Regiunea Si Regionalizarea In Romania Studiu DE Caz Zona Metropolitana Baia Mare
REGIUNEA SI REGIONALIZAREA ÎN ROMÂNIA
STUDIU DE CAZ ZONA METROPOLITANĂ BAIA MARE
CUPRINS
Argument
Capitolul 1. Fundamentele procesului actual de regionalizare în România
1.1. Regiunea – concept în actualitate
1.2. Regiunea administrativă în România – O necesitate
1.3 De ce acum stabilirea regiunilor administrative
Capitolul 2. Principi generale și directoare în procesul de definire și
delimitare teritorială a regiunilor administrative
2.1. Principii generale și directoare
2.2. Model ideal de structurare a unei regiuni funcționale
Capitolul 3. Dezvoltarea economică locală.Definirea conceptelor de dezvoltare economică locală și de dezvoltare economică comunitară
3.1.Definirea conceptelor DESL și dezvoltarea economică comunitară
3.2. Tradiții pe plan mondial privind DEL
Capitolul 4. Finanțarea politicilor de dezvoltare locală. Impozitarea
locală a întreprinderilor
4.1. Finanțarea privată a politicilor de dezvoltare locală
4.2. Agenții dezvoltării economice locale
Capitolul 5. Studiu de caz. Zona Metropolitană Baia Mare
Capitolul 5.1. Misiunea Zonei Metropolitane Baia Mare
5.1.1 Presiuni externe
5.1.2 Presiuni interne
Capitolul 5.2. Viziunea de dezvoltare a Zonei Metropolitane Baia Mare
5.2.1 Viziunea de dezvoltare
5.2.1.1 Viziunea de dezvoltare a zonelor urbane
5.2.1.2 Viziunea de dezvoltare a zonelor rurale
Capitolul 5.3 Obiective strategice de dezvoltare
5.3.1 Obiectivele sectoriale coordonate cu Obiectivul strategic A
5.3.2 Obiectivele sectoriale coordonate cu Obiectivul strategic B
5.3.3 Obiectivele sectoriale coordonate cu Obiectivul strategic C
5.3.4 Obiectivele sectoriale coordonate cu Obiectivul strategic D
Capitolul 5.4 Aspecte cheie ale managementului zonei
metropolitane Baia Mare
Capitolul 5.5 Analiza S.W.O.T
Capitolul 5.6 Proiecte în implementare
Capitolul 5.7. Proiect STATUS – Strategic Territorial Agendas for ”Small and Middle – Sized Towns ” Urban System
Concluzi
Bibliografie
Argument
Necesitatea abordării acestui subiect precum regiunea și regionalizarea în România derivă din importanța acordată acestui subiect în ultimii ani atât la nivel național, cât și la nivel european.
Acest subiect este cu atât mai interesant cu cât regionalizarea coexistă cu globalizarea, un proces ce, la o analiză succintă și simplistă, pare a constitui exact opusul primului. Mai mult, nu putem să ne oprim asupra regionalizării fără a aduce în discuție concepte precum regionalism, regiune, regiuni de dezvoltare, euroregiuni, conștiință și identitate regională etc., conturându-se, astfel, un cadru teoretic vast și provocator.
În acest studiu pornim de la ipoteza că orice scenariu de regionalizare a României influențează simultan pozitiv și negativ securitatea la toate nivelurile și în toate domeniile sale de manifestare.
Pentru a demonstra această idee de bază, vom analiza în detaliu vastul cadru teoretic în care este cuprinsă tema de față, oprindu-ne asupra definițiilor numeroase ale conceptelor.
De asemenea, vom analiza desfășurarea procesului de regionalizare la nivel european pe baza legislației existente și a unui studiu de caz.
Regiunea reprezintă o parte dintr-un teritoriu care este delimitată după anumite criterii (economice, administrative, geografice, sociale, culturale, istorice, ecologice) care are o anumită omogenitate și care se particularizează în raport cu spațiul economic național. Din punct de vedere politic, termenul de regiune este utilizat uneori și în context transnațional.
Regiunea constituie unul dintre conceptele fundamentale ale geografiei, care definește entități spațiale caracterizate prin elemente geografice omogene care le conferă unitate, distingându-se astfel de spațiile adiacente înconjurătoare (URBANPROIECT, 2005).
Regionalizarea este, in fapt, rezultatul tendintei de evolutie a organizarii teritoriale in statele europene de astazi. De altfel, in ziua de azi, putem vorbi de o „Europa a regiunilor” in care regiunile reprezinta colectivitatea publica ce raspunde nevoii de teritorializare a anumitor politici comunitare.
Regionalizarea a luat nastere ca urmare a unor realitati istorice constituite pe parcurs din diferite cauze, cat si pentru a solutiona conflicte nascute sau accentuate prin excesiva centralizare a administratiei, pentru a combate birocratia si coruptia, pentru a reduce distanta dintre factorii de decizie si cei ale caror interese se cer a fi corect intelese si corespunzator tratate.
CAP.1 FUNDAMENTELE PROCESULUI ACTUAL DE REGIONALIZARE ÎN
ROMÂNIA
1.1 REGIUNEA – CONCEPT ÎN REALITATE
Denumirea conceptului de regiune vine de la cuvântul „regere” care înseamnă a stăpâni, a diviza. E. Reclus (1885, 1887) îl caracteriza ca un spațiu care folosește ca bază pentru divizarea administrativă a statelor-națiuni (Bailly, 1998). Plecând de la regiunile naturale, la regiunile unitare, istorice, culturale, s-a ajuns la regiunea funcțională, inclusă posterior în teoria spațială (Isard, 1956; Boudeville, 1972; Paelinck, 1985; Polese, 1994) și în dezvoltarea regională, inclusiv creșterea economică.
Teoria polilor de creștere, fundamentată în anii ’50, a realizat convenția dintre dezvoltarea orașelor și regiunilor, polul de creștere fiind vazut ca o unitate economică în măsură să inducă schimbări structurale regionale, regăsite în rata creșterii și în creșterea producției regionale.
Într-un secol, evoluția conceptului de regiune a dus la înțelegerea că în spatele acestui termen larg folosit, de multe ori exagerat, se află o realitate geografică, umană, economică, istorică și culturală.
Din aceeași perioadă există o nouă restabilire a preocupărilor privind conceptul de regiune, legat de dezvoltarea regională. Regiunea trecând prin mai multe etape de evoluție, inclusiv prin cea denumită regiune-sistem și de regiune de dezvoltare, ajunge să fie considerată ca noțiunea operațională cea mai adaptată unei perioade în care statul își poate pierde din importanță, prin globalizare.
Aceasta a condus la mărturisirea că lumea de astăzi nu mai este o lume a statelor ci a regiunilor, de unde și ideea de împărțirea Europei în regiuni și găsirea acestora ca bază a colaborării continentale. În același timp, regiunea poate fi un mediu de analiză și de dezvoltare diferită pentru reducerea inegalităților la nivelul unui stat sau a unei părți din continentul european.
Noua geografie economică, evoluată după anul 1990 și consfințită de raportul Băncii Mondiale în 2009, arată că eficacitatea economică depinde de aglomerații (Krugman, 1995; Fujita și alții, 1999; World Development Report, 2009), de regiunile foarte evoluate care concentrează producția. În acest context, regiunile evoluate le-ar putea ajuta pe cele neevoluate să se dezvolte? M. Storper (2011) pune această întrebare referindu-se la faptul că alături de eficiența economică trebuie adăugată și justiția socială și că unele regiuni trebuie să le ajute pe altele.
Corelația dintre coeziune teritorială și dezvoltare regională este una complexă, în ciuda unei aparente simplități. Nu este vorba în totalitate de o relație de subordonare, ci mai bine spus de o relație cu caracter reciproc, în care conceptul de regiune este esențial. Spre deosebire de conceptul de dezvoltare regională, evidențiat de-a lungul unor zeci de ani, noțiunea de coeziune teritorială este una relativ nouă, prima dată având doar conotație social-economică.
După aceea acest concept s-a lărgit la nivel teritorial, ca urmare a faptului că nu se poate discuta doar de relații armonioase între ramurile economice și clasele sociale, ci și între acestea, colectivele umane și spațiul în care aceștia trăiesc. Într-un astfel de context, pentru a realiza un demers corespunzător cu ceea ce se așteaptă în plan academic pentru descifrarea mecanismelor care dirijează dezvoltarea teritorială, nu se poate face abstracție de noțiunea de regiune. Acesta oferă un cadru care, folosind avantajele descentralizării, poate susține o mai bună dezvoltare endogenă (Christofakis, 2001). În general, se acceptă că regiunea este un spațiu vast (împărțirea teritorială cea mai mare într-un stat, după E. Juillard, 1966), cu multe subspații / subregiuni aflate pe diferite nivele de dezvoltare.
Politica de coeziune europeană și fondurile structurale, ca principal instrument, ajută la schimbări teritoriale importante prin politicile regionale. Regiunea rămâne, în acest context, o noțiune de bază, la nivelul căruia poate fi promovată atât competiția, cât și cooperarea la scară europeană (Sellar și Mc Even, 2011).
Dezvoltarea teritorială europeană străbate o perioadă de tranziție între două perioade de planificare financiară: 2007-2013 și 2014-2020. Această perioadă este una de analiză importantă a acțiunilor deja realizate și desigur o perioadă de anticipare a unor inlocuiri ce ar putea oferi soluții optime în vederea ieșirii din criză și a introducerii de acțiuni mult mai bine axate pe rezultate.
Numeroase documente, politici și implicit instrumente au fost gandite drept suport pentru a prevestii perioada cuprinsă între 2014-2020, cele mai importante fiind Strategia Europa 2020, Politica de Coeziune, Contractul de Parteneriat.
Pentru crearea unei Europe unite, în care coeziunea teritorială să fie dominanta principală, dezvoltarea regională reprezintă unul dintre cele mai insemnate obiective. Întreaga experiență dobandită de țările din Uniunea Europeană, inclusiv de România, în acest domeniu a arătat că o mai bună distribuție teritorială a resurselor, alături de o valorificare superioară a complexului de elemente potențiale, existente la nivel local sau supralocal, devin factori de creștere economică și de echitate socială.
Multă vreme s-a discutat despre dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor unui stat, luând în considerație dezvoltarea echilibrată a acestora. O astfel de dezvoltare presupunea, în principal, atingerea unor caracteristici legate de dezvoltarea industriei și de utilizarea integrală a potențialului uman aflat in creștere în aceste regiune. Unitatea teritorială este, însă, un concept mult mai productiv și cuprinzător decât dezvoltarea echilibrată sau armonioasă, incluzând elemente care țin de coerență și sinergie teritorială.
Concluzia este că regiunea a fost întotdeauna și va rămâne un cadru nu numai pentru dezbaterile teoretice, dar reprezintă un cadru administrativ, adoptat de foarte multe țări la nivel european pentru a măsura disparitățile teritoriale și pentru a organiza mai bine teritoriul de la nivel sub-național.
Rezultatele realizate, folosind regiunea ca instrument în realizarea coeziunii teritoriale, arată capacitatea acesteia de a asigura o bună dezvoltare a statului respectiv.
1.2 REGIUNEA ADMINISTRATIVĂ ÎN ROMÂNIA – O NECESITATE?
Situația concretă a României, cu un nivel general de dezvoltare aflat mult sub media europeană și chiar a multor țări din Centrul Europei, cu decalaje regionale ce riscă să se mărească, implică adoptarea unor politici flexibile de dezvoltare teritorială, care să determine atenuarea treptată a acestor decalaje. Pe de altă parte, trebuie luate în considerare resursele financiare scăzute pe care le țara pentru a induce o creștere economică rapidă în regiunile rămase în urmă și pentru apropierea de regiunile și țările europene dezvoltate.
În astfel de condiții, a apărut nevoia redefinirii politicii de dezvoltare regională și a proiecției sale teritoriale, care să țină seama, pe de o parte, de însușirile spațiului românesc și de progresele înregistrate de introducerea unei politici de dezvoltare timp de 15 ani, iar, pe de altă parte, de înfăptuirea obiectivelor apărute în noile documente ale Uniunii Europene pe linia creșterii coeziunii la nivel continental.
Reconsiderarea conceptului de regiune administrativă în România, dar mai ales implementarea acestuia, în sens european, are la bază trei constatări fundamentale:
Rezultatele foarte bune primite de unele dintre țările fostului regim comunist, care, adoptând un cadru administrativ regional, au reușit să monioasă, incluzând elemente care țin de coerență și sinergie teritorială.
Concluzia este că regiunea a fost întotdeauna și va rămâne un cadru nu numai pentru dezbaterile teoretice, dar reprezintă un cadru administrativ, adoptat de foarte multe țări la nivel european pentru a măsura disparitățile teritoriale și pentru a organiza mai bine teritoriul de la nivel sub-național.
Rezultatele realizate, folosind regiunea ca instrument în realizarea coeziunii teritoriale, arată capacitatea acesteia de a asigura o bună dezvoltare a statului respectiv.
1.2 REGIUNEA ADMINISTRATIVĂ ÎN ROMÂNIA – O NECESITATE?
Situația concretă a României, cu un nivel general de dezvoltare aflat mult sub media europeană și chiar a multor țări din Centrul Europei, cu decalaje regionale ce riscă să se mărească, implică adoptarea unor politici flexibile de dezvoltare teritorială, care să determine atenuarea treptată a acestor decalaje. Pe de altă parte, trebuie luate în considerare resursele financiare scăzute pe care le țara pentru a induce o creștere economică rapidă în regiunile rămase în urmă și pentru apropierea de regiunile și țările europene dezvoltate.
În astfel de condiții, a apărut nevoia redefinirii politicii de dezvoltare regională și a proiecției sale teritoriale, care să țină seama, pe de o parte, de însușirile spațiului românesc și de progresele înregistrate de introducerea unei politici de dezvoltare timp de 15 ani, iar, pe de altă parte, de înfăptuirea obiectivelor apărute în noile documente ale Uniunii Europene pe linia creșterii coeziunii la nivel continental.
Reconsiderarea conceptului de regiune administrativă în România, dar mai ales implementarea acestuia, în sens european, are la bază trei constatări fundamentale:
Rezultatele foarte bune primite de unele dintre țările fostului regim comunist, care, adoptând un cadru administrativ regional, au reușit să se bucure de toate oportunitățile oferite de Uniunea Europeană. Într-un astfel de cadru, acțiunea de descentralizare s-a perfecționat continuu și s-a regăsit în capacitatea crescută de a face față provocărilor determinate de globalizare, dar și de criza economico-financiară. În acest caz, exemplul Poloniei este deja notoriu. O descentralizare eficace la nivelul actualelor județe nu este posibilă, datorită dimensiunii reduse a acestora. Preluarea a numeroase funcții de la centru și localizarea acestora în 42 de entități teritoriale, ar reduce la maximum potențialul de cooperare și de realizare a unor proiecte regionale, pe de o parte. Pe de altă parte, costurile unei astfel de descentralizări ar fi enorme, luând in considerare hipertrofierea serviciilor publice la nivelul fiecărei reședințe de județ.
Actualele regiuni de dezvoltare au avut un rol important, dar care aparține trecutului. Înființarea acestora în anul 1998, a adus un plus de coerență în gestiunea proceselor de dezvoltare teritorială. Pentru a traversa către o nouă calitate, regiunile de dezvoltare trebuie să fie transformate în regiuni administrative, cu organe elective proprii, asumându-și responsabilitatea în procesul de dezvoltare regională. De altfel, la Conferința de lansare a Cartei Verzi pentru caracterizarea politicii de dezvoltare regională în România (mai 1997), s-a afirmat public că durata de viață a regiunilor de dezvoltare nu trebuie să depășească 10 ani. Acestea au reprezentat un cadru provizoriu în realizarea politicilor de preaderare la UE.
Regiunile de dezvoltare nu pot fi considerate o formă de gestionare teritorială, capabilă să susțină o guvernare de tip multi-level. În acest sens, activitatea vieții social-economice a arătat că regiunile de dezvoltare, concepute pe baze asociative au caracterul unor elemente cadru cu rol redus în dezvoltarea teritorială propriu-zisă, atât timp cât deciziile se iau într-o viziune în care județul este elementul cheie și singurul ordonator de credite. Modul de repartizare a fondurilor în actualele regiuni de dezvoltare nu ține seama de proiectele cu caracter interjudețean, ci numai local, mai rar trans-județean.
Pornind de la aceste constatări se pot defini, rezumativ, câteva elemente care demonstrează, pe de o parte că așa nu se mai poate (având doar regiuni statistice, fără atribute de ordin administrativ), iar pe de altă parte, că România trebuie să-și îmbunătățească structurile teritoriale în care se derulează procesul de dezvoltare. Fără a impune o ordine în raport cu importanța argumentelor pentru nevoia creării cadrului administrativ regional, remarcăm următoarele:
După 15 ani de funcționare regiunile de dezvoltare s-a putut constata foarte ușor că eficiența acestora a fost mult redusă, că definirea și implementarea unor politici proprii de dezvoltare regională sunt foarte dificile.
Această situație rezultă din:
lipsa proiectelor cu caracter interjudețean;
insuficiența resurselor pentru cofinanțarea marilor proiecte;
incapacitatea gestionării decalajelor intraregionale și a dezvoltării cooperării interregionale;
slabă cooperare directă cu regiunile dezvoltate ale UE, fără a apela la structurile centrale;
caracterul asociativ – fărâmițarea fondurilor prin proiecte repartizate județelor componente.
Criza economico-financiară și socială actuală aspiră să evidențieze decalajele – nevoia optimizării fluxurilor decizionale și organizaționale în teritoriu; în sistemul actual județele mai slab dezvoltate au șanse tot mai reduse de a recupera decalajele de dezvoltare, fapt arătat de evoluția principalilor indicatori socio-economici;
Rata redusă de absorbție a fondurilor UE – incapacitatea județelor de a susține proiecte de calibru cu impact regional;
Lipsa unei coerențe regionale cu consecițe reale la nivelul județelor și al localităților;
spre exemplu, lipsește un nivel intermediar de planificare (între județ și nivel național), ceea ce reduce șansele unei bune corelări orizontale (între județe) și verticale (național – județean);
Modul de alocare a fondurilor europene în sistem competitiv a menținut și încurajat identitatea județeană, în lipsa unei structuri administrative superioare – care să vizeze și cooperarea interjudețeană.
Noua ipostază de dezvoltare a României se bucură de o viziune bine definită la un nivel continental prin documente europene strategice: Strategia UE 2020 și Agenda Teritorială
2020. Implementarea acestora presupune, în mod obiectiv, existența unor regiuni administrative, ca bază a unei descentralizări teritoriale veritabile la nivel național.
În același timp, complicarea constantă a procesului de dezvoltare teritorială prin intervenția unei palete largi de actori, mai ales la nivel local, supralocal și regional, face dificilă capacitatea "Centrului" de a gestiona procesele teritoriale.
1.3 DE CE ACUM STABILIREA REGIUNILOR ADMINISTRATIVE?
Una din cele mai cunoscute întrebări este conectată cu momentul trecerii la regiunile administrative. Pentru o bună parte din populație și actori ai vieții economico-sociale și politice, momentul actual, de criză, este apreciat ca fiind neadecvat, întrucât dezvoltarea teritorială poate beneficia de statutul actual al regiunilor, cu agențiile lor de dezvoltare, care se consideră competente de a gestiona fondurile accesate de la Uniunea Europeană.
Evident că nu Uniunea Europeană ne constrânge să îmbunătățim cadrul teritorial de guvernare, dimpotrivă, putem spune că unele state ar fi interesate să nu accesăm decât o parte redusă din fonduri. Prin noul instrument de stimulare, statele care reușesc să atragă banii alocați, pot primi prin redistribuire sumele care nu au fost atrase de alte state. Prin urmare, este foarte important ca fiecare stat să-și perfecționeze instrumentele și capacitatea internă de a absorbi toți banii care îi revin și, dacă este posibil, chiar să beneficieze de situații ca cea detaliată mai sus.
Luând în considerare cele spuse mai sus și faptul că fondurile naționale de dezvoltare cheltuite nu au avut efectul de amplificare a beneficiilor, ci dimpotrivă au avut doar efecte foarte restrânse, considerăm că acesta este momentul oportun de a realiza o construcție regională administrativă durabilă și cu o utilitate imediată.
Pentru aceasta, trebuie avute în vedere următoarele:
Facilitarea accesului la fondurile alocate de UE în exercițiul financiar 2014-2020 și creșterea capacității de absorbție a acestora la nivel regional;
Nerealizarea acestui cadru acum ar amâna constituirea regiunilor administrative pentru exercițiul financiar următor al UE (cel puțin 8 ani!);
Reconstrucția instituțională teritorială, pentru ca regiunile să poată deține capacitate decizională și competențe similare regiunilor din majoritatea statelor europene;
Intensificarea cooperărilor interregionale la o scară europeană și necesitatea includerii urgente a regiunilor României în astfel de rețele;
România este singurul stat membru, cu dimensiuni superioare mediei din UE, care nu are regiuni administrative;
În afara celor menționate mai sus, momentul curent este extrem de favorabil, pentru că se cuplează cu două condiții indispensabile și mai rar întâlnite în evoluția politică a unei societăți:
Organizarea Referendumului pentru Constituție – posibilitate unică de statuare a regiunilor ca entități teritoriale administrative;
Începutul unei guvernări reprezintă o altă oportunitate de a pune în concordanță structura administrativ-teritorială a României cu noile perspective de dezvoltare în UE.
Concluzia este că orice zăbovire ar aduce prejudicii care sunt greu de evaluat în acest moment. Costurile implementării unei astfel de structuri le considerăm ca fiind mult reduse, pentru că descentralizarea nu se poate face imediat după stabilirea cadrului administrativ, ci aceasta se consolidează pe măsura construirii instituțiilor specifice diferitelor niveluri de guvernanță.
CAP.2 PRINCIPII GENERALE ȘI DIRECTOARE ÎN PROCESUL DE DEFINIRE ȘI
DELIMITARE TERITORIALĂ A REGIUNILOR ADMINISTRATIVE
2.1 PRINCIPII GENERALE ȘI DIRECTOARE
În limitarea teritorială a regiunilor administrative se pleacă de la ideea elementară că acestea nu reprezintă rezultatul actual al distribuției spațiale a „dezvoltării”, că nu înseamnă revitalizarea unor forme de administrare teritorială care erau eficiente în anumite perioade istorice, ci că reprezintă un cadru pentru proiecția spațială viitoare a dezvoltării. Altfel spus, constituirea noilor regiuni administrative urmărește atingerea ușoară a unor ținte de dezvoltare fixate pe termen lung și ultralung.
A doua idee este construită pe evidența că o regiune administrativă trebuie construită pe o bază multicriterială. Toate regionalizările care s-au bazat pe analize monocriteriale nu au rezistat, tocmai de aceea regiunile durabile, cu efecte favorabile asupra spațiului, sunt cele care se fundamentează pe mai multe criterii acoperind o mare parte din diversitatea componentelor regionale.
A treia idee de fond este aceea care se bizuie pe faptul că județele s-au arătat eficiente de-a lungul istoriei și că acestea, în construcția regională, trebuie adoptate ca atare. Prin urmare, viitoarele regiuni administrative vor fi grupări de județe, pe un fond multicriterial.
În afara acestor principii generale, putem particulariza mai multe principii importante, esențiale pentru procesul de regionalizare. Sintetic, acestea sunt următoarele:
funcționalitatea, însemnând asigurarea „unei libertăți” de circulație a fluxurilor materiale și de informații, care să asigure dezvoltarea sinergică a tuturor județelor componente și a ansamblului acestora;
complementaritatea, reprezentând esența funcționalității prin diversitatea resurselor și a funcțiilor pe care le dețin localitățile și subsistemele teritoriale;
solidaritatea, rezultând dintr-un spirit de echitate socială între locuri și subregiuni; un astfel de principiu se construiește în timp, pe măsura ce ariile bogate și cele sărace dintr-o regiune conștientizează faptul că trebuie să coopereze pentru a se dezvolta împreună și a evita apariția de fenomene generatoare de conflicte;
diversitatea decurge din varietatea potențialului natural, economic, social și cultural al regiunii viitoare, toate acestea contribuind la morfogeneza unor relații teritoriale de dependență, care vor converge spre funcționalitate și solidaritate;
competitivitatea constituie un deziderat regional, care poate fi atins în condițiile individualizării clare a atuurilor și a excelenței teritoriale; acest principiu va trebui să utilizeze la maxim potențialul de inteligență și de cooperare în cadrul regional creat;
eficacitate administrativă preconizată se bazează pe o accesibilitate relativ egală pentru toți locuitorii unei regiuni, pe un sistem de competențe care să se bazeze pe responsabilitate nedivizată.
contiguitatea, respectiv nevoia asigurării unei continuități teritoriale, care să asigure optima funcționalitate și conectivitate a tuturor componentelor regiunii.
Este de asemenea de evitat crearea unor regiuni care să conțină enclave care pot fragmenta teritoriul regional și fluxurile interioare.
2.2 MODEL IDEAL DE STRUCTURARE A UNEI REGIUNI FUNCȚIONALE
Pentru o eficiență teritorială maximă, dintre toate tipurile de regiune (naturală, închegată, economică, culturală etc.) se detașează regiunea funcțională. Aceasta este centrată pe un sistem de așezări, cu o configurație ierarhică sau în rețea, în care relația dintre toate localitățile se realizează prin fluxuri reciproce de produse, servicii și populație, cu întreg potențialul creativ al acesteia. Echilibrul într-un astfel de sistem regional de așezări este unul de tip activ, astfel încât orice schimbare petrecută la nivelul unei localități sau a unui set de localități, aflate în segmentul superior al ierarhiei urbane, provoacă modificări în lanț la nivelul întregului sistem regional.
Într-un asemenea context, precizăm însușirile principale ale unei regiuni funcționale ideale, precum și modelele funcționale cele mai frecvent întâlnite.
Caracteristici:
Ierarhizare optimă a sistemului urban regional de așezări; aceasta admite o distribuție a serviciilor la nivel regional într-o succesiune care crește în complexitate de la cea mai mică plasare umană la metropola regională, aptă să ofere regiunii cele mai complexe servicii, după capitala statului respectiv;
Centralitatea reședinței de regiune în sistemul regional de așezări; aceasta trebuie privită în dublu sens: în primul rând, este vorba de o accesibilitate ușoară și rapidă (distanța dintre centrul ofertant de servicii publice regionale și extremitatea cea mai depărtată și cea mai apropiată, să nu fie mai mare decât dublu), iar în al doilea rând, aceasta să se detașeze prin serviciile de interes regional (fiind generatoare de fluxuri cu caracter convergent, care întăresc unitatea regională);
Existența unei /unor metropole economice regionale, care să pulseze dezvoltare la nivelul regiunii respective; concentrarea de activități economice și populație într-una sau mai multe metropole asigură continuarea activităților tipice economiilor de scară;
Circulația orientată a fluxurilor de resurse, bunuri și servicii, în raport cu centrele de putere intraregională;
Heterogenitate economico-socială și culturală pentru creșterea coeziunii teritoriale regionale; multiculturalitatea grăbește forța creativă a regiunii, inclusiv cooperarea intraregională;
Șanse egale privind accesul cetățenilor la serviciile publice minimale; această caracteristică asigură echitatea teritorială în materie de costuri și suportul nondiscriminării;
Diversitate economică, valorificând cu prudență resursele epuizabile;
Exportul regional centrat pe produse și servicii cu plusvaloare crescută;
Integrare complexă în sistemul național, dar și în sistemele supranaționale; susținerea ariilor transfrontaliere regionale;
Capacitate ridicată de asigurare a dezvoltării endogene și de rezolvare locală a crizelor apărute.
Toate aceste caracteristici au sens și trebuie să fie regăsite la nivelul oricărei regiuni administrative individualizate, pentru că altfel, aceasta va funcționa greoi, cu multe distorsiuni teritoriale și cu mari inechități social-economice. Pe astfel de caracteristici se fundamentează principiile de subsidiaritate, complementaritate și solidaritate regională.
Modele de regiuni
Dezvoltarea regională implică o dinamică constantă de structurare și restructurare internă a raporturilor dintre așezări. Aceasta atrage după sine o evoluție diferențiată a sistemului regional de așezări și îmbunătățirea distribuției teritoriale a serviciilor. Centrele de putere clasice și unice devin din ce în ce mai rare, tendința generală fiind de dezvoltarea unor modele regionale bazate pe rețele.
Modele bazate pe diferite tipuri de centrism.
Cu toate că tendința de evoluție a sistemelor regionale de așezări este de structurare în rețele, totuși, rămân dominante modelele bazate pe centrism. Cele mai întâlnite tipuri de astfel de sisteme sunt următoarele:
Modelul regional monocentric este cel mai răspândit, mai ales în statele care nu au atins nivele de dezvoltare foarte ridicate și în care serviciile regionale sunt concentrate în metropolele economice. Într-un astfel de sistem, cu variantele sale (excesiv și echilibrat) există un raport de partajare a competențelor funcționale foarte clar, existând relații de dependență a celorlalte așezări de reședința regională (fig.1). Raportul potrivit între reședințele de regiune sau metropola economică regională și orașul de pe nivelul următor trebuie să fie în jurul valorii 2 (valoare determinată din relația rang-talie, respectiv legea lui Zipf).
Fig.a. Sistemul regional de așezări monocentric
Modelul regional bicentric de așezări admite existența a două metropole economice puternice care își împart funcțiile regionale (Fig. 2). Chiar dacă unul dintre acestea deține mai puține funcții regionale cu caracter administrativ, celălalt compensează prin importanța deținută în domeniul creșterii economice, impunându-se prin funcții industriale, financiar-bancare, servicii ultraspecializate etc. La un anumit nivel de dezvoltare generală competiția inițială dintre cele două centre se transformă în cooperare, crescând capacitatea competitivă a întreg sistemului regional.
Fig.b. Sistem regional de așezări bicentric
Modelul regional de așezări policentric pare a fi cel ideal în condițiile unui anumit nivel de dezvoltare teritorială, înglobând o asemănare de factori subregionali, care au cauzat detașarea mai multor centre urbane de restul rețelei regionale (Fig.3). Funcționarea unei astfel de regiuni nu se bazează atât pe funcțiile cu caracter administrativ, cât mai ales pe funcțiile economice, financiar-bancare, sociale și culturale ale orașelor aflate în partea superioară a ierarhiei regionale. Rețelele de cooperare dintre centrele care domină o astfel de ierarhie nu exclud competiția dintre orașe, aceasta reflectându-se într-o creștere continuă a competitivității și într-o reducerea a riscului privind dezvoltarea dezechilibrată. Acest model are toate posibilitățile de a se apropia de modelul tip rețea, în care isotropia teritorială se regăsește doar la nivelele inferioare.
Fig.c. Sistem regional de așezări policentric
Toate cele trei modele prezentate și în jurul cărora se constituie și funcționează regiunile administrative pot coexista într-un stat, reflectând tocmai diversitatea condițiilor istorice și naturale în care a evoluat națiunea respectivă
CAP.3 DEZVOLTAREA ECONOMICĂ LOCALĂ. DEFINIREA CONCEPTELOR DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ LOCALĂ ȘI DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ COMUNITARĂ.
Criza economică, mondializarea economiei, multiplicarea fenomenului de delocalizare a întreprinderilor, evoluția structurilor interne ale marilor grupuri industriale, emergența canalelor de informații fac să crescă interesul pentru dezvoltarea locală. Întreprinderile acordă o din ce în ce mai mare importanță relațiilor din afara pieței.
Dezvoltarea locală se află la intersecția mai multor domenii de intervenție publică; în acest sens putem avea în vedere, pe lângă politicile economice locale, și politicile urbane sau politicile de amenajare a teritoriului. Așteptările lor în ceea ce privește serviciile publice locale cresc și de aici rezultă necesitatea eforturilor de dezvoltare locale, dintre acestea un rol important avându-l politicile adoptate de colectivitățile teritoriale.
În țara noastră conceptul de dezvoltare economico – socială, DESL își face simțită apariția odată cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritorială și desconcentrare a serviciilor publice.
Deși în literatura de specialitate din România, informațiile privind acest concept sunt de dată recentă, politici de dezvoltare locale au existat și înainte de 1989, dar într-o altă viziune.
Abordarea teoretică și practică a acestui concept rezultă și din nevoia integrării țării noastre în structurile europene și nu în utimul rând de necesitatea de dezvoltare a colectivităților teritoriale din România.
3.1 DEFINIREA CONCEPTELOR DESL ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ COMUNITARĂ.
Dezvoltarea locală este un proces de diversificare și dezvoltare a activităților economice și sociale și manifeestă dorința locuitorilor unei regiuni de valorifica resursele locale.
Dezvoltarea locală se află la intersecția diferitelor domenii de intervenție publică:
Politicile urbane;
Politicile de amenajare aa teritoriului;
Descentralizarea politicilor indrustriale;
Politici sociale;
Intervențiile economice locale pot avea în vedere și alte obiective decât dezvoltarea locală.
Diferența dintre dezvvoltare locală și politicile de dezvoltare locală este cu atât mai greu de stabilit cu cât fenomenul de dezvoltare locală poate apărea și în mod spontan, fără nici o formă de intervenție publică sau, din contră, intervenția publică organizată poate să nu aibă efecte asupra dezvoltării locale.
Frontiera dintre dezvoltarea locală spontană și cea organizată este în cele mai multe dintre cazuri greu de stabilit. Nu se poate vorbi despre dezvoltarea locală fără a ține seama de politicile de dezvoltare locală și viceversa.
Politicile de dezvoltare economică locală apar ca un element de dinamică al noilor politici urbane. După anul 1990 s-a făcut remarcată evoluția politicilor urbane, sub impactul importanței acordate aspectului social urban și al dezvoltării economice urbane. Centrele urbane au căutat întotdeauna să atragă activități economice, de exemplu, sa atragă tehnologii de vârf prin dezvoltarea de mari proiecte mobiliare si infrastructurii.
Legătura dintre dezvoltarea locală și amenajarea teritoriului rezultă din faptul că ambele caută să influențeze localizarea întreprinderilor și implicit al locurilor de muncă.
Totuși între acestea există o diferență: astfel, în timp ce amenajarea teritoriului urmareste realizarea echilibrului spațial,politicile de dezvoltare locală nu au drept obiectiv principal corectarea repatiției întreprinderilor la scară națională, ci numai la un nivel local.În plus, spațiul reprezintă o dimensiune particulară la scară locală, deoarece este considerat nu numai un simplu cadru, ci ca un factor al dezvoltării.
Pe de altă parte, există legături strânse între dezvoltarea locală și descentralizare, care sunte raporturi direct, de influențare reeciprocă.Astfel, recunoașterea dezvoltării localese înscrie în logica descentralizării, care trebuie concepută nu numai ca o reformă politică și juridică,ci și ca o politică economică.
Este vorba de a favoriza o mai bună adaptare a serviciilor publice la nevoile utilizatorilor, de a oferii decidenților rețele de comunicare mult mai accesibile, de a ține cont de diversitatea situațiilor, concomitent cu luarea în considerare a riscului de accentuare a inegalităților dintre diferitele zone ale țării și cu menținerea viziunii de ansamblu asupra teritoriului național.
Ca urmare, dezvoltarea locală a anilor 90 trebuie să se sprijine pe noțiunea de eficacitate și de spiritul de întreprindere.
Politicile de dezvoltare locală ce au ca scop principal susținerea întreprinderilor la nivel local se găsesc, de asemenea, în relația directă cu politicile industrial.
Astfel, dezvoltarea locală, vazută ca rezultat al strategiilor închegate la scară locală, nu este nici incompatibilă, nici opusă politicilor industriale tradiționale, ci mai degrabă ea trebuie să constituie un complement al acestora în susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și în crearea altor întreprinderi.
Pe de altă parte, dezvoltarea locală se bazează pe coerența unei micro- societăți, pe solidaritatea persoanelor ce fac parte dintr-o comunitate, are numeroase puncte comune cu politicile sociale în ceea ce privește:
Măsurile de ajutorare acordate dezvoltării comerțului și serviciilor din zonele rurale;
Crearea de locuri de muncă în apropierea zonelor rurale;
Realizarea unor activității economico-sociale stabile.
Astfel, lupta contra insecurității în anumite zone limitrofe ale marilor orașe trebuie să aibă la bază în primul rând măsuri atractive în favoarea întreprinderilor, atragerea acestora și a vieții comerciale și sociale în acele zone.
Ca urmare, chiar dacă se sprijină pe un domeniu și pe un tip de acțiuni privilegiate, dezvoltarea locală nu poate fii obiectul unei politici izolate.Altfel spus intervențiile locale in favoarea dezvoltării nu pot definite decât în sens larg înglobând intervenții ce vizează în mod tradițional domenii diferite.
Această definire se bazează pe punerea în valoare a unor caracteristici:
Astfel, dezvoltarea locală poate fi în același timp economică, culturală si socială;
Ea are în vedere teritorii care pot să corespundă sau nu cu cele rezultate din împărțirea administrativă;
Ea nu constituie apanajul micilor colectivității teritoriale, putându-se manifesta în același timp atât la nivelul unui județ cât și al unei regiuni între care există o anumită legatură;
La realizarea sa este necesar să intervină toți agenți vieții economice și sociale ceea ce ridică problema modalităților de asociere ale acestora;
În această optică, autoritățile publice locale trebuie să aibă un rol de animare socială și economică, care trebuie să se sprjine pe cunoașterea proiectelor, pe difuzarea informației și pe coordonarea tuturor factorilor implicați.
Scara de analiză a nivelului local definit într-o manieră mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, cât și pe diversitatea termenilor utilizați fac din dezvoltarea locală un concept dificil de definit.
Astfel, pentru a clasifica eforturile de valorificare a resurselor situate la nivel local sunt utilizate diferite expresii.Cele mai frecvente sunt cea de dezvoltare locală și cea de dezvoltare economică comunitară.
Unii autori utilizează chiar expresii hibride, pornind de la cei doi termeni. În acest sens, putem menționa utilizarea conceptului de „organism de dezvoltare locală” de către BRODHEAD, LA MANTAGNE și PEIRCE (1990), acelui „Dezvoltare comunitară durabilă” de către BRYANT ( 1992 ) sau acelui de „Dezvoltare economică locală și comunitară” de către LEMELIN și MORIN ( 1989, 1991 ). Se poate însă constata că, începând cu sfârșitul anilor 80, în Europa se manifestă o anumită convergență a acestor termeni într-un concept destinat a declara atât acțiunile locale, cât și pe cele comunitare întreprinse în mediul urban; este vorba de utilizarea conceptului de „ Dezvoltarea social-urbană” de către JACQUIER în 1991.
Din acest motiv cei mai mulți autori nu se opresc asupra definiției, mai degrabă vor să descopere sensul acestui concept.
Astfel, se poate constata că dezvoltarea locală și dezvoltarea economică comunitară au ca origine același fenomen:
Fie acel al pierderii locurilor de muncă de către anumite categorii ale populației;
Fie cel al dezvoltării social – economice.
În acest sens, JACQUIER și MENDES FRANCE determină dezvoltarea locală ca fiind: „un proces global, o strategie integrată, al cărui obiectiv este de a promova o altă manieră de a concepe orașele, punând accent asupra noțiunii de solidaritate și de apartenență la aceași colectivitate și totodată luptând contra mecanismelor de excludere, care sunt adesea amplificate”
Vechile modele de dezvoltare, datând înca din secolul al XIX- lea, nu iși mai dovedesc eficiența întrucât nu asigură o repartiție corectă între diferitele regiuni ale țării și între categoriile populației.
În realitate, vulnerabilitatea colectivităților rurale și urbane în fața unor fenomene precum concentrarea, dezinvestireea, declinul industrial, epuizarea resurselor naturale, terțializarea sau obsolescența metodelor de producție a prevăzut apariția, în cadrul acestor colectivități, a unei concepții de dezvoltare.
Dezvoltarea econoomică locală sau comunitară se înscrie într-o nouă logică de a concepe și realiza dezvoltarea. Astfel, revista franceză POUR consideră dezvoltarea locală drept ” o strategie de supraviețuire a regiunilor sinistrate” ce nu mai poate continua în această manieră și care trebuie înlocuită cu un puternic efort de solidaritate.
Dincolo de această atitudine de urgență, dezvoltarea locală trebuie să fie expresie unei schimbări sociale caracterizate prin:
Întarirea parteneriatului dintre diferiți participanți la viața unei colectivități;
Prin cercetarea unor soluții alternative de înlocuire a aparatelor macroeconomice;
Prin utilizarea criteriilor culturale și sociale alături de cele de rațioalitate pur economică
Această concepție ce pune accentul pe schimbările sociale, transformă dezvoltarea locală într-o acțiune de tip progresist. Ea trebuie să permită definirea noilor reguli de joc, care să contracareze, la scară locală, efectele corupte provocate de forțele pieței sau de activitățile tehnocratice ale statului.
Acestui concept de dezvoltare locală de tip progresist, unii autori se opun dezvoltarii locale de tip liberal, ce reînvie un proces în virtutea căruia guvernele s-au organismele comunitare stimulează activitatea eeconomică și crearea de locuri de muncă. Scopul primordial al acesteia este acela de creștere a posibilităților în sectoare care liniștește situația colectivității, utilizând resurse umane, instituționale și naturale existente.
În opinia profesorilor Newman Lyon si Philip ( 1986 ) dezvoltarea economică comunitară trebuie să vizeze altele:
Dezvoltarea resurselor fizice, umane și financiare ale unei colectivități;
Integrarea dezvoltării economice și sociale la nivelul colectivității;
Ameliorarea mediului colectivității, a calității serviciilor și a capacității acesteia de a-și regla propriile probleme socio – economice;
Favorizarea unei dezvoltări durabile și acceptabile din punct de vedere social;
Posibilitatea colectivității de beneficia de investițiile sociale;
Creșterea numărului de firme, care pot plăti impozite locale și care răspund necesităților colectivității.
Cea de-a doua formă de dezvoltare economică comunitară este bazată pe ameliorarea graadului de ocupare a populației și a veniturilor acestuia si eventual pe revitalizarea economiei.
Astfel Consiliul Economic al Canadei (1990) evidențiază importanța acordată faptului că activitățile trebuie să fie realizate de populație, care bucură de aceste ameliorări.
Acestea deoarece, obiectivele ameliorării ocupării forței de muncă, a veniturilor acesteia și a mediului cultural-social al unui oraș sau cartier sunt deseori puse înaintea importanței realizării acestora „ prin și pentru” populație.
Unii autori neagă această concepție întrucât ea se sprijină pe ideea că comunitatea este un tot omogen, în care bogăția generată de către unii va avea în mod necesar un efect de antrenare asupra tuturor oamenilor și instituțiilor respectivelor comunități.
În realitate trebuie să recunoaștem că comunitățile, fie ele și locale sunt compuse din unității si persoane distincte, având aptitudini și capacități diferite, ceea ce determină să beneficieze într-o manieră inegală de avantajele și dezavantajele inerente ce decurg din diversele proiecte de dezvoltare locală.
În timp ce pentru unii specialiști, este foarte primordial ca cei mai defavorizați, persoane, grupuri și instituții date la o parte, să acceadă la o bogăție mai mare și să participe într-o cât mai mare măsură la deciziile ce ii privesc, pentru alții, participarea persoanelor date la o parte este de mai mică importanță.
Cu toate acestea noutatea adusă prin definiție Consiliului Canadian rezultă în faptul că populația trebuie să participe și să fie asociată acestei relansări, element ce garantează o mai mare eficiență a activităților de dezvoltare întreprinse.
Ca urmare, putem concluziona că inițiativele locale sau comunitare de tip liberal vizează în primul rănd crearea unui mediu economic bazat pe proiecte private ce au în vedere creșterea numărului de locuri de muncă, a veniturilor și imbunătățirea ccondițiilor de locuit, în timp ce inițiativele de tip progresist prezintă un obiectiv mai vast ce vizează construirea unui mediu socio – economic ce ține cont de obiectivele sociale.
Acestea se înscriu în optica de a crea noi forme de solidaritate și o democrație economică care să permită o mai largă participare și mai ales un mai mare control al comunității și al oamenilor asupra amenajării și dezvoltării teritoriului lor.
Aceste inițiative de tip progresist propun un model de dezvoltare în care noțiunile de solidaritate socială, de control real al resurselor locale și valorificarea acestora se află în centrul schimbărilor dorite din contractul social propus, altfel spus propun un nou mod de a face dezvoltare.
În schimb, inițiativele locale liberale au ca scop principal, pe o parte, generarea antreprenoriatului local, iar pe de altă parte creearea de noi locuri de muncă.
Însă, oricum am numi-o, dezvoltarea economică comunitară întrunește o serie de trasături:
Ea este o strategie globală de integrare a obiectivelor sociale și economice în scopul reorganizării socio- economice a unei colectivității marginalizate;
Aceasta, în egală măsură, este o strategie în care prin valorificarea resurselor locale și prin recurgerea la noi forme de solidaritate sunt creeate în organizații și instituții controlate democratic de către reprezentanții comunității;
O ultimă caracteristică constă în delegarea reprezentanților colectivității la instituții exterioare ce exercită o influență asupra gestiunii resurselor locale.
Ținând cont de elementele de mai sus, conceptul de dezvoltare poate definit drept o strategie de intervenție economică, prin care reprezentanții locali ai sectorului privat, public sau social, cooperează la valorificarea resurselor umane, financiare si tehnice ale unei colectivității, în cadrul unei structuri sectoriale sau intersectoriale de activitate, privată sau publică, având drept scop principal creearea de noi locuri de muncă.
3.2 TRADIȚII PE PLAN MONDIAL PRIVIND DEL.
În Europa, însă expresia „developpement local” este cea mai intâlnită. Inițiativele locale reprezintă toate activitățile organizate de agenții locali ( sociali, economici și culturali ) pentru crearea de întreprinderi și locuri de muncă.
În Europa prin folosirea conceptului de dezvoltare locală putem să remarcăm și o schimbare socială, caracterizată prin creșterea parteneriatului, emergența diferiților agenți economici, căutarea soluțiilor alternative celor macro – economice, alăturarea criteriilor culturale și sociale la cele de raționalitate economică.
Practicile europene sunt bazate pe faptul că agenții colectivității teritoriale au dezvoltat o identitate regională, folosind următoarele tipuri de intervenții:
Dezvoltarea comunității care se bazează pe dimensiunea socială a intervențiilor și a rezultatelor obținute;
Dezvoltarea locală de tip liberal care este preocupată în mod clar de dimensiunea economică;
Dezvoltarea locală de tip progresist care are la bază atât dimensiunea economică cât și cea socială a intervențiilor.
În practică, nu sunt usor de stabilit limitele precise dintre diferite tipuri de intervenție.
Pe plan mondial există o dezbatere largă în ceea ce privește noțiunile de comunitate și de teritoriu.
În cadrul acțiunii de dezvoltare economică locală, cuvântul comunitate nu are aceeași semnificație în opinia autorilor consultați. Astfel, Newman, Lyon și Philip ( 1986 ) afirmă ca noțiunea de comunitate se aplică în mod diferit pentru desemnarea unui anumit teritoriu, unui grup specific sau ambele.
Totuși , pe plan teoretic, o mare parte dintre specialiștii din domeniu afirmă faptul că dezvoltarea locală permite intervenții aasupra comunităților, în mediu rural sau urban:
De la o bază geografică un teritoriu în dificultate, în mediul rural sau urban;
De la o bază istorică o asociere directă dintre un teritoriu și o comunitate de interese, o populatie care partajează pe același spațiu o istorie comună, sentimentul de apartenență de aceea zonă, interese comune;
De la o bază socială un grup cultural minoritar sau un grup defavorizat pe plan economic și social ( femei, persoanele în vârstă si tinerii,etc )
CAP.4 FINANȚAREA POLITICILOR DE DEZVOLTARE LOCALĂ. IMPOZITAREA LOCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR.
Prin finanțarea politicilor de dezvoltare locală trebuie să înțelegem nu numai sprijinul financiar acordat de către colectivitățile locale întreprinderilor, ci mai degrabă problema resurselor de care dispun colectivitățile locale. Această analiză se întinde asupra ansamblului cheltuielilor ce trebuie finanțate de către colectivitățile locale. Ele prezintă în plus anumite specificații atunci când este vorba despre finanțarea politicilor de dezvoltare locală.
În primul rând, în țările europene dezvoltate recunoașterea rolului economic al colectivităților locale nu a reprezentat un transfer de competențe din partea statului, și ca urma nu a fost însoțită de o compensație financiară din partea acestuia din urmă. În plus în țările europei occidentale, resursele colectivităților locale provin în mare parte din impozite locale, plătite în majoritate de către întreprinderi.
Ca urmare, întreprinderile beneficiază de politicile locale, și finanțează în mare măsura cheltuielile locale. În practică impozitarea locală a întreprinderilor poate fi considerată un element de politică atractivă fie prin miza exonerațiilor de care întreprinderile se pot bucura fie prin posibilitatea pe care o au colectivitățile locale de a-și fixa ele însăși nivelul de impozitare. Astfel, nivelul ratei de impozitare poate varia în mod considerabil de la o colectivitate la alta.
Fiscalitatea locală asupra întreprinderilor prezintă anumite specificații în raport cu cea realizată la scară națională.
La scară națională cât și la scară locală immpozitul servește la colectarea resurselor necesare colectivității, dar poate să facă acest lucru în funcție de două obiective care sunt deseori incompatibile:
Impozitul poate fi privit fie ca un mod de finanțare a serviciilor publice;
Fie ca un mijloc de a modifica repartiția veniturilor între contribuabili.
În primul caz el este stabili în funcție de beneficiile obținute de către contribuabili, în cel de-al doilea caz în funcție de capacitatea lor contributivă.
Impozitarea în funcție de beneficii, prezintă o dificultate: cea de a compara impozitul achitat de către diferiți contribuabili cu beneficiile pe care aceștia le obțin de pe urma bunurilor publice locale.
Împarțirea obligației fiscale între menaje ș întreprinderi nu poate fi evaluată prin simpla însumare a impozitelor plătite de fiecare dintre aceștia, deoarece, impozitul funciar asupra proprietăților construite este plătit de ambele categorii de contribuabili fără să se poată stabili clar partea care le revine.
Există mai multe mecanisme care limitează riscul supraimpozitării întreprinderilor, si anume:
Încadrarea variațiilor ratei de impozitare;
Importanța din punct de vedere politic a întreprinderilor sau amenințarea delocalizări.
În țările europene bazele de impozitare locală sunt stabilite de către guvernul central, iar colectivitățile sunt cele care fixează rata de impozitare. Ele stabilesc în fiecare an rata principalelor impozite directe, respectând anumite reguli de plafon.
Nivelul local al ratelor de impozitare poate varia deci în funcție de obțiunile politice, însă ele variază în mare măsură și în funcție de eficiența gestiunii colectivităților locale sau de restricțiile bugetare la care acestea sunt supuse nu numai în ceea ce privește resursele, dar în ceea ce privește cheltuielile.
4.1 FINANȚAREA PRIVATĂ A POLITICILOR DE DEZVOLTARE LOCALĂ.
Dezvoltarea locală este strâns legată de intervenția colectivităților locale,ceea ce ne poate conduce la ideea că ea trebuie să se bazeze pe o finanțare publică. Recurgerea la finanțarea privată se realizează numai atunci când s-au epuizat modurile uzuale de finanțare a cheltuielilor publice adică în cazul unei lipse de resurse a colectivităților locale.
Ea este limitată de regulile contabilității publice locale care prevăd pe de o parte, colectivitățile locale nu pot împrumuta decât pentru finanțarea cheltuielor de investiții care fac parte din intervențiile economice și pe de altă parte rambursarea datoriei este o cheltuială obligatorie.
În țările dezvoltate au apărut noi forme de finanțare privată a dezvoltării locale, finanțări bancare originale, precum Multi Option Financing Facilities – montaj financiar ce asociază finanțări pe termen scurt și lung și care permite conducerea unei geestiuni de trezorie adaptată cerințelor colectivităților locale.
Au apărut în egală masură forme de credit, de închiriere care se bazează pe relația dintre furnizor, instituția de credit care cumpără bunuri și colectivitate care închiriază bunul de institușiile de credit.
În sfârșit finanțarea privată a dezvoltării locale poate recurge și la încheierea anumitor contracte administrative ca cesionarea.
4.2 AGENȚII DEZVOLTĂRII ECONOMICE LOCALE.
Intervențiile colectivităților locale nu s-au putut dezvolta în adevăratul sens al cuvântului decât plecând de la descentralizare. Ea trebuie să respecte limitele fixate de Uniunea Europeană.
Dezvoltarea locală s-a modificat în egală masură și sub influența apariției specialiștilor in acest domeniu și a creării de structuri specifice.Strategiile de dezvoltare a colectivităților, din ce în ce mai mult studiate, necesită tot mai stringent decurgerea la specialiști.
Astfel, au apărut responsabilii serviciului economic, responsabili serviciului de dezvoltare sau cei ai serviciului de comunicare, noi profesiuni specifice pentru viitorii manageri teritoriali.
Evoluțiile permanente, decalajul între rolul teoretic al difiriților agenți și intervențiile lor efective au dus la nevoia redefinirii rolului diferiților agenți ai dezvoltării locale: întreprinderile, diferitele colectivități locale, Camera de Comerț și Industrie, Statul și Uniunea Europeană.
De aici rezultă stringența cu care țara noastră, ce se dorește a fi parte integrată a Comunității Europene, trebuie să acționeze în vederea alinieriisale la evoluțiile ce se manifestă pe plan european.
Clasificarea agenților
Întreprinderile;
Colectivitățile locale;
Camerele de Comerț și Industrie ( CCI );
Politicile locale ale statului;
Cadru european;
STUDIU DE CAZ
CAP. 5. ZONA METROPOLITANĂ BAIA MARE.
Legea 215/2001 a administrației publice locale, republicată (art.11- art.13), recunoaște dreptul unităților administrativ teritoriale de a se constitui în asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică de drept privat și de utilitate publică.Conform modificărilor aduse Legii 215 prin Legea 264 din data de 15 Decembrie 2011, Zona Metropolitană a fost definită ca o asociație de dezvoltare intercominitară constituită pe baza de parteneriat între Capitala României sau municipiile de rangul I sau municipiile reședință de județ și unitățile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată.
De asemenea, Legea 351/2001 privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național, modificată prin Legea 264/2011, art.7 prevede că în vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României și a municipiilor de rangul I sau a municipiilor reședință de județ, unitățile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înființării de zone metropolitane adiacente spațiului urban.
Astfel, conform modificărilor legislative precizate, toate municipiile reședință de județ se pot constitui ca zone metropolitane, prin asocierea cu localitățile aflate în aria de polarizare.
În acest context, în luna Aprilie 2012, a fost constituită Zona Metropolitană Baia Mare, prin modificarea actelor statutare ale Asociației Sistemului Urban Baia Mare, în conformitate cu noile prevederi legislative, și aderarea unor noi localități.În prezent, Zona Metropolitană Baia Mare, este constituită din 18 localități, astfel:
Municipiul Baia Mare
Orașele: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Șomcuta Mare, Tăuții Măgherăuș
Comunele: Cernești, Cicârlău, Coaș, Copalnic Mănăștiur, Dumbrăvița,Groși, Mireșu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălășeni, Valea Chioarului.
Zona Metropolitană Baia Mare este o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, formată de Municipiul Baia Mare, împreună cu cinci orașe și douăsprezece comune, aflate în aria de polarizare a municipiului, cu intenția de a dezvolta în comun programe și proiecte, precum și servicii de utilitate publică.Populația totală a zonei metropolitane este de peste 220.000 locuitori, iar suprafața acesteia este de 1.388 .
CAP.5.1. MISIUNEA ZONEI METROPOLITANE BAIA MARE
Municipiul Baia Mare înpreună cu unitățile administrativ teritoriale din jur, se confruntă în prezent, cu o suită de probleme și presiuni în dezvoltare, care solicită o abordare în parteneriat pentru rezolvarea acestora.
5.1.1.PRESIUNI EXTERNE care provin din procesele care însoțesc globalizarea economiei, constituirea și extinderea Uniunii Europene, creșterea importanței economiei bazate pe cunoașterea, accentuarea competiției între regiuni, fenomenele de migrație internațională.
5.1.2.PRESIUNI INTERNE rezultate din procesele legate de tranzacție, descentralizare, politicile de regionalizare, dezechilibre și distorsiuni sociale și economice, competiția între orașe, probleme de mediu, de locuire, de deservire, de dezechilibru între cererea și oferta de terenuri, etc.
Consecințele acestor presiuni se traduc prin relații care unesc și despart municipiul de zona înconjurătoare:
Distorsiuni în cererea și oferta de terenuri pentru dezvoltare;
Dezechilibre în dezvoltarea economică și socială;
Degradarea locuirii și a condițiilor de viață;
Lipsa accesibilității fizice și a echipării adecvate noilor cerințe;
Nivelul scăzut și lipsa de diversitate a serviciilor;
Destructurarea socială, scăderea nivelului de trai;
Degradarea condițiilor de mediu;
Abordarea dezvoltării la nivel matropolitan urmărește preluarea și rezolvarea presiunilor multiple provenind din schimbarea sistemului economic, de planificare și implementare a dezvoltării, a distorsiunilor și nevoilor variate atât în mediu urban, cât și în zonele rurale adiacente, în scopul structurării unui pol de dezvoltare într-o rețea coerentă la scară teritorială.
Pe de altă parte , entitățile locale sunt conștiente că diferența între potențialul zonei și modalitatea în care acesta este promovat și instrumentat în favoarea creșterii bunăstării comunității locale.Valorificarea adecvată a potențialului municipiului și al unităților administrativ teritoriale înconjurătoare poate contribui la dezvoltarea unui pol regional și la consolidarea rolului acestuia, atât la scara județului, cât și a regiunii și a țării.
Crearea Zonei Metropilitane Baia Mare a fost necesară din mai multe considerente, cele mai importante fiind:
Crearea unui mediu favorabil pentru atragerea investițiilor majore;
Conceperea unei strategii comune privind dezvoltarea durabilă;
Accesarea fondurilor structurale și de coeziune;
Dezvoltarea unor proiecte intercomunitare prioritare;
Realizarea unor investiții privind infrastructura ( utilități, transport, drumuri );
Crearea unei administrații publice transparente și competitive, care să colaboreze eficient cu mediul de afaceri și comunitatea locală;
Conservarea partrimoniului cultural și a identității locale;
Asocierea localităților în vederea înființări zonei metropolitane, se justifică prin faptul că municipiul Baia Mare are rolul de centru polarizator al Regiunii de Nord Vest, având legături multiple ( sociale, culturale, economice ) cu localitățile limitrofe.Astfel, o parte importantă din populația activă a localităților învecinate își are locul de muncă ăn municipiul reședință de județ. De asemenea, putem identifica și un fenomen migratoriu al populației municipiului către localitățile limitrofe, precum și unul în sens invers, dinspre localități spre municipiu. Constituirea Zonei Metropolitane Baia Mare va avea efecte benefice în special asupra dezvoltării economice a localităților componente, deoarece majoritatea investițiilor majore din zonă, au fost atrase de către municipu, iar prin înființarea acestei zone s-ar putea echilibra repartizarea investitorilor, prin crearea unui mediu investițional prielnic pe tot cuprinsul acestuia. Un alt impact benefic asupra localităților componente l-ar constitui posibilitatea racordării acestora la rețeaua de apa care alimentează municipiul Baia Mare, precum și accesul la serviciile de salubrizare și transport prestate de către aceleași societăți care acționează și în municipul reședință de județ, În aceeași idee, Zona Metropolitană Baia Mare, va constitui în contextul perioadei de programare 2014-2020, un instrument în ceea ce privește accesarea fondurilor structurale și de coeziune, care va permite implementarea unor proiecte de investiții în infrastructura locală, contribuind astfel la creșterea calității vieții locuitorilor și la diminuarea disparităților economice și sociale dintre localitățile membre
5.2 VIZIUNEA DE DEZVOLTARE A ZONEI METROPOLITANE BAIA MARE
Viziunea de dezvoltare a Zonei Metropolitane Baia Mare se formulează pe oportunitățile pe care integrarea României în Uniunea Europeană le creează pentru valorificarea potențialului local. Anticipând o creștere a interesului investițional către Zona Metropolitană Baia Mare, nivelul echipării teritoriului va crește semnificativ, iar localitățile partenere vor trebui să-și gestioneze eficient resursele existente – umane, imobiliare, financiare. Scopul viziunii de dezvoltare comune a Zonei Metropolitane Baia Mare este acela de a agrega obiectivele socio-economice la nivelul partenerilor, cu prioritățile naționale și regionale și cu schimbările care au loc în prezent în dinamica spațială, economică și socială a zonei metropolitane. În contextul unei dezvoltări economice susținută prin indicatori economici și sociali, localitățile partenere vor lua în considerare avantajele competitive și comparative pe care se poate construi viziunea de dezvoltare a Zonei Metropolitane Baia Mare.
Avantaje comparative:
Pozitția geografică;
Resursele naturale;
Tradițiile culturale.
Avantaje competitive:
Capitalul uman;
Structura economică coerentă;
Capacitatea de organizare a administrației locale;
Zona Metropolitană Baia Mare este operațională.
Ținând cont de natura cooperării în cadrul Zonei Metropolitane Baia Mare și de problematica diversă a acestui teritoriu, viziunea trebuie să răspundă dezideratelor comune de dezvoltare ale tuturor cetățenilor zonei, dar și celor specifice ale locuitorilor din mediul urban și din mediul rural, în scopul:
Asigurării creșterii economice a zonei pe termen mediu și lung;
Combaterii disparităților sociale și teritoriale;
Conformării progresive cu standardele de mediu pe care România va trebui să le atingă în totalitate în 2017;
Dezvoltarea parteneriatului Zonei Metropolitane Baia Mare cu sectorul privat, format din mediul academic, forme asociative naționale și europene.
5.2.1 VIZIUNEA DE DEZVOLTARE
Zona Metropolitană Baia Mare va trebui să-și „fabrice” o marcă proprie prin care să-și consolideze avantajele comparative și să-și dezvolte avantajele competitive în conglomeratul teritorial european,prin care să promoveze elementele viziunii sale de dezvoltare pornind de la stadiul inițial de A ÎNVĂȚA la stadiul de A INOVA: Un teritoriu competitiv economic, dominat de activități productive nepoluante ( zone de transfer și parcuri tehnologice ) și turism; Un loc de viață confortabil, într-un mediu curat, accesibil serviciilor și utilităților publice; O destinație atractivă în peisajul multicultural european prin variate moduri de expresie: limbă, muzică/port popular, arhitectură, gastronomie.
Slogan de dezvoltare : INOVĂM!
5.2.1.1 VIZIUNEA DE DEZVOLTARE A ZONELOR URBANE
Din punct de vedere al utilizării eficiente a utilităților și serviciilor publice, dezvoltarea economică și socială a Zonei Metropolitane Baia Mare va trebui susținută de către instituțiile publice și/sau private implicate în oferta de servicii publice, în scopul emiterii de decizii comune privind locul unde investițiile publice vor trebui realizate cu prioritatem iar creșterea economica va trebui înconjurată.
Utilitățile publice precum apa, canalizarea și gazul vor trebui extinse în scopul stimulării dezvoltării economice și asigurării de alternative economice viabile pentru viitoare amplasări de zone rezindețiale și/sau de afaceri.
Din punct de vedere al modului de utilizare a terenului în intravilanul oreșelor și mai ales la granițele dintre acestea, cererea de terenuri va fi ghidată de planuri urbanistice generale, care trebuie să pună de acord densitatea utilităților publice existente sau propusecu densitatea unităților funcționale ( locuințe, birouri, parcuri logistice, etc ).
Centrele orașelor vor fi revitalizate în scopul constituirii lor ca puncte de atracție la nivel zonal și regional. Vor fi încurajate cu prioritate programe de renovare și de construcții noi, cu rol catalizator pentru dezvoltare, care vor completa carecterul istoric și cultural al fondului existent.
Noile dezvoltări rezidențiale, care vor fi realizate la marginea localităților, vor trebui să conțină o combinație de tipuri de locuințe, servicii publice și funcțiuni comerciale, care să asigure locuitorilor un acces rapid la aceste servicii urbane, fără să constituie elementele adiționale de congestie de trafic în zonele centrale ale localităților și fără să conducă la distrugeri ale mediului/peisajului înconjurător.
5.2.1.2 VIZIUNEA DE DEZVOLTARE A ZONELOR RURALE
Echiparea localităților rurale cu servicii și utilității publice trebuie ca pe termen mediu să conducă la creșterea gradului de confort al locuitorilor și a atractivității pentru noi investiții.Asigurarea accesibilității localităților și creșterea gradului de mobilitate al cetățenilor va facilita, de asemeni, funcționarea Zonei Metropolitane Baia Mare.
Peisajul și patrimoniul rural, tangibil și intangibil, trebuie protejat și pus în valoare, conform ghidului CEMAT/2003. O atenție deosebită va fi dată stimulării turismului rural, realizării de spații publice în care populația rurală să se poată informa și comunica.
În afara intravilanului localităților rurale, activitățile agricole vor trebui incurajate pe terenurile cu potențial. Din punct de vedere al mediului și al protecției peisajului, terenurile agricole și pădurile, publice sau private, trebuie sș constituie centuri verzi de protectie pentru zonele urbane. Aceste centuri vor oferii posibilități de recreere pentru locuitorii zonelor rurale și urbane.
5.3 OBIECTIVE STRATEGICE DE DEZVOLTARE
Pe baza elementelor ce compun viziunea de dezvoltare, obiectivele strategice pentru Zona Metropolitană Baia Mare sunt obiectivele pentru care s-a construit Asociația ZONA METROPOLITANĂ BAIA MARE și care sunt precizate în Actul Constitutiv:
Îmbunătățirea calitătii vieții locuitorilor și inlăturarea disparităților teritoriale, sociale și economice dintre localități, în condițiile indicatorilor, elementelor și nivelului de dotare prevazut in Legea 351/2001privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național-secțiunea a 4-a rețeaua de localități, anexa 2 și 4.
Consolidarea Polului Metropolitan Baia Mare, concomitent cu atragerea continuă de investiții și de localizare a întreprinderilor pe întregul teritoriu al Zonei Metropolitane Baia Mare, pentru dezvoltarea continuă a unui bazin de locuri de muncă în această zonă și pentru menținerea populației din zonele rurale periurbane, prin investiții în obiective economice și în infrastructura locală.
Totodată pentru aspectele cheie de management indentificate, au fost formulate o serie de obiective strategice, în vederea înlăturării disparităților și problemelor identificate, astfel:
Problema A: Poziția periferică față de coridoarele majore de transport; Scăderea atractivității zonei datorată degradării patrimoniului natural și construit.
Obiectiv strategic A: Dezvoltarea durabilă a teritoriului prin îmbunătățirea infrastructurii fizice și a relațiilor funcționale, sociale și economice. dintre zonele urbane și rurale din Zona Metropolitană Baia Mare.
Problema B: Existența disparităților sociale teritoriale
Obiectiv strategic B: Dezvoltarea capitalului uman prin asigurarea accesului egal al tuturor cetățenilor din Zona Metropolitană Baia Mare la servicii publice de calitate.
Problema C: Efectul restructurării economice
Obiectiv strategic C: Susținerea dezvoltării economice durabile integrate la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare și a ocupării forței de muncă.
Problema D: Complexitatea managementului public
Obiectiv strategic D: Dezvoltarea durabilă a comunităților locale și a formelor de management la nivelul Asociației Zonei Metropolitane Baia Mare.
Obiective de dezvoltare
Obiectiv strategic A: Dezvoltarea durabilă a teritoriului prin îmbunătățirea infrastructurii fizice și a relațiilor funcționale, sociale și economice, dintre zonele urbane și rurale din Zona Metropolitană Baia Mare.
5.3.1 OBIECTIVE SECTORIALE COORDONATE CU OBIECTIVUL STRATEGIC A
Obiectivul sectorial 1:
Îmbunătățirea accesibilității și mobilității în interiorul Zonei Metropolitane Baia Mare prin dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii de transport naționale și județene.
Obiectivul sectorial 2:
Creșterea calității locuirii în Zona Metropolitană Baia Mare prin îmbunătățirea aprovizionării și gestionării apei potabile și uzate, și îmbunătățirea mediului înconjurător prin atenuarea factorilor de risc natural, antropic prin reabilitarea terenurilor contaminate
Obiectiv sectorial 3:
Transformarea patrimoniului natural și cultural în forme de dezvoltare economică prin turism specific județului Maramureș.
Obiectiv strategic B: Dezvoltarea capitalului umanprin asigurarea accesului egal al tuturor cetățenilor din Zona Metropolitană Baia Mare la servicii publice de calitate.
5.3.2 OBIECTIVE SECTORIALE COORDONATE CU OBIECTIVUL STRATEGIC B
Obiectiv sectorial 4:
Favorizarea grupurilor dezavantajate și sau cu handicap și susținerea reintegrării acestora în societate.
Obiectiv sectorial 5:
Dezvoltarea capitalului uman prin creșterea calității infrastructurii educaționale și de formare profesională continuă.
Obiectiv sectorial 6:
Dezvoltarea infrastructurii de sănătate prin asigurarea unei act medical profesionist în condiții de de urgență și de siguranță.
Obiectiv strategic C: Susținerea dozvoltării economice durebile integrate la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare și a ocupării forței de muncă.
5.3.3 OBIECTIVE SECTORIALE COORDONATE CU OBIECTIVUL STRATEGIC C
Obiectiv sectorial 7:
Dezvoltarea infrastructurii economice, cu prioritate a tehnologiilor nepoluante, prin investiții productive ce contribuie la crearea și păstrarea locurilor de muncă durabile.
Obiectiv sectorial 8:
Consolidarea și diversificarea capacității de cercetare și dezvoltare tehnologică, prin creșterea cooperării dintre sectorul academic și agenții economici.
Obiectiv strategic D: Dezvoltarea durabilă a comunităților locale și a formelor de management la nivelul Asociației Zonei Metropolitane Baia Mare.
5.3.4 OBIECTIVE SECTORIALE COORDONATE CU OBIECTIVUL STRATEGIC D
Obiectiv sectorial 9:
Creșterea capacității operaționale a administrației publice locale în procesul de realizare și de implementare a proiectelor de dezvoltare.
Obiectiv sectorial 10:
Consolidarea capacității de management cu accent pe atragerea de noi parteneri și resurse financiare necesare Zonei Metropolitane Baia Mare.
5.4 ASPECTE CHEIE ALE MANAGEMENTULUI ZONEI METROPOLITANE BAIA MARE
Poziția periferică față de coridoarele majore de transport
Poziția geografică, în vecinătatea granițelor cu Ungaria și Ucraina reprezintă un adevarat avantaj comparativ pentru zona de studiu, nevalorificat în prezent din cauza poziției periferice a sistemului față de coridoarele majore de transport.Aceste avantaj va fi întărit în perspectivă de creșterea accesibilității, prin drumul rapid Baia Mare – Satu Mare – Petea, autostrada Baia Mare – Zalău, Baia Mare – Dej – Cluj Napoca și deschiderea aeroportului pentru curse Charter internaționale.
Existența problemelor de mediu
Pe lângă calitățile cadrului natural, teritoriul Zonei Metropolitane Baia Mare se confruntă cu probleme de imagine legate de protecția mediului, care vor trebui abordate cu seriozitate pentru atragerea de noi afaceri și promovarea turismului în zonă.
Patrimoniul construit degradat
Zona cuprinde un valoros patrimoniu construit, care necesită operațiuni de intervenție în vederea reabilitării și punerii sale în valoare, atât din punct de vedere al dezvoltarii turistice, cât și de identitate locală și imagine.
Efectul restructurării economice
Se remarcă la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare 3 subzone, având caracteristici diferite prin specificitatea și tradiția lor economică: 1.Seini, Tăuții Măgherăuș, 2.Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Groși, Dumbrăvița, Săcălășeni, Copalnic Mănăștiur, 3. Șomcuta Mare, Valea Chioarului, Mireșu Mare, Satulung.Dezvoltarea economica se confruntă cu probleme legate de restructurarea activităților economice dezvoltate anterior ce necesită costuri de reciclare a terenurilor industriale.
Existența disparităților sociale teritoriale
Zona Metropolitană Baia Mare este, în momentul integrării, o combinație teritorial rural – urban , cu disparități privind infrastructura de bază, socială și economică, în care municipiul Baia Mare concentrează atât interesul investițional, cât și oferta de servicii și utilități publice.
Complexitatea managementului public
În momentul de față, Zona Metropolitană Baia Mare nu funcționează ca un întreg social și economic și nu are un sistem operațional în ceea ce privește planificarea și managementul teritorial, al serviciilor și utilităților de interes metropolitan.
Din auditul realizat și in urma chestionarelor și interviurilor realizate în localitățile membre ale Zonei Metropolitane Baia Mare,au rezultat o serie de concluzii structurate pe baza aspectelor cheie de management, grupate în cele 4 categorii: infrastructura, economie, administrație publică, mediu comunitar, elaborate în continuare:
Infrastructura
Utilități publice: alimentarea cu apă și canalizare, managementul integrat al deșeurilor, sunt luate în calcul ca probleme prioritare în majoritatea localităților, în special în mediul rural.
Infrastructura de transport: în momentul de față există o densitate bună a rețelei de drumuri județene și comunale, dar aflate într-o stare precară și nu există un sistem de transport public între toate localitățile din Zona Metropolitană Baia Mare.
Servicii de sănătate și sociale: Dotările sanitare:spitalele, dispensarele, policlinicile nu oferă servicii medicale suficiente în majoritatea orașelor din zonă.
Servicii de educație: Baia Mare are dotări reprezentative pentru toate tipurile și treptele de învățământ, în timp ce liceele sunt insuficiente în mediul rural, iar dotările pentru învățământul profesional și cel postliceal lipsesc.
Resurse naturale: Cadrul natural propice dezvoltării activităților de turism, agricultură și zootehnie, explorării ale lemnului și materialelor de construcție:pietrișuri și nisipuri , precum și zăcămintele de substanțe minerale utile metalifere reprezintă principalele resurse naturale.
Mediu: Există zone cu risc ridicat de producere de alunecări de teren ( Baia Mare, Baia Sprie, Tăuții Măgherăuș, Dumbrăvița, Groși ), cu risc de inundații, precum și trei unității industriale cu riscuri tehnologice, aparținând industriei miniere prelucrătoare ( Baia Mare ) și halde de steril ( Tăuții Măgherăuș, Recea ).
Economie
Servicii financiare și asigurări: Există o bază de dotări financiar-bancare în toate localitățile urbane, în special în municipiul Baia Mare.
Agenți economici: Există o dinamică investițională în domeniul activităților de producție: indistrie ușoară, alimentară și lemn, precum și servicii de transport și distribuție, în special în zona Baia Mare, Recea, Tăuții Măgherăuș, Seini.
Forța de muncă: Populația tânără are o pondere mai mare în totalul populației, față de media pe județ și pe țară, iar rata șomajului are valori scăzute în mediul rural. Șomajul existent este cauzat de închiderea activităților miniere și este mai ridicat în Baia Mare, Baia Sprie și Cavnic.
Buget public: Evaluat în funcție de capacitatea de cofinanțare a proiectelor ce se doresc a fi finanțate prin Fonduri Structurale, bugetul public este acum insuficient ( cu excepția municipiului Baia Mare ) în toate administrațiile publice partenere.
Administrație publică
Managementul public: este problematic în principal din cauza lipsei de funcționari pregătiți la nivelul primăriilor de comune, o situație mai favorabilă înregistrându-se în orașe și în special în municipul Baia Mare.
Regulamentele de urbanism în vigoare nu sunt actualizate recent în multe unități administrativ-teritoriale, iar aplicarea acestora nu este suficient urmarită și monitorizată.
Serviciile și spijinul pentru IMM-uri nu sunt concretizate decât la nivel urban,excepție făcând comuna Recea.
Diseminarea de informații și comunicarea cu cetățenii nu este practicată sistematic în comunitățile mai restrânse, prin proceduri stabilite.Astfel informarea și consultarea populației în privința proiectelor de investiții și a dezvoltării localității se petrece foarte rar.
Mediul comunitar
Spiritul comunitar, definit prin existența unei comunități unite și responsabile, ce participă la viața publică și își arată interesul față de domeniul public al localității se prezintă mai puternic în comunitățile rurale. Cu toate acestea, nu se regăsește reprezentat proporțional la nivelul spațiilor publice, care sunt de o calitate mai ridicată în orașe și în municipiul Baia Mare.
Siguranța cetățenilor este caracterizată de prezența sentimentului de insecuritate și de numărul crescut de infracțiuni. În mediul urban, datorită legăturilor sociale mai slabe la nivelul comunității, se observă un nivel de siguranță mai scăzută față de mediul rural.
Dotările de cazare indică nivelul echipării cu infrastructură turistică și sunt bine reprezentate în Baia Mare, Baia Sprie, Șomcuta Mare, Săcălășeni.
Magazinele alimentare și nealimentare sunt bine reprezentate la nivelul zonei, cu mențiunea specială pentru municipiul Baia Mare.
Dotările culturale și facilitățile sportive existente în principal în Baia Mare deservesc întreaga zonă periurbană.
Patrimoniul istoric și cultural se afirmă prin cantitate, diversitate și valoare, precum și prin amplasarea echilibrată în teritoriu.Există trei zone cu densități mari de monumente: Baia Mare, Baia Sprie și Șomcuta Mare. Existența ansamblurilor protejate face ca aproape fiecare unitate administrativă să beneficieze de oportunitatea economică pe care acesta o oferă.
5.5 ANALIZA S.W.O.T
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Baia Mare are ca scop dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale care alcătuiesc asociația și a întregii zone limitrofe acestora, prin realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional și prin furnizarea în comun a unor servicii de utilități publice.Principalele obiective, conform actului constitutiv și statutului asociației sunt:
Dezvoltarea durabilă a întregii zone metropolitane și a tuturor unităților administrativ-teritoriale care compun asociația;
Înbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicații și energie a unităților adiministrativ-teritoriale care compun asociația și a întregii zone metropolitane;
Dezvoltarea , modernizarea și imbunătățirea serviciilor comunitare de utilități publice:
Transport public local
Iluminat oublic
Salubrizarea localităților
Administrarea patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale.
Dezvoltarea economică integrată;
Dezvoltarea turismului și a sectorului terțiar;
Dezvoltarea de noi zone rezidențiale, conform standardelor europene;
Dezvoltarea resurselor umane, creșterea ratei de ocupare și combaterea excluziunii sociale și a dezechilibrelor sociale;
Administrarea eficientă și integrată a potențialului de care dispune zona;
Înlăturarea disparităților dintre localități în condițiile indicatorilor și nivelului de dotare prezăvut în Legea 351/2001;
Atragerea de noi investiții și creșterea accesului la resurse;
Dezvoltarea de proiecte și programe proprii și în regim de parteneriat;
Elaborarea de strategii, programe, studii și anchete de specialitate în scopul inventarierii problemelor cu care se confruntă populația și diferitele categorii de cetățeni din zona metropolitană;
Promovarea de soluții integrate și eficiente în vederea construcției de locuințe sociale, participarea activă la programe;
rivind crearea de locuri de muncă și îmbunătățire a nivelului general de trai;
Promovarea investițiilor private și publice, în vederea dezvoltării durabile a zonei metropolitane și a unităților administrativ-teritoriale care o compun;
Zona Metropolitană Baia Mare va trebui să își „fabrice” o identitate proprie, prin care să își consolideze avantajele comparative și să-și dezvolte avantajele competitive pentru a DEVENI, atît la nivel național cât și internațional:
Un teritoriu competitiv economic, dominat de activități productive nepoluante și turism
Un loc de viață confortabil într-un mediu curat, accesibil prin servicii publice performante
O destinație atractivă prin variate moduri de expresie: muzică, tradiții populare, arhitectură, gastronomie
Zona Metropolitană Baia Mare va constitui în contextul perioadei 2014-2020, un instrument important de accesare a fondurilor structurale europene, care va permite implementarea unor proiecte de investiții în infrastructura locală, contribuind astfel la creștere calității vieții locuitorilor și la diminuarea disparităților dintre localitățile componente.
5.6 PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE
În perioada de programare 2007-2013 A.D.I Zona Metropolitană Baia Mare a implementat o serie de proiecte cu impact intercomunitar cu rol în creșterea capacității de management a asociației:
Proiect Trans-Urban – Actualizarea strategiei zonei metropolitane Baia Mare prin integrarea strategiilor de dezvoltare locală a localităților componente ( 2010-2011 ), finanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative ( FSE ), în urmă căruia, strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Baia Mare a fost actualizată și s-a stabilit un pachet de proiecte prioritare ce urmează a fi implementate în perioada de finanțare 2014-2020.
Proiect partenerial Rețea de măsuri active de ocupare în 15 Unități Administrativ Teritoriale din regiunea Nord Vest ( 2010-2012 ), finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ( A.D.I Zona Metropolitană Baia Mare – partener), prin care s-a generat politica privind ocuparea forței de muncă și incluziunea socială, la nivelul zonei metropolitane.
Proiect Urban_Network – Rețea comunitară interactivă în cadrul zonei metropolitane Baia Mare ( 2009 – 2010 ), finanțat prin Programul Operational Dezvoltarea Capacității Administrative ( FSE), care a avut ca efect dezvoltarea capacității administrative a asociației, prin constituirea și instruirea unui grup de lucru, format din functționari publici din cadrul primăriilor din zona metropolitană.
Zona Metropolitană Baia Mare are o Strategie de Dezvoltare pentru perioada 2010 – 2020, asumată de către toți membrii, prin aprobarea ei de către fiecare Consiliu Local, precum și un pachet de programe și proiecte prioritare pentru perioada de programare 2014 – 2020. Pentru realizarea acestora, există un Concept de Dezvoltare al Zonei Metropolitane pentru orizontul de timp 2014 – 2030, care împarte aria metropolitană în două zone de dezvoltare ( ZD ).
Zona de Dezvoltare 1: care cuprinde Municipiul Baia Mare și localitățile aflate pe o rază de aproximativ 15 km, în jurul acestuia. Zona de Dezvoltare 2: care cuprinde localitățile pe o rază de până la 35 km, cu excepția celor aflate în Zona de Dezvoltare 1.
Dezvoltarea se va realiza în doua etape, prin implementarea de programe și proiecte în cele două zone, astfel:
Etapa 1, perioada 2014 – 2020, pentru Zona de Dezvoltare 1
Etapa 2, perioada 2020 – 2030, pentru Zona de Dezvoltare 2.
În vederea implementării Conceptului de dezvoltare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitană Baia Mare are în vedere problematica planificării teritoriale, derulând, în perioada 2013 – 2015, în parteneriat, 2 proiecte cu finanțare europeană, în cadrul programelor transnaționale UBACT II și Sud Estul Europei:
Proiect USE ACT – Urban Sustainable Environmental Actions (Acțiuni privind un mediu urban sustenabil), finanțat prin Programul de cooperare transnațională URBACT II, al cărui obiectiv principal este reprezentat de crearea oportunităților pentru dezvoltarea urbană/ metropolitană, utilizând mai eficient terenurile din raza administrativă a localităților și facilitând parteneriatul de tip administrație – investirori- comunitate.
Pe parcursul proiectului se vor organiza o serie de ședințe cu responsabilii în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului / managementului și implementarea programelor și proiectelor, din cadrul primăriilor din zona metropolitană, scopul fiind elaborarea unei politici de utilizare eficientă a terenurilor din zona metropolitană. Această politică va reprezenta un instrument de implementare a conceptului de dezvoltare Zonei Metropolitane Baia Mare.
Proiect STATUS – Strategic Territorial Agendas for „Small and Middle – Sized Towns” Urban Systems, finanțat prin Programul de cooperare transnațională Sud – Estul Europei, obiectivul principal fiind dezvoltarea unor strategii urbane/ metropolitane integrate, cu rol în reducerea diparităților teritoriale și creșterea competitivității sistemelor urbane.
În cadrul acestui proiect, Asociația va elabora și va adopta Strategia teritorialăintegrată a Zonei Metropolitane Baia Mare, acest document strategic urmând a favoriza accesarea de fonduri structurale și de coeziune europene pentru perioada 2014 – 2020 și nu numai. De asemenea, în cadrul Zonei de Dezvoltare numarul 1, a fost identificat un Culoar de dezvoltare ( CD ), pe axa localităților: Tăușii Măgherăuș, Baia Mare, Recea, Groși, Baia Sprie, care concentrează cele mai importante investiții locale ( Adiss, Optibelt, Weidmuller, Eaton, Metro, Arabesque, Real, Praktiker, ATP Exodus, Aramis,Italsofa ) și infrastructuri de transport și afaceri ( Aeroport, Vama, Transport public local, Șoseaua de Centură ).
5.7 PROIECT STATUS – STRATEGIC TERRITORIAL AGENDAS FOR ”SMALL AND MIDLLE – SIZED TOWNS” URBAN SYSTEM
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Baia Mare este partener în proiectul STATUS, finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Sud Estul Europei, axa prioritară 4 – Dezvoltarea sinergiilor transnaționale ale zonelor cu potențial, domeniul de intervenție 4.1 – Abordarea problemelor ce afectează zonele metropolitane și sistemele regionale de așezări.
Lider de proiect este orașul Kavala (Grecia)
Partenerii transnaționali:
Zona Metropolitană Baia Mare
Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia
Municipiul Satu Mare
Fundația Graphitech (Trento, Italia)
Provincia Foggia (Italia)
Regiunea Abruzzo (Italia)
Orașul Drama (Grecia)
Institutul de Planificare Urbană din Ljubljana (Slovenia)
Orașul Schwechat (Austria)
Institutul Central European pentru Tehnologie ALANOVA (Austria)
Orașul Herceg Novi (Muntenegru)
Agenția de Dezvoltare a orașului Temerin (Serbia)
Parteneriatul este susținut de parteneri asociați și observatori, care vor contribui la atingerea obiectivelor proiectului: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Registrul Urbaniștilor din România, Institutul Național de Planificare Urbană (Italia), Societatea Internațională a Urbaniștilor_ISOCARP(Olanda),Federația Internațională pentru Locuire și Planificare (Olanda), Centru EcoResource (Ucraina), Royal Institution of Chartered Surveyors International (Belgia), Global City Indicators Facility (Canada).
Durata de implementare: 24 de luni, în perioada decembrie 2012 – noiembrie 2014.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea agendelor urbane / teritoriale integrate, cu rol în reducerea disparităților teritoriale și creșterea competitivității zonelor metropolitane. Agenda urbană / teritorială propusă pentru fiecare partener va constitui un instrument ce va asigura dezvoltarea durabilă în conformitate cu standardele secolului 21. Proiectul își propune reducerea decalajului de dezvoltare dintre orașele din zona Sud Est Europeană și cele din Vestul continentului, cu accent pe creșterea calității vieții cetățenilor.
Activitățile proiectului vizează:
1.Realizarea unei analize diagnostic privind instrumentele de planificare urbană / teritorială existente la nivelul fiecărui partener, pe baza datelor furnizate de instituțiile publice cu atribuții în acest domeniu și luând în considerare opinia actorilor privați implicați în procesul de planificare strategică;
2. Analiza PUG, PUZ, PUD, PATZ și a politicilor urbane / teritoriale în vigoare. Analiza corelației între instrumentele și politicile urbane ce operează la nivel național / județean / local.
3. Organizarea a 2 Ateliere de lucru la nivelul fiecărui partener, având drept scop: – Realizarea unei analize privind eficiența aplicării instrumentelor de planificare existente și a politicilor publice în domeniul urbanismului; – Identificarea nevoilor actorilor locali privați (investitori, dezvoltatori, etc) și a modalităților de sprijin din partea autorităților publice locale; – Stabilirea listei de programe, proiecte de regenerare / dezvoltare urbană / teritorială; – Elaborarea schiței Agendei urbane / teritoriale la nivelul fiecărui partener teritorial implicat în proiect;
4. Organizarea unui Atelier de lucru (la nivelul fiecărui partener teritorial) dedicat finalizării Agendei urbane/ teritoriale integrate, cu ilustrarea conceptului de dezvoltare urbană / teritorială (Poster Plan);
5. Crearea Grupului local de Acțiune pentru susținerea efortului de planificare urbană / teritorială. Grupul local de Acțiune va implica actorii relevanți și va crește capacitatea acestora de a concepe și implementa strategiile urbane și politicile teritoriale.
6. Organizarea unui „Centru de implementare a politicii urbane/ teritoriale” cu rol în asigurarea sustenabilității proiectului.
7. Crearea și utilizarea unei platforme on-line de cooperare și schimb de experiență între parteneri.
Rezultatele previzionate la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare ca urmare a implementării proiectului STATUS:
1. Elaborarea Politicii de dezvoltare teritorială a Zonei Metropolitane Baia Mare. Politica teritorială este de o importanță deosebită, deoarece conform prevederilor Legii 350/2001, municipiile reședință de județ au obligativitatea de a elabora Planul de amenajare a teritoriului zonal peri-urban ca documentație de fundamentare a întocmirii Planului urbanistic general.
2.Un studiu privind situația existentă în domeniul planificării teritoriale la nivelul Zonei Metropolitane Baia Mare.
3.Un Grup local de Acțiune cu rol în susținerea efortului de planificare teritorială.
4.Actualizarea informațiilor privind politicile de dezvoltare teritorială a localităților din Zona Metropolitană Baia Mare.
5.Practici și metodologii moderne ce pot fi folosite în procesul de planificare teritorială (transfer de knowhow de la partenerii științifici transnaționali: Institutul Central European pentru Tehnologie Alanova Austria, Institutul de Planificare Urbană din Ljubljana Slovenia, Fundatia Graphitech Trento Italia).
6. Inițierea unei colaborări cu Registrul Urbaniștilor din România.
7.Promovarea Zonei Metropolitane Baia Mare:
– La nivel local/regional: organizarea a 3 Ateliere de lucru pe tema elaborării Politicii de dezvoltare teritorială; – La nivel național: cooperarea cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – Autoritate Națională pentru Programul de Cooperare Transnațională Sud Estul Europei și partener în proiectul STATUS; – La nivel european – prin intermediul rețelei transnționale STATUS, ce reunește parteneri din 11 state, dintre care 7 sunt state membre ale Uniunii Europene.
Concluzie
Regiunile încep să se afirme din ce în ce mai mult pe scena internațională tinzând să ia locul statului-națiune, însă, modelul acceptat de Uniunea Europeană nu ia prea mult în considerare factorul etnic, ci mai mult factorul economic.
Ideea ,,deznaționalizării spațiului” a devenit un punct de reper pentru înțelegerea noilor forme de guvernare. Lucrurile pot fi privite și invers și se poate spune că politicile regionale se europenizează. Fondurile puse la dispoziție de instituțiile comunitare au dus la schimbări instituționale și la apariția de noi identități regionale.
Unii autori afirmă chiar că prin Comisia Europeană se încurajează regionalismul și cooperarea inter-regională și se legitimează dezvoltarea instituțională a Comitetului Regiunilor dincolo de limitele stabilite prin tratatele comunitare.
Regionalizarea este un proces cu o orientare duală, vizând în primul rând reducerea unor decalaje la nivel de județ cât și adeziunea la tendințele impuse de Uniunea Europeană. Pentru România, existența a încă unui palier administrativ poate genera pe de-o parte greutăți birocratice, dar este o parte necesară dezvoltării ulterioare, echilibrate, coerente și durabile.
Regionalizarea se realizeaza prin intermediul colectivitatilor locale existente, ce dispun de atributii extinse si de un camp larg de actiune, care sa le permita astfel indeplinirea obiectivelor si cooperarea intr-un cadru mai larg.
Aceasta forma de regionalizare difera de cea administrativa prin faptul ca regionalizarea se infaptuieste prin intermediul institutiilor descentralizate care actioneaza intr-un cadru de putere propriu.
Din nefericire, disparitățile la nivel intraregional s-au păstrat în continuare, motiv pentru care există decalaje între regiuni, lucru care nu este neapărat schimbat de un alt model de regionare teritorială ci de o mai bună gestiune a resurselor proprii, a situației actuale și a principalelor tendințe de dezvoltare. Totodată, este foarte relevantă controlarea procesului de polarizare teritorială, existând tendința unei centralizări excesive a puterii în capitală. Descentralizarea și desconcentrarea trebuie să fie fenomene susținute de eforturi administrative și sociale, în definitiv care să imprime o direcție coerentă de delegare a atribuțiilor pe fiecare palier nou propus sau existent. Cu alte cuvinte, pentru palierul regional se vor aloca noi atribuții, adăugând la palierul județean noi sarcini, decongestionând sistemul administrativ din capitală.
Guvernarea regională implică elemente locale, regionale, naționale și internaționale. Regiunile sunt într-o căutare continuă de fonduri comunitare și toate se află într-o competiție pentru dezvoltare, dar guvernarea regională nu are un model unic. Guvernarea regională se dezvoltă din interacțiunea nivelurilor european și național și prin mobilizarea identităților regionale.
Bibliografie
Profiroiu, Alina, Racoviceanu, Sorina, Țarălungă, N. – Dezvoltarea economică locală, Ed. Economică, București, 1998;
Profiroiu, Alina, Popescu, Irina – Bazele administrației publice, Ediția a doua, Ed. Economică, 2004
* * * http://www.subm.ro/ro/aspecte_cheie_de_management.html
* * * http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2013/05/Raport-CONREG-I-final.pdf
* * * http://www.zmbm.ro/documente/concept-de-dezvoltare-391.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/misiune-858.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/obiective-strategice-192.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/viziune-872.html
* * * www.subm.ro/images/library/30bc4d94f8.doc
* * * www.subm.ro/images/userfiles/strategiaactualizata.doc
* * * http://www.zmbm.ro/proiecte/status-strategii-teritoriale-integrate-pentru-zone-metropolitane.html
* * * http://www.zmbm.ro/despre-noi.html
Bibliografie
Profiroiu, Alina, Racoviceanu, Sorina, Țarălungă, N. – Dezvoltarea economică locală, Ed. Economică, București, 1998;
Profiroiu, Alina, Popescu, Irina – Bazele administrației publice, Ediția a doua, Ed. Economică, 2004
* * * http://www.subm.ro/ro/aspecte_cheie_de_management.html
* * * http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2013/05/Raport-CONREG-I-final.pdf
* * * http://www.zmbm.ro/documente/concept-de-dezvoltare-391.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/misiune-858.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/obiective-strategice-192.html
* * * http://www.zmbm.ro/documente/viziune-872.html
* * * www.subm.ro/images/library/30bc4d94f8.doc
* * * www.subm.ro/images/userfiles/strategiaactualizata.doc
* * * http://www.zmbm.ro/proiecte/status-strategii-teritoriale-integrate-pentru-zone-metropolitane.html
* * * http://www.zmbm.ro/despre-noi.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regiunea Si Regionalizarea In Romania Studiu DE Caz Zona Metropolitana Baia Mare (ID: 145796)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.