Reglementarea Impozitelor Directe Generale DE Stat ALE Republicii Moldova In Perspectiva Integrarii Europene – Studiu DE Analiza Comparata
REGLEMENTAREA IMPOZITELOR DIRECTE GENERALE DE STAT ALE REPUBLICII MOLDOVA ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII EUROPENE – STUDIU DE ANALIZĂ COMPARATĂ
LISTA ABREVIERILOR
ADI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare
BM – Banca Mondială
CEFTA – Acordul Central European de Comerț Liber
CEJ – Curtea Europeană de Justiție
CF – Codul Fiscal
ECE – Europa Centrală și de Est
ESA – Sistemul European de Conturi
FMI – Fondul Monetar Internațional
ÎMM – Întreprinderi mici și mijlocii
OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
PA PEV – Planul de Acțiuni privind Politica Europeană de Vecinătate
PIB – Produsul Intern Brut
RM – Republica Moldova
SND – Strategia Națională de Dezvoltare
UE – Uniunea Europeană
USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională
LISTA FIGURILOR ȘI A TEBELELOR
Listă tabele:
Tabelul 2.1. – Ponderea prelevărilor fiscale obligatorii în PIB – pag.
Tabelul 2.2. – Cotele impozitului pe venitul persoanelor fizice în Marea Britanie – pag.
Tabelul 2.3. – Tratate puse în aplicare privind evitarea dublei impuneri semnate de R.Moldova – pag.
Tabelul 2.4. – Tratate ratificate de Republica Moldova, dar care nu sunt intrate în vigoare privitor la evitarea dublei impuneri – pag.
Tabelul 3.1. – Sistemul de înlesniri la impozitul pe venit al persoanelor fizice – pag.
Tabelul 3.2. – Evoluția tranșelor de venit și a cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în Republica Moldova în perioada 1999-2015 – pag.
Listă figuri:
Figura 1.1. – Clasificarea impozitelor – pag.
Figura 3.1. – Structura Investițiilor în capitalul fix în Republica Moldova 2014 – pag.
CUPRINS
Declarația privind propria răspundere
Lista abrevierilor
Lista tabelelor și lista figurilor
Introducere
Capitolul I – „CARACTERISTICA GENERALĂ A IMPOZITELOR DIRECTE – CA INSTRUMENTE DE REGLARE ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ”
Abordări teoretice privind impozitele directe – esență și clasificare
Apariția și evoluția legislativă a impozitelor directe și impunerea lor
Caracteristici legislative privind impunerea dircectă în Republica Moldova
Impactul măsurilor efectute de politica fiscală în anii 1998 – 2009 în Republica Moldova
Capitolul II – „ ANALIZA COMPARATA PRIVIND IMPOZITAREA DIRECTĂ ” Practica europeană de impunere directă
Studiu comparativ privind impozitarea directă
Regimul juridic al Convenților de evitare a dublei impuneri în cazul aplicării impozitelor directe
Capitolul III. IMPACTUL IMPOZITELOR DIRECTE ASUPRA PROCESELOR SOCIAL – ECONOMICE DIN REPUBLICA MOLDOVA – DIRECȚII DE PERFECȚIONARE
Impactul impozitelor directe asupra dezvoltării social-economice în Republica Moldova
Direcții de perfecționare a sistemului de impunere directă în Republica Moldova în perspectiva integrării in Uniunea Europeană
Necesitatea tranziției Republicii Moldova la un sistem fiscal modern și simplificat.
Concluzii
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare este determinată de necesitatea perfecționării sistemului fiscal, și respectiv soluționării problemelor apărute în acest domeniu. În condițiile în care sistemul fiscal național a fost refăcut fundamental în baza principiilor de piață, teoria fiscală revine în actualitate. Restructurarea economică și tranziția la relațiile economiei de piață a Republicii Moldova au condiționat ajustarea și reformarea sistemului fiscal în conformitate cu normele internationale.
Importanța studierii acestei teme se exprimă prin aceea, că în țara noastră impozitele directe au fost și rămîn una din principalele surse de venit. Aceste impozite au o pondere dominantă în formarea poverii fiscale. La rîndul său povara fiscală este importantă pentru stabilirea nivelului de competitivitate a întreprinderilor industriale autohtone. Însă reducerea taxelor de impozitare induce micșorarea veniturilor bugetului național. Toate aceste determină oportunitatea atenției sporite din partea statului către reformarea acestui sector. Necesitatea studierii impozitelor directe este determinată de rolul important al impozitelor și taxelor și asigurării unei presiuni fiscale optime în executarea lucrărilor de reglare a circuitului economic la nivelul întreprinderii. Fenomenul fiscal dintotdeauna a fost în centrul atenției publice și a constituit obiect de analiză și studiu al economiștilor, guvernanților, politicienilor.
Totodată, sistemele fiscale sunt un factor-cheie pentru influențarea eficienței de ansamblu a economiei. Ele determină mărimea înclinației de a economisi, investi și munci, influențînd creșterea producției și ocuparea forței de muncă, ceea ce reprezintă elemente esențiale ale strategiei economice, făcînd din reforma fiscală o componentă importantă a reformei economice.
În contextul eforturilor Republicii Moldova orientate spre integrarea în Uniunea Europeană, armonizarea legislației și a sistemelor fiscale este de o importanță specială. Procesul de armonizare are loc în două etape – eliminarea tuturor tipurilor de bariere fiscale pentru schimbul de mărfuri, stabilirea, plasamentul și, eventual, alinierea normelor și procedurilor fiscale naționale la normele și procedurile comune adoptate în Uniunea Europeană.
Subiectul cercetării vizează o tematică importantă asupra perspectivelor economice si fiscale de integrare a Republicii Moldova în cadrul UE, a formării unui sistem fiscal în corespundere cu legislatia europeană și respectiv a încadrării economiei autohtone în procesul dificil al globalizării.
Obiectul cercetării îl constituie impactul direct al celor mai influențabile tipuri de impozite directe in economia națională, precum și ponderea acestora in procesul de dezvlotare si integrare economica a Republicii Moldova.
Scopul lucrării constă în cercetarea impozitelor directe generale de stat ale Republicii Moldova in perspectiva integrarii europene și impactul lor asupra formării și executării bugetului consolidat, precum și identificarea deosebirilor existente între sistemul financiar al R. Moldova și alte sisteme mondiale în vederea elaborării unor propuneri relevante privind perfecționarea funcționării acestuia. În vederea realizării scopului propus, autorul acestei lucrări urmărește următoarele sarcini:
cercetarea abordărilor teoretice cu privire la rolul sistemului fiscal în dezvoltarea economiei naționale;
analiza concepțiilor fundamentale privind sistemul financiar al statului, precum și al elementelor componente;
cercetarea principalelor aspecte ale impozitelor directe în sistemele fiscale mondiale;
urmărirea evoluției în formarea structurii sistemului financiar și reglementarea acestuia în R. Moldova;
determinarea direcțiilor de perfecționare a cadrului legislativ – fiscal al R. Moldova în contextul ajustării la standardele mondiale.
Suportul metodologic. Fenomenul fiscal dintotdeauna a fost în centrul atenției publice și a constituit obiect de analiză și studiu al economiștilor, guvernanților, politicienilor. Cercetări vizînd domeniul fiscal au efectuat atît cercetători străini, cît și cei din Republica Moldova și România.
Printre cercetătorii străini se pot menționa W. și D. Diamond, P.Charpantier, D Mitchell, D. Eiteman și alții; printer cercetătorii români: I. Olteanu, R. Moșteanu, P. Lucian, M. Gîtuiță, M. Vulpoi și alții. Cele mai recente lucrări ale unor cercetători autohtoni aparțin următorilor autori: L. Cobzari, A. Certan, A. Baurciulu, V. Dandara, A. Armeanic, Gh. Gogărnoiu, D. Gortolomei și alții.
La elaborarea tezei, autorul s-a mai inspirat din cercetările și concluziile diferitor analiști economici, cum ar fi Iu. Gotișan, V. Ioniță, precum și din diferite proiecte și date statistice privind executarea bugetelor consolidate ale Republicii Moldova în perioada anilor 2006-2015. De asemenea, autorul a consultat mai multe lucrări de specialitate, materiale ale conferințelor internaționale și publicații din presa periodică. Metodele de cercetare se rezumă în analiza sistemică, comparativă și în abordarea complexă a temei cercetate, în funcție de scopurile și sarcinile propuse. Prelucrarea datelor Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Departamentului de Statistică și Sociologie a necesitat utilizarea metodelor matematice și statistice, precum: clasificarea, sinteza, analiza comparativă statică și dinamică, analiza de corelație, reprezentarea grafică a evenimentelor și fenomenelor investigate.
Structura lucrării. Conform scopului propus, teza cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe.
În Introducere este argumentată actualitatea, semnificația temei de cercetare; sunt formulate scopul și sarcinile lucrării; sunt prezentate elementele care fundamentează semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei.
Capitolul I – „CARACTERISTICA GENERALĂ A IMPOZITELOR DIRECTE- CA INSTRUMENTE DE REGLARE ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ” – prezintă o sinteză asupra conceptului privind impozitele directe și impunerea fiscală, au fost evaluate abordările teoretice ale impozitelor directe în concepția diferitelor autori, au fost redate caracteristicile legislative privind impunerea dircecta in Republica Moldova
Capitolul II – „ ANALIZA COMPARATA PRIVIND IMPOZITAREA DIRECTĂ ” – prezintă o comparație succintă a sistemului de impozitare din Republica Moldova comparativ cu un eșantion de țări din cadrul UE, ținînd cont de caracteristicile principale ale sistemelor de impozitare din perspectiva contribuției impozitelor directe, și a contribuțiilor sociale la realizarea veniturilor bugetare.
Capitolul III – „IMPACTUL IMPOZITELOR DIRECTE ASUPRA PROCESELOR SOCIAL – ECONOMICE DIN REPUBLICA MOLDOVA – DIRECTII DE PERFECTIONARE” – abordează problemele legislative privitor la formarea unui system fiscal European, precum și obiectivele privind impozitele directe pentru anii următori. În acest sens, sunt urmărite aspectele legate de proiectarea sistemului fiscal și sunt identificate principalele direcții de echilibrare a sistemului fiscal al Republicii Moldova.
În Concluzie este expus sumarul lucrării, sunt formulate ideile de bază care au fost promovate pe parcursul lucrării și concluziile deduse din contextul lucrării. Această parte a lucrării conține, de asemenea, propuneri și recomandări de stabilire a obiectivelor strategice de dezvoltare a perspectivelor sistemului fiscal al Republicii Moldova printre care se include aderarea
Capitolul I. CARACTERISTICA GENERALĂ A IMPOZITELOR DIRECTE – CA INSTRUMENT DE REGLARE ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ
“Constuirea statului modern
s-a infaptuit prin implimentarea impozitului,
sau mai exact prin reglementarile legale
privind dreptul de a încasa aceste plăți”
(A.Müller)
Abordări teoretice privind impozitele directe – esență și clasificare
Relațiile economice și fiscale din zilele noastre reprezintă rezultatul unui proces istoric complex, influențat de evoluția și modernizarea continuă a vieții economice și sociale. Instituirea forței publice statale a făcut necesară apariția unor procedee de achiziționare a mijloacelor materiale și bănești necesare pentru întreținerea structurilor acesteia.
Friedrich Engels arată în una din lucrările sale că “ pentru a întreține această forță publică este nevoie de contribuția cetățenilor ’’, adică de impozite.
Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală și definitivă, efectuată de persoane fizice și juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul și la termenele precis stabilite de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.
Luînd în considerare evoluția vieții sociale și pornind de la formele primitive ale fiscalității considerăm ca ea, în prezent, a devenit o formă de parteneriat între stat si societate, sau între stat și sectorul privat. Savanții clasici și contemporani au formulat un șir de comentA IMPOZITELOR DIRECTE – CA INSTRUMENT DE REGLARE ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ
“Constuirea statului modern
s-a infaptuit prin implimentarea impozitului,
sau mai exact prin reglementarile legale
privind dreptul de a încasa aceste plăți”
(A.Müller)
Abordări teoretice privind impozitele directe – esență și clasificare
Relațiile economice și fiscale din zilele noastre reprezintă rezultatul unui proces istoric complex, influențat de evoluția și modernizarea continuă a vieții economice și sociale. Instituirea forței publice statale a făcut necesară apariția unor procedee de achiziționare a mijloacelor materiale și bănești necesare pentru întreținerea structurilor acesteia.
Friedrich Engels arată în una din lucrările sale că “ pentru a întreține această forță publică este nevoie de contribuția cetățenilor ’’, adică de impozite.
Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală și definitivă, efectuată de persoane fizice și juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul și la termenele precis stabilite de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.
Luînd în considerare evoluția vieții sociale și pornind de la formele primitive ale fiscalității considerăm ca ea, în prezent, a devenit o formă de parteneriat între stat si societate, sau între stat și sectorul privat. Savanții clasici și contemporani au formulat un șir de comentarii și opinii privitoare la principiile aferente impozitelor. Ei consideră că fiscalității i se atribuie un șir de principii, din care mentionăm: principiul echivalenței, principiul siguranței si principiul sacrificiului.
Astfel ’’ principiul echivalentei ’’ precizează faptul că impozitele se încasează de către stat în schimbul contraprestației sub formă de servicii și avantaje oferite populației, demonstrînd astfel legătura dintre stat si cetățeni. In acest caz nu putem vorbi despre echivalență și proporționalitate directă deoarece prelevarea prin impozit nu se stabileste în raport cu serviciile de care poate beneficia un cetățean.
Un alt principiu – ’’ principiul siguranței ’’, apreciază impozitele drept prime de asigurare plătite statului pentru ocrotirea vieții și a averii proprietarilor. Conform acestuia statul se angajează să protejeze viața si averea cetățenilor și solicită, în schimb, contribuții bănești sub forma de impozite. Deci, acestea nu reprezintă o prima de asigurare plătita statului, dar reflectă o contribuție obligatorie la buget.
Evidențiem că ’’ principiul sacrificiului ’’ denotă faptul că statul este în drept să tindă la acoperirea cheltuielilor publice de către subiecții impozabili, sub forma de prelevări obligatorii, făra contraprestație directă si imediată.
Sub acest aspect, meționăm că, din momentul apariției impozitelor, dificultatea combinării intereselor statului și a drepturilor contribuabililor se află în prim-plan. Statul, întodeauna, vrea să adune în trezoreria sa un volum maxim de resurse. Interesele contribuabililor sunt diametral opuse, deoarece aceștia tind la apărarea intereselor proprii și la un grad mai redus de povară fiscală.
În aspect social – economic, impozitele reflectă relațiile financiare prin intermediul cărora se prelevează o parte din veniturile și / sau averea persoanelor fizice și juridice la bugetul public național.
Această prelevare are caracter obligatoriu, definitiv, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație imediată și directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din ideea că prelevarea lui este impusă cetățenilor și agenților economici prin lege, cel mai clasic – prin Constituția țării. Dreptul de a implementa impozite și taxe îl au autoritățile publice. Organului legislativ suprem (Parlamentului) îi revine prerogativa de stabilire a sistemului fiscal prin înființarea sistemului de impozite, formarea autorității fiscale, adoptarea legislației fiscale, repartizarea împuternicirilor privind totalitatea impozitelor regionale și locale autorităților subiecților federației și celor locale etc.
Caracterul definitiv al impozitelor precizează asupra unui act juridic finalizat și încheiat, a unei hotărîri irevocabile, asupra unei decizii ferme și definitive prin acțiunea de impunere fiscală.
Titlul nerambursabil al impozitului semnifică faptul că după încheierea operațiunii financiare de achitare a impozitului acesta nu mai poate fi înapoiat subiectului impozabil sau plătitorului. Chiar dacă procedeele operaționale fiscale în unele cazuri stipulează procedura retrocedării unor sume de bani către contribuabili, aceasta se permite doar în cazul unor supraplăți care se reflectă în cadrul prevederilor legale.
Prelevarea impozitului fără contraprestație directă și imediată înseamnă că subiectul impozabil nu va primi îndată și nemijlocit careva bunuri sau servicii. Cu toate că din fondul de resurse acumulat în urma prelevării de impozite se constituie bugetul public utilizat pentru furnizarea către persoanele fizice a serviciilor gratuite din domeniul social – cultural, protecției sociale, serviciilor publice generale, apărării, etc. și către persoanele juridice sub formă de subvenții, subsidii, dotații etc., nu există însă nici o responsabilitate directă cu caracter valoric sau de altă natură (mărime, timp, oportunitate, plenitudine etc.) între achitarea impozitelor și profitarea de bunuri publice.
Obligația achitării impozitelor și taxelor se repercută asupra tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă admisă de lege sau stăpînește avere impozabilă. Sursele de venituri sunt salariile, profitul, renta, dobînda, dividendele etc. La averea impozabilă se referă cel mai uzual pămîntul, imobilul etc.
În manifestarea lor impozitele și taxele exercită mai multe sarcini, influența cărora se resimte în toate sferele activității umane. Cele mai importante funcții ale impozitelor și taxelor sunt cea fiscală și cea reglementară.
Funcția fiscală stă la geneza impozitelor și taxelor, fiind, în așa mod, cea mai veche, inseparabilă de organizarea societății umane și mereu prezentă în orice sistem economico – social. Datorită acestui rol, impozitul furnizează constant resurse financiare publice.
Funcția de reglare economico – socială, fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri, a fost apreciată la justa sa valoare abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Datorită specificului impozitului de a influența fenomenele economice și raporturile sociale, în ziua de azi el a devenit pîrghia de bază de dirijare macroeconomică.
Rolul impozitelor se manifestă în cadrul financiar, economic și social .
Pe plan financiar, impozitele și taxele sunt metoda esențială de acumulare a mijloacelor bănești publice. În statele cu o economie evoluată pe seama lor revin 80 % – 90% din totalul resurselor financiare ale unei țări. În statele cu o economie în curs de dezvoltare ponderea impozitelor și taxelor în bugetul public național este mai mediocră, fluctuînd între 50% – 80%. O trăsătură distinctivă a evoluției impozitelor la sfîrșitul secolului al XX-a și începutul secolului al XXI-a este creșterea lor ca dimensiune și ca pondere în Produsul intern Brut. Sporirea încasărilor fiscale s-a realizat prin mărirea bazei impozabile, diversificarea impozitelor, cuprinderea mai largă cu impozite a cetățenilor și a agenților economici, mărirea nivelului cotelor impozitelor, reducerea evaziunii fiscale etc. Paralel s-a produs mutația încasărilor fiscale în direcția persoanelor fizice.
Pe plan economic, rolul impozitelor și taxelor se manifestă sub variate ipostaze:
metodă de intervenție a puterii publice în activitatea economică;
instrument de impulsionare sau frînare a unor domenii de activitate;
mijloc de majorare sau de diminuare a producției sau a consumului unui anumit produs;
instrument de stimulare ori de restrîngere a comerțului exterior.
În prezent, autoritățile publice din toate statele lumii fructifică din plin impozitele și taxele în calitate de instrument pentru reglementarea economică. În așa fel, fără să contenească de a fi mijlocul central de colectare a resurselor financiare publice, impozitul s-a transformat în principalul mijloc macroeconomic de intervenție în desfășurarea proceselor economice și sociale.
În aspect social, impozitele constituie instrumente de repartizare a unei părți din produsul intern brut între grupuri sociale, indivizi, agenți economici, regiuni, etc. În țările cu o economie evoluată cu ajutorul impozitelor și taxelor statul preia la buget 30% – 40% și chiar mai mult, din Produsul Intern Brut, iar în țările aflate în tranziție 20%-30%. Această valoare este folosită ulterior cu obiectivul de ocrotire materială a grupurilor sociale, al finanțării acțiunilor de protecție socială, a organizațiilor specializate în furnizarea serviciilor sociale etc.
Pentru a aprecia efectele diferitelor categorii de impozite sub aspect economic, juridic și social literatura din domeniu propune multiple clasificări.
În practica financiară se întîlnește o varietate de impozite care se deosebește nu numai ca formă, dar și ca conținut. Se cunosc mai multe criterii de clasificare a impozitelor:
I. După trăsăturile de fond și de formă, impozitele pot fi repartizate în impozite directe și impozite indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în responsabilitatea unor persoane fizice și juridice, în dependență de veniturile sau averea acestora. Suma impozitului se calculează în baza cotelor de impozit aprobate de lege. Ele se prelevează direct de la contribuabil la anumite termene anterior stabilite.
Impozitele directe pot fi clasificate în:
impozite reale;
impozite personale
Impozite reale – se aplică pe anumite bunuri concretizate (pămîntul, clădirile, fabricile) făcîndu-se abstractizare de la starea financiară a contribuabilului. Aceste impozite se mai recunosc ca impozite obiective sau pe produs fiind defapt și cea mai arhaică formă a impozitării.
Impozite personale – se percep în strînsă dependență de veniturile sau averea subiectului impozitului, argument pentru care se numesc impozite subiective.
Impozitele indirecte – se percep cu prilejul vînzării sau înstrăinării unor bunuri și prestări de servicii (transport, spectacole, activități hoteliere etc.), ceea ce înseamnă că ele înglobează în sine cheltuielile.
Clasificarea impozitelor de stat poate fi prezentată sintetic în schema următoare:
Figura 1.1. Clasificarea impozitelor
Sursa: Plămădeală Claudia, Curs rezumativ ʺ Fiscalitate ʺ
Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova [Capitolul 1, art.6 Impozite și taxe și tipurile lor] impozitele și taxele se repartizează în: impozitele si taxele generale de stat și impozitele și taxele locale.
Sistemul impozitelor și taxelor de stat cuprinde:
impozitul pe venit;
taxa pe valoarea adăugată;
accizele;
impozitul privat;
taxa vamală;
taxele rutiere.
Sistemul impozitelor și taxelor locale cuprinde:
impozitul pe bunurile imobiliare;
a1) impozitul privat;
taxele pentru resursele naturale;
taxa pentru amenajarea teritoriului;
taxa de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul unității administrativ-teritoriale;
taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei);
taxa de aplicare a simbolicii locale;
taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii;
taxa de piață;
taxa pentru cazare;
taxa balneară;
taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orășenești și sătești (comunale);
taxa pentru parcare;
taxa de la posesorii de cîini;
taxa pentru parcaj;
taxa pentru salubrizare;
taxa pentru dispozitivele publicitare.
Dacă vorbim de impozitele directe acestea reprezintă forma cea mai veche de impunere, care s-a ivit și s-a practicat în perioadele cele mai timpurii de apariție a relațiilor financiare. Pe parcursul progresului istoric, ele au suferit diverse metamorfoze, provocate de condițiile social-economice reprezentative fiecărei perioade. Incipient ele aveau o răspîndire amplă, impozitele percepute pentru diferite obiecte materiale și genuri de activități.
Ulterior au aparut si s-au extins impozitele stabilite pe diferite tipuri de venituri.
În epoca modernă, impozitele directe s-au dovedit a fi cele mai productive instrumente de ascensiune a politicii macroeconomice și de influențare asupra comportamentului agenților economici și al cetățenilor, îndeosebi în conjunctură stimulatorie cu orientare spre dezvoltarea economică.
Deoarece se cunoaște exact mărimea obiectului impozabil, se poate judeca despre puterea contributivă a subiectului impozitului, fapt ce admite posibilitatea diferențierii cotelor de impozitare în funcție de venitul, averea sau situația personală a contribuabilului. Impozitele directe au termene de plată fix stabilite, detaliu de primă importață și convenabil pentru plătitori și substanțial pentru administrarea fiscală. În așa mod, impozitele directe, datorită individualizării, diferențierii și progresivității impunerii, corespund într-o mare parte principiului de echitate fiscală. Acest fapt demonstrează ponderea sporită și funcția de bază a impozitelor directe în formarea resurselor financiare publice în țările dezvoltate economic.
Statul aplică impozitele nu doar ca mijloc de acumulare a veniturilor fiscale,ci și pentru a influiența dezvoltarea sau restrîngerea unor ramuri economice, pentru a încuraja sporirea producției sau consumul unui anumit produs.
Impozitele directe, mai ales cele pe avere, obiecte materiale sunt mai puțin sensibile la conjunctura economică, garantînd în acest mod stabilitate fluxurilor de venituri publice.
Totodată, impozitele directe sunt relativ mai costisitoare în asieta lor: un efort complementar necesită stabilirea certă, categorică și sigură a materiei impozabile și a mărimii ei, supravegherea evoluției cantitative și calitative a ei, evidența subiecților impozabili, activitate individuală cu ei etc. Cu toate acestea, impozitele directe, datorită justeței lor, și-au adjudecat o mai mare preferabilitate, devenind, în final, mai eficiente, atît pecuniar, cît și moral. Impozitele directe cu destinație ordinară, încasîndu-se la bugetul de stat, își pierd identitatea și se utilizează la finanțarea tuturor genurilor de cheltuieli publice, pe cînd cele cu destinație particulară se folosesc la finanțarea scopurilor în prealabil stabilite (cum ar fi, de exemplu, în cazul impozitului rutier).
Apariția și evoluția legislativă a impozitelor directe și impunerea lor
Impozitele au o istorie inseparabilă de cea a omenirii, evoluînd de la jertfe arhaice spre dări forțate, iar mai tîrziu transformînduse în vărsăminte obligatorii.
Primele tipuri de impozite au fost descrise încă în Vechiul testament astfel: „Toată dijma de la pămînt, din roadele pămîntului și din roadele pomilor este a Domnului, sfințenia Domnului. Toată dijma de la boi și de la oi și tot al zecelea din cîte trec pe sub toiag este oferit Domnului.” (Levit,27,30 și 32). Dumnezeu a precizat prin cartea prorocului Moise o condiție evidentă și indispensabilă pentru omenire – a dărui a zecea parte din venituri bisericii, pentru binele lor și al poporului. Nerespectarea acestei reguli nu stipula pedepse de ordin material, ci „doar pierderea veșniciei prin moartea sufletului.” Pe de altă parte oamenii din cele mai vechi timpuri căutau modalități de acumulare a unor surse necesare pentru a întreține și a avansa statul în care locuiau. Un mijloc din cele mai efective și mai rapide de a se îmbogăți peste noapte și de a obține plăți de la cei învinși erau acțiunile de cotropire prin războaie. Se jefuia tot ce era posibil în timpul cotropirii, apoi se stabileau biruri – prelevări obligatorii sistematice pentru cei învinși.
În Roma antică cetățenii țării erau absolviți de impozite. Vărsăminte obligatorii la stat achitau doar robii, străinii și iobagii. Însă mijloacele acumulate de la ei nu erau satisfăcătoare și atunci conducătorii statului inventau alte plăți pentru cetățeni. Drept exemplu pot fi plățile obligatorii pentru cetățenii Romei purtători de nădragi (pantaloni), taxele pentru veceuri publice etc.
Apariția și evoluția impozitelor pe teritoriul țării noastre se autodefinește, de altfel în toate statele europene, ca un proces multilateral și de durată, care a început odată cu destrămarea comunei primitive, apariția proprietății private și separarea societății în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă – bani, apariția statului și crearea aparatului de stat predestinat să rezolve divergențele dintre clase, să apere interesele celor mai puternici și asigurați din punct de vedere economic.
Dacia romană era condusă de procurator care avea împuterniciri și de încasare a dărilor. Dările de bază erau tributum soli (impozitul funciar), vicesima hereditatum (darea succesorală), vicesima libertatum (darea de eliberare a sclavilor), tributum capitis (capitația), conductores pescui et salinarum (pentru arendarea pășunilor și salinelor) conductor commercorum (darea întreprinzătorilor comerciali).
În prima etapă de constituire a statului feudal, unde predomina economia naturală închisă, s-au procreat o sumedenie de dări:
sferturile sau civerturile, care se strîngeau sub forma clisei;
albinăritul era darea pe stupi, pe miere și pe ciara de albine;
podgonăritul a fost un impozit trecător asupra străinilor care aveau terenuri plasate cu viță de vie (a fost introdus în anul 1662);
oieritul era o dare pe oi;
dijmăritul sau desetina (din zece una);
pripășitul era o taxă asupra vitelor de pripas prin sate (era mai mult o amendă decît un impozit);
vinăritul sau vinăriciul era o dare pe vadra de vin;
tutunăritul era un impozit ce se plătea asupra terenurilor cultivate cu tutun; văcăritul, introdus în anul 1580, era o dare percepută pe boi, vaci, cai, cunoscută și sub numele de cunuță;
fumăritul era un impozit de capitație, deoarece se punea asupra fumurilor (coșurilor) de la case;
goștinăritul, darea asupra porcilor;
căminăritul era o dare asupra vinului vîndut în tîrguri;
măjăritul, dare asupra peștelui, proaspăt sau sărat plătită de vînzătorii de pește;
săpunăritul, darea pe săpun, percepută de la cei ce fabricau săpun destinat comercializării;
năpasta, introdusă de domnitorul Alexandru Mircea în anul 1577, era o dare suplimentară, care le încărca pe cele existente.
Dările fiind foarte diverse și povarnice, deseori contribuabilii făceau contestații cerînd o înțelegere cu fiscul asupra unor sume pe care să nu le plătească, întrucît noile biruri erau foarte grele și nu puteau fi plătite. În asemenea situații, uneori, domnul decreta așa-numita ruptură (amnistia fiscală).
Exploatarea, dezordinea și abuzurile, bătăile și schingiuirile la care erau supuși țăranii l-au făcut pe consulul Angliei din Principate, între anii 1814- 1821, să menționeze că “nu există popor în lume care să fie mai apăsat de despotism și copleșit de dări, ca țăranul din Moldova…”.1
Regulamentele organice, adoptate în ianuarie 1832 pentru Moldova anulează toate dările, în locul lor implementînd capitația – impozit direct și personal pe cap de locuitor, la care erau impuși țăranii și muncitorii din orașe și tîrguri, precum și patenta – un impozit direct și fix (neraportat la venit), fundamentat pe clase la care erau supuși negustorii și meseriașii.
O altă etapă destul de importantă a fost Convenția de la Paris (1858), care a implementat în sectorul financiar – bancar principiile: ʺ nullum impositum sine lege ʺ2 și unitatea bugetară și executarea prealabilă în baza bugetului prezentat.
– Wilkison, Tableau de la Moldavie, p.140. citat de I.M.C. Aslan, Tratat de finanțe. Tipografia Unitară Romană, București, 1925, p. 13 – 17.
– Convenția de la Paris, art. 25, colecția Hamangiu, vol.II.
În urma unificării administrative și politice a Principatelor române și mai tîrziu, după crearea statului român modern, sistemului impozitelor era următorul:
impozitul funciar, înființat în timpul domnitorului Al. I. Cuza, mai întîi în Moldova (1859), apoi în Muntenia (1860), unificat (1862), și desființat prin reformele din 1921 și 1923;
impozitul industrial asupra veniturilor industriale, înființat în anul 1921, care crea unele beneficii extraordinare pentru stimularea industriei naționale;
impozitul pe mîna moartă (imobile), înființat de domnitorul A. I. Cuza;
impozitul succesoral (1921), care a luat locul vechilor taxe succesorale;
impozitul pe salariu, înființat în 1877, desființat în anul 1891 și reîntemeiat în 1900, cînd au fost impuse salariile funcționarilor particulari;
impozitele pe băuturile spirtoase, înființat în anul 1867;
impozitul profesional asupra veniturilor oamenilor de litere, artă, și știință, precum și asupra veniturilor liber – profesioniștilor ;
impozitul pe lux și pe cifra de afaceri (1921), care, mai tîrziu,cunoaște o proporție din ce în ce mai mare, devenind impozitul direct de bază;
contribuția personală și contribuția pentru poduri, menținută pînă în anul 1877, cînd se anulează și se înlocuiește cu aportul pentru căile de comunicație;
impozitul pe automobile, înființat la 1 aprilie 1939.
Legile din anul 1921 și 1923, legi reformatoare în domeniul fiscalității au semnificat trecerea la sistemul modern de impozite, introducînd impozitul pe venit. Sistemul impozitului pe venit preconizează o oarecare procedură de constatare, stabilire și percepere. Pînă la “legea asupra contribuțiilor directe” (1923 – reforma N. Titulescu) procedura se administrează numai pentru impozitul pe salarii, toate celelalte impozite erau așezate și percepute printr-un venit presupus decît cel real al proprietății și veniturilor rurale și urbane. Venitul constant – în viziunea reformei din 1923 este acela pe care contribuabilul îl declară pe temei de probe, dacă fiscul îl stabilește ca fiind adevăratul venit. Astfel, în Moldova sistemul fiscal modern caracteristic economiei de piață a dobîndit trăsăturile actuale abia în ultimii decenii ai secolului al XX-lea.
În societatea sovietică, pe timpul experimentului comunist, sistemul de impozitare a fost redus la maximum, fiind totalmente mărginită libertatea producătorului. În acestă situație impozitele s-au transformat doar în uzuale formalități. Spre exemplu impozitul pe venitul persoanelor fizice era prelevat doar de la unele categorii de persoane. Nu plăteau acest tip de impozit funcționarii, țăranii.
În anii 90 ai secolului XX s-au efectuat reforme drastice în viața societății. Sistematizarea și funcționarea statului a fost orientată spre punerea în practică a principiilor economiei de piață. În perioada economiei de piață statul funcționează în primul rînd pe baza ajutorului financiar acordat de către cetățenii care achită sistematic la buget impozite și taxe obligatorii. Transformarea sistemului fiscal în baza principiilor economiei de piață a Republicii Moldova a avut loc prin realizarea a două reforme fiscale, fiecare cuprinzînd, respectiv, două și șase etape.
În Constituția Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul III, Articolul 58 este stipulat: „Cetățenii au obligație să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuieli publice. Sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestații sînt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”3
Caracteristici legislative privind impunerea dircectă în Republica Moldova
Impozitarea este una din cele mai vechi si tradiționale funcții ale guvernului. Aceasta reprezintă impunerea de către autoritățile de stat a unei taxe financiare persoanelor fizice sau persoanelor juridice. Impozitarea directă se plătește direct Guvernului de către subiecții impozabili, plătitori de impozite. Procesul de impunere directa in Republica Moldova este gestionat de către Sistemul fiscal al Republicii Moldova care este reprezentat de totalitatea impozitelor și taxelor, a principiilor, formelor și metodelor de stabilire, anulare și modificare a acestora, prevăzute de legislația fiscală, precum și totalitatea măsurilor ce asigură achitarea acestora. Elementele sistemului fiscal sunt:
Legislația fiscală;
Sistemul de impozite și taxe;
Administrarea fiscală și organele fiscale.
Legislația fiscală este concepția susținută de doctrina europeană a finanțelor publice cu utilitatea de a individualiza și pune în evidență ansamblul reglementărilor juridice privind veniturile publice care se realizează esențial cu specificul fiscal al impozitării.
În conformitate cu articolul 3 al Codului Fiscal, legislația fiscală este constituită din :
Codul Fiscal (Codul fiscal al Republicii Moldova care a fost adoptat prin Legea Republicii Moldova Nr.1163-XIII din 24.04.97 și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62/522 din 18.09.1997)
3 – Constituția Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul III, Articolul 58
Alte acte normative adoptate în corespundere cu acesta (Actele normative adoptate de către Guvern, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor, Ministerul Finanțelor, Departamentul Vamal, de alte autorități de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de către autoritățile administrației publice locale, în temeiul și pentru executarea Codului fiscal, acestea nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să devanseze limitele acestuia)
Toate aceste verigi sunt strîns legate între ele, fiindcă în baza legislației fiscale se activează aparatul fiscal, avînd ca scop aplicarea sistemului de impozite ca sursă de venit a statului. Eficacitatea sistemului fiscal depinde de situația obiectivă și reală a fiecărui element al lui și anume.
Impozitele directe în Republica Moldova sunt clasificate dupa cum urmeaza:
Impozitul pe venit
Impozitul pe bunurile imobiliare
Impozitul pe avere (Impunerea pe circulația averii)
Impozitul pe venit.
Impozitul pe venit a apărut în acea etapă de dezvoltare a societății, cînd s-a produs diferențierea veniturilor diferitelor clase și pături sociale .
Impozitul pe venit a fost introdus pentru prima dată în Marea Britanie, la sfîrșitul secolului XVIII – a, dar după o scurtă perioadă a fost reziliat, pentru a fi reaplicat în anul 1842. O perioadă mai tîrzie, impozitul pe venitul persoanelor fizice a fost aplicat și în SUA, Japonia, Germania, Franța, Olanda, Belgia etc.
În fazele incipiente, impozitul pe venit era perceput în cote extrem de reduse și se preleva de la un număr mic de persoane, cu timpul, însă cotele acestui impozit au cunoscut majorări repetate, iar numărul persoanelor impuse s-a majorat în mod regulat.
Teoria și practica fiscală face deosebire între impozitul pe veniturile persoanelor fizice și impozitul pe veniturile persoanelor juridice .
În Republica Moldova, toate prevederile privind impozitul pe venit sunt reglementate de Codul fiscal, Titlul II Impozitul pe venit , care a intrat în vigoare la 18.09.1997, fiind schimbat și perfectat mai tîrziu.
Impozitul pe venit constituie o contribuție obligatorie și directă către bugetul statului, percepută de la persoanele fizice și juridice din venitul impozabil obținut.
Elementele impozitului pe venit:
Subiecți ai impunerii sunt:
Persoanele juridice și fizice rezidente ale Republicii Moldova, care practică activitate de antreprenoriat, precum și persoanele care practică activitate profesională, care, pe parcursul perioadei fiscale, dobîndesc venit din orișicare surse aflate pe teritoriul Republicii Moldova precum și din alte surse aflate în peste hotarele țării;
Persoanele fizice rezidente, cetățeni ai Republicii Moldova care nu practică activitate de antreprenoriat și pe parcursul perioadei fiscale dobîndesc venituri impozabile din oricare surse aflate în interiorul statului și din orice izvoare aflate peste hotarele țării pentru activitatea lor în Republica Moldova.
Persoanele fizice rezidente, cetățeni ai Republicii Moldova care nu practică activitate de antreprenoriat și dobîndesc venit din investiții și financiare din oricare surse aflate în afara țării.
Persoanele fizice rezidente, cetățeni străini și apatrizi care practică activitate de antreprenoriat pe teritoriul Republicii Moldova și dobîndesc venit din oricare surse aflate în perimetrul acestui stat și din orice surse aflate peste hotarele țării.
Obiectul impunerii reprezintă venitul brut dobîndit de către contribuabil.
Cotele impozitului:
Pentru persoanele fizice și antreprenorii individuali în volum de:
7% din venitul anual impozabil ce nu devansează suma de 29640 lei;
18 % din venitul anual impozabil ce devansează suma de 29640 lei.
Pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul calculat ca fiind impozabil.
Pentru gospodariile țăranești (de fermier) – în volum de 7% din venitul venitul calculat ca fiind impozabil.
Pentru întreprinzătorii al căror venit a fost aproximat în conformitate cu art.225 – în mărime de 15% din depășirea venitului calculat față de venitul brut înregistrat în evidența contabilă a agentului economic.
Perioada fiscală întru calcularea impozitul pe venit este anul calendaristic (de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie inclusiv)
Compoziția venitului
Toate veniturile obținute de către subiecții impozabili, conform prevederilor Codului fiscal (Articolele 18,20), pot fi divizate în:
Venituri impozabile (care fac parte din venitul brut);
Venituri neimpozabile (care nu fac parte din venitul brut).
Surse de venit impozabil sunt:
venitul provenit din activitatea de antreprenoriat, din activitatea profesională sau din alte activități asemănătoare;
venitul de la activitatea societăților dobîndit de către membrii societăților și venitul dobîndit de către acționarii fondurilor de investiții;
plățile pentru lucrul efectuat și serviciile prestate (inclusiv salariile), înlesnirile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele și alte retribuții asemănătoare;
venitul din chirie (arendă);
majorare de capital;
royalty (redevențe);
venitul obținut sub formă de dobîndă;
anuitățile, inclusiv obținute în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte; sumele și despăgubirile de asigurare;
venitul obținut ca urmare a neachitării datoriei de către entitatea economică, cu excepția cazurilor cînd formarea acestei datorii este situația de insolvabilitate a subiectului impozabil;
donațiile de stat, primele și premiile care nu sunt menționate ca fiind neimpozabile în legile prin care se aprobă aceste obligațiuni financiare;
sumele dobîndite de pe urma acordului (convenției) de neangajare în activitatea de concurență;
dividendele obținute de la un întreprinzător nerezident;
veniturile dobîndite, conform legislației, ca rezultat a aplicării clauzei penale, în formă de despăgubire pentru venitul pierdut, precum și ca rezultat a reținerii arvunei sau reîntoarcerea arvunei;
Surse de venit neimpozabil:
despăgubirile încasate, conform legislației, în urma unui accident de munc sau în urma unei boli profesionale, de angajați sau de urmașii lor stabiliți prin lege;
anuitățile;
plațile, precum și alte genuri de compensații acordate în caz de boală, de traumatisme, conform contractelor de asigurare de sănătate;
despăgubirea cheltuielilor angajaților legate de realizarea obligațiilor de serviciu: pentru aparatul Președintelui Republicii Moldova, Parlament și aparatul acestuia, aparatul Guvernului, în limitele și în modul stabilite de Președintele Republicii Moldova, Parlament și, respectiv, de Guvern.
bursele elevilor, studentilor;
pensiile alimentare și indemnizațiile pentru copii;
indemnizațiile de concediere evaluate în corespundere cu legislația în vigoare;
compensațiile plătite paturilor cu un grad redus de asigurare, social vulnerabile ale societății;
patrimoniul obținut de către persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova cu titlu de donație sau de moștenire;
dividendele primite de către persoanele fizice rezidente, care nu desfășoară activitate de antreprenor, de la întreprinzătorii rezidenți;
asistența primită de la organizațiile filantropice – fundații și asociații obștești – în corespundere cu prevederile statutului acestor organizații și ale legilor în vigoare;
aporturile la capitalul unei entități economice;
veniturile misiunilor diplomatice și altor misiuni atribuite lor, organizațiilor statelor străine, organizațiilor mondiale și lucrătorilor acestora;
sumele pe care le obțin donatorii de sînge de la instituțiile medicale;
resursele financiare achitate, sub formă de ajutor material unic sau de reparare a daunei, unor categorii de funcționari publici sau familiilor acestora, în conformitate cu legea aprobată în acest sens;
veniturile dobîndite de Administrația zonei economice libere;
răsplata acordată membrilor gospodăriilor (familiilor) pentru participarea la sondajele selective efectuate de instituțiile de statistică;
veniturile persoanelor fizice dobîndite în baza patentei de întreprinzator;
alte venituri.
Deduceri
Deducerea este o sumă care, la estimarea venitului impozabil, se diminuează din venitul brut al subiectului impozabil. În legislația fiscală conceptul de deducere mai poate fi utilizat și prin prisma cheltuielilor avute în cadrul activității de antreprenoriat.
Există următoarele categorii de deduceri:
Cheltuieli care este posibil a fi eliminate în mărime deplină din venitul brut;
Cheltuieli (deduceri) restrînse.
Deducerile ce se exclud în mărime integrală din venitul brut sunt:
salarii și premii din bugetul de salarii calculate personalului;
cheltuieli indispensabile și obișnuite, plătite sau suportate de subiectul impozabil pe durata anului fiscal exclusiv în cadrul activității de întreprinzător;
contribuții pentru asigurările sociale de stat;
cheltuieli pentru consumul de energie, combustibil, gaze, apă etc.;
cheltuieli privind arenda;
achitări pentru serviciile primite ;
cheltuieli administrative (poștale, telefonice, de birou etc.);
achitarea impozitelor și taxelor (cu excepția impozitului pe venit);
cheltuieli privind paza, tehnica securității, protecția mediului înconjurător.
În conformitate cu deciziile Guvernului Republicii Moldova în ce privește unele tipuri de cheltuieli se constituie limite deductibile pentru determinarea bazei impozabile. Aceste cheltuieli includ în sine:
cheltuieli de delegații, de reprezentanță, de asigurare a persoanelor juridice în limita normelor și directivelor aprobate de Guvern;
cheltuieli pentru plata dobînzilor ,care se referă nemijlocit la practicarea activității de antreprenoriat, cu excepția dobînzii aferente achiziționării mijloacelor fixe pînă la darea lor în folosință;
uzura mijloacelor fixe;
amortizarea activelor nemateriale;
cheltuieli legate de extragerea resurselor naturale;
suma cheltuielilor viitoare pentru recultivarea terenurilor agricole;
cheltuieli de investiție.
Nu se permite deducerea:
cheltuielilor personale și familiale;
sumelor prelevate la achiziționarea terenurilor;
sumelor plătite la cumpărarea proprietății la care se evaluează uzura (amortizarea);
cheltuieli legate de achiziționarea, administrarea sau întreținerea oricărei proprietăți, venitul obținut fiind absolvit de impozit;
cheltuieli neconfirmate documentar;
impozitul pe venit, penalităților și amenzilor aferente altor impozite, taxe și plăți obligatorii la buget;
impozitele achitate în numele unei persoane, alta decît subiectul impozabil.
Scutiri
Scutirea este o sumă care, la calcularea venitului impozabil, se deduce din venitul brut al subiectului impozabil (persoană fizică).
Persoanelor fizice, în conformitate cu articolele 33, 34, 35 ai Codului fiscal, li se acordă următoarele tipuri de scutiri: (la data de 01 ianuarie 2015):
Scutirea personală la care are dreptul fiecare contribuabil în valoare de 10128 lei anual.
Scutirea pentru soț (soție) în valoare de 10128 lei anual, dacă contribuabilul se află în relații de căsătorie și soțul sau soția nu profită de scutire personală (scutire matrimonială).
Contribuabilul are dreptul la o scutire în sumă de 2256 lei anual sau 188 lei lunar pentru fiecare persoană întreținută cu excepția copiilor invalizi pentru care scutirea este de 10128 lei anual . Persoana întreținută poate fi:
ascendentul sau descendentul contribuabilului sau al soției (soțului) contribuabilului (părinți sau copii,inclusiv înfietorii sau înfiații) ori invalid din copilarie rudă de gradul doi în linie colaterală;
persoană care are un venit ce nu depășește 10128 lei anual.
În afară de aceste scutiri, legislația prevede scutiri personale majore pentru următoarele categorii de contribuabili:
persoana care s-a îmbolnăvit de o boală provocată de avaria de la Cernobîl;
persoana invalidă în urma avariei de la Cernobîl;
părintele sau soția unui participant decedat în luptele din Transnistria și Afganistan;
invalizilor participanți în luptele din Transnistria și Afganistan;
invalizilor de război și din copilărie, invalizilor de gr.I și II;
pensionarilor, victime ale represiunilor politice.
Suma scutirii personale majore este de 15060 lei anual și 1255 lei lunar.
Pentru a beneficia de aceste înlesniri se prezintă copiile actelor sau extrasele din documentele originale, atribuite la cerere, care confirmă dreptul contribuabilului de a beneficia de scutirile cerute.
Particularitățile impozitării veniturilor persoanelor fizice
La estimarea impozitului pe venit a persoanelor fizice se utilizează formulele:
Impozit pe venit ═ Venit impozabil * Cotă;
Venit impozabil =Venit brut – Scutiri – Contribuții la asigur. sociale (6%) – Asigurări medicale obligatorii (4,5 %);
Contribuțiile la asigurările sociale (6%) și Asigurări medicale obligatorii (4,5 %)se permit a fi deduse din venitul impozabil al contribuabilului.
În scopul calculării volumului și tipului de scutire, care urmează a fi acordată angajatului, ultimul nu mai tîrziu de data concretizată pentru începerea lucrului în calitate de lucrător, trebuie să prezinte administrației o Cerere privind acordarea scutirilor la impozitul pe venit reținut din salariu, anexînd la ea actele ce confirmă acest drept. Scutirile vor fi acordate începînd cu luna următoare de la data depunerii cererii. Scutirile se oferă persoanelor fizice numai la locul de muncă de bază. Dacă pe durata perioadei fiscale s-au schimbat formele scutirilor de care beneficiază subiectul impozabil (în sensul creșterii sau micșorării acestora), este nevoie de a depune o nouă cerere de acordare a înlesnirilor. Noile tipuri de scutiri vor fi acordate începînd cu luna următoare de la data depunerii cererii.
În scopul calculării venitului impozabil, a sumei înlesnirilor și numărului de luni de la începutul perioadei de cînd angajatul se consideră angajat, precum și estimării impozitului pe venit ce urmează a fi reținut la sursă din retribuțiile salariale (inclusiv prime, facilități etc.), administratorul deschide, pentru fiecare lucrător angajat al întreprinderii, Fișa personală de evidență a veniturilor sub formă de salariu și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajatului pe anul gestionar, precum și a impozitului pe venit reținut din aceste plăți.
Fișa personală se completează de către contabilitatea angajatorului anual de la începutul fiecărui an fiscal sau, în cazul în care lucrătorul s-a angajat la serviciu în timpul anului fiscal, de la data angajării.
La calcularea impozitului pe venit din retribuțiile salariale, se utilizează metoda de impunere în cote progresive compuse. În procesul de calcul al impozitului pe venit în Fișa personală se ține cont de suma scutirilor și de numărul de luni, pe parcursul cărora lucrătorul este pus la evidență ca fiind angajat. Scutiri se acordă angajatului numai la locul de muncă de bază.
Particularitățile calculării impozitului pe venitul persoanelor juridice
La calcularea venitului impozabil, din venitul brut se scad cheltuielile ce țin de fabricarea (executarea, prestarea) și comercializarea producției (lucrărilor, serviciilor) vîndute, producerea și realizarea mărfurilor, mijloacelor fixe și altor bunuri, precum și cheltuielile legate de dobîndirea altor venituri impozabile, care se calculează conform Standardelor Naționale De Contabilitate, luînd în calcul prevederile Codului Fiscal:
Impozit pe venit ═ Venit impozabil * Cotă;
Venit impozabil =Venit brut – Deduceri.
Calculul impozitului pe venit de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat se efectuează în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitate de întreprinzător.
Metoda de achitare a impozitului pe venit pentru persoanele care desfășoară activitate de antreprenoriat este legiferată de articolul 84 al Codului Fiscal. Conform articolului 84 al Codului Fiscal, subiecții impozabili care dobîndesc venit nu din munca salariată sau de la care nu se deduce la sursa de plată impozitul pe venit din dobînzi și royalty, sunt obligate să achite, nu mai tîrziu de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu ¼ din:
Suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit pentru anul respectiv;
sau
Impozitul ce urma sa fie plătit pentru anul precedent.
Întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești (de fermier), care sunt obligate să achite impozitul pe venit în rate, dispun de dreptul de a achita impozitul respectiv în doua etape: ¼ din suma impozitului pe venit – pînă la 25 septembrie și ¾ din aceasta suma – pînă la 25 decembrie ale anului fiscal.
Prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit
Conform prevederilor Codului Fiscal dreptul de a prezenta Declarația pe venit o au toți contribuabilii, dar sunt obligate numai următoarele categorii de cetățeni:
Persoanele fizice rezidente (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților și acționarii fondurilor de investiții) care au îndatoriri privind plata impozitului;
Persoanele fizice rezidente (cetățeni ai Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților și acționarii fondurilor de investiții), care nu au îndatorirea de a plăti impozitul pe venit, dar care pe duarata anului fiscal:
au obținut din surse impozabile, altele decît salariul, un venit ce întrece suma scutirii personale de 10128 lei anual;
au dobîndit un venit sub formă de retribuție salarială, care întrece suma de 29640 de lei anual, cu excepția persoanelor fizice care au obținut un astfel de venit la un singur loc de muncă;
au dobîndit un venit din salariu, cît și din surse, diferite decît salariul, dacă acest venit întrece suma de 29640 lei anual;
urmează să-și modifice domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară. În acestă situație, subiectul impozabil prezintă Declarația pe întreaga perioadă a anului de gestiune atît timp cît a fost rezident;
gestionează succesiunea proprietarului decedat.
Toate categoriile de persoane juridice.
Declarația se prezintă la Serviciul fiscal de stat teritorial pînă la data de 31 martie a anului ce urmează anului de gestiune.
Impozitul pe bunuri imobiliare
Impozitul pe bunurile imobiliare constituie un impozit local și o contraprestație obligatorie la bugetul de stat de la valoarea bunurilor imobiliare.
Impozitul pe bunurile imobiliare este legigerat de Titlul VI al Codului fiscal. Acest Titlu a intrat în vigoare din 1.01.04. pînă în prezent, prin derogarea de la prevederile Codului Fiscal, aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare se reglementează în corespundere cu prevederile Legii Republicii Moldova Nr. 1056-XIV din 16.06.2000 (cu modificări ulterioare) pentru punerea în aplicare a Titlului VI a Codului Fiscal.
Subiecții impunerii sunt:
proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
deținătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea unităților administrativ-teritoriale ori privată, inclusiv arendașii, în cazul cînd obiectul impozitării e închiriat pe un termen mai mare de 3 ani și contractul de arendă nu stipulează altfel (dacă bunurile imobiliare se află în proprietate comună în diviziunea a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare din aceste persoane, în cota-parte care îi revine).
Obiecte ale impunerii sunt:
bunurile imobiliare;
inclusiv terenurile (terenuri cu destinație agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicațiilor, și terenuri cu alte destinații) din intravilan (zona care cuprinde întreaga suprafață construită a unui oraș sau unui sat) sau extravilan (teritoriu aflat în afara spațiului construit sau pe cale de construire al unei localități) și /sau îmbunătățirile de pe ele:
clădiri;
construcții;
apartamente;
alte încăperi izolate, inclusiv, îmbunătățirile aflate la o etapă de finisare a construcției de 80% și mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de construcție.
Cota maximă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, care poate să difere de cota concretă a impozitului.
Cota concretă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabila a bunurilor imobiliare, stabilită anual de către autoritatea reprezentativă a administrației publice locale la aprobarea bugetului unității administrativ-teritoriale respective în limitele (inclusiv limitele maxime) menționate în anexele 1 și 2 la Legea cu privire la punerea în aplicare a Titlului VI al Codului Fiscal.
Determinarea impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor juridice.
Persoanele juridice care practică activitatea de antreprenoriat calculează personal suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare și plătește impozitul în bugetul unității administrativ-teritoriale trimestrial, în părți egale, cel tîrziu la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar al anului fiscal în curs. În același termen, persoanele menționate prezintă organelor fiscale teritoriale calculul impozitului.
Impozitul pe bunurile imobiliare se determină prin multiplicarea valorii bunurilor imobiliare impozabile la cota concretă a impozitului.
Impozitul pe bunurile imobiliare ale persoanelor juridice (cu excepția cooperativelor de construcție a locuințelor și a cooperativelor de construcție a garajelor) se stabilește în proporție de pînă la 0,1% din valoarea de bilanț a clădirilor și construcțiilor.
Determinarea impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice.
Persoanele fizice care practică activitatea de antreprenoriat estimează de sine stătător suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare și achită impozitul în bugetul unității administrativ-teritoriale trimestrial, în părți egale, nu mai tîrziu de 15 august și 15 octombrie a anului curent. În același termen, persoanele menționate prezintă organelor fiscale teritoriale calculul impozitului.
Pentru persoanele fizice, care nu desfășoară activitatea de antreprenoriat, calcularea sumelor anuale ale impozitului pe bunurile imobiliare pe care se află la ei în proprietate, și perfectarea avizelor de plată la impozitul dat are loc, conform instrucțiunii Ministerului Finanțelor, de către serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale ale primăriilor cu participarea organelor fiscale teritoriale.
Avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare se transmit subiecților impozabili cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului.
Persoanele date achită impozitul pe bunurile imobiliare în bugetul unității administrativ-teritoriale respective, în părți egale, cel tîrziu la 15 august și 15 octombrie ale anului fiscal de gestiune, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului pînă la data de 30 iunie a anului respectiv, subiecții impunerii beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi plătit.
Impozitul pe bunurile imobiliare (locuințe privatizate, proprietăți imobiliare, construcții și instalații pe sectoarele pentru vile, garaje) ale persoanelor fizice, inclusiv pe bunurile imobiliare ale membrilor cooperativelor de construcție a locuințelor, ai cooperativelor de construcție a garajelor și ai întovărășirilor pomicole se stabilesc în proporție de 0,02% din baza impozabila a bunurilor imobiliare.
În cazurile în care suprafață totală a locuințelor și a construcțiilor principale, ale persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător înregistrate cu drept de proprietate, depășește 100 m², inclusiv cotele concrete stabilite de suprafața totală, după cum urmează:
de la 100 m2 la 200 m2 – de 3 ori;
peste 200 m2 – de 28 de ori .
Determinarea impozitului pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt).
Pînă la 1.01.15, în conformitate prevederile Codului Fiscal, aplicarea impozitului funciar se legiferează conform prevederilor Legii Republicii Moldova Nr. 1056-XIV din 16.06.2000 (cu modificări ulterioare) pentru punerea în aplicare a Titlului VI al Codului Fiscal.
Subiecți ai impunerii ai impozitul funciar sunt persoanele precizatete în art. 277 din Codului Fiscal.
Cotele impozitului funciar se stabilesc de Parlamentul Republicii Moldova pentru o unitate de teren în corespundere cu calitatea și destinația acestora sub formă de plăți fixate pe un termen de trei ani, menționîndu-se anual, atunci cînd are loc adoptarea Bugetului de Stat pe anul respectiv.
Cotele concrete ale impozitului funciar se stabilesc anual de către autoritățile reprezentative ale administrației publice locale la aprobarea bugetelor respective, în limitele menționate:
Impozitul funciar se determină separat pe fiecare tip de teren ca produs dintre cota exactă a impozitului și:
suprafața terenurilor ce aparțin persoanei fizice sau persoanei juridice;
valoarea cadastrală în grad-ha sau hectare.
Adunînd toate impozitele astfel calculate, se obține suma anuală a impozitului funciar, care se achită în rate egale la termenele de plată conform legislației în vigoare.
Persoanele juridice și fizice, care sunt subiecți ai practicii de antreprenoriat, cu excepția gospodăriilor țărănești, calculează personal suma anuală a impozitului funciar și prezintă organelor inspectoratelor fiscale teritoriale calculul impozitului funciar pînă la 1 iulie a anului fiscal.
Pentru persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, precum și pentru gospodăriile țărănești, evaluarea impozitului și îndeplinirea avizelor se efectuează conform prevederilor Ministerului Finanțelor, de către instituțiile responsabile de colectarea impozitelor și taxelor locale a primăriilor cu implicarea inspectoratelor fiscale teritoriale.
Avizele de plată a impozitului funciar se transmit contribuabililor cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de achitare a impozitului, adică pînă la data de 15 iunie.
Impozitul pe avere (Impunerea pe circulația averii)
Din categoria activelor de capital fac parte:
acțiunile și alte titluri de proprietate în practica de întreprinzător;
titlurile de creanță;
proprietatea privată neutilizată în practica de întreprinzător;
terenurile;
opționul la procurarea sau înstrăinarea activelor de capital.
Suma majorării sau pierderii de capital, obținut din vînzare, schimb sau din altă metodă de înstrăinare (scoaterea din uz) a activelor de capital este egală cu surplusul sumei încasate în strictă evidență cu baza valorica a acestor active.
Activele de capital sub forma acțiunilor și altor feluri de proprietate se individualizează în acțiuni deținute de persoanele fizice și juridice într-o societate pe acțiuni sau cotele – parte a asociatului într-un SRL, întreprindere agricolă etc.
În ceea ce ține de titlurile de creanță, cel mai elocvent exemplu sunt hîrtiile de valoare de stat. Ministerul Finanțelor vinde hîrtii de valoare pe termen scurt băncilor cu ajutorul Băncii Naționale a Moldovei care apoi le revînd populației. Dacă hîrtia de valoare este înstrăinată și prețul de vînzare poate fi superior celui de cumpărare, această diferență este supusă impozitării.
Proprietatea privată se alcătuiește din bunuri – clădiri, automobile etc. Acestea sunt supuse impozitării în cazul vînzării la un preț mai mare decît baza valorică a acestor bunuri. Deci se impozitează numai partea de sumă care trece peste baza valorică a acestor bunuri materiale.
Cuantumul valoric al creșterii sau pierderilor de capital, provenit din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital, se recunoaște în volumul lui deplin, cu excepția cazurilor pentru care legislația prevede altceva.
Impozitarea activelor de capital obligă analizarea anumitor specificații cum ar fi:
Dreptul de a dobîndi venituri din activele de capital pe durata unei perioade ce întrece 10 ani se consideră active de capital.
Suma obținută ca urmare a vînzării, schimbului sau altui mijloc de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital se egalează cu suma mijloacelor bănești și valoarea aproximată la prețul de piață a activelor de capital acumulată sub formă nebănească.
Mărimea majorării de capital obținută din vînzare, schimb sau din altă formă de scoatere din uz a activelor de capital se egalează cu surplusul sumei primite în raport cu baza valorică a acestor active.
Mărimea pierderilor de capital obținute în urma vînzării, schimbului sau altei forme de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu surplusul bazei valorice a acestor active în raport cu beneficiul obținut.
Suma creșterii de capital în anul fiscal de gestiune se egalează cu 50% din suma excedentară a creșterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital întîmpinate pe durata anului fiscal.
Redistribuirea (transmiterea) proprietății între soți (Articolul 40. din CF)
Creșterea sau pierderile de capital nu se recunosc în cazul redistribuirii (transmiterii) proprietății între soți;
între foștii soți, dacă o astfel de repartizare rezultă din nevoia separării proprietății comune în caz de divorț.
Facilități la vînzarea locuinței de bază (Articolul 41.din CF)
La vînzarea, schimbul sau alte forme de înstrăinarea a locuinței de bază a contribuabilului, mărirea capitalului se acceptă. Se consideră locuință de bază a subiectului impozabil locuința care s-a aflat în proprietatea lui timp de 3 ani, perioadă care expiră la data înstrăinării acestei locuințe, și care i-a servit pe toată durata acestei perioade drept domiciliu de bază. Mărimea majorării de capital, supusă impozitării, pentru orice locuință se micșorează cu suma de 10000 lei pentru fiecare din anii ce urmează după anul 1997, pe durata căruia subiectul impunerii a fost proprietarul acestei proprietăți și a folosit-o ca locuință de bază. Nu se permite deducerea pierderilor de pe urma vînzării sau schimbului proprietății care a servit ca locuință de bază.
Donațiile (Articolul 42. din CF)
Persoana fizică sau juridică care înfăptuiește o donație se crede că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării. Estimarea bazei valorice ajustate a proprietății la momentul donației se efectuează ținînd cont de prevederile art.26 și conform art.38 alin.(1) și (2), izolatat pe fiecare obiect donat.
Transmiterea proprietății ca urmare a decesului (Articolul 43. din CF)
În momentul decesului subiectului impozabil, toată proprietatea acestuia se transmite prin moștenire și se crede ca fiind vîndută la prețul ei de piață. Baza valorică a proprietății se egalează cu valoarea ei de piață. Baza valorică a proprietății, venitul de pe urma căreia este absolvit de impozite, este egală cu baza valorică ajustată a proprietății persoanei decedate.
Proprietatea, venitul de pe urma căreia este absolvit de impozite, include:
locuința de bază rămasă după decesul proprietarului;
proprietatea privată materială a persoanei decedate, care nu a fost nici proprietate folosită în practica antreprenorială, nici proprietate obținută din activitatea de investiții;
proprietatea materială privată a persoanei decedate a gospodăriei țărănești (de fermier), în cazul succedării ei de către un membru al gospodăriei sau o persoană care devine membru al acestei gospodării;
anuitățile și alt venit de pe urma proprietății, cu trăsături de plăți sistematice, care sunt supuse impozitării pentru moștenitori.
Impactul măsurilor efectuate de politica fiscală în anii 1998 – 2015 în Republica Moldova
Politica bugetar-fiscală în Moldova se află permanent în centrul atenției opiniei publice, fapt determinat de importanța acesteia ca parte componentă a politicii economice și de criticile la adresa ei din partea diferitelor organe ale puterii, organizații obștești și internaționale, mișcări politice, mijloace de informare în masă. Or, anume în politica bugetar-fiscală, ca în nici o altă politică, se reflectă în modul cel mai pregnant interesele diferitelor grupuri sociale.
Politica bugetar-fiscală a Moldovei este parte integrantă a securității economice și politicii financiare a statului. În 1991-1996 Moldova a trecut printr-o recesiune economică acută. În 1997 s-a produs o schimbare radicală în dezvoltarea economică a Moldovei care a adus o creștere economică modestă în producția industrială a țării și a marcat începutul unei perioade de redresare economică generală.
Așadar, politica bugetar-fiscală a statului a avut drept scop principal stabilirea unui regim fiscal care ar fi multiplicat profiturile, inclusiv cele publice, menținînd o presiune fiscală rezonabilă, minimalizat evaziunile fiscale prin combaterea activităților economiei subterane, optimizat structura cheltuielilor publice în vederea creării unor oportunități noi de profituri sociale și reducerea cheltuielilor bugetare neautorizate.
În cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare Moldova–UE (APC), care a intrat în vigoare în iulie 1998 și continuă să fie în vigoare, Republica Moldova trebuie să avanseze în vederea asigurării că legislația țării, în peste 17 domenii diferite (inclusiv impozitul pe venitul persoanelor juridice și impozitele indirecte), va fi treptat armonizată, în ce privește compatibilitatea cu legislația UE. Acordul, de asemenea, conține prevederi cu privire la evitarea dublei impuneri și evaziunii fiscale în contextul prevederilor comerciale din APC, referitoare la națiunea cea mai favorizată, iar prevederile cu privire la subvențiile de stat interzise (Articolul 48) sunt relevante, în măsura în care acestea sunt sau pot lua forma unor măsuri fiscale.
Cerințele ulterioare, din cadrul Planului de Acțiuni privind Politica Europeană de Vecinătate (PA PEV) din 2005, deși mai puțin obligatorii, din punct de vedere juridic, în comparație cu prevederile APC, elaborează detalii specifice și creează priorități caracteristice pentru sarcinile generale privind armonizarea treptată în domeniul impozitării din cadrul APC.
Alte cerințe asemănătoare apar în cadrul Acordului CEFTA 2006, care a fost ratificat de Republica Moldova în mai 2007. Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova, sunt percepute și prelevate atît impozite și taxe generale de stat, cît și impozite și taxe locale .
Din 2008, politica fiscală a Republicii Moldova a stabilit priorități distincte, cum ar fi: echitatea impozitării, stabilitatea și transparența, optimizarea poverii fiscale, asigurarea stabilității macroeconomice și remedierea managementului finanțelor publice. Aceste priorități sunt în conformitate cu abordarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Fiscal pentru 2006-2010 și anumite scopuri ale Strategiei Naționale de Dezvoltare (SND) pentru 2008-2011 și termenii Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu pentru 2009-2011. La baza SND se află perspectiva integrării în UE și se axează, în domeniul sistemului fiscal, pe îmbunătățirea administrării fiscale, reducerea poverii fiscale prin extinderea bazei de impozitare și asigurarea stabilității în colectarea veniturilor bugetare.
La începutul anului 2015 (luna martie) Guvernul a aprobat grupul de legi propuse în politica fiscală pentru anul 2015. Astfel politica fiscală pentru anul 2015 nu vine cu un nou concept, fiind o prelungire a celei din anul anterior. Un aspect pozitiv este însă faptul că politica fiscală pentru anul următor va fi elaborată conform Acordului de Asociere semnat cu Uniunea Europeană. Documentul propune prelevarea unui impozit „a întregului venit din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obținut de persoane fizice rezidente, cetățeni ai RM, care nu desfășoară activitate de întreprinzător”. Experții afirmă că aceast lucru ar însemna că transferurile bănești ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare vor fi impozitate de stat.
La sectorul impozitul pe venitul persoanelor fizice se plănuiește majorarea bazei de venit impozabil, bunăoară și a scutirii anuale personale, de la 9516 la 10128 lei, dar și a scutirii anuale personale majore și scutirii anuale pentru persoanele întreținute, de la 2124 la 2256 lei.
Proiectul reziliează unele înlesniri la achitarea impozitelor de către persoanele juridice. Ca exemplu putem menționa anularea facilităților fiscale acordate persoanelor juridice pentru veniturile obținute din dobînzile de la depozitele bancare, dar și pentru veniturile obținute din creditele și împrumuturile acordate pe un termen de peste 3 ani. Un alt set de măsuri ține de stimularea persoanelor fizice și juridice de a investi mijloacele bănești disponibile în domenii financiare diferite decît cele bancare, în mod special prin reorientarea lor către valorile mobiliare de stat.
În acestă situație, se recomandă și anularea scutirii de impozitul pe veniturile obținute din creditele și împrumuturile acordate pe un termen de peste 3 ani și în proporție de 50% – pe venitul obținut din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani de către băncile comerciale și organizațiile de microfinanțare. O altă schimbare în cadrul sistemului de impozitare ce are drept obiectiv aplicarea aceluiași regim fiscal aplicat indemnizațiilor pentru toate tipurile de încetare a rapoartelor de muncă (concediere, demisie, eliberare din funcție, etc.) este excluderea din categoria surselor de venit neimpozabile a indemnizațiilor de concediere. Astfel, indiferent de forma de stopare a raportului de muncă, indemnizația achitată angajatului în astfel de cazuri urmează a fi impozitată în baza principiilor generale.
În privința taxelor locale, se prevede majorarea bazei impozabile a taxei pentru dispozitivele publicitare cu panourile destinate reclamei sau publicitate ale agenților economici care le folosesc în scopuri proprii în locul în care aceștia practică activitate de întreprinzător (inclusiv denumirea agentului economic) sau oricare alt loc. Concomitent, se propune ca denumirea și/sau adresa contribuabilului plasată pe o suprafață de pînă la 0,5 m2 să nu fie supusă acestei taxe. Acțiunea dată are drept scop stabilizarea autonomiei locale prin mărirea veniturilor proprii.
De asemenea, în scopul majorării fondului de resurse financiare necesare finanțării reabilitării rețelei de drumuri în Republica Moldova, la data de 1 aprilie 2015 a fost aprobată mărirea cotei taxei pentru utilizarea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM, cu 50%.
Politica bugetar-fiscală pentru anul curent 2015 este una mai slabă comparative cu cea din 2014. Iar acest lucru va conduce la faptul că se va destrăma și degrada climatul de afaceri, oamenii vor investi mai puțin în Republica Moldova, respectiv se vor crea mai puține locuri de muncă.
Capitolul II. ANALIZA COMPARATA PRIVIND IMPOZITAREA DIRECTĂ
Practica europeană de impunere directă
Datorită existenței unor prevederi exprese în tratatele europene cu privire la fiscalitate, studierea sistemelor fiscale europene presupune prezentarea unor caracteristici introductive ce țin de perceperea celor mai importante impozite și taxe ce se prelevează în statele membre ale Uniunii Europene. Aceasta necesită mai întîi descrierea clasificării „standard” a impozitelor și taxelor percepute în statele membre ale Uniunii Europene, alcătuită pe baza Sistemului European de Conturi (European Standard Accounts – ESA95), emis prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 2223 / 1996.
În țările membre ale Uniunii Europene, sistemul fiscal este departe de a fi cîștigat aprobarea tuturor, fiindcă nici o țară nu este dispusă să-și refuze dreptul de a percepe impozite de la cetățenii săi în așa fel încît să obțină maxim beneficii din acest proces.
Pentru a exista o comparație a datelor oferite de statele membre privitor la impozite a fost elaborat în anul 1995 Sistemul European de Conturi (European System of Accounts) – numit ESA951, prin care s-a încercat aducerea la un numitor comun a ierarhizării conturilor naționale, și în cadrul lor, a impozitelor și taxelor în Uniunea Europeană. La analizarea politicii și legislației UE în domeniul impozitării directe, este de specificat detaliul că cea mai importantă lege a fost emisă cu ajutorul unor hotărîri de judecată importante, ce țin de jurisprudența Curții Europene de Justiție, privitor la interpretarea celor „patru libertăți” din Tratatul CEJ . Abzațul caracteristic pentru armonizarea legislației întru impozitarea directă poate fi regăsit în Articolele 94 și 96 ale Tratatului CEJ. Primul articol cere unanimitate și exigență, care a fost propusă în cadrul proiectului Constituției UE, în prezent este păstrată în Tratatul de la Lisabona.
Prevederile Articolului 96 cer mai puțin acord pentru armonizarea legislației (prin votul majorității calificate); dar cer ca deosebirile impozitării care denaturează condițiile de concurență pe piața UE să fie cercetate și ca distorsiunile date să fie eliminate.
Articolul 94 a fost utilizat pentru cîteva directive în cadrul impozitării directe care au fost realizate, iar articolul 96 nu a fost aplicat pînă în prezent.
Analizînd evoluția politică în domeniul stabilirii productive a principiului privind libera mișcare de capital în UE, trei măsuri cu privire la impozitarea directă au fost adoptate în 1990 – Directiva privind fuziunile, Directiva privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora și Convenția privind arbitrajul.
Două directive suplimentare au fost aprobate în 2003 în privința economiilor persoanelor fizice și privind dobînzile și plățile redevențelor . În ultima perioadă, s-au remarcat cîteva noi încercări importante ale UE privind corectarea unor efecte nocive ale sistemelor de impozitare directă nearmonizate pe piața comună și privind concurența loială (în special Codul de Conduită privind Concurența Fiscală Neloială) și acestea oferă o bază pentru deliberări continue în domeniul impozitării directe.
Dacă analizăm practica europeană de impunere directă putem evidenția următoarele tipuri de impozite percepute de către statele membre ale Uniunii Europene:
Impozite și taxe curente pe venit și pe avere: contribuții obligatorii, fără contraprestație, în bani sau în natură, prelevate constant de către autoritățile administrației publice și de către alte unități administrative, pentru veniturile sau averea contribuabililor, precum și unele impozite și taxe periodice, care nu fac referință la venit sau avere.
Impozitele pe venit se datorează pentru venituri, pentru profit sau pentru cîștiguri din capital și se percep în raport cu veniturile exacte sau aproximative ale persoanelor fizice, familiilor, societăților sau instituțiilor fără scop lucrativ. În această clasă se includ și impozitele sau taxele percepute asupra averii (terenuri, imobile), dacă acestea servesc ca bază de impunere la evaluarea veniturilor proprietarilor.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice sau pe veniturile unei familii, inclusiv reținerile la sursă realizate de angajatori, inclusiv veniturile asociaților din societățile de persoane;
Impozitul pe profitul societăților comerciale;
Cîștigurile din deținerea de active financiare sau non-financiare;
Impozitele pentru cîștigurile obținute la loterii și pariuri.
Alte impozite și taxe curente:
Impozite percepute asupra capitalului, adică impozitele care sunt datorate ciclic pentru deținerea în proprietate sau pentru utilizarea terenurilor sau clădirilor, precum și impozitele asupra averii sau asupra altor active (bijuterii, alte semne exterioare de bogăție);
Taxele pentru practicarea dreptului de vot (al căror cuantum este fixat pentru fiecare persoană adultă sau pentru fiecare familie, indiferent de venit sau de avere);
Impozite și taxe asupra cheltuielilor săvîrșite (la nivelul unei persoane sau familii);
Taxele achitate pentru autorizarea de a deține sau folosi autovehicule, bărci sau avioane, sau pentru obținerea unui permis de port-armă, de vînătoare sau de pescuit;
Taxe asupra tranzacțiilor internaționale (pentru călătorii în străinătate, trimitere de fonduri în străinătate, investiții în străinătate), cu excepția celor achitate de producători sau a taxelor vamale de import suportate la nivelul unei familii.
Impozitele și taxele pe capital sunt acele impozite și taxe care se prelevează în mod stabil, în raport cu valoarea activelor (sau de valoarea netă a acestora) deținute de subiecții impozabili sau în raport cu valoarea activelor transferate între subiecții impozabili, ca rezultat a unei succesiuni, a unei donații sau a unui alt tip de transfer.
Impozitele și taxele asupra transferului de capital înglobează în sine impozitele și taxele pe succesiuni și pe donații, care sunt percepute asupra capitalului beneficiarilor (mai puțin impozitele și taxele asupra vînzării activelor, activitate care nu este calificată drept un transfer);
Prelevările de capital, care sunt excepționale asupra valorii activelor (sau a valorii nete a acestora) aflate în proprietatea subiecților impozabili, inclusiv plus-valorile provocate de creșterea valorii unui teren agricol, ca urmare a acordării unei autorizații de a construi pe un asemenea teren spații comerciale sau locuințe.
Contribuții sociale
Contribuții sociale efective:
Contribuții sociale efective în responsabilitatea angajatorilor – sumele achitate de angajatori instituțiilor de securitate socială, societăților de asigurare sau fondurilor de pensii, în scopul de a asigura efectuarea unor prestații sociale în favoarea angajaților:
Contribuții sociale efective în responsabilitatea angajaților – sumele achitate de aceștia organelor de securitate socială sau unor societăți private:
Contribuții sociale efective în sarcina lucrătorilor independenți și a șomerilor: Contribuții sociale obligatorii;
Contribuții sociale imputate – blocul prestațiilor sociale furnizate direct de către angajator salariaților, foștilor salariați sau moștenitorilor de drept ai acestora.
Impozitul pe profit
Obligațiile fiscale pe care o societate comercială le poate suporta în comunitatea europeană pot fi împărțite în două mari categorii:
Obligații fiscale privitor la beneficiile realizate;
Obligații fiscale independente de rezultatele economice ale societății.
Obligațiile fiscale ce se referă la beneficiile realizate se rezumă, de obicei, la plata unui impozit pe profit. În general, impunerea beneficiilor realizate de o societate comercială constă în parcurgerea următoarelor etape:
recunoașterea societăților al căror beneficiu este impozabil;
localizarea beneficiilor impozabile;
aprecierea bazei de impunere (sau a profitului impozabil);
determinarea impozitului pe profit datorat;
achitarea obligațiilor fiscale datorate bugetului.
Obligațiile fiscale independente de rezultatele economice ale entității comerciale sunt compuse din obligațiile fiscale comune tuturor țărilor din Uniunea Europeană și obligații fiscale specifice unei anumite țări.
Obligațiile fiscale comune tuturor țărilor din Uniunea Europeană sunt următoarele:
taxa pe valoarea adăugată;
drepturile de înregistrare, adică drepturile percepute de stat asupra aporturilor aduse la capitalul unei societăți comerciale;
reținerile la sursă asupra plăților efectuate în contul unor beneficiari nerezidenți;
obligațiile fiscale aferente salariilor plătite;
accizele.
Obligațiile fiscale specifice unei anumite țări sunt foarte multe și extrem de diferite. Totuși, putem menționa următoarele:
impozitele sau taxele pe activitate (taxa profesională în Franța, impozitul comercial în Germania și Luxemburg);
impozitul asupra patrimoniului global (un impozit pe averea societăților economice datorat în Luxemburg);
impozitul asupra veniturilor din extracția de petrol sau gaze (în Marea Britanie și în Danemarca).
În ceea ce privește subiecții impozitului pe profit, la nivel european se face deosebire între societățile de capital și societățile de persoane (așa-numitele „partnerships”). De regulă, societățile de capital sunt plătitoare de impozit pe profit, în timp ce societățile de persoane nu sunt plătitoare de impozit pe profit, ci datorează impozit pe venit, similar persoanelor fizice.
Sunt însă și situații în care societățile de persoane ce desfășoară activități industriale sau comerciale plătesc impozit pe profit, precum în Belgia, Spania și Portugalia. De asemenea, în Franța, societățile de persoane au avantajul de a alege între a plăti impozit pe profit sau impozit pe venit.
De regulă, sunt excluse de la plata impozitului pe profit persoanele juridice de drept public (statul, colectivitățile locale, organismele care gestionează sistemele de securitate socială), cu excepția situației în care desfășoară și activități cu caracter economic.
În consecință, putem afirma că sfera subiecților impozabili în cazul impozitului pe profit cuprinde:
societățile comerciale;
societățile civile, societățile cooperative, fondurile de asigurări mutuale;
alte persoane juridice de drept public sau de drept privat care desfășoară o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ.
Scutiri specifice de la plata impozitului pe profit:
Irlanda: instituțiile de credit, loteria națională, organizațiile non-guvernamentale;
Malta: toți proprietarii de nave înregistrați în Malta;
Portugalia: societățile stabilite în zonele libere din Madeira și Azore care practică activități în industrie, transporturi maritime, servicii financiare și de credit, asigurare-reasigurare, gestiunea fondurilor de investiții și a fondurilor de pensii;
Din punct de vedere teritorial, sunt supuse impozitării beneficiile realizate atît în țară, cît și în străinătate de către entitățile rezidente. Înțelesul dat noțiunii de „rezidență” este diferit, de la țară la țară, astfel:
în Germania, Spania, Marea Britanie se crede că o societate își are reședința fiscală acolo unde se află sediul său social sau acolo unde se află locul conducerii de bază a societății;
în Italia se consideră că o societate își are reședința fiscală acolo unde se desfășoară principala activitate a societății respective;
în Danemarca sau Olanda se consideră că o societate își are reședința fiscală în locul în care societatea a fost creată (se aplică teoria încorporațiunii).
În toate statele europene, societățile nerezidente nu sunt impozitate decît pentru beneficiile care au o sursă locală. Conform Convenției-model pentru evitarea dublei impuneri elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, o societate nerezidentă datorează impozit pe profit într-o țară numai pentru beneficiile aferente unui „sediu permanent” aflat în țara respectivă.
Înțelesul termenului de „sediul permanent” este definit în mod diferit în legislațiile țărilor europene, astfel:
în Germania, reprezintă locul în care există grupuri de afaceri fixe prin intermediul cărora se desfășoară întreaga activitate sau o parte din activitatea întreprinderii;
în Spania, reprezintă locul în care se desfășoară activitățile societății prin intermediul unui sediu efectiv de conducere, a unei sucursale, al unui șantier de construcții pentru o perioadă mai mare de un an în Franța, reprezintă locul în care se realizează exercițiul obișnuit al unei activități comerciale, prin intermediul unei instalații permanente dotate cu o anumită autonomie, a unor reprezentanți abilitați să lucreze pentru societatea în cauză sau prin realizarea unor operațiuni care constituie un ciclu economic complet, distinct de celelalte activități ale societății;
în Olanda, reprezintă locul în care se exercită o anumită activitate cel puțin 30 de zile într-o perioadă de 12 luni.
Beneficiul impozabil (profitul impozabil) se calculează în toate țările europene pornind de la bilanțul contabil, ajustat în funcție de regulile fiscale speciale specifice fiecărei țări.
O caracteristică a impozitării profitului în Estonia o constituie faptul că se practică doar impozitarea profitului și nu și impozitarea dividendelor.
Impozitarea plus-valorilor rezultate din cesiunea activelor imobilizate se realizează prin diverse practici, astfel:
corijarea prețului de achiziție folosind așa-numiții coeficienți de eroziune monetară (Spania, Portugalia, Marea Britanie);
absolvirea de la plata impozitului, sub condiția ca plus-valoarea să fie reinvestită (Germania, Irlanda, Belgia, Olanda);
aplicarea unei cote de impozitare mai reduse față de cota care se aplică în cazul veniturilor ordinare (Franța, Grecia);
deducerea anumitor plus-valori, de regulă, a celor care rezultă din cesionarea titlurilor de participare (Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Italia, Luxemburg).
Studiu comparativ privind impozitarea directă
În legătură cu analiza comparativă a sistemelor fiscale – în grele și ușoare – pentru a nu rămîne doar la nivelul definițiilor și afirmațiilor, considerăm că este eficientă pentru început redarea ponderii prelevărilor fiscale obligatorii în PIB (la prețuri de piață) – cu referire la unele țări.
Tabelul 2.1.
Ponderea prelevărilor fiscale obligatorii în PIB
( puncte procentuale %)
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor preluate de pe: www.minfin.md, www. ec.europa.eu, www.revesnetwork.eu
După cum se observă din datele pentru anul 2014, ponderile cele mai ridicate ale prelevărilor fiscale obligatorii în PIB se înregistrează în țări precum Suedia (50,8%), Danemarca (49,0%), Belgia (45,8%), Finlanda (44,9%) și Franța (44,2%), în timp ce valori scăzute ale acestui indicator se înregistrează în Italia (20%), Japonia (25%), Statele Unite ale Americii (25,4%) și Coreea (25,5%). Deși capacitatea contributivă a suportatorilor de impozite, taxe, contribuții și alte prelevări obligatorii din Republica Moldova fost și este încă sub nivelul celei din țările membre ale Uniunii Europene povara fiscală ce a fost suportată în țara noastră, nu este cea mai minoră.
ROMÂNIA
Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Începînd din 2005, cota unică de impozitare de 16% percepută și pe impozitul pe profit, a substituit sistemul de cote progresive cu patru nivele de impozitare (între 18% și 40%). Această cotă se percepe, de obicei, asupra veniturilor din activități independente, drepturilor de autor, veniturilor din bunuri mobile și imobile (cum ar fi chiria), beneficiile de capital și de asemenea, veniturilor din dobînzi. Sistemul electronic național de achitare a impozitelor a fost implementat în martie 2011.
Impozitul pe profit: Din 2005 se aplica cota unică de 16% percepută asupra profitului impozabil. Persoana juridică română care distribuie/plătește dividende către o altă persoană juridică română are sarcina să rețină, să declare și să achite impozitul pe dividende stabilit prin utilizarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române. Beneficiile din capital constituie venituri supuse reglementărilor privind impozitul pe profit, nefiind reglementări separate ale acestui impozit. În prezent ÎMM-urile pot alege între plata impozitului pe profit și a impozitului pe venit (cifra de afaceri).
Taxe pe avere și tranzacții: În România nu există impozite nemijlocite pe avere, nici pe donații sau moșteniri. Proprietățile imobiliare sunt reglementate de un impozit local pe clădiri. Impozitul se aplică în cote variabile, 0,1% pentru clădirile deținute de persoane fizice și între 0,25% și 1,5% pentru clădirile aflate în proprietatea companiilor. În cazul în care clădirea nu a fost reevaluată în ultimii trei ani, tarifele pentru clădirile aflate în proprietatea companiei variază de la 5% la 10%. Terenurile aflate atît în interiorul cît și în afara limitelor orașului sunt, supuse impozitului local pe teren. Impozitele locale s-au majorat cu aproximativ 20% în 2010.
Contribuțiile sociale obligatorii: Contribuțiile de asigurări sociale de stat se plătesc, atît de compania angajatoare, cît și de angajat. Începînd cu 1 februarie 2009, angajații cu condiții normale de muncă trebuie să contribuie pentru asigurările sociale de stat cu 10,5%, iar angajatorii cu 20,8%. În anumite cazuri se pot aplica cote mai mari pentru întreprinzători. Angajații și angajatorii participă și la fondul de asigurări de sănătate (10,7%) și la fondul de șomaj (1%). Angajatorul trebuie să achite contribuții suplimentare la Fondul de accidente de muncă și boli profesionale și la Fondul de garantarea a creanțelor.
Dacă studiem sistemele de impozitare din Republica Moldova și România și în special impozitele directe observăm ca în ambele state impozitul pe venitul persoanelor juridice este utilizat drept una din principalele pîrghii de natură fiscală de motivare a activității investiționale și atragere a investițiilor străine.
Totuși, aceast impozit este aplicat în mod diferit, iar veniturile impozabile și înlesnirile variază în România și Moldova. Venitul brut este înglobat în venitul provenit din activitatea de întreprinzător, royalty, dividendele precum și alte achitări efectuate de întreprinzători.
Prin urmare, respectiva scutire fiscală este atribuită venitului persoanelor juridice care este reinvestit în activitatea antreprenorială. În cazul dividendelor și a altor plăți efectuate în folosul rezidenților și nerezidențelor se aplică o taxă de 15% din valoarea totală, și 10% pentru alte plăți, luîndu-se în calcul excepțiile menționate în legislație. În România, cota impozitului pe venitul persoanelor juridice este de 16% ceea ce este practic la nivelul mediei din țările ECE. Totuși, începînd cu anul 2009 micro-întreprinderile pot beneficia de o cotă de 3% din venitul impozabil, în situația în care îndeplinesc o serie de caracteristici menționate în legislație.
Totodată, nu aplicate impozite pentru dividendele investite într-o companie românească cu scopul de a păstra/majora numărul de angajați și de a dezvolta activitatea. Nu sunt impozitate nici veniturile obținute din tranzacții pe piața de capital din România. În schimb, dividendele, dobînzile, royalty, comisioanele și plățile pentru servicii întreprinse în favoarea nerezidenților sunt impozitate cu 16%, în timp ce dividendele achitate rezidenților sunt taxate la 10%. Suplimentar, legislația fiscală din România stipulează anumite instrumente pentru a susține activitatea de cercetare și dezvoltare a antrepenorilor.
Astfel, companiile au parte de o scutire de 20% din valoarea cheltuielilor destinate proiectelor de cercetare și dezvoltare și posibilitatea de a utiliza o metodă de depreciere rapidă pentru utilajul folosit în cadrul activităților respective. Prin urmare, deși cota zero la venitul reinvestit al persoanelor juridice din Republica Moldova în comparație cu cota 16% pe venitul persoanelor juridice din România la prima vedere este o măsură de dumping fiscal, legislația fiscală a României admite acordarea înlesnirilor pentru anumite categorii de companii: cele care își reinvestesc venitul și creează locuri de muncă, care finanțează proiecte de cercetare și dezvoltare etc.
Diferența principală între sistemele de impozitare a venitului din Republica Moldova și România constă în caracterul său progresiv aplicat în Moldova și cel bazat pe o rată fixă aplicat în România. Astfel, în timp ce în Republica Moldova acesta este bazat pe raționamente de natură socială în direcția micșorării sarcinii fiscale asupra persoanelor fizice cu venituri modeste, în România acesta este bazat pe raționamente de natură economică în direcția simplificării proceelor fiscale și micșorării cotei de cazuri de evaziune fiscală.
În Republica Moldova există 2 praguri de impozitare a veniturilor persoanelor fizice: 7% din venitul anual impozabil ce nu întrece suma de 29640 lei, și 18% pentru venitul mai mare de acest nivel. În același timp, fiecare persoană fizică are dreptul la o facilitate anuală în mărime de 10128 lei care formează partea venitului nesupus impozitării. În România sarcina fiscală este egal repartizată tuturor păturilor sociale ale populației datorită cotei unice de 16% din venitul impozabil.
Totodată, codurile fiscale din ambele state sunt constituite pe conceptul stimulării economisirii din partea cetățenilor, cu scopul reorientării unei părți a cheltuielilor de consum spre dobînzi bancare sau alte posibilități de economisire. Astfel, în ambele state dobînda obținută la depozitele plasate în băncile din România și Republica Moldova sau la alte instrumente de economisire nu fac parte în venitul impozabil.
Atît în Republica Moldova, cît și în România, contribuțiile privind siguranța socială sunt împărțite între angajator și angajați, celor din urmă revenindu-le o sarcină fiscală mai minoră. În Republica Moldova contribuțiile respective sunt colectate de Casa Națională de Asigurări Sociale (23% – patron; 6% – angajat) și Compania Națională de Asigurări în Medicină (cîte 4,5 % de la patron și angajat). În același timp, sistemul de securitate socială din România este mult mai complex, contribuțiile fiind repartizate pe mai multe bugete:
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi Sociale (20,8%-30,8% – patron; 10,5% – angajat);
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (5,2% – patron; 5,5% – angajat); • Fondul de Șomaj (cîte 0,5% de la angajator și angajat);
Contribuții pentru concedii medicale (0,85% – patron); • Fondul de garantare (0,25% din fondul salarial – angajator);
Fondul de Asigurare pentru Accidente de Muncă și Boli Profesionale (0,15%-0,85% – angajator);
Comisionul oficiului pentru ocupare (0,25%-0,75% – angajator).
Prin urmare, sarcina fiscală aferentă taxelor sociale achitate de angajator și angajat este mai mare în România decît cea din Republica Moldova, acestea variind între 28%-39,2% pentru patron și 16,5% pentru angajat (în Republica Moldova – 27,5% /10,5%). Totodată, în Republica Moldova cota contribuției de asigurări sociale de stat plătită de angajator poate crește pînă la 33% pentru angajații care activează în condiții speciale de muncă (stipulate în legile bugetelor anuale privind bugetul asigurărilor sociale de stat).
Suplimentar, legislația moldovenească prevede o serie de facilități pentru anumite categorii de întreprinderi:
Angajatorii din agricultură achită 22% la fondul de salarizare, 6% fiind subvenționate din bugetul de stat;
Plata contribuțiilor de asigurări sociale și medicale de stat este opțională pentru imigranții care lucrează în Republica Moldova.
După aderarea României la Uniunea Europeană, legislația UE este superioară asupra celei românești. Prin urmare, imigranții, atît din UE, cît și din afara UE, pot fi scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale în cazul în care aceștia pot obține certificatul E101 din alt stat membru UE unde este localizat angajatorul său.
DANEMARCA
Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Este autodefinit de rate medii relativ ridicate. Subiecții impunerii persoane fizice achită 8% din retribuția salarială brută înaintea oricărei înlesniri. Ca și în alte state nordice taxele locale au o atribuție importantă. Nivelul mediu a cotei de impozitare pe venit local este de 25,7%. Există o scutire personală de 5765€. Pentru beneficiile obținute din dividende, precum și pentru cîștigurile din titluri de valoare se utilizează două cote: una de 27% și una de 42% în dependență de nivelul acestora.
Impozitul pe profit: Cota impozitului pe profit a fost micșorată de la 30% în 2005 la 25% în 2007. Deși legislația nu prevede nici o taxă pe profit la nivel local, municipalitățile acumulează o parte din veniturile prelevate din impozitul pe profit. Începînd cu 2004 s-au aplicat directive de îmbunătățire a sistemului fiscal național obligatorii pentru unitățile permanente și filialele rezidente, în timp ce grupările rezidente legate de filiale ale societăților nerezidente au posibilitatea de a depune pentru consolidarea internațională.
Amortizarea se execută în line dreaptă pentru o perioadă de peste 20 de ani pentru clădirile utilizate în scopuri de afaceri (nu birouri) și descrescător pentru mașini și utilaje (pînă la 25%). Cota de amortizare pentru clădiri a fost micșorată de la 5% la 4% în 2008 ca parte a reformei impozitului pe profit, prin mărirea perioadei pînă la 25 de ani. Rata de amortizare a infrastructurii a fost de asemenea micșorată de la 25% la 7% în 2008. Rata de amortizare pentru bărci, sonde de foraj, aeronave și trenuri este redusă sistematic de la 25% în 2007 la 15% în 2015.
Impozitele pe avere: Imobilele sunt legiferate de impozitului pe bunurile imobiliare. Cotele variază între 1,6% și 3,4%.
Contribuții de asigurări sociale de stat: Contribuțiile sociale dețin un rol modest în Danemarca.
MAREA BRITANIE
Bazele sistemului fiscal actual al Marii Britanii au fost puse încă în secolul al XIX-lea. Sistemul de impozite directe este gradat în două niveluri: impozitele generale de stat și impozitele locale. Iimpozitele de bază directe în Marea Britanie sunt:
impozitul pe venit;
impozitul pe capital;
impozitul pe moștenire;
impozitul pe imobil.
Cele mai importante impozite directe generale de stat sunt: impozitul pe venitul persoanelor fizice, pe profitul corporațiilor, pe sporul de capital, pe moștenire. Sursă direcăt este impozitul pe venit. Pentru prima data el a fost implementat de Marea britanie în 1799, ca instrument provizoriu, iar din 1842 se statornicește în practica fiscală engleză. Sistematizarea impozitului pe venit în Marea Britanie se diferențiază de cea cunoscută în alte țări și presupune separarea acestuia în părți, în dependență de sursa venitului (salarii, dividende, rentă, etc), iar fiecare ședulă se prelevează în mod diferit. Acestă modalitate de impunere are scopul de a “prinde venitul la sursă”. Impozitul pe venitul persoanelor fizice ajută la acumularea a aproape 2/3 din veniturile bugetului de stat al Marei Britanii.
Există șase grupuri, iar unele din ele au și gradare internă.
Grupul A conține veniturile de la avere, proprietățile funciare, construcții și edificii, chiria de la transmiterea în arendă a caselor și apartamentelor.
Grupul B înglobează veniturile obținute de la utilizarea în scopuri comerciale a proprietăților forestiere.
Grupul C conține veniturile de la hîrtiile de valoare de stat.
Grupul D cuprinde veniturile de la activitățile de producție și comercială. În această grupă intră multiple venituri, de aceea ea este separată în șase subgrupe:
veniturile obținute din comerț și operațiunile de afaceri, de exemplu, veniturile proprietarului unității de comerț;
veniturile obținute de la prestarea serviciilor profesionale, de exemplu, veniturile medicului sau ale avocatului;
veniturile din dobînzi sau alimente, supuse impozitării;
veniturile de la hîrtiile de valoare, aflate în străinătate, care nu face parte în grupul E;
veniturile de la averea din străinătate;
toate celelalte venituri, neincluse în nici una din categoriile menționate, de exemplu, onorariul.
Grupul E cuprinde trei grupe mari de venituri:
salariul din diverse domenii, de la suplinirea diferitor posturi și exercitarea diferitelor funcții, alte venituri din muncă;
pensiile plătite de companii;
indemnizații sociale plătite de stat și supuse impozitării.
Grupul F conține dividendele și alte plăți efectuate de companiile din Marea Britanie.
În prezent, ședulele servesc pentru calcularea înlesnirilor.
Impozitul pe venit se împarte în cîștigat și invetițional. Prelevarea impozitului pe salarii și remunerări se face la sursă. În acest caz, este necesară prezentarea declarației privind impozitul de către persoanele care au venit doar din salariu. În toate celelalte cazuri, impozitarea veniturilor se face în baza declarațiilor depuse de contribuabili în termenii menționți în lege. Toți contribuabilii, indifereant de sursa venitului, au dreptul la scutire personală și scutire familială suplimentară, luată în calcul la impozitarea capului familiei. Mărimile lor se recalculează automat în fiecare an fiscal în dependent de creșterea indicelui prețurilor. În prezent, scutirea personală în Marea Britanie este de 3 455 lire sterline. Cotele impozitului pe venitul persoanelor fizice sunt diferențiate în felul următor:
Tabelul 2.2.
Cotele impozitului pe venitul persoanelor fizice în Marea Britanie
(puncte procentuale %)
Sursa: Elaborat de autor ]n baza datelor preluate de pe: www.wall-street.ro
Impozitul pe profitul corporațiilor în ultima perioadă a avut tendință stabilă de micșorare a poverii sale. Cota de impunere s-a diminuat gradual de la 52% pînă la 35%, iar în ultimul timp – pînă la 33%. Businessul mic se impozitează cu o cotă și mai mică – 25%.
Impozitul pe sporul de capital se prelevează la comercializarea anumitor genuri de active capitale care generează profit (automobile particulare, locuințe, certificate naționale de economii și obligațiuni de stat etc.). Scopul acestui impozit este limitarea volumului și profitabilității tranzacțiilor speculative. Veniturile se calculează ca diferența dintre prețul de piață a averii și prețul de cumpărare. Impozitul se determină pornind de la cea mai ridicată rată a impozitului pe venit în vigoare, dacă subiectul impozabil este persoană fizică, și din cota fixă a impozitului pe profitul corporațiilor, dacă contribuabilul este persoană juridică.
Impozitul pe moștenire nu se percepe la primele 150 mii lire sterline ai valorii averii transmise. La valoarea care este peste acest minim se utilizează cota de 40%. Acționează un sistem de înlesniri, care pot constitui de la 20% pînă la 80% din valoarea moștenirii. În impozitele directe se include desigur contribuțiile pentru asigurările sociale.
Impozitele directe regionale și locale în Marea Britanie sunt prezentate de impozitul pe avere, impozitul funciar, impozitul municipal și altele. Sistemul de legi fiscale cu privire la comitate (unitate administrativ-teritorială în Anglia) și locală este emis de Parlamentul țării.
Impozitul pe avere la nivel local este cel mai principal. El permite acumularea a circa 10% din veniturile bugetelor locale. Se prelevează de la proprietarii și chiriașii averii. Determinarea bazei impozabile a averii imobile se execută o dată la 10 ani. Ea reprezintă suma probabilă a venitului de la darea în arendă a ei. Cota impozitului se stabilește de guvernele locale, care se conduc la aprobarea ei, de obicei, de propria nevoie de resurse, fapt ce provoacă o diferențiere majoră pe comitate și orașe.
Noul impozit municipal a înlocuit capitația. El se determină în dependență de valoarea pe piață a averii și de numărul membrilor maturi ai fiecărei familii. Simultan se prevăd importante facilități pentru mai multe categorii de familii. Averea se categorizează conform uneia din opt categorii de calculare și ulterior se percepe conform cotelor diferențiate. Administrațiile municipale, în dependent de competențele lor, pot implementa și alte impozite pentru acoperirea nevoilor comunităților locale. Lista impozitelor locale în diferite comitate este foarte variată. În veniturile publice ale Marii Britanii impozitele directe au o pondere de 45-47%.
FRANȚA
Impozitul pe venitul persoanelor fizice: se achită anual, aplicîndu-se asupra venitului anual global, pe o procedură de cote progresive. O caracteristică de menționat a sistemului este numărul mare de praguri și înlesniri percepute. Ca răspuns la criză, în anul 2009 s-a introdus o diminuare temporară a impozitului pentru gospodăriile cu venituri mici. Veniturile din investiții și cîștigurile din capital sunt supuse impozitării cu o rată fixă de 19%. În anul 2006, pragul de impozitare a veniturilor a fost revizuit prin micșorarea numarului de tranșe de venit și diminuarea cotelor de impozitare.
Impozitul pe profit: Acest tip de impozit se percepe de la toate profiturile realizate în Franța de către agenții economici și alte entități juridice. Cota standard este de 33,33%. ÎMM-urile sunt impozitate cu o cotă diminuată de 15% pentru primii 38.120 € din profit. Companiile mari sunt supuse la o cotă suplimentară de 3,3%. Rata efectivă de impozitare este de 34.43%. Pentru 2013 și 2014, sa aplicat o cotă suplimentară de 5% la societățile cu venitul brut de peste 250 mil. de euro (înainte de a folosi creditele fiscale).
Taxe pe avere și tranzacții: Un impozit pe avere netă este prelevat de la persoanele fizice rezidente, pe valoarea activelor aflate în proprietate, exclusiv pasive, în cazul în care valoarea netă a acestor active întrece 790 000 €. Activele, participațiile, anumite polițe de asigurare de viață, precum și alte tipuri de active sunt scutite de la această taxă. O scutire de 75% se aplică anumitor acțiuni nominative deținute de angajați, manageri sau acționari și o înșesnire de 50% din impozitul pe venit se percepe asupra investițiilor de capital în ÎMM-uri.
Contribuții sociale obligatorii: Contribuțiile de asigurări sociale ale angajatorilor sunt foarte majore și variază între 14% (aplicată la salariul minim, în cazul ÎMM-lor cu mai puțin de 20 de angajați) și 45%, în timp ce contribuțiile angajaților sunt aproximativ de 14%.
GERMANIA
Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Începînd cu anul 2007, o rată maximă de 45% se aplică veniturilor de peste 250.000 €. Pe lîngă impozitul pe venit se aplică o suprataxă de solidaritate de 5,5%. De la 1 ianuarie 2014 a intrat în vigoare opțiunea de evaluare a veniturilor din investiții private și cîștiguri de capital, acestea fiind impozitate la sursă, de 25% (plus taxa adițională de solidaritate). O înlesnire de 801 €9 pe an se aplică impozitului pe veniturile din capital. De la 1 ianuarie 2010, cotele de impozitare se majorează progresiv de la cota de bază de 14% la 42%.
Impozitul pe profit: În ianuarie 2008 s-au implementat două acțiuni legate de baza de impozitare a impozitului pe profit: o așa-numită regulă a nivelului de dobîndă (Zinsschranke), care implementează o limită a bazei impozabile prin scăderea cheltuielilor cu dobînzile în cazul în care cheltuielile nete cu dobînzile întrec suma de 3 milioane € și o regulă schimbată a bazei de impozitare, prin care se adaugă în vederea impozitării cheltuielile cu dobînzile, cu chiriile, cheltuielile de leasing și drepturi de licență.
Impozitul commercial: cum ar fi impozitul pe tranzacții imobiliare, face parte din grupul impozitelor non-personale. Fiecare afacere comercială care se efectuează pe teritoriul Germaniei intră în grupul impozitului comercial. Începînd din ianuarie 2008, cota impozitului pe profit a crescut de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de 5,5%. Împreună cu impozitul local comercial, cota de impozitare generală este de aproximativ 30%. Două alte aspecte ale reformei, aplicate de la 1 ianuarie 2009, sunt: noul tratament preferențial al rezultatului reportat în întreprinderile individuale și asociațiile non-juridice încorporate și implementarea unui impozit reținut la sursa finală de 25% care se percepe la plățile de dobînzi, dividende și la cele mai multe forme de cîștiguri de capital.
Taxe pe avere și tranzacții: În Germania nu se folosește impozitul pe avere. Impozitul pe proprietate, este aplicat anual de către toate landurile, în funcție de valoarea fiscală aproximată a terenurilor și clădirilor amplasate în regiunea lor. Practic, cota reală de impozitare a transferurilor imobiliare, se majorează la 3,5%, dar începînd cu 1 ianuarie 2007, landurile germane, își pot schimba singure cota și, drept urmare, jumătate dintre ele au majorat această cotă. Taxele de moștenire și de donație s-au schimbat în 2008, fiind determinate la cote variind de la 7% la 50%, în dependență de valoarea înregistrată.
Contribuțiile sociale obligatorii: fac referință la contribuțiile de asigurări sociale (19,9%), contribuțiile de asigurări de șomaj (2,8%), contribuțiile de asigurări de asistență medicală (1,95%) și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (14,0%). Acestea sunt, în general, achitate jumătate de către angajatori și jumătate de angajați pînă la un anumit nivel. Cu toate acestea, angajații achită o contribuție suplimentară la contribuția de asigurări sociale de sănătate de 0,9%, formîndu-se o cotă totală de 14,9%. Angajații fără copii, achită o cotă suplimentară de 0,25%, pentru asigurările de asistență medicală.
Regimul juridic al Convenților de evitare a dublei impuneri în cazul aplicării impozitelor directe
Dubla impunere reprezintă o problemă mondială continuă, ce conduce la creșterea poverii fiscale și la apariția evaziunii fiscale, stopează desfășurarea activității economice, micșorează atractivitatea investitională și, ca rezultat, minimizeaza resursele financiare acumulate de la agenții economici în bugetul de stat.
În aceste circumstanțe, devine evidentă necesitatea modificării sistemului fiscal autohton cu scopul eliminării dublei impuneri. Anume impunerea fiscală, în cele mai des întîlnite cazuri, determină decizia finală cu privire la investirea resurselor băanești într-o economie anumită sau influențează climatul investițional al unei sau al altei regiuni. Mai mult decît atît se poate spune ca siguranța sistemului fiscal se află în același rînd cu asemenea factori ca stabilitatea politică și cea economică a regiunii.
În economia modernă persoanele fizice si juridice practică activități din care obțin venituri sau dețin averi astfel a apărut o necesitate pentru economie, apelarea la cooperarea economică și financiară internațională, stabilirea autorității publice capabile să administreze impunerea veniturilor realizate și a averilor deținute de persoanele fizice și persoanele juridice în alte tari, decît cea căreia îi aparțin, astfel să se evite dubla impunere fiscală.
Dubla Impunere poate fi definită ca supunerea la impozit a aceluiaș obiect impozabil și pentru aceiași perioadă de timp, de către două instituții fiscale din diferite țări. Dubla impunere internațională are loc atunci cînd autoritățile fiscale a două sau mai multe state percep concomitent impozite avînd aceeași incidență, în asemenea fel încît persoana suportă o obligație fiscală dublă și mai majoră decît dacă ar fi fost supusă unei singure prelevări fiscale.
Apariția dublei impuneri juridice internaționale trebuie studiată în strînsă legătură cu caracteristicile politicii fiscale ale sistemului de impozite cunoscute într-o țară sau alta.
Încă din anul 1923, N. Seligman, specialist de talie internațională, cercetător al problematicii dublei impuneri, a menționat că “problema dublei impuneri poate apărea numai odată cu dezvoltarea capitalismului, creatorul economiei mondiale, care depășește hotarele statelor și transformă membrii contemporani al lagărului capitalist în contribuabili ai universului”
În sistemul fiscal al fiecărui stat se aplică anumite reguli de impunere a rezidenților (care își desfășoară activitatea în străinătate fie sub formă de investiții, fie nemijlocit prin intermediul reprezentanțelor înregistrate și a contribuabililor străini (care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului respectiv). Mecanismele de funcționare a sistemelor fiscale sunt distincte de la țară la țară, însă, în domeniul impunerii veniturilor și a capitalurilor, între acestea persistă anumite asemănări, care ne permit să facem concluzii despre pragul de armonizare fiscală. Armonizarea poate apărea fie ca rezultat al determinării regulilor corespunzătoare în legislația fiscală națională, fie ca rezultat al acțiunii convențiilor (bi- si multilaterale) privind impunerea veniturilor și a capitalurilor.
Statul poate percepe impozite de la veniturile cetățenilor săi sau ale agenților economici avînd la bază relația juridică existentă cu acest stat, sau poate impozita veniturile provenite din sursele aflate pe teritoriul statului respectiv. Practica fiscală mondială acceptă existența a trei criterii, care pot sta la baza impozitării, și anume:
Criteriul rezidenței (domiciliul fiscal);
Criteriul rezidenței sau a domiciliului fiscal presupune impozitarea tuturor veniturilor și a averilor ce aparțin unui contribuabil de către autoritatea fiscală din țara în care acesta este înregistrat ca rezident adică în calitate de persoană fizică sau juridică cu domiciliul fiscal în țara respectivă, de unde poate fi înțeleasă calitatea lui ca subiect de impozite. Prin implementarea acestui principiu nu se ține cont de faptul dacă veniturile sau averea ce constituie obiectul impunerii sunt obținute sau se află pe teritoriul acelui stat sau în afara granițelor lui. Persoana fizică este considerată ca fiind rezidentă în statul în care are o locuință permanentă, indiferent dacă aceasta este sub aspectul unei case sau a unui apartament, aflat în proprietate personală sau arendat. Condiția menționată este ca această locuință să fie utilizată în cea mai mare parte a anului, deci să nu aibă un caracter temporar. În cadrul persoanei juridice, aceasta se consideră ca fiind rezidentă a statului în care se află sediul conducerii sale efective.
Criteriul cetățeniei (naționalității);
Conform criteriului cetățeniei sau al naționalității contribuabilului cetățean a unui stat care obțin venituri sau posedă avere din sau în statul respectiv indiferent dacă aceștia convețuiesc sau nu în țara ai cărei cetățeni sunt.
Criteriul teritorialității.
În concordanță cu criteriul originii veniturilor sau concepția teritorială impozitul se calculează și se încaseaza de către organele fiscale din țara în care se realizează veniturile sau se află bunurile, indiferent de rezidența sau de naționalitatea beneficiarilor de venituri sau a proprietarilor de bunuri. După acest criteriu se impun salariile, profitul întreprinderilor, veniturile din profesii libere, dobînzile, dividendele, arenzile, chiriile etc.
Statele în calitate de parteneri în schimburile comerciale, recunosc necesitatea de a elimina obstacolele pe care dubla impunere internatională le creaza în circulația transfrontalieră a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor.
Prin urmare, statele sunt stimulate pentru a încheia convenții bilaterale cu privire la impozite pe venit și pe capital. La fel de importantă este necesitatea de a revizui și de a modifica convențiile existente care nu mai reflectă nevoile actuale ale statelor și ale investitorilor.
Potrivit politicilor economice stabilite în Planul de acțiuni pentru anii 2012 – 2015, precum și în baza proiectului de Strategie Națională de dezvoltare a Republicii Moldova 2012 – 2020, Guvernul îsi propune majorarea valorii exporturilor efectuate de către companiile din Republica Moldova, precum și atragerea investițiilor străine suplimentare. În acest context credem că semnarea convențiilor privind evitarea dublei impuneri cu cei mai importanți parteneri comerciali și investitori din Republica Moldova este o acțiune de o importanță majoră.
Pîna în prezent, Republica Moldova a ratificat 49 de convenții de evitare a dublei impuneri din care 47 sunt in vigoare. Totuși înca nu au fost încheiate convenții de evitare a dublei impuneri de către Republica Moldova cu unii parteneri comerciali importanți, precum Statele Unite ale Americii (SUA), Franța sau Suedia.
Menționăm că Republica Moldova, ca și alte state membre a fostei Uniuni Sovietice s-a bucurat anterior de beneficiile Convenției de evitare a dublei impuneri semnate la 20 iunie 1973 de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și Statele Unite care a intrat în vigoare la data de 15 ianuarie 1976. Potrivit informațiilor publicate de autoritatea fiscală din America, SUA continuă să aplice prevederile acestei Convenții în relațiile cu Moldova. Totuși autoritățile competente din Republica Moldova nu procedează la fel. De aici se subînțelege necesitatea revizuirii procedeelor de aplicare și funcționare a convențiilor privind evitarea dublei impozitări dintre Republica Moldova si alte state.
Tratatele internaționale intră în vigoare, pentru Republica Moldova, în conformitate cu modul și termenele stabilite de tratat sau cu acordul comun al părților. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea la un tratat internațional este stabilit de Legea Republicii Moldova nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 „Privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova” La situația de 1 ianuarie 2012 în Republica Moldova sunt puse în aplicare:
47 tratate pentru evitarea dublei impuneri cu următoarele state:
Tabelul 2.3.
Tratate puse în aplicare privind evitarea dublei impuneri semnate de R.Moldova
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor prezentate de Ministerul Finațelor al Republicii Moldova
Tabelul 2.4.
Tratate ratificate de Republica Moldova, dar care nu sunt intrate în vigoare privitor la evitarea dublei impuneri
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor prezentate de Ministerul Finațelor al Republicii Moldova
Dubla impunere juridică internațională poate apărea numai în cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit si a celor pe avere. În cazul impozitelor indirecte nu se pune problema dublei impuneri juridice internțtionale, deoarece cetățenii unui stat, atunci cînd se află pe teritoriul altui stat, suportă, în calitate de cumpărători, aceleași impozite cuprinse în prețurile mărfurilor cumpărate sau în tarifele serviciilor ca și cetățenii statului respectiv. Pentru mărfurile sau serviciile cumpărate de cetățenii unui stat din altă țară, ei nu mai plătesc în țara lor impozite indirecte similare cu cele incluse în prețul de cumpărare al mărfurilor sau serviciilor respective.
Toate aceste procese au dus la creșterea volumului cantitativ și valoric al comerțului mondial și al exporturilor mondiale. Creșterea schimburilor comerciale și a acțiunilor de cooperare economico-științifică dintre state a condus la intensificarea circulației mărfurilor, serviciilor și capitalurilor rezultînd faptul că nici un stat din lume nu se poate izola de circuitul economic mondial fără consecințe dăunătoare asupra propriei dezvoltări. În concluzie pot fi evidențiate unele avantaje și unele dezavantaje ale procesului de evitare a dublei impuneri .
Avantaje:
Îmbunătățirea prin completarea și perfecționarea mijloacelor de contractare a evaziunii fiscale;
Îmbunătățirea legislației interne;
Adîncirea relațiilor dintre state în ceea ce privește prevenirea și eliminarea evaziunii fiscale.
Dezavantaje:
Impunerea veniturilor conform concepției mondiale, adică a tuturor veniturilor în statul de rezidență, indiferent de statul de origine al acestora, poate submina interesul pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre state;
Sustragerea de la impunere a unei părți însemnate din veniturile externe generînd apariția unei evaziuni fiscale;
Impozitarea repetată a veniturilor constituie un obstacol în dezvoltarea relațiilor economice dintre state (diminuînd veniturile operatorilor economici);
Nivelul crescut al impozitelor poate influența deciziile persoanelor fizice sau juridice care vor să investească în străinătate.
Metode pentru evitarea dublei impuneri
Limitarea și combaterea fenomenului de dublă impunere internațională este o problemă destul de importantă. În acest scop sunt utilizate instrumente juridice interne cît și instrumente juridice externe (internaționale), constînd în convenții pentru evitarea dublei impuneri, prevederi de natură fiscală incluse în acorduri internationale.
Pentru evitarea propriu-zisă a dublei impuneri internaționale se folosesc, în practica fiscală internațională două metode.
Metoda scutirii (exonerarii) – conform căreia statul de rezidență al beneficiarului unui anumit venit nu impozitează veniturile care, potrivit prevederilor convențiilor fiscale, sunt impuse în celălalt stat.
Metoda creditării (imputării) – conform căreia statul de rezidență calculează impozitul datorat de un rezident al său pe baza volumului total al veniturilor acestui subiect impozabil. Aceasta presupune că în venitul impozabil, statul de rezidență va include, atît venitul impozabil în statul de sursă, cît și venitul impozabil în statul în care se află sediul permanent sau baza fixă.
În concluzie putem evidenția că cunoașterea practicilor fiscale internationale este de mare importanță pentru un întreprinzător, care poate aprecia astfel care țară îi oferă condițiile cele mai avantajoase, pentru desfășurarea unei activități generatoare de venit, cum sunt, spre exemplu, impozitarea:
sumelor încasate din dobînzi la creditele acordate;
redevențelor încasate pentru brevetele de invenții;
beneficiilor cuvenite din participări la societăți mixte constituite în străinătate;
sumelor încasate pentru efectuarea controlului calității mărfurilor;
sumelor încasate din onorarii; drepturi de autor etc.
Tendința autorităților publice de a profita de situația dată, prin impozitarea totalității veniturilor persoanelor fizice și juridice rezidente și nerezidente în statele respective,
subminează interesul privind dezvoltarea relațiilor de cooperare și colaborare între state.
Capitolul III. ANALIZA IMPACTULUI IMPOZITELOR DIRECTE ASUPRA PROCESELOR SOCIAL – ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Impactul impozitelor directe asupra dezvoltării social-economice în Republica Moldova
Influeța impozitelor directe asupra fenomenelor social-economice este vizibilă prin asigurarea statului cu mijloace financiare, necesare acestuia pentru îndeplinirea necesităților generale publice. În țările cu o economie evoluată, ponderea impozitelor directe în volumul total al veniturilor fiscale constituie de la 70% în statele Uniunii Europene pînă la 84% în restul lumii, această caracteristică indică cu certitudine importanța funcției pe care o are această grupă de impozite în formarea veniturilor bugetare în diferite state. Cu toată ponderea neimportantă a veniturilor directe în componența veniturilor bugetului Republicii Moldova, acestea joacă un rol însemnat în completarea veniturilor bugetare.
Impactul impozitelor directe asupra proceselor investiționale
Impactul impozitelor asupra situației economice a statului poate fi atît pozitiv, cît și negativ. Impozitele pot stopa sau influența pozitiv creșterea economică, realizîndu-și, îndeosebi în cazul impozitelor directe, funcția de stimulare-reglementare a proceselor economice.
Una din dificultățile economice de bază în Republica Moldova, este gradul nesatisfăcător și redus al resurselor investitionale alocate în economia țării. Investițiile se raportează la factorii de bază de aport și contribuție ai dezvoltării economice, de aceea atragerea acestora în economia țării este apreciată drept obligația prioritară a statului. În Republica Moldova, cota investițiilor în capitalul fix, pe durata ultimilor ani, nu a depășit 15.83%, ceea ce a condus la: insuficiența investițională cronică; insuficiența lărgirii procesului de producție; degradarea potențialului economic al statului etc.
În conjunctura încurajării fiscale a investițiilor capitale în economia Republicii Moldova, o importanță majoră o are atragerea investițiilor străine pe cu condiția creării unui climat fiscal atractiv în țara primitoare. O valoare nu mai puțin semnificativă, în rezolvarea problemei date, o are sistemul de aplicare a impozitelor asupra dividendelor, sistem testat în diferite state. În Republica Moldova, la achitarea dividendelor de la nerezidenți sunt percepute sumele impozitului pe venit, cauză ce servește ca premiză la apariția fenomenului de dublă impunere fiscală, pe care o pot evita doar acei investitori străini, statele cărora au ratificat cu Moldova acorduri (convenții) internaționale privind evitarea dublei impuneri fiscale.
Printre instrumentele statale de influență asupra procesului investițional, avînd obiectivul reglării acestuia, un rol important îl joacă politica fiscală. Practica mondială, în reglarea proceselor de investire în capital, arată în mod convingător că unul din impozitele directe – impozitul pe profitul corporațiilor, în Republica Moldova acesta fiind reprezentat de impozitul pe venitul persoanelor juridice, a devenit o metodă de influență foarte eficientă.
Izvoarele de bază ale investitiilor pot fi: sumele uzurii fondurilor fixe; mijloacele populației; resursele bugetare; beneficiile întreprinderilor; investițiile străine și alte surse. Structura investițiilor în capitalul fix, în Republica Moldova, relevă faptul că printre toate sursele de investire ponderea cea mai importantă o au sursele proprii ale întreprinderilor. Structura investițiilor în capitalul fix în Republica Moldova poate fi percepută din figura ce urmează:
Figura 3.1. Structura Investițiilor în capitalul fix în Republica Moldova 2014 (puncte procentuale %)
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor preluate de pe: www.statistica.md
În prezent, pe plan internațional, sursa de bază de aport în procesul reproducției lărgite este autofinanțarea întreprinderilor, adică finanțarea investițiilor din contul fondului de uzură și al fondului de rezervă. Dat fiind cele menționate mai sus, alegerea metodelor raționale de administrare a mijloacelor fixe, evaluarea lor și, în special, raționalizarea metodelor de calcul a uzurii are o mare importanța pentru entitățile economice. În țările dezvoltate, normele și normativele de calcul al uzurii sunt corelate într-un sistem unic cu:
Scutirile în legătură cu acordarea creditului investițional;
Defalcările fiscale din profitul companiilor;
Cheltuielile pentru activitatea investițională.
În Republica Moldova, evidența contabilă și calculul uzurii mijloacelor fixe în scopul impozitării sunt reglementate conform dispozițiilor Regulamentului Ministerului de Finanțe al Republicii Moldova, în corespundere cu care, pentru calcularea uzurii toate mijloacele fixe, sunt repartizate în 5 categorii de proprietate, fiecăreia revenindu-i o norma anumită a uzurii, după cum urmează: categoria I de proprietate – 5%; categoria a II – a de proprietate – 8%; categoria a III – a de proprietate – 10%; categoria a IV – a de proprietate – 20%; categoria a V – a de proprietate – 30%. Prin intermediul acestor stipulări, statul limitează dorința antreprenorilor de mărire intenționată a sumelor uzurii în scopul micșorării bazei de impozitare.
În Republica Moldova, pe parcursul ultimelor decenii, au fost efectuate un set de măsuri în vederea reglării proceselor investiționale. În același timp, drept pîrghii de bază ale stimulării fiscale a investițiilor erau considerate facilitățile la achitarea impozitului pe profit, iar mai apoi la achitarea impozitului pe venit al persoanelor juridice.
Prin intermediul impozitelor directe, statul poate impulsiona procesele de atragere a investițiilor străine ca una dintre elemente cheie pentru investițiile capitale din economia Republicii Moldova. După cum arată practica mondială, atragerea investițiilor străine influențează pozitiv asupra economiei și înlesnește următoarele procese:
Mărirea bazei impozabile, devenind sursa adițională pentru acumularea veniturilor bugetare;
Creșterea competivității întreprinderilor și producției acestora;
Dezvoltarea anumitor regiuni ale țării;
Dezvoltarea procesului de producție;
Transferarea noilor tehnologii;
Crearea posibilităților de ieșire pe piețele mondiale;
Înființarea, în Republica Moldova, a sistemului de impozitare pentru companiile străine a avut loc simultan cu acordarea diverselor scutiri și beneficii investitorilor străini. În legislația Republicii Moldova, sunt concretizate unele facilități fiscale pentru investitorii străini, printre care:
Scutirea de plata taxelor vamale pentru valorile materiale, importate în Moldova în calitate de aport material la formarea și majorarea capitalului statutar al întreprinderilor cu investiții străine;
Facilitatea menționată se extinde asupra întreprinderilor în al căror capital social investitiile străine depășesc suma echivalentă cu 250 mii dolari SUA. Și peste 50% din venitul brut al cărora se constituie din comercializarea produselor, lucrărilor, serviciilor, de fabricație proprie;
Scutirea de plata taxelor vamale a mărfurilor, materiei prime, semifabricatelor etc., importate în Republica Moldova pentru fabricarea produselor pentru exportul ulterior;
Reducerea cu 50% a impozitului pe venit pe un termen de 5 ani, acordată întreprinderilor cu investiții străine, după formarea capitalului social și declararea primului venit;
Scutirea de plata impozitului pe venit pe durata a 3 ani de la data semnării acordului cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat întreprinderilor în al căror capital social investițiile străine întrec suma echivalentă cu 1 mln dolari SUA cu condiția că cel puțin 80% din suma impozitului pe venit, calculată și neachitată la buget, se investesc în dezvoltarea programelor de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naționale ori în producției proprii.
Impactul impozitelor directe asupra economiilor populației
Impozitele directe au o influență majoră asupra volumului unei astfel de surse, cum ar fi, economiile populației. Unele forme de economii ale cetățenilor nu permit formarea investițiilor productive. Doar după transpunerea acestor mijloace bănesti în canalele finanțării directe (cumpărarea hîrtiilor de valoare, spre exemplu) sau finanțării indirecte (prin intermediul depozitelor bancare sau fondurilor de pensii), ele se transformă în surse investiționale.
În Republica Moldova, drept metodă de stimulare a economiilor populației poate fi dat exemplu procesul diminuării continue a cotei maximale a impozitului pe venit al persoanelor fizice.
O altă direcție de majorare a economiilor populației în Republica Moldova, dar de data aceasta a acelor economii care sunt plasate în depozite bancare și în hîrtiile de valoare ale statului, este scutirea de plata impozitului pe venitul obținut din acest tip. La fel, conform Codului Fiscal, veniturile fondurilor de pensii și burse nu sunt supuse impozitării, ceea ce stimulează depunerile în fondurile date și, în mod direct, trebuie să contribuie la creșterea economiilor populației.
Legătura dintre impozitele directe si procesul formării prețurilor
Procesul de impozitare este corelat cu sistemul de funcționare a prețurilor. În același timp, despre interdependența dintre aceste sisteme se fac aprecieri pe baza măsurii în care impozitele au impact asupra creșterii prețurilor, deși această legătură este cu mult mai importantă. Impozitele, reprezentînd valori derivate de la produsul financiar finit, creat în procesul de producție se află într-o dependență nemijlocită de sistemul de prețuri. În acest caz are loc realizarea dependenței dintre cuantumul prelevărilor fiscale si nivelul prețurilor. Nerespectarea legăturii dintre forma valorică băneasca creată și cea redistribuită creează pericolul creșterii tendințelor inflaționiste și lărgirea hotarelor impozitelor inflaționiste.
Majorarea prețurilor generează creșterea cheltuielilor bugetare și extrabugetare, și nemijlocit influențează creșterea necesităților de resurse financiare. În condițiile declinului procesului de producție, creșterea veniturilor publice este susținută de sporul presiunii fiscale. O parte din impozite se majorează simultan cu creșterea prețurilor, întrucît numeroase impozite, reieșind din metodele de determinare a acestora, sunt dependente de prețuri sau de anumite elemente ale lor.
Practica fiscală demonstrează că o mare parte din impozite au un impact direct asupra procesului de formare a prețurilor și asupra nivelului acestora prin faptul că impozitele sunt înglobate în componența cheltuielilor. În Republica Moldova în componența cheltuielilor operaționale, se includ impozitele directe, cum sunt, spre exemplu, impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar. Deci, impozitele pot fi clasate drept factori de contribuție la crearea prețurilor.
Este necesar de specificat că atît în practica mondială, cît și în cea a Republicii Moldova, drept metode indirecte de reglare a proceselor de formare a prețurilor, pot fi considerate următoarele:
Reglementarea unor anumite tipuri de cheltuieli în scopul impozitarii;
Introducerea gradației progresive a impozitării veniturilor de la vinderea mărfurilor ale căror prețuri depășesc nivelul maxim stabilit etc.
Aplicarea impozitului asupra supraprofitului;
Influența impozitelor directe asupra dezvoltării sferei sociale
Impozitele directe reprezintă unele din formele ascendente și social echitabile ale impozitării, întrucît la aplicarea acestora sunt luate în calcul veniturile contribuabililor și starea lor familială.
Această situație se referă îndeosebi la aplicarea impozitului pe venitul persoanelor fizice, care, în mod obișnuit, se calculează pe baza unei gradații progresive și un șir de facilități cu caracter social: minimul neimpozabil; înlesniri pentru persoane întreținute; înlesniri pentru copii, alte deduceri, acestea avînd implicit, un impact pozitiv asupra unor procese sociale.
Sfera influenței sociale a impozitelor pe venitul persoanelor fizice, în statele dezvoltate se extinde în permanență. Pe parcursul ultimelor decenii, în acest context, au fos puse în aplicare unele înlesniri fiscale în scopul acordării sprijinului păturilor vulnerabile; soluționării problemelor locative; asigurării ajutorului medical; majorării gradului calificării profesionale; ajutării financiare a persoanelor în vîrstă și a copiilor etc. Una din direcțiile esențiale de dezvoltare a sistemului de înlesniri fiscale cu caracter social a devenit orientarea acestora cu scopul susținerii familiei, fapt caracterizat de susținerea prioritară și dezvoltarea instituției familiei în rol celulă economică și socială a societății.
Cele mai des întîlnite înlesniri fiscale cu specific social sunt următoarele deduceri ale cheltuielilor pentru:
Construcția spațiului locativ;
Întreținerea copiilor și școlarizarea acestora;
Susținerea materială a persoanelor în vîrstă;
Executarea plăților la creditul ipotecar;
Asigurarea medicală, utilizarea transportului public etc.
În calitate de analiză comparativă a situației de acordare a înlesnirilor fiscale într-un șir de state și în Republica Moldova, se propune analiza datelor din tabelul urmator:
Tabelul 3.1.
Sistemul de înlesniri la impozitul pe venit al persoanelor fizice
(dolari SUA, puncte procentuale)
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor preluate de pe : www.dailybusiness.ro, www.contabilsef.md
O problemă socială cu valențe importante pentru Republica Moldova și alte state este „erodarea veniturilor” unei importante părți a populației (în primul rînd, a păturii de mijloc) din contul caracterului inflaționist al majorării plăților fiscale. Erodarea veniturilor nominale în urma inflației, dacă nu sunt luate măsuri în vederea compensării acestora, conduce, concomitent cu inflația, la majorarea cotei efective a impozitelor, precum și la creșterea numărului de plătitori care achită obligațiunile lor fiscale în baza cotelor majorate. Astfel, are loc apariția unui fenomen dăunător pentru societate – dispariția treptată a păturii mijlocii. Multe state au reușit să depășească acest obstacol în baza indexării veniturilor supuse impozitării. Pentru soluționarea acestei probleme, în Moldova se aplică indexarea parțială a impozitului pe venit al persoanelor fizice.
Tabelul 3.2.
Evoluția tranșelor de venit și a cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în Republica Moldova în perioada 1999-2015
(mii lei, puncte procentuale)
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor preluate de pe : www.contabilsef.md
Prin intermediul impozitelor, statul poate influența majorarea ocupării forței de muncă, fapt ce are influențe pozitive asupra situației social-economice din stat. În același timp, extinderea ocupării forței de muncă este benefică, din punct de vedere al reducerii cheltuielilor la plata indemnizațiilor de șomer din partea statului.
Influența impozitului pentru bunurile imobiliare
Impozitul pentru bunurile imobiliare pentru persoanele fizice se achită de către majoritatea cetățenilor statului, de aceea latura corectitudinii în repartizarea sarcinii fiscale a acestui impozit are o importanță majoră. Impozitul pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice are posibilitatea să regleze nivelul diferențierii venitului net al păturilor sociale, adică nu poate fi tratat doar ca pîrghie fiscală, ci și ca instrument al politicii sociale.
Însă, în Republica Moldova, impozitul pentru bunurile imobiliare ale persoanelor fizice, practic, nu se utilizează cu scopul de redistribuire a veniturilor populației din cauza mărimii nesemnificative a sumelor impozitului prelevat de către stat. Trecerea la determinarea valorii de piață, în cadrul evaluării bunurilor imobiliare ale persoanelor fizice, în scopul impozitării acestora este una din metodele eficiente de asigurare a realizării funcției sociale a impozitului dat. Reforma impozitării bunurilor imobiliare, ce se încearcă a fi în Republica Moldova în perioada actuală, prevede schimbarea la determinarea valorii de piață, în cadrul evaluării bunurilor imobiliare, în scopul impozitării acestora, fapt prevăzut de către Titlul VI al Codului Fiscal al Republicii Moldova.
Direcții de perfecționare a sistemului de impunere directă în Republica Moldova în perspectiva integrării in Uniunea Europeană
Integrarea europeană rămîne nu doar o dorință fundamentală a politicii interne și externe a Republicii Moldova și al Guvernului, ci și motivul major de coeziune politică și socială. În perioada precedentă au fost obținute rezultate importante în realizarea acestui obiectiv, Republica Moldova fiind calificată drept unul dintre liderii indiscutabili în întreaga regiune.
În acest context, Moldova, fiind o țară mică, cu economia deschisă, promovarea dialogului cu partenerii din Vest si Est este pentru noi nu numai o prioritate, ci și o obligație morală. Una din axele esențiale ale dezvoltării statului Republica Moldova este progresarea relațiilor politice, economice si culturale cu Uniunea Europeană, obiectiv major, ce rămîne a fi pe agenda strategica a Moldovei.
Există si bază juridică necesară – Acordul de Parteneriat si Cooperare între Moldova și Uniunea Europeană, semnat în 1994 și pus în aplicare la 1 iulie 1998 după o lungă procedură de ratificare.
Guvernul Republicii Moldova a relansat angajamentul privind conformarea și alinierea legislației și practicii fiscale la standardele europene. Deși, pînă acum, nu s-a acordat atenția necesară cerințelor UE privind legislația și politica fiscală, în prezent există o perspectivă realistă pentru Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Inspectoratul Fiscal de Stat, de a-și asuma o responsabilitate activă în procesul de armonizare pentru următorii ani – în paralel cu respectarea promisiunilor față de FMI și imperativele fiscale naționale.
În ceea ce ține de sistemul fiscal și prefacerea acestuia în perspectiva integrării europene obiectivele de guvernare pentru următorii ani sunt:
Asigurarea echilibrului bugetului public național, alcătuirea unui cadru bugetar-fiscal previzibil și păstrarea deficitului bugetar la un nivel rezonabil;
Promovarea politicii fiscal-bugetare orientate spre dezvoltarea economică de lungă durată, prin micșorarea ponderii consumului public și majorarea investițiilor publice productive;
Armonizarea continuă a politicilor bugetar-fiscale, monetar-creditare, valutare, investiționale și comerciale pentru asigurarea dezvoltării puternice a sistemului economico- financiar;
Perfecționarea sistemului de prognozare a veniturilor și a cheltuielilor bugetare pentru lichidarea practicii de modificare a bugetului anual în decursul anului, precum și îmbunătățirea procesului de elaborare a politicilor bugetar-fiscale;
Eliminarea din politica bugetară a statului a articolului privind veniturile bugetare provenite din amenzi și alte sancțiuni aplicate businessului pentru nerespectarea legislației fiscale și vamale;
Inventarierea tuturor actelor normative din domeniul administrării fiscale și modificarea lor în conformitate cu prevederile legilor;
Creșterea potențialului de administrare fiscală și prelevare a impozitelor și taxelor, astfel încît ponderea veniturilor fiscale în cadrul veniturilor bugetare totale să crească în permanență;
Întărirea disciplinei fiscale și eliminarea neclarităților ce atentează la libera concurență și dezavantajează agenții economici și persoanele fizice cinstite, care își onorează obligațiile fiscale conform legislației în vigoare;
Dezvoltarea parteneriatului public-privat privind îmbunătățirea administrării fiscale în sectoarele supuse riscului crescut de evaziune fiscală;
Aplicarea angajamentelor internaționale și a tratatelor bilaterale privind evitarea dublei impuneri, verificarea celor care sunt dezavantajoase pentru Republica Moldova;
Reducerea numărului de impozite și taxe prin comasarea acestora;
Simplificarea sistemului de raportare fiscală și statistică pentru întreprinderile mici și mijlocii și alte forme organizatorico-juridice;
Aprobarea Nomenclatorului Combinat al Mărfurilor Republicii Moldova;
Racordarea cadrului normativ național la standardele și practicile UE printr-o abordare nediscriminatorie a regulilor de bază și prin răsfrîngerea uniformă a acestora pentru toate companiile de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv din zonele economice libere;
Crearea unui sistem eficient de strictă evidență a documentelor și examinarea posibilității creării Imprimeriei de Stat.
Asigurarea intervențiilor promte (ale autorităților fiscale) în cadrul de reglementare a afacerii și tratarea corectă și egală a tuturor entităților economice;
Stabilirea legii de plată a impozitului pe veniturile persoanelor fizice în bugetul localității în care contribuabilul își are reședința;
Asigurarea transparenței politicii și procedurilor fiscale aplicate față de contribuabili prin adoptarea și aplicarea Codului de procedură fiscală și a Codului de procedură vamală;
Evaluarea și reducerea continuă a veniturilor fiscale la buget, provenite din prestarea serviciilor contra plată de către instituțiile publice;
Revizuirea sistemului de impozitare și plată a contribuțiilor sociale și medicale de către deținătorii de patentă de întreprinzător;
Definirea unui „pachet social” (hrană, transport etc.) care să fie permis spre deducere în scopuri fiscale, și nu considerat facilitate oferită angajaților;
Identificarea și implementarea mecanismelor de piață și fiscale care prevăd responsabilizarea companiilor prin transferarea costurilor consecințelor provocate de către acestea (poluarea mediului etc.).
Asigurarea echității în repartizarea finanțelor publice, reducerea poverii fiscale și simplificarea sistemului de impozite și taxe:
Simplificarea procedurilor de înregistrare a afacerii, prin stabilirea unui tarif unic de înregistrare;
Continuarea dialogului eficient cu instituțiile financiare internaționale, inclusiv cu Fondul Monetar Internațional și țările donatoare;
Armonizarea impozitării – un simbol al suveranității naționale, continuă să fie complicată, deoarece este o problemă complexă și este nevoie de unanimitate la luarea deciziilor. Dat fiind faptul că Tratatul nu conține dispoziții concrete cu privire la armonizarea impozitării directe, administrarea fiscală s-a dovedit a fi, în special, dificilă în practică.
În ultimii ani, au apărut noi inițiative importante ale UE pentru soluționarea efectelor dăunătoare vizibile ale sistemelor fiscale directe nearmonizate cu privire la piața comună și concurența cinstită și acestea oferă o agendă pentru continuarea divergențelor în domeniul impozitării directe.
În ceea ce privește latura legislativă, cea mai importantă lege a fost elaborată cu ajutorul unor decizii semnificative în jurisprudența Curții Europene de Justiție ce se referă la interpretarea celor „patru libertăți” ale Tratatului CEJ. În sfîrșit, Articolul 293 (acum abrogat de către Tratatul de la Lisabona) nu are nici un efect legal, dar mai degrabă un statut de declarație politică.
Evident, impozitarea directă trebuie să se conformeze cu cele patru libertăți stipulate în Tratat (circulația liberă a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului) și dreptul la fondarea persoanelor juridice și a companiilor.
Principiile de bază aplicate în procesul armonizării legislației fiscale din Republica Moldova cu cea a Uniunii Europene sunt:
Cetățeanul se poate referi în mod direct la legislația UE care trebuie să fie implementată în întregime și fără rezerve;
Legislația UE este superioară legislației naționale;
Legislația națională a statelor membre este legată de principiile pieței comune și celor patru libertăți fundamentale de circulație stabilite în Tratatul CEJ;
În ceea ce privește legislația națională a statelor membre, autoritatea legislației UE trebuie să fie garantată.
Pe baza Codului de Conduită, statele membre:
Se vor abține de la introducerea noilor măsuri de impozitare dăunătoare;
Vor reexamina legile lor existente și practicile stabilite și le vor modifica astfel încît să elimine orișice măsuri dăunătoare cît de curînd posibil, luînd în considerare discuțiile Consiliului ca urmare a procesului de revizuire;
Se vor informa reciproc despre măsurile fiscale care ar putea cădea sub incidența acestui Cod și vor supraveghea oferirea informațiilor cu privire la aceste măsuri;
Vor promova adoptarea principiilor ce au drept scop anularea măsurilor fiscale dăunătoare în țările terțe și în teritoriile unde tratatul nu se aplică.
Cooperarea internațională – După cum s-a menționat anterior, Moldova deja a semnat un număr impresionant de ADI. Acest lucru trebuie să continue pentru a realiza acoperirea deplină a statelor membre ale UE și alte țări cum ar fi partenerii comerciali majori.
Se știe că deja există un schimb de informații fiscale cu alte țări în baza ADI. Următorii pași ce urmează a fi implementați în această perioadă trebuie să fie extinderea asistenței reciproce spre o cooperare administrativă și cu privire la inspecțiile și controlul fiscal. Ar fi bine de luat în considerare CEFTA ca un model de lucru și de pornit de la aceasta.
Concluzia generală este că, în timp ce Republica Moldova are un sistem fiscal coerent, elementele de bază ale impozitării directe și indirecte sunt compatibile cu normele UE și țara continuă să depună eforturi considerabile în vederea modernizării administrației fiscale. Cu toate acestea, noul progres al reformelor și soluționarea anumitor probleme cheie vis-à-vis de angajamentele actuale față de UE au fost stopate de voința politică limitată și lipsa de responsabilitate față de aceste îndatoriri din partea Ministerului Finanțelor.
Actuala agendă de armonizare UE în domeniul legislației și politicii fiscale rămîne a fi importantă pentru economia Moldovei, investitori și climatul său de afaceri. În timp ce dezvoltarea deplină a administrației fiscale la standarde moderne va necesita ceva timp și eforturi suplimentare, inclusiv suportul internațional, anumite aspecte, pot fi obținute destul de repede.
3.3. Necesitatea tranzitiei Republicii Moldova la un sistem fiscal modern si simplificat.
Este necesar să constatăm că fiscalitatea moldovenească în general (ca sistem si numar de taxe, si ca mărimea cotelor de impunere) reprezintă un sistem supradimensionat și, respectiv, unul nu generator de venituri bugetare sustenabile ci mai degrabă o „ bază socială ” de creștere a fenomenului evazionist.
Detaliul, că întreprinderile fiind sufocate de mediul presant în mod constant renunță la regulile statului în favoarea zonei neformale, trebuie să fie un avertisment pentru autorități. În prezent mediul de afaceri și-a pierdut orice speranță într-o relaxare fiscală pe măsură și cere măcar reguli clare și previzibile pentru a-și administra afacerile într-un mod onest și fără efecte retroactive.
În această ordine de idei, politica fiscală trebuie modificată întru realizarea unei balanțe dintre interesele economiei și interesele societății În acest sens, fiscalitatea capătă conotația imperativelor statistică și economică.
Imperativul statistic prevede prioritățile statului în reglementarea și funcționarea sistemului fiscal, politica de impozitare fiind focalizată întru realizarea priorităților publice. Imperativul economic redă sistemul propriu-zis de repartizare a veniturilor dintre contribuabili și stat.
Aici, statul are de ales între a urma o politică de sobrietate fiscală sau o politică care să motiveze creșterea economică. Să recunoaștem, nu este deloc ușor să faci o asemenea alegere, dar nici imposibil. În acest sens, experții în materie menționează nevoia ca autoritățile să-și asume o strategie fiscală pe termen mediu și lung, asigurînd astfel coerența și stabilitatea în materie de politici și de reguli. Esențial este respectarea „ celor 4 principii ” ale lui A.Smit – echitate, certitudine, confort și economicitate. În acest context, știința economică susține modelul Pareto – ceea ce promovează o combinație a fiscalității cu redistribuirea potrivită a resurselor.
Din perspectiva unei reconfigurări a sistemului de taxe și impozite este absolut necesar a se conceptualiza impunerea directă, prin taxarea forței de muncă, profitului și averii și impunerea indirectă, prin aplicarea taxelor asupra consumului pentru a identifica o opțiune mult mai potrivită – un model achitabil de fiscalitate rezonabilă.
Astfel, sistemul fiscal urmează a fi regîndit prin prisma redimensionării raportului dintre impunerea directă și impunerea indirectă; delimitarea și redefinirea taxelor/ impozitelor de stat și celor locale; revizuirea categoriilor de taxe și impozite; restructurarea și uniformizarea bazei de impozitare; ajustarea cotelor de impozitare; reconsiderarea facilităților și optimizarea deducerilor fiscale.
De remarcat, că existența unui număr major de taxe sporește povara fiscală atît pentru contribuabili, cît și pentru autoritățile fiscale. În acest sens, drept exemplu vizibil, pot servi impozitul pe venitul persoanelor fizice și contribuțiile/primele sociale în bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile obligatorii de asigurare medicală care au o bază de impunere similară – fondul de salarizare. În această ordine de idei și reieșind din faptul, că contribuțiile actuale sunt de natură fiscală, precum și ținînd cont de experiența internațională, relevanța redefinirii acestora în „taxe sociale” și includerea în Codul Fiscal este una categorică.
Privitor la mărimea impunerii în scopul finanțării fondurilor menționate, trebuie de specificat următoarele. În contextul în care nivelul actual al contribuțiilor de rigoare reprezintă unul dintre cele mai importante costuri pentru companii/firme, reducerea treptată a acestora ar descuraja, în primul rînd, practica salarizării ʺîn plicʺ și, implicit ar majora colectările în bugetul respectiv, ar stimula, totodată, acapararea forței de muncă calificată.
O restructurare necesită și impunerea obiectelor imobiliare prin unificarea și stabilirea unui impozit unic și progresiv, baza de impozitare evaluată la preț de piață servind terenul și imobilul amplasat.
Cu siguranță, un sistem fiscal cu un număr redus de taxe și impozite, cu cote restrînse la număr, cu facilități nesemnificative și bază de impozitare largă este unul eficient administrat și generează un grad sporit de disciplină și onorare a obligațiilor fiscale.
În acest sens, exemple clare pot servi sistemele fiscale naționale ale Albaniei și Georgiei care includ circa 5-7 categorii – sisteme recent modificate și recunoscute drept modele de succes. Și organismele financiare internaționale, în urma multiplelor studii, au concluzionat că conformarea voluntară a contribuabililor la obligațiile fiscale rezidă, în numărul de taxe și impozite, sistemul de administrare a acestora, precum și timpul necesar onorării obligațiilor respective.
Una din condițiile primordiale pentru îmbunătățirea mediului fiscal este componenta de administrare fiscală. Aceasta reprezintă un domeniu operațional de implementare a politicilor, un sistem de instrumente reglementate pentru gestiunea taxelor și impozitelor – pe de o parte. Pe de alta – este vorba de procedurile pe care contribuabilii le au la îndemînă și pe care trebuie să le urmeze pentru a-și îndeplini responsabilitățile fiscale. De la momentul înregistrării fiscale pînă la încheierea activității, companiile trebuie să urmărească un ciclu continuu de conformitate separat pe mai multe componente, dintre care cele mai importante sunt cele declarative și de plată.
Prin urmare, o administrare fiscală autentică trebuie să corespundă unor criterii, reguli și instrumente sistemice, precum și metode ce nu contravin principiului neutralității concurențiale.
CONCLUZII
Sistemul fiscal național este unul dintre compartimentele care a cunoscut o metamorfoză complexă și a trecut prin importante transformări pe durata perioadei de tranziție. Politica de impozitare primară conform Concepției cu privire la reforma fiscală, adoptată de Legislativ la 24.04.1997, a fost și este mereu în vizorul autorităților publice și societății civile, reprezentînd în acest sens o temă de interes major. Gîndit și elaborat conform concepției sus menționate, Codul Fiscal a fost alcătuit ca un fel de Biblie a fiscalității, a taxelor si a impozitelor, fiind planificat ca un instrument stabil și de lungă durată precum și ca un partener pentru mediul de afaceri.
Cu timpul însă, dezvoltarea pozitivă în ceea ce privește legislația fiscală prin unificarea legilor fiscale într-un singur Cod a fost, deseori, umbrită de inaptitudinea statului de a–și onora principiile fundamentale asumate.
Astfel, Codul Fiscal – document de anvergură constituțională – nu a fost perceput și înțeles pe potrivă, ca rezultat în societate (în sfera businessului, în rîndurile subiecților impozabili) s-a raspîndit o obscuritate generală, generînd o stare de discomfort și de instabilitate, menținînd și un deficit considerabil de previzibilitate și transparență.
Laturile negative ale sistemului fiscal, se reflectă prin frecvența modificărilor legislative cu texte de legi ambigue, elemente estompate, imprecise și contradictorii, norme de aplicare contraversate și proceduri nearmonizate cu legislația europeană. Capacitatea administrativă insuficientă, exprimată prin ineficiența aparatului administrativ și judiciar, ramîne a fi veriga slabă a sistemului fiscal național. Un rol important în acest sens joacă și depolitizarea sistemului judiciar și fiscal.
Finanțele publice reprezintă sectorul cel mai relevant care, ca și un barometru, demonstrează starea lucrurilor într-o societate și influența asupra evoluției și siguranței naționale. Iar ’’impozitele – potrivit spuselor unei celebrități (Justice Oliver Wendell Holmes) – reprezintă ceea ce plătim pentru o societate civilizată”. Astfel, fiscalitatea – în calitate de pîrghie de repartizare a veniturilor pentru acumularea finanțelor publice, dar în același timp ca parte componentă a politicilor publice, este înțeleasă drept un factor important în deciziile investiționale, întrucît constituie un cost al afacerii, indiferent de tipul, mărimea sau locația geografică a acesteia. Eficacitatea și certitudinea impunerii, stabilitatea și transparența sistemului fiscal reprezintă principiile de bază pentru o economie viabilă.
Care sunt lecțiile din experiența politicii fiscale în Republica Moldova?
Mai întîi, este nevoie să menționăm că sistemul actual de impozite și taxe nu exercită în mod deosebit rolul de categorie economică – pentru a acapara activele în circuitul financiar întru stabilizarea și dezvoltarea economică, și nu corespunde rolului fiscal – în calitate de instrument efectiv de redistribuire a veniturilor.
Totodată putem constata că, din an în an, politica fiscală devine tot mai leneșă și birocratică – model, recunoscut în practica internațională, drept unul de impozitare ineficientă. Într-o economie nerestructurată, necompetitivă și insuficient orientată spre export asemenea mediu fiscal nu este unul favorabil, el nu creează premise pentru o dezvoltare durabilă.
În acest sens, trebuie accentuat că și în timpul crizei financiare și economiei mondiale, sistemul fiscal autohton nu a reacționat adecvat și, respectiv, nu a cunoscut relaxarea de rigoare pentru a susține mediul de afaceri. Dimpotrivă, în urma modificărilor efectuate în ultimii ani, în prezent mediul de afaceri, practic, este inhibat și fiind neglijat este constrîns să treacă la ilegalitate (zona informala/tenebra).
În consecință, regimul fiscal existent nu generează o lărgire pe masura bazei de impozitare, din contra – se atestă un trend continuu de erodare a acesteia și, implicit, de diminuare a veniturilor publice.
O altă caracteristică care necesită a fi evidențiată, este faptul că evaziunea fiscală de proporții rămîne o zonă acceptată de autoritățile statului, iar majorarea necesității pentru finanțarea angajamentelor bugetare, de regulă, se soluționează pe seama sporirii împovărării fiscale.
În susținerea celor constatate, este necesar de rezumat și de propus următoarele constatări:
Mărirea sarcinii fiscale directe din considerente economice și logice, nu este posibilă. Dimpotrivă, dată fiind proporția sectorului informal a forței de muncă, redimensionarea impozitului pe venitul personal și contribuțiilor sociale este necesară;
Spațiul de creștere a veniturilor fiscale rămîne mai mult decît semnificativ. Fructificarea acestui spatiu, cu siguranță, se poate realiza prin creșterea conformării la plata taxelor și prin oficializarea unei părți din economia nefiscalizată.
Lupta cu evaziunea fiscală, care adduce cheltuieli din bugetul public în mărime de o treime din bugetul public nțional, ar contribui cu certitudine, la reabilitarea încrederii în clasa politică moldovenească;
Fără modificări majore în materie de politici și proceduri de administrare, actualul sistem fiscal, molipsit de fenomenul evazionist, la originea căruia fiind presiunea în exces asupra businessului, precum și spiritul descurajator și de neîncredere al contribuabililor, va continua să genereze divergențe, subminînd compromiterea bugetului public național;
Codul Fiscal în structura sa existentă, nu asigură unitatea sistemului fiscal, dat fiind faptul că elaborarea și implementarea Codului a fost realizată pe etape și prea lent, fiecare capitol fiind alcătuit separat și nesincronizat reperelor conceptuale.
Aceasta, la rîndul său, a determinat cerințe diferite față de raportările fiscale, față de formele evidenței și modul de prezentare, ceea ce denotă lipsa unor principii uniforme în materie de politici si norme.
În contextul celor evocate, la moment se impune o radiografie multilaterală a sistemului fiscal per ansamblu, și anume: sub aspect de reevaluare a politicii, inclusiv o expertiză a cadrului legislativ și regulator; și sub aspect de funcționalitate a managementului administrării impozitelor si taxelor.
Ținînd cont de experiența unor țări din zonă, care au fost obligate să implementeze programe de consolidare bugetară în contextul unui mediu extern nefavorabil, R. Moldova are oportunitatea de a promova reforme cuprinzătoare în materie de fiscalitate și de cheltuieli publice, urmărind obiectivul îmbunătățirii sistemului de impozitare; relaxării și flexibilizării politicii fiscale cu implicații asupra echității și coeziunii sociale, încrederii ca bun public în societate; reformarea și consolidarea capacității administrative și de procedură fiscală pentru maximizarea veniturilor provenite din economia nefiscalizată (informală, tenebră).
Majorarea veniturilor publice din contul lichidării evaziunii fiscale trebuie să dobîndească o dimensiune de strategie politică în R. Moldova. Acest plan urmează să fie principala cale pentru realizarea obiectivului întremării fiscal-bugetare.
Cu siguranță, soluții de remediere sunt, important este unirea forțelor (mediul academic, mediul de afaceri, experții în materie) și, implicit, un curent de opinie pentru a identifica
,, slăbiciunile ’’ și a schița ,, foaia ’’ de parcurs pro-modernizare.
Astfel, ideea constă în redefinirea unui nou Concept și, în baza acestuia, a unui Cod Fiscal în redacție nouă.
Măsurile de rigoare urmează a fi complexe, complementare și conform unui program structurat și sincronizat. Și neapărat, coordonate cu partenerii de dezvoltare (UE, FMI, BM, USAID).
Important este să avem convingerea că agravarea situației din economie trebuie să constituie o motivație urgentă pentru luarea de măsuri adecvate, astfel încît, perioada de criză economico-financiară actuală să fie folosită pentru a soluționa o serie de aspecte de restructurare și de dezvoltare economică, fiscală, inclusiv de recuperare a declinului economic.
Există o mulțime de contribuții pentru definirea și identificarea caracteristicelor ale unui sistem ideal de impozitare.
Totuși trecerea la economia de piață în Republica Moldova a presupus, printre altele, și reconsiderarea rolului economic al statului în societatea noastră, împreună cu pîrghiile specifice de intervenție, în vederea corectării sau a ameliorării imperfecțiunilor pieței libere în formare. În complexul de pîrghii, la îndemîna statului pentru orientarea economiei spre dezvoltarea și mărirea standardului de viață, politica fiscală ocupă un loc de importanță deosebită, comportînd în jurul ei discuții controversate între politicieni, cetățeni, sindicate, specialiști.
Nivelul moralității fiscale este mai redus în Republica Moldova, comparativ cu alte state din Europa de Est. Rezultatul modest al țării noastre la acest capitol este determinat de funcționarea nesatisfăcătoare a instituțiilor publice, nivelul înalt al corupției, precum și de nesoluționarea unor probleme economice importante, ce cauzează neîncrederea în sistemul de pensii și în administrarea bugetară.
Potrivit numeroaselor studii, în cazul Republicii Moldova cea mai mare influență asupra moralității fiscale o are variabila ce reflectă nivelul corupției. Un efect mare asupra motivării de a plăti impozitele o are atitudinea față de sistemul de pensionare. Poziția a treia și a patra în ordinea influenței asupra moralității fiscale o au informarea populației despre utilizarea banilor publici și atitudinea față de modul gestionării surselor publice. Cetățenii sunt mai dispuși să achite impozitele în condițiile în care știu exact, cum sunt utilizați banii publici. Un efect mai mic asupra motivării de a achita impozitele o au încrederea în primar și situația financiară a populație. Cel mai redus impact asupra intenției de a plăti contribuțiile fiscale o are calitatea guvernării.
Astfel, moralitatea fiscală are o corelație viguroasă cu gradul de corupției. Predispunerea mai mare spre acceptarea mitei corelează pozitiv cu dorința de a nu plăti onest impozitele.
În susținerea unui asemenea demers, în concluzie, doresc să reiterez: avem nevoie de politici economice sănătoase, de viziuni și strategii îndrăznețe și modernizate prin care Republica Moldova să se înscrie în mod durabil pe calea relansării și prosperității economice.
BIBLIOGRAFIE
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul V. Administrarea fiscală. Legea Republicii Moldova Nr.407 – XV din 26.07.2001 / Monitorul Oficial al R.Moldova, ediție specială din 08.02.2007
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul I. Noțiuni generale. Titlul II. Impozit pe venit. Legea Republicii Moldova Nr.1163 – XIII din 24.04.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 18.09.1997
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VI. Impozitul pe bunurile imobiliare. Legea Republicii Moldova Nr.1055 – XIV din 16.06.2000 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.127-129 din 12.10.2000
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VII. Taxele locale. Legea Republicii Moldova Nr.93 – XV din 1.04.2004 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80-82 din 21.05.2004
Gliga Ioan. Dreptul finanțelor publice. București: Editura Didactică și padagogică,1992
Manole Tatiana. Finanțe publice. Chișinău: Editura Cartier,2000
Stratula Oleg. Impozite directe. Chișinău: Evrica, 2004
Hîncu Rodica. Metode și tehnici fiscale. Chișinău: ASEM, 2005
Legea Republicii Moldova Nr.1198–XII din 17.11.1992 “Cu privire la bazele sistemului fiscal al Republicii Moldova” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.11, 1992
Legea Republicii Moldova Nr.397 – XV din 16.10.2003 „Cu privire la finanțele publice locale” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003
Instrucțiunea Inspectoratului Fiscal de Stat „Cu privire la modul de calculare și achitare a impozitului pe venit de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24 din 27.02.2001
Alexandru F. Fiscalitate și prețuri în economia de piață. București 2002.
Brezeanu P. Fiscalitate: concepte, modele, teorii, mecanisme și practici fiscale”. București, 1999.
Manole T. Finanțele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. – Chișinău, 2003.
Hîncu R., Chicu N. Impactul impozitelor directe asupra proceselor social-economice. Analele ASEM. Chișinău, 2004.
Șarcov P., Ipati Gh. Impozitarea și facilitățile fiscale pentru micul business din Republica Moldova: ghid pentru întreprinzători. Chișinău, 2003.
BIBLIOGRAFIE
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul V. Administrarea fiscală. Legea Republicii Moldova Nr.407 – XV din 26.07.2001 / Monitorul Oficial al R.Moldova, ediție specială din 08.02.2007
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul I. Noțiuni generale. Titlul II. Impozit pe venit. Legea Republicii Moldova Nr.1163 – XIII din 24.04.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 18.09.1997
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VI. Impozitul pe bunurile imobiliare. Legea Republicii Moldova Nr.1055 – XIV din 16.06.2000 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.127-129 din 12.10.2000
Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VII. Taxele locale. Legea Republicii Moldova Nr.93 – XV din 1.04.2004 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80-82 din 21.05.2004
Gliga Ioan. Dreptul finanțelor publice. București: Editura Didactică și padagogică,1992
Manole Tatiana. Finanțe publice. Chișinău: Editura Cartier,2000
Stratula Oleg. Impozite directe. Chișinău: Evrica, 2004
Hîncu Rodica. Metode și tehnici fiscale. Chișinău: ASEM, 2005
Legea Republicii Moldova Nr.1198–XII din 17.11.1992 “Cu privire la bazele sistemului fiscal al Republicii Moldova” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.11, 1992
Legea Republicii Moldova Nr.397 – XV din 16.10.2003 „Cu privire la finanțele publice locale” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003
Instrucțiunea Inspectoratului Fiscal de Stat „Cu privire la modul de calculare și achitare a impozitului pe venit de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat” / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24 din 27.02.2001
Alexandru F. Fiscalitate și prețuri în economia de piață. București 2002.
Brezeanu P. Fiscalitate: concepte, modele, teorii, mecanisme și practici fiscale”. București, 1999.
Manole T. Finanțele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. – Chișinău, 2003.
Hîncu R., Chicu N. Impactul impozitelor directe asupra proceselor social-economice. Analele ASEM. Chișinău, 2004.
Șarcov P., Ipati Gh. Impozitarea și facilitățile fiscale pentru micul business din Republica Moldova: ghid pentru întreprinzători. Chișinău, 2003.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reglementarea Impozitelor Directe Generale DE Stat ALE Republicii Moldova In Perspectiva Integrarii Europene – Studiu DE Analiza Comparata (ID: 145805)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.