Regulamentul Bruxelles Ila

=== aa904d4189a1d88a48d7903eb62b5e219336f641_371636_1 ===

REGULAMENTUL DE LA BRUXELLES II A

CAUZA 256/09 BIANCA PURRUCKER/GUILLERMA VALLES PEREZ, REP. 2010 (HOTĂRÂREA PURRUCKER I)

Statutul persoanelor care se află la un moment dat pe teritorilul unui stat poate fi diferit în funcție de natura raporturilor ce există între acestea și statul în cauză. Dintre persoanele aflate pe teritoriul statului enumerăm: cetățenii statului respectiv, cetățenii altor state și străinii care beneficiază de statut juridic stabilit prin legislația internă, tratate și convenții internaționale.

Juriștii Năstase Adrian, Popescu Dumitra și Coman Florin definesc drepturile omului, ca fiind ,,prerogativele conferite de dreptul intern și recunoscute de dreptul internațional fiecărui individ, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale ce au ca scop satisfacerea unor nevoi umane esențiale și a unor aspirații legitime”.

Astfel, în raporturile juridice dintre state pot apărea aspecte legale cu privire la reglementările drepturilor și libertăților cetățenești în consecință probleme ce țin de drepturile omului.

Subscriem opiniei autorului Constanțin Andronovici că modalitatea de concretizare a problemelor mai sus enumerate au fost făcute prin ,,recunoașterea și proclamarea internațională a acestor drepturi și libertăți fundamentale, pentru ca apoi, prin acordul de voință al statelor să se adopte reglementări interstatale prin care s-au stipulat obligații exprese în ce privește garantarea” și aplicarea lor pe plan intern.

Vom examina, reglementările cu incidență generală privitoare la sistemul legislației din Uniunea Europeană cu privire la cooperare judiciară în materie civilă, competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Carta drepturilor drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene cuprinde principii generale privind drepturile omului. Unul dintre obiectivele constituirii acesteia a fost sa asigure cadrul legal cu privire la extinderea Uniunii Europene iar una dintre direcții a fost consolidarea cooperării între instituții.

Prin Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 este momentul din care se folosește noțiunea de drept comunitar iar Uniunea Europeană deține personalitate juridică preluând competențele Comunității Europene.

Prin Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii: instituțiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii, politica externă și de securitate comună, reprezintă cadrul acțiunilor comune ale statelor membre în acest domeniu si cooperare între organele de justiție din statele membre.

Prin Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copilului, au fost adoptate reguli asupra competenței, legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor coroborat cu Regulamentul de la Bruxelles II a, sunt instrumente ce conțin norme privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor privind răspunderea părintească

Este menționat în lucrarea ,,Ghid practic pentru aplicarea Regulamentului de la Bruxelles II a.” faptul că ,, Regulamentul prevalează asupra convenției în relațiile dintre statele membre, în materiile reglementate de acesta în consecință, regulamentul prevalează în materie de competență judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești.

Având în vedere faptul că am prezentat un scurt istoric al tratatelor și convențiilor internaționale, privind drepturile omului, libertățile și drepturile cetățeanului și nu în ultimul rând cooperarea și competența judiciară între statele membre ale Uniunii Europene, vom face referire la studiul pe care îl abordăm în lucrarea noastră și anume cauza: C-256/ 09 Bianca Purrucker/Guillerma Valles Perez, Rep.2010.

Vom dezbate din punct de vedere al obiectului cauzei, al cadrului juridic, circumstanțele în care s-au desfășurat acțiunile cauzei C-256/09, întrebările adresate de Curții de Justiție a Uniunii Europene și vom prezenta cum a fost soluționată cauza mai sus amintită.

Obiectul cauzei.

Bianca Purrucker împotriva Guillermo Vallés Pérez.

Cerere având ca obiect – pronunțarea unei hotărâri preliminare: Amtsgericht Stuttgart Germania

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 – Litispendență

Acțiune pe fond referitoare la încredințarea unui copil și cerere de măsuri provizorii referitoare la încredințarea aceluiași copil.

Cauza C-296/10.

Motivare acțiune – în fapt

Familia formată din tată Guillermo Vallés Pérez resortisant al statului spaniol, mamă Bianca Purrucker resortisant a statului german, au împreună doi copii, un băiat si o fată minori – de vărstă mică.

Doamna Purrucker și domnul Pérez. Au o relație deteliorată, iar doamna Purrucker dorește să se întoarcă în statul German. Cei doi se duc la un notar și încheie în formă autentică un acord de întoarcere a mamei cu cei doi copii în Germania.

Între timp, unul dintre copii (fata) este sănătoasă și se întoarce cu doamna Purrucker în Germania, iar cel de-al doilea copil (băiatul) se îmbolnăvește grav, nu poate fi transportat și rămâne în Spania internat.

Tatăl, domnul Guillermo Vallés Pérez se răzgândește și nu respectă acordul motivând că nu a fost aprobat de autoritățile competente .

Mama, doamna Bianca Purrucker a formulat acțiune în instanță pe fond, în țara a cărui resortisant este, Germania , pentru a emite ordin de măsură provizorie și anume încredințare provizorie a minorului.

Mama obține în Germania ordinul de măsură provizorie conform Regulamentului de la Bruxelles II a, și dorește să il pună în aplicare în statul în care este resortisant tatăl copiilor domnul Guillermo Vallés Pérez, în Spania.

Statul spaniol, înaintează cauza Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Întrebările adresate de statul spaniol Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Întrebările ridicate în această a doua cauză au fost abordate de către CJUE în contextul și în lumina hotărârii sale în prima cauză, menționată anterior.

Prima întrebare a fost dacă dispozițiile articolului 19 alineatul (2) privind litispendența și acțiunile conexe se aplică în cazul în care, după cum se pare, instanța judecătorească – în speță din statul membru al tatălui – a fost sesizată numai cu o acțiune privind instituirea unor măsuri provizorii în sensul articolului 20 din regulament, iar o instanță dintr-un alt stat membru, competentă pe fondul cauzei în conformitate cu regulamentul – în speță, statul membru, respectiv Germania – a fost sesizată în al doilea rând de către cealaltă parte cu o acțiune având același obiect, prin care se dorește pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei în materia răspunderii părintești, fie cu titlu provizoriu, fie cu caracter definitiv.

Cea de-a doua întrebare se referă la – cât timp trebuie să aștepte instanța sesizată în al doilea rând înainte de a lua o decizie în ceea ce privește chestiunea dacă prima instanță sesizată are competența să judece cauza pe fond.

Motivare acțiune – în drept

Cauza Bianca Purrucker/Guillermo Valles are la bază cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare având în vedere interpretarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Regulamentul nr. 1347/2000 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 2201/2003, al cărui domeniu de aplicare este mai larg.

Vom tratat subiectul în baza Regulamentului 2201/2003, considerentului 12 ,,temeiurile de competență stabilite prin prezentul regulament în materia răspunderii părintești sunt concepute în funcție de interesul superior al copilului și, în special, de criteriul proximității. Prin urmare, ar trebui să fie competente în primul rând instanțele statului membru în care copilul își are reședința obișnuită, cu excepția unor cazuri de schimbare a reședinței copilului sau ca urmare a unui acord încheiat între titularii răspunderii părintești” și în baza considerentului 16 în care este statuat faptul că ,,prezentul regulament nu împiedică instanțele unui stat membru să ia, în caz de urgență, măsuri provizorii sau asiguratorii privind persoanele și bunurile aflate în acest stat.”

De asemenea, în temeiul art.1 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 este reglementat domeniul de aplicare în ceea ce privește răspunderea părintească prin care „se aplică, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile privind […] atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești”.

Alineatul (2) al acestui articol prevede că materiile menționate „cuprind în special: încredințarea și dreptul de vizită; tutela, curatela și instituțiile similare; desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se ocupe de persoana sau bunurile copilului, să‑l reprezinte sau să‑l asiste; plasarea copilului într‑o familie substitutivă sau într‑un centru de plasament; măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile copilului.”

Vom trata cauza C – 256 Purrucker I, din punct de vedere al temeiului juridic și încadrarea acestuia astfel:

Competența de fond în materia răspunderii părintești,este prevăzută în art. 8 alin. (1) din regulamentul sus menționat. Se invocă, menținerea competenței fostei reședințe a copilului în baza art.9 alin. (1) din regulament. Competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului art.10 din prezentul regulament. Cauzele de prorogare de competență art.12 care conferă, cu condiția acceptării de către părți, posibilitatea de a sesiza o instanță a unui stat membru în care copilul nu își are reședința obișnuită, fie pentru că problema este legată de o procedură având ca obiect desfacerea legăturii matrimoniale care este pendinte, fie pentru că respectivul copil are o legătură strânsă cu acest stat membru. Competența bazată pe prezența copilului, art.13 din Regulamentului 2201/2003.

Sesizarea unei instanțe judecătorești este prevăzută în art. 16 din Regulamentul nr. 2201/2003 la alin. (1) ,,instanță judecătorească se consideră sesizată: lit. (a) la data depunerii la instanță a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent, cu condiția ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului,sau lit. (b) în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță.

Menționăm că art. 19 alin. (2) prevede că ,,în cazul în care acțiuni referitoare la răspunderea părintească privind un copil, având același obiect și aceeași cauză, se introduc în fața instanțelor judecătorești din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabilește competența primei instanțe sesizate” .iar la alin. (3) ,,în cazul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată în al doilea rând își declină competența în favoarea”

În cauza Purrucker I sunt dispuse măsuri provizorii și asiguratorii, sunt prevăzute în art. 20 alin. (1) din același regulament ,,în caz de urgență, dispozițiile prezentului regulament nu împiedică instanțele judecătorești dintr‑un stat membru să ia măsuri provizorii sau asiguratorii cu privire la persoanele sau bunurile prezente în acest stat, prevăzute de dreptul acestui stat membru, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr‑un alt stat membru este competentă pentru soluționarea cauzei pe fond” iar la alin. (2) ,,măsurile luate în conformitate cu alineatul (1) încetează să producă efecte atunci când instanța din statul membru competentă în temeiul prezentului regulament pentru soluționarea cauzei pe fond a luat măsurile pe care le consideră corespunzătoare.”

Regulamentul nr. 2201/2003 la art. 21 alin. (1) prevede ca : „hotărârile judecătorești pronunțate într‑un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură.”

Soluționare și motivare în cauza C – 256/09 Purrucker I

Cu privire la legăturile dintre autoritatea de lucru judecat și litispendență, rolul acesteia este de a împiedica pronunțarea unei hotărâri contrare, de asemenea în cazul unei litispendență internațională problema este de recunoașterea hotărârilor de statele membre aflate în cauză ale UE. De asemenea există o legătură intre litispendență și autoritatea lucrului judecat. Hotărârea sus menționată poate avea o autoritate de lucru judecat extra partes, nu doar între părți. În domeniul de aplicare al răspunderii părintești, criteriul decisiv ar trebui să fie efectul material executoriu al unei hotărâri judecătorești.

Cu privire la conflictele de proceduri sau de hotărâri, considerăm că normele de litispendență internațională au ca scop principal să prevină un conflict pozitiv de hotărâri. Astfel, conform Ghidului practic pentru aplicarea Regulamentului nr. 2201/2003, Comisia a apreciat că situațiile de litispendență veritabilă sunt rare în materia răspunderii părintești.

Regulamentul nr. 2201/2003 creează un sistem comun care statuat în art.16 uniformizează noțiunea de sesizare a unei instanțe, definind caracteristicile sale atât procedurale, cât și temporale.

Nu se face nici o diferență între textul art.19 privind litispendența ce au ca obiect sesizările pe fond și sesizările de luarea unor măsuri provizorii. Iar măsurile provizorii sunt prevăzute în art.20 al prezentului regulament. Măsurile provizorii au la bază art.8 – 14.

Referindu-ne la unitate procedurală se invocă interesul securității juridice și al rapidității, precum și voința de a favoriza instanța cea mai apropiată din punct de vedere geografic de copil.

Astfel la prima întrebare CJUE, răspunde că dispozițiile articolului 19 alineatul (2) nu se aplică în acest caz, iar la cea de-a doua întrebare răspunsul CJUE este că, în cazul în care este invocată litispendența, așa cum este cazul nostru pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce poate fi recunoscută și în alt stat membru al UE, iar instanța are obligația să continue examinarea acțiunii după un termen rezonabil de așteptare.

În consecință, propunem ca și soluționare:

Măsurile asiguratorii luate de o instanță pentru un copil aflat pe teritoriul unui stat membru în baza art. 20 din Regulamentul nr. 2201/2003

nu au efecte juridice obligatorii în afara teritoriului acestui stat membru și nu pot, așadar, să fie recunoscute în alt stat membru în sensul art. 21 din regulamentul menționat,

nu creează litispendență, conform cu art. 19 alin. (2) din același regulament, care ar fi obligatorie pentru instanțele din celelalte state membre sesizate cu o acțiune privind răspunderea părintească față de același copil.

Răspunderea părintească față de copil ce se întemeiază pe o procedură în curs de desfășurare la o instanță (art.8-14), chiar dacă hotărârea are titlu provizoriu împiedică o altă instanță din alt stat membru să se pronunțe, astfel până la încheierea hotărârii instanței sesizate o altă instanță nu se poate pronunța pe fond.

BIBLIOGRAFIE

Andronovici Constantin. Drept Internațional Public. Iași: Editura Graphix, 1996. 244 p.;

Convenția de la Haga cu privire la răspunderea părinteasca si masurile privind protecția copiilor, adoptată la 19.10.1996, a intrat în vigoare la 01.01.2002, M.Of. al României nr.895, Partea I, din 28.12.2007

Ghid practic pentru aplicarea Regulamentului de la Bruxelles II a. Comisia Europeană. 92 p., htpp://www. brussels_ii_practice_guide_EU_ro.pdf. ( consultat 05.05.2016).

Popescu Dumitra, Năstase adrian, Coman Florin. Drept Internașional Public. București: Casa de editură și presă ,,Șansa” – S.R.L. 1994, 398 p.

Regulamentul 2201/2003 http://www.pasapoarte.mai.gov.ro/LEGI/regulamentul%202201%20din% 202003, considerent 16 ( consultat 05.05.2016)

Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona 13.12.2007, ratificat prin Lege, M.Of. al României, partea I, Nr. 107 din 12.02.2008, în vigoare 01.12.2009.

Tratatul de la Maastricht, semnat la 07.02.1992, vigoare la 01.11.1993

Tratatul de la Nisa 7 – 11 decembrie 2000