Regimul Raspunderii Penale a Infractorilor Minori
Introducere
Am ales această lucrare în vederea evidențierii aspectelor privind regimul răspunderii penale a infractorilor minori din prisma Noului Cod Penal.
Lucrarea de față conține un număr de patru capitol în care am structurat aspect generale privind răspunderea penală a infractorilor minori precum și măsurile privative și neprivative de libertate.
Putem spune că , NCP a renunțat la sistemul „penal" al justiției pentru minori, caracterizat prin opțiunea, în materia sancționării, între pedepse și măsuri educative, adoptând sistemul „nepenal", în care sancțiunile ce pot fi aplicate minorilor se cantonează doar în sfera măsurilor educative.
NCP plasează centrul de greutate al sistemului sancționator pe prevenirea comiterii de noi infracțiuni, prin reintegrarea socială a minorilor care au comis o infracțiune.
NCP lasă la aprecierea instanței de judecată stabilirea conținutului măsurilor educative neprivative de libertate, conținutul modalităților concrete de executare a măsurilor educative neprivative de libertate urmează a fi stabilit ținând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situația familială și socială a minorului.
Punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar, de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale.
Capitolul 1. Regimul răspunderii penale a infractorilor minori
Începând cu Aristotel care formulează o adevarată serie a crimei, continuând cu iluminiștii ca Montesquieu, Voltaire, Rousseau, utilitariști ca Beccaria și Benton, până la pozitiviștii Lombroso, Garofalo, Ferri constătăm că toți aceștia sunt de acord că delicvența juvenilă spre deosebire de delicvența adulților prezintă o serie de trasături specifice.
S-a pus întrebarea minorul este delicvent sau bolnav, este delicvent sau victimă ?
Crima, după teoria lui Lombroso este o consecință naturală și fatală a unei constituții morfologice degenerescente atavice; intrând în domeniul crimei, intrăm în cel al patologiei. Meritul școlii lombrosiene constă în faptul că pentru prima dată a atras atenția asupra priorității de a studia antecedentele infractorilor și de a analiza anomaliile care le prezintă.
Reprezentanții școlii psihologice Krafft – Ebnig Benedikt etc. susțin că fenomenul criminal este un derivat al anomaliilor psihice, criminalul nu este un nebun ci un dezechilibrat care nu este totalmente răspunzător pentru ceea ce face și față de acesta se utilizează imputabilitatea limitată. Este o linie greșită exclusiv psihologizantă, care exagerează rolul psihicului și nu înțelege rolul socialului.
Punctul comun al școlii lombrosiene și al celei psihologice este faptul că exagerează importanța factorilor endogeni în geneza infracțiunii.
Pe o pozitie opusă se situează școala pozitivistă a lui Enrico Ferri, școala sociologică a lui Rafaele Garofalo, ambii fiind însă în esență continuatori ai lui Lombroso.
Concluzia lui Ferri este că, crima este un fenomen de origine complexă, aceasta este totdeauna produsul acțiunii simultane a condițiilor biologice, fizice sau sociale . Factorul economic are o mare influență îndeosebi pentru delictele ocazionale contra proprietății și chiar contra persoanei, dar acest factor nu va acționa niciodată singur, fără condiții biologice și fizice, căci din cei ce suferă de sărăcie din același mediu, doar o mică parte devin infractori.
Pe de altă parte adepții teoriilor circumstanțiale (G. Heuyer) insistă pe rolul predominant al situației precriminale, pentru aceștia neexistând diferențe între delicvenți și non delicvenți decât faptul că primii s-au găsit într-o situație precriminală pe care ceilalți nu au cunoscut-o (provocare, rele exemple, stress extrem etc) și care este de o asemenea natura incât orice individ în aceleași circumstanțe ar acționa la fel.
R.Gassin definește influența precriminală ca fiind ansamblul circumstanțelor exterioare personalității delicventului care precede actul delictuos așa cum este el perceput și trăit de subiect.
Studiul raportului între victima și infractor a dus la apariția victimologiei, resursă specială a criminologiei.
Rezultatele studiilor efectuate în această ramură contribuie la stabilirea unei conduite preventive, care să conducă la descurajarea actelor criminale. Astfel în cazul delicvenței juvenile, cel mai des întâlnite cazuri sunt: furturile din buzunare (cînd delicventii minori își aleg cu atenție victimele) sau prostituția juvenilă.
Criminologii au fost întotdeauna interesați de personalitatea delicventului că autor al acțiunii criminale, acesta reprezentînd o categorie complexă, un rezultat al interacțiunii dintre factorii exogeni ai mediului în care ponderea principala o au factori socio-culturali și factorii endogeni, respectiv ansamblul caracteristicilor organizării interne a individului.
Etiologia criminală vizează aflarea cauzelor, condițiilor și factorilor care determina sau favorizează fenomenul criminal . Identificarea cauzelor crimei devine pentru adepții criminologiei pozitiviste problema centrală.
Pentru criminolog este însă important de aflat cum se structurează persoanlitatea individului într-un sens delicvent, cum se dezvoltă astfel încît individul aflat într-o anumită conjunctură să fie determinat să treacă la actul ilicit.
S-au conturat două grupuri mari de teorii privind etiologia delicvenței juvenile :
– teoriile constituționale sau ereditare (Gorring etc) potrivit cărora delicvența este un fenomen înnăscut, își are origine în individ, apreciindu-se că 68% din descendenții infractorilor devin și ei înșiși infractori
– teoriile mediului social care atribuie delicvența influenței exclusive pe care o are mediul social în formarea personalității.
R. Gassin face o expunere largă a conceptului de mediu plecând de la clasificarea făcută de E.de Greef : mediu ineluctabil (dat individului, fără de care nu se poate concepe existența acestuia și anume mediul familial de origine, habitatul și vecinătatea) mediul ocazional (anturajul ce prezintă o importantă sporită, din practică cunoscîndu-se că numeroși minori savirsec acte antisociale că urmă a influențelor nefaste din partea celor cu care vin în contact), mediul ales sau acceptat (cuprinde trei elemente : mediul personal – locuința, existența unui cuplu etc, mediul profesional și cel extraprofesional) și mediul impus (locuri special amenajate și aflate în administrarea statului : centre de reeducare, penitenciare etc.)
În România postrevoluționară o atenție specială este acordată delicvenței juvenile întrucât mutațiilor sociale pe care le antrenează, schimbările pe scară de valori pot conduce la efecte negative cum ar fi marginalizarea, pierderea identității, pierderea respectului de sine, etc.
Previziunile criminologilor au fost confirmate. Astfel criminalitatea a crecut de la o rată de l92,5 infracțiuni la 100.000 locuitori în 1988 s-a ajuns la o rată de 699 în 1992. Îngrijorător este nu numai ritmul de creștere dar mai ales modificările în structura criminalității în direcția marii criminalități și mai ales a celor de violență.
Din statisticile oferite de Ministerul Justiției – Direcția Generală a Penitenciarelor rezultă că din totalul celor 2518 minor sancționați în 1990, 210 savirsisera infracțiuni de omor, 439 de viol iar 607 de tâlhărie în timp ce, în 1991 din cei 5077 minori, 319 savirsisera infracțiuni de omor, 625 de viol și 1134 tâlhărie iar în 1992 din cei 5625 minori,270 erau pentru omor, 565 viol și 1338 pentru tâlhărie. Din păcate numărul infracțiunilor grave și mai ales cele de violență sunt în creștere.
La Judecătoria Brașov în anul 2002 au fost comndamnați definitiv un număr de 532 inculpați, din care 504 erau majori și 28 minori față de 912 în 2001, din care 797 majori și 115 minori și a achitat 203 inculpați față de 293 în anul precedent. Infracțiunile cele frecvente au fost contra patriminoiului (art 208, 209 CP respectiv art 215 CP), contra persoanei (vieții, integrității corporale și sănătății) infracțiuni economice și cele privitoare la regimul circulației pe drumurile publice. Cu referire la inculpații minori, sancțiunile aplicate în anul 2002 au fost pedepse cu închisoarea (18), pedepse cu amendă (1) și măsuri educative – libertatea supravegheată (9).
Un amplu studiu statistic privind evoluția criminalității în România postrevoluționară a evidențiat cîteva dintre cauzele creșterii criminalității, din care enumerăm :
– multitudinea actelor de clemență (Legea 137/1997, Legea 543/2002 privind gratieri) care au pus în libertate o mare parte a condamnaților aflați în penitenciare din care mulți au recidivat ;
– deschiderea granițelor, fără să existe un suficient control, ceea ce a determinat creșterea dorinței de a se obține profituri mari și rapide ;
– concentrarea populației în marile orașe, de cele mai multe ori fără să aibă asigurate condiții decente de locuit și un loc de muncă ;
– scăderea influenței familiei, a școlii, a instituțiilor sociale asupra minorilor ;
– gravă slăbire a simțului moral, etalarea violenței în mijloacele mass – media ;
– lipsa unui cadru legislativ coerent pentru delicventi și predelicventi, minori cu handicap sau comportamente deviante și cei aflați în ocrotire și supraveghere.
1.1 Aspecte privind limitele răspunderii penale a infractorilor minori
Minorul este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani. Faptul că minorul căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani dobândește capacitatea deplină de exercițiu sub aspect civil nu atrage aplicarea în materie penală a regimului sancționator prevăzut de legea penală pentru majori.
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspund penal (prezumție absolută de incapacitate penală); în ipoteza în care minorul săvârșește infracțiunea chiar în ziua în care împlinește 14 ani, răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
Minorii care au împlinit 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspund penal numai dacă se dovedește prin intermediul unei expertize medico-legale psihiatrice că au săvârșit fapta cu discernământ (prezumție relativă de incapacitate penală). Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspund penal.
În ipoteza în care se reține lipsa discernământului minorului [fie prin aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) NCP, fie dintr-o expertiză medico-legală psihiatrică], se va constata existența cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 27 NCP (minoritatea făptuitorului) pentru toți minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani și iresponsabilitatea (art. 28 NCP), pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.
În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei, nu va fi avută în vedere în conținutul unității de infracțiune activitatea infracțională anterioară vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani, în cazul săvârșirii faptei fără discernământ, întrucât aceasta nu are relevanță penală; dacă aceste infracțiuni s-au consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, epuizându-se după acest moment, întregii unității infracționale i se va aplica regimul majorilor.
În cazul infracțiunilor progresive, nu se va reține răspunderea penală dacă la momentul săvârșirii faptei, minorul nu avea capacitate penală (anterior vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani, în cazul săvârșirii faptei tară discernământ), chiar dacă urmarea pftai gravă se produce după ce minorul a atins vârsta de la care începe să răspundă Penal; dacă infracțiunea progresivă s-a consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, va fi aplicat regimul răspunderii penale a minorilor.
În situația în care activitatea infracțională este realizată chiar în ziua în care infractorul împlinea 18 ani, va fi aplicabil numai regimul sancționator al majorilor.
Sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori cu vârsta între 14 și 18 ani a fost complet restructurat de NCP, singurele sancțiuni penale ce pot fi aplicate fiind măsurile educative, chiar dacă, pe parcursul procesului penal, infractorul a devenit major; astfel, persoanei care a comis infracțiuni în minorat și care răspunde penal i se poate aplica fie o măsură educativă neprivativă de libertate (stagiul de formare civică; supravegherea; consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea zilnică), fie o măsură educativă privativă de libertate (internarea într-un centru educativ; internarea într-un centru de detenție).
Așadar, infractorului care a comis infracțiuni în perioada în care avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani nu-i va mai putea fi aplicată nicio categorie de pedepse (principale, accesorii sau complementare), chiar dacă la data pronunțării hotărârii a devenit major.
1.2 Consecințele răspunderii penale
Articolul numărul 114 alin. (1) NCP stabilește cu titlu de principiu că referitor la minorul care, la data comiterii infracțiunii, între 14 și 18 ani se stabilește o măsură educativă neprivativă de libertate.
În acest caz spus, în toate cazurile în care nu sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (2) NCP, instanța de judecată trebuie să aplice o măsură educativă neprivativă de libertate. Potrivit acestora, dacă minorul se află la primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este fie amenda sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 7 ani, fie numai pedeapsa închisorii de până la 7 ani, instanța este obligată să dispună o măsură educativă neprivativă de libertate măsură educativă privativă de libertate, în următoarele două cazuri:
a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;
În acest caz este reglementată o formă a „recidivei" minorului care poate justifica aplicarea unei măsuri educative privative de libertate față de perseverența infracțională și lipsa de efecte a măsurii educative anterior dispuse.
Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea anterioară sau pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta. Nu poate fi aplicată o măsură educativă privativă de libertate dacă pentru fapta anterioară s-a reținut existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea nou comisă poate să fie amenda sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 7 ani ori numai pedeapsa închisorii de până la 7 ani. Dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea nou comisă este închisoarea de 7 ani sau mai mare, va fi incident cazul prevăzut la litera b)
Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care a fost comisă noua infracțiune. Pentru infracțiunea anterioară, instanță trebuie să fi dispus prin hotărâre definitivă aplicarea unei măsuri educative privative sau neprivative de libertate. Noua infracțiune poate fi comisă după executarea măsurii educative anterioare, ori pe durata executării măsurii educative anterioare.
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
În acest caz se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea fapt consumat.
Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care minorul a comis infracțiunea și nici dacă acestuia i-a mai fost aplicată anterior vreo măsură educativă (privativă sau neprivativă de libertate).
Astfel, sunt reflectate în NCP prevederile atât art. 37 lit. b) teza finală din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 1989, potrivit căruia orice privare de libertate a minorilor trebuie să fie o măsură extremă și cât mai scurtă posibil, cât și ale art. 2.5. din Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo), potrivit căruia recurgerea la măsuri neprivative de libertate trebuie să se înscrie în cadrul eforturilor de depenalizare și de dezincriminare, și nu trebuie să le aducă atingere sau să le interzică.
Măsurile educative privative sau neprivative de libertate se pot dispune și în cazul în care, la data pronunțării hotărârii judecătorești, infractorul împlinise vârsta de 18 ani, deoarece, potrivit art. 114 NCP, prezintă importanță pentru regimul sancționator al minorului data comiterii infracțiunii; de aceea, pentru obținerea unei eficiente sporite a scopului educativ al sancțiunilor penale, este important ca, în cauzele având ca obiect infracțiuni comise de suspecți sau inculpați minori, procedurile să se desfășoare cu celeritate.
În cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare și agra-vare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte numai între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă, neoperând o reducere sau o majorare a acestor limite (de pildă, în ipoteza reținerii unei circumstanțe atenuante, aceasta va servi la reținerea individualizării măsurii educative către minimul special, neavând ca efect reducerea atât a minimului, cât și a maximului duratei măsurii educative cu o treime).
Măsurile educative nu constituie antecedente penale, nu atrag ulterior interdicții, incapacități ori decăderi pentru persoanele minore condamnate și nu sunt avute în vedere la stabilirea stării de recidivă.
1.3 Aspecte ale referatului de evaluare
Instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-g) NCP Ia alegerea uneia dintre măsurile educative neprivative de libertate, în ipoteza prevăzută de art. 114 alin. (1) NCP, respectiv la alegerea între măsurile educative privative sau neprivative de libertate, precum și după aceasta, la stabilirea și individualizarea unei măsuri educative.
În vederea evaluării minorului, instanța va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui referat de evaluare.
Evaluarea inculpatului minor se realizează de către consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială locuiește efectiv inculpatul minor; referatul de evaluare se întocmește și se comunică în termen de 21 de zile de la data primirii la serviciul de probațiune a solicitării.
Referatul de evaluare conține:
a) date privind mediul familial și social al minorului, situația educațională și profesională, conduita generală a minorului;
b) analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor infracțiuni;
c) referiri la starea de sănătate, la evoluția minorului din punct de vederea fizic, afectiv, moral și intelectual, în măsura în care acestea au influențat sau pot influența comportamentul infracțional;
d) orice alte date relevante pentru situația minorului;
e) propuneri motivate referitoare măsura educativă necasară pentru minor, ce au legătură cu referire la natura și durata programelor de reintegrare socială, și cu alte obligații stabilite de instanță.
În vederea aflării datelor necesare evaluării inculpatului minor, consilierul de probațiune poate fi în legătură cu asistenți sociali, psihologi, consilieri școlari, pedagogi, medici sau alți specialiști. La solicitarea consilierului de probațiune, instituțiile și organizațiile în evidența cărora s-a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament sau protecție socială sau educație, pun la dispoziția consilierului de probațiune, în termen de 7 zile, informațiile necesare în vederea evaluării.
Evaluarea prezintă un caracter personal și se efectuează în baza uneia sau mai multor întrevederi între consilierul de probațiune și inculpatul minor și a datelor procurate din alte surse de informații; în sitația în care inculpatul minor nu colaborează la realizarea evaluării, consilierul de probațiune întocmește referatul de evaluare și menționează în cuprinsul acestuia refuzul de colaborare al minorului. La referatul de evaluare este atașată declarația minorului cu referitoare la negarea colaborării. Dacă acesta nu este găsit este găsit, consilierul de probațiune întocmește o adresă de infor-mare privind imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare pe care o înaintează organului judiciar.
Instanța poate proceda la ascultarea consilierului de probațiune care a întocmit referatul de evaluare, în ipoteza în care apreciază că sunt necesare lămuriri suplimentare cu privire la situația minorului ori la propunerile formulate.
În cazul întocmirii unui referat față de un inculpat minor care se află, în același timp, în executarea unei măsuri educative, referatul de evaluare va cuprinde și men-țiuni referitoare la respectarea condițiilor de executare a măsurii și a obligațiilor impuse, atunci când este cazul.
Referatul de evaluare privind respectarea condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care instanța dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligațiilor impuse, cu excepția situației schimbării regimului de executare a măsurii educative privative de libertate, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenție.
Capitolul 2. Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
2.1 Aspecte generale
Art. 115 alin. (1) pct. 1 NCP enumera măsurile educative neprivative de libertate în ordinea crescătoare a gravității lor după cum urmează
a) stagiul de formare civică
b) supravegherea
c) consemnarea la sfârșit de săptămână
d) asistarea zilnică.
NCP lasă la latitudinea instanței de judecată stabilirea în concret a conținutului măsurilor educative neprivative de libertate, conținutul modalităților concrete de executare a măsurilor educative neprivative de libertate urmează a fi stabilit ținând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situația familială și socială a minorului.
Impunerea și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar, de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale; tot astfel, principiul nr. 6 din aceeași Recomandare stipulează că în scopul de a adapta implementarea sancțiunilor și măsurilor comunitare la circumstanțele particulare fiecărui caz, autoritățile responsabile de implementarea acestora trebuie sa aibă un grad suficient de libertate, fără a conduce la inegalități grave de tratament.
După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat față de minor o măsură educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea fixează un termen, dispunând aducerea minorului și citarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia. împreună cu citația, serviciului de probațiune i se comunică și o copie de pe hotărârea instanței; în cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului și persoanei desemnate cu supravegherea acestuia scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și consecințele nerespectării acesteia. Grațierea nu are efecte asupra măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.
2.2 Stagiul de formare civică
Aceasta este măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni stabilit de instanță, pentru a-1 ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a-1 responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
Legea prevede numai limita maximă de timp pentru care se poate dispune măsura, nu și o durată minimă a acesteia; prin urmare, instanța poate stabili orice perioadă de timp pentru stagiul de formare civică, de la o zi la 4 luni.
Aceasta are ca punct de plecare sprijinirea minorului în conștientizarea consecințelor legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și responsabilizarea acestuia cu privire la comportamentul său.
Cursurile de formare civică se elaborează în baza programei-cadru aprobate prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, care se publică în Monitorul Oficial al României.
Consilierul de probațiune sau, după caz, persoana desemnată de acesta din cadrul instituției din comunitate stabilite de către acesta, organizează și efectuează demersurile necesare în vederea participării și supraveghează minorul pe durata stagiului de formare civică.
Includerea minorului într-un curs de formare civică se efectuează în cel mult 60 de zile de la punerea în executare a hotărârii.
Stagiul de formare civică este organizat sub forma unor sesiuni continue sau periodice, derulate pe durata a cel mult 4 luni, și include unul sau mai multe module cu caracter teoretic sau aplicativ, adaptate vârstei și personalității minorilor incluși în respectivul stagiu și ținând seama, pe cât posibil, de natura infracțiunii comise. în desfășurarea stagiului stabilit de instanță, se va avea în vedere un număr de 8 ore de formare civică lunar, fără a afecta programul școlar sau profesional al minorului.
Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește minorul care trebuie să frecventeze cursul de formare civică decide, pe baza evaluării inițiale a minorului, instituția din comunitate în care urmează să aibă loc acesta, comunicând acestei instituții copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
Instituția din comunitate sau serviciul-de probațiune, după caz, adaptează conținutul concret al stagiului, potrivit programei-cadru, în funcție de particularitățile minorului, cu aprobarea consilierului de probațiune.
Desfășurarea cursului de formare civică se realizează de către un reprezentant al instituției din comunitate stabilită prin decizia consilierului de probațiune. În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare ale stagiului de formare civică sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea: (i) să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică, până la durata maximă de 4 luni; (ii) să înlocuiască stagiul civil cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă sau, dacă nici după măsurile arătate la punctele precedente minorul nu respectă obligațiile sale; (iii) instanța va înlocui măsura stagiului de formare civică sau măsura mai severă dispusă ca urmare a pct. (ii), cu măsura internării într-un centru educativ.
În cazul în care minorul săvârșește două sau mai multe fapte concurente de mică gravitate, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă a stagiului de formare civică cu privire la toate faptele.
Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2)NCP.
Dacă măsura stagiului de formare civică a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune înainte de majorat, instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP: (a) să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică, până la durata maximă de 4 luni; (b) să înlocuiască stagiul cu o altă măsură neprivativă de libertate sau (c) să înlocuiască măsura stagiului de formare civică cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapele prevăzute de lit. (a) și (b).
2.3 Supravegherea
Supravegherea este măsura educativă neprivativă de libertate ce are ca obiectiv controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de timp cuprinsă între 2 și 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, în vederea asigurării prezenței la cursuri școlare sau de formare profesională și combaterea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu diverse persoane ce ar avea ca impact afectarea procesului de îndreptare al acestuia.
Această măsură se realizează de către părinții minorului, cei care l-au adoptat sau tutore. Dacă aceștia nu realiza această măsură în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate a minorului, la cererea acesteia.
Controlul executării măsurii educative a supravegherii și controlul îndeplinirii atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către consilierul de probațiune; așadar, nu intră în competența serviciului de probațiune stabilirea programului zilnic al minorului, acesta monitorizând numai modalitatea în care minorul își respectă programul zilnic.
Ssupravegherea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun verificarea modului în care acesta își respectă obligațiile care decurg din statutul său familial, școlar sau profesional.
Exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării minorului și a persoanei desemnate cu supravegherea în fața judecătorului delegat cu executarea.
În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare supravegherii sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea: (i) să prelungească durata de supraveghere, până la durata maximă de 6 luni; (ii) să înlocuiască supravegherea cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă sau, dacă nici după măsurile arătate la punctele precedente, minorul nu respectă obligațiile sale; (iii) să înlocuiască măsura supravegherii sau măsura mai severă dispusă ca urmare a pct. (ii), cu măsura internării într-un centru educativ, conform art. 123 alin. (2) NCP.
În cazul în care minorul săvârșește două sau mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă cu privire la toate faptele, conform art. 129 alin. (1) NCP.
Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP.
Dacă măsura supravegherii a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune înainte de majorat, instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP: (a) să prelungească durata de supraveghere până la limita superioară de 6 luni; (b) să înlocuiască supravegherea cu o altă măsură neprivativă de libertate sau (c) să înlocuiască măsura supravegherii cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapele prevăzute de (a) și (b).
2.4 Consemnarea la sfârșit de săptămână
Este măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfășura anumite activități impuse de instanță.
Potrivit art. 20 LPANCP, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul minorității în baza vechiului Codului penal și neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a NCP se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând seama și de partea care a fost executată din amendă.
Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână are ca obiectiv evitarea contactului minorului cu anumite persoane sau a prezenței acestuia în anumite locuri care să-1 predispună pe minor la manifestarea unui comportament infracțional. Interdicția impusă minorului de a părăsi locuința operează începând cu ora 0.00 a zilei de sâmbătă și până la ora 24.00 a zilei de duminică, inclusiv pentru minorii care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au alte zile de repaus decât sâmbăta și duminica.
Îndeplinirea acestei măsuri și a atribuțiilor persoanei desemnate este controlată de consilierul de probațiune sau de persoana desemnată de acesta.
Pentru a exercita această măsură, minorul care locuiește singur sau, după caz, persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii trebuie să permită persoanei desemnate cu controlul executării și supravegherii executării măsurii vizitele programate sau inopinate la locuința minorului, în zilele în care minorul trebuie să se afle în acel spațiu potrivit hotărârii instanței. Nerespectarea acestora atrage aplicarea dispozițiilor referitoare la prelungirea sau înlocuirea măsurilor neprivative de libertate.
Măsura neprivativă de libertate se pune în executare în termen de cel mult 15 zile de la momentul prezentării minorului și a persoanei desemnate cu supravegherea la judecătorului delegat cu executarea.
În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare a măsurii sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea: (i) să prelun-gească durata de executare a măsurii consemnării până la durata maximă de 12 săptămâni; (ii) să o înlocuiască cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă sau, dacă nici după măsurile arătate la punctele precedente minorul nu respectă obligațiile sale; (iii) să înlocuiască consemnarea la sfârșitul săptămânii sau măsura mai severă, dispusă ca urmare a pct. (ii), cu măsura internării într-un centru educativ.
În cazul în care minorul săvârșește două sau mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă cu privire la toate faptele, conform art. 129 alin. (1) NCP.
În situația în care în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP.
Dacă măsura consemnării la sfârșit de săptămână a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune înainte de majorat, instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP: (a) să prelungească măsura până la durata maximă de 12 săptămâni; (b) să înlocuiască consemnarea cu o altă măsură neprivativă de libertate sau (c) să o înlocuiască cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapele prevăzute de lit. (a) și (b).
2.5 Asistarea zilnică
Este măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a respecta pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni un program stabilit de serviciul de probațiune, referitoare la orarul și normele de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile obligațiile de „a nu face” ale minorului.
Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se realizează de consilierul de probațiune sau, după caz, de persoana desemnată prin decizia acestuia, din cadrul unei instituții din comunitate.
Dacă în cazul măsurii educative a supravegherii, programul zilnic al minorului este cel stabilit de acesta, singur sau împreună persoanele care se ocupă de supravegherea și îndrumarea sa (părinții minorului, cei care l-au adoptat sau tutorele), art. 118 NCP făcând referire la supravegherea minorului „ în cadrul programului său zilnic", în situația măsurii educative a asistării zilnice, art. 120 NCP prevede că „programul zilnic" pe care minorul este obligat să îl respecte se stabilește de serviciul de probațiune.
Interdicțiile care pot fi impuse minorului în cadrul programului zilnic de către serviciul de probațiune nu trebuie să aibă conținutul vreuneia dintre obligațiile de „a nu face" prevăzute de art. 121 alin. (1) NCP, deoarece acestea pot fi impuse doar de instanța de judecată în măsură în care apreciază că sunt necesare pentru reeducarea minorului.
Programul zilnic pe care trebuie să-1 respecte minorul și activitățile pe care trebuie să le îndeplinească minorul sunt stabilite de comun acord de către consilierul de probațiune și părinți, tutore sau altă persoană în grija căreia se află minorul, cu consultarea acestuia. Dacă aceștia nu cad de comun acord, programul se stabilește de către judecătorul delegat cu executarea, prin încheiere motivată, după audierea celor interesați, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Programul zilnic trebuie să țină cont de nevoile identificate ale minorului, de situația sa socială și, după caz, profesională și de obligațiile și interdicțiile impuse acestuia pe perioada executării măsurii. Programul are în vedere dezvoltarea armonioasă a personalității minorului, prin implicarea acestuia în activități ce presupun relaționare socială, organizarea modului de petrecere a timpului liber și valorificarea aptitudinilor sale.
Programul se stabilește maxim 30 de zile de când minorul s-a prezentat în fața judecătorului delegat cu executarea, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea acestui program.
În cazul în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă de libertate, stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la de la punerea în libertate a minorului.
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare a măsurii sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea: (i) să prelungească durata de executare până la durata maximă de 6 luni; (ii) să înlocuiască asistarea zilnică cu măsura internării într-un centru educativ, conform art. 123 alin. (1) Iit. c) NCP.
În cazul în care minorul săvârșește în timpul minorității două sau mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă cu privire la toate faptele, conform art. 129 alin. (1) NCP.
Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP.
Dacă măsura asistării zilnice a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune în timpul minorității, instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP:
(a) să prelungească măsura până la durata maximă de 6 luni;
(b) să o înlocuiască cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapa prevăzută de litera (a).
2.6 Obligațiile minorului
Pe lângă oricare dintre măsurile educative neprivative de libertate enumerate mai sus, instanța poate impune minorului să execute una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute limitativ de legea în vigoare.
2.6.1 Obligația de „ a face”
Pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate, instanța poate impune infractorului minor obligația/obligațiile următoare:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește minorul care trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a minorului, cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate în care urmează să aibă loc, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa; așadar, consilierul de probațiune manager de caz stabilește conținutul concret al acestei obligații în funcție de evaluarea inițială a minorului și de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul comunității.
Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, atât cu privire la minor, cât și cu privire la instituția stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
În cazul în care minorul va urma un curs de calificare, aceasta va începe cursul în termen de maxim 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă va urma un curs de pregătire școlară, aceasta se va înscrie în anul școlar următor.
Executarea acestei obligații încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
b) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
Executarea obligației începe la data aducerii la cunoștința minorului a conținutului concret al obligației, stabilit de către consilierul de probațiune.
Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
În cazul dispunerii acestei obligații, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică de către consilierul de probațiune instituției în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, menționată în hotărâre.
Instanța de judecată trebuie să stabilească instituția în care persoana supravegheată urmează a se supune acestor măsuri ce au scop curativ. În cazul în care instituția nu este menționată în hotărâre, consilierul de probațiune stabilește prin decizie instituția în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală și comunică acesteia copia de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul de stat.
Executarea obligației începe la data aducerii la cunoștința minorului a conținutului concret al obligației, stabilit de către consilierul de probațiune.
Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
Aceste obligații urmăresc, în esență, reintegrarea socială a minorului față de care s-a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate.
2.6.2 Obligația de „a nu face”
Pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate, instanța poate impune infractorului minor obligația/obligațiile următoare:
a) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță;
b) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
c) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță.
având în vedere caracterul general al obligațiilor de „a nu face", dar și scopul acestora (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni), instanța trebuie să individualizeze, în concret, conținutul fiecărei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei (de pildă, să nu comunice cu X sau Y, membrii ai familiei victimei Z, sau să nu se afle pe stadionul Ghencea din București etc).
În cazul impunerii față de minor a unei/unor obligații de „a nu face", judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii definitive următoarelor instituții sau autorități, după cum urmează:
a) pentru obligația de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție locuiește minorul;
b) pentru obligația de a nu a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță, comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința minorul și, pentru cazurile în care s-a dispus interdicția pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei circumscripții, Inspectoratului General al Poliției Române;
c) pentru obligația de a nu se apropia și de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță, comunicarea se face persoanelor cu care minorul nu are dreptul să intre în legătură ori să se apropie, inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în a cărui cir-cumscripție își are locuința minorul și, pentru cazurile în care victima sau persoanele stabilite de instanță nu domiciliază în aceeași circumscripție, inspectoratelor județene de poliție de la domiciliul acestora.
Verificarea respectării obligațiilor de „a nu face" nu cade în sarcina Serviciului de probațiune, ci a autorităților sau instituțiilor enumerate mai sus, care sunt notificate de către judecătorul delegat cu executarea; în cazul constatării încălcării unei/unor obligații de „a nu face", autoritățile sau instituțiile competente vor sesiza Serviciul de probațiune, iar nu judecătorul delegat cu executarea.
Executarea obligațiilor de „a nu face" începe la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite; executarea obligațiilor de „a nu face" încetează de drept Ia data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțesc.
Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:
(i) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;
(ii) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin, caz în care instanța va dispune prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate.
2.6.3 Modificarea obligațiilor
Procesul de supraveghere a minorului căruia i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate însoțită de impunerea unei/unor obligații de „a face” sau „a nu face”, reglementat de NCP, este unul flexibil, art. 122 NCP prevăzând posibilitatea ca, pe parcursul supravegherii, obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească definitivă să poată fi modificate de instanța de executare, în funcție de progresele înregistrate de minor, pentru a asigura minorului șanse sporite de îndreptare și reintegrare socială, fie prin impunerea unor noi obligații care nu fuseseră anterior impuse de instanță, fie prin modificarea conținutului obligațiilor existente prin sporirea/diminuarea condițiilor de executare (de pildă, când deși inițial fusese impusă obligația de a nu se afla pe stadionul Ghencea din București, iar ulterior, având în vedere comportamentul persoanei supravegheate, instanța impune acesteia obligația de a nu se afla pe niciunul dintre stadioanele din capitală).
Dispozițiile art. 122 NCP sunt de natură să asigure respectarea principiului intervenției adaptate, prin stabilirea și continuarea intervenției în acord cu dinamica cazului.
Sesizarea instanței în vederea modificării obligațiilor se poate face de Serviciul de probațiune ori de judecătorul delegat cu executarea (la cererea minorului, părinților, tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune).
Pe parcursul executării măsurii educative neprivative de libertate, se poate dis-pune de mai multe ori modificarea obligațiilor, legea neprevăzând în această materie nicio limitare.
Nu constituie modificare a obligațiilor obținerea de către minor a permisiunii în executarea obligațiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) și d) NCP (obligația de a nu se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță, precum și obligația de a nu se apropia și de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță). Permisiunea poate fi acordată, la solicitarea minorului, pentru o perioadă de timp de maxim 5 zile, de consilierul de probațiune, prin decizie, pentru motive temeinic justificate (de pildă, participarea minorului la funeraliile unui membru de familie); legea nu prevede cazuri limitative în care se poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune. Pe durata permisiunii, prezența persoanei supravegheate în anumite locuri sau luarea legăturii cu anumite persoane nu reprezintă o încălcare a obligațiilor impuse. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.
Totodată, dacă instanța de judecată a impus în sarcina minorului executarea obligației de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, la solicitarea minorului, pentru motive obiective, consilierul de
probațiune poate să acorde minorului, prin decizie, permisiunea de a depăși limita teritorială stabilită de instanță; și în acest caz, nu prevede cazuri limitative în care se poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune; de asemenea, față de motivele concrete ale solicitării, consilierul de probațiune va stabili și durata pentru care se acordă permisiunea, aceasta nefiind limitată în timp printr-o dispoziție legală; pe durata permisiunii, minorul poate depăși limita teritorială impusă, aceasta nereprezentând o încălcare a obligației impuse.
2.6.4 Încetarea obligațiilor
Tot ca expresie a caracterului flexibil al procesului de supraveghere, art. 112 NCP stipulează că instanța de executare va dispune încetarea executării uneia/unora dintre obligațiile pe care le-a impus prin hotărârea definitivă, atunci când apreciază că, față de progresele înregistrate de minor, menținerea acestora nu mai este necesară (de exemplu, instanța apreciază că nu mai este necesară și proporțională cu scopul urmărit restrângerea libertății de circulație a minorului, dispunând încetarea obligației de a nu părăsi teritoriul României).
Dispozițiile art. 122 NCP sunt de natură să asigure respectarea principiului intervenției adaptate, prin stabilirea și continuarea intervenției în acord cu dinamica cazului.
Sesizarea instanței de executare în vederea încetării obligațiilor se poate face de Serviciul de probațiune sau de judecătorul delegat cu executarea la cerere.
Pe parcursul executării măsurii educative neprivative de libertate, se poate dis-pune de mai multe ori încetarea executării unor obligații, legea neprevăzând în această materie nicio limitare.
2.7 Posibilitatea prelungirii sau înlocuirii măsurii eductative neprivative de libertate
Art. 123 NCP stipulează două cazuri de prelungire sau înlocuire a măsurilor educative neprivative de libertate:
1. Nerespectarea cu rea-credință a condițiilor stabilite în vederea executării măsurii educative sau a obligațiilor impuse de instanță;
În situația în care condițiile de executare a măsurii educative sau ale obligațiilor impuse nu sunt respectate de minor cu rea-credință, atunci instanța dispune:
a) prelungirea măsurii educative, dar fără depășirea maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
În acest caz, comportamentul minorului relevă că este nevoie de o durată mai mare de timp în care să fie supus măsurii educative pentru a se obține îndreptarea sa și reintegrarea în comunitate, fără a putea fi depășit maximul prevăzut de lege pentru aceste măsuri (4 luni – în cazul stagiului de formare civică, 6 luni – în ipoteza supra-vegherii, 12 săptămâni – în situația consemnării la sfârșit de săptămână, respectiv 6 luni – în cazul asistării zilnice).
Este necesar ca măsura educativă să nu fi fost dispusă ab initio prin hotărârea definitivă pe durata ei maximă, deoarece, în această ipoteză, intervine fie înlocuirea măsurii existente cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, fie înlocuirea măsurii educative a asistării zilnice luată pe o durată de 6 luni cu măsura educativă a internării într-un centru educativ.
Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a celor existente.
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate
mai severă;
În vederea schimbării acestor măsuri, instanța va avea în vedere severitatea acestor măsuri, în ordinea prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 1 NCP (de pildă, se poate dispune înlocuirea stagiului de formare civică cu supravegherea, sau a supravegherii cu consemnarea la sfârșit de săptămână).
Legea nu impune obligația de a dispune înlocuirea unei măsuri neprivative de libertate cu măsura educativă imediat următoare, instanța putând aprecia in concreto că este necesară impunerea unei măsuri educative mai severe (de pildă, se poate dispune înlocuirea măsurii supravegherii cu măsura asistării zilnice).
Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a celor existente.
Instanța va opta între soluțiile prevăzute la lit. a) sau b) în funcție de particularitățile cauzei, soluția de la. litera b) nefiind condiționată de dispunerea în prealabil a soluției de la litera a). Prin urmare, atunci când prin hotărârea definitivă, măsură educa-tivă a stagiului de formare civică, supravegherii, respectiv consemnarea la sfârșit de săptămână nu au fost luate pe durata lor maximă, instanța va aprecia dacă se impune prelungirea duratei măsurii educative, fără a depăși durata maximă prevăzută de lege, ori înlocuirea acesteia cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă.
Dacă măsura educativă a asistării zilnice nu a fost luată pe durata ei maximă, instanța va trebui să dispună prelungirea ei pe durata maximă, cu eventuala impunere de noi obligații ori de sporire a condițiilor de executare a celor existente, nefiind posibilă înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru educativ.
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, dacă, mai întâi, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
Privarea de libertate a minorului prin internarea lui într-un centru educativ se va putea dispune numai dacă instanța îi aplicase, prin hotărâre definitivă, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, iar minorul nu respectă, cu rea-credință, această măsură sau obligațiile impuse pe lângă aceasta.
Internarea într-un centru educativ se va dispune (măsură obligatorie, iar nu facultativă) atunci când, după ce instanța a dispus anterior prelungirea măsurii educative neprivative de libertate sau înlocuirea celei dispuse inițial cu o măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, minorul persistă în comportamentul său și nici de această dată nu sunt respectate condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
Dacă minorul nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau obligațiile impuse, sesizarea instanței pentru prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate se face de către consilierul de probațiune.
2. Comiterea de minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate a unei noi infracțiuni (în timpul minorității) sau judecarea ulterioară a acestuia pentru o infracțiune concurentă (chiar și în ipoteza în care, în cadrul pluralității de infracțiuni, se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani).
În primul rând, trebuie subliniat că, potrivit art. 129 alin. (1) NCP, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele.
Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă, instanța, având în vedere gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, evaluate în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) NCP, dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
În această situație ste necesar ca măsura educativă să nu fi fost dispusă ab initio prin hotărârea definitivă pe durata ei maximă, deoarece, în această ipoteză, intervine fie înlocuirea măsurii existente cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, fie înlocuirea măsurii educative cu o măsură educativă privativă de libertate. Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a celor existente.
b) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
La înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, instanța va avea în vedere severitatea acestor măsuri, în ordinea prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 1 NCP. Legea nu impune obligația de a dispune înlocuirea unei măsuri neprivative de libertate cu măsura educativă imediat următoare, instanța putând aprecia in concreto că este necesară impunerea unei măsuri educative mai severe (de pildă, se poate dispune înlocuirea măsurii supravegherii cu măsura asistării zilnice). Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a celor existente.
c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate.
În situația dată nu este necesar ca prin hotărârea definitivă măsura educativă să fi fost luată pe durata ei maximă, instanța putând aprecia că față de gravitatea infracțiunii nou săvârșite, respectiv a infracțiunii concurente, se impune luarea unei măsuri educative privative de libertate (internarea într-un centru educativ sau internarea într-un centru de detenție).
Atunci când, în cadrul pluralității de infracțiuni, se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP.
Dacă minorul nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau obligațiile impuse, sesizarea instanței pentru prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate se face de către consilierul de probațiune.
Sesizarea instanței poate fi făcută de către procuror, în cazul comiterii unei noi infracțiuni pe durata măsurii educative, și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părinților, tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune. Referatul de evaluare însoțește sesizarea făcută de judecătorul delegat.
Prelungirea măsurii educative neprivative de libertate se dispune de instanța care a pronunțat această măsură.
Înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă ori înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate se dispune de instanța care a pronunțat această măsură
Capitolul 3. Regimul măsurilor educative privative de libertate
3.1 Aspecte generale
Măsurile educative privative de libertate sunt reglementate de art. 115 alin. (1) pct. 2 NCP crescătoare a gravității lor, astfel:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenție.
Durata executării măsurii educative privative de libertate se socotește din ziua în care infractorul a început executarea hotărârii definitive de condamnare; ziua în care începe executarea măsurii educative privative de libertate și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. Perioada în care infractorul, în cursul executării măsurii educative privative de libertate, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării măsurii educative privative de libertate.
Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei măsurii educative privative de libertate pronunțate. Scăderea se face și atunci când infractorul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă i-a fost aplicată o măsură educativă privativă de libertate pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Referitor la infracțiunile săvârșite în străinătate pentru care se aplică și legea penală română, partea din măsura educativă privativă de libertate, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata măsurii educative privative de libertate aplicate pentru aceeași infracțiune în România. Măsurile educative privative de libertate pot face obiectul unei legi de grațiere.
Când, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de celelalte criterii generale prevăzute în art. 74 alin. (1) NCP, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.
Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate, prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau de detenție ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate, constituie infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale, prevăzută de art. 288 alin. (2) NCP.
3.2 Internarea într-un centru educativ
Internarea într-un centru educativ este măsura educativă privativă de libertate constând în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor (centru educativ), unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială.
Această măsură privativă de libertate se poate dispune atunci când, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, evaluată potrivit criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-g) NCP, instanța apreciază că se impune privarea de libertate a infractorului care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani și care a mai săvârșit o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat ori a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare sau detențiunea pe viață.
Termenul acestei măsuri este dat de o perioadă determinată, cuprinsă între 1 și 3 ani, ce va fi stabilită în funcție de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) NCP, executându-se fie înainte, fie după împlinirea vârstei de 18 ani, fie atât înainte cât și după împlinirea vârstei de 18 ani, în funcție de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; așadar, instanța de judecată nu va menționa în minută că internarea într-un centru educativ se dispune până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Punerea în executare a internării într-un centru educativ se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul, după rămânerea definitivă a hotărârii; organul de poliție ia măsuri pentru internarea minorului; cu ocazia punerii în executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane, fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
În situația în care minorul față de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru educativ nu este găsit, organul de poliție constată aceasta printr-un proces-verbal și sesizează de îndată organele competente pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înaintează centrului educativ în care se va face internarea; copia de pe hotărâre se predă, cu ocazia executării măsurii, centrului educativ în care minorul este internat; conducătorul centrului educativ comunică de îndată instanței care a dispus măsura despre efectuarea internării.
La data intrării în vigoare a acestei legi, penitenciarele pentru minori și tineri și centrele de reeducare se reorganizează în centre de detenție și centre educative.
3.2.1 Aspecte privind prelungirea sau înlocuirea internării într-un centru educativ cu internarea într-un centru de detenție
Dacă în perioada internării într-un centru educativ, minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune una dintre următoarele soluții:
a) menținerea măsurii internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul de 3 ani prevăzut de lege;
b) înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție.
Soluțiile prezentate anterior vor putea fi dispuse și în ipoteza în care, în perioada internării într-un centru educativ, minorul a comis un concurs (real sau ideal) de infracțiuni sau este judecat pentru un concurs (real sau ideal) de infracțiuni comise anterior.
Chiar și în ipoteza în care măsura internării într-un centru educativ a fost dispusă ab initio pe durata ei maximă, legea nu impune instanței obligația de a înlocui această măsură cu cea a internării într-un centru de detenție, putându-se dispune doar menținerea măsurii inițiale (de pildă, în ipoteza comiterii din nou a unei infracțiuni din culpă, ce are un pericol social foarte redus).
Art. 124 NCP nu prevede posibilitatea ca din durata măsurii internării într-un centru de detenție să fie dedusă perioada în care minorul s-a aflat într-un centru educativ.
3.2.2 Aspecte privind înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice. Liberarea minorului din centrul educativ
În situația în care, pe durata internării într-un centru educativ, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune (măsură facultativă):
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni;
În această situație este necesar pentru a se dispune înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura educativă a asistării zilnice ca minorul să fi executat cel puțin jumătate din durata internării într-un centru educativ și să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării hotărârii rămase definitive.
Potrivit art. 179 din Legea nr. 254/2013, consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate la centrul educativ, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării într-un centru educativ cu măsura educativă a asistării zilnice.
La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare. Dacă se apreciază că se impune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice, propunerea cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare', în cazul în care comisia constată că minorul nu întrunește condițiile pentru a fi dispusă înlocuirea măsurii internării în centrul educativ cu aceea a asistării zilnice, în procesul-verbal se fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de 4 luni. Totodată, comisia comunică procesul-verbal minorului, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze cu cerere de înlocuire a măsurii internării în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni, respectiv a unui concurs (real sau ideal) de infracțiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune săvârșită de minor revine asupra înlocuirii (măsură obligatorie, iar nu facultativă) și dispune una dintre următoarele soluții:
1. executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
2. internarea într-un centru de detenție.
NCP nu mai folosește instituția revocării în această ipoteză, ci pe cea a revenirii, care în esență are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani
Liberarea dintr-un centru educativ nu poate fi dispusă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 180 din Legea nr. 254/2013, consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la centrul educativ, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia se află centrul, stabilește, în prezența acesteia, dacă persoana internată a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul educativ. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare; propunerea cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare. Dacă se apreciază că minorul nu întrunește condițiile pentru a fi dispusă liberarea sa, în procesul-verbal se fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de 6 luni. Totodată, comisia comunică procesul-verbal minorului, care are posibi litatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze cu cerere de liberare din centrul educativ, instanței in circumscripția căreia se află centrul educativ;
În cazul săvârșirii după liberare a unei noi infracțiuni, respectiv a unui concurs (real sau ideal) de infracțiuni până la împlinirea duratei măsurii internării, vor fi incidente dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b)-d) NCP, ce reglementează pluralitatea de infracțiuni, atunci când una dintre infracțiuni este comisă în minorat, iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, iar nu instituția revocării liberării, noile infracțiuni fiind comise de un major.
3.2.3 Obligații ce trebuie impuse în cazul înlocuirii internării ori liberării
Odată cu înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice sau odată cu dispunerea liberării din centrul educativ, instanța trebuie să impună respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligații, până la împlinirea duratei măsurii internării:
1. Obligații de „a face";
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
b) să se prezinte Ia serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
2. Obligații de „ a nu face ".
a) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță;
b) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
c) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță.
Având în vedere calitatea minorului de persoană supravegheată, dispozițiile art. 122 NCP referitoare la modificarea sau încetarea obligațiilor se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care obligațiile sunt impuse cu ocazia înlocuirii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice sau odată cu dispunerea liberării din centru educativ.
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța care a judecat cauza în primă instanță, la sesizarea procurorului ori a consilierului de probațiune, revine asupra înlocuirii sau liberării (măsură obligatorie) și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
NCP nu mai folosește instituția revocării în această ipoteză, ci pe cea a revenirii, care, în esență, are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.
3.2.4 Schimbarea regimului de executare
În situația în care, în cursul executării măsurii internării într-un centru educativ, persoana internată care a împlinit vârsta de 18 ani are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Prin schimbarea regimului de executare, măsura educativă privativă de libertate nu își schimbă natura juridică, nefiind vorba de o transformare a acesteia într-o pedeapsă, ci se schimbă numai locul unde urmează a fi executată. Nu se va putea dispune schimbarea regimului de executare dacă persoana internată este încă minoră.
Prin comportament care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, se înțelege:
1. inițierea de acțiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant, precum și a altor persoane internate, de a participa la cursuri de instruire școlară și formare profesională, la programe de educație, asistență psihologică și asistență socială specifică;
2. introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice sau alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța centrului, a misiunilor sau a persoanelor;
3. nerespectarea interdicțiilor prevăzute de art. 82 lit. a)-c) din Legea nr. 254/2013 [a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și asupra oricăror alte persoane; b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța penitenciarului; c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de libertate];
4. nerespectarea în mod repetat a interdicțiilor prevăzute de art. 82 lit. f) și h) din Legea nr. 254/2013 \f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri disciplinare; h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparținând penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activități în penitenciar sau se află în vizită, precum și a bunurilor aparținând altor persoane, inclusiv celor condamnate].
Consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situația persoanei internate care a săvârșit una din faptele menționate, în prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar; procesul-verbal ce conține propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare competente, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.
3.3 Internarea într-un centru de detenție
Este măsura educativă privativă de libertate constând în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere (centru de detenție), unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
Măsura internării într-un centru de detenție se poate dispune atunci când, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, evaluată potrivit criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-g) NCP, instanța apreciază că se impune privarea de libertate a infractorului care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani și care a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, ori a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare sau detențiunea pe viață.
Aceasta se dispune pe o perioadă determinată, cuprinsă între 2 și 5 ani, dacă pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 20 de ani, respectiv între 5 și 15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Instanța va avea în vedere Ia individualizarea duratei internării într-un centru de detenție criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) NCP.
Internarea într-un centru de detenție mai poate fi dispusă și în ipoteza în care instanța decide înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție, dacă în perioada internării într-un centru educativ minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior.
Măsura internării într-un centru de detenție se va executa fie înainte, fie după împlinirea vârstei de 18 ani, fie atât înainte cât și după împlinirea vârstei de 18 ani, în funcție de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; așadar, instanța de judecată nu va menționa în minută că internarea într-un centru de detenție se dispune până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În principiu, măsura internării într-un centru de detenție urmează a fi aplicată în ipotezele în care instanța se orienta, în temeiul vechiului Cod penal, către aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.
Punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenție se realizează prin trimiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s-a luat această măsură organului de poliție de la locul unde se află minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de deținere, când acesta este arestat preventiv. Odată cu punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenție, judecătorul delegat va emite și ordinul prin care interzice minorului să părăsească țara.
Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de aceeași lege.
Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanei inter-nate, precum și cu modul și locul de organizare și desfășurare a activităților. Legea pre-vede următoarele regimuri de executare a măsurii internării într-un centru de detenție:
a) regimul închis;
Acesta se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mare de 3 ani. în mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana internatului, precum și comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea în regimul deschis.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, desfășoară activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistența psihologică și asistență socială specifică și prestează muncă în grupuri, în interiorul centrului, sub supraveghere, iar în exteriorul centrului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului centrului.
b) regimul deschis.
Se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mică de 3 ani, în mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana internatului, precum și comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea în regimul închis.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone din interiorul centrului stabilite prin regulamentul de ordine interioară, desfășoară activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistența psihologică și asistență socială specifică și prestează muncă în spații din interiorul centrului care rămân deschise în timpul zilei, iar în afara centrului, însoțite de personal al centrului, cu aprobarea directorului.
3.3.1 Aspecte privind prelungirea internării într-un centru de detenție
Dacă în perioada internării într-un centru de detenție, minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune prelungirea măsurii internării (măsură obligatorie), fără a depăși maximul prevăzut în art. 125 alin. (2) NCP, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (de pildă, în cazul în care minorul care se afla în executarea măsurii internării într-un centru de detenție dispusă pentru o perioadă de 2 ani comite o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, prelungirea internării se va putea dispune până la limita maximă de 5 ani, iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 Ia 20 de ani, prelungirea se va putea dispune până la limita de 15 ani; tot astfel, în cazul în care minorul care se afla în executarea măsurii internării pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 Ia 10 ani, prelungirea internării se va putea dispune până la limita maximă de 15 ani, care va fi dată de maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de lege pentru infracțiunea pentru care se dispusese anterior internarea într-un centru de detenție).
Prelungirea măsurii internării va fi dispusă de instanță și atunci când, în perioada internării într-un centru de detenție, minorul a comis un concurs (real sau ideal) de infracțiuni sau este judecat pentru un concurs (real sau ideal) de infracțiuni comise anterior.
Din durata măsurii internării într-un centru de detenție astfel cum a fost prelungită se deduce perioada executată deja până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus prelungirea.
Potrivit NCP, dacă noua infracțiune, respectiv concursul (real sau ideal) de infracțiuni este comis în timp ce minorul se afla într-un centru educativ, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi incidente dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b)-d) NCP ce reglementează pluralitatea de infracțiuni atunci când una dintre infracțiuni este comisă în minorat, iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, iar nu instituția prelungirii internării într-un centru de detenție.
3.3.2 Aspecte privind înlocuirea internării într-un centru detenție cu măsura asistării zilnice. Liberarea minorului din centrul de detenție
În situația în care, pe durata internării într-un centru de detenție, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut pro-grese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune (măsură facultativă):
a) înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni;
În acest caz este necesar pentru a se dispune înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice ca minorul să fi executat cel puțin jumătate din durata internării într-un centru de detenție șt să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării hotărârii rămase definitive.
Potrivit art. 179 din Legea nr. 254/2013, comisia pentru stabilirea, individua-lizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii internării1, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate la centrul de detenție, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării într-un centru de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare.
Dacă se apreciază că se impune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice, propunerea cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare; în cazul în care comisia constată că minorul nu întrunește condițiile pentru a fi dispusă înlocuirea măsurii internării în centrul educativ cu aceea a asistării zilnice, în procesul-verbal se fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de 4 luni. Totodată, comisia comunică procesul-verbal minorului, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze cu cerere de înlocuire a măsurii internării în centrul de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni, respectiv a unui concurs (real sau ideal) de infracțiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice, instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune săvârșită de minor revine asupra înlocuirii (măsură obligatorie, iar nu facultativă) și dispune una dintre următoarele soluții:
– executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale într-un centru de detenție;
– prelungirea duratei internării într-un centru de detenție, fără a depăși maximul prevăzut în art. 125 alin. (2) NCP, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.
NCP nu mai folosește instituția revocării în această ipoteză, ci pe cea a revenirii, care, în esență, are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.
b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani
Liberarea dintr-un centru de detenție nu poate fi dispusă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Potrivit art. 180 din Legea nr. 254/2013, comisia pentru stabilirea, individua-lizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii internării, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la centrul de detenție, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia se află centrul, stabilește, în prezența acesteia, dacă persoana internată a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul de detenție. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare; propunerea cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare In grad instanței de executare.
Dacă se apreciază că minorul nu întrunește condițiile pentru a fi dispusă liberarea sa, în procesul-verbal se fixează un termen pentru reexaminarea situației acestuia, care nu poate fi mai mare de 6 luni. Totodată, comisia comunică procesul-verbal minorului, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile, de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze cu cerere de liberare din centrul de detenție instanței în circumscripția căreia se află centrul educativ.
În cazul săvârșirii după liberare a unei noi infracțiuni, respectiv a unui concurs (real sau ideal) de infracțiuni, până la împlinirea duratei măsurii internării, vor fi incidente dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b)-d) NCP ce reglementează pluralitatea de infracțiuni atunci când una dintre infracțiuni este comisă în minorat, iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, iar nu instituția revocării liberării, noile infracțiuni fiind comise de un major.
3.3.3 Obligații în cazul înlocuirii internării ori liberării
Odată cu înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice sau odată cu dispunerea liberării din centrul de detenție, instanța trebuie să impună respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligații, până la împlinirea duratei măsurii internării:
Obligații de „a face”
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
b) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. 2.
Obligații de „ a nu face "
a) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță;
b) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
c) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță.
Având în vedere calitatea minorului de persoană supravegheată, dispozițiile art. 122 referitoare la modificarea sau încetarea obligațiilor se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care obligațiile sunt impuse cu ocazia înlocuirii internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice sau odată cu dispunerea liberării din centrul de detenție.
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța care a judecat cauza în primă instanță, la sesizarea procurorului ori a consilierului de probațiune, revine asupra înlocuirii sau liberării (măsură obligatorie) și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție.
NCP nu mai folosește instituția revocării în această ipoteză, ci pe cea a revenirii, care, în esență, are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.
3.3.4 Schimbarea regimului de executare
Dacă în cursul executării măsurii internării într-un centru de detenție, persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar. Prin schimbarea regimului de executare, măsura educativă privativă de libertate nu își schimbă natura juridică, nefiind vorba de o transformare a acesteia într-o pedeapsă, ci se schimbă numai locul unde urmează a fi executată.
În nici o situație nu se va putea dispune schimbarea regimului de executare dacă persoana internată este încă minoră.
Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii internării cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situația persoanei internate care a săvârșit una din faptele menționate, în prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar; procesul-verbal ce conține propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare competente, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.
Capitolul 4. Aspecte privind pluralitatea de infracțiuni comise în minorat și/sau majorat
4.1 Pluralitatea de infracțiuni săvârșite numai în timpul minorității
Atunci când toate faptele care intră în compunerea pluralității de infracțiuni au fost săvârșite în timpul minorității:
a) Fapte concurente, judecate în aceeași cauză – se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele;
b) Faptă concurentă, judecată după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, sau fapte săvârșite în timpul executării măsurii educative sau a asistării zilnice care a înlocuit internarea într-un centru educativ:
– în cazul în care minorul se află în executarea unei măsuri neprivative de libertate – prelungirea sau înlocuirea măsurii;
– în cazul în care minorul se află în executarea internării într-un centru educativ
– prelungirea sau înlocuirea măsurii cu cea a internării într-un centru de detenție sau executarea restului rămas, conform art. 124 alin. (3) sau (7), după caz;
– în cazul în care minorul se află în executarea internării într-un centru de detenție – prelungirea duratei sau executarea restului, conform art. 125 alin. (3) sau (7), după caz.
4.2 Pluralitatea de infracțiuni săvârșite atât în timpul minorității, cât și după majorat
Dacă o faptă a fost săvârșită în timpul minorității, iar altă faptă a fost săvârșită după majorat, instanța va aplica, atât pentru faptele concurente, cât și pentru cele săvârșite pe perioada executării măsurii educative, prevederile art. 129 alin. (2)NCP.
1. În cazul faptelor concurente, instanța va stabili o măsură educativă pentru făptuitorul minor și o pedeapsă pentru făptuitorul major, după care:
a) Dacă pentru făptuitorul minor a stabilit o măsură educativă neprivativă de libertate, se va executa numai pedeapsa (amendă penală, închisoare sau închisoarea însoțită de amenda penală);
b) Dacă pentru făptuitorul major este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru Fmaj pedeapsa închisorii, instanța va aplica pedeapsa închisorii, la care va adăuga un spor obligatoriu de cel puțin 1/4 din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta [spre exemplu, minorul săvârșește două fapte concurente de furt, una în timpul minorității și cealaltă după majorat. Dacă pentru Fmin instanța stabilește măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an, iar pentru Fmaj stabilește pedeapsa închisorii de 2 ani, instanța va aplica pedeapsa închisorii 2 ani, pe care o va majora cu cel puțin 3 luni (1/4 din 1 an)];
c) Dacă pedeapsa aplicată pentru făptuitorul majorj este detențiunea pe viață, va fi aplicată numai această pedeapsă;
d) Dacă pentru făptuitorul minor este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru făptuitorul major este stabilită pedeapsa amenzii, atunci se va aplica măsura educativă, care poate fi majorată cu 6 luni, dar nu mai mult de maximul prevăzut de lege pentru respectiva măsură.
Concluzia regimului de sancționare comun o extragem din denumirea marginală a dispoziției, care stabilește reguli pentru pluralitatea de infracțiuni, fără a distinge între fapte concurente și fapte săvârșite pe parcursul executării unei măsuri educative, numai alin. (1) referindu-se la concursul de infracțiuni.
2. În cazul faptelor săvârșite după rămânerea definitivă a condamnării, înainte sau în timpul executării măsurii educative, a liberării sau a asistării zilnice care a înlocuit internarea; altfel spus, atunci când minorul împlinește 18 ani pe parcursul executării măsurii educative și săvârșește o infracțiune după acest moment. În acest caz, pentru făptuitorul major instanța va aplica obligatoriu o pedeapsă:
a) Dacă pentru făptuitorul minor a stabilit o măsură educativă neprivativă de libertate, se va executa numai pedeapsa ;
b) Dacă pentru făptuitorul minor este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru Fmaj instanța aplică pedeapsa închisorii, instanța va adăuga la pedeapsă un spor obligatoriu de cel puțin 1/4 din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta [spre exemplu, atunci când minorului de 17 ani i-a fost aplicată măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani. Dacă la împlinirea vârstei de 18 ani, acesta săvârșește o nouă infracțiune, pentru care instanța stabilește pedeapsa închisorii de 2 ani inculpatului i se va aplica pedeapsa închisorii de 2 ani, care va fi majorată obligatoriu cu cel puțin 3 luni (o pătrime din restul neexecutat de 1 an)];
c) Dacă pedeapsa aplicată pentru faptuitorul major este detențiunea pe viață, va fi aplicată numai această pedeapsă;
d) Dacă pentru făptuitorul minor este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru făptuitorul major este stabilită pedeapsa cu amenda, atunci se va aplica măsura educativă, care poate fi majorată cu 6 luni, dar nu mai mult de maximul prevăzut de lege pentru respectiva măsură.
4.3 Descoperirea ulterioară a unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei (amenzii sau închisorii), al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii ori al liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii, se descoperă că persoana supravegheată (majoră) mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității, pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător regulile prevăzute de art. 129 alin. (2)-(4) NCP, descrise anterior.
Dacă infracțiunea/infracțiunile săvârșite în minorat nu au fost descoperite înăuntrul termenului de supraveghere, nu se va mai putea dispune anularea amânării pedepsei, a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ori a liberării condiționate; pentru aceste infracțiuni se va aplica totuși o măsură educativă (dacă nu a intervenit între timp vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale), care va fi executată chiar dacă infractorul a devenit între timp major.
Nu se va mai putea dispune anularea amânării pedepsei, a suspendării sub supra-veghere a executării pedepsei ori a liberării condiționate, dacă pentru infracțiunea/infracțiunile comise în minorat și descoperite în termenul de supraveghere s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate; în acest caz, măsura educativă neprivativă de libertate se va executa chiar dacă infractorul a devenit între timp major, alături de măsurile de supraveghere și/sau obligațiile stabilite de către instanță odată cu dispunerea amânării aplicării pedepsei, a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv a liberării condiționate.
Concluzii
Intrarea în vigoare a NCP a pus și va pune în discuție o serie de probleme legate de aplicarea legii penale mai favorabile în privința infracțiunilor comise de minori.
În cazul în care o infracțiune a fost comisă de un minor cu vârsta între 14 și 18 ani sub vechiul Cod penal, iar judecarea cauzei are loc după intrarea în vigoare a NCP, este eronat a se considera a priori că prin stabilirea de către NCP a unui regim sancționator compus numai din măsuri educative, cu excluderea pedepselor, acesta va fi în toate cazurile legea penală mai favorabilă. Aprecierea legii penale mai favorabile se va realiza in concreto, instanța trebuind să compare sancțiunile spre care s-ar fi orientat potrivit fiecăruia dintre cele două Coduri.
Dacă după comiterea infracțiunii, și până la pronunțarea hotărârii, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, va fi, în principiu, mai favorabil NCP, care prevede posibilitatea aplicării în continuare numai a măsurilor educative, cu excluderea pedepselor. De la acest principiu, putem reține două excepții: legiuitorul a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit vechiului Cod penal, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de NCP și vând în vedere logica dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) NCP, se poate aprecia în materia aplicării legii penale în timp că o pedeapsă cu amenda, aplicabilă potrivit vechiului Cod penal, este mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de NCP.
Sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori cu vârsta între 14 și 18 ani a fost complet restructurat de NCP, singurele sancțiuni penale ce pot fi aplicate fiind măsurile educative, chiar dacă, pe parcursul procesului penal, infractorul a devenit major; astfel, persoanei care a comis infracțiuni în minorat și care răspunde penal i se poate aplica fie o măsură educativă neprivativă de libertate (stagiul de formare civică; supravegherea; consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea zilnică), fie o măsură educativă privativă de libertate (internarea într-un centru educativ; internarea într-un centru de detenție).
Așadar, infractorului care a comis infracțiuni în perioada în care avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani nu-i va mai putea fi aplicată nicio categorie de pedepse (principale, accesorii sau complementare), chiar dacă la data pronunțării hotărârii a devenit major.
Bibliografie
1. Boroi Alexandru, Drept penal.Partea generală conform Noului Cod penal, Editura C.H.Beck, București, 2014
2. Ciopec F., Individualizarea judiciară a pedepselor, ed. CH Beck, București, 2012
3. Ivan Gh., Ivan M.C., Drеpt pеnal. Partеa gеnеrală. Conform noului Cod pеnal, еd. CH Bеck, Bucurеști, 2013
5. Legea nr. 254/2013.
6. Mihail Udroiu, Drept penal, partea generală, Ed. CH. Beck, București, 2014
7. Rodica Mihaela Stanoiu, Introducere in criminologie, Edit. Academiei, Bucuresti, 1989
8. Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind regulile europene pentru infractorii minori
9. Viorel Pașca, Drept Penal. Partea Generală, Editura Universul Juridic, București 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Raspunderii Penale a Infractorilor Minori (ID: 129540)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.