Regulamentele Administrative

1.4.3. Regulamentele administrative

O mare parte a normelor de telecomunicații internaționale elaborate în cadrul UIT sunt cuprinse de Regulamentele administrative. Constituția prevede că ”ratificarea, acceptarea sau aprobarea prezentei Constituții și a Convenției sau aderarea la aceste instrumente […], implică […] un consimțământ în a fi legat de regulamentele administrative […]”.

Pe de o parte, există Regulamentele Radiocomunicațiilor (RR), adoptate în 1979 și revizuite de Conferințele Mondiale pentru Radiocomunicații, pe de altă parte, există Regulamentul Telecomunicațiilor Internaționale, semnat în 1988 și intrat în vigoare la 1 iulie 1990. Ambele aceste regulamente au valoare de tratat internațional.

În cadrul Conferințelor Mondiale pentru Radiocomunicații, statele membre pot modifica Regulamentele administrative, singurele restricții, în temeiul Constituției, fiind ca acestea să depășească limitele bugetare stabilite de Conferința Plenipotențiarilor și să adopte decizii în conformitate cu Constituția și Convenția. În plus, aceste dispoziții se aplică și conferințelor de standardizare și de dezvoltare.

Cât privește Regulamentul Telecomunicațiilor Internaționale acesta asigură operatorilor și administrațiilor de telecomunicații un cadru general de bază pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații internaționale. Datorită evoluțiilor tehnologice foarte rapide regulamentul se axează pe principii menite să faciliteze interconectarea și interoperabilitatea la nivel global, pe baza unor acorduri reciproce între operatorii de telecomunicații.

Specificațiile tehnice detaliate referitoare la funcționarea și exploatarea echipamentelor și a sistemelor incluse în standardele ITU-T sunt actualizate constant pentru a se adapta cerințelor industriei telecomunicațiilor. Aceste standarde fac obiectul activității Sectorului Standardizare în telecomunicații al UIT.

Regulamentele Radiocomunicațiilor cuprind prevederi referitoare la accesul la frecvențe pentru radiocomunicații și la orbitele sateliților geostaționari precum și a celor aflați pe alte orbite. Dispozițiile acestor regulamente, ce au valoare de tratat internațional, pot fi modificate numai prin Conferințe Mondiale pentru Radiocomunicații. Statul membru care a ratificat aceste regulamente trebuie, la rândul său, să se asigure că dispozițiile lor sunt respectate și de entitățile private ce operează pe teritoriul său.

Regulamentele Radiocomunicațiilor constituie cadrul pentru armonizarea internațională a utilizării spectrului de frecvențe la nivel internațional. În acest cadru relativ flexibil, statele pot dezvolta și adopta propria legislație națională referitoare la utilizarea spectrului de frecvențe radio.

Responsabilitatea pentru reglementarea frecvențele atribuite într-un stat revine autorității naționale de reglementare; în cazul României acest rol avându-l ANCOM.

Regulamentele Radiocomunicațiilor prevăd, de asemenea, normele pentru ținerea registrelor cu evidența frecvențelor și orbitelor sateliților utilizate de fiecare administrație. La nivelul UIT există Biroul Radiocomunicațiilor care gestionează bazele de date cu aceste informații, cu observația că respectarea normelor acestui tratat internațional depinde în ultimă instanță de voința statelor membre prin impunerea unui cadrul legislativ național adecvat.

În cadrul Regulamentelor Radiocomunicațiilor, la capitolul terminologie și caracteristici tehnice, sunt definite o serie de noțiuni și termeni specifici managementului frecvențelor adică atribuirea, alocarea și asignarea. Tot aici găsim și definirea noțiunilor de satelit, orbită și vehicul spațial precum și dispoziții privind încetarea emisiei și controlul interferențelor.

Caracteristicile rețelelor de sateliți fac obiectul Suplimentului 4 la Anexa 2 din Regulamentelor Radiocomunicațiilor. Având în vedere evoluția rapidă a tehnologiei în spațiu, aceste descrieri trebuie să fie revizuite și actualizate continuu.

Ultima actualizare a Anexei 2 a fost efectuată de către Conferința Mondială pentru Radiocomunicații din 2007 de la Geneva (WRC-07).

1.4.4. Sateliții operaționali subiect al reglementării UIT

Sistemele de telecomunicații spațiale, prin sateliți, sunt de asemenea sisteme de radiocomunicații dirijate, formate din stații finale și o singură stație intermediară amplasată pe satelit. Stațiile finale sunt amplasate pe Pământ și se numesc stații de sol, reprezentând segmentul terestru iar satelitul reprezintă segmentul spațial.

Sateliții de telecomunicații se pot clasifica, din punct de vedere al aparaturii ambarcate, și în sateliți activi și sateliți pasivi, cei activi fiind echipați cu aparatură electronică de recepție și emisie, efectuând anumite modificări semnalului primit iar cei pasivi retransmit semnalele primite în urma reflexiei acestora de suprafața lor.

Deși vorbim de noțiunea de satelit activ, aceasta nu trebuie confundată cu cea de satelit funcțional (sau operațional, în limbajul UIT), ori chiar cu cea de satelit activ folosită de Regulamentele Radiocomunicațiilor. Aceste Regulamente definesc satelitul activ ca fiind un satelit care transportă o stație destinată să transmită sau retransmită semnale de radiocomunicații.

Pe cale de consecință noțiunea de activ este legată intrinsec de capacitatea de transmitere ori retransmitere a semnalelor radio iar cea de satelit pasiv, sau reflector, de cea de reflectarea semnalelor. Mai mult, satelitul pasiv intră în categoria sateliților operaționali și astfel, în limbajul normelor UIT, nu se poate încadra în categoria deșeurilor spațiale.

Urmare Conferinței Mondiale pentru Radiocomunicații din 2012 de la Geneva (WRC-12), spre a deosebi sateliții funcționali de cei ce nu mai sunt în uz, în cadrul Regulamentelor Radio, a fost clarificată problema sateliților operaționali prin raportare la sintagmele aflat în utilizare și data punerii în funcțiune ținând seamă că frecvența asignată unui satelit aflat pe orbita geostaționară se consideră a fi fost pusă în funcțiune atunci când stația spațială a fost amplasată și menținută în poziția orbitală alocată pentru o perioadă continuă de nouăzeci de zile.

Astfel, Biroul Radiocomunicațiilor din cadrul UIT, ori de câte ori apare din informații certe privind o frecvență ori poziție orbitală înregistrată, că aceasta nu a fost adusă în folosință, sau nu mai este în uz, sau continuă să fie în uz, dar nu sunt în conformitate cu caracteristicile notificate, solicită clarificări deținătorului satelitului și, în caz de neconformitate cu caracteristicile solicitate la înregistrarea în Registrul MIFR, să anuleze ori să modifice regimul stabilit în cadrul UIT pentru satelitul respectiv.

Registrul internațional de referință al frecvențelor (MIFR) conține informații cu privire la frecvențe și, în cazul serviciilor spațiale, utilizarea orbitelor. Precizia și transparența sunt importante, deoarece înregistrarea în Registru este baza pentru recunoașterea internațională și asigură exercițiul dreptului la protecție împotriva perturbațiilor prejudiciabile.

Trebuie realizată însă o distincție între o frecvență înregistrată în Registru și operarea efectivă a unui satelit, în special atunci când ne referim la aducerea satelitului, în limbajul Regulamentelor Radio, în funcțiune, potrivit articolului 11.36 din Regulamente.

În acest context la ultima Conferința Mondială pentru Radiocomunicații din 2012 s-a instituit regula ca atunci când utilizarea ”[…] frecvențelor înregistrate pentru o stație spațială este suspendată pentru o perioadă de maximum șase luni, [n.n. administrația de notificare să informeze Biroul Radiocomunicațiilor din cadrul UIT], cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de șase luni de la data de la care utilizarea a fost suspendată”.

Putem deci conluziona că regimul juridic stabilit în cadrul UIT, prin regulamentele administrative și procedurile instituite, poate fi utilizat în delimitarea între sateliți operaționali și cei neoperaționali, cei din urmă intrând astfel în categoria deșeurilor spațiale.

Așa după cum am meționat și anterior Constituția UIT impune membrilor Uniunii utilizarea rațională și eficientă a resurselor spațiale, spectrul de radiofrecvență și orbitele, aceleași prevederi fiind învederate și în preambulul Regulamentelor Radio.

Putem spune că ne aflăm așadar în ipoteza unei obligații de prudență și diligență a administratorului spațiului extraatmosferic, acest administrator, UIT împreună cu statele membre, fiind în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul întregii umanități și pe baza unor informații adecvate.

Această obligație de prudență și diligență a fost pentru prima dată codificată în cadrul UIT prin Rezoluția 80 adoptată la Conferința Mondială pentru Radiocomunicații din 1997 de la Geneva (WRC-97) și revizuită ulterior la Conferințele din 2000 de la Istanbul și cea din 2007 de la Geneva.

Rezoluția, ce ia în considerare și recomandările Subcomitetului Juridic al COPUOS în acest sens, solicită Sectorului Radiocomunicații din cadrul UIT elaborarea de norme de procedură, efectuarea de studii, sau luarea în considerare și revizuirea eventualelor propuneri de recomandări care leagă principiile cuprinse în preambulul Regulamentelor Radio de procedurile de notificare, coordonare și de înregistrare, în aplicarea prevederilor articolul 44 din Constituția UIT.

Datele și informațiile notificate către UIT reflectă operațiunile reale ale sateliților, fără a exista însă o corespondență directă cu un anumit satelit identificat individual.

În scopul de a aduce o rețea sateliți în folosință, un satelit (sau o constelație de sateliți) trebuie să fie capabil să funcționeze în benzile de frecvență notificate și trebuie utilizate la locul orbital notificat.

Activarea notificărilor multiple pentru un satelit, poate fi privită ca rezervare a orbitei și a unui spectru de frecvențe fără o utilizare reală, și, pe cale de consecință, fiind contrară principiului utilizării raționale și eficiente a resurselor naturale limitate de frecvențe radio și poziții orbitale.

Rezultă din cele expuse anterior că numai sateliților operaționali, ale căror caracteristici legate de spectrul de frecvențe și poziții orbitale sunt menținute potrivit înregistrării în Registru și destinației lor inițiale, le este aplicabilă protecția juridică instituită de Regulamentele Radiocomunicațiilor, deși poate exista o contradicție, aparentă în fapt, cu prevederile articolul VIII din Tratatul Spațial.

Menținerea regimului de protecție juridică amintit mai sus ar putea conduce la ideea că ocuparea unor poziții orbitale și utilizarea unor frecvențe alocate inițial s-ar putea realiza pe termen definit, indiferent dacă satelitul ce le-a avut atribuite inițial mai este sau nu operațional.

Această idee ar contraveni în principal prevederilor articolul I din Tratatul Spațial ce arată că ”explorarea și folosirea spațiului extraatmosferic, […], trebuie făcute spre binele și în interesul tuturor statelor […]”, acest spațiu trebuind a fi ”[…] explorat și folosit în mod liber de către toate statele fără nicio discriminare, în condiții de egalitate și în conformitate cu dreptul internațional […]” și, așa cum prevede și articolul IX, ”[…] ținând seama de interesele corespunzătoare ale tuturor celorlalte state părți la tratat”.

Ne aflăm astfel în situația diferențierii regimului juridic al sateliților operaționali, care pentru a fi lansați în spațiul extraatmosferic, priviți ca obiect spațial trebuie să îndeplinească anumite cerințe legale în special legate de înregistrarea acestora după cum regăsim în întreg Corpus Juris Spatialis și, pe de altă parte, să îndeplinească anumite cerințe tehnice, pentru obținerea protecției internaționale împotriva perturbațiilor prejudiciabile de către alți utilizatori, legate de înregistrarea în Registrul internațional de referință al frecvențelor.

Această problemă, ce aduce în discuție existența pe orbită a unor sateliți neoperaționali al căror unic scop este acela de a ocupa o poziție orbitală avantajoasă din punct de vedere comercial, include regimul juridic al UIT în calificarea acestor sateliți drept deșeuri spațiale, însă acest regim nu este unul exhaustiv ceea ce trebuie să conducă la o revizuire a procedurilor și mecanismelor instituționale actuale aferente înregistrării frecvențelor și orbitelor asociate stațiilor spațiale.