiviștii formali – se caracterizează printr-un mod ordonat de viață, în general, o activitate mai mult sau mai puțin corecta, cea de-a doua infracțiune reprezentând un fenomen întâmplător, o abatere de la regulile normale. Recăderea în infracțiune se datorează de cele mai multe ori unei crize întamplătoare și nu unei atitudini și concepții permanent negative.
II.7. Estimarea dimensiunii numerice a deținuților din România / recidiviștilor, și distribuția pe categorii
Dinamica fenomenului infracțional din ultimii ani și eforturile instituțiilor statului și ale societății civile de a-i face față intr-o manieră coerentă și eficace, impune realizarea unei strategii naționale de prevenire a criminalității. Acest lucru este deplin posibil deoarece există o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative romanești, programe și recomandări ale Consiliului Europei și ale O.N.U., strategii elaborate recent in alte țări.
Studiile făcute pe profilul deținuților arată că odată eliberați din închisoare, neintegrați în societate prin programe atent concepute, peste 70% dintre infractori tind să recidiveze atrăgând de partea lor inocenți și de obicei recurgând la acte mai violente decât cele de la prima condamnare.
Conform datelor oferite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă în anul 1997, luat ca an de referință, proporția recidiviștilor și a celor cu alte antecedente penale în ansamblul celor referiți instanțelor pentru furt a fost de doar 27%, în 2007, ponderea corespunzătoare acestora din urmă a crescut la 40% .
Conform statisticilor Direcției Generale a Penitenciarelor din România, rata recidivei în rândul deținuților este de 68%, iar cel mai important factor care influențează această rată este reintegrarea lor în muncă.
Peste 60% dintre deținuții români erau șomeri la momentul arestării, potrivit unei statistici a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Mai jos sunt prezentate câteva statistici cu privire la condamnații din România în perioada 1990-2007, dar și a recidiviștilor.
Grafic 1. Distribuție condamnați, în perioada 1990-2007, în România
date prelucrate ulterior
Numărul condamnaților este în creștere între 1990 – 1997, după care urmează o regresie bruscă în 2000, iar mai apoi numărul acestora este în continuă scădere pană în 2007.
Grafic2. Evoluție număr condamnați recidiviști în periaoada 1990-2007 în România
date prelucrate ulterior
Numărul recidiviștilor atinge apogeul în 1998, după care scade brusc, urcă puțin și din nou scade, urmând ca în 2007 să se situeze la 6574 de recidiviști.
Grafic 3. Distribuția pe sex a condamnaților din România, în perioada 1990-2007
date prelucrate ulterior
Observând distribuția pe sexe a condamnaților între 1990-2007, numărul condamnaților de sex feminin pe lângă faptul că reprezintă o parte destul de mică a condamnaților per total, nu înregistrează mai creșteri față de numărul condamnaților de sex masculin, care în până în 1997 tot crește după care scade, urcă ușor iar mai apoi scade de la un an la altul până în 2007 când sunt prezentate datele.
Grafic 4. Rata criminalității în România în perioada 1990-2007 date prelucrate ulterior
În penitenciarele românești, la sfârșitul anului 2007, volumul populației carcerale era de 29,390 persoane. Dintre acestea, 13,763 erau recidiviști, adică 46,8%. În Penitenciarul Oradea, la finele anului 2008, erau încarcrate 584 de persoane, dintre care 273 erau recidiviști, 46,7 %.
CAPITOLUL III. Cercetare realizată în Penitenciarele Oradea și Arad
III.1. Descrierea cercetării și a metodologiei
III.1.1. Obiectivele cercetării
Înțelegerea nevoilor de reintegrare ale deținuților Penitenciarului Oradea și ale deținutelor Penitenciarului Arad, cu preponderență care au domiciliul/reședința în Oradea/Bihor
Stabilirea principalelor obstacole în calea reintegrării sociale din perspectiva deținuților/deținutelor
Evaluarea programelor / acțiunilor de reintegrare și a programelor religioase desfășurate în Penitenciar, o evaluare din punctul de vedere al deținuților / deținutelor.
Identificarea ocupațiilor/calificărilor deținuților din Penitenciarul Oradea și ale deținutelor din Penitenciarul Arad
Recomandări / Propuneri cu privire la ce ar trebui să cuprindă un model de întreprindere de Economie Socială care să răspundă nevoilor de reintegrare socială a deținuților din Penitenciarul Oradea și ale deținutelor din Penitenciarul Arad. Direcții clare de acțiune.
III.1.2. Ipoteze
Dacă deținutul/deținuta este recidivist / recidivistă, atunci șansele de reintegrare sunt apreciate a fi mai mici. Starea de recidivă influențează pesimismul și subiectivismul șanselor de reintegrare.
Cei/cele care evaluează într-un mod bun participarea la programele de reintegrare socială/reeducare, vor ști ce au de facut după eliberare, vor avea niște obiective/ținte de atins, pentru îmbunătățirea vieții lor post eliberare.
Șansele de găsire a unui loc de muncă reprezintă niște șanse reale pentru cei / cele care au o calificare și știu o meserie.
Participarea la programele religioase organizate în cadrul Penitenciarului, sunt evaluate pozitiv de către cei / cele care au participat la ele, și aducătoare de multiple beneficii.
III.1.3. Metodologie – utilizarea interviurilor
Cercetarea realizată este una de tip calitativ. Prin cercetarea calitativă este construită o imagine holistică și complexă, sunt analizate cuvinte și descrise detaliat punctele de vedere ale subiecților. Metoda aleasă nu este una cuantificabilă, ci totul este abordat într-o manieră deschisă și cuprinzătoare. Cercetarea calitativă surprinde punctul de vedere al indivizilor, prin intermediul interviurilor adâncite.
Metoda folosită este ancheta sociologică (o metodă cvasiexperiemntală) iar tehnica utilizată este interviul.
Interviurile au fost aplicate individual, atât prin autoadministrare cât și prin administrare, deoarece, cei/cele care știau să scrie, au răspuns singuri la întrebările instrumentului de investigare, însă cei/cele care nu au știut să scrie, instrumentul le-a fost administrat, și au fost notate răspunsurile lor de către cercetător.
Ancheta sociologică
După cum spune și Ioan Mărginean, ancheta sociologică are în vedere culegerea de informații pe calea convorbirii cu subiecții.
După criteriul temporar, ancheta este o metodă transversală, care urmărește descoperirea relațiilor între laturile, aspectele, fenomenele și procesele socioumane la un moment dat. Ancheta pe bază de interviu a devenit metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea sociologică.
Obiectul de cercetare al anchetei este foarte larg, aceasta putând servi la înregistrarea următoarelor categorii de caracteristici ale populației investigate: opinii, atitudini, comportamente; aspirații, trebuințe, motivații; cunoștințe; caracteristici demografice (structuri familiale, vârstă, socioprofesionale); caracteristici ale mediului social (ocupații, venituri, condiții de locuit) .
Interviul și ancheta se constituie ca metode în cercetarea socialului datorită particularității că realitatea respectivă conține indivizi umani cu care cercetătorul poate intra într-o relație de comunicare directă prin lumbaj. „Cercetătorul este cel care concepe, formulează și adresează o serie de de întrebări la care așteaptă răspuns din partea subiecților chestionați stimulează producerea unui comportament verbal a cărui interpretare îl ajută să descopere alte tipuri de comportamente ale indivizilor, sistemul de atitudini și valori, caracteristici ale mediului social etc.”
Interviul
Interviul de cercetare se definește ca o tehnicã de obținere, prin întrebări și rãspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificãrii ipotezelor sau pentru descrierea științificã a fenomenelor socioumane. Se bazeazã pe comunicarea verbală și presupune întrebãri și rãspunsuri ca și chestionarul. Spre deosebire însă de chestionar, unde întrebãrile și rãspunsurile sunt scrise, interviul implicã totdeauna obținerea unor informații verbale.
Convorbirea reprezintã elementul fundamental în tehnica interviului, iar întrevederea nu constituie decât o condiție care faciliteazã transmiterea informațiilor unidirecționale: de la persoana intervievatã spre operatorul de interviu (sau spre cercetãtorul științific).
Utilizarea interviului trebuie să conducă la stabilirea relațiilor dintre variabile, la testarea ipotezelor.
Care este scopul utilizării interviului în cercetrae științifică? Este în primul rând un scop explorator, de identificare a variabilelor și relației dintre variabile. Cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante și valide. În al doilea rând, interviul poate constitui instrumental principal de recoltare a informațiilor în vederea testării ipotezelor. Fiecare întrebare reprezintă în acest caz un item în structura instrumnetului de măsurare. Un al treilea scop al utilizării interviului este acela de recoltare a unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode.
Interviul personal față în față este cel mai rãspândit procedeu de intervievare, care presupune interacțiunea dintre douã persoane.
Ghidul de interviu folosit a fost unul structurat și a cuprins 21 de întrebări, plus datele socio-demografice și cele referitoare la temporalitatea șederii în penitenciar..
III.1.4. Descrierea cercetării
Cercetarea a fost realizată în cele două penitenciare, Penitenciarul Oradea (la bărbați) și Penitenciarul Arad (la femei). Interviurile au fost aplicate în lunile mai – iunie 2012. iar scopul cercetării a fost facilitarea reintegrării sociale prin intermediul economiei sociale.
În urma efectuării Practicii de specialitate realizată în anul universitar 2011-2012 la Penitenciarul Oradea, am participat la mai multe activități în vederea reintegrării în societate a deținuților, în special a celor care urmau recent să se elibereze. Am putut observa comportamentul lor și am luat contact mai îndeaproape cu mediul penitenciar și activitățile pe care deținuții le desfășoară chiar și în interiorul penitenciarului.
De la Pregătirea deținuților pentru Evaluarea inițială – atunci când intră în Penitenciar, până la Pregătirea pentru eliberare, este un întreg proces, la care participă cei de la Serviciul de Educație și Asistență Psihosocială. Pentru evidența deținuților și a particularităților acestora, este întocmit pentru fiecare deținut un dosar de educație si asistență psihosocială, la care participă educatorii, asistentul social, psihologul, preotul.
Pentru monitorizarea a tot parcursului de ședere a deținutului în Penitenciar, se organizează 3 tipuri de evaluări pentru fiecare dintre ei:
Evaluare inițială – presupune aplicarea instrumentelor de evaluare a nevoilor de asistență socială și psihologică a persoanelor private de libertate
Evaluare de parcurs – privind parcusul fiecărui
Evaluare finală – în vederea pregătirii pentru Comisia de eliberare
Cercetarea efectivă a fost realizată în Penitenciarele Oradea și Arad, pe 68 de deținuți în total, 38 de bărbați și 30 de femei care urmează să se elibereze anul acesta.
Numărul deținuților care urmează să se elibereze anul acesta din Penitenciarul din Oradea este mai mare decât numărul femeilor care urmează să se elibereze din Penitenciarul Arad, prin urmare au fost intervievate aproape toate deținutele care se apropie de eliberare în 2012 însă nu la fel a fost și în privința deținuților, ci doar o parte dintre aceștia au fost intervievați. Din Penitenciarul Oradea urmează să se elibere anul acesta aproximativ 120 de deținuți, dintre care aproximativ 60 sunt din Bihor.
III. 2. Rezultatele cercetării
Localitatea de proveniență a celor 38 de deținuți intervievați din Penitenciarul Oradea și a celor 30 de femei intervievate din Penitenciarul Arad.
Tabel 1. Localitatea de proveniență a deținuților din Penitenciarul Oradea și a deținutelor din Penitenciarul Arad
Comparând cele două tabele putem observa dispersia localităților de proveniență a deținutelor din Penitenciarul Arad față de Penitenciarul Oradea. În ambele penitenciare, deținuții sunt repartizați în funcție de regimurile: deschis, închis, maximă siguranță (cei de pe semi-deschis din Oradea sunt duși în Satu Mare). Deținutele de pe o rază teritorială mai mare sunt duse la Arad, fiind Penitenciarul care are încarcerate femei.
Șansele de reintegrare privite din perspectiva deținuților/deținutelor:
Grafic 5. Scala șanselor de reintegrare din perspectiva bărbaților din Penitenciarul Oradea
Chiar dacă au fost intervievați un număr nu foarte mare de bărbați și femei aflați în cele două penitenciare și care urmează să se elibereze anul acesta, 38 bărbați respectiv 30 femei, am realizat o scală a șanselor de reintegrare, cu ajutorul căreia se pot observa diferențe în privința șanselor de reintegrare pe care unii sau alții consideră că le vor avea după eliberare.
Grafic 6. Scala șanselor de reintegrare din perspectiva femeilor din Penitenciarul Arad
Șansele acordate de femei pentru reintegrarea lor ulterioară în societate, sunt într-o curbă ascendentă ca și în cazul bărbaților, însă cu fluctuații mai mari. Diferențele se pot observa cel mai bine între 7 și 10 unde la bărbați urcă, iar la 9 stagnează, față de femei unde curba e desecendentă, apoi revine de unde a pornit, după care crește. Evaluarea șanselor bărbaților sunt mai omogene față de cele ale femeilor.
Tabel 2. Evaluare șanse de reintegrare în funcție de recidivă – bărbați
Tabel 3. Evaluare șanse de reintegrare în funcție de recidivă – femei
Pentru testarea primei ipoteze, am încercat să surprind modul în care recidiviștii sau cei care se află la prima condamnare, privesc șansele lor de reintegrare, dacă starea de recidivă influențează pesimismul și subiectivismul șanselor de reintegrare. Prin urmare, după cum se poate observa din tabelele de mai sus, dimpotrivă, recidiviștii, sunt foarte optimiști în evaluarea șanselor de reintegrare, 16 dintre ei evaluându-le peste 8.
În schimb, în cazul femeilor, oricum numărul recidivistelor este mai mic decât în cazul bărbaților și cele care se află la prima condamnare, într-un numărul destul de mare, evaluează șansele de reintegrare mult mai optimist.
Ca urmare a acestor constatări, prima ipoteză confirmă faptul că starea de recidivă duce la evaluarea mult mai mare a șanselor de reintegrare în privința bărbaților, iar doar în cazul femeilor s-ar putea confirma ipoteza conform căreia starea de recidivă influențează pesimismul șanselor de reintegrare.
Pe ce s-au bazat deținuții când au analizat șansele lor de reintegrare:
„doarece omul a trecut prin multe aici și trebuie să te schimbi”
În ceea ce privește lucrul, nu va avea probleme
pe sprijinul din partea familiei și pe ambiția, dorința de a nu se mai întoarce în Penitenciar
pe planurile ambițioase, suținerea familiei și a celor din jur
pe propria persoană (a evaluat la 5, dar ar dori s ajungă la 8)
că va găsi un loc de muncă
pentru că a mai trecut prin această experiență (și-a evaluat șansele de reintegrare situându-se la 8)
nu știe ce va fi după ce se va elibera (evaluate la 7)
calificarea / meseria care o are
dorește să obțină permisul (deoarece e închis pentru conducere fără permis)
cazierul (vorba, pușcăriaș) spune aproape totul în țara noastră (evaluate la 8)
e sigur că își reia viața de la început și nu o să mai ajungă în Penitenciar
se bazează pe aptitudinile sale practice și mediul din care provine
pe proprile forțe (șanse evaluate la 9)
pe sinceritate (șanse evaluate la 8)
pe persoana sa și pe ambiție (șanse evaluate la 10)
în baza învățăturilor de la viață până în prezent și reușitei reeducării cu ele
fiindcă stă la țară, îl cunoaște toată lumea și crede că se situează cam pe la mijloc (la 6)
are o familie și un copil minor (șanse situate la 8)
pe familie sa și pe sine însuși
deoarece crede că va găsi un loc de muncă foarte greu (se situează doar la 4)
pe calitățile lui și ambiție
pe faptul că a lucrat și va lucra în continuare pentru familia sa
pe sprijinul și încrederea familiei
pe familie și pregătirea sa
Pe ce s-au bazat deținutele când au evaluat șansele lor de reintegrare?
se cunoaște destul de bine ca să știe că detenția nu a putut-o schimba în rău
sută la sută se va angaja (șanse evaluate la 10)
greutățile (șanse evaluate la 1)
pe sprijinul familiei, prietenilor (șanse evaluate la 10, 9, 8 sau chiar 7)
are încredere în Dumnezeu care o ajută mai departe (șanse evaluate la 9)
are deja un loc de muncă unde va lucra și o familie care o susține (șanse evaluate la 10)
că va avea parte de bucurii (șanse evaluate la 10)
concepția oamenilor din lume (șanse evaluate la 9)
pe voința de reintegrare, efort, pregătire, ambiție (șanse evaluate la 8)
crede că are șanse mari de reintegrare (șanse evaluate la 9)
și-ar dori să aibă un lucru bun (șanse evaluate la 7)
nu mai dorește să vină in penitenciar, vrea să facă copiilor un viitor, să plece în Germania la lucru (șanse evaluate la 10)
vrea să lucreze, să fie alături de familie, de fetiță, să nu mai ajungă la pușcărie (șanse evaluate la 5)
pentru că după eliberare are unde să stea, cine să o suțină și va avea loc de muncă cu carte de muncă (șanse evaluate la 6)
nu crede că este bine să mai ajungă la penitenciar (șanse evaluate la 3)
nu vrea să se intoarcă în închisoare (șanse evaluate la 5)
pentru că e recidivistă (șanse evaluate la 1)
a înțeles că statul român le va acorda a doua șansă vieții lor(șanse evaluate la 8)
că va fi totul bine (șanse evaluate la 10)
are loc de muncă asigurat, familia o susține (șanse evaluate la 9)
se bazează pe faptul că are toate șansele să muncească (șanse evaluate la 6)
Atât deținuții cât și deținutele, când se gândesc la șansele lor de reintegrare, se bazează pe faptul că familia le este alături, îi sprijină, e faptul că vor reuși să își găsească un loc de muncă și își vor putea întreține familia sau vor contribui la venitul adus în cadrul familiei, unii se bazează pe propria persoană, pe calificarea/meseria care o știu, că le vor avea prin aceasta mai mari șanse de integrarea în muncă, sau dimpotrivă, unii se găndesc că vor avea slabe șanse de reinegrare din cauza faptului că au fost în închisoare, au cazier, sunt chiar și recidiviști unii dintre ei și sunt nu sunt bine priviți de către societate.
Obstacole/Impedimente în calea reintegrării sociale din perspectiva deținuților / deținutelor
BĂRBAȚI
antecedente penale / cazierul – 7
problemele financiare – 1
îmbolnăvirea, repetarea formării anturajului – 1
nu crede că va avea obstacole în privința reintegrării – 9
găsirea unui loc de muncă – 6
droguri, bani, chefuri – 1
provocarea – 1
ne-obținerea permisului – 1
lipsa banilor – 1
alegerea prietenilor și să se lase de băut – 1
rușinea față de cunoștințe / cunoscuți – 2
societatea pentru început – 1
lipsa studiilor – 1
vechiul anturaj de prieteni. – 1
Mentalitatea și concepția unor persoane „Perfecte” care judecă omul după trecut – 1
anumite persoane te privesc și te tratează diferit (pentru ei însemni doar o cauză pierdută) și prev. Art. 64 c.p. – 1
FEMEI
Va fi greu să își găsească un loc de muncă. Va fi greu să nu mai facă faptele pentru care a fost închisă, să nu mai fure – 1
La început din punct de vedere financiar – 1
faptul că a făcut pușcărie / cazierul – 3
nu crede că va avea obstacole în privința reintegrării – 3
faptul că a fost privată de libertate. Și-ar dori să lucreze – 1
anii petrecuți în închisoare, lipsa anilor de libertate – 1
găsirea unui loc de muncă – 5
recâștigarea timpului pierdut în penitenciar și rușinea că a fost închisă – 1
opinia societății civile față de persoanele care s-au aflat în detenție – 1
va putea să treacă peste orice cu ajutorul lui Dumnezeu – 1
nu va avea impedimente pentru că îi va fi familia alături – 1
nu-i place să lucreze, va fura din nou – 1
îi va fi greu să nu mai facă lucrurile care le-a comis (tâlhărie) – 1
răutatea oamenilor – 1
nu mai are șanse de a se angaja pentru că are 52 de ani – 1
faptul că e recidivistă – 1
Să îi explice copilului ei unde a fost în aceasta perioadă, deoareceare nu știe că a fost închisă, si întreabă unde e – 1
ideile preconcepute ale oamenilor – 1
Grafic 7. Găsirea unui loc de muncă – bărbați Grafic 8. Găsirea unui loc de muncă – femei
După cum putem observa din graficele de mai sus, nici un deținut nu e de părere că nu ar putea să își găsească un loc de muncă, ci dimpotrivă, sunt foarte optimiști în privința șanselor pentru obținerea unui job și foarte puțini dintre ei sunt mai nedumeriți și nu știu cam cum vor sta lucrurile în privința găsirii unui loc de muncă. Totuși, deținutele sunt mai rezervate, 4 dintre ele se găndesc că s-ar putea să nu își găsească un loc de muncă iar 9 deținute nu știu la ce să se aștepte după eliberare, prin urmare nu pot da un răspuns cert în privința găsirii unui loc de muncă dup eliberare.
Însă, care sunt oare lucrurile pe care ei s-au bazat deținuții când au oferit aceste răspunsuri? Voi prezenta mai jos răspunsurile lor, argumentarea (prin răspunsurile lor) la întrebarea din graficul anterior.
Tabel 4: Argumentare găsirea unui loc de muncă – bărbați
Tabel 5: Argumentare găsirea unui loc de muncă – femei
Unde le-ar place deținuților să lucreze după eliberare, ce muncă să facă? Există o relație între ce vor să muncească, ce au muncit și ce calificare, ce școală au în acest sens? Vom afla din tabelul de mai jos:
Tabel 6: Muncă după eliberare, ocupație înainte de încarcerare, calificare/școală – bărbați
Tabel 7: Muncă după eliberare, ocupație înainte de încarcerare, calificare/școală – femei
Consideră deținuții că reintegrarea lor dupa eliberare va fi influențată de faptul că oamenii vor afla că au fost în închisoare?
Grafic 9. Influențarea reintegrării Grafic 10. Influențarea reintegrării
după eliberare – răspunsuri bărbați după eliberare – răspunsuri femei
Observăm că bărbații sunt destul de optimiști în privința reintegării și o parte dintre ei, 14 din 38 de intervievați, consideră că reintegrarea lor va fi influențată de faptul că oamenii vor afla că au fost în închisoare.
În cazul femeilor, se schimbă radical situația, doar 7 femei considerând că reintegrarea lor nu va fi influențată de faptul că oamenii vor afla că au fost în închisoare.
S-ar putea desprinde câteva explicații cu privire la aceste diferemțe între răspunsurile bărbaților și ale femeilor, printre care se numără următoarele:
femeile intervievate sunt mult mai nesigure și rezervate și în privința șanselor de reintegrare sau găsirea unui loc de muncă, prin urmare sprijinul celor de afară le este foarte benefic, totuși consideră că o mare parte dintre oameni le vor respinge și vor fi influențați de faptul că ele au fost în închisoare.
Ce OBIECTIVE, perspective de viitor au deținuții / deținutele ?
Ce își propun după eliberare? Încotro vor să se îndrepte? Și mai ales, i-a ajutat perioada din Penitenciar pentru a înțelege situația și a nu mai ajunge acolo? La aceste întrebări am primit un răspuns prin întrebarea din interviu destinată atât deținuților cât și deținutelor, întrebare care a scos la iveală cel puțin intențiile lor teoretice, dacă nu chiar practice (nu avem de unde ști, decât prin realizarea unei cercetări post-detenție).
Tabel 8. Obiective
Din răspunsurile femeilor, familia joacă un rol primordial Chiar dacă înainte de a comite fapta și a intra în închisoare nu au petrecut prea mult timp cu familia, au învățat să o prețuiască mult mai mult în închisoare și absența acesteia, pe unele dintre ele le afectează enorm.
În discuțiile avute cu femeile în vederea completării interviurilor, câteva dintre ele s-au emoționat atât de mult când a venit vorba la unele întrebări în care au trebuit să răspundă s-au gandit la familiile lor și chiar au avut lacrimi în ochi. Simt lipsa celor din familie, a copiilor, de care le e foarte dor. Unele au posibilitatea să îi vadă mai des, altele doar la telefon pot lua legătura mai des cu membrii familiei, însă nimic nu poate suplini prezența lor în cadrul familiei.
Nici bărbații nu au ocolit răspunsurile privind familia, în obiectivele de viitor pe care le au. Ei vor să muncească după eliberare, să își poată întrețină familia sau chiar să își întemeieze propria familie.
Grafic 11. Faptele pentru care sunt închiși deținuții / deținutele
Faptele cele mai frecvente pentru care deținuții intervievați au fost închiși au fost legea circulației, tâlhărie și furt, în schimb la femei, fapta furt conduce detașat având cea mai mare frecvență, aproape jumătate dintre deținutele intervievate au fost închise pentru furt.
Prin urmare, din datele rezultate, incidența furtului este mai răspândită în rândul femeilor, iar pentru bărbați, conducerea fără permis este fapta pentru care sunt închiși frecvent.
Datorită numărului mic de persoane intervievate, rezultatele nu pot fi generalizabile pentru întreaga populație încarcerată în cele două două penitenciare.
Grafic 12. Distribuție intervievați Oradea Grafic 13. Distribuție intervievate Arad
În privința recidivismului persoanelor intervievate, în Arad mai mult de jumătate din femeile intervievate se află la săvârșirea primei pedepse iar în Oradea, numărul recidiviștilor este egal cu cel al deținuților aflați la prima pedeapsă.
Care sunt faptele pentru care au mai fost închiși/închise recidiviștii/recidivistele? Acest lucru este reliefat cu ajutorul tabelului de mai jos. Preponderența faptelor anterioare în atât în rândul femeilor cât și a bărbaților este pentru furt, urmată la bărbați de tâlhărie iar la femei nemaiîntâlnindu-se alte fapte cu o apropiată incidență.
Tabel 9. Fapta pentru care au mai fost închiși / închise anterior
Tabel 10. Dificultăți întâmpinate după anterioara eliberare (recidiviști / recidiviste):
Toți cei 68 de intervievați din cadrul Penitenciarelor din Oradea și Arad, au familii de proveniență, frați, surori, unii/unele chiar concubini sau soți/soții, și sunt persoane care au și copii. Unii țin legătura mai des cu familia, alții mai rar, depinde și de locul de unde provin deținuții/deținutele, astfel încât pentru unii e mai greu sa îi viziteze în penitenciar, însă totuși, mulți țin legătura telefonic destul de des în pofida posibilității mai dese de vizitare.
Mai jos este prezentată situația per ansamblu în ceea ce privește păstrarea legăturii cu membrii familiei, atât în rândul deținuților Penitenciarului Oradea cât și a deținutelor Penitenciarul Arad.
Grafic 14. Păstrarea legăturii cu familia, în rândul deținuților Penitenciarului Oradea și a deținutelor Penitenciarului Arad
Familia reprezintă sprijinul de care orice om are nevoie, cu atât mai mult când nu poți să îi ai pe cei dragi permanent lângă tine, simți nevoie să păstrezi chiar dacă doar uneori legătura cu ei. Din graficul de mai sus, ne dăm seama că persoanele încarcerate păstrează destul de des legătura cu cei dragi, doar că acest des, pentru unii înseamnă și vizite dese, săptămânale, iar pentru alții înseamnă doar convorbiri la telefon zilnice și vizite mai rare. Totuși, femeile sunt cele care păstrează mai rar legătura cu familia, chiar dacă ele ar trebui să fie cele care sunt mai mult sprijinite în acest sens, și datorită sensibilității mult mai mare dar și datorită depărtării de casă, însă tocmai acest lucru reprezintă impedimentul păstrării mai des a legăturii cu familia.
Toți cei 38 deținuți intervievați din Penitenciarul Oradea, au răspuns că vor avea unde să locuiască după eliberare.
Din cele 30 de deținute intervievate din Penitenciarul Arad, una doar a răspuns că nu va avea unde să locuiască după eliberare. Păstrează rar legătura cu familia, chiar dacă are și mamă și surori și 2 copii.
Tabel 11: Evaluarea programele de reintegrare – din pespectiva deținuților
Tabel 12: Evaluarea programele de reintegrare – din pespectiva deținutelor
În general programele de reintegrare socială sunt considerate ca fiind bune, binevenite și că vor avea mai multe șanse ulterioare de reintegrare.
O mică parte dintre intervievați ori n-au participat la astfel de programe, ori nu le-a plăcut, ori le consideră doar de fațadă. Ca o cerință din partea unei deținute am notat dorința acesteia de a exista cursuri de calificare, de bucătar-ospătar de exemplu.
Există o varietate de programe de reintegrare în care sunt cuprinși deținuții pe parcursul încarcerării cei care au nevoie li se recomandă, au posibilitatea de a participa la numeroase acținui, care mai de care mai variate și de a rămâne cu ceva după fiecare experiență trăită.
Participarea la programe religioase desfășurate în cadrul Penitenciarelor Oradea / Arad
Din cei 36 de deținuți care au spus că au frecventat programele religioase, doar 2 au fost de părere că nu i-au ajutat, alți 2 nu au oferit nici un răspuns, iar cei mai mulți din cei 32 care au răspuns că i-a ajutat, au enumerat chiar și beneficiile frecventării programelor, însă unii bineînțeles, „au profitat” într-o oarecare măsură, pentru a primi credite pentru eliberarea condiționată sau pentru a mai ieși din cameră.
În rândul deținutelor, toate cele 30 de femei intervievate au participat la programele religioase desfășurate în cadrul penitenciarului și toate consideră că participarea este aducătoare de numeroase beneficii, care vor fi enumerate în paginile următoare.
Folosul / Beneficiile participării la Programele religioase
Consideră deținuții / deținutele care au participat la programele religioase, că îi ajută? Care cred ei / ele că sunt beneficiile faptului că au participat la programele religioase organizate în cadrul Penitenciarului?
Beneficii enumerate de deținuți
Crede că beneficiul principal este că a reușit să învețe mult mai ușor ca să se reintegreze
Nici un beneficiu, decât ca participare pentru conduita pe perioada executării
Participa și în libertate la Biserică
E penticostal, și mergea și înainte la Biserică
Credite pentru liberare condiționată
A avut liniște sufletească / interioară
A învățat mai multe lucruri
Cunoașterea unor situații din care nu știa să mse descurce, cu să procedeze
Se consideră un om reabilitat și l-au ajutat toate programele
L-au ajutat să gândească limpede
L-au ajutat foarte mult profesional
A cunoscut mai îndeaproape Biblia
I-a schimbat felul de a fi și de a gândi
Și-a dat seama ce înseamnă unele lucruri
Da, participa și afară
L-au ajutat la reintegrare
A mai avut ieșiri din cameră, deci e un plus
Modul în care oamenii privesc existența și legătura cu Divinitatea
E convins că în viața lui nu mai vrea să audă de droguri
Beneficii enumerate de deținute
A ajutat-o foarte mult. S-a regăsit în relația cu Dumnezeu și și-a găsit scopul în viața aceasta trecătoare
A căpătat Speranță și Credință
Au ajutat-o într-un fel sau altul
Au ajutat-o foarte mult, pentru că s-a apropiat mai mult de Dumnezeu și și-a dat seama de greșelile care le-a făcut înainte
Au ajutat-o sufletește și a făcut-o să înțeleagă mai bine greșeala care a făcut-o
Și-a dat seama că Dumnezeu vrea să o învețe ceva prin această încercare
S-a liniștit emoțional
Da, îi plac și afară mergea la Biserică
Au fost benefice pentru sufletul și comportamentul său
Au fost bune pentru liniștea sufletească
Faptul că după liberare va ști încotro să o ia consideră că este unul din beneficile participării
A învățat multe, ce nu a învățat afară nu a învățat în penitenciar
Și-a găsit credința
A văzut obiceiuri religioase ale diferitelor culte
A început să citească din Biblie de când a venit în penitenciar
Tabel 13. Evaluarea experienței din închisoare
O mare parte atât dintre deținuți cât și dintre deținute, evaluează experiența din închisoare ca fiind una grea, ani pierduți, unde s-au confruntat cu tot felul de experiențe mai mult s-au mai puțin plăcute, în care au fost departe de familie. unii au reuși să învețe totuși ceva bun din toată experiența dobândită, chiar să aibă o relație apropiată cu Dumnezeu, să citească Biblia. Un lucru care mi-a atras atenția a fost ceea ce una dintre deținute a menționat că a învățat în penitenciar: răbdarea pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Unii au înțeles că le rămâne doar să se conformeze, iar munca este cea care le poate aduce acea portiță de petrecere folositoare a timpului și chiar aducătoare de multiple beneficii în urma exercitării ei.
III.3. Concluziile cercetării
Investigația realizată în mediul carceral a reliefat mai multe aspecte importante atât în ce privește situația actuală a deținuților / deținutelor în mediul penitenciar cât și ulterioarele implicații, planuri cu privire la eliberarea și reintegrarea lor în societate.
În Penitenciarul Oradea sunt mult mai mulți deținuți care provin din Județul Bihor (dintre cei intervievați cel puțin, cei care se apropie de eliberare anul acesta, 30 din totalul de 38 intervievați), față de Arad unde, doar 5 din cele 30 de femei erau din Bihor dintre cele intervievate.
În privința șanselor de reintegrare, există diferențe între femei și bărbați. Șansele evaluate de femei, sunt cu mai multe urcări și coborâri într-o curbă ascendentă spre cea mai înaltă posibilitate de reintegrare față de șansele evaluate de bărbați care sunt relevate într-o curbă ușor ascendentă până la un punct în care stagnează iar apoi crește.
În raport cu starea de recidivă, ipoteza 1, se confirmă doar parțial, deoarece starea de recidivă care influențează pesimismul șanselor de reintegrare poate fi întâlnită doar în rândul deținutelor, bărbații recidiviști fiind foarte optimiști în privința șanselor de reintegrare.
Atât deținuții cât și deținutele se bazează pe diverse lucruri atunci când evaluează șansele de reintegrare, cum ar fi: găsirea unui loc de muncă, susținerea familiei, unii au chiar ambiția de a reuși, unii dimpotrivă considerăcă se vor lovi și de concepția oamenilor din lume cu privire la foștii pușcăriași.
Antecedentele penale, rușinea față de cunoscuți, găsirea unui loc de muncă, reprezintă obstacolele pe care atât femeile cât și bărbații cred cu preponderență că le vor întâmpina iar unii consideră că nu vor avea obstacole în privința reintegrării (într-un număr destul de mare mai ales în rândul bărbaților deținuți).
Deținuții sunt destul de optimiști în privința găsirii unui loc de muncă după liberare, față de femei care sunt mult mai nesigure și rezervate în răspunsurile oferite la această întrebare. Atât femeile cât și bărbații își argumentează răspunsurile din mai multe perspective: atât a potențialului lor de a munci cât și a șanselor pe care ceilalți le vor acorda pentru găsirea unui loc de muncă. Ca urmare, ipoteza 3 se confirmă doar parțial deoarece șansele de găsire a unui loc de muncă depind mai mult în funcție de sexul persoanei și nu atât de mult de faptul că au sau nu o calificarte, o meserie.
Per ansamblu, subiecții intervievați, atât în Oradea cât și în Arad, nu au multă școală, însă au totuși unele calificări cum ar fi în construcții pentru bărbați, tâmplărie, auto, croitor, barman-ospătar și pentru femei calificări cum ar fi: barman-ospătar, cofetar-bucătar, croitorie. Unii dintre ei au muncit anterior intrării în penitenciar, alții se ocupau doar cu „furtul”, dar majoritatea își doresc după eliberare să poată munci, indiferent că va fi în domeniul în care au calificare sau nu, sau au mai muncit. Își doresc să câștige în primul rând financiar, să li se ofere șansa de a munci, indiferent în ce domeniu ar fi vorba.
Cercetarea a scos în evidență și intențiile femeilor/bărbaților privind viața lor post-eliberare, obiectivele, planurile pe care le au. Atât deținuții cât și deținutele au planuri mari după eliberare dar nu neobijnuite. Doresc să își refacă viața, să muncească, să stea mai mult cu familia, pe care o apreciază mult mai mult acum după ce au fost departe de membrii acesteia. Familia joacă un rol foarte important pentru cei intervievați.
Fapta pentru care femeile sunt cu preponderență închise este furtul iar în rândul bărbaților legea circulației (conducerea fără permis) și tâlhărie/furt. Printre dificultățile enumerate de recidiviști după anterioara eliberare, se numără problemele financiare, prin urmare lipsa banilor și a unui loc de muncă.
Păstrarea legăturii cu familia este un aspect important în viața carcerală, o mare parte dintre deținuți tinând foarte des legătura cu familia iar femeile des, aceasta însemnând atât vizite cât mai ales convorbiri telefonice zilnice.
Evaluarea programelor de reintegrare este una destul de bună, acestea sunt considerate binevenite și aducătoare de mai multe șanse ulterioare de reintegrare, chiar dacă unii știu cum să profite de pe urma acestei șanse de a participa la programe sau doar doresc să mai iasă din celulă. Se constată necesitatea unor cursuri de calificare, cerute de unii dintre cei intervievați și ca o preocupare în timpul din penitenciar dar mai ales ca pârghie viitoare în găsirea unui loc de muncă. Cei/cele care au evaluat într-un mod bun participarea la programele de reintegrare, au spus și că vor ști mai bine ce au de făcut după eliberare, consideră că își vor putea îmbunătăți viața lor post eliberare. Prin urmare ipoteza 2 se conformă.
Implicarea societății în activitățile de reintegrare este extrem de benefică. Programele religioase de exemplu, reprezintă un beneficiu enorm în reabilitarea, în corectarea comportamentului infracțional, apropierea de Dumnezeu și punerea în aplicare a unor acțiuni, nu numai dezirabile în cadrul societății ci și conștientizarea de către deținutul/deținuta în cauză în primul rând iar apoi făcute cu dedicare, conform abilităților și aspirațiilor acestora. Participarea la programele religioase organizate în cadrul penitenciarului, sunt evaluate pozitiv și aducătoare de multiple beneficii, prin urmare, ipoteza 4 se confirmă.
Penitenciarul rămâne pentru unii un gust amar, sau pentru alții experiența din care au învățat ceva bun totuși, dar mai presus de toate au înțeles că nu mai doresc să se reîntoarcă în acest loc, nu atât de mult poate datorită condițiilor oferite cât pentru privațiunile de care s-au lovit și au conștientizat importanța familiei, a celor dragi, a spijinului lor.
Integrarea foștilor deținuți în societate ar trebui să îi facă mai puțin afectați de stigmatul fostei încarcerări, deși realitate nu stă așa, ci dimpotrivă, ei resimt respingerea celorlalți și rușinea cu care trebuie să se confrunte odată eliberați.
Chiar dacă procesul de reinserție în comunitate a persoanelor care au antecedente penale este îngreunată de diferite obstacole, necesitatea reintegrării este decisivă pentru prevenirea recidivei.
III.4. Limitele cercetării
Cazurile intervievate în cadrul Penitenciarului din Oradea și a Penitenciarului din Arad, sunt insuficiente pentru a face generalizări asupra întregii populații carcerale din cele două penitenciare, însă au fost identificate caracteristici interesante ale vieții în penitenciar și perspectiva deținuților/deținutelor cu privire la apropiata lor eliberare, șansele de reintegrare și planurile de viitor pe care le au.
Pe viitor se pot realiza cercetări pe mai multe cazuri, și chiar intervievând persoane deja eliberate, care au reușit să se reintegreze cu succes în societate.
CAPITOLUL IV. Recomandări / propunere model de întreprindere de economie socială. Direcții clare de acțiune
Ce ar trebui să cuprindă un model de economie socială, care să răspundă nevoilor de reintegrare socială ale deținuților?
Voi delimita în acest capitol câteva direcții clare de acțiune în urma cercetării efectuate în cele două penitenciare, Penitenciarul Oradea unde am intervievat deținuții și Penitenciarul Arad unde am intervievat deținutele.
Ca urmare a Practicii de specialitate efectuate și datorită faptului că Penitenciarul Oradea găzduiește doar bărbați deținuți, femeile fiind la Penitenciarul Arad, propun posibilitatea înființării unei întreprinderi de economie socială care să răspundă nevoii locale de reintegrare a deținuților eliberați din Penitenciarul Oradea și de asemenea a femeilor eliberate din Penitenciarul Arad, cu domiciliul/reședința cu preponderență în județul Bihor.
Integrarea în muncă e foarte importantă, din mai multe puncte de vedere: îi valorizează ca și persoane, îi responsabilizează, se simt utili și pot să își valorifice potențialul pe care îl au dar și să îl dezvolte sau să învețe lucruri noi. Tocmai de aceea nu e necesar impunerea unei anumite activități, care să fie corelată și cu calificarea/meseria pe care fostele persoane private de libertate le au sau le știu. Exercitarea unei activități lucrative în sine este beneficiul pe care nici o exercitare a unei anumite meserii nu îl poate aduce. Ar exista totuși cîteva direcții în care aceste persoane și-ar putea orienta capacitatea de muncă: construcții, agricultură, confecții, domeniul servicii – bucătari, barmani-ospătari, dar și altele.
Deoarece există specificități pentru fiecare sex în parte, se va ține cont de acest lucru, deoarece serviciile acordate și incadrarea lor în muncă depind de aceasta.
Femeile vor trebui să beneficieze de mult mai mult sprijin din partea comunității, care să le acorde mai multă încredere în sine și în propriile forțe de a realiza ceva.
Partea religioasă nu trebuie neglijată în procesul de reintegrare socială a deținuților/ deținutelor, de aceea se impune nevoia organizării a numeroase activități religoase și participare la programe religioase. Influența lor asupra comportamentului sunt foarte benefice iar legătura pe care o pot avea cu Dumnezeu și iertarea reprezintă șansa pe care nici un om nu ar putea-o garanta, aceasta fiind doar intervenția Divină.
Se impune nevoia incluziunii sociale a acestui grup vulnerabil – deținuții, persoanele anterior private de libertate. Fără sprijinul societății per ansamblu, șansele lor de reintegrare pot fi reduse considerabil, ceea ce duce la multe probleme, atât pentru cei în cauză, îi privează de multe lucruri, cât și pentru ceilalți, deoarece eșecul reintegrării duce la recidivă, la mai multe persoane închise, la un mai mare pericol social, la mai multe acte de violență. În schimb dacă se întreprinde ceva pentru sprijinul acestora, cu toții vor avea de câștigat, la urma urmei și ei sunt oameni, conviețuitori cu noi și merită acordarea unei noi șanse într-o lume în care tot mai puțini sunt dispuși să le-o acorde.
Se pot promova mai mult exemplele bune, în care foștii încarcerați au reușit să se reintegereze, manifestă un comportament model și sunt implicați activ în viața de zi cu zi, fără a mai manifesta anteriorul comportament. Astfel, oamenii vor înțelege că se poate ca unui om să îi pară rău pentru faptele pe care le-a făcut să își dorească cu tot dinadinsul să nu mai ajungă în asemenea situații și mai mult decât atât chiar să reușească să izbândească, nu numai prin forțe proprii, dar și cu ajutorul familiei, prietenilor și sprijinul nostru al fiecăruia.
BIBLIOGRAFIE
Cărți:
Boncu, Ștefan, Ilin, Corina, Sulea, Coralia, 2007, Manual de psihologie socială aplicată, Editura Universității de Vest, Timișoara;
Bruhlmann, Mario, 2011, Cele 10 porunci pentru întreprinzători, Editura Scriptum, Oradea;
Cace, Sorin – coordonator, Nicolăescu, Victor, Scoican, Andreia, Nicoleta, 2010, Cele mai bune practici în sectorul economiei sociale în Grecia și în alte state ale Uniunii Europene, Editura Expert, București;
Cace, Sorin – coordonator, Arpinte, Daniel, Soican, Nicoleta, Andreia, Theotokatos, Harry, Koumalatsou, Eleftheria, 2010, Economia socială în Europa, Editura Expert, București;
Cace, Sorin, Arpinte, Daniel, Scoican, Nicoleta, Andreia- coordonatori, 2010, Economia socială în România –două profiluri regionale, Editura Expert, București;
Cauc, Ion, Manu, Beatrice, Pârlea Daniela, Goran, Laura, 2003, Metodologia cercetării sociologice – Metode și tehnici de cercetare, Editura Fundației România de mâine, București;
Cătălin Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București;
Chelcea, Septimiu, 2004, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, București;
Chipea, Floare, 1996, Ordine socială și comportament deviant, Editura Cogito, Oradea;
Chipea, Florica, 1997, Sociologia comportamentului infracțional. Studiu de caz în județul Bihor, Editura Isogep-Euxin, București;
Durnescu, Ioan, 2009, Asistența socială în penitenciar, Editura Polirom, Iași;
Durnescu, Ioan, Lewis, Sam, McNeill, Fergus, Raynor, Peter, Vanstone, Maurice, 2009, Reducerea riscului de recidivă după închisoare, Editura Lumina Lex, București;
Giddens, Anthony, 2000, Sociologie, Editura Bic All, București;
Gheorghe, Florian, 2006, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Print;
Gheorghe, Florian, 1996, Psihologie penitenciară, Editura Oscar Print, București;
Leaua, Anamaria, 2006, Penitenciarul. Psihologie socială aplicată, Editura Lumen, Iași;
Mărginean, Ioan, 2000, Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași;
Moscovici, Serge, 1998, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași;
Neculau, Adrian – coord., 2004, Manual de Psihologie socială, Editura Polirom, Iași;
Ogien, Albert, 2002, Sociologia devianței, Editura Polirom, Iași;
Rotariu, Traian, Iluț Petru, 2006, Ancheta sociologică și sondajul de opinie – Teorie și practică, Editura Polirom, Iași;
Vlăsceanu, Mihaela, 2010, Economie socială și antreprenoriat, Editura Polirom, Iași;
Yunus, Muhammad, 2010, Dezvoltarea afacerilor sociale, Editura Curtea Veche, București.
Volume:
Borș Mircea, Manole Victor, Ouatu Constantin, Pătrașcu Manuela, Antoce Pavel, Crumpei Gabriel, Agheorghiesei Mihaela, Grosu Irina, Asistarea persoanelor aflate în detenție, în Neamțu George, Stan Dumitru (coord.), 2005, Asistența Socială – Studii și aplicații, Editura Polirom, Iași;
Dejeu, Gheorghe, Integrarea socială a tinerilor – aspect fundamental al dezvoltării durabile, în Florica Ștefănescu, coord., 2007, Dezvoltare durabilă și calitatea vieții, Editura Universității din Oradea, Oradea;
Țica, Gabriel, Penitenciarul Oradea, Combaterea recidivei infracționale prin activități educative, în Bălțătescu Sergiu, Chipea Floare, Cioară Ionel, Hatos Adrian, Săveanu Sorana, 2010, Educație și schimbare socială – perspective sociologice și comunicaționale, Editura Universității din Oradea, Oradea;
Articole:
Ciuchi, Oana, Cunoașterea complexă a delicventului în vederea pregătirii pentru reinserția socială, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 4/2005, Editura Lumen;
Feraru, Petronela, Daniela, Acatanoaei, Daniela, Infracționalitatea feminină. Tipologii feminine privind libertatea și morala în penitenciar, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 10/2005, Editura Lumen;
Lambru, Mihaela, Petrescu, Claudia, Proiect PROMETEUS – Promovarea Economiei Sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la standarde Europene, în Revista Calitatea Vieții, nr. 1/2011 http://www.revistacalitateavietii.ro/2011/CV-1-2011/07.pdf Consultat la 12.03.2012;
Neamțu, Cristina, Specificul feminin al infracționalității. Implicații asupra prevenției, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 1/2004, Editura Lumen;
Vîrjan, Daniela, 2011, Economia socială și piața muncii în contextul actual,, în Revista de Economie Socială, Nr.1/2011, revistă bilingvă, Vol 1, Editura Hamangiu;
Zamfir, Elena, Fitzek, Sebastian, Economia socială o soluție la incluziunea socială pe piața muncii, Revista Inovația Socială nr. 2/2010 (iulie-decembrie), Publicată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții;
http://inovatiasociala.ro/index.php/jurnal/article/view/78 Consultat la 26.03.2012;
Internet:
Anuarul Statistic al României – INS, http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap22.pdf, Consultat la 06.03.2012;
Ardeleanu, Dorina (coord), 2009, Reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Raport de monitorizare și evaluare a activității de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Chișinău, http://irp.md/files/1242890807_ro.pdf Consultat la 06.03.2012;
Dâmboeanu, Elena, Cristina, Etiologia și prevenirea fenomenului de recidivă în România – Rezumatul tezei de doctorat, Coordonator științific Prof. Univ. Dr. Dan Banciu http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2010Ianuarie%2FDamboeanu+Elena+Cristina+-+Etiologia+si+prevenirea+fenomenului+de+recidiva+in+Romania/ Consultat la 06.03.2012;
Dr. Gheorghe Florian, Institutul Național de Criminologie, Prevenirea criminalității. Teorie și practică, Institutul Național de Criminologie,
http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Prevenirea%20%20criminalitatii%20-%20teorie%20si%20practica%20-%20Rezumat.pdf Consultat la 16.10.2012;
Duminică, Gelu, Cace, Sorin (coordonatori), Arpinte, Daniel, Ionescu, Mariea, Iova, Cristina, Sali, Nicolae, Politici de incluziune socială pentru grupurile vulnerabile – Creșterea accesului pe piața muncii;
http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/7-Politici_de_incluziune_RO-p-ro.pdf Consultat la 19.03.2012;
Economia socială în România, Rezumatul Raportului întocmit pentru Comitetul Economic și Social European de Centrul Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială și Cooperatistă (CIRIEC);
http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/di_ces96-2007_di_ro.pdf Consultat la 14.03.2012;
Martin, Roger, L., Osberg, Sally, 2007, Social Entrepreunership: The Case for Definition, Standford Social Innovation; http://www.skollfoundation.org/wp-content/uploads/2010/09/2007SP_feature_martinosberg.pdf Consultat la 05.03.2012;
Strategia de promovare a poveștilor de succes; http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/Povesti%20de%20succes.pdf Consultat la 05.03.2012;
Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2012-2016; http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/strategia%20de%20reintegrare%20sociala%202012_2016.pdf Consultat la 06.03.2012;
http://www.cooperativa-alternativa.it/ Consultat la 07.03.2012.
ANEXĂ 1. GHID DE INTERVIU DISERTAȚIE
Intrebările de mai jos sunt pentru a servi cercetării la lucrarea de disertație. Răspunsurile date nu vor afecta în nici o măsură persoanele care răspund. Datele vor fi folosite efectiv în scop didactic. De asemenea datele pot ajuta la îmbunătățirea reintegrării deținuților / deținutelor care se vor elibera, și la îmbunătățirea măsurilor / sprijinului venit din partea întregii comunități, care poate sprijini sau înlesni procesul de reintegrare socială, spre a fi un proces reușit și cu cât mai mici șanse de recidivă ulterioară.
Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă deloc și 10 înseamnă în foarte mare măsură), care consideri că sunt șansele tale de reintegrare după ce te vei elibera? (încercuiește cifra unde crezi că te situezi)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Pe ce anume te-ai bazat cand ai oferit răspunsul la intrebarea de mai sus ?
Care consideri că ar fi impedimentele / obstacole ale reintegrării, de care te-ai lovi după ce te eliberezi ?
Crezi că vei putea să iți găsești un loc de muncă dupa ce vei ieși din închisoare?
Da
Nu
Nu știu
Argumentează răspunsul dat la întrebarea de mai sus.
Unde ți-ar place să lucrezi după eliberare? Ce muncă ți-ar place să faci?
Cu ce te ocupai înainte să intri în închisoare, ce muncă făceai, cum te întrețineai?
Ce calificare ai? Ce școală ai terminat?
Consideri că reintegrarea ta dupa eliberare va fi influențată de faptul că oamenii vor afla ca ai fost în închisoare?
Da
Nu
Care sunt obiectivele tale dupa ce te eliberezi, ce dorești să faci dupa aceea?
Care este fapta pentru care actualmente ești închis / închisă?
Ai mai fost închis / închisă în trecut și pentru alte fapte? (recidivist / recidivistă)
Da
Nu
Care sunt faptele pentru care ai mai fost închis / închisă?
Dupa prima eliberare din închisoare, care au fost dificultățile pe care le-ai întampinat?
Ai familie? Părinți, frați / surori , soț / soție, copii.
Păstrezi legătura cu familia ta? Te vizitează? Păstrați legătura telefonic, prin scrisori?
Rar
Destul de rar
Uneori
Des
Foarte Des
Vei avea unde să locuiești după eliberare?
Da
Nu
Cum privești programele /acțiunile de reintegrare / reeducare desfășurate în cadrul Penitenciarului, programe de care ai beneficiat pe parcursul cat ai stat în închisoare ? Consideri că prin acestea vei avea mai multe șanse de reintegrare, vei ști să acționezi altfel, vei ști unde să apelezi pentru a primi sprijin / ajutor atunci cand vei avea nevoie?
Ai participat la programele religioase desfășurate în cadrul Penitenciarului de către diferite persoane, Organizații, Biserici ?
Da
Nu
Te-au ajutat aceste programe? Care consideri că au fost beneficiile participării?
Personal, cum evaluezi experiența din închisoare?
Vârsta ___________
Sexul a. F b. M
Localitatea _________________
Perioada cat mai are de stat în închisoare ___________________________
Perioada totală cât a stat în închisoare _____________________________
Mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu!
BIBLIOGRAFIE
Cărți:
Boncu, Ștefan, Ilin, Corina, Sulea, Coralia, 2007, Manual de psihologie socială aplicată, Editura Universității de Vest, Timișoara;
Bruhlmann, Mario, 2011, Cele 10 porunci pentru întreprinzători, Editura Scriptum, Oradea;
Cace, Sorin – coordonator, Nicolăescu, Victor, Scoican, Andreia, Nicoleta, 2010, Cele mai bune practici în sectorul economiei sociale în Grecia și în alte state ale Uniunii Europene, Editura Expert, București;
Cace, Sorin – coordonator, Arpinte, Daniel, Soican, Nicoleta, Andreia, Theotokatos, Harry, Koumalatsou, Eleftheria, 2010, Economia socială în Europa, Editura Expert, București;
Cace, Sorin, Arpinte, Daniel, Scoican, Nicoleta, Andreia- coordonatori, 2010, Economia socială în România –două profiluri regionale, Editura Expert, București;
Cauc, Ion, Manu, Beatrice, Pârlea Daniela, Goran, Laura, 2003, Metodologia cercetării sociologice – Metode și tehnici de cercetare, Editura Fundației România de mâine, București;
Cătălin Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București;
Chelcea, Septimiu, 2004, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, București;
Chipea, Floare, 1996, Ordine socială și comportament deviant, Editura Cogito, Oradea;
Chipea, Florica, 1997, Sociologia comportamentului infracțional. Studiu de caz în județul Bihor, Editura Isogep-Euxin, București;
Durnescu, Ioan, 2009, Asistența socială în penitenciar, Editura Polirom, Iași;
Durnescu, Ioan, Lewis, Sam, McNeill, Fergus, Raynor, Peter, Vanstone, Maurice, 2009, Reducerea riscului de recidivă după închisoare, Editura Lumina Lex, București;
Giddens, Anthony, 2000, Sociologie, Editura Bic All, București;
Gheorghe, Florian, 2006, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Print;
Gheorghe, Florian, 1996, Psihologie penitenciară, Editura Oscar Print, București;
Leaua, Anamaria, 2006, Penitenciarul. Psihologie socială aplicată, Editura Lumen, Iași;
Mărginean, Ioan, 2000, Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași;
Moscovici, Serge, 1998, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași;
Neculau, Adrian – coord., 2004, Manual de Psihologie socială, Editura Polirom, Iași;
Ogien, Albert, 2002, Sociologia devianței, Editura Polirom, Iași;
Rotariu, Traian, Iluț Petru, 2006, Ancheta sociologică și sondajul de opinie – Teorie și practică, Editura Polirom, Iași;
Vlăsceanu, Mihaela, 2010, Economie socială și antreprenoriat, Editura Polirom, Iași;
Yunus, Muhammad, 2010, Dezvoltarea afacerilor sociale, Editura Curtea Veche, București.
Volume:
Borș Mircea, Manole Victor, Ouatu Constantin, Pătrașcu Manuela, Antoce Pavel, Crumpei Gabriel, Agheorghiesei Mihaela, Grosu Irina, Asistarea persoanelor aflate în detenție, în Neamțu George, Stan Dumitru (coord.), 2005, Asistența Socială – Studii și aplicații, Editura Polirom, Iași;
Dejeu, Gheorghe, Integrarea socială a tinerilor – aspect fundamental al dezvoltării durabile, în Florica Ștefănescu, coord., 2007, Dezvoltare durabilă și calitatea vieții, Editura Universității din Oradea, Oradea;
Țica, Gabriel, Penitenciarul Oradea, Combaterea recidivei infracționale prin activități educative, în Bălțătescu Sergiu, Chipea Floare, Cioară Ionel, Hatos Adrian, Săveanu Sorana, 2010, Educație și schimbare socială – perspective sociologice și comunicaționale, Editura Universității din Oradea, Oradea;
Articole:
Ciuchi, Oana, Cunoașterea complexă a delicventului în vederea pregătirii pentru reinserția socială, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 4/2005, Editura Lumen;
Feraru, Petronela, Daniela, Acatanoaei, Daniela, Infracționalitatea feminină. Tipologii feminine privind libertatea și morala în penitenciar, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 10/2005, Editura Lumen;
Lambru, Mihaela, Petrescu, Claudia, Proiect PROMETEUS – Promovarea Economiei Sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la standarde Europene, în Revista Calitatea Vieții, nr. 1/2011 http://www.revistacalitateavietii.ro/2011/CV-1-2011/07.pdf Consultat la 12.03.2012;
Neamțu, Cristina, Specificul feminin al infracționalității. Implicații asupra prevenției, în Revista de cercetare și intervenție socială, Vol. 1/2004, Editura Lumen;
Vîrjan, Daniela, 2011, Economia socială și piața muncii în contextul actual,, în Revista de Economie Socială, Nr.1/2011, revistă bilingvă, Vol 1, Editura Hamangiu;
Zamfir, Elena, Fitzek, Sebastian, Economia socială o soluție la incluziunea socială pe piața muncii, Revista Inovația Socială nr. 2/2010 (iulie-decembrie), Publicată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții;
http://inovatiasociala.ro/index.php/jurnal/article/view/78 Consultat la 26.03.2012;
Internet:
Anuarul Statistic al României – INS, http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap22.pdf, Consultat la 06.03.2012;
Ardeleanu, Dorina (coord), 2009, Reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Raport de monitorizare și evaluare a activității de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Chișinău, http://irp.md/files/1242890807_ro.pdf Consultat la 06.03.2012;
Dâmboeanu, Elena, Cristina, Etiologia și prevenirea fenomenului de recidivă în România – Rezumatul tezei de doctorat, Coordonator științific Prof. Univ. Dr. Dan Banciu http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2010Ianuarie%2FDamboeanu+Elena+Cristina+-+Etiologia+si+prevenirea+fenomenului+de+recidiva+in+Romania/ Consultat la 06.03.2012;
Dr. Gheorghe Florian, Institutul Național de Criminologie, Prevenirea criminalității. Teorie și practică, Institutul Național de Criminologie,
http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Prevenirea%20%20criminalitatii%20-%20teorie%20si%20practica%20-%20Rezumat.pdf Consultat la 16.10.2012;
Duminică, Gelu, Cace, Sorin (coordonatori), Arpinte, Daniel, Ionescu, Mariea, Iova, Cristina, Sali, Nicolae, Politici de incluziune socială pentru grupurile vulnerabile – Creșterea accesului pe piața muncii;
http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/7-Politici_de_incluziune_RO-p-ro.pdf Consultat la 19.03.2012;
Economia socială în România, Rezumatul Raportului întocmit pentru Comitetul Economic și Social European de Centrul Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială și Cooperatistă (CIRIEC);
http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/di_ces96-2007_di_ro.pdf Consultat la 14.03.2012;
Martin, Roger, L., Osberg, Sally, 2007, Social Entrepreunership: The Case for Definition, Standford Social Innovation; http://www.skollfoundation.org/wp-content/uploads/2010/09/2007SP_feature_martinosberg.pdf Consultat la 05.03.2012;
Strategia de promovare a poveștilor de succes; http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/Povesti%20de%20succes.pdf Consultat la 05.03.2012;
Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2012-2016; http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/strategia%20de%20reintegrare%20sociala%202012_2016.pdf Consultat la 06.03.2012;
http://www.cooperativa-alternativa.it/ Consultat la 07.03.2012.
ANEXĂ 1. GHID DE INTERVIU DISERTAȚIE
Intrebările de mai jos sunt pentru a servi cercetării la lucrarea de disertație. Răspunsurile date nu vor afecta în nici o măsură persoanele care răspund. Datele vor fi folosite efectiv în scop didactic. De asemenea datele pot ajuta la îmbunătățirea reintegrării deținuților / deținutelor care se vor elibera, și la îmbunătățirea măsurilor / sprijinului venit din partea întregii comunități, care poate sprijini sau înlesni procesul de reintegrare socială, spre a fi un proces reușit și cu cât mai mici șanse de recidivă ulterioară.
Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă deloc și 10 înseamnă în foarte mare măsură), care consideri că sunt șansele tale de reintegrare după ce te vei elibera? (încercuiește cifra unde crezi că te situezi)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Pe ce anume te-ai bazat cand ai oferit răspunsul la intrebarea de mai sus ?
Care consideri că ar fi impedimentele / obstacole ale reintegrării, de care te-ai lovi după ce te eliberezi ?
Crezi că vei putea să iți găsești un loc de muncă dupa ce vei ieși din închisoare?
Da
Nu
Nu știu
Argumentează răspunsul dat la întrebarea de mai sus.
Unde ți-ar place să lucrezi după eliberare? Ce muncă ți-ar place să faci?
Cu ce te ocupai înainte să intri în închisoare, ce muncă făceai, cum te întrețineai?
Ce calificare ai? Ce școală ai terminat?
Consideri că reintegrarea ta dupa eliberare va fi influențată de faptul că oamenii vor afla ca ai fost în închisoare?
Da
Nu
Care sunt obiectivele tale dupa ce te eliberezi, ce dorești să faci dupa aceea?
Care este fapta pentru care actualmente ești închis / închisă?
Ai mai fost închis / închisă în trecut și pentru alte fapte? (recidivist / recidivistă)
Da
Nu
Care sunt faptele pentru care ai mai fost închis / închisă?
Dupa prima eliberare din închisoare, care au fost dificultățile pe care le-ai întampinat?
Ai familie? Părinți, frați / surori , soț / soție, copii.
Păstrezi legătura cu familia ta? Te vizitează? Păstrați legătura telefonic, prin scrisori?
Rar
Destul de rar
Uneori
Des
Foarte Des
Vei avea unde să locuiești după eliberare?
Da
Nu
Cum privești programele /acțiunile de reintegrare / reeducare desfășurate în cadrul Penitenciarului, programe de care ai beneficiat pe parcursul cat ai stat în închisoare ? Consideri că prin acestea vei avea mai multe șanse de reintegrare, vei ști să acționezi altfel, vei ști unde să apelezi pentru a primi sprijin / ajutor atunci cand vei avea nevoie?
Ai participat la programele religioase desfășurate în cadrul Penitenciarului de către diferite persoane, Organizații, Biserici ?
Da
Nu
Te-au ajutat aceste programe? Care consideri că au fost beneficiile participării?
Personal, cum evaluezi experiența din închisoare?
Vârsta ___________
Sexul a. F b. M
Localitatea _________________
Perioada cat mai are de stat în închisoare ___________________________
Perioada totală cât a stat în închisoare _____________________________
Mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reintegrarea Sociala a Detinutilor Si Implicarea Economiei Sociale In Acest Demers (ID: 166068)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.