Reinserția Socio Profesională A Tinerilor Post Institutionalizati
Cuprins
Motivația alegerii temei
Capitolul I. Copilul instituționalizat – cauze și consecinte………………………………………….5
1.1 Cauzele instituționalizării ………………………………………………………………………………5
1.2 Efectele instituționalizării ………………………………………………………………………………6
1.3 Nevoile copilului instituționalizat ……………………………………………………………………8
1.4 Munca directă cu copilul institutionalizat ……………………………………………..9
Capitolul II. Sistemul de protecție a copilului instituționalizat ………………………………..11
2.1 Legislația aplicativă ……………………………………………………………………………………..11
2.2 Principiile care stau la baza protecției copilului ……………………………………………….13
2.3 Planul individualizat de protecție al copilului ………………………………………………….15
2.4 Alternative la instituționalizare ………………………………………………………………………16
Capitolul III Inserția Socio-Profesională a Copilului Instituționalizat ………………………25
3.1 Factori care condiționează reușita școlară a tinerilor instituționalizați …………………25
3.2 Statutul adolescentului în Institutii de tip rezidential ………………………………………..28
3.3 Etape parcurse în OSP la tinerii instituționalizați ………………………………………………29
3.4Stereotipuri neproductive cu privire la posibilitățile adolescenților din Institutii de tip rezidential………………………………………………………………………………………………………………………30
Capitolul V Cercetare calitativă ……………………………………………………………………………31
5.1. Studii de caz ………………………………………………………………………………………………..41
Concluzii ………………………………………………………………………………………………..48
Anexe…………………………………………………………………………………………………….53
Bibleografia…………………………………………………………………………………………….51
Motivația alegerii temei
Tema acestei lucrari are un motiv mai personal astfel ca in lucrarea de fata doresc sa reliefez reusitele tinerilor postinstitutionalizati ,care au avut o forta de fier pentru a dovedii ca si ei pot. Nu este intamplator faptul ca unii dintre noi lucram cu acesta categorie de copii,iar ceea ce societatea poate sa faca pentru ei este sa ii accepte si sa le aprecieze munca si lupta .Fiecare din noi avem povestea vietii,iar acesti copiii si-au scris si si-au influentat viata intr-un mod pozitiv .Pledez pe faptul ca Dumnezeu ne da povestea vietii,in care actorul principal suntem noi. Eu sunt unul poate din personajele din marea piesa de tiatru a vietii,iar in lucrarea de viata voi aduce in fata dumneavostra alte personaje care au scris istorie in ccea ce tine depasirea conditieti de copil institutionalizat. Astfel ca situația generală a României, cu atat mai mult în această perioadă de tranziție reclamă o intervenție la toate nivelele. Atât din punct de vedere economic, politic, educațional pe de o parte cât și din punct de vedere social pe de alta parte . Este de comun acord acceptat faptul că, copiii de astăzi reprezintă viitorul țării de mâine și tocmai din acest considerent , un stat de drept trebuie să vegheze la apărarea drepturilor acestor copii . Așa se explică faptul că la ora actuală în România, copilul joacă un rol important în cadrul sistemului de asistență socială. Florica Mănoiu afirma: Copii reprezintă viitorul României, iar dacă se reușește ca acest segment al populației sa fie sănătos, să nu aibă carențe care nu pot fi remediate, în aceste condiții se poate vorbi despre o națiune prosperă. (Manoiu, Epureanu, 1996, p.203)
Din acest raționament s-a încercat diversificarea formelor de protecție a copilului, pornind de la alocații de stat pentru copii, până la plasarea copiilor dezavantajați în familii de plasament, încredințare și instituții de ocrotire.
Obiectivul fundamental al politicii actuale, privire la protecția minorului este axată pe dezinstituționalizare.
Deși plasamentul familial și încredințarea sunt considerate alternative prioritare, până în anul 1989, ele au constituit intervenții marginale, sistemul de protecție fiind unul centrat pe instituție, în 1989 erau 42.000 de copii instituționalizați, fără a se înregistra vreun plasament, în 1994 erau 41.986 de copii, și 8342 puși în plasament. Aceeași cercetare arăta că după 1992, s-a înregistrat o creștere marcantă a numărului de copii instituționalizați în Maramureș, Iași, Botoșani, Satu Mare și Vaslui, județele cele mai afectate de sărăcie (UNICEF, 2004, recuperat de la http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/monee4.pdf).
Motivul alegerii mele a acestei teme cu privire la tinerii post institutionalizati, a luat naștere tocmai din dorinta de a ma focaliza asupra problemelor cu care se confrunta dupa parasirea institutiilor de tip rezidential..
Diminuarea frustrărilor din ariile emotionale,cognitive cat si a personalității individuale a copilului instituționalizat se poate face recurgând la diferite metode: fie prin înlăturarea cauzei principale prin plasarea copilului în familie, fie recurgând la compensare prin introducerea în programul instituției a unor elemente generatoare de satisfacție, fie prin proiectare psihologică (exprimarea trăirilor afective prin acte creative). Aici revine rolul asistentului social, el trebuie să fie acela care să managerieze si sa urmărească diminuarea efectului instituționalizării,intervenind fie prin restructurare administrativă, fie prin consiliere, fie prin terapie ocupaținala, fie prin cosilierea si intermedierea relației cu familia naturală sau posibila familie ”substitut”.
Capitolul I. Copilul instituționalizat – cauze și efecte
1.1 Cauzele instituționalizării
UNICEF in 1990 a elaborat un studiu care a fost realizat de IOMAC in ceea ce tine institutionalizarea copiilor in centrele de plasament si legane de copii . Majoritatea ,adica 82% proveneau din maternitatii si spitale ,ori sectii de pediatrie si de disfrotici .Recomandarea spre institutionalizare era efectuata de catre un medic .Carenta afectiva,si lipsa stimularii ,au fost principalii factorii care contribuiau la diagnosticarea diferitelor probleme medicale cronice sau handicapuri aparute in timpul sederii in institutie .Foarte putini erau dintre ei declaratii juridic ca fiind abandonati desii erau cu adevarat abandonati ( Stativa, 2000, p. 75 )
Abandonul copiilor au existat din todeauna ,dar in prezent el reprezinta o problema sociala deosebita datorita intensificarii ,astfel ca lipsa sprijinului social si material ,mamae singure/lipsite de sprijinul tatalui sau al familiei largite , au format cauzele institutionalizarii care pot fii multiple si variate si terminand cu probleme asociate sărăciei extreme ,familie numeroasă, mamă care nu are cu cine lăsa copilul când pleacă să muncească, alcoolism, prostituție,.
Un alt studiu s-a realizat in 1996 in ceea ce priveste pe de o parte cauzele instituționalizării copiilor în România (UNICEF, IOMC). Iar pe de alta parte un alt studiu a reliefat faptul că aproape 68% dintre copiii cuprinsi intre varste de 0-3 ani erau internati în leagăne ce proveneau direct din maternități și spitale/secții de pediatrie. Abandonul fie in maternitate spitale ori secții de pediatrie nu a facut alceva decat sa conduca la anchetele sociale, fapt pentru care principala cauză a instituționalizării în 51% din aceste cazuri. Doar 10% din cazuri a fost identificata ca fiind singura cauză, restul anchetelor sociale indicând și alți factori de natură economico-socială.
Un alt raport UNICEF stipuleaza si concluzioneaza faptul ca situatia copiilor abandonati este aceeasi cu alte cuvinte lucrurile in tara sunt neschimbate . Cauzele acestui fenomen sunt situația precară a tinerelor mame si eșecul sistemului.
Abandonul copiilor in sectiile de pediatrie ,spitale si maternitati au creat o situatie identica cu cea acum de trei decenii ,desi s-a incercat o modificare a metodogiei de legislatie care a fost introdusa in viguare cu data de 1 Ianuarie 2005 din cadrul DGEASP-ului ,care este precizat intr-un raport al UNICEF Romania. Ministerul Sănătății și UNICEF în 150 de unități medicale ,impreuna cu specialistii au realizt un studiu ce au reiefat si estimat faptul ca : pentru 2004, că aproximativ 4000 de nou-născuți au fost abandonați imediat după naștere, reprezentând 1,8% din totalul acestora.
In raportul final al UNICEF conluziile canstate sunt halucinate :
In 1989 s-a legalizat avortul
In 2000 metodele contracepționale au devenit accesibile tuturor
In 2003/2004 abandonul copiilor s-a încadrat în aceleași coordonate ca acum zece, 20, 30 de ani.
Fenomenul de abandon ia amploare,astfel ca numărul de copii abandonați la 100 de nașteri/internări),Pierre Poupard, reprezentant UNICEF în România,prezinta acest raport intr-o conferinta de presa
Profilul psihologic al persoanelor instituționalizate – conform profilului psihologic realizat de Enăchescu (2008, p. 358-360), reiese faptul că copiii instituționalizați au următoarele trăsături :
– dificultăți sau întârzieri de maturizare emoțional-afectivă
– dificultăți sau chiar tulburări de relaționare și comunicare
– tulburări de identitate și formare a Eului personal
– o slabă frână morală datorată imaturizării Supra-Eului , cu slăbirea inhibițiilor și creșterea manifestă a potențialului agresiv-pulsional
– dificultăți de adaptare în societate sau în colectivități (școlară, profesională etc.)
– tulburări de comportament de diferite forme
– tulburări motivaționale, de sensibilitate și gust, ale atitudinilor, nivelului de aspirații etc.
1.2 Efectele instituționalizării
O alta abordare cu privire la efectele institutionalizarii apare abordata in Tratatul sau de Asistență Socială , Neamțu George pune problema dezvoltarii intarziate a copilului institutionalizat ,care pledeaza ca fenomenul instituionalizarii trebuie înțeleasă nu ca o reacție la separarea de părinți, ci ca un efect al mediului nestimulativ, accentuand faptul ca aceste efecte se datoreaza si pe fondul lipsei oportunităților de interacțiune spontană și afectuoasă cu adulții (Neamțu, 2003, p. 813).
Este bine de retinut faptul ca viata in centre este foarte grea care ducel la unumite starii de frustrari care afecteaza nivelul de dezvoltare al personalității individuale ale copilului,care ulterior vor duce la seferinte imense ,datorita separarii acestora de familia naturala, care pot conduce la manifestari de comportamente deviante si antisociale .
Fenomenul institutionalizariiare consecinte majore,cronice si sustenabile asupra acestor categorii de copii ,cu cat acestia au o varsta frageda cu atat pericolul acestora este mai mare,deoarece lipsa unui atasament corestunzator ,pot dezvolta diverse întârzieri severe de dezvoltare, intarzierii in obișnuitele stadii de dezvoltare datorită lipsei de stimulare și afecțiune.
Studiile efectuate în țara noastră arata faptul ca efectele instituționalizării au constatat existența unui decalaj al nivelului de dezvoltare generală psiho-motrică și socio-afectivă a copilului din instituțiile de ocrotire, față de copiii crescuți în familii. (Macavei, 1989, p. 68)
Sanatatea mintala pe termen lung reprezinta efecte de pierdere a părintelui sau a unnate ca acum zece, 20, 30 de ani.
Fenomenul de abandon ia amploare,astfel ca numărul de copii abandonați la 100 de nașteri/internări),Pierre Poupard, reprezentant UNICEF în România,prezinta acest raport intr-o conferinta de presa
Profilul psihologic al persoanelor instituționalizate – conform profilului psihologic realizat de Enăchescu (2008, p. 358-360), reiese faptul că copiii instituționalizați au următoarele trăsături :
– dificultăți sau întârzieri de maturizare emoțional-afectivă
– dificultăți sau chiar tulburări de relaționare și comunicare
– tulburări de identitate și formare a Eului personal
– o slabă frână morală datorată imaturizării Supra-Eului , cu slăbirea inhibițiilor și creșterea manifestă a potențialului agresiv-pulsional
– dificultăți de adaptare în societate sau în colectivități (școlară, profesională etc.)
– tulburări de comportament de diferite forme
– tulburări motivaționale, de sensibilitate și gust, ale atitudinilor, nivelului de aspirații etc.
1.2 Efectele instituționalizării
O alta abordare cu privire la efectele institutionalizarii apare abordata in Tratatul sau de Asistență Socială , Neamțu George pune problema dezvoltarii intarziate a copilului institutionalizat ,care pledeaza ca fenomenul instituionalizarii trebuie înțeleasă nu ca o reacție la separarea de părinți, ci ca un efect al mediului nestimulativ, accentuand faptul ca aceste efecte se datoreaza si pe fondul lipsei oportunităților de interacțiune spontană și afectuoasă cu adulții (Neamțu, 2003, p. 813).
Este bine de retinut faptul ca viata in centre este foarte grea care ducel la unumite starii de frustrari care afecteaza nivelul de dezvoltare al personalității individuale ale copilului,care ulterior vor duce la seferinte imense ,datorita separarii acestora de familia naturala, care pot conduce la manifestari de comportamente deviante si antisociale .
Fenomenul institutionalizariiare consecinte majore,cronice si sustenabile asupra acestor categorii de copii ,cu cat acestia au o varsta frageda cu atat pericolul acestora este mai mare,deoarece lipsa unui atasament corestunzator ,pot dezvolta diverse întârzieri severe de dezvoltare, intarzierii in obișnuitele stadii de dezvoltare datorită lipsei de stimulare și afecțiune.
Studiile efectuate în țara noastră arata faptul ca efectele instituționalizării au constatat existența unui decalaj al nivelului de dezvoltare generală psiho-motrică și socio-afectivă a copilului din instituțiile de ocrotire, față de copiii crescuți în familii. (Macavei, 1989, p. 68)
Sanatatea mintala pe termen lung reprezinta efecte de pierdere a părintelui sau a unui substitut al acestuia, ci și incapacitatea minorului de a trăi în casa de copii experiența unor relații armonioase, apropiate și de durată cu adulți în care să poată avea încredere și de multe ori chiar cu prieteni de aceeași vârstă. Faza de detașare din evoluția răspunsului la pierdere se poate transforma într-o reacție defensivă cronică și poate duce, pe termen lung, la depresie și la incapacitatea stabilirii de relații apropiate și intime. Calitatea redusa a mediului fizic în care se dezvoltă copilul instituționalizat reprezintă un factor de risc suplimentar pentru dezvoltarea normală fizică și psihologică (Neamțu, 2003, p. 813)
De altfel apar tendințe autistice de la mediu la sever, copilul are un comportament stereotip (mișcarea mâinilor, legănatul), evită contactul fizic și vizual, își creează o lume proprie și trăiește în ea. Aprecierea personală in ceea ce tine valoarea proprie precum si stima de sine dezvoltată treptat, sunt în general cauze ale mediului deprivant în care au crescut tinerii dezinstituționalizați. Acestora au dubii in a lasa garda din teamă de a nu exprima inadecvare riscând respingerea. Un alt aspect rezultă și din faptul că stima de sine tinde să fie rezistentă la schimbare, odată ce a fost stabilită deci nu va mai fii un proces simplu de dezvoltare a unei stime de sine pozitive (la cei care o au deja negativă) (Clarke-Stewart, 1985, p. 68).
Copii care provin din centre rezidentiale ce au fost institutionalizati pot fi cititi cu o mare lejeritate prin diverse forme de dizabilități fizice și de învățare cât și sindromul de deficit de atenție care sunt anorganice,acestea reies atunci cand când întârzierile severe de dezvoltare nu sunt sesizate și tratate la timp, în cazul bolilor cronice tratate neadecvat, al medicației nepotrivite cât și a lipsei de mișcare fizică.
Aceste efecte aparent semnificative sunt și tulburările din aria socială cum ar fi lipsa de abilități sociale corespunzatoare unei vieți în afara instituțiilor, tinerii care părăsesc instituțiile se confrunta cu probleme în situații simple cum ar fi împărțirea banilor pe de o parte cumpărături, gătit cat folosirea transportului în comun pe de alta parte
1.3 Necesitatile unui copilului instituționalizat sunt:
A)Nevoia de dragoste –
Este cea mai importanta forma de satisfaceree a relatiilor calde și afectuoase ce se formează imediat după naștere .prenzenta mamei si € tatalui precum si € intregii familii faciliteaza dezvoltarea tuturor stadiilor pe care Piaget le-a evidentiat ,psihica si a personalitatiiastfel ca acesta ulterior își conturează identitatea și devine conștient de sine.Dragostea neconditionata este dăruită fără solicitarea unei compensații, unei reciprocități. Cel mai profund impact al acestei relații de afecțiune se produce si se realizeaza asupra sinelui de ordin psihologic . Aprobarea și acceptarea din partea celorlalți sunt esențiale pentru dezvoltarea autoacceptării și autoaprobării.
Faptul că omul preferă să trăiască în grupuri: cluburi, grupări profesionale, grupări religioase, familie, găști ,toate acestea intaresc ideea faptului ca nevoile de iubire și de apaartenență au fost respectate si realizate . Pe parcursul realizării cercetării în rândul copiilor din unitate s-a putut observa cu ușurință nevoia de acceptare, de a fi iubit de alții, de a aparține unui grup de fete sau de băieți, nevoia de a i se acorda atenție din partea personalului auxiliar .
B) Nevoia de securitate –
O astfel de protectie,de securitate ,se realizeaza prin stabilirea interventiilor educative ,a lucului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse cum ar fi casa,iubire,dragoste,atentie
Nevoile siguranței pot începe să se rezlizeze doar daca nevoile fiziologice sunt realzate si indeplinite . Acestea sunt mai mult de natură fiziologică. Avem nevoie de securitatea casei și familiei iar în cazul nostru, copii din institutiile de tip rezidential au nevoie de siguranța Unității, ei trebuie să știe că se afla în siguranță aici.
De altfel nevoia siguranteti rareori stimuleaza oamenii sa devina mai redinciosi ,iar ca o probabila consecinta aceasta ar putea fi cauza pentru care religia sa fie unul dintre motivele care determină o bună parte dintre copii din unitate să frecventeze cu regularitate diferite biserici. Religia ne ofera confortul unei promisiuni de siguranță a unui loc după ce murim și părăsim insecuritatea acestei lumi. Nevoile siguranței sunt sine que vanone pentru copii.
Dezaprobarea –
Este decodificata la nivel cortical de copil ca fiind o retragere temporară a afecțiunii și este simțită înainte de formarea limbajului, datorită comunicării nonverbale. Dezaprobarea (pentru început din partea mamei, apoi și cea venind de la alte persoane care contează emoțional pentru copil) conduce la o stare de anxietate. Se formează astfel ,,încă din pruncie’’ cea mai eficientă și simplă motivație a copilului de a răspunde la așteptările celorlalți.
c)Nevoia de noi experiențe –
Copilul pe carcurs descopera singur raspunsul prin explorare, cunoastere, descoperire si intelegere.Interesul reprezinta motivarea acestuia de explorare a noi experiente pentru nou si incetul cu incetul a invatarii. principalele modalități prin care copilul reusește să-și satisfacă această nevoie este jocul si limbajul de aceea educatorii din Centrele de Plasament sunt încurajați sa inițieze cât mai multe jocuri, pentru a-i mobiliza pe copii. Odata ce jocul este descoperit participând activ la el, copilul descoperă lumea și învață să se adapteze la ea. Demersul este aplicabil atât pentru lumea obiectivă (exterioară), cât și pentru lumea subiectivă, pentru autodescoperirea interioară.
d) Nevoia de încurajare și apreciere –
Aceasta trecere a copilului de la dependent la adultul autodependent decurge in diferite etape :
se realizează atât prin cunoașterea bucuriei cât și prin trăirea nevoii de succes
se realizează un proces de auto-modelare
copilul identifica modelul, alege din rândul persoanelor importante pentru el.
Tocmai de aceea prin puterea exemplului personal educatorul poate schimba si modifica anumite comportamente ,trasaturi de personalitate si de caracter iar acesta idee intareste faptul ca :Educatorii (profesorii) joacă un rol deosebit de important in realizarea acestuia ca om si satisfacerea acestor nevoi .
e)Nevoia de responsabilitate.
Copilul are nevoie de incurajare,sustinere câștigarea cât și recunoașterea treptată de către ceilalți a independenței sale. Școala are și de această dată un rol important. (Neamțu, 2003, p. 799).
Nevoia de stimă este de fapt atenția și recunoștința ce vine din partea celorlati . Acestea in cele din urma fiind asemănătoare cu nivelul anterior, de a apartenenta , cu toate că, doreste admirație si aprecieri , acestia se confrunta cu nevoia de putere.
1.4 Munca directă cu copilul –
Munca cu copilul este esentiala și tot odata la fel de importanta din varii motive. În prim plan interacțiunea directă cu copilul ofera asistentul social posibilitatea de a „scana” care este percepția copilului despre viață, o alta sansa este ofera copilului prilejul să se descarce din punct de vedere emoțional, in urma acestor etape si cu o radiografie asupra copilului asistentul social își va definii care sunt planurile pentru viitor cu privire la copil, îl face pe asistent sa eleboreze un plan de intervestie si strategii ,concentrandu-se mai mult asupra problemelor cheie, facilitează formarea identității copilului, îl ajută să se înțeleagă mai bine, îl ajută să reitereze evenimente din trecut, îl ajută pe asistentul social să se concentreze asupra problemelor pe termen lung.
Odata separat de parinti,se urmeaza un protocol specific institutionalizarii astfel ca sentimentele copilului cu care el se confrunta sunt :teama,anxietatea fi încercat de ziua de mânie și neputință pentru că nu-și poate schimba starea.Ba mai mult copilului nu ii mai pasa atat de mult de conditiile locului unde se afla ,acesta fiind preocupat mai de graba de ceea ce a lasat in urma .
Atitudinea si rolul asistentului social in acest moment al internării copilului, este foarte important. Atunci cand se face o internare este nesar imperios de tinut cont de anumite secvente si anume ca :
Internarea copilului nu trebuie făcută seara sau noaptea.
Copilul nu trebuie lasat nesupravegheat noaptea
Discutiile purtate cu copilul trebuisc realizate /dezbatute într-o încăpere în care ușa trebuie să fie deschisă pentru ca astfel copilul să nu se simtă în pericol și să fie asigurat că poate pleca din încăpere
Asistentul social explica motivul pentru care el este aici,
Urmeaza progedurile de integrare –il prezinta educatorului,grupei din care va face parte
N.B În unele cazuri este necesar ca acest copil să nu fie dus direct la grupă, totul depinde de starea emoțională a copilului.
Asistentul social trebuie să nu se lase indus în eroare și să creadă că dacă acesta nu plânge nu are nici o problemă. Manifestările afective cât și absența acestor manifestări este foarte importantă.
O atentie sporita este bine venita atunci cand un copil urmeaza a fi institutionalizat ,daca acesta are jucarii,poze sau obiecte de care acesta se simte atasat este de preferat ca acesta sa fie lasat sa le pastreze astfel încât acesta să poată apela la ea ori de câte ori i se face dor de casă.
Comunicarea este deficitara daca copilul este mic acesta va socializa mai greu cu persoanele necunoscute ,ca atare increderea trbuie castigata din partea copilului ,pentru rwalizarea comunicarii. Cea mai buna metoda de comunicare si relationare cu copiloul se face prin intermediul jucariilor , sau cel al poveștilor, trebuie să i se transmită copilului un mesaj indirect printr-o povestioară în care el să se identifice cu un personaj
În cazul copiilor din cilul primar si prescolar , cadrele didactice adica educatorii în speță trebuie să aibă coli goale și creioane colorate pentru a le da posibilitatea să se exprime prin desen liber , aceasta fiind modalitatea cea mai eficientă la această grupă de vârstă să comunice.
Atunci când este vorba de un copil abuzat sexual,adultul poate reprezenta un pericol de amenintare .Pentru a oferii o nota de siguranta este de preferat ca la venirea în institutii de tip rezidential acesta să fie întâmpinat de un copil, care să îl ducă în camera sa și să îi arate prin împrejurimi unde să găsească ceea ce are nevoie.
In urma discutiilor cu personalul didactic din cadrul Centrului de Plasament am constatat ca se incerca tratarea diferențiată a copiilor nou veniți, insa din partea copiilor din centru se remarca elemte de neacceptare si ostilitate, probabil ca acest fenomen se manifesta si din prisma proiecțiilor propriilor sentimente asupra celuilalt. Odata cu trecerea timpului circa 3 /4 luni copii îl acceptă pe noul venit, până atunci acestia , refuzând să-l numească pe nume, pentru ei copilul este doar copilul nou.
Modalitate în care părintele se desparte de copil este foarte importantă pentru copil. Vera Fahlberg pledează pentru ca părinții să le dea copiilor la despărțire o scrisoare care să cuprindă trei elemente: 1) că părintelui îi pasă de copil, 2) să explice de ce nu poate să aibă zilnic grijă de el, 3) că este de acord ca în viitor să se atașeze de altcineva (Fahlberg, 1994, p. 328).
Capitolul II. Sistemul de protecție a copilului instituționalizat
2.1 Legislația aplicativă
În epoca modernă, ca efect al schimbării concepției cu privire la drepturile copilului, copilul încetează a mai fi ,,obiect’’ de proiecție și devine participant la viața socială, inclusiv cea juridică. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceeași măsură ca și adultul. Binențeles că acesta nu are gradul de maturitate necesar pentru a participa la viața juridică pe poziție egală cu majorii. Dar aceasta nu înseamnă excluderea lui, ci sprijinirea și asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi aparțin.(Tomescu, 2005, p. 209)
Ca urmare a interzicerii întreruperilor voluntare ale sarcinii prin Decretul 770 din octombrie 1966 apare creșterea numărului de familii care nu mai puteau sau nu mai doreau să-și îndeplinească funcțiile de creștere și educare, Guvernul a adoptat în 1970 principalul act normativ privind protecția copilului aflat în dificultate și anume Legea nr.3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori. Această lege justificată prin nevoi reale și pertinente, Legea nr.3/1970 introducea cel mai aberant sistem de protecție a copilului -aproape exclusiv instituționalizat – care avea să lase urme asupra dezvoltării copilului, dimensionării sistemului, efortului financiar, care nici după 10 ani de la schimbarea regimului care l-a introdus nu s-au șters: copii care la împlinirea vârstei de 18 ani erau lăsați în stradă fără a avea o pregătire suficientă pentru viața independentă și nici resursele materiale sau financiare pentru a se descurca (Chipea, 2004, p. 273).
Reforma cadrului normativ în protecția copilului realizată începând cu anul 1997 a impus abrogarea Legii 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori și a Legii 11/1990 privind încuviințarea adopției, urmând ca în iunie 1997 să fie adoptate OUG nr.26 privind protecția copilului în dificultate și OUG nr.25/1997 cu privire la adopție, înființându-se și Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Bihor. Ca urmare a noilor reglementări, s-a procedat la unificarea tuturor instituțiilor de ocrotire. Astfel prin Legea nr.108/1998 toate instituțiile de ocrotire trec în subordinea Consiliilor Județene, în județul Bihor are loc preluarea primelor instituții: Leagănul de copii Oradea, Casele de Copii din Oradea, Beiuș și Tinca, Casa de tip familial Bratca, precum și începerea demarării programului de Asistență Maternală Profesionistă prin angajarea a 10 asistenți maternali profesioniști. Unul și cel mai important din dezideratele strategiei a fost deci scoaterea copiilor din instituțiile de tip vechi și readucerea lor alături de părinții lor, sau plasarea în cadrul familiei extinse (până la rudele de gradul IV).
În cazurile în care acest lucru nu a fost posibil, soluția este de a-i plasa într-un serviciu alternativ bazat pe conceptul de îngrijire de "tip familial", în care sunt implicați asistenți maternali, apartamente sociale sau soluția adopției internaționale (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.drepturilecopiilor.ro/overview_development.htm)
Restructurarea instituțiilor de ocrotire a copilului s-a desfășurat în strânsă legătură cu încercarea de a oferi alternative cât mai optime de tip familial în locul celor rezidențiale și de a preveni abandonul. Pe de o parte, instituțiile clasice, cu o capacitate mare (între 100 și 3-400 de locuri) au fost restructurate, încercându-se reducerea capacității, modularea acestora, pentru a oferi mai mult spațiu pentru fiecare copil, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. O noutate o constă faptul că s-a pus accentul și pe dotarea centrelor de plasament cu mobilier și cazarmament, pentru a permite copiilor să-și creeze un spațiu intim, personalizat.
Constatând-se că pachetul de măsuri inițiate (restructurarea centrelor de plasament de tip clasic, frecventarea de către copiii protejați a școlilor de masă și înscrierea lor pe listele medicilor de familie) nu răspund în întregime nevoii de integrare a copiilor în viața comunității, a fost demarat un amplu proces de închidere a instituțiilor de tip vechi. Peste 170 instituții de tip vechi de protecție a copilului au fost închise, accentul fiind pus pe închiderea instituțiilor mari, cu peste 100 copii, a leagănelor (instituții pentru copii cu vârsta mai mică de 3 ani) și a căminelor spital pentru copiii cu handicap.
Activitatea de elaborare a noului pachet legislativ în domeniul protecției copilului a fost inițiată în luna mai 2002 și a presupus consultări cu toți partenerii sistemului de protecție a copilului și cu toți specialiștii din cadrul sistemului.
Noua concepție cu privire la protecția copilului a fost exprimată la nivel internațional prin adoptarea Convenției O.N.U. cu privire la drepturile copilului, iar în dreptul intern a fost transpusă prin adoptarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Pachetul legislativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 și conține 4 acte normative:
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (MO, nr. 557/23.06.2004);
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției ( MO, nr. 557/23.06.2004);
Legea nr. 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții (M O, nr. 557/23.06.2004 );
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr. 12/2001 privind infiintarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului si Adopție (M O, nr.557/23.06.2004).
Potrivit articolului nr.4 litera a din Legea nr. 272/2004, prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, în condițiile legii. Legea cu privire la drepturile copilului nu arată însă, din ce moment beneficiază copilul de protecție, rezultă că, în principiu, el beneficiază de protecție de la naștere.
2.2 Principiile care stau la baza protecției copilului
Principiile sunt reguli generale, de maximă aplicabilitate, care reprezintă fundamentul unei ramuri de drept sau a unei instituții juridice. Articolul 6 din Legea 272/2004 afirmă expres principiile care stau la baza protecției copilului. Acestea se aplică nu numai în raport cu dispozițiile actului normativ care reprezintă legea – cadru în materie, ci și cu regulamentările speciale privind protecția copilului (de exemplu Codul familiei, Legea învățământului, Codul Muncii).
Legea 272/2004 arată că respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a – principiul protecției interesului superior al copilului;
b – egalitatea șanselor și nediscriminarea;
c – responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;
d – primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;
e – descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;
f – asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
g – respectarea individualității copilului;
h – ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;
i – asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
j – celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k – asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;
l – interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.
Subsidiar, responsabilitatea revine și comunității din care face parte copilul. Autoritățile locale au obligația de a sprijini părinții prin asigurarea de servicii cât mai accesibile care să corespundă nevoilor copilului si familiei – și prin acordarea priorității acelor familii aflate în dificultate. Intervenția statului este complementară în ceea ce privește drepturile familiei. Statul are datoria de a asigura protecția copilului și de a garanta respectarea tuturor drepturilor și poate interveni numai în cazuri de abuzuri sau de încălcare a acestora. Legea 272/2004 promovează un sistem nou și modern de protecție a copilului, menit să schimbe ideea că statul poate substitui grija părintească. Părinții trebuie să-si asume obligații permanente fără de care dezvoltarea armonioasa a copilului nu ar fi posibilă deci ambii părinți sunt responsabili de creșterea copiilor lor, chiar dacă sunt divorțați.
. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) , subordonată Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei deține rolul central în coordonarea procesului de implementare a legislației in vigoare si are următoarele funcții: de strategie, administrare, reprezentare și de monitorizare.
Direcțiile Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului (DGASPC) sunt responsabile pentru rezolvarea cazurilor în care sunt implicați copiii separați de părinții lor. De asemenea colaborează cu consiliile locale, în vederea prevenirii separării copiilor de părinți.
2.3 Planul individualizat de protecție al copilului
Planul individualizat de protecție este elaborat de managerul de caz de la Serviciul Public Specializat pentru Protecția Copilului, pe baza evaluării inițiale și recomandărilor Comisiei pentru Protecția Copilului. Managerul de caz, respectiv responsabilul de caz foloseste metodele si instrumentele specifice pentru documentarea cazului, cerute de lege si cele recomandate de catre Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania.
Responsabilii de caz din protecție specială sunt profesioniștii din cadrul serviciilor rezidențiale (cu excepția centrelor maternale) care, îndeplinind condițiile menționate de prezentele standarde, prin delegarea atribuțiilor de către Managerul de caz, asigură coordonarea activităților legate de elaborarea și implementarea tuturor programelor de intervenție specifică (PIS);
Atribuțiile principale ale Managerului de caz sunt urmatoarele:
a) coordonează eforturile, demersurile și activitățile de asisteță socială și protecție specială desfășurate în interesul superior al copilului;
b) elaboreaza Planul individualizat de protecție/celelalte planuri prevăzute în legislație și alcătuieste echipa multidisciplinară și, după caz, interinstituțională, și organizează întalnirile cu echipa, precum și cele individuale cu profesioniștii implicați în rezolvarea cazului;
c) asigură colaborarea și implicarea activă a familiei/reprezentantului legal și a
copilului, și îi sprijină pe aceștia în toate demersurile intreprinse pe tot parcursul
managementului de caz (de ex. organizarea de întâlniri periodice sau la solicitarea acestora, acompaniere, sprijin emoțional, consiliere);
d) asigură comunicarea între toate părțile implicate în rezolvarea cazului;
e) asigură respectarea etapelor managementului de caz;
f) întocmește și reactualizează dosarul copilului;
g) coordonează metodologic responsabilii de caz;
h) comunică, cu avizul superiorului ierarhic, la SEI, cazurile pentru care a fost luată decizia de închidere.
Planurile individuale de îngrijire cuprind informații necesare pentru modul de educare și îngrijire al copiilor și tinerilor aflați atât în serviciile familiale cât și în serviciile rezidențiale, precum și informații privind domeniile de dezvoltare al lor.
Un astfel de plan de îngrijire asigură un mod de lucru constant și individualizat pentru fiecare copil. Aceasta înseamnă că fiecare copil va fi îngrijit și educat în aceeași manieră de către fiecare persoană implicată în educarea și îngrijirea lui (membri de personal, specialiști, personal didactic).
Dacă în procesul de evaluare sunt implicați în primul rând specialiștii, în elaborarea planurilor de îngrijire un rol primordial îl are personalul din serviciul respectiv, acestea fiind persoanele cele mai apropiate de copil, ele cunoscând cel mai bine copiii.
Orice plan de îngrijire cuprinde două părți:
– o parte se referă la aspectele cotidiene de îngrijire și educare. Aici vom găsi informații privind modul în care trebuie hrănit, programul de somn, programul de frecventare a școlii sau a centrului de zi, dar și informații legate de individualitatea copilului, ceea ce este reprezentativ pentru el.
– cea de a doua parte cuprinde aspectele legate de ceea ce vom dori să achiziționeze sau recupereze copilul sau tânărul. Acestea sunt obiectivele care vor fi urmărite de către toate persoanele care lucrează cu copilul respectiv.
Este bine să se stabilească două-trei obiective pentru o anumită perioadă de timp. Prea multe obiective ar putea duce la bulversarea copilului și nu ne vom putea atinge nici unul din obiective. De asemenea vor fi trecute în planul individual de îngrijire și activitățile propuse pentru a fi realizate în scopul atingerii obiectivelor.
Este bine ca pentru elaborarea planurilor individuale de îngrijire să participe cât mai multe persoane implicate direct în educarea și îngrijirea copiilor.
Planurile individuale de îngrijire sunt refăcute periodic, în funcție de timpul necesar pentru realizarea obiectivelor dorite.
Dacă achizițiile sunt realizate înainte de perioada propusă, adică acel copil a reușit să învețe sau să recupereze mai repede ceea ce s-a propus, atunci se va reface planul individual de îngrijire mai repede decât termenul stabilit și se vor propune noi obiective.
2.4 Alternative la instituționalizare
Principalul obiectiv al reformei a fost închiderea instituțiilor rezidențiale, între timp dezvoltându-se soluții alternative pentru copiii din aceste instituții, cum ar fi: tutela, curatela, plasamentul copilului la o persoană sau familie, serviciu public specializat sau organism privat autorizat, încredințarea copilului unei persoane sau familii, serviciu public specializat ori unui organism privat autorizat, încredințarea la asistenți maternali sau casele de tip familial.
Totodată reforma vizează prevenirea instituționalizării, oferind în schimb servicii alternative pentru sprijinirea familiilor ]n nevoie, precum centre de zi sau centre maternale. În cazurile în care reintegrarea în familia naturala a copilului nu este posibilă, se pune accent pe plasamentul sau încredințarea la asistenți maternali și pe soluția adopției naționale.
Tutela
Tutela se deschide în cazurile în care copilul este lipsit, în mod permanent de ocrotirea părintească și atunci când ambii părinți se află în situația de a-și manifesta voința.
Minorul se găseste în aceasta situație dacă ambii părinți sunt decedați, necunoscuți, dispăruți, decăzuți din drepturile părintești sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, declarați judecătorește morți sau dispăruți ori puși sub interdicție (art. 113 din Codul familiei).
La desfacerea adopției, instanța judecătorească poate să instituie tutela dacă este în interesul minorului ca parinții lui să nu redobandească exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești sau dacă nu poate fi instituită tutela la orice persoană sau familie.
Aceasta se deschide din oficiu sau în urma înștiințării Autorității Tutelare despre existența unui copil lipsit de ocrotire.
Tutela se instituie de către instanța judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.
Pot dobândi statutul de tutore persoane singure sau soțul și soția împreună, care au domiciliul în România.
La desemnarea tutorelui se va ține seama de interesele minorului. Tutore poate fi o rudă a minorului sau o persoană străină, ținând cont de interesul superior al minorului.
Pot fi tutori soțul și soția împreună, care au domiciliul în România și nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Persoana fizica sau familia care urmează a fi tutore trebuie sa fie evaluată de către Direcția Generală de Asistența Socială și Protectia Copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire.
Evaluarea se realizează de către Direcția Generala de Asistenta Socială și Protectia Copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului.
Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale.
Cheltuielile necesare pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vânzarea bunurilor minorului (art. 127 alin 2 din Codul familiei)
Dacă minorul este lipsit de bunuri și nu are părinți sau alte rude care sunt obligați de lege să-i dea întreținere, autoritatea tutelară va cere Direcției Județene sau a Municipiului București pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale să contribuie la întreținerea lui (art. 127 alin 3 din Codul familiei).
Curatela
Curatela se deosebește de tutelă și ocrotire părintească prin caracterul său temporar și subsidiar.
Curatorul minorului se numește în următoarele cazuri:
– când există contrarietate de interese între părinte ori tutore și minor ;
– când din cauza bolii ori din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezinta sau ale cărui acte le încuviințează (art. 152 lit. c);
– când până la numirea tutorelui unui minor (fie pentru prima dată, fie în cazul înlocuirii tutorelui cu altul) este nevoie de timp și se impune luarea unor măsuri provizorii, între care numirea unui curator (art. 139);
– când s-a făcut o cerere de punere sub interdicție a unui minor, lipsit de ocrotirea părintească și căruia nu i s-a instituit încă tutela, așadar până la soluționarea cererii de punere sub interdicție (art. 140);
Curatela se poate institui la solicitarea rudelor minorului, precum și a:
– persoanele apropiate minorului, precum și administratorii și locatarii imobilului în care locuiește minorul;
– tutorelui, în cazul în care acesta, din cauza bolii, este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului;
– serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial, cu prilejul deschiderii unei moșteniri;
– instanțele judecătorești, parchetul și poliția cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;
– organele administrației de stat, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană.
Curatela este instituită de către autoritatea tutelară de la domiciliul minorului, fie din oficiu, fie la cererea persoanelor menționate.
Acte necesare:
– cerere (pentru minorul sub 14 ani cererea o face părintele supraviețuitor, pentru minorul peste 14 ani cererea o face acesta personal);
– declarația persoanei ce va fi numită curator;
– certificatul de naștere al minorului;
– certificatul de deces pentru părintele decedat (dacă este cazul).
Drepturile și îndatoririle curatorului sunt identice cu cele ale tutorelui. Obligațiile curatorului sunt de a administra bunurile copilului, de a-l reprezenta în actele juridice până la vârsta de 14 ani și de a da încuviințare prealabilă pentru actele pe care copilul până la vărsta de 14 ani le poate încheia și singur.
Curatela ia sfârșit dacă au încetat cauzele care au determinat instituirea ei, la cererea curatorului sau a oricărei persoane prevăzute de lege.
Încredințarea copilului unei persoane sau familii, serviciu public specializat ori unui organism privat autorizat
Încredințarea este o instituție de protecție și ocrotire a drepturilor copilului a cărui părinți se află permanent în imposibilitatea de a-și manifesta voința.
Prin încredințare drepturile părintești asupra copilului se exercită de către Consiliul Județean, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, prin Comisia pentru protecția copilului.
Cazuri în care intervine încredințarea:
– părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, declarați morți prin hotărâre judecătorească ori dispăruți sau decăzuți din drepturile părintești precum și în situația în care nu a fost instituită tutela;
– copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească;
– situația în care instanța nu a hotărât încredințarea copilului unei familii sau persoane în condițiile legii;
Încredințarea copilului este hotărâtă de Comisia pentru protecția copilului, în cazul în care persoanele sau familiile care consimte la aceasta prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.
Au prioritate la încredințare rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv.
Serviciul public specializat pentru protecția copilului are obligația de a evalua posibilitățile încredințării cu prioritate rudelor copilului și de a prezenta Comisiei pentru protecția copilului rapoartele referitoare la aceasta.
În situația în care copilul nu a putut fi încredințat unei familii sau persoane, Comisia pentru protecția copilului poate hotărâ încredințarea acestuia unui organism privat autorizat iar dacă nici aceasta nu este posibilă copilul va fi încredințat serviciului public specializat pentru protecția copilului.
În acestă din urmă situație dezvoltarea armonioasă a copilului se va realiza în cadrul centrelor de plasament care funcționează în cadrul serviciului serviciului public specializat sau organismului privat autorizat. Această măsură a încredințării durează până când copilul poate fi încredințat unei familii sau persoane sau până la încredințarea acestuia în vederea adopției.
La încetarea măsurii de încredințare, Comisia pentru protecția copilului va analiza raportul general privind administrarea bunurilor copilului, pe baza căruia va hotărâ descărcarea de gestiune.
Părinții pot să păstreze legături personale cu copilul, în condițiile stabilite de Comisia pentru Protecția Copilului, dacă este respectat interesul superior al copilului.
În cazul încredințării copilului se acordă o alocație de întreținere în cuantum de 30 RON care se plătește persoanei, reprezentantului familiei desemnat de Comisia pentru protecția copilului sau organismului privat autorizat, cărora le-a dat copilul în plasament. Se stabilește cuantumul contribuției părinților la întreținerea copilului.
Spre deosebire de tutelă care este o sarcină gratuită, în cazul încredințării, persoana sau unul dintre soți cărora le-au fost încredințați copiii beneficiază pe toată măsurii de un salariu la nivelul salariului brut lunar al asistentului social cu pregătire medie, încadrat în funcție cu vechime.
Perioada încredințării constituie vechime în muncă. Pentru pensionari această sumă se va acorda sub forma indemnizației lunare.
Aceste prevederi se aplică doar pentru persoanele care au obținut atestatul de asistent maternal profesionist acordat de Comisia pentru protecția copilului de la domiciliul acestora.
Aceste prevederi nu se aplică dacă copilul a fost încredințat la o rudă până la gradul al patrulea inclusiv.
Încredințarea acestuia poate dura până la dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu. Dacă copilul dorește, la cererea acestuia el poate rămâne la familia sau persoana la care a fost încredințat și după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile, dar nu poate depăși vârsta de 26 de ani.
Plasamentul copilului la o persoană sau familie, serviciu public specializat sau organism privat autorizat
Plasamentul copilului este o măsură specială de protecție care are un caracter temporar și poate fi dispusă la o persoană sau familie, la un asistent maternal, la un serviciu de tip rezidențial. (art. 58 alin 1).
În situația în care dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este periclitată din motive care sunt independente de voința părinților, Comisia pentru protecția copilului poate hotărâ plasamentul copilului la o persoană sau familie la cererea părinților, a unuia dintre ei sau a unei rude a copilului până la gradul al patrulea inclusiv.
Pot beneficia de măsura plasamentului :
– copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
– copilul care, în vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;
– copilul abuzat sau neglijat;
– copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unitățile sanitare ;
– copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu privire la condițiile materiale și garanțiile morale pe care trebuie să le aibă pentru a primi un copil în plasament.
În situația în care nu există persoane sau familii corespunzătoare la care copilul să fie plasat, Comisia pentru protecția copilului va hotărâ plasamentul acestuia la serviciul public specializat pentru protecția copilului sau la organismul privat autorizat.
În acest caz copilul va fi plasat în centrul de plasament.
Efectele plasamentului:
– părinții copilului își mențin drepturile și îndatoririle părintești față de acesta;
– persoanele fizice sau juridice care au primit în plasament un copil sunt obligate să asigure acestuia îngrijirile și condițiile necesare dezvoltării sale armonioase;
– pe durata plasamentului domiciliul copilului este la persoana la care a fost dat în plasament;
– părinții au dreptul să mențină legături permanente cu copilul pe toată durata plasamentului;
Copilul poate fi vizitat de părinții săi doar la domiciliul persoanei sau familiei la care acesta a fost dat în plasament și numai cu acordul acestora și în prezența reprezentanților Serviciului public specializat pentru protecția copilului.
Pe toată durata plasamentului, copilul primește o alocație lunară de întreținere, care se indexează prin hotărâre de Guvern. De asemenea este stabilit cuantumul contribuției părinților la întreținerea copilului.
Persoanele sau familiile la care au fost dați în plasament copiii au dreptul pe perioada plasamentului la un salariu la nivelul salariului brut lunar al asistentului social cu pregătire medie, încadrat în funcție cu vechime. Perioada respectivă se constituie vechime în muncă.
Aceste prevederi se aplică doar pentru persoanele care au obținut atestatul de asistent maternal profesionist acordat de Comisia pentru protecția copilului de la domiciliul acestora.
Aceste prevederi nu se aplică dacă copilul a fost încredințat la o rudă până la gradul al patrulea inclusiv.
Plasamentul copilului poate dura până la dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu. La cererea acestuia el poate rămâne la familie, persoană sau în centrul de plasament până la 26 de ani dacă își continuă studiile.
Plasamentul copilului în regim de urgență
Plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură specială de protecție cu caracter temporar care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în situația copilului găsit sau abandonat în unitățile sanitare (art. 64 alin 1)
Dacă părinții sau unul dintre ei pun în pericol dezvoltarea sau integritatea morală a copilului prin exercitarea în mod abuziv a drepturilor părintești sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, Serviciul public specializat pentru protecția copilului poate decide plasamentul copilului în regim de urgență într-un Centru de primire care este organizat și funcționează în subordinea Serviciului public specializat sau a unui organism privat autorizat sau la o familie sau persoană atestată în acest scop.
În plasamentul în regim de urgență poate fi dat și copilul care este lipsit de supraveghere sau părăsit de părinți.
Pe toată durata plasamentului în regim de urgență se suspendă de drept exercițiul drepturilor părintești, până când instanța judecătorească va decide cu privire la menținerea sau la înlocuirea acestei măsuri și cu privire la exercitarea drepturilor părintești.
Măsura plasamentului în regim de urgentă se stabilește de către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găsește copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unități sanitare ori copilul abuzat sau neglijat.
Măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de către instanța judecatorească. În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, aceasta este obligația să sesizeze Instanța Judecatorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masură (art. 66 alin 1 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului).
Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și se va pronunta, după caz, cu privire la menținerea plasamentului în regim de urgentă sau la înlocuirea acesteia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Persoanele care descoperă existența situațiilor de plasament în regim de urgență au obligația de a sesiza serviciul public specializat pentru protecția copilului de la domiciliul copilului.
Comisia pentru protecția copilului este sesizată de serviciul public specializat pentru ca în termen de 15 zile de la luarea măsurii plasamentului în regim de urgență, acesta să dispună după caz, încredințarea sau plasamentul copilului la o familie, persoană, serviciu public specializat sau organism privat autorizat. De asemenea instanța judecătorească va fi sesizată de comisia pentru protecția copilului cu o acțiune de decădere din drepturile părintești pentru copilul pentru care sa luat măsura plasamentului în regim de urgență.
Adopția
Ca urmare a criticilor internaționale, Guvernul României a luat una din cele mai drastice hotărâri în ceea ce privește procesul de reformă al sistemului de protecție a copilului, introducând un moratoriu privind adopția internațională, care a intrat în vigoare în octombrie 2001. Intenția moratoriului a fost să aloce timpul necesar pentru dezvoltarea noii legislații și a necesarului administrativ care să asigure recurgerea la soluția adopției internaționale doar în interesul superior al copilului și doar atunci când nici o alta formulă de îngrijire nu este posibilă în România. Totodată, în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite, se va acorda o atenție sporită nevoii de continuitate în dezvoltarea copilului, din punct de vedere etnic, religios, cultural și lingvistic. După intrarea în vigoare a moratoriului, adopția naționala a crescut în mod evident.
De asemenea, a fost înființat Oficiul Român pentru Adopții (O.R.A.) care are rolul de a ține evidenta copiilor propuși spre adopție si a familiilor dornice și apte să adopte copii.
Serviciul public specializat sau organismul privat autorizat depune o cerere la Comisia pentru protecția copilului în a cărei rază teritoriale își are domiciliul copilul în cauză, solicitându-se încredințarea în vederea adopției familiei sau persoanei care dorește să adopte.
Comisia pentru protecția copilului poate încredința copilul în vederea adopției numai dacă sunt îndeplinite condițiile următoare:
– familia sau persoana a obținut atestatul că poate adopta ;
– părintele sau părinții firești ai copilului și-au exprimat consimțământul la adopție;
– adoptatorul sau adoptatorii și-au exprimat, în formă autentică voința de a-l adopta pe minorul „X”.
Comisia pentru protecția copilului stabilește perioada pentru care minorul poate fi încredințat în vederea adopției, perioada minimă pentru care poate fi încredințat pentru cetățenii români este de 3 luni iar pentu cetățenii străini care au domiciliul în România de cel puțin 6 luni perioada este tot de 3 luni.
Pe parcursul acestei perioade familia sau persoana căreia i sa încredințat copilul în vederea adopției este sub supravegherea direcției de la domiciliul acestora care are obligația de a urmări evoluția copilului și relațiile dintre acesta și familia sau persoana căreia i-a fost încredințat întocmind în acest sens rapoarte bilunare.
La sfârșitul anului 2004, din cei 4,8 milioane de copii care trăiesc în România, 82.902 se aflau în grija statului. Dintre aceștia, doar 32.579 trăiesc în instituții de tip rezidențial, o treime față de numărul existent cu câțiva ani în urma. Acest număr reprezintă 0.75% din numărul total al copiilor din România, similar cu cel al altor țări europene.
Din anul 2000, numărul serviciilor alternative s-a dublat și continuă să crească. Nu se poate încă spune ca aceste servicii fac față cererii, dar faptul că au început să se dezvolte, efectele fiind vizibile, demonstrează publicului că există și alte soluții.
Servicii alternative instituționalizării:
– Centre maternale (24 în 2000, au ajuns la 57 în 2004)au fost înființate la nivel național ca serviciu de protecție pentru mame si copii oferind mamelor care se confrunta cu dificultatea (de natura financiara, sociala, profesionala sau relaționala) suportul necesar pentru a le depăși împiedicând situațiile în care și-ar putea instituționaliza copilul. În aceasta perioada, mamei si copilului le sunt oferite hrană, adăpost și consiliere.
– Centre de zi pentru copii din familii aflate în dificultate (16 în 2000, au ajuns la 125 în 2004). Acestea au fost create în toată țara și sunt destinate îngrijirii copiilor pe timpul zilei, pentru evitarea situațiilor care ar putea duce la separarea copilului de familia sa. Copiii au la dispoziție un spațiu confortabil de odihnă și joacă, o masă caldă pe zi și personal specializat care îi supraveghează.
– Centre de zi pentru copii cu nevoi speciale. Nevoile speciale ale acestor copii nu trebuie să reprezinte un motiv pentru a-i despărți de familie. Realizând dificultățile cu care se confrunta astfel de familii, au fost înființate centrele de zi ce pun la dispoziția copiilor și părinților lor serviciile necesare reabilitării, oportunități educaționale și de integrare socială.
Asistenta maternala este o soluție viabila pentru copiii pentru care reintegrarea în familia proprie se face în timp și necesită resurse. Creșterea copilului într-o atmosferă de familie, în sânul unei comunități bazata pe reguli, obiceiuri și tradiții pe care acesta nu are cum să le învețe din altă parte, reprezintă un beneficiu incalculabil pentru dezvoltarea fireasca a copilului.
Casele de tip familial implica plasarea unui grup mic de copii într-o casa în care îngrijirea este acordată de către personal specializat. Într-o astfel de casă, se acordă atenție fiecărui copil în parte, lucru imposibil într-o instituție cu un număr mare de copii. De asemenea, acest cadru familial oferă copiilor șansa să experimenteze un mediu în care învață să interacționeze ca și când ar fi membrii unei familii.
Capitolul III. Inserția Socio-Profesională a Copilului Instituționalizat
3.1 Factori care condiționează reușita școlară a tinerilor instituționalizați
Un rol important al consilierii și orientării cu privire la carieră a tinerilor și adulților constă în reducerea marginalizării sociale și economice.
Intre factorii care condiționează reușita integrării școlare și profesionale a copiilor și tinerilor din institutiile de tip rezidential se numără și instituția de ocrotire, prin activitățile desfășurate în acest sens. Realitatea demonstrează însă frecvente eșecuri ale integrării școlare și profesionale a copiilor și tinerilor din institutii de tip rezidential .
Activitatea de OSP nu constituie o categorie clar delimitată în cadrul activităților specifice instituției, neexistând o preocupare constantă legată de cunoașterea modului de integrare socio-profesională a tinerilor din institutii de tip rezidential. Personalul educativ manifestă un interes situațional față de OSP, responsabilitatea față de activitatea de OSP nefiind asumată practic. În plus, nu se cunosc factorii implicați în activitatea de OSP, iar aceasta nu se desfășoară structurat.
Activitatea de OSP a copiilor din institutiile rezidentiale constituie nu numai responsabilitatea instituțiilor specializate. Și ceilalți factori implicați în procesul de integrare socio-profesională a copilului/tânărului aflat în dificultate trebuie să-și asume responsabilitățile specifice:
a) Școala pe care o frecventează elevul asistat – printr-o colaborare permanentă cu institutiile rezidentiale și cu familia (acolo unde este cazul)
b) Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului – prin organizarea unui serviciu de plasament profesional
c) ONG-urile – organizarea unor școli de pregătire în profesii modeme (de perspectivă) pentru tinerii din Institutiile de tip rezidential patronate de ONG-uri
Nu mai puțin importantă este și implicarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Tineretului și Sportului în susținerea acestor ONG-uri.
Specificul și cerințele consilierii și orientării școlare și profesionale a tinerilor instituționalizați constau în:
1. Pentru fiecare copil instituționalizat să fie întocmit un proiect educațional personalizat, în care să se precizeze: obiectivele pe termen scurt, mediu și lung; modalitățile prin care instituția, spre binele și în interesul copilului, să colaboreze cu familia.
2. Incurajarea spiritului independent și de inițiativă la tinerii care trăiesc în institutiile rezidentiale și sprijinirea lor pentru specializarea într-o profesie pentru viața din exteriorul Centrului de Plasament.
3. Susținerea de către directori, asistenți sociali, educatori în direcția ridicării nivelului de pregătire profesională, ceea ce le poate întări acestor tineri sentimentul că nu sunt singuri, ci au un sprijin atunci când se află la greu
4. Intărirea unui lobby social, atât la nivel public, cât și politic, astfel încât problematica acestor tineri să fie în atenția guvernului sub aspectul finanțării bugetelor.
5. Preocuparea pentru integrarea socio-profesională a tinerilor trebuie să înceapă din momentul plasării copiilor în centrele de plasament și nu doar cu puțin timp înainte de momentul externării tinerilor.
6. Oferirea unor servicii de consiliere puternic personalizate și adaptate la problema centrală a adolescentilor instituționalizați, cu risc de marginalizare socială, datorat lipsei de încredere în sine.
Problema integrării socio-profesionale a adolescenților instituționalizați
Adaptarea socio-profesională a adolescenților din Institutiile de tip rezidential prezintă, comparativ cu cea a copiilor neinstituționalizați, trasături specifice, particulare, a caror cunoastere și considerare devin obligatorii pentru cei care o realizează. Diferentele se referă la căile, metodele și mijloacele concrete de înfăptuire a acestui proces.
In procesul muncii, adolescenții instituționalizați sunt mai puțin deficitari decăt în activitatea școlară. Această situație, autorii o explică prin prezenta unei motivații mai puternice și mai adecvate.
În plus reusita în profesiune nu necesită aceeași factori pe care ii implică reușita școlară. Astfel sunt unele profesiuni care nu se bazează în primul rând pe gandirea abstractă, ci pe prezenta unor deprinderi practice, corelate cu anumite trăsaturi de vointă și de caracter.
În această direcție instituțiilor de învătământ special le revine datoria socială, sarcina morală și umanitară de a pregati integrarea și adaptarea socio-profesională a adolescenții instituționalizați cu cat mai puține dificultăți.
Problema integrarii și adaptarii sociale și profesionale a adolescenților din institutiile rezidentiale se bucură de o atenție deosebită în rândul specialiștilor. În societatea de astăzi, caracterizată printr-o permanentă schimbare determinată de revoluția tehnico-științifică contemporană, integrarea în munci social-utile a adolescenților instituționalizați a devenit o preocupare a factorilor de decizie.
Variabile de care depind adaptarea socio profesională a adolescenților din Institutiile de tip rezidential
Principala finalitate a procesului de ocrotire socială, care implică întreaga acțiune de educație generală și specială din instituția de ocrotire a minorilor, este integrarea optimă a acestora în societate. Integrarea socială se realizează , după cum se știe, prin 4 forme:
> Integrarea profesională
> Integrarea civică
> Integrarea morală
> Integrarea familială.
Deși toate sunt de un înalt grad de importanță, integrarea profesională, ca formă a integrării sociale, prezintă o semnificație primară, însușirea și practicarea unei profesiuni constituie sursa de asigurare a veniturilor necesare menținerii subzistenței personale și, apoi, necesare întemeierii, menținerii și dezvoltării unei familii proprii.
3.2 Statutul adolescentului în Institutii de tip Rezidential
Principalii factori frustranți ai adolescentului din institutiile de tip rezidential sunt: dominanța familiei de proveniență, constituirea complexului de proveniență, neacceptarea condiției de instituționalizat și constituirea complexului de instituționalizare, atitudinile de reținere ale elevilor din familie față de cei din casa de copii.
Dificultățile de învățare sunt deseori însoțite de probleme în comportamentul social, care se manifestă în disciplina din clasă și din școală, precum și în imposibilitatea elevilor de a răspunde la normele sociale impuse de școală. Numărul absențelor este foarte mare și elevul are tendința de a abandona la primele semne de eșec Elevul instituționalizat nu este un elev sârguincios; comportamentul său este mai tipic pentru detașare față de procesul de învățare decât pentru o participare activă.
In acest context nu trebuie ignorată raportarea performanțelor învățării la capacitățile de învățare prin aplicarea testelor de randament intelectual, în urma investigațiilor.S-a remarcat decalajul dintre capacitățile de învățare și performanțele obținute, în sensul nevalorificării suficiente a capacităților, cauzele fiind:
– incapacitatea sau indispoziția de a învăța
– lacunele acumulate în cunoștințe
– frământările sufletești
– stările conflictuale interpersonale.
Alături de slabele performanțe școlare, trebuie puse în discuție manifestările ce denotă slaba integrare socială.
Adolescentul din institutia de tip rezidential se caracterizează printr-o scăzută competență profesională și psihosocială, slabă integrare și lipsă de interes în sfera societății civile. Identitatea de grup a acestuia nu se constituie prin participarea activă și responsabilă, ci prin autoexcluderea din societate pe care o culpabilizează pentru propriile lor eșecuri și față de care nu-și asumă apartenența.
Devine dominantă tendința adolescenților de retragere în spațiul micro-social al grupurilor de adolescenți din instituția specială și neîncrederea în instituțiile statului.
Problematica adolescentului instituționalizat – una dintre cele mai delicate probleme ale copilului instituționalizat, este aceea de trecere de la viața din instituție cu cea din afara instituției, fapt pentru care o parte din tinerii instituționalizați reușesc să se integreze, iar cealaltă parte nu se adpteză cerințelor societății (Ludușan, 2006, p. 402). Conform teoriei lui Erik Erikson despre stadiile de dezvoltare psihică, criza identității joaca un rol important în formarea identității cu implicații importante în sfere diferite ale vieții (sexuală, ocupațională, ideologică etc) (Smith et al. 2005, 141). În urma formării identității, adolescentul poate să își stabilească aspirații și să se mobilizeze în vederea atingerii acestora.
3.3 Etape parcurse în OSP la tinerii instituționalizați
În abordarea adolescenților din centrele de plasament, consilierul va porni de la o succesiune de etape care trebuie să fie parcurse de individ în opțiunea sa școlar-profesională, finalizată printr-o inserție socio-profesională reușită:
mă cunosc sub toate aspectele (fizic, psihic, atitudinal, comportamental)
îmi afirm calitățile și îmi asum totodata și lipsurile
sunt conștient că pot progresa, evolua, mă pot depași
în acest moment mă simt egal cu oricine
deciziile mele cu privire la carieră, acum, sunt realiste, realizabile și perfectibile
gândesc pozitiv despre mine și despre ceilalti, acționez, comunic, primesc și ofer sprijin altora
îmi construiesc un proiect cu privire la carieră, verosimil și concordant cu imaginea pe care o am despre mine și cu condițiile externe
pot să-mi propun proiecte și în alte planuri pentru care sunt capabil, am resurse și cadrul social să le realizez
dobândesc, astfel, respectul, încrederea și aprecierea celorlalți și pot avea față de ei aceleași sentimente.
Principii ale OSP la adolescenții din institutiile rezidentiale
În abordarea scopului de consiliere și OSP a tinerilor din institutiile de tip rezidential trebuie să pornim de la unele principii pozitive și realiste cu privire la resursele individuale de muncă:
Deprinderile sau abilitățile de muncă nu sunt innăscute, ci se dezvoltă în școală prin învățare și/sau imitarea personalului, a grupului de prieteni etc.
Indivizii pot deveni flexibili, capabili de schimbare, apți de adaptare și acceptare a soluțiilor alternative
Socializarea, comunicarea și exteriorizarea emotională il fac pe individ egal cu ceilalți și, în consecință, capabil a-și programa și trăi cariera.
3.4 Stereotipuri neproductive cu privire la posibilitățile adolescenților din Centrele de Plasament
Există numeroase stereotipuri neproductive cu privire la posibilitățile tinerilor instituționalizați de a face față diferitelor exigențe sociale, ale muncii sau învățării etc. și care pot fi observate chiar la profesori, consilieri și psihologi școlari, asistenți sociali. În acest sens enumerăm cateva situații:
tendința de a-i categorisi pe copii și a-i plasa în clase, grupe ateliere pentru întreaga perioadă de educație și formare profesională
tendința de a accepta calitățile umane în regim de dualitate (frumoasă dar…, înalt și…, creativ insă…, puternic dar cu…)
tendința de a favoriza pe cei care „arată bine”, sunt comunicativi sau care „răspund” exact așteptărilor adulților
tendința de a construi situații de învățare pe axe strict intelectuale și puțin sau deloc de natură afectiv-emoțională
tendința de a acorda – psihologic vorbind- mai multe șanse și a aștepta de la unii copii rezultate mai bune și mai puțin de la alții, judecându-i după criterii exterioare.
Capitolul IV Cercetare calitativă
Studii de caz
Obiectivul fundamental al acestei cercetari / studiu este de a analiza si identifica care sunt problemele cu care tinerii post-instituționalizați din județul Bihor se confrunta .
Pentru atingerea obiectivului am intervievat 13 tineri care au părăsit sistemul de protecție a copilului.
In prima etapa m-am focalizat asupra intervievării subiecților, care apoi mi-a facilitat identificarea problemelor si nevoilor acestora.
Prezentarea metodologiei
Metoda utilizată în această cercetare a fost ancheta pe bază de interviu. Printre avantajele interviului prezentate de Kenneth Bailey (Chelcea, 2004), se numără, obținerea unor răspunsuri spontane și personale, observarea comportamentelor nonverbale, standardizarea condițiilor de răspuns. În ciuda unor dezavantaje, ancheta pe bază de interviu reprezintă principala metodă de cercetare în științele socio-umane. Exista o gama variata si vasta de interviu, în funcție de criterii precum numărul de participanți (interviu individual și de grup), gradul de standardizare (interviu nestructurat, semistructurat și structurat), modalitatea de comunicare (față în față, telefonică și autoadministrată). Am optat pentru interviul individual semistructurat, deoarece prin intermediul acestei tehnici se pot obține atât informații calitative, care relevă fenomenul studiat în complexitatea sa, cât și date cantitative care pot fi generalizate, oferind un tablou mai precis si clar a caracteristicilor subiectului studiat (Agabrian, 2004, p. 70-71). De asemenea interviul individual, spre deosebire de cel de grup, facilitează colectarea unor răspunsuri variate, complexe, nefiltrate de procesele de grup. Interviul a fost realizat prin două modalități: prin contact direct, de tipul ”față în față” și prin autoadministrarea de către subiecți a întrebărilor.
Cei 13 subiecți intervievați (4 tinere si 9 tineri) au vârste cuprinse între 20 și 32 de ani și diferite nivele de educație ( facultate, liceu, școală profesională). O mare parte din tineri au locuit în Beiuș (7 adolescenți), iar în Oradea (4 adolescenți) și Tinca (2 adolescenți) (Tabel nr. 1).
Tabel nr.1 Traseul instituțional al tinerilor post-instituționalizați
Zece dintre subiecți susțin că au apelat la A.S.C.O , convinși fiind că un sprijin din partea unei institutii de tip rezidential ( Centrul de tip rezidential „DICNITAS„- Oradea) le-ar simplifica in ceea ce tine problemele de integrare în societate. Doar trei tineri au ales să opteze pentru chirii, aceștia mentionand că nu mai doresc să locuiască cu tineri care le-au fost colegi în Centrul de Plasament, deoarece le-ar aduce aminte de momentele neplăcute pe care le-au petrecut împreuna. Locuintele în care tinerii stau sunt fie în ONG-uri, ori în apartamente de tip ANL de tip chirie.
Tabel nr. 2 Distribuția subiecților în funcție de spațiul de locuire
Referitor la motivele pentru care au fost institutionalizați, tinerii declară că situația materială cât și relațiile dintre parinții acestora au dus la instituționalizarea lor. Zece din tinerii interogați afirmă că locul de muncă l-au aflat datorită sprijinului specialiștilor din cadrul Centrul de tip rezidential „DICNITAS-ORADEA„institutie partenera fiind A.S.C.O. , iar ceilalți trei tineri spun că au reusit prin propriile forte si ambitie . Cuantumul salariilor se situează în majoritatea cazurilor între 600 și 1100 RON. În mare parte respondenții declară că vechimea la locul de muncă este cuprinsa între 2 și 10 ani. Ei apreciază că organizațiile guvernamentale sunt principalele responsabile pentru prevenirea pierderii locului de muncă. Referitor la aprecierea colegilor din colectivul de muncă, o parte dintre tinerii institutionalizați au subliniat că aprecierea vine doar din partea șefului, nu și din partea colegilor, motivul menționat constând în mediul de proveniență. Cei trei tineri declara ca ambitia si motivatia lor este apreciata atat de colegii de munca cat si de seful acestora .
Tabel nr. 3 Distribuția subiecților în funcție de profesie
În ceea ce privește experiența profesională, distribuția subiecților se prezintă conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 4 Distribuția subiecților în funcție de experiența profesională
Un aspect controversat pe care îl întâmpină tinerii din centru constă în „încrederea în alte persoane” motivul principal invocat fiind relele tratamente din Centrul de Plasament. Printre problemele tinerilor post-institutionalizati, identificate de subiecți se numără: dificultăți de relaționare, lipsa sprijinului social, stigmatizarea și marginalizarea socială, dificultatea de a obține și păstra un loc de muncă. Tinerii susțin că nu există suficiente organizații guvernamentale care să vină în sprijinul lor, atunci cand urmează să parasească sistemul de protecție a copilului.
Subiecții au identificat motivele pentru care aceste servicii nu s-au dezvoltat în România:
lipsa de interes a factorilor de decizie (autorități centrale și locale) în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor adresate tinerilor post-instituționalizați;
stigmatizarea de către mass-media a tinerilor post-instituționalizați;
o societate civilă slab dezvoltată, marcată de lipsa de implicare a specialiștilor,
nivelul scăzut de educație al populației privind percepția proastă pe care o are societatea asupra tinerilor post-instituționalizați;
aspecte legate de specialiștii din domeniul protectiei copilului: număr redus, cunoștințe insuficiente legate de protectia copilului, submotivare;
În ceea ce privește aspectele negative din Centrele de Plasament, majoritatea tinerilor subliniază faptul că au fost agresati fizic atât de către educatorii din aceste Centre cât și de către colegii lor mai mari. Aceștia se declară nemultumiți de slaba pregatire a personalului educativ, motiv pentru care îi și califică drept nepăsători și indiferenți. Printre aspecte pozitive se numără excursiile organizate de către Centru, pachetele primite de sărbători cât și banii de buzunar.
O mare parte dintre respondenți susțin ca și-ar dori să-și întemeieze o famile, și să-și facă la rândul lor un copil, pe care nu l-ar da la un astfel de Centru, deoarece cunosc consecințele instituționalizării. Făcând referire la relația slabă pe care tinerii post-instituționalizați au avut-o cu personalul educativ, aceștia spun că nu și-ar dori să mai audă de educatorii din centrul unde au copilărit, deoarece aceștia nu au pus accent pe pregatirea lor pentru o viață independentă.
Tabel nr. 5 Distribuția subiecților în funcție de problemele de sănătate
Tabel nr. 6 Distribuția subiecților în funcție de numărul de copii
Concluzii:
Problema cea mai mare cu care se confruntă tinerii post-instituționalizați se refera în căutarea unei locuințe cât și a unui loc de muncă stabil si propice dezvoltarii lui . Având în vedere și faptul că instituțiile care îi ajută pe acești tineri să se reintegreze sunt conduse de persoane care îi constrâng să adere la o anumită confesiune religioasă, consider că aceste practici încalcă drepturile omului și totodata nu cred se reușește să se puna accent pe deprinderea abilităților de viață prin aceste constrângeri. Cred ca dacă ong-urile ar implementa niște politici sociale care să vina cu metode de bune practici din alte țări, cu siguranță ar fi eficientă reinserția socio-profesională.
În acest context, pe de o parte tinerii post-instituționalizați prezintă un risc crescut de marginalizare socială ca urmare a sub-utilizării și/sau pe de alta parte a neadecvării serviciilor, a lipsei de informare cu privire la drepturile lor, și a atitudinilor de discriminare ale societății. Problema principală nu o constituie neadecvarea serviciilor la nevoile tinerilor post-instituționalizați, ci neadecvarea serviciilor la nevoile individuale acestor tineri. Abordând problemele tinerilor care au fost institutionalizați, înțelegem cât de important este rolul factorilor de mediu în determinarea nivelului de funcționare socială și în reintegrarea socială ale acestor persoane.
Scopul este înființarea și implementarea unui program de tip social pentru integrarea socială și profesională a tinerilor proveniți din centrul de plasament asigurându-se totodată condițiile de bază (hrană, adăpost, siguranță, protecție, comfort) necesare supraviețuirii, dar și un loc de munca și posibilitatea pentru continuarea studiilor educaționale.
Personalul proiectului reprezintă o echipă interdisciplinară care își va defini o politică de lucru și obiectivele concrete pe o perioadă de 6 ani, cuprinse într-un plan strategic conform prevederilor legislației în vigoare. Proiectul va promova acțiuni care converg către integrarea socială și profesională a tinerilor proveniți din centrele de plasament care după terminarea școlii sunt în situația de risc major, deoarece trebuie să părăsească centrul și sunt destinați vieții de stradă.
Activitățile generale au în vedere:
– integrarea socială și profesională a tinerilor proveniți din centrele de plasament;
– asistarea unui număr cât mai mare a tinerilor aflați în această situație;
– pregătirea lor pentru o viață normală;
– oferirea unor servicii de calitate.
Implementarea politicii în cadrul proiectului se va realiza pe baza următoarele documente: Planul Strategic, Regulamentul de Ordine Interioară, Jurnalul de Lucru. Planul strategic și Regulamentul de ordine interioară vor fi afișate în trei locuri în clădirea unde se derulează serviciul în curs. Fiecare lucrator își cunoaște responsabilitățile, acestea fiind prezentate în fișa postului fiecăruia.
Planul strategic este comunicat personalului prin intermediul ședințelor care se vor efectua lunar (sau la nevoie) de către coordonatorul proiectului sau responsabilul de proiect. De asemenea, informațiile necesare în interesul tânărului se vor transmite între lucrători prin intermediul jurnalului de lucru, iar între lucratori și superiorii ierarhici, informațiile vor fi transmise prin rapoartele de lucru sau discuții individuale sau ședințe periodice. Beneficiarii, prin semnarea Cererii-Acord sunt informați cu privire la planul strategic al proiectului și asupra îndatoririlor lor în cadrul programului. Psihologul și coordonatorul de proiect au datoria legală să informeze tinerii asistați de eventualele schimbări ce intervin în planurile proiectului. Tinerii vor fi informați potrivit gradului de înțelegere deținut de fiecare.
Criteriile de acces utilizate:
Proiectul va fi prezentat fiecărei generații de tineri care urmează sa iasă din centrele de plasament și care sunt supuși unei situații de risc social. Modalitatea de selectare va lua în considerare numărul de tineri care necesită acest tip de protecție precum si dorința lor de a fi integrați într-un asemenea proiect ținând cont în același timp și de spațiul limitat al imobilului.
Selectarea se va face prin identificarea tinerilor aflați în dificultate cu evaluarea lor sumară sau subiectivă realizată prin vizitele la Centrele de Plasament, interviuri cu viitorii absolvenți ai centrelor de plasament, prealabile perioadei de testare prin includerea provizorie în program. Deci la baza procesului de selectare vor sta tehnica interviului, rezultatele obținute la testarea psihologică, disponibilitatea personală pentru schimbare și numărul de locuri vacante.
În elaborarea planului individual de intervenție se va ține cont de abilitățile beneficiarilor, de nevoile, preferințele și așteptările acestora și potrivit cu capacitățile lor de înțelegere vor fi implicați în planul individual de intervenție, obținându-se astfel și feed-back-ul din partea beneficiarilor pentru implementarea planului de intervenție. Beneficiarii sunt informați cu privire la planul individual ce urmează a fi aplicat fiecăruia și se ține cont de opinia fiecărui beneficiar. Așadar, se informează beneficiarul de toate etapele planului individualizat și se ține cont de opinia acestuia.
Planul individual de intervenție va fi elaborat sub îndrumarea îndeaproape a responsabilului de proiect. Planul de intervenție va conține etape bine determinate – etape care va constitui de fapt un fascicul al cursurilor lucrătorilor, responsabili de implementarea planului de intervenție. În mod accesibil acest plan va fi explicat lucratorilor sociali verificându-se gradul de înțelegere al acestora fața de planul ce urmează a fi implementat, pentru ca aceștia să se conformeze acestui plan în munca cu beneficiarii. Beneficiarul va fi informat de toate etapele planului individualizat și se va ține cont de opinia acestuia.
Planul individualizat de protecție trebuie completat după întocmirea planului temporar pentru nevoile urgente cu planul de lungă durată, privind nevoile permanente ale beneficiarului, care trebuie să conțină o soluție permanentă prin care beneficiarul este integrat în societate; după implementarea acestui plan, se urmărește pentru o perioadă de 6 ani rezultatele.
Indicatorii utilizați în munca din centru sunt:
gradul de integrare sociala si profesionala,
echilibrul emoțional
gradul de sănătate
calitatea deprinderilor comportamentale
capacitatea de relaționare
modul de integrare într-un grup de prieteni (colegi de serviciu, grup de prieteni)
respectarea programului de lucru sau a altor norme specificate de angajator în contract
îndeplinirea/ însușirea responsabilităților la locul de muncă.
Echipa interdisciplinară și-a stabilit anumite baremuri de evaluare urmărind sistematic creșterea calității vieții beneficiarilor. Planul individual de intervenție realizat de echipa mai sus menționată conține informații necesare utile procesului de dezvoltare a beneficiarilor.
Proceduri privind implicarea beneficiarilor în activitățile centrului și în implementarea planurilor individualizate elaborate de specialiștii centrului
Elaborarea politicilor și strategiilor proprii de dezvoltare organizațională este realizată de către echipa pluridisciplinară sub îndrumarea bordului de conducere. Beneficiarii sunt informați cu privire la procesul de elaborare a politicilor și strategiilor proprii de dezvoltare organizațională, se ține cont de opinia lor, primând în toate interesul lor superior.
Beneficiarii sunt implicați în conceperea noilor servicii oferite, în sensul că particularitățile lor de personalitate pot constitui un punct de pornire în utilizarea unei noi metodologii, sau în conceperea noilor servicii oferite. Sub acest aspect participarea beneficiarilor are loc în mod indirect.
Este încurajată dezvoltarea rețelei de sprijin social al beneficiarilor în sensul ca acestia vor participa la diferite concerte muzicale, coregrafie, competiții sportive, manifestari artistice (pictura, ikebana) etc. În relații cu beneficiarii se promovează:
respectarea individualității fiecărei persoane
asigurarea accesului la serviciile sociale în condițiile de tratament egal prin excluderea privilegiilor și eliminarea oricărei forme de discriminare
respectarea vieții intime a persoanei
respectarea confidențialității
Rezultate așteptate
Impactul estimat asupra grupului țintă:
Prin acordarea de servicii și sprijin din partea centrului pentru prevenirea sau limitarea situației de dificultate care pot duce la marginalizare si excluziune sociala. Astfel, prin specificul centrului, oferim:
– găzduire pe perioade determinate în camerele aflate în imobilul centrului
– consiliere psihologică
– asistență medicală
– suport și asistență
– educație specială
– inserție profesională
– asistență
– suport pentru asigurarea unei vieți independente
Proiectul va contribui la cresterea calității vieții tinerilor din grupul țintă:
Prin acordarea de măsuri de suport pentru integrarea în muncă, de readaptare, orientare și reeducare profesională stabilite de legislația aflată în vigoare
prevenirea delincvenței din societate;
efectuarea sistematică a unor sesiuni de pregătire a personalului fundației pentru a oferi servicii cât mai specializate;
întocmirea documentatiei necesare pentru diversele programe sociale inițiate și asigurate de guvernul României cât și de consiliul local;
îndeplinirea nevoilor urgente ale tânărului aflat în dificultate prin oferirea de suport, îngrijire, precum și îmbunătățirea condițiilor de viață, asigurând un mediu cât mai propice și mai apropiat de viata normală;
recuperarea tânărului, realizată de echipa interdisciplinară prin:
oferirea unui cadru adecvat, condiții normale de dezvoltare a tanarului aflat în dificultate,
integrarea socială și profesională,
împlinirea nevoilor fizice (căldură, hrană adecvată, odihnă), emoționale (atașament, tandrețe, încurajare), de securitate și de stimulare a potențialului tânărului,
consultații de specialitate,
consiliere psihologică individuală,
clarificarea situației juridice și medicale a tânărului,
găsirea unei soluții pentru împlinirea nevoilor de lungă durată prin:
integrarea tânărului în societate
integrarea profesională a tânărului
Tânărul se bucură de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperarea necesară pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Tânărul va beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Tânărul va fi protejat împotriva oricăror forme de violență, abuz, rele tratamente sau neglijență.
Odată cu trecerea timpului, în urma muncii de consiliere, educare și exemplificare, tinerii învață treptat să-și asume responsabilități (să-și economisească bani, să-și gătească mâncarea, să-și calce hainele și să se îmbrace corespunzător, să investească în lucruri importante pentru casa lor, sa ia decizii pentru viitor, să rezolve problemele care apar în viața lor, să-și caute un loc de muncă după preferințele proprii…) și să dezvolte deprinderi de viață individuală.
Expectantele constau în următoarele:
integrarea socială și profesională;
oferirea de condiții optime în vederea pregătirii tinerilor pentru o viață normală, independentă;
prin oferirea de sprijin material și consiliere încercăm prevenirea delincvenței;
reintegrarea tânărului în mediul social;
clarificarea situației juridice și medicale a fiecărui tânăr;
scăderea numărului de tineri aflați în dificultate din județ;
ameliorarea carențelor afective, cognitive, comportamentale.
Efectele activității la nivelul comunității sunt:
scăderea ratei de delincvență și a situației de risc la care tinerii din centrele de plasament sunt supuși
scăderea numărului tinerilor aflați în dificultate
pe termen lung o comunitate cu mai puține persoane dependente de societate, implicit va ridica nivelul de trai al comunității locale
câștigarea independenței tinerilor și asumarea responsabilităților vieții de către aceștia.
Rezolvarea situației tinerilor cât și imbunatățirea stării acestora (la diferite niveluri) va contribui la prevenirea și reducerea numărului de tineri aflați în situații de risc social.
Privind nevoile permanente ale beneficiarului, care trebuie să conțină o soluție permanentă prin care beneficiarul este integrat în societate; după implementarea proiectului, se urmărește pentru o perioadă de 6 ani rezultatele.
Indicatorii utilizați în muncă sunt:
gradul de integrare socială și profesională,
echilibrul emoțional,
gradul de sănătate,
calitatea deprinderilor comportamentale,
capacitatea de relaționare,
modul de integrare într-un grup de prieteni (colegi de serviciu, grup de prieteni),
respectarea programului de lucru sau a altor norme specificate de angajator în contract,
îndeplinirea/însușirea responsabilităților la locul de muncă.
Echipa interdisciplinară și-a stabilit anumite baremuri de evaluare urmărind sistematic creșterea calității vieții beneficiarilor. Planul individual de intervenție realizat de echipa mai sus menționată conține informații necesare utile procesului de dezvoltare a beneficiarilor.
Tânărul asistat este tratat cu dragoste indiferent de rasă, sex, naționalitate sau situație socială, sănătate, apartenență națională, naștere, sau orice altă situație,
beneficiarul este tratat cu respect
acestuia i se respectă intimitatea
tânărului i se sigură un mediu de viață potrivit nevoilor specifice vârstei și i se respectă individualitatea
la centru se asigură servicii de calitate, accesibile, flexibile, adaptate nevoilor fiecărui beneficiar,
beneficiarului i se respectă confidențialitatea
STUDIU DE CAZ 1.
I. Istoric social
1 Date de identificare
Nume: R
Prenume: R
Data nașterii: 09.03.1989
Vârsta: 26 ani
Stare de sănătate: clinic sănătos
2 Descrierea situației
Mama R.M. a fost asistată la Centrul de Plasament Oradea iar după terminarea școlarizării a locuit la diferite adrese. La o petrecere l-a cunoscut pe R.L. cu care s-a căsătorit in anul 1985. Cei doi tineri nu au avut timp sa se cunoască foarte bine înainte de căsătorie, s-au confruntat cu numeroase probleme financiare, nu au avut o casă a lor fiind nevoiți să locuiască împreună cu familiile de origine și nu aveau un loc de muncă stabil. În anul 1988 R.M. a rămas însărcinată și a dorit sa păstreze copilul dar soțul ei nu a fost de acord cu această hotărâre ceea ce a dus la o serie de conflicte violente între cei doi soți, iar în final cu desfacerea căsătoriei. Divorțul s-a pronunțat în luna noiembrie a anului 1990 iar copilul a fost instituționalizat in leaganul de copii Oradea după care la varsta de 4 ani in anul 1993 in Centru de Plasament Beiuș.
În urma căsătoriei R.M. a născut un băiat. După nașterea minorului, mama nu a mai fost sprijinită, motiv pentru care s-a solicitat internarea la Centru de plasament Beiuș. Copilul a fost recunoscut de tatal său R.L.
Pe perioada șederii la Centrul de Plasament, mama a corespondat cu tatăl copilului prin scrisori, vizite, până în luna august 2005 când acesta s-a recăsătorit moment în care a refuzat să mai comunice cu mama și să mai viziteze copilul. La externarea din Centru acesta i-a refuzat orice sprijin.
Nașa copilului a fost singura persoană fizică care a sprijinit-o material și moral.
3 Date despre familie
Sunt puține informații cu privire la familia mamei, aceasta necunoscând nici un membru al familiei.
Situația familială
Familia lui R.L. are o situație familială bazată pe relații normale și pe sprijin reciproc. În apartament, împreună cu părinții locuiesc fratele R.C.
După ce R.M. si R.L au divorțat iar R.M. a născut, familia și-a retras orice sprijin, atât ei cât și fiul lor.
Situația materială
Veniturile familiei sunt modeste cu care reușesc să-și acopere cheltuielile și necesitățile zilnice. Au în posesie 1000m2 pământ arabil.
Condiții de locuit
R.L. locuiește împreună cu părinții și cu fratele R.C într-un apartament cu trei camere. Condițiile de locuit sunt modeste.
Culegera datelor a tânarului R.R.
Tânarul R.R. a terminat facultatea de Pedagogia Învațământului Primar și Preșcolar, sa licențiat in anul 2013 în prezent este înscris la master specializarea Educație Integrată în Învațământul Primar și Preșcolar și tot odata lucreză in domeniu învațamântului primar si preșcolar ca învățător la Școala Gimnazială cls. I-IV, Sân-Nicolau Roman, având domiciliul in chirie la blocurile A.N.L .- Oradea.
II. Evaluarea
În cadrul Centrului de plasament Tinca este necesar să se aibă în vedere relația de atașament mamă – copil urmărindu-se prevenirea abandonului.
Mama prezintă anumite nevoi:
de asistare psihologică;
de instruire cu privire la îngrijirea copilului;
de formare a deprinderilor de igienă și alimentație,
instruirea mamei pentru viață.
Având în vedere situația mamei R.M care este venită din Centru de plasament, fiind divorțată și neavând nici o legătură cu familia ei și cu familia fostului soț.
III Modalități de intervenție
Mama Mihaela a locuit la diferite adrese cu chirie și în case naționalizate. Acum locuiește cu concubinajul ei, într-un apartament cu o cameră în condiții modeste și lucrează la o firmă de încălțăminte.
IV Concluzii
Mama R.M. sa reintegrat ca urmare la locul ei de munca cât si în noua ei locuință
Mama R.M beneficiază în continuare de sprijin material de la o biserică penticostală din Beiuș.
Tatăl tânărului a decedat in anul 2010.
STUDIU DE CAZ NR. 2.
Familie cu doi copii, doar unul instituționalizat.
I. Istoric social
1 Date de identificare
Nume: R.
Prenume: F.T.
Data nașterii: 06.12.1989., Oradea
Vârsta: 25 ani
Stare de sănătate: Clinic sănătos
Domiciliul: Centrul de plasament Beiuș
Studii: Studii Superioare
2 Descrierea situației
S.S. si R.T. s-au căsătorit în anul 1981 și din aceasta căsătorie au rezultat cei doi copii R.F. în vârstă de 26 ani și R.F.T. în vârstă de 25 ani. În primii ani de căsnicie lucrurile au evoluat normal între cei doi soți relațiile dintre aceștia fiind bazate pe respect și încredere reciprocă. În anul 1991, a fost disponibilizat ceea ce a condus la scăderea substanțială a veniturilor familiei și la încordarea relațiilor conjugale. Din cauza stresului cauzat de pierderea locului de munca R.T. a început să consume alcool și să devină din ce în ce mai violent atât cu soția cât și cu cei doi copiii. În această perioadă mama era cea care aducea venituri în familie ceea ce o împiedica să se mai ocupe și de îngrijirea copiilor astfel încât, nu rareori, cei doi copii au fost neglijati și supuși agresivității tatălui. Având în vedere că aveau o situație materială precară, în anul 2006 R.T. a plecat să lucreze în Italia pentru patru ani. Până la începutul anului 2012 acesta nu și-a mai contactat familia ceea ce a determinat-o pe S.S. să înainteze divorțul. În urma divorțului acesta a suferit o puternică depresie ceea ce a dus la pierderea locului de muncă. Situația mamei a devenit foarte grea, ea nemaiputând să asigure o îngrijire adecvată a copiilor și astfel în luna august 1991, S.S. a fost nevoită să îl interneze pe minorul R.F.T. la Leaganul de copiii Oradea dupa care sa facut menținerea de plasament în Centrul de plasament din Beiuș. Ambii copiii prezintă caracteristici specifice copiilor neglijați, minorul R.F.T, are rezultate foarte bune la învățătură. Tatăl copiilor s-a reîntors în țară în anul 2013 dar nu a încercat să își contacteze copii, deoarece crede că aceștia nu sunt proprii lui copii.
II. 2 Date despre familie
Familia mamei
Situația familială
Părinții materni sunt divorțați din anul 1992. Mama S.S. împreună cu R.F. locuiesc in loc. Marghita, jud. Bihor. Tatăl locuiește într-un sat. Cefa, jud. Bihor
Situația materială
S.S. se descurcă foarte greu deoarece, ea nu lucrează, iar bunicii sunt pensionari. Florica lucrează la o fabrică de confecții dar salariul este mic. Tatăl lucrează ca cizmar, unde câștigă foarte puțin. Consumă băuturi alcoolice frecvent și are multe datorii in diferite baruri de zi.
Condiții de locuit
Mama locuiește împreună cu părinții ei într-o casă cu două camere și o bucătărie care necesită îmbunătățiri. Tatăl locuiește la casă cu o cameră care este foarte răcoros iar încălzirea este făcută la o sobă cu lemne.
Familia tatălui
Situația familială
R.T. provine dintr-o familie de trei persoane, doua dintre surorile lui sunt căsătorite
Situația materială
Părinții lui R.T. au venituri modeste, mama fiind croitoreasă, iar tatăl frezor.
Condiții de locuit
Părinții lui R.T. trăiesc în condiții modeste, într-o casă cu trei camere și o bucătărie, încălzirea fiind făcută la o sobă cu lemne. Împreună cu ei locuiesc Dana și Renata.
II.3.Culegerea datelor a tânărului R.F.T.
Tânarul R.F.T. a terminat post liceal sanitar specializarea Asistent Medical Generalis in anul 2012. În prezent absolvent la Universitatea din Oradea, specializarea Asistență Socială. Tanărul lucrează la C.R.R.P.H. – Râpa pe postul de Asistent Medical din luna februarie 2015, făcând naveta de la Oradea – Râpa.
III. Evaluarea
In cazul mamei S.S. se pot oferi:
servicii de consiliere;
servicii medicale;
informații cu privire la îngrijirea și alimentația copilului;
găsirea unei locuințe;
găsirea unui loc de muncă.
IV Modalități de intervenție
S-au făcut următoarele demersuri de intervenție cu privire la relația mamă-copil:
s-a realizat un plan de permanență pentru copil;
medierea conflictului între mamă și tatăl copiilor;
îmbunătățirea relației tată – copii;
consolidarea relației mamă-copil, precum și resposabilizarea mamei;
servicii medicale;
consilierea psihologică în vederea descoperirii punctelor tari și a formării încrederii de sine;
căutarea unei locuințe;
căutarea unui loc de muncă pe care l-ar putea păstra.
V Concluzii
Într-o primă etapă s-a urmărit relația de atașament mamă – copil, rezolvarea conflictului dintre mamă și familia tatălui și consilierea mamei pentru a depăși problemele cauzate de divorț.
Într-o ultimă etapă se urmărește reintegrarea copilului în Centru de Plasament Beiuș și rezolvarea situației având în vedere binele superior al copilului.
STUDIU DE CAZ NR. 3.
I. Istoric Social
1.Date de identificare
Nume: R.
Prenume: L.C.
Data nașterii: 25.11.1989., Oradea
Vârsta: 25 ani
Stare de sănătate: Clinic sănătos
Domiciliul: Centrul de plasament Tinca
Studii: Studii Superioare
2. Descrierea situației
P.E.. în vârstă de 38 de ani, a fost căsătorită cu D.E., in vârstă de 39 de ani căsătorie constituită în 1989, din care au rezultat trei copii.
În anul 2002 s-au despărțit pe motivul că soțul era violent și consuma băuturi alcoolice în exces. Copiii au rămas în întreținerea mamei iar unul din ei l-a abandonat in spitalul maternitatea din Oradea, urmand sa fie integrat în leaganul de copii Oradea, după care i sa facut menținearea în Centrul de plasament Beiuș. În anul 2003 beneficirul a fot transferat in Centru de tip Familial Tinca, înființat de F.R.C.C.F. – Oradea.
P.E.. împreună cu cei trei copii locuiesc într-o casă evreiască formată din 3 camere.
.Mama, P.E., a lucrat la Fabrica de Mobilă până în 1989, după care nu a mai reușit să se angajeze decat doar zilier ca femeie de serviciu maturand scarile blocuriilor din Oradea
Tata, P.M., a lucrat la vechea fabrica înfratirea din Oradea pana in anul 1999 dupa care a inceput sa lucreze in construcții pana in anul 2012 , cand el a decis sa isi iei viața la sfârșitul anului 2012.
Condiții de locuit
Casa în care locuiesc prezintă condiții moderne.
Există energie electrică și apă potabila.
II. Evaluarea
Cu privire la nevoile familiei, acestea sunt de natură materială și psihică.
Din punct de vedere material, familia prezintă următoarele nevoi:
alimente;
îmbrăcăminte pentru copii;
renovarea casei;
găsirea unui loc de muncă pentru mamă.
Din punct de vedere psihic:
consiliere psihologică a mamei;
Faptul că P.E. a trecut printr-un deces in familie în urma acestuia i-a revenit responsabilitatea față de copii, se observă o stare psihică neconfortabilă. În același timp și nesiguranța materială o determină să prezinte anumite carențe în relația cu copiii.
se urmărește atașamentul mamă-copii;
III. Modalități de intervenție
Se va oferi membrilor familiei, pentru o anumită perioadă, în vederea depășirii situației de criză:
consiliere psihologică;
servicii medicale;
suport material (alimente, haine, materiale igienice).
Culegerea datelor a tânărului P.L.C.
Tânarul a terminat facultatea de Științe Socio–Umane, specializarea Asistență Socială, în prezent este înscris la master specializarea Managmentul Serviciilor Sociale, lucreaza ca Educator Specializat la C.R.R.P.H-Râpa , Fundația Biruitorii.
Concluzii
Ceea ce infuenteaza in mod elocvent evoluția tinerilor post-institutionalizați îl caracterizeaza mediul social cu dimensiunile sale psihosociale, culturale și economice. În momentul de fata numărul adolescenților și nivelul integrării lor în mediu depind in cea mai mare masura de calitatea mediului social, atât pe de o parte la nivelul societății cât pe de alta parte și de nivelul grupurilor relațional-umane.
Cercetarile arata ca titlul de instituționalizat influențează intro oare care masura relațiile afective, percepțiile și reprezentările sociale, direcțiile atitudinal-valorice și manifestările comportamentale la nivel micro .
In tara noastra situatia social-politica nu face altceva decat sa creeze persoanelor instituționalizate condiția de șomer, de dezavantaj economic. Ca reactie la efectul si situatia de somaj, sărăcie, marginalizare el se poate decompensa psihopatologic sau poate intra în conflict cu societatea,avand anumite deviante comportamentale de tip delicvent ori juvenil .
Presupunem ca dacă tinerii care au fost institutionalizați reprezintă o categorie social-umană cu caracteristici proprii, atunci societatea trebuie să le creeze structuri organizatorice de protecție și rezoluție.
Protectia trebuie oferita in asa mod in cat acesta sa nu dezvolte efecte de dependenta ; ceea ce trebuie protejat cu adevarat si in adevaratul sens al cuvantului este relația acestora cu mediul social.
Lipsa unui mediu social care sa aibe in vedere problema acestor tineri ,va duce la regres iar acest fapt se soldeaza cu faptul ca acestia nu pot progresa in viata sociala. Pentru o corecta orieentare a tinerilor proveniti din centrele de plasament spre un domeniu de pregatire accesibil trebuie stabilit o interventie timpurie care sa aibe la baza obiective clare si concise care la randul sau sa fie masurabile si observabile pentru a avea rezultate benefice multiple în procesul integrării.
Experienta de fata arata ca o anumita categorie de copii care s-au perindat prin aceste institutii nu au fost afectati in esenta dezvoltarii lor psihice ,ba mai mult prin autosugestionare au resusit sa-si dezvolte motivatii extriseci si intrisecii care i-au ajutat sa depaseasca vicisitudinile vietii in ciuda faptului ca au avut parte de un mediu restrictiv .La acesta categorie de copii este foarte evidenta maturizarea precoce cu expectatii pentru care duc o lupta continua si cu o dorinta asidua ,tocmai pentru a demonstra si a darama stereotipurile negative ori reticentele celor din jur fata de ei.
Anumite carențele ale mediului socio-educațional constituie una din cauzele si efectele retardului biologic, psihic și a progreselor lente în dezvoltarea tinerilor.
Schimbarile foarte dese a locului de munca sau ale inadaptarii in meseria pe care o practica sunt pe fondul unor tulburari de comportament, care se cronicizează cu cât aceste schimbări intervin mai des.
Insa instabilitatea profesionala nu reprezinta intotdeauna un fenomen de inadaptare. Schimbarea frecventa locului de munca poate fi rezultatul unei neconcordante între posibilitatile tânărului institutionalizat și cerințele mediului social, dar mai poate fi vorba și de un nivel de aspirație mai ridicat (de a lucra în condiții mai bune, de a avea o retribuție mai mare). Foarte multi tineri institutionalizati sunt progresiv asimilați de viața socială, iar un număr redus se situează la cealaltă extrema cu o scădere progresivă a nivelului inițial al adaptării.
O alta conculuzie pe care am remarcato este faptul ca daca societatea manifesta o atitudine pozitiva acestia in colectivele de munca copiii institutionalizati se relationeaza foaste bine tocmai pe considerentu ca exista o atmosferă de buna dispoziție, ceea ce face ca tinerii post-instituționalizați sa se încadreaze cu usurinta, loc propice pentru siguranța și încrederea în forțele proprii, optimism. Frecvența conflictelor, ca și atenuarea sau dispariția lor demonstrează utilitatea cunoașterii problemelor deficiențelor de către colectivul de muncă în care este angajat. Cu toate greutățile întampinate la încadrarea în viața profesională, foarte puțini tineri instituționalizați, după câțiva ani de la părăsirea centrului de plasament, rămân în afara unui loc de muncă.
O ultima concluzie pe care doresc sa o expun este ca fiecare dintre noi putem intra in lumea acestor copiii care au trait in centre ,dezvoltand acesta ideea copilul institutionalizat nu este un copil dizabil asa cum este perceput de foarte multi .Un copil instituionalizat are carente afective dar cu o motivatie de fier.Exemplele se vad ,exista copiii care au trait in centrele de plasament si reprezinta cu mandrie mana dreapta a societatii.
Bibliografie
Bonchiș, E. (2003). Psihologia copilului, Editura Universității din Oradea
Chipea, F., Ștefănescu, F. (2004). Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Studiu de caz in judetul Bihor, Editura Universitatii din Oradea
Clarke-Stewart, A, Friedman, S & Koch, J. (1985). Child Development : A Topical Approach. New York: John Wiley and Sons
Enăchescu, C., (2008). Tratat de igiena mintala, ed. a III-a, Iasi, Polirom
Ludușan, M., (2007). Aspecte privind procesul de integrare în viața de familie și societate a tinerilor instituționalizați. În Chipea, F., Cioară, I., Hatos, A., Cultură, dezvoltare, identitate: perspective actuale, Ed. Expert, București
Macavei, E. (1989). Familia si casa de copiii, Ed. Litera, Bucuresti
Neamtu , G. (2003). Tratat de asistenta sociala, Bucuresti , Editura Polirom
Oșvat, C. (2010). Analiza problemelor cu care se confruntă familiile copiilor cu dizabilități neuro-motorii la nivelul județului Bihor. În Bălțătescu, S., Chipea, F., Cioară, I., Educație și schimbare socială: perspective sociologice și comunicaționale, Editura Universității din Oradea
Oșvat, C. (2010). Methods of Social Intervention in the Families of the Children with Neuro-Psychomotor Disabilities, Revista de Asistență socială, anul IX, nr. 2, Editura Polirom
Pop, L. M. (2002) Dictionar de politici Sociale, Editura Expert Bucuresti
Smith, E. E., Fredrickson, B., Lufhes, G., Nolen-Hoeksema (2005). Introducere în psihologie, ed. a 14-a, Editura Tehnică, București
Stativa, E (coord.). (2000). Cercetarea abuzului asupra copilului în instituțiilede copii, București: UNICEF, ANPCA, IOMC.www.copii.ro
Tomescu, M. (2005). Dreptul familiei. Protectia Copilului, Ed. All Beck ;
Zamfir, C., Vlasceanu, L. (1993). Dictionar de sociologie, Editura Babel Bucuresti
UNICEF (2004). Child care system reform. Recuperat de la http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/monee4.pdf
Codul Familiei, publicat in Monitorul Oficial nr. 13 din 18.4.1956
*** Convenția ONU privind drepturile copilului (Legea 18 / 1991)
*** Hotărârea de Guvern 103 / 1993 privind crearea Comitetului Național pentru Protecția Copilului
*** Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004
*** Legea nr.3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, publicată in Buletinul Oficial 28 din 28 martie 1970 (B. Of. 28/1970)
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.drepturilecopiilor.ro/overview_development.htm
Bibliografie
Bonchiș, E. (2003). Psihologia copilului, Editura Universității din Oradea
Chipea, F., Ștefănescu, F. (2004). Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Studiu de caz in judetul Bihor, Editura Universitatii din Oradea
Clarke-Stewart, A, Friedman, S & Koch, J. (1985). Child Development : A Topical Approach. New York: John Wiley and Sons
Enăchescu, C., (2008). Tratat de igiena mintala, ed. a III-a, Iasi, Polirom
Ludușan, M., (2007). Aspecte privind procesul de integrare în viața de familie și societate a tinerilor instituționalizați. În Chipea, F., Cioară, I., Hatos, A., Cultură, dezvoltare, identitate: perspective actuale, Ed. Expert, București
Macavei, E. (1989). Familia si casa de copiii, Ed. Litera, Bucuresti
Neamtu , G. (2003). Tratat de asistenta sociala, Bucuresti , Editura Polirom
Oșvat, C. (2010). Analiza problemelor cu care se confruntă familiile copiilor cu dizabilități neuro-motorii la nivelul județului Bihor. În Bălțătescu, S., Chipea, F., Cioară, I., Educație și schimbare socială: perspective sociologice și comunicaționale, Editura Universității din Oradea
Oșvat, C. (2010). Methods of Social Intervention in the Families of the Children with Neuro-Psychomotor Disabilities, Revista de Asistență socială, anul IX, nr. 2, Editura Polirom
Pop, L. M. (2002) Dictionar de politici Sociale, Editura Expert Bucuresti
Smith, E. E., Fredrickson, B., Lufhes, G., Nolen-Hoeksema (2005). Introducere în psihologie, ed. a 14-a, Editura Tehnică, București
Stativa, E (coord.). (2000). Cercetarea abuzului asupra copilului în instituțiilede copii, București: UNICEF, ANPCA, IOMC.www.copii.ro
Tomescu, M. (2005). Dreptul familiei. Protectia Copilului, Ed. All Beck ;
Zamfir, C., Vlasceanu, L. (1993). Dictionar de sociologie, Editura Babel Bucuresti
UNICEF (2004). Child care system reform. Recuperat de la http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/monee4.pdf
Codul Familiei, publicat in Monitorul Oficial nr. 13 din 18.4.1956
*** Convenția ONU privind drepturile copilului (Legea 18 / 1991)
*** Hotărârea de Guvern 103 / 1993 privind crearea Comitetului Național pentru Protecția Copilului
*** Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004
*** Legea nr.3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, publicată in Buletinul Oficial 28 din 28 martie 1970 (B. Of. 28/1970)
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.drepturilecopiilor.ro/overview_development.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reinserția Socio Profesională A Tinerilor Post Institutionalizati (ID: 166067)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.