Reglementarea Juridica A Pensiei Pentru Limita DE Virsta
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A PENSIEI PENTRU LIMITA DE VÎRSTĂ
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
Capitolul I. Considerațiuni generale cu privire la sistemul de asigurare
cu pensii pentru limita de vîrstă
Noțiunea „pensiei” și tipurile de pensie
Principiile dreptului de pensie
Particularitățile pensiei pentru limita de vîrstă în diferite state în general și
în Republica Moldova, în particular
Capitolul II. Reglementarea juridică a sistemului de asigurări cu pensii pentru
limita de vîrstă din Republica Moldova
2.1. Stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă în condiții generale conform legislației
naționale
2.2. Fundamentele legale a stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă în condiții avantajoase
2.3. Calcularea și stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă conform legislației protecției
sociale din Republica Moldova
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
I N T R O D U C E R E
Sistemele de pensii din întreaga lume (la diferite standarde de dezvoltare, experiențe politice, sisteme de guvernare, etc.) se confruntă cu probleme care inevitabil se vor croniciza în anii care vor urma. După 1989 țările Europei Centrale și de Est și cele post-sovietice s-au confruntat cu un dezechilibru în creștere între resursele disponibile și cele necesare pentru asigurarea pensiilor. Acest dezechilibru a avut ca principale cauze: scăderea activității economice și creșterea șomajului, ce au dus la reducerea numărului de contribuabili; creșterea ratei de dependență prin amplificarea numărului de pensionari ca urmare a pensionarii anticipate realizate în primii ani după 1991 (în vederea limitării parțiale a creșterii șomajului); ineficiența parțială a sistemelor de colectare a contribuțiilor, creșterea evaziunii fiscale și a sectorului informal al economiei; creșterea inflației ce a avut ca efect erodarea beneficiilor de pensii.
Așadar, sistemele de pensii traversează în întreaga lume o perioadă de criză. Multe dintre țările Uniunii Europene, dar nu numai, au costuri impresionante – în general peste 8-10% din Produsul Intern Brut (în continuare PIB), doar pentru a menține pe linia de plutire o componentă a sistemului de asigurări sociale, respectiv, aceea de acordare a venitului necesar după ieșirea de pe piața muncii. Situația este însă mult mai dificilă, mai complexă, mai ales în perspectivă. În condițiile „particularităților sistemului de pensii „moștenit” și a factorilor ce afectează inevitabil secolul XXI-lea (îmbătrînirea populației, reducerea populației active, problemele macroeconomice în principal ale țărilor în tranziție de la societatea totalitaristă la cea democratică etc.) bugetul necesar asigurării plății pensiilor ca pondere din PIB se anticipează că se va dubla peste 40-50 de ani.
Majoritatea țărilor au demarat deja procese de reformă a pensiilor sau, cel puțin, își proiectează astfel de schimbări pentru perioadele imediat următoare. Cu toate că aparent problemele sunt aceleași, direcțiile de schimbare, chiar dacă uneori convergente, sunt diferite. În urmă cu 10 ani de zile, principala cale de reformă discutată și implementată era în general, cea parametrică (modificarea vîrstelor de pensionare, a ratelor de înlocuire, etc.). În momentul de față există un consens aproape explicit în lumea occidentală: trecerea, cel puțin parțial, la sectorul privat reprezintă cheia viabilității sistemelor de pensii. Republica Moldova nu a făcut încă acest pas dar nu își poate permite să mai întîrzie această reformare mult timp. Pe de altă parte, tranziția, interesele electorale și alți factori obiectivi sau subiectivi au creat și menținut inechități grave în sistemul public de pensii al Republicii Moldova.
Îmbătrînirea accentuată a populației în întreg spațiul european va face ca pînă în anul 2060, rata medie de dependență la nivel european să se dubleze, iar din această cauză, presiunea asupra sistemelor publice de pensii va deveni de-a dreptul insuportabilă. „Niciun sistem de pensii nu poate supraviețui unei asemenea dublări a raportului pensionari/salariați”, este avertismentul dat de Parlamentul European, într-un raport publicat în ianuarie 2010. Experții avertizează că actuala criză mondială va fi depășită de zece ori ca intensitate de o viitoare criză a pensiilor, dacă statele membre nu se vor mobiliza și nu vor trece la reformarea sistemelor lor de pensii. Este unanim acceptat că în cadrul reformei asigurărilor sociale, reforma sistemului de pensii ocupă locul central, datorită ponderii sale în totalul cheltuielilor cu securitatea socială și numărului mare de beneficiari de prestații. De asemenea, este unanim acceptat că sistemul public se află în imposibilitatea de a duce singur povara susținerii financiare a pensiilor pentru viitoarele generații de pensionari. De aceea, trebuie încurajată prin toate mijloacele economisirea privată, prin fonduri private, dar mai ales economisirea individuală. Pentru că un lucru e sigur: țările care vor eșua în stabilirea unor planuri de pensii personale, generatoare de capital, vor avea dificultăți serioase în cursa lor pentru prosperitate.
Procesele socio-demografice și economice care caracterizează ultima perioadă care se vor accentua în deceniile următoare transformă problema protecției sociale a persoanelor vîrstnice și în special problema administrării mai eficiente a sistemelor de pensii într-o provocare fundamentală atît pentru țările dezvoltate cît și pentru cele aflate în tranziție de la societatea totalitaristă la cea democratică.
Pentru Republica Moldova problema este agravată de întîrzierea alarmantă a reformei, de deciziile greșite, de lipsa de viziune și strategii coerente în domeniu. În acest context, pe lîngă problemele majore ale tuturor țărilor post-comuniste care au înregistrat un declin economic și o reducere a numărului de salariați (cei care susțin sistemul de pensii prin contribuții), Republica Moldova se confruntă și cu incompletitudinea sistemului de pensii care se rezumă în continuare la componentele ocupaționale și voluntare administrate privat fiind încă în stadiu de proiect și necesitînd ani buni pînă la implementare și la apariția efectelor. De asemenea, fenomene întîlnite și în alte țări în tranziție (ba chiar și în țări dezvoltate occidentale în ultimele decenii), precum pensionările anticipate și scăderea vîrstei medii reale de pensionare sau susținerea lor cu fonduri bugetare au fost la noi mult mai accentuate și au condus la o creștere exagerată a numărului de pensionari și la o reducere alarmantă a vîrstei medii reale de pensionare.
În Republica Moldova, persoanele în vîrstă se confruntă cu multe și serioase dificultăți, inclusiv cu venituri foarte mici, o mobilitate limitată și un nivel ridicat de excluziune socială. În timp ce aceste probleme sunt întîmpinate de toți vîrstnicii, femei și bărbați deopotrivă, acestea au tendința de a fi mai grave pentru femei, din cauza pensiilor lor medii mici, preponderenței acestora în cadrul populației vîrstnice – e de peste 58 de % din cei peste 65 de ani – precum și concentrării lor mai mari în zonele rurale, cu mai puțin sprijin și mai puține servicii.
Reformarea sistemului de pensii din Republica Moldova a devenit astfel o necesitate stringentă după 1991 și pentru aceasta au fost luate două tipuri de măsuri menite să redreseze problemele apărute: măsuri pe termen scurt, de urgență, care nu au rezolvat însă decît parțial unele probleme: ajustarea beneficiilor prin indexare repetată ca răspuns la deteriorarea lor de către inflație; o reformă propusă a fi pe termen lung și care s-a materializat pe de-o parte în separarea fondurilor de pensii.
Sistemul de pensii este administrat de către bugetul și administrația centrală a statului (proces realizat nu numai în Republica Moldova, Romînia dar și în Albania, Cehia, Ungaria, Slovacia), iar pe de altă parte, în modificări realizate prin noua lege din 2000: prelungirea perioadei de cotizare și înăsprirea condițiilor pentru pensionare anticipată. Astfel, pînă în 2001, la intrarea noii legi în funcțiune, problemele financiare ale sistemului au fost rezolvate doar parțial, în general cu soluții „ad hoc”, fără o strategie de termen lung, ceea ce a creat inechități destul de serioase în sistem.
Reieșind din actualitatea temei, scopul tezei de licență constă în examinarea reglementării juridice a pensiei pentru limita de vîrstă din Republica Moldova.
Pentru materializarea scopului în cauză au fost trasate următoarele obiective:
a ne referi la noțiunea pensiei și a elucida tipurile de pensie;
a scoate la iveală principiile dreptului de pensie;
a elucida noțiunea și particularitățile pensiei pentru limita de vîrstă în diferite
state în general și în Republica Moldova, în particular;
– a expune condițiile stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă stipulate în legislația națională;
– a elucida caracteristicile pensiei pentru limita de vîrstă stabilită în condiții generale;
– a releva condițiile stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă în condiții avantajoase;
– a ne referi la pensia stabilită femeilor care au născut și au educat pînă la vărsta de 8 ani 5 și mai mulți copii;
– a scoate la iveală particularitățile pensiei pentru limita de vîrstă stabilită persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive și forte dificile de muncă;
– a elucida condițiile stabilirii pensiei pentru limită de vîrstă pentru persoanele ce au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl;
– a descrie cum are loc stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă conform legislației protecției sociale din Republica Moldova.
Noutatea științifică a tezei de licență constă în aceea că studiul de față descrie cadrul juridic în care schimbările precedente sau anticipate s-au petrecut și este probabil să se petreacă în viitor, pentru a se putea concepe o politică coerentă și eficientă în sfera pensiilor.
În procesul efectuării acestui studiu au fost utilizate un șir de metode de cercetare, printre care pot fi menționate următoarele: istorică, sistemică, comparativă, logică, dialectică.
Însemnătatea practică și științifică a tezei de licență constă în aceea că rezultatele cercetărilor și concluziile pot fi utilizate în procesul perfecționării bazei legislative și a legislației pentru soluționarea problemelor ce țin de reglementarea juridică a pensiilor pentru limita de vîrstă în Republica Moldova.
Baza teoretică și metodologică a studiului efectuat au constituit-o: manualele, monografiile, articolele dedicate problemelor ce țin de reglementarea juridică a problemelor ce se referă la pensiile pentru limita de vîrstă acordate în Republica Moldova. În procesul investigației au fost utilizate lucrările autorilor moldoveni N. Romandaș, I. Odinokaia Negură, L. Proca, a autorilor romîni Gh. Bistriceanu, Fl. Bercea, E. Marcoci, Al. Țiclea, C. Tufan, M. Preda, C. Doboș, a autorilor ruși M. Lușnicova, A. Lușnicov, A. Udalova, E. Maciuliskaia, G. Gorbaceva, G. Dolgencova etc.
Reieșind din scopul și sarcinile trasate, teza de licență are următoarea structură: introducere, unde sunt elucidate actualitatea, necesitatea abordării temei în cauză, scopul, sarcinile, noutatea, metodologia și însemnătatea teoretică și practică a rezultatelor obținute; două capitole, încheiere și bibliografie. În primul capitol sunt elucidate considerațiunile generale cu privire la sistemul de asigurare cu pensii pentru limita de vîrstă. În capitolul al doilea este investigată reglementarea juridică a sistemului de asigurări cu pensii pentru limita de vîrstă din Republica Moldova fiind elucidate condițiile generale ale stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă, stabilirea ei în condiții avantajoase și pentru persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive și forte dificile de muncă, pentru cei ce au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și cum are loc calcularea pensiei conform legislației protecției sociale din Republica Moldova.
Capitolul I. Considerațiuni generale cu privire lia și însemnătatea teoretică și practică a rezultatelor obținute; două capitole, încheiere și bibliografie. În primul capitol sunt elucidate considerațiunile generale cu privire la sistemul de asigurare cu pensii pentru limita de vîrstă. În capitolul al doilea este investigată reglementarea juridică a sistemului de asigurări cu pensii pentru limita de vîrstă din Republica Moldova fiind elucidate condițiile generale ale stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă, stabilirea ei în condiții avantajoase și pentru persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive și forte dificile de muncă, pentru cei ce au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și cum are loc calcularea pensiei conform legislației protecției sociale din Republica Moldova.
Capitolul I. Considerațiuni generale cu privire la sistemul de asigurare
cu pensii pentru limita de vîrstă
Noțiunea „pensiei” și tipurile de pensie
Termenul „pensie” își trage obîrșia de la cuvîntul latin pensio, care înseamnă plată, provizie pentru hrană și locuință. În Roma Antică prin pensio era desemnată alocația plătită periodic veteranilor militari în semn de recunoștință pentru serviciile aduse statului roman. Această pensie era oferită și persoanelor din afara hotarelor Imperiului Roman, asigurînd acestor veterani militari o locuință și un anumit venit. În cazul în care nu existau locuințe disponibile, acești veterani încasau o alocație de bani în numerar sau un alt echivalent valoric pe tot restul vieții. Prin urmare, primele pensii au fost cele plătite militarilor.
În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii romane, prin pensie înțelegem „suma de bani lunară ce se acordă persoanelor ce au ieșit din activitatea profesională pentru limita de vîrstă, pentru invaliditate etc. sau care și-au pierdut susținătorul și sunt incapabili de muncă”.
În Dicționarul de asigurări pensia este concepută ca un „drept bănesc, sumă de bani ce se plătește lunar persoanelor care își încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vîrstă, invalidități, pe tot timpul vieții de la pensionare, copiilor urmași pînă la o anumită vîrstă și soției care are calitatea de urmaș pentru a le a se asigura acestora condiții optime de viață”.
Primele legii privind asigurările sociale în caz de boală, bătrînețe, accidente de muncă și invaliditate, apar la sfîrșitul sec. XIX – începutul sec. XX, în Europa. Primele dintre acestea sunt legi privind asigurările de bătrînețe: în anul 1889 – Franța și 1891 – Germania, în anul 1912, în Romînia apare Legea de organizare a asigurărilor sociale în caz de accidente, invaliditate și bătrînețe, cunoscută ca Legea Nenițescu. Contribuțiile pentru pensia de bătrînețe erau suportate în părți egale de către muncitor, patron și stat. Limita de vîrstă era de 65 de ani, iar perioada de cotizare maximă de 23 ani.
Prima pensie după vîrstă pentru cei care erau ocupați în sectorul privat, organizată de stat a fost introdusă în Germania în 1889. Particularitățile acestei pensii era faptul că asigurarea socială era o îndatorire a lucrătorului și, totodată, a patronului. Statul a împrumutat experiența fondurilor benevole organizate de breslele și uniunile muncitorești.
Am remarcat anterior că primele asigurări sociale au o istorie scurtă, de circa 140 de ani iar primele legi ale pensiilor una și mai scurtă, de circa 120 de ani. Pînă în acel moment statul nu își asuma nici o responsabilitate pentru protecția socială a cetățenilor, aceștia și familiile lor fiind singurii responsabili pentru situațiile de risc precum bătrînețea, boala sau accidentele de muncă. Introducerea pentru prima dată a asigurărilor sociale le este atribuită reformatorilor conservatori von Bismarck și von Taffe, care între 1871 și 1891 au introdus primele legi asiguratorii în Germania. Inițiativa lor nu a fost una umanitară, fără motivații politice. Cele două scopuri urmărite se constituiau de fapt în politica de clasă, cu implicații majore în stratificarea socială:
1. Se urmărea ca să se accentueze diviziunea socială între diferite categorii/clase de salariați prin instituirea unor legi și privilegii diferite de la un grup de angajați la altul.
2. Să fie legată loialitatea individului direct de monarhie sau de autoritatea centrală de stat.
Dincolo de aceste obiective, drepturile sociale ale angajatului nu se îmbunătățeau prea mult. Drepturile economice erau însoțite de obligații clar stipulate de legislație legate de participarea pe piața muncii și de contribuții. Inițial acoperirea sistemelor de pensii era foarte redusă, o mică parte din populație (și o mică parte dintre persoanele vîrstnice) fiind asigurată pentru pensii, acest fapt avînd la bază două motive:
– pe de-o parte ponderea salariaților în populație era redusă (fiind acoperiți funcționarii publici și salariații din industrie care nu erau prea numeroși);
– vîrsta de pensionare nu era, așa cum ne-am putea imagina, similară cu cea din prezent sau chiar mai mică, ci era de 70 de ani, ulterior scăzînd în Europa spre 65 sau chiar 60 de ani.
Prin urmare, Cancelarul von Bismark rămîne promotorul primelor legi din domeniul asigurărilor sociale care au însemnat o primă implicare a statului modern în protecția socială a indivizilor pe baze contributorii. Trebuie să menționăm că, deși multe țări (în special cele europene) au urmat imediat modelul Germaniei, alte țări au introdus mult mai tîrziu aceleași legi (în mod special S.U.A., Canada și Australia). Primele astfel de legi introduse în Germania au fost: Asigurarea pentru accidente industriale (1871), Asigurarea de sănătate (1883), Asigurarea de pensii (1891), pe care Franța o introdusese deja cu doi ani înainte. Bismarck însuși avea 76 de ani în 1891 la data introducerii legii privind Asigurarea de pensii în Germania.
Dreptul la primirea pensiei se funda pe cotizațiile plătite anterior. În anul 1891 în Danemarca și în același an în Noua Zeelandă a fost introdus sistemul de pensionare îndreptat spre susținerea celor săraci. Finanțarea avea loc pe baza veniturilor încasate în urma plății impozitelor. Acest sistem se funda pe un control al sărăciei și a necesității de a primi pensie, iar nivelul de plăți era unic. Ulterior majoritatea statelor Europei occidentale au acceptat calea germană de dezvoltare a acestui sistem de asigurare socială. Sistemele de pensii ale statelor anglosaxone (în afară de S.U.A. și Canada) mai mult semănau cu tipul ce s-a format în Danemarca și Noua Zeelandă. Cauza deosebirii acestor două tipuri de sisteme de pensii consta în scopurile pe care ele le urmăreau. Modelul german era îndreptat spre păstrarea statutului social a celui ce lucrează după ieșirea la pensie, iar sistemul danez (care a fost implementat mai tîrziu în Anglia), spre limitarea sărăciei.
În sec. al XX-lea aceste sisteme de pensii încetul cu încetul au început să se apropie una de alta. Spre exemplu, în Germania, unde sistemul era fundat pe plata cotei de asigurare, a fost introdusă pensia minimală garantată, care nu depindea de plata cotei de asigurare anterioară. În statele în care au fost introduse pensiile egale, fixate în dependență de veniturile generale ale bugetului, a fost anulat controlul sărăciei. În calitate de supliment la pensiile minimale în Marea Britanie a fost introdusă sistema asigurării obligatorii.
Statele din America de Nord au introdus sistemul asigurării de stat a bătrîneții destul de tîrziu. În Canada, sistemul bazat pe contorul nevoilor oamenilor, care nu presupunea cota de asigurare a fost introdusă în anul 1927, iar în S.U.A. guvernele statelor au început a introduce sistemele de pensionare fundate pe acoperirea necesităților stringente în anii 1920. În 1934 deja în 28 de state funcționau sistemele de pensii. Sistemul federal de asigurare în privința pensiei a fost introdus în SUA în anul 1935. Inițial în S.U.A. nu era preconizat nici un sistem al protecției sociale. Opinia majorității americanilor în această privință a fost expusă de președintele Grover Cleveland, care releva faptul că „cu toate că poporul este obligat să susțină guvernul său cu entuziasm… în funcțiile lui (guvernului) nu intră grija de a întreține poporul”. Această opinie a dominat în S.U.A. pînă în anii 1930 și nici un ajutor din partea guvernului federal nu era acordat persoanelor în vîrstă. Ideile „eticii protestante” care se exprimau în conceperea bogăției ca o îndeplinire bună a datoriei față de Dumnezeu, care au fost expuse de filosoful german M. Veber în lucrarea Etica protestantă și spiritul capitalismului și dominația acestor idei în S.U.A. a fost determinată de munca cu zel și organizarea rațională a ei. Pe de altă parte, emigranții ce au sosit în S.U.A. aveau mari posibilități pentru obținerea unei situații economice și sociale bune: pămînturi nelimitate și mănoase, industrializarea care oferea posibilitatea de a crea noi locuri de muncă ce întrecea prin tempurile sale migrația, lipsa ierarhiei sociale europene care acorda priorități unor categorii de populație în detrimentul altor categorii. Aceste straturi sociale nu aveau nevoie de sprijinul din partea statului. Numai în anul 1929, după începerea „Marii Depresii” președintele H. Hoover a început să introducă programe de asistență socială deoarece starea de lucruri era catastrofală: existau 10 milioane de șomeri (25% din numărul populației aptă de muncă) și 18 milioane de săraci. „Marea Depresie” din anii 30 ai sec. al XX-lea a arătat, că nici guvernul federal, nici organele puterii locale, nici companiile private nu sunt în stare să se îngrijească de cei săraci. Astfel, toți au înțeles că este necesar un sistem de ajutor din partea statului, care a fost introdus cu concursul președintelui F. Rooseveld. Guvernul federal a început a crea locuri de muncă prin intermediul programelor muncilor social-utile. A fost creat în anul 1935 programul „Social security” care prevedea: fiecare salariat trebuia să plătească un impozit special în contul a jumătate din pensia personală, care îi va fi plătită lunar odată cu atingerea vîrstei de 65 de ani, iar a doua parte va fi plătită de patroni. Toate veniturile acumulate în urma acestui impozit trebuiau să ajungă într-un fond social garantat care era transformat în obligațiuni ale Băncii S.U.A. Așadar, fiecare generație plătea pensia părinților săi, ca ulterior, cînd va veni vremea, copii lor să le plătească și lor pensia. F. Rooseveld a susținut crearea sistemului de asigurare cu pensii, fundate pe contribuție, pentru că tindea să asigure o susținere politică de lungă durată: „Noi am introdus această contribuție din salariu, pentru a acorda celor ce plătesc drepturi morale, juridice și politice pentru a primi pensia sa. Cu acest impozit nici un om politic nu se va încumeta să lichideze programul meu a asigurării sociale”.
Așadar, în sec. al XX-lea asigurarea cu pensii a devenit un element indispensabil al obligațiilor din partea statului chiar în statele, unde predominau ideile că nu este necesar să fie acordat ajutor oamenilor din partea statului.
Romînia are o tradiție îndelungată în ceea ce privește asigurările sociale, acestea fiind introduse într-un regim modern, încă de la începutul sec. al XX-lea. Din acest punct de vedere, ea poate fi comparată cu statele occidentale dezvoltate, fiind printre primele 4 țări europene care au introdus la vremea respectivă un sistem asiguratoriu obligatoriu.
În 1918, în Romînia din care făcea parte și Basarabia, funcționau deja, trei legi de asigurări: una romîneasca (Legea Nenițescu din 1912, asigurînd beneficii pentru maternitate, boală, bătrînețe, accidente de muncă) în vechiul regat, o lege maghiară în Ardeal și una austriacă în Bucovina. Legea Nenițescu introduce pentru prima oara în Romînia principiul asiguratoriu obligatoriu pentru accidente, boală, maternitate, bătrînețe, invaliditate pentru salariații corporațiilor. Contribuțiile pentru pensia de bătrînețe erau plătite în părți egale de către muncitor, patron și stat. Limita de vîrsta era de 65 de ani iar perioada minimă de cotizare de 23 de ani.
Unificarea sistemului a avut loc în 1933, prin legea Ioanițescu. Deși în titulatură legea s-a referit la unificarea asigurărilor sociale, în realitate a perpetuat sistemul de asigurări sociale de tip comutativ, avîndu-se în vedere în continuare doar salariații și meseriașii. Legea a precizat cu claritate principiile de bază ale sistemului de asigurări sociale din Romînia, printre care amintim, în primul rînd, principiul contributivității și cel al solidarității. Legea a stabilit cota de contribuție pentru asigurări sociale de 6% calculată supra salariului și suportat în părți egale de către patroni și salariați. S-a prevăzut, de asemenea, garantarea sistemului de către stat și subvenționarea fondului de asigurări sociale de către stat la nevoie.
În conformitate cu această lege conducerea sistemului de asigurări revenea statului si patronilor; printre elementele negative ale legii sunt însă neincluderea în sistem a agricultorilor și neincluderea pensiei de bătrînețe și a ajutorului de șomaj printre beneficii. În 1938 pensia de bătrînețe a fost însă reintrodusă. Astfel, în deceniul patru al sec. al XX-lea se poate aprecia că populația activă din orașe în Romînia era acoperită prin asigurări sociale într-un grad ridicat.
Asigurarea cu pensii constituie categoria principală de asigurare socială a persoanelor inapte de muncă din Republica Moldova. Cadrul Legislativ al Sistemului de pensii din Republica Moldova este reglementat de cîteva legi fundamentale: Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156-XIV din 14.10.98; Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08.07.99; Legile anuale privind bugetul asigurărilor sociale de stat.
Începutul reformei sistemului de pensionare a fost marcat prin adoptarea Legii noi privind pensiile asigurării sociale de stat nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. Conform Legii adoptate, în Republica Moldova s-a menținut un sistem de pensionare distributiv, de un singur nivel, în care în scopul unei evidențe depline a drepturilor la pensiile acumulate, începînd cu 1 ianuarie 1999, a fost introdusă o formulă nouă de pensionare, care leagă direct suma contribuțiilor individuale achitate cu mărimea viitoare a pensiei. Suplimentar a fost introdusă formula perioadei de tranziție, care combină drepturile la pensiile acumulate în perioada de pînă la reformă și drepturile obținute în sistemul nou. Concomitent a început procesul de renunțare treptată la o mulțime de privilegii și înlesniri la ieșirea la pensie, precum și majorarea pe etape a vîrstei de pensionare și a stagiului de cotizare necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vîrstă în mărime deplină. În anul 2003 prin lege a fost stabilit coeficientul de indexare anuală a pensiei care este egal cu valoarea medie dintre indicatorii de creștere a prețurilor și a salariului mediu pe țară pentru anul precedent. Ne raliem opiniei, conform căreia, „reforma inițiată în anul 1999 nu poate fi caracterizată ca fiind una radicală sau una consecventă. Aceasta se explică prin faptul că realitățile politice din ultimii ani au condiționat un șir de abateri de la strategia inițială a reformei de pensionare, care s-au reflectat într-o serie de modificări, introduse de către Parlament în Legea de Bază de Pensionare din anul 1998 (înghețarea temporară a vîrstei de pensionare, restabilirea unui șir de înlesniri la ieșirea la pensie, anterior anulate etc.). Ca urmare, în prezent sistemul statal de pensionare al Republicii Moldova reprezintă un hibrid destul de complicat, care include un șir de elemente din sistemul vechi de pensionare, moștenit din vremea sovietică, și elemente ale sistemului nou de asigurare. Așadar, sistemul actual de pensionare al Republicii Moldova reprezintă un produs tipic al economiei în tranziție, care necesită o perfecționare continuă și o adaptare permanentă la realitățile economice instabile. Însemnătatea reformei de pensionare este condiționată și de faptul că, sistemul de pensionare este profund integrat în economia țării și succesele (insuccesele) acestuia se reflectă nu doar la nivel de asigurare materială a pensionarilor, ci și în mare măsură determină parametrii situației social-economice actuale și de perspectivă a țării și au o influență semnificativă asupra situației macroeconomice în general. În aceste condiții destul de complicate Ministerul de resort al Republicii Moldova a anunțat despre necesitatea efectuării unor calcule și prognoze social-economice periodice și sigure, care vor asigura calitatea necesară de realizare a măsurilor practice în cadrul reformei de pensionare, vor constitui baza de perfecționare în continuare a legislației de pensionare și de elaborare a actelor normativ-juridice noi. Prognozele, de asemenea, sunt necesare pentru a alege variantele soluțiilor optime, ce vor asigura viabilitatea și stabilitatea sistemului de pensionare, pentru a reacționa operativ la schimbările demografice și social-economice din țară, a utiliza rațional sursele financiare și, în fine, a asigura garanția de îndeplinire a obligațiunilor față de pensionari. La primele etape ale reformei de pensionare, în scopul modelării scenariilor de dezvoltare a sistemului de pensionare, au fost utilizate diferite modele „universale”, care erau exploatate cu atragerea consultanților străini. Însă, este de menționat că nici unul din aceste modele nu a satisfăcut pe deplin necesitățile specialiștilor din domeniul asigurării cu pensii. Modelele standarde erau cu greu adaptate la specificul sistemului de pensionare al Republici Moldova. Pe lîngă aceasta, restricțiile semnificative referitoare la informația statistică disponibilă pentru utilizatori deseori veneau în contradicție cu cerințele modelelor standarde privind utilizarea datelor inițiale. Această circumstanță a îndemnat Ministerul de resort al Republicii Moldova, cu susținerea Băncii Mondiale, de a iniția realizarea proiectului, rezultatul căruia a fost elaborarea unui set de modele imitative ale sistemului de pensionare al Republicii Moldova. Este de menționat faptul, că în anul 2004 tenderul privind elaborarea setului respectiv de programe a fost cîștigat de Centrul Independent Actuarial Informațional-analitic, care are o experiență în elaborarea programelor similare pentru sistemul de pensionare din Federația Rusă. În prezent, setul de programe include: „Modelul analitic al sistemului de pensionare al Republicii Moldova”, „Calculatorul pensiei” și „Modelul pe un termen mediu al sistemului de pensionare al Republicii Moldova”, care sunt în permanentă dezvoltare și perfecționare.
Principiile și condițiile obligatorii pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă
Reformele sociale care se promovează în Republica Moldova sunt orientate spre stabilirea acestor principii în normele de drept naționale. O dovadă în acest sens este Strategia de reformare a sistemului de asigurare cu pensii adoptată în anul 1998, Legea Republicii Moldova cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat nr.156-XIV din 14.10.98, precum și Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 08.07.1999.
Cursul de bază al reformelor promovate a determinat trecerea de la asistența socială la asigurarea socială. Pe lîngă aceasta, la baza creării și funcționării sistemului de asigurare socială și celui de pensii (ca o parte integrantă a acestuia) au fost puse următoarele principii:
Principiul unicității, conform căruia statul organizează și garantează funcționarea unui singur sistem public național de asigurări sociale garantat de catre stat în corespundere cu normele de drept unice. Prin instituirea sistemului unic se urmărește diminuarea riscurilor care decurg din existența mai multor sisteme de asigurări sociale, dintre care, cele mai mici ajung inevitabil în dificultate, necesitînd soluții pe termen mediu sau pe termen lung. Unicitatea sistemului de asigurări sociale este expresia solidarității societății în general, și între generații, în special. Constituirea sistemului a avut în vedere structura ocupațională ca urmare a restructurării economiei, a constituirii și funcționării mecanismului de piață.
Principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public – contribuabili și beneficiari de pensii și alte indemnizații de asigurări sociale – egalitate în realizarea drepturilor și executarea obligațiilor, prevăzute de legislație.
Principiul solidarității sociale a generațiilor și persoanelor ce prezintă o generație, conform căruia participanții la sistemul public de pensii își asuma reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege.
Principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitîndu-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor. Totodată, persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, sunt cuprinse prin efectul legii în sistemul public național de asigurări sociale.
Principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurare socială se formează în baza contribuțiilor transferate de către persoanele fizice și juridice – participanți ai sistemului public de asigurări sociale; realizarea dreptului la asigurarea socială depinde de îndeplinirea acestei obligațiuni. Prin urmare, fondurile sistemului public național de asigurări sociale se constituie pe seama contribuțiilor plătite de agenții economici, avocații, instituțiile cultelor, și din contribuțiile persoanelor fizice care folosesc personal casnic sau angajează salariați pentru alte activități.
Principiul repartiției, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii.
Principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii.
Principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie. Personalul, membrii cooperatori, asociații și ceilalți cetățeni care îndeplinesc condițiile legale au dreptul să ceară oricînd stabilirea dreptului la pensie, indemnizații de asigurări sociale.
Principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial.
Principiul egalitarii de tratament. Persoanele asigurate au aceleași drepturi și obligații dacă îndeplinesc aceleași condiții prevăzute de lege. Cetățenii străinii sau apatrizii care desfășară activități pe teritoriul Republicii Moldova sunt cuprinși în sistemul public de asigurări sociale, fiind tratați la fel, fără discriminare, cu cetățenii din Republica Moldova. Cetățenii ce-și desfășoară activitatea în străinătate, în interesul statului moldovenesc, sunt cuprinși în sistemul asigurărilor sociale. Persoanele asigurate în sistemul nostru național de asigurări sociale și care-și stabilesc reședința în străinătate, beneficiază de drepturile de asigurări sociale în condițiile prevederilor internaționale pe care Republica Moldova le-a încheiat.
Principiul autonomiei și descentralizării. Asigurările sociale trebuie să fie autonome, să nu mai fie conduse de stat, ci de organe proprii alese, care sa administreze fondurile în interesul pensionarilor.
Ocrotirea cetățenilor se realizează în concordanță cu cerințele eticii și echității sociale. Pensiile și celelalte forme de ocrotire sunt reglementate pe baza contribuției aduse de fiecare la dezvoltarea societății noastre, urmărindu-se realizarea unui raport între venitul din salarii și venitul din pensii menit să stimuleze salariații. Se realizează prin stabilirea unor proporții raționale între diferite categorii de pensii. Au loc trimiteri la tratament balnear gratuit a persoanelor cu pensii mici, trimiteri la odihnă a familiilor cu mai mulți copii.
Pensiile de asigurări sociale sunt scutite de orice impozite și taxe. Toate pensiile de asigurări sociale, precum și actele procedurale pentru dobîndirea lor nu sunt impozabile și nici taxabile. În cazul asigurărilor sociale ale agricultorilor, sunt scutite de impozite și taxe, atît pensiile, cît și indemnizațiile de asigurări sociale. Toate actele procedurale care au drept scop stabilirea dreptului la pensie sau indemnizație de asigurări sociale introduse în instanțe judecătorești, sunt scutite de orice taxe.
Concepția nouă de pensionare presupune acordarea drepturilor la pensie tuturor persoanelor asigurate, cu locul permanent de trai în Republica Moldova, precum și persoanelor, care la momentul stabilirii pensiei nu erau asigurate, însă corespund cerințelor stabilite în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Lucrătorii din sectorul agrar, de asemenea, au dreptul la pensie.
Conform Legii privind sistemul public de asigurări sociale persoane asigurate sunt considerate persoanele care activează în baza contractului individual de muncă, în funcții elective sau numite la nivelul autorității executive, legislative sau judecătorești; care primesc indemnizații de șomaj, incapacitate temporară de muncă, invaliditate; precum și persoanele care au un venit anual nu mai puțin de trei sau patru salarii medii lunare pe economie. Aceste prevederi ale legislației noi dovedesc despre tendința spre o metodă de abordare egală la stabilirea drepturilor cetățenilor la asigurarea socială și asigurarea cu pensii indiferent de sex, iar principiul egalității evidențiat ca un principiu separat, accentuează fidelitatea Republicii Moldova față de principiile internaționale de egalitate a genurilor.
Reforma de pensionare în Republica Moldova prevedea creșterea stagiului de cotizare pînă la 35 de ani către anul 2008 atît pentru bărbați, cît și pentru femei. Această creștere este destul de semnificativă, luînd în considerație că anterior stagiul necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vîrstă constituia pentru bărbați 25 ani, iar pentru femei – 20 de ani. Însă ultima redacție a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat prevede un stagiu de cotizare necesar atît pentru femei, cît și pentru bărbați în mărime de 30 de ani. În același timp, legea prevede că persoana asigurată, care la atingerea vîrstei de pensionare stabilite nu poate confirma stagiul deplin de cotizare necesar, însă confirmă un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani, are dreptul de a beneficia de o pensie parțială, calculată proporțional stagiului de cotizare. Astfel, în prezent pentru a beneficia de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă este suficient de a avea un stagiu de cotizare de 20 de ani (evident, cu condiția atingerii vîrstei de pensionare). De asemenea, este necesar de menționat că, legislația prevede norme care interesează persoanele asigurate în atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani și mai mult. Astfel, pentru fiecare an de stagiu mai mare de 35 de ani mărimea pensiei stabilite se majorează cu 2% din venitul asigurat, în timp ce pentru fiecare an de stagiu de cotizare de la 20 pînă la 35 de ani – 1,2%. În legislația de pensionare a Republicii Moldova sunt prevăzute și stimulente pentru o realizare și mai tîrzie a dreptului la pensie. În acest caz mărimea pensiei se majorează cu 2% din venitul asigurat pentru fiecare an lucrat după atingerea vîrstei de pensionare stabilite. Stagiul de cotizare în sistemul public de asigurări sociale se calculează prin însumarea tuturor perioadelor contributive. La perioadele contributive sunt asimilate, de asemenea, perioadele necontributive, precum sunt: beneficierea de indemnizații privind incapacitatea temporară de muncă, de maternitate, de șomaj. În stagiul de cotizare se mai includ și alte perioade necontributive: satisfacerea serviciului militar în termen sau cu termen redus, îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani. În stagiul de cotizare, de asemenea, se includ perioadele în care, pînă la intrarea în vigoare a Legii privind pensiile de asigurări sociale, a fost desfășurată activitatea în calitate de membru de colhoz; activitatea de creație a membrilor uniunilor de creație; activitatea în calitate de slujitor și lucrător al cultelor; îngrijirea unui invalid de gradul I, unui copil invalid, unei persoane ce a depășit vîrsta de 75 de ani; studiile în instituțiile de învățămînt superior cu frecvența la zi, serviciul militar sau alt serviciu asimilat acestuia.
Însă modul de finanțare a acestor perioade nu este reglementat definitiv de către legislație. Chiar și modul de includere în stagiul de cotizare a perioadelor ce țin de îngrijirea copiilor și invalizilor, studiilor și serviciului militar (legislația prevede că acestea se compensează din contul mijloacelor bugetului de stat), nu este pînă în prezent descris în actele normative.
Reforma de pensionare a lichidat, începînd cu 1 ianuarie 1999, pensiile pentru vechime în muncă, acordate lucrătorilor din domeniul ocrotirii sănătății și învățămîntului. Însă acele pensii, care au fost stabilite pînă la termenul indicat, continuă să se plătească din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale.
În total, numărul acestor pensionari în perioada examinată (1999-2005) s-a redus cu 41,3%, s-a redus și ponderea acestora în numărul total de pensionari: de la 0,8% pînă la 0,5%. Reforma de pensionare a permis reducerea esențială a numărului pensionarilor care beneficiază de pensii în condiții avantajoase. Dacă în anul 1999 numărul beneficiarilor de acest tip de pensie a fost de 148.2 mii de persoane și constituia 21,7% din numărul total de pensionari (iar față de pensionarii pentru limită de vîrstă – 27,6%), atunci către anul 2005 numărul acestora s-a redus de 2,4 ori, constituind 62,3 mii de persoane sau 10,1% din numărul total de pensionari (13,6% din numărul pensionarilor pentru limită de vîrstă). De peste 2 ori s-a micșorat și volumul plăților categoriilor de persoane privilegiate. Ponderea acestora în volumul total de plăți a scăzut de la 22,4% în anul 1999 pînă la 10,6% în anul 2005.
Particularitățile pensiei pentru limita de vîrstă în diferite
state în general și în Republica Moldova, în particular
Sistemul de pensii din Republica Moldova funcționează în baza schemei sistemului solidar de pensii (Pay As You Go) ce consumă 8,8% din PIB. În anul 2010, în sistemul de asigurări sociale achitau contribuții doar circa 37,5 % din populația aptă de muncă, iar pensiile erau achitate pentru circa 84% din cetățenii ce au atins limita de vîrstă, respectiv un număr de 460,5 mii persoane, sau 13% din totalul populației. Astfel, sistemul de pensii are un rol considerabil în asigurarea unui trai decent al populației. În anul 2011 cheltuielile pentru plata pensiilor constituie aproximativ 70% din totalul cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de sta
Ne raliem opiniei conform căreia, actualmente, sistemul de pensii se confruntă cu următoarele provocări – cuantumul mic al prestațiilor și nivelul scăzut al ratei de înlocuire. Cuantumul pensiei medii pentru limită de vîrstă, reprezintă în anul 2010 doar 70,6% din minimul de existență pentru pensionari. Un număr de peste 90,1 % din totalul pensionarilor pentru limită de vîrstă beneficiază de pensii în cuantum mai mic decît minimului de existență pentru pensionari. Rata de înlocuire sau, cu alte cuvinte, raportul dintre pensia medie pentru limită de vîrstă și salariul mediu înregistrat în economie, reprezintă doar 28,2%, pe cînd Codul European de Securitate Socială stabilește valoarea recomandată a acesteia la 40%. Mai mult decît atît, modelarea sistemului autohton de pensii pe termen lung arată că, în condițiile actuale de funcționare a sistemului, rata de înlocuire se va diminua în continuare pînă la 23% în anul 2020 și pînă la un nivel extrem de mic de 14% în jurul anilor 2040. În aceste condiții, crește dramatic presiunea asupra statului de a majora pensiile, fapt ce va conduce la destabilizarea sistemului de pensii. Diminuarea ratei de înlocuire este cauzată de doi factori: a) modalitatea de indexare a pensiei; și b) neactualizarea (neindexarea) venitului asigurat din trecut la determinarea pensiei inițiale.
În Republica Moldova, coeficientul de indexare a pensiei constituie media dintre creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum și creșterea anuală a salariului mediu pe țară pentru anul precedent. Creșterea indicelui prețurilor de consum, de regulă, înregistrează ritmuri de creștere mai mici decît cele ale salariului mediu, ceea ce duce la reducerea ratei de înlocuire. Totuși, această modalitate de indexare este des întîlnită în practica internațională, spre deosebire de neactualizarea veniturilor asigurate din trecut (nu se cunosc careva alte țări care nu actualizează veniturile asigurate din trecut).
În sistemul autohton de pensii cuantumul pensiei este calculat în mod diferit pentru perioadele de pînă și după 1999. Partea pensiei corespunzătoare perioadei de activitate de pînă la 1999 este calculată astfel încît salariile nominale să fie actualizate odată cu creșterea salariilor pînă la anul precedent anului de pensionare. Partea pensiei după anul 1999, se calculează în baza mediei venitului asigurat fără actualizare în baza evoluției salariilor/prețurilor în această perioadă. Neactualizarea veniturilor asigurate diminuează ratele de înlocuire, care generează diferențe majore între pensionari. Însăși formula de pensii nebalansată la nivelul parametrilor acesteia creează diferențe considerabile dintre pensionarii vechi și noi.
Numărul mic de contribuabili și reducerea ratei de dependență. Sfera de acoperire a sistemului de pensii, precum și numărul persoanelor asigurate este în descreștere. Începînd cu 2001 pînă în 2010, numărul populației active a scăzut de la 1 616,7 mii persoane pînă la 1235,4 mii, iar cel al persoanelor ocupate de la 1499,0 mii persoane pînă la 1143,4 mii. Astfel, și numărul contribuabililor în sistemul public de asigurări sociale a coborît pînă la circa 860 mii în 2010.
Acest lucru se datorează în principal emigrării populației în ultimul deceniu. Potrivit datelor statistice, 311 mii persoane lucrează peste hotarele Republicii Moldova. În același context, putem menționa și fenomenul ocupării informale. Astfel, conform estimărilor, numărul populației ocupate informal în trimestrul II, 2011 a constituit 406,9 mii persoane.
Pe de altă parte, numărul pensionarilor de toate categoriile a rămas stabil, reducîndu-se cu circa 4,1% față de anul 2001 și constituie în anul 2011 627,1 mii. Astfel, raportul dintre populația activă și pensionarii de toate categoriile este de 2:1, iar raportul dintre populația ocupată și pensionari este de 1,8:1. Este de menționat în acest context că pentru o funcționare stabilă a sistemelor de pensii de tip solidar, este necesară menținerea raportului dintre numărul contribuabililor și cel al pensionarilor în jur de 4:1-5:1.
O altă problemă ce ține de sistemul de pensionare a Republicii Moldova îl reprezintă îmbătrînirea demografică. Evoluția ulterioară a sistemului public de pensii se va agrava de cauza tendințelor demografice. Raportul dintre populația care depășit vîrsta de 60 de ani și numărul total al populației a constituit 14,4% în anul 2010, comparativ cu 13,6% în anul 2000. Procesul de îmbătrînire este mai accentuat în localitățile rurale, unde ponderea vîrstnicilor de 60 ani și peste este de 15,2%, față de 13,2% în mediul urban.
Conform practicii internaționale, o populație se consideră „îmbătrînită” atunci cînd ponderea vîrstnicilor depășește 12%. Potrivit scenariilor pesimiste ale prognozelor demografice, către anul 2050 efectivul populației poate să se micșoreze cu pînă la un milion de locuitori. În paralel cu scăderea natalității, populația în vîrstă aptă de muncă (15-59 ani) urmează să înregistreze o scădere constantă, iar procesul de îmbătrînire demografică a populației se va aprofunda. Astfel, spre anii 2050, ponderea populației în vîrstă aptă de muncă se va diminua, în funcție de scenariu, cu circa 11-16 puncte procentuale față de valorile actuale, de la 69,2% pînă la 57,9% în 2050.
Totuși, nu scăderea în sine a numărului populației este evoluția cea mai îngrijorătoare, ci faptul că acestei evoluții i se asociază o degradare continuă a structurii pe vîrste, datorată în mare parte, procesului de îmbătrînire a populației, ceea ce semnifică faptul că numărul populației din grupele tinere de vîrstă va diminua, în schimb cel din grupele de vîrstă înaintată va crește. Comparativ cu 2001, în 2010 s-a redus ponderea populației tinere (corespunzătoare vîrstelor 0-15 ani) de la 24,8% la 17,8% din numărul total al populației și a crescut ponderea populației vîrstnice de peste 57/62 ani de la 14,4% la 15,5% în numărul total al populației. Ponderea persoanelor ce au depășit valorile actuale ale vîrstei de pensionare se va majora de la 15,2% pînă la 31,5% în 2050. Creșterea ponderii populației vîrstnice va crea o presiune tot mai puternică asupra sistemelor de asigurări sociale.
O altă problemă a sistemului de pensii din Republica Moldova îl constituie vîrsta de pensionare diferită. Sistemul de pensii în vigoare stabilește vîrsta de pensionare la 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați. Perioada minimă de asigurare și respectiv, de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, este de cel puțin 15 ani pentru o pensie parțială sau de cel puțin 30,5 ani pentru pensie deplină. Potrivit normelor legislative deja adoptate, valoarea stagiului total necesar pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă se va majora pînă la 35 de ani către anul 2020. În comparație cu țările din Europa Centrală și de Est vîrsta de pensionare în Republica Moldova este la limita de jos pentru bărbați și mai joasă în cazul femeilor.
Pe de altă parte și speranța de viață în Republica Moldova este mai mică comparativ cu țările respective. Totuși, majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est planifică o majorare a vîrstei de pensionare în următorii 10 ani, în special este prevăzută egalarea vîrstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților. Speranța de viață a femeilor este mai mare decît cea a bărbaților
în toate țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv și în Republica Moldova.
Din acest motiv, precum și datorită faptului că vîrsta de pensionare a femeilor este mai mică decît cea a bărbaților în Republica Moldova, în sistemul autohton de pensionare putem constata diferențe semnificative dintre numărul de femei și bărbați beneficiari de pensii, dar și a cuantumului pensiilor acestora. Astfel, în 2010, stagiul mediu de cotizare înregistrat la acordarea pensiei pentru femei a constituit 32,5 ani și 37,5 pentru bărbați, iar mărimea medie a pensiei pentru limită de vîrstă pentru femei a constituit 797,1 lei, iar pentru bărbați 937,8 lei, întrucît mărimea pensiei depinde în mod direct de durata stagiului de cotizare, dar și de mărimea contribuțiilor de asigurări sociale de stat.
Nivelul scăzut al venitului asigurat al contribuabililor prin intermediul contribuțiilor de asigurări sociale achitate, cuantumul pensiilor depinde, în mod direct, de veniturile populației active și ocupate. Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale mărimea medie a salariului persoanelor angajate prin contract individual de muncă în anul 2010 a constituit circa
2133 lei. O realitate a salarizării o constituie veniturile „în plic”. Astfel, pe măsură ce veniturile salariale declarate ale persoanelor asigurate sunt mici, cuantumul redus al pensiilor este o consecință directă a acestui fapt.
Încă o problemă a sistemului de pensii a Republicii Moldova este nesustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. Începînd cu anul 2005 sistemul de asigurări sociale se confruntă cu un deficit bugetar, care a crescut treptat de la 1,74 mil. lei pînă la 87,33 mil. lei în 2007. În anul 2008 Bugetul de Asigurări Sociale de Stat a înregistrat, după o perioadă de 3 ani, un excedent de 47,7 mil. lei, situația modificîndu-se în 2009 și 2010, cînd Bugetul de Asigurări Sociale de Stat iarăși s-a confruntat cu un deficit bugetar de 25,55 mil. lei și respectiv 213,3 mil. lei. Dacă în anii precedenți deficitul Bugetului asigurărilor sociale de stat a fost acoperit din contul fondului de rezervă al acestuia, atunci începînd cu anul 2009, odată cu epuizarea resurselor financiare din fondul de rezervă, deficitul bugetar este acoperit din contul bugetului de stat.
Modelarea sistemului autohton de pensii pe termen lung arată că, în condițiile actuale de funcționare a sistemului, acesta va înregistra deficit în următorii 10 ani și un surplus pe termen lung. Surplusul sistemului de pensii pe termen lung este cauzat de diminuarea considerabilă a ratei de înlocuire, care duce la scăderea ponderii cheltuielilor sistemului de pensii în PIB.
O altă problemă majoră a sistemului de pensii a Republicii Moldova constă în redistribuirea inechitabilă a mijloacelor financiare. Legislația Republicii Moldova prevede condiții speciale de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetățeni: judecători, procurori, aleși locali, funcționari publici, deputați, membri de Guvern, aleși locali și colaboratori vamali. Diferența față de condițiile generale de stabilire a pensiilor pentru limită de vîrstă constă în unele facilități acordate acestor categorii în ceea ce privește vîrsta de pensionare și stagiul de cotizare mai joase. Scopul acordării acestor priorități a fost evidențierea și aprecierea meritelor față de stat, însă în condițiile trecerii la economie de piață aceste principii își pierd actualitatea. Pensia medie pentru aceste categorii de persoane este de pînă la 8 ori mai mare decît pensia medie pentru limită de vîrstă stabilită în condiții generale, în cazul membrilor de Guvern și de 2,3 ori mai mare în cazul funcționarilor publici.
În scopul respectării principiilor de bază ale sistemului public de asigurări sociale, la moment, se fac primii pași spre unificarea sistemului de pensii, ce urmărește ca toți contribuabilii la sistemul public de asigurări sociale să beneficieze de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă în baza condițiilor unice.
Numărul total al beneficiarilor de pensii pentru unele categorii de cetățeni a constituit 7311 persoane în 2010 sau aproximativ 1,1% din numărul total al beneficiarilor de pensii. Pentru plata pensiilor acestor categorii, în anul 2010 au fost cheltuiți 116,49 mil. lei, sau 2% din totalul cheltuielilor pentru plata pensiilor. Totodată, din numărul total de beneficiari de pensii de asigurări sociale de stat, circa 152,4 mii sunt angajați în economia națională. Legislația actuală nu prevede recalcularea pensiilor persoanelor care continuă o activitate de muncă. Astfel, deși aceștia continuă să achite contribuții de asigurări sociale, acestea nu influențează în nici o măsură mărimea ulterioară a pensiei.
Atractivitatea redusă a sistemului de pensii constituie o altă problemă arzătoare a sistemului de pensii a Republicii Moldova. Sistemul public de asigurări sociale se confruntă pe alocuri cu o lipsă de încredere a populației în acesta, în principal datorită cuantumului mic al pensiilor și informării insuficiente a populației privind sistemul de pensionare. Astfel persoanele continuă să se eschiveze de la plata contribuțiilor din veniturile reale, ceea ce periclitează și mai mult buna funcționare a sistemului de pensii.
Fonduri de pensii private facultative slab dezvoltate și inexistența fondurilor de pensii private obligatorii Sistemul public de asigurări sociale rămîne a fi unicul mod de protecție a persoanelor în cazul producerii unor riscuri de asigurări sociale, inclusiv limită de vîrstă. În anul 1999 a fost creat cadrul legislativ privind fondurile nestatale de pensii, care conform clasificației Băncii Mondiale se înscriu în pilonul 3 de pensii sau sisteme de pensii facultative. Cu toate acestea, sistemul privat de pensii în Republica Moldova este practic inexistent – sunt înregistrate 2 fonduri private de pensii însă acestea nu desfășoară nici o activitate. Factorii care au determinat această stagnare sunt pe de o parte, lipsa de interes a populației, veniturile mici ale populației nu permit direcționarea unei părți din salariu către aceste fonduri, iar pe de alta, datorită insuficienței facilităților fiscale existente pentru angajatori și persoane fizice care participă la aceste fonduri. În același timp, cadrul legislativ aferent desfășurării activității fondurilor private de pensii obligatorii, care corespund pilonului 2, nu există.
Garanții de securitate socială pentru lucrătorii emigranți. În condițiile amplificării mobilității forței de muncă între state și a fenomenului emigrării populației apte de muncă, coordonarea sistemelor de securitate socială a devenit o componentă importantă a politicii sociale promovate de stat. Efectele negative ale proceselor migraționale sunt de lungă durată și de regulă sunt resimțite la întoarcerea în țară a lucrătorilor migranți și membrilor familiilor lor care au activat o perioadă de timp în străinătate, fie la strămutarea pe teritoriul altor state, în ambele cazuri aceste persoane neavînd dreptul la prestații de asigurări sociale. În aceste condiții, lucrătorii migranți și membrii familiilor acestora, deseori sunt dezavantajați din punct de vedere economic și social față de cetățenii statului de destinație, fiindu-le lezate drepturile de securitate socială, inclusiv pensii. Astfel, procesele migraționiste au condus la apariția necesității stringente de încheiere a acordurilor bilaterale în domeniul securității sociale cu principalele state de destinație a lucrătorilor migranți.
Dacă ne vom referi la viziunea strategică a sistemului de pensii din Republica Moldova atunci, trebuie să remarcăm faptul, că un sistem de pensii echitabil și sustenabil, care asigură un trai decent după pensionare, este indispensabil pentru coeziunea socială. Nivelul inadecvat al pensiilor actuale din Republica Moldova și tendința de diminuare în continuare a acestuia amplifică alarmant presiunea pentru creșteri ad hoc ale pensiilor, punînd în pericol viabilitatea sistemului de pensii și implicit chiar potențialul de creștere economică din scenariul „fără reformă”. Finanțarea unor eventuale majorări de pensii din mijloace din afara sistemului de pensii reduce șansele de reușită a altor reforme, inclusiv și cele ale celorlalte priorități de dezvoltare. Astfel, reforma sistemului de pensii, în primul rînd, va minimiza riscul acestor efecte negative.
Reforma sistemului actual de pensii implică implementarea unui sistem cumulativ de pensii în cadrul căruia contribuțiile de asigurări sociale sunt investite în loc să fie cheltuite imediat pentru plata prestațiilor pensionarilor actuali. Astfel, cetățeanul este motivat să contribuie și să-și asigure o pensie decentă la vîrsta retragerii din activitatea remunerabilă.
Totodată, sistemul cumulativ de pensii a re un impact pozitiv pe termen lung asupra creșterii economice, datorită, în principal, următorilor factori:
1. Dezvoltarea pieței financiare. În cadrul sistemului cumulativ de pensii contribuțiile sociale se investesc utilizînd piețele financiare, care, astfel, obțin un impuls semnificativ ca rezultat al reformei sistemului de pensii, iar dezvoltarea pieței financiare este asociată pozitiv cu creșterea economică. Dezvoltarea pieței financiare este considerată și ca o recompensă a costului de tranziție al reformei, care conform experienței altor țări variază de la 0,5% pînă la 4% din PIB anual în dependență de parametrii reformei sistemului de pensii.
2. Optimizarea pieței muncii. În sistemele solidare de pensii contribuțiile sociale deseori sînt tratate ca impozite, amplificînd fenomenele negative al plății salariilor „în plic” și muncii „la negru”. De asemenea, în sistemele Pay As You Go angajații preferă să se pensioneze anticipat, iar mobilitatea forței de muncă este redusă.
Toate acestea au un impact negativ asupra funcționării pieței muncii. Structura și funcționalitatea sistemului cumulativ de pensii duce la diminuarea acestor deficiențe, contribuind la optimizarea pieței muncii, ceea ce creează premize pentru creștere economică.
Totuși, introducerea unui sistem cumulativ de pensii implică măsuri de pregătire și implementarea acestuia este prevăzută după 2015, astfel încît efectul pozitiv asupra creșterii economice va fi resimțit în special după 2020. Pe de altă parte, reforma sistemului de pensii va contribui la reducerea ratei sărăciei. Deși evoluția ratei sărăciei este influențată de o mulțime de factori, putem afirma că creșterea mai rapidă a cuantumului pensiei în rezultatul reformei sistemului de pensii va reduce rata sărăciei absolute a pensionarilor într-o proporție mai mare decît în cazul menținerii condițiilor actuale ale sistemului de pensii. Astfel, impactul net al reformei se estimează la micșorarea ponderii pensionarilor sub pragul absolut al sărăciei cu 2 puncte procentuale mai mult decît în scenariul „fără reformă” pînă în 2020.
Capitolul II. Reglementarea juridică a sistemului de asigurări cu pensii
pentru limita de vîrstă din Republica Moldova
2.1. Stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă în condiții generale conform
legislației naționale
Condițiile obligatorii pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă în mărime deplină conform legislației Republicii Moldova sunt atingerea vîrstei de pensionare și realizarea corespunzătoare a stagiului de cotizare necesar.
În ceea ce privește vîrsta de pensionare, odată cu adoptarea în anul 1998 a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, în Republica Moldova din anul 1999 a început creșterea vîrstei de ieșire la pensie atît pentru bărbați, cît și pentru femei. În mod corespunzător a fost majorat și stagiul de cotizare necesar. Dacă anterior bărbații ieșeau la pensie în vîrstă de 60 de ani, iar femeile – la 55 de ani, atunci, începînd cu 1 ianuarie 1999 vîrsta de pensionare a început să se majoreze cu 6 luni anual și către anul 2008 urma să constituie 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani – pentru femei. Însă în urma adoptării Legii nr.1485-XV din 22.11.02 cu privire la introducerea modificărilor în art.41 al Legii nr.156-XIV din 14.10.98 cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat, vîrsta de pensionare a fost „înghețată” la nivelul anului 2002 și în prezent aceasta constituie 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani – pentru femei. Schimbarea vîrstelor de pensionare s-a manifestat prin majorarea acestora cu menținerea decalajului anterior de 5 ani dintre vîrsta bărbaților și a femeilor, ceea ce într-o măsură oarecare îi discriminează pe bărbați.
Excepțiile din regula comună le constituie doar mamele cu mulți copii: pentru acestea este stabilită o vîrstă privilegiată, care acordă dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, care de asemenea, treptat s-a majorat și în prezent constituie 54 de ani.
Legislația Republicii Moldova stabilește stagiul de cotizare și noțiunile de bază și modul de calculare și confirmare a stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea pensiei. Conform regulii comune stagiul de cotizare include toate perioadele de activitate în cîmpul muncii, pe parcursul cărora au fost transferate contribuții de asigurări sociale în fondul de pensii, precum și alte activități, la realizarea cărora persoana a fost supusă asigurărilor sociale. Se includ în stagiul de cotizare și perioadele de absență forțată de la serviciu, indiferent de durată, cu condiția că au fost efectuate plățile venitului asigurat și transferarea cotelor de asigurare socială.
În stagiul de cotizare, de asemenea, se includ și perioadele beneficierii de indemnizații pentru incapacitatea temporară de muncă, pentru îngrijirea copilului bolnav sau unui membru al familiei bolnav, de maternitate, de șomaj. Perioadele de incapacitate de muncă din cauza invalidității, de asemenea, se includ în stagiul de cotizare, însă pînă la atingerea vîrstei generale de pensii, prevăzute în partea 1 a art. 41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat și, începînd cu 1 ianuarie 1999. Perioadele de beneficiere de pensie de invaliditate pînă la 1 ianuarie 1999 nu se includ în stagiul de cotizare. Aceeași regulă funcționează și în legătură cu perioadele de beneficiere de indemnizații de șomaj, deoarece pentru aceste perioade nu au fost transferate cote de asigurări sociale. În viitor se preconizează adoptarea legilor respective, care vor prevedea că perioadele menționate se vor include în stagiul de cotizare doar cu condiția transferării contribuțiilor de asigurări sociale din fondurile corespunzătoare, însă pînă ce acestea sunt doar planuri.
În afară de perioadele menționate, în stagiul de cotizare se includ următoarele tipuri ale activității de muncă realizate pînă la 1 ianuarie 1999: munca în calitate de membru de colhoz, indiferent de caracterul și durata acesteia; activitatea de creație a membrilor uniunilor de creații, confirmată de către secretariatele comitetelor de conducere ale acestor uniuni de creație; activitatea în calitate de slujitor și lucrător al cultelor, începînd cu 1 aprilie 1992. Cu condiția transferării contribuțiilor de asigurare socială în stagiul de cotizare se includ, de asemenea, și perioadele de muncă în gospodăriile țărănești (de fermier) în calitate de membru, indiferent de caracterul și durata activității, perioadele activității în bază de contract, precum și activitatea de muncă individuală.
Din cîte s-a menționat mai sus, în stagiul de cotizare, de asemenea, se includ perioade necontributive, pe parcursul cărora persoana nu a fost supusă asigurărilor sociale și pentru care nu au fost transferate contribuții de asigurări sociale. Conform legislației la aceste perioade se referă atît cele mai caracteristice cazuri din biografiile femeilor (spre exemplu, perioadele de îngrijire a copilului cu vîrsta de pînă la 3 ani, a invalidului de gradul I, a copilului – invalid în vîrstă de pînă la 16 ani, a persoanei care a depășit vîrsta de 75 de ani), cît și cele mai tipice din biografiile bărbaților (serviciul militar obligatoriu, serviciul militar sau cel egalat cu acesta), ceea ce permite de a lua în considerație interesele ambelor sexe și într-o măsură oarecare, de a susține egalitatea genurilor.
Pe lîngă aceasta, în stagiul de cotizare se includ astfel de perioade necontributive neutre (în aspect gender), precum sunt studiile în instituțiile de învățămînt universitar de zi (universități, institute, academii) cu condiția confirmării prin diplomă a absolvirii instituției. Însă această perioadă de studii, precum și perioada de îngrijire a unui invalid de gradul I și a unei persoane de vîrstă înaintată se includ în stagiul de cotizare doar cu condiția că acestea au avut loc pînă la 1 ianuarie 1999.
Conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat la calcularea stagiului de cotizare se însumează toate perioadele contributive. La dorința persoanei asigurate perioadele de aflare în concedii neplătite, care au avut loc pînă la 1 ianuarie 1999, pot fi excluse din stagiul de cotizare, cît și din perioada de calculare a venitului mediu lunar asigurat.
Toate aceste prevederi ale legislației de pensionare formal în aspect gender sunt neutre și asigură șanse egale cetățenilor la calcularea stagiului de cotizare al acestora, necesar pentru calcularea pensiei.
În corespundere cu p. 13 al Regulamentului, începînd cu 1 ianuarie 1999, durata stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă constituia pentru bărbați 26 de ani și pentru femei – 22 de ani. În fiecare an ulterior stagiul asigurat se majora pentru bărbați cu un an și pentru femei – cu doi ani, iar începînd cu 1 ianuarie 2004 atît pentru bărbați, cît și pentru femei – cu un an, pînă la atingerea de 35 de ani. Însă, majorarea stagiului de cotizare necesar a fost suspendat, precum a fost suspendată și creșterea vîrstei de pensionare. Din anul 2003 a fost stabilit stagiul asigurat necesar identic atît pentru bărbați, cît și pentru femei – 30 de ani. Această prevedere a legislației întru totul corespunde cerințelor egalității genurilor.
N. Romandaș consideră, că „prin noțiunea de vechime în muncă se are în vedere perioada de timp în care este prestată o muncă de către salariatul care este deja subiect al raportului juridic de muncă”.
Nu în zadar art. 43 al Constituției Republicii Moldova proclamă: „Orice persoană are dreptul la muncă,la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecție împotriva șomajului”.
Putem constata că în literatura de specialitate nu există o noțiune bine conturată a vechimii în muncă. Unii autori o caracterizează ca pe o durată de timp în care de prestează o muncă,alții drept o anumită perioadă de activitate sau ca timp în care se efectuează un lucru,alții susțin că vechimea în muncă ar fi: durata de timp în care se efectuează o muncă sau altă activitate social-utilă de către salariat,deoarece în cazul dat are importanță anume faptul că vechimea în muncă nu este o categorie pasivă,ci o categorie active,dispunînd de particularități dinamice (timp,durată,perioadă).
Vechimea în muncă poate fi tratată din două puncte de vedere: teoretic și practice: a) teoretic: vechimea în muncă este atribuită categoriei de acțiuni ,deci poate fi considerată ca un fapt juridic; b) practic: deoarece vechimea în muncă se atribuie la categoria de acțiuni, acumularea stagiului depinde de acțiunile persoanei,deci are și caracter volitiv. Expirarea unui termen fără prestarea unei activități în cazul da teste lipsit de importanță și nu produce efecte juridice. Prin urmare, vechimea în muncă este definită ca o perioadă de timp pe parcursul căreia se desfășoară o anumită activitate în baza contractului de muncă.
Vechimea în muncă este unul dintre cele mai importante fapte juridice care generează nașterea raporturilor de protecție socială. În literatura de specialitate vechimea în muncă a fost definită în mod diferit:perioada în care o persoană a fost încadrată într-o activitate de muncă; perioadele în care se desfășoară o muncă sau o altă activitate social-utilă de către un salariat; perioada de timp în care este prestată o activitate în baza contractului individual de muncă; durata de timp în care se prestează o muncă; o anumită perioadă de activitate sau de timp în care se efectuează un lucru; „durata de timp în are se efectuează o muncă sau altă activitate social utilă de către salariat”.
Stagiul de cotizare este însumarea perioadei în care o persoană a activat în cîmpul de muncă. Stagiul de cotizare este un fapt juridic,care atrage după sine careva consecințe în sfera asigurărilor sociale.
Potrivit Dicționarului de Asigurări, stagiul de cotizare, sau cum mai este numit vechime în muncă este timpul în care o persoană a fost încadrată și a activat în baza unui contract de muncă, indiferent de felul contractului și de modul de retribuire a muncii, în unitățile economice și instituțiile de stat, în unitățile și organizațiile cooperatiste, obștești, de masă, la persoanele fizice și juridice, precum și la alte perioade de timp prevăzute de lege.
Stagiul de cotizare reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale la fondul de pensii. Realizarea stagiului de cotizare constituie o condiție necesară a stabilirii pensiilor pentru limită de vîrstă, de invaliditate, de urmaș, în conformitate cu Legea privind pensiile. Stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei include perioade contributive și perioade necontributive.
Sistemul public de asigurări sociale de stat este parte integrantă a sistemului de protecție socială, avînd ca obiectiv principal acordarea unor prestații în bani persoanelor asigurate, aflate în imposibilitatea obținerii veniturilor salariale în urma anumitor situații de risc (bătrînețe, incapacitate temporară sau permanentă de muncă, maternitate, șomaj, etc.) și se bazează pe colectarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat de la angajatori și persoanele asigurate și pe distribuirea prestațiilor către beneficiari.
În total în perioada 2003-2005 numărul pensiilor nou–stabilite s-a majorat de 2,3 ori. Specialiștii Ministerului Protecției Sociale, Familiei și Copilului apreciază negativ această situație. La părerea acestora, prognozele demografice nefaste pentru anii imediat următori pun la îndoială posibilitățile de finanțare a prestațiilor din sistemul de asigurări sociale și pun în pericol stabilitatea și credibilitatea întregului sistem: numărul mic al persoanelor active (o parte considerabilă a acestora fiind angajați „la negru” în alte state) nu va face față numărului mare al pensionarilor, care în următorii ani va crește. În același timp, este necesar de menționat că, începînd cu anul 1999 (demararea reformei), conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul total al pensionarilor anual se micșora și către anul 2005 s-a redus practic cu 12,5%. Cu toate acestea, numărul pensionarilor pentru limită de vîrstă în aceeași perioadă s-a redus cu 15,7%. După cum se observă, combinarea creșterii considerabile a pensiilor nou–stabilite cu reducerea numărului total al pensionarilor este legată nu doar de stoparea procesului de creștere a vîrstei de pensionare, dar și de efectul „de cohortă”, ceea ce înseamnă că la vîrsta de pensionare au ajuns cohortele populației destul de numeroase.
Condițiile de stabilire a pensiei depline pentru limită de vîrstă sunt atingerea vîrstei de pensionare stabilite de legislație și realizarea stagiului de cotizare corespunzător. Odată cu adoptarea Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat în anul 1998, în Republica Moldova, din anul 1999, a început creșterea vîrstei de ieșire la pensie atît pentru bărbați, cît și pentru femei. Corespunzător a fost majorat și stagiul de cotizare. Dacă anterior bărbații ieșeau la pensie în vîrstă de 60 de ani, iar femeile – la 55 de ani, atunci, începînd cu 1 ianuarie 1999, vîrsta de pensionare a început să se majoreze cu 6 luni anual și către anul 2008 urma să constituie 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani – pentru femei. Însă, ulterior, a fost adoptată Legea nr.1485-XV din 22.12.02 cu privire la introducerea modificărilor în art.41 al Legii nr.156-XIV din 14.10.98 cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat, prin care vîrsta de pensionare a fost înghețată la nivelul anului 2002, adică: 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani – pentru femei. Se presupune că creșterea vîrstei de pensionare este suspendată pentru 5 ani – pînă în anul 2008. Suspendarea creșterii vîrstei de pensionare a condus la o majorare semnificativă a numărului de pensii pentru limită de vîrstă noi stabilite. Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2003 (primul an după suspendarea procesului de creștere a vîrstei de pensionare) numărul acestora comparativ cu anul 2002 s-a majorat de 1,7 ori. În anii 2004 și 2005 numărul pensiilor noi stabilite a continuat să crească, astfel majorîndu-se încă cu 21,8% și, respectiv, cu 12,6%.
În același timp, este necesar de menționat că, începînd cu anul 1999 (începutul reformei), conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul total al pensionarilor anual se micșora și către anul 2005 s-a redus practic cu 12,5%. Cu toate acestea, numărul pensionarilor pentru limită de vîrstă în aceeași perioadă s-a redus cu 15,7%. După cum se observă, combinarea creșterii considerabile a pensiilor noi stabilite cu reducerea numărului total al pensionarilor este legată nu doar de stoparea procesului de creștere a vîrstei de pensionare, dar și de efectul „de cohortă”, ceea ce înseamnă că la vîrsta de pensionare au ajuns cohortele populației destul de numeroase.
Reforma de pensionare în Republica Moldova prevedea creșterea stagiului de cotizare pînă la 35 de ani către anul 2008 atît pentru bărbați, cît și pentru femei. Această creștere este destul de semnificativă, luînd în considerație că anterior stagiul necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vîrstă constituia pentru bărbați 25 ani, iar pentru femei – 20 de ani. Însă ultima redacție a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat prevede un stagiu de cotizare necesar atît pentru femei, cît și pentru bărbați în mărime de 30 de ani. În același timp, legea prevede că persoana asigurată, care la atingerea vîrstei de pensionare stabilite nu poate confirma stagiul deplin de cotizare necesar, însă confirmă un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani, are dreptul de a beneficia de o pensie parțială, calculată proporțional stagiului de cotizare. Astfel, în prezent pentru a beneficia de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă este suficient de a avea un stagiu de cotizare de 20 de ani (evident, cu condiția atingerii vîrstei de pensionare). De asemenea, este necesar de menționat că, legislația prevede norme care interesează persoanele asigurate în atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani și mai mult. Astfel, pentru fiecare an de stagiu mai mare de 35 de ani mărimea pensiei stabilite se majorează cu 2% din venitul asigurat, în timp ce pentru fiecare an de stagiu de cotizare de la 20 pînă la 35 de ani – 1,2%. În legislația de pensionare a Republicii Moldova sunt prevăzute și stimulente pentru o realizare și mai tîrzie a dreptului la pensie. În acest caz, mărimea pensiei se majorează cu 2% din venitul asigurat pentru fiecare an asigurat, lucrat după atingerea vîrstei de pensionare stabilite.
Stagiul de cotizare în sistemul public de asigurări sociale se calculează prin însumarea tuturor perioadelor contributive. La perioadele contributive sunt asimilate, de asemenea, perioadele necontributive, precum sunt: beneficierea de indemnizații privind incapacitatea temporară de muncă, de maternitate, de șomaj. În stagiul de cotizare se mai includ și alte perioade necontributive: satisfacerea serviciului militar în termen sau cu termen redus, îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani. Totodată, în stagiul de cotizare, de asemenea, se includ perioadele în care, pînă la intrarea în vigoare a Legii privind pensiile de asigurări sociale, a fost desfășurată activitatea în calitate de membru de colhoz; activitatea de creație a membrilor uniunilor de creație; activitatea în calitate de slujitor și lucrător al cultelor; îngrijirea unui invalid de gradul I, unui copil invalid, unei persoane ce a depășit vîrsta de 75 de ani; studiile în instituțiile de învățămînt superior cu frecvența la zi, serviciul militar sau alt serviciu asimilat acestuia.
Însă modul de finanțare a acestor perioade nu este reglementat definitiv de către legislație. Chiar și modul de includere în stagiul de cotizare a perioadelor ce țin de îngrijirea copiilor și invalizilor, studiilor și serviciului militar (legislația prevede că acestea se compensează din contul mijloacelor bugetului de stat), nu este pînă în prezent descris în actele normative.
Reforma de pensionare a lichidat, începînd cu 1 ianuarie 1999, pensiile pentru vechime în muncă, acordate lucrătorilor din domeniul ocrotirii sănătății și învățămîntului. Însă acele pensii, care au fost stabilite pînă la termenul indicat, continuă să se plătească din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale. În total numărul acestor pensionari în perioada examinată (1999 – 2005) s-a redus cu 41,3%, s-a redus și ponderea acestora în numărul total de pensionari: de la 0,8% pînă la 0,5%.
2.2. Stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă în condiții avantajoase
În prezent pensii în condiții avantajoase se stabilesc doar persoanelor ocupate la lucrări în condiții foarte grele și foarte nocive (prevăzute în Lista nr.1), femeilor care au născut și au educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci și mai mulți copii și participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. Anterior reforma de pensionare prevedea că vîrsta de pensionare pentru stabilirea pensiilor în condiții avantajoase treptat va fi majorată, pînă nu va atinge vîrsta standard de pensionare. Însă mai tîrziu (începînd cu anul 2004), pentru persoanele care lucrează în condiții de muncă speciale a fost stabilită următoarea vîrstă de pensionare: 54 de ani – pentru bărbați și 49 de ani – pentru femei, pentru femeile cu mulți copii – 54 de ani.
Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998 că există cîteva categorii de persoane care beneficiază de sporuri la pensii. Acest punct se referă la persoanele ocupate la lucrări nocive și dificile. Acestea sunt muncitorii care, pe toată durata activității, au prestat servicii în condiții nefavorabile și alte categorii de angajați – pentru munca permanentă în condiții nefavorabile, dar nu mai puțin de 50% din timpul efectiv de muncă. Sporurile sunt în mărime unică, pentru salariații care activează în condiții egale la aceeași unitate, deși au calificare diferită. În conformitate cu aceleași prevederi legale, se stabilește un spor procentual față de salariul minim, în funcție de rezultatele atestării locurilor de muncă, în limita a 25% din salariul minim pentru lucrări în condiții grele și nocive, pînă la 50% din salariul minim, pentru lucrări în condiții deosebit de grele și deosebit de nocive. Starea reală a condițiilor de muncă se evaluează la locurile de muncă.
Prin Hotărîrea Guvernului din 05.12.1992, a fost aprobată lista unităților de producție, lucrărilor, profesiilor, funcțiilor și indicilor în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limita de vîrstă în condiții avantajoase. Concretizăm că de aceste privilegii pot beneficia numai locurile de muncă atestate. Lista prevede 15 categorii de lucrări, a 16-a incluzînd profesii generale din unele tipuri ce nu fac parte din categoriile menționate anterior.
Legea Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, art. 41, alin. 3, specifică în mod direct că, de la 1 ianuarie 1999, vîrsta de pensionare a persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive și foarte grele s-a stabilit de la 50 de ani și 9 luni pentru bărbați și de la 45 de ani și 9 luni pentru femei. În 2009, această vîrstă, potrivit tabelului nr. 4 din Legea 156, este de 58 de ani și 3 luni pentru bărbați și de 53 de ani și 3 luni pentru femei. Deci, în fiecare an ulterior, din 1999 pînă în 2018, vîrsta de pensionare se va majora cu 9 luni. O altă condiție pentru beneficierea de dreptul la pensie în condiții avantajoase este stagiul de cotizare realizat la lucrări nocive și foarte grele. Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat stabilește în art. 42, alin. 2, stagiul special de 10 ani pentru bărbați și 7 ani și 6 luni pentru femei, ce se ia în considerare dacă a fost realizat pînă la intrarea în vigoare a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, adică pînă la 01.01.1999.
Dacă funcția deținută pe parcursul activității în condiții nocive sau condiții grele și foarte grele nu corespunde profesiilor indicate în Lista aprobată de Guvern, acordarea pensiei în condiții avantajoase este imposibilă. Pentru a evita asemenea situații, ar trebui ca, pe parcursul desfășurării activității de muncă, fiecare să verifice lista din Hotărîrea nr. 822 a Guvernului și datele din carnetul de muncă. Or, anume de inscripția în cauză vor depinde 50% din beneficiile pe care le puteți avea ajungînd la vîrsta de pensionare.
Reforma de pensionare a permis de a reduce esențial numărul pensionarilor care beneficiază de pensii în condiții avantajoase. Dacă în anul 1999 numărul beneficiarilor de acest tip de pensie a fost de 148.2 mii de persoane și constituia 21,7% din numărul total de pensionari (iar față de pensionarii pentru limită de vîrstă – 27,6%), atunci către anul 2005 numărul acestora s-a redus de 2,4 ori, constituind 62.3 mii de persoane sau 10,1% din numărul total de pensionari (13,6% din numărul pensionarilor pentru limită de vîrstă). De peste 2 ori s-a micșorat și volumul plăților categoriilor de persoane privilegiate. Ponderea acestora în volumul total de plăți a scăzut de la 22,4% în anul 1999, pînă la 10,6% în anul 2005. În prezent pensii în condiții avantajoase se stabilesc doar persoanelor ocupate la lucrări în condiții foarte grele și foarte nocive (prevăzute în Lista nr.1), cît și femeilor care au născut și au educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci și mai mulți copii. Anterior reforma de pensionare prevedea că vîrsta de pensionare pentru stabilirea pensiilor în condiții avantajoase treptat va fi majorată, pînă nu va atinge vîrsta standard de pensionare. Însă mai tîrziu (începînd cu anul 2004), pentru persoanele care lucrează în condiții de muncă speciale a fost stabilită următoarea vîrstă de pensionare: 54 de ani – pentru bărbați și 49 de ani – pentru femei, pentru femeile cu mulți copii – 54 de ani.
Conform legislației Republicii Moldova, dreptul la pensie pentru limită de vîrstă în condiții avantajoase, indiferent de ultimul loc de lucru, îl au:
a) lucrătorii ocupați ziua întreagă la munci subterane, la munci prestate în condiții foarte nocive și foarte grele, conform Listei nr.1 a unităților de producție, lucrătorilor, profesiilor, funcțiilor și indicilor, aprobate de Guvern:
– bărbații la împlinirea vîrstei de 50 de ani și avînd o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, din care minimum 10 ani de activitate indicată în Lista nr.1;
– femeile la împlinirea vîrstei de 45 de ani și avînd o vechime în muncă de cel puțin 15 ani, din care minimum 7 ani și 6 luni de activitate indicată în Lista nr.1;
– lucrătorilor a căror vechime în muncă constă în proporție de cel puțin 50 de procente din munca prestată în condiții foarte nocive și grele li se stabilesc condiții avantajoase cu reducerea vîrstei, prevăzute de articolul 14 din prezenta Lege, cu 1 an pentru fiecare an complet de asemenea muncă în cazul bărbaților și pentru fiecare 9 luni de asemenea muncă în cazul femeilor;
b) lucrătorii ocupați ziua întreagă la alte munci prestate în condiții nocive și grele conform Listei nr. 2 a unităților de producție, lucrărilor, profesiilor, funcțiilor și indicilor, aprobate de Guvern:
– bărbații la împlinirea vîrstei de 55 de ani pentru vechime în muncă de cel puțin 25 de ani, din care minimum 12 ani și 6 luni de activitate indicată în Lista nr. 2;
– femeile la împlinirea vîrstei de 50 de ani pentru vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, din care minimum 10 ani de activitate indicată în Lista nr. 2.
– lucrătorilor a căror vechime în muncă constă în proporție de cel puțin 50 de procente din munca prestată în condiții nocive și foarte grele li se stabilesc pensii în condiții avantajoase cu reducerea vîrstei, prevăzute de articolul 14 din prezenta Lege, cu 1 an pentru fiecare 2 ani și 6 luni de asemenea muncă în cazul bărbaților și pentru fiecare 2 ani de asemenea muncă în cazul femeilor:
c) femeile care lucrează în calitate de tractoriste-mecanice, de mecanici la mașini de construcție, rutiere și de încărcare-descărcare, montate pe baza tractoarelor și a excavatoarelor la împlinirea vîrstei de 50 de ani și avînd o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, din care minimum 15 ani în activitățile menționate;
d) muncitoarele din industria textilă ocupate la războaie de țesut și la mașini, conform Listei unităților de producție și profesiilor, aprobate în modul stabilit de Guvern, la împlinirea vîrstei de 50 de ani și avînd o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani în activitățile menționate.
e) salariații civili ai sistemului penitenciar, ocupați nemijlocit la munci cu condamnații și deținuții, conform Listei muncilor și profesiilor aprobate de Guvern:
– bărbații, la împlinirea vîrstei de 55 de ani, pentru vechime în muncă de cel puțin 25 de ani, din care minimum 15 ani de munci cu condamnații și deținuții;
– femeile, la împlinirea vîrstei de 50 de ani, pentru vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, din care minimum 10 ani de munci cu condamnații și deținuții.
Plățile, ce acoperă cheltuielile pentru plătirea pensiilor în conformitate cu punctul „d” din partea întîi a prezentului articol înainte ca lucrătorul să împlinească vîrsta de 60 de ani în cazul bărbaților și de 55 de ani în cazul femeilor, sunt depuse de către întreprinderi din mijloacele lor în Fondul social în proporție de 60 de procente pentru pensiile stabilite pentru anul 1991, de 70 % pentru anul 1992, de 80 % pentru anul 1993, de 90 % pentru anul 1994 și de 100 % pentru anul 1995.
Cu începere din anul 1995 stabilirea și plătirea pensiilor în conformitate cu punctul „b” din partea întîi a prezentului articol vor fi efectuate de către întreprinderi din mijloacele proprii în modul prevăzut de contractul colectiv.
Lucrătorilor de la alte unități de producție, de alte profesii și cu alte funcții li se pot stabili, în funcție de condițiile de muncă, pensii anticipate (dar nu înainte de împlinirea vîrstei de 55 de ani în cazul bărbaților și de 50 de ani în cazul femeilor), conform rezultatelor atestării locurilor de muncă, a căror plată se efectuează pe contul întreprinderii pînă la momentul împlinirii de către lucrător a vîrstei de pensionare, prevăzute de articolul 14 din prezenta Lege.
Controlul asupra aplicării juste a listelor de asigurare cu pensii în condiții avantajoase și asupra calității locurilor de muncă la întreprinderi, elaborarea propunerilor privind perfecționarea acestor liste sunt de competența organelor Expertizei de Stat a Condițiilor de Muncă. Regulamentul organelor Expertizei de Stat a Condițiilor de Muncă și modul atestării locurilor de muncă se aprobă de către Guvern.
În conformitate cu art. 16. pensiile pentru mamele cu mulți copii și pentru mamele invalizilor din copilărie
Dreptul la pensie pentru limită de vîrstă îl au femeile care au născut și au educat pînă la vîrsta de 8 ani: 10 și mai mulți copii – la împlinirea vîrstei de 45 de ani, 9 copii – la împlinirea vîrstei de 46 de ani, 8 copii – la împlinirea vîrstei de 47 de ani, 7 copii – la împlinirea vîrstei de 48 de ani, 6 copii – la împlinirea vîrstei de 49 de ani, 5 copii sau un copil invalid din copilărie – la împlinirea vîrstei de 50 de ani, dacă au o vechime în muncă respectiv de cel puțin 15 ani sau de cel puțin 20 de ani, adăugîndu-se la vechime perioada îngrijirii copiilor (punctele „g” și „h” ale articolului în cauză.
În categoria invalizilor din copilărie sunt trecute și copiii invalizi de pînă la 16 ani care au dreptul să primească pensie socială (articolul 78).
Femeile care au născut 3 sau 4 copii și i-au educat pînă la vîrsta de 10 ani, dacă au o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani cu perioada îngrijirii copiilor, au dreptul la pensie pentru limită de vîrstă la împlinirea vîrstei de 52 și, respectiv, de 51 de ani.
În conformitate cu Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pensiile pentru limită de vîrstă pentru cetățenii (îndreptați temporar sau trimiși în delegație), care au participat în anii 1986-1987 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Centrala Atomo Electrică de la Cernobîl în zona de înstrăinare, precum și militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne și supușii militari recrutați în cantonamente speciale, acei care și-au satisfăcut în această perioadă serviciul în Forțele Armate, în trupele și organele Comitetului pentru Securitatea Statului, în trupele de interne și cele de căi ferate, în alte formațiuni militare și au fost atrași la lucrările de lichidare a urmărilor avariei în cauză din zona de înstrăinare au dreptul la pensie:
bărbații la atingerea vîrstei de 50 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 20 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare;
– femeile, la atingerea vîrstei de 45 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 15 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare.
Totodată, în p. 2. se stipulează că cetățenii (îndreptați temporar sau trimiși în delegație), care s-au îmbolnăvit de boală profesională, legată de iradierea în timpul participării la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Centrala Atomo Electrică de la Cernobîl în zona de înstrăinare au dreptul la pensie:
bărbații, la atingerea vîrstei de 50 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 20 ani, indiferent de durata lucrului în zona de înstrăinare;
– femeile, la atingerea vîrstei de 45 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 15 ani, indiferent de durata lucrului în zona de înstrăinare.
În p. 3. este stipulat că cetățenii (îndreptați temporar sau trimiși în delegație), care au participat în anul 1988 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Centrala Atomo Electrică de la Cernobîl în zona de înstrăinare, precum și militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne și supușii militari recrutați în cantonamente speciale, acei care și-au satisfăcut în această perioadă serviciul în Forțele Armate, în trupele și organele Comitetului pentru Securitatea Statului, în trupele de interne și cele de căi ferate, în alte formațiuni militare și care au fost atrași la lucrările de lichidare a urmărilor avariei în zona de înstrăinare au dreptul la pensie:
– bărbații, la vîrsta de 55 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 25 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare;
– femeile, la atingerea vîrstei de 50 ani, avînd vechimea în muncă de cel puțin 20 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare.
Totodată, se stipulează că pensiile pentru limită de vîrstă pentru cetățenii enumerați în prezentul articol se calculează în conformitate cu Legea pensiile de asigurări sociale de stat.
În p. 5. se indică că plata pensiilor pentru limită de vîrstă, inclusiv pensionarilor care lucrează, se efectuează în mărime deplină.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reglementarea Juridica A Pensiei Pentru Limita DE Virsta (ID: 129578)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.