Reglamentari Si Practici Contabile Specifice Imobilizarilor Corporale

Reglementări și practici contabile specifice imobilizărilor corporale

CUPRINS

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I – STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE 6

1. Aria de aplicabilitate a imobilizărilor corporale, definiții și concepte cheie. 6

1.1. Activele imobilizate. Prezentare generala. 6

1.2. Imobilizările corporale – Recunoașterea si evaluarea 7

1.3. Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale. 11

a. Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale prevăzute de alte standarde (IAS 40; IAS 41 și IFRS 5). 13

b. Evaluarea ulterioare. 13

c. Reevaluarea imobilizărilor corporale 15

1.4. Depreciere. Amortizarea 18

1.5. Cedare și casare Compensatii de la terti 23

2. Referențialul contabil. Standardele și reglementările contabile privind imobilizările corporale 27

2.1. Norme contabile internaționale 27

2.2. Norme contabile naționale armonizate cu standardele internaționale de contabilitate 27

3. Sinteza din literarura de specilitate 29

CAPITOLUL II – STUDIU DE CAZ PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE 31

1. Tratamentele contabile privind imobilizarile corporale. Politici contabile 29

a. Documente primare si contabilitate analitica. Fluxul informational contabil 29

b. Politici si optiuni contabile privind imobilizarile corporale 29

2. Analiza economico-financiara privnd imobilizarile corporale 29

2.1. Analiza dinamicii imobilizarilor corporale 29

2.2. Analiza structurii imobilizarilor corporale 29

CONCLUZII 52

Bibliografie 55

ANEXE 58

INTRODUCERE

Astăzi piețele internaționale de capital cuceresc noi frontiere, iar participanții la aceste piețe nu trebuie să întâmpine obstacole în ceea ce privește accesul la informații de înaltă calitate, transparente, precum și la alte informații financiare comparabile, necesare în luarea unor decizii economice corecte. Din 1973, Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) și predecesorul acestuia, Comitetul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate au servit interesului public prin dezvoltarea unui singur set de Standarde Internaționale de Raportare Financiarã (IFRS) pentru investitori de capital, creditori și alți utilizatori ai acestor informații.

În România, evoluțiile înregistrate în domeniul contabilității au fost corelate cu cele înregistrate pe plan european și internațional, unde se manifestă tot mai evident tendința de a se asigura un cadru comun de întocmire și prezentare a situațiilor financiare prin care să se ofere informații relevante și credibile investitorilor, creditorilor financiari, managerilor și celorlalți utilizatori interesați de informația financiar-contabilă.

Consolidarea relațiilor cu organismele Uniunii Europene, înainte și după momentul aderării, au impus dezvoltarea continuă a sistemului de contabilitate românesc, urmărindu-se o cât mai bună armonizare și conformitate cu prevederile Directivelor Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Trebuie menționat că U.E. este preocupată de asigurarea armonizării depline între Directivele Europene și Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

Începând cu 1 ianuarie 2005, societățile comerciale europene cotate la bursă au obligația să prezinte situațiile contabile în conformitate cu reglementările IAS/IFRS adoptate.

Pe lângă necesitatea de standardizare a contabilității la nivel european, adoptarea IAS-urilor are printre obiectivele sale multiple, următoarele :

Mai buna evaluare a valorii reale a unei societăți prin raportare la valoarea de piață ;

Mai buna gestionare a riscurilor ;

Ameliorarea comparabilității rezultatelor, în termeni de valoare, dar și de performanță ;

Creșterea transparenței ;

Îmbunătățirea protecției investitorilor care vor avea o mai bună vizibilitate asupra societăților ;

Facilitarea tranzacțiilor și a operațiilor transfrontaliere, prin adoptarea unor norme recunoscute internațional ;

Acțiune prealabilă unificării piețelor de capital.

„Dat fiind că piețele internaționale de capital se integrează, logica unui set unic de standarde contabile este evidentă. Un set unic de standarde internaționale va spori comparabilitatea informațiilor financiare și ar trebui să facă mai eficientă alocarea trans-frontalieră a capitalurilor. Dezvoltarea și acceptarea standardelor internaționale trebuie, de asemenea, să reducă costurile suportate de corporații în vederea conformării și să îmbunătățească consecvența în ceea ce privește calitatea auditului” .

Prezenta lucrare de disertatie tratează ca temă Reglementări și practici contabile specifice imobilizărilor corporale. Lucrarea de față reprezintă trecerea de la teorie și metodele impuse de standardele naționale și internaționale de contabilitate la activitatea practică concretă desfășurată la entitatea economică.

Lucrarea este structurată în două mari capitole, fiecare capitol dezvoltându-se la rândul său în subcapitole după cum este prezentat în cele ce urmează:

Capitolul 1 tratează partea teoretică privind imobilizările corporale. Am prezentat în cadrul acestui capitol, subcapitole care se referă la structură și definiția imobilizărilor corporale, recunoașterea activelor ca imobilizări corporale, evaluarea inițială, reevaluarea, amortizarea și deprecierea imobilizărilor corporale și cheltuielile ulterioare ale acestora. De asemenea a fost evidențiat modul general de evaluare a imobilizărilor corporale și anume la intrarea în entiatate, la inventariere, la data bilanțului și la ieșirea din entitate. Tot în acest capitol sunt prezentate și noțiuni generale privind cedarea casarea și compensațiile cu terții.

Capitolul 2 tratează in prima parte cateva din înregistrările contabile pentru a evidenția în contabilitate imobilizările corporale și anume recunoașterea și intrarea imobilizărilor corporale, amortizare precum și înregistrările ieșirii acestora urmate de realizarea bilantului si a contului de profit si pierdere. Iar in cea de-a doua parte a capitolului 2, sunt evidentiate …..

Lucrarea se încheie cu câteva concluzii cu privire la prezenta lucrare, având în vedere rolul și importantă imobilizărilor corporale în cadrul unei societăți dar mai ales în cadrul firmei luate ca exemplu de studiu.

Cuvinte cheie: bilanț, situatii financiare, imobilizări corporale, reglementari si practice contabile

Motivația, importanța și metodologia cercetării

Am ales tema această deoarece am considerat-o fiind de o importanță deosebită iar imobilizările corporale reprezintă un subiect de actualitate și sunt elemente de bază în economie. Am ales imobilizările corporale în primul rând, pentru că, la majoritatea întreprinderilor, au ponderea cea mai importantă în totalitatea activelor întreprinderii și pot influența rezultatele financiare. De asemenea, sunt importante deoarece sunt destinate dezvoltării sau întreținerii activităților în entitate, sau participă direct la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii. Imobilizările corporale fac parte din structura bilanțului direct legate de evaluarea poziției financiare. Ele contribuie direct sau indirect la fluxul de numerar și echivalente de numerar prin faptul că generează către întreprindere beneficii economice viitoare.

Existența, funcționarea și dezvoltarea unei întreprinderi presupune consumuri de mijloace bănești concretizate în bunuri sau servicii achiziționate. Beneficiile așteptate de pe urma exploatării acestora se obțin fie în perioada curentă, fie în perioadele viitoare. Dacă beneficiile se obțin în perioada curentă, contravaloarea bunurilor și serviciilor consumate devine cheltuială în aceeași perioadă. Dacă beneficiile se așteaptă în perioade viitoare, atunci valorile bunurilor și serviciilor vor fi considerate active imobilizate în perioada curentã iar plățile efectuate pentru procurarea lor vor fi capitalizate (valorificate, fructificate în perioadele următoare).

Activele imobilizate ajută la obținerea de venituri pe toată durata lor de viață, asigurând baza materială a activității unei întreprinderi. Datorită utilizării în timp a acestora, cât și a acțiunii factorilor de mediu și progres tehnic, beneficiile economice asociate activelor imobilizate se consumă, expresia valorică a acestui consum fiind amortizarea, de fapt cheltuială cu activele imobilizate. Ele sunt o categorie de bunuri, reunite prin anumite caracteristici comune, dar și diferite din punct de vedere al scopului, utilității și formei. Astfel caracteristicile ce le unesc într-o categorie de sine stătătoare sunt legate de durata de utilizare (pe parcursul căreia valoarea lor trece asupra noilor produse prin amortizare) și de importanța (semnificația) lor valorică.

CAPITOLUL 1: Stadiul cunoașterii în domeniu PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

Aria de aplicabilitate a imobilizărilor corporale, definții și concepte

Activele imobilizate. Prezentare generala

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziție sau la costul de producție. Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalențe de numerar către entitate. Potențialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale entității.

Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, pe o perioadă mai mare de un an, în scopul desfășurării activităților entității.

Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mișcările diverselor elemente de imobilizări, se prezintă începând cu costul de achiziție sau costul de producție, modificat ca rezultat al reevaluării. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.

Costul de achiziție sau costul de producție al activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică trebuie redus cu ajustări calculate pentru a diminua valoarea unor astfel de active în mod sistematic de-a lungul duratelor lor de utilizare economică (amortizare).

Amortizarea valorii activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de utilizare economică. Valoarea amortizabilă este reprezentată de cost sau altă valoare care substituie costul (de exemplu, valoarea reevaluată).

Activele imobilizate amortizabile sunt prezentate în bilanț la valoarea contabilă, aceasta fiind reprezentată de costul de achiziție, costul de producție sau altă valoare care substituie costul, diminuată cu amortizarea cumulată până la acea dată, precum și cu pierderile cumulate din depreciere. Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie făcute ajustări pentru pierdere de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuită acestora la data bilanțului.

Imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, indiferent dacă duratele lor de utilizare economică sunt limitate sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanțului, dacă se estimează că reducerea valorii acestora este permanentă.

De asemenea, am constatat că IAS 1 agrează clasificarea activelor în bilanț după criteriul naturii, respectiv „active curente” și „active imobilizate” sau, dacă nu e posibil, în funcție de gradul de lichiditate. Standardele Internaționale de Contabilitate sunt permisive, acordând libertate întreprinderii de a clasifica informațiile referitoare la imobilizările corporale după criterii proprii, specifice.

Imobilizări corporale. Recunoașterea si evaluare imobilizărilor corporale

Recunoasterea

Conform OMFP nr. 1802 / 2014 , imobilizările corporale reprezintă active care:

a) sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și

b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

Imobilizările corporale cuprind: terenuri și construcții; instalații tehnice și mașini; alte instalații, utilaje și mobilier; avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale și imobilizări corporale în curs de execuție.

Terenurile și clădirile sunt active separabile și sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt achiziționate împreună. O creștere a valorii terenului pe care se află o clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii. Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajări de terenuri. În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidențiate pe următoarele grupe: terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fară construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcții și altele.

Remarcăm utilizarea conceptului „bun deținut” în definirea imobilizărilor corporale. Prin urmare, formă juridică de manifestare a unei tranzacții este devansată de importanța „economicului”. Astfel, categoria imobilizărilor corporale vă fi mai largă decât până acum și va cuprinde toate bunurile pe care societatea le folosește în exploatare sau le închiriază sau le deține ca investiție imobiliară.

Recunoașterea unei imobilizări corporale este dată de estimarea, cu suficientă certitudine, a beneficiilor economice viitoare de pe urmă utilizării, închirierii sau deținerii sale. Această estimare se bazează, de regulă, pe faptul că respectiva societate vă beneficia de pe urma avantajelor asociate activului dar își va asuma și riscurile implicite.

Recunoașterea, în Standardele Internaționale de Contabilitate, este dată de criteriul „utilizarea pe parcursul mai multor perioade”.

Există o categorie specială de active care nu sunt recunoscute, și anume activele contingente. Activele contingente apar ca urmare a unor evenimente trecute și a căror existența va fi confirmată numai prin apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot și fi în totalitate sub controlul întreprinderii. În această situație pot fi activele a căror recepție și punere în funcțiune, precum și trecere în proprietate este condiționata de atingerea unor parametrii standard de calitate. Activele contingente nu sunt înregistrate în contabilitate dar sunt evaluate continuu, pentru a se urmări apariția certitudinii de generare a beneficiilor economice viitoare, caz în care devin active clasice și sunt recunoscute.

Imobilizările corporale deținute în baza unui contract de leasing se evidențiază în contabilitate în funcție de prevederile contractelor încheiate între părți, precum și legislația în vigoare. Entitățile țin cont, de asemenea, și de cerințele principiului prevalenței economicului asupra juridicului.

În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidențiate în mod distinct imobilizările corporale în curs de execuție. Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele imobilizări corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 22 "Imobilizări corporale în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general).

Reguli generale de evaluare

Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție.

În situația în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă, se aplică regulile de evaluare alternative.

Evaluarea la data intrării în entitate

La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:

a) la cost de achiziție – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

b) la cost de producție – pentru bunurile produse în entitate;

c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării – pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;

d) la valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

În cazurile menționate la lit. c) și d), valoarea de aport și, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de achiziție.

Prin valoare justă se înțelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.

Evaluarea la inventar și prezentarea elementelor în bilanț

În scopul întocmirii situațiilor financiare anuale, entitățile trebuie să procedeze la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

În situațiile financiare anuale elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se reflectă și se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Prezentele reglementări se aplică inclusiv în cazul bunurilor care au fost aduse drept aport la capital și al activelor în curs de execuție.

În înțelesul prezentelor reglementări, valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este recunoscut după ce se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile și ajustările acumulate din depreciere sau pierdere de valoare.

Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se face potrivit prezentelor reglementări și normelor emise în acest sens de Ministerul Finanțelor Publice.

În scopul efectuării inventarierii, conducerea entității trebuie să stabilească proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale.

La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă se evidențiază distinct în contabilitate, în conturi de ajustări, aceste elemente menținându-se la valoarea lor de intrare.

Evaluarea imobilizărilor corporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Fac obiectul evaluării și imobilizările în curs de execuție.

Corectarea valorii imobilizărilor corporale și aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.

În cazul imobilizărilor corporale, la determinarea pierderilor din depreciere pot fi avute în vedere, de către evaluatori independenți sau personalul entității, și alte metode de evaluare (de exemplu: metode bazate pe fluxuri de numerar).

Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanțului se efectuează la cost, mai puțin amortizarea și ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată și orice pierderi din depreciere ulterioare cumulate.

Evaluarea la data ieșirii din entitate

La data ieșirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate (de exemplu, valoarea reevaluată pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate sau valoarea justă pentru valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată).

Activele constatate minus în gestiune se scot din evidență la data constatării lipsei acestora. La scoaterea din evidență a activelor, se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora.

Evaluarea la data bilanțului

Un alt moment important legat de evaluare este cel de la data bilanțului. IAS 16 stabileste tratamentul de bază și cel alternativ în privința valorii bilațiere a imobilizărilor corporale.

Tratamentul de bază prevede ca imobilizările corporale să fie înregistrate în bilanț la cost, ajustate cu valoarea amortizărilor cumulate și a oricăror pierderi cumulate din depreciere.

Tratamentul alternativ prevede ca, ulterior recunoașterii inițiale ca activ, un element de terenuri și mijloace fixe trebuie înregistrat la valoarea justă la momentul reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă și pierderile ulterioare cumulate din depreciere.

Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate în așa fel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanțului.

Cu alte cuvinte, după recunoașterea inițiala, imobilizările pot fi înregistrate în contabilitate la valoarea reevaluată. Trebuie precizat aici faptul că, o dată adoptată această politică contabilă, aceasta trebuie aplicată în mod consecvent, ținând cont de cerințele IAS 16 cu privire la reevaluarea terenurilor și mijloacelor fixe.

Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale.

Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ va fi evaluat inițial la costul sau. Structură și modul de determinare a costului imobilizărilor corporale diferă în funcție de modalitatea de intrare a acestora în cadrul întreprinderii.

Reguli de evaluare”la data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare”, care se stabilește astfel:

bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziție, denumită cost de achiziție,

bunurile produse de întreprindere, la costul de producție;

bunurile obținute cu titlu gratuit, la valoarea justă.

În cazul imobilizărilor primite cu titlu gratuit, prețul de intrare al acestora se stabilește la nivelul prețurilor care s-ar fi plătit în condițiile normale de piață; în cazul în care produsul nu are o piață, prețul său de intrare se stabilește la nivelul valorii determinate de un evaluator independent

bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport stabilită în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcție de prețul pieței, utilitatea, starea și amplasarea acestora.

În cazul creării unei întreprinderi sau în cadrul operațiunilor de fuziune – divizare – asociere, imobilizările corporale pot constitui aporturi, iar prețul de intrare al acestora este cel care rezultă din documentele care stau la baza acestor operațiuni: contracte de asociere, acte constitutive, proiecte de fuziune sau de divizare, rapoarte de evaluare etc.

Cea mai frecventă modalitate de intrare în patrimoniu a unui activ imobilizat este prin achiziție. Principiul de bază la evaluarea inițială este de a înscrie în bilanț, la data recunoașterii, costul angajat de întreprindere în vederea aducerii elementului de imobilizări la locația și condiția necesare utilizării prevăzute de conducere.

Costul unei imobilizări corporale este format din:

prețul de cumpărare, incluzând taxele vamale și taxele nerecuperabile, după deducerea reducerilor comerciale și a rabaturilor.

orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locația și condiția necesare pentru ca acesta sa poată opera în modul dorit de conducere.

estimarea inițială a costurilor de demontare și de mutare a elementului și restaurarea amplasamentului unde vă fi mutat, obligația pe care o dobândește entitatea la achiziționarea elementului său ca o consecință a utilizării elementului pe o perioadă anumită în alte scopuri decât cele de a produce stocuri în timpul acelei perioade.

Cheltuielile administrative și alte cheltuieli de regie pot constitui elemente ale costului unei imobilizări corporale numai dacă ele pot fi direct atribuite achiziționării sau punerii în funcțiune a acesteia, cheltuielile cu repararea unui utilaj care s-a defectat în cursul instalării nu intră în costul imobilizării corporale.

Standardul face distincție între cheltuielile necesare aducerii activului în starea de a fi exploatat – ce se integrează în costul activului – și cheltuielile aferente operațiunilor de pregătire a activului, lansare a acestuia, precum formarea personalului, perioada dintre finalizarea activului și începerea exploatării, pierderile înregistrate prin funcționarea sub capacitatea normală, etc. considerate cheltuieli cu exploatarea.

Costul unei imobilizări corporale produse în regie proprie este determinat folosind aceleași principii ca și în cazul imobilizării corporale achiziționate, cu precizarea că cheltuiala cu rebuturile, manoperă sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum și pierderile care au apărut în cursul construcției în regie proprie nu sunt incluse în costul imobilizării corporale respective.

Astfel spus, costul unei imobilizări corporale produsă în regie proprie trebuie să aibă la bază costul de producție al bunului respectiv și anume:

cheltuielile directe de producție, inclusiv costul îndatorării;

cote de cheltuieli indirecte alocate (amortizarea, cheltuielile de fabricație și de administrare a secțiilor).

Costul de producție al activului nu cuprinde cheltuielile de administrație, de distribuție și alte cheltuieli generale ale întreprinderii. Deasemenea IAS 23 Costurile îndatorării stabilește criteriile pentru recunoașterea dobânzii ca o componenta a valorii contabile a unui element de imobilizări corporale construite în regie proprie.

Un tratament special se înregistrează în cazul schimbului de active.

Unul sau mai multe elemente de imobilizări corporale se pot achiziționa în schimbul unui activ sau al unor active nemonetare, sau al unei combinații de active monetare și nemonetare. Costul unui astfel de element de imobilizări corporale este evaluat la valoarea justă numai dacă

(a) tranzacția de schimb nu este de natură comercială sau;

(b) nici valoarea justă a activului primit, nici a celui cedat nu se pot evalua credibil.

Elementul achiziționat este evaluat în acest fel chiar dacă o entitate nu poate să derecunoască imediat activul cedat. Dacă elementul primit nu este evaluat la valoarea justă, costul său este evaluat la valoarea contabilă a activului cedat.

O entitate determină dacă o tranzacție de schimb este de natură comercială prin analiza
măsurii în care viitoarele fluxuri de trezorerie sunt preconizate să se schimbe ca rezultat
al tranzacției. O tranzacție de schimb este de natură comercială dacă:

(a) configurația (riscul, temporizarea și valoarea) fluxurilor de trezorerie ale activului primit diferă de configurația fluxurilor de trezorerie ale activului transferat; sau

(b) valoarea specifică pentru entitate a părții din activitățile entității afectate de tranzacționare se modifică, ca rezultat al schimbului; și

(c) diferența din (a) sau (b) este semnificativă relativ la valoarea justă a activelor schimbate.

În practicile contabile românești, nu se respectă uzanțele internaționale. În acest sens, schimbul de active se reflectă prin operații simultane de cumpărare și vânzare.

Evaluarea inițială a imobilizărilor prevăzute de alte standarde

Evaluarea inițială a imobilelor de plasament (IAS 40 )

Un imobil de plasament este un bun mobiliar deținut ca un element de proprietate al entității sau pe baza unui contract de locație-finanțare, pentru a realiza chirii și/sau a valorifica suma (capitalul) investită (investit).Standardul exclude imobilele ocupate de proprietarul lor, cu excepția cazului în care acesta ocupă o parte nesemnificativă a unui ansamblu nedivizibil și a imobilelor în curs de construcție, care sunt tratate prin politicile standardului IAS 16.

Costul unui imobil de plasament achiziționat cuprinde prețul de cumpărare și toate cheltuielile direct atribuibile achiziției (cheltuieli profesionale pentru servicii legale, taxe pentru transferul proprietății și alte costuri de tranzacționare).

Costul unui imobil de plasament produs de întreprindere este costul la data la care construcția sau dezvoltarea este completă. Până la această data, societatea aplică standardul IAS 16. Pentru imobilele care fac obiectul unui contract de leasing-financiar, costul corespunde minimului, dintre valoarea actualizată a plăților minimale și valoarea justă a activului.

Cheltuielile ulterioare relative la imobilele de plasament trebuie să fie capitalizate dacă și numai dacă ele îndeplinesc criteriile generale de recunoaștere în activ.

Evaluarea inițială a activelor biologice (IAS 41)

O activitate agricolă este o modalitate de gestiune (în sensul de control) a transformării biologice a unui activ biologic, în scopul vânzării în aceeași stare, de a obține din acesta produse agricole sau de a obține alte active biologice, cu caracter adițional. Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie. Transformarea biologică vizează procesele de creștere, degenerare anatomică a celulelor vii, producție sau procreare, care cauzează schimbări calitative sau cantitative în activul biologic.

Un activ biologic sau o producție agricolă sunt contabilizate dacă, și numai dacă:

entitatea controlează activul ca urmare a unor evenimente trecute;

este probabil ca avantaje economice viitoare asociate acestui activ să fie obținute de către entitate;

valoarea justă sau costul respectivului activ poate să fie evaluată (evaluat) în mod fiabil.

Un activ biologic este evaluat, cu ocazia contabilizării inițiale și la fiecare dată de închidere, la valoarea sa justă diminuată cu costurile estimate de vânzare.

Producția agricolă recoltată, plecând de la activele biologice ale unei entități, trebuie să fie evaluată și contabilizată, pe baza rezultatului, la valoarea sa justă diminuată cu costurile estimate de vânzare în momentul recoltării. Această evaluare devine costul de intrare pentru estimarea recoltei, conform standardului IAS 2 (sau conform altui standard).

Evaluarea inițială a activelor deținute în scopul tranzacționării ( IFRS 5).

O societate va considera un activ imobilizat (sau grup destinat cedării) ca deținut pentru vânzare dacă valoarea sa contabilă va fi recuperată în principal printr-o operațiune de vânzare și nu prin utilizarea sa continuă. Activul trebuie să fie disponibil pentru o vânzare imediată în starea sa prezentă, iar vânzarea trebuie să aibă o probabilitate ridicată, în sensul că managementul entității și-a manifestat interesul pentru un plan de vânzare și a inițiat totodată un program activ de căutare a unui cumpărător și de finalizare a planului. Vânzarea ar trebui să se realizeze într-un an de la data clasificării activului ca disponibil pentru vânzare. Anumite evenimente pot prelungi perioada necesară vânzării peste un an. In această situație activul poate fi clasificat ca disponibil pentru vânzare dacă întârzierea este cauzată de evenimente care nu pot fi controlate de către entitate, fiind suficiente dovezi că entitatea este în continuare angajată în planul de vânzare a activului.

În reglementările contabile din România, armonizate cu directivele europene o astfel de clasificare a imobilizărilor corporale nu se regăsește acest lucru evidențiindu-se și din structura planului de conturi, în cadrul căreia nu se regăsesc aceste elemente, care sunt tratate ca imobilizări corporale.

Costul unui element de imobilizări corporale este prețul în numerar echivalent la data recunoașterii. Dacă plățile sunt eșalonate pe o perioadă mai mare decât cele prevăzute într-un contract de credit uzual, diferența între echivalentul în numerar a prețului și plățile totale este recunoscută drept dobândă pe o perioadă a creditului, exceptând cazul în care această dobândă este inclusă în costul imobilizării corporale, potrivit tratamentului alternativ prevăzut de IAS 23 „Costul îndatorării”.

Standardele Internaționale de Contabilitate prevăd că la recunoașterea inițială un activ de natură imobilizărilor corporale poate fi subvenționat. Eventualele subvenții obținute pentru achiziționarea sau producerea unei imobilizări corporale nu au incidență asupra costului acesteia; este vorba despre o operațiune cu caracter exclusiv financiar ce nu afectează valoarea imobilizării respective. Subvențiile guvernamentale pot fi prezentate în bilanț fie prin înregistrarea subvenției ca venit amânat, fie prin deducerea din valoarea contabilă a imobilizării respective.

Costul unui element de imobilizări corporale deținut de un locatar conform unui contract de leasing este determinat în conformitate cu IAS 17 Contracte de leasing. În vederea stabilirii costului activelor imobilizate obținute în baza contractelor de leasing este necesar a se identifica tipul de contract de leasing – financiar sau operațional.

În funcție de tipul de contract de leasing costul activelor imobilizate se determină astfel:

pentru contractele de leasing financiar minimul dintre valoarea justă sau valoarea actualizată a plăților minime de leasing,

pentru contractele de leasing operațional, valoarea reziduală a activului respectiv precum și taxele vamale aferente.

Evaluarea ulterioare

Cheltuielile ulterioare aferente unei imobilizări corporale trebuie recunoscute, de regulă, drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.

Cheltuielile efectuate în legătură cu imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locație de gestiune sau alte contracte similare se evidențiază în contabilitatea entității care le-a efectuat, la imobilizări corporale sau drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate, în funcție de beneficiile economice aferente, similar cheltuielilor efectuate în legătură cu imobilizările corporale proprii.

Costul reparațiilor efectuate la imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată.

Sunt recunoscute ca o componentă a activului, sub forma cheltuielilor ulterioare, investițiile efectuate la imobilizările corporale. Acestea trebuie să aibă ca efect îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali ai acestora și să conducă la obținerea de beneficii economice viitoare, suplimentare față de cele estimate inițial. Obținerea de beneficii se poate realiza fie direct prin creșterea veniturilor, fie indirect prin reducerea cheltuielilor de întreținere și funcționare.

Imobilizările corporale în curs de execuție reprezintă investițiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producție sau costul de achiziție, după caz. Imobilizările corporale în curs de execuție se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepția, darea în folosință sau punerea în funcțiune a acestora, după caz.

Costul unei imobilizări corporale construite în regie proprie este determinat folosind aceleași principii ca și pentru un activ achiziționat. Astfel, dacă entitatea produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacții normale, atunci costul activului este de obicei același cu costul de construire a acelui activ destinat vânzării. Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate din calculul costului acestui activ. În mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum și pierderile care au apărut în cursul construcției în regie proprie a activului nu sunt incluse în costul activului.

De asemenea, IAS 16 precizează cum anume trebuie recunoscute cheltuielile ulterioare intrării în societate a imobilizărilor corporale. Astfel, valoarea inițiala a imobilizărilor corporale va fi majorată cu valoarea unor cheltuieli ulterioare numai dacă se estimează că se vor obține beneficii economice suplimentare fața de cele estimate inițial.

Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au fost suportate.

Creșterea beneficiilor economice viitoare ale unui element de terenuri și mijloace fixe față de estimarea inițiala poate fi justificată în principal prin:

extinderea duratei de viață utilă a activului respectiv sau a capacității productive a acestuia;

modernizarea activului respectiv cu scopul îmbunătățirii substanțiale a calității produselor realizate cu ajutorul acestuia;

modernizarea activului respectiv și/sau adoptarea unor procese tehnologice mai avansate cu scopul reducerii substanțiale a costurilor de producție și a pierderilor tehnologice.

Reevaluarea imobilizărilor corporale

Entitățile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul exercițiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile financiare întocmite pentru acel exercițiu

Noțiunea de valoare justă este traducerea imperfectă, dar consacrată astăzi, a expresiei anglo – saxone fair value care, literal corespunde celei de valoare sinceră sau loială. IASB a introdus valoarea justă în corpul său de reguli abia în 1995 odată cu norma IAS 32 „Instrumente financiare”: ”valoarea justă desemnează prețul la care poate fi schimbat un activ sau poate fi stinsă o datorie, între două părti competente ce acționează în deplină cunoștință de cauză….”

Valoarea justă este rezultantă nevoii de satisfacere a cerințelor utilizatorilor de situații financiare, permițând acestora să răspundă la următoarea întrebare: trebuie să cumpăr, să păstrez sau să vând

activele deținute?

Pentru evaluarea la valoare justă IASB a identificat mai multe baze de evaluare:

valoarea de utilitate sau valoarea fluxurilor viitoare de trezorerie,

valoarea de piață,

valoarea de înlocuire.

Aceste diferite valori se impun a fi examinate, comparate înainte de a reține una dintre ele.

Valoarea de utilitate

Această valoare este egală cu suma avantajelor economice viitoare estimate de către întreprindere, obținute din utilizarea activului analizat. Altfel spus, ea se bazează pe conceptul de creare de valoare prin utilizarea activului. Avantajelor economice așteptate pe durata de viață a imobilizării respective se adaugă eventuala valoare reziduală obținută din vânzarea activului la sfârșitul duratei de viață estimată. Această din urmă valoare reprezintă ultimul flux de primit provenind de la imobilizarea în cauză (suma netă obținută după deducerea costurilor de cesiune).

Normalizatorul definește valoarea de utilizare ca fiind “sumă actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se așteaptă a fi generate din utilizarea continuă a unui activ și din cedarea lui la sfârșitul duratei de viață utilă.” Valoarea de utilizare constituie unul dintre cele două criterii de stabilire a valorii recuperabile, celălalt fiind valoarea de piață. Matematic, valoarea de utilizare este redată mai jos:

, unde

Vu = valoarea de utilizare;

CFt = cash flow-ul net (încasări generate de un activ – plăti generate de activ)

t = perioadă (în ani)

VRn = valoarea reziduală estimată

a = rată de actualizare

Pentru a calcula valoarea de utilizare este necesar a efectua previziuni asupra fluxurilor de numerar pe un orizont de prognoză și, de asemenea, a estima rată de actualizare aferentă acestor fluxuri, valoarea reziduală etc. Toate aceste elemente influențează puternic măsura valorii de utilizare.

Valoarea de piață

Presupune:

existența unui bun identificat care să fie destinat schimbului contra unei sume de bani sau a altui bun;

existența unei piețe a produsului și a unei concurențe normale;

existența celor doi actori – vânzătorul și cumpărătorul – care să fie în cunoștință de cauză, adică să fie avizați, competenți și independenți, condiție a determinării în mod obiectiv a unui preț.

Valoarea de înlocuire

Potrivit definiției valoarea de înlocuire reprezintă suma sau investiția pe care trebuie să o facă o întreprindere pentru înlocuirea unui activ existent. Noul activ poate să fie diferit de cel înlocuit, dar trebuie să asigure menținerea activității sectorului de activitate din care face parte activul schimbat. Progresul tehnic și ameliorările permanente aduse activelor generează dificultăți în măsurarea efectivă a valorii de înlocuire. Un activ va fi foarte rar schimbat cu altul nou identic.

Comparația între aceste diferite valori la un moment dat antrenează efecte diferite. Astfel, pentru un activ, normele IAS prevăd a se reține cea mai ridicată valoare dintre primele două descrise anterior (valoarea de utilizare și valoarea de piață) și compararea sa cu valoarea contabilă netă.

Dacă se constată că valoarea contabilă netă este superioară, se impune contabilizarea unei deprecieri pentru activul analizat. În caz contrar, situație mult mai rară, se va contabiliza un plus de valoare, peste valoarea contabilă, o reevaluare a respectivului activ.

Model de reevaluare.

După recunoașterea ca activ, un element de imobilizări corporale a cărui valoare justă poate fi evaluată credibil va fi înregistrat la o valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea sa justă la data reevaluării minus orice amortizare acumulată ulterior și orice pierderi acumulate din depreciere.

VReev = Vj – Amortizare – Depreciere

Valoarea justă a terenurilor si construcțiilor este, în mod natural, determinată de experți calificați. Această valoare justă este, în general, valoarea de piață.

Valoarea justă a instalațiilor de producție este, de obicei, valoarea lor de piață determinată prin estimare. Pentru imobilizările corporale strict specializate, care nu fac obiectul unor tranzacții regulate, valoarea justă se identifică, de cele mai multe ori, cu costul de înlocuire, diminuat cu amortizările. Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la intervale de 3 – 5 ani.

Diferențe din reevaluare

Diferențe favorabile

Atunci când valoarea contabilă a unui activ crește, ca urmare a unei reevaluări, creșterea are ca efect și majorarea capitalurilor proprii, în speță a rezervelor din reevaluare. În măsura în care o reevaluare pozitivă compensează o reevaluare negativă a aceluiași activ, anterior contabilizată la cheltuieli, reevaluarea pozitivă trebuie să fie contabilizată la venituri.

În conformitate cu normele din România, armonizate cu standardele internaționale, dacă rezultatul reevaluării este o creștere față de valoarea contabilă netă, atunci această se tratează astfel: ca o creștere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital și rezerve", dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ sau ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel activ.

Diferențe nefavorabile.

Atunci când valoarea contabiliă a unui activ se diminuează, ca urmare a unei reevaluări, această reevaluare trebuie sa fie contabilizată la cheltuieli. Cu toate acestea, trebuie ca o reevaluare negativă să fie direct imputată asupra rezervelor din reevaluare corespondente, în măsura în care o astfel de diminuare nu depășește mărimea rezervelor din reevaluare referitoare la același activ.

În România, dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare rezentată în cadrul elementului "Capital și rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferență rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială. Rezerva din reevaluare trebuie redusă în măsura în care sumele transferate la aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea metodei de evaluare utilizate și pentru obținerea scopului său.

Rezerva din reevaluare cuprinsă în capitalurile proprii poate să fie transferată, în mod direct, în rezultatul reportat, atunci când rezerva din reevaluare este realizată; întreaga rezervă din reevaluare este realizată, cu ocazia scoaterii din funcțiune sau cesiunii activului. Totuși, o parte a rezervelor din reevaluare poate să fie realizată, pe măsură ce activul este utilizat de întreprindere; într-un astfel de caz, mărimea rezervelor din reevaluare realizate este diferența între amortizarea bazată pe valoarea contabilă reevaluată a activului și amortizarea bazată pe costul de intrare al activului. Transferul rezervelor din reevaluare la rezultatul reportat nu trece prin contul de profit și pierdere.

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:

a) recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau

b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului și valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

Deprecierea. Amortizarea

O pierdere din depreciere a unui activ se determină ca diferență între valoarea contabilă (mai mare) și valoarea recuperabilă (mai mică) ale acestuia.

Valoarea recuperabilă (Vrec) a unui activ este suma cea mai mare dintre valoarea justă diminuată cu cheltuielile aferente vânzării și valoarea lui de utilizare (Vu).

Valoarea de utilizare (Vu) este valoarea prezentă a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se așteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ și din vânzarea lui la sfârșitul perioadei sale de viață utilă.

Valoarea justă diminuată cu cheltuielile aferente vânzării este suma ce se poate obține din vânzarea unui activ, de bună voie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv din care sunt scăzute eventualele cheltuieli cu vânzarea.

În ceea ce privește înregistrarea deprecierii, literatura de specialitate prezintă două metode:

Metoda I – deprecierea se înregistrează într-un cont specific, cont cu rol rectificativ (se scade din valoarea activului în situațiile financiare);

Metoda II – deprecierea afectează direct costul imobilizări.

Indiferent de metoda aplicată, valoarea activului depreciat, în situațiile financiare, este aceeași.

Pierderea din depreciere trebuie recunoscută imediat ca și cheltuială în contul de profit și pierdere, în afară de cazul în care imobilizarea corporală este înregistrată la valoarea reevaluată iar, cu ocazia reevaluării, o diferență favorabilă s-a înregistrat în capitalurile proprii; în acest caz, pierderea din depreciere se suportă din capitalurile proprii până la nivelul diferenței anterioare din reevaluare, iar diferența este recunoscută ca și cheltuială.

Așa cum se arată în OMFP 1802/2014 , diferențele din reevaluare pot afecta cheltuielile sau veniturile întreprinderii astfel:

Dacă din comparația valoarea netă contabilă cu cea justă sau cea recuperabilă, rezultă că prima este mai mică apare o depreciere cu valoarea căreia trebuie constituit un post de regularizare, respectiv un provizion;

Provizioanele în cauză afectează rezultatele, respectiv cheltuielile la constituire și mărire și veniturile la diminuare sau anulare;

Dacă activul a fost anterior supus unei reevaluări, atunci influențele valorice corespunzătoare vor afecta diferențele din reevaluare constituite;

Deasemenea OMFP nr. 1802/2014 prezintă și existența unui plan de conturi general care la clasa 2 Conturi de imobilizări prezintă grupa 29 „Ajustări pentru deprecierea și pierderea de valoare a imobilizărilor”.

Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viață utilă. Trebuie făcută în permanență distincția între amortizarea contabilă și amortizarea fiscală; amortizarea contabilă servește pentru elaborarea situațiilor financiare, iar amortizarea fiscală pentru elaborarea declarațiilor fiscale.

Amortizarea presupune:

– determinarea valorii amortizabile a fiecărui activ de natura imobilizărilor corporale;

– determinarea duratei de viață utilă a activului;

– alocarea în mod sistematic a valorii amortizabile asupra duratei de viață utilă a activului.

Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situațiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Valoarea reziduală a unui activ este valoarea estimată pe care ar obține-o o entitate din cedarea unui activ, după deducerea costurilor estimate pentru cedare, dacă activul avea deja vechimea și condiția prevăzută la sfârșitul duratei de viață utilă. Atunci când valoarea reziduală este estimată ca fiind semnificativă, aceasta este determinată la data achiziției și ulterior nu se modifică; exista și situația în care se realizează reevaluare imobilizărilor iar în această situație se face o nouă estimare a valorii reziduale la data fiecărei reevaluări ulterioare.

Durata de viață utilă a unui activ este definită pe baza utilității pe care întreprinderea a estimat-o pentru activul respectiv.

Durata de viață utilă poate fi exprimată prin perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate sau numărul de unități de producție similare preconizate să se obțină din activ de către o entitate.

Metode de amortizare

Alegerea metodei de amortizare se face în funcție de modul în care se estimează că activul va aduce beneficii economice. Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută drept cheltuială. Atunci însă când beneficiile economice aduse de un activ sunt consumate de întreprindere în procesul de obținere a altor active, cheltuiala cu amortizarea este inclusă în valoarea contabilă a acelor active.

Printre metodele de amortizare ce pot fi utilizate pentru a aloca în mod sistematic valoarea amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viață utilă sunt menționate:

a) Metoda liniară – duce la o cheltuială constantă pe toată durata de viață utilă a activului.

Mărimea amortizării anuale (anuitatea amortizării) se determină aplicând o rată (cotă) de amortizare fixă la valoarea amortizabilă a activului.

Rata de amortizare liniară se determină:

Valoarea amortizabilă se determină, în principiu, ca diferență între valoarea de intrare (inițială sau cost istoric) a imobilizării și valoarea sa reziduală.

Anuitatea amortizării se determină, în general: ,

Aa = anuitatea amortizării sau amortizare anuală

Va = valoare amortizabilă

Ra = rata (cota) de amortizare anuală

DNU =durata de utilizare

b) Metoda unităților de producție – are ca rezultat o cheltuială bazată pe utilizarea sau producția estimată a activului pe parcursul duratei sale de viață utilă.

Metoda de amortizare oră-producție, aplicabilă în acest caz, ia în calcul rata fixă orară (sau pe kilometru parcurs), calculată prin împărțirea valorii activului la numărul de ore (număr de kilometri) de funcționare pe durata de viață.

,

Ca = amortizarea, în lei, pentru o oră de funcționare sau un km parcurs;

Vi = valoarea de intrare a mijloacelor de transport;

N = numărul de ore sau km de exploatare prevăzuți în cartea tehnică;

A = amortizarea perioadei;

n = numărul de ore de exploatare sau km parcurși în perioada pentru care se determină amortizarea.

c) Metode accelerate.

Metodele de tip accelerat nu se confundă cu metoda accelerată utilizată în țara noastră, în special în prima etapă a reformei contabilității, din rațiuni fiscale. În mediul anglo-saxon, se utilizează în mod frecvent două tipuri de amortizare accelerară:

metoda sumei cifrelor (numerelor) anilor (sum-of-the years-digits SOFTY sau SYD)

metoda degresivă (double declining balance).

În fapt, ambele tipuri de metode accelerate privind amortizarea reprezintă amortizări care urmează o linie degresivă.

Prima dintre ele pare ușor de aplicat, cu condiția ca specialiștii întreprinderii care consiliază conducerea să proiecteze cele mai adecvate cifre (numere) atașabile anilor de utilizare (linia degresivă să exprime cât mai fidel modul în care se uzează activul în cauză).

Regulile aplicării metodei SOFTY (SYD) se rezumă la:

conducerea estimează durata de utilitate și determină valoarea amortizabilă (în urma estimării valorii reziduale);

fiecărui an de utilizare i se atașează o cifră (sau un număr) într-o ordine descrescătoare;

se procedează la însumarea cifrelor (numerelor) atașate anilor;

În România pe lângă aceste metode de amortizare mai sunt prevăzute încă două metode:

a) Amortizarea degresivă are în vedere multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unui din coeficienții următori:

1,5 pentru activele cu durată normală de utilizare între 2 și 5 ani

2,0 pentru activele cu durată normală de utilizare între 5 și 10 ani

2,5 pentru activele cu durată normală de utilizare peste 10 ani

Acești coeficienți pot fi modificați numai prin hotărârea Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice

b) Amortizarea accelerată – constă în includerea în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a activului respectiv. Amortizările anuale pentru exercițiile următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămași. De subliniat că nu trebuie confundat primul an de funcționare cu anul calendaristic.

Metoda de amortizare aplicată activelor trebuie revizuită periodic și dacă se constată o modificare semnificativă în modelul estimat al beneficiilor economice aduse de acele active, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta această modificare. Când se schimbă metoda de amortizare, este necesară și modificarea estimărilor contabile și, deci, cheltuiala cu amortizarea corespunzătoare perioadei curente și perioadelor viitoare trebuie ajustată.

Durata de utilitate a unei imobilizări corporale trebuie să fie reexaminată periodic și, dacă previziunile sunt sensibil diferite de estimările anterioare, cheltuielile privind amortizările exercițiului în curs și, eventual, ale exercițiilor viitoare trebuie să fie ajustate. Reexaminarea cade atât sub incidența standardului IAS 16 cât și a standardului IAS 8.

Efectul unei schimbări de estimare contabilă afectează determinarea rezultatului net:

al exercitiului schimbării, dacă schimbarea afectează decât acest exercițiu;

al exercițiului schimbării și exercițiilor ulterioare, dacă acestea sunt vizate
și ele de schimbarea în cauză.

Cedarea și casarea. Compensații de la terți

O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidență la cedare sau casare, atunci când niciun beneficiu economic viitor nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară.

Dacă o entitate recunoaște în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei înlocuiri parțiale (înlocuirea unei componente), atunci ea scoate din evidență valoarea contabilă a părții înlocuite, cu amortizarea aferentă, dacă dispune de informațiile necesare.

În cazul scoaterii din evidență a unei imobilizări corporale, sunt evidențiate distinct veniturile din vânzare, cheltuielile reprezentând valoarea neamortizată a imobilizării și alte cheltuieli legate de cedarea acesteia.

În scopul prezentării în contul de profit și pierdere, câștigurile sau pierderile obținute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferență între veniturile generate de scoaterea din evidență și valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta și trebuie prezentate ca valoare netă, ca venituri sau cheltuieli, după caz, în contul de profit și pierdere, la elementul "Alte venituri din exploatare", respectiv "Alte cheltuieli de exploatare", după caz.

În cazul distrugerii totale sau parțiale a unor imobilizări corporale, creanțele sau sumele compensatorii încasate de la terți, legate de acestea, precum și achiziționarea sau construcția ulterioară de active noi sunt operațiuni economice distincte și trebuie înregistrate ca atare pe baza documentelor justificative.

Astfel, deprecierea activelor se evidențiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul de a încasa compensațiile se evidențiază pe seama veniturilor conform contabilității de angajamente, în momentul stabilirii acestuia.

Exemple de asemenea compensații pot fi înregistrate în următoarele situații:

a) sume plătite/de plătit de către companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt;

b) sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care au fost expropriate.

Referențialul contabil. Standarde și reglementări privind imobilzările corporal

Norme contabile internaționale – Standardul internațioanal IAS 16 Imobilizări corporale

Standardul prevede o serie de reglementări ce trebuie aplicate în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând cazul în care un alt standard prevede sau permite o abordare contabilă diferită.

Există anumite restricții în ceea ce privește aplicabilitatea acestui standard și anume:

(a) imobilizările corporale clasificate ca deținute pentru vânzare în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deținute pentru vânzare și activități întrerupte;

(b) activele biologice aferente activității agricole ( IAS 41 Agricultură);

(c) recunoașterea și evaluarea activelor de explorare și evaluare (IFRS 6 Explorarea și evaluarea resurselor minerale); sau

(d) concesiunile miniere și rezervele minerale cum ar fi petrolul, gazele naturale și resursele naturale neregenerabile.

Alte Standarde pot cere recunoașterea unui element de imobilizări corporale pe baza unei abordări diferite față de cea din acest Standard. De exemplu, IAS 17 Contracte de leasing cere unei entități să evalueze recunoașterea unui element de imobilizări corporale în leasing pe baza transferului de riscuri și recompense. Totuși, în astfel de cazuri, acest standard descrie și alte aspecte ale tratamentului contabil al acestor active, inclusiv amortizarea.

O entitate va aplica acest standard (IAS 16) pentru imobilizările construite sau dezvoltate pentru folosința viitoare ca investiție imobiliară, dar care nu satisfac încă definiția „investiției imobiliare" din IAS 40 Investiții imobiliare. Odată cu terminarea construcției sau dezvoltării, proprietatea devine investiție imobiliară, iar entității i se cere să aplice IAS 40. IAS 40 se aplică și în cazul investițiilor imobiliare reamenajate pentru utilizarea viitoare continuă ca investiție imobiliară. O entitate care

utilizează modelul de determinare a costului pentru investiții imobiliare în conformitate cu IAS 40 va utiliza modelul de determinare a costului din acest standard.

Norme contabile naționale armonizațe cu standardele internaționale de contabilitate

Potrivit OMFP nr. 1802/2014 « imobilizările corporale reprezintă active care:

(a) sunt deținute pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și

(b) este preconizat a fi utilizate pe parcursul unei perioade mai mare de un an »

Termenul de imobilizări corporale (denumite și active tangibile) este folosit pentru a identifica în general acele active folosite în special în activitatea productivă din care societatea va beneficia pe o perioadă mai mare de 1 an. Termenul de „corporal” sau de „tangibil” face distincția față de activele necorporale care sunt active fără o substanță fizică sau a căror valoare nu poate fi în întregime indicată de existența lor fizică.

Principalele reglemetari referitoare la imobilizările corporale ce se regăsesc în OMFP nr. 1802/2014 se referă la recunoașterea imobilizărilor corporale, evaluarea inițială, evaluarea ulterioară, cheltuieli ulterioare, amortizare, reguli de evaluare alternative (reevaluare) și metode de contabilizarea imobilizărilor.

Tratamentul contabil privind contabilizarea și înregistrarea imobilizărilor corporale se regăsește atât în reglementările contabile românești cât și în standardele internaționale. Obiectivul acestor reglementări este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale, în vederea înregistrării și evaluării corecte a acestora în contabilitate, astfel încât utilizatorii situațiilor financiare să fie informați cu privire la investițiile companiei în active corporale.

Problemele principale care se regăsesc în aceste reglementări sunt:

valoarea la care se recunosc activele societății beneficiare la momentul inițial al achiziției;

modalitatea de amortizare a activului în funcție de beneficiile viitoare;

modificarea valorii activului în funcție de evenimente ulterioare (reparații, înlocuiri de elemente, reevaluare, schimb de active, etc.);

înregistrarea activului în cazul vânzării ulterioare.

Sinteză din literatura de specialitate (lista titlurilor de cărți și articole de specialitate cu evidențierea principalelor contribuții la rezolvarea temei în domeniu)

Literatura de specialitate care a tratat problematica imobilizărilor corporale este foarte vastă. Pentru realizarea prezentei lucrări, am selecționat o serie de publicații printre care se numără:

– Mihai Ristea, Corina Dumitru, Alina Curpăn, Lidia Manea, Mirela Nichita și Daniela Sahlian –„ Politici și tratamente contabile privind activele imobilizate”, Editor Tribuna Economică, București, 2007.

Lucrarea tratează politicile și opțiunile contabile privind recunoașterea și evaluarea activelor imobilizate, cu deosebire modelul costului și modelul valorii juste folosite în evaluarea contabilă. Din sfera evaluării, nu lipsește testul de depreciere și testul de reevaluare privind activele imobilizate.

Tratamentele contabile privind recunoașterea tranzacțiilor privind intrările și ieșirile activelor imobilizate sunt descrise pe larg în conținutul lucrării, fiind prezentate variante și soluții în măsură să contribuie la sporirea credibilității informațiilor contabile. Faptul că discursul lucrării este în concordanță cu prevederile din Directivele contabile europene și Standardele Internaționale de Raportare Financiară este explicat prin interesul pentru analiza comparată între cele două referențiale, construită în scopul reținerii acelor politici contabile menite să pună în evidență relevanța și credibilitatea informațiilor prezentate în situațiile financiare.

Consultarea lucrării prezintă utilitate pentru toți administratorii de întreprinderi, precum și pentru profesioniștii din domeniul contabilității.

– Ștefan Constantin – „Contabilizarea imobilizărilor corporale și necorporale la agenții economici și instituțiile publice”, editor „Tribuna Economică”, București, 2006.

Lucrarea este structurată în două mari secțiuni care, prin simetrie, abordează problematica imobilizărilor corporale, atît la agenții economici, cât și la instituțiile publice. Plecând de la textul reglementărilor care reprezintă referențialele contabile, respectiv de la O.M.F.P nr. 1802/2014, autorul comentează aspecte reprezentând particularități dar și similitudini existente între cele cele două sisteme contabile, subliniind tendiința, din ce în ce mai evidentă de armonizare, până la identificare a unor prevederi ale actelor normative aplicabile, care induc politici și tratamente identice în multe dintre situații.

– Marin Toma – „Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate – Imobilizări corporale”, Editura CECCAR, București, 2003.

Ghidul își propune să vină în sprijinul profesioniștilor contabili și al managerilor de întreprinderi în înțelegerea și aplicarea, în spiritul și litera lui, a Standardului Internațional de Contabilitate nr. 16 „Imobilizări corporale”. După o parte introductivă în care sunt menționate unele aspecte referitoare la aria de aplicabilitate și terminologia utilizată de standard, se prezintă modul în care acesta trebuie înțeles și aplicat.

Este abordată problematica amortizării imobilizărilor corporale, evidențiindu-se necesitatea urmăririi distincte, prin contabilitate, a amortizării ce trebuie înregistrată conform standardului și a amortizării derogatorii de la prevederile standardului (amortizarea fiscală), aspecte, care în opinia autorului, ar putea înlesni managerilor de întreprinderi efectuarea distincției între protecția activelor și a afacerilor lor și protecția fiscală a acestora.

Sunt prezentate politicile contabile de întreprindere, precum și principalele operațiuni de ajustare generate de aplicarea pentru prima oară a standardului, în lumina Standardului Internațional de Raportare Financiară nr. 1 „Adoptarea pentru prima dată a IFRS”.

– Hennie van Greuning – „Standarde Internaționale de Raportare Financiară – Ghid practic”, ediție revizuită, Editura IRECSON, 2007.

Fluxul constant de revizuiri ale standardelor de contabilitate, realizate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) și de Consiliul pentru Standardele de Contabilitate Financiară (FASB) din Statele Unite, a încurajat apariția și dezvoltarea unei literaturi tehnice substanțiale care explică , în detaliu, motivația și modul în care este dorită aplicarea acestor revizuiri. Lucrarea, aflată la a treia ediție, se dorește a reprezenta o referință consolidată și simplificată, propunându-și să aducă o contribuție importantă la sporirea conștientizării și înțelegerii IFRS, cu sinteze ușor de citit ale fiecărui Standard și cu exemple care ilustrează tratamentele contabile și cerințele de prezentare a informațiilor.

Textul acoperă, de asemenea, aspecte de analiză financiară și interpretare, pentru o mai bună demonstrare a efectului potențial al standardelor de contabilitate asupra deciziilor de afaceri.

Capitolul 2: Studiu de caz privind IMOBILIZĂRILE corporale

Date despre S.C. Auto F1 Advantage Team S.R.L.

S.C. Auto F1 Advantage Team S.R.L. este societate comercială cu rasunere limitata, cu personalitate juridică română, cu durată de viața nelimitată, care este organizată și funcționează conform statutului și pe baza Legii societăților comerciale nr. 31/1991 republicată în 2004 și modificată prin Legea 441/2006, OUG nr. 82/2007 și OUG nr. 52/2008 precum și a Legii privind privind piață de capital nr. 297/2004.

Societatea are sediul social în București, Prelungirea Ghencea nr. 91E, etaj 5, ap. 33, sector 6, București, România, Cod Unic de Înregistrare RO 25003037, număr de înregistrare la Registrul Comerțului J40/904/2009.

S.C. Auto F1 Advantage Team S.R.L. a fost înființată în anul 2009 și își desfășoară activitatea în domeniul “Cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii”, cod CAEN 6810.

Politici si tratamente contabile privind imobilizarile corporale in cadrul societati Auto F1 Advantage Team S.R.L.

Prezentele politici contabile sunt adoptate in temeiul art. 5 din OMFP nr. 1802/2014, privind contabilitatea armonizata cu directivele europene, in vigoare de la 1 ianuarie 2015.

Nerespectarea obligatiei adoptarii politicilor contabile este cosiderata contraventie conform art. 41 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea republicata cu modificari.

Documentele nominalizate in prezentele politici, metoda si forma de organizare a contabilitatii sunt conforme cu OMFP nr. 3512/2008, privind documentele financiar contabile. La stabilirea procedurii privind stocurile in curs de executie, conditiile de efectuare a achizitiilor se inteleg conform termenilor INCOTERM 2010.

Principii contabile – Contabilitatea de angajamente

Societatea Auto F1 Advantage Team S.R.L. adopta urmatoarele principii si politici contabile, obligatorii pana la noi revizuiri ale politicilor contabile, adoptate corespunzator:

Recunoasterea tranzactiilor. Tranzactiile si ale alte evenimente sunt recunoscute atunci cand tranzactiile si evenimentele se produc, conform contabilitatii de angajamente (si nu pe masura ce numerarul sau echivalentul sau este incasat sau platit) si sunt inregistrate in contabilitate si raportate in situatiile financiare ale perioadelor aferente.

Veniturile si cheltuielile care rezulta direct si concomitent din aceeasi tranzactie sunt recunoscute simultan in contabilitate, prin asocierea directa intre cheltuielile si veniturile aferente, cu evidentierea distincta a acestor venituri si cheltuieli.

Principiul continuitatii activitatii. In situatiile financiare anuale, conducerea societatii a evaluat atat capacitatea de a continua activitatea pentru un orizont destul de mare, pentru prognoza anului 2012, situatie care conduce la concluzia ca esta corect si potrivit sa se intocmeasca situatiile financiare in baza principiului continuitatii activitatii.

-Principiul permanentei metodelor. Managementul a asigurat in toata aceasta perioada aplicarea consecvent a metodelor si estimarilor semnificative facute

Principiul prudentei. Valoarea elementelor prezentate in situatiile financiare este stabilita pe baza principiului prudentei' Nu s-au facut ajustari de valoare pentru estimarea unor depreciari prin constitulrea de provizioane pentru active, iar in contul de profit si pierdere s-au recunoscut numai veniturile si cheltuielile aferente exercitiului anului 2013

Principiul independentei exercitiului. Situatiile financiare anule au fost elaborate pebaza contabilitatii de angajament, luandu-se in considerare toate veniturile si cheltuielile aferente exercitiului 2013. Cheltuielile in avans si veniturile anticipate sunt prezentate distinct in conturile anuale

Principiul evaluarii separate a elementelor de active si de datorii. In conturile anuale elementele de activ si de pasiv au fost determinate individual si prezentate in conformitate cu prevederile Lg.82/1991 republicata.

Principiul intangibilitatii. Bilantul de deschidere corespunde cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

Principiul necompensarii. Orice compensare intre elementele de active si datorii sau intre elementele de venituri si cheltuieli este interzisa.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Informatiile prezentate in conturile anuale reflecta realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor.

Principiul pragului de semnificatie. Toate elementele cu valoare semnificativa sunt prezentate in cadrul conturilor anuale.

Principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție. Elementele prezentate în situațiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție. Cazurile în care nu se folosește costul de achiziție sau costul de producție sunt cele prevăzute de prezentele reglementări.

Metoda de inregistrare in contabilitate

Metoda adoptata de societatea Auto F1 Advantage Team S.R.L., pana la modificarea politicilor contabile, conform procedurii de modificare, este metoda cantitativ valorica – se poate folosi pentru contabilitatea analitica a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, marfurilor, animalelor si ambalajelor.

Formele de inregistrare in contabilitate

Auto F1 Advantage Team S.R.L. utilizeaza ca forme de inregistrare in contabilitate, forma pe jurnale. In cadrul formei de inregistrare in contabilitate "pe jurnale", principalele registre si formulare care se utilizeaza sunt:

– Registrul-jurnal

– Registrul-inventar

– Cartea mare

– jurnale auxiliare;

– Balanta de verificare.

Registrul-jurnal se utilizeaza pentru inregistrarea cronologica a tuturor operatiunilor economico-financiare consemnate in documentele justificative. Pentru operatiunile care nu au la baza documente justificative se intocmeste Nota de contabilitate. Notele de contabilitate se intocmesc pe baza de note justificative sau note de calcul si se inregistreaza in mod cronologic in Registrul-jurnal.

Balanta de verificare a conturilor sintetice, precum si balantele de verificare ale conturilor analitice se intocmesc lunar. Planul de conturi utilizat pentru reflectarea operatiilor economice in evidenta contabila este cel stabilit de OMFP nr. 1802/2014, privind contabilitatea armonizata cu directivele europene.

Regimul intern de numerotare a documentelor

Este in competenta directorului economic sau a persoanei ce rapunde de organizarea si conducerea contabilitatii sa desemneze prin decizie interna scrisa, o persoana sau mai multe, dupa caz, care sa aiba atributii privind alocarea si gestionarea numerelor aferente evidentei documentelor interne, astfel:

fiecare formular va avea un numar de ordine sau o serie, dupa caz, numar sau serie ce trebuie sa fie secvential(a), stabilit(a) de societate. in alocarea numerelor se va tine cont de structura organizatorica, respectiv gestiuni, puncte de lucru, sucursale etc.;

procedural toate documentele se numeroteaza cu cifre arabe de la 1 la n. La finele anului se consemneaza printr-un borderou ultimul numar alocat documentului, conform exemplului Nir….Numar…..Data……

In anul urmator numerotarea va porni de la numarul 1, in ordin crescatoare, fara numere libere, pastrand componenta seriei alfanumerica.

Regulile generale de evaluare

Societatea utilizeaza ca mecanism general principiul “costului istoric”. Elementele prezentate in situatiile financiare anuale se evalueaza, de regula, pe baza principiului costului de achizitie sau al costului de productie. Societatea va analiza punctual cazurile in care nu se foloseste costul de achizitie sau costul de productie asa cum sunt prevazute de reglementarile legale. Imoblizarile corporale pot fi prezentate in situatiile financiare anuale, potrivit metodelor alternative de evaluare (reevaluare la bilant).

Societatea stabileste faptul ca la data intrarii in unitate, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, care se detremina astfel:

a) la cost de achizitie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

b) la cost de productie – pentru bunurile produse in entitate;

c) la valoarea de aport, stabilita in urma evaluarii – pentru bunurile reprezentand aport la capitalul social;

d) la valoarea justa – pentru bunurile obtinute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

Societatea recunoaste urmatoarele tipuri de reduceri comerciale:

a) rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate;

b) remizele – se primesc in cazul vanzarilor superioare volumului convenit sau daca societatea are un statul preferential fata furnizor;

c) risturnele – sunt reduceri de pret calculate asupra ansamblului tranzactiilor efectuate cu acelasi furnizor, in decursul unei perioade calendaristice, analizate si cu departamentul comercial.

Societatea va recunoaste reducerile financiare sunt sub forma de sconturi de decontare acordate numai pentru achitarea datoriilor inainte de termenul normal de exigibilitate.

Imobilizarile corporale sunt inregistrate la cost de achizitie, minus amortizarea cumulata.

Cheltuielile cu imbunatatirile semnificative sunt capitalizate, in condiliile in care acestea prelungesc durata de functionare a mijlocului fix sau conduc la o crestere semnificative a capacitalii acestuia de a genera venituri.

Costurile de intrefinere, reparatii si imbunitltirile minore sunt ftecute pe cheltuieli atunci cand sunt efectuate.

Evaluarea la iesirea din unitate

La data iesirii din societate, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt inregistrate in contabilitate.

Imobilizarile corporale care sunt casate sau retrase din functiune sunt eliminate din bilantul contabil impreuna cu amortizarea cumulata aferent. Orice profit sau pierdere rezultata dintr-o astfel de operaliune este inclustr in contul de profit si pierdere.

Metode de inventar – permanent sau intermitent

Societatea adopta metoda inventarului permanent – ce consta in inregistrarea intrarilor si iesirilor elementelor de activ, operatiune cu operatiune, atat cantitativ, cat si valoric, astfel incat in orice moment sa se cunoasca dimensiunea valorica si fizica a stocului, pana la schimbarea politicilor contabile conform procedurii.

Amortizarea

Imobilizarile corporale si necorporale sunt amortizate prin metoda lineara, pe baza duratelor de viata utila estimata, din momentul in care sunt puse in functiune, in asa fel incat costul sa se diminueze pana la valoarea reziduala, estimata pe durata de functionare considerata,.

Principalele durate de viata utilizate la diferitele categorii de imobiliziri corporale sunt:

Aparate si instalatii de masura si control: 3 ani

Mijloace de transport: 5 ani

Mobilier, aparatura si alte active corporale: 3- l0 ani

Imobilizlri necorporale: 3-5 ani

Costurile legate de achizitia licentelor informatice sunt capitalizate si supuse amortizarii folosind metoda liniara, pe durata de viata utila in general 3-5 ani. in cazul in care se considira necesar, valoarea contabila a fiecarei imobilizlri necorporale se revizuieste anual si se ajusteaza pentru diminuare permanenta a valorii.

Disponibilitati

Contabilitatea disponibilitatilor aflate in banci/casierie, precum si a miscarii acestora, ca urmare a incasarilor platilor efectuate, si se tine distinct in lei si in valuta.

Disponibilitatile lichide si alte valori echivalente sunt reprezentate de numerarul din casierie si din banca.

Contributie pentru salariati

Societatea a platit toate contributii la Bugetul de Stat pentru asigurdri sociale, Si ajutor de somaj conform nivelelor stabilite prin lege si aflate in vigoare in cursul anului, calculate pe baza salariilor brute. Valoarea acestor contribulii este inregistrata in contul de profit si pierdere in aceeasi perioada cu cheltuielile salariale aferente.

Societatea nu are alte obligatii conform legislatiei romanesti in vigoare cu privire la viitoarele pensii, asigurari de sanatate sau alte costuri ale fortei de munca.

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit se calculeaza pe baza rezultatului anului ajustat pentru diferite elemente care nu sunt taxabile sau deductibile.

Este calculat folosindu-se rata impozitului pe profit care era in vigoare la data bilantului.

Rata impozitului pe profit pentru anul 2013 a fost de 16%.

La calculul impozitului pe profit, societatea a avut in vedere si transele de impozit minim in conformitate cu OUG 3412009.

Recunoastere veniturilor si a chetuielilor

Veniturile sunt evaluate la valoarea justa a mijlocului de plata primit sau de primit.

Cheltuielile sunt recunoscute in contul de profit si pierdere doar in situatie in care sunt facute in vederea realizarii unu i venit, iar veniturile sunt incluse in contul de profit si pierdere la data la care proprietatea legala asupra bunurilor asupra bunurilor livrate se schimba fiind recunoscute conform contabilitatii de angajament.

Tranzactii in valuta

Tranzactiile exprimate in valuta sunt inregistrate in contabilitate la cursul de schimb valutar in vigoare la data tranzactiei. Activele si pasivele monetare exprimate in valuta sunt convertite in lei la cursul de schimb valutar in vigoare la data bilaantului contabil. Cursul de schimb valutar la 31 decembrie 2013 a fost de 4,4847 lei pentru 1 EUR si de 3,2551 lei pentru 1 USD

Toate diferenfele rezultate la decontarea si conversia sumelor in valuta sunt recunoscute in contul de profit si pierdere in anul in care s-au efectuat. Leul nu este o valuta convertita in afara teritoriului Romaniei.

Contabilitatea și evaluarea tranzacțiilor imobilizărilor corporale în conformitate cu referențialul OMFP 1802/2014

În continuare, sunt prezentate cateva înregistrări privind imobilizări corporale in anul 2014 in cadrul societatii Auto F1 Advantage Team S.R.L.

.

1. Se achiziționează conform facturii nr. 5/ 11.02.2014 un teren în următoarele condiții: valoare facturată de furnizor 55.000 lei, TVA 24%. La data de 18.02.2014 se achită, prin virament bancar, datoria față de furnizorul terenului. O firmă de specialitate efectuează pe terenul achiziționat (în perioada octombrie-decembrie) lucrări de desecare în valoare de 4.500 lei, TVA 24%. (data 10.04.2014) Recepția lucrării are loc în aceeași zi . Durata de utilizare este stabilită la 4 ani, metoda de amortizare utilizată fiind cea liniară. Dupa 4 ani – amenajarea se scoate din evidență;

2. Se achiziționează conform facturi nr. 212/07.08.2010 un teren în următoarele condiții: valoare facturată de furnizor 32.000 lei, TVA 24%. La data de 10.08.2010 se plateste furnizorul, prin virament bancar. O firmă de specialitate efectuează pe terenul achiziționat lucrări de modernizare în valoare de 4.800 lei, TVA 24%. (data 15.10.2010). Recepția lucrării are loc în aceeași zi. Dupa 3 ani de utilizare terenul și amenajarea sunt vândute, pret vanzare 65.000 lei, TVA 24% (data 12.12.2014)

3. Conform facturii nr 1201/15.03.2014 achiziționează un utilaj în următoarele condiții: valoare facturată: 3.000 lei; transport: 600 lei, TVA 24%. La data de 17.03.2014 se achită, prin casa, datoria față de furnizorul utilajului. În aceeași zi se pune în funcțiune utilajul. Durata de utilizare economică a utilajului a fost stabilită la 4 ani. Având în vedere modul de utilizare al utilajului societatea optează pentru metoda liniară de amortizare. Dupa 4 ani de utilizare, utilajul este casat

4. Pe data de 27.12.2011 conform facturii nr. 0015 se cumpara un utilaj în următoarele condiții: valoare facturată: 5.000 lei TVA 24%. Se achită in aceasi zi, prin virament bancar. În aceeași zi se pune în funcțiune utilajul. Durata de utilizare economică a utilajului a fost stabilită la 4 ani. Având în vedere modul de utilizare al utilajului societatea optează pentru metoda liniară de amortizare. Pe data de 15.05.2014, dupa 3 ani, de utilizare, utilajul este vandut / cedat la pretul de vanzare de 3.500 lei, TVA 24%.

5. Societatea dorește realizarea, în regie proprie, a unei construcții (garaj). În acest sens, societatea realizează următoarele operațiuni:

– 01-30.11.2014: – se dau în consum materiale de construcții în valoare de 5.000 lei;

– se înregistrează salariile datorate angajaților în valoare 2.500 lei;

– în 30.11.2014 se înregistrează stadiul actual al lucrărilor (recepția parțială);

– 01-31.12.2014 – se înregistrează salariile datorate angajaților în valoare de 3.500 lei.

– în 31.12.2014 se înregistrează recepția finală a lucrărilor.

6. Pe data de 21.07.2014 societatea acordă un avans pentru un autoturism unei alte societăți conform fcaturii nr. 532, în valoare de 12.400 lei (inclusiv TVA 24%), achitat prin virament bancar. La data de 15.08.2014 se achiziționează autoturismul, factura aferentă cuprinzând următoarele: valoarea autoturismului 30.000 lei, TVA 24% respectiv, stornarea avansului acordat inițial. Diferența se achită furnizorului, prin virament bancar.

7. Auto F1 Advantage Team S.R.L. prezintă la data de 01.09.2014 următoarea situație privind un autoturism: Sid 2133 10.000, Sic 2813 4.000, durată de utilizare 5 ani, metoda liniară de amortizare. În vederea îmbunătățirii parametrilor tehnici ai autoturismului (modernizare) societatea realizează următoarele operațiuni:

– în 02.11 se dau în consum materiale în valoare de 1.000 lei

– în 30.11 se înregistrează salariile datorate angajaților în valoare de 500 lei

– în 30.11 se realizează recepția lucrării de modernizare

8. In baza unui contract cu un furnizor din Franța, achiziționează la data de 1.10.2014 un utilaj în valoare de 10.000 EUR (curs valutar la data facturării: 4,4 RON/EUR). Recepția utilajului are loc în aceeași lună. Conform contractului cu furnizorul, termenul de plată a datoriei este de 30 de zile. Cursuri valutare: 31.01.2014 -4,45 RON/EUR (acest curs este folosit pentru actualizarea activelor și datoriilor monetare la sfârșitul exercițiului financiar); Pe 10.11.2014 se plateste furnizorul- curs 4,2 RON/EUR. Durata de utilitate economică a utilajului a fost stabilită la 10 ani, societatea optând pentru aplicarea metodei liniare de amortizare.

9. Pe data de 03.02.2014, societatea Auto F1 Advantage Team S.R.L. achiziționează un teren în următoarele condiții: valoarea facturată de furnizor 4.000 lei, TVA 24%. În data de 16.04.2014, se achită în numerar contravaloarea datoriei față de furnizorul terenului. În data de 23.12.2014 se vinde terenul în următoarele condiții: preț de vânzare 10.000 lei, TVA 24%. La data de 27.12.2014 se încasează prin virament bancar creanța față de clientul care a achiziționat terenul.

10. Societatea prezintă la data de 01.11.2014 următoarea situației inițială Sid 2111 „Terenuri” 15.000 lei, Sid 3028 „Alte materiale” 3.000 lei. În perioada noiembrie-decembrie, societatea demarează un proiect de amenajare a terenului constând în realizarea unui drum de acces și a unui gard. Aceste lucrări sunt realizate parțial în regie proprie și parțial în antrepriză. În acest sens au loc următoarele operațiuni:

– 03.11.2014 se dau în consum materialele existente pe stoc;

– 17.11.2014 se înregistrează factura privind lucrările efectuate de firma specializată, 1.000, TVA 24%;

– 21.11.2014 se înregistrează factura privind consumul de energie folosit pt. realizarea lucrării: 1.000, TVA 24%

– 29.11.2014 se înregistrează salariile datorate angajaților în valoare de 900 lei;

– 30.11.2014 se înregistrează stadiul actual al lucrărilor (în vederea reflectării în bilanț)

– 20.12.2014 se înregistrează salariile datorate angajaților în valoare de 700 lei;

– 21.12.2011 se înregistrează recepția lucrării de amenajare. Durata de amortizare este stabilită la 10 ani;

11. Pe 25.11.2014 societatea primeste prin donatie un calculator evaluat la 2.200 lei.

12. Receptia unui autoturism, conform Procesului verbal de receptie nr.6/ 28.11.2014, reprezentînd aport în natura la constituirea capitalului social evaluat la valoarea de aport de 9.000 lei.

13. Se achizitioneaza conform facturii nr.96/01.12.2014, un aspirator la pretul de 558 lei inclusiv TVA 24%. Durata de utilizare a aspiratorului este de 3 ani. Regimul de amortizare este liniar.

14. Se achizitioneaza conform facturii nr.6/13.12.2014, un calculator la pretul de 17.500 lei inclusiv TVA 24%, cheltuiei de transport incluse pe factura de 50 lei, TVA 24%. Punerea in functiune a calculatorului necesita instalarea unor programe efectuate la data de de o firma specializata, costul lucrarilor fiind de 240 lei, pe data 25.12.2014 de se face receptia finala a echipamentului. Durata de utilizare a calculatorului este de 5 ani. Regimul de amortizare este liniar.

15. La data de 11.04.2014 societatea achiziționează de la un furnizor extern un utilaj în valoare de 5000 Euro, transportul extern 700 Euro, taxele vamale 10%, comisionul vamal 0.5%. Plata furnizorului se face 50% la livrare și 50% în luna următoare 01.05.2014. Cursul la 11.04.2014 – 1 Euro = 4.3 RON, respectiv la 01.05.2014 – 1 Euro = 4.4 RON.

Calculul costului de achiziție:

16. Pe 26.04.2014 societatea solicită și obține o subvenție pentru investiții în valoare de 17.000 RON în vederea achiziționării unei clădiri al cărui cost de achiziție este 55.000 RON.

17. Asociatul principal al societății aduce pe 30.10.2014 ca aport 2 calculatoare în valoare totală de 35.000 RON.

18. La data de 01.06.2014, societatea are un department specializat in prelucrarea cerealelor, a importat un echipament in valoare de 500.000 lei, taxe vamale 5.500 lei, TVA platita in vama 1.200 lei, rabat primit de la furnizor 2.000 lei. In vederea achzitiei, societatea a suportat urmatoarele cosuri suplimentare:

– costuri cu transportul: 36.000 lei

– costuri de instalare: 49.000 lei

– costuri generate de administratie: 6.000 lei

– cheltuieli cu reclama: 20.000 lei

– onorariile arhiteciilor care instaleaa echipamentul: 18.000 lei

Pentru a adduce echipamentul in conditii de functionare s-auu efectuat costuri in valoare de 42.000 lei. In primele 4 luni, cantitatea de cereale produsa a fot foarte mica, generand o pierdere initiala din exploatare de 30.000 lei. Ca urmare, societatea s-a hotarat sa prelucreze un nou sortiment de cereal, costurile fiind de 13.000 lei. Costurile estimate de demontare reunoscute printr-un provision sunt de 25.000 lei

19. SC Auto F1 Advantage Team S.R.L. are un depozit pentru material care a fost distrus in urma unui cutremur. Pe 23.07.2014 comisia constituie pentru a evalua pagubele cutremurului a consemnat factul ca depoziul este distrus in totalitate. Costul acestuia a fost de 125.000 lei, iar amortizarea cumulate a fost de 56.000 lei.

20. Pe 24.08.2014 SC Auto F1 Advantage Team S.R.L contribuie cu aport in natura la capitalul social al societatii Beta S.A. in urmatoarele conditii:

– valoarea contabila a imobilizarii: 6.000 lei

-amortizare cumulate: 1.200

– durata economica de functionare: 5 ani

– remunerarea aportului: 1.000 actiuni, la un pret de emisiune de 7 lei/actiune si o valoare nominal de 6.5 lei/actiune

Actiunile renumerate sunt pimite in regim de titluri de participare.

Analiza economico-financiară privind imobilizările corporale

Se cunoaste faptul că în cadrul analizei potențialului material la nivelul unei întreprinderi un loc central îl ocupă analiza imobilizărilor corporale, alături de cea a stocurilor. Această analiză a imobilizărilor corporale la nivelul firmei se poate analiza atât din punct de vedere al asigurării întreprinderii cu astfel de active, cât si din punctul de vedere al eficienței utilizării imobilizărilor corporale.

Analiza asigurării întreprinderii de imobilizări corporale se face din punct de vedere cantitativ (al dinamicii), din punct de vedere al structurii si din punct de vedere al stării.

Analiza dinamicii imobilizărilor corporale

Analiza dinamicii imobilizărilor corporale se poate realiza cu ajutorul urmatorilor

indicatori:

Modificarea absolută a imobilizărilor corporale

∆F = F1 – F0

unde: F = valoarea imobilizărilor corporale totale sau valoarea imobilizărilor corporale dintr-o anumita categorie.

Imobilizările corporale din întreprindere pot fi evaluate la valoarea de intrare în gestiune (cost istoric) si la valoarea de înlocuire (valoarea actuală necesara pentru a procura o imobilizare corporală cu proprietăți tehnice similare).

Modificarea relativă a imobilizărilor corporale

∆F(%) = [(F1 – F0)/ F0]/100

daca modificarea absolută a imobilizarilor corporale exprimă cresterea sau descresterea volumului de imobilizări corporale din întreprindere, modificarea relativă a lor exprima valoarea relativă a cresterii sau descresterii.

Teoretic, orice crestere de imobilizări corporale poate fi apreciata ca favorabila pentru firmă, aceasta pentru că se considera că întreprinderea dispune de capacități suplimentare pentu a realiza noi sporuri de producție si pe aceasta bază, cresteri ale încasarilor (cifra de afaceri).

În practică, aprecierea cresterii imobilizărilor corporale trebuie facută plecand de la corelația dintre dimensiunea cresterii imobilizărilor corporale si dimensiunea cresterii cifrei de afaceri. Astfel, se consideră ca fiind favorabilă doar acea crestere de imobilizări corporale care determină o crestere de valoare mai mare a cifrei de afaceri (ICA>IF). În caz contrar (ICA<IF) apreciem situația ca fiind nefavorabilă deoarece cresterea de imobilizări corporale nu va conduce la o crestere corespunzatoare a încasărilor sau, altfel spus, întreprinderea s-a dotat cu imobilizări corporale pe care nu le utilizeaza la capacitate sau noile imobilizări corporale se afla în rezervă sau conservare.

Coeficientul intrărilor

KI = (I/F)*100

unde I este valoarea imobilizărilor corporale intrate în functiune în cursul exercitiului.

Coeficientul iesirilor

KE = (E/F)*100

unde E este valoarea imobilizarilor corporale iesite din functiune in cursul exercitiului.

Coeficientul mobilității totale

KMT = [(I+E)/F]*100

Acesti indicatori exprimă efortul întreprinderii pentru cresterile stocului de imobilizări corporale sau reducerea acestui stoc si aprecieri asupra dimensiunii lor se fac tot în corelație cu dinamica volumului de activitate al firmei.

Analiza structurii imobilizărilor corporale

Analiza structurii imobilizărilor corporale se face plecând de la două criterii de clasificare a acestora.

O primă clasificare a imobilizărilor corporale are în vedere caracterul lor productiv si în functie de care deosebim:

Imobilizări corporale productive (active) care contribuie direct la realizarea cifrei de afaceri (producție);

Imobilizări corporale neproductive, care desi asigură condiții pentru o derulare normală a procesului de producție nu au o contribuție directă, evidență la realizarea producției.

În funcție de această clasificare se poate calcula un coeficient de structură –

„Stuctura imobilizărilor corporale active” – dupa relația:

GMOD = (Fa/F)*100

unde Fa reprezintă imobilizări corporale active.

Favorabila pentru întreprindere este situația în care acest coeficient de structură ce are o dinamică crescatoare, aceasta pentru că se considera că firma dispune de posibilități superioare pentru a realiza noi sporuri de producție.

A doua clasificare a imobilizărilor corporale are în vedere criteriul contabil, pe categorii de imobilizări corporale: clădiri si construcții speciale, masini si utilaje, aparate de masura si control, mijloace de transport.

Această clasificare permite calculul unui coeficient de structură, pe categorii:

Gfi = (fi/F)*100

unde fi reprezinta imobilizările corporale dintr-o anumita categorie.

Acest coeficient are utilitate în stabilirea obiectivelor politicii de investiții a firmei, în sensul că o poate orienta spre cresterea ponderii categoriilor de imobilizări corporale deficitare si restrângerea ponderii imobilizărilor corporale excedentare.

Imobilizările corporale în situațiile financiare ale SC Auto F1 Advantage Team S.R.L

În bilanț, imobilizările corporale, care se detaliază, doar în bilanțul dezvoltat, astfel: Terenuri și construcții (1); Instalații tehnice și mașini (2); Alte instalații, utilaje și mobilier (3); Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție (4).

Fac parte din grupa activelor imobilizate (A), a căror lichiditate se extinde la o perioadă mai mare de un an.

Putem observa ca în cadrul societății noastre bilanțul nu este unul dezvoltat și că imobilizările corporale scad cu lei față de anul precedent.

În vederea analizei detailate a structurii activelor și a surselor de finanțare la X SRL, informațiile din bilanțul contabil au fost prelucrate și sintetizate în următorul tabel, calculându-se ratele de structură:

Situația contul de profit și pierdere este situația financiară anuală ce trebuie să prezinte în mod sincer performanțele unei societăți. Structurile contului de profit și pierdere legate direct de evaluarea performanței întreprinderii sunt veniturile, cheltuielile și profitul sau pierderea.