Reglementarea Juridica A Copiilor Ramasi Fara Ocrotire Parinteasca

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A COPIILOR RĂMAȘI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Considerații conceptuale privind copiii rămași fără ocrotirea

părintească

Noțiunea și reglementarea în situația copiilor rămași fără ocrotirea

părintească

Caracteristica personalității copilului rămas fără ocrotirea părintească

Drepturile copiilor rămași fără ocrotirea părintească în situații de risc

Capitolul II. Reglementarea juridică privind protecția copiilor rămași fără ocrotirea

părintească

2.1. Caracterele juridice a protecției copiilor rămași fără ocrotire părintească, prin autoritățile

tutelare

2.2. Implicarea cadrului instituțional în domeniul protecției sociale a copiilor rămași fără

ocrotire părintească

2.3. Tipurile de prestații sociale acordate copilului rămas fără ocrotire

părintească

Capitolul III. Cadrul național și internațional privind protecția copiilor rămași fără

ocrotire părintească

3.1. Practica judiciară privind examinarea cauzelor civile cu privire la statutul copiilor rămași

fără ocrotire părintească

3.2. Practica judiciară a Rusiei și României în cauzele civile privind apărarea intereselor copiilor

minori rămași fără ocrotire părintească

3.3. Măsurile întreprinse la nivel național în vederea protecției copilului minor în

Republica Moldova

Concluzie

Bibliografie

Eu sînt copilul. Tu ții în mîinile tale destinul meu.

Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață.

Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.

Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvîntare pentru lume…

(din Child”s Appeal, Mamie Gene Cole)

INTRODUCERE

     Actualitatea temei investigate reiese din faptul că grija de minorul rămas fără părinți este așa de elementară și necesară, încît necesitatea în această grijă a început a fi sesizată încă de la cele mai timpurii etape ale dezvoltării societății umane. Merită a fi menționat, totuși, că mecanismele aferente acestei griji au variat de la o societate la alta și de la o etapă a dezvoltării la alta. Astfel, studierea reglementărilor juridice aferente acestor relații reprezintă o temă actuală și oportună de studiere.

Actualitatea problemei drepturilor copilului, inclusive a celor rămași fără ocrotire părintească, în epoca contemporană este de netăgăduit și se bucură de o recunoaștere generală. Abordarea ei concretă presupune luarea în considerare a unui larg spectru de probleme și implicații de natură politică, economică, culturală, precum și a particularităților dezvoltării istorice și a etapelor de dezvoltare a societății. Interesul larg pe care îl suscită astăzi problematica drepturilor copilului rămași fără ocrotire părintească se constituie într-o recunoaștere incontestabilă a complexității și originalității acestei instituții, dar și a faptului că ea privește în mod direct circa o treime din populația globului pămîntesc. În ceea ce privește Republica , perioada de tranziție spre o societate democratică pe care o parcurge noastră este marcată de profunde transformări politice, economice și sociale care au influențat evoluția societății, în special situația copilului.

Copiii au fost întotdeauna cei mai afectați de fenomenele și crizele prin care trece societatea. Majoritatea persoanelor care trăiesc în sărăcie în întreaga lume sunt copii. De exemplu, atunci când o maladie afectează mii de persoane – copiii sunt cei care au cel mai mult de suferit. În primul rând, pentru că se îmbolnăvesc și, în al doilea, pentru că boala îi lipsește de părinți și îi lasă fără protecție. De cele mai multe ori, crizele și fenomenele sociale distrug mediul protector pe care familia și comunitatea îl creează în jurul copiilor, lăsându-i expuși riscurilor abuzului și exploatării, diminuându-le încrederea în forțele proprii și în viitor. trece printr-o perioadă de tranziție care aduce schimbări ce au un impact profund asupra copiilor și a familiilor lor, cauzând deseori probleme în domeniul protecției copilului și a familiei. Chiar dacă în ultimii ani au fost lansate reforme importante în sectorul public, cu scopul de a accelera creșterea economică, de a fortifi ca serviciile de stat și de a promova drepturile sociale, sărăcia rămâne un fenomen răspândit.

     Autorul s-a condus de o bogată bază bibliografică formată  din lucrările savanților în dreptul familiei și dreptul civil din diferite țări, printre care menționăm: Bacaci A. „Dreptul familiei”, Buruiană M. ș.a. „Comentariul Codului Civil al Republicii ”, Cocoș Ș. „Dreptul familiei”, Filipescu I.P. „Tratat de dreptul familiei”, Mărgineanu L. ș.a. „Dreptul familiei”, Pînzari V. „Dreptul familiei” și alții.

     Baza metodologică a cercetării științifice.   Urmărind cercetarea cît mai complexă a obiectului investigat, în dorința atingerii graduale a obiectivelor enunțate, drept bază metodologică  a cercetărilor au servit metoda sociologică, metoda sistematică, metoda de analiză și sinteză, metoda dialectică, metoda istorică și filosofico-juridică, metoda comparativă și alte metode general științifice, utilizate in știința dreptului internațional ca sistem de drept.

Gradul de cercetare a problemei protecției drepturilor copilului este reflectat în literatura științifică de specialitate, utilizată în procesul de elaborare a prezentei lucrări. Referindu-ne , putem constata că problema respectării drepturilor copiilor rămași fără ocrotire părintească este cercetată parțial. În doctrina juridică a R.Moldova, practic nu există investigații complexe și fundamentale referitoare la acest subiect.

 Baza normativ-legislativă, metodologică și empirică a lucrării o constituie Declarația Universală a Drepturilor Omului,1948; Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,1966; Pactul Internațional cu privire la drpeturile civile și politice,1966; Legea Republicii Moldova cu privire ,1994; Legea Republicii Moldova cu privire la tineret,1999, Legea Republicii Moldova

Scopul de bază scontat al prezentei lucrări vizează analiza aprofundată a concepțiilor, ipotezelor, afirmațiilor doctrinare ale specialiștilor în materie privind domeniul de manifestare practică a fenomenului, modul de apariție, natura juridică, fenomenele juridice și de altă natură ce influențează instituția protecției internaționale a drepturilor copilului.

Necesitatea elaborării unui proiect de lege privind protecția specială a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți rezidă în următoarele probleme existente în sistemul de protecție a copilului:

1. prevederile legale referitor la identificarea și protecția copiilor rămași fără ocrotire părintească conținute în Codul Familiei sunt generale și depășite;

2. activitatea autorităților tutelare în cadrul unităților administrativ – teritoriale de nivelul I și II nu este eficientă, nefiind totodată clar determinate atribuțiile acestora;

3. nu este clar reglementat cadrul decizional și operațional privind aplicarea formelor de protecție copiilor rămași fără ocrotire părintească, precum și referitor la determinarea statutului copiilor în sistemul de protecție:

4. este necesară reglementarea privind cooperarea în domeniul protecției copilului între autoritățile și instituțiile cu competențe în domeniul dat.

     Volumul și structura tezei.  Teza este structurată în introducere, cuprins (format din 3 capitole), concluzii și Bibliografia.

În capitolul I se prezintă  generalitățile privind drepturile și libertățile fundamentale ale copilului, rămas fără ocrotire părintească, inclusiv noțiunea și reglementarea juridică în situația copiilor rămași fără ocrotire părintească, caracteristica persoanalității copilului rămas fără ocrotire părintească, drepturile și libertățile fundamentale ale copilului, rămas fără ocrotire părintească.

Capitolul II prezintă o trecere în revistă a reglementării juridice privind protecția copilului rămas fără ocrotire părintească. Acest capitol deasemenea include o analiză a caracterelor juridice a protecției copilului rămas fără ocrotire părintească, tipurile de prestații sociale acordate copilului rămas fără ocrotire părintească.

În capitolul III vor fi abordate problemele actuale ale drepturilor copilului în Republica , precum și realizarea practică a drepturilor copilului în Republica , inclusive a copiilor rămași fără ocrotire părintească.

În final se generalizează concluziile și se formulează recomandările privind redresarea respectării drepturilor în Republica , rămași fără ocrotire părintească.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII CONCEPTUALE PRIVIND COPII RĂMAȘI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

Noțiunea și reglmentarea în situația copiilor rămași fără ocrotire părintească

Sărăcia a provocat o criză în instituția familiei, care s-a soldat cu apariția unui număr sporit de copii și tineri vulnerabili. Conform datelor oficiale, numărul copiilor care necesită protecție socială este în creștere. Pe lîngă problemele tradiționale ale celor în situații de risc sau în dificultate, se vorbește tot mai mult despre categorii noi,cum ar fi “orfani sociali”, copii rămași fără îngrijire părintească și supraveghere,copii ai străzii; copii în conflict cu legea; copii care nu frecventează școala; copii victime ale violenței, abuzului, neglijării, exploatării, traficului de ființe umane. Aceste fenomene necesită modalități noi de abordare, revizuirea și completarea cadrului legal și instituțional.

Copilul separat de părinți conform Legii privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți [1.10], reprezintă copilul lipsit efectiv de grija părinților în situații determinate de absența acestora, inclusiv în cazul plecării părinților la muncă peste hotare, copilul luat de la părinți din cauza existenței pericolului iminent pentru viața sau sănătatea acestuia, precum și copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească;

Noțiunea de „ocrotire părintească” desemnează complexul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților față de copiii lor minori, și a căror exercitare, respectiv îndeplinire, trebuie să se facă exclusiv în interesul minorilor, în scopul aigurării creșterii, educării și formării pentru viață a acestuia, potrivit cu interesele sale, ale familiei și societății, fără a deosebi după cum minorii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.

Înstituția ocrotirii părintești a fost concepută de legiutor în vederea protejării intereselor și realizarea dreptului copilului minor, reglementîndu-se drepturi în favoarea acestuia și mai ales obligații în sarcina părinților, accentul punîndu-se așadar pe ocrotirea cît mai deplină a copilului iar nu pe drepturile sau prerogativele părinților în raport cu acesta.

Exercitarea ocrotirii părintești față de persoana și bunurile copilului presupune întrunirea următoarelor condiții:

părintele să aibă capacitate deplină de exercițiu precum și posibilitatea de a-și manifesta voința, pentru că dacă unul din părinți este decedat, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție au din orice altă împrejurare se află în neputința de a-și manifesta voința, celălalt părinte va exercita singur ocrotirea părintească, iar dacă ambii părinți se află într-una din situațiile de mai sus, în privința minorului vor fi luate măsuri speciale de ocrotire;

pentru a se bucura de ocrotire părintească copilul trebuie să fie minor, pentru că la îndeplinirea vârstei de 18 ani, ocrotirea părintească se stinge; deasemenea, întrucît minorul, căsătorindu-se, dobîndește capacitatea deplină în exercițiu, ocrotirea părintească încetează în privința sa, din momentul încheierii căsătoriei;

Se consideră rămas fără ocrotire părintească în următoarele cazuri:

decesul părinților;

decăderea părinților din drepturi parentale;

declararea părinților ca fiind tești a fost concepută de legiutor în vederea protejării intereselor și realizarea dreptului copilului minor, reglementîndu-se drepturi în favoarea acestuia și mai ales obligații în sarcina părinților, accentul punîndu-se așadar pe ocrotirea cît mai deplină a copilului iar nu pe drepturile sau prerogativele părinților în raport cu acesta.

Exercitarea ocrotirii părintești față de persoana și bunurile copilului presupune întrunirea următoarelor condiții:

părintele să aibă capacitate deplină de exercițiu precum și posibilitatea de a-și manifesta voința, pentru că dacă unul din părinți este decedat, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție au din orice altă împrejurare se află în neputința de a-și manifesta voința, celălalt părinte va exercita singur ocrotirea părintească, iar dacă ambii părinți se află într-una din situațiile de mai sus, în privința minorului vor fi luate măsuri speciale de ocrotire;

pentru a se bucura de ocrotire părintească copilul trebuie să fie minor, pentru că la îndeplinirea vârstei de 18 ani, ocrotirea părintească se stinge; deasemenea, întrucît minorul, căsătorindu-se, dobîndește capacitatea deplină în exercițiu, ocrotirea părintească încetează în privința sa, din momentul încheierii căsătoriei;

Se consideră rămas fără ocrotire părintească în următoarele cazuri:

decesul părinților;

decăderea părinților din drepturi parentale;

declararea părinților ca fiind incapabili în ocrotirea copiilor;

îmbolnăvirea părinților;

lipsa îndelungată a părinților;

refuzul părinților de a ocroti,crește, educa și proteja drepturile și libertățile copilului;

alte cazuri lipsite de ocrotire părintească.

Conform normelor Codului Familiei al Republicii Moldova [1.8, art.71], copilul poate fi luat de la părinți la cererea autorităților tutelare în baza hotărîrii judecătorești, iar în cazuri excepționale, dacă există un pericol inevitabil pentru viața și sănătatea copilului, autoritățile tutelare decid de sine stătător decizia asupra acestei situații, dar este obligată să anunțe procurorul timp de 24 ore, iar în termen de 7 zile să pornească un dosar în instanța de judecată privind decăderea din drepturi părintești sau luarea copiilor de la părinți fără decăderea acestora din drepturile părintești.

Evidența copiilor rămași fără ocrotire părintească se ține de către autoritățile tutelare care în funcție de circumstanțele în care se află copilul, aleg forma de plasament a copiilor pentru protecția juridică a lor, acordîndu-le sistematic condiții de întreținere, educație și instruire a acestora.

Persoanele cu funcție de răspundere din instituțiile de instruire, asistență socială și altele de acest gen, precum și alte persoane care dețin informații despre copiii rămași fără ocrotire părintească sînt obligate să comunice despre aceasta, în timp de 3 zile, autorităților tutelare de la locul aflării copiilor. După ce autoritățile tutelare au fost anunțate că copilul a rămas fără ocrotirea parentală, sunt obligate să facă o vizită la domiciliul acesteia și să verifice condițiile de trai ale copilului, pentru confirmarea că acesta întradevăr este lipsit de ocrotirea părintească, asigurînd în același timp și apărarea drepturilor și intereselor lui legitime, pînă la stabilirea formei de protecție adecvată. În termen de 10 zile de la luarea la evidență a copilului rămas fără ocrotirea părinților, autoritatea tutelară este obligată să comunice informația respectivă autorității centrale pentru protecția copilului.

Concluziile studiului ne sugerează că, fiind neglijată multă vreme, această problemă a rămas să fie una cronică și să perpetueze atât abandonul copiilor mici, cât și abandonul copiilor mai mari de 6 ani. Dimensiunea fenomenului este determinată de realitățile social-economice actuale, de aceea se impune conjugarea eforturilor structurilor de stat și a societății civile în adresarea acestei probleme și găsirea de soluții potrivite pentru diferite situații de abandon sau risc de abandon al copilului. Analiza datelor colectate evidențiază incapacități importante ale sistemului de protecție a copilului, lipsa unui cadru multidisciplinar și intersectorial integrat, cu accent pe flexibilitatea politicilor și practicilor de asistență a copilului și familiei în situații de risc.

În scopul protecției copilului rămas fără ocrotire părintească legislația Republicii Moldova stabilește diferite prestații și servicii sociale.

Conform raportului Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copiilor (DMPDC), pentru anul 2014, am stabilit ajutorul acordat copiilor lipsiți de ocrotirea părintească, în municipiul Chișinău, (tabelul 1).

Anexa 1

Notă: În baza raportului pe anul 2014

Astfel conform art. 115 din Codul Familiei al Republicii Moldova, copiii rămași fără ocrotire părintească pot fi plasați pentru ocrotire și educație, adoptatorului sau adoptatorilor soți, sub tutelă sau curatelă, în clasele de copii de tip familial, în instituțiile de stat pentru copii, dacă nu există alte posibilități.

Din punct de vedere juridic, copiii rămași fără ocrotire părintească sînt clasificați în următoarele categorii, (conform figurii 1):

Figura 1. Categoriile de copii rămași fără ocrotire părintească

Conform datelor statistice expuse de Ministerul Educației din Republica Moldova din numărul total de copii aflați în instituții specializate de învățămînt circa 35%, sînt copii orfani și rămași fără îngirjirea părinților, inclusiv circa 330 copii sînt orfani de ambii părinți, aproximativ 600 sînt abandonați de părinți, ceilalți luați prin judecată de la părinți sau prin lipsirea acestora de drepturi parentale, copiin ai părinților lipsiți de liberatate și copii ai părinților bolnavi psihic ori inapți de a-și îndeplini funcția de părinte. [14, p.32]

În baza raportului DMPDC pentru anul 2013, au fost depistați copii fără ocrotire părintească în număr de 340 (conform diagramei 1):

Diagrama 1. Numărul de copii depistați fără ocrotire părintească pentru anul 2013

Potrivit aceluiași raport al DMPDC pentru anul fost stabilită următoarea formă de protecție a copiilor rămași fără ocrotire părintească (figura 2):

Figura 2. Forma de protecție a copiilor fără ocrotire părintească, anul 2013

O categorie distinctă de copii rămași fără ocrotire părintească pot fi consideranți copii ai căror părinți sînt plecați peste hotare în căutarea unui loc de muncă.

În ultimii ani a apărut o nouă problemă, relativ în creștere, a numărului de copii lipsiți de mediul familial pe motivul plecării părinților la muncă în străinătate.

La copiii rămași fără ocrotire părintească se observă o întîrziere clară în dezvoltarea fizică și psihică, ca de exemplu:

hipostatură;

foame exagerată;

nedezvoltarea scheletului sau altor părți corporale, ș.a.

Copiii rămași fără ocrotire părintească mai prezintă tulburări în comportamentul social, de exemplu:

nu știu a respecta regulile;

lipsesc relațiile de prietenie;

nu se simt vinovați etc. [11, p.7]

Din cele analizate rezultă că, sunt rămași fără ocrotire părintească copiii aflați în următoarele situații:

•  decesul părinților sau al unui părinte în cazul în care mama este singură;

•  decăderea părinților din drepturile părintești;

•  declararea părinților dispăruți fără urmă;

•  abandon;

•  declararea părinților ca fiind incapabili;

•  boala sau absența îndelungată a părinților;

•  de eschivare a părinților de la educația copiilor, de la apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, inclusive în cazul refuzului părinților de a-și lua copiii din instituțiile educative, curative sau din alte instituțiiîn care se află aceștia;

•  precum și în alte cazuri de lipsă a grijii părintești.

Legislația republicii [1.10, art.14] mai prevede o categorie de copii în dificultate și anume copiii rămași temporar fără ocrotirea părintească, din această categorie fac parte copiii:

a) ai căror părinți lipsesc o perioadă mai mare de 30 de zile din cauza aflării la tratament în condiții de staționar în instituții medicale, fapt confirmat de certificatul medical eliberat de instituția medicală corespunzătoare;

b) ai căror părinți nu au posibilitatea să-și îndeplinească obligațiile de creștere și educare a copiilor din cauza unor probleme grave de sănătate, fiind țintuiți la pat, fapt confirmat de certificatul consiliului de expertiză medicală a vitalității sau de certificatul medical eliberat de instituția medicală care supraveghează pacientul;

c) ai căror părinți se află în arest, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;
    d) luați de la părinți fără ca aceștia să fie decăzuți din drepturile părintești, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

e) ai căror părinți lipsesc, fiind anunțați în căutare de către organele de drept pentru comiterea de infracțiuni, fapt confirmat printr-un act eliberat de organul de poliție;

f) ai căror părinți au fost pedepsiți cu privațiune de libertate, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

g) ale căror date de identitate nu sînt cunoscute;

h) în privința părinților cărora se află în derulare procese judiciare privind decăderea din drepturile părintești, privind limitarea în capacitatea de exercițiu sau declararea incapacității de exercițiu sau privind declararea lor ca fiind dispăruți fără urmă sau decedați.

Statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească se retrage în cazurile:

a) recunoașterii sau stabilirii paternității, [art. 47 alin. (5)–(6) și art. 48];

b) constatării faptului că părinții/unicul părinte sînt apți să-și îndeplinească drepturile și obligațiile privind creșterea și educația copiilor, fapt confirmat prin avizul autorității tutelare locale în a cărei rază domiciliază părinții;

c) prezentării adeverinței de eliberare dintr-o instituție penitenciară sau  de sub arest a mamei/tatălui copilului și a cererii acestora cu privire la înapoierea copilului, depusă la autoritatea tutelară teritorială care a stabilit statutul copilului, precum și a avizului autorității tutelare locale în a cărei rază domiciliază părinții privind oportunitatea înapoierii copilului pentru educație mamei/tatălui, întocmit în urma evaluării de către asistentul social comunitar a garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale părinților;

d) anulării hotărîrii instanței de judecată privind luarea copilului de la părinți fără ca aceștia să fie decăzuți din drepturile părintești;

e) pronunțării hotărîrii instanței de judecată privind înapoierea copilului care a fost luat de la părinți fără ca aceștia sa fie decăzuți din drepturile părintești conform procedurii judiciare;

f) scoaterii mamei/tatălui de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale în condițiile art. 284 și 285 din Codul de procedură penală;

g) atingerii de către copil a vîrstei la care are capacitatea deplină de exercițiu;

h) obținerii documentelor ce confirmă identitatea copilului ale cărui date de identitate nu erau cunoscute, precum și a datelor despre părinții lui, în baza avizului autorității tutelare locale în a cărei rază domiciliază părinții privind oportunitatea înapoierii copilului, întocmit în urma evaluării de către asistentul social comunitar a garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale părinților. 

În concluziie precizăm că, această problemă a rămas să fie una cronică și să perpetueze atât abandonul copiilor mici, cât și abandonul copiilor mai mari de 6 ani. Fenomenul este determinat de realitățile social-economice actuale, de aceea se impune conjugarea eforturilor structurilor de stat și a societății civile în adresarea acestei probleme și găsirea de soluții potrivite pentru diferite situații de abandon sau risc de abandon al copilului. Analiza datelor colectate evidențiază incapacități importante ale sistemului de protecție a copilului, lipsa unui cadru multidisciplinar și intersectorial integrat, cu accent pe flexibilitatea politicilor și practicilor de asistență a copilului și familiei în situații de risc.

Caracteristica personalității copilului rămas fără ocrotire părintească

Potrivit Convenției Internaționale cu privire la drepturile copilului [1.1], orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial sau care, în propriul său interes, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecție și la ajutor special din partea statului. O astfel de ocrotire alternativă poate să aibă, între altele, și forma de plasament familial, adopțiune sau, dacă este cazul, încredințare într-o instituție corespunzătoare pentru copii. Iar în alegerea uneia din aceste soluții este necesar să se țină cont de necesitatea unei anumite continuități în educarea copilului, ca și de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică [1.1, art. 20].

Apreciind crearea autorității tutelare, care, spre exemplu, în legislația belgiană se regăsește sub forma unui serviciu de tutelă pentru minorii străini neînsoțiți, unul dintre experții belgieni remarcă importanța acestui organ, existența căruia permite evitarea soluționării unor probleme pe cale judecătorească [2.12, p.182].

În art. 15 (alin.1) din Legea nr.140 din 14.06.2013, cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, este stipulat statutul copiilor rămași fără ocrotire părintească. Statutul de copil rămas fără ocrotire părintească se atribuie copiilor ai căror părinți:

sînt decedați, fapt confirmat printr-un certificat de deces;

au fost decăzuți din drepturile părintești, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

au fost declarați ca fiind incapabili, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

au fost declarați dispăruți fără urmă, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

au fost declarați decedați, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;

i-au abandonat, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată.

Pe cînd alin.2 al acelușai articol, redă cazurile în care se retrage statutul de copil rămas fără ocrotire părintească. Deci, statutul de copil rămas fără ocrotire părintească se retrage în cazul:

anulării hotărîrii instanței de judecată privind decăderea din drepturile părintești a părinților copilului;

restabilirii în drepturile părintești a mamei/tatălui copilului;

adopției copilului, încuviințată printr-o hotărîre a instanței de judecată;

recunoașterii sau stabilirii paternității, conform prevederilor art. 47 alin. (5) și (6) și art.

48 din Codul familiei;

e) anulării hotărîrii instanței de judecată privind declararea incapacității mamei/tatălui copilului;

f) pronunțării hotărîrii instanței de judecată privind declararea capacității de exercițiu depline a mamei/tatălui copilului;

g) anulării hotărîrii instanței de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind dispărută/dispărut fără urmă;

h) anulării hotărîrii instanței de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind decedată/decedat;

i) atingerii de către copil a vîrstei la care are capacitatea deplină de exercițiu.

Copiii rămași fără ocrotire părintească devin foarte sensibili uneori și agresivi alteori. Factorul care îi determină la asemenea manifestări este afectivitatea. Anume datorită lipsei de afecțiune din partea familiei, copiii devin mai retrași și mai fricoși. Mai ales lipsa dragostei materne duce la dereglări fizice și psihice a personalității copilului. Această situație determină apariția unor dificultăți adaptive și a unor dereglări de comportament.

Încă din copilărie, afectivitatea, face parte din procesul formării personalității copilului. Pe lîngă acest factor mai există și alții 5, nu mai puțini importanți:

factorii fizici;

familia;

școala;

condiția socială;

inteligența.

Numeroase cerectări au demonstrat relația strînsă care există între dezvoltarea afectivă și dezvoltarea generală a personalității comportamentului copilului, începînd cu latura biologică și terminînd cu cea psihologică.

Componentele afectivității duc la determinarea dereglării sau modificării comportamentului personalității:

frustrările afective – duc la modificări somatice (copilul devine tot mai închis și mai resemnat, izolîndu-se, apare mai agresiv și chiar violent, comportamentul perturbat);

carența afectivă – determină sentimentul de frustrare (efectul unui mediu înconjurător nou, străin și rece);

deprivarea afectivă – comportamentul este dictat de nevoile emoționale. Copiii au un comportament depresiv, cu abandonarea speranței de a cîștiga afecțiunea cuiva. Aici apar tulburări ale echilibrului emoțional: fugă și anxietate, hiperactivitate, incapacitatea de concentrare, rezultate școlare slabe.

Trăsăturile tipice ale copiilor instituționalizați:

relații superficiale;

incapacitatea de a simpatiza oamenii, ori de a-și face prieteni adevărați;

o stranie nepăsare;

prefăcătorie;

lipsa de concentrare la școală.

E. Macavei găsește în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici, precum sărăcia repertoriului socio-afectiv, stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilor, restricțiile vieții în colectiv, declanșează stări de nervozitate colectivă, marcate de crize de afect, regresii comportamentale (suptul degetului, legănatul).[3.3, p.135]

Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon, datorată carenței afective materne și neglijării copilului de către adult

În baza Legii cu privire la protecța specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, este descris termenul de determinare a statutului și stabilirea statutului copilului rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească, în următorul fel [1.10, art.16-17], termenul de determinare a statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil fără ocrotire părintească:

  Autoritatea tutelară teritorială în evidența căreia se află copilul, în cooperare cu autoritatea tutelară locală, întreprinde acțiunile necesare pentru (re)integrarea în familie a copilului sau pentru stabilirea statutului copilului, acțiuni care, cumulativ, nu vor depăși 6 luni. Măsurile de (re)integrare a copilului în familie se efectuează conform unui plan individual de asistență.

  Dispoziția privind stabilirea sau retragerea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească se emite de către autoritatea tutelară teritorială. Concomitent cu emiterea dispoziției privind stabilirea statutului de copil rămas fără ocrotire părintească, autoritatea tutelară teritorială emite dispoziția privind stabilirea statutului de copil adoptabil, luarea în evidență a acestuia și întreprinderea măsurilor de adopție a copilului conform prevederilor legislației, cu excepția copiilor rămași fără ocrotire părintească care sînt plasați sub tutelă/curatelă în familia extinsă.

Concluziile par a stipula faptul că deprivarea socială determinată de instituționalizare conduce la creșterea nevoii de afiliere, precum și la scăderea sentimentului propriei valori, ambele trăiri fiind originate într-un punct de puternică anxietate.

În cazul copiilor și al adolescenților instituționalizați, viciile în formarea autonomiei și a responsabilității, deficiențele in educația pentru viață, lipsa modelelor și lipsa de comunicare cu anturajul de tineri și adulți, preum și neîmplicarea adolescenților în luarea deciziilor importante în propria lor viață au repercursiuni negative asupra integrării lor sociale ulterioare.

Abordarea în funcție de riscuri constituie un pas important pentru schimbarea mentalității în ceea ce privește abandonul și găsirea de soluții atât la nivel central, cât și local, comunitar. Pornind de la contextul socio-cultural în care ne aflăm, studiul propune deschiderea către servicii alternative de asistență a copilului abandonat, precum și a familiei cu risc de abandon al copilului.

Măsurile ce se impun vor porni de la rezultatele valoroase ale acestei evaluări ample și importante pentru sistemul de protecție a copilului.

În acest context, ținem să menționăm că Ministerul Sănătății și Protecției Sociale, împreună cu partenerii săi, și în primul rând UNICEF, a întreprins recent pași importanți pentru prevenirea abandonului copiilor de vârste mici în Republica Moldova, în special prin crearea de centre maternale. Aceste modele de tip nou oferă un complex de servicii mamelor aflate în dificultate pentru ca ele să-și păstreze copilul și să se integreze în comunitate.

Spre regret, în Republica , la fel ca și în alte țări ale regiunii, sistemul de protecție nu este suficient de pregătit ca să ofere servicii de sprijin familiei și să prevină abandonul copilului. Nici găsirea rapidă a unor soluții care să permită copiilor părăsiți să crească în mediul familial nu este o prioritate a sistemului actual. Astfel, plasarea copiilor în îngrijire rezidențială rămâne în continuare cea mai frecvent aplicată măsură de protecție pentru copiii mici lăsați fără îngrijirea părinților.

Efectele negative ale instituționalizării asupra dezvoltării copilului — sub aspect fizic, intelectual și psihosocial — sunt recunoscute, ele fiind abordate în multiplele studii și cercetări științifice. Cu cât mai mic este copilul și mai îndelungată durata aflării lui în instituție, cu atât mai mari sunt daunele aduse dezvoltării lui.

Lipsa unei familii face ca viața acestor copii să decurgă într-o lume paralelă, care nu-i poate pregăti pentru viață și pentru o interacțiune socială adecvată. Pe termen lung, îngrijirea în instituții implică și costuri extrem de mari pentru întreaga societate — nu doar din motivul că absoarbe resurse importante, dar și pentru că perpetuează discriminarea copiilor, tergiversează evoluția lor în adulți capabili de a se integra social și a fi eficienți, și astfel produce adulți care devin o povară pentru comunitate. Este un adevăr greu de combătut că la vârstele copilăriei mici se poate interveni cel mai eficient pentru a preveni abandonul și a stopa afluxul de copii dinspre familie spre instituțiile de îngrijire.

Concluzionăm că, pentru a împiedica scoaterea copilului din mediul familial, care este cel mai potrivit pentru dezvoltarea lui armonioasă, e nevoie de o acțiune masivă de dezvoltare a serviciilor de asistență socială în sprijinul familiei. Substituirea instituționalizării cu soluțiile familiale ar constitui un progres enorm în domeniul protecției copilului în Republica .

1.3. Drepturile copiilor rămași fără ocrotirea părintească în situații de risc

Pentru analiza amplă a acesui subcapitol de la început vom veni cu cîteva definiții, și anume:

Copil în situație de risc – copilul referitor la care se constată, în urma evaluării situației, că îi sînt încălcate drepturile din cauza anumitor circumstanțe și condiții nefavorabile de ordin social, economic, medical, psihoemoțional, abuzului, neglijării sau că părinții/reprezentanții lui legali sînt bănuiți de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor privind creșterea și îngrijirea copilului;

Copil separat de părinți – copilul care este lipsit efectiv de grija părinților în situații determinate de absența acestora, inclusiv în cazul plecării părinților la muncă peste hotare, copilul luat de la părinți din cauza existenței pericolului iminent pentru viața și sănătatea acestuia, precum și copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau copil rămas fără ocrotire părintească;

Copil abandonat – copilul identificat fără părinți sau alt însoțitor legal, în cazul în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale părinților [1.10].

Principiile în domeniul protecției copilului în situație de risc și a copilului separat de părinți

Protecția copilului se realizează cu respectarea următoarelor principii:

asigurarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

egalitatea șanselor și nediscriminarea;

responsabilitatea primară a părinților pentru îngrijirea, educarea și protecția copilului și dreptul părinților la asistență din partea statului pentru a crește și a educa copilul în familie;

cooperarea intersectorială și intervenția multidisciplinară;

asistența individualizată pentru fiecare copil;

respectarea demnității copilului;

asigurarea participării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ținînd cont de vîrsta și de gradul său de maturitate;

asigurarea continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținînd cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingsvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;

claritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

responsabilitatea autorităților pentru asigurarea protecției împotriva abuzului, neglijării și exploatării copilului [1.10, art.13].

Legea cu privire la drepturile copilului [1.12, art.4] prevede următoarele drepturi ale copilului, mai întîi dreptul la viață, care prevede:

Dreptul copilului la viață și la inviolabilitatea fizică și psihică este garantat.

Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante.

Statul recunoaște dreptul copilului la folosirea celor mai bune tehnologii de tratament și recuperare, profilaxie a bolilor.

În cazul în care părinții refuză asistența medicală pentru copilul bolnav, aceasta se acordă contrar voinței lor, la decizia consiliului de medici, luată în prezența reprezentantului puterii.

În conformitate cu legislația, statul asigură mamei, în perioada pre- și postnatală, condiții necesare pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, pentru alimentarea lui rațională și inofensivă, asistență medicală calificată și gratuită, organizarea măsurilor de profilaxie a bolilor, de propagare a unui mod de viață sănătos.

Tot aceeași Lege reglemenrează și alte drepturi ale copiilor cum ar fi: dreptul copilului la un nume și la o cetățenie [1.12, art.5], dreptul la inviolabilitatea persoanei, la protecție împotriva violenței fizice și psihice [1.12, art.6], dreptul la apărarea demnității și onoarei [1.12, art.7], dreptul la libertatea gîndirii și conștiinței [1.12, art.8], dreptul la învățătură [1.12, art.10], dreptul la odihnă [1.12, art, 12], ș.a.

Pe lîngă factorii care afectează psihicul și fizicul copiilor rămași fără ocrotire părintească, există și așa-numiții factori de risc care reușesc să schimbe mediul familial în care se află copilul într-un mediu rezidențial. Acești factori pot fi:

divorțul părinților;

sarcina nedorită;

mama solitară;

starea de boală a unui membru al familiei;

consumul abuziv de alcool, droguri, tutun;

situația financiară grea.

Politica de protecție a copilului aflat în dificultate în care statul își asumă responsabilitatea părinților, lipsa serviciilor pentru mame și copii, sunt doar cîțiva factori care permit agravarea fenomenului abandonului.

În condițiile prevăzute în art.2 din Legea nr.140 din 14.06.2013, cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, copiii beneficiază de protecție fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, de cetățenie, apartenența etnică sau originea socială, de statutul obținut prin naștere, de situația materială, de gradul și tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creștere și educație a copiilor, a părinților lor ori a altor reprezentanți legali ai acestora, de locul aflării lor (familie, instituție educațională, serviciu social, instituție medicală, comunitate etc.).

Cea mai ieftină și mai eficace armă de luptă a acestui fenomen este desigur că prevenirea abandonului, cu cele mai spectaculoase efecte în ceea ce privește dezvoltarea copilului atît pe termen lung, cît și pe termen scurt, iar acordarea de servicii, care să dezvolte capacitățile parentale ale familiei și să întărească rolul părinților în a-și crește odrasla în mod adecvat, s-a dovedit a fi cea mai bună soluție.[3.1, p.214]

Majoritatea populației consideră că drepturile copilului ar trebui să fie, în principiu, identice cu drepturile generale ale omului pe care le-au identificat. Cu toate acestea, atunci când respondenții au fost întrebați care sunt drepturile specifice ale copiilor, răspunsurile au variat considerabil. Principalele sugestii, de asemenea, în ordinea frecvenței cu care au fost menționate acestea, sunt incluse în următoarea listă:

dreptul la joacă

de a avea o copilărie;

dreptul de a alege locul în care doresc să trăiască (în cazul divorțului părinților); dreptul de a practica (de a-și permite) un sport;

protecția victimelor pornografiei/molestărilor/

prostituției infantile;

dreptul de a face greșeli/de a nu fi pedepsit;

– dreptul la informare;

– dreptul la protecția identității/securitate pe internet/

– protecție față de agresarea pe internet;

– dreptul de a fi educat/pregătit să trăiască

– independent la maturitate;

– dreptul la o mai bună informare înainte de a allege;

– obiectele de studiu; dreptul de a nu fi nevoit să muncească;

– dreptul de a fi ascultat;

– dreptul de a se maturiza încet.

Majoritatea acestor drepturi care au fost sugerate fac referire la concepte relativ abstracte: informare, dragoste, respect, traiul într-o societate bună. Un al doilea grup face referire la sprijinirea drepturilor altor persoane, care sunt percepute a fi mai vulnerabile (persoane cu probleme fizice, persoane cu dificultăți de învățare)

În concluzie, precizăm că autoritățile tutelare trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru asistența și suportul copiilor și familiilor acestora, în scopul prevenirii separării copilului de mediul familial sau, după caz, în scopul (re)integrării acestuia în familie.

CAPITOLUL II

REGLEMENTAREA JURIDICĂ PRIVIND PROTECȚIA COPIILOR RĂMAȘI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

2.1. Caracterele juridice a protecției copiilor rămași fără ocrotire părintească,

prin autoritățile tutelare

    Tutela minorului poate fi definită ca mijloc juridic de realizare a ocrotirii copilului minor lipsit de ocrotirea părintească. Ca instituție juridică, tutela minorului reunește ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează ocrotirea minorului printr-o altă persoană decît părinții săi.

Tutela minorului, reglementată de Codul familiei, poate fi definită ca mijloc juridic de realizare a ocrotirii copilului minor lipsit de ocrotirea părintească.

Ca intituție juridică, tutela minorului reunește ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează ocrotirea minorului printr-o altă persoană decât părinții săi.

Tutela prezintă următoarele caractere juridice:

– este o sarcină legală, în principiu obligatorie. Cel numit tutore nu poate refuza tutela, decît în situațiile expres prevăzute de lege.

– este o sarcină gratuită. În mod cu totul excepțional, autoritatea tutelară poate acorda tutorelui o remunerare ce nu poate depăși suma de 10 % din veniturile bunurilor copilului, ținînd seama de munca depusă în legătură cu administrarea bunurilor minorului, starea materială a copilului precum și a tutorelui.

      Caracteristicile tutelei:

Tutela și curatela se exercită numai în interesul minorului. Tutela și curatela se instituie pentru educarea copiilor minori care în urma morții părinților, decăderii părinților din drepturile părintești, bolii părinților sau din alte motive au rămas fără îngrijire părintească, precum și pentru apărarea drepturilor și intereselor personale și patrimoniale ale acestor copii. În general, la instituirea tutelei sau curatelei, la alegerea persoanei tutorelui sau curatorului, la îndeplinirea obligațiilor ce le revin acestora din urmă, trebuie să se țină cont de interesul minorului.

Tutela și curatela este o sarcină legală. Acest caracter rezultă din faptul că atît instituirea, deschiderea, numirea tutorelui și curatorului, cît și conținutul ocrotirii prin tutelă și curatelă și încetarea tutelei și curatelei minorului sunt stabilite prin norme imperative.

Tutela și curatela este o sarcina gratuită. Funcțiile în legătură cu tutela și curatela se îndeplinesc în mod gratuit.

În mod cu totul excepțional, autoritatea tutelară va putea acorda tutorelui o remunerație ce nu poate depăși un anumit procent (de obicei, 10% [2.16, p.182]) din veniturile bunurilor copilului, ținînd seama de munca depusă în legătură cu administrarea  bunurilor minorului, starea materială a copilului precum și a tutorelui.

    Principiile tutelei [2.16, p.183]:

Principiul generalității tutelei constituie faptul că aceasta se instituie ori de cîte ori un copil minor este lipsit de ocrotire părintească;

Principiul exercitării tutelei exclusiv în interesul minorului. Tutela, fiind o modalitate de înfăptuire a ocrotirii minorului, ea urmărește promovarea intereselor acestuia, în primul rînd prin asigurarea condițiilor necesare dezvoltării armonioase a copilului;

Principiul independenței patrimoniale între minor și tutore. Este o aplicație a principiului separației juridice dintre patrimoniul părinților și cel al copilului;

Principiul exercitării tutelei sub controlul și supravegherea autorității tutelare. Autoritatea tutelară are importante atribuții în realizarea ocrotirii minorilor lipsiți de ocrotire părintească, atribuții referitoare la instituirea tutelei, pe de o parte, și supravegherii modului de realizare a tutelei.

   Tutela este prevăzută, la general, în următoarele situații:

ambii părinți sunt decedați sau sunt declarați morți;

ambii părinți sunt necunoscuți. Situația se referă la copilul găsit care nu-și cunoaște părinții, nu este reclamat de nimeni care să se pretindă părintele lui, și nu există nici o posibilitate de identificare a lor, cercetările efectuate în acest scop rămînînd fără rezultat;

ambii părinți sunt decăzuți din drepturile părintești; ambii părinți sunt puși sub interdicție judecătorească. Se știe că instituirea tutele este posibilă numai după soluționarea cererii de punere sun interdicție;

ambii părinți sunt dispăruți. Deci simplul fapt al dispariției părinților, nedeclarată judecătorește, este de natură să justifice instituirea tutelei;

la desfacerea adopției copilului minor, dacă instanța apreciază că nu este în interesul copilului minor să se întoarcă la părinții săi firești, se va dispune instituirea tutelei;

ori de cîte ori minorul este lipsit de ocrotirea ambilor părinți și datorită altor cauze decît cele de mai sus.

   Instituirea tutelei, în oricare din situațiile de mai sus, presupune în primul rînd sesizarea autorității tutelare. De obicei, în actele normative ale statelor, sunt prevăzute persoanele, organele și organizațiile care sunt obligate să înștiințeze autoritatea tutelară cu privire la existența unui minor lipsit de îngrijire părintească. Acestea pot fi:

persoanele apropiate minorului;

administratorii, locatarii casei în care locuiește minorul;

serviciul de stare civilă cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial cu prilejul deschiderii unei succesiuni, dacă defunctul avea în îngrijire copii minori;

instanța judecătorească și organele de urmărire cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;

organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire;

orice altă persoană.

   Totodată, autoritatea tutelară se poate sesiza din oficiu cu numirea tutorelui. În urma sesizării sau a autosesizării, autoritate tutelară  efectuează cercetări pentru a verifica dacă se justifică instituirea tutelei.

Referitor la capacitatea de a fi tutore, menționăm că, de regulă, poate fi tutore orice persoană majoră care se bucură de capacitate deplină de exercițiu, fără ca legea să stabilească  vreun criteriu în acest sens. Minorul, cît și cel pus sub interdicție avînd ei însuși nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să exercite ocrotirea altuia.

     Totuși anumite persoane, conform prevederilor legale ale unor state, nu pot fi numite în calitatea de tutore:

cel decăzut din drepturile părintești sau declarat incapabil de a fi tutore;

persoana căreia i s-a retras exercițiul unor drepturi politice sau civile, fie în baza legii, fie ca efect al unei hotărîri judecătorești, precum și cel cu rele purtări;

cel lipsit de dreptul de a alege și a fi ales;

cel care, exercitînd o altă tutelă, a fost îndepărtat de la aceasta;

cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.

   La rîndul său, curatela constituie un mijloc de ocrotire subsidiar și temporar al minorului aflat într-una din situațiile prevăzute mai jos [2.16, p.190].

     Minorii lipsiți de grijă părintească, de regulă, beneficiază  de pensie pentru pierderea întreținătorului, dacă au decedat părinții sau unul din ei, de pensie alimentară dacă părinții sau unul din ei nu locuiesc împreună cu copilul, de îndemnizații sau ajutoare materiale plătite din sistema asigurărilor sociale de stat. Cei lipsiți de capacitate de exercițiu la fel pot beneficia de o pensie pentru invaliditate, pensie pentru limită de vîrstă, îndemnizație de șomer sau alte îndemnizații prevăzute de legislație. Izvor al veniturilor curente a celui tutelat pot fi și dividendele primiți de el din acțiunile care îi aparțin, dobînda la banii depuși într-o instituție bancară și alte mijloace provenite din gestionarea averii lui. Toate sumele cuvenite celui pus sub tutelă le primește tutorele și trebuie să dispună de ele în așa mod ca cel tutelat să fie asigurat cu cele necesare traiului (hrană, locuință, îmbrăcăminte, asistență medicală, instruire pentru copii etc.).

     Politica socială din  prevede, de obicei, că statul acordă susținere materială minorilor lipsiți de grijă părintească  și persoanelor cu handicap. În acest scop legislația prevede un șir de îndemnizații și ajutoare pentru populație. Dar, deseori, sumele acordate nu pot satisface nevoile curente ale persoanelor tutelate. În cazul veniturilor insuficiente pentru întreținerea celui de sub tutelă tutorele se poate adresa la organul administrației publice locale pentru ca să-i fie acordat un ajutor unic sau lunar. Dacă nici ajutorul acordat nu poate acoperi cheltuielile necesare întreținerii tutorele poate înstrăina bunurile minorului. Tutorele este obligat să dispună eficient de bunurile celui pus sub tutelă. De aceea în cazurile cînd bunurile tutelatului nu pot fi păstrate, deoarece pot să-și piardă valoarea, să fie supuse stricăciunii sau pieirii, tutorele le poate înstrăina pentru a acoperi cheltuielile necesare întreținerii și pentru a îndeplini sarcina unei buni gospodăriri a patrimoniului fără acordul autorității tutelare. În toate celelalte cazuri înstrăinarea bunurilor celui pus sub tutelă poate avea loc numai cu acordul autorității tutelare.

     Exercitarea de către tutore a obligației de a primi și cheltui sumele cuvenite celui pus sub tutelă pentru întreținerea persoanei tutelate este strîns legată de o altă obligație – de a duce evidența veniturilor și cheltuielilor. La autoritatea tutelară se prezintă un raport (de obicei, anual) în care sînt oglindite în cifre, pe de o parte, sumele primite în formă de pensii, îndemnizații, ajutoare, dobînzi, dividende, alte venituri de la folosirea patrimoniului celui tutelat, și pe de altă parte, cheltuielile făcute pentru întreținerea celui tutelat și despre modul de administrare și dispunere de bunurile celui tutelat. Prezentarea dărilor de seamă într-un anumit termen urmărește scopul controlului obligatoriu privind activitatea tutorelui. Autoritatea tutelară poate cere prezentarea dării de seamă și în alți termeni, dacă există un patrimoniu valoros, dacă cel tutelat are nevoie de o îngrijire specială, dacă există careva informații că tutorele nu-și îndeplinește conștiincios funcțiile și în alte cazuri. Rezultatele raportului sînt verificate și aprobate de persoana cu funcții de răspundere a autorității tutelare.

Cuantumul remureției tutorelui poate fi modificat, sau depă caz, remunerația va fi suprimată, în funcție de împrejurări.

Acordarea remunerației are deci un caracter facultativ, condiționat, plafonat și reductibil până la suprimare, astfel încît tutela rămâne o sarcină în principiu gratuită.

– este o sarcină personală. Tutorele este ținut să exercite el însuși tutela, nefiind permisă transmiterea tutelei de către tutore unei alte persoane nici măcar temporar, sau îndeplinirea atribuțiilor specifice tutorelui prin reprezentant.

Numai autoritatea tutelară este îndreptățită să schimbe sau să înlocuiască pe tutore, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Ca instituție juridică, tutela reunește dispozițiile referitoare la ocrotirea unui minor de către o altă persoană decît părinții săi, sub supravegherea autorității tutelare.

Într-o altă accepțiuni privită din persepectiva persoanei desemnat să înfăptuiască ocrotirea, tutela numește însăși activitatea pe care o desfășoară tutorele în exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor ce îi revin legate de persoana și de bunurile copilului.

Prevederile Codului Familiei consacrate tutelei minorului, art. 113-141, se completează cu cele cuprinse în Legea nr. 140 din 14.06.2013,cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți,intrată în vigoare la 01.01.2014.

Caracterele generale ale tutelei, ca alternativă la ocrotirea părintească, sunt următoarele:

– este o sarcină socială și de încredere;

– este o sarcină legală;

– este o sarcină în principiu gratuită;

– este o sarcină personală.

Titlul de reguli generale se consideră următoarele:

– principiul exercitării tutelei exclusiv în interesulsuperior al copilului;

– principiul generalității tutele;

– principiul independenței patrimoniale dintre copil și tutore;

– principiul exercitării tutelei sub supravegherea și îndrumarea autorității tutelare.

În final, concluzionăm că,  în cazul în care asupra copiilor întreținuți  și educați în instituțiile de stat nu este instituită  tutela (curatela),  obligațiile tutorelui (curatorului) sunt puse pe seama administrației instituției respective. Plasamentul temporar al copiilor aflați sub tutelă (curatelă) în instituția de stat anulează drepturile și obligațiile tutorelui (curatorului) față de aceștia. Apărarea drepturilor copiilor externați din instituțiile de stat este preluată de către autoritățile tutelare.

2.2. Implicarea cadrului instituțional în domeniul protecției sociale a copiilor

rămași fără ocrotire părintească

În contextul reformării sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova și alinierii acestuia la standardele și documentele europene și internaționale, în ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate o serie de realizări importante. Eforturi sporite s-au depus asupra reformei sistemului de ocrotire a copiilor în situație de dificultate în baza unei Strategii și a unui plan național de acțiuni pentru reforma sistemului rezidențial de ocrotire a copilului pentru 2007-2012. Astfel, a fost elaborat cadrul normativ și instituțional pentru dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial pentru ocrotirea copiilor. [1.1]

Concomitent, pentru eficientizarea cadrului de prestare a serviciilor sociale s-a promovat implementarea sistemului integrat de servicii sociale, obiectivul principal al căruia este consolidarea capacităților de prevenire și asistență primară a beneficiarilor în cadrul comunității, în timp ce referirea și prestarea serviciilor sociale specializate sau cu specializare înaltă realizîndu-se doar în cazul în care acesta este impusă de necesitățile evaluate ale fiecărui potențial beneficiar.

De asemenea, s-au întreprins acțiuni pentru dezvoltarea mecanismului de prevenire a instituționalizării copiilor.

În scopul prevenirii abandonului copiilor și a mortalității infantile la nivel comunitar, a fost fundamentat mecanismul de colaborare interinstituțională între sistemul medical și cel de asistență socială.

Totodată, au fost aprobate și se află în proces de implementare Strategia și Planul național de acțiuni pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, precum și un Program de dezvoltare a educației incluzive.

În scopul asigurării unui venit minim garantat familiilor sărace, s-a realizat reforma sistemului de prestații sociale, printre efectele căreia se numără și prevenirea separării copiilor de familie din motivul sărăciei.

O reformă radicală a fost realizată în domeniul asigurării drepturilor copiilor, protejați prin adopție națională și internațională. [2.7, p.178]

Cu toate acestea, se constată că reformele și acțiunile întreprinse pînă în prezent în domeniul protecției copilului în țara noastră nu sunt suficiente. Reforma s-a produs în mod special în domeniul promovării cadrului normativ, în timp ce cadrul instituțional este adesea ineficient din cauza fragmentării structurale, și în mod special, datorită capacităților insuficiente ale profesioniștilor cu competențe în domeniul vizat.

Deși, în general, reformele sunt orientate pe prevenirea vulnerabilității, situația actuală denotă necesitatea concentrării eforturilor asupra optimizării și eficientizării sistemului de protecție a copiilor, cu accent deosebit pe abordarea individualizată și complexă a problemelor celor mai vulnerabile grupuri de copii și asigurarea unei monitorizări calitative a situației acestora.

Totodată, se constată necesitatea unificării și uniformizării bunelor practici și a experienței acumulate în ultimii ani la nivel local de către societatea civilă implicată în procesul de reformă și dezvoltare a sistemului de protecție a copilului, fiind necesară consolidarea capacităților autorităților publice locale în implementarea politicilor în acest domeniu.

Analiza situației denotă carențe semnificative în domeniul asigurării unui suport eficient familiilor vulnerabile pentru a preveni separarea copiilor, precum și în domeniul prevenirii și combaterii violenței, neglijării și exploatării copiilor.

Dezvoltarea insuficientă sau lipsa serviciilor sociale specializate pentru asistența copiilor și familiilor este complementată de capacitatea redusă a resurselor umane implicate în domeniul de protecție a copilului.

Actualul sistem de protecție poate fi caracterizat ca fiind unul reactiv, rigid și, respectiv, cost ineficient, context în care activitățile necesare pentru promovarea reformei în domeniul protecției copilului și familiei urmează în mod prioritar a fi reorientate spre dezvoltarea și implementarea unor mecanisme viabile de prevenire a situațiilor de risc, de identificare și intervenție timpurie. [3.1]

Necesitatea elaborării și implementării Strategiei pentru protecția copilului și familiei, pe lîngă argumente de natură obiectivă, rezultate din analiza situației actuale în sistemul de protecție a familiei și copilului, este corelată cu angajamentele asumate de Republica Moldova pentru implementarea tratatelor internaționale în domeniul respectiv, printre care în mod special se numără Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Convențiile Consiliului Europei și Recomandările Cabinetului de miniștri ale CoE în domeniul protecției copilului, Strategia Consiliului Europei privind drepturile copiilor 2012-2015.

Strategia vizează, copiii de la 0-18 ani și familiile acestora, în mod special axîndu-se , pe următoarele beneficiari: copiii instituționalizați și copiii în risc de separare de părinți, copiii victime sau potențiale victime ale violenței, exploatării, neglijării.

Strategia este un document complementar altor documente de politici aprobate în domeniul protecției sociale, demografiei, migrației, prevenirii și combaterii violenței și traficului, descentralizării și are obiective cîteva priorități: prevenirea separării copilului de familie, continuarea dezinstituționalizării copiilor, reducerea riscurilor sociale ale migrației părinților asupra copiilor, prevenirea și combaterea violenței, neglijării și exploatării copiilor, facilitarea reintegrării în activitatea profesională a părinților și revigorarea rolului fiecăruia în creșterea copilului.[2.14, p.21]

Organizarea sistemului național de asistență socială, include:

La nivel central:

– Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei – reprezintă cea mai importantă instituție activă în domeniul politicilor de protecție și asistență socială;

– Casa Națională de asigurări sociale (CNAS) – administrează și gestionează sistemul public de asigurări sociale, este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul asigurărilor sociale;

– Ministerul Educației – activitatea acestui minister în domeniul asistenței sociale a copilului și a familiei cu copii rezidă în coordonarea activității instituțiilor rezidențiale în cadrul cărora sînt plasați copiii rămași fără ocrotire părintească, copiii cu disabilități, cei din familii socialmente vulnerabile;

– Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului – asigură respectarea drepturilor copilului în teritoriu;

– Fondul Republican de Susținere Socială a Populației – creat pentru acordarea ajutorului material, păturilor socialmente-vulnerabile ale populației.

La nivel raional:

– Direcția/Secția Asistență Socială și Protecție a Familiei – identifică problemele sociale în raza administrativ-teritorială și elaborează strategii de dezvoltare și prestare a asistenței sociale;

– Direcția Generală Învățămînt Tineret și Sport- responsabilă de implementarea și monitorizarea politicilor educaționale;

– Casa Teritorială de Asigurări Sociale – partener al asistenței sociale;

– Secția Minori și Moravuri al Inspectoratului Raional de Poliție – partener al asistenței sociale;

La nivel comunitar:

– Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului – activează în conformitatea cu legislația în vigoare și în baza Regulamentului aprobat de Consiliul Municipal; dispune de ștampilă cu denumirea deplină a instituției, ștampilă pentru lucrările de secretariat, blanchete, cont bancar deschis teritorială Chișinău;

– Asistentul Comunitar – este un actor important în comunitate, care ia legătura cu persoanele în dificultate, evaluează nevoile lor și asigură accesul lor la prestațiile sociale și servicii sociale existente la niveș de comunitate sau de raion.

    Necesitatea instituirii instituțiilor de tutelă și curatelă este reglementată,  în primul rînd în Constituția Republicii Moldova [1.7, art.19] și anume în articolul 49 „Protecția familiei și a copiilor orfani” care stipulează că statul facilitează,  prin măsuri economice și prin alte  măsuri, formarea familiei și îndeplinirea obligațiilor ce îi revin iar toate preocupările  privind întreținerea, instruirea și educația copiilor  orfani  și  a  celor lipsiți de ocrotirea părintească  revin statului și  societății, statul stimulînd și sprijinind  activitatea de binefacere față de acești copii.

    Totodată, articolul 47 “Dreptul la asistență și protecție socială” din Constituția Republicii Moldova prevede acel fapt că statul este  obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă  un nivel  de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, lui  și familiei  lui,  cuprinzînd  hrana, îmbrăcămintea,  locuința,  îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare.

    În această ordine de idei, Codul Civil al Republicii Moldova [1.9, art.24] prevede că asupra persoanei care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficiențe mintale) nu poate conștientiza sau dirija acțiunile sale poate fi declarată de către instanța de judecată ca incapabilă se instituie tutela, iar Codul Familiei Republicii Moldova [1.8, art.69] prevede că dacă copilul nu poate fi transmis celuilalt părinte (în cazul în care unul din părinți a fost lipsit de drepturile părintești) sau dacă ambii părinți sînt decăzuți din drepturile părintești, copilul se pune la dispoziția autorității tutelare. Tot la dispoziția autorității tutelare, în conformitate cu articolul 71 din Codul Familiei, sunt puși copii dacă aflarea copilului împreună cu părinții prezintă pericol pentru viața și sănătatea lui, chiar și fără decăderea acestora din drepturile lor părintești.

      Tutela și curatela ca instituție de ocrotire a minorilor, a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și a persoanelor cu capacitate de exercițiu limitată este o instituție nouă pentru Codul Civil (CC). Anterior această instituție a fost reglementată de Codul căsătoriei și familiei (CCF) [11] (art.126-153). Odată cu intrarea în vigoare a Codului familiei (CF) la 26 aprilie 2001 instituția tutelei și curatelei a rămas să fie reglementată în acest act normativ numai în măsura în care ea este privită ca o formă de ocrotire a minorilor rămași fără grijă părintească. Respectiv, ocrotirea drepturilor patrimoniale a minorilor și a persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu sau limitate în capacitatea de exercițiu de la 26.04.2001 și pînă la intrarea în vigoare a CC a fost reglementată insuficient.

    Scopul tutelei și curatelei, stipulate la art.32 CC, este ocrotirea persoanelor fizice incapabile, cu capacitate de exercițiu restrînsă sau limitate în capacitate de exercițiu. Ocrotirea se efectuează printr-un ansamblu de mijloace care să asigure recunoașterea și protecția drepturilor subiective civile și a intereselor îndreptățite ale acestora. Tutela și curatela este unul dintre mijloacele de protecție ale persoanei fizice ca participant în circuitul civil. Ea se realizează în timpul participării persoanei fizice în raporturile civile concrete prin reprezentarea ori asistarea acesteia de către tutore sau curator. Persoanele asupra cărora se instituie tutela sau curatela sînt minorii care nu au atins vîrsta de 18 ani, persoanele majore care în urma unei tulburări psihice au fost declarate de către instanța de judecată ca fiind incapabile în temeiul art. 24 CC și persoanele care au fost limitate în capacitatea de exercțiu în urma consumului abuziv de alcool, droguri și alte substanțe psihotrope conform art. 25 CC.

    Tutorii și curatorii sînt persoane fizice cu împuterniciri speciale [2.14, p.213] care apără drepturile și interesele persoanelor incapabile, cu capacitate restrînsă sau limitate în capacitatea de exercițiu. Fiind numite de autoritățile publice locale printr-o decizie specială ele reprezintă drepturile și interesele persoanelor tutelate în raporturile civile (ca de exemplu, la încheierea diferitor convenții, acceptarea succesiunii etc.), în raporturile juridice cu organele administrative (reprezentarea intereselor minorilor în instituțiile de învățămînt, organele de asistență socială și alte organe), în raporturile familiale (educarea unui minor și relațiile lui cu rudele sale), cît și în instanța de judecată.

    Reprezentarea persoanei tutelate se face fără  un mandat special, adică cel ce reprezintă nu are nevoie să dobîndească un act pentru fiecare caz în parte, deoarece însăși decizia administrației publice locale despre numirea în funcție de tutore sau curator servește ca mandat universal.

    Ocrotirea părintească este mijlocul natural și firesc de ocrotire a minorilor și constă în totalitatea drepturilor și îndatoririlor pe care le au părinții față de copiii lor minori, indiferent dacă aceștea provin din căsătorie sau din afara căsătoriei, sau dacă aceștia sunt de proveniență naturală sau adoptați.

    Tutela și curatela asupra minorilor se instituie în caz de deces al părinților, în caz de decădere a părinților din drepturile părintești în baza art. 67 CF, în caz de luare a copilului de la părinți fără decăderea lor din drepturile părintești în baza art. 71 CF, în caz cînd părinții nu trăiesc împreună cu copilul și nu participă la educația și întreținerea lui din motive neîntemeiate, în caz cînd părinții sînt declarați incapabili de către instanța judecătorească și în alte cazuri cînd o cer interesele copilului, inclusiv la cererea părinților. Atît tutela cît și curatela prezintă o sarcină gratuită și obligatorie în virtutea căreia o anumită persoană denumită tutore sau curator este chemată să exercite drepturile și obligațiile părintești față de un copil minor, al cărui părinți sînt decedați ori în imposibilitate de a-și exercita îndatoririle.

    Articolul 33 CC prevede că tutela se instituie asupra persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și asupra minorilor în vîrstă de pînă la 14 ani, după caz.

    Astfel, persoanele care suferă de alienație sau debilitate mintală pot fi declarate la cererea membrilor familiei, a procurorului și a altor persoane interesate de către instanța de judecată ca fiind incapabile [2.14, p.233]. În urma declarării persoanei ca fiind incapabilă instanța de judecată dispune autorității tutelare numirea unui tutore deoarece persoana nu poate să-și dea seama de acțiunile sale sau să le dirijeze. Tutorele unei persoane incapabile este obligat să aibă grijă de persoana tutelată și respectiv să-i apere interesele patrimoniale completîndu-i prin acțiunile sale capacitatea de exercițiu care îi lipsește.

    Totodată, minorii în vîrsta de pînă la 14 ani nu posedă capacitatea de exercițiu în pofida minorității, de aceea ei nu pot participa la raporturile juridice civile de sine stătător. Conform legislației familiale (art. 61 CF) drepturile și interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinții lor. În lipsa acestora apare problema asigurării educației, creșterii și dezvoltării minorului, apărării proprietății lui, asigurării materiale. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale a minorului este reglementată în detaliu de CF (art. 142-147). CC reglementează drepturile patrimoniale ale minorului și anume drepturile de posesie, folosință și dispoziție a bunurilor care îi aparțin cu drept de proprietate.

    Tutorele din momentul numirii lui în această funcție reprezintă  interesele persoanei tutelate. Prin reprezentarea minorului pînă  la 14 ani și a persoanei lipsite de capacitatea de exercițiu în actele civile înțelegem încheierea acestora de către tutore, dar în numele și pe seama minorului și a persoanei lipsite de capacitatea de exercițiu. Între tutore și persoana tutelată există o autonomie patrimonială adică tutorele nu are drept de proprietate asupra bunurilor persoanei tutelate și cel de sub tutelă nu are drept de proprietate asupra bunurilor tutorelui, de aceea este și firesc ca efectele actelor juridice încheiate de tutore să se răsfrîngă asupra patrimoniului persoanei tutelate. Actele juridice pe care tutorele le poate încheia în calitate de reprezentant legal pot fi clasificate în trei grupe:

actele pe care tutorele le poate încheia singur, fără încuviințarea prealabilă a autorității tutelare;

acte pe care tutorele le poate încheia doar cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare;

acte pe care tutorele nu le poate încheia nici chiar cu încuviințarea autorității tutelare.

    Prin acțiunile sale tutorele completează capacitatea de exercițiu a persoanei incapabile și a minorului în vîrstă de pînă  la 14 ani și în așa mod cel de sub tutelă poate în deplină măsură să-și realizeze drepturile personale nepatrimoniale și cele patrimoniale.

În concluzie, deducem că tutela este o sarcină socială, de onoare și de încredere de aceea tutorele încheie fără mandat în numele și în interesul persoanei tutelate actele juridice necesare.

2.3. Tipurile de prestații sociale acordate copilului rămas fără ocrotire părintească

Prestațiile sociale din sistemul de protecție socială al Republicii Moldova, sunt instrumente de realizare a unor obiective socială de natură redistributivă care își propun, într-o formă sau alta, creșterea bunăstării sociale.

Prestațiile sociale reprezintă transferuri financiare care pot fi acordate pe o perioadă determinată și cuprind: indemnizații, alocații sociale, compensații.

Conform art. 9 din Legea asistenței sociale a Republicii Moldova, prestațiile de asistență socială se pot exprima în bani și în natură, indicîndu-se totodată că asistența socială poate fi acordată și indirect, sub formă de gratuități sau reduceri la procurarea unor bunuri sau la plata unor servicii curente ce țin de locuință, sub formă de scutiri sau reduceri de impozite. [2.11, p.43]

Prestațiile sociale au diferite denumiri, în cele ce urmează vom încerca să facem o mică caracteristică a fiecărei noțiuni în baza legislației în vigoare.

Alocația socială, potrivit art. 1 al Legii Republicii Moldova privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, reprezintă o sumă de bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat persoanelor care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea dreptului la pensie conform Legii Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat [Legea Republicii Moldova nr. 499-XIV din 14.07.99 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 106-108.].

Compensația nominativă, potrivit art.1 al iar Legea Republicii Moldova cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație.[ Legea Republicii Moldova nr. 933-XIV din 14.04.2000 cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72]

Alocațiile sociale de stat se achită din bugetul de stat, prin intermediul bugetului de asigurări sociale de stat. În prezent cuantumurile alocațiilor sociale de stat se stabilesc în raport cu pensia minimă pentru limita de vîrstă astfel încît să nu depășească valoarea minimă a pensiei de asigurări sociale stabilite pentru fiecare categorie în parte. Ca și prestațiile de asigurări sociale de stat, sunt supuse indexării cu unele excepții.

Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii în Republicii Moldova, familiile cu copii domiciliate în Republica Moldova beneficiază de următoarele tipuri de indemnizații:

indemnizația unică la nașterea copilului,

indemnizația lunară pentru creșterea/ingrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani,

indemnizația lunară pentru intreținerea copilului de la 1,5 pînă la 16 ani, inclusiv a copiilor aflați sub tutelă sau curatelă,

Elevii (studenții) orfani (rămași fără ocrotire părintească) care își fac studiile la învățămîntul secundar, mediu de specialitate (colegii) și superior, beneficiază de dreptul la indemnizații și ajutoare materiale, în temeiul Fotărîrii Guvernului nr.870 din 28.07.2004 „Despre aprobarea Normelor provizorii de cheltuieli în bani pentru elevii(studenții) orfani și cei aflați sub tutelă și curatelă din școlile profesonale și de meserii, instituțiile de învățămînt medu de specialitate și superior de învățămînt, școlile de tip internat și casele de copii”.

-Ajutor material pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și inventar moale la începutul anului de studiu (anual 3000,00 lei);

– Indemnizația pentru materiale didactice, inventar gospodăresc, obiecte de igienă personală și medeicamente pentru elevii(studenții) orfani (lunar 250,00 lei)

– Ajutor material la sfîrșitul anului de studii (anual 1000,00 lei)

– cheltuieli pentru alimentație (pentru o zi pe parcursul anului calendaristic 35,0 lei);

– Indemnizația la absolvire : (unică): școlii de tip internat sau a casei de copii; (5000,00 lei), școlii profesionale și de meserii, a instituției de specialitate sau a instituției de învățămînt superior (10000,00 lei);

– Indemnizația pentru elevii, studenții care nu primesc burse de studii (lunar cu excepția vacanței de vară -300,00 lei);

– Indemnizația pentru realizarea cercetărilor și editarea tezelor de licență în ultimul an de studii (unică-500,00 lei);

– Indemnizația pentru achitarea taxei de obținere a buletinului de identitate (unică-130,00 lei);

– Indemnizația pentru perfectarea pașaportului pentru elevii (studenții) delegați la studii peste hotarele republicii de către Ministerul Educației (Unică-250,00 lei ).

Odată cu instituirea tutelei/curatelei sau odată cu încuviințarea adopției, familiei în care se află copilul i se stabilește indemnizația lunară în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.581 din 25.05.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire și plată a indemnizațiilor pentru copii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă. Indemnizația respectivă se stabilește fără luarea în considerație a pensiilor și altor indemnizații pe care le primește minorul. Conform Hotărîrii Guvernului nr. 198 din 16.04.1993 cu privire la protecția copiilor și familiiilor socialmente vulnerabile, cuantumul indemnzațiilor pentru copii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă constituie 500,00 lei.

În scopul susținerii activității caselor de copii de tip familial sunt aprobate norme de asigurare materială a copiilor orfani și a celor rămași fără ocrotire părintească din casele de copii de tip familial, stabilite confrom Hotărîrii Guvernului nr, 1733 din 31.12.2002 cu privire la normele de asigurare materială a copiilor orfani și celor rămași fără ocrotire părintească din casele de copii de tip familial. Astfel:

alocații anuale prevăzute pentru asigurarea funcționării caselor de copii de tip familial cuantumul căruia constiuie 3000,00 lei;

alocația lunară pentru întreținerea unui copil de vîrstă preșcolară și de vîrstă școlară – 450,00 lei [2.5, p.134]

CAPITOLUL III

CADRUL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL PRIVIND PROTECȚIA COPIILOR RĂMAȘI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

3.1. Practica judiciară privind examinarea cauzelor civile cu privire la

statutul copiilor rămași fără ocrotire părintească

Ocrotirea de către stat și societate a copilului, familiei și maternității constituie în Moldova o preocupare politică, socială și economică de prim ordin. Constatăm, însă, că aceasta deocamdată rămîne a fi doar o declarație irealizabilă. Din cauza finanțărilor insuficiente pentru domeniul protecției copiilor în 2010 drepturile copilului au rămas în mare parte afectate. În primul rînd ar trebui majorate investițiile în domeniile legate de apărarea drepturilor copiilor. [2.13, p.40]

Situația referitor la presupusa încălcare a drepturilor minorilor (spunem presupusa, deoarece nu știm cu certitudine dacă drepturile minorilor au fost sau nu încălcate, cert este că pe rol în instanțele judecătorești sau aflat spre examinare cauze diverse, în care au fost implicași minorii sau implicit afectate interesele lor). Conform aceleiași surse, de către instanțele judecătorești au fost examinate 1296 cauze penale în privința minorilor. De către instanțele de judecată au fost examinate 1327 cauze privind decăderea drepturilor părintești, 3090 cauze privind încasarea pensiei alimentare pentru întreținerea copiilor, 240 cauze privind înfierea copiilor și 137 cauze privind recunoașterea paternității. Astfel, în 2010 de către instanțele de judecată au fost examinate 6090 cauze în care sunt atinse drepturile sau interesele copiilor. Totodată, instanțele de judecată au examinat 13.907 cauze privind desfacerea căsătoriei, la care nu se cunosc detalii privind situația copiilor, însă cu certitudine în cel puțin 50% din aceste cazuri drepturile și interesele copiilor riscau a fi afectate. Taxele încasate de către stat pentru examinarea cauzelor legate de drepturile și interesele copiilor, evident că sunt mult mai neînsemnate, în comparație cu cele încasate în rezultatul activității instanțelor judecătorești economice. Conform statisticii judiciare pentru cauzele civile au fost încasate taxe de stat în valoare de numai 5.618433 lei.

În acest context, întrebarea este de ce nu există în Moldova instanțe de judecată specializate, care ar apăra drepturile și interesele copiilor minori? Răspunsul poate fi doar bănuit-este ineficient, implică cheltuieli esențiale și nu aduce profit statului. Astfel, preambulul privind drepturile copilului nu este aplicabil, iar preocuparea economică a statului în acest sens nu este vizibilă. Aceeași situație o observăm și în alte domenii unde sunt, sau ar putea fi, afectate drepturile copiilor. De la naștere copilul are dreptul de a locui într-un mediu familial împreună cu părinții săi, însă deja de mulți ani se constată că sistemul de protecție a drepturilor copilului este ineficient. Acestea se datorează în primul rînd ignoranței și iresponsabilității părinților, respectiv ineficienței organelor de stat în vederea promovării unei strategii efective în vederea redresării situației. Datorită situației socio-economice din , foarte multe persoane sunt nevoite să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă. [17, p.158] Astfel, un număr mare de copii rămîn fie sub supravegherea rudelor sau a persoanelor terțe, unele chiar fără supraveghere. Numărul copiilor nesupravegheați crește și din contul unor părinți iresponsabili. Deseori, o parte dintre copii lipsiți de supraveghere ajung la instituțiile rezidențiale ale statului. Potrivit statisticilor, în sunt circa 12.000 copii instituționalizați, dintre care numai 15% sunt orfani de ambii părinți. Totodată, constatăm că statul nu face față, din punct de vedere financiar, problemelor privind întreținerea acestor copii. Din cele cca 150 milioane lei, o mare parte sunt destinate pentru achitarea salariilor profesorilor și personalului instituțiilor rezidențiale. Credem că este cea mai rațională o modificare a cadrului legislativ ce ține de reglementarea problemei date, deoarece legislația imperfectă servește drept factor ce favorizează creșterea numărului de copii lipsiți de mediul familial. Observăm că prevederile alin.1 și alin.2 art.113 din Codul Familiei sunt contradictorii. Mai mult ca atît, la moment alin.1 art.113 Codul Familiei practic nici nu funcționează și este aplicat doar alin.2. [2.10, p.47]

În același timp, chiar și conținutul alin.2 art.113 Codul Familiei este contradictoriu. Astfel, prima frază din acest aliniat stipulează că funcția de autoritate tutelară este exercitată de direcțiile de învățămînt sau de asistență socială care sunt create în fiecare raion. Ele au o competență teritorială în fiecare localitate din teritoriul raionului. Din aceste considerente, fraza a doua prin care funcția de autoritate tutelară se exercită de către secretarii consiliilor locale, în localitățile unde lipsesc direcțiile expuse mai sus, nu are nici un sens și nici o logică fiind că nu există raioane unde nu ar fi instituite direcții de învățămînt sau asistență socială. Observăm, deci, că apărarea drepturilor copilului este prerogativa diferitor organe și instituții, nefiind stabilită modalitatea clară de conlucrare și subordonare a acestora. Astfel, eficiența activităților este redusă, iar un copil aflat în situație de risc, poate rămîne practic fără protecție adecvată a statului.[1.2]

Cu toate acestea, la moment funcția de autoritate tutelară pe parcursul anului fost exercitată de către direcția raională de învățămînt și parțial de secretarii consiliilor locale. Conform legislației în vigoare altor organe sau persoane, decît autorităților tutelare, le sunt interzise activitățile de depistare și de plasament a copiilor rămași fără ocrotire părintească. După informarea autorității tutelare despre cazul unui copilo, al cărui drepturi ar putea fi încălcate, în decurs de 3 zile, autoritatea este obligată să efectueze un control al condițiilor de trai ale copilului. Dacă informația privind lipsa îngrijirii din partea părinților se confirmă, autoritatea tutelară ia copilul la evidență și asigură apărarea drepturilor și intereselor sale legitime printr-un plasament provizoriu, pînă la determinarea formei de protecție adecvată.

Însă legislația națională nu prevede provizoratul tipurilor de plasament și nici nu stabilește durata acestora. Astfel, autoritățile tutelare, constatînd încălcări ale drepturilor copilului, îl plasează în instituții și numai după aceasta întreprind măsuri pentru a alege o formă de plasament definitivă. Din aceste considerente, există peste 12.000 copii instituționalizați a căror soartă și statut nu este determinat. Plasarea copiilor în astfel de instituții trebuie să fie o ultimă soluție și doar în cazul în care nu există o altă posibilitate. Cu toate acestea, anume aceasta este metoda cea mai frecvent întîlnită și se datorează faptului că statutul juridic al copiilor, lipsiți de mediul familial, nu este stabilit cu certitudine de către autoritățile tutelare. [5,p.73]

Mai mult ca atît, existența și finanțarea acestor instituții este direct legată de numărul copiilor care se află în ele, astfel colaboratorii acestor instituții nefiind interesați de micșorarea numărului de copii instituționalizați  În atare situație ne întîlnim cu un cerc vicios, datorită căruia, afectați rămîn în primul rînd copiii.

Pornind de la instrumentele juridice internaționale care protejează drepturile copiilor, Constituția Republicii Moldova consacră cele mai importante principii care urmează să garanteze respectarea drepturilor copiilor la nivel național. Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, prin prisma raportului copil-interes stat, completează acest text cu următoarea prevedere, ,,În toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotire socială, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate”. [2.3, p.178]

Trebuie de remarcat faptul că ansamblul de acte normative care reglementează nemijlocit contextul drepturilor copiilor și situațiile specifice legate de protecția drepturilor și intereselor poartă, în mare parte, un caracter declarativ. Astfel, chiar dacă conțin un complex important de principii și garanții care se referă la prioritatea respectării drepturilor și intereselor copiilor, o parte dintre acestea nu sunt asigurate printr-un mecanism eficient de realizare și de aplicare în practică. Vom specifica, mai întîi, lipsa în legislația națională a prevederilor cu privire la principiul ,,intereselor superioare ale copilului” statuat în Convenția internațională cu privire la drepturile copilului. Convenția precum și principiul interesului superior al copilului, menționat, trebuie să fie incluse în dreptul național și să beneficieze de un mecanism care să asigure o protecție reală a drepturilor copilului, inclusiv prin care să poată fi invocate în fața instanțelor judecătorești. Aceste principii nu sunt reflectate într-o măsură suficientă în cadrul legislativ în anumite sectoare cum ar fi asigurarea asistenței medicale, educație și securitate socială, domenii deosebit de semnificative pentru respectarea drepturilor omului.

Autoritățile naționale nu au elaborat o modalitate eficientă prin care să garanteze că ,,interesul superior al copilului” este cel ce îndrumă procesul decizional, în timp ce ocrotirea de către stat și societate a copilului, constituie o preocupare politică, socială și economică de prim ordin doar la nivel formal. Or, luarea în considerare a impactului pe care îl au anumite opțiuni, în special, politice asupra drepturilor copiilor va trebui să facă parte integrantă din acest proces. Și, pentru a elimina orice discriminare în mediul descris mai sus, interesele copilului trebuie puse în prim plan de către autorități, iar bunăstarea și dezvoltarea lui trebuie garantate. Orice copil trebuie să aibă acces la procedurile de denunțare a încălcării drepturile sale. În Convenție nu este nici o vîrstă limită sub care un copil este considerat incapabil să înainteze o plîngere sau să ceară judecarea încălcării drepturilor sale, în fața unui tribunal sau a altui organism, cu sau fără consimțămîntul părinților. Iar , orice excludere sau limitare a acestui drept trebuie făcută în contextul principiilor generale, cel al interesului superior al copilului și cel al nediscriminării. Contextul legislativ național însă, condiționează, atingerea vîrstei în care aceștia dobîndesc capacitatea de exercițiu. Astfel copii care ar dori să depună o plîngere contra părinților ar fi lipsiți de acest drept, la o eventuală pornire a urmăririi penale, din simplul motiv că noțiunea de reprezentant. În cazul de față minorii neavînd capacitate de exercițiu deplină, sunt reprezentați de părinți, care și sunt eventuali oponenți. Mai mult ca atît legislația nu prevede o modalitate de selectare a reprezentanților minorilor în cazul în care ei sunt victime ale abuzului din partea părinților.[1.6, p.264]

Orice neglijare sau abuz față de copil nu este altceva decît un fapt de nerespectare a drepturilor lui și de aceea faptele urmează a fi condamnate de către societate iar persoanele vinovate în săvîrșirea lor sancționate.

3.2. Practica judiciară a Rusiei și României în cauzele civile privind apărarea intereselor copiilor minori rămași fără ocrotire părintească

Problema apărării drepturilor copiilor a fost actuală în Rusia. Încălcarea drepturilor anume din această categorie a populației a devenit destul de acută în ultimii ani.

Lipsa unor mecanisme eficiente pentru a proteja drepturile copiilor, în special dreptul la viață și educație în familie conduce o creștere constantă a numărului de minori plasați în instituțiile de stat.

Actele juridice adoptate în ultimii ani, inclusiv și Codul de Procedură – Civilă, care consacră dreptul copilului la protecție nu permit răspunderea la întrebările apărute în practica pentru protecția drepturilor lui.

De aceia drepturile de protecție a copilului rămîn adesea neîmplinite. Cu toate acestea, Convenția cu privire la drepturile copilului al Organizației Națiunilor Unite, principalul instrument internațional, prevede obligația statului de a asigura protecția copilului, necesară pentru bunăstarea lui și să ia toate măsurile legislative și administrative corespunzătoare. Această dispoziție a Convenției se reflectă în art. 2 al Constituției Federației Ruse, unde este stipulat: recunoașterea, respectarea și protejarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului – este datoria statului. Prin aceasta, statul este obligat nu doar dă creeze un sistem de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale, care ar trebui să fie combinate în diferite organe destinate protecției drepturilor și libertăților, dar, deasemenea, să se prevadă și stabilirea unor proceduri clare pentru astfel de protecție.[28]

Protecția drepturilor copilului conform specificațiilor din legea rusă – este judiciară și administrativă. Aplicarea unui ordin de protecție sau altui ordin are avantajele sale, în funcție de încălcările specifice ale drepturilor copilului.

Eficacitatea protecției depinde de mecanismele bine-definite, elaborate și funcționale. În lipsa unui astfel de mecanism de aplicare a legii, adică punerea în apliacare a prevederilor legale, care prevăd protecția, va fi dificil.

Procedurile judiciare pentru protecția drepturilor copilului în Federația Rusă are un șir de caracteristici. Acest lucru se datorează faptului că din motive evidente copiii nu sunt în măsură să-și apere drepturile personale și interesele proprii. Deaceea, în instanța de judecată, interesele copiilor sunt reprezentate de către reprezentanții săi legali (părinți, tutori etc.), deși instanța de judecată este obligată să atragă la răspundere și la participarea în proces pe cei mai minori copii de la vîrsta de 14 ani pînă la 18 ani. În conformitate cu Codul Procesual-Civil al Federației Ruse, în cazurile prevăzute de legea federală specială, în dosarele intentate din reacțiile familiale sau altfel de relații, minorii la vîrsta de la 14 ani pînă la 18 ani au dreptul ca personal să-și apere drepturile și interesele personal să-și apere drepturile și interesele personale.

Implicarea în astfel de cazuri a părinților, părinții adoptivi sau tutorii pentru a le acorda ajutor, depinde doar de instanța de judecată. Excepție din aceste reguli sunt cazurile cînd minorul este recunoscut ca fiind total incapabil pînă la atingerea majoratului, în cazul emancipării sau în cazul căsătoriei.

Codul Familiei al Federației Ruse în articolul 56, stipulează dreptul copilului de sinestătător să se adreseze în instanța de judecată pentru a-și apăra drepturile personale la atingerea vîrstei de 14 ani. Acest drept nu poate fi pus în aplicare pînă la aprobarea unei legi federale, care prevedea un mecanism de adresare a copilului la instanța de judecată. Astfel condițiile reale pentru punerea în aplicare a acestui drept la moment nu există, deoarece legea procesual-civilă actuală nu determină stadiul în care se află participantul minor la procesul civil, care a pierdut ocrotirea părintească sau care încearcă să protejeze drepturile sale anume de părinți.

Această situație poate fi rezolvată, în primul rînd cînd aprobarea legii federale corespunzătoare, care întărește situația procesuală a minorului, procedura adresării acestuia în instanța de judecată și modificările corespunzătoare în Codul de procedură civilă al Federației Ruse, în al doilea rînd acordîndu-i dreptul de a solicita asistența gratuită a unui avocat.

Protecția drepturilor familiale în instanțele de judecată se efectuează în mod direct sau indirect. În prima situație este vorba despre sputele care sunt direct legate de educația de familie a unui minor, unde intră următoarele proceduri:

determinarea locului de reședință a copiilor în separarea lor cu părinții (cap.3 art. 65 CF al FR);

asigurarea drepturilor copilului în comunicarea cu părinții, care locuiec separat de el (cap.2 art. 66 CF al FR);

pentru protejarea dreptului de a comunica cu alte rude apropiate (cap.3 art.67 CF al FR);

prin decăderea părinților din drepturi (art.70 CF al FR);

prin restabilirea drepturilor părintești (art.72 CF al FR);

prin limitarea drepturilor părinților (art.73 CF al FR);

prin înlăturarea limitei drepturilor părintești (art.76 CF al FR);

prin adoptarea unui copil (art.125 CF al FR);

prin anularea adopției (art.140 CF al FR);

Lista cazurilor în care instanța de judecată asigură protecția directă a drepturilor copilului este exhaustivă. Trăsăturile lor caracteristice,rezultă din aceea că aici există un litigiu la dreptul la educația familială.

Protecția jurisdicționară indirectă a copilului are loc prin intermediul normelor de drept al familiei, care nu sunt direct legate cu educația copilului. În aceste proceduri sunt incluse:

stabilirea paternității în instanță (art.49 CF al FR);

legate de paternitate (materinitate) (art.52 CF al FR);

litigiile cu privire la protecția drepturilor de proprietate a copilului (cap.2 art.60 CF al FR);

prin determinarea și recunoașterea paternității părinților minori (cap.3 art. 62 CF al FR);

pentru stabilirea mărimii pensiei alimentare în instanța de judecată (cap.2 art. 80 CF al FR).

Această listă nu este exhaustivă. În plus, protecția indirectă a drepturilor copilului poate fi realizată cu ajutorul altor ramuri de drept (civil, administrativ, penal, al muncii, etc.). Exemplele în acest caz pot servi normele legislației în vigoare, legate de ordinul de transfer a spațiilor de locuit în proprietatea copiilor orfani, rămași fără ocrotire părintească, procesul privatizării spațiilor de locuit, evacuarea fără a pune la dispoziția unuo alt spațiu locativ persoanelor private de dreptul la libertate.

În așa mod, hotărîrea judecătorească de protecție a drepturilor copilului, în Rusia, poate fi caracterizată prin astfel de trăsături pozitive cum ar fi deschiderea și competitivitatea procesului, obligația de a întocmi minorilor, atunci cînd ajung la vîrsta de 14 ani, o gamă largă de întrebări care pot permite instanței soluționarea cazurilor Drepturilor Familiale ale Copilului.

Principalul dezavantaj al acestei proceduri de protecție este lipsa unui mecanism de acces a copilului în instanță și participarea lui la proces în calitate de inițiator a procesului, care permite judecătorilor să refuze minorilor, dreptul de protecție în legătură cu starea lor de incapacitate.

În ceea ce privește ocrotirea părintească reglementată în titlul IV din Codul civil, este de observat că în România, pe perioada în care minorul este lipsit de maturitate fizică și intelectuală, acesta se bucură de ocrotire din partea persoanelor majore și capabile să decidă atât în privința persoanei, cât și a bunurilor sale. Acest lucru este valabil atât în cazul copilului rezultat din căsătorie, cât și în cazul copilului din afara căsătoriei.[29]

În dreptul românesc, prin Legea nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului3 (denumită în continuare „Legea nr. 272/2004”), se menționează că prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit 18 ani și nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile legii. Este de menționat că dreptul românesc în materia ocrotirii copilului, mai exact Legea nr. 272/2004, cât și dispozițiile corespunzătoare din Codul civil, sunt în concordanță cu dispozițiile Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la 19 octombrie 1996, și ratificată de România în 20074 (denumită în continuare „Convenția de ” sau „Convenția”) și Principiile legislației europene privind autoritatea părintească stabilite de Comisia asupra Dreptului European al Familiei (denumită în continuare „CEFL”)5 ca recomandare pentru toate statele europene privind legislația familiei.

Ocrotirea copiilor de către părinți presupune că părinții au anumite drepturi și obligații ce privesc atât persoana minorului, cât și bunurile sale. Ocrotirea părintească reprezintă o instituție de protecție a minorului, care decurge chiar din legătura de filiație dintre părinți și minor. Este compusă dintr-un ansamblu de drepturi și obligații ale părinților, toate în interesul minorului, pentru ocrotirea sa și a bunurilor sale. În cazul în care părinții minorului au divorțat și copilul este încredințat mamei, care nu este cetățean al statului unde locuiesc, spre deosebire de tată, care este cetățean al statului respectiv, probleme ridică situația în care mama, după divorț, dorește din diferite motive să se întoarcă în țara ei, însă, împreună cu minorul. În dreptul românesc, conform art. 5 din Legea nr. 272/2004, copii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor. Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, iar în subsidiar, colectivității locale din care face parte copilul și familia sa, precum și statului, a cărui intervenție – prin instituțiile și autoritățile publice cu atribuții specifice în domeniu – este definită ca fiind complementară.

Prin art. 6 din Legea nr. 272/2004, se prevăd principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor copilului și anume:

respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

egalitatea șanselor și nediscriminarea;

responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;

primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;

descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele privare autorizate;

asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;

respectarea demnității copilului;

ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;

asigurarea stabilității și continuității în ocrotirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;

celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;

interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie. [9, p.42]

De asemenea, drepturile prevăzute de lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială, de gradul și tipul unei deficiențe, de statutul la naștere sau de statutul dobândit, de dificultățile de formare și dezvoltare sau de alt gen al copilului, ale părinților ori ale altor reprezentanți legali sau de orice altă distincție .

Printre alte drepturi ale copilului, se menționează și dreptul acestuia de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat relații de atașament, dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În legea română7 se precizează că minorul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al minorului.

Instanța judecătorească, luând în considerare așadar cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. De asemenea, aceleași dispoziții legale stabilesc că minorul ai cărui părinți locuiesc în state diferite, are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. [13,p.89]

Copiii neînsoțiți de părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane, au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanții lor legali.

Deplasarea copiilor în țară ori străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți, iar orice neînțelegeri dintre părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească. Totodată, dacă un copil dispare de la domiciliu, părinții sau reprezentanții săi legali au obligația să înștiințeze poliția în cel mult 24 de ore de la dispariție.

3.3. Măsurile întreprinse la nivel național în vederea protecției

copilului minor în Republica Moldova

La nivel național, în Republica Moldova, s-au întreprins următoarele acțiuni:

Orice act internațional din domeniul drepturilor omului (inclusiv drepturile copilului) la care Republica Moldova este parte devine automat parte integrantă a legislației Republicii Moldova. Dacă vreo prevedere legală națională contravine actului internațional, atunci autoritățile au dreptul și obligația de a aplica direct prevederile actului internațional. [18, p.117]

La 16.06.2003, prin Hotărîrea Guvernului nr. fost aprobată Strategia națională privind protecția copilului și familiei. Unul din obiectivele acestei strategii este dezvoltarea/armonizarea cadrului legal în domeniul protecției copilului și familiei și asigurarea implementării depline a Convenției ONU și altor acte normative naționale și internaționale privind drepturile copilului și familiei.

În conformitate cu procedura stabilită, orice lege ce reglementează drepturile omului (inclusiv ale copilului) trece în mod obligatoriu expertizarea în cadrul Consiliului Europei (Comisia de ). Pe parcursul perioadei de raportare au fost adoptate mai multe legi în domeniu, care, în comparație cu legile vechi conțin un șir de reglementări menite să asigure o aplicare mai adecvată a drepturilor copilului în diferite domenii (Codul familiei, Codul de procedură penală, Codul penal, Codul civil, Codul de executare etc.).

Republica Moldova tinde nu numai să asigure standardele internaționale în domeniu, dar și să ofere, în măsura posibilităților, un tratament juridic mai favorabil. Astfel, un șir de prevederi ale legislației noastre naționale sunt mai favorabile decît prevederile Convenției sau, detalizate, oferă un grad de implementare mai mare:

Codul familiei cuprinde următoarele prevederi favorabile: dreptul părinților minori de a locui împreună cu copilul lor și de a participa la educația lui; dreptul la adopție reglementat de Convenție este suplinit de Codul familiei cu dreptul de a cere desfacerea adopției. Legislația națională exemplifică felurile de separare de părinți atunci cînd interesele copilului o cer: decăderea din drepturi părintești și luarea copilului de la părinți fără decădere;

Codul civil acordă copiilor posibilitatea de a dobîndi capacitatea de exercițiu pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani pe calea emancipării; dreptul copiilor cu vîrsta cuprinsă între 7-14 ani și 14-16 ani de a încheia anumite acte juridice fără participarea reprezentanților legali. Codul civil mai prevede și un drept esențial al copilului, și anume, dreptul la moștenire, acordînd posibilitatea de a beneficia de acest drept și copilului abia conceput.

Codul de procedură civilă: pe lîngă dreptul acordat de Convenție minorului de a fi asistat în instanța de judecată de un reprezentant legal, minorului i se mai acordă posibilitatea de a numi un reprezentant din oficiu în situația în care interesele lui vin în contradicție cu cele ale reprezentantului legal. Legislația procesual-civilă acordă copilului posibilitate de a se adresa de sine stătător în instanță pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.

Codul penal și cel de procedură penală conțin diferite reglementări menite să asigure un tratament favorabil copiilor aflați în conflict cu legea. De exemplu, la stabilirea pedepsei cu închisoarea pentru minori, termenul se stabilește din maximul pedepsei, redus la jumătate; pedeapsa definitivă în cazul concursului de infracțiuni pentru minori nu poate depăși 12 ani și 6 luni, iar în cazul cumulului de sentințe 15 ani; reținerea – ca măsură procesuală de constrîngere nu poate depăși 24 de ore. [21, p.134]

Pe parcursul anului 2003 au fost în proces de implementare 185 de proiecte de asistență tehnică, dintre care 23 de proiecte au derulat în sectorul social, în anul 2004 – circa 168 de proiecte, dintre acestea 34 au fost desfășurate în sectorul social. În anul 2005 volumul asistenței tehnice externe a continuat să crească, înregistrînd la finele anului 196 de proiecte. În decursul anului 2006 au fost inițiate 24 de proiecte de asistență tehnică în valoare de 22,1 mil. dolari SUA, susținute de DIFID, SIDA, USAID, PNUD, OIM, Guvernul Elveției, Uniunea Europeană și JTZ. În perioada anului 2006 au fost valorificate peste 650 mii euro. Acordarea asistenței în domeniul protecției sociale, inclusiv protecția drepturilor copilului, a fost în creștere pentru fiecare an de raportare.

Pe parcursul perioadei de referință, sectorul social a beneficiat de susținere din partea Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene, Națiunilor Unite, Suediei, Regatului Unit al Marii Britanii, Elveției și altor donatori, care au acordat asistență în domeniul protecției drepturilor copilului, spre exemplu:

În anul 2000, cu susținerea Regatului Unit al Marii Britanii, au fost desfășurate un șir de activități în comun cu Primăria municipiului Chișinău în vederea resocializării și reabilitării copiilor străzii, creării centrului rezidențial pentru copiii străzii și cei din familii cu risc de abandon „Tinerețe” din Chișinău, a Centrului de zi și plasament temporar pentru copiii și tinerii orfani din perioada post-instituțională „Vatra”, a Centrului de socializare și dezvoltare a copiilor cu necesități speciale „Atenție”. Germania a finanțat construcția Centrului de copii și tineret din comuna Budești a mun. Chișinău, destinat acordării de asistență autorităților locale în cultivarea și implementarea unui mod sănătos de viață pentru tineretul din această comună și propagarea acestei experiențe în alte localități ale țării.

În anul 2003, Elveția, prin intermediul Direcției pentru Dezvoltare și Cooperare (DDC), a oferit asistență de urgență (susținerea în iarna anului 2002-2003, prin acordarea de produse alimentare și igienice pentru un număr de peste 4600 de persoane, livrarea a 54 tone de lapte praf pentru orfelinate (40 de instituții sociale). Prin intermediul proiectului „Tabăra de vară pentru copiii defavorizați”, finanțat de DDC, circa 1200 de copii din orfelinate și familii cu mulți copii, precum și copii cu handicap s-au odihnit în tabăra de pe malul Nistrului. Elveția a finanțat proiectul „Sănătatea mamei și copilului”, în care au fost organizate cursuri de instruire pentru 400 de persoane (medici de familie și surori medicale) conform standardelor OMS-UNICEF, precum și 100 de persoane extra-medicale pentru a efectua campania de informare a 11 mii de familii de vîrstă fertilă. Concomitent au fost publicate un șir de materiale instructiv-didactice în domeniul planificării familiei. Aceste activități au condus la diminuarea ratei mortalității mamelor și copiilor nou-născuți în fostul județ Ungheni, unde este implementat proiectul pilot, precum la reducerea ratei de spitalizare în stare acută a copiilor.

Uniunea Europeană a finanțat implementarea proiectului „Promovarea și dezvoltarea asistenței sociale pentru copiii afectați de boli neurologice și psihice”. A fost efectuată pregătirea continuă a lucrătorilor pentru centre de zi din Republica Moldova și a fost desfășurată o conferință internațională cu tema integrării copiilor, precum și tipărirea primelor două volume din cele trei preconizate care descriu metoda PORTAGE – un ghid pentru persoanele care îngrijesc copiii . [25, p.56]

Proiectul “Moldova. Politica protecției sociale”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare Internațională (Sida), a avut drept scop acordarea suportului la crearea și implementarea unui sistem mai cuprinzător și mai eficient al protecției sociale a copiilor și a familiei în Republica Moldova. La fel, cu suportul proiectului Sida „Copiii și adolescenții în grupele de risc” au fost organizate un șir de seminare, conferințe, cursuri de instruire la locul de muncă pentru asistenții sociali, care lucrează cu persoanele cu handicap și copiii în situații de risc, cu privire la asistența socială în domeniul protecției copilului și promovarea concepției noi a asistenței sociale în Moldova. În cadrul proiectului au fost organizate stagii de studiu de două săptămâni în Ostersund (Suedia) pentru 14 asistenți sociali din Ungheni, Chișinău și Peresecina.

În anul continuat proiectul „Dezvoltarea asistenței sociale. Copiii si adolescenții în grupele de risc”, finanțat de Sida. În cadrul lui s-a promovat conceptul unei abordări noi în ceea ce privește protecția tinerilor de abuzuri și neglijență aflați în grupul de risc.

ONU implementează Programul de Combatere a exploatării prin muncă a copiilor care are drept scop planificarea, monitorizarea și evaluarea activităților de combatere a exploatării. Acțiunile programului s-au axat pe 2 direcții. Prima ține de consolidarea capacităților partenerilor, fiind pus accentul pe perfecționarea legislației, informare și mobilizare. A doua – prevenirea formelor de exploatare a copiilor prin muncă, reabilitarea și reintegrarea lor în societate și sistemul educațional.

În anul 2005 Sida a finanțat cîteva proiecte de asistență tehnică cu un buget total de 7 mil. dolari SUA: „Dezvoltarea asistenței sociale în Moldova”, „Copii și adolescenții în grupele de risc” etc.

La inițiativa Biroului de Cooperare Tehnică a Germaniei (GTZ), prin proiectul „Îmbunătățirea asistenței elevilor cu nevoi speciale în școli și instituții speciale” au fost promovate ideile de integrare școlară în rîndurile specialiștilor, profesorilor, părinților și elevilor. Proiectul prevede consolidarea parteneriatelor dintre instituțiile de învățămînt unde sunt integrați copiii și organizații ce prestează servicii copiilor cu nevoi speciale și familiilor lor; stimularea inițiativelor locale prin organizarea unui concurs de granturi mici pentru instituții de învățămînt, ONG-uri, asociații de părinți ce activează în domeniul integrării elevilor cu nevoi speciale și sensibilizarea opiniei publice privind problema integrării școlare a copiilor. Au fost selectate 4 instituții de învățîmînt pentru construcția accesibilităților arhitecturale, amenajarea sălii speciale pentru organizarea reabilitării multifuncționale a elevilor cu nevoi speciale etc. (perioada de implementare – 05/2005-04/2007, bugetul total – 0,18 mil. dolari SUA). În acest domeniu s-a conlucrat cu Agenția de Dezvoltare Austriacă (ADA). Pe parcursul anului 2005, „Hilfswerk Austria”, partener austriac, a implementat un proiect divizat în 5 componente pe o durată de trei ani: Septembrie 2004 – August 2007, cu un buget total de 810.000 euro, oferit de Guvernul Austriei prin ADA. În cadrul acestei inițiative s-au realizat lucrări de reabilitare la orfelinatul pentru copiii din Tiraspol. De asemenea, s-a acționat pentru combaterea unor probleme ca: instituționalizarea, neglijarea și abuzul copiilor și tineretului, traficul de ființe umane, sărăcia și educația insuficientă. Departamentul de Dezvoltare Internațională a Marii Britanii (DFID) a contribuit cu 66 mii dolari SUA, iar SIDA cu 500 mii dolari SUA pentru Fondul de Investiții Sociale din Moldova în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață a copiilor în situație de risc și familiilor lor prin crearea serviciilor sociale de alternativă și prevenirea instituționalizării copiilor aflați în dificultate.

În anul 2006 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului proiectelor de asistență tehnică. Au fost implementate 244 proiecte, cu un buget total de 310 mil. dolari SUA. În domeniul protecției drepturilor copilului au fost implementate 18 proiecte susținute de DFID, UNICEF, OIM, GTZ, DDCE cu un buget total 19,4 mil. dolari SUA.

În anul 2006 Banca Mondială a contractat Fondul de Investiții Sociale din Moldova pentru efectuarea unei evaluări tehnice și sociale a 93 de grădinițe din diferite raioane. Evaluarea acestora a presupus parcurgerea mai multor etape, inclusiv organizarea atelierelor de instruire pentru un număr de peste 50 de persoane (reprezentanți ai administrației publice locale din raioanele respective, 33 la număr). Tematica seminarelor a fost de ordin instructiv – prezentarea informației referitoare la posibilitățile de îmbunătățire a accesului copiilor de vîrstă preșcolară la educație în contextul SCERS; modalitatea de colectare a datelor și metodologia aplicată la evaluarea socială și tehnică rapidă; rolul autorităților publice locale în procesul de colectare a datelor pentru evaluarea socială și tehnică rapidă. De asemenea s-a efectuat evaluarea propriu-zisă. Grupul Consultativ al Proiectului (constituit din experții ministerului și reprezentanții UNICEF, UNESCO, Banca Mondială și specialiști în educația preșcolară) a recomandat Comitetului de Conducere al Proiectului 33 de grădinițe pentru selecție. Lista celor 33 de grădinițe, selectate pentru renovare, a fost aprobată de Ministrul Educației și Tineretului. Au fost întreprinse măsurile necesare (stabilit termenul de referință și coordonat cu donatorii, demarată procedura de selectare) pentru identificarea și contractarea consultanților în:

a) dezvoltarea standardelor educaționale și profesionale;

b) elaborarea modelelor de design interior-exterior pentru cele 33 de grădinițe în vederea asigurării vizibilității proiectului și renovării grădinițelor cu un stil unic;

c) crearea centrului pilot pentru copii în una din cele 33 de grădinițe;

d) elaborarea sistemului de monitorizare și evaluare a performanței sectorului de învățămînt preșcolar și actualizarea cartografierii școlilor cu componenta „grădinițe”;

e) dezvoltarea cerințelor tehnice în corespundere cu cele mai bune practici internaționale pentru dotarea grădinițelor renovate și a centrelor educaționale create;

f) elaborarea strategiei de comunicare și mobilizare socială etc.

A fost acordat suport tehnic în coordonarea activităților consultanților Institutului de Științe ale Educației și experților internaționali pentru revederea și finalizarea Curriculei pentru educația timpurie și preșcolară. Curricula a fost aprobată de către Colegiul ministerului și va fi pilotată în cadrul proiectului. [23, p.119]

Proiectul „Sănătatea mamei și copilului” (susținut de DDCE) a oferit asistență, avînd ca scop reducerea mortalității și îmbunătățirea sănătății în rândurile viitoarelor mame și nou-născuților. Au fost organizate și desfășurate 14 cursuri de instruire de cîte 5 zile pentru 293 colaboratori din domeniul îngrijirii primare. Au fost instruiți 26 de obstetricieni din maternități în domeniul îngrijirii obstetrice de bază. Instruirea privind ocrotirea de bază a nou-născuților a fost organizată și pentru 50 de moașe. O diseminare activă a mesajelor și a materialelor informative a fost organizată în conformitate cu Planul COMBI (Comunicat despre Impactul Comportamental)  de către colaboratorii sistemului de ocrotire a sănătății, profesori, primării, și alți actori ai comunităților, precum și prin intermediul distribuirii documentației de domeniul îngrijirii antenatale și organizării emisiunilor radio și TV.

În cadrul proiectului UNICEF-UE/TACIS „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile și copiii în situații de risc” a fost elaborat Proiectul final al Strategiei naționale și al Planului de acțiuni pentru reforma sistemului rezidențial de ocrotire a copilului. Pe durata proiectului au fost obținute următoarele rezultate: s-a lucrat asupra cadrului legislativ al reformei în domeniul protecției copilului și familiei; s-a lucrat la evaluarea mecanismelor de finanțare a sistemului de ocrotire rezidențială pentru copii și s-au elaborat recomandări de modificare a acestor mecanisme; s-au efectuat instruiri pentru managerii gimnaziilor internat (21 persoane) din 6 regiuni, reprezentanții APL din 6 regiuni (61 persoane), asistenții sociali (51 persoane), educatori din 5 instituții rezidențiale (100 persoane); s-au angajat 51 de asistenți sociali pe 48 funcții în 6 raioane, printre care 11 persoane din cadrul instituțiilor rezidențiale; s-au reparat și dotat tehnic 6 birouri pentru asistenții sociali nou-angajați în cele 6 raioane. [26, p.212]

Unii copii din Republica Moldova sunt puși în situație de risc de a deveni victime ale traficului, prin expunerea la cerșit, exploatare prin muncă sau sexuală. Din aceste considerente UNICEF, în comun cu DDCE susține implementarea proiectului „FACT Lupta împotriva traficului de copii”, inițiat de ONG-ul „Terre des hommes” (Tdh) din Lausanne, Elveția. Numărul copiilor, victime ale traficului s-a redus în Chișinău, Soroca și Ungheni cu aproximativ 100 de copii, jumătate din ei fiind integrați în familiile lor, iar altă jumătate în instituții sociale. S-a prevenit traficarea a 4000 de copii din grupul înalt de risc; a fost efectuată o campanie de informare care a cuprins circa 30000 de familii (cu risc mediu); a fost semnat Acordul privind protecția copilului și luarea măsurilor comune împotriva traficului de copii cu Ministerul Educației și Tineretului, Ministerul Culturii și Turismului și Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului, precum și cu autoritățile raionale din Soroca și Ungheni.

Cazurile de încălcare a drepturilor copiilor sunt soluționate în mare măsură prin intermediul autorităților tutelare care activează în fiecare raion/municipiu. Conform legii, copiii, începînd cu vîrsta de 14 ani, pot să se adreseze direct acestor instituții în cazul în care le sunt încălcate anumite drepturi. De asemenea, copiii pot să se adreseze cu plîngeri direct în instanța de judecată.

Ca un bun exemplu a activității autorității tutelare poate servi mun. Chișinău, unde există o Direcție municipală pentru protecția drepturilor copilului (DMPDC). Una din prioritățile Direcției este participarea la examinarea în instanța de judecată a litigiilor privind protecția drepturilor copilului. În anul 2006 colaboratorii Direcției au participat la examinarea a 978 de procese în instanțele judecătorești în interesul copiilor, (2001 – 451 procese; 2002 – 487 procese; 2003 640 procese; 2004 –755 procese; 2005- 922 procese).

Exodul populației în căutarea surselor de existență a avut un impact negativ asupra relațiilor familiale și a generat neînțelegeri între părinți, ceea ce a condiționat sporirea numărului de litigii în familie. În vederea respectării principiului intereselor majore ale copilului, în cadrul Direcției a fost creată Comisia de examinare și soluționare a litigiilor la care au fost discutate subiecte precum: reintegrarea copilului în familia biologică; oportunitatea susținerii cererii cu privire la decăderea din drepturile părintești; participarea la educația copilului a părintelui care locuiește separat; oportunitatea anulării/instituirii tutelei; necesitatea plasării copilului într-o instituție de ocrotire rezidențială etc.

Pentru eficientizarea mecanismului de conlucrare a subdiviziunilor Consiliului municipal în problemele de protecție a drepturilor copilului, în anul fost creat Consiliul municipal pentru protecția drepturilor copilului. În același scop au fost create Consilii pentru protecția drepturilor copilului de nivelul I al administrației publice locale din mun. Chișinău. Problemele legate de încălcarea drepturilor copilului sunt supervizate de către Serviciul asistență juridică și psiho-socială din cadrul DMPDC.

După cum a fost deja menționat în raportul inițial, în scopul asigurării garantării respectării tuturor drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor Republicii Moldova, a fost creată Instituția avocaților parlamentari (Legea nr. 1349 din 17.10.1997) și creat Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Instituția avocaților parlamentari nu substituie alte organe ale puterii executive și nu se suprapune acestora. Avocații parlamentari își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor care pretind că le sunt lezate drepturile și libertățile, sesizează autoritățile competente. Scopul stabilit pentru această instituție se realizează prin:

Audiența cetățenilor ale căror drepturi și interese legitime au fost lezate în Republica Moldova;

Primirea și examinarea petițiilor și repunerea în drepturi a cetățenilor (inclusiv a copiilor);

Activități de informare și instruire a comunității în domeniul drepturilor omului;

Activități editoriale;

Colaborarea cu diferiți parteneri sociali din republică și de peste hotare, întru realizarea obiectivelor trasate.

La începutul fiecărui an, Instituția avocaților parlamentari prezintă Parlamentului un raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova pe parcursul anului ce s-a scurs.

Drepturile copilului, ca parte inalienabilă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, sunt permanent în vizorul avocaților parlamentari, spre exemplu:

În 2001 Instituția avocaților parlamentari a fost sesizată de către locuitorii satelor Valea Florii și Cărpineanca din Lăpușna, pentru a soluționa problema elevilor nevoiți să se deplaseze pe jos circa ca să ajungă la instituția de învățămînt, ceea ce crea o problemă serioasă la frecventarea acesteia. În urma intervenției avocaților parlamentari, cu concursul administrației publice locale, problema a fost soluționată, elevilor fiindu-le puse la dispoziție mijloacele de transport necesare.

În 2003, un avocat parlamentar a acționat în judecată, în interesul unui copil, Asociația Medicală Teritorială a sect. Botanica, mun. Chișinău și pe medicul care l-a tratat, privind încasarea de către acesta din urmă a sumei de 43200 lei, ca să procure aparatul auditiv pentru copilul minor care-și pierduse auzul. Instanța de judecată a satisfăcut acțiunea avocatului parlamentar inițiată în interesul copilului.

În 2004 avocații parlamentari au examinat petițiile unui grup de cetățeni, copiii cărora își fac studiile peste hotare și cărora le-a fost interzisă ieșirea din țară pe motivul nerespectării regulilor de ieșire de pe teritoriul Republicii Moldova, care prevedeau că minorii au dreptul de a ieși și de a intra în Republica Moldova numai însoțiți de un reprezentant legal sau de o persoană desemnată prin declarație și legalizată notarial. Conștienți de efortul statului de a preîntîmpina și contracara traficul de copii, avocații parlamentari au considerat totuși că interzicerea ieșirii din țară a minorilor fără însoțitor – elevi și studenți, înmatriculați la studii în instituțiile de învățămînt din străinătate – creează impedimente serioase în realizarea dreptului la învățătură și a dreptului la libera circulație, drepturi garantate de Constituția Republicii Moldova și au optat ca pentru categoria de persoane sus-menționate să fie prevăzută o procedură simplificată de ieșire din Republica Moldova. În această privință a fost propusă Parlamentului modificarea legislației, astfel încît elevii și studenții înmatriculați la instituțiile de învățămînt din străinătate, să poată ieși din țară la prezentarea actului de înmatriculare la instituția de învățămînt respectivă și a declarației eliberate de unul dintre reprezentanții lor legali, autentificată notarial, prin care s-ar permite ieșirea minorului din Republica Moldova, indicîndu-se țara de destinație, scopul călătoriei, perioada aflării lui în țara respectivă și valabilitatea declarației. După o perioadă de promovare a propunerii, aceasta a fost adoptată la 23 decembrie 2005.

În 2005, colaboratorii instituției avocaților parlamentari au efectuat investigații privind numărul copiilor neșcolarizați, gradul de pregătire a instituțiilor de învățămînt pentru anul de studii 2005-2006 și cele mai stringente probleme cu care se confruntă instituțiile de învățămînt din republică.

În perioada de referință CpDOM a desfășurat numeroase activități în domeniul drepturilor omului, unele cu accent special sau privind în exclusivitate drepturile copilului:

Masa rotundă cu genericul ,,Drepturile copilului: actualitate și perspective’’ (2004, Chișinău);

Masa rotundă ,,Respectarea și protecția drepturilor persoanelor ’’ (2005, Chișinău), în cadrul căreia s-au pus în discuție subiecte cu referire la cadrul legislativ privind respectarea și protecția drepturilor persoanelor (categoria copii), de asemenea, asistența și protecția socială a persoanelor ;

Anual în cadrul Decadei drepturilor omului (1-10 decembrie) sunt organizate și ținute prelegeri privind drepturile omului, în special, drepturile copilului în școli și licee;

Editarea diverselor materiale cu referire la drepturile copilului: calendarul CpDOM, cu reflectarea sumară a drepturilor copilului (2002); pliantul ,,Migrația ilegală de muncă – sursă a traficului de persoane’’ (2004); pliantul ,,Drepturile copilului’’(2004); pliantul ,,Unele aspecte cu referire la cadrul juridic privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane’’ (2006)).

În scopul informării operative a cetățenilor care solicită informație și necesită consultanță juridică urgentă referitoare la drepturile și libertățile lor constituționale, posibilitățile și mecanismele existente în realizarea respectării și protecției acestora, în perioada 2004- fost instituit Serviciul informațional telefonic Linie fierbinte pe problemele drepturilor omului.

Ca rezultat al observațiilor Comitetului la raportul inițial, Republica Moldova a întreprins pași concreți în implicarea organizațiilor neguvernamentale în ceea ce privește implementarea Convenției și îmbunătățirea cooperării instituțiilor statului cu ONG-urile.

În perioada de referință, mai multe programe importante în domeniu au fost realizate de către ONG-uri cu susținerea și/sau implicarea directă a instituțiilor guvernamentale. Drept exemplu menționăm Institutul de Reforme Penale care, în parteneriat cu Parlamentul, Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii au implementat mai multe programe relevante în domeniul justiției juvenile.

Mai multe ONG-uri, cu suportul UNICEF Moldova, au organizat seminare de instruire pe mai multe teme din Convenție: participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor, prevenirea comportamentelor de risc printre copii și tineri, incluziune socială, justiție juvenilă. Activitățile de instruire au cuprins copii și grupuri de specialiști, precum: cadre didactice, lucrători de tineret, psihologi, asistenți sociali, medici, avocați, procurori și ofițeri de urmărire penală, judecători și colaboratori ai sistemului penitenciar.

Pornind de la recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului și axîndu-se pe necesitățile copilului și familiei în Republica Moldova s-a elaborat Strategia națională privind protecția copilului și familiei, care a definit prioritățile în domeniul protecției copilului și direcțiile de activitate pentru anii 2003 – 2008:

Strategia a abordat holistic copilul și problemele cu care se confruntă el, pornind de la interesele lui majore.

Consiliul național pentru protecția drepturilor copilului, ca structură guvernamentală, responsabilă de monitorizarea și asigurarea respectării Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, realizarea prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile copilului, precum și de elaborarea și coordonarea implementării politicilor în domeniul protecției drepturilor copilului – a realizat coordonarea activităților la nivelul autorităților centrale și locale, a dezvoltat parteneriate eficiente cu instituțiile internaționale (UNICEF, PNUD, SIDA, DFID, Banca Mondială etc.), cu organizațiile neguvernamentale și alte sectoare ale societății civile.

În perioada 2000 – 2006 Consiluil național a ghidat procesele de elaborare ale politicilor în domeniul protecției copilului, precum și consolidarea resurselor umane în acest domeniu:

Strategia națională privind protecția copilului și familiei (2003);

Planul național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane (componenta – prevenirea, asistența și combaterea traficului de copii) (2004);

Standarde minime de calitate privind ocrotirea și educația copiilor în diferite servicii de protecție a copilului (case de copii de tip familial, centru de plasament temporar al copilului, instituții rezidențiale de ocrotire și educație a copilului) (2002-2006);

Promovarea formării profesionale a specialiștilor în domeniul protecției copilului (cunoștințe de bază privind Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Prevenirea și combaterea violenței împotriva copilului, Protecția drepturilor copilului în serviciile de protecție și ocrotire a copilului etc.);

Promovarea serviciilor de tip familial pentru protecția copilului aflat în dificultate (centre de zi, centre comunitare, case de tip familial, asistență parentală profesionistă etc.).

Totodată, Consiliul național a organizat structuri locale – consilii locale pentru protecția drepturilor copilului, care operaționalizează obiectivele politicilor de protecție a copilului la nivel local, asistă direct copii aflați în diferite situații de dificultate, caută soluții optime pentru protecția copilului în proximitatea familiei acestuia. Aceste structuri locale ramîn a fi explorate și consolidate, în vederea eficientizăriii lor. Dar reformele administrative, care au avut loc în perioada de raportare, au condus deocamdată și la diminuarea calității activității acestora.

Guvernul a întreprins măsuri susținute pentru consolidarea capacităților Consiliului național, a completat componența Consiliului cu reprezentanți ai structurilor guvernamentale cu competențe în domeniu și cu reprezentanți ai instituțiilor neguvernamentale, naționale și internaționale, cu activități în domeniul protecției drepturilor copilului (UNICEF, Salvați Copiii, Alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei etc.). Mai rămîne însă actuală problema asigurării Consiliului național cu resurse umane și financiare adecvate întru optimizarea activităților acestuia.

Reprezentanța UNICEF în Moldova oferă asistență tehnică Guvernului în vederea consolidării și dezvoltării capacităților Consiliului național pentru protecția drepturilor copilului, în special Secretariatului permanent al acestuia.

Concluzii

Din 1990, R. Moldova a intrat într-un proces de tranziție la economia de piață, cu consecințe pentru întreaga societate: stagnarea economică, inegalitatea veniturilor, reducerea alocațiilor de stat pentru sectorul social, deteriorarea condițiilor de viață a familiilor și copiilor. Conform datelor statistice 1/3 din populație trăiește sub nivelul sărăciei absolute (estimat la 747,4 lei per adult pe lună), coșul minim mult mai mare. Nivelul sărăciei este în continuare foarte înalt, chiar dacă a scăzut pe parcursul ultimilor ani.

Sărăcia a provocat o criză în instituția familiei, care s-a soldat cu apariția unui număr sporit de copii și tineri vulnerabili. Conform datelor oficiale, numărul copiilor care necesită protecție socială este în creștere. Pe lîngă problemele tradiționale ale celor în situații de risc sau în dificultate, se vorbește tot mai mult despre categorii noi, cum ar fi “orfani sociali”, copii rămași fără îngrijire părintească și supraveghere, copii ai străzii; copii în conflict cu legea; copii care nu frecventează școala; copii victime ale violenței, abuzului, neglijării, exploatării, traficului de ființe umane. Aceste fenomene necesită modalități noi de abordare, revizuirea și completarea cadrului legal și instituțional.

Pe parcursul ultimului deceniu, eforturile depuse de stat întru protecția socială a copilului și familiei au fost dispersate. Criza economică continuă a avut drept rezultat finanțarea insuficientă a sectorului social, ceea ce a determinat o reducere a calității serviciilor sociale (educaționale, medicale etc.) oferite copiilor și familiilor. Lipsa susținerii copilului de către familie este însoțită de ineficiența politicilor sociale și, în majoritatea domeniilor, de lipsa sprijinului oferit de către societatea civilă. Fragmentarea responsabilităților, instituțiilor și resurselor în sfera protecției copilului la nivel național și local este o altă problemă. Reforma administrativă din agravat criza, delegînd responsabilități fără a aloca mijloace, în special noilor unități administrative. Ca rezultat, în satele izolate nu există instituții și resurse umane responsabile pentru protecția copilului.

Totuși, în ultimii ani finanțatorii internaționali și organizațiile neguvernamentale au oferit sprijin semnificativ Guvernului în elaborarea programelor de asistență socială și de servicii specializate bazate pe comunitate și pe familii în vederea protejării celor mai săraci și mai vulnerabili membri ai societății. În cele mai multe cazuri, plasarea în instituțiile de tip internat rămîne a fi principala formă de protecție a copiilor în situație de risc sau în dificultate. Peste 12.000 de copii cresc în instituțiile de îngrijire rezidențială, 87% din ei fiind așa-numiții “orfani sociali”, care au părinți, dar au fost plasați în aceste instituții din cauza condițiilor sociale și economice precare ale familiei sau din cauza plecării părinților peste hotare.

La moment, îngrijirea rezidențială în se caracterizează prin următoarele:

– în republică sînt 68 de instituții rezidențiale (63 – în subordinea Ministerului Educației și Tineretului, 2 – a Ministerului Protecției Sociale, Familiei și Copilului, 2 – a Ministerului Sănătății și 1 – în subordinea Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copiilor);

– în anul 2006, de această formă de îngrijire au beneficiat 10.028 copii (raportul MET, 2006) în instituțiile sociale aflate în gestiunea Ministerului Educației și Tineretului și 678 copii în instituțiile Ministerului Protecției Sociale, Familiei și Copilului; în 2004, de instituționalizare au beneficiat 12.016 copii (baza de date a copiilor din școlile de tip internat a MET, 2004) în instituțiile sociale ale Ministerului Educației și Tineretului și 390 copii în instituțiile Ministerului Sănătății;

– resursele financiare alocate acoperă doar o parte din nevoi, fiind folosite, în primul rînd, pentru achiziționarea hranei, îmbrăcămintei și altor obiecte de primă necesitate;

– majoritatea copiilor din instituțiile rezidențiale au părinți în viață, 70 la sută dintre ei sînt lipsiți temporar de îngrijirea părintească și numai 5 la sută sînt orfani;

– la momentul plasamentului în instituția rezidențială, majoritatea copiilor au vîrsta cuprinsă între 7 și 10 ani. Doi la sută sînt de vîrstă mai mică de 2 ani;

– a cincea parte din copiii instituționalizați pierd contactul cu familia biologică;

– mulți copii, în special cei cu dizabilități, sînt plasați la distanțe mari de la locul de baștină;

– durata medie a plasamentului în instituțiile rezidențiale este de 7-8 ani;

– 80 la sută din copiii instituționalizați se află în sistemul rezidențial pe motiv de sărăcie;

– condițiile de trai ale copiilor în instituțiile de îngrijire rezidențială rămîn a fi dificile, fapt ce se datorează, în special, alocării insuficiente și utilizării neadecvate a resurselor financiare.

Îngrijirea instituțională are efecte negative asupra dezvoltării cognitive, emoționale, intelectuale și fizice a copiilor. Cercetările în domeniu au demonstrat următoarele: copiii îngrijiți în instituțiile rezidențiale manifestă o reținere în dezvoltarea lor fizică, intelectuală și emoțională, în comparație cu cei crescuți în familie. Cu cît mai mic este copilul și cu cît mai mult durează instituționalizarea lui, cu atît mai mare este dauna adusă evoluției acestuia, chiar dacă se află în cea mai bună instituție rezidențială. Studiile recente demonstrează dezvoltarea semnelor de autism la copii care și-au petrecut primii ani de viață în instituții. Plasarea în instituțiile de tip internat ar putea fi deci o soluție de moment, numai pentru o perioadă limitată de timp.

Din cele analizate am ajuns la următoarea concluzie că, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copiilor rămași fără ocrotire părintească se pune pe seama autorității tutelare, care exercită următoarele atribuții:

•  depistează copiii rămași fără ocrotire părintească;

•  ține evidența copiilor rămași fără ocrotire părintească;

•  alege forma adecvată de protecție a copiilor;

•  asigură controlul sistematic asupra condițiilor deîntreținere, educație și instruire a copiilor rămași fără îngrijire părintească.

Având în vedere că, datorită imaturității sale fizice și mintale, copilul minor are nevoie de ocrotire, acesta este pus de lege sub protecția unor persoane deplin capabile. În principiu, legea plasează copilul sub ocrotirea părinților săi care sunt principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea lui. Acestora le revine sarcina de a asigura apărarea și realizarea deplină a intereselor personale și patrimoniale ale copilului și a drepturilor pe care legea i le recunoaște. În vederea atingerii acestui obiectiv, părinții trebuie să îndeplinească o serie de obligații și să exercite un ansamblu de drepturi care privesc atât persoană cât și bunurile copilului și alcătuiesc în totalitatea lor conținutul ocrotirii părintești. Instituția ocrotirii minorului prin părinți, cunoscută în alte legislații sub denumirea de autoritate părintească, noțiune pe care și legiuitorul român o folosește în noul Cod civil pentru a desemna ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoană cât și bunurile copilului, este modalitatea naturală și firească de protecție a copilului menită să asigure dezvoltarea deplină și armonioasă a personalității sale, precum și bunăstarea lui materială. Legiferarea acestei instituții fondată pe ideea de protecție a copilului, are drept considerent suprem optima satisfacere a intereselor copilului. Interesul superior al copilului este principiul director pentru părinții care exercită drepturile și îndeplinesc obligațiile față de copil. Legea nu definește conținutul noțiunii de interes al copilului, rămânând la aprecierea suverană a judecătorului.

Ocrotirea copilului minor de către părinții săi vizează în primul rând persoana acestuia și se realizează printr-un ansamblu de drepturi și obligații părintești care intra în compunerea laturii personale a acestei ocrotiri. Conținutul laturii personale a ocrotirii minorului prin părinți prezintă anumite particularități din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor ce intra în compunerea sa, în funcție de legislația în care acestea sunt reglementate.

Ocrotirea părintească, în totalitatea ei, este alcătuită dintr-un ansamblu de obligații și drepturi atribuite părinților nu în interesul lor, ci în interesul copilului. Îndeplinirea și exercitarea în interesul minorului a obligațiilor și drepturilor ce intra în alcătuirea conținutului ocrotirii părintești pe cele două laturi ale sale, personală și patrimonială, are ca finalitate ocrotirea persoanei copilului și a bunurilor sale. Or, dacă în cazul drepturile și obligațiile părintești privitor la persoana copilului nu sunt exercitate și respectiv îndeplinite în interesul superior al copilului, li se poate aplica părinților sancțiunea decăderii din drepturile părintești, aceeași sancțiune trebuie pronunțată și în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoarea îndatoririlor părintești privitoare la bunurile minorului sau, după caz, exercitării drepturilor părintești privitoare la bunurile minorului contrar interesului superior al copilului.

Astfel se poate asigura o egalitate de tratament intre părintele care periclitează interesele personale ale copilului, fie prin punerea în primejdie a sănătății sau dezvoltării pe toate planurile, fie printr-o educare, învățătură, pregătire profesională necorespunzătoare și părintele care aduce atingere intereselor patrimoniale ale minorului.

 În vederea prevenirii separării copilului de familie se vor întreprinde următoarele măsuri: 
    1) consolidarea capacităților autorităților tutelare locale și teritoriale în exercitarea atribuțiilor funcționale; 
    2) asigurarea uniformității și controlului procesului de luare a deciziilor privind separarea copilului de familie;

3) eficientizarea sistemului de prestații sociale pentru susținerea familiei și protecției copilului; 
    4) dezvoltarea rețelei de servicii sociale în sprijinul familiilor cu copii în risc de separare, inclusiv de intervenție timpurie; 

    5) dezvoltarea unui sistem integrat de colectare a datelor privind situația copilului.

Ne-am dorit de foarte mult timp o reglementare clară a ceea ce înseamnă un copil rămas singur, un copil care este separat de părinți. Ce înseamnă, care sunt situațiile, nu ne-am dorit o listare simplă de situații. Ne-am dorit o reglementare a activității autorităților  responsabile. De ce, pentru că este ușor să listezi niște situații și să spui acesta sunt situațiile în care copilul trebuie scos, sau astea sunt situațiile în care trebuie de luat măsuri.

Bibliografie

Acte normative internaționale și naționale:

Convenția cu privire la drepturile copilului.UNICEF, Chișinău 1998.

Convenția europeană în materia adopției de copii, , din 24.04.1967.

Convenția O.I.M pentru examinarea medicală a tinerilor nr.124-1965. R.Hodgkin, P. Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.

Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățămîntului, UNESCO, din 15.12.1960. Drepturile Omului. Principalele instrumente cu caracter universal.-Chșinău: Ed.Gadura-Art,1998.

Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr.217 AIII din 10.12.1948.Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.

Constituția Republicii Moldova de la 1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.

Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316-XIV din 26.10.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2001, nr.47-48/210.

Codul Civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.82-86/661.

Legea nr.140 din 14.06.2013, cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți // Monitoul Oficial al Republicii Moldova din 02.08.2013, nr.167-172, intrată în vigoare la 01.01.2014.

Legea asistenței sociale: nr.547-XV din 25.12.2003. Monitor Oficial al Republicii Moldova. 2004, nr. 42-44, 249.

Legea nr.338 din 15.12.1994, privind drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 02.03.1995, nr.13/127

Hotărîrea Guvernului RM nr.434 din 10.06.2014, privind aprobarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 20.06.2014, nr. 160-166/481.

Manuale, monografii și lucrări didactice:

Alexandru Bacaci, Dreptul Familiei ediția 5, editura C.H.Beck.,București 2006

Carolina Ciugureanu – Mihăiluță, Reglementarea internațională a drepturilor copilului. ASEM, Chișinău 2007

Doina Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, Editura ALL BECK, București 2001.

E.Barach, Drepturile și îndatoririle părinților față de copiii minori, București1960

Emese Florian, Dreptul Familiei, Lumina Lex, Cluj-Napoca 1997.

Emese Florian, Protecția drepturilor copilului, ediția 2, Editura C.H.Beck, București 2007.

Filipescu, Tratat de dreptul familiei, București: ALL Besk, 1998.

Florian, E. Dreptul familiei. : Limex, 2003.

Ion Dogaru, Sebastian Cercel, Dan Claudiu Dănișor, Întreținerea în contextual drepturilor fundamentale, : Themis, 2001

Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VI-a, All Beck, București 2001

L. Mărgineanu, Dreptul familiei, Chișinău 2008

L.Chirtoacă, Dtatat de dreptul familiei, Chișinău: Bons Offices, 2005

Mattei U., Baieș, s., Roșca, N., Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate, Chișinău: ARC, 2000.

M.Banciu, Dreptul Familiei, Cluj-Napoca 1996.

R. Hodgkin, P.Newell,Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. Ed. Cartier, Chișinău 2001.

Ștefan Cocoș, Dreptul Familiei, vol II, Lumina Lex, București 2001.

Țarălungă . Coraportul dintre Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Pactele internaționale din 1966 privind drepturile omului.Revista științifică practică,, Legea și viața”, iulie 2008, p.20-24.

V. Pînzari, Dreptul familiei, Universitatea de Criminologie, Chișinău 2000.

V. Pînzari, Căsătoria în legislația Republicii Moldova, Bălți: PUB, 2002, Chișinău 2000.

V. Popescu, L. Danilov, Identificarea și intervenția în cazurile de abuz și neglijare a copilului. Ghid informativ, Chișinău 2000.

III. Sito-grafia:

https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/protectia-drepturilor-copilului-in-republica-moldova/ – vizualizat la 10.04.2015

http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art2.pdf – vizualizat la 10.04.2015

http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/studiu-protectia_copiilor_in_rm.pdf – vizualizat la 10.04.2015

http://www.mhg.ru/publications/2D12244 – vizualizat la 10.04.2015

Bibliografie

Acte normative internaționale și naționale:

Convenția cu privire la drepturile copilului.UNICEF, Chișinău 1998.

Convenția europeană în materia adopției de copii, , din 24.04.1967.

Convenția O.I.M pentru examinarea medicală a tinerilor nr.124-1965. R.Hodgkin, P. Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.

Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățămîntului, UNESCO, din 15.12.1960. Drepturile Omului. Principalele instrumente cu caracter universal.-Chșinău: Ed.Gadura-Art,1998.

Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr.217 AIII din 10.12.1948.Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.

Constituția Republicii Moldova de la 1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.

Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316-XIV din 26.10.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2001, nr.47-48/210.

Codul Civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.82-86/661.

Legea nr.140 din 14.06.2013, cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți // Monitoul Oficial al Republicii Moldova din 02.08.2013, nr.167-172, intrată în vigoare la 01.01.2014.

Legea asistenței sociale: nr.547-XV din 25.12.2003. Monitor Oficial al Republicii Moldova. 2004, nr. 42-44, 249.

Legea nr.338 din 15.12.1994, privind drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 02.03.1995, nr.13/127

Hotărîrea Guvernului RM nr.434 din 10.06.2014, privind aprobarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 20.06.2014, nr. 160-166/481.

Manuale, monografii și lucrări didactice:

Alexandru Bacaci, Dreptul Familiei ediția 5, editura C.H.Beck.,București 2006

Carolina Ciugureanu – Mihăiluță, Reglementarea internațională a drepturilor copilului. ASEM, Chișinău 2007

Doina Balahur, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, Editura ALL BECK, București 2001.

E.Barach, Drepturile și îndatoririle părinților față de copiii minori, București1960

Emese Florian, Dreptul Familiei, Lumina Lex, Cluj-Napoca 1997.

Emese Florian, Protecția drepturilor copilului, ediția 2, Editura C.H.Beck, București 2007.

Filipescu, Tratat de dreptul familiei, București: ALL Besk, 1998.

Florian, E. Dreptul familiei. : Limex, 2003.

Ion Dogaru, Sebastian Cercel, Dan Claudiu Dănișor, Întreținerea în contextual drepturilor fundamentale, : Themis, 2001

Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VI-a, All Beck, București 2001

L. Mărgineanu, Dreptul familiei, Chișinău 2008

L.Chirtoacă, Dtatat de dreptul familiei, Chișinău: Bons Offices, 2005

Mattei U., Baieș, s., Roșca, N., Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate, Chișinău: ARC, 2000.

M.Banciu, Dreptul Familiei, Cluj-Napoca 1996.

R. Hodgkin, P.Newell,Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. Ed. Cartier, Chișinău 2001.

Ștefan Cocoș, Dreptul Familiei, vol II, Lumina Lex, București 2001.

Țarălungă . Coraportul dintre Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Pactele internaționale din 1966 privind drepturile omului.Revista științifică practică,, Legea și viața”, iulie 2008, p.20-24.

V. Pînzari, Dreptul familiei, Universitatea de Criminologie, Chișinău 2000.

V. Pînzari, Căsătoria în legislația Republicii Moldova, Bălți: PUB, 2002, Chișinău 2000.

V. Popescu, L. Danilov, Identificarea și intervenția în cazurile de abuz și neglijare a copilului. Ghid informativ, Chișinău 2000.

III. Sito-grafia:

https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/protectia-drepturilor-copilului-in-republica-moldova/ – vizualizat la 10.04.2015

http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art2.pdf – vizualizat la 10.04.2015

http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/studiu-protectia_copiilor_in_rm.pdf – vizualizat la 10.04.2015

http://www.mhg.ru/publications/2D12244 – vizualizat la 10.04.2015