Regionalizarea Si Cooperarea Transfrontaliera
=== 1 ===
CUPRINS
Cuprins………………………..………………………………………….2
Introducere………………………………………………………………5
Capitolul I. Regionalizarea……………………………………………..10
Cadrul juridic………………………………………………………………10
Noțiunea de regiune în: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia,
Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, olanda, regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord, comunitatea europeană……………….11
Reprezentarea regională la nivelul Uniunii Europene ……………………18
Comitetul Regional………………………………………………………..18
Principiul subsidiarității……………………………………………………21
Program de dezvoltare Regională………………………………………….23
INTERREG I (1990-1994)……………………………………………23
INTERREG II (1994-1999)……………………………………………24
INTERREG III (2000-2006)…………………………………………..25
Programul de cooperare transfrontalieră PHARE……………………..26
Capitolul II. Zonele de graniță de la diviziune la integrare…..……….28
2.1 Situații și forme ale cooperării……………………………………………..28
2.2 Zonele de graniță interne……………………………………………………30
2.3 Zonele de graniță externă…………………………………………………….32
Introducere
Cooperarea transfrontalieră a înregistrat un succes foarte mare în ultimii ani, acest lucru reiese și din numărul mare de convenții și documente făcute să-i ofere un cadru legal și sprijin. Astfel The European Outline Convention on Transfrontalier Co-operation between Territorial Communities or Authotities 1 a fost semnată de 32 de state și ratificată de 25 dintre acestea.
Protocolul Aditional propus semnării în 1995 a intrat în forță la 1 decembrie 1998. Succesul e confirmat și în practică, un număr mare de euroregiuniau fost create, ca o reflectare a cererii de activitate transfrontalieră organizată venite din partea reprezentanților autorităților locale și regionale.
Oricum mai sunt și obstacole ; dezvoltarea cooperării transfrontaliere în practică trebuie să meargă mână în mână cu cedarea puterii către autoritățile locale și regionale, în concordanță cu principiul subsidiarității. Primul țel al cooperării transfrontaliere este să asigure cetățenii de ambele părți ale frontierei că vor primi servicii de calitate în mod eficient și rațional oricare ar fi sefra de activitate planificare regională, transport local, protecția mediului, economie, cultură etc.
Cooperarea transfrontalieră joacă un rol vital în construirea noii Europe. Popoare despărțite în două de granițe, adevărate ,,cicatrici ale istoriei ˝, pot fi aduse laolaltă și încurajate să coopereze. O adevărată problemă există la orașele sau comunitățile divizate de o graniță internațională. Dorința rezidenților acestor zone de a avea o dezvoltare comună, armonioasă și echilibrată de ambele părți poate fi înfăptuită politica urbană tranfrontalieră comună.
În contextul marilor schimbări făcute în Europa de Est, la care se
1Vezi Anexa 1.
adaugă și extinderea Uniunii Europene în unele tări din Europa Centrală și de Est, dar nu și în altele, cooperarea tranfrontalieră este importantă pentru o dezvoltare armonioasă și contribuie la securitatea democrației pe continent.
Cooperarea tranfrontalieră este vitală pentru dezvoltarea bunelor relații între comunitățile vecine și la promovarea încrederii între popoarele ce trăiesc de o parte și de alta a graniței reînnoiește legăturile dintre grupuri ce au aceeași limbă, cultură și istorie, dar trăiesc de părți diferite ale frontierei. Acest aspect nu trebuie subestimat acum când noua Europă dorește promovarea drepturilor minorităților și bunele relații între vecini de dragul unei cooexistențe pașnice între popoare.
Cooperarea transfrontalieră este un mod dea promova dezvoltarea economică generală a țării, facilitând accesul la noi piețe. Cooperarea transfrontalieră trebuie să facă posibilă consolidarea relațiilor între toate țările Europei.
În acest moment cooperarea transfrontalieră este un subiect deosebit de actual și de dezbătut. Subiectul pentru mine este interesant și din punctul de vedere al locuitorului dintr-o euroregiune – DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa) – de aceea voi încerca să explic în lucrarea mea Regionalizarea și cooperarea transfrontalieră legătura dintre aceste două și importanța unei pentru cealaltă.
Un lucru este clar : Uninunea Europeană pe viitor nu va avea mai nimic în comun cu centralizarea, va funcționa însă dacă principiul subsidiarității va funcționa, dacă regiunilor li se va da rolul pe care îl au de fapt și anume acela de bază pentru Uniunea Europeană, de legătură cu aceasta.
Legătura dintre regiuni-cooperare transfrontalieră-Uniune Europeană este una extrem de strânsă. Cooperarea transfrontalieră nu poate exista și funcționa fără regiuni, regionalizare.
Cooperarea tranfrontalieră pentru a avea efecte scontate are nevoie de regiuni care dețin puteri autonome de ambele părți ale graniței, conform Convenției din 1980. Regionalizarea este de multe ori o dovadă de încredere din partea statelor în forțe proprii, respingerea acestei idei nu face decât să dovedească contrariul.
Regiunea nu este făcută să pună sub semnul întrebării unitatea teritorială a statelor (paragraful 8 din preambulul Chartei), ci pentru a permite o exprimare mai diferențiată a suveranității poporului la un nivel mai apropiat de cetățeni.
Regionalizarea este un mod de prevenire a conflictelor, de a încuraja exprimarea minorităților, a limbiii acestora și a culturii lor în cadrul unității naționale. Regiunea etse o entitate capabilă să facă față provocărilor secolului XXI. Nu este de mirare că aceasta a devenit un factor esențial de evoluție și dezvoltare economică, ce duce la crearea de locuri de muncă și la creșterea nivelului de trai.
Din punct de vedere al opțiunii politice pot aparea și posibile obiecții :
Este destul de costisitor să existe un alt organ de auto-guvernare, pe lângă autoritățile locale. Dar trebuiie subliniat faptul că regiunea nu trebuie văzută ca un alt organism birocratic, ci ca un serviciu adițional (subsidiar al autorității locale) promovatpentru cetățeni.
Regiunile nu sunt indispensabile acolo unde teritoriul statului și populația sunt mici. Acest argument se aplică doar statelor mici și foarte mici care au o unitate culturală și teritorială continuă. Statele membre în cauză sunt : Andorra, Liechtenstein, San Marino, Luxemburg și Monaco. În aceiași categorie mai pot fi plasate Islanda și Malta.
Regiunile pot periclita unitatea națională. O astefel de situație implică o problemă politică deja existentă în statul respectiv. În general, secesioniștii sau cei care au ambiții de independență sunt prezenți doar în câteva cazuri, clar identificate. De altfel, centralizarea axcesivă conduce la slăbirea unității naționale prin încurajarea dezvoltării unor cereri extreme apărute din frustrare.
Regiunile pot încălca autonomia autorităților locale. Adevărat, dar autonomia locală este deseori încălcată în stat, prin reprezentantul la nivel local al acestuia. Și regiunile pot acționa în acest sens, mai ales unde numeroase responsabilități se concentrează pe deciziile acestuia. Paragraful 7 din preambulul Chartei arată că, trebuie să se pună accentul pe reglementarea care spune că regiunea trebuie să respecte și să protejeze autonomia locală, articolul 7.2 al Chartei amintește că principiul subsidiarității trebuie să inspire relațiile dintre regiuni și autorități locale.
Trebuie precizat că nu toate țările au aceiași poziție în ceea ce privește regionalizarea și aceasta am încercat să demonstrez pe cât posibil în lucarea mea. Mai mult, tradițiile administrative, cultura politică și, precum în cazul țărilor Central și Este Europene, moștenirea trecutului recent contează și acestea.
În cazul regiunilor de frontieră este acum o dorință crescândâ și o disponibilitate la nivel local și regional de a lucra împreună de ambele părți ale graniței pentru a găsi soluții transfrontaliere ca legături în procesul unificării și integrării europene.
Subiectul regionalizării și cel al cooperării transfrontaliere este unul extrem de interesant, dar și delicat pentru România, mai ales în contextul actual. În România există deja câteva euroregiuni șî este țară ce dorește să adere la Uniunea Europeană și să fie integrată acesteia. În cazul în care acestea se vor întâmpla trecerea nu poate să fie bruscă, aici mă refer la cetățeni, pentru că pe lângă o integrare politică și instituțională, mai sunt și oamenii. Acestia trebuiesc obișnuiți cu sistemul european, legislația, dar să și comunice cu ceilalți membrii ai marii familii europene. Cooperarea transfrontalieră este un posibil răspuns la acestea. Ca studiu de caz pentru a susține acest lucru am ales euroregiunea în care eu trăiesc, DKMT, Dunăre-Criș-Mureș-Tisa.
Sper să reușesc în cele ce urmează să demonstrez, pe cât posibil, că între regionalizare-cooperare transfrontalieră-Uniunea Europeană este o legătură extrem de strânsă. Pentru aceasta voi porni de la explicarea termenilor de bază în această relație, a instituțiilor și voi utiliza cât mai multe situații de cooperarea transfrontalieră concrete. Pentru studiul de caz am ales euroregiunea DKMT, în care și locuiesc.
Capitolul I. Regionalizarea
. Cadrul juridic
Schimbările politice la nivel mondial, integrarea europeană și noile democrații din Europa entrală și de Est, au creat noi frontiere, noi zone de frontieră și s-au format anumite regiuni. O preocupare importantă a fost și marea inegalitate între astfel de regiuni, la frontierele dintre Europa Centrală șî cea de Est. Cooperarea transfrontalieră trebuie să ia astfel în considerarea toate aspectele vietii.
La baza cooperării transfrontaliere stă Charta Europeană a autoguvernării locale 2, adoptată în 1985, care specifică că, o autoguvernare locală eficientă este esențială pentru democrație. Charta servește ca model pentru reforma legislativă din noile tări. La aceasta se adaugă The European Outline Convention on Tranfrontier Co-operation și al său Protocol Adițional care recunoaște dreptul autorităților locale și regionale de a coopera și dincolo de granițe în asigurarea unor servicii publice și protectia mediului. The European Convention on the Participation of Foreigners in Public Life at Local Level duce mai departe principiul acordării de de drepturi civile și politice progresiv străinilor rezidenți, printer aceste drepturi ajungându-se și la dreptul la vot.
The European Charta for Regional or minority Languages țintește spre prezervarea limbilor regionale, limbilor minorităților ca și componentă de bază în moștenirea culturală a Europei, încercând să extindă folosirea acestora în justitie, școală, societate, cultură, economie și media.
The European Urban Center, drepturile cetățenilor din orașele europene, oferă un ghid practice pentru un bun management urban,
2Vezi Anexa1.
arhitectură, transport, energie, sport, poluare și siguranță. The Charter on the Participation of Young People in Municipal and Regional Life 3, stabilește direcțiile prin care tinerii pot fi încurajați să participe la deciziile care-I afectează și să fie active în viața orașului și a regiunii.
Aceasta este în mare cadrul legal ce stă la baza cooperării transfrontaliere. Dar, pentru a avea efectele scontate este nevoie de regiuni care dețin puteri autonome de ambele părți ale graniței. Regionalizarea este de cele mai multe ori o dovadă de încredere în forțele proprii din partea statelor .
Noțiunea de regiune în : Belgi, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Comunitatea Europeană.
Semnarea tratatului de la Maastricht la 7 februarie 1992 poate însemna , dupa zece ani de dezbateri referitoare la rolul regiunilor într-o Europă viitoare, sublinierea și pregătirea functionării regiunilor în cadrul procesului de integrare europeană. Includerea principiului subsidiarității în tratat ca normă legală cu valoare de legătură și stabilirea Comitetului regional trebuiesc văzute ca un răspuns la controversata dezbatere pe tema necesității regiunilor de a fi mai bine reprezentate în procesul decizional european.
În perioada presemnării tratatului, dar mai ales după conferința europeană interguvernamentală pe tema uniunii politice din 15 decembrie 1990, tot mai multe voci cereau un angajament clar din partea Comunității Europene față de structurile regionale. Există teama că o Europă unită, una puternică, ar putea
3 Vezi Anexa 2.
fi echivalentă cu dispariția oricărei forme de structură administrativă regională și ar duce la crearea unui sistem centralizat. Astfel, din punctul de vedere al regiunilor o viitoare Uniune Europeană ar trebui să îndeplinească trei cerințe de bază :
structură federală pe trei niveluri
o definire clară a puterilor în concordanță cu principiul subsidiarității ;
dreptul regiunilor de a iniția și participa activ la nivel european.
Conceptul de regiuni precede dezbaterea recentă și crescândă referitoare la regionalizare și este un termen ce nu se poate spune ca este ambiguu. Nici măcar conceptul de regionalizare – ca expresie a unei nevoi generale de a opri tendințele centralizatoare – nu trebuie să fie trecut cu vederea, căci multe posibilități de regionalizare ce apar depind de funcțiile pe care regiunile le au.
Există trei tipuri de regiuni :
În primul rând sunt regiunile gândite din punct de vedere al legii.
Acestei funcții par să fie doar parametrii referitori la dezvoltarea regională.
Avem apoi regiuni ce transced din simpla planificare a unei zone câd sunt gândite ca unități administrative. Principalul scop al acestui tip de regiune, una mult mai puternică, este să rezolve, să aranjeze mai eficient îndatoririle administrative în contextul unui stat încă organizat într-un mod centralizat ; dar aceste regiuni nu au nici un fel de independență în ceea ce privește ierarhia luării deciziilor, nefiind înzestrate cu puteri legislative.
Ultimul tip de regiune și probabil cel care îndeplinește cel mai bine cerințele necesare procesului integrării europene, este regiunea autoritate locală autonomă. Include și puterile extinse ale legislației autonomiei locale, dar și trăsăturile socio-politice tradiționale. Ca entitate politică este garantată de o protecție constituțională extinsă.
Cele trei tipuri de regiuni amintite trebuiesc înțelese doar ca o încercare de a sublinia tipurile ideale folosite pentru a obține o imagine clară asupra ˝Europei regionale˝. De fapt, se poate spune că harta Europei este deja acoperită de o adevărată rețea de numeroase regiuni constituite pe diferite criterii. Variații între regiuni gen unități administrative șî regiuni gen autorități locale autonome sunt întâlnite în mod frecvent. Aici s-ar putea naște întrebarea ce tip de element politic poate fi descris ca o regiune în conceptul statelor europene.
Belgia are o dublă structură federală. Pe de o parte aici sunt trei regiuni (régions sau Gewesten), Flandra, Valonia și Brussels, iar pe de altă parte de trei comunități (communantés sau gemeenschappen), franceză, germană și flamandă.
Puterea comunităților include cultura, educatia, în parte serviciile sociale și sănătatea. Tot comunitățile se ocupă ca limba acestora să fie folosită în administrația publică, educatie și la locul de muncă.
Regiunile, pe de altă parte, intervin și la nivelul economic, al politicilor de angajare și energie, al lucrărilor publice, transportului, protecția mediului, urbanism și dezvoltare, apă, finanțe, etc.
Danemarca. Începând cu anul 1970, în Danemarca sunt 14 districte administrative (anter). Sub jurisdicțias acestor districte administrative se află învățământul preuniversitar, spitalele, drumurile principale, administrarea sistemului public al asigurărilor de sănătate, protecția copilului și a persoaneleor cu handicap. Unele aspecte legate de mediu, servicii și asistență socială, educație, transport intră de asemenea sub jurisdicția acestora.
Germania. Replublica Federală Germania este singura țară din cadrul Comunității ce are o structură federală. Aceasta este alcătuită din 16 Länder, fiecare dintre acestea au propriul guvern și puteri în toate domeniilece nu se restrâng neapărat la unsistem legislativ federal. Landurile participă la legislația federală prin intermediul Bundesrat-ului.
Pe lângă landuri, în Germania mai există și o diviziune pe verticală a puterilor de forma : land-oraș-district-municipalitate.
Grecia. Începând cu anul 1986, în urma unei legi, administrarea politicilor locale a fost delegată celor 13 regiuni existente. Puterile acestora acoperă distribuirea apei, drumurile locale, deșeurile menajere, spațiile verzi (parcurile) și transportul urban. Ele se implică și în probleme legate de protecția mediului, dezvoltarea turismului, promovarea dezvoltării industriale și comerciale și urbanism.
Spania. Din anul 1978, Spania are 17 comunități autonome (comunidades autónomas) a căror existență este protejată de Constituție.
Acestea include provincii ce împărtășesc aceleași caracteristici culturale, istorice și economice și totodată au o structură municipală pe lângă cea a provinciei (provincială). În Constituție sunt enumerate domeniile în care comunitățile autonome au puteri exclusive : turism, cultură, servicii sociale, sănătate, dezvoltare economică, protecția mediului, agricultură, lucrări publice, urbanism, etc. La acestea se adaugă o serie de domenii pe care comunitățile autonome le impart cu Guvernul național.
Franța. Anul 1982 a însemnat introducerea unui nou sistem ce a divizat puterile și jurisdicțiile între regiuni, départements și Guvernul central. Regiunile au responsabilități legtae de dezvoltarea industriei, servicii sociale, cultură, știință, sănătate, dezvoltare regională, învățământ, etc.
Departamentele au puteri în domeniul serviciilor sociale și probleme legate de dezvoltarea rurală. Au totodată o putere financiară mai mare decât regiunile.
Irlanda. Irlanda nu are o guvernare regională la nivel local, dar este subdivizată în 31 de unități, dintre aceste 27 de județe, counties, și 4 county boroughs ce sunt structurate în grupuri de câte opt programe pentru fiecare caz și sunt responsabile pentru următoarele domenii : asistența socială, infrastructură, rezervele de apă, urbanism, agricultură, protecția mediului și sănătate.
Italia. În această tară, conform Constitutiei din 1948, există doua tipuri de regiuni : 5 regiuni cu statut special și încă 15 regiuni normale.
Primele au autonomie mai mare față de puterea centrală, dar nu au fost pe deplin constituie decât în anul 1963. Regiunile au puteri în domenii ca sănătatea, serviciile sociale, muzee, urbanism, turism, transportul local, drumuri și menținerea ordinii locale.
Puterile legislative variază de la o regiune la alta, în cazul regiunilor speciale acoperă schimbul, industria, serviciile locale și educația. Un decret din 1978 a delegat o serie de responsabilități spre provincii și municipii subordonate regiunilor.
Luxemburg. Autoritățile locale există doar la nivel municipal, datorită mărimii geografice a țării. Aici există 3 districte.
Olanda. Are 12 provincii (provincien) la nivel subnațional, stabilite de Actul Provincial din 1962. Ele îsi exercită controlul funcțional asupra unor domenii ca : protecția mediului, rezervele de apă și drenajul.
Portugalia. În momentul de față Portugalia are o structură regională ce conține 18 districte (distritos) cu funcții pur administrative. Sunt, oricum, văzute ca o soluție interimară până când desccentralizarea sistemului statal, prevăzută de Constitutie, iar regiunile vor primi puteri mărite. Cele două teritorii ,,marine ’’, Madeira și Insulele Azore, au deja statut de regiuni autonome.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord. Regatul Unit nu are o structură regională ca cea a majoirității țărilor europene. Sunt stabilite 8 regiuni cu scop statistic, dar sunt și un număr de unități administrative regionale (agencies) responsabile de sănătate și de apă.
Singurele autorități la nivel internațional sunt sub forma a 78 de județe (counties) : 9 regional counties în Scotia, 47 shire counties și 6 metropolitan counties în Anglia și 27 county districts în Irlanda de Nord. Puterile lor includ de obicei drumurile principale, controlul traficului, protectia consumatorului, eliminarea deșeurilor menajere, poliția, pompierii, educatia, serviciile sociale și bibliotecile.
Harta regională a Europei4
4 The regions in a European Community Characterized by Subsidiarity, European Parlament, Directorate General for Research, Political Series, 1993
5Fara cele 2 regiuni autonome Bolzano și Trentino
6Fără teritoriile marine
7Fără Londra
Comunitatea Europeană. În Comunitatea Europeană se operează la nivel administrativ cu conceptul de regiune. Acest termen reprezintă un nivel administrativ care este plasat, în ierarhia statelor membre, imediat sub nivelul central. Conform Nomenclatorului unităților teritoriale din punct de vedere statistic (Nomenclature of Teritorial Units for Statistical Purpose – N.U.T.S.), fiecare stat membru este împărțit în trei tipuri de regiuni.
7 The regions in a European Community Characterized by Subsidiarity, European Parlament, Directorate General for Research, Political Series, 1993
Printr-o decizie din 18 noiembrie 1988, Parlamentul European a aprobat Community Regionalisation Charter. Conform acesteia regiunile sunt teritorii sau complexe omogene de teritorii care din punct de vedere geografic formează o structură distinctă și au o populație cu anumite trăsături comune : limbă, cultură , tradiții istorice.
În articolul 14 al Chartei se arată că bazat pe principiul subsidiarității pentru distribuirea îndatoririlor în cadrul unui stat e mai bine ca regiunile să ocupe o poziție între nivelul statului membru și nivelul municipal.
Consiliul Europei a definit și el termenul de regiune în Convenția europeană pe probleme de regionalizare din 30 ianuarie – 2 februarie 1978.
Clauza 4 afirmă că noțiunea de regiune – care variază în unele cazuri de la țară la țară – a fost definit ca și ,,comunitate umană ce trăiește în interiorul celei mai mari unități teritoriale a unei țări ’’. O astfel de comunitate este caracterizată prin omogenitate istorică, culturală, geografică și economică sau o combinație a acestora ce unește populația în căutarea unor obiective și interese comune.
E greu de găsit o definiție standard pentru termenul de regiune.
Reprezentarea regională la nivelul Uniunii Europene
Comitetul Regional
În contextul lărgirii Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor are un rol destul de important în acest proces. Acest organ reprezentativ, compus din reprezentanții aleși ai orașelor și regiunilor Uniunii Europene, caută să-și creeze o nișă în procesul lărgirii ca reprezentant al Uniunii Europene pe teren, cel mai apropae de cetățeni, cu o experiență de câțiva ani buni în cooperarea transfrontalieră.
Înființat pe baza tratatului de la Maastricht din anul 1992, ca expresie a principiului subsidiarității, prin care deciziile trebuiesc luat la nivelulcel mai local, corespunzător unei acțiuni eficace, Comitetul Regiunilor se consideră unul din ,,gardienii’’, el fiind mândru de rolul său în promovarea unei Europe mai apropiate de cetățenii săi.
Statele descentralizate, în principal Germania, cu un oarecare sprijin din partea Spaniei, au avut rolul decisiv în eforturile de creare a acestui comitet. Landurile germane au fost cele care au avut ideea inițială a unui senat al regiunilor care să nu cuprindă autorități locale și care să aibă puteri mai mari decât pur consultative.
Organismul care a apărut la final în urma negocierilor asupra Tratatului și care și-a început activitatea în anul 1994 s-a văzut limitat la o funcție consultativă. Cei 222 de membri plini ai săi – toti reprezentanți locali și regionali, aleși în mod democratic, primari, consilieri locali sau președinți regionali – trebuie consultați de către Comisia sau Consiliul de miniștri în cinci domenii ale politicii, care au impact direct asupra autorităților locale și regionale.
Aceste domenii de politică sunt :
coeziunea economică și socială, inclusiv fondurile structurale
transportul transeuropean, transcomunicațiile și retelele de infrastructură energetică ;
sănătatea publică ;
învățământul și problemele tineretului ;
cultura.
Comisia sau Consiliul poate consulta Comitetul și în alte domenii cum ar fi dreptul cetățenilor U.E. de a vota în alegerile locale din orice stat membru în care locuiesc. Uneori, comitetul mai aprobă la inițiativă proprie opinii în domenii cum sunt agricultura, mediul și politicile urbanistice. Ele sunt apoi trimise Comisiei, Consiliului și Parlamentului European.
În cadrul Comitetului Regional comisii specializate lucreazăla redactarea opiniilor a căror implementare nu este obligatorie. Aceste opinii sunt supuse la vot în sesiunile plenare ce au loc de cinci ori pe an.
Comisia examinează cu conștiinciozitate aceste opinii, trimite comitetului reacțiile sale și poate adopta anumite elemente. Ea nu este însă obligată să încorporeze sugestiile Comitetului în propunerile sale.
Conștient de funcția sa limitată comitetul a făcut presiuni pentru a obține un rol mai larg, ținându-și în anul 1997 propria sesiune la nivel înalt la Amsterdam, în luna mai, cu o luna înaintea Conferinței Interguvernamentale, la care au participat șefii guvernelor naționale.
Comitetul și-a numit propria reuniune la nivel înalt ,,summit-ul celor mici ’’.
Unele din cererile sale au fost satisfăcute în noul Tratat de la Amsterdam. Gama domeniilor în care consultarea sa de către Consiliu și Comisie este obligatorie a fost lărgită, cuprinzând acum politica privind locurile de muncă, problemele sociale, implementarea măsurilor privind sănătatea publică, mediul, calificarea profesională, transportul și implementarea fondului social.
Pentru prima dată Tratatul acordă dreptul Parlamentului European de a se consulta cu Comitetul, dacă dorește.
Comitetul Regiunilor a mai obținut dreptul la autonomie față de Comitetul Economic și Social (C.E.S. cu care împarte în prezent personalul și unele facilități cum ar fi aranjamentele de traducere și de organizare a întrunirilor.
Comitetul încă nu și-a atins unul din scopurile sale primordiale înscrise în tratat – dreptul său sau al regiunilor cu puteri legislative de a iniția acțiuni în fața Curții Europene de Justiție. Comitetul urmărește satisfacerea acestei cereri pe care Comisia nu a sprijinit-o. Noul tratat nu recunoaște Comitetul ca o instituție de sine stătătoare și nu menționează în mod explicit orașe și regiuni.
Secretarul comisiei speciale a Comitetului Regiunilor asupra problemelor instituționale afirmă: ,,Dorim să fim o instituție în baza articolului 4, paragraful 1 al tratatului, ceea ce înseamnă să intrăm în ecuație. În prezent suntem menționați doar în paragraful 2, ca organism consultative […]. O implicație juridică a acestei cereri este că pe termen mediu obții o responsabilitate suplimentară. Filozofia de la baza ei este că pe termen lung ar trebui să avem o funcție mai mult decăt consultativă.’’
Comitetul este deosebit de încântat de modul în care noul său tratat recunoaște importanța regiunilor în cooperarea transfrontalieră, obligând Consiliul și Comisia să se consulte cu Comitetul Regiunilor în anumite chestiuni.
Membrii Comitetului Regiunilor sunt distribuiți astfel :9
Principiul subsidiarității
Un alt aspect al Tratatului European îl reprezintă interesul deosebit pe care îl acordă regiunilor. Încorporarea principiului subsidiarității în Tratat ca normă legală de legătură reprezintă o încercare de a alia două situații : frica crescândă și frecvent exprimată de o centralizare europeană și întărirea ideii unei comunități Europene din ce în ce mai unite.
Aceasta este o altă zonă specifică în care regiunile au un rol foarte important de jucat, măcar ca expreie a multitudinii de fiferențe socio-politice existente în europa. Ca rezultat al trecutului istoric unic al Europei un consens politic general (sau cât mai mare) este necesar pentru o viziune internațională ca aceea a unei Comunități Europene unite și puternice și acest consens poate fi atins dacz se dă importanță condițiilor socio-politice existente. Regiunile sunt o formă de expresie istoric dezvoltată tocmai din aceste condiții și se simte nevoia reînființării acestora pe măsura construcției sistemului Comunității Europene. Aacestea au început și prin constituirea Comitetului Regional ca rezultat al includerii principiului subsidiarității în Tratatul Uniunii Europene.
Principiul subsidiarității, prin definiție, acordă prioritate în timpul oricărei acțiuni mai repede unei instanțe inferioare decăt unei instanțe superioare.
Acest principiu înseamnă că regiunilor sau autorităților locale subordonate le vor fi desemnate însărcinările necesare pentru a fi realizate la acest nivel.
În acest fel, tendințele de centralizare ar putea fi contrate și puterile de luare a deciziilor a celor mai multe mai multe instituții locale slăbite.
Articolul 3 b formuleaza aceasta în felul următor:
,, Comunitatea va actiona în limitele puterilor ce i-au fost allocate și a obiectivelor prevăzute în acets Tratat.’’
,,În domeniile ce nu fac parte exclusivă din competența sa, Comunitatea va acționa numai în conformitate cu principiul subsidiarității.’’
,,Acțiunile adoptate de Comunitate nu vor depăși necesarul pentru atingerea obiectivelor prezentului tratat.’’
Principiul subsidiarității poate fi găsit într-o formă puțin diluată și în articolul 130 r al Actului Unic European anterior, dar prima sa prezentare deplină a fost în articolul 3 b al Tratatului Uniunii Europene. O privire mai atentă arată că, folosirea termenului ,, principiul subsidiarității’’ în contextul acestui tratat nu poate fi limitată la atât.
Aceasta nu înseamnă o structură administrativă răsturnată, care permite comunității mai mari să intervină atunci când nivelul de jos este incapabil să îndeplinească anumite sarcini ce-i revin. Astfel, Comunității Europene i se va da puterea de a acționa oricând o sarcină poate fi îndeplinită mai bine la un nivel mai înalt.
O altă interpretare a principiului subsidiarității o gasim și la articolul 128, paragraful 1 :
,,Comunitatea va contribui la dezvoltarea culturilor statelor membre, prezervarea diversității lor naționale și regionale, accentuând în acelasi timp și moștenirea lor culturală comună.’’
Un aspect ce dă naștere la o serie de îngrijorări este acela care arată că, pentru ca principiul subsidiarității să fie implementat eficient la nivelul Comunității Europene, structurile din interiorul statelor membre trebuie să aibă puterile și resursele necesare a le permite să joace un rol atât de important în luarea deciziilor. Astfel, înainte de a aplica principiul subsidiarității la nivel regional, acesta trebuie pus în practică la nivel național.
Programe de dezvoltare Regională
INTERREG I (1990-1994)
Urmând un număr de actiuni pilot, Comisia europeană a lansat în anul 1990 Programul de Inițiativă Comunitară INTERREG, țintind astfel spre accelerarea integrării zonelor de graniță interne în Piața Unică. Scopul inițiativei a fost totodată și promovarea cooperării dintre granițele externe ale Uniunii și zone vecine din Centrul și Estul Europei.
Prima inițiativă INTERREG, pentru perioada 1990-1993, a fost implementată în 35 de țări prin programme operationale (din care 24în zone de graniță internă) și au avut un buget total de 1034 milioane de ECU.
Autoritățile care au desfășurat această inițiativă au acoperit aproape toate subsectoarele dezvoltării economice, transportul și comunicațiile, schimbul și turismul, mediul, dezvoltarea rurală etc.
Chiar dacă cea mai mare parte a fondurilor a fost concentrată asupra regiunilor din Obiectivul 1, ajutorul a fost în mod egal garantat și regiunilor centrale ale Uniunii.
Regiunile de graniță care nu au fost Obiectiv 1,2 sau 5 b nu au fost eligibile pentru INTERREG I, dar datorită articolului 10 din F.S.D.F. și proiectele din aceste regiuni au putut fi finanțate.
INTERREG II (1994-1999)
La 15 iunie 1994, Comisia a adoptat o declaratie către statele membre în legătură cu noile direcții al inițiativei INTERREG II. Acesta susține cooperarea transfrontalieră atât la nivelul granițelor interne, cât și externe ale Uniunii Europene, dar și o serie de activități transfrontaliere referitoare la stabilirea unei rețele energetice.
Banii destinați pentru INTERREG II pentru perioada 1994-1999 s-au ridicat la 2,4 miliarde de ECU (valoarea din 1994) din care 1,8 miliarde au fost pentru regiunile Obiectiv 1.
Direcțiile INTERREG II urmează pe cele incluse în INTERREG I, dar totuși au fost modificate în condițiile completării Pieței Unice și în perspectiva realizării Uniunii Economice și monetare. În ceea ce privește granițele externe noi oportunități au apărut datorită deschiderii venite dinspre tările Central și Est Europene.
Toate regiunile de graniță continentale, interne și externe, au beneficiat de fonduri din INTERREG II, ca o consecință a creșterii flexibilității noului regulament de gestionare a fondurilor. Direcțiile INTERREG I deja permiteau un anumit grad de flexibilitate referitor la aspectul geografic. Această flexibilitate a fost păstrată și în INTERREG II.
Un număr mare de măsuri eligibile au fost incluse deja în INTERREG I, iar acest principiu a fost menținut. Oricum pe lângă acestea INTERREG II cuprinde măsuri privind educația, sănătatea, media, urbanismul și măsuri suplimentare legat de rețele transeuropene.
În legătură cu regiunile de graniță externe un element nou a fost introdus în noua perioadă programată. Bugetul PHARE a inclus o linie bugetară specială de 150 milioane de ECU pentru 1994 destinată proiectelor legate de cooperarea transfrontalieră între regiunile care se află la granița Uniunii Europene cu Europa Centrală și de Est.
INTERREG III (2000-2006)
Inițiativa comunitară INTERREG III mai este cunoscută și sub numele de cooperarea transeuropeana pentru o dezvoltare echilibrată. Scopul acestei noi inițiative este de a promova cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională și dezvoltarea echilibrată a teritoriului Uniunii Europene.
INTERREG III iși propune :
dezvoltarea regională integrată între regiunile de graniță, inclusiv cele externe și maritime ;
o contribuție la integrarea armonioasă a teritoriului în Uniunea Europeană ;
extinderea potențialului de dezvoltare pentru regiunile Uniunii Europene.
Resursele financiare pentru această inițiativă vor fi alocate în principal actiunilor ce sunt incluse la punctul A. Acestea se referă la : promovarea dezvoltării orașelor, zonelor rurale și a celor de coastă, adaptarea pieței muncii, promovarea protecției mediului, eficientizarea energiei și noi tipuri de energie, imbunătățirea transportului, a sistemului de telecomunicații, îmbunătățirea cooperării la nivel juridic și administrativ, aici incluzându-se și îmbunătățirea sistemului de securitate externă a vămilor, crearea mentalității la nivel uman și instituțional asupra cooperării transfrontaliere.
Punctul B se concentrează asupra cooperării transfrontaliere la nivelul autorităților locale, regionale și naționale în vederea promovării integrării europene susținute și cu o dezvoltare echilibrată.
Mai exact acțiunile se referă la :
pregătirea și dezvoltarea strategiilor transnaționale și a planurilor spatiale pentru o dezvoltare economică și teritorială echilibrată; aici este inclus urbanismul, telecomunicațiile, dar în special promovarea unei comunicări cât mai bune și intense între regiunile insulare și regiunile periferice defavorizate și regiunile centrale ake Uniunii Europene ; management comun în domeniul energetic, mediu, utilizarea apei, pentru a îmbunătăți proviziile, calitatea și eficiența regiunilor defavorizate ;
edzvoltarea transferului de tehnologie ;
facilitarea îmbunătățirilor de infrastructură, cu o importanță mai specială, pentru o dezvoltare teritorială echilibrată și pe baze selective.
Punctul C se adresează coperării interregionale. Aici prioritățile sunt în primul rând mărirea schimbului de experiență pe tot cuprinsul Uniuniii relaționat cu ceea ce este cooperarea transfrontalieră și transnațională, după cum reiese din punctele A și B, și în al doilea rând promovarea rețetelor regionale pe anumite teme de politică regională. O atenție deosebită se recomandă pentru implicarea regiunilor insulare și a celor periferice.
Programul de cooperare transfrontalieră Phare
Recunoscând importanța regiunilor de graniță dintre statele membre și țăile Europei Centrale, Uniunea Europeană, din 1992, finanțează o serie de acțiuni menite să îmbogățească cooperarea transfrontalieră. În 1994 la inițiativa Parlamentului European au fost alocate 150 milioane de ECU pentru programul de cooperare transfrontalieră Phare. Acest support financiar include pe schimbul de informații și experiență de-a lungul graniței și măsuri comune în domeniul transportului, mediului, energiei, telecomunicațiilor, afaceri, tehnologie și turism.
Phare este o parte esențială în strategia de preaderare. Obiectiveke sale sunt :
să ajute țări eligibile din Europa Centrală să depășească problemele de dezvoltare specifice rămase din relativa lor izolare în economia lor națională ;
să încurajeze crearea și dezvoltarea de ambele părți ale frontierei, dar și racordarea acestora la cele din întreaga Europă ;
să depășească marile diferențe ce se întâlnesc în nivelul de trai șî dezvoltare din cadrul zonelor de graniță din Europa ;
să accelereze procesul de transformare din țările Europei Centrale și apropierea acestora de integrare ;
să contribuie la realizarea bunei vecinătăți recunoscute de pactul de stabilitate.
Capitolul II. Zonele de graniță de la diviziune la integrare
2.1 Situații și forme ale cooperării
Termenul de graniță va fi folosit ca linie trasată pentru a divide teritorii sau sistemme politice. Este astfel locul de întâlnire, dar și loc ce separă, între oameni și instituții de pe o parte și de pe cealaltă.
O regiune de graniță este o unitate teritorială definită, ce se deosebește de celelalte prin faptul că populația este afectată de existența granițelor statale. Mărimea și caracterul regiunii de graniță sunt rezultatul factorilor locali.
Uniunea Europeană are aproximativ 10.000 Km de graniță, 60% din aceștia sunt intracomunitari, iar 40% sunt externi. Zonele de graniță acoperă 15% din suprafața Uniunii Europene și au 10% din populația acesteia. În zonele de graniță internă interne Uniunii prioritate trebuie să i se acorde impactului pe a care îl va aduce înțelegerea Pietei Unice, planificării spațiului astfel încăt să se obțină maximum de beneficii din rețele transeuropene șî eliminării diferitelor slăbiciuni.
Zonele de graniță externe pot fi împărțite în trei categorii. Avem zonele de graniță din regiuni aparținând unor state membre Zonei Europene Economice care au optat pentru aderare în Uniunea Europeană. Acestea sunt zonele de la granița cu Suedia și Norvegia și regiunile din sudul Germaniei și nordul Italiei în vecinătate cu Austria. Acestea sunt acum într-un proces de transformare urmând să devinâ zone de graniță interne. Regiunile din Germania, Italia și Franța la granița cu Elvetia care nu este nici membru în Zona Europeană Economică, nici candidată pentru aderare este un alt caz.
Schimburile acestor tări cu Elveția vor fi întotdeuna supuse anumitor limitări, în ciuda progresului considerabil din ultimii ani.
Regiunile din Germania, Italia, Danemarca și Grecia învecinate cu țâri din Europa Centrală și de Est sau cu alte țări terțe aflate în procesul de tranziție economică și politică sunt regiunile ce au înfruntat celor mai mari probleme din cauza tututor factorilor implicați : deschiderea granițelor până atunci închise, brusca schimbare spre libertatea de mișcare a bunurilor și a persoaneleor, existența unor diferențe foarte mari de o parte și de cealaltă a graniței (venituri diferite, șomaj, probleme de emigrare, etc.).
Cooperarea transfrontalieră a apărut prima dată în zonele de graniță cele mai populate din uniunea Europeană ca Benelux și granițele dintre Olanda și Germania, pentru a se aduna mai multe informații pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere a situației de a se forma și în alte zone.
Astăzi miza este triplă pentru integrare și armonizare în zona granițelor interne, pentru a ajuta regiunile periferice în dezvoltare și a le consilia în relațiile u țările învecinate.
Ajutorul financiar acordat de INTERREG I prin cele 31 de programme operaționale a stimulat puternic cooperarea transfrontalieră în Europa, în Uniunea Europeană, mai ales în zonele periferice și a ajutat la înfăptuirea unor structuri instituționale și mecanisme ale cooperării și s-au făcut primii pași de la o coordonare a cooperării transfrontaliere spre planificarea regională.
În acest moment există o intensificare a activității transfrontaliere în ceea ce privește planificarea regională, dezvoltarea protecției mediului, care a fost de fapt și unul din punctele de plecare la începutul cooperării transfrontaliere. Primele experinențe se refereau la stabilirea unor acorduri bilaterale ce stabileau înființarea unor comitete transfrontaliere de planificare regională (Germania – Olanda; Germania – Belgia; Germania – Austria; Benelux). Descentralizarea administrației, care s-a înfăptuit în ultimele două decenii în multe din țările Europei, a contribuit la tot mai marea implicarea a autorităților locale și regionale în acest proces de plaificare a spațiului, ce în unele zone a avut forme destulu de ambițioase (Benelux).
Acest tip de planificare concertată prevestește dezvoltări pe teritorii interregionale și transnaționale tot mai largi unde se înregistrează un proces de cooperare și integrare activ.
2.2 Zonele de graniță interne
Crearea Pieței Unice Europene a dat un impuls noilor funcții și potențialului de integrare în ceea ce privește zonele de graniță internă. Multe dintre acestea, în special cele din zona centrală cu posibilitate de a transcede barierele asa-zis usoare (limbă, cultură, mentalitate, acces la informatii, etc.), sunt foarte bine plasate în a câștiga o serie de avantaje. Lunga experiență a unor zone de graniță în relațiile interculturale (abilitatea de a media între cel puțin doua culturi, accesul simultan la diferite rețele de transport și telecomunicații, experiența simultană pe două sau trei piețe naționale) sunt un bun deosebit pentru Piața Unică. Luxemburgul este probabil zona care se integrează cel mai bine în aceste exempil și cele trei limbi (franceza și germana ca limbi naționale și transnaționale, mossele frankish ca limbă transfrontalieră).
Dispariția controlului la graniță trebuie să stimuleze traficul vamal de orice fel. De la simplele cumpărături până la tranzacții, afaceri de o partye și de cealaltă a graniței, totul s-a intensificat, mai ales unde și taxele sunt diferite (cazul graniței între Danemarca și Germania) sau unde unele produse au reduceri de preț.
Oricum dispariția efectivă a granițelor nu pare să ducă la creșterea unor interschimburi și în alte domenii. Libertatea de mișcare a muncitorilor, cu mult ușurată odată cu abolirea controlului vamal, este afectată mai mult de diferența de plată și e disponibilitatea locurilor de muncă, decât de reglementări ; în timp ce decizia companiilor de a se muta în zonele de graniță este influențată mai puțin de rata taxelor (unde se păstrează încă diferențe mari) cât este de condițiile de producție (disponibilitatea forței de muncă calificate la prețuri competitive, disponibilitatea terenului potrivit, etc.). Regiunea Alsacia este mult mai atractivă pentru companii decât regiunile din vecinătatea ei (Germania).
Imapctul reglementărilor referitoare la dezvoltarea regiunilor de graniță parte saă fie puternic în Europa de Sud, probabil din cauză că integrarea și armonizarea sunt mai puțin avansate și din cauza diferențelor transfrontaliere substanțiale care încă nu sunt subiect al dreptului comunitar, legii comunitare. Cel mai bun exemplu al euroacțiunii transfrontaliere – și al integrării europene – este libertatea de mișcare a forței de muncă de pe o parte pe alta. Numărul aproximativ al navetiștilor de acest gen este de 110.00 – 120.00 în cadrul Uniunii, iar dacă adăugăm și țările EFTA numărul este dublu.
Ideea că rata șomajului este relativ mare în zonele de graniță este adevărată în cazul unde sunt slăbiciuni structurale în economie, dar cauzele fundamentale pot fi înselătoare în zone unde mișcările transfrontaliere sunt importante. Avem ca exemplu Saarland. Aici rata șomajului este mai mare ca în restul Germaniei, dar are 15.600 de muncitori francezi, care în termeni de populație este depășită doar de Luxemburg (30.000 de muncitori din zonele de graniță). În zona din apropierea Saarbruck somajul este mai mare decăt rata medie – aproximativ 13% în anul 1993 – dar șomajul în rândul muncitorilor străini (47% din ei provin din Franța) este de două ori mai mare decât pe plan local.
Mișcarea forței de muncă peste graniță depinde și de faptul că disponibilitatea locurilor de muncă și salariile sunt mai mari de o parte a frontierei. Dar sunt și cazuri în care se pare că locul de rezidență este stimulul și nu condițiile de muncă. Aici referirile sunt la situațiile când veniturile impozitate în țara de rezidențâ sunt mai mari iar aici taxele sunt mult mai mic. Mai există și diferențe referitoare la terenuri și valoarea acestora.
Migrarea peste graniță este încă redusă, chiar și în regiunile unde există afinități lingvisticeși culturale.
Cooperarea de-a lungul zoneleor de graniță este treptat, treptat înlocuită de integrare. Actiunile comune sunt din ce în ce mai numeroase datorită suportului financiar substanțial, mai ales prin INTERREG, dar și descentralizării și planificării zonale în multe țări membre.
Barierele lingvistice și culturale încă trebuei depășite, la fel ca și problemele referitoare la impozite și reglementări privind siguranța persoanelor. Cu cât crește cooperarea cu atât vor fi mai bine înțelese diferențele administrative, politice, sociale șî culturale. Focalizarea trebuie să se axeze pe aceste aspecte alături de învățarea limbii.
2.3 Zonele de graniță externa
Zonele de graniță externă sunt cele care mărginesc țări în curs de a deveni membre ale Uniunii. În general, în cauză sunt țari foarte dezvoltate, cu schimburi intense. Acestea tind totodată să fie la periferia Comunității.
Odată cu aceste țari vor fi integrate în Comunitatea Europeană finanțările venite prin intermediul programului INTERREG, vor fi disponibile de ambele părți ale graniței pentru a reuși cooperări, proiecte de dezvoltare.
Zonele din jurul Elveției vor avea un alt mod de dezvoltare dat fiind refuzul acesteia de a intra în Zona Economică Europeană sau în Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că schimburile transfrontaliere (marea parte a schimburilor cu Elvetia sunt cu țări membre al Uniunii) vor fi împotriva dezvoltării politicii elvețiene contrare practicilor comunitare. Programul INTERREG II este considerat avantajos de elvețieni și pentru a putea să participe mult mai eficient la INTERREG II, guvernul elvețian a alocat un buget special e 30 de milioane de franci elvețieni.
Regiunile comunității ce au granițe comune cu tări din Europa Centrală și de Este sunt cele ce trec prin mari schimbări. Au de înfruntat o serie de pribleme cum ar fi :
diferențele majore de venit între cele două părți ale graniței ; acestea sunt considerate adevărate amenințări ale stabilității ;
diferențe în cultura politică și instituțională ce de multe ori împiedică cooperarea;
diferențe legate de infrastructură, zonele de graniță având un loc aparte în politica rețelelor transeuropene.
În ciuda acestor diferențe, probleme, cooperarea transfrontalieră se dezvoltă în multe direcții.
Aproximativ 100 de milioane de ECU din fondurile Comunitații au fost investiți în programul Phare tocmai pentru a energiza activitațile de cooperarea transfrontalieră. Țările implicate sunt : Polinoa, Cehia, Sloveia, Statele Baltice, Bulgaria și Albania.
Oricum numeroase obstacole încă mai sunt pentru o colaborare transfrontalieră fructuoasă, mai ales în Sud. Imigranții clandestini sunt o mare problemă, aceștia concurând pentru locurile de muncă necalificate cu localnicii.
Datorită poziției lor, zonele de graniță externe au oportunitatea de a dezvolta relații mult mai strânse și cu alte țări din europa Centrală șî de Est, dar și de pe cealaltă parte a Mării Mediterane.
2.4 Etapele cooperării transfrontaliere
La început a fost absența totală de relații.
Diferite entități sau populații se ignoră, trăiesc în autoanarhie sau se referă numai la comunitatea lor națională. Datorită acestui lucru, frontiera este percepută numai ca o limită, o despărțire, o linie de securitate. Această fază pare să fie depășită de aproape toate statele Europei.
Într-adevăr, pentru majoritatea țărilor Europei, eforturile de deconcentrare, de descentralizare a puterii statale, de depășire ,,funcțională’’ a frontierelor n-au fost întreprinse sistematic decât în ultimele trei decenii.
Această evoluție presupune o dezvoltare a descentralizării, și deci o aplicare mai detaliată a principiului subsidiarității, inclusiv a subsidiarității transfrontaliere.
A urmat faza schimbului de informații.
Este faza primelor contace. Ea este importantă pentru colectivitățiel locale, chiar dacă modalitățile de procedură sunt mai puțin uniform structurate ca pentru state : reuniuni neoficiale între guverne sau autorități politice si/sau administrative ; schimb de informații scrise, etc. Pentru a se coopera este important de a se cunoaște mai bine vecinul împreună cu diferitele lui structuri politice, economice, sociale, culturale.
A cunoaște mai bine vecinul este și o condiție pentru a-l aprecia mai mult și pentru a dezvolta cu el un adevărat parteneriat.
A treia etapă este concertarea.
Înainte de a se lua o hotărâre se obișnuiește din ce în ce mai mult de a informa și de a consulta partenerii străini și vecini în măsura în care aceștia pot fi afectați de măsurile prevăzute. Dar această consultare se face încă pe o bază neoficială ; și mai ales, oricare ar fi rezultatul, aceasta nu are încă un caracter obligatoriu.
Majoritatea comunităților locale frontaliere din Europa occidentală au ajuns la acest stadiu, mai ales în materie de amenajare a teritoriului sau de măsuri de pretecție a mediului înconjurător.
Rămân multe eforturi de făcut ; câte hărți teritoriale nu se opresc la frontiere, câte manuale școlare nu rămân în stadiul de început ! În acest sens, se poate spune că ceea ce apropie colectivitățile transfrontaliere și le determină să se consulte, ba chiar să coopereze în mod real, sunt problemele de fiecare zi.
O altă problemă este cooperarea.
O politică locală pentru a fi eficace, cere o adevărată cooperare transfrontalieră, în anumite domenii. Instituțiile transfrontaliere existente aprofundează, în marea lor majoritate, atât această categorie de reacții, cât și pe cea a concertării. Aceste experiențe transfrontaliere scot toate în evidență faptul că numai soluțiile adoptate în comun acord răspund în mod real problemelor similar trăite de colectivitățile și populațiile de o parte și de alta a frontierelor. Din această perspectivă, atât Regio Basiensis, Comunitatea de lucru a regiunilor și cantoanelor din Alpii occdidentali (COTRAO), Comunitatea de lucru din Jura (CTJ), cât și Consiliul din Leman sau Comunitatea de lucru din pirinei, de exemplu, sunt organisme de concertare și de cooperare. Totuși în ciuda denumirii lor de instituții consultative, comportamentul participantilor lor, care în general se conformează deciziilor luate de umanitate de aceste organe consultative, apropie modul lor de funcționare de cel al organizațiilor clasice interguvernamentale de reală cooperare.
Dată fiind această situație, nu este o utopie de a considera că, într-un viitor apropiat, ,,cooperarea transfrontaliera’’ va corespunde etimologieisale latine ,,a face împreună’’ și nu va exprima numai noțiunea de concertare.
Cooperarea este urmată de armonizare.
În spațiile frontaliere, legislatiile sau reglementările naționale sau regionale, deja la nivel comunitar și în nenumărate domenii, între altele cel al politicii sociale, nu acordă importanță termenului de armonizare. Astfel, la DG V (Direcția generală a politicii sociale), la Bruxelles, se vorbește, de preferință, de ,,convergențele sistemelor de securitate socială’’ decât de armonizarea politicilor sociale. Ținând cont de avansul și întârzierile acumulate in materie de protecție socială, se pare că nu s-a găsit încă un punct de echilibru optim în acest domeniu ; este o chestiune de timp. Și ceea ce este adevărat în domeniul socialului, este tot așa și în cel al politicilor regionale, cu atât mai mult în cel al politicilor regionale transfrontaliere.
De aceea acest nivel optim al relatiilor transfrontaliere, care evidentiază armonizarea, nu este încă realizat în nici un spațiu transfrontalier, chiar intern Uniunii Europene. Sunt încă de găsit un întreg ansamblu de osmoze, chiar de punți, în toate domeniile cooperării transfrontaliere citate mai sus, înainte de a degaja un adevărat câmp de relatii contractuale, făcut prin armonizări, și mai mult prin integrare.
O ultimă etapă este integrarea.
A concepe, mai mult, a realize, ,,programe de dezvoltare regională integrată’’, etapa ultimă a certării socio-economice transfrontaliere, presupune realizarea deplină a obiectivului final al Uniunii europene: acela al integrării. Aceasta justifică faptul că începe să se vorbească, în această optică de integrare, de bazinul transfrontalier de locuri de muncă, de bazinul transfrontalier de dezvoltare economică, de bazinul transffrontalier de inovație tehnologică, de bazinul transfrontalier de formare, chiar de bazinul de viață, dar fără ca aceste bazine să constituie proiecte precise de referință pentru autoritățile politice sau pentru ansamblul factorilor socio-economici.
Exemple ale cooperării transfrontaliere privind
serviciile publice în anumite state membre
Austria și Republica Cehă
Districtul Znojmo (Republica Cehă) a fost autorizat de a-și prelungi reteaua de irigații până pe terenurile domeniului Hardegg (Austria). În anumite regiuni se prevede construirea unor instalatii de tratare a apelor uzate. La Unanov (Republica Cehă) un loc de descărcare a gunoaielor este gestionat în comun cu întreprinderea austriacă ASA . Districtul Prachatice (Republica cehă) și Ministerul Protectiei mediului al Austriei de Sus cooperează pentru conservarea naturii mai ales printr-un schimb de informații asupra poluării.
Unitățile de pompieri din orașele frontaliere ale districtului Ceske Budejovice (Republica Cehă) colaborează cu unități austriece. Mulțumită unor asociații din orașe cehești, acest tip de cooperare există, de asemenea, în domenii cum ar fi unitătile de pompieri, ajutorul medical de urgență ca și în utilizarea in comun a mijloacelor tehnice pentru trasarea pistelor de ski nordic.
Austria și Germania
Regimentele de pompieri din Landul bavariei (germania) șî din Austria au o lungă tradiție de cooperare. Orașul Passau (landul bavaria, Germania) aprovizionează cu apă anumite locuințe situate in Austria, iar comune bavareze și austriece tratează în comun apele uzate. Cooperarea IN-Euregio între Bavaria și Austria de Sus se realizează prin proiecte mai ales turistice și culturale.
Austria și Ungaria
O cooperare permanentă a fost instituită între orașele Szentgotthard (Ungaria) și Jennersdorf (Burgenland, Austria) pentru evacuarea și tratarea apelor uzate cât și pentru eliminarea gunoaielor menajerede către o intreprindere privată înscrisă in regimul societătilor în Ungaria și creată cu ajutorul capitalului austriac. Orașul Sopron (Ungaria) și Landul Burgenland (Austria) studiază o eventuală cooperare in vederea întreținerii în comun a retelei rutiere și creării de posturi de frontieră.
Austia și Italia
Datorită situării geografice favorabile, colectivitatea din Paluzza (udine, Italia) aprovizionează cu electricitate postul de poliție și o bancă a colectivității din Mauthen Kőtschach (Austria), printr-un contract de drept privat.
Belgia și Franța
Asociatia energetică intercomunală GASELWEST din Belgia furnizează electricitate complexului vamal francez de la Callicannes la Poperinge (provincia flandra occidentală, Belgia) și întreprinderea VMW face același lucru pentru apa potabilă. Întreprinderea belgiană AIESH (provincia Hainaut) furnizează, de asemenea, electricitate întreprinderii franceze EDF. Există o cooperare permanentă între asociația intercomunală IwvA de la Koksidjie (provincia Flandra occidentală, belgia) și asociația franceză de aprovizionare cu apă SIDEN (departamentul de Nord) pentru furnizarea apei potabile. Un aranjament pentru apă potabilă există, de asemenea, intre comunele din departamentul Meuse (Franța) și provincia Luxemburgului (Belgia). Comunele din Watou (provincia flandra occidentală, Belgia) și din Houtkerke (Franța) gestionează în comun o stație de epurare a apelor uzate.
Wervick (Flandra occidentala, Belgia) și Armentiere (Franța) au serviciu de autobuz în comun. Comunele Poperinge (Flandra occidentală), Boeschepe și Steenvoorde (flandra occidentală, Belgia) și Wervicq-Sud întrețin împreună cărări. Asociatia franceză CUDL și asociatia belgiană WIH (Flandra orientală) gestionează împreună terenuri de staționare. O comună belgiană participă din 1993 la un târg organizat in departamentul meuse (Franța).
Belgia și Germania
Stația hidraulică din districtul Bitburg-Prűm în Landul Renania Palatinat (Germania) alimentează cu apă comune din Belgia. O listă trilingvă de termini privind furnizarea transfrontalieră. De ajutor în caz de catastrofe și accidente a fost eleborată între Maastricht (Olanda) și Luik (Belgia) și Aken (Germania).
Belgia și Olanda
Baarle-Hertog (Belgia) și Baarle-Nasau (Olanda) cooperează în numeroase domenii. Astfel, apa și gazul sunt furnizate orașului belgian de către întreprinderi olandeze ; apele uzate sunt tratate în comun ; gunoaiele sunt colectate de o întreprindere olandeză ; întreținerea drumurilor și serviciile de pompieri sunt comune ; există o stație de autobuz comună pentru legăturile între autobuzele belgiene și olandeze ; rețeaua de televiziune prin cablu, instalată de către o intreprindere belgiană, este exploatată de o parte și de alta a frontierei ; există, de asemenea, o cooperare în diferite domenii culturale.
Comuna Essen (provincia Anvers, belgia) primește electricitate de la întreprinderea olandeză PMEM, dar o și revinde. Mai multe case din Wachtebeke (Flandra orientală, Belgia) sunt conectate la rețeaua olandeză de aprovizionare cu gaz. Apa potabilă a asociației intercomunale PIDDA (provincia Anvers, Belgia) este distribuită câtorva case din Rosendal și Baarle-Nassau (Olanda), iar mai multe case din Essen (provincia Anvers, Belgia) sunt alimentate de către o întreprindere olandeză. Orașele belgiene Veldwezelt și Riemst sunt sau vor fi parțial atașate la rețeaua de asanare.
=== 2 ===
de la Maastricht ( Olanda). Hoogstraten (provincia Anvers, Belgia) Castelre (Olanda) tratează împreună apele uzate.
Următoarele comune se întrajutorează în lupta împotriva incendiilor și în caz de accidente : Zelzate ( Flandra orientală, Belgia) și Sas van Gent ( Olanda) ; Essen ( provincia Anvers, Belgia) și Streekgewest Westelijk Noord – Brabant ( regiunea estică a brabantului septentrional, Olanda);Beveren ( Flandra orientală, Belgia) și Hulst ( Olanda) ; Hooge en lage Mierde, bergeyk, Bladel en Netersel Luygkgestel, Reusel (Olanda) și Ravels, Mol Arendonk, Retie ( Belgia) ; Baarle-Nassau ( Olanda) și Hoogstraten ( Belgia); Budel ( Olanda) șiHamot – Achel ( Belgia ) ; Sustern ( Olanda ) și Maaaseyk ( Belgia ) ; Aardenburg ( Olanda ) și Maldegem ( Belgia ); Stamproij (Olanda ) și Bocholt, kinnrooy ( Belgia ) . Comandanții unităților de pompieri din Hults ( Olanda ) , Axel ( Olanda ) , Beveren, St. Gilles, Waas și Stekene ( Belgia ) se consultă în permanență . O listă trilingvă de concepte privind ajutoarele transfrontaliere în caz de catastrofe și accidente a fost elaborată în comun de Maastricht ( Olanda ), Hasselt, Luik ( Belgia ) și Aken ( Germania ) . Un contract de drept privat încheiat între Stamproij ( Olanda ) și Bocholt ( Belgia ) prevede o întrajutorare mutuală în caz de catastrofă.
Această Benego are grupează 23 de comune olandeze și 10 comune belgiene este fondată pe baza acordului Beneluxului în materie de cooperare transfrontalieră între colectivitățile teritoriale. Unul din domeniile de cooperare este întrajutorarea în caz de catastrofă.
Un serviciu de autobuz este propus între Saint- Nicolas ( Flandra orientală , Belgia) și Hulst (Olanda ), cât și între Reusel ( Olanda) și Arendok ( Belgia). Gand , Zelzate și Evergem (Flandra orientală , Belgia) și Sas van Gebt și Ternezeun ( Olanda) colaborează la nivelul instalațiilor portuare. Mol ( provincia Anvers, Belgia ) , Lommel (provincia Limburg, Belgia ) și Luykgestel ( Olanda) au în comun proiecte turistice.
8. Bulgaria
Comunele și regiunile bulgare nu au stabilit încă relații directe cu unitățile administrative situate dincolo de frontierele lor. Bulgaria nu dispune de o lege care să prevadă posibilitatea contractelor transfrontaliere directe între colectivitățile locale și nu a semnat încă Convenția –cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a comunităților sau autorităților teritoriale.
Ministerul Bulgar al Amenajării Regionale și al Construcției studiază la ora actuală eventuale viitoare programe de cooperare la scară locală . Strategia națională va fi elaborată în următoarele sectoare prioritare : infrastructuri și comunicații, cooperare între colectivitățile locale și regionale, exploatarea durabilă a resurselor naturale și protecția mediului înconjurător, turism, resurse umane, locuri de muncă și politică socială și dezvoltare locală.
9. Republica Cehă și Germania
Krystofy Hamry (districtul Chomutov, Republia Cehă) furnizează apă pentru Jachstadt (Landul Saxa, Germania). S-a hotărât furnizarea electricității între Varnsdorf (Germania) și Hrandek n.N (Republica Cehă).
Satele Potucky (districtul Karlovy Vary, Republica Cehă) și Johanngeoregenstadt (Schwarzenberg, Germania) au în comun o uzină de tratarea apelor uzate.O instalație comună de tratare a apelor uzate este în construcție pentru satele Valy- Krompach (districtul Ceka Lipa , Republia Cehă) și Jansdorf ( Germania) și sunt prevăzute și alte instalații. Acest proiect se înscrie în cadrul acordului Euregio privind asanarea și tratarea apelor uzate pe valea Neisse. Întreprinderea germană Serbauer Vohensterauss, al cărui sediu este în Bavaria, a încheiat contracte de colectare selectivă a deșeurilor cu mai multe sate din districtul Tachov ( Republica Cehă) iar întreprinderea Jerabek – Rottmann ridică deșeurile menajere din Ceska – Lipa. O întreprindere din Nuremberg ( Germania) este însărcinată cu curățirea orașului Karlovy Vary ( Republica Cehă ) .
Diverse terenuri locale sunt în serviciu între Germania și Republica Cehă . Serviciul de întreținere a drumurilor de la Prachatice ( Republica Cehă) a semnat un contract cu responsabilul drumurilor din Freyung ( Germnaia ) privind deszăpezirea podului frontalier care leagă Strazky și Philippsreut.
Unitățile de pompieri din Prachatice ( Republica Cehă) și Freeyung – Grafenau (landul Bavaria , Germania) pot fi chemate dincolo de frontieră și se ajută reciproc la nevoie .În curând va fi semnat între Bavaria și Republica Cehă un acord asupra serviciilor aeriene de ajutor medical de urgență. Unele stații service de minte în districtele Kaltovy și Prachatice (Republica Cehă) au legături de cooperare cu omoloagele lor bavareze din Germania iar parcurile naturale Sumava ( Republica Cehă) și din Pădurea Bavareză (Germania) lucrează în colaborare strânsă în domeniul conservării naturii . Proiectele Euregio Păduraea Bavareză / Boemia și Euregio Egrensis au același obiectiv. Orașele Zelena Ruda ( Republica Cehă) și Eisenstein (Bavaria Gemania) sunt pe cale de a elabora un plan regional comun care pune accentul pe rocadele de deviație și care va fi terminat în 2005.
10. Republica Cehă și Polonia
Districtul Nachod (Republica Cehă) aprovizionează cu apă clădirea vămii poloneze și prezintă dări de seamă privind riscurile de inundație ale râului. Cabana turistică de la Ceska Bouda de pe muntele Snezka în munții Krkonose (Republica Cehă) este alimentată cu apă de cabana poloneză care este situată de cealaltă parte a frontierei. Linia de transport de electricitate între Nachod și Kudowy Zdroj este utilizată de cehi sau de polonezi după necesități. Satul Dziewietlice ( Polonia ) va fi alimentat cu gaz de la instalațiile din Bernatrice (districtul Sumperk, Republica Cehă) în curs de construcție. Uzinele de tratare a apelor uzate de la Broumov și Mezilesi vor ameliora calitatea apei râului polonez Stonava . O legătură zilnică de autobuz este organizată de polonezii din Jelenia Gora și Kamenna Gora cu Hradec Kralove ( Republica Cehă), iar trenurile locale traversează frontiera. Zona punctelor vamale poloneze și cehești din districtul Brubtal ( Republica Cehă) este deszăpezită în comun.
11. Republica Cehă și Slovacia
Satul Tsar ( districtul Hodonin, Republica Cehă) primește gaz iar satul Stary Hrouenkov electricitate din Slovacia. Centrul de vacanță ceh de la Portas este alimentat cu electricitate și cu apă de uzinele din districtul Pavarszka Bystrica (Slovacia). Sistemul de încălzire din districtul Hodonin ( Republica Cehă )servește și pe cel din Holic din partea slovacă. Deșeurile menajere ale proprietarilor de reședințe secundare sunt ridicate de către serviciile municipale din Velke Karlovice (districtul Cadca, Slovacia), ca și cele ale centrului de vacanță Portas de către serviciile districtului Povazska Bystrica (Slovacia). Întreținerea drumurilor este asigurată iarna de către districtul Makov ( Republica Cehă ) pentru satul Kasarne ( Slovacia) și împrejurimi. Unitățile de pompieri cre lucrează în colaborare cu districtul Vsetin ( Republica Cehă ).
U Sabotu , cartier al comunei Javornik ( Republica Cehă ) continuă să beneficieze de servicii de tot felul ( electricitate, apă, autobuz, poștă, telefon, sănătate, școli și servicii religioase) de la orașul Vrbovce ( districtul Senica, Slovacia) ca și înainte de despărțirea Cehiei și Slovaciei. În districtul Trencin, serviciile publice sunt asigurate în permanență de cehi, mai ales electricitatea, tratarea deșeurilor și liniile locale de autobuz Stary Hrozenkov – Drietoma, Strani – Moravske Lieskove și Sidonia – Horne Stari.
13. Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia ( țările nordice )
Cooperarea transfrontalieră între colectivitățile locale și regionale din țările nordice există de decenii. Ea se referă la o gamă largă de activități. Se pot cita , în cadrul acestui raport, serviciile de ajutor și de luptă împotriva incendiilor, întreținerea drumurilor, tratarea apelor uzate și încălzirea urbană.
Aproximativ 10 comune suedeze și cinci administrații de comunitate au o formă sau alta de cooperarea transfrontalieră privind serviciile de ajutor, cooperare consacrată prin Acordul internațional din 1989 între Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia. Consiliul ministerial nordic susține din punct de vedere economic cooperarea în cinci regiuni frontaliere, dintre care regiunea Öresund, unde accentul se pune în principal pe chestiunile legate de construirea unui pod între Danemarca și Suedia.
Colectivitățile locale la frontierele dintre Finlanda, Norvegia și Suedia au o lungă tradiție de cooperare trensfrontalieră.
În regiunea Nordkalott unde cooperarea este foarte dezvoltată, orașele înfrățite Torino ( Finlanda) și Haparanda ( Suedia) gestionează în comun o stație de epurare a apei și o instalație de încălzire urbană. Această cooperare este preluată de o organizație comună numită Provincia Bothiensis.
Cooperarea pe malul Mării Barents organizată la ora actuală și care poate fi considerată ca o extindere a cooperării din Nordkalott, înglobează de asemenea , anumite regiuni din Federația Rusă. Ea se referă la domenii cum ar fi transportul , comunicațiile și protecția mediului înconjurător. Cooperarea există între toate țările limitrofe Mării Baltice, mai ales între colectivitățile lor locale și regionale.
14. Finlanda și Estonia sau Rusia
Finlanda are o frontieră lungă ( 300 Km ) cu Rusia și de asemenea o lungă frontieră de coastă cu Estonia. Există acorduri naționale de cooperare între aceste țări și o tradiție de asistență între vecinii de cealaltă parte a frontierei. Activitățile de cooperare sunt organizate în principal la scară regională. La nivel comunal, acordurile de înfrățire între comunele finlandeze, rusești și estoniene sunt frecvente. În numeroase sectoare , cooperarea funcționează în principal pe bază de voluntariat și ad hoc și se referă la servicii de ajutor și de luptă împotriva incendiilor( stingerea focurilor din păduri ), întreținerea drumurilor, cât și la ajutorul agricol.
Există de asemenea, proiecte educative de schimb de informații și de formare a funcționarilor .
15. Franța și Germania
În materie de aprovizionare cu apă și de tratare a apelor uzate, departamentul Bas- Rhin ( Franța) colaborează cu comunele vecine din Landul Rhenania – Palatinat (Germania) . Apele uzate sunt, de asemenea, tratate în comun de către colectivitățile locale din Saar ( Germania) și din Franța. În 1974, orașul Strasbourg ( Franța) a semnat un acord cu districtul Ortenau ( Baden – Wurtenberg, Germania) privind incendierea deșeurilor de către Comunitatea Urbană din Strasbourg ( CUS ), da după aplicarea lui a fost blocată în 1992 de guvernul francez și ulterior de o hotărâre ministerială franco – germană.
Există o cooperare neoficială între pompierii orașelor Wissembeurg ( Bas – Rihn, Franța ) și Bade Bergzabern ( Rhenania – Palatinat, Germania).
Liniile locale de autobuz funcționează între orașele Rastatt ( Baden – Wurtenberg, Germania) și Seltz și Haguenau ( Bas – Rihn, Franța ) cât și între Strasbourg și Kehl ( Baden – Wurtenberg, Germania). Un serviciu de transport la cerere gestionat de către o autoritate regională din Rhenania – Palatinat (Germania ) deservește , de asemenea, un oraș din Bas – Rihn (Franța). Există, de asemenea și o cooperare în domeniul transporturilor publice între Saar ( Germania) și Franța.
16. Franța și Italia
Departamentul Alpes de Haute Provence ( Franța ) și provincia Cuneo ( Italia) se ocupă împreună de deszăpezirea pasului Larche. Datorită izvorului râului Roya, municipalitatea din Vintimille ( Italia) aprovizionează cu apă potabilă municipalitatea din meton ( Franța) în virtutea acordului încheiat la 28 septembrie 1967 de către guvernul francez și italian. Uzina municipală de tratare a apelor uzate de la Menton deservește satele Montorla, Grimaldi și Latte la vest de Vintimille.
17. Franța și Luxemburg
În zona urbană Longwy ( Merth –en – Moselle , Franța ) aprovizionarea cu apă, tratarea apelor uzate, transporturile publice locale, serviciile de pompieri și turism fac obiectul unei cooperări cu autoritățile luxemburgheze.
18. Franța și Spania
În Pirinei, există o lungă tradiție de cooperarea neoficială de-a lungul frontierei franco – spaniole. Dreptul la pășunat este prevăzut de acorduri datând din 1375 și 1646 iar din 1876 a fost creată Comisia Internațională a Pirineilor ( CIP ) în calitate de organism de cooperare. Un acord de întrajutorare pentru securitatea frontierei și lupta împotriva incendiilor a fost încheiat din 1959. Din 1990, gunoaiele menajere ale spaniole Zugarramurdi și Urdax sunt ridicate de sindicatul comunal din Haute de la Nivelle ( Franța). Orașul Irun este legat la rețeaua de aprovizionare cu apă a sindicatului comunal din Bidassoa și a unei întreprinderi franceze.
Comunitatea de lucru a Pirineilor a fost creată în 1983 la inițiativa Consiliului Europei pentru promovarea cooperării în domenii ca transporturile, comunicațiile, economia, turismul, energia și mediul înconjurător. În regiunea Bas – Bidassoa, un grup de lucru intercomunal se interesează de cooperarea transfrontalieră între autoritățile administrative.
19. Franța și Elveția
Orașul Saint – Cergue ( Elveția) primește apă furnizată de sindicatul din Rousses ( Jura, Franța) în virtutea unui acord semnat în 1972 și valabil 30 de ani. Teritoriul Belfort și departamentul Haute – Savoie ( Franța) au , de asemenea , acorduri de cooperare pentru furnizarea și tratarea transfrontalieră a apei, tratarea privind în special regiunea Geneva ( Elveția) și lacurile sale.
Municipalitatea din Virty (Haute – Savoie , Franța) a participat la finanțarea unei uzine de epurare la Chancy ( Elveția ), Bas Seleve (Haute – Savoie , Franța) care utilizează stația de epurare a cantonului Geneva de la Asize ( Elveția) .O uzină de epurare este în construcție la Bois – d' Amont ( Jura, Franța) cu un împrumut al canonului Vaud ( Elveția) pentru ameliorarea calității apei din Orbe.
Sindicatul francez SIVMAA și partenerul său elvețian SIG de la Geneva efectuează împreună controale și măsurătorile poluării râului Arve.
Deșeuri provenind din comunele franceze vor fi incinerate la uzina din Cheneciers ( Cantonul Geneva, Elveția) . De la 1 ianuarie 1994, există o legătură de transport public local între sindicatul francez SIVMAA și întreprinderea elvețiană TPG din Geneva. Unitățile de pompieri din Geneva. Unitățile de pompieri din Geneva și din orașele franceze vecine prevăd să se ajute reciproc iar cele din Geneva dispun de adaptoare pentru adaptarea materialului lor la materialul francez ale căror norme sunt diferite. Unitățile de pompieri din Rousses și Bois – d' Amont ( Franța) organizează în fiecare an exerciții cu colegii lor din Chenit și Saint –Cergue ( Elveția) , pe care de altfel îi ajută.
20. Franța și Regatul Unit
Orașele Dover ( comitatul Kent, regatul Unit) și Calais ( departamentul Pas– de – Calais , Franța) au semnat în 1993 un acord de cooperare transfrontalieră finanțată de programul INTERREG al uniunii Europene care se referă mai ales la transporturi, infrastructuri și protecția mediului înconjurător.
21.Germania și Luxemburg
Comune luxemburgheze sunt alimentate cu apă de la stația hidraulică a districtului Bitburg – Prűm ( Rhenania – Palatinat, Germania) iar o arie de servicii a autostrăzii germano – luxemburgheze la Luxemburg depinde de asociația stațiilor din Thierer – land ( Rhenania – Palatinat, Germania). Apele uzate ale anumitor comune din ( Rhenania – Palatinat, Germania) și din Luxemburg sunt tratate în stația comună de epurare de la Echternach ( Germania) . O asociație luxemburgheză și o alta din Rhenania – Palatinat au creat o stație de epurare internațională Mompach Thierer- Land pentru tratarea apelor uzate din mai multe districte. Landul Sarr ( Germania) și Luxemburgul cooperează , de asemenea, în mai multe sectoare de servicii în special pentru eliminarea apelor uzate și în domeniul transporturilor publice.
Autoritățile locale din ( Rhenania – Palatinat, Germania) și din Luxemburg gestionează o linie transfrontalieră de autobuz și un vas pe Mozela care leagă orașele Oberbilig ( Rhenania – Palatinat, Germania) și Wasserbillig ( Luxemburg). Autoritățile locale din Rhenania – Palatinat (Germania) și din Luxemburg întrețin diverse poduri frontaliere ocupându-se în special de deszăpezire. Există un acord de ajutor reciproc între unitățile de pompieri de ambele părți ale frontierei și un serviciu comun de supraveghere aeriană pentru protecția pădurilor. Pădurea unei comune germane situată pe frontieră între Landul Rhenania – Palatinat (Germania) și Luxemburg este întreținută de autoritățile forestiere luxenburgheze.
22. Germania și Olanda
Arbesk (Germania) furnizează apă potabilă la Roerdalen ( Olanda) iar Groesbek (Olanda) unei părți din Kronenburg ( Germania) și Straelen ( Germania) unei case din Olanda. Dinxperlo (Olanda) și Sudervik ( Germania) au un acord de furnizare reciprocă de electricitate. Kerkrade (Olanda) și Harzogenrath ( Germania) au un acord reciproc în materie de epurare, iar Kronenburg este legat la rețeaua de epurare din Groesbek ( Olanda). Este prevăzută legarea unor locuințe din Kronenburg și Goch (Germania) la rețeaua de epurare din Millingen și Bergen (Olanda) .
Dispoziții echivalente există pentru ridicarea gunoaielor menajere de la Goch (Germania) de către serviciile municipale din Bergen (Olanda). Autobuzele fac legătura între Emmen (Olanda) și Meppen (Germania) și între Winterswijk (Olanda) și Vreden ( Germania).
Între pompierii din următoarele orașe există acorduri de întrajutorare ad hoc: Arcen (Olanda) și Geldern (Germania); Bergen , Gennep (Olanda) și Kevelaer, Goch (Germania); Reiderland (Olanda) și Bunde (Germania); Bellingwedde (Olanda) și Rhede (Germania) ; Vlagtwedde (Olanda) și Lathen, Dörpen, Haren an der Ems (Germania) ; Emmen (Olanda) și Meppen (Germania); Ubbergen (Olanda) și Kronenburg (Germania); Bergh, Coevorden, Dinxperlo, Eobergen, Enschede, Haaksbergen, Losser, Winterswijk, Zevenaar (Olanda) și Emmerich, Emlichheim, Bocholt, Vreden, Gronau, Ahaus, Borken, Velsen (Germania). Gennep (Olanda) și Kleve (Germania) cooperează pentru reprimarea infracțiunilor legate de mediul înconjurător. O listă trilingvă de termeni referitori la acordarea transfrontalieră de ajutor în caz de catastrofe și accidente a fost elaborată în comun de Maastrich ( Olanda), Hasselt și Luik (Belgia) și Ahenn (Germania).
Întreținera rețelei rutiere este efectuată în comun între Kerkrade (Olanda) și Herzogenraht (Germania) cât și între Gennep (Olanda) și Goch (Germania). Dinxperlo (Olanda) și Suderwik (Germania) colaborează în mai multe domenii legate de lucrări publice.
23.Germania și Polonia
Colectivitățile germane și poloneze își furnizează, dar nu în permanență, mijloace de luptă împotriva incendiilor în cazuri de urgență. În Landul Mecklenburg – Vorpommern (Germania) , serviciul comunal Usedom ( Germania ) pentru aducerea și tratarea apei preconizează împreună cu orașul Swinoujscie ( Polonia), crearea unei uzine comune de epurare a apelor uzate.
Orașul Wolgast (Germania) și cantonul Szczecin sunt în tratative pentru crearea unei rețele comune de aprovizionare cu apă.
24. Grecia
Nu există acorduri în acest domeniu între colectivitățile locale grecești și cele ale altor state.
25.Ungaria și Slovacia
În districtul Dunajska Streda (Slovacia) electricitatea vine din Ungaria. Centraleledin districtul Lucenes (Slovacia) și Salgotarjan (Ungaria) ai încheiat un acord de furnizare reciprocă de electricitate. Clădirea vămii din Kral (districtul Rimavska Sobota, Slovacia) este întreținută de autoritățile slovace și maghiare , iar drumul comunei Kral de către serviciile din Rimavska Sobota Slovacia și de KPM Putnok ( Ungaria). Există un serviciu public de transport cu autobuzul și trenul între Slovenskoe Nove Mesto ( districtul Trebisov, Slovacia) și Ungaria ; de asemenea o linie de autobuz asigură legătura între Komarom (Ungaria) și Komarno ( Slovacia). Podul Erzsebet, care leagă Komarno de Komarom , este întreținut de cele două municipalități.
Un acord de întrajutorare în caz de urgență a fost încheiat între districtul Trebisov și echivalentul său maghiar, în special pentru accidente de circulație și inundații. În districtul Vel'ky Krits ( Slovacia ) ,există un acord de ajutor reciproc între serviciile de pompieri la frontiera între Slovenske Darmoty – Balasske Darmota și Ungaria, iar postul de poliție situat în partea slovacă este alimentat cu apă de Ungaria. Cooperativa agricolă din Nenice (districtul Vel'ky Krits , Slovacia ) colaborază cu comune și intreprindei agricole maghiare ( Bercel, Terany, Galgaguta și Santa).
26. Italia și Slovenia
Conform tratatului semnat de Italia și fosta Iugoslavie la Gorizia la 9 mai 1979, colectivitatea din Gorizia ( Italia) primește apă potabilă prin apeduct de la Nova Gorica ( Slovenia) .Asociația intercomunală CISARFO de aprovizionare cu apă a sectorului oriental Friului ( Italia) furnizează în permanență cu apă potabilă colectivităților slovene de la Colobrida și Brech, iar contractul este reînnoit în mod tacit în fiecare an.
27. Italia și Elveția
Apele uzate ale colectivității din Clivio sunt tratate și purificate de o instalație elvețiană vecină, în virtutea acordului încheiat la 18 octombrie 1984 de municipalitatea din Clivio și uzina de tratare din Mendrisio. Acest acord are o durată de valabilitate de 15 ani dar poate fi reînnoit.
28. Polonia și Slovacia
O întreprindere poloneză furnizează electricitate unei cabane și unor clădiri ale punctelor vamale din Ostravska Polhora ( districtul Dolny – Kubin, Slovacia ) . Clădirile punctelor vamale slovace și poloneze de la Trstena – Chyune ( districtul Dolny – Kubin, Slovacia) sunt alimentate cu electricitate și cu apă de către slovaci. La ora actuală se construiește o linie electrică între Obisovece ( districtul Svidnik, Slovacia) și Krosno ( Polonia ) care va alimenta cele două laturi ale frontierei.
Serviciile de pompieri ale comunelor Sucha Hora și Chocholow se ajută reciproc. Întreprinderea slovacă SAD gestionează un serviciu de autobuz între orașele Dolny Kubin ( Slovacia) și Jablonka ( Polonia) cît și între Spropkov și Krosno (Polonia). Alte servicii de autobuz între Slovacia și polonia vor fi organizate după deschiderea unor posturi de frontieră. Orașele Stara Lubovna ( Slovacia) și Nowy Sacz ( Polonia) fac parte și își formează funcționarii lor municipali.
Portugalia și Spania
Administrațiile locale portugheze și spaniole întrețin relații transfrontaliere neoficiale în diverse domenii, dar nu în cel al serviciilor publice.
Capitolul III. Euroregiunea DKMT
Pentru zona în care ne aflăm un exemplu excelent de cooperare transfrontalieră este euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa, cunoscută și sub acronimul de DKMT. Este vorba de un spațiu al cooperării între patru județe din România, patru județe din Ungaria și provincia Voivodina din Iugoslavia.
Populația euroregiunii este de 5,9 milioane de locuitori iar suprafața de 77.133 Km². Partenerii sunt:
Din România, județele Arad ( 507.000 locuitori, 7.652 Km² ) , Caraș -Severin ( 376.000 locuitori, 8.514 Km²) , Hunedoara ( 547.000 locuitori, 7.016 Km²) și Timiș ( 716.000 locuitori, 8.592 Km²);
Din Ungaria , județele Bocs – Kiscun ( 542.000 locuitori, 8.362 Km²), Bekes ( 407.000 locuitori, 5.361 Km²) , Csongrad ( 436.000 locuitori, 4.253 Km²) și Josz-Nagykun-Szolnok ( 423.000 locuitori, 5.607 Km²);
Din Iugoslavia , Provincia Autonomă Voivodina ( 2.015.000 locuitori, 21.506 Km²).
La data de 27 noiembrie 1997 la Szeged, autoritățile administrației publice locale din cele trei regiuni , reprezentând colectivitățile locale, au hotărât să coopereze pentru a asigura o dezvoltare socio-economică pentru locuitorii zonei. S-a dorit transformarea acestui spațiu într-unul al cooperării în concordanță cu politicile naționale și cu vocația europeană.
Scopul acestei euroregiuni, DKMT, este lărgirea relațiilor dintre colectivitățile regionale și autoritățile regionale în domeniile : economic, învățământ, cultural, științific, sportiv și colaborarea pentru integrarea în procesele de transformare a Europei.
Organismele cooperării regionale DKMT sunt.
Forumul Președinților;
Organul consultativ – deliberator;
Președintele în exercițiu;
Secretariatul;
Grupele de lucru.
Forumul președinților este alcătuit din conducătorii autorităților publice regionale. Printre atribuțiile sale se numără: adoptarea protocolului cooperării regionale DKMT și modificările acestuia; hotărăște cu privire la primirea de noi membrii, stabilește grupele de lucru și aprobă regulamentul de organizare și funcționare a acestora ; aprobă programele și proiectele cooperării; primește și analizează rapoartele grupelor de lucru și stabilește măsuri pentru realizarea propunerilor formulate, alege președintele în exercițiu și analizează informările anuale prezentate de acestea, stabilește măsuri cu privire la creșterea activității președintelui în exercițiu și hotărăște cu privire la cererile de retragere a unor membrii din cooperarea regională DKMT.
Activitatea forumului președinților se desfășoară în ședințe ordinare de trei ori pe an pe baza ordinii de zi aprobate la ședința anterioară sau în ședințele extraordinare la solicitarea majorității membrilor care propun ordinea de zi.
Propunerile de introducere a unor noi puncte pe ordinea de zi se face cu cel puțin o lună înainte de ședința ordinară în scris la președintele în exercițiu . Modificarea ordinii de zi se aprobă de forumul președinților .Convocarea pentru ședințele forumului se face de către președintele în exercițiu cu cel puțin 20 de zile înaintea ședințelor ordinare și cu 10 zile înaintea celor extraordinare .Ședințele se desfășoară prin rotație, în fiecare județ membru.
Hotărârile se adoptă prin consensul votului exprimat de președinți sau împuterniciții acestora prezenți la ședință. Pentru admiterea unui nou membru este nevoie de consensul tuturor președinților.
Limba oficială este engleza, la ședințe se folosesc și româna, sârba, maghiara, iar hotărârile se redactează în cele trei limbi.
Organul consultativ-deliberativ este format din conducerea autorităților publice fără responsabilități regionale, admise ca membrii de către Forumul Președinților.
Acest organism pregătește sarcinile de planificare strategică ale cooperării euroregionale DKMT; asistă la armonizarea intereselor mutuale; joacă rol de interfață între Forumul Președinților și grupurile de lucru, asistă la pregătirea deciziilor Forumul Președinților , pregătește ordinea de zi; ține reuniuni ordinare-înaintea întâlnirii Forumul Președinților – cel puțin de trei ori pe an.
Președintele în exercițiu este ales pe durata unui an calendaristic, de către Forumul Președinților, dintre președinții sau conducătorii regiunilor , autoritățile publice din unitățile administrativ – teritoriale, membre ale DKMT. Modalitatea alegerii președintelui în exercițiu este prin consensul Forumul Președinților. El nu poate fi ales decât de două ori consecutiv, alegerea urmând principiul rotației între țări.
Atribuțiile acestuia se referă la : convocarea Forumul Președinților în ședințe ordinare și extraordinare; conduce ședințele și este mediator al discuțiilor, organizează și coordonează activitatea secretariatului, prezintă anual informări forumului asupra activității desfășurate și realizării hotărârilor ; predă la încheierea mandatului toate documentele cooperării regionale DKMT către noul președinte în exercițiu.
Secretariatul cooperării se organizează sub conducerea președintelui în exercițiu și este format din specialiști ai aparatului propriu.
Secretariatul se ocupă de organizarea ședințelor, asigură multiplicarea și difuzarea actelor sau documentelor ce urmează a fi dezbătute în ședința forumului; asigură funcționarea Organului consultativ – deliberativ ; întocmește procesul – verbal al ședințelor și ține evidența tuturor actelor și documentelor prezentate în ședințe, în dosare speciale; îndeplinește sarcinile stabilite de Forumul Președinților și de către președintele în exercițiu .
Grupele de lucru sunt pe diferite domenii de activitate stabilite de către Forumul Președinților. Acestea studiază și redactează proiecte și programe, formulează propuneri și rapoarte pe care le prezintă forumului.
Modul de organizare a activității și desfășurării acesteia în cadrul grupelor de lucru se stabilește prin regulament aprobat de Forumul Președinților.
La ultima întâlnire a Forumul Președinților ce a avut loc la Szeged, la 1 martie 2001, s-a hotărât crearea unui organism și anume Societatea de utilitate publică. Secretariatul de coordonare a Euroregiunii DKMT va avea personalitate juridică și va fi gândită ca o societate non – profit. Sediul acesteia va fi la Szeged, în Ungaria.
Domeniile cooperării Euroreegiunii DKMT sunt redate în cele ce urmează. Pentru realizarea scopului cooperării părțile semnatare își propun armonizarea preocupărilor, în următoarele domenii:
În domeniul relațiilor economice, prin:
elaborarea unor programe comune, în concordanță cu posibilitățile economice ale părților;
elaborarea și exploatarea unui sistem informativ comun;
sprijinirea și stimularea cooperării între camerele economice;
sprijinirea înființării unor societăți comerciale și bănci cu capital mixt;
stabilirea relațiilor de cooperare în domeniul producției agricole și a comerțului cu produse agricole,
sprijinirea încheierii de contracte economice între societățile comerciale;
realizarea unor activități comune, economice și financiare pe terțe piețe.
În domeniul lucrărilor de infrastructură de transport și telecomunicații:
realizarea unor lucrări de infrastructură de transport ( rutieră, căi ferate, căi aeriene, căi de navigație, etc.)
realizarea unor puncte de trecere a frontierei și modernizarea celor existente.
În domeniul protecției mediului:
armonizarea programelor de protecție a mediului;
armonizarea activităților comune de protecție a solului, a aerului și a cursurilor de apă.
Turism:
dezvoltarea turismului.
În domeniul științei, culturii, educației, relațiilor civice, sănătății și sportului:
impulsionarea stabilirii de relații și legături în domeniul științei , între universități, centre de cercetare și instituții specializate;
stabilirea relațiilor culturale și elaborarea programelor de colaborare culturală;
promovarea relațiilor de colaborare între sindicate și organizații civile,
urmând cu atenție și sprijinind întărirea drepturilor minorităților etnice respectând legislația din domeniu precum și a convențiilor internaționale în vigoare.
Dezvoltarea și stabilirea colaborării în domeniul sănătății și asistență socială în spitale , clinici universitare și ale instituții specializate;
Organizarea manifestațiilor sportive regionale.
În cadrul euroregiunii o activitate deosebită au avut o serie de organizații non – guvernamentale care au avut ca obiectiv principal formarea unei gândiri regionale, înțelegerea unei euroregiuni și a importanței cooperării transfrontaliere.
În ciuda scopului propus, cooperarea în cadrul euroregiunii are încă un aspect formal. Relațiile transfrontaliere se desfășoară aproape exclusiv la nivelul autorităților locale ale celor trei țări membre, în vreme ce cooperarea pe probleme de educație, cultură sau mediu este sub așteptări.
Principala cauză constă în faptul că discrepanțele între procesul de regionalizare și descentralizare din România, Ungaria și Serbia îngrădesc potențialul cooperării transfrontaliere între cele trei țări și conduc la imposibilitatea furnizării serviciilor sociale.
La sfârșitul unui proiect intitulat Euroregiunea DKMT – factor de stabilitate și cooperare în regiune, asociația Free Minds din Timișoara a înaintat Consiliului Europei un raport în care apar o serie de cauze ce duc la funcționarea deficitară a cooperării transfrontaliere :
Zonele aflate de ambele părți ale frontierei . Pentru români și sârbi, mai puțin avansați în procesul de integrare europeană, euroregiunea este mult mai importantă decât pentru Ungaria, care are un oarecare avans în procesul de integrare.
Acțiunile de până acum au avut mai degrabă un caracter formal .
Ele s-au adresat în special nivelelor politic și administrativ.
Organizațiile non – guvernamentale și factorii economici trebuie să se implice mai mult în activitățile euroregiunii DKMT.
Euroregiunea nu prezintă o problemă în sine, ci soluția problemei.
De aceea , este nevoie de o listă cu probleme concrete care să acopere toate problemele cooperării transfrontaliere din cadrul Euroregiunii DKMT.
Cooperarea transfrontalieră s-a făcut în special pe linii etnice, între parteneri ai aceluiași grup etnic, din diferite țări din regiune. Acesta este un aspect ce trebuie depășit.
Cu toate că anumite probleme se pot rezolva pe plan local , pentru altele, cum ar fi chestiunea vizelor, e necesară cooperarea la nivel guvernamental și internațional.
Concluzii
Interesul pentru cooperarea transfrontalieră în Europa, în urma prăbușirii blocului comunist, a crescut în ritm rapid. Între 1955 și 2000 numărul de țări semnatare a Convenției cadru a cooperării transfrontaliere a ajuns da la 19 la 33. Convenția cadru oferă, mai ales în țările în care aceasta este la început, un prim cadru ce le permite să elaboreze direcțiile și politicile dezvoltărilor.
Tratatul european reprezintă o îmbunătățire evidentă vis a vis de poziția structurilor regionale în cadrul uniunii Europene. Pentru prima dată li s-a dat posibilitatea de a participa la instituționalizat în cadrul procesului de integrare europeană prin intermediul comitetului regional.
Cadrul juridic la nivel european sau interguvernamental trebuie însă susținut la nivel național, prin măsuri proprii care să faciliteze cooperarea transfrontalieră . Unul dintre punctele la care nu se acordă încă suficientă atenție este importanța gradului de descentralizare. Cum cooperarea transfrontalieră este aplicarea dreptului intern într-un context transfrontalier, rezultatele obținute sunt direct legate de competențele interne a colectivităților sau autoritățile colective.
La o privire de ansamblu în Europa situația de ansamblu a cooperării transfrontaliere este încurajatoare. Se urmărește sporirea experienței autorităților locale ( prin training-uri, seminarii, vizite de studiu), asistență juridică, instaurarea unui sistem de evaluare la nivel național a cooperării transfrontaliere, stabilirea unui mecanism de evaluare a dezvoltării activităților transfrontaliere sunt doar câteva dintre problemele cheie ce merită o oarecare preocupare. Consiliul Europei un sprijin juridic și instituțional statelor care doresc să încurajeze cooperarea transfrontalieră la nivel local și regional.
Legat de cooperarea transfrontalieră găsim totuși și o serie de obstacole. Unul dintre ele este lipsa resurselor, în particular în privința statelor care au beneficiat de acorduri financiare cu Uniunea Europeană, INTERREG, Phare. Diferențele mari dintre competențele administrative ale colectivităților sau autorităților teritoriale este una din problemele majore.
Cum cooperarea dintre autoritățile locale este limitată la competențele lor interne neconcordanța dintre acestea de o parte și de alta a frontierei poate să reducă puternic domeniul cooperării. Pe de altă parte neînțelegerile la nivel guvernamental poate prejudicia eficacitatea cooperării ( de exemplu în cazul de cooperare dintre autoritățile regionale state puternic regionalizate sau federale și colectivitățile locale din state centralizate . în cazul unei cooperări în curs de dezvoltare problemele legate de legislațiile naționale sau culturile administrative ale țărilor pot avea un impact defavorabil. La aceasta se adaugă lipsa de experiență ( absența personalului calificat) barierele lingvistice , faptul că autoritățile teritoriale nu acordă prioritate cooperării tranfrontaliere și problemele politice.
Dorința de a stabili relații transfrontaliere între țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene poate fi descurajată de condițiile draconice de obținere a vizelor de timpul de a aștepta la frontiere.
Este frapantă constatarea că o serie de probleme ca lipsa de experiență, neconsiderarea cooperării transfrontaliere printre priorități, absența unui cadru juridic adecvat apar ca obstacole în discursul unor țări ce practică cooperării transfrontaliere de foarte mult timp.
Una din concluzii este că asemenea oricărui alt caz obstacolele sunt inerente, ele por fi atenuate într-o mare măsură dar nu pot fi eliminate total. O măsură importantă în favoarea cooperării transfrontaliere este aportul financiar nu doar pentru proiecte, dar și pentru seminarii, vizite de studiu, publicații, ameliorarea comunicațiilor, etc.
Unele obstacole pot fi suprimate sau efectele lor atenuate prin efortul concertat al țărilor implicate și prin încheierea unor acorduri interguvernamentale, care să instaureze condiții favorabile dezvoltării transfrontaliere. Pe de altă parte o serie de derogări la legislația națională pot fi introduse în așa fel încât să țină cont de caracterul general al cooperării transfrontaliere. Politica poate să fie de asemenea orientată într-o manieră încât mai mult spațiu pentru regiunile frontaliere și transformarea acestora în prioritate politică.
Cu multe din aceste obstacole s-a confruntat și Euroregiunea Dunăre –Criș-Mureș –Tisa ( DKMT) . Astfel , prima tentativă de constituire a acestei euroregiuni, în 1995, s-a soldat cu eșec, legislația română nepermițând o astfel de formulă de cooperare. Abia în 1997, o dată cu schimbarea legislației, s-a putut constitui această formulă de cooperare transfrontalieră. Trebuie înțeles că Euroregiunea DKMT nu este o instituție în sine, ci un cadru de cooperare deschis unor actori locali, indiferent că aceștia sunt reprezentați de administrație , de O.N.G- uri, instituții de cultură sau învățământ. La ora actuală se constată necesitatea elaborării unei politici regionale coerente , iar aceasta se poate elabora doar prin sinergia actorilor locali interesați. O astfel de politică este în curs de elaborare printr-o inițiativă pornită din societatea civilă prin care s-a constituit un “ Observator de politici regionale” care este de fapt un think-tank. Acesta urmărește realizarea unui “ policy paper” cae va fi finalizat în luna august 2001, urmând apoi ca prin activități de advocacy să fie convinsă administrația să urmărească aceste politici, ca pe o linie directoare.
În fond, euroregiunea DKMT poate fi o Europă în miniatură, un cadru care urmează să fie umplut cu fapte vii.
Anexa 1. Convenția Cadru Europeană Privind Cooperarea Transfrontalieră a Colectivităților sau Autorităților Teritoriale
Preambul
Statele membre ale Consiliului Europei , semnatare ale prezentei Convenții,
Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi și de a promova cooperarea între aceștia;
Considerând că în termenii articolului din Statutul Consiliului Europei , acest scop va fi urmărit în special prim încheierea unor acorduri în domeniul administrativ;
Considerând că , Consiliului Europei tinde să asigure participarea colectivităților teritoriale ale Europei la realizarea scopului său;
Considerând importanța pe care o poate avea pentru urmărirea acestui obiectiv cooperarea colectivităților sau autorităților teritoriale frontaliere în probleme cum sunt dezvoltarea regională și rurală, protecția mediului înconjurător, ameliorarea infrastructurilor și serviciilor oferite cetățenilor și întrajutorarea în caz de calamități;
Considerând că experiența dobândită atestă faptul că, cooperarea puterilor locale și regionale ale Europei este de natură să permită o mai bună îndeplinire a misiunii lor, că ea este susceptibilă mai ales să contribuie la punerea în valoare (valorificarea) și la dezvoltarea regiunilor frontaliere,
Hotărâte să favorizeze pe cât posibil această cooperare și să contribuie astfel la progresul economic al regiunilor frontaliere și la solidaritatea care unește popoarele europene,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Fiecare Parte contractantă se angajează să faciliteze și să promoveze cooperarea transfrontalieră între colectivitățile sau autoritățile teritoriale care depind de competența altor Părți contractante. Ea se va strădui să promoveze încheierea de acorduri și aranjamente care se vor dovedi necesare în acest scop cu respectarea dispozițiilor constituționale proprii fiecărei Părți contractante.
Articolul 2
1. Este considerată ca fiind cooperare transfrontalieră, în sensul prezentei
Convenții , orice concertare care vizează întărirea și dezvoltarea raporturilor de vecinătate între colectivități sau autorități ce depind de două sau mai multe Părți contractante precum și încheierea de acorduri și înțelegeri unite în acest scop.
Cooperarea transfrontalieră se va exercita în cadrul competențelor sau autorităților teritoriale, așa cum sunt ele definite de drept intern. Sfera și natura competențelor nu sunt afectate de prezenta Convenție.
2. În sensul prezentei Convenții , prin expresia “ colectivități sau autorități teritoriale “ se înțeleg colectivitățile, autoritățile sau organismele care execută funcții locale și regionale și sunt considerate ca atare în dreptul intern al fiecărui Stat. Totuși, fiecare Parte contractantă poate, în momentul semnării prezentei Convenții sau pe calea unei comunicări ulterioare Secretarului general al Consiliului Europei, se desemnează colectivitățile, autoritățile sau organismele, obiectele și formele la care ea înțelege să limiteze câmpul de aplicare sau pe care înțelege să le excludă din câmpul de aplicare al prezentei Convenții .
Articolul 3
1.Conform prezentei Convenții, Părțile contractante vor favoriza, sub rezerva dispozițiilor articolului 2, paragraful 2, inițiativele colectivităților și autorităților teritoriale inspirate de inițiativele și înțelegerile cadru între colectivitățile și autoritățile teritoriale, elaborate în cadrul Consiliului Europei.
Ele vor putea, în cazul în care consideră necesar, să ia în considerare modelele de acorduri interstatale, bilaterale sau multilaterale, schițate în cadrul Consiliului Europei și destinate să faciliteze cooperarea între colectivități și autoritățile teritoriale.
Aranjamentele și acordurile ce urmează a fi încheiate vor putea să se inspire mai ales din modelele și schemele de acorduri, de statute și de contracte anexate la prezenta convenție numerotate de la 1.1 – 1.5 și 2.1 – 2.6, cu adaptările pe care le impune situația specială proprie fiecărei Părți. Aceste modele și scheme de acorduri, de statute și de contracte, fiind de natură indicativă , nu au valoare convențională.
2. În cazul în care Părțile contractante consideră necesar să încheie acorduri interstatale, aceste acorduri pot, în special, să fixeze cadrul, formele și limitele în care au posibilitatea de a acționa colectivitățile și autoritățile teritoriale la care se referă cooperarea transfrontalieră. De asemenea, fiecare acord desemna colectivitățile sau organismele asupra cărora acesta se aplică.
3. Dispozițiile de mai sus nu afectează posibilitatea Părților contractante de a recurge de comun acord la alte forme de cooperare transfrontalieră. De asemenea, dispozițiile prezentei convenții n-ar putea fi interpretate ca făcând acordurile de cooperare deja existente.
4. Acordurile și înțelegerile vor fi încheiate cu respectarea competențelor prevăzute de dreptul intern al fiecărei Părți contractante în materie de relații internaționale și de orientare politică generală, precum și cu respectarea regulilor de control sau de tutelă la care sunt supuse colectivităților sau autorităților teritoriale.
5.În acest scop, fiecare Parte contractantă poate, în momentul semnării prezentei Convenții sau pe calea unei comunicări ulterioare Secretarului general al Consiliului Europei, să indice autoritățile care, conform dreptului său intern , sunt competente să exercite controlul sau tutela față de colectivitățile și autoritățile teritoriale respective.
Articolul 4
Fiecare Parte contractantă se va strădui să rezolve dificultățile de ordin juridic, administrativ sau tehnic de natură să împiedice dezvoltarea și buna funcționare a cooperării transfrontaliere și se va consulta la nevoie cu Partea sau părțile contractante interesate.
Articolul 5
În cazul unei cooperării transfrontaliere întreprinse conform dispozițiilor prezentei Convenții, Părțile contractante vor analiza oportunitatea de a acorda colectivităților și autoritățile teritoriale participante aceleași facilități ca și în cazul în care cooperarea s-ar exercita pe plan intern.
Articolul 6
Orice Parte contractantă va furniza, în măsura posibilului, informațiile ce-I vor fi cerute de o altă Parte contractantă, cu scopul de a facilita realizarea de către acestea a obligațiilor care îi incumbă în virtutea prevederilor prezentei convenții.
Articolul 7
Fiecare Parte contractantă va veghea ca atât colectivitățile, cât și autoritățile teritoriale respective să fie informate asupra mijloacelor de acțiune care le sunt oferite de prezenta Convenție.
Articolul 8
1.Părțile contractante vor transmite Secretarului general al Consiliului Europei orice informație relevantă privind acordurile și înțelegerile vizate la articolul 3.
2. Orice propunere făcută de una sau mai multe Părțile contractante pentru a completa sau dezvolta Convenția sau modelele de acorduri și de aranjamente va fi trimisă Secretarului general al Consiliului Europei. Acesta o va supune Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, care va decide asupra rezolvării sale.
Articolul 9
1.Prezenta Convenție este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Ea va fi ratificată, acceptată sau aprobată. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă Secretarul general al Consiliului Europei.
2. Convenția va intra în vigoare după trei luni de la depunerea celui de al patrulea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, cu condiția ca cel puțin două dintre statele care au îndeplinit aceasta formalitate să aibă frontieră comună.
3. Ea va intra în vigoare față de orice stat semnatar care o va ratifica, accepta sau aproba ulterior, după trei luni de la data depunerii instrumentului său de ratificare , acceptare sau de aprobare.
Articolul 10
1.După intrarea în vigoare a prezentei Convenții, Comitetul Miniștrilor va putea hotărî, prin unanimitatea voturilor exprimate, invitarea oricărui stat european nemembru să adere la prezenta Convenție. Această invitație va trebui să primească acordul expres al fiecărei dintre statele care au ratificat Convenția.
2. Aderarea se va efectua prin depunerea, pe lângă Secretarul general al Consiliului Europei a unui instrument de adeziune care va avea efect după trei luni de la data depunerii sale.
Articolul 11
1.Orice Parte contractantă va putea, în ceea ce o privește, să denunțe prezenta Convenție printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunțarea va avea ca efect după șase luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.
Articolul 12
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei și oricărui stat care a aderat la prezenta Convenție :
orice semnătură;
depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare;
orice dată de intrare în vigoare a prezentei Convenții, conform dispozițiilor articolului 9;
orice declarație primită conform dispozițiilor paragrafului 2 al articolului 2 sau ale paragrafului 5 al articolului 3;
orice notificare primită conform dispozițiilor articolului 11 și data la care denunțarea va avea efect.
Întocmită la Madrid la 21 mai 1980, în limbile franceză și engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate de conformitate fiecăruia din statele membre ale Consiliului Europei și oricărui stat invitat să adere la prezenta Convenție.
=== 3 ===
Charta Participării Tinerilor la Viața Locală și Regională
Partea I : Politici Sectoriale
1. Convinși că participarea tinerilor la viața locală și / sau regională se înscrie în cadrul unei politici cuprinzătoare bazate pe interconectarea coerentă a politicilor sectoriale, autoritățile locale și regionale înțeleg să respecte principiile acestei Charte și să implementeze diferitele forme de participare pe care ea le prevede, prin consultarea tinerilor și a reprezentanților lor.
2. Principiile și diferitele forme de participare promovate se adresează tuturor tinerilor, fără nici o discriminare, în special față de minoritățile etnice, rasiale, naționale, sociale și culturale.
Politica privitoare la timpul liber și la viața asociativă
3.Autoritățile municipale și regionale se angajează să implementeze politici care să favorizeze structurile asociative – asociații și organizații de tineret, centre de cartier – care, împreună cu familia, școala și locul de muncă:
I. sunt pilonii coeziunii sociale la nivel local și regional
II. reprezintă un mijloc ideal pentru participarea tinerilor și pentru implementarea politicilor de tineret în domenii cum ar fi: sportul, cultura, creația muzicală, expresia picturală, teatrul, ca și în acțiunea socială.
4. Având în vedere aspirațiile tinerilor și capacitatea lor de a dezvolta microproiecte și de a pune în aplicare obiectivele locale, municipalitățile și regiunile încurajează dezvoltarea unor forme flexibile ale vieții asociative și a unor structuri, cum ar fi casele pentru tineret sau spațiile organizate de tinerii înșiși.
5. Autoritățile locale și regionale se angajează să încurajeze dezvoltarea organizațiilor tinerilor care, ca rezultat al situației precare în care trăiesc, se află în afara întregii vieți asociative.
6. Pentru a dezvolta rețelele asociative locale și regionale se angajează să dea întregul suport în special organizațiilor și asociațiilor care asigură formarea animatorilor și a liderilor de asociații de tineret, ca și a unor lucrători în domeniul social, actori indispensabili ai acestei vieți asociative și regionale.
7. Municipalitățile și alte colectivități teritoriale se angajează , în măsura în care legislația națională și locală în vigoare o permit, să permită tinerilor ca la vârsta de 16 ani să voteze și să activeze în organismele alese ale asociațiilor și organizațiilor de tineret la care aceștia participă activ.
Politica de promovare a angajării forței de muncă și de combatere a șomajului tinerilor
8. Autoritățile locale și regionale se angajează să implementeze sau să faciliteze, prin orice mijloace aflate la dispoziția lor, programe capabile să combată șomajul în rândul tinerilor, luptând astfel împotriva unui factor de marginalizare a tinerilor în societate.
9. Pentru aceasta, ele se angajează să creeze sau să amelioreze, la nivel local sau regional, structuri de concertare a eforturilor partenerilor socio- economici, instanțelor cu responsabilități în educație și formare și a reprezentanților organizațiilor de tineret locale și regionale.
10. Ele se angajează să-și asume responsabilitatea de a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor , în special prin:
strânsa colaborare cu instituțiile școlare și de formare profesională, în scopul combaterii eșecului școlar;
Înființarea unor centre locale pentru a ajuta tinerii care au dificultăți majore în găsirea unui loc de muncă din cauza insuficientei calificări sau care suferă de pe urma altor handicapuri, da natură socială sau familială;
Acordarea de prioritate încurajării tinerilor care doresc să-și deschidă afaceri pe cont propriu sau cooperare, punând la dispoziția acestora suportul logistic necesar punerii bazelor afacerii, sedii, echipamente tehnice, consiliere financiară și comercială;
Sprijinind activitățile asociațiilor, organizațiilor cluburilor de tineret – o adevărată economie socială locală – care duc o politică de integrare socială și profesională prin activitățile lor – îndeosebi formare și educare; acest sprijin se poate concretiza în forme materiale și financiare, îndeosebi prin credite contractuale, exceptări de taxe și de contribuții sociale și prin acordarea de sprijin în ceea ce privește echipamentul și pregătirea;
Sprijinirea proiectelor care încurajează munca voluntară ca alternativă complementară în raport cu educația, favorizând integrarea în societate ca reacție la șomaj, ca formă de participare a tinerilor la nivel regional și local.
11. În cadrul construcției europene, municipalitățile și regiunile susțin acele asociații sau grupuri care favorizează mobilitatea tinerilor prin schimburi de studenți, tineri lucrători sau tineri voluntari și care dezvoltă politici de realizare a unor rețele de schimburi, îndeosebi în sprijinul tinerilor lucrători; aceste schimburi trebuie să realizeze o reală reciprocitate a primirii tinerilor și să permită participarea la programe îndeosebi a tinerilor cei mai de favorizați.
Politici pentru habitat și pentru mediul urban
12. Împreună cu reprezentanții organizațiilor de tineret, municipalitățile și alte colectivități teritoriale se angajează să creeze condiții pentru dezvoltarea unei politici pentru mediul urban care să favorizeze construirea de spații mai puțin fragmentate, în care să fie integrate locuințele, facilitățile pentru petrecerea timpului liber, pentru cumpărături, școală, locuri de joacă și chiar locurile de muncă.
13. La organizarea sistemelor de transport urbane, municipalitățile sau alte autorități locale vor trebui să creeze mecanisme de participare a tinerilor la aceste sisteme, inclusiv la un nivel local.
14. Autoritățile regionale și locale se angajează să aplice politici de asigurare a locuințelor și spațiilor urbane care implică participarea tinerilor la consultări alături de factori de decizie aleși, agenți economici, cu lideri de asociații și arhitecți.
Scopul lor este:
să stabilească programe pentru un mediu mai armonios și favorabil împlinirii umane și a dezvoltării unei reale solidarități între generații;
să dezvolte o politică concertată în domeniul mediului urban care să țină cont de realitățile sociale și interculturale în elaborarea de programe de construcții de locuințe și /sau de renovare a habitatului.
15.În strânsă colaborare cu organizațiile de tineret, organizațiile de locatari și / sau de consumatori, cu agențiile care construiesc locuințe sociale și cu lucrătorii sociali, autoritățile locale se angajează să promoveze crearea sau dezvoltarea în cadrul structurilor sociale deja existente de :
I .centre locale de informare pentru tineret pe probleme de locuințe; scopul acestor centre ar fi:
să ofere un set complet de informații despre posibilitățile de locuire, ținând seama de resursele și cerințele individuale;
să ofere toate informațiile privitoare la legislația curentă și la drepturile și avantajele care decurg din acestea;
să ajute la găsirea unei locuințe pentru tinerii care au dificultăți în viața socială sau familială;
II. fonduri de garanție locală pentru a ajuta tinerii să aibă acces la locuințe.
O politică de formare și de educare ce promovează participarea tinerilor
16. Autoritățile locale și regionale se angajează ca, în limita competențelor lor, să implementeze politici școlare care să promoveze educarea în spiritul drepturilor omului și care îi încurajează pe tineri să joace un rol major în cadrul școlii și în activități apropiate, cum ar fi activitățile din afara școlii în cadrul schimburilor de elevi.
17. Municipalitățile și regiunile încurajează și susțin financiar îndeosebi proiectele școlare ce vizează integrarea tinerilor în viața localității prin:
sprijinirea ziarelor și a altor proiecte mediatice lansate de tineri, care le dezvoltă capacitatea de expresie și de comunicare;
încurajarea participării tinerilor la viața instituțională a școlii, pentru a-i obișnui cu deprinderile democratice;
sprijinirea schimburilor de tineri și a contractelor multilaterale între tineri și școli din Europa, pentru a-i pregăti pentru viața într-o societate multiculturală și pentru o educație interculturală.
Autoritățile locale și regionale care au putere de decizie în ceea ce privește programele școlare și de formare se angajează să coopteze tineri în organismele de consultare care evaluează programele și activitățile pedagogice care favorizează exprimarea tinerilor, precum în teatru, artă, muzică, literatură și media.
O politică a mobilității tinerilor ca instrument pentru realizarea unui mai bun echilibru economic regional în Europa
19. Autoritățile locale și regionale se angajează să-și împlinească misiunile bazându-se pe ideea că politicile lor de tineret, în special în ceea ce privește schimburile internaționale de tineri, pot juca un rol important în realizarea dezvoltării economice echilibrate la nivel european:
I .Autoritățile locale și regionale din zonele caracterizate printr-un nivel scăzut al veniturilor, un nivel ridicat al șomajului sau prin semne caracteristice problemelor structurale, se angajează să încurajeze activ școlile și tinerii lor să participe la înfrățirea între școli, la schimburile școlare multiculturale și la diferite rețele europene cum ar fi, de pildă, ICE. Autoritățile locale și regionale sunt gata să-și dea sprijinul lor financiar pentru aceste schimburi pentru că ele consideră ca fiind strategice pentru dezvoltarea regională, într-o europă a viitorului ce devine din ce în ce mai integrată, tinerilor dându – li-se șansa de a dobândi experiență internațională. Autoritățile locale și regionale încearcă, printr-o astfel de politică, să ofere cât mai multe posibilități tinerilor de a munci în companii care concurează pe piața internațională;
II. Autoritățile locale și regionale, în zonele prospere din punct de vedere economic vor încuraja școlile și tinerii să participe în programe internaționale de înfrățire a școlilor, de schimburi școlare multiculturale, ca și la rețelele europene. Aceste autorități sunt, de asemenea , gata să-și dea sprijinul lor financiar la această formă de schimburi, în particular în acele regiuni care au un standard de dezvoltare mai redus, care sunt mai îndepărtate sau care au o limbă și cultură foarte diferite de a lor.
O politică de prevenire socială și sanitară
20. În vederea promovării și implementării proiectelor provenind din rândul tinerilor, proiecte care se înscriu în conceptele globale privitoare la sănătate și la dinamica vieții comunității, autoritățile locale și regionale se angajează să creeze sau să dezvolte dinamici instituționale pentru consultări între organizațiile de tineret, persoanele alese și toți partenerii sociali și profesionali preocupați de prevenția socială și de promovarea sănătății.
21. Confruntate cu ravagiile pe care alcoolul și drogurile le fac în rândul tinerilor, municipalitățile locale și alte organisme colective teritoriale se angajează să pună în practică, să dezvolte și să promoveze, împreună cu reprezentanții organizațiilor de tineret, politici de informare locală, structuri de primire pentru tinerii lucrători sociali, pentru animatorii și pentru liderii voluntari a organizațiilor care acționează pentru prevenirea și reinserția tinerilor.
22. Tinerii trebuie să facă față diferitelor obstacole economice, ocupaționale și culturale, legate de sex și de viața de familie, întrucât acestea sunt componente esențiale ale vieții , în special pentru cei tineri; autoritățile locale și regionale promit să promoveze crearea sau sprijinirea unor structuri de educație sexuală și de planning familial. Mai mult, ele se angajează să promoveze participarea tinerilor ca parteneri în elaborarea și evaluarea proiectelor și activităților dezvoltate de aceste servicii și centre.
23. Având în vedere creșterea constantă a numărului de boli cu transmitere sexuală, autoritățile locale și regionale se angajează să desfășoare campanii susținute de informare și de prezentare a măsurilor preventive ce au ca țintă tinerii , astfel promovându-se în comunitate un spirit de solidaritate care guvernează relații sociale lipsite de constrângeri și segregare.
Tinerii și reprezentanții organizațiilor locale de tineret ar trebui să fie strâns asociați pentru elaborarea și implementarea acestor programe de informare și acțiune.
Un program privitor la centre de informare și bănci de date pentru tineret
24. Ca răspuns la cererile tinerilor, municipalitățile și regiunile promit să sprijine înființarea de centre de informare și de consultanță, oferind servicii tuturor tinerilor și furnizându-le direct informații pe o largă paletă de interese cum ar fi petrecerea timpului liber, sport, cultură, locuințe, viață asociativă, angajare temporară, proiecte de pregătire profesională.
O politică a egalității șanselor între femei și bărbați
25. municipalitățile și regiunile își reafirmă disponibilitatea de a optimiza condițiile pentru o egală participare a bărbaților și femeilor în viața localităților și a regiunii, în particular pentru o politică clară pentru a da posibilitatea tinerilor de a avea acces la funcții de răspundere în asociații , în politică și în administrație.
26. În limita atribuțiilor lor, autoritățile locale și regionale se angajează să promoveze în locurile în care sunt primiți copiii, începând de la cele mai mici vârste, o politică educațională de egalitate între sexe, dând posibilitatea educatorilor și educatoarelor să lupte împotriva stereotiputilor sociale și culturale.
27. Pentru a favoriza o politică de egalitate a șanselor femeilor față de cele ale bărbaților, autoritățile locale și regionale se angajează să:
I. să stabilească prevederi bugetare speciale pentru recrutarea unei persoane calificate cu responsabilități în domeniul egalității și condiției femeii;
II. să stabilească un plan pe termen mediu cu scopul de a elimina inegalitățile dintre tineri;
III. să publice un raport anual conținând statistici după sex și grupe de vârstă privitor la măsurile de promovare a egalității , ca și o evaluare anuală a politicilor duse în favoarea egalității:
IV. să urmărească aplicarea unor politici de sprijinire a tinerilor fete și femei prin implicarea activă în crearea de comitete de coordonare a politicilor ce promovează egalitatea dintre femei și bărbați
28. Aceste politici ar trebui, în particular, să permită tinerilor fete și femei :
I. să primească informații specifice despre cursurile de formare ce oferă calificare profesională;
II. să le încurajeze să participe la cursurile de formare profesională, oferindu-le burse de studiu și cursuri;
III. să le antreneze în conducerea afacerilor publice, încredințându-le responsabilități la cel mai înalt nivel, pe baza unor cote rezervate femeilor;
IV. să ia măsuri financiare pentru serviciile sociale care desfășoară pe lângă tinerele femei și fete.
Politici specifice pentru regiunile rurale
29. Autoritățile regionale și comunitățile rurale se angajează să dezvolte politici speciale pentru zonele rurale:
I. să dea prioritate sprijinului întreprinderilor intermediare și cooperativelor înființate de tineri și, în același timp, să sprijine dezvoltarea politicilor de creare de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special prin suportul întreprinderilor mici și mijlocii și prin prelucrarea produselor agricole locale;
II. promovarea politicilor privitoare la noi locuințe, tinerii putând, astfel, să locuiască acolo;
III. dezvoltarea unei politici educaționale de sprijinire a rețelelor școlare în mediul rural, cu scopul de a garanta infrastructurile școlare și educaționale care vor permite tinerilor să participe integral la viața localității și a regiunii;
IV. crearea de noi locuri de pregătire și păstrarea celor deja existente, prin aceasta asigurându-se astfel dreptul la pregătire în propria regiune;
V. să încurajeze cluburile și asociațiile de tineri, prin crearea sau sprijinirea unor centre ale comunității și / sau structuri itinerante accesibile tuturor, și să încurajeze viața asociativă și organizațiile de tineret care să stimuleze viața culturală și socială și care oferă tinerilor una din puținele căi de ieșire din izolare, dându-le o șansă să-și ia în mâini propriul destin și să abordeze problemele cele mai importante pentru ei;
VI. să ajute tinerii să aibă un rol activ la conducerea și organizarea vieții locale.
Politici culturale specifice
30. Autoritățile locale și regionale vor urmări să ofere tinerilor facilități și condiții pentru creația și expresia culturală a tinerilor , îndeosebi:
Prin favorizarea posibilităților de formare și de creație în domeniul muzicii, mijloacelor de informare în masă și artă;
Prin aducerea mijloacelor de expresie și de comunicare modernă la îndemâna tinerilor;
Prin punerea de mijloace la dispoziția tinerilor, mijloace precum sedii, canale informaționale și infrastructură logistică, lucruri esențiale pentru activitățile lor de creație, de expresie și animație;
Prin crearea de centre de comunicare cum ar fi stații de radio și televiziune locale și regionale, la care tinerii să fie asociați ca parteneri.
O politică de mediu
31. Conștiente că problemele de mediu sunt de maximă importanță pentru tineri, ei urmând să fie obligați să soluționeze erorile comise astăzi, autoritățile locale și regionale se angajează să creeze un fond al tineretului pentru probleme de mediu, fundație alcătuită din factori de decizie, aleși și lideri ai organizației de tineret, cu scopul de a stabili prioritățile privitoare la mediu în regiunile unde trăiesc.
32. Confruntate cu o deteriorare a mediului din ce în ce mai accelerată, datorată unui anumit mod de viață și ignorării impactului deciziilor pe termen mediu și lung, autoritățile locale și regionale vor acorda sprijin financiar proiectelor educative și vizând creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu, în rândul populației școlare și în cadrul asociațiilor, atât în cazul proiectelor educaționale tradiționale cât și a celor experimentale.
33. Autoritățile locale și regionale se angajează să sprijine schimburile interculturale, cu scopul de a promova o înțelegere globală a problemelor de mediu și a creșterii gradului de conștientizare a nevoii de structuri supranaționale în domeniu.
Partea a II-a : Participarea instituțională a tinerilor la viața locală și regională
34. Pentru a duce la îndeplinire aceste politici sectoriale , autoritățile locale și regionale promit să optimizeze condițiile instituționale ce guvernează participarea tinerilor la luarea deciziilor și la dezbaterile ce-I privesc.
35. Condițiile instituționale ce guvernează participarea sunt concretizate în structuri care pot lua forme diferite la nivel de cartier, oraș, sat sau regiune; aceste structuri trebuie să permită tinerilor și reprezentanților acestora de a fi parteneri în politicile care îi privesc.
36. Structurile de parteneriat, loc în care tinerii pot să-și facă auzite opiniile, favorizează promovarea rolului și statutului lor în comunitate și sunt factori cheie pentru implementarea prevederilor acestei charte privitoare la participarea tinerilor la viața comunității.
Un delegat “ Tânăr”
37. Pentru ca reprezentarea tinerilor în structurilor instituționale locale să devină operațională, trebuie să existe un post special în cadrul administrației locale sau regionale pentru aceștia, și anume cel de “ delegat tânăr”.
Acolo unde această practică nu este instituționalizată, autoritățile locale și regionale se angajează să caute căi și mijloace în conformitate cu cadrul legal actual prin care să se creeze acest post, rezervat unui tânăr, numit, de exemplu, la propunerea asociațiilor.
Pe parcursul unui mandat fix, această persoană va asista departamentul municipal pentru afaceri de tineret, urmărind realizarea coerenței obiectivele politicilor de tineret și coordonarea deciziilor privitoare la tineret.
O structură de cogestiune a proiectelor
38. Atenți la schimbările culturale și sociale ce au loc la nivelul comunității, vecinătății sau orașului, tinerii și tinerele ar trebui să-și asume responsabilități directe în ceea ce privește proiectele și să joace un rol activ în politicile care-I vizează.
Pentru realizarea acestor proiecte, autoritățile locale și regionale, se angajează să creeze sau să sprijine consiliile tinerilor care să opereze ca structuri pentru participarea activă a tinerilor, în care:
Alegerea tinerilor să se facă de semenii lor;
Un tânăr ales președinte al adunării generale, co-prezidează alături de primar sau de consilierul municipal responsabil cu tineretul, ședințele de lucru ale consiliilor tinerilor,
Cu excepția primarului și a consilierului municipal responsabil cu afacerile de tineret, consiliul de tineret este alcătuit numai din tineri
39. Tinerii sunt aleși în aceste consilii pe baza realităților sociologice din cadrul municipalității, inclusiv în adunări ale grupurilor de tineret din cartiere, asociațiile și organizațiile de tineret, centrele de tineret și centrele de cartier, consiliile tinerilor și școlile.
40. Pe baza unui buget alocat de autoritățile locale sau regionale, aceste consilii ale tinerilor acționează în patru moduri:
Recenzează nevoile și aspirațiile tinerilor și analizează problemele ridicate de aceștia, cum ar fi locuințele, urbanismul, activitățile privitoare la timpul liber și spații culturale;
Dezbat și studiază fezabilitatea proiectelor împreună cu experți, aleși la nivel local și funcționari publici din cadrul subcomitetelor,
Trasează liniile directoare ale bugetelor, deciziilor și îndeplinirii lor;
Urmăresc permanent evoluția rezultatelor.
41. Dincolo de realizarea proiectelor, aceste consilii ale tinerilor sunt chemate să dezbată chestiuni ce privesc tinerii unui anumit cartier, oraș sau comună.
Dând tinerilor șansa de a vorbi despre problemele care îi preocupă, consiliile oferă, totodată și șansa de a învăța ce înseamnă democrația și gestiunea afacerilor publice.
O structură de concertare
42. Aceasta este un loc instituțional și oferă cadrul necesar pentru un dialog permanent și instituțional între aleși și delegații sau reprezentanții organizațiilor și asociațiilor de tineret, persoane care pot fi alese de semenii lor, de tineri lucrători sociali , lideri de asociații de tineret, cluburi de tineret, centre de cartier, centre sociale, centre de planning familial, centre de informare și de servicii sau lideri ai consiliului tinerilor, realizându-se, astfel, un organism de coordonare și de concertare între asociațiile și organizațiile de tineret dintr-o municipalitate sau regiune anume.
Această structură este sediul în care sunt elaborate și sunt urmărite politicile sectoriale, concertate cu și pentru tineri.
Anteproiect
Pornind de la Convenția Europeană privind cooperarea transfrontalieră între comunitățile teritoriale sau organele administrației, adoptată în anul 1980 la Madrid și a protocoalelor de completare a acestei Convenții adoptate în anii 1995 și 1998, în scopul de a se realiza cât mai urgent cooperarea regională a cărei țel a fost formulat în Protocolul cooperării regionale “ Dunăre-Criș – Mureș – Tisa , semnat la 21 noiembrie 1977 la Szeged, semnatarii Protocolului au convenit prezentul
CONTRACT
PRIVIND ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII DE UTILITATE PUBLICĂ
Punctul 1
Scopul de bază privind înființarea Societății de Utilitate Publică ( în continuare “ Societatea” ) îl constituie realizarea ideilor acceptate în Protocolul cooperării regionale DKMT stabilite de Forumul Președinților ca organ superior al cooperarii regionale precum și pregătirea ședințelor și realizarea hotărârilor și concluziilor organului respectiv.
Numele și sediul societății
Punctul 2
Numele societății este “ Secretariatul Euroregiunii DKMT”.
Numele prescurtat al Societății : SUP “ Secretariatul DKMT”
Punctul 3
Sediul Societății este Republica Ungară, la Szeged, Tabor u.7/b
Domeniul de activitate al Societății
Punctul 4
Societatea desfășoară activitatea de utilitate publică care prezintă interes general pentru fondator, în următoarele domenii:
Relații economice
Infrastructura de transport și comunicații
Protecția mediului
Turism
Știință
Cultură
Învățământ
Sănătate
Sport
Relații civice
Activitate antreprenorială
Societatea se ocupă și de următoarele:
Organizează ședințele Forumului președinților
Asigură multiplicarea și difuzarea actelor sau a documentelor ce urmează a fi dezbătute în ședințele Forumului președinților
Întocmește lista participanților la ședințele Forumului președinților
Asigură împreună cu autoritățile publice – gazdă a ședințelor, condițiile necesare pentru cazarea și masa participanților
Întocmește procesul verbal al ședințelor și ține evidența hotărârilor adoptate
Ține evidența tuturor actelor și documentelor prezentate în ședințele Forumului președinților, în dosare speciale
Îndeplinește și alte sarcini stabilite de către Forumul președinților și de către președintele în exercițiu.
Punctul 5
Societatea va desfășura activități antreprenoriale doar pentru a îndeplini țelurile de interes obștesc al fondatorului.
Membrii societății
Punctul 6
Membrii Societății sunt:
( se enumeră toți membrii)
Capitalul social al Societății și aportul membrilor la capitalul social
Punctul 7
Capitalul social al Societății este de 3.150.000 Ft. format în totalitate din numerar.
Punctul 8
Cota parte a membrilor este de :
De la a) la i) 350.000 Ft.
Perioada pentru care se finanțează Societatea, împărțirea și retragerea de părți
Punctul 9
Societatea se înființează pe timp nelimitat.
Punctul 10
Fiecare membru al Societății dispune de câte o cotă parte a cărei mărime este întotdeauna în raport cu capitalul social.
Punctul 11
Cota parte se poate transmite liber între membrii societății.
În caz de transmitere a cotei părți, drepturile și obligațiile rezultate din relația de membru se transmite asupra membrului societății care își procură cota parte.
Punctul 12
Cota parte se poate retrage în cazul în care membrii Societății reziliază contractul sau în cazul retragerii din Societate .
Organele Societății
Punctul 13
Organele Societății de utilitate publică sunt Adunarea și Comitetul de supraveghere.
Punctul 14
Adunarea este organul suprem al Societății. Ea este alcătuită din președinții sau conducătorii administrației publice care reprezintă membrii ( Forumul președinților)
Punctul 15
La lucrările Adunării membrii participă personal sau prin intermediul reprezentanților desemnați în scris.
Punctul 16
De competența exclusivă a Adunării țin următoarele probleme:
Adoptarea Statutului
Adoptarea Planului anual de activitate
Adoptarea Planului financiar anual
Adoptarea bilanțului
Aprobarea raportului anual de activitate privind utilitatea publică a fondatorilor
Decizia privind mărirea și reducerea capitalului social
Alegerea și rechemarea directorului , salarizarea acestuia
Alegerea și rechemarea cenzorului și salariul acestuia
Numirea membrilor Comitetului de arbitraj
Aprobarea încheierii contractelor a căror valoare depășește ¼ din mijloacele realizate în cursul anului, respectiv a contractelor pe care Societatea le încheie cu proprii membrii, cu directorul sau rudele apropiate ale acestora ( Codul civil, art.685)
Decizia privind reprezentarea Societății în procesele intentate împotriva directorului
Adoptarea Regulamentului de activitate a Societății
Aprobarea Regulamentului privind sistematizarea posturilor de muncă și a Regulamentului privind activitatea Comitetului de supraveghere
Punctul 17
Adunarea are președinte, funcție pe care o îndeplinește președintele în exercițiu al Forumului președinților DKMT.
Punctul 18
Adunarea este statutară dacă la ședință este reprezentată majorarea capitalului social și poate adopta hotărâri cu acordul a cel puțin unui membru din fiecare țară.
Punctul 19
Comitetul de supraveghere este compus din trei membri și anume câte unul din fiecare unitate teritorială, semnatară a prezentului contract.
Punctul 20
Membrii Comitetului de supraveghere îi alege Adunarea pentru o perioadă de patru ani, iar aceștia aleg președintele Comitetului de supraveghere din propriile rânduri.
Punctul 21
Comitetul de supraveghere verifică funcționarea și gestionarea Societății.
În acest scop Comitetul de supraveghere poate solicita de la director un raport iar de la membrii Societății informații și lămuriri suplimentare. De asemenea poate accesa toate registrele și documentele Societății.
Punctul 22
Comitetul de supraveghere are obligația să informeze Adunarea care la rândul său este obligată să întreprindă măsuri , dar și să convoace Adunare dacă:
Află că în cursul funcționării Societății s-a ajuns la încălcarea prevederilor legale sau datorită unor scăpări sunt periclitate interesele Societății.
S-a descoperit o stare de fapte din sfera de responsabilitate a lucrătorilor la funcții de conducere
Punctul 23
Societatea are director pe care îl alege Adunarea pentru o perioadă de patru ani.
Punctul 24
Directorul efectuează treburile curente ale Societății, reprezintă Societatea în contracte cu terțe persoane și în fața tribunalului sau a altor organe.
Punctul 25
Directorul nu poate desfășura în nume propriu activități economice care fac parte din sfera de activitate a Societății fără aprobarea Adunării și nu poate fi membru sau să facă parte din conducerea altor societăți de utilitate publică sau economice care desfășoară o activitate similară sferii de activitate a prezentei Societăți.
Punctul 26
Față de angajații Societății directorul exercită dreptul de patron.
Punctul 27
Societatea are un cenzor pe care îl alege Adunarea pentru o perioadă de patru ani
Punctul 28
Societatea angajează în raport de muncă permanent până la zece persoane. Acestea sunt:
Doi locțiitori ai directorului și anume câte unul din România și unul din R.F.Yugoslavia
Un secretar operativ al președintelui în exercițiu
O persoană tehnico- administrativă
Alte persoane
Actele societății
Punctul 29
Actele generale ale societății sunt:
Statutul
Regulamentul privind sistematizarea posturilor de muncă
Regulamentul de activitate a Adunării
Regulamentul privind activitatea Comitetului de supraveghere
Punctul 30
Pentru obligațiile asumate față de terțe persoane Societatea răspunde cu întregul său patrimoniu.
Anul financiar
Punctul 31
Primul an financiar al Societății se consideră de la data semnării prezentului contract și până la 31 decembrie 1999.
An financiar se consideră anul calendaristic cu excepția cazului prevăzut la alineatul 1 al prezentului punct.
Punctul 32
Societatea nu va împărți profitul obținut în baza activității depuse ci îl va reinvesti în activitățile prevăzute în contractul privind înființarea Societății.
Dispoziții tranzitorii
Punctul 33
În activitatea sa Societatea va aplica prevederile de lege ale Republicii Ungaria.
Punctul 34
Nu se vor aplica acele puncte din prezentul contract care contravin legislației țărilor membre ale Societății.
Punctul 35
Organele Societății se vor constitui iar lucrătorii la funcțiile de conducere se vor numi în termen de ………….zile de la data semnării prezentului contract.
Punctul 36
Actele generale ale Societății vor fi adoptate în termen de ………de la data semnării prezentului contract.
Punctul 37
Funcționarea Societății este publică iar informațiile privind Societatea de utilitate publică vor fi publicate în cotidienele “ Delmagearorsag” și ……………dar vor fi afișate pe avizierul din sediul Societății.
Punctul 38
În caz de litigiu în baza prezentului contract, problemele în cauză vor fi soluționate de către Consiliul de arbitraj care va fi compus din trei membrii și anume câte un membru din fiecare țară ale cărei atribuții teritoriale sunt semnatare ale prezentului contract.
Punctul 39
Membrii Consiliului de arbitraj îi alege Adunarea pentru o perioadă de patru ani iar aceștia din rândul lor aleg președintele Consiliului de arbitraj.
Punctul 40
Deciziile Consiliului de arbitraj sunt definitive și obligatorii pentru părțile în litigiu.
Punctul 41
În legătură cu încheierea prezentului contract părțile contractuale îl vor informa pe Secretarul General al Consiliului Europei și îi vor trimite textul contractului.
La…………..1999
Semnatarii:
BIBLIOGRAFIE
SURSE
Texte juridice:
European Outline Convention on Transfrontalier Cooperation, Madrid, European Teaty Series 106, 1980
Additional Protocol to the European Outline Convention on Transfrontalier Cooperation betwenn Teritorial Communities or Authorities, Strasbourg, European Teaty Series 159, 1995
6 th European Conference on Border Regions, Conference Report and Compendium of Documents , Concil of Europe, Lubliijana, 13-15 October 1994;
Etat actuel et perspectives de la regionalisation en Europe, Congres des pouvoires locaux regionaux de l'Europe, Strasbourg, 15- 17 juin 1999;
Project de raport d'etat actual du cadre administratif et juritique de la cooperation transfrontalier en Europe, Congres des pouvoires locaux regionaux de l'Europe, Strasbourg,, 1999
INSTRUMENTE DE LUCRU:
The Regions în a Ruropean Commity Characterised by Subsidiarity, Political and Institutional Affairs Division, Brussel, 1993;
Manual de cooperare transfrontalieră, Consiliul Europei, București 2000;
LITERATURĂ
Păun Nicolae, Istoria construcției europene, Editura Fundației pentru studii europene, Cluj Napoca, 1999;
Fontain Pascal, Construcția europeană de la 1945 până în zilele noastre , Institutul European, Iași 1998
Judt Tony, Europa iluziilor Editura Polirom, Iași , 2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regionalizarea Si Cooperarea Transfrontaliera (ID: 105666)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.