Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei [617963]
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Prof.univ.dr. Cristinel Ioan Murzea
Absolvent: [anonimizat]
2017
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRA ȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT
DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT
Reglementarea Certificatului European De Mo ștenitor
în Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012
Subsemnat ul____ ____ ____ _________ ____declar pe proprie
răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor că
lucrarea de diplomă prezentată este elaborată de mine și am respectat
normele deontologice de folosire a bibliografiei.
Data pred ării lucrării, Semnătura,
Brașov
– 2017 –
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
3
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………… pag.
CAPITOLUL I. REGULAMENTUL NR. 650/2012 ȘI ALTE NORME
JURIDICE CE REGLEMENTEAZĂ MATERIA SUCCESIUNILOR
INTERNAȚIONALE
1.1. Legea aplicabilă unui raport de drept internațional privat în
materie de succesiuni ………………………………………………………. pag.
1.2. Domeniul de aplicare în timp și spațiu a Regulamentului 650/2012 pag.
CAPITOLUL II. CERTIFICATUL EUROPEAN DE MOȘTENITOR pag.
2.1. Domeniul de aplicare și caracterul opțional al certificatului
european de moștenitor …………………………………………………… pag.
2.2. Autoritatea competentă pentru emiterea certificatului european de
moștenitor …………………………………………………………………… pag.
2.3. Competența generală a instanțelor statelor membre ……………… pag.
2.3.1. Regula generală de competență ………………………………….. pag.
2.3.2. Alegerea forului ……………………………………………………… pag.
2.3.3. Declinarea competenței ……………………………………………. pag.
2.4. Competența subsidiară ………………………………………………. pag.
2.5. Forum necessitatis …………………………………………………….. pag.
CAPITOLUL III. PROCEDURA DE OBȚINERE A CERTIFICATULUI
EUROPEAN DE MOȘTENITOR
3.1. Procedura de emitere a certificatului european de moștenitor pag.
3.2. Conținutul certificatului european de moștenitor ………………….. pag.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
4
3.3. Efectele certificatului european de moștenitor ……………………… pag.
3.4. Rectificarea, modificarea retragerea și suspendarea certificatului
european de moștenitor ……………………………………………………. pag.
Concluzii ……………………………………………………………………. pag.
Bibliografie …………………………………………………………………. pag.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
5
INTRODUCERE
Moștenirea presupune un echilibru între voința celui ce -și planific ă
anticipat transmisiunea și cel (sau cei) ce “așteaptă”. În egală măsură
transmisiunea succesorală pune în ecuație și creditorii moștenirii.
Raporturile între aceste trei categorii de interese sunt reglementate în mod
diferit în legislațiile succesorale a le statelor, care favorizează fie interesul
celui interesat în planificarea succesiunii sale, fie încearcă un anumit
echilibru, temperând libertatea de a dispune a autorului moștenirii,
încercând astfel să protejeze membrii apropiați ai familiei acestuia
(rezervatarii).
În prezent, exist ă un număr de aproximativ 13 milioane de cetățeni
care trăiesc într -o altă țară a Uniunii Europene decât cea de origine.
Acestora li se adaugă încă aproximativ de 21 milioane de persoane,
cetățeni din afara statelor Uniunii Europene, dar care locuiesc în statele
membre. În aceste condiții, anual în Europa se desfășoară mai mult de
450.000 de succesiuni internaționale. Pentru astfel de cazuri, fiecare țară
are reglementarea sa proprie, astfel că, în materie succesorală diferă
considerabil de la un stat membru la altul, cu privire la cine poate avea
calitatea de moștenitor, ce reprezintă cotele -părți și rezerva succesorală,
care sunt limitele libertății de a dispune prin testament, cum va fi
administrată succesiunea sau cât de întinsă este răspunderea
moștenitorilor pentru datoriile succesiunii.
Dezbaterea unei succesiuni internaționale, ridic ă în prezent, dificultăți
serioase în principal în planul conflictelor de jurisdicții și a conflictelor de
legi, deoarece statele Uniunii Europene sunt caracterizate printr -o
extraordinară diversitate de legi interne și reguli aplicabile conflictelor de
legi în spațiu. Constituie de asemenea dificultăți ale dezbaterii unei
succesiuni internaționale și existența unei multitudini de autorități ce pot fi
sesizate într -o asemenea situație, precum și fragmentarea succesiunilor, ca
efect al aplicării acestor norme juridice divergențe.
Materia succesiunilor cunoa ște, așadar, reglementări dintre cele mai
diferite în legislațiile statelor lumii. Principalele diferențe de reglementare
pot fi remarcate în privința modului de alcătuire a claselor de moștenitori,
inclusiv în stabilirea întinderii cotelor succesorale cuv enite moștenitorilor
legali, a poziției soțului supraviețuitor, a existenței, a naturii și a întinderii
rezervei, a persoanelor incluse în categoria moștenitorilor rezervatari, a
întinderii obligației moștenitorilor de a suporta pasivul succesoral.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
6
Deoseb iri pot apărea și în ceea ce privește modalitatea și momentul
transmisiunii patrimoniului succesoral, condițiile, formele și efectele
dispozițiilor pentru cauză de moarte, stabilirea naturii dreptului statului
asupra succesiunii vacante etc.
În acest conte xt, Comisia Uniunii Europene a relevat necesitatea
armoniz ării legislației în domeniul succesiunilor. În consecință, Parlamentul
European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat în data de 14 octombrie
2009 Propunerea de regulament cu privire la competenț a, legea aplicabilă,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice
în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat European de
moștenitor, considerată foarte utilă.
Așadar, obiectivul declarant al acestei propuneri a fost acela de a
permite persoanelor care își au reședința în Uniunea Europeană să își
organizeze din timp succesiunea, optând pentru legea aplicabilă și de a
garanta într -un mod eficient drepturile moștenitorilor și ale legatarilor, ale
credito rilor succesiunii, precum și ale altor persoane care au relații cu
defunctul.
Inova ție majoră în dreptul european al succesiunilor, certificatul
european de moștenitor este un formular standard destinat a permite
moștenitorilor, legatarilor, executorilor t estamentari sau administratorilor
succesiunii dovedirea calității și drepturilor, în succesiunile deschise
începând cu 17 august 2015. Materializând libera circulație a hotărârilor, el
facilitează rezolvarea eficientă și rapidă a problemelor succesorale, î n
special datorită efectelor lui probatorii și de legitimare.
În contextul globalizării și al dinamicii raporturilor de drept internațional
privat, îndeosebi a celor în materie succesorală, se contura ca absolut
necesară elaborarea unui cadru legislativ la nivel european care să
reglementeze un document juridic cu valoarea și competențele unui
certificat de moștenitor1.
Pentru ca cetățenii europeni să poată profita, în condiții de deplină
securitate juridică, de toate avantajele pe care le oferă piața inte rnă
Regulamentul 650/2012 ar trebui să le confere posibilitatea de a cunoaște
din timp legea aplicabilă succesiunii lor, ar trebui să fie introduse în acest
Regulament norme armonizate privind conflictele de legi, în scopul evitării
rezultatelor contradict orii2.
1 Gherghina Ana -Maria, Transmisiunea patrimoniului succesoral în reglementarea națională și europeană,
București, 2015, pag.36
2 Ibidem
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
7
CAPITOLUL I.REGULAMENTUL NR. 650/2012 ȘI ALTE NORME
JURIDICE CE REGLEMENTEAZ Ă MATERIA SUCCESIUNILOR
INTERNAȚIONALE
Normele juridice ce reglementeaz ă materia succesiunilor internaționale
sunt prevăzute de dreptul intern în Codul civil în capitolul IV “Moștenirea”
din Titlul II “Conflicte de legi” din Cartea a VII -a ”Dispoziții de drept
internațional privat” art. 2633 – art. 2636 și în Codul de procedură civilă în
Cartea VII “Procesul civil internațional” art. 1064 – 1109.
În materie de succesiuni au fost adoptate și convenții internaționale,
însă aplicarea acestora nu afec tează aplicarea Regulamentului Uniunii
Europene, pe care în continuare îl vom denumi Regulamentul (UE), nr.
650/2012, cu excepția acelora încheiate între două sau mai multe state
membre ale Uniunii Europene (art. 75 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012).
Regulamentul menține aplicarea Convenției de la Haga din 05.10.1961 cu
privire la conflictele de legi în materia formei dispozițiilor testamentare (art.
75 alin. 2 din Regulament) și a Convenției Nordice din 1934 (art. 75 alin. 3
din Regulament).
În dreptul Uniunii Europene, materia succesiunilor internaționale este
reglementat ă de Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului privind competența, legea aplic abilă,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și
executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea
unui certificat european de moștenitor , adoptat la 4 iulie 2012 și intrat în
vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în JOUE (Jurnalul oficial al
Uniunii Europene) , la data de 16 august 2012, iar pe lângă alte dispoziții
tranzitorii, acesta prevede că normele Regulamentului se vor aplica
succesiunilor persoanelor care au decedat la data 17 august 2015 , sau
după această dată. Având în vedere natura sa juridică, Regulamentul nu
are nevoie de norme de transpunere de drept intern, fiind aplicabil în mod
direct.
Principala prevedere a acestui regulament stipuleaz ă că, în cazul de
deces al unui cetățean al Uniunii Europene, reglementările care încadrează
succesiunea defunctului, conform art. 21 sunt cele ale statului în care
cetățeanul respectiv își avea reședința obișnuită în momentul decesului și
nu cele ale țării sale de origine, cu excepția cazului în ca re toate
circumstanțele indică faptul în momentul decesului, defunctul avea în mod
evident o legătură mai strânsă cu un alt stat, iar legea aplicabilă succesiunii
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
8
în acest caz fiind cea a statului respectiv. Această măsura se aplică pentru
toate bunurile d efunctului.
Desi Regulamentul urmeaz ă să se aplice succesiunilor persoanelor
care au decedat începând cu data de 17 august 2015 (conform art. 83
din Regulament –Dispoziții tranzitorii), permițând însă alegerea legii
aplicabile moștenirii, în te meiul dispozițiilor regulamentului, chiar înainte
de această dată3. De asemenea, unele tratate bilaterale încheiate de
România în materie de asistență juridică în domeniul dreptului civil cuprind
dispoziții speciale pentru succesiuni.
1.1. Legea aplicabil ă unui raport de drept internațional privat în
materie de succesiuni
Având în vedere c ă sediul materiei succesiunilor internaționale se
regăsește în Codul Civil, în dreptul Uniuniii Europene, în convenții
internaționale și în legi speciale, este imperios ne cesar a se stabili care
dintre aceste norme se aplică într -un anumit raport juridic.
Pentru a determina care dintre aceste normele conflictuale, normele
privind procesul civil internațional și reguli de competenț ă sunt aplicabile
unui anumit raport juridic civil, se aplică art. 5 C.civ. (care reia dispozițiile
art. 148 alin. 2 din Constituția României), precum și art. 2557 alin. 3 C.civ.:
“Dispozițiile prezentei cărți sunt aplicabile în măsura în care convențiile
internaționale la care România este parte, d reptul Uniunii Europene sau
dispozițiile din legile nu stabilesc o altă regulă”4. Astfel, normele dreptului
Uniunii Europene se aplică direct și prioritar fata de dispozițiile interne
(menționat și în art. 84 alin. 4 din Regulament: “Prezentul Regulament e ste
obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membere în
conformitate cu tratatele”5. La fel și în situațiile în care normele conflictuale
sau regulile de competență internațională sunt cuprinse și în convenții
bilaterale încheiat e cu unele state sau tratatele la care România a aderat,
prevederile acestora se vor aplica prioritar față de normele naționale în
acele raporturi juridice care privesc cetățenii statelor semnatare.
3 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului
din 4 iulie 2012, art. 83
4 Codul civil al României, art.2557,alin.3
5 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului
din 4 iulie 2012, art.84
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
9
1.2. Domeniul de aplicare în timp și spațiu a Regulamentului
650/2012
Regulamentul se va aplica în toate statele membre, exceptând
Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda.
Potrivit art. 83, prg.1, al R egulamentului, acesta se aplic ă în privința
succesiunilor deschise începând cu data de 17 augu st 2015 (inclusiv). Prin
urmare, alegerea legii aplicabile succesiunii, în temeiul art. 22, ar fi fost
posibilă doar dacă această alegere se făcea începând cu data de 17
august 20156.
Totuși, stimularea predictibilit ății în privința legii aplicabile succesiunii,
atunci când alegerea s -a făcut anterior acestei date, dar succesiunea s -a
deschis ulterior (sau în data de 17 august 2015), regulamentul vine în
întâmpinarea testatorului, validând alegerea făcută anterior datei începerii
aplicări i sale.
În schimb, dac ă succesiunea se deschide anterior datei de 17 august
2015, s -a considerat că validitatea alegerii legii aplicabile va depinde de
normele de conflict interne aparținând fiecărui stat membru. Totuși,
majoritatea normelor de conflict în materie succesorală aparținând statelor
membre nu prevăd posibilitatea de alegere a legii aplicabile succesiunii,
consecința fiind invalidarea alegerii făcute de testatorul decedat anterior
datei de 17 august 2015.
Dispozițiile morțis causa făcute însă an terior începerii aplicării
regulamentului (17 august 2015), sunt validate de paragraful 3 al art. 83
din Regulament, dacă acestea respectă condițiile prevăzute de capitolul III
al regulamentului sau dacă sunt considerate admisibile și valide, din punct
de vedere al fondului și al formei, potrivit normelor de drept internțional
privat în vigoare în momentul întocmirii lor. Următorul paragraf însă,
validează chiar și acele dispoziții făcute înainte de 17 august 2015, doar
dacă acestea sunt considerate valab ile potrivit legii pe care defunctul ar fi
putut să o aleagă, considerând și că acea lege a fost aleasă ca lege
aplicabilă succesiunii7.
6 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului
din 4 iulie 2012, art. 83(1)
7 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului
din 4 iulie 2012, art. 83(2)
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
10
CAPITOLUL I I. CERTIFICATUL EUROPEAN DE MO ȘTENITOR
Diversitatea normelor de drept substan țial și a normelor de drept
internațional privat în materie succesorală, multitudinea autorităților
competente cărora li se pot adresa persoanele interesate și fragmentarea
procesului de deschidere a succesiunii care este determinată de aceste
reguli divergenete reprezintă un obstaco l la libera circulație a persoanelor în
cadrul Uniunii Europene.
Prin aceast ă propunere de regulament se dorește permiterea
cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene să își organizeze
succesiunea în avans precum și garantarea drepturilor moștenitori lor legali
sau testamentari și ale altor persoane legate de defunct precum și
creditorilor succesiunii.
O inova ție majoră în dreptul european al succesiunilor – certificatul
european de moștenitor este un formular standard destinat a permite
moștenitorilo r, legatarilor, executorilor testamentari sau administratorilor
succesiunii dovedirea calității și drepturilor lor, în succesiunile deschise
începând cu 17 august 2015.
Materializând libera circula ție a hotărârilor, certificatul facilitează
rezol varea eficientă și rapidă a problemelor succesorale, în special datorită
efectelor lui probatorii și de legitimare.
2.1. Domeniul de aplicare și caracterul opțional al certificatului
european de moștenitor
Conform prevederilor art. 1 din Propunerea de Regulament, acesta
este aplicabil numai în materia succesoral ă, cu excluderea expresă a altor
domenii. Conceptul de succesiune trebuie interpretat într -o manieră
autonomă, cuprinzând toate elementele succesiunii, în particular
transmiterea, adminstrarea și lichidarea.
Regulamentul este direct și imediat aplicabil, având forța generală atât
asupra statelor, cât și a particularilor și este obligatoriu în raport cu toate
statele membre, cu excepția Danemarcei, Marii Britanii și a Irlandei.
Noțiunea de certific at european de moștenitor este introdusă de art.
62, 63 și considerentul (67) din Regulamentul UE nr. 650/2012. Acesta
vine în ajutorul moștenitorilor, pentru a le permite să facă dovada calității de
succesori în cadrul reglementarii succesiunilor la nive l european. Pentru a
facilita circulația în cadrul Uniunii Europene, legiuitorul comunitar a creat un
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
11
model uniform de certificat, ce trebuie adoptat de toate statele membre și
de asemenea, trebuie numită o autoritate competentă care va avea
competența int ernaționala să -l elibereze.
Acest document uniform urmeaz ă să circule alături de actele care în
mod tradițional erau emise de către notar sau alte autorități competente în
succesiunile cu elemente de extraneitate. Astfel că, în succesiunile cu
elemente de extraneitate, un notar poate emite atât un certificate de
moștenitor conform Legii 36/1995, cât și un certificat european de
moștenitor, conform art. 67 din Regulamentul UE nr. 650/2012.
Certificatul European de mo ștenitor este eliberat în toate proceduril e
succesorale în care moștenitorii și legatarii, executorii testamentari sau
administratorii patrimoniului succesoral își dovedesc statutul său își
exercita aceste drepturi ce decurg din succesiune într -un alt stat membru.
Documentul va constitui dovada c apacita ții moștenitorilor și a întinderii
puterilor executorilor testamentari sau a administratorilor. Folosirea acestui
certificat nu este obligatorie, el nefiind un substituit pentru procedurile
interne. Efectele certificatelor urmează să fie recunoscute în statele
membre ale căror autorități l -au emis, în conformitate cu dispozițiile
Regulamentului.
Emiterea unui certificat de mo ștenitor european este necesară atunci
când într -un alt stat este plasată ultima reședință obișnuită a defunctului ori
când, pe ntru bunurile care alcătuiesc masa succesorală a acestuia sunt
invocate drepturi de către o persoană aflată în alt stat față de cel în care
sunt situate bunurile.
Exist ă și posibilitatea ca elementul de extraneitate să apară ulterior
datei deschiderii proc edurii succesorale. În acest caz, deși a fost eliberat
deja un certificat de moștenitor național, poate fi eliberat și un certificat
european de moștenitor, cum ar fi cazul în care se descoperă că defunctul
deținea și bunuri situate într -un alt stat.
Conf orm art. 62 din Regulament, folosirea certificatului european de
moștenitor este opțională8. Acesta poate fi folosit alături de certificatele
naționale de moștenitor sau alte documente interne utilizate în scop similar,
cărora nu li se substituie sau inclu siv în state în care anterior nu se puteau
emite astfel de certificate (ex. Italia). Dacă emiterea sa este condiționată de
vocația certificatului de a fi folosit în alte state membre, el va produce efecte
8 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului
din 4 iulie 2012, art. 62
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
12
inclusiv în statul de origine (art. 62 al. 3 fraza a doua), evitând o eventuală
discriminare inversă, soluția capătă o importanță particulară în special în
statele care nu cunosc instituția certificatului de moștenitor, cu al cărui drept
succesoral intern interacționează.
Certificatul European de mo ștenit or este un act cu valoare ad
probationem și se distinge de celelalte acte din cadrul procedurilor
succesorale emise în cadrul statelor membre care au o reglementare
distinctă cu privire la efectele pe cre le produc într -un alt stat, cum sunt:
actul autenti c – reprezintă un document în materie de succesiuni înregistrat
în mod formal într -un stat membru ca act autentic și a cărui autenticitate se
referă la semnătura și conținutul actului și la faptul că a fost întocmit de o
autoritate abilitată în acest sens în statul membru de origine; tranzacțiile
judiciare – reprezintă o tranzacție în materie de succesiuni aprobată de o
instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în
cursul unei proceduri; hotărârea – reprezintă orice hotărâre p ronunțată într –
un stat membru, indiferent de denumirea acestuia în materie de succesiuni,
inclusiv o hotărâre stabilită de către un grefier cu privire la cheltuielile de
judecată.
Certificatul european de mo ștenitor este lipsit de forță executorie. Spre
deosebire de acesta, cel național are pe lângă stabilirea calității de
moștenitor și permisiunea exercitării drepturilor ce rezulta din succesiune și
care beneficiază de forța executorie. Așadar, în cazul în care părțile au
nevoie de un document care să le p robeze calitatea și să le permită
exercitarea drepturilor, dar care să beneficieze și de forța executorie,
notarul fie le va elibera un certificat de moștenitor național, fie în caz de
divergență, va îndruma părțile spre obținerea unei hotărâri judecătoreș ti.
Un exemplu în acest caz poate fi situa ția în care un legatar cu titlu
particular dorește să obțină predarea legatului de la moștenitorii legali care
refuza predarea acestuia. Legatarul va fi nevoit să obțină un act care să
constituie titlu executoriu, având la îndemâna obținerea fie a unui certificat
de moștenitor național (act autentic), fie o hotărâre judecătorească, fie
încheierea unei tranzacții judiciare cu moștenitorii defunctului. Aceste acte
beneficiază de o forță probanta superioară și pot fi puse în executare în
conformitate cu procedura prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 650/2012.
Emiterea unui certificat european de mo ștenitor nu este obligatorie într –
o succesiune cu elemente de extraneitate. Astfel că, în funcție de ceea ce
solicită părțile, notarul poate emite un certificat de moștenitor național sau
un certificat european de moștentitor. Certificatul european de moșt enitor
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
13
emis poate fi utilizat nu numai într -un alt stat, ci și în pe teritoriul statului
emitent, producând aceleași efecte, conform art. 69 din Regulament.
Totuși, certificatul de moștenitor național are o forță probantă mai mare,
întrucât este un act aut entic .
2.2. Autoritatea competent ă pentru emiterea certificatului
european de moștenitor
Fiecare stat membru stabile ște care este autoritatea competentă
pentru emiterea certificatului european de moștenitor. Această autoritate
poate fi o instanță judecătorească, astfel cum este definită de art. 3 alin. (2)
din Regulament sau o altă autoritate internă a unui stat care, conform
legislației sale interne, este competentă în materie de succesiuni.
Fiecare stat membru ar trebui s ă indice conform art. 78 din
Regulament, autoritatea competentă în a emite certificatul european de
moștenitor până în data d e 16 ianuarie 2014 . Astfel ca, autoritățile
competente în fiecare stat membru sunt după cum urmează: notarii publici
– în Belgia, Estonia, Franța (în afară de Alsacia), Ungaria, Olanda, Austria,
Croația, Spania, Italia, Luxemburg și Cehia; tribunalele – în Germania
Franța (doar în Alsacia), Slovenia; atât notarii publici cât și tribunalele
pentru Letonia, Polonia, Slovacia și România.
Conform art. 63 alin. 1 din Regulament, pot solicita emiterea unui
certificat european de mo ștenitor persoanele care prezintă un interes și au
obligația să -și dovedească calitatea de moștenitori, legatari cu drepturi
directe la succesiune sau întinderea puterilor de către executo rii
testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral. Astfel, este
esențial ca persoană ce solicita eliberarea acestuia să justifice un interes.
Deși justificț un interes, creditorii succesiunii nu pot cere eliberarea unui
certificat de moștenitor , nefiind enumerați în art. 63 din Regulament.
Orice persoan ă ce solicită eliberarea certificatului european de
moștenitor trebuie să formuleze o cerere în care privește: solicitantul,
defunctul, soțul sau soția, beneficiarii succesiunii, opțiunile succeso rale ale
beneficiarilor, testamentaul întocmit de către defunct (dacă este cazul),
convenția matrimonială încheiată (dacă este cazul), extrase din registrele
de evidenta a testamentelor. La această cerere, se vor anexa și
documentele doveditoare ale inform ațiilor scrise în ea. Acestea vor fi
prezentate de către solicitant în original sau în copii certificate.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
14
Prezentarea actelor de stare civil ă care sunt menite a proba legătura
de rudenie cu defunctul, calitatea moștenitorilor, schimbarea numelor dacă
este cazul său eventualul deces al unor moștenitori care ar atrage
reprezentarea succesorală, inclusiv prezentarea certificatului de deces în
original sunt obligatorii.
Autoritatea emitent ă are facultatea de a -l dispensa pe solicitant de
prezentarea actelor do veditoare în original sau copie legalizată (art. 66 alin.
2 din Regulament), înlocuind proba cu înscrisuri cu alte mijloace de probă,
dar recomandșm ca această facultate să fie exercitată numai după ce se
vor concretiza practic dreptul de acces direct la r egistrele de stare civilă din
statele implicate.
2.3. Competența general ă a instanțelor statelor membre
Înainte de a prezenta cempetența instanțelor statelor member ale
Uniunii Europene în materie succesorală, aș vrea să prezint pe scurt
procedura prin c are se realizează succesiunea în legislația națională.
Procedura succesorală notarială9 este o procedură grațioasă, cu
caracter necontencios10, bazată pe acordul dintre moștenitori cu privire la
calitatea lor succesorală, cotele -părți cuvenite, compunerea m asei
succesorale, valabilitatea dispozițiilor testamentare și orice alte aspecte
privind moștenirea în cauză. De altfel, în funcție de caracterul contencios
sau necontencios al procedurii succesorale supuse dezbaterii, cererea
părților va fi soluționată de instanța de judecată sau de notarul public.
Deasemenea, procedura succesorală notarială are caracter facultativ,
părțile având posibilitatea să se adreseze direct instanțelor judecătorești.
Notarul public are competență generală în îndeplinirea atribuțiil or
conferite de lege, cu anumite excepții expres prevăzute (art. 10, Legea nr.
9Procedura succesorală este reglementată de Legea nr. 36/1995 și Regulamentul de punere în aplicare a
Legii nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției
710/C/1995. Dispozițiile acestor acte normative s e completează cu prevederile Codului Civil și cele ale
Codului de procedură civilă, precum și cu alte dispoziții speciale, în materia taxării și impozitării
succesiunilor (Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,Hotărârea de Guvern nr. 44/2003 privind Norm ele
metodologice de aplicare a Codului Fiscal), norme emise de către Consiliul Uniunii (Normele
metodologice privind registrele unice ținute de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România,
aprobate prin Hotărârea Consiliului UNNPR) sau Camerele Notar ilor Publici (Regulamentele aprobate de
către Camerele Notarilor Publici privind evidența procedurilor succesorale), etc.
10În cadrul unei proceduri necontencioase nu există litigii, diferende sau interese contrare, toate părțile
urmăresc același rezultat. Când moștenitorii sunt de acord cu privire la calitatea lor, masa succesorală,
modalitatea de împărțire a bunurilor, etc. pot apela la procedura succesorală notarială, care are caracter
necontencios.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
15
36/1995). În acest sens, competența de soluționare a cauzelor succesorale
necontencioase aparține biroului notarial situat în circumscripția teritorială
în care defunctul a avut ultimul domiciliu, iar în cazul moștenirilor succesive,
cauza va fi de competența birourilor notariale din raza teritorială în care a
avut ultimul domiciliu autorul decedat cel din urmă11. În ipoteza în care
defunctul nu a avut ultimul domiciliu în țară, legea stabilește competența
birourilor notariale din circumscripția teritorială a judecătoriei în care
defunctul a lăsat bunurile cele mai valoroase.
Notarul public sesizat cu o cerere, e ste obligat să își verifice din oficiu
propria competență și, dacă este cazul, să o decline în favoarea biroului în
atribuțiile căruia intră cauza respectivă (art. 68 al. 3, Legea 36/1995).
Deasemenea, dacă notarul constată că succesiunea a fost deschisă
anterior la un alt birou notarial din aceeași circumscripție, își va declina
competența, cererea fiind soluționată de primul birou sesizat.
Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995, procedura
succesorală notarială poate fi deschisă la cererea or icărei persoane
interesate, a procurorului, precum și a secretarului Consiliului local al
localității în raza căruia defunctul a avut ultimul domiciliu, dacă moștenirea
cuprinde bunuri imobile. Prin persoane interesate înțelegem, în primul rând,
moștenitor ii legali și testamentari ai defunctului, dar și alte persoane, care
trebuie însă să justifice un interes legitim, cum ar fi creditorii defunctului sau
executorul testamentar12. Procurorul poate cere deschiderea procedurii
succesorale, doar în situații deos ebite, precum pentru apărarea intereselor
minorilor sau persoanelor puse sub interdicție.
Cererea pentru deschiderea procedurii succesorale trebuie să cuprindă
mențiuni privitoare la: numele și prenumele defunctului, precum și datele
moștenitorilor, starea civilă a defunctului, locul și data decesului, ultimul
domiciliu, activul și pasivul succesoral, iar înregistrarea cererii va fi făcută
doar după ce se stabilește că nu a fost înaintat un alt dosar cu același
obiect la alt birou din aceeași circumscripție . Succesiunile se înregistrează
în Opisul alfabetic al registrului succesoral și în registrul de termene
succesorale.
În ceea ce privește procedura succesorală, moștenirea legală este
supusă legii în vigoare la data deschiderii sale: dacă data morții defun ctului
11Precizăm că această regulă este aplicabilă și în litigi ile succesorale de competența instanțelor de
judecată, în temeiul art. 14 C.proc.civ.
12 Executorul testamentar este persoana fizică desemnată de catre testator, pentru aducerea la îndeplinire
a prevederilor cuprinse in testament. Cu privire la execuțiunea testamentară a se vedea art. 1077 -1085
NCC.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
16
este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil, împărțirea moștenirii se
va face potrivit Legii nr. 319/1944, indiferent de data dezbaterii succesiunii;
în caz contrar, sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod. În lumina modificărilor
aduse d e noua reglementare, legea aplicabilă succesiunii prezintă
importanță cu privire la cazurile de nedemnitate13 și reprezentarea
nedemnului14, moștenirea vacantă15, determinarea rezervelor cuvenite
descendenților și ascendenților privilegiați16, etc.
În cazul m oștenirii testamentare, condițiile de validitate a
testamentului sub supuse legii în vigoare la momentul întocmirii actului
juridic unilateral17, iar efectele dispozițiilor testamentare sunt guvernate de
legea în vigoare la momentul deschiderii succesiunii, potrivit art. 91 din
Legea nr. 71/2011. Prin urmare, modalitatea de determinare a rezervei
descendenților și ascendenților privilegiați, prevăzută de art. 1088, va
produce efecte și în privința legatelor făcute înainte de 1 octombrie 2011,
dacă testatorul decedează după această dată. Deasemenea, art. 60 al. 2
din Legea nr. 71/2011 prevede: “valabilitatea clauzei de inalienabilitate18
instituite prin testament este guvernată de legea în vigoare la data încheierii
acestuia, iar efectele clauzei sunt guvernate de legea în vigoare la data
deschiderii succesiunii.”
După înregistrarea succesiunii, notarul public dispune citarea
moștenitorilor legali, iar dacă există testament, citarea legatarilor și a
executorului testamentar. Dacă testamentul lăsat de defunct es te încheiat
13 În Codul Civil din 1864, art. 655 prevede a următoarele cazuri de nedemnitate:atentatul la viața celui
care lasă moștenirea, acuzația capitală calomnioasă a acestuia și nedenunțarea omorului a cărui victimă
a căzut cel care lasă moștenirea. În reglementarea actuală, legiuitorul distinge între nede mnitatea
judiciară și nedemnitatea de drept, iar condițiile operării nedemnității au suferit anumite modificări. A se
vedea art. 958 -961 NCC.
14 Noua reglementare permite reprezentarea succesorală a moștenitorului nedemn. A se vedea art. 965
NCC.
15 Moștenir ile vacante deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 se cuvin statului român, iar cele
deschise după această dată vor fi culese de comuna, orașul sau municipiul în a cărui rază teritorială se
aflau bunurile la data deschiderii moștenirii – art. 963, al. 3 NCC.
16 Codul civil din 1864 stabilea cote diferențiate pentru moștenitorii rezervatari, în funcție de numărul lor, în
timp ce Noul Cod Civil stabilește cote fixe din bunurile moștenirii. Cu privire la problematica rezervei
succesorale în vechea reglemen tare a se vedea V. Stoica, op.cit., p. 228, 231, L. Stănciulescu, op. cit., p.
482-485.
17 Art. 6 al. 3 NCC prevede: “ Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la
data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiil or legii vechi, neputând fi cpnsiderate valabile ori,
după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi .”
18 Clauza de inalienabilitate, ca stipulație inserată în convenție sau testament, interzice înstrăinarea unui
bun, pe o durată determinată, când exist ă un interes serios și legitim în acest sens. Deși în practica
judiciară s -a recunoscut uneori valabilitatea unei astfel de prevederi, clauza de inalienabilitate nu era
reglementată în Codul civil din 1864. Noua legislație reglementează clauza de inalienab ilitate în art. 627 –
629.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
17
în formă autentică și instituie un singur legatar universal, acesta va fi
singurul citat, în lipsa moștenitorilor rezervatari. În cazul în care testamentul
este mistic sau olograf se citează și moștenitorii legali, indiferent de
conținutul actu lui juridic unilateral. În ipoteza unei succesiuni vacante, se
citează autoritatea competentă să preia bunurile. Scopul citării este
informarea moștenitorilor cu vocație succesorală concretă cu privire la data,
ora și biroul notarial unde urmează să fie de zbătută moștenirea defunctului.
Dacă unul dintre moștenitorii având vocație succesorală este minor sau
incapabil, va fi citat reprezentantul său legal.
O etapă deosebit de importantă a procedurii succesorale notariale o
constituie verificarea opțiunii succ esorale19 a moștenitorilor care au vocație
concretă la moștenirea lui de cujus . Notarul verifică, de obicei la primul
termen, dacă moștenitorii au acceptat succesiunea sau au renunțat la
aceasta, în termenul aplicabil dreptului de opțiune20 și într -una dintr e
formele prevăzute de lege. Potrivit art. 79 din Regulamentul de punere în
aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, pentru
dovada acceptării sau renunțării, cele mai folosite mijloace de probă sunt
declarațiile exprese de a cceptare (pură și simplă sau sub beneficiu de
inventar21) sau de renunțare la succesiune. Acceptarea tacită22 sau
neacceptarea succesiunii în termen poate fi probată prin declarațiile
martorilor coroborate cu cele ale succesibilor, precum și prin celelalte
mijloace de probă admise de lege.
Sub imperiul noii reglementări, acceptarea moștenirii se face doar sub
beneficiu de inventar, potrivit art. 1114, al. 2: “Moștenitorii legali și legatarii
universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarci nile
moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu
cota fiecăruia.” Legatarii cu titlu particular nu sunt obligați să suporte
datoriile și sarcinile moștenirii, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute de
19Potrivit art. 1106 NCC: „ Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine ”. În acest sens,
fiecare succesibil are posibilitatea de a opta cu privire la dreptul său la moștenire.
20Pentru succesiunile deschise anteri or intrării în vigoare a NCC, termenul de opțiune era de 6 luni, iar
pentru succesiunile deschise după 1 octombrie 2011, termenul este de un an. Cu privire la data de la care
începe să curgă termenul de opțiune a se vedea art. 1103 al. 2.
21 Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act de op țiune expres și solemn, prin care succesibilul
declară î n cadrul termenului de prescripț ie a dreptului de op țiune sucesorală că î și însu șește titlul de
moștenitor al patrimoniului succesoral, dar în țelege să răspundă de pasivul succesoral numai în limita
activului mo ștenit și numai cu bunurile mo ștenite; inventarul succesoral împiedică confuzia patrimoniului
succesoral cu patrimoniul său propriu.
22Art. 1108 al. 3 prevede: „ Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar
putea să îl facă decât în calitate de moștenitor .”
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
18
lege23. Acceptarea succe siunii de către minori poate fi făcută doar cu
încuviințarea părintelui sau tutorelui și cu încuviințarea instanței de tutelă.
Renunțarea la moștenire se face printr -o declarație în formă
autentică, la un birou notarial sau la misiunile diplomatice și ofi ciile
consulare ale României, în condițiile și limitele legii, care trebuie înregistrată
în Registrul Național de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNOS). Potrivit
art. 1123, renunțarea poate fi revocată în termenul de opțiune succesorală
de un an, dacă n u a fost deja acceptată de ceilalți succesibili care au
vocație la partea cuvenită renunțătorului. Termenul de opțiune succesorală
de un an poate fi redus, pentru motive temeinice, având ca efect obligarea
succesibililor să își exercite dreptul de opțiune într-un timp mai scurt.
Succesibilii care au fost citați în condițiile legii24 și nu au acceptat
moștenirea în termen, sunt prezumați că renunță la moștenire.
Potrivit dispozițiilor art. 76 al. 1 din Legea nr. 36/1995, în cadrul
procedurii succesorale, not arul public trebuie să stabilească pentru
participanții la succesiune, calitatea acestora de moștenitori sau legatari.
Calitatea de moștenitor și numărul acestora se determină cu ajutorul actelor
de stare civilă și cu martori, fiind chemați să culeagă moșt enirea doar cei cu
vocație succesorală concretă, cu respectarea principiului priorității clasei de
moștenitori și principiului proximității gradului de rudenie. Calitatea de
legatar se dovedește cu testamentul lăsat de defunct, dacă actul unilateral
îndepl inește condițiile de fond și de formă cerute ad validitatem .
Cu privire la vocația succesorală a soțului supraviețuitor, noua
legislație oferă moștenitorilor defunctului posibilitatea de a -l înlătura pe
acesta de la moștenire, prin continuarea acțiunii de divorț începute de
defunct. Notarul public are datoria să înștiințeze succesibilii că în ipoteza în
care defunctul a introdus o cerere de divorț din culpa exclusivă a soțului
supraviețuitor, dar a decedat în timpul procesului, moștenitorii săi pot
conti nua acțiunea. Dacă acțiunea continuată de moștenitori este admisă
prin constatarea culpei exclusive a soțului pârât, căsătoria se consideră
desfăcută la data decesului defunctului, iar soțul supraviețuitor nu mai are
dreptul să culeagă moștenirea acestuia.
23 Potrivit art. 1114, al 3: “ Prin excepție, el (legatarul cu titlu particular) răspunde pentru pasivul moștenirii,
însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatu lui, daca: a) testatorul a dispus în mod
expres în acest sens; b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire
culeasă de către testator și nelichidată încă; c) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plat a
datoriilor și sarcinilor moștenirii .”
24Art. 1112, al. 2 prevede: „ Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i -a fost comunicată
succesibilului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală .”
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
19
Activul succesoral cuprinde, în principiu, drepturile patrimoniale
existente la data deschiderii succesiunii, drepturile personale
nepatrimoniale nefiind transmisibile prin moștenire, decât în mod
excepțional, în cazurile prevăzute de lege. Fac parte din activul succesoral
drepturile reale principale (dreptul de proprietate asupra mobilelor și
imobilelor, precum și dezmembrămintele dreptului de proprietate care nu au
caracter viager) și drepturile reale accesorii (ipoteca, gajul, etc), drepturile
de crean ță, drepturile patrimoniale de creație și proprietate intelectuală,
precum și acțiunile patrimoniale de care putea dispune defunctul și care pot
fi pornite sau continuate de moștenitorii săi (acțiunea în revendicare,
anulare, revocare, etc.), în scopul val orificării unor drepturi patrimoniale.
Deasemenea, sunt incluse în masa succesorală bunurile care au format
obiectul legatelor sau donațiilor de bunuri viitoare, deoarece încă nu au ieșit
din patrimoniul defunctului. Pasivul succesoral este compus din dato riile și
sarcinile succesiunii. Astfel, fac parte din pasiv obligațiile patrimoniale ale
defunctului față de terți și datoriile față de moștenitori, precum cheltuielile
de înmormântare, cheltuielile ocazionate de conservarea și administrarea
patrimoniului succesoral, etc.
Dacă defunctul a fost căsătorit, în vederea stabilirii componenței
mase succesorale, este necesar să se lichideze comunitatea de bunuri a
soților: întâi se va stabili cota cuvenită fiecăruia dintre soți, partea
defunctului se include în m asa succesorală, iar partea soțului supraviețuitor
îi revine acestuia. Potrivit art. 355 al. 3, când comunitatea de bunuri
încetează prin moartea unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul
supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat. Vom reveni a supra
particularităților procedurii de lichidare a regimurilor de comunitate pe cale
notarială în secțiunile următoare.
După stabilirea compunerii masei succesorale, notarul public
calculează, dacă există moștenitori rezervatari, cuantumul rezervei și al
cotității disponibile, prin reunirea fictivă a valorii donațiilor făcute de defunct
în timpul vieții, la activul net al moștenirii (diferența dintre activul și pasivul
succesoral). Astfel, se verifică dacă liberalitățile făcute de defunct se
încadrează în limitele cotității disponibile sau aduc atingere rezervei
succesorale, situație în care se procedează la reducțiunea lor.
La termenul stabilit pentru dezbaterea succesorală, notarul public
consemnează într -o încheiere declarațiile moștenitorilor (după ide ntificarea
și dovedirea calității acestora) cu privire la numărul și calitatea lor,
compunerea masei succesorale și modul de predare a succesiunii.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
20
Deasemenea, se audiază martori, dintre cunoscuții și apropiații defunctului,
pentru confirmarea veridicități i declarațiilor succesibililor și clarificarea, când
este necesar, a anumitor aspecte privind calitatea și numărul moștenitorilor
defunctului, starea civilă a acestuia, ultimul domiciliu, componența masei
succesorale, etc.
Succesibilii au obligația de a d epune la dosarul succesoral copii
legalizate după originalele actelor de stare civilă care atestează legătura de
rudenie cu defunctul, filiația, căsătoria și orice acte pe baza cărora se
stabilește vocația concretă a moștenitorilor. Pentru stabilirea bunur ilor ce se
includ în masa succesorală, părțile depun la dosar actele de proprietate
(titluri de proprietate, contracte, extrase de carte funciară, etc.) sau orice
alte acte care ilustrează drepturi patrimoniale. În vederea probării calității
de moștenitor , se păstrează la dosar declarațiile de acceptare și/sau
renunțare, precum și testamentul lăsat de defunct.
Potrivit art. 81 al. 1 din Legea nr. 36/1995, în succesiunea în care
există bunuri, s -a realizat acordul între moștenitori și s -au administrat prob e
îndestulătoare25, notarul public întocmește încheierea finală a procedurii
succesorale, în care consemnează toate elementele succesiunii: datele
defunctului, datele moștenitorilor, modul în care succesibilii și -au exercitat
dreptul de opțiune succesorală, existența sau inexistența unui testament,
compunerea masei succesorale, cotele cuvenite de drept moștenitorilor,
etc. Dacă moștenitorii și -au împărțit bunurile prin bună învoială, în încheiere
se va arăta modul de împărțire și bunurile succesorale atribui te fiecăruia26.
De regulă, încheierea procedurii succesorale și eliberarea certificatului
de moștenitor are loc după expirarea termenului de opțiune succesorală,
dar, dacă este neîndoielnic că nu mai există alte persoane îndreptățite la
succesiune, procedu ra poate fi finalizată anterior expirării termenului.
Procedura succesorală se poate încheia de îndată și în temeiul unui
testament, dacă actul juridic unilateral îndeplinește condițiile de validitate și
nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezerva tari sau există acordul
acestora.
După finalizarea procedurii succesorale, se întocmește certificatul de
moștenitor, cuprinzând constatările din încheierea finală cu privire la masa
succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin di n
patrimoniul defunctului27. Certificatul se redactează pe baza datelor din
25C.N. Bărbieru, C. Ma covei , Repere ale activității biroului notarial , Ed. Universul Juridic, București, 2011,
p. 170.
26V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă Vol. III , Ed. Național, București, 1997, p.680.
27 Ioan Leș, Manual de drept notarial, Ediția a II -a, Editura C.H. Beck, București, 2008, p.82.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
21
această încheiere, consemnate ca urmare a declarațiilor moștenitorilor și
martorilor, a actelor de stare civilă și de proprietate, precum și a celorlalte
dovezi folosite în dosar.
Notarul public eliberează certificatul de moștenitor sub sigiliul și
semnătura sa, finalizând astfel procedura succesorală supusă competenței
sale. Certificatul de moștenitor reprezintă un document oficial constatator al
calității de succesor, dobândită ca urmare a deschiderii succesiunii.
După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt
certificat, decât în situațiile prevăzute de lege. Procedura succesorală poate
fi reluată, însă, cu acordul tuturor moștenitorilor, în vederea compl etării
încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală și a eliberării unui
certificat de moștenitor suplimentar.
Persoanele care consideră că au fost vătămate în drepturile lor prin
emiterea certificatului de moștenitor de către notarul public, pot cere
instanței judecătorești anularea acestuia și restabilirea drepturilor lor,
conform legii. În cazul anulării certificatului de moștenitor, notarul public va
elibera un certificat nou, pe baza hotărârii definitive și irevocabile a instanței
de judec ată.
Revenind la competența europeană în materie succesorală, p recizez
mai întâi c ă termenul de “instanță judecătorească”, în sensul
Regulamentului, are un înțeles larg, astfel încât acesta include nu doar
instanțele judecătorești în sensul propriu al cuvâ ntului, dar și toate celelalte
autorități și profesioniști din domeniul juridic, competenți în materie de
succesiuni, care exercită atribuții judiciare asemenea unor instanțe
judecătorești, sau acționează în baza delegării de competențe sau sub
controlul a utorităților judiciare. Regulile de competență ale regulamentului
sunt aplicabile instanțelor judecătorești și notarilor din statele membre în
care aceștia exercită atribuții judiciare în materie succesorală.
Cu alte cuvinte, considerentul 20 din Regulamen t specific ă faptul că
termenul de „instanță judecătorească” ar trebui, în consecință, să aibă un
sens larg, pentru a include nu numai instanțe judecătorești în adevăratul
sens al cuvântului, care e exercită atribuții judiciare, ci și notari sau registre
de publicitate imobiliară din unele state membre care, în anumite chestiuni
de succesiuni, exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor
judecătorești, precum și notari și profesioniști din domeniul juridic, care, în
anumite state membre, exercită atribu ții judiciare într -un anumit caz de
succesiune prin delegarea de competențe de către o instanță
judecătorească.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
22
Regulamentul european prive ște atât competența, cât și legea
aplicabilă în cazul succesiunilor, stabilind pe de o parte ca instanțele
competente să hotărască cu privire la succesiune sunt cele din statul
membru în care persoană își avea reședința obișnuită; pe de altă parte,
aceeași condiție este valabilă și pentru legea aplicabilă succesiunii. Există
și excepții, în cazul în care se stipulează, p rin testament, preferința pentru
legea tarii al cărei cetățean este persoana decedată.
Regulile de competenț ă ale regulamentului nu sunt aplicabile notarilor
publici din România, deoarece aceștia nu exercită atribuții judiciare,
procedura succesorală notarială desfășurându -se exclusiv în fața notarului
public, nefiind sub controlul instanței. Potrivit art. 3 alin. (2), prin termenul
“instanță judecătorească” sunt avute în vedere acele autorități “care
exercită atribuții judiciare sau acționează în baza delegării de competențe
de către o autoritate judiciară sau acționează sub controlul unei autorități
judiciare, cu condiția ca aceste autorități și profesioniști din domeniul juridic
să ofere garanții în ceea ce privește imparțialitatea și dreptul tuturor părților
de a fi audiate și cu condiția ca hotărârile pronunțate de aceștia în temeiul
legii statului membru în care își e ercită activitatea: (a) să poată face
obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și
(b) să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei
autorități judiciare privind aceleași aspecte.”
Diferențierea în privința exercițiului regulilor de competenț ă ale
regulamentului între procedurile litigioase și cele notariale constituie
princ ipalul factor de distorsiune, în măsură să influențeze negativ și soluția
în planul conflictului de legi, chiar dacă, din punct de vedere al tehnicii de
localizare a succesiunilor și al determinării legii aplicabile acestora nu există
diferențiere între na tura litigioasă sau nelitigioasă a procedurii succesorale.
Regulamentul a fost clădit pe pivotul principiului unității moștenirii. Iar ca
această unitate să poată fi înfăptuită legiuitorul european a consacrat o
simetrie între regulă fundamentală de compet ență internațională (art. 4) și
cea din planul conflictului de legi (art. 21).
Prin urmare, în cazul notarilor publici români, având în vedere c ă
aceștia își exercită competențele în materie succesorală în nume propriu,
iar nu ca efect al delegării de comp etențe de către o instanță
judecătorească sau sub controlul acesteia, competența lor, atunci când
succesiunea prezintă elemente de extraneitate, va fi stabilită de legislația
internă. Din faptul că actele notariale sunt supuse, potrivit legii, controlului
judecătoresc (control general care se extinde asupra tuturor actelor
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
23
notariale, indiferent de obiectul acestora) nu se poate deduce nicidecum
concluzia că, în planul competenței internaționale, notarul public român
exercită atribuții judiciare asemenea no tarilor din unele țări membre, spre
exemplu Austria, unde competența emiterii certificatului de moștenitor nu
aparține notarului, ci instanței succesorale. În cadrul procedurii succesorale,
notarul român dispune de libertate de apreciere, nelucrând sub con trolul
instanței judecătorești. La fel stau lucrurile, spre exemplu, în Franța, notarii
francezi fiind și ei excluși din sfera regulilor de competență ale
regulamentului.
Regulamentul 650/2014 prevede patru cazuri de competenta pentru
eliberarea certificat ului european de mo ștenitor și anume: competenta
generală (art. 4), competență în cazul în care s -a optat pentru o anumită
lege (art. 7), competenta subsidiară (art 10) și forum necissitas (art. 11).
Având în vedere elementele de extraneitate care guvernea ză fiecare
succesiune internațională, trebuie analizat de la caz la caz care este
autoriatea competenta eliberării certificatului european de moștenitor.
2.3.1. Regula general ă de competență
Competen ța generală prevăzută în articolul 4 și norma generală a legii
aplicabile prevăzută de art 21 din Regulament prevăd faptul că sunt
competente să hotărască cu privire la o succesiune în ansamblul său
instanțele judecătorești în care defunctul își avea reședința obișnuită în
momentul decesului, excepție fiind ca zul în care defunctul avea o legătură
mai strânsă cu un alt stat – aplicabilă în acest caz fiind legea acelui stat.
Respectul datorat personalit ății umane constituie o parte integratoare
esențială a libertății umane, motiv pentru care s -a impus adoptarea u nor
reglementări atât la nivel internațional, cât și la nivel național, care să
creeze un mecanism jurisdicțional de protecție a persoanei fizice împotriva
imixtiunilor de orice natură. Alături de nume și de stare civilă, domiciliul
persoanei este acel atr ibut de identificare a persoanei fizice care o
individualizează în spațiu, prin indicarea unui loc având aceasta
semnificație juridică.
Noțiunea de reședință obișnuită a persoanei este determinată de art.
2570 din noul Cod Civil unde se arata că: „În se nsul prezentei
cărți, reședința obișnuită este în statul în care persoana își are locuința sau
așezarea principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de
înregistrare. Pentru determinarea locuinței sau așezării principale vor fi
avute în veder e acele circumstanțe personale și profesionale care indică
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
24
legături durabile cu acest stat sau intenția de a stabili asemenea legături ,
iar în alin. (2) “Dovada reședinței obișnuite se poate face cu orice mijloace
de probă” . De asemenea, în lipsa de reședi nță, codul civil instituie în art. 90
prezumția că persoana fizică este considerată că domiciliază la locul
ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea
persoană se găsește. Etimologic, cuvântul domiciliu vine de la sintagma
latină domum colere – casa pe care o locuiește cineva. Obligativitatea
domiciliului decurge din funcția social -juridică a domiciliului de a fi mijloc de
individualizare a persoanei fizice, funcție ce prezintă interes și pentru
societate, nu doar pentru titular . Domiciliul persoanei rămâne cel trecut în
cartea de identitate. Reședința se înscrie în actul de identitate la cererea
persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are
locuință secundară.
În concluzie, se poate observa c ă noț iunea de domiciliu este mai
largă, mai bogată în semnificații decât aceea de locuință în sens strict,
având un sens autonom.
Un exemplu în acest caz ar putea fi un cet ățean roman care a decedat
în Franța, tara în care era rezident de 10 ani, deține bunuri mobile și imobile
în România, în Franța și în Belgia. Autoritatea competența să elibereze un
certificat european de moștenitor va fi un notar din Franța ales de
moștenitori iar legea aplicabilă succesiunii va fi legea franceză, legea
ultimei reședințe a de functului.
Prin aceast ă regulă s -a urmărit concentrarea competenței în privința
dezbaterii succesorale în fața unei singure autorități, evitându -se astfel
procedurile succesorale multiple, în fața unor autorități aparținând unor
state membre diferite. Soluția prezintă avantajul care decurge din legătura
de proximitate între succesiune și autoritatea competentă investită cu
dezbaterea ei, cunoscut fiind că bunurile succesorale (sau cea mai mare
parte alor) se găsesc, de regulă, pe teritoriul statului und e autorul
succesiunii a avut ultima să reședință obișnuită. Pe de altă parte, se
facilitează astfel și accesul la justiție a creditorilor succesiunii sau a altor
persoane interesate care se aflau în raporturi juridice cu autorul moștenirii
Exist ă, prin exc epție și competențe speciale, cum sunt cele legate de
acceptarea sau renunțarea la succesiune, la legat sau la rezerva
succesorală, opțiuni care pot fi făcute fie în fața instanței competente să
dezbată succesiunea în temeiul dispozițiilor regulamentului, fie în fața
instanței aparținând statului membru în care își are reședința obișnuită
declarantul (art. 13). De asemenea, dacă patrimoniul succesoral cuprinde
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
25
bunuri situate pe teritoriul unui stat terț, instanța sesizată “poate decide să
nu se pronunțe cu privire la unul sau mai multe dintre respectivele bunuri
dacă se preconizează că hotărârea să cu privire la acele bunuri nu va fi
recunoscută și, după caz, declarată executorie în acel stat terț” (art. 12).
Însă aceste derogări au un caracter punctual, fi ind justificate de
considerente de ordin practic, fie legate de proximitatea celor chemați să -și
exprime opțiunea succesorală, fie de riscul imposibilității de executare a
hotărârii în privința bunurilor situate pe teritoriul unui stat terț, nefiind în
măsură să umbrească unitatea de competență consacrată de art. 4.
Dar, de departe cel mai important aspect, în m ăsură să asigure
unitatea succesiunii, este cel legat de simetria între criteriul de fixare a
competenței internaționale în materie succesorală și c el de determinare a
legii aplicabile acesteia –ultima reședință obișnuită a defunctului (art. 4 și
21, par. 1). Potrivit considerentului nr. 27, dispozițiile regulamentului
urmăresc “să asigure faptul că autoritatea care se ocupă de succesiune va
aplica, în cele mai multe situații, propria lege. În consecință, prezentul
regulament prevede o serie de mecanisme care să fie activate atunci când
defunctul a ales ca succesiunea să îi fie reglementată de legea unui stat
membru a cărui cetățenie o deținea”.
Regu lă consacrată de art. 4 vizează situația în care ultima reședință
obișnuită a defunctului se găsește pe teritoriul unui stat membru, caz în
care autoritățile acelui stat membru se vor bucura de competență, care se
întinde în privința ansamblului bunurilor care compun patrimoniul
succesoral, indiferent de natura acestora. De menționat însă faptul că
această regulă generală (ca și celelalte norme de competență ale
regulamentului) vizează competența internațională a instanțelor, iar nu cea
internă. Cu alte cuv inte, odată ce ultima reședință obișnuită a autorului
succesiunii a fost stabilită, competența “internă” a instanțelor judecătorești
va fi fixată având ca reper legislația internă. Mai precis, în cazul României,
instanța judecătorească competentă, material și teritorial, va fi cea
determinată potrivit dispozițiilor noului cod de procedură civilă (art. 105, art.
118 din codul de procedură civilă). Nu prezintă relevanță apartenența
națională a defunctului pentru aplicarea acestui articol.
Astfel, conform art. 105 din NCPC, competența de material ă va reveni
după caz, în funcție de valoarea activului brut al moștenirii, judecătoriei sau
tribunalului, după cum activul succesoral brut depășește sau nu valoarea
de 200.000 lei, exceptând partajul, care intră în comp etența judcătoriei,
indiferent de valoare, “competența după valoare se determină fără
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
26
scăderea sarcinilor sau datoriilor moștenirii”. Art. 118 din NCPC stipulează
faptul că din punct de vedere teritorial, instanța exclusiv competentă este
cea de la ultimul domicilu al defunctului.
De asemenea, NCPC consacr ă competența internațională exclusivă a
instanțelor române, printre altele, în materie succesorală, pentru “bunuri
lăsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România” (art. 1079,
pct. 2). Acea stă dispoziție se va aplica doar în privința succesiunilor
deschise până la data de 17 august 2015. În privința succesiunilor deschise
la data de 17 august 2015 sau după această dată, de vor aplica dispozițiile
regulamentului (art. 83, par. 1, din Regulame nt).
Competența internațional ă a notarului public roman este fixată având
ca reper ultimul domiciliu al defunctului. Astfel, dacă ultimul domiciliu al
defunctului nu este în România (sau nu este cunoscut), competența
aparține notarului public mai întâi ses izat, dacă în circumscripția să există
cel puțin un bun imobil. Dacă în patrimoniul succesoral nu există bunuri
imobile pe teritoriul României, ultimul domiciliu al defunctului nefiind în
România, competența va aparține notarului public mai întâi sesizat, dacă în
circumscripția să există bunuri mobile. În situația în care ultimul domiciliu al
defunctului nu este în România, iar patrimoniul succesoral nu cuprinde
bunuri pe teritoriul României, "competent este notarul public cel dintâi
sesizat."
Consider ăm însă că utilitatea acestei competențe recunoscute
notarului public, având în vedere că nici ultimul domiciliu al defunctului nu
este în România și nici bunurile din patrimoniul succesoral nu se găsesc pe
teritoriul României, se putea imagina, practic vorbi nd, în privința eliberării
certificatului de calitate de moștenitor. Un certificat de moștenitor emis de
notarul român, având ca obiect exclusiv bunuri situate în stăinătate, nu se
va bucura de recunoaștere în acele țări. În plus, de principiu, notarului
public român îi este refuzată această competență dacă bunurile din masa
succesorală (mai ales imobile) sunt situate pe teritoriul unor state membre
în care notarii exercită competențe delegate de o autoritate judiciară sau
sub controlul acesteia, fiind astf el incluși în sfera de competență a
regulamentului. Iar în statele membre unde notarii au o poziție
asemănătoare cu cea a notarilor români, este posibil ca aceștia să se
bucure de exclusivitate de competență în privința imobilelor situate pe
teritoriul lor .
Astfel c ă, notarul public se bucură de o competență generală, având
competență în privința succesiunilor cu elemente de extraneitate, indiferent
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
27
dacă ultimul domiciliu al autorului succesiunii este sau nu în România,
indiferent dacă bunurile care compun patrimoniul succesoral se găsesc sau
nu pe teritoriul României. Practic, așa cum se poate observa, diferențierile
între ipotezele menționate mai sus prezintă relevanță doar pentru
delimitarea competențelor între notarii publici în funcție în România.
Dete rminarea ultimului domiciliu al autorului moștenirii se va face având ca
reper dreptul statului pe al cărui teritoriu acesta se invocă. Stabilirea faptului
dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de pactul
asupra unei succesiuni viito are au avut domiciliul într -un anume stat este
reglementată de legea statului respectiv. De regulă, ultimul domiciliu al
defunctului este menționat în cuprinsul certificatului de deces.
2.3.2. Alegerea forului
Al doilea caz de competen ță prevăzut de Regul ament la art. 5
menționează faptul că orice persoană poate să își exprime voința ca masa
sa succesorala să fie guvernată de legea unui anumit stat. Astfel, potrivit
art. 5, dacă “legea aleasă de către defunct pentru a se aplica succesiunii
sale în temeiul articolului 22 este legea unui stat membru, părțile vizate pot
conveni ca o instanță sau instanțele judecătorești din statul membru
respectiv să aibă competență exclusivă de a se pronunța cu privire la orice
chestiune referitoare la succesiune.” Existența acordului conferă
competență internațională exclusivă instanței statului membru a cărui lege a
fost aleasă.
Articolul 22 clarific ă care sunt legile pentru care o persoană poate opta
și anume: legea a cărui cetățean este în momentul alegerii legii sau la
momentul decesului iar în cazul în care această persoană deține mai multe
cetățenii, poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al căror cetățean
este în momentulul alegerii legii sau la momentul decesului. Defunctul
poate să aleagă legea oricăreia dintr e cetățeniile pe care le posedă, fără a
se ține cont de cetățenia să efectivă, poate alege legea cetățeniei sale din
momentul alegerii sau din momentul decesului, iar legea aleasă poate fi
legea unui stat membru, sau a unui stat ne -membru al Uniunii Europe ne.
Aceast ă regulă prevăzută de art. 22 constituie trei avantaje principale
ale introducerii professio juris în legislația europeană și anume:
predictibilitatea legii aplicabile succesiunii, schimbarea reședinței
defunctului care nu atrage schimbarea legii aplicabile succesiunii și
schimbarea cetățeniei defunctului care nici ea nu are efecte față de legea
aplicabilă deja aleasă. De asemenea, alegerea legii aplicabile dă
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
28
defunctului posibilitatea de a ocoli dispozițiile imperative ale legii ultimei
sale reșe dințe obișnuite, dar utilizarea frauduloasă a professio juris este
limitată de excepția de ordine publică și de dificultățile schimbării cetățeniei.
Alegerea forului este posibil ă doar în ipoteza în care defunctul a
ales legea aplicabilă succesiuni i, în condițiile și limitele stabilite de
regulament. Cu alte cuvinte, eficiența acordului depinde nu numai de
agrementul tuturor moștenitorilor, ci și de voința anterior exprimată a
autorului succesiunii, prin alegerea pe care acesta a făcut -o în privința legii
aplicabile. Internaționalitatea succesiunii se apreciază, în primul rând, prin
raportare la persoana autorului acesteia. El este cel care determină legea
aplicabilă moștenirii, fie că acestă lege este cea a ultimei sale reședințe
obișnuite, fie că este legea aleasă. De asemenea, prin alegerea făcută,
el creează premisa stabilirii competenței internaționale.
Deși regulă în materie de competență este cea a ultimei reședințe
obișnuite a defunctului (art. 4), dacă acesta a ales legea statul ui membru a
cărui cetățenie a avut -o (sau una dintre legile statelor membre a căror
cetățenie a avut -o), moștenitorii vor putea conveni asupra competenței
instanței statului membru a cărui lege a fost aleasă. Însă fără acest prim
pas, moștenitorii nu vor p utea, nici chiar prin acord unanim, disloca
competența generală în materie, stabilită de art. 4 al regulamentului.
Scopul urm ărit de legiuitorul european prin permisiunea de alegere a
forului a fost, pe de o parte, acela de a favoriza autonomia de voință î n
această materie, dar și acela de a asigura unitatea între competență și
legea aplicabilă, evitând astfel situația că instanța de la ultima reședință
obișnuită a defunctului să fie nevoită să aplice succesiunii o lege
succesorală străină (cea aleasă). În acest sens, considerentul nr. 27 al
regulamentului precizează în mod explicit faptul că dispozițiile acestuia
“sunt concepute astfel încât să asigure faptul că autoritatea care se ocupă
de succesiune va aplica, în cele mai multe situații, propria lege. În
consecință, prezentul regulament prevede o serie de mecanisme care să fie
activate atunci când defunctul a ales ca succesiunea să îi fie reglementată
de legea unui stat membru a cărui cetățenie o deținea”.
Alegerea forului va putea privi doar jurisdicția u nui stat membru
(exceptând Danemarca, Regatul Unit și Irlanda). Dac ă defunctul a ales ca
lege aplicabilă moștenirii legea unui stat terț, nu va fi posibilă alegerea
forului de către moștenitori. Prorogarea de competență a autorităților unui
stat terț nu es te reglementată de regulament, defunctul având posibilitatea
de a alege legea unui stat terț care să se aplice în privința succesiunii sale,
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
29
însă o asemenea alegere nu va avea impact asupra competenței
internaționale a instanțelor. Soluția se explică prin faptul că regulile de
competență ale regulamentului nu pot privi decât jurisdicțiile statelor
membre (în care acesta este aplicabil), iar nu statele terțe, spre deosebire
de normele de conflict care au un caracter universal (art. 20). De
asemenea, alegerea forului nu se va putea întemeia pe dispozițiile
naționale în materie, având în vedere, pe de o parte, prudența cu care
acționează legiuitorul în această materie, iar pe de altă parte, caracterul
exhaustiv al regulilor de competență formulate de regulament .
Din punct de vedere al formei, acordul de alegere trebuie s ă îmbrace
forma scrisă (ad validitatem) și să fie datat și semnat de către părți. Deși în
privința “acordului” este suficientă forma scrisă, alegerea legii aplicabile
făcută de autorul moștenirii trebuie să îmbrace forma solemnă a unei
dispoziții pentru cauză de moarte (art. 22, par. 2). Prin forma ad validitatem
pentru valabilitatea actului juridic civil se înțelege acea condiție de
validitate, esențială și specială, care constă în necesitatea în deplinirii
formalităților prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s -ar
putea naște în mod valabil. Nerespectarea formei impuse atrăgând
sancțiunea nulității absolute. În ceea ce privește momentul alegerii, acordul
de alegere a forului va putea fi încheiat ulterior deschiderii succesiunii
(situația tipică vizată).
Nu poate fi îns ă exclusă nici situația încheierii acordului anterior
deschiderii succesiunii, în măsura în care autorul acesteia alesese legea
aplicabilă (spre exemplu, acordul de alegere a forului figurează în cuprinsul
unui pact succeoral încheiat între defunct și moștenitorii săi). Totuși, î n
această din urmă ipoteză, acordul de alegere a forului devinde însă caduc
dacă ulterior de cujus a revocat alegerea făcută anterior, conform art. 22.
De asemenea, s -a apreciat că acordul de alegere a forului nu va putea fi
încheiat, chiar dacă autorul su ccesiunii alesese legea cetățeniei sale ca
aplicabilă succesiunii, dacă decesul acestuia survine înainte de data
începerii aplicării regulamentului (17 august 2015).
Potrivit formul ării regulamentului, acordul de alegere a forului se
încheie între “părțile vizate”. Prin această sintagmă sunt avuți în vedere
moștenitorii și legatarii sau “alți beneficiari” ai unei dispoziții pentru cauză
de moarte sau între vii, executorii testamentari. În cazul unei acțiuni având
ca obiect predarea posesiei legatelor, este suficient acordul dintre legatari
și moștenitorii sezinari. În cazul unei acțiuni în reducțiunea unei liberalități,
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
30
va fi îndestulător acordul între cel gratificat și moștenitorii rezervatari ai
defunctului respectiv.
Cu alte cuvinte, potrivit autorului c itat, acordul de alegere a forului nu
poate fi asimilat unei “dispoziții pentru cauz ă de moarte”, în sensul art. 3,
par. 1, lit. d), care să fie admisibilă și să poată fi încheiată valid, în temeiul
regulamentului, anterior datei de 17 august 2015, confor m art. 83, par. 3 și
4. nu se cere, în schimb acordul creditorilor, deoarece acțiunile acestora
împotriva moștenitorilor nu sunt reglementate, nici din punct de vedere al
competenței și nici din punct de vedere al legii aplicabile, de regulament, ci
de reg ulile aplicabile creanței respective.
2.3.3. Declinarea competenței
Dacă defunctul a ales legea aplicabilă succesiunii sale, potrivit art. 22,
iar această lege este cea aparținând unui stat membru, (fie în temeiul art. 4,
fie, după caz, în temeiul art. 10 din regulament), art. 6 consacră două
ipoteze în care instanțele sesizate potsau trebuiesă își decline competența
În prima ipotez ă, la solicitarea uneia din părți, instanțele își pot declina
competența în favoarea instanțelor din statul membru a cărui leg e a fost
aleasă, dacă consideră că acestea “sunt mai în măsură să hotărască cu
privire la succesiune, având în vedere circumstanțele de natură practică ale
succesiunii, precum reședința obișnuităa părților și locul unde sunt situate
bunurile” (art. 6, lit. a). Prin urmare, simpla voință a autorului moștenirii,
care a ales legea aplicabilă acesteia, nu este suficientă, fiind necesară
solicitarea cel puțin a uneia din părți și aprecierea instanței sesizate, potrivit
circumstanțelor cazului;
În cea de -a doua i potez ă, suntem în prezența unei declinări obligatorii
de competență în favoarea instanțelor statului membru a cărui lege a fost
aleasă ca aplicabilă succesiunii, dacă părțile la proceduri au convenit, în
temeiul unui acord de alegere a forului, “să confere competență unei
instanțe sau instanțelor judecătorești din statul membru pentru a cărui lege
s-a optat” (art. 6, lit. b). Acest temei de declinare de competență presupune
un acord de alegere a forului valid încheiat, atât din punct de vedere al
fondului, cât și din punct de vedere formal.
În cazul contest ării validității acestui acord, competența de a se
pronunța în privința validității sale aparține instanței sesizate. Soluția se
poate desprinde din art. 7, lit. a, care atribuie competența instanțelor
statului membru a cărui lege a fost aleasă de către defunct, în temeiul art.
22, în cazul în care “o instanță judecătorească sesizată anterior și -a
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
31
declinat competența cu privire la aceeași cauză în temeiul arti -colului 6”. Cu
alte cuvinte, instanța a cărei competență rezultă că efect al declinării
competenței pronunțată de o instanță dintr -un alt stat membru nu va mai
putea reexamina validitatea acordului de alegere a forului, considerat valid
de instanța care și -a declinat, pe acest temei, competența. Soluț ia declinării
de competență din partea primei instanțe sesizate presupune, așadar,
examinarea tuturor condițiilor cerute pentru a opera declinarea (validitatea
actului de alegere a legii aplicabile de către defunct, legea aleasă să
aparțină unui stat membr u în care regulamentul este aplicabil, inclusiv
validitatea acordului de alegere a forului).
2.4. Competența subsidiar ă
Dacă ultima reședință obișnuită a defunctului nu se află pe teritoriul
unui stat membru, art. 10 al regulamentului conferă competență instanțelor
statului membru pe al cărui teritoriu sunt situate bunuri care compun
patrimoniul succesoral: “(1) În cazul în ca re reședința obișnuită a
defunctului în momentul decesului nu este situată într -un stat membru,
instanțele unui stat membru în care sunt situate bunuri care fac parte din
patrimoniul succesoral sunt totuși competente să se pronunțe asupra
succesiunii în an samblu său, în măsura în care: (a)defunctul avea cetățenia
acelui stat membru la data decesului; sau, dacă această condiție nu este
îndeplinită, (b) defunctul își avea anterior reședința obișnuită în statul
membru respectiv, cu condiția ca, în momentul ses izării instanței, să nu fi
trecut mai mult de cinci ani de la schimbarea reședinței obișnuite. (2) În
cazul în care nicio instanță judecătorească a vreunui stat membru nu este
competentă în temeiul alineatului (1), instanțele statului membru în care se
situează bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral sunt totuși
competente să se pronunțe asupra respectivelor bunuri.”
Regul ă ultimei reședințe obișnuite, prevăzută de art. 4, nu se poate
aplica în situația în care defunctul nu avut, la data decesului, reședința
obișnuită pe teritoriul unui stat membru în care este aplicabil regulamentul.
În această ipoteză, instanțele statelor membre se pot bucura de
competență, cu titlu subsidiar, dacă există legături cu statul membru al
instanței sesizate, fie prin c etățenia autorului succesiunii, fie prin reședința
sa obișnuită anterioară (cu condiția ca, raportat la momentul sesizării
instanței, de la data schimbării reședinței obișnuite să nu fi trecut mai mult
de 5 ani), fie, în lipsă, prin situarea unor bunuri ca re compun patrimoniul
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
32
succesoral. În toate situațiile menționate de art. 10 al regulamentului,
prezența bunurilor (sau a unor bunuri) din patrimoniul succesoral pe
teritoriul unui stat membru constituie o condiție pentru recunoașterea
competenței subsidiar e a instanțelor acestuia.
Instanțele nu pot, atunci când nu sunt întrunite criteriile de competenț ă
enumerate în art. 10, să -și întemeieze competența pe dispozițiile interne,
prevăzute în dreptul național. Criteriile de competență menționate în art. 10
au un caracter exhaustiv, neputându -se deduce și alte situații de
competență. Astfel, potrivit considerentului nr. 30, “prezentul regulament ar
trebui să enumere, în mod e haustiv, în ordine ierarhică, motivele pentru
care poate fi e ercitată o astfel de comp etență subsidiară” . În ceea ce
privește accepțiunea noțiunii de “competență subsidiară”, trebuie menționat
că “subsidiaritatea” se manifestă aici prin raportare la alte competențe
prevăzute de regulament, inclusiv competența generală prevăzută de art. 4.
Competențele subsidiare intră în joc când competența generală nu poate fi
exercitată în niciun stat membru, ultima reședință obișnuită a defunctului
fiind situată într -un stat non -membru. În schimb, aceste competențe nu sunt
în niciun fel subsidiare prin ra portare la jurisdicțiile statelor terțe”.
Criteriile de competenț ă stabilite de art. 10 nu au un caracter alternativ,
ci sunt criterii ierarhice. Se vor bucura de prioritate de competență
instanțele statului membru de cetățenie a defunctului și doar în lip sa
cetățeniei unui stat membru instanțele statului membru al fostei reședințe
obișnuite a defunctului.
În ipotezele menționate în par. 1 al art. 10, când instanțele statului
membru pe al c ărui teritoriu se găsesc bunuri care compun patrimoniul
succesoral d evin competente, fie pe temeiul cetățeniei defunctului, fie, în
lipsă, pe temeiul fostei reședințe obișnuite a acestuia, competența acestora
se întinde asupra succesiunii în ansamblul său. Prin urmare, instanțele
statului membru al locului situării bunuril or a cărui cetățenie defunctul o
avea la data morții sale sau, în lipsă, cele ale reședinței sale obișnuite
anterioare, se vor bucura de o competență generală, care se întinde asupra
ansamblului succesiunii, nu doar asupra bunurilor situate pe teritoriul
statului membru al instanței sesizate, ci și, în egală măsură, asupra
bunurilor care aparțineau defunctului străin, situate pe teritoriul unui alt stat
menbru sau pe teritoriul unor state terțe. În schimb, în ipoteza de la par. 2,
când defunctul nu avea cet ățenia unui stat membru și nici fosta sa
reședință obișnuită pe teritoriul unui stat membru, dar se găsesc bunuri din
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
33
patrimoniul succesoral pe teritoriul unui stat membru, competența
instanțelor acestui stat membru se limitează doar cu privire la acele bu nuri.
Nu este necesar ca autorul succesiunii s ă fi ales legea statului membru
a cărui cetățenie o avea, ci este suficient că defunctul să fi avut, la
momentul morții, cetățenia unui stat membru, iar pe teritoriul acestuia să
existe bunuri care compun patri moniul succesiunii. Prin urmare, spre
deosebire de art. 7, competența nu este fondată în acest caz pe alegerea
legii statului de cetățenie a defunctului, ci pe simpla ei posesie la momentul
deschiderii succesiunii. Nu prezintă relevanță, în acest caz, o ce tățenie
anterioară a defunctului, dacă acesta a pierdut -o. Art. 10, par. 1, lit. a)
impune condiția ca autorul succesiunii să aibă “cetățenia acelui stat
membru la data decesului”. Prin urmare, dacă în privința alegerii legii
aplicabile succesiunii, art. 2 2 permite alegerea legii cetățeniei pe care o
persoană o deține “în momentul alegerii legii sau la data decesului”, în
acest caz competența se întemeiază pe existența cetățeniei statului
membru la momentul decesului. De asemenea, în ipoteza art. 22 alegere a
poate privi și legea unui stat terț, în vreme ce competența subsidiară
reglementată de art. 10, par. 1, lit. a) se întemeiază exclusiv pe existența
cetățeniei unui stat membru la momentul decesului.
Dacă defunctul avea, în momentul morții, mai multe cetă țenii,
aparținând unor state membre diferite, este evident că instanțele își pot
întemeia competența pe oricare din cetățeniile concurente.
Altfel spus, nu se cere verificarea efectivit ății cetățeniei. Prin urmare,
oricare din instanțele statelor membre pe a căror teritorii se găsesc bunuri
succesorale și a căror cetățenie o avea defunctul în momentul decesului se
bucură de competență în temeiul art. 10, par. 1, lit. a). În acest caz își va
găsi aplicare regulă privind litispendența (art. 17), competența re venind
instanței statului membru întâi sesizate;
Reședința obișnuit ă anterioară (art. 10, par. 1, lit. b) este un criteriu de
competență subsidiar în raport cu cel al cetățeniei statului membru, el
aplicându -se doar atunci când, potrivit art. 10, par. 1, l it., a), nicio instanță a
unui stat membru nu se bucură de competență. Prin urmare, spre exemplu,
dacă defunctul nu avea, la momentul decesului, cetățenia niciunui stat
membru sau, deși avea cetățenia unui stat membru, nu lasă bunuri pe
teritoriul acestuia , competența va reveni instanței statului membru al
reședinței obișnuite anterioare, dacă defunctul a lăsat bunuri pe teritoriul
acestui stat. Posesia cetățeniei la momentul decesului sau reședința
obișnuită anterioară pe teritoriul unui stat membru nu sun t în sine suficiente
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
34
pentru a atribui competență instanțelor statului membru în cauză, dacă pe
teritoriul acestuia nu există bunuri succesorale. Art. 10 nu distinge în
privința naturii bunurilor. Acestea pot fi bunuri mobile sau bunuri imobile sau
chiar bu nuri imateriale (creanțe, drepturi de proprietate intelectuală etc.)
2.5. Forum necessitates
Dacă niciuna din instanțele aparținând statelor membre nu se bucură
de competență în temeiul dispozițiilor regulamentului, “instanțele
judecătorești ale unui stat membru se pot pronunța, în cazuri excepționale,
asupra succesiunii în situația în care procedurile nu pot fi în mod rezonabil
inițiate sau nu se pot desfășura în mod rezonabil sau ar fi imposibile într -un
stat terț cu care cauza are o legătură strânsă ” (art. 11).
Pentru a garanta liberul acces la justiție în art. 11 este reglementat
forul necesar (forum necessitatis), urm ărind evitarea conflictelor negative
de competență și denegarea de dreptate. Menirea și scopul urmărit de
legiuitor prin acest for re ies din formularea considerentului nr. 31 al
regulamentului: “pentru a se remedia în special situațiile de denegare de
dreptate, în prezentul regulament ar trebui să se prevadă un forum
necessitatis prin care se permite unei instanțe judecătorești a unui s tat
membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la o succesiune
care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional
ar putea fi considerată situația în care o acțiune se dovedește a fi imposibil
de realizat în statu l terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil,
sau situația în care, în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca un beneficiar
să inițieze sau să efectueze o acțiune în acel stat. Cu toate acestea,
competența întemeiată pe forum necessitatis ar tre bui să fie exercitată doar
în cazul în care cauza prezintă o legătură suficientă cu statul membru al
instanței sesizate .”
Domeniul s ău de aplicare este, așadar, unul restrâns, “excepțional”. El
presupune, pe de o parte, ultima reședință obișnuită a defunct ului într -un
stat terț, iar, pe de altă parte, lipsa temeiurilor de competență subsidiară a
instanțelor din alte state membre.
Dacă există bunuri din patrimoniul succesoral situate pe teritoriul unor
state membre nu va putea fi invocat forul necesar, deoar ece competența va
reveni, în temeiul art. 10, par. 2, instanțelor statului membru al locului
situării bunurilor. Prin urmare, este necesar ca atât reședința obișnuită, cât
și bunurile succesorale să fie situate pe teritoriul unor state terțe.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
35
De asemenea, se mai cere condiția unei imposibilit ăți absolute
(necompetența autorităților străine sau existența unor circumstanțe cu
caracter non -juridic: catastrofe naturale, epidemii, războaie, zone de conflict
armat) sau relative (“procedurile nu pot fi în mod rezo nabil inițiate sau nu se
pot desfășura în mod rezonabil” – art. 11) de a acționa în străinătate. Prin
urmare, dacă ultima reședință obișnuită a defunctului este într -un stat terț,
iar nicio instanță a unui stat membru nu se bucură de competență în
temeiul regulamentului, regulă este că această competență aparține
instanțelor statului terț.
În fine, forul necesar mai presupune c ă raportul juridic să prezinte o
legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate pe acest temei. O
asemenea legătură ar p utea fi prin cetățenia autorului succesiunii sau
reședința sa obișnuită anterioară în acele cazuri când aceste circumstanțe
nu generează competență conform art. 10, spre exemplu atunci când nu
există bunuri pe teritoriul statului membru în cauză. De asemen ea, s -ar
putea pune în discuție o reședință obișnuită anterioară a defunctului în
statul membru al instanței sesizate, mai veche de cinci ani de la data
schimbării acesteia, în momentul sesizării instanței.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
36
CAPITOLUL III. PROCEDURA DE OBȚINERE A CERTIFICATULUI
EUROPEAN DE MOȘTENITOR
3.1.Procedura de emitere a certificatului european de mo ștenitor
Procedura ob ținerii unui certificat european de moștenitor este
detaliată în articolele 65 -68 din Regulament.
Certificatul european de mo ștenitor poate fi emis chiar și în cazul în
care o succesiune nu a fost definitiv soluționata, dar se solicita constatarea
unor elemente din această. Într -o astfel de situație, în cererea de emitere a
unui certificat european de moștenitor trebuie menționată și instanța care
se ocupă de succesiunea propriu -zisă.
Procedura de emitere presupune formularea unei cereri formulat ă de
persoana interesată, adică m oștenitor, legatar, execu tor testamentar,
administrator , însoțită de documente de natură diversă, care să
dovedească informaiile inserate în cerere (acte de identitate, certificate de
naștere, căsătorie, deces, convenții matrimoniale, testament, declarații de
acceptare sau de renunțare la succesiune), în copii certificate sau original,
cuprinzând informații p ertinente privitoare la solicitant, la defunct și familia
acestuia sau la succesiune în sine. Lista detaliată a informațiilor vizate este
prevăzută în art. 65 al. 3 din regulament. Nu este neapărat ca acestea să
permită stabilirea caracterului internaționa l al succesiunii, certificatul putând
fi folosit el însuși ulterior pentru strângerea eventuală de date în acest sens.
De asemenea, este irelevant dacă succesiunea a fost sau nu definitiv
soluționată.
Informa țiile cuprinse în cerere privesc solicitantul, defunctul, soțul sau
soția, beneficiarii succesiunii, opțiunile succesorale ale beneficiarilor,
testamentul întocmit de către defunct, convenția matrimonială încheiată
(dacă este cazul), extrase din registrele de evidenta a testamentelor.
Prezentarea actel or de stare civilă care sunt menite a proba legătura de
rudenie cu defunctul, calitatea moștenitorilor, schimbarea numelor (dacă
este cazul), eventual decesul unor moștenitori care ar atrage
reprezentarea, inclusiv prezentarea originalului certificatului d e deces sunt
obligatorii. Autoritatea emitentă are facultatea de a -l dispensa pe solicitant
de prezentarea actelor doveditoare în original sau copie legalizata,
înlocuind proba cu înscrisuri cu alte mijloace de probă, dar recomandam ca
această facultate să fie exercitanta numai după ce se va concretiza practic
dreptul de acces directla registrele de stare civilă din statele implicate.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
37
Autoritatea emitent ă își verifică în prealabil competența, în conformitate
cu regulile din capitolul II din regulament. Arti colul 15 din regulament
precizează că ”o instanță judecătorească dintr -un stat membru sesizata
într-o cauză succesorala cu privire la care nu este competență în temeiul
prezentului regulament, aceasta își declina din oficiu competenta”. Astfel,
instanță procedează la verificarea propriei competente teritoriale, prin
aplicarea articolelor 4, 7, 10 sau 11 din regulament. Dacă notarul roman
constata că este competent să emită certificatul european de moștenitor, va
însera temeiul competențe i sale în rubrica cprespunzatoare aformularului
de emitere a acestui document.
În urm ătorul pas, instanță verifica dacă nu a mai fost o solicitare de
același fel, cu privire la același defunct, în statul sau sau într -un alt stat
membru, întrucât există pos ibilitatea să se formuleze cereri de emitere a
unui certificat de moștenitor european în state diferite având în vedere
faptul ca regulă de competenta generală este reședința obișnuită a
defunctului și criteriul de competenta subsidiară. Punerea în circula ție a
unor certificate europene de moștenitor cu conținut diferit, emise de
autorități diferite afectează siguranța circuitului civil. De aici rezultă
necesitatea unei evidente a cauzelor succesorale internaționale la nivelul
statelor membre, în care să fi e înregistrați defuncții cu datele de identificare
și dosarele pe rol sau soluționate cu privire la aceștia, precum și celelalte
aspecte relevante ale certificatului: număr de copii emise, retragerea,
rectificarea, suspendarea, modificarea, exercitarea uno r cai de atac.
Dacă autoritatea este competentă, iar criteriul de mai sus este
îndeplinit, urmează să înregistreze cererea în Registrele proprii, în Registrul
European al cauzelor succesorale și formează un dosar al cuzei
succesorale.
Următorul pas ce treb uie făcut de autoritatea emitentă îl reprezintă
obținerea probelor necesare pentru lămurirea aspectelor care se solicita a fi
certificate și anume: colectarea de date din Registrul statelor membre prin
cooperarea cu autorități din celelalte state membre în temeiul art. 66 alin.
(5) din Regulament (registrul funciar, starea civilă, registrul comerțului);
audierea martorilor prin luarea mrturiilor sub jurământ sau a declarațiilor
solemne în temeiul art 66 alin. (3) din regulament; audierea persoanelor
interes ate și orice alte persoane în lrgatura cu chestiuni necesarelamuririi
sau verificării informațiilor și acordarea – dacă este cazul – de mai multe
termene necesare pentru obținerea datelor, a documenteleor și pentru
soluționarea dosarului. Instanța poate re aliza anchete de verificare și
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
38
trebuie să examineze activ documentele și informațiile primite, forța și
valoarea lor probatorie. De asemenea, instanță trebuie să informeze
ansamblul beneficiarilor succesiunii cu privire la cerere, ce vor avea
posibilitatea de a interveni și comunica informații pertinente.
Notarul roman poate solicita, în temeiul legisla ției sale naționale, și alte
documente care în mod obișnuit sunt cerute tunci când se soluționează o
moștenire, cum ar fi prezentarea unui certificate fisca l care să ateste plata
taxelor, imozitelor și cuantumul acestora.
Pentru bunurile situate în România, ob ținerea unu certificate de
atestare fiscal va fi obligatoriu și atunci când se emite un certificate
European de moștenitor, iar în cazurile în care se v or solicita certificări și cu
privire la bunuri situate în alte state, este recomandabilă consultarea
legislației naționale de la locul situării acestora cu privire la obligațiile
fiscale, valoare și mod de impozitare.
Următorul pas ce urmează a fi făcut d e autoritatea emitentă, este
informarea beneficiarilor sau a potențialilor beneficiari prin anunțuri publice.
Această procedură de informare și eventual de audiere a persoanelor
implicate, ridica o chestiune deosebit de sensibilă și anume, dacă
autoritatea emitentă este în măsură să emită certificatul european de
moștenitor fără a avea consimțământul tuturor beneficiarilor și dacă este
suficient un anunț public pentru a se considera că beneficiarii au fost
informați în condițiile în care aceștia pot avea do miciliul în state diferite.
Autorul considera că în cazurile în care certificatul european de moștenitor
este emis de un notar roman, răspunsul este negativ, deoarece cuvântul
“informare” utilizat de art. 66 alin. (4) din regulament, trebuie interpretat în
sensul de “citare”. Emiterea unui certificat european de moștenitor poate fi
grav viciata dacă modalitățile de informare folosite nu reușesc să aducă la
cunoștința porsoanelor interesate (moștenitorii defunctului) desfășurarea
procedurii succesorale.
Art.25 din Regulament prevede că în ceea ce privește ”stabilirea legii
aplicabile succesiunii, autoritatea care se ocupă de succesiune poate, în
cazuri excepționale când, de exemplu, defunctul s -a mutat în statul
reședinței sale obișnuite destul de recent înainte de deces, iar toate
circumstanțele cazului indică faptul că acesta avea în mod evident o
legătură mai strânsă cu un alt stat, să ajungă la concluzia că legea
aplicabilă succesiunii nu ar trebui să fie legea statului în care defunctul își
avea reșed ința obișnuită, ci mai degrabă legea statului cu care defunctul
avea în mod evident o legătură mai strânsă. Totuși, nu ar trebui să se
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
39
recurgă la utilizarea legăturii celei mai strânse în mod evident drept factor
de legătură subsidiar ori de câte ori se do vedește complicată stabilirea
reședinței obișnuite a defunctului în momentul decesului ”28.
Totodată în același sens, tot Regulamentul vine cu o completare
pentru a ușura situația moștenitorilor și a legatarilor care își ”au reședința
obișnuită într -un alt s tat membru decât acela în care se soluționează sau se
va soluționa succesiunea, prezentul regulament ar trebui să permită oricărei
persoane îndrituite în temeiul legii aplicabile succesiunii să facă declarații
privind acceptarea succesiunii, a unui legat s au a unei rezerve succesorale
sau renunțarea la acestea, sau privind limitarea răspunderii pentru datorii în
cadrul succesiunii, să facă astfel de declarații sub forma prevăzută în legea
statului membru în care își are reședința obișnuită în fața instanțel or
judecătorești ale statului membru respectiv. Aceasta nu ar trebui să excludă
efectuarea de astfel de declarații în fața altor autorități din acel stat membru
care sunt competente să primească declarații în temeiul dreptului național.
Persoanele care ale g să facă uz de posibilitatea de a face declarații în
statul membru al reședinței lor obișnuite ar trebui să informeze, ele însele,
instanța judecătorească sau autoritatea care se ocupă sau care se va
ocupa cu succesiunea cu privire la existența unor astfe l de declarații, în
termenul stabilit de legea aplicabilă succesiunii”29.
Pentru a înțelege mai bine detaliile discutate anterior practica judiciară
ne oferă această posibilitate, de exemplu următoarea speță:
Instanța a admis cererea formulată de către J.I. în contradictoriu cu
pârâtul J.C. și a anulat certificatul de moș tenitor nr. …./20 04 emis de BNP.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reț inut ca la data de
27.06.1998 a intervenit decesul defunctu lui J.C., iar în certificatul de
moștenitor nr. …/2004 s -a menționat că pârâ tul este unicul moș tenitor al
defunctului și că nu există alte persoane care să fi renunțat la moștenire
sau să fie straine de moștenire prin neacceptare. Î n drept, potrivit art. 77
alin. 1 din Leg ea nr. 36/1995 „calitatea de m oștenitor și numă rul acestora
se sta bilesc prin acte de stare civilă ș i cu martori, iar bun urile ce compun
masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de
probă admise de lege”, iar conf orm art. 88 alin. 1 din acelaș i act normativ „
cei care se consideră vătămați î n drepturile lor pri n emiterea certificatului de
moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia ș i stabilirea
28 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului din 4 iulie 2012 ,
art.25
29 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului din 4 iulie 2012 ,
art.32
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
40
drept urilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotarâre
judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința
calității de moștenitor ș i a cotei s au bunurilor care se cuvin fiecărui
moștenitor î n parte”30. Astfel, din actele și lucrările dosarului instanța a
reținut că defunct ul J.C. a fost căsătorit cu reclamanta J. I. și că a avut și un
copil, în persoana pârâtului, J.C. În aceste condiții,a rezultat că moș tenitori
ai defunctulu i J.C. sunt: reclamanta J. I. și pârâtul J.C. . Instanța a mai
reținut și poziția procesuală a pârâtului care a fost de aco rd cu anularea
certifi catului în calitate de moștenitor, care recunoaș te cali tatea reclamantei
de descendentă a defunctului. Față de aceste împrejurari, având în vedere
că certificatul de moștenitor nu corespunde realității, instanț a a apreciat că
cererea este întemeiată și a admis acț iunea, dispunân d anularea
certificatului de moș tenitor.
Chiar dac ă certificatul european de moștenitor nu are în cele mai multe
situații caracter final și poate fi ulterior retras sau modificat, el este un
document probatoriu care îndreptățește te rții să se încreadă în calitatea
beneficiarilor înscriși în certificat.
Următorul punct, care însă nu este prevăzut expres în procedura
prevăzută de regulamentul (UE) 650/2012, dar este recomandat pentru
practica notarial ce urmează a se crea în material c ertificatului european de
moștenitor îl reprezintă obținerea acordului persoanelor
implicate/interesate/beneficiari/succeptibili cu privire la elementele supuse
certificării și la însuși faptul eliberării certificatului European de moștenitor.
Această etap ă se întemeiază pe faptul că un asemenea certificat nu se
poate emite dacă există o contestație asupra elementelor care se doresc a
fi certificate.
Conform art. 67 din regulament, autoritatea emitent ă eliberează fără
întârziere certificatul, atunci când el ementele care trebuie certificate au fost
stabilite în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii sau în temeiul
oricărei alte legi aplicabile unor elemente specific. Chiar dacă aceasta
regula de celeritate nu este însoțita și de sancțiuni, în textul eur opean, nu
este exclus un eventual apel la regulile naționale pentru constrângerea sau
sancționarea instanțelor ce întârzie în mod nejustificat eliberarea
certificatului. Formularea acestui articol trebuie privită mai larg, în sensul că
certificatul europea n de moștenitor nu se poate emite dacă s -a formulat o
contestație care a fost înregistrată ca atare și se afla pe rolul instanțelor
30 Legea nr.36/1995, art.88
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
41
judecătorești31. Legiuitorul considera că ea trebuie interpretata în sensul în
care orice opoziție a beneficiarilor fata de elementele din certificate,
manifestata și comunicata autorității emitente, trebuie să împiedice
emiterea acestuia.
Odat ă ce, avându -se în vedere legea aplicab ilă succesiunii, elementele
a căror certificare se dorește au fost stabilite, autoritatea solicitată va
elibera neîntârziat certificatul, folosind formularul standard elaborat de
comisie (dar folosirea lui nu este obligatorie). Modalitățile concrete de
depunere a cererii (număr de exemplare, înregistrare) sunt guvernate de
legea autorității sesizate. Dacă legalizarea sau formalitățile analoge nu sunt
necesare, regulamentul nu se opune perceperii unor taxe de timbru sau a
unui onorariu notarial. Indiferent d e putere probatorie, emiterea certificatului
European de moștenitor este rezultatul unei proceduri necontencioase.
Două posibile motive de refuz de eliberare a certificatului sunt
menționate expres, dar nelimitativ, întrucât completarea este posibilă în
temeiul legislației naționale ce guvernează activitatea autorității emitente de
exemplu art. 86 din Legea 36/1995 în care se specifică faptul că atunci
când are acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura
succesorală, în vederea comp letării încheierii finale cu bunurile omise din
masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar32.
Primul motiv de refuz prive ște existența unei contestații, formulată într –
o procedură judiciară separată sau direct în fața autorității so licitate, cu
privire la elementele a căror certificare se dorește; refuzul nu va interveni
automat, autoritatea solicitată păstrând libertatea, după verificarea
caracterului serios al acesteia, de a decide o eventuală eliberare a unui
certificat parțial, c u privire doar la datele necontestate. Cel de -al doilea
motiv de refuz, cu consecințe mai grave, este reprezentat de existența unei
hotărâri judecătorești cu privire la elemente a căror certificare se dorește,
cu care certificatul nu ar fi conform.
Autorit atea emitent ă conservă certificatul european de moștenitor,
după care eliberează solicitantului și, la cerere, oricăror persoane având un
interes legitim, copii conforme certificate, cu o durată de valabilitate de
principiu de șase luni, prelungibilă pentr u motive excepționale temeinic
justificate (precum utilizarea copiei într -o procedură ce nu s -a încheiat).
Data de expirare ar trebui să figureze expres în cuprinsul documentului; în
31 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului din 4 iulie
2012, art.67
32 Legea nr.36/1995, art.86
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
42
lipsa acesteia, valabilitatea copiei nu este afectată, termenul de șase l uni
calculându -se în funcție de data emiterii. Justificarea limitării temporale
instituite prin regulament rezidă în dorința de a garanta corespondența între
conținutul documentului și realitate (ce poate evolua în timp). Emiterea de
noi copii este posibil ă conform art. 70 din regulament, cu excepția cazului în
care efectele certificatului sunt suspendate.
Autoritatea (instan ța sau notarul) care a emis un asemenea certificat
este exclusiv competentă pentru rectificarea, modificarea sau retragerea lui
art. 7 1); dacă prima operațiune presupune simpla corectare a unei erori
materiale de redactare (precum ortografierea greșită a unui nume,
transcrierea greșită a unei date sau a unui număr de identificare), celelalte
două pot interveni în caz de erori mai grave c u privire la mențiunile cuprinse
în certificat, ce nu corespund realității (precum descoperirea unui nou
moștenitor sau a unui codicil la testament).
3.2. Con ținutul certificatului european de moștenitor
Încercând s ă opereze o standardizare care să faci liteze circulația
certificatului european de moștenitor, art. 68 din regulament detaliază cu lux
de amănunte conținutul acestuia. Atunci când autoritatea sesizată nu este
în măsură să realizeze completarea lui definitivă (de exemplu, pentru că
procedură es te încă la început, pentru că nu se cunoaște încă poziția
tuturor moștenitorilor sau pentru că sunt necesare dovezi suplimentare), ea
poate să elibereze un certificat parțial sau să refuze eliberarea până în
momentul clarificării situației.
Certificatul tr ebuie s ă cuprindă un set de informații specifice, precum
cele privitoare la solicitant (nume, naționalitate, stare civilă, relația cu
defunctul), la scopul pentru care este solicitat, la persoanele interesate de
succesiune, la defunct (stare civilă, națion alitate, reședință obișnuită) și
deces (dată, loc). Motivele pentru care autoritatea s -a declarat competentă,
dar și legea aplicabilă succesiunii și modalitatea de stabilire a acesteia
trebuie de asemenea menționate.
Mai important, certificatul european de moștenitor trebuie să cuprindă
informații privitoare la elementele din care decurg drepturile și/sau
prerogativele executorilor testamentari sau ale administratorilor
patrimoniului succesoral, la moștenitori și legatari, la existența unei
convenții matrim oniale, a unui eventual testament, a unei/unor declarații de
acceptare sau de renunțare la succesiune. El ar trebui să menționeze cota –
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
43
parte din succesiune și drepturile corespondente cuvenite fiecărui
moștenitor, lista eventuală a bunurilor cuvenite unui moștenitor sau legatar
determinat, dar și posibilele restricții incidente (o inalienabilitate, o
dezmembrare a proprietății, reductibilitatea posibilă a drepturilor legatarilor
datorită existenței rezervatarilor). Pentru aceasta, este imperativ să fie
avută în vedere legea succesorală aplicabilă.
Autoritatea emitent ă trebuie să stabilească după cum rezultă din art.
68 din reglament (deși unele aspecte nu fac parte din domeniul de aplicare
a normei europene): legea substanțială aplicabila succesiunii și numă rul de
moștenitori și calitatea acestora (legali sau testamentari), pe baza opțiunilor
succesorale exprimate în conformitate cu legea determinantă ca aplicabilă.
Chiar dacă acest aspect nu intra sub incidența Regulamentului (UE)
650/2012, autoriatea emiten ta trebuie să mai stabilească și legea aplicabilă
regimului matrimonial, iar dacă este cazul, în conformitate cu legea
aplicabilă acestuia, trebuie să consemneze și lichidarea regimului
matrimonial al defunctului.
De asemenea, autoritatea emitent ă trebuie să mai stabilească și părțile
din succesiune sau bunurile succesorale care se cuvin moștenitorilor legali
sau testamentari, inclusiv bunurile determinate ce revin legatarilor cu titlu
particular, conform legii succesorale aplicate și consemnarea modului în
care succesorii au înțeles să împartă bunurile din masa succesorala, partaj
care se supune legii aplicabile succesiunii, dar cu respectarea legii situării
bunurilor imobile în ceea ce privește efectul constitutiv de drepturi și
opozabilitatea unui asemene a act.
Certificatul european de mo ștenitor se va referi doar la bunurile pentru
care moștenitorii solicita certificarea și nu reprezintă o soluționare definitivă
a moștenirii. În cazul în care unul din succesori a cedat drepturile sale
succesorale, în cert ificat va figura succesorul cedent și nu cesionarul, iar
bunurile vor fi menționate chiar dacă au fost transmise către terțe persoane.
Dacă emiterea certificatului european de moștenitor este cerută pentru
exercitarea calității de executor testamentar sau de administrator al
succesiunii, se vor certifica doar aceste aspecte, fără a se intra în
problematica succesiunii pe fond.
Certificatul european de mo ștenitor se întocmește într -un singur
exemplar original, care rămâne la autoritatea emitentă, spre deoseb ire de
certificatul național de moștenitor, care se eliberează în atâtea exemplare
originale câți mostenotri sunt, un certificat pentru dosarul succesoral, unul
pentru mapa cuprinzând certoficatele de moștenitor și câte unulpentru
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
44
fiecare registru de publi citate în care este necesar a se face înscrierile
cerute de lege.
Vor fi eliberate îns ă solicitantului una sau mai multe copii, cu
valabilitate de 6 luni, pe copia eliberată fiind înscrisa dată la care aceasta
expira. Copii ale certificatului pot fi elibe rate moștenitorilor sau oricărei
persoane care dovedește că are un interes legitim. La expirarea perioadei
de valabilitate a copiei, solicitantul poate cere autoritatii emitente să o
prelungească, însă numai pentru unele situații excepționale (precum
utilizarea copiei într -o procedură ce nu s -a încheiat) sau poate solicita
emiterea unei noi copii a certificatului. Emiterea de noi copii este posibilă
(art. 70), cu excepția cazului în care efectele certificatului sunt suspendate.
Eliberarea certificatului eur opean de mo ștenitor poate fi refuzată de
către autoritatea sesizată, însă art. 67 alin. (1) teza a II -a din Regulament
nu prevede limitativ cazurile în care autoritatea poate refuza eliberarea
certificatului, fapt ce rezulta din sintagma „mai ales dacă (a) elementele
care trebuie certificate fac obiectul unei contestații sau (b) certificatul nu ar
fi în conformitate cu o hotatrare referitoare la aceleași elemente.”
Procedura refuzului este stabilit ă însă de legea națională a autorității
romane emitente. Ast fel ca, motivele de refuz al eliberării prevăzute de
Regulamentul (UE) nr. 650/2012 se completează cu motivele de respingere
a unei proceduri notariale prevăzute de legea nr. 36/1995, precum și cu alte
motive ce decurg din imposibilitatea notarului de a st abili elementele ce
doresc a fi cetificate din cauza neprezentării persoanelor citate în cursul
procedurii, a neprezentării documentelor cerute, a dezacordurilor existente
între beneficiari cu privire la elemente ce se doresc a fi constatate prin
certific at.
În acest caz, notarul româ n poate refuza emiterea unui certificat
european de mo ștenitor prin pronunțarea unei încheieri de respingere,
conform art. 139 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale, situație care se completează cu art. 67 alin. (1) din teza a II -a din
Regulamentul (UE) nr. 650/2012. De asemenea, în conținutul încheierii de
respingere, se va indica dreptul solicitantului de a contesta decizia luată
conform art. 67 alin. (1) din regulament.
Competen ța autorității judiciare căreia i se adresează contestația
împotriva deciziei luate de notarul roman de a refuza eliberarea certificatului
european de moștenitor, este stabilită în conformitate cu legea romana,
ceea ce înseamnă că partea nemulțumită poate face plângere î n termen de
10 zile de le comunicare la judecătoria din a cărei circumscripție teritorială
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
45
își desfășoară activitatea notarul public. Aceasta plângere se depune la
biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta
instanței împreună c u dosarul cauzei. În acest caz, dacă instanță de
judecată sezizata cu această cauză admite plângerea notarul pubic este
obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabila și va
face mențiune despre aceasta la redactarea actului. Actul se v a împlini doar
după plată onorariului și a cilorlalte taxe și impzite.
În cazul în care în urma contesta ției formulate împotriva încheierii de
respingere date de către notarul roman, instanță stabilește că eliberarea
certificatului a fost refuzată în mod n ejustificat de către notarul roman, fie
eliberează ea însăși certificatul european de moștenitor, fie conform art. 72
alin. (3) din regulament, se asigura că autoritatea emitentă reexaminează
cazul și ia o nouă hotărâre.
3.3. Efectele certificatului european de moștenitor
În conformitate cu art. 69, certificatul european de mo ștenitor este
prezumat a atesta fidel existența elementelor menționate, el probând „ cu
exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în
temeiul or icărei alte legi aplicabile elementelor ”. Certificatul este eficace
automat în toate statele membre (inclusiv în acela de origine), fără a fi
necesară vreo procedură specială iar conținutul său este prezumat să
ateste fidel existenta elementelor care au fo st stabilite în virturea legii
aplicabile succesiunii. În plus, art. 74 menționează faptul că nu vor putea fi
cerute în vederea acceptării efectelor sale, legalizarea sau o altă formalitate
analogă. De asemenea, nu este permis controlul său în statul de de stinație
din perspectiva contrarietății cu ordinea publică, a competenței autorității
emitente sau chiar a respectării formularului prevăzut la art. 67 alin. (3).
Căile de atac reglementate în art. 71 și 72 cu privire la rectificarea,
modificarea sau retra gerea certificatului european de moștenitor privesc
exclusiv autoritățile din statul membru de origine. Deși regulamentul nu
abordează expres cazul documentelor false, este evident că acestea nu pot
produce efecte.
Pentru a putea stabili care sunt efectele unui certificat european de
moștenitor, trebuie luate în calcul două aspecte și anume: pe de o parte
care sunt autoritățile naționale care eliberează certificatul (o instanță
judecătorească, un notar sau o altă autoritate națională desemnata), iar pe
de altă parte, care este valoarea probatorie și forța executorie a acesteia.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
46
Potrivit art.61 din Regulament ”actele autentice ar trebui să aibă
aceleași efecte probatorii în alt stat membru pe care le au în statul membru
de origine sau efectele cele mai apropiate. Atunci când se stabilesc efectele
probatorii sau efectele cele mai apropiate ale unui anumit act autentic într –
un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea
efectelor probatorii ale actului autentic în statul membru d e origine. În
consecință, legea statului membru de origine va fi cea care va stabili ce
efecte probatorii ar trebui să aibă un anumit act autentic într -un alt stat
membru”33.
Conform art.62 al aceluiași Regulament „caracterul autentic” al unui act
autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente
cum ar fi autenticitatea actului, cerințele de formă ale actului, competențele
autorității care întocmește actul și procedura utilizată pentru întocmirea
actului. Acesta ar trebui să priveas că, de asemenea, elementele de fapt
înscrise în actul autentic de autoritatea implicată, precum faptul că părțile
indicate s -au înfățișat la data indicată în fața autorității respective și că
acestea au făcut declarațiile indicate. Partea care dorește să c onteste
caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața
instanței judecătorești competente în statul membru de origine al actului
autentic în temeiul dreptului statului membru respectiv34.
Efectele certificatului sunt detaliat e în cuprinsul art. 69 și ele sunt
primordial de natură probatorie. La fel și considerentul 71 din preambul,
care menționează că certificatul nu ar trebui să fie considerat titlu
executoriu. Acestea privesc în principal elemente stabilite în funcție de lex
successionis (stabilirea moștenitorilor/legatarilor, a drepturilor cuvenite
fiecăruia, a puterilor executorului sau ale administratorului), dar și chestiuni
care, chiar guvernate de legi proprii, influențează direct conținutul
certificatului, cum sunt de exemplu condițiile de fond ale unei dispoziții
morțiș causa.
Persoanele desemnate în cadrul certificatului european de mo ștenitor
ca fiind moștenitor, legatar, administrator sau execu tor testamentar sunt
prezumate a dispune de statutul și drepturile mențio nate în certificat. Având
în vedere posibilitatea contestării certificatului (și corelativ, a retragerii,
rectificării sau modificării acestuia), prezumția instituită de art 69 alin. (2) din
regulament nu poate fi decât una simplă. Certificatul nu este îns ă singura
33 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului din 4 iulie
2012 , art.61
34 Regulamentul Uniunii Europene nr. 650/2012 al parlamentului european și al consiliului din 4 iulie
2012 , art.62
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
47
modalitate prin care această dovadă poate fi făcută: legea succesorală
guvernează în general „ vocația succesorală a beneficiarilor, stabilirea
cotelor -părți ce le revin acestora, a obligațiilor care le pot fi impuse de către
defunct, precum și a altor drepturi privind succesiunea, inclusiv drepturile
succesorale ale soțului său ale partenerului supraviețuitor ” (art. 23 alin. (2)
b) din regulament) și ea poate fi avută în vedere, eventual alături de alte
legi pentru stabilirea modalităților de prob ă a calității de moștenitor sau
legatar.
Pentru că vorbim despre drepturile soțului supraviețuitor este important
să facem o scurtă prezentare a acestora și din punct de vedere al legislației
naționale și europene.
Pentru a putea veni la moștenirea soțulu i defunct, soțul supraviețuitor
trebuie să îndeplinească atât condițiile generale cerute de lege tuturor
moștenitorilor legali – să aibă capacitate și vocație succesorală, să nu fie
nedemn -, cât și o condiție specială, și anume să aibă calitatea de soț la
data deschiderii succesiunii.
Potrivit art. 957, al. (1), teza I Codul Civil, orice persoană poate
moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii, deci pentru
îndeplinirea cerinței capacității de a moșteni, se impune ca soțul
supraviețuitor să fi e în viață la momentul deschiderii succesiunii. Dacă soțul
supraviețuitor este dispărut sau nu mai există informații că s -ar afla în viață,
el beneficiază de o capacitate succesorală „provizorie35”, cât timp nu a
intervenit o hotărâre de moarte rămasă definitivă36. În ipoteza reapariției
soțului dispărut sau în cazul stabilirii morții lui (prin constatare fizică sau prin
hotărâre judecătorească definitivă de moarte), la o dată ulterioară
deschiderii moștenirii defunctului, capacitatea provizorie se va co nsolida –
soțul supraviețuitor va putea culege moștenirea defunctului fie direct, dacă
35 F. Deak, Tratat de Drept Succesoral, Ediția a II -a actualizată și completată , Ed. Univ ersul Juridic,
București, 2002, p. 45.
36 Potrivit art. 49 al. 1: “ În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață,
aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate,
dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în
viață .”
Art:50 al. 1: “ Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundațiile, cutremurul, catastrofa de cale
ferată ori aeriană, naufragiul , în cursul unor fapte de război sau într -o altă împrejurare asemănătoare, ce
îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data
împrejurării în care a avut loc dispariția .” Și al 2: “ Atunci când este s igur că decesul s -a produs, deși
cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a
se aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție .”
Pentru detalii cu privire la procedura de declarare a morți i pe cale judecătorească a se vedea art. 931 -937
Codul de Procedură Civilă.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
48
este în viață, fie prin succesorii proprii, ca efect al retransmiterii, dacă a
decedat după defunct37. În cazul în care se stabilește că decesul soțului
dispărut a interv enit înainte de deschiderea moștenirii, capacitatea
succesorală provizorie este desființată cu efect retroactiv, iar cota sa parte
din moștenire se împarte corespunzător între ceilalți moștenitori ai
defunctului – în plus, în această situație, soțul a căre i moarte era cunoscută
îl va moșteni pe soțul dispărut, el fiind cel în viață la momentul morții celui
din urmă.
Soțul supraviețuitor are vocație succesorală generală, în temeiul legii,
și poate avea și vocație testamentară, dacă defunctul l -a gratificat p rin
testament. Vocația legală generală este guvernată de principiul reciprocității
–dacă o persoană are vocație succesorală legală generală la moștenirea
altei persoane, și aceasta din urmă are aceeași vocație în raport cu prima38-
, excepția39 de la acest pr incipiu fiind situația soților din căsătoria putativă,
anulată sau declarată nulă, după decesul unuia dintre soți. Astfel, dacă
soțul supraviețuitor este cel de bună -credință, acesta va avea vocație
succesorală la moștenirea defunctului, dar dacă soțul de rea-credință a
supraviețuit celuilalt, el nu mai poate moșteni.
Potrivit art. 958 al. 1, este de drept nedemnă de a moșteni persoana
condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a -l
ucide40 pe cel care lasă moștenirea sau pe un alt su ccesibil, înainte de
deschiderea moștenirii, dacă acesta din urmă l -ar fi înlăturat sau i -ar fi
restrâns nedemnului vocația la moștenire. Nedemnitatea de drept poate fi
constatată oricând, conform al. 3 din art. 958 și poate fi invocată de orice
persoană i nteresată, precum și din oficiu de către instanța de judecată sau
de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă
nedemnitatea41.
Nedemnitatea judiciară vizează fapte de o gravitate mai redusă decât
nedemnitatea de drept, sancțion ând moștenitorii care prezintă un
37 Ilioara Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod Civil , Editu ra C.H. Beck, București, 2012, p. 42.
38 F. Deak, op. cit ., p. 57.
39 În doctrină se mai amintește un caz în care vocaț ia succesorală nu ar fi reciprocă, respectiv vocația
succesorală în calitate de colaterali privilegiați dintre copiii adoptați cu efecte restrânse și cei adoptați cu
efecte depline în aceeași familie. Pentru detalii, a se vedea F. Deak, op. cit ., pp. 58-59.
40 Prin uciderea unei persoane se înțelege orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om,
constând fie într -o acțiune (sugrumare, lovire, tăiere, împușcare etc.), fie în inacțiune, când făptuitorul ar fi
putut împiedica sau înlătura desfășurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei. Pentru
detalii, a se vedea A. Boroi Drept penal. Partea Specială, Ediția a II -a, Ed. C.H. Beck, București 2008, pp.
67-72.
41 Poate fi vorba de hotărârea penală de condamnare rămasă definitivă sau de hotărârea judecătorească
civilă definitivă, prin care sâau constatat faptele de nedemnitate.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
49
comportament blamabil față de defunct sau voința acestuia. Nedemnitatea
judiciară are un caracter relativ, fiind lăsată de legiuitor la aprecierea
instanței de judecată, acesta folosind în art. 959 al. 1, sintagma „ poate fi
declarată nedemnă…”. În acest sens, acțiunea în constatarea sa poate fi
introdusă la instanța de judecată doar în termen de un an42, sub sancțiunea
decăderii, și doar de către un alt moștenitor sau de către comuna, orașul
sau municipiul în a cărui rază se află bunurile defunctului, atunci când, cu
excepția nedemnului, nu mai există alți succesibili (art. 959 al. 6).
Condiția calității de soț la data deschiderii succesiunii reprezintă o
condiție specială, care o înlocuiește pe cea generală, referitoare l a rudenia
moștenitorului cu defunctul, și este aplicabilă exclusiv soțului supraviețuitor.
Această calitate este suficientă pentru ca soțul supraviețuitor să poată veni
la moștenirea defunctului, indiferent de durata căsătoriei, starea materială,
existența copiilor sau faptul că, la deschiderea moștenirii, soții conviețuiau
sau erau despărțiți în fapt.
Noul Cod Civil stabilește în mod expres în art. 970 că soțul
supraviețuitor îl moștenește pe soțul defunct, doar dacă la data deschiderii
moștenirii nu exis ta o hotărâre definitivă de divorț. Prin urmare, chiar dacă
procesul de divorț între cei doi soți ar fi fost în curs, sau chiar dacă s -a
pronunțat hotărârea de divorț, dar fără să fi rămas definitivă până la
moartea unuia dintre soți, soțul supraviețuitor se bucură de calitatea de
moștenitor, căsătoria nefiind desfăcută prin divorț, ci încetând, odată
moartea defunctului. Se impune a preciza că, în lumina dispozițiilor Noului
Cod Civil, căsătoria poate fi desfăcută și de către ofițerul de stare civilă sau
de către notarul public, prin eliberarea unui certificat de divorț ( art. 375 ).
Potrivit art. 382 al. 2, dacă soții optează pentru desfacerea căsătoriei pe
cale administrativă sau prin procedură notarială, data disoluției căsătoriei va
fi data eliberării c ertificatului de divorț de către ofițerul de stare civilă sau de
către notarul public. Prin analogie, soțul supraviețuitor îl va putea moșteni
pe defunct, chiar dacă soții au depus de comun acord cererea de divorț la
instituțiile competente, cât timp nu a fost eliberat încă certificatul de divorț.
Calitatea de soț și, implicit, vocația succesorală se pierd și în situația
desființării retroactive a căsătoriei prin constatarea de către instanța de
judecată a nulității absolute (în cazurile prevăzute de art. 293-295) sau
nulității relative (în cazurile prevăzute de art. 297 -300 ), chiar dacă moartea
42Termenul de 1 an poate începe să curgă de la: data deschiderii moștenirii; data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, dacă a fost pronunțată ulterior deschiderii moștenirii; data când succesibilul a
cunoscut motivul de nedemnitate, dacă aceasta este ulterioară deschiderii moștenirii.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
50
unuia dintre soți a intervenit înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de
declarare sau pronunțare a nulității căsătoriei. Calitatea de soț pe care soțul
supra viețuitor o avea la data deschiderii moștenirii este desființată cu efect
retroactiv și nu se mai poate pune problema unor drepturi succesorale ale
acestuia.
În ceea ce privește întinderea drepturilor succesorale ale soțului
supraviețuitor în concurs cu or icare dintre clasele de moștenitori legali sau
în lipsa rudelor din cele patru clase,Noul Cod Civil păstrează regimul juridic
echitabil consacrat de Legea nr. 319/1944, acordându -i soțului o cotă
variabilă din masa succesorală, în funcție de clasa de moște nitori cu care
vine în concurs. Prin urmare, soțul supraviețuitor nu este înlăturat de la
moștenire și nici nu înlătură de la moștenire rudele defunctului, oricare ar fi
clasa lor. În acest sens, potrivit art. 972 al. 1, cota -parte din moștenire
cuvenită s oțului supraviețuitor este de:
– un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții
defunctului;
– treime din moștenire, dacă vine în concurs cu ambele categorii de
rude din clasa a II -a de moștenitori legali, respectiv ascendenții privilegiați și
colateralii privilegiați ai defunctului;
– jumătate de moștenire dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați și
– trei sferturi din moștenire, în concurs cu clasa a III -a de moștenitori
legali, a ascendențilo r ordinari, sau cu clasa a IV -a, a colateralilor ordinari.
În situația în care soțul decedat nu are rude sau acestea nu vor sau
nu pot veni la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga masă
succesorală a defunctului.
Spre deosebire de Legea nr. 319/1944, Noul Cod Civil reglementează
în mod expres două situații speciale privind întinderea drepturilor
succesorale ale soțului supraviețuitor, preluând propunerile de lege ferenda
formulate anterior în literatura de speciali tate. Prima situație, reglementată
de art. 972 al. 2, este cea a soțului care vine în concurs cu două clase
diferite de moștenitori legali, în ipoteza exheredării unor moștenitori legali
rezervatari de către defunct. Moștenitorii rezervatari vor culege rez erva
legală din masa succesorală chiar dacă sunt dezmoșteniți și la stabilirea
cotei cuvenite soțului supraviețuitor se va ține cont și de prezența
acestora43. Exheredarea de către defunct a moștenitorilor nerezervatari nu
43De exemplu, dacă defunctul dezmoș tenește descendenții, soțul supraviețuitor va veni în concurs cu
aceștia, în limitele rezervei lor succesorale, dar și cu moștenitorii clasei a II -a. Dacă defunctul nu are
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
51
afectează cuantumul cotei -părți ce revine soțului supraviețuitor, acesta
venind la moștenire în concurs cu clasa subsecventă44. Potrivit art. 972 al.
2, cota soțului supraviețuitor care vine la moștenire în concurs cu
moștenitori legali aparținând unor clase diferite, se stabilește ca și câ nd
acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele. De
exemplu, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu descendentul
exheredat și cu moștenitorii legali din clasa a II -a, cota soțului supraviețuitor
va fi de un sfert din masa succe sorală, descendentul va culege rezerva
cuvenită, iar restul moștenirii se va împârți între moștenitorii din clasa a II -a,
potrivit dispozițiilor art. 978 -980 NCC.
A doua situație specială reglementată de Noul Cod Civil în art. 972 al.
3, privește ipoteza existenței a două sau mai multe persoane care au
situația unui soț supraviețuitor, în urma căsătoriei putative. În acest caz,
cota-parte din moștenire prevăzută de lege în favoarea soțului
supraviețuitor se împarte în mod egal între soțul din căsătoria val abilă și
soțul sau soții de bună -credință din căsătoria nulă.
Revenind la certificatul european de moștenitor , în cazul soțului
supraviețuitor se aplică prevederile Regulamentului în discuție.
În continuare prezentăm un alt caz din practica judiciară pentr u o mai
bună înțelegere a aplicării legislație i în domeniu.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr(…),
reclamanții T. B. și T. E. E. au chemat în judecată pe pârâții E. M. ș i G. U.
solicit ând anularea certificatului de moș tenitor nr. 1765/20.09.1993 eliberat
de Notariatul de Stat D, deoa rece la dezbaterea succesiunii în fața notarului
pârâții nu au arătat că defuncta T. N. mai are doi moș tenitori. In motivarea
cererii, reclamanții au ară tat că succesiunea de pe urm a defunctului T. E.
nu s-a dezbătut, acesta fiind tatăl lui T. C. D. și că la dezbaterea succesiunii
în faț a notarului de pe urma defunctei T. N. pârâții nu au arătat că mai
există doi moș tenitori ai acestei defuncte ș i anume reclam anții.
Instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată în apel, a reținut că
nulitatea certificatului de moș tenitor p entru nedezbaterea succesiunii între
toate persoanele cu vocație succesorală notarială, este de nulitate
absolută, situație față de car e sunt neîntemeiate excepțiile li psei calităț ii
procesule active a reclaman ților și a prescripției dreptului la acțiune,
descendenți și dezmoștenește ascendenții privilegiați, moștenirea se va împărți într e soțul supraviețuitor,
părinții defunctului si colateralii privilegiați ai acestuia.
44Astfel, dacă sunt dezmoșteniți frații defunctului, soțul supraviețuitor va veni în concurs doar cu părinții
soțului decedat, având dreptul la jumătate din moștenire, și nu doar o treime, cât ar fi primit în concurs și
cu frații defunctului.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
52
invocate de pârâta E. M.. Hotărârea astfel pronunțată este lipsită de temei
legal, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor î nscrise î n art.700 Cod
civil. Textul legal citat (art.700 alin.1 Cod civil, astfel cum a fost modificat
prin Decretul nr.73/1954) prevede că "dreptul de a accepta succesiunea se
prescrie printr -un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii
succesiunii". Natura juridică a acestui termen a fost calificată ca fiind de
prescripție și, așa fiind, este susceptibil de întrerupere, suspendare și
repunere î n termen, fiindu -i aplicabile regulile c are guverneaza materia
prescripț iei extinctive.
În speță, reclamanț ii au solicitat prin acț iunea cu c are au investit
instanț a, anularea certificatului de moș tenitor eliberat la 20.09.1993 de
Notariatul de Stat D, de pe urma defunctei T. N. – decedată la 18.02.1992,
cu motivarea că nu au fost convocaț i de notarul care a dez bătut
succesiunea. Moș tenitorii l egali au calitatea de moștenitori din chiar
momentul morții autorului lor, î n virtutea legii. Certificatul de moștenitor nu
le atribuie această calitate, ci doar le -o confirmă . De aceea, prescrierea
dreptului de acceptare a succesiunii î ncepe de la decesul autorului.
In sensul dispozitiilor art. 88 alin. (1) din Legea nr.36/1995 a Notarilor
publici si a activității notariale, până la anularea sa prin hotărâre
judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină î n privinț a
calității de moștenitor și a cotei s au bunurilor care se cuvin fiecărui
moștenitor în parte. Fii nd vorba despre calitatea de moștenitor, nulitatea
care sancționează eventu ala nerespectare a unor dispoziții legale la
încheierea actului juridic civi l, respectiv certificatul de moș tenitor este una
relativă, fiind vorba despre o normă legală prin care se ocroteș te un interes
particular.
În ciuda simplific ării realizate de regulament pentru actele autentice și
tranzacții, circulația documentelor naționale poate întâmpina încă dificul tăți.
Ele se vor putea prevala de calitatea menționată, fără să li se poată cere, în
plus de copia conformă, documente sau probe suplimentare, cum ar fi de
exemplu, un certificat de naștere sau de căsătorie.
Corelativ, ter ții care au acționat pe baza certi ficatului sunt protejați iar
operațiunile făcute de aceste persoane sunt considerate valabile,
exceptând cazul în care acestea știau că informațiile conținute în certificat
nu corespund realității – cum ar fi cazul atunci când terțul a fost informat cu
privire la retragerea, modificarea sau rectificarea certificatului sau a acționat
fraudulos împreună cu unul dintre moștenitori sau considerentul 71 din
preambul ce face referire la buna -credință a terțului. O altă excepție poate fi
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
53
cazul în care terții nu a u avut cunoștință că informațiile conținute în
certificat nu corespund realității din cauza neglijenței lor grave. Acesta
poate fi cazul atunci când terțul a fost informat cu privire la formularea unei
căi de atac împotriva certificatului și a acționat făr ă să se intereseze cu
privire la modul de finalizare a acesteia. O diligență particulară poate reveni
de asemenea terțului atunci când certificatul, emis într -o fază incipientă a
procedurii succesorale, menționează doar cotele ideale cuvenite fiecărui
moșt enitor, fără să detalieze soluțiile definitive (presupuse eventual de o
reducțiune, un raport sau de achitarea datoriilor succesorale).
Astfel, în principiu, orice entitate (de exemplu o banc ă) care a
transferat bunuri sau a efectuat plăți ținând cont de u n certificat european
de moștenitor este eliberată de obligațiile ce îi reveneau și nu poate fi ținută
să plătească din nou (efect personal). De asemenea, orice persoană care a
dobândit proprietatea sau un alt drept asupra bunului bazându -se pe
informațiil e cuprinse într -un certificat european de moștenitor, va fi
considerată că a contractat cu o persoană care avea puterea de a dispune
de bunul respectiv și nu va fi obligată să -l restituie sau să ramburseze
contravaloarea acestuia adevăratului proprietar. R egulamentul nu rezolvă
totuși orice probleme ce țin de dobândirea valabilă, ci doar cele legate de
contractarea cu persoana desemnată în certificat, respectiv de bună sau
reaua -credință a terțului. Astfel, considerentul 71 final: „ Dacă dobândirea
unor ast fel de bunuri de către o persoană terță are sau nu efect este o
chestiune ce nu ar trebui să fie stabilită prin prezentul regulament ”.
Prezenta certificatului nu se opune astfel contestării valabilității/eficacității
operațiunii pentru motive precum incapa citatea sau exprimarea neconformă
a consimțământului terțului, nerespectarea unei eventuale forme solemne a
contractului, neplata prețului sau neexecutarea altor obligații.
În acela și timp, dorind promovarea certificatului european de
moștenitor, regulamentul permite accesul la registrele publice prin
intermediul acestuia: conform art. 69 ain. (5), certificatul european de
moștenitor constituie un titlu valabil (în versiunile în limb a română, italiană,
spaniolă), respectiv un document valabil (în versiunile în limba franceză,
engleză, germană, portugheză) pentru înscrierea transferului bunurilor
succesorale în registrele corespunzătoare ale unui stat membru (cărți
funciare, registrul comerțului, registrul pentru invenții sau mărci – OSIM),
fără să fie necesară o procedură particulară. Regulă trebuie corelată totuși
cu aceea care figurează în art. 1 alin. (2) .lit. l, ce exclude din sfera de
aplicare a regulamentului problemele care pri vesc înscrierile în registrele
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
54
publice: „ Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:
[…](l) orice înscriere într -un registru al drepturilor de proprietate asupra
unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de
înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor
astfel de drepturi într -un registru ”. Aceasta presupune, cel puțin uneori,
aprecierea echivalenței de natură între certificatul european și documentele
impuse de dreptul nați onal.
Aplicarea art. 69 presupune de asemenea, ca legea statului membru în
care are loc opera țiunea să permită efectele legale pe care certificatul le
are în vedere, în condițiile în care, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. k)
sunt excluse din sfera de aplicare a regulamentului problemele ce țin de
„natura drepturilor reale” pe un anumit teritoriu. Atunci când certificatul
european de moștenitor vorbește de un dezmembrământ al proprietății
necunoscut în legislația statului de destinație, o adaptare în conformitate cu
modalitățile detaliate în cuprinsul art. 31 ar putea fi totuși avută în vedere,
pentru a nu priva complet certificatul de eficacitate.
Efectele certificatului nu pot fi extinse la probleme ce nu intr ă în sfera
de aplicare a regulamentului, precum acelea de natură proprietară, relația
de rudenie între defunct și un beneficiar, respectiv regimul matrimonial sau
aspectele patrimoniale ale relațiilor care sunt considerate, în conformitate
cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte compar abile cu cele ale
căsătoriei. Totuși, la stabilirea succesibililor sau a patrimoniului succesoral
al defunctului și a respectivelor cote -părți ale beneficiarilor, de exemplu,
autoritățile competente trebuie să se pronunțe, pe baza regulilor proprii de
drept internațional privat, și asupra existenței relației de familie sau asupra
aspectelor patrimoniale ale regimului matrimonial (conform considerentului
12 din preambul). Prezumția de mijloc de probă de la art. 69 ali. (2) din
regulament nu va fi operantă în cazul lor, autoritățile din statul membru în
care va fi utilizat certificatul rămânând libere să aprecieze, pe baza
propriilor reguli (până în momentul adoptării unor norme uniforme europene
în materie), dacă există sau nu relația de rudenie avută în vede re în
certificat sau dacă rezolvarea problemelor de regim matrimonial a fost sau
nu făcută corespunzător.
Rolul Regulamentului (UE) nr. 650/2012 nu este modificarea dreptului
material din statele membre, certificatele na ționale de moștenitor
continuând să existe, fiind însă de datoria statelor membre să facă posibilă
coexistenta acestor două instrumente.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
55
Articolul 62 din regulament precizeaz ă faptul că certificatul european
de moștenitor este eliberat în scopul utilizării într -un alt stat membru, care
nu es te obligat să îl folosească și care nu se substituie altor documente
interne utilizate în scopuri similare în statele membre. Având caracter
facultativ, certificatul european de moștenitor nu are în niciun caz vocația
de a se substitui instrumentelor de p rocedura interne existente, iar
autoritatea competenta va avea opțiunea de a elibera fie un certificat
european de moștenitor, fie un certificat național de moștenitor. Mai mult,
cutumă, autoritatea responsabilă de reglementarea succesiunii amenée
Fără a aduce atingere principiului de non -duplicare a documentelor
stabilit de regulament, pot fi emise în prima instanță un certificat național de
moștenitor, iar apoi, ulterior, un certificat european de moștenitor. Din
momentul în care este eliberat într -un st at membru, certificatul european de
moștenitor își produce la fel efectele în statul membru unde a fost emis.
Regulamentul prevede faptul că certificatul eropean de moștenitor nu își
poate produce efectele în dreptul intern decât în prezența unui element d e
extraneitate, în caz contrar, acesta neavând niciun efect, rezultând aici ca
valabil în această situație este doar certificatul național de moștenitor.
Astfel, este confuz și nu foarte bine înțeles faptul că un certificat european
de moștenitor eliberat în cadrul unei succesiuni naționale, fără niciun
element de extraneitate nu își produce efectele, dar dacă elementele de
extraneitate apar mai târziu, același certificat european de moștenitor își
produc brusc efectele.
Dar ce se poate face atunci când vo r fi emise certificate contradictorii,
fie prin eliberarea a doua certificate europene de mo ștenitor de către două
autorități competente (din aceeași țara sau din două țări diferite) sau
emiterea unui certificat național de moștenitor de către o autoritate și a unui
certificat european de moștenitor de către o altă autoritate (din acela și stat
sau din state diferite)? În aceste cazuri, care va fi certificatul valabil?
Pentru a preîntâmpina astfel de riscuri, ar fi bine să se creeze un registru
european a c ertificatelor europene de moștenitor, asemănător cu cel
existent în materie de testamente.
Crearea unui asemenea registru este necesar din diferite argumente,
cum ar fi verificarea dacă un certificat european de moștenitor nu a mai fost
emis de o altă aut oritate în cadrul aceleeasi succesiuni, crearea unui mijloc
de control pentru a verifica dacă o copie a unui certificat european de
moștenitor prezentată este valabilă sau nu a fost contestată. În plus, autorul
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
56
considera că, un asemenea registru, ar ușura considerabil și cercetările
genealogice pentru identifcarea succesorilor defunctului.
3.4. Rectificarea, modificarea retragerea și suspendarea
certificatu lui european de moștenitor
Autoritatea (instan ța sau notarul) care a emis un asemenea certificat
este exclusiv competentă pentru rectificarea, modificarea sau retragerea lui,
conform art. 71din Regulament. Dacă prima operațiune presupune simpla
corectare a unei erori materiale de redactare (precum ortografierea greșită
a unui nume, transcrierea greșit ă a unei date sau a unui număr de
identificare), celelalte două pot interveni în caz de erori mai grave cu privire
la mențiunile cuprinse în certificat, ce nu corespund realității (precum
descoperirea unui nou). Art. 71 alin. (3) stabilește că este obligat orie în
oricare din aceste cazuri informarea neîntârziată a tuturor persoanelor
cărora le -au fost eliberate copii certificate. Suspendarea efectelor
certificatului european de moștenitor este posibilă, la cererea persoanelor
care justifică un interes legit im.
Certificatul european e mo ștenitor poate fi rectificat la cererea unei
persoane care dovedește faptul că are un interes legitim, doar în cazul unei
erori de redactare, însă Regulamentul (UE) nr. 650/2012 nu prevede
procedura conform căreia se va face rectificarea certificatului european de
moștenitor, prin rectificare directă sau prin competarea unui formular
distinct. Pentru fiecare stat și autoritate emitentă, modalitățile de rectificare
vor fi cele stabilite de legislația națională.
Atunci când un n otar româ n emite un cetificat european de mo ștenitor,
care conține o eroare de redactare ce trebuie îndreptată, el va urma
procedura prevăzută de art. 88 din Legea 36/1995 pentru întocmirea unei
încheieri de rectificare. Pentru rectificare nu este necesară prezentarea
copiilor care au fost emise, dar este necesară informarea fără întârziere a
tuturor persoanelorcarora le -au eliberat copii ale certificaului în temeiul art.
70 alin. (1) din regulament.
Fiecare autoritate națională va respecta, atât posibilit atea acordată de
legea națională pentru a proceda la retragerea sau modificarea certificatului
emis, cât și reguluile naționale prevăzute în acest caz.
În cazul în care autoritatea emitent ă are, potrivit legii naționale,
competenta de a modifica sau retrag e certificatul emis, decizia să este
supusă controlului judiciar.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
57
Orice persoană cu interes legitim poate formula în fața autorităților
competente o contestație cu privire la hotărârea luată de autoritatea
emitentă în privința rectificării, modificării sa u retragerii unui certificat
european de moștenitor. Persoană poate contesta atât decizia notarului de
a proceda la rectificarea certificatului european de moștenitor, cât și refuzul
său de a asigura rectificarea.
Contesta ția se formulează potrivit legisla ției statului autorității emitente.
Dacă s -a formulat o contestație împotriva deciziei notarului de a rectifica,
modifica sau retrage certificatul european de moștenitor, iar autoritatea
judiciară stabilește faptul că certificatul nu corespunde realității, aceasta va
proceda la rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului sau se va
asigura că notarul roman rectifica, modifica sau retrage certificatul emis,
după caz, conform art. 72 alin. (2) din Regulament.
Pe toat ă perioada în care se soluționea ză contestația formulată
împotriva deciziei notarului sau a autorității emitente cu privire la retragere
sau modificare, efectele certificatului european de moștenitor pot fi
suspendate.
Măsura suspendării se poate lua de autoritatea emitentă, numai dacă
aceasta competentă i -a fost acordată potrivit legislației naționale. Orice
persoană care are dreptul să conteste o decizie adoptată de autoritatea
emitentă, în conformitate cu art. 72 din Regulament, poate să solicite
autorității judiciare să dispună și su spendarea efectelor certificatului.
Toate aceste situa ții afectează valoarea probatorie a certificatului și
trebuie aduse la cunoștința persoanelor care se pot încrede în datele
cuprinse în certificat. Obligația de a informa persoanele cărora le -au fost
emise copii ale certificatului despre suspendarea efectelor acestuia, revine
autorității emitente sau autorității judiciare sesizate.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
58
CONCLUZII
Prin publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene („JOUE”) seria L
nr. 201 din data de 27 iulie 2012 a Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al
Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind
competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de
succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor
(„Regulamentul”) s -a urmarit eliminarea obstacolelor din calea liberei
circulații a persoanelor, acordarea posibilității ca cetățenii europeni să își
organizeze din timp succesiunea într -un context UE și protecția drepturilor
moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului,
precum și ale creditorilor succesiunii.
Regulamentul a prevazut si crearea unui certificat european de
moștenitor („Certificatul”), care să fie emi s pentru a fi utilizat de moștenitori,
legatari cu drepturi directe la succesiune, executori testamentari sau
administratori ai patrimoniului succesoral, pentru a -și dovedi sau exercita în
alt stat membru drepturile și/sau atribuțiile ce le revin în legătu ră cu
succesiunea, fără a fi necesară vreo procedură specială pentru ca acesta
să producă efecte în alte state membre.
Solicitarea și utilizarea Certificatului nu este obligatorie, prin urmare
persoanele interesate au libertatea de a folosi celelalte instr umente
disponibile în temeiul Regulamentului (hotărâri, acte autentice și tranzacții
judiciare). De asemenea, pentru a respecta principiul subisidiarității,
Certificatul nu va înlocui documentele interne care port exista în scopuri
similare în statele memb re.
Certificatul se va emite în statul membru ale c ărui instanțe
judecătorești sunt competente în temeiul Regulamentului. În acest sens,
autoritatea emitentă va fi o instan ță judecătorească, astfel cum aceasta
este definită în Regulament sau o altă autorit ate care, în temeiul legislației
interne, este competentă în materie de succesiuni.
Certificatul are efect probatoriu cu privire la elementele stabilite în
temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oric ărei alte legi aplicabile
elementelor specifice, efecte care nu vor fi extinse la elemente care nu sunt
reglementate de Regulament. Originalul Certificatului va fi păstrat de
autoritatea emitentă, iar solicitantului, precum și oricărei persoane care face
dovada existenței unui interes legitim, vor fi eliberate una sau mai multe
copii certificate. Copiile certificate au o perioadă limitată de valabilitate de
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
59
șase luni, cu posibilitatea prelungirii. Totuși, în cazuri excepționale
autoritatea emitentă poate ho tărî ca perioada de valabiitate să fie mai
lungă.
Pe lâng ă cele menționate mai sus, în ceea ce privește Certificatul,
Regulamentul mai cuprinde prevederi cu privire la următoarele aspecte:
procedura eliberării, elementele cuprinse în conținutul certificatului, căile de
atac împotriva măsurilor luate de autoritatea emitentă, rectificarea,
modificarea și retragerea Certificatului, condițiile în care efectele
Certificatului pot fi suspendate etc.
Regulamentul nu aduce atingere aplic ării convențiilor internaționale la
care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării acestuia
și care privesc aspecte reglementate de acesta. Totuși, în ipoteza în care
există anumite convenții încheiate exclusiv între două sau mai multe state
membre și ca re vizează aspecte reglementate de Regulament, prevederile
acestuia din urmă vor prevala.
Comisia Uniunii Europene a relevat necesitatea armoniz ării legislației
în domeniul succesiunilor, iar rolul Regulamentului (UE) nr. 650/2012 emis
nu este de a modific a dreptul material din statele membre sau certificatele
naționale de moștenitor, ci implementarea unui instrument unitar cu efect
probatoriu la nivelul Uniunii Europene în materia succesiunilor si care
totodata să facă posibilă coexistenta acestuia cu cele din fiecare stat
membru.
În materia succesiunilor transfrontaliere, competența judiciară aparține
instanțelor45 statului membru unde defunctul avea reședința obișnuită și
unde, de obicei, sunt localizate majoritatea bunurilor acestuia. Aceste
instanțe sunt competente să hotărască în toate aspectele succesiunii,
indiferent de caracterul contencios sau necontencios al procedurii
succesorale.
În ceea ce privește legea aplicabilă succesiunilor, regulamentul
propune un sistem unitar, pentru evitarea inconvenien telor cauzate de
sistemele scizioniste: succesiunea mobiliară este supusă legii țării de
domiciliu a defunctului, iar succesiunea imobiliară este guvernată de legea
locului unde se situează bunul. Legea unică aplicabilă succesiunii este cea
a ultimei reșed ințe obișnuite a defunctului. Cu toate acestea, regulamentul
permite testatorului o derogare de la această regulă, oferindu -i posibilitatea
45Articolul 2 al regulamentului precizează că noțiunea de instanță folosită în textul acestuia are o accepție
largă și cuprinde și alte autorități atunci când acestea exercită o funcție care ține de competența
instanțelor, cum ar fi notarii și grefierii.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
60
să opteze pentru legea statului a cărui cetățenie o deține, în vederea
asigurării respectării anumitor instituții și mecanisme specifice legii
respective46. Deasemenea, este prevăzută ca unică excepție, de strictă
interpretare, aplicarea legii statului membru unde sunt situate pentru
anumite bunuri imobile, întreprinderi sau alte bunuri ce fac obiectul unui
regim succeso ral special, cum ar fi exploatațiile agricole familiale.
Pe lângă elementele specifice certificatului de moștenitor intern,
certificatul european va cuprinde în conținutul său următoarele: motivele de
fapt și de drept pentru care instanța emitentă se cons ideră competentă
pentru eliberarea certificatului, restricțiile aplicate dreptului moștenitorilor în
temeiul legii aplicabile succesiunii și în conformitate cu dispozițiile
menționate în testament sau în pactul asupra succesiunii viitoare, precum și
lista actelor pe care moștenitorul, legatarul, executorul testamentar și/sau
administratorul le poate încheia cu privire la bunurile succesorale, în
temeiul legii aplicabile.
Certificatul european de moștenitor poate fi eliberat de către oricare
dintre instanțe le competente și constituie dovada calității de moștenitor,
legatar, precum și a puterilor conferite executorilor testamentari sau a unor
administratori terți. Statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a
acorda instanțelor competente accesul la r egistrul stării civile, la registrele
unde s -a făcut publicitatea actelor sau a faptelor privind succesiunea sau la
regimul matrimonial al familiei defunctului și la registrele funciare.
Certificatul european de moștenitor este recunoscut de drept în toat e
statele membre și constituie un titlu veritabil pentru transcripția sau
înscrierea moștenirii dobândite în registrele publice ale statului unde este
localizat bunul.
46De exemplu, testatorii resortisanți ai unui stat membru în care donațiile între vii sunt irevocabile – cum
este și România – pot confirma validitatea acestora alegând legea lor națională ca lege aplicabilă
moștenirii.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
61
BIBLIOGRAFIE
Legislație
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial
nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activitatii notariale
Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 72 din 4 februarie 2013
Regulamentul UE nr. 650/2012 al Parlamentului european si al
Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabil ă,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și
executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind
crearea unui certificat european de moștenitor
OUG 97/2005, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 719 din 12
octombrie 2011 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de
identitate ale cetatenilor romani
Tratate și monografii
Dan Andrei Popescu – Ghid de drept international privat in mate ria
succesiunilor , implementata cu sprijinul financiar al Programului
”JUSTIȚIE CIVIL Ă” al Uniunii Europene
Doina Dunca, Daniela Negrila – „Procedura succesorala notariala”,
Editura Notarom, Bucuresti 2014.
François Tremosa (Notaire a Toulouse, France) – Le certificate
successoral européen , Editura Notaires d’Europe, Paris 2014.
Gabriel Boroi – Drept civil, partea generala , editura Hamangiu,
Bucuresti 2010.
Gh.-L. Zidaru, în V. M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedur ă civilă comentat și adnot at, vol. I – art. 1 -526, Editura
Universul Juridic, București, 2013
Ioana Olaru – Dreptul european al succesiunilor internationale ,
Editura Notarom, Bucuresti 2014.
Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei
62
Webografie
http://www.successions -europe.eu/en/austria/topics/which -is-the-
competent -authority
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=j5GFMxubJ60%3D &tabid=
1481
Jurispridență
Decizia nr. 87 din 2 februarie 2010, Curtea de apel Ploiesti, Sectia
civila si pentru cauze cu minori si de familie
Sentința civilĂ nr. 1140/28.01.2009, Judecă toria Iași
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reglementarea c ertifica tului european de m oștenitor Roman Andrei [617963] (ID: 617963)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.