Regulament Privind Intocmirea Lucrarii De Licenta Se0679826001389312128 [615205]
REGULAMENT PRIVIND ÎNTOCMIREA,
REDACTAREA ȘI EVALUAREA
LUCRĂRILOR DE LICENȚĂ
I. INTRODUCERE – CADRUL GENERAL
In conformitate cu Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de licență la
Universitatea „Andrei Saguna”, examenul de licență cons tă din două probe:
a) evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate;
b) prezentarea și susținerea lucrării de licență.
Fiecare student: [anonimizat], respectând, p e parcursul elaborării și prezentării lucrării, cerințele
impuse de acesta.
Până la data de 15 noiembrie a.c. studenții din anul terminal își pot alege tema lucrării
de licență prin depunerea cererii la cadrul didactic coordonator și avizarea de către acesta.
Cadrele didactice care îndrumă lucrări de licență au obligația ca până la data de 20
noiembrie să depună la decanat cererile avizate însoțite de un tabel centralizator.
II. ACTIVITATEA CONDUCĂTORULUI ȘTIINȚIFIC PENTRU ÎNDRUMAREA
ELABORĂRII LUCRĂ RII DE LICENȚĂ
Îndrumarea lucrării de licență revine în responsabilitatea cadrelor didactice desemnate de Senatul
Universitar și se materializează prin următoarele:
a. elaborează împreună cu student: [anonimizat] 1);
b. consiliază student: [anonimizat];
c. evaluează periodic stadiul îndeplinirii obiectivelor de etapă ; solicit ă student: [anonimizat], acolo unde este cazul;
e. analizează conținutul integral și forma finală a lucrării;
f. întocmește referatul de apreciere a lucrării de licență (anexa nr. 2) în fina lul căruia propune
acordarea unei note.
III. ACTIVITATEA STUDENT: [anonimizat] , ce decurg din parcurgerea stagiului prevazut in planul de
invatamant, în ultimul semestru de studiu, sub denumi rea Elaborarea lucrării de lice nță
a. analizează tema lucrării de licență pentru care a optat și identifică problemele principale de
soluționat;
b.prezintă conducătorului științific proiectul de soluționare a temei (planul lucrării) și
bibliografia selecta tă;
c. elaborează, împreună cu conducătorul științific, Fișa lucrării de licență ;
d.rezolvă cu rigurozitate problemele înscrise în Fișa lucrării de licență ;
e. solicită consilierea conducătorului științific ori de câte ori apar dificultăți în elaborarea lu crării
de licență;
f. prezintă conducătorului științific, la termenele stabilite,rezultatele documentării și ale
investigațiilor, precum și părțile elaborate din lucrare;
g.prezintă lucrarea de licență conducătorului științific înainte de a o lega/coperta , pentru ca
acesta să aibă posibilitatea să mai facă observațiile ce impun completări și/sau reconsiderări ale
modalității de soluționare; poate solicita indrumatorului verificarea partii teoretice a lucrarii prin
programul antiplagiat in decembrie -ianuarie .
h.predă, în perioada 14 -20 mai, un exemplar din lucrarea de licență , însoțit de un CD/DVD .
Lucrarea se verifică de o comisie stabilit ă de Consiliul profesoral, care prin calificativul admis
certific ă respectarea structurii lucr ării de licen ță (conform indicațiilor de mai jos). Lucr ările
respinse se vor reface și preda î n perioada 10 iunie -16 iunie. Obținerea calif icativului admis este
necesar ă pentru promovarea Stagiului de elaborare a lucrarii de licenta , cuprins în planul de
învățământ.
Structura lu crării de licență
Lucrarea de licență este structurată pe capitole și inlcude următoarele elemente obligatorii :
a. Copertă – informațiile care trebuie să apară pe coperta lucrării de l icență sunt
prezentate în Anexa3 ;
b. Pagina de titlu – informațiile care trebu ie să apară în pagina de titlu a lucrării de
licență sunt prezentate în Anexa 4. De asemenea, absolvenții pot descărca de pe
site-ul Facultății de Studii Europene șablonul pentru redactarea paginii de titlu;
c. Declarație standard – lucrarea de licență va conț ine o declarație pe propria
răspundere a absolventului, datată și semnată în original , din care să rezulte că
lucrarea îi aparține, nu a mai fost niciodată prezentată și nu este plagiată Anexa 5
d. Evaluarea lucrării de licență completata de cadrul didactic
e. Raportul antiplagiat
f. Cuprins – lucrarea de licență va avea un cuprins care să conțină cel puțin titlurile
tuturor capitolelor însoțite de numărul paginii la care începe fiecare capitol (a se
vedea exemplul din Anexa6 );
g. Lista figurilor și lista tabelelor – în cazul în care lucrarea de licență conține figuri
(imagini, grafice) și/sau tabele, acestea vor fi prezentate, imediat după cuprins,
sub forma unor liste (separat pentru figuri și tabele) care conțin numele fiecărui
element și numărul paginii la care se află acesta (a se vedea exemplul din
Anexa7 );
h. Introducere – aceasta va conține motivația alegerii temei, gradul de noutate a
temei, obiectivele generale ale lucrării, metodologia folosită, firul roșu al lucrării
(titlul capitolelor și legătura dintre ele), precum și limitele lucrării
(confidențialitatea datelor, rată mică de răspuns la chsetionare/interviuri, lipsa
accesului la unele surse bibliografice de referință, etc.). Introducerea nu se
numerotează ca și capitol;
i. Capitole – lucrarea de licență va conț ine între 3 și 8 capitole numerotate crescător,
fiecare putând să aibă, în partea finală, o secțiune de concluzii , care să sintetizeze
informațiile și/sau rezultatele prezentate în cadrul acelui capitol;
j. Concluziile lucrării – în această parte a lucrării d e licență se regăsesc cele mai
importante concluzii din lucrare, opinia personală privind rezultatele obținute în
lucrare, precum și potențiale direcții viitoare de cercetare legate de tema abordată.
Concluziile lucrării nu se numerotează ca și capitol;
k. Anexe (dacă este cazul) – acestea apar într -o secțiune separată, care nu se
numerotează ca și capitol. Fiecare anexă se va menționa cel puțin o dată în textul
lucrării. Anexele se numerotează crescător (Anexa 1, Anexa 2, etc);
l. Bibliografie – acesta este ulti ma parte a lucrării și va conține lista tuturor surselor
de informație utilizate de către absolvent pentru redactarea lucrării de licență.
Bibliografia nu se va numerota ca și capitol al lucrării.
STRUCTURA LUCRĂRII D E LICENȚĂ:
Lucrare a de licență este al cătuită din 60-90 pagini și are următoarea structură :
1. Prezentarea temei lucrării: 1-3%
Se prezintă tema propriu -zisă, importanța sa în contextul științific actual, motivația
alegerii temei, cu argumente de ordin practic și teoretic.
2. Fundamen tarea teoretică, inclusiv anexe: 30-45%
Lucrarea se bazează pe un ansamblu de cunoștințe teoretice pe care le integrează în
scopul atingerii obiectivelor. Acest ansamblu, cuprinzând modelele teoretice apelate, metodele
utilizate, criteriile adoptate, tehni cile folosite etc., prezentat în sinteză și într -o manieră coerentă,
constituie fundamentarea teoretică a lucrării.
3. Dezvoltarea aplicativă, inclusiv anexe: 50-60%
Lucrarea trebuie să demonstreze capacitatea absolventului de a aplica în practică, sub o
formă sau alta, cunoștințele teoretice dobândite. Ea se poate concretiza în modele, cercetări
operaționale, studii de caz, etc. Această parte cuprinde (acolo unde este cazul) obiectivele
cercetării, ipotezele, metodologia de lucru, subiecții, design -ul expe rimental.
4. Concluzii + bibliografie: 3-5%
Concluziile realizează o autoevaluare a rezultatelor lucrării, cu sublinierea aspectelor
originale, a avantajelor și limitelor soluțiilor oferite și a elementelor de legătură utile unei
eventuale continuări a tem ei.
Bibliografia constituie o enumerare sub o formă bine precizată a lucrărilor folosite
pentru elaborarea lucrării de licență. Enumerarea unor lucrări care nu se regăsesc citate pe
parcursul lucrării este inutilă.
REDACTAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ
Norme de redactare
Lucrarea trebuie redactată la calculator, de preferință în Word, cu litera (fontul) Times
New Roman, corp 14, la 1,5 rânduri. În textul propriu -zis, se va folosi litera regular (normală,
dreaptă). Litera italic, va fi folosită pentru evidenți erea citatelor în ghilimele, precum și pentru
titlurile lucrărilor citate sau numele publicațiilor. Litera bold va fi folosită pentru cuvintele
importante, pe care autorul dorește să le evidențieze. Dacă în interiorul unui citat există cuvinte
subliniate, se va folosi litera bold italic. Lucrările se vor redacta cu semnele diacritice specifice
limbii române (ă, î, â, ș, ț, Ă, Î, Â, Ș, Ț).
Aspectul paginii standard: pagina se va seta din calculator astfel încât, la ieșirea din
imprimantă, marginea dinspre co tor să fie de 3 cm, iar marginea liberă de 1,5 cm. Rândurile vor
fi aliniate și la stânga și la dreapta ( „justify”).
Titlurile lucrării vor fi subordonate conform algoritmului:
Rangul I : I. TITLU cu corp 20 bold majuscule, centrat; se plasează la cel mul t 5
rânduri de limita superioară scrisă a paginii; textul care urmează se plasează la două
rânduri de titlu.
Rangul II: I.1. SUBCAPITOL cu corp 18 bold, majuscule, centrat; se plasează la două
rânduri de titlul sau de textul anterior ori care urmează.
Rangul III: I.1.1. Subcapitol cu corp 16 bold de rând, centrat; se plasează la două rânduri
față de titlul sau rândul anterior și la un rând față de textul care urmează.
Rangul IV: I.1.1.1. Subcapitol cu corp 14 bold de rând, se plasează la două rânduri față
de textul anterior, fără distincție față de textul care urmează, iar în stânga la nivel de alineat
(„tab”).
Trimiterea la surse. Note
a. Note de subsol – în situația în care se citează (ex. definiții, puncte de vedere, clasificări,
etc), se menționează cifr e (ex. rata inflației, poziție în clasamente, PIB, etc.) sau se
dorește explicarea unor termeni (ex. stakeholders, formule folosite), se vor introduce note
de subsol (Footnotes) pentru a se indica sursa(ele). Acestea se numerotează unitar pentru
toată lucr area și vor respecta următoarele reguli de citare:
a) în cazul citării din articole, cărți etc. cu un singur autor:
Exemplu:
Daniel Goleman definește inteligența emoțională drept “capacitatea de a fi
în stare să se motiveze…..”1.
b) în cazul citării din art icole, cărți etc. cu mai mulți autori:
Exemplu:
Inteligența emoțională este definită drept “capacitatea de a percepe
emoțiile… emoționale și intelectuale”2.
c) în cazul citării mai multor lucrări:
Exemplu:
În 1997, în urma revizuirii modelului inițial, au fost identificate patru
domenii ale inteligenței emoționale3.
d) În cazul citării unor documente ale unor organizații, instituții, etc.
Exemplu:
Analizând documentele oficiale ale Uniunii Europene4, remarcăm că
responsabilitatea socială este abordată, de as emenea, în corelație cu
dezvoltarea durabilă.
b. Menționarea autorilor în text (cu nota de subsol aferentă) – se face prin indicarea
prenumelui și a numelui acestora (ex. Ovidiu Nicolescu, Philip Kottler);
1 Goleman (2001), p. 50.
2 Stancu, Popescu (2003), p. 14.
3 Mayer, Salovey (1997), p.11; Caruso (2000), pp. 401 – 402.
4 EC (2001), p. 24.
BIBLIOGRAFIE
De retinut :
a) lista biblio grafica va fi numerotata in continuare, de la inceput la sfarsit; litera va
fi cea utilizata in restul lucrarii;
b) orice lucrare va fi mentionata conform datelor aflate pe pagina de titlu din
interiorul ei, nu dupa cotor sau coperta;
c) lista continut cu lucrarile la care autorul (autorii) sunt precizati; in caz care o lucrare
colectiva, va fi mentionat coordonatorul;
d) lista se incheie cu colectiile de publicatii consultate, la care, de asemenea, ca
„autor” vor fi puse asteriscuri;
e) numele autorilor se trece in ordinea: nume de familie, prenume (sau initiale, dupa
cum e pe pagina de titlu); intre numele de familie si prenume (unul sau mai multe) se pune
virgula: dupa numele intreg se pun doua puncte. Modele:
Caragiale, Ion Luc a:
Patapievici, H. -R.:
Lucrarile cu autor se vor ordona in ordinea alfabetica a numelui autorului principal.
f) titlul lucrarii va fi cu litere cursive (italice), fara ghilimele. Dupa titlu se pune
virgula si urmeaza editura (prescurtata Ed.), locu l aparitiei, anul.
Exemple
1. Carte cu un singur autor
Exemplu:
Kotler, Ph. (2004), Zece păcate capitale de marketing, Editura CODECS,
București.
2. Carte cu mai mulți autori:
Exemplu:
Cătoiu, I., Teodorescu, N. (2004), Comportamentul consumatorului, Editura
Uranus, București.
3. Capitol din carte
Exemplu:
Meade, J. (1973), “The Balance of Payment…..”, in The Economics of
Integration (ed. M. Krauss), George Allen and Unwin, London, pp.155 -176
4. Documente ale unor organizații, la care s -a avut acces on -line:
Exem plu:
EC (2001), Promoting a European Framework for Corporate Social
Responsibility -Green Paper , European Commission, DG for Employment and
Social Affairs, Unit
EMPL/D.1,[http://europa.eu.int/comm/employment_social/soc –
dial/csr/greenpaper_en.pdf], accesat a prilie 2006.
5. Articol dintr -o revistă la care s -a avut acces direct, a fost consultată forma tipărită a
revistei
Exemplu:
Kenen, P.B (1975), “Floating, glides, and indicators: a comparison of methods
for changing exchange rates”, Journal of International Economics , 5, pp.12 -30.
6. Articol dintr -o revistă la care s -a avut acces on -line
Exemplu:
Zairi, M. (2000), “Social responsibility and impact on society”, The TQM
Magazine , Volume 12, Number 3, 2000, pp. 172 -178, accesat aprilie 2006 la
adresa:
[http://www.emeraldinsight .com/Insight/ViewContentServlet?Filename=/publis
hed/emeraldfulltextarticle/pdf/1060120302.pdf]
ANEXA 1
VĂZUT
DIRECTOR DE DEPARTAMENT
F I Ș A
LUCRĂRII DE LICENȚĂ
TEMA:
……………………………………………………………………….. …………………………
…………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………… ..
…………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………..
AUTOR: …………….. …………………………………………………………………….
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: ………………………………………………….
PROBLEME DE REZOLVAT:
a. Probleme teoretice
b. Probleme aplicative
DATA ÎNTOCMIRII FIȘEI
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC STUDENT
ANEXA 2
EVALUAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ
Absolvent ____________________________________ _____ ______________________
Tema lucrării de licență ___________________________ ______ ___________________
___________________ ______ _______________________________________________
Facultatea ______________________________ _____ ____________________________
Specializarea ___________________________________ _____ ____________________
Îndrumătorul (îndrumătorii) lucrări i de licență ______________________ _______ _____
__________________________________ ____________ _____________ _____________
A. Structura lucrării de licență
– Lucrarea are o structură standard (prezentare temă + documentare, fundamentare teoretică,
dezvoltare aplicativă, concluzii și bibliografie) sau o structură specială acceptată de îndrumător?
(Se va preciza și motiva structura acceptată)
_____________________________________________________________________________
___________________________________________ __________________________________
_____________________________________ ________________________________________
__________________ ___
(0-10 puncte)
– Măsura în care se respectă proporțiile standard dintre părți. (Dacă ele nu se respectă se vor
preciza proporțiile părților lucrării și se va aprecia corectitudinea
lor)___________________ ________ __
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________ _
_________________________________________________ __________ ___
(0-10 puncte)
TOTAL A (0-20 puncte)
B. Conținutul lucrării de licență
– Evaluarea structurii capitolelor și paragrafelor (coerență, corectitudine,
granularitate)_______ _____
_____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________
(0-16 puncte)
– Evaluarea gradului și manierei de utilizare a sur selor bibliografice (existența acestora, modul de
referire, măsura utilizării lor, folosirea standardelor) ___________________________________
_____________________________________________________________________________
____________________________________ _________________________________________
______________________________________________________________
(0-8 puncte)
– Calitatea și utilizarea dezvoltării teoretice (măsura în care acestea sunt folosite în partea
aplicativă, claritate, consiste nță, coerență
etc.)_______________________________________________
_____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________
(0-8 puncte)
– Caracterizarea pă rții aplicative (în ce constă, corectitudine, mod de prezentare, finalitate,
caracter
inovativ)______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________ ________________________________________________________
_______________________
(0-10 puncte)
– Gradul de finalizare a temei date________________________________________________
_______________________________________________________________ _________
(0-10 puncte)
TOTAL B (0-52 puncte)
C. Forma lucrării de licență
– Estetica lucrării (editare, evidențierea rezultatelor și concluziilor)
_____ ____________________ _____
______________________________________________ _______________________________
______________ ________
(0-10 puncte)
– Calitatea materialului grafic________________________________________ ___________
_____________________________________________________________________________
__________________ ______
(0-8 puncte)
TOTAL C (0-18 puncte)
D. Elemente speciale care pot compensa depunctarea la criteriile anterioare:
– prezentarea unei părți din lucrare la Sesiunea de comunicări științifice a studenților :
_________________________ ____________________________________________________
_____________________________________________________________________________
___________
(0-10 puncte)
TOTAL D (0-10 puncte)
NOTA (A+B+C+D) x 0,1
Semnătura îndrumătorului
_____ ___________________
Evaluări suplimentare:
1. Măsura în care pentru elaborarea lucrării s -au folosit cunoștințe din cadrul procesului de
învățământ_________(0% -100%)
2. Gradul de independență demonstrat de absolvent în elaborarea lucrării_______ ____(0% –
100%)
3. Îndrumătorul lucrării de licență a purtat o discuție finală cu absolventul? DA/ NU
Îndrumătorul certifică faptul că studentul a întocmit lucrarea sub directa sa
îndrumare.
Data Semnătura îndrumătorului,
________________________ _________________ _______
Anexa nr. 3
UNIVERSITATEA “ ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE :……………………..
Specializarea ……………………………………..
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific
Titlul academic Prenume Nume
Absolvent
Prenume Nume
CONSTANȚA
Anul
Anexa nr. 4
UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE :……………………..
Specializarea ……………………………………..
TITLUL LUCRARII
Coordonator științific
Titlul academic Prenume Nume
Absolvent
Prenume Nume
CONSTANȚA
Anul
Anexa 5
Declarație
Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul “ Titlul complet al lucrării ”
este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, de clar că
toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din
altă limbă, sunt scrise între ghilimel e și dețin referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține
referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.
Constanta , data
Absolvent Prenume Nume
_________________________
(semnătura în original)
Anexa 6
Cuprins
Anexa 7
Lista figurilor
RECTOR
Prof.univ.dr. Aurel PAPARI
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regulament Privind Intocmirea Lucrarii De Licenta Se0679826001389312128 [615205] (ID: 615205)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
