Reh.radu.rodica.maria [615197]
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „GR. T. POPA” IAȘI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
MASTER: BIOINGINERIA REABILITĂRII
LUCRARE DE DISERTAȚIE
TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN SINDROMUL
DUREROS LOMBOSACRAT DE TIP MIOFASCIAL
Coordonatori științifici, Absolvent: [anonimizat] -Maria
2020
IAȘI,
DECLARAȚIE
Subsemnata, Radu Rodica- Maria, studentă în anul II , master Bioingineria Reabilit ării,
Facultatea de Bioinginerie Medicală, declar prin prezenta că lucrarea de disertație cu titlul
,,Tratamentul recuperator în sindromul dureros lombo sacrat de tip miofascial ” este scrisă de mine și
nu a mai fost prezentată niciodată la o altă specializare, facultate sau instituție de învățământ
superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că studi ul de literatură și datele experimentale
prezentate în lucrare sunt rezultatul propriei mele activități, iar sursele de informare consultate sunt
indicate în lucrare .
Iași,15.07.2020
Student: [anonimizat]
1
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „GR. T. POPA” IAȘI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
MASTER: BIOINGINERIA REABILITĂRII
LUCRARE DE DISERTAȚIE
TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN SINDROMUL
DUREROS LOMBOSACRAT DE TIP MIOFASCIAL
Coordonatori științifici, Absolvent: [anonimizat] -Maria
IAȘI,2020
2
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………….. ……………………… 1
CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI ………………………………………………………. …………… 3
1.1 Noțiuni de anatomie ale coloanei vertebrale …………………………………………………………………………………… …… 3
1.2. Biomecanica coloanei vertebrale …………………………………………………………………………………… …………………… 8
1.3. Etiopatogienia discopatie vertebrale ………………………………………………………………………………………………….. 10
CAPITOLUL II – EVALUAREA ȘI OBIECTIVELE KINETOTERAPEUTICE ……………………………………………… 23
2.1. Evaluarea clinico- funțională …………………………………………………………………………………………………………….. 23
2.2. Mijloacele și obiectivele urmărite în procesul de recuperare …………………………………………………………………. 26
CAPITOLUL III – METODOLOGIA CERCETĂRII …………………………………………………………………………………… . 30
CAPITOLUL IV- LOCUL DE DESFĂSURARE ȘI ETAPELE PROGRAMULUI RECUPERATOR ………………… 33
CAPITOLUL V- INTERPRETAREA REZULTATELOR …………………………………………………………………………….. 56
CAPITOLUL VI – CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………….. . 65
ANEXE …………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 66
Anexa Nr. 1 ………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 66
Anexa Nr. 2 ………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 67
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………………………………………. 70
1
INTRODUCERE
Tema abordată se intitulează ,, Tratamentul recuperator în sindromul dureros lombosacrat de
tip miofascial ” . Tema această se bazează pe alcătuirea unui program de tratament diferit de cel
medicamentos și chirurgical, pe bază cunoștiințelor acumulate și de aceea mi-am îndreptat atenția
asupra pacienților cu această afecțiune având că obiectiv reintegrarea acestora în mediu de viață
social și profesional .
Abordarea terapeutică, chirurgicală și socio -profesională, a pacienților cu patologii ale regiunii
coloanei v ertebrale lombare, î n special sindromul dureros lombosacat de tip miofascial , constituie o
continuă provocare pentru medicina de azi datorită multiplelor interacțiuni între aspectele clinice
obiective, cele subiective și contextuale .
Coloana vertebrală e ste cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt legate
celelalte segmente care alcătuiesc toracele și bazinul și tot pe ea se inseră membrele superioare și
inferioare, de aceea orice modificare structurală sau dezaliniere a unui segment v ertebral va atrage
după sine o perturbare a simetriei corpului și a direcției de mișcare cu repercusiuni uneori grave și
asupra organelor interne: plămâni, inim ă, etc.
Patologia degenerativă a coloanei lombosacrate, foarte răspândită la populația adultă și
vârstnică, a ajuns să fie considerată o problemă de sănătate publică.
Durerile lombosacrate de natură miofasială, spre deosebire de alte situații clinice lombare, au
un debut insidios. Durerea este localizată pe o zonă destul de întinsă, imprecis desc risă de bolnav, cu
un caracter bipolar (durere iradiantă la distanță).
Astfel medicina modernă nu se mai mulțumește numai cu rezultatul tratamentului medical , ci
caută să redea pacientului capacitatea funcțională necesară unei vieți active.
Terapeutica modernă caută să reducă la maxim pierderile patologice prelungite sau definitive
punând accent pe conservarea și recuperarea funcției periclitată sau afectată de boală.
Terapia prin mișcare intră în acțiune concomitent cu celelalte mijloace recuperato rii, în cadrul
planului terapeutic general, fără a exclude alte terapii.
Lucrarea de față pune accent pe importanț a kinetoterpaiei în recuperarea p acienților cu
sindrom dureros lombosacrat , în special cel de tip miofascial .
2
În primele capitole sunt prezentate fundamentele teoretice de la care se pleacă în cunoașterea
anatomiei și biomecanicii coloanei vertebrale și de asemenea aspecte legate de et iopato genia și
tabloul clinic al afecț iunilor lombosacrate , ca în ultimele capitole să se pună accentul p e obiectivele
și metodele de recuperare pentru verificarea eficienței programului kinetic.
3
CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
1.1 Noțiuni de anatomie ale coloanei vertebrale
Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea mediană și posterioară a
corpului și este formată prin suprapunerea celor 33 -34 de piese osoase, vertebrale. Îndeplinește un
triplu rol,fiind axul de susținere al corpului, protejând măduva spinării și participând la executar ea
diferitelor mișcări ale trunchiului și capului.
Fig.1.1.- Coloana vertebrală și sacrum a.Vedere posterioară; b.Vedere anterioară; c.Vedere
laterală
Coloana vertebrală este împarțite în cinci regiuni topografice și funcționale:
1. Cervicală, alcătuită din 7 vertebre notate de la la
2. Toracală, alcătuită din 12 vertebre notate de la la
3. Lombară, alcătuită din 5 vertebre notate de la la
4. Sacrală, alcătuită din 5 vertebre notate de la la
5. Coccigiană, alcătuită din 4 -5 vertebre
4
Vertebrele coloanei cervicale, toracice și lombare sunt oase mobile și independente, din
această cauză se numesc vertebre adevărate. Vertebrele coloanei sacrale și coccigiene se sudeză între
ele dând naștere la doua oase: sacrul respectiv, coccigienele . F iind sudate între ele se mai numesc și
vertebre false.
Lungimea coloanei vertebrale, în medie este de 73 cm la bărbați și 63 cm la femei,
reprezentând astfel 40% din lungimea totală a corpului.
Vertebra tip prezintă, în partea sa anterioară, corpul verteb ral, iar posterior arcul vertebral,
care este legat de corpul vertebral prin doi pediculi vertebrali. Aceștia din urmă, prin suprapunere,
delimitează orificiile intervertebrale(de conjugare) prin care ies nervii spinali. Corpul vertebral
prezintă o circumf erință, o față superioră și una inferioară, care se articuleză cu vertebrele surpa – și
subiacente, prin intermediul discului intervertebral, o formațiune fibrocartilaginoasă, având în centru
nucleul pulpos. Arcul vertebral preznită, de asemenea, și o serie de apofize, dintre care unele sunt
musculare, iar altele articulare. Cele musculare se disting în apofiza spinoasă, unică, situată în linia
mediană, și în apofizele transversale, stângă și dreaptă.Cele articulare sunt în număr de patru, două
superioare și două inferioare. Ele servesc pentru articulații cu apofizele articulare ale vertebrelor
supraiacente și subiacente. Între corpul vertebral, pediculii vertebrali și arcul vertebral, se află
orificul vertebral, care, prin suprapunere, formeză canalul verteb ral ce adăpostește măduva.
Coloana vertebrală nu este rectilinie. Datorită poziției verticale a corpului, coloana vertebrală
formează curburi în plan sagital și frontal. Ele conferă coloanei o mare elasticitate, favorizează
menținerea echilibrului și atenu ează șocurile pe verticală.
Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte și se numesc lordoze, fie cu
convexitatea înapoi și se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:
lordozele cervicală și lom bară, cifozele toracală și sacrală.
Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau dreapta, se numesc
scolioze și sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim: a) curbura
cervicală – cu convexitatea la stânga; b) curbura toracală – cu convexitatea la dreapta; c) curbura
lombară – cu convexitatea la stânga. Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracțiunea
mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte curburi sunt compensatori i, având
scopul de a restabili echilibrul corporal. La “stângaci” curburile frontale sunt orientate în sens
invers.
5
Articulațiile coloanei vertebrale sunt împarțite în articulații propriu -zise, numite și intrinseci și
articulații ale coloanei cu oasele înv ecinate( în sus cu craniul, înainte cu coastele, în jos pe ambele
laturi cu oasele coxale), articulațiile extrinseci.
Coloana vertebrală reprezintă o formațiune elastică și flexibilă, datorită alternării elementelor
rigide osoase, vertebrele, cu elementele elastice, discurile intervertebrale. Corpurile vertebrelor
adiacente sunt unite prin intermediul a 23 de discuri intervertebrale și a ligamentelor vertebrale
longitudinale anterior și posterior. Înălțimea discurilor este diferită de la o regiune la alta a coloanei:
5-6 mm pentru cea cervicală, 2 -3 mm pentru cea toracală și 10 -12 mm pentru cea lombară,
constituind un indicator direct proporțional al mobilității coloanei vertebrale.
Discul intervertebral prezintă următoarele componente:
porțiunea centrală – nucleul pulpos, ocupă aproximativ jumătate din suprafața discului;
porțiunea periferică – inelul fibros, este format din lamele concentrice; 15 -20 lamele sunt
dispuse înaintea nucleului pulpos și 7 -10 înapoia acestuia, deci semicircumferința posterioară a
inelului fibros este mai slab dezvoltată ca cea anterioară;
două plăci terminale cartilaginoase, aflate nemijlocit la frontiera dintre disc și corpul
vertebrei, reprezintă un cartilaj epifizar, ce permite creșterea în înălțime a corpului vertebral.
Măduva spinării – localizare, topografie
Măduva spinării este localizată în canalul vertebral(format din suprapunerea orificiilor
vertebrale), de la vertebra cervicală C1 la vertebra lombară L2. Sub vertebra L3, măduva spinării se
prelungește cu conul medular, iar acesta cu filum terminale, care ajunge la coccis. Nervii lombari și
sacrali formează ,,coada de cal”.
Măduva spinării are o formă de cilindru ușor turtit în sens antero -posterior(sagital), lungimea
de 43 -45 cm cu variații individuale. Se constată următoar ele particularități anatomice:
Intumescentele sunt două regiuni mai voluminoase:
Intumescența cervicală – în regiunea cervicală, în dreptul vertebrelor C4 și
T2(corespunde plexului brahial, în zona membrelor superioare)
Intumescența lombară – în regiunea lom bară, în dreptul vertebrelor T9 și L2(corespunde
plexului lombar și sacral, în zona membrelor inferioare).
Șanturile care se observă la suprafața măduvei spinării sunt:
6
Fisura mediană: mai adânc, situat anterior, pe linia mediană,
Șantul medial dorsal: mai puțin adânc decât fisura mediană, situat posterior, pe linia
mediană,
Șanțurile ventro -laterale: lateral de fisura mediană, prin care ies rădăcinile anterioare ale
nervilor spinali,
Șanturile dorso -laterale: lateral de șantul median dorsal, prin care intr ă rădăcinile
posterioare ale nervilor spinali,
Șanturile intermediane: în măduva toracală superioară și cervicală, între șanturile medio –
dorsal ș dorso -lateral.
Între peretele osos al vertebrelor și măduvă se afla cele trei membrane ale meningelor
vertebra le care învelesc măduva și au rol de protecție și nutriție:
Dura mater: membrană exterioară a meningelui( la nivelul găurii occipitale, meningele
spinal se continuă cu meningele cerebral);
Arahnoida: are o structură conjunctivă și este separată de dura mat er prin spațiul
subdural și de pia mater prin spațiul subarahnoidian, care conține lichidul cefalorahidian;
Pia mater sau meningele vasuclar: membrană conjunctivo -vasculară, cu rol nutritiv, care
învelește măduva spinării de care aderă intim, pătrunzând în șanturi și fisuri.
Structura și funcțiile măduvei spinării
Măduva spinării prezintă în interior substanța cenușie și la exterior substanța albă. Măduva
spinării are două funcții: funcția reflexă( prin centrii substanței cenușii) și funcția de
conducere(fi brele substanței albe).
Substanța cenușie este dispusă în centrul măduvei spinării, constituită din corpul neuronilor.
În secțiunea transversală are aspectul literei ,,H”(sau fluture).Comisura cenușie este partea din
mijloc a substanței cenușii care are în centru canalul ependimar ce conține lichid
cefalorahidian.Porțiunile laterale ale ,,H” -ului sunt subdivizate în coarne: anterioare, laterale si
posterioare.
Substanța albă, anatomic, este dispusă la periferie sub formă de cordoane.Cordoanele
anterioare se găsesc între fisura mediană și coarnele anterioare. Cordoanele posterioare se afla între
septul median posterior, care prelungește șantul median dorsal și coarnele anterioare.Cordoanele
7
laterale sunt localizate între coarnele anterioare și posterioare. În aceste coardoane se află fibre
nervoase grupate în fascicule ascendente ale sensibilității, descendente ale motricității și fascicule de
asociație.
Nervii spinali c onencteză măduva spinării cu receptorii și efectorii( somatici și vegetativi).
Sunt 31 de p erechi: 8 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacarale, 1 coccigian. Au distribuție
metametrică (ordonată pe etaje la fiecare nivel corespunzător al organismului). Prezintă două
rădăcini:
-anterioară/ventrală – conține axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al măduvei(
fibrele somatomotorii transmit impulsuri musculaturii striate) și axonii neuronilor visceromotori din
cornul lateral( fibrele visceromotorii transmit impulsuri musculaturii netede a organelor interne și a
vaselor sangvine);
-poste rioară/dorsală – are pe traiectul său ganglionul spinal (la nivelul căruia se află neuroni
somatosenzitivi și viscerosenzitivi), este formată din dendritele și axoni neuronilor din ganglionul
spinal, dendritele sunt conectate cu receptorii, iar axonii pătrund în măduva spinării (căile
sensibilității);
Trunchiul nervilor spinali rezultă din alăturarea celor două rădăcini(este mixt).
Ramurile nervilor spinali rezultă din ramificarea trunchiului și se distribuie metametric la
nivelul toracelui, iar la nivelul v iscerelor și structurilor somatice(piele, mușchi) formează plexuri
nervoase (cervical, toracal, lombar,sacral, coccigian) care conține fibre provenite de la mai multe
segmente ale măduvei spinării ce se anastomeză între ele.
Sistemul neuro-muscular este fo rmat din două componente (musculară și nervoasă).
Componentamusculară este reprezentată de mușchii striați (scheletici) ce ocupă 40 -45 % din masă
musculară a corpului.
Se cunosc astăzi peste 430 de mușchi. Ei sunt elementele active ale aparatului locomotor , cu
capacitatea de a se contracta, de a dezvoltă forță și viteză însa obosesc repede. Prin contracția lor,
asigură tonusul muscular necesar pe de o parte menținerii poziției corpului și a segmentelor sale și
pe de altă parte de a produce mișcarea că urmare a scurtării sale. Spre deosebire de acești mușchi,
mușchii netezi care se găsesc în pereții organelor interne (stomac, intestin, vase de sânge) se
contracta involuntar, dezvoltă o forță însemnată, contracția lor, deși este lentă poate fi menținută un
timp îndelungat fără a se produce oboseală.
8
Componenta nervoasă este cea care realizează tonusul, sensibilitate și contracția musculară. Ea
este reprezentată de inervația somatică (senzitivă și motorie ) și inervația vegetativă.
Inervația somatică senzitivă a mușchilor asigură culegerea excitațiilor tactile, termice,
dureroase și proprioceptive de la nivelul mușchilor și al organelor anexe ale acestora cum sunt
tendoane, fascii, aponevroze, ligamente.
Aceste excitații sunt conduse prin nervii senzițivi către măduvă și etajele superioare ale
sistemului nervos central, care pe baza lor emite impulsuri ce dirijează și coordonează activitatea
motrică a corpului.
Inervația somatică motoare este reprezentată pe de o parte, de axonii neuronilor motori alfa,
din coarn ele anterioare ale măduvei spinării care ajung la fibrele musculare striate și formează placă
motorie și pe de altă parte, de axonii neuronilor motori gama d tot din coarnele anterioare ale
măduvei spinării care ajung la extremitățile periferice ale fusulu i neuromuscular.
Inervația vegetativă a mușchilor este asigurată de sistemul nervos vegetativ (simpatic și
parasimpatic) care ajunge la mușchi pe calea plexurilor perivasculare (prin nervii motori) și reglează
debitul circulator muscular. În timpul încalzi rii care precede un efort fizic, la nivelul mușchilor se
produce vasodilatație care asigură un aprot sporit de oxigen și substanțe nutritive, necesare
mușchilor în activitate.
Legătură dintre cele două componente se realizează prin unitatea motorie care es te un complex
neuromuscular format din neuronul motor și totalitatea fibrelor musculare pe care le inervează.
Transmiterea impulsului nervos se realizează prin sinapsa neuromusculară, fenomen descris la
fiziologia sinapsei.
1.2. Biomecanica coloanei verte brale
Mișcările coloanei vertebrale se efectuează concomitent în articulația dintre corpurile
vertebrale și articulația apofizelor articulare. Un rol important în mișcările coloanei vertebrale îl
are nucleul pulpos, el are rolul unei bile, permițând pract ic realizarea oricărui fel de mișcare.
Mișcarea intervertebrală este mică și proprie, dirijată și limitată. Prin însumarea deplasărilor
ușoare intervertebrale, accentuate pe discurile intervertebrale, se produce o mișcare amplă și
vastă.
9
1. Flexia este mișcar ea de înclinare înainte.Discurile intervertebrale suferă o mai mare
apăsare în partea lor anterioară, în timp ce ele se înalță posterior.Ligamentul vertebral
longitudinal anterior este relaxat, celelalte, dimpotrivă, sunt întinse.
2. Extensia are drept urmare aplecarea înapoi, în această mișcare ligamentul vertebral
longitudinal anterior este întins, iar celelate relaxate.
Discurile intervertebrale sunt turtite posterior și se înalță anterior.
3. Înclinarea laterală în partea dreaptă sau stângă, se face prin turt irea discului de aceași
parte și înalțarea sa în partea opusă.
În executarea acestor mișcări(flexiune,extensiune,înclinare laterală), coloana vertebrală
îndeplinește rolul unei pârghii de gradul III. Rezistența se află la extremitatea ei superioară,
spriji nul la nivelul articulației sacrovertebrale, iar forța este reprezentată de mușchii coloanei
vertebrale.
4. Circumducția este mișcarea rezultată din executarea succesivă a mișcărilor
precedente.
5. Rotația se execută spre dreapta sau spre stânga în jurul unui a x vertical, care trece
prin centrul discurilor.
Mobilitatea coloanei vertebrale diferă în raport cu regiunea considerată; ea este maximă în
regiunea cervicală, mai mică în regiunea lombară și mai redusă în cea toracică. Se admite că în
aceasta ultimă regiune, mișcările sunt puțin întinse; pe de o parte, din cauza dimensiunilor reduse ale
discurilor intervertebrale, iar pe de altă parte, suprapunrii atât de accentuate a lamelelor vertebrale și
a proceselor articulare. La nivelul regiunii toarcice mișcăr ile sunt limitate de prezența coastelor.
În general mișcările coloanei vertebrale depind de : grosimea discului intervertebral și felul
articulațiilor proceselor articulare. Întinderea mișcărilor în fiecare articulație este în raport cu
înălțimea fiecărui disc, în sensul că, cu cât un disc este mai mare, cu atât mai accentuată este
mișcarea posibilă la acel nivel. Raportul dintre înăltimea discului și aceea a corpului vertebral este
de 2:5 (în regiunea cervicală) 1:5 (în regiunea toracică) și 1:3(în regiun ea lombară).
Mușchi motori ai coloanei vertebrale:
Mușchi flexori: drept abdominal, oblic extern, oblic intern, iliopsoasul,
sternocleidomastoidianul, scalenii, lungul gâtului
10
Mușchi extensori: extensorul sau erectorul coloanei(iliocostalul, lungul șanturi lor vertebrale,
spinalul), semispinalul și multifidul, interspinoși, spleniusul.
Principalii flexori laterali: pătratul lombelor, mușchi intertransversali, scaleni,
sternocleidomastoidianul, lungul gâtului, spleniusul, ridicătorul scapulei, trapezul
Mușchi i rotatori se împart în: a. Rotatori de aceași parte: oblic intern, complexul mic, splenius;
b. Rotatori de parte opusă: sistemul transversospinal, oblicul extern, semispinalul,
sternocleidomastoidianul, iliopsoasul, trapezul, ridicătorul coastei.
1.3. Eti opatogienia discopatie vertebrale
Tipurile de dureri lombosacrate
Se disting patru tipuri: locale, proiectate, radiculare sau rezultând dintr -o contracție musculară
(de apărare).
Fig.1.2. Tipuri de durere
Durerea locală are origine în toate procesele patologice comprimând sau iritând terminațiile
senzitive. O structură fară terminații sezitive nervoase este indoloră. Partea centrală medulară a unui
corp vertebral poate fi distrusă, de exemplu printr -o tumoare fără nici o durere, în timp ce fracturile
sau fisurile corticale, deformațiile periostului, membranele sinoviale, mușchii, inelul fibros,
ligamentele sunt adesea la originea unei dureri. Aceste structuri sunt inervate de fibrele aferente ale
ramului posterior primar și de nervul sinuvertebral.
Durerea locală este descrisă adesea cu caracter continuu, dar ea poate fi de asemenea
intermitentă, variind considerabil în funcție de poziție și activitate.Ea poate fi intensă sau surdă; cu
toate că adesea difuză, ea este todea una resimțită la nivelul(sau în proximitatea) rahisului afectat.O
11
contracție reflexă dureroasă a segmentelor vertebrale este notată frecvent la nivelul mușchilor
paravertebrali și poate fi responsabilă de o deformație sau o atitudine posturală anormală. A numite
mișcări sau atitudini modifică poziția țesuturilor lezate și agravează durerea. Presiunea fermă sau
percuția structurilor superficiale ale regiunii incriminate antreneză în general o durere, ceea ce
facilitează localizarea leziunii.
Durerea proiecta tă este de două tipuri : una, plecând de la rahis către dematoamele lombare
și ale regiunii sacrate superioare și alta provenind din viscerele pelvine și abdominale, iradiind către
rahis.
Durerea în raport cu o afecțiune a regiunii superioare a rahisului l ombar iradiază în partea
anterioară a coapselor și gambelor ; durerea regiunii lombare joase și a segmetelor sacrate iradiază
către regiunea fesieră, fața posterioară a coapsei, moletul și uneori piciorul. Acest tip de durere, cu
toate că este profundă, vi e și mai curând difuză, tinde cel mai adesea la o iradiere superficială. În
general durerea proiectată este de aceeași intensitate ca durerea locală. Altfel spus, mișcările care
modifică durerea locală au un efect similar asupra durerii proiectate, cu toat e că este mai puțin
precisă decât în durerile radiculare. Durerea iradiată poate fi confundată cu o durere de origine
viscerală, dar aceasta din urmă este cel mai frecvent descrisă ca „profundă” și tinde să se proiecteze
din adomen către regiunea dorsală. În plus, ea este adesea modificată de anumite mișcări ale
rahisului și nu se ameliorează în poziție culcată, dar poate fi transformată de activitatea viscerelor
afectate. O excepție importantă este durerea legată de un anevrism aortic.
Aceasta, în extensia sa, poate eroda partea anterolaterală a rahisului și antrenează o jenă de
intensitatea variabilă odată cu mișcările sau poziția culcată.
Durerile radiculare, au unele caracteristici ale durerii proiectate, dar se disting prin
intensitatea lor mare, iradie rea distală limitată la teritoriul radicular și factorii lor declanșatori.
Mecansimele care stau la originea acestor dureri constau în principal în deformația, elongația, iritația
și compresiunea unei rădăcini medulare, cel mai frecvent în centrul discului intervertebral. În plus,
la pacienții cu canal lombar strâmt, „claudicația lombară” a fost interpretată ca o consecință a unei
ischemii relative în raport cu o compresiune. Durerea este adesea surdă sau acută, însă numerose
manevre cresc iritația lacinant ă. Aproape totdeauna durerea debuteză în apropiere de rahis și
difuzează la nivelul unui membru inferior. Tusea, strănutul și efortul sunt circumstanțe
declanșatoare caracteristice și evocatoare; totuși cum aceste fenomene mobilizează însă rahisul, ele
12
pot agrava durerea locală . În durerile lomare, flexia anterioară a genunchiului întins sau ridicarea
gambelor în extensie declansează durerea radiculară prin întindere; compresiunea venei jugulare,
care crește presiunea intrarahidiană și modifică poziția sa u presiunea asupra rădăcinii, pot avea
același efect. Iritația celei de a 4 -a și a 5 -a rădăcini lombare și a primei rădăcini sacrate care, în
ansamblu, formează nervul sciatic, provoacă o durere care iradiază în mod esențial pe fața
posterioară a coapsei ș i fața laterlă a gambei.
În mod tipic, această radiculalgie(zisă sciatică) se oprește la gleznă și este asociată cu senzație
de furnicătură și amorțeli( parestezii) care iradiază distal către picior. Furnicăturile, paresteziile,
amorțelile, afectarea obi ectivă senzitivă a pielii, sensibilitatea dureroasă cutanată și sensibilitatea la
presiune dea lungul nervului acompaniază de asemenea durerea clasică de sciatic. Examenul fizic
constată abolirea reflexelor, o slăbiciune musculară, o atrofie, fasciculații musculare și, uneori, un
edem de stază, dacă fibrele motorii ale rădăcinii anterioare sunt atinse.
Durerea de contracție musculară este asociată în mod obișnuit unei dureri locale, dar baza
sa anatomică sau fiziologică este mai obscură . Numerose afecțiuni ale rahisului sunt asociate cu o
contractură musculară, sursă pentru importante anomalii posturale; o tensiune continuă a maselor
musculare poate da naștere la o durere surdă și uneori la crampe. În acest caz, se poate palpa
redoarea mușchilor paravertebr ali și fesieri.
Rădăci na Teritoriul senzitiv (dermatom) Teritoriu motor (miotom)
L1 Regiunea abdominală inferioară,
regiunea inghinală, coapsa antero – medial
și superior M. iliopsoas
13
L2 Partea antero -externă șold Fața antero –
medială a coapsei M. iliopsoas
M. adductori ai coapsei
L3 Fața anterioară a coapsei Regiunea
genunchiului anterior M. cvadriceps
M. adductori ai coapsei
14
L4 Fața anterioară gambă
Regiunea maleolară internă Fața
medială a piciorului M. cvadriceps
M. adductori ai coapsei
L5 Fața postero -laterală a coapsei Fața laterală a
gambei
Fața dorsală a piciorului, mai ales în dreptul
halucelui M. tibial anterior
M. extensori ai degetelor și halucelui
M. ischiogambieri
15
M. tibial posterior
M. fesier mijlociu
16
S1 Fața posterioară a coapsei și gambei Fața plantară
a piciorului M. gastrocnemieni
M. solear
M. fesier mare
17
S2 Fața posterioară a coapsei
Uneori fața posterioară a gambei
S3 – S4 Fesa și regiunea perinanală
Coapsa postero -superioară M. sfincterului rectal
Tabel 1.1. Localizarea anatomică a durerii după atingere a radiculară lombară și sacrată
Patologia lombară
Patologia coloanei lombare prezintă mai multe tipuri de suferință lombară:
• Discopatia lombară reprezentată de hernia de disc (faza II I – prolapsul discului, ș i faza II
protruzia discală)
• Sindroamele de tip miofascial
• Sindromul fi bromialgic
• Sindromul fatetal
• Stenoza de canal lombar
18
Debutul proceselor patologice ce conduc la apariția durerilor lombare se pot manifesta la
nivelul tuturor structurilor anat omice constituente ale segmentului motor vertebral. Structurile
vertebrale sensibile la durere sunt reprezentate de lamele superficiale ale inelului fibros al discului
intervertebral, ligamentele, capsulele articulațiilor interapofizare, periostul corpilor vertebrali,
mușchii și nervii . Patologia pe care o reprezintă sindromul miofascial lombosacrat poate fi încadrată
în grupa largă a reumatismului de părți moi. Mecanismul declanșator al formării punctului trigger
este reprezentat de:
– Contractura muscu lară prelungit menținută. Contractura poate fi declanșată printr -un
mecanism reflex, având ca punct de plecare filetele nervoase din lamele externe ale discului
intervertebral, cele din structura ligamentului longitudinal comun posterior, filetele din dur a mater
și filetele nervoase din capsula ar ticulațiilor interapofi zare . Această contractură musc ulară prelungit
menținută declanșează local o diminuare a fl uxului sanguin. Ischemia consecutivă virează
metabolismul loc al spre unul anaerob, urmat de a cumula rea de metaboliți care declanșează durerea,
întreținând astfel contractura inițială.
– Eliberarea din diverse motive a ionilor de calciu în sarcoplasmă (t raumatism ușor al unei
mase mus culare locale), care declanșează o contractură musculară automată, pre lungită.
– Injectarea unor substanțe cu caracter iritant. De la nivelul acestor puncte trigger, în cazul
activării lor, pleacă stimuli dureroși care vor urma traiectul fasciilor musculare, declanșând o durere
de tip miogen, în lungul unei fascii muscular e . Apare astfel o durere cu un aspect bipolar, un sediu
central la nivelul punctului trigger și o durere la distanță, durerea referită, cu traseu de tip miotomal
și nu cu unul de tip dermatomal .
Fig.1.3. Punctele Trigger
19
Factorii favorizanți pentru declanșarea mecanismelor de formare a punctelor trigger în zona
lombosacrată sunt cel mai adesea reprezentaț i de:
• Tensionarea inelului fi bros al discului intervertebral, prin deformări discale protruzive sau
leziuni ale aces tuia – hernia de disc
• Iritarea ligamentelor vertebrale și a durei mater
• Deformări ale capsulei interapofi zare, prin procese artrozice, artritice
• Inegalitatea lungimii membrelor inferioare, care produce tulburări de statică și dinamică la
nivelul jon cțiunii lombosacrate
• Tulburări staticoposturale cronice ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoze)
• Microtraumatismele vieții cotidiene, asociate activităților cu o solicitare prelungită a unor
contracții musculare izometrice.
Durerile lombosacrate de n atură miofascială, spre deosebire de alte situații clinice lombare, au
un debut insidios. Durerea este localizată la nivelul coloanei lombosacrate, pe o zonă destul de
întinsă, imprecis descrisă, cu un caracter bipolar (durere iradiată la distanță). Durere a cu sediul la
nivelul coloanei lombare prezintă caracter mecanic, este zilnică și de intensitate moderată, fiind
descrisă ca o durere -arsură care se poate ameliora în repaus și la efectuarea unor minime exerciții
fizice. Durerile la distanță nu au o topog rafie de iradiere de tip dermatomal și nu sunt accentuate de
mobilizările coloanei lombare; din contră, pot fi calmate de unele exerciții lombare sau de exerciții
ale membrului inferior .
Tulburările funcționale lombare pot apărea clinic ca o limitare a amplitudinilor de mișcare a
coloanei lombare, afectând de cele mai multe ori toate sensurile de mișcare.
Evoluția acestui sindrom este caracterizată prin potențialul său autolimitativ și prin potențialul
său recidivant.
Există două caracteristici de bază a le punctelor trigger identificate :
1. sunt hiperiritabile la compresie
2. durerea poate referi în alte părți ale corpului.
Punctelor trigger li se spune și durere referită, deoarece durerea se simte nu numai la locul
atingerii ci și într -o zonă la distanț ă de punctul trigger. În fapt se poate simți o durere intensă
musculară într -o zonă care nu are o legătură cu originea durerii.
20
Fiecare punct trigger – și sunt multe – este asociat cu un model particular repetitiv de durere
referită.
Tipuri de puncte trigg er
S-a identificat câteva tipuri distincte de puncte trigger. Cunoașterea modalității în care
diferitele tipuri de puncte trigger funcționează, pot ajuta în înțelegerea tipului de durere musculară.
Punctele trigger pot fi active sau latente, satelite sau s ecundare.
Punctele trigger active
Un punct trigger activ este un focar de hiperiritabilitate într -un mușchi sau fascie care este
dureros. Este specific mușchiului. În prezența unui punct trigger activ în mușchi sau fascie, acesta
doare aproape tot timpul , indiferent că ești în repaus sau mișcare. Punctul trigger activ este ca un
nod care scurtează și slăbește mușchiul. Când un punct trigger activ este compresat, el va da durere
referită în altă parte. Durerea în zona referită este reală, poate fi puternic ă, chiar dacă durerea nu -și
are originea acolo.
Puncte trigger latente
Punctul trigger latent este un punct de hiperiritabilitate în mușchi sau fascia înconjurătoare,
care nu este tot timpul activ dureros. Este dureros doar la palpare sau presiune.
Punctele trigger satelit
Punctul trigger satelit este un punct de hipersensiblilitate în mușchi sau fascia lui care devine
activ deoarece se găsește în zona de durere referită sau calea unui punct trigger activ. Existența și
activitatea punctelor trigger ilus trează modalitatea în care corpul acționează ca un sistem unitar. Ce
se întâmplă într -o parte a corpului va afecta funcționarea altor părți ale corpului.
Puncte trigger secundare
Dacă un punct trigger într -un anumit mușchi îți cauzează durere când îl pu i în activitate, este
normal că vei compensa activitatea cu alți mușchi pentru a descărca mușchiul care doare. Dacă acest
lucru se prelungește în timp, punctele trigger latente din acești mușchi vor deveni active, datorită
mișcărilor forțate, nenaturale pe care i le impui.
Punctele trigger dezvoltate în mușchii compensatori sunt cunoscute ca puncte trigger
secundare.
Punctele trigger sunt datorate în parte circulației necorespunzătoare. Când un mușchi sau o
parte din mușchi primește o cantitate inadecvată de sânge, va primi o cantitate inadecvată de oxigen,
21
iar mobilizarea acidului lactic și ai altor produși de metabolism nu se va face. Pe măsură ce situația
se înrăutățește, țesutul devine ischemic. Ischemia reprezintă o lipsă de aprovizionare cu sânge și
lipsa de oxigen de acompaniere la nivelul mușchiului și fasciei, ceea ce va cauza ca zona afectată să
fie foarte sensibilă la atingere.
Există un număr de factori care contribuie la ischemia dintr -un țesut moale și în consecință la
apariția punctelor trigg er. Acești factori pot opera individual sau în combinație și sunt: traumatismul,
factorii mecanici și factiorii interni.
Traumatismul
Punctele trigger pot fi cauzate de încarcerarea sau compresia nervului care apare în anumite
tipuri de traumatisme. Înca rcerarea sau compresia nervului apar în situația în care un os, un cartilaj,
un mușchi sau fascia, crează presiune pe un nerv. Tratând țesutul moale, fascia sau mușchiul care
cauzează și mențin compresia, poate grăbi recuperarea și scădea durerea.
Un exem plu de traumatism care produce frecvent încarcerarea nervilor prin țesuturile moi este
« wiplash », care reprezintă o aruncare bruscă a gâtului în spate și apoi în față (ex. în accidentele
frontale de autoturisme, sau la frânele foarte puternice). În conse cință, sistemul nervos va reacționa
imediat și va apare contractura musculară a cărei prim efect este stoparea sângerărilor din țesuturile
moi zonale. Contractura musculară se va transforma în spasm muscular. Când sângerarea s -a oprit,
spasmul muscular con tinuă, creând o presiune continuă sau intermitentă pe nerv, o situație
dureroasă. Wiplash – reprezintă o problemă obișnuită care nu se rezolvă cu trecerea timpului.
Netratată, va cauza ischemie și puncte trigger.
Factori mecanici
Factorii mecanici perpe tuează punctele trigger la mulți indivizi cu sindroame dureroase
cronice. În unele situații corpul poate fi asimetric/disproporțional, exemplu: în inegalitatea de
membre inferioare, de antebrațe. Dacă simetriile și disproporțiile sunt relativ mici, este po sibil ca ele
să nu cauzeze puncte trigger. În asimetriile sau disproporțiile scheletale mai importante, apar
frecvent puncte trigger (prin încărcare mecanică necorespunzătoare). Alte surse mecanice posibile
pentru punctele trigger ar fi contracțiile sau în tinderile prelungite de fibre musculare, de exemplu
datorită imobilizării prelungite într -n ghips; postură defectuoasă; și factori ergonomici ca scaune
nepotrivite la domiciliu sau la locul de muncă. Referitor la acești ultimi factori, creșterea utilizării
22
computerelor la domiciliu și la locul de muncă, a cauzat o creștere considerabilă a punctelor trigger
și a sindroamelor dureroase.
Factori interni
Factorii interni care pot duce la dezvoltarea punctelor trigger sunt reprezentați de: alimentația
inadecvată, afecțiuni endocrine și metabolice, infecții cronice și probleme psihologice.
Referitor la factorii nutriționali – deficiența de vitamină C de exemplu, poate fi cauză pentru
contractura musculară postexercițiu și în consecință o aprovizionare sc ăzută cu oxigen a mușchiului,
rezultând apariția de puncte trigger. Aportul inadecvat de calciu, potasiu și fier, pot conduce de
asemenea la disfuncții în țesuturile moi.
În ceea ce privește factorii psihologici, depresia și anxietatea pot contribui la dez voltarea
punctelor trigger și a durerii psihice cronice. Indivizii care suferă de anxietate și depresie, au
tendința să -și tină capul în poziții fixe pentru perioade prelungite de timp. Este descrisă tensiunea la
nivelul mușchilor feței și gâtului la perso anele care suferă de anxietate și depresie. Tensiunea
prelungită crescută în mușchi, va fi cauză de ischemie în fascii și mușchi, va duce la apariția
punctelor trigger și a modelelor de durere care probabil se vor croniciza. Când pacientul se
confruntă cu durere psihogenă, se va instala mai mult stress, anxietate, depresie, pacientul se
confruntă cu lipsa de încredere în sine, și în consecință se crează un ciclu negativ, minte -corp.
23
CAPITOLUL II –EVALUAREA ȘI OBIECTIVELE
KINETOTERAPEUTICE
2.1. Ev aluarea clinico -funțională
Anamneza:
La anamneză este foarte important să se obtină informații despre durere: sediul (difuză –
localizată), intensitatea, momentul apariției, durata, elemente declanșatoare sau de accentuare,
iradiere în regiunile limitrofe sau la distantă,aspecte caracteristice cauzei (miogenă, osoasă,
articulară, neurogenă, vasculară, viscerală, psihogenă), dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale
umerilor, bazinului, tulburări de statică vertebrală), impotentă functională (locală/ l a distantă).
Evaluarea tulburărilor de statică și postură poate da informații asupra cum a apărut sau cum s –
a compensat durerea.
Inspecția și palparea :
►regional
► în totalitate: în ortostatism, șezând, în clinostatism.
Evaluarea a liniamentului și posturii:
Aprecierea liniei gravitației -firul cu plumb
► în plan frontal (înclinările laterale)
► în plan sagital (deviațiile antero -posterioare)
Aprecierea aliniamentului în plan orizontal (centura scapulară + pelvină)
Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior.
Examinarea se face cu subiectul în ortostatism cu notarea reperelor anatomice.
Pentru deviațiile laterale: firul cu plumb (corespunzând axei de simetrie a corpului) fixat la
nivelul protu beranței occipitale, trece prin următoarele repere:
►apofiza spinoasă a proeminenței (C7);
►de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso -lombare
►pliul interfesier;
►intre condilii femurali interni
24
►intre maleolele interne
►spatiul dintre călcâie
Pentru deviațiile antero -posterioare: firul cu plumb se fixează la nivelul tragusului și trece
prin următoarele repere:
►anterior de umăr;
►lateral de marele trohanter;
►lateral d e maleolă tibială.
Palparea :
Modificările cutanate (pliu cutanat dureros -manevra de rulare -pensare)
Se palpează:
-punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare,
puncte tender, punctele Arnold, punctele V alleyx(paravertebral, unghiul sacro -vertebral, fesier, pe
membrul inferior)
-reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele și unghiurile omoplaților, fosetele
sacrate):
-relieful și tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare
Evaluarea mobilității rahisului:
Se realizează prin ► testing articular analitic
► teste globale (pasiv/activ)
Urmărește mobilit atea în toate cele trei planuri de mișcare .
Testing articular:
Articulația disco -vertebrală permite următoarele mișcări:
-rotație în jurul unui ax vertical;
-flexie -extensie, în jurul unui ax transversal;
-înclinații laterale -în jurul unui ax sagita l;
-mișcări de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;
-mișcări de apropiere și îndepărtare între 2 vertebre ale coloanei vertebrale .
Bilanțul articular dorso -lombar:
Valori normale:
• extensia: 20 -30 grade
25
• flexia: 80 -90 grade (50° din coloana dorsală și 40° din coloana lombară)
• rotația: 30 -45 grade
• înclinațiile laterale: 20 -35 grade
Indici de mobilitate:
►Schober (flexie ,>5 cm)
►Ott (flexie ,>5 cm)
►degete -sol (flexie,0 cm)
►Schober inversat ( dista nța să scadă în extensie sub 3 cm)
►degete -genunchi (înclinații laterale)
Fig.2.1.Teste ale bilanțului articular
Bilanțul muscular
Alături de bilanțul articular, cel muscular face parte din principală „semiologie” a specialității
de medicină fizică și recuperare medicală.
Cotarea bilanțului muscular
Forță zero (0) : mușchiul nu realizează nici un fel de contracție
Forță 1 ( schi țată ) : reprezintă sesizarea contracție mușchiului prin palparea lui sau a
tendonului sau observarea unei ușoare tremurături a acestuia .
Forță 2 ( mediocră ): permite mușchiului să mobilizeze segementul, dar cu eliminarea
gravitației.
26
Forță 3 ( accep tabilă ):este forța unui mușchi de a mobiliza complet segmetul contra
gravitației(fără altă contrarezistență).
Forță 4 ( bună ): reprezintă capacitatea mușchiului de a deplasa antigravitațional, complet,
segmentul contra unei rezistențe medii.
Forță 5 ( normală ) mușchiul poate execută mișcarea pe toată amplitudinea contra unei forțe
exterioare (rezistență opusă de testator), egală cu valoarea forței normale. Această „normalitate” este
apreciată prin comparație cu segmentul opus, sănătos, sau dacă și a cesta este afectat, pe bază
experienței testatorului, care va ține seamă de vârstă, sex, masă musculară, gradul de antrenament
fizic a pacientului etc.
Există semne obiective care sunt deosebit de importante pentru diagnosticarea unei
compresiuni ra diculare prin hernie de disc:
-Semnul Laségue – se cercetează unghiul la care apare durere pe traiectul nervului prin
ridicarea membrului inferior în extensie de către examinator la nivelul afecat; dacă este pozitiv și
controlateral este și mai valoros;
-relevarea punctelor durerose: presiune exercitată asupra maselor musculare paravertebrale
produce durere sciatică (semnul soneriei) iar presiunea asupra punctelor Valleix pe traiectul
sciaticului (față posterioară a fesei, fosă poplitee, față posterioară molet) determină apariția durerii.
2.2. Mijloacele și obiectivele urmărite în procesul de recuperare
Obiectivele tratamentului sindromului miofascial vizează inactivarea punctelor trigger și
tratamentul și recuperarea afecțiunii de fond. Aceste două obiective sunt abordate simultan, multe
proceduri terapeutice fi ind convergente, cu efecte benefice pentru ambele obiective . Prin acestea se
urmărește:
Combaterea durerii
Combaterea ischemiei musculare
Combaterea contracturii musculare
Asuplizare coloanei vertebrale lombosacrate;
Tonifierea musculaturii slabe (mușchii abdominali și extensori lombari);
Controlul posturii corecte a coloanei vertebrale lombare și a bazinului;
Creșterea / menținerea forței musculare.
27
Creșterea calității vieții pacientului, cu derularea normală a activităților socio -profesionale
corespunzătoare grupei de vârstă și pregătiri subiectului respectiv.
Măsurile terapeutice ale patologiei vertebrale includ tratamentul conservator ce are ca
obiective remiterea simptomatologiei, prevenirea recurențelor, îm bunătățirea funcției coloanei .
Tratamentul conservator cuprinde:
măsuri non -farmacologice;
tratament medicamentos;
fizioterapia și kinetoterapia.
Tratament non -farmacologic
Pacienții vor evita:
eforturile fizice intense;
expunerea la frig și umezeală;
ortostatismul și poziția în șezut prelungită;
ridicarea și purtarea de greutăți (>2 kg);
pozițiile vicioase ale coloanei vertebrale și mișcările bruște de rotație,
anteflexie;
Regimul igieno -dietetic și scăderea ponderală sunt indicate pacienților obezi.
Pentru patologia lombară (episoade de lumbago acut sau lombosciatică) se recomandă
repausul la pat în perioadele hiperalgice, în decubit dorsal, pe pat dur, cu genunchii în semiflexie.
Tratamentul farmacologic
Tratamentul medicamentos , trebuie cunoscut și de kinetoterapeut și constă în:
– Antiinflamatoriile nonsteroidiene (AINS) sunt principalele medicamente utilizate pentru
ameliorarea simptomatologiei algice, atât AINS non -selective (diclofenac, naproxen, ibuprofen) cât
și cele COX -2 selective (meloxic am, etoricoxib, celecoxib), alegerea agentului se face în funcție de
patologia asociată (cardiovasculară sau gastrointestinală).
– Analgezicele: cel mai utilizat este acetaminofenul, însă în cazul durerilor severe ce nu
prezintă răspuns sau asociază contra indicații la AINS se recomandă analgezice opioide (Tramadol)
pentru o perioadă scurtă de timp.
28
– Decontracturante pot reduce spasmul muscular; un beneficiu adițional al miorelaxantelor se
obține atunci când sunt folosite în combinație cu antiinflamatoriile nonsteroidiene.
– Sedativele sunt utilizate ca adjuvante pentru efectul miorelaxant și tranchilizant (Diazepam).
– Corticosteroizii sunt frecvent utilizați sub formă de administrare locală (infiltrații
paravertebrale, în găurile sacrate, epidural); se fol osesc agenți precum: betametazona (Diprophos),
triamcinolon acetonid. Corticoterapia sistemică în cură scurtă și doze mici este utilizată în formele
de lombosciatică severe, refractare la celelalte opțiuni terapeutice conservatoare
– Neurotrofice se admin istrează vitamine din grupul B în cazul prezenței radiculopatiei.
Fizioterapia
Terapia fizicală este recomandată pentru efectul antalgic și decontracturant. Sunt utilizați:
curenți galvanici (ionizări cu clorură de calciu, băi galvanice), curenți cu frecve nță joasă (TENS),
curenți interferențiali cu frecvență medie și înaltă, curenți diadinamici, ultrasunetele, termoterapia,
electrostimularea (în sciatica paretică), magnetodiaflux. Tratamentul fizical este contraindicat în
cazul episoadelor acute.
Alte meto de terapeutice utilizate în formele cronice de durere a coloanei vertebrale includ:
masaj, acupunctura, tehnici de manipulare a coloanei vertebrale efectuate de chiropracticieni,
tracțiunile la nivelul coloanei cervicale după reducerea spasmului muscular.
Balneoterapia reprezintă altă opțiune adjuvantă indicată după reducerea procesului inflamator
în formele cronic e de lumbago și lombosciatică .
Masajul reprezintă un grupaj de exerciții mecanice de tip manual sau tehnic, prin intermediul
cărora, luându -se contact cu tegumentul, se efectuează diferite manevre, care stimulează inițial
pielea cu generarea reacțiilor vasculară, biochimică, de stimulare senzi tivă și reflexă în vecinătatea
zonei masate sau la distanță de această zonă. Sunt descrise două categorii importante de masaj:
clasic și special (reflexogen, masajul instrumental, hidromasajul, masajul cu gheață, masajul
limfatic, masajul cu aer cald, masa jul cu bule de gaz în apă). Folosite în scop profilactic și
terapeutic, procedeele de masaj permit obținerea următoarelor efecte:
efectul antalgic – prin manevre lente de efleuraj calmant la locul durerii; se pun în
libertate endorfinele și enkefalinele care favorizează analgezia,
ameliorarea condițiilor circulatorii musculo -cutanate,
asuplizarea musculaturii, cu diminuarea rigidității musculare, decontracturare,
29
eventuala facilitare a sensibilității fusurilor și excitabilității neuromusculare,
creșter ea troficității locale, a circulației sanguine,
influențarea proceselor metabolice și a circulației veno -limfatică (circulația limfatică
este activată prin masaje în spațiile interstițiale),
ușurarea activității miocardului prin derivația sanguină pe care o induce la nivelul
masei musculare și a țesutului celular subcutanat,
creșterea supleței fibroelastice și elasticității cutanate (ameliorare supleței fibrelor de
colagen, a celulelor conjunctive și a substanței fundamentale), a eutroficității.
Manevrele clasice de masaj se grupează în două mari categorii în funcție de efectul principal
sedativ sau excitant / tonizant:
tehnici de masaj clasic cu efect sedativ – netezirea (efleurajul) și vibrația;
tehnici de masaj clasic cu efect excitant, tonizant – fricțiunea, frământarea,
tapotajul, petrisajul sau diferite tipuri de presiuni cu mobilizarea tegumentului și a
structurilor subiacente.
În cursul ședințelor de masaj este important a se lucra ambele membre inferioare, nicidecum
doar membrul inferior la nivel ul căruia a fost manifest sindromul radicular.
Kinetoterapia
Exercițiile fizice au ca scop relaxarea musculaturii paravertebrale, tonifierea musculaturii
abdominale și pelvine, posturarea corectă și creșterea mobilității coloanei. Programele de
kinetotera pie sunt diferite în funcție de formele de afectare vertebrală: în etapa acută se urmărește
relaxarea și reducerea contracturii musculare prin adoptarea unor posturi antalgice și exerciții de
stretching; în etapa cronică se recomandă exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale,
paravertebrale prin efectuarea de exerciții active, contrarezistență, școala spatelui (educația
pacientului pentru aplicarea unor măsuri de menținere a posturii corecte a segmentelor coloanei
vertebrale). Sunt recomandate progra mele Williams și programul Kabat (cuprinde exerciții cu rol
decontracturant) .
30
CAPITOLUL III – METODOLOGIA CERCETĂRII
a) metoda cercetării ștințifice
În ceea ce pri vește documentarea ștințifică , am folosit materiale de specialitate publicate atât
în țara câ t și în străinătate iar pe baza acestora s-a elaborat lucrarea de disertație, ținându -se cont de
fundamentele teoretice și practice realizate până la momentul actual .
Au fost utilizate și alte metode pentru susținerea fundamentelor teoretice, cum ar fi:
b) metoda anchetei
Pentru înțelegere a unor factori subiectivi, care nu pot fi descoperiți prin celelate metode și
tehnici .
Metodă anchetei a fost utilizată pentru alcătuirea anamnezei , în care se regăsesc condițiile și
cauzele care au dus la apariț ia bolii, stradiul afecțiunii și dinamica evoluției lor.
c) metoda observarii si înregistrarii datelor
Pe baza acestei metode s -au masurat parametrilor stabiliți, obținuți în cadrul evaluării
complete a pacienților, conform metodologii cunoscute. Metoda este deosebit de importantă
deoarece se obține o mai bună vizualizare a efectelor cu posibilitatea aprecierii de ansamblu a
rezultatelor cer cetării.
d) metoda de evaluare
Evaluarea este procesul prin care se apreciază evoluția pacientului. În cazul acesta este
posibilă uitilizarea unei scale vizual e analogă(VAS) pentru durere, în completarea acesteia fiind
utilizat chestionarul Roland – Morr is de evaluare a dizabilitatii datorate durerii lombare și scala
Nottingham Extended ADL pentru aprecierea funcțională globală a pacientului.
Scala VAS (Visual Analogue Scale) este o metodă de evaluare a durerii. Constă într -o linie
orizontală de 10 cm pe care pacientul o întretaie cu o linie verticală (între 0 -10) acolo unde
31
consideră că este gradul de durere pe care o acuză în momentul respectiv. În funcție de intensitatea
durerii cotația este următoarea:
Fig.3.1.
Chestionarul Roland – Morris de evaluare a dizabilitatii datorate durerii lombare – Low
Back Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris
Roland și Morris au realizat un chestionar pentru evaluarea pacienților cu durere joasă de
spate, aceasta putând să fie folosită pentru a determina nivelul de disabilitate al pacientului și poate
să ajute la măsurarea rezultatelor după intervenția terapeutică. NOTĂ: Chestionarul se asociază
deobicei cu scala analogă a durerii VAS.
Tabel 3.1. -Întrebari privind perceptia actuala a pacientului
1. Stau acasă majoritatea timpului din cauza durerilor de spate.
2. Îmi schimb frecvent poziția/ postura pentru a încerca să găsesc o poziție comfortabilă pent ru
spate.
3. Merg mai încet din cauza durerilor de spate.
4. Din cauza durerilor de spate nu fac nici o muncă prin casă cum făceam deobicei.
5. Din cauza durerilor de spate folosesc balustrade pentru a urca scarile.
6. Din cauza durerilor de spate stau întins ca să mă odihnesc mai des.
7. Din cauza durerilor de spate trebuie să mă țin de ceva pentru a mă ridica dintr -un scaun.
8. Din cauza durerilor de spate îi rog pe alți să facă diverse treburi pentru mine.
9. Ma îmbrac mai încet decât deobicei din cauza durerilor de spate.
10. Stau în picioare perioade scurte de timp din cauza durerilor mele de spate.
11. Din cauza durerilor de spate încerc să nu mă aplec sau să îngenunchez.
12. Îmi este foarte greu să mă ridic de pe scaun din cauza durerilor de spate.
13. Spatele meu mă doare aproape tot timpul.
14. Îmi este dificil să mă răsucesc în pat din cauza durerilor de spate.
15. Mi-a scăzut apetitul din cauza durerilor de spate.
Fără
durere
Durere
moderată
Durere
insuportabilă
32
16.
Îmi este greu să îmi pun ciorapii (sau pantofii) din cauza durerilor de spate.
17. Merg doar pe distanțe foarte scurte din cauza durerilor de spate.
18. Dorm mai puțin bine din cauza durerilor de spate.
19. Din cauza durerilor de spate mă îmbrac cu ajutorul altcuiva.
20. Stau jos majoritatea timpului zilei din cauza durerilor de spate.
21. Evit treburile grele din jurul casei din cauza durerilor de spate.
22. Din cauza durerilor de spate sunt mai iritabil și mai prost dispus cu persoanele din jur decât de
obicei.
23. Din cauza durerilor de spate urc scarile mai încet decât de obicei.
24. Stau în pat majoritatea timpului din cauza durerilor de spate.
RĂSPUNS PUNCTE
DA 1
NU 0
Scor total = SUMA (puncte pentru toate cele 24 situatii)
Interpretare: . scor minim: 0
. scor maxim: 24
Cu cât este mai mare scorul cu atât este mai severă disabilitatea asociată cu durerea de spate.
Un scor de 0 indică faptul că nu există disabilitate iar un scor de 24 indică faptul că există
disabilitate.
Un scor >sau= 14 indică un pacient sever afectat.
33
CAPITOLUL IV – LOCUL DE DESFĂSURARE ȘI ETAPELE
PROGRAMULUI RECUPERATOR
4.1. Locul de desfășurare și prezentarea grupului de analizat
Cercetarea s -a desfășurat în cadrul Centrului de Recuperare Arcadia Iași , în perioada
10.12.2019 – 15.03.2020 , fiind cuprinși în studiu 7 pacienți dintre care au fost aleși 3 pacienți pentru
descrierea programului recuperator.
Repartiția pe sex, grupe de vârstă și mediu de proveniența a pacienților luați în studiu este
cuprins în tabelele următoare.
Tabel 4.1. – Repartitia cazurilor în functie de sex.
Nr. cazuri
Bărbați 3
Femei 4
Total 7
43%
57% Fig.4.1. Componenta pe sexe a studiului
Barbati
Femei
34
Tabel 4.2. -Mediul de proveniență
Mediul urban Mediul rural
Bărbați 2 1
Femei 3 1
Total 5 2
Tabel 4.3. – Repartiția pacienților în funcție de vârstă
Nr. cazuri 30-40 ani 41-50 ani 51-60 ani 61-70 ani
Barbati 3 1 0 2 0
Femei 4 0 1 2 1
Total 7 1 1 4 1
Urban
71% Rural
29% Fig.4.2. Componenta pe mediul de
proveniență a studiului
30-40 ani
41-50 ani
51-60 ani 61-70 ani Fig. 4.3. -Componenta pe grupe de
vârste a studiului
35
Tabel 4.4. -Repartiția pacienților în funcție de gradul de durere resimtit pe o scală de la 1
la 10 la începutul tratamentului
Nr. cazuri
Durere 1 0
Durere 2 0
Durere 3 0
Durere 4 1
Durere 5 0
Durere 6 0
Durere 7 1
Durere 8 2
Durere 9 2
Durere 10 1
Total 7
Durere 1
0% Durere 2
0% Durere 3
0% Durere 4
14% Durere 5
0%
Durere 6
0%
Durere 7
14%
Durere 8
29% Durere 9
29% Durere 10
14% Fig.4.4. -Gradul de durere la începutul
tratamentului
36
Etapele programului recuperator
În realizarea programului recuperator s -a pornit de la o bază standard, acesta fiind adaptat în
funcție de necesitătile fiecărui pacient, ținându -se seamă și de afecțiunile asociate diagnosticului
principal.
Toți subiecții au fost evaluați în doi timpi:
T1 – inițial, cu ocazia primei consultații,
T2 – după 2 – 3 săptămani în care a fost derulat programul recuperator kinetic.
Evaluarea clinică a cuprins:
• anamneza – fiecărui pacient a avut parte de o anamneză atentă, pentru a stabili “profilul”
complet al suferinței.
• examinarea stării fizice generale (pe aparate și sisteme, funcțiile cardiovasculară și
respiratorie fiind atent evaluate);
• examinarea col oanei vertebrale și bazinului cu precizarea existenței sau nu a următoarelor
sindroame:
• rahidian (durere, contractura musculară paravertebrală, tulburările de statică și / sau
dinamică vertebrală),
• miofascial lombo -sacrat
• bilanțul articular pentru segmentul lombar al coloanei vertebrale și membrele inferioare;
testarea mobilității la nivelul articulațiilor interapofizare și al celorlalte articulații intervertebrale s-a
realizat prin aprecierea modului în care fiecare pacient a reușit să adopte două poziții extreme pentru
coloana vertebrală lombară
• în cadrul bilanțului muscular au fost testate toate grupele musculare – paravertebrali
lombari (mușchii extensori medio -lombari și lombari superiori, mușchiul pătrat lombar),
abdominali, ai membrelor i nferioare (mușchii fesier mijlociu și mare, ischiogambieri, iliopsoas);
pentru mușchii abdominali am folosit aprecierea sugerată în cadrul testelor Krause, și anume:
• valoare 3 pentru m. abdominali au prezentat -o pacienții care din poziția inițială de de cubit
dorsal, cu membrele superioare pe lângă trunchi iar membrele inferioare extinse, pot realiza flexia
trunchiului cu atingerea picioarelor cu mâinile superioare;
37
• valoare 4 pentru m. abdominali au prezentat -o pacienții care se ridică în șezut, din po ziția
inițială de decubit dorsal, cu membrele superioare pe lângă trunchi iar membrele inferioare flectate
la nivelul genunchilor dar cu sprijin pe suprafața de lucru la nivelul plantelor;
• valoare 5 pentru m. abdominali au prezentat -o pacienții care aju ng cu fruntea la nivelul
genunchilor, din poziția inițială de decubit dorsal, cu membrele superioare încrucișate la ceafă iar
membrele inferioare flectate la nivelul genunchilor dar cu sprijin pe suprafața de lucru la nivelul
plantelor;
• examinarea mersu lui – un mers antalgic, cu înclinarea toracelui de partea afectată sau ușor
anterior; explicația acestei perturbări este modificarea schemei corporale prin deficitul senzațiilor
kinestezice percepute.
Evaluarea paraclinică a presupus efectuare investigați ilor uzuale de laborator (testele
screening), precum și examenul imagistic (radiografia simplă a coloanei vertebrale lombare).
Evaluarea funcțională a constat din completarea de către fiecare pacient a celor două scale
considerate a oferi o imagine elocve ntă pentru statusul funcțional al pacientului, și anume scala
visual analogă pentru durere (durerea este notată cu cifră de la 0 – durere absentă la 10 – durere
maximă, cifra fiind direct proporțională cu intensitatea durerii percepută de pacient) și scala
Nottingham Extended ADL pentru aprecierea funcțională globală.
Unii subiecți au prezentat patologie asociată.Aspectele de patologie asociată trebuie cunoscute
și luate în considerare, pentru alcătuirea și aplicarea programului kinetic.
Ședința kinetică în principal are o durată de 30 minute, zilnic efectuându -se câte o ședințe, în
ritm de 5 zile / săptămană, pe o perioadă de 14 zile.
Primele 3 zile s -au axat pe :
adoprarea unor poziții antalgice
exerciții respiratorii care ajută la îmbunătățirea ca pacității ventilatorii și circulatorii. Din
decubit dorsal cu bratele pe langa corp pacientul executa un expir profund odata cu bombarea
abdomenului apoi un expir profund cu presiunea mainilor pe abdomen.
exerciții pasive pe toate segmentele ( membre supe rioare și membre inferioare pentru a
împiedică apariția escarelor de decubit și apariția atrofiei musculare și redorii articulare).
38
Zilele 3 -10 : se continua exercitiile anterioare si se incepe tonifierea musculaturii toraco –
lombare si abdominale, mobiliza rea membrelor inferio are si mobilizari ale coloanei.
În urmatoarea perioadă a tratamentului se men țin metodele kinetice utilizate , la care se adaugă
diagonalele Kabat cu hold -relax -ul la capătul excursiei maxime de mișcare precum și exercițiile de
co-contr acție .
Pentru metoda Kabat, la cei cu fenomene vertebrale de partea dreaptă se lucrează inițial
diagonalele stângi, apoi pe cele drepte, și invers.
S-au folosit pozițiile finale ale diagonalelor Kabat astfel:
– diagonalele membrelor superioare
• diagonala 2 de extensie influențează musculatura abdominală superioară;
• diagonala 2 de flexie influențează musculatura extensoare superioară a trunchiului;
• diagonala 1 de extensie influențează mușchii flexori laterali ai trunchiului;
– diagonalel e pentru membrele inferioare
• diagonala 1 de extensie influențează musculatura inferioară a trunchiului;
• diagonala 1 de flexie, cu genunchi flectat influențează musculatura abdominală inferioară.
Respectând aceeași schemă, au fost performate apoi dia gonalele de partea cu contractura
dureroasă.
În pozițiile finale ale acestor dia gonale, în ordinea precizată, s -a aplicat o rezistență moderată,
adaptată statusului fiecărui pacient, cu realizarea unei contracții izometrice, tip de 5 – 6 secunde,
urmată de o relaxare post -izometrică de 1 – 2 minute, exercițiul reluându -se de 2 sau 3 ori.
Pe lâng ă exercițiile din program Kabat , s-au făcut și exerciții de tip stretching care au constat
în :
Ex. 1 (stretching pentru m. fesier mare) – pacientul în decubit dorsa l, cu membrele superioare
extinse, pe lângă trunchi, iar membrele inferioare extinse și adduse pe planul suprafeței de lucru
(unul dintre membrele inferioare poate fi ușor flectat la nivelul genunchiului cu planta fixată pe
planul de sprijin); din această poziție, pacientul ridică un membru inferior cu genunchi extins; la
capătul excursiei maxime de mișcare pentru flexia coapsei pe bazin cu genunchi extins m. fesier
mare este alungit; se menține poziția, asociindu -se o mișcare de contracție izometrică (str etching -ul
devine izometric) prin rezistența opusă la nivelul calcaneului de partea flexiei, timp de 4 – 5
secunde, cu revenire apoi lentă la poziția inițială.
39
Ex. 2 (stretching pentru m. iliopsoas) – pacientul în decubit dorsal, cu membrele superioare
extinse, pe lângă trunchi, iar membrele inferioare extinse și adduse pe planul suprafeței de lucru
(unul dintre membrele inferioare poate fi ușor flectat la nivelul genunchiului cu planta fixată pe
planul de sprijin); din această poziție, pacientul inițiază mișcarea de triplă flexie a unui membru
inferior care este contrată la nivelul genunchiului de către kinetoterapeut; se menține poziția,
asociindu -se o mișcare de contracție izometrică (stretching -ul devine izometric), timp de 4 – 5
secunde, cu revenire l entă la poziția inițială.
Ex. 3 (stretching -ul pentru m. pătrat lombar) – pacientul poziționat în decubit lateral, cu
membrele inferioare extinse și adduse iar cele superioare pe lângă trunchi; kinetoterapeutul face
priză la nivelul 1/3 inferioare a gambel or, încercând să ridice membrele inferioare extinse și adduse,
pacientul opunându -se prin mișcarea în sens contrar; mușchiul pătrat lombar de partea decubitului
lateral de sprijin se contractă izometric pe cursă lungă (stretching izometric), pe tot parcurs ul
opoziției la ridicarea membrelor inferioare; se menține poziția, timp de 4 – 5 secunde, cu revenire
lentă la poziția inițială.
Ex. 4 (stretching pentru m. extensori paravertebrali lombari) – pacientul în ortostatism, cu unul
dintre membrele inferioare s prijinite pe un scaun, astfel încât segmentele membrului inferior
respectiv sunt plasate în lanțul triplei flexii , iar celălalt membru inferior în sprijin pe sol; membrele
superioare sunt plasate pe lângă trunchi, relaxate; din această poziție inițială, p acientul realizează
mișcarea lentă de anteflexie a capului și trunchiului, până ajunge cu fruntea la nivelul genunchiului
flectat; menține poziția 5 – 6 secunde apoi revine lent la poziția de start.
Exercițiile de mobilizare s -au derulat analitic apoi g lobal, cu pacientul poziționat inițial în
decubit dorsal, apoi în șezând și în ortostatism.
Ex. 1. Deprinderea transferului corect din pat în șezând apoi în ortostatism. Din poziția de
repaus, pacientul se posturează în decubit lateral, prin deplasarea în bloc a trunchiului și membrelor
inferioare; apoi coboară gambele la marginea patului, sprijinindu -se pe mâna dinspre partea
decubitului lateral; din poziția șezând, cu anteflexia trunchiului și ușor sprijin în palme, pacientul se
ridică în ortostatism.
Ex. 2. Mișcarea de flexie – extensie în articulațiile gleznelor, genunchilor și șoldurilor,
unilateral apoi bilateral, pacientul fiind poziționat inițial în decubit, apoi șezând și chiar în
ortostatism.
40
Ex. 3. Pacientul în decubit lateral, adoptă poziția „co coș de pușcă”, din care efectuează
mișcarea de extensie a trunchiului și membrelor inferioare, cu menținerea noii poziții timp de câteva
secunde (5 – 6 secunde), cu revenire lentă la poziția de start.
Ex. 4. Pacientul în ortostatism, cu membrele superioare pe lângă trunchi și membrele
inferioare ușor abduse; din această poziție realizează toate mișcările posibile la nivelul segmentului
lombar dar și pentru întreaga coloană vertebrală: flexia, extensia, înclinațiile laterale și rotația.
Toate aceste exerciți i au fost repetate de câte 2 – 3 ori fiecare; primul exercițiu a fost derulat
zilnic, asigurându -se astfel deprinderea modului de realizare corectă a transferului din pat în
ortostatism (așezarea în pat presupune „algoritmul” invers al exercițiului).
După 10 – 12 zile de la inițierea programului de recuperare, evoluția fiind favorabilă, a fost
inițiată „școala spatelui” cu exerciții din kinetoprofilaxia secundară, urmându -se în mod special
programul Williams.
Fig.4. 5.
În perioada acută se recomandă poziții de flexie lombară (imobilizarea în pat gipsat Williams).
În faza subacută se trece la efectuarea programului exercițiilor pe flexie. Faza I a programului
cuprinde 6 exerciții, din care primele 5 sunt efectuate din decubit dorsal, iar ultimul din as ezat; ele
urmăresc asuplizarea trunchiului inferior, tonifierea musculaturii abdominale si întinderea
structurilor posterioare ale coapsei si coloanei lombosacrate; fiecare exercițiu al acestei faze se
execută de 3 -5 ori, de 2 -3 ori pe zi.
41
Exercitiul 1 – decubit dorsal: se flecteaza si se extind genunchii.
Exercitiul 2 – decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchila piept, încercând atingerea lui cu
fruntea; se procedeaza apoi la fel cu celalalt genunchi.
Exercitiul 3 – ca la exercitiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.
Exercitiul 4 – decubit dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult,
apoi celalalt, apoi ambii concomitent.
Exercitiul 5 – decubit dorsal, cu bratele ridicate pe lânga cap în sus, genunchii flectati la 90
grade, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominali, se salta usor sacrul de pe
pat; se revine, apoi se repeta.
Exercitiul 6 – în sezând pe un scaun, cu genunchii mult îndepartati: se apleaca cu mâinile
înainte, astfel încât sa atinga solul d e sub scaun; se mentine aceasta aplecare 4 -5 secunde, se revine,
apoi se repeta.
În partea a doua a stadiului subacut, exercițiile devin mai complexe, adăugându -li-se cele din
faza a II -a a programului Williams; acestea cuprind încă 5 exerciții din poziți i libere, la care se
adăugau exerciții din atârnat la scara fixă – exerciții de ridicare, ridicare + răsucire si pendulare a
MI.
Fig.4. 6.
Exercitiul 1 – decubit dorsal, cu genunchii flectati, talpile pe pat: se apleaca ambii genunchi
spre dreapta, apoi sp re stânga, pâna ating patul.
42
Exercitiul 2 – decubit dorsal: calcâiul drept se aseaza pe genunchiul stâng; se executa o
abductie cât mai interna a soldului drept, pâna se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se
inverseaza.
Exercitiul 3 – decubit dorsal: se ridica alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu
genunchiul perfect întins.
Exercitiul 4 – în ortostatism: genuflexii cu mâinile în sprijin pe spatarul scaunului, spatele
perfect drept, calcâiele ramânând pe sol.
Exercitiul 5 – pozitia de "cavaler s ervant", corpul aplecat pe coapsa ridicata la 90 grade, sprijin
si pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând si o balansare care trebuie sa întinda
psoasiliacul.
În faza cronică se instituie faza a III -a a programului Williams, în care se pune accentul pe
bascularea bazinului, întinderea flexorilor soldului si tonifierea musculaturii trunchiului, respectiv a
musculaturii abdominale, fesiere si extensoare lombare cu scopul menținerii unei poziții neutre a
pelvisului si de creare a unei p resiuni abdominale care să fie capabilă să preia o parte din presiunea
la care sunt supuse discurile intervertebrale.
Exercitiul 1 – Decubit dorsal, genunchii flectati la 90ș, talpile pe pat: se împinge lomba spre
pat, se contracta abdominalii, se salta us or sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi miscari
lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pîna ajung sa fie complet întinsi.
Exercitiul 2 – În ortostatism, la perete, taloanele la 25 -30 cm de acesta: se aplica sacrul si
lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcîiele de perete, mentinînd contactul lombei cu
acesta.
Exercitiul 3 – Decubit dorsal: se executa bicicleta cu bazinul mult basculat.
43
Fig.4. 7.
Fig.4. 8.
44
Fig.4. 9.
Structura completă a programului recuperator organizat pe etape în funție obiective și
modalități kinetice
Etapa I:
Obiective :
Scaderea durerii
Refacerea stării generale
Modalități kinetice
Posturare – decubit lateral stâng / drept
Exerciții de respirație din decubit lateral și dorsal (abdomino -diafragmatică, toracică)
Exerciții de stretching
Exerciții pentru îmbunatățirea circulației periferice (la membrele inferioare)
45
Fig.4. 10.
Etapa II : Ziua 3 – Ziua 10
Obiective :
Minimalizarea durerii
Refacerea stării generale
Tonifiere musculară (toraco -lombari, abdominali, fesieri mari, cvadricepși)
Refacerea/menținerea mobilității articulare (membre inferioare, coloana vertebrală)
Modalități kinetice:
Posturare – decubit lateral / dorsal
Transferuri – decubit /șezând /ortosta tism
Exerciții bazate pe contracții izometrice și izotone pentru tonifierea grupelor musculare
toracice, lombare, abdominale, ale șoldurilor și membrelor inferioare
Mobilizări articulare analitice și globale
Exerciții de stretching
46
Fig.4. 11.
Etapa III: Ziua 11 – Ziua 24
Obiective :
Tonifiere musculară (toraco -lombari, extensori, adominali)
Creșterea mobilității coloanei vertebrale
Conștientizarea posturii lombare
Modalități kinetice:
Transferuri – decubit /șezând /ortostatism
Exerciții bazate pe con tracții izometrice și izotone pentru tonifierea musculară
Mobilizări articulare analitice și globale (din toate pozițiile de start, mai puțin atârnat)
Exerciții de stretching
Hidrokinetoterapie – când este posibil
47
Fig.4. 12.
Etapa IV : Săptămâna 3-Săptămâna 6
Obiective:
Tonifiere musculară (toraco -lombari, extensori, abdominali)
Creșterea mobilității coloanei vertebrale
Conștientizarea posturii lombare
Modalități kinetice:
Exerciții bazate pe contracții izometrice și izotone pentru tonifierea musculară
Mobilizări articulare analitice și globale (din toate pozițiile de start, în toate planurile de
mișcare)
Tehnici de facilitare neuromotorie
Exerciții de stretching
Hidrokinetoterapie – când este posibil
48
Fig.4. 13.
Etapa V : După 6 săptămâni – „școala spatelui” (în cadrul kinetoprofilaxiei secundare)
pentru menajarea coloanei vertebrale și evitarea recidivelor la alte niveluri ale segmentului vertebral
lombar .
Fig.4.1 4.
49
Programul kinetic este alcătuit din două părți: etapa din faza acută (primele 3 – 4 zile) și etapa
de recuperare propriu – zisă (după 5 zile).
În etapa din faza acută (primele 3 – 4 zile ) principiile kinetice care trebuie respectate sunt
următoarele:
• patul în care este așezat pacientul să fie drept și relativ tare;
• posturarea pacientului se face în decubit lateral care se modifică la fiecare 2 ore (pentru
fiecare parte), cu menținerea genunchilor flectați; schimbarea decubitului lateral este inițiată de
răsucirea capului, trunchiul și membrele inferioare fiind mișcat e simultan pentru evitarea mișcării de
rotație la nivelul segmentului lombar;
• contracții izometrice pentru grupele musculare ale abdomenului, stabilizatorii șoldului și
ale membrelor inferioare;
• exerciții de respirație
• exerciții pentru favorizarea circul ației sanguine la nivelul membrelor inferioare.
• În etapa de recuperare propiru -zisă (din ziua a 5 –a) principiile kinetice care trebuie
respectate sunt următoarele:
• patul în care este așezat pacientul să fie drept și relativ tare;
• inițierea transferurilor din decubit în șezând alungit / scurtat, apoi din șezând în ortostatism;
în cursul acestor transferuri, trunchiul trebuie menținut în rectitudine;
• exerciții de respirație, derulate cu pacientul în poziție șezândă; acesta sprijină mâinile pe
pat, lângă șe zut, coatele fiind extinse; apoi îndreptă coloana vertebrală cu refacerea curburilor
fiziologice, pentru ca ulterior să deruleze mișcările de respirație abdominală și toracică;
• exerciții de echilibru, prin balansarea trunchiului în sens antero -posterior ș i latero -lateral
(stânga – dreapta); din ziua 7 – 10 sunt permise mișcările de răsucire ale coloanei vertebrale;
• readaptarea funcțională cu refacerea curburii coloanei vertebrale lombare, a mobilității și
stabilității, aspecte kinetice esențiale pentru un control motor al segmentului lombar.
50
Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei cu s cop curativ sau profilactic.
Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți electrici în durerile de la nivelul
coloanei lombosacrate :
Antialgic,
Antiinflamator,
Hiperemiant,
Decontracturant.
Curenții diadinamici – au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor în
formele discogene este moderat. Se poate prescrie curenții diadinamici în aplicați transversale
lombare cu schimbare de polaritate, în formula difazat fix 2' + 2'; perioadă lungă 2' + 2'.
În general durata proceduri este de 4 -8 min. dacă depășim această durată se diminuă
eficacitatea analgetică.
Ritmul sedințelor -este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea dureri este mare
aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.
Numărul ședințelor -pentru acțiune analgetică sunt utile 8 -10 sedințe consecutive eventual cu
o pauză de 7 -10 zile după care se reiau. În scop dinamogen putem folosi peste 10 sedințe.
Curentul galvanic – cu intensități de 8 -15 mA, cu durata de 10 -30 minute, zilnic o ședință,
10-15 ședințe pe serie.
Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizărilor simple
longitudinale sau a ionogalvanizărilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar și polul negativ pe laba
piciorului. În formele cu tulburări de sensibilitate există riscul de arsură locală.
Sub forma băilor galv anice bicelulare sau 4 -celulare, curentul galvanic este eficient în
suferințele radiculare reziduale sau când există coafectări de tipul HTA, nevroză, tulburări de
climax, tulburări vasomotorii.
Curentul Träbert – Sunt curenti cu impulsuri de fregvent a 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms,
la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15 -20 minute, cu
creștere treptată a intensității. Se repetă de 1 -2 ori pe zi. Se recomandă următoare doză de
intensitate: 15 -20 mA, 6 -8 ședințe
51
Atât curentul diadinamic, cât și curentul Träbert determină o puternică senzație, cu aspect
vibrator, o excitație a mecanoreceptorilor țesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice se explică
tocmai prin această senzație.
Aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic comparabil cu al
curenților diadinamici.
Curenții interferențiali – are un bun efect decontracturant. Se aplică sub forma a două seturi
de electrozi în cruce pe regiunea lombară, Manual 100 Hz 10 min ute; Spectrum 0 -100 Hz, 10
minute. Aplicațiile se pot face zilnic sau la 2 zile, 6 -8 ședințe.
Efecte: excitomotorii pe fibrele musculare striate cu inervație normală și pe musculatura
netedă, analgetic, miorelaxant, termic superficial și profund.
Ultrasunetul – se folosește în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferințe
musculo -tendinoase, sau cu manifestări vasculo -vegetative. Se indică ultrasunet cu hidrocortizon
paravertebral lombar 0,4 -0,6 W/cm2, 4 -6 minute. Aplicațiile se pot face zilnic sau la 2 zile, 6 -15
ședințe.
Ultrasunetul determina efect caloric dar si o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra
proprioreceptotilor si curentii de joasa frecventa.
Tratamentul prin masaj :
Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie d e manipulații manuale variate aplicate sistematic
pe suprafața organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire).
Pentru efe ctuarea masajului se folosește: d iferite ungu ente (care conțin medicamente),
uleiuri. Se controlează starea tegume ntului, eventuale echimoze. Se evită masarea alunițelor.
Regiunea lombo -sacro -fesiere
Masajul începe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de la partea inferioară a feselor pe
mușchii paravertebrali, lombari și sacrali până la regiunea dorsală. A do ua direcție a acestei neteziri
este: pe mușchii fesieri, mușchii dințați făcând terminația D12.
Următoarele forme ale netezirii sunt:
Netezirea pe coloană cu 2 degete depărtate de la coccis la T12;
52
Netezirea cu policele pe traiectul coccis – șanțul superior al mușchilor fesieri –
creasta iliacă
Netezirea pieptene pe mușchii fesieri;
Netezirea specifică zonei lombare este netezirea romb,
Prin efectul ei sedativ netezirea pregătește organismul pentru manevrele următoare ea fiind de
asemenea o man evră de intercalare.
Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 – 3
straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a mușchilor fesieri – pe
paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini și contratimpul se execută pe
aceleași direcții.
Geluirea se face cu două degete depărtate pe coloană, pornind de la coccis până la T12. Altă
direcție a geluirii: cu două degete apropiate pornind de la coccis – șanțul superior al mușchilor f esieri
până la creasta iliacă.
Fricțiunea este cea mai importantă manevră a regiunii și se face pe coloană cu 2 degete
depărtate pe direcția coccis – T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde -și are originea
nervul sciatic. Altă formă a fric țiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe șanțul
superior al mușchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece mușchii fesieri sunt foarte dezvoltati în
această regiune se execută fricțiuni cu pumnul.
Vibrația se execută pe toată suprafața musculară pornind de la partea inferioară a mușchilor
fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală.
Masajul se termină cu netezirea finală.
Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau
mecanice în scop fiziologic sau curativo -profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”,
deoarece se acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se
cere o participare activă la efectuarea lui.
Efectele fizio logice ale masajului sunt de 2 feluri:
1. Locale:
Acțiunea sedativă -asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).
Acțiunea hiperemiantă – îmbunătățirea circulației locale care se manifestă prin înroșirea și
încălzirea tegumentului, as upra căruia se execută masajul.
53
Acțiunea înlăturări lichidelor interst ițiale de stază – cu accelerarea proceselor de rezorbție
în regiunea masată.
Acțiunile directe, mecanice – influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase,
favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.
Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, conductibilitate,
contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de
contracți e a mușchilor.
2. Generale:
Stimularea funcțiilor aparatului circulator – îmbunătățește circulația venoasă, crește
cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.
Stimularea funcțiilor aparatului respirator – ușureaz ă schimburile de gaze.
Creșterea metabolismului bazal
Alte efecte ale masajului sunt:.
Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea
oboseli musculare.
Efectul mecanic – produs de manevrele mai dure ca fr ământarea: contratimpul, mângăluirea,
rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea
musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într -o articulație.
Mecanis mul reflex – în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în
mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite
intensități care pornesc spre sistemul nervos central.
Terapia ocupațională (Ergoterapie)
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități
adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul
să folosescă mai bine mușchii rămași i ndemni și recuperând funcția celor afectați de boală,
contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.
54
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu -i interesu l pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională
la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:
Mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;
Dezvoltarea forț ei musculare;
Restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciții cum ar fi:
Urcatul și coborâtul scărilor;
Mașina de cusut;
Roata olarului;
Săritul cu coarda;
Mersul pe plan înclinat;
Mersul pe teren accidentat.
Se mai pot include și unele activități sportive:
Unele jocuri cu mingea;
Patinajul;
Hochei.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a
ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțional ă.
Tratamentul balnear (Stațiunile Balneoclimaterice).
Curele balneare pot fi recomandate încă de la sfârșitul perioadei subacute, când au rolul de a
continua tratamentul cu amplificarea metodelor de hidrotermoterapie și kinetoterapie.
Rolul esențial al curelor balneare este acela de prevenire a recidivelor. În acest sens se
recomandă 1 -2 cure balneare pe an în stațiuni în care este posibilă hidrotermoterapia în bazine cu
apă termală, alături de aplicația de nămol, folosirea factorilor contras tanți de călire.
Stațiunile recomandate în discopatiile lombare sunt:
Băile Felix -sunt băi oligo -metalice slab mineralizate și radio -ionice;
Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana -sunt băi termale si sulfuroase;
55
Govora -sunt băi sulfuroase, iodate și sărate; (nămol silicos și iodat);
Bazna -sunt băi iodate și sărate;
Sovata, Amara, sunt băi sărate și cu nămoluri de lacuri sărate.
Litoralul (Eforie siTechirghiol) – băi sărate și cu nămol sapropelic
În stațiunile de tratament se aplică o gamă l argă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă
aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra
psihicului bolnavului.
56
CAPITOLUL V – INTERPRETAREA REZULTATELOR
Din analiză fișelor de tratament a celor 7 pacienți, sub tratamentului recuperator, având că
diagnostic sindromul dureros de tip lombosacrat de tip miofacial s -au observat următoarele aspecte:
– vârstă medie de apariție a acestei afecțiuni a fost între 51 -60 ani, date prezentate în tabel
(Tabel 4.3.) unde se observă că apreciere de sex predominantă este sexul feminin(Tabel 4.1.).
În cazul nostru raportul procentual este de 57% la sexul femin in fată de 43 % la cel masculin.
Pacienții au fost examinați la venirea în tratament și la finalul tratamentului , date ce au fost
notate în fișa de tratament, după care s -a putut face interpretarea individuală și generală, și a
deficiențelor asociate precum și urmărirea eficienței tratamentului recuperator.
De asemenea, elementele semiologice (clinice și funcționale) studiate și evaluate în cei doi
timpi de evaluare, pentru fiecare pacient au fost:
Tabel 5.1. VAS durere Nr. Crt VAS durere
I II
1 9 3
2 7 2
3 4 1
4 9 2
5 10 2
6 8 1
7 8 1
Media 7.8 1.7
57
012345678910
Fig.5.1.-Pacientul nr.1VAS durere- I
VAS durere-II
012345678910
Fig.5.2.- Pacientul nr.2VAS durere-I
VAS durere-II
58
012345678910
Fig.5.3.- Pacientul nr.3VAS durere-I
VAS durere-II
012345678910
Fig.5.4.- Pacientul nr.4VAS durere-I
VAS durere-II
012345678910
Fig.5.5.- Pacientul nr.5VAS durere-I
VAS durere-II
59
012345678910
Fig.5.6.- Pacientul nr.6VAS durere-I
VAS durere-II
012345678910
Fig.5.7.- Pacientul nr.7VAS durere-I
VAS durere-II
60
Datele conținute în tabelul 5.10. confirmă reducerea intensității durerii în urmă programului
recuperator . Astfel evaluarea VAS la prima examinare( T I) a registrat o medie de 7,8 iar în urmă
ultimei examinări (T II) se constată rezultate favorabile al e programului recuperator, media VAS
reducându -se la valorea de 1,7.
Chestionarul Roland -Morris de evaluare a dizabilității datorate durerii lombare -Low
Back Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris
Scor total = SUMA (puncte pentru toate cele 24 situații)
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 24
Media-VAS durere I Media-VAS durere II
12345678910
7.8
1,7 Fig.5.10. -Media VAS la cei 9 pacienți în
cele două momente ale evaluării
61
Am considerat semnificativ acest parametru datorită faptului că afectarea coloanei lombare
influențează capacitatea funcțională globală a pacientului, în desfășurarea activităților uzuale ,
ducând la dizabilitate cronică. Am considerat necesară aplicarea unei scale suplimentare în scopul
aprecierii mai corecte a evoluț iei terapeutice a pacientului.
Tabel 5.2. -Scorurile pentru chestionarul LBP Disability Roland -Morris obținute în cel e
două momente ale ev aluării
Nr. Crt. (pacient) SCOR chestionar LBP Disability Roland –
Morris
I II
1 17 5
2 20 5
3 12 2
4 15 3
5 21 6
6 13 2
7 17 3
MEDIA
16,4
3,7
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.11. Pacientul nr.1
62
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.12. -Pacientul nr.2
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.13. – Pacientul nr.3
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.14. -Pacientul nr.4
63
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.15. – Pacinetul nr.5
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.16. – Pacientul nr.6
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.17. -Pacientul nr.7
64
Așa cum se observă, din tabelul și graficele anterioare, a avut loc o reducere semnificativă a
dizabilității datorate durerii lombare, 4 pacienți prezentând recuperare funcțională aproape completă
în urmă programului fizical -kinetic, cu scor mai mic sau egal cu 3 la sfârșitul perioadei de evaluare.
0123456789101112131415161718192021222324IIIFig.5.2 0.-SCOR chestionar LBP Disability Roland –
Morris
Media
65
CAPITOLUL V – CONCLUZII
Sindromul dureros lombosacrat reprezintă o adevărată problemă de sănătate publică,
determinând incapacităti și handicapuri variate, ce afecteză în general partea activă a populației .
Cunoașterea anatomiei coloanei vertebrale și evaluarea pacientului permite încadrarea
etiopatogenică, ajutând la determinarea cauzei apariției durerilor de la nivelul coloanei lombare.
Discopatia lombară este o afecțiune care poate apărea în timpul vieții adultului mai ales la
persoanele care sunt supuse factorilor favorizanți și predispozanți ai bolii.
Sindromul dureros lombosacrat de tip miofascial pentru care programul kinetic, deși
standardizat, este intotdeauna individualizat în raport cu particulari tătile individuale.
În cadrul programului de recuperare, kinetoterapia este mijlocul terapeutic cel mai eficient,
cu condiția să fie aplicată judicios, în funcție de particularitătile clinice ale pacientului, cu
respectarea strictă a pragului durerii și al progresiunii (de la simplu la complex).
Asocierea metodelor și mijloacelor fizicale – termoterapie, eletroterapie – și a masajului este
benefică și deseori folosită, respectându -se permanent indicațiile și contraindicațiile acestor metode
terapeutice.
Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea funcționalității
acestui segment, în condițiile unei forțe musculare, stabilități și mișcări controlate la acest nivel, cu
prevenirea complicațiilor neurologice și creșterea calităț ii vieții.
Prin rezultatele o bținute am reușit să subliniem rolul deosebit al tratamentului recuperator
in sindromul dureros lombosacrat de tip miofascial , indiferent de faza și stadiul suferinței, fiind
unanim cunoscută și acceptată teoria conform căr eia, medicația singură nu are cum să asigure o
coloană vertebrală functională, pentru prevenirea decompensărilor, recidivelor în contextul unei
vieți active, care solicită foarte mult coloană vertebrală.
Patologia degenerativă a coloanei lombosacrate, fo arte răspândită la populația adultă și
vârstnică, a ajuns să fie considerată o problemă de sănătate publică. Astfel din cadrul principalelor
tipuri de suferință lombară, în sindromul lombar de tip miofascial, punându -se accent pe
simptomatologia și diagnos ticarea corectă a pacienților s -a putut iniția ulterior tratamentul
medicamentos și specific de recuperare (fizioterapie, gimnastică medicală și masaj terapeutic),
necesar tratamentului corect al acestei entități nosologice.
66
ANEXE
Anexa Nr. 1
Scala Nottingham Extended ADL
Fiecare element este cotat cu scor 0 = activitate absentă sau cu ajutor sau 1 = activitate
posibilă fără ajutor, chiar cu dificultate, iar prin însumarea acestora se obține scorul final.
ELEMENTE DE ANALIZĂ INIȚIAL FINAL
Mobilitate
Poți să te plimbi în jurul casei
Poți urca scări
Poți urca sau coborî din mașină
Poți merge pe teren accidentat
Poți traversa strada
Poți călători în mijloacele de transport în comun
Bucătărie
Poți să îți prepari singur hrana
Poți să -ți prepari singur băuturile calde
Poți să transporți o ceașcă de ceai cald
Poți să speli vasele
Poți să -ți prepari o gustare caldă
Treburi casnice
Poți folosi banii, la cumpărături
Poți spăla lucrurile intime
Poți să -ți faci menajul (curățenia)
Poți să -ți faci cumpărăturile
Poți să -ți speli lucrurile
Activități recreaționale
Poți citi reviste, ziare
Poți folosi telefonul
Poți să scrii o scrisoare
Ai o viață socială
Poți să -ți îngrijești grădina
Poți conduce mașina
Scor final
67
Anexa Nr. 2
Diagonalele Kabat pentru membrele inferioare
(pentru membrul inferior drept)
Diagonala flexie – adducție – rotație externă (D 1 flexie)
Kinetoterapeutul – în ortostatism, la picioarele pacientului;
poziția inițială – membrul inferior stâng la nivelul membrului inferior drept al pacientului,
perpendicular pe diagonala de mișcare, repartizându -și greutatea pe membrul inferior drept, paralel
cu direcția de mișcare;
poziția finală – membrul inferior stâng paralel cu diagonala de mișcare perpendicular iar cel
drept anterior stângului, perpendicular pe diagonala de mișcare, astfel încât greutatea corpului este
transferată pe membrul inferior stâng (printr -o mișcare de pășire și pivotare realizată simultan cu
mișcarea în diagonală a membrului inferior al pacientului).
Prizele – cu mâna dreaptă cuprinde fața dorsală a piciorului pacientului, policele se sprijină pe
marginea laterală, iar degetele II -IV exercită presiuni pe marginea medială a piciorului, pentru a
stimula exteroceptorii și proprioceptorii.
Pacientul în decubit dorsal, relaxat;
poziția inițială: coapsa în extensie, abducția, rotație internă; genunchi în extensie, picior în
extensie și pronație, iar degetele în flexie;
din această poziție inițială se efectuează o mișcare în diagonală (cu sau fără comanda “acum
trage piciorul la șoldul stâng”); se realizează după câteva întinderi musculare (stretch -reflex pasiv)
fiind inițiată de rotație, care se amplifică pe parcurs;
mișcarea constă din următoarele aspecte pentru fiecare segment al membrului superior
(poziția finală): degetele – extensie, picior – flexie, supinație, genunchi – extensie, coapsa – flexie,
adducție, rotație externă;
Schema de mișcare se poate realiza cu sau fără flexia genunchiului; poziția inițială va fi cu
genunchi flectat la marginea m esei kinetice.
Diagonala extensie – abducție – rotație internă (D 1 extensie)
Kinetoterapeutul în ortostatism, lateral de genunchiul drept al pacientului;
68
poziția inițială – membrul inferior stâng paralel cu diagonala de mișcare perpendicular iar
cel dre pt anterior stângului, perpendicular pe diagonala de mișcare;
poziția finală – membrul inferior stâng la nivelul membrului inferior drept al pacientului,
perpendicular pe diagonala de mișcare, repartizându -și greutatea pe membrul inferior drept, paralel
cu direcția de mișcare, printr -o mișcare de flectare la nivelul genunchiului și pășire înapoi.
Prizele – cu mâna dreaptă pe fața plantară, opunându -se flexiei degetelor; degetele II – V
exercită presiuni pe marginea medială a piciorului; mâna stângă este aplicată deasupra genunchiului,
opunându -se flexiei acestuia.
Pacientul în decubit dorsal, relaxat;
poziția inițială – coapsa în flexie, adducție, rotație externă; genunchi în extensie; piciorul în
flexie, supinație; degetele în extensie;
din această pozi ție, se execută mișcarea în diagonală, după câteva întinderi musculare
(stretch -reflex pasiv) de sus în jos, la comanda “acum răsucește călcâiul în afară și împinge degetele
în jos”;
poziția finală corespunde poziției inițiale a D 1 flexie – degete în flex ie, picior în extensie și
pronație, genunchi în extensie, coapsa în extensie, abducție și rotație.
Schema se poate executa cu genunchi extins sau flectat.
Diagonala flexie – abducția – rotație internă (D 2 flexie)
Kinetoterapeutul în ortostatism, lateral de coapsa dreaptă a pacientului;
poziția inițială cu greutatea corpului repartizată pe membrul inferior drept, paralel cu
diagonala de mișcare, iar stângul perpendicular pe aceasta; în cursul mișcării își transferă greutatea
corpului pe membrul inferior st âng;
poziția finală – membrul inferior stâng, prin pivotare se așează paralel cu direcția de mișcare,
iar membrul inferior drept perpendicular pe aceasta.
Prizele – cu mâna dreaptă, kinetoterapeutul cuprinde fața dorsală a piciorului pacientului,
astfel în cât policele este plasat pe marginea medială, iar degetele II – V exercită presiuni asupra
degetelor și marginii laterale a piciorului; mâna stângă se aplică deasupra genunchiului, pentru a -l
menține extins.
Pacientul în decubit dorsal, relaxat;
69
poziția i nițială – coapsa în extensie, adducție, rotație externă, genunchi în extensie, picior în
extensie și supinație, degetele în flexie (membrul inferior opus trebuie abdus);
mișcarea în diagonală se realizează după câteva întinderi musculare (stretch -reflex pa siv), la
comanda “acum răsucește călcâiul în afară și trage membrul inferior în sus”;
poziția finală – degetele în extensie, piciorul în flexie și pronație, genunchi în extensie,
coapsa în flexie, abducție, rotație internă.
Schema de mișcare se poate realiza cu sau fără flexia genunchiului.
Diagonala extensie – adducție – rotație internă (D 2 extensie)
Kinetoterapeutul în ortostatism, lateral în dreptul coapsei stângi a pacientului;
poziția inițială cu greutatea corpului repartizată pe membrul inferi or stâng, paralel cu
diagonala de mișcare, iar dreptul perpendicular pe aceasta; în cursul mișcării își transferă greutatea
corpului pe membrul inferior drept;
poziția finală – membrul inferior drept, prin pivotare se așează paralel cu direcția de mișcar e,
iar membrul inferior stâng perpendicular pe aceasta.
Prizele – cu mâna dreaptă cuprinde fața plantară, policele sub degetele pacientului, iar cu
eminența tenară exercită presiuni asupra marginii laterale a piciorului.
Pacientul – în decubit dorsal, rel axat;
poziția inițială – coapsa în flexie, abducție, rotație internă, genunchi în extensie, piciorul în
flexie și pronație, degetele extinse;
mișcarea în diagonală se realizează după câteva întinderi musculare (stretch -reflex pasiv), cu
comanda “acum răsu cește călcâiul și împinge piciorul în jos”, fiind inițiată de componenta de
rotație;
poziția finală – degetele în flexie, picior în extensie și supinație, genunchi în extensie, coapsa
în extensie, adducție, rotație externă.
Schema se poate realiza cu sau f ără flexia genunchiului.
70
BIBLIOGRAFIE
1. Antonescu M. Dinu, Patologia aparatului locomotor, Vol.II, Editura Medicala, 2008.
2. Baciu Clement, Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport -Turism, București,
1981.
3. Bijlsma W.J. Johannes Editor .EULAR Compendium on Rheumatic Disease. 1st Ed.
BMJ Publishing Group Ltd. 2009.
4. Ciurea Alexandru Vlad, Tratat de Neurochirurgie, Vol.II , Editura Medicala, 2011.
5. Constantin Albu, Tiberiu Leonard Vlad, Adriana Albu – Kinetoterapia pasiva, Editura
Polirom, 2004.
6. Cooper Grant, Essential physical medicine and rehabilitation, Humana Press, 2006.
7. Cotman Rodica, Kinetoterapie – Metodica desfășurări activității practice, Editura
România de Mâine, București, 2005.
8. Ionescu Ruxandra, Esențialul în Reumatologie. Ed.Amaltea, 2006.
9. Kisner C., Colby A., Therapeutic Exercise, Foundations and Techniques, Ed. F.A.
Davis, 1990.
10. Kiss Jaroslav, Fizio -kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului
locomotor, Editura Medicală, București, 2018.
11. Lee Febiger – American Col lege of Sports Medicine: Guidelines for Graded
Exercises Testing and Exercise Prescription. Philadelphia, 1986
12. Maigne Robert, Diagnosis and treatment of pain of vertebral origin, Taylor&Francis
Group, 2006.
13. Marcu Vasile, Dan Mirela, Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universitatea din
Oradea, 2006.
14. Marinescu Daniela, Durerea lombară și sciatica. Prevenire -Recunoaștere -Vindecare,
Editura Gamma, București, 2009.
15. McKenzie Robin, The lumbar spine. Mechanical Diagnosis&Therapy, Spinal
Publications New Zealand Ltd, 2003.
16. Nica S.A., Compendiu de medicină fizică și recuperare, Editura Universitară „Carol
Davila”, București, 1998.
71
17. Nicolescu M., Ojoga F., Raveica S. – Tratamentul ortopedico -chirurgical și
kinetoterapeutic în afecțiunile aparat ului locomotor – partea I. Editura Alma Mater, Bacău, 2000.
18. Nicolescu M., Raveica G., Ojoga F., Berteanu M. – Tratamentul ortopedico –
chirurgical și kinetoterapia în afecțiunile aparatului locomotor – partea a II -a. Editura Alma Mater,
Bacău, 2008.
19. Nicoles cu M., Ojoga L., Radulescu L., Huszar C., Ojoga F., Cârstoiu C., Isac I.,
Mihaiță I., Berteanu M. – Semiologia aparatului locomotor. Editura Universitara Carol Davila,
București, 2003.
20. Niculescu Th. Cezar, Anatomia și fiziologia omului -Compendiu, Editura Corint,
2009.
21. Ojoga F. – Scolioza idiopatică – Factori de progresie și managementul individualizat
– Medical Update, volumul VI, nr. 36, martie 2007
22. Ojoga F. – Tratamentul de recuperare medicală în scolioza idiopatică. Editura
Morosan, București, 2009.
23. Papilian Victor, Anatomia Omului, Vol.1 Aparatul locomotor, Editura ALL, 2011.
24. Pop Simona, Durerea lombară joasă – Evaluare și strategie terapeutică, Editura
Universitatea din Oradea, 2003.
25. Popa Constantin , Neurologie , Editura Medicală Națională, 1999.
26. Popescu E., Ionescu R. – Compendiu de reumatologie, Ediția a III -a, actualizată și
adăugată, Editura Tehnică, București, 2001
27. Rădulescu A. – Electroterapia, Editura Medicală, București, 2005
28. Rezuș Elena, Reumatologie, Editura Gr.T. Popa, Iași, 2014.
29. Robinson J.A., Snyder -Mackler L. – Clinical Electrofi iziology, third edition,
Lippincot Williams and Wilkins, New York, 2008
30. Roland M., Morris R., A study of the natural history of low -back pain. Part I:
Development of a reliable and sensitive measure of disability in low -back pain. Spine. 1983; 8: 141 –
144
31. Sbenghe T., Bazele teoretice și practice ale kinetoterapie, Editura Medicală,
București, 1999.
72
32. Sbenghe Tudor, Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. Editura
Medicală, București, 1987.
33. Sidenco Elena -Luminița, Coloana vertebrală și membrul inferior -evaluarea
mioartrokinetică în kinetoterapie iși medicină sportivă, Editura Fundația România de Mâine,
București, 2003.
34. Sidenco Elena -Luminița, Ghid practic de evaluare articulară și musculară î n
kinetoterapie, ed.a II -a , Editura Fundația România de Mâine, București,2009.
35. Suciu V., Ojoga F. – Aspecte de etiopatogenie, biomecanică și fi ziopatologie în
scolioza idiopatică. Revista de Medicină Sportivă, nr. 6, București, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reh.radu.rodica.maria [615197] (ID: 615197)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.