.reglementarea Dreptului de Aparare In Faza de Urmarire Penala Si Cercetare Judecatoreasca

CAPITOLUL I

DREPTUL LA APARARE. SCURT ISTORIC. LEGISLATIE. CARACTERISTICI

Declansarea actiunii penale are ca finalitate tragerea la raspundere si aplicarea pedepsei impotriva celui care a savarsit fapte antisociale calificate ca infractiuni.

Interesul individului,dar si cel al societatii,cer ca aceste consecinte sa fie suportate numai de cei vinovati si in raport de gravitatea faptelor savarsite,altfel spus,nici o persoana nevinovata nu trebuie condamnata si nici un vinovat nu trebuie sa suporte rigorile legii penale in mai mare masura decat se cuvine.

Asigurarea echilibrului intre interesele persoanei si cele ale societatii au impus consacrarea,ca drept fundamental al omului,a dreptului de aparare si care exprima nazuinta fireasca a acestuia de a se dezvinovati fata de acuzatiile ce i se aduc,si de a-si sustine punctele sale de vedere pentru a scoate la lumina adevarul.

In legislatiile penale moderne se consacra dreptul la aparare,fiind combatuta teza potrivit careia sau acuzatul este nevinovat si atunci nu are

nevoie de aparator,ori e vinovat si atunci apararea sa nu mai e necesara. Teza amintita este invechita si falsa,conceptia moderna considerand just ca nevinovatul are nevoie de aparare pentru a nu fi pedepsit pe nedrept,iar vinovatul pentru a nu fi pedepsit mai mult decat se cuvine .

Se poate afirma ca in secolul XXI si mai ales in ultimele decenii, “Umanismul se identifica cu batalia pentru drepturile si libertatile omului impotriva ideologiilor totalitare opresive”.

Adunarea generala a O.N.U. a adoptat la 10 decembrie 1948 Declaratia universala a drepturilor omului,care consfinteste in art.11 al.1 ca “Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are

dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public,in cadrul caruia i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale”.

Observam ca se consacra -1)prezumtia de nevinovatie

2)publicitatea procesului penal

3)garantarea dreptului la aparare

La randul ei,Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale da o mai mare dezvoltare dreptului la aparare si garantiilor exercitarii acestuia.

Astfel,in art.6,dupa prevederile din pct.1, “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil,in mod public si intr-un termen rezonabil…”,pct.2 invoca prezumtia de nevinovatie,pentru ca la pct.3 sa garanteze dreptul la aparare,in sensul ca,dreptul persoanei de a avea acces la o justitie echitabila,precizeaza intre altele,persoana careia i se imputa savarsirea unei infractiuni trebuie sa dispuna de timpul si de facilitatile

necesare pentru pregatirea apararii sale.

Astfel,din analiza prevederilor sus-mentionate rezulta ca,aceste dispozitii au ca scop garantarea dreptului la aparare.

Orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni are dreptul,in conditii de deplina egalitate,la urmatoarele garantii:

sa fie informata,in termenul cel mai scurt,intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit asupra naturii si motivelor acuzatiei ce i se aduce;

sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale si sa comunice cu aparatorul pe care si-l alege;

sa se apere ea insasi sau sa fie asistata de un aparator ales de ea si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l plati,sa poata fi asistata in mod gratuit de un avocat din oficiu,atunci cand interesele justitiei impun acest lucru;

sa asculte sau sa ceara ascultarea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;

sa ceara a fi asistata in mod gratuit de un interpret,daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita in timpul sedintei de judecata;

sa nu fie silita sa marturiseasca impotriva ei insasi sau sa se recunoasca vinovata;

sa fie judecata fara o intarziere excesiva.

Prevederile acestei conventii se regasesc,cu mici modificari,in

Pactul international cu privire la Drepturile Civile si Politice,ratificat de

Romania prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974,iar prin Legea nr.30 di 18 mai 1994 a fost ratificata si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,cu protocoalele aditionale la aceasta.

Conformandu-se Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si Pactul international privind drepturile civile si politice,Constitutia Romaniei din 1965 a inscris dreptul de aparare intre drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului,iar in Codul de procedura penala din 1968 a fost recunoscut chiar ca regula de baza a procesului penal.

Prin modificarile succesive aduse Codului de procedura penala dupa decembrie 1989,au fost legiferate importante garantii ale dreptului la aparare,incercandu-se astfel crearea unui cadru juridic adecvat exercitarii depline a drepturilor procesuale de catre partile din procesul penal.

Primul pas in incercarea de armonizare a legislatiei interne cu cea internationala a fost facuta prin adoptarea Constitutiei din 1991,in art.24 prevazandu-se ca dreptul la aparare este garantat si,in tot cursul procesului penal,partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Modalitatile concrete de eficientizare a dreptului la aparare sunt consacrate,in principal,in art.6, 171 – 173 C.p.p. precum si in alte dispozitii dispersate in capitolele ce reglementeaza diferite institutii procesuale.

In ansamblul normelor juridice care reglementeaza procesul penal,constituind dreptul procesual penal,garantarea dreptului la aparare este prevazut,la rang de principiu,in Codul de procedura penala,Titlui I (Regulile de baza si actiunile in procesul penal), Capitolul I (Scopul si regulile de baza ale procesului penal).

Art.6 (1) Dreptul de aparare este garantat invinuitului,inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal.

(2) In cursul procesului penal,organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare.

(3) Organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze,de indata si mai inainte de a-l audia,pe invinuit sau inculpat despre fapta pentru care este cercetat,incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.

(4) Orice parte are dreptul sa fie asistata in tot cursul procesului penal.

(5) Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat,inainte de a i se lua prima declaratie,despre dreptul de a fi asistat de un aparator,consemnandu-se aceasta in procesul verbal de

ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege,organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului,daca acesta nu are aparator ales.

Din analiza reglementarii dreptului la aparare se desprind urmatoarele caracteristici:

Este garantat in tot cursul procesului penal.

Sublinierea legala este importanta pentru a atrage atentia ca acest principiu nu este de partiala aplicabilitate,inrucat nici o faza a procesului penal nu se poate infaptui fara o realizare consecventa si corespunzatoare a dreptului la aparare.

Atrage atentia si obstinatia cu care legiuitorul implica organele judiciare in realizarea dreotului la aparare prin termenul “obligatia” si care

da o nota de gravitate,subliniind ca aceste activitati nu sunt la latitudinea organelor judiciare,ci din oficiu trebuie sa fie avute in vedere si toate aspectele favorabile invinuitului sau inculpatului.

2. Este garantat tuturor partilor – indifernt de pozitia lor procesuala,partile sunt ocrotite in egala masura in ceea ce priveste posibilitatea aparari drepturilor si intereselor legale.

3. Dreptul la aparare se realizeaza prin multiple modalitati: dispozitiile procedurale prevazute de lege,administrarea din oficiu de catre organul judiciar a probelor in aparare,autoapararea invinuitului si inculpatului si asistenta juridica.

Dispozitiile procedurale ce se refera la asigurarea dreptului la aparare in faza de urmarire penala sunt foarte numeroase: organul de urmarire penala aduna probe atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului; organul de urmarire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului,precum si celorlalte parti,drepturilor lor procesuale; invinuitul sau inculpatul poate participa in mod direct la efectuarea unor acte de urmarire penala; aducerea la cunostinta a materialului de urmarire penala; formularea de cereri sau declaratii suplimentare; contactul cu aparatorul etc.

Administrarea din oficiu de catre organul judiciar a probelor in aparare.

Aceasta obligativitate deriva din principiul rolului activ al organelor judiciare,consacrat in art.4 C.p.p.,potrivit caruia “organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal”.

Asa cum se arata in art.66 C.p.p., “invinuitul sau inculpatul

beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca

nevinovatia”.

Pe de alta parte,prezumtia de nevinovatie reglementata de art.5 C.p.p. presupune ca “orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva”.

Astfel,organele judiciare,in ambele faze ale procesuli penal – urmarirea penala si judecata – trebuie sa administreze probe din oficiu pentru stabilirea adevarului judiciar,incercand sa stabileasca imprejurarile care au condus la savarsirea faptei penale si producerea rezultatului,aceste circumstante avand importanta majora in sanctionarea inculpatului in ce priveste individualizarea si pedeapsa aplicata.

Activitatea de autoaparare desfasurata de invinuit sau inculpat.

Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa contribuie la aflarea adevarului,interesul sau fiind ca fapta sa nu fie descoperita,deslusita si probata in toate laturile esentiale,in vederea diminuarii vinovatiei sau chiar sustragerii de la raspunderea penala.

Asfel,potrivit dispozitiilor legale (art.70 C.p.p.),invinuitul sau inculpatul are dreptul de a cunoaste invinuirea ce i se aduce,de a o combate prin probe (art.66 C.p.p.).

De asemenea,in lege se prevede posibilitatea ca invinuitul sau inculpatul sa participe in mod direct la efectuarea unor acte de urmarire penala (art.129,130 C.p.p.) si la toate actele de judecata (art.291 C.p.p.).

Exercitarea in bune conditii a apararii,presupune cunoasterea de catre toate partile a probelor,care le prejudiciaza interesele;in ceea ce

priveste invinuitul sau inculpatul,acesta trebuie sa cunoasca probele ce il invinuiesc,o asemenea obligatie pentru organele judiciare a fost instituita prin art.250 si 294 C.p.p.. Astfel art.250 C.p.p. reglementeaza prezentarea materialului de urmarire penala,activitate in care organul judiciar il cheama pe invinuit sau inculpat si ii pune in vedere ca,are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala,aratandu-i incadrarea juridica a faptei savarsite. Organul judiciar asigura invinuitului sau inculpatului posibilitatea de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala,care dupa ce il studiaza si nu doreste asistenta din partea unui avocat,poate formula cereri sau probe noi sau poate face declaratii suplimentare,solicitand administrarea acestora.

Invinuitul sau inculpatul nu depune juramant,intrucat s-ar aduce atingere libertatii apararii,el putandu-si schimba tactnuit sau inculpat si ii pune in vedere ca,are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala,aratandu-i incadrarea juridica a faptei savarsite. Organul judiciar asigura invinuitului sau inculpatului posibilitatea de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala,care dupa ce il studiaza si nu doreste asistenta din partea unui avocat,poate formula cereri sau probe noi sau poate face declaratii suplimentare,solicitand administrarea acestora.

Invinuitul sau inculpatul nu depune juramant,intrucat s-ar aduce atingere libertatii apararii,el putandu-si schimba tactica in aparare atunci

cand considera necesar.

Ca mijloc de proba,declaratiile sale constituie o garantare suplimentara a dreptului la aparare,reprezentand prima modalitate prin care acesta se apara.

Exista si posibilitatea ca invinuitul sau inculpatul sa refuze a face declaratii,acesta fiind un drept al sau.

CAPITOLUL II

ASISTENTA JURIDICA – COMPONENTA PRINCIPALA A DREPTULUI LA APARARE

Art.24 al.2 din Constitutie prevede ca,in tot cursul procesului,partile au dreptul de a fi asistate de un avocat ales sau din oficiu.

In exercitarea drepturilor,prerogativelor si mijloacelor procesuale care asigura dreptul la aparare,partea interesata poate beneficia de asistenta juridica calificata,prestata de o persoana cu pregatire juridica corespunzatoare,respectiv de avocat.

Dupa anul 1990,institutia aparatorului a cunoscut modificari esentiale,prin adoptarea unor acte normative care au democratizat-o si au imbogatit continutul acesteia,in special in ce priveste dreptul la aparare.

Asfel,prin Decretul-lege nr.90/1990 s-a autonomizat profesia,avocatul nemaifiind asimilat functionarilor sau altor salariati,fiind astfel protejati in legatura cu exercitarea activitatilor specifice. Prin Legea nr.51/1995 s-a abrogat Decretul nr.281/1954 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat,in prezent fiind in vigoare Legea nr.51/1995,cu modificarile ulterioare.

Asistenta juridica consta in apararea,asistarea si reprezentarea partilor in proces de catre avocati.

Apararea,ca forma a asistentei juridice,presupune activitatea

procesuala de valorificare a drepturilor si intereselor partilor in proces.

Asistenta juridica reprezinta una din cele mai imprtante modalitati prin care se realizeaza dreptul la aparare. Legea ofera posibilitatea asistentei juridice tuturor partilor,fiind reglementata in Titlul V,Cap.I din Codul de

procedura penala.

Art.171 alin.1 C.p.p. prevede dreptul invinuitului sau inculpatului de a fi asistat de un aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii,cat si obligatia organelor judiciare de a-l incunostiinta despre acest drept. In acest mod se garanteaza dreptul la aparare al invinuitului sau inculpatului si se evita riscul rezolvarii cauzei penale fara sprijinul si sfatul aparatorului calificat.

O tratare speciala se impune cu privire la exercitarea dreptului la aparare in cazul invinuitului sau inculpatului in situatiile in care asistenta juridica este obligatorie.

Prevederile art.171 al.2 C.p.p. enumara situatiile in care asistenta juridica este obligatorie:

Invinuit sau inculpat:

minor;

militar in termen,militar cu termen redus,rezervist concentrat sau mobilizat,elev al unei institutii militare de invatamant;

internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ;

arestat, chiar in alta cauza;

cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea sau in alte cazuri prevazute de lege.

Asistenta juridica obligatorie a invinuitului/inculpatului minor.

Potrivit art.99 C.p.,minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal.

Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal,numai daca se dovedeste ca a comis fapta cu discernamant.

Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal.

Avand in vedere ca,datorita varstei,minorul are o dezvoltare bio-psiho-fizica insuficienta,ca discernamantul sau nu este pe deplin format si ca este lipsit de experienta de viata,nefiind capabil sa-si faca singur o aparare eficienta,legiuitorul a consacrat obligativitatea asistentei juridice a acestuia cand are calitatea de invinuit sau inculpat.

Ascultarea invinuitului minor care a savarsit fapta la varsta de 15 ani si prezentarea materialului in lipsa aparatorului,toate activitatile de urmarire penala efectuandu-se anterior implinirii majoratului,se sanctioneaza cu nulitate absoluta.

Daca insa,dupa efectuarea partiala a urmaririi penale,invinuitul sau inculpatul a devenit major,pentru restul activitatilor de urmarire penala nu mai beneficiaza in mod obligatoriu de serviciile unui avocat din oficiu,el avand garantat dreptul la aparare intrucat poate sa-si formuleze singur apararile sau sa-si angajeze un aparator ales.

Asistenta juridica obligatorie a invinuitului/inculpatului militar in termen,militar cu termen redus,rezervist

concentrat sau mobilizat,elev al unei institutii militare de invatamant.

Obligativitatea asistentei juridice in cazul militarilor in termen si termen redus subzista din momentul incorporarii si pana la lasarea la vatra. De asemenea ,invinuitul/inculpatul rezervist concentrat sau mobilizat beneficiaza de obligativitatea asistentei

juridice pe toata perioada concentrarii sau mobilizarii. In acelasi sens,si in cazul invinuitului/inculpatului – elev al unei institutii militare de invatamant este obligatorie asistenta juridica.

In toate acste cazuri de asistenta juridica obligatorie a invinuitului/inculpatului cu statut militar,legiuitorul a avut in vedere posibilitatile reduse de a beneficia de asistenta juridica facultativa,el aflandu-se in situatia obiectiva impusa de disciplina militara,ce presupune restrictii de actiune si deplasare.

Asistenta juridica obligatorie a invinuitului/inculpatului

internat intr-un centru de reeducare sau institut medical

educativ.

Invinuitul/inculpatul internat intr-un centru de reeducare sau institut medical educativ este minorul fata de care s-a luat masura pentru fapte penale anterioare celor cu privire la care se desfasoara urmarirea penala,insa din cauza starii lui psihice sau fizice,a fost nevoie de educatie si tratament medica. Situatia acestuia nu comporta discutii,cu atat mai mult cu cat avem prevederea generala pentru minori.

Masura internarii poate fi prelungita si dupa implinirea varstei de 18

ani,pentru un interval de timp de cel mult 2 ani.

Este necesara asistenta juridica obligatore in aceasta situatie,intrucat restrictionarea libertatii de miscare si,implicit,a posibilitatilor de angajare a unui aparator ales este similara detinutilor sau militarilor.

Asistenta juridica obligatorie a invinuitului/inculpatului

arestat,chiar in alta cauza.

Ratiunea prevazuta privind situatia celui arestat,chiar in alta cauza,de asemenea nu comporta discutii.

Se discuta in practica judiciara daca trebuie asimilata si situatia celui retinut. In opinia favorabila asimilarii se invoca dispozitiile art.23 al.5 din Constitutie,in sensul ca se aduc la cunostinta invinuitului motivele retinerii sau arestarii,iar invinuirea in cel mai scurt timp in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu; si ca pentru identitate de ratiune trebuie aplicat acelasi regim – arestare ca si retinere,in ambele situatii fiind vorba de privare de libertate,situatie in care este indispensabila asistarea de catre un aparator.

Ratiuni de practica fac aproape imposibila indeplinirea cerintei asistentei juridice obligatorii si probabil acest aspect l-a avut in vedere legiuitorul prin limitarea stricta a retinerii la maximum 24 ore,dupa care prevederile privind asistenta juridica devin obligatorii.

Nu incap discutii in ce priveste necesitatea asistentei juridice obligatorii in cazul inculpatului arestat,cand punerea in miscare a actiunii penale si arestarea s-a facut prin rechizitoriu,in acest caz fiind incidente

dispozitiile art.23 al.5 din Constitutie si art.171 al.2 C.p.p.

Dispozitiile referitoare la asistenta inculpatului de catre un aparator sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.

Daca asistenta juridica este obligatorie,in cazul cand inculpatul sau invinuitul nu si-a ales un aparator,se iau masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Asa trebuie procedat chiar daca invinuitul sau inculpatul declara ca nu are nevoie de aparator sau intelege sa-si faca singur apararea.Intrucat alegerea aparatorului este un drept al partii,delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.

Asistenta juridica obligatorie cand organul de urmarire penala sau instanta considera ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.

Prevederile art.171 al.2 partea finala,prin care se instituie asistenta obligatorie si in cauzele in care organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea,reflecta grija legiuitorului in a realiza efectiv dreptul la aparare in situatii ce se impun.

Se remarca insa ca,in practica,aplicabilitatea acestei prevederi este cu totul intamplatoare si tine de conduita profesionala impecabila a unor procurori si judecatori.

Tot asa de adevarat este ca,in lipsa unor criterii clare,aprecierea capacitatii invinuitului sau inculpatului privind posibilitatea de a-si asigura apararea singur,nu este intotdeauna usoara si oricum comporta discutii.

Pe de alta parte,este de observat ca zona de aplicabilitate a acestei prevederi este foarte restransa (se exclud situatiile ce sunt prevazute in celelalte cazuri cu aparare obligatorie,cat si cei ce isi pot face singuri

apararea) si se refera numai la cazurile in care aceasta situatie este foarte evidenta si ca in general,atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei este complinita prin insistenta organelor de urmarire penala sau a instantei in sfatuirea invinuitului sau inculpatului de a-si angaja un aparator. Asa incat aplicabilitatea dispozitiei in discutie poate privi numai cazurile in care se refuza angajarea unui aparator sau din lipsa mijloacelor materiale, acest lucru nu se poate face.

Revenind la situatia invinuitului arestat,exista pareri in sensul ca art.23 al.5 prin prevederea ca “ invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat,ales sau numit din oficiu” se instituie un alt caz de asistenta juridica obligatorie in situatia celui retinut.

Astfel,daca legiuitorul,vorbind de necesitatea de a se aduce la cunostinta celui retinut sau arestat a motivelor retinerii sau arestarii,o conditioneaza numai de timp, “de indata”, in ce priveste aducerea la cunostinta a invinuirii este conditionata imperativ “numai” in prezenta unui avocat.

CAPITOLUL III

Garantiile realizarii dreptului la aparare al invinuitului sau inculpatului in faza de urmarire penala.

Obigatia organului de urmarire penala sa administereze,din oficiu,probe si in apararea invinuitului sau inculpatului.

Conform art.202 al.1 C.p.p.,organul de urmarire penala este obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea

cauzei sub toate aspectele,in vederea justei solutionari a acesteia. Totodata,el este obligat sa adune probele atat in favoarea,cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului.

Chiar in conditiile in care invinuitul sau inculpatul recunoaste savarsirea faptei,nu solicita administrarea de probe in aparare sau se impotriveste la administrarea probelor care l-ar disculpa,organul de urmarire penala este obligat,prin dispozitiile art.202 al.2 C.p.p.,sa nu tina cont de pozitia acestuia si sa stranga probele necesare aflarii adevarului.

Obligativitatea incunostintarii invinuitului sau inculpatului,de catre organul de urmarire penala,cu privire la drepturile sale procesuale.

Conform art.202 al.3 C.p.p.,organul de urmarire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului,precum si celorlalte parti drepturile lor procesuale. Totodata,asa cum rezulta din art.6 al.3 C.p.p.,organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze,de indata si mai inainte de a-l audia,pe invinuit sau inculpat despre fapta pentru care este cercetat,incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii. De asemenea,i se aduce la cunostinta dreptul de a nu face nici o declaratie,atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.

Informarea invinuitului sau inculpatului de catre organul de urmarire penala in limba pe care o intelege,in cel mai scurt timp,asupra faptei de care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia.

Prevederile art.6 al.3 si art.70 al.2 C.p.p.,obliga organul de urmarire penala sa-l informeze pe invinuit sau inculpat,in mod detaliat si incadrarea juridica a acesteia,de indata si mai inainte de a-l audia,asigurandu-i posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.

Asa cum rezulta din art.8 C.p.p.,care reprezinta in plan procesual penal materializarea continutului art.127 al.1 si 2 din Constitutie,aducerea la cunostinta a invinuirii se face in limba pe care acesta o intelege,iar cand nu este vorbitor de limba romana,organul de urmarire penala are obligatia de a-i asigura traducator. Numai cunoscand in mod complet si deplin acuzatiile ce i se aduc,invinuitul sau inculpatul isi poate organiza o aparare eficienta. Asigurarea interpretului se face in mod gratuit iar acesta trebuie sa fie autorizat si sa cunoasca atat limba romana,cat si limba materna a invinuitului sau inculpatului.

Asigurarea timpului si inlesnirilor necesare pregatirii apararii

Dupa ce este chemat de organul de urmarire penala si i se aduce la cunostinta invinuirea,invinuitului sau inculpatului trebuie sa i se ofere timpul necesar pentru a reflecta asupra lor si pentru ca,in deplina cunostinta de cauza ,sa le poata combate. In acest sens,dispozitiile art.6 al.3 teza finala C.p.p.,obliga organele judiciare sa asigure invinuitului sau inculpatului posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii,atat sub aspectul intervalului de timp necesar studierii cauzei,cat si sub aspectul facilitarii contactului efectiv

si nestanjenit dintre acesta si avocat.

Ascultarea invinuitului sau inculpatului de catre organul de urmarire penala.

Declaratiile invinuitului sau inculpatului sunt de o importanta majora in faza de urmarire penala,intrucat acesta este persoana care cunoaste cel mai bine conditiile,imprejurarile si modalitatea de savarsire a infractiunii. Ca mijloc de proba,declaratiile sale constituie o garantare suplimentara a dreptului la aparare,reprezentand prima modalitate prin care acesta se apara.

Exista insa si posibilitatea ca invinuitul sau inculpatul sa refuze sa dea declaratii.

Cu ocazia audierii sale,acesta are dreptul sa solicite reascultarea martorilor acuzarii,audierea martorilor in aparare,confruntarea intre acestia si cu acestia,administrarea altor probe.

Obligatia organelor de urmarire penala de a se pronunta asupra cererilor de probatoriu si,eventual,de a verifica probele in aparare propuse de invinuit sau inculpat.

Asa cum s-a mai aratat,organul de urmarire penala este obligat, conform art.6 al.2 C.p.p. si art.202 al.1 C.p.p.,sa administreze probe si in apararea invinuitului sau inculpatului. Cu atat mai mult,cand acesta propune probe in aparare,atat timp cat ele pot conduce la o alta concluzie decat cea a probelor in acuzare,in sensul ca sunt concludente si utile,organul de urmarire penala este obligat sa procedeze la administrarea lor. Admiterea sau respingerea cererilor de probatorii se face motivat.

Posibilitatea invinuitului sau inculpatului de a se plange impotriva actelor si masurilor de urmarire penala care i-au vatamat interesele.

Art.275 C.p.p. prevede ca orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala,daca prin acestea s-a adus vreo vatamare intereselor sale legitime.

Garantii suplimentare ale dreptului la aparare in cazul invinuitului sau inculpatului minor.

Pe plan procesual penal s-a instituit o procedura speciala de urmarire si judecare a infractorilor minori,pentru a se asigura un plus de garantii procesuale acestora,fata de lipsa lor de maturitate psihica si intelectuala.

Toate cele mentionate anterior referitor la garantiile dreptului la aparare in cursul urmaririi penale sunt valabile si pentru invinuitul sau inculpatul minor,adaugandu-se doua garantii suplimentare si anume chemarea anumitor persoane la ascultarea acestora de catre organul de urmarire penala si obligativitatea anchetei sociale.

Art.481 al.1 C.p.p. instituie in sarcina organului de urmarire penala de a analiza daca,la ascultarea sau confruntarea invinuitilor sau inculpatilor minori cu varsta intre 14 si 16 ani,este cazul sa fie sau nu Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de la domiciliul minorului,precum si pe parinti,iar cand este cazul,pe tutore,curator sau persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul.

Art.482 al.1 C.p.p. prevede ca,in cauzele cu infractori minori,organul de urmarire penala si instanta de judecata au obligatia sa

dispuna efectuarea referatului de evaluare de catre Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de la domiciliul minorului,potrivit legii. Prin aceasta activitate se urmareste,de fapt,stabilirea cauzelor,conditiilor si imprejurarilor care au determinat si favorizat comportamentul antisocial al minorului,cunoasterea mediului de trai zilnic al acestuia,pentru aplicarea celei mai potrivite masuri sau sanctiuni si pentru evaluarea posibilitatilor de indreptare a sa.

Controlul instantei asupra legalitatii luarii si mentinerii masurilor preventive dispuse in faza de urmarire penala,cu privire speciala la respectarea dreptului la aparare.

Instanta se pronunta nu numai asupra legalitatii masurii preventive,ci si asupra temeiniciei,verificand daca aceasta s-a luat cu respectarea conditiilor de forma si fond,respectandu-se dreptul la aparare si a tuturor garantiilor sale.

CAPITOLUL IV

Dreptul la aparare in faza cercetarii judecatoresti.

Acest principiu fundamental stabileste reguli stricte, ce trebuiesc respectate si care constau in urmatoarele:

obligatia organelor judiciare de a incunostiinta pe invinuit sau inculpat inainte de a fi audiat,despre drepturile de a fi asistat de un aparator,consemnandu-se pozitia acestuia in declaratia de ascultare;

obligatia organelor judiciare de a lua masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului,cand acesta nu are aparator ales;

obligatia organelor judiciare de a incunostiinta pe invinuit sau inculpat despre fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia;

obligarea organelor judiciare de a administra probe care sa ajute atat vinovatia cat si nevinovatia celui cercetat.

Astfel,tinand cont de obligatiile stabilite fata de organul judiciar, activitatea procesual penala trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa fie trase la raspundere penala numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infractiunilor si numai in masura gravitatii faptelor savarsite . Aceasta se realizeaza prin dreptul la aparare ce i se confera inculpatului

si celorlalte parti , care participa in procesul penal.

Dreptul la aparare cuprinde atat eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea drepturilor si intereselor lor procesuale, cat si obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi.

Din analiza reglementarilor legale, descrise in capitolul I , rezulta ca, realizarea justitiei penale intr-un stat de drept trebuie sa se faca cu respectarea tuturor drepturilor si intereselor procesuale ale partilor care nu este un simplu interes privat, ci este si un interes public. In acest sens alaturi de parti si societatea are interesul ca intr-o cauza penala sa se afle adevarul.

Prezumtia de nevinovatie

In cursul desfasurarii procesului penal, faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca, un rol important il are prezumtia de nevinovatie.

Prezumtia de nevinovatie si-a castigat autonomia, ca regula de drept, abia in secolul al VIII- lea, pentru prima oara ea fiind proclamata in legislatia Statelor Unite ale Americii si apoi in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789.

Mai tarziu simtindu-se nevoia consacrarii acestei prezumtii prin documente cu caracter international, ea a fost inscrisa in art.11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948, facandu-se in acelasi timp recomandarea ca legislatiile nationale ale statelor sa insereze in dispozitiile

lor norme privind prezumtia de nevinovatie.

Prezumtia de nevinovatie este inscrisa ca principiu fundamental in legislatiile unor state, iar in legislatia noastra este inscrisa in cadrul titlului III din Codul de procedura penala ( probele si mijloacele de proba) , in art.66.

Dat fiind faptul ca, prin functionalitatea si prin semnificatia ei, prezumtia de nevinovatie iradiaza din intreaga desfasurare a procesului penal, importanta ei depasind domeniul probelor, se impunea reevaluarea si consacrarea ei ca regula de baza in intregul proces penal.

Acest lucru s-a realizat prin Constitutia Romaniei, care in art.28 pct.8 a consacrat expres ca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.

Se observa o aparenta neconcordanta intre dispozitiile constitutionale, cele ale art.6 punctul 2 din C.E.D.O. – “Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita” , in sensul ca, prezumtia de nevinovatie pare a subzista pana la doua momente diferite: ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare ( in formularea intalnita in textul Constitutiei) si cel al stabilirii legale a vinovatiei ( in formularea intalnita in textul C.E.D.O.).

Apreciem ca este o formulare doar in termeni diferiti a aceluiasi moment, stabilirea legala a vinovatiei vizand stabilirea acesteia printr-o hotarare judecatoreasca de condamnare ramasa definitiva.

In noua sa postura prezumtia de nevinovatie se infatiseaza ca o garantie juridico – sociala acordata celui invinuit de savarsirea unei infractiuni.

In virtutea acestei prezumtii, acela impotriva caruia a fost declansat un proces penal este prezumat nevinovat pana la dovedirea vinovatiei intr-un proces public, cu asigurarea garantiilor dreptului la aparare.

In dreptul nostru, invinuitul sau inculpatul nu trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia, organelor judiciare revenindu-le obligatia administrarii probelor in procesul penal.

Fiind o prezumtie relativa, prezumtia de nevinovatie poate fi rasturnata prin dovedirea vinovatiei in cursul activitatii de probatiune: in lumina art.66 al.2, cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Rasturnarea prezumtiei de nevinovatie poate fi facuta numai prin probe certe de vinovatie. Cand, ca urmare a administrarii tuturor probelor necesare solutionarii cauzei,se ajunge la indoiala asupra vinovatiei si aceasta indoiala nu este inlaturata dupa administrarea de noi probe,prezumtia de nevinovatie nu este rasturnata,orice indoiala fiind in favoarea invinuitului sau inculpatului.

In acest sens, in practica judiciara s-a aratat, pe buna dreptate, ca in caz de condamnare, instanta trebuie sa dovedeasca, fara echivoc, vinovatia inculpatului deoarece dubiile existente se interpreteaza in favoare acestuia.

In mod logic, in scrierea prezunctiei de nevinovatie, ca regula de baza a procesului penal, implica perfectionarea tuturor institutiilor procesuale in care este evocate necesitatea existentei probelor de vinovatie si daca va fi nevoie, vor fi introduce noi institutii, care sa contribuie la amplificarea rezonantelor acestui principiu fundamental in desfasurarea procesului penal.

Exercitarea dreptului la aparare

Privit prin prisma instrumentelor procesuale, in consonanta cu cele mai evoluate reglementari in materie, atat pe plan european cat si la nivel global, prin care este exercitat dreptul la aparare are un continut complex, in care sunt cuprinse aspectele:

posibilitatea partilor de a se apara singure in cursul procesului penal;

obligatia organelor judiciare de a avea in vedere din oficiu si aspectele favorabile partilor angajate in procesul penal;

posibilitatea si uneori, obligatia acordarii asistentei juridice in cursul procesului penal.

In continuare vom face o scurta apreciere a primelor doua aspecte, iar aspectul al treilea, care prezinta un mare interes in vederea garantarii dreptului la aparare va fi tratat intr-un capitol separat.

Posibilitatea partilor de a se apara singure este marcata prin prezenta unor largi drepturi procesuale acordate acestora in cursul procesului penal .

Astfel, art. 294 C.p.p. contine reglementari menite sa asigure dreptul la aparare, intre acestea inscriindu-se si prevederile ca, inculpatul, celelalte parti si aparatorii sa ia cunostinta de dosar in tot cursul judecatii.

In faza de judecata toate partile pot sa-si exercite dreptul la aparare in cadrul dezbaterilor.In acest moment procesual, inculpatul are ultimul cuvant tocmai in vederea exercitarii unei bune aparari.Avand ultimul cuvant, inculpatul poate sa-si faca apararea, atat pe latura penala, combatand invinuirea sustinuta de procuror si partea vatamata, cat si pe latura civila, incercand sa dovedeasca netemeinicia pretentiilor formulate.

Partile in procesul penal, isi exercita dreptul la aparare si prin folosirea cailor de atac.

In acest sens, in art. 362 C.p.p. se arata ca, in anumite limite fiecare parte din proces poate ataca cu apel sentintele penale, iar art. 389² C.p.p. dispune ca, pot declara recurs persoanele arestate in art. 362 C.p.p., care se aplica in mod corespunzator.De asemenea, in anumite conditii pot fi exercitate caile extraordinare de atac.

O alta componenta a dreptului de aparare o constituie si obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu, aspectele favorabile partilor.

Aceasta obligatie, este, de fapt, o latura a manifestarii rolului activ al organelor judiciare in procesul penal.In cazurile in care partile nu actioneaza in directia valorificarii unor probe care sustin interesul lor, organele judiciare, administreaza din oficiu, alte probe.

CAPITOLUL V

Asistenta juridica

Apararea este o activitate procesuala de necesitate publica, reflectata atat in drepturile procesuale ale partilor, cat si in obligatiile organelor judiciare.

Apararea trebuie sa se refere la tot complexul cauzei, atat in fapt, cat si in drept si trebuie sa se desfasoare prin acte si indeplinita dupa formele procesuale prescrise de lege, ca neputand fi indeplinita in mod temeinic si in toata amploarea decat de un aparator cu pregatire juridica, respectiv de un avocat.

Realizarea acestei functii este asigurata de avocati, care in tara noastra isi exercita activitatea si sunt organizati in baza Legii 51/95, publicata in M.O. nr 116 din 9 iunie 1995 si a statutului prfesiei de avocat, publicat in M.O. nr 237 din 17 octombrie 1995.

Potrivit art. 2 al. 3 din Legea 51/95, avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor, autoritatilor, precum si a altor persoane, care au obligatia sa permita si sa asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului in conditiile legii.

Asistenta juridica este una dintre cele mai importante componente ale dreptului la aparare al partilor, alaturi de posibilitatea acestora de a-si asigura personal apararea si de obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu, toate aspectele care sunt in favoarea partilor, iar reglementarea si in actele normative ale tarii noastre, constituie o garantie a exercitarii acestui drept fundamental.

Considerata ca o activitate procesuala complexa, apararea impune ca eforturile persoanei care asigura drepturile si interesele proprii sa se alature si un aparator.Acesta din urma asigura in cadrul procesului penal, prin sustinerea si valorificarea drepturilor si intereselor partii pe care o apara, prin mijloacele si caile prevazute de lege, denumita asistenta juridica.

Asistenta juridica in procesul penal reprezinta activitatea complexa desfasurata in conditiile legii, de aparator pentru promovarea si apararea intereselor procesuale legitime ale invinuitului sau inculpatului.

Potrivit art. 3 din Legea nr 51/1995, asistenta juridica se realizeaza prin acordarea de consultatii si intocmirea de cereri cu caracter juridic prin asistarea si, dupa caz, reprezentarea juridica a persoanelor fizice sau juridice, in fata organelor judiciare, precum si sustinerea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale acestora, in conditiile legii.

Din continutul art. 6 al. 4 si art. 171 al. 1 C.p.p. rezulta ca, orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul proceului penal, iar folosirea acestui drept este facultativa, in sensul ca, partile vor aprecia daca vor apela sau nu la aparator.

Prin modificarile aduse art. 171 al. 1 C.p.p. legiuitorul a inlocuit formula “in tot cursul procesului penal” cu “ in cursul urmaririi penale si al judecatii” dorind astfel, sa aduca faza urmaririi penale, pe care o numeste expres la aceleasi rigori ca si faza cercetarii judecatoresti, sub aspectul garantiilor procesuale ce trebuie sa apere dreptul la asistenta juridica a persoanei cercetate.

In anumite cazuri prevazute de lege, pentru asigurarea dreptului la aparare a unor persoane, datorita situatiilor in care se gasesc, nu se pot apara singure, dreptul la aparare nu mai este facultativ, ci devine o conditie legala necesara pentru normala desfasurare a proceului penal, asistenta juridica devenind obligatorie.

Deci, in asemenea situatii, partile nu mai dispun dupa voie de dreptul de a fi asistate de un aparator, ci daca, nu si-a ales un avocat I se va desemna unul din oficiu.

Prevederile legale care impun obligativitatea asistentei juridice pentru cazurile date, sunt conditii imperative ale valabilitatii actelor efectuate si orice abatere de la aceste norme se sanctioneaza prin nulitate absoluta.

Astfel, in cursul cercetarii judecatoresti, asistenta juridica, conform prevederilor art. 171 al. 2 C.p.p. , este obligatorie in urmatoarele cazuri: cand inculpatul este minor, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este retinut sau arestat in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza ori cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si in alte cazuri prevazute de lege.Asistenta juridica este obligatorie, conform art. 171 al. 3 C.p.p., in cursul judecatii, in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

Conform art. 171 al. 4 C.p.p. cand asistenta juridica este obligatorie, daca inculpatul nu si-a ales aparator, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

In asemenea situatii, legea acorda prioritate alegerii facute de inculpat, disupnand sa ca delegatia aparatorului desemnat din oficiu sa inceteze la prezentarea celui ales facand totodata precizarea ca daca la judecarea cauzei, aparatorul lipseste si nu poatre fi inlocuit cauza se amana

( art. 171 al. 5 si 6 C.p.p.).

Din reglementarile in vigoare rezulta ca, asistenta juridica nu este obligatorie numai pentru persoana cercetata.Astfel, potrivit art. 173 al. 3 C.p.p., cand instanta apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu si-ar putea face singura apararea, dispune din oficiu sau la cerere luarea masurilor pentru desemnarea unui aparator.

Pentru a da suport deplin si consistenta reglementarii asistentei juridice, legea instituie o consolidare esentiala a drepturilor aparatorului, in cazul procesului penal cu efecte directe asupra inculpatului si ale celorlalte parti. In acest plan, reglementarile Codului de procedura penala realizeaza cele mai solide garantii procesuale in cursul procesului penal.

Obligatia garantarii dreptului la aparare in cazul

inculpatilor arestati .

Inculpatul arestat are dreptul sa ia contact cu aparatorul.

In cursul judecatii, potrivit art. 172 al. 7 C.p.p., aparatorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, sa ia contact cu acesta.

Aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat sa asigure asistenta juridica inculpatului.

O alta garantie a dreptului la aparare este constituita din conditiile cerute de lege pentru valabilitatea unor acte procesuale.Sub acest aspect, evidentiem dispozitiile legale, potrivit carora in faza de judecata, inculpatul arestat trebuie adus in mod obligatoriu la judecata, asistenta juridica fiind de asemenea obligatorie.

In vederea exercitarii in bune conditii a dreptului la aparare, inculpatul aflat in stare de detinere trebuie sa i se comunice si copia actului de sesizare a instantei.Aducerea la indeplinire a acestei prevederi a legii este verificata la termenul de judecata, cand presedintele completului se incredinteaza ca inculpatul a actului de sesizare a instantei, cu cel putin trei zile inaintea termenului fixat

In vederea asigurarii unei eficiente aparari, art.318 C.p.p. dispune ca, in cazul in care actul nu a fost comunicat, daca inculpatul cere, judecata se amana, iar presedintele ii inmaneaza copia de pe actul de sesizare a instantei, facandu-se mentiunea despre aceasta in incheierea de sedinta.

In cazul in care inculpatul este arestat, presedintele completului trebuie sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea luarii si mentinerii masurii arestarii, conform prevederilor art.300 al.3 C.p.p..

Ca o dispozitie generala privind judecata, legea prevede obligativitatea asigurarii apararii. Astfel, potrivit art.295 al.1 C.p.p., in cauzele in care desemnarea unui aparator din oficiu este obligatorie, presedintele instantei, odata cu fixarea termenului de judecata, ia masuri pentru desemnarea aparatorului.

Pentru inculpatul aflat in stare de detinere, legea a fixat obligatia presedintelui instantei de a lua toate masurile pentru ca acesta sa-si exercite dreptul de aparare si sa poata lua contact cu aparatorul ales sau numit din oficiu (art.294 al.3 C.p.p.)

Asistenta juridica in cauzele cu infractori minori.

In momentul de fata,atat din partea legiuitorului cat si din partea institutiilor abilitate, se pune un mare accent asupra cauzelor, in care sunt judecati infractorii minori. Acest lucru este lesne de inteles, intrucat persoanele aflate in minorat sunr mai usor de influientat, in vederea intreprinderii unor activitati antisociale, care pe viitor s-ar putea sa le aduca grave prejudicii in stabilirea si obtinerea unui loc in societate.

Pentru a preveni, in masura posibilitatilor, acest comportament antisocial al infractorilor minori, legiuitorul a prevazut norme stricte, care trebuie respectate in timpul judecatii acestora, tocmai pentru a asigura un sprijin din partea societatii acestei categorii de infractori si a-i impiedica prin metodele prevazute in actele normative, de a savarsi in continuare acte antisociale.

Astfel, intelegand sa acorde o acrotire persoanelor lipsite de experienta vietii, legiuitorul a prevazut asistenta juridica obligatorie a minorilor ori de cate ori au calitatea de inculpati in cursul judecatii.

Obligatia de a acorda asistenta juridica se mentine in tot cursul procesului penal. Asistenta juridica este obligatorie atat la judecata in prima instanta, cat si in timpul exercitarii cailor de atac, numai daca minorul nu a devenit major la data sesizarii instantei. Cu alte cuvinte, asistenta juridica este obligatorie, in cursul judecatii, daca inculpatul era minor in momentul sesizarii instantei, chiar daca, in cursul judecatii a devenit major.

S-a aratat ca, in cazul in care minorul lipseste de la judecata, el nu poate fi asistat de aparatorul din oficiu si nici reprezentat.

In prezent legiuitorul, pentru a impiedica tergiversarea cauzelor sau desfiintarea actelor intocmite in cursul judecatii, unde sunt cercetati infractori minori, a prevazut in art.484 al.1 C.p.p.,ca judecarea cauzei privind o infractiune savarsita de un minor, se face in prezenta acestuia, cu exceptia cazului cand minorul s-a sustras de la judecata.

Prin introducerea acestor prevederi legale, legiuitorul a permis organelor judiciare, sa efectueze actele procedurale in cauzele cu minori, dupa ce in prealabil, se stabileste cu certitudine, prin relatiile solicitate si actele intocmite in acest sens, ca minorul minorul se sustrage de la judecata.

In cazul cand acest aspect se dovedeste, actele procedurale intocmite in cursul cercetarii judecatoresti, in cauzele cu infractori minori, care se sustrag judecatii, nu vor fi lovite de nulitate absoluta prevazut de art.197 C.p.p..

Ipoteza ca, minorul s-a sustras de la judecata, trebuie sa aiba fundamentare in datele din demersurile facute pentru gasirea si aducerea acestuia in fata instantei. Simpla absenta a minorului nu constituie o sustragere a acestuia de la judecata.

Asigurarea dreptului la aparare in cauzele cu infractori minori, este asigurat si prin obligativitatea procurorului de a participa in asemenea dosare, la toate termenele.

Astfel, procurorul, raportat la comportamentul minorului in faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca, are posibilitatea sa solicite instantei de judecata, stabilirea unei pedepse, in functie de fiecare caz in parte, care sa conduca la reeducarea infractorului minor si reintegrarea acestora in societate si impiedicarea, pe viitor, de a comite fapte antisociale.

Un alt element important, pentru asigurarea dreptului la aparare infractorilor minori in cursul judecatii,este reglementat de art.484 al.2 C.p.p.

Conform prevederilor articolului sus-mentionat,la judecarea cauzelor cu infractori minori se citeaza, in afara de parti, Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de la domiciliul minorului, parintii acestuia sau, dupa caz, tutorele, curatorul, persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul, precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta.

Citarea partilor, Serviciului de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor si a parintilor este obligatorie, iar numai daca este cazul vor fi citate si celelalte persoane indicate in textul de lege.

Nerespectarea obligatiei a persoanelor aratate mai sus este sanctionata cu nulitate absoluta prevazuta de art.197 al.1 si 4 Cp.p.p.. Tot in ideea asigurarii dreptului la aparare, persoanele chemate la judecata au dreptul si indatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri, si sa prezinte propuneri in privinta minorilor ce ar urma sa fie luate, conform prevederilor art.484 al.3 C.p.p..

Dispozitiile art.484 C.p.p., sunt aplicabile in toate cauzele privitoare la minori, indiferent de varsta lor, iar nu numai in cele care infractorul este minor sub 16 ani, asa cum se procedeaza in faza urmaririi penale. Presedintele completului va atrage atentia persoanelor chemate la judecata asupra drepturilor pe care le au si a indatoririlor ce le incuba.

Asistenta juridica in cauzele cand inculpatul este arestat chiar in alta cauza, ori este internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ.

Aceasta dispozitie a legii se aplica numai cu privire la inculpatul arestat;aceste dispozitii nu pot fi extinse la inculpatii aflati in stare de retinere, cum gresit au considerat unele instante judecatoresti.

Asistenta juridica este obligatorie numai in intervalul de timp cat dureaza arestarea, de aceea in situatia in care inculpatul a fost pus in libertate nu mai exista obligativitatea asistentei juridice la actele procesuale sau procedurale realizate ulterior punerii in libertate.

In cauzele cu inculpati minori arestati in alta cauza, obligativitatea asigurarii asistentei juridice obligatorii nu inceteaza odata cu masurile preventive, precum la cei majori arestati in alta cauza, ci ramane pana la finalizarea cauzei. Dispozitiile legale privind asistenta juridica obligatorie a inculpatului arestat sunt incalcate in situatia in care, la unul din termenele de judecata, inculpatul fiind arestat, nu i-a fost asigurata asistenta juridica, chiar daca ulterior acesta a fost lasat in libertate. Din acest continut al textului rezulta ca, ori de cate ori judecatii sunt supuse cauze, in care inculpatii sunt arestati in alte cauze, se impune obligatoriu asistenta juridica de specialitate, de care acestia trebuie sa beneficieze fie la cerere sau din oficiu.

Asistenta juridica este obligatorie atat timp cat dureaza arestarea, chiar si in alte cauze.

In cazul cand inculpatul este internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical, conform prevederilor art.171 al.2 C.p.p. asistenta juridica in cursul judecatii este obligatorie.

Aceasta obligatie deriva din faptul ca,inculpatul ce se afla in asemenea situatie, datorita obligatiilor pe care le impune aceste norme, nu-si poate asigura singur apararea, deoarece in toate aceste situatii inculpatul este intr-un anume loc, stabilit in raport de masura dispusa. Fiind in loc izolat, stabilit prin masura impusa, a nu se confunda cu locul stabilit in cazul masurii de arestare preventiva, inculpatul nu are posibilitatea de a lua cunostinta de dosarul supus judecatii si nici nu are posibilitatea de a raspunde tuturor invinuirilor ce i se aduc, motiv pentru care legiuitorul a prevazut, in mod expres ca, dreptul la aparare al acestora sa fie exercitat prin avocat ales sau desemnat din oficiu.

Asistenta juridica in cauzele cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

Reglementand aceasta situatie, textul legii se refera la pedeapsa prevazuta in partea speciala a Codului penal pentru infractiunea dedusa judecatii, dar nu la pedeapsa majorata sau diminuata ca urmare a constatarii unor cauze de agravare sau atenuare prevazute in partea generala a codului sus-mentionat.

Apreciem, in acord cu opinia exprimata si in practica judiciara ca, dispozitia art.171 al.3 C.p.p. nu se aplica in cazul infractiunilor ramase in faza de tentativa, daca jumatatea maximului special nu este mai mare de 5 ani. Sub acest aspect, nu isi gaseste rezonanta in dispozitiile legii conceptia potrivit careia asistenta juridica este obligatorie si in cazul tentativei la toate infractiunile, pentru care pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 5 ani.

In situatia in care in cursul judecatii se schimba incadrarea juridica a faptei,intr-o infractiune care presupune asistenta juridica obligatorie, atunci se va asigura o asemenea asistenta, sub sanctiunea nulitatii absolute. In faza de judecata dreptul la asistenta juridica este intotdeauna conditionat de prezenta inculpatului la judecata.

O asemenea conditie se justifica, avand in vedere continutul notiunii de asistenta juridica si de delimitare a acesteia fata de reprezentare, cu atat mai mult cat in cazurile prevazute expres de lege (in cazul in care inculpatul se afla internat in spital din cauza starii sanatatii nu poate fi adus in fata instantei, ori in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila, in procedura recursului impotriva incheierii de arestare preventiva ori a obligatiei de a nu parasi localitatea sau in procedura de prelungire a masurii arestarii), aparatorul poate indeplini si calitatea de reprezentant.

Or, prezenta personala a inculpatului este de esenta asistentei juridice, in afara de cazurile cand aparatorul are calitatea de reprezentant legal.

Asistenta juridica a inculpatului este obligatorie de cate ori instanta apreciaza ca, acesta nu si-ar putea face singur apararea.

Exista o asemenea obligatie,bunaoara, in cazul in care inculpatul cu privire la care s-a luat masura de siguranta a internarii medicale pe motiv ca sufera de o boala mintala, solicita instantei revocarea acesteia. In solutionarea unei asemenea cereri, instanta are obligatia sa desemneze un aparator din oficiu, in ipoteza in care inculpatul nu si-a ales aparator.

Avand in vedere pozitia procesuala a inculpatului, asa cum s-a observat in cazul de mai sus, asistenta juridica obligatorie il priveste numai pe acesta. In mod exceptional, legea prevede si asistenta juridica obligatorie celorlalte parti, (partea vatamata,partea civila si partea responsabila civilmente). Astfel, in art.173 al.3 C.p.p. se arata ca, in situatia in care instanta apreciaza ca din anumite motive, oricare alta parte decat inculpatul nu si-ar putea faca singure apararea, dispune din oficiu sau la cerere luarea masurii pentru desemnarea unui aparator.

Prin aceasta prevedere legala, legiuitorul a urmarit, sa creeze tuturor partilor dintr-un proces un tratament echitabil, in sensul ca, nu numai inculpatul ar trebui sa beneficieze asistenta juridica calificata, ci si ceilalti participanti.

Astfel, aceasta prevedere legala, da posibilitatea instantei de judecata sa stabileasca daca partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente ar trebui sa beneficieze de asistenta juridica.

In acest sens, in cursul cercetarii judecatoresti, presedintele completului va aprecia, in baza unor demersuri pe care le face in timpul desfasurarii procesului, necesitatea acordarii asistentei juridice calificate, din oficiu, celorlalte parti.

Presedintele completului, in cursul cercetarii judecatoresti, pentru realizarea acestei prevederi legale si infaptuirea cat mai corecta a actului de justitie, in primul rand va analiza posibilitatile financiare a persoanei, care va beneficia de asistenta juridica din oficiu.

Un alt criteriu, care trebuie avut in vedere, este varsta persoanei, parte in proces, in sensul ca cei cu o varsta inaintata isi exprima mai greu cererile si solicitarile, care vor sa le invedereze instantei.

In cursul cercetarii judecatoresti, pentru ca partea sa beneficieze de dreptul la aparare, in conditiile stipulate de art.171 al.3 C.p.p., instanta de judecata va tine cont de pregatirea acesteia si de mediul de unde provine. Este cunoscut faptul ca, anumite persoane, care doresc sa obtina un anumit drept sau participa in procesul penal, datorita calitatii dobandite, in cursul urmaririi penale, provine dintr-un mediu, unde s-a pus putin accent in urmarea cursurilor scolii primare, gimnaziale sau liceale.

Pentru a asigura exercitarea dreptului la aparare in cursul cercetarii judecatoresti, unor asemenea persoane, legiuitorul a prevazut acordarea la cerere sau din oficiu a unui aparator, care sa le reprezinte interesele, intrucat persoanele sus-mentionate nu-si pot exercita in bune conditii dreptul la aparare.

Consideram ca, prin aceasta prevedere legala, legiuitorul a urmarit sa se realizeze dreptul la aparare in cursul cercetarii judecatoresti pentru toate partile, eliminand astfel crearea unui regim preferential numai pentru una din parti, respectiv in cazul cand legea prevede obligativitatea asigurarii asistentei juridice.

In atare conditii toate partile dintr-un proces isi vor exercita dreptul la aparare in bune conditii, prin persoane specializate, respectiv avocati, constituiti conform Legii 51/1995, care au cunostintele si experienta necesara, pentru a exercita toate drepturile partii pe care o asista.

CAPITOLUL VI

DISCUTII PRIVIND LIMITELE DREPTULUI LA APARARE IN FAZA DE URMARIRE PENALA

Lipsa de publicitate a urmaririi penale contrasteaza cu publicitatea –

ca principiu – a fazei judecatii.

Judecata se deruleaza in locuri si momente anterior stabilite,comunicate partilor,cu citarea persoanelor interesate si,implicit,cu avizarea acestora asupra continutului actului ce urmeaza a se indeplini.

Actele de urmarire penala se efectueaza,in schimb,de indata ce este posibil si nu la termene prestabilite si in orice loc din afara sediului organului care il intreprinde.

In acelasi timp nu intotdeauna persoana fata de care se efectueaza cercetari este instiintata anterior cu privire la efectuarea actului de urmarire penala,tocmai pentru a preantampina alterarea,ascunderea ori distrugerea probelor.

Toate aceste realitati fac imposibila publicitatea actelor de urmarire penala.

Cu toate acestea urmarirea penala nu este secreta,in sensul propriu al cuvantului,in special ca urmare a modificarilor procedurale survenite dupa 1992. Astfel,martorii audiati au cunostinta despre acea parte a cauzei cu privire la care sunt intrebati,expertii au la dispozitie documente,inscrisuri pe care li se cere sa le examineze (uneori chiar si declaratii,daca sunt utile efectuarii expertizei),avocatii invinuitilor sau inculpatilor,ai partilor vatamate iau cunostinta despre cauza dedusa cercetarii,este instiintat invinuitul sau inculpatul.

Pornind de la aceste aspecte este interesant a se examina cat si ce are dreptul sa cunoasca invinuitul sau inculpatul ( ca persoana direct interesata sa se apere impotriva actiunii de tragere la raspundere penala),din ce moment al urmaririi penale si,pe cale de consecinta,de unde pana unde se

intinde dreptul avocatului de a apara concret interesele clientului sau.

Evident,este vorba de intervalul de dupa momentul inceperii urmaririi penale si pana la momentul prezentarii materialului de urmarire penala,cand invinuitul sau inculpatul si aparatorul sau au dreptul sa cunoasca

continutul dosarului in itregime.

Ca atare,art.6 din C.p.p. instituie o obligatie cu caracter general celor care administreaza justitia,in sens larg,de a asigura partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile legii,dreptul la aparare fiind garantat. Art.171 al.2 si al.3 C.p.p. precizeaza expres cazurile in care asistenta juridica este obligatorie pentru invinuit sau inculpat,iar legea impune,mai departe,obligatia de a desemna un aparator din oficiu,daca acesta nu a fost ales.

Aparatorul are dreptul,general exprimat in art.171 al.1 C.p.p.,de a asista pe invinuit sau inculpat pe tot parcursul urmaririi penale sau judecatii.

Daca in timpul judecatii,derularea practica a evenimentelor ii da aparatorului,in mod concret,posibilitatea de a asista la administrarea oricarei probe este interesant de observat daca aparatorul beneficiaza de acelasi drept si in faza urmaririi penale,tocmai din motivele la care am facut referire pana acum.

Astfel,art.172 al.1 C.p.p. mentioneaza ca aparatorul are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Implica aceasta,insa,si o obligatie din partea organelr de urmarire penala ca orice act de urmarire sa se realizeze in prezenta avocatului?

Sunt opinii ca nu,atunci cand este vorba de acte de urmarire ce nu implica prezenta invinuitului sau inculpatului.

Pentru argumentare exemplificam cateva acte de urmarire penala la

care aparatorul nici nu are ,obiectiv vorbind,cum sa asiste: inregistrarile

audio sau video,ridicarea de inscrisuri si,de multe ori,perchezitiile – in special cele corporale.

Un alt argument este chiar textul de lege – care in materia asistentei juridice ca si cea a privarii de libertate – este expres si explicit din motive lesne de inteles.

Astfel, al.3 al art.172 C.p.p. mentioneaza ca atunci cand aparatorul este prezent la efectuarea unui act de urmarire,acel act va fi semnat de avocat,intelegand de aici ca exista si situatii cand aparatorul nu este prezent,dar actul de urmarire penala se efectueaza. Mai mult,al.2 al textului de lege mentionat impune expres obligatia prezentei aparatorului la ascultarea inculpatului.

Daca legiuitorul intentiona sa instituie o asemenea obligatie si pentru celelalte acte de urmarire penala,ce nu presupun prezenta inculpatului,este de inteles ca o mentiona expres.

Aceasta cu atat mai mult cu cat este expres reglementata in procedura problema luarii de contact a avocatului cu inculpatul. Asigurarea luarii de contact constituie o obligatie din partea organului de urmarire penala.

Un alt argument este dat de chiar momentul prezentarii materialului de urmarire penala. Si acest moment este expres prevazut de legiuitor,iar organul de urmarire penala are obligatia de a prezenta invinuirea si,evident,toate probele care sustin aceasta invinuire. De aici se deduce ca pe parcursul cercetarilor s-au efectuat acte de urmarire pe care inculpatul ne le-a cunoscut.

O alta problema o ridica semnificatia termenului de asistare.

Presupune aceasta dreptul aparatorului de a raspunde ,in locul inculpatului,la intrebarile ce se pun acestuia,de vreme ce in Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat,respectiv art.3 paragraf ultim se mentioneaza ca activitatea aparatorului se realizeaza prin orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului la aparare in conditiile legii? Da acest text de lege dreptul avocatului de a face sugestii inculpatului cu privire la faptele despre care este audiat,in raspunsurile sale?

Legat de acest aspect,este important de stiut daca pe parcursul urmaririi penale avocatul are dreptul,iar organul de urmarire penala obligatia de a arata,pana la efectuarea prezentarii materialului de urmarire penala,toate probele administrate in cauza: rezultatul perchezitiilor,transcrierile inregistrarilor audio sau video,declaratiile martorilor,eventualele procese verbale de confruntare dintre martori,declaratiile partilor vatamate.

In multe imprejurari,interesul cercetarilor si al unei bune administrari a justitiei in aceasta faza,impun ca inculpatul sau aparatorul acestuia sa nu cunoasca,pana la un moment dat,toate mijloacele prin care se incearca stabilirea adevarului,tocmai pentru ca situatia de fapt sa nu fie alterata,iar probele sa nu fie distruse ori ascunse.

Aceasta opinie este sustinuta prin dreptul aparatorului de a formula plangeri potrivit art.275 C.p.p.,aceste plangeri fiind altele decat cele ce vizeaza starea de libertate a inculpatului (si care sunt special reglementate); cererile aparatorului pot fi admise sau respinse de vreme ce ele se solutioneaza potrivit art.275 si urmatoarele C.p.p.

Ca atare,este de inteles ca odata ce asemenea cereri ar putea fi respinse,nu exista din partea organului de urmarire penala obligatia la care

am facut referire mai sus.

Aceeasi lege,in art.30,exprima mai in amanunt dreptul avocatului de a lua contact cu clientul sau,drept prevazut si de art.172 al.4 C.p.p. Cu toate acestea primul text de lege precizeaza ca,luarea de contact nu poate fi

stanjenita sau controlata,direct sau indirect,de nici un organ al statului.

Daca insa inculpatul este arestat si se afla in raspunderea acelui organ al statului,care pune in executare mandatul,se pune inrebarea: Constituie prezenta lucratorului de politie o “stanjenire” in sensul acestei legi?

Avand in vedere aspectele prezentate mai sus,se poate considera ca,exista momente si acte procedurale care se efectueaza in faza de urmarire penalafara ca prezenta aparatorului sa constituie o obligatie,tocmai datorita caracterului cu totul specific al acestei faze a procesului penal. Atat timp cat aceste acte sunt realizate conform legii,ele sunt perfect valabile.

Se poate aprecia astfel ca prezenta aparatorului este obligatorie numai atunci cand Codul de procedura penala o mentioneaza expres si ca,rolul aparatorului nu este numai cel de a-si proteja “clientul” cu orice pret,ci acela de a respecta legea in vigoare.