Reintegrarea prin arhitectură a copiilor defavorizați social [625301]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

REINTEGRAREA PRIN ARHITECTURĂ
A COPIILOR DEFA VORIZATI SOCIAL

COORDONATOR: STUDENT: [anonimizat]. Victoria OCHINCIUC Andreea – Ștefania PETROVICI

-București 2017 –

Reintegrarea prin arhitectură a copiilor defavorizați social
– o abordare sustenabilă –

CUPRINS

1. INTRODUCERE
1.1 Premize de lucru
1.2 Motivația alegerii subiectului
1.3 Motivația alegerii amplasamentului
1.4 Metoda de cercetare
1.5 Cuvinte cheie

2. SĂRĂCIA – fenomen social al existenței copiilor defavorizați
2.1 Prezentarea fenomenului
2.2 Atitudinea comunității față de sărăcie
2.3 Sărăcia în cadrul politicilor de dezvoltare

3. COMUNITATEA
3.1 Rolul comuni tății și participarea la viața socială a orașului

4. SPAȚIUL PUBLIC URBAN
4.1 Definirea conceptului de spațiu public drept cadru al activităților
4.2 Rolul spațiilor publice în identitatea socială

5. DIMENSIUNEA CULTURALĂ A SPAȚIILOR URBANE
5.1 Biserica – componentă culturală

6. REINTEGRAREA ÎN SOCIETATE
6.1 Importanța reintegrarii în societate
6.2 Modalități și politici de reintegrare în societate
6.3 Asistenta sociala
7. ROLUL ARHITECTURII ÎN REINTEGRAREA SOCIALĂ
7.1 Aportul arhitecturii în procesul de reintegrare

7.2 Direcții de abordare
a. Arhitectura socială
b. Arhitectura participativă
c. Arhitectura socială participativă

8. ARHITECTURA CA RĂSPUNS AL NEVOILOR COPIILOR DEFA VORIZAȚI
8.1 Ce este nevoia?
8.2 Nevoia copilului
8.3 Modul în care nevoile influenț ează comportamentul copilului
8.4 Percepția spațiului de către copil
8.5 Terapie prin artă, culoare și joc

9. PROGRAMUL DE ARHITECTURĂ – abordare sustenabilă
9.1 Centru de zi destinat copiilor defavorizați
9.2 Funcțiuni necesare
9.3 Principii constructive de reducere a costurilor
9.4 Materiale folosite

10. STUDII DE CAZ

11. CONCLUZII

12. RELAȚIONAREA ÎNTRE LUCRAREA DE DISERTAȚIE ȘI PROIECTUL DE
DIPLOMĂ

13. BIBLIOGRAFIE

14.WEBOGRAFIE

15. SURSE IMAGINI

PLAN DE IDEI
1. INTRODUCERE

1.1 Premize de luc ru
Lucrarea de fața are ca scop principal , determinarea rolului arhitecturii cât și a
arhitectului în procesul de reintegrare în societate a copiilor defavorizați , și să motiveze apariția
unor astfel de centre în cartierele dezavantajate ale Bucurestiului .
Arhitectura bazată pe nevoile societătii defavorizate necesită să devină o prioritate, ea fiind de
cele mai multe ori ignorată, nu doar din motive financiare ci și din faptul că nu are o forța de
reprezentare mare în societatea actuală.

1.2 Motivatia a legerii subiectului
În ultimul timp, d omeniul socia l si economic a dat dovada de preocupare pentru acest
subiect însă arhitectura demonstrează că reprezintă un factor important în procesul de
reintegrare, cu toate că rolul acesteia fiind unul secundar.

1.3 Motivația alegerii amplasamentului
Disuncționalitățile periferiei Bucurestiului denotă fapul că are un efect nociv in
dezvoltarea individului, ceea ce m -a îndemnat să propun un program social în această zonă.
Acest subcapitol motivează alegerea situlu i și relația acestuia cu tema suport.

1.4 Metode de cercetare

1.5 Cuvinte cheie
Integrare, identitate, nevoi, apartenenta, asistenta sociala, arhitecura , dezvoltare,
comunitate,sustenabilitate , sărăcie , spațiu public,

2. SĂRĂCIA – fenomen social al existenței copiilor defavorizați
2.1 Prezentarea fenomenului
O problemă majoră a societații de astăzi o reprezintă sărăcia care conduce în final la
excluziunea sociala.

2.2 Atitudinea comunității fața de săracie
Din cauza comunității segregate în săraci și bogați, duce la o crestere a violenței sociale .
Totodata etichetarea in categoerii sociale poate crea un comportament nesatisfacator . De-a lungul
timpului, saracia a contribuit la dezvoltarea individului într-o manieră nefavorabilă de cele mai
multe ori, din această cauză comunitatea alege să îi marginalizeze și să îi trateze diferit pe cei cu
un statut social inferior.
O consecință negativă care influientează calitățile vieții categoriilor sociale defavorizate
sunt formele de privațiune. Acestea nu au un impact negativ doar asupra indivizilor ci și asupra
intregii societăți.

2.3 Sărăcia în cadrul politicilor de dezvoltare
Săracia nu este privită ca o problema a individului ci și a întregii comunități, ea
reprezentând sursa delicvențelor și a v iolenței.
Dezvoltarea sustenabilă joacă un rol definitoriu în menținerea unei economii stabile.

3.COMUNITATEA
3.1 Rolul comunității în dezvoltarea copiilor defavorizați
Spațiul public joacă un rol important în dezvoltarea copilului, care în percepția ac estuia,
reprezintă locul de întâlnire, comunicare și joacă. Acesta trebuie să răspundă acestor nevoi, la
care trebuie să participle însăși comunitatea.

3.2 Participarea comunității la viata socială a orașului
După parerea mea, comunitatea trebuie să pună accent pe conviețuire și are rolul de a aduce
oamenii împreună. Persoanele defavorizate, de cele mai multe ori.sunt tratate cu indiferență și
marginalizare, ceea ce le crează un drum tot mai dificil spre reintegrare în societate , având
nevoie de înțelegere și ajutor din partea comunității.

4. SPAȚIUL PUBLIC URBAN
4.1 Definirea conceptului de spațiu public drept cadru al activităților
Spațiul public este locul destinat tuturor, accesibil locuitorilor unde au loc diverse activități,
fie de socializare, petre cere a timpului liber, fie doar pentru deplasare sau aprovizionare. Prin
activitățile desfășurate, acesta poate contribui la creșterea calității vieții.

4.2 Rolul spațiilor publice
Spațiile publice sunt o component cheie în dezvoltarea identității, repr ezentând locul de
interacțiune, joaca, schimb de idei ceea ce ajută la crearea caracterului. Nu toate spațiile publice
contribuie în mod benefic la această dezvoltare, de accea acestea trebuie să asigure un cadru
prielnic de desfășurare a activităților.

5. DIMENSIUNEA CULTURALĂ A SPAȚIILOR URBANE
Activitățile cu caracter cultural sunt cele care au rolul de adunare și îndeamnă oamenii spre
comunicare, schimb de idei ceea ce duce la o îmbogățire a cunoștințelor.
5.1 Biserica – componentă culturală
În societ atea modernă, de cele mai multe ori, omul își urmăreste propriile interese, aici
intervenind Biseri ca, care participă în mod activ în procesul de integrare și coagulare al
comunității.
Obiectivele acesteia urmăresc asigurarea bunăstării membrilor și are ca pacitatea de a susține
categoriile defavorizate, prin serviciile de asistență social, aparute odată cu primele forme de
organizare religioasă.

6. REINTEGRAREA ÎN SOCIETATE
6.1 Importanța reintegrarii în societate
Reintegrarea reprezintă dreptul omului de a duce o viață mai bună și de a aparține unei
societăți. Intervenția asupra copiilor defavorizați derivă din necesitatea acestora de a fi indrumați
încă de la o vârsta fragedă și de a pune bazele creă rii caracterului, cât și conștientizarea situației
în ca re se află.

6.2 Modalități de reintegrare în societate
Serviciile ce vin în sprijinul individului trebuie să țină seama de nevoile pe care acesta le
are. Acestea pot veni în susținerea copiilor care frecventează unitățile de învațamant dar și celor
care a u abandonat școala. Scopul este ca rata abandonului și a instituționalizării copiilor să
scada.

6.3 Asistența socială
Scopul principal al asistenței sociale este de a oferi sprijin persoanelor aflate în dificultate,
care nu se pot adapta în societatea în care trăiesc și nu îsi pot obține prin forțe proprii nevoile
fundamentale (alimentație, igienă, sănătate, educație, adăpost). De asemenea, se pune accent pe

autodezvoltare și libertatea alegerilor cât și pe sprijinirea persoanelor care doresc să își depășa scă
condiția dar a căror resurse sunt limitate.

7. ROLUL ARHITECTURII ÎN REINTEGRAREA SOCIALĂ

7.1 Aportul arhitecturii în procesul de reintegrare
Rolul cel mai important al arhitecturii este acela de a crea un mediu prielnic de dezvoltare,
un spațiu sigu r, care să răspundă nevoilor copiilor de a -și căpăta încrederea în sine.
7.2 Direcții de abordare
a. Arhitectura socială
Arhitectura socială este adresată grupurilor sociale – comunităților defavorizate, tineri,
vârstnici, familii monoparentale, someri etc.
b. Arhitectura participativă
“Arhitectura participativă nu este gandită pentru grup ci impreună cu grupul”. 1
1 Lorin Niculae – Teză de doctorat “Arhitectura socială participativă” , pg. 131
Acest tip de arhitectură are la bază proiectarea împreună cu utilizator ul, cu scopul de a răspunde
nevoilor acestuia.
c. Arhitectura socială participativă
Arhitectura socială participativă este destinată c omunităților defavorizate, care
proiectează împreună cu aceștia. Această arhitectură a apărut din dorința de implicare directă a
arhitectului.

8. ARHITECTURA CA RĂSPUNS AL NEVOILOR COPIILOR DEFA VORIZAȚI
8.1 Ce este nevoia?
Termenul de nevoie (necesitate) se definește ca “cerința impusă de funcționarea unui
sistem”(individ, grup, organizație, colectivitate). În model funcț ional apare sub denumirea
tehnică de “cerința functională”ceea ce este necesar pentru functionarea sistemului respectiv.
Nevoile sunt biologice și social umane .Nevoile sociale sunt de două tipuri:nevoi umane (ale
membrilor colectivității, recunoscute soc ial, însemnate la nivelul colectivității și promovate
prin activități collective: de consum, te timp liber, de dezvoltare umană, de locuință și nevoi
ale sistemelor sociale, exprimând condițiile funcționării acestora: de tehnologie, de materiale
prime, de piețe de desfacere, de disciplină socială, de motivare a performanțelor de integrare, de
soluționare a conflictelor. 22 Cătălin Zamfir, Lazăr Viăsceanu – Dicționar de sociologie, Editura
Babel, 1998, pg.381

8.2 Nevoia copilului
În cazul copiilor, în proce sul acestora de dezvoltare, pe langă nevoile fundamentale umane,
se disting și alte tipuri legate de: nevoia de securitate și dragoste, respect, onestitate, înțelegere,
acceptare, răbdare din partea părinților, flexibilitate, corectitudine, lauda cât și ne voia de timp
petrecut împreună cu părinții.
Din declarația dreptului copilului, “dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală,
copilul are nevoie de protecție și îngrijiri speciale” , se afirmă rolul central al familiei. În
momentul în care, în săși familia reprezintă o sursă de probleme (neglijență sau violență) sau nu îi
poate asigura copilului condițiile unui stil de viață decent ( siguranță materială și accesul la
educație) aceasta devine o problem socială.

8.3 Modul în care nevoile influen țează comportamentul copilului
Comportamentul reprezintă instrumentul prin care omul se integrează în societate,aratând
totodată și relația dintre dezvoltarea psihică și mediul înconjurător. Manifestările
comportamentale sunt traite atat în plan interior cât și în cel exterior, modificând astfel
comportamentul normal al copilului.

8.4 Percepția spațiului de către copil
Percepția spațiului construit și neconstruit contribuie la modelarea individului, punând
accent într -o mare măsură pe simțuri și nu pe raț iune, pentru a avea un impact cât mai puternic
asupra acestuia. Spațiul trebuie să interacționeze cu individul, lăsându -se descoperit.
Dialogul dintre percepție -copil-arhitectura este un proces educațional care poate avea succes
în momentul în care arhitec tura și spațiul se adresează simțurilor.

8.5 Terapie prin artă, culoare și joc
Instrumentele care vin în ajutorul arhitecturii în procesul de educare și dezvoltare sunt: arta,
culoarea și jocul care au un impact pozitiv asupra copilului și reprezintă mijl ocul de
comunicare dintre spațiu și copil.

9. PROGRAMUL DE ARHITECTURĂ – abordare sustenabilă

9.1 Centru de zi destinat copiilor defavorizați
Centrul de zi destinat copiilor defavorizați, urmărește diminuarea nevoilor acestora și
prevenirea riscurilor m ajore la care sunt supuși.

9.2 Funcțiuni necesare
Acest program este gândit ținând seama de nevoile și modul în care aceștia reacționează la
stimuli exterior. Venind dintr -un mediu exterior, el necesită mai întâi conștientizarea situației,
apoi nevoia de tranziție graduală a spațiilor.

9.3 Principii constructive de reducere a costurilor
Costurile reprezintă un aspect foarte important în realizarea acestui proiect, arhitectura
având rolul de a găsi soluția cea mai eficientă prin care să răspundă nevoilor u tilizatorilor, prin
diferite tehnici. Modul de utilizare al clădirii se va baza pe princ ipiile proiectării sustenabile prin
folosirea energiilor regenerabile care ajuta la diminuarea costurilor.

9.4 Materiale folosite
De obicei în aceste cazuri sociale, s e optează pentru utilizarea unor material e cât mai ieftine
pentru reducerea costurilor, însă acesta pot fi uzate foarte ușor. Astfel investiția gandită inițial
poate atrage costuri suplimentare în viitorul apropiat. Materialele folosite trebuie să se bazez e pe
produse din plastic sau metal, care răspund mai bine la uzură.

1.2 Motivația alegerii subiectului
În abordarea temei de disertație, am pornit de la tema proiectului de diplomă având ca
titlu„ Centru de zi pentru îngrijirea ș i educare a copiilor defavorizați social ”. Scopul acestei
lucră ri este de a prezenta maniera în care arhitectura intervine în rezolvarea problemelor și
participă în procesul de reintegrare a cop iilor defavorizați în societate.
O problema actuală a societății în car e trăim este reprezentată de săracie , care are un
impact major asupra individului și a integrării acestuia în societate. Aceste probleme se pot
întalni cu precadere în zonele periferice ale Bucurestiului postbelic , unde mediul nefav orabil de
locuire nu fac ilitează dezvoltarea. Introducerea unui nou program în aceasta zonă , are menirea de
restabilire sau poate chiar de creare a unui spirit comunitar , care să vină î n ajutorul acestor
comunități , cu scopul de a oferi sentimentul de apartență. În cadrul societă ții moderne se resimte
tot mai pregnantă nevoia de comunitate, omul modern punând accent tot mai mult pe situația
mate rială individuală , ignorând oferirea unor servicii care pot îmbunătăți calitațile vieții și
sănătatea sociala. Pentru o bună functionare, aceste centre trebuie să se adreseze comunității și să
răspundă nevoilor acestora.
În ultima perioadă se vorbește tot mai mult de spre impactul pe care îl execită efectul
săraci ei asupra dezvoltării copilului și nevoia de a se lua măsuri în această privinț ă. De aici a luat
naștere unul dintre motivele pentru care am ales să abordez această temă, pentru întrajutorarea
copiilor care provin din familiile defavorizate să beneficieze de accesul la educație cât și la
serviciile de asistență socială, pen tru evitare a transmiterii pe cal e intergeneratională a acestei
perob leme. Permanetizarea acestei stă ri poate fi contracarată prin programele de educație și
crearea unor spații comunitare unde pot interacționa și deprinde anumite valori sociale.
Combaterea sărăciei prin programele de educa re cresc totodată nivelul unei ț ări.
În Romania centrele de acest tip sunt destul de rare și nu răsp und întocmai nevoilor
copiilor, ele desfașurându -și activiățile în foste instituții , spaț ii adaptate sau în spații de
dimensiuni redus e, care nu sunt capabile să ofere o dezvoltare propice acestei categorii sociale.
Aici intervine rolul arhitecturii care trebuie să i mbunătățească spaț iul și să contribuie la crearea
unui mediu prielnic de evoluție atât pe plan emotional cât și social. Arhitectura trebuie să
răspundă nevoilor prin proiectarea și organizarea spațiilor , dar și a legăturii între comunitate și
program. Comunitatea trebuie informată în momentul în care urmează introducerea unui astfel de
program în zonă , deoarece aceș tia pot co ntribui în gasirea unor soluții care să raspundă nevoilor
lor imediate. Principalii actori care pot implementa acest proiect pot fi atat instituțiile statului,
asociațiile non -guvernamentale dar și biserica care de -a lungul timpului a contribuit la susține rea
și finanțarea acestor centre.
În realizarea acestuia un rol important îl ocupă investitorii, care dictează modul în care va

arăta și funcționa cladirea .Pentru fezabilitate , partea financiară condiționează existența acestuia.
În urma analizei, am consta tat că problemele sunt în primul rând psihologice, motiv pentru care
influența spațiilor și al atmosferei dictează foart e mult procesul de reintegrare. Funcțiunile
conexe sunt obiective cheie ce necesita a fi atinse pentru a putea facilita reintegrarea. Da că
principalul investitor va fi statul, acesta va urmări soluționarea problemelor cu fonduri cât mai
puține și nu va ține cont în totalitate de aceste nevoi.
Un alt motiv care a stat la baza alegerii acestui subiect a fost conștientizarea situației în
care se afla aces te persoane și nevoia de a -și ușura drumul în societate. Principalul scop al
acestui program este de a împiedica agravarea situației și nu perpetuarea ei.
De asemenea, în urma analizelor , am constatat că aceast ă zonă necesită o funcțiune
socială și educativă care să ajute la atenuarea ra tei de abandon scolar, tot mai î ntalnit în ziua de
astăzi.

1.3 Motivația alegerii amplasamentului
În ideea de a crea pentru comunitate și de a justifica că arhitectura poate contribui și
influența modul de dezvoltare a caracterului individului, am decis să aleg un amplasament
într-o zonă problematică a capitalei, cea a periferiei, în cartierul Ferentari.
În ziua de astăzi, totul se construiește pentru a obține profit, acest spirit al comunită ții și
al ajutorării celorlalți fiind ignorat pe cât se poate de mult. Motivele financiare nu sunt
singurele probleme ci neimplicarea societății în soluționarea acestor probleme este la fel de
importantă. Alegerea sitului mi-a fost dictat ă și de prezența b isericii din proximitate, care
joacă un rol important în educarea morală a comunității care totodată oferă și o senzație de
siguranță.
La fața locului am constatat că zona nu beneficiază de spații destinate comunității – de
întâlnire, joacă sau interacțiun e între membri, singurul loc de întâlnire fiind strada sau în fața
porții. Primul gând a fost necesitatea acestor spații care să faciliteze comunicarea și
petrecerea timpului liber, al schimbului de idei și experiențe care este importantă în evoluția
fiecă ruia dintre noi. De asemenea, vegetația are un rol important în crearea atmosferei, ceea
ce lipsește cu desăvârșire, singurele spatii verzi aflandu -se pe terenul bisericii și în spațiile
interstițiare. Acestea ar trebui să compenseze faptul că locuirea și modul de trai este deficitar,
acest lucru nefiind prezent.
Am ajuns la concluzia că cel mai potrivit program în această zonă este un centru de zi
care să ofere suport copiilor defavorizați și să le ofere șansa unei dezvoltări cât mai normale,
dar și protec ția în aceast cartier problematic.
Un alt aspect important de care am ținut seama , a fost că acesta să fie integrat în
comunitate, pentru a permite contactul cât mai strâns cu mediul familial al copilului. După
părerea mea este important ca un astfel de p rogram să fie în stransă legătură cu comunitatea
căreia i se adresează.

2. SĂRĂCIA – fenomen social al existenței copiilor defavorizați

”Un om sărac nu este un om fără bani.
Un om sărac este cel ce nu are niciun vis”
Henry Ford

2.1 Prezentarea f enomenului
Fenomenul sărăciei nu este unul de actualitate, fiind cunoscut fiecărei societăți ca și parte a
aceasteia. Acest fenomen reprezintă un dezechilibru care aduce repercursiuni directe sau
indirecte în viața acestor persoane. Odată cu trecerea timpu lui, a căpătat noi valențe și înțelesuri ,
ce au condus la apariția unor noi tipuri de săracie care favorizează o dezvoltare inadecvată.
Singurele elemente care diferă în cadrul societății sunt dimensiunea dar și modul de
manifestare a fenomenului, care a s uferit schimbări în timp.
Lipsa veniturilor nu reprezintă un element definitoriu al fenomenului sărăciei, ci mai degrabă
o cauză a acesteia. Ținând cont de o serie de factori , pot duce la consecințe ireversibile în plan
social , astfel reducându -se sansele de a depași aceasta situație.
Odată cu creșterea populației, numărul celor săraci de asemenea a crescut , aceste colectivități
fiind caracterizate de un progres economic și social slab dezvoltat.
Din cauza lipsei speranței, săracul nu mai deține controlul pentru a remedia situația, ci își va
accentua și menține starea, adaptându -se la acea situație, astfel devenind dependent de ajutorul
celorlalți. Totodată, lipsa speranței duce spre o problemă principală ce o deține lipsa de
perspectivă , care conduce astfe l la cronicizarea acestei stări.
De-a lungul timpului, conceptul fenomenului de sărăcie a primit diverse definiții fiind greu
de înțeles și explicat. Mult timp , acesta a fost considerat ca o situație naturală și iremediabilă
care mai apoi a fost privit ca o consecință socială din cauza amplorii lui. Este un fenomen vizibil
și real , ce face parte din societatea actuală, care a suferit schimbări odată cu trecerea timpului .
Definiția acestuia a evoluat din perspectiva societății care susținea inițial că ar f i “nevoi de
baza” sau minimul de subzistență , referindu -se la alimentație, îmbracăminte trecând spre
necesitatea de locuire, sănătate, educație, de care orice persoană trebuie să beneficieze fiind parte
a societății.
Cu toate că nu există o definiție clară la nivel international, există o caracteristică comună,
aceea de a a socia necesitățile individului cu un indicator de bunăstare.
Săracia socială poate fi determinate prin prezența a mai multor personae care nu ating aceste
standard impuse de societate.

Conform definiției ce stă la baza proiectelor EUROSTAT “Săracii sunt persoanele, familiile
și grupurile de personae ale căror resurse (material, culturale și sociale) sunt atat de limitate încât
le exclud de la un nivel de viață minim acceptabil în statele în care trăiesc. ”
Elena Zamfir dă o definiție mult mai clară despre ceea ce reprezintă sărăcia: “Sărăcia este o
stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat
decent, acceptabil la nivelul unei colectivități”
Conceptul de sărăcie este privit mai degrabă ca o situație naturală, ca un mod de viață în care
oamenii nu își pot asigura singuri nevoile fundamentale , adăugându -se : lipsa speranței, a voinței
de depășire a situației în care se află, astfel resemnându -se și adaptându -se la acest mod de trai.
Săracia, în ultimele decenii a fost privită ca un efect al statului bunăstării, care a contribuit la
menținerea situației de sărăcie prin ajutorul acordat persoanelor . prin aducerea în prim plan a
doua explicații, una de natură structurală și alta culturală, aflându -se în strânsă legătură.
Din punct de vedere al circuitului structural, din dorința de a -i ajuta pe cei săraci, stat ul crește
fiscalitatea, astfel ajungându -se la închiderea afacerilor. Din această cauză se reduce numărul
locurilor de muncă sporind astfel instaurarea șomajului.
Pe de altă parte, circuitul cultural oferă sprijin indivizilor aflați în situații deficitare, dar
acesta ajunge să îi demotiveze de a reuși prin forțe proprii și astfel se crează o cul tură a
dependenței.
Din această definiție data sărăciei, se remarca faptul că aceasta este raportată la bunăstare
fiind considerate sărace persoanele care au un nivel al bunăstării scăzut.
“Săracul nu este cel care primește mai puțin ca alții…el este cel c are nu participă sau
participă în mod imperfect la viața socială…Existența sa este marginală în raport cu cea globală
” afirmă Serge Milano.
Un termen întâlnit în definirea stării de sărăcie este noțiunea de “precaritate ” , care constă în
riscurile la care pot fi supuși indivizii ce ajung într -o stare de săracie pe o anumită perioadă de
timp, nemaiavând capacitatea de a reveni decât prin mari eforturi. Ajunși în situația de sărăcie
extremă , nu mai sunt capabili de a se baza pe propriile forte și necesită aj utor din partea
colectivității.
Noțiunea de “vulnerabilitate ” este un alt termen utilizat în studiile ce ajută la definirea
sărăciei, care se referă la excluderea din aria protecției sociale , cât și de pe piața muncii mai ales
a persoanelor slab calificat e.
Termenul de “privațiune” a fost introdus de Peter Townsend și este utilizat pentru definirea
sărăciei cât și a excluziunii sociale.
“Oamenii sunt considerați în stare de privațiune daca nu au un tip de regim alimentar, de
îmbrăcăminte, condiții de locui t, de mediu, de educație, condiții de muncă și condiții sociale,

activități și distracții, care sunt obișnuite sau cel puțin larg încurajate și aprobate de societatea în
care ei trăiesc”
Metodele de determinare a gradului de sărăcie , stabilite cu ajutorul pragurilor de sărăcie , care
reprezintă nivelurile diferite de standardele de viață, pe care o persoană le poate atinge pentru a
nu fi considerate săracă.
Pragul de sărăcie are la bază analiza veniturilor, a pierderilor unei gospodării, cât și
compararea ac estora , pentru a stabili categoria din care fac parte ( non -sărace sau sărace) cu
scopul de a se stabili si evalua gravitatea situației.
În vederea determinării pragurilor de sărăcie, există mai multe metode care pot fi grupate în 3
categorii: relative, ab solute și subiective, fiecare dintre acestea prezentând avantaje cât și
dezavantaje.
Pragul sărăciei relative se definește ca o relație intre resursele material e mediane sau medii,
care se realizează cu ajutorul termenilor de venit sau cheltuială. Persoane le sau gospodăriile care
se află sub limita acestui prag, denotă faptul că sunt într -o stare mai nefavorabilă față de
celelalte.
Pragul sărăciei absolute reprezintă minimul necesar de resurse în vederea satisfacerii nevoilor
fundamentale. Poate fi definit fie ca totalitatea resurselor de care trebuie să beneficieze omul
pentru a supraviețuirea fizică , dar și ca membri ai unei societăți. În cazul țărilor subdezvoltate,
resursele necesare de trai ale indivizilor ca membri ai unei societăți, reprezintă de cele mai multe
ori, resursele necesare de supraviețuire fizică, față de țările dezvoltate unde pragul de sărăcie
absolută reprezintă un standard mult mai înalt decât cel al supraviețuirii.
În vederea determinării pragului de sărăcie absolută, se urmărește “definirea nevoilor și a
nivelului de bază al satisfacerii lor, identificarea bunurilor și serviciilor de consum necesare în
acest scop și calculul cheltuielilor de consum minim necesare achiziționării bunurilor și plății
serviciilor ”
În practică, concretizare a acestuia întâmpină problem e în determinarea minimului necesar
din cauza lipsei uno r principii obiective.
Pentru determinarea pragului de sărăcie absolută , trebuie luate în calcul nevoile
fundamentale de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, igienă, sănătate, edu cație cât și rolul la viața
socie tății. Totodată, este complicată stabilirea nivelului minim din cauza varietății mare a
serviciilor și bunurilor pentru a stabili cu cheltuieli minime satisfacerea acestor nevoi.
Preagul de sărăciei subiective are la bază a precierea oamenilor a ceea ce reprezintă pentru ei
nivelul minim pentru a -și satisfice propriile nevoi.
Față de celelalte metode de stabilire a sărăciei , care se bazează pe etichetarea oamenilor sau a
gospodăriilor ca fiind sărace, aici se autoapreciază de membrii societății.

Conform definiției lui Townsend (1979) în care admi te prezența a două standard de viață:
primul fiind cel existent în populație și cel social care este acceptat în societate.
Deprivarea subiectivă este al treilea standard pe care Towns end îl identifică, care se referă la
modul personal al vieții, omul fiind deprivat subiectiv în momentul în care simte acest lucru.
“Oamenii pot să nu se situeze sub standardul de viață larg răspândit sau sub cel
instituționalizat dar ei pot cădea sub un s tandard care poate fi răspândit, data fiind o reorganizare
a instituțiilor și o redistribuire a mijloacelor disponibile într -o societate”
Din cauza socialismului cât și a strategiilor eronate, au dus la căderea economică a tării
noastre, rezultatul fiind s ărăcia și excluziunea socială care nu afectează doar grupurile
marginalizate ci și restul colectivității.
Sărăcia extremă a ajuns într -un punct avansat care pe langă cazurile ce aduc un aport
emotional puternic ( copiii străzii, familiile fără adapost etc) există tot mai multe personae care
se află în situații critice din cauza datoriilor, a lipsei de hrană sau a îngrijirii medicale.
Excluziunea socială este datorată s ărăciei extreme, care odată inserată este greu depășită din
cauza permanentizării și conti nuării ei la nivelul noilor generații.
“Excluziunea socială este probabil procesul cu efectele sociale cele mai negative, datorită
paralizării capacităților de adresare”
Noțiunea termenului de excluziune socială a apărut initial în Europa, adresându -se
persoanelor care trăiau în medii defavorizate , unde existau numeroase lipsuri care au condus
ulterior la marginalizare. În principiu acest concept se referă la personae și grupuri care sunt
discriminate pe motive rasiale, entice, etc.
Excluziunea socială se poate face pe mai multe planuri: politice, sociale, economice și poate
duce la ruperea individului de societate.
Totodată, termenul de excluziune socială se află într -o strânsă legătură cu fenomenul
sărăciei, acesta cuprinzând o arie mai largă decat cea a sărăciei care presupune lipsa resurselor
materiale.
Grupurile cele mai expuse fenomenelor de marginalizare și excluziune socială sunt copiii,
tinerii, varstnicii și persoanele fără adăpost.
Copiii sunt și în ziua de azi un grup supus excluziunii sociale . Condițiile improprii de trai,
locuințele supraaglomerate, lipsa unui spațiu pentru studiu duce astfel la demotivarea copilului
de a lua parte la activitățile scolare.
De asemenea, copiii străzii reprezintă grupul cu cel mai mare risc de excluziune so cială.
Permanetizarea sărăciei presupune cea mai gravă problemă care, pe termen lung, între educație și
sărăcie apare o strânsă legătură care se transmite din generație în generație. Lipsa perspective
părinților săraci cât și neșansa de a -și ajuta copiii să prim ească o educație, duce la menținerea

situației de sărăcie.
Sărăcia, ca principal ă problemă socială , duce la nevoia instituționalizării copiilor care pe
termen lung are efect negativ asupra acestora, generând dependent iar copilul este incapabil să
se dezv olte fără ajutor.
Estimarea dimensiunilor acestui fenomen al copiilor străzii, este greu de realizat, cercetările
arătând că sunt aproximativ 3000 de copii ai străzii , dintre care sub 1000 locuiesc în permanent
pe stradă, iar restul doar temorar. Această s ituație fiind ignorată a dus la problem e de sănătate,
violență, abuz, delicvență .
Încă de mici acești copii intră pe piața muncii pentru a ajuta la creșterea bugetului familiei ,
având ca și consecință abandonul școlar.
Tinerii reprezintă un alt grup grav a fectat , unde nivelul de trai depinde de cel dobândit de
părinți. Șansele de integrare pe piața muncii sunt foarte reduse din cauza lipsei educației.
În cazul tinerilor care părăsesc instituțiile, sunt expuși riscului de a ajunge în stradă deoarece
au probl eme de socializare și le este greu să se integreze în societate.
Varstnicii reprezintă o categorie mare la nivelul țării, a căror problemă sunt veniturile reduse
ceea ce a dus la o dependent față de serviciile sociale.
Categoria persoanelor fără locuință e ste alcătuită în mare parte de populația care trăiește la
periferia orașelor. Aceștia au locuit în camine de nefamiliști care odată cu trecerea timpului au
fost afectate și astfel parasite. Cel mai accesibil spațiu de locuit se află la periferie.
Cel mai e locvent exemplu pentru a înțelege modul în care a apărut sărăcia , este populația
rromilor. Criza socialist ă a avut un impact major asupra acestora și a șanselor lor de integrare în
societate. Sărăcia și marginalizarea acestei categorii de populașie a fost o consecință a pierderii
locurilor de muncă și a veniturilor cât și a abandonului școlar.
Etichetarea acestora și încadrarea într -un anumit tipar a crescut vulnerabilitatea acestui
segment de populație, ducând astfel spre crearea unor comportamente inadecv ate față de
membrii societății în care trăiesc. Condițiile de trai sunt în cele mai multe părți ale țării, sub
standard, ei fiind izolați de restul populației.
Odată ce fenomenul sărăciei a luat amploare, a dus la necesitatea recunoașterii factorilor
exist enței acestora. Speciliștii apreciază sărăcia ca fiind o problemă gravă , care cu greu poate fi
depășită odată ce s -a ajuns acolo.
Cauzele instaurării fenomenului sunt de natură psihologică, economică și socială dar și
politică.
Cauza de natura psihologică, are în prim plan individul , care prin comportamentul său pasiv
și lipsit de interes pentru a depăși această problemă a apariției fenomenului. Spre exemplu
persoanele care au abandonat școala, șomerii, cât și persoanele cu diferite vicii pot fi considerate

vinovate de starea în care se află, initial fiind temporară , dar cu timpul duce la cronicizare în
cazul în care nu se fac eforturi proprii pentru a depăși situația.
S-a demonstrate că politicile sociale venite în ajutorul săracilor, au dus pe de -o parte l a
dependent cât și la folosirea acestora în alte scopuri, ceea ce a dus la regândirea modului de
acordare a acestor ajutoare.
Sărăcia ca și cauză economică ș i socială este privită dintr -o perspectivă cu totul diferită,
indivizii fiind considerați victim e, nu vinovați, datorit ă veniturilor reduse. Se consideră că
sărăcia poate fi eliminată cu ajutorul implicării societății prin programe la nivelul acesteia, iar
punerea individului în poziția de victim ă, poate duce la o îndrumare greșită a programelor
sociale . Aceste trăsături diferențiale ale săracilor din perspectiva societății, ar fi de fapt impuse
chiar de aceasta, care duce la șomaj, abandon școlar, locuințe inadecvate și comportamente
inadecvate. Această perspectivă consideră societatea cauza principal ă a sărăciei.
Sărăcia provine și din distribuția inegală a veniturilor, astfel încât unele categorii dispun de
venituri mari, în timp ce alții nu își pot satisfice nevoile fundamentale de trai, fiind necesară
intervenția statului pentru redistribuirea venitu rilor.
Din punct de vedere politic, sărăcia este cauzată de funcționarea incorectă a instituțiilor
societății, observându -se două puncte de vedere. În primul rând, este vorba de vulnerabilitatea
cauzată de schimbările rapide apărute în secolul XX. În al do ilea rând, este privită ca o soluție
pentru motivarea depășirii stării de sărăcie, prin plata diferită a muncii prestate și determinarea
săracilor de a -și depăși propria condiție , ceea ce tine și de conștientizarea faptului că prin muncă
nu capeți doar aju tor financiar ci și social.

2.2 Atitudinea comunității fața de săracie
Atât spațiile comunitare cât și calitatea lor poate avea un impact major asupra comunității,
deoarece acestea reprezintă locul de intâlnire, schimb de idei și într -o oarecare măsură de
dezvoltare individuală.
Termenul de comunitate este greu de explicat și nu este foarte folosit în limbajul comun.
Pentru a înțelege mai bine sensul acestuia, trebuie să îl cunoaștem cât mai bine.
Acest termen, pentru oamenii de știință, deține o arie larg ă, fiind definit ca o zonă
rezidenț ială ce asigură nevoile umane: educație, aprovizionare, spații de recreere etc. Totodată,
reprezintă un model și nu înseamnă doar grupul de oameni pe care îl cuprinde, ea existând acolo
dintotdeauna și va continua să exis te. Nu întotdeauna o locație fizică, ci desemnează și un grup
de oameni care împărtășesc aceleași interese. Reprezintă un cumul de valori, credințe,
component e, nu doar acțiuni.
Apariția comportamentelor inadecvate din cadrul comunității sunt generate și de aportul

adus de arhitectură în aceste zone problematice. Lipsa conditiilor de locuit cât și calitatea
spațiilor din proximitatea acestora, între care ar trebui sa existe o relație de completare nu este
prezentă. Personalizarea spațiilor de locuit aduce un plus sentimentului de apartenență în cazul
locuintelor individuale, acesta fiind un mod de indentificare în cadrul comunității.
Săracia, ca fenomen existent mai ales în zonele periferice, dezvoltă probleme sociale
grave: infracționalitate, violentă, abu z, abandonul minorilor, etc.
Percepția de deprivare relativă se datorează în primul rând, mutării forțate a populației
rurale în cadrul orașelor, creându -se o ruptură față de tradițiile satului. Aceasta duce la o creștere
a violenței sociale prin segregar ea comunităților în bogați și săraci.
Comunitatea reprezintă un factor important în cadrul vieții sociale a individului. Omul
societății moderne pune mai mult accent pe lucrurile materiale și pe faptul că trebuie să își
urmeze scopul în viață, uitând de un aspect foarte important ce duce la adevărata împlinire – cea a
coabitării și a interacțiunii cu semenii săi. Din acest motiv au aparut tot mai multe programe de
arhitectură cu scopul de a ne aduce împreună.
Nucleul principal al schimbărilor din cadrul soci etății îl reprezintă însăși comunitatea care
are rolul de a reuni mai multe domenii prin dimensiunile sale economice, sociale, religioase și
politice.
Scopul comunităților urbane este acela de a răspunde nevoilor oamenilor dar și de a
ajunge să inspire pe alții.
Comunitatea nu reprezintă o adunare de case, ci mai degrabă lucruri imateriale care se
transmit din generație în generație. Fiind un organism cultural, are la bază cultura ce constă în
component învățate, acțiuni și credințe. Argumentele aduse în ex plicarea conceptului de
comunitate, au un rol important deoarece acesta încă de la începuturi a fost considerat ca o
formațiune umană , a modelelor de trai împreuna cu ceilalți.

2.3 Sărăcia în cadrul politicilor de dezvoltare

3. COMUNITATEA

“Fundame ntul unui popor îl constituie o comunitate
întemeiată pe consimțământul și alianța tuturor.”
Cicero

3.1 Rolul comunității și participarea la viața socială a orașului
Calitatea spațiilor aferente zonelor de locuit aduce un aport comunității prin facilitar ea
relațiilor între membri, care reprezintă un aspect important al calității vieții. Aceste spații pot fi
clasificate în trei categorii, în funcție de numărul persoanelor ce îl utilizează. În primul rând
vorbim despre spațiile proxime, accesibile persoanel or ce locuiesc în imediata apropiere și
favorizeaza relații atât între copii, tineri cât varstnici, și au rolul de închegare a comunității.
Spatiul de distanță medie reprezintă a doua categorie, utilizat de toate categoriile de varstă și
cupri nde o varietate larga de funcțiuni necesare locuitorilor, precum magazine, servicii etc.
Aceste spații au rolul de îmbunatațire a relațiilor existente între membrii comunității cât și pentru
crearea unora noi.
Spațiul de mare distanță cuprinde parcul cât ș i centrul comercial, ambele cu rolul de
dobândire a relațiilor între comunități.
Lipsa acestor spații a stârnit apariția unor comportamente individuale și sociale grave,
care necesită rezolvare, ele nefiind o problema de prezent ci și de viitor.
Aceasta ar e la bază personalitatea umană, ce pune accent pe dorința membrilor săi de a
conviețui și de a lupta pentru scopurile comune. Un aspect important al comunității, este faptul
că gândirea este una de ansamblu și nu individuală. Morala și etica reprezintă în cadrul
comunității echilibrul acesteia, în caz contrar se ajunge la excluderea din cadrul grupului.
De asemenea, vegetația este un factor esențial care contribuie la calitatea și atmosfera
spațiilor, creând o barieră fața de formele de poluare.
Acest conce pt a căpătat o varietate mare de sensuri și a fost utilizat în contexte
diferite.Înțelesul comun este acela de asumare a unui mod de viață comun sau o activitate ce se
referă la trăirile membrilor grupului.
Principalele dimensiuni ale comunității sunt:
 Dimensiunea spațială
 Dimensiunea cantitativă
 Dimensiunea structural
 Dimensiunea relațională
 Dimensiunea funcțională

 Dimensiunea temporală
Dimesiunea spațială și cantitativă a unei comunități, din punct de vedere morphologic, pot fi
discutate simultan. C omunitatea nu se referă doar la numărul membrilor ei ci și la relația dintre
aceștia.
Dimensiunea structurală – Structura comunității este determinată de factori importanți:
economici, religioși, de drept, de morală, care odată cu dezvoltarea societății, l a acești factori s –
au adaugat elemente noi: școlarizarea, statutul social moștenit și dobândit, veniturile, ocupația,
aspirațiile, apartenența etnică.
Dimensiunea relatională – In cadrul comunității relația deține un rol important. Această
dimensiune este data de raporturile dintre membrii comunității, avand la bază apartenența,
independent din punct de vedere economic cât și spiritual responsabilității în cadrul grupului.
Dimensiunea de timp – Pentru ca o comunitate sa îndeplinească funcțiile trebuie să ne
raportăm la timp, deoarece aceasta trebuie să persiste, nu doar pentru o singură generație. Din
cele spuse anterior, se poate concluziona că aceasta este o unitate rezistentă în timp, compusă
dintr-un număr de indivizi ce au în esență aceleași valori cu lturale și sociale, între care se
stabilesc relații, ajungându -se astfel la un control social la nivelul grupului.
Având în vedere că amplasamentul proiectului de diploma este situate în cartierul
Ferentari, discuția se va axa ape modul în care educația și cultura influențează aceste zone de
periferie.
Pe langă educația familială, singura educație este oferită de școlile de cartier care nu oferă
condiții tocmai prielnice de dezvoltare pentru unii copii. În această zonă cultura nu este
promovată, sigura l egătură cu aceasta fiind prin presă sau prin puținele cinematografe.
Expansiunea rapidă a orașului a dus la problem sociale și comunitare din cauza rupturilor social –
economice de la nivelul orașului și al periferiei. Pentru soluționarea acesteia, indivizii trebuie
aduși împreună pentru a învăța să se comporte unii cu alții.
S-a observat intenția de a adduce în aceste zone funcțiuni diferite, spre exemplu cele
comerciale, pentru s porirea relațiilor membrilor comunității. Acest lucru nu are un impact tocmai
pozitiv asupra acestora, deoarece amestecarea unor comportamente diferite în aceste spații care
devin representative, vor duce la imitație.
De cele mai multe ori, aceste cartier e nu oferă perspective copiilor din cauza lipsei
programelor educative cât mai reduse din aceste zone. Abandonul scolar este un lucru des întâlnit
din cauza lipsei resurselor materiale. Din cauza faptului că întreținerea copilului în școală este
uneori pre a mare pentru unele familii, aceștia sunt nevoiți să abandoneze învătământul. Din acest
motiv este foarte importantă aducerea în aceste zone de funcțiuni care să ajute și să promoveze
educația cât și interacționarea între membrii societății.

4. SPAȚIUL PUB LIC URBAN

“Omul sfințește locul, nu locul pe om .”

4.1 Definirea conceptului de spațiu public drept cadru al activităților
“După 40 de ani de dezastru, avem pe dinăuntru formele dezastrului care ne înconjoară.
Suntem înconjurați de forme care n‐au memori e și n‐au devenire; în jurul nostru spațiile sunt
terne și monotone și înăuntrul nostru este intoleranța. Fiecare dintre noi purtăm pe dinăuntrul
nostru formele arhitecturale care ne înconjoară de aceea arhitecții poartă marea responsabilitate a
ceea ce pu rtăm în noi.”(ANDREI PLEȘU)
Noțiunea de spațiu public este greu de definit din cauza varietății mari a semnificațiilor.
Termenul este întâlnit atât în arhitectură și în urbanism, cât și în domeniul filosofiei și al
sociologiei.
Spațiul public nu poate fi considerat doar totalitatea străzilor sau al clădirilor, fiind
totodată locul unde se desfășoară activitățile, ci și spațiul pe care oamenii îl descoperă și și -l
însușesc.
“Orașul este înainte de toate, o comunitate umana” (notițe personale – curs Liviu Ian ăși)
Spațiul public este utilizat zilnic de fiecare individ fie doar pentru deplasare,
aprovizionare sau interacțiune, în esență acesta reprezintă mai mult decât atât, contribuind la
sporirea calității vieții. Totodată este locul unde se produc schimburi între membrii societății, fie
că fac schimburi economice sau de idei, toate acestea se petrec în spațiile publice ale orașelor, în
piețe, pe stradă sau în parcuri.
În momentul în care aceste spații sunt utilizate doar pentru acțiunile necesare – cele de
deplasare, ignorând activitățile opționale – deplasare spre parc, cât și cele sociale, apare o mare
problemă.
Spațiile publice trebuie să răspundă nevoilor individului de a se simți într -un cadru
comfortabil și sigur, unde să întreprindă activități, schimb d e idei sau să împărtășască experiențe
cu semenii săi.
Acesta cuprinde în sfera sa toate locurile deținute de domeniul public, accesibile tuturor
locuitorilor dar care sunt supuse reglementărilor. Caracteristicile acestor spații sunt evidențiate
mult mai b ine în contrast cu spațiile private, ce se diferențiază prin modul de comunicare,
posesie sau restricții.
O diferența față de spațiul privat este aceea că se adresează tuturor indivizilor unei

comunități conform mentalității și obiceiurilor acestora.
Sepa rarea spațiului public de privat, nu se mai crează în ziua de azi cu sensibilitate ci mai
mult cu o violență, astfel încât spațiile menite să fie libere sunt însușite sălbatic, devenind greu
de stabilit din punct de vedere juridic.
Făcând trimitere la cetă țile înconjurate de ziduri înalte, în interiorul acestora traia o
adevărată comunitate, unde spațiul public era locul comun unde se discutau toate problemele și
unde se luau cele mai importante decizii în privința bunăstării tuturor. Spiritul comunității f oarte
bine dezvoltat și dorința membrilor de a acționa mereu împreună ca o entitate și nu individual
conduce astfel spre definiția adevăratei comunități.
(“SPAȚIUL PUBLIC”) este expresia societății și a individului; aspectele culturale, istorice,
sociale ș i politice sunt exprimate în felul de a trăi în comunitate .
https://www.uauim.ro/galerie/teme/237/
În funcție de modul în care este administrat, utilizat sau perceput pot fi puse în lumină
atât cali tățile cât și defectele. Fiind un spațiu al confruntărilor și al comunicării, se observă
varietatea comportamentelor membrilor ce îl utilizează.
În momentul în care spațiile publice nu sunt administrate și întreținute corespunzător, își
pierd calitatea, in divizii pierzându -și interesul pentru acestea, instaurându -se dezinteresul față de
interacțiunile sociale.
Faptul că locuitorii nu se implică și nu consideră spațiul ca fiind al lor, a devenit un spațiu
gol, al nimănui.
Pentru o bună funcționare a acestor spații este nevoie ca oamenii să intervină activ nu
doar ca simpli spectator, deoarece acestea sunt destinate tuturor.
Un aspect important din punct de vedere architectural îl reprezintă accesibilitatea vizuală
care este limitată din cauza favorizării tras eelor cu automobile și nu pietonale, creându -se o
imagine vizuală încărcată ce dă un aer de nesiguranță.
Percepția spațiului de către colectivitate, ține seama de imaginea pe care acesta o
transmite, fiind bogat în semnificații, oglindind situația societăț ii prin valorile locale, culturale și
civile ale comunităților.
Odată cu trecerea timpului și a etapelor de dezvoltare, aceste spații devin tot mai
aglomerate și dezordonate, astfel pierzându -și rolul inițial de stabilire a relațiilor și a interacțiunii
între membrii comunității, devenind un spațiu de tranzit lipsit de valoare.
Bogdan Ghiu afirmă că “orașul devine…simplu suport material pentru mesajele publicitare,
singurele, prin dimensiune și numărul sufocant, mai putând pretinde statutul de spațiu publ ic”
https://www.igloo.ro/spatiul -public -in-orasele -din-romania/
Membrii societății actuale preferă petrecerea timpului liber în spații precum complexurile

comerciale care au dus l a scăderea importanței spațiului public. Odată cu evoluția spațiilor
urbane care promovează cuturile străine, se pierde autenticitatea, conducând la folosirea spațiilor
doar ca obiecte de consum.
Antropologul Vintilă Mihăilescu consideră că “spațiul publi c, conferă identitate unui oraș
cel puțin la fel de mult ca arhitectura sau ocupațiile sale, nu a avut astfel cum să (re)constituie.
Jumătate de secol a fost monopolizat de partidul de stat, fiind un spațiu ideologic, de
reprezentare publică a puterii și n u de întâlnire publică a locuitorilor”
https://www.igloo.ro/spatiul -public -in-orasele -din-romania/
Spațiul comun a ieșit din domeniul statului odată cu căderea comunismului și a i ntrat în
domeniul privat, care nici acum nu a ținut cont de atribuirea acestuia publicului.
În urma evoluției tehnologice, tot mai multe personae își pierd interesul pentru o acțiune
directă, preferând confortul din fața calculatorului care le oferă aceas tă șansă de socializare, dar
care nu contribuie întocmai la o dezvoltare personală pozitivă. Societatea punând o mare
presiune pe indivizi și pe șansa afirmării prin munca tot mai multă, oamenii se află într -o
continua viteză, nemaiavând timp pentru satisf acerea nevoilor spirituale, de liniște.
“Până una alta, orașul tinde să dispară sub reclame, băncile și clădirile de birouri străpung orice
plan de sistematizare, iar super/ hyper – marketurile își amenajază spațiile dupa propriile reguli”
https://www.igloo.ro/spatiul -public -in-orasele -din-romania/
De-a lungul timpului au avut loc schimbări majore în cadrul orașelor, motiv pentru care
arhitecții, urbaniștii cât și alți specialist di n varii domenii, au încercat să repare efectele negative
aduse prin intermediul acestor schimbări, cu ajutorul proiectării pe baza principiilor durabile care
să satisfacă atat nevoile generațiilor prezente cât și viitoare.
Gabriel Moțcanu afirmă că “Proie ctarea unui loc de succes presupune reunirea
elementelor de mediu, sociale și economice care sunt necesare pentru ca acesta să fie cu adevărat
durabil” http://www. e-antropolog.ro/2014/08/spatiul -public -urban -in-viata -oamenilor/
Pentru proiectarea unui spațiu memorabil, în primul rând trebuie să cunoaștem simțurile
umane astfel încât să putem răspunde nevoilor acestora.
spațiul public este invocat mai ales prin co ntribuția pe care o are la identitate urbană bine
conturată”, la definirea durabilității și a caracterului” orașului devenit metropolă influența și
integrată european”. Calitatea spațiului public este crucială pentru reinventarea inteligentă și
sensibilă” a capitalei, pentru locuirea de calitate”, pentru sănătate și siguranță, că atribute
importante ale orașului.
http://www.agir.ro/buletine/2095.pdf
Având în vedere că spațiul public joacă un rol importan t în viața oamenilor, fiind
esențiale pentru orașe, trebuie să se țină cont de aceste aspecte încă din faza de proiectare.

Spațiul public nu contribuie doar la sporirea calității vieții omului și la identitatea
culturală ci și la crearea competivității în cadrul urban. Conceptul strategic București 2035, cu
privire spațiul public, realizat de un grup de specialist, au analizat orașul în vederea elaborării
unui proiect durabil. Stadiul în care se află aceste spații a dictat apariția unor politici, programe și
proiecte necesare intervenției asupra acestora.

4.2 Rolul spațiilor publice în identitatea socială
În ziua de azi, în cadrul orașelor mari, ai tendința de a te simți tot mai singur, viața
desfășurându -se cu mare viteza, omul nu mai are timp de intera cțiune socială, preocupându -se tot
mai mult de partea materială. Spațiile publice au ca rol satisfacerea nevoii omului de
comunicare, schimb de idei sau de a -și face noi prieteni, indiferent că acestea reprezintă
parcurile, bulevardele, piețele sau centrel e comerciale.
Spațiile publice sunt sisteme ce întrețin dezvoltarea sustenabilă a unui oraș prin formarea
unor medii prielnice de satisfacere a nevoilor omului, de interacționare cu semenii săi.
Conceptul spațiului public este de a crea un impact asupra omului pentru a -l face să
revină. Se va ține cont de amenajare, astfel încât oamenii să fie atrași de acel loc, punctele
atractive cât și mobilierul urban aflându -se într -o corelație cu restul spațiilor publice: magazine,
cafenele. Pentru a atrage indivizi i, aceste spații trebuie să răspundă unor cerințe de a oferi
confort, interes dar și siguranță. Pentru o funcționare inteligentă trebuie să se adreseze tuturor
persoanelor ce îl utilizează.
Rolul spațiilor publice este de asemenea de natură economică. În f uncție de dimensiunea
acestora li se pot atribui funcțiuni temporare precum găzduirea târgurilor. Atât Charta de la
Leiptzic cât și Declarația de la Toledo propun crearea de spații publice care să contribuie la
sănătatea populației dar reprezintă și cheia dezvoltării economice.
În urma cercetărilor s -a constatat că frecventarea acestor spații este diferită în funcție de
categoriile de vârstă ce îl frecventează. Spațiile publice sunt utilizate în general, în prima parte a
zilei de vârstnici, iar apoi de adul ți și copii, urmând ca seara să fie utilizatde grupuri de tineri,
care își însușesc spațiul ca pe unul privat, ca loc al socializării. În rândul tinerilor, faptul că
petrec mai mult timp în spațiile publice unde întâlnesc diferite comportamente și viziuni diferite,
duce spre o cunoaștere și dezvoltare personală.
Funcția culturală a spațiilor publice se manifestă prin plasarea unor expoziții temporare
de opera de artă, oferind astfel o identitate locului, contribuind la atractivitatea publicului.
Nu doar a rhitecții și urbaniștii contribuie la succesul spațiilor publice ci și oamenii și felul
în care aceștia privesc spațiul.

Spațiul public deține și funcția culturală care după părerea mea, este foarte importantă
pentru dezvoltarea indivizilor societății. În momentul de față există foarte puține spații publice în
aer liber care să promoveze cultura, acesta fiind un motiv prielnic de adunare a populației,
contribuind totodată și la calitatea estetică dând identitate spațiului.

5. REINTEGRAREA ÎN SOCIETATE

5.1 Importanța reintegrarii în societate
Integrarea copiilor defavorizați în societate, reprezintă un factor important care are la bază
dreptul omului de a face parte dintr -o societate, unde se dezvoltă și asimilează valori și
comportamente. Comportamentul deviant ia naștere din lipsa valorilor și a culturii.
Petru ca aceste programe de reintegrare socială să aibă o rată cat mai mare de succes,
trebuie să se intervină asupra situației copiilor defavorizați cât mai repede, câ t încă sunt la
început de drum și este mult mai ușor să asimileze comportamentele adecvate societății. Cu cât
avansează în vârstă, prin faptul că trăiesc în medii neprielnice de dezvoltare, vor dobandi
comportamente inadecvate care vor fi mai greu de recon struit. Această necesitate derivă din
faptul că modificarea comportamentului și lipsurile conduc atât la abandonul școlar cât și la
delicvență juvenilă. Neajunsurile îndeamnă minorii să se concentreze pe satisfacerea acestora,
fără a privi spre viitor sau având o perspecitivă asupra acestuia.
Un aspect important îl reprezintă dobândirea încrederii de sine, pentru ca pe viitor să își
poată satisface propriile nevoi .
Obiectivele pe care integrarea le urmărește în cazul copiilor este ca aceștia să
dobândeasc ă comportamente adecvate și să conștientizeze situația în care se află. Totodată au
nevoie de un efort personal mai mare pentru a -și depăși condiția, acest lucru fiind posibil doar
prin educație, comportament și valori morale.
Deasemenea, comunitatea joa că un rol important în dezvoltarea individului, stabilindu -se
o legătură între aceștia, individul având întotdeauna nevoie de a se raporta la comunitate.
Putem constata că reintegrarea este un termen opus integrării, ce are ca rol de a reconstrui
comporta mente și atitudini nedezvoltate într -o manieră corespunzătoare din cauza unor factori
nefavorabili – școala, comunitatea, familia.
Reintegrarea are ca scop acumularea de cunoștințe și de a învăța individul să facă față
anumitor situații prin dezvoltarea i ntuiției și a motivației. În momentul în care acesta nu are parte
de educație nu își poate afirma individualitatea . Debusolat și fără perspective se va confrunta cu
marginalizarea.
În momentul în care copilul prezintă un comportament inadecvat trebuie int ervenit
multidisciplinar, ce are în prim plan rezolvarea nevoilor acestuia. Comportamentul social este
asigurat prin participarea atât a familiei cât și a comunității prin care copilul este îndemnat să
participe.
Totodată trebuie ținut cont de mediul în c are minorul trăiește, cât și de starea emoțională
în care se află, această categorie defavorizată fiind expusă problemelor emoționale puternice care

favorizează nedezvoltarea corectă în cadrul societății.
Principala cauză a neintegrării o reprezintă lipsa de socializare prin închiderea individului
în sine și izolarea față de ceilalți. Trebuie ținut cont de acest aspect, prin crearea unor medii
propice de dezvoltare, acestea fiind cauze ale unui climat necorespunzător în cadrul grupurilor de
socializare (sc oala, familie, prieteni).
Reintegrarea pune accent pe educarea și adaptarea individului în cadrul societății,
interesele sale proprii intrând în conflict cu normele valorice stabiliate de societate.
“ Copiii trebuie să fie învățați să participe la viața comunității, să observe și să intervină
în folosul celorlați. Participarea copiilor la viața socială și implicarea comunității în viața lor pot
crea legături permanente ale copiilor cu comunitățile din care provin și pot crește intereseul altor
furnizori d e servicii pentru încheierea de colaborări și parteneriate.”(Principii fundamentale de
lucru cu copiii care incalca legea penala)

6.2 Modalități și politici de reintegrare în societate
Suportul oferit copiilor defavorizați trebuie să țină cont de satis facerea nevoilor acestora.
Succesul reintegrării în societate este realizat în momentul în care individual nu se mai simte
marginalizat și capătă încredere de sine și, totodată capătarea unor noi perspective îl face să se
simtă util și să înțeleagă că se p oate descurca și singur, devenind astfel un membru ce adduce
resurse societății și nu mai este doar un consumator.
Educația este un factor cheie ce contribuie la reintegrarea copilului în societate, prin
programe de natură educativă, relația cu familia da r și cunoașterea de sine. Astfel “ Centrul de
educare și îngrijire a copiilor defavorizați social” , subectul diplomei mele, pune accent pe
programele educative cât și pe relația dintre copil, familie și comunitate.
Sistemul de învățământ actual, se confru ntă cu problemele copiilor defavorizați și nevoia
acestora de educație. Dat fiind faptul că necesită o atenție specială, din cauza deficiențelor
accumulate pe care l e dețin, școala trebuie să adapteze programa în raport cu nevoile acestora,
prin introducer ea unor programe special și activități individuale și terapeutice, învățare intuitive,
destinate recuperării.
Modul de învățare trebuie centrat asupra copilului iar cadrele didactice trebuie să fie
instruite astfel încât să răspundă nevoilor acestora.
Școala trebuie să pregătească elevii pentru diversitate și să învețe să o accepte dar să
realizeze valorile comune, în caz contrar ajungându -se la discriminare.
Cea mai defavorabilă categorie socială o reprezintă societatea rromilor care prezintă o
nevoie a parte în depășirea situației. Marginalizarea, etichetarea și existența unei mentalități
neadecvate a restului populației fața de aceștia, lipsa perspectivelor cât și neacceptarea educației

ca factor definitoriu în dezvoltarea copilului, duc spre nebenefici ere de dreptul pe care ar trebui
să îl aibă toți copiii spre o viață mai bună. Nerezolvarea acestei situații duce la abandon școlar,
sistemul de învățământ trebuie să adopte măsuri de eliminare a discriminării.
Un mod prin care se pot îmbunătăți relațiil e între aceste categorii defavorizate o
reprezintă crearea unor activități la care să ia parte atât comunitatea ,care ajută la o cunoaștere cât
mai bună și a învăța cum să traiască împreună și să se accepte.
Odată eliminate aceste problem ce stau la baza d iscriminării entice, sociale, rasiale,
atitudinea copilului față de școală se va schimba. Fiind o sursă de motivație, copilul va dezvolta
o plăcere pentru învățătură astfel formându -i-se treptat o gândire corectă, adaptată societății de
astăzi.
Faptul că acești copii prezintă un comportament inadecvat și rezulte proaste la învătătură,
determină profesorii să îi sancționeze, motiv pentru care se simt excluși și își formează grupuri
cu alte personae aflate în aceeași fapt ce îi determină să nu evolueze și să se integreze.
Educația reprezintă legătura cu societatea, prin care aceasta își transmite valorile către
individ și va avea un impact pozitiv asupra vieții sociale a acestuia.
Totodată școala are rolul de a motiva individual să se autodepășască și să-și dezvolte
aptitudinile de a învăța singur nu doar din material predate în clasă ci și din situații, din grupurile
din care fac parte cât și din alte surse informaționale, ceea ce adduce beneficii individului în
crearea propriilor perspective de viață.

6.3 Asistenta sociala
Conceptul de asistență socială se bazează pe crearea unei societăți cât mai prospere
pentru toți, cu precădere celor aflați în situații marginalizate, fiind caracterizată ca o nevoie dar și
un drept al cetățenilor. Aceasta are ca scop o ferirea ajutorului din partea statului și din donații,
spre satisfacerea ne voilor și a integrării sociale, nepresupunând contribuția indivizilor care
apelează la aceste servicii.
În component asistenței sociale intră “instituțiile statului cât și autorită țile publice” care
au rol de prevnire sau de oferire a suportului economic, fizic, social persoanelor care nu își pot
asigura prin propriile puteri nevoile fundamentale.
Asistența socială ca parte a sistemului de protecție socială repre zintă o instituție
independentă cu caracter intern. Aceasta se dezvoltă în funcție de nevoile populației ținând cont
atât de tradițiile locale cât și de reglementări.
Conform articolului 22 al “Declarației Universale a Dreptului Omului” “Orice persoană,
în calitatea sa de m embru al societății, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptățită ca prin
efortul național și colaborarea internațională, ținându -se seama de organizarea și resursele

fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și cultural e indispensabile pentru
demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale”.
Metodele de sprijin oferite de către asistența socială o reprezintă ajutorul social care
constă intr-o sumă de bani alocată din bugetul statului și oferită persoanelor și f amiliilor fără sau
cu venituri foarte mici, pentru a -și putea asigura existența în momentul în care acestea nu și pe
pot asigura prin propriile puteri. Alte metode de ajutor constau în acordarea alocațiilor pentru
copii, familii ( alocații pentru subzisten ță și pentru dezvoltare familială) ajutoare financiare de
urgență, toare acestea contribuind în sprijinirea persoanelor și depășirea situațiilor dificile în care
se află.
Scopul asistenței sociale are la bază solidaritatea și este menită să vină în ajutor ul
persoanelor nevoiașe care nu se pot descurca prin forțe proprii, care trebuie să beneficieze de
drepturile fundamentale.
Conform legii 272/2004 republicata în anul 2014 “ privind protecția și promovarea
drepturilor copilului ” are ca principiu de bază a sigurarea bunăstării acestuia, părinții fiind
principalii responsabili. Rolul statului constă în respectarea drepturilor pentru asigurarea
protecției copilului. Este important ca asistența socială să identifice și să acționeze cât mai
repede pentru a reduc e riscul la care pot fi supuși copiii: separarea de părinți, abandon,
instituționalizare cât și prevenirea violenței.
Asigurarea bunăstării este datorată serviciilor se stat care oferă copiilor ajutor material,
medical, condiții optime de locuire și sansa la educație, cu rolul de prevenire a unei dezvoltări
fizice, psihice, sociale, incorecte.
Cu toate că se cunoaște importanța comunității în dezvoltarea socială, programele și
proiectele comunitare destinate rezolvării problemelor sociale sunt relative re cente.
Încă din Evul Mediu asociațiile caritabile cât și organizațiile non -profit au luat naștere
spre oferirea de servicii grupurilor dezavantajate.
S-a dovedit că statul bu năstării nu a putut oferi sprijin în mod egal persoanelor aflate în
dificultate la solicitarea acestuia, astfel fiind considerat ineficient.
ONG -urile “ suferă adesea 2 slăbiciuni. Prima, sunt foarte dependente de agențiile
donatoare externe […] A doua, cu toate că ONG -urile apar uneori ca forțe care sunt în mod sigur
asociative, ele sunt adesea o expresie mai puțin autentică a societății civile și mai mult un efect al
strategiilor legate de oportunitățile de finanțare”
În România, familiile cu mulți copii sunt adesea supuse stresului, copiii fiind expuși
diferitelor pericole ce au l a bază sărăcia (abandon familial, scolar, instituționalizare).
Unul din cele mai importante preobleme prezente în cadrul familiilor sărace din țara
noastră o reprezintă abandonul familial cât și cel școlar, aflandu -se în strânsă legătură.

Serviciile de p rotecție socială încearcă să rezolve aceste problem atât prin identificarea
dar și prevenirea abandonului școlar.
O bună metodă de care serviciile asistenței social ear trebui să țină cont este de a
identifica copiii dezinstituționalizați care au fost lua ți înapoi acasă de părinți, dar care continuă
să aibă o situație financiară precară, aceștia manifestând de cele mai multe ori probleme
emoționale. Acest lucru va necesita o recuperare mai lentă și vor prezenta dificulăți de readaptare
în cadrul familial.
Odată cu aderarea tării noastre la Uniunea Europeană situația copiilor defavorizați a
trebuit să fie luată în serios în calcul, până atunci această problemă fiind rezolvată prin
instituționalizarea rapidă cu scopul de a “ascunde” problemele la care este s upusă societatea
noastră.
În urma studiilor efectuate asupra provenienței problemelor din cadrul familiilor
defavorizate, s -au constatat efectele negative pe care instituționalizarea o are asupra copiilor,
astfel dezvoltându -se noi metode de acșiune în ca drul serviciilor de protecție a copilului.
În țara noastră principalul motv care stă la baza deciziei de instituționalizare a copilului
este sărăcia, care odată instalată poate crea alte probleme cum ar fi violența în familie. Unul din
efectele negative p e care le aduce instituționalizarea o reprezintă dezvoltarea unui comportament
de dependență față de instituțiile statului și ajutorul primit din partea acestora, nefiind capabil de
a-și crea perspective în viață și implicit nu se poate descurca prin forțe proprii.
INSTITUTIONALIZARE
O nouă metodă de abordare și mult mai eficientă în dezvoltarea corectă a copiilor sunt
centrele de zi, destinate copiilor ce se află permanent sau temporar în dificultate. Un factor
important este menținerea legăturii cu famil ia. centru funcționând în regim de zi. Beneficiile
aduse de aceste centre sunt de reducere a abandonului familial cât și scolar.
Rolul bisericii
Asistența socială întotdeauna a făcut parte din acțiunea bisericii prin faptul că reprezintă
un demers realizat de credincioși.
În societatea actuală biserica a început să își piardă rolul de reprezentare și nu mai este
privită ca odinioară, un catalizator în cadrul comunității. Astăzi trăim într -o lume ce nu mai pune
accent pe adevăr și încredere unde vorbele sun t interpretate, tocmai de aceea biserica ar putea
reprezenta o nouă gândire și comunicare între membrii comunității.
Scopul bisericii este de a aduna indivizii ce aparțin comunităților și de a încerca să le
insufle anumite valori morale. Cooperarea și sol idaritatea sunt un element cheie ce stă la baza
fiecărei comunități pentru a funcționa cum se cuvine. Membrii ei trebuie învățați să se ajute la
nevoie, să nu se gândească nu doar la binele lor cât și la al celorlalți, fiind motivați să -și exprime

sentimen tele de solidaritate față de ceilalți.
Biserica poate reprezenta vocea unei comunități care îi poate dezvolta pe membrii
acesteia prin valorile morale și respectul pe care îl promovează.
La o scară mai largă, pentru mulți oameni religia înseamnă credinț a în existența lumii
nevăzute diferită de cea vizibilă. Pentru unii spiritul uman stă în valori, repect în timp ce pentru
alții lumea văzută și materială este tot ce contează. Întâlnim de cele mai multe ori persoane
defavorizate, lovite de neajunsuri care prin menținerea credinței nu își pierd valorile morale și nu
dezvoltă comportamente inadecvate față de ceilalți, ei știind că există ceva mai important decât
resursele materiale, cele ce te definesc ca om .
Relațiile sociale ale oamenilor credincioși depă șsesc lumea vizuală, ei menținându -și
relațiile bune cu membrii comunității, vecinii, prietenii pentru starea lor sufletească.
În ceea ce privește credința și felul în care este percepută, ca fiind adevărată sau falsă,
constituie o realiatate și poate inf luența dezvoltarea individului ca membru al societății.
Parohia este unitatea fundamentală a unei comunități religioase care în ziua de astăzi nu
mai reprezintă elementul central. Aceste comunități împart aceleași valori, credințe, convingeri și
comportam ente, fapt ce crează o unitate în cadrul comunităților.
Societatea actuală nu mai pune accent pe ideea de comunitate și pe legătura dintre
membrii acesteia, fiecare urmându -și propriile interese. Acest lucru ne face să fim simpli
consumatori de resurse și încercăm să ne acoperim nevoia de socializare și relații înconjurându –
ne cu bunuri, distracții sau alte atracții, nepunând accent pe ceea ce da cu adevărat sens, cum ar fi
relațiile dintre oameni.
Biserica și implicit religia, are ca scop adunarea comuni tății creând o ordine socială, care
în concepția sociologilor era denumită “control social”, care după părerea lor, oamenilor le erau
impuse cerințe, venite din partea divinității. Deasemenea este considerată o necesitate pentru
dezvoltarea umană prin fapt ul că aceasta contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale. Unele
personae au tendința de a adopta un comportament bun pentru a fi răsplătiți de divinitate,
mergând pe premise că “dacă faci binese întoarce înzecit asupra ta”, comportamentele rele
atrăgând după sine pedepse.
Rolul exercitat de biserică asupra individului nu poate fi înlocuit, punând accent pe
valorile morale.

P. Buchanan afirmă că : „[…]Accentul se pune pe cartier, deoarece progresul către o
sustenabilitate adevărată, nu poate fi asigurat ă numai prin clădiri. […] sustenabilitatea nu poate fi
atinsă doar prin tratarea unor problem obiective precum tehnologia și ecologia, cu toate că
acestea sunt foarte importante. În mod egal este necesară acordarea atenției asupra viziunii unui

mod de viaț ă sustenabil suficient de irezistibil pentru a inspira impulsuri ce duc la realizarea
acestuia. […] Progresul către o sustenabilitate autentică necesită înlocuirea mediului alienant
lăsat moștenire de mo dernitate, la care nu ne -am putu t raporta și care ne -a împiedicat relațiile cu
alții și cu noi înșine, cu unul (aici cu cartierul) în care ne simțim din nou acasă în lume. ”
(Buchanan, Peter – The big rethink concludes neighbourghood as the expansion of the home,
articol publicat pe site -ul Architectural Rev iew, 05.06.2013, traducere din limba engleză)
Putem constata că parohia reprezintă catalizatorul comunității spre atingerea unor scopuri
comune, religia fiind importantă în procesul schimbării din punct de vedere sustenabil.
Atât asistența socială cât și cea promovată de către biserică sunt servicii similare, singura
diferență fiind că biserica aduce dimensiunea religioasă.

7. ROLUL ARHITECTURII ÎN REINTEGRAREA SOCIALĂ
În societatea actuala, periferia este principala zonă supusă acestor probleme și car e în
continuare manifestă o situație gravă de perpetuare a săraciei și a lipsei valorilor.
Rolul arhitecturii este de a interveni în aceste zone și de a crea noi programe destinate
comunităților cu scopul de stimulare a spiritului comunitar, foarte impor tante pentru categoriile
de indivizi supuși segregării și marginalizării sociale. Implementarea unor programe educative și
culturale sunt atât de bine -venite dar și necesare în aceste zone, lipsa acestora determinând
principala problemă pentru care indiviz ii sunt incapabili de a -și depăși situația. În aceste zone
unde comunitățile au cea mai mare nevoie de acest tip de spații, ele lipsesc cu desăvârșire,
singurele locuri de adunare fiind la colțul străzii sau în fața porții. Prin lipsa spațiilor cu caracter
de adunare a comunității și de stabilire a relațiilor, crează pe termen lung tublurări
comportamentale. Asupra acestor cartiere segregarea etnică și socială și -a pus puternic amprenta,
favorizând deasemenea dezvoltarea unor comportamente inadecvate în rân dul comunităților.
Într-un numar foarte mic, aceste programe au fost implementate de curând în România,
arătând interesul redus atât al statului cât și al arhitecților pentru acest tip de programe.
De cele mai multe ori, aceste centre funcționează în ca drul unităților de învățământ sau în
foste instituții care nu răspund în totalitate nevoilor copiilor, spațiile neputând fi adaptate
corespunzător. Pe langă asigurarea nevoilor fundamentale, acestea oferă sprijin familiilor atât
prin consiliere dar și prin diverse programe și activități destinate copiilor și părinților.
Arhitectul trebuie să țină cont, în primul rând de amplasamentul cel mai potrivit pentru
acest program, care nu trebuie să răspundă doar funcțional ci să se integreze cât mai bine în
comuni tățile în care urmează să fie implementat. Este important să se mențină contactul cu
comunitatea dar și familia. O rezolvare nu este aceea de a amplasa aceste centre în alte zone,
unde comunitățile dezvoltă alte comportamente și valori, din dorința de a nu se ajunge la

marginalizare.
Astfel, după părerea mea, cea mai bună soluție este ca aceste centre să fie amplasate în
comunitățile cărora li se adresează , preluând astfel rolul centrului comunitar.
Un alt aspect de care trebuie să țină cont arhitectul es te alcătuirea funcțională ce trebuie
să răspundă noilor cerințe, cu scopul de a preveni abandonul familial prin propunerea unor spații
destinate îmbunătățirii relațiilor între familie și copii. Totodată aceste centre trebuie sa
colaboreze cu organizațiile non-guvernamentale, acestea fiind sursa principala de finanțare.
De asemenea, arhitectul trebuie să pună accent pe modul în care proiectează spațiile
destinate copiilor: de intrare, întalnire, relaxare, joaca, cantina etc, fiind locul unde aceștia se
întâlnesc și își manifestă diferitele comportamente.
Arhitectul trebuie să pună accent pe atmosfera creată, fiind primul contact pe care
individul îl are cu spațiul. O atmosferă caldă, primitoare și sigură contribuie la dezvoltarea
prielnică a individului, m ai ales că ne adresăm grupurilor defavorizate care de cele mai multe ori
duc lipsa acesteia.
Un alt aspect important ce contribuie la atmosferă cât și la percepția spațiului de către
copii, este culoarea. Aceasta se adresează simțurilor vizuale și influen țează starea de spirit. O
culoare rece va da copiilor un sen timent de neliniște, apăsare, în timp ce culorile calde sporesc
buna dispoziție a copilului cât și dezvoltarea creativității.
Având în vedere nevoia copiilor de a menține contactul cu exteriorul , arhitectul trebuie să
țină cont de acest lucru. V olumetria trebuie adaptată astfel încât cei din interior să pastreze
legătura cu exteriorul, dar nu și invers. Astfel, din exterior cladirea va fi percepută ca un volum
opac, plin în timp ce interiorul va fi un spațiu deschis.
După părerea mea, o arhitectură de bună calitate nu stă doar în modul în care răspunde
funcțional unui program sau după aspectul exterior, ci în emoția pe care o simți în momentul în
care pășești pentru prima dată în acel spațiu.
În concluzie, arhitectul trebuie să identifice și să cunoască psihologia acestor copii, să le
cunoască nevoile, și să acționeze în consecință, pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Nu în
ultimul rând volumetria și estetica trebuie să se încadreze în zonă , cu scopul de a crea un mediu
primitor și familial.

7.2 Direcții de abordare
În realizarea centrelor destinate grupurilor defavorizate se pot observa trei direcții de
abordare:
Arhitectura socială este destinată grupurilor vulnerabile având ca benefici ar instituțiile
publice care demarează proiectul. Proiectarea ține cont de studiile efectuate asupra acestora,

creând spații în conformitate cu nevoile lor, fără ca aceștia să ia parte direct la proiect.
“Din acest motiv, arhitectura “oferită ” astfel gru purilor vulnerabile, deși realizată în
virtutea echității, le anulează acestora felurite libertăți, fiind inechitabilă prin excelență. Turner
arată cum locuința socială nouă poate fi “opresivă” în raport cu rulota în care familia locuise
înainte de mutare și care era “suportivă ” ” Lorin Nicolae –teza doctorat
O altă direcție de abordare o reprezintă arhitectura paticipativă care spre deosebire de cea
socială, proiectează împreună cu grupul pe baza nevoilor imediate pe care o au. O altă diferență
este că a cest tip de arhitectură nu este întotdeauna socială.
Arhitectura social -participativă reprezintă dorința arhitectului de a se implica în mod
direct în proiectarea împreună cu grupul căruia i se adresează. Diferența față de arhitectura
socială este că aici clientul nu mai este instituția publică ci grupul, aceștia prezentându -si
așteptările ce le vor răspunde nevoilor.

8. ARHITECTURA CA RĂSPUNS AL NEVOILOR COPIILOR DEFA VORIZAȚI
8.2 Nevoia copilului
Piramida nevoilor a fost creată de psihologul Abraham Ma slow în care stabilește ierarhia pe
5 niveluri în funcție de gradul lor de importanță.
În momentul în care o nevoie este satisfăcută trecem la un alt nivel, cu scopul de a ajunge în
final la ultima etapă, cea a autoîmplinirii.
Nevoile fundamentale stau la baza piramidei, abia după ce sunt satisfăcute acestea se poate
trece la următorul nivel, asigurându -se astfel o bună dezvoltare a copilului. În momentul în care
acestea nu au fost împlinite, copilul se va preocupa pentru satisfacerea acestora, astfel avans area
nu este posibilă.
Baza piramidei este reprezentată de nevoile fiziologice ale oricărui om: nevoia de
locuință, hrană, igienă.
Al doilea nivel îl reprezintă nevoia de securitate care presupune existența unui mediu
protectiv, stabil și echilibrat din punct de vedere fizic dar și psihic. În momentul în care copilul
nu își satisface aceste nevoi și nu se simte confortabil în familie, din diferite motive, acesta va
rămâne la această etapă până în momentul în care va depăși această situație.
În continuare , nevoile sociale se referă la apartenență și afecțiune. Omul, ca ființă umană,
întotdeauna a simțit nevoia de interacțiune cu semenii săi, dezvoltându -se astfel prin intermediul
relațiilor. Pentru o bună evoluție a copilului în viață, acesta are nevoie de îndrumare și afecțiune.
Un aspect important îl constituie și relațiile în care este izolat și nu participă în crearea relațiilor

cu alți copii sau care are părinți ce îl neglijază, va rămâne de asemenea la același nivel.
Lipurile la care sunt supuși unii copii chiar daca acestea au fost rezolvate mai târziu, îi
poate afecta tot restul vieții și astfel se va crea o dificultate în avansarea lor de la o etapă la alta.
Nevoia de stimă în cazul copiilor, este foarte importantă și constă în buna lor dezvoltare .
Copilul simte nevoia de apreciere și sprijin, atât de la cei din jur, și mai ales din partea familiei
care are un rol definitoriu în dezvoltare. Copilul trebuie să fie încurajat și lăutat în momentul în
care și -a atins un interes, astfel dezvoltându -i-se încrederea de sine.
Nevoia de autorealizare este ultimul nivel al piramidei, pe care un copil nu îl poate atinge
decât la maturitate, ea constând în scopurile, idealurile și reprezintă evoluția omului.
Piramida lui A. Maslow reprezintă o scară care odat ă ce te -ai angajat în a o urca, vrei vrea
să continui.

8.3 Modul în care nevoile influențează comportamentul copilului
Comportamentul împreună cu personalitatea, ne definește pe fiecare ca ființe individuale,
unice.
În momentul în care individul nu își s atisface nevoile, se produc efecte negative asupra
comportamentului. Fiecare trăire este mai întâi interioară care apoi se manifestă exterior prin
comportament. Totodată reprezintă relația dintre modul de dezvoltare psihică și mediul de trai.
Atât familia cât și relațiile interumane influențează modul de manifestare. Tulburările ce
apar în plan intern țin seama de factori din planul extern. Anxietatea, frustrările, izolarea față de
ceilalți, indiferența etc., toate acestea sunt cauze ale unor lipsuri fie em oționale fie fundamentale,
acestea manifestându -se ulterior la exterior prin tulburări comportamentale – instabilitate, teamă,
nervozitate, dezorientare etc.
În cazul copiilor defavorizați care duc lipsa elementelor primare de supraviețuire, un
factor deo sebit de important ce determină apariția tulburărilor comportamentale sunt și de natură
medicală, prin hrana inadecvată și insuficientă, aparând astfel modificări în organism.
Educația parentală este un element cheie în dezvoltarea copiilor. În momentul î n care
părinții nu își dedică timp acestora, lipsește autoritatea sau sunt neglijați poate duce la abandon
scolar sau de multe ori la vagabondaj. Toate aceste efecte negative sunt consecințe ale nevoilor
emoționale neîmplinite.
Asupra acestor copii trebui e intervenit timpuriu pentru ca aceste comportamente să nu se
cronicizeze și să devină greu de controlat și corectat.
Centrele destinate acestor copii au rolul de a le oferi un confort psihic și afectiv punând
accent pe sensibilizare în raportul cu ceila lți. Inițial copilul trebuie cunoscut și înțeles care sunt
factorii ce îi determină comportamentul inadecvat, pentru a se lua măsurile corecte ce vor duce

spre succes. Aceștia trebuie învățați care este rolul lor în societate și cât de importante sunt
relațiile interumane, cât și locul pe care îl ocupă într -un grup. De asemenea trebuie să știe că
fiecare persoană este diferită și trebuie să existe respect față de ceilalți.
Pentru ca procesul de adaptare să fie dus la bun sfârșit, copilul trebuie susținut î n
momentele de debusolare și adus pe drumul cel bun în momentul în care se abate de la acesta.

8.4 Percepția spațiului de către copil
În ceea ce privește percepția cât și modul în care se raportează copii la spații, este diferit
față de cel al adulților . În acest sens, arhitectura este definitorie în procesul de dezvoltare al
copilului, răspunsurile la nevoile acestuia realizându -se prin proiectarea atentă a spațiilor
adaptate la scara acestora.
Conform studiilor s -a constatat că spațiile destinate cât ș i atmosfera acestora, contribuie
la modul de învățare și integrare a copiilor. Totodată, arhitectura trebuie să pună accent pe
sensibilitate și pe modul în care acesta simte spațiul, pentru a se putea crea o legătură între
individ și centrul de zi.
Modul de proiectare a spațiilor trebuie să țină cont de relaționarea tuturor elementelor –
texturi, culori, lumină, volume, care stimulează psihicul copilului în a explora și a înțelege
spațiul, datorită faptului că lumea, din perspectiva lor este percepută prin simțuri.
Spațiul trebuie, de asemenea să dezvolte posibilitatea de apreciere a înalțimii și a
distanțelor prin modul în care acesta intră în dialog cu copilul.