Reglementari Juridice In Sistemul de Drept European Si Romanesc

II.2. Reglementări juridice în sistemul de drept european și românesc

II.2.1. În sistemul de drept european

Pe plan internațional, în 1989, ONU a hotărât (prin rezoluția 236) să desemneze deceniul 1990-2000 drept “Deceniul Internațional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale” (IDNDR), cu dezvoltarea structurilor necesare și demararea unui amplu program de cercetare.

De altfel, în cadrul ONU funcționează mai multe organisme, precum Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Centrul Națiunilor Unite pentru Asistență în caz de Urgență de Mediu (UNCUEA) și Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA).

UNEP acordă, între obiectivele sale, un loc important conceptului de evaluare a riscului și prevenire (avertizare) a dezastrelor.

UNCUEA a fost mandatat, prin decizia 16/9 din 1991 a Consiliului de conducere al UNEP, să acționeze, în cooperare și în relații de coordonare cu alte agenții ale ONU, în special pe linia evaluării și răspunsului la situațiile de urgență de mediu datorate activităților umane, dar și la alte tipuri de urgențe.

Noul DHA, creat în 1993, are rolul de a coordona și integra rapid răspunsul agențiilor Națiunilor Unite la crizele umanitare. În cadrul acestuia sunt încorporate Oficiul de Coordonare al Națiunilor Unite în caz de Dezastre (Office of the United Nations Disaster Relief Coordinator, OUNDRC) și Rețeaua de Urgențe Internaționale a Națiunilor Unite (UNIENET), cu o puternică rețea de calculatoare și experiență considerabilă în domeniul dezastrelor naturale.

De remarcat alte două organisme, UNEP-Industrie și Mediu, Centrul Programului de Activitate (IEPAC) și Programul de Pregătire și Intervenție la Nivel Local (APPEL), prin intermediul cărora ONU abordează de asemenea problema dezastrelor și urgențelor de mediu.

În aceeași ordine de idei menționăm existența unor organisme create în scopul de acționa pe linia prevenirii din timp a fenomenelor de secetă și a foametei: Organizația pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite (FAO) și Sistemul de Prevenire a Foametei (FEWS).

În Europa, în mai 1987 a fost semnat Acordul EUR-OPA, Riscuri Majore, care reunește 21 de state din CE și are ca obiectiv cooperarea internațională pentru atenuarea efectelor riscurilor naturale și tehnologice majore sau pentru cercetarea științifică a acestora.

Prin aderarea României la U.E., aceasta și-a asumat un pachet de norme cu privire la: reacția rapidă în fața unui pericol, la managementul mediului, conservarea diversității biologice proprii, utilizarea durabilă a resurselor biologice precum și acceptarea unui instrument de coordonare a acțiunilor și politicilor forestiere denumit Planul de acțiune al U.E. pentru păduri ținând cont de faptul că vegetația reprezintă un factor de condiționare a hazardelor geomorfologice.

Principiul precauției este menționat la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (UE) fiind menit să garanteze un înalt nivel de protecție a mediului prin luarea de decizii preventive în cazul unor riscuri (europa.eu/legislation). Principiul precauției poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului. Aplicarea principiului precauției se înscrie astfel în cadrul general al analizei riscurilor (care include, pe lângă evaluarea riscurilor, și gestionarea și comunicarea riscurilor), mai exact, în contextul gestionării riscurilor, care corespunde fazei de luare a deciziei (europa.eu/legislation). Pentru ca principiul precauției să devină aplicabil, trebuie întrunite trei condiții prealabile și tot atâtea principii specifice. Condiții: identificarea potențialelor efecte negative, evaluarea datelor științifice disponibile și gradul de incertitudine științifică. Principii: o evaluare științifică cât mai completă și determinarea, în măsura posibilului, a gradului de incertitudine științifică, o evaluare a riscului și a eventualelor consecințe în cazul inacțiunii și participarea tuturor părților interesate la examinarea măsurilor de precauție, de îndată ce rezultatele evaluării științifice și/sau ale evaluării riscului sunt disponibile (europa.eu/legislation). Aceste principii nu trebuie să afecteze principiile generale de gestionare ale riscurilor: proporționalitatea măsurilor adoptate cu nivelul de protecție dorit, nediscriminarea în aplicarea măsurilor, coerența măsurilor adoptate cu măsurile luate anterior în situații similare sau utilizând abordări similare, examinarea avantajelor și a costurilor în caz de acțiune sau inacțiune revizuirea măsurilor în lumina progreselor științifice (europa.eu/legislation).

Autoritățile abilitate în gestionarea riscurilor decid modul de abordare a acestor situații prin măsuri care pot include acte juridice, finanțări de programe de cercetare, informarea populațiilor și altele.

Regulamentul Comisiei Europene nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei relevă atuurile unui sistem european integrat de mediu și audit EMAS la care este și țara noastră parte. Obiectivul constă în promovarea îmbunătățirii permanente a rezultatelor cu privire la mediu prin mai multe acțiuni specifice desfășurate de organizațiile abilitate în acest sens: analiza tuturor aspectelor de mediu, elaborarea și punerea în aplicare a unor sisteme de management de mediu, pe baza rezultatelor analizei de mediu, evaluarea sistematică, obiectivă și periodică a acestor sisteme, schimbul de informații privind rezultatele obținute, consultarea cu publicul și cu celelalte părți interesate, implicarea activă a angajaților și activități de formare corespunzătoare (http://www.anpm.ro/ro/emas).

Odată înregistrate, organizațiile, prin realiyarea ctivităților anterior precizate, pot contribui fundamental la creșterea calității de mediuși la prevenirea riscurilor/dezastrelor, prin informarea tuturor factorilor implicați.

Comisia Europeană oferă soluții de consolidare a capacităților de răspuns în cay de dezastre care se bazează pe două noi dispoziții ale Tratatului de la Lisabona. Articolul 196 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite UE să amelioreze coordonarea europeană în caz de dezastru, și articolul 122 din TFUE, care prevede constituirea unui ajutor financiar de solidaritate (site U.E.). Strategia de consolidare a capacității de răspuns, conform normelor Comisiei Europene, în caz de dezastru presupune:

planificarea și cartografierea prealabilă a resurselor și a capacităților, în scopul asigurării unei desfășurări imediate;

prepoziționarea resurselor umanitare, prin construirea unei rețele logistice internaționale, utilizând la maximum resursele locale;

evaluarea nevoilor, începând din faza trimiterii ajutoarelor și continuând cu pregătirea pentru operațiunile de redresare;

eficacitatea și rentabilitatea operațiunilor logistice, grație unităților de coordonare la nivel european;

coordonarea transporturilor, apelând la sectoarele private și militare, la organizațiile internaționale, dar și sporind posibilitățile europene de cofinanțare;

utilizarea de mijloace militare, în special coordonând intervențiile în cadrul Comisiei (europa.eu/legislation).

U.E. s-a angajat ca până în anul 2020 se vor institui planuri de gestionare forestieră sau instrumente echivalente pentru toate pădurile aparținând domeniului public și pentru exploatațiile forestiere care depășesc o anumită mărime. Acestea vor trebui să asigure o gestionare durabilă a pădurilor pentru a beneficia de finanțare în cadrul politicii de dezvoltare rurală a UE. Planul de acțiune al U.E. pentru păduri a reprezentat un instrument de coordonare a acțiunilor europene și a politicilor forestiere ale statelor membre reliefate prin 18 acțiuni cheie implementate în anii 2007-2011. Prin realizarea acestor acțiuni cheie, autoritățile pot informa și forma populația cu privire la rolul vegetației element al mediului și ca factor de condiționare a hazardului geomorfologic. Prin urmare, combaterea exploatărilor forestiere ilegale a devenit o prioritate pentru politicile de mediu ale U.E. astfel încât a fost adoptat Regulamentul nr. 995/2010 al Parlamentului și Consiliului European din 20 octombrie 2010de stabilire a obligațiilor operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn. Este interzisă exploatarea forestieră care presupune orice formă de recoltare, prelucrare sau comercializare a lemnului care încalcă legislația țării în care a avut loc recoltarea. Prin Regulament, s-au stabilit 3 obligații principale ale operatorilor din domeniu cu scopul de a elimina orice formă de recoltare, prelucrare și comercializare ilegală a lemnului:

interdicția de a introduce pe piața UE lemn și produse din lemn recoltate în mod ilegal;

obligația operatorilor care introduc pe piața UE lemn și produse din lemn de a utiliza un sistem de due diligence. Sistemul due diligence este un sistem de gestionare a riscurilor menit să minimizeze riscul prezenței lemnului ilegal în lanțul de aprovizionare. Operatorii trebuie să poată furniza o serie de informații specifice privind lemnul și produsele din lemn introduse pe piață și să efectueze o analiză a riscurilor;

obligația comercianților care cumpără sau vând produse din lemn deja prezente pe piață de a-și identifica furnizorii și clienții pentru a asigura o minimă trasabilitate a lemnului.

II.2.2. În sistemul de drept românesc

În legislația românescă există multe norme în viguare, ce fac referire la implementarea accepțiunilor de risc, hazard, reziliență, vulnerabilitate, etc. Sunt în viguare legi, hotărâri ale Guvernului, ordin ale ministrului, ordonanțe ale Guvernului României.

Pentru a se face referire la reglementarea reprezentării cartografice a riscului s-a elaborat și emis H.G. 447 din 2003. În Capitolul I, în textul Art. 1-3 se face referire la normele metodologice și la conținutul hărților dec risc natural la alunecări de teren. În Art. 2 și Art. 3 este definită harta de risc natural ca sinteza datelor privind prognoza starii de echilibru a versantilor, a pagubelor materiale si a pierderilor de vieti omenesti ce pot fi cauzate de producerea alunecarilor de teren, pe un anumit areal si intr-un interval de timp dat și partea componenta a documentatiei de amenajare a teritoriului judetean si se detaliaza in planurile de urbanism generale si in regulamentele locale de urbanism ale localitatilor fiecarui judet si municipiului Bucuresti si urmeaza acelasi regim juridic, de finantare si aprobare stabilit, potrivit legii, pentru documentatiile de amenajare a teritoriului si documentatiile de urbanism.

În următoarele articole ale Capitolului I din H.G. 447 din 2003 se reglementează activitatea autorităților administrației publice locale cu privire la:

identificarea, declararea si monitorizarea zonele de risc la alunecari de teren;

asigurarea managementului situatiilor de criza in cazul producerii alunecarilor de teren;

stabilirea, după caz, a măsurile de prevenire și atenuare a riscului natural la alunecari de teren, precum și conditiile de autorizare a executării constructiilor în arealele respective;

detaliază exigențele minime de conținut ale documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului pentru zonele expuse riscului natural la alunecari de teren.

Pentru acest stadiu, consiliile locale aferente acestui areal au acționat în concordanță cu cele precizate anterior, fiind influențate de resursele de care au dispus. Cel mai prompt consiliu local a fost cel al comunei Tașca.

În Capitolul II se reglementează activitățile ce țin de modul de elaborare și conținutul hărților de risc natural la alunecări de teren. Harta de risc natural la alunecări de teren se realizează într-un sistem informatizat ce evidențiază arealul răspândirii în teritoriul a fenomenului geomorfologic de alunecare de teren. Se impune conform acestui act normativ, ca pentru bazinul hidrografic Bicaz să se realizeze la nivel județean o bancă de date aferente riscului natural la alunecări de teren cu specificația parcurgerii tuturor etapelor ce se regăsesc în Anexa B a H.G 447 din 2003. Acest lucru nu s-a realizat în întregime pentru județul Neamț ci doar pentru Valea Bistriței cu ajutorul Universitații Ștefan cel Mare din Suceava, program realizat în parteneriat public. În concluzie se impune realizarea unei bănci de date în viitorul apropriat, acest lucru fiind chiar un demers de prevenire a fenomenului de risc geomorfologic de către instituțiile publice aferente arealului în studiu. Aceste instituții pot solicita pentru realizarea băncilor de date ajutorul instituțiilor superioare de învățământ în sistem de cooperare/parteneriat ce au ca finanțare măsuri europene de finanțare pentru dezvoltare durabilă și dezvoltare rurală. La acordul Consiliului Județean Neamț, al Prefecturii Neamț și al Inspectoratului de situații Urgențe, banca de date poate fi validată prin susținerea unui raport de cerectare de către organizațiile de învățămînt superior care au efectuat cerectarea. Odată realizată banca de date, conform H.G. 447 din 2003 se trece la realizarea propriuzisă a hărții de hazard la alunecări de teren pentru bazinul hidrografic Bicaz la alunecări cu parcurgerea etapelor prevăzute în Art. 12-15 din H.G. 447 din 2003. Harta de hazard la alunecări de teren va fi actualizată periodic și ori de câte ori intervin modificări ale datelor inițiale conform Alin. 3 Art. 11 din H.G. 447 din 2003. În Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin legea 265 din 29 iunie 2006 se precizează faptul că statul protejează mediul sănătos, îl promovează și încurajeajă și cetățenii la același demers prin reglementări specifice. Aceste reglementări încurajează la o acțiune de protecție a mediului sănătos, iar încălcarea standerelor de mediu sunt prevăzute în lege prin sancțiuni. Tot în această lege se explică și intevenția statului în situații de urgență aici putem include și fenomenele geomorfologice generatoare de risc, hazard evident cu rezultate negative asupra sistemului de mediu și societății omenești, rezultate ce pot fi evaluate prin pagube. Statul intevine în rezolvarea acestor chestiuni prin organismele sale de acțiune, dar și prin organismele de legiuire în sensul că pentru a realiza un anume demers este necesar ca demersul să fie prevăzut într-un act normativ adică reglementat.

La baza protecției mediului, pentru limitarea pe cât mai mult posibil a efectelor proceselor geomorfologice generatoare de riscuri, stau mai multe principii:

principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;

principiul precauției în luarea deciziei;

principiul acțiunii preventive;

principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

utilizarea durabilă a resurselor naturale;

informarea și participarea publicului la luarea deciziilor, precum și accesul la justiție în probleme de mediu;

dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecția mediului (O.U.G. 195/2005).

Aceste principii au mai multe modalități de implementare:

prevenirea și controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului;

adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerințelor politicii de mediu;

corelarea planificării de amenajare a teritoriului și urbanism cu cea de mediu;

efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului;

evaluarea impactului asupra mediului în faza inițială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului;

rezolvarea, pe niveluri de competență, a problemelor de mediu, în funcție de amploarea acestora;

promovarea de acte normative armonizate cu reglementările europene și internaționale în domeniu;

stabilirea și urmărirea realizării programelor pentru conformare;

crearea sistemului național de monitorizare integrată a calității mediului;

menținerea și ameliorarea calității mediului;

încurajarea implementării sistemelor de management și audit de mediu;

promovarea cercetării fundamentale și aplicative în domeniul protecției mediului;

educarea și conștientizarea publicului, precum și participarea acestuia în procesul de elaborare și aplicare a deciziilor privind mediul (O.U.G. 195/2005);

Legislația pentru mediu stabilește un set de atribuții și răspunderi pentru autoritățile pentru protecția mediului, pentru autoritățile publice și centrale dar și pentru persoane fizice/juridice. Cele mei relevante atribuții care fac și obiect de studiu pentru tema acestei lucrări, sunt cele exercitate de Primăriile și Consiliile locale a UAT: Bicaz, Tașca, Bicazu-Ardelean, Bicaz-Chei:

aplică prevederile din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, cu respectarea principiilor legislației de mediu;

adoptă programe și proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităților, cu respectarea prevederilor de mediu;

organizează structuri proprii pentru protecția mediului, colaborează cu autoritățile competente pentru protecția mediului și le informează asupra activității desfășurate;

promovează o atitudine corespunzătoare a comunităților locale în legătură cu importanța protecției mediului;

Există un act normativ ce face referire la amenajarea teritoriului național pe baza unui plan. Este vorba despre Legea 575 din 22 octombrie 2001, legea privind Planul de amenajare a teritoriului național-Secțiunea a V-a Zone de risc natural. Legea precizează în Art. 2 Alin. 1 că zonele de ric natural sunt areale delimitate geografic, în interiorul cărora există un potențial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populația, activitățile umane, mediul natural și cel construit și pot produce pagube și victime umane. Alin. 2 menționează că fenomenele ce fac obiectul zonei de risc natural sunt: cutremure de pământ, inundații și alunecări de teren. În celelalte articole ale prezentei legi se menționează modul cum sunt delimitate zonele de risc natural, modul de finanțate și subvenționare de la stat și modul de intervenție a statului în cazul prevenirii și atenuării riscurilor naturale prin sistem de utilitate publică. Pentru alunecări de teren s-a menționat în Anexa 7 din Legea 575 din 22 octombrie 2001, unitățile administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren. În cadrul bazinului hidrografic Bicaz sunt următoarele unități administrativ teritoriale: comuna Dămuc, comuna Bicaz-Chei, comuna Bicazu-Ardelean, comuna Tașca și orașul Bicaz.

Tabelul Unitățile administrativ – teritoriale afectate de alunecările de teren,

menționate în Anexa 7 din legea 575 din 22 octombrie 2001

cu modificările și completările ulterioare

Din analiza datelor ce se regăsec în tabel conform Anexei 7 rezultă faptul că unitățile administrativ teritoriale ce se regăsesc în partea superioară a bazinului morfohidrografic Bicaz: comuna Dămuc și Bicaz-Chei nu sunt menționate. Acest lucru trebuie reglementat cât mai repede posibil, deoarece, fenomenul de alunecări de teren este prezent și în arealul acestor unități administrativ teritoriale. Dealtfel legea permite realizarea acestui lucru – în finalul Anexei 7 unde se menționează faptul că se pot actualiza în conformitate cu prevederile prezentei legi.

În concluzie, managementul situațiilor de risc și hazard geomorfologic pentru arealul de studiu, se ridică la standardele Uniunii Europene, numai dacă, se realizează o bancă de date, ce poate fi accesată de instituțiile abilitate ale statului, de organizațiile nonprofit de specialitate, de instituțiile de învățământ superior abilitate în acest domeniu. Argumentez ideea pentru că numai având acces la date poți analiza fenomenul geomorfologic. Odată realizat acest lucru, este nevoie de intervenția Consiliului Județean Neamț și a Prefecturii Neamț pentru realizarea unei hărți de risc natural la alunecări de teren pe întreg județul Neamț la care se include și bazinul hidrografic al râului Bicaz. În cadrul acestui bazin, chiar pe hartă, trebuie sectorizate areale pe niveluri de risc, apoi pe niveluri de repetabilitate ori alte caracteristici. După ce s-a realizat harta, ar fi bine ca aceasta să fie prezentată opiniei publice din acest areal prin intermediul aparatului propriu de specialitate al primarului unității administrative teritoriale sau a consiliilor locale. Dacă cetățeanul conștientizează ce înseamnă fenomenul de risc, atunci și el va realiza acțiuni de prevenire a fenomenului cu diferite grade de impact pentru comunitatea locală și arealul în care habiterază. Disminarea informațiilor reprezintă acțiuni de prevenire a riscului geomorfologic. Această lucrare vine cu o soluție de moment doar pentru bazinul Bicazului, soluție dată de studiul de caz realizat pe baza metodei H.G. 447, la capitolul V.2.