Reguli Generale cu Privire la Constituirea Societatilor

CUPRINS

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE…………………………………………………

CAPITOLUL 1. ETAPELE CONSTITUIRII SOCIETĂTILOR COMERCIALE

Etapa I: Verificarea la Registrul Comerțului a acceptabilității numelui, urmat de redactarea statutului și contractului societății……………………

Etapa II:  Redactarea actului constitutiv……………………………………………

Etapa a III-a: Autentificarea actului constitutiv……………………………………

Etapa a IV-a : Autorizarea  constituirii, înmatricularii și publicitatea societății….

Etapa a V-a : Deschiderea contului de virament………………………………

Etapa a VI- a: Întocmirea ștampilelor, parafelor și sigiliilor…………………………….

Etapa a VII-a: Necesitatea obținerii unor avize, autorizații, licențe, atestate, certificate, de către Oficiul Registrului Comerțului……………………………

CAPITOLUL 2. SOCIETĂȚILE COMERCIALE …………………………………

2.1. Definiția societății comerciale……………………………………………………..

2.2. Formele societății comerciale…………………………………………………………………………

2.3. Clasificarea societăților comerciale………………………………………………………………..

2.3.1. Societăți de persoane și societăți de capitaluri……………………………………………….

2.3.2. Societăți în care asociații au o răspundere nelimitată și societăți în care asociații au o răspundere limitată………………………………………………………………………………………….

2.3.3.Societăți cu părți de interes și societăți pe acțiuni……………………………………………… 2.3.4. Societăți care emit titluri de valoare și societăți care nu pot emite asemenea titluri..

CAPITOLUL 3. REGULI GENERALE DE FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE..……………………………………………………………………….

3.1. Patrimoniul și aportul la capitalul social………………………………………………………….

3.2. Intenția asociaților de a colabora în desfășurarea activităților comerciale……………

3.3. Realizarea și împărțirea beneficiilor ………………………………………………………………

3.4. Organizarea societăților comerciale……………………………………………………………….

SPEȚĂ……………………………………………………………………………………….

CONCLUZII……………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..

Considerații introductive

Societățile comerciale

Terminologie

Noul Cod civil (NCC) adoptat prin Legea nr.287/2009, republicată,îndeosebi ,Noul Cod de procedură civilă (NCPC) adoptat prin Legea nr.134/2010,cu modificările intervenite prin Legea nr.76/2012, au adus schimbări importante și în privința terminologiei folosite de legiuitor în Legea nr.31/1990 a societăților comerciale.

Astfel, prin unificarea dreptului privat și prin ,, dispariția ‘’ dreptului comercial ca ramură de drept privat, legiuitorul a considerat că societățile care se constituie și funcționează pe baza Legii nr.31/1990 ar trebui să nu mai poarte denumirea de ,, comerciale ‘’, astfel , prin renunțarea la cuvântul ,,comercial ‘’, titlul Legii nr.31/1990 se modifică, numindu-se ,,Legea societăților ‘’ ( art.18 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 34/2010 privind Codul de procedură civilă).

Dispoziția din Legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă privind renunțarea la termenul ,,comercial‘’ se corelează cu dispoziția cuprinsă în art.1888 NCC în care legiuitorul prevede formele societare, dispunând că acestea pot fi:

Societăți simple;

Societăți în participațiune;

Societăți în nume colectiv;

Societăți în comandită simplă;

Societăți cu răspundere limitată;

Societăți pe acțiuni;

Societăți în comandită pe acțiuni;

Societăți cooperative , respectiv orice alt tip de societate reglementată de lege.

Așadar, societățile comerciale reglementate prin Legea nr.31/1990, respectiv

societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată sunt denumite prin noile Coduri(acte normative) ,,societăți’’.

În acest cadru legislativ este important de menționat faptul că, deși Noul Cod de procedură civilă și Legea de punere în aplicare a acestuia au intrat în vigoare, totuși, în cuprinsul prezentei lucrări voi folosi sintagma ,,societăți comerciale’’.

Denumirea de ,,societăți’’ sau cea de ,,societăți comerciale’’ nu afectează conținutul instituției juridice tratate în cele ce urmează, având în vedere că acestea nu mai desfășoară, ,,acte de comerț’’, ,,fapte de comerț’’,așa cum erau numite de Codul comercial.

Deși activitățile desfășurate de societățile comerciale nu mai pot fi calificate ,,fapte sau acte ’’de comerț în sensul tradițional, în accepțiunea data de fostul Cod comercial, nu trebuie să ignorăm faptul că cea mai substanțială activitate pe care o desfășoară acestea este de ,,comerț’’ chiar numai în sensul economic al termenului.

Astfel, societățile comerciale care au ca obiect de bază producția, se finalizează tot cu activitate de comerț, întrucât producerea mărfurilor nu are un scop în sine,ci pentru ca produsele/mărfurile să fie comercializate.

Ținând cont de aceste argumente, considerăm că folosirea în continuare a termenului ,,comercial’’ adăugat termenului și, în același timp conceptului de societate, nu este cu nimic greșit.

Cadrul conceptual, cadrul legal și definirea societăților comerciale

Conceptul de ,,societate comercială’’

Conceptual ,,societate comercială’’ poate fi analizat din două puncta de vedere: contractual și institutional – ca persoană juridică.

Din punct de vedere contractual, societatea comercială reprezintă acordul de voință dintre două sau mai multe personae, numite fondatori , asociați sau acționari, care se înțeleg să se asocieze , să contribuie la formarea capitalului social în scopul desfășurării unei activități economice pentru împărțirea beneficiilor- profitului- și, evident, suportând și pierderile.Societatea comercială trebuie să îndeplinească condițiile de validitate comune tuturor contractelor,dar și condițiile speciale prevăzute în Legea nr.31/1990 a societăților.

Din punct de vedere instituțional, societatea comercială este persoană juridică urmând să îndeplinească condițiile generale prevăzute de Codul civil pentru orice persoană juridică și condiții special, prevăzute în Legea nr.31/1990.

Legea generală aplicabilă societăților comerciale este Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, modificările substanțiale intervenind în timp, prin O.U.G. nr. 32/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Legea nr.441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată și a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, O.U.G. nr.82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1900 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente, Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Legea societăților comerciale este legea generală în raport cu alte acte normative special aplicabile anumitor categorii de societăți care se organizează și funcționează în diferite domenii, cum ar fi în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al cooperației,al sistemului bancar, al pieței de capital.

În privința caracterului normelor juridice, Legea nr.31/1990,ca lege general în material societăților comerciale conține,de regulă, norme cu character imperative datorită dimensiunii instituționale a acesteia – de persoană juridică.

Totodată, dispozițiile aplicabile societăților comerciale trebuie să fie în concordanță cu reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene în material societăților comerciale , multe dintre Directivele Consiliului European fiind transpuse deja în legislația internă prin actele normative de modificare și completare a Legii nr.31/1990,cele mai importante fiind Legea nr.161/2003 și Legea nr.441/2006.

Definirea societăților comerciale

Legea societăților comerciale nu conține o definiție a societăților comerciale, însă, cu toate acestea, doctrina de specialitate a ,, conturat” o definire a societăților comerciale atât în cadrul legal anterior adoptării Noului Cod civil, reglementări care se bazau în primul rând pe natura activității – realizarea de ,,fapte” , ,,acte de comerț” – , cât și în prezent, după modificarea Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, modificare intervenită prin Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil ( Legea nr. 71/ 2011) care a înlocuit expresiile e ,,fapte” , ,,acte” de comerț, cu ,,activități de producție, comerț sau prestare de servicii”.

Atât în cadrul Codului civil anterior ( Codul civil din 1864), cât și în contextul Noului Cod civil (NCC), societatea comercială a fost definită pe baza dispoziției din Codul civil care definește contractul de societate. De altfel, și în doctrina de specialitate franceză societățile comerciale sunt definite pe baza definiției contractului de societate.

Văzând dispozițiile din Legea nr. 31/1990, inclusiv modificările intervenite prin Legea nr. 76/2012, Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil (art. 1881), societatea comercială poate fi definită ca fiind acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin prestații pentru a desfășura unele activități cu scop lucrativ ( producție, comerț sau prestare de servicii) în vederea obținerii unui profit pe care să îl împartă.

Societatea comercială are în toate cazurile personalitate juridică.

Astfel, definiția societăților comerciale se bazeaza pe natura juridică contractualistă a acestora, fără a se uita și natura instituțională ( organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu și scop determinat conform legii).

Referitor la scopul pentru care se constituie o societate comercială, deși Codul civil, Codul de procedură civilă și Legea societăților modificată conform codurilor, prevăd că scopul este lucrativ, în opinia noastră, scopul pentru care se asociază persoanele juridice și/sau fizice este scopul obținerii unui profit pe care să îl împartă. Exprimarea legiuitorului ,,scop lucrativ” are în vedere, mai curând, natura activității – activitate lucrativă – care este opusul activității care este nonlucrativ în cazul altor forme de asocieri, spre exemplu : asociațiile constituite potrivit O.U.G. nr. 26/2000, modificată).

Cu toate că societatea comercială este definită ca un contract, totuși, natura instituțională de persoană juridică a acesteia explică existența societăților unipersonale ( societate cu răspundere limitată cu unic asociat) unde nu se poate vorbi despre un acord de voință între două sau mai multe persoane.

Societatea simplă și societatea comercială

Noul Cod civil a stabilit în art. 1888 formele societare și prevede, ca primă formă, societatea simplă, potrivit Codului civil anterior, societate civilă ( Codul civil din 1864).

În același timp, trebuie să interpretăm dispoziția cuprinsă în art. 1888 NCC în corelație cu cele existente în art. 1887 NCC în care legiuitorul prevede: ,, Prezentul capitol constituie dreptul comun în materia societăților [alin.(1)] ca în alin.(2) al aceluiași articol să dispună că Legea poate fi reglementa diferite tipuri de societăți în considerarea formei , naturii sau obiectului de activitate”.

Dispozițiile cuprinse în art. 1887 și 1888 NCC marchează în mod substanțial, concepția legiuitorului referitor la societăți în general și, în particular, a societăților comerciale.

Dintre toate formele de societăți identificate de legiuitor în art. 1888 NCC, deosebiri care pot fi evidențiate există între societatea simplă și societatea comercială, reprezentată prin cele cinci forme (societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea cu răspundere limitată, societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni).

Societatea simplă, reglementată de art. 1890-1948 NCC, reprezintă dreptul comun și pentru societățile comerciale, astfel încât, în măsura în care Legea nr. 31/1990 nu conține dispoziții care să reglementeze anumite aspecte privind constituirea, organizarea, funcționarea și dizolvarea societății, aceasta se va completa cu dispozițiile Codului civil cu privire la societatea simplă.

Există câteva deosebiri fundamentale între societatea simplă (fosta societate civilă) și societatea comercială.

Societatea simplă nu are personalitate juridică (art. 1892 NCC), în timp ce societatea comercială, indiferent de formă, are personalitate juridică [art.1 alin.(2) LSC].

Cu toate acestea, dacă asociații hotărăsc ca societatea să dobândească personalitate juridică, transformarea societății simple într-una din formele prevăzute la art. 1888 NCC se va face fără ca prin dobândirea personalității juridice să se dispună dizolvarea societății simple. În acest context, asociații și societatea nou-înființată răspund solidar și indivizibil pentru toate datoriile societății născute înainte de dobândirea personalității juridice.

Prin urmare, societățile simple neavând personalitate juridică se constituie numai pe baza contractului de societate prevăzut de Codul civil, contract care trebuie să conțină toate clauzele generale, comune tuturor contractelor, dar și clauze specific, respectiv: aporturile asociaților, participarea la profit și pierderi, obligația de neconcurență, formarea capitalului social, transmiterea părților de interes, folosirea bunurilor sociale, administrarea societății, adoptarea hotărârilor, pierderea calității de asociat, încetarea contractului de societate și dizolvarea societății, respectiv lichidarea acesteia.

Comparând dispozițiile din Codul civil cu cele existente în Legea nr. 31/1990, constatăm că în mare parte, dispozițiile privitoare la societatea simplă reglementată de Codul civil coincid cu cele existente în Legea nr. 31/1990 pentru societățile de persoane, în mod particular pentru societatea în nume colectiv.

Clasificarea societăților comerciale

În funcție de dispozițiile legale aplicabile de regimul juridic, doctrina de specialitate a clasificat societățile comerciale în funcție de mai multe criterii.

O primă clasificare s-a făcut pe baza Legii nr. 15/ 1990 privind transformarea fostelor unități socialiste de stat în regii autonome și societăți comerciale. Față de conținutul acestui act normative, criteriul de clasificare a societăților comerciale este în funcție de titularul capitalului social.

Astfel, din acest punct de vedere, societățile pot fi: societate cu capital integral de stat, societate cu capital mixt ( de stat, respective privat) și societăți cu capital integral privat. În cazul societăților cu capital integral de stat, singurul și unicul proprietar al capitalului social este statul, dar forma de proprietate este proprietatea privată a statului, nicidecum , proprietatea publică.

Odată cu adoptarea Legii nr. 31/ 1991, societățile s-au constituit numai cu capital privat între particulari (persoane fizice și/sau persoane juridice). În funcție de formele de societăți comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, doctrina de specialitate a stabilit și alte criterii, și anume:

în funcție de natural lor, societățile sunt societăți de persoane și societăți de capitaluri;

în funcție de răspunderea asociaților: societăți în care asociații răspund solidar și nelimitat (de exemplu, societatea în nume colectiv) și societăți în care asociații răspund limitat, în funcție de aportul lor la capitalul social, aport exprimat sub forma unui procent sau a unei cifre.

în funcție de structura capitalului social, criteriu potrivit căruia societățile au capitalul social împărțit în acțiuni (cazul societății pe acțiuni) sau divizat în părți sociale (societăți cu răspundere limitată), sau părți de interes (societatea în nume colectiv, în comandită simplă).

în funcție de caracterele acțiunilor sau a părților sociale ori ale părților de interes, societățile comerciale sunt de două feluri: societăți care emit titluri de valoare ( societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni) și societăți care nu pot emite titluri de valoare ( societatea cu răspundere limitată, societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă).

Un alt criteriu de clasificare a societăților comerciale tratat de doctrina de specialitate este criteriul izvorului general sau special de reglementare a acestora. Astfel, pot exista societăți reglementate de legea general a societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) și societăți reglementate prin legi special, cum ar fi: Legea nr. 32/2000) privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, modificată, O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și care reglementează societățile bancare (ca instituții de credit), aprobată și modificată prin Legea nr. 227/2007; Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației; Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Formele societăților comerciale

Din conținutul dispozițiilor Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reiese că principal partajare dintre societăți este în:

societăți de persoane

societăți de capital.

Societățile de persoane

Considerații generale

În societatea de persoane, ceea ce interesează este calitatea asociaților și nu capitalul aportat de aceștia în societate.

La baza înființării unei societăți de persoane stă încrederea între asociați, fapt ce face ca relația care determină constituirea unei societăți de persoane să fie intuitu personae.

Sunt societăți de persoane următoarele:

societățile în nume colectiv;

societățile în comandită simplă.

Societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă se constituie prin contract de societate [art.5 alin.(1) LSC], așadar trebuie să aibă minim doi asociați, iar în cazul societății în comandită simplă minim un asociat comanditar și un asociat comanditat.

Trăsăturile societăților în nume colectiv

Asociații

Societățile de persoane, sunt, de regulă, societăți cu număr mic de asociați (minimum 2 asociați) și sunt considerate în doctrină ,,societăți închise”.

Au caracter închis datorită relației intuitu personae, constituindu-se, în general, în familie sau între persoane ale căror relații se bazează pe încredere. În același timp, caracterul ,,închis” al societăților este demonstrate și prin faptul că un asociat nu poate fi înlocuit cu o altă persoană prin cesionarea tuturor ,,părților de interes” sau a ,,părților sociale” de care dispune, decât dacă toți ceilalți asociați sunt de accord sau dacă în actul constitutive s-a prevăzut altfel.

Capitalul social

În societățile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, însă, trebuie să existe chiar din momentul în care s-a constituit societatea, pentru că altfel, nu ar putea dobândi personalitate juridică.

Orice persoană juridică trebuie să aibă un patrimoniu.

Aporturile la capitalul social

În societățile de persoane se admite a se aporta orice fel de bunuri:

creanțe și numerar, în natură (bunuri corporale și incorporale). Cu privire la aportul în muncă sau în industrie, cu toate că este admis în societățile de persoane, acestea nu reprezintă un aport la capitalul social.

Părțile sociale

Capitalul social este divizat în părți sociale, numite în doctrină ,,părți de interes”, de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile și, de regulă, nu sunt transmisibile. Transmiterea părților sociale în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv al societății s-a prevăzut în mod expres continuarea activității cu moștenitorii celui decedat, astfel, moștenitorii sunt îndreptățiți să pretindă de la societate partea din patrimoniu ce li se cuvine, după ultimul bilanț contabil aprobat, în termen de trei luni de la notificarea decesului asociatului [art.230 alin.(1) LSC].

Răspunderea asociaților

Pentru obligațiile societății, răspunderea revine nu numai societății, ci asociaților. În acest sens, art.55 din Legea nr. 31/1990 dispune: "Asociații sunt obligați nelimitat și solidar pentru operațiile îndeplinite în numele societății de persoanele care o reprezintă".

Răspunderea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societății, creditorii pot urmări pe oricare dintre asociați pentru acoperirea creanțelor. Asociatul care a achitat va avea acțiune în regres împotriva celorlalți coasociați debitori, fiecare urmând să răspundă în funcție de modul cum au convenit să participle la beneficii și la pierderi. În lipsa unei asemenea prevederi contractual, asociații vor răspunde proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Astfel, solidaritatea asociaților există numai în raport cu creditorii societății. În schimb, între asociați, obligațiile sunt divizibile, în funcție de modul de participare la beneficii și pierderi al fiecărui asociat.

Raspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile societății, inclusiv cu bunurile proprii, așa încât, în momentul constituirii societății, asociații sunt nevoiți să declare propria avere, respectiv bunurile mobile și immobile pe care le au în patrimoniul propriu.

Firma/denumirea unei societăți în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociați, cu mențiunea ,,societate în nume colectiv” scrisă în întregime (art.32 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Conducerea, administrarea și controlul

Conducerea societăților de persoane revine adunării generale a asociaților. Hotărârile în adunările generale se adoptă, în principiu, cu unanimitate de voturi.

Reprezentarea și administrarea societăților în relațiile cu terții se face de către unul sau doi administratori care, de regulă, sunt asociați, dar pot fi și terțe persoane.

Controlul activității economice-financiare se realizează de către asociați, aceștia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulți cenzori.

Dizolvarea

Dizolvarea societăților de persoane se produce pentru cauze generale, comune tuturor formelor de societăți comerciale, dar și pentru unele cauze specifice, respectiv: falimentul, incapacitatea , moartea, retragerea sau excluderea unui asociat, în condițiile prevăzute de art. 229 LSC. Cu privire la cauzele specifice de dizolvare se impune o precizare legată de falimentul unui asociat. Datorită existenței acestei clauze s-a pus problema dacă în societățile de persoane asociații dobândesc calitatea de comerciant, în prezent, calitatea de profesionist- comerciant.

În doctrina de specialitate, opinia majoritară este aceea că asociații devin comercianți prin participarea la o societate calificată ,,de persoane” și că legiuitorul a avut în vedere situația când un asociat este chiar o societate comercială aflată în stare de faliment ori un comerciant persoană fizică.

Trăsăturile societăților în comandită simplă

Trăsăturile analizate pentru societățile în nume colectiv se regăsesc și în cazul societăților în comandită simplă. Cu toate acestea, există unele diferențieri datorită particularităților societății în comandită simplă.

Societatea în comandită simplă presupune două categorii de asociați:

asociații comanditari;

asociații comaditați.

Asociații comanditari sunt cei care au puterea de comandă a

societății, care finanțează societatea, fără a participa în mod direct la

coordonarea și administrarea patrimoniului acesteia.

Asociații comanditați lucrează sub comanda comanditarilor, ei fiind aceia care administreaza efectiv societatea.

Asociații comanditari răspund numai în limita aportului la capitalul

social, pe câtă vreme asociații comanditați răspund în mod solidar și nelimitat,

ca și asociații în societatea în nume colectiv.

În cazul acestei societăți, situația asociaților comanditați e

asemănătoare cu aceea a asociaților în nume colectiv. Societatea este legal

constituită dacă în denumirea sa există numele a cel puțin unuia dintre asociații

comanditați, cu mențiunea ,,societate în comandită” scrisă în întregime (art. 33

din Legea nr. 26/1990, cu modificările și completările ulterioare).

Societatea în comandită simplă își încetează existent în cazul

decesului, dispariției, punerii sub interdicție a unui asociat, dacă în contract nu

există o clauză de continuare a societății cu moștenitorii. La fel ca și în cazul

societăților în nume colectiv, excluderea sau retragerea asociaților comanditați

este cauză de dizolvare a societății.

În ambele cazuri nu se admite societatea de tip unipersonal. O

societate în nume colectiv este valabil constituită dacă are cel puțin doi asociați, în

timp ce o societate în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puțin un

asociat comanditar și un asociat comanditat.

Avantajele și dezavantajele societăților de persoane

Societățile de persoane prezintă următoarele avantaje :

asociații pot aporta la capitalul social bani, bunuri și creanțe;

pentru constituirea societății legea nu prevede un minim de capital social;

controlul activității societății se face de asociați, nefiind nevoie de ceonzori.

Societățile de persoane prezintă următoarele dezavantaje:

răspunderea asociaților este solidară și nelimitată;

părțile sociale nu pot fi negociate;

în principiu, părțile sociale nu pot fi transmise nici măcar moștenitorilor, cu excepția cazului când s-a prevăzut în actul constitutiv acest lucru;

asociații pot fi excluși din societate, în condițiile prevăzute de lege ( art. 222 LSC);

sunt societăți închise, terțele persoane neavând posibilitatea de a dobândi calitatea de asociați, decât în cazurile prevăzute în actul constitutiv.

Societățile pe acțiuni

Constituire

Societățile pe acțiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu atât elementele specific contractului de societate, cât și cele ale statutului de funcționare.

Specific societăților pe acțiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripție instantanee, la fel ca orice altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sume de bani și alte bunuri la care s-au obligat, cât și prin subscripție public în baza unui prospect de emisiune.

Acționarii

Societățile pe acțiuni sunt societăți mari, ce presupun un număr mare de acționari. Cu toate acestea, legea prevede posibilitatea constituirii unei societăți pe acțiuni și numai cu doi acționari.

Capitalul social

Capitalul social obligatoriu la constituirea societății, stabilit prin lege, este minimum 90.000 lei. Capitalul social se poate constitui numai în numerar sau numerar în natură. Printr-o interpretare per a contrario a dispoziției cuprinse în art. 16 alin. (3) LSC, în cazul societății pe acțiuni care se constituie prin subscripție instantanee simultană, pot fi aportate și creanțe.

În cazul societății pe acțiuni care se constituie prin subscripție simultană, legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30 % din capitalul subscris dacă aportul constă în numerar, diferența urmând să fie achitată în termen de 12 luni de la data înmatriculării societății. În schimb, dacă există și aporturi în natură, diferența se varsă în termen de doi ani de la data înmatriculării societății.

Potrivit art. 10 alin. (1) LSC, Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro.

Acțiunile

Capitalul social este împărțit în acțiuni, reprezentate prin titluri negociabile și transmisbile atât pe piețe financiare organizate ( cum sunt bursele de valori), cât și pe piețe neorganizate,atunci când acțiunile nu sunt cotate la bursă. Acțiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice inter vivos (vânzare,donație), cât și prin acte juridice mortis causa ( testament).

Acțiunile nu sunt nominative ( atunci când în conținutul lor este înscris titularul dreptului) sau la purtător ( simpla deținere a acestora valorând titlu de proprietate).

O societate de capital poate emite, ca titluri de valoare, atât acțiuni, cât și obligațiuni.

Răspunderea acționarilor

Principala obligație a acționarilor se referă la plata acțiunilor

subscrise.

Răspunderea acționarilor pentru datoriile societății este limitată la

valoarea acțiunilor pe care le deține fiecare. Fundamental legal este art. 3

alin. (3) LSC, în care se prevede că ,, Acționarii, asociații comanditari,

precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la

concurența capitalului social subscris”.

Conducerea, administrarea și controlul

Conducerea societății se face pe principiul majorității voturilor acționarilor și nu al unanimității. Oragnul de conducere este adunarea general a acționarilor, care poate fi extraordinară sau ordinară.

Administrarea societății se poate fae fie potrivit sistemului unitar de către consiliul de administrație și directori, fie potrivit sistemului dualist de către consiliul de supraveghere și directorat.

Potrivit art. 137 alin. (1) LSC, administrarea societății poate fi realizată și numai de un administrator, cu excepțiile prevăzute de lege.

Controlul activității societății se realizează, obligatoriu, de o comisie de cenzori format din minimum trei cenzori și tot atâția suplinitori, dacă prin actul constitutive nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar, conform art. 159 LSC.

Societățile comerciale care sunt supuse obligației legale de auditare vor fi auditate de către auditori financiari. Societățile care sunt administrate potrivit sistemului dualist vor fi auditate obligatoriu.

Dizolvarea

Dizolvarea societăților de capital se produce pentru cauze generale, comune tuturor societăților comerciale, dar și pentru cauze speciale, în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege la constituire și anume:

dacă limita minimă a capitalului social s-a redus sub minimul legal și nu s-a dispus completarea lui în termenul prevăzut de lege;

dacă numărul minim de acționari a scăzut sub limita prevăzută de lege, cu excepția cazului când s-a realizat completarea lui în termen de 9 luni.

Societățile în comandită simplă pe acțiuni

Societățile în comandită simplă pe acțiuni presupun împărțirea acționarilor în două categorii, respective:

comanditați;

comanditari.

Comanditații au răspundere solidară și nelimitată pentru debitele societății, în timp ce comanditarii au o răspundere limitată doar la aportul lor de capital social; toate celelalte trăsături specifice societăților pe acțiuni regăsindu-se și în cazul societăților în comandită pe acțiuni.

Avantajele și dezavantajele societăților de capital

Avantaje:

– acțiunile sunt reprezentate prin titluri negociabile și transmisibile;

– răspunderea acționarilor este limitată la valoarea capitalului social subscris.

Dezavantaje:

– existența unui capital social minim prevăzut de lege: 90.000 lei;

– existența unui număr minim de acționari, respectiv 2 .

Societatea cu răspundere limitată

Particularități

Societatea cu răspundere limitată este o formă intermediară de societate comercială între societățile de persoane și cele de capitaluri. Este o formă intermediară întrucât,în unele aspecte, se aseamănă cu societățile de persoane, iar sub alte privințe cu cele de capitaluri, însă prezintă și particularități proprii care îi justifică astfel autonomia.

Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială apărută mai târziu în activitatea comercială.

Originea acestui tip de societate se regăsește în  dreptul german, fiind consacrată printr-o lege din 29 aprilie 1892 sub denumirea ,,Gesellschaft mit beschränkter Haftung ” – (G.M.B.H.) fiind preluată în 1925 în Franța, iar în România și-a găsit consacrarea abia prin Legea nr. 31/1990.

Această formă de societate a fost inițiată din nevoia de a împlini anumite cerințe ale activității comerciale. Societățile de persoane, în special societatea în nume colectiv, asigurau condițiile pentru folosirea capitalurilor mici, iar societățile de capitaluri, îndeosebi societatea pe acțiuni, erau adecvate utilizării capitalurilor mari, destinate afacerilor de mare anvergură, fiind astfel nevoie de o formă de societate care să fie adaptată exigențelor fructificării capitalurilor mijlocii.

Lucrul acesta s-a realizat prin introducerea societății cu răspundere limitată, ca formă mixtă, care împrumută anumite caracteristici atât de la societățile de persoane, cât și de la societățile de capitaluri.

Trăsăturile societății cu răspundere limitată

Constituire

Societatea cu răspundere limitată se constituie în baza unui act

constitutiv care cuprinde elementele specific contractului de societate, dar și

cele specific statutului de funcționare. În cazul societăților cu unic asociat, actul

constitutiv va presupune numai statutul de funcționare.

Asociații

Societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea

asociaților, ca și în cazul societății în nume colectiv. Datorită acestui fapt

numărul asociaților este limitat, iar părțile sociale nu sunt liber cesibile.

Numărul maxim de asociați este indicat ca fiind până la maximum 50. Această limitare își are explicația în caracterul intuitu personae, întrucât se consideră că la un număr mai mare de membri încrederea reciprocă ce trebuie să existe între asociați poate deveni discutabilă.

Capitalul social

În cazul societăților cu răspundere limitată, legea stabilește un capital minim pentru constituire și anume – 200 lei, acesta fiind vărsat integral în momentul constituirii (art. 9 LSC).

Capitalul social se constituie din aporturile asociaților la constituire, aporturi care pot consta în numerar sau numerar în natură, legea neadmițând în cazul societăților cu răspundere limitată și aport în creanțe, conform art.16 alin. (3) LSC.

În cazul societății cu răspundere limitată cu unic asociat, aportul în natură trebuie să fie evaluat pe baza unei expertize de specialitate.

Părțile sociale

În cazul societăților cu răspundere limitată, capitalul social este

împărțit în părți sociale, titluri de valoare care nu sunt negociabile și care nu

sunt liber transmisibile, operand, în cazul cesiunii accestora, regulile specific

stabilite de art. 202 LSC.

Valoarea nominală minimă a unei părți sociale este stabilită de lege

la 10 lei, părțile sociale în care este împărțit capitalul social fiind

întotdeauna de valoare egală.

Conducerea, administrarea și controlul societății

Conducerea societăților cu răspundere limitată este asigurată de adunarea general a asociaților, aceasta având atribuții esențiale cu privire la funcționarea societății. În adunarea generală hotărârile se adoptă, de obicei, cu majoritate absolută de voturi, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege când se cere o majoritate calificată.

Administrarea societății se realizează prin intermediul unuia sau mai multor administratori, numiți prin actul constitutiv sau aleși de adunarea generală din rândul asociaților sau din afara societății.

Controlul este asigurat fie prin intermediul cenzorilor, numirea acestora fiind obligatorie în cazul în care numărul asociaților este mai mare de cincisprezece, conform art. 199 alin. (3) LSC, fie direct de către asociații care nu au și calitatea de administrator.

Răspundere

După cum reiese și din denumire, în societatea cu răspundere

limitată, răspunderea asociaților este limitată. La fel ca și în cazul societății

pe acțiuni, aceștia răspund pentru obligațiile sociale numai în limita

aporturilor la capitalul social.

Dizolvare

Societatea cu răspundere limitată se dizolvă atât pentru cauze generale, comune tuturor societăților comerciale, cât și pentru cauze specifice, multe dintre acestea regăsindu-se însă și în cazul societăților de persoane: moartea, incapacitatea, interdicția, retragerea, excluderea unui asociat, dacă în actul constitutive nu există alte clauză de continuare a activității cu moștenitorii celui decedat, sau dacă, rămânând un singur asociat, nu se hotărăște transformarea societății în societate cu răspundere limitată cu unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat

Legea recunoaște și societățile unipersonale, sub forma societăților cu răspundere limitată cu un singur asociat, situație care poate fi calificată ca o ficțiune juridică recunoscută și răspândită în practica societăților comerciale.

Asociatul unic poate să fie atât persoană fizică cât și juridică. O persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o societate cu răspundere limitată ( art. 14 LSC).

În practică, se procedează la întocmirea unei declarații, de regulă sub formă autentică, prin care asociatul unic arată că nu mai există o altă societate cu răspundere limitată în care să fie asociat unic.

Asociatul unic este cel care exercită toate atribuțiile adunării generale existente în cazul societăților cu mai mulți asociați.

Asociatul unic poate fi administratorul societății. Potrivit art. 196 LSC, dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, ceea ce înseamnă că administratorii pot fi salariații societății.

În situația în care se încheie un contract între societatea cu răspundere limitată cu unicul său asociat, contractual trebuie să încheie forma scrisă ad validitatem, sancțiunea nerespectării acestei forme fiind nulitatea absolută a contractului.

Avantajele și dezavantajele societăților cu răspundere limitată

Societățile cu răspundere limitată reprezintă următoarele avantaje:

controlul activității poate fi realizat chiar de către asociați, cu excepția cazului când trebuie desemnat cel puțin un censor, dacă numărul asociaților este mai mare de cincisprezece;

asociații răspund numai în limita aportului la capitalul social al societății;

asociatul se poate retrage din societate în condițiile prevăzute în actul constitutiv și în Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

pentru finanțarea și dezvoltarea societății, societatea comercială cu răspundere limitată poate apela la noi aporturi de capital de la o persoană din afara societății, care este interesată să se asocieze. Capitalul social al societății se va majora, iar terța persoana va dobândi calitatea de asociat.

Societățile cu răspundere limitată prezintă următoarele dezvantaje:

capitalul social trebuie să fie vărsat integral în momentul constituirii societății (art. 9 LSC);

asociații pot fi excluși din societate conform condițiilor prevăzute de lege ( art. 222 LSC);

aportul la capitalul social poate să constea fie numai în numerar, fie în natură și numerar. În societățile cu răspundere limitată aportul în creanțe sau în industrie/în muncă este interzis. Potrivit art. 16 LSC, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărui tip de societate;

cesiunea părților sociale se face numai în concordanță cu dispozițiile legale și potrivit dispozițiilor statuare sau ale actului constitutive unic. Față de alte persoane, cesiunea părților sociale se face numai dacă există constimțământul asociaților care reprezintă cel puțin ¾ din capitalul social, în actul constitutiv fiind posibil de stipulate chiar clauze mai drastic pentru cesiune (de exemplu – aprobarea acesteia cu unanimitate de voturi).

Contractul de societate

Considerații generale

Așa cum am precizat, societatea comercială are două accepțiuni:

societate comercială în sens de contract;

societate comercială ca persoană juridică, entitate care dobândește personalitate juridică, în condițiile legii speciale, respectiv a Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În accepțiunea sa de contract, societatea comercială este reglementată, pe de o parte, de dispozițiile generale din Noul Cod civil care reprezintă dreptul comun în material contractului de societate, iar, pe de altă parte, de dispozițiile din Legea nr. 31/1990.

Dreptul comun ( Codul civil) se aplică, în primul rând, în privința definiției contractului de societate, a condițiilor generale de validitate – comune tuturor contractelor – cu unele particularități specific contractului de societate comercială – particulariăți prevăzute chiar de Codul civil, cu care se completează legea specială – Legea privind societățile. Remarca generală care trebuie evidențiată constă în faptul că, în măsura în care legea special ( Legea nr. 31/1990) nu conține toate regulile necesare definirii, constituirii, funcționării, reorganizării și dizolvării societăților comerciale, aceasta se va complete cu dispozițiile Codului civil.

Deși societatea comercială este un contract, totuși, concepția contractualistă impusă de dezvoltarea teoriei contractelor în trecut nu poate fi absolutizată, întrucât societatea comercială nu poate fi explicată numai prin mecanisme contractuale.

Astfel, în cadrul contractului nu s-ar putea explica existența societăților de tip unipersonal, deoarece acordul de voință, fundamental pentru orice contract, lipsește.

Cu toate acestea, Codul civil definește ,,societatea” prin prisma teoriei contractualiste aplicabile și societăților comerciale cu limitele de facto în cazul societăților unipersonale.

Definiție și caracteristici

Definiție

În lipsa unei dispoziții din Legea nr. 31/1990 prin care să fie definită societatea comercială se va aplica Codul civil, respectiv art. 1881 NCC, text potrivit căruia ,,prin contractual de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specific sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau a se folosi de economia ce ar putea realiza”. În general, definiția este comparabilă cu particularitățile societăților comerciale, chiar dacă legislația special stabilește, în funcție de forma de societate, felurile aporturilor la capitalul social sau în patrimoniul societății.

Caracterele juridice ale contractului de societate

Contractual de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ și formal.

În conformitate cu art. 1172 NCC, ,,Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros”.

Astfel, fiecare asociat urmărește un ,,avantaj” patrimonial, un câștig care se concretizează în profitul obținut de societate și care, ulterior, în condițiile legii și conform clauzelor contractului se va împărți între asociați.

Contracul de societate are caracter comutativ, în sensul că existența și întinderea obligațiilor pe care și le asumă fiecare asociat este cunoscută din momentul realizării acordului de voință.

Contractual de societate este un contract formal, forma scrisă (înscris sub semnătură privată sau înscris authentic) fiind o condiție de validitate.

Condițiile generale (de fond) de validitate a contractului de societate comercială

Contractul de societate trebuie să îndeplinească condițiile generale de fond, comune tuturor contractelor(cele prevăzute în art. 1179 NCC, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determiat și licit și o cauză licită și morală).

Deși societatea comercială este un contract (un accord de voință) totuși, ceea ce deosebește societatea comercială în toate formele ei de societatea ,,simplă” sau de ,,societatea în participație” reglementate de Codul civil, este dimensiunea sa instituțională de persoană juridică, în sensul că, în toate cazurile, societățile comerciale au personalitate juridică, în timp ce, în celelalte situații acest lucru este posibil numai dacă asociații au convenit astfel.

În conformitate cu art. 1889 alin. (2) NCC, ,,Dacă, potrivit voinței asociaților, societatea urmează să aibă personalitate juridică, indiferent de obiectul de activitate, ea poate fi constituită numai în forma și condițiile prevăzute de legea special care îi confer personalitate juridică”.

Separat de condițiile generale de validitate de fond și, în unele cazuri, condiții de formă comune tuturor contractelor, contractual de societate comercială trebuie să îndeplinească și unele condiții speciale/particulare, respectiv:

stipularea aporturilor asociaților la capitalul social;

participarea asociaților la profit și pierderi;

intenția de a se asocia pentru a constitui o societate comercială affectio societatis.

Capacitatea de a contracta

Contractul de societate comercială se încheie în mod valabil dacă părțile, respectiv asociații, au capacitatea juridică civilă, de folosință și de exercițiu.

Asociatul – persoană fizică sau juridică – trebuie să aibă capacitatea prevăzută de lege, deoarece constituirea unei societăți comerciale presupune stipularea unor aporturi, care înseamnă, de fapt, o diminuare a patrimoniului celui ce aportează, indifernt dacă aportul este în bani, în creanțe sau în natură.

În aceste condiții, fiind vorba despre acte de dispoziție efectuate în nume propriu, asociatul trebuie să dețină capacitate de exercițiu deplină (art. 38 NCC). În doctrina de specialitate există și opinia potrivit căreia participarea la constituirea unei societăți comerciale poate fi considerată o formă de plasamente de capital și nu este exclusă posibilitatea încheierii contractului de către minor, prin ocrotitorul legal în condițiile art. 41 și 43 NCC.

Consimțământul

Consimțământul este o latură a voinței asociaților de a se asocia și de a desfășura în comun o activitate specific exploatării unei întreprinderi (art. 3 NCC) în scopul obținerii unui profit pe care să îl împartă.

Voința asociaților trebuie să fie conștientă și liber exprimată, cu scopul de a produce efecte juridice și să nu fie afectată de vreun viciu de consimțământ, respectiv de eroare, dol sau violență ( art. 1206 NCC).

Eroarea presupune o falsă reprezentare a realității cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociază cel al cărui consimțământ este afectat sau cu privire la substanța obiectului contractului [art. 1207 alin (2) pct. 2 NCC].

Având în vedere faptul că în cazul societăților de persoane contractual de societate este un contract intuitu personae, eroarea asupra calităților esențiale ale celuilalt sau celorlalți asociați este o cauză de anulare a contractului.

Dolul reprezintă o eroare provocată de asociați sau de persoane care reprezintă entitatea colectivă, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase (art. 1214 NCC).

S-ar putea pune problema existenței dolului în cazul subscrierii dde acțiuni pe baza unui bilanț fals, întocmit astfel cu intenția de a induce în eroare un asociat și a-l determina să subscrie la capitalul social.

Violența se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei amenințări cu un rău fizic sau psihic (art. 1216-1220 NCC).

Acest viciu de consimțământ poate fi analizat însă doar din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă persoană care a folosit constrangerea fizică sau morală pentru a o determina să își exprime consimțământul.

În situațiile când se constată existența vreunui viciu de consimțământ sancțiunea va duce la nulitatea relativă a contractului încheiat.

Obiectul contractului

Obiectul contractului de societate nu trebuie confundat cu obiectul societății.

Obiectul contractului de societate comercială constă în prestațiile la care s-au obligat părțile contractante, în timp ce obiectul societății constă în activitățile pe care urmează să le realizeze societatea, respectiv:

comerț

activități de producție

prestare de servicii, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Ca în cazul oricărui contract și în contractual de societate comercială obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestație a celui ce se obligă, să fie real, licit, moral și să nu contravină regulilor de conviețuire socială.

Obiectul este illicit ori de câte ori se prevăd activități, operațiuni contrare legii sau dacă este inserată așa-numita ,,clauza leonină”, prin care se prevede fie că una din părți participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte eventualele pierderi, ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit, nu și la pierderi.

În pricipiu, obiectul contractului de societate se concretizează în obligația de aportare a asociaților.

Dacă obiectul contractului de societate comercială lipsește, este illicit sau immoral ori contrar ordinii publice, sancțiunea va fi nulitatea absolută a contractului și cauză de nulitate a societății înmatriculate în registrul comerțului (art. 56 LSC).

Cauza/scopul contractului

În conformitate cu art. 1235 NCC, ,,Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractual”. Cauza și consimțământul sunt cele două component de ordin psihologic ale voinței părților de a contracta.

În cazul contractului de societate, cauza constă în crearea unei comunități de bunuri afectate realizării activității prevăzute în obiectul societății, cu scopul obținerii unui profit care urmează a fi împărțit între asociați, fie în funcție de cota de participare la capitalul social, fie în funcție de înțelegerea asociaților.

Cauza contractului de societate trebuie să existe și să fie licită și morală. Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractual a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice [art. 1238 alin. (1) NCC]. În schimb, în cazul în care cauza este ilicită sau imorală, sancțiunea este nulitatea absolută [art. 1238 alin. (2) NCC].

Dacă desființarea contractului, ca effect al constatării nulității, se produce după începerea activității, asociații vor fi îndreptățiți atât la restituirea aportului fiecăruia la capitalul social, cât și la repartizarea beneficiilor și a pierderilor înregistrate până în momentul desființării.

Forma contractului

Forma contractului de societate, respectiv forma scrisă, este o condiție ad validitatem.

Această concluzie rezultă din conținutul art. 1884 alin. (2) NCC, text potrivit căruia, ,,Sub sancțiunea nulității absolute, contractual prin care se înființează o societate cu personalitate juridică trebuie să fie încheiat în formă scrisă…”.

Textul din Noul Cod civil completează dispozițiile din Legea nr. 31/1990, care nu prevăd în mod expres sancțiunea lipsa formei înscrisului sub semnătură privată, ci numai lipsa înscrisului autentic, în cazurile menționate în mod express [art.5 alin. (6) LSC].

Până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, sancțiunea nulității actului constitutiv rezulta implicit din cuprinsul art. 56 LSC, text care reglementează nulitatea societății, dacă actul constitutive lipsește [art.56 lit. a LSC] sau dacă actul constitutive nu prevede denumirea societății, obiectului său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris.

Aportul la capitalul social – condiție de fond specială a contractului de societate comercială

Definiție și importanță

Așa cum rezultă din conținutul art. 1881 NCC, aportul constă în aducerea în comun a unui bun pentru desfășurarea unei activități în scopul de a împărți beneficiile ce ar rezulta din aceasta. Se poate aporta fie dreptul de proprietate asupra bunului, fie numai folosința asupra acestuia.

Termenul ,,aport” are dublu sens:

– aport, în sensul de obligație de aportare;

– aport, în sens de bunuri care formează obiectul raportului obligațional de aportare.

Aporturile nu sunt proprii numai contractului de societate. Există aporturi și în cazul unor structure economice, lipsite de personalitate juridică, cum ar fi asociațiunea în participațiune ( art. 1949-1954 NCC).

Cu toate acestea, aporturile au cel mai important rol în cazul societăților comerciale, deoarece din momentul reunirii lor, aporturile formează patrimoniul inițial al societății/capitalul social.

Operațiunea juridică de aportare se prezintă sub forma unui contract cu titlu oneros și translativ de drepturi.

Dacă aportul constă în transmiterea dreptului de proprietate, aportatorul are aceleași obligații ca vânzătorul, inclusive obligația de garanție pentru vicii și pentru evicțiune.

Societatea comercială este la rândul ei obligată să atribuie asociatului părți sociale sau acțiuni care conferă titularului drepturi patrimoniale de creanță cu privire la dividende, precum și drepturi nepatrimoniale, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale societății.

Diferența între ,,vânzare” și ,,aportare” constă în faptul că, în cazul vânzării, părțile contractante cunosc existența și întinderea prestațiilor, în timp ce în cazul aportării asociatul nu cunoaște numai valoarea bunurilor pe care le aportează, primind în contraprestație părți sociale sau acțiuni, dar nu cunoaște ce certitudine dacă va încasa beneficii. Obținerea de beneficii depinde de activitatea societății, care este influențată de așa numitele ,,riscuri în afaceri”.

Dacă obligația de aportare se referă la transmiterea dreptului de folosință, asociatul are aceleași obligații ca și locatarul din contractul de locațiune.

Aporturile care formează patrimoniul inițial al societății pot fi inegale și de natură diferită. În toate cazurile aporturile trebuie să fie efective.

Absența aporturilor sau fictivitatea unui aport poate sa ducă la nulitatea absolută a contractului de societate.

De exemplu, este fictiv aportul unui bun fără valoare (brevet de invenție perimat).

De asemenea, nu se admite aportul unui bun grevat de sarcini – ipotecă imobiliară, mobiliară sau gaj, a căror valoare este cu mult mai superioară valorii bunului aportat.

Obiectul obligației de aportare

Aportul în numerar

Aportul în numerar este aportul în bani li este cel mai utilizat.

Potrivit art. 16 alin. (1) LSC, aporturile în numerar sunt obligatorii

la constituirea oricărei forme de societate