REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND FENOMENUL MIGRATIEI SI [626338]
1
REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND FENOMENUL MIGRATIEI SI
CONSECINTELE ACESTUIA ASUPRA SECURITATII STATELOR
2
CUPRINS
ADNOTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 3
ANNOTATION ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 5
АННОТАЦИЯ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 7
LISTA ABREVIERLOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 9
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 10
CAPITOLUL I. DILEME TEORETICE PRIVIND DEFINIREA CORELAȚIEI DINTRE
FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ A STATELOR ………………………….. .. 21
1.1. Noțiuni și concepte teoretice privind migrația și securitatea națională a statelor ………………………….. .. 21
1.2. Percepția migrației ca factor de risc pentru securitatea națională a statelor ………………………….. ………. 37
1.3. Abordări politice coercitive în discursurile legate de Securitate și migrare EU ………………………….. …. 51
1.4. Concluzii la Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 61
CAPITOLUL II. PROBLEME DE SECURITATE NETRADIȚIONALE ȘI INTERDEPENDENȚA ȘI
COOPERAREA REGIONALĂ PENTRU SECURITATE ÎN RAPORT CU MIGRAȚIA ……………….. 63
2.1. UE ca actor de securitate și furnizor de Securitate în probleme de migrație ………………………….. ……… 63
2.2. Politica reglementărilor juridice și cooperarea statelor UE privind securitatea națională rezultat din
fenomenul migrației ilegale la frontiere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 80
2.3. Strategii de Securitate în combaterea terorismului: considerentele de migrație aplicate de unele state
dezvoltate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 91
Concluzii la Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 106
CAPITOLUL III. ANALIZE PRIVIND REGLEMENTĂRILE JURIDICE PRIVIND FENOMENUL
MIGRAȚIEI ȘI CONSECINȚELE ACESTUIA ASUPRA SECURITĂȚII STATELOR ………………. 108
3.1. Reflectarea juridic ă a migrației în raport cu securitatea națională ………………………….. …………………. 108
3.2. Mecanisme juridice de dirijare a fenomenului migrațional global ………………………….. …………………. 120
3.3. Implicațiile migrației asupra securității naționale în Republica Moldova: propuneri privind Securitatea
națională și riscurile mi grației ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 133
Concluzii la Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 138
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. ……………….. 140
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 152
3
ADNOTARE
Subiectul tezei : „Regle mentări juridice privind fenomenul migrației și consecințele acestuia
asupra securității statelor ”
Autor: …….. :
Descrierea situației în domeniu și identificarea problemelor de cercetare. Această teză
își propune să explice procesul de securizare a politicilor de migra ție din perspectiva asigurării
securității naționale ale statelor în conformitate cu reglementările internaționale a drepturilor omului,
drepturile refugiaților și nu în cele din urmă drepturile migranților .
Relevanța subiectului este deter minate î n primul rând, prin faptul că actorul statal are nevoie
de suficientă autoritate instituțională și politică pentru a contura rezultatele politicii antmigra ție sau
securizarea efectelor migrației . În al doilea rând, publicul trebuie să fie receptiv și să permită actorilor
statali să legitimeze măsurile împotriva amenințării construite și să permită politicii de securitate să
trateze problema migrației în conformitate cu reglementările internaționale și cu respectarea
drepturilor omului.
Scopul și obi ectivele tezei. Scopul tezei de doctor constă în determinarea unor priorități de
consolidare a sectorului național de securitate al Republicii Moldova din perspectiva
reconceptualizării unor elemente teoretice ce rezultă din reglementările juridice interna ționale
privind fenomenul migrației și consecințele acestuia asupra securității naționale ale statelor.
Asigurarea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective: a reliefa aspectele
teoretico -metodologice de abordare a securității naționale din perspectiva diverselor demersuri
teoretice: realist, liberal, constructivist și al Școlii de la Copenhaga; a cerceta cadrul normativ și
instituțional de asigurare a securității naționale din perspectiva reglemntărilor juridice privind
fenomenul migrați ei la nivelul statelor dezvoltate; a examina aspectele și dimensiunile sistemului
european de Securitate din perspectiva gestionării fenomenului migrației și reglementările juridice
ale acestora privind relația Securitate – Migrație; a determina principale le amenințări și vulnerabilități
la adresa securității naționale a Republicii Moldova datorate fenomenului migrației din perspectiva
riscurilor pentru securitatea națională; emiterea unor recomandări privind ajustarea Strategiei
naționale de prin includer ea unor obiective ce țin de gestionarea fenomenului migrației în Republica
Moldova.
Noutatea și originalitatea științifică constă în încercarea de a aborda conceptul de securitate
națională a statelor (cu unele referiri și pentru Strategia de Securitate na țională a Republicii Moldova)
prin prisma principalelor amenințări și vulnerabilități legate de fenomenul migrației, care se
perpetuează de peste 30 de ani și care trebuie analizate strategic: din perspectiva declinului natalității,
lipsa forței de muncă c alificate etc.
Problema științifică importantă soluționată în domeniul științelor politice și studiilor de
securitate constă în identificarea unor abordări și priorități de activitate ale statului menite să
contribuie la asigurarea securității naționale î n contextul noilor realități impuse de mobilitatea social,
schimbarea mentalităților prin accesul nelimitat la informație, declinul demograpic, și destructurarea
crimei organizate transnaționale legată de circuitele migraționale ilegale .
Semnificația teor etică. Semnificația teoretică a lucrării constă în încercarea de a aborda
edificarea și consolidarea noțiunilor fundamentale ale constituirii Strategiilor de Securitate națională
raportate la fenomenul migrației prin prisma principiilor Școlii de la Copenh aga. Din această
perspectivă migrația trebuie să devină unul din obiectivele Strategiilor de Securitate a statelor, și
trebuie expusă într -un discur politico -juridic clar pe următoarele segmente: riscurile social -cultutrale
ale migrației, riscurile economi ce, riscurile social – juridice cu accent pe latura penală (eradicarea
4
infracționalității legate de fluxurile de migrație ilegală prin controlul frontierelor și prevenirea
criminalității transfontaliere).
Valoarea aplicativă. În aspect aplicativ, abordarea teoretico -metodologică propusă și
rezultatele obținute pot fi utilizate de către factorii de decizie în procesul de evaluare a principalelor
amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale a Republicii Moldova și în
elaborarea unor p olitici eficiente de contracarare a lor. Rezultatele obținute ar putea servi în calitate
de suport teoretic pentru cursurile universitare „Teoria și practica securității”, „Politici publice”,
„Integrarea europeană” și ar putea fi utile pentru cercetătorii preocupați de problematica securității,
în general, și a securității naționale a Republicii Moldova, în particular.
Volumul și structura tezei cuprinde: introducere, trei compartimente, concluzii generale și
recomandări, bibliografie din 452 titluri, 148 p agini text de bază.
Cuvinte -cheie: securitate națională, migrație , politici de securitate, securitate internațională,
migrație ilegală , amenințare, vulnerabilitate, reforma sectorului de securitate, migrație internațională ;
migranți ilegali ; politici de m igrație .
5
ANNOTATION
Thesis topic : "Legal regulations on migration and its consequences on state security"
Author: …… ..:
Description of the situation in the field and identification of research problems. This thesis
aims to explain the process of securing migration policies from the perspective of ensuring the national
security of states in accordance with international human rights regulations, the rights of refugees and
last but not least the rights of migrants.
The relevance of t he topic is determined primarily by the fact that the state actor needs
sufficient institutional and political authority to outline the results of anti -migration policy or secure
the effects of migration. Second, the public must be receptive and allow stat e actors to legitimize the
measures against the threat posed and allow security policy to address the issue of migration in
accordance with international regulations and respect for human rights.
The purpose and objectives of the thesis. The purpose of the doctoral thesis is to determine
priorities for consolidating the national security sector of the Republic of Moldova from the
perspective of reconceptualizing some theoretical elements resulting from international legal
regulations on migration and its co nsequences on national security.
Ensuring the proposed goal involves achieving the following objectives: to highlight the
theoretical and methodological aspects of approaching national security from the perspective of
various theoretical approaches: realis tic, liberal, constructivist and the Copenhagen School; to
research the normative and institutional framework for ensuring national security from the perspective
of legal regulations on the phenomenon of migration in developed countries; to examine the asp ects
and dimensions of the European Security System from the perspective of managing the phenomenon
of migration and their legal regulations on the Security – Migration relationship; to determine the main
threats and vulnerabilities to the national securit y of the Republic of Moldova due to the phenomenon
of migration from the perspective of risks to national security; issuing recommendations regarding the
adjustment of the National Strategy by including some objectives related to the management of the
migr ation phenomenon in the Republic of Moldova.
The scientific novelty and originality consists in the attempt to approach the concept of
national security of the states (with some references also for the National Security Strategy of the
Republic of Moldova) through the main threats and vulnerabilities related to migration, which has
been perpetuated for over 30 years. which must be analyzed strategically: from the perspective of the
decline in the birth rate, the lack of skilled labor, etc.
The important sci entific problem solved in the field of political science and security studies
consists in identifying approaches and priorities of state activity meant to contribute to ensuring
national security in the context of new realities imposed by social mobility, changing mentalities
through unlimited access to information, demographic decline, and the deconstruction of transnational
organized crime related to illegal migration routes.
Theoretical significance. The theoretical significance of the paper lies in the attempt to
address the construction and consolidation of the fundamental notions of the establishment of National
Security Strategies related to the phenomenon of migration in the light of the principles of the
Copenhagen School. From this perspective, mig ration must become one of the objectives of the State
Security Strategies, and must be set out in a clear political -legal discourse on the following segments:
socio -cultural risks of migration, economic risks, social -legal risks with emphasis on the crimin al side
(eradication of crime related to illegal migration flows through border control and prevention of cross –
border crime).
6
Application value. In terms of application, the proposed theoretical and methodological
approach and the results obtained can be used by decision makers in the process of assessing the main
threats, risks and vulnerabilities to the national security of the Republic of Moldova and in developing
effective policies to counter them. The results obtained could serve as theoretical suppor t for the
university courses "Security Theory and Practice", "Public Policy", "European Integration" and could
be useful for researchers concerned with security issues in general and the national security of the
Republic. Moldova, in particular.
The volume and structure of the thesis includes: introduction, three compartments, general
conclusions and recommendations, bibliography of 452 titles, 148 pages of basic text.
Keywords : national security, migration, security policies, international security, illega l
migration, threat, vulnerability, security sector reform, international migration; illegal migrants;
migration policies.
7
АННОТАЦИЯ
Тема диссертации: «Правовое регулирование миграции и его последствия для
государственной безопасности»
Автор: …… ..:
Описание ситуации и выявление проблем исследования. Этот тезис направлен на
объяснение процесса обеспечения миграционной политики с точки зрения обеспечения
национальной безопасности государств в соответствии с международными нормами в об ласти
прав человека, прав беженцев и, наконец, не в последнюю очередь прав мигрантов.
Актуальность темы определяется, прежде всего, тем фактом, что государственному
субъекту необходим достаточный институциональный и политический авторитет, чтобы
наметить р езультаты антимиграционной политики или закрепить последствия миграции. Во –
вторых, общественность должна быть восприимчивой и позволять государственным
субъектам узаконить меры против создаваемой угрозы и позволить политике безопасности
решать проблему миг рации в соответствии с международными правилами и уважением прав
человека.
Цель и задачи работы. Целью докторской диссертации является определение
приоритетов для консолидации сектора национальной безопасности Республики Молдова с
точки зрения переосмыслен ия некоторых теоретических элементов, вытекающих из
международно -правовых положений о миграции и ее последствий для национальной
безопасности.
Обеспечение поставленной цели предполагает достижение следующих целей:
выделить теоретико -методологические аспект ы подхода к национальной безопасности с точки
зрения различных теоретических подходов: реалистического, либерального,
конструктивистского и копенгагенского школ; исследовать нормативные и
институциональные рамки обеспечения национальной безопасности с точк и зрения правовых
норм, касающихся явления миграции в развитых странах; изучить аспекты и аспекты
Европейской системы безопасности с точки зрения управления феноменом миграции и их
правовые нормы, касающиеся безопасности – миграционные отношения; определит ь основные
угрозы и уязвимости для национальной безопасности Республики Молдова в связи с явлением
миграции с точки зрения рисков для национальной безопасности; разработка рекомендаций по
корректировке Национальной стратегии путем включения некоторых целей , связанных с
управлением феноменом миграции в Республике Молдова.
Научная новизна и оригинальность заключается в попытке приблизиться к
концепции национальной безопасности государств (с некоторыми ссылками также на
Стратегию национальной безопасности Респ ублики Молдова) через основные угрозы и
уязвимости, связанные с миграцией, которая существует уже более 30 лет. который
необходимо проанализировать стратегически: с точки зрения снижения рождаемости,
нехватки квалифицированной рабочей силы и т. д.
Важная н аучная проблема, решаемая в области политических наук и исследований в
области безопасности, заключается в определении подходов и приоритетов государственной
деятельности, призванных содействовать обеспечению национальной безопасности в
контексте новых реа лий, обусловленных социальной мобильностью, изменению мышления
посредством неограниченного доступа к информации, демографическому спаду, и
деконструкция транснациональной организованной преступности, связанной с незаконными
миграционными путями.
8
Теоретичес кое значение. Теоретическая значимость этого документа заключается в
попытках рассмотреть вопрос о построении и закреплении основополагающих представлений
о разработке стратегий национальной безопасности, связанных с феноменом миграции, в свете
принципов к опенгагенской школы. С этой точки зрения миграция должна стать одной из целей
Стратегий государственной безопасности и должна быть изложена в четком политико –
правовом дискурсе по следующим сегментам: социокультурные риски миграции,
экономические риски, соц иально -правовые риски с акцентом на криминальную сторону.
(искоренение преступлений, связанных с незаконными миграционными потоками, путем
пограничного контроля и предотвращения трансграничных преступлений).
Значение приложения. С точки зрения применения п редлагаемый теоретико –
методологический подход и полученные результаты могут быть использованы лицами,
принимающими решения, в процессе оценки основных угроз, рисков и уязвимостей для
национальной безопасности Республики Молдова и при разработке эффективной политики
противодействия им. Полученные результаты могут послужить теоретической поддержкой для
университетских курсов "Теория и практика безопасности", "Государственная политика",
"Европейская интеграция" и могут быть полезны для исследователей, занимающ ихся
вопросами безопасности в целом и национальной безопасности Республики. Молдова, в
частности.
Объем и структура диссертации включает в себя: введение, три раздела, общие
выводы и рекомендации, библиографию из 452 наименований, 148 страниц основного тек ста.
Ключевые слова: национальная безопасность, миграция, политика безопасности,
международная безопасность, нелегальная миграция, угроза, уязвимость, реформа сектора
безопасности, международная миграция; нелегальные мигранты; миграционная политика.
9
LISTA ABREVIERLOR
AFSJ -Area libertății, securității și justiției
ASEAN -Asocierea Națiunilor Asiatice de Sud -Est
CEPS – Centrul de studii de politică europeană
DG JLS – Direcția Generală Justiție, Libertate și Securitate
DG Relex – Direcția gener ală pentru relații externe
DHS – Departamentul Securității Interne
EaP – Parteneriatul estic
CESE – Comitetul Economic și Social European
PEV – Politica europeană de vecinătate
ENPI – Instrumentul european de vecinătate și parteneriat
ETCA – Acord de coope rare economică și tehnologică
EU JHA – Justiție și afaceri interne ale Uniunii Europene
EUROPOL – Oficiul European de Poliție
FATF – Grup de lucru pentru acțiuni financiare
ISD – Investiții străine directe
FRONTEX – Agenția Europeană pentru Management Inte grat al Frontierelor
GCIM – Comisia globală pentru migrație internațională
GCTF – Forumul global pentru combaterea terorismului
HLWG – Grup de lucru la nivel înalt
ILO – Organizația Internațională a Muncii
OIM – Organizația Internațională a Migrației
JIC – Comitetul comun de informații
ONU – Organizația Națiunilor Unite
UNHCR – Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați
UNSCR – Rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite
OMS – Organizația Mondială a Sănătății
10
INTRODUCERE
Actualitate a și relevanța temei de cercetare . Problema migrației este un subiect extrem de
dezbătut în politica internațională. Acest lucru este prezent în politicile de securitate a practicilor de
migrație ale UE, care a urmărit să controleze migrația neregulată înc ă de la Acordul Schengen.
Legăturile dintre migrație și securitate sunt multiple, în special din cauza polisemiei
conceptului de securitate. Astfel, p ercepțiile termenului de securitate în jurul migrației variază de la
stat la stat și implică noțiuni divergente: de exemplu, în timp ce opinia publică europeană (și din ce
în ce mai mult și cea americană) asociază adesea fluxurile migratorii cu o amenințare la securitatea
și identitatea lor, statele africane tind să vadă migrația ca pe o oportunitate pentru p rotecția umanitară
și securitatea economică. Adesea această relație între Securitate și Migrație este concepută în mod
arbitrar, axată pe o înțelegere unilaterală a securității (securitate de stat, securitate umană, securitate
alimentară etc.), prin urmare este obsllut necesar să se stabilească clar care este direcția corelației
declarate între migrație și (in) securitate și cum va arăta viitorul acesteiu relații în politica de
Securitate a statelor.
Asigurarea funcționării eficiente a sistemului de securit ate națională se realizează prin
includerea unui set de sarcini, care includ :
Suveranitatea – asigurarea drepturilor și libertăților constituționale ale individului;
Menținerea integrității teritoriale și a capacității de apărare a zonelor de frontieră;
Identificarea, prognoza și măsuri pentru combaterea criminalității, asigurând o viață
confortabilă și sigură a cetățenilor statului;
Dezvoltarea și implementarea programelor de combatere a terorismului; cooperarea
internațională în lupta împotriva teror ismului și criminalității transnaționale, precum și controlul
asupra exportului / importului de mărfuri, controlul armelor de distrugere în masă;
Implementarea măsurilor de combatere a migrației ilegale; Implementarea măsurilor pentru
utilizarea și reprodu cerea eficientă și rațională a resurselor naturale; promovarea dezvoltării și
implementării tehnologiilor de producție sigur ă; asigurarea securității informațiilor.
La rândul său, rezultatele securității naționale sunt evaluate printr -un anumit set de ind icatori
și de criterii, inclusiv controlul nivelul ui șomajului; inflația prețurilor de consum; suma datoriei
publice în raport cu produsul intern brut; disponibilitatea și utilizarea eficientă a resurselor în
sectoarele sănătății, culturii, educației și șt iinței; rata inflației; nivelul de echipament și o varietate de
echipamente militare, care oferă apărare; resurse umane; amploarea economiei tenebre etc .
11
Prin urmare, există o discrepanță între obiectivele formulate și criteriile utilizate. Relația
dintre obținerea anumitor rezultate și criteriile utilizate este, de asemenea, neclară.
Astfel, implementarea sarcinilor de suveranitate, integritate teritorială și menținerea apărării
zonelor de frontieră poate fi aproximativ raportată la o varietate de echipa mente militare, oferind
apărare a statului pe aria provocărilor externe . Una dintre provocările reale ale mileniului trei este
migrația. De exemplu, este clar că asigurarea drepturilor și libertăților constituționale ale individului
includ furnizarea de res urse pentru sectoarele de sănătate, cultură, educație și știință, disponibilitatea
forței de muncă, caracterizată prin șomaj și alți parametri. Cu toate acestea, deoarece nu există o
unitate de opinii cu privire la înțelegerea securității naționale, fiecar e componentă a acesteia este
considerată separat una de cealaltă, nu există un sistem de evaluare specific care să îl asigure. În
special, ne referim aici la faptul că, securitatea națională implică implementarea de măsuri pentru
combaterea migrației ilega le. În acest caz, nu există abordări eficiente pentru a evalua impactul
migrației asupra sistemului de securitate națională.
Teoria securității naționale este discutată mai detaliat pe baza a două abordări conceptuale –
Școala din Copenhaga și Școala de St udii de Securitate din Paris. Dezvoltarea securității Până la
consensul din 1980 a predominat în Studiile critice de securitate, care s -au concentrat pe amenințările
militare pentru state din cadrul unui sistem internațional anarhic. Totuși, sfârșitul Răzb oiului Rece a
adus schimbări vaste. Unele dintre vechile amenințări, cum ar fi războaiele interstatale, au dispărut
de pe agenda mondială, în timp ce noi amenințări, cum ar fi conflictul etnic și instabilitatea internă
provocată de migranți au apărut.
Acea sta a provocat un „decalaj real de securitate”1, prin care statele și -au pierdut capacitatea
de a răspunde la noile amenințări în fața valurilor migratorii . Astfel, c ând Uniunea Sovietică s -a
dezintegrat în 1989, narațiunea creatoare de identitate național ă și-a pierdut însemnătatea conceptului
traditional al securității națșionale (bazat pe amenințările militare)2. În același timp, căderea Cortinei
de Fier a deschis redefinirile academice ale conceptului de Securitate din perspectiva noilor
provocări3. În acest context, o serie largă de probleme au fost incluse în domeniul Studiilor critice
de securitate, printre problemele migrației4. Corespunzător, a apărut o altă discuție care definește
securitatea ca un discurs care încadrează probleme non -militare infl uențate de savanții Școlii din
Copenhaga5.
1 Kaldor 2007, p. 10
2 Huysmans Jef, The Politics of Inse curity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 16
3 Buzan 1993, p. 1
4 Booth 1991, p. 320
5 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 16
12
Astfel, sfârșitul Războiului Rece a marcat o lărgi re a conceptului de Securitate, iar Școala de
la Copenhaga redefinește securitatea ca „mișcarea care duce politica dincolo de regulile de joc
stabilite și încadre ază problema fie ca un tip special de politică, fie mai sus de politică”6. Astfel,
reprezentanții acestei Școli, au emis noi concept în teoria securității naționale și au dus noțiunea de
securitate la un alt nivel, concentrându -se pe construcția socială a amenințărilor pentru securitatea
statelor . Autorii Barry Buzan și Jaap de Wilde, susțin că caracteristica definitorie a securității
naționale este o „acțiune lingvistică” sau un „act de vorbire” marcat de o retorică specifică de
„urgență” și „prioritate”7. Cu toate acestea, „ discuțiile despre securitate” nu sunt singura modalitate
de a reprezenta o problemă într -un mod specific, ci și un mod de a influența politicile interne ale
statelor . De exemplu, Huysmans susține că „politicile depind foarte mult de lim bajul prin care sunt
politizate stratedgiile de dezvoltare social -economică a statelor ”8. Astfel, rolul actelor de limbaj și
vorbire din politica externă a statelor nu este doar de a descrie, ci și de a mobiliza anumite
semnificații, creând un „domeniu al insecurității” atât pe plan intern cât și în raport cu alte state , care
este abordat în continuare prin politici de securitate specifice.
Ceea ce la prima vedere poate părea doar un discurs public, în cele din urmă poate avea
consecințe grave. Exemplele s ecolului XX în care propaganda și ideologiile au fost radicalizate
demonstrează, odată în plus, necesitatea de a conceptualiza problemele ce țin de Securitatea națională
la etapa actuală din perspectiva realizării drepturilor fundamentale ale omului și asi gurarea securității
regionale și globale.
Pentru a defin i problema migrației drept ”o amenințare la adresa securității naționale ”,
problema trebuie formulată în termeni de „amenințare existențială”, necesitând contramăsuri
extraordinare. Mai bine spus, atu nci când „un actor din securitate folosește retorica amenințării
existențiale și, prin urmare, scoate o problemă din contextul a ceea ce în aceste condiții este„ politica
normală ”, avem un caz de problem de securitate”9. Acest lucru oferă autorității de im plementare a
politicilor „securității naționale” să ia măsuri care altfel ar fi restricționate de limitele normale ale
procedurii politice, care stau la baza „actului de discurs politic ” față de „audiență”. Mai mult,
securitatea poate avea loc numai atunc i când există o relație specifică între actorul politic și public10.
6 Buzan și colab., 199 8, p. 23
7 Buzan și colab., 1998
8 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006 , p. 6
9 Buzan și colab., 1998, p. 24
10 Buzan și colab., 1998, p. 26
13
Prin urmare actualitatea problemei securității naționale în epoca migrației și a mobilității
social -economice (secolul XXI) devine o problem de concept, adică, devine o problem foarte
comp licate din perspectiva abordării ”discursive”. Așa cum am notat și mai sus, dacă secolul XX a
stat sub umbra ideologiilor radicale, sau mai bine spus ”radicalizate” (communism, capitalism,
fascism, rasism, naționalism), astăzi discuirsurile legate de ”secu ritatea migrației” lasă loc de
radicalizare și interpretare în ceea ce privește politicile ant migra ție sau securizarea migrației11.
Pentru rezolvarea acestor problem e este necesară analiza conceptuală a terminologiei, pentru
a nu se permite interpretări și radicalizări excesive a înăspririi condițiilor de migrație în unele state,
și mai mult, de a se evidenția problemele critice ale interpretării terminologiei legate de formularea
politicilo r de Securitate națională în raport cu migrația (în cazul controlul ui frontierelor) .
Relevanța subiectului este determinate î n primul rând, prin faptul că actorul statal are nevoie
de suficientă autoritate instituțională și politică pentru a contura rezultatele politicii antmigra ție sau
securizarea efectelor migrației . În al doilea rând, publicul trebuie să fie receptiv și să permită actorilor
statali să legitimeze măsurile împotriva amenințării construite și să permită politicii de securitate să
trateze problema migrației în conformitate cu reglementările internaționale ș i cu respectarea
drepturilor omului12.
Prin urmare, migrația are un efect catalizator în ceea ce privește condițiile de Securitate în
secolul XXI . În acest sens, este important să subliniem că limitarea spațiului politic de manevră în
care pot funcționa ON G-urile afectează și capacitatea societăților de a face față radicalizării și
extremismului violent atât a migranților cât și a cetățenilor din statele gazdă .
În urma evoluțiilor social -politice, menționate mai sus, este necesar ca țările, în special cele
care s -au format pe criterii entice (țările europene) să-și protejeze interesele de securitate națională
prin metode care să nu afecteze drepturile migranților . Prin urmare, țările occidentale pot deveni mai
implicate în conflictele interne din țări terțe , unde terorismul și insurgența se împletesc reciproc .
Această implicare poate fi experimentată ca o formă modernă a colonialismului și poate duce la
creșterea tensiunilor între marile puteri cu privire la necesitatea unei astfel de interferențe. În genera l,
discursul public antimgraționist din statele europene riscă să fie catalogat drept unul discriminatoriu
față de migranți, cu toate că, problema în sine este una înafara acestei probleme13.
11 Andrew S Rosenberg, Measuring Racial Bias in International Migration Flows, International Studies Quarterly,
10.1093/isq/sqz039, (2019). , https://doi.org/10.1093/isq/sqz039
12 Neal 2009, p. 335
13 Özüm Sezin Uzun, Security Discourse, The Palgrave Encyclopedia of Global Security Studies, 10.1007/978 -3-319-
74336 -3, (1-5), (2019). , https://link.springer.com/referencework/10.1007%2F978 -3-319-74336 -3
14
În același timp, pare inevitabil ca eliminarea problemei jihadi știlor din Africa și Orientul
Mijlociu și proliferarea organizațiilor extremiste similare al -Qaeda să constituie în cele din urmă o
amenințare mai mare pentru securitatea internă a Europei , decât migrația însăși provocată de aceste
organizații în statele î n care sunt active (Siria, Lyban, state din Africa de Nord, Afganistan etc) . Mai
mult, evoluțiile din Africa și Orientul Mijlociu pot crea un climat de insecuritate în statele care
primesc migranții din aceste regiuni, în care sunt mai probabile atacuri vi olente ale unor grupuri
radicalizate sau ” lupi singulari ”. Factorii care joacă un rol în această privință sunt generarea unui
sentiment anti -occidental mai puternic ca urmare a nemulțumirii față de politica externă care se
desfășoară în statele europene față de migranți .
În cadrul unei societăți multiculturale, problemele de Securitate pot deveni mai accentuate
dacă anumite grupuri continuă să sufere de criza economică mai mult decât altele, sau există o
creștere a grupurilor anti -jihad și a sentimentelor a nti-migra nți și anti -multiculturale, potențată
eventual de extrema dreapta sau cea neo -nazistă (în special în Europa Centrală și de Est) , la fel și de
partidele neo -comuniste . În asemenea cazuri riscurile de Securitate vin din creșterea și dezvoltarea
mesa jelor populiste ale mișcărilor politice radicale sau cele de interes geopolitic . Vulnerabilitatea la
radicalizare duce la extremismul violent. Exagerarea în privința scoaterii în afara legii a grupurilor
de dreapta sau extremă stânga din partea guvernelor occidentale poate duce la o reacție excesivă a
acestor organizații, respectiv, aderența populației către aceste grupuri va crea percepții
dezechilibrate, de stigmatizare și alegeri politice greșite la viitoarele scrutine orientate și determinate
de gestion area efectelor migrației . Cu alte cuvinte, supraacționarea poate face societatea mai puțin
rezistentă, să submineze statul de drept și să erodeze dreptul la viață privat ă a cetățenilor care au
anumite convigeri politice: fie și de extremă dreata. Utilizare a unei game mai mari de capabilități
tehnice disponibile pentru investigare și protecție, fără a avea o discuție critică despre sistemul de
valori prin care utilizarea acestor capacități trebuie evaluată în termeni de necesitate și eficacitate
poate duce l a unele politici care pot fi contraproductive în contextul combaterea terorismului, a
asigurării securității naționale a statelor sau a controlului frontierelor șia migrației ilegale14.
Mai mult, imperativele de securitate riscă să depășească preocupările d e dezvoltare a statelor
naționale . Actori externi ai statelor cu potențial uman migratoriu, inclusiv SUA, UE și statele
membre ale UE, pun un accent din ce în ce mai mare pe întărirea controlului la graniță, împingând
actorii statali și non -statali să redu că marjele pentru mobilitatea transfrontalieră nerestricționată,
14 Hein de Haas, “Migration Transitions. A Theoretical and Empirical Inquiry into the Developmental Drivers of
International Migration”, in IMI Working Papers, N o. 24 (2010), https://www.imi.ox.ac.uk/publications/wp -24-10.
15
indiferent de destinația finală a fluxurilor și de importanța lor socio -economică pentru supraviețuirea
comunităților care generează fluxuri migratorii .15 Cu toate acestea, neglijarea economie i politice a
migrației s -a dovedit a fi în detrimentul eficienței strategii lor politice de control al fluxurilor
migratorii . În mai multe țări slab dezvoltate, economiile informale transfrontaliere și mobilitatea
forței de muncă, incluzând în mod cert sche mele criminale de migrație, reprezintă de fapt una dintre
puținele oportunități economice disponibile atât pentru organizatorii migrației ilegale cât și pentru
migranții înșiși .
În cele din urmă constatăm că, c eea ce constituie astăzi o problemă de ”defini re conceptuală
a migrației și a securității naționale” pentru statele dezvoltate, în special cele din UE, devine la fel
de importantă și pentru Republica Moldova, stat la aflat la confluiența celor dăuă vecinăți (UE și
Federația Rusă). Din acest punct de v edere pe agenda de Securitate Națională trebuie inclusă
problema securității fenomenului migrației în contextul în care Republica Moldova trebuie să -și
asume rolul de partener strategic în asigurarea stabilității și securității regionale la Marea Neagră.
Republica Moldova, de la obținerea independenței a constituit sursă de resurse umane calificate
(migranți) pentru statele occidentale. Efectele migrației în Republica Moldova s -au resimțit în
deficitul de capital uman și în remitențele care, într -o anumit ă formula, au generat anumite succese
economice în dezvoltarea statului. Exodul capitalului uman este dificil de cuantificat, în același timp
migranții moldoveni sunt migranți temporary în UE, iar experiența muncii și a resurselor financiare
s-au dovedit a fi eficiente atât pentru UE cât și pentru Republica Moldova. Cu toate acestea,
Republica Moldova se confruntă, din ce în ce mai mult , cu noile provocări a migrației internaționale
și a traseelor de migrație ilegală. În acest sens, racordarea agendei de Se curitate Națională din noile
perspective conceptuale privind migrația este nu doar o oportuninate strategică de politică externă ci
și un imperativ de politică social -economică internă.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul tezei de doctor constă în determin area unor priorități de
consolidare a sectorului național de securitate al Republicii Moldova din perspectiva
reconceptual izării unor elemente teoretice ce rezultă din reglementările juridice internaționale
privind fenomenul migrației și consecințele acest uia asupra securității naționale ale statelor .
Asigurarea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective:
a reliefa aspectele teoretico -metodologice de abordare a securității naționale din perspectiva
diverselor demersuri teoretice : realist, liberal, constructivist și al Școlii de la Copenhaga;
15Anna Knoll and Andrew Sheriff, “Making Waves: Implications of the Irregular Migration and Refugee Situation on
Official Developmen t Assistance Spending and Practices in Europe”, in EBA -reports, No. 2017:01 (February 2017),
http://eba.se/en/?p=52
16
a cerceta cadrul normativ și instituțional de asigurare a securității naționale din perspectiva
reglemntărilor juridice privind fenomenul migrației la nivelul statelor dezvoltate ;
a examina aspectele și dimensiunile sistemului european de Securitate din perspectiva
gestionării fenomenului migrației și reglementările juridice ale acestora privind relația Securitate –
Migrație ;
a determina principalele amenințări și vulnerabilități la adresa securități i naționale a
Republicii Moldova datorate fenomenului migrației din perspectiva riscurilor pentru securitatea
națională;
emiterea unor recomandări privind ajustarea Strategiei naționale de
prin includerea unor obiective ce țin de gestionarea fenomenului m igrației în Republica
Moldova.
Baza metodologică a cercetării științifice. Din punct de vedere metodologic, cercetarea
noastră este una interdisciplinară si comparativă, utilizând analiza literaturiiîn domeniul dat ca punct
de reflecție principal. Referit or la problema studiată , s-au desfășurat o mulțime de cercetări și se
acumulează un material semnificativ pentru aplicarea diverselor tehnici de evaluare a impactului
migrației asupra componentelor semnificative ale securității naționale. În special, acest lucru se
aplică securității economice (Tsimailo, 2011). Cercetătorii europeni sunt interesați în special de
problemele migrației internaționale generate de noile crize umanitare (Adamson, 2006; Swing,
2014), în timp ce aceste probleme se agravează de -a lungul anilor. Multe studii sunt dedicate
impactului migrației asupra structurii pieței forței de muncă a industriei (Caviedes, 2006) și
problemelor politice cele mai importante ale migrației (Collet, 2014). Cu toate acestea, literatura
disponibilă nu acordă suficientă atenție evaluării cuprinzătoare a proceselor de migrație din punctul
de vedere al securității naționale și al dezvoltării cadrului juridic specific legat de aspectele
procedurale privind integrarea social -economică a migranților în țările gazdă . O serie de probleme
de actualitate, cum ar fi relația migrației cu sistemul de securitate național, particularitățile
implementării strategiilor de integrare și reglementarea proceselor de migrație nu sunt bine înțelese
în acest context. Cercetarea acest or probleme este necesară pentru abordarea științifică a înțelegerii
rolului migrației și formarea cadrului legal pe baza parametrilor socioeconomici ai corelației
proceselor de migrație cu sistemul de securitate națională a statelor . Doar printr -o abordar e integrată
pentru înțelegerea procesului de corelație între migrație și sistemul de securitate național pot fi
definite condițiile pentru dezvoltarea socio -economică durabilă a statelor pe baza fenomenelor legate
de migrație . Având în vedere doar fundamen tele teoretice ale securității naționale în legătură cu
17
procesul de migrație, nu este suficient să tragem concluzii despre impactul semnificativ pe care
migrația îl are asupra securității naționale.
Prin urmare, pe baza studiului datelor proceselor de mig rație cu privire la schimbările în
politica de migrație care au loc, a cercetărilor privind problemele de criminalizare, ocuparea forței
de muncă, dinamica datelor privind înregistrarea cetățenilor străini în statele gazdă , se pot sugera
modificări ale str ategiilor de Securitate națională în raport cu fenomenul migrației . Întrucât
informațiile acumulate descriu doar schimbările proceselor de migrație, în timp ce nu se poate vedea
impactul acestora asupra securității naționale, se poate discuta despre o influență indirectă asupra
proceselor sociale și economice, care trebuie incluse în politicile de strategii de Securitate .
Prin urmare, studiul asupra influenței migrației asupra securității naționale s -a bazat pe
utilizarea metodelor de structurare și compara re a datelor în timp ( 1980 -2020 ), analiza conținutului,
o abordare sistematică și consolidarea datelor. Studiul problemelor de influență a proceselor de
migrație asupra sistemului de securitate națională a fost realizat folosind baza de date informați onală
a statisticilor oficiale ale UE , date publicate în presă și o revizuire a literaturii privind dilemele
teoretice care rezultă din corelarea fenomenului migrației cu securitatea națională a statelor .
Cadrul teoretic al prezentei cercetări este unul multid isciplinar , care cuprinde date analitice
specifice pentru problemele abordate în fiecare capitol. Primul capitol, este axat pe corelația
securității și a fenomenelor migrației cu referire la termenii legați de înțelegerea „securității
naționale ”. La fel s -a recurs la analiza temporală a fenomenului migrației pentru a observa cum a
fost transformată într -o „problemă de securitate” în discursul politic al UE, SUA și a altor state care
s-au confruntat cu problemele rezultate din migrația legală și ilegală . Al doilea capitol intenționează
să dezarhiveze sensul theoretic al discursu rilor politice și juridice ale UE și a altor state în ceeea ce
privește migrația și se bazează pe două cadre distincte de conceptualizare a noțiunii de dezvoltare –
unul restrâns, limi tat la factorii economici (care poate fi observat în discursul UE privind migrația în
raport cu necesitățile de dezvoltare social -economică ) și unul mai larg, înglobat într -o dimensiune
social-juridică a drepturilor omului. Al treilea capitol, analizează regeleentările juridice legate de
aplicarea unor constrângeri privind migrația ilegală. S -au analizat politicile și instituțiile implicate în
deturnarea ilegalităților și a crimei organizate legate de migrația ilegală pe teritoriul statelor gazdă
(UE, SUA, Canada)
Cu toate acestea, cadrul general al cercetării tezei poate fi discutat în sfera de aplicare a teoriei
discursului politic în privința securității naționale și limiytele acceptate de Strategiile de Securitate
privind migrația.
18
Aceste metode prevăd natura constructivă a limbajului politic și a celui juridic , ceea ce
înseamnă că discursul este mai mult decât o simplă reflecție sau o „oglindă” a fenomenului migrației ,
și mai degrabă devine o latură intrinsecă și „constitutivă” a noii realități sociale , care trebuie
racordată la normele de protecție a drepturilor omului și a reglementărilor internaționale privind
statutul persoanelor migrante sau refugiate .
În conluzie m etodologia adoptată pentru cercetarea interconexiunii dintre migrație și
securitate a națională, se orientează pe analiza discursului politic o-juridic al acestei teme.
Noutatea și originalitatea științifică constă în încercarea de a aborda conceptul de securitate
națională a statelor (cu unele referiri și pentru Strategia de Securitate națională a Republicii Moldova )
prin prisma principalelor amenințări și vulnerabilități legate de fenomenul migrației, care se
perpetuează de peste 30 de ani și care trebuie analizate strategic: din perspectiva declinului natalității,
lipsa forței de muncă calificate etc.
Problema științifică importantă soluționată în domeniul științelor politice și studiilor de
securitate constă în identificarea unor abordări și priorități de activitate ale statului menite să
contribuie la asigurarea securității naționale în contextul noilor realități impuse de mobilitatea social,
schimbarea mentalităților prin accesul nelimitat la informație, declinul demograpic, și destructurarea
crimei organizate transnaționale legată de circuitele migraționale ilegale .
Semnificația te oretică. Semnificația teoretică a lucrării constă în încercarea de a aborda
edificarea și consolidarea noțiunilor fundamentale ale constituirii Strategiilor de Securitate națională
raportate la fenomenul migrației prin prisma principiilor Școlii de la Cope nhaga . Din această
perspectivă migrația trebuie să devină unul din obiectivele Strategiilor de Securitate a statelor, și
trebuie expusă într -un discur politico -juridic clar pe următoarele segmente : riscurile social -cultutrale
ale migrației , riscurile econo mice, riscurile social – juridice cu accent pe latura penală (eradicarea
infracționalității legate de fluxurile de migrație ilegală prin controlul frontierelor și prevenirea
criminalității transfontaliere) .
Valoarea aplicativă. În aspect aplicativ, abordare a teoretico -metodologică propusă și
rezultatele obținute pot fi utilizate de către factorii de decizie în procesul de evaluare a principalelor
amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale a Republicii Moldova și în
elaborarea unor politici eficiente de contracarare a lor. Rezultatele obținute ar putea servi în calitate
de suport teoretic pentru cursurile universitare „Teoria și practica securității”, „Politici publice”,
„Integrarea europeană” și ar putea fi utile pentru cercetători i preocupați de problematica securității,
în general, și a securității naționale a Republicii Moldova, în particular.
19
Volumul și structura tezei cuprinde: introducere, trei compartimente, concluzii generale și
recomandări, bibliografie din 452 titluri, 148 pagini text de bază.
Capitolul I al tezei cu denumirea ”Dileme teoretice privind definirea corelației dintre
fenomenele migrației și securitatea națională a statelor”, vine cu o revizuire a unor concepte cheie
din literatura de securizare a migrației care conectează migrația la conceptele de securitate. Fundalul
literaturii prezintă secțiuni despre securitatea migrației, inclusiv conceptele de securitate umană și
politica de securitate , urmate de abordările social -juridice și social -politice a fenomenului în sine .
Această revizuire a literaturii este relevantă pentru subiectul tezei, și anume procesul de securitate a
migrației și a practicilor de includere a acestui concept în discursul social -politic al strategiilor de
Securitate națională a statelor din perspectiva asigurării politicilor de integrare a migranților și de
procesele colaterale ale acestui fenomen (migrația ilegală, crima transfrontalieră, relațiile între statele
gazdă și statele de origine ale migranților etc) .
Capitolul II al tezei cu denim irea ”Probleme de Securitate netradiționale și interdependența
și cooperarea regională pentru securitate în raport cu migrația”, a fost analizată abordarea statelor
UE, SUA și Canada privind cooperarea în domeniul migrației din perspectiva amenințărilor la adresa
securității naționale și a celei globale . Poziția europeană ca actor de securitate și furnizor de
securitate în acest subiect este relevantă la nivel global, Europa fiind cea mai afectată de valurile
migratorii.
Acest capitol ilustrează diferite n iveluri de securizare a migrației în rândul statelor membre
și o analiză eterogenă a problemelor migrației în strategiile naționale de securitate și apărare, arătând
abordări diferite ale raportului dintre securitate și migrație în interiorul statelor UE. Analizând atât
nivelurile naționale, cât și cele ale „UE”.
Prin urmare, a ceastă revizuire a literaturii privind corelația dintre migrație și securitatea
statelor urmărește să dezvolte o înțelegere contextuală a migrației și a efectelor acesteia asupra
securității naționale. Identifică, de asemenea, tiparele, cauzele, efectele migrației, precum și
amenințările legate de migrație și măsurile pentru a le depăși. Mai exact, această secțiune examinează
teoriile de migrație relevante și strategiile de combatere a terorismului, luând în considerare natura
dinamică a amenințărilor actuale.
Capitolul III al tezei cu denumirea ”Analize privind reglementările juridice a fenomenului
migrației și consecințele acestuia asupra securității statelor ”, se referă la abordarea corelației dintre
Securitate și consecințele migrației din punct de vedere al reglementărilor existente pe segmental
combaterii fluxurilor de migrație ilegală, a terorismului și a criminalității transfrontaliere.
20
Angajamentul față de securitatea umană est e insuficient în comparație cu securitatea națională pe
probleme de migrație. Prin urmare, securitatea migrației pare să fie mult mai direcționată către statul
național decât către oameni ( migra nți, solicitanți de azil și refugiați). Când vine vorba de corelația
securității cu fenomenul migrației, dezbaterea instituțională a fost condusă de un obiectiv de
securitate națională, ignorând de multe ori nesiguranța umană a persoanelor care se confruntă cu
persecuții în țara de origine sau discriminare în noua lo r țară sau chiar murind în tranzit . Dar, dacă
protecția drepturilor omului și a securității umane este exclusă din problemele de securitate națională,
pe termen lung pot apărea riscuri și amenințări noi și mai intense pentru a compromite securitatea
națion ală.
În tratarea problemelor de securitate și migra re, țările gazdă au făcut o serie de măsuri pentru
a reduce drepturile și libertățile cetățenilor. Aceștia și -au consolidat controlul asupra non -cetățenilor
prin măsuri mai dure de migra re pentru a -și cont rola frontierele externe. Există o listă lungă de măsuri
de protecție a frontierelor din care țările s -au inspirat în conceperea propriilor strategii. Măsurile
diferite încearcă să descurajeze solicitanții de azil sau migranții ilegalii să intre în țară, f ăcând
costurile de intrare mai mari, fie beneficiile foarte mici, pentru a descuraja migrarea. Măsurile
preventive sunt utilizate pentru a împiedica migranții ilegali să intre pe teritoriu.
Măsurile diferite se concentrează pe reducerea privilegiilor și d repturilor disponibile pentru
migranți, în general, și în specia, pentru solicitanții de azil. Aceste măsuri includ determinarea mai
rapidă a refugiaților, eliminarea contestațiilor, accesul restrâns la piața muncii, asistența juridică și
protecția socială redusă, detenția sporită, incriminarea tuturor ajutoarelor pentru migrație ilegală,
sancțiuni excesive pentru contrabandă cu migranți și acorduri sigure cu țările terțe.
21
CAPITOLUL I . DILEME TEORETICE PRIVIND DEFINIREA
CORELAȚI EI DINTRE FENOMENUL MIGRAȚ IEI ȘI SECURITATEA
NAȚIONALĂ A STATELOR
1.1. Noțiuni și concept e teoretice privind migrația și securitatea națională a statelor
Încă de la începutul civilizației umane, migrația umană a „influențat istoria” [1]. Procesul
migrației a atras atenția oamenilor de știință, dar majoritatea discuțiilor sunt legate de migrația rurală
și de consecințele acesteia [2]. De obicei, literatura se referă la cauzele economice și sociale ale
migrației [3]. De exemplu, conform autorilor Zachariah, Mathew și Rajan, Bartram și Weinstein,
factorii economici sunt predominanti pentru migrația urbană și rurală [4]. Mitchel J. Clyde detaliază
cauzele migrației și evidenția ză modul în care factori precum ocuparea forței de muncă, oportunități
de afaceri mai bune și condiții de viață mai bune sunt factorii de auto -motivație pentru migrație [5].
În schimb, Douglas S. Massey și colab. explorează mod ul în care factorii sociali afectează tendința
de migrare [6]. Ei consideră că la baza acestor factori sunt influențe demografice, cum ar fi genul,
mărimea familiei, conflictul familial, structurile familiale și căsătoria, prec um și factorii sociali
generali, precum perspectivele educaționale urbane și oportunitățile acesteia. În afară de factorii
economici și sociali, factorii politici constituie și ei motive de migrație. Susanne Schmeidl subliniază
că oamenii se deplasează „di n loc în loc” ca refugiați, solicitanți de azil politic sau persoane
strămutate din cauza disputelor interne, intervenției militare străine sau a altor calamități politice sau
naturale [7]. David Keane argumentează că oamenii se mișcă din motive de mediu, cum ar fi clima
și alte calamități naturale [8].
Migrația este o problemă dezbătută cu intensitate în diverse domenii știiițifice (istorie,
sociologie, politologie , studii de Securitate etc ). Lite ratur a legată de migrație depășește mii de tiluri
de monografii și articole [9].
Discursurile de politici și uneori politicile în instanță tind să se bazeze pe corelații aparent
banale care nu au o fundamentare empirică semnif icativă. Realitatea este mult mai puțin simplă și
necesită o analiză nuanțată pentru a o interpreta cu exactitate. Emoțiile și atenția stârnite în dezbaterea
publică din UE și SUA pe problemele legate de migrație dezvăluie o criză de identitate și extind d oar
decalajul între potențiale politici pe termen lung bazate pe dovezi și politici reactive pe termen scurt
privind migranții.
Începând de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, a apărut o dezbatere academică
aprigă despre ce înseamnă noțiunea d e „securitate” și cum să studieze problemele de securitate. Mai
precis, această dezbatere a fost structurată pe trei dimensiuni de bază [10].
22
În primul rând, perspectivele de lărgire a studiilor de securitate au fost incluse p e ordinea de
zi a instituțiilor abilitate în discutarea problemelor de Securitate națională . Astfel, cercetătorii au
început să discute domeniul de aplicare al studiilor de securi tate, și anume care probleme, ce pericole
sau amenințări ar trebui incluse în analiza securității naționale legate de fenomenul migrației .
Principala preocupare a fost dacă studiile de securitate ar trebui limitate la amenințări militare și
război sau trebuie extinse pentru a include probleme non -militare, de la mediu, economie, id entitate ,
migrație [11], [12], [13] .
A doua dimensiune a acestei dezbateri este legată de aprofundarea obiectelor de referință
(adică ce trebuie de securizat), ceea ce înseamnă că studiile de securitate ar trebui să utilizeze teme
centrate pee stat, concentrându -se în principal pe „securitatea statelor și a cetățenilor lor” [14, p. 3] ;
sau obiectele de referință ar trebui să fie mutate dincolo de aceste abordări centri ste și să acorde
atenție securității unei game largi de subiecte, cum ar fi indivizii, societățile sau umanitatea în
general.
A treia dimensiune se referă la cele 16 discuții epistemologice și ontologice cu privire la
modul de a percepe securitatea, precum și natura securității (de exemplu, Walker 1990 [12]; Shapiro
1992 [15]; Wendt 1995 [16]; Buzan și colab., 1998 [13]). Aici diviziunea dintre înțelegerea
obiectivistă și subiectivistă a securității a determinat polarizarea academică și a adus în prim plan
abordările constructiviste și deconstructiviste.
După cum susține Huysmans [14, pp. 3 -4]: [Dezbaterea] a împărțit pe cei care susțin ideea că
politica de securitate a fost o reacție la amenințările date în mod obiectiv și / sau percepute subiectiv
de la cei pentru care insecuritățile sunt rezultatul unui proces politi c care se trans formă din întrebări
de securitate în probleme de securitate.
Această dezbatere a fost adesea prezentată ca o dezbatere epistemologică între pozitivism și
post-pozitivism, raționalism și reflectivism sau realism și relativism epistemic. Dar a ceastă dezbatere
nu poate fi redusă la dimensiunile sale epistemologice. Cel puțin la fel de importantă a fost
dezacordul cu privire la statutul ontologic al insecurități i sau amenințărilor.
Înțelegeri le contradictorii ale statutului ontologic al limbajul ui și cunoștințelor despre
securitatea națională în relațiile sociale și a modului de conceptualizare a amenințărilor împart mai
multe abordări obiectiviste din provocarea sa deconstructivistă și constructivistă. Cu alte cuvinte,
aceste discuții au făcut c a diviziunea dintre studiile tradiționale de securitate, respectiv realiste și
neorealiste , pe de o parte , și studiile critice de securitate pe de altă parte , ca să fie mult mai vizibile.
În timp ce primul argumentează pentru restrângerea studiilor de secu ritate cu accent exclusiv pe
23
problemele militare centrate pe stat [17, p. 24] și urmărește o înțelegere obiectivistă cu privire la
Securitate, aceștia din urmă , utilizând diverse orientări teoretice , susțin o înțelegere re strânsă a
conceptului de Securitate națională (de exemplu, Ullman 1995; Buzan 1983 [18], Buzan 1991 [19];
Buzan și colab. 1998 [13]; Krause și Williams 1997 [20]; Fierke 2007 [10]).
Datorită acestor înțelegeri diferite ale securității, Fierke [10] oferă trei poziții largi cu privire
la relația dintre politică și securitate. Acestea su nt: securitatea ca proprietate; securitatea ca
construcție socială; și securitatea ca practică.
Securi tatea ca prioritate a intereselor naționale a statelor corespunde rațiunii care
caracterizează studiile tradiționale de securitate. Studiile tradiționa le de securitate, care se referă în
principal la realism și neorealism, sunt definite ca teorii de soluționare a problemelor, întrucât
abordarea lor acceptă „lumea (sau situația) pe care o moștenește, caută să o facă să funcționeze și, în
acest sens, contr ibuie la realitate care există ” [21, p. 6] . Chiar dacă orientarea filosofică a realismului
datează din scrierile lui Thucydide și Machiavelli, ea a apărut ca o subdisciplină din domeniul relații
internaționale după cel de -al doilea război mondial și a devenit o școală dominantă pentru analiza
securității din anii Războiului Rece. Conform gândirii tradiționale de securitate, studiile de securitate
sunt „studiul amenințării, utilizării și controlului forței militare” [21, p. 7] .
De asemenea, cauze ale analizei de securitate sunt definite drept cauze ale războiului și
alianțelor și a altor amenințări de război [22]. În acest context, securitatea se referă la amenințăr i
militare și protecția suveranității, acesta indică securitatea națională și supraviețuirea statului într -un
mediu anarhic. Prin urmare, în studiile tradiționale de securitate, esența conceptului de securitate nu
este problematică, pur și simplu, „un stud iu teoretic – empiric al cauzelor războiului este relevant
[…] conceptul de securitate nu este prezent în analiza ca atare” [22, p. 15] .
În acest context, după cum am menționat deja, „securitate ca proprie tate” se potrive ște
încadrării în condiții obiectivie. După cum remarcă Muller [23, p. 94] , această poziție implică faptul
că „statul nu era sau nu era sigur în funcție de amenințările clar definite la adresa securității, cum ar
fi proli ferarea nucleară, absența echilibrului de putere etc. această abordare trasează o linie dură între
politica internațională și cea internă. Conform, acestora , arena internațională este caracterizată de
anarhie și lupte de putere , iar acestea vor fi surse de amenințare la adresa securității statelor și prin
extindere , respectiv, la cetățenii acestora. P e de altă parte, tărâmul intern este marcat de „ordine,
care este păstrată de către state”16. Această distincție ia s tatele drept actori unitari și descriu „afacerile
16 Williams și Krause 1997: 40; vezi, de asemenea, Waltz, 1979
24
interne ale statelor neproblematice în comportamentul lor internațional”17. Mai mult, semnifică o
înțele gere atemporală care prioritizează anarhia ca o constrângere sistemică constantă și
neschimbătoare asupra comportamentului statelor18. Potrivit c riticilor aduse studiilor tradiționale de
securitate, această viziune a -istorică sau neglijența factorilor contextuali se referă la obiectivul de a
respecta cerințele „științei” prin susținerea unor înțelegeri și generalizări pozitiviste și obiectiviste
care transc endează timpul19.
După cum a explicat Kolodziej20, „în procesul de adaptare a acestei înțele geri atemporale la
cerințele științei, analizele bogate și istoric încorporate, de la Tucidide la Hobbes, au fost aruncate și
reduse la un set simplificat de ipoteze care definesc dilemele de securitate ” 21. Această înclinație își
găsește clar expresia în cuvintele unui cunoscut savant realist, Hans Morgenthau (1978)22, afirmând
că „o teorie științifică este un sistem de adevăruri empirice, generale verificabile , căutate de dragul
lor” și posibilitatea dezvoltării unei teorii rationale….. ”.
În ceea ce privește mixajul dintre migrație și securitate, este greu de găsit o analiză elaborată
și cuprinzătoare în studiile tradiționale de securitate. Acest lucru este s trâns legat de faptul că școala
tradițională de studii de securitate și -a dedicat în cea mai mare parte atenția asupra „politicii înalte”
a războiului și a amenințărilor asemănătoare pericolelor militare și nu au pus accent pe problema
migrației, care este considerată ca o parte de „politică socială ”.
Pe de altă parte, cei care încearcă să înțeleagă raportul dintre migrație și securitate „s -au
aliniat noțiunilor de anarhie structurală și de interes material” și „au ales să prezinte o imagine
alarmantă a c onsecințelor securității mobilității umane , respectiv tulburarea produsă de migrație”23.
Cu alte cuvinte, ele indică „anarhia care vine” care se presupune că rezultă din migrația în masă24.
17 Tickner J. Ann , Gender in Internatio nal Relations : Feminist Perspectives on Achieving Global Security , in The
Journal of American History 108(2) ,
https://www.researchgate.net/publication/31737856_Gender_in_International_Relations_Feminist_Perspectives_on_Ac
hieving_Global_Security_JA_Tickne r
18 Fierke, Karin M., 2007. Critical Approaches to International Security. Cambridge: Polity. 235 pp. ISBN 0745632926 ,
p. 16
19 Fierke, Karin M., 2007. Critical Approaches to International Security. Cambridge: Polity. 235 pp. ISBN 0745632926 p.
17
20 A. Kolo dziej , Security and International Relations ,
https://www.academia.edu/9255038/Security_and_International_Relations_by_Edward_A_Kolodzlej
21 citat în Fierke 2007: 17
22 Morgenthau H (author), In Defense of National Interests: A Critical Examination of America n Foreign Policy (Alfred
A. Knopf 1951).
23 Bourbeau Ph., Handbook on Migration and Security ,
https://www.academia.edu/31076286/Bourbeau_Philippe_ed_Handbook_on_Migration_and_Security_Cheltenham_Ed
ward_Elgar_2017
24 Huntington, P. Samuel (1991) The Third Wave, Democratization in the Late Twentieth Century, University of
Oklahoma Press
25
În mod similar, aceștia susțin, de asemenea, că circulația necontrol ată a oamenilor poate duce la
conflicte de securitate internă și internațională . În acest context, acest model de „securitate națională”
de securitate [centrat ă] pe apărarea frontierelor și instituțiilor statului împotriva agresiunilor externe,
este oarec um legat de alte state , astfel face ca „controlul migra ției să fie un instrument central al
statului pentru protecția secur ității naționale ”25.
Îîncepând de la sfârșitul anilor 1980, dar mai ales cu sfârșitul Războiului Rece, hegemonia
studiilor tradiționa le de securitate a fost provocată în fața „transformărilor di n agendele politice
occidentale”26. Cu alte cuvinte, evoluții globale cu efectele transnaționale au făcut ca limitele
studiilor tradiționale de securitate să explice politica internațională, astfe l ca ea să fie mai evidentă .
Creșterea conflictelor etnice, religioase sau legate de identitate în interiorul statelor – de ex. g.
Iugoslavia, Rwanda, Somalia, mișcările de eliberare națională din Europa de Est , criza economică și
dezastrele ecologice au a dus în lumină dezavantajele școlii tradiționale de studii de securitate,
deoarece se limitează în analiza lor doar la conflictele militare și descurajarea nucleară între cele
două super -puteri într -o lume polarizată din perioada Războiului Rece27.
În afară de aceasta, procesul de integrare europeană, care a contestat noțiunea tradițională de
stat, suveranitate și graniță, i -a determi nat, de asemenea, pe savanții din domeniul cercetărilor de
securitate să se deplaseze dincolo de conceptualizarea securității centrată pe stat și militară. În acest
context, ceea ce a apărut sunt așa-numitele studii critice de securitate sau abordări critice ale
securității. Chiar dacă studiile critice de securitate sunt compuse din abordări diferite, cu orientări
teoretice dife rite, iar acest lucru îi împiedică să „constituie un grup de idei uniform și omogen”,
„există mai multe încercări de a le grupa într -un mod semnificativ sub titlul securității critice”28. Un
exemplu recent este clasificarea care se numește abordări critice ale securității în Europa (în
continuare: CASE). CASE este alcătuit din diferite grupuri care lucrează la cercetările teoretice de
securitate și oferă o analiză elaborată asupra schimbării conceptualizării securității, cu un accent
special pe Europa. Inspi rat de clasificarea Waewer (2004) , acesta clasifică studiile critice de
securitate în trei școli: Aberystwyth, Copenhaga și Paris . În special, ultimele două școli au adus
contribuții enorme la literatura de specialitate care analizează raportul dintre se curitate și migrație .
25 Huntington, Samuel (1968): Political Order in Changing Societies. New Haven: Yale University Press
26 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006 , p. 15
27 Tickner J. Ann , Gender in Internatio nal Relations : Feminist Perspectives on Achieving Global Security , in The
Journal of American History 108(2) ,
https://www.researchgate.net/publication/31737856_Gender_in_International_Relations_Feminist_Perspectives_on_Ac
hieving_Global_Security_JA_Tickne r, p. 32
28 Lijphart, Arend (2003). Measurement validity and institutional engineering – reflections on Rein Taagepera’ s meta –
study. Political Studies 51(1): 20 -25, doi: 10.1111/1467 -9248.00410
26
Această cercetare ia teoria securității naționale a școlii din Copenhaga ca principal punct de plecare,
dar se situează în linia Școlii de securitate din Paris, întrucât își propune să înțeleagă procesul de
securitate din perspectivă sociologică prin concentrarea pe practici.
Prin urmare, înainte de a detalia abordările Școlilor de la Copenhaga și Paris, va fi analizată
mai atent școala Aberystwyth pentru a analiza criticile împotriva studiilor de securitate tradiționale
și pentru a c ompleta fundamentul normativ al acestei cercetări.
Școala Aberystw yth, numită și Școala galeză, s -a inspirat de la gânditorii neo -marxiști ai
teoreticienilor Școl ii din Frankfurt și a formulat idei radicale privind noțiuni le tradiționale de
securitate. Co x29 afirmă că, contrar școlii tradiționale de gândire, abordarea lor „nu are dreptate în
ceea ce privește instituțiile și relațiile sociale și de putere, ci le pune sub semnul întrebării,
preocupându -se de originea lor și dacă ar putea fi în proces de schim bare. Pentru Școala
Aberystwyth, nu există o definiție exactă a securității, și anume, securitatea este în esență un concept
contestat și derivat . Prin urmare, în urma analizei efectuate de Fierke (2007)30, „securitatea ca
construcție socială” caracterizea ză poziția lor față de noțiunea de securitate. Această poziție este
împotriva înțelegerii pozitiviste și obiectiviste a securității. În special, acestea contravin
conceptualizării securității prin „fixarea sensului conceptelor științifice„ obiective ” pentr u a le testa
împotriva lumii„ reale ” 31. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că abordarea lor ignoră realitatea
materială sau presupune realizarea amenințărilor de securitate. În schimb, ceea ce susține Școala
Aberystwyth, este că înțelegerea politică a acestor „realități” ale securității este orientată prin diferite
puncte de vedere teoretice sau politice, precum și prin diferite hărți culturale, structuri contextuale și
istorice32.
Paralel cu aceste argumente, Booth33 susține că „abordările critice a le relațiilor internaționale
și ale studiilor strategice internaționale au căutat să conteste conceptualizările despre realism ale
lumii nu prin respingerea ideii reale, ci prin revendicarea accesului la un nivel mai sofisticat de
realism. ” Pe un astfel de fundal, ei critică ecuația noțiunii de securitate cu unele preocupări
„obiectiviste”, cum ar fi eliberarea de amenințare militară sau supraviețuire a națiunilor . Pentru ei,
29 Linz, Juan J. and Stepan, Alfred (1996) Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South
America, and Post -Communist Europe, Baltimore and London, The J ohns Hopkins University Press
30 Fierke, Karin M., 2007. Critical Approaches to International Security. Cambridge: Polity. 235 pp. ISBN 0745632926
31 Fierke, Karin M., 2007. Critical Approaches to International Security. Cambridge: Polity. 235 pp. ISBN 0745632926 ,
p. 196
32 Curran Sara R., Saguy Abigali C., “Migration and Cultural Change: A Role for Gender and Social Networks?” Journal
of International Woman’s Studies 2 No. 3 (2001): 54 –77,
http://vc.bridgew.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1619&context=jiws.
33 Booth K., International Relations: The Story So Far , https://doi.org/10.1177/0047117819851261
27
securitatea implică emancipare. Ceea ce înseamnă în principal cu emanciparea este: [Teoria și
practica inventării umanității, în vederea eliberării oamenilor, ca indivizi și colectivități de opresiuni
contingente și structurale. Este un discurs al autocr ației umane și al politicii de a încerca să o
realizeze. Securitatea și comunitatea s unt principii călăuzitoare, iar în acest stadiu al istoriei, creșterea
unei culturi universale a drepturilor omului este esențială pentru politica emancipatoare.
Conceptul de emancipare formează strategii și tactici de rezistență, oferă o teorie a
progresu lui pentru societate și oferă o politică de speranță pentru umanitatea comună34. În
promovarea emancipației, ei pledează pentru o reflecție „critică” , lărgirea și aprofundarea agendei
de securitate într -un mod care să includă alte probleme nestatistice de s ecuritate, precum sărăcia,
mediul, identitatea, patriarhia sau rasismul față de minorități. Se susține că supravalorizarea
securității militare centrate pe stat trebuie să contribuie la „militarizarea relațiilor internaționale”,
care, la rândul său, ar put ea continua la „nesiguranța globală” .
Cu toate acestea, deși solicită o înțelegere mai largă a securității prin contestarea
conceptualizărilor centrice și militariste ale statului, acestea nu urmăresc să facă față tuturor
problemelor din logica securitar ă strictă și nici nu urmează o lărgire nelimitată a cadrului teoretic .
Mai precis, intenția nu este de a „transforma fiecare problemă politică într -o problemă de securitate
(politica de „securitate ”), dimpotrivă […] pentru a transforma fiecare problemă d e securitate într -o
problemă a teoriei politice (și, prin urmare, a problemelor politice ), însă acest fapt s-ar putea numi
politizarea securității .35
Prin urmare, atunci când susțin dezbaterea de extindere, aceștia acordă atenție efectelor
secundare negati ve ale acestui proces. Acest lucru se datorează mai ales faptului că, pentru ei,
încadrarea unei probleme în limbajul de securitate oferă calea pentru diferite interpretări și diferite
soluții politice. Chiar și termenului de „securitate” implică riscul de consolidare a problemei de
securitate într -o anumită zonă36. După cum argumentează Huysmans, cercetările și discursul politic
despre securitate oferă întotdeauna loc pentru o mobilizare fascistă datorită influenței studiilor
academice și / sau puterii cuno așterii politic e, cu alte cuvinte, cunoștințele produse prin interpretare
noțiunilor de securitate sunt deschise diferitelor interpretări și au un rol performativ și constructive,
rolul acestora fiind „[utilizarea limbajului de securitate] , care poate schi mba înțelegerea unei
34 ibidem
35 Idem, p. 14
36 Huysmans J., The Politics of Insecurity (New International Relations) , http://infinity.wecabrio.com/415 361257 -the-
politics -of-insecurity -fear-migration -and-asyl.pdf
28
probleme37. Într -o perspectivă similară, așa cum a remarcat Tekofsky38, cu referire la evoluțiile de la
nivelul UE: […] percepțiile determină elaborarea de politici și legi.
Percepțiile conduc astfel la fapte juridice, se bazează pe a ceste fapte și creează un cadru de
referință, o viziune a lumii care reflectă și determină atitudinea noastră față de aceasta. La rândul lor,
politicile și regulile influențează viața oamenilor într -un mod foarte real. Prin urmare, este important
să analiz ăm argumentele și măsurile produse în discursul politic european privind securitatea și
migrația. În conformitate cu aceste preocupări, se afirmă că securitatea nu trebuie privită ca un lucru
„bun” sau ca un obiectiv dezirabil .
Într-adevăr, pentru Școala A berystwyth , securitatea unuia este obținută cu prețul securității
altora, iar conceptul de securitate are întotdeauna conotații conservatoare. Prin urmare, școala
Aberystwyth nu poate fi definită drept susținătorul extinderii nelimitate sau inconș tiente a agendei
de Securitate, ci mai degrabă ca o poziție critică morală și etică față de dezbaterea lărgită privind
noile problem de Securitate, și ca avocat al politizării, mai degrabă decât a dezvoltării unor concept
viabile de securit ate.
Când vine vorba de problema migrației, aceste critici au devenit mai relevante. În special,
distincția dintre domeniul internațional și cel intern, accentul pe suveranitatea statului și securitatea
națională ca obiecte principale de referință în abordarea studiilor tradițion ale de securitate, au un
impact crucial asupra fenomenului migrației și pentru noțiunea de libera circulație a oamenilor. După
cum afirmă Williams și Krause39,” logica principală care subliniază abordarea tradițională este aceea
că: [securitatea cetățenilor este identificată cu acel stat și, prin definiție, cei care stau în afara acestuia
sunt amenințări, indiferent dacă un potențial real pentru aceasta …” .
Viziunea neo -realistă a securității o face în mod eficient sinonimă cu cetățenia. Securitatea
vine de la a fi cetățean, iar nesiguranța din partea cetățenilor altor state. Amenințările sunt îndreptate
către persoane care sunt cetățeni (adică către statele lor), iar studiul securității încearcă, în consecință,
să diminueze aceste amenințări prin acțiuni co ncertate ale reprezentanților cetățenilor – conducătorii
de stat. Mai mult, Giddens40, susține că :” moștenirea suveranității naționale solicită o abordare
conform căreia fiecare „națiune” are în posesia dreptul de a controla comunitatea și teritoriu l ei și
doar cei, respectiv cetățenii statului, au dreptul să fie implicați în această comunitate politică, iar
37 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006 , p. 25
38 Tekofsky A., https://www.ru.nl/publish/pages/527694/tekofsky.pdf. (2006: 1)
39 Williams și Krause, Broadening the Agenda of Security Studies: Politics and Methods ,
https:// www.researchgate.net/publication/237611755_Broadening_the_Agenda_of_Security_Studies_Politics_and_Meth
ods
40 Giddens (1985: 259)
29
această încadrare a legăturii dintre suveranitatea națională / teritorială a fost consolidată drept
condiția politică naturală a omenirii”.
În acest ca dru, potrivit susținătorilor Aberystwyth , înțelegerea de securitate tradițională, care
consideră că statul este protectorul cetățenilor săi cu un drept legitim de control asupra frontierelor
sale, respectiv, încadrează distincția dintre cetățeni și noncetățeni în termeni de securitate.
Susținătorii școlii Aberystwyth, consideră că statele pot fi și o sursă de nesiguranță pentru propriii
lor cetățeni. Acest lucru se reflectă în mod clar în cazul refugiaților persecutați de propriile state și,
prin urmare, su nt obligați să părăsească țara „natală”. De asemenea, statele pot amenința securitatea
umană, „în cazul în care migranții, romii , națiunile mi noritare și popoarele indigene nu se bucură de
protecția statului de drept sau le este interzis să se bucure de dr epturile politice și de alte drepturi pe
care membrii deplini ai comunității le au deja41.
Școală din Copenhaga a apărut, de asemenea, din nemulțumirea conceptualizării tradiționale
a securității în rândul unui grup de cercetători de la Institutul de Cercet are pentru Pace din
Copenhaga. Buzan și Waever, – cei doi protagoniști principali ai Școlii din Copenhaga, sunt
susținătorii extinderii și aprofundării studiilor de securitate pentru a include o gamă largă de
probleme și obiecte de referință în domeniul st udiilor de securitate. Cel mai important, aspect al
abordării lor, care -i face asemănăto ri cu Școala Aberystwyth, este accentul lor pe construcția socială
a securității față de înțelegerea obiectivistă a securității care caracterizează școala tradițională de
studii de securitate. Cu toate acestea, studiile școlii din Copenhaga integrează anumite analize
fundamentale ale gândirii tradiționale. În special, acestea nu i -au în considerare în totalitate
problemele de stat și cele militare. Mai degrabă, aceștia i dentifică statul ca obiect de referință
important și continuă să se concentreze asupra amenințărilor militare de -a lungul altor probleme de
securitate situate în diferite sectoare , inclusiv sociale , de mediu, politice și economice. În al doilea
rând, simil ar studiilor tradiționale de securitate, securitatea se referă la apărarea împotriva
amenințărilo r42 și este legată de „supraviețuire ”43.
În plus, în ciuda poziției lor de lărgire, în special Buzan se opune extinderii nelimitate a
agendei de securitate. El susține că o astfel de poziție „a deschis ușa prea larg și a lăsat o mică
distincție și, prin urmare, o mică c omparare analitică pentru conceptul de securitate”44.
41 Linklater 2005: 116
42 Waever 1993: 23
43 Buzan și colab., 1998: 21
44 Diez și Huysmans 2007: 5
30
Wæver recunoaște, de asemenea, acest risc și afirmă că principalul dezavantaj al analizei de
securitate post -Războiul Rece este incapacitatea de a identifica criterii specifice pentru a împiedica
definirea tuturor problemelor existente drept probleme de securitate. Pentru el, această problemă ar
putea solicita „mobilizarea sprijinului de stat” înt r-o gamă largă de domenii45. Cu toate acestea, el
susține în continuare că apelarea la analiza tradițională nu este, de asemenea, un răspuns pentru a
rezolva această problemă. Ceea ce aduc pentru a depăși aceste riscuri este: [să exploreze] logica
securităț ii în sine pentru a afla ce diferențiază securitatea și procesul de securizare de cel care este
doar politic. Această soluție oferă posibilitatea de a se elibera de disputa existentă între [lărgirea și
restrângerea studiilor de securitate]46.
În consecință , Școala din Copenhaga definește securitate a drept extinderea sau intensificarea
politizării, este o „versiune mai extremă a politizării”47. Mai precis, o problemă este securizată când
liderii (politici, sociali sau intelectuali) au început să vorbească des pre e a și să câștige atenția
publicului și a statului – în ceea ce privește amenințările existențiale împotriva unor obiecte de
referință appreciate ca fiind de interes național . […]. Securizarea poate fi astfe l privită ca o versiune
mai extinsă a politi zării. Este vorba despre stabilirea intersubiectivă a unei amenințări existențiale
pentru a avea efecte politice substanțiale.
În teorie, orice problemă publică poate fi localizată pe spectrul care variază de la cea
nepolitizată (ceea ce înseamnă că statul nu se ocupă de ea și nu este în niciun alt fel făcut o problemă
de dezbatere publică și decizie politică), și politizat ă (ceea ce înseamnă că problema face parte din
politica publică care necesită decizie guvernamentală și alocare a resurselor sau mai ra r o altă formă
de guvernare); securitate (ceea ce înseamnă că problema este prezentată ca o amenințare existențială
care necesită măsuri de urgență și justifică acțiuni în afara limitelor n ormale ale procedurii politice).
În principiu, plasarea problemelor pe acest spectru este desch isă, în funcție de circumstanțe. Orice
problemă poate ajunge la oric are parte a spectrului48.
Conform școlii de la Copenhaga , securitate a este construcția de succes a unei probleme ca
„amenințare existențială” pentru un obiect de referință prin „acte de vorbire” ale actorilor din
sectorul institutional care se ocupă de securitate , care justifică polit ici extraordinare de Securitate49.
45 Buzan et al. 1998: 4
46 ibid.
47 Buzan și colab., 1998: 23
48 ibid. 23 -24
49 Buzan și colab., 1998/1993; Waever 1995/2000
31
Pentru Waever, ceea ce este de cea mai mare importanță în acest p roces este mișcarea
securizării – un act specific de articulare a securității50.
Cu alte cuvinte, rostind discursurile de securitate, starea de fapt existentă poate fi modificată.
Cu alte cuvinte, pentru Wæver51, caracteristica distinctivă a securității naționale este o structură
retoric ă specifică (supraviețuire, prioritate de acțiune și urgență), deoarece, dacă problema nu este
rezolvată acum, va fi prea târziu și nu vom exista pentru a remedia eșecul nostru. Aceasta poate
funcționa ca un instrument pentru găsirea acțiunilor de securita te în alte sectoare decât cea politico –
militară, ca în cazul mediului sau al migrației. Aici, subliniind distincția tradițională făcută de
Wolfers52 între abordarea securității în mod obiectiv (există o amenințare reală) și subiectiv (există
o amenințare pe rcepută); Școala din Copenhaga susține că a face o astfel de distincție nu este o
sarcină ușoară de îndeplinit. Anume, definirea unei probleme ca o amenințare „reală” necesită criterii
obiective și nicio teorie nu poate oferi un astfel de cadru. Mai mult, chiar dacă acest tip de criterii
„obiective” au fost atinse, din nou, nu ar putea rezolva problema „subiectivității”. Acest lucru se
datorează faptului că, potrivit Școlii de la Copenhaga, diferite entități au „praguri pentru definirea
amenințării”53. De ex emplu, numărul populației străine, despre care se crede că constituie o
amenințare, variază de la entități diferite.
În conformitate cu aceste argumente, Waever54 detaliază abordarea lor cu următoarele
cuvinte: Spre deosebire de perspectiva standard a stud iilor de securitate, unde se consideră că vorbim
în cele din urmă despre securitatea „acolo” care există independent din punerea noastră în
terminologie de securitate, perspectiva actului discurs afirmă că o problemă devine o problemă de
securitate prin ac tul de securizare. În consecință, nu există nicio modalitate de a afla care sunt
problemele de securitate „cu adevărat” și, prin urmare, este întotdeauna o alegere să tratăm ceva ca
o problemă de securitate55.
În acest context, ceea ce constituie „definiți a exactă și criteriile securității naționale ” este
determinat printr -un proces intersubiectiv prin care „o înțelegere împărtășită a ceea ce trebuie
considerat și răspuns colectiv ca o amenințare” este construită prin „acte de vorbire”, de practici
discursi ve56.
50 Diez și Huysmans 2 007: 5
51 Wæver (2003: 10)
52 Wolfers (1962: 151)
53 Buzan și colab., 1998: 30
54 Waever (2000: 251)
55 ibid.
56 ibid. 26
32
Prin urmare, studiul securității naționale se bazează pe analiza discursurilor politice. Cu toate
acestea, nu orice act discursiv privind problemele de securitate , și anume securizarea activității
social -economice , are ca rezultat securizarea eficien tă din punct de vedere politic. „Securizarea cu
succes nu este decisă de instituțiile resposabile de securitate , ci de publicul actului discursului de
securitate”57. Mai precis, atâta timp cât numărul „semnificativ” de public acceptă problema în cauză
ca o amenințare existențială, putem vorbi despre succesul procesului de securitate . Prin această
acceptare, actorii din securitate obțin permisiunea de a încălca regulile , ei mută o problemă din
limitele „politicii normale” în sfera „politicii de securitate” și invocând astfel „politica de excepție.”
În această privință, Școala de la Copenhaga urmărește o înțelegere Habermasiană a politicii
moderne58, care presupune rolul determinant al deliberării democratice într -o sferă publică
transparentă, constituirea cetăț eniei active și statul de drept în formarea societăților moderne59.
Securizarea deschide un spațiu pentru eludarea acestor determinanți fundamentali ai politicii
moderne și se ridică la un spațiu public limitat. Cel mai îngrijorător este că , această transfo rmare
exclude alternativa politică și marginalizează criticile împotriva măsurilor excepționale.
Nu în ultimul rând, Waever60 susține că „ securitate a poate fi ad hoc sau instituționalizată.
Dacă un anumit tip de amenințare este persistent sau recurent, nu e ste de mirare să constatăm că
răspunsul și sentimentul de urgență devin instituționalizat . Când vine vorba de securitate a migrației,
Școala din Copenhaga o investighează în cadrul sectorului societal. Securitatea societală se referă la
securitatea colectiv ității și la identitatea acestora, în special la identitatea etno -națională și acționează
în contextul relațiilor antagonice de prieten / inamic . O insecuritate socială apare atunci când o
„potențialitate a” sau „dezvoltare a” este definită drept o amenințar e pentru supraviețuirea unei
comunități desemnate și a identității sale61. Mai exact, migrația este privită și / sau reprezentată ca o
amenințare la adresa securității societății, când X persoane sunt depășite sau diluate de influxuri de
oameni Y; comunitat ea X nu va fi ceea ce era, pentru că alții vor alcătui populația; Identitatea X este
schimbată printr -o modificare a compoziției populației (de exemplu, migrația chineză în Tibet,
migrația rusă în Estonia62.
57 ibid. 31
58 Sabine Hirschauer, For real people in real places: the Copenhagen school and the other “little security nothings” ,
European Se curity, 10.1080/09662839.2019.1656199, (1 -18), (2019). ,
https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09662839.2019.1656199?journalCode=feus20
59 Habermas 1989/1992 și 1996
60 Buzan și colab., 1998: 27
61 Buzan și colab. 1993: 119
62 ibid.121
33
În acest context, aplicarea teoriei securității naționale la problema migrației urmează astfel:
migrația poate fi desemnată ca o „amenințare existențială” pentru securitatea / identitatea societății,
prin „acte de discurs” ale anumitor actori, de exemplu, politicieni, mass -media, public și dacă această
mișcare de securizare este acceptată de o cantitate „semnificativă” de audiențe, măsuri extraordinare,
care anterior nu erau „legitime”, pot fi puse în aplicare Aici, după cum au subliniat diverși savanți, o
definiție foarte vagă a identității este utiliza tă atunci când se discută conceptul de securitate socială63.
În mod important, Buzan și colab64 precizează care sunt măsurile care caracterizează acest
proces de securitate , dar, totuși, enumeră anumite răspunsuri care pot fi invocate împotriva
„amenințării” care decurg din migrație. Măsurile de intervenție pot fi conduse de societate sau de
către stat și instituționalizate în cadrul politicilor. Sau pot fi ofensive și defensive65.
Răspunsurile ofensive ale societății trebuie să fie sub formă de răspunsuri vio lente sau atacuri
rasiste asupra migranților. Sau statele impun practici restrictive și orientate de poliție. Pe de altă
parte, ca răspunsuri defensive, societatea poate dezvolta o abordare mai tolerantă și statul sprijină
proiectele de „integrare” pentru a minimiza „amenințarea” care rezultă din prezența migranților pe
teritoriul lor . În cazul proiectelor de integrare, dominanța societăților gazdă este păstrată prin crearea
unei „culturi comune”, prin mobilizarea „tuturor utilajelor de reproducere cultural ă (de exemplu,
școli, biserici, limbă)”66. Cu toate acestea, aceste strategii defensive nu ar putea reduce la minimum
securitate a migrației , chiar uneori aceștia ar putea consolida acest proces și excluderea migranților.
Acest lucru se datorează mai ales fa ptului că strategiile de apărare sunt, de asemenea, legate de
păstrarea și îmbunătățirea unei identități sociale „ naționale ” în fața presupusei „amenințări”
provenite din „influențele străine”. Cu alte cuvinte, referindu -se la conceptualizarea identității
societății ca omogenă, Doty67 spunea că „în perioadele în care nu există o amenințare percepută,
omogenitatea, oricât de iluzorie, este adesea considerată ca fiind garantată. În perioadele de criză,
cum ar fi migrația de persoane care sunt percepute ca „dif erite” […], devine evidentă natura
problematică a acestei omogenități .
63 Theiler 2003
64 Buzan și colab. (1993)
65 Ayselin Gözde Yıldız, Ayselin Gözde Yıldız, Institutionalization of the External Dimension of EU Immigration Policy,
The European Union’s Immigration Policy, 10.1057/978 -1-137-58699 -5, (41 -96), (2016). , https://doi.org/10.1057/978 -1-
137-58699 -5
66 Buzan și colab., 1998: 122
67 Alison Mountz, in/Visibility and the Securitization of Migration, Cultural Politics, 10.1215/17432197 -2895747, 11, 2,
(184-200), (2015). , https://doi.org/10.1215/17432197 -2895747
34
Numeroase lucrări au fost influențate de teoria securității naționale a școlii din Copenhaga
atunci când analizează migrația în raport cu securitate a, în special în contextul procesului de integrare
europeană.
Fără îndoială, Wæver și Buzan au introdus un spațiu intelectual crucial pentru a explora
construcția discursivă a unor probleme particulare ca amenințări la adresa securității. Cu toate
acestea, teoria lor despre securitatea națio nală a devenit, de asemenea, supusă unei serii de critici,
mai cu seamă din partea Școlii de Studii de Securitate din Paris .
Școala de Studii de Securitate din Paris a fost inițial asociată revistei academice Cultures et
Conflits și s -a inspirat în mod spe cial din scrierile lui Foucault și Bourdieu. Ulterior, abordarea sa
asupra securității a fost urmată și perfecționată de către savanții care au aplicat o abordare sociologică
a procesului de securitate . Prin urmare, în prezent, „lucrările cercetătorilor as ociați cu Școala de la
Paris au avut diverse variante disciplinare [și geografice] […] și au interacționat cu experți în domenii
acoperite în mare măsură de securitatea internă”68. Chiar dacă acești savanți au preluat teoria
securității naționale a școlii d e la Copenhaga ca un instrument conceptual69, ei au criticat -o și
revizuit -o în conformitate cu propriile lor orientări analitice și teoretice. Bigo, unul dintre
protagoniștii Școlii de la Paris, și colaboratorii săi susțin eau că Școala din Copenhaga, prin analizarea
securității naționale ca un discurs politic , ignoră practicile de securitate de rutină cotidiene și
subestimează, respectiv, rolul puterii în acest proces70. Pentru Bigo71, nu practicile discursive sau
actele de vorbire, ci tehnologia de securitat e, cunoștințele profesionale de securitate și practicile
birocratice sunt forțele motrice ale proceselor ce caracterizează politicile de Securitate națională.
Abordarea școlii de la Paris privind discursurile politice despre Securitate are diferite
conotaț ii decât cea a școlii de la Copenhaga. Acesta din urmă concepe în mod îngust discursul și îl
restrânge la mișcările politice, despre care se crede că au „capacitatea de a structura și transforma
relațiile sociale și politice”72. Pe de altă parte, Școala din Paris urmărește o înțelegere Foucaultiană
a discursului, ceea ce înseamnă că discursurile apar prin exercitarea puterii și creează o economie
specifică de „adevăr” sau „cunoaștere”73. Mai precis, potrivit lui Foucault, în orice societate există
numeroase r elații de putere care pătrund, caracterizează și constituie corpul social, iar aceste relații
de putere nu pot fi ele însele stabilite, consolidate și nici puse în aplicare fără producția, acumularea
68 CASE 2006: 449
69 Diez și Huysman s 2007: 8
70 Diez și Huysmans 2007
71 Bigo (2002/2005)
72 Diez și Huysmans 2007: 12
73 Foucault (1980: 93)
35
și funcționarea discursului politic, care face posibil e xercitarea puterii. Suntem supuși producerii
adevărului prin putere și nu putem exercita puterea decât prin producerea adevărului74, producerea
adevărului sau crearea de cunoștințe prin discurs rezultă din exercitarea puterii, iar acest proces
constituie în cele din urmă puterea cunoașterii. Foucault susține în continuare că „suntem supuși și
adevărului, în sensul în care adevărul care face legile, produce adevăratul discurs care, cel puțin
parțial, decide, transmite și se extinde asupra efectelor puterii”75.
Pe baza acestor abordări filosofice , pentru Școala din Paris, agențiile de securitate
profesionale, în funcție de pozițiile lor de putere, au capacitatea de a securiza o problemă prin
cunoștințele pe care le produc și prin tehnologiile pe care le utilizea ză. Cel mai proeminent, această
poziție Foucaultiană, care caracterizează politica modernă cu procese tehnocratice multiple și foarte
diferențiate76 diferă Școala de la Paris de conceptualizarea Habermasiană a politicii democratice din
Școala din Copenhaga77. Potrivit lui Bigo, nu deliberarea publică democratică, ci lumea secretă,
descentralizată, netransparentă și privată a organismelor birocratice marchează politica, precum și
securitate a78. Prin urmare, spre deosebire de conecptul de Securitate a Școlii de la Copenhaga,
„politica de excepție” nu este o problemă centrală79. Ceea ce contează este faptul că practicile
tehnocratice invocă o „politică de neliniște” – care nu este încadrată în situații de urgență, dar care
poate distribui și produce frică și, la râ ndul său, justifică anumite practici guvernamentale (de ex.
Cărți de identitate, baze de date)80.
Referindu -se la practicile actuale care reglementează problema migrației în UE, Bigo susține
că interpretarea migrației printr -o prisma de securitate rezultă din crearea unui continuum de
amenințări și neliniști generale în care mulți actori diferiți își schimbă temerile și credințele referitor
la o societate riscantă și periculoasă. Profesioniștii responsabili de gestionarea riscului și a fricii
transferă în s pecial legitimitatea pe care o obțin din luptele împotriva terorismului, infractorilor,
spionilor și falsificatorilor către alte ținte, în special activiști politici transnaționali, oameni care trec
frontierele sau oameni născuți în țară, dar cu părinții s trăini81. Această înțelegere face un punct
important mult mai evident abordarea relației Securitate -migrație . Astfel, elementul central al
procesului de securizare nu este „constituirea situațiilor de criză și introducerea de măsuri de urgență,
74 ibid.
75 ibid. 94
76 Dean 1999; Bratich și colab., 2003
77 Diez și Huysmans 2007
78 Bigo 2002; Olsson 2006; Bonditti 2004; Huysmans 34 2006a / 2006b
79 Diez și Huysmans 2007: 9
80 Bigo 2002
81 ibid. 63
36
ci mai degra bă intervenția instituțională și discursivă a diferitelor domenii de politică prin aplicarea
rutinelor, cunoștințelor instituționalizate și tehnologiilor la reglementarea acestor probleme ”82.
Migrația este securizată , legând -o de un context general de defin ire și adminis trare nesigură
a fenomenului care poate provoca probleme de Securitate mai extinse (discursurile despre migranți
generând conflicte de securitate) . Un astfel de context justifică introducerea anumitor practici
birocratice și tehnologice, de e x. politici de vize discriminatorii, practici de supraveghere bazate pe
baze de date extinse sau rolul crescând al organelor de poliție și informații în domeniul migrației . În
strânsă legătură cu aceasta, concentrându -se pe relațiile dintre grupuri profesi onale specifice și pe
structurarea efectelor tehnologiilor permite acestei abordări să studieze procesul de securitate
transnațional, spre deosebire de abordarea școlii din Copenhaga, care este limitată mai mult la sfera
națională.
Prin urmare, în acest co ntext, Școala de la Paris „eliberează sociologiile de nesiguranță”83.
Pentru Școala de la Paris, „aceste diviziuni se cultivă doar în măsura în care acestea structurează
empiric câmpul de securitate. Drept urmare, funcționarea și relevanța securității inter ne / externe sau
a poliției în raport cu apărarea pot fi un obiect de analiză, mai degrabă decât un decalaj conc eptual
sau disciplinar acceptat ”84. În acest context, se poate susține cu siguranță că Școala de la Paris oferă
o analiză productivă a securități i naționale bazat ă pe tehnocraț ie, care se dezvoltă în afara spațiului
public. De asemenea, ei contestă punctul de vedere al Școlii de la Copenhaga, care afirmă că
„securitate a poate fi studiată direct prin studiul discursului politic și al jocurilo r polit ice”85. În
schimb, ea atrag e atenția asupra rolului practicilor tehnice și birocratice în securitate și prin aceasta
promovează poziția „securității ca practică” împotriva abordării constructiviste pure a școlii din
Copenhaga. De altfel, spre deosebire de Ș coala de la Copenhaga, care consider statul că are rolul și
legitimitatea acordată de asigura suveranitatea , Școala de la Paris solicită o implicare mai critică cu
aceste noțiuni, suveranitate, granițe și reabilitarea identităților și culturilor. Asemănăto r argumentelor
Școlii Aberystwyth, Bigo86 remarcă faptul că: Se consideră că statul are dreptul să -și controleze
frontierele și să -și diferențieze cetățenii și străinii și să le trateze diferit. Definiția statului prin
teritoriu, populație și administrație surprinde imaginația noastră. Monopolizarea oamenilor de către
stat încalcă dreptului individului de a se deplasa liber. Controalele la frontieră sunt o măsură tehnică
care trebuie aplicată, nu o alegere sau o discuție politică. Deci, în loc să accepte pre supunerile privind
82 Diez și Huysmans 2007: 9 -10
83 Diez și Huysmans 2007: 9
84 ibid.; a se vedea, de asemenea, Bigo 2000/2001 și 2007; Olsson 2006
85 Wæver 2003: 11
86 Bigo (2005: 49)
37
statul și rolul său în domeniul migrației, Școala de la Paris pune la îndoială legitimitatea acestui rol,
„autoritatea morală a statelor; credința că statul este și ar trebui să fie p ăzitor al securității oamenilor ”
este discutabilă87.
Astfel, c onceptualizarea procesului de securitate a determinat, de asemenea, o cantitate
semnificativă de literatură în special despre securitate a migrației în cadrul acestei școli . Aceste lucrări
au deschis noi discuții privind analiza logicii controlului individului de către stat , supravegherea
persoanelor care trec dincolo de granițele naționale și crearea unor profesioniști transnaționali (cum
ar fi ofițerii de legătură din diferite state membre) și t ehnologii (de ex. Baze de date) , care să prevină
din punct de vedere ethnic problemele de Securitate legate de migrație . Cu toate acestea, abordarea
lor trebuie să fie perfecționată aplicând -se o abordare sociologică pentru înțelegerea securității
naționale și nu limitând -o strict la redarea tehnocratică a raportului de securitate / migrație.
1.2. Percepția migrației ca factor de risc pentru securitatea națională a statelor
Conceptul de „securitate” a fost introdus pentru prima dată de Școala de Studii de Securitate
din Copenhaga. Spre deosebire de abordările re aliste tradiționale ale securității care se concentrează
în mare măsură pe relațiile dintre state, teoria securității naționale a dus noțiunea de securitate la un
alt nivel, concentrându -se pe construcția socială a amenințărilor. Caracteristica definitorie a
securității naționale, potrivit Wæver și Buzan, este o „acțiune lingvistică” sau un „act de vorbire”
marcat de o retorică specifică de „urgență” și „prioritate”88. Cu toate acestea, „securitatea
discursului ” nu este doar o modalitate de reprezentare a un ei probleme într -un mod specific, dar și
un mod de influențare a politicilor naționale interne . Pentru a deveni o problem de securit ate,
problema trebuie formulată în termeni de „amenințare existențială”, necesitând măsuri extraordinare
ale politicienilor pentru a face față acesteia.89 După cum susține Huysmans, „politicile depind foarte
mult de limba jul prin care sunt politizate”90. Prin urmare, rolul actelor de limbaj și vorbire nu este
doar descrierea, ci și mobilizarea anumitor semnificații, creând un „do meniu al insecurității”, care
este abordat în continuare prin politici de securitate specifice.
Studierea securității naționale, cu toate acestea, nu implică doar un studiu al actelor de
vorbire, ci și o poziționare a actelor specifice într -un cadru conte xtual mai larg. Extinzând definiția
87 Williams și Krause 1997: 106
88 39 Barry Buzan, O le Weaver, Jaap de Wilde, Security: A new Framework for Analyses. London: Rienner, 1998.
89 Ibid., p. 23.
90 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 6.
38
de securizare a lui Wæver și Buzans în termeni de „acțiune lingvistică” sau „act de vorbire”, Balzacq
a subliniat importanța agentului, a publicului și a contextului social în care este articulat actul
discursului politi c. Astfel, el a definit securitatea ca un „act pragmatic”, care „aspiră să determine
utilizările strategice și tehnice ale limbajului pentru a atinge un anumit scop”91.
Legătura dintre migrație și securitate a fost studiată pe larg de Bigo și Huysmans, car e și-au
dezvoltat analiza concentrându -se pe sociologia puterii și importanța acesteia în instituționalizarea
unui discurs specific.
Având la bază toate studiile anterioare, cercetările de față analizează securitatea migrației ca
urmare a luptei de putere discursivă între diferiți agenți, fiecare producând o anumită percepție și
înțelegere a fenomenului migrației. Succesul acestor articulații depinde în mare măsură de
autoritatea, puterea și legitimitatea agenților la etapa specifică.
Discursul hegemonic s au dominant este, prin urmare, obținut ca urmare a unei „lupte peste
care interpretare și, prin urmare, ce tip de cunoștințe ar trebui să informeze politica de migrație”92.
În anii 90, după încheierea pașnică a Războiului Rece, creșterea conflictelor intra -stat, frica
societăților occidentale de migra re, mediul în decădere și accelerarea epidemiei de HIV / SIDA, a
fost inevitabil să includă noi factori strategici asociați cu securitate umană. Recunoașterea unei lumi
noi a dus la noi evoluții în materie de s ecuritate, de la concepția politico -militară tradițională centrată
în stat și suveranitatea sa, la o viziune mai incluzivă și mai holistică a păcii și a stabilității
internaționale bazată pe protecția persoanelor93. Statul a încetat să fie singurul obiect d e referință
pentru securitate. Cu toate acestea, securitatea umană nu a înlocuit securitatea națională, integrând
noi dimensiuni ca protecția drepturilor omului, dezvoltarea economică și securitatea individuală.
Acesta a avut o conceptualizare instituționa lă în Raportul de dezvoltare umană din 1994 al ONU și
s-a caracterizat printr -o abordare universală, largă și flexibilă și prin interdependențele dintre cele
șapte componente: securitate economică, securitate alimentară, securitate sanitară, securitate de
mediu, securitate personală, securitate comunitară și securitatea politică94.
Când se discută despre problemele de securitate, este firesc să existe o amenințare reală
pentru supraviețuirea statului. Această înțelegere a fost profund influențată de constrân gerile
structurale ale Războiului Rece și de convingerea că securitatea ar putea reprezenta doar jocuri cu
91 Elspeth Guild, Sergio Carrera & T hierry Balzac, The Changing Dynamics of Security in an Enlarged European Union,
CHALLENGE, research paper No. 12, 2008, p. 2.
92 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 53.
93 Buzan și Han sen, 2009, p. 187
94 UNDP, 1994
39
sumă zero. Concepția Războiului Rece despre securitate, susține Baldwin95, a fost asociată cu „forța
militară”, astfel încât, dacă aceasta din urmă a caracterizat o problemă, atunci provocarea a devenit
una de securitate și dacă utilizarea forței militare nu era în pericol, situația era considerată drept
„problema politicii interne”. După sfârșitul Războiului Rece, percepția securității nu este doar
„militară”, „dimensiunile securității nu s -au schimbat … dar specificațiile de fond ale acestor
dimensiuni care au fost relevante în timpul Războiului Rece sunt diferite de cele a anilor 1990.
Securitatea economică, securitatea mediului, securitatea identită ții, securitatea socială și securitatea
militară sunt diferite forme de securitate, însă în esență nu mai sunt concepte fundamental diferite”96.
Prin urmare, securitatea nu este neapărat legată de supraviețuire, ci mai degrabă de posibilitatea de a
urmări l iber independența sau de a proteja interesele interne de bază aale statului. „Securitatea
autentică necesită nu numai absența sau protecția împotriva unei amenințări militare, ci și gestionarea
unei multitudini de riscuri referitoare la bunăstarea politică economică și socială a statelor și a
popoarelor lor”97. Definiția securității ca „o probabilitate scăzută de deteriorare a valorilor dobândite
„lărgește minima identificare realistă și problematică cu supraviețuirea prin specificarea valorilor
menite a fi protejate atunci când aceasta din urmă sunt asigurate98. Dacă amenințarea la supraviețuire
nu este în pericol, securitatea are în vedere unele valori și interese primare că statele vor depune
eforturi pentru a se proteja, „se consideră securitate, într -o definiție mai largă a termenului protecția
împotriva pătrunderii străine nedorite: apărarea securității fizice și psihologice, a intereselor
economice ale limbii și culturilor” 99.
Dacă nu toate amenințările sunt„ militare” , atunci există o mare probabilitate de a face față
provocărilor viitoare prin procesele de cooperare și acomodare. Spre exemplu, strategia europeană
de securitate din 2003 subliniază că amenințările actuale la adresa securității europene pot fi
confruntate și cu instrumente non -militare, de oarece riscurile nu sunt neapărat militare pentru
stabilitatea europeană. Astfel, instrumentele militare pot fi completate de cele politice și economice
și angajate în afara perimetrului european, în special către regiunile învecinate cu potential de risc.100
În același mod ca și în cazul amenințărilor tradiționale de securitate, noile probleme de securitate,
95 Elizaveta Gaufman, Elizaveta Gaufman, Migration, Security Threats and Public Perception, 10.1007/978 -3-319-43201 –
4, (167 -188), (2017). , https://link.springer.com/book/10.1007%2F978 -3-319-43201 -4
96 D. A. Baldwin, “The Concep t of Security”, Review of International Studies, 23, 5, 1997, pp. 9, 23.
97 H. Aftendorn, R. O. Keohane and C. A. Wallander, eds., Imperfect Unions, Oxford University Press, 1999, p. 2.
98 The definition of security of Arnold Wolfers, cited in Baldwin, 199 7, p. 13.
99 W. Wallace, “Where does Europe end? Dilemmas of inclusion and exclusion”, in Jan Zielonka, ed., Europe Unbound.
Enlarging and Reshaping the Boundaries of the European Union, Routledge, London and New York, 2002, p. 241.
100 “A Secure Europe in a Better World”, European Security Strategy, December 12th 2003, Brussels.
40
precum energia, mediul și migrația, necesită politici proactive care vizează redresarea de externalități
potențiale101.
Mai mult, dimensiunea de securita te a noilor probleme de pe agenda politică este subliniată
de faptul că uneori acestea sunt un produs secundar al provocărilor tradiționale de securitate. Astfel,
un stat „necinstit” poate amenința perturbarea energiei sau un conflict civil poate provoca f luxuri de
refugiați care afectează atât stabilitatea europeană: garanția aprovizionării cu energie, cât și
controalele la frontier, care sunt măsuri încadrate în scopuri de securitate. A face față amenințărilor
de securitate înseamnă a avea în vedere strat egiile și actorii mai potriviți pentru păstrarea stabilității.
Ambele elemente sunt astăzi mai greu de identificat din cauza caracterului transnațional al riscurilor
pentru securitate.102
Pe măsură ce provocările depășesc frontierele statelor, ele ajung să cuprindă mai mulți actori,
necesitând, așadar, modele mai largi de cooperare.
Guvernarea globală nu are rost însă în anumite situații: atunci când amenințările privesc doar
unii actori și se manifestă în diferite modalități în întreaga lume, scheme mai mic i de cooperare par
mai promițătoare în acest sens. Acest lucru se întâmplă pentru că „majoritatea amenințărilor venite
din migrație” călătoresc” mai ușor pe distanțe scurte decât pe cele lungi”103. Prin urmare, actorii
statali vecini sunt expuși în mod const ant cu un potențialul de amenințare mai mare din partea
migranților. Acest lucru implică faptul că apare un fel de „interdependență de Securitate între state”
și face ca statele să fie foarte sensibile la prevederile politicii statelor apropiate cu privire la
potențialul migratoriu.
Este de remarcat faptul că Buzan și Wæver104 pun accentul pe o variabilă neorealistă, cum ar
fi „teritorialitatea” în teoria „complexului de securitate”: nu numai amenințările implică actorii
învecinați într -un mod similar, dar d ispozițiile politice pentru a le face față răspândesc efectele lor
pe anumite domenii. Dacă interdependența de securitate înseamnă că niciun actor nu poate spera să –
și atingă securitatea printr -o strategie, este, de asemenea, adevărat că natura de securita te a problemei
la îndemână face procesul de cooperare problematic. Având în vedere complexitatea provocării, o
101 K. J. Holsti, “Something old, something new: theoretical perspectives on contemporary international peace and
security”, in E. Newman, R. Thakur and J. Tirman, eds., Multilateral ism Under Challenge? Power, International Order
and Structural Change, United Nations University Press, 2006.
102 Alison Howell, Melanie Richter -Montpetit, Is securitization theory racist? Civilizationism, methodological whiteness,
and antiblack thought in the Copenhagen School, Security Dialogue, 10.1177/0967010619862921, (096701061986292),
(2019). , https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/0967010619862921
103 Michael J. White , Migration and the Environment , DOI: 10.1007/978 -94-017-7282 -2_21 , Publisher: Sprin ger,
https://www.researchgate.net/publication/294891660_Migration_and_the_Environment
104 Buzan și Wæver
41
armonizare completă a procedurilor în cadrul unui grup ar marginaliza efectele interdependenței de
securitate, în timp ce o cale de rezolvare a p roblemelor care vizează o participare largă a actorilor
implicați ar promite o gestionare mai viabilă a acestei probleme. Cu toate acestea, securitatea
complică procesul de integrare a migranților, deoarece niciun actor nu este dispus să compromită un
interes considerat drept primordial în favoarea celuilalt. Cooperarea va fi continuată atâta timp cât
va consolida securitatea statelor în ansamblu, fără a influența în mod semnificativ acordurile interne.
De asemenea, statele sunt principalii agenți ai politi cilor de securitate, „statele sunt în continuare
agenții prin care sunt instituite și finanțate structurile de guvernare și agenții prin care se realizează
în mare măsură eforturile acestor structuri”105. Astfel, o abordare comună pentru a face față
probleme i poate prezenta inconsecvențe sau lacune, încercând să creeze diferite interese naționale.
Prin urmare, statele sunt susceptibile să își coordoneze acțiunile pentru a evita amenințările
comune de securitate. Așa cum se întâmplă în procesele de cooperare c omercială într -o zonă definită,
primul rezultat al unei abordări integrate poate fi închiderea față de terți actori, ridicarea de bariere
formale sau informale pentru a păstra o provocare potențială. Cu toate acestea, întrucât piața neagră
sau alte practic i ilegale sunt capabile să ocolească barierele legale, alte numeroase amenințări sunt
capabile să depășească frontierele statelor. Acest lucru implică faptul că cooperarea dintre state care
vizează în principal creșterea barierelor de combatere a problemel or de securitate este în cele din
urmă ineficientă. Acest lucru se întâmplă pentru că coordonarea în cadrul unui cluster care vizează
politici „restrictive” poate schimba modul în care este rezolvată o problemă, dar nu și probabilitatea
sau presiunile prov ocării acesteia. Procesele de cooperare și negocieri cu terți actori, regiuni terțe și
organizații internaționale asigură că subiectele precum migrația, energia sau mediul sunt abordate
într-un mod consecvent și solid.
Multilateralismul devine o cale de g estionare a problemelor atât ca principiu, cât și ca
practică.106 Dacă grupurile regionale sunt mai capabile să controleze și să gestioneze efectele
amenințărilor de securitate din cadrul acestora, un proces de cooperare multilaterală poate diminua
probabili tatea apariției amenințărilor de Securitate, sau poate scădea probabilitatea ca efectele
negative să se răspândească.
Acesta este și motivul diverselor încercări de cooperare intra -regională în afacerile
internaționale de astăzi în ceea ce privește discuț iile commune privind securitatea. În acest fel,
105 B. Buzan and O. Waever, Regions and Powers. The Structure of International Security, Cambridge University Press,
Cambridge, 2003, p. 4., 9 D. A. Lake a nd P. M. Morgan, eds., Regional Orders. Building Security in a New World, The
Pennsylvania State University Press, Pennsylvania, 1997, p. 12.
106 M. Webber, S. Croft, J. Howorth, T. Terriff and E. Krahmann, “The governance of European security”, Review of
International Studies, 30, 2004, p. 6.
42
guvernanța globală poate fi avansată, compensând lipsa autorității de nivel superior și a soluțiilor
globale și regionale.107
Când inter -regionalismul nu este o opțiune, deoarece un grup nu este atât de unific at încât să
gestioneze amenințările de securitate în mod colectiv, atunci soluțiile pot să fie avute în vedere la
alte niveluri: relațiile stat -stat.
Totuși, parteneriatul trebuie să fie conceput într -un mod echitabil, asigurând responsabilități
comune, f luxuri multidirecționale și participare cu mai multe straturi: adică forma pe care o are
multilateralismul nu are o importanță mai mică decât practica în sine.108 Ca o nouă concepție de
securitate amenințările necesită un parteneriat larg, toți actorii relev anți implicați în problema de
securitate ar trebui să ia parte la aranjamentele care trebuie întreprinse, astfel încât să răspundă
caracterului multifazic al subiectului.
Prin urmare, procesul multilateral de cooperare cu terți actori face parte din relaț iile externe
generale și ar trebui să se potrivească în mod constant cu alte aspecte ale politicii externe.
Lărgirea conceptului de securitate a fost împinsă de Școala de la Copenhaga, o școală de
gândire academică asupra studiilor de securitate care a ac centuat dimensiunile sociale ale securității
și a respins statul suveran ca referent principal și agent de securitate, apărând, de asemenea, dificultăți
crescânde pentru a susține o durată și o strategie sigură de securitate națională fără un răspuns
puter nic la nesiguranța umană109. De asemenea, a presupus asumarea unor „noi” riscuri și amenințări
care necesită noi procese de securitate, stimularea diplomației preventive, buna guvernare și
dezvoltare economică și socială pentru a salva o societate să ajungă într-un punct de criză. Dinamica
populației a devenit mai importantă odată cu creșterea securității umane, deoarece reprezintă o sursă
majoră de presiune pentru securitatea persoanelor și, în consecinț ă, pentru securitatea națională110.
Interesul pentru legă tura dintre studiile populației și studiile de securitate crește foarte repede
în ultimele decenii, bazându -se pe o bogată literatură pe această temă (Weiner & Russell, 2001; Bigo,
2002; Goldstone, 2002; Guild & van Selm, 2005; Adamson, 2006; Huysmans, 200 6; Bourbeau,
2011; Sciubba, 2011; Goldstone, Kaufmann, & Toft, 2012; Rodrigues, 2015). De asemenea, riscurile
legate de demografie pot produce efecte de feedback datorită interdependenței puternice între riscuri
107 J. G. Ruggie, ed., Multilateralism Matters. The theory and Praxis of an Institutional Form, New York, Columbia
University Press, 1983.
108 R. Thakur and L. Van Langenhove, “Enhancing Global Governance Through Regional Integration”, Global
Governance, 12, 2006, pp. 233 -240., E. Newman, A Crisis of Global Institutions? Multilateralism and International
Security, Routledge, 2007.
109 Vietti & Scribner, 2013, p. 27
110 Tragaki, 2007; Vietti & Scribner, 2013
43
și amenințări, astfel încât demografia conte ază pentru securitatea națională și globală în diferite
moduri (Urdal, 2005; Black și colab., 2011; Goldstone, Kaufmann și Toft, 2012; Rodrigues, 2015).
Migrația poate duce securitatea națională în situațiile în care migranții sau refugiații se opun
regim ului țărilor de origine, când sunt percepute ca un risc de securitate sau o amenințare culturală
în țara de origine, când migra nții provoacă presiuni sociale și economice în societățile gazdă sau
când societatea gazdă folosește migra nții ca instrument împo triva țării de origine111.
Astfel, s ecurizarea migrației tinde să includă patru axe diferite:
1. Socioeconomică, datorită șomajului, creșterii economiei informale, crizei statului de
bunăstare și deteriorării mediului urban;
2. Securitar, având în vedere pierde rea unei narațiuni de control care asociază suveranitatea,
frontierele și securitatea internă și externă;
3. Identitar, în cazul în care migranții sunt considerați ca o amenințare pentru identitatea
națională și echilibrul demografic al societăților gazdă;
4. Politic, ca urmare a discursurilor anti -migra nți, rasiste și xenofobe112.
Prin urmare, întrucât migrația poate avea impact în diferite domenii ca suveranitatea statului,
echilibrul puterii între state și natura conflictelor din sistemul internațional, secur itatea națională
poate fi, de asemenea, afectată. În cele din urmă, creșterea mobilității umane a fost asociată cu:
grupuri urbane pentru migranți113, capacitatea statelor de a controla intrarea, în primul rând în ceea
ce privește pătrunderea ilegală a migra nților 114 și pe asimetrii în compoziția populației etnice și
religioase115.
Dacă migra nții nu sunt integrați în comunitățile gazdă, în special dacă provin dintr -un mediu
cultural complet diferit, riscul potențial de conflicte religioase și etnice tinde să fie mai mare, cerând
noi eforturi de integrare guvernamentală a minorităților etnice în comunitățile naționale .
De asemenea, este necesar să fie asigurată securitatea migra nților înșiși, mai ales atunci când
încearcă să intre ilegal în țara gazdă din cauza re țelelor de trafic de persoane, care au provocat
pierderea de vieți omenești, în special pe rutele din Africa de Nord către țările din sudul Europei și,
mai recent, legată de războiul civil din Siria116. Cu toate acestea, chiar dacă se stabilesc, unele
rapoar te indică cazuri de muncă ilegală, exploatare de muncă, implicare în prostituție și rețele de
111 Weiner, 1992, p. 1 05–106
112 Ceyhan și Tsoukala 2002, p. 24
113 Rodrigues, 2015, pp. 45 –46
114 Mabee, 2009, pp. 123 –124
115 Tragaki, 2007, p. 105
116 Ferreira, 2016a, pp. 1 -2
44
trafic de organe umane117, care generează un spațiu pentru marginalizarea legală a migra nților bazat
pe utilizarea valorilor naționaliste pentru a justifica exclude rea migra nților118.
Astfel, î n beneficiul migra nților și al comunităților de găzduire, prevenirea marginalizării,
discriminarea, segregarea urbană și perturbarea socială sunt esențiale pentru a asigura stabilitatea
socială. Dacă se acordă securitate economi că și socială a acestor indivizi, zona de excludere socio –
economică va fi restricționată.
Cu toate acestea, până în prezent, calea urmată nu pare foarte incluzivă, întrucât unele țări
dezvoltate se bazează pe o creștere a guvernanței punitive, care ilustr ează clar ciclul marginalizării,
radicalizării și criminalizării forței de muncă. Politica de control al migra ției și criminalizarea
migra nților ilegali derivă mai ales dintr -un sistem social -juridic care permite marginalizarea și
exploatarea lor de muncă119.
Prin urmare, pentru a înțelege perspectiva teoretică și cauzele migrației, teoria push -pull a lui
Lee este considerată cea mai complex și relevantă , deoarece descrie cauzele , modelul și procesul
migrației în sine .
Teoria sociologică Push -Pull, prin repre zentanții săi ( Osvaldo Muniz120, Wei Li și Yvonne
Schleicher ) evidențiază teoria push -pull a lui Lee pentru a explica modelul neregulat al migrației și
al migranților. Conform teoriei lui Lee, în contextul migrației, factorii push -pull sunt semnificanți121.
Muniz, Li și Schleicher definesc conceptul astfel: „Factorii push sunt factori negativi la locul de
origine, în timp ce factorii de tragere sunt cei pozitivi la locul de destinație.”122
În plus, Lee sugerează că „decizia de a migra și procesul de migrare este influențat de factorii
asociați cu zona de origine, destinație, factor ii de intervenție , factori personali și fluctuații în
economie ” (a se vedea figura 3) .
Deși fluxurile provin din două locuri, obstacolele pot interveni în timpul mișcărilor.123 Aceste
obstacole sunt indicate de „bariere ” care nu trebuie să fie un obstacol fizic. De exemplu, politicile
117 Burgess, 2011, p. 15
118 Geddes, 2003, p. 22
119 Melossi, 2015, p. 60, p. 85
120 Osvaldo Muniz, Wei Li, and Yvonn e Schleicher,” Conceptual Framework: Why Do People Move to Work in
Another Place or Country?” AAG Centre for Global Geography Education,
http://cgge.aag.org/Migration1e/ConceptualFramework_Jan10/ConceptualFramework_Jan10_print.html.
121 Osvaldo Muniz, Wei Li , and Yvonne Schleicher, “Conceptual Framework: Why Do People Move to Work in Another
Place or Country?” AAG Centre for Global Geography Education,
http://cgge.aag.org/Migration1e/ConceptualFramework_Jan10/ConceptualFramework_Jan10_print.html .
122 Muniz, Li, and Schleicher, “Conceptual Framework.”
123 ibidem
45
de migra re și legile țării beneficiare pot restricționa fluxul de migra nți și pot deveni bariere pentru
aceștia.124
Migranții ar trebui să ia în considerare atât originea, cât și destinația push -pull-urilor,
„pozitivele de ședere și cele negative ale dep lasării” dintr -un loc în altul.125 Teoria push -pull-ului
migrației duce la rațiuni diferite. De exemplu, dacă avantajele economice sunt mai mari în țara de
destinație decât în țara de origine, șansele ca oamenii să migreze în astfel de țări cresc126.
Weiner observă că migranții de astăzi participă la activitățile economice, sociale și politice
din statele gazde , dar și la locul de origine127. Diferite tipuri de migranți influențează diferit
securitatea națională a țărilor gazdă . După cum descrie Huysmans, migrația nu este î ntotdeauna
legată de amenințări, dimpotrivă, migrația contribuie adesea la producerea și dezvoltarea
comerțului.128 Transformarea securității a av ut loc atunci când piața capitalistă s -a transformat într –
un sistem de piață global129, legând astfel migra nții ilegali și securitatea într -un mod care pune sub
semnul întrebării sistemele de migrație și refugiați la ora actuală130.
Tom Tancredo sugerează că: „Nivelurile de migra re pun întrebări diferite”, iar aceasta poate
duce la o ciocnire a culturilor grupurilor neasimilate cu loialități le premise de țările gazdă , cum ar fi
loialitatea politică sau dubla cetățenie, care afectează ulterior securitatea națio nală a acestor state131.
Prin urmare, el sugerează că statele care nu au politici de asimilare a migranților tratează migranții
ca fiind ilegali132.
În același mod, Weiner identifică cinci categorii largi de migranți pentru a clasifica migrația
drept o ameninț are la adresa securității naționale: în primul rând, atunci când migranții și refugiații
sunt respinși de regimul de origine; în al doilea rând, când țara gazdă percepe riscuri de securitate și
amenințări politice din cauza migra nților și a refugiaților; a l treilea, „când migra nții sunt văzuți ca o
amenințare culturală sau,”133 în al patrulea rând, când migra nții și refugiații sunt percepuți „ca o
124 ibidem
125 ibidem
126 ibidem
127 ibidem
128 Weiner, “Security, Stability, and International Migratio n,” 103 –105.
129 Huysmans, “Securitization of Migration,” 757 –759.
130 Maggie Ibrahim, “The Securitization of Migration: A Racial Discourse,” International Migration 43, no. 5 (November
2005): 169, http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1468 – 2435.2005 .00345.x/pdf.
131 Thomas G. Tancredo, “Immigration, Citizenship, and National Security: The Silent Invasion,” Mediterranean Quarterly
15, no. 4 (Fall 2004): 4 –15, http://muse.jhu.edu/article/176902 .
132 Ibid., 6 –8.
133 Weiner, “Security, Stability, and Internati onal Migration,” 105 –106.
46
problemă socială și economică pentru societatea gazdă”, și a cincea, „când societatea gazdă folosește
migra nții c a instrument de amenințare împotriva ț ării de origine”134.
Unii cercetători au legat migrația de in securitate cu mult timp în urmă și au concluzionat că
„migra nții și refugiații reprezintă o amenințare reală pentru statele gazdă ”.135
Cel mai important aspect, în acest sens, îl remarcă , Maggie Ibrahim : „În descoperirea
modului în care migrația a devenit o problemă de securitate, este instructiv să evidențiați cum
diferențele culturale, ca clasificare a sistemului, sunt asociate cu amenințarea.”136 Cu alte cuvinte ,
Ibrahim consideră că migra nții care vin cu diferite culturi și identități amenință viața normală a
statului gazdă . Ca atare, „credința negativă” și „acțiunea discriminatorie vor duce la un conflict etnic,
care în final schimbă unitatea statului”.137 Aceast ă problemă nu numai că afectează cultura statului,
dar duce și la probleme de terorism, insurgențe și alte activități infracționale. Un exemplu clasic este
migra ția chineză în Canada138. În ciuda diferenței culturale semnificative, migra nții chinezi au creat
o „legătură între migra nții ilegali și securitate, iar sistemul de migra re și refugiați din Canada a trebuit
să se reorienteze.”139
Cu alte cuvinte, migra ția chineză a creat o nouă abordare pentru politica migrației în Canada
respectiv pentru a analiza per spectiva criminologică a i a acestui fenomen140.
134 Weiner, “Security, Stability, and International Migration,” 105 –106.
135 Franz, W., and V. Steiner (1999), ”Wages in the East German Transition Process – Facts and Explanations,” Centre for
European Economic Research Paper
136 Maggi e Ibrahim , The Securitization of Migration: A Racial Discourse ,
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1468 -2435.2005.00345.x
137 ibidem
138 Alejandro Hernandez -Ramirez, The political economy of immigration securitization: nation -building and
racial ization in Canada, Studies in Political Economy, 10.1080/07078552.2019.1646452, 100, 2, (111 -131), (2019). ,
https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/07078552.2019.1646452?journalCode=rsor20
139 Victoria M. Esses, John F. Dovidio, and Gordon Hodson, “Publi c Attitudes toward Immigration in the United States
and Canada in Response to the September 11, 2001 ‘Attack on America,’” Analyses of Social Issues and Public Policy
2, no. 1 (2002): 69 –85, http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1530 – 2415.2002.0002 8.x/epdf; Ibrahim, “The
Securitization of Migration.” See also Helen Crowley and Marry J. Hickman, “Migration, Post -Industrialism and the
Globalized Nation State: Social Capital and Social Cohesion Re -examined,” Ethnic and Racial Studies 31, no. 7 (October
2008): 1222 –1244, doi: 10.1080/01419870701725904; Linda K. Tip et al., “Is Support for Multiculturalism Threatened
by… Threat Itself?” International Journal of Intercultural Relations 36, no. 1 (January 2012): 22 –30,
http://www.sciencedirect.com/science/a rticle/pii/S0147176710001057; and Ronald Lee and Timothy, Miller,
“Immigration, Social Security, and Brooder Fiscal Impact,” The American Economic Review 90, no. 2 (May 2000): 350 –
354, https://www. jstor.org/stable/pdf/117249.pdf . Katja Franco Aas and Mary Bosworth, eds., The Borders of
Punishment: Migration, Citizenship and Social Exclusion (New York: Oxford University Press, 2013), 30 –31.; Tancredo,
“Immigration, Citizenship and National Security, ” 13–14.
140 Ibrahim, “The Securitization of Migration,” 173.
47
În plus, Ibrahim observă că migrația este o amenințare la adresa securității umane în ceea ce
privește „traficul de droguri ”141. Practic, Ibrahim spune că populația care se deplasează peste graniță
pentru a scăpa de război, foame sau urmărire penală va fi „o amenințare pentru țara gazdă .“142
Mai mult, ea subliniază că: „Securizarea discursului migrației a fost bazată pe teama că
migranții pot fi susținători pentru insurgențe” și potențialul motor al r evoltelor sociale și al
activităților teroriste.143 Tot în aceeași notă , Alexandra Spencer face legătura dintre migra ție și
terorism prin efectuarea de cercetări bazate pe interviuri cu 48 de teroriști migra nți care au efectuat
atacuri teroriste de succes în Statele Unite între 1993 și 2001144. Cercetările efectuate de Spencer
concluzionează că infiltrarea teroristă a avut loc în Statele Unite din cauza loialității din politicile de
migra re și măsurile de Securitate ale SUA145. Spencer încheie analizele sale cu concluzia că:
politici le de migra re slabe și strategiile de combatere a terorismului sunt o forță motrice care leagă
terorismul și migra nții din state.146 Cu toate acestgea, diaspora este formată în principal din refugiați
și este mai probabil „ostilă regimului țării de o rigine”147. Unii migranți economici pot deveni, de
asemenea, antagoniști, „mai ales dacă trăiesc în țări democratice, în timp ce guvernul patriei este
nedemocratic .”148
În concluzie, r elația dintre diaspora și conflict are multe aspect comune149. Un aspect est e
faptul că diaspora poate avea efecte negative și pozitive asupra situației de conflict.150 Potrivit lui
Pirkkalainen Paivi și Abdile Mahdi, „Cel mai bun mod de a concepe rolul diasporei în conflict este
să te gândești la diferitele faze sau etape ale conf lictului (emergența conflictului, escaladarea
continuă, încetarea și reconstrucția post -conflict) și apoi pentru a evalua rolul posibi l al diasporei în
fiecare fază. ”151
141 Ibrahim, “The Securitization of Migration,” 169.
66 Ibid.
142 Ibid.
143 Ibid., 173.
144 Alexander Spencer, “Linking Immigrants and Terrorists: The Use of Immigration as an Anti -Terror Policy,” Onli ne
Journal of Peace and Conflict Resolution 8, no. 1 (2008): 5,
https://www.researchgate.net/publication/237829585_Linking_Immigrants_and_Terrorists_The_Use_of_I
mmigration_as_an_Anti -Terror_Policy.
145 Ibrahim, “The Securitization of Migration,” 173.
146 Ibid., 5–8.
147 Hazel Smith and Paul Stares, eds., Diasporas in Conflict: Peace Makers or Peace -Wreckers? (Tokyo: United Nations
University Press, 2007), 90. 69 Ibrahim, “The Securitization of Migration,” 179 –80.
148 Ibid., 5 –8.
149 Smith and Stares, Diasporas in C onflict; and Pirkkalainen Paivi and Abdile Mahdi, “The DiasporaConflict -Peace –
Nexus: A Literature Review” (working paper no. 1, Diaspeace, March 2009), 8,
https://jyx.jyu.fi/dspace/bitstream/handle/123456789/36875/DIASPEACE_WP1.pdf?sequence=1 .
150 Paivi and Mahdi, “The Diaspora -Conflict -Peace -Nexus,” 8.
151 Ibid., 2.
48
În termeni de perspectivă negativă, aceste comunități sunt mai eficiente în strângerea d e
fonduri, recrutarea, procurarea armelor și lobby pe ntru forțele pe care le suțin în țara de origine .152
De exemplu, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) s -a „angajat în activități politice și de
strângere de fonduri” , iar jumătate din bugetul organiza țional al PKK provenea din diaspora kurda
din Europa153.
Membrii diasporei rămân, în general, departe de zona de război și susțin numeroase acțiuni
pentru realizarea ideologiei lor politice prin sprijin financiar și politic pe care au deplina libertate de
a-l folosi datorită regimurilor democratice din țările gazdă .154
Katja Franko Aas și Mary Bosworth oferă o perspectivă analitică stabilită între criminali tate
și migra re în termeni de acțiuni legale, credințe sociale și disparități culturale, în special în spe ctrul
controlului migrațiilor, politicilor și practicilor.155 Această teorie analizează tiparele migrației și
diferite instrumente și metode care pot fi securizate în procesul de ansamblu al migrație i.156 Mai
mult, autorii susțin că politici deschise la fronti eră, cum ar fi controlul migra ției, cetățenia și justiția
penală ar trebui aplicate ca măsuri pe termen lung, deoarece migra nții au un impact mai mare decât
s-a crezut asupra securității naționale a unei țări.157
Mulți cercetători au descris o serie de facto ri ai migrației în moduri diferite, dar cele mai
evidente cauze care necesită discuții sunt factorii economici, sociali, demografici și politici.
În mod tradițional, securitatea a fost privită prin prisma securității statului. Drept urmare,
relativ puțini cercetători au căutat să conceptualizeze ceea ce se poate numi coraportul dintre migrație
și securitate158. Cu toate acestea, sfera preocupărilor de securitate este mult mai largă decât
securitatea statului și include securitatea umană159.
Securitatea umană e ste definită într -un raport PNUD ca: un instrument analitic care se
concentrează pe asigurarea securității individului, nu a statului … În conformitate cu definiția extinsă
a securității umane, cauzele insecurității sunt lărgite ulterior pentru a include amenințări la condiții
socio -economice și politice, alimentare , de sănătate și siguranță de mediu, de comunitate și
152 Bruce Hoffman et al., “The Radicalization of Diasporas and Terrorism,” paper presented at a joint conference by the
RAND Corporation and the Center for Security Studies, ETH Zurich, 2007, 1,
http://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/conf_proceedings/2 007/RAND_CF229.pdf .
153 Tim Heinkelmann -Wild, Daniel Beck, Alexander Spencer, Heroes welcome: an exceptional story of ‘good’ refugees
in the German tabloid discourse, Journal of Multicultural Discourses, 10.1080/17447143.2019.1649412, (1 -20), (2019). ,
https ://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/17447143.2019.1649412?journalCode=rmmd20
154 Hoffman et al., “Radicalization of Diaspora and Terrorism,” 38.
155 Aas and Bosworth, The Borders of Punishment.
156 ibidem
157 ibidem
158 Miller, 2000; Tirman, 2004
159 Poku și Graha m, 1998
49
personală … Prin urmare, securitatea umană este: centrată pe oameni, și este multidimensională,
interconectată, universală.160
O mare parte a migrației din țările mai sărace este determinată de lipsa securității umane care
este exprimată în sărăcie, inegalitate, violență, lipsa drepturilor omului și state slabe. O asemenea
subdezvoltare politică, socială și economică este legată de istoriile c olonialismului și de condiția
actuală a inegalității globale.
În cazul în care statele nu sunt în măsură să creeze sisteme de migrație legală pentru forța de
muncă necesară, mulți migranți sunt, de asemenea, obligați să se deplaseze în condiții de nesigur anță
considerabilă. Contrabanda, traficul de persoane, munca forțată și lipsa drepturilor omului constituie
soarta reală și de facto a milioane de migranți161. Chiar și migranții legali pot avea un statut de
reședință nesigur și pot fi vulnerabili la exploa tare economică, discriminare și violență rasistă.
Uneori, modificările legale pot împinge migranții în ilegal itate, așa cum s -a întâmplat cu ” sans
papiers ” (migranți fără documente) din Franța în anii 90.
Nesiguranța frecventă a oamenilor din țările sărac e este adesea uitată în discuțiile politice
despre securitatea statului, cu toate acestea cele două fenomene sunt strâns legate. Frecvent, o astfel
de insecuritate a migranților este legată de amenințările percepute, care sunt un aspect al dimensiunii
psihologice de masă, care poate fi împărțită în trei categorii de bază : culturală, socio -economică și
politică162.
Primul pericol perceput, este percepția populației de spre migranți, care provoacă statutul
cultural actual, și care poate contribui cel mai mult l a insecuritatea migranților. Astfel de percepții
au fost obișnuite în Europa încă din anii '80. De asemenea, migranții mexicani și alți „hispanici” în
SUA au fost considerați ca reprezentând o amenințare culturală163.
Adesea, identitatea religioasă și practi cile lingvistice ale migranților apar foarte mult în
amenințările percepute de către populație . În ultimii ani, musulmanii au ajuns să fie considerați ca o
amenințare culturală în multe țări occidentale.
A doua amenințare percepută de populați e despre migranți, ca fiind amenințări socio –
economice – includ diasporale entice, cum ar fi de exemplu, diaspora chinez ă din Asia de Sud -Est,
160 Jolly și Ray, 2006: 5
161 Witold Klaus, Marta Pachocka, Examining the Global North Migration Policies: A “Push Out – Push Back”
Approach to Forced Migration, International Migration, 10.1111/imig.12575, 57, 5, (280 -293), (2019). ,
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/imig.12575
162 Lucassen, 2005
163 Huntington, 2004
50
comunitățile sy ro-libaneze din Africa de Vest, cecenii și alte populații din Caucaz în Federația Rusă
post-sovietică.
Cea d e-a treia amenințare percepută, se rferă la faptul că, migranții sunt percepuți ca fiind un
potențial de neloiali tate sau personae subversiv e pentru statul gazdă, cum ar fi palestinienii care
locuiau în Kuweit înainte de primul război din Golf, Yemeniții c are trăiesc în Arabia Saudită în
aceeași conjunctură, chinezi i etnici din Indonezia erau suspectați de subversiune politică a Chinei
comuniste din anii 1960 și a populațiilor etnice ruse blocate în fostele republici sovietice ale URSS –
ului.
Amenințările m igrației internaționale percepute de public ca fiind atentate la identitatea
națională și menținerea coeziunii culturale sunt aspecte importante ale provocărilor pe care le
prezintă migrația int ernațională către statul secolului XXI164.
Dar uneori migrația internațională este văzută ca o creștere a puterii de stat. Poate facilita
creșterea economică și este deseori considerată indispensabilă pentru bunăstarea economică a unui
stat (exemplul Canadei este relevant în acest sens) . În plus, mulți migra nți sunt racolați de serviciile
de informații , care pot perfecționa expertiza și cunoașterea situațiilor reale din statele de origine .
Dacă se urmăresc politici publice eficiente, migrația internațională poate spori mai degrabă
decât să distragă puterea de stat165. Politicile de migra ție ale unui stat pot contribui, de asemenea, la
capacitatea sa de a atinge obiectivele de politică externă și securitate prin relații politice și culturale,
fără a recurge la constrângeri militare sau economice. Numărul mare de studenți străini care studiază
în SUA poate fi văzut ca o sursă importantă de putere non-militară , deoarece contribuie la construirea
de legături pozitive pe termen lung cu unele state conflictuale166.
În mod similar, tratarea migra nților poate afecta reputația unui stat în străinătate, care uneori
devine o problemă pentru diplomație și „puterea inteligentă”, influență care rezultă din investiții și
care permit mai bine statelor să abordeze problemele globale167.
Migrația internațională a avut, de asemenea, un impact s emnificativ asupra conflictelor
violente. Schemele de migrație ilegală pot interacționa cu alți factori politici pentru a promova
conflictele violente în mai multe moduri, precum furnizarea de resurse care alimentează conflictele
interne sau prin facilitar ea rețelelor de criminalitate organizată168. Comunitățile migrante și
164 Adamson, 2006
165 Adamson, 2006: 185
166 Nye, 2004
167 Graham și Poku, 2000
168 Adamson, 2006: 190 -1
51
diasporice oferă deseori ajutor financiar și recrutează grupuri angajate în conflicte în statele de
origine.
1.3. Abordări politice coercitive în discursurile legate de Securitate și migrare EU
Europa are o istorie lungă în abordarea problemei migrației. După perioada celui de -al Doilea
Război Mondial, migranții și refugiații erau considerați ca forță de muncă utilă care ar putea contribui
la perioada de redresare economică. Cu toate acestea, sfârșitul conflictului bipolar a sporit valuri de
migrație externă către Europa, ceea ce a marcat o „ciocnire a civilizațiilor”. Aceasta a creat un discurs
de urgență, prin care frica era trimisă la idea că migrantul este „diferitul, străinul, migrantul fă ră
document, refugiatul, musulmanul, non -europeanul”169. Drept urmare, migrația a fost ținta
discursurilor politice, cu un „accent nou pentru insecuritate” în Europa170. Această practică de a muta
discursul asupra migrației către cel al securității este o cons ecință a logicii securității naționale, care
a fost în centrul ultimilor ani în creștere171.
Premisa principală a teoriei securității naționale este transformarea unei probleme într -o
amenințare de securitate, indiferent dacă amenințarea este reală sau nu172. Securizarea migrației
operează pe procesul de construcție teoretică a unei amenințări și neîncrederi între grupurile din
societate, creând un „spectacol discursiv despre securitate”173. Acest lucru transformă refugiații și
solicitanții de azil în mijloace d e „înscriere a fricii pe monedă politică și un principiu organizatoric
în relațiile sociale și politice”174. Securizarea poate fi astfel înțeleasă ca „o versiune mai extremă a
politizării”175, unde „actele de discurs” servesc la actul politic de „a vorbi” anum ite probleme prin
„securitate -supraviețuire”176.
Practicile de securizare pot fi utilizate pentru a explica cazurile în care astfel de acte
performante plasează probleme pe agenda de securitate. O analiză a crizei actuale a refugiaților poate
fi legată de u n discurs de politică globală mai larg privind migrația, care vizează explicarea modului
în care este prezentată migrația de către actorii însărcinați cu gestionarea acesteia177. Prin urmare, s –
169 Ceyhan & Tsouka la, 2002, p. 22
170 Waever și colab., 1993
171 Huysmans 2000; Leonard 2011; Waever at al., 1993
172 Buzan și colab., 1998
173 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 60
174 Huysmans Jef, The Polit ics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 61
175 Buzan și colab. 1998, p. 4
176 Emmers 2007, p. 110
177 Geiger și Pecoud 2010
52
a acordat atenție atât securizării refugiaților în cadrul dezbat erii publice, cât și a discursului politic
relevant temei migrației. În conformitate cu teoria Foucauldian, un astfel de discurs despre migrație
poate produce o „raționalitate politică” care folosește o „mentalitate discursivă publică
spectaculoasă” etiche tând migrația drept amenințare la securitatea națională178. Un astfel de discurs
normalizează din ce în ce mai mult utilizarea abordărilor coercitive pentru controlul migrației „ca
parte a repertoriului practicilor justificabile”, prin care migranții sunt pr iviți ca o amenințare la adresa
securității naționale179.
În ciuda acestui fapt, Ronald critică vaguitatea termenului de Securitate datorită naturii sale
inclusive, deoarece conceptul include o gamă largă de probleme. Potrivit autorului Paris, „dacă
securit atea umană înseamnă aproape orice, atunci nu înseamnă în realitate nimic”180. Această critică
este analizată în continuare de Huysmans și Squire181, care susțin că „abordările de securitate umană
ale raportului migrație -securitate sunt problematice în ceea ce privește potențialul lor de a defini
migrația ca o amenințare” și, astfel, riscă „să facă mai mult decât o abordare pragmatică în cadrul
strategic al securității statului”182.
Actuala criză de refugiați poate fi înțeleasă ca un puzzle pentru politica modern ă a
identității183. Așa cum au menționat Ceyhan și Tshoukla, în „discursurile politice, securitatea,
cultura, migrația și identitatea sunt legate între ele prin percepția migrantului ca„ un altul din punct
de vedere cultural”, care vine în țările occidentale și le perturbă identitatea culturală stabilită de
secole184. În acest fel, accentul pe identitatea comună europeană conceptualizează refugiații drept
„un celălalt”185, ca mijloc de dezvoltare a identității și coeziunii naționale186. Sentimentul tot mai
mare de insecuritate „europeană” modelat de valurile actuale de migrație a fost dezvoltat într -o serie
de fapte cu consecințe politice, cea mai critică fiind securitatea migrației187.
Încercarea de a rezolva problema migrației prin înăsprirea regimului de frontier ă, a dus în
cele din urmă la analiza conceptuală a acestui fenomen. Noțiunea de „regim de frontieră” a cunoscut
un interes vast al cercetărilor și fundamentărilor teoretice188.
178 Foucault citată în Zartaloudis 2011
179 Boswell și Geddes 2011
180 Paris 2001, p. 93
181 Huysma ns și Squire
182 Huysmans și Squire 2009, p. 6
183 Bauman 1991
184 Ceyhan și Tshoukla 2002, p. 28
185 Huysmans 2000, p. 10
186 Ceyhan și Tshoukla, 2002, p. 29
187 Burgess 2011, p. 14
188 Albrecht 2002; Klepp 2010
53
Înainte de examinarea ulterioară a acestui concept, este important să menționăm că există
diferite tipuri de frontiere, și anume „teritoriale”, „organizaționale” (de exemplu, cu referire la piața
muncii) și „conceptuale” (de exemplu, cu referire la identitate)189. În sensul tradițional, granițele
simbolizează construcțiile sociale în ce ea ce privește jocul de putere între cei responsabili,
contribuind în același timp la practicile de „înstrăinare” care subliniază pe „noi” împotriva
„celorlați”. Drept urmare, frontierele politizează migrația printr -o „politică spațializată a diferenței
identitare”190.
Prin urmare, conceptul de migrație poate fi privit ca un „șantier de construcție a frontierei”
care este preocupat mai mult de simbolismul din spatele capacității unui stat de a exercita controlul
asupra frontierelor sale191. Mai mult, se poate susține că frontierele pot reprezenta mijloace de
diferențiere, prin care libertatea de mișcare a anumitor grupuri este limitată datorită statutului lor
social. Această linie de argumentare se leagă de ideea „micro -politicii de ilegalitate” în cadrul cărei a
migrația ilegală este denumită „fantomă care bântuie spațiul migrației și al politicii de securitate a
statelor”192. Actuala criză a refugiaților ilustrează narațiunea privind migrația în UE, care se
concentrează pe interacțiunea dintre „amenințare și incr iminare” și „jocuri cu numere”193, rezultând,
astfel, implementarea unor politici de migrație restrictive în UE. Mai mult, s -ar putea susține că, în
ceea ce privește regimul de frontieră al UE, migrația nu numai că a fost securizată, ci și criminalizată.
Climatul politic modelat de nesiguranța post 9/11 2001 a contribuit la coraportul dintre
migrație și securitate. Atacurile teroriste din 11 septembrie au construit „epoca neliniștilor”194
transfigurând „anxietățile globale cu privire la migrația într -un mod de guvernare orientat pe
securizarea migrației”195. Cu toate acestea, Boswell196 susține că există foarte puține dovezi în
sprijinul încercărilor de securitate a migrației după 11 septembrie. De fapt, politicile de migrație nu
par să fi fost securitizate așa cum era de așteptat. O explicație principală este că atitudinea în fața
rețelelor teroriste extrem de organizate nu corespunde cu atitudinea față de migranții disperați care
ajung la granițele Europei197. În plus, așa cum susține Koser198, legătura cu terorismul nu este
189 Geddes 2005, p. 789
190 De Genova 2010, p. 55
191 Dauvergne 2008
192 Svenja Gertheiss, Migration under Control: Sovereignty, Freedom of Movement, and the Stability of Order, Resistance
and Change in World Politics, 10.1007/978 -3-319-50445 -2, (243 -280), (2017). ,
https://link.springer.com/book/10.1007%2F978 -3-319-5044 5-2
193 Vollmer 2011, p. 338
194 Bigo 2002
195 Nyers 2010, p. 413
196 Boswell (2007)
197 Boswell 2007, p. 598
198 Koser (2011)
54
evidentă după criza economică începută în 2008, care a schimbat atenția către amenințările
economice legate de migrație.
Astfel, o ”securitate deplină” în fața noilor provocări induse de migrație se bazează pe trei
elemente de bază : „amenințările existențiale”, „acțiunea de urgență” și „efectele asupra relațiilor
interstatle ”. Aceste elemente nu trebuiesc compromise și politizate199. Nivelul de ne politiza re include
subiecte de securitate care nu privesc publicul, astfel încât este absolut inutil ca u n guvern să se ocupe
de ele din perspectiva ideologică sau prin conturarea unor elemente ce pot adduce insecuritate
regional sau globală . Pe de altă parte, nivelul de politizare devine o parte a agendei de politici publice
a oricărui stat care nu poate fi evitată în exclusivitate , iar atunci când sunt necesare măsuri extreme
pentru a combate o amenințare existențială, practica asigurării securității naționale are loc
(amenințări ale terorismului sau imixtiuni ale politicilor de extindere a unor state) .
Există cazuri privind efectele colaterale ale migrației în care logica securității este în joc, în
ciuda faptului că nu există un discurs official de amenințare la securitate. Mai mult decât atât, anumite
amenințări recurente, cum ar fi terorismul, se institu ționalizează în timp200. Aceasta înseamnă că,
pentru a studia cazurile de ”securitate instituționalizată ” în fața provocărilor migrației , nu ne putem
limita la concentrarea completă pe discursurile politice de securitate. Pentru a aborda această limitare
este util să lărgim cadrul conceptual pentru a include practicile non -discursive, cum ar fi funcționarea
birocrațiilor sau elaborarea de politici publice anti -migtraționiste . Huysmans explică faptul că
discursurile de securitate politică sunt legate între ele cu practicile, cum ar fi dispozitivele
tehnologice utilizate pentru gestionarea frontierelor și diverse tehnologii prin care are loc imixtiunea
în viața private a migranților cu scopul stabilizării acestora sau urmăririi activităților social -politice
a migranților pe teritoriul statelor primitoare201. De exemplu, c omplexitatea gestionării frontierelor
din UE depășește „ discursul politic al securității naționale”, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne
disociem de „o dialectică spectaculoasă a normei / excepției și [să devenim] mai preocupați de un
proces continuu de normalizare a migrației ”202.
În legătură cu creșterea controalelor la frontieră declanșate de criza refugiaților, un studiu
bazat pe abordarea lui Bigo, de exemplu, nu ar include doar discursul asupra frontierelor, dar ar
necesita, de asemenea, analiza modului în care politicile de migrație și de frontieră sunt justificate în
199 Orit Gazit, Van Gennep Meets Ontological (In)Security: A Processual Approach to Ontological Security in
Migration, International Studies Re view, 10.1093/isr/viy049, (2018). , https://academic.oup.com/isr/article –
abstract/21/4/572/5042156?redirectedFrom=fulltext
200 Buzan & Waever 2003, p. 27 -28
201 Huysmans 2004, p. 307
202 Neal 2009, p. 353
55
practică. Cu toate acestea, discursul care leagă migrația cu securitatea a trecut printr -un proces
îndelungat de naturalizare, re alizând o etapă particulară atunci când așa -numit a interferență dintre
migrație -securitate a devenit vizibil ă. Cu alte cuvinte, securitatea fenomenului migrației a ajuns într –
un stadiu de instituționalizare, ceea ce înseamnă că logica securității s -a „norm alizat” în politicile
migrației ale UE. Aceasta înseamnă că, pentru a justifica punerea în aplicare a măsurilor excepționale
de control al frontierei, criza refugiaților a fost articulată în termeni de paradigmă umanitară, iar
justificarea controalelor teh nice și implementarea de tehnologii trebuie racordată la limitările ce
intervin din partea organismelor internaționale care asigură drpturile fundamentale ale migranților și
refugiaților.
Deși relația dintre umanitarism și securitate are o istorie lungă de interes academic203,
corelația umanitar -securitate în ceea ce privește migrația este în sine o concepție teoretică foarte
recentă. Așa cum susține Williams, chiar dacă „umanitarismul a fost mult timp mâna intervențiilor
imperialiste și militarizate (…) um anizarea frontierelor este un fenomen relativ nou legat de
ascensiunea unor regimuri juridice mai restrictive și mai violente decât în perioada Războiului
Rece ”204. Aceste regimuri sunt concepute pentru a „gestiona, regla și susține existența ființelor
umane ”205, modelând discursul hegemonic asupra migrației, prin care practicile limitrofe sunt o
metodă de „compensare a violenței sociale întrupate în regim ul juridic de control al migrației”206.
Efectele regimurilor umanitare de frontieră se reflectă asupra modur ilor de guvernare
biopolitice ale lui Foucault (1998), în care biopolitica reprezintă mijloace moderne de exercitare a
puterii caracterizate de politica de compasiune. După cum susțin Feldman și Ticktin, „a vorbi în
numele umanității scoate o poziție puter nică”207. Cu toate acestea, aceste eforturi biopolitice adesea
„oscilează între sentimentele de simpatie pe de o parte și preocuparea pentru ordine, pe de altă parte,
între o politică de milă și politicile de control”208. Astfel, umanitatea poate fi legată atâ t de
compasiune cât și de securitate, întrucât „nu există nicio grijă fără control”209. Acest lucru ne prezintă
un paradox al controlului la frontieră al UE, atunci când migranții clasificați drept „la risc” devin
„un” risc pentru agențiile de poliție de fro ntieră210. În consecință, anomalia obligației de a proteja,
între protecția solicitantului de azil și protecția frontierelor, demonstrează priorități contradictorii
203 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migratio n and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006
204 Williams 2015, p. 14
205 Fassin 2012, p. 1
206 Walters 2011, p. 139
207 Feldman și Ticktin 2010, p. 1
208 Fassin 2005, pp. 355 -366
209 Agier 2011, pp. 4 -5
210 Arendt 1973, pp. 267 -302
56
între nevoia de a proteja bunăstarea unui migrant și nevoia de a gestiona migrația211. Astfel, pentru
a observa securitatea trebuie să începeți studiul cu analiza practicilor și nu cu actul de vorbire. Acest
lucru este în favoarea școlii de gândire din Paris, deoarece discursul asupra problemei migrației s -a
schimbat, în timp ce practica a rămas ace eași. În lumina acestei teze, ipoteza este prezentată după
cum urmează: în ciuda mutării discursului umanitar către problema migrației, practica securității este
persistentă.
Tendințele populiste actuale și sentimentele anti -migranți răspândite de mass med ia
încurajează politici restrictive sub forma unor reguli de migrație mai stricte, incriminarea migrației
ilegale și a implementării securității la frontieră cu elemente de înaltă tehnologie, denumită și
paramilitarizarea frontierelor, iar politicienii răs pund la sememnea provocări și își adaptează
politicile la opinia publică.212
Acțiunea politică și mass -media sunt elemente cheie pentru a deconstrui aceste asociații între
migra ție și terorism și migra ție și criminalitate, încurajând astfel mai multă tolera nță și acceptare213.
Securizarea migra ției este atât un rezultat cât și o cauză a narațiunilor extremiste din interiorul
partidelor politice de dreapta214. Creșterea fluxurilor de migra ție ar trebui să consolideze politicile și
narațiunile de integrare pentru a evita creșterea populismului de dreapta, ca răspuns la migra ția
dezechilibrată în cadrul partidelor de extremă dreapta și euroceptice care găsesc în contextul post –
criză economică un nou electorat nemulțumit dispus să susțină o abordare conservatoare la
problemele de migrație215. De asemenea, ascensiunea partidelor de extremă dreapta cu narațiuni
populiste poate încuraja dezvoltarea mișcărilor sociale cu facțiuni radicale care pot fi mai dornice să
efectueze atacuri teroriste sau să participe la recrutarea jihadistă, găsindu -și legitimitatea în interiorul
mișcărilor sociale izvorâte din această schimbare. în sistemele politice ale SM.
Experții în domeniul migrației subliniază că politica restrictivă tinde să se agraveze, mai
degrabă decât să reducă problemel e. Dacă reglementările mai stricte îngreunează intrarea prin
canalele obișnuite a migranților, aceștia vor căuta rute alternative, adesea ilegale (de exemplu: din
Orientul Mijlociu prin Turcia și Balcani pentru a ajunge în Europa). Riscul pentru securitate a statelor,
211 Bigo 2006, p. 89 -90
212 Tim Hein kelmann -Wild, Daniel Beck, Alexander Spencer, Heroes welcome: an exceptional story of ‘good’ refugees
in the German tabloid discourse, Journal of Multicultural Discourses, 10.1080/17447143.2019.1649412, (1 -20), (2019). ,
https://www.tandfonline.com/doi/abs/ 10.1080/17447143.2019.1649412?journalCode=rmmd20
213 Harriet Gray, Anja K Franck, Refugees as/at risk: The gendered and racialized underpinnings of securitization in
British media narratives, Security Dialogue, 10.1177/0967010619830590, 50, 3, (275 -291), (20 19).,
https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/0967010619830590
214 Bigo, 2002, p. 65
215 Vieten & Poynting, 2016; Liang, 2016
57
în cazul dat, este că cererea din ce în ce mai mare va fi satisfăcută din punct de vedere al ofertelor de
către grupurile criminale implicate în migrația illegală. În afară de a face migranții mai vulnerabili,
aceste grupuri se consolidează și mai mult, inclusiv pe rețelele criminale transnaționale în ceea ce
privește traficul de arme și de persoane. Cel mai mare risc în acest sens nu este reprezentat de migrația
însăși, ci de organizațiile criminale transnaționale care controlează fluxurile de migrație.
Diferiți factori stau la baza amenințărilor generate de migrație. Sărăcia și instabilitatea,
precum și alți factori precum terorismul, schimbările climatice și alte riscuri în țările de origine, pot
duce la migrație. Prin urmare, un rol important îl joacă instabilitatea politică regională, lipsa
dezvoltării economice, presiunea populației, conflictele etnice și religioase, opresiunea și
instabilitatea în țările și regiunile subdezvoltate sau care sunt în situații de crize și conflict armat. În
ceea ce privește forțele motrice ale migrației, riscurile sunt cele mai mari în Orientul Mijlociu (Siria
și Yemen), Africa de Nord, regiunea sub -Sahariană și Cornul Africii. Instabilitatea politică în
economiile emergente precum cele din Asia poate duce la no i fluxuri de migrație. Există, de
asemenea, puncte slabe și în Europa de Est. În cazul UE se recurge la încheierea parteneriatelor cu
țările învecinate și cu țările de tranzit pentru a limita sau a preveni migrația ilegală.
Din punct de vedere a politici lor de securitate națională, migrația renaște tendințele xenofobe,
ascensiunea grupurilor de extremă dreapta. Statele depun eforturi considerabile pentru a contracara
aceste evoluții negative și, în special, pentru a evidenția oportunitățile migrației și, prin aceasta,
pentru a spori înțelegerea acesteia pentru societate în ansamblu. De exemplu, trebuie menționat că
migrația este adesea legată de oportunitățile economice, ceea ce înseamnă că migra ția în Europa
poate crește economia europeană, având în veder e ratele demografice existente și prognozele
pesimiste pentru unele state din Europa.
În epoca globalizării migrația internațională este un fenomen de aploare care depășește
suveranitatea statului național și se transpune într -o problemă transnațională și o problem de
prioritate globală pentru comunitatea internațională216.
Mai mulți cercetători susțin că securizarea migrației a apărut în Europa de Vest în ultimele
trei decenii și a câștigat o atenție sporită de la atacul terorist din 11 septembrie217. Într -adevăr, în
studiile critice de securitate, 9/11 a oferit o oportunitate discursivă de a încadra problema migrației
ca reprezentând o amenințare existențială pentru statele europene. În consecință, aceasta a ajutat la
216 Koser 2007, p.16
217 Huysmans 2000; Neal 2009; Bigo 2009
58
justificarea practicilor de control a mi grației care erau rezervate de obicei amenințărilor la adresa
securității naționale218.
O condiție de bază a unei astfel de abordări a conceptului de Securitate este „discursul
public”, care plasează problema într -un „mediu existențial ostil”219. Astfel, conf orm acestor teorii,
puterea este o componentă importantă a unei formațiuni discursive și determină efectul unor afirmații
specifice în formularea problemelor de Securitate d e către puterea politică (parti de, organizații,
mișcări politice). Atunci când este rostit într -un anumit cadru de politică națională , discursul poate
deveni instituționalizat, dacă agentului care produce actul discursului i se oferă suficientă putere și
autoritate. Acest lucru poate fi observat în cazul discursurilor publice formale și informale din
Germania, Olanda și alte state dezvoltate. Noțiuni diferite pot lua diferite semnificații odată ce sunt
poziționate în diferite discursuri politice interne . Astfel, sensul devine imposibil de fixat sau
controlat, din cauza „caracterului volat il al limbajului legat de fenomenul migrației”220. Un discurs
nu poate domina sau repara toate semnificațiile complet, obținând ceea ce Laclau și Mouffe numesc
o „sutură”.221
Înțelesul migrației, de exemplu, este întotdeauna deschisă la contestație și poate fi
conceptualizat în diferite moduri, în funcție de aspect ele enunțate prioritar. Această contestație
devine activă pe măsură ce aruncăm o privire asupra modului în care este formulată problema în
diferite domenii de politică. Dacă politicile de migra re ale UE, dominate în mare parte de un cadru
orientat spre securizare a frontierelor , acordă prioritate aspectului „amenințării” imigrării asupra
țărilor UE, atunci politicile de dezvoltare, implicate cu diferite preocupări economice , acordă
prioritate aspectului „oportunității”. Parteneriatele de mobilitate în acest sens sunt un caz interesant
de observat, deoarece încearcă să reunească două sensuri conflictuale ale migrației, unificând
obiectivele politicilor de migra re și dezvoltare în cadrul unui instrument de politică externă comună.
Totuși, această încercare, așa cum demonstrează în continuare cercetările unor autori cu renume, a
creat o tensiune evidentă și o luptă unde ar trebui să domine parteneriatele economic -politic . În cele
din urmă, narațiunea care le agă migra ția cu problemele de securitate s -a dovedit a fi predomina ntă
în discursurile publice din UE în ultimul deceniu (2010 -2020) .
218 Buzan și colab., 1998, p. 23 -6
219 Huysmans Jef, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU. New York: Routledge, 2006, p. 50
220 Stuart Hall, ‘Foucault: Power, Knowledge and Discourse’, in: Margaret Wetherell Stephanie Taylor and Simeon Yates
(eds.) Discourse Theory and Practice: a Reader, Sage Publications, London, 2001, p. 73.
221 Ernesto Laclau and Chantal Mouffe, Hegemony and Socialist Strategy – Towards a Radical Democratic Politics,
London: Verso, 1985, p. 111.
59
În zilele noastre, securitatea națională este în general considerată un fenomen destul de
complex, cu multe aspecte. Multi dimensionalitatea conceptului de „securitate națională” necesită o
abordare specială a studiului și dezvoltării măsurilor de asigurare a acestuia pe toate segmentele
social -politice și economice prezente într -un stat . Scopul principal al sistemului de secu ritate
națională este formarea și menținerea condițiilor interne și externe favorabile realizării celor mai
importante domenii ale intereselor naționale, pe care se realizează dezvoltarea socio -economică
durabilă a unei comunități .
Printre amenințările la adresa securității naționale, savanții includ și dezvoltarea dinamică a
proceselor de migrație care determină declanșarea de tensiuni interetnice. Astfel, s istemul de
securitate națională presupune asigurarea protecției intereselor vitale ale individului, societății și
statului în diferite sfere de amenințări interne și externe222. Acesta se formează prin combinarea a
trei niveluri interdependente: securitatea cetățenilor, siguranța publică și securitatea statului în
ansamblu.
Securitatea cetățenilor este a sigurată de respectarea drepturilor și libertăților constituționale;
îmbunătățirea calității și a nivelului de viață; asigurarea și susținerea dezvoltării fizice, spirituale și
intelectuale.
Siguranța publică reprezintă protejarea valorilor materiale, spi rituale și culturale și sporirea
îmbogățirii acestora; libertatea garantată a grupurilor sociale și protejarea împotriva acțiunilor care
duc la scindarea societății.
Securitatea statului (adică securitatea națională) este destinată de a proteja împotriva
amenințărilor externe și interne, oferind capacitatea de apărare, protecția suveranității, ordinea
constituțională, integritatea teritorială, stabilitatea politică și economică, calitatea vieții cetățenilor
statului223.
Nivelurile menționate mai sus ale sec urității naționale includ, la rândul lor, securitatea
statului, sectorului public, internațional, de mediu, economic, spiritual și moral, tehnologic,
energetic, informațional și sunt influențate de mai mulți factori, cum ar fi politic, economic, natural,
tehnologic, social etc.224
Multidimensionalitatea conceptului de „securitate națională” necesită o abordare specială a
studierii și dezvoltării măsurilor de securizare. Procesele de globalizare a dezvoltării socio –
economice, relațiile politice și economice i nternaționale creează condițiile prealabile pentru formarea
222 Dovgopolov, 2009
223 Stepanov, 2014
224 Kurgan și Anfimova, 2013
60
de noi amenințări și riscuri pentru dezvoltarea individului, a societății și a statului în ansamblu. De
aceea, astăzi nu există probleme în domeniul securității care pot fi ignorate într-un anume fel.
În primul rând, securitatea națională se bazează pe relația și interdependența sa de dezvoltare
socio -economică225. Acesta este motivul pentru care scopul principal al sistemului de securitate
națională este formarea și menținerea condițiilor interne și externe favorabile realizării celor mai
importante domenii ale securității naționale, care includ, printre altele, punerea în aplicare a
dezvoltării socio -economice durabile.
Glabalizarea duce iminent către mobilitatea oamenilor, respectiv, creșterea f enomenului
migrației.
În ceea ce privește sursele cheie ale problemei, analizele arată că instabilitatea cauzată de
tulburări, revolte și conflicte în țările din Africa de Nord, de Est și de Vest, precum și în diferite țări
din Orientul Mijlociu, este fol osită de extremisti, jihadisti.
Există, de asemenea, un pericol real ca organizațiile teroriste extremiste să exploateze
anumite situații astfel încât să facă o țară total neguvernabilă, ceea ce duce la prăbușirea completă a
structurilor politice, sociale și economice. Prin urmare, astfel de organizații tind să încerce să
perturbe administrațiile naționale.
Mai mult decât atât, creșterea intoleranței religioase în comunități face mai probabil ca
situațiile să fie exploatate pentru a avansa o agendă extremis tă violentă.
Problema se va muta probabil în alte țări și regiuni în care tulburările interne și instabilitatea
fac posibilă grupurilor extremiste să se stabilească și să fie alături de luptători străini. Astfel de
grupuri extremiste aderă în prezent la a gendele locale sau regionale, iar în unele cazuri sunt chiar
concurenți. Cu toate acestea, există o tendință de menținere a „mărcii al -Qaeda”, iar tendința generală
este aceea de a cultiva mai multe legături internaționale și un obiectiv jihadist mai parta jat la nivel
internațional. Sprijinul financiar oferit de indivizi înstăriți din Qatar și Arabia Saudită care se
angajează în mișcarea Wahhabi sau Salafi este un factor care va afecta Securitate multor state de
aceste rețele în următorii ani. Acest factor va afecta, de asemenea, procesele de radicalizare atât în
alte regiuni cât și în țările occidentale. Gradul în care autoritățile guvernamentale și organizațiile
sociale se dovedesc capabile, prin educație și prin media socială și convențională, de a comb ate
propaganda și recrutarea va fi decisivă
În ceea ce privește contramăsurile, există îngrijorarea că guvernele din anumite părți din
Africa și Orientul Mijlociu, de frica riscurilor pe care le reprezintă activitățile destabilizatoare ale
225 Mirilovic, 2009
61
organizațiilor jihadiste extremiste vor „supraacționa” în eforturile lor de a contracara riscurile
înaintea pericolului, care de fapt se manifestă. Astfel de reacții excesive pot duce la o mai mare
polarizare și opresiune a unei societăți și la o politică foarte represiv ă, care contribuie la circumstanțe
care sunt considerate cauze ale radicalizării și terorismului.
Prin urmare, gradul și succesul cooperării internaționale efective sunt de o importanță vitală
pentru ajustarea migrației la normele și condițiile de Securita te națională și globală în condițiile
amenințării migrației prin consolidarea organizațiilor teroriste.
1.4. Concluzii la Capitolul I
Migrația este un proces complex care ridică multe probleme de securitate și are efecte directe
asupra țărilor de origin e și destinații. Multe state se confruntă cu diverse provocări asociate migra ției,
unele dintre ele afectând securitatea națională .
Securitatea este construită pe un set de discursuri sau narațiuni și practici istorice bazate pe
înțelegeri împărtășite ins tituțional, devenind prin urmare un construct politic și social (Wæver, 1995).
În timpul acestui proces, elitele puterii, analiștii și experții definesc riscurile și amenințările existente
într-un anumit moment și pentru diferite niveluri (naționale, regio nale, globale). Apoi, își justifică
validitatea alături de comunitate, activând ulterior, atunci când este posibil, mijloacele de neutralizare
a acestora. Astfel, includerea unei abordări specifice de securitate, în practicile statului sau în
organizațiile internaționale, tind să fie derivată dintr -o structură de putere existentă. Procesul
globalizării a adăugat noi funcții responsabilității statului și a schimbat unele dintre cele anterioare,
deoarece funcția tradițională de a garanta apărarea teritoriului său și independența politică este
atașată acum la obligația de a asigura independența economică, identitatea culturală și stabilitatea
socială. Globalizarea transformă riscurile și amenințările existente, imposibil de neutralizat doar
concentrându -se asup ra statului și cu o strategie de securitate națională limitată la granițele naționale.
Analiza efectuată în acest capitol a demonstrat că toate școlile au oferit informații
fundamentale asupra studiilor de Securitate, în general, și a raportului migrației și securității, în
special. Cu toate acestea, toate suferă de anumite dezavantaje care ridică probleme normative,
analitice și metodologice. În primul rând, conceptualizarea centrată pe stat și militaristă a securității
în studiile tradiționale de securita te nu oferă o implicare critică privind securizarea migrației. Mai
precis, departe de a oferi o metodologie precisă care trebuie urmată pentru a înțelege dacă migrația
62
a fost abordată ca o problemă de Securitate. Abordarea lor tratează migrația ca o amenin țare obiectivă
și redă discursurile și practicile de securitare.
Școala Aberystwyth a deschis un nou orizont în studiile de securitate, provocând premisele
ortodoxe ale studiilor tradiționale de securitate. Cu toate acestea, abordarea lor suferă, de aseme nea,
de anumite limitări atunci când analizăm raportul dintre securitate și migrație într -un mod empiric și
analitic. După cum observă Waever, acestea nu se ocupă de conceptul de securitate ca atare și nici
nu oferă o abordare metodologică consistentă pent ru a explora modul în care o anumită problemă
este construită ca o amenințare la adresa securității, ci mai degrabă se concentrează pe construcția
acestui lucru.
Pe de altă parte, conceptualizarea Școlii de la Copenhaga cu privire la securitate și, în spe cial,
teoria lor privind securitatea „a oferit un„ punct de mijloc ” în studiile de Securitate, a lărgit conceptul
de securitate dincolo de aspectul military al acesteia, dar a furnizat, de asemenea, o graniță între
problemele sociale care sunt securitizate și cele care nu sunt securitizate și a păstrat utilitatea analitică
a conceptului de securitate în sine.
Într-adevăr, așa cum s -a arătat deja, cele mai puternicecritici au fost efectuate de Școala de la
Paris. Cu toate acestea, pentru a clarifica în cont inuare limitele abordării Școlii de la Copenhaga, este
necesar să analizăm nemulțumirea acelor savanți, care nu sunt strict legați de niciuna dintre școlile
respective, dar care integrează conceptul de securitate în analiza lor pentru o varietate. în scopu ri
analitice. În centrul acestor critici se află focusul exclusiv al Școlii de la Copenhaga asupra „actului
de vorbire” ca vector al securității naționale (Leonard 2004: 16) și a problemelor analitice și
metodologice interne în utilizarea teoriei lor.
În consecință, se susține pe larg că fără a fi discutat în mod explicit ca o problemă de securitate
sau fără a fi acceptat de anumite „audiențe”, o problemă poate fi transformată într -o întrebare de
securitate.
63
CAPITOLUL II. PROBLEME DE SECURITA TE NETRADIȚIONALE ȘI
INTERDEPENDENȚA ȘI COOPERAREA REGIONALĂ PENTRU
SECURITATE ÎN RAPORT CU MIGRAȚIA
2.1. UE ca actor de securitate și furnizor de Securitate în probleme de migrație
În anii '60 și '70, în Europa, migrația a fost un instrument de negociere în relațiile statelor în
contextul european economic (Anexa 3 -4). Necesitatea mâinilor de lucru pentru a declanșa producția
după Războiul Mondial și diferențele de dotare din interiorul țărilor europene au stat la baza
contractelor bilaterale semnate la acea vreme. Migrația nu a fost văzută în mod corespunzător ca un
pericol, motivul principal fiind acela că migranții trebuiau să se întoarcă în țările lor de origine la
expirarea perioadei contractuale. Cu toate acestea, contractele au solicitat lucrători „uti li”,
cuantificați într -un anumit număr (cazul Germaniei) . Atunci când migranții au început să se
stabilească în regiunile receptoare a fost adoptată progresiv o anumită abordare restrictivă a fluxurilor
de migranți, concretizată prin crearea de grupuri ad -hoc însărcinate să discute despre consecințele
migrației „nedorite” și posibilele pericole conexe în context pur economic, problema de Securitate
la acea vreme nu s -a pus în termenii actuali .
Una dintre aceste structuri interguvernamentale libere din acea perioadă, cadrul Trevi226
(1975 -1993), parte a structurii de cooperare politică (implicată în prevenirea actelor de terorism,
trafic de droguri și criminalitatea organizată), a reprezentat un pas important pentru cooperarea între
statele europene și a propus analiza dintre fluxurile de migranți cu terorismul internațional și
criminalitatea organizată. Un alt grup important creat la acea vreme a fost Grupul ad -hoc pentru azil
și migra ție pentru coordonarea politicilor în acest domeniu.
Totuși, acțiunile restr ictive legate de preocupările crescânde pentru consecințele migrației nu
au oprit fluxurile care au continuat sub diferite forme să vină în Europa227. De fapt, numărul de
migra nți care au solicitat statutul de azil a fost extrem de mare, în timp doar un proc ent foarte mic
dintre aceștia au avut nevoie reală de protecție internațională. De asemenea, problema reunificării
familiei a fost un ”țap ispășitor ” capabil să exploateze angajamentele normative și juridice europene,
„adoptarea politicilor de obstrucție s e încheie în acest fel prin a pune în contrast direct intențiile
226 Alexandra Bousiou, Evie Papada, Introducing the EC Hotspot Approach: A Framing Analysis of EU’s Most
Authoritative Crisis Policy Response, International Migration, 10.1111/imig.12689, 0, 0, (202 0).,
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/imig.12689
227 15 F. Pastore, “Europe, Migration and Development. Critical Remarks on an Emerging Policy Field”, CeSPI, August
2007, p. 2.
64
restrictive ale statelor cu regimul liberalismului încorporat”228. Incapacitatea de a opri astfel de
fluxuri nedorite a creat o problemă de„ control”: statele nu mai sunt capabile să monitorize ze cine
traversează frontier ele, astfel întâmpină probleme de securitate.
Anii '90 se catracterizează, astfel, prin extinderea rapidă a domeniului Justiție și Afaceri
Interne la nivelul UE în privința fluxurilor de migranți229. Proiectul economic european, împreună
cu factorii externi, pun în centrul atenției potențialele consecințe ale liberei circulații a oamenilor.
Prin urmare, Actul unic european (1986)230, a constituit un motiv semnificativ pentru
problemele migrației la nivelul statelor europene : libera circulație internă a mărfurilor, a persoanelor,
a serviciilor și a capitalului a determinat țările member UE să ia măsuri de securitate „compensatorii”
pentru consolidarea controalelor la frontierele externe: era clar că circulația lucrătorilor se referea
doar la statele mebre prin reducerea barierelor interne. A fost disponibilitatea Franței și a Republicii
Federale Germania de a accelera abolirea controalelor la frontiera comună, care a construit baza
Acordului Schengen în 1985231 cu țările din Benelux. Ace asta din urmă a intrat în vigoare în 1995,
eliminând controalele interne la frontierele țărilor semnatare. Când Acordul Schengen s -a extins
pentru a cuprinde toate celelalte state europene (deși cu anumite excepții) și controalele interne au
fost înlăturat e, a fost și mai evident că verificările de la frontiera externă, împreună cu cooperarea pe
probleme interne, trebuiau intensificate pentru a putea beneficia de spațiu de Securitate. Astfel, „din
1986 până în 1991, statele membre au creat peste 20 de noi o rganisme interguvernamentale care se
ocupau de probleme cum ar fi probleme de cooperare polițienească referitoare la abolirea
controalelor interne, azilul, migrația și controalele la frontierele externe și traficul de droguri”.232
La această situație creat ă de liberă circulație în interiorul Uniunii Europene (care a făcut de
facto primele amenințări reale de securitate), au fost adăugate presiuni exercitate asupra frontierelor
europene și determinate de desființarea Uniunii Sovietice și de sfârșitul Războiul ui Rece. După cum
reamintește Monar, „creșterea accentuată a numărului de cereri de azil și creșterea presiunii migra ției
228 G. Sciortino, L’ambizione della frontiera. Le politiche di controll o migratorio in Europa, FrancoAngeli, Milano, 2000,
p. 69. The author underlines also that the colonial past of some European countries and the independence agreement signed
did create a significant impediment to restrictive policies, p. 71.
229 J. Monar, “T he Dynamics of Justice and Home Affairs: Laboratories, Driving Factors and Costs”, Journal of Common
Market Studies, 39, 4, 2001 pp. 747 -764.
230 Actul Unic European (AUE) , https://www.europarl.europa.eu/about -parliament/ro/in -the-past/the -parliament -and-the-
treaties/single -european -act
231 Convenție de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea
Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor l a
frontierele commune, https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/ALL/?uri=CELEX:42000A0922(02)
232 J. Monar, “The Dynamics of Justice and Home Affairs: Laboratories, Driving Factors and Costs”, Journal of Common
Market Studies, 39, 4, 2001, 754.
65
ilegale la sfârșitul anilor 1980 au jucat un rol esențial în aducerea azilului și a migra ției pe agenda
Conferinței interguvernamental e din 1990 -91”.233
Astfel, factorii internaționali și schimbările structurale au exercitat un impact mare asupra
dinamicii migrației: într -o anumită măsură sfârșitul confruntării militare a determinat sau a adus în
prim plan o serie de amenințări de securit ate greu de gestionat prin strategii tradiționale și confruntare
„chiar și statele suverane au a început să privească securitatea ca pe un management colectiv al
amenințărilor subnaționale sau transnaționale și poliția frontierelor, mai degrabă decât o sim plă
apărare a teritoriului împotriva atacurilor externe” .234
Desființarea Uniunii Sovietice, care a controlat de zeci de ani fluxuri de migrație, a împins o
cantitate imensă de oameni spre Occident, creând presiuni asupra statelor de frontieră precum
German ia. Conflictele iugoslave au accelerat prevederile cu privire la refugiații din Europa,
deschizând totodată un caz de intervenție umanitară (conflictul armat din Bosnia -Herțegovina,
războiul din Kosovo din 1999 și criza umanitară declanșată de deplasarea a peste 850000 de persoane
din regiune care au determinat statele membre ale UE să adopte un răspuns coordonat pentru a aborda
situația critică de la granițele Uniunii ).235
Fluxul de refugiați din fosta Iugoslavie a fost considerat ca o amenințare pentru se curitatea
regională, deoarece circulația lor putea răspândi conflictul din toată Iugoslavia pe zone mai mari.236
În anul 2000 a fost creat un fond european pentru refugiați237 (unul nou a devenit operațional
din 2008). În aceeași ordine de idei, numărul crescâ nd de solicitanți de azil irakieni către Europa
după Războaiele Irakului de la sfârșitul anilor '90 a modelat dezbaterea privind protecția
internațională și securitatea internă în UE. Se spune că toți acești factori externi au avut un impact
deosebit asupr a luării în vigoare a legislației privind migrația și asupra creării de dispoziții
instituționale în acest scop. În acest context, nu numai migra nții ilegali, ci și solicitanții de azil și
refugiații au început să fie încadrați ca” probleme de Securitate rezultate din fenomenul de migrație ”
care necesitau acțiuni adecvate . În acest sens, Convenția de la Dublin, care face imposibilă depunerea
unei cereri de azil în mai multe țări, este o politică restrictivă care vizează reducerea totalului numărul
de aplica ții, Dublin II, convenit în 2003, adaugă la Convenția din 1990 sistemul de date despre
233 Ibid., p. 753.
234 T. Faist, “’Extension du domaine de la lutte’: International Migration and Security before and after September 11, 2001,
p. 9.
235 S. Bertozzi, “A Common European Asylum Policy: which way forward?”, EPC Issue Paper49, October 2006, p. 7.
236J. van Selm , “Immigration and Regional Security”, in E. Guild and J. van Selm, eds., International Migration and
Security. Opportunities and challenges, Routledge, London and New York, 2005, pp. 11 -27.
237 Fondul European pentru Refugiați, Solidaritate europeană , https ://www.unhcr.org/ro/152 -rogeneralparteneriuniunea –
europeanafondul -european -pentru -refugiati -html.html
66
amprentele digitale Eurodac, care a devenit, practice, un instrument tehnicpentru înregistrarea
cererilor de azil238.
La finalul anilor 90 s -a conturat idea că o implicare majoră a țărilor de tranzit era necesară
pentru a gestiona migrația. Deși nu era o inovație, ideea a fost discutată pentru prima dată de Grupul
de lucru la nivel înalt (HLWG, 1998)239 și apoi oficializată la Consiliul European de la Tampere din
1999240, unde s-a subliniat că trebuiau confruntate cauzele reale ale migrației, având în vedere o
participare largă în formularea politicilor privind securitatea statelor în urma fenomenelor migratorii
necontrolate .
Prin urmare, pe lângă o politică comună de azil și migrație a UE, a trebuit să fie implementată
o „dimensiune externă” a cooperării UE în justiție și afaceri interne (JAI) cu țările de tranzit241.
Astfel, proiecția externă a politicil or de migrație, este considerată de Pastore242, ca fiind
stimulat ă, în esenț ă, de logica și prioritățile de control și Securitate la frontiere243, astfel încât a
devenit un element esențial al politicii externe europene.
După cum rremarca Boswell244: de atunci au fost întreprinse două direcții principale pentru
controlul și limitarea fluxurilor prin politici externe: externalizarea instrumentelor tradiționale de
control al frontierelor UE s -a concentrat asupra angajării țărilor terțe în controale asupra fluxurilor
ilegale de migranți, traficului și contrabandei de droguri și proiectul privind sancțiunile
transportatorilor de migranți. Respectiv s -a avut în vedere o abordare preventivă axată pe motivele
care determină abandonarea țărilor de origine și axarea pe prevederile unor aranjamente regionale
pentru protecția persoanelor strămut ate.245 De asemenea, în ultimul caz, obiectivul final a fost
238 Eurodac: sistemul european pentru compararea amprentelor digitale ale solicitanților de azil , https://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=LEGISS UM%3A230105_1
239 High -Level Working Group (HLWG) on Asylum and Migration , https://ec.europa.eu/home -affairs/content/high –
level -working -group -hlwg -asylum -and-migration_en
240 The External Dimension of EU Justice and Home Affairs: Tools, Processes, Outcomes , CEPS Working Document
No. 303/September 2008 , http://aei.pitt.edu/11659/1/1711.pdf
241 Chou Meng -Hsuan , The European Security Agenda and the ‘External Dimension’ of EU Asylum and Migration
Cooperation , in Perspectives on European Politics and Society 10(4):541 -559, DOI: 10.1080/15705850903314825 ,
https://www.researchgate.net/publication/233331756_The_European_Security_Agenda_and_the_'External_Dimension'_
of_EU_Asylum_and_Migration_Cooperation
242 Pastore
243 F. Pastore, “Europe, Migration and Development. Critical R emarks on an Emerging Policy Field”, p. 3.
244 Kira Williams, Alison Mountz, Between Enforcement and Precarity: Externalization and Migrant Deaths at Sea,
International Migration, 10.1111/imig.12439, 56, 5, (74 -89), (2018). ,
https://onlinelibrary.wiley.com/ doi/10.1111/imig.12439
245 C. Boswell, “The ‘External Dimension’ of EU Immigration and Asylum Policy”, International Affairs, 79, 3, 2003, pp.
619-638.
67
reducerea presiunilor asupra UE la frontiere, „în final, obiectivele noastre trebuie să fie să obținem
soluții durabile la nivel regional. Iar asta va contribui la reducerea fluxului de migranți î n Europa”.246
Amenințarea de securitate reprezentată de migrație a fost subliniată ulterior în statele UE
după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. În acest caz, ca și în cazul atacurilor teroriste de la
Londra și Madrid, accentul pe închiderea front ierelor a câștigat importanță. În următoarele ședințe
ale Consiliului247, a fost stabilit ca primul obiectiv care trebuie îndeplinit este necesitatea de a
împiedica migra ția ilegală din motive de securitate.
Abordarea de securitate a fost confirmată și de alți doi factori: Strategia europeană de
securitate248 și relația transatlantică a UE. Începând cu 2001, ideea a luat un nou avânt în cadrul
planificării strategice europene conform căreia terorismul era văzut ca o amenințare destul de
imaterială și neidenti ficabilă, și care ar putea călători cu persoanele strămutate și ar putea amenința
direct securitatea lumii occidentale. Mai mult decât atât, nu poate fi ignorată influența exercitată de
relația transatlantică a UE asupra întăririi măsurilor de control la f rontiere după 11 septembrie.
Legătura realizată în principal, dar nu exclusiv, între terorism și migrație, a fost clarificată în cadrul
reuniunii SCIFA (Comitetul strategic pentru migra ție, frontiere și azil) și a unei delegații a SUA.
Astfel, SUA se aștep ta ca Uniunea Europeană să coopereze pentru controlul frontierelor în zonele de
tranzit, schimb de informații de frontieră, întoarcerea persoanelor inadmisibile, expulzare / extrădare,
instituirea măsurilor de securitate la frontieră, introducerea vizelor etc.249 După cum a fost raportat,
„măsurile de viză au fost incluse din dorința de a obține informații despre fluxurile migranților la
frontiere și de a asigura securitatea maximă a statelor pentru persoanele cu risc de implicare în
activități teroriste”250. Astfel, măsurile luate în privința migranților pentru a face mai dificilă intrarea
în UE au fost impuse pentru a îngreuna călătorii care provin din țări cu probleme să ajungă pe
teritoriul national al statelor UE.251
Mai mult, au fost convenite agenții commun e de control la frontiere, cum ar fi Agenția
Europeană pentru gestionarea cooperării operaționale la frontierele externe (FRONTEX, 2005)252, în
246 Speech delivered by R. Verdonk, Former Minister of Immigration & Integration, The Netherlands, “Asylum a nd
Migration in a Secure Europe”, The Presidency Conference on Future European Union Co -operation in the Field of
Asylum, Migration and Frontiers, 31st August -3rd September 2004, Amsterdam.
247 Laeken 2001, Sevilla 2002
248 A renewed emphasis on illegal immig ration can be found in European Council, “Report on the Implementation of the
European Security Strategy”, Providing Security in a Changing World, 2008.
249 E. Brouwer and P. Catz, Immigration, asylum and terrorism: a changing dynamic in European law, Nijmeg en, KU
Nijmegen 2003, pp. 100 -106.
250 J. van Selm and E. Tsolakis, “The Enlargement of an ‘Area of Freedom, security and Justice’: Managing Migration in
a European Union of 25 Members”, Policy Brief, Migration Policy Institute, May 2004, p. 8.
251 G. Sciortin o, op. cit., p. 116.
252 Frontex, Legal basis, https://frontex.europa.eu/about -frontex/legal -basis/
68
timp ce a fost programat un fond financiar extrem de important pentru protecția frontierelor externe
– 1,82 miliar de de euro pentru perioada 2007 -2013 (30% frontiere, 35% frontiere maritime, 20%
aeroporturi 15% frontiere externe).253
Ulterior, p rocesele de extindere ale UE din 2004 și 2007 au răspuns dublului obiectiv de
securitate și stabilitate. Exportarea sau externa lizarea sistemului de guvernare europeană privind
migrația către acele state a fost puternic caracterizată de preocupări de Securitate ca rezultat al
fenomenului migrației ilegale , întrucât lărgirea frontierei punea în dificultate aplicarea măsurilor de
protecție la frontiere.254 Noile state au trebuit să accepte și să aplice acquis -ul comunitair privind
controalele la frontierele externe ca o condiție pentru aderarea deplină în UE, intrând în același timp
într-o perioadă de tranziție de cinci ani înainte de întreaga eliminare a frontierelor interne ale
acestora. Aceasta a schimbat cumva povara controlului din Europa Occidentală, lărgind în același
timp noile frontierele estice, „există, probabil, și noi provocări de securitate legate de extindere, cum
ar fi g ranițele mai lungi și mai expuse și o atractivitate potențial crescută a pieței interne extinse
pentru crima organizată, traficanți, facilitatori implicați în afaceri cu migrația ilegală” . 255
Unele dintre noile state memb re, care au trecut de la o țără tran zit la o țară de destinație au
trebuit să dezvolte măsuri suplimentare privind securitatea legată de fluxurile de migranți și crima
oraganizată legată de facilitarea accederii acestora pe teritoriile naționale. Noua periferie a UE, care
se învecinează cu r egiuni problematice, cum ar fi Balcanii și Caucazul, subliniază relevanța și
conexiunile dintre agenda de politică externă europeană.
Astfel, abordarea interguvernamentală a caracterizat într -o mare măsură cooperarea în
domeniul migrației și azilului. Din acest punct de vedere, acest subiect a arătat că atunci când o
problemă atinge dinamica securității, rolul statului este de o importanță primordială. În timp ce statele
considerau că este mai puțin problematic să se pună de acord cu dispoziții privind înt ărirea măsurilor
privind frontierele externe și adoptarea unor dispoziții mai protectoare și mai restrictive, au racordat
legislația lor națională la cea a UE, „deoarece în ultimii treizeci de ani, prevenirea, reținerea și
represiunea (prin expulzarea migr anților) a fluxurilor de migrație neautorizate au reprezentat axa –
cheie a politicii migraționale din statele Europei de Vest”256.
253 “European Disappearing Internal Borders”, Migration Facts, Migration Policy Institute, December 2007, p. 4.
254 European Security Strategy, “A Secure Europe in a Better World”, Brussels, 12 December 2003.
255 Noticeably, the enlargement process is itself a paramount and key European migration policy measure, see F. Pastore,
Dobbiamo temere le migrazioni?, Editori Laterza, Roma -Bari, 2004, p. 92.
256 GENERAL REPOR T OF FRONTEX FOR 2005 ,
https://www.statewatch.org/media/documents/observatories_files/frontex_observatory/general_report_2005_en[1].pdf
69
Istoric, majoritatea statelor națiuni din Europa se definesc în termeni etnici și nu civici,
permițând puțin spațiu pentru dive rsitatea etnică și culturală257. În zilele noastre, identitățile pot să
nu corespundă granițelor suveranității naționale, declanșând o reconceptualizare a identității
naționale tradiționale asociate cu naționalitatea. De asemenea, luând în considerare datele privind
populația străină (%) și ratele brute de emigrare / migra ție, este posibilă concluzia unei dependențe
diferite de migrație între statele membre258. Acest lucru este relevant pentru a analiza nivelurile
actuale de fragmentare etnico -religioasă în sta tele membre ale UE. Niveluri mai mari de fragmentare
etnică, religioasă sau culturală sunt evidente în țările Europei de Est, dar sunt prezente și în Europa
de Vest în țări precum Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Spania sau Regatul Unit (Alesina,
Devle eschauwer, Easterly, Kurlat, & Wacziarg, 2003; Fearon, 2003; Patsiurko, Campbell, & Hall,
2012).
Atât UE, cât și NATO recunosc o interrelație crescândă a securității externe și interne. Cu
toate acestea, organizațiile diferă în ceea ce privește puterile. Î n timp ce UE are responsabilități de
amploare în ceea ce privește securitatea internă, responsabilitățile NATO au o natură pur militară
(apărare teritorială). Cooperarea cu autoritățile civile are loc în principal în contextul operațiunilor
NATO de gestion are a crizelor. Agențiile de securitate internă cooperează în principal prin schimbul
de informații și cunoștințe.259
Strategia europeană de securitate (SSE), adoptată în 2003 și modificată în 2008, constată că
aspectele externe și interne ale securității su nt indisolubil legate.260 Strategia de securitate internă
din 2010 a UE se concentrează în principal pe îmbunătățirea coordonării între actorii civili care sunt
responsabili pentru diferitele domenii ale securității interne. Nu se concentrează cu adevărat a supra
autorităților responsabile de acțiunea externă. Coordonarea cu sectorul comun de politică de
securitate și apărare al UE rămâne limitată în principal la reuniunile comune ale celor două comisii
responsabile.261 Nu există nicio cooperare structurală înt re agențiile europene care pun în aplicare
politica și planul și activitățile directe. Prin urmare, există un decalaj între actorii UE care sunt activi
în domeniile securității externe și interne, în parte din cauza separarii legale a puterilor între polit ica
comună interguvernamentală de securitate și apărare și politica în mare parte comunitară de
securitate internă.
257 Lazaridis, 2015, p. 142
258 Comisia Europeană, 2014
259 Secretariatul internațional al NATO are în acest scop o divizie pe ntru probleme de securitate emergente.
260 O Europă securizată într -o lume mai bună: Strategia europeană de securitate. Bruxelles: 12 decembrie 2003.
261 German Marshall Fund of the United States, Transatlantic Trends: Key Findings 2013. 2013, p. 38. Disponibi l la
http://trends.gmfus.org/files/2013/09/TT -Key-Findings -Report.pdf. 21 Idem, pag. 39.
70
Politica de securitate externă este dominată de diplomație și metode de acțiune cu caracter
militar, în timp ce politica de securitate inte rnă este dominată de o abordare bazată pe aplicarea legii
de către poliție și administrarea justiției de către instanțe.
În practică, există o cooperare ad -hoc în operațiunile politicii comune de securitate și apărare.
Această cooperare are ca principal o biectiv abordarea amenințărilor reprezentate de grupări
extremiste, criminale și teroriste De asemenea, activele militare sunt utilizate pe o bază ad hoc pentru
agențiile UE care operează în domeniul securității interne, precum Frontex, agenția care gestio nează
cooperarea operațională la frontierele externe ale UE. Aranjamentele practice par a fi cea mai bună
opțiune în prezent, deoarece nu există în prezent disponibilitatea politică de a modifica radical
tratatul. În cadrul reuniunii sale din decembrie 201 3, Consiliul European a subliniat importanța
relației dintre securitatea externă și cea internă și a solicitat o strategie de securitate maritimă a UE
și un cadru al politicii europene de apărare cibernetică. Consiliul a implementat , de asemenea, pași
spre dezvoltarea capacităților de utilizare dublă, precum vehicule aeriene fără pilot pentru misiuni de
recunoaștere. Acestea se bazează pe abordarea pragmatică stabilită inițial de Agenția Europeană de
Apărare, o abordare menită să creeze sinergie între utili zatorii militari și civili prin coordonarea civil –
militară bazată pe setul particular de nevoi.
Această abordare servește pentru două scopuri: favorizează standardizarea civil -militară și
interoperabilitatea, reducând în același timp costurile prin creșter ea scării. Din același motiv,
abordarea poate ajuta la prevenirea duplicării investițiilor.
Domeniile specifice de securitate internă – adică provocările comune definite în Strategia de
securitate internă a UE – sunt discutate în detaliu mai jos. Aceste d omenii sunt migra ția, terorismul,
criminalitatea transfrontalieră și criminalitatea informatică.
Evaluarea strategiilor naționale se bazează pe documente strategice similare, care sunt
esențiale pentru a înțelege culturile strategice ale statelor membre ș i securitatea instituțională a
migrației, deși pot prezenta unele variații datorită diferențelor generale de conținut și formă, în
special în: (i) definirea conceptului de securitate abordare, (ii) caracterizarea mediului de securitate
național și global, (iii) integrarea demografiei în strategie. Deoarece nu există o definiție unitară a
ceea ce este cultura strategică în rândul savanților, urmăresc Biehl, Giegerich și Jonas262 (2013, p.
11) în acest sens, înțelegând „cultura strategică ca o variabilă care st ructurează ce opțiuni sunt
considerate adecvate. de către un actor specific în securitate și apărare, prin urmare influențând, dar
nu determinant, comportamentul” .
262 Biehl, Giegerich și Jonas (2013, p. 11)
71
Acest lucru justifică excluderea dinamicii conjuncturale, deoarece cele structurale înlocui esc
driverele de securitate temporare. După cum se arată în tabelul 1, nivelul de explorare a raportului
migrație -securitate, conform unei analize a conținutului, pare să difere atât în ceea ce privește
extensia, numărul de referințe, cât și problemele a bordate în strategiile naționale de securitate și
apărare ale statelor membre.
Tabelul 2.1. Coraportul dintre migrație și securitate în strategiile naționale de securitate și apărare
Țară
Anul documentului
Austria Ministerul Fed eral al Apărării Austria,
2012 Weißbuch des Bundesheeres (2012)
Belgia Ministerul Apărării Belgia, 2016 La vision stratégique pour la Défense
(2016)
Bulgaria Ministerul Apărări i al Republicii
Bulgaria, 2010 Cartea albă privind apărarea și forțele
armate ale Republicii Bulgaria (2010)
Croația Ministerul Ap ărării Republica Croația,
2013 Revizuirea strategică a apărării (2013)
Republica Cehă Ministerul Afacerilor Ex terne al
Republicii Cehe, 2015 Strategia de securitate a Republicii Cehe
(2015)
Danemarca Ministerul Apărării al Daneziei, 2012 Acordul danez de apărare 2013 -2017
(2012)
Estonia Ministerul Apărării din Estonia 2011 Strategia Națională de Apărare Estonia
(2011)
Finlanda Guvernul Finlandei, 2012 Politica finlandeză de securitate și apărare
(2012)
Franța Ministeru l Apărării Franța, 2013 Cartea albă franceză. Apărare și securitate
națională (2013)
Germania Ministerul Apărării. Germani a, 2016 Cartea albă privind politica de securitate
germană și viitorul Bundeswehr (2016)
Grecia Ministerul Ap ărării Naționale, Gre cia.
2014 Cartea albă pentru apărare (2014)
Ungaria Ministerul Afacer ilor Externe al
Ungariei, 2012 Strategia de securitate națională a Ungariei
(2012)
Irlanda Depart amentul Apărării Irlanda, 2015 Cartea albă pentru apărare (2015)
Italia Minis terul A părării Italia, 2015 Cartea albă pentru securitate internațională
și apărare (2015)
Letonia Ministerul Apărăr ii al Republicii
Letonia, 2012 Conceptul de apărare de stat (2012)
Lituania Ministerul Apărării Nați onale
Republica Lituania, 2017 Strategia de securitate națională (2017)
Luxemburg Guvernul Luxemburg, 2016 Déclaration de politique européenne et
étrangère (2016)
Malta Forțele armate din Malta, 2010 Forțele armate din Malta și doctrina
militară (2010)
Olanda Doctrina olandeză a apărării,
Mini sterul Apărării Oland ei, 2013 Doctrina de apărare a Olandei (2013)
Polonia Biroul Național de Securitate, 2013 ) Cartea albă privind securitatea națională a
Republicii Polone (2013)
Portugalia Republica Portugu alia, 2013 Conceito Estratégico de Defesa Nacional
(2013)
România Cartea albă privind apărarea România
Ministerul Apără rii Naționale a
României, 2015 Cartea albă pentru apărare (2015)
72
Slovacia Ministerul Apărăr ii al Republicii
Slovace, 2013 Cartea albă privind apărarea Republicii
Slovace (2013 )
Slovenia Republica Slovenia, 2010 Rezoluție privind strategia de securitate
națională a Republicii Slovenia (2010)
Spania Guvernul Spaniei, 2013 Estrategia de Seguridad Nacional: un
proiect compartido (2013)
Suedia O apărare funcțională. Un rezumat al
proiectului de lege (oficiile
guvernamentale din Suedia, 2015 ) Apărare funcțională: Proiect de lege
(2015)
O prezență mai mare ar putea fi dedusă din cele mai recente strategii în urma crizei de
migrație mediate din 2015 (Belgia, Republica Cehă, Germa nia, Irlanda, Italia, Lituania, România,
Suedia și Regatul Unit). În unele state membre precum Austria, Bulgaria, Croația, Danemarca,
Estonia, Franța, Letonia, Malta și Suedia, se care acordă o importanță mai mică problemelor de
migrație în strategiile naț ionale de securitate și apărare, ceea ce duce la concluzia că migrația este
probabil mai puțin securizată în aceste tari. Țările care explorează în profunzime nexul migrație –
securitate o fac într -un mod foarte distinct, abordând diferite problem ale aceste ia, după cum se poate
observa mai jos.
Belgia (2016)263 abordează instabilitatea politică și statele eșuate din Africa de Nord, Sahel,
Cornul Africii și Orientul Mijlociu . Acestea sunt percepute ca ducând la migrație neregulată și fluxuri
de refugiați. Coope rarea cu UE este esențială pentru stabilizarea acestor țări și aceasta este crucială
pentru a face față refugiaților.
Cehia (2015)264. Una dintre cele mai importante tendințe în mediul de securitate este
importanța amenințărilor non -militare, cum ar fi migra ția, solicitând capacitatea UE de a răspunde
independent și eficient. Migrația incontrolabilă în masă va proveni din instabilitate politică, sărăcie,
schimbări climatice și trebuie abordată în raport cu îmbătrânirea populației. Există aspecte negative
ale migrației internaționale care pot duce la amenințări la adresa securității, în special datorită
integrării insuficiente a migranților legali care pot da naștere la tensiuni sociale, ceea ce duce la o
radicalizare nedorită a persoanelor aparținând comunităț ilor de migra nți. Republica Cehă aplică o
abordare conceptuală a integrării migra nților care implică o gamă largă de actori, inclusiv organizații
neguvernamentale și continuă să încurajeze fuziunea comunităților de migra nți cu populația
majoritară și autos uficiența socială și econom ică a migra nților individuali. Interesele de securitate
ale Republicii Cehe interferează cu calitatea de membru UE și Schengen. Eliminarea controlului
frontierei interne în UE are implicații considerabile asupra modului în care R epublica Cehă își
263 Integrated Country Strategy Belgium m, https://www.state.gov/wp -content/uploads/2019/01/ICS –
Belgium_UNCLASS -508.pdf
264 Securi ty Strategy of the Czech Republic 2015 ,
http://www.army.cz/images/id_8001_9000/8503/Security_Strategy_2015.pdf
73
protejează teritoriul și combate migrația neregulată. Cooperarea dintre statele membre este necesară
pentru protejarea frontierelor externe ale UE. Republica Cehă pledează pentru finalizarea și utilizarea
sistemelor moderne de informații de înaltă capacitate și introducerea sistemelor de înregistrare la
intrare și ieșire care pot contribui la securitatea zonei comune, continuând să promoveze păstrarea și
administrarea eficientă a mecanismelor cheie ale politicii de migrație a UE, inclusiv cooperarea în
domeniul politicii de azil în cadrul sistemului Dublin și respectarea consecventă a Schengen.
Finlanda (2012)265. Mediul de securitate ia în considerare UE, deoarece este un actor major
în multe domenii cheie legate de dezvoltarea societății și de securitatea globală. PESC este important
pentru gestionarea frontierelor și politicile de migra re. Problemele migrației sunt abordate în special
atunci când sunt abordate schimbările climatice, iar impactul asupra securității atât în interior cât și
între state, sunt așteptate din zonele care sunt cele mai afectate de schimbările climatice. Dezvoltarea
cooperării internaționale este esențială în ceea ce privește toate amenințările transnaționale. Finlanda
acționează prin UE și bilateral pentru a răspu nde provocărilor legate de gestionarea frontierei și
controlul imigrării. Finlanda particip ă, de asemenea, la dezvoltarea politicilor comunitare de
frontieră, maritimă, de migra re și de azil și la funcționarea agenției europene de gestionare a
frontierelor FRONTEX și Oficiul Eur opean de Asistență pentru Azil. Este de asemenea evidențiată
o reflecție despre legătura dintre migra ție și naționalism.
Germania (201 9)266. Migrația necontrolată și neregulată este explorat ă ca secțiune autonomă
a Provocărilor pentru politica de securitate germană. În primul rând, este necesară migra ția calificată,
deoarece există modificări demografice care nu pot fi oprite. Pentru a rămâne competitiv la nivel
mondial, populația îmbătrânită , precum cea germană, trebuie să găsească no i modalități de a primi
suficienți migra nți calificați și de a păstra lucrători calificați. Migrația este, de asemenea, subliniată
ca una dintre rezultatele schimbărilor climatice și una dintre provocările cu car e se confruntă astăzi
UE și SM. Driverele migrației sunt detaliate, deoarece este vorba despre exploatarea care provine
din criminalitatea organizată și rețelele teroriste, fie în țările de origine sau în cele de tranzit.
Diferența economică și socială dintre Europa și regiunile învecinate și confli ctele violente în curs de
desfășurare în multe părți ale lumii vor duce la migrații potențiale în următoarele decenii. Migrația
nu reprezintă un risc pentru securitatea Germaniei. În număr mare, migrația necontrolată și
neregulată poate, totuși, să implice riscuri. Capacitatea de a absorbi și integra migranții poate fi
265 Finnish Security and Defence Policy 2012 ,
https://www.bbn.gov.pl/ftp/dok/07/FIN_Finnish_Security_Defence_Policy_2012_Government_Report.pdf
266 The State of IT Security in Germany in 2019 ,
https://www.bsi.bund.de/SharedDocs/Downloads/EN/BSI/Publications/Securitysituation/IT -Security -Situation -in-
Germany -2019.pdf?__blob=publicationFile&v=3
74
extinsă, ceea ce poate duce la instabilitate socială. Mișcările de refugiați rezultate în urma unor
conflicte violente pot, de asemenea, determina răspândirea unor astf el de conflicte într -o regiune.
Cauzele migrației ilegale trebuie abordate într -un efort comun de comunitatea internațională și de
țările de origine și de tranzit, solicitând o strategie și o practică europeană eficiente. Germania își
asumă responsabilitatea de a gestiona consec ințele umanitare ale mișcărilor d e refugiați. Această
cooperare conduce la o protecție eficientă a frontierelor externe ale Europei. În ceea ce privește
politicile de refugiați și migrație, se asigură o partajare echitabilă a sarcinilor la nivel european ș i, în
același timp, se dezvolt ă soluții viabile prin dialogul cu țările de origine, țările gazdă inițiale și țările
de tranzit.
Grecia (2014) .267 Instabilitatea generalizată din Orientul Mijlociu, Magreb și Mediterana de
Est, pune Grecia într -o poziție extre m de expusă valurilor de migra nți și refugiați, ținând cont în
special de granițele sale extinse și de numeroase insule, care pot facilita conduita activităților ilegale.
Unul dintre acestea este terorismul internațional, iar celălalt este criminalitatea o rganizată, în special
legată de o tendință de trafic de persoane care afectează în mare parte țările din sudul Europei. Potrivit
Cărții albe grecești, migra ția ilegală este una dintre principalele amenințări care subminează
securitatea națională și interna țională a Greciei . Angajamentul cu securitatea UE este, de asemenea,
consolidat, întrucât Grecia încearcă să integreze în continuare politicile europene și participă deja la
protecția frontierelor externe ale UE, prin sprijinirea politicii maritime europen e comune și prin
participarea la reforma procedurilor pentru politica europeană pentru migrație.
Ungaria (2012) .268 Amenințările de securitate din Ungaria leagă migrația cu traficul de
droguri, dar migrația este explorată autonom, deoarece poate avea riscuri de securitate publică și
națională. Deși Ungaria este în mare parte o țară de tranzit, nu poate fi exclus faptul că un număr tot
mai mare de migranți ilegali vor considera Ungaria ca țară gazdă. Strategia se concentrează pe: (i)
cooperarea cu UE în spațiu l Schengen și pentru protecția frontierelor externe; (ii) evitarea
marginalizării migranților prin combaterea eficientă a migrației ilegale și prin dezvoltarea unei
strategii de integrare; (iii) combaterea migrației ilegale cu intensificarea luptei împotri va
criminalității organizate și a traficului de persoane, precum și cu dezvoltarea ulterioară a politicilor
de expulzare, repatriere și reintegrare; (iv) o politică eficientă privind vizele și o cooperare mai
strânsă cu țările terțe din care provin migranț ii, cu accent special pe identificarea și gestionarea
persoanelor care prezintă un risc de securitate națională; și (v) eficiența procedurilor legate de
267 GREEK SECURITY POLICY IN the 21 CENTURY , https://www.files.ethz.ch/isn/39785/PP07_09_ENG.pdf
268 Hungary: The National Security Strategy of the Republic of Hungary , https://css.ethz.ch/en/services/digital –
library/publications/publication.html/157029
75
permisele de intrare și de ședere, deoarece riscuri grave de securitate pot fi, de asemenea, asociate
cu migrația legală.
Irlanda (2015)269. Conflictele ca cele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pot duce la
crize umanitare, ceea ce duce la creșteri ale refugiaților, migranților și persoanelor strămutate intern,
iar aceasta este o tendință generală în l umea de azi. Întrucât schimbările climatice pot influența
creșterea populației și fluxurile de migrație. Sau întrucât este vorba de contrabandă cu migranți și
trafic de persoane ca parte a criminalității organizate transnaționale, aceasta constituie una di ntre
principalele amenințări la adresa securității. Migrația este explorată ca o tendință generală.
Italia (2015)270. Problemele migrației sunt explorate în mare parte pe efectele feedback -ului,
deoarece modificările demografice, deficitul de resurse natura le, conflictul sau sărăcia pot provoca
creșterea presiunii migratorii. Cooperarea cu UE este importantă, în special în ceea ce privește
securitatea regiunii euro -mediteraneene, întrucât bazinul mediteranean a făcut parte din rutele pentru
migra ția ilegală, în special din Cornul Africii și Sahel.
Lituania (2017)271. Una dintre ipotezele de bază este că securitatea națională depinde în mod
direct și indirect de provocările pe termen lung din Europa, fiind gestionarea migrației ilegale una
dintre ele, deși este o consecință a instabilității regionale și globale. Unul dintre obiective este să
sprijine politica UE privind migrația și azilul, având grijă ca crizele de migrație și refugiați cauzate
de conflicte regionale și alți factori să nu submineze unitatea și st abilitatea UE. Pentru aceasta,
asigurarea unei protecții credibile a frontierei externe a UE și consolidarea prevenirii și controlului
migrației ilegale este esențială, întrucât este constantă pregătirea pentru reintroducerea temporară a
controlului la fro ntiera internă a UE. Ratele scăzute de fertilitate, îmbătrânirea demografică și
emigrarea la scară largă pot reprezenta o amenințare pentru stabilitatea socială, economică și politică
și dezvoltarea economică a Lituaniei pe termen lung. Deci, este necesară stimularea migrației de
întoarcere prin asigurarea menținerii legăturilor politice, economice, civice și culturale cu lituanienii
care locuiesc în străinătate. În caz contrar, creșterea economică și durabilitatea bunăstării pot fi
compromise în viitor.
269National Cyber Security Strategy 2015 -2017 , https://www.itu.int/en/ITU –
D/Cybersecurity/Documents/Na tional_Strategies_Repository/Ireland_2015_NationalCyberSecurityStrategy20152017.pd
f
270 The White Paper: A Strategy for Italy’s Defence Policy , http://www.iai.it/sites/default/files/iai1509e. pdf
271 National Security Threat Assessment , https://www.vsd.lt/wp -content/uploads/2017/03/AKATSKT_DRAFT -3-31-
EN-HQ.pdf
76
Luxemburg (2015)272. În 2015, „Déclaration de politique européenne et étrangère”,
problemele de migrație sunt abordate în diferite domenii. În primul rând, considerând criza
migratorie ca o sursă de instabilitate pentru UE, care ar trebui să încurajeze modali tăți comune și
legale de promovare a politicii de migra ție necesare în loc să alimenteze narațiuni care favorizează
percepțiile negative despre migrație. De asemenea, este nevoie de un dialog mai mare între UE și
țările africane, deoarece sărăcia, represiu nea, corupția și războiul din aceste țări alimentează fluxul
de migra nți către UE. În ceea ce privește criza de refugiați, Luxemburg își manifestă disponibilitatea
de a coopera cu UE, ajutând la relocarea și relocarea refugiaților și oferind resurse umane Frontex și
EASO.
Olanda (2013)273. Doctrina de apărare a Olandei recunoaște schimbările demografice drept
una dintre tendințele majore ale mediului național și internațional. Migrația poate provoca de la mai
mulți factori, precum lipsa de alimente și apă, să răcia, înfometarea și boala, mai frecvente în lumea
în curs de dezvoltare. Creșterea migrației și a urbanizării poate duce la tensiuni etnice sau la creșterea
presiunii asupra posibilităților de angajare și a sistemelor de securitate socială, ceea ce ar pu tea duce
la riscuri de securitate. De asemenea, dezvoltarea așteptată a megacităților va fi însoțită de provocări
inevitabile în ceea ce privește infrastructura, serviciile publice, mediul și criminalitatea și va pune o
presiune enormă asupra calității adm inistrației locale.
Polonia (2013)274. Migrația este prezentată ca un sector al securității naționale, fiind necesară
pentru a preveni migrațiile în masă incontrolabile ale populației pe teritoriul Poloniei. Sunt explorate
efectele de feedback, care leagă mi grația cu schimbările climatice, conflictele armate, crima
organizată și corupția internațională sau schimbările demografice. Creșterea xenofobiei și a
atitudinilor anti -migra nți în extrema dreaptă este, de asemenea, evidențiată atunci când abordăm
impactu l terorismului și extremismului politic.
Cartea albă conține, de asemenea, referințe la responsabilitățile poloneze față de UE și spațiul
Schengen, existând o strategie europeană comună pentru protecția UE a frontierelor externe și
controlul migrației cu p rivire la combaterea migrației ilegale. Angajamentul cu cadrele juridice
272 Luxembourgish National Cyber Security Strategy , https://www.enisa.europa.eu/topics/national -cyber -security –
strategies/ncss -map/national -cyber -security -strategies -interactive -map/strategi es/strategie -nationale -en-matiere -de-
cyber -securite
273 A Secure Netherlands in a Secure World,
https://www.google.com/search?biw=1920&bih=888&ei=eJAEX7_wNYiykwWK0LWICA&q=holand+national+securi
ty+2013+pdf&oq=holand+national+security+2013+pdf&gs_lcp=CgZwc3kt YWIQA1DNPljcQmDMRWgAcAB4AIAB
bogBrAOSAQMwLjSYAQCgAQGqAQdnd3Mtd2l6&sclient=psy –
ab&ved=0ahUKEwi_jOKrtrvqAhUI2aQKHQpoDYEQ4dUDCAw&uact=5
274 NATIONAL SECURiTY STRATEGY OF THE REPUblic Of Poland , https://www .bbn.gov.pl/ftp/dok/NSS_RP.pdf
77
europene pentru străini a dus la respectarea intrării migranților pe teritoriu l polonez , a tranzitului
acestora, a reședinței pe teritoriu și a părăsirii teritoriului, precum și la ac ordarea străinilor a statutului
de refugiat, azil și protecție temporară. Pe lângă politicile de migra re, un alt element important al
securității statului polonez este scăderea semnificativă a persoanelor care emigrează din Polonia,
restricționând procesul de migrație economică în rândul cetățenilor polonezi, în special a celor care
sunt tineri și bine educați.
Portugalia (2013)275. Impactul statelor eșuate și al războaielor civile în fluxurile de refugiați
sunt luate ca parte a unui risc pentru securitatea g lobală. Sunt luate în considerare și efectele
schimbărilor climatice și ale criminalității transnaționale asupra migrației umane. Îmbătrânirea
populației este înțeleasă ca o provocare națională și modalitatea sugerată de a face față este
promovarea noilor politici de migra ție, consolidând politicile de integrare pentru a evita ascensiunea
mișcărilor de extremă dreapta, xenofobie și naționalism care pot compromite coeziunea socială.
Slovacia (2013)276. Mediul de securitate din Republica Slovacă identifică migr ația în masă
drept o amenințare asimetrică care se așteaptă să crească pe măsură ce statele care nu vor crește.
Acest lucru poate duce la o migrație necontrolată către alte state, o creștere a intoleranței și a
xenofobiei față de migra nți și manifestări al e extremismului politic și ale conflictelor bazate pe
diferențe culturale, religioase, etnice și de stil de viață. De asemenea, una dintre principalele
consecințe ale instabilității politice și a evoluțiilor recente din Africa de Nord și Orientul Mijlociu,
printre alte regiuni, este posibilele consecințe negative asupra migrației ilegale în masă.
Slovenia (2010)277. Schimbările climatice, zonele de criză, sărăcia și alte probleme sociale,
terorismul și criminalitatea organizată sunt surse globale și transnați onale de amenințare și riscuri
pentru securitatea națională, iar unul dintre rezultatele lor indirecte este o creștere a fluxurilor de
migrație, care pot favoriza migrația ilegală și traficul de ființe umane. Migrația ilegală afectează
Republica Slovenia î n principal din cauza rutelor care circulă pe teritoriul său, în special cele din
zona Europei de Sud -Est, și este determinată de situația socio -economică și de securitate politică din
unele regiuni. Un domeniu mai mare de migrație ilegală poate reprezenta o amenințare generală
pentru securitatea și sănătatea resortisanților sloveni, deoarece probabilitatea apariției și răspândirii
275 Portugal’s interest in the context of security and defe nce policy and maritime affairs,
https://www.redalyc.org/pdf/4135/413541154004.pdf
276 National Strateg y for Information Security in the Slovak Republic , https://www.enisa.europa.eu/topics/national –
cyber -security -strategies/n css-map/Slovakia_National_Strategy_for_ISEC.pdf
277 Cybersecurity Strategy , https://www.itu.int/en/ITU –
D/Cybersecuri ty/Documents/National_Strategies_Repository/Slovenia_2016_Cyber_Security_Strategy.pdf
78
bolilor infecțioase este în plus crescută, printre alți factori, prin migrație. Epidemiile și pandemiile
bolilor infecțioase su nt înțelese ca potențiale amenințări medicale și epidemiologice.
Angajamentul față de Schengen este menționat, de asemenea, că protecția frontierelor externe
ale UE este o responsabilitate a securității naționale, în special în controlul și prevenirea migr ației
ilegale, evitarea reședinței ilegale a migra nților în țară și schimbul de date operaționale cu forțele de
poliție ale țărilor vecine, MS și Uniunea Europeana.
Spania (2013)278. Fluxurile migratorii neregulare sunt descrise drept unul dintre principalel e
riscuri și amenințări care afectează securitatea națională. În Mediterana, Spania, împreună cu UE și
comunitatea internațională, vor susține eforturile depuse de țări pentru a realiza o dezvoltare socială
și economică și o stabilitate politică mai bune. Reglementarea și controlul fluxurilor migratorii sunt
esențiale în Magreb. Prevenirea, controlul și gestionarea fluxurilor migratorii peste granițe, care
constituie, de asemenea, limite exterioare ale UE, este un obiectiv principal în ceea ce privește
gestionarea fluxurilor migratorii. Acest lucru ar trebui să se întâmple în conformitate cu cadrul
sistemului de gestionare integrată a frontierelor din UE și cu cooperarea atât a țărilor de origine, cât
și a celor de tranzit. Sunt analizate efectele de reacție ale migrației ilegale asupra criminalității
organizate și asupra terorismului, cu posibila radicalizare a emigranților din prima și a doua generație
stabiliți în Spania. De asemenea, dacă sărăcia, inegalitatea, războaiele, riscurile de mediu, slăbiciunea
instituțională și regimurile autoritare persistă în unele țări, se preconizează că fluxurile migratorii
ilegale vor continua sau vor crește în viitor. Așa cum se poate întâmpla cu alte țări europene, o
inadaptabilitate mai mare poate slăbi coeziunea social ă, excluderea crescută poate duce la tulburări
sociale, apariția ghetourilor urbane afectează integrarea migra nților, iar o vulnerabilitate mai mare a
migranților poate accentua exploatarea forței de muncă, traficul de persoane sau droguri comerț.
Așadar, este important să apărăm legalitatea, să combatem discriminarea și să promovăm integrarea
socială și coexistența pașnică între migra nți și cetățenii naționali.
Tabelul 2 .2. intenționează să rezume prezența migrației care stabilește un cadru de analiză
care ia în considerare șase dimensiuni derivate din revizuirea teoretică a securității migrației
menționată mai sus, și anume: (i) prezența problemelor de migrație atunci când caracterizează mediul
de securitate global; (ii) problemele de migra re considerate d rept risc pentru securitatea națională;
(iii) securitatea (im) migranților; (iv) efectele feedback -ului migrației cu alte riscuri și amenințări;
(v) emigrarea ca risc pentru securitatea socială și economică; și (vi) necesitatea cooperării cu UE în
278 National Security Strategy (May 2013) , http://www.ieee.es/en/Galerias/fichero/docs_analisis/2013/DIEEEA34 –
2013_EstrategiaSeguridadNacional_2013_MLI_ENGLISH.pdf
79
politici le de migrație și controlul la frontiere. Pentru fiecare dimensiune, a fost utilizată o scală duală,
în care (+) corespunde unei explorări ridicate și ( -) unei explorări scăzute sau inexistente. Mai
detaliat, în (i) și (ii) a fost considerat extrem de expl orat dacă migrația, ca concept, a fost prezentată
în mod clar și menționată în mod autonom.
În ceea ce privește securitatea migranților, a fost considerat extrem de explorat dacă
îngrijorarea cu privire la securitatea (im) migranților a fost exprimată în mod clar sau chiar implicată
de mai mult de o dată, fie prin explorarea politicilor de integrare ale țărilor gazdă în probleme de
sănătate, de muncă și socioeconomice sau prin recunoașterea necesitatea acordării unor rute sigure
și deschise pentru persoane le care migrează. Efectele de feedback au fost considerate extrem de
explorate dacă documentele au elaborat cel puțin două alte probleme care pot fi percepute ca fiind
legate de migrație: schimbările climatice, îmbătrânirea populației, sărăcia, instabilita tea politică și
socială, terorismul sau criminalitatea transnațională organizată (în special traficul de persoane). Dacă
fluxurile de emigrare erau percepute ca având un impact negativ asupra securității economice
naționale, emigrarea era considerată extre m de explorată. În cele din urmă, cooperarea UE a fost
considerată extrem de explorată dacă în cadrul documentelor a fost abordată cooperarea cu UE și,
printre altele, atât cu privire la problemele legate de migrație, cât și de azil și gestionarea frontier elor.
Tabelul 2 .2. Probleme privind migrația în strategiile naționale de securitate și apărare ale statelor
member UE
Țară Securitate
globală Riscul
securității
naționale Securitatea
migranților Emigrare Cooperarea UE
Austria – – – – –
Belgia – + – – –
Bulgaria – – – – –
Croația – – – – –
Republica Cehă + + – – +
Danemarca – – – – –
Estonia – – – – –
Finlanda – + – – +
Franța – – – – –
Germania + + – – +
Grecia + + – – +
Ungaria – + – – +
Irlanda + – – – –
Italia – – – – –
Letonia – – – – –
Lituania – – – + +
Luxemburg + – – – +
Malta – – – – –
Olanda + – – – –
Polonia – – – + +
80
Portugalia – – – – –
România – – – – –
Slovacia + – – – –
Slovenia – + – – +
Spania + + – – +
Suedia – – – – –
Această analiză relevă o abordare divizivă a raportului migrație -securitate, deoarece există o
prezență eterogenă a problemelor migrației în strategiile naționale de securitate și apărare. Structura
comună se bazează în special pe explorarea efectelor feedback -ului. Documentele cehe, germane,
maghia re, irlandeze, slovene, spaniole și britanice sunt cele care conceptualizează în mod autonom
problemele migrației în loc să le asocieze doar cu alte riscuri și amenințări. Problemele legate de
emigrare sunt aproape uitate pentru fiecare SM, cu excepția Lit uaniei și Poloniei. Așadar, putem
concluziona că securizarea migrației este foarte mult securitatea migra ției și este mai mult
concentrată pe asigurarea statului național și a populației sale decât asigurarea (im) a migranților.
Deși migrația este recunosc ută ca un fenomen transnațional care necesită cooperare, există o cale
incertă cu privire la modul în care SM abordează și, în unele cazuri, chiar ignoră, cooperarea cu UE
în problemele migrației, pe lângă gestionarea integrată a frontierelor. În general, lipsa unor modele
clare similare de schimbare dezvăluie o abordare divergentă a raportului migrație -securitate probabil
datorită diferitelor culturi strategice de securitate și de apărare din interiorul UE, deși este dificil de
evaluat asta doar prin anali zarea strategiilor naționale de securitate și apărare.
2.2. Politica reglementărilor juridice și cooperarea statelor UE privind securitatea națională
rezultat din fenomenul migrației ilegale la frontiere
Având în vedere diferențele naționale tradițional e în statele europene și disputele militare de
secole care au existat în privința trasării frontierelor dintre acestea, întrebarea nu este de ce problema
migra ției a fost politizată în UE, dar de ce ar coopera statele, și pe ce baze ar converge pentru o
politică comună în acest sens279.
Din punct de vedere extern, reducerea controalelor între state a însemnat că cetățenii din țări
terțe au putut să meargă oriunde au vrut în UE. Astfel, statele au cooperat în vederea securizării
frontierelor, de exemplu, Germ ania avea nevoie de Italia pentru patrularea frontierei de sud, în timp
279 G. Lahav, Immigration and Politics in the New Europe. Reinventing Borders, Cambridge University Press, 2004, p. 2.
81
ce Italia avea nevoie de Germania pentru patrularea frontierei estice280. Cooperarea în materie de
migrație și azil a fost inițiată pe o cale interguvernamentală și s -a bazat în principa l pe conexiunea
dintre migrație și criminalitatea organizată sau terorism.
Cooperarea, totuși, a fost minimă, ineficientă și greoaie, iar Germania și Franța, mai dornice
să favorizeze cooperarea la un nivel mai larg, au propus în 1995 o cale flexibilă, da r mai eficientă.
Rezultatul final atins la Amsterdam în 1997 a fost o soluție de compromis între „pozițiile minimaliste
și maximaliste”,281 cu statele angajate să armonizeze politicile naționale privind orientările europene
în privința migrației. Astfel, în ciuda importanța problemei, armonizarea între state s -a bazat pe
aproximarea standardelor comune a politicilor interne, „consecința originilor interguvernamentale
ale AFSJ de astăzi (Spațiul Libertății, Securității și Justiției) a fost că cea mai mare part e a acquis –
ului său s -a bazat pe un consens interguvernamental care favorizează acordurile. Totuși, aceasta a
însemnat, în majoritatea cazurilor, măsuri restrictive” .282
Totuși astăzi, și în pofida imperativelor economice și demografice, deciziile privind m igrația
legală necesită vot unanim, în timp ce politicile de integrare nu apar nici măcar printre competențele
comunitare. Astfel, autorii care analizează profilul juridic al procedurilor de migrație283 evidențiază
faptul că discuțiile despre o „politică com ună” este periculoasă. Este greu de afirmat că obiectivul
final al politicii de migrație este armonizarea internă a politicilor statelor membre, iar acest lucru
poate fi evaluat prin diferența dintre propunerile Comisiei și măsurile adoptate ulterior de Co nsiliu284.
Aceste aspecte subliniază dimensiunea de securitate conferită migrației și teama statelor de a
renunța la prerogativele lor naționale în privința aceasta. Din acest punct de vedere, conceptul de
securitate europeană pare să concureze cu securitate a statelor care o compun, „există ideea că
comunitarizarea politicii de migrație nu este un final, ci mai degrabă o nouă formă de protejare a
securității acestora”.285 Astfel, Tratatul de la Amsterdam a cuprins trei domenii de cooperare:
migra ția, azilul și frontierele externe. Ideea de bază a fost aceea că, pentru a limita fluxul de oameni
280 Mario T elò, Professor of Political Science, Université Libre de Bruxelles (ULB), Belgium, interview, Bruxelles,
January 26th, 2009
281 A. Geddes, Immigration and European Integration. Towards Fortress Europe?, Manchester University Press 2000
282 J. Monar, “The Dynam ics of Justice and Home Affairs : Laboratories, Driving Factors and Costs”, p. 761
283
284P. de Bruycker, “Le Niveau d’harmonization legislative de la politique européenne d’immigration et d’asile”, in F. J.
Laferriere, H. Labayle and Ö. Edström, La politique européenne d’immigration et d’asile : bilan critique cinq ans après le
Traité d’Amsterdam. The European immigration and asylum policy : critical assessment five years after the Amsterdam
Treaty, Bruylant, Université libre de Bruxelles, 2005 and Paolo Martino Cossu, Council of the European Union, interview,
January 26th, 2009.
285 N. Walker, ed., Europe’s Area of Freedom, Security and Justice, Oxford University Press, 2004, p. 16.
82
în UE286, precum și pentru a răspunde aspirației sale ca actor internațional și normativ, Uniunea
Europeană trebuia să aibă în vedere un pachet de măsuri pentru reglementare a și gestionarea
mișcărilor transfrontaliere într -un mod responsabil.
În ceea ce privește migra ția, s-a observat lipsa unui cadru politic complet, în afară de
reîntregirea familiei și admiterea studenților și a cercetătorilor. În ceea ce privește azilul, standardele
comune pentru procedurile de azil, pentru calificarea refugiaților și primirea solicitanților de azil
(2004) au produs rezultate scăzute. În 2010, „nevoia de a lua decizii unanime cu privire la aceste
instrumente„ din prima etapă” a însemnat că discuțiile pe probleme specifice au fost deseori
prelungite, deoarece statele membre individuale au căutat să -și protejeze practicile naționale”.287
Deși legislația și politicile migrației depind de SM, UE a jucat un rol din ce în ce mai mare,
în special d upă Acordul Schengen și Tratatul de la Amsterdam, care a acordat noi competențe UE în
ceea ce privește controlul la frontiere, acordurile bilaterale, sistemul de vize și azilul288. Cooperarea
în problemele de migrație nu este un proces generalizat controlat de UE, ci mai degrabă prezintă un
caracter bilateral, multilateral sau interguvernamental, care are loc între statele membre sau între UE
și unele state membre. Ca și politica monetară, problemele migrației se bazează, de asemenea, pe o
integrare parțială care creează dificultăți atât pentru instituțiile europene, cât și pentru statele
membre, subliniind deficitul democratic al instituțiilor UE și stabilind necesitatea cooperării
interstatale pentru a construi politici comune de migrație289. În urma Acordului Schengen și a
Convenției de la Dublin, UE a început să reflecte asupra conexiunii dintre migra ție, terorism,
criminalitate internațională și controlul la frontiere290. Controlul la frontiere trebuie să respecte nu
numai interesele statelor membre, ci și int eresele UE și pare clar că instabilitatea politică din
Mediterana necesită regândirea gestionării frontierelor în acea zonă. Cu toate acestea, întrucât UE
are tendința de a pune pe ordinea de zi aspectul umanitar al crizei migrației, unele guverne național e
ale statelor membre tind să se concentreze doar pe problemele de securitate291. Odată cu aprofundarea
dimensiunii externe a politicilor UE de azil, vine din ce în ce mai mult complexitatea și
interdependența, solicitând o guvernare pe mai multe niveluri ca re poate beneficia de participarea
atât a țărilor de origine, cât și a celor de tranzit292. Deși „implicarea europeană” în Marea Mediterană
286 A. Geddes, “The politics of migration in an integrating Europe’ in A. Geddes, ed ., The Politics of Migration and
Immigration in Europe, SAGE Publications, 2003.
287 S. Bertozzi, “A Common European Asylum Policy: which way forward?”, EPC Issue Paper 49, October 2006, p. 8.
288 Arcarazo & Geddes, 2013
289 Geddes, 1995
290 Huysmans, 1995, p. 53
291 Völkel, 2017, p. 83
292 Lavenex, 2016, p. 567
83
a devenit eterogenă, unde există strategii diversificate conștient, lipsa de concentrare în această
abordare pe mai mu lte niveluri contribuie, de asemenea, la explicarea gamei de consecințe nedorite
asupra controlului migrației în regiunea mediteraneană293.
Dificultatea de a stabili acorduri pe termen lung între statele membre cu privire la migrația
comună și politicile de azil pare evidentă, în ciuda progreselor înregistrate de la primul program
multianual pentru justiție și afaceri interne. De la Tampere (1999) la Stockholm (2010), cu Haga
(2005) între timp, prima decadă de politică comună în problemele migrației s -a conce ntrat mai mult
pe crearea unei politici de referință, abordarea controlului la frontiere și a migra ției ilegale294. Deși
fluxurile mari recente de solicitanți de azil și refugiați au scos la lumină diversitatea abordărilor
naționale în materie de azil și pro blemele de cooperare în cadrul CEAS, aceasta nu este o noutate,
deoarece a fost o problemă majoră a politicii europene de azil pentru ultimele două decenii295. Lipsa
de centralizare și conducere a UE în gestionarea problemelor legate de migra ție și azil a co ndus în
cele din urmă programele să depindă în mare măsură de cooperarea dintre statele membre, ceea ce
duce la politici de azil și migrație greu armonizate bazate pe control și idei restrictive. Astfel, nu este
încă clar cum să abordăm probleme actuale pr ecum ISIS și noi amenințări teroriste, dezastrul de la
Lampedusa și gestionarea Mediteranei și așa -numita criză de refugiați, printre alte provocări296.
Agenda europeană pentru migrație 2015 părea să completeze golul de după Stockholm, identificând
patru dom enii de bază care necesită acțiuni imediate: reducerea stimulentelor pentru migrație
neregulată, politică puternică de azil, salvarea de vieți și asigurarea frontierelor externe și o nouă
politică privind migrația legală.
Începând cu 2015, criza migrației a trecut în centrul agendelor politice europene și naționale,
într-o perioadă în care statele membre erau încă inegale și își recuperau încet încetul și creșterea
economică. Mediterana este o zonă critică în circulația transnațională a oamenilor, deoarece este
răscruce de drumuri diferite care pornesc din Africa Sub -Sahariană, Orientul Mijlociu și Asia de
Sud-Vest, care întăresc diferite mișcări Sud -Nord și Sud -Sud care apar din demografia globală și
dezechilibre economice297. În trecutul recent, Mediterana a fost deja în centrul agendei politice
europene din cauza izvoarelor arabe. La acel moment, fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, și
293 Collyer, 2016, p 621
294 Collett, 2014, p 2
295 Zaun, 2017, p. 241
296 Léonard & Kaunert, 2016, pp 143 -144
297 Esther Greussing, Hajo G. Boomgaarden, Shifting the refugee narrative? An automated frame analysis of Eur ope’s
2015 refugee crisis, Journal of Ethnic and Migration Studies, 10.1080/1369183X.2017.1282813, 43, 11, (1749 -1774),
(2017). , https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/1369183X.2017.1282813
84
președintele italian, Silvio Berlusconi, au anticipat o invazie de migranți care ar necesita controlul și
chiar ar co ntesta Acordul Schengen298. Criza migratorie asociată cu terorismul internațional a dus la
închiderea bruscă a frontierelor, așa cum s -a întâmplat recent în Franța, la dezvoltarea episoadelor
de xenofobie și la creșterea poveștilor anti -migra ție populiste, c are relevă incapacitatea UE și a
statelor membre de a crea spațiul de toleranță și diversitatea culturală ambiționată în anii 90299. În
loc să concentreze discuția pe drepturile omului, dezbaterile privind criza migratorie din 2015 s -au
bazat pe distribuirea sarcinilor și cooperarea trans -mediteraneană300, punând în evidență și absența
unei memorii colective a fluxurilor europene de migrație forțată. înainte și în timpul celui de -al doilea
război mondial301. Necesitatea unei mai bune cooperări nu implică faptul c ă toate statele membre
trebuie să devină țări gazdă. Aceasta înseamnă mai degrabă că fiecare stat membru ar trebui să
participe la o strategie comună, fie prin găzduirea migra nților și refugiaților, fie prin risiparea
resurselor financiare, umane și struct urale. Cu toate acestea, există mai multe abordări contradictorii,
în special între țările de tranzit precum Italia și Grecia, principalele țări gazdă precum Germania,
Franța și Suedia și țările aparținând grupului Visegrad, de exemplu302. În afara UE, confl ictul sirian
și instabilitatea politică din regiunea MENA nu par să sugereze o scădere a migrației și a fluxurilor
de refugiați în următorii ani, ceea ce face și mai urgentă revizuirea sistemului Dublin303. Politicile
restrictive nu vor opri fluxurile de mig rație neregulată în UE și nu vor spori securitatea internă în
„UE”304. Așadar, pe lângă controlul la frontieră, acordurile cu țările de origine și de tranzit, este de
asemenea important să se creeze rute sigure și opțiuni de integrare juridică mai ușoară, în special
pentru migranții muncii. În ceea ce privește solicitanții de azil, este necesară accelerarea procedurilor
și coordonarea dintre UE și statele membre. În cele din urmă, în ceea ce privește refugiații, „Europa”
trebuie să se bazeze pe drepturile omu lui pentru a crea o strategie de relocare și împărțire a sarcinilor.
EUGS este un instrument cheie pentru a înțelege politica externă și de securitate a UE și
viziunea actuală asupra provocărilor de securitate pe care le prezintă problemele migrației, deoa rece
UE încă așteaptă o carte albă despre viitorul „securității și apărării europene”. Acesta a fost aprobat
în iunie 2016 și a urmat Agenda de securitate europeană creată de Consiliul Europei în iunie 2015.
EUGS a înlocuit Strategia europeană de securitat e (SSE) 2003 și Raportul din 2008 privind punerea
298 Koff și Giraldo, 2015, p. 237
299 Fulbrook și Cesarini, 1996 , p. 217
300 Klug, 2014, p. 51
301 Fauri, 2015
302 Ferreira, 2016b, p. 91 -93
303 Ferreira, 2016a, p. 2
304 Völkel, 2017, p. 93
85
în aplicare a SSE. Departe de a intenționa o analiză generală a documentului, se pare că se caută o
coordonare conceptuală între politica externă și de securitate comună (PESC) și politica comună de
securit ate și apărare (PSDC) pentru a face față unui nou mediu care trebuie să se ocupe cu străinătatea
lui Obama anterioară strategia de retragere a politicilor, administrația Trump și Brexit.
În ceea ce privește migrația și azilul în EUGS (2016), CSDP poate fi articulat cu pază de
coastă și poliție de frontieră, orientată spre asigurarea eliminării rețelelor care traficează migra nții
ilegali cu profit. Prin asumarea actuală inadecvare a politicilor UE privind migrația și azilul, este
evidentă necesitatea unei ma i bune înțelegeri a raportului de securitate migrație. Una dintre
prioritățile acțiunii externe se referă la stat și reziliența socială în sud și est. Prin urmare, politica de
migrație merită un rol proeminent și necesită acțiuni speciale în țările de orig ine și de tranzit ale
migranților și refugiaților. Această acțiune pare să favorizeze mobilitatea, migrația legală,
gestionarea frontierelor, readmisie și întoarcere, prin dezvoltarea acțiunilor comune între țările de
origine și țările de tranzit, menite s ă răspundă și să prevină cauzele profunde ale deplasărilor, să
gestioneze dinamica migrației în țările primitoare mai eficient, și luptă împotriva criminalității
transnaționale. Canalele regulate pentru mobilitatea umană legală și circulară trebuie să fie garantate
pentru a bloca fluxurile ilegale, iar acest lucru necesită un sistem european de azil comun, mai
eficient, care să poată asigura o sosire sigură, reglementată și legală a refugiaților care caută protecție
internațională în UE. Recunoscând natura transnațională a migrației, abordarea solicită necesitatea
încorporării altor parteneri internaționali pentru a garanta împărtășirea responsabilităților și
solidarității la nivel global, în special cu Turcia, una dintre principalele țări de tranzit din afa ra UE
(Uniunea Europeană, 2016) .
Alte două aspecte par relevante de subliniat: (i) rolul UE în viitorul regiunilor extrem de
instabile, cum ar fi Africa de Nord, Africa Subsahariană și Orientul Mijlociu, concentrându -și
acțiunea pe rezolvarea conflictelor și promovarea umană drepturi; și (ii) dezvoltarea relațiilor
multilaterale care implică dialog politic și cooperare în Asia Centrală și de Sud și cu diferite grupuri
regionale, în domenii diferite, inclusiv în problemele migrației. Pe scurt, este necesară o coeziune
mai mare în toate politicile externe și interne privind migrația, precum și definirea politicilor
echilibrate care să respecte cadrul actual al drepturilor omului din sistemul juridic european și
gestionarea atât a fluxurilor, cât și a cauzelor structurale. Această realitate va fi posibilă doar dacă
fragmentarea actuală a politicilor externe relevante pentru problemele legate de migrație și azil este
abordată, iar aceasta include colaborarea SM.
86
În timp ce libera circulație a persoanelor era încu rajată în UE, distincția dintre resortisanții
UE și cetățenii non -UE se intensifica treptat, ceea ce a dus la dezvoltarea unei noi înțelegeri a
securității, unde securitatea internă și externă au devenit strict diferențiate. Spațiul UE a fost prezentat
din ce în ce mai mult ca un „sigur (r) în interior” și a fost contrastat cu „nesigur (r) în afara” .305 Marea
extindere, care ar muta politicile de frontieră ale UE în statele nou -admise, a creat o nevoie de o nouă
abordare a securității UE pentru statele vecine . Narațiunea inițială în jurul noului cartier a fost
dominată de preocupările de securitate, concentrându -se pe provocările și problemele pe care le va
aduce pentru UE. Documentul privind strategia europeană de securitate, prezentat de Javier Solana
în iun ie 2003 la Consiliul European de la Salonic, a demonstrat clar percepția UE asupra noilor vecini
în ceea ce privește amenințările și pericolele. „Vecinii care sunt angajați în conflicte violente, state
slabe în care înflorește criminalitatea organizată, so cietăți disfuncționale sau explozie a creșterii
populației de la granițele sale reprezintă toate probleme pentru Europa”306.
Deosebit de puternice au fost temerile UE asupra potențialelor fluxuri de migra nți ilegali care
provin din est. statele vecine, care au dobândit un „rol esențial în corelația intern / extern al cooperării
JAI”. Au fost văzuți ca o sursă de „amenințări soft pentru securitate” pentru UE, fiind atât țări de
origine, cât și țări de tranzit pentru migranții ilegali.307
Ideea de cooperare cu ve cinii în scopul asigurării unei stabilități în afara UE granițele și
asigurarea frontierelor interne de migra nți ilegali, teroriști, grupări criminale și alte „amenințări” au
devenit logica de bază a politicii europene de vecinătate. Aceasta din urmă a fos t, așadar, o încercare
explicită a UE de a „echilibra problemele de securitate internă și nevoile externe de stabilizare”308.
Drept urmare, două narațiuni distincte s -au evidențiat în cadrul discursului general care înconjoară
crearea PEV – narațiunea despre „amenințare” și „ narațiunea „datorie”309 Pentru a combate
305 55 Jörg Monar, ‘The Dynamics of Justice and Home Affairs: Laboratories, Driving Factors and Costs”, Journal of
Common Market Studies, Vol . 39, No. 4, 2001, p. 762.
306 ‘A Secure Europe in a Better World’, European Security Strategy, Brussels, 12 December 2003. (The document was
first drawn up under the authority of the EU’s High Representative for the Common Foreign and Security Policy, Javi er
Solana).
307 Sandra Lavenex, ‘Justice and Home Affairs and the EU’s New Neighbours: Governance beyond Membership?’ In
Henderson, Karen (ed.), The Area of Freedom, Security and Justice in the Enlarged Europe, London: Palgrave, 2004, p.
89.
308 Florian Traune r & Imke Kruse, ‘EC Visa Facilitation and Readmission Agreements: Implementing a New Security
Approach in the Neighbourhood’, CEPS Working Document No. 290, 2008, p.2.
309 Julien Jeandesboz, ‘The Genesis of the ENP: Alternative Narratives, bureaucratic Compe titions’, in: Thierry Balzacq
(ed.), The External Dimension of EU Justice and Home Affairs: Governance, Neighbours, Security, Basingstoke; New
York : Palgrave Macmillan, 2009, p. 37.
87
amenințarea percepută din est, UE și -a extins „cultura Schengen de securitate”310 la noile state
membre, solicitându -le să adopte integral toate angajamentele de la Shengen, indiferent de acordurile
lor de frontieră anterioare cu vecinii. ar fi putut fi. Astfel, în loc să „evite noile linii de divizare în
Europa”311, UE a intensificat metafora „Cetatea Europei”. UE a întreprins o cale de „strategie de
externalizare”, care a constat în externalizarea inst rumentelor tradiționale de control al migrației
interne sau UE prin exportul acestora către țări terțe312.
Regimul de migrație al UE a fost extins la țările învecinate, care au fost într -un fel
transformate în „purtători de porți” pentru a proteja „Fortăreaț a Europa” împotriva migra nților ilegali
nedoriti. Cu toate acestea, strategia nu ar putea fi pusă în aplicare cu succes fără cooperarea din partea
țărilor terțe. Acest lucru nu se putea realiza decât oferindu -le ceva în schimb. În Cartea verde privind
o politică comunitară de returnare a rezidenților ilegali, Comisia a admis efectul slab oferit țărilor
terțe în schimbul semnării și punerii în aplicare a acordurilor de readmisie: „Întrucât acordurile de
readmisie sunt doar în interesul Comunității, concluzia lor de succes depinde o mare parte din
„pârghie” la dispoziția Comisiei. În acest context, este important de remarcat faptul că, în domeniul
JAI, nu se poate oferi nimic în schimb.”313
Prima schimbare majoră către„ narațiunea datoriilor” s -a reflectat în„ Europa mai largă –
vecinătate: o nouă Cadrul pentru relațiile cu comunicarea Comisiei de la vecinii noștri de est și de
sud, care a introdus perspectiva ambițioasă de extindere a „patru libertăți”, inclusiv libertatea de
mișcare, în vecinătate.314 „UE are o datorie, nu numai față de cetățeni și cei din noile state membre,
dar și față de vecinii săi prezenți și viitori pentru a asigura coeziunea socială continuă și dinamismul
economic. UE trebuie să acționeze pentru a promova cooperarea și integrarea regională și
310 Ruben Ziaotti, ‘The ENP and Securtiy: Creating New Dividing Lines in Eur ope?’ in: Thierry Balzacq (ed.), The
External Dimension of EU Justice and Home Affairs: Governance, Neighbours, Security, Basingstoke; New York :
Palgrave Macmillan, 2009, p. 188.
311 European Commission, Wider Europe – Neighbourhood: A New Framework for Rel ations with our Eastern and
Southern Neighbours, Communication from the Commission to the Council and the European Parliament, COM(2003)104
final, Brussels, 11.3.2003, p. 4.
312 Sandra Lavenex, ‘Justice and Home Affairs and the EU’s New Neighbours: Governanc e beyond Membership?’ In
Henderson, Karen (ed.), The Area of Freedom, Security and Justice in the Enlarged Europe, London: Palgrave, 2004, p.
94.
313 European Commission, Green Paper on a Community Return Policy on Illegal Residents, COM(2002)175 final,
Brus sels, 10.04.2002, p. 23.
314 European Commission, Wider Europe – Neighbourhood: A New Framework for Relations with our Eastern and
Southern Neighbours, Communication from the Commission to the Council and the European Parliament,
COM(2003)104 final, Brussel s, 11.3.2003, p. 4. 68 Ibid, p. 3 69 Council of the European Union, ‘The Hague Programme:
Strengthening Freedom, Security and Justice in the European Union’, 16054 (JAI 559), 2004, p. 13
88
subregională care sunt condiții prealabile pentru stabilitatea politică, dezvoltarea economică și
reducerea sărăciei și diviziunilor sociale în mediul nostru comun.”315
Astfel, abordarea UE față de vecinătate a început să oscileze între două logici dist incte, una
bazată pe ideea unui parteneriat blând – „împărtășirea tuturor, în afară de instituții” și alta,
înrădăcinată în ideea de a asigura granițele UE. Bilanțul inițial dintre cei doi a fost totuși orientat
treptat către abordarea securitară, care nu a fost neapărat legată de o percepție specifică a
„amenințării” provenită de la vecinii imediați. Schimbarea a fost mai degrabă posibilă datorită
schimbării percepțiilor pericolului, în general, care a cuprins un domeniu mai globalizat. De –
diferențierea di ntre securitatea internă și externă a UE a devenit mai degrabă o reacție la modelele
de amenințări presupuse globalizate, care provin din discursuri mult mai largi produse la nivel
internațional. UE a dezvoltat treptat o abordare globală a migrației. Progr amul de la Haga a semnalat
o „nouă urgență” subliniind „necesitatea unei cooperări intensificate și consolidarea capacităților,
atât la granițele de sud cât și la est ale UE, pentru a permite acestor țări să gestioneze mai bine
migrația”.
Deși UE și -a dat seama că o cooperare de succes poate fi realizat printr -un parteneriat
adevărat, care presupune o relație între egali, acesta a păstrat simultan un anumit grad de
subordonare, ceea ce denaturează orice încercare de a avea o relație echilibrată. În declara ția
Consiliului privind o strategie pentru dimensiunea externă a JAI, aceasta a declarat: „Acțiunea UE
este cea mai eficientă atunci când se bazează pe un parteneriat cu țări terțe pentru a rezolva
problemele comune și pentru a îndeplini obiectivele politi cii comune.
UE ar trebui să -și folosească relația semnificativă cu țările terțe ca un stimulent pentru ca
acestea să adopte și să pună în aplicare standarde și obligații internaționale relevante în problemele
JAI. Țările ar trebui să fie conștiente de fapt ul că natura relației lor cu UE va fi afectată pozitiv de
nivelul lor de cooperare, având în vedere importanța centrală a acestor probleme pentru UE și statele
sale membre.
Astfel, UE a dezvoltat o relație interesantă cu vecinii, pe baza unei combinații de două logici
opuse – una de „incluziune” și „excludere”316. După ce au fost recunoscuți ca „străini” sau „alții”
reprezentând o sursă specifică de amenințare, vecinii au fost simultan percepuți ca „parteneri”. sau
„egal” împărtășind „problemele comune” și ob iectivele politicii. Această idee de proprietate comună
315 Council of the European Union, ‘A Strategy for the External Dimensi on of JHA : Global Freedom, Security and Justice’,
14366/05 (JAI 417),RELEX 628, Brussels, 11 November 2005, p. 4.
316 Michael Smith, ‘The European Union and a Changing Europe: Establishing the Boundaries of Order’, Journal of
Common Market Studies, Vol. 34, No. 1, 1996, pp. 5 -28.
89
a devenit ulterior un element major al parteneriatelor de mobilitate. Cu toate acestea, în același timp,
UE a pus un accent puternic pe „importanța” problemelor JAI pentru UE și statele sale membre, c eea
ce a introdus un anumit nivel de subordonare în ceea ce privește vecinii, care au dreptul la o serie de
obligații și angajamente înainte de a merita titlul de partener „egal”. Condiționalitatea oferită de UE
a fost, totuși, destul de slabă. Agenda de g uvernare externă, bazată pe o externalizare a „sarcinii
securizării frontierei interne a UE de migra nții ilegali … și a altor amenințări pentru țările vecine317,
nu avea efectul de a promova calitatea de membru. Prin urmare, a necesitat „morcovi alternativi
pentru a încuraja ascultarea de regulile” stabilite de UE. Această nouă morcovă în cadrul
parteneriatelor pentru mobilitate a devenit promisiunea vagă de „liberalizare a vizelor” sau „călătorie
fără viză”.
Înființarea unui Centru comun de aplicații pentr u viză în 2007, Acordurile de facilitare și
readmisie a vizelor din 2008 și Parteneriatul nostru pentru mobilitate sunt un bun început. Încurajăm
Moldova să -și intensifice procesul de reformă în domeniile justiției, libertății și securității, care sunt
esențiale pentru orice discuție viitoare privind călătoriile fără viză318. Inițial fiind introdusă în cadrul
PEV, perspectiva „libertății de mișcare” împreună cu toate celelalte patru libertăți au dispărut treptat
din discursul general al PEV. Cu toate acestea, un potențial sumbr a început să reapară în faza de
pre-negociere a parteneriatelor de mobilitate – un instrument care presupune să schimbe cooperarea
UE cu statele vecine la un nou nivel. Un alt element important care a intrat în discurs a fost
perspectiv a mai substanțială a „dezvoltării”. Astfel, controlul migrației și aplicarea legii au fost
externalizate țărilor terțe în schimbul cooperării comerciale și de dezvoltare319.
În timp ce UE face măsuri pentru a asigura o abordare comună și coerentă a migra ției prin
Tratatul de la Lisabona, care va extinde procesul de luare a deciziilor la un nivel mai supranational,
introducerea parteneriatelor pentru mobilitate pare să fi îndreptat aceste mișcări către o direcție
inversă, conducând la o nouă abordare bazată pe diferențiere și incoerență politică. Factorul principal
care perturbă coerența este noțiunea de „selectivitate” care stă la baza întregii idei de parteneriate de
mobilitate. Acordurile sunt negociate între Comisie, statele membre selectate și țările terțe selectate.
Parteneriatul pentru mobilitate cu Moldova, de exemplu, a inclus 14 state membre partenere, cel cu
Georgia implicate 16 parteneri și parteneriatul cu Capul Verde – doar 5 țări membre. Când vine vorba
318 Benita Ferrero -Waldner – European Commissioner for External Relations and European Neighbourhood Policy –
Commissioner Ferrero -Waldner Address to Members of Parliament of the Republic of Moldova
319 Channe Lindstrøm, ‘European Union Policy on Asylum and Immigration. Addressing the Root Causes of Forced
Migration: A Justice and Home Affairs Policy of Freedom, Security and Justice?’, Social Policy and Administration,
Vol.39, No. 6, 2005, p. 592.
90
de etapa de implementare, există doi actori majori care sunt implicați formal în proces – FRONTEX
și European Training Foundation.
Organizațiile internaționale, ONG -urile și Diaspora se numără printre actorii implicați
informal. Cei doi actori majori implicați în crearea parteneriatelor pentru mobi litate sunt DG JLS din
cadrul Comisiei și Grupul de lucru la nivel înalt pentru migrație și azil (HLWG) din Consiliu. Sarcina
de a coordona relațiile dintre parteneri aparține DG JLS, în timp ce HLWG este responsabilă de
partea strategică de identificare a potențialilor parteneri320 Este important de menționat că țările terțe
nu sunt implicate în procesul de dezvoltare a parteneriatele și cuvântul final despre proiectele care ar
trebui incluse în parteneriate aparțin statelor membre partenere. Acest lucru pun e în mare întrebare
ideea unui „parteneriat”, care este clar dominat de interesele statelor memeber și de actorii din partea
UE. În ceea ce privește Parlamentul European, este exclus în totalitate procesul decizional al
parteneriatelor de mobilitate. Cu to ate acestea, rolul său în promovarea consolidării aspectelor de
dezvoltare a parteneriatelor poate fi văzut ca unul indirect – prin audierile PE și rapoartele emise de
CESE. Preocuparea către securitate în cadrul parteneriatelor pentru mobilitate devine ev identă,
deoarece analizăm actorii care sunt implicați oficial în parteneriate.
Caracterul orientat către securitate al Consiliului, DG JLS și în special FRONTEX
informează dezechilibrul general al aspectelor de securitate și dezvoltare ale parteneriatelor
existente. Un aspect important îl constituie și finanțarea proiectelor, care provin în mare parte din
statele membre, care se ocupă în principal de controlul migrației. Acesta este motivul pentru care
discursul bazat pe drepturi și orientat spre dezvoltar e, susținut de obicei de actorii informali, cum ar
fi ONG -urile și organizațiile internaționale, devine mai puțin pronunțat, deoarece regulile jocului
sunt dictate în mare parte de actorii care asigură finanțarea pentru proiecte.
Cu toate acestea, Comisia poate finanța, de asemenea, unele proiecte în vecinătate prin
intermediul instrumentului european de vecinătate și parteneriat (ENPI), care oferă mai multă
influență actorilor internaționali pentru a influența discursul dominant. Un bun exemplu este
proiectul promovat de OIM privind „Sprijinirea implementării componentei pentru migrație și
dezvoltare a Parteneriatului pentru mobilitate UE -Moldova”, finanțat de ENPI.321 În general,
Comisia Europeană tinde să sublinieze importanța extinderii locale coordon area proiectelor cu alți
actori, ceea ce ar putea duce la o abordare mai cuprinzătoare. În documentul său de lucru al
320 Rachel Nellen -Stucky, ‘Partnering for M igration. The Ambiguous case of ‘Mobility Partnerships’ between the
European Union and Selected Third Countries’, Working Paper, Universität Luzern, Kultur – und Sozialwissenschaftlichen
Fakultät, Politikwissenschaftliches Seminar, 2010
321 International Orga nization for Migration, ‘Supporting the Implementation of the Migration and Development
Component of the EU -Moldova Mobility Partnership’.
91
personalului din 2009, Comisia a făcut câteva recomandări în această direcție: „Se prevede, de
asemenea, că coordonarea locală ar trebui e xtinsă la alți actori (cum ar fi ONG -urile și organizațiile
internaționale) active în domeniul migrației în țările terțe în cauză”322. în ciuda încercărilor Comisiei,
statele membre sunt încă reticente în a preda controlul asupra migrației legale. Aceasta di n urmă este
însă o componentă importantă a noii abordări globale și trebuie reglementată la nivelul UE pentru a
asigura coerența generală a abordării.
Prin urmare, încercările de de -securitate, care este condiția principală pentru a asigura
aplicarea cu su cces a unei abordări globale și echilibrate, sunt împiedicate de cadrul de securitate
preexistent, ridicat de statele membre pentru a se proteja de fluxurile nedorite de migra ție. În pofida
încorporarii de noi domenii de politică, cum ar fi dezvoltarea și politicile externe, oficialii de migra re
exercită în continuare un „avantaj primitiv”323, care supune discursurile alternative articulate de
actorii marginali la obiectivul general al controlului migra ției. Parteneriatele pentru mobilitate sunt
încă în etapa lor inițială de punere în aplicare. În această fază pilot, prejudiciul către abordarea
centrată pe securitate este atât de evident.
Fiind recunoscute ca instrumente de politică flexibile, capabile să întindă și să încorporeze
noi proiecte și sugestii de către statele membre partenere, parteneriatele de mobilitate au un potențial
de evoluție către instrumente mai echilibrate. Succesul de a atinge echilibrul dorit depinde în mare
măsură de trei elemente majore care au fost în centrul cercetării actuale.
2.3. Strategi i de Securitate în combaterea terorismului : considerentele de migrație aplicate de
unele state dezvoltate
Este imposibil de ignorat impactul terorismului internațional în dezvoltarea raportului
migrație -securitate. Momentul actual al terorismu lui în interiorul UE, în special după atacurile
recente, poate duce la o situație similară cu SUA după 11 septembrie, cu includerea problemelor de
migra re în agenda antiterorism. Într -adevăr, acesta a fost unul dintre motivele pentru care migrația a
deveni t un obiect intens pentru analiza securității324. Terorismul modelează opinia publică despre
migrație, ceea ce justifică necesitatea unei mai bune înțelegeri despre terorism și religie. În caz
322 European Commission (2009). Mobility partnerships as a tool of the Global Approach to Migration, Commission Staff
Working Document, SEC(2009) 1240 final, Brussels, 18.9.2009, p. 8.
323 Meng -Hsuan, Chou, ‘European Union Migration Strategy towards West Africa: the Origins and Outlook of ‘Mobility
Partnerships’ with Cape Verde and Senegal’, paper presented at EUSA Biennial International Conference ‘Information
and Ideas on the European Union’, Los Angeles, 23 -25 April 2009, p. 1.
324 Burgess, 2011, p. 14
92
contrar, se poate presupune că orice musulman poate fi potențial terorist, ceea ce ar putea da naștere
islamofobiei în Europa, deoarece datele par să susțină că musulmanii suferă de niveluri mai mari de
discriminare în democrațiile occidentale, în comparație cu alte minorități religioase, mai ales din
2001325.
Așa cum se așteptau mulți analiști de securitate, în urma atacurilor din 11 septembrie, legătura
dintre migra ție și securitatea națională a crescut până la un nivel fără precedent din cauza polarizării
politice crescute și a unor ample eforturi de combatere a terori smului implementate ca răspuns la
atacuri. Pe măsură ce a continuat dezbaterea privind reforma migra ției, o serie de savanți, oficiali de
aplicare a legii și factorii de decizie și -au exprimat îngrijorarea cu privire la aspectele de securitate
pe fondul Ră zboiului împotriva Terorismului. Multe teorii și strategii din literatură abordează
combaterea terorismului, cu toate acestea, strategiile Statelor Unite, Regatul Unit și Asia de Sud
acoperă cea mai mare parte a spectrului terorismului.
Amenințările împo triva terorismului au primit o atenție enormă în ultimele decenii în Statele
Unite, iar Războiul împotriva terorismului din SUA oferă diverse abordări împotriva terorismului.
Mulți savanți au efectuat cercetări pentru combaterea terorismului în ceea ce pr ivește migra ția
și securitatea frontierei. De exemplu, Susan Ginsberg, spunea că: formarea unei strategii
operaționale, introduce o strategie cuprinzătoare pentru combaterea mobilității teroriste. Strategia
cuprinde trei pași . Primul pas este să distinge m migra nții și teroriștii prin dezvoltarea de politici și
tactici eficiente. Acest pas se bazează pe „realizarea unui echilibru între preocupările concurente cu
privire la coeziunea națională, impactul economic, o serie de probleme legate de drepturile omu lui,
compasiunea față de refugiați … [și] combaterea traficului de persoane și menținerea ordinii
constituționale a statelor” , păstrând un „echilibru al unității sociale, al prosperității și al justiției” , în
funcție de securitatea și legitimitatea țării. Al doilea pas este îmbunătățirea capacității unei țări de a
restricționa mișcările teroriste, care necesită studierea mișcării terorismului și modalități de
contracare și exploatare a acestuia. Etapa a treia este să folosim o „strategie de mobilitate te roristă”
eficientă în cadrul Centrului național de combatere a terorismului pentru a atinge trei scopuri
principale. Scopul defensiv include „Asigurarea canalelor de călătorie, migra ție și transport, la
frontierele SUA și la nivel mondial, de la mișcarea t eroristă nedetectată și până la atac.” Scopul
ofensiv include „exploatarea [vulnerabilităților] expuse de nevoile teroriștilor pentru transnaționalul
clandestin și mișcarea internă pentru a perturba acești indivizi și grupuri de a se implica în acte
325 Fox & Akbaba, 2015, p. 191
93
teror iste.” În sfârșit, scopul de descurajare împiedică atacurile teroriste folosind toate mijloacele
necesare.
În Canada, d e la începutul anilor 1990, legea canadiană privind migra ția a eliminat
majoritatea formelor de apel disponibile anterior străinilor. Un solicitant refuzat se poate adresa
Curții Federale, dar numai pentru control judiciar. Din 1998 până în 2004, 89% din cererile adresate
Curții Federale de control judiciar privind cererea de refugiat au fost respinse. Doar 4% dintre
reclamanți au avut p osibilitatea să li se analizeze decizia împotriva lor de către o instanță federală326.
În cele mai multe cazuri, instanța examinează doar erori de drept și erori flagrante de fapt. Astfel,
gestionarea dosarelor de migra re este mai rapidă, însă protecția drep turilor omului a fost radical
diminuată, așa cum a fost observat în unanimitate de Comisia Interamericana pentru Drepturile
Omului, Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU și, respectiv, Comitetul ONU împotriva
Torturii, în 2000 , 2002 și 2004 (CCR, 2005) .
În 2001, IRPA a creat Direcția de apel pentru refugiați (RAD), unde se putea revizui
solicitările refugiaților. În 2002, guvernul Canadian a pus în aplicare noua lege fără a pune în aplicare
RAD, întârziind astfel pe termen nelimitat dreptul unui apel a l migranților: RAD a fost abandonat
oficial de atunci. Guvernul canadian s -a alăturat guvernelor occidentale, folosind contextul politic
creat prin 11 septembrie pentru a se conforma angajamentului general cu statul de drept, în ceea ce
privește străinii. Canada deseori a fost acuzată de încălcarea flagrantă a unuia dintre pilonii centrali
ai statului de drept, și anume, dreptul de acces la o instanță independentă pentru a testa legalitatea
deciziilor care afectează drepturile fundamentale ale omului. De as emenea, au existat reduceri ale
asistenței juridice pentru migranții din majoritatea țărilor gazdă. În Australia, de exemplu, asistența
juridică în materie de migra ție a fost redusă substanțial în ultimii 14 ani327.
În aprilie 2004, Comisia pentru servicii j uridice a Regatului Unit a introdus noi acorduri de
finanțare pentru asisitența juridică pe probleme de azil și migra ție, cu scopul general de a reduce
cheltuielile. Departamentul pentru Afaceri Constituționale a stabilit motivul reducerilor,
argumentând c ă sistemul era un „tren de gravide” din ce în ce mai scump pentru avocații implicați
în asistență juridică pentru a efectua o muncă inutilă în cazurile persoanelor care nu vor câștiga
dreptul de a rămâne în Marea Britanie328.
326 Consiliul canadian pentru refugiați [CCR], 2005
327 Dauvergne, 2005
328 Asylum Aid and Cail for Immigrants Detines, 2005
94
În Canada, deși sistemul de dete rminare a refugiaților este sub jurisdicția federală, asistența
juridică în astfel de chestiuni a fost lăsată la dispoziția regimurilor de asistență juridică provinciale,
fără a asigura o finanțare adecvată329.
Detenția solicitanților de azil care p ătrund u lterior ca migranți ilegali apare ca un răspuns
adecvat la „amenințarea” numărului tot mai mare de solicitanți de azil330. Deși practica de detenție a
Canadei nu este la fel de dură ca cea observată în alte țări, precum SUA sau Australia (care rețin
automat cei mai mulți migranți ilegali), IRPA și reglementările sale oferă Ministerului Cetățeniei și
Imigrării o autoritate mai puternică pentru arestarea și reținerea persoanelor care prezintă un risc de
securitate și cei a căror identitate este îndoielnică. Așa cum s -a menționat în secțiunea 55 (2) din
IRPA, o persoană poate fi reținută dacă acea persoană este: poate reprezenta un pericol pentru public;
sau nu este documentat în mod necorespunzător.
În Europa, detenția solicitanților de azil a devenit sistematic ă. Există o varietate de locuri de
detenție, care variază de la închisori, precum în Germania și Irlanda, până la centrele de detenție din
Insulele Grecești, care nu au fost planificate și sunt construite în clădiri improvizate, ca tabere
tampon care marc hează granița reală a UE331.
De exemplu, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a atras atenția asupra
perioadei excesive de detenție a solicitanților de azil respinși în așteptarea deportării și asupra
faptului că posibilitatea refugiați lor de a solicita asistență juridică în această situație este adesea
restricționată sau inexistentă. Există o nevoie urgentă ca guvernele să examineze nevoia de detenție,
precum și condițiile din unitățile de detenție. Se aplică sancțiuni excesive pentru c ontrabandă cu
migranți. Traficul de persoane și contrabandă cu migranți trebuie să se distingă unul de celălalt. În
ciuda preocupărilor legate de drepturile omului asociate contrabandei și traficului, problemele de
aplicare a legii (războiul împotriva tero rismului, criminalitatea organizată și migrația ilegală) au
mutat această problemă pe agenda politicii internaționale. O persoană care este traficată este ținută
sub controlul traficanților, în timp ce un contrabandist migrant facilitează pur și simplu int rarea
clandestină a migrantului într -o țară. Este ușor de văzut, însă, că mulți migranți ilegali, chiar și cei
care sunt victime a ctraficanților, au nevoie de protecție împotriva încălcărilor drepturilor omului în
țara lor de origine și nu ar trebui, prin urmare, să fie considerați pur și simplu criminali, deoarece au
făcut doar ceea ce mulți dintre noi ar face în circumstanțe similare.
329 Crépeau & Jimenez, 2004
330 Migreurop, 2005
331 Migreurop, 2005
95
În 2000, au fost redactate două noi protocoale la Convenția ONU împotriva criminalității
transnaționale organizate, care tratează traficul și contrabanda, respectiv (Protocolul împotriva
contrabandei cu migranții pe uscat, pe mare și aer, suplimentând Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale, 2001; Protocol Prevenirea, reprimarea și pedepsirea trafi cului
de persoane, în special a femeilor și copiilor, 2001).
Efectele acestor protocoale pot fi ușor de observant în legislația diverselor state. De exemplu,
în Canada, ajutorarea a 10 persoane sau mai multe să treacă neregulamentar frontiera, fără nici o
amenințare pentru persoane sau bunuri, este o infracțiune pedepsită cu închisoare pe viață, care este
aceeași ca și pentru acte de genocid sau crime împotriva umanității. Acest lucru este, de asemenea,
mult mai mult incriminate decât în legislația altor ț ări gazdă, în care sancțiunile penale sunt de maxim
5-10 ani de închisoare (de exemplu în SUA, de asemenea, Uniunea Europeană).
Pedeapsa este de fapt un mesaj adresat contrabandiștilor: „nici măcar nu gândiți să încercați!”,
Unii autori s -au arătat scepti ci dacă acest lucru este cu adevărat credibil și schimbă comportamentul
contrabandistilor 332.
În decembrie 2002, Canada și SUA au semnat un „acord de țări terțe sigure”, care a intrat în
vigoare în decembrie 2004. Acest acord permite fiecărei țări să trimi tă înapoi toți solicitanții de azil
care au ajuns pe teritoriul său prin intermediul celeilalte. Regula se aplică numai la un punct de intrare
terestru, și nu se aplică revendicărilor făcute la un aeroport, un port maritime sau o aterizare cu
feribotul. În să, cifrele furnizate de ministerul privind Cetățenia și Migra ția în Canada (CIC) indică
faptul că din 1995 până în 2001, aproximativ o treime din toate cererile de refugiați din Canada au
fost făcute de către reclamanți care sunt cunoscuți că au sosit din sau prin SUA (Comitetul pentru
Refugiați și Migra nți din SUA, 2003)333. Prin urmare, încercările de a incrimina migrația ilegală prin
sancțiuni dure nu a dat rezultatul scontat.
Multe organizații neguvernamentale din Canada, precum și UNHCR au pus sub semn ul
întrebării premisa de bază că SUA este o țară sigură pentru toți solicitanții de azil. Anumite practici
din SUA sunt de mare îngrijorare: procedurile de detențieși alte măsuri restrictive sunt mai dure decât
cele utilizate în jurisprudența canadiană ș.a . state. Mai mult, SUA ține în detenție și minorii neînsoțiți
332 Jimenez, 2007
333 Elsa Vigneau, Securitization Theory and the Relationship between Discourse and Context: A Study of Securitized
Migration in the Canadian Press, 1998 -2015La théorie de la sécuritisation et la relation entre discours et contexte : une
étude de la sécuritisation de l’immigration dans la presse canadienne, 1998 -2015La teoría de la securitización y la
relación entre el discurso y el contexto: estudio sobre la securitización de la inmigración en la prensa canadiense, 1998 –
2015, Revue européenne des migrations internationales, 10.4000/remi.12995, 35, 1 -2, (191 -214), (2019). ,
https://journals.openedition.org/remi/12995
96
care nu au statut juridic în SUA și pot fi solicitanți de azil, în timp ce în Canada sunt protejați în
funcție de „cel mai bun interes”, după cum se precizează în Baker334.
Acordul sigur cu țăril e terțe poate crea o piață profitabilă pentru contrabandiști, care
transportă solicitanții de azil peste graniță în mod ilegal. Acest lucru s -a întâmplat în Europa odată
cu punerea în aplicare a dispozițiilor țărilor terțe sigure din Convenția de la Dublin din 1990. Un
studiu realizat de Consiliul danez pentru refugiați, a dezvăluit, printre altele, că „sistemul Dublin” a
oferit reclamanților refugiați un stimulent să distrugă documentele de identitate și de călătorie și să
aleagă ilegalitatea, pentru a evi ta transferul într -o țară în care revendicările lor ar putea să fie tratate
mai puțin favorabil335.
Prin urmare, pot fi observate evoluții similare în Europa, unde tendința a fost de a coborî
standardele în măsura minimă posibilă.
Legislația națională priv ind azilul și migra ția este adesea modificată pentru a deveni mai
strictă. Noua lege franceză adoptată în mai 2006 este unul dintre ultimele exemple, împreună cu
referendumul elvețian organizat în septembrie 2006, care restricționează cererile de la cei ca re nu
pot demonstra actele de identitate. Statele europene au impus limitări drepturilor sociale și economice
de bază solicitanților de azil ca parte a măsurilor de descurajare. Printre aceste drepturi, accesul la
asistența medicală a devenit tot mai restr âns.Există numeroase bariere practice în calea accesului lor
legal la îngrijirea sănătății. O cercetare comparativă recentă efectuată pe standardele de furnizare a
asistenței medicale pentru solicitanții de azil din cele 25 de țări ale UE a subliniat că ne voile de
sănătate ale solicitanților de azil nu sunt întotdeauna satisfăcute în mod adecvat336.
Începând cu 2002, Franța a introdus modificări legislative pentru a limita accesul la îngrijiri
medicale gratuite pentru persoanele indemnizate. Întrucât anterio r accesul la asistență medicală
gratuită a fost necondiționat, solicitanții de azil care au eșuat trebuiau să furnizeze dovezi cu cel puțin
o prezență de trei luni în Franța337. În ciuda existenței în principiu a unui tratament medical urgent,
au apărutr pro bleme în accesarea unui astfel de tratament în practică. În Germania, de exemplu,
aplicarea răspunderii transportatorilor de la ambulanțe are ca rezultat că aceștia trebuie să plătească
pentru transportul persoanelor neasigurate338. În plus, transpunerea dir ectivelor UE privind politicile
de azil care vizează o abordare comună în interiorul UE a dus la introducerea unor dispoziții
334 Baker
335 Consiliul danez pentru refugiați, 2001
336 Norredam, Mygind și Krasnik, 2006
337 Migration News Sheet, 2005
338 Cholewinski, 2005
97
legislative și administrative mai restrictive, unele dintre ele în mod clar care diferă de obligațiile
internaționale ale statelor în temeiul Convenției privind refugiații.
Ca urmare a recentei multiplicări a politicilor de migrație restrictive, vulnerabilitatea
migranților a crescut și drepturile acestora au fost reduse fără îndoială în toate etapele procesului de
migrație.
Canada este probabil mai bine protejată de fluxurile ilegale de migranți decât majoritatea
țărilor comparabile, având în vedere izolarea sa geografică relativă și faptul că este, de asemenea,
ceva mai puțin probabil să adopte măsurile cele mai dure din cauza rol ului jucat de Cartă. Cu toate
acestea, agenda de securitate internațională mai recentă a consolidat doar tendințele restrictive
preexistente.
Multe țări folosesc acum regimuri de vize în mod explicit pentru a împiedica circulația
persoanelor migrante din ț ările sursă pe teritoriul lor. Australia necesită vize pentru toți resortisanții
străini care doresc să intre pe teritoriul său, în timp ce Canada, SUA și statele membre ale UE necesită
vize numai pentru resortisanții țărilor considerate a produce un număr mare de solicitanți de azil
(precum Irak). Cea mai radicală dezvoltare de -a lungul acestor linii a fost redefinirea de către
Guvernul australian a statutului teritoriilor sale insulare în scopuri de migra ție. Un act din 2001 a
„excizat” Insula de Crăciun, Ashmore Reef, Insula Cocos și alte teritorii din „zona de migrație” a
Australiei, astfel încât, potrivit legislației australiene, debarcarea solicitanților de azil pe aceste
teritorii nu au declanșat obligații de protecție a țării, în timp ce obligațiile Australiei în temeiul
internațional, inclusiv Convenția privind refugiații din 1951, nu a putut fi modificată printr -un astfel
de act unilateral, protecțiile asociate cu legile interne de azil ale țării (de exemplu, dreptul de a face
apel la o decizie nega tivă) nu mai erau disponibile persoanelor fizice de pe aceste teritorii.
În Europa, externalizarea este, de asemenea, centrală în relațiile dintre UE și țările terțe,
obligând acestea din urmă să coopereze în lupta împotriva migrației ilegale și să le tra nsforme într –
un „paznic european de supraveghere”339. A doua fază a politicii europene de azil lansată de
Programul de acțiune de la Haga în mai 2005, prevede instituirea de programe de protecție regională
în vederea sporirii consolidării capacității țărilor terțe, cum ar fi Libia, Albania sau Ucraina, în lupta
lor împotriva migrației ilegale . Protecția frontierelor a fost consolidată prin îmbunătățirea pregătirii
serviciilor de protecție a frontierelor și a echipamentelor utilizate în cooperarea operațională
transfrontalieră.
339 Migreurop, 2005
98
Un ultim exemplu este Legea privind gardul de securitate al SUA care a autorizat construcția
a 700 de mile de garduri noi de -a lungul frontierei SUA -Mexic, care au costat cel puțin 6 miliarde
de dolari 340.
Măsurile preventive sunt foart e convenabile pentru state. În primul rând, extinderea
mecanismelor de aplicare a statului dincolo de teritoriul statului nu are cu sine o obligație clară de a
asigura protecția internațională pentru cei care au nevoie de ea. În al doilea rând, este extrem de
dificil să se controleze statele care generează migranți. Folosind mecanisme extrateritoriale, statele
pot pretinde că sunt libere de constrângerile și controlul juridic internațional și național cu care se
confruntă atunci când migranții ajung pe teri toriul lor – migranții sunt „afară”, mai degrabă decât
„din interior” și, astfel, nu constituie o politică internă sau o problemă legală. Totuși, statele nu sunt
dincolo de limitele responsabilității. Articolele Comisiei de Drept Internațional privind
responsabilitatea statelor în privința actelor greșite la nivel internațional (2001), care au fost
dezvoltate pe parcursul a 30 de ani de Comisia de Drept Internațional, prevăd că această
responsabilitate se bazează în cele din urmă dacă comportamentul relevan t poate fi atribuit acelui
stat și nu indiferent dacă apare pe teritoriul statului sau în afara acestuia. Aplicabilitatea
extraterritorială a dreptului drepturilor omului este subliniată în continuare de jurisprudența
Comitetului pentru drepturile omului a l ONU și a sistemelor regionale pentru drepturile omului, în
special a Comisiei pentru drepturile omului și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În ciuda acestei recunoașteri în creștere a responsabilității statului în temeiul dreptului
internațional, regional și intern, trebuie să remarcăm paradoxul dintre apariția unor măsuri
preventive, pe de o parte și avansarea unei culturi a drepturilor omului, pe de altă parte. Într -un
context în care politica internă a statelor împinge politicile de migrație spr e închidere și restricție,
dar în care legea se impune în mod inegal către un respect mai mare pentru drepturile omului
străinilor, nu este de mirare că statele occidentale recurg tot mai mult la măsuri non -militare pentru
a se izola de cererile migranțilo r, în special a solicitanților de azil.
Agenda securizării migrației după 11 septembrie, frica de terorism a dus la adoptarea de
măsuri antiteroriste și la întărirea aparatului politic legat de securitate în Canada și în alte părți. La
12 octombrie 2001, m inistrul cetățeniei și migra ției a anunțat că măsurile de migra re vor fi integrate
în noua strategie antiteroristă. Fondurile care vor fi alocate acestui plan antiterorism între 2001 și
2007 au fost estimate la 7,7 miliarde USD341. În decembrie 2003, prim -ministrul de atunci a creat
340 Hondagneu -Sotelo, P. ( 1994). Gendered transitions: Mexican experiences of immigration . Berkeley: University of
California Press.
341 CIC, 2001; Bi roul Auditorului General al Canadei, 2003
99
portofoliul de siguranță publică și pregătire pentru situații de urgență (PSEPC), în esență, acesta este
echivalent cu Departamentul american de securitate internă (DHS). PSEPC fost conceput pentru a
coordona politica față de migr ație, pentru a descompune blocajele organizaționale și pentru a aduce
un accent mai puternic asupra securității naționale pentru operațiunile agențiilor cheie, inclusiv
Poliția Regală Canadiană (GRC), Serviciul de Informații de Securitate canadian (CSIS), Centrul de
arme de foc din Canada (CFC) ), Serviciul de corecție Canada (CSC), și Agenția pentru Servicii de
Frontieră din Canada (CBSA). CBSA este responsabilă de controlul la frontiere ale mai multor
departamente (inclusiv CIC). Este responsabilă pentru efectuarea screeningului de informații pentru
vizitatori, refugiați și migra nți și pentru deportarea acestora. PSEPC are un buget anual total de 4,9
miliarde USD și angajează mai mult de 52 000 de persoane (bugetul DHS este de 41,1 miliarde USD
și angajeaz ă în jur de 183 000 de persoane, ceea ce reprezintă o dublare a finanțării sale din 2001)342.
Prin urmare, acest nou departament este responsabil de implementarea Planului de acțiune
inteligent la frontieră, precum și de măsurile de securitate incluse în IRP A.
Cu această agendă de securitate, migrația a devenit parte a unei noi paradigme de securitate
internațională. Această nouă paradigmă afectează inevitabil structurile naționale. Are repercusiuni
negative asupra condițiilor de acces la drepturile de bază ale omului (inclusiv asistența medicală) ale
migranților ilegali.
Controalele migrației fac parte acum din fenomenul „securității naționale spațiului public”.
În acest cadru, crearea de noi structuri a corespuns dezvoltării politicii la scară largă a metod elor de
prevenire a fluxurilor de migranți ca să pătrundă pe un anume teritoriu.
Strategia de mobilitate teroristă oferă utilizarea cuprinzătoare a politicilor de migra ție și a
strategiilor de combatere a terorismului pentru a aborda „actuala criză de migrație, în mare parte,
înrădăcinată într -un aflux pe scară largă de lucrători cu salarii mici din Mexic și America Centrală.”
Ca atare, Statele Unite a identificat, prin reprofilarea unor instituții, amenințările teroriste de
pe tot globul, ceea ce este o cerință vitală pentru concentrarea „eforturilor de combatere a
terorismului de -a lungul sistemului de frontieră, migra re și transport”
Deși securitatea la frontieră este o provocare polivalentă, aceasta este adesea măsurată în
opinia publică doar prin n iveluri de migrație neautorizate, de exemplu cazul statelor Unite și Mexic.
Studierea acestei măsuri este totuși dificilă, deoarece guvernul SUA nu a colectat și nu a publicat
date reale de la frontieră. Cu toate acestea, pe baza datelor disponibile, măsur ile guvernamentale par
să reducă migrația neautorizată. În general, estimările recente au arătat că migra ția netă din Mexic
342 Ambasada Canadei, 2005; Casa Albă, 2006
100
este acum sub zero – mai mulți migra nți mexicani s -au întors în țara lor decât au emigrat în Statele
Unite din 2009, iar fluxul tota l de migra nți mexicani între cele două țări este cel mai scăzut din anii
1990. Acest declin se datorează cel puțin parțial datorită aplicării mai stricte a legilor migra ției din
SUA, precum și efectului recesiunii economice din Statele Unite și îmbunătățir ii condițiilor
economice din Mexic.
Una din măsuri a fost patrulă de frontier ă, care a urmărit trei tipuri de date cu „fluxuri
cunoscute” colectate de agenții lor pentru a -și măsura „rata de eficiență”: (1) numărul de persoane
reținute (rețineri), (2) num ărul migranților direcționați înapoi peste frontiera și (3) numărul celor
înregistrați de patrula de frontieră în Statele Unite (gotaways). În 2012 au fost publicate datele
fluxului cunoscut din FY2005 până în FY2011. „Rata de eficiență”, care măsoară proc entul dintre
migranții cunoscuți care sunt prinși sau returnați (adică, care nu ocolesc patrula de frontieră), a
crescut în opt din cele nouă sectoare de frontieră de la FY2006 la FY2011, de la 69 la sută la 84 la
sută. Chiar dacă verificarea migra nților e ste extinsă (datorită naturii permanente a așezării lor în țară),
poate cea mai mare provocare în soluționarea securității la frontier, și anume volumul scăzut de
migra nți care intră în țară în mod oficial343.
DHS gestionează un program de screening biometr ic numit US -VISIT pentru non -cetățeni,
cu un proces de verificare care începe în străinătate atunci când persoanele solicită o viză non –
migra nt în Statele Unite. US -VISIT compară datele biometrice datele pe care le posedă pentru a
preveni intrarea grupuril or teroriste344 – prin urmare, să identifice potențiali infractori sau riscuri de
securitate înainte de a intra în Statele Unite din partea migranților ilegali. Aceste programe au înalt
potential de eficiență.
CBP implementează, de asemenea, abordări „bazat e pe riscuri” pentru a -și concentra mai
eficient resursele de securitate și de aplicare pentru a analiza persoanele care sosesc din străinătate.
De exemplu, CBP a implementat mai multe programe de prescriere a „călătorului/migrantului de
încredere” pentru a facilita călătoriile sigure ale persoanelor cu risc scăzut, fără a înăbuși comerțul
sau a compromite securitatea. Unele dintre aceste programe includ Global Entry, NEXUS, SENTRI
și FAST, care au împreună peste 5 milioane de membri.345
Aceste programe „pre -verificate” permit ofițerilor să acorde mai multă atenție dosarelor care
ar putea avea nevoie de o examinare mai atentă. În general, suita de proiecții a reușit să mențină
multe amenințări în afara țării. În FY2015, ofițerii CBP au arestat 8.013 de persoa ne căutate pentru
343 https://www.uscis.gov/tools/reports -and-studies
344 Immigration Data & Statistics , https://www.dhs.gov/immigration -statistics
345 Lisa Seghetti , Border Security: Immigratio n Inspections at Ports of Entry, https://fas.org/sgp/crs/homesec/R43356.pdf
101
infracțiuni grave și au împiedicat alte 2253 de cazuri de cetățeni inadmisibili să intre în Statele Unite,
o creștere cu peste 14 la sută față de anul precedent.346 CBP a împiedicat aproape 12.000 de călători
cu risc ridicat pentru Securita te ca să urce în zboruri spre Statele Unite. În timp ce amenințările
teroriste continuă să evolueze, procesul de depistare a călătorilor este mai cuprinzător ca niciodată și
continuă să se adapteze noilor amenințări. De exemplu, în urma bombardamentelor te roriste de la
Paris și Bruxelles, Programul de renunțare la viză a fost schimbat, astfel încât resortisanții din
anumite țări desemnate sau persoane care au călătorit recent în anumite țări trebuie să solicite oficial
o viză înainte de a călători în Statel e Unite. Totuși, au existat îngrijorări recente cu privire la
capacitatea guvernului de a analiza refugiații sirieni, proiecțiile tehnologice pentru refugiați sunt și
mai exhaustive, implicând cele mai înalte niveluri de control pentru orice grup admis în Statele Unite.
În prezent, Statele Unite nu oferă „ sanctuar imediat” pentru refugiați, așa cum s -a întâmplat în anii
precedenți. În schimb, refugiații care s -au instalat temporar într -o tabără de refugiați în altă parte
trebuie să solicite să vină în Stat ele Unite prin intermediul Organizației Națiunilor Unite, care are
propriile sale procese de verificare a candidaților pentru relocare permanentă.
De fapt, procesul complet de verificare – care include verificări de sănătate, verificarea
identității biomet rice, procedura de stabilire a profilului biografic și interviurile – poate dura în medie
doi ani pentru a fi finalizat. Procedurile tehnice se desfășoară prin coordonare între mai multe agenții
de securitate, inclusiv FBI, Departamentul de Stat, DHS, Cent rul Național de Luptă împotriva
Terorismului și Departamentul Apărării.
Astfel de cercetări complete au permis Statelor Unite să reinstaleze milioane de refugiați în
ultimele trei decenii, inclusiv din zonele de conflict activ, cu extrem de puține inciden țe acte teroriste.
Pe măsură ce amenințarea în privința securității evoluează, la fel se întâmplă și cu
screeningul. De exemplu, refugiații din Irak și Siria sunt supuși unor verificări suplimentare, cu
screening pentru cel din urmă grup cunoscut sub nume le de procesul de revizuire îmbunătățită a
Siriei. Refugiații sirieni considerați pentru relocare sunt intervievați personal de personalul
specializat din străinătate. La fel ca și alți migra nți, orice cazuri care provoacă îngrijorări sunt supuse
analizei până la rezolvarea tuturor problemelor.347
În sfârșit, Statele Unite acordă prioritate admiterii femeilor și copiilor refugiați, populația ce
reprezintă cel mai mic risc pentru securitate. La fel ca migra nții, refugiații trebuie să fie supuși unui
346 Sara McElmurry & Juliana Kerr, Balancing Priorities: Immigration, National Security, and Public Safety ,
https://www.thechicagocouncil.org/sites/default/files/oct16_immigrationandnationalsecurty_report.pdf
347 Cenap Çakmak, Turkish –Syrian relations in the wake of the Syrian conflict: back to securitization?, Cambridge Review
of International Affairs, 10.1080/09557571.2015.1117922, 29, 2, (695 -717), (2016). ,
https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09557571.2015.1117922?journalCode=ccam20
102
screening medical, efectuat de către un medic autorizat, fie peste hotare, fie în Statele Unite.
Examenul presupune monitorizarea bolilor transmisibile și asigurarea respectării vaccinurilor
recomandate. Refugiații, care sunt mai susceptibili să intre în contact cu boli transmisibile, cum ar fi
tuberculoza, din cauza condițiilor de viață înainte de relocare, sunt, de asemenea, supuse
monitorizării de către oficialii de sănătate locali.
Aceste examinări din ce în ce mai complexe și eficiente au redus semnificativ ri scul ca
infractorii și teroriștii care folosesc sistemul de migra re să intre în Statele Unite. De fapt, majoritatea
incidentelor legate de terorism în Statele Unite în 11 septembrie au fost efectuate de cetățeni născuți
în SUA sau de persoane născute în st răinătate care s -au aflat în Statele Unite încă înainte de instituirea
acestor precauții. În prezent, mulți experți în securitate consideră că cea mai mare amenințare a
terorismului pentru Statele Unite nu este din partea teroriștilor străini, ci așa -numiț ii teroriști „de
origine”. Iar primirea și integrarea refugiaților poate consolida eforturile Statelor Unite de a combate
terorismul. Refugiații pot servi drept aliați eficienți împotriva grupărilor teroriste precum ISIS.
Cercetările au arătat, de asemenea , că reinstalarea refugiaților din țările aflate departe de zonele de
conflict reduce șansele de radicalizare acestora în statele în care sunt primiți.
Prin urmare specific pentru Statele Unite nu este atât protejarea frontierelor, ci protejarea
împotriva terorismului „de origine”. În timp ce terorismul este adesea perceput ca fiind sinonim cu
extremiștii musulmani din străinătate, cercetările realizate de Fundația New America cu privire la
acte și comploturi jihadiste arată că dintre atacurile efectuate în Statele Unite între 2001 și 2015, 46%
au fost efectuate de cetățeni americani originari. Alte 22 la sută au fost cetățeni americani naturalizați,
iar alte 12 la sută au fost rezidenți permanenți legali.348 Mai mult, din cei 71 de adepți ai ISIS arestați
pentru susținerea grupului din martie 2014, marea majoritate erau cetățeni americani sau rezidenți
permanenți, potrivit unui raport de la Universitatea George Washington. Deoarece majoritatea
acestor făptuitori erau deja în Statele Unite, majoritatea fiind de mulți ani pe teritoriul SUA și unii
pentru întreaga lor viață, abordarea acestor rețele de teroriști „de acasă” necesită o abordare cu totul
nouă pentru combaterea terorismului și a securității interne. În cazurile în care recruții care se dedau
actelor d e extremism s -au născut în Statele Unite sau au trăit în țară de la o vârstă fragedă, guvernul
american se concentrează pe tehnici de construire a comunității, inclusiv întâlniri și modele de
intervenție care pot oferi o influență de combatere. Mai multe i nstituții ale aparatului de securitate
națională american inclusiv DHS, FBI, DOJ și Centrul Național de contraterorism (NCTC) –sunt
348 Naturalization Trends in the United States , https://www.migrationpolicy.org/article/naturalization -trends -united -states –
3
103
cele care lucrează împreună pentru a extinde „latura preventivă a luptei împotriva terorismului“, în
special în diverse comu nități. De asemenea, migra nții locali care participă la programe, cum ar fi
inițiativele „Welcome to America”, oferă un model de luptă împotriva terorismului, facilitând
integrarea în două sensuri: între noii migra nți și comunitățile lor stabilite pe teri toriul SUA, și care
s-au dovedit a fi generatoare de terorism. Astfel, noii migranți devin o oportunitate pentru SUA, ca
sa resolve problemele mai vechi de integrare a migranților. Astfel, eforturile federale de a aduce
aceste inițiative locale la scară na țională pot oferi garanții suplimentare împotriva terorismului natal.
Ceea ce a fost denumit „Războiul împotriva terorismului” de către Administrația George W.
Bush a implicat o exagerare calculată și o simplificare înșelătoare. După ce a ignorat în mare m ăsură
amenințarea prezentată de Al -Qaida, Administrația SUA a declarant -o drept o noluă formă război și
a asemănat -o cu cel de -al doilea război mondial349. Făcând acest lucru, Administrația a exagerat
amenințarea reprezentată de musulmanii radicali într -un m oment în care sprijinul general pentru
realizarea obiectivelor fundamentaliste islamice prin violența politică a scăzut semnificativ și
mișcările fundamentaliste islamice de bază au respins violența în timp ce îmbrăcau reforma350.
Ulterior s -a asociat guvern ul Irakului cu Al -Qaeda și armele de distrugere ale acestuia. Aceste
presupuneri au servit pretext pentru a invada Irakul. Invazia Irakului s -a dovedit contraproductivă
pentru campania împotriva Al -Qaeda și aliații săi, precum talibanii din Afganistan, înt rucât a sporit
sprijinul acestora în rândul unor musulmani351. Cu toate acestea, atacul condus de SUA asupra
Afganistanului, susținut ulterior de o desfășurare NATO, a afectat grav forțele Talibanilor și Al –
Qaeda în Afganistan, însă fără a le elimina352.
Odat ă cu uciderea lui Osama Bin Laden în 2011, aceștia au fost reduși la câteva sute de
militanți353. Al-Qaeda a jucat probabil un anumit rol în montarea atacului la Madrid în 2004 și în
atacurile din Londra în 2005 și 2007, deși inițial aceste atacuri au fost c onsiderate de origine locă
(adică a migra nților locali neitegrați), dar inspirate de Al -Qaeda354.
La începutul anului 2008, autoritățile franceze și spaniole au zădărnicit o serie planificată de
atacuri în Europa de Vest, aparent cronometrate din nou pentru precedarea alegerilor generale din
Spania. Majoritatea suspecților erau migranți pakistanezi, dintre care câțiva dintre ei au ajuns recent
din zona de frontieră a Waziristanului din Pakistan.
349 Clarke, 2004; Shenon, 2008
350 Gerges, 2005; Roy; , 1994
351 Ricks, 2007
352 Miller, 2007
353 Schmidt și Shanker, 2011: 242 –5
354 Benjamin și Simon, 2005
104
Prin urmare, secretarul apărării al SUA a susținut că rezultat ul războiului din Afganistan a
afectat direct securitatea europeană355. La scurt timp după intrarea în funcție în 2009, președintele
american Obama a declarat sfârșitul războiului împotriva terorismului. Până în 2012, forțele
americane din Irak au fost redus e, iar cele rămase au fost desfășurate în mare parte în misiuni non –
combat. Între timp, în Afganistan, trupele SUA și NATO au fost, de asemenea, stabilite cu un punct
final pentru misiunile de luptă ale SUA și NATO prevăzute pentru iulie 2014. Perspectivel e atât
pentru Irak, cât și pentru Afganistan nu au rezolvat problema și temerile cu privire la posibile
războaie civile au apărut justificate.356.
După bombardamentele de la Madrid și Londra, în 2004 și, respectiv, 2005, percepția surselor
de teroare islamic ă a schimbat perspectiva britanică asupra terorismului.357 Conform literaturii
existente, strategiile britanice de combatere a terorismului s -au concentrat pe politici și legislație.358
În schimb, alte strategii s -au bazat pe intervenția radicalizării prin pre empțiune, care include
identificarea apariției violenței și abordarea factorilor structurali și psihologici ai terorismului359.
Strategia de securitate națională britanică a răspuns amenințărilor și riscurilor prin
intermediul a cinci concepte cuprinzătoare360. Primul este contra -terorismul, care include „creșterea
capacității de a perturba teroriștii acasă și de peste mări prin îmbunătățirea protecției la frontiere”, în
timp ce se dezvoltă capacități tehnice de reacție la orice „atacuri sau extremism violent.”361 În al
doilea rând, este „combaterea amenințării nucleare și a armelor de distrugere în masă” , făcând
„multilateralismul și sistemul internațional bazat pe reguli… să lucreze cu parteneri dincolo de
guvern, inclusiv sectorul privat.”362 În al treilea rând, este abordarea crimelor transnaționale prin
reforma sectorului de securitate și desfășurarea agențiilor civile.363 De exemplu, Biroul Cabinetului
Regatului Unit „estimea că peste 20 de miliarde de dolari din daune sociale și economice apar din
355 Shanker și Kulish, 2008
356 Green, 2012
357 Jyttle Klausen, “British Counter -Terrorism after 7/7: Adapting Community Policing to the Fight against Domestic
Terrorism,” Journa l of Ethnic and Migration Studies 35, no. 3 (2009): 403 –420, doi: 10:1080/13691830802704566; and
Bruce Hoffman, “Is Europe Soft on Terrorism?” Foreign Policy, no. 115 (Summer 1999): 62 –76,
http://www.jstor .org/stable/1149493 .
358 Huysmans Jef , Buonfino Alessandra, “Politics of Exception and Unease: Immigration Asylum and Terrorism in
Parliamentary Debates in the UK,” Political Studies 56, no. 4 (December 2008), doi:10:1111/j.1467 -9248.2008.00721.x.
359 Charlo tte Heath -Kelly, “Counter -Terrorism and the Counterfactual: Producing the ‘Radicalisation’ Discourse and the
UK PREVENT Strategy,” British Journal of Politics and International Relations 15, no. 3 (2012): 394 –415, doi:
10.1111/j.1467 -856x.2011.00489.x.
360 Cabinet Office, The National Security Strategy of the United Kingdom: Security in an Interdependent World (London,
UK: Controller of Her Majesty’s Stationery Office, March 2008), 10,
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/228539/7291.pdf .
361 Ibid., 10 –19.
362 Cabinet Office, The National Security Strategy of the United Kingdom: Security in an Interdependent World, 10 –19.
363 Ibid., 32 -33.
105
cauza crimelor organizate”, cu toate acestea, prin analize și inter -legătura dintre activitățile dintre
Agenția pentru Crimă Organizată, Marea Britanie a reușit drastic să reducă ratele infracțiunilor.364
În al patrulea rând, s -a planificat situații de urgență civilă și „ construirea rezistenței”, care include
„construirea unei organizații de rețea” pentru a reacționa la orice criză.365 De exemplu, Organizația
Mondială a Sănătății (OMS) apreciază Marea Britanie ca fiind cea mai bine pregătită țară pentru
„gripa pandemică”, de oarece a construit pe sistemul său național de răspuns de urgență în ultimii ani
cea mai eficientă modalitate de a preveni consecițele.366 Al cincilea rând, se apără de orice
„amenințări care folosesc capacitatea agențiilor de informații locale și externe cu forțe convenționale
puternice.367
În afară de strategia de securitate națională britanică, autorul Nick Baughan Williams
introduce „politica de migra ție ca răspuns la amenințările geopolitice”, subliniind conceptele de
securitate fără a amenința comerțul în Marea Britanie.368 Practic, comerțul se dezvoltă pentru a
menține frontierele deschise și mobilitatea capitalului de muncă, dar închise pentru refugiații și
solicitanții de azil pentru a „se prinde” de teroriști. Politicile trebuie să fie deschise pentru comerțul
de piață, care include migranții temporari care vin pentru ocuparea forței de muncă.369
Astfel, politicile britanice și legile se bazează pe Legea de securitate anti -criminalitate
formulată la scurt timp după atacul din 11 septembrie care a devenit lege aplicabilă de facto la
începutul lui decembrie 2001 pentru prevenirea terorismului internațional și securizarea cetățenilor
și a migra nților.370
Conform literaturii de specialitate, regiunea din Asia de Sud (SAR) se concentrează asupra
amenințărilor p rovocate de terorismul transfrontalier și separatismul, cu implicații în structurile
criminale, mafii, teroriști și grupuri de insurgenți371.
Statele naționale ale SAR sunt „inter -dependente în problemele lor de securitate, iar
securitatea unui stat este put ernic afectată de acțiunile altor state”.372
364 Ibid., 32.
365 Ibid., 41.
366 Ibid., 42.
367 Ibid., 43.
368 Nick Baughan Williams, “The UK Border Security Continuum: Virtual Bio -politics and the Simulation of the
Sovereign Ban,” Environment and Planning D: Society and Space 28, no. 6 (December 2010): 1071 –1083, doi:
10:1068/d13908.
369 Alexandra Dobrowolsky, “(In)Security and Citizenship: Security, Immigration and Shrinking Citizenship Regimes,”
Theoretical Inquiries in Law 8, no. 2 (2007): 639 –640, doi: 10.2202/1565 – 3404.1163. ., p. 640.
370 Dobr owolsky, “(In)Security and Citizenship,” 638.
371 Satyavi Singh, “Terrorism and Counterterrorism in South Asia: Challenges and Policy Options,” India Quarterly: A
Journal of International Affairs 58, no. 3 –4 (July 2002): 146, doi:10.11777/097492840205800306.
372 Ibid., 155.
106
Strategia SAR combate amenințările și provocările prin democrație, secularism, toleranță,
cooperarea regională și statul de drept.373
India este îngrijorată în mod similar de creșterea răspândirii militantismului și a terorismului
în Asia de Sud.374 Abordarea indiană se bazează pe capacitățile interne pentru a face față
terorismului: informații federale, Agenția Națională de Investigații (NIA) și forțe de poliție mari prin
coordonare eficientă cu Centrul Național de Terorism.375 Kumar Ramakrishna identifică strategia de
combatere a terorismului în Asia de Sud -Est.376 Strategia de combatere a terorismului se
concentrează pe termen lung și scurt, bazată pe cooperarea de informații în războiul împotriva
terorismului.377
Strate gia globală de combatere a terorismului Asociației Națiunilor din Asia de Sud -Est
(ASEAN) s -a concentrat pe „inițiativele contra -teroriste [din]… continuarea și îmbunătățirea…
schimbului de informații și informații financiare”, formulând mai multe politici de combatere a
terorismului, precum și măsuri legale.378 Mai mult, inițiativa a îmbunătățit „legătura dintre agențiile
de aplicare a legii” și consolidarea reacției rapide capacitate prin programe educaționale și formare
operațională comună. Antiterorismul ASEAN se bazează pe politicile de combatere a terorismului
din SUA pentru a minimiza terorismul transfrontalier în Asia de Sud -Est prin cooperare comună379.
Concluzii la Capitolul III
Scopul acest ui capitol a fost să analizeze modalitățile prin care statele dezvoltate tratează
migrația ca problemă de securitate, din perspectiva multilateralismului și a guvernanței de securitate.
Relevanța părții teoretice prezentate a fost să stabilească etapa investigării părții empirice,
oferind un cadru de analiză cons ecvent și să contribuie la înțelegerea multiplelor niveluri de
cooperare necesare pentru a face față amenințărilor noi, multilaterale și transfrontaliere la adresa
373 Ibid., 157.
374 109 Vandana Asthana, “Cross -Border Terrorism in India: Counterterrorism Strategies and Challenges,” (ACDIS
occasional paper, Department of Government and International Affairs, June 2010), 1 –2,
https://www.ideals.illinois. edu/bitstream/handle/2142/27703/CrossBorderTerrorisminIndiaCounterterroris
mStrategiesandChallenges.pdf?sequence=2&isAllowed=y.
375 Ibid., 5.
376 Kumar Ramakrishna, “The Southeast Asian Approach to Counter -terrorism: Learning from Indonesia and Malaysia,”
The Journal of Conflict Studies 25, no. 1 (2005): 28, https://journals.lib.unb.ca/index.php/JCS/article/viewArticle/189.
377 Ibid., 30 –35.
378 113
379 Charity Lee, Representing Migration in ASEAN: Challenges to Regional Integration, ASEAN Post -50, 10.1007/978 –
981-13-8043 -3, (135 -154), (2019). , https://link.springer.com/book/10.1007%2F978 -981-13-8043 -3
107
securității . În timp ce o mulțime de pundituri au studiat probabilitatea modelelor regionale de
cooperare și necesitatea unei abordări multilaterale și cuprinzătoare pentru a face față noii provocări
în materie de securitate, puțini dintre ei au evidențiat aspectele pe care o dimensiune a securității
problemei le poate determina asupra proceselor generale de guvernare.
Diferențe le de reglementare a securității migrației între state sunt capabile să distrugă
comunitatea normativă epistemică, în timp ce un anumit grup de țări văd migrația ca o oportunitate,
altele o văd ca o amenințare la adresa sec urității pentru simpla lor existență.
După examinarea problemelor teoretice, am introdus cadrul legal și instituțional al migrației
forțate în Uniunea Europeană. Cercetarea a relevat efectele instituțiilor UE asupra dezvoltării
dreptului refugiaților în s tatele membre ale Europei Centrale. Dintre toate formele de cooperare
regională, Uniunea Europeană este cea mai avansată în ceea ce privește garanțiile drepturilor omului
și protecția internațională a refugiaților. În ciuda acestui succes, unele defecte al e integrării și
întârzieri în ceea ce privește armonizarea juridică sunt destul de evidente, iar diferențele uriașe pot
fi fi văzut în practicile de protecție a refugiului din statele membre. Aceste diferențe au fost arătate
și analizate în capitolul 3.1. și 3.2. Statele membre au încercat să depășească sistemul de garanție al
convențiilor refugiaților universal acceptate și au funcționat în consecință. Cu toate acestea, deciziile
și directivele care vizează armonizarea procedurilor de azil și dezvoltarea l ocuințelor au oferit doar
rezultate limitate.
108
CAPITOLUL II I. ANALIZE PRIVIND REGLEMENTĂRILE JURIDICE
PRIVIND FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI CONSECINȚELE ACESTUIA
ASUPRA SECURITĂȚII STATELOR
3.1. Reflectarea juridică a migrației în raport cu securitatea națională
Când sunt discutate problemele ce țin de migrați e, terminologiile contează. Un ii din termen ii
importan ți sunt termenii de migrant și refugiat, care se referă la un statut politico -juridic în
conformitate cu Convenția privind refugiații din 1951 și Protocolul său din 1967 încadrat în dreptul
internațional. Cele mai multe dintre documentele instituționale recente ale UE fac această distincție,
deoarece mulți dintre migranții forțați încă așteaptă definirea statutului lor juridic, fiind, prin urmare ,
nu sunt încă numiți refugiați, ci solicitanți de azil din cauza mai multor constrângeri birocratice380.
Așadar, vom evita folosirea expresiei „criză de refugiați” și voi folosi în schimb „criză de migrație”,
având în vedere aici diferite categorii de migra nți forțați, atât solicitanți de azil, cât și refugiați.
Începând cu anii 1980, un număr mare de oameni care au fugit de persecuții, încălcări ale
drepturilor omului și conflicte armate sau deplasate din cauza dezastrelor naturale sau umane au
căutat azil în țările dezvoltate de pe glob (Anexa 2) . Însă, începând cu 11 septembrie, preocupările
din ce în ce mai mari în materie de securitate au schimbat fundamental condițiile de reglementare a
migra ției. Statele au dezvoltat un arsenal de măsuri menite să împi edice direct sau indirect migranții.
Astfel a fost subliniat rolul frontierei ca simbol tradițional al suveranității naționale. Drept urmare,
scara migrației ilegale a atins niveluri fără precedent. Înăsprirea legilor și politicilor privind migrația
în țăr ile de destinație a dus la scăderea posibilităților legale pentru migrația internațională.
Solicitanților de azil și refugiaților li s -a refuzat accesul la protecția internațională sau au fost
returnați direct sau indirect la frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea lor ar fi amenințate. Ca
atare, acest aspect erodează în cele din urmă instituția de azil, lăsând oamenii disperați, fără altă
opțiune, decât să se bazeze pe rețele informale de migrație, deobicei scheme criminale.
Dihotomia dintre in teresul legitim al statului de a asigura securitatea națională, pe de o parte,
și obligațiile sale internaționale, pe de altă parte, a devenit mai evidentă începând cu 11 septembrie.
Astfel, există o adevărată tensiune între dreptul internațional al drept urilor omului și
exercitarea suveranității statului, în special în epoca actuală a globalizării, când controlul asupra
mișcării de oameni peste granițele naționale a devenit ultimul bastion al suveranității teritoriale381.
380 Bello, 2017, pp. 55 –56
381 Dauvernia, 2004
109
„Cel mai inovator și mai sofisticat instrument juridic elaborat până în prezent privind
abordarea globală a migrației382 – a fost cel elaborat de Comisia Europeană , care a alcătuit no ile
completări la instrumentele de politică de migra re a UE – așa-numitele Parteneriate pentru mobilitate.
Introdus la sfârșitul anului 2006 în cadrul dezvoltării abordării „cuprinzătoare” a migrației din UE,
„pachetele de mobilitate” au fost redenumite ulterior „parteneriate” pentru a sublinia importanța
cooperării cu țări terțe în domeniul gestionării migrației.
Discursul oficial al Justiției și Afacerilor Interne al UE s -a concentrat pe cuvântul
„schimb are”, prezentat adesea ca un imperativ, ca ceva deja în devenire. Parteneriatele pentru
mobilitate, în acest sens, au fost un pas crucial. Un oficial European sp unea că: „Trebuie să schimbăm
– chiar dacă nu complet – modul nostru tradițional de a gândi migrația ca cel al întristării. Să fim
realiști într -un mod vizionar. Să încercăm să folosim o nouă expresie: mobilitatea în UE. … Trebuie
să privim migra ția ca pe o îmbogățire și ca pe un fenomen inevitabil al lumii de azi, nu ca pe o
amenințare. ” 383 Mai precis, această schimbare este un stimulent ambițios pentru a depăși ceea ce a
constituit cadrul tradițional al politicii de migra re al UE de ani de zile.
Astfel, d e la Consiliul European de la Sevilla, „ securitate a” migrației s -a intensificat. Migrația
a fost identificată cu o „amenințare” care a necesitat măsuri urgente pentru a fi „combătută”,
„controlată” și „restricționată”384. În același timp, însă, securitate a migrației în UE a dus la
construirea unei imagini nefavorabile pe plan extern – cea a unei „Cetăți Europa”385. Diferența
crescândă între dimensiunile interne și externe ale politicilor UE a pus în pericol imagined de
ansamblu, astfel a trebuit să se schimbe d iscursul politic al UE, migrația încadrându -se în categoria
unei „forțe pentr u bine” și o „putere normativă”386. Impulsul a venit de la șocul extern cauzat de
evenimentele din Ceuta și Melilla, ceea ce semnalează importanța fundamentală a dezvoltării unei
noi abordări a migrației. Această abordare sau ” schimbarea ” s-a reflectat pentru prima dată în
solicitarea UE de a atinge un echilibru în cadrul diverselor aspecte ale migrației. Acest nou cadru a
fost introdus în comunicarea „Consolidarea abordării globale a migrației: creșterea coordonării,
382 European Commission, Mobility Partnerships as a Tool of the Global Approach to Migration, Commission Staff
Working Documen t, SEC (2009) 1240, Brussels, 18 September 2009, p. 4.
383 Franco Frattini, ‘Enhanced Mobility, Vigorous Integration Strategy and Zero Tolerance on Illegal Employment: A
Dynamic Approach to European Immigration Policies’. Speech at High Level Conference on Legal Migration, Lisbon,
13 September 2007. Available at: http://europa.eu/ rapid/pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/07/526, (consulted
on 7.04.2010) (The special emphasis in italics in the passage and in all the subsequent block quotations is added b y the
author).
384 European Council. Conclusions of the Presidency, Seville 21 –22 June, 2002.
385 Andrew Geddes, Immigration and European Integration: Towards Fortress Europe? Manchester: Manchester
University Press, 2000.
386 Ian Manners, ‘Normative power Euro pe: a contradiction in terms?’, in: Journal of Common Market Studies, Vol. 40,
No. 2, 2002, pp. 235 –58.
110
coerenței și sinergiilor”: „Abordarea globală reflectă o schimbare majoră în dimensiunea externă a
politicii europene de migrație din ultimii ani, și anume trecerea de la o abordare centrată în principal
pe securitate, axată pe reducerea presiunilor migratorii, spre o abordare mai transparentă și
echilibrată, ghidată de o mai bună înțelegere a tuturor aspectelor relevante pentru migrație,
îmbunătățirea măsurilor de însoțire pentru gestionarea fluxurilor migratorii, făcân d migrația și
mobilitatea să fie forțe pozitive pentru dezvoltare și acordând o mai mare atenție aspectelor decente
în politicile de gestionare a migrației economice.”387
Un rezultat imediat al„ abordării globale ” a fost introducerea parteneriatelor pentru
mobilitate. Acestea au fost considerate instrumente juridice importante pentru a implementa în
practică obiectivul retoric al acestei noi „abordări globale”, în baza căreia Uniunea Europeană s -a
angajat să „dezvolte un mod inovator de abordare a problemelo r migrației în toată complexitatea
lor”388.
Scopul oficial al parteneriatelor de mobilitate a fost, prin urmare, să depășească accentul
exclusiv al UE pe problemele de securitate, încorporând facilitarea mobilității legale, concentrându –
se în principal pe pr omovarea unui tip specific d e mobilitate legală, așa zisa ” migrația circulară” .
Acest a din urmă este un concept relativ recent și a fost introdus pentru prima oară în discursul
migrației internaționale ca un mecanism eficient în exploatarea potențialului de dezvoltare a
migrației care ar duce la un triplu câștig. Scenariul „câștig -câștig -câștig” a devenit, de asemenea, o
componentă centrală a abordării inovatoare a parteneriatelor de mobilitate.
Schițând oportunitățile prezentate de migrația circulară, Fra ttini a declarat: „credem că acest
tip de migrație poate fi bun pentru UE, prin completarea unor lacune specifice pe piețele muncii,
bune pentru țara de origine, prin intermediul persoanelor care trimit bani acasă sau revenirea cu noi
abilități, și nu în u ltimul rând, bună pentru migrant ” 389.
Astfel, obiectivele majore care semnalează noutatea abordării migrației UE către țări terțe
constau în noțiunile de„ atingere a unui echilibru ” între măsurile restrictive și cele progresive ale
migra ției UE , prin politica și idea de „triplă victorie”, care ar face migrația să funcționeze în
beneficiul tuturor părților în cauză.
387 European Commission, Strengthening the Global Approach to Migration: Increasing Coordination, Coherence and
Synergies, Communication from the Commissi on to the European Parliament, the Council, the European Economic and
Social Committee and the Committee of the Regions, COM(2008)611 final, Brussels 8.10.2008, p. 3.
388 Ibid., 14.
389 Franco Frattini, ‘Shaping Migration Patterns’. European Parliament, Bruss els, 20 September 2007. Available at:
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/07/556&format=
HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en, (consulted on 7.04.2010).
111
În termeni conceptuali, Parteneriatele pentru mobilitate sunt instrumente politice destul de
„ambițioase”. 390 Ambiția lor se află în natura „com pozită” și în „domeniul tematic larg” al
parteneriatelor care au ca scop reunirea diferitelor domenii de politică, și anume – politica de
migrație, politica social ă, politici economice, externe și de dezvoltare.391
Prezentate inițial într -o lumină destul de pozitivă, parteneriatele de mobilitate suferă totuși
de o prejudecată puternică a securității naționale , care devine evidentă atunci când analizăm
acordurile specifice dintre statele membre ale UE și țările terțe. În faza inițială a introducerii lor în
discursul UE privind migrația, parteneriatele de mobilitate au fost prezentate în termeni legați de
dezvoltare, unde au fost subliniate „interesele comune”. Parteneriatele pentru mobilitate vizau
„exploatarea potențialelor efecte pozitive ale migrației asupr a dezvoltării și răspunderea nevoilor
țărilor de origine în ceea ce privește transferurile de abilități și reducerea impactului cadrelor
calificate, care nu activează în domeniul lor de bază din țara de origine ”.392
Alături de obiectivele legate de dezvolta re, parteneriatele au fost, cu toate acestea,
condiționat e de anumite angajamente orientate către securitate care au fost solicitate din țările terțe
ca o condiție prealabilă pentru începerea procesului de negociere. Astfel, parteneriatele pentru
mobilitat e au fost identificate ca „abordări noi pentru îmbunătățirea gestionării mișcărilor legale ale
persoanelor între UE și țările terțe, care erau gata să depună eforturi semnificative pentru a combate
migrația ilegală.”393
În ciuda accentului pe anumite angaja mente preconizate de la țările terțe legate de lupta
împotriva migrației ilegale, readmisiei și controlului la frontieră (care au fost în interesul direct al
statelor membre), angajamentele din partea UE au fost prezentate ca fiind la fel de atractive și a u
inclus o promisiune de oportunități îmbunătățite pentru migrația legală.
Astfel, echilibrul promovat de „abordarea nouă” ar putea fi urmărit în faza inițială a
introducerii ideii parteneriatului de mobilitate în repertoriul politicilor de migra re ale UE. Parametrii
ideali din care au apărut parteneriatele de mobilitate vizau exploatarea raportului dintre dezvoltare și
migrație, facilitând migrația legală, combate simultan migrația ilegală și le -au prezentat suficient de
atractive și promițătoare pentru ță rile terțe să -și exprime interesul de a negocia un acord. Moldova a
390 Roderick Parkes, ‘EU Mobility Partnerships: A Model of Policy Coordinat ion?’ in: European Journal of Migration and
Law, Vol. 11, No. 4, 2009, p. 344.
391 Roderick Parkes, ‘EU Mobility Partnerships: A Model of Policy Coordination?’ in: European Journal of Migration and
Law, Vol. 11, No. 4, 2009, p. 329.
392 European Commission, On Circular Migration and Mobility Partnerships between the European Union and Third
Countries, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and
Social Committee and the Committee of the Regions, COM(2007)2 48 final, Brussels, 16.5.2007, p. 2.
393 Ibid.
112
fost prima țară care și -a exprimat interesul de a negocia un acord comun cu UE privind încheierea
unui parteneriat pentru mobilitate. „Disponibilitatea” de a coopera a fost un aspect impor tant
subliniat de UE. După depunerea a trei documente care nu au fost prezentate la UE, Moldova a fost
aleasă ca candidat, împreună cu Capul Verde, pentru parteneriatele de mobilitate pilot, care au fost
încheiate în 2008. La sfârșitul anului 2009 a fost î ncheiat un al treilea parteneriat de mobilitate cu
Georgia. Criteriile de selectare a „partenerilor” nu sunt foarte clare și pot depinde de populația
potențială emigrantă a țării, ca în cazul Moldovei, care se află pe o rută de migrație importantă sau
de imperative strict geopolitice, cum a fost cazul cu Georgia.394
Oricare ar fi criteriile, acordurile comune existente toate reflectă un cadru comun, care este
de o importanță crucială în analizarea agendei politice în schimbare a JAI UE – și anume trecerea
susținută către o abordare echilibrată. În ce măsură schimbarea a avut loc poate fi observată prin
analiza parteneriatelor existente deja. Instrumente de politică relativ noi în relațiile UE cu țările terțe,
parteneriatele de mobilitate nu au fost supuse uno r cercetări ample și minuțioase. Cu toate acestea,
importanța lor în viitorul politicii de migra re a UE este de necontestat. În comunicarea sa recentă
privind „Parteneriatele pentru mobilitate ca instrument al abordării globale a migrației”, Comisia a
făcut câteva recomandări cu privire la modul de dezvoltare în continuare a acestui instrument,
extinzându -l la noi parteneri395. Cu toate acestea, o privire atentă asupra parteneriatelor existente
demonstrează rezultate relativ descurajante în progresele înregis trate până acum în atingerea
echilibrului dorit între problemele de securitate și orientate spre dezvoltare.
Tripla victorie este la fel de contestată. Puținele studii realizate până în prezent toate relevă
predominanța abordării coercitive orientate spre securitate sau asupra mijloacelor mai progresive,
care se presupune că vor facilita mobilitatea legală. 396
Proiectate inițial pentru a consolida abordarea „cuprinzătoare” a UE privind migrația,
parteneriatele de mobilitate au dobândit treptat o părtinire î n ceea ce privește problemele de
securitate, în cazul în care interesele de dezvoltare au devenit subordonate. Echilibrul dintre migrație
și obiective de dezvoltare devine foarte dezbătut odată ce te uiți la numărul inegal de proiecte propuse
în acordurile care vizează facilitarea mobilității legale. Numărul mare de proiecte este încă vizat să
încurajeze țările partenere să coopereze în gestionarea și restricționarea migrației ilegale.397
394 Roderick Parkes, ‘EU Mobility Partnerships: A Model of Policy Coordination?’ in: European Journal of Migration and
Law, Vol. 11, No. 4, 2009, p. 331.
395 European Commission, Mobility Partnerships as a Tool of t he Global Approach to Migration,
Commission Staff Working Document, SEC (2009)1240, Brussels, 18 September 2009, p. 8.
396 Carerra and Sagrera (2009), Chou (2009), Lavenex and Kunz (2008), Reslow (2009), etc.
397 Out of 64 projects proposed in EU -Moldova Mob ility Partnership only 7 relate to labour migration schemes.
113
Analizând acest dezechilibru și rațiunea obiectivelor specifice promova te de parteneriatele pentru
mobilitate, Carrera și Sagrera au identificat o anumită inconsecvență numele parteneriatului și
conținutul, argumentând că „parteneriatele de mobilitate” reprezintă mai degrabă „parteneriate de
securitate” pentru statele membre ale UE și „parteneriate de insecuritate” pentru libertatea și
securitatea resortisanților din țările terțe și pentru coerența politicii de migra re a forței de muncă a
UE.398
Această concluzie nu se trage numai din prevalența evidentă a elementelor de securi tate în
parteneriate, dar este obținută și din analiza rațiunii puținelor elemente existente care vizează
facilitarea mobilității forței de muncă. Studiul arată că mobilitatea promovată de parteneriate este,
de asemenea, supusă intereselor economice pure a le statelor membre, facilitând circulația „numai a
celor care sunt considerați utili datorită abilităților lor”399. Această abordare „bazată pe nevoi
economice” este nu este una nouă și a fost întotdeauna prezentă în politicile statelor membre față de
migraț ia legală. În „Planul de politici privind migrația legală” din 2005 al Comisiei, situația și
perspectivele piețelor muncii din UE au fost descrise drept „scenariu de necesitate”400. Totuși,
pachetul a precizat că a abordat condițiile și procedurile de admite re pentru „puțini e” categorii
selectate de migra nți economici ”, evitând așa -numitul„ cadru orizontal care acoperă condițiile de
admitere pentru toți resortisanții țărilor terțe care doresc să intre pe piețele de muncă ale statelor
membre ” 401
În general, di scursul oficial al UE reflectă un preferință clară pentru migrația „cu înaltă
calificare” ca potențial important pentru a stimula creșterea economică a Uniunii: „Pentru a contribui
la creșterea economică, este fundamental ca Europa să devină în primul rând un adevărat pol de
atracție pentru migra nții cu înaltă calificare … Europa continuă să primească forță de muncă slab
calificată sau necalificată, în timp ce SUA, Canada și Australia sunt capabil e să atragă migranți
talentați. ” 402 „ Avem nevoie de o aborda re europeană care să poată ajută UE să abordeze fenomenele
398 Sergio Carrera and Raul Hernandez Sagrera, ‘The Externalisation of the EU’s Labour Immigration Policy: Towards
Mobility or Insecurity Partnerships?’ CEPS Working Document No. 321, October 2009 . 21 Ibid., p. 2.
399 European Commission, Policy Plan on Legal Migration, Communication from the Commission, SEC (2005)1680,
COM (2005)669 final, Brussels, 21.12.2005, p. 4.
400 22
401 Ibid., 5.
402 Franco Frattini, ‘Management of Migration Flows’, Strasbourg, 2 7 September, 2006. Available at: http://www.europa –
eu-un.org/articles/en/article_6294_en.htm, (consulted on 7.04.2010).
114
nedorite, cum ar fi migrația neregulată, asigurând în același timp că Europa poate primi bun venit
migranților de care are nevoie economia și societatea ei capabilă și dispusă să accepte. ” 403
În afa ră de a fi supus obiectivelor economice ale UE, oportunitățile propuse pentru
mobilitatea facilitată a forței de muncă sunt, de asemenea, „instrumentalizate” în relațiile externe ale
UE ca „stimulent complementar în promovar ea politicii de readmisie a UE”404. Confruntat ă cu
dificultăți majore în a face țările terțe să semneze și să pună în aplicare acordurile de readmisie, UE
trebuia să caute noi mecanisme care asigură o condiți i în schimbul colaborării în domeniul
managementului migrației. Astfel, parteneria tele de mobilitate nu aduc o îndepărtare evidentă de
considerentele de securitate. Capacitatea lor de a stârni interesul țărilor terțe, cu toate acestea, nu
poate fi negată, ceea ce poate fi explicat prin „m etoda atractivă” în care au fost prezentate în di scursul
UE.
Țările terțe, interesate în primul rând de elementele progresive ale parteneriatelor care își au
originea în promisiunile de a furniza canale regulate de migra re și mobilitate a forței de muncă,
păreau să fie pe un plan extrem de inegal, care, în acest fel, pune în pericol viabilitatea noțiunii de
„parteneriat ”.405 Chiar dacă permite o migrare din țări terțe către UE sub formă de cote de muncă
„pentru a ajuta la potrivirea ofertelor de locuri de muncă”, UE încă acordă prioritate „nevoilor de
munc ă ale statelor membre interesate”, respectând principiul preferinței comunitare pentru cetățenii
UE.406
În ceea ce privește noțiunea de „parteneriate de insecuritate” pentru migra nții individuali,
aceasta este înrădăcinată în promovarea migrației circulare c are împiedică integrarea migranților în
societatea gazdă, reducându -i la simple „unități economice” în detrimentul drepturilor omului407.
Analiza realizată în 2009 de Direcția DG Politici Interne pentru Drepturile Cetățenilor și
Afaceri Constituționale a vi zat vulnerabilitatea migranților în cadrul schemelor de migrație circulară,
dezvăluind o inconsistență clară în cadrul obiectivelor parteneriatelor de mobilitate și a tendințelor
integraționiste ale politicilor naționale de migrație. Concluzia majoră a bri ef-ului de politică a respins
403 Franco Frattini, ‘Shaping Migration Patterns’. European Parliament, Brussels, 20 September 2007. Available at:
http://europa.eu/rapid/ pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/07/556&format=
HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en, (consulted on 7.04.2010).
404 Sergio Carrera and Raul Hernandez Sagrera, ‘The Externalisation of the EU’s Labour Immigration Policy: Towards
Mobility or Insecurit y Partnerships?’ CEPS Working Document No. 321, October 2009, p. 35.
405 Anna Triandafyllidou, ‘Attempting the Impossible? The Prospects and Limits of Mobility Partnerships and Circular
Migration’, ELIAMEP: Hellenic Foundation for European and Foreign Policy , January 2009, p. 2.
406 European Commission, On Circular Migration and Mobility Partnerships between the European Union and Third
Countries, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and
Social Committ ee and the Committee of the Regions, COM(2007)248 final, Brussels, 16.5.2007, p. 5.
407 Sergio Carrera and Raul Hernandez Sagrera, ‘The Externalisation of the EU’s Labour Immigration Policy: Towards
Mobility or Insecurity Partnerships?’ CEPS Working Document No. 321, October 2009, p. 2.
115
promisiunea unei situații „triplu -câștig”, afirmând că: „În ciuda unei retorici elaborate a „activității
migrație i pentru dezvoltare ” în țările terțe, politicile din țările UE sunt în principiu încă foarte mult
bazate pe inter esul economic .”408 Astfel, parteneriatele de mobilitate de până acum nu s -au dovedit
a fi instrumente de politică eficiente în atingerea echilibrului dorit între preocupările orientate spre
securitate și dezvoltare, făcând migrația să funcționeze în benefici ul tuturor. Cu toate acestea, este
încă dificil de analizat viabilitatea unei politici, care se află într -o fază pilot. Parteneriatele pentru
mobilitate sunt adesea proclamate ca fiind instrumente de politică „flexibile”, gata să includă evoluții
și îmbună tățiri viitoare.
După cum s -a văzut, abordarea europeană a problemei migrației a pus accentul pe măsuri de
control. Motivul este dublu: pe de o parte, întărirea controalelor a sporit securitatea statelor. Pe de
altă parte, dificultatea armonizării măsuril or naționale a creat o politică de migrare bazată în principal
pe restricția fluxurilor de migranți . Totuși, la un moment dat, a devenit clar că politicile restrictive
nu au fost capabile să oprească intrările și că o abordare mai promițătoare era să încer ce dialogul și
să lucreze cu țările de origine și de tranzit, cu organizațiile și alți actori printr -o cale multilaterală .
La Consiliul European organizat la Tampere în 1999, liderii europeni și -au reafirmat
hotărârea de a dezvolta Uniunea ca spațiu de lib ertate, securitate și justiție care folosește toate
instrumentele furnizate de Tratatul de la Amsterdam.409 Voința politică s-a conturat în Planul de
acțiune și cadrul organizatoric pentru a realiza acest lucru: un calendar de cinci ani al termenelor și
un tablou de bord pentru revizuirea constantă a progreselor realizate . Aceasta a fost structura
prevăzută pentru dezvoltarea politicii comune de migrație: în 2004, Conferința de la Haga a luat act
de pragurile atinse și a oferit o nouă agendă de cinci ani pent ru dezvoltarea ulterioară a unei politici
comune care va fi evaluată din nou în 2009. Astfel, Tampere este considerată o etapă fundamentală
în scopul unei politici comune: ideea era că, pentru a asigura libertatea în condiții de securitate și
justiție, tre buia dezvoltată o politică comună în materie de azil și migra ție. De asemenea, o abordare
eficientă și consecventă a migrației a solicitat un parteneriat cu țările de origine și de tranzit, „aceasta
necesită combaterea sărăciei, îmbunătățirea condițiilor d e viață și a oportunităților de muncă,
prevenirea conflictelor și consolidarea statelor democratice și asigurarea respectării drepturilor
omului”410. De aici, Consiliul s -a referit la o abordare de tip „cauză de bază”, care ar fi inevitabil
408 Directorate General Internal Polices of the Union, ‘Circular Migration and Mobility Partnerships’, briefing paper by
Policy department C, Citizens Rights and Constitutional Affairs, February 2009. Available at:
http://www.ce ps.be/system/files/old/circular.pdf, (consulted on 8.04.2010).
409 Presidency Conclusions, Tampere European Council, 15 and 16 October 1999.
410 Ibid.
116
legat migrația cu politicile de relații externe. Implicația a fost dublă: pe de o parte, migrația a trebuit
să fie abordată pentru a include toți actorii implicați în proces, adică țările de origine și de tranzit,
organizații non -guvernamentale; organizații regionale; ava nsând astfel o cale de guvernare
multilaterală și multistratată. Pe de altă parte, migrația trebuia încadrată în relațiile externe europene
și se combinată cu multiplele lor aspecte : dezvoltare, politică externă și de securitate, comerț. Acest
lucru ar fi asigurat o cale pe termen lung, dar rezonabilă pentru atenuarea presiunilor asupra
frontierelor, garantând, de asemenea, că Europa ar putea să se ridice la aspirația sa ca actor
internațional și ca exemplu de urmat. Așa cum s -a arătat și mai sus , „dimensiu nea externă a justiției
și afacerilor interne contribuie la instituirea spațiului intern de libertate, securitate și justiție și, în
același timp, sprijină obiectivele politice ale relațiilor externe ale Uniunii Europene, inclusiv
partajarea și promovarea valorilor de libertate, securitate și justiție în țări terțe ”.411
Accentul pe o abordare globală a migrației bazată nu doar pe controale, ci și pe o agendă
multilaterală și transversală a fost subliniat în mod semnificativ prin „abordarea globală a migrației ”
din 2005 și stimulat în mare măsură de faptele întâmplate în Ceuta și Melilla și în Marea Adriatică,
referitoare la persoane disperate care încearcă să ajungă la granița europeană. Prima prioritate avută
în vedere de abordarea globală a fost aprofundarea relațiilor cu Africa și țările mediteraneene, care
pun în comun atât statele membre, cât și eforturile Uniunii de a consolida dialogul și cooperarea cu
țări din Nord ul Africii (Maroc, Algeria și Libia) sau sub -sahariene, pe baza articolului 13 din Acordul
de la Cotonou. Patrularea frontierelor prin FRONTEX a trebuit să fie asociată între țările din Africa
de Nord și statele membre ale UE pentru sprijinul, formarea și echipamente, precum și asistența
financiară pentru confruntarea cu migrația ilegală și pro blemele conexe trebuiau să fie sprijinite de
UE, ținând cont întotdeauna de legătura primordială existentă între migrație și dezvoltare.
După cum a fost prezentat, rețelele de ofițeri de legătură pentru migra ție ar trebui să fie create
regional în statele de origine și de tranzit și să lucreze în cooperare cu Uniunea pentru a raporta
migra ția ilegală și traficul în țări specifice.412 Scopul, din nou, a fost de a depăși o abordare aproape
unidirecțională față de Africa și încurajează tiparele de mobilitate cir culară, parteneriatul pentru
mobilitate pentru a gestiona forme de oportunități de migrație legală între țările de origine și
destinație și pentru a contura profiluri de migrație, astfel încât să răspundă la diferite situații. Mai
mult decât atât, abordare a globală a migrației a fost o formul ată pentru a aminti că migrația trebuia
411 Communication from the Commission, “A Strategy on the External Dimension of the Area of Freedom, Securit y and
Justice”, COM(2005) 491, Brussels, October 12th, 2005, p. 4.
412 Council of the European Union, “Global approach to migration: Priority actions focusing on Africa and the
Mediterranean”, Brussels, December 13th, 2005.
117
să fie confruntată în relațiile externe la nivel mondial, „cu un scop geografic extins și un conținut
îmbunătățit”413, astfel, dacă regiunile mediteraneene și africane sau Balcanii de Vest și cele din est
erau priorități geografice strategice, cooperarea și dialogul ar trebui extinse către America Latină,
Caraibe și Asia.414
Spre regiunea de sud -est abordarea UE se concentrează cu privire la modul de conciliere a
preocupărilor și inte reselor europene în materie de securitate cu așteptările vecinilor. Cu Asia, în
schimb, acordurile de readmisie constituie cea mai mare parte a relațiilor de cooperare . Europa
prevede a cooperarea regională cu Asia Centrală în problemele legate de gestionar ea frontierelor,
traficul de droguri, criminalitatea organizată și, în general, democratizarea.415
Canalele în care s -a manifestat politica europeană de securitate în d omeniul migrației sunt
multiple . Cu toate acestea, conștientizarea faptului că migrația este o provocare în materie de
securitate trebuie abordată în cooperare cu terți actori , și acest lucru constituie un element de bază al
dimensiunii europene de securitate.
Din 1999, Uniunea Europeană a aprofundat relațiile privind migrația cu țările terțe prin
diferite instrumente și c ăi multilateral e, cuprinzând diferiți actori: acorduri bilaterale: acorduri de
asociere sau parteneriat și cooperare; acorduri de readmisie416, acorduri de facilitare a vizelor,
asistență juridică reciprocă și acorduri de extră dare; procesele de extindere și preaderare: cu Croația
și Turcia și Procesul de stabilizare și asociere cu Balcanii de Vest. Această din urmă stabilitate în
zonă este una dintre prioritățile europene, „mișcările ilegale ale populației și problemele de depl asare
nerezolvate rămân printre factorii critici care creează instabilitate în Europa de Sud -Est”417; în acest
413 Commission of the European Comm unities, “Communication from the commission to the Council and the European
parliament, “Priority Actions for responding to the challenges of migration: First follow -up to Hampton Court,
COM(2005) 621, Brussels, November 30th, 2005, p. 5. Pastore emphasise s though, that the delegation of control functions
to third but non -democratic states can bring about undesirable effects on various perspectives, see F. Pastore, “Il vincolo
interno. Immigrazione e relazioni esterne”, op. cit., p. 139., Council of the Eur opean Union, Council Conclusions on
extending and enhancing the Global Approach to Migration, 2808 General affairs Council Meeting, Luxembourg, June
17-18, 2007.
414 Commission of the European Communities, “Communication from the commission to the Council an d the European
parliament, “Priority Actions for responding to the challenges of migration: First follow -up to Hampton Court, p. 4.
415 Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social
Committee an d the Committee of Regions, “Towards a Common Immigration Policy”, COM 2007/0780. The Check
Republic is trying to launch a Conference on the Balkans and on the East on the basis of the Budapest Process in order to
figure out the implementation of the globa l approach toward the East. The Budapest process is a consultative forum of
Governments and International Organizations with the objective of enhancing good governance in the field of migration
and formulate common understanding of migration policies and c oncepts.
416 Council Of The European Union, Council Conclusions On Central Asia, 2796th External Relations Council Meeting
Luxemburg, April 23rd, 2007, http://www. consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/gena/93790.pdf
417 Between 2001 and 2008 the Commission was authorized to negotiate Community readmission agreements with
Albania, Bosnia and Herzegovina, the former Yugoslav Republic of Macedonia, Hong Kong, Macao, Montenegro,
Moldova, Russia, Serbia, Sri Lanka, Ukraine. Negotiations are underway with Algeria, China,, Morocco, Pakistan, Russia
118
sens, MARRI (Migrația, azilul, inițiativa regională pentru refugiați) este esențială pentru a sprijini o
abordare a parteneriatului regional și pen tru a promova armonizarea cu standardele Uniunii; Planuri
de acțiuni pentru politica europeană de vecinătate (PEV); cooperare regională, adică ASEM
(întâlnirea Asia -Europa) și procesul Euro -Med.
Propunerea a fost, de asemenea, îndreptată să creeze o platfo rmă regională de cooperare
pentru Marea Neagră care să cuprindă statele membre, agențiile UE, țările care se învecinează cu
Marea Neagră și organizațiile regionale folosind cadrele de cooperare existente, precum Cooperarea
economică a Mării Negre (BSEC), p entru a spori dialogul și munca de patrulare.418
Sprijinul Comisiei pentru abordările regionale a fost puternic accentuat: provocările
transfrontaliere, precum măsurile de control al migrației sau de frontieră, pot fi rezolvate mai bine
prin abordări region ale combinate.419 Astfel, Uniunea așteaptă să aprofundeze cadrul de cooperare
regională cu Uniunea Africa și pentru a accelera cele cu Orientul Mijlociu și Europa de Est.
Înțelegerea care stă la baza acestui fapt este că migrația privește nu numai mișcarea o amenilor
dintr -o regiune în alta, ci și pentru cele mai multe rute intra -regionale. Astfel, abordările regionale ar
putea fi mai bine adaptate pentru a gestiona toate complexitățile și riscurile cu care se confruntă
statele și pentru a putea controla mai b ine fluxurile de migranți între țările de origine și de tranzit.
Cooperarea între regiuni este un pas suplimentar către o politică de migrație mai fiabilă, care
leagă țările de origine, tranzit și destinație. Într -adevăr, obiectivul UE nu este doar să coo pereze, ci
să înțeleagă fluxurile migratorii pe continente și să aibă date despre asta.420 Au fost încercate tentative
de cooperare regională prin Parteneriatul euro -mediteranean, cu dialogul 5 + 5 (Algeria, Lybia ,
Tunisia, Maroc, Mauritania și Italia, Spani a, Portugalia, Franța și Malta) și cu Africa sub -sahariană.
Până în prezent, Uniunea încearcă să consolideze dialogul și cooperarea între țările africane
de nord și sub -sahariene. Ca exemplu, Conferința de la Rabat din 2006 s -a străduit să promoveze
coope rarea și dialogul privind migrația și dezvoltarea între UE, Vest, Centrul și țările din Africa de
Nord și a participat la diferite organizații internaționale, cum ar fi OSCE, UNODC, UNIDO, Uniunea
Africană Comisia, GCIM (Comisia globală pentru migrație int ernațională), AMU (Uniunea Maghreb
Arabă, OIM (Organizația Internațională pentru Migrație), ILO (Oficiul Internațional al Muncii,
and Turkey. Stability Pact for South Eastern Europe, Migration, Asylum, Refugees Return,
http://www.stabilitypact.org/marri/default.asp
418 Council of the European Union, Council Conclusions on extending and enhancing the Global Approach to Migration,
Annex, p. 8.
419 Commission Communication, “A Strategy o n the external dimension of the area of freedom, security and justice”,
COM (2005) 491.
420 Council of the European Union, “Global approach to migration: Priority actions focusing on Africa and the
Mediterranean”, p. 12 , P. M. Cossu, Council of the European Union, interview, Brussels, January 26thth, 2009.
119
ICMPD (Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicii Migratorii, UNHCR) (Înaltul Comisar al
Națiunilor Unite pentru Refug iați, UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), Banca
Mondială, CEN -SAD (Communautè des Etats Sahélo -Sahariens), CEDEAO (Communauté
Economique des Etats de l’Afrique de l’Ouest, CEMAC (Communauté économique et Monétaire de
l’Afrique Centrale) , Uniunea Africană. O altă conferință ministerială UE -Africa a avut loc la Tripoli
în 2007, de asemenea, cu participarea Algeriei (care nu a participat la Rabat). ultimul pas al abordării
de cooperare la dimensiunea sud a fost crearea în 2008 a Uniunii pentru Mediterana, cu un capitol
despre migrație (MED -MIG colectează informații statistice despre migrație), chiar dacă este mult
sub potențialele preconizate. La Haga din 2004, a fost accentuată o dimensiune externă pentru azil:
Programele de protecție regional ă (RPP) au fost astfel avute în vedere în cadrul unei cooperări mai
ample cu țările terțe și cu scopul de a oferi soluții de protecție și durabile (repatriere, integrare locală
sau reinstalare într -o țară terță)421. Obiectivele au fost, pe de o parte, de a r educe solicitările de azil
către UE, iar pe de altă parte, de a ajuta țările terțe să dezvolte măsuri de protecție consecventă în
regiuni cu un număr foarte mare de refugiați bazate pe o cruce cooperarea pe piloni, respectarea
Convenției de la Geneva și co operarea multilaterală între UE, UNHCR, statele membre susținute din
fondurile UE (AENEAS).
RPP-urile-pilot au fost începute în Ucraina, Moldova și Belarus (statele vest -independente
de vest) și în țările africane sub -sahariene care au înregistrat intrări uriașe din Africa de Est și
regiunea Marelui Lac422. Alte regiuni care trebuie luate în considerare sunt Africa de Nord, regiunea
Afganistan și Cornul Africii; aranjamente individuale cu SUA, Rusia, Canada, Australia, Japonia,
China și Ucraina.
După cum s -a văzut mai sus, relația de securitate pe care UE o împarte cu Statele Unite în
cadrul Agendei transatlantice are un impact profund asupra politicilor de migrație. Pe de altă parte,
relațiile comerciale primordiale pe care UE și țările sale terțe le întreț in cu China sau Rusia umbresc
uneori acordurile și preocupările privind migrația; programe de ajutor extern prin programe de
asistență pentru relații externe (CARD, TACIS, MEDA), plus un program tematic pentru migrație și
azil care urmează să fie înlocuit cu cel al AENEAS.
421 Commission of the European Communities, Communication from the Commission to the Council and the European
Parliament, On Regional Protection Programmes, COM (2005) 388, Brussels, September 1st, 2005.
S. Bertozzi, “A Common European Asylum Policy: which way forward?”, p. 11.
422 S. Bertozzi, “A Common European Asylum Policy: which way forward?”, p. 11.
120
Acesta din urmă este „Programul de cooperare tematică cu țări terțe în ceea ce privește
dezvoltarea aspectelor migrației și azilului”. Aceasta au acoperit perioada cuprinsă între 2007 și
2013 și s-au concentrate, în special , asupra migra ției către Uniunea Europeană;
În cea ce privește Organizații le internaționale acestea s -au ocupat cu probleme de dezvoltare
sau cu protecția drepturilor omului și nu au făcut decât să participe, cel puțin formal, la procesul de
negociere multilaterală, mai ales când migrația a început să fie din ce în ce mai mult asociată cu
dezvoltarea. Astfel UE a recunoscut impactul și valoarea forumurilor internaționale. Acestea din
urmă pot contribui într -o mare măsură la avansarea obiectivelor europene: Uniunea a part icipat la
activitatea „Dialogului la nivel înalt privind migrația și dezvoltarea internațională” a Națiunilor Unite
în 2006. De asemenea, aderarea la Consiliul European și la UNHCR și alte organisme ONU care
garantează o platformă pentru a lucra împreună ș i ajută la promovarea valorilor comune.
În majoritatea comunicărilor Comisiei, se subliniază faptul că UE trebuie să joace un rol mai
important în cadrul organizațiilor internaționale. De fapt, urmărirea unei abordări multilaterale se
spune că sporește gr adul de influență al UE în organismele internaționale, precum și că asigură
respectarea de către UE a standardelor internaționale convenite. În timp ce UE a acordat prioritate
zonelor de la periferia sa, cu care a avut în vedere și cooperarea în problemele economice sau de
dezvoltare, migrația este din ce în ce mai mult în fruntea relațiilor cu alte țări sau regiuni. În mod
ideal, schema de cooperare ar trebui să aibă în vedere o politică de cercuri concentrice care să vadă
centrul să coopereze cu cercurile externe, iar aceștia din urmă să coopereze între ei. Este de la sine
înțeles că, întrucât regiuni diferite oferă provocări de securitate diferite pentru UE și întrucât
interesele europene diverg în regiuni diferite, abordările întreprinse sunt diferite, s pecifice fiecărei
țări sau regiunii – prin Documentele de strategie de țară sau documentele de strategie regională –
nivelurile de cooperare multiple și variabila gradului de success au fost luate ca bază de cooperare .
3.2. Mecanisme juridice de dirijare a fenomenului migrațional global
Încercările recente cu privire la legislația privind reforma în domeniul migrației au inclus
prevederi care să se bazeze pe baza tehnică existentă la frontiere și controlului migrației, cu sisteme
de viză și infrastructură actualizate care ajută guvern ele să gestioneze mai bine fluxurile de migrație
actuale și viitoare, permițând resurselor limitate să fie concentrate pe adevărate amenințări de
securitate. Propunerile de reformă legislativă au contribui t, de asemenea, la îmb unătățirea și
consolidarea securității naționale a statelor . Cu toate acestea, chiar și cele mai robuste sisteme de
securitate nu sunt impermeabile. În timp ce politicile de securitate națională elaborate de marea
majoritate a statelor în 2008 a fost mult mai detaliate decât cele din 2001, una dintre cele mai mari
121
provocări în gestionarea adevăratelor amenințări de securitate este identificarea acestora printre
fluxul de migranți care nu reprezintă amenințări. De exemplu , încercările de a înlătura potențial ii
teroriști și alți infractori în rândul fluxurilor anuale de migranți (170 de milioane împreună cu cei
330 de milioane de cetățeni și rezidenți permanenți care locuiesc în prezent în Statele Unite ale
Americii423) nu rezolvă problema in sine . Reformele car e permit sistemului SUA de migra ție să
îmbunătățească securitatea la frontierele și porturile de intrare, să consolideze politicile și programele
de aplicare interioară, să analizeze migra nții neautorizați în țară și să le ofere statut juridic și să
deschi dă alte canale de migra re legală bazate pe cerințele economice pot fi concentrate în mod
limitat.
Problema se concentrează păe faptul că , termenul de „securitate la frontieră” a fost un apel la
acțiune pentru publicul și politicienii care se preocupă cel mai mult de migra ția ilegală424 În timp ce
noțiunea de „securitate de frontieră” a fost pusă alături cu cea de „reformă a migra ției” legată de
retorica din jurul imigrării, măsurile de securitate a frontierei – inclusiv investițiile în infrastructura
tehnolo gică și supravegherea mobilă la frontier: de exemplu SUA -Mexic – au fost incluse în cele
mai cuprinzătoare propuneri de reformă a migra ției începând cu anii 1980425.
Cu toate acestea, securitatea frontierei rămâne un punct decisiv în actuala dezbatere priv ind
reforma migrației.426
Un parteneriat de partajare a datelor cu Canada, prin care oficialii canadieni își împărtășesc
datele de intrare despre migranți , permite Statelor Unite să colecteze date biografice de ieșire la
granița de nord. Totuși, Mexicul nu are o infrastructură de intrare similară peste granița de sud și nu
inspectează toți călătorii veniți. Experții sunt de acord că finalizarea unui sistem cup rinzător și
conectat de intrare a migranților în țările terțe este cel mai eficient mod de a abord a eliberarea vizelor,
întrucât înțelegerea pe scară largă a faptului că guvernul american are capacitatea deplină de a urmări
vizitatorii i -ar descuraja. Completarea unui sistem de ieșire ar avea, de asemenea, valoare de aplicare
a legii pentru migra ție și securitate națională. Un asemenea sistem ar putea genera statistici care să
ajute guvernul să determine eficacitatea eforturilor sale de aplicare în domeniul intrării și ieșirii
migranților de pe teritoriul SUA . De asemenea, ar putea face aplicarea pentr u vize mai eficientă prin
reducerea numărului de acțiuni (aproximativ 25 la sută dintre oportunitățile investigate de DHS între
423 Joshua Labove, Lines that Matter: Reading the Charter at the Canada -US Border, SSRN Electronic Journal,
10.2139/ssrn.3050135, (2017). , https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3050135
424 Bloemraad, I. ( 2006). Becoming a citizen: Incorporating immigrants and refugees in the United States and Canada.
Berkeley, CA: University of California Press.
425 74
426 75
122
2004 și 2012 au fost migranți care ieșiseră deja din SUA)427. Un sistem complet ar îmbunătăți, de
asemenea, capacitatea guvernului de a se asigura că infractorii sau teroriștii nu intră niciodată în țară
sau să știe dacă persoane periculoase identice rămân în țară sau au plecat.
Finalizarea unui sistem sincronizat de intrare -ieșire a fost inclusă ca o piesă cheie a
propunerilor de re formă a migra ției în anii trecuți în SUAS . Reformele viitoare ar trebui să includă
prevederi pentru a finaliza construcția acestui mecanism de urmărire, care să permită guvernului să
aplice mai bine legile privind migra ția în interiorul țării și să înlătur e persoanele care amenință
securitatea națională și siguranța publică.
Punerea în aplicare a legii locale și federale în SUA pot juca un rol important în aplicarea
migra ției ca „multiplicator de forțe” care permite agențiilor federale să identifice migra nții potențial
detașabili și să ia decizii de prioritizare a anumitor cazuri care prezintă risc de securitate . Cu toate
acestea, multe jurisdicții ale SUA au decis că o astfel de cooperare are un impact negativ asupra
relațiilor cu comunitățile de migra nți și le împiedică să raporteze o crimă sau să ajute la eforturi de
contra -radicalizare a unor grupuri cu potential infracțional .
PEP, așa cum s -a descris anterior, este încercarea administrației Obama de a aborda tensiunile
dintre agențiile de aplicare a le gii federale și locale și de a aplica legea privind migra ția. Cu toate
acestea, programul este o soluție pe termen scurt născută din acțiunile executivului de migra re din
2014 ale președintelui american și este astfel vulnerabilă la schimbări.
Cu toate ac estea, implementarea unui mecanism de documentare provizorie, bazat pe criterii
și statut juridic pentru cei 11 milioane de migra nți neautorizați care locuiesc în prezent în Statele
Unite ar marca un prim pas în regularizarea statutului lor. Acest pas este esențial pentru îmbunătățirea
securității naționale și ar permite o mai bună cooperare cu forțele de ordine locale și cele federale și
respectiv cu comunitățile de migra nți. O astfel de măsură ar asigura respectarea examinărilor
biometrice și a controalel or de fond criminal care sunt o parte standard a procesului de migra re actual,
reducând astfel dimensiunea proverbială „ a riscurilor de securitate ” atunci când se elimină
adevărate le amenințări de securitate care, altfel, ar putea fi nedetectate în rândul migra ntului
neautorizat428.
Criticii programelor de legalizare a migranților, adesea , subliniază că eforturile de
documentare a populației neautorizate nu vor reuși să aducă în față acei indivizi periculoși care
427 Alba, R. , &Nee, V. ( 2003). Remaking the American mainstream: Assimilation and contemporary immigration.
Cambridge, MA: Harvard University Press. , https://hup.degruyter.com/view/title/514691
428 Elizabeth Aranda, Elizabeth Vaquera, Unwelcomed Immig rants: Experiences With Immigration Officials and
Attachment to the https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/1043986211412561 United States, Journal of Contemporary
Criminal Justice, 10.1177/1043986211412561, 27, 3, (299 -321), (2011). ,
123
beneficiază de șederea în umbra și contribu ie la insecuritate . Deși există, cu siguranță, migranți cu
potential criminogemn care „se ascund” în rândul populației, datele indică un nivel mai scăzut al
criminalității în rândul populațiilor de migra nți429.
Programele de acțiune ale președintelui Obama, inclusiv DACA și DAPA, a oferit un mijloc
provizoriu pentru o astfel de documentare, dar sunt în prezent blocate.
Experții în securitate sunt de acord că cea mai bună modalitate de a stinge migra ția ilegală
este extinderea canalelor pentru migra ția legal ă. Actualizarea acestor canale pentru a răspunde
realităților economice și geopolitice actuale de astăzi permite aplicarea mai eficientă și atenuează
presiunile care conduc la o mare parte a migra ției neautorizate actuale .
Din acest punct de vedere , direc ționarea fricii către migra nți și refugiați și concentrarea
propunerilor de politici în jurul închiderii frontierelor este contraproductivă pentru agenda securității
naționale a SUA. Sistemul american de migra re împiedică în prezent zeci de mii de persoane care
prezintă amenințări de securitate să intre în țară în fiecare an și este o componentă critică a aparatului
de securitate națională. Cu toate acestea, actualizările la sistem se orientează pe distribuirea mai
eficientă a resursel or tehnice și financi are limitate pentru a răspunde la amenințările de securitate. În
urma unei serii de modificări legislative rezonante emoțional, factorii de decizie din SUA se baze ază
pe o infrastructură existent menajată din punct de vedere a eficiednței periodic, în timp ce realizează
reforme migraționale sensibile pentru comunitățile locale . În evaluarea opțiunilor de politică pentru
migra ție și securitate națională deopotrivă, factorii de decizie din SUA analizează mereu costul de
oportunitate, precum și costul real al alegerilor de politică de Securitate privind migranții – inclusiv
costul păstrării status quo prin întârzierea reformelor necesare. Aceste costuri continuă să crească pe
măsură ce consecințele economice, sociale și de securitate ale inacțiunii sunt în creș tere.
În ultimele decenii, standardele constituționale, regionale și universale dedicate protecției și
promovării drepturilor și libertăților tuturor, în general, și în special a migranților, au devenit mai
sofisticate, iar mecanismele de implementare sun t mai eficiente decât înainte. Conform acestor
standarde, statele au obligația de a proteja drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor de pe
teritoriul lor și trebuie să ia măsuri eficiente pentru a proteja migranții împotriva tuturor formelor de
încălcare a drepturilor omului. De exemplu, e voluția standardelor canadiene aplicabile străinilor, sub
429 Beth A. Simmons, Paulette Lloyd, Brandon M. Stewart, The Global Diffusion of Law: Transnational Crime and the
Case of Human Trafficking, International Organization, 10.1017/S0020818318000036, 72, 2, (249 -281), (2018). ,
https://www.cambridge.org/core/journals/international -organization/article/global -diffusion -of-law-transnational -crime –
and-the-case-of-human -trafficking/35AE7F9C0D6433FF44B648A923FFC56F
124
efectul combinat al Cartei și utilizarea tot mai mare a dreptului internațional privind drepturile omului
ca ghid în interpretarea standardelor de drept cana dian, ilustrează această tendință.
Standardele canadiene oferă un nivel ridicat de protecție pentru străini. Din 1982, drepturile
și libertățile fundamentale au fost stabilite în Cartă, oferind un cadru conceptual esențial în
problemele de azil și migrație , deoarece legislația, programele și politicile guvernamentale au fost
testate în conformitate cu normele sale. Secțiunea 1 garantează drepturilor și libertăților prevăzute în
Cartă „tuturor”. Acest termen include orice persoană prezentă fizic în Canada și în virtutea unei astfel
de prezențe susceptibile de dreptul canadian. În Cartă, numai secțiunile 3 (dreptul de a vota și de a fi
ales), 6 (dreptul de a intra și de a rămâne în țară) și 23 (drepturile educației în limbi minoritare)
protejează în mod specif ic numai cetățenii. Toate celelalte drepturi trebuie să fie la fel de accesibile
tuturor persoanelor. În consecință, instanțele canadiene au obligația de a apăra drepturile și libertățile
omului garantate de toată Constituția, sub rezerva numai limitelor p revăzute de lege și sunt
justificabile și rezonabile într -o societate liberă și democratică. Curtea Supremă a Canadei, în Singh
c. Canada (1985), nu a văzut niciun motiv pentru a exclude reclamanții refugiați din domeniul său
de aplicare. Conform secțiunii 7, justiția fundamentală este datorată „tuturor”. Singh c. Canada a
stabilit că evaluarea riscului pentru securitatea persoanei înseamnă o evaluare a amenințării la oricare
dintre cele trei drepturi garantate unui refugiat – adică , dreptul la determinarea statutului, dreptul de
a face apel la un ordin de înlăturare sau deportare și dreptul la protecție împotriva refulării
(expulzarea persoanelor care au dreptul de a fi recunoscute drept refugiați) – și a subliniat că afectarea
acestor drepturi ar pune în p ericol securitatea ale persoanei, întrucât erau „căile deschise
[reclamantului de refugiat] în temeiul Legii pentru a scăpa de … frică și persecuție.” Decizia Singh a
avut un impact semnificativ asupra dreptului refugiaților din Canada, împingând guvernul federal să
creeze Consiliul pentru imigrări și refugiați (denumit în continuare IRB) din 1989 pentru a oferi o
audiere orală reclamanților eligibili de refugiați. Cu toate acestea, o perspectivă mai restrictivă a
caracterizat cazuri legate de probleme de securitate națională sau suveranitate de stat: instanțele au
hotărât astfel că deținuții deținute în temeiul legilor privind migra ția au dreptul la un nivel diminuat
de protecție a Cartei430 ().
Aceste decizii constituie o retragere parțială din lățimea lui Singh. Secțiunea 15 din Cartă
garantează dreptul la „protecție egală și beneficii egale ale legii fără discriminare și, în special, fără
discriminare bazată pe rasă, origine națională sau etnică, culoare, religie, sex, vârstă sau dizabilități
430 Ahani c. Canada, 1995; Charkaoui, 2003; Charkaoui v. Canada, 2007; Chiarelli v. Canada, 1992
125
mentale sau f izice.” Potrivit lui Andrews431, secțiunea 15 interzice discriminarea pe baza unui motiv
analog al cetățeniei. În consecință, garanțiile instituționale și procedurale acordate cetățenilor
canadieni ar trebui să fie puse la dispoziția ne -cetățenilor situați î n mod similar. Cu toate acestea, în
Chiarelli, Curtea Supremă a respins afirmația potrivit căreia Legea privind migra ția a încălcat
secțiunea 15 prin autorizarea deportării numai a cetățenilor.
Testul Andrews a fost revizuit în Law v. Canada (1999) și a d evenit mai strict, adăugând în
special o cerință că discriminarea trebuie să constituie o încălcare a demnității umane. În foarte puține
cazuri în care drepturile cetățenilor sunt în joc încă de la Lege și chiar mai mult din 11 septembrie,
instanțele au co nfirmat destul de sistematic distincțiile făcute de guvern sau de legiuitor între cetățeni,
rezidenți permanenți și resortisanți străini.
Contextul actual al migra ției, care se caracterizează printr -un accent pe securitate și o lectură
mai restrânsă a drep turilor și intereselor cetățenilor, are un impact negativ asupra punerii în aplicare
a standardelor pe care legislația canadian le conține pentru străini în general și în special pentru
solicitanții de azil. Utilizarea dreptului internațional în interpreta rea standardelor interne Legea
internațională este din ce în ce mai folosită pentru a interpreta Legea canadiană privind migra ția și
protecția refugiaților (2001; în continuare IRPA), care conține în sine definiția „refugiatului” și
dispozițiile de exclude re găsite în Convenția privind refugiații din 1951 (Convenția referitoare la
Statutul refugiaților, 1954). Deciziile IRB se referă frecvent la standardele privind drepturile omului
elaborate în instrumentele internaționale pentru a determina dacă solicitan tul se teme de persecuție432
(). Curtea Supremă a Canadei a recunoscut progresiv rolul dreptului internațional în interpretarea
Constituției433.
În cauza Pushpanathan c. Canada (1998), care a implicat aplicarea principiului nereturnării
unui traficant de drog uri, Curtea a reținut că, având în vedere încorporarea articolului 1F (c) din
Convenția privind refugiații din 1951 în IRPA punerea în aplicare a convenției, a trebuit să fie
adoptată o interpretare în concordanță cu obligațiile Canada. În Baker c. Canada (1999), care a
examinat ordinea de deportare a unei mame străine a patru copii canadieni, Curtea Supremă a stabilit
că funcționarul de migra re care exercita discreție în cazurile de deportare trebuie să ia în considerare
și principiul „interesului cel mai bun al copil,” exprimată în Convenția ONU privind drepturile
copilului (1989).
431 Andrews c. Law Society din Columbia Britanică, 1989
432 Macklin, 2001
433 Bastarache, 2001; La Forest, 1996
126
Baker a avut o importanță imensă pentru dreptul administrativ, deoarece a îndrumat factorii
de decizie administrativi să se uite la acele valori din dreptul internațional conve nțional privind
drepturile omului, care rezonează cu valorile fundamentale ale societății canadiene pentru a identifica
considerentele relevante care delimitează puterile lor decizionale discreționare. . Un rol din ce în ce
mai mare pentru mecanismele inter naționale pentru drepturile omului Instrumentele și mecanismele
internaționale și regionale pentru drepturile omului joacă un rol din ce în ce mai mare în protejarea
migranților, fie ele regulate sau ilegale.
Dreptul de a solicita și beneficia de azil este garantat de o serie de instrumente internaționale
și regionale. Deși acordarea azilului este exercitată la discreția statelor individuale, dreptul
internațional recunoaște o interdicție absolută împotriva întoarcerii forțate a unei persoane într -o țară
în care persoana respectivă poate fi supusă torturii și, prin urmare, necesită punerea în aplicare a
căilor de atac eficiente pentru a garanta protecția acest drept434. Principiul nereturnării, care a fost
definit în mod tradițional în dreptul refugiaților, se aplică astfel tuturor persoanelor, nu numai
refugiaților. Și -a găsit expresia în diverse instrumente internaționale și regionale, precum Convenția
ONU împotriva torturii și a altor pedepse sau pedepse crude, inumane sau degradante (1984).
Majoritatea trat atelor privind drepturile omului impun statelor să ofere un remediu eficient
persoanelor ale căror drepturi ale tratatului au fost încălcate. Procedurile de stat care afectează astfel
de drepturi de tratat trebuie să conțină un minim de garanții procedural e și să pună la dispoziție
anumite remedii preventive, cum ar fi scutirea de ajutor435.
Dreptul de a contesta o expulzare este esențial pentru dreptul de a solicita azil și pentru
principiul nereturnării, precum și pentru justiția fundamentală în general. N atura absolută a
interdicției împotriva torturii a fost confirmată de jurisdicțiile internaționale care au interzis orice act
de echilibrare între interesele securității naționale și dreptul unei persoane de a nu fi supuse torturii
și a arătat că dispoziți ile de remediere eficace în instrumentele internaționale pentru drepturile omului
pot fi obișnuit să conteste suficiența mecanismelor interne de luare a deciziilor și de examinare
judiciară și administrativă436.
Cazurile decise de Comitetul Națiunilor Unite împotriva Torturii (CAT) au mutat legea
privind protecția refugiaților într -o direcție pozitivă. Într -un caz din 1994, CAT a constatat că
autoritățile canadiene aveau obligația să se abțină de la întoarcerea forțată a domnului Khan, un
434 Lauterpacht & Bethlehem, 2003
435 Heckman, 2003
436 Curtea Europeană a Drepturilor Omului [CEDO], Chahal v. Marea Britanie, 1996; Heckman, 2003
127
cetățean pakistanez de origine kashmiră și un solicitant de azil respins în Canada, în Pakistan (Khan
c. Canada, 1994).
În observațiile sale finale din 20 mai 2005, asupra celei de -a patra și a cincea rapoarte
periodice ale Canadei, CAT și -a exprimat îngrijorarea cu privire la mai multe aspecte ale imigrării și
politicilor antiteroriste din Canada; de exemplu, excluderea generală a statutului de refugiat sau a
persoanei care au nevoie de protecție pentru persoanele care se încadrează în excepțiile de securitate
prevăzute în Convenția privind refugiații din 1951; Aparenta disponibilitate a Canadei de a recurge
la procesele de migra ție pentru a îndepărta sau expulza indivizii de pe teritoriul său, în loc să -i
urmărească pentru infracțiuni de terorism și tortură. Printre recoman dările sale, CAT a cerut ca
Canada să se angajeze necondiționat să respecte natura absolută a articolului 3 în toate circumstanțele
și să încorporeze pe deplin dispozițiile articolului 3 în dreptul intern canadian (Comitetul ONU
împotriva Torturii, 2005). Cu toate acestea, recent, autoritățile canadiene au ignorat aceste
recomandări revenind cu forța, la 27 martie 2006, domnului Mostafa Dadar, un oponent iranian care
a fost recunoscut drept refugiat de UNHCR în Pakistan și a primit rezidența în Canada în 19 88. Dadar
a fost considerat un pericol pentru public după ce a fost condamnat pentru agresiune agravată asupra
partenerului său, a fost deportat în Iran, în ciuda concluziei CAT, că „există motive substanțiale
pentru a crede că reclamantul poate risca să f ie supus unei torturi dacă va fi întors în Iran”437. Prin
acest comportament, Canada ar fi vrut să semnalizeze că a crezut că competența CAT se oprește
acolo unde se află securitatea publică, ceea ce ar încălca dreptul internațional și ar fi un exemplu
foart e rău pentru întreaga lume.
Protejarea drepturilor lucrătorilor migranți și a migra nților neregulari Două provocări pentru
viitor Protecția migranților s -a îmbunătățit considerabil ca urmare a protecției constituționale a
drepturilor omului și a utilizării tot mai mari a dreptului internațional privind drepturile omului în
interpretarea standardelor interne. Rămân două categorii care nu beneficiază pe deplin de aceste
standarde: lucrătorii migranți și migra nții ilegali. Trebuie dezvoltate în continuare stan darde
substanțiale și procedurale în cadrul sistemelor naționale și internaționale de drepturi ale omului
pentru a consolida statutul acestor migranți ca deținători de drepturi și nu doar ținte ale puterii
suverane a statelor.
Convenția ONU privind lucrăt orii migranți din 1990 (Convenția internațională privind
protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și membrii familiilor lor) este cel mai recent efort
global pentru a răspunde drepturilor omului la migrația în dreptul internațional, care abordea ză
437 Dadar v. Canada , 2005
128
situația migranților care lucrează. , oferindu -le aceleași salarii, ore, considerente de siguranță și alte
condiții la locul de muncă de care beneficiază cetățenii, cu scopul de a recunoaște lucrătorii migranți
ca mai mult decât simpli factori economici de producție. Convenția protejează, de asemenea,
migranții neregulați cărora li se asigură unele drepturi identice cu cele acordate lucrătorilor migranți
obișnuiți și familiilor lor. A intrat în vigoare la 13 ani de la deschiderea sa pentru ratificare și,
începând cu noiembrie 2006, majoritatea statelor care primesc migrația, inclusiv Canada, încă nu
sunt printre părțile statului. Lipsa statelor de a ratifica Convenția dovedește că drepturile omului ale
migranților rămân scăzute pe agenda internațională a d repturilor omului. Migrația neregulată este un
fenomen complex. Nu există o definiție clară a acestui concept care acoperă o serie de probleme
destul de diferite care nu sunt definite în mod explicit în dreptul internațional. În plus, nu există
statistici globale fiabile referitoare la migranții aflați într -o situație neregulată. SUA au aproximativ
12 milioane438.
Pentru Europa, estimările migrației ilegale fluctuează ca urmare a regularizărilor. Cu toate
acestea, cifrele pentru 20 19 arată o creștere accentu ată a mișcărilor de migrație neregulată (Anexa 2)
Dimensiunile mai largi ale migrației ilegale au făcut ca statele să recunoască faptul că
abordarea cauzelor principale ale migrației ilegale este esențială pentru a rezolva cu succes problema.
Uniunea Euro peană (UE) a acordat prioritate poliției și securității frontierelor, în special adoptarea
recentă a unui plan care creează „echipe de intervenție rapidă la frontieră”, inclusiv o rețea de
patrulare costieră mediteraneană.
Dimensiunile i nfracțiun ilor transfrontalier e legate de migrația ilegală (Anexa 5) poate fi
văzută ca un monstru care are mai multe forme: 439 de la traficul de persoane la infracțiuni informatice
și de la spălarea de bani până la comerț cu produse contrafăcute. Există o legătură inconfunda bilă
între criminalitatea transnațională și factori precum instabilitatea, corupția, problemele geopolitice și
problemele de securitate regională sau internă. Statele slabe tind să ofere teren fertil criminalității
transnaționale organizate și terorismului . Instabilitatea, de exemplu, tinde să provoace fluxuri
substanțiale de refugiați, persoane care sunt o țintă relativ ușoară pentru traficanții de persoane și
contrabandiști. Infractorii se bazează adesea pe țări cu un aparat de stat corupt sau slab, deoar ece este
mai ușor să se angajeze în activități criminale în astfel de medii. De exemplu, se știe de ceva timp că
traficanții de droguri din America de Sud folosesc o serie de țări fragile din Africa de Vest ca locații
438 Alden, 2006
439 59
129
de depozitare temporară și transbordar e pentru tranzitul drogurilor în Europa,440 unde există o piață
pentru produsele lor.
Prin urmare , se poate spune că în cazul criminalit ății transnațional e se poate vorbi de o situație
înfloritoare441 și este o amenințare reală de Securitate, în special , pentr u statele fragile și în zonele în
care conflictele sunt frecvente.442 Obiectivul principal al infractorilor este de obicei creșterea și / sau
consolidarea puterii și acumularea de active, care sunt adesea investite în bunuri imobile și bunuri
de lux sau spăl ate în străinătate înainte de a fi investite.443 Pentru a -și atinge obiectivele, infractorii
sunt destul de dispuși să infecteze structuri juridice precum firmele de avocatură și băncile prin
corupție și abuz de putere. Există, de asemenea, dovezi că banii c âștigați în infracțiunea
transnațională sunt folosiți pentru finanțarea sau sprijinirea organizațiilor politice și / sau teroriste.444
Activitățile criminale precum traficul de droguri, comerțul ilegal de materii prime sau luarea de
ostatici (piraterie) sunt adesea folosite ca surse de finanțare pentru alte activități ilegale sau pentru
sprijinirea insurgenților sau a grupurilor separatiste. În plus, raportul american Global Trends 2015
observă că organizațiile criminale transnaționale abuzează de informațiil e și rețelele financiare și
atacă sisteme informatice care sunt legate la nivel global445.
Considerațiile precedente subliniază faptul că, în contextul criminalității transfrontaliere,
globalizarea și internaționalizarea pot fi văzute ca acceleratoare ale pi eței infracționale.446 Creșterea
globalizării a creat noi oportunități în comerț, comunicare, călătorii și alte domenii pe care infractorii
le folosesc.447 Potrivit Europol, 40% din grupurile de criminalitate organizată care activează în
Europa constituie o st ructură internațională, de rețea.448
Opinia publică din statele democratice dezvoltate este foarte sensibilă la problemele asociate
criminalității și insecurității. În același timp, efectele crimei organizate sunt în general mai puțin
440
441 According to a report of the Italian association of SMEs and SOS Impresa, profits of Italian organised crime amounted
to EUR 100 billion in 2011. Le mani della criminalità sulle imprese. Rome: Aliberto Editore, SOS Impresa, 2012.
65
442 See http ://www.millennium -project.org/. Cross -border crime is listed as one of the 15 global challenges: How can
transnational organized crime networks be stopped from becoming more powerful and sophisticated global enterprises?
443 The damage caused by transnationa l organised crime is usually divided into four categories: political damage, economic
damage, environmental damage and physical damage.
444 Examples in this regard are the FARC (Colombia), which obtains its funding through kidnapping, drug trafficking and
opium cultivation in Afghanistan, which is used by al -Qaeda as a source of funding.
445 National Intelligence Council, Global Trends 2015: A Dialogue About the Future With Nongovernment Experts.
Washington, NIC: December 2000.
446 This terminology evokes an anal ogy with commercial markets, which are largely regulated by supply and demand.
Nevertheless, criminal markets cannot be equated with regular markets.
447 Research and Documentation Centre, Georganiseerde criminaliteit in Nederland: vierde rapportage op basi s van de
Monitor Georganiseerde Criminaliteit. The Hague: 2012.
448 Europol, EU Serious and Organized Crime Threat Assessment. The Hague: 2013, p. 33.
130
vizibile pentru cetățe ni, deoarece majoritatea nu experimentează aceste efecte direct la nivel
individual. Cu toate acestea, crima organizată poate avea un impact major asupra societății.449
Discursul public, dezbaterile de politici și chiar politicile internaționale de abordare a
fluxurilor migratorii sunt adesea premise a escaladării conflictelor. Din acest punct de vedere
securitatea națională a statelor este în permanență amenințată de discursurile populiste instigatorii la
ură.450
Pe de altă parte, efectele pe termen lung ale fluxurilor migratorii pot contribui la răsturnarea
presupusei corelații între migrație și dezvoltare: în multe cazuri, migrația poate fi văzută nu ca o
consecință a unei dezvoltări economice mai mici a unor state, ci ca fiind cauza statelor dezvoltate
care atrag fluxurile migratorii pentru o viață mai bună și mai prosperă. Remitențele migranților
contribuie în mod semnificativ la susținerea comunităților de la domiciliu acestora și, deseori,
sponsorizează scheme de dezvoltare locală și furnizarea de servici i de bază în statele din care au
emigrat. În Senegal, de exemplu, se spune că remitențele diasporei constituie prima sursă de valută
străină din țară. În Nigeria, valoarea lor estimată depășește 20 de miliarde de dolari pe an,
reprezentând aproximativ 8 la sută din produsul intern brut total (PIB) al țării451. Evident acesta este
și cazul Republicii Moldova. Desigur, aceste cifre ar putea fi mult mai mari dacă ar fi luată în
considerare și valoarea remitențelor prin canale informale452. Cu alte cuvinte, dacă su nt gestionate
correct, resursele produse prin migrație au potențialul de a dezvolta țările de origine, respectiv,
dezvoltarea infrastructurii acestora pentru a -și păstra capitalul uman și chiar de a facilita migrația de
întoarcere.
Cu toate acestea, ar tr ebui să fim precauți cu privire la rolul potențial ambivalent al diasporei
și a migranților, atât ca resursă pentru dezvoltare și pentru construirea păcii, cât și ca un spoiler de
soluții inclusive pentru escaladarea viitoarelor conflicte.453 Implicarea poli tică comunităților exilate
în conflictele din patria lor nu este în niciun caz un fenomen nou, dar interconectarea mediate de
internet astăzi, și posibilitățile de mobilizare transnațională și acțiune politică au crescut în mod clar,
449 Already in 2004, residents of the Netherlands were of the opinion that society and the economy had been i nfiltrated by
transnational organised crime long before that year. Netherlands Institute for Social Research (SCP), 2004, p. 247.
450 Kathleen Newland, “What We Know About Migration and Development”, in MPI Policy Briefs, No. 9 (September
2013), http://www.m igrationpolicy.org/ node/4013.
451 Alexandre Devillard, Alessia Bacchi and Marion Noack, A Survey on Migration Policies in West Africa, Vienna –
Dakar, ICMPD and IOM, March 2015, p. 259, https://publications .iom.int/node/44 .
452Given its reliance on official statistics, the World Bank Remittances database does not provide figures for countries
like Eritrea or Somalia, although they are likely to be very significant. See World Bank website: Migration and
Remit tances Data, https://goo.gl/caKG5x .
453 See examples in Liisa Laakso and Petri Hautaniemi (eds.), Diasporas, Development and Peacemaking in the Horn of
Africa, London, Zed Books, 2014, http://urn.kb.se/resolve?urn=urn:nbn:se:nai:diva -1874 .
131
prin mijloace multiple , inclusiv operațiuni financiare majore. Modul în care acest capital financiar și
social cu acoperire internațională este apoi utilizat de actorii relevanți în conflict poate avea un
impact decisive în securitatea națională a statelor. Programele de co -dezvoltare specifice pot
contribui la supravegherea utilizării acestor resurse și la maximizarea impactului lor social pozitiv,
pentru a încuraja dezvoltarea comunității, a asigura egalitatea de gen și a preveni pierderea capitalului
uman. La nivel regional, modelele sezoniere de migrație regională (în special spre Africa de Nord)
reprezintă o strategie -cheie pentru a face față sezonului uscat în locuri precum Mali și Niger și, prin
urmare, reprezintă o componentă semnificativă a asigurării mijloacelor de trai ale familiilor
migranților din aceste state454.
Nu este însă surprinzător faptul că atât migrația, cât și contrabanda sunt văzute pe scară largă
ca o oportunitate, mai degrabă ca o amenințare.455 În acest sens, din 2000, CECEA și OIM au
inaugurat Dialogul pr ivind migrația pentru Africa de Vest (MIDWA), forumul a vizat în mod explicit
să se discute modalități de a dezlănțui potențialul migrației legale în cadrul CEDEAO, iar în 2008,
CEDEAO a inițiat o abordare comună a procesului de migrație, reafirmând angaja mentele sale de a
înlătura obstacolele în calea liberei circulații a persoanelor, beneficiile migrației pentru ECOWAS și
apărarea drepturilor migranților, solicitanților de azil și a refugiaților. În aceeași ordine de idei,
Cadrul de politici privind migra ția pentru Africa (AU) din 2006 prevede promovarea mobilității
intra-continentale456.
Cu toate acestea, ipotezele cadrelor politice pe care actorii externi – cum ar fi UE și SUA –
le-au sponsorizat și proiectat pentru a aborda migrația în Sahel nu i -au în co nsiderare aceste dovezi
în mod adecvat. În calitate de actor principal în regiune, UE a încercat în ultimele trei decenii să ia
în considerare necesitatea unei abordări cuprinzătoare a dimensiunii externe a politicii sale de
migrare în legătură cu dezvolta rea economică. În practică, însă, presiunile politice și constrângerile
concrete de punerea în aplicare a acestor strategii au pus UE în poziția incomodă de a încerca să
păstreze împreună o înțelegere multidimensională a guvernării migrației, cu viziunea u nei corelații
directe și proporționale între „oportunități economice mai bune la domiciliu” și o scădere a fluxurilor
de migrație457.
454 Fransje Molenaar, “Irregular Migration and Human Smuggling Networks in Niger”, cit.
455 Peter Tinti and Tom Westcott, “The Niger -Libya Corridor”, cit.
456 African Uni on, The Migration Policy Framework for Africa (EX.CL/276 (IX)), Executive Council 9th Ordinary
457European Commission, A European Agenda on Migration (COM/2015/240), 13 May 2015, p. 16, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/en/TXT/?uri=celex -:52015DC0240.
132
Opțiunea prezentată în Abordarea globală pentru migrație și mobilitate (GAMM) din 2011,458
și dezvoltată în continuare în Age nda pentru migrație din 2015 și în documentele sale de aplicare
ulterioare459, recunoaște că migrația este un simptom al sărăciei, precum și conflictul și guvernanța
slabă, dar și o oportunitate pentru îmbunătățirea mijloacelor de trai și dezvoltare, observ ând că
„schemele regionale de mobilitate a forței de muncă care încurajează mobilitatea Sud -Sud pot aduce
o contribuție importantă la dezvoltarea locală”460. Această înțelegere este consacrată și în cadre
ulterioare de cooperare între UE și organismele regio nale. De exemplu, UE a semnat o declarație
comună privind migrația și dezvoltarea în 2006 în Sahel461, urmată de planuri de acțiune specifice
cu țările din Africa de Vest și Centrală. Bazându -se pe aceste cadre, Declarația politică și Planul de
acțiune din V alletta din noiembrie 2015, recunoscând în același timp că „o abordare cuprinzătoare
este necesară pentru stimularea dezvoltării economice, sociale și de mediu durabile”, aspiră la
„abordarea cauzelor principale ale migrației ilegale”, inclusiv prin „Reduc erea sărăciei” și
„susținerea creșterii economice incluzive prin oportunități de investiții și crearea de locuri de muncă
decente”462. În acest scop, Summit -ul de la Valletta a lansat un fond de încredere al UE pentru Africa
(EUTF) de 2,8 miliarde de euro, e ficientizarea ajutorului european pentru a face față cauzelor
principale ale migrației, în special, lipsa dezvoltării și a oportunităților de angajare, coroborând astfel
ideea că mai multe ajutoare pentru dezvoltare duc la o cotă mai mică de migrație. În t imp ce discursul
public aferent reproduce legătura (înșelătoare) „mai mult ajutor pentru dezvoltare, mai puțină
migrație”, diferența manifestă dintre revendicările retorice și punerea în aplicare complică și mai
mult imaginea eficienței politicilor de migr ație ale UE în Sahel463, și, în special, în UE Fondul de
încredere pentru Africa.
Pe de o parte, diferențele de fluxuri reale de ajutor par să fie alocate în mare parte în favoarea
controalelor sporite la frontiere și a altor măsuri de securitate, inclusiv c onsolidarea capacității și
458 Session, Banjul, 25 -29 June 2006, http://archive.au.int/collect/oaucounc/import/English/EX CL 276 (IX) _E.PDF.
459 European Commission, The Global Approach to Migration and Mobility (COM/2011/743), 18 November 2011,
http://eur -lex.europa.eu/legal -content/ en/TXT/?uri=celex:52011DC0743.
460 European Commission, A European Agenda on Migration, cit.; and European Commission, On establishing a new
Partnership Framework with third countries under the European Agenda on Migration (COM/2016/385), 7 June 2016,
http://eur -lex.europa.eu/legal -content/en/TXT/?uri=celex:52016DC0385 .
461 European Commission, A European Agenda on Migration, cit., p. 16.
462 African Union and European Union, Joint Africa -EU Declaration on Migration and Development, Tripoli, 22 -23
November 2006, http://ec.europa.eu/development/body/tmp_docs/2006/Joint_declaratio n_22110_AU -EU.pdf .
463 Council of the European Union, Political Declaration – Valletta Summit, 11 -12 November 2015, p. 2,
http://europa.eu/!dG66Dd .
133
echipamentele pentru agențiile de aplicare a legii, vizând astfel consecințe imediate, mai degrabă
decât cauzele principale ale migrației464.
Pe de altă parte, imperativul de a reduce migrația cu orice preț riscă să denatureze chi ar
ambițiile reale de dezvoltare ale politicilor externe din statele de origine ale migranților. Într -o serie
de cazuri, furnizarea de finanțe suplimentare de către UE și statele sale membre pentru a aborda criza
de refugiați a costat enorm de mult. În alt e cazuri, aceasta a redus flexibilitatea și disponibilitatea
finanțării pentru cooperarea pentru dezvoltare. Schema de sponsorizare a EUTF, de asemenea, s -a
bazat parțial pe procesele de furnizare a ajutoarelor și fondurile existente, limitându -se astfel î n unele
cazuri la „relansarea” și „reambalarea” resurselor alocate anterior. În timp ce raționalizarea migrației
și a presupuselor sale cauze principale, au fost deseori trecute cu vederea. Nevoia de a consolida
dezvoltarea și cooperarea politică cu țările relevante din punct de vedere strategic din perspectiva
migrației a dus la neglijarea celorlalți care ar putea avea nevoie mai mult sau în egală măsură de
sprijin.465
3.3. Implicațiile migrației asupra securității naționale în Republica Moldova:
propuneri privind Securitatea națională și riscurile migrației
Avînd o așezare specifică, Republica Moldova aparține unui spațiu dominat de riscuri politico –
militare înalte, și evitat pe acest motiv de investitorii internaționali. Situarea la o dublă periferie, înt re
două centre – Uniunea Europeană și Rusia , mărește gradul de risc a situației statului nostru. Însă, în
pofida acestor circumstanțe, harta relațiilor externe actuale ale RM denotă o deschidere tot mai mare
spre lume – unica garanție de depășire a secula rei rămîneri în urmă.
Evidențierea relației dintre noțiunea de cooperare și cea de integrare regională ajunge la ideea
că procesul cooperării internaționale este evidențiat de amplificarea și diversificarea relațiilor
comerciale și de realizarea unor obiec tive comune la nivelul organismelor economice de vocație
regională. Unul din rezultatele posibile ale cooperării este integrarea regională, care presupune o
464 Interestingly, this also seemed to be the case with the 2011 EU Strategy for Security and Development in the Sahel,
which crucially addressed migratory flows as well. See Tuesday Reitano and Mark Shaw, “People’s Perspectives of
Organised Crime in West Africa and the Sahel”, in ISS Papers, No. 254 (April 2014),
https://issafrica.org/uploads/Paper254E.pdf .
465 Jaïr van der Lijn, “For the Long Run. A Mapping of Migration -Related Activities in the Wider Sahel Region”, in
Clingendael Reports, January 2017, http:// rel iefweb.int/node/1897474. However, a EU officer posted in Nairobi,
interviewed for this research in March 2017, disputed this view, suggesting that, in practice, the concrete implementation
of the projects funded by the EUTF is smoothed in more human -rights oriented interventions.
134
apropiere substanțială a partenerilor însăși care speră să stabilească o formă nouă de grupare 466.
Cooperarea, dimensiunea minimală care subliniază atașarea generală a statelor față de suveranitatea
lor, tinde să apropie și să unească.
Izolarea, și neutralitatea politică pe arena internațională nu constituie o opțiune strategic
adecvată secolului XXI.
Consolidarea capacității statale a Republicii Moldova trebuie efectuată paralel cu cooperarea
internațională interstatale și interregionale.
Analizând politica de securitate a Republicii Moldova, este necesar a sublinia faptul că aceasta
a adoptat în 1995 C oncepția securității naționale 467, însă prevederile acesteia au fost parțial
modificate. În 2005 a fost propus un nou proiect al Concepției securității naționale 468, care s -a
dovedit a fi asemeni unei declarații politice deoarece nu avea un caracter legal obl igatoriu. În ceea ce
privește conținutul, do cumentul a urmat calea Concepției din 1995 469.
În primăvara anului 2008 a fost modificat proiectul Concepției securității naționale propus în
2005 și adoptată Concepția Securității Naționale. Noua Lege pentru apr obarea Concepției securității
naționale a Republicii Moldova (112 -XVI 22.05.2008), a stabilit obiectivele ce urmează a fi atinse în
vederea asigurării securității naționale, liniile directoare de bază ale politicii de securitate a Republicii
Moldova, valor ile generale, principiile, riscurile și vulnerabilitățile în acest domeniu 470. Sunt
reflectate, de asemenea, caracterul complex și interdependent al securității, principalele amenințări la
adresa securității naționale a Republicii Moldova ce urmează a fi lua te în calcul în vederea asigurării
securității ei.
O atenție deosebită se atrage asupra cooperării internaționale a Republicii Moldova în calitate
de instrument de asigurare a securității naționale. Din această perspectivă este stabilită
interconexiunea o rganică dintre politica internă și cea externă a statului. De rând cu referințele la
procesul de integrare în Uniunea Europeană și la cooperarea pe plan regional, acest capitol se referă
explicit și la relațiile Republicii Moldova cu statele vecine. Dacă s e consideră că procesul de integrare
europeană și obținerea calității de membru al Uniunii Europene va influența pozitiv și va consolida
466 Economie mondială Capitolul III. Procese economice cu implicații globale. Tendințe de internaționale.
http://209.85.135.104/search?q=cache:CVbD0wLYUb8J:idd.univ –
ovidius.ro/tutorials/cursuri/FSE/EC8/excap3_curs_ecomon.pdf+notiunea+de+cooperare&hl=ro&ct=clnk&cd=6&lr=lang_ro ;
467 Concepția securită ții naționale, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 35 din 29.06.1995
468 Proiectul Concepției securității naționale, http://www.mfa.gov.md/img/docs/pro iectul-conceptiei -securitatii -nationale -a-
RM.doc ;
469 Mînzărari D. Proiectul Concepției Securității Naționale – test decisiv pentru elita politică moldovenească.
http://www.viitorul.org/public/913/ro/Discussion_Paper_IDIS_14septembrie.pdf ;
470 Legea pentru aprobarea Concepției securității naționale a Republicii Moldova (112 -XVI 22.05.2008).
http:// www.parlament.md/download/drafts/ro/1305.2008.doc ;
135
securitatea Republicii Moldova și va asigura instaurarea stabilității și prosperității în țară, atunci apare
problemati că cooperarea în același timp cu CSI.
În Legea pentru aprobarea Concepției securității naționale a Republicii Moldova, este
menționată și problema sistemului menit să asigure starea de securitate națională a Republicii
Moldova, cu specificarea procesului de reformare a acestui sistem.
Un alt important unghi de vedere al securității geopolitice a Republicii Moldova este cel luat
în contextul teoriei dezvoltării durabile a unui stat. Proiectul Strategiei “Moldova 21” este primul
document complex în care se f ace încercarea de a argumenta iminența implicării țării noastre în
procesul global de tranziție a omenirii la principiile Dezvoltării Durabile , expuse la nivel mondial în
Planul de Acțiuni pentru mileniul III, cunoscut sub numele de “Agenda 21” (Rio de Janeiro, 1992) 471.
Conceptul dezvoltării durabile este un concept unanim acceptat. Conferința Națiunilor Unite
pentru Mediu și Dezvoltare, în 1992, la Rio de Janeiro a devenit un eveniment marcant, prin abordarea
nouă a problemelor dezvoltării omenirii care tre buie să mențină un echilibru constant între
componentele Capitalului Natural, pe de o parte, și Sistemele Socio -Economice, pe de altă parte,
asigurând în procesul globalizării tranziția la un alt model – dezvoltarea pe termen lung.
Interesul nostru esenția l în acest demers este relația dintre identitatea statală și agenda de
securitate a unei națiuni ca actor geopolitic. Dimensiunea securității statale pornește în primul rând de
la planul intern (analizat mai sus) și apoi pe provocările modelării unei ordon ări a vecinătăților și o
proiecție apropiată a temelor majore ce privesc securitatea zonală.
Republica Moldova este la periferia proiectelor globale geopolitice. Componenta “de
securitate” este esențială în aceste proiecte și analiza noastra pleacă de la s chițarea principalelor riscuri
de securitate ale Republicii Moldovai în raport cu evoluțiile vecinătăților sale.
Trebuie de mențiоnat pericоlul majоr pe care îl reprezintă pentru securitatea regiоnală și
internațiоnală transparența frоntierei de est a Repu blicii Mоldоva, pe întreg perimetrul Transnistriei.
Lipsa cоntrоlului asupra acestui teritоriu în cadrul căruia este stоcat, se prоduce și se vinde armament,
cоnstituie un risc enоrm la adresa stabilității și securității în întreaga regiune. De asemenea,
mоbilitatea frоntierelоr și faptul că unele părți ale acestui teritоriu sînt disputate de statele vecine
spоrește și mai mult instabilitatea și amenință prоcesul de demоcratizare. În al dоilea rînd, lipsa vоinței
pоlitice interne în securizarea frоntierelо r, decriminalizarea ecоnоmică, debirоcratizarea aparatului de
stat, cоmbaterea cоrupției, prоtecțiоnismului și a spălărilоr masive de bani, ca și a traficului de ființe
471 “Moldova 21”. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă. Proiect PNUD MOL/98/G81 “Moldova 21”. Lucrare realizată în
coordonare cu Consiliului Economic Suprem de pe lângă Președinția RM, Chișinău, 2000.
136
umane, оrgane, drоguri, armament, țigări și petrоl prin intermediul cоntrabandei prоtej ate de înalți
funcțiоnari de stat reprezintă un pericоl majоr asupra securității interne a statului și a funcțiоnalității
instituțiilоr sale.
În contextul crimei organizate, Republica Moldova este o țară de tranzit, în sensul că este
locul în care oamenii , banii și bunurile trec granițele. Criminalitatea organizată în Republica
Moldova se caracterizează prin contrabandă cu persoane, droguri, arme și vehicule furate, servicii
bancare subterane și evaziunea de taxe și accize. Comerțul ilegal transfrontalier, cum ar fi comerțul
cu canabis și mărfuri contrafăcute, este principala sursă de profit financiar efectuată prin zona de
frontier a necontrolată a Transnistriei. Politica, organizarea și capacitățile naționale actuale Lupta
împotriva criminalității organiza te într -un context național se bazează pe o abordare integrată în care
guvernul, Serviciul public, poliția, autoritățile fiscale și alți parteneri folosesc instrumente de
incriminare, drept administrativ, fiscal și privat în eforturile comune de combatere a criminalității
care subminează societatea.472 Această abordare integrată include schimbul intens de informații și
cooperarea cu părțile publice și private.
Atât politica europeană de vecinătate, cât și cadrul Parteneriatului estic includ o gamă largă
de domenii de cooperare, inclusiv securitate, precum și proiecte dezvoltate. Caracteristica particulară
a acestor cadre este însă divizarea strictă între securitate și obiectivele mai orientate spre dezvoltare.
Problemele migrației, de exemplu, sunt reprezenta te printr -un obiectiv în mare măsură orientat către
securitate. Această diviziune poate fi observată în Planul de acțiune PEV UE -Moldova. Problemele
de migrație abordate în planurile de acțiune sunt dominate de măsuri restrictive, care implică un
control m ai strict al migrației ilegale și un accent pus pe acordurile de readmisie473. Între timp,
problemele de dezvoltare din planul de acțiune sunt abordate în secțiunea separată „Reforma
economică și socială și dezvoltare „în cazul în care înțelegerea„ dezvoltăr ii” ia un context social mai
larg și nu se limitează la un scop pur economic. Astfel, nu se poate urmări nicio încercare de a stabili
o legătură între migrație și dezvoltare, ceea ce ar echilibra cadrul de securitate care domină
problemele migrației. O log ică similară caracterizează și cadrul Parteneriatului estic. Împărțirea
dintre proiectele de migrație și dezvoltare este văzută în secțiunile separate ale parteneriatului,
472 Undermining by organised crime concerns weakening or abusing society’s structure such that its sociocultural,
economic, political, democratic, technological and environmental foundations are adversely affected or the system that
protects society i s adversely affected. See Police Academy of the Netherlands, Administratieve lastendruk bij opsporing
Zware en Georganiseerde Criminaliteit. Utrecht: 18 April 2012.
473 European Commission, EU -Moldova Action Plan, 2005.
137
intitulate „Mobilitate și securitate” și „Sprijinirea dezvoltării economice și socia le”.474 Destul de
curios, cuvântul„ mobilitate” a ajuns să înlocuiască„ migrație” . Promovarea „mobilității într -un
mediu sigur” a devenit unul dintre obiectivele principale ale Parteneriatului estic. Pentru atingerea
acestui obiectiv, Comunicarea privind Par teneriatul estic a introdus ideea pactelor „Mobilitate și
securitate”, care ar include „atât aspectul mobilității, cât și condițiile necesare pentru a asigura un
mediu sigur”475.
În același timp, parteneriatul a identificat liberalizarea vizelor și călătorii le fără viză drept
obiective pe termen lung: „Politica de viză ar urma o abordare pe etape, care să conducă la
liberalizarea vizelor în condiții specifice și cu măsuri de însoțire, inclusiv asistență financiară pentru
partenerii noștri … Odată facilitarea vizelor Acordurile de readmisie sunt implementate în mod
eficient, dialogurile deschise [vor fi inițiate] cu privire la călătoriile fără viză cu toți partenerii
cooperanți”476.
Cu toate acestea, procesul de dezvoltare a migrației, nu a apărut în cadrul EaP , ci a devenit o
noutate specifică a Mobilității Parteneriate. Moldova a fost primul partener din vecinii estici care a
încheiat un parteneriat de mobilitate cu UE. Inițial, Republica Moldova privește clar așteptările sale
și principalele aspecte pe care d orea să le reflecte în parteneriat, care includea procesul de dezvoltare
a migrației și migrația de întoarcere. Moldova nu a fost un partener dificil pentru UE să coopereze,
deoarece semnase un acord de readmisie. cu UE și ambele părți au ajuns la un conse ns privind
includerea unor clauze legate de controlul migrației ilegale în parteneriatul pentru mobilitate. Cu
toate acestea, produsul final al negocierilor a părut mai puțin echilibrat decât se aștepta inițial și a
reflectat în mod clar o dominantă a cadr ului de securitate. Această poziție a fost recunoscută și de
Comisie în evaluarea parteneriatelor de mobilitate din 2009. A recunoscut lipsa unor proiecte mai
orientate spre dezvoltare și necesitatea unor îmbunătățiri suplimentare în acest sens: „… accen tul
parteneriatelor pentru mobilitate ar trebui să depășească problemele referitoare la migrația ilegală …
așa cum a arătat experiența, parteneriatele riscă să fie o colocare de activități noi și deja planificate
și ar trebui depuse eforturi suplimentare pentru ca pachetul oferit unui partener să fie o ofertă
eficientă și coordonată care să aducă un plus de valoare cooperării existente …”477
474 European Commission, Eastern Partn ership, Communication from the Commission to the European Parliament and the
Council, COM(2008)823 final, {SEC(2008)2974}, Brussels, 3.12.2008.
475 Ibid., p. 6. 110 Ibid., p. 6.
476 European Commission, Mobility partnerships as a tool of the Global Approach to Migration, Commission Staff
Working Document, SEC(2009) 1240 final, Brussels, 18.9.2009, p. 3.
477 European Commission, Mobility partnerships as a tool of the Global Approach to Migration, Commission Staff
Working Document, SEC(2009) 1240 final, Brussels, 1 8.9.2009, p. 5.
138
Cu toate acestea, Consiliul, în concluziile sale cu privire la parteneriatele pentru mobilitate,
a comentat evaluarea Comisiei, subliniind că aceasta din urmă ar trebui să evite să facă promisiuni
nerealiste statelor partenere și să își ridice așteptările cu privire la parteneriatele pentru mobilitate:
„Consiliul invită Comisia și statele membre interesate să întreprindă eforturi suplimentare de
diseminare, într -o șt în mod ratic, informații despre posibilitatea instrumentului de parteneriat pentru
mobilitate, pentru a se asigura că țările partenere potențiale sunt bine informate despre natura și
scopul acestor parteneria te, respectând pe deplin dispozițiile tratatului, evitând totodată ridicarea
așteptărilor nerealiste.”478 Astfel, este o tensiune vizibilă în cadrul instituțiilor cu privire la ce aspecte
ar trebui să domine parteneriatele de mobilitate. În ciuda încercărilo r Comisiei de a extinde domeniul
de aplicare al raportului pentru migrație în cadrul parteneriatelor pentru mobilitate, cadrul de
securitate, promovat de Consiliu, încă prevalează. Cu toate acestea, parteneriatele de mobilitate, fiind
instrumente politice destul de flexibile, au un potențial considerabil de a întinde și de a încorpora noi
proiecte și sugestii de către statele membre partenere, transformându -se astfel în instrumente mai
echilibrate. Succesul în atingerea acestui echilibru depinde în mare măs ură de modificările orientării
puterii în procesul de luare a deciziilor. Prin urmare, capitolul următor este dedicat analizei puterii și
autorității actorilor majori în conturarea discursului general privind migrația, care este reflectat în
continuare în domeniul politic și în instrumentele corespunzătoare.
Concluzii la Capitolul II I
În acest capitol a u fost aduse numeroase argumente cu privire la migrația internațională în
dezbaterile științifice, însă aspectele legate de reglementare juridică și politic ă de securitate au rămas
încă neexplicate. În ultimii ani, migrația internațională și, în special, migrația forțată au apărut pe
agenda politică ca un risc de securitate din ce în ce mai frecvent acest lucru a fost remarcat de Bigo,
Huysmans și Guild .
Măsu rile de securitate nu reușesc să oprească fluxurile ilegale de migrație, ci le deviază în
direcția unor rute mai periculoase, bazându -se adesea pe rețelele de contrabandă, pe care UE și -a
făcut misiunea de a le combate . Sub prisma compasiunii, UE a reușit să producă politici militarizate,
prin care viața migranților identificați ca fiind vulnerabili poate deveni, de asemenea, ținte ale
agențiilor de securitate.
478 Council of European Union, Draft Council Conclusions on Mobility Partnerships as a tool of the Global Approach to
Migration, 15811/09, ASIM 124, RELEX 1052, Brussels, 12 November 2009, p. 4
139
Criza recentă (2015) a migrației a fost dificil de abordat, iar viitorul său pare să depindă de
două incertitudini critice: evoluția instabilității politice și sociale în regiunea MENA și viitorul UE.
Într-un moment al globalizării, s -ar putea aștepta o estompare a noțiunilor de frontieră și o apăsare
spre o transformare a conceptelor de cetățenie și suveranitate, poate chiar amenințarea statului
național Westfhalian. Totuși, globalizarea migrației a condus la creșterea fluxurilor de migrație
neregulată și a dus la consolidarea controlului la frontiere, a trezit narațiuni naționaliste în creștere și
a consolidat separarea între cel național și celălalt. Aceste tensiuni între nivelurile globale și naționale
arată că globalizarea este încă un proces continuu cu multe forțe de rezistență.
Politicile privind migrația și azilul în cadrul UE depind de modul în care UE se ocupă de
globalizare și de a evita noile valuri de protecționism în rândul statelor membre, care evită interesele
conflictuale.
Aceste provocări testează răspunsurile UE privind controlul atât a frontierelor interne, cât și
al celor externe, rezolvarea unei crize umanitare și gestionarea politicilor de azil. Pentru a crea un
sistem comun de migrație și azil, este necesar să se reflecte în continuare între instituțiile naționale
și europene cu privire la: (i) rolul UE într -o nouă ordine mondial ă și modul în care afectează
parteneriatul Atlantic și politica europeană de vecinătate (PEV) ; (ii) cât de esențiali pot fi migra nții
pentru economiile naționale și pentru susținerea sistemelor de asistență existente în contextul
îmbătrânirii și declinului populației; (iii) cum se poate evita naționalismul și populismul de extremă
dreapta în sistemele politice ale statelor membre; și (iv) acceptarea unei UE multiculturale cu
diferențe etnice, religioase și culturale. Considerând că integrarea UE se ocupă în continuare de
interguvernamentalism versus supranationalism, este de înțeles incertitudinile post Stockholm și
viitorul viitoare al politicilor de azil ale UE, deoarece CEAS a prezentat mai multe insuficiențe după
criza de migrație din 2015. Acest lucru a dus spațiul către o „politică europeană de azil dependentă
de o cooperare disociată și dezcentralizată între statele membre. Deși EUGS 2016 poate fi un
instrument de standardizare pentru revizuirile strategice naționale viitoare, atât UE, cât și statele
membre au nevoie de o armonizare strategică mai ridicată pentru a face față crizei actuale de migrație
și pentru a se îndrepta către o cale a unui sistem comun eficient de migrație și azil.
140
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Relevanța problemei de cerc etare: Secolul XXI este secolul migrantului, fiind mobilitatea
globală un fenomen extrem de stratificat, de la turistul global la angajatul fără documente, și de la
traficul de persoane la refugiați obligați să părăsească țara de origine din cauza schimbăr ilor
climatice, sărăciei sau războaielor. Prin urmare, migrația (forțată) contribuie la schimbările
structurilor și instituțiilor din relațiile politice, economice și sociale globale.
Construcția migrației ca o amenințare la adresa securității naționale s chimbă factorii politici
de decizie către actorii de Securitate ai statelor, oferind un pretext pentru practicile mai coercitive de
control al migrației.
Cu toate acestea, discursul politic privind actuala criză a refugiaților din Orientul Mijlociu
ilustr ează o schimbare în paradigma teoretică a abordării securității naționale marcată de un accent”
salvator”, mai degrabă decât de a constitui imaginea migranților ca amenințare. Acest lucru a permis
UE să -și păstreze răspunsul în materie de securitate la pro blema migrației în cadrul practicilor de
frontieră” pline de compasiune pentru soarta migranților”.
Prin urmare, este posibil să se recunoască apariția unui discurs de securitate compasionant la
frontiere, care sfidează înțelegerile tradiționale ale contr olului la frontieră. Deși mai mulți cercetători
au examinat în contextul UE nașterea controlului umanitar la frontiere, niciun studiu nu reflectă
complexitățile în gestionarea frontierei.
În ceea ce privește securitatea migrației, o cantitate mare de lite ratură a furnizat analize
semnificative, care redau spațiul intelectual critic. Aceste lucrări, realizând în mare parte analiza la
nivelul UE, încearcă să înțeleagă transformarea politicilor și discursurilor legate de migrație în
procesul de integrare euro peană. În ciuda contribuțiilor lor valoroase la dezvoltarea cadrului teoretic
și conceptual pentru analiza securității naționale, există încă un decalaj în literatura de specialitate.
Lucrările existente nu oferă cadrul metodologic clar și acest lucru împi edică aplicarea „empirică” a
teoriei securității naționale. Mai mult, concentrarea lor exclusivă asupra UE ne împiedică să
înțelegem cum s -a dezvoltat și structurat securitatea migrației în contexte naționale. Doar un număr
foarte limitat de cercetători in vestighează securitatea în statele membre, cu atât mai puțin într -o
manieră comparativă.
Cu toate acestea, teoria lor despre securitate a devenit, de asemenea, obiectul unei serii din
ce în ce mai mari de critici.
141
În prezent, există două mari tendințe dem ografice în Uniunea Europeană (în continuare UE):
îmbătrânirea continuă a populației și creșterea fluxurilor migraționale ( Anexa 1 ), ambele relevante
pentru a studia relația dintre demografie și securitate, deși acest articol se concentrează doar pe al
doilea.
Desființarea frontierelor interne în UE a favorizat diseminarea unor narațiuni care sugerează
un deficit de securitate și noi provocări pentru ordinea publică derivate din deschiderea frontierelor
interne, ceea ce a dus la creșterea politizării și s ecurității naționale problemelor migrației și azilului.
Această deznaționalizare a suveranității statului necesită cooperare și, deși o cooperare strânsă în
materie de securitate și apărare pare a fi indispensabilă în UE, nu există o poziție comună comună
„UE” cu privire la modul de abordare și cum să treci dincolo de gestionarea crizelor umanitare după
aceea -criza crizei de refugiați, care se poate baza pe culturi strategice naționale divergente, care
sfârșesc prin aplicarea diferitelor politici de securi tate și apărare în cadrul UE.
Analiza literaturii arată un decalaj atunci când se încearcă aplicarea cunoștințelor anterioare
despre stabilirea politicilor de Securitate cu privire la problema actuală a migrației. De exemplu,
legătura dintre migrație și t erorism nu este evidentă în criza mediteraneană, care are mai degrabă
dimensiunea unei urgențe umanitare decât protecție în fața valului de migrație.
În ultimele două decenii, consolidarea politicilor de migrație legate de securitate a dus la
percepția mi grantului, în special, a migrantului neregulat, ca o categorie din afara cercului de
legalitate. Drepturile străinilor din țările gazdă s -au deteriorat din cauza conexiunii dintre migra ție și
criminalitate. Restricțiile impuse drepturilor politice și civil e migranților au fost însoțite de obstacole
majore în calea accesului lor la drepturile de bază. Evenimentele din 11 septembrie au contribuit la
această tendință, care contrazice premisele de bază ale paradigmei drepturilor omului. Evoluțiile
recente ale p oliticilor și cooperarea internațională permanentă care implementează mecanisme de
interdicție sistematică au dus la securitatea migrației și la elaborarea de politici care să asigure
securitatea statelor în ansamblu.
Prin urmare, măsurile preventive și d e descurajare a migrației consolidează paradigma de
Securitate a statului. În schimb, diverși actori naționali și internaționali au reușit să apere și să
promoveze drepturile migranților. La nivel intern, implicarea sistemului judiciar și a societății civi le
sporește abordarea bazată pe drepturi asupra străinilor. Rolul sistemului judiciar este esențial pentru
responsabilizarea factorilor de decizie a politicii pentru respectarea standardelor naționale și
internaționale de protecție a drepturilor omului.
142
Subiectul tezei se axează pe relatarea dihotomiei dintre interesul legitim al statului de a
asigura securitatea națională și obligațiile sale interne și internaționale de a proteja drepturile omului
pentru toți, inclusiv pentru migranți. Partea teoretică a studiului se concentrează pe analiza relației
dintre migrație și securitate, pe de o parte, și între stat și individ, pe de altă parte. Acest studiu
analizează cazuri concrete privind experiența unor state în coordonarea deciziilor politice și cele de
drept international în ceea ce privește necesitatea de a recunoaște preeminența drepturilor
fundamentale ale migranților în raport cu politicile de Securitate națională a statelor. Experiența
statelor este una notorie și relevantă pentru Republica Moldova, ca re de curând se confruntă cu
problem similar, în ceea ce privește elaborarea politicilor de Securitate națională și asigurarea
drepturilor fundamentale ale migranților pe teritoriul statului.
Astăzi, problema migrației este deosebit de acută cu care se con fruntă țările Comunității
Europene. Factorul migrației ilegale necontrolate a devenit o provocare serioasă pentru securitatea
europeană și internațională. Are un impact negativ asupra bunăstării economice și sociale a țărilor
UE; promovează creșterea teror ismului, extremismului, separatismului, criminalității; contribuie la
răspândirea bolilor infecțioase periculoase; provoacă deformarea structurii etnice și demografice a
populației europene și determină creșterea instabilității politice. Deci politizarea u lterioară a
proceselor de migrație în Europa modernă are un potențial semnificativ pentru dezvoltarea
conflictelor și amenință identitatea și stabilitatea europeană pe continent. În prezent, Uniunea
Europeană se confruntă cu necesitatea de a -și optimiza po litica de migrație, de a dezvolta mecanisme
de reglementare, gestionarea și controlul fluxului migrației, amenințări și provocări pentru securitate,
care sunt rezultatul migrației în masă în Europa. Principala măsură în această întrebare ar trebui să
fie u n program complex, cu mai multe fațete, pentru ieșirea pe termen lung din criza migrației.
Procesul realizării sale necesită cele mai bune eforturi și atenție atentă din partea tuturor
participanților – comunității europene și, de asemenea, a lumii.
Aceast ă teză se bazează atât în cadrul școlilor de securitate de la Copenhaga, cât și la cele din
Paris, pentru a arăta modul în care procesul de securitate este prezent în practicile de frontieră și
migrație ale UE. Scopul este de a analiza modul în care proc esul de securizare este ilustrat în munca
de frontieră plină de compasiune. S -a făcut o analiză a principalelor politici ale UE în contextul crizei
mediteraneene. Acesta arată că procesul de securizare este persistent în practicile de securitate la
frontie ră, în ciuda schimbării unui discurs umanitar. Această teză servește pentru a afișa
complexitatea anomaliei europene a securității umanitare a frontierelor.
143
Împreună cu terorismul, migrația ilegală a devenit reprezentată ca o problemă care trebuie
„combătu tă”. Acordurile de readmisie și îmbunătățirea controlului la frontieră au fost identificate ca
mijloc de îndepărtare sau neutralizare a amenințărilor.
În anumite etape, au existat încercări de a echilibra abordarea securitară cu alte narațiuni,
poziționân d problemele migrației într -un context mai larg, cum ar fi dezvoltarea. Cu toate acestea,
echilibrarea dintre dicotomia „oportunitate” și „provocare” nu a fost întotdeauna reușită și a fost
împiedicată de noi evenimente pe scena internațională. Securitatea a dobândit o nouă urgență după
atacurile teroriste din Londra și Madrid și după extinderea „big bang”, care a adus noi „provocări”
și îngrijorări pentru frontierele UE.
Astfel, fenomenul migrației, care a suferit o „securitate” totală prin acte de discur s la nivel
politic, care l -au prezentat cot la cot cu amenințarea teroristă ca ceva ce trebuie combătut și restrâns,
a fost transformat treptat într -o problemă managerială, care trebuie reglementate și efectuate zilnic
prin tehnologia de securitate și meca nisme de filtrare a riscurilor.
Riscurile și amenințările vor rămâne în viitor în toate cele patru domenii discutate ( migra ție,
terorism, crimă transfrontalieră și domeniul cibernetic). După cum am explicat mai sus, aceste riscuri
și amenințări vor crește probabil. Această creștere nu va fi însă liniară. În fiecare zonă, vor apărea
modificări în natura și sfera de aplicare a riscurilor de securitate. În plus, cele patru domenii sunt
legate. O zonă de risc poate fi legată direct sau indirect de alta.
Crimin alizarea internațională a migra ției poate crește ca risc, de exemplu. Fluxurile de
migra ție pot oferi grupurilor extremaști posibilitatea de a crește gama de activități. Într -o linie
similară, multe atacuri cibernetice sunt de natură criminală. Aceste legă turi între zonele de risc au o
importanță deosebită în ceea ce privește contramăsurile, care necesită o cooperare strânsă și
coordonare între diverși actori.
Problema migra ției este strâns legată de evoluțiile mai largi ale societății. Europa trebuie să
rezolve în această privință ceea ce sunt în mod evident două probleme opuse, și anume limitarea, pe
de o parte, a ceea ce este experimentat ca fiind o migra re nedorită, în timp ce, pe de altă parte, atrage
angajați adecvați pentru a compensa deficitul de fo rță de muncă care crește pe măsură ce rezultat al
scăderii natalității. În ceea ce privește limitarea migra ției, există riscul creșterii implicării
infracționale, deoarece reglementările și controlul la frontieră bazat pe tehnologie îngreunează
intrarea în Europa. Aceasta ar crește, de asemenea, riscul ca migrația regulată și neregulată să se
împletească.
144
În ceea ce privește relația dintre securitatea externă și cea internă, este important să se țină
cont de faptul că zonele instabile și țările din afara E uropei rămân motoarele cheie ale migrației. În
termeni geografici, principalele zone sunt în prezent în Orientul Mijlociu și Orientul Apropiat și în
toată Africa de Nord. Este posibilă o schimbare suplimentară spre est a fluxurilor de migrație către
Asia. Instabilitatea în mediul imediat (Ucraina, Turcia și Transcaucasia) poate duce, de asemenea, la
migrația în Europa. Statele membre ale UE de -a lungul Mării Mediterane rămân principalele puncte
de intrare în Europa.
Legăturile dintre criminalitatea transfr ontalieră și statele fragile din afara Europei vor
rămâne. Mărimea și întinderea geografică a bandelor criminale care funcționează la nivel
internațional vor crește probabil, ceea ce va îngreuna combaterea activităților lor, în special pentru
țările mai mi ci. Deși nevoia unei abordări europene centralizate va crește, de asemenea, abordările
naționale vor rămâne dominante. Rețelele criminale care operează pe plan internațional vor continua
să profite de această situație.
De-a lungul părții teoretice, s -a explicat de ce provocările de securitate stimulează cooperarea
între actorii dintr -o regiune. Coordonarea practicilor de securitate a caracterizat din nou eforturile
statelor de a face față sau de a evita riscurile și amenințările. Acest lucru a fost valabil în cazul
problemelor tradiționale de securitate și este mai mult cu provocările „noi”: în ambele cazuri este
necesară o anumită conformitate a practicilor între actori pentru a evita faptul că o mișcare
necoordonată a unui actor riscă să pună în pericol s ecuritatea generală. Dacă statele ar fi capabile să
se confrunte cu amenințarea singură, nu ar exista niciun motiv de cooperare: în schimb, participarea
tuturor la efortul de coordonare este necesară pentru a evita un rezultat probabil. De asemenea, din
cauza naturii amenințărilor care urmează, acțiunile statelor au impact asupra altor state, independent
de dispozițiile proprii. Totuși, ca în toate problemele de securitate, este posibil ca calea de coordonare
să nu fie posibilă: actorii sunt dispuși să se i mplice în tipare care să -și consolideze securitatea
(independență, capacita tea de a -și urmări propriile interese), dar mai puțin dispuși să cadă de acord
asupra unui aspect pozitiv. „abordare care subminează legislațiile naționale.
Până în prezent, migrați a este considerată o problemă strategică pentru Europa, ceea ce
înseamnă că poate avea un impact asupra securității și stabilității. Concepută ca o amenințare la
adresa securității, fluxul nedorit de persoane din țări terțe ar trebui controlat și limitat. În consecință,
gestionarea migrației a cunoscut adoptarea de politici restrictive, consolidarea frontierelor pentru
prevenirea terorismului și a criminalității organizate, modernizarea temei ca un aspect important al
politicii externe a UE, o fermitate cu procedurile interguvernamentale.
145
Datorită interdependenței de securitate cu care se confruntă statele și din cauza fluxurilor
continue și masive stimulate de factori externi, statele europene au considerat că este satisfăcător să
coopereze între ei pentru a împărți sarcinile gestionării migrației și pentru a le crește securitatea. Cu
toate acestea, rezultatele finale ale cooperării lor interne au fost politicile naționale slab armonizate
privind migrația și azilul și un accent puternic pe măsurile de contr ol.
Provocând capacitățile organizaționale și stabilitatea internă, se credea că migrația pune în
pericol securitatea statelor, astfel încât acestea din urmă au devenit atât referentii, cât și factorii
determinanți ai politicilor de securitate. Chiar și a tunci când migrația a fost introdusă în primul pilon
al arhitecturii europene, statele au păstrat inițiativa și prerogativele exclusive pentru luarea deciziilor.
În acest context, cooperarea cu terți actori a fost profund influențată de aceste dinamici de securitate.
În timp ce a fost evaluată de nenumărate ori nevoia de a cuprinde politici transversale cu țările de
origine și de tranzit și alți actori, în special în Tampere și cu „abordarea globală” în domeniul
migra ției, cadrele de cooperare create au fos t puternic determinate de măsuri de control și restrictive.
Lipsa unei abordări interne comune privind migrația și azilul a redus perspectivele unui
parteneriat echitabil, limitând prevederile privind migrația legală și asigurând un sistem de protecție
solidă pentru solicitanții de azil și refugiați. De asemenea, rezistența statelor a scăzut uneori
participarea altor părți interesate relevante la gestionarea migrației. Dacă migrația a fost introdusă în
contextul relațiilor externe ale UE – iar aceasta a st imulat inevitabil relațiile multilaterale – conotația
de securitate a predominat uneori peste imperativele de dezvoltare: astfel, combaterea migrației cu
politicile de dezvoltare a fost dificilă din cauza diferiților actori implicați și a priorităților dif erite.
De fapt, cooperarea regională poate stimula multilateralismul, dar dimensiunea de securitate
conferită migrației influențează guvernanța ambelor procese. Chiar dacă astăzi Uniunea Europeană
promovează o mulțime de căi de cooperare multilaterale, org anizațiile internaționale și ONG -urile
se plâng că acestea sunt prea concentrate pe interesele UE, neglijând uneori angajamentele
internaționale asumate de Europa și care ar putea face același lucru nou, corect și actor și furnizor
eficient de securitate.
Dezacordurile cu privire la starea frontierei în statele UE sunt în mare parte agravate de lipsa
unor măsuri de frontieră consistente. Sunt necesare date fiabile de frontieră pentru a măsura
eficacitatea infrastructurii actuale și pentru a concentra strate gic reformele viitoare. Măsurile actuale
de aplicare nu oferă o măsură holistică a securității frontierelor și a aplicării legislației din domeniul
migra ției. Eficiența și ratele de reținere nu măsoară decât un aspect al eforturilor de control al
migra ției neautorizate la frontieră și exclud alte categorii de migranți intrați neautorizat, inclusiv cei
146
care au intrat în mod legal, dar au depășit vizele. Aceste măsuri sunt, de asemenea, limitate de
metodele imperfecte ale capacității de observare și supravegh ere a patrulelor de frontieră. Valorile și
obiective reformate pot oferi atât factorilor de decizie, cât și publicului încrederea că resursele au
impact asupra securității și ar putea ajuta la identificarea vulnerabilităților de securitate.
Responsabilii care elaborează o viitoare politică de migra ție ar trebui să se consulte cu
experți, cercetători și părți interesate pentru a proiecta un set de valori de frontieră vizibile și să
includă colectarea și raportarea consecventă ca cerință. Datele de încredere vor măsura atât investiția
în executare (adică resursele aplicate), cât și randamentul investiției respective (adică, eficacitatea
resurselor aplicate în abordarea migrației ilegale).
Pe lângă viitoarele îmbunătățiri în materie de securitate la frontiere și valori sporite, legislația
privind reforma în domeniul imigrării trebuie să abordeze și modul de abordare optimă a aplicării
migra ției în interior. Deși „asigurarea frontierei” este importantă, trebuie luată în considerare
totalitatea aplicării migra ției, atât la țară cât și la distanță. Expunerea excesivă a unui aspect al
sistemului poate duce la aplicarea ineficientă și costisitoare. Migra nții neautorizați – și potențialii
teroriști și alte amenințări la adresa securității naționale – nu numai că trec frontiera, dar pot intra prin
porturile legale de intrare (POE) ascunzând sau documentând fraude. Alții pot intra și intră în mod
legal, dar supraviețuiesc perioada de admitere.
Controalele migrației de către stat conduc la mai multe efecte paradoxale asu pra drepturilor
omului. În timp ce guvernele pot finanța campanii împotriva rasismului și xenofobiei, acestea
acționează simultan în mod contradictoriu instituind un tratament mai dur pentru migranții ilegali, și
alte politici care acționează pentru a rest ricționa drepturile migranților.
Se pare că a devenit crucial pentru guverne să țină în afara teritoriilor lor pe cei care, de fapt,
ar putea face cereri legitime pentru azil. Migranții fcare provin din țările „refugiate” nu mai pot spera
realist să intre legal pe teritoriul țărilor a căror protecție o solicită. Acest lucru, desigur, mărește în
continuare percepția că majoritatea solicitanților de azil sunt falși, că sunt de fapt migranți economici.
Acest lucru ne aduce la paradoxul suprem: omenirea a consa crat în mare parte drepturile
omului, dar, la nivel practic, celor cărora li se refuză aceste drepturi în țările lor de origine sunt
împiedicați simultan de potențialele țări gazdă să se deplaseze acolo și să primească protecție.
Este important să identif icăm și să justificăm în mod clar toate excepțiile de securitate care
se fac la răspunsul normal acceptat de la migrare. Într -un context de securitate și ordine publică,
aceste clauze de limitare ar trebui să fie interpretate în mod restrâns: trebuie să fi e rezonabile și
justificabile într -o societate liberă și democratică. Chiar și în situații care amenință viața națiunii, un
147
stat trebuie să demonstreze în continuare că orice derogare de la un anumit drept este justificată în
sfera de aplicare și pe durata circumstanțelor specifice cu care se confruntă.
Mai mult, principiul egalității impune ca migranții să nu fie niciodată lipsiți de protecția de
bază a securității fizice și a procesului echitabil și, prin urmare, refuzul selectiv al acestor protecții
nu ar fi niciodată rezonabil sau proporțional.
Provocarea de astăzi este definirea sferei dreptului la egalitate pentru străini în „perioade de
criză”. Cu alte cuvinte, sistemul judiciar va trebui să abordeze problemele ridicate de noile măsuri
de migra re și s ecuritate.
Evenimentele din 11 septembrie au creat un nou mediu pentru luarea deciziilor judiciare. În
cadrul acestui nou climat, judecătorii, în abordarea dispozițiilor referitoare la noua legislație privind
securitatea și migrația, ar trebui să continue să respecte Parlamentul la standardele înalte incluse în
Cartă. În consecință, instanțele de judecată au un rol imens nu numai în definirea dreptului la egalitate
așa cum se aplică străinilor, ci și în încurajarea recunoașterii societății că egalitatea se mnificativă
implică protejarea străinilor împotriva abuzurilor de drepturi ale omului în aceeași măsură în care
cetățenii sunt protejați.
PROPUNERI
Evaluări cantitative . Condițiile contemporane au format necesitatea unui set de parametri,
criterii și indic atori de intersecție a migrației cu elementele de bază ale securității naționale prin
prisma proceselor sociale și economice. Această abordare a evaluării situației migrației permite
elaborarea de documente strategice care ar avea în vedere nu numai proble mele sociale ale
migranților în sine, securitatea economică, ci și să formuleze obiective, interconectate cu diverse
elemente de securitate națională.
Parametrii trebuie măsurați prin modificarea stării și a evaluărilor cantitative. Ar trebui
introduse no i valori ale acestor criterii (de exemplu, numărul maxim și minim de resortisanți străini
angajați în diferite sectoare ale economiei), precum și indicatori care caracterizează impactul pozitiv
și negativ al migrației asupra elementelor de securitate națio nală. De exemplu, un indicator al
creșterii forței de muncă în condiții ilegale poate fi numărul mai mare de resortisanți străini care au
intrat în țară cu o intenție privată de numărul celor care au revendicat angajarea ca principal scop de
sosire. Acest set de parametri, criterii și indicatori care leagă procesele economice, sociale și publice
cu procesele de securitate poate constitui baza formării unei astfel de politici de migrație. Punerea în
aplicare a acestei abordări complexe nu va contribui numai la dezvoltarea și utilizarea capitalului
uman și social al migranților și la integrarea acestora în societatea gazdă, ci poate proteja cel mai
148
bine țara de riscurile și amenințările la adresa securității sale. Studiind modificările indicatorilor
introduși în datele procesului de evaluare, autoritățile statului pot înceta să se concentreze asupra
amenințărilor și provocărilor existente, dar să dezvolte și să implementeze măsuri preventive, adică
să prevină amenințările și să prevină formarea de apeluri negat ive la nivel național Securitate.
Alternative și recomandări politice. Prima parte a acestei secțiuni finale explorează pe scurt
o serie de alternative de politică privind migrația neregulată, concentrându -se pe studii de caz ale
unor inițiative deosebit d e controversate sau de actualitate. Unele dintre politicile acoperite nu sunt
neapărat noi, dar au fost recent invigorate. Alții sunt cu adevărat noi. Unele sunt încă în stadiul de
planificare. Din aceste motive, este prea curând pentru a oferi o evaluare a cât de reușite au avut.
Ideea în schimb este să demonstrezi că există deja o gândire activă – și uneori destul de radicală –
despre abordări alternative. A doua parte a acestei secțiuni prezintă principii cheie pentru politica
privind migrația neregulată . Implicații pentru GCIM 12 Majoritatea statelor vor admite acum că
politicile lor privind migrația neregulată au avut doar un succes limitat. Mulți sunt dispuși să ia în
considerare noi abordări, în anumite limite. Există o oportunitate pentru GCIM de a f ace câteva
sugestii îndrăznețe și vizionare. Alternative alternative Cel puțin parțial ca răspuns la unele dintre
problemele expuse în secțiunea a șasea de mai sus, o serie de state au luat în considerare – și în unele
cazuri, au adoptat noi abordări ale m igrației ilegale , care nu se bazează doar pe restricții – deși
măsurile de control încă fac parte integrantă din abordarea generală. Acestea pot fi considerate a se
încadra în trei categorii principale. Primul este o serie de instrumente politice destinate în principal
să prevină sosirea sau rămânerea migranților neregulati.
Optimizarea abordării problemelor de securitate externă și internă interrelaționate necesită o
strategie de securitate integrată care să servească drept ghid pentru toți actorii implic ați în activități
interne și externe. Din punct de vedere organizațional, există și moștenirea unei perioade în care
sectoarele de politică pentru securitatea externă și securitate internă au fost domenii esențial separate
în termeni funcționali.
Mai mult , la nivelul UE există o separare legală a responsabilităților: cooperarea în domeniul
securității externe este interguvernamentală, în timp ce securitatea internă este în mare parte o
chestiune comunitară. Din fericire, există numeroase exemple de coopera re practică eficientă.
Țările pot învăța unul de la celălalt în acest context. Experiența acumulată poate fi, de
asemenea, comunicată și împărtășită mai mult în cadrul UE.
149
Este necesară o aprofundare a cooperării între actorii de securitate externă și in ternă atât la
nivel politic, cât și la nivel operațional, precum și în ceea ce privește structurile organizaționale. O
cooperare civilă și militară mai strânsă a fost o tendință de ceva timp în ceea ce privește capacitățile.
Consolidarea planificării, ach iziționării și funcționării capacității civil -militare la nivel
național și european pentru a îmbunătăți interoperabilitatea și a obține standardizarea și reducerea
cheltuielilor.
Migrația este un fenomen vechi, care va crește în viitor, din cauza creșter ii populației
mondiale, a mobilității crescânde a oamenilor ca urmare a evoluțiilor tehnologice și a schimbărilor
sociale globale. Fenomenul prezintă atât provocări, cât și oportunități. În special, migrația neregulată
este considerată o amenințare la adre sa securității. Ca răspuns la sentimentele negative din rândul
populației, țările europene desfășoară politici din ce în ce mai restrictive în ceea ce privește migra nții
ilegali și migranții economici. Numărul controalelor este în creștere și migra nții sun t din ce în ce mai
abuzați de rețelele de criminalitate organizată. Traficul de persoane și contrabanda de persoane sunt
surse atractive de venit pentru grupurile infracționale. Politica restrictivă singură nu va reduce
fluxurile de migra ție. O astfel de p olitică este într -adevăr mai probabilă să sporească implicarea
infractorilor. Abordarea cauzelor migra ției în regiunile de origine este singura modalitate prin care
fluxurile de migra ție pot fi reduse structural. O politică națională și internațională care vizează
stabilizarea și normalizarea zonelor de conflict ar merge mult până la rezolvarea problemei migra ției.
Trebuie pus mai mult accentul pe această legătură între politica de migra re și politica de securitate
externă.
În afară de dispozițiile pentru a reglementa mai bine intrarea migra nților, reducerea presiunii
migra ției necesită o politică activă națională și internațională, care vizează rezolvarea conflictelor și
obținerea stabilității în regiunile de origine. De asemenea, Europa depune eforturi pe ntru a pune
oportunitățile migrației pe calea cea bună la nivel european. Pe baza ideii că migra nții joacă un rol
cheie în prevenirea deficitului de forță de muncă, guvernele naționale și UE, de exemplu prin
programul de la Stockholm, încearcă să promoveze sau să faciliteze migrația forței de muncă din alte
state membre și din țările din afara UE. Având în vedere nepotrivirea din ce în ce mai mare între
posturile vacante și angajații adecvați, acest punct trebuie acordat o atenție considerabilă. Punct de
interes 6: migrația în scopul prevenirii penurie de forță de muncă necesită o cooperare și o coordonare
mai intensă între statele membre la nivel european. Evoluțiile din ultimii 1 9 ani indică faptul că există
o nevoie tot mai mare de cooperare intensă între statele membre, din cauza fluxurilor continue de
migra re în Europa și a criminalității asociate. Migra ția în Europa dinspre și prin periferie va continua
150
în viitor din cauza instabilității și a conflictelor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Sahel și Cornul
Africii. Rețelele criminale care operează pe plan internațional joacă un rol din ce în ce mai important
în această privință.
Deși migra ția din Orientul Mijlociu și Africa de Nord afectează în primul rând țările din sudul
Europei, este o problemă eu ropeană care necesită solidaritate cu privire la controlul la frontiere și la
prevenirea sau limitarea fluxurilor mari de migra nți din zonele de conflict. Angajamentul unui număr
mare de țări față de Frontex arată disponibilitatea de a contribui la securit atea frontierelor externe,
chiar dacă acestea sunt departe de granițele naționale ale unui anumit stat membru. Folosirea
bunurilor militare în mod ad hoc este acceptată în acest context. Așteptarea este că activitățile Frontex
vor crește. Activele tehnolog ice de înaltă calitate, inclusiv aeronavele fără pilot, vor fi utilizate mai
frecvent. Frontex va trebui să solicite în mod regulat statele membre să ofere atât capacități civile,
cât și militare. Deși așteptările cu privire la Frontex sunt mari, această a genție are doar un rol de
coordonare, iar statele membre rămân responsabile pentru propriile frontiere.
O reacție excesivă la amenințările teroriste și extremiste poate agrava situația de securitate
prin creșterea neintenționată a sentimentului de teamă ș i incertitudine în rândul oamenilor. În cazurile
în care terorismul este direct legat de zone afectate de instabilitate, conflict și lipsă de dezvoltare,
este necesară o abordare coordonată între actorii de securitate internă și externă pentru a -l contraca ra
eficient. În termeni geografici, principalele zone sunt în prezent în Orientul Mijlociu și Orientul
Apropiat și Africa de Nord.
Criminalitatea transfrontalieră va continua să crească, ceea ce face necesară o cooperare
europeană mai intensă între poliți a națională și autoritățile judiciare. În viitorul mai îndepărtat,
această cooperare va trebui să aibă loc pe o bază supranațională. Regiunile instabile și statele fragile,
unde controlul guvernamental este limitat și în care rețelele criminale sunt mai pu țin susceptibile să
fie expuse și demontate, vor rămâne terenuri de reproducere pentru infracțiuni transnaționale. O
astfel de crimă este adesea legată de grupuri rebele, teroriști sau elemente insurgente. Există o
legătură directă între criminalitatea tra nsnațională, instabilitatea și conflictul în altă parte a lumii.
Prin urmare, ele trebuie privite ca fațete ale unui întreg întreg. Mai mult, în ambele cazuri, prevenirea
este mai bună decât vindecarea. Prin urmare, este necesară o cooperare mai strânsă și mai structurală
(schimb de informații, planificare, coordonarea activităților etc.) între agențiile responsabile de
securitatea externă și internă.
Criminalitatea transfrontalieră este strâns legată de statele fragile și conflictele din regiunile
instabi le. Prin urmare, combaterea eficientă necesită o coordonare proactivă, structurală și cooperare
151
între actorii de securitate internă și externă la nivel național și UE. În următorii ani, autoritățile civile
din Olanda vor continua să solicite forțelor armat e să ofere sprijin de specialitate în mod ad hoc.
Creșterea numărului de cereri este probabil să continue, în special în ceea ce privește cererile de
sprijin în executarea penală. Experiența acumulată de forțele armate este foarte utilă Poliției
Naționale în investigații penale complexe sau în menținerea legii și a ordinii. Acest sprijin nu va
rămâne neapărat limitat la teritoriul Olandei. Poate fi solicitată și în contextul aplicării legii
internaționale sau combaterea criminalității transfrontaliere.
Mini sterul Apărării trebuie să ia în considerare o creștere suplimentară a numărului de
solicitări din partea autorităților civile pentru sprijin în lupta împotriva criminalității transfrontaliere,
în special în ceea ce privește capacitățile de specialitate al e forțelor armate.
Probleme informatice Spionajul și infractorii reprezintă cele mai mari amenințări în domeniul
cibernetic. Spionajul cibernetic este realizat în principal de către actorii statului care doresc să obțină
informații ale guvernelor, compani ilor sau cetățenilor privați. Ciberneticii se concentrează în
principal pe câștigul financiar. În ciuda îmbunătățirii securității cibernetice, trebuie să se țină seama
de o creștere suplimentară a atacurilor cibernetice. Politica necesită în continuare coo perare public –
privat la nivel național și internațional. Vulnerabilitatea pare să crească ca urmare a prezenței
crescânde a platformelor TIC. Totuși, această creștere nu este paralelă cu o mai bună conștientizare
a riscurilor de securitate cibernetică din partea utilizatorilor individuali.
Spionajul va fi cea mai mare amenințare pentru guverne . Cooperarea public -privat rămâne
necesară pentru îmbunătățirea securității cibernetice. O mai bună conștientizare a riscurilor de
securitate cibernetică nu ține pasu l cu creșterea utilizării internetului. Va rămâne riscul atacurilor
statului îndreptate împotriva altor state sau organizații internaționale, inclusiv UE și NATO.
Legăturile dintre rețelele guvernelor naționale și organizațiile internaționale înseamnă că n ivelul de
vulnerabilitate este determinat tot mai mult de cea mai slabă legătură din lanțul de rețele conectate.
În contextul operațiunilor militare, domeniul cibernetic va fi folosit pentru a perturba capacitățile
unui adversar sau pentru a orbi un advers ar.
Legăturile dintre riscuri și amenințări cu migra ția, terorismul, criminalitatea transfrontalieră
și problemele informatice necesită o cooperare strânsă între actorii implicați în combaterea acestor
riscuri și amenințări. În ceea ce privește relația di ntre securitatea externă și cea internă, există
diferențe de politică, organizare și capacități în țările vecine cu Republica Moldova .
152
BIBLIOGRAFIE
[1] Manning Patrick, Trimmer Tiffany,, Migration in World History, 2nd edition ed., Routledge, Ed., New
York, 2013.
[2] M. D. S. e. al., "Theories of International Migration: A Review and Appraisal," Population and
Development Review 19, no. 3, , p. 431 –466, 1993.
[3] W.-E. Rudolf, "Motivation for Migration and Economic Success," Journal of Economic Psychology 15,
no. 2, p. 269 –284, 1994.
[4] Zachariah K. C., Mathew E. T., Rajan S. Irudaya, "Social, Economic, and Demographic Consequences
of Migration on Kerala," International Migration 39. no. 2, p. 43 –71, 2001.
[5] C. M. J., "The Causes of Labor Migration," Bulletin of the Inter African Labor Institute 6, no. 1 , p. 12 –
47, 1959.
[6] Massey Douglas S. et al., , "Theories of International Migration: A Review and Appraisal.," Economic
and Political Weekly 10, no. 42, p. 1652 –1662, 1975.
[7] Schmeidl Susanne, "Exploring the Causes of Force Migration: A Pooled Time -Series Analysis, 1970 –
1990," Social Science Quarterly 78, no. 2 , p. 284 –308, 1997.
[8] Keane David, "Environment Causes and Consequences of Migration: A Search for the Meaning of
Environmental Refugees," Georgetown International Environmental Law Review 16, p. 209 – 210,
2004.
[9] U. Nations, "International Migration Report 2015," Highlights (ST/ ESA/SER.A/375), New York,
2016.
[10] K. M. Fierke, "Critical Ap proaches to International Security," Cambridge, 2007.
[11] K. Keith, "Critical Theory and Security Studies: The Research Programme of `Critical Security
Studies".
[12] R. Walker, "Security, Sovereignty and the Challenge of World Politics," Alternatives , Vol.15, No.1,
1990.
[13] Buzan Barry, Ole Wæver, Jaap De Wilde, "Security: New Framework for Analysis," Lynne Rienner
Publishers, London, 1998.
153
[14] J. Huysmans, The Politics of Insecurity: Fear, Migration and Asylum in the EU., New York: Routledge,
2006, p. 6.
[15] M. Shapiro, "Sovereignty and Exchange in the Orders of Modernity," Alternatives, Vol. 16, No. 1, pp.
447-448, 1991.
[16] H. Wendt, "Zuwanderung und Asyl in Deutschland – vor dem Hintergrund demographischer
Entwicklungen," Zeitschrift für Bevölkerungswissenschaft, 22(2/3), pp. 319 -346, 1997.
[17] K. Rey, International Migration and Human Mobility as Security Issues, Washington, DC 20009, 2009.
[18] B. Buzan, People, States and Fear: The National Security Problem in International R elations, Brighton:
Harvester Wheatsheaf, 1983.
[19] B. Buzan, People, States and Fear: An Agenda forInternationalSecurity Studies in the Post -Cold War
Period, Brighton: Harvester Wheatsheaf , 1991.
[20] Krause, K. and Williams, M. C. , From Strategy to Security: Foundations of Critical Security Studies,
Boulder Col: Lynne Rienner, 1996.
[21] D. Bigo, "Border Regimes and Security in an Enlarged European Community Police Co -operation with
CEECs: Between Trust and Obligation.," Working Papers of the Robert Schuman Centre 2000/65,
2000.
[22] McAuliffe M., Kitimbo, A.M. Goossens, Ullah A. Ahsan, "Understanding migration journeys from
migrants’ perspectives.," World Migration Report 2018, vol. IOM, 2017.
[23] Müller, B. et al. , "Klimamigration. De finition, Ausmaß Und Politische Instrumente in Der
Diskussion.," Nürnberg: Bundesamt für Migration und Flüchtlinge, 2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND FENOMENUL MIGRATIEI SI [626338] (ID: 626338)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.