Reglementarea Coruptiei la Nivel International

În cadrul unei societății contemporane, corupția reprezintă o amenințare gravă la adresa statului de drept deoarece subminează instituțiile publice și valorile democratice. Totodată, există o asociere între corupție și celelalte forme ale criminalității, întrucât aceasta prezintă elemente cu caracter transnațional. Astfel, ca reacții din partea societății au determinat guvernele o serie de măsuri privind prevenirea și combaterea acestui fenomen, fundamentate pe trei etape diferite în lupta globală împotriva corupției, începând de la sfârșitul anilor 90, moment la care au apărut diverse strategii anticorupție și organisme anticorupție cu atribuții și competențe care permit să acționeze în vederea eliminării corupției. Cea de a doua fază ce a urmat s-a concretizat în elaborarea și dezvoltarea unor politici și mecanisme anticorupție la nivel internațional, de factură mondială și regională, urmărind obiective precum promovarea unor angajamente de tip politic prin dezvoltarea și derularea unor politici comun prin impunerea unor norme, criterii de îndeplinire dar și standarde universale privind cadrul juridic al faptelor de corupție în vederea eficientizării cooperării operaționale pentru combaterea acestor tipuri de fapte.

Strategia s-a concretizat prin elaborarea unor convenții și programe multinaționale promovate prin intermediul organizațiilor de dimensiune internațională prin ajungerea la apogeu odată cu semnarea Convenției ONU împotriva corupției în Mexic în anul 2003. Ca atare, din acest moment, lupta împotriva corupției se situa în a treia fază, mai problematică fiind cea mai provocatoare dintre ele, deoarece presupunea introducerea și aplicarea unor standarde internaționale stabilite prin aceste mecanisme.

Obiectul lucrării de față reprezintă analiza generală asupra acestor inițiative internaționale fie guvernamentale sau non-guvernamentale sub aspectul eficienței lor. Raportat la starea de fapt, această lucrare dorește să ilustreze ipoteza conform căreia mecanismele internaționale anticorupție au o eficacitate limitată în sensul că, scopurile amintite au fost atinse parțial. În derularea acestor tipuri de politici comune, sunt încă existente diferențe de ordin legislativ privind încadrarea juridică a faptelor de corupție între state. În acest sens, chiar și, cooperarea tehnică și operativă este relativ insuficientă în dauna răspândirii fenomenului de corupție fiind astfel limitat impactul mecanismelor asupra combateri corupției.

Sub aspect inter-temporal, până în acest moment problema vizată de mecanismele internaționale a fost abordată de diferit prezentând un studiu general ce priveau chestiuni din punct de vedere unilateral.

În vederea elaborării lucrării s-au folosit au fost studiate mai multe surse bibliografice în funcție de caracterul fiecărui capitol tratat. Lucrarea a fost realizată printr-un aparat critic ce presupune o abordare multidisciplinară precum științele conexe domeniului studiat cum sunt sociologia, științele juridice, criminologia, psihologia, etc.

Lucrarea sugerează nu numai o analiză a actualului sistem de administrare a justiției românești ci și un cadru de referință pentru schimbarea percepției, la nivel comunitar și instituțional, față de locul și rolul actorilor sociali din sistemul judiciar.

În vederea realizării prezentei lucrări, am tratat in primul capitol analiza fenomenului de corupție, pornind de la necesitatea de a explica această noțiune precum și trasarea obiectivelor acestei infracțiuni, concepută de la cel mai popular sens al cuvântului până la definirea conceptului în sistemul juridic românesc și nu numai.

Capitolul al doilea a fost consacrat analizei infracțiunii de corupție în dreptul penal român, trasând un istoric al reglementărilor unor instituții ce ar putea fi considerate premergătoare prezentei instituții, respectiv contribuțiile acestora

Nu în ultimul rînd, în cadrul capitolului al treilea am tratat reglementăriile interne cu privire la fenomenul corupției.

.În ultimul capitol al lucrării s-a urmărit identificarea mecanismele internaționale împotriva corupției în vederea elaborării unei analize sub aspect global asupra acestei infracțiuni, mecanismele fiind clasificate în 4 categorii.

Lucrarea pune în evidență analiza ascensiunii fenomenului de corupție în prezent, impunându-se o reglementare distinctă a faptelor de corupție, cu instituirea unor măsuri adecvate de prevenire și combatere a tuturor faptelor ce se pot încadrează noțiunii de corupție. Amintesc, totodată și, abordarea comparativă adoptată pentru analizarea probațiunii atât în virtutea Codului penal din 1969 cât și în Noul Cod penal.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE DE CORUPȚIE

CE ESTE CORUPȚIA?

ETIOLOGIA ȘI FORMELE DE CORUPȚIE

Corupția este un fenomen social complex care privit în plenitudinea sa aceasta redă expresia unor manifestări de descompunere morală și degradare spirituală, reprezentând o problemă socială, ale cărei modalități de manifestare, consecințe sociale și căi de soluționare intersectează opinia publică și nivelul instituționalizat al controlului social.

Cuvântul corupție vine de la termenul latin „coruptio”, care caracteriază o anumită conduită a funcționarului care, prin extrapolarea puterii publice cu care a fost investit, își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, urmărind să primească în schimb bani sau alte foloase necuvenite.

În contextul sus menționat, fenomenul corupției include toate faptele și actele unor subiecți de drept care, profitând de funcția sau poziția socială pe care o ocupă, acționează în dauna societății pentru obținerea unor beneficii personale, prin eludarea legii cu ajutorul unor mijloace ilicite, renunțând la respectul față de lege și morală, ca o reflectare a stării de decădere a societății.

Corupția este percepută la nivelul tuturor segmentelor din populație ca un fenomen deosebit de grav, dar și periculos, care subminează prerogativa de putere și autoritate, referindu-se, mai ales, la darea și luarea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență, întrucât prin săvârșirea acestor infracțiuni, în care sunt implicați uneori persoane publice, precum figuri reprezentative a Guvernului, membrii ai Parlamentului, magistrați și personal din instituțiile care trebuie să apere legalitatea. Această prezență a corupției în toate păturile sociale creează, în rândul populației, o percepție negativă dar și incertă asupra credibilității acordate imaginii instituțiilor publice. Însă, principalii subiecți la care vom face referire, in general vor fi persoanele care ocupă funcții publice, respectiv sunt funcționarii publici.

Pentru a înțelege mai bine terminologia acestor categorii de persoane, vom înțelege că “agentul public pentru ca el să își îndeplinească în mod obiectiv îndatoririle sale, prin întărirea integrității individuale. Astfel, reglementarea conflictelor de interese nu impune doar obligații agenților publici, ci efectiv îi ajută să reziste abordărilor incorecte și, în general, să contribuie la dezvoltarea unei culturi a serviciului public”.

Raportat la această împrejurare,obiectivele corupției sunt dublate, atât de profitul cât și puterea‚ ceea ce face ca, concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupția să reprezinte folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.

Odată cu expansiunea fenomenului de corupție pe întreg globul, urmată de o dezvoltare puternică a efectelor acesteia, aceasta devine o problemă tot mai vizibilă și mai preocupantă pentru societatea civilă. În România, traseul parcurs către economia de piață, a făcut ca fenomenul corupției să suferă modificări cantitative și calitative, manifestate prin dorința râvnitoare a întreprinzătorilor și investitorilor particulari de a obține, într-un timp cât mai scurt, profituri uriașe prin utilizarea unor sume de bani, oferite ca dar pentru captarea atenției funcționarilor publici, cu scopul urgentării sau îndeplinirii/neîndeplinirii unui act legal.

Complexitatea activității de corupere cunoaște atât sustrageri de fonduri în mod ilegal, deturnarea fondurilor primite de la scopul lor, privatizări ilegale, transferuri ilegale de capital, cât și prin “implicarea în activități cu caracter privat a unor factori de conducere, prin înființarea directă sau prin intermediari, de firme cu profil similar unităților cu capital de stat și parazitarea acestora din urmă, au determinat, de asemenea, numeroase acte de corupție”.

Înrădăcinarea unor astfel de practici ilicite conduce la creșterea unui număr mai mare de persoane fizice și juridice, care ajung să profite de imperfecțiunile reglementărilor legale, precum și de insuficienta exercitare a controlului financiar, dar și fiscal, prin ignorarea regulilor de protecție a intereselor statului, în vederea desfășurării unor acțiuni de contrabandă și evaziune fiscală fundamentate pe acte de corupție.

Astfel de actele de corupție au crescut considerabil, reprezentând un soi de comportament care a implicat funcționarii din toate domeniile vieții economice și sociale, fapt ce a condus la sporirea pericolului social concret al acestor fapte, care s-a materializat în crearea unor prejudicii patrimoniale aduse patrimoniului public, ce au generat consecințe deosebit de grave la nivelul întregii structuri economice, ireparabile sau imposibil de evaluat și recuperat.

În sistemul de drept penal românesc, fenomenul de corupție este un concept reglementat normativ, care datorită amplorii sale și prioritar ce desemnează încălcarea ilegală și imorală a normelor referitoare la îndatoririle unui funcționar public, agent economic sau a persoanelor care efectuează diferite operații cu specific financiar sau bancar.

Plecând de la acest înțeles larg, putem identifica în legislația penală, chiar de la începutul ei și până în prezent, o serie de incriminări care au un numitor comun, respectiv avantajul material, fapt asupra căruia ne vom îndrepta atenția când vor fi tratate formele de corupere, însă momentan ne vom opri asupra analizării cauzelor corupției și factorii care ajung să favorizeze apariția corupției. Spre exemplu aceste cauze sunt multiple și pot fi: de natură juridică (instabilitatea legislativă, reglementări incomplete, necorelări între norme, hotărâri, practică judiciară neunitară), de natură politică (Parlamentul dezincriminează unele infracțiuni de corupție sau le sancționează mai ușor ori chiar vizează desființarea instituțiilor anticorupție, Președintele țării grațiază persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, parlamentarii îngreunează cercetarea de către procurori în dosarele de corupție privind miniștrii), administrativă (comportamentul funcționarilor, birocrație, lipsa autorității), socială (inegalitate socială) și economică (aspirația la bunăstare și confort).

Raportat la cauzele și factorii (denumite vulnerabilități) care contribuie la răspândirea corupției sau la conturarea percepției despre corupție sunt:

a. Deficitul de informație

– Conduita personalului: dacă în cadrul unei instituții menite să protejeze interesele cetățeanului, funcționarul public nu aplică legea redă impresia că nu cunoaște cauza ori nu are interes să soluționeze o problemă deoarece acordă amânări nejustificate, respectiv dacă nu cunoaște procesul de circulație internă a documentelor și al procesului de soluționare petiții, toate acestea vor crea cetățeanului faptul fie că interesul personalului față de situația sa particulară este scăzut și trebuie „stimulat”, fie că acestea sunt semnele unei cereri de mituire;

– Lipsa informării cetățeanului despre funcționarea sistemului: de multe ori cetățeanul nu își cunoaște drepturile, deoarece este anevoios accesul la informații despre modul de funcționare a sistemului legal din România pentru a-i fi protejate drepturile, ceea ce îl conduce pe cetățean să aibă mai mare încredere în funcționarii publici, devenind credul față de cei care pretind foloase pentru a grăbi sau a asigura rezolvarea problemei sale;

– Inaccesibilitatea populației la legislație: aceasta deoarece în România, legislația este disponibilă gratuit doar în anumite condiții. Actele normative nu sunt accesibile în special pentru cetățenii străini ori minoritățile naționale, deoarece în prezent aceste documente nu sunt traduse într-o limbă de circulație internațională sau în cea a acestor minorități. Broșurile existente pe site-ul unor instituții sau în unele instanțe reprezintă simple reproduceri ale textelor de lege decât ghiduri în care să se explice pe termeni uzuali, cetățeanului de rând drepturile sale precum și căile procedurale pe care le are la îndemână în vederea apărării acestora;

b. Lipsa controlului și a responsabilității

– Lipsa de democrație: în cultura românească, în care se mai resimt reminescențe ale comunismului, ce caracterizează sistemul și care sunt perpetuate și întipărite în mentalitatea cetățeanului român reguli nescrise, cum ar fi acelea că șefii nu pot fi criticați, cazurile de incompetență trebuie mușamalizate, actele de corupție nu se dezvăluie public, etc.;

-Ssocietateai civilă nu se împlică în supravegherea sistemului: nu există din partea autorităților publice inițiativa pentru a colabora cu organizații neguvernamentale pentru a identifica disfuncționalitățile organizatorice; lipsa rapoartelor externe de evaluare, conduc la întocmirea unor evaluări interne care acestea sunt ignorate, iar concluziile și recomandările nu sunt implementate;

– Pregătire profesională a funcționarilor este una deficitară: aceasta trebuie privită nu numai din punct profesional însă și prin prima independenței și integrității unui funcționar public, care au la bază o temeinică pregătire a practicilor profesionale. Dacă însă acestea sunt disfuncționale, personalul poate fi tentat să obțină extra-câștiguri, șansele de corupere cresc;

– existența unei birocrații excesive și inexistența unui circuit intern de schimb de informații la nivelul instituțiilor: circuitul deseori anevoios de soluționare al cererilor, procedurile formale și anevoioase în lucrul cu publicul, funcționarii nepoliticoși, tergiversarea solicitării cetățeanului prin trimiterea acestuia la mai multe ghișee pentru soluționarea unei probleme, îl vor determina pe acesta să apeleze la diferite persoane ce lucrează în sistem sau la mijloace de corupere.

– Frica de represalii: orice angajat care are cunoștință de acte ilegale sau neetice-profesionale ale colegilor, șefilor, subordonaților. În această situație este obligat, respectiv dator să le sesizeze organelor în drept, care însă de cele mai multe ori nu există datorită riscului expunerii, în realitate prea puține fapte sunt reclamate, deși „nesesizarea organelor judiciare în situația luării la cunoștință a comiterii unei infracțiuni la locul de muncă este ea însăși infracțiune”.

Astfel cum am ilustrat mai sus, Codul penal și Legea nr. 78/2000 reglementează formele legale de corupție. Afară de definiția indicată mai sus, mai mult de ordin etic decât legal pe care am adoptat-o în prezenta lucrare, realitatea sociale indică prevalența mai multe forme de corupție ce se pot fi întâlnite în orice domeniu, inclusiv în procesul de înfăptuire a justiției, în luarea unor decizii judiciare și administrative.

Prin prisma vulnerabilităților de mai sus, formele de corupție sunt următoarele:

– darea sau luarea de mită: acțiune ce implică două persoane, respectiv cea care promite sau dă un bun sau alt folos precum și persoana care solicită sau primește foloase bănești pentru îndeplinirea licită sau ilicită a unui act care intră în atribuțiile de serviciu, „neavând importanță cui aparține inițiativa actului de corupere”;

– primirea de foloase necuvenite (cadouri): acțiune ce implică primirea unor foloase patrimoniale în timpul exercitării atribuțiilor funcționarului public ori agentului economic, fără un scop neapărat de deturnare, dar care poate favoriza crearea unor legături neetice-profesional;

– ungere: privește oferirea de foloase agenților oficiali pentru a grăbi desfășurarea legală a unei proceduri/îndeplinire act sau pentru ca nu cumva partea adversă să intervină ea mai înainte;

– traficul de influență: acțiune ce privește un folos patrimonial procurat pentru acela care intervine pe lângă un agent public/funcționar public, pentru a îndeplini sau nu un act ce intră în competența sa;

– frauda: dată de acțiunea de falsificare de date sub diferite forme ale falsului (de exemplu, fals intelectual, fals în înscrisuri, favorizarea infractorului;

– favoritismul: concretizat în ajutorul dat unor prieteni apropiați pentru obținerea unui loc de muncă pe criterii ce țin de relații inter-personale și nu pe bază de meritrocrație;

– șantajul: această acțiune presupune obținerea de foloase prin folosirea presiunii fizice sau psihice;

– nepotismul: clasificată ca fiind o formă de favoritism, aceasta constă în facilitarea angajării în sistem a soțului sau rudelor, în condiții ilegale;

– delapidare: privește deturnarea fondurilor publice;

– folosirea informațiilor confidențiale: se referă la utilizarea pentru sine sau diferite persoane a informațiilor cunoscute în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru procurarea unui avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul.

– comision reciproc (kickbacks): reprezintă acea formă prin care o persoană face un favor ilegal unei alte persoane, iar aceasta din urmă procedează și ea la fel, ilegal, în favoarea primei persoane;

MIJLOACELE ȘI MODALITĂȚILE DE CORUPERE

Jurisprudența instanțelor judecătorești ne permit să formulăm anumite idei cu privire la bunurile sau serviciile ce fac parte din obiectul material infracțiunilor.

Astfel, foloasele ce au constituit mijloace de corupere au fost:

– prestații bănești.

– bunuri date sub formă de cadou sau vândute cu preț diminuat ori date în folosință (autoturisme);

– prestări de servicii;

– prestări sub formă de favoruri.

Valoarea diferă și în funcție de poziția celui care efectuează îndeplinirea actului (grad superior, funcție de conducere) și de posibilitățile solicitantului (om cu posibilități materiale ridicate). Suma care este pretinsă, aproape întotdeauna este mai mare decât suma primită.

Foloasele care constituie mijlocul de corupere pot proveni atât din domeniul privat (banii plătiți de justițiabili), cât și din domeniul public sub forma deturnării de fonduri.

Intervalul până la care poate surveni afectarea corectitudinii procedurii este atât la începutul, cât și la sfârșitul acesteia.

Totodată, folosul se poate da și după îndeplinirea actului, în condiții legale.. Folosul astfel dat, în mod repetat, creează un obicei și devine o promisiune de mituire.

Atunci când fenomenul de corupție implică cel puțin două persoane, contactul dintre ele se poate produce în două modalități de corupere:

– direct: situație care necesită să fie o mare încredere între între subiecții principali bazată pe relații de prietenie ori pe recomandarea din partea unei alte persoane în care funcționarul public/agentul public are încredere; fie presupune un mijloc de presiune, rezultat din relații de autoritate sau chiar în urma unui șantaj;

– indirect: în cadrul acestei modalități, de regulă se apelează la persoane intermediare. Aceștia pot fi actuali sau foști colegi de muncă, membrii familiei sau persoane cu care oficialul intră des în contact, cum ar fi personalul auxiliar sau colaboratori ori chiar vecinii acestuia.

Contactul dintre aceste persoane poate fi un act singular de corupere sau unul repetat (infracțiune continuată).

Formele corupției

Pentru clasificarea faptelor de corupție și a formelor de identificare, sunt avute în vedere următoarele criterii:

– Anodul în care oscilează faptele de corupție (în acest sens delimităm între fapte de corupție activă și fapte de corupție pasivă);

– „pătura socială” în care acționează elementul corupt (astfel pot fi comise fapte de corupție în sfera politică ori comise de persoane din cadrul administrației publice, fapte de corupției ce privesc justiția, fapte de corupție comise de persoane din organe de conducere ale unei societăți comerciale, precum și fapte de corupție comise de persoane care își desfășoară activitatea în diverse organizații sau asociații);

– Frecvența lor și repetitivitatea faptelor (clasifică faptele de corupție de tip izolat sau fapte de corupție cu un caracter continuu);

– Succesiunea modalităților de însușire a avantajelor și modalităților de favorizare a persoanelor interesate (caracterizează faptele de corupție imediate sau fapte de corupție de așteptare);

– După regimul sancționator prevăzut (există fapte de corupție incriminate în legislația penală și sancționate ori neîncriminate juridic);

– În raport de calitatea subiecților (clasifică faptele de corupție ca fiind cele comise de „gulerele albe”- marea corupție, fapte de corupție comise în înfăptuirea justiției, acte de corupție comise de reprezentanți ai poliției, acte de corupție comise de alți funcționari cu atribuții de control).

Infracțiunea de corupție prezintă o tipologie complexă manifestându-se la nivel internațional, atât sub forma unor conduite tolerate (bacșișul, oferirea de cadouri), cât i sub forma unor manifestări blamate de societate (spoliere, nepotismul, patronajul, clientelismul favoritismul), sau fapte de corupție propriu-zise care sunt incriminate în legislația penală a majoritatii statelor (mituirea, traficul de influență, spălarea banilor, frauda, deturnarea de fonduri, extorcarea de fonduri, conflictul de interese, riscul fiduciar reglementat prin legi speciale).

Totodată există și o altă categorie de tipologii care vizează statul, sub forma corupției ca macro-fenomen (corupția sporadică și corupția sistemică, marea și mica corupție, corupția controlată și corupția necontrolată, corupția politică, corupția birocratică, capturarea statului, cleptocrația).

În ceea ce privește tipurile de corupție, sunt posibile mai multe clasificări, care nu sunt în afara criticii tocmai datorită naturii complexe a fenomenului de corupție:

Marea și mica corupție

Există trei criterii pentru a observa diferența dintre marea corupție și mica corupție:

a. Poziția ierarhică pe care o ocupă făptuitorul

Mare corupție, la care am făcut referire chiar la începutul acestei lucrări, este așa-numita corupție politică sau de nivel înalt, care se întâlnește la nivelul organelor de conducere ale statului, adică cele ce alcătuiesc politicile de stat, strategiile naționale precum și legile. Corupția de tip politică acoperă o gamă largă de practici, de la finanțarea ilegală a partidelor politice și a campaniilor electorale, la cumpărare de voturi sau traficarea influenței de politicieni sau cei aleși în funcții publice.

În legătură cu sistemul judiciar pentru înfăptuirea justiției, „corupția politică se poate manifesta prin manipularea modului de numire, promovare, transferare, revocare a magistraților, în influențarea salarizării acestora și în modul de repartizare a cauzelor către aceștia”.

Mica corupție este corupția birocratică sau administrativă, care se întâlnește la nivelul administrației publice, menite să aplice politicile de ordin public și actele legiferate de către legiuitor.

Acest tip de corupție se produce cel mai adesea prin darea-luarea de mită.

Sumele variază, dar de regulă acestea sunt de o valoare infimă. E specifică țărilor aflate în dezvoltare economică.

b. Valoarea obiectului faptei de corupție

Marea corupție intervine în domeniul achizițiilor publice, deosebindu-se față de mica corupție care se întâlnește la punctele de frontieră, în cazul plații taxelor către instituțiile publice.

Prin voința legiuitorului, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 EUR, competența urmăririi penale aparține Direcției Naționale Anticorupție (art. 13 alin. 1 pct. a O.U.G. nr. 43/2002).

c. Gradul de impact al faptei de corupție:

Într-un mod extins, cum ar fi contractarea ilicită de către autoritățile publice, a unei societăți pentru furnizarea unui serviciu public, poate prejudicia toți contribuabilii dintr-un oraș; sau individual, cum ar fi mita de la ghișeu care nu afectează decât pe mituitor și pe cei care solicită eliberarea unui document asemănător.

Din această optică, infracțiunile ce privesc corupția intereselor financiare ale Comunităților Europene sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție (astfel cum apare menționat în dispozițiile art. 13 alin. 11 O.U.G. nr. 43/2002).

2. Corupția sistemică și cea sporadică

Corupția sistemică (endemică) este „corupția sistemului economic, social și politic. Practic, majoritatea instituțiilor și a activităților sunt folosite și dominate de indivizi și grupuri de indivizi corupți neexistând altă alternativă pentru cetățeni decât a accepta și a se implica în aceste acte de corupție”.

Raportat la o singură instituție, corupția sistemică apare atunci când întreaga organizație, cultura sau persoanele de conducere îngăduie practici ilegale ori imorale calificate corupte, prin nesesizarea acestor fapte și tolerarea acestor acte și chiar încurajează asemenea comportamente inadecvate.

Corupția sporadică (ocazională) se petrece în mod neregulat, ocazional, și influențează nu mecanismul, ci individul, afectând doar morala celor implicați. În aceste cazuri, nu se poate vorbi de o rețea, nici măcar la nivel teritorial.

Corupția funcțională și cea disfuncțională

Corupția funcțională are drept scop facilitarea îndeplinirii legale a unor acte, ce este comisă pentru a „unge” mecanismul birocrației, așa cum am arătat mai sus. Pretențiile bănești vehiculate sunt mică valoare însă această formă, este mai degrabă o chestiune legată de cultură și înrădăcinată întrucât societatea însăși legitimează uneori astfel de conduite (spre exemplu Rusia, Coreea de Sud, Turcia).

Acest tip de corupție este ceea care are ca efect îngreunarea activităților. Foloasele oferite/primite în acest caz au o valoare ridicată.

Corupția în sectorul public și cea în sectorul privat

Corupția ce poate apărea în sectorul public, cuprinde următoarele clasificări ale tipului de corupție:

– corupția din instituțiile administrative: se raportează la activitatea unor instituții publice administrative precum administrației publice locale și centrale, vamale, instituții de sănătate și asistența socială, instituții de cultură și învățământ, precum și instituțiile din domeniul apărării, a celor din domeniul ordinii publice și siguranței naționale;

– corupția în sistemul judiciar: privește judecătorii, parchetele și instanțele;

– corupția de tip economică: întâlnită în domeniul financiar-bancar, în domeniul agriculturii și de silvicultură precum și în domeniul industriei, a metalurgiei-siderurgice, sau în cele privind prelucrarea și comercializarea petrolului;

– corupția de tip politic: în special, este legată de activitatea din Parlament și activitatea partidelor politice, producând efecte negative ale imunității parlamentare, în rândul influențării inițiativelor legislative, sau a inițiativelor de finanțare ale partidelor și ale campaniilor electorale.

Corupția întâlnită în sectorul privat implică desfășurarea unor activități comerciale ale societățiilor naționale sau de către companiile multinaționale. Acest tip de corupție afectează domeniul competitivității corecte și bunele practici ale unei economiei de piață, scăzând calitatea produselor și ale serviciilor, investițiilor economice. În asemenea situații, sunt deseori implicați actele de corupție sunt oficiali (mita privat-public), în vederea acordării unor facilități fiscale. Dar la fel de periculoasă este și corupția în interiorul societății sau între agenți economici privați (mita privat-privat).

5. Corupția activă și cea pasivă

Corupția activă constă în propunerea sau oferirea de foloase decidentului (darea de mită, cumpărarea de influență) iar corupția pasivă constă în acceptarea acestor foloase (luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență).

6. Corupția neagră, cenușie și albă

Corupția neagră privește comportamentele blamate și respinse atât de opinia publică, cât și de mari decidenți.

Corupția cenușie privește condamnarea corupției dorită doar de decidenții societății.

Corupția albă este dată de categoria faptelor și a comportamentelor anti-sociale. Sancționarea acestora nefiind dorită de nicio categorie socială, corupția fiind găsită tolerabilă.

1.4.SCOPUL CORUPERII ȘI EFECTELE SALE

Scopul coruperii poate fi divers, astfel încât se poate cere sau oferi mită pentru a exercita unele atribuții administrative în vederea obținerii unui act ilegal ori pentru eludarea aplicării legi. Astfel, intră în primă categorie, consemnarea unei alte stări de fapt în procesul-verbal încheiat, sustragerea sau distrugerea unor probe de la dosar, neemiterea unei citații, nedepunerea sau sustragerea din unor dovezii de îndeplinire a procedurii de legale, tergiversarea soluționării unei petiții, scurgerea de informații, stabilirea unui diagnostic favorabil unui cetățean, crearea unei stări de insolvabilitate.

Dar folosul se oferă și pentru a fi îndeplinite acte legale. Astfel, în potrivit unui studiu realizat de Asociația Transparency International în Raportul Global asupra Corupției din 2007, este menționat că 10% din respondenții din 21 țări cuprinse în sondaj au declarat că au plătit sume de bani pentru a obține o soluție dreaptă. Tot în acest raport s-a subliniat faptul că se poate da mită fără a cere funcționarului să facă ceva ilegal, doar ca nu cumva alți terți să intervină la acesta să-l corupă pentru a comite un act ilegal.

Efectele corupției

Corupția constituie o „amenințare pentru democrație, pentru preeminența dreptului și drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății”.

Costurile sociale ale corupției reprezintă sumele de bani pierdute pentru comiterea faptei, cheltuielile de investigare ale actului infracțional, înșelarea încrederii populației și corupția generată de corupție (formarea lanțurilor de corupți) .

Prin încălcarea normelor legale, a regulilor dar și a îndatoririlor sau moralității, corupția dezagregând societatea civilă precum și comunitățile, afectând responsabilitatea, transparența socială, slăbind încrederea socială. Totodată, încălcarea conduce la pierderea integrității indivizilor, care vor trăi în minciună și standarde contradictorii.

În particular, despre corupția judiciară putem afirma faptul că aceasta afectează integritatea profesionistului din justiție, menit a înfăptui justiția prin aplicarea întocmai a legii dar și a sistemului ca atare. Aceasta aduce atingere imparțialității ce ar trebui să caracterizeze exercitarea atribuțiilor de serviciu și, în general, afectează responsabilitatea pe toate planurile.

Efectele și costurile ridicate pe care le implică corupția judiciară, atât direct, cât și indirect, se pot grupa astfel:

În detrimetul societății civile, în general, are loc un declin moral al valorilor – respectiv a noțiunilor de bine și rău se relativizează, furnizându-se un model negativ pentru tânăra generație, protecția drepturilor devine iluzorie, democrația se erodează, prin:

– percepție negativă de ansamblu: existența chiar și a unui număr redus de cazuri de corupție în sistem va avea un impact negativ asupra populației, pentru că acest sistem este tocmai cel chemat să sancționeze corupția din celelalte domenii. Aceasta duce la scăderea încrederii în instituțiile publice, în justiție, crește incertitudinea asupra rostului acestor instituții care trebuie să ofere un serviciu public pentru cetățeni și finalității soluționării sau îndeplinirii unui act când nu există transparență, când sistemul nu funcționează, când funcționarii publici își cumpără posturile de șefi și iau mită, sau când în sistemul justiției, marii corupți sau marii infractori sunt sancționați mult prea ușor sau scapă nesancționați.

Crescând dubiile rezonabile cu privire la activitatea instituțiilor publice, atât acestea cât și justiția își pierd legitimitatea în fața societății civile și astfel, scade eficiența aplicării legilor, încrederii cuvenite acestor instituții;

– sărăcirea celor săraci: în cazul micii corupției, de zi cu zi, costurile afectează mai ales populația săracă, ce nu are posibilități de plată suplimentară. În acest sens este și opinia Comisarului European pentru Drepturile Omului, asupra corupției judiciare, ce este cuprins în Anexa II Punct de vedere asupra corupției din justiție;

– înlesnirea unor practici neintegre prin nepedepsirea la timp a actelor de corupție de către justiție conduce la extinderea acestor conduite infracționale atât la persoanele imediat apropriate (prieteni, rude, colegi), cât și în domenii de interes național, precum politică, educație, sănătate sau protecția mediului. Ca atare, se înregistrează o scădere a încrederii în celelalte instituții și autorități. Înlesnirea de legături cu persoane menite de a înfăptui justiția vor contura populației un sentiment de neîncredere în calitatea și autoritatea instituțiilor statului și vor determina concepția potrivit căreia că un serviciu de calitate se poate obține numai prin acte de corupție îndemnându-se astfel populația să practice corupția la rândul său;

– înregistrează o scăderea a protecției drepturilor cetățenilor: reclamând sistemului de justiție acte de nedreptate cauzate de anumite persoane care ajung în final să se sustragă răspunderii datorită unor acte de intervenție, de corupție și astfel persoanele vătămate nu mai pot să își apere prin justiție drepturile sau interesele, căci oricum le-ar fi nesocotite în favoarea celui care este exonerat; De facto, legea încetează să se mai aplice, iar părțile sunt tratate în mod discriminatoriu, prin favoritisme. Supremația legii, care ar trebui asigurată de instituțiile publice și nu numai, este compromisă. Fenomenul de criminalitate este încurajat întrucât corupția nesancționată va genera în viitor nu numai comiterea altor acte de corupție, ci va permite și încuraja comiterea și a unor fapte ilicite grave cu care corupția este în legătură, precum traficul de droguri și de persoane, spălarea de bani, crima organizată, șantajul, neplata taxelor către stat etc.

2. Pentru sistemul juridic, corupția afectează însăși independența acestuia, prin:

– afectarea capacității funcționale: justiția devine una privilegiată (preferențială), sau una ineficientă (ceea ce echivalează tot cu injustiția); sistemul devine imprevizibil și nesigur în vederea împărțirii dreptății actorii sociali;

– găsirea unor metode de autoprotecție de către politic: în cazurile elaborate de corupție, consecința acestuia va fi mituirea magistraților, imixtiunea în activitatea acestora sau chiar în demersul lor profesional;

– scăderea calității serviciilor oferite: odată ce subiectul găsește o cale alternativă de câștig pentru anumite servicii, nu va avea interes să asigure o calitate crescută a atribuțiilor de serviciu;

– creșterea cauzelor de corupție va genera învestigații mai numeroase.

CAPITOLUL 2. ANALIZA FENOMENULUI DE CORUPȚIE

EVOLUȚIA ISTORICĂ A CONCEPTULUI

Datorită faptului că fenomenul de corupție a evoluat odată cu istoria umanității, în prezentul capitol voi prezenta o analiză succintă, dar necesară, a evoluției conceptului de corupție începând de la originile sale lingvistice, precum și definițiile date de filosofii antici, până la definirea conceptului contemporan cuprins în cadrele legislative și lucrările autorilor de specialitate. Deși, corupția ca și fenomen social a primit interpretări distincte de la un stat la altul, în funcție de moravurile și morala înrădăcinate în societatea respectivă, in genere, caracterele fundamentale ale acestui fenomen au trăsături stabile. În cadrul acestui subcapitol am trasat reacțiile sociale ale diferitelor epoci prin raportare la acest fenomen, urmărind îndeosebi dacă acesta a fost considerat un fenomen negativ sau a fost tolerată pe parcursul timpului și în diferite regiuni ale lumii.

Corupția este privită deseori ca o impuritate morală ori ca fiind o abatere de la un principiu ideal. Utilizările curente a sintagmei "corupție", cu accent pe darea și luarea de mită, care datează ulterior secolului XVIII sau începutului secolului XIX, sunt influențate de școala juridică anglo-saxonă, dar cu rădăcini mai mult decât pronunțate în izvoarele romane. În sistemul capitalist, se considera că odată cu inițierea proceselor de modernizare a societății, acesta a fost factorul principal care a oficializat corupția în societatea contemporană, spre deosebire de corupția care exista în societățile civile medievale. Bunăoară, în secolul XIX, corupția a reprezentat o trăsătură a majorității statelor europene și nu numai. Spre exemplu, în Africa, fenomenul corupției a determinat o legătură între cei care reprezentau puterea și cei care controlau resursele, făcând posibilă amestecarea acestor substraturi sociale. „Prin secolul XX, odată cu crearea modelului profesionist al angajatului public, apar noi derivate ale corupției, adaptate birocrației moderne”.

„Rezultatele corupției în orice societate aflată în proces de modernizare sunt egale violenței, reprezentând factori prin intermediul cărora indivizii folosesc pârghii ilegale pentru a-și atinge scopurile, în raport direct cu sistemului politic. Fenomenul corupției nu este însă caracteristic doar modelului economic de tip capitalist, întrucât acest fenomen se manifestă mult mai pregnant în societățile de tip socialist, dar și mai ales în țările sărace în curs de dezvoltare și tranziție. Această tranziția la economia de piață și la o societate democratică, conduce, așa cum se întâmplă în mai toate sistemele aflate în criză, pe lângă alte fenomene cu consecințe însemnate, la maximizarea fenomenului de corupere”.

Observându-se ascensiunea fenomenului de corupție, în prezent, s-ar impune o reglementare distinctă a faptelor de corupție, cu instituirea unor măsuri legale și adecvate de prevenire și combatere a tuturor faptelor ce se pot circumscrie acestei noțiunii de corupție.

„Înlăturarea corupției presupune, nu în ultimul rând, și măsuri de ordin educațional, respectiv eliminarea mentalității de tip orientalo-balcanic și eliminarea unui culturi care să tolereze mica corupție, percepută de opinia publică drept o dovadă de bună creștere și recunoștință față de funcționarul care îndeplinește un act conform atribuțiilor sale”.

În prezent, legiuitorul român manifestă o preocupare sporită față de acest fenomen, concretizată în înființarea de organisme specializate, înăsprirea sancțiunilor, dar și prin cooperarea cu alte țări și organisme la nivel internațional.

„Apariția în societatea civilă a unor noi forme de infracționalitate precum spălarea banilor, criminalitatea organizată, criminalitatea informatică și traficul de persoane au condus la o reacție legislativă promptă și necesară, prin care s-a urmărit să se determine întărirea acțiunilor de prevenire și control a criminalității, și în general și a infracționalității organizate, de tip economico-financiare precum și a corupției, în special”.

Prin Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării de bani contribuie la armonizarea legislației interne cu acquis-ul comunitar prin care Convenția europeană privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, ratificată de România prin Legea nr.253/2002 și ale Convenției O.N.U. împotriva criminalității organizate transnaționale, pot contribui în mod eficient la depistarea și prevenirea acestui tip de criminalitate. Potrivit noii reglementări, spălarea banilor este incriminată indiferent de natura infracțiunii din săvârșirea căreia provine bunul.

Corupția nu trebuie privită ca fiind „un fenomen singular, separat, deoarece aceasta se află în strânsă legătură cu o serie de mecanisme distructive și de dereglare politico- economică, normativă dar și morală, însumând prin aceasta o sfidare la adresa întregii societăți civile”.

Analiza fenomenului corupției reclamă ca realizarea ei să fie realizată prin prisma unei abordări multidisciplinare, nu numai printr-o perspectivă de ordin juridic, ci și de natură criminologică, sociologică, psihologică etc., pentru a se putea sublinia că fenomenul corupției apare și imprimă „comportamentul care derivă de la îndatoririle normale ale unui rol public sau violează legi împotriva exercitării anumitor tipuri de influență mită, nepotismul, deturnare de fonduri”.

Corupția începe cu ascunderea sau deformarea realității, pentru a obține anumite rezultate la care nu se poate ajunge promovând adevărul și continuă cu plasarea în posturi și promovare a rudelor, prietenilor, inclusiv amicilor politici. Ea este urmată de darea și primirea de foloase patrimoniale sau de altă natură pentru obținerea unor drepturi cuvenite, pentru ca la un nivel superior sa se recurgă la darea sau primirea unor foloase patrimoniale pentru obținerea unor drepturi sau avantaje necuvenite.

Analiza criminologică a fenomenului corupției își propune identificarea, explicarea și prevenirea cauzelor obiective (sociale, economice, politice și culturale) și subiective (legate de personalitatea individului) care contribuie la nașterea și evoluția acestui fenomen.

Cauzele obiective pot fi atât generale, marcate de costul ridicat al vieții, lipsa de elasticitate a politicii fiscale, cât și speciale, cum ar fi cele politice, administrative etc.

Cu titlu de cauze ce țin de ordin politic, includem lipsa autorității puterii politice, incapacitatea guvernanților de a sancționa abaterile guvernanților. Cele juridice se referă la ineficiența legilor conjugată cu lipsa de fermitate în aplicarea acestora, devansarea juridicului de realitatea infracțională și slaba motivare financiară a membrilor organelor juridice. Dintre cauzele administrative putem enumera: „existența unui sistem birocratic complicat, greoi, controlul insuficient și ineficient”.

„În categoria ce reunește cauzele socio-culturale intră indexarea excesivă a societății precedată de existența mentalității civile conform căreia, individul care acționează cu succes la limita sau chiar împotriva legii, rămâne nesancționat, uneori este apreciat, creând astfel o toleranță a societății civile față de astfel de conduite ce reprezintă de facto, mica corupție ca dovadă de respect, recunoștință și bună creștere față de funcționarul public”.

Cauzele subiective ale fenomenului de corupție privesc caracteristicile tipice personalității individului, ca și subiect activ al acestei infracțiuni. Omul este un produs al mediului în care conviețuiește și își elaborează conștient atitudinea față de acest mediu, dar peste această atitudine/conduită se suprapun și particularitățile personalității sale.

În consecință, cauzele ce țin de ordin subiectiv pot fi identificate modul in care indivizii au perceput schimbările apărute în contextul schimbării sociale. “Indivizii cu o accentuată orientare antisocială a personalității, chiar cu antecedente penale, au perceput schimbarea ca pe o excelentă oportunitate pentru săvârșirea unor fapte antisociale orientate spre profit. Constatând că pot opera fără teamă, ei s-au dovedit abili și inventivi. Actele lor infracționale constituie rezultatul unei stări de frustrare pe un fond psihologic marcat de spiritul de competiție și dorința de a trăi mai bine, în condițiile în care societatea a valorizat ideea bunăstării personale, dar nu a oferit mijloace legale, pentru a face posibilă această stare”.

2.1 Studiul interdisciplinar a conceptului de corupție

Complexitatea fenomenului corupției pune în vedere, în general, trăsăturile desprinse din definițiile date, ca fiind reducționiste, întrucât acestea exprimă un punct de vedere propriu și de aceea am considerat că este oportună o abordare interdisciplinară a fenomenului de corupție. In genere, definițiile legate de fenomenul corupției pot fi clasificate în trei mari categorii, astfel:

definiții centrate pe funcția publică;

definiții centrate pe economia de piață;

definiții centrate pe interesul public.

Ca și fenomen social, corupția este definită ca fiind acea încălcare sistematică și nesancționată, a normelor unei instituții, de către unii membrii, potrivit cărora în virtutea faptului că dețin o anumită autoritate publică ca exponent al funcției publice, utilizează/speculează resursele instituției cu diferiți destinații-particulari, diferite de scopurile administrării acestor resurse. Prin urmare, implicațiile și efectele negative produse asupra comunității, în ansamblul ei, înfățișează corupția de fapt, ca fiind starea de dezechilibru normativ și moral al societății respective, afectând grav relațiile inter-sociale atât la nivel instituțional, cât și interpersonal.

Comentariile politice asupra fenomenului corupției se focalizează asupra competiției politice existente, asupra legăturilor dintre funcțiile alese și cele numite în instituțiile publice și conexiunile între mediul public și cel privat.

Astfel, în opinia lui Rose-Ackerman, “abordarea economică reliefează cel mai bine situațiile în care corupția generalizată determină partea care câștigă foloasele și partea care suportă costurile, în special în statele aflate în tranziție. Unii cercetători au elaborat modele economice, în cadrul cărora mita are caracteristici “pozitive”, fiind ca un gen de stimulent pentru angajații statului. Mita îi stimulează pe aceștia să ajute anumite companii, care evită să-și piardă timpul cu tranzacții prelungite”.Statisticile și analizele criminologice, au concluzionat faptul că infracțiunile care implică „gulerele albe”- marea corupție, între care sunt circumscrise, în principal, frauda și corupția, spre deosebire de delictele cu caracter „tradițional” (furturi, spargeri, omoruri etc.), sunt mult mai grave și costisitoare din punct de vedere al rezultantelor lor economice și sociale. Evaluările recente ne-au arătat că această ultimă categorie de infracțiuni este foarte scumpă, costând de peste trei ori mai mult decât întreaga clasă de infracțiuni și delicte comise împotriva proprietății (reprezentând cifra neagră a corupției).

Corupția din punct de vedere administrativ „constă în totalitatea activităților, actelor, faptelor dar și a acțiunilor ilegale comise de funcționarii publici sau alți salariați în legătură cu îndeplinirea condiționată și preferențială a atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea normelor de deontologie profesională”.

„Abordările culturale ne-au permis mult mai bine înțelegerea fenomenului de corupție din sfera instituțiilor publice, în pofida existenței unor reglementări scrise (valori expuse) cu privire la conduita etică al personalului din instituțiile publice, viața instituțională poate merge pe baza unor reguli nescrise, informale care să susțină o serie de acte de corupție sau la limita legii. Tocmai de aceea, datorită normelor și regulilor diferite de la un sistem cultural la altul, anumite metode de afaceri considerate ca fiind corupte de exemplu în anumite țări, pot fi acceptate sau chiar necesare în alte zone ale lumii”.

2.2. Cauzele și trăsăturile corupției

Cauzele care conduc la formarea fenomenului de corupție sunt diferite de la un stat la altul, de la o regiune alta, ducând astfel, la apariția unor forme specifice de manifestare. Sunt clasificate cauzele corupției în următoarele categorii:

cauze economice

lipsa de fermitate din partea instituțiilor statului și instabilitatea în aplicarea legilor

forma de proprietate asupra mijloacelor de producție

comportamentele și defectele comune naturalizate, mentalități și deficiențe în educația indivizilor situați la polul activ sau pasiv al corupției

lacunele sau permeabilitatea unei legislații corespunzătoare și a sancțiunilor prevăzute pentru actele de corupție.

Trăsăturile fundamentale pe care se bazează mecanismul de funcționare al acestui fenomen cuprind atât existența a două părți în procesul de tip coruptiv, cât și utilizarea abuzivă a funcției sau calității pe care o are una din părți, prin oferirea unui folos ilicit între părți și facilitarea unui avantaj celui care oferă.

2.3 IMPACTUL ȘI COSTURILE CORUPȚIEI

Expansiunea fenomenului de corupție au ridicat nivelul acesteia în mai toate societățile, conducând astfel până amenințarea stabilității economice, încetinirea creșterii economice, slăbirea capacității instituționale precum și la reducerea resurselor disponibile pentru programele sociale.

Costurile economice ale corupției variază în funcție de amploarea și frecvența tranzacțiilor de tip corupte și aceasta este partea care afectează însăși economia și populația. Fenomenul corupției impregnă în societatea civilă și pentru ordinea de drept un impact semnificativ cu privire la reducerea investițiilor, atât străine, cât și interne, întrucât potențialii investitori percep această practică ca fiind o taxă nocivă și nejustificată pentru derularea afacerilor pusă unui asemenea risc.

Într-o economie mare, dinamică, costurile economice ale nivelelor scăzute de corupție sunt minime însă într-o economie ce presupune dezechilibru conduce la instalarea procesului de stagnare în care costurile economice ale unui nivel ridicat de corupție sunt insuportabile pentru societate.

Corupția cunoaște un număr ridicat de efecte potențial negative asupra politicii, potrivit cărora creează pentru guverne un mediu tot mai ostil pentru punerea în aplicarea legilor și ale politicilor, subminând, astfel, încrederea publicului în politicieni, în instituțiile publice precum și în funcționarii publici ca exponenți ai puterii publice cu care au fost investiți în executarea atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, se încurajează cinismul și se descurajează participarea politică și juridică, prin corupea comportamentul alegătorilor și rezultatele alegerilor și dezagregarea unui stat de drept. Costurile politice precise, în orice stat devin dependente de evoluția lor, în sensul că depind atât de istorie cât și de circumstanțele politice existente, bune sau corupte.

Corupția presupune încălcarea drepturile omului întrucât reprezintă o formă de discriminare împotriva celor săraci prin refuzarea accesului la serviciile publice, la protecția drepturilor lor de a se adresa unei instanțe de judecată ce contravine art.6 CEDO, dar și prin împiedicarea acestora să își exercite drepturile politice. Guvernele care sunt participanți la comiterea unor astfel de infracțiuni de corupție devin complici și eșuează în datoria lor de a proteja și promova drepturile omului și statul de drept.

Fenomenul corupției devine divizibil și produce o influență semnificativă privind maximizarea prin orice mod a inegalităților sociale și conflictelor sociale.

Concluzionând, corupția are un impact negativ și devastator asupra mediului social, economic sau inter-instituțional, fiind practic un obstacol major întrucât creează probleme pentru societatea civilă și cultura unui stat, prin subminarea politicile de mediu, prin diminuarea transparenței de decizie, încurajând dar și promovând frauda și evaziune fiscală, prin care se încalcă acordurile și protocoalele internaționale și conduce la reducea responsabilității a indivizilor, persoane fizice sau juridice.

CAPITOLUL 3. REGLEMENTAREA CORUPȚIEI ÎN DREPTUL INTERN

În Codul Penal nu există o definiție a corupției, ci sunt incriminate unele infracțiuni din această sferă în cadrul capitolului referitor la Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum conflictul de interese, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență (art. 253 -257) dar și pentru a se respecta standardele internaționale, în acest capitol ar mai trebui incluse și alte infracțiuni, precum represiunea nedreaptă, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, favorizarea infractorului.

O definiție cu aplicabilitate imediată este cea regăsită în Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care evocă utilizarea funcției, a atribuțiilor sau a însărcinărilor primite în vederea dobândirii unor sume de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, atât pentru sine sau pentru altul. Aceat cadru legislativ operează cu patru categorii de infracțiuni ce activează în sectorul juridic, respectic infracțiunile de corupție (afară de infracțiunile de la art. 254-257 din Codul Penal, în această categorie intră cumpărarea de influență și mituirea unui funcționar străin sau al unei organizații publice de factură internațională), infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură directă cu corupția și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.

În Strategia Națională Anticorupție , document realizat pentru anii 2005-2007, sunt definite actele de corupție ca fiind acele demersuri care afectează distribuția universală și echitabilă de bunuri cu scopul de a aduce profit unor persoane sau grupuri. Strategia națională privind prevenirea și combaterea corupției în sectoarele vulnerabile și administrația publică locală , într-un raport realizat pentru 2008-2010 se limitează doar la a reaminti definiția dată de Transparency International și pe cea din Strategia Națională Anticorupție anterioară.

În legile care reglementează statutul profesiilor juridice am găsit o mențiune în acest sens doar în Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, care în art. 2 statuează: „Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal” .

Referitor la corupția judiciară, legea prevede că dispozițiile sale se aplică, printre alte categorii și persoanelor care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice (art.1 lit. a); astfel se aplică celor care exercită atribuțiile de control (art.1 lit. c); persoanelor care au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, faptele la care se referă art. 254-257 din Codul Penal fiind sancționate mai grav (art.7); faptele de corupție sunt sancționate și în cazul în care sunt comise de persoane care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe (art.81).

În cadrul Legii nr. 78/2000, modificată și completată, se pot distinge patru categorii de infracțiuni, după cum urmează: :

– în înțelesul prezentei legi, infracțiunile de corupție cuprind infracțiunile prevăzute la art.254-257 din Codul penal, la art. 6ˡ și 82, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale , ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art.254-257 din Codul penal, la art. 6ˡ și 82 din prezenta lege ;

– în cuprinsul legii sunt prevăzute și infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (art. 10- 13);

– în art. 17 sunt prevăzute infracțiunile care sunt in legătură directă fie cu infracțiunile de corupție, fie cu cele asimilate acestora. Aceste ultime infracțiuni sunt fapte incriminate și in alte texte din Codul penal dar și prin legi speciale cu incidență penală, fapte care sunt comise in strânsă legătură atât cu infracțiunile de corupție cât și cu cele asimilate;

– Legea nr. 161/2003 , modificată și completată, a adus o contribuție Legii nr. 78/2000 întrucât a fost introdusă o nouă categorie de infracțiuni, respectiv infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene. Aceste prevederi sunt preluate în capitolul separat și în proiectul Noului Cod penal (Titlul XI, Capitolul IV – Crime și delicte contra intereselor financiare ale Comunității Europene) .

Legea nr. 78/2000, modificată și completată, stabilește modalitătile agravante ale

infracțiunilor de corupție prevăzute în Codul penal, după cum urmează:

luarea de mită prevăzută în art.254 alin. (1) din Codul penal se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2), dacă fapta este comisă de către o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare /sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor (spre exemplu agentul de circulație care aplică amenzi 1a regimul circulației pe drumurile publice, funcționarul gărzii financiare sau al Curții de Conturi, agentul sau ofițerul din poliția judiciară, are calitate de procuror sau judecător).

darea de mită săvârșită față de o persoană care are atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau față de un funcționar cu atribuții de control, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de art.255 C.pen., al cărui maxim se majorează cu 2 ani.

infracțiunile de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, precum și infracțiunile prevăzute la art. 6ˡ și 82 Legea nr.78/2000, săvârșite de persoane care au atribuții de constatare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau de un funcționar cu atribuții de control, se sancționează cu pedepsele prevăzute in art.256 și art.257 C.pen., al căror maxim se majorează cu 2 ani.

“infracțiunile de corupție sunt considerate și mai grave dacă sunt săvârșite în interesul unei organizații, asociații sau grupuri criminale ori al unuia dintre membrii acestora sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale” . În asemenea situații, maximul special al pedepselor prevăzute de lege pentru faptele de corupție se majorează cu 5 ani, potrivit art.9 din Legea nr.78/2000.

3.1. PERSOANELOR CĂRORA LEGEA LE ESTE APLICABILĂ

Persoanele cărora legea pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție le sunt aplicabile sunt obligate să indeplinească îndatoririle ce le revin în exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea stricte a legilor și a normelor de conduită profesională și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcție, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea unor foloase necuvenite, pentru ele sau pentru alte persoanecei care exercită o funcție publică indiferent cum au fost investiți, în cadrul autorităților publice precum și perioadele care definesc o funcție de conducere.

Categoriile de persoane cărora Legea nr. 78/2000, modificată și completată, li se aplică, a instituit diverse măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție, se aplică următoarelor categorii de persoane (art. I ):

care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite, în

cadrul autorităților publice sau instituții lor publice ;

care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o insărcinare, în masura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenta în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societățllor comerciale, companiilor naționale,unităților cooperatiste sau altor agenți economici;

care exercită atribuții de control, potrivit legii;

care acordă asistență specializată unităților indicate la punctele de mai sus, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;

cele care, indiferent de calitatea lor, realizează/controlează sau acordă asisitență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la operațiuni ce vizează circulația de capitaluri, operațiuni bancare, tranzacții comerciale interne/internaționale, etc.

persoanelor care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică/sindicat, organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau juridic;

alte persoane fizice, altele decât cele prevăzute la punctele mai sus enumerate, în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, conform art.3 din Legea nr.78/2000, rezultă că au calitatea de subiecți activi ai infracțiunilor de corupție și personale care dețin o funcție de conducere,în cadrul:

1. regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale.

2. societăților comerciale la care statul sau o altă autoritate a administrației publice locale este acționar.

3. instituțiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare.

4. BNR, băncilor la care statul este acționar majoritar.

În ceea ce privește categoria subiecților activi în cadrul infracțiunii de luare de mită, art.7 din Legea nr.78/2000, prevede următoarele persoane:

manageri, cenzori, administratori.

cenzori sau persoane cu atribuții de control la societățile comerciale, companiile și societățile naționale, regiile autonome și la alți agenți economici.

Potrivit art.81 din sus menționata lege în coroborare cu art.254-257 din Codul Penal și ale art. 6ˡ și 82 din prezenta lege ce face obiectul acestei lucrări, se aplică în mod corespunzător și următoarelor persoane:

1. funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altei persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte.

2. membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte.

3. funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul Comunităților Europene.

4. persoanelor care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe.

5. funcționarii unui stat străin.

6. membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

Sancțiunile prevăzute pentru faptele de corupție au un regim sancționator destul de sever, astfel încât ca pedeapsă principală atât în cazul infracțiunilor prevăzute în Codul penal, cât și în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000, sunt prevazute pedeapsa cu închisoare de până la 15 ani în Codul penal și până la 20 ani în cazul infracțiunilor ce cad sub incidența legii mai sus menționate.

Alături de pedeapsa principală, instanta de judecată poate aplica și o pedeapsă complementară.

Există și cauze de reducere a pedepsei, potrivit art. 19 din ordonanta de urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție, nr si data persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanța de urgență in competența DNA, iar in timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea răspundere penalăa altor persoane care au săvârșit asemenea de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 78/2000 modificată si compretată, în cazul săvârșirii infractiunilor la care se referă această lege, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracfiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia din urmă, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, persoanei condamanate i se impută plata unor despăgubiri echivalentă în bani.

Sancțiunile penale nu exclud aplicarea sancțiunilor de natură disciplinară sau administrativă.

Organele investite cu aplicarea legii sunt autoritățile administrative precum și cele judiciare.

Astfel, persoanele însărcinate cu atribuții de control sunt obligate să înștiințeze organul de urmărire penală, sau după caz, organul de constatare a săvârșirii infracțiunilor care este abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii rezonabile că s-a efectuat o operațiune sau un act ilicit ce poate antrena răspunderea penală, potrivit prezentei legi.

Neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor de semnalare a unor astfel de fapte de corupție de către persoanele care au asemenea obligații constituie infracțiunea prevăzută de art.262 Cod penal, respectiv infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni .

Prin OUG nr. 43/2002 modificată în martie anul 2006 s-a înființat Direcția Națională Anticorupție , ca organ specializat in combaterea infracțiunilor de corupție la nivel național ca structură cu personalitate juridică, in cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care iși exercită atribuțiile pe intregul teritoriu al României prin procurori specializați in combaterea corupției.

Potrivit art. 3 din O.U.G. nr.43/2002, modificată și completată, atribuțiile acestei autorități, sunt următoarele:

a) efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta ordonanța de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;

b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;

c) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;

c1) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;

c2) participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată;

c3) exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege;

d) studierea cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează corupția, elaborarea și prezentarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale;

e) elaborarea raportului anual privind activitatea Direcției Naționale Anticorupție și prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, iar ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Direcției Naționale Anticorupție;

f) constituirea și actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupție;

g) exercitarea altor atribuții prevăzute de lege.

3.2. INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE PROPRIU-ZISE

Sunt infracțiuni de corupție propriu-zise, în sensul legii, următoarele fapte care sunt incriminate prevazute în:

art.254 Cod pen.(luarea de mită sau corupția pasivă)

art.256 Cod pen.(primirea de foloase necuvenite)

art.257 Cod pen.(traficul de influență)

Totodată, sunt considerate infracțiuni de corupție propriu-zise și faptele incriminate în legi speciale, care se manifestă ca modalități specifice ale infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită prevăzute de art.254-256 Cod pen., precum și art.61 și art.82 din Legea nr.78/2000.

1. Infracțiunea prevăzută de art.61 din Legea nr.78/2000

Vreme îndelungată cumpărarea influenței pe care o persoană o avea pe lângă un funcționar public, nu a fost incriminată, considerându-se că deși imorală, ea nu este are un grad de periculozitate socială astfel încât să impună aplicarea unei pedepse.

În consecință, Codurile penale din 1865, 1937 și 1969 au incriminat traficul de influență însă nu și cumpărarea acesteia. Această faptă incriminată reprezintă o variantă a traficului de influență.

Potrivit art.61, constituie infracțiune promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influența sau lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră in atribuțiile sale de serviciu. În art. 61 se incriminează fapta cumpărătorului de influența, creându-se pentru acesta un regim juridic asemănăitor mituitorului in cazul infracțiunii de dare de mită.

Obiectul juridic generic este constituit din relaliile sociale privind prevenirea și combaterea corupției.

Obiectul juridic special este constituit din acele relații sociale privitoare la desfășurarea activitătii unitățiilor publice sau private in condiții care să asigure increderea și prestigiul de care trebuie să se bucure personalul acestora. Aceste relații sociale ale căror formare, desfășurare și dezvoltare sunt esențial dependente nu numai de încrederea, prestigiul dar și de autoritatea pe care trebuie să le aibă și de care trebuie să se bucure funcționarul public/agentul economic al instituțiilor publice ori ai altor unități, care impun înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la corectitudinea, onestitatea, probitatea acestora ce pot fi lezate prin cumpărarea influenței reale sau se presupune pe care o persoană ar avea-o pe lângă acesta.

Această infracțiune nu are obiect material deoarece banii sau foloasele necuvenite, oferite sau date de subiectul activ reprezintă lucruri date pentru săvârșirea infracțiunii, care vor fi supuse confiscării. Mai mult, obiectul material nu face parte din structura juridică a acesteia, întrucât acțiunea făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva existenței maiteriale.

Subiectul activ poate fi orice persoana care îndeplinește condițile legale pentru a răspunde penal, fără vreo condiționare și care poate acționa atât singur cât și în participație cu alte persoane, fiind posibilă în toate formele sale, respectiv participație ocazională, sub forma coautoratului, instigării sau a complicității.

Inițiativa de a săvârși această infracțiune poate să aparțină cumpărătorului de influență, vânzătorului acesteia precum și a unui terț intermediar.

În literatura de specialitate există controverse cu privire la această inițiativă fiind diferită contribuția privind săvârșirea infracțiunii cât timp aceasta poate proveni, astfel cum am arătat mai sus, din trei direcții. Atunci când inițiativa aparține vânătorului de influență, acesta nu este instigator la săvârșirea faptei de către cumpărător, deoarece acțiunea lui care constă în oferta adresată acestora direct sau prin intermediar, limitată doar la aceasta, nu are carcater determinant pentru săvârșirea infracțiunii.

Cel care determină pe o altă persoană să cumpere influență reală sau presupusă pe care ar avea-o un terț față de un funcționar, este participant în calitate de instigator la săvârșirea aceste infracțiuni.

Subiectul pasiv este în primul rând, un organ sau instituție de stat în sensul art.145 Cod pen. sau orice altă persoană juridică în al cărei serviciu se găsește funcționarul pentru a cărei influențare se promit, se oferă sau se dau banii, darurile sau foloasele.

Subiectul pasiv secundar este funcționarul a cărei imagine este denaturată de către c umpărătorul de influență.

Infracțiunea nu poate fi concepută fără preexistența unei situații premise care presupune și constă în existența unui serviciu aparținând și funcționând în cadrul unui organ, instituții, organism al statului, agent economic, persoană juridică de drept public sau privat, care are atribuții de a examina și efectua acte de natuta celui în baza cărora se intenționează cumpărarea influenței reale sau presupuse pe care o are o persoană sau lasă să creadă că are influență, care este cumpărată.

Elementul material al laturei obiective se prezintă sub forma a trei acțiuni, precum promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase și constă în acțiunea de cumpărare a influenței reale sau presupusă pe lângă un funcționar.

Promisiunea presupune asumarea unui angajament de către o persoană în vederea remiterii în viitor a unei sume de bani sau alte foloase celui ce trafichează influența. Modalitățile prin care se poate realiza sunt directe, verbale, sau indirecte, în scris, fiind necesar ca promisiunea să ajungă la cunoștința destinatarului. Săvârșirea actului de promitere, oferire sau dare este suficientă pentru existenșa elementului material al laturii obiective al infracțiunii, fiind lipsit de importanță, din acest punct de vedere, dacă banii, darurile sau alte foloase au fost acceptate sau primite de cel căruia i.au fost adresate sau destinate. Astfel, existența infracțiunii nu este condiționată de acceptarea sau primirea de către persoana care are sau lasă să se creadă că are influență pe lângă un funcționar, a promisiunii ofertei sau dării de bani, daruri ori alte foloase. Leguitorul a considerat periculoasă social și a incriminat chiar numai această încercare de cumpărare a influenței și nu realizarea efectivă a cumpărări de influență, din moment ce acțiunea care definnește elementul material al laturii obiective al infracțiunii, promiterea, oferirea sau darea nu este condiționată de acceptarea sau primirea banilor, darurilor sau al altor foloase necuvenite.

Oferirea semnifică prezentarea, înfățișarea anumitor obiecte, bani, daruri sau alte foloase traficantului de influență urmând ca acesta să le primească după ce funcționarul îndeplinește sau nu un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Darea de bani sau alte foloase constă în acțiunea cumpărătorului de influență de a preda traficantului de influență aceste valori, ceea ce presupune în mod necesar săvârșirea intracțiunii corelative de trafic de influență de către acesta din urmă.

Noțiunile de bani sau alte foloase au semnificația examinată și definită în cazul infracțiunii de luare de mită. iar prin daruri în sensul prevederilor art.61 din Legea nr.78/2000, se înțelege ca și în cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută și sancționată de art.257 Cod penl, ca fiind tot ceea ce se promite, altele decât banii sau alte foloase pentru a cumpăra influența pe care o are o persoană sau lasă să o creadă că o are pe lângă un funcționar.

Totodată, pentru existența infracțiuni este lipsit de relevanță dacă trecerea persoanei pe lângă un funcționar este reală sau presupusă, dacă intervenția a avut loc și nici dacă prin aceasta se urmărește obținereasau determinarea unui act licit ori ilicit.

Această infracțiune este prevăzută și în Noul Cod penal , intrat în vigoare la data de 15.02.2014, în art.292.

Cerințele esențiale sunt:

promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, daruri sau alte foloase.

banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuveniți, adică presupune să nu fie datorați în mod legal.

promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să aibă loc înainte ca funcționarul a cărei influențare se urmărește, să îndeplinească sau să nu îndeplinească actul cerut, ori în caz contrar fapta autorului neavând relevanță penală.

Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol, concretizată în primul rând în pierderea încrederii în funcționari publici ca exponenți ai puterii publice și a prestigiului acestora, iar pe plan secund, constând în crearea posibilității ca un funcționar sî îndeplinească în mod incorect sau nă nu îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

Cu privire la latura subiectivă, forma de vinovăție cu care este comisă această infracțiune este intenția directă întrucât făptuitorul prevede și urmărește cumpărarea influenței pe care traficantul o are sau o lasă să se creadă că o are asupra funcționarului și implicit îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta a unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Infracțiunea se consumă în momentul promisiunii, oferirii sau dării efective de bani, daruri sau alte foloase.

O modalitate agravantă a acestei infracțiuni este prevăzută de art.7 alin.(3) din Legea nr.78/2000, atunci când fapta a fost săvârșită de către o persoană care, potrivit legii, îndeplinește o funcție ce îi conferă atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor ori de un funcționar cu atribuții de control.

Referitor la regimul sancționator, legea prevede că pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 2 la 10 ani. De asemenea, în alin.(2) se prevede ți o cauză de nepedepsire în situația în care făptuitorul denunță fapta autorităților mai înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat pentru această faptă. Dacă fapta a fost săvărșită de către o persoanp prevăzută în art.7 alin.(1), (2), maximul special se majorează cu 2 ani.

2. Infracțiunea prevăzută de art.82 din Legea 78/2000

Corupția- manifestată prin mituirea sau încercarea de mituire a unui funcționar public, prezintă un pericol social grav pentru societatea civilă, pentru statul de drept.

Instituționalizarea corupției reprezentată de darea de mită săvârșită prin coruperea sau încercarea de corupere a unui funcționar, a condus la nevoia majoră a leguitorului român de a combate acest fenomen. Sesizând pericolul grav constituit de corupere sau doar încercarea de a corupere a funcționarului, prin prevederile art. 82 din Legea 78/2000, s-a incriminat ca infracțiune distinctă de aceea a dării de mită prevăzută și pedepsită de art.255 Cod pen., astfel: Promisiunea, oferirea sau darea direct sau indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internaționale pentru a indeplini sau a nu indeplini un act privind îndatoririle sale de serviciu în scopul obținerii unor foloase necuvenite în cadrul organizațiilor economice internationale.

Această infracțiune reprezintă o varietate a celei de dare de mită prevăzută și pedepsită de art.255 Cod pen.

Obiectul juridic special este definit de realțiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare sunt dependente de apărarea funcționării corespunzătoare a instituțiilor, organismelor statului străin sau a organizațiilor publice internaționale prin comportarea corectă a funcționarilor acestora în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, în cadrul operațiunilor economice internaționale, împotriva actiunilor de corupere a alor.

Incriminarea distincă a coruperii unui asemenea funcționar este menită să descurajeze pe cei care încearcă să își promoveze interesele în cadrul relațiilor economice internaționale prin asemenea acțiuni ce sunt deosebit de periculoase, dar să și apere probitatea acestuia și să contribuie la combaterea corupției internaționale.

Această infracțiunea nu are obiect material in structura sa, asemenea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.255 Cod pen. Întrucât banii sau foloasele necuvenite, oferite sau date de subiectul activ reprezintă lucruri date pentru săvârșirea infracțiunii, care vor fi supuse confiscării, obiectul material nu face parte din structura juridică a acesteia, fiindcă acțiunea făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva existenței maiteriale.

Subiectul activ poate fi orice persoana care îndeplinește condițile legale pentru a răspunde penal, fără vreo condiționare și care poate acționa atât singur cât și în participație cu alte persoane, fiind posibilă în toate formele sale, respectiv participație ocazională, sub forma coautoratului, instigării sau a complicității.

Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul străin, structura organizatorică a acestuia sau organizația puublică internațională în al cărui serviciu este și acționează funcționarul al cărei corupere se încearcă sau se realizează. Subiectul pasiv secundar este reprezentat de funcționarul al cărui corupere s-a incercat, fără a se reuși a cărui prestigiu, deminitate au fost lezate.

În consecință, suntem în prezența unui subiect pasiv calificat de calitatea de funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internationale, însă nefiind vorba de orice funcționar ci doar acela care are atribuții, competențe în cadrul operațiilor economice internaționale.

Așadar, rezultă că subiectul pasiv este dublu condiționat și dublu calificat.

Potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea 78/2000, prevederile art.82 din această lege, se aplică în mod corecpunzător și următoarelor persoane:

funcționarilor sau persoanelor încadrate în baza unui contract de muncă ori altor persoane ce exercită atribuții similare în cadrul comunităților europene.

membrilor din adunarea parlamentară ale organizațiilor internaționale la care România este parte.

funcționarilor sau persoanelor încadrate în baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul Comunităților Europene.

persoanelor ce exercită funcții în sistemul judiciar în rândul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe.

funcționarii unui stat străin.

membrilor din adunarea parlamentară sau administrativă ale unui stat străin.

Situația premisă constă în preexistența unui stat străin recunoscut sau nu, ori a unei organizați publice internaționale la care România este parte. În cadrul statului străin sau a organizației, a căror existență constituie situația premisă ți intră în structura acestei infracțiuni, îți desfășoară activitatea funcționarului care este subiect pasiv secundar al acesteia.

Legea nu definește noțiunea de organizație publică internațională, iar dispozițiile art.145 Cod pen., în care regăsim definirea conceptului de public, consider că nu sunt incidente pentru că ele îl determină exclusiv în raport cu statul român, cu structurile acesteia.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

Latura subiectivă a acestei infracțiuni, se concretizează prin forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea, fiind intenție directă calificată prin scop, întrucât făptuitorul prevăzând și urmărind consecințele faptele sale, ea este săvârșită cu scopul de a obține un folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale.

Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu sunt incriminate de către leguitor.

Infracțiunea se consumă în momentul promisiunii, oferirii sau dării efective de bani, daruri sau alte valori unui funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internaționale.

Fapta prevăzută în art.82 cuprinde trei modalități normative, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri sau alte folase, care pot rezenta o varietate de modalități tip.

În ceea ce privește regimul sancționator, fapta se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani, find o infracțiune distincă în Legea nr.78/2000, acesteia nu i se pot aplica prevederile mai favobaile din art.255 Cod pen., respectiv cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ori cauzei de nepedepsire prevăzută la infracțiunea de mită nu operează.

3.3. INFRACȚIUNI ASIMILATE INFRACȚIUNII DE CORUPȚIE ȘI ÎN LEGĂTURĂ DIRECTĂ

1. Infracțiuni asimilate infracțiunii de corupție sunt cele prevăzute în art.10,11,12 și 13 din Legea nr.78/2000

Potrivit art.10 din sus menționata lege, sunt sancționate cu închisoarea de la 5 la 15 ani ți interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

a)stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comencială reală a bunurilor ce aparțin agenților economici la care statul sau o autoritatea a administrație locale este acționar, care este comisă în cadrul procesului de privatizare ori executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilr aparținând autorităților publice sau instituților publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, administrare, gestionare, de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară în cadrul operațiunilor cu acest specific.

b)acordarea de subvenții de la stat, cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinatarilor acestor subvenții.

c)utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care acestea au fost acordate.

Astfel, în cuprinsul art.10 sunt prevăzute trei infracțiuni ce au existență de sine stătătoare.

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art.10 lit.a) constă în realțiile sociale referitoare la corectitudinea în ce privește valorificarea resurselor materiale care aparțin statului in

intregime sau in parte și care sunt valorificate prin actiuni de privatizare si prin alte tranzacții comerciale. La lit.b) și c) din același articol, obiectul juridic este alcătuit din totalitatea relațiilor sociale ce privesc acordarea și utilizarea subvențiilor in conformitate cu dispozițiile legale.

În ceea ce privește subiecții activi ai infracțiunii aceștia sunt circumstanțiați, astfel:

La lit.a) autor al infracțiunii nu poate fi decât o persoană care îndeplinește o funcție de conducere, administrare sau gestionare a patrimoniului unui operator economic la care statul sau o altă autoritate a administrației publice locale este acționar sau care are o asemenea funcție în instituțiile publice.

În cazul prevozut la lit.b) autorul infracțiunii este o persoană care îndeplinește o funcție cu atribuții referitoare la acordarea subvențiilor, iar în privința infracțiunii prevăzută la alin.c) subiectul activ este persoana care a beneficiat de subvenții.

Participația penală este posibilă sub toate formele sale, cu mențiunea că în cazul participației sub forma instigării sau a complicității, prticipantul nu trebuie să aibă calitățiile cerute de norma de incriminare.

Subiectul pasiv al infracțiunii este reprezentat de operatorul economic la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau de autoritățile publice/instituțiile publice ale căror patrimonii au fost prejudiciate sau periclitate.

Latura obiectivă a infracțiunii, include în structura sa ca element material, acțiuni alternative, precum:

în cazul infracțiunii prevăzute la lit.a) elementul material constă în acțiunea prin care se stabilește o valoare diminuată a unor bunuri în raport cu valoarea lor comercială reală.

în cazul infracțiunii prevăzute de art.10 lit.b), elementul material constă fie în acțiunea de acordare a unei subvenții cu încălcarea normelor legale, fie printr-o inacțiune, respectiv de neurmărire, conform legii, a destinațiilor subvențiilor.

în ipoteza prevăzută de lit.c), elementul material constă în utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate sau utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Latura subiectivă include în structura sa ca formă de vinovăție intenția calificată prin scop, urmărindu-se obținerea unor avantaje sub forma banilor, bunuri sau alte foloase necuvenite in beneficiul faptuitorului sau al unei terțe persoane, cu mențiunea că existența acestui scop trebuie dovedită, nefiind necesară realizarea lui efectivă.

Potrivit art.11 din sus menționata lege, constituie infracțiune fapta persoanei care în virtutea funcției sale, ori a însărcinării primite, are atribuția de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru aceasta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni economice, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Obiectul juridic specific al acestei infracțiunii privește relațiile sociale referitoare la compatibilitatea conduitei anumitor persoane care îndeplinesc funcții de control, supraveghere ori lichidare a unor agenți economici privați și exigențele legale ți morale pe care un asemenea statut îl presupune.

Subiectul activ al infracțiunii este persoana care în virtutea funcției sale, ori a însărcinării primite, are atribuția de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori inlesnește efectuarea unor operațiuni de către agentul economic privat sau participă cu capital la un asemenea agent economic.

Subiectul pasiv al infracțiunii este statul dar și autoritatea din care face parte făptuitorul.

Latura obiectivă a infracțiunii presupune din partea subiecților activi o acțiune de îndeplinire a unei însărcinare, de intermediere, înlesnire a unor operații comerciale sau financiare, sau o acțiune de participare cu capital.

O cerință esențială este fapta comisă de subiectul activ să fie de natură a-i aduce direct sau indirect folase necuvenite. Fără existența unui asemenea folos procurat, fapta nu este caracterizată penal, după cum lipsa raportului de legătură, de retribuire poate caracteriza o altă infracțiune, cum ar fi, spre exemplu, un abuz în serviciu.

Latura subiectivă al acestei infracțiunii este concretizată în săvârșirea acesteia cu intenție directă ca formă de vinovăție.

În art.11 alin.(2) este prevăzută o variantă atenuantă a infracțiunii din alin.(1), iar fapta se sancționează mai ușor dacă a fost comisă după ce făptuitorul nu mai are funcția, însărcinarea sau atribuția prevăzută în alin.(1), într-un interval de 5 ani, urmând ca după trecerea acestui termen să nu mai existe vreo incompatibilitate între cel care a îndeplinit o funcție, însărcinare sau atribuție și agentul economic care a făcut obiectul supravegherii, a controlului, ș.a.m.d.

Potrivit art.12 din sus menționata lege stabilește că sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvărșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri și alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

b) folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității pri permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Obiectul juridic al faptelor incriminate în art.12 lit.a) și b) aduc atingere relațiilor sociale care privesc corectitudinea și cinstea care trebuie să guverneze operațiunile financiare și tranzacțiile financiare ca acte de comerț în economia de piață sau alte domenii de activitate.

Informațiile pe care o persoană le obține în virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinărilor ce i-au fost conferite nu pot fi folosite în scopul obținerii unor beneficii necuvenite în folosul propriu sau al unor terțe persoane. O conduită de asemenea fel este neloială și poate fi vătămătoare pentru interesele altor persoane.

Subiectul activ este calificat întrucât nu se poate comite această infracțiune ca autor decât o persoană care îndeplinește o funcție, o atribuție sau o însărcinare care-i conferă un anumit avantaj față de persoanele care nu cunosc aceste informații.

Subiectul pasiv al infracțiunilor este statul, coordonator principal al sistemului financiar, dar și persoanele juridice și fizice care pot fi prejudiciate prin astfel de speculații financiare sau alte activități.

Latura obiectivă presupune, sub aspectul elementului material, o acțiune constând în efectuarea unor operațiuni financiare ca aceste de comerț incompatibile cu funcția făptuitorului, încheierea de tranzacții financiare, utilizând informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinări sale sau acțiunea de utilizare a unor informații nedestinate publicității ori pentru care accesul la aceste informații pentru persoanele neautorizate, este îngrădit.

În ceea ce privește condiția scopului pentru care ste săvârșită infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.78/2000, putem afirma faptul că aceasta presupune un proces volitiv elaborat deoarece se urmărește mai mult decât procurarea unui avantaj propriu sau al terțului, întrucât se dorește și obținerea imoralului și ilegalului în detrimetul altora cu înstăpânirea necuvenită asupra unui folos cert, bun ori bani, care nu se cuvine în mod legal ți nu poate fi procurat astfel decât cu încălcarea legii.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol care creează asupra încrederii publice în corectitudinea operațiunilor financiare ca acte de comerț.

În ceea ce privește latura subiectivă a acestei infracțiuni, ea poate fi săvârșită numai cu intenție directă calificată prin scop, întrucât fapta se comite în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul, procurarea de bani, bunuti sau alte foloase necuvenite.

Folosul necuvenit trebuie să fie obținut de titularul informației de la un terț pentru sine sau pentru altul, iar așa cum este reglementat de art.12 din prezenta lege, folosul neuvenit trebuie să fie întotdeauna o mită .

Potrivit art.13 din prezenta lege, constituie infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, fapta persoanei care îndeplinețte o funcție într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, care folosește influența sau autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, sume de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Obiectul juridic al infracțiuni este alcătuit din totalitatea relațiilor sociale referitoare la cinstea și corectitudinea persoanelor care conduc partide, sindicate sau alte instituții care au un rol important în viața politică și socială și în edificarea și funcționarea statului de drept și a economiei de piață, impune ca, conduita acestor persoane să fie ireproșabilă, iar material să fie subordonat ideii de a servi binelui public și în subsidiar binele propriu.

Această infracțiune nu are obiect material.

Subiectul activ este calificat, deoarece această infracțiune nu poate fi săvârșită decât o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într.un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Dacă fapta se comite în coautorat, atunci este necesar ca toți participanții să aibă această funcție. Cu privire la instigatori și complici, afirmăm că acețtia pot fi și alte persoane cu responsabilitate penală.

Latura obiectivă, presupune ca sub aspectul elementului material, folosirea influenței sau autorității funcției în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trebuie avut în vedere și posibilitatea autorului de a reacționa intr-un mod nefavorabil asupra persoanei vătămate în cazul unui refuz al acesteia.

Ca o cerință esențială pentru reținerea acestei infracțiuni, considerăm că fapta autorului trebuie să producă o anumită stare de panică în persoana celui care se adresează.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la adresa relațiilor sociale care asigură funcționarea partidelor și al altor asociații în raport cu scopul pentru care au fost înființate și nu în interes personal sau al alot persoane.

Latura subiectivă cuprinde ca forma de vinovăție cu care este comisă această infracțiune, intenția directa și un scopspecial, respectiv acela al obținerii unor foloase necuvenite sub forma de bani, bunuri sau alte avantaje.

În cazul infracțiunilor asimilate infracțiunii de corupție, ca regulă, tentativa este posibilă și se pedepsește. Infracțiunile prevăzute la art.12 și 13 sunt mai grave și maximul pedepselor prevăzute de norma de incriminare, se majorează cu 3 ani, dacă faptele au fost săvârșite în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale sau al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacților comerciale internaționale, respectiv schimburile sau investițile internaționale.

Incriminările de la art.10-13 din Legea nr.78/2000 au caracter subsidiar, întrucât art.16 prevede că dacă faptele prevăzute în aceste texte constituie, potrivit Codului penal sau al unor alte legi speciale, infracțiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile stabilite în aceste legi.

3. Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție

În legea pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sub această terminologie, sunt prevăzute mai mult infracțiuni care fie se găsesc în Codul penal, fie în diferite legi speciale cu dispoziți penale care, prin modul lor de săvârșire, obiectul materiale sau scopul urmărit au o legătută directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiuni asimilate acestora, pe care le-am prezentat în cuprinsul acestei lucrări.

Potrivit art.17 din Legea nr.78/2000, completată și modificată, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Cominităților Euopene, după cum urmează:

a) tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție precum și favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracțiune;

b) asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevazute la lit. a) din prezentul articol;

c) falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile de corupție sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

d) abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și abuzul in serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârșite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune de corupție;

d1) șantajul, săvârșit în legătură cu infracțiunile de corupție;

e) infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni de corupție.

f) contrabanda cu bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau săvârșită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

g) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile de corupție;

h) infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite n legatură cu infracțiunile de corupție.

i) traficul de droguri, traficul de subsțante toxice și nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătură cu o infracțiune de corupție;

j) infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, săvârșite în legătură cu o infracțiune de corupție;

k) infracțiunea prevazută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârșită în legătură cu o infracțiune de corupție.

CAPITOLUL 4. REGLEMENTAREA CORUPȚIEI LA NIVEL INTERNAȚIONAL

REGLEMENTĂRI

4.1. INSTRUMENTE ȘI MECANISME INTERNAȚIONALE

Capitolul 4 prezintă mecanismele internaționale împotriva fenomenului de corupție, în vederea elaborării unei analize relevante asupra acestor mecanisme anticorupție clasificate in legislatia internationala, în patru categorii, respectiv:

mecanismele globale

mecanisme regionale

mecanisme de cooperare tehnică sau specializate

mecanisme non-guvernamentale

mecanisme parlamentare.

4.1.1. Mecanismele globale

În cadrul lucrării au fost studiate trei mecanisme globale: Organizația Națiunilor Unite ( ONU ), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economica ( OCDE ), Forumul Global de Luptă împotriva Corupției.

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale, organizate deși este destinată în principal luptei împotriva crimei organizate, include mai multe dispoziții referitoare la fenomenul corupției.

Convenția prevede incriminarea faptei de corupției a funcționarilor publici și adoptarea de unor măsuri ce ar putea fi indispensabile pentru a pedepsi o persoană care săvârșește prin participarea în calitate de complice la o astfel de infracțiune. Se urmărește și răspunderea persoanelor juridice pentru coruperea funcționarilor publici/agenților economici, prin dispunerea unor măsuri pentru a preveni, detecta și pedepsi corupția acestora, precum și promovarea conceptului de integritate publică. Un reper important reprezintă asigurarea independenței adecvate pentru autoritățile competente în prevenirea, detectarea și sancționarea corupției funcționarilor publici. Mai mult, Convenția pentru combaterea crimei organizate prevede, de asemenea ca baza generală legală, cooperarea în procedurile speciale de investigație, cum ar fi supravegherea electronică și cooperarea agențiilor de aplicare a legii.

În cadrul Conferinței părților la Convenția ONU împotriva crimei organizate la nivel transnațional și a protocoalelor Convenṭia naṭiunilor Unite ȋmpotriva criminalitatii transnationale de la Palermo a fost înființată pentru îmbunătățirea capacității statelor membre de combatere a crimei organizate transnaționale.

Astfel, sunt stabilite mecanisme de realizare a obiectivelor, care analizează periodic implementarea convenției și face recomandări de ameliorare a acesteia, urmând ca după examinarea rapoartelor analitice privind implementarea, să reflecte asupra informațiilor primite prin chestionare. S-au remarcat că unele părți au răspuns că nu îndeplinesc prevederilor obligatorii ale Convenție sau protocoalelor aferente acesteia.

Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției

Conținutul Convenției ONU împotriva corupției (UNCAC ) împotriva corupției a fost negociat și adoptat de către Adunarea Generală prin Rezoluția nr. 58/4 din 31 octombrie 2003. În prezent, 140 de state membre și organizații de integrare economică regională au semnat Convenția, iar dintre acestea 108 au ratificat-o.

„Acest document juridic internațional este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției. Elaborarea unui act universal cu forță juridică la nivel internațional reprezintă recunoașterea faptului că acest fenomen are o răspândire largă, fiind întâlnit și

în țările dezvoltate. Este, totodată, o dovadă a conștientizării necesității de a promova practici integre atât în administrația publică, cât și în cadrul tranzacțiilor private”.

Principalele măsuri prevăzute de Convenție se referă la prevenirea, incriminarea și luarea de măsuri de cooperare internațională, precum și asistență tehnică, sancțiuni penale și civile. În ceea ce privește caracterul obligatoriu al acestor dispozitive, Convenția prezintă un set de prevederi obligatorii, dar și discreționare. Monitorizarea nu este prevăzută în textul de Convenției în sine, lăsând responsabilitatea pentru evaluarea punerii în aplicare a Convenției să îi revină statelor membre. În acest sens Conferința a pus în funcțiune mecanisme de monitorizare formale pentru a evalua măsurile luate de către statele părți (și a dificultăților întâlnite) pentru punerea în aplicare a Convenției.

În ceea ce privește evaluarea eficienței prevederilor Convenției se desprind următoarele beneficii :

– concretizat ca un acord internațional ce reliefează importanța abordării fenomenului corupției în vederea prevenirii, combaterii și pedepsirii cu un cadru cuprinzător ce stabilește standarde unitare la un nivel mondial.

– furnizează un cadru legal privind recuperarea bunurilor rezultate din infracțiune, elaborat pentru prima dată la nivel global.

– prevede un cadru îmbunătățit de cooperare internațională care acoperă asistența reciprocă în domeniul aplicării legii, în deosebi în ceea ce privește extrădarea și investigațiile transnaționale.

Ca o serie de beneficii suplimentare menționăm:

– recunoașterea rolului sectorului privat și a corupției din sectorul privat („corupția de la privat – la privat") ca parte a problemei – cerințe de a prevede sancțiuni eficiente, proporționale și descurajatoare, administrative sau penale pentru sectorul privat.

– recunoașterea rolului societății civile în lupta împotriva corupției și nevoia de acces la informații.

– obligarea răspunderii persoanelor juridice.

– recunoașterea necesității de a proteja martorii și victimele corupției.

Biroul Națiunilor Unite pentru Criminalitate și Droguri (UNODC)

Scopul principal al activităților anticorupție efectuate de către UNODC este de a oferi statelor membre asistență de tip practică pentru a genera o capacitatea tehnică necesară pentru punerea în aplicare a Convenției ONU împotriva fenomenului de corupție. Activitățile se concentrează cu sprijinul statelor membre în dezvoltarea politicilor comune anticorupție și a instituțiilor, inclusiv a cadrului general de prevenire a corupției. Biroul Națiunilor Unite pentru Criminalitate și Droguri s-a manifestat ca o instituție internațională activă care de-a lungul timpului a luptat împotriva acestui fenomen la nivel internațional, reprezentând principalul instrument al ONU pentru punerea în aplicare a politicilor și convențiilor din domeniul combaterii corupției.

Banca Mondială

Banca Mondială reprezintă o sursă de asistență financiară și tehnică pentru țările în curs de dezvoltare. Banca Mondială a identificat că fenomenul de corupția ca fiind un obstacol real atât pentru dezvoltarea economică cât și socială, luptând împotriva acesteia prin prevenirea corupției în cadrul proiectelor sale, ajutând țările în să-și ia propriile măsuri, precum și prin susținerea eforturilor internaționale de combatere a corupției.

Banca Mondială a preluat conducerea luptei împotriva corupției la nivelul băncilor multilaterale de dezvoltare, începând din anul 1995, introducând diferite măsuri pentru îmbunătățirea procedurilor de combatere împotriva corupției. Pe lângă instituirea sancțiunilor, această organizație a elaborat directive stricte referitoare la piețele publice și a îmbunătățit gestionarea financiară și supravegherea acestei activități. Din acest moment, Banca a considerat măsurile de luptă împotriva corupției ca fiind punctul central al analizei și al deciziilor sale de a acorda împrumuturi.

Fondul Monetar Internațional

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională care are în componență un număr de 185 de țări membre, având drept scop principal acela de a susține cooperarea monetară internațională.

În ceea ce privește implicarea Fondului Monetar Internațional în lupta împotriva corupției în anul 1997, Consiliul Executiv al FMI a emis o notă explicativă privind rolul FMI în chestiuni de guvernare, care include anticorupția și politicile de transparență.

Grupul internațional de coordonare a luptei împotriva corupției (IGAC )

Grupul Internațional pentru Coordonarea Luptei împotriva Corupției a fost înființat în cadrul Programului Global împotriva Corupției al UNODC având ca principal scop întărirea la nivel internațional a coordonării politicilor anticorupție și a colaborării pentru evitarea utilizării inadecvate și efective a resurselor existente, folosind sistemele deja înființate la nivel regional și național.

Primele Recomandări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea corupției

În anul 1994 a fost adoptată Recomandarea Consiliului Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare privind Combaterea mitei în tranzacțiile comerciale internaționale. La începutul anului 1997, Grupul OCDE a vizat evaluarea recomandării mitei, emițând o formă revizuită, adoptată de către Consiliul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare la data de 23 mai 1997. Totodată, adoptată la data 11 aprilie 1996, prin care această Recomandare privind interzicerea deductibilității mitelor funcționarilor publici străini din impozitul plătit, încorporând astfel prevederile din Recomandarea privind propunerile anticorupție pentru achiziții efectuate în cadrul asistenței financiare bilaterale, adoptată în cadrul Reuniunii la nivel înalt de asistență pentru dezvoltare al Comitetului, la data de 7 mai 1996 și care a fost adresată tuturor statelor membre ale OCDE.

Convenția OCDE privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale

Convenția OCDE privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale a fost adoptată în anul 1997, ratificată în prezent dintr-un număr de 38 de state membre. Printre prevederile de interes înscrise în aceasta, prezintă importanță cele care fac referire la definirea infracțiunii de mituire și a definirii funcționarului public, pe cele referitoare la sancțiuni, sfera de aplicare, asistență juridică reciprocă și extrădare. Statele membre ale Convenție se angajează să sancționeze pe cei ce se fac vinovați de mituirea funcționarilor din țări străine, inclusiv pe oficialii din Statele care nu sunt părți la Convenție, în scopul de a obține diferite afaceri pe plan internațional. Mai mult, Convenția abordează problemele legate de răspunderea penală a persoanelor juridice, eficacitatea sancțiunilor penale și civile aplicate pentru infracțiunile incriminate și confiscarea veniturilor obținute prin săvârșirea infracțiunii de corupție.

În ceea ce privește eficiența prevederilor Convenției putem considera că principalele beneficii sunt următoarele:

– abordează corupția internațională generată de principalele națiuni exportatoare.

– prevede monitorizarea riguroasă a țărilor în ceea ce privește respectarea prevederilor Convenției. – prevede răspunderea persoanelor juridice.

– instituie sancțiuni penale eficiente, proporționale și descurajatoare, iar pentru persoanele juridice, cel puțin sancțiuni non-penale eficiente.

– stipulează asistența juridică reciprocă.

Recomandarea pentru continuarea combaterii mituirii funcționarilor publici străini

Noua Recomandare pentru continuarea combaterii mituirii funcționarilor publici străini a fost adoptată pe data de 9 decembrie 2009, cu scopul de a întări capacitatea celor 38 de state membre la prezenta Convenția în vederea prevenii, detectării și investigării acuzațiilor de luare din partea companiilor străine.

4.1.2. Mecanismele regionale

Consiliul Europei

Consiliul Europei (COE ) înființat în anul 1949, reprezintă una dintre organizațiile cele mai vechi din domeniul politicii integrării europene. Acesta se axează pe standarde juridice, drepturile omului, dezvoltarea democratică, statul de drept, precum și cooperare culturală.

Primele inițiative ale Consiliului Europei în lupta împotriva corupției

În anul 1994, Consiliul Europei a propulsat inițiativa sa împotriva fenomenului de corupție în cadrul Conferinței de la Malta a miniștrilor europeni ai justiției. S-a recomandat înființarea unui organism de tip Grup multidisciplinar privind corupția, care să aibă un rol-cheie în găsirea măsurilor adecvate dintr-un program de acțiune la nivel internațional. În anul 1995, Grupul multidisciplinar privind corupția ți-a canalizat atenția în vederea elaborării Programului de acțiune împotriva corupției (PAC), urmând ca în anul 1996 să fie adoptat de către Comitetul Miniștrilor. La momentul adoptării a reprezentat un act sfidător, care încearca să acopere toate aspectele luptei naționale anticorupție.

Rezoluția nr. 1 privind legăturile între corupție și criminalitatea organizată a fost adoptată de către miniștrii europeni ai justiției în cadrul celei de-a 21-a Conferință susținută la Praga în anul 1997, prin care au declarat că, corupția „este o amenințare pentru statul de drept, pentru democrație, drepturile omului, echitate și justiție socială, fiind o piedică în dezvoltarea economică și un pericol pentru stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății”.

În Rezoluția nr. (97) din data de 24.11.1997, Consiliului Europei a convenit să adopte un număr de 20 de principii directoare în lupta împotriva corupției, principii care sunt multidisciplinare și abordează folosirea măsurilor legislative civile și penale, dar și prevenirea, reformele administrative, măsurile de transparență și cercetarea, fiind îndreptate în direcția încurajării țărilor membre să se consulte între ele și să-și coordoneze măsurile naționale, ca un rezultat comun al muncii sale și totodată ca o precauție suplimentară împotriva infracțiunilor transnaționale de corupție.

Convenția Civilă privind Corupția a Consiliului Europei

Convenția adoptată în iunie 1999 este deschisă pentru a fi semnată de către statele membre ale Consiliului Europei, dar și state non-membre care au luat parte la elaborarea acesteia precum și alte state ne-membre prin invitație de participare. Convenția civilă împotriva corupției a fost semnată de către 40 de state, inclusiv un stat non-membru (Belarus), fiind ratificată de către 25 dintre acestea.

Scopul Convenției constă în aceea că fiecare parte la convenție să prevadă în dreptul său național căi de atac eficiente pentru persoanele care au suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii infracțiunii de corupție, urmărind de a le permite acestora să-și apere drepturile și interesele lor, inclusiv posibilitatea de a obține repararea prejudiciului ca rezultat al acestei infracțiuni.

În ceea ce privește evaluarea Convenției Civile privind fenomenul corupției, se ilustrează principalele beneficii, ca fiind:

– posibilitatea acordării de despăgubiri civile pentru persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a unor acte de corupție, inclusiv posibilitatea de compensare pentru un spectru larg de daune.

– impune, ca statul membru să își asume răspunderea pentru a compensa actul corupt realizat de către funcționarul public național.

– prevede posibilitatea declarării nulității a acelor contracte care au fost încheiate în urma unei fapte de corupție.

– prevede o cooperare internațională între membrii în cazurile infracțiunii de corupție, inclusiv în obținerea de probe în străinătate, competența, recunoașterea și executarea hotărârilor străine.

– prevede un sistem de monitorizare eficient.

– nu permite posibilitatea semnării acesteia cu rezerve.

Convenția Penală privind Corupția a Consiliului Europei

În anul 1998, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, a adoptat Convenția penală privind corupția. Această Convenție penală împotriva corupției a fost semnată de către un număr de 47 de țări, dintre care 44 state membre ale Consiliului Europei și 3 state fara a fi membre, fiind ratificată de 33 dintre acestea.

În cadrul acestei convenții, ținta primordială o constituie crearea unor norme unitare referitoare la anumite infracțiuni de corupție, nefiind definit în mod uniform termenul de corupție, vizând totodată, ameliorarea cooperării internaționale. Această Convenția este un instrument care vizează incriminarea tuturor practicilor corupte existente într-o societate civilă, respectiv mituirea activă și pasivă, traficul de influență activ și pasiv, spălarea banilor și a veniturilor provenite din corupție, etc.

În ceea ce privește Convenția Penală privind corupția considerăm că principalele avantaje pe care le aduce Convenția sunt:

– îmbracă forma unui acord regional privind abordarea combaterii prevenirii și sancționării corupției, instituind standarde comune în vederea incriminării acesteia;

– reglementează o gamă largă de infracțiuni de corupție, care nu se limitează numai mituirea funcționarilor naționali, cât și a externi și internaționali, acoperind și mituirea în sectorul privat;

– oferă cooperare într-un cadru regional ce prevede o asistență reciprocă în materie de aplicare a legii, inclusiv în materie de extrădare, investigații, precum și confiscarea sumelor provenite din corupție;

– prevede restricții în ceea ce privește posibilitatea utilizării secretului bancar pentru a bloca cooperarea;

– evocă sancțiuni eficiente, proporționale, iar în cazul persoanelor juridice prevede cel puțin sancțiuni neprivative eficiente;

– creează cadrul inființarii unor autorităților anticorupție specializate;

– presupune un proces de monitorizare funcțional.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică a unui număr ce întrunește 27 de state membre din Europa. Articolul 29 al Tratatului UE trasează obiectivul Uniunii de a asigura cetățenilor un nivel înalt de siguranță într-un climat de libertate, securitate și legalitate, prin prevenirea și combaterea infracțiunilor, a crimei organizate, inclusiv a corupției și a fraudei.

Principalele linii directoare dezvoltate de Uniunea Europeană în domeniul anticorupție

Consiliul European, prin Programul de Acțiune pentru Combaterea Crimei Organizate din 1997, solicitase o politică cuprinzătoare de combatere a acestui fenomen, axat pe măsurile de prevenire și luând în considerare eforturile realizate anterior de alte foruri internaționale. Punând un nou accent pe cooperarea judiciară în materie penală, Planul de Acțiune al Consiliului de la Viena din anul 1998 a identificat corupția ca un comportament infracțional legat de crima organizată care necesită acțiuni prioritare. Documentul intitulat Strategia Mileniului privind Prevenirea și Controlul Criminalității Organizate din martie 2000 a reiterat necesitatea de instrumente de armonizare a legislațiilor naționale cu cele comunitare precum și posibilitatea de a dezvolta o politică comunitară mai generală, care să safisfacă pe plan multidisciplinar în ceea ce privește corupția, obiectivul politii Uniunii Europene. Practic, acest obiectiv împotriva corupției este acela de a stabili o abordare comună, la nivel european, care să cuprindă aspecte diferite precum comerțul internațional și concurența, cheltuielile externe ale UE, resursele UE și dezvoltarea cooperării.

Astfel, Consiliul European invită Comisia să stabilească indicatori, pe baza sistemelor existente și a criteriilor comune, cu scopul de a măsura eforturile anticorupție din sfera acquis-ului – achizițiilor publice, controlul financiar, etc., prin care să elaboreze o politică anticorupție cuprinzătoare, în cooperare cu GRECO . De asemenea, Comisia trebuie să elaboreze un raport privind modalitatea în care Uniunea Europeană poate deveni membru al GRECO .

Cadrul normativ pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene

Convenția pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene constituie un prim acord care pune în aplicare prevederile Tratatului Uniunii Europene referitoare la cooperarea polițienească și judiciară în domeniul penal. Convenția prevede urmărirea penală a conduitei frauduloase ce aduce atingere acestor interese.

Protocolul la Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene a fost adoptat în anul 1996, fiind un instrument suplimentar pentru completarea Convenției și pentru întărirea protecției intereselor financiare ale Comunității. Acest Protocolul are ca scop prevenirea și combaterea actelor de corupție care implică funcționarii publici naționali dar și ai comunității precum și prejudiciile susceptibile a atinge interesele financiare ale Comunităților Europene.

Cel de-al doilea Protocol al Convenției pentru Protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene a fost adoptat în anul 1997, fiind orientat îndeosebi, pe responsabilizarea persoanelor juridice prin urmărirea infracțiunilor de spălare a banilor, prin măsuri de onfiscare a bunurilor provenite din aceste fapte de corupție precum și prin cooperarea între State Membre și această Comisie a Comunităților Europene, cu scopul de a asigura o protecție a intereselor financiare ale Comunităților Europene cât și pentru protecția informațiilor cu caracter personal ale acestora.

Comisia a adoptat un raport la data de 25 octombrie 2004, cu privire la punerea în aplicare de către statele membre ale Convenției referitoare la protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și protocoalele acesteia. Astfel, 15 state membre ale Uniunii Europene au îndeplinit cu succes obligațiile pe care le prevede Convenția și cele două protocoale. Raportul realizat în acest sens, a ilustrat că au fost înregistrate progrese referitoare la protecția penală, ca urmare a adoptării de către legislația națională a unor acte normative privind protecția intereselor financiare a Comunităților Europene, sesizeazând însă în același timp, și faptul că nici unul dintre Statele membre nu au epuizat toate măsurile necesare pentru a se conforma pe deplin cu Convenția. Cea mai importantă recomandare a Comisiei către Consiliul a vizat ca statele membre să își intensifice eforturile de consolidare a legislației naționale în materie penală și să ratifice de îndată cel de-al doilea protocol. În privința definirii corespunzătoarre a infracțiunilor și în acord cu legislația comunitară, sistemele naționale si-au armonizat cadrul legal, urmând ca sancțiunile să fie stabilite la un nivel suficient de ridicat, astfel încât să nu împiedice asistența reciprocă.

Astfel, consider că instrumentele privind protecția intereselor financiare întemeiate în baza Tratatului de la Maastricht nu reprezintă totuși un răspuns adecvat la nevoile specifice de protecție penală a intereselor financiare ale Comunităților Europene, iar nevoia de o directivă în acest sens, dăinuie.

Decizia cadru nr. 2003/568/JAI a Consiliul Uniunii Europene referitoare la combaterea corupției în sectorul privat

Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia-cadru nr. 2003/568/JAI din data de 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat pentru a se asigura că atât corupția activă, cât și cea pasivă din sectorul privat constituie infracțiuni penale în toate legislațiile statelor membre, dar și că persoanele juridice pot fi, în egală măsură, responsabile pentru astfel de infracțiuni, întrucât aceste infracțiuni determină sancțiuni eficiente și proporționale. Prin Decizie, statelor membre le-a fost solicitat să ia masurile necesare care să respecte prevederile acesteia înainte de data de 22.07.2005. Potrivit unui Raport de evaluare a implementării prezentat de către Comisia Europeană în anul 2007, la acel moment 2 state membre, respectiv Olanda și Finlanda, au răspuns și au înaintat Comisiei legislația lor înainte de termen, iar alte 21 de state au răspuns ulterior, urmând ca pe baza informațiilor cuprinse în Raportul din 2007, se poate constata că Statele Membre au unele prevederi penale referitoare la corupția activă și pasivă în sectorul privat, dacă există probleme pe care nu le-au abordat corespunzător cum ar fi cele legate de promiterea, oferirea sau darea de mită, corupția care implică organizațiile non-profit, sau răspunderea persoanelor juridice.

Rețeaua Europeană a punctelor de contact anticorupție

Rețeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupție a fost inființată prin Decizia Consiliului European nr. 852/JHA/24.10.2008, fiind compusă atât din autorități cât și agenții cu atribuții în prevenirea și combaterea corupției din cadrul statelor membre Uniunii Europene.

Rețeaua prezintă următoarele sarcini:

– contribuirea la un forum în vederea realizării unui schimb de informații despre măsurile efective și experiența relevantă în domeniul prevenirii și combaterii corupției în cadrul Uniunii Europene;

– facilitarea, stabilirea și menținerea activă dintre membrii săi.

Oficiul European de luptă Antifraudă – OLAF

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF ) a fost creat în 1999 servind în protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, în lupta împotriva fraudei, corupției și a altor activități ilegale, incluzând comportamentul inadecvat al instituțiilor europene. OLAF cuprinde trei misiuni principale, și anume desfășurarea de investigații, coordonarea și asistența acordată autorităților naționale, dar și inițiativa și contribuția privind elaborarea cadrului legislativ.

Având în vedere că fraudarea intereselor financiare ale Uniunii Europene este în strânsă legătură cu fenomenul corupției, activitatea OLAF ca agenție cu compentențe transnaționale este vitală în descoperirea faptelor de corupție. Aceasta la nivel european reprezintă un model de agenție de succes în ceea ce privește rezultatele concrete obținute în domeniul combaterii fraudei și corupției.

Inițiativa Regională Anticorupție – RAI

Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) a fost adoptată la Sarajevo, în luna februarie a anului 2000, ca Inițiativa Anticorupție a Pactului de Stabilitate legislațiile statelor membre, dar și că persoanele juridice pot fi, în egală măsură, responsabile pentru astfel de problemele de corupție. Însă din 9 octombrie 2007, printr-o decizie a țărilor membre, Inițiativa Anticorupție a Pactului de Stabilitate a fost redenumită Inițiativa Anticorupție Regională (RAI), conform transformării Pactului de Stabilitate pentru Europa de sud-est în Consiliul Regional de Cooperare (RCC).

Pe parcursul existenței sale RAI, această inițiativă s-a dovedit a fi un forum eficient pentru dezbaterea regională anticorupție prin furnizarea unei asistențe corespunzătoare prin cursuri de instruire, activități de monitorizare și dezvoltarea de politici anticorupție în diferite state. Deși natura juridică a acestui organism este una interguvernamentală, opinăm că Inițiativa nu depășește stadiul de mecanism informal care acționează asemănător unei platforme de sprijin dar și de cercetare în domeniul combaterii corupției.

4.1.3. Mecanisme de cooperare tehnica sau specializate

Interpol – Grupul de experți Interpol împotriva corupției

În anul 1923, a fost creat Interpol , ca fiind una dintre cele mai mari organizații de poliție internațională, cu 186 de țări membre, având drept scop facilitarea cooperării dintre polițiilor de frontieră pentru securizarea acestora dar și sprijinirea/asistarea organizațiilor, autorităților și serviciilor care au atribuții în prevenirea și combaterea crimei organizate.

Interpol a înființat Grupul de experți Interpol pentru corup precum Biroului Interpol Anticorupție (IACO) și Academiei Internaționale Anticorupție (IACA) care să sprijine activitățile anticorupție prin crearea de politici și standarde, precum și prin activități educative, de cercetare, pregătire, investigații și recuperare a bunurilor. IGEC este un grup multidisciplinar care reprezintă toate regiunile Interpol, care facilitează coordonarea și armonizarea diverselor abordări naționale și regionale de combatere a corupției. Acest grup urmărește implementarea „Standardelor Globale pentru Combaterea Corupției în rândul Serviciilor/Forțelor de Poliție”, ce conține principii dar și numeroase măsuri destinate îmbunătățirii eficienței aplicării legii în prevenirea fenomenului de corupție, precum și în investigarea cazurilor de corupție.

Asociația Internațională a Autorităților Anticorupție (IAACA )

În luna octombrie a anului 2006, în China s-a desfășurat prima întâlnire a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție, având drept scop cooperarea la nivel internațional pentru implementarea eficientă a Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției. Statutul IAACA care definește organizația ca un organism independent, apolitic și profesional, este constituit din membri ai structurilor cu atribuții în domeniul combaterii corupției din diferite state (ministere ale justiției, parchete, structuri de poliție etc.), care asimilate unor modalități de lucru IAACA și-au propus să dezvolte proiecte, în vederea unui schimb de experiențe în vederea dezvoltării unor programe de pregătire comune. Deși înființarea unei organizații internaționale la nivel mondial care să cuprindă toți actorii ție (IGEC) în anul 1998, iar în prezent, derulează un proces de creare a unor componente implicați direct în lupta împotriva corupției din statele lumii este un pas important pentru întărirea cooperării în domeniu, până în acest moment IAACA nu a depășit statutul formal al unei simple reuniuni pe teme anticorupție.

Organizația Parteneri Europeni împotriva Corupției (EPAC)

Organizația Partenerilor Europeni împotriva Corupției (EPAC ) înființată în anul 2000, are un număr de 46 de membri din 27 de state, sintetizată într-o rețea informală, nonpolitică și independentă a structurilor de supraveghere de tip polițienească. Aceasta este compusă și din autorități din domeniul anticorupției din cadrul statelor membre UE, a statelor candidate, a țărilor din fostele State Iugoslave, a țărilor incluse în Politica Europeană de Vecinătate, precum și altor țări vecine din zona europeană, care în vederea atingerii obiectivelor, își desfășoară activitatea în vederea unor standarde comune și schimbul de bune practici pentru agențiile anticorupție, cooperarea transnațională, schimb de experiență și personal calificat în domeniu.

4.1.4. Mecanismele Internaționale Non-Guvernamentale și Parlamentare

Portalul Anticorupție pentru Afaceri

Scopul Portalului Anticorupție pentru Afaceri este acela de fi un instrument complet și util, care să ofere sprijin specific pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în scopul de a le ajuta să evite și să lupte împotriva corupției, creând astfel un mediu de afaceri îmbunătățit, precum și bunele practici în domeniu.

Organizația Globală a Parlamentarilor împotriva Corupției

Organizația Globală a Parlamentarilor împotriva Corupției (GOPAC ) a fost fondată în luna octombrie a anului 2002. Compusă din parlamentari precum și din foști parlamentari din țări din întreaga lume, GOPAC este o rețea care are ca scop să furnizeze informații, instrumente și instruire relevantă pentru membrii săi și încearcă să sprijine și să-i consilieze în inițiativele lor în lupta împotriva corupției. Structura acestei organizații este realizată prin divizii regionale și naționale care au ca reprezentanți din cele peste 90 de țări din toate regiunile lumii.

Aceste Diviziile de tip regional, au menirea să identifice oportunități pentru aplicarea unor acorduri internaționale și a unor tratate regionale din zona lor, sprijinind astfel întărirea capacității parlamentarilor.

Activități relevante ale diviziilor naționale GOPAC privesc:

– în lupta împotriva corupției și a spălării banilor în legislative urmărește introducerea unui număr de proiecte de lege pentru asigurarea adoptării și punerii lor în aplicare de către guverne;

– obținerea vizibilității publice și politice a măsurilor intreprinse;

– și angajarea societății civile în eforturile anticorupție ca sprijin în vederea dezvoltării profesionale pentru unii dintre membrii săi.