Reglementari Europene cu Privire la Fenomenul de Concentrare In Cadrul Statelor Ue

REGLEMENTARI EUROPENE CU PRIVIRE LA FENOMENUL DE CONCENTRARE IN CADRUL STATELOR UE

Cuprins

1.PRETURI

1.1.CONCEPTUL DE PRET

1.2.FUNCTIILE PRETURILOR

2.CONCURENTA

3. STUDIU DE CAZ

4. CONCLUZII

5. BIBLIOGRAFIE

PRETURI

Conceptul de pret

Privit în termeni generali, prețul poate reprezenta o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu. Cum în viața de toate zilele, omul cumpără sau vinde nenumărate bunuri și servicii, prețul este omniprezent, fiind puține cuvinte care să aibă frecvența, circulația si dinamismul cuvântului “preț”. Începând cu prețul pâinii și continuând cu prețul unui bilet de spectacol, al unui obiect de folosință îndelungată, al unui obiect de artă sau chiar al timpului, în relațiile dintre oameni, oriunde și oricând, totul are un preț.

Din punct de vedere economic, prezența prețului este și mai evidentă: producția, mărfurile, munca, informația, capitalul, valutele, investițiile, transporturile, serviciile, folosirea pamântului etc. totul se proiectează, se realizează, există sau circulă și au un preț și o valoare în funcție de acest preț. Realitățile acestea au făcut și fac din problema prețurilor o problemă centrală a teoriei și practicii economice.

Definit sub aspect economic, prețul este expresia bănească a valorii mărfurilor și serviciilor care fac obiectul schimbului și constituie totodată o categorie economică.

Ca o categorie economică, prețul exprimă relațiile bănești care apar și se derulează între firme, între acestea și instituții și populație, între cetățeni, între firme și state etc. cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului. În economia de piață, prețul nu se limitează doar la valoarea bunurilor și serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde în sfera sa și alte acte și fapte, putându-se astfel vorbi de: prețul acțiunilor, al obligațiunilor și al altor titluri de valoare, prețul concesiunilor (redevența), prețul locațiilor de gestiune, prețul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.

Functiile preturilor

Literatura de specialitate cunoaște o diversitate de opinii în legătură cu numărul si conținutul funcțiilor prețurilor. Astfel, unii economiști susțin că prețurile ar avea două funcții, alții afirmă că ar avea trei, sau chiar 7 funcții. În opinia celor mai mulți specialiști (idee la care subscriem), prețurile au două funcții: una de instrument sintetic de măsură a valorii mărfurilor (funcție care derivă din esența lor) și alta de pârghie economică. Economiștii care au atribuit prețurilor mai multe funcții au luat drept funcții separate diferitele forme concrete prin care se realizează, se manifestă prima funcție.

În orice economie bazata pe productia si schimbul de marfuri necesitatea existentei si folosirii preturilor nu poate fi pusa la îndoiala; preturile au o menire sociala, îndeplinesc anumite functii si exercita un rol activ în economie si societate.

În general, preturilor le sunt recunoscute valentele de instrument sintetic de masura si de pârghie economica.

Prin urmare pretul are cel putin trei functii:

Functia de informare, de stimulare a productiei si a circulatiei marfurilor

Functia de masurare a consumurilor de munca sociala, de evidenta si de calcul

Functia de parghie economica, de distribuire si redistribuire a venitului national

1. Functia de informare a preturilor

Pretul are o mare incarcatura informationala

Pretul ne spune o serie de lucruri despre:

Purtator (casa, teren, paine)

Locatie (Bucuresti, NY, Iasi)

Moment/timp (trecut, prezent, viitor)

Proprietarul/Autorul (avocatul, medicul, functionarul public, muncitorul)

Vanzator/cumparator

2. Functia de masurare a consumurilor de munca sociala, de evidenta si de calcul

Ca instrument sintetic de masura a activitatilor pretul mijloceste realizarea schimbului de marfuri, evaluarea cheltuielilor de productie si a rezultatelor acesteia, da posibilitatea efectuarii de analize privind situatia economico-financiara a agentilor economici

Spre deosebire de alte instrumente sau unitati fizice de masura (metru, kg etc.) pretul actioneaza ca instrument de masura numai dupa adoptarea unei decizii privind nivelul sau pentru fiecare produs în parte.

Decizia de pret se adopta tinând cont de conditionarile normative (legi, hotarâri si alte acte normative privind cheltuielile incluse în pret, componentele preturilor, restrictiile impuse la producerea, consumul, comercializarea, importul sau exportul unor bunuri etc.) si de conditionarile obiective (date de existenta si functionarea pietei, cu toate componentele sale: raportul cerere/oferta, nivelul mediu al cheltuielilor si al profiturilor, conjunctura interna si internationala etc.)

Pretul ne foloseste in :

a) Gandirea logica

b) Evidenta faptelor

3. Functia de parghie economica a preturilor

Este functia cea mai des invocata de guvernanti, oameni de afaceri, consumatori

Preturile sunt considerate pârghia economica de baza, cu continutul cel mai complex, din urmatoarele motive:

Preturile cuprind in structura lor alte categorii valorice considerate la rândul lor ca pârghii economice sau financiare (salariul, dobânda, impozitele, profitul, comisioanele, etc.)

Asemenea categorii valorice nu îndeplinesc decât un rol potential de pârghie economica sau financiara, actiunea lor în sensul dorit fiind conditionata de realizarea mai întâi a pretului ca întreg.

Pretul armonizeaza aceste categorii valorice, conditionându-le actiunea

Formarea preturilor este rezultatul unui proces deosebit de complex, cu multiple interdependente.

Pretul unui produs depinde în mod direct de preturile produselor care au concurat la realizarea lui, dar si de preturile produselor cu care se poate substitui în consum sau de preturile produselor complementare.

Pretul unui produs nu se formeaza asadar izolat, ci trebuie încadrat într-un sistem de preturi al produselor existente, cu care se va afla în anumite raporturi de proportionalitate, numite preturi relative

Preturile sunt prezente în toate domeniile vietii economice si sociale, însotind marfurile în tot circuitul lor, indiferent de natura produciei sau a consumului.

Preturile au implicatii complexe în gestiunea financiara a agentilor economici si conditioneaza situatia economico-financiara a acestora, actionând în doua faze importante:

în faza aprovizionarii, ca preturi ale factorilor de productie, si

în faza desfacerii, ca preturi de vânzare ale produselor finite.

Nivelul si evolutia preturilor conditioneaza proportiile activitatii, veniturile agentilor economici si populatiei, nivelul de trai etc.

Principalele sub-functii:

a) Evaluarea nivelului costurilor de participare la circuitul social de bunuri

b) Redistribuirea unei parti din venitul net

c) Reglarea raportului dintre cerere si a oferta

CONCURENTA

Politica de protecție a concurenței a jucat și continuă să joace un rol central în crearea și evoluția Uniunii Europene și a instituțiilor sale. Această politică, orientată către desăvârșirea pieței interne și crearea unui cadru adecvat de concurență pentru toți actorii economici, este una dintre puținele politici comune la nivel european. Motivele pentru care politica de protecție a concurenței este considerată vitală pentru proiectul economic al Uniunii Europene este tocmai ideea că piețele concurențiale și procesul concurenței sunt calea prin care pot fi realizate dezideratele economice ale tratatelor constitutive ale Comunităților.

Având rădăcini în tratatul de la Roma, această idee este reiterată și chiar ridicată la nivel de principiu conducător în tratatul de la Maastricht. Mai mult, realizarea deplină a pieței unice europene cu cele patru mari libertăți fundamentale pe care le presupune – libera circulație a bunurilor și serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor – ar deveni imposibilă sau nu ar oferi sporul de bunăstare sperat dacă eliminarea barierelor nu s-ar realiza de facto, ci ar fi restrânsă de existența unor înțelegeri restrictive între firme la nivel național sau regional, aducând astfel atingere concurenței din celelalte State Membre ale Uniunii.

Aplicarea în practică a unei politici de protecție a concurenței nu poate fi realizată decât în baza unui cadrul legislativ adecvat. Legislația concurenței se află într-un proces de tranziție, o transformare dictată nu numai de amplul fenomen de extindere al UE, ci și de fundamentarea politicilor anti-monopol, privind concentrările și ajutoarele de stat.

Primul set de reguli în domeniul concurenței a fost introdus în SUA, în US Sherman Act, din 1890. Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde manifestate la sfârșitul secolului al XIX-lea în legătură cu creșterea numărului de înțelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului și băncilor, care amenințau stabilitatea sistemului economic și politic.

În diferitele țări europene, de la începutul secolului al XX-lea, reglementările în domeniul concurenței au căutat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme și riscurile politice și economice pe care aceasta le implica. Atât în Germania, cât și în Japonia (ca și în cazul SUA) după al doilea război mondial, forțele aliate au impus o legislație anti-monopol cu scopul de a restrânge puterea unor uriași financiari-industriali, care susținuseră eforturile de război ale acestor țări.

Din motive similare, prevederi anti-trust au fost introduse și în Tratatul CECO, semnat la

Paris în 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la început și reglementări privind controlul concentrărilor.

În cazul Comunității Europene, regulile au fost introduse în 1957, prin Tratatul CEE, dar din rațiuni diferite. În acest caz, regulile privind concurența au servit pentru a asigura faptul că restricțiile – tarifare și netarifare – existente în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre și anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferite țări.

Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenței nu este privită ca un scop în sine, ci ca o condiție necesară realizării pieței interne. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniază faptul că scopul urmărit este de a permite instituirea unui „regim care să asigure faptul că, în cadrul pieței unice, concurența nu este distorsionată”.

Obiectivele politicii în domeniul concurenței pot fi succint grupate în trei categorii:

Politica europeană în domeniul concurenței (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite realizarea de înțelegeri între firme, de natură să afecteze comerțul intracomunitar și manifestarea liberă a concurenței (înțelegerile și practicile concertate);

Politica în domeniul concurenței caută să împiedice situațiile în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puțin puternice (abuz de poziție dominantă);

De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenții ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieței prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

Este important faptul că reglementările comunitare din domeniul concurenței interzic numai acele comportamente care pot influența negativ relațiile comerciale dintre statele membre, fără a avea în vedere și situațiile în care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situații sunt de competența autorităților naționale în domeniu). Pe de altă parte, deoarece în cadrul economiei de piață concurența reprezintă un vector esențial în asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care generează efecte pozitive asupra economiei.

Evoluția politicii în domeniul protecției concurenței pe plan european

Istoria politiciiile anumite practici, care generează efecte pozitive asupra economiei.

Evoluția politicii în domeniul protecției concurenței pe plan european

Istoria politicii în domeniul concurenței implică apariția și consolidarea unui cadru reglementar și instituțional bazat pe raporturi inter-instituționale strânse; actuala formă a PDC reprezintă rezultatul sinergic al convergenței dintre dinamica internă a politicii și existența unor factori exogeni diverși, de natură politică, economică sau instituțională.

Tratatul privind crearea CECO, din 1951, prin Art.65 și 66 reglementează practicile din domeniul cărbunelui, oțelului și a concentrărilor economice. Prevederile respective au fost ulterior preluate în articolele 85(81) și 86 (82) ale Tratatului de la Roma din 1957, deși era evident că instrumentele regulatorii respective nu erau adecvate pentru a reglementa și alte segmente de piață. Politica europeană în domeniul concurenței s-a bazat și se bazează încă pe Art.3(f) al Tratatului CEE (acum Art. 3(g) al Tratatului UE) conform căruia trebuie acționat astfel încât „concurența la nivelul Pieței Comune să nu fie distorsionată”, implementarea acestui principiu regăsindu-se în articolele 85(81) – 94(89) ale Tratatului UE. Prevederile respective se referă la controlul Comisiei asupra aranjamentelor/practicilor restrictive (sau a cartelurilor), a exercitării abuzive a poziției dominante pe piață și a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat. Aceste componente, specifice momentului de început al PDC, continuă să fie și astăzi pilonii centrali ai acestei politici.

La momentul lansării PDC, cu excepția Germaniei, statele membre aveau reglementări în

acest domeniu mult mai puțin riguroase decât cele menționate de Tratatul CEE. Astfel, Belgia și Luxemburg nu aveau o asemenea legislație, în vreme ce Olanda beneficia de o lege privind concurența (Economic Competition Act), din 1956, dar care impunea foarte puține restricții. În Italia, monopolurile și practicile restrictive erau reglementate de Codul Civil, în vreme ce în Franța, legislația specifică era detaliată dar extrem de lejeră în ceea ce privește reglementarea practicilor restrictive. Ca atare, Germania era singurul stat membru care avea o legislație articulată în domeniul concurenței.

Drept urmare a acestei eterogenități, statele membre au trebuit să facă eforturi în direcția adoptării unor reguli procedurale prin care să poată fi puse în aplicare prevederile din Tratatul CEE, înainte de expirarea perioadei de trei ani, prevăzută în Tratat. Rațiunea adoptării unei politici concurențiale la nivelul Uniunii, în ansamblu, se bazează pe faptul că eliminarea barierelor tarifare și a celor netarifare aplicabile comerțului între statele membre ar fi inutilă dacă agenții economici privați, firmele sau industriile în ansamblul lor ar putea împiedica deschiderea în interior a pieței unice europene prin restricționarea concurenței. Practicile anticoncurențiale sunt relevante pentru efectele semnificative pe care le au asupra comerțului intra-comunitar, adică pentru restricții care pur și simplu închid piețele în hotarele naționale.

În cele din urmă, statele membre au ajuns la un consens privind conținutul acestor reguli procedurale, astfel încât în 1962 acestea au fost adoptate, acordul respectiv fiind cunoscut sub denumirea de Regulamentul 17/62 (textul acestuia a fost în cea mai mare măsură influențat de sistemul german de notificare, evaluare și exceptare, și presupunea o aplicare centralizată, care reducea rolul autorităților naționale). A devenit atunci foarte clar că redactarea regulilor a fost făcută într-o asemenea manieră încât controlul acestei politici să rămână la nivel supranațional, respectiv la nivelul Comisiei. Astfel, PDC a devenit „prima politică sectorială autentic supranațională”, care reflecta poziția Comisiei și a eforturilor făcute în direcția realizării unei politici comune nu doar coordonate în comun.

În etapa actuală, principalele reglementări ale politicii în domeniul concurenței la nivel european se referă la:

Prevederile incluse în Tratatul UE, respectiv:

Articolul 81, privind practicile restrictive;

Articolul 82, privind poziția dominantă pe piață;

Articolul 86, privind întreprinderile publice;

Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

Legislația secundară, adoptată de Consiliul UE și de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor și Directivelor. Astfel, în aceasta categorie se includ:

Regulamentul Consiliului 17/1962;

Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;

Regulamente și directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situații precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea și dezvoltarea, distribuția autovehiculelor etc.

Diverse instrucțiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii, oferă informații esențiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau în ce mod va acționa Comisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acțiunilor sale.

Acestor surse de drept li se adaugă deciziile Curții Europene de Justiție și ale Tribunalului de Primă Instanță. Nu în ultimul rând, trebuie menționate și acordurile internaționale în care se fac referiri exprese la situații specifice privind concurența.

Formarea liberă a prețurilor pe piața românească a fost demarată prin H.G. nr. 1109/1990 privind liberalizarea prețurilor și măsuri de protecție socială. Acest proces a continuat prin H.G. nr. 239/1991 cu privire la cea de-a doua etapă de liberalizare, ulterior fiind emise alte acte normative vizând continuarea liberalizării prețurilor și tarifelor. O serie de acte legislative reglementează intervenția statului, prin organele sale abilitate, în stabilirea prețurilor pentru anumite produse. Unul dintre actele normative care vizează gestionarea relațiilor dintre operatorii pe o anumită piață, în vederea creării unui climat concurențial echitabil este Legea concurenței (21/1996). Aceasta evidențiază și reglementează situațiile în care anumite condiții limitează formarea corectă a prețurilor pe piață. În acest sens, potrivit articolului 5, sunt considerate practici anticoncurențiale în domeniul prețului: fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau cumpărare, a tarifelor, adaosurilor, precum și a oricăror altor condiții comerciale inechitabile. Abuzul de poziție dominantă deținută de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească este interzis deoarece poate conduce, printre altele, la impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor și a altor clauze inechitabile. De asemenea, urmare a unei poziții dominante deținute pe piață, o întreprindere poate practica prețuri excesive sau prețuri de ruinare, prețuri sub costuri (prețuri de dumping), în scopul înlăturării concurenților sau își poate exporta produsele sub costul de producție, urmând ca diferența să fie acoperită prin majorarea prețului pe piața internă. Prin această lege se înființează două organisme specializate cu autoritate de control și reglementare a comportamentului concurențial. Consiliul Concurenței – instituție neguvernamentală, cu rol de decizie, care urmărește respectarea regulilor concurenței de către agenții economici, înlăturarea practicilor anticoncurențiale și sancționarea acestora. Oficiul Concurenței este o instituție guvernamentală ce urmărește aplicarea dispozițiilor legale privind concurența (în special, a deciziilor Consiliului Concurenței), avizarea și controlul prețurilor ce au un caracter reglementat.

Principalele atribuții al Consiliului Concurenței și ale Oficiului Concurenței

Astfel, prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se execută și se prestează în țară în cadrul activităților de monopol natural sau al regiilor autonome se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței. În această categorie, conform Legii 88/1999 se includ: energia electrică, energia termică, serviciile de transport pe cale ferată, de transport fluvial, de transport urban, serviciile poștale, serviciile telefonice, serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, precum și medicamentele de uz uman din producția internă. Prețurile și tarifele acestor servicii se puteau ajusta periodic (trimestrial sau lunar) pe baza unor parametri de ajustare (cursul de schimb valutar leu/$ sau indicele prețurilor de consum).

Conform Ordonanței de urgență nr. 36/ 2011 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, acestea se pot ajusta, de regulă, la un interval de trei luni, dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5% față de nivelul existent la data precedentei ajustări. Această ordonanță abrogă Legea 88/ 1999, impunând alte condiții de ajustare a prețurilor. Astfel, pentru servicii telefonice și poștale de bază internaționale, precum și pentru medicamentele de uz uman ajustarea prețurilor și tarifelor se face pe baza cursului de schimb valutar leu/$, iar pentru celelalte produse și servicii ale căror preț este reglementat, pe baza indicelui prețurilor de consum. În completarea ordonanței a fost publicată Hotărârea nr. 669/2011 privind criteriile și modalitățile de ajustare a prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, precum și coeficientul de corecție care reflectă avantajul consumatorului.

3. STUDIU DE CAZ

Prezenta investigație am efectuat-o pe piața fabricării și vânzării matlasurilor pentru scaune auto

Investigația a fost dispusă prin Ordinul Șefului Oficiului Concurenței, nr. 176/02.11.2011, în urma sesizării SC FLEXIPLAST SA Pitești, nr. 1608/27.08.2011 împotriva SC SPUMOTIM SA București, pentru practicarea de prețuri sub costurile de fabricație a matlasurilor auto și înlăturarea SC FLEXIPLAST sa de pe piața acestor produse prin această practică anticoncurențială, interzisă de Legea concurenței nr. 21/1996.

Părți implicate

1. S.C. SPUMOTIM S.A. București

Calea Buziașului, nr. 22, jud. Timiș

Certificat de înmatriculare: J 35/19/31.01.1991

Certificat de înregistrare fiscală: R 2485786

Obiect de activitate: producerea și comercializarea de:

– spume poliuretanice flexibile din categoria polieterilor și poliesterilor, utilizați în industria mobilei, confecțiilor, încălțămintei, sport, etc.

– spume poliuretanice flexibile turnate în matrițe, utilizate în industria autoturismelor (scaune auto) etc.

– spume poliuretanice pentru tălpi, utilizate în industria încălțămintei.

– spume poliuretanice rigide, utilizate în izolații (conducte, pereți, frigidere, acoperișuri, țevi, etc.)

– articole de camping

2. S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești

Str. George Coșbuc, nr. 59 Bis, Jud. Argeș

Certificat înmatriculare: J 03/584/04.05.1994

Certificat înregistrare fiscală: R 5660709

Obiect de activitate:

– realizarea de piese auto

– repere din spume poliuretanice

– repere termosuflante

– masticuri și adezivi

– repere din materiale compozite

– repere extrudate din mase plastice

– agenți de demulare

– repere obținute prin tehnologia de preformare și termoformare

– repere obținute prin tehnologia de injecție termoplaste

– operațiuni de vânzare-cumpărare, import și export produse care fac obiectul societății sau alte produse similare.

– operațiuni de transport intern și internațional

3. S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova – jud. Dolj

Certificat înmatriculare: J 16/299/1996

Certificat înregistrare fiscală: R 8279254

Obiect de activitate

– prelucrarea cauciucului

– producția de articole din material plastic

– producția de piese și accesorii pentru autovehicule

– servicii

– matlasuri auto pentru autoturisme CIELO, MATIZ, ARO și DACIA NOVA

În categoria părților implicate, în activitatea care a făcut obiectul investigației, a fost cuprinsă și S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova, întrucât 56% din capitalul social al acesteia este deținut de către S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești (34,4%) și ROMAUTOPLAST FRANCE SARL (21,6%), care este acționar, la S.C. FLEXIPLAST S.A. deținând 52,2 % din capitalul acestei societăți.

În consecință, S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova aparține ROMAUTOPLAST FRANCE SARL în aceeași măsură ca și S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești, acesta având controlul asupra lor, prin acțiunile deținute direct sau indirect, la aceste societăți comerciale.

Prevederi legale considerate a fi încălcate de către agenții economici implicați în aspectele investigate

Conform Ordinului Șefului Oficiului Concurenței nr. 176/02.11.2011, emis ca urmare a NOTEI PRIVIND INVESTIGAȚIA PRELIMINARĂ EFECTUATĂ LA SESIZAREA S.C. FLEXIPLAST SA PITEȘTI de către Oficiul Concurenței București – Direcția generală de Investigație și control, în urma sesizării S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești, există suspiciuni privind posibila încălcare a reglementărilor în domeniul concurenței de către S.C. SPUMOTIM S.A. București, sub aspectul încadrării unor practici de comercializare a matlasurilor auto în faptele interzise de art. 6, lit. f din Legea concurenței nr. 21/1996,respectiv „practicarea unor prețuri excesive sau practicarea de prețuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurențelor sau vânzarea la export sub costul producției, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni.”

Faptele, elementele și considerațiile rezultate în urma investigației efectuate

PRODUSUL pe piața căruia a fost efectuată investigația: MATLASUL DIN SPUMĂ POLIURETANICĂ PENTRU SCAUNE AUTO.

În cadrul acestei piețe, investigația s-a orientat spre MATLASURILE PENTRU AUTOTURISMELE DACIA, care sunt fabricate de către toți cei trei agenți economici cuprinși în investigație și care fac obiectul sesizării S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești.

DEFINIREA PIEȚEI RELEVANTE

PIAȚA RELEVANTĂ A PRODUSULUI

Pe piața produsului 2 MATLAS DIN SPUMĂ POLIURETANICĂ PENTRU SCAUNE AUTO acționează 3 agenți economici producători, respectiv:

S.C. SPUMOTIM S.A. București

S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești

S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova

Beneficiarii matlasurilor auto fabricate de acestea sunt:

SPUMOTIM S.A. București

S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Pitești

F.P.S.A. ARO Câmpulung Muscel

METALOPLAST Brașov

ROCAR București

COMPA Sibiu

FLEXIPLAST S.A. Pitești

S.C. AUTOMOBILE DACIA Pitești

S.C. ARO S.A. Câmpulung Muscel

S.C. ROMAN S.A. Brașov

S.C. TRACTORUL S.A. Brașov

S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova

S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești

DAEWOO AUTOMOBILE ROMÂNIA S.A. Craiova

Pentru „Matlasurile auto Dacia”, care fac obiectul investigației există doi beneficiari direcți, respectiv un singur beneficiar final, direct sau indirect, după cum urmează:

beneficiari direcți:

S.C. AUTOMOBILE DACIA SA Pitești

S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești

beneficiari direcți și indirecți

S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Pitești

În categoria beneficiarilor direcți de matlasuri auto DACIA intră și Societatea comercială FLEXIPLAST S.A. Pitești, aceasta cumpărând produsele de la S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova, pe care le vinde ulterior S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Pitești.

Pentru matlasurile auto DACIA fabricate de SPUMOFLEX S.A. Craiova, contractul de vânzare-cumpărare se încheie între FLEXIPLAST S.A. Pitești și AUTOMOBILE DACIA S.A. Pitești. Negocierea prețurilor matlasurilor auto Dacia, fabricate de SPUMOFLEX S.A. Craiova, se face între S.C. SUBANSAMBLE AUTO S.A. Pitești, Societate care deține 46,53 % din capitalul FLEXIPLAST S.A. Pitești și S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Pitești, Societatea comercială SPUMOFLEX SA Craiova primind nivelurile de preț stabilite cu ocazia acestor negocieri, fără a participa direct la stabilirea lor.

Având în vedere această situație a agenților economici pe piață am considerat că produsului „matlasuri pentru scaune auto DACIA” este deținută de doi agenți economici, respectiv:

S.C. SPUMOTIM S.A. București

S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești (care controlează și activitatea S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova)

COTA DE PIAȚĂ DEȚINUTĂ DE PRODUCĂTORI ÎN ANUL 2011:

– S.C. SPUMOTIM S.A. București = 54,09 %

– S.C. FLEXIPLAST S.A. Pitești = 45,91 %

CALCULUL COTEI DE PIAȚĂ, DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CERERII, luând în considerare cantitatea totală de matlasuri auto livrate în anul 2010 și 2011, se reprezintă astfel:

AN 2010 – COTA DE PIAȚĂ DEȚINUTĂ

– SPUMOTIM SA = 27,20 %

– FLEXIPLAST SA = 72,80 %

AN 2011 – COTA DE PIAȚĂ DEȚINUTĂ

– SPUMOTIM SA București = 41,12 %

– FLEXIPLAST SA = 58,88 %

PIAȚA GEOGRAFICĂ RELEVANTĂ

Întrucât pe piața produsului „MATLAS AUTO DACIA” acționează doar doi agenți economici, respectiv:

SC SPUMOTIM SA București

S.C. FLEXIPLAST SA Pitești

și un singur beneficiar, respectiv

SC AUTOMOBILE DACIA SA Pitești,

condițiile fiind egale pentru ambii producători, se consideră că piața geografică relevantă este teritoriul României.

Din analiza indicatorilor menționați în tabel se constată următoarele:

Cifrele de afaceri ale celor doi agenți economici producători de matlasuri auto, respectiv SPUMOTIM SA București și FLEXIPLAST SA Pitești (împreună cu SPUMOFLEX SA Craiova) sunt aproximativ egale, reflectând o activitate de același nivel.

Veniturile din vânzarea matlasurilor auto în anul 2010 sunt de 2,67 ori mai mari, din punct de vedere valoric, în cazul FLEXIPLAST SA Pitești (inclusiv SPUMOFLEX)

Veniturile din vânzarea matlasurilor auto în anul 2011, sunt mai mari, din punct de vedere valoric de 1,43 ori mai mari în cazul FLEXIPLAST (inclusiv SPUMOFLEX) decât cele realizate de SPUMOTIM SA București.

Cantitățile vândute de cei doi agenți economici, în anul 2010, sunt aproximativ egale, respectiv:

– SPUMOTIM SA =166.312 buc.

din care:

– exclusiv tetiere = 151.065 buc.

– FLEXIPLAST SA (plus SPUMOFLEX) = 145.473 buc.

Prețurile medii ale matlasurilor auto DACIA, exclusiv rezemătoarele de cap fabricate de SPUMOTIM SA, practicate în anul 2010 sunt:

– SPUMOTIM SA = 71.083 lei/buc.

– FLEXIPLAST SA =114.618 lei/buc.

– SPUMOFLEX SA = 72.875 lei/buc.

Se consideră că SPUMOTIM SA și SPUMOFLEX SA sunt apropiate ca preț mediu, cu o diferență în plus de 1.792 lei/buc. la SPUMOFLEX SA, în timp ce FLEXIPLAST SA are un preț mediu mai mare decât ceilalți doi producători cu 43.535 lri/buc., în cazul SPUMOTIM SA și 41.743, în cazul SPUMOFLEX SA.

Cantitățile vândute în anul 2011, până la data de 31 oct., sunt următoarele

– FLEXIPLAST (plus SPUMOFLEX) = 89.820 buc.

– SPUMOTIM SA =243.681 buc.

– exclusiv tetiere =157.709 buc.

Prețurile medii de vânzare practicate de cei trei agenți economici în anul 2011, exclusiv rezemătoarele de cap, sunt:

– SPUMOTIM SA = 102.305 lei/buc.

– FLEXIPLAST SA = 235.223 lei/buc.

– SPUMOFLEX SA = 84.113 lei/buc.

Se constată o creștere a prețurilor față de anul 2010, după cum urmează

– SPUMOTIM SA =1,439 ori

– FLEXIPLAST SA = 2,052 ori

– SPUMOFLEX SA = 1,154 ori

În această situație, prețul mediu al FLEXIPLAST este mai mare decât al celorlalți doi agenți economici cu 132.918 lei/buc., în cazul SPUMOTIM SA și 151.110 lei/buc., în cazul SPUMOFLEX SA Craiova.

Prețul mediu ponderat al FLEXIPLAST și SPUMOFLEX, luate împreună, în anul 2011, este de 196.276 lei/buc., mai mare cu 93.971 lei/buc. decât cel mediu practicat de SPUMOTIM SA, respectiv mai mare de 1.919 ori.

Pentru determinarea cauzelor care au condus la o asemenea situație s-a procedat la analiza costurilor de fabricare ale matlasurilor auto la cei trei agenți economici.

Costurile materiale de fabricație a celor două produse: „ȘEZUT SCAUN NOVA” și „SPĂTAR SCAUN NOVA”, cuprinse în calculațiile SC SPUMOTIM SA și SC FLEXIPLAST SA sunt reale, diferențele valorice dintre acestea provenind din aprovizionarea cu materii prime și materiale.

Acesta este valabilă, și în cazul SPUMOFLEX SA Craiova cu mențiunea că nivelul costurilor materiale la produsele analizate, se situează între costurile SC SPUMOTIM SA și SC FLEXIPLAST SA, respectiv:

Diferențele, între costurile materiale ale SC SPUMOTIM SA și SC FLEXIPLAST SA, se datorează unor consumuri specifice mai ridicate în cazul SC FLEXIPLAST SA, cu 25 % la primul produs și 50 % la cel de-al doilea produs analizat, precum și a prețului de aprovizionare a materiilor prime, mai ridicat cu 2,7 % în cazul FLEXIPLAST SA Pitești.

Costul total de producție

Influențele care au determinat aceste diferențe sunt redate după cum urmează:

Cheltuieli financiare

Situația acestor cheltuieli, redată în calculațiile de preț este următoarea:

Situația reflectă un nivel al acestor cheltuieli de două ori mai mare la FLEXIPLAST decât la SPUMOTIM, rezultate din diferențele de curs valutar la plata importurilor și dobânzilor bancare pentru creditele controlate de societate.

O cauză a acestei diferențe este și cantitatea mai mică de produse fabricate și vândute de FLEXIPLAST SA Pitești.

Rebuturi

Situația acestor cheltuieli este următoarea:

Diferențele din rebuturi nu sunt semnificative, totuși reflectă pierderi mari la FLEXIPLAST SA între 28 % și 116 %.

Prețurile practicate de cei trei agenți economici, conform perioadelor de analiză a costurilor, și profitul rezultat se prezintă astfel:

Situația reflectă un profit planificat, la toți agenții economici, între 5 % și 7 %

Analiza costurilor realizate pe întreaga activitate

Analiza a fost efectuată doar în cazul SC SPUMOTIM SA București, aceasta fiind suspectată de practicarea de prețuri sub costurile de fabricație a matlasurilor auto, în scopul alăturării concurenței de pe piață.

Rezultă că SC SPUMOTIM a încheiat activitatea de producție, astfel:

În urma analizei datelor rezultate din decontul cheltuielilor pe cele 4 perioade, rezultă că societatea își repartizează cheltuielile de fabricație integral pe activitatea desfășurată.

Cheltuielile indirecte sunt repartizate asupra matlasurilor auto, conform cifrelor rezultate din calculul valorilor relative redate în tabelul anterior, la nivelul mediu pe societate, în cazul cheltuielilor generale pe piese media totalului în cazul cheltuielilor indirecte de secție.

Totuși comportarea valorilor relative din DECONTUL GENERAL al producției fabricate cu cele utilizate la întocmirea calculațiilor de preț, rezultă repartizări diferite ale cheltuielilor indirecte față de cele efective.

Astfel, din calculația de preț a produselor:

Șezut Scaun NOVA

Spătar Scaun NOVA

întocmite la data de 31.10.2011 se observă că sumele totale ale cheltuielilor indirecte de secție, cheltuielilor generale ale societății și profitului sunt:

15.674 lei la SPĂTAR SCAUN NOVA

15.622 lei la ȘEZUT SCAUN NOVA

Conform coeficienților de repartizare, a cheltuielilor indirecte de secție și generale ale societății la această dată, respectiv:

Cheltuieli indirecte secție = 47,91 % din salarii

Cheltuieli generale societate = 14,91 % din COSTUL TOTAL

rezultă valori de repartizat pe produs astfel:

Se observă valorile din calculații sunt mai mari decât cele calculate cu coeficienții rezultați din decontul producției, astfel:

SPĂTAR DACIA NOVA = 15.348 – 11.348 = 4.326 LEI

ȘEZUT DACIA NOVA = 14.616 – 11.616 = 1.006 LEI

Profitul rezultat este diferit de cel din calculații, dar există, la nivelurile de 4326 lei/SPĂTAR DACIA NOVA și 1006 lei/ȘEZUT DACIA NOVA.

Nu au fost constatate elemente care să confirme că societatea produce și comercializează matlasurile auto sub nivelul costurilor de fabricație.

Analiza, în evoluție, a prețurilor

Se observă că evoluția prețurilor în perioada analizată indică o creștere, în valori relative, mai mare la SPUMOFLEX SA Craiova și mai mică în cazul FLEXIPLAST SA Pitești, astfel:

Se poate trage concluzia că diferențele dintre prețurile celor 3 producători își au originea în prețul inițial,

Din analiza efectuată a rezultat faptul că S.C. SPUMOTIM SA București realizează matlasurile auto fără a înregistra pierderi la fabricația acestora.

Calculațiile de preț întocmite la 01.02.2010, pentru SCAUNE DACIA NOVA și în luna iulie 2011, pentru Șezut banchetă, se bazează pe elemente reale de costuri.

Evoluția prețurilor practicate de către SC SPUMOTIM SA București în perioada 01.01.2010 – 31.10.2011, prețuri care au înregistrat creșteri între 30 % și 36 % este apropiată de cea a SC SPUMOFLEX SA Craiova, cu creșteri între 33 % și 45 %, însă înregistrează o dinamică mai mare decât cea a FLEXIPLAST SA Pitești, cu creșteri maxime de 32 %.

Considerăm, că diferența de prețuri între SPUMOTIM SA București și FLEXIPLAST SA Pitești are la bază desfășurarea mai eficientă a activității de către SPUMOTIM SA București și nu o politică a acesteia de eliminare a concurenței de pe piață, nefiind constatate, acte sau fapte incriminate de Legea concurenței nr. 21 / 1996, art.6.

Propuneri

Întrucât nu au fost constatate acte sau fapte interzise de Legea concurenței nr. 21 / 1996 art. 6. considerăm că Sesizarea S.C. FLEXIPLAST SA Pitești nr. 1608 / 27.08.2011 nu are temei și propunem închiderea investigației.

CONCLUZII

În cazul economiei de piață, toate procesele economice, acțiunile agenților economici se desfășoară pe terenul concurenței. Aceasta este „sufletul” mecanismului pieței, motorul dezvoltării vieții economice care pune în mișcare tot sistemul de legături dintre agenții economici și care transmite acestora cerințele legilor economice obiective, sancționând mai mult sau mai puțin sever nerespectarea acestora sau înlăturarea lor.

Concurența este o însușire a economiei de piață, a pieței în general, manifestându-se însă plenar în stadiul matur al capitalismului. Ea reflectă evoluția firească a vieții economice, fapt pentru care, întâlnim diferite forme de manifestare a ei, cunoscute sub denumirea de tipuri de concurență.

Concurența este o confruntare între agenții economici în vederea obținerii unor condiții mai bune de producție, desfacere, de efectuare a operațiilor bănești sau a altor activități

economice în vederea obținerii de cât mai multe avantaje.

Concurența este o luptă dură, fără menajamente în care primează interesele economice ale fiecărui participant la piață. De asemenea, concurența îmbracă forme specifice în funcție de domeniul de activitate și condițiile concret istorice ale etapei respective.

Prețul nu reprezintă un simplu aspect de suprafață, ci el se prezintă ca un fenomen de complexitate deosebită, care este rezultatul interpretării unor multitudini de factori dinamici.

Prețurile devin instrumente de putere, prin intermediul cărora se realizează anumite obiective ale firmelor.

Dezvoltarea economică are nevoie de o politică eficientă în domeniul protecției concurenței. Distorsiunile din sistemul de prețuri, acțiunile de împărțire a piețelor, existența unor bariere la intrare, precum și orice alte rigidități reprezintă obstacole majore în calea unor obiective legate de eficiența și dezvoltarea economică. De cele mai multe ori, astfel de obstacole apar în urma unor acțiuni menite a susține sau a exercita puterea de piață. O firmă poate să obțină putere pe piață fie datorită unei eficiențe mai mari a activității sale, fie ca efect al unor politici ale statului în vederea susținerii unui anumit tip de dezvoltare industrială, fie în urma abordării unor practici restrictive.

În țările cu economie de piață se manifestă un interes din ce în ce mai larg, în vederea instituirii unei discipline concurențiale care include probleme ale efectelor ce se restrâng asupra consumatorilor.

În România, politica în domeniul protecției concurenței este menită a ajuta la soluționarea câtorva probleme majore moștenite: înalta concentrare existentă în diferitele ramuri industriale, predominarea sectorului de stat și funcționarea ineficientă a multor întreprinderi, mare parte dintre ele acționând pe piețe restrânse prin diverse bariere comerciale.

BIBLIOGRAFIE

1. Lector univ. dr. Ilie Moga – Preturi si concurenta, ed. Universitatii „Lucian Blaga”Sibiu,

2. Guvernu României, Stadiul Elaborării Programului Național de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, București 1998.

3. Comisia Europeană, Dialog European nr. 9/1998.

4. Legea Concurenței nr. 21/1996, Monitorul Oficial Partea I nr. 88/1996.

5. Legea privind concurența neloială nr. 11/1991, Monitorul Oficial Partea I nr. 30/1994.

6. Consiliul Concurenței „Protecția Concurenței în România principii și reglementări” Editura pământul București 1997.

7. Tatiana Moșteanu, Theodor Purcărea „Concurența – Ghidul afacerilor performante” Editura Economică București 1999.

BIBLIOGRAFIE

1. Lector univ. dr. Ilie Moga – Preturi si concurenta, ed. Universitatii „Lucian Blaga”Sibiu,

2. Guvernu României, Stadiul Elaborării Programului Național de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, București 1998.

3. Comisia Europeană, Dialog European nr. 9/1998.

4. Legea Concurenței nr. 21/1996, Monitorul Oficial Partea I nr. 88/1996.

5. Legea privind concurența neloială nr. 11/1991, Monitorul Oficial Partea I nr. 30/1994.

6. Consiliul Concurenței „Protecția Concurenței în România principii și reglementări” Editura pământul București 1997.

7. Tatiana Moșteanu, Theodor Purcărea „Concurența – Ghidul afacerilor performante” Editura Economică București 1999.