Regulile INCOTERMS și importan ța lor [621805]

Regulile INCOTERMS și importan ța lor

Lect. univ. drd. Anca LAZ ĂR1

Rezumat
Prin conținutul lor, INCOTERMS constituie un ansamblu de reguli prin care se
determină drepturile și obligațiile părților în contractul de vânzare interna țională;
alegerea unei reguli de interpretare a termenilor comerciali INCOTERMS este rodul
progresului de negociere între p ărți și exprimă raportul de for țe economice dintre acestea.
În funcție de obliga țiile părților într-un contract de vânzare interna țională, se
deosebesc mai multe tipuri de contracte în care sunt desemnate anumite clauze.
Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS s-au luat în considerare ca
punct de plecare: predarea m ărfii, stabilimentul vânz ătorului și cel al cump ărătorului2;
regulile privesc obliga țiile fiecărei părți, care sunt grupate în zece articole, cu titluri
identice pentru toate regulile.
Datorită evoluției semnificative a comer țului interna țional, în vederea punerii la
dispoziție a comercian ților a unor reguli în interpretare a condi țiilor comerciale utilizate
frecvent în comer țul interna țional, Camera Interna țională de Comer ț de la Paris a elaborat
un set de condi ții de livrare destinate interpret ării acestora în domeniul vânz ării
internaționale, reguli care erau în practica comer țului interna țional niște cutume, dar care
nu aveau aceea și semnifica ție pentru comercian ții din diferite țări.

Cuvinte-cheie : INCOTERMS, termeni interna ționali de comer ț, vânzare succesiv ă, comerț
domestic, clauze, grupe

Datorită evoluției semnificative a comer țului interna țional, în vederea
punerii la dispozi ția comercian ților a unor reguli în interpretarea condi țiilor
comerciale3 utilizate frecvent în comer țul interna țional, au fost elaborate înc ă din
1928 de c ătre Camera Interna țională de Comer ț de la Paris (CIC-Paris4) un set de
termeni comerciali sau condi ții de livrare destinate interpret ării acestora în
domeniul vânz ării interna ționale, reguli care erau în practica comer țului
internațional niște cutume, dar care nu aveau aceea și semnifica ție pentru
comercian ții din diferite țări.
În perioada interbelic ă comerțul interna țional și, în special, cel
transatlantic, cunoa ște o dezvoltare extraordinar ă. În 1936 Camera Interna țională
de Comer ț de la Paris editeaz ă pentru prima dat ă Regulile Interna ționale de Comer ț

1 Lazăr Anca – Universitatea „George Bari țiu” din Bra șov, [anonimizat]
2 T. R. Popescu, Regulile INCOTERMS în vînzarea interna țională, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
1983, Bucure ști, p. 227.
3 Lect. univ. dr. Lumini ța Voichița, Rolul utiliz ării regulilor INCOTERMS în contractele comerciale
internaționale, Universitatea din Craiov a, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
4 Organiza ție neguvernamental ă, înființată în 1919, care î și desfășoară activitatea prin Comitetele
Naționale (în 66 de țări), Comisiile de lucru și Birourile de leg ătură (pe lâng ă ONU și alte
organizații internaționale din New-York și Hong-Kong).

Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011
133
– INCOTERMS – ce cuprindea 11 termeni comerciali interna ționali, cunoscu ți și
sub numele de „clauze de livrare”, care s-au bucurat, în general, de audien ță în
rândul comercian ților.
Prin aceast ă editare, Camera Interna țională de Comer ț de la Paris nu a
făcut decât s ă dea o interpretare unor termeni deja existen ți și utilizați în comer țul
internațional.
Regulile INCOTERMS sunt recunoscute de c ătre UNCITRAL ca fiind
standardul global pentru interpretarea termenilor în comer țul exterior și prevăd
norme acceptate pe plan interna țional specificând defini țiile și normele de
interpretare pentru cei mai comuni termeni comerciali.
Pe măsura dezvolt ării comer țului mondial, a moderniz ărilor ce au
caracterizat procesul evolutiv al vie ții economice interna ționale, varianta revizuit ă
a fost adoptat ă la Congresul CCI de la Viena din 1953 și este cunoscut ă sub numele
de INCOTERMS 19535, aceasta fiind prima variant ă de bază a regulilor ce au
recunoaștere interna țională, ce cuprindea nou ă termeni6 comerciali.
Ulterior, în 19677, 19768, 19809, 199010 și ediția INCOTERMS-200011 au
adus modific ări importante ale termenilor atât sub aspectul denumirii, cât și al
conținutului lor, creându-se o nou ă variantă de bază a regulilor.
Scopul INCOTERMS este acela de a oferi un set de reguli interna ționale
pentru interpretarea celor mai uzita ți termeni comerciali ce sunt încorpora ți în mod
regulat în contractele de vânzare în întreaga lume și au devenit parte din limbajul
cotidian al comer țului.
Regulile globale introduse de ICC și utilizate de c ătre companii în
nenumarate tranzac ții de afaceri din întreaga lume sunt o parte esen țială a
activității ICC și ne diferen țiaza de multe alte organiza ții de afaceri
internaționale12.
Pentru a ține pasul cu dezvoltarea rapid ă a comerțului interna țional și cu
globalizarea, regulile INCOTERMS sunt re vizuite o data la 10 ani. Având în

5 Publicată în Broșura CCI nr. 166 și se referă la 18 țări.
6 Ex Works, a l`usine; Franco Vagon; Free Alon gside Ship, Free on Board, Franco Bord; Cost and
Freight/Carriage Paid to;. Ex Ship, Ex quay/Duty Paid.
7 S-au mai ad ăugat doi termeni: 1. deliver ed at frontier…/rendu frontiere …./named pal ce of delivery
at frontier/lieu de livrasion convenu a la frontiere și 2. delivered duty paid/rendu droits acquittes
8 S-a mai ad ăugat FOB airport / FOB aeroport.
9 S-au mai ad ăugat: 1. Free carrier…/franco transporteur … și 2. freight/carriage and insurance paid
to; Fret/port paye, assurance compromise, ju stqu`a (…) tot atunci s-a revizuit termenul
Freight/carriage paid to (…).
10 Publicate în edi ție bilingv ă (engleză și franceză) de CCI Paris, în Bro șura nr. 460.
11 Acesta edi ție „Regulile INCOTERMS-2000” reprezint ă, în esență, pozițiile (practicile) reprezentan ților
celor două curente principale care se manifest ă în comerțul internațional: curentul nou „reformator”, care
urmărește integrarea (uniformizarea) practicilor comerciale mondiale în scopul realiz ării unei deschideri
largi, care s ă permită participarea la schimburile internationale, în condi ții avantajoase a tuturor statelor
de pe glob, și curentul „conservator”, sus ținut, în mod special, de unele țări puternic dezvoltate, cum sunt
SUA și Japonia, care încearc ă să mențină în continuare unele practici avantajoase lor, practici ce decurg
din poziția de suprema ție economic ă pe care au câ știgat-o în decursul timpului.
12 Secretarul General al ICC, Jean Rozwadowski.

Volume 1, Issue 1, June 2011 Juridical Tribune
134
vedere că, de la ultima revizuire din 2000, s-au schimbat multe în comer țul
internațional, Camera de Comert Interna țională întrunită la Paris în septembrie
201013 lansează publicația INCOTERMS® 2010, ce stabilește un ghid practic
pentru a ajuta utilizatorii în alegerea mai u șoară a celor mai potrivite reguli pentru
tranzacțile lor14.
Noii termeni INCOTERMS au fost elabora ți cu scopul delimit ării
drepturilor și obligațiilor părților participante în comer țul interna țional de m ărfuri
și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011.
„Nu exist ă o organiza ție mai bine plasat ă decât ICC – acest ă organiza ție
este creat ă și menține regulile INCOTERMS – pentru a ajuta comercian ții în
aplicarea corect ă a normelor pentru opera țiunile lor globale sau de vânzare pe pia ța
internă”15.
Regulile INCOTERMS sunt un standa rd recunoscut la nivel interna țional
și sunt utilizate la nivel mondial în contracte interne și internaționale pentru
vânzarea de bunuri.
Normele au fost dezvoltate și întreținute de c ătre experți și practicieni, ele
ajută comercian ții în evitarea neîn țelegerilor costisitoare, de clarificare a sarcinilor,
a costurilor și riscurilor implicate în livrarea de bunuri de la vânz ători la
cumpărători.
Prima schimbare pe care o aduce INCOTERMS® 2010 const ă în reducerea
termenilor de la 13 în INCOTERMS 2000 la 11 în INCOTERMS 2011, termeni de
livrare ce definesc în mod clar obliga țiile părților și reduc riscul apari țiilor unor
complicații juridice.
O a doua schimbare structural ă apare la grupa D, care a suferit cele mai
mari schimb ări, referitoare la faptul c ă termenul de livrare DEQ a fost înlocuit cu
DAT (livrare la terminal) și că termenii de livrare DAF, DES și DDU au fost
inlocuiți cu DAP (livrare la un loc numit).
O altă schimbare se refer ă la ajustarea termenilor de comer ț la necesit ățile
progresului tehnologic, astfel sunt recunoscute semn ăturile electronice care pot
servi drept dovezi în reglemetarea litigiilor și se ia în calcul și comerțul electronic
și sistemul electronic de facturare și transfer de date.
O altă shimbare const ă în împărțirea pe grupe a clauzelor INCOTERMS,
astfel în INCOTERMS 2000 clauzele erau împ ărțite în patru grupe: grupa E, grupa
F, grupa C, grupa D, iar în INCOTERMS 2010, în func ție de modalitatea de
transport, noile clauze INCOTERMS sunt structurate în 2 mari categorii:

I. Clauze aplicabile tuturor modalit ăților de transport:

EXW Ex Works Marfa e pus ă la dispozi ția cumpărătorului la sediul
vânzătorului

13 http://www.arilog.ro
14 http://www.euroavocatura.ro/
15 http://www.iccwbo.org

Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011
135
FCA Free Carrier Vânz ătorul pred ă bunurile primului c ărăuș
numit de cump ărător într-un loc prestabilit.
CPT Carriage Paid To Transport pl ătit până la
CIP Carriage
and Insurance Paid Transport și asigurare pl ătite
DAT Delivered At Terminal Livrat la terminal DAP Delivered At Place Livrat la locul convenit DDP Delivered Duty Paid Livrat cu taxele pl ătite

Această grupă include șapte reguli incoterms care pot fi utilizate indiferent
de modul de transport selectat și indiferent dac ă unul sau mai mult de un mod de
transport este angajat. Ele pot fi folosite chiar și atunci când nu exist ă niciun
transport maritim.

II. Clauze ce se aplic ă doar transportului maritim
și celui efectuat pe apele interioare navigabile

FAS Free Alongside Ship Liber lâng ă vas
FOB Free On Board Liber la bord
CFR Cost and Freight Cost și transport
CIF Cost, Insurance and Freight Cost, asigurare și transport

În această grupă punctul de livrare, precum și locul în care m ărfurile sunt
transportate c ătre cump ărător sunt ambele porturi, prin urmare regulile de
etichetare „mare și pe căi navigabile interioare” FAS, FOB, CFR, CIF sunt incluse
în această clasă.
În plus fa ță de cele 11 reguli, INCOTERMS® 2010 mai cuprinde: note
explicative care s ă-i ajute pe utilizatori s ă aleagă regula potrivit ă pentru fiecare
tranzacție, clasific ări noi care s ă ajute la alegerea celei mai potrivite reguli pentru
categoria de transport avut ă în vedere, sfaturi pentru folosirea procedurilor
electronice, informa ții despre regulile de securitate privind autoriza ția de plecare a
unei nave, sfaturi privind aplicarea INCOTERM® 2010 comer țului intern.
Una dintre schimb ările conceptuale se refer ă la faptul c ă INCOTERMS nu
mai sunt clauze de comer ț internațional, ci clauze de comer ț „domestic” ( ICC rules
for the use of domestic and international trade terms), deoarece aceste modific ări
survenite vin s ă faciliteaze regulile de comer ț în utilizare lor de c ătre comercian ți.
Astfel, în Ghidul16 INCOTERMS 2010 se precizeaz ă că regulile
INCOTERMS au fost utilizate în mod tradi țional de contractele de vânzare
internațională în cazul în care m ărfurile trec dincolo de frontierele na ționale, în
diferite zone ale lumii; cu toate acestea, structurile comerciale, cum ar fi Uniunea European ă, au făcut formalit ățile de frontier ă între diferite țări mai pu țin
importante.

16 INCOTERMS 2010 by the International Chamber of Commerce, ICC rules for the use of domestic
and international trade terms, ICC Services Publi cations, 38 Cours Albert 1er, 75008 Paris, France,
www.iccbooks.com

Volume 1, Issue 1, June 2011 Juridical Tribune
136
În consecin ță, regulile INCOTERMS® 2010 recunosc în mod oficial c ă
acestea sunt disponibile pentru aplicarea în ambele tipuri de contracte de vânzare,
atât interna ționale, cât și interne.
Două evoluții au convins ICC de faptul c ă o mișcare în aceast ă direcție este
oportună. În primul rând, comercian ții utilizeaz ă în mod obi șnuit regulile
INCOTERMS pentru contractele de vânzare exclusiv pe pia ța internă, în al doilea
rând, exist ă disponibilitatea mai mare din St atele Unite de a utiliza regulile
INCOTERMS în comer țul intern decât fostul Uniform Comercial Code transport.
„Prima regul ă EXW17 – se introduce locul de livrare – poate fi utilizat ă
indiferent de modul de transport selectat și poate fi, de asemenea, utilizat ă în cazul
în care mai mult de un mod de transport este angajat”.
„Ex Works” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă atunci când plaseaz ă
mărfurile la dispozi ția cumpărătorului la sediul vânz ătorului sau în alt loc numit
(de exemplu: lucr ări, fabrica, depozit etc). P ărțile trebuie s ă precizeze cât mai clar
posibil locul de livrare, pentru c ă riscurile și costurile, în acest caz, sunt în contul
vânzătorului; cump ărătorul suport ă toate costurile și riscurile implicate în
primirea bunurilor din momentul în țelegerii, dac ă este cazul la locul de livrare .
EXW reprezint ă obligația minim ă pentru vânz ător, regul ă ce ar trebui
folosită cu grijă deoarece:
a vânzătorul nu are nicio obliga ție față de cumpărător pentru a înc ărca
mărfuri, chiar dac ă, în practic ă, vânzătorul poate fi într-o pozi ție mai
bună să facă acest lucru. În cazul în care vânz ătorul încarc ă bunuri, o
face pe riscul și pe cheltuiala cump ărătorului;
b un cump ărător care cump ără de la un vânz ător pe o baz ă EXW pentru
export trebuie s ă fie conștient de faptul c ă vânzătorul are obliga ția de
a furniza asisten ță dacă cumpărătorul solicit ă efectuarea în acest
export; vânz ătorul nu este obligat s ă organizeze avizul de export.
Cumpărătorii sunt, prin urmare, sf ătuiți să nu foloseasc ă EXW în cazul
în care vânz ătorii nu pot, direct sau indirect, s ă obțină clearance-ul de
export.
c cumpărătorul a limitat obliga țiile de furnizare de c ătre vânzător și
orice informa ție cu privire la exportul de m ărfuri. Cu toate acestea,
vânzătorul poate avea nevoie de aceast ă informa ție pentru, spre
exemplu, impozitare sau în scopuri de raportare”.

„Regula FCA18 – se introduce locul de livrare – poate fi utilizat ă
indiferent de modul de transport selectat și poate fi, de asemenea, utilizat ă în cazul
în care mai mult de un tip de transport este angajat.
"Free Carrier" înseamn ă că vânzătorul livreaz ă bunurile c ătre
transportator sau c ătre o altă persoană nominalizat ă de către cumpărător la sediul
vânzătorului sau în alt loc numit.

17 Idem , p. 15.
18 Ibidem, p. 23.

Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011
137
Părțile sunt sf ătuite să precizeze cât mai clar posibil locul de livrare,
pentru ca riscul s ă treacă în grija cump ărătorului.
În cazul în care p ărțile inten ționează să livreze marfa la sediul
vânzătorului, ei trebuie s ă identifice adresa acestor prem ise ca locul de livrare.
Dacă, pe de alt ă parte, părțile intenționează ca mărfurile să fie livrate
într-un alt loc, ele trebuie s ă identifice un alt loc specific de livrare.
Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție clară de a vămui
mărfurilor de import, de a pl ăti taxele de import sau de efectuare a oric ăror
formalități vamale de import.”

Regula CPT19 și CIP – se introduce locul de destina ție – „ Această regulă
poate fi utilizat ă indiferent de modul de transport selectat și poate fi, de asemenea,
utilizată în cazul în care mai mult de un tip de transport este angajat.
„Transport pl ătit până la” (CPT) înseamn ă că vânzătorul livreaz ă
bunurile c ătre transportator sau alt ă persoană nominalizat ă de către vânzător
într-un loc convenit (în cazul în care or ice astfel de loc este convenit între p ărți).
„Transport și asigurare pl ătit pentru” (CIP) înseamn ă că vânzătorul
livrează bunurile c ătre transportator sau o alt ă persoană nominalizat ă de către
vânzător într-un loc convenit (în cazul în care orice astfel de loc este convenit între
părți) și că vânzătorul trebuie s ă contracteze pentru orice plat ă a cheltuielilor de
transport necesare pentru a aduce bunurile la locul de destina ție numit.
De asemenea, vânz ătorul asigur ă acoperirea riscului cump ărătorului de
pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul transportului. Cump ărătorul ar
trebui să rețină că, în temeiul CIP, vânz ătorul este obligat s ă obțină o asigurare cu
minimă acoperire.
În cazul în care cump ărătorul dore ște o asigurare care s ă scadă riscul,
acesta va trebui s ă fie de acord în mod expres cu vânz ătorul să își ia propriile
măsuri suplimentare de asigurare.
Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânz ătorul își îndepline ște
obligația de a livrare atunci când pred ă bunurile spre transportator și nu atunci
când mărfurile ajung la locul de destina ție.
Aceste reguli au dou ă puncte critice, deoarece riscul trece și costurile sunt
transferate în locuri diferite.
Părțile trebuie s ă identifice în contract cât ma i precis locurile de livrare,
în cazul în care riscul trece la cump ărător, și locul de destina ție pe care vânz ătorul
trebuie să-l treacă în contract.
Dacă sunt folosi ți mai mul ți transporatori pentru transportul la o
destinație stabilit ă și părțile nu sunt de acord asupra unui anumit punct de livrare,
poziția implicit ă este aceea c ă riscul trece când m ărfurile au fost livrate la primul
transportator într-un punct ales în întregime de vânz ători și asupra c ăruia
cumpărătorul nu are niciun control.

19 Ibidem, p. 33.

Volume 1, Issue 1, June 2011 Juridical Tribune
138
În cazul în care p ărțile doresc ca riscul s ă treacă la o etap ă ulterioar ă (de
exemplu, într-un port sau aeroport), este nevoie s ă precizeze acest lucru în
contractul lor de vânzare.
Părțile sunt, de asemenea, sf ătuite să identifice cât mai precis posibil locul
convenit de destina ție, deoarece costurile la acest punct sunt în contul
vânzătorului.
Vânzătorul este sf ătuit să-și procure contracte de transport care se
potrivesc precis pentru aceast ă alegere. În cazul în care vânz ătorul suport ă
costurile în baza unui contract de transport referitor la desc ărcarea la locul de
destinație, acesta nu are dreptul de a recupera costurile respective de la
cumpărător, cu excep ția cazului în care s-a convenit altfel între p ărți.
CPT și CIF implic ă obligația vânzătorului de v ămuire a m ărfii pentru
export acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție
clară a mărfurilor de import, a pl ății taxelor la import sau efectuarea de orice
formalități vamale de import.

Regula DAT20 – se introduce numele terminalului la port sau locul de
destinație – Această regulă poate fi utilizat ă indiferent de tipul de transport
selectat și poate fi, de asemenea, utilizat ă în cazul în care mai mult de un tip de
transport este angajat.
„Livrată la terminal” înseamn ă că atunci când vânz ătorul livreaz ă
mărfurile, odat ă descărcate din mijloacele de transport ce au sosit, sunt puse la
dispoziția cumpărătorului la terminalul numit, la portul sau la locul de destina ție.
„Terminal” include orice loc, indiferent dac ă este acoperit sau nu, cum ar
fi un cheu, depozit, container de curte sau rutier, feroviar sau terminal aerian de
marfă. Vânzătorul suport ă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor și
descărcarea acestora la terminalul de la portul sau locul de destina ție.
Părțile sunt bine sf ătuite să precizeze cât mai clar posibil terminalul și,
dacă este posibil, un anumit punct în cadrul terminalului de la portul agreat sau
locul de destina ție, ca riscurile din acel moment s ă fie în grija vânz ătorului.
Vânzătorul este sf ătuit să-și procure un contract de transport care s ă se
potriveasc ă exact acestei alegeri.
Mai mult decât atât, în cazul în care p ărțile intenționează ca vânzătorul să
suporte riscurile și costurile implicate în transportul și manipularea m ărfurilor de
la terminal la un alt loc, atunci regulile DAP și DDP ar trebui s ă fie utilizate.
Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție să vămuiască
mărfurilor de import, s ă plătească taxele de import sau s ă completeze orice
formalități vamale de import.

Regula DAP21 și regula DDP22 – se introduce locul de destina ție –
Această regulă poate fi utilizat ă indiferent de modul de transport selectat și poate

20 Ibidem , p. 53.
21 Ibidem , p. 61.
22 Ibidem, p. 69.

Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011
139
fi, de asemenea, utilizat ă în cazul în care mai mult de un mod de transport este
angajat.
„Emis la Place” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă în cazul în care bunurile
sunt puse la dispozi ția cumpărătorului cu privire la mijloacele de transport care
sosesc gata pentru desc ărcare la locul de destina ție numit. Vânz ătorul suport ă
toate riscurile implicate in aducerea bunurilor la locul numit.
„Livrat cu taxe pl ătite” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă mărfuri atunci
când bunurile sunt puse la dispozi ția cumpărătorului, v ămuite pentru import la
sosirea mijloaceor de transport preg ătite pentru desc ărcare la locul de destina ție
numit. Vânz ătorul suport ă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor la locul
de destina ție numit și are obliga ția de vămuire a m ărfurilor nu numai pentru
export, dar și pentru import, s ă plătească orice tax ă atât pentru export, cât și
pentru import, și să efectueze toate formalit ățile vamale.
Părțile trebuie s ă identifice cât mai exact locul de destina ție stabilit,
deoarece costurile la acest punct intr ă în grija vânz ătorului. Vânz ătorul, în acest
caz, trebuie s ă-și procure contracte de transport care se potrivesc exact cu aceast ă
alegere.
În cazul în care vânz ătorul suport ă costurile în baza unui contract de
transport referitor la desc ărcarea la locul de destina ție, atunci el nu este
îndreptățit să recupereze costurile respective de la cump ărător, cu excep ția cazului
în care s-a convenit altfel între p ărți.
DAP necesit ă ca vânzătorul să vămuiască bunurile pentru export acolo
unde este cazul. Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție de vămuire a
bunurilor pentru import, s ă plătească orice tax ă de import sau s ă completeze
formalitățile vamale de import.
În cazul în care p ărțile doresc ca vânz ătorul să vămuiască mărfurile
pentru import, acestea trebuie s ă plătească taxele de import și să efectueze orice
formalitate vamal ă; în acest caz ar trebui utilizat termenul DDP.
Părțile trebuie s ă nu foloseasc ă DDP în cazul în care vânz ătorul nu este
capabil, în mod direct sau indirect, pentru a ob ține avizul de import.
În cazul în care p ărțile doresc ca cump ărătorul să suporte toate riscurile și
costurile de clearance-ul de import, regula DAP ar trebui s ă fie utilizat ă.
Orice TVA sau alte taxe de pl ătit la import sunt, pentru sta țiile NLES,
făcute în contul vânz ătorului în mod expres convenit în contractul de vânzare.

Volume 1, Issue 1, June 2011 Juridical Tribune
140
Regula FAS23 – se introduce numele portului de expediere – necesit ă ca
vânzătorul să vămuiască mărfurile pentru export acolo unde este posibil.
„Liber al ături de nav ă” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă atunci când
mărfurile sunt plasate al ături de nav ă (de exemplu, pe un chei sau un șlep), pe un
loc nominalizat de c ătre cumpărător la portul de expediere.
Riscul de pierdere sau deteriora re a bunurilor t rece, atunci când m ărfurile
sunt alături de nav ă, și cumpărătorul suport ă toate costurile începâ nd cu acel moment.
Părțile trebuie s ă precizeze cât mai clar posibil punctul de înc ărcare în
portul de expediere numit, deoarece costurile și riscurile la acest punct sunt în
grija vânz ătorului, iar aceste costuri și cheltuieli aferente manipul ării pot varia în
funcție de practica portului.
Vânzătorul este obligat fie s ă livreze marfa al ături de nav ă, fie să
achiziționeze bunuri deja livrate spre expediere.
În cazul în care m ărfurile sunt în containere, vânz ătorul depune bunurile
către transportator la un terminal, și nu de-a lungul navei. În astfel de situa ții,
regula FCA Auld ar fi utilizat ă.
Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție să vămuiască mărfurile
pentru import, s ă plătească taxele aferente de import sau s ă completeze
formularele de import.

Regula FOB24 – se introduce numele locului de destina ție – este folosit ă în
trasportul pe mare și în transportul naval intern.
„Liber la înc ărcare” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă mărfurile la bordul
navei desemnate de c ătre cumpărător în portul de expediere sau achizi ționează
bunurile deja livrate.
Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci când m ărfurile
sunt la bordul navei, iar cump ărătorul suport ă toate costurile începând din acel
moment.
Vânzătorul este obligat fie s ă livreze marfa la bordul navei, fie s ă
achiziționeze bunuri deja livrate spre expediere.
FOB nu poate fi adecvat în cazul în care bunurile sunt predate
operatorului de transport înainte de a fi la bordul navei, de exemplu m ărfurile în
containere, care sunt, de obicei, livrate la un terminal.
În astfel de situa ții, ar trebuie utilizat ă regula FCA.
FOB implic ă obligația vânzătorului de v ămuire a m ărfii pentru export,
acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vânz ătorul nu are nicio obliga ție de
vămuire a m ărfurilor de import, s ă plătească taxele de import sau s ă efectueze
orice formalit ăți vamale de import.

23 Ibidem, p. 79 .
24 Ibidem, p. 87.

Juridical Tribune Volume 1, Issue 1, June 2011
141
Regula CFR25 – se introduce numele portului de destina ție
„Cost de marf ă” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă mărfurile la bordul
navei sau achizi ționează bunurile livrate deja, astfel riscul de pierdere sau
deteriorare a bunurilor este ridicat atunci când bunurile sunt la bordul navei.
Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânz ătorul își îndepline ște
obligația de a livra atunci când pred ă bunurile c ătre transportator în modul
specificat în regula aleas ă și nu atunci când m ărfurile ajung la locul de destina ție.
Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul trece și costurile
sunt transferate în locuri diferite. În ti mp ce contractul va specifica întotdeauna un
port de destina ție, este posibil ca portul de expediere s ă nu fie specificat, acolo
unde riscul este transferat c ătre cumpărător. În cazul în care portul de expediere
este portul de interes ales de cump ărător, părțile trebuie s ă-l identifice cât mai
precis posibil în contract.
Vânzătorul trebuie s ă încheie contracte de transport care se potrivesc
exact pentru aceast ă alegere. În cazul în care vânz ătorul suport ă costurile în baza
unui contract de transport referitor la desc ărcarea la punctul de destina ție
specificat, vânz ătorul nu are dreptul de a recupera costurile respective de la
cumpărător, cu excep ția cazului în care s-a convenit altfel între p ărți.

Regula CIF26 – se introduce numele portului de destina ție – „Cost,
asigurare și transport” înseamn ă că vânzătorul livreaz ă mărfurile la bordul navei
sau achizi ționează bunurile astfel livrate deja. Ri scul de pierdere sau deteriorare a
bunurilor trece atunci când m ărfurile sunt la bordul navei.
Vânzătorul încheie contracte de asigur are pentru acoperirea riscului de
pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul transportului. Cump ărătorul ar
trebui să rețină că, în temeiul CIF, vânz ătorul este nevoit s ă obțină asigurări
numai pe acoperirea minim ă.
În cazul în care cump ărătorul dore ște să obțină mai mult ă protecție pentru
asigurarea bunurilor, acesta va trebui s ă fie de acord cu vânz ătorul sau s ă își ia
propriile m ăsuri suplimentare de asigurare.
Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânz ătorul își îndepline ște
obligația de a livra, atunci când pred ă bunurile c ătre transportator, în modul
specificat în regula aleas ă și nu atunci când m ărfurile ajung la locul de destina ție
Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul trece și costurile
sunt transferate în locuri diferite. În ti mp ce contractul va specifica întotdeauna un
port de destina ție, este posibil ca portul de expediere s ă nu fie specificat, acolo
unde riscul este transferat c ătre cumpărător. În cazul în care portul de expediere
este portul de interes ales de cump ărător, părțile trebuie s ă-l identifice cât mai
precis posibil în contract.”

25 Ibidem, p. 95.
26 Ibidem , p. 105.

Volume 1, Issue 1, June 2011 Juridical Tribune
142

Bibliografie

1. INCOTERMS 2010 by the International Cham ber of Commerce, ICC rules for the use
of domestic and international trade terms, ICC Services Publications, 38 Cours Albert
1er, 75008 Paris, France.
2. INCOTERMS 2000, International Chamber of Commerce, Zurich, Publication 560,
ISBN 3-87081-200-1.
3. INCOTERMS 1936, International Rules for the Interpretation of Trade Terms, ICC
publication No 92, ICC, Paris 1936.
4. Donald Waters , Logistics an introduction to the supply chain management,
PALGRAVE MACMILLAN, Great britain-2003, ISBN 0-333-96369-5.
5. Shoshanah Cohen, Joseph Roussel , Strategic Supply Chain Management, McGraw
Hill USA, 2005, ISBN 0-07-143217-5.
6. Luminița Voichița, Rolul utiliz ării regulilor INCOTERMS în contractele comerciale
înternaționale, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea
Afacerilor.
7. www.iccbooks.com
8. http://www.euroavocatura.ro
9. http://www.iccwbo.org