Regimurile Matrimoniale, Instituire, Modificare Si Incetare

Regimurile matrimoniale, instituire, modificare și încetare

Cuprins

Introducere

Capitolul I

1.Aspecte generale privind regimurile matrimoniale

Ce este un regim matrimonial?

Din punct de vedere etimologic regimul matrimonial privește toate aspectele care au legatura cu căsătoria. Regimurile matrimoniale sunt reglementate de Noul Codul Civil, Titlul II intitulat “ Căsătoria”, iar in Capitolul VI sunt reglemetate “Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților”, articolele 312-372.

Regimul matrimonial poate fi definit prin prisma a două sensuri, unul larg și unul restrâns.

În sens restrâns, regimul matrimonial este reprezentat de totalitatea normelor juridice care guvernează reporturile existente între soți cu privire la bunurile lor, dar și acele drepturi și obligații precuniare ce privesc viața conjugală.

În sens larg, putem afirma că, pe langă relațiile existente între soți, cu privire la bunurile lor, există și raporturi precuniare existente între soți si terți, care pot fi persoane complet străine de căsătorie, sau persoane care au anumite legături juridice cu aceasta.

Putem constata ca noțiunea de regim matrimonial are mai multe înțelesuri, pornind de la cel mai larg care cuprinde toate relațiile patrimoniale care se nasc prin căsătorie, și ajungând până la cel mai restrans care face referire la raporturile patrimoniale existente între soți.

1.2 Natura Juridică a Regimurilor Matrimoniale

În literatura de specialitate există anumite controverse privind natura juridică a regimurilor matrimoniale, însă, putem observa aspecte comune tuturor regimurilor matrimoniale.

Un prim aspect este faptul că regimul matrimonial este o abstracțiune juridică, ipoteza care nu are nici o legatură cu averea sotilor. Așa cum orice persoană oricât de saracă ar fi, deține un patrimoniu, așa se intamplă si cu soți, sunt supuși unui regim matrimonial indiferent de averea pe care o au.

Un al doilea aspect privește regimul matrimonial care trebuie examinat în complexitatea problemelor pe care le ridică, pornind de la premisa că starea civilă de persoană căsătorită produce modificari în statutul patrimonial al acestei persoane de unde există consecința formării unei rețele patrimoniale dintre soți si terți.

Determinarea regimul matrimonial este importantă deoarece calificarea sa ca modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soți, permite identificarea problemelor generale ale oricarui regim matrimonial.

Prima problemă este accea de a stabili structura patrimoniului fiecăruia dintre soți. În cadrul regimul matrimonial distingem între:

Activul matrimonial, principala problemă a regimurilor matrimoniale fiind aceea de a stabili care este natura juridică a bunurilor fiecăruia dintre soți. Atunci când soți se află sub un regim matrimonial comunitar, prezintă importanță modul în care s-au constituit cele două mese de bunuri în cadrul activului: masa de bunuri proprii și masa de bunuri comune. De asemenea este important să știm cum se transferă sau ce circuite se stabilesc între acestea. Tot în cadrul activului patrimonial putem observa și cum funcționează subrogația reală cu titlul universal care are rolul de a menține aceste două mese de bunuri. Comunitatea legală se caracterizează prin existența a două patrimonii și a trei mese de bunuri: masa bunurilor commune pe care o regăsim în patrimoniul fiecăruia dintre soți și cele două mese de bunuri proprii care corespund patrimoniului fiecăruia dintre soti.

Pasivul matrimonial, în cadrul pasivul matrimonial problema principală a regimurilor matrimoniale este de a stabili natura juridică a datoriilor fiecăruia dintre soți. Atunci cand ne aflăm sub un regim comunitar ne interesează să stabilim natura datoriilor comune sau proprii soților. A doua problemă generală este de a stabili modul de funcționare a regimurilor matrimoniale. Având în vedere compoziția activului matrimonial, prezintă interes modul în care soți își gestionează bunurile de care dispun în funție de natura lor. Din punctul de vedere al pasivului matrimonial prezintă interes modul in care soți își asumă datoriile și răspund fata de creditori. A treia problemă este legată de încetarea și lichidarea regimului matrimonial, problemă pe care o vom detalia în cele ce urmează.

1.3 Clasificarea regimurilor matrimoniale

Regimurile matrimoniale pot fi clasificate în raport cu următoarele criterii:

În funcție de izvorul lor acestea pot fi:

Regimuri matrimoniale legale fac referire la bunurile pe care fiecare soț le dobândește în timpul căsătoriei, excepție fac cele prevăzute de lege, adică bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți. Acest regim se aplică tuturor soților care nu își aleg ca regim matrimonial separația de bunuri sau comunitatea convențională.

Regimuri matrimoniale convenționale, sunt regimurile care își au izvorul în convențiile matrimoniale.

După structura lor regimurile matrimoniale sunt de comunitate, de separație de bunuri sau ecletice (mixte). Un exemplu de regim ecletic este regimul de achiziții. În ceea ce privește regimurile comunitare acestea sunt împărțite în două subcategorii: universale sau parțiale. Criteriul cel mai important în funcție de care se realizează clasificarea regimurilor matrimoniale este compoziția activului. Regimurile comunitare se caracterizează prin existența unei mase de bunuri comune, regimurile separatiste nu dețin o asemenea masă de bunuri, patrimoniul soților poate fi structurat asemnea persoanelor celibatare, regimurile mixte împrumută caracteristici din ambele regimuri nefiind posibilă încadrarea lor ca fiind regimuri separatiste sau convenționale.

În funcție de caracterul imperativ sau dispozitiv al normelor pe care le reglementează distingem două tipuri de regimuri:

Regimul primar imperativ , este un regim unic care se aplică tuturor persoanelor căsătorite, cuprinde un set de norme de la care soții nu se pot deroga prin convenție matrimonială.

Regimuri matrimoniale secundare sunt acele regimuri care pot fi adoptate pe calea unei convenții matrimoniale. Articolul 312 din Noul Cod Civil , stabilește ca și regimuri secundare , regimul comunității convenționale, regimul separației de bunuri, regimul comunității legale,. Principala diferență dintre aceste regimuri este dată de faptul că primul se aplică în lipsa unei convenții matrimoniale și reprezintă o opțiune a fiecărui sot, pe când ultimile două necesită încheierea unei convenții matrimoniale.

După posibilitatea de a fi modificate sau nu, regimurile matrimoniale pot fi mutabile si imutabile.

1.4 .Principiile regimurilor matrimoniale

Principiul egalități în drepturi- principiul este consacrat de articolul 48 aliniatul 1 din Constituție și este aplicabil tuturor raporturilor dintre soți, principiul egalități in drepuri este consacrat și în diferite acte internaționale la care România este parte, Declarația Universala a Drepturilor Omului articolul 16, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Egalitatea în drepturi semnifică faptul că cetățeni își pot exercita drepturile prevăzute în Constituție, în legi dar și în acte normative, indiferent de religie, naționalitate, cultură, rasă.

În ceea ce privește regimurile matrimoniale , egalitatea în drepturi se reflecă sub mai multe aspecte:

În primul rând soți, au aceleași drepturi și obligații care decurg prin efectul legi, din căsătorie

Un al doilea aspect privește puterile asupra bunurilor pe care le deține în mod exculsiv un soț sau împreună cu celălalt soț, nu diferă pe criteriul sexului. Fiecare soț are aceleași drepturi și modalități de exercitare a drepturilor indiferent de puterea economică a sa.

Un ultim aspect este legat de puterile fiecăruia dintre soți asupra bunurilor pe care le deține în mod exclusiv sau împreună cu celălalt soț nu diferă pe criteriul sexului. În principal, indiferent de “puterea economică, fiecare soț are aceiași “putere juridica”, adică aceleași drepturi și aceleași modalități de exercitare a drepturilor asupra bunurilor sale.

Principiul libertăți alegerii și modificării regimului matrimonial .

Acest principiu poate fi privit din două puncte de vedere, în primul rând din punctul de vedere al libertățatii alegerii regimului matrimonial. Soți au posibilitatea alegerii unui regim matrimonial prin încheierea unei convenții matrimoniale, însă în conformitate cu articolul 312 aliniatul 1din Codul Civil, viitori soți pot alege ca și regim matrimonial comunitatea legală, comunitatea convențională, sau separația de bunuri. Totodată prin încheierea unei convenții matrimoniale nu se poate deroga de la un set de norme norme imperative care alcătuiesc regimul matrimonial primar. În lipsa încheierii unei convenții matrimoniale, soților li se aplica un regim matrimonial legal.

Liberatea modificării regimului matrimonial, libertatea alegerii regimului matrimonial implică și posibilitatea soților de a modifica regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.

Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei Regimul matrimonial este subordonat intereselor căsătoriei, relațiile patrimoniale dintre soți sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale și au menirea de a susține familia din punct de vedere material, economic.

Din această afirmație, reies două consecințe: În primul rând nu există regim matrimonial în afara căsătoriei, efectele oricărui regim matrimonial se produc numai de la data încheierii căsătoriei până la data desfacerii, încheierii ei. În al doilea rând scopul convenției matrimoniale este subordonat scopului căsătoriei, deci familiei, nefiind admisă detunarea ei de la această finalitate.

1.5.Obiectul regimurilor matrimoniale

Obiectul regimurilor matrimoniale poate fi privit atât în sens material cât și juridic.

În sens material, prin regim matrimonial se reglementează ansamblul bunurilor soților, indiferent de modul de dobândire al acestora. În acest sens prezintă interes bunurile dobândite de soți înaintea căsătoriei indiferent de forma în care le-au obținut, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dar și bunurile dobândite de aceștia în timpul căsătoriei.

În sens juridic, regimul matrimonial supune bunurile soților unor reguli având un obiect propriu dar formând un tot cooerent. Aceste reguli fac referire la proprietatea asupra bunurilor, ele supunând compunerea patrimoniilor sau separația bunurilor. În acest mod putem stabili dacă bunurile pe care le aveau soți înainte de căsătorie, sau bunuri dobândite în timpul căsătoriei, rămân proprii fiecăruia sau intră în masa bunurilor comune.

1.6 Începutul și sfârsitul aplicării în timp a regimului matrimonial

Regimul matrimonial se aplică din momentul încheierii căsătoriei, tot din acest moment se nasc și efectele juridice, patrimoniale și extrapatrimoniale între soți.

În cazul regimurilor matrimoniale legle, regimul matrimonial începe încă din momentul consumării celebrării căsătoriei, fără a necesita un accord din partea soților. Atunci când efectele căsătoriei încetează , din diferite cauze cum ar fi: nulitate, mortea unui soț, divorț, regimul matrimonial va înceta de la data în care se consideră desfăcută, desființată sau încetata căsătoria.

În privința regimurilor matrimoniale alternative, efectele vor fi cele ale regimului matrimonial ales și nu a actului de alegere a regimului matrimonial.

Și în ultimul rând, în cazul regimurilor matrimoniale de tip convențional contractul de căsătorie se încheie înante de celebrarea căsătoriei, iar regula ține seama de aplicarea principiului acesorialități regimului matrimonial la instituția căsătoriei.

Principalele diferențe existente între regimurile matrimoniale legale și regimurile matrimoniale convenționale pot fi stabilite din punct de vedere al opozabilității sale, astfel dacă regimul matrimonial este opozabil de plin drept erga omnes , convențiile matrimoniale își realizează opozabilitatea prin îndeplinirea anumitor formalități legale.

Regimul matrimonial și aplicași aplicarea lui în timp este determinat de durata căsătoriei. Astfel dacă intervine o modificare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei, modificarile față de terți se produc de la data la care s-au îndeplinit toate formele de publicitate legală. Acest tip de publicitate se realizează ulterior momentului în care schimbarea regimului matrimonial a devenit efectivă între soți. Putem constata că există două momente distincte în care regimul matrimonial începe să producă efecte, cum este vorba despre raporturile dintre soți sau relațiile acestora cu terți.

1.6.1 Alegerea regimului matrimonial

Prin libertatea alegerii regimului matrimonial se asigură alegerea unui regim matrimonial adoptat nevoilor, mentalității și posibilităților soților. Din acest punct de vedere sunt preferabile regimurile matrimoniale legale, unice și imperative, însă alegerea este de natură conventională prin încheierea unei convenții matrimoniale. Această libertate de alegere a regimului matrimonial poate fi una largă, în sensul că soți pot alege un regim matrimonial reglementat alternativ, prin lege sau pot opta pentru combinarea elementelor obținandu-se astfel un regim “nenumit”. De cealaltă parte , libertatea alegerii regimului matrimonial poate fi restransă, soți pot alege ca și regim matrimonial un regim matrimonial expres prevăzut de lege. Această liberate a alegerii regimului matrimonial este limitată, deoarce există un set de norme imperative de la care soți nu se pot deroga prin convenție matrimoniala, iar acest set de norme imperative formează regimul matrimonial primar. În cazul în care prin convenție matrimonială nu s-a optat pentru un regim matrimonial , soților li se aplică un regim matrimonial legal. Potrivit articolului 329 din NCC, soți pot alege prin convenție matrimonială, regimul separației de bunuri sau regimul comunități convenționale. Dacă până la data încheierii căsătoriei, soți nu au ales prin convenție matrimonială regimul sub imperiul căruia vor să se căsătoreasca li se va aplica regimul comunității legale.

Convenția matrimonială

Obiceiul de a redacta o convenție matrimonială este relativ recent, deoarece la romani nu există posibilitatea redactării unei convenții sau a unui contract matrimonial, direct aplicabil fiind regimul matrimonial legal.

În dreptul nostru convențiile matrimoniale sunt cunoscute încă din vechile legiuiri Codul Calimach și Legiuirea Caragea dar și din Codul Civil din 1864. Odată cu intrarea în vigoare a Codului familei, a dispărut această tradiție, însă a reapărut în Codul Civil, mai exact legea 287/2009 care reglementează posibilitatea încheierii unei convenții matrimoniale. `

Convenția matrimonială este actul prin care viitori soți își stabilesc regimul matrimonial aplicabil , în principiu pe toata durata căsătoriei. Încheierea unei convenții matrimoniale este necesară atunci când, viitori soți doresc să aleagă alt regim, decât regimul matrimonial legal. Dacă soți doresc un regim matrimonial legal, aceștia nu trebuie sa încheie nici o convenție , regimul fiind direct aplicabil.

Convenția matrimonială a fost definită, în literatura de specialitate de catre unii autori ca fiind un act juridic, prin care viitori soți sau soții, desigur, uzând de libertatea oferită de legiuitor, își stabilesc, regimul matrimonial propriu sau își modifică în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.

Convenția matrimonială este definită și de doctrină, ca fiind un act juridic prin care părțile își reglementează raporturile patrimoniale care se vor desfășura între ei în timpul căsătoriei.

Încheierea convenției matrimoniale presupune îndeplinirea unor condiții de formă si de fond. Condițiile de fond ale convenției matrimoniale sunt:

Capacitatea- articolul 337, alinatul (1) Codul Civil, prevede că minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate âncheia o convenție matrimonială. În corelație cu articolul 272 Codul Civil, articol care reglementează vârsta matrimonială , înțelegem că persoana care poate încheia o convenție matrimonială este persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, precum și minorul care a împlinit vârsta de 16 ani. În acest caz se impun îndeplinirea unor condiții speciale precum încuviințarea ocotitorului său legal și autorizarea instanței de tutelă, reglementată în articolul 337 aliniatul (1). În ceea ce privește minorul empancipat , acesta poate încheia singur o convenție matrimonială , deoarece prin emancipare dobândește capacitate deplină de exercițiu și încetează exercitarea autorități părintesti cum prevede și articolul 484 din Codul Civil.

Consimțământul- În conformitate cu articolul 330 din Codul Civil încheierea convenției matrimoniale presupune consimțământul tuturor părților. În ceea ce privește viciile de consimțământ se poate discuta, dacă și în ce măsură cazurile de anulabilitate a convenției matrimoniale trebuie să coincidă cu cele din materia căsătoriei. Deoarece nu există prevederi speciale în acastă materie, suntem de părere că legiuitorul a înteles că este deplin aplicabil dreptul comun al contractelor. Așadar putem considera viciile de consimțământ sunt cele din dreptul comun și vor avea regimul general și nu cel special din materia căsătoriei.

Eroarea constituie un viciu de consimțământ, articolele 1207-1213 Codul Civil, dolul articolele 1214-1215 Codul Civil, și violența articolele 1216-1220 Codul Civil.

Obiectul- este reprezentat de însusi regimul matrimonial, pe care soți il aleg ca alternativă a regimului matrimonial legal.

Cauza- Este dată de intențiile viitorilor soți de a stabili între ei raporturi patrimoniale care au sopul asigurării cadrului necesar realizării vieții de familie.

Data încheierii convenției matrimoniale- În principiu soți care doresc să încheie o convenție matrimonială o fac înaintea încheierii căsătoriei, însă ,aceasta potrivit articolului 330 alinatul (2) Codul civil va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. De asemena convenția matrimonială poate fi încheiată în ziua celebrării căsătoriei, dar la fel de bine poate fi încheiată și în timpul căsătoriei, efectul fiind cel al modificării regimului matrimonial,( art 330 aliniatul (3) Codul civil).

Referitor la condițiile de formă, articolul 330 alinatul (1) Codul civil prevede că convenția matrimonială trebuie încheiata print-un înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor parților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat.

Desființarea convenției matrimoniale. Atrunci când se încalcă condițiile de validitate ale convenției matrimoniale sancțiunea generală este nulitatea.

Potrivit articolului 1250 Codul civil convenția este lovită de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Putem considera ca și cauze de nulitate absolută: lipsa consimțământului, lipsa formei autentice notariale, nerespectarea condițiilor priviind limitele de ordine publică ale încheierii convenției matrimoniale, lipsa procurii autentice și speciale , atunci când convenția matrimonială se încheie prin intermediul unui mandatar.

Nulitatea releativă a convenției matrimoniale,este reglementată de articolul 1251 Codul civil , convenția matrimonială este lovită de nulitate relativă când au fost nesocotite dispozițiile legale, privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Clauză de preciput (dreptul de a lua unul sau mai multe bunuri comune înainte de partaj)

Clauză de preciput este dreptul de a lua unul sau mai multe bunuri comune înainte de partaj.
Prin convenție matrimonială se poate conveni ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie (drept de proprietate asupra unui bun nedivizat în cotă parte) sau în coproprietate;

– poate fi stipulata în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei;

– nu este supusă raportului donațiilor (obligație pe care o au descendenții și soțul supraviețuitor de a aduce la masa succesorala bunurile primite ca donație de la defunct) ci numai reducțiunii liberalităților (restrângere prin hotărâre judecătorească a deciziei unei persoane decedate de a-și dona bunurile dacă prin aceasta s-a afectat rezerva succesorală a anumitor moștenitori);

– clauză de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea convenției matrimoniale, bunurile ce fac obiectul clauzei;

– devine inaplicabila atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunator ori când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni;

– executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.

Clauză de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea convenției matrimoniale, bunurile ce fac obiectul clauzei. Devine inaplicabilă atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător ori când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni. Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.

Publicitatea

Convenția matrimonială încheiată de soții, se va înscrie în Registul Național al Regimurilor Matrimoniale (RNNRM) care este ținut în format electronic de către Notarul Public sau de către parțile contractante. Înscrierea convenției matrimoniale în acest registru oferă posibilitatea oricărei persoane de a afla sub ce regim matrimonial sunt căsătoriti soți. Mai mult aceste persoane nu trebuie să dovedească vreun interes, aceaștia au dreptul să cerceteze registrul, să solicite certificate, neîndeplinirea formalităților de publicitate, făcând ca soți să fie considerați în raport cu terți de bună credintă, ca fiind căsătoriti sub regimul matrimonial al comunități legale. Convenția va putea fi înscrisă numai dupa încheierea căsătoriei.

În privința regimului matrimonial legal, acesta se va înscrie în RNNRM în baza actului de căsătorie pe care s-a facut această mențiune, potrivit articolului 291 NCC, dacă soți aleg la încheierea căsătoriei respectivul regim matrimonial. Prezintă interes faptul că potrivit articolului 369 NCC, regimul matrimonial pe care soți l-au ales poate fi schimbat sau modificat numai după trecerea a minimum un an de la încheierea căsătoriei. După trecerea acestui timp, soți vor putea să modifice sau să își schimbe regimul matrimonial ori de cate ori aceștia o doresc, desigur cu respectarea condițiilor cu privire la încheierea și publicitatea noii convenții matrimoniale, referitoare la înscrierea actului în RNNRM , în registrul de stare civilă sau în alte registre de publicitate precum cartea funciară sau registrul comerțului.

1.6.2 Modificarea și efectele regimului matrimonial

Modificarea regimului matrimonial

Așa cum anterior am vorbit despre posibilitatea soților de a-și alege un regim matrimonial, aceștia pot să își modifice regimul matrimonial sub imperiul căruia se află, atunci când relațiile de familie o cer. De regulă această modificare este supravegheată de către o instanță de judecată, care trebuie să o încuviințeze ulterior actului juridic de transformare a regimului matrimonial. Modificarea se realizează prin încheierea unei convenții matrimoniale cu respectarea tuturor condițiilor de formă, fond și de publicitate, cerute de lege la adoptarea regimului matrimonial inițial.

Interes prezintă si momentul în care a fost încheiată convenția matrimonială astfel încat pot exista două situații, modificarea convenției încheiata înaintea căsătoriei și modificarea convenției încheiată în timpul căsătoriei.

În conformitate cu articolul 336 NCC, convenția matrimonială se poate modifica înainte de încheierea căsătoriei cu respectarea condițiilor expuse în articolul 330 NCC și anume: înscris autentificat de notarul public cu consimțământul tuturor parților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat. De asemenea trebuie luate în considerare și dispozitiile articolului 332 NCC prin care întelegem că convenția matrimonială nu poate aduce atingere egalități dintre soți, autoritățiilor părintești sau devoluțiunii succesorale legale. În ceea ce privește opozabilitatea față de terți, trebuie respectate condițiile de pubicitate, prevăzute în articolul 345 și 335 NCC. Modificarea convenției matrimoniale încheiată înaintea căsătoriei poate avea ca obiect chiar modificarea regimului matrimonial pe care viitori soți l-au ales, sau modificării în cadrul aceluiași regim matrimonial.

De cealaltă parte găsim modificarea regimului matrimonial realizată în timpul căsătoriei , după ce regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei a produs efecte. În acest caz trebuie încheiată o convenție care trebuie să îndeplinească toate condițiile convenției matrimoniale.

Deosebirea între convenția încheiată înaintea căsătoriei și convenția matrimonială încheiată în timpul căsătoriei constă în următoarele: dacă convenția este încheiată înaintea căsătoriei, nu putem vorbi despre modificare deoarece încă nu există un regim matrimonial aplicabil, pe când convenția încheiată în timpul căsătoriei se modifică însuși regimul matrimonial. În cazul convenției matrimoniale încheiată înainte de căsătorie, necesită prezența tuturor care au participat la încheierea ei, a viitorilor soți dar și a terților care au facut donații, potrivit principiului simetriei actelor juridice, pe când modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei necesită doar acordul parților.

Modificarea regimului matrimonial poate fi de două tipuri: modificarea conventională, articolul 369 NCC și modificarea judiciară, articolele 370-372 NCC.

Modificarea convențională a regimului matrimonial se poate realiza dacă a trecut minim un an de la încheierea căsătoriei, după trecerea acestui timp soți, pot sa își modifice regimul matrimonial, sau sa îl schimbe. Acest lucru este posibil dacă se respectă toate condițiile prevăzute de lege .

Prin modificarea judiciară se înțelege trecerea de la un regim al comunității de bunuri la unul al separației de bunuri, la cererea unuia dintre soți, dacă prin actele încheiate de celalalt soț sunt puse în pericol interesele patrimoniale ale familiei. Această modificare a regimului matrimonial va fi efectuată pe cale judiciară.

Efectele regimului matrimonial

Din articolul 313 aliniatul 1 NCC rezultă că efectele oricarui regim matrimonial se produc de la data încheierii căsătoriei și încetează de la data, desfacerii, desființări sau încetării acesteia.

Din aliniatul 2 al articolului 313 NCC reiese că în cazul unei modificari a regimului matrimonial în timpul căsătoriei devine opozabilă pentru terți de la data îndeplinirii tuturor formelor de publicitate legală cerută pentru această situatie. Această publicitate se realizează de regulă ulterior momentului în care schimbarea regimului matrimonial a devenit efectivă între soți. Putem constata că regimul matrimonial va produce efecte cu începere de la două momente diferite, așa cum este vorba de raporturile dintre soți dar și de raprorturile dintre soți și terți.

Aliniatul 3 al aceluiasi articol, exceptând aliniatele 1 si 2, dispune ca în situația în care soți nu îndeplinesc condițiile de publicitate în ceea ce privește modificarea regimului matrimonial, aceștia sunt considerati în raport cu terți de bună credința ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunități legale. În acest caz efectele sunt cele ale regimului comunității legale.

1.6.3 Încetarea și lichidarea regimului matrimonial

Încetarea regimului matrimonial

Conform articolul 319 aliniatul 1 NCC, regimul matrimonial încetează de la data în care s-a constatat nulitatea, anularea, desfacerea sau desființarea căsătoriei. Indiferent de tipul de regim, că este vorba de regimul comunității convenționale, al separației de bunuri sau cel al comunității legale, efectele lor încetează prin: divorț, în conformitate cu articolul 385 NCC, regimul matrimonial încetează de la data introducerii cererii de divorț, însă față de terți, hotărârea de divorț produce efecte de la data îndeplinirii formelor de publicitate, articolele 291,334 si 335 NCC, modificarea regimului matrimonial respectiv, în condițiile legii în timpul căsătoriei, moartea unuia sau ambilor soți, în acest caz, comunitatea încetează deoarece și căsătoria încetează, constatarea nulității sau pronunțarea anulării căsătoriei, în acest caz căsătoria este considerată inexistentă, prin urmare și regimul matrimonial este inexistent

.

Lichidarea regimului matrimonial

În cazul anularii căsătoriei, regimul matrimonial fiind inexistent, va fi o lichidare între soți de facto, și nu de iure, dupa regulile unei societăți de fapt, între terți.

În cazul desfacerii căsătoriei, în conformitate cu articolul 357 aliniarul 1 NCC, în cadrul lichidării comunității, fiecare soț își va prelua bunurile sale proprii, după care se va trece la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. Lichidarea comunității se va face începând de la stabilirea masei de împărtit, apoi se vor evalua bunurile care urmează a se atribui copartajanților, iar în final se va face împărtirea poropriu zisă a activului și a pasivului.

Dacă comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea va fi facută între soțul supaviețuitor și mostenitorii soțului decedat. Articolul 355 aliniatul 3 precizează că obligațiile soțului decedat, se divid între moștenitori proporțional cu cotele care le revin din moștenire.

Atunci când căsătoria este putativă ,și ambii soți au fost de bună credință la lichidare, se aplică regulile de la divorț.

Atunci când regimul matrimonial încetează sau se schimbă, acesta se lichideaza pe cale judecatoească, hotararea judecatorească definitivă constituind actul de lichidare, sau prin buna învoială, prin înscris autentic notarial.

Capitolul II

2. Regimul primar imperativ

2.1.1 Noțiune

Regimul primar imperativ desemnează un corp de norme juridice aplicabile raporturilor patrimoniale, dintre soți, precum și raporturilor dintre soți și terți, oricare ar fi regimul matrimonial concret aplicabil în timpul căsătoriei. În acest sens s-a afirmat că regimul primar imperativ formează “constituția” regimurilor matrimoniale.

Regimul primar imperativ este reglementat de Codul Civil, Capitolul VI al Titlului II, Cartea a II-a, care face referire la drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, Secțiunea 1 din cadrul aceluiași capitol intitulată “Dispoziții comune” cuprinde norme juridice privind regimul matrimonial în general.

În ceea ce privește normele care alcătuiesc regimul primar imperativ, acestea au o dublă rațiune:

În raporturile dintre soți, în situația normală, de pace conjugală, asigură o minimă independență patrimonială a sotilor, iar de cealaltă parte o minima independentă economică și socială a soților, pentru situația de criză conjugală, urmăresc echilibrarea puterilor dintre soți

În raporturile soților cu terți , regimul primar trebuie să concilieze două obiective: să prevină ca situația patrimonială a soților să frâneze libertatea circuitului civil și autonomia lor juridică, iar, pe de altă parte , să prevină ca această autonomie să afecteze căsătoria.

2.1.2 Trăsături

Regimul primar imperativ, poate fi considerat un regim matrimonial prin prisma faptului că acesta cuprinde un set de norme aplicabile raporturilor dintre soți, dar si raporturilor dintre soți și terți, ceea ce constituie esența regimului matrimonial. Totuși , regimul primar imperativ este un regim matrimonial incomplet deoarece reglementează numai anumite aspecte ale raporturilor patrimoniale, aspecte considerate de legiuitor ca fiind esențiale si de la care nu se poate deroga prin convenție matrimonială.

Regimul primar imperativ prezintă următoarele trăsături:

Este primar, în dublu sens

În primul sens este aplicabil înaintea oricăror alte reguli, dispozițiile care îl compun fiind aplicabile înaintea altor prevederi legale în materie sau stipulatii din cuprinsul convențiilor matrimoniale. Regimul primar este un efect legal al căsătoriei, aplicandu-se automat soților, la data încheierii căsătoriei , indiferent de regimul matrimonial aplicabil in concreto.

În cel de-al doilea sens regimul primar imperativ este comun tuturor regimurilor matrimoniale și constituie baza acestora, cuprinzând drepturile și libertățile fundamentale valabile în toate raporturile patrimoniale dintre soți.

Regimul primar este imperativ, se aplică în mod obligatoriu, normele juridice care-l reprezintă fiind deci de ordine publică, desigur cu excepția cazurilor prin care legea permite parților să se deroge de la ele prin convenția lor.

Regimul primar reglementează în principal regulile elementare care guvernează raporturile dintre soți sau dintre aceștia și terți, la modul general și obligatoriu ca efect al încheierii căsătoriei sub incidenta legii unui stat care a stabilit aceste reguli.

Pentru a putea delimita regimul primar imperativ de celălalte regimuri putem utiliza noțiunea de regim matrimonial secundar, referindu-ne la regimul matrimonial ales de soți prin încheierea unei convenții matrimoniale. Referire expresă la acest lucru face articolul 312 aliniatul 1, unde este menționat că soți au posibilitatea de a alege, ca și regim matrimonial separația de bunuri, comunitatea legală sau comunitatea convențională

2.1.3 Cheltuieile căsătoriei

Ducerea vieții în comun, sub acelasi acoperis, precum întreținerea familiei cu sau fără copii presupune în mod logic necesitatea unor cheltuieli pe care soți vor trebui să le suporte. Aceste cheltuileli ale menajului sunt incluse în regimul primar imperativ și se apreciază în mod concret în funcție de nivelul de viață al soților dar și de posibilitățile lor patrimoniale.

Prin reglementarile legale în materie, cât și în doctrină se face distincție între obligația soților de a contribui la cheltuielile căsniciei și obligația de spijin material reciproc, ambele implicând obligația de întretinere dintre soti.

Obiligația de întretinere între soți, poate fi considerată ca un aspect al obligației de a suporta sarcinile căsătoriei, această obligație este prevazută de articolul 516 alin (1) Codul Civil. Obligația de întretinere, nu are caracter permanent ci este condiționată de starea de nevoie a soțului care pretinde întreținerea.

Obligația de sprijin material reciproc între soți, se realizează prin suportarea cheltuielilor, în care nu sunt incluse obligația de întretinere față de copii minori, și prin diferite forme de asistentță materială între soți. Această obligație este prevazută în articolul 325 alin (2) Codul Civil.

În Codul Civil, regăsim două articole fac referire expresă la obligația soților de a suporta cheltuielile căsătoriei, astfel încat articolul 325 aliniatul (2) stabilește ca soți sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia ,la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție matrimonială nu s-a stabilit altfel. Tot articolul 325 alinatul (3), stabilește că orice convenție încheiată de soți, care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei, revine doar unuia dintre soți este considerată nescrisă.

Cel de-al doilea articol este 326 Codul Civil, munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.

Deși aceste norme intră în sfera de reglementare a regimului matrimonial primar, prin excepție soti, sau viitori soți, au dreptul de a stabili prin convenție matrimonială unele aspecte privind cheltuielile căsătoriei. Obligația de a suporta cheltuielile căsătoriei trebuie stabilită in concreto, în funcție de posibilitățile materiale, cât și de nevoile fiecărui cuplu. Intră în această categorie următoarele cheltuieli: plata chiriei, cheltuieli legate de procurarea alimentelor, cheltuieli necesare creșterii și educării copiilor minori, cheltuieli de întreținere și reparare a imobilului care constituie locuința conjugală, achiziționarea mobilierului și a ustensilelor casnice, cheltuieli efectuate în scopul pregătirii profesionale a unuia dintre soți.

În cazul executării, obligația de a contribui la sarcinile căsătoriei, are caracter succesiv și permanent,executându-se benevol, prin ducerea traiului în comun, în comparatie cu obligația de întreținere unde e necesar ca celălalt soț să fie în nevoie.

Executarea propriu zisă se poate face prin aporturi în numerar, cum sunt vărsămintele periodice luate din resursele fiecarui soț, sau în natura, de exemplu folosirea ca locuință conjugală, locuința unuia dintre soți, sau în industrie, munca în gospodărie.

Sancțiunea neexecutării obligației poate fi asigurată și prin constrângere juridică, este soluția promovată în aplicarea prevederilor corespondente din Codul Familiei, articolul 29.

2.2 Regimul comunității legale

2.2.1Caracterizare generală

Ori de cate ori soți nu au propria convenție matrimonială încheiată anterior căsătoriei, sau dacă această convenție este nulă sau anulată, raporturile patrimoniale dintre ei sunt supuse regimului matrimonial de drept comun al comunității legale, reglementat prin dispozitiile articolelor 339 pana la 359 Codul Civil. Din momentul în care căsătoria este încheiată, există un regim matrimonial. În ceea ce privește regimul legal, acesta are funcția de preveni “vacanța matrimonială”la debutul căsătoriei.

Articolul 312 aliniatul (1) Codul Civil, specifică că : “Viitori soți pot alege ca regim matrimonial comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională, interes prezintă și articolul 329 Codul Civil , în sensul că “Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei conventii matrimoniale”, ar putea introduce concluzia potrivit căreia aplicarea regimului comunității legale este, la fel ca în cazul oricărui alt regim matrimonial, rodul alegerii, al opțiunii părtilor doar că, spre deosebire de alte regimuri convenționale, cel al comunității legale nu presupune încheierea unei convenții matrimoniale.

2.2.2Principiile si trăsăturile regimului comunității legale

Din reglementările cuprinse în Codul Familiei cât și în Codul Civil, desprindem următoarele principii:

Principiul egalității dintre soți, articolul 308 din Codul Civil face referire la acest principiu:- bunurile soților sunt comune, fără a conta de cine au fost dobândite, de bărbat sau de femeie, soți au aceleasi puteri asupra administrării, folosinței și dispoziției bunurilor comune, atunci când soți se despart, la desfacerea căsătoriei, încetarea sau desființarea ei, când intervine lichidarea regimului matrimonial în momentul împărțirii bunurilor comune, nu se poate face nici o discriminare în ceea ce priveste sexul. Acest lucru nu înseamnă că bunurile se vor distribui în mod egal, ci se ia în considerare contribuția efectivă pe care a avut-o fiecare dintre soți la dobîndirea bunurilor.

Principiul recunoașterii muncii oricăruia dintre soți în gospodărie, în conformitate cu articolul 326, care prin dispozițiile sale, specifică că munca în gospodărie a fiecăruia dintre soți dar și contribuția la creșterea copiilor, reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.

Principiul subordonării raporturilor patrimoniale dintre soți raporturilor personale dintre soți. Comunitatea de bunuri, a fost reglementată ca o masă de bunuri afectată realizării sarcinilor căsătoriei.

Principiul exercitării drepturilor și obligației părintești față de copii lor. Atât drepturile cât și obligațiile părintești, sunt recunoscute din punctul de vedere al persoanei copilului dar și din punctul de vedere al patrimoniului acestuia. Această delimitare este utilă în cazul schimbarii ocrotirii părintești, când se repartizează drepturile și obligațiile între cei doi părinți, ori unul sau ambii părinți și o terță persoană care asigură protecția alternativă a copilului. În cadrul acestui principiu se poate delimita contribuția financiară a fiecărui soț la educarea și creșterea copilului.

2.2.3Trăsăturile regimului comunității legale

Regimul comunității legale, a fost și ramâne un regim de comunitate parțială, din privința a două aspecte. În primul rând bunurile, care sunt de două categorii: bunuri comune articolul 339 Codul Civil și bunuri proprii fiecărui soț, articolul 340 Codul Civil, regula este că bunurile sunt comune, existând anumite categorii de bunuri care pot fi proprii. Putem concluziona spunând ca este un regim precumpănitor de comunitate, existând o separație de bunuri care are un caracter limitat, restrâns. În al doilea rând datoriile, care sunt și ele de două categorii: datorii comune articolul 32 Codul Familiei și datorii proprii articolul 33 din Codul Familiei. Această reglementare este inversul bunurilor, astfel încat în cazul datoriilor, acestea sunt proprii fiecărui soț, iar cele comune sunt categoriile prevăzute expres de lege.

Asa cum reiese și din denumire, regimul comunității legale este un regim legal. În ceea ce privește caracterul imperativ, acesta se menține , în anumite limite, deoarece în prezent există posibilitatea încheierii unei convenții matrimoniale, deci există o temperare a caracterului imperativ. Regimul comunității legale, devine aplicabil daca soți nu au încheiat nici o convenție în acest sens, aplicarea regimului legal, nu este din punct de vedere juridic un efect al opțiunii viitorilor soți, un fel de convenție matrimonială tacită, ci reprezintă o consecință legală a căsătoriei, în absența unei convenții.

Este un regim mutabil și flexibil, datorită posibilității de a schimba regimul în timpul căsătoriei, printr-o convenție matrimonială , desigur respectând condițiile și limitele prevăzute de lege. În conformitate cu articolul 359 Codul Civil, convenția contrară prezentei dispoziții este lovită de nulitate absolută.

Este un regim alternativ regimurilor convenționale, În Codul familiei regimul legal era caracterizat prin unicitate și nu exista posibilitatea încheierii convențiilor matrimoniale, în reglementarea Codului Civil, nu mai este considerat unic deoarece sunt reglementate mai multe tipuri de regimuri, iar cel al comunității legale este direct aplicabil dacă prin convenție nu s-a stabilit altceva.

Este un regim imperativ, în conformitate cu articolul 30, aliniatul 2 din Codul familiei, convențiile matrimoniale erau nule însă puterea judeacatorească a permis încheierea unor convenții cu privire la bunuri determinate, scopul acestora fiind mărirea comunității. Codul civil, în concret articolul 359, consacră și el caracterul imperativ al comunității, care prevede că orice convenție care nu respecta dispozițiile prezentei secțiuni va fi lovita de nulitate absolută, în cazul în care nu este compatibilă cu regimul comunității convenționale. Convenția matrimonială nu se poate deroga , sub sancțiunea nulității absolute de la dispozițiile regimului matrimonial ales, decât în cazuri anume prevăzute de lege, articolul 312 aliniatul 1 și articolul 332 aliniatul 1. Din aceste articole rezultă că convenția matrimonială prin care s-ar opta pentru un alt regim matrimonial decât cel prevăzut de lege este lovită de nulitate. Daca e să privim articolul 359 Codul civil în corelatie cu articolele 366-368 Codul Civil, viitori soți nu pot modifica prin convenția lor decât anumite aspecte, iar pentru celălalte aspecte urmând a se aplica regimul comunității legale. În acest mod ei pot restrânge sau lărgi comunitatea , pot institui obligativitatea acordului ambilor soti pentru încheierea anumitor acte de administrare, acestia pot sa includă o clauza de preciput, să stablească modalitatea de lichidare a comunității. Clauzele care nu sunt compatibile cu regimul comunității vor fi lovite de nulitate

Concluzionând putem afirma că caracterul imperativ al regimului comunității legale, deși subzistă este sensibil atenuat , în condițiile în care viitori soți , au posibilitatea de a modifica prin convenție matrimonială unele aspecte derogatorii de la dispozițiile regimului comunității legale.

2.2.4Bunurile comune și bunurile proprii fiecărui soț

Regimurile matrimoniale comunitare, nu doar cel al comunității legale, gravitează în jurul unei mase patrimoniale comune ambilor soți, formate din activ si pasiv.

Sub aspectul activului, regimul comunității legale este unul parțial, deoarece în bunurile comune ale fiecarui soț există și o masă de bunuri proprii. Sub aspectul pasivului, trebuie să stabilim ce datorii sunt comune sau ce datorii sunt proprii soților.

Bunurile comune

Așa cum stabileste articolul 339 Codul Civil, Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți , sunt de la data dobândirii lor bunuri comune în devălmăsie, ale soților. În completarea acestui articol vine articolul 343 care stabilește că calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. În altă ordine de idei putem spune că bunurile dobândite sub imperiul comunității, sunt prezumate a fi bunuri comune soților. Această prezumție este relativă, oricând putându-se dovedi contrariul, referire la acest lucru face articolul 343 aliniatul 2 si 3 din Codul Civil.

În prezent există o enumerare cu caracter limitativ, privind categoriile de bunuri, care deși sunt dobândite în timpul regimului comunității sunt proprii fiecărui soț, această enumerare este cuprinsă în articolul 340 din Codul Civil.

Așa cum am spus mai sus, pentru ca un bun să fie comun acesta trebuie sa fie dobandit de către oricare dintre soți în timpul regimului comunității. Necesită clarificare următoarele noțiuni : Bunuri, dobândirea și data dobândirii bunurilor și calitatea dobânditorului.

Noțiunea de bunuri, conform articolului 535 Codul Civil, desemnează lucruri corporale sau necorporale. Lucrurile corporale pot deveni bunuri corporale doar atunci când ajung în proprietatea cuiva, prin modul de dobândire a dreptului de proprietate, pentru că din acest moment ele intră în circuitul civi, și ca urmare , se poate pune problema constituirii asupra lor și a altor drepturi patrimoniale.Obiect al proprietății sunt toate bunurile de uz sau de interes privat care aparțin persoanelor fizice sau juridice, de drept privat sau de drept public, intră în aceasta categorie inclusiv bunurile care alcatuiesc domeniul privat al unităților administrativ teritoriale sau ale statului, dacă prin lege nu se dispune altfel, aceste bunuri sunt susceptibile de a deveni bunuri comune ambilor soți. Însă există și bunuri care nu pot avea o astfel de vocație, de exemplu bunurile obiect exclusiv al proprietății publice, aceste bunuri sunt enumerate în Constituția Romaniei în articolul 136, aliniatul 3, o a doua categorie de bunuri este formată din bunurile proprietate publică, bunuri care pot aparține după caz statului sau unităților administrativ teritoriale și care prin natura lor sau printr-o dispozitie a legii sunt de natură publică.

Noțiunea de dobândire, a dobândi desemnează faptul de a deveni titular al unui drept real prin sau de creanță, prin intermediul unor acte si fapte juridice. În principiu modul de dobândire nu împietează asupra apartenenței bunului la comunitate, însa există și excepții: bunurile dobândite prin moștenire legală, prin donație sau testament sunt proprii , însa dacă dispunatorul a prevăzut în mod expres ca vor fi bunuri comune ambilor soți, aceste bunuri vor fi comune soților. În cazul drepturilor reale acestea devin bunuri comune indiferent dacă a fost dobandit în mod originar prin accesiune, uzucapiune, posesie de rea credință, sau prin mod derivat cum ar fï: contract, hotărâre judecătorească. În ceea ce privește drepturile de creanță, modul în care a fost dobândit bunul este irelievant, prin contract, fapt juridic licit, ilicit sau act juridic unilateral.

Data dobândirii bunului, din articolul 339 Codul Civil reiese faptul că pentru ca un bun să fie comun ambilor soți, acesta trebuie să fie dobandit în timpul regimului matrimonial al comunității legale. Putem stabili apartenența unui bun anume la comunitate, dacă cunoastem limitele temporale ale regimului matrimonial, în speță, ale comunității legale, cât și data dobândirii bunului respectiv , prin acest mod asigurându-ne că faptul dobândirii s-a petrecut în timpul regimului matrimonial

În primul rând vom vorbi despre limitele în timp ale regimului comunității legale raportat la durata căsătoriei, prezintă interes sfarșitul acesteia, întruncât data încetarii căsătoriei nu coincide cu finalul regimului matrimonial. Așa cum am spus și anterior regimul matrimonial produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei, și în principiu regimul matrimonial încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea, sau încetarea căsătoriei. Atunci când căsătoria încetează prin moartea unui soț, regimul matrimonial înceteaza concomitent cu căsătoria.

În cazul în care căsătoria încetează prin divorț, indiferent de calea urmată administrativă, notarială, regula spune că regimul matrimonial încetează între soți de la data depunerii cererii de divorț, însă prin excepție la cererea unuia dintre soți sau a amândoura instanța sau notarul poate să constate că regimul matrimonial a încetat la o data anterioară , si anume la data separației faptice.

În al doilea rând, stabilirea apartenenței unui bun la comunitate, nu e suficient să cunoaștem începand cu ce data se aplică soților regimul comunității legale, ci trebuie să ne asigurăm că data dobândirii bunului se situează în timpul regimului matrimonial al comunității.

În cazul veniturilor din muncă, acestea sunt bunuri comune ambilor soți numai dacă creanța prvind încasarea lor este scadentă în timpul comunității, articolul 341 din Codul Civil face referire expresă la acest lucru. În categoria veniturilor intră și sumele acumulate cu titlu de pensie, în cadrul sistemului de asigurări sociale, veniturile ce provin din drepturi de propietate intelectuală, diurnă. Data scadenței este extrem de importantă deoarece ea este cea care dirijează natura juridică a venitului din muncă, putem avea două situații: Dacă scadența este anterioară regimului comunității legale, este bun propriu, dacă scadența este în timpul acestui regim, suma încasată după încetarea regimului se cuvine comunității. Veniturile din munca intră în cumpunerea masei comune de bunuri dacă creanță privind încasarea lor devine scadentă în timpul regimului comunității, menționăm că fiecare soț este liber să dispună de veniturile obținute din exercitarea profesiei cu condiția ca în prealabil să își fi îndeplinit obligația de a contribui la sarcinile căsătoriei, acest lucru este menționat în articolul 327 Codul Civil.

În ceea ce privește bunurile cumpărate cu plata prețului în rate, în trecut practica judiciară a considerat că dacă bunul se achiziționa înaintea căsătoriei, dar cel puțin o parte din plata ratelor se efectua în timpul căsătoriei, bunul era considerat bun comun. Acum instanța a revenit la soluția de drept comun, și anume: data dobândirii bunului este data încheierii contractului, în funcție de acest criteriu se stabileste daca bunul este propriu sau este comun. Daca bunul este propriu atunci data încheierii contractului trebuie să fie anterioară căsătoriei, dacă data încheierii contractului este în timpul căsătoriei atunci bunul este considerat bun comun ambilor soți.

Plata ratelor produce două consecințe:

Dacă bunul este dobândit înainte de căsătorie, existând o parte din rate care se plătesc în timpul căsătoriei, bunul ramâne propriu, însă plata ratelor diminuează contribuția sa la dobândirea bunurilor comune în ansamblul lor

Dacă bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, însa ratele nu au fost achitate integral, iar căsătoria se desface, plata ratelor va intra în pasivul masei de împărțit.

Cazul bunurilor dobândite prin acte juridice efectate de modalități, la termen și condiție. În cazul termenului, bunul care a fost dobândit în timpul căsătoriei este comun, din prisma faptului că existența termenului nu afectează existența dreptului, așa cum bunul comun înstrăinat de soți printr-o convenție nu mai face parte din comunitate.

Dacă ne aflăm în cazul condiției suspensive, bunul se consideră dobândit doar atunci când se realizează condiția, când conditia a fost realizată , bunul se va consideră bun comun chiar și după încetarea sau desfacerea căsătoriei. Invers, dacă se dorește ca bunul să fie înstrăinat, acesta este bun comun până când se va realiza condiția suspensivă, după întocmirea condiției, considerăm că bunul a ieșit din comunitate retroactiv, de la data încheierii contractului, chiar dacă realizarea condiției a avut loc după desfacerea sau încetarea căsătoriei.

În cazul condiției rezolutorii, bunul dobândit astfel este bun comun de la data contractului, desigur cu îndeplinirea condiției rezolutorii, dreptul de proprietate comună a soților este desființat retroactiv. Bunul comun al soților înstrăinat sub condiție rezolutorie nu mai face parte din comunitate, dar dacă se realizează condiția, contractul se desființează cu efect retroactiv și se va considera că bunul nu a ieșit niciodată din comunitatea soților.

Calitatea dobânditorului, pentru opozabilitatea față de terți, oricare dintre soți poate cere notarea în cartea funciară sau în alte registe mențiununi privind calitatea comună a unui bun, lucru menționat în articolul 344 Codul Civil. În ceea ce privește partajul bunurilor comune este permis fără vreo rstricție, oricând prin bună învoială, sau prin hotarâre judecatorească, cu condiția ca partajul amiabil să fie încheiat în forma înscrisului autentic notarial, articolul 358 Codul Civil. Partajul nu atrage încetarea regimului matrimonial, totodată partajul poate să cuprindă numai o parte din comunitatea de bunuri. În cazul în care toate bunurile au fost împarțite, cele care vor fi dobândite în viitor vor intra sub imperiul comunității legale, bunurile care nu au fost împărțite, rămân pe mai departe bunuri comune. Bunurile care au fost supuse împarteli, devin bunuri proprii.

Bunurile proprii

Dispozițiile articolului 340 Codul Civil enumeră, unele categorii de bunuri care deși sunt dobândite în cadrul regimului comunității legale, sunt bunuri proprii unuia dintre soți:

Bunurile dobândite prin moștenire, donație sau legat cu mențiunea ca dispunătorul să nu fi prevăzut în mod expres ca aceste bunuri vor fi bunuri comune. Moștenirea, bunurile obținute prin moștenire sunt proprii datorită faptului că moștenirea se bazează pe legaturi de rudenie, legături care au un caracter intuit personae. Legatul, bunurile lăsate prin legat sunt proprii, deoarece numai prin acest mod se poate respecta dorința testatorului, dacă nu a dispus altfel, înseamnă că a dorit ca bunurile să aparțină numai unuia dintre soți. Donațiile, bunurile astfel dobândite sunt proprii, indiferent de tipul de donație de care este vorba, directă, deghizată , daruri manuale sau indirectă.

Bunurile de uz personal, aceste bunuri sunt bunuri proprii potrivit destinației lor. Pentru ca bunurile de uz personal să fie proprii, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: A. Bunurile să fie dobândite de soțul care le folosește, chiar dacă bunul aparține unui soț, dar totuși este folosit de celălalt soț, pentru uzul său personal, bunul nu este propriu celui care îl folosește. B. În principiu nu contează modul de dobândire, exeptând situația în care bunul devine propiu în conformitate cu articolul 340 Codul Civil. C. Bunul trebuie să fie afectat uzului exclusiv, personal, fizic sau intelectual al unuia dintre soți, exemple pot fi îmbrăcămintea, carțile de agreement aparținând soției sau soțului, încălțămintea.

Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți. Putem afirma că aceste bunuri sunt proprii tot destinației lor, chiar daca au fost dobândite cu sume de bani sau bunuri comune.

Drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală, legea are în vedere drepturile de autor în componența patrimonială însă veniturile obținute din valorificarea acestor drepturi sunt bunuri comune indiferent de data dobândirii lor, dacă scadența se află în timpul regimului comunității legale.

Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompense, schițe și proiecte artistice, proiecte de invenții, manuscrise stiințifice sau literale sunt considerate bunuri proprii ale unuia dintre soți fiindcă prin ele își găsesc exprimare aportul de excepție sau calitățile intelectuale deosebite ale celui care le-a obținut sau le-a creat.

Indemnizații de asigurare sau despăgubire pentru prejudiciul moral sau material adus nuia dintre soți în acest caz se au în vedere sumele obținute cu destinație precisă, aceea de a servi reparării unui prejudiciu intim legat de persoana unuia dintre soți, indiferent de tipul de prejudiciu corporal sau moral.

Sumele de bani sau bunurile care înlocuiesc un bun propriu, dar și bunul dobândit în schimbul acestora, aceste bunuri sunt proprii datorită subrogației reale.

Fructele bunurilor proprii, pot fi considerate fructe acele produse care derivă din folosirea unui bun dar fără a diminua substanța acestuia, pot fi naturale, industriale, sau civile.

2.2.5 Încetarea și lichidarea comunități

Încetarea regimului comunității legale

Din dispozitiile articolului 319 Codul Civil, articol care face referire la încetarea regimului matrimonial, indiferent de regimul sub care se afla soți, acesta încetează prin: divorț, moartea unuia sau a ambilor soți, constarea nulități sau anularea căsătoriei, modificarea regimului comunității legale, în condițiile legi în timpul căsătoriei. În momentul În care căsătoria încetează, indiferent de cauze, regimul matrimonial își va înceta efectele de la data la care se consideră căsătoria desfacută. Comunitatea încetează ca efect al decesului, deoarece și căsătoria încetează. În cazul divortului, hotărârea judecătorească de divorț produce efecte începând cu data introducerii cererii de divorț, însă în cazul terților acesta produce efecte din momentul îndeplinirii tuturor formelor de publicitate cerute de lege. În conformitate cu articolul 355 aliniatul 1, Codul Civil, când comunitatea încetează, aceasta se lichidează prin hotărâre judecatorească sau act autentic notarial. În cazul în care regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei, foști soți sunt proprietari în devălmașie asupra bunurilor comune, acest lucru se întamplă până se stabilește cota ce revine fiecăruia. Dacă căsătoria se anulează se consideră că regimul matrimonial este inexistent.

Lichidarea regimul comunității legale

Lichidarea comunității, presupune urmărirea unor pasi: peluarea de catre fiecare soț a bunurilor proprii, partajarea bunurilor devălmașe a soților, regularizarea datoriilor. Lichidarea regimului matrimonial se poate face prin două modalității, prima constă în acordul parților sau în cazul unor neîntelegeri privind calificarea unor bunuri, cotele cu care au contribuit soți se va face prin hotărâre judecătorească.

Când regimul comunității încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se va face între moștenitorii soțului decedat și soțul supraviețuitor, acest lucru este reglementat de articolul 355 aliniatul 3 din Codul Civil. Tot în cadul aceluiași articol doar că de această dată aliniatul 2, dispune că până când se finalizează lichidarea, comunitatea va subzista din punctul de vedere al bunurilor dar și al obligațiilor. Prin acesta, putem observa o oarecare distincție între încetarea regimului matrimonial și încetarea comunității de bunuri.

Conform cu articolul 357 aliniatul 1 , Codul Civil, care prevede că atunci când se ajunge la lichidare, fiecare dintre soți își va prelua bunurile proprii după care se trece la bunurile comune în funcție de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor dar și la îndeplinirea obligațiilor.

Articolul 369 Codul Civil, stabilește că regimul matrimonial poate fi modificat ori de cate ori doresc soți, însă după trecerea a cel puțin un an de la încheierea căsătoriei. Această modificare atrage după sine o schimbare a regimului comunității numai dacă acesta este de tip separatist, încetarea comunității are loc atunci când se îndeplinesc toate formele de publicitate cerute de lege.

2.3 Regimurile matrimoniale convenționale

Soți au posibilitatea de a opta între mai multe regimuri matrimoniale, regimul comunității convenționale este aplicabil atunci când se întocmește o convenție prin care se derogă de la regimul comunitatii legale. Această convenție poate avea rolul de a mări sau a restânge comunitatea. În articolul 327 regasim o listă a clauzelor posibile, însă enumerarea are un caracter limitativ, lucru care reise și din articolul 366 Codul Civil, potrivit căruia se poate deroga de la regimul legal în condițiile și limitele prevăzute de prezenta sancțiune.

2.3.1 Clauze referitoare la compozitia comunitatii

În funcție de interesele patrimoniale ale soților, acestia pot opta pentru o comunitate de bunuri mai restrânsă și una mai extinsă.

Comunitatea extinsă

În conformitate cu articolul 367 litera a), în comunitate se pot introduce în tot sau în parte bunuri proprii dar și datorii indiferent de data nașterii lor, înainte sau după căsătorie, excepție fac cele prevăzute în articolul 340 literea b) si c).

În cazul activului patrimonial, pe lângă bunurile comune vom regăsi și acele bunuri care au fost dobândite înaintea căsătoriei, iar prim regimul comunității legale ar fi bunuri proprii. Calitatea de bunuri proprii o vor păstra cele cuprinse în cadrul articolului 340 lit b) si c), bunurile destinte exercitării profesiei unuia dintre soți și bunurile de uz personal. Prin păstrarea acestor bunuri ca fiind bunuri proprii se dorește păstrarea unui minim de independență patrimonială a soților.

În cazul pasivului comunitar, dacă prin convenție nu se face referire la pasiv atunci datoriile comune vor fi doar cele prevăzute de articolul 351 Codul Civil, în materia comunității legale.

Comunitatea restransă

Legea permite sotilor încheierea unei convenții care să restrângă comunitatea de bunuri sau datoriile pe care aceștia le au, indiferent cand au fost dobândite, înainte sau după căsătorie, excepție fac cele prevăzute în articolul 351 litera c) din Codul Civil.

Convenția matrimonială trebuie să specifice clar, bunurile care vor intra în structura activului patrimonial, prin descrierea elementelor relevante de individualizarea lor, trebuie precizate criteriile care să permită să fie identificate. În cadrul pasivului comunitar, soții pot să își restrângă comunitatea, însă aceștia își păstrează obligațiile care trebuie asumate pentru acoperirea cheltuielilor căsătoriei.

Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

Potrivit articolului 367 Codul Civil, în cuprinsul convenției matrimoniale poate fi introdusă obligativitatea acordului ambilor soți pentru pentru încheierea anumitor acte de administrare. Această afirmație necesită unele precizări.

Din administrarea conjunctă pot face parte doar acele bunuri care la randul lor fac parte din activul comunitar, nefiind permisă introducerea unor clauze privind administrarea comună a bunurilor proprii.

Soți prin voința lor, pot să sustragă din câmpul de aplicare a gestiunii paralele o serie de acte juridice, iar validarea acestora este strâns legată de consimțământul acestora. O asemenea stipulație poate fi valabilă numai dacă este concretă făcând referire la anumite acte juridice și la anumite bunuri.

Prin noțiunea de administrare, este avut în vedere sensul larg al acesteia și nu cel etnic, cu privire la actele de administrare propriu zisă cât și cele de dispoziție.

Din combinarea articolelor 368 si 347 Codul Civil, sancțiunea pentru cel care nesocotește o condiție de sorginte este nulitatea relativă.

Articolul 367 litera c), privind imposibilitatea unuia dintre soți de a-și exprima voința sau se opune în mod abuziv, celălalt soț poate încheia singur actul fiind necesară încuviințarea instanței de tutela. Imposibilitatea poate fi de natură fizică (comă, dezabilitate mintală) , și de natură socială(dispariție, absența îndelugată).

. 2. 3.2 Modalități privind încetarea , lichidarea și partajul regimului comunității convenționale

Lichidarea regimului matrimonial constă în împarțirea și în evaluarea bunurilor soților și are loc dupa încetarea regimului matrimonial sau în unele situații în același timp.

Articolul 320 din Codul Civil mentionează că în caz de încetare sau schimbare, regimul matrimonial se lichidează prin buna învoiala sau în caz de neintelegere prin hotărâre judecatorească. Aceste norme nu au caracter de ordine publică așa că soți pot să specifice în convenția matrimonială modul în care se va lichida regimul.

Clauze care pot fi stipulate în convenția matrimonială cu privire la lichidarea regimului matrimonial:

Soți pot alege să își partajeze bunurile în mod egal, indiferent de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor comune.

Pot stabili ca unul dintre soți să primească uzufructul și celălalt nuda proprietate.

Clauza de prelevare, la partaj, a unor bunuri prin derogare de la regulile privind atribuirea bunurilor.

Concluzionând putem observa utilitatea în practică a acestor clauze, deoarece procesele de partajare a bunurilor comune sunt costisitoare, complexe și cel mai important de durată.

2.4 Regimul separației de bunuri

2.4.1 Definitie

Regimul matrimonial separatist este cel mai individualist regim și oferă cea mai mare independență patrimonială a soților și tinde să realizeze cea mai completă disociere a intereselor acestora. Acest regim este reglementat de articolele 360-365 Codul Civil. Prin natura lui regimul separației de bunuri prezintă multiple avantaje care pot fi sintetizate în două cuvinte: independență și simplitate. Un alt avantaj destul de important este acela că prin intermediul acestui regim soți sunt protejați în cazul unui pasiv important. De exemplu dacă unul dintre soți se implică într-o afacere cu un grad mare de risc, se recomandă stabilirea regimului separatist, în acest mod celălalt soț este protejat. Deosebirea majoră dintre regimul separatist și celălalte regimuri matrimoniale este că regimul separatiei nu duce la formarea unei mese comune de bunuri.

Din punctul de vedere al procedurii de lichidare, aceasta este simplificată deoarece nu există o masă de bunuri comune, fiecare soț își conservă proprietatea și își gestionează bunurile sale proprii. Independența soților este maximă iar coeziunea minimă. Regimul separației de bunuri poate fi asumat prin convenție matrimonială, însă poate fi și consecința unei hotarari judecătorești, hotărâre care este pronunțată la cererea unuia dintre soți , pentru motivul că celălat soț încheie acte care ar putea pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei. Din acest punct de vedere putem spune că regimul separatist înlocuieste un alt regim matrimonial tocmai pentru a putea apăra interesele patrimoniale ale unuia dintre soți. Chiar daca regimul a fost stabilit de soți înainte sau după începerea căsătoriei, rațiunile pot fi protejarea intereselor patrimoniale față de riscurile financiare pe care le implică activitatea profesională a celuilalt, ori protejarea intereselor succesorale ale copiilor care provin din căsătorii anterioare.

Separația patrimoniilor. Separația activului, sub acest aspect nu există o masă de bunuri comune devălmașe, dar nimic nu împiedică dobândirea de bunuri comune pe cote-părți potrivit dreptului comun. De exemplu dacă unul dintre soți dobândeste un bun prin utilizarea de bunuri puse la dispoziție de celălat soț, dobânditorul devine proprietarul exclusiv al acelui bun, cu menținunea că actul juridic care intervine să fie cu titlu gartuit. Sub aspectul pasivului, independența patrimonială a a soților cunoaște o derogare legală și anume că acestia răspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru cheltuielile legate de creșterea și educarea copilului dar și pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei.

Asa cum am menționat anterior patrimoniul fiecarui soț este alcătuit din bunuri proprii, fără existența unei mase comune, gestiunea bunurilor se face independent, fiecare soț își administrează și dispune nestingherit de bunurile proprietatea sa exclusivă. Singura pretenție legală este fomată din obligația de susținere a cheltuielilor căsătoriei, dacă nu s-a prevăzut altfel prin convenție matrimonială. Cu toate acestea puterile exclusive ale fiecăruia nu sunt de acuratețe absolută, independentă în gestiunea bunurilor proprietate exclusivă, aceasta poate suferi modificari din prisma regimului matrimonial primar. De exemplu dacă imobilul proprietate exclusivă a unuia dintre soți constituie locuința familiei, actele juridice având ca obiect locuința familiei sunt condiționate de consimțământul scris al celuilat soț.

Realist și făcând abstracție de regulile imperative ale regimului primar, pe parcursul căsătoriei, ducerea traiului în comun face inevitabile unele interferențe în afacerile celuilat. În acest caz legiuitorul stabileste două situații:

Folosința bunurilor celuilat, soțul care folosește bunurile celuilalt are calitatea de uzufructuar, obligația de a respecta destinația bunului și de a-l despăgubi pe celălalt soț în cazul unui prejudiciu datorat folosirii neadecvate a bunului.

Referitor la dobândirea de bunuri, dacă unul dintre soți încheie singur un act prin care dobândeste un bun, folosindu-se în tot sau în parte de bunuri aparținând celuilat, acesta din urmă poate alege în a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziționat și a pretinde daune interese de la soțul dobânditor

.

2.4.2 Lichidarea regimul matrimonial al separației de bunuri

În condițiile în care nu există o masă de bunuri comune, lichidarea regimului ar tebui să fie una simplă, în cazul separației dizolvarea nu ar trebui să implice decât o lichidare propriu zisă.

În orice caz, ducerea traiului în comun dă naștere unei coeziuni patrimoniale mai mult sau mai puțin pronunțată în acest regim, și de aceea dizolvarea necesită o clarificare a legăturilor patrimoniale care au luat naștere între soți. Din pisma inexistenței unor reguli în materie, operațiunea de lichidare va fi realizată după regulile dreptului comun. Chiar și în materia separației de bunuri își găsește aplicabilitate clauza de preciput, și poate avea ca obiect unul sau mai multe bunuri comune, în conformitate cu articolul 333 aliniatul 1 Codul Civil.

Pentru a evita o neîntelegere, articolul 365 Codul Civil; menționează că soți au un drept de retenție asupra bunurilor celuilat până când se achită integral datoriile pe care le au unul față de celălat.

Capitolul III

3.Studiu de caz privind contractele prenuptiale

3.1 Convenția maritală

Convenția maritală poate fi definită ca expresia libertății juridice în materia regimurilor juridice. Astfel, convențiile matrimoniale sunt posibile juridic doar în sistemele flexibile de drept, care organizează regimurile matrimoniale alternative, pe lângă regimurile legale.

Denumirile folosite pentru a desemna convenția matrimonială au fost și sunt deosebit de variate, fără ca termenii folosiți să semnifice automat că există și o deosebire între realitățile desemnate diferit. Termenul de „convenție matrimonială” a fost folosit de vechiul legiuitor (e.g. art. 1224 C.civ.), alături de „convenție de maritagiu” (e.g. art. 932 C.civ.). Sintagmele au fost preluate în doctrina timpului, care la rândul ei, a propus și utilizat mai mult cu valențe stilistice, diferite denumiri, pentru a numi una și aceeași realitate: „convenție de căsătorie”, „contract matrimonial”, „contract de căsătorie” etc. Toți termenii folosiți sunt sinonimi juridici.

Înainte de a aborda definirea convenției matrimoniale, trebuie notat că aceasta se ghidează după dreptul comun al contractelor și obligațiilor, având însă unele elemente de specificitate, care îi conferă o fizionomie juridică aparte, de contract numit. În cele ce urmează ne vom referi doar la aceste elemente speciale. Apoi, mai este de reținut că vom viza cu prioritate convenția matrimonială înțeleasă ca operațiune juridică, ca negotium juris. Sensul ei de instrumentum probationis va fi doar pasager amintit, când materia o cere. În fine, este de precizat și că vom trata despre convenția matrimonială propriu-zisă, adică înțeleasă ca act juridic, iar nu ca efect al unui anumit regim matrimonial legal.

Definițiile date convenției matrimoniale au fost deosebit de abundente și variate. Astfel, s-a arătat că ea este „convenția prin care viitorii soți reglementează regimul lor matrimonial, condiția bunurilor lor prezente și viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie.” Sau că aceasta este „un contract condițional, solemn și revocabil, prin care viitorii soți organizează capacitatea lor civilă și determină, în privința bunurilor, consecințele asociațiunii conjugale”. Mai plastic, s-a preferat să se spună despre convenția matrimonială că ea ar constitui „o facultate acordată de lege de a se reglementa în mod convențional și în limitele anume determinate efectele patrimoniale ale puterilor și ale incapacităților rezultând din căsătoria ca raport de stat civil.” Evident că definițiile reproduse adineauri reflectă majoritatea, și trăsăturile regimului matrimonial în care convenția matrimonială se însera

Datorită terminologiei folosite și în special, datorită expresiei „contract de căsătorie” este important de subliniat că o convenție matrimonială nu se identifică sau suprapune peste instituția căsătoriei. Aceasta din urmă este o instituție de drept civil și un act statutar, iar nu un contract ordinar. Astăzi sunt demult apuse vremurile în care se considera că și căsătoria este un contract special. Natura juridică a căsătoriei, decelarea ei, nu fac parte din obiectul nostru de studiu actual, dar este de reținut că – în ciuda termenilor folosiți, orice identificare între convenția matrimonială și căsătorie este de exclus. Chiar și în epoca în care se mai trata căsătoria de contract, se urmărea prin folosirea termenului de „pecuniar” atașat convenției matrimoniale, să se deosebească aceasta de instituția căsătoriei. Astăzi, asemenea adiționări sunt inutile, nu numai datorită faptului că instituția căsătoriei nu mai este considerată de sorginte contractuală, ci și pentru că orice convenție presupune ipso facto efecte patrimoniale. Patrimonialitatea este un caracter fundamental al oricărui contract și va fi o trăsătură funciară și a convenției matrimoniale.

3.2 Contractual prenupțial

Contractul prenupțial sau antenupțial cum mai este denumit, este acel contract ce se încheie între viitorii soți, semnat înainte de căsătorie. Contractual trebuie să cuprindă de obicei drepturile fiecăruia în caz de divorț sau în cazul în care unul dintre parteneri decedează. Marea majoritate a contractelor prenupțiale conțin clauze ce fac referire la proprietățile și la obligațiile pecuniare ale fiecăruia în eventualitatea divorțului sau morții.

În dreptul roman, nu există denumirea de contracte prenupțiale, însă există convenția matrimonială, care reprezintă actul juridic prin care soți își stabilesc propriul regim sau după caz își modifică regimul lor matrimonial. În dreptul americam regăsim contractual prenupțial, care mai poate fi numit și accord prenupțial, accord premarital.

Contractul prenupțial, este un accord fșcut de două persoane care sunt pe cale de a se căsători. Conținutul unui accord prenupțial poate varia foarte mult, dar în mod frecvent acesta include prevederi referitoare la împărțirea proprietății, sprijinul între soți în caz de divorț sau destrămarea căsătoriei. De asemenea contractele prenupțiale pot include termeni pentru confiscarea bunurilor, ca rezultat al divorțului, din motive de adulter, pot include și viitoare obligații care decurg din nașterea unui copil. Acordul este realizat între părți, care își definiesc ei însăși drepturile, îndatoririle și responsabilitățile care decurg din relația conjugală. În epoca modernă mai toate statele recunosc contractele prenupțiale fie prin legislație, fie prin hotărari judecătoresti. Acordul dinaintea căsătoriei este un accord unic, nici un alt contract nu poate aborda aspecte legate de custodia copiilor, educația copiilor dar și a cheltuielilor ce intervin în timpul ducereii traiului în comun.

Obiceiul de a încheia acorduri prenupțiale este destul de vechi. Evrei au facut contracte prenupțiale numite “ketubahs” pentru mai mult de două mii de ani. Acordurile prenupțiale există în Statele Unite dar pot fi urmărite și în Anglia secolului XVI-lea. Majoritatea acordurilor prenupțiale erau folosite de femei , care erau considerate proprietatea soțului după căsătorie, și toate bunurile dobândite de către soție înaintea căsătoriei intrau în proprietatea soțului. Protejarea patrimoniului reprerzintă motivul principal pentru care femeile foloseau contractele prenupțiale. Inițial, drepturile femeilor din contactele prenupțiale erau limitate, iar curțile au anulat de multe ori contracte care favorizau femeile însă această situație se schimbă la mijlocul secolului al XIX-lea când statele au început să adopte acte care să protejeze patrimoniul femeilor. După aceasta etapă, numarul de acorduri premaritale încheiate în America a început să crească constant.

Contractele prenuțiale pot cuprinde o varietate de subiecte, cele mai frecvente includ proprietatea și drepturile de sprijin financiar în timpul dar și după căsătorie, drepturile și obligațiile de cuplu în timpul căsătoriei, educarea și creșterea copiilor ce se vor naște. Un asemenea accord poate fi folosit și de unul dintre soți, când celălat se implică în afaceri cu un grad ridicat de risc,scopul fiind protejarea patrimoniului propriu.

3.2.1 Motivele contractului prenupțial

Personale care doresc să se căsătorească, utilizează contractual premarital din foarte multe motive, unele din ele înrudite. Acest contract clarifică drepturile dar și obligațiile pe care le au cei doi pe timpul căsătoriei. Totodată poate elimina temerile dar și suspiciunile ce fac referire la modul în care instant de judecată va divide proprietatea.

Un bărbat sau o femeie care dorește ca cealaltă parte să semneze un astfel de contract, are deseori ceva ce dorește să protejeze, de cele mai multe ori o sumă de bani, sau alte bunuri. Unul sau ambii parteneri vor să evite riscul pierderi unor sume de bani sau a unor bunuri, venituri sau afaceri de familie, în eventualitatea divorțului.

Totodată persoanele care nu se află la prima căsătorie preferă să lase copiilor sau nepoților din căsătorii anterioare anumite lucruri sau bunuri personale, în locul soțului actual.

Soțul mai puțin bogat renunță de cele mai multe ori la ceva, prin semnarea unui contract premarital. Acesta este de acord că drepturile sale de proprietate să fie stabilite prin contract și nu prin legea pe care Curtea ar pute-o aplica în eventualitatea divorțului sau decesului. În unele state, precum California, Curtea divide automat, în mod egal, bunurile ce sunt strânse pe parcursul căsătoriei. În cea mai mare parte a statelor, această împărțeală este efectuată după cum consideră Curtea că este corect și rezultatul este unul neprevăzut.

În cazul în care dacă unul dintre soți moare, Curtea urmează, în mod normal, dorința celui decedat dar soțul supraviețuitor este îndreptățit de cele mai multe ori la o treime sau o jumătate din avere, indiferent de dorința celui decedat. Dacă soțul și soția au semnat un contract premarital valid, acest contract va înlocui regulile generale de dividere a proprietății și veniturilor acumulate până în momentul decesului. De cele mai multe ori, soțul mai puțin bogat va primi în urma semnării contractului marital, mai puțin decât dacă ar urma regulile normale ale divorțului.

În cazul în care soțul mai puțin înstărit va primi mai puțin în urma semnării contractului premarital, atunci se pune întrebarea de ce mai semnează acest contract. Răspunsul la această întrebare depinde de fiecare individ.

Unii oameni preferă să dețină ei însuși controlul fiscal decât să-l lase pe sema legilor diferitelor state. Vor să evite incertitudinile prin care se va termina un proces de divorț. Pentru alții răspunsul ar putea fi: dragoste mai presus de orice. Astfel ca soțul mai puțin înstărit este interes doar să se căsătorească cu persoana respectivă, nefiind interes de aspectul financiar. Pentru alte categorii, acest contract, oferă siguranță, chiar dacă nu este la fel de generos ca decizia unui judecător, iar pentru altele, nu sunt de acord cu acest contract, dar îl semnează cu speranța că lucrurile vor merge bine și nu se va ajunge la un divorț.

3.2.2Criteriile pentru un contract prenupțial valid

Regulile care vor valida un contract prenupțial, pot varia de la stat la stat. de cele mai multe ori, contractul trebuie să fie scris și semnat de ambele părți.

În cele mai multe state, părțile, în general, partea mai înstărită, trebuie să își dezvăluie bunurile și veniturile. Astfel, părțile vor ști cu exactitate ce s-ar putea să piardă. În unele cazul este mai dificil de aflat averea unei persoane cu precizie și se declară minimului net al averii sau media de câștig al părții.

Pentru a fi valid, un contract prenupțial, nu trebuie să fie rezultatul fraudei sau al constrângerii. Un astfel de contract prenupțial, nu ar trebui să fie fraudat în momentul în care persoana denaturează conduita să financiară. Un exemplu în acest sens, este dacă un bărbat ascunde bunuri de viitoare să soție, astfel, obținând un ajutor mai scăzut în caz de divorț,Curtea va declara acel act nevalid.

Astfel încât, trebuie înlăturată orice urmă de constrângere și trebuie să se ofere părților timp de gândire, contractual prenupțial trebuie citit cu foarte mare atenție, revăzut și semnat înainte de căsătorie. Marea majoritatea a statelor nu prevăd un timp anume în care aceste contracte premaritale trebuie să fie semnate.

Dacă partea mai înstărită prezintă contractual prenupțial celeilalte părți numai înainte cu o zi de data nunții, Curtea poate presupune că acesta este nevalid pentru constrângere. Un contract prenupțial prea târziu înmânat, nu este neapărat unul nul, dar timpul poate fi un factor foarte important în determinarea validității acestuia.

Un contact este valid chiar dacă niciunul dintre soți nu a fost reprezentat de un avocat, dar prezența acestuia este o idee foarte bine venită deoarece, în acest mod, soții vor fi informați, iar contractual va fi bine făcut.

Avocatul părții mai înstărite pregătește de cele mai multe ori acest contract. Partea mai puțin înstărită dar și avocatul acesteia, în cazul în care există, trebuie să citească cu foarte mare atenție contractual și trebuie să pună întrebări în cazul în care există dubii. Probabilitatea de a avea un contract valid crește în momentul în care interesele părții mai puțin înstărite sunt foarte bine reprezentate și au loc negocieri.

Pentru a se demonstra că părțile știu cu adevărat termenii contractului, unii avivați prefer să facă pași adiționali pentru a ilustra cât mai concret consimțământul părților pentru semnarea contractului prenupțial.

Părților li se poate cere să pregătească o declarație în format scris, cu propriile cuvinte, din care să rezulte consimțământul și înțelegerea contractului. Totodată semnarea contractului poate fi înregistrată.

3.2.3Exemplu în care un contract prenupțial este obligatoriu

Marie și John au vârsta de 50 de ani. Plănuiesc să se căsătorească pentru 5 luni. Fiecare dinte aceștia a mai fost căsătorit înainte. Înainte de a se căsători acestea doresc să își clarifice situația materială. Mary are bunuri în valoare de 400 de mii de dolari iar John are bunuri în valoare de 200 de mii de dolari. Ambii lucrează și sunt capabili să se întrețină singuri, dar doresc să îți protejeze bunurile.

După ce își declară bunurile unul altuia și se consultă cu avocații semnează un contract care are următoarele clauze:

– câștigurile viitoare vor rămâne bunuri proprii, atât timp cât acestea sunt ținute în conturi cu numele persoanei care le-a câștigat;

– economiile investițiile și conturile de pensii pe care le aduc în căsătorie, împreună cu orice spor al acestora, vor rămâne bunuri proprii după căsătorie, atâta timp cât ele sunt pe numele uneia dintre părți;

– fiecare dintre părți renunța la viitoarea pensie alimentară sau la moștenire, cu toate că fiecare parte e liberă s-o includă pe cealaltă în testament;

– părțile, dacă doresc, pot face investiții comune, cum ar fi o casă sau mașina, caz în care ambele părți vor avea titlu de proprietari cu drept de supraviețuire (dacă una dintre părți moare, cealaltă va primi proprietatea care a fost comună);

– vor plăti cheltuielile comune, cum ar fi utilitățile și mâncarea, în proporție cu veniturile fiecăruia.

Din moment ce contractul este cinstit și nu exista constrângerea, el este valid și obligatoriu.

3.2.4Valoarea sprijinului financiar

Legile statelor nu prevăd o anumită sună pentru sprijinul financiar pentru contractele prenupțiale.

Dacă după divorț, părțile sunt capabile să se întrețină din veniturile și aptitudinile proprii, Curtea poate aproba un contract în care nu se prevede niciun fel de ajutor financiar pentru partea mai puțin înstărită.

Pe de altă parte, dacă soțul mai puțin înstărit nu e capabil să se întrețină după divorț și contractul prevede ajutorul financiar cât de mic, în majoritatea stelelor, Curtea intervine și obligă soțul la plata acelui ajutor financiar. Suma poate varia de la stat la stat. În unele state, suma trebuie să fie echivalentă cu nivelul de subzistență, suficient să mențină soțul mai puțin înstărit în bunăstare. O mare parte din Curți, dau dovadă de înțelegere și de corectitudine și cer un ajutor financiar mai ridicat decât subzistența.

Un standard ce se folosește de către Curte, este inconștiența. Acest termen face referire la contractele care sunt neobișnuit de aspre și de necinstite. Curțile definesc totodată contractele ca niște contracte pe care nicio persoană sensibilă nu le-ar oferi și nicio persoană, sub constrângere sau înșelăciune nu le-ar accepta. Din moment ce standardul de inconștienta este subiectiv, Curțile au interpretat termenii în moduri diferite, dar dacă o curte găsește un contract a fi inconștient, acesta nu va fi aplicat.

Pentru promovarea corectitudinii și pentru a se evita inconștiența, mulți avocați care întocmesc contractele prenupțiale introduc o clauză care sporește suma care trebuie plătită soțului mai puțin înstărit, în funcție de durata căsniciei sau de o creștere a veniturilor părții înstărite, după încheierea contractului prenupțial.

Nonbinding Issues

Cu toate că un contract prenupțial poate obliga la chestiuni de diviziune a proprietății și la pensie alimentară, nu obliga la custodia copiilor. Părțile nu pot decide înainte de nașterea copilului în custodia cui va rămâne în eventualitatea unui divorț. Tribunalele sunt cele care apăra interesul copilului și nu vor să încurajeze negocierile dintre soț și soție în legătură cu viitorul copilului. Se poate că tribunalul să fie de acord cu ce au stabilit sotii în contractul premarital dar în același timp el nu este limitat de acest contract,decizia aparținându-i în totalitate.

Deși contractual prenupțial pare a fi o idee destul de nouă, acesta este o practică foarte veche. Încă de acum mai bine de 2000 de ani, nunta tradițională evreiască, includea și ketubah sau contractual de căsătorie, în care erau specificate responsabilitățile mirelui și drepturile soției. Acest contract era menit să protejeze interesele femeii, asigurându-se de anumite bunuri materiale în cazul unui divorț, sau dacă ar fi rămas văduvă.

Astfel, contractele prenupțiale nu sunt doar un obicei al vedetelor, ci și a oamenilor obișnuiți, cu bunuri materiale mai mult sau mai puțin importante. Un exemplu în acest sens, este un bărbat însurat cu o femeie obeză, ce a stipulate în contract că, dacă soția să ar depăși o anumită greutate, îl va despăgubi pe acesta cu o sumă importantă de bani. Același lucru l-a făcut și Tony Romo, când trebuia să se căsătorească cu Jesica Simpson. Dacă artista ar fi avut mai mult de 61,5 kilograme, Romo ar fi fost despăgubit cu 500 de mii de dolari.

Un alt cuplu a stipulate în contractul prenupțial că trebuie să întrețină relații sexuale de minim 3-4 ori pe săptămână, o femeie a cerut soțului ei să nu fumeze în casă, o alta ca partenerul ei să nu vizioneze mai mult de un meci de fotbal pe sezon, o americancă a scris soțului ei că îi datorează 10 mii de dolari de fiecare dacă când este nepoliticos cu părinții ei, iar un ultim exemplu este o soție care a dorit să apară în contract faptul că soțul ei este obligat să vină în fiecare zi acasă direct de la serviciu.

3.3 Contractul prenupțial în România

În România, noul Cod Civil aduce o noutate și anume pensia de întreținere în caz de divorț, chiar dacă nu există copii minori, în cazul în care soțul care pierde procesul are o avere considerabil mai mare decât a celui care l-a câștigat. Pe lângă acest lucru, noul Cod Civil prevede instituții juridice în premieră pentru România.

Un alt element de noutate a noului Cod Civil o constituie introducerea contractelor prenupțiale, ce sunt numite în actul normativ românesc, convenții matrimoniale.

Aceste contracte civile vor stabili modul de partajare în caz de divorț a bunurilor dobândite de fiecare dintre soți. Acesta va fi un act liber consimțit de cei doi viitori soți și poate include bunuri avute de fiecare înainte de căsătorie, care în vechiul cod nu poate face obiectul partajului judiciar.

Noul Cod civil prevede trei tipuri de regimuri matrimoniale:

Regimul comunității legale,

Regimul separației de bunuri,

Regimul comunității convenționale.

În cazul în care se alege un alt regim juridic decât cel al comunității legale, acesta fiind singurul permis până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil, se face prin încheierea unei convenții matrimoniale: partie trec de la regimul comunității legale la regimul comunității convenționale de bunuri sau se stabilesc să aleagă regimul separației de bunuri.

Această convenție se încheie la notar, autentificat, cu consimțământul părților, ce trebuie exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, ce trebuie să aibă conținut stabilit dinainte. Dacă nu se respectă aceste reguli, se sancționează cu nulitatea absolută a actului.

Convenția matrimonială se supune dispozițiilor legale privind regimul matrimonial ales, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de lege; în caz contrar, convenția devine nulă în mod absolut. Prin convenție matrimonială nu pot fi încălcate regulile imperative comune tuturor regimurilor matrimoniale.Nu poate aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau transmiterii moștenirii legale.

Pentru a fi opozabile terților, convențiile matrimoniale se înscriu în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.

După autentificarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei (de la ofițerul de stare civilă), notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al convenției către:

Serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face mențiune pe actul de căsătorie;

Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale;

celelalte registre de publicitate – ținând seama de natura bunurilor, convențiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerțului, precum și în alte registre de publicitate prevăzute de lege (în toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităților de publicitate speciale neputând fi acoperită prin înscrierea făcută în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale); aceste dispoziții nu exclud dreptul oricăruia dintre soți de a solicita îndeplinirea formalităților de publicitate.

Orice persoană poate cerceta Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și poate solicita, în condițiile legii, eliberarea de extrase de certificate, fără a fi obligată să justifice vreun interes.

Convenția matrimonială nu poate fi opusă terților cu privire la actele încheiate de aceștia cu unul dintre soți, decât dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate menționate sau dacă terții au cunoscut-o pe altă cale. Aceasta înseamnă că, dacă există un act secret cu privire la regimul matrimonial, atunci el produce efecte numai între soți și nu poate fi opus terților decât dacă se face dovada că terțul a știut conținutul acestui act pentru care nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate. Convenția matrimonială nu poate fi opusă terților cu privire la actele încheiate de aceștia cu oricare dintre soți înainte de încheierea căsătoriei.

Convențiile matrimoniale se pot modifica până la încetarea căsătoriei, în aceleași condiții cerute pentru încheierea ei.Dispozițiile cu privire la publicitatea dar și la inopozabilitatea convenției matrimoniale sunt aplicabile.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani și pentru motive temeinice, având avizul medical și acordul ocrotitorului legal, se poate căsători, poate încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă. În lipsa încuviințării sau a autorizării, convenția încheiată de minor poate fi anulată în condițiile prevăzute de lege. Acțiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei.

În cazul în care convenția matrimonială este nulă sau anulată, între soți se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință.

3.4 Exemple de contracte prenupțiale

Un exemplu chiar ciudat, dacă i se poate spune așa, este acela în care, în contractul prenuptial se stipulează postările de pe Facebook, iar soții nu au voie să posteze nimic după despărțire. Dacă este stipulateă acestă cluază în contract, pentru social media, fiecare parte este de accord să nu posteze, să nu pună pe niciun site de socializare precum Facebook sau Twitter conținut sau imagini pozitive, negative sau de orice alt fel. Fiecare parte a contractului, poate veni cu idei pentru contractual prenuptial, dar avocații recomandă ca acesta să cuprindă cât mai multe detalii și specificații, chiar și introducerea postărilor din social media online.

Un contract prenupțial cu clauze foarte interesante este dintre Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas. Averea lui Michael Douglas se ridică la 300 de milioane de dolari, iar clauzele prenupțiale sunt nemaipomenite, așa cum declară Zeta-Jones. Contractul lor stipulează faptul că, la divorț, actrița primește 2,8 milioane de dolari pentru fiecare an de căsnicie și un bonus de 5 milioane de dolari dacă Michael o înșeală. Astfel, printr-un calcul, știind că au fost căsătoriți pentru 12 ani, Zeta-Jones rămâne cu o avere de 33 de milioane de dolari după acest divorț.

Un scandal de acum 5 ani, dintre Tiger Woods și soția sa, modelul suedez Elin Nordegren a marcat un punct destul de important în istoria divorțurilor și a contractelor prenupțiale. Elin a aflat că a fost înșelată cu peste 12 femei, de la prostituate până la dansatoare în cluburile de noapte, iar ca pedeapsă, aceasta și-a lovit soțul peste față cu o crosă de golf. În puls, contractul lor prenupțial inițial, care prevedea că ea are dreptul la 20 de milioane de dolari din averea lui, a fost rescris, astfel încât, fostul model a primit peste 700 de milioane de dolari despăgubiri, iar acesta a fost cel mai costisitor divorț din istoria Hollywoodului.

Un contract prenupțial au semnat și Jessica Biel cu Justin Timberlake, Jessica nefiind sigură de fidelitatea soțului ei. Acesta a stipulat în contractul prenupțial o clauză prin care artistul să-i plătească o sumă modestă, doar de 500 de mii de dolari, dacă este înșelată.

În cazul lui Nicole Kidman și Keith Urban, termenele actriței din contract fac referire la capacitatea soțului ei de a se ține departe de substanțele interzise. În trecut, cântărețul a avut probleme foarte mari cu drogurile, astfel încât, înainte de a se căsători, Nicole a cerut să fie scris, dacă Urban își reia obiceiurile, va trebui să plătească 650 de mii de dolari pentru fiecare an de căsnicie.

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a semnat și el contract prenupțial cu soția să Priscila Chan. Aceasta a dorit să își asigure doza de romantism și l-a obligat pe Mark, la o oră de dragoste pe săptămână și încă 100 de minute în care să își petreacă timpul liber împreună făcând orice pentru relaxare.

Tom cruise și Katie Holmes au semnat și ei un contract prenupțial conform căruia Katie trebuie să primească 3 milioane de dolari pentru fiecare an de căsnicie, până la un maxim de 33 de milioane de dolari.

Deși au stat împreună o perioadă de 7 ani înainte să se căsătorească, Beyonce și Jay-z, au semnat și ei un contract prenupțial. Documentul menționează că Beyonce, care are venituri de peste 100 de milioane de dolari, va primi 25 de milioane de la Jay-z dacă vor sta căsătoriți 15 ani de zile și 5 milioane pentru fiecare copil născut în timpul căsătoriei, pentru a compensa veniturile ce le va pierde artistă în perioada concediului de maternitate. Beyonce dorește totodată, în caz de divorț, să folosească avionul privat și o flotă de limuzine, aici fiind inclus și Rolls Royce-ul decapotabil, ce este estimat la peste 1 milion de dolari.

Un contract prenupțial interesant este cel al lui Oprah care dorește să ofere 100 de milioane de dolari viitorului soț. Aceasta urma să se căsătorească cu Stedman Graham, în vârstă de 61 de ani și i-a propus acestuia un contract prenupțial neobișnuit. Aceasta i-a propus o înțelegere prin care ea îi va da lui 100 de milioane de dolari, în cazul în care relația lor nu va funcționa.

Oprah a fost cea care a refuzat cererea de a deveni soția lui Graham acum 20 de ani, acesta având o relație de peste un sfert de secol cu el.

Celebrii Brad Pitt și Angelina Jolie au semnat și ei un contract prenupțial. Aceștia au semnat un contract foarte mare în ceea ce privește numărul de pagini, 101 la număr deoarece ambii au averi destul de mari, 150 de milioane de dolari repectiv 120 de milioane de dolari.

Deși sunt foarte multe cupluri celebre care au semnat un contract prenupțial, eistă și vedete care nu au dorit un astfel de act, aceștia mizând pe sentimente eterne și pe relația de respect reciproc care îl leagă.

Printre aceste vedete se pot menționa cuplul regal format din Catherine, Ducesa de Cambridge și Prințul William, care nu au dorit să semneze un contract prenupțial.

4.Concluzii și propuneri

5.Bibliografie