Regimul Scurgerii Apei

CUPRINS

1. INTRODUCERE

1.1. IMPORTANȚA STUDIULUI

1.2. SCOPUL LUCRĂRII

1.3. ASEZARE GEOGRAFICA SI LIMITE3

1.4.METODE DE CERCETARE

1.5. ISTORICUL CERCETĂRILOR

2. FACTORII ȘI CONDIȚIILE DE FORMARE ȘI EVOLUȚIE A SCURGERII

2.1 ASPECTE GEOLOGICE

2.1.1 Zona cristalino- mezozoică

2.2. RELIEFUL

2.2.1. Principalele trăsături ale reliefului

2.2.2. Morfologia și morfometria reliefului

2.2.3. Procesele geomorfologice actuale

2.2.4.Unitățile de relief

2.3. CONDIȚIILE CLIMATICE

2.3.1. Factorii genetici ai climei

2.3.2. Regimul elementelor climatice

2.4. HIDROGRAFIA

2.4.1. Apele subterane

2.4.2. Rețeaua hidrografică

2.5. IMPORTANȚA ÎNVELIȘULUI BIOPEDOGEOGRAFIC PENTRU FORMAREA ȘI REGIMUL SCURGERII

2.5.1. Vegetația

2.5.2.Fauna

2.5.3.Tipuri principale de sol

2.5.4. Importanța învelișului biopedogeografic pentru regimul scurgerii apei

3. REGIMUL SCURGERII APEI ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC AL RÂULUI SUHA

3.1. SURSE DE ALIMENTARE.

3.2. SCURGEREA MEDIE

3.2.1. Analiza scurgerii medii lunare și sezoniere

4. SCURGEREA MAXIMĂ

4.1. FACTORII ȘI CONDIȚIILE CARE DETERMINĂ PRODUCEREA VIITURILOR ȘI A INUNDAȚIILOR ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC SUHA

4.2. FORMAREA, EVOLUȚIA ȘI FRECVENȚA VIITURILOR

4.2.1. Relațiile generale ploaie- scurgere

4.2.2. Viiturile de pe râul Suha

4.2.3. Viiturile de pe afluenții principali

4.3. EFECTELE VIITURILOR, APĂRAREA ÎMPOTRIVA INUNDAȚIILOR

4.3.1. Măsuri de prevenire și apărare împotriva inundațiilor

5. SCURGEREA MINIMĂ

6. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1. INTRODUCERE

1.1. Importanța studiului

Problemele legate de formarea și regimul scurgerii în anumite teritorii drenate de rețeaua hidrografică sunt deosebit de importante. Regimul actual al scurgerii apei este determinat de factorii geografici naturali (clima, alcătuire geologică, relief, învelișul biopedogeografic) peste care se suprapun tot mai pregnant influențele antropice.

Scurgerea apei și a aluviunilor este condiționată de foarte mulți factori generali și locali. Dacă aspectele generale sunt mai bine cunoscute, în privința rolului factorilor locali există încă multe probleme care trebuie lămurite. Dacă ne referim la viituri, modul lor concret de manifestare, procesele de albie, inundațiile și pagubele produse prezintă particularități locale, legate de potentarea și de gradul de torențialitate al precipitațiilor, morfometria de amănunt a albiilor, gradul de despădurire, modul de dispunere a locuințelor și a obiectivelor economice și social-culturale față de albiile râurilor etc.

În acest context, în bazinul hidrografic al râului Suha există unele particularități care influențează atât regimul scurgerii cât și inundabilitatea în cazul marilor viituri.

Principalul element natural care influențează regimul scurgerii apei îl constituie transportul mare de aluvuini și depunerea acestora în albii, cu deosebire pe sectoarele mijlocii și inferioare ale principalelor cursuri de apă: Suha, Gemenea, Slătioara, Negrileasa.

Pentru regimul scurgerii aceasta situație conduce la pierderi semnificative de apă prin infiltrare pe talveg, adesea până la secare ( de aici și denumirea ‚,Suha”- suhâi = uscat).

În cazul viiturilor, agradarea albiilor reduce mult capacitatea de tranzit a acestora, producându-se inundații frecvente.

Cunoașterea mai bună a acestor particularități este deosebit de importantă pentru aprecierea resurselor de apă, identificarea unor măsuri specifice de apărare împotriva inundațiilor și pentru organizarea teritoriului, în special în precizarea zonelor inundabile. În acest sens o analiză mai amănunțită a problemei privind scurgerea apei și viiturile din bazinul hidrografic al râului Suha este mai mult decat necesară.

Rezultatele unei asemenea analize pot fi utilizate nu numai pentru bazinul Suha Bucovineană, ci și pentru alte bazine asemănătoare în care nu există monitorizare hidrometrică: Suha Mică, Suha Mare etc.

În bazinul hidrografic Suha (sectorul mijlociu) funcționează mai multe stații hidrometrice (dotate cu pluviometre și pluviografe) organizate într-un bazin reprezentativ din punct de vedere hidrologic. Aici s-au studiat detaliat problemele formării scurgerii, relațiile ploaie-scurgere, tranzitul de aluviuni, rolul hidrologic al pădurii, precizarea coeficienților de scurgere și multe alte aspecte de hidrologie experimentală. O parte din rezultatele acestor cercetări efectuate de către specialiști din cadrul I.N.H.G.A. București sunt utilizate și în lucrarea de față. Menționez că lucrez în cadrul acestui bazin reprezentativ din anul 2002.

Având în vedere pagubele mari și chiar victimele omenești înregistrate în timpul unor inundații catastrofale produse în ultimele decenii, în anii 1991, 2005, 2006, 2008 și 2010 s-au emis prevederi legale privind elaborarea hărților de risc sau întocmirea planurilor urbanistice generale în care zonele inundabile se delimitează cu mai multă atenție. În acest scop consider că sunt deosebit de utile datele privind marile viituri din bazinul hidrografic al râului Suha, cu particularitățile menționate mai sus. Se are în vedere și aplicarea unor măsuri nestructurale de apărare împotriva inundațiilor, cum ar fi zonarea spațiilor riverane.

Prin aplicarea unor astfel de măsuri urmează ca noile locuințe sau alte obiective să fie amplasate în afara spațiului inundabil la debite maxime cu probabilitatea de depășire de 1%, iar, cu timpul, gospodăriile aflate în zonele inundabile să fie mutate. Prin transpunerea debitelor maxime ale viiturilor pe profile transversale se pot obține repere pentru întocmirea benzilor de inundabilitate.

O mare importanță o prezintă studiul regimului scurgerii și al viiturilor și pentru identificarea rolului pe care despăduririle practicate de-a lungul timpului îl au asupra acestor fenomene. Analizele care se fac pe subbazine hidrografice mai bine sau mai puțin împădurite la ora actuală scot în evidență această situație.

1.2. Scopul lucrării

Bazinul hidrografic al râului Suha ocupă un areal cu munți mai puțin înalți, situat la sud-est de Obcina Feredeului și Masivul Rarău care au înălțimi mai mari. De asemenea există și arii depresionare întinse (depresiunile Gemenea, Negrileasa, Stulpicani- Frasin). În acest context este de așteptat ca regimul precipitațiilor și al scurgerii apei să prezinte anumite particularități.

Pe baza datelor hidroclimatice obținute în rețeaua de stații hidrometrice existente se poate efectua o analiză amănunțită a regimului pluviometric și hidrologic, identificându-se anumite caracteristici specifice bazinului hidrografic Suha.

Un alt aspect care trebuie umărit este acela al secării uno cursuri de apă pe sectoarele lor inferioare. Este vorba de râurile Gemenea, Negrileasa și chiar Suha, în aval de Stulpicani. De fapt nu este vorba despre o secare propriu-zisă (lipsa aportului de apă dinspre amonte), ci pierderi de apă prin paturile de albii din cauza depozitelor aluvionare cu grosimi și granulometrie mare.

Acest transport mare de aluviuni, determinat de către rezistența mică față de eroziunea rocilor din bazinul hidrografic, prezintă unele avantaje prin existența resurselor balastiere, dar și mai multe neajunsuri prin producerea foarte frecventă a inundațiilor și prin faptul că pe astfel de sectoare de râu nu pot fi amplasate microhidrocentrale.

Pornind de la faptul că viiturile din bazinul Suha produc frecvent inundații, consider că este necesară cunoașterea modului de formare și de evoluție al acestora, precum și a frecvenței inundațiilor și a pagubelor produse, în vederea stabilirii strategiilor de organizare a teritoriului și de definitivare a Planurilor de Urbanism General (P.U.G.)

Dacă avem în vedere faptul că zona este intens populată, este necesară și urmărirea aspectelor principale privind impactul antropic(despăduriri, lucrări pe albii, balastiere, extinderea suprafețelor clădite) și efectele secundare pe care acestea le induce în evoluția peisajului geografic.

1.3. Așezare geografică și limite

Bazinul hidrografic al râului Suha (Suha Bucovineană) este situat în zona munților flișului din Carpații Orientali. La obârșia afluentului său, râul Gemenea se află și munți din zona cristalino- mezozoică, respectiv masivul Rarău.

Privind mai în amănunt, bazinul hidrografic Suha ocupă extremitatea sudică a Obcinei Feredeului (unii autori o consideră până la Stulpicani), versantul de SE al Masivului Rarău, versantul estic al munților Ostra și Suha, și partea de NV al Obcinei Voronețului, care fac parte din culmea Stânișoara.

Cumpăna de ape a bazinului hidrografic Suha începe de la confluența cu râul Moldova, de la Frasin și urmărește spre NV culmile Alunetu (656 m), Ascuțita Mare (1014 m), Măgura Sărată (1146 m), Măgura Bătrână (1132 m), și Arșița Caprei (1126 m), până la Culmea Todirescu și Colții Rarăului (1628 m). De aici , cumpăna de ape se orientează spre S – SE, urmărind culmile munților Ostra (Vf. Diac-1163 m, Vf. Botușan- 1290 m, Vf. Bâtca Nedeii-1380 m). Din Bâtca Nedeii, cumpăna de ape se orientează spre SE, urmărind culmi ale munților Suha(Vf. Băișescu- 1340 m, Vf. Suha- 1108 m, Vf. Străjii- 1018 m, Vf. Clădita Mare- 1066 m, Vf. Brusturosu- 1089 m) și ale Obcinei Voronețului (Bâtcuța Brusturosului- 897 m și Dealul Bucșoița- 846 m), de unde coboară în Valea Moldovei la Frasin (Bucșoaia).

Poziția geografică a bazinului Suha în cadrul bazinului hidrografic Moldova, al bazinului hidrografic Siret și pe teritoriul României se prezintă în figura nr.2.1.

Între aceste limite bazinul hidrografic al râului Suha are o suprafață de 352 km² și o altitudine medie de 876 m. Lungimea râului Suha este de 34 km.

Trebuie menționat faptul că după unele surse denumirea de ,,Suha” se dă acestui râu din aval de confluența dintre râurile Băișescu (socotit și cursul superior al Suhăi), și Brăteasa, respectiv din localitatea Ostra. Pe harta topografică (1982) și pe harta hidrografică (1992), denumirea ,,Suha” este specificată și pe cursul râului Băișescu. În plan local, însă se utilizează denumirea ,,Băișescu” pentru cursul superior al râului Suha din amonte de confluența cu râul Brăteasa

1.4.Metode de cercetare

Pentru realizarea lucrării s-au folosit diferite metode, directe sau complementare, adaptate la specificul geografic și hidrologic al acestuia.

Astfel pentru partea generală(geologie, relief, parțial climă și hidrografie, vegetație, soluri) au fost utilizate date din literatura de specialitate, uneori completate cu observații personale din teren.

Capitolele de bază ale lucrării (regimul scurgerii și analiza viiturilor) au fost elaborate pe baza materialelor rezultate din observațiile și măsurătorile specifice efectuate în teren de către subsemnatul și de alți observatori hidrometri din bazinul reprezentativ Suha. Observațiile și măsurătorile au fost prelucrate, validate, centralizate, iar rezultatele au fost analizate complex.

Analiza și sinteza efectuate asupra fondului de date acumulate timp de peste 40 de ani și prelucrate statistic au permis obținerea valorilor medii și caracteristice ale șirurilor de valori luate în considerare.

Prin metoda comparației au putut fi luate în considerare particularitățile scurgerii medii, maxime și minime, atât pentru fiecare stație hidrometrică (analiza comparativă a valorilor zilnice, sezoniere și anuale), cât și pentru ansamblul bazinului reprezentativ Suha (comparații între stațiile hidrometrice corelate cu caracteristicile specifice ale bazinelor lor hidrografice).

Fondul de date a fost prelucrat pe calculator. De asemenea, tot cu calculatorul a fost întocmită și partea grafică a lucrării.

1.5. Istoricul cercetărilor

Bazinul hidrografic al râului Suha, ca dealtfel bazinul hidrografic al Moldovei și regiunile învecinate sunt situate într-o regiune populată din cele mai vechi timpuri. Legenda spune că însuși Dragoș Vodă ar fi umblat prin aceste locuri în anii premergători întemeierii Moldovei, iar prima capitală a provinciei a fost amplasată pe malul râului Moldova, la Baia.

vații personale din teren.

Capitolele de bază ale lucrării (regimul scurgerii și analiza viiturilor) au fost elaborate pe baza materialelor rezultate din observațiile și măsurătorile specifice efectuate în teren de către subsemnatul și de alți observatori hidrometri din bazinul reprezentativ Suha. Observațiile și măsurătorile au fost prelucrate, validate, centralizate, iar rezultatele au fost analizate complex.

Analiza și sinteza efectuate asupra fondului de date acumulate timp de peste 40 de ani și prelucrate statistic au permis obținerea valorilor medii și caracteristice ale șirurilor de valori luate în considerare.

Prin metoda comparației au putut fi luate în considerare particularitățile scurgerii medii, maxime și minime, atât pentru fiecare stație hidrometrică (analiza comparativă a valorilor zilnice, sezoniere și anuale), cât și pentru ansamblul bazinului reprezentativ Suha (comparații între stațiile hidrometrice corelate cu caracteristicile specifice ale bazinelor lor hidrografice).

Fondul de date a fost prelucrat pe calculator. De asemenea, tot cu calculatorul a fost întocmită și partea grafică a lucrării.

1.5. Istoricul cercetărilor

Bazinul hidrografic al râului Suha, ca dealtfel bazinul hidrografic al Moldovei și regiunile învecinate sunt situate într-o regiune populată din cele mai vechi timpuri. Legenda spune că însuși Dragoș Vodă ar fi umblat prin aceste locuri în anii premergători întemeierii Moldovei, iar prima capitală a provinciei a fost amplasată pe malul râului Moldova, la Baia.

Popularea din timpuri străvechi și viața social-economică destul de intensă desfășurată de-a lungul veacurilor a făcut să existe numeroase mărturii scrise, dar acestea au mai mult un caracter istoric. Mai putem adăuga și faptul că peste Pasul Puzdrele, de la obârșia pârâului Brăteasa, se trecea lesne în bazinul Bistiței, de asemenea o axă cu o evoluție istorică îndelungată.

Observațiile cu caracter geografic apar însă destul de târziu. Unii călători străini care au trecut și prin Moldova (G. Reischendorfer, cu o hartă de pe vremea domnitorului P. Rareș, I. Costuldo, cu o hartă a Moldovei din anul 1584, Bauer, cu o altă hartă a Moldovei din anul 1789), au făcut mai puține referiri asupra zonei de munte. Date mai concrete și mai precise se găsesc în lucrarea lui Dimitrie Cantemir ,,Descriptio Moldaviae”, publicată în anul 1716 și însoțită de o hartă valoroasă (publicată mai târziu) care, cuprinde peste 800 de toponime despre râuri și așezări. De asemenea în lucrare există un capitol aparte intitulat ,,Apele Moldovei”.

D. Cantemir mai arată că zona Câmpulung Moldovenesc funcționa ca o obște sătească, liberă, încă înainte de întemeierea Moldovei. După 1775 Bucovina a aparținut Austro-Ungariei, până în anul 1918. În anii 1790-1791 cartografii austrieci au realizat o hartă topografică a regiunii.

Începuturile industrializării trezesc interesul pentru bogățiile din zona montană, cu deosebire cele din unitatea cristalino-mezozoică. Asfel încep cercetări geologice, mai ales după anii 1850 (Stur,1860, K. Paul, 1876, W.Uhlig, 1881-1907). W. Uhlig identifică pentru prima dată structura în pânză de șariaj a Carpaților Orientali. Mai târziu, cercetătorul polonez H. Zaplowicz, datează ca paleozoice șisturile cristaline din zonă.

Alte cercetări geologice efectuează Gr. Cobălcescu în anul 1883, dar acestea se referă la Platforma Moldovenească. Multe date geografice sunt cuprinse în dicționarele județului Suceava, publicate de către S. Ionescu în anul 1894 și F. Grigorovița în anul 1908.

Importante cercetări geologice efectuează între anii 1889-1910, într-o zonă mai largă S. Athanasiu, care întocmește și o hartă geologică a regiunilor Carpatice și subcarpatice din Moldova și sudul Bucovinei, la scara 1: 200.000. Alte preocupări din prima jumătate a sec.XV sunt tot predominant geologice: Th. Kräutner (1929, 1930, 1933, 1938), și M. Savul (1938).

După război, cercetările geologice, dar și cele geografice se amplifică și mai mult în toată zona Carpaților și Subcarpaților Orientali pentru cunoașterea amănunțită a zonelor și pentru identificarea unor resurse subterane. Dintre cercetători menționăm pe Gh. Mastacan, 1948; M. Savul, 1949; M. Savul și Gh. Mastacan, 1952; I. Băncilă, 1952, 1964; T. Filimon, 1958; M. Ilie, 1957; T. Joja, 1952, 1954; P. Polonic și G. Polonic, 1957, 1967; R. Dumitrescu, 1967; V. Ianovici și C. Ionescu, 1966; M. Filipescu, 1955; V. Mutihac, 1965, 1966; G. Pitulea, 1966; L. Ionesi, 1961, 1963, 1966; I. Turculeț, 1963; Gr. Alexandrescu, 1964; O. Dicea, 1974.

În domeniul geologic au fost publicate importante lucrări de sinteză și tratate: “Geologia Carpaților Orientali,,(I. Băncilă, 1958); “Geologia României,,(N. Oncescu, 1959 și V. Mutihac și L. Ionesi, 1974), precum și multe alte rapoarte în dările de seamă ale Comitetului Geologic. Cercetările geografice care s-au efectuat se referă în general la regiuni mai întinse sau chiar la teritoriul național. Este vorba de cursuri și tratate elaborate de V. Tufescu în anii 1968 și 1974, V. Mihăilescu în 1966, I. Sârcu în 1971, Gr. Posea și colaboratorii în 1974, sau de lucrări care se referă la zone mai mari (I. Donisă, 1968, N. Barbu, 1976, I. Ichim, 1979), sau la areale care cuprind și teritorii din bazinul hidrografic Suha (V. Chiriță și colaboratorii, 2006).

O importanță deosebită o reprezintă cercetările cu caracter hidroclimatic, în special cele hidrologice, printre care putem aminti volumul “Geografia apelor României,, de I. Ujvari, 1972, monografiile hidrologice “Monografia hidrologică a râului Siret,, 1967, “Râurile României,, 1971, și unele lucrări elaborate de P. Olariu în anii 1971 și 1998 precum și de P. Olariu și colaboratorii din anii 1988 și 1998.

Multe lucrări cu caracter hidrologic cu referire expresă la bazinul reprezentativ Suha au fost elaborate de către specialiștii I.N.H.G.A. București care au coordonat din punct de vedere tehnic activitatea acestui bazin hidrologic: L. Mustață, Dan Vlad.

2. FACTORII ȘI CONDIȚIILE DE FORMARE ȘI EVOLUȚIE A SCURGERII

2.1 Aspecte geologice

Regiunea drenată de bazinul râului Suha Bucovineană, sub aspect geologic, corespunde unei porțiuni din orogenul Carpaților Orientali, și anume zona flișului Carpatic și zona cristalino – mezozoică.

2.1.1 Zona cristalino- mezozoică

Din această zonă, Suha drenează o suprafață foarte mică în partea vestică, între izvoarele pârâului Slătioara și izvoarele pârâului Greben. Această regiune e alcatuită din șisturi cristaline și depozite sedimentare de vârstă mezozoică (figura nr 2.1).

Șisturile cristaline sunt reprezentatre prin grupul de Bretila – Rarău și prin grupul de Tulgheș. Primul grup este alcătuit, în principal, din gnaise oculare de Rarău și din micașisturi și paragnaise. Acest grup de roci apare ca o fâșie îngustă în partea vestică.

Grupul de Tulgheș are o alcătuire variată : predomină șisturile clorito-cuarțoase, sericito – cuarțoase dintre care apar intercalații de cuarțite negre, metatufuri riolitice etc.

Formațiunile mezozoice aparțin Triasicului, Jurasicului, și Cretacicului; formează o fâșie îngustă pe grupul de Bretila – Rarău. Triasicul are în bază conglomerate și gresii cuarțoase (circa 20 m ) peste care urmează dolomite masive (100-150 m) și calcare masive.

Jurasicul stă transgresiv peste Triasic; astfel pe dolomite sau pe calcarele masive stau calcare cenușii, în care în vârful Tarnița, Mutihac (1968) a identificat belemniții care atestă vârsta Dogger. Peste Dogger se dispun jaspuri cu o grosime de15 m. În partea estică a zonei cristalino-mezozoice, între Pârâul Muncel și Pârâul Scăldători, Săndulescu (1981) a separat o formațiune alcatuită din marne cenșii și brecii polimetalice cu intercalații de gresii și calcare cenușii sau roșii.

Cea mai mare parte a bazinului Suha aparține zonei flișului carpatic ce se desfășoară la est de zona cristalino-mezozoică. Alcătuit, predominant din depozite detritice aparținând Paleogenului și Miocenului inferior, flișul din Suha are o structură în pânze de șariaj. De la vest la est s-au conturat patru pânze : Ceahlău, Teleajăn, Audia, Tarcău.

1. Pânza de Ceahlău- apare ca o fâșie cu o lățime de 8 km. În sectorul bazinului Suha, pânza de Ceahlău e formată din trei unități litologice : stratele de Sinaia, stratele de Bistra, stratele de Babșa

a. Stratele de Sinaia – reprezintă un fliș grezo-calcaro-argilos cu caracter ritmic pregnant.

b. Stratele de Bistra se dispun peste stratele de Sinaia, fiind alcătuite din argile, gresii, conglomerate (între 1400-1800 m).

c. Stratele de Babșa prezintă o dezvoltare locală.

Structural, pânza de Ceahlău suportă spre vest șariajul pânzelor Bucovinică și Subbucovinică și la rândul ei, este șariată dupa falia Lutu Roșu, peste pânza de Teleajăn pe care, din pârâul Gemenea spre nord, o acoperă în întregime.

2. Pânza de Teleajăn – se pune în evidența de sub pânza de Ceahlău, la sud de pârâul Gemenea, ca o fâșie ce se lărgește treptat ajungând la 5 km. În cuprinsul ei s-au separat următoarele unități : stratele de Toroclej, stratele de Palanca, gresia de Cotumba, cu marno-argile vărgate de Lutu Roșu, stratele cu auceline.

a. Stratele de Toroclej – apar în fruntea pânzei de Teleajăn, la contactul cu pânza de Audia. În regiune se întâlnesc la confluența pârâului Florii cu Negrileasa.

b. Stratele de Palanca (Albian)-format dintr-o alternanță de gresii calcaroase până la 50 cm și argile cenușii de până la 500 m grosime.

c. Gresia de Cotumba (Albian) situată peste stratele de Palanca, caracterizându-se prin gresii miacee, în strate de 2-3 m separate de argile cenușii.

d. Stratele cu auceline (Vraconian)- alcătuite din marne și marne grezoase cenușii, cu grosimi de circa 250 m.

e. Marne și argile vărgate de Lutu Roșu – 50-60 m grosime. Din aceste depozite Alexandrescu (1978) a descris pe pârâul Brăteasa o bogată faună de foraminifere.

Unitatea de Teleajăn suportă spre vest șariajul pânzei de Ceahlău și la rândul ei e șariată după falia internă sau de Teleajăn, peste pânza Audia.

3. Pânza de Audia – se dezvoltă la est de pânza de Teleajăn având o lățime între 3-7 km. Localitațile Stulpicani și Negrileasa sunt așezate, în mare parte, pe această pânză. La constituirea ei iau parte depozite cretacice, paleocene și eocene grupate în următoarele formațiuni : stratele de Audia, argilele vărgate și gresia de Prisaca.

a. Stratele de Audia. În aceste strate Băncilă și Agheorghesei au găsit în bazinul văii Suha o serie de fosile.

b. Formațiuna argilo-marnoasă vărgată sunt situate peste stratele de Audia. Cuprind argile roșii, verzi și cenușii (70-90 m grosime). În partea superioară între argile (se observă în bazinul pârâului Gemenea) apar marne de culoare roșie și verde cu intercalații de gresii Muscovitice în strate subțiri.

c. Formațiunea gresiei de Prisaca – Tomnatec. În bazinul văii Suha, această gresie e vizibilă în Măgura Sărată. Este o gresie de culoare cenușie ce apare în strate groase (1-4 m).

4. Pânza de Tarcău – se desfășoară la est de pânza Audia și ocupă cea mai mare parte a bazinului Văii Suha Bucovineană. Din punct de vedere stratigrafic este alcătuită din depozite cretacice, paleocene, eocene, oligocene și miocene inferioare.

Cretacicul este reprezentat prin formațiunea de Audia, formațiunea argilo-mărnoasă vărgată și formațiuni cu inocerami.

a. Formațiunile de Audia și argilo-marnoasă vărgată- apar în bazinul pârâului Braniștea, sub forma unei lame mici, în fruntea faliei Găinești.

b. Formațiunea cu inocerami – ocupă o suprafața mare, între Doroteia și Pârâul lui Șandru, unde formează o fâșie continuă începând cu Ascuțita Mare și care se continuă spre Găinești.

Paleocenul. În cadrul lui se poate separa două formațiuni : formațiunea de Izvor și cea de Straja.

a. Formațiunea de Izvor – în grosime de 200-250 m este alcatuită din depozite calcaro-grezoase

b. Formațiunea de Straja este alcătuită din argile roșii și verzi, gresii cuarțoase. Grosimea acestor depozite este de 60-80 m.

În bazinul văii Suha cele două formațiuni se găsesc pe Valea Seacă, pârâul Doroteia, versantul drept al văii Suha, în apropiere de confluența cu Moldova.

Eocenul. Pe arealul pânzei de Tarcău,depozitele eocene nu sunt uniforme litologic, încat se pot separa 3 litofaciesuri : litofaciesul de Doamna (în est), litofaciesul de Tarcău (în vest), litofaciesul de Tazlău (între cele două ). În bazinul Suha Bucovineană depozitele eocene se gasesc pe suprafețe reduse între Doroteia și Frasin.

a. Litofaciesul de Tarcău este cunoscut pe pârâul Braniștea în perimetrul localității Plotonița cât și în malul drept al Suhei sub muntele Ghirileu.

b. Litofaciesul de Tazlău apare în zona Doroteia – Frasin (vizibil pe Valea Seacă) și pe Suha în aval de Doroteia.

c. Litofaciesul de Doamna are unități litologice ca : formațiunea de Sucevița, calcarul de Doamna, formațiunea de Bisericani, gresia de Lucăcești.

Oligocenul. Se separă următoarele litofaciesuri :

a. Litofaciesul de Kliwa – pe suprafețele reduse în versantul stâng al pâraului Valea Seacă alcătuit din : menilite inferioare, marme bituminoase, gresia de Kliwa.

b. Litofaciesul de Moldovița – prezența gresiilor miacee cenușii de tip Fusaru și intercalații de gresii cuarțoase de tip Kliwa.

Miocenul inferior. În continuarea depozitelor oligocene, este reprezentat prin formațiunea de Găinești și o formațiune de gipsuri.

a. Formațiunea de Găinești – reprezintă un fliș ritmic alcătuit din gresii calcaroase cenușii în strate subțiri de 5-25 cm. Formațiunea poate fi văzută pe pârâul Braniștea în perimetrul localității Plotonița.

b. Formațiunea cu gipsuri situată peste formațiunea de Găinești care, după Dicea (1974) are în partea terminală un pachet de 30 – 40 m de gresii de tip Fusaru.

Cuaternarul

Depozitele de vârsta cuaternară sunt reprezentate prin terase, conuri de dejecție și albii minore. În bazinul râului Suha Bucovineană, Ichim (1979) a identificat 8 nivele de terasă. Terasele mai înalte de 25 m s-au păstrat destul de puțin (versantul stâng al Ostrei, versantul stâng al Negrilesei, confluența Negrilesei cu Suha, versantul stâng al râului Suha, în aval de Doroteia). În versantul stâng al pârâului Valea Seacă (pe cumpăna de apă), dupa Ichim, apar și vestigiile unei terase înalte de 220 m.

Terasele sub 25 m și cele de luncă (până la 4 m) au extindere mare; ele sunt alcătuite din pietrișuri, nisipuri, luturi.

În ce privește vârsta toate terasele pot fi atribuite Cuaternarului și anume terasele de luncă Holocenului iar celelalte Pleistocenului (Barbu 1976, Ichim 1979). Ele s-au format prin adâncirea ritmică a văilor în Cuaternar, ca urmare a înălțării regiunii cu intensități diferite.

2.2. Relieful

Teritoriul bazinului hidrografic Suha este situat în partea de NE al Munților Stânișoara. Munții Stînișoara se suprapun marii unități a munților flișului dintre Valea Moldovei și Valea Bistriței. Spre nord vin în contact cu Obcinele Bucovinei, în vest cu Munții Rarău, Munții Bistriței (sectorul lor sudic), și Muțtii Ceahlău, în sud cu Munții Tarcău, iar în est cu Subcarpații Moldovei. Regiunea se înscrie pe o direcție generală nord-vest – sud-est și ocupă o suprafață de peste 2000 km², ceea ce reprezinta circa 4% din întreaga arie a Carpaților Orientali.

2.2.1. Principalele trăsături ale reliefului

Din punct de vedere al reliefului, regiunea prezintă o serie de caracteristici cum ar fi :

1. Existența unui uluc depresionar de înălțime, ulucul Brăteasa-Slătioara de origine tectono-sculpturală, la contactul dintre unitatea flișului și unitatea cristalino-mezozoică, format dintr-o succesiune de mici depresiuni situate în zonele de obârșie ale pâraielor Brăteasa, Botușanu, Muncel, Gemenea, Slătioara; e limitat la vest de masivul Clife-Tarnița iar la est de aliniamentul de înălțimi Bâtca Nedeii, Capu Muntelui și Diacu.

2. Existența unui culoar depresionar de tip "câmp-lung", culoarul Slătioara-Gemenea care este o continuare, peste înșeuarea de la obârșia Slătioarei, a depresiunii Câmpulung-Moldovenesc.

3. Existența unui uluc depresionar de legătură, ulucul Plotonița-Șuvarata care asigură legătura dintre depresiunea Găinești de pe Suha Mică și depresiunea Stulpicani de pe Suha Bucovineană.

4. Prezența unui bazinet de eroziune selectivă, cel de la Stulpicani-Doroteia.

5. Prezența reliefului de hogbackuri (cele mai reprezentative din Munții Stânișoarei).

6. Existența unei rețele de văi cu un accentuat grad de inadaptare la structură, cu cele mai întinse terase din toata regiunea culmilor Stânișoarei.

7. Păstrarea cea mai evidentă a efectelor modelării periglaciare prin solifluxiuni și șiroire.

8. Slabă activitate a proceselor de modelare actuală.

Relieful fluvial este reprezentat prin umerii de vale, prezenți în sectoare de văi longitudinale (Negrileasa, Gemenea, Slătioara), prin umerii de vale de nivel de bază identificați pe unele văi transversale (pe valea Ostra, în cursul superior, apar între 250-350 m; pe valea Gemenea între 130-230 m; pe valea Suha Bucovineană în aval de confluența cu pârâul Ursoaia între 180-230 m).

Albiile principalelor cursuri de apa se modifică la fiecare viitură mare (despletiri sau deplasări laterale). Pârâul Negrileasa în amonte de satul Negrileasa și-a schimbat traseul mai spre dreapta cu circa 50-60 m, pe o lațime de 25-40 m (în urma unei viituri din iulie 1969). Albia râului Suha Bucovineană prezintă lărgimi diferite, cea mai mare înregistrându-se în zona Stulpicani – Doroteia, de peste 40 m, iar pe unele porțiuni apare ca despletită. Excesul de apă din anii 1969 – 1972 a fost propice reactivării unor mai vechi alunecării de teren pe întinse areale: versantul stâng al văii Muncel, versantul drept al văii Negrileasa la confluența cu Clădita, bazinul pârâului Plotonița.

2.2.2. Morfologia și morfometria reliefului

Unitatea morfostructurala Suha cuprinde întreaga arie a Munților Stânișoara de la nord de râul Râșca Mare și se individualizează prin marea desime a cutelor-solzi, formate în condițiile unor alternanțe de strate de roci dure și moi. Se caracterizează prin păstrarea în bună parte a unei concordanțe între liniile structurale majore și liniile de relief, frecvența mare a hogback-urilor și abrupturilor de falie.

În această unitate morfostructurală relieful este într-un stadiu mai avansat de evoluție decât în Obcinele Bucovinei, pentru că, în cazul de față, deja s-au instalat văile transversale ca un element dominant.

Văile situate pe contactul dintre pînzele de șariaj sunt relative puține, încât orientarea lor poate fi atribuită în principal unui contact litologic, și într-o mai mică măsură frunților pînzelor luate ca accidente tectonice majore. Dintre văile mai mari ce pot fi socotite de contact tectonic, menționăm: Slătioara, Gemenea, Ostra etc. dar și în aceste cazuri litologiei i-a revenit un rol important, contactele tectonice însemnând și contacte între mari complexe litologice cu caracteristici diferite sub aspectul rezistenței la acțiunea agenților de modelare. La unele văi (Slatioara, Gemenea), se distinge o netă dominare a confluențelor dinspre frunțile pînzelor de șariaj.

Umerii de vale structural-litologici îi întîlnim în special în sectoare de văi longitudinale (Slătioara, Gemenea, Negrileasa), în care caz caracterul structural este mai evident.

Umerii de vale de nivel de bază, comparabili cu terasele în rocă, s-au identificat în special pe unele văi transversale unde nici rolul structurii, dar nici al litologiei nu motivează existența lor ( pe valea Ostra în cursul superior apar între 250 și 350 m; pe valea Gemenea între 130 și 230 m; pe valea Suha în aval de confluența cu pârâul Ursoaia la 180-230 m).

Glacisurile coluvio-proluviale au următoarele caracteristici: frecvența lor mai mare la contactul dintre versanți și terasele mai înalte de 4-6 m și lungimea maximă pe care o au de circa 150-200 m pe văile Ostra, Suha, Gemenea. Grosimea depozitelor ce le alcătuiesc este relativ mică. În majoritatea cazurilor vârsta acestor glacisuri este holocenă.

În ceea ce privește lărgimea albiilor minore acestea variază în mod obișnuit între 8 și 12 m, dar la văile principale ajung la peste 40 m (cazul albiei râului Suha Bucovineană, în zona Stulpicani – Doroteia). Râul Negrileasa, în amonte de satul Negrileasa, pe circa 1 km lungime și-a schimbat traseul, mai spre dreapta, cu circa 50-60m, iar în aval de același sat eroziunea laterală a distrus terasa de 15-20 m, pe o lățime de 25-40 m în urma unei singure viituri (anul 1969). Pârâul Muncel, afluent al Ostrei și-a schimbat traseul albiei pe circa 2 km pe drumul forestier iar râul Suha Bucovineană în zona satelor Doroteia și Stulpicani a produs supraînalțări ale albiei, dar și o însemnată deplasare laterală, mai accentuată pe partea stângă în detrimentul terasei de 4 m.

În bazinul râului Suha Bucovineană au fost identificate opt nivele de terasă, cea mai înaltă treaptă situîndu-se la 60-70 m, și anume : până la 4 m, 5-7 m, 8-10 m, 15-20 m, 22-25 m, 30-35 m, 40-50 m, 60-70 m. S-ar mai putea adăuga nivelul de 90 m , foarte clar reprezentat sub forma umerilor de vale. Cel mai important nivel revine teraselor de luncă. Celelalte terase se prezintă astfel; terasa de 5-7 m are o extindere aproape generală pe valea Negrileasa (în amonte de confluența cu pârâul Clădita pe circa 7 km lungime, se înscrie ca terasă mixtă, grosimea aluviunilor coborând sub 1 m), pe valea Ostra, precum și pe afluenții ei de stânga (Botușana, Muncel, Ursoaia), pe valea Gemenea și Slătioara. Terasa de 15-20 m o găsim pe valea Negrileasa (în aval de confluența cu Arșița) și este alcătuită în întegime din aluviuni și pe văile Ostra și Suha Bucovineană unde ajunge la o lărgime maximă. Terasa de 22-25 m este aluvionară și s-a identificat pe valea Negrileasa (între confluența cu pârâul Casei și pârâul Clădita). Pe valea Ostrei capătă o mare extindere și își reduce treptat înălțimea pe afluenții de pe stânga ai acestui râu, datorită caracterului de con de dejecție al acumulărilor în zona de confluență. Referitor la această terasă mai adăugăm că, pe valea Ostra și valea Gemenea, s-a identificat baza prundișurilor cu cel puțin 2-3 m sub actualul nivel al albiei minore.

Relieful bazinului Suha prezintă aspectul unui amfiteatru care scade în înălțime de la sud la nord. Culmile cele mai înalte sunt situate în zona de sud a bazinului : Tarnița, 1471 m, Ostra Mare 1382 m, Bâtca Nedeii 1381 m, Clife 1376 m, Băișescu 1340 m, Muntele Lung 1325 m, Botușanu 1290 m, Muncelul Mic 1110 m, toate pe teritoriul comunei Ostra. La sud de Vadul Negrilesei se găsește Muncelul 1302 m și Vârful Suha 1108 m la sud-vest de Vadul Negrilesei. Pe latura estică a bazinului culmile principale sunt : Straja 1018 m, la Vadul Negrilesei; Clădita Mare 1066 m, la Negrileasa; Brusturosul 1089 m, la Plotonița. În parte de vest se află Todirescu 1492 m, Țăpușile 1455 m, Râpa Roșie 1402 m, Arșita Rea 1328 m, Măgura 1242 m, Pietrele Arse 1165 m, Diacu 1163 m, toate în zona Slătioara-Gemenea până la hotar cu Ostra.

Energia de relief este în medie de 300-400 m. Înclinația pantelor variază între 16 grade și 30 de grade.

2.2.3. Procesele geomorfologice actuale

În etapa actuală, alunecările dețin încă un rol important în modelarea versanților și sunt în majoritate o consecință a reactivării unor alunecări mai vechi. Excesul de umiditate din anii 1969-1972 a fost propice reactivării alunecărilor pe întinse areale; versantul stâng al văii Muncel de pe Suha Bucovineană, versantul drept al văii Negrileasa la confluența cu Clădita. Cu puține excepții, grosimea deluviilor antrenate în mișcare depășește rar 3-4 m și spre deosebire de alte regiuni din zona flișului, nu poate fi vorba decât de câteva locuri de reactivări de amploare.

Grohotișurile în Munții Stînișoara ocupa suprafețe mai reduse în comparație cu alte regiuni din Carpații Orientali. Limita inferioară de maximă dezvoltare a grohotișurilor se menține sub 750- 850 m altitudine absolută. Grohotișurile sunt în general fixate cu vegetație. În unele cazuri ca urmare a alterării, gelifractele și-au redus dimensiunile și sunt prinse într-o matrice nisipoasă-argiloasă, se creează astfel condiții pentru dezvoltarea alunecărilor de teren.

Depozitele de solifluxiune se pun în evidență, în primul rând, în numeroase deschideri din terase și conuri de dejecție. Deschiderile de pe versanți sunt rare și puțin concludente, încât caracterizarea ce o facem are la bază analiza profilelor în care depozitele apar îngropate în conuri și terase. Aparițiile mai importante de depozite de solifluxiune sunt în conurile de dejecție ale pâraielor: Muncel (bazinul Gemenea), Valea Casei Negrileasa, Secăturile (bazinul Negrileasa), Arșița (bazinul Suha Bucovineană) sau terasele râurilor Negrileasa la Stulpicani.

Depozitele de versant cu stratificare ritmică au fost identificate pe Valea Negrileasa la nivelul teraselor de 6-20 m sau întrepătrunse cu aceste terase.

Glacisurile de solifluxiune se păstrează în parte înhumate în terase și conuri de dejecție în Valea Casei Negrileasa, și mai rara la zi dat fiind că în multe cazuri eroziunea laterală le-a distrus.

Văile de solifluxiune se găsesc la văile elementare din bazinele superioare ale râului Suha Bucovineană. Aici poate fi observat un profil transversal în formă trapezoidală, suspendat la 10-20 m deasupra actualului talveg. Văile de solifluxiune ajung până la 1-1,5 km lungime, și se mențin sub 40 m adâncime.

Versanții de solifluxiune se observă în unele sectoare ale unor văi mai mari: Negrileasa, Ostra pe lungimi apreciabile, uneori pe circa 4 km. Aici versanții sunt lipsiți de ruperi de profil, au largi concavități și glacisuri în partea inferioară, iar la partea superioară au convexități cu o mare rază de curbură. Principala caracteristică a versanților de solifluxiune o constituie, în cazul de fată, evoluția cu tendință generală de nivelare și supraînălțare a bazei lor, prin acumularea depozitelor de versant, fenomen favorizat de lipsa de competență a râurilor mici de a evacua masa de materiale furnizată de procesele de versant, în consecință lipsa unui echilibru morfodinamic în evoluția versanților.

Eroziunea liniară este evidentă deoarece acțiunea apelor curgătoare în condiții periglaciare a avut unele particularități, cel puțin în cazul râurilor mici. Lipsa unei constanțe și competențe de transport a jucat un rol foarte important, fapt care a permis acumularea unor imense depozite aluvio-proluviale, și ca în cazul solifluxiunilor, a determinat o supraînălțare a bazei versanților. De exemplu în cazul văilor de ordinele I și II, acumulările proluviale s-au făcut câteodată, pe circa ¼ din lungimea lor iar grosimea depozitelor măsurată la fruntea conurilor ajunge frecvent la 15-20 m și mai mult, conurile de dejecție din bazinele râurilor Suha Bucovineană și Negrileasa sunt exemple elocvente.

Râurile din bazinul hidrografic Suha au dimensiuni diferite și prezintă o mare variație a regimului scurgerii, cu mari fluctuații în intensitatea modelării reliefului. Albiile majore sunt înguste, iar cele minore sunt destul de mobile în plan orizontal, semnalându-se dese deplasări laterale datorită eroziunii malurilor, ceea ce a dus la avarierea a numeroase drumuri forestiere și chiar de interes național, la distrugerea a numeroase poduri. Asfel de fenomene s-au înregistrat mai pregnant pe văile: Muncel (bazinul Gemenea), Gemenea, Suha Bucovineană (la Stulpicani). În cazul amenajării pâraielor mici prin baraje, se observă că desimea mare a acestora a dus la accelerarea eroziunii, deoarece profilul longitudinal al râurilor capătă un aspect de trepte.

Referitor la unele măsuri ce se impun în amenajarea albiilor, facem precizarea că pe principalele văi: Negrileasa, Gemenea, Suha Bucovineană, regularizarea scurgerii în albii este o necesitate. Sunt albii în care alternează sectoare de despletire cu cele de meandre, în care eroziunea de mal este foarte activă, ceea ce dăunează economiei de pe aceste văi.

În raport cu alte zone ale munților flișului, acțiunea șiroirii și scurgerii torențiale se înscrie ca un proces morfogenetic cu o intensitate moderată. Pentru a împiedica accelerarea proceselor în actualele condiții morfoclimatice, se impune o mai bună echilibrare a raporturilor dintre tăierile de păduri, plantații și folosirea pentru pășunat și fânețe. Pe parchetele așa-zise rase, în timpul primăverii, la topirea zăpezii și începutul ploilor de primăvară, când nu este încă instalat un covor ierbaceu, eroziunea este foarte intensă. O altă necesitate este amenajarea torenților de pe versanți. În această regiune, aproape toate organismele torențiale, în cursul lor inferior, sunt adâncite în deluvii, ceea ce face ca în timpul viiturilor, procesele de surpare a malurilor să fie foarte active, la fel curgerile noroioase și alunecările. În consecință, imense cantități de materiale de pe versanți sunt datorate transportului torențial, ceea ce duce la o rapidă colmatare a micilor retenții, la avarierea barajelor de pe acești torenți.

Relieful antropic reprezintă o categorie de mică importanță, dacă ne referim la formele concrete (baraje, diguri, ramblee, etc.) de diferite dimensiuni pe care le întâlnim în mai toate bazinele. Dacă avem însă în vedere acțiunea omului pe multiple planuri și influența lui complexă în morfogeneză, atunci rolul factorului antropic este deosebit de important. Astfel prin construirea succesiunii de baraje, râurile au pierdut pe moment legătura cu nivelul general (baza generală a evoluției reliefului).

Despăduririle au contribuit la accelerarea eroziunii, construirea drumurilor pe versanți a dus la amorsarea a numeroase alunecări de teren, o schimbare a modului de folosință a terenurilor, în consecință apariția unor condiții antropice de morfogeneză.

2.2.4. Unitățile de relief

După cum am menționat mai sus, din unitatea cristalină a bazinului Suha fac parte Culmile Todirescu și Colții Rarăului (1628 m) care sunt situate la NV de depresiunea Gemenea- Slătioara. În partea de vest a bazinului munții Ostrei, reprezentați prin culmile Diac (1163 m), Botușanu (1280 m) și Bâtca Nedeii, închid depresiunile Tarnița- Ostra, zonă în care au fost exploatate importante resurse de baritină. La capătul sud- estic al munților Ostrei, încep culmile munților Suha (Băișescu- 1340 m, Suha- 1108 m, Străjii- 1018 m, Clădita Mare- 1066 m) și Brusturosu- 1089 m. Între aceste culmi sunt situate depresiunea Negrileasa, pe valea râului omonim și microdepresiunile Plutonița, pe pârâul Braniște și Doroteia, pe pârâul Doroteia.

În aval de confluența cu râurile Gemenea și Negrileasa, începând din localitatea Stulpicani, însăși valea râului Suha se prezintă ca o depresiune largă, care se prelungeste până la Frasin, la confluența cu râul Moldova (figura 2.2.).

2.3. Condițiile climatice

Arealul de care ne ocupăm se află în zona cu un climat temperat- continental, moderat, de tip montan. Pentru caracterizarea climatică a bazinului hidrografic al râului Suha au fost folosite date meteorologice înregistrate la stațiile meteorologice din zonă (Rarău, Câmpulung, Vf. Toaca) și de la stațiile hidrometrice din bazinul reprezentativ Suha care dispune și de pluviometre (Stulpicani, Slătioara, Gemenea).

Trebuie menționat faptul că stațiile meteorologice Rarău și Câmpulung și-au încheiat activitatea în anul 1998, dar considerăm că datele obținute în cei peste 50 de ani de funcționare (Rarău din 1937 și Câmpulung din 1942) pot fi considerate ca reprezentative pentru zonă și pot fi utilizate.

Clima, cu deosebire prin precipitațiile căzute, reprezintă de fapt principalul factor genetic al scurgerii apei. Având în vedere faptul că însăși clima este dependentă, în bună parte, de celelalte componente ale mediului geografic, analizăm în cele ce urmează factorii genetici și variația elementelor climatice.

2.3.1. Factorii genetici ai climei

2.3.1.1. Radiația solară (factorii radiativi)

Radiația solară globală, formată din radiația solară directă (provenită direct din razele soarelui), și radiația difuză (legată de existența plafonului de nori), are la stația meteorologică Rarău valoarea de 108,8 Kcal/cm²/an, iar la Câmpulung Moldovenesc de 107,7 Kcal/cm²/an.

Pentru comparație, menționăm că la Suceava, valoarea anuală a radiației solare globale este de 113,8 Kcal/cm²/an, iar la Vf. Toaca de 106,0 Kcal/cm²/an. Valoarea mai mică de la Câmpulung, față de cea de la Rarău este cauzată de inversiunile termice. Cele mai ridicate valori lunare ale radiației solare globale se produc în luna iulie, iar cele mai mici în luna decembrie.

2.3.1.2. Circulația generală a atmosferei (factorii dinamici)

Circulația generală a atmosferei, specifică latitudinilor mijlocii din emisfera nordică, este cea vestică, cu o frecvență de 35,7 %, cu pondere mare în toate anotimpurile, urmată de cea nordică (10,1 %), sudică (4,1 %), și estică (4,4 %). Calmul are valoarea de 45,7 %. Aceste direcții sunt înregistrate la stația meteo Rarău, situată la o altitudine mare.

Dinamica generală a atmosferei se încadrează în sfera de acțiune a marilor centri barici care influențează clima Europei : anticiclonii azoric și siberian, ciclonii islandezi și mediteranean.

Circulația maselor de aer din vest și nord- vest, mai umede și mai moderate termic contribuie la îmblânzirea unor situații excesive sau la creșterea umidității și a precipitațiilor. La fel stau lucrurile și în cazul circulației maselor dinspre sud și sud- est, dar acestea sunt de obicei ceva mai uscate. Uneori, când aceste mase de aer se încarcă cu multă umiditate deasupra Mării Negre și capătă o circulație retrogradă pe rama estică a Carpaților Orientali se produc ploi torențiale bogate, cu viituri și inundații (1991, 2008, 2010).

În ceea ce privește circulația dinspre est și nord- est, aceasta, deși cu frecvență mai mică (2 %), se pune în evidență prin caracterul său mai uscat și fierbinte, vara, și deosebit de rece, iarna.

2.3.1.3. Factorii locali

Oricare ar fi poziția centrilor barici care condiționează stările de vreme în plan continental, influențele locale se impun de fiecare dată și imprimă numeroase particularități : canalizarea circulației atmosferice în lungul văilor, inversiuni termice, föhnizări, brize locale, etc. Fondul climatic general este influențat de suprafața subiacentă activă, exprimată prin particularitățile morfologice locale, vegetație și activitatea umană.

În bazinul hidrografic al râului Suha, principalii factori locali care se impun sunt :

– caracterul de amfiteatru general al reliefului bazinului hidrografic cu scăderea altitudinii de la vest (de la obârșie), către est, de pe culmile înalte ale Rarăului, munților Ostrei și Suha, până la Valea Moldovei.

– existența a mai multor depresiuni cu orientări diferite

– existența văilor cursurilor de apă cu orientări și lărgimi diferite care pot canalize circulația generală a atmosferei

– prezența unor inversiuni termice pe fondul unor diferențe mari de altitudine între culmile montane și depresiuni

– existența unor nuanțe de adăpostire în depresiuni

– practicarea despăduririlor pe suprafețe mari, de-a lungul timpului.

2.3.2. Regimul elementelor climatice

2.3.2.1. Regimul termic

Variația temperaturii aerului (diurnă, lunară, sezonieră, anuală și multianuală), se înscrie în contextul condițiilor de continentalism moderat, de tip montan și cu unele influențe subbaltice.

Din analiza datelor din tabelul nr. 2.1. rezultă că temperatura medie anuală a aerului are valori de 6,5°C, la Câmpulung Moldovenesc, și 2,3°C, la stația meteo Rarău. Se poate considera că în bazinul Suha, temperatura medie multianuală a aerului are valori de 7,5°C la Frasin, de 7,0°C, la Stulpicani, și 3- 4°C în zonele înalte de la obârșie.

Variațiile termice diurne se înscriu în coordonatele generale ale climatului temperat, dar suferă numeroase influențe locale. În mersul zilnic al temperaturii aerului se constată creșteri până la orele 13-14, apoi scăderi până la orele dimineții (7-8 iarna și 5-6 vara).

Valorile maxime sunt determinate de poziția zenitală a soarelui, la care se adaugă inerția de încălzire provenită din iradierea în atmosferă a reflexiilor de la suprafața scoarței terestre. Valorile minime provin din iradierea excesivă din timpul nopții, mai alescând cerul este senin sau din inversiuni termice.

În legătură cu regimul termic, prezintă importanță meteorologică și practică numărul de zile cu temperaturi pozitive (231). De asemenea, pentru dezvoltarea vegetației au importanță deosebită și zilele în care temperatura medie a aerului este de peste 10°C (138 zile) și peste 15°C (57 zile). Temperaturile de îngheț apar cel mai timpuriu la data de 1 octombrie și dispar, cel mai târziu, la 1 mai.

Tabelul nr. 2.1. Variația temperaturii aerului la stațiile meteorologice din zona bazinului hidrografic Suha (după datele A.B.A. Siret)

Stația meteorologică Rarău

Temperatura maximă absolută=29,00C/13.VII.1984

Temperatura minimă absolută=-28,00C/22.I.1963

Amplitudinea maximă=57,00C.

Stația meteorologică Câmpulung

Temperatura maximă absolută=36,00C/20.VII.1987;VIII(1992)

Temperatura minimă absolută=–31,70C/28.XII.1996

Amplitudinea maximă=67,60C.

Din analiza regimului temperaturilor medii lunare se constată, în primul rând, existența a două perioade bine diferențiate:

– sezonul rece, cu temperaturi medii situate cu mult sub valoarea mediei anuale, cuprinse între -7,1°C și -1,3°C la stația meteo Rarău, și -4,3°C și 1,8°C, respectiv perioada noiembrie- martie. În acest sezon precipitațiile sunt reduse, cad predominant sub formă de zăpadă și sunt reținute pe sol, scurgerea este redusă și există fenomene de îngheț pe cursurile de apă.

– sezonul cald, cu temperaturi lunare care depășesc valoarea mediei multianuală, cuprinsă între 1,4°C și 3,5°C la stația meteo Rarău, și 6,3°C și 7,1°C , respectiv perioada aprilie- octombrie. În această perioadă cantitățile de precipitații cresc milt, cu un maxim în luna iunie, și se produc mai multe viituri, dintre care unele generează inundații. Valorile termice extreme înregistrate la stațiile meteo Câmpulung și Rarău au valori de : 36.00C(maxima abs.) și -31,70 C(minima abs.), respectiv 29,00C și -28,00C.

Regimul termic prezintă importanță pentru regimul scurgerii apei prin procesele de topire a zăpezii și evapotranspirației care accentuează, respectiv reduc debitele de apă.

2.3.2.2. Umiditatea atmosferică

Umiditatea aerului depinde de caracteristicile maselor de aer aflate în tranzit, în special cantitatea de vapori de apă existentă în aer, de sursele de evaporare și dinamica atmosferei, altitudinea și caracteristicile suprafeței active.

În strânsă corelație cu temperatura aerului, umezeala acestuia variază permanent și poate fi analizată diurn, lunar, anotimpual, anual și multianual. Valorile umezelei relative a aerului au importanță în reglarea proceselor de evaporație, dezvoltarea vegetației, formarea ceții și a norilor, deci influențează în mod semnificativ scurgerea apei.

Pentru bazinul hidrografic al râului Suha, considerăm că este reprezentativă stația meteorologică Câmpulung Moldovenesc. Valoarea anuală a umezelii relative este aici de 60 – 80 %. Valorile lunare sunt mai mari în perioada de iarnă și mai reduse în partea a doua a verii și toamna. În regim diurn umezeala aerului variază în raport invers cu temperatura aerului, înregistrându-se valorile maxime dimineașa, iar cele minime în primele ore ale după-amiezii. Variația lunară a umidității relative a aerului la stația meteorologică Câmpulung Moldovenesc se prezintă în tabelul de mai jos :

Tabel nr.2.2.Umezeala relativă la Stația meteo Câmpulung Moldovenesc (după datele A.B.A. Siret)

În legătură strânsă cu umiditatea atmosferică se află ceața și nebulozitatea atmosferică. Ceața se formează în condițiile creșterii umidității aerului și a condensării ușoare a vaporilor de apă pe particule solide aflate în atmosferă. La Câmpulung Moldovenesc, numărul mediu al zilelor cu ceață este de 38,5, iar la Rarău de 36,0. Ceața este mai frecventă în anotimpurile de tranziție (primăvara și mai ales toamna), dar nu lipsește nici iarna sau vara după schimbări bruște de temperatură.

La Câmpulung, lunile cu cel mai mare număr de zile cu ceață sunt XI (6,6%), I (4,4%) și XII (4,3%), mai puțin frecvente sunt zilele cu ceață din lunile VI (1,2%), VII și VIII (1,7%). Pe anotimpuri situația se prezintă astfel: iarna 12,5, primăvara 9,1, vara 4,6, toamna 12,3.

Regimul nebulozității creează o serie de particularități esențiale în distribuția și variația celorlalte elemente meteorologice și în special al precipitațiilor (principalul factor genetic al scurgerii), fiind în strânsă legătură cu circulația atmosferei și cu relieful.

În bazinul Suha un rol important în formarea nebulozității îl prezintă diferențele mari de altitudine dintre culmile înalte de la obârșie și a altitudinilor reduse din văi și depresiuni.

2.3.2.3. Regimul precipitațiilor

Precipitațiile reprezintă factorul principal al formării scurgerii apei. Spre deosebire de celelalte elemente meteorologice pentru care am valorificat date de la stațiile meteorologice situate în zone învecinate, în cazul precipitațiilor dispunem de informații de la un număr de trei posturi pluviometrice situate în bazinul hidrografic Suha : Stulpicani, Gemenea nr.2, și Gemenea nr.5. Pentru caracterizarea pluviometrică a zonelor înalte de la obârșie am utilizat date de la stația meteo Rarău, iar pentru zonele joase de la vărsarea râului Suha în Moldova, dispunem de date pluviometrice medii lunare de la postul Frasin.

Cantitățile medii, maxime și minime lunare, au fost calculate pentru un număr important de ani (19- 20 de ani). Întrucât stațiile meteo Rarău și Câmpulung Moldovenesc și-au încheiat activitatea în anul 1998, valorile multianuale de la aceste stații au fost calculate pentru o perioadă de 62 de ani, respectiv 37 de ani. Deși nu sunt omogene ca durată, considerăm că valorile precipitațiilor luate în considerare sunt destul de reprezentative pentru analiza regimului acestora și al scurgerii apei. Cantitățile lunare, multianuale se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabel nr.2.3.Valori lunare multianuale (medii, maxime și minime) de la posturi pluviometrice care interesează bazinul hidrografic Suha (după datele A.B.A. Siret)

Stația meteorologică Rarău a fost inclusă în analiză pentru caracterizarea pluviometrică a zonelor înalte din bazinul Suha. Celelalte posturi pluviometrice sunt reprezentative pentru zonele depresionare Stulpicani și Gemenea. Pe Valea Negrilesei nu dispunem de date statistice pentru un interval mai mare de timp. Valorile de mai sus au fost determinate pe baza tabelelor cu precipitații lunare întocmite pentru toți anii de funcționare comună a posturilor pluviometrice. Aceste tabele detaliate sunt prezentate în anexă.

Precipitațiile atmosferice au semnificațiile cele mai importante în procesele de modelare (pluviodenudație, întreținerea scurgerii apei direct sau prin intermediul resurselor subterane pe care le alimentează, viituri și inundații, etc.).

Cantitățile și repartiția precipitațiilor în timp și spațiu conferă zonei de care ne ocupăm caracteristicile unui climat continental moderat de umed, de tip montan. Cantitățile anuale de precipitații au valori medii de 903,4 l/mp la Rarău, 743,2 l/mp la Stulpicani, 788,0 l/mp la Gemenea nr.2, 824,6 l/mp la Gemenea nr.5 și 782,2 l/mp la Frasin.

Din analiza tabelului nr.2.3 se poate constata variabilitatea mare a precipitațiilor și caracterul torențial al acestora. Gradul mare de torențialitate al precipitațiilor se poate deduce din valorile mari înregistrate în 24 de ore (anexa) și din intensitățile deosebite determinate prin prelucrarea pluviogramelor. La nivelul valorilor lunare se constată că luna cea mai bogată în precipitații este iunie cu 146,3 l/mp la Rarău, 130,6 l/mp la Stulpicani, 142,4 l/mp la Frasin, și în luna iulie la posturile pluviometrice din zona Gemenea nr.2 de 127,5 l/mp și Gemenea nr.5 de 137,4 l/mp. Este perioada în care circulația vestică este predominantă.

Gradul mare de variabilitate al precipitațiilor se poate constata și mai bine atunci când comparăm, pentru aceeași lună, valorile maxime și minime. Mă voi referi, în principal, la lunile din sezonul cald.

Astfel, la stația meteorologică Rarău și la posturile pluviometrice Stulpicani, Gemenea 2 și Gemenea 5, perechile de valori maxime și minime, comparativ cu valorile medii se prezintă în graficul de mai jos, după datele din tabelul nr. 2.3.

Fig. nr.2.3. Regimul anual al cantităților lunare de precipitații (maxime, medii și minime) la posturile pluviometrice din bazinul hidrologic Suha (după datele A.B.A. Siret).

Pentru postul pluviometric Frasin un dispunem decât de valorile medii lunare multianuale al precipitațiilor.

Lunile cele mai secetoase din anul meteorologic mediu sunt cele de iarnă: Rarău (XI și XII cu 39,4 l/mp), Stulpicani (I cu 19,1 l/mp și II cu 21,3 l/mp), Gemenea nr.2 (I cu 24,9 l/mp și II cu 26,7 l/mp), și Gemenea nr.5 (I cu 23,4 l/mp și II cu 26,4 l/mp). Iarna, precipitațiile, deși puține, sunt în general reținute pe sol sub formă de strat de zăpadă și nu participă la formarea scurgerii decât atunci când se topesc. Precipitațiile sub formă de zăpadă cad, de regulă din prima jumătate a lunii decembrie și până în prima decadă a lunii martie, dar sunt și situații când cad și la începutul lunii noiembrie sau la sfârșitul lunii aprilie sau chiar în mai. În unele cazuri, durata stratului de zăpadă este foarte redusă (1989/1990, 2000/2001, etc)

Caracterul discontinuu, torențial al precipitațiilor se accentuează în ultimii ani. În bazinul hidrografic Suha, în ultimii ani s-au înregistrat valori maxime în 24 de ore care depășesc cu mult media lunară.

Totodată se remarcă și marea diferențiere teritorială a precipitațiilor căzute, precum și creșterea frecvenței ploilor torențiale. Numeroasele viituri semnificative din ultimii ani confirmă această idee.

O analiză mai detaliată a aspectelor privind torențialitatea precipitațiilor și repartiția lor teritorială se va efectua la capitolul privind formarea și regimul marilor viituri.

2.3.2.4. Regimul eolian

Circulația maselor de aer, direcția, frecvența și intensitatea vânturilor se analizează pentru stația meteorologică Rarău, pe durata acesteia de funcționare.

Dinamica atmosferei cauzată de poziția și intensitate sistemelor barice, corelată cu așezarea la est de culmile înalte Rarău- Stânișoara, caracterul depresionar al unei mari părți al bazinului hidrografic Suha și culoarul văii râului Moldova cu lărgimi diferite determină direcțiile și vitezele vânturilor în acest areal. Vântul, ca element dinamic al climatului are un rol important în producerea diferitelor stări de vreme, între care și a numeroase furtuni cu ploi abundente.

Din analiza rozei vânturilor rezultă aspectele esențiale ale regimului vânturilor, respectiv frecvența, viteza și direcția. Repartiția procentuală pe direcție se prezintă în tabelul nr.2.4.

Tabel nr.2.4.

2.4. Hidrografia

2.4.1. Apele subterane

Apele subterane prezintă un rol deosebit în alimentarea scurgerii și menținerea acesteia la anumite valori în condiții de secetă. De asemenea apele subterane sunt folosite pentru pentru alimentarea cu apă potabilă sau pentru industria alimentară.

În cazul râului Suha, pe sectorul său mijlociu și inferior și pe sectoarele inferioare ale râurilor Gemenea și Negrileasa există infiltrații puternice în aluviunile grosiere din paturile albiilor, care fac ca bogăția resurselor de apă freatice să fie evidentă.

Regimul apelor subterane depinde de regimul precipitațiilor care asigură refacerea rezervelor, de schimbul de ape cu nivelurile din albiile râurilor care asigură un echilibru hidrostatic și de scurgerea hipodermică.

Apele subterane de suprafață (freatice) contribuie în cea mai mare măsură la alimentarea scurgerii apei și la asigurarea continuității acesteia (cu excepțiile menționate privind scurgerea prin straturile groase de aluviuni.

O altă sursă de alimentare a scurgerii, mai puțin semnificativă, dar destul de importantă o constituie apele de adâncime, rezultate din infiltrarea precipitațiilor prin crăpăturile rocilor. În general bazinul hidrografic al râului Suha se suprapune peste munții flișului cretacic și paleogen. O suprafață redusă din sectorul superior al subbazinului Gemenea este situată în unitatea cristalino- mezozoică a masivului Rarău.

Unitatea montană se caracterizează prin roci dure și compacte cu o structură puternic cutată și șariată, dar există și o scoarță de alterare bine dezvoltată precum și terase și lunci largi.

Cele mai importante rezerve de ape subterane sunt cantonate în depozitele luncilor și teraselor și au un caracter freatic, participând nemijlocit la alimentarea scurgerii.

În zonele cutate există ape de adâncime cantonate fie în sinclinale, fie în fisurile di rocile compacte. În Rarău, pe rocile calcaroase există ape carstice, cu un regim hidrologic independent. În conformitate cu Harta hidrogeologică, în cadrul bazinului hidrografic al râului Suha, putem distinge mai multe tipuri de ape subterane:

a) ape subterane din zona cristalino- mezozoică, care se găsesc pe suprafețe mai reduse pe versantul de SE al masivului Rarău. Șisturile cristaline sunt practic roci impermeabile, cu o circulație și acumulare redusă în pătura subțire de alterare și la baza versanților. O circulație aparte, de tip carstic, prezintă apele cantonate în rocile calcaroase, care aparțin sinclinalului marginal mezozoic.

b) ape subterane cantonate în flișul cretacic, ce se întâlnesc în cea mai mare parte a bazinului hidrografic Suha. În vest apar stratele de Sinaia(un fliș șistos și greso-calcaros), impermeabile, cu o circulație îngreunată a apelor subterane. Gradul mare de fragmentare și pătura groasă de alterare aduc însăun anumit aport de ape subterane.

c) ape subterane din flișul paleogen, care ocupă sectorul inferior al bazinului hidrografic Suha. Rocile au o fisurație mai fină, sunt mai permeabile, deci mai bogate în resurse de ape subterane.

2.4.2. Rețeaua hidrografică

Principalul curs de apă e Suha Bucovineană, are o lungime de circa 33 km, se desfășoară de la sud la nord, urmărind în linii generale meridianul de 25 de grade 45 minute . Fundul văii are o pantă generală de la sud la nord de circa 10 m/km. Colectează apele, prin afluenții săi principali din aproximativ 100 de pâraie. Principalii afluenți ai Suhei Bucovinene sunt: Brăteasa ( sau Brațora ), cu o suprafață de 44 Km2, lungimea de 12 km; Botușanu, Muncel, Gemenea care, la rândul ei, primește ca afluent pe Slătioara (cu o suprafață de 32 Km2 și o lungime de 10 km ); Ursoaia și Valea Seacă, cu toții pe partea stângă, iar pe dreapta primește pe Negrileasa (cu o suprafață de 76 Km2, lungime de 20 km ) și Braniștea ( cu o suprafața de 22 Km2 și o lungime de 8 km ).

Numele Suha provine de la faptul că râul seacă prin infiltrarea apei în substratul de prundiș. Există și alte denumiri care sunt semnificative: pârâul Ursului și Valea lui Ion din Slătioara, pârâul Hojdeni locuit de cei din familia Hojda și pârâul Petruceni în care sunt localizați cei ce poartă numele de familie Petriuc la Gemenea. Principalii afluenți ai Negrilesei sunt pârâul Secăturii, pârâul Mălaiului, pârâul Iepii, pârâul Florii, pârâul Lung, pârâul Casei, pârâul Boicului.

Rețeaua hidrografică a bazinului Suha se prezintă în tabelul nr.3.5. și în figura 3.4. care conține și rețeaua hidrometrică de monitorizare.

Tabel nr.2.5.Rețeaua hidrografică a bazinului Suha(după Cadastrul Apelor României, 1992)

Pe baza datelor din tabelul de mai sus se pot desprinde concluzii privind elementele morfometrice ale cursurilor de apă cu suprafața de bazin hidrologic mai mare de 10 km, pantele generale și pe sectoare, gradul de sinuozitate al albiilor și coeficienții de împădurire al subbazinelor hidrografice.

Bazinul Suhei Bucovinene este considerat reprezentativ pentru râurile mici. În afară de stația hidrometrică Stulpicani, care funcționează din anul 1967, după anul 1970 au fost amplasate 15 stații hidrometrice, toate pe afluenții Suhei, în amonte de confluența cu pârâul Negrileasa. În prezent, mai funcționează 7 dintre stațiile hidrometrice vechi, iar din anul 2010 s-a înființat pe râul Suha stația hidrometrică Ursoaia, așa cum rezultă din tabelul de mai jos (tabel nr.2.6).

Tabel nr. 2.6. Stațiile hidrometrice din bazinul reprezentativ Suha

Activitatea de hidrologie din bazinul reprezentativ Suha s-a desfășurat în mod intensiv, pentru obținerea unor parametri specifici. Datele obținute sunt folosite și în lucrarea de față pentru caracterizarea pluviometrică și hidrologică a teritoriului.

2.5. Importanța învelișului biopedogeografic pentru formarea și regimul scurgerii

2.5.1. Vegetația

Bazinul hidrologic Suha prezintă o vegetație foarte variată. În zonele împădurite, preponderent este molidul (Picea abies), apoi bradul (Abies alba) și fagul (Fagus silvatica). În proporții mai reduse se întâlnește pinul (Pinus silvestris), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fracsinus excelsior), carpenul (Carpenus betulus), mesteacănul (Betula verucosa), și stejarul (Quercus robur). Pe suprafețe mai mici se întâlnește: arinul alb (Alunus incana), plopul (Populus tremula), teiul (Tilia cordata), mărul pădureț (Malus sylvestris), și salcia albă (Salix alba).

Pe lunca râului Suha, pe dealuri, de-a lungul pâraielor se întâlnesc diferite specii de arbuști cu ar fi: păducelul (Crataegus monogyna), zdraveții (Mioricaria germanica), răchita (Salix silesiaca), trandafirul de munte (Rosa pendulina), și socul roșu (Sambucus racemosa).

La marginea pădurilor, în crânguri și în poieni se întâlnește: alunul (Corylus avellana), afinul (Vaccinium myrtillus), coacăzul (Ribes grossularia), zmeura (Rubus idaeus), murul (Rubus caesius).

Stratul ierbaceu este alcătuit dintr-un număr mare de specii cum ar fi : mălaiul cucului (Sesleria cerulea), orzul-pădureț (Elymus europaeus), pedicuța (Lycopodium clavatum), piperul lupului (Asarum europaeum), piciorul cucoșului (Ranculus carpaticus), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella), viorelele galbene (Viola biflora), sânzâienele (Galium verum), clopoțeii (Campanula carpatica), susaiul (Sonchus arvensis), busuiocul (Ocynum basilicum) etc.Tot aici au găsit condiții prielnice de viață câteva plante ocrotite de lege, cum ar fi : papucul doamnei (Cypripedium calceolus), cea mai frumoasă orhidee din țara noastră, vulturica (Hieracicum pojortense), bulbucul de munte (Trollius europaeus), tămâița (Daphne cneorum), arbust pururea verde, ce răspândește un miros puternic de tămâie ( acesta se întâlnește doar în zona Lătoace din Codru Secular Slătioara).

Printre alte specii ocrotite de lege mai întâlnim: laricele (Larix decidua) și floarea de munte (Leuntopodium alpinum). În pădurile din zonă întâlnim un număr mare de ciuperci comestibile și otrăvitoare.

Din categoria celor comestibile întâlnim: hribul (Boletus edulis), gălbiorii (Canteharellus cibarius), râșcovii (Lactarius deliciosus), pipincii (Arnilaria melleea), creasta cucoșului (Plavaria fava), vinețelele (Russula cyanoxantha) etc. Dintre ciupercile otrăvitoare întâlnim: bureții de muscă (Amanita muscaria), buretele de primăvară (Amanita verna), hribul țigănesc (Boletus satanas), etc.

2.5.2. Fauna

Existența pădurilor de conifere, de foioase și de amestec, a fânețelor precum și a unui număr mare de pâraie au constituit mediul unde s-au dezvoltat o mulțime de elemente faunistice. În apă și în sol se regăsește o faună destul de bogată.

În sol întâlnim râme, larve, viermi albi, furnici (Formica rufa). La suprafața solului se întâlnesc miriapode, gasteropode, acarieni, insecte etc.

Fauna acvatică este reprezentată prin flagelate și ciliate. În băltoacele mici cu ape călduțe, de pe prunduri, își găsesc hrană și adăpost unde își depun ouăle broaștele: buhaiul de baltă (Bombina variegata), tritonul de munte (Triturus alpestris), salamandra carpatică (Triturus montandani). În bălțile mai mari se găsesc broaștele verzi (Rana esculenta), în frunzișul pădurii trăiesc brotăcelul verde (Hyla arborea), broasca roșie de pădure (Rana temporaria), broasca râioasă cenușie (Bufo bufo). În ierburile din păduri trăiește năpârca (Anguis fragilis) și șarpele de alun (Coronella austriaca).

În zonele defrișate de pădure, prin zmeurișuri se întâlnește vipera (Vipera verus). În fânețe se întâlnește șopârla de munte (Lacerta vivipara) și șopârla verde (Lacerta viridis). În apele curgătoare, care sunt puternic oxigenate se întâlnesc diferite specii de păstrăv (Salmo trutta fario), boișteanul (Phoxinus phoxinus), cleanul (Leuciscus cephalus), umbreana (Barbus meridionalis petnyi), grindeaua (Necheilus barbatulus).

În zona bazinului hidrografic trăiesc o multitudine de păsări: codobaturile (Motacila alba), rândunelele (Hirundo rustica), vrăbiile de casă (Passer domesticus), mierlele (Turdus merula), graurii (Sturnus vulgaris), cucul (Cuculus canorus), pițigoii (Parus major), bufnița (Bubo bubo), ciocănitorile (Picus canus), huhurezul (Asio atus).

În ultimii ani, datorită climatului mai favorabil și-au făcut cuiburi câteva perechi de berze (Ciconia ciconia) care nu urcă mai sus de zona comunei Stulpicani. Pentru scurt timp în zonă poposesc pe malul apelor rațe și gâște sălbatice. Dintre mamifere atrag atenția: mistrețul (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capredus capredus), ursul (Ursus arctos), iepurele (Lepus europaeus).

Dintre mamiferele răpitoare întâlnim: lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris), jderul (Martes martes), bursucul (Meles meles). În ultima vreme se înregistrează un număr crescut de exemplare de râs (Lynx lynx). Mamiferele mici sunt și ele numeroase: veverița (Sciurus vulgaris), șoarecii, pârșii de pădure (Muscardinus avelanarius), dihorii (Mustela putoris), etc.

2.5.3. Tipuri principale de sol

În bazinul hidrologic Suha Bucovineană se întâlnesc următoarele clase de soluri:

-soluri cambice, reprezentate prin soluri brune eu-mezobazice și soluri brune acide (oligobazice)

-soluri spodice, reprezentate prin soluri brune podzolice (feriiluviale)

– soluri molice, reprezentate prin rendzine

– soluri slab evoluate, reprezentate prin soluri aluviale și protosoluri aluviale

– soluri hidromorfe, întalnite sub forma de petece în complex, mai ales cu soluri aluviale.

Din categoria tipului de sol brun eu-mezobazic se întâlnesc următoarele subtipuri de soluri : tipic, molic, rendzinic, litic, gleizat, pseudogleizat. Solurile brune feriiluviale sunt reprezentate prin soluri tipice și soluri litice. Solurile aluviale sunt tipice, molice, litice și gleizate iar protosolurile aluviale sunt tipice, litice, gleizate. Protosolurile aluviale sunt alcătuite din aluviuni nesolidificate sau slab solificate. Rendzinele molice sunt tipice, cambice, litice. Apar pe rocile calcaroase și dolomitice din zona Slătioara-Gemenea-Ostra.

Tipul de sol care ocupă cele mai întinse suprafețe în bazin e cel brun acid (oligobazic). În regiunea Frasin-Stulpicani predomină solurile brune eu-mezobazice iar în regiunea Negrileasa-Ostra solurile feriiluviale. Aciditatea ridicată, și gradul mic de saturație în baze și în substanțe de nutriție determina o mică productivitate a acestor tipuri de soluri. Solurile brune eumezobazice au un potențial ridicat de productivitate pentru pădurile de foioase, pajiști și chiar terenuri agricole, cu condiția de a se respecta măsurilor de protecție contra eroziunilor.

2.5.4. Importanța învelișului biopedogeografic pentru regimul scurgerii apei

Învelișul biopedogeografic, și în special, vegetația și solurile prezintă o importanță pentru formarea și regimul scurgerii apei și al aluviunilor. Rolul cel mai evident îl prezintă pădurile, care regularizează regimul scurgerii, mai ales prin atenuarea undelor de viitură.

În bazinul hidrografic Suha, coeficientul general de împădurire este de 78%, iar pe afluenți situația se prezintă astfel: Băișescu – 95%, Brăteasa – 85%, Botușan – 92%, Muncel – 79%, Gemenea- 76%, Slătioara – 86%, Negrileasa – 75%, Ursoaia – 92%, Braniștea – 64%, Valea Seacă – 79%.

Se constată că gradul de împădurire este destul de mare pe aproape întreaga suprafață a bazinului hidrografic, cu excepția sectorului inferior. Mai trebuie menționat că în bazinul hidrografic Slătioara se află situată rezervația ,,Codrii Seculari’’, cu o suprafață de 1065 de hectare, care conservă vegetația în regim natural strict.

Acest coeficient de împădurire important, asigură o anumită regularizare al viiturilor, în condițiile unor pante destul de mari. Inundațiile sunt totuși frecvente, nu atât din cauza ploilor torențiale, cât, mai ales, din cauza reducerii semnificative al calibrului albiilor prin aport mare de aluviuni.

3. REGIMUL SCURGERII APEI ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC AL RÂULUI SUHA

3.1. Surse de alimentare.

Regimul scurgerii apei pe râul Suha și pe afluenții săi, dependent strict de sursele de alimentare este specific zonei montane cu altitudini mijlocii, și cu un climat temperat- continental. Ca urmare, caracterul torențial și discontinuu al scurgerii este destul de evident.

Alimentarea scurgerii se face în cea mai mare parte din precipitațiile lichide, după care urmează apa provenită din topirea zăpezilor și apoi din resurse subterane.

În ceea ce privește alimentarea din resursele subterane, acestea, deși importante, se observă mai puțin pe sectoarele mijlocii și inferioare ale cursurilor de apă din cauza pierderilor de apă în talveg. Pe sectoarele superioare alimentarea subterană se pune mai bine în evidență, deoarece multe pâraie mici nu seacă niciodată.

Precipitațiile lichide și solide au valori anuale de 903,4 l/mp la Rarău (caracteristică pentru zona cea mai înaltă), și 743,2 l/mp la Stulpicani, în zona mijlocie a bazinului hidrografic.

Dacă analizăn cantitățile de precipitații lichide (lunile aprilie- octombrie), comparativ cu precipitațiile solide (lunile noiembrie- martie), putem constata că predomină ploile, și anume:

– la stația meteo Rarău : 698.1 l/mp sunt precipitații lichide, 205,3 l/mp sunt precipitații solide

– la stația hidrometrică Stulpicani : 613.4 l/mp sunt precipitații lichide, și 129,8 l/mp sunt precipitații solide

Din datele de mai sus rezultă faptul că tipul de alimentare al scurgerii apei în bazinul hidrografic Suha este pluvio- nival. Se poate constata faptul că valoarea precipitațiilor poate întreține o scurgere relativ bogată. Totuși caracterul torențial al precipitațiilor și perioadele tot mai frecvente de secetă prelungită conduc la anumite discontinuități ale scurgerii. La toate acestea se adaugă și pierderile de apă în talveg care generează fenomene de ’’secare’’. Nu este vorba de o secare propriu- zisă, deoarece există aport de apă dinspre amonte, dar aceasta se scurge prin patul aluvial.

Perioadele din an cu alimentarea cea mai bogată sunt primăvara și vara, iar cele cu o alimentare mai slabă sunt toamna și iarna, din cauza unor precipitații mai reduse. În plus, iarna, acestea sunt reținute pe sol sub formă de strat de zăpadă. De aceea, către sfârșitul iernii debitele sunt cele mai mici, provenind numai din resurse subterane, aflate în diminuare.

Iarna începe de regulă din ultima decadă a lunii noiembrie și durează până în luna martie. În ultimii ani se constată că durata iernii este tot mai mică.

Toate aceste variații pluviometrice și pluvio- nivale se reflectă imediat în regimul scurgerii râurilor deoarece ne referim la suprafețe mici de bazin hidrografic.

Resursele subterane reprezintă un factor genetic al scurgerii deosebit de important deoarece asigură circa 20 – 25% din volumul anual al scurgerii într-un regim mult mai echilibrat și constant decât în cazul precipitațiilor. Pentru alimentarea scurgerii rămân importante rezervele din pietrișurile și bolovănișurile din terase, lunci și din scoarța de alterare de pe versanți. În perioadele secetoase, aportul subteran se pierde prin infiltrații în paturile albiilor de pe sectoarele lor mijlocii și inferioare.

Atunci când vorbim despre sursele de alimentare ale rețelei hidrografice trebuie menționați și alți factori care influențează aceste procese. Cantitatea de apă care se scurge din precipitații este influențată de temperatura aerului, evapo- transpirație, vegetație și de alte elemente ale mediului geografic printre care și impactul antropic.

Temperatura aerului influențează în mod direct proporțional evapo- transpirația, care consumă o parte importantă a apelor din precipitații. Dacă aplicăm formula lui Turc pentru determinarea evapo- transpirației potențiale obținem:

E = P / ((0.9+(P²/L²))½

unde: P = precipitații anuale

L = 300+25T+0,05T³

T = temperatura medie multi-anuală

Pentru zona bazinului hidrografic Suha se obține:

P = 743,2 l/mp

T = 7.0 ºC

E = 418 mm

Se poate constata că evapotranspirația potențială are o valoare destul de importantă.

Vegetația influențează prin regularizarea scurgerii. În condițiile unor coeficienți importanți de împădurire, vegetația influențează prin intercepție pe coronamentul arborilor, prin litieră și prin diminuarea vitezelor de concentrare al precipitațiilor.

Solurile, ca prime formațiuni ce suportă impactul cu precipitațiile care cad din nori, prezintă importanță prin gradul lor de afânare care favorizează mai mult sau mai puțin infiltrațiile.

Un rol important îl reprezintă impactul antropic dar în bazinul Suha nu s-au executat lucrări hidrotehnice și de gospodărire a apelor semnificative (lacuri de acumulare), ci numai lucrări de consolidare și de apărare a malurilor cu un anumit rol hidrologic, dar nu semnificativ.

3.2. Scurgerea medie

3.2.1. Analiza scurgerii medii lunare și sezoniere

Analiza scurgerii medii pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Suha se face pe baza fondului de date hidrometrice acumulate la cele 7 stații hidrometrice de-a lungul a circa 30 de ani. Cele 7 stații hidrometrice sunt amplasate astfel: o stație hidrometrică este amplasată pe cursul râului Suha, în amonte de confluența cu râul Gemenea, 2 stații sunt amplasate pe râul Gemenea, 2 pe râul Slătioara care este afluent al râului Gemenea și câte una pe râurile Valea lui Ion și râul Valea Ursului care sunt afluenți ai râului Slătioara. În anul 2010 a fost înființată o nouă stație hidrometrică, Ursoaia, în aval de confluența râului Suha cu râul Negrileasa, dar datele nu pot fi luate în considerare, fiind vorba de numai 2 ani de observații și măsurători hidrologice.

Din repartiția stațiilor hidrometrice se poate constata că acestea sunt reprezentative mai mult pentru sectorul superior și mijlociu al bazinului Suha, dar consider că aceasta este zona în care se formează scurgerea, mai ales că subbazinul Gemenea este situat pe versantul de SE al masivului Rarău.

Perioada pentru care se face analiza, de circa 30 de ani, este reprezentativă pentru analiza scurgerii medii deoarece cuprinde atât perioade cu precipitații normale, cât și secvențe cu ploi abundente (ani ploioși), sau cu ploi puține (ani secetoși)

Valorile medii lunare multianuale ale debitelor de apă de la stațiile hidrometrice luate în considerare sunt prezentate în tabelul de mai jos (tabel nr.3.1.).

Tabel nr.3.1.Debite de apă și debite specifice medii lunare și anuale (valori multianuale), la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic al râului Suha (după datele A.B.A. Siret)

Din tabel rezultă că analiza scurgerii medii se face pentru secțiuni care controlează suprafețe de bazin hidrologic cuprinse între 6,1 și 131 km². Acest fapt permite o investigare mai bună a raporturilor ploaie- scurgere, atât pentru valorile medii, cât, mai ales, pentru cele maxime. Relațiile ploaie- scurgere vor fi analizate mai amănunțit în capitolul privind scurgerea maximă.

Dacă urmărim valorile medii multianuale constatăm că acestea sunt mai mici în perioada de toamnă- iarnă și mai mari primăvara și vara, fiind strict legate de cantitățile de precipitații.

Analiza lunară și sezonieră a scurgerii medii se face pentru 3 stații hidrometrice și anume: Stulpicani (râul Suha), Gemenea 2 (râul Gemenea) și Gemenea 5 (râul Slătioara). Datele se prezintă în tabelul nr.3.2.

Tabel nr.3.2.Repartiția lunară procentuală a scurgerii în bazinul hidrografic Suha

Analiza scurgerii în profil, lunar se poate constata faptul că valorile cele mai mici se întâlnesc în lunile de iarnă: 2.6- 2.9% din volumul anual al scurgerii în luna decembrie, 2,4- 2,8% în ianuarie și 2,4- 2,5% în luna februarie. Valorile cele mai mici se produc în luna februarie, când, în condițiile fenomenelor de îngheț și a reținerii zăpezii pe sol, alimentarea preponderent (sau chiar exclusiv) subterană se diminuează foarte mult.

În luna martie, procentele de participare la volumul anual al scurgeii apei cresc la 6,0- 6,6%, datorită începerii topirii zăpezii și a unor precipitații mixte sau lichide.

În luna aprilie procentele aportului la volumul anual al scurgerii cresc până la 13,2- 14,4%, apropiate de cele din lunile de vară. Alimentarea se face predominant din ploi, dar și din topirea zăpezilor din zonele mai înalte. Și în luna mai scurgerea se menține bogată cu procente cuprinse între 13,1- 14,5% din volumul anual, datorate precipitațiilor.

După cum am menționat la subcapitolul ,,Precipitații”, cele mai ploioase luni din an sunt iunie, în bazinul Suha, și iulie în bazinele Gemenea și Slătioara. Ca urmare și procentele scurgerii față de volumul anual sunt cele mai mari: 14.5- 15.4% în iunie și 14.4- 14.9% în iulie. Se poate observa că în subbazinul Slătioara, precipitațiile lunare cele mai mari sunt în luna iulie, iar scurgerea cea mai bogată în luna iunie, datorate unor condiții locale, între care și diferențele de evapotranspirație.

Și în luna august, datorită precipitațiilor destul de mari procentele scurgerii lunare față de volumul annual se mențin ridicate, cuprinse între 12,8 și 14,2%. Abia în luna septembrie, prima lună de toamnă, se constată o reducere semnificativă a scurgerii lunare, de 7,4- 8,0%, după care urmează scăderi și mai mari în octombrie, de 4,1- 4,5%, și noiembrie, de 3,1-3,5%.

În profil sezonier se constată existența a patru anotimpuri (perioade) caracteristice:

perioada de iarnă (lunile XII- II) cu un procent total de 7,5- 8,1% din volumul anual al scurgerii

perioada de primăvară (lunile III- V), cu o participare la volumul anual al scurgerii de 32,3- 35,3%

perioada de vară (lunile VI- VIII), cu cel mai mare aport la volumul anual al scurgerii cuprins între 42,6 și 43,6%

perioada de toamnă (lunile IX- XI), de ,,calm hidrologic” cu un aport de 14,6- 16,0% din volumul anual al scurgerii.

Se poate constata că, în strictă legătură cu cantitățile de precipitații, regimul lunar și sezonier al scurgerii prezintă mari variații, ca o consecință a situării bazinului hidrografic al râului Suha într-o zonă cu climat temperat- continental, moderat, de tip montan, specific versantului estic al Carpaților Orientali.

Legătura dintre valorile medii lunare ale precipitațiilor și cele ale debitelor se poate urmări în graficul de mai jos (fig.nr.3.1)

Figura nr.3.1.Legătura dintre valorile medii lunare multianuale ale debitelor și precipitațiilor.

4. SCURGEREA MAXIMĂ

4.1. Factorii și condițiile care determină producerea viiturilor și a inundațiilor în bazinul hidrografic Suha

Bazinul hidrografic al râului Suha este situat în Carpații Orientali, în munții flișului, la est de linia principalelor culmi (munții Bistriței), și la vest de ultimul aliniament al obcinelor (Obcina Mare). Această poziție geografică prezintă implicații hidroclimatice deosebite.

Este cunoscut faptul că, prin înălțimea lor, Carpații Orientali reprezintă o importantă barieră orografică (inclusiv hidroclimatică) între circulația maselor de aer vestice, de natură oceanică, mai umede și mai moderate termic și cele estice, continentale, cu mari discontinuități termice și pluviometrice.

De regulă, precipitațiile cele mai bogate, care produc viituri și inundații, se produc în anumite contexte sinoptice, mai ales atunci când masele de aer care se încarcă cu multă umezeală deasupra Mării Negre, capătă o circulație retrogradă și se întorc spre regiunile subcarpatice și carpatice ale Moldovei. Experiența hidroclimatică a anilor 1991, 2005, 2008 și 2010 arată că cele mai mari cantități de precipitații cad pe primele aliniamente de culmi, respectiv Obcina Mare și culmea Stânișoara. De multe ori frontul de ploi trece peste primele culmi și afectează bazinul hidrografic Moldova, inclusiv bazinul hidrologic Suha.

Dacă analizăm în amănunt modul în care s-au produs viiturile mari din anii 2005 și 2008 pentru care dispunem de mai multe date se constată următoarele. În perioada 23- 27 07.2008 un front de precipitații cu mișcare retrogradă a afectat partea nordică a Moldovei și Bucovina. Cele mai mari viituri s-au produs pe Prut, Siret și Suceava. La escaladarea zonelor montane, mai înalte, s-au produs precipitații bogate pe masivele Rarău și Giumalău. Cantitățile de precipitații căzute în bazinul hidrografic al râului Moldova au avut valori mari, într-un timp scurt: 74,1 l/mp la Fundul Moldovei, 87,8 l/mp la Pojorâta, 108,4 l/mp la Câmpulung, 83,2 l/mp la Dragoșa pe râul Moldovița și 85,8 l/mp la Stulpicani. S-au produs inundații locale, cu pagube materiale importante. La stația hidrometrică Stulpicani, debitul maxim a fost înregistrat pe data de 24 07 2008 la ora 03:30.

În bazinul hidrografic Suceava, situat pe culmea estică a Obcinei Mari, cantitățile de precipitații și debitele de apă din această perioadă au fost mult mai mari.

Și condițiile geomorfologice locale prezintă importanță pentru producerea unor precipitații torențiale importante. O mare parte a bazinului hidrografic Suha este situat în Depresiunea Stulpicani, cu prelungiri către Ostra, Gemenea, Negrileasa și Frasin. În condiții de adăpostire, de multe ori vara, se produc convecții ale maselor de aer cu precipitații torențiale, locale, care produc inundații pe afluenții mici.

4.2. Formarea, evoluția și frecvența viiturilor

4.2.1. Relațiile generale ploaie- scurgere

Urmărind șirul de debite maxime înregistrate la cele trei stații hidrometrice reprezentative (Stulpicani pe râul Suha, Gemenea 2 pe râul Gemenea și Gemenea 5 pe râul Slătioara), se pot observa anii cu valori mari ale debitelor de apă, respectiv anii ploioși. Asfel în zona studiată debitele cele mai mari s-au produs în anii: 1969, 1974, 1975, 1979, 1981, 1982, 1983, 1984, 2005, 2006, 2007, 2008, 2010. Debitele maxime înregistrate în acești ani la cele trei stații hidrometrice se prezintă în anexa nr.1

Analiza principalelor viituri se face în contextul relațiilor ploaie- scurgere și cel al efectelor negative. Problema eficacității precipitațiilor și a coeficienților de scurgere reprezintă un obiectiv important în cercetarea hidrologică.

Caracteristicile precipitațiilor și modul transformare a acestora în scurgere pot fi studiate în condițiile cele mai bune în cazul bazinelor hidrografice cu suprafețe mici și medii. Dacă ne referim la bazinul Suha, considerăm că stația hidrometrică Stulpicani controlează o suprafață de bazin hidrografic de dimensiuni medii (131 km²), iar stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5 au bazine hidrografice cu suprafețe de 30,4 km², respectiv 33,5 km².

Dar nu numai precipitațiile lichide contribuie la formarea viiturilor ci și cele solide, în procesul de topire rapidă. De aceea se poate vorbi despre viituri de primăvară, de natură nivo- pluvială, mai lungi ca durată, dar cu debite maxime mai reduse, și viituri de vară, pluviale, formate în urma unor ploi torențiale și abundente. Viiturile de vară au o frecvență mai redusă decât cele de primăvară, dar debitele sunt mult mai mari, uneori catastrofale. În analiza viiturilor de primăvară trebuie avut în vedere faptul că subbazinele hidrografice Gemenea și Slătioara drenează versantul de SE al masivului Rarău, cu altitudini mai mari și cu o anumită întârziere a topirii stratului de zăpadă. De exemplu, în anul 1970, pe crestele cele mai înalte există zăpadă și la începutul lunii mai. Aceste rezerve de zăpadă erau mai consistente în bazinul hidrografic Bistrița unde și altitudinile erau mai mari. Ploile puternice de la începutul lunii mai, suprapuse peste un strat gros de zăpadă în curs de topire au generat viituri catastrofale în bazinele hidrografice Someș, Bistrița, Mureș și Olt, cu o evoluție periculoasă pe tot cuprinsul Transilvaniei.

În bazinul hidrografic Suha, această viitură a fost mai puțin resimțită. Debitul maxim înregistrat la stația hidrometrică Stulpicani de pe râul Suha a fost de 24,5 m³/s pe data de 6 mai 1970. La acea dată nu mai existau alte stații hidrometrice în bazinul hidrografic Suha.

În cazul viiturilor de primăvară coeficienții de scurgere sunt în general mai mari din cauză că adesea solul este încă înghețat, există unele areale acoperite cu zăpadă, iar ciclul fenologic al vegetației abia începe (excepție în cazul coniferelor), și procesele de intercepție al precipitațiilor sunt mai reduse.

Viiturile de vară se produc în urma unor ploi torențiale bogate care cad într-un timp scurt. Aportul intempestiv de apă din ploi, face ca acestea să fie foarte eficace, chiar și în condiții de temperatură și evapotranspirație mai mari și de vegetație mai densă. În timpul viiturilor de vară se produc cele mai mari debite.

Marile viituri de vară se produc în condițiile circulației generale ale atmosferei peste care influențele locale își pun amprenta. Viiturile de vară sunt de fapt efectul precipitațiilor bogate care se manifestă în anumite contexte sinoptice despre care am menționat la capitolul despre precipitații.

În cele ce urmează vom analiza viituri reprezentative produse de-a lungul timpului la cele trei stații hidrometrice luate în considerare. Deoarece stațiile hidrometrice sunt situate pe cursuri de apă diferite, analiza se va efectua separat pentru fiecare dintre ele, urmărind, pe cât posibil caracteristicile precipitațiilor care le-au generat, modul de formare și de evoluție al viiturilor, elementele undelor de viitură, volumul acestora și eficacitatea ploilor. Datele de bază pentru toate viiturile au fost preluate din arhiva stației hidrologice Stulpicani.

4.2.2. Viiturile de pe râul Suha

4.2.2.1. Viitura din perioada 06- 10.06. 1975 (fig. nr.4.1.)

Întrucât nu dispunem de cantitățile de precipitații care au generat această viitură vom analiza numai evoluția debitelor, deoarece valoarea maximă a acestora este destul de importantă (135,0 mc/s).

Viitura începe pe data 07.06., ora 07:00, ajunge la debitul maxim pe data de 07.06. ora 23:30, și se sfârșește la ora 09.06. ora 07:00. Durata de creștere a viiturii este de 16 ore și 30 de minute, iar durata totală de 48 de ore. Volumul viiturii este de 9.16 mil.mc. Cota la miră a crescut de la 69 de cm, până la 169 de cm. În aval de confluența cu râurile Gemenea și Negrileasa s-au produs inundații acolo unde malurile au fost mai joase.

Figura nr.4.1.Viitura din perioada 7-9.VI.1975 de la stația hidrometrică Stulpicani.

4.2.2.2. Viitura din perioada 09- 14.07. 1981 (fig. nr.4.2)

Pentru analiza acestei viituri dispunem și de date privind precipitațiile căzute în acest interval de timp. Astfel, pe data de 09.07.la ora 17:00 s-au înregistrat 11,5 l/mp, care duc la o creștere ușoară a debitului de la orele 17:00. Pe data de 10.07. se înregistrează la pluviometru o cantitate de 34,5 l/mp, ceea ce duce la creșterea debitului de la orele 07:00, apoi la orele 17:00 se mai înregistrează o cantitate de 32,5 l/mp. După orele 17:00 mai cad 24.9 l/mp, măsurați pe data de 11.07. acestea au produs debitul maxim al viiturii, produs pe 10.07. ora 22:00 de 175 mc/s. Cota la miră a crescut de la 19 cm până la 180 cm. S-au produs inundații începând de la confluențele cu râurile Gemenea și Negrileasa spre aval, mai ales pe sectorele cu maluri joase. Viitura a început pe data de 09.07. orele 17:00, a atins vârful pe data de 10.07 orele 22:00, și s-a încheiat pe data de 13.07. ora 17:00. Durata de creștere a viiturii este de 28 de ore, iar durata totală de 96 de ore. Volumul viiturii a fost de 9.55 mil.mc.

Figura nr.4.2.Viitura din perioada 9-14.VII.1981 de la stația hidrometrică Stulpicani.

4.2.2.3. Viitura din perioada 13- 15.05. 1984 (fig. nr 4.3.)

Din observarea hidrografului viiturii se poate constata efectiv modul în care precipitațiile căzute au produs viitura. Asfel, precipitațiile de 9,0 l/mp și 3,5 l/mp căzute în ziua de 13.05.(orele 07:00 și 17:00) se reflectă într-o ușoară creștere a debitului de la orele 23:00. În ziua de 14.05., după orele 07:00, au căzut 34,0 l/mp măsurate la orele 17:00. Acestea au produs debitul maxim al viiturii de 112,0 mc/s, înregistrat pe 14.05., orele 22:00. Pauza de precipitații se reflectă în scăderea rapidă a viiturii, iar revenirea acestora (18,7 l/mp pe data de 15.05.), modifică din nou aliura hidrografului. Pentru analiză vom considera începutul viiturii pe data de 14.05. ora 07:00, atinge vârful în acceași zi la orele 22:00 și se încheie pe data de 15.05. orele 07:00. Este o viitură atipică, deoarece perioada de creștere este mai lentă, cu ploi premergătoare mai reduse cantitativ și cu o scădere mai rapidă, deoarece precipitațiile s-au oprit brusc. Din tabelul viiturii se poate observa faptul că ploile au avut întreruperi. Durata de creștere a viiturii este de 15 ore, iar cea totală de 24 de ore. Volumul viiturii este de 5.28 mil.mc.

Având valorile precipitațiilor putem determina și coeficientul de scurgere, respectiv eficacitatea ploii, prin raportul Vscurs/Vprecipitații. Volumul precipitațiilor se determină prin produsul dintre stratul căzut (m) și suprafața bazinului hidrografic aferent (m²). Valoarea coeficientului de scurgere este 0,61.

Diferența de nivel a fost de 56 cm între începutul viiturii, unde nivelul era de 80 cm și momentul vârfului unde nivelul a fost de 136 cm.

Figura nr.4.3.Viitura din perioada 13-15.V.1984 de la stația hidrometrică Stulpicani

4.2.2.4. Viitura din perioada 19- 23.08. 2005 (fig. nr.4.4.).

După aspectul hidrografului, această viitură se apropie de tipul clasic, cu o creștere mai rapidă și cu o scădere mai lentă. Vârful viiturii s-a produs pe data de 19.08. ora 23:00, în urma unor precipitații măsurate de 34,4 l/mp. Trebuie menționat că pluviometrul este situat la stația hidrometrică și nu reflectă întotdeauna situația pluviometrică din bazinul hidrografic. Este aprope sigur că pe munții înalți de la izvoare, cantitățile de precipitații căzute au fost mult mai mari. Începutul viiturii poate fi considerat la data de 19.08., ora 17:00, vârful viiturii s-a înregistrat în aceeași zi la orele 23:00, iar sfârșitul viiturii pe data de 22.08. la ora 07:00. Durata de creștere este de 6 ore, iar durata totală este de 36 de ore.

Volumul viiturii este de 11.6 mil.mc. Coeficientul de scurgere un a putut fi determinat deoarece în amonte de stația hidrometrică au căzut cele mai mari cantități de precipitații care un au fost monitorizate din lipsa posturilor pluviometrice.

Figura nr.4.4.Viitura din perioada 9-23.VIII.2005 de la stația hidrometrică Stulpicani

4.2.2.5. Viitura din perioada 05- 08.08. 2007 (fig. nr.4.5.).

Ca și în cazul precedent, viitura din luna august a anului 2007 se apropie de forma tip. Viitura s-a produs ca urmare a unor precipitații căzute în după-amiaza zilei de 05.08., care, la stația hidrometrică au atins 35,7 l/mp. Este clar că ploile căzute în amonte au fost mult mai mari, dar nu dispunem de nici un post pluviometric de înălțime. Însăși stația meteo Rarău s-a desființat în anul 1998.

Viitura a început în ziua de 05.08., ora 20:00, a atins maximul la ora 23:00, și s-a încheiat pe data de 07.08., ora 06:00. Durata de creștere a viiturii este de numai 3 ore, iar durata totală este de 34 de ore.

Volumul viiturii este de 5.22 mil.mc., iar coeficientul de scurgere este de 0,54.

Acesta este un exemplu de viitură care se formează în urma unei ploi torențiale, abundente și cu o intensitate mare. În astfel de situații apa vine apropae ca un zid. Este efectul unei ploi de vară de convecție, rezultatul unor cumulizări rapide. Cota apei la miră a crescut 145 cm în numai 3 ore, de la 135 cm la 280 cm.

Figura nr.4.5.Viitura din perioada 5-8.VIII.2007 de la stația hidrometrică Stulpicani

4.2.2.6. Viitura din perioada 23- 31.07. 2008 (fig. nr.4.6.).

După cum am mai menționat, regimul viiturilor îl urmărește îndeaproape pe cel al precipitațiilor. Pe hidrograful viiturii din anul 2008 se poate urmări foarte bine cum o ploaie torențială, bogată și cu o intensitate mare produce o viitură co o creștere și o scădere rapidă. Ulterior, urmează alte câteva reprize de precipitații, mai reduse cantitativ, care provoacă o trenă de vârfuri mai mici care se întinde pe o perioadă mai lungă.Această viitură poate fi analizată fie ca o viitură simplă (23.07., orele 18:20 – 24.07., ora 13:00), cu prelungire pe scădere până pe 26.07. ora 07:00, fie ca o viitură compusă, pe toată durata din grafic. Totuși dacă avem în vedere faptul că creșterile secundare din coada viiturii principale nu sunt prea mari este recomandabil ca viitura să fie considerată simplă.

În acest caz durata de creștere a viiturii este de 9 ore și 10 minute, iar durata totală este de 72 de ore. Volumul viiturii este de 17.6 mil.mc., iar coeficientul de scurgere are valoarea de 0,80.

La începutul viiturii cota la miră era de 133 de cm, iar pe vârf de 267 cm, deci viitura a avut un ecart de 134 cm.

Figura nr.4.6.Viitura din perioada 23-31.VII.2008 de la stația hidrometrică Stulpicani

4.2.2.7. Viitura din perioada 23- 31.07. 2010 (fig. nr.4.7.).

Spre deosebire de viitura precedentă în care precipitațiile secundare au căzut în coada viiturii, în cazul de față, înainte de nucleul principal al ploii au căzut, premergător, unele cantități mai mici, care au crescut ușor valoarea scurgerii. Viitura principală a început pe data de 26.07., ora 17:00, a atins vârful pe data de 27.07., ora 09:00, și s-a sfârșit la 28.07., ora 15:00.

Durata de creștere a viiturii a fost de 16 ore, iar durata totală de 46 de ore. Dacă urmărim aliura hidrografului, se constată că, dacă facem abstracție de vârful cu valoare redusă de pe data de 26.07., ora 21:00, creșterea viiturii principale se face destul de rapid. Volumul viiturii este de 6.64 mil.mc., iar coeficientul de scurgere de 0,58.

Ecartul de variație al nivelurilor a fost cuprins între cotele 45 cm și 130 cm. Deși a avut numai un debit maxim de 73,4 mc/s la vârful viiturii, această viitură a fost selectată pentru reprezentativitatea ei.

Figura nr.4.7.Viitura din perioada 23-31.VII.2010 de la stația hidrometrică Stulpicani

Pe ansamblu, dacă ne referim la viiturile analizate mai sus, se pot desprinde mai multe concluzii. În primul rând trebuie menționată creșterea destul de rapidă a debitelor, aproape concomitent cu precipitațiile căzute. Acest fapt se explică prin pantele mari de scurgere și prin lățimea destul de mare al bazinului hidrografic superior al râului Suha, care conduc la o concentrare rapidă a precipitațiilor.

În al doilea rând se constată că debitele maxime înregistrate, comparativ cu precipitațiile căzute în secțiunea stației hidrometrice la pluviometru, sunt destul de mari, fapt ce conduce la ideea că în zonele înalte de la obârșie cantitățile de precipitații sunt mult mai mari.

Dacă analizăm debitele maxime de la viiturile din bazinul hidrografic Suha de la stația hidrometrică Stulpicani, situată în amonte de confluența cu râul Gemenea, ca valori specifice (l/sec/km²) și le comparăm cu valorile specifice de la stațiile hidrometrice de la periferia lanțului muntos constatăm că acestea sunt mai mici. Acest lucru confirmă faptul că, deși destul de mare, gradul de torențialitate al precipitațiilor este mai redus în zona montană, față de ținuturile extracarpatice.

În bazinul hidrografic Suha inundațiile se produc nu numai din cauza debitelor mari ci, mai ales, din cauza albiilor puternic aluvionate și cu maluri joase. Transportul mare de aluviuni face ca, uneori, înălțimea ostroavelor dintre brațele albiilor să fie mai mare decât cea a malurilor.

4.2.3. Viiturile de pe afluenții principali

Pentru a studia mai bine caracteristicile precipitațiilor și ale viiturilor, care se evidențiază mai bine în cazul suprafețelor mici de bazin hidrografic am ales stațiile hidrometrice Gemenea 2, situată pe râul Gemenea și Gemenea 5, situată pe râul Slătioara. Suprafețele de bazin hidrografic aferente celor două stații hidrometrice sunt de 30,4 km², respectiv 33,5 km².

După cum s-a observat din subcapitolul anterior, în cazul bazinului Suha, aferent stației hidrometrice Stulpicani, la unele viituri existau ușoare discordanțe între valoarea precipitațiilor căzute în secțiunea de monitorizare și debitul maxim înregistrat pe care le-am justificat prin existența unor cantități mai mari la obârșia bazinului.

În bazinele hidrografice mai mari, precipitațiile nu sunt uniforme. Cu cât suprafața bazinului este mai mică, cu atât precipitațiile luate în considerare sunt mai semnificative. Dar chiar și în cazul suprafețelor de bazin mai mici, precipitațiile căzute sunt neuniforme. Astfel, din analiza mai multor viituri înregistrate la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5 se constată că pe cele două râuri vecine și confluente, în unele situații debitele maxime se produc în perioade diferite. Este cazul viiturilor din anii 1991, 2007 și 2010, când nu există concordanță între debitele maxime anuale. În cazul anilor 1979, 2005, 2006 și 2008 viiturile maxime anuale au fost concordante.

În cele ce urmează vom analiza în paralel viiturile cele mai semnificative înregistrate la cele 2 stații hidrometrice în perioada de monitorizare.

4.2.3.1. Viiturile din anul 1979

Cele două viituri, de pe râurile Gemenea și Slătioara s-au produs în perioada 13-14.06., fiind generate de aceleași cantități de precipitații. Ploaia de 25,0 l/mp a căzut în ziua de 13.06., într-un interval scurt de timp (1-2 ore). Elementele celor 2 viituri se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabel nr.4.1.Viiturile din perioada 13-14.06. 1979 de la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5

Se constată o concordanță bună a viiturilor de la cele 2 stații hidrometrice. După aliura hidrografelor, viitura de pe râul Slătioara pare mai rapidă deși debitul maxim a fost mai mare. Acest fapt se poate explica prin panta mai mare a acestui curs de apă. Conform datelor din Cadastrul Apelor României, 1992, panta generală a râului Gemenea este de 41‰, în timp ce panta râului Slătioara este de 84‰. Cele două viituri sunt prezentate în figurile nr.4.8 și nr.4.9.

Figura nr.4.8.Viitura din perioada 13-14.VI .1979 de la stația hidrometrică Gemenea2

Figura nr.4.9.Viitura din perioada 13-14.VI de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.2. Viiturile din anul 1991

Anul 1991 se caracterizează prin precipitații bogate și viituri de mare amploare pe toată aria pericarpatică orientală, dar în interiorul zonei montane fenomenele au fost mai puțin evidente. Așa se face că în bazinul Suha nu s-a înregistrat o viitură de excepție , cu caracter mai general, iar debitele maxime anuale înregistrate la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5 au date diferite.

Hidrografele celor două viituri, împreună cu precipitațiile care le-au generat, se prezintă în figurile nr.4.10 și 4.11. În ambele cazuri se poate constata că este vorba de viituri compuse, cu o concordanță bună a debitelor comparativ cu precipitațiile.

Figura nr.4.10.Viitura din perioada 4-7.VII de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.11.Viitura din perioada 27-31.VII de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.3. Viiturile din anul 2005

În anul 2005, în luna iulie, s-au produs viituri de excepție în jumătatea sudică a spațiului hidrografic Siret, respectiv în bazinele hidrografice Bistrița (sectorul din aval de barajul Izvoru Muntelui), Trotuș, zona Vrancea și pe râul Siret, în aval de confluența cu râul Trotuș. În timpul acestei viituri s-au produs inundații catastrofale pe râurile Trotuș (de la Asău în aval), Putna, Rm. Sărat și pe Siret în aval de barajul Călimănești.

În jumătatea nordică a bazinului hidrografic Siret viiturile cele mai mari din anul 2005 s-au produs în luna august și nu au produs inundații deosebite.

La stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5 s-au produs viituri moderate ca debit. Din analiza hidrografelor și a precipitațiilor se pot constata concordanțe bune atât în relația ploaie- scurgere cât și în evoluția în timp a viiturilor de la cele 2 stații hidrometrice. Elementele de bază se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabel nr.4.2.Viiturile din perioada 19-21.08. 2005 de la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5

Hidrografele celor două viituri, împreună cu precipitațiile care le-au generat, se prezintă în figurile nr.4.12 și 4.13.

Figura nr.4.12.Viitura din perioada 19-22.VIII de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.13.Viitura din perioada 19-22.VIII de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.4. Viiturile din anul 2006

Viiturile din anul 2006 de la cele 2 stații hidrometrice analizate sunt viituri compuse. La stația hidrometrică Gemenea 2 s-a produs o viitură singulară, tipică, în timp ce la stația hidrometrică Gemenea 5, viitura a fost compusă.

Se poate constata că deși precipitațiile au avut valori apropiate, debitele maxime sunt foarte diferite, 68,9 mc/s la Gemenea 2 și 38,8 mc/s la Gemenea 5, ca urmare a unor influențe strict locale. Debitele mari de la stațiile hidrometrice au provenit în principal de pe afluenții Hojda, respectiv Plotonița unde au căzut și precipitații excepționale nemonitorizate.

Această situație scoate și mai mult în evidență marea variabilitate spațială a precipitațiilor și inclusiv a scurgerii cauzată de influențele strict locale pe care le exercită altitudinea, fragmentarea și orientarea reliefului, expunerea, învelișul vegetal, etc. Elementele celor 2 viituri sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr.4.3.Viiturile din anul 2006 de la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5

Hidrografele celor două viituri, împreună cu precipitațiile care le-au generat, se prezintă în figurile nr:4.14 și 4.15.

Figura nr.4.14.Viitura din perioada 26-30.VI de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.15.Viitura din perioada 26-29.VI de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.5. Viiturile din anul 2007 (fig. nr.4.16 și 4.17)

Viiturile principale din anul 2007 s-au produs în perioada 24-29.05 la cele două stații hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5. Viitura de la stația hidrometrică Gemenea 2 este o viitură concordantă cu precipitațiile, simplă, cu un debit maxim nu prea mare, de numai 13,2 mc/s. Cea de-a doua, de pe râul Slătioara este ușor compusă cu un debit maxim nesemnificativ, de numai 6,24 mc/s.

Se poate constata că și aceste viituri se înscriu în contextul general de mare variabilitate a precipitațiilor și două scurgeri.

Figura nr.4.16.Viitura din perioada 24-29.V de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.17.Viitura din perioada 24-29.V de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.6. Viiturile din anul 2008 (fig. nr.4.18 și 4.19)

Aceste viituri reflectă o repartiție uniformă a precipitațiilor din cele două subbazine hidrografice și prezintă hidrografe foarte asemănătoare și o bună concordanță între cantitățile de precipitații și debitele de apă. Elementele celor 2 viituri sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr.4.4.Viiturile din anul 2008 de la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5

Hidrografele celor două viituri, împreună cu precipitațiile care le-au generat, se prezintă în figurile nr.4.18 și 4.19 .

Figura nr.4.18.Viitura din perioada 23-26.VII de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.19.Viitura din perioada 23-26.VII de la stația hidrometrică Gemenea 5

4.2.3.6. Viiturile din anul 2010 (fig. nr.4.20 și 4.21)

Cele două viituri s-au produs în perioade diferite. Viitura de pe râul Gemenea (stația hidrometrică Gemenea 2) a avut loc în perioada 26-28.07., cu un debit maxim de 19,2 mc/s, iar viitura de pe râul Slătioara (stația hidrometrică Gemenea 5) s- a produs în perioada 28.06.-02.07., și a avut un debit maxim de 28,8 mc/s. Viitura de pe râul Gemenea a fost o viitură simplă, cea de pe râul Slătioara a fost o viitură compusă.

Deși nu au debite de vârf prea mari, cele două viituri au fost luate în calcul pentru a se evidenția și mai bine marea variabilitate a situațiilor din teren și formele deosebit de complexe sub care se manifestă relațiile ploaie- scurgere.

Hidrografele celor două viituri, împreună cu precipitațiile care le-au generat, se prezintă în figurile nr.4.20 și 4.21)

Figura nr.4.20.Viitura din perioada 26-31.VII de la stația hidrometrică Gemenea 2

Figura nr.4.21.Viitura din perioada 26-31.VII de la stația hidrometrică Gemenea 5

Toate aceste situații extrem de variate se înscriu însă în anumiți parametri dictați de poziția geografică a celor două subbazine hidrografice, pe versantul de SE al masivului Rarău și în depresiunile Gemenea și Slătioara cu forme de relief foarte variate ca altitudine, fragmentare și orientare.

4.3. Efectele viiturilor, apărarea împotriva inundațiilor

În cazul bazinului hidrografic al râului Suha se produc inundații frecvente atât din cauza unor debite foarte mari cât și din cauza morfometriei albiilor pe sectoarele mijșocii și inferioare. După cum am mai menționat, transportul mare de aluviuni produc aluvionări importante care reduc încontinuu calibrul albiilor minore. În felul acesta patul albiei se înalță, apa curge pe mai multe brațe, iar malurile joase pot fi ușor depășite de apă.

Efectele viiturii din anul 2006 pe râul Slătioara.

O frecvență mare o prezintă și inundațiile produse la baza versanților datorită scurgerii de pe aceștia sau de pe torenți. Astfel de fenomene sunt practic și cele mai periculoase deoarece pe la baza versanților trec căile de comunicație și tot aici sunt instalate și cele mai multe gospodării.

Viiturile produse de scurgerile de pe versanți sau cele de pe torenți pot bloca circulația prin distrugerea podurilor și podețelor sau prin blocarea lor și împrăștierea aluviunilor pe șosele. De asemenea pot fi distruse garduri, gospodării și chiar locuințe. Trebuie menționat faptul că aproape în fiecare an se produc , cel puțin local, ploi torențiale soldate cu pagube materiale. La sud- est de masivul Rarău, într-un areal depresionar fenomenele de cumulizare din zilele călduroase de vară pot genera asfel de ploi locale sau mai generale.

În cazul viiturilor mari, generale, produse de circulația fronturilor atmosferice, în special în cazul circulației retrograde din zona de NV a Mării Negre, pagubele provocate pot fi mult mai mari.

Asfel în timpul viiturii din anul 2008, la nivelul bazinului hidrografic Suha, în localitățile din cadrul bazinului s-au produs următoarele pagube, prezentate în tabelul nr.xxx (după datele A.B.A. Siret și I.S.U. Suceava)

Tabel nr. 5.5.Pagube produse în bazinul hidrografic Suha în timpul viiturilor din anul 2008

Orașul Frasin

Comuna Stulpicani

Comuna Ostra

În afară de pagubele menționate mai sus, ploile abundente din anul 2008 au afectat unele terenuri cu potențial important de alunecări la Frasin (30 de hectare pe versanții râului Suha, Valea Seacă, Doroteia și Plutonița), Ostra (12 hectare pe Tarnița, Brusturoasa și iazurile Tărnicioara și Poarta Veche), și la Stulpicani (2 hectare la Paicu, 2,5 hectare la Negrileasa, 1,5 hectare la Vadu Negrilesei, 6 hectare la Gemenea, 3 hectare la Slătioara).

În ceea ce privește măsurile de apărare împotriva inundațiilor acestea sunt cuprinse în Planurile comunale sau orășenești de apărare împotriva inundațiilor și a fenomenelor meteorologice periculoase. Aceste planuri sunt întocmite de către primării sub îndrumarea tehnică a S.G.A. Suceava și a I.S.U. Suceava.

În planurile de apărare sunt cuprinse zonele de risc, mijloacele de intervenție necesare, cine și cum intervine, modul de înregistrare și centralizare a pagubelor, baza logistică pentru eventualii sinistrați și multe altele. O importanță deosebită în planul de apărare o are fluxul informațional și cel decizional.

În ceea ce privește rețeaua hidrometrică din bazinul hidrografic Suha, fluxul informațional este zilnic la stațiile hidrometrice importante (Stulpicani și Ursoaia), și de alertă în cazul situațiilor deosebite la celelalte șase stații hidrometrice din cadrul bazinului Suha.

Fluxul informațional se realizează cu ajutorul telefoanelor mobile, în timp real. În cazul fluxului zilnic se transmit date privind nivelul și debitul apei, temperatura aerului și a apei, precipitațiile și alte elemente după caz.

Fluxul de alertă se instituie fie atunci când se primește dispoziție de la forurile superioare (la avertizările de cod galben, portocaliu sau roșu), fie atunci când local, la stațiile hidrometrice se atinge pragul critic de precipitații (15 l/mp în 3 ore sau mai puțin sau 25 l/mp în 6 ore sau mai puțin), sau atunci când se atinge cota de atenție la miră.

Cotele de apărare de la stațiile hidrometrice se stabilesc în funcție de morfometria albiilor și de posibilitățile de avertizare spre aval. În practica hidrometrică se operează cu trei cote de apărare :

– cota de atenție (CA), atunci când nivelul apei atinge un prag peste care, dacă mai crește, pot să apară probleme deosebite. La o asfel de cotă se intră în dispozitiv de alertă.

– cota de inundație (CI), este o cotă la care, pe sectorul cel mai defavorabil de râu din aval până la următoarea stație hidrometrică se pot produce revărsări peste malurile cele mai joase.

– cota de pericol sau de evacuare (CP sau CE), este cota de la care se poate dispune evacuarea populației sau a unor bunuri care ar putea fi afectate de inundații.

În prezent sunt în curs de editare hărțile de risc care prezintă și suprafețele posibil de a fi inundate în cazul producerii unor debite maxime cu probabilități de depășire de 1%, 5% și 10%.

Automatizarea rețelei și aplicarea programului în baza căruia s-au întocmit hărțile de risc va contribui decisiv la îmbunătățirea fluxului informațional atât ca operativitate, cât și ca precizie.

Stație automată pe râul Suha, stația hidrometrică Stulpicani.

4.3.1. Măsuri de prevenire și apărare împotriva inundațiilor

În literatura de specialitate , în ultimii ani, se acordă o atenție tot mai mare măsurilor eficiente și cât mai puțin costisitoare de prevenire și apărare împotriva inundațiilor.

În prezent, în acțiunile de apărare, predomină lucrările hidrotehnice, costisitoare, respectiv ,,măsurile structurale”.

Aceste măsuri se referă construirea lacurilor de acumulare, pentru regularizarea scurgerii și pentru crearea de rezerve pentru consum și hidroenergie, a lucrărilor de desecare pentru înlăturarea excesului de umiditate, a îndiguirilor, pentru protejarea unor incinte populate, a lucrărilor de regularizare și rectificare a cursurilor de apă, pentru îmbunătățirea condițiilor de scurgere, a consolidărilor de maluri pentru limitarea proceselor de eroziune laterală și altele. În cadrul bazinului Suha s-au executat unele lucrări de consolidare a malurilor prin gabioane umplute cu piatră mare, sau de abatere a cursului de apă de lângă șosele sau obiective economice. Trebuie menționat faptul că deși costisitoare, asfel de lucrări nu și-au atins pe deplin scopul din cauza condițiilor de teren.

O altă categorie de măsuri care se pot avea în vedere sunt cele ,,nestructurale”. Asfel de măsuri presupun, în primul rând o anumită organizare a teritoriului și care nu sunt costisitoare. Între acestea menționăm zonarea luncilor în funcție de riscul de inundare, îmbunătățirea calității prognozelor, exploatarea corelată a acumulărilor și altele. O situație mai dificilă este în cazul zonării luncilor, deoarece acestea sunt adesea ocupate de gospodării sau alte obiective social- economice.

O asfel de zonare se poate face asfel :

– zonă inundabilă foarte frecvent unde se interzice construcțiile de orice fel

– zonă inundabilă frecvent unde terenurile pot fi folosite pentru agricultură și pășunat

– zonă inundabilă rar unde se pot amplasa anexe gospodărești

– zonă neinundabilă unde se pot construi orice fel de obiectiv.

În prezent aplicarea unor astfel de măsuri se face prin interdicția de a se aviza de către organele de gospodărire a apelor, a oricărui obiectiv în interiorul limitei de inundabilitate de 1%.

5. SCURGEREA MINIMĂ

Scurgerea minimă prezintă o importanță deosebită pentru asigurarea, cu continuitate, a resurselor de apă la folosințe, pentru diminuarea unor noxe și autoepurare, precum și pentru menținerea salubrității albiilor.

Scurgerea minimă se produce de regulă toamna și iarna, în perioada când precipitațiile sunt puține sau sunt reținute pe sol sub forma stratului de zăpadă, iar râurile se alimentează în principal din resursele subterane. Acestea se reduc treptat, astfel că în lunile ianuarie, februarie, debitele de apă sunt cele mai mici.

Din punct de vedere practic, studiul scurgerii minime prezintă importanță pentru determinarea rezervelor de apă din râuri în perioada apelor mici în scopul introducerii anumitor restricții la folosințe.

În cazul bazinului hidrografic al râului Suha problemele scurgerii minime se pun mai ales pe sectoarele inferioare ale râurilor Suha, Gemenea, Slătioara și Negrileasa, unde se produc pierderi semnificative în talveg și chiar fenomene de secare.

Stațiile hidrometrice de la Stulpicani (pe râul Suha), Gemenea 2 (pe râul Gemenea), și Gemenea 5 (pe râul Slătioara) sunt situate în amonte de sectoarele cu pierderi semnificative și de aceea în secțiunile respective nu s-au înregistrat fenomene de secare, dar debite foarte mici au existat în mai multe perioade de iarnă sau de secete prelungite. De asemenea se constată și aici unele pierderi după cum voi prezenta mai jos.Determinarea valorilor caracteristice ale scurgerii minime s-a bazat pe datele hidrometrice înregistrate la stațiile hidrometrice din bazinul reprezentativ Suha.

Pentru fiecare stație hidrometrică au fost determinate debitele instantanee minime istorice. Aceste valori sunt prezentate în tabelul de mai jos. Tab. nr 5.1.Debite minime instantanee istorice la stațiile hidrometrice din bazinul reprezentativ Suha

De obicei în practica hidrologică se lucrează cu valori asigurate statistic. Pentru aceasta, debitele medii lunare minime anuale sau debitele medii zilnice minime anuale se extrag dintr-un șir cât mai lung de date (respectiv ani), iar aceste valori se prelucrează statistic.

Cu datele obținute se pot întocmi relații de generalizare de tipul q min.= f(Hm).

Dacă aplicăm prelucrarea statistică la șirurile de debite medii lunare minime anuale și de debite medii zilnice minime anuale, de pe curbele de probabilitate obținem valorile debitelor minime cu diferite asigurări. Aceste valori se prezintă în tabelul de mai jos.

Tab.5.2. Valorile debitelor minime cu diverse probabilități de producere la stațiile hidrometrice din cadrul bazinului Suha.

Valorile minime asigurate se utilizează pentru diferite proiecte de alimentare cu apă, amenajarea unor acumulări piscicole sau de evacuare a apelor uzate. Astfel debitul mediu lunar minim anual cu asigurare de 80% se ia în calcul pentru amenajarea unor lacuri piscicole, iar debitul mediu lunar minim anual se ia în calcul la evacuările de ape uzate, pentru asigurarea diluției. De aceea acest debit se mai numește și de diluție.

Deși, în lumina ultimelor reglementări ale U.E. nu se mai admit alimentări cu apă potabilă din surse de la suprafață, în unele situații deosebite pot fi avizate și astfel de lucrări. În acest caz, de bază pentru asigurarea resursei este debitul mediu zilnic minim anual cu asigurarea de 80%.

Deși nu se ajunge la secare, infiltrațiile în talveg se pot constata și pe sectoarele stațiilor hidrometrice așa cum am arătat mai sus. Din datele prezentate în tabelul nr.(cel de dinainte) se observă că pe râul Slătioara, între stațiile hidrometrice Slătioara 3 (unde F=18,6 km²) și Gemenea 5 (unde F=33,5 km²) se pierd cantități importante de apă. În cazul debitelor medii lunare minime anuale cu asigurare de 95%, valoarea de la stația hidrometrică Gemenea 5 este cu 20,0 l/s mai mică decât cea de la stația hidrometrică Slătioara 3, deși suprafața bazinului hidrografic aferent este mult mai mare, aproape dublă.

În cazul debitelor medii zilnice minime anuale cu asigurare de 95%, această diferență este de 8,0 l/s. În anumiți ani, în perioadele cu ape mici, aceste diferențe între cele două stații hidrometrice este mult mai mare. Astfel în anul 1986, un an secetos, în lunile iulie și august, la stația hidrometrică Slătioara 3 debitele medii lunare au fost de 30,0-35,0 l/s, în timp ce la stația hidrometrică Gemenea 5 pentru aceeași perioadă debitele au fost de 10,0-12,0 l/s.

În ceea ce privește sectoarele cu infiltrații în patul albiei deosebit de active, aici se pot produce și fenomene de secare. Nu este vorba însă de o ,,secare propriu-zisă” în sensul lipsei aportului din precipitații sau dinspre amonte, ci de astfel de pierderi. Apa se scurge subteran prin straturile groase de prundișuri și bolovănișuri. Pe alocuri apar și sectoare cu o anumită scurgere care, mai în aval, se pierd iar.

\

6. CONCLUZII

Bazinul hidrografic al râului Suha, afluent pe partea dreaptă a râului Moldova la Frasin, este situat pe culmile sud-estice ale Masivului Rarău și pe versantul estic al munților Suha, respectiv extremitatea de nord a culmii Stânișoara.

Cumpăna de ape pornește de la valea Moldovei de la Frasin, urmărește spre NV o serie de culmi de la poalele Rarăului (Alunetu, Măgura Bătrână, Todirescu și Colții Rarăului), după care se orientează spre sud, peste culmile din Munții Suha (Botușanu, Bâtca Nedeii), și spre sud-est pe culmile Băișescu și Brusturosu, până la valea Moldovei.

Între aceste limite bazinul hidrografic al râului Suha (Suha Bucovineană) are o suprafață de 352 km² și o altitudine medie de 876 m. Lungimea râului Suha este de 34 km.

Din punct de vedere geologic acest areal se suprapune în cea mai mare parte în unitatea flișului din Carpații Orientali. Numai extremitatea de sud-vest a bazinului ocupă periferia Masivului Rarău, care face parte din unitatea cristalino-mezozoică. Aici se întâlnesc roci cristaline (gnaise, șisturi cu sericit și clorit, calcare cristaline). Local, în culmea Todirescu și în Colții Rarăului apar și calcare de Rarău.

Unitatea flișului se caracterizează prin roci sedimentare dispuse în structuri puternic cutate și șariate. În bazinul hidrografic Suha se întâlnesc practic toate cele patru pânze de șariaj:

pânza de Ceahlău, în vest este alcătuită din stratele de Sinaia, stratele de Bistra și stratele de Babșa

pânza de Teleajen, situată sub cea de Ceahlău, alcătuită din stratele de Toroclej, stratele de Palanca, gresia de Cotumba, strate cu auceline și stratele de Lutu Roșu

pânza de Audia, formată din stratele de Audia, formațiunea argilo-mărnoasă și gresia de Prisaca-Tomnatec

pânza de Tarcău, cu cea mai mare dezvoltare, alcătuită din formațiuni de Audia, stratele cu inocerami, stratele de Izvor și de Straja, etc.

Structura pânzei de Tarcău este extrem de complicată, iar depozitele se prezintă sub litofaciesuri diferite.

Relieful, adaptat la structură și litologie, se prezintă într-o gamă foarte variată de forme, altitudini și orientări. Pe fondul tectonic complicat s-au format unele culoare depresionare (ulucul Brăteasa- Slătioara, culoarul Slătioara- Gemenea, ulucul Plutonița- Suvărița) și arii depresionare mai extinse (Depresiunea Stulpicani- Doroteia, Depresiunea Frasin).

Relieful montan este reprezentat prin culmile sud- estice ale Masivului Rarău ( Todirescu, Colții Rarăului- 1628 m) și extremitatea nordică a culmii Stânișoara, denumită și Munții Suha ( culmile Diac- 1163 m, Botușan- 1280 m, Bâtca Nedeii- 1380 m, Băișescu- 1340 m, Suha- 1108 m, Brusturosu- 1089 m).

Peisajul geomorfologic se completează cu un complex bine dezvoltat de terase și cu văile și albiile cursurilor de apă. Văile râurilor sunt înguste și cu versanții abrupți pe sectoarele superioare, după care devin tot mai largi și cu albii minore despletite și împotmolite în propriile aluviuni pe sectoarele mijlocii și inferioare.

Un rol deosebit de important îl au procesele geomorfologice actuale (eroziuni în suprafață și torențiale, alunecări de teren, procese periglaciare, etc.

Clima este temperat- continentală, moderată, de tip montan, cu unele nuanțe de adăpostire. Factorii genetici ai climei sunt reprezentați prin radiația solară, circulația generală a atmosferei și condițiile geomorfologice locale.

Principalele elemente climatice prezintă un regim zilnic, lunar, sezonier, anual și multianual specific zonei respective. Aici obârșia bazinului hidrografic este formată din Masivul Rarău și Munții Suha cu altitudini de peste 1200 m, care, alături de Munții Bistriței, mai înalți și situați mai la vest, reprezintă o barieră orografică deosebit de complexă. Și la est de râul Moldova sunt culmi montane ceva mai înalte (Obcinile Humorului) care asigură o anumită protecție față de excesele climatului continental din est și nord- est.

Această situație geomorfologică de ansamblu conferă nuanțe de adăpostire, favorabilă regimului termic, dar și o ușoară föehnizare a maselor de aer dinspre vest, defavorabilă pentru precipitații.

Temperatura medie anuală a aerului este de 2,5ºC- 3,5ºC pe culmile înalte din vest și de 7,0ºC la Stulpicani. Valorile medii lunare oscilează la Rarău între -7,1ºC în ianuarie și 11,5ºC în lunile iulie și august, iar la Câmpulung între -4,3ºC în ianuarie și 16,6ºC în luna iulie. Temperaturile extreme absolute au valori de -28,0ºC (minima) și 29,0ºC (maxima) la Rarău și de -31,7ºC (minima) și 36,0ºC (maxima) la Câmpulung. Pentru bazinul hidrologic Suha temperaturile extreme absolute au valori de

-31,0ºC (minima înregistrată pe data de 28.12.1996) și 34,2ºC (maxima înregistrată pe data de 24.07.2007)

În ceea ce privește precipitațiile atmosferice valorile anuale ale acestora cresc odată cu altitudinea și anume 743,2 l/mp la Stulpicani, 824,6 l/mp la Slătioara și 903,4 l/mp la Rarău.

Trebuie remarcat caracterul torențial al precipitațiilor, cu deosebire în sezonul cald, care se reflectă și în regimul scurgerii apei, prin frecvența mare a viiturilor de amploare.

Celelalte elemente climatice (umiditatea atmosferică, nebulozitatea, vânturile, etc) oscilează în condițiile specifice zonei în care se află bazinul hidrografic Suha.

Rețeaua hidrografică este reprezentată prin râul Suha și prin afluenții săi Brăteasa, Botușan, Muncel, Gemenea (cu afluentul său Slătioara), Negrileasa, Braniștea, Valea Seacă și altele.

În bazinul hidrografic Suha, pe râul Suha și pe afluenții săi Gemenea și Slătioara funcționează din anii 1967- 1970 mai multe stații hidrometrice grupate într-un bazin reprezentativ, cu rol de cercetare privind formarea și regimul scurgerii, precum și pentru obținerea unor parametri specifici. Din anul 2010 funcționează o nouă stație hidrometrică, Ursoaia, de pe râul Suha, pentru informații suplimentare în caz de viituri și inundații.

Învelișul biopedogeografic este reprezentat prin specii floristice și faunistice și prin soluri specifice zonelor montane cu altitudini mijlocii și mici. Acest înveliș prezintă o importanță deosebită pentru regimul scurgerii apei și al aluviunilor.

În ceea ce privește regimul scurgerii apei, durata destul de mare de funcționare a stațiilor hidrometrice din bazinul hidrologic Suha, de circa 40 de ani, a permis obținerea unui fond bogat de date care permite o analiză științifică a formării și regimului scurgerii.

Pornind de la sursele de alimentare (precipitații lichide și solide, apele subterane) caracteristice arealului respectiv și continuînd cu analiza scurgerii zilnice, lunare, sezoniere, anuale și multianuale se pot trage o serie de concluzii bine fundamentate.

În primul rând trebuie menționat că scurgerea este în general bogată de 12,1- 15,6 l/sec/km² specifică zonelor montane. Aici trebuie menționat faptul că stațiile hidrometrice sunt situate în zona mai înaltă a bazinului hidrografic, fără pierderi deosebite în talveg. Urmărind cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor Suha, Gemenea și Negrileasa se constată că pe acestea se produc pierderi importante prin talveg, în aluviul luncilor, care uneori ajung până la secare.

În ceea ce privește scurgerea lunară, cele mai mici debite medii se întâlnesc în lunile decembrie, ianuarie și februarie, după care acestea cresc mult până în lunile mai și iunie.

Dacă facem o analiză sezonieră, pe parcursul unui an se disting patru perioade care participă fiecare cu un anumit procent la volumul anual al scurgerii: iarna (lunile XII- II de 7.5- 8.1 % ), primăvara (lunile III- V de 32,3- 35,3 %), vara (lunile VI- VIII de 42,6 %) și toamna (lunile IX- XI de 14,6- 16,0 %). Și în profil multiannual se poate constata o mare variabilitate a scurgerii, în funcție de anii medii, anii ploioși și anii secetoși.

Scurgerea maximă reprezintă tema principală a prezentei lucrări. Analiza scurgerii maxime și a raportului ploaie- scurgere se face la un număr de trei stații hidrometrice situate pe râurile Suha la Stulpicani, Gemenea la Gemenea 2 și Slătioara la Gemenea 5.

În analizele respective au fost luate în considerare mai multe viituri importante de la cele trei stații hidrometrice.

Pentru fiecare viitură s-a întocmit hidrograma și hidrograful și s-au determinat elementele sale: începutul, vârful, sfârșitul, durata de creștere(Tcr), durata totală(Ttot) și volumul viiturii. Relația ploaie- scurgere și eficacitatea ploii a fost apreciată prin calcularea coeficientului de scurgere(α) ca raport între volumul viiturii și volumul precipitațiilor din bazinul hidrografic aferent.

S-au obținut coeficienți de scurgere cu valori de 0,45- 0,60, fapt ce înseamnă o bună eficacitate a precipitațiilor pentru scurgere, în condițiile existenței unui covor forestier destul de bine dezvoltat în areal. Au fost analizate un număr de 7 viituri pentru cele trei stații hidrometrice analizate, alese pentru ani diferiți din perioada luată în considerare.

Pentru completarea cunoștințelor privind regimul scurgerii lichide, în ultimul capitol s-au făcut referiri și asupra scurgerii minime. Când analizăm debitele minime instantanee constatăm că fenomenele de secare nu sunt caracteristice numai pentru sectoarele mijlocii și inferioare ale râurilor principale ci chiar și mai în amonte, în zone mai înalte, deși mult mai rar.

Așa se explică debitele extreme minime cu valoarea de 0,000 mc/s și la stațiile hidrometrice Gemenea 2 și Gemenea 5.

BIBLIOGRAFIE

1.Alexandrescu, Gr.(1964) ,,Observații geologice în flișul cretacic din regiunea Găinești- Stulpicani”

2.Alexandrescu, Gr., Bratu, El. (1964),,Considerații asupra vârstei marnelor roșii de la Ostra”

3.Arghiriade, C. (1977) ,,Rolul hidrologic al pădurii”, Edit.,,Ceres” București.

4.Barbu, N. (1976) ,,Obscinele Bucovinei”,Edit. Științifică București

5.Bălteanu, D., Apostol, Rădița (2001) „Hazarde naturale și antropogene”, Edit. Corint București

6.Brânduș, C. (1984) ,,Dinamica talvegului, râului Moldova în aval de Timișești”, Bul.șt.secț.Geogr. Instit. de Înv. Sup. Suceava.

7.Chiriac, V., Filotti, A., Manoliu, I (1980) ,,Prevenirea și combaterea inundațiilor”, Edit.,,Ceres” București

8.Chiriță V., Pușcașu V, Netea I. (2006) ,,Orașul Frasin – argumente geografice pentru dezvoltarea locală”, Editura Europlus Suceava.

9. Coteț, P (1973) ,,Geomorfologia României”, Edit.Tehnică, București.

10.Diacon, V. (2005) ,,Cronica Suhei Bucovinene”, Edit. Tipomoldova, Iași.

11. Diaconu, C. (1988) ,,Râurile de la inundații la secetă”, Edit.Tehnică, București.

12. Florea, M. (1996) ,,Stabilitatea iazurilor de decantare”, Edit.Tehnică, București.

13. Hociung, C., Băisanu, St.-Al. (2009) ,,Județul Suceava. Riscuri și vulnerabilități”, Edit. Lidana, Suceava.

14. Ichim, I. (1979) ,, Munții Stânișoara. Studiu geomorfologic”, Edit. Academică București.

15. Ichim, I., Bătucă, D, Rădoane, M, Duma, D (1989),,Morfologia și dinamica albiilor de râuri” Edit.Tehnică, București.

16. Mihăilă, D., Budui, V.,Cristea, I.A, Tănasă, I (2006) ,,Considerații asupra riscurilor climatice din județul Suceava”, Analele Univ. ,,Ștefan cel Mare” Suceava,Secț. Geografie, Anul XV.

17.Miță, P. (1973) ,,Influența cantitativă a pădurilor asupra viiturilor”, Studiu de hidrologie, XLI, București.

18.Mustățea, Atanase (2005),,Viituri excepționale pe teritoriul României”, București

19.Mustață, L., Vlad, D.(1978) ,,În problema scurgerii maxime pe râurile mici”, Studiu de hidrologie, XXXL, București.

20. Mutihac V., Ionesei L. (1979) ,” Geologia României” , Editura Tehnică , București

21. Olariu, P., Nour, M. (1997) ,”Aspecte ale unor viituri excepționale produse în ultimii ani în aria pericarpatică ”, Lucr.semin. geogr. ”D. Cantemir”, nr.13-14 1993-1994, Iași;

22.Podani,M., Zăvoianu, I. (1992) "Cauzele și efectele inundațiilor produse în luna iulie 1991, în Moldova”,Studiul Cercet. Geogr. XXXIX, București;

23.Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974) "Relieful României”, Edit. științifică ,București;

24.Rădoane, N. (2002) "Geomorfologia bazinelor hidrografice mici", Edit. Universității Suceava;

25. Rusu, C., Surdeanu, V.(1997) "Alunecările de teren din Masivul Rarău(Carpații Orientali), Volumul "Geografia în contextul dezvoltării contemporane", Cluj Napoca;

26. Șelărescu, M., Podani, M. (1993) "Apărarea împotriva inundațiilor", Editura Tehnică , București;

27. Tufescu, V. (1970) "Pe valea Moldovei-priveliști și evocări", Edit. Științifică, București;

28. Ujvari, I. (1972)” Geografia apelor României” , Edit. Științifică ,București ;

29. Vasilcu, D. (2006) "Valea Moldovei în sectorul Carpatic"

30. *** (1992), “ Cadastrul apelor din România “, Edit. Universității Suceava

31. *** (1967), “ Monografia hidrologică a bazinului hidrografic Siret “, Studii de hidrologie, XXII, București

32. *** (1971), “ Râurile României. Monografie hidrologică “, I.M.H. București

33. *** (2008), “ Clima României “, A.N.M. București

34. *** (2005, 2006, 2008, 2010), “ Rapoartele ale Administrației Bazinale de Apă Siret Bacău privind viiturile din anii respectivi “, Arhiva A.B.A. Siret, Bacău

BIBLIOGRAFIE

1.Alexandrescu, Gr.(1964) ,,Observații geologice în flișul cretacic din regiunea Găinești- Stulpicani”

2.Alexandrescu, Gr., Bratu, El. (1964),,Considerații asupra vârstei marnelor roșii de la Ostra”

3.Arghiriade, C. (1977) ,,Rolul hidrologic al pădurii”, Edit.,,Ceres” București.

4.Barbu, N. (1976) ,,Obscinele Bucovinei”,Edit. Științifică București

5.Bălteanu, D., Apostol, Rădița (2001) „Hazarde naturale și antropogene”, Edit. Corint București

6.Brânduș, C. (1984) ,,Dinamica talvegului, râului Moldova în aval de Timișești”, Bul.șt.secț.Geogr. Instit. de Înv. Sup. Suceava.

7.Chiriac, V., Filotti, A., Manoliu, I (1980) ,,Prevenirea și combaterea inundațiilor”, Edit.,,Ceres” București

8.Chiriță V., Pușcașu V, Netea I. (2006) ,,Orașul Frasin – argumente geografice pentru dezvoltarea locală”, Editura Europlus Suceava.

9. Coteț, P (1973) ,,Geomorfologia României”, Edit.Tehnică, București.

10.Diacon, V. (2005) ,,Cronica Suhei Bucovinene”, Edit. Tipomoldova, Iași.

11. Diaconu, C. (1988) ,,Râurile de la inundații la secetă”, Edit.Tehnică, București.

12. Florea, M. (1996) ,,Stabilitatea iazurilor de decantare”, Edit.Tehnică, București.

13. Hociung, C., Băisanu, St.-Al. (2009) ,,Județul Suceava. Riscuri și vulnerabilități”, Edit. Lidana, Suceava.

14. Ichim, I. (1979) ,, Munții Stânișoara. Studiu geomorfologic”, Edit. Academică București.

15. Ichim, I., Bătucă, D, Rădoane, M, Duma, D (1989),,Morfologia și dinamica albiilor de râuri” Edit.Tehnică, București.

16. Mihăilă, D., Budui, V.,Cristea, I.A, Tănasă, I (2006) ,,Considerații asupra riscurilor climatice din județul Suceava”, Analele Univ. ,,Ștefan cel Mare” Suceava,Secț. Geografie, Anul XV.

17.Miță, P. (1973) ,,Influența cantitativă a pădurilor asupra viiturilor”, Studiu de hidrologie, XLI, București.

18.Mustățea, Atanase (2005),,Viituri excepționale pe teritoriul României”, București

19.Mustață, L., Vlad, D.(1978) ,,În problema scurgerii maxime pe râurile mici”, Studiu de hidrologie, XXXL, București.

20. Mutihac V., Ionesei L. (1979) ,” Geologia României” , Editura Tehnică , București

21. Olariu, P., Nour, M. (1997) ,”Aspecte ale unor viituri excepționale produse în ultimii ani în aria pericarpatică ”, Lucr.semin. geogr. ”D. Cantemir”, nr.13-14 1993-1994, Iași;

22.Podani,M., Zăvoianu, I. (1992) "Cauzele și efectele inundațiilor produse în luna iulie 1991, în Moldova”,Studiul Cercet. Geogr. XXXIX, București;

23.Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974) "Relieful României”, Edit. științifică ,București;

24.Rădoane, N. (2002) "Geomorfologia bazinelor hidrografice mici", Edit. Universității Suceava;

25. Rusu, C., Surdeanu, V.(1997) "Alunecările de teren din Masivul Rarău(Carpații Orientali), Volumul "Geografia în contextul dezvoltării contemporane", Cluj Napoca;

26. Șelărescu, M., Podani, M. (1993) "Apărarea împotriva inundațiilor", Editura Tehnică , București;

27. Tufescu, V. (1970) "Pe valea Moldovei-priveliști și evocări", Edit. Științifică, București;

28. Ujvari, I. (1972)” Geografia apelor României” , Edit. Științifică ,București ;

29. Vasilcu, D. (2006) "Valea Moldovei în sectorul Carpatic"

30. *** (1992), “ Cadastrul apelor din România “, Edit. Universității Suceava

31. *** (1967), “ Monografia hidrologică a bazinului hidrografic Siret “, Studii de hidrologie, XXII, București

32. *** (1971), “ Râurile României. Monografie hidrologică “, I.M.H. București

33. *** (2008), “ Clima României “, A.N.M. București

34. *** (2005, 2006, 2008, 2010), “ Rapoartele ale Administrației Bazinale de Apă Siret Bacău privind viiturile din anii respectivi “, Arhiva A.B.A. Siret, Bacău