Regimul Matrimonial Legal Si Regimurile Matrimoniale Conform Noilor Reglementari

REGIMUL MATRIMONIAL LEGAL ȘI

REGIMURILE MATRIMONIALE CONFORM NOILOR REGLEMENTĂRI

Cuprins

Introducere

Capitolul I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE CĂSĂTORIE ȘI EFECTELE ACESTEIA

Secțiunea 1. Noțiuni introductive despre căsătorie

Precizări prealabile

Natura juridică a căsătoriei

Caracterele juridice ale căsătoriei

Secțiunea 2. Efectele căsătoriei cu privire la raportule patrimoniale dintre soți

Capitolul al II-lea

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND REGIMUL MATRIMONIAL

Secțiunea 1. Noțiunea de regim matrimonial

Secțiunea 2. Clasificarea regimurilor matrimoniale

Secțiunea 3. Principiile regimurilor matrimoniale

Secțiunea 4. Intervalul de timp în care regimul matrimonial ales produce efecte

Secțiunea 5. Alegerea regimului matrimonial

Secțiunea 6. Modificarea sau înlocuirea regimului matrimonial

Secțiunea 7. Efectele regimului matrimonial

Secțiunea 8. Încetarea regimului matrimonial

Secțiunea 9. Lichidarea regimului matrimonial

Secțiunea 10. Organizarea și funcționarea Registrului național notarial al regimurilor matrimoniale ( RNNRM) și procedura de înscriere si consultare a acestuia

Capitolul al III-lea

REGIMUL MATRIMONIAL LEGAL

Secțiunea 1. Noțiuni introductive

Noțiunea de regim al comunității legale

Trăsăturile regimului matrimonial al comunității legale

Secțiunea 2. Structura patrimoniului fiecărui soț

2.1 Bunurile comune ale soților. Dovadă

2.2 Bunurile proprii ale soților. Dovadă

2.3 Datoriile soților

Secțiunea 3. Funcționarea regimului legal al comunității de bunuri

3.1 Sistemul gestiunii paralele

3.2 Sistemul gestiunii comune

3.3 Răspunderea pentru actele care prejudiciază comunitatea

Secțiunea 4 . Împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei

Secțiunea 5. Bunurile și datoriile soților în lumina societăților comerciale

Sectiunea 6. Încetarea regimului comunității legale

Secțiunea 7. Lichidarea regimului comunității legale

Capitolul al IV-lea

REGIMUL SEPARAȚIEI DE BUNURI

Secțiunea 1. Noțiuni generale despre regimul separației de bunuri

Secțiunea 2. Caracterizarea regimului separației de bunuri

Secțiunea 3. Separația patrimoniilor

3.1. Separația activului

3.2. Separația pasivului

3.3. Dovada bunurilor

3.4. Gestiunea bunurilor

Secțiunea 4. Lichidarea regimului separației de bunuri

Capitolul al V-lea

REGIMUL COMUNITĂȚII CONVENȚIONALE

Secțiunea 1. Noțiuni introductive despre regimul comunității convenționale

Secțiunea 2. Clauze referitoare la compoziția comunității

2.1. Comunitatea restrânsă

2.2. Comunitatea extinsă

Secțiunea 3. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

Secțiunea 4. Modalități privind încetarea, lichidarea si partajul regimului comunității convenționale

Capitolul al VI-lea

ASPECTE DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

Modele de convenții matrimoniale

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Înainte de toate, familia reprezintǎ un fenomen social complex care necesitǎ un grad sporit de atenție ȋntrucât aceasta și-a câștigat ȋn timp statutul de ,,element fundamental și natural al societǎțiiˮ.

Intrarea ȋn vigoare a Codului civil la 1 octombrie 2011 a introdus cu titlu de noutate ȋn materia dreptului familiei urmǎtoarele regimuri matrimoniale: regimul comunitǎții legale, regimul comunitǎții convenționale și regimul separației de bunuri.

Potrivit Codului nostru civil, regimul matrimonial legal este cel al comunitǎții legale, iar regimurile convenționale, adicǎ instaurabile prin convenție matrimonialǎ sunt: regimul comunitǎții convenționale și regimul separației de bunuri.

Considerǎm cǎ introducerea acestor regimuri este binevenitǎ pentru adaptarea legislației privind relațiile patrimoniale dintre soți cu interesele și preferințele acestora ȋn timpurile moderne pe care le trǎim ȋntrucât vechea reglementare din Codul familiei (1954) prevedea un singur regim matrimonial de la care soții nu puteau deroga. Noua reglementare dǎ posibilitatea soților sǎ experimenteze ȋn cadrul uneia și aceleiași cǎsǎtorii fiecare dintre regimurile matrimoniale putând sǎ le ȋnlocuiascǎ sau sǎ le modifice.

Indiferent care ar fi regimul matrimonial, cel de drept comun sau un regim convențional, va produce efecte ȋntre soți numai din ziua ȋncheierii cǎsǎtoriei și va ȋnceta prin constatarea nulitǎții, anularea, desfacerea sau ȋncetarea cǎsǎtoriei.

Am hotǎrât sǎ aleg aceastǎ temǎ deoarece subiectul pe care ȋl abordǎm este unul interesant nu numai prin prisma faptului cǎ reprezintǎ o noutate ȋn materie, ci și prin prisma faptului cǎ la momentul actual prezintǎ interes pentru mulți dintre cei care ȋncheie o cǎsǎtorie. Nu ȋn ultimul rând, motivul pentru care am ales sǎ profundez aceastǎ temǎ este faptul cǎ ȋncǎ din primul moment ȋn care am intrat ȋn contact cu ,,dreptul familieiˮ m-a atras pentru cǎ este o parte a dreptului care reglementeazǎ relațiile de familie, un aspect foarte important pentru noi toți.

Familia, așa cum am precizat ȋncǎ de la ȋnceput este un element fundamental al societǎții care meritǎ sǎ fie ocrotit din toate punctele de vedere de cǎtre stat. În sprijinul aceste idei vine ȋnsuși Codul civil care prevede ȋn art. 258 alin. (2)-(3) urmǎtoarele: Familia are dreptul la ocrotire din partea societǎții și a statului. Statul este obligat sǎ sprijine, prin mǎsuri economice și sociale, ȋncheierea cǎsǎtoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei.

Întrucât ne-am propus ca orice persoană (chiar și fǎră științe juridice) care va citi această lucrare să înțeleagă tema licenței, încă de la început vom prezenta pe scurt ȋn capitolul I câteva noțiuni introductive despre cǎsǎtorie și efectele ei, ca apoi sǎ prezentǎm elemente introductive despre regimul matrimonial ȋn general, urmând sǎ dezbatem fiecare regim matrimonial ȋn parte, iar la final vom prezenta câteva aspecte de drept internațional.

Totodatǎ, prin abordarea acestei teme, vom ȋncerca să arătǎm că noua reglementare a intervenit cu succes dupǎ mai bine de jumǎtate de secol ȋn care a fost impus un regim matrimonial, unic, legal și imperativ prin Codul familiei.

Capitolul I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE CĂSĂTORIE ȘI EFECTELE ACESTEIA

Secțiunea 1. Noțiuni introductive despre căsătorie

Precizări prealabile

Familia romană era formată ca o instituție politică ce era condusă de către bărbat, iar femeia avea statutul de subalternă fiind supusă bărbatului.

Statutul femeii măritate depindea de forma căsătoriei ce fusese încheiată. În dreptul roman erau cunoscute două forme ale căsătoriei:

Căsătoria cum manus era forma prin care femeia trecea de sub puterea tatălui său sub puterea bărbatului care îi devenea soț.

Căsătoria sine manus era căsătoria liberă, dar femeia rămânea supusă autorității paternale și totodată aceasta trebuia să-și respecte soțul și să îl urmeze.

,,În spațiul românesc, nu avem date complete și sigure despre existența dreptului geto-dac, dar se pare că în jurul secolelor V-VI î.Hr., familia gentilică era dominată de principiul poligamiei.”

La începutul secolului al XIX-lea, definiția căsătoriei a devenit completă. În articolul 63 din Codul Calimach, din 1817, căsătoria era definită ca un contract : ,, două persoane, parte bărbătească și parte femeiască, arată cu un chip legiuit a lor voință și hotărâre, de a viețui într-o legiuită însoțire, cu dragoste, cu frica lui Dumnezeu și cu cinste întru o tovărășie nedespărțită, de a naște prunci, a-i crește, a se agiuta ăntre ei după putință la toate întâmplările.”

Codul civil Cuza din 1864 nu prevedea o definiție pentru căsătorie și din această cauză definiția a fost dată de către doctrină.

Codul familiei dădea căsătoriei două înțelesuri:

Act juridic, prin care viitorii soți consimt să se căsătorească, în condițiile prevăzute de lege

Situație juridică adică statutul legal al soților

Așadar, nici Codul familiei nu definea noțiunea de căsătorie, doctrina suplinind din nou această lipsă. Căsătoria era definită drept acordul de voință dintre un bărbat și o femeie, realizat în condițiile și cu solemnitățile prevăzute de lege, în scopul de a întemeia o familie.

În art. 259 al noului Cod civil, instituția căsătoriei este reglementată astfel:

,,(1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie încheiată în condițiile legii.

(2) Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.

(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.

(4) Condițiile de încheiere și cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil.

(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii.

Putem observa cǎ reglementarea Codului civil respinge ideea încheierii căsătoriei între persoane de același sex.

Natura juridică a căsătoriei

În legătură cu natura juridică a căsătoriei, au fost trei teorii formulate în literatura de specialitate.

Acestea sunt:

Teoria contractuală. Principalul argument în susținerea acestei teorii este legat de actul juridic bilateral care aseamănă căsătoria cu un contract civil.

Teoria instituționala. Potrivit acestei teorii, căsătoria este o instituție juridică care are reglementări proprii și care se află în interdependență cu alte instituții fundamentale ale dreptului civil.

Teoria contractual-instituțională. Această teorie mixtă atribuie căsătoriei o dublă natură juridică: de contract și totodată de instituție juridică.

Caracterele juridice ale căsătoriei

Căsătoria are următoarele caractere juridice:

Căsătoria este o uniune dintre un bărbat și o femeie. Potrivit art. 259 alin. (1) C. civ., căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie. În același sens, art. 277 C. civ. interzice căsătoria dintre persoane de același sex.

Căsătoria este liber consimțită. Codul civil reglementează libertatea consimțământului privind încheierea căsătoriei. Potrivit art. 271 C. civ., consimțământul este valabil doar atunci când este exprimat personal și liber de viitorii soți.

Căsătoria este un act personal. Consimțământul trebuie dat personal în fața ofițerului de stare civilă de către viitorii soți.

Căsătoria este un act juridic bilateral, fiind încheiat ca urmare a manifestării de voință a viitorilor soți.

Căsătoria este un act juridic solemn. Aceasta are un caracter solemn pentru că încheierea ei trebuie să respecte anumite formalități legale.

Căsătoria este un act juridic pur și simplu ce nu poate fi afectat de modalități ( termen, condiție, sarcină).

Căsătoria are caracter civil. Doar ofițerul de stare civilă o poate încheia în mod valabil.

Căsătoria se încheie pe viață. De principiu, căsătoria este menită să dăinuiască pe tot parcursul vieții soților.

Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi între bărbat și femeie.

Căsătoria este monogamă. O persoană căsătorită nu poate încheia o nouă căsătorie cât timp prima nu a încetat ori nu a fost desfăcută ori desființată.

Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.

Secțiunea 2. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți

Căsătoria produce numeroase efecte patrimoniale asupra persoanei.

Relațiile patrimoniale dintre soți cuprind totalitatea raporturilor juridice cu caracter patrimonial ce se stabilesc între soți, dar în același timp și între soți și terți.

Noul Cod civil cuprinde in Capitolul VI din Titlul II al Cărții a II-a ,,Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, iar prevederile sale se referă la regimurile matrimoniale și modalitățile de modificare ale acestora.

Capitolul al II-lea

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND REGIMUL MATRIMONIAL

Secțiunea 1. Noțiunea de regim matrimonial

În sens restrâns, prin regim matrimonial întelegem ansamblul de norme care guvernecu natura juridică a căsătoriei, au fost trei teorii formulate în literatura de specialitate.

Acestea sunt:

Teoria contractuală. Principalul argument în susținerea acestei teorii este legat de actul juridic bilateral care aseamănă căsătoria cu un contract civil.

Teoria instituționala. Potrivit acestei teorii, căsătoria este o instituție juridică care are reglementări proprii și care se află în interdependență cu alte instituții fundamentale ale dreptului civil.

Teoria contractual-instituțională. Această teorie mixtă atribuie căsătoriei o dublă natură juridică: de contract și totodată de instituție juridică.

Caracterele juridice ale căsătoriei

Căsătoria are următoarele caractere juridice:

Căsătoria este o uniune dintre un bărbat și o femeie. Potrivit art. 259 alin. (1) C. civ., căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie. În același sens, art. 277 C. civ. interzice căsătoria dintre persoane de același sex.

Căsătoria este liber consimțită. Codul civil reglementează libertatea consimțământului privind încheierea căsătoriei. Potrivit art. 271 C. civ., consimțământul este valabil doar atunci când este exprimat personal și liber de viitorii soți.

Căsătoria este un act personal. Consimțământul trebuie dat personal în fața ofițerului de stare civilă de către viitorii soți.

Căsătoria este un act juridic bilateral, fiind încheiat ca urmare a manifestării de voință a viitorilor soți.

Căsătoria este un act juridic solemn. Aceasta are un caracter solemn pentru că încheierea ei trebuie să respecte anumite formalități legale.

Căsătoria este un act juridic pur și simplu ce nu poate fi afectat de modalități ( termen, condiție, sarcină).

Căsătoria are caracter civil. Doar ofițerul de stare civilă o poate încheia în mod valabil.

Căsătoria se încheie pe viață. De principiu, căsătoria este menită să dăinuiască pe tot parcursul vieții soților.

Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi între bărbat și femeie.

Căsătoria este monogamă. O persoană căsătorită nu poate încheia o nouă căsătorie cât timp prima nu a încetat ori nu a fost desfăcută ori desființată.

Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.

Secțiunea 2. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți

Căsătoria produce numeroase efecte patrimoniale asupra persoanei.

Relațiile patrimoniale dintre soți cuprind totalitatea raporturilor juridice cu caracter patrimonial ce se stabilesc între soți, dar în același timp și între soți și terți.

Noul Cod civil cuprinde in Capitolul VI din Titlul II al Cărții a II-a ,,Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, iar prevederile sale se referă la regimurile matrimoniale și modalitățile de modificare ale acestora.

Capitolul al II-lea

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND REGIMUL MATRIMONIAL

Secțiunea 1. Noțiunea de regim matrimonial

În sens restrâns, prin regim matrimonial întelegem ansamblul de norme care guvernează raporturile juridice dintre soți cu privire la drepturile și obligațiile pecuniare ale vieții conjugale.

În sens larg, noțiunea de regim matrimonial include și raporturile pecuniare dintre soți și terți.

Codul civil din 1864, dupǎ modelul Codului francez, lǎsa libertate convențiilor matrimoniale premaritale, ȋnsǎ regimul matrimonial ales anterior celebrǎrii cǎsǎtoriei nu putea fi modificat ȋn mod voluntar ȋn timpul cǎsǎtoriei. (art. 1228 C. civ. din 1864)

Același Cod civil stabilea cǎ regimul aplicabil soților care nu au ȋncheiat un contract de cǎsǎtorie sau dacǎ acesta era anulat, era regimul separației de bunuri sau de patrimonii. În aceastǎ privințǎ legislația românǎ diferea de cea francezǎ ȋntrucât cea din urmǎ a dat preferințǎ regimului comunitǎții de bunuri mobile și achiziții.

În cazul actelor de ȋnstrǎinare, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, privind bunuri mobile sau imobile ale soției, aceasta avea nevoie de autorizarea bǎrbatului sǎu. De la aceastǎ regulǎ, excepția o constituie actele de dispoziție mortis causa asupra cǎrora femeia putea dispune singurǎ prin testament (art. 208 C. civ.), doctrina explicând acest fapt prin aceea cǎ testamentul ȋși va produce efectele dupǎ moartea femeii, la un moment la care cǎsǎtoria va fi ȋncetat.

Reglementarea românǎ de la acea vreme prevedea ,,regimul dotalˮ ce consta ȋn faptul cǎ bunurile femeii erau ȋmpǎrțite ȋn douǎ mase diferite: bunuri dotale care erau aduse ȋn folosința bǎrbatului pentru a susține sarcinile cǎsǎtoriei, și bunuri extradotale, asupra cǎrora femeia ȋși pǎstra dreptul de folosințǎ și de administrare. Principala caracteristicǎ a acestui regim dotal era reprezentatǎ de regula inalienabilitǎții dotel imobiliare (art. 1248 C. civ. din 1864).

Deși legislația vremii le dǎdea posibilitatea soților de a alege un alt regim matrimonial decât cel dotal, ȋn practicǎ acest lucru nu s-a ȋntamplat, conform consemnǎrilor de specialitate , n-au existat decât regimul dotal și regimul separației de bunuri.

Trebuie sǎ precizǎm cǎ dupǎ intrarea ȋn vigoare a Constituției Republicii Populare Române din 1948, dispozițiile Codului civil din 1864 care priveau regimul matrimonial dotal au fost considerate abrogate tacit, iar regimul matrimonial al separației de bunuri a rǎmas, formal, ȋn vigoare pânǎ la adoptarea Codului familiei din 1954.

Codul familiei din 1956 recunoștea ca unic regim matrimonial, comunitatea legalǎ de bunuri. Prin ȋncheierea cǎsǎtoriei, soții erau plasați sub regimul comunitǎții de bunuri fǎrǎ ca manifestarea de voințǎ a acestora sǎ fie necesarǎ.

Posibilitatea de a alege un alt regim matrimonial nu exista, convențiile contrare fiind nule absolut potrivit art. 30 alin.(2) C. fam.

În privința activului, prezumția era de apartenențǎ la comunitate, ȋn ceea ce privea pasivul, regula prevedea exact contrariul. Datoriile contractate ȋn timpul cǎsǎtoriei erau considerate proprii, iar datorii comune erau doar datoriile expres și limitativ prevǎzute ȋn art. 32 C. fam. (Soții rǎspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile fǎcute cu administrarea oricǎruia dintre bunurile lor comune; b) obligațiile ce au contractat ȋmpreunǎ; c) obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru ȋmplinirea nevoilor obișnuite ale cǎsniciei; d) repararea prejudiciului cauzat prin ȋnsușirea de cǎtre unul dintre soți a unor bunuri proprietate socialistǎ, dacǎ prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților).

În sistemele străine de drept noțiunea de regim matrimonial este definită ȋn diferite moduri. În dreptul francez, regimurile matrimoniale sunt definite ca normele care reglementează relațiile pecuniare ȋntreținute de soți, atât ȋntre ei, cât și cu terții. În dreptul englez, termenul de regim matrimonial este necunoscut, regulile privind statutul patrimonial al soților nefiind sistematizate, ȋnsuși dreptul familiei primind o recunoaștere abia după 1950. Aceste regimuri se caracterizează prin faptul că nu există o masă de bunuri care să aparțină ȋn același timp ambilor soți, ci doar bunuri personale ale fiecăruia. Ei conservă proprietatea exclusivă a tuturor bunurilor pe care le posedă la data ȋncheierii căsătoriei și a celor pe care le achiziționează ȋn timpul căsătoriei cu titlu oneros sau gratuit, fiecare având dreptul de a le folosi, administra și dispune liber de bunurile sale.

Regimurile legale de separație sunt relativ izolate, găsindu-se ȋn Japonia, Turcia și Grecia, ultima fiind singura țară europeană care mai reglementează și regimul dotal. În Germania, regimul separației este unul convențional, aplicându-se dacă soții refuză regimul legal al participării la achiziții. În Elveția, acest tip de regim are un statut de drept convențional sau de drept extraordinar, ultimul fiind dispus de judecător la cererea unuia dintre soți, ca o măsură de protecție ȋmpotriva celuilalt soț.

Secțiunea 2. Clasificarea regimurilor matrimoniale

Noul Cod civil a înlocuit reglementarea Codului familiei cu o reglementare modernă. Astfel, potrivit art. 312 C. civ., ,,Viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională”.

Din dispozițiile acestui articol reiese existența unui regim legal, mai exact regimul comunității de bunuri și două regimuri convenționale, respectiv: regimul separației de bunuri și regimul comunității convenționale.

,,Oricare ar fi regimul matrimonial și indiferent de sorgintea convențională sau legală a acestuia, toate căsătoriile au ca numitor comun patrimonial statutul imperativ, regimul primar imperativ, adică un nucleu de reguli interesând raporturile patrimoniale aplicat soților ca efect al căsătoriei.ˮ

Secțiunea 3. Principiile regimurilor matrimoniale

Principiul libertății alegerii regimului matrimonial.

Potrivit art. 312 alin (1) C. civ., viitorii soți ȋși pot alege unul dintre următoarele regimuri matrimoniale: regimul comunității legale, regimul separației de bunuri sau regimul comunității convenționale. Libertatea soților de a-și alege regimul matrimonial nu este absolută. Atunci când viitorii soți nu și-au ales regimul matrimonial până la oficierea căsătoriei, acestora le va fi aplicat în mod obligatoriu regimul comunității legale.

Principiul libertății modificării regimului matrimonial

Soții pot modifica pe parcursul căsătoriei alegerea făcută cu ocazia încheierii căsătoriei referitor la regimul matrimonial. Potrivit art. 369 alin (1) C. civ. : ,, După cel puțin un an de la încheierea căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial, ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale.

Principiul egalității în drepturi dintre soți

Conform acestui principiu, soții au aceleași drepturi și obligații patrimoniale cu privire la căsătorie

,, În privința regimurilor matrimoniale, egalitatea în drepturi dintre soți se reflectă sub mai multe aspecte:

soții au aceleași drepturi și obligații patrimoniale care decurg, prin efectul legii, din căsătorie;

natura juridică a bunurilor dobândite de unul dintre soți ori a datoriilor asumate de unul dintre soți sub imperiul unui regim matrimonial nu diferă după cum acestea aparțin bărbatului sau femeii;

puterile fiecăruia dintre soți asupra bunurilor pe care le deține în mod exclusiv sau împreuna cu celălalt soț nu diferă pe criteriul sexului.

Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei

Relațiile patrimoniale dintre cei doi soți sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale, acestea fiind menite să susțină familia din punct de vedere material.

Secțiunea 4. Intervalul de timp în care regimul matrimonial ales produce efecte

Potrivit art. 313 alin. (1) C. civ., regimul matrimonial produce efecte ȋntre soți numai din ziua ȋncheierii căsătoriei.

Durata căsătoriei este cea care determină aplicarea în timp a regimului matrimonial. Atunci când intervine o modificare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei, modificările se vor produce față de terți de la data la care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate.

Așadar putem concluziona cu privire la acest aspect: că întinderea regimului matrimonial depinde de instituția căsătoriei. Cauzele care conduc la încetarea sau desființarea căsătoriei sunt comune și determină încetarea regimului matrimonial.

Secțiunea 5. Alegerea regimului matrimonial

Soții au posibilitatea ca la încheierea căsătoriei să aleagă un regim matrimonial. Dacă soții vor să aleagă un regim matrimonial convențional de bunuri, trebuie să încheie o convenție matrimonială, iar dacă aceștia nu aleg, li se va aplica regimul comunității legale.

,,Convenția matrimonială este actul juridic prin care viitorii soți ȋși stabilesc propriul regim matrimonial sau, după caz, prin care soții modifică regimul matrimonial sub care s-au căsătorit.ˮ

Potrivit art. 330 C. civ., sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având caracter predeterminat.

Convențiile matrimoniale încheiate înainte de căsătorie își produc efectele numai de la data încheierii căsătoriei, iar cele încheiate în timpul căsătoriei își produc efectele de la data indicată de părti, iar dacă părtile nu au prevăzut o astfel de dată, de la data încheierii ei.

Art. 332 alin. (2) C. civ. prevede următorul lucru: convenția matrimonială nu poate aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale legale.

Conform art. 333. C. civ., prin convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ci doar reducțiunii.

Pentru ca aceste convenții matrimoniale să fie opozabile terților, se înscriu în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, potrivit legii.

Ținându-se cont de natura bunurilor, convențiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerțului și în alte registre de publicitate prevăzute de lege. Orice persoană interesată va putea cerceta registrele și va putea solicita eliberarea de extrase certificate.

Art. 338 C. civ. menționează faptul că în situația în care convenția matrimonială este nulă sau anulată se va aplica regimul comunității legale.

Secțiunea 6. Modificarea sau înlocuirea regimului matrimonial

Modificarea convențională

Soții au libertatea de a modifica regimul matrimonial ales. Modificarea regimului matrimonial se face prin încheierea unei convenții matrimoniale, cu respectarea tuturor condițiilor de fond, de formă și de publicitate prevăzute de lege.

Trebuie să facem disticție între modificarea convenției încheiate înaintea căsătoriei și modificarea celei ce a fost încheiată în timpul căsătoriei.

Modificarea convenției matrimoniale înainte de căsătorie poate avea ca obiect înlocuirea regimului matrimonial pe care soții l-au ales sau poate privi anumite modificări ale acestuia.

În timpul căsătoriei, potrivit art. 369 alin. (1), dupǎ cel puțin un an de la ȋncheierea cǎsǎtoriei, ori de câte ori doresc, soții pot să înlocuiască regimul matrimonial aplicabil cu un alt regim matrimonial sau pot să-l modifice, respectând condițiile prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale.

Termenul de un an este un termen de acomodare, acesta având ca scop darea posibilitǎții soților de a cunoaște avantajele și dezavantajele regimului care li s-a aplicat de la ȋncheierea cǎsǎtoriei, pentru a putea decide ȋn cunoștințǎ de cauzǎ cu privire la schimbarea acestuia. Din dispozițiile legii rezultǎ cǎ acest termen trebuie respectat numai ȋn ceea ce privește prima modificare a regimului.

Modificarea sau înlocuirea regimului matrimonial nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor personali sau comuni ai soților, iar dacă aceasta a fost făcută pentru a îi frauda pe aceștia, ei pot formula acțiune revocatorie. Art. 1562 C. civ. stabilește condițiile în care se poate formula acțiunea revocatorie generală. Creditorul trebuie să facă dovada unui prejudiciu, cerând declararea inopozabilității actelor pe care debitorul le-a încheiat în frauda sa.

În ceea ce privește soții, creditorii care au fost prejudiciați prin înlocuirea, modificarea sau lichidarea regimului matrimonial, pot să formuleze acțiune revocatorie în termen de un an de la data la care au avut loc formalitățile de publicitate.

Modificarea judiciară

,,Modificarea regimului matrimonial poate surveni ca urmare a voinței soților, pe cale convențională, sau ȋn urma culpei unuia dintre ei pe cale judiciară. Modificarea judiciară a regimului matrimonial este inspirată de instituția similar reglementată prin art. 488-491 C. civ. Québec și presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

soții să fie căsătoriți sub regimul comunității legale sau convenționale, pentru că numai acestea presupun o gestiune comună a bunurilor care ar putea pune în pericol interesele familiei;

unul dintre soți încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. Aceasta chestiune este una de fapt, care trebuie apreciată de instanța competentă în concret în fiecare caz în parte.

să existe o cerere a soțului nevinovat, în această materie instanța neputând acționa din oficiu, fără sesizare formulată de singura persoană îndreptățită la acțiune. Textul acordă acest drept numai soțului, deci separația nu poate fi cerută de creditori, dar ei pot interveni în cauză.”

Principalul efect al separației judiciare este încetarea regimului matrimonial anterior și aplicarea regimului separației de bunuri.

Efectele separației se produc de la momentul formulării cererii de separare judiciară, cu excepția situației în care instanța va dispune că efectele se produc de la data la care soții s-au despărțit în fapt. Pentru ca aceste efecte să se aplice retroactiv trebuie ca unul dintre soți să ceară acest lucru.

Reținem și faptul cǎ pentru aceleași fapte ale soțului – acte juridice prin care sunt puse ȋn primejdie interesele familiei- existǎ și o opțiune mai puțin severǎ, de a cere instanței de judecatǎ limitarea puterilor acelui soț pentru o duratǎ determinatǎ, dreptul de a dispune de anumite bunuri sǎ poatǎ fi exercitat numai cu consimțǎmântul expres al celuilalt soț. Durata acestei mǎsuri poate fi prelungitǎ, fǎrǎ ȋnsǎ a se depǎși ȋn total 2 ani. [art. 316 alin. (1) C. civ.]

,,Spre deosebire de modificarea convenționalǎ a regimului matrimonial care presupune trecerea unui termen de un an de la data cǎsǎtoriei [art. 369 alin. (1) C. civ.], modificarea judiciarǎ poate fi cerutǎ oricând, inclusiv ȋn termenul de ,,reflecțieˮ de un an.ˮ

,,Regimul matrimonial modificat, pe cale convențională sau judiciară, produce efecte de la data ȋndeplinirii formalităților prevǎzute de lege pentru publicitatea convenției matrimoniale – ȋnscrierea ȋn Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și, dupǎ caz, ȋn funcție de natura bunurilor, notarea ȋn cartea funciarǎ, ȋnscrierea ȋn registrul comerțului, precum și ȋn alte registre de publicitate – sau de la o datǎ anterioarǎ, anume data la care terții au luat cunoștințǎ pe altǎ cale de faptul modificǎrii regimului matrimonialˮ

Secțiunea 7. Efectele regimului matrimonial

,, Din analiza alin. (1) al art. 313 NCC rezultă că efectele oricărui regim matrimonial – fie că este vorba de regimul matrimonial legal, regimul matrimonial al comunității convenționale sau regimul matrimonial al separației de bunuri – se produc doar de la data încheierii căsătoriei și se întind în timp până la data încetării, desfacerii sau desființării acesteia, neputând supraviețui acesteia.”

Dacă vom analiza alin. (2) al art. 313 C. civ., vom observa că în situația în care o modificare a regimului matrimonial intervine în timpul căsătoriei, față de terți efectele se vor produce de la data la care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate.

Alin. (3) al aceluiași articol dispune că neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții de bună-credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale.

Secțiunea 8. Încetarea regimului matrimonial

Întrucat regimul matrimonial este accesoriu al căsătoriei, efectele sale încetează atunci când căsătoria nu mai există.

Disoluția căsătoriei are loc prin:

desființare, în cazul constatării nulității absolute sau anulării pentru nulitate relativă. Cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau cel puțin concomitente cu încheierea căsătoriei, iar efectele se produc retroactiv, ex tunc, chiar de la data încheierii căsătoriei;

desfacere prin divorț, situație în care intervine pentru motive ulterioare încheierii căsătoriei si produce efecte numai pentru viitor;

decesul unuia dintre soți (moarte fizicǎ sau declaratǎ prin hotǎrâre judecǎtoreascǎ), iar efectele se produc numai pentru viitor

,,Regimul matrimonial poate fi ales de viitorii soți prin încheierea convenției matrimoniale, iar în lipsa acestei convenții devine incident comunitatea legală. Indiferent de regimul matrimonial care guvernează relațiile patrimoniale dintre soți, acesta poate fi modificat în timpul căsătoriei, în condițiile legii (art. 369-372 NCC), și încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.”

Atunci când căsătoria este desființată, hotărârea judecătorească rămasă definitivă va fi comunicată în copie serviciului public comunitar local pentru a se face mențiune pe marginea actului de căsătorie. O copie a acestuia va fi transmisă Registrului notarial al regimurilor matrimoniale pentru a se înscrie mențiunea referitoare la încetarea regimului matrimonial.

,,Dacă a fost desfăcută căsătoria, data încetării regimului matrimonial este data cererii de divorț sau a despărțirii in fapt a soților.

În cazul încetării prin moartea constatată fizic a unuia dintre soți, data încetării regimului matrimonial coincide cu data decesului. Dacă moartea a fost declarată pe cale judecătorească, regimul matrimonial încetează pe data rămânerii definitive a hotărârii de declarare judecătorească a morții.

Față de terți, regimul încetează din momentul în care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate: înscrierea în Registrul notarial al regimurilor matrimoniale, în cartea funciara, în registrul comerțului”

,,S-a spus ȋn doctrina francezǎ, pe marginea art. 262-1 alin. (1), art. 262-2 C. civ. fr. Care, se pare au inspirat conținutul art. 385 din legea noastrǎ civilǎ, cǎ rațiunea retroactivitǎții ȋncetǎrii regimului matrimonial ar fi, ȋn principal aceea de a se asigura protecție fiecǎruia dintre soți fațǎ de eventualele abuzuri ale celuilalt ȋn exercitarea puterilor ce ȋi revin potrivit regimului matrimonial ȋn perioada premergǎtoare divorțului.ˮ

Secțiunea 9. Lichidarea regimului matrimonial

În cazul încetării sau schimbării regimului matrimonial, intervine și lichidarea acestuia.

,,Ori de câte ori ia sfârșit regimul matrimonial ( ca urmarea a declarării nulității, a anulării căsătoriei, a morții unuia dintre soți sau a desfacerii căsătoriei prin divorț) sau se modifică regimul matrimonial, trecându-se de la un regim matrimonial permis de lege la altul permis de lege, vechiul regim matrimonial existent se lichidează.”

Potrivit art. 320 C. civ., lichidarea regimului matrimonial poate avea loc prin:

bună învoială, prin înscris autentic notarial

pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind actul de lichidare.

,,Lichidarea regimului matrimonial presupune:

preluarea de fiecare soț a bunurilor proprii;

partajarea bunurilor comune (în funcție de specificul regimului matrimonial existent între soți) și

regularizarea datoriilor.”

Creditorii care se considerǎ prejudiciați prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial, au posibilitatea de a formula acțiune revocatorie în termen de un an de la data la care s-au îndeplinit formalitățile de publicitate sau de la data la care au luat cunoștință mai înainte pe alte căi.

Secțiunea 10. Organizarea și funcționarea Registrului național notarial al regimurilor matrimoniale ( RNNRM) și procedura de înscriere si consultare a acestuia

RNNRM a fost înființat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, la 01.10.2011 și este registrul în care se înscrie, cu efect de opozabilitate față de terți, regimul matrimonial ales de soți și care apare menționat în:

– actul de căsătorie (art.313).

– convenția matrimonială prin care se adoptă sau se modifică regimul matrimonial (art.334).

Se înscriu, de asemenea, actele prin care se desface căsătoria și încetează regimul matrimonial, respectiv certificatele de divorț, emise pe cale notarială și administrativă și hotǎrârile judecătorești de pronunțare a divorțului.

,,Potrivit art.1 alin. (1) din Normele metologice privind Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și procedura de înscriere și consultare a acestuia, denumit ȋn continuare RNNRM, organizat la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, se înscriu pentru opozabilitate față de terți, regimul matrimonial ales de soți – comunitatea legala, separația de bunuri sau comunitatea convențională – , precum și orice schimbare ulterioară a acestuia”

Alegerea regimului separației de bunuri sau regimul comunității convenționale se face prin convenție matrimonială, iar apoi se înscrie in RNNRM.

În ceea ce privește regimul matrimonial al comuniății legale de bunuri, acesta este înscris în RNNRM pe baza actului de căsătorie pe care s-a făcut mențiunea referitoare la regimul matrimonial, potrivit art. 291 C. civ.

Pentru a le fi opozabile terților, vor fi înscrise în RNNRM convenția matrimonială precum și orice alte acte prin care se modifică, se revocă ori se anulează convenția.

Actele referitoare la regimul matrimonial ales vor fi ținute într-o evidență centralizată la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, pe suport material, dar și pe suport electronic, amândouă fiind obligatorii și identice.

,,Potrivit art. 3 din Normele metodologice privind Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale si procedura de înscriere și consultare a acestuia, în RNNRM se înregistrează cel puțin următoarele mențiuni:

numărul și data formularului de înregistrare a actului juridic sau, după caz, de interogare a RNNRM, alocate în mod automat de aplicația informatică;

numele și prenumele părților, anterioare și ulterioare încheierii căsătoriei, rezultate din actele de identitate ale părților și respectiv, din actul de căsătorie comunicat RNNRM, În copie, de către autoritatea care a încheiat căsătoria;

codul numeric personal al părților;

regimul matrimonial ales: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională;

date privind actul de căsătorie pe baza căruia se face înscrierea regimului comunității legale de bunuri;

date privind actul prin care se modifică, se revocă sau se anulează convenția matrimonială.”

În ceea ce privește convenția matrimonială încheiată, modificată sau revocată în timpul căsătoriei, notarul public care a autentificat actul notarial care este supus înscrierii, va comunica îndatǎ în format electronic, chiar în ziua îndeplinirii procedurii, copia actului juridic și formularul de înscriere.

,,RNNRM eliberează extrase privind date înregistrate în cuprinsul acestuia, care vor fi certificate de către emitent la cererea notarilor publici sau a oricărei persoane fizice sau juridice, chiar dacă acesta nu justifică un interes.”

Pentru înscrierea actelor în RNNRM, precum și pentru consultarea acestuia sunt percepute taxe al căror cuantum și modalitate de plată se stabilesc de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

Sunt scutite de la plata acestei taxe, cererile adresate de către autoritățile și instituțiile publice.

O înscriere eronată poate fi rectificată sau anulată la cererea notarului public, a camerei notarilor publici, a oricărei persone interesate sau din oficiu. Dacă înscrierea eronată a avut loc din cauza notarului public, taxa pentru rectificarea sau anularea înscrierii este suportată de către acesta, iar dacă înscrierea eronatǎ este cauzată de către administratorul RNNRM, pentru rectificarea sau anularea înregistrării nu se percepe taxă.

Capitolul al III-lea

REGIMUL MATRIMONIAL LEGAL

Secțiunea 1. Noțiuni introductive.

Noțiunea de regim al comunității legale

,,Potrivit noului Cod civil, regimul comunității legale este regimul de drept comun care se aplică în următoarele situații:

dacă soții nu au încheiat o convenție matrimonială prin care să aleagă un alt regim matrimonial

dacă soții au încheiat o convenție matrimonială prin care au ales să li se aplice pe durata căsătoriei acest regim, chiar dacă prin convenție au stabilit și alte clause care nu îl transformă într-un regim convențional;

în raporturile cu terții de bună-credință cu care soții au contractat, dacă s-a încheiat o convenție matrimonială prin care s-a ales un alt regim, dar nu au fost îndeplinite formele de publicitate prevăzute de lege.

Legiuitorul a ales regimul comunității legale deoarece el este ,,cel mai potrivit și cel mai conform cu însuși spiritul căsătoriei, deoarece stabilește între soți o comunitate neîncetată de interese, ceea ce corespunde scopului ideal al oricărei căsătorii”

,,Regimul comunității nu are o tradiție foarte îndelungată pe teritoriul țării noastre. Codul civil de la 1864 prevedea ca regim de drept comun regimul separației, iar ca regim convențional regimul dotal si societatea de achiziții. Abia prin Codul familiei care a intrat în vigoare la 1 februarie 1954 s-a instituit ca regim legal, unic și obligatoriu regimul comunității, sub forma proprietății comune în devălmășie.”

“În principiu, inspirația noului Cod pentru regimul comunității legale se găsește în dispozițiile corespunzătoare din Codul familiei, care au fost amendate pentru a le pune în accord cu criticile formulate de doctrină, dar și cu realitățile socio-economice actuale.”

În ceea ce privește tranziția de la regimul comunitǎții de bunuri conform Codului familiei la regimurile matrimoniale reglementate de noul Cod civil, trebuie sǎ avem ȋn vedere faptul cǎ ȋn momentul intrǎrii ȋn vigoare a noului Cod civil român, la 1 octombrie 2011, cǎsǎtoriile ȋncheiate anterior acestui moment, aveau, fǎrǎ nicio excepție același regim matrimonial al comunitǎții de bunuri, reglementat de art. 29-36 C. fam.

Art. 27 din Legea nr. 71/2011 a stabilit cǎ: ,,Indiferent de data ȋncheierii cǎsǎtoriei, ȋn ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt supuși dispozițiilor Codului civil, de la data intrǎrii sale ȋn vigoare”.

,,Regimul matrimonial existent, inevitabil al comunitǎții de bunuri, a intrat, ȋncepând cu 1 octombrie 2011, sub ,,tutelaˮ dispozițiilor alocate regimului matrimonial al comunitǎții legale (art. 339-359), regimul de drept comun ȋn sistemul Codului civil.ˮ

Așadar, cu privire la acest aspect, putem concluziona cǎ regimul comunitǎții din trecut a devenit regim matrimonial al comunitǎții legale.

Principiul libertǎții convențiilor matrimoniale este aplicabil tuturor cǎsǎtoriilor, inclusiv celor ȋncheiate anterior momentului intrǎrii ȋn vigoare a Codului civil actual, soții putând ȋnlocui regimul matrimonial legal cu un regim matrimonial convențional.

1.2. Trăsăturile regimului matrimonial al comunității legale

Regimul comunității legale prezintă următoarele trăsături juridice:

este un regim legal imperativ – aceasta înseamnă că odată ales acest regim, părțile se vor supune reglementărilor legale în privința constituirii și compunerii maselor de bunuri, în privința regimului juridic al datoriilor, precum și în privința partajului și lichidării comunității. Potrivit art. 359 C. civ., orice convenție contrară este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunității convenționale. Caracterul imperative înseamna că atât timp cât soților li se aplică regimul comunității legale normele sale se impun soților. Evident că dacă acest regim nu mai corespunde nevoilor soților, ei au libertatea de a opta pentru modificarea acestuia și alegerea altui regim matrimonial;

este un regim alternativ – aceasta înseamnă că soții pot opta pentru alegerea regimului separației de bunuri sau pentru regimul comunității convenționale. Doar în lipsa unei manifestări în acest sens, soților li se va aplica regimul comunității legale, aplicare care se face în temeiul legii;

este un regim mutabil – regimul comunității legale poate fi modificat atât pe cale convențională, cât și pe cale judiciară;

este un regim de comunitate parțial – aceasta înseamnă că în cadrul acestui regim matrimonial soții dobândesc două categorii de bunuri și anume bunuri proprii – art. 340 C. civ. – și bunuri comune în devălmășie – art. 339 C. civ. De asemenea, datoriile soților pot fi datorii comune – art. 351 C. civ. – sau datorii proprii – art. 353 C.civ.

Secțiunea 2. Structura patrimoniului fiecărui soț

Patrimoniul fiecărei persoane este compus din activul patrimonial (drepturi) și pasivul patrimonial (obligații). Această structură a patrimoniului se aplică și patrimoniului soților.

În patrimonial fiecărui soț se regăsesc drepturile asupra bunurilor comune și proprii, precum și datoriile comune și proprii. ,, Putem spune, așadar, că activul matrimonial cuprinde bunurile comune ale soților și bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți, iar pasivul matrimonial cuprinde datoriile comune ale soților precum și datoriile proprii ale fiecăruia dintre ei.”

Activul patrimonial al fiecăruia dintre soți este alcătuit din bunuri comune și bunuri proprii.

2.1. Bunurile comune ale soților. Dovadă

Potrivit art. 339 C. civ., bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților. Proprietatea comună în devălmășie este reglementată de art. 667-668 C. civ.

Conform art. 667 C. civ., există proprietate comună în devălmășie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.

Pentru ca un bun să fie calificat ca bun comun, contribuția fiecăruia dintre soți la dobândirea acestuia nu este esențială.

,, Bunurile vor fi considerate comune numai dacă au fost dobândite prin acte juridice oneroase, pentru că, așa cum stabilește art. 340 lit. a) NCC, bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație sunt proprii ale soțului dobânditor, afară numai dacă dispunătorul nu a prevăzut că vor fi comune.”

Separația faptică a soților nu înlatură caracterul comun al bunurilor pe care soții le-au dobândit cât timp au fost separați , întrucât ei continuă să fie căsătoriți, iar această condiție este suficientă. Dacă unul dintre soți nu a participat cu nimic la achiziționarea unui bun, acest lucru va fi luat în considerare la stabilirea părții bunurilor comune fiecărui soț.

Aceste reguli nu se aplică și concubinajului, bunurile dobândite de concubini sunt proprietatea fiecăruia dintre ei raportat la proporția în care au contribuit la achiziționarea bunurilor.

Dovada: Potrivit art. 343 alin. (1) C. civ., calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede faptul că dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă, iar alin. (3) stabilește că pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmește un inventor de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părțile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.

,,Participarea unui soț la îmbunătățirile aduse imobilului bun propriu al celuilalt soț nu duce la transformarea bunului propriu în bun comun, decât dacă soții au transformat imobilul în așa măsură încât el a devenit unul nou. Constituie bun comun doar sporul de valoare pe care l-a dobândit bunul propriu ca urmare a îmbunătățirilor efectuate de soți în timpul căsătoriei.”

2.2 Bunurile proprii ale soților. Dovadă

Bunurile proprii sunt o excepție de la comunitatea de bunuri, anumite bunuri, deși au fost dobândite de soți în timpul căsătoriei, nu sunt considerate bunuri comune, legiuitorul considerându-le bunuri proprii.

Potrivit art. 340 C. civ., nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii fiecărui soț:

bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;

bunurile de uz personal;

bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;

drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;

indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți;

bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora;

fructele bunurilor proprii.

,,În ceea ce privește natura juridică a salariului, art. 341 NCC prevede că veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale și altele asemenea precum și veniturile în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care încasarea lor devine scadentă în timpul comunității. Alegerea legiuitorului este justificată de faptul că rolul comunității este acela de a asigura desfășurarea normală a vieții de familie, iar privarea ei de o sursă de venit important ar putea pune în primejdie însăși existența acestui regim.”

Dovada: Întrucât bunurile proprii reprezintă o excepție de la regula comunității de bunuri, calitatea acestora trebuie dovedită.

Potrivit art. 343 alin. (2) C. civ, dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă, iar în cazul bunurilor dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, dovada se face în condițiile legii.

,, Alineatul (3) al art. 343 NCC instituie o regulă nouă în materia probațiunii bunurilor proprii, în sensul că, pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmește un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părțile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune, în condițiile în care, dat fiind traiul dintre soți sunt utilizate în comun, astfel încat este dificil de utilizat criteriul posesiei pentru a stabili care dintre soți este proprietarul.”

,,Sumele de bani provenite din bursa de studio reprezintă bun propriu al soțului beneficiar al bursei. Un asemenea venit poate fi asimilat celor dobândite cu titlu de premiu ori recompensă, dat fiind modul competitive de obținere, printr-o selecție a candidaților.”

2.3 Datoriile soților

În ceea ce privește datoriile, art. 351 C. civ. prevede patru categorii de datorii comune:

obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;

obligațiile pe care le-au contractat împreună;

obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;

repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin acestea, au sporit bunurile comune ale soților.

Din enumerarea făcută de legiuitor rezultă faptul că orice alte datorii, în afară de cele prevăzute expres, sunt datorii proprii.

Art. 352 C. civ. stabilește că în măsura în care obligațiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soții răspund solidar, cu bunurile proprii.

Soțul care a suportat întreaga datorie comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plății datoriei. Pentru ca soțul care a suportat plata datoriei să fie protejat, legea a instituit în favoarea sa un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a creanțelor pe care acesta i le datorează.

,,Creditorii personali trebuie să urmărească în primul rând bunurile proprii ale soțului debitor, iar dacă acestea nu acoperă creanța, pot cere partajul bunurilor comune. Creditorii comuni trebuie să urmărească cu prioritate bunurile comune, iar dacă acestea sunt insuficiente, se vor putea urmări și bunurile proprii ale soților. Pentru această urmărire nu există o ordine de preferință sau o urmărire proporțională. Dimpotrivă, pentru a proteja interesele creditorilor comuni, legiuitorul a instituit răspunderea solidară a soților cu bunurile proprii. Aceasta este subsidiară, pentru că intervine numai după urmărirea bunurilor comune ale soților și permite creditorilor comuni să urmărească pe oricare dintre soți pentru întreaga datorie rămasă neacoperită.”

Conform art. 354 C. civ., veniturile din muncă ale unui soț , precum și cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soț, cu excepția obligațiilor asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei.

Secțiunea 3. Funcționarea regimului legal al comunității de bunuri

Unul dintre aspectele importante ale regimurilor comunitare îl constituie gestiunea bunurilor comune.

,, Din punct de vedere teoretic pot fi concepute trei sisteme de gestiune a bunurilor comune: gestiunea comună ( fiecare soț are dreptul de a participa la gestiunea bunurilor comune, alături de celălalt), gestiunea paralelă (fiecare soț are aceleași puteri asupra bunurilor comune) și gestiunea separată (fiecare soț nu are putere decât asupra bunurilor proprii și asupra bunurilor comune pe care le-a dobândit).

La acestea se poate adăuga, cu titlu excepțional, așa-numita gestiune exclusivă (un soț are o putere exclusivă, ținând seama de natura juridică a actului sau a bunului).

3.1 Sistemul gestiunii paralele

Sistemul gestiunii paralele presupune faptul că fiecare dintre soți are puterea de a gestiona singur comunitatea, fiecare dintre aceștia având posibilitatea de a săvârși acte asupra bunurilor comune soților în baza propriei puteri pe care legea i-a conferit-o, ci nu în calitate de reprezentant al celuilalt soț.

Potrivit art. 345 alin.(1) C. civ., fiecare soț are dreptul de a folosi bunul comun fără consimțământul expres al celuilalt soț. Cu toate acestea, schimbarea destinației bunului comun nu se poate face decât prin acordul soților. (2) De asemenea, fiecare soț poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum și acte de dobândire asupra bunurilor comune.

Aplicabile sunt și dispozițiile art. 322 C. civ., potrivit cărora niciunul dintre soți nu poate fără consimțământul scris al celuilalt soț, chiar dacă este proprietar exclusiv, să dispună de drepturile asupra locuinței familei, și nici asupra bunurilor care mobilează sau decorează locuința familiei.

Tot art. 345 C. civ. instituie în alineatul (4) regula conform căreia în măsura în care interesele soțului legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, cel care nu

a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință.

Din analiza textelor de lege reiese faptul că sunt supuse gestiunii paralele următoarele categorii de acte ce au ca obiect bunuri comune:

actele de conservare;

actele de administrare

actele de folosință

actele de dispoziție cu titlu oneros asupra bunurilor mobile care nu sunt supuse unor formalități de publicitate, precum și darurile obișnuite. (art. 346 C. civ).

,,Mecanismul gestiunii paralele a fost introdus în Belgia în 1976 și preluat apoi în Franța în cadrul reformei din 1985. În Franța se face distincție între cele trei tipuri de gestiune mai sus enunțate (art. 1421 C.civ. fr.). S-a spus că acestea reflectă deviza republicană: libertate (gestiune exclusivă) egalitate (cogestiune), fraternitate (gestiune concurentă)”

3.2 Sistemul gestiunii comune

Sistemul gestiunii comune reprezintă o excepție de la sistemul gestiunii paralele.

Art. 346 C.civ. are în vedere anumite categorii de acte pentru care este absolut necesar consimțământul celor doi soți, mai precis actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune, excepție făcând actele asupra bunurilor mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă potrivit legii , anumitor formalități de publicitate, precum și darurile obișnuite.

Aceeași regulă se aplică și actelor ce presupun schimbarea destinației unui bun comun, putând fi săvârșite doar cu acordul ambilor soți.

Spre exemplu, închirierea pe o durată de un an a unui imobil bun comun, care are destinație de locuință poate fi făcută de unul dintre soți. Dacă prin închiriere este schimbată si destinația imobilului, care ar urma să fie utilizat ca spațiu commercial, în această situație va fi necesar consimțământul expres al celor doi soți.

Dacă inițiativa încheierii unui act de acest gen, aparține doar unui dintre cei doi soți, el va trebui să aibă și consimțământul soțului său.

,,Aceasta înseamnă că acordul soților se va realiza fie prin încheierea actului în prezența ambilor, fie prin încheierea actului de către unul dintre soți, dar și în numele celuilalt soț, pe baza unui mandat expres și special. În acest sens devin aplicabile prevederile art. 314 C. civ., potrivit cărora un soț poate să dea mandate celuilalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, în sfera acestor drepturi plasându-se și dreptul de a-și exprima consimțământul la încheierea actelor juridice asupra bunurilor comune, atunci când legea impune acest consimțământ.”

Art. 347 C. civ., stabilește faptul că încheierea unui act fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil. De asemenea, terțul dobânditor care a depus toate diligențele pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulității.

Legat de acest aspect, soțul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință.

3.3 Răspunderea pentru actele care prejudiciază comunitatea

Soțul care l-a prejudiciat pe celălalt soț în legătură cu interesele sale privind comunitatea de bunuri, prin încheierea actelor de unul singur, fără consimțământul celuilalt, va răspunde pentru prejudicial cauzat. Drepturile dobândite de terții de bună-credință nu vor fi afectate, actul rămânând valabil, dar soțul care nu a avut consimțămâantul celuilalt soț la încheierea actului, va putea fi obligat la despăgubiri față de soțul său.

Conform art. 386 C. civ., actele cu titlu oneros asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate, precum și actele din care se nasc obligații în sarcina comunității, încheiate de unul dintre soți dupa data introducerii cererii de divorț sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soț. Dispozițiile art. 345 alin (4) sunt aplicabile și în acest caz, în sensul că soțul care nu a participat la încheierea actului poate pretinde doar daune-interese de la celălalt soț, dacă terțul care a dobândit bunul a fost de bună-credință.

Secțiunea 4 . Împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei

Potrivit art. 358 alin (1) C. civ., în timpul regimului comunității, bunurile pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat in formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neîntelegere.

Acestei proceduri i se aplică prevederile art. 357 alin. (2), determinându-se întâi cota-parte ce revine fiecăruia dintre soți pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară se va prezuma că soții au avut o contribuție egală.

Bunurile care îi sunt atribuite fiecărui soț prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărțite rămân bunuri comune.

Alineatul 4 al art. 358 C. civ. stabilește că regimul comunității nu încetează decât în condițiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărțite.

Așadar, putem trage concluzia că bunurile care vor fi dobândite după partaj vor fi supuse regimului comunității legale, devenind bunuri proprii sau bunuri comune.

Potrivit art. 353 C. civ., bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorii personali ai acestuia pot cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Bunurile împărțite în acest fel devin bunuri proprii.

Jurisprudență

,,Prevederile art. 33 C. fam. prevăd proprietatea comună în devălmășie poate înceta în timpul căsătoriei și la cererea creditorilor personali ai soților, în măsura necesară acoperirii creanțelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soți. În cadrul comunității de bunuri a soților, constituie obiectul proprietății lor comune, și deci, se află în devălmășie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate, în înțelesul art. 30 alin. (1) C. fam.: ,, Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”, ca o consecință firească a relațiilor personale izvorâte din căsătorie și ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soților. Bunurile proprii ale fiecărui soț, care sunt enumerate la art. 31 C. fam., nu intră în sfera bunurilor comune. Soții pot avea două categorii de datorii: proprii și comune. În consecință, există și două categorii de creditori: personali și comuni. În principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanței sale bunurile comune [art. 33 alin. (1) C. fam.], acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor. Dacă bunurile proprii ale soțului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanțelor creditorilor personali, aceștia pot cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanței potrivit art. 33 alin. (2) C. fam. Pe cale de consecință, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acțiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soților în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceștia. În ipoteza în care datoria nu este personala, ci una comună soților, creditorul poate urmări bunurile comune nemaiputându-se aprecia că are calitatea de debitor personal. Ca orice drept de proprietate, și dreptul de proprietate comună în devălmășie are în conținutul său atributele de: posesie, folosință și dispoziție. Nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție. Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. În acest context, prevederile art. 33 alin (2) și (3) C. fam. nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, consacrat prin art. 44 din Legea fundamental, și nici art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( C.C., Dec. nr. 962/2011, M. Of. nr. 673/2011).

Notă. Deși în prezent dispozițiile art. 33 C. fam. sunt abrogate, cu începere din momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, prevederile analizate sub aspectul constituționalității se regăsesc în cuprinsul art. 353 NCC, astfel că statuările instanței constituționale rămân valabile.”

Secțiunea 5. Bunurile și datoriile soților în lumina societăților comerciale

Potrivit art. 348 C. civ., bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăți, asociații sau fundații în condițiile legii.

,,Rostul comunității de bunuri este acela de a permite soților să-și îndeplinească obligațiile asumate în căsnicie; asocierea soților sau chiar numai a unuia dintre soți într-o societate comercială. având în vedere caracterul lucrativ al acesteia, urmărește tocmai realizarea de beneficii pentru căsnicie și sporirea patrimoniului comun (I.C.C.J., dec. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, p. 82).”

Legea societăților nr. 31/1990 nu prevede niciun impediment legal, așadar soții pot constitui o societate cu personalitate juridică, pot să aibă calitatea de asociați sau de acționari într-o societate constituită împreună cu terțe persoane.

Art. 349 alin (1) C. civ. prevede faptul că sub sancțiunea nulității relative, niciunul dintre soți nu poate singur, fără consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părți sociale ori, după caz, de acțiuni. În cazul societăților comerciale a căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, soțul care nu și-a dat consimțămntul scris la întrebuințarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terți.

Abordarea noului Cod civil este diferită față de cea a Codului familiei, care dădea posibilitatea unui soț să facă aceste acte în baza mandatului tacit reciproc între soți, excepția reprezentând-o bunurile imobile, pentru care era necesar consimțământul expres al celor doi soți.

,,Dacă bunul adus ca aport era mobil, atunci aportul putea fi realizat de un singur soț, în temeiul mandatului tacit reciproc între soți [art.35 alin. (2) teza I C. fam.].

Dacă bunul adus ca aport era bun imobil, atunci era necesar consimțământul expres al ambilor soți, fiind în prezența unei limite a mandatului tacit reciproc între soți”

Acest lucru era valabil în cazul în care societatea era constituită între un soț si un terț.

În cazul în care societatea era constituită între soți, aceștia puteau aduce ca aport bunuri comune fără să fie necesar să împartă bunurile comune în timpul căsătoriei.

Revenind la noul Cod civil, acesta stabilește în alin. (2) al art. 349 C. civ. că în cazul în care unul dintre soți a adus ca aport un bun comun pentru care celălalt soț nu și-a exprimat consimțământul în scris, calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sun bunuri comune. Soțul asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale ori, după caz, a acțiunilor deținute. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că celuilalt soț îi poate fi recunoscută calitatea de asociat dacă acesta și-a exprimat voința în acest sens. În cazul acesta, fiecare dintre soți are calitatea de asociat pentru părțile sociale sau acțiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenție, soții nu au stipulate alte cote-părți. Părțile sociale sau acțiunile ce revin fiecăruia dintre soți sunt bunuri proprii.

,,Sub imperiul Codului francez din 1804, jurisprudența a anulat societățile constituite între soți, pentru că egalitatea dintre asociați era incompatibilă cu raporturile dintre soți, guvernate de ierarhia matrimonială specifică epocii, considerându-se că affectio societatis intra astfel în conflict cu affectio conjugalis. Mai mult, a admite posibilitatea constituirii unei societăți comerciale între soți echivala cu o deturnare a regulilor specifice matrimoniale, caracterizate prin imutabilitate, la care se adaugă temerea că soții ar putea face donații irevocabile, respectiv că ar putea frauda interesele creditorilor. Prin legea din 23 decembrie 1985, această prohibiție a fost eliminată din Codul francez, astfel încât posibilitatea soților de a fi asociați singuri sau împreună cu alte persoane are în prezent o consacrare expresă (art. 1832-1).”

În ceea ce privește datoriile soților ca asociați, conform art. 3 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, obligațiile sociale sunt garantate cu patrimonial social. Asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. Creditorii societății se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și, numai dacă societatea nu le plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta acestor asociați.

Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată

răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

,,Dacă un singur soț este asociat, obligația lui de a răspunde pentru datoriile societății este proprie, chiar dacă ar fi adus ca aport un bun comun, deoarece răspunderea este instituită de lege în considerarea calității de asociat, independent de natura juridică a bunului aportat. Pe cale de consecință, acest soț va răspunde mai întâi cu bunurile sale proprii, iar, în măsura în care sunt neîndestulătoare, creditorul social va putea cere împărțirea bunurilor comune, pentru a urmări partea care îî revine din bunurile comune, în limita îndestulării creanței sale.

În cazul în care soții au constituit împreună o societate în nume colectiv, obligația de a răspunde pentru datoriile societății este comună. După urmărirea bunurilor comune, dacă acestea sunt neîndestulătoare, creditorii vor urmări bunurile proprii ale soților, iar răspunderea lor este solidară.”

Sectiunea 6. Încetarea regimului comunității legale

Noul Cod civil, spre deosebire de vechiul Cod al familiei, stabilește în mod clar care sunt cauzele care conduc la încetarea regimului comunității legale.

Articolul 319 alin. (1) al Codului civil stabilește care sunt modalitățile de ȋncetare a regimului matrimonial, iar acestea sunt: prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau ȋncetarea căsătoriei.

Cauzele enumerate in textul articolului 319 C. civ. sunt cauze generale de ȋncetare a regimului matrimonial, acestea coincizând cu disoluția căsătoriei, luând ȋn considerare faptul că regimul matrimonial poate exista doar ȋn limitele temporale ale căsătoriei.

Regimul comunității legale ȋncetează și când este schimbat regimul matrimonial ȋn timpul căsătoriei, ȋn condițile art. 369-372 C. civ., prin modificare convențională sau judiciară.

Așadar, putem afirma că regimul matrimonial legal

ȋnceteaza fie prin disoluția căsătoriei fie prin ȋnlocuirea regimului matrimonial.

Conform art. 259 alin. (4)-(6) C. civ., căsătoria ȋncetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, ȋn condițiile legii.

,,În ceea ce privește nulitatea căsătoriei ȋn cazul căsătoriei putative, dacă cel puțin unul dintre soți a fost de bună-credință, ȋnseamnă că a existat comunitatea legală, fiind aplicabile regulile ȋn materia divorțului. [art. 304 alin. (2) C. civ.] Dacă ambii soți au fost de rea-credință la ȋncheierea căsătoriei lovite de nulitate sau după caz anulată, atunci nulitatea produce efecte retroactive, considerându-se că nu a existat niciodată nici căsătoria și nici regimul matrimonial. În acest caz, nu se pune, așadar problema lichidării comunității, aplicându-se regulile referitoare la bunurile dobândite ȋn timpul concubinajului.˝

În legătură cu desfacerea căsătoriei, pe lângă divorț, Codul civil prevede ȋn art. 293 alin. (2), cazul ȋn care soțul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit și după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data ȋncheierii noii căsătorii.

În oricare dintre cazurile enumerate, regimul matrimonial ȋncetează la data la care a avut loc disoluția căsătoriei, având ȋn vedere cauzele de ȋncetare, desfacere sau desființare a căsătoriei.

Jurisprudență

,,Căsătoria celui suferind de alienație sau debilitate mintală este lovită de nulitate absolută fără a distinge după cum persoana se află sau nu sub interdicție judecătorească, pentru că acest impediment este de ordin biologic și social, chiar dacă ȋncheierea căsătoriei a avut loc ȋntr-un moment de luciditate pasageră. ( C.S.J., s. civ., dec. nr. 152/1990, ȋn Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 158).˝

Efectele ȋncetării regimului comunității legale sunt următoarele:

ȋncetează cu efecte pentru viitor chiar aplicarea regimului, mai exact ȋncetează aplicarea prezumției de comunitate, prevăzută ȋn art. 339 C. civ.

ca urmare a ȋncetării comunității, aceasta urmează să fie lichidată.

Secțiunea 7. Lichidarea regimului comunității legale

Conform art. 320 C. civ., ȋn caz de ȋncetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună ȋnvoială prin ȋnscris autentic notarial sau, ȋn caz de neȋnțelegere, pe cale judiciară, hotărârea judecătorească definitivă reprezentând actul de lichidare.

Potrivit art. 355 C. civ., la ȋncetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial. Când comunitatea ȋncetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face ȋntre soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat, iar obligațiile soțului decedat se divid ȋntre moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire.

De asemenea, același articol stabilește faptul că până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât ȋn privința bunurilor cât și ȋn privința obligațiilor. Din aceste dispoziții ale legii, putem constata că se face distincție ȋntre ȋncetarea regimului matrimonial și ȋncetarea comunității de bunuri.

Daca soții nu ȋmpart bunurile comune odată cu ȋncetarea comunității de bunuri, aceasta supraviețuiește, proprietatea comună a soților având ȋn continuare natura juridică a unei proprietăți devălmașe.

După ce comunitatea ȋncetează, regula este aplicabilă doar bunurilor comune dobândite ȋn timpul căsătoriei de către cei doi soți.

Bunurile care sunt dobândite după divorț sau după desființarea căsătoriei putative sunt proprietate exclusivă a fiecărui soț, nemaifăcând parte din comunitatea de bunuri comune.

Potrivit dispozițiilor art. 357 alin. (1) C. civ., ȋn cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.

În acest sens, mai ȋntâi va fi determinată cota-parte ce revine fiecăruia dintre soți, avându-se ȋn vedere contribuția sa atât la dobândirea bunurilor comune, precum și la ȋndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară se va prezuma că soții au contribuit ȋn mod egal.

În acest sens, aplicabil este și art. 364 C. civ., care stabilește că niciunul dintre soți nu va putea fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț, ȋnsă , cu toate acestea, soții răspund solidar pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor.

Aceste dispoziții speciale se completează cu dispozițiile generale din materia partajului pe care le gasim ȋn art. 669-685 C. civ.

Potrivit art. 676 C. civ., partajul bunurilor comune urmează a se face ȋn natură, proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre coproprietari. Dacă bunul nu este divizibil sau dacă nu este comod partajabil ȋn natură, partajul urmează a se face ȋntr-unul dintre următoarele moduri:

atribuirea ȋntregului bun, ȋn schimbul unei sulte, ȋn favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;

vânzarea bunului ȋn modul pe care ȋl stabilesc coproprietarii sau, ȋn caz de neȋnțelegere, la licitație publică, ȋn condițiile legii, apoi distribuindu-se prețul către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

La efectuarea partajului va fi avută ȋn vedere valoarea de circulație pe care o au bunurile la data partajului, nu valoarea pe care acestea au avut-o la data achiziționării lor.

,,Spre deosebire de Codul familiei, sub imperiul căruia regula era că partajul se face la desfacerea căsătoriei și numai prin excepție, pentru motive temeinice, ȋmpărțirea poate avea loc și ȋn timpul căsătoriei, Codul civil permite partajul ȋn timpul regimului comunității atât prin bună ȋnvoială, cât și prin hotărâre judecătorească."

Ca efect al partajului, indiferent că acesta are loc prin bună ȋnvoială sau pe cale judiciară, bunurile comune ale soților devin bunuri proprietate exclusivă ale fieăruia dintre cei doi foști soți.

Jurisprudență

,,Față de prevederile legale ȋn vigoare, regimul juridic al bunurilor imobile are un caracter specific, concretizat, ȋntre altele, ȋn modul de dobândire a proprietății asupra lor, care exclude principiul consensualismului actelor juridice și presupune, ca o condiție de validitate a actului de dobândire, forma autentică și autorizația de ȋnstrăinare. În raport de această situație și cum prevederile privitoare la comunitatea dintre soți (art. 30 C. fam. – art. 339 NCC, n.n.) sunt de strictă interpretare și nu se pot extinde prin asemănare la bunurile coachiziționate ȋn alte condiții, ȋn literatura juridică și practica judiciară s-a apreciat că, ȋn cazul ȋn care unul dintre concubini nu a figurat ca parte ȋn actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului achiziționat ȋn timpul concubinajului, indiferent de durata conviețuirii, ci eventual creditor, ca titular al unui drept de creanță, ȋn cazul ȋn care a contribuit la achiziționarea bunului.

Situația este similară și ȋn cazul unui autoturism (bun mobil), dacă acesta a fost cumpărat pe numele unuia dintre concubini, și nu cu intenția de a fi achiziționat ȋn comun de aceștia, ȋn calitate de coproprietari. În condițiile ȋn care ȋn perioada concubinajului doar reclamantul a avut venituri salariale, iar pârâta a fost casnică, prestând muncă ȋn gospodărie și pentru creșterea și educarea fetiței sale rezultate dintr-o relație amoroasă anterioară, rezultă că reclamantul a avut o contribuție net superioară la dobândirea bunurilor, instanța apreciind o contribuție a reclamantului de 90% la achiziționarea bunurilor ȋn timpul conviețuirii, iar a pârâtei de 10% și ȋn mod corespunzător cota-parte a fiecăruia din dreptul de proprietate ȋn indiviziune asupra bunurilor dobândite, respectiv 9/10 părți reclamantul și 1/10 părți pârâta.˝(Jud. Bistrița, s. civ., sent. nr. 2672/2010,portal.just.ro)

Capitolul al IV-lea

REGIMUL SEPARAȚIEI DE BUNURI

Secțiunea 1. Noțiuni generale despre regimul separației de bunuri

,, Prin regimul separației de bunuri se ȋntelege acel regim matrimonial ȋn care soții sunt proprietari exclusivi asupra bunurilor dobândite ȋnainte de ȋncheierea căsătoriei precum și asupra celor dobândite, ȋn nume propriu, după data ȋncheierii căsătoriei."

Regimul separației de bunuri este reglementat de art. 360-365 C. civ.

Acest regim este ȋn principal unul convențional, el poate să izvorască dintr-o convenție matrimonială ȋncheiată ȋnainte sau chiar ȋn timpul căsătoriei prin care soții aleg ca acest regim matrimonial să le fie aplicabil.

Izvorul regimului separației de bunuri ȋl poate reprezenta și hotărârea judecătorească dată de către instanță la cererea unei persoane căsătorite sub regimul comunității legale sau convenționale, dacă soțul acesteia, potrivit art. 370 alin. (1) C. civ., ȋncheie acte care pun ȋn pericol interesele patrimoniale ale familiei.

Regimul separației de bunuri prezintă o serie de avantaje și dezavantaje.

Avantajele regimului separației de bunuri sunt:

conferă soților independență patrimonială deplină, astfel aceștia se bucură de o libertate deplină cu privire la folosirea, administrarea și dispoziția asupra bunurilor lor;

bunurile și datoriile soților fac parte din patrimoniul fiecăruia, astfel unul dintre soți nu va putea fi urmărit de creditorii celuilalt soț;

procedura de lichidare a regimului separației de bunuri este simplificată, ȋntrucât dacă nu există bunuri comune nu poate exista nici partaj.

Dezavantajele pe care le prezintă regimul separației de bunuri sunt:

principalul dezavantaj este reprezentat de crearea unei situații nefavorabile pentru soțul care nu a desfășurat o activitate profesională și nu are venituri din profesie ȋntrucât acesta s-a ocupat de menajul gospodăriei sau de creșterea și educarea copiilor sau care a desfășurat o activitate pentru care nu a fost foarte bine remunerată, dar a contribuit in mod indirect la mărirea patrimoniului celuilalt soț.

nu se află ȋn concordanță cu ideea de comuniune ȋntre soți deoarece căsătoria este bazată pe egalitate, respect, dragoste, iar aceste elemente ar trebui să nu conducă la dorința soților de a trăi ȋntr-o separație de patrimonii.

pentru a nu exista confuzii ȋn privința patrimoniilor, soții sunt nevoiți să țină evidența bunurilor și datoriilor, lucru care poate crea tensiuni ȋntre aceștia.

,,În esența sa, regimul separației de bunuri este caracterizat de unii autori drept un regim al neȋncrederii și al egoismului, ȋn care fiecare dintre soți agonisește doar pentru el, patrimoniul său fiind ferit de orice atingere din partea partenerului de viață.

Dincolo de aceste inconveniente, separația de bunuri se poate dovedi un regim just dacă există o egalitate economică ȋntre soți și aceștia intră ȋn casnicie cu averi sensibil egale."

Secțiunea 2. Caracterizarea regimului separației de bunuri

Regimul separației de bunuri este caracterizat prin:

separația de patrimonii a soților – fiecare soț are un patrimoniu al său, distinct și totodată independent asupra căruia deține proprietatea exclusivă și exclusivă

separația convențională a patrimoniilor – atunci când acest regim este stabilit de către soți ȋncă de la ȋnceput printr-o convenție matrimonială, ȋncheiată ulterior căsătoriei;

separația judecătorească – ȋn situația ȋn care separația de bunuri este rezultatul unei hotărâri judecătorești;

poate fi pronunțată la cererea unuia dintre soți – ȋn situația ȋn care celălalt soț ȋncheie acte care pot pune ȋn pericol interesele patrimoniale ale familiei lor;

separația patrimoniilor este valabilă atât ȋn privința activului cât și ȋn privința pasivului;

separația bunurilor este regula, iar comunitatea bunurilor reprezintă excepția.

Secțiunea 3. Separația patrimoniilor

3.1. Separația activului

Conform art. 360 C. civ., fiecare dintre soți este proprietar exclusiv ȋn privința bunurilor dobândite ȋnainte de căsătorie, precum și a celor pe care le dobândește ȋn nume propriu după această dată.

Așadar, ȋn ceea ce privește activul, orice bun dobândit de către soți, indiferent de modul dobândirii sau de resursele care au fost folosite, bunul devine propriu, relațiile patrimoniale dintre soții aflați sub acest regim matrimonial fiind asemenea celor dintre persoanele necăsătorite.

,, Remarcăm că independența activă a patrimoniului se va putea aplica la orice bun. Astfel, dacă este vorba de bunuri imobile pe care le dobândește fiecare soț, regulile de drept comun privind accesiunea imobiliară artificială se vor aplica soțului dobânditor. De asemenea, drepturile de creanță aparțin cu titlu propriu soțului contractant, care va avea calitatea de creditor. Bunurile dobândite prin liberalități, indiferent de tipul acestora, sunt ȋntotdeauna bunuri proprii ale soțului gratificat, cu atât mai mult cu cât ele sunt considerate bunuri proprii și ȋn regimurile comunitare.˝

Întrucât soții sunt căsătoriți sub regimul separației de bunuri, ȋn cadrul patrimoniului lor nu se mai formează acea masă de bunuri comune, ci orice bun dobândit de ei, va alimenta numai patrimoniul respectivului soț, neavând relevanță data dobâdirii (anterioară sau ulterioară ȋncheierii căsătoriei), nici caracterul gratuit sau oneros.

În ceea ce privește bunurile dobândite prin acte oneroase, ȋn ipoteza achiziționării unui bun folosind banii celuilalt soț, fără acordul acestuia, se va pune problema modului de determinare a naturii juridice a bunului. Soluția pentru o astfel de situație o regăsim ȋn art. 363 alin. (2) C. civ.

În această situație pot exista două ipoteze:

ȋn proporția bunurilor proprii folosite fără acordul său, soțul proprietar poate alege ȋntre a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziționat și a pretinde daune-interese de la soțul dobânditor. Proprietatea nu poate fi ȋnsă reclamată decât ȋnainte ca soțul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepția cazului ȋn care terțul dobânditor a cunoscut ca bunul a fost achiziționat de către soțul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soț.

pentru situația ȋn care unul dintre cei doi soți dobândește un bun folosind bunurile pe care i le-a pus la dispoziție celălalt soț, dispozițiile art. 363 alin. (2) C. civ. nu vor putea să clarifice natura juridică a bunului dobândit ȋn acest mod. În această situație se vor aplica dispozițiile dreptului comun, considerându-se că nu poate fi avută ȋn discuție calitatea de proprietar a soțului pe numele căruia a fost făcută achiziția, intenția soțului proprietar neavând nicio relevanță pentru a primi această calificare. Trebuie să precizăm că dacă remiterea bunurilor ȋn discuție s-a făcut cu titlu gratuit, vor fi aplicabile dispozițiile privitoare la regimul juridic al donațiilor ȋntre soți, regimul fiind caracterizat de: principiul revocabilității ȋn timpul căsătoriei pe care ȋl regăsim ȋn art. 1031 C. civ. și de sancțiunea nulității ȋn cazul donațiilor simulate, prevăzută de art. 1033 C. civ.

Așa cum am precizat deja, separația patrimoniilor soților este regula, dar aceștia pot să adopte o atitudine comunitară, mai exact să achiziționeze bunuri ȋmpreună, să deschidă conturi comune etc.

,, În anumite cazuri, starea de indiviziune le poate fi ,,impusă˝ soților: spre exemplu, situația bunului dobândit ȋn baza unui act juridic cu titlu gratuit, voința donatorului fiind aceea de a-i gratifica pe ambii soți. În toate aceste ipoteze devin aplicabile regulile din dreptul comun privitoare la indiviziune, art. 362 alin. (1) C. civ. prevăzând că bunurile dobândite ȋmpreună de soți aparțin acestora ȋn proprietate comună pe cote-părți, ȋn condițiile legii.˝

Art. 362 alin. (2) C. civ., prevede că dovada coproprietății se face ȋn condițiile art. 361 C. civ. Astfel, trebuie să avem ȋn vedere inventarul bunurilor care sunt dobândite ȋn timpul regimului separației de bunuri.

Alin. (4) al art 362 C. civ., dispune că ȋn lipsa inventarului se prezumă până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparține soțului posesor. (5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus potrivit legii, unei condiți de formă pentru validitate ori unor cerințe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin ȋnscrisul care ȋndeplinește formele cerute de lege.

3.2. Separația pasivului

Soții sunt independenți patrimonial și ȋn ceea ce privește latura pasivă, fiecare dintre ei răspunzând pentru obligațiile lui cu ȋntregul său patrimoniu.

Potrivit art. 364 alin. (1) C. civ, niciunul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț.

Datoriile asumate de unul dintre soți anterior ȋncheierii căsătoriei, precum și cele asumate ȋn timpul căsătoriei sunt personale ale soțului care le-a asumat. De la această regulă există și o excepție prevăzută expres de Codul civil ȋn alin. (2) al art. 364, și anume: soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor. Dacă nu există o convenție contrară, fiecare dintre cei doi soți este obligat să contribuie la cheltuielile obișnuite ale căsătoriei ȋn mod proporțional cu veniturile și mijloacele de care dispune, existând posibilitatea ca unul dintre soți să contracteze datorii pentru care vor răspunde ȋn mod solidar soții, ȋnsă cu excepția cazurilor ȋn care soțul interesat va face dovada inutilității sau excesivității cheltuielilor făcute de soțul său.

Pe lângă izvorul legal, răspunderea solidară poate avea și un izvor convențional prin care soții pot stabili ca pentru anumite obligații pe care și le asumă ȋmpreună sau separat să răspundă solidar.

Solidaritatea nu se prezumă, iar persoana interesată va fi nevoită să facă dovada răspunderii solidare ȋn ceea ce privește obligația la care se referă.

3.3. Dovada bunurilor

Delimitarea patrimoniilor soților este importantă sub două aspecte:

ȋn raporturile dintre soți

față de creditorii acestora, cu scopul de a delimita bunurile pe care aceștia au dreptul să le urmărească.

În ceea ce privește bunurile imobile, s-ar putea ca proprietatea să fie mai ușor de dovedit, ȋnsă ȋn materie de bunuri corporale pot apărea dificultăți ȋntrucât pot exista confuziuni ale elementelor mobiliare aflate ȋn patrimoniile soților, cel mai adesea probele scrise nefiind păstrate.

Pentru ca aceste situații să fie preȋntâmpinate, soluția este oferită de legiuitor ȋn art. 361 alin. C. civ., ȋn sensul că la adoptarea regimului, notarul public ȋntocmește un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. De asemenea, se poate ȋntocmi un inventar și pentru bunurile mobile dobândite ȋn timpul căsătoriei.

Pentru opozabilitate față de terți, inventarul se anexează la convenția matrimonială, supunându-se acelorași formalități de publicitate ca și convenția matrimonială.

Dacă inventarul este ȋntocmit cu rigurozitate la momentul adoptării regimului, confuzia ȋn ceea ce privește bunurile mobile ar putea fi ȋndepărtată. În lipsa inventarului se prezumă până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparține soțului posesor.

În cazul unei confuziuni, dovada poate fi făcută cu orice mijloc de probă, de exemplu facturi, chitanțe, martori etc., cu excepția cazului prevăzut de art. 361 alin. (5) C. civ., ȋn care bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiții de formă pentru validitate ori unor cerințe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin ȋnscrisul care ȋndeplinește formele cerute de lege.

,,Spre deosebire de alte sisteme de drept, Codul civil nu a consacrat expres prezumția legală de indiviziune, de o incontestabilă utilitate practică, potrivit căreia bunurile asupra cărora niciunul dintre soți nu poate justifica o proprietate sunt considerate că aparțin ȋn indiviziune, fiecare pentru jumătate. Această aparentă lacună de reglementare este suplinită ȋnsă prin apelul la dispozițiile art. 362 alin. (1) C. civ., care statuează ȋn sensul că aparțin acestora ȋn proprietate comună pe cote-părți, ȋn condițiile legii.˝

3.4. Gestiunea bunurilor

,,Independența soților – trăsătura esențială a regimului separației – se manifestă și ȋn privința gestiunii bunurilor. Astfel, sub rezerva de a-și ȋndeplini obligația privind contribuția la cheltuielile căsătoriei, fiecare soț administrează, folosește și dispune ȋn mod discreționar de bunurile proprietate exclusivă, fără nicio ingerință din partea celuilalt. Principiul enunțat comportă ȋnsă o serie de limitări, dictate ȋn special de imperativul protejării intereselor familiei.˝

Principiul independenței celor doi soți ȋn gestiunea bunurilor proprietate exclusivă este afectat ȋn principal de anumite norme juridice din structura regimului primar imperativ care instituie cogestiunea anumitor bunuri, ȋntr-un mod apropiat de cel din materia regimului comunitar.

Conform art. 322 C. civ., pentru ca actele juridice care au ca obiect drepturi asupra locuinței familiei, precum și bunurile care mobilează sau decorează locuința familiei să fie valabile este necesar consimțământul scris al celuilalt soț, chiar dacă aceste bunuri constituie proprietatea exclusivă a unuia dintre soți.

De asemenea, art. 316 C. civ., stabilește că ȋn mod excepțional, dacă unul dintre soți ȋncheie acte juridice prin care pune ȋn pericol grav interesele familiei, celălalt soț poate cere instanței de tutelă ca, pentru o durată determinată , dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimțământul său expres.

O altă limitare a principiului independenței este reprezentată de situația ȋn care unul dintre cei doi soți folosește bunuri ale celuilalt soț fără ca acesta să se ȋmpotrivească, legiuitorul instituind pentru soțul care folosește bunurile celuilalt obligațiile unui uzufructuar. Prin urmare, soțul care folosește un bun ce nu ȋi aparține va trebui să respecte destinația acelui bun, să ȋl despăgubeasă pe soțul său pentru prejudiciile pe care le-a cauzat prin folosirea necorespunzatoare a bunului, să efectueze reparații de ȋntreținere, să suporte sarcinile și cheltuielile care ocazionează prin folosirea bunului, să culeagă fructele sau să ȋncaseze veniturile ș.a.

Așadar, obligațiile se nasc ȋn sarcina uzufructuarului, ȋnsă sunt exceptate cele prevăzute de art. 723, art. 726 și art. 727 C. civ., referitoare inventarierea bunurilor, constituirea garanției pentru ȋndeplinirea obligațiilor, respectiv numirea administratorului.

Soțul este obligat să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soț sau, după caz, la data ȋncetării ori schimbării regimului matrimonial. (art. 363 alin. (1) teza finală, C. civ.

Secțiunea 4. Lichidarea regimului separației de bunuri

Potrivit art. 365 C. civ., la ȋncetarea regimului matrimonial al separației de bunuri, fiecare dintre soți are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul față de celălalt.

Încetarea regimului separației de bunuri are loc atunci când ȋncetează, este desfăcută căsătoria ori atunci când, ȋn timpul căsătoriei, este modificat regimul matrimonial. Acesta este momentul ȋn care ia naștere, potrivit legii, dreptul de retenție.

În ceea ce privește datoriile pentru care unul dintre soți poate invoca dreptul de retenție, legea nu distinge, așadar vom considera că această garanție se aplică oricăror datorii pe care soții le au unul față de celălalt. Nu prezintă importanță legătura cu regimul matrimonial, nici cu bunul reținut. ,, Astfel de datorii pot fi: creanța de participare, compensația stabilită potrivit art. 328, prestația compensatorie sau despăgubirile prevăzute de art. 390 și art. 388, un ȋmprumut nerestituit, daunele-interese ce pot fi solicitate ȋn baza art. 363 alin. (2), un preț neachitat etc. ˝

Capitolul al V-lea

REGIMUL COMUNITĂȚII CONVENȚIONALE

Secțiunea 1. Noțiuni introductive despre regimul comunității convenționale

Regimul comunității convenționale ,,se prezintă ca o formă a regimului matrimonial derogatorie de la regimul comunității legale.˝ Deși se poate deroga de la comunitatea legală, trebuie să precizăm că nu se poate deroga de la regulile imperative ale regimului matrimonial primar.

Așadar, este vorba despre regimul comunității legale de la care soții pot deroga prin convenție matrimonială, dar ȋn limitele și ȋn condițiile stabilite de art. 367 C. civ.

Art. 367 C. civ., stabilește că ȋn cazul ȋn care se adoptă comunitatea convențională, convenția matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

includerea ȋn comunitate, ȋn tot sau ȋn parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor născute ȋnainte sau după ȋncheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute de la art. 340 lit b) și c) adică bunurile de uz personal și bunurile destinate exercitării profesiei, dacă nu sunt bunuri ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri.

restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate ȋn convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute ȋnainte sau ȋn timpul căsătoriei, cu excepția obligațiilor prevăzute la art 351 lit. c), mai exact obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei.

obligativitatea acordului ambilor soți pentru ȋncheierea anumitor acte de administrare; ȋn acest caz, dacă unul dintre soți se află ȋn imposibilitate de a-și exprima voința sau se opune ȋn mod abuziv, celălalt soț poate să ȋncheie actul, ȋnsă numai cu ȋncuviințarea prealabilă a instanței de tutelă;

includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face ȋn natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunității;

modalități privind lichidarea comunității convenționale.

Așa cum am precizat, regimul comunității convenționale se aplică atunci când printr-o convenție matrimoniala, soții derogă de la regimul comunității legale, astfel convenția ȋncheiată de soți va putea restrânge sau lărgi comunitatea.

Pentru a alege regimul comunității convenționale, soții trebuie să ȋncheie o convenție matrimonială ȋnainte sau ulterior ȋncheierii căsătoriei. Dacă este ȋncheiată ulterior celebrării căsătoriei, convenția privind schimbarea regimului matrimonial poate fi făcută numai după un an.

Pe parcursul căsătoriei, regimul comunității convenționale poate fi schimbat cu un alt regim matrimonial, printr-un act autentic notarial și numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru ȋncheierea convențiilor matrimoniale.

Regimul comunitǎții convenționale are ca unicǎ sursǎ convenția matrimonialǎ, nu și hotǎrârea instanței, cum se ȋntâmplǎ ȋn cazul regimului separației de bunuri.

Secțiunea 2. Clauze referitoare la compoziția comunității

În funcție de interesele soților, aceștia pot opta pentru o comunitate mai restrânsă sau mai extinsă decât cea legală.

2.1. Comunitatea restrânsă

Lit. c) a art. 367 C. civ., le dă posibilitatea soților de a ȋncheia o convenție matrimonială cu privire la restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate ȋn convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz născute ȋnainte sau ȋn timpul căsătoriei.

Este necesar ca ȋn cuprinsul convenției matrimoniale să fie foarte bine determinate bunurile. Cele existente la momentul ȋncheierii convenției vor fi descrise astfel ȋncât să poată fi individualizate, iar ȋn privința bunurilor viitoare, trebuie să fie precizate criteriile care pot permite identificarea acestora.

Notarul are un rol foarte important ȋn această operațiune, el trebuind să respecte ȋntocmai intențiile soților cu privire la acest aspect.

Și ȋn ceea ce privește pasivul, soții pot să restrângă sfera datoriilor comune, ȋnsă nu vor putea să ȋnlăture caracterul comun al obligațiilor pe care fiecare dintre ei și le asumă ȋn legătură cu acele cheltuieli obișnuite ale căsătoriei.

2.2. Comunitatea extinsă

Potrivit art. 367 lit. a) C. civ., soții pot include ȋn comunitate bunuri proprii dobândite anterior sau ulterior ȋncheierii căsătoriei.

În legătură cu activul matrimonial, ȋn afara bunurilor care sunt considerate comune ȋn regimul legal, vom regăsi și acele bunuri dobândite ȋnainte sau după ȋncheierea căsătoriei care ar fi fost considerate bunuri proprii ȋn regimul comunității legale.

Extinderea comunității legale poate fi realizată parțial sau chiar total, până la ajungerea la o comunitate universală.

Sistemul nostru de drept nu reglementează ȋn mod expres comunitatea universală, dar alte legislații o prevăd, iar ȋn altele, de exemplu ȋn sistemul de drept olandez, comunitatea universală reprezintă regimul matrimonial legal.

Chiar și ȋn cazul extinderii comunității, bunurile proprii ȋși păstrează acest caracter, fiind vorba despre bunurile de uz personal și de bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți. Aceste categorii de bunuri asigură o independență minimă a patrimoniului soților.

Așadar, soții pot să decidă să includă ȋn activul comunitar bunuri care ar fi calificate drept bunuri proprii de regimul matrimonial legal. Astfel de bunuri sunt enumerate de art. 340 C. civ.: drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală, fructele bunurilor proprii, bunrile, sumele de bani sau orice valori care ȋnlocuiesc un bun propriu etc.

,,În cazul liberalităților nu se vor include ȋn activul comunitar bunurile cu privire la care donatorul ori testatorul a prevăzut expres că vor fi proprietate exclusivă a soțului gratificat. Chiar dacă nu există o dispoziție ȋn acest sens, soluția se impune pentru a respecta astfel voința dispunătorului, fiind ȋndeobște cunoscut că liberalitățile sunt acte juridice intuitu personae, făcute ȋn considerarea persoanei gratificate.˝

În ceea ce privește pasivul comunitar, prin convenție matrimonială există și posibilitatea extinderii acestuia. Dacă soții nu prevăd ȋn convenția matrimonială nimic ȋn legătură cu pasivul, atunci datorille comune pe care soții le vor suporta ȋmpreună vor fi doar cele prevăzute de art 351 C. civ.

Secțiunea 3. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

Art. 367 lit. c) C. civ., stabilește că prin convenție matrimonială, soții pot să opteze pentru obligativitatea acordului celor doi soți pentru ȋncheierea anumitor acte de administrare și că ȋn acest caz, dacă unul dintre soți se află ȋn imposibilitatea de a-și exprima voința sau se opune ȋn mod abuziv, celalalt soț va putea să ȋncheie singur actul, ȋnsă numai cu ȋncuviințarea prealabilă a instanței de tutelă.

În cadrul regimului comunității legale, fiecare dintre soți poate să ȋncheie singur acte de administrare, de conservare sau acte de dobândire cu privire la bunurile comune. Art. 367 lit c) C. civ. le dă posibilitatea soților să deroge de la regimul matrimonial legal, ȋn sensul că aceștia pot stabili ca pentru anumite acte de administrare să trebuiască acordul amândurora. Trebuie ca actele de adminstrare asupra cărora va fi necesar acordul ambilor soți să fie identificate ȋn mod concret, ȋnsă trebuie să menționăm că această clauză nu poate fi stabilită ȋn privința bunurilor proprii ale soților. În ceea ce privește bunurile proprii, art. 342 C. civ. stabilește că fiecare soț se poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale proprii, ȋn condițiile legii.

Modificarea gestiunii bunurilor proprii nu este permisă, soții nu pot prevedea prin convenție matrimonială clauze conform cărora să fie necesar acordul ambilor soți pentru acte de conservare, administrare sau de dispoziție ȋn legătură cu aceste bunuri.

Textul art. 367 lit. c) C. civ., se referă la acte de administrare, iar așa cum știm actul de administrare, potrivit legii presupune realizarea unei normale puneri ȋn valoare a unui bun sau a unui patrimoniu.

În legătură cu acest subiect, ȋn literatura juridică există mai multe opinii:

una dintre opinii susține că prin convenția matrimonială pot fi stablite doar anumite categorii de acte de administrare, de exemplu: ȋnchirierea pe o anumită perioadă sau acțiunea ȋn evacuare. Această opinie susține că nu sunt incluse și actele de dispoziție, dispozițiile legii fiind de strictă interpretare.

o altă opinie susține că noțiunea de ,,act de administrare˝ privește ȋn sens larg și actele de dispoziție. ,, Dacă se permite o derogare convențională referitoare la actele de administrare propriu-zisă, a fortiori soluția ar trebui admisă și ȋn privința actelor de dispoziție, ȋn cazul lor rațiunile putând fi mult mai puternice.˝

Considerăm că ne putem ralia acestei ultime opinii ȋntrucât dispozițiile legii pot fi extinse și asupra actelor de dispoziție deoarece dacă soții stabilesc că ar fi necesar acordul amândurora pentru acte de conservare, cu atât mai necesar va fi ȋn cazul actelor de dispoziție.

,, Dacă unul dintre soți se află ȋn imposibilitate de a-și exprima voința sau a se opune ȋn mod abuziv, celălalt soț poate să ȋncheie singur actul, ȋnsă numai cu ȋncuviințarea prealabilă a instanței de tutelă. Imposibilitatea la care se referă textul art 367 lit. c) C. civ. poate fi de natură fizică, când de exemplu, soțul este ȋn comă, de natură psihică, dacă soțul este alienat sau debil mintal, ori poate fi de natură socială, când, de exemplu soțul este dispărut. În situația ȋn care, pentru motivele arătate, se apelează la instanța de tutelă pentru a ȋncuviința actul, iar aceasta ȋl ȋncuviințează, nu ne aflăm ȋn situația mandatului judiciar prevăzut de art. 315 C. civ., ȋntrucât actul se ȋncheie singur, de soțul care a solicitat luarea măsurii.˝

Este important ca impedimentul să se constate la momentul ȋn care consimțământul soțului ar fi necesar și nu trebuie ca aceste cauze de imposibilitate de a-și exprima voința să fie permanente.

Dacă unul dintre soți ȋncheie un asemenea act cu privire la un bun comun, fără a avea acordul celuilalt soț, sancțiunea va fi nulitatea relativă, teorie susținută de art. 347 alin. (1) C. civ, potrivit căruia actul ȋncheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când este necesar, potrivit legii, este anulabil. Trimiterea la art. 347 C. civ. este făcută de art. 368 C. civ. care stabilește că ȋn măsura ȋn care prin convenție matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunității convenționale se completează cu dispozițiile legale privind regimul comunității legale.

Secțiunea 4. Modalități privind încetarea, lichidarea si partajul regimului comunității convenționale

Conform art. 320 C. civ., ȋn caz de ȋncetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună ȋnvoială sau, ȋn caz de neȋnțelegere, pe cale judiciară.

Normele juridice ȋn materia lichidării nu au caracter de ordine publică, permisă fiind așa cum este prevăzut și ȋn art. 367 lit. e), stipularea ȋn convenția matrimonială a unor modalități privind lichidarea comunității convenționale.

Dacă soții stabilesc de comun acord un mod de lichidare a comunității lor, bineȋnțeles cu condiția ca aceasta să nu fie făcută cu dorința de a frauda vreunul dintre soți, poate constitui un avantaj deoarece de obicei procesele de partaj ale bunurilor comune soților se pot dovedi complexe și de lungă durată.

Un aspect important ȋn ceea ce privește soarta bunurilor comune după dizolvarea regimului matrimonial, ȋl reprezintă clauza de preciput.

Reglementarea clauzei de preciput este dată de art. 333 C. civ. și potrivit acestuia reprezintă clauza conform căreia soțul supraviețuitor poate prelua fără plată, ȋnainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute ȋn devălmășie sau ȋn coproprietate. Cel mai adesea obiectul unei astfel de clauze este reprezentat de bunuri cu o valoare sentimentală ridicată sau de locuința comună celor doi.

Clauza poate fi stipulată ȋn beneficiul fiecăruia dintre soți sacu numai a unuia dintre ei. Efectele clauzei se vor produce numai dacă unul dintre soți decedează ȋn timpul căsătoriei. În situația ȋn care comunitatea ȋncetează ȋn timpul vieții soților, soțul beneficiar a decedat ȋnaintea soțului dispunător, când aceștia au decedat ȋn același timp sau când bunurile au fost vândute la cererea creditorilor comuni, clauza devine caducă, potrivit art. 333 alin. (4) C. civ.

Clauza de preciput ȋi conferă soțului supraviețuitor un avantaj ȋn ceea ce privește bunurile soțului său, raportat la regulile care s-ar aplica acestora, ȋn situația ȋn care ar veni ȋn concurs cu alte persoane care ar moșteni și care ar fi interesate de anumite bunuri din averea celui decedat.

Pentru ca interesele moștenitorilor să nu fie lezate, legiuitorul prevede ȋn mod expres ȋn art. 333 alin. (2) că această clauză se supune reducțiunii, dar nu și raportului donațiilor.

Obiectul clauzei de preciput poate fi constituit numai de bunuri comune soților, nu și de bunuri proprietate exclusivă a acestora, ȋntrucât dacă bunurile ar fi proprietate exclusivă a unuia dintre soți nu am mai vorbi despre o clauză de preciput, ci despre o liberalitate.

,,Din punctul de vedere al tehnicii juridice, prin clauza de preciput se consideră că bunurile respective au fost deja ȋmpărțite ȋntre soți, prin atribuirea lor către soțul supraviețuitor și beneficiar al clauzei, efectul partajului fiind doar amânat până la ȋncetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți, fapt care le conferă, pe de altă parte, avantajul reciproc de a se bucura ȋn comun de bunurile respective pe durata căsătoriei.˝

În viziunea moștenitorilor, clauza de preciput poate fi considerată ca o liberalitate, dar așa cum am precizat deja, aceasta nu constituie o liberalitate ȋntrucât nu privește bunurile proprii ale soțului decedat.

Partajul se aplică doar activului net al comunității și conform art. 333 alin. (3) C. civ., nu se poate aduce atingere drepturilor creditorilor comuni de a urmări bunuri ce fac obiectul clauzei de preciput.

Alineatul 5 al art. 333 C. civ. stabilește că executarea clauzei de preciput se face ȋn natură, iar dacă acest lucru nu este posibil prin echivalent.

Clauza de preciput nu se confundǎ cu o clauzǎ de partaj inegal din cel puțin urmǎtoarele motive: ȋn cazul preciputului, indiferent dacǎ este instituit ȋn favoarea unuia dintre soți sau a fiecǎruia, existǎ un element alea, beneficiarul sǎu nu va fi cunoscut decât abia la data activǎrii clauzei, ȋn schimb, dacǎ este vorba despre o clauzǎ de partaj inegal, se știe de la ȋnceput, care dintre soți va fi avantajat cu prilejul lichidǎrii regimului matrimonial; clauza de preciput se activeazǎ ȋntr-un context cu totul particular, presupune ȋncetarea regimului matrimonial ȋn consecința ȋncetǎrii cǎsǎtoriei și calitatea de soț supraviețuitor a beneficiarului (dacǎ preciputul este unilateral), ȋn vreme ce clauza de partaj inegal se va executa oricare ar fi cauza lichidǎrii regimului matrimonial.

Ar avea valoare de clauzǎ de partaj inegal:

stabilirea de cote aritmetic egale, oricare ar fi contribuția concretǎ, efectivǎ a fiecǎruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune, precum și la ȋndeplinirea obligațiilor comune; ar putea fi protejate ȋn acest fel interesele aceluia dintre soți a cǎrui contribuție la patrimoniul comunitar constǎ, preponderent sau exclusiv, ȋn munca depusǎ ȋn gospodǎrie și pentru creșterea copiilor;

stabilirea de cote inegale ȋntre soți ( de exemplu 1/3 soțul și 2/3 soția); rațiunea unei clauze de partaj ȋn cote prestabilit inegale ar fi restabilirea echilibrului patrimonial ȋntre cei doi, echilibru rupt prin aporturile neegale de bunuri ȋn comunitate.

Distinct de stipulația privind cota cuvenitǎ fiecǎrui soț la partajul bunurilor comune, sau alǎturi de aceasta, se poate conveni asupra:

criteriilor de atribuire ȋn naturǎ unor bunuri comune;

atribuirii preferențiale (ȋn naturǎ) cǎtre unul dintre soți a unor bunuri, cu sau fǎrǎ platǎ;

realizǎrii partajului unor bunuri sau a tuturor bunurilor comune prin atribuirea nudei proprietǎți cǎtre unul dintre soți, iar a dreptului de uzufruct celuilalt.

Când comunitatea ȋnceteazǎ prin moartea unuia dintre soți, lichidarea se face ȋntre soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori ai defunctului; ȋn acest caz, obligațiile lui de cuius se divid ȋntre moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire [art. 355 alin. (3) coroborat cu art. 368 C. civ.].

Capitolul al VI-lea

ASPECTE DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

,,În materia dreptului familiei ȋn general – implicit , ȋn chestiunile care privesc relațiile patrimoniale dintre soți – specificitatea culturalǎ a obiectului reglementǎrii a conturat frontiere juridice naționale care opun rezistențǎ, inclusiv ȋn cadrul Uniunii Europene, uniformizǎrii normelor de drept internațional.ˮ

Codul civil cuprinde norme de drept internațional privat ȋn Cartea a VII-a, intitulată ,,Dispoziții de drept internațional privat˝, Capitolul II, denumit ,, Familia˝.

Potrivit art. 2586 C. civ., condițiile de fond ale căsătoriei sunt guvernate de legea națională a fiecăruia dintre soți, ȋn timp ce condițiile de formă ale căsătoriei sunt stabilite de legea statului pe teritoriul căruia se celebrează căsătoria.

În dreptul internațional privat căsătoria poate căpăta diferite forme care pot fi diferite de cele din dreptul național. În sensul acesta, statul român are libertatea de a alege dacă recunoaște sau nu o căsătorie ȋncheiată ȋntr-un alt stat. De exemplu, statul nostru nu recunoaște căsătoriile ȋncheiate ȋntre persoane de același sex.

În materia relațiilor patrimoniale dintre soți, normele conflictuale sunt enunțate ȋn art. 2590-2596 C. civ.

Pentru că un raport juridic să fie calificat ȋn categoria conflictuală a relațiilor patrimoniale dintre soți de către legea română, trebuie să ȋndeplinească următoarele cerințe:

raportul juridic să fie stabilit ȋntre soți sau ȋntre un soț sau soți, pe de o parte și terțe persoane, pe de altă parte;

raportul juridic să-și găsească izvorul ȋn statutul de persoană căsătorită pe care ȋl posedă părțile;

raportul juridic să aibă ca obiect bunurile unui soț sau a ambilor soți dobândite de la data ȋncheierii căsătoriei sau obligații pe care le-au contractat pentru a realiza sarcinile căsătoriei.

Art. 2590 C. civ. stabilește că: (1) Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți. (2) Ei pot alege: a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei ȋsi are reședința obișnuită la data alegerii; b) legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii; c) legea statului unde ȋși stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei.

Un alt articol al Codului civil, și anume 2593, prevede că: (1) Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează: a) condițiile de validitate a convenției privind alegerea legii aplicabile, cu excepția capacității; b) admisibilitatea și condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității; c) limitele alegerii regimului matrimonial; d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial și efectele acestei schimbări; e) conținutul patrimoniului fiecăruia dintre soți, drepturile soților asupra bunurilor precum și regimul datoriilor soților; f) ȋncetarea și lichidarea regimului matrimonial, precum și ȋmpărțeala bunurilor comune. (2) Cu toate acestea, formarea loturilor precum și atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.

Când legea aplicabilă regimului matrimonial nu a fost determinată, acesta va fi supus legii aplicabile efectelor generale ale căsatoriei, potrivit art. 2592 C. civ.

Dacă soții ȋși schimbă reședința obișnuită sau cetățenia, Codul civil dispune prin art. 2596 că (1) Legea reședinței obișnuite comune sau legea cetățeniei comune a soților continuă să reglementeze efectele căsătoriei ȋn cazul ȋn care unul dintre ei ȋsi schimbă, după caz reședința obișnuită sau cetățenia. (2) Dacă ambii soți ȋși schimbă reședința obișnuită sau, după caz, cetățenia, legea comună a noii reședințe obișnuite sau a noii cetățenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor, dacă soții nu au convenit altfel, și ȋn niciun caz , nu poate prejudicia drepturile terților. (3) Cu toate acestea, dacă soții au ales legea aplicabilă regimului matrimonial, ea rămâne aceeași, chiar dacă soții ȋși schimbă reședința obișnuită sau cetățenia.

Referitor la terți, art. 2595 C. civ. prevede: (1) Măsurile de publicitate și opozabilitatea regimului matrimonial față de terți sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial. (2) Cu toate acestea, atunci când la data nașterii raportului juridic dintre un soț și un terț aceștia aveau reședința obișnuită pe teritoriul aceluiași stat , este aplicabilă legea acestui stat, cu excepția următoarelor cazuri: a) au fost ȋndeplinite condițiile de publicitate sau de ȋnregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial; b) terțul cunoștea, la data nașterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudență din partea sa; c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.

La nivelul Uniunii Europene, a fost elaborat Regumentul (CE) al Consiliului nr. 44/ 2001 din 22 decembrie 2000 care privește competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești ȋn materie matrimonială și ȋn materia răspunderii părintești și pentru abrogarea Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 1347/2000 este limitat la desfacerea/disoluția unei legături matrimoniale, dispozițiile sale neputând fi aplicate niciunei căsătorii, precum efectele patrimoniale ale căsătoriei sau cauzele de divorț.

,,Comisia Europeană a recunoscut actualitatea găsirii unor soluții moderne pentru conflictele de legi ȋn materia regimurilor matrimoniale. Având ȋn vedere faptul că ȋn anul 2000 existau cinci milioane de cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care trăiau ȋn alt stat decât cel de cetățenie și paisprezece milioane de rezidenți din afara Uniunii Europene stabiliți pe teritoriul statelor membre, precum și două milioane cinci sute de imobile stăpânite de soți care ȋși aveau reședința conjugală ȋn alt stat decât cel al situării imobilelor respective, Comisia Europeană a prezentat pe 17 iulie 2006, Carte Verde asupra conflictelor de legi privind regimurile matrimoniale, incluzând chestiunea competenței și a recunoașterii reciproce. Acest document ȋși propune să lanseze o consultare la nivel european și să stimuleze dezbaterile pe baza celor 23 de ȋntrebări pe care le conține asupra problemelor legale privind regimurile matrimoniale și consecințele patrimoniale ale altor forme de uniuni, probleme apărute ȋn contextul internațional.˝

Răspunsurile la aceste ȋntrebări urmau să ajute la formularea Cărții albe ȋn această materie de către Comisia Europeană, adică să conțină un regulament care să aibă ȋn vedere uniformizarea soluționării conflictelor de legi ȋn materia regimurilor matrimoniale. Numai răspunsul Consiliului Federal al Germaniei a fost publicat.

Cazuri practice :

Soți cetățeni români cu reședința într-un stat membru. Regimul separației de bunuri. Lichidarea regimului matrimonial ales. Competența notarului public.

Soții sunt cetățeni români cu reședința în Italia, s-au căsătorit în Italia și au ales regimul matrimonial al separației de bunuri. În timpul căsătoriei au dobândit bunuri imobile în România. Ei se adresează notarului public din România pentru a lichida regimul matrimonial astfel ales. Este competent notarul public din România să întocmească actul de lichidare a regimului separației de bunuri ales de soți cu ocazia încheierii căsătoriei în Italia?

Cu ocazia încheierii căsătoriei în Italia, viitorii soți au ales regimul separației de bunuri printr-o simplă declarație în fața ofițerului de stare civilă, modalitate prevăzută de legea locului (art. 162 C.civ. italian). Această alegere a regimului matrimonial rezultă din cuprinsul certificatului de căsătorie eliberat de autoritățile italiene și care, ulterior, potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă este transcris în registrele de stare civilă române, cu aceleași mențiuni (regula locus regit actum, valabilă atât pentru actul de căsătorie, cât și pentru regimul matrimonial ales).

În ce privește legea aplicabilă acestui regim , în lipsa unui instrument european, ea este indicată de dreptul italian, potrivit căruia dacă soții nu au făcut și o alegere expresă a acestei legi, se aplică legea națională comună a soților (adică legea română), iar în lipsa acesteia, legea locului unde viața matrimonială este localizată (adică legea italiană).

În speță, în baza art. 2592 și art. 2589 NCC potrivit cărora, în absența alegerii legii aplicabile regimului matrimonial, acesta este supus legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților, notarul public constată că se aplică, în primul rând, legea italiană, care face trimitere la legea română, ca lege națională comună a soților.

În concluzie, constatând că legea română, ca legea națională comună a soților este aplicabilă, notarul public are competența să procedeze la lichidarea regimului separației de bunuri ales de soți cu ocazia încheierii căsătoriei în Italia. În aceste condiții, lichidarea regimului separației de bunuri se face potrivit dispozițiilor Noului Cod civil român.

Convenție autentică de lichidare a regimului matrimonial încheiată de foștii soți într-un stat membru. Recunoașterea acesteia cu ocazia încasării sultei .

Ulterior divorțului pronunțat de o instanță dintr-un stat membru, în condițiile Regulamentului (CE) nr. 2201/ 2003, foștii soți se adresează notarului public din același stat membru pentru lichidarea regimului matrimonial, iar prin convenție notarială se stabilește dreptul fostei soții de a primi o sultă de la fostul soț.

În prezent, fostul soț are reședința în România, iar fosta soție, cu reședința în statul membru de origine, se adresează notarului public din România pentru a încheia o convenție de primire a sultei.

Cum va proceda notarul public?

Această speță o rezolvăm din punct de vedere al Propunerii de Regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale, în curs de negociere.

Potrivit art. 32, actele autentice întocmite într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre, cu excepția cazului în care se contestă validitatea lor, în conformitate cu legea aplicabilă și cu condiția ca o astfel de recunoaștere să nu fie vădit contrară ordinii publice a

statului membru solicitat. În privința forței executorii, deși convenția notarială din Franța are un caracter executoriu, ea fiind un înscris autentic, pentru a dobândi caracterul executoriu și pe teritoriul României, potrivit art. 33, se impune parcurgerea procedurii prevăzută de art. 38 -57 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (depunerea cererii de exequatur la tribunalul competent, copia convenției notariale străine, care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității ei)

CONVENȚIE MATRIMONIALĂ ÎNTRE SOȚI

– regimul comunității convenționale –

          Între subsemnații:

           A………., cetățean ………., domiciliat în ………., având Cod Numeric Personal………….. , pe de- o parte și

          B………., cetățean ………., domiciliată în ………., având Cod Numeric Personal……….,  pe de altă parte,

soți, căsătoriți la data de ………., în localitatea………., actul de căsătorie fiind înregistrat sub nr………. din data de ………., la ………., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. ………. emis la data de………., în conformitate cu prevederile articolului 312 și următoarele din Codul civil, intervenit prezenta

CONVENȚIE PRIVIND ALEGEREA REGIMULUI MATRIMONIAL

în următoarele condiții:

Art. 1. Alegerea regimului matrimonial

Noi, A și B,soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 329 Cod Civil,  alegem ca regim matrimonial regimul comunității convenționale, astfel cum acesta este reglementat de art. 366 – 368 Cod Civil.

 Art.2 Bunuri care intră în comunitatea de bunuri și regimul acestora

Noi, A și B,soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 367 lit.a  Cod Civil, prin adoptarea regimului comunității convenționale, următoarele bunuri vor intra în comunitate:

          a)  imobil identificat cu numărul cadastral……….și înscris în Cartea Funciară nr……….a localității……….-, imobil care a fost  dobândit de către A prin moștenire de pe urma lui ……….în baza……….,

          b) imobil identificat cu numărul cadastral……….și înscris în Cartea Funciară nr……….a localității……….-, imobil care a fost  dobândit de către B prin cumpărare (înainte de încheierea căsătoriei dintre subsemnații), în baza………._,

Prin această convenție, noi, A și B declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință de către notarul public prevederile art.344 cod civil cu privire la publicitatea imobiliară în privința imobilelor care aparțin comunității și, în aceste condiții, solicităm notarea în Cartea Funciară nr. ………. și în Cartea Funciară nr………. a regimului juridic de bun comun al soților al celor două imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus

 De asemenea, noi,  A și B, soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 367 lit.c  Cod Civil, prin adoptarea regimului comunității convenționale, înțelegem ca în privința bunurilor imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus, precum și în privința tuturor imobilelor ce vor fi dobândite de către noi în timpul căsătoriei, toate contractele de închiriere vor putea fi încheiate doar cu acordul expres al ambilor soți, exprimat prin mandat autentic expres.

 Noi, A și B,soți, convenim că, toate bunurile dobândite de către oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, în coproprietate pe cote părți, iar noi, soții stabilim că, atât în privința bunurilor imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus, care, prin efectul prezentei convenții, intră în comunitatea de bunuri, cât și în privința tuturor și oricăruia dintre bunurile ce vor intra în comunitatea de bunuri a soților, cotele parte ce revin fiecăruia dintre soți sunt următoarele : soțul A – cota de 1/3, iar soția B – cota de 2/3.

 Art.3 Alegerea locuinței familiei

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 321 și următoarele din Codul Civil,alegem ca locuință a familiei imobilul situat la adresa din ………., imobil identificat cu numărul cadastral……….și înscris în Cartea Funciară nr……….a localității………., imobil care la momentul încheierii prezentei convenții este proprietatea exclusivă a  soțului A, dobândit de către acesta prin moștenire de pe urma lui ……….în baza………., imobil care, în baza prezentei convenții intră în comunitatea de bunuri a soților.

 Prin această alegere a locuinței comune, noi, A și B declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință de către notarul public prevederile art.322 Cod Civil cu privire la regimul juridic al locuinței familiei.

De asemenea, declarăm că am luat cunoștință despre faptul că, în baza copiei actului de căsătorie, precum și în baza prezentei convenții matrimoniale, notarul public va proceda la notarea locuinței familiei în Cartea Funciară a imobilului.

Art.4 Clauza de preciput

Noi, A și B,soți, în conformitate cu prevederile art. 333 din Codul Civil, înțelegem să convenim următoarele:

Eu, A, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soția mea, B îmi va supraviețui, aceasta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul situat la adresa din ………., imobil identificat cu numărul cadastral……….și înscris în Cartea Funciară nr……….a localității……….sau, în cazul în care imobilul descris mai sus nu se va mai afla în patrimoniul meu,  imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei.

De asemenea, în aceleași condiții,

 Eu, B, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soțul meu, A îmi va supraviețui, acesta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul situat la adresa din ………., imobil identificat cu numărul cadastral……….și înscris în Cartea Funciară nr……….a localității……….sau, în cazul în care imobilul descris mai sus nu se va mai afla în patrimoniul meu,  imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei și va fi fost dobândit de către noi, A și B, soți, în coproprietate.

Art.5. Clauze diverse

Noi, A și B,  soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art.307 – 311 Cod Civil privind drepturile și îndatoririle personale ale soților, precum și prevederile art. 312 – 338 Cod Civil cu privire la regulile generale aplicabile tuturor regimurilor matrimoniale, de la care nu putem deroga prin încheierea prezentei convenții matrimoniale.

De asemenea, noi, A și B,soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 330 alin 3 din Codul Civil, iar noi, soții declarăm că înțelegem că prezenta convenție produce efecte începând cu data de ………..

          Tehnoredactat la ………….., în …… exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial, un exemplar pentru Oficiul de Stare civilă din cadrul Primăriei ………….., un exemplar pentru RNNRM, …… exemplare s-au eliberat părților, și două exemplarepentru fi trimise, din oficiu, la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a fi notată regimul de locuință a familiei și regimul de bun comun al imobilului. 

SOȚ, ……….                                        SOȚIE, ……….

CONVENȚIE MATRIMONIALĂ ÎNTRE VIITORII SOȚI

– regimul separației de bunuri –

           Între subsemnații:

          A……………., cetățean……………., domiciliat în …………….,  având Cod Numeric Personal……………., pe de- o parte și

          B……………., cetățean……………., domiciliată în ……………., având Cod Numeric Personal…………….,  pe de altă parte,

având în vedere intenția noastră de a ne căsători la data de …………….,în conformitate cu prevederile articolului 312 și următoarele din Codul civil, a intervenit prezenta

CONVENȚIE PRIVIND ALEGEREA REGIMULUI MATRIMONIAL

ce ne va fi aplicabil în următoarele condiții:

Art. 1. Alegerea regimului matrimonial

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 329 Cod Civil,  alegem ca regim matrimonial regimul separației de bunuri, astfel cum acesta este reglementat de art. 360 – 365 Cod Civil.

 Art.2 Inventarul bunurilor mobile

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 361 Cod Civil, la adoptarea regimului separației de patrimonii, bunurile mobile proprii ale fiecăruia dintre noi, sunt cele incluse în inventarul anexă prezentei convenții, care face parte integrantă din prezentul înscris.

 Art.3 Alegerea locuinței familiei

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 321 și următoarele din Codul Civil,alegem ca locuință a familiei imobilul situat la adresa din ……………., imobil identificat cu numărul cadastral…………….și înscris în Cartea Funciară nr…………….a localității………., imobil care este proprietatea exclusivă a viitorului soț………., dobândit de către acesta în baza………..

Prin această alegere a locuinței comune, noi, A și B declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință de către notarul public prevederile art. 322 Cod Civil cu privire la regimul juridic al locuinței familiei.

De asemenea, declarăm că am luat cunoștință despre faptul că, ulterior încheierii căsătoriei noastre, în baza copiei actului de căsătorie precum și în baza prezentei convenții matrimoniale, notarul public va proceda la notarea locuinței familiei în Cartea Funciară a imobilului.

 Art.4 Clauza de preciput

Noi, A și B, viitori soți, în conformitate cu prevederile art. 333 din Codul Civil, înțelegem să convenim următoarele:

Eu, A, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soția mea, B îmi va supraviețui, aceasta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei și va fi fost dobândit de către noi, A și B, soți, în coproprietate.

De asemenea, în aceleași condiții,

 Eu, B, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soțul meu, A îmi va supraviețui, acesta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei și va fi fost dobândit de către noi, A și B, soți, în coproprietate.

Art.5. Clauze diverse

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art.307 – 311 Cod Civil privind drepturile și îndatoririle personale ale soților, precum și prevederile art. 312 – 338 Cod Civil cu privire la regulile generale aplicabile tuturor regimurilor matrimoniale, de la care nu putem deroga prin încheierea prezentei convenții matrimoniale.

De asemenea, noi, A și B, viitori soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 330 alin 2 din Codul Civil, în sensul că prezenta convenție produce efecte numai după data încheierii căsătoriei, precum și prevederile art.369 Cod Civil, în sensul că prezenta convenție poate fi modificată oricând până la data încheierii căsătoriei dintre subsemnații, iar ulterior, modificarea va putea fi făcută după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.

 Art.6 Încetarea regimului matrimonial. Lichidarea

Noi, A și B, viitori soți, declarăm că notarul public ne-a adus la cunoștință prevederile legale referitoare la încetarea regimului matrimonial ale prin prezenta convenție, în sensul că am luat cunoștință despre faptul că Regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei prin divorț, prin încetarea căsătoriei ca urmare a decesului unuia/ambilor soți sau prin nulitatea/anularea căsătoriei.

 În caz de încetare sau schimbare a regimului matrimonial, acesta se lichidează prin bună învoială prin act autentic notarial, sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.

Noi, viitorii soți am hotărât ca în situația lichidării regimului separației de bunuri, creanța de participare să reprezinte jumătate (sau o altă cotă determinată de viitori soți si consemnată ca atare de către notar în cuprinsul convenției) din diferența valorică dintre cele două mase de achiziții nete, aceasta urmând a fi datorată de către soțul a cărui masă de achiziții nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură, potrivit art.361 alin.1 Cod civil .

Cheltuielile pentru întocmirea prezentei convenției au fost suportate de ambii semnatari, în cote egale.

Noi, A și B declarăm că am citit actul și suntem de acord cu conținutul său ce reprezintă voința noastră neviciată și, de asemenea, declarăm pe răspunderea noastră că afirmațiile făcute în prezentul act sunt conforme cu adevărul.

Tehnoredactat la sediul B.N.P. ………., în 6 (șase) exemplare, astăzi, data autentificării prezentului înscris, dintre care 3 (trei) exemplare au fost eliberate părților semnatare, câte un exemplar pentru fiecare dintre aceștia, un exemplar pentru a fi prezentat la Oficiul de Stare civilă unde se va încheia căsătoria, iar 3 (patru) exemplare au fost păstrate de către notarul public instrumentator, 1 (un) exemplar pentru arhiva biroului notarial, 1 (un) exemplar va fi trimis la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale pentru îndeplinirea formalităților de publicitate față de terți, iar 1 (un) exemplar pentru a fi trimis, din oficiu, la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Semnătura……………                                     Semnătura……..

CONCLUZII

În incheiere, considerǎm cǎ este util sǎ afirmǎm faptul cǎ aprofundarea acestei teme reprezintǎ un real câștig ȋntrucât Codul civil actual a introdus noi reglementǎri ȋn ceea ce privește regimurile matrimoniale. Pentru o mai bunǎ prezentare vom face chiar o comparație cu vechea reglementare care prevedea un singur regim matrimonial ce le era aplicabil soților de la ȋncheirea cǎsǎtoriei fǎrǎ ca aceștia sǎ-și exprime consimțǎmântul ȋn acest sens

Importanța juridică a noii reglementări trebuie privită în oglindă cu vechea reglementare a Codului Familiei, deoarece tocmai imperfecțiunile celei de-a doua au dus la nașterea celei dintâi. Regimul matrimonial pe care ȋl promova Codul familiei era un regim legal, fiind ȋn ȋntregime o creație a legii, beneficiarii sǎi nu aveau posibilitatea de a adapta acest regim ȋn niciun fel la nevoile și interesele lor, unic – fiind singurul regim matrimonial, imperativ- pentru cǎ se aplica ȋn puterea legii și imutabil – ȋn sensul cǎ regimul comunitǎții nu putea fi modificat de cǎtre soți și nici ȋnlocuit cu un altul.

Considerǎm cǎ forma pe care o avea regimul matrimonial prevǎzut de vechiul Cod al familiei era inflexibilǎ și inactualǎ pentru timpurile moderne ȋn care ne aflǎm, mai ales cǎ ȋn majoritatea sistemelor de drept există posibilitatea alegerii între mai multe regimuri matrimoniale.

Actualul Cod civil și-a propus sǎ ȋnlǎture aceastǎ inflexibilitate și sǎ lase la ȋndemâna soților posibilitatea de a alege un regim aplicabil cǎsǎtoriei lor dintre cele trei reglementate.

Așadar, vom aminti pentru ultima oarǎ ȋn cuprinsul acestei lucrǎri care sunt cele trei regimuri matrimoniale ȋntre care pot opta soții ȋnainte sau dupǎ ȋncheierea cǎsǎtoriei: a) regimul comunitǎții legale; b) regimul comunitǎții convenționale; c) regimul separației de bunuri.

Spre deosebire de vechea prevedere legalǎ, noile regimuri matrimoniale au origine legalǎ sau convenționalǎ și sunt mutabile, soții având posibilitatea recunoscutǎ de a ȋnlocui sau de a modifica regimul lor matrimonial. În aceastǎ privințǎ legea este permisivǎ, dându-le posibilitatea soților ca dupǎ trecerea unui an de la ȋncheierea cǎsǎtoriei sǎ ȋnlocuiascǎ sau sǎ modifice ori de câte ori doresc regimul matrimonial care le este aplicabil cu un altul. În urma studiului efectuat putem afirma cǎ aceastǎ reglementare este mai permisivǎ decât cea francezǎ, ȋntrucât pentru a modifica sau schimba un regim matrimonial, ȋn Franța este necesarǎ scurgerea unui timp de doi ani ȋntre modificǎri sau ȋnlocuiri, iar ȋn situația ȋn care soții au copii minori actul notarial prin care se face acest lucru este obligatoriu supus ȋncuviințǎrii instanței.

Elementul esențial ȋn ceea ce privește regimurile matrioniale ȋn noul Cod civil ȋl reprezintǎ principiul libertǎții de alegere a regimurilor matrimoniale, ȋnsǎ dupǎ cum știm libertatea nu este deplinǎ, ci limitatǎ, soții trebuind sǎ-și ȋncadreze alegerea ȋn variantele oferite de lege.

Pentru a concluziona, dorim sǎ ne expunem opinia ȋn legǎturǎ cu aspectele pe care le-am dezvoltat ȋn aceastǎ lucrare, considerǎm cǎ soluțiile legislative gǎsite de noul Cod civil ȋn materia regimurilor matrimoniale sunt corespunzǎtoare necesitǎților actuale și viitoare ale societǎții românești.

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

Angheni S. – Drept comercial. Profesioniștii comercianți, Ed. C.H. Beck, București, 2013.

Aniței N.C., Regimurile matrimoniale potrivit noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Avram M., Nicolescu C., Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 2010;

Avram M., Drept civil – Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013;

Bacaci Al., Dumitrache V.C., Hageanu C.C., Dreptul familiei, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, București, 2009;

Bodoașcǎ T. (coord.), Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

Duțǎ C.R. – Raporturile patrimoniale dintre soți la confluența dispozițiilor Codului familiei și ale Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Filipescu I.P. – Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, București, 1996;

Filipescu I.P., Filipescu A.I., Tratat de dreptul familiei, ed. a 8-a, revǎzutǎ și completatǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2006;

Florescu D.C. – Drept succesoral ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2013

Florian E., Regimurile matrimoniale, Ed. C.H. Beck, București, 2015;

Florian E., Dreptul familiei ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, 2011;

Frențiu G.C., Comentariile Codului civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Frențiu G.C., Moloman B.D., Elemente de dreptul familiei și de procedurǎ civilǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Gavrilǎ S.P., Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Hageanu C.C., Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Hamangiu C., Rosetti-Bǎlǎnescu I., Bǎicoianu Al., Tratat de drept civil român, Ed. All, București, 1998;

Hamangiu C., Rosetti-Bǎlǎnescu I., Bǎicoianu Al., Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1996;

Irinescu L., Curs de dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2015;

Leș I., Elemente de drept notarial, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2014;

Lupașcu D., Crǎciunescu C.M., Dreptul familiei, ediția a II-a, amendatǎ și actualizatǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Lupșan G., Ghid de drept internațional privat ȋn materia dreptului familiei, Editura Magic Print Onești, 2014;

Nicolae I., Dreptul familiei în context național și în raporturile de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2014;

Nicolescu C., Regimurile matrimoniale convenționale ȋn sistemul noului Cod civil român, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Romoșan I.D., Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2014;

II. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

Crăciunescu Cristiana-Mihaela– „Aspecte noi privind abordarea cǎsǎtoriei ȋn perspectiva noului Cod civil”, în revista „Justiția în actualitate” a Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 4/2009;

Crăciunescu Cristiana-Mihaela, Lupașcu Dan – „Reglementarea clauzei de preciput în Noul Cod civil român”, în revista „Pandectele române”, nr. 1/2010, București, p. 17-28;

Iordana Antigona Camelia – ,,Regimurile matrimoniale de tip separatistˮ ȋn ,,Politica legislativǎ ȋntre reglementare europeanǎ, naționalǎ și internaționalǎ, București, 2013 p. 390-400;

III. JURISPRUDENȚĂ

C.A. Cluj, dec. civ. nr. 1792/2001 în B.J. 2002, P. 251;

C.A. București, s. a III-a civ., dec. nr. 1717/2003, în P.R. nr. 6/2004, p. 111;

I.C.C.J., dec. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, p. 82;

C.S.J., s. civ., dec. nr. 152/1990, ȋn Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 158;

Jud. Bistrița, s. civ., sent. nr. 2672/2010;

IV. SITE-URI INTERNET

www.infonot.ro

www.uniuneanotarilor.ro/

http://legeaz.net

www.dreptulfamiliei.ro

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

Angheni S. – Drept comercial. Profesioniștii comercianți, Ed. C.H. Beck, București, 2013.

Aniței N.C., Regimurile matrimoniale potrivit noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Avram M., Nicolescu C., Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 2010;

Avram M., Drept civil – Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013;

Bacaci Al., Dumitrache V.C., Hageanu C.C., Dreptul familiei, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, București, 2009;

Bodoașcǎ T. (coord.), Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

Duțǎ C.R. – Raporturile patrimoniale dintre soți la confluența dispozițiilor Codului familiei și ale Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Filipescu I.P. – Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, București, 1996;

Filipescu I.P., Filipescu A.I., Tratat de dreptul familiei, ed. a 8-a, revǎzutǎ și completatǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2006;

Florescu D.C. – Drept succesoral ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2013

Florian E., Regimurile matrimoniale, Ed. C.H. Beck, București, 2015;

Florian E., Dreptul familiei ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, 2011;

Frențiu G.C., Comentariile Codului civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Frențiu G.C., Moloman B.D., Elemente de dreptul familiei și de procedurǎ civilǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Gavrilǎ S.P., Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Hageanu C.C., Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, București, 2012;

Hamangiu C., Rosetti-Bǎlǎnescu I., Bǎicoianu Al., Tratat de drept civil român, Ed. All, București, 1998;

Hamangiu C., Rosetti-Bǎlǎnescu I., Bǎicoianu Al., Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1996;

Irinescu L., Curs de dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2015;

Leș I., Elemente de drept notarial, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2014;

Lupașcu D., Crǎciunescu C.M., Dreptul familiei, ediția a II-a, amendatǎ și actualizatǎ, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Lupșan G., Ghid de drept internațional privat ȋn materia dreptului familiei, Editura Magic Print Onești, 2014;

Nicolae I., Dreptul familiei în context național și în raporturile de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2014;

Nicolescu C., Regimurile matrimoniale convenționale ȋn sistemul noului Cod civil român, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Romoșan I.D., Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2014;

II. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

Crăciunescu Cristiana-Mihaela– „Aspecte noi privind abordarea cǎsǎtoriei ȋn perspectiva noului Cod civil”, în revista „Justiția în actualitate” a Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 4/2009;

Crăciunescu Cristiana-Mihaela, Lupașcu Dan – „Reglementarea clauzei de preciput în Noul Cod civil român”, în revista „Pandectele române”, nr. 1/2010, București, p. 17-28;

Iordana Antigona Camelia – ,,Regimurile matrimoniale de tip separatistˮ ȋn ,,Politica legislativǎ ȋntre reglementare europeanǎ, naționalǎ și internaționalǎ, București, 2013 p. 390-400;

III. JURISPRUDENȚĂ

C.A. Cluj, dec. civ. nr. 1792/2001 în B.J. 2002, P. 251;

C.A. București, s. a III-a civ., dec. nr. 1717/2003, în P.R. nr. 6/2004, p. 111;

I.C.C.J., dec. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, p. 82;

C.S.J., s. civ., dec. nr. 152/1990, ȋn Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 158;

Jud. Bistrița, s. civ., sent. nr. 2672/2010;

IV. SITE-URI INTERNET

www.infonot.ro

www.uniuneanotarilor.ro/

http://legeaz.net

www.dreptulfamiliei.ro