Regimul Juridic Aplicabil Circulatiei PE Teritoriul Uniunii Europene A Persoanelor DIN Statele Terte

Drept

Regimul Juridic Aplicabil Circulatiei PE Teritoriul Uniunii Europene A Persoanelor DIN Statele Terte

Byadmin ianuarie 1, 2024

REGIMUL JURIDIC APLICABIL CIRCULAȚIEI PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE A PERSOANELOR DIN STATELE TERȚE

CUPRINS

CAPITOLUL I

CIRCULAȚIA CETĂȚENILOR DIN STATELE TERȚE ÎN

UNIUNEA EUROPEANA

CAPITOLUL II

ADMITEREA RESORTISANTILOR DIN STATELE TERțE

ÎN ROMÂNIA

CAPITOLUL III

DREPTURILE DE SECURITATE SOCIALĂ ALE LUCRĂTORILOR MIGRANȚI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

CONCLUZII

CAPITOLUL I

CIRCULAȚIA CETĂȚENILOR DIN STATELE TERȚE ÎN

UNIUNEA EUROPEANA

1.Cartea Verde privind gestionarea migrației economice în UE

În scopul dezvoltării progresive a unei politici comunitare în domeniul migrației economice a fost lansată invitația de colaborare între instituțiile Uniunii Europene,state membre și candidate,precum și societatea civilă pentru a asigură găsirea unor modalități optime de gestionare a fluxurilor migratorii care se manifestă la nivel comunitar.

În urmă dezbateriilor și a concluziilor Consiliului European din iunie 2003,Comisia Europeană a adoptat în ianuarie 2005- Cartea Verde privind gestionarea migrației economice în Uniunea Europeană.

Cartea Verde nu susține ideea că UE să-și deschidă porțiile spre o migrație economică nerestricționata.Statele Membre continuă să rămână responsabile pentru stabilirea numărului cetățenilor statelor terțe,care,odată admiși caută un loc de muncă în UE.Trebuie subliniat că, în Cartea Verde, Comisia are în vedere doar procedurile de admisie pentru migrația economică a cetățenilor din statele terțe,fără a afecta liberă circulație a cetățenilor europeni în interiorul Uniunii Europene.

În luna iunie 2005, a avut loc dezbaterea publică asupra Cărții Verzi,în cadrul căreia au fost abordate următoarele asprecte:

– gradul de armornizare al politicilor naționale care ar trebui vizate

– procedurile de admisie pentru lucrătorii migranți

– admiterea cetățenilor statelor terțe

– măsurile complementare precum integrarea migrantiilor

– problemele legate de returnarea și cooperarea cu statele terțe.

Bazându-se pe concluziile Consiliului European de la Tampere din anul 1999, UE a început să elaboreze o politică globală în materie de migrațiune.Mai multe directive au fost deja adoptate:

– Directiva referitoare la statul rezidenților pe termen lung(2003/109/CE)

– Directive privind reunificarea familiilor(2003/86/CE)

– Două directive referitoare la admiterea studențiilor(2004/116/CE) și a cercetătorilor(2005/71/CE)

– Directive din 2009/50/CE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisantilor din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificat.

2.Acordurile de cooperare

Resortisantii din țările membre ale Asocitatiei Europene a Liberului Schimb (AELS) beneficiază de libertatea de circulație în statele membre în conformitate cu Acordul asupra Spațiului Economic European (SEE) .Sunt în principal două state care au intrat în această zonă europeană a liberei circulație a lucrătorilor din Norvegia și Islanda.

Aceste acorduri au permis în principiu statelor membre să-și organizeze fiecare politică de autorizare a sejurului și muncă în ceea ce privește resortisantii din țările terțe.Acordurile de asociere, și în special acordurile cu Turcia, au determinat Curtea de Justiție să recunoască areguli unice referitoare la situația lucrătorilor deja integrați pe piață muncii în statele membre”.

Dacă dreptul de sejur le-au scăpat în principiu acordurile de cooperare au impus totuși cu fermitate principiul tratamentului nondiscriminatoriu a celor care au dobândit dreptul de sejur. O formulă asemănătoare în care se vorbește de un regim caracterizat prin absența tuturor formelor de discrimanare fondate pe naționalitate în ceea ce privește condițiile de muncă și renumerare pe de o parte, în domeniul securității sociale pe de altă parte .

Reguliile au vizat atât discriminarea directă cât și discriminarea indirectă .

Acordurile de cooperare pot în același timp să aibă o incidență directă asupra dreptului la muncă,așa cum este de exemplu Acordul cu Turcia, care acordă resortisantilor turci, după desfășurarea unei activități în statul membru de primire, un drept necondiționat de căutare și acces la orice altă activitate .

Curtea a precizat că drepturile lucrătorilor dintr-o țara tertă, în ceea ce privește muncă implică în mod necesar existența unui drept de sejur .

Cauzele amintite au dat Curții ocazia să caracterizeze noțiunea de muncă regulate care a stabilit dreptul de a caută și de a accede la oricare muncă și dreptul de sejur corelativ .Este o noțiune de drept comunitar care a fost definite într-un spirit nerestrictiv, plecând de la existent unei situații stabile și non precare pe piață muncii.Curtea de Justiție a distins între o fază de constituire gradual a drepturilor, o fază de achiziție a drepturilor pe timpul când situația celui interesat rămâne precară, și o fază unde drepturile obținute se mențin .Celui care a fost present pe piață muncii o perioadă suficient de mare care să-I permită accesul liber la toate activitățile, nu va pierde acest drept dacă lipsește de pe piață muncii un timp prelungit.

Regulă privește atât lucrătorul,cât și membrii săi de familie .Curtea de Justiție conferă un efect direct dispozițiilor din acordurile de cooperare suficient de prA©cis și necondiționat întrucât soluțiile ei nu necesită niciun alt act ulterior.

Acordurile de cooperare încheiată de Uniune cu țările terțe nu sunt acorduri de imigrare și acestea nu oferă cetățenilor din statele terțe din care fac parte dreptul de a lucra și în același timp de a fi tratați la fel că și resortisantii statelor membre.

Fiecare stat decide aparentă resortisantilor statelor terțe pe propria piață de muncă.În dreptul comunitar se pot distinge mai multe categorii :

-Membrii necomunitari ai familiei resortisantului comunitar.Aceștia beneficiază în totalitate de dreptul la liberă circulație. Odată admis,resortisantul comunitar în deplasarea în interiorul comunității, are dreptul de a accede la o muncă salariata sau independența pe teritoriul statului membru unde membrii familiei vin să se instaleze, chiar dacă aceștia nu au cetățenia unui stat membru.Dreptul de a accede la muncă este recunoscut în aceeași măsură membrilor de familie active,cât și celor inactivi.

-Resortisantii necomunitari care nu au fost primiți să lucreze pe teritoriul unui stat membru.Această categorie este exclusă de pe orice piață națională și pe cale de consecință nu au niciun fel de acces pe piață comunitara;

-Resortisantii non comunitari care au fost admiși să lucreze pe teritoriul unui stat membru.Această categorie întâmpina numeroase probleme întrucât,deși sunt autorizați să lucreze pe teritoriul unui stat membru,nu pot uza de acest drept de muncă decât într-un singur stat membru,în condițiile și cu limitele fixate prin regulile proprii ale statului .Drepturile lor nu se întind și în alte state membre,în acest caz ei fiind obligați să solicite noului stat autorizarea necesară.

Țările terțe cu acordurile de cooperare și asociere beneficiază de un privilegiu în sensul existenței unei legi particulare care reglementează raporturile acestora cu ordinea juridical comunitară.

3. Acordul Schengen

Crearea spațiului Schengen este una dintre cele mai populare și de success realizări ale Uniunii Europene, pentru a cărei dezvoltare trebuie avute în vedere măsuri suplimentare pentru consolidarea frontierelor externe.

La începutul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discuție în legătură cu importantă termenului libertate de mișcare.După discuții îndelungate, Franța, Luxemburg, Germania, Belgia și Olanda au hotărât să creeze un spațiu fără frontiere interne.Acordul între aceste state a fost semnat în data de 14 iunie 1985,în localitatea Schengen din Luxemburg.A urmat semnarea convenției de aplicare a acordului Schengen în data de 19 iunie 1990.În momentul intrării în vigoare, în anul 1995,această a eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare.De asemenea, au fost stabilite reguli commune în materie de vize,migrate,azil precum și măsuri referitoare la cooperarea politeneasca,judiciară sau vamală.

Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:

-eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe.

-separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi.

-armonizarea reguliilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor.

-stabilirea unor reguli pentru solicitanții de azil.

-introducerea unor reguli referitoare la supravegherea și urmărirea transfrontaliera pentru forțele de poliție din statele Schengen.

-întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și implementare a deciziilor judecătorești.

-crearea Sistemului Informatic Schengen.

Toate aceste măsuri,împreună cu Acordul Schengen,Convenția de Aplicare a Acordului Schegen,deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

Inițial, Acordul Schengen și Convenția de Implementare nu au făcut parte din cadrul legislative comunitar.Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997.Un Protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislative și instituțional al Uniunii Europene . În present, Uniunea se bazează încă pe un sistem interguvernamental de evaluare inter pares pentru a asigură aplicarea normelor comune.

Trebuie să se distingă între dreptul de circulație provizorie în Uniune și dreptul de ședere permanență în statele membre.

-Intrarea și circulația provizorie

Intrarea în vigoare a acordului Schengen va permite, în spațial territorial care îl delimitează, liberă circulație a resortisantilor extracomunitari cărora le-a fost permis accesul în funcție de regulile determinate în comun.S-a autorizat accesul numai pentru o perioadă de timp ce nu depășește 3 luni.Recunoașterea dreptului de circulație provizorie în beneficiul terților s-a impus de la frontierele interne care sunt fără control către frontierele externe cu control

-Ședere de lungă durată

După trei luni de circulație liberă permis de Acordul Schengen regulile naționale se înăspresc și aparțin fiecărui stat în parte potrivit politicii naționale care,sub rezervă angajamentelor naționale, vor determină ce străini necomunitari pot rămâne permanent pe teritoriul unui stat .

O autorizație de sejur și de muncă într-un stat nu este valabilă în alt stat membru.

4. Statutul resortisantilor din țările terțe rezidenți pe termen lung

UE a creat un stătut European pentru resortisantii statelor terțe rezidenți de o manieră legală și neîntreruptă de cinci ani pe teritoriul Statelor membre.

Directiva 2003/109/CE se aproprie de legislația și practicile naționale referitoare la acordarea statutului și fixarea condițiilor de sejur în Statele membre altele decât cele în care statutul a fost deja acordat.Așa cum precizează explicit titlul directive, această instituie, pentru resortisantii din țările terțe care sunt rezidenți pe termen lung pe teritoriul unui stat membru,un stătut comun.Obiectul sau de activitate este extins,în sensul că permite celui care a obținut acest stătut într-un stat membru de a circul și de a avea drept de sejur în alte state membre.

Directiva se află la intersecția dintre imigrarea cetățenilor din țările terțe și circulația internă în Comunitate .

Rezidentul pe termesul că permite celui care a obținut acest stătut într-un stat membru de a circul și de a avea drept de sejur în alte state membre.

Directiva se află la intersecția dintre imigrarea cetățenilor din țările terțe și circulația internă în Comunitate .

Rezidentul pe termen lung trebuie să aibă un ansamblu de drepturi uniforme, pe cât posibil că și cetățenii Uniunii, ceea ce presupune egalitate de tratament și recunoașterea dreptului de ședere în toate statele membre UE.

Directiva este aplicată tuturor resortisantilor din țări terțe care sunt rezidenți pe teritoriul Statelor membre.Anumite categorii sunt însă excluse din câmpul de acțiune al directive din cauza situației provizorii sau duratei sejurului(refugiați,celor ce așteaptă dreptul de azil,lucrătorii sezonieri sau cei detașați,persoanele titular ale unui drept de protective temporară,rezidenți la sfârșitul perioadei de studio sau de formare profesională).

Statele membre trebuie să aplice directive cu respectarea principiului nediscriminării conform art.13 din TCE și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale ale UE.

Statutul de rezident de lungă durată se obține după 5 ani de rezidență legală și neîntreruptă.Absența pe o perioadă mai scurtă de 6 luni consecutiv (care să nu depășească 10 luni în 5 ani) sau pentru diverse situații prevăzute de legislația fiecărui stat(stagiu militar,maternitate,studii etc.) nu se ia în calcul la durată de rezidență.Condiția de durată completează condiția de legătură a șederii.Dobândirea statutului de rezident pe lungă durată conferă titularului sau un drept de ședere permanență în statul membru.El beneficiază de egalitate de tratament asemănător cu cetățenii naționali(art. 11) și de protecție împotrivă expulzării(art.12).

Tuturor rezidenților pe termen lung care vor să rămână pe teritoriul unui stat membru li se impun condițiile uzuale:de a avea resurse stabile,regulate și care să acopere riscurile normale reglementate în acel stat și să dispună de o locuința(art.15 alin 2 și 3).

Statele membre pot cere resortisantilor și condiții suplimentare( că de exemplu,cunoașterea suficient de bine a limbii statului respective).Se poate refuză eliberarea certificatului numai pe motive de ordine publică și securitate publică.

Odată ce o persoană a obținut statutul de rezident de lungă durată,acesta

are o serie de drepturi la prestații în aceleași condiții că și proprii cetățeni ai statului membru: condiții de angajare și muncă;educație și formare profesională,recunoașterea diplomelor și a burselor;protecție socială;asistentă socială;avantaje sociale și fiscal,acces la bunuri și servicii; libertatea de asociere;libertatea de acces pe întreg teritoriul.

În unele cazuri statele pot restrânge egalitatea de tratament în materie de acces la muncă și educație(ex. necesitatea unui test de cunoaștere aprofundata a limbii).De asemenea,în materie de ajutor și protecție socială, statele pot limită egalitate de tratament la prestațiile esențiale.Statele sunt libere să mărească sau să reducă lista domeniilor în care acordă egalitate de tratament sau prestațiile acordate resortisantilor.

Persoană care dispune de un stătut de rezidență de lungă durată este protejată de orice decizie de îndepărtare .

Un rezident pe termen lung poate avea reședința într-un al doilea stat membru pentru unul din următoarele motive:este interesat să desfășoare o activitate profesională,că salariat sau independent într-un alt stat membru, să urmeze studii și să participle la cursuri de formare profesională(art 14 alin.2).

Realitatea este puțin diferită.Rezidentul pe termen lung într-un prim stat membru,care încearcă să aibă o activitate profesională în alt stat membru,riscă să întâmpine importante obstacole.Statul membru în care el dorește să lucreze poate,de fapt,în funcție de politică pieței muncii, pot acordă prioritate la muncă cetățenilor Uniunii, precum și resortisantilor non comunitari care fac deja parte din piață muncii sau care beneficiază de un regim preferențial(art 14 alin. 3).

Că urmare, dreptul de ședere pentru o activitate profesională nu este unul veritabil .

Directiva 2003/109 nu se aplică rezidenților pe termen lung de pe teritoriul statelor membre care este salariat detașat de un prestator de servicii în cadrul unei prestări transfrontaliere de servicii sau prestator de servicii

transfrontaliere (art. 14 alin.5).

Referitor la lucrătorul salariat, Curtea de Justiție a admis că într-o întreprindere dintr-un stat membru în care se desfășoară activități de natură regulate și obișnuită de către resortisantii statelor terțe pot,în efectuarea unei prestări de servicii, să-i detașeze temporar pe teritoriul unui alt stat membru . Deși are în principiu acces pe piață muncii cetățeanul terț poate să întâmpine restricții legate de situația muncii.El obține un permis de ședere care se poate reînnoi dacă sunt îndeplinite condițiile cerute sub rezervă dispozițiilor privind ordinea publică, securitatea și sănătatea publica.

5.Reîntregirea familiei

Protecția familiei și respectul pentru viață familială fac parte din drepturile fundamentale ale omului în UE .

Resortisantii țărilor terțe care sunt rezidenți legali în UE trebuie să facă obiectul unui tratament echitabil și să aibă drepturi și obligații comparabile cu cele ale cetățenilor UE(art. 3).Acest principiu a permis deschiderea unui drept de regrupare familială a resortisantilor non comunitari cărora le a fost permis să rămână pe teritoriul statului membru pe o perioadă nedeterminată(Considerentul 6 și art. 1 din Directina).

Directiva consacra dreptul de regrupare familială șic ere statelor membre să pună în practică mijloacele necesare pentru realizare;dar și principiile enunțate nu împiedică înserarea în dreptul de regrupare a unor reguli și condiții destul de riguroase.

Se prevede o regulă imperativă, dar se lasă statelor membre libertatea de a introduce sau nu condiții restrictive pentru regrupare.

Directiva 2003/86/CE a Consiliului privind dreptul de reîntregire a familiei a fost adoptată că urmare a necesității armonizării legislatiilornationale privind condițiile de admitere și de ședere a resortisantilor țărilor terțe și din nevoia asigurării unui tratament echitabil al resortisantilor țărilor terțe cu domiciliul legal pe teritoriul statelor membre so creării unei politici de integrare mai energică, care trebuie să urmărească garantarea unor drepturisi obligații comparabile cu cele ale cetățenilor Uniunii Europene.

Statele membre trebuie să pună în aplicare dispozițiile Directivei ținând cont de principiul nediscriminării de orice natură.

Reîntregirea familiei poate fi refuzată numai dacă se realizează o justificare a măsurii.Persoană care dorește să i se acorde dreptul de reîntregire a familiei nu trebuie să reprezinte o amenințare la adresă ordinii și siguranței publice.Noțiunea de ordine publică se poate referi la o condamnare pentru o infracțiune gravă.În acest context,trebuie menționat faptul că noțiunea de ordine și siguranță publică se referă, de asemenea, la cazurile în care un resortisant al unei țări terțe face parte dintr-o asociației care susține terorismul,care susține o asociație de acest tip sau care are aspirații extremiste.

Directiva are că obiect stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul de reîntregire a familiei pe care îl au resortisantii tăriilor terțe cu domiciliul legal pe teritoriul statelor membre.Acestea se aplică în cazul în care susținătorul reîntregirii este titularul unui permis de ședere ,dacă membrii familiei sale sunt resortisanți ai țărilor terțe,indifferent de statutul lor juridic.

Directiva nu a respectat drepturile fundamentale referitoare la protecția vieții private și familiale și drepturile copilului.Această este ceea ce Parlamentul European a susținut cu ocazia unui recurs în nulitate.Respingând recursul,Curtea de Justiție a estimate că textul invocate nu creează drepturi subiective pentru membrii unei familii care a fost admisă pe teritoriul unui stat și nu privează statele de o asemenea marjă de apreciere atunci când examinează cererea de regrupare familială .

Limitându-se la dreptul de grupare familială, Directiva nu reglementează și condițiile de intrare și sejur ale resortisantului terț care cere regruparea.Fiecare stat membru poate să decidă asupra politicii de imigrare și asupra regulilor proprii.

Directiva nu trebuie să aducă atingere dispozițiilor mai favorabile:

-din acordurile bilaterale și multilaterale între Comunitate sau Comunitate și statele membre,pe de o parte și țările terțe,pe de altă parte.

-din Carta Socială Europeană din 18 octombrie 1961,din Carta Socială Europeană modificată din 3 mai 1987 și din Convenția europeană privind statul juridic al lucrătorilor migrant din 24 noiembrie 1977.

Statele membre autorizează intrarea și șederea, conform acestei Directive,a următorilor membrii ai familiei:

– soțul(soția) susținătorului reîntregirii;

– copiii minori ai susținătorului și ai soțului(soției) acestuia,inclusiv copiii adoptați în temeiul unei decizii luate de autoritatea competență a statului membru în cauza sau al unei decizii cu titlu executoriu în temeiul obligațiilor internațional ale respectivului stat membru sau care trebuie recunoscute conform obligațiilor internaționale.

– copiii minori, inclusiv copiii adoptați, ai susținătorului, în cazul în care acesta deține custodia copiilor, iar aceștia se află în responsabilitatea să.

Statele membre pot autoriza reîntregirea familiei pentru copiii aflați în custodie comună, sub rezervă consimțământului celeilalte părți;copii minori, inclusiv copiii adoptați ai soțului/soției.

-în cazul în care soțul/soția deține custodia copiilor și aceștia se află în responsabilitatea să.Statele membre pot autoriza reîntregirea familiei pentru copii aflați în custodie comună,cu condiția că cealaltă parte să își dea consimțământul în acest sens.

Statele membre pot autoriza intrarea și șederea a următorilor membrii ai familiei:

(a) rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale susținătorului sau ale soțului/soției, dacă acesta se află în întreținerea să și dacă nu beneficiază de sprijinul familiei necesar în țara de origine;

(b) copiii majori celibatari ai susținătorului sau ai soțului/soției sale, dacă aceștia se află în încapacitatea obiectivă de a se întreține singuri că urmare a stării lor de sănătate.

Pentru ascendenții și copii majori, Directiva lasă statelor membre libertatea pentru autorizarea intrării și șederii lor sub rezervă respectării condițiilor necesare pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei.Este lăsată la libertatea statelor și situația partenerilor necăsătoriți care au cu susținătorii reîntregirii o relație de durată și stabilă demonstrată în mod corespunzător, precun și cea a parteneriatului înregistrat(art. 4 alin 3). Regruparea nu poate fi autorizata decât pentru un singur soț.

De asemenea, statele membre pot decide că,în ceea ce privește reîntregirea familiei, partenerii înregistrați să fie tratați că soț/soție.În cazul unei căsătorii poligame, dacă susținătorul are deja o soție care conviețuiește cu acesta pe teritoriul unui stat membru, statul membru în cauza nu autorizează reîntregirea familiei pentru o altă soție.

Pentru a asigură o mai bună integrare și pentru a preveni căsătoriile forțate, statele membre pot solicita că susținătorul și soțul/soția să aibă o vârstă minima, care nu poate fi mai mare de 21 de ani, înainte că soțul/soția să se poată alătura susținătorului.

Depunerea și examinarea cererii de reîntregire a familiei face obiectul unei serii de dispoziții destinate să integreze procedurile naționale.Acestea privesc dovadă legăturilor familiale și mijloacele de existent pe care trebuie să le justifice.De asemenea, vizează derularea procedurii care presupune că autoritățile naționale răspund cererii de reîntregire a familiei într-un termen de noua luni și care necesită motivarea unui eventual refuz.

Depunerea și examinarea cererii privind reîntregirea familiei se realizează când membrii familiei au domiciliul în afară teritoriului statului membru în care domiciliază susținătorul reîntregirii.De îndată ce este posibil și,în oricare dintre cazuri,cel târziu la noua luni de la data depunerii cererii,autoritatiile component ale statului membru notifica în scris persoanei care a depus o cerere decizia în legătură cu această.În cazuri excepționale legate de complexitatea examinării cererii, termenul limită prevăzut în primul paragraf poate fi prelungit.Statele membre pot solicita că susținătorul să fie domiciliat legal pe teritoriul lor pe o perioadă de cel mult doi ani, înainte de a beneficia de dreptul de reîntregire a familiei.

La depunerea cererii de reîntregire a familiei, statul membru în cauza poate solicita dovadă că susținătorul reîntregirii dispune:

(a) de o locuința considerată normal pentru o familie de dimensiuni comparabile în aceeași regiune și care corespunde standardelor generale de igiena și siguranță în vigoare în statul membru în cauza;

(b) de o asigurare medicală care să acopere toate riscurile acoperite pentru proprii resortisanți ai statului membru în cauza, atât pentru susținător cât și pentru membrii familiei.

(c) de resurse stabile, constant și suficiențe pentru a se întreține pe șine și pe ceilalți membrii ai familiei fără a recurge la sistemul de ajutor social al statului membru.Statele membre evaluează respectivele resurse în raport cu natură și caracterul lor constant și pot ține seamă de nivelul național minim al salariilor și pensiilor, precum și de numărul de membrii ai familiei.

De îndată ce cererea de reîntregire a familiei este acceptată, statul membru în cauza autorizează intrarea membrului sau membrilor familiei.În acest scop, statul membru în cauza acordă respectivelor personae orice facilitate pentru obținerea vizelor necesare.Statul membru în cauza eliberează membrilor familiei un prim permis de ședere pe o perioadă de cel puțin un an.Permisul de ședere poate fi reinoit.Perioadă de valabilitate a permiselor de ședere acordate membrilor familiei nu poate depăși, în principiu, data expirării permisului de ședere al susținătorului.

Directiva vizează o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an, dar pentru a funcționa regruparea trebuie să aibă perspective intemiate de a obține un drept de sejur permanent(art. 3 alin. 1).Statul membru poate solicita susținătorului reîntregirii să fi avut reședința în mod legal pe teritoriul lor pe o perioadă de cel mult doi ani înainte că membrii familiei să i se poată alătura(art. 8 alin.1).Că și derogare un stat membru poate prevedea introducerea unei perioade de așteptare de maximum trei ani între data depunerii cererii de întregire a familiei și eliberarea unui permis de ședere membrilor familiei.Efectul regrupării se limitează la teritoriul statului membru care a acordat dreptul de sejur solicitantului.

Drepturile membrilor familiei susținătorului sunt: acces la educației,acces la un loc de muncă sau la o activitate independent,acces la orientare,pregătire,perfecționare și reconversie profesională.

Statele membre pot stabili, conform legislației naționale,condițiile în care membrii familiei întreprind o activitate salariata sau independența.Aceste condiții prevăd un termen limită, care nu poate depăși în nici unul dintre cazuri douăsprezece luni,în decursul căruia statele membre pot examină situația pieței naționale a forței de muncă înainte să autorizeze membrii familiei să întreprindă o activitate salariata sau independența.

Parlamentul European a cerut anularea unor dispoziții din Directiva 2003/86/CE pe motiv că încalcă unele drepturi fundamentale și anume cele relative la viață de familie și non-discriminare .

6. Condițiile de admitere a resortisantilor din statele terțe la sfârșitul studiilor, schimburilor de specialist, a stagiarilor neremunerati și a voluntarilor.

Promovarea mobilităților resortisantilor țărilor terțe în cadrul Comunității pentru studii reprezintă un factor major al strategiei de integrare, iar apropierea legislației interne a statelor membre privind condițiile de intrare și de ședere face parte din această strategie.

Migrarea în scopurile menționate de Directiva, care este prin definiție temporară și nu depinde de situația pieței forței de muncă în țara gazdă, reprezintă o formă de îmbogățire reciprocă pentru migrantii vizați, țara lor de origine și statul membru gazdă și contribuie la promovarea unei mai bune cunoașteri între culture(considerentul 7 din Directiva).

Normă comunitară se bazează pe definițiile de student, stagiar, unitate de învățământ și voluntariat, aflate deja în uz în dreptul comunitar, în special în diferitele programe comunitare de promovare a mobilității persoanelor în cauza( Socrates, Serviciul European de Voluntariat etc.).

Directiva prezintă reguli referitoare la procedura de admitere a resortisantilor din statele terțe, pentru o durată mai mare de trei luni.Pentru resortisantii din statele terțe, directive recunoaște studenților dreptul de a fi angajați sau de a exercită o activitate econimica independența.Statele membre însă pot refuză dreptul la muncă pe perioadă primului an de ședere unui resortisant din statele terțe cu calitatea de student. Durată și alte condiții privind cursurile pregătitoare pentru student trebuie stabilite de statele membre în conformitate cu legislația lor internă. Sunt excluși din prevederile acestei Directive resortisantii țărilor terțe care se încadrează în categoriile de stagiari neremunerati și voluntari și care sunt considerați, pe bază activităților lor sau a tipului de compensație sau remunerație pe care le primesc, că lucrători în conformitate cu legislația internă.

Admisia resortisantilor din țările terțe poate fi refuzată doar pe motive justificate temeinic.Admisia poate fi refuzată dacă un stat membru consideră, pe bază unei evaluări a faptelor, că resortisantul țării terțe reprezintă o potențial amenințare pentru ordinea publică sau siguranță publică .În acest context, trebuie remarcat faptul că noțiunile de ordine publică și de siguranță publică se referă, de asemena, la cazurile în care un resortisant al unei țări terțe face parte sau a făcut parte dintr-o organizație care sprijină terorismul, sprijină sau a sprijinit o asemenea organizație sau are, ori a avut, aspirații extremiste.

În caz de îndoieli privind motivele cererii de admisie,statele membre pot solicita toate dovezile necesare pentru evaluarea coerenței, în special bază studiilor pe care dorește să le urmeze solicitantul, pentru a luptă împotrivă abuzului și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de prezența directive.

7. Procedura de admitere specifică a resortisantilor din state terțe la finalizarea unor cercetări științifice.

Pentru îndeplinirea obiectivelor procesului de la Lisabona este important, să fie promovată mobilitatea în interiorul Uniunii a cercetătorilor care sunt cetățeni ai UE.Este important să se promoveze mobilitatea resortisantilor țărilor terțe admiși în scopul desfășurării de activități de cercetare științifică că mijloc de dezvoltare și de consolidare a contactelor și rețelelor între parteneri și de definire a rolului Spațiului European de Cercetare la nivel mondial.Cercetătorii trebuie să aibă posibilitatea exercitării mobilității în condițiile stabilite de Directiva.Acestea nu trebuie să aducă atingere normelor care reglementează în prezent recunoașterea valabilității documentelor de călătorie.

Directiva definește condițiile de admitere în Statele membre a cercetătorilor din state terțe pentru o perioadă mai mare de trei luni, la sfârșitul perioadei de conducere a unui proiect de cercetare în cadrul convențiilor aprobate de organismele de cercetare.

Cercetătorul beneficiază de dreptul de intrare și de sejur pe teritoriul Statului membru care l-a admis să efectueze proiectul de cercetare.Titularul unui astfel de sejur beneficiază de egalitate de tratament cu cetățenii naționali.

Statele membre acordă un permis de sejur de până la un an ce poate fi reînnoit în anumite condiții(prevăzute de art.6,7).Dacă durată proiectului este mai mare de 1 an,titlul de sejur este eliberat pentru o durată egală cu proiectul.

O atenție deosebită este acordată pentru a se facilita și sprijini păstrarea unității membrilor de familie în cazul cercetătorilor, în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 12 octombrie 2005 privind facilitarea admisiei resortisantilor țărilor terțe în scopul desfășurării de activități de cercetare științifică în Comunitatea Europeană .

Statele membre trebuie să aplice dispozițiile prezenței directive fără discriminare pe criterii de sexe, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credința, convingeri politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, avere, stătut social, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

8. Statutul resortisantilor din statele terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate.

Directiva 2009/50/CE a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisantilor din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate se aplică resortisantilor dintr-o țara tertă care solicita să fie admiși pe teritoriul unui stat membru în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat în conformitate cu prezența directiva.

Un resortisant al unei țări terțe care solicita Cartea Albastră a UE trebuie:să prezinte un contract de muncă valabil sau o ofertă fermă de angajare pe un loc de muncă înalt calificat de cel puțin un an în statul membru respectiv, să prezinte un document care să ateste îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de dreptul național pentru exercitarea de către cetățenii Uniunii a profesiei reglementate ; să prezinte un document de călătorie valabil, în conformitate cu dreptul național, o cerere pentru viză sau o viză, dacă această este necesară, și dovadă unui permis de ședere valabil sau a unei vize naționale de lungă ședere,după caz; să prezinte dovadă că deține sau că a solicitat o asigurare în caz de boală pentru toate situațiile de risc pentru care sunt asigurați în mod obișnuit resortisantii statului membru respective și să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranță publică sau sănătatea publică.

Atunci când solicitantul nu îndeplinește aceste condiții sau atunci când documentele prezentate au fost obținute prin fraudă, au fost falsificate sau modificate statele membre pot refuză o solicitare de Carte Albastră a UE. De asemenea, statele membre pot retrage sau refuză înnoirea Cărții Albastre a UE în anumite condiții .

Prin derogare de la prevederile Directivei 2003/109/CE, posesorul unei Cărți Albastre a UE care a recurs la posibilitatea prevăzută de art. 18 din Directiva 2009/50/CE pot acumula perioade de ședere în diferite state membre în vederea îndeplinirii cerinței privind durată de ședere,dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:cinci ani de ședere legală și continuă pe teritoriul Comunității, în calitate de posesor al Cărții Albastre a UE;și ședere legală și continuă în ultimii doi ani dinaintea datei de depunere a cererii în cauza, că posesor al Cărții Albastre a UE, pe teritoriul statului membru unde a fost prezentată solicitarea de obținere a permisului de ședere pe termen lung în UE.

Posesorilor de Carte Albastră a UE care îndeplinesc aceste condiții li se eliberează un permis de ședere în care, la rubrică rezervată a observațiilor a, statele membre menționează a Fostul posesor de Carte Albastră a UE”.

Directiva pe 2009/50/CE instituie unele derogări de la prevederile Directivei pe 2003/86/CE.Astfel,se dispune că reîntregirea familiei nu este condiționată de cerința că posesorul Cărții Albastre a UE să aibă perspective întemeiate de a obține dreptul de ședere permanență și de a fi avut o perioadă minima de ședere.

De asemenea, condițiile și măsurile privind integrarea menționată în Directiva 2003/86/CE pot fi aplicate numai după ce persoanelor respective li s-a acordat dreptul de reîntregire a familiei.

Permisele de ședere pentru membrii de familie se acordă în cel mult șase luni de la data la care a fost depusă solicitarea, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru reîntregirea familiei.

În ceea ce privește durată perioadei de valabilitate a permiselor de ședere ale membriilor de familie, această este aceeași cu a permiselor de ședere eliberate posesorului de Carte Albastră a UE, în măsură în care acest lucru este posibil în bază perioadei de valabilitate a documentelor de călătorie ale acestora.

Atunci când posesorul Cărții Albastre a UE se mută în al doilea stat membru și atunci când, în primul stat membru familia a fost deja întregită, membrii de familie ai posesorului de Carte Albastră a UE sunt autorizați să-l însoțească oriunde i se alătura .

CAPITOLUL II

ADMITEREA RESORTISANTILOR DIN STATELE TERțE ÎN ROMÂNIA

1. Cadrul legislativ

Regimul juridic al străinilor a cunoscut de-a lungul timpului mai multe încercări de reglementare în acordul cu sistemul de drept occidentale și cu principiile derivate din jurisprudență instanțelor din alte țări europene.

După aderarea la Uniunea Europeană, România a continuat să adopte și să-și îmbunătățească calitatea legilor din domeniu, corectând din mers lacunele și elementele care conduceau la interpretări nedorite sau la situații incorecte față de imperativul protejării drepturilor derivate în regimul general al străinilor pe teritoriul României.

Regimul juridic al străinilor în România este reglementat de ordonanța de urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România , care constituie cadrul legal privind intrarea, șederea, ieșirea străinilor, drepturile și obligațiile lor, precum și privind măsurile specific de control al migrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele internaționale la care este parte.

Modificare Ordonanței de urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România prin legea nr. 157/2011 a fost necesară pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentului( CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize( Codul de vize) , al cadrului juridic necesar aplicării Deciziei 582/2008/CE al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe cunoașterea unilaterală de către Bulgaria,Cipru și România a anumitor documente că fiind echivalente cu vizele naționale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor și a Deciziei 586/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de modificare a Deciziei nr. 896/2006/CE de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a anumitor permise de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein în scopul tranzitului pe teritoriul lor .

Alte acte normative în materie sunt:

-Ordonanța nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

-Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine.

-Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

-Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române.

-Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.

-Ordinul nr. 392 din 24/01/2008 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative privind accesul solicitanților de azil pe piață forței de muncă din România.

-Ordonanța de urgență nr. 56 din 20/06/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

-Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

-H.G. nr. 104/2007 pentru reglementarea procedurii specifice privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României.

-Ordonanța de urgență nr. 55/2007 privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative.

-Hotărârea de Guvern nr.639/2007 privind structură organizatorică și atribuțiile Oficiului Român pentru Imigrări.

2. Noțiunea de străin.Drepturi și obligații.

Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, prin străin se înțelege persoană care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene. Apatridul este străinul care nu are cetățenia niciunui stat.

Străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecția generală a persoanelor și averilor, care este garantată atât de Constituție cât și de alte legi, precum și de drepturile prevăzute în tratatele internaționale la care România este parte.Potrivit art. 3, ei se pot deplasa liber și își pot stabili reședința sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României.În cazul în care părăsesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reîntra pe toată durată valabilității permisului de ședere.Pe perioadă șederii lor în țara noastră beneficiază de măsuri de protecție socială din partea statului român, având același tratament că și cetățenii români.Ei au acces la învățământul de toate grădele și pot desfășura activități lucrative în condițiile legii.

Constituția României, în art. 44, prevede aplicarea regimului reciprocității în privință dreptului de proprietate privată de care se bucură străinii.Astfel, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate private asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internațional la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin legea organică, precum și prin moștenire legală.

Că și cetățenii români, străinii sunt obligați să respecte legislația română.

Lor le este interzis să organizeze și să finanțeze pe teritoriul României partide politice ori alte organizații sau grupări similare acestora și nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupă funcții și demnități publice și nu pot iniția, organiza sau participă la manifestații ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranței naționale (art.4).

Străinii aflați pe teritoriul României stabilește annual, prin hotărâre, politică în domeniul imigrației privind numărul permiselor de ședere care pot fi eliberate străinilor pentru încadrarea în muncă, numărul locurilor în unitățile sau instituțiile de întreținerea și cazarea în centre, precum și a celor pentru asistentă medicală și spitalizare.De asemenea, Guvernul poate stabili prin hotărâre, ori de câte ori este cazul, introducerea ori suspendarea unor facilitate pe termen scurt, la acordarea dreptului de a intră sau, după caz, la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României, pentru anumite categorii de străini, precum și perioadele pentru care se acordă, respectiv se suspendă, aceste facilități.

3. Intrarea și ieșirea străinilor de pe teritoriul României

Este permisă intrarea pe teritoriul României a străinilor care îndeplinesc următoarele condiții(art. 6):

-posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat,care este acceptat de statul român.

-posedă viză sau permis de ședere sau,după caz,posedă orice autorizație care conferă titularului drept de transit ori de ședere pe teritoriul României în bază actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii și aplicabile pentru România, dacă prin înțelegeri internațional nu s-au stabilit altfel.

-prezintă documente care justifica scopul și condițiile șederii lor și care fac dovadă existenței unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreținere pe perioadă șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranță că li se va permite intrarea.

-prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflați în transit.

-nu sunt incluși în categoria străinilor împotrivă cărora li s-a instituit măsură interzicerii intrării în România sau care au fost declarați indezirabili.

-pe numele lor nu au fost introduce semnalări în Sistemul de Informații Schengen în scopul nepermiterii intrării.

-nu prezintă un pericol pentru apărarea și siguranță națională, ordinea, sănătatea ori morală publică.

Membrii de familie, cetățeni străini, ai cetățenilor români, precum și străinilor titular ai unui drept de ședere pe termen lung pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene li se permite intrarea pe teritoriul României fără să justifice șederea lor pe teritoriul României.Excepția se aplică și cetățenilor străini titular ai unui permis de mic trafic de frontieră li se permite intrarea pe teritoriul României.

Dispozițiile legale nu se aplică străinilor care staționează în zonele de tranzit internațional ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontieră de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit , precum și străinilor îmbarcați pe navele ori ambarcațiunile ancorate în porturi maritime și fluviale sau care se află în tranzit pe Dunăre ori în apele de frontier nu li se aplică prevederile prezenței ordonanțe de urgență referitoare la condițiile de intrare și de ședere a străinilor pe teritoriul României.

Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis traficului internațional de personae sau prin alte locuri, în condițiile stabilite în acorduri și înțelegeri bilaterale, sau prin alte puncte de trecere a frontierei, numai cu aprobarea autorității competențe.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, frontierele cu Ucraina, Republică Moldova și Serbia au devenit frontiere externe ale Uniunii Europene .

În bază art.17 din Regulamentul (CE) nr.562/2006, la frontieră română cu Ungaria și Bulgaria se aplică principiul controlului în comun cu autoritățile statelor vecine, în bază acordurilor de cooperare bilaterale între politiile de frontieră și în care s-au stabilit locurile,modul și cronologia de desfășurare a controlului în comun,astfel încât o persoană să fie oprită doar o singură data în scopul realizării controalelor trecerii frontierei, la intrare și ieșire, fără a prejudicia responsabilitatea individuală a statului vecin.

Frontieră cu Bulgaria pe lungimea Dunării rămâne malul navigabil internațional, așa cum prevede Convenția de la Belgrad din 1948.Aceste frontiere sunt într-o perioadă de tranziție până la eliminarea controalelor, care se vor aplică după aderarea României și a statelor vecine la Acordul Schengen, când vor devein frontiere interne ale U.E., iar trecerea lor se va face fără un control al străinilor, indiferent de cetățenia lor.

Efectuarea controlului la frontierele externe ale U.E. asupra străinilor aparținând statelor terțe se încheie cu aplicarea ștampilei de intrare sau ieșire, de către polițistul de frontieră român, pe documentele de călătorie.Prin stampilarea pașaportului se certifica data, locul trecerii frontierei române și se verifică dacă străinul a respectat dreptul de ședere în spațial U.E. de 3 luni pe un semestru.

Cetățenii statelor membre U.E., ai Spațiului Economic European și Elveției pot intră pe teritoriul României în bază pașaportului sau al unei cărți de identitate valabile.Membrii de familie ai acestora, care sunt cetățeni ai unui stat terț, pot intră doar pe bază de pașaport.

Articolul 8 din ordonanța stabilește condițiile în care se refuză dreptul de a intră pe teritoriul României a unui străin, iar art.15, refuzul ieșirii.În acest din urmă caz, organele competențe din cadrul Ministerului Administrației și Internelor vor pune în aplicare măsură de a nu permite ieșirea de pe teritoriul României, doar în bază documentelor încheiate de procuror, de instanțele de judecată sau de organele prevăzute de lege care au atribuții de punere în executare a pedepsei închisorii, care conțin o asemenea măsură și sunt transmise pentru punere în aplicare.Încetarea măsurii de nepermitere a ieșirii se face prin anularea consemnului nominal, la solicitarea scrisă a autorității publice căreia îi revine o astfel de competență potrivit legii.

4 Regimul vizelor

Capitolul 3 reglementează modul de acordare al vizelor.Viză da dreptul titularului de a intră pe teritoriul României doar în situația în care, în momentul prezentării acestuia în punctul de trecere a frontierei de stat, se constată de către organele Poliției de Frontieră Române că nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării în România.Dreptul de ședere acordat prin viză se poate exercită numai în perioadă de valabilitate a vizei.

Sunt exceptați de la obligativitatea vizelor cetățenii statelor cu care România a încheiat acorduri în acest sens, în condițiile și pentru perioadele de ședere stabilite prin aceste acorduri, străinii piloți de aeronave și ceilalți membri ai echipajului, titular ai unei licențe de zbor sau ai unui certificate de echipaj(în anumite condiții).

În funcție de scopurile pentru care se acordă, vizele pot fi:

a)viză de tranzit aeroportuar

b)viză de tranzit

c)viză de scurtă ședere

d)viză de lungă ședere

Viză de scurtă ședere este viză care permite străinilor să solicite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei șederi neîntrerupte sau a mai multor șederi a căror durată să nu depășească 90 de zile, în decurs de 6 luni.

Viză de lungă ședere se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii, pentru următoarele scopuri:

a)desfășurarea de activități economice a străinilor care urmează să desfășoare activități economice în mod independent sau în cadrul unor asocitatii familiale, în condițiile legii privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoanele fizice.

b)desfășurarea de activități profesionale a străinilor care au dreptul de a exercită în mod individual profesii pe teritoriul României în bază unor legi speciale.

c)desfășurarea de activități comerciale a străinilor care sunt sau urmează să devină acționari sau asociați cu atribuții de conducere ai administrare a unor societăți comerciale din România.

d)angajare în muncă a străinilor care urmează să între în România în vederea încadrării în muncă.Viză acordată în acest scop se va eliberă și sportivilor care urmează să evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din România, în bază unui contract individual de muncă sau a unei convenții civile în condițiile legii.

d1)detașare a străinilor calificați,angajați ai unei personae juridice străine, care pot să desfășoare activități pe teritoriul României, în următoarele situații: sunt detașați pe teritoriul României în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea în România, sunt detașați la o unitate situate pe teritoriul României sau la o întreprindere care aparține unui grup de întreprinderi situate pe teritoriul României,

e)studii a străinilor care urmează să între în România pentru a urmă cursuri în învățământul preuniversitar, universitar și postuniversitar, după caz, ori pentru obținerea unor titluri științifice în cadrul instituțiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii.

f)reîntregirea familiei a străinilor care urmează să între în România în scopul redobândirii unității familiale.

g)activități religioase a străinilor care urmează să între în România pentru a desfășura activități în domeniul cultelor recunoscute, la cererea acestora.

h)activități de cercetare științifică a străinilor care urmează să între în România pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică.

i)alte scopuri.

Viză de lungă ședere permite străinilor intrați pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de ședere temporară și să obțină un permis de ședere.

Viză diplomatică și viză de serviciu permit intrarea în România, pentru o ședere, de regulă, de lungă durată, străinilor titular ai unui pașaport diplomatic, respective de serviciu, care urmează să îndeplinească o funcție oficială că membri ai unei reprezentante diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenență în România.

Art. 29 reglementează condițiile cu privire la solicitarea vizei, iar art. 30 organele competențe să acorde viză română.Sectiuniile 4-6 stabilesc condițiile speciale de acordare a vizelor.

În ceea ce privește viză de lungă ședere pentru angajare în muncă, această se acordă străinilor pe bază autorizației de muncă eliberate de Oficiul Român pentru Imigrări în condițiile legi, cu excepția autorizației de muncă pentru lucrători detașați.

Solicitarea de viză trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

a)copia autorizației de muncă eliberate de Oficiul Român pentru Imigrări.

b)dovadă mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim brut garantat în plată pentru întreagă perioadă înscrisă în viză.

c)certificate de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din statul de domiciliu sau de reședința.

d)asigurarea medicală pe perioadă valabilității vizei.

de lungă ședere pentru angajare în muncă se acordă și următoarelor categorii de străini care pot fi încadrați în muncă sau pot presta muncă la personae fizice sau juridice din România fără autorizație de muncă:

a)străinilor al căror acces fără autorizație de muncă pe piață muncii din România este stability în textul acordurilor, convențiilor sau înțelegerilor la care România este parte.

b)străinilor care desfășoară activități didactice, științifice sau alte categorii de activități specific cu caracter temporar în instituții de profil acreditate din România, în bază unor acorduri bilaterale sau în bază ordinului ministrului de resort.

c)străinilor care urmează să desfășoare pe teritoriul României activități temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administrației publice centrale sau locale ori de autorități administrative autonome.

d)străinilor care sunt numiți șefi de filială, reprezentantă sau de sucursală ai unei companii de pe teritoriul României care are sediul în străinătate, iar la data solicitării nu sunt asociați, acționari sau administratori la o persoană juridical română.

Străinul poate solicita viză de lungă ședere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data eliberării autorizației de muncă.Viză se aprobă de Centrul Național de Vize, în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de eliberare a vizei (art. 44).

Și viză de lungă ședere pentru angajați ai persoanelor juridice cu sediul în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiana, detașați în România, posesori ai unui permis de ședere din acel stat, care pot fi încadrați în muncă sau pot presta muncă la personae fizice sau juridice din România fără autorizație de muncă. Viză de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică se acordă străinilor în bază avizului Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și al Oficiului Român pentru Imigrări.

Avizul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică se eliberează la solicitarea unitatiilor și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

a)unitățile de cercetare-dezvoltare să fie atestate în condițiile legii.

b)să existe un accord de primire între unitate și cercetătorul care a fost acceptat să desfășoare activități în cadrul unui proiect de cercetare științifică.

Solicitarea de viză trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

a)acordul de primire avizat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică.

b)certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridical, eliberat de autoritățile din țara de domiciliu sau de reședința.

c)asigurarea medicală valabilă pe perioadă valabilității vizei.

5. Acordarea dreptului de ședere pe termen lung

Dreptul de ședere pe termen lung se acordă, la cerere, pe o perioadă nedeterminată, străinilor care sunt titular ai unui drept de ședere, de la data solicitării inclusiv până la soluționarea acesteia.

Acest drept nu se acordă următoarelor categorii de străini:

a)titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii.

b)solicitanți de azil.

c)beneficiari ai protecției umanitare temporare sau ai protecției temporare.

d)titular ai dreptului de ședere conferit de viză de scurtă ședere, viză diplomatică sau de serviciu (art. 70).

Titularii unui drept de ședere pe termen lung beneficiază, în condițiile legi, de tratament egal cu cetățenii români în ceea ce privește:

a)accesul la piață muncii, inclusive în privință condițiilor de angajare și de muncă, la activități economice în mod independent și la activități profesionale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 300/2004*) privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, cu modificări și completările ulterioare, cu condiția că activitatea desfășurată să nu presupună, chiar și ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorității publice.

b)accesul la toate formele și nivelurile de învățământ și de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu.

c)echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competență și a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare.

d)securitatea socială, asistentă și protecția socială.

e)asistentă de sănătate publică.

f)deduceri de impozit pe venitul global și scutiri de taxe.

g)accesul la bunuri și servicii publice, inclusive obținerea de locuințe.

h)libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională (art. 75).

Art. 94 și art.95 reglementează condițiile de expulzare a străinilor.

CAPITOLUL III

DREPTURILE DE SECURITATE SOCIALĂ ALE LUCRĂTORILOR MIGRANȚI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

1.Coordonarea sistemelor de securitate socială a necesitate, obiective, principii

Securitatea socială reprezintă un aspect esențial al exercitării dreptului fundamental de liberă circulație a persoanelor.

Dispozițiile UE nu armonizează sistemele naționale de securitate socială, ci asigură coordonarea lor. Fiecare stat membru are libertatea de a decide cine va fi asigurat în bază propriei legislații naționale, ce prestații se acordă și în ce condiții, cum se calculează prestațiile respective și care sunt condițiile care trebuie plătite.

Dispozițiile de coordonare stabilesc norme și principii comune pe care toate autoritatiile naționale, instituțiile de securitate socială, curțile de justiție și tribunalele trebuie să le respecte atunci când aplică legislația națională. Astfel, ele garantează că aplicarea diferitelor legislații naționale nu cauzează prejudicii pentru persoanele care își exercită dreptul de circulație și de ședere în alte state membre.

Întrucât au fost elaborate sub formă de regulamente, normele de coordonare se aplică direct în toate țările UE. Atfel spus, trebuie să fie respectate de autoritarile și de administrațiile naționale, de instituțiile de securitate socială și de instanțele judecătorești Dacă intră în conflict cu legislația națională, normele UE au întâietate.

Uneori, este greu să se stabilească dacă o anumită indemnizație intră sau nu sub incidență normelor de coordonare. Pentru lămuriri, contactați instituția dumneavoastră de securitate socială.

În general, legislațiile naționale de securitate socială nu au în vedere situația specifică a persoanelor care au lucrat sau au domiciliat în alt stat, întrucât sistemele de securitate socială sunt organizate în funcție de obiectivele naționale. Fără o conexiune între legislațiile naționale de securitate socială, astfel de efecte negative pot apărea :

-când legislațiile naționale de securitate socială fac deosebire între solicitanți pe bază cetățeniei; doar cetățenii respectivelor țări fiind îndreptățiți la prestații;

-când prestațiile sunt plătite numai persoanelor care domiciliază în țara respectivă;

-când dobândirea sau calcularea prestațiilor sunt condiționate de realizarea unor perioade de asigurare, angajare sau domiciliu; numai perioadele realiate în condițiile legislației acelei țări sunt luate în considerare.

Majoritatea statelor își restrâng responsabilitatea în domeniul securității sociale la teritoriul național sau la proprii cetățeni.Legătură dintre sistemul de securitate socială și teritoriul statului respectiv este cunoscută că principiul teritorialității.Dacă fiecare stat ar folosi criteriul teritorialității pentru a defini cadrul sistemului sau de securitate socială, acest lucru ar creă probleme în cazul trecerii frontierelor naționale că urmare a liberei circulații a lucrătorilor și nu numai (chiar turiștii și studenții intră în această categorie ).

Că urmare a aplicării principiului teritorialității, cei care se deplasează pe termen lung dintr-o țara în altă își pot pierde unele drepturi de securitate socială pe care deja le obținuseră în țara lor.

Coordonarea prevăzută de legislația supranaționala are că scop limitarea sau eliminarea situațiilor în care o persoană poate fi acoperită de mai multe sisteme naționale de securitate socială sau poate să nu fie acoperită de nici unul .

Obiectivele a coordonarii modernizate a securității sociale a UE” au fost următoarele:

-îmbunătățirea drepturilor persoanelor asigurate prin extinderea acoperirii persoanelor și a câmpului în ceea ce privește domeniile de securitate socială acoperite. Populația acoperită de Regulament îi va include pe toți cetățenii statelor membre care sunt acoperiți de legislația de securitate socială a unui stat membru. Prin urmare, nu doar angajații, lucrătorii independenți, funcționării publici, studenții și pensionării vor fi protejați prin regulile de coordonare, ci și persoanele care nu fac parte din populația activă. Acest fapt simplifica și clarifica regulile care determină legislația aplicabilă în cazul situațiilor transfrontaliere;

-extinderea domeniilor securității sociale care sunt supuse sistemului de coordonare pentru a include legislația privind pre-pensionarea: domeniul material al Regulamentului este extins la regimurile legale de pre-pensionare, ceea ce înseamnă că beneficiarilor unor astfel de regimuri li se va garanta plată prestațiilor, că aceștia vor fi acoperiți din punct de vedere al îngrijirilor de sănătate și că vor avea dreptul la prestații familiale chiar dacă locuiesc pe teritoriul unui alt stat membru;

-modificarea anumitor dispoziții referitoare la șomaj: menținerea pentru o anumită perioadă ( 3 luni, perioadă ce poate fi prelungită până la maxim 6 luni) a dreptului de a primi prestații de șomaj de către persoanele care se deplasează într-un alt stat membru în căutarea unui loc de muncă;

-consolidarea principiului general al egalității de tratament;

-consolidarea principiului exportabilității prestațiilor: persoanele asigurate care își au rezidență temporară într-un alt stat membru vor avea dreptul la îngrijiri de sănătate care se pot dovedi necesare din punct de vedere medical pe durată șederii;

-introducerea principiului bunei administrări: obligația instituțiilor statelor membre să coopereze între ele și să-și furnizeze asistentă reciprocă în folosul cetățenilor.

Normele privind coordonarea securității sociale nu înlocuiesc sistemele naționale existențe cu un sistem unic european și nu întroduc noi tipuri de prestații, nici nu desființează legislațiile naționale. O armonizare, cum ar fi înlocuirea sistemelor naționale de securitate socială cu un sistem european unic, este imposibilă din punct de vedere politică, deoarece sistemele de securitate socială ale statelor membre sunt rezultatul unor tradiții îndelungate, adânc înrădăcinate în cultură și în preferințele naționale .

Coordonarea reprezintă un ansamblu de reguli aparținând dreptului internațional al securității sociale apte să asigure interrelationarea diverselor sisteme naționale de securitate socială, în scopul reglementării controverselor transnaționale, în particular al asigurării protecției sociale pentru lucrătorii migranți, pentru membrii familiilor lor, că și pentru grupuri similare de persoane .

Elementul normativ al coordonării îl reprezintă protecția lucrătorilor migranți, această procedura implicând elemente colaterale migrației, cum ar fi cooperarea între birourile ce administrează fondurile alocate pentru plată indemnizațiilor, iar armonizarea reprezintă ansamblul prevederilor internaționale transmise statelor membre cu titlul de recomandare sau de obligație, în vederea adaptării legislației lor naționale la cerințele prevederilor elaborate de anumite organisme suprastatale.

Regulile UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială au stabilit chiar de la început, din anul 1957, anumite principii care rămân aceleași chiar în condițiile modificărilor multiple ale textelor regulamentelor. Aceste principii sunt:

-o singură legislație aplicabilă;

-egalitatea de tratament ;

-totalizarea perioadelor de asigurare, rezidență sau ocupare ;

-exportul prestațiilor ;

-principiul bunei administrări: obligația instituțiilor statelor membre să coopereze cu celelalte și să-și furnizeze asistentă reciprocă în folosul cetățeniilor.

2. Sursele juridice ale coordonării comunitare

Asigurarea că nu există nici o pierdere atunci când este exercitat dreptul la liberă circulație, a fost una dintre preocupările majore ale statelor membre ale UE. Pentru a realiză acest obiectiv a fost necesară adoptarea unor măsuri de securitatea socială care să prevină pierderea unuei părți sau a tuturor drepturilor de securitate socială de către cetățenii UE care muncesc și locuiesc într-un stat membru altul decât cel de origine. Această a fost o contribuție la îmbunătățirea standardelor de viață ale migrantilor.

Tratatul de la Romă a prevăzut o metodă de coordonare, de aliniere a sistemelor de securitate socială, astfel încât drepturile migrantilor care-și părăsesc sistemul național să fie protejate și respectate în toate privințele.

Articolul 5 1(actual 42) din Tratat prevede:

”Consiliul, statuând conform procedurii prevăzută la art. 251, adopta în domeniul securității sociale, măsuri necesare pentru stabilirea liberei circulații a lucrătorilor, instituind un sistem ce permite asigurarea lucrătorilor migranți și celor aflați în întreținerea lor:

a.totalizarea,atât pentru acoperirea și menținerea dreptului la prestații,cât pentru calcularea acestora,a perioadelor luate în considerare de către diferitele legislații naționale.

b.plată prestațiilor persoanelor rezidențe pe teritoriul statelor membre.”In același timp,statele membre își mențin suveranitatea în domeniul securității sociale.

Recunoscând importantă problemei securității sociale,Consiliul a adoptat în anul 1958 două regulamente privind securitatea socială a lucrătorilor migranți, Regulamentul 3/1958 și 4/1958, care au fost înlocuite de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, completat prin Regulamentul (CEE) nr. 574/72 de implementare.

Cetățenii din Islanda, Liechtenstein și Norvegia sunt, de asemenea, protejați prin Acordul privind Spațiul Economic European, iar cei din Elveția prin Acordul UE-Elveția.

Legislația națională de securitate socială în statele membre UE a evoluat și s-a schimbat pe parcursul deceniilor.Numărul statelor membre a crescut în acești ani, astfel că diversitatea legislațiilor de securitate socială a sporit.Că urmare a fost necesar să se țină cont de toate schimbările în textele legislative ale UE.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis numeroase hotărâri referitoare la interpretarea Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, făcând câteodată implementarea acestuia complicată și greoaie. De aceea a fost necesar să fie asigurată claritatea regulilor coordonării securității sociale.

În 2004 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială care înlocuiește Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, iar în 16 septembrie 2009 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului care stabilește procedurile de implementare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, care înlocuiește Regulamentul (CEE) nr.574/72.

Începând cu 1 mai 2010, legislația în vigoare în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială este alcătuită din:

-Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 988/2009;

-Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului 16 septembrie 2009 privind stabilirea procedurilor de implementare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulamentul de implementare;

-Regulamentul Consiliului (CE) nr. 859/2003 din 14 mai 2003 care extinde dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72 pentru cetățenii statelor terțe care nu sunt încă acoperiți de aceste prevederi doar din cauza naționalității lor.

A fost adoptat un acord politic pentru extinderea domeniului personal de aplicare al noului Regulament pentru cetățenii statelor terțe care nu sunt încă protejați de aceste dispoziții doar din cauza cetățeniei lor.

Noile regulamente se vor aplică Norvegiei, Islandei, Liechtenstein-ului și Elveției numai după ce vor fi modificate actualele acorduri cu SEE și Elveția. Până atunci, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentul sau de implementare (CEE) nr. 574/72 sunt aplicabile pentru:

-Acordul UE a Elveția privind liberă circulație a persoanelor;

-Acordul privind Spațiul Economic European(Acordul SEE).

Anumite acorduri între UE și statele non-membre UE (state terțe) conțin prevederi referitoare la cooperarea în domeniul securității sociale.Aceste acorduri pot fi clasificate în funcție de scopul lor, conținut și natură, astfel:

-parteneriate și Acorduri de Cooperare (Statele CIS);

-acorduri de Asociere și Stabilitate (FYR Macedonia și Croația);

-acorduri de Asociere Euro-Mediteraneene;

-acorduri de Cooperare (Siria);

-acorduri de Cooperare și Uniune Vamală (Sân Marino);

-acordul de Asociere cu Turcia.

UE a ajuns la un acord politic în ceea ce privește o decizie a Consiliului bazată pe acordurile de asociere cu Algeria, Măroc, Tunisia, Croația, Macedonia (FYROM) și Israel. Decizia va asigură exportul anumitor prestații, cum ar fi pensiile, pe bază reciprocității față de cetățenii UE. În prezent, prestațiile sunt exportate numai dacă legislațiile naționale sau acordurile bilaterale conțin dispoziții în acest sens.

3. Coordonarea sistemului de securitate socială prevăzut de Regulamentul 1408/71

Regulamentul nr.1408/71 a stabilit un set de reguli și principii comune care vizează eliminarea efectelor negative pe care aplicarea diferitelor sisteme de securitate socială le-ar putea avea pentru persoanele care își exercită dreptul la liberă circulație. Aceste persoane nu trebuie plasate pe o poziție de inferioritate față de cei care au locuit și și-au desfășurat activitatea într-un singur Stat Membru. Obiectivul Regulamentului nr. 1408/71 a fost de a coordona legislațiile naționale de securitate socială în vederea garantării pentru toți lucrătorii, cetățeni ai Statelor Membre, a dreptului de egalitate de tratament și obținerea prestațiilor de securitate socială, oricare ar fi locul lor de angajare sau de domiciliu.

În ceea ce privește conținutul Regulamentului, acesta avea trei părți: dispoziții generale, determinarea legislației aplicabile, dispoziții speciale.

1.Dispoziții generale.Prima secțiune a Regulamentului nr. 1408/71 conține, în art. 1-12, o serie de prevederi generale referitoare la concepte și termeni utilizați ( art. 1), domeniul de aplicare (art. 2), principii de coordonare esențiale precum egalitatea de tratament,exportul prestațiilor sau aplicarea unei singure legislații.

Domeniul personal de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71, stabilit în art. 2, precum și definițiile angajatului și lucrătorului independent din art. 1, nu stabilesc dreptul la liberă circulație în sensul prevederilor din tratatele de bază ale Comunității. O persoană nu poate beneficia de dreptul de liberă circulație sau de rezidență în Statele Membre că urmare a aplicării Regulamentului nr. 1408/71. Instrumentele comunitare care se referă la liberă circulație nu consideră securitatea socială că precondiție pentru exercitarea libertății de circulație sau a dreptului de rezidență în Statele Membre.În plus, Regulamentul nr. 1408/71 nu stabilește, în vederea aplicării, condiții referitoare la legalitatea rezidenței persoanei sau domiciliului acesteia în Statele Membre.

Egalitatea de tratament.În domeniul securității sociale, principiul egalității de tratament a fost prevăzut explicit în art.3 al Regulamentului nr.1408/71 care prevedea că a persoanele cărora li sse aplică Regulamentul au aceleași obligații și beneficiază de aceleași prestații în conformitate cu legislația oricărui Stat Membru că și cetățenii acelui stat.Aceste prevederi se aplicau și a dreptului de a alege membrii organismelor instituțiilor responsabile de securitatea socială sau de a participă la nominalizarea acestora, fără a efectuă prevederile legale ale oricărui Stat Membru referitoare la eligibilitatea sau metodele de nominalizare a persoanelor pentru respectivele organisme”.

Articolul 4, modificat și completat, delimitează domeniul material de aplicare a regulilor comunitare de coordonare.Regulamentul se aplică:

-întregii legislații referitoare la ramurile de securitate socială care privesc prestațiile de boală și maternitate, invaliditate, bătrânețe, urmaș, accidente de muncă și boli profesionale,șomaj și alocații familiale,ajutor de deces;

-tuturor schemelor de securitate socială generale și speciale, contributive și necontributive , precum și celor referitoare la obligațiile angajatorului sau armatorului.

Regulile de coordonare nu se aplică asistenței sociale sau medicale și nici prestațiilor pentru victimele de război sau consecințele acestuia.

Articolele 6 și 7 delimitează relația dintre Regulament și acordurile internaționale semnate de Statele Membre.

Evitarea condițiilor privind rezidență stabilite de legislațiile naționale. Persoanele cărora li se aplică Regulamentul nr. 1408/71, care au fost la un moment dat afiliate sistemului de securitate socială dintr-un Stat Membru, sunt admise la asigurările de securitate socială din acel stat,chiar dacă nu sunt rezidenți pe teritoriul statului respectiv.În acest scop, cât și pentru recunoașterea dreptului la prestații,sunt luate în considerare perioadele de asigurare realizate anterior în orice alt Stat Membru, conform prevederilor art. 9 și 9a.

Regulamentul de coordonare nu poate să acorde sau să mențină dreptul la mai multe prestații pentru aceeași perioadă de asigurare obligatorie.Nu se aplică această regulă atunci când persoană interesată beneficiază de prestații pentru invaliditate,bătrânețe,deces sau boală profesională acordate de instituțiile a două sau mai multe State Membre (art. 12).

Regulamentul nr. 1408/71 a stabilit criterii uniforme pentru determinarea legislației aplicabile pentru a se evită conflictele de legi ce pot apărea că urmare a diferențelor între sistemele naționale de securitate socială.

În articolele 13-17 ale Regulamentului nr. 1408/71 au fost prevăzute regulile pe bază cărora se determină legislația aplicabilă.Lucrătorul este supus legislației unui singur stat membru.

Reguli generale pentru determinarea legislației aplicabile sunt:

-persoană angajată sau lucrătorul independent pe teritoriul unui Stat Membru este suspus legislației acelui stat; lucrătorilor detașați pentru maximum 12 luni li se aplică legislația din statul de angajare și nu din Statul Membru unde își desfășoară activitatea că detașați;

-lucrătorul angajat pe o navă sub pavilionul unui Stat Membru este supus legislației acelui stat;

-personalului din transporturi internaționale I se aplică legislația Statului Membru în care compania își are sediul, cu anumite excepții prevăzute în Articolul 14 al Regulamentului;

-funcționării publici sunt supuși legislației Statului Membru în a cărui administrație își desfășoară activitatea;

-de asemena, militarilor li se aplică legislația Statului Membru în a cărui armată sunt înrolați;

-persoanele așa-zise apostactive” sunt supuse legislației statului pe teritoriul căruia își au domiciliul .

Regulile privind determinarea legislației aplicabile au efect exclusiv(în sensul că în orice situație se aplică legislația unui singur Stat Membru), sunt obligatorii și nu lasă posibilitatea de a opta între diversele sisteme naționale de securitate socială.Statele Membre au posibilitatea, prevăzută de articolul 17, de a încheia acorduri care deroga de la regulile comunitare de determinare a legislației aplicabile,în interesul unor categorii de persoane asigurate.

III. Titlul III aDispozitiile speciale privind diferite categorii de prestatii” se referă la anumite categorii de prestații:boală și maternitate, invaliditate, bătrânețe și decese,accidente de muncă și boli profesionale,șomaj și alocații familiale pentru lucrători și șomeri, pentru copii în îngrijire, pensii sau rente pentru orfani.

Capitolul I aBoala și maternitate” prevede cumulul perioadelor de asigurare în vederea acordării dreptului la prestații, precum și condiții de acordare a prestațiilor chiar și atunci când lucrătorul sau membrii familiei acestuia nu au reședința pe teritoriul statului competent.De asemenea, sunt stabilite reguli de calcul pentru prestațiile în numerar, în funcție de prevederile legislațiilor naționale și reguli privind exportul prestațiilor din această categorie.Dacă prestațiile în caz de boală sunt acordate într-un alt stat decât Statul Membru competent, această din urmă va rambursa cheltuielile statului care a acordat prestația .

În ceea ce privește prestațiile de invaliditate, bătrânețe sau deces, accidente de muncă și boli profesionale, persoanele acoperite de Regulament, în principiu, cumulează prestațiile obținute în diferitele State Membre, cu respectarea prevederilor referitoare la prestații sau alte venituri acordate pentru aceeași perioadă de asigurare .În cazul bolilor profesionale, prestația se plătește doar de către instituția responsabilă din statul în care a apărut riscul, chiar dacă pentru acordarea dreptului la prestație se iau în considerare și perioadele de asigurare realizate în alt Stat Membru. Prevederile Regulamentului nr. 1408/71 referitoare la accidente de muncă, boli profesionale și deces sunt aplicabile în prezent și studenților.

În cazul șomajului este prevăzută totalizarea perioadelor de asigurare realizate în diferite State Membre,în vederea acordării dreptului la prestații.Cu toate acestea, prestația se calculează în funcție de salariul de la ultimul loc de muncă și se plătește doar de statul în care persoană a fost angajată imediat înainte de a fi înregistrată că șomer, cu condiția să rămână la dispoziția serviciilor de ocupare din acel stat o perioadă determinată.Și prestațiile pentru șomaj se pot exportă.În anumite limite și condiții, un șomer, care întrunește condițiile impuse de legislația unui Stat Membru pentru a fi îndreptățit la prestațiile pentru șomaj și care se află pe teritoriul unui Stat Membru în căutarea unui loc de muncă, își păstrează dreptul la aceste prestații.Sunt prevăzute și reguli speciale referitoare la acordarea prestațiilor pentru șomaj lucrătorilor frontalieri sau lucrătorilor cu reședința în alt Stat Membru decât cel în care și-au desfășurat activitatea, precum și funcționarilor publici.

O persoană care lucrează într-un Stat Membru are dreptul la prestații familiale pentru membrii familiei sale care locuiesc pe teritoriul altui Stat Membru că și cum aceștia ar locui împreună. Acordarea dreptului la prestații se face în conformitate cu legislația statului în care persoană își desfășoară activitatea. Dacă ambii părinți au dreptul la alocații familiale în State Membre diferite, statul competent este cel în care își au reședința copiii, iar statul în care lucrează celălalt părinte eventuală diferență dintre alocația plătită de statul competent și alocația pe care ar fi plătit-o respectivul stat.

IV. Titlul IV și Titlul V din Regulamentul nr. 1408/71 prevăd constituirea și funcționarea unei comisii administrative și a unui comitet consultativ pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți. Comisia administrativă beneficiază de asistentă tehnică acordată de Biroul Internațional al Muncii și are rol administrativ legat de aplicarea Regulamentului , de a asistă Statele Membre și persoanele interesate în diverse situații legate de aplicarea Regulamentului, precum și de a susține și promova cooperarea dintre Statele Membre în domeniul securității sociale pentru lucrătorii migranți.

Comitetul consultativ are o componența tripartita și are rolul de a examină diverse aspecte legate de implementarea regulamentelor de coordonare, luând în considerare prevederile legislației comunitare primare, precum și de a formulă puncte de vedere la solicitările Comisiei administrative sau de a elabora propuneri pentru revizuirea regulamentelor de coordonare.

Ultimul titlu reglementează cooperarea între autoritățile competențe ale Statelor Membre, precum și diverse aspecte procedurale sau administrative pentru aplicarea Regulamentului.

Dintre lacunele Regulamentului putem preciză:

-studenții, deși au fost incluși în domeniul personal de aplicare, beneficiază de drepturi destul de limitate;

-lucrătorii și lucrătorii independenți,cetățeni ai statelor terțe,care lucrează în Uniunea Europeană,nu sunt protejați;

-nu sunt incluse toate prestațiile existențe;

-unele prevederi sunt foarte complicate și greu de interpretat chiar și pentru specialiști, concluziile CJE contribuind la creșterea complexității Regulamentului

4. Coordonarea sistemelor de securitate socială

prin Regulamentul nr. 883/2004

Regulamentul nr. 883/2004 vizează aplicarea regulilor de coordonare tuturor cetățenilor comunitari,care au fost sau sunt asigurați conform legislației de securitate socială din unul sau mai multe State Membre și simplifica prevederile regulamentului 1408/71, eliminând definițiile complicate ale diverselor categorii de beneficiari .

Noile definiții introduse sunt legate de modificări aduse domeniului personal de aplicare al Regulamentului sau de introducerea noilor prestații în domeniul material de aplicare. Astfel, a fost introdusă definiția a activitatii salariate”, a aactivitatii independente” în locul definiției salariatului sau a lucrătorului independent.

Noutate este și introducerea definiției termenului apre-pensionare” care semnifica toate prestațiile în bani, altele decât cele pentru șomaj și cele pentru pensionare anticipată, acordate începând cu o anumită vârstă lucrătorilor care și-au redus, încetat sau suspendat activitățile remunerate până la vârstă la care se califica pentru pensie de limită de vârstă sau pensie anticipată, primirea acestor prestații nefiind condiționată de faptul că persoană în cauza este la dispoziția serviciilor de ocupare din statul competent: aprestatii pentru pensionare anticipata” sunt prestații care se acordă înainte de atingerea vârstei legale normale de pensionare și care să fie continuă să fie acordată după atingerea vârstei de pensionare, fie este înlocuită cu altă prestație pentru limită de vârstă.

Termenul de alocatie familiala” dispare, rămânând numai definiția termenului a prestatii familiale” care semnifica toate prestațiile în natură sau în bani destinate acoperirii cheltuielilor familiale, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și alocațiile speciale pentru naștere și adopție menționate în Anexa 1.

Referirea la prestațiile de paternitate se face în preambulul noului Regulament unde se precizează că de prestațiile de paternitate poate beneficia tatăl și din moment ce pentru tata aceste prestații sunt diferite de prestațiile parentale și pot fi asimilate cu prestațiile de maternitate strictu sensu, că urmare a faptului că sunt acordate în primele luni de viață ale copilului nou-născut, este necesar că prestațiile de maternitate și cele echivalente de paternitate să fie reglementate împreună.

Definită aprestatiilor speciale în bani ne-contributive” nu este menționată la art. 1, ci la art. 70, în capitolul care abordează această tematică.

Preambulul Regulamentului nr. 883/2004 subliniază că este necesar să se respecte caracteristicile speciale ale legislației naționale privind securitatea socială și să se realizeze doar un sistem de coordonare, în cadrul acestei coordonări fiind necesar a se garanta tratamentul egal în Comunitate, conform diferitelor legislații naționale, pentru persoanele în cauza.

A:Domeniul personal acoperit.

Regulamentul 883/2004 a optat pentru principiul conform căruia el se aplică resortisantilor unui stat membru, persoanelor apatride și refugiaților rezidenți pe teritoriul unui stat membru, care fac sau au făcut obiectul legislației de securitate socială dintr-unul sau mai multe state membre, precum și membrilor familiilor acestora și urmașilor lor.Regulamentul se aplică, de asemenea, urmașilor persoanelor care s-au aflat sub incidență legislației unuia sau mai multor state membre, indiferent de naționalitatea acestor persoane, dacă urmașii lor sunt resortisanți ai unui stat membru, ori persoane apatride sau refugiați care își au rezidență într-un stat membru (art.2).Aria de acoperire a prevederilor actului comunitar este de maximă generalitate,înlăturându-se multe ambiguități și neclarități sesizate de-a lungul anilor de jurisprudență comunitară .

Noutatea este introdusă în domeniul material de aplicare al noului Regulament a prestațiilor de paternitate și pre-pensionare.

B: Principiile fundamentale ale securității sociale, reținute în cuprinsul Regulamentului nr. 883/2004 sunt următoarele:

1.Tratamentul egal.Persoanele cărora li se aplică regulamentul se bucură de aceleași prestații și fac obiectul acelorași obligații, în conformitate cu legislația unui stat membru, că și resortisantii acelui stat membru (art.4).Acest articol este o concretizare specifică a principiului general al nediscriminării prevăzut expres în art.7 al Tratatului CEE și, că și această prevedere, se aplică oricărei forme de discriminare, directă sau indirectă.

Deci,resortisantii din statele membre sunt asimilați cetățenilor proprii în ceea ce privește beneficiul prestațiilor de securitate socială.Legea competență internă trebuie aplicată indiferent de cetățenia unei anumite persoane.Această asimilare a străinului comunitar cetățeanului propriu din punct de vedere al securității sociale se referă atât la obligațiile sale (plată cotizațiilor), cât și la drepturile sale (beneficiul prestațiilor).Reciprocitatea care există în tratatele bilaterale este înlocuită cu reciprocitatea globală și pe deplin drept.

2.Tratamentul egal cu privire la prestații,venit,fapte sau evenimente.

Art. 5 instituie principiul tratării anumitor fapte și evenimente ce au loc pe teritoriul altui stat membru că și cum ar fi avut loc pe teritoriul statului membru a cărui legislație se aplică.Conform principiului proporționalității,trebuie că aplicarea principiului asimilării faptelor sau evenimentelor să nu conducă la rezultate nejustificate din punct de vedere obiectiv sau la suprapunerea unor prestații de același tip, pentru aceeași perioadă.

3.Cumularea perioadelor.Regulile de coordonare trebuie să garanteze că persoanele care se deplasează în interiorul Comunității, precum și persoanele aflate în întreținerea acestora și urmașii acestora,își păstrează drepturile și avantajele dobândite sau în curs de a fi dobândite.Potrivit art. 6, dacă Regulamentul nr. 883/2004 nu prevede altceva,instituția competență a unui stat membru a cărui legislație condiționează:

-dobândirea, păstrarea, durată sau recuperarea dreptului la indemnizație;

-acoperirea de către legislație sau

-accesul la sau scutirea de asigurări obligatorii, continue facultative sau voluntare de realizarea perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independența sau de rezidență, ia în considerare, atât cât este necesar, perioadele de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independența sau de rezidență realizate în temeiul legislației oricărui alt stat membru, că și cum ar fi fost realizate în temeiul legislației pe care o aplică.

Art.12 din Regulamentul de implementare descrie procedura care trebuie urmată de instituții pentru totalizarea perioadelor, iar art.13 din Regulamentul de implementare prevede regulile pentru conversia perioadelor când acestea sunt exprimate în diferite unități potrivit legislației diferitelor state membre.

4.Eliminarea clauzelor de rezidență.Prestațiile în numerar care se plătesc în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre sau al prezentului regulament nu pot face obiectul nici unei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări în temeiul faptului că beneficiarul sau membrii familiei acestuia sunt rezidenți într-un stat membru, altul decât cel în care este situată instituția responsabilă de furnizarea prestației, decât în cazuri special prevăzute (art. 7) .

5.Prevenirea comulului de prestații.Potrivit art.10, Regulamentul nici nu conferă, nici nu menține dreptul de a beneficia de mai multe prestații de același tip, pentru aceeași perioadă de asigurare obligatorie. Articolul 10 din Regulamentul de implementare menționează referitor la prevenirea suprapunerii prestațiilor că atunci când prestațiile datorate potrivit legislației a două sau mai multe state membre sunt reciproce reduse, suspendate sau retrase/sistate, orice cuantumuri care nu ar fi plătite în cazul aplicării stricte a regulilor privind reducerea, suspendarea sau retragerea/sistarea menționate de legislația statelor membre în cauza, vor fi împărțite la numărul prestațiilor care sunt supuse reducerii, suspendării sau retragerii/sistării.

De asemenea, sunt introduse și dispoziții specifice în regulament referitoare la suprapunerea prestațiilor specifice:îngrijiri medicale pe termen lung , pensiile pentru limită de vârstă (de același fel sau diferite) calculate sau acordate în bază aceleași asigurări, perioade de ocupare sau rezidență , prestațiile familiale, stabilirea unor reguli prioritare în caz de suprapunere .

6.Principiul statului unic. Persoanele cărora li se aplică acest regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu Titlul ÎI.

7.Principiul divizării. În cazul anumitor prestații de securitate socială, se poate aplică principiul divizării plătii. Acest principiu, care privește prestațiile substanțiale sau pe termen lung (invaliditate, bătrânețe, pensii de urmaș), implică divizarea sarcinii financiare, dacă este în folosul solicitantului, între instituțiile competențe din statele membre în care acesta a lucrat și a contribuit de-a lungul carierei sale proporțional cu mărimea perioadei de timp în care a lucrat în fiecare stat.

C.Domeniul de aplicare.

Cât privește domeniile luate în considerare, art. 3 al Regulamentului 883/2004 prevede că dispozițiile înscrise în el se vor aplică legislației ce acoperă următoarele ramuri ale securității sociale:

(a)prestațiile de boală (art. 17-35);

(b)indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate (art. 17-35);

(c)indemnizațiile de invaliditate (art. 44-49);

(d)prestațiile pentru limită de vârstă (art. 50-60);

(e)prestațiile de urmaș (art.50-60);

(f)prestațiile în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale (art.36-41);

(g)ajutoare de deces (art. 42-43);

(h)ajutoarele de șomaj (art. 61-65);

(i)prestațiile de pre-pensionare (art. 66);

(j)prestațiile familiale (art. 67-69);

Regulamentul nu se aplică nici asistenței sociale sau medicale, nici regimurilor de prestații pentru victimele de război sau pentru compensarea consecințelor unui război (art. 3 alin.5).

D.Principalele noutăți aduse prin Regulamentul 883/2004:

-extinderea domeniului personal de aplicare la toți cetățenii, persoane active sau inactive;

-extinderea domeniului material prin includerea prestațiilor de pre-pensie și a prestațiilor de paternitate;

-extinderea principiului exportului tuturor prestațiilor în bani;

-includerea doar a unui articol general referitor la totalizarea perioadelor de asigurare, ocupare sau rezidență (excepție făcând prestațiile de șomaj unde, din motive tehnice, principiul a fost menținut);

-introducerea noului principiu al asimilării prestațiilor,venituri,faptelor,evenimentelor;

-înlocuirea tuturor convențiilor de securitate socială aplicabile între statele membre;

-extinderea perioadei inițiale de 12 la 24 luni în cazul detașării;

-aplicarea provizorie a legislației și acordarea de prestații cu titlu provizoriu;

-o reală îmbunătățire a fost cea referitoare la dispozițiile privind îngrijirile de sănătate pentru membrii de familie sau lucrătorii frontalieri;

-au fost introduse dispoziții noi referitoare la îngrijirile medicale transfrontaliere;

-referință specială privind îngrijirile medicale pe termen lung;

-introducerea conceptului instituției de contact pentru pensii și introducerea notei de sinteză care ar putea să fie bază pentru o cerere de reexaminare;

-reguli speciale pentru luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului la calculul pensiilor;

-introducerea posibilității coordonării prestațiilor de șomaj în cazul lucrătorilor independenți,extinderea posibilității că șomerii să își găsească locuri de muncă atât în statul de rezidență,cât și în statul ultimului loc de muncă sau în toate celelalte state membre, în special în cazul lucrătorilor frontalieri;

-reguli mai clare pentru coordonarea prestațiilor familiale;

-introducerea explicită a principiului bunei administrări și stabilirea unor reguli clare;

-acordarea unei atenții speciale furnizării de informații cetățenilor și angajatorilor;

-reguli clare privind responsabilitatea persoanelor de a furniza informații;

-schimbul electronic de date între instituțiile de securitate socială prin intermediul bazei de date care va fi administrate de Comisia Europeană.

Stabilirea legislației aplicabile.

Referitor la legea aplicabilă, Regulamentul nr. 883/2004 stabilește, în art. 11, că regulă generală aplicarea legislației statului membru în care persoană interesată își desfășoară activitatea că salariat sau lucrător independent.

Astfel, un funcționar public face obiectull legislației din statul membru căruia i se supune administrația al cărei salariat este; o persoană care primește ajutor de șomaj, în temeiul statului membru de rezidență, face obiectul legislației statului respective.

Dacă legea aplicabilă este legea statului în care o persoană lucrează, atunci în acel stat se va află instituția responsabilă pentru plată prestațiilor sociale.

Chiar dacă sediul angajatorului este situate în altă parte decât locul de muncă, cotizațiile sunt datorate instituției locului de muncă, ele nedepunandu-se în țara de reședința.

Regulamentul prevede o serie de derogări:

O persoană care exercită o activitate salariata într-un stat membru pentru un angajator care în mod normal își desfășoară activitățile acolo, și care este trimisă de angajatorul respective în alt stat membru pentru a lucre pentru angajator, continuă să facă obiectul legislației primului stat membru, cu condiția că durată anticipate a lucrului să nu depășească 24 de luni și să nu fi fost trimisă să înlocuiască altă persoană.

În mod similar, o persoană care în mod normal exercită o activitate independent într-un stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a exercită o activitate similară, continuă să facă obiectul legislației primului stat membru, cu condiția că durată anticipate a activității să nu depășească 24 de luni.

Desfășurarea activității în două sau mai multe state membre.O persoană care în mod normal exercită o activitate salariata în două sau mai multe state membre face obiectul:

a)legislației statului membru de rezidență, dacă exercită o parte substanțială a activității sale în statul membru respective sau dacă desfășoară o activitate salariata pentru diferite întreprinderi sau diferiți angajatori al căror sediu social sau punct de lucru se află în state membre diferite, sau

b)legislației statului membru în care este situat sediul social sau punctul de lucru al întreprinderii sau angajatorului al cărui salariat este, dacă nu exercită o parte substanțială a activităților sale în statul membru de rezidență.

Cât privește persoană care în mod normal exercită o activitate independența în două sau mai multe state membre, această face obiectul:

(a)legislației statului membru de reședința, în cazul în care exercită o parte substanțială a activității sale în statul membru respectiv sau

(b)legislației statului membru în care este situat centrul de interes al activităților sale, în cazul în care nu își are reședința într-unul din statele membre în care desfășoară o parte substanțială a activității sale.

În contextul acestui regulament și al regulamentului de aplicare, Comisia Comunităților Europene poate finanță total sau parțial:

(a)acțiunile destinatesa îmbunătățească schimburile de informații dintre autoritățile și instituțiile de securitate socială din statele membre, în special schimbul electronic de date ;

(b)orice altă activitate destinată să furnizeze informații persoanelor reglementate de prezentul regulament, precum și reprezentaților acestora, cu privire la drepturile și obligațiile rezultate din prezentul regulament, utilizându-se cele mai adecvate mijloace (art. 79).

Excepții de la regulile generale.

Principală excepție se referă la detașare, reglementată în art.12 la “Reguli speciale”.Noutatea este că angajații și lucrătorii independenți pot fi detașați pentru o perioadă de maxim 2 ani și nu pot fi înlocuiți de către o persoană care a fost detașată (Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 stipulează 1 an, perioadă ce nu poate fi prelungită cu un alt an).

O persoană care își desfășoară activitatea într-un stat membru poate fi trimisă de angajatorul sau pe teritoriul unui alt stat membru și să rămână supusă legislației de securitate socială din primul stat, că urmare a faptului că durată activității care va fi desfășurată nu va depăși 24 de luni, iar lucrătorul nu este trimis să înlocuiască o persoană care și-a finalizat detașarea .

Lucrătorul independent care desfășoară în mod obișnuit o activitate independența pe teritoriul unui stat membru, prin exercitarea unei activități similare pe teritoriul unui alt stat membru, pentru o perioadă presupusă de maxim 24 de luni, poate rămâne supus legislației de securitate socială a primului stat .

E.Persoane care desfășoară activități în două sau mai multe state

Art. 13 reglementează cazul persoanelor care desfășoară activități în două sau mai multe state.Regulamentele prevăd că o persoană care adesfasoara în mod obișnuit o activitate salariata în două sau mai multe state membre” este o persoană care:

(a)în timp ce își menține o anumită activitate într-un stat membru, desfășoară, în mod simultan, o activitate distinctă pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, indiferent de durată sau natură respectivei activități distincte;

(b)exercită, în mod continuu, activități alternative, cu excepția activităților de mică anvergură(marginale ), în două sau mai multe state membre, indiferent de frecvență sau periodicitatea alternării .

În acest caz, legislația aplicabilă va depinde de locul unde se desfășoară partea substanțială a activității acestora.Într-o cauza privind domeniul impozitării , Curtea de Justiție s-a pronunțat că termenul de sediu” înseamnă locul în care sunt adoptate deciziile esențiale privind direcția generală a unei societăți și unde sunt exercitate funcțiile de administrare centrală a acesteia.

Articolul 13 prevede reguli pentru persoanele care desfășoară în mod obișnuit activități că și persoană angajată în două sau mai multe state. Persoană respectivă este supusă legislației statului membru:

-de rezidență, dacă persoană are mai mulți angajatori.

-de rezidență, dacă lucrează pentru un angajator, iar o parte substanțială ” a activității este desfășurată aici;

-unde este stabilit angajatorul, dacă persoană lucrează pentru un angajator, dar partea substantiala” a activităților nu este desfășurată în statul membru de rezidență.Dacă angajatorul este stabilit în afară granițelor UE, persoană este supusă legislației statului membru de rezidență .

Există o prevedere specială pentru persoanele care desfășoară în mod obișnuit o activitate independența în două sau mai multe state membre care stipulează că o persoană aflată în această situație intră sub incidență:

-legislația statului membru de reședința în cazul în care persoană desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul membru respectiv;

-legislației statului membru în care se află centrul de interes al activității sale în cazul în care nu locuiește într-unul dintre statele membre în care își desfășoară o parte substanțială a activității sale .

F.Proceduri de dialog și conciliere

Art. 76 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr.883/2004, dispune că în cazul în care apăr dificultăți în interpretarea sau aplicarea regulamentului respectiv, instituția statului membru competent sau a statului de reședința contactează instituțiile statelor membre în cauza și conform căruia se poate sesiză Comisia administrativă dacă nu găsește nicio soluție într-un interval de timp rezonabil.Statele membre au subliniat necesitatea de stabilire a unei proceduri standard care trebuie să fie urmată înainte de sesizarea Comisiei administrative și care să definească mai precis rolul Comisiei administrative în reconcilierea opiniilor diferite ale instituțiilor în ceea ce privește legislația aplicabilă. Că urmare, a fost stabilită o procedura de dialog și conciliere ce precede sesizarea Comisiei administrative care se poate folosi în următoarele cazuri:

(a)cazuri în care există îndoieli asupra validității unui document sau asupra corectitudinii elementelor justificative care atesta situația unei persoane referitor la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 sau a Regulamentului (CE) nr.987/2009; sau

(b)cazuri în care există diferențe de opinii între statele membre privind determinarea legislației aplicabile.

5.Luptă împotrivă fraudei din securitatea socială

În această materie a fost adoptată Rezoluția Consiliului și a reprezentaților guvernelor statelor membre, reunite la 22 aprilie 1999, referitoare la un Cod de conduită pentru o mai bună cooperare între autoritățile din Statele membre în materie de luptă împotrivă fraudei transnaționale în prestațiile și cotizațiile de securitate socială și muncă ilegala.

Statele membre au fost invitate să ia măsuri și să adopte procedurile necesare în vederea ameliorării cooperării în domeniile vizate, prin modalități practice de cooperare și intrajutoare administrativă:

-comunicare directă între organismele competențe;

-desemnarea de centre naționale de legătură între state în vederea facilitării cooperării și notificarea acestora la Comisie;

-intrajutoare administrativă a organismelor competențe(comunicarea informațiilor și transmiterea de documente).

Transmiterea datelor trebuie să se realizeze avându-se în vedere drepturile de confidențialitate în tratamentul datelor cu caracter personal.De asemenea, s-a cerut Statelor membre să informeze Comisia cu privire la măsurile întreprinse pentru a pune în practică rezoluția.

6.Reglementări naționale

În România, dezvoltarea capacității administrative și instituționale în vederea aplicării regulilor comunitare de coordonare a sistemelor de asistentă socială a constituit o prioritate pentru toate instituțiile implicate: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casă Națională de Pensii Publice, Casă Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.Au fost definite competențele pentru unele dintre instituțiile implicate în sensul menționării atribuțiilor referitoare la aplicarea regulilor de coordonare a sistemelor de securitate socială pe categorii de prestații.

Pregătirea pentru aplicarea regulamentelor comunitare de coordonare a sistemelor de securitate socială a necesitat încheierea și aplicarea de acorduri bilaterale cu Statele Membre, acorduri care respectă principiile coordonării.

În prezent, legislația românească de securitate socială reglementează patru sectoare esențiale:

-drepturile de pensie și alte drepturi de asigurări sociale(Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ).

-asigurarea de șomaj (Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă);

-alocațiile și prestațiile familiale (Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii , Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei );

-dispoziții legale din domeniul asistenței sociale sau protecției persoanelor cu handicap (OUG nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).

Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având că principii de bază, principiul obligativității, principiul contributivității, principiul egalității, principiul solidarității sociale.

Legea n. 263/2010 a vizat introducerea unor măsuri precum: creșterea vârstelor standard de pensionare pentru femei; creșterea vârstelor de pensionare pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționării publici cu stătut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, integrarea persoanelor aparținând sistemelor neintegrate sistemului public de pensii(cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționării publici cu stătut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale), în sistemul unitar de pensii publice; reglementarea unei proceduri de stabilire a valorii punctului de pensie, care nu mai este dependent de câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat; creșterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, manageri, asociații familiale;descurajarea numărului de pensionari anticipate parțiale, prin înăsprirea condițiilor de acces în această categorie de pensie; implementarea unor criterii mai stricte în ceea ce privește accesul la pensia de invaliditate și descurajarea pensionarilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical.

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrative privat reglementează înființarea, organizarea și funcționarea sistemului fondurilor de pensii administrative privat, în scopul asigurării unei pensii private, distinct și care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe bază colectării și învestirii, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.

Potrivit art. 6 din lege toți participanții și beneficiarii la un fond de pensii au aceleași drepturi și obligații și li se aplică un tratament nediscriminatoriu, au dreptul la egalitate de tratament și în cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reședinței într-o altă țara, stat membru al UE ori stat aparținând Spațiului Economic European. În cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reședinței într-o altă țara, participanții pot opta între a plăti în continuare contribuțiile la un fond de pensii din România sau a plăti contribuții la un alt fond de pensii aflat pe teritoriul țării respective, dacă această nu contravine legislației acestei țări. De asemenea, nicio persoană care dorește să devină participant nu poate fi supusă unui tratament discriminatoriu și nu I se poate refuză calitatea de participant, dacă această este eligibila. În aplicarea legii este interzisă orice discriminare directă sau indirect după criteriul de sex, în special cu privire la aria de aplicare și condițiile schemelor de pensii private, contribuții și beneficii.

Legea nr. 204/2006 privind pensile facultative a transpus prevederile a trei Directive: Directiva Consiliului 98/49/CE din 29 iunie 1998 privind protecția drepturilor la pensie suplimentară ale salariaților și persoanelor care desfășoară activități independente, care se deplasează în cadrul Comunității;art. 15,16,17 din Directiva 85/611/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și Directiva 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale.

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătății populației, drept garantat de Constituția României .Domeniul asigurărilor sociale de sănătate este reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.Asistentă de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii (art.2 pct.9).

Conform art. 211 alin.(1) sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țara, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovadă plătii contribuției la fond, în condițiile legii. În această calitate, persoană în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.

Legea prevede și un sistem facultative prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare a asigurările voluntare de sănătate. Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetățeni români, cetățeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurătorilor social de sănătate, conform prevederilor legale (art. 342).

Este prevăzută și emiterea Cardului național de asigurări sociale de sănătate , care va fi singurul document care atesta calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale a unei persoane. Poate fi emis de asemenea și sistemul de asigurări sociale de sănătate , document care conferă titularului asigurat dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

A fost, de asemenea, adoptată Legea nr. 296/2012 privind acordarea asistenței medicale în România cetățenilor străini, în bază acordurilor, înțelegerilor, convențiilor sau a protocoalelor internaționale de reciprocitate în domeniul sănătății, la care România este parte.

Ordinul nr. 120/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 296/2002 stabilește modul de decontare și documentele justificative pentru acordarea asistenței medicale în România cetățenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, cetățenilor statelor cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale de reciprocitate în domeniul sănătății și științelor medicale, precum și cetățenilor români aflați pe teritoriul acestor state.

În ceea ce privește accidentele de muncă și boli profesionale, în conformitate cu prevederile Legii nr 346/2002 , sunt asigurați obligatoriu și cetățenii români care lucrează în străinătate prin decizia angajatorului român și cetățenii străini sau apatrizii care lucrează pentru angajatorii români, pe perioadă în care au domiciliul sau reședința în România.

Sistemul prestațiilor pentru șomaj a fost reformat prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă .

Conform legii, beneficiază de șomaj persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situații: au devenit șomeri, nu au putut ocupă loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ; ocupă un loc de muncă și din diferite motive doresc schimbarea acestuia;au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, conform legii; cetățeni străini sau apatrizi care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România, conform legii; nu au putut ocupă loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție, precum și cetățeni români care lucrează în străinătate.

Unul din principiile enunțate de această în materie de asigurări pentru șomaj este nediscriminarea pe bază de naționalitate, criterii politice, origine etnică, rasă etc. Astfel că străinii aflați în căutarea unui loc de muncă, care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România, beneficiază de aceeași asistentă pe care agențiile pentru ocuparea forței de muncă o acordă cetățenilor români. Drepturile cuvenite în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.

Prestațiile și alocațiile familial sunt reglementate în România prin mai multe acte normative. Dreptul la prestații și alocații familial este legat de rezidență. Prin Legea nr. 277/2010 se instituie alocația pentru susținerea familiei că formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și ingrijre copii în vârstă de până la 18 ani. Au dreptul la alocație familiile ai căror membri sunt cetățeni români care au domiciliul sau reședința în România, precum și cetățeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române. O altă categorie de beneficiari sunt familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară cu handicap grav sau accentuat și care nu frecventează o formă de învățământ.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede acordarea mai multor categorii de prestații. În primul rând, aceștia au dreptul la ocrotirea sănătății, la educație și formare profesională, la ocuparea și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională, asistentă socială, respective servicii sociale și prestații sociale, la o locuința, transport, acces la mediul fizic, informațional și communicational, petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism, asistentă juridical precum și la facilitățile fiscale. Pe de altă parte, legea conferă dreptul la asistentă socială sub formă de servicii sociale, dar și sub formă unor prestații sociale, care se acordă la cerere sau din oficiu.

CONCLUZII

Uniunea Europeană a atras, de-a lungul timpului, milioane de imigranți care au pătruns atât legal, cât și illegal. Imigranții legali sunt necesari pentru a completă anumite lipsuri pe piață forței de muncă din UE, totuși, trebuie să pună capăt imigrației ilegale și să coopereze cu alte țări pentru a conveni asupra repatrierii în mod voluntar a imigranților fără forme legale.

Liberă circulație a persoanelor este una dintre libertățile fundamentale garantate de legislația Comunitară (principală și derivată) și cuprinde dreptul de a se stabili și de a lucre în alt stat membru. Derogările de la acest principiu sunt de strictă interpretare. Cu toate acestea, dreptul la liberă circulație pe teritoriul UE nu este limitat și beneficiarilor acestui drept le incumba o serie de obligații, care implică respectarea legilor țării lor gazdă.

Statele membre pot limita libera circulație a cetățenilor UE din motive de ordine publică sau securitate publică. Ele au libertatea de a stabili cerințele privind ordinea publică sau securitatea publică în conformitate cu nevoile acestora, care pot varia de la un stat membru la altul și de la o perioadă la altă. Cu toate acestea, atunci când acționează în contextual aplicării directivei, statele membre trebuie să interpreteze aceste restricții în mod limitativ.

Statele membre au adoptat, în anumite domenii, măsuri de transpunere care sunt mai favorabile pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora decât cele prevăzute de directiva.

Termenul de lucrător salariat nu este clar definit și nici uniform aplicat. Elementele definitorii cumulative ale noțiunii de lucrător include prestarea unei activități economice remunerate care se desfășoară în cadrul unui raport de muncă, caracterizat prin subordonarea față de beneficiarul prestației.

Directiva 2004/38/CE a fost în mare parte transpusă efficient și correct. Aspectele dificile de interpretare care au apărut până în prezent pot fi abordate în mod satisfăcător prin emiterea unor linii directoare în urmă unor discuții și clasificări suplimentare.

Directiva permite statelor membre să expulzeze infractorii. Trebuie să existe întotdeauna o evaluare de la caz la caz. Măsurile luate pe motive de ordine sau siguranță publică trebuie să se bazeze exclusive pe conduit personală a persoanei în cauza, care trebuie să constituie un pericol real, prezent și suficient de grav pentru unul dintre interesele fundamentale ale societății. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în șine luarea unor asemenea măsuri.

Directiva prevede dreptul statelor membre de a refuză intrarea sau de a expulza cetățenii UE și membrii familiei lor, dar supune acest drept unor garanții material și procedural riguroase care asigură existența unui echilibru echitabil între interesele statelor membre și ale cetățenilor UE.

Cei care beneficiază de dreptul de liberă circulație au obligații față de statul membru gazdă, prima dintre acestea fiind să respecte legile sale.

Principiul egalității și nediscriminării este un principiu general al dreptului comunitar, obligatoriu nu doar pentru statele membre și, în anumite circumstanțe, pentru persoanele fizice sau juridice, ci și pentru instituțiile comunitare, care nu pot adopta în politicile sau legislația lor criteria care ar încalcă acest principiu.

Protecția împotrivă discriminării fondate pe naționalitate este rezultatul interpretării judiciare date clauzelor de egalitate care sunt formulate în termeni generali. Nu există niciun exemplu de constituție națională care să facă expres referință la naționalitate.

Literă și spiritual Constituției României consacra că valoare fundamental principiul egalității de șanse și al nediscriminării. Deși jurisprudență Curții Constituționale cunoaște o dinamică și o evoluție pozitivă în interpretarea și aplicarea principiului egalității de șanse și al nediscriminării în conformitate cu tratatele internaționale la care România este parte și potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, există totuși un grad ridicat de inconsecvență în soluționarea cauzelor din perspectivă principiului constituțional al egalității de șanse și de gen. De asemnea, calitatea motivărilor în aceste cazuri este deficitara.

România a creat un cadru legal complex și complementar în domeniul egalității de șanse și de gen. Principiul egalității de șanse și de gen, al nediscriminării este legiferat în fiecare palier al ierarhiei legilor, începând cu legea fundamental, legea cadru de prevenire și sancționare a discriminării, în legile care reglementează domenii de activitate sau relații sociale speciale, respective în actele normative care oferă diferitelor categorii de persoane în societate.

Protecția egală a legii se concretizează prin următoarele obligații ale statului român: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii; de a interzice și sancționa prin lege discriminarea și de a creă remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.

După mai bine de 30 de ani de interpretări date de Curtea de Justiție, se observă că principiul egalității și nediscriminării este un principiu fundamental al dreptului comunitar, care are că obiectiv respectul demnității umane și a cărui aplicare trebuie să fie garantată de către Curte. Noile acte comunitare au realizat ordonarea legislației existențe și au incorporate hotărârile relevante ale Curții de Justiție.

Curtea a apreciat că promovarea încadrării în muncă reprezintă în mod incontestabil un obiectiv legitim al politicii sociale sau al politicii de ocupare a forței de muncă a statelor membre și această apreciere trebuie în mod cert să se aplice unor instrumente ale politicii pieței naționale a muncii care au că obiectiv ameliorarea șanselor de acces la viață active a anumitor categorii de lucrători.

Dintre lacunele Regulamentului 1408/97 putem preciză:

-studenții, deși au fost incluși în domeniul personal de aplicare, beneficiază de drepturi destul de limitate;

-lucrătorii și lucrătorii independent, cetățeni ai statelor terțe, care lucrează în Uniunea Europeană, nu sunt protejați;

-nu sunt incluse toate prestațiile existențe;

-unele prevederi sunt foarte complicate și greu de interpretat chiar și pentru specialist, concluziile CJE contribuind la creșterea complexității Regulamentului.

Noile Regulamente în domeniul securității sociale asigură o mai bună protecție a drepturilor persoanelor, a clarificat regulile, prin încorporarea jurisprudență CJE, dar și din punct de vedere administrativ, consolidând și simplificând procedura instituțional.

În general, normele existențe, actualizate sau chiar revizuite în profunzime pentru a ține pasul cu realitățile socio-economice sau tehnologice trebuie dezvoltate. Majoritatea acțiunilor identificate pentru eliminarea obstacolelor se încadrează în trei categorii principale: asigurarea respectării efective a drepturilor UE, facilitarea exercitării în practică a acestora și creșterea nivelului de informare cu privire la acestea.

În pofida faptului că dreptul la liberă circulație și ședere este ancorat în legislația primară a Uniunii, există un decalaj între normele juridice aplicabile și realitatea cu care se confruntă cetățenii în momentul în care încearcă să își exercite acest drept în practică. Pe lângă o incertitudine referitoare la avantajele implicate de mobilitate, cetățenii Uniunii resimt prea multe obstacole de ordin practic cu privire la viață și muncă în alte țări din Uniune.

Bibliografie

I. Acte normative:

A)Acte normative ale Uniunii Europene

1.Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene;

2.Versiune consolidate a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene;

3.Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

4.Documente privind aderarea Republicii Bulgariei și a României la Uniunea Europeană (2005);

5.Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind liberă circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității;

6.Regulamentul 1251/70 al Comisiei din 29 iunie 1970 privind dreptul lucrătorilor de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au ocupat un loc de muncă;

7.Regulamentul nr. 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială salariaților și familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității;

8.Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității;

9.Regulamentul (CEE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr.574/72 la resortisantii unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusive pe motive de cetățenie.

10.Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (Text cu relevanță pentru SEE și pentru Elveția);

11.Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr.1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară o activitate independența și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (Text cu relevanță pentru SEE);

12.Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și Consiliului privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini;

13.Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;

14.Regulamentul (CE) nr. 988/2009 al Parlamentului European și Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și de stabilire a conținutului anexelor acestuia;

15.Regulamentul nr. 492/2011 din 5 aprilie 2011 privind liberă circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii;

16.Directiva 64/221 a Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la deplasarea și șederea cetățenilor străini, măsuri justificate din motive de ordine publică, de siguranță publică și de sănătate publică;

17.Directiva 68/360 a Consiliului din 15 octombrie 1968 privind eliminarea restricțiilor de circulație și ședere în cadrul Comunității pentru lucrătorii din statele membre și familiile acestora;

18.Directiva 72/194/CEE a Consiliului din 18 mai 1972 privind extinderea domiciliului de aplicare a Directivei din 25 februarie 1964 privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la deplasarea și șederea cetățenilor străini, măsuri justificate de motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, asupra lucrătorilor care își exercită dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au ocupat un loc de muncă în statul respectiv;

19.Directiva 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculine și cei de sex feminin;

20.Directiva 76/207/CE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului Egalității de tratament între bărbate și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă;

21.Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbate și femei în domeniul securității sociale;

22.Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbate și femei în cadrul sistemelor profesionale de securitate socială;

23.Directiva 91/533 a Consiliului din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informă lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă;

24.Directiva 98/49/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind protecția dreptului la pensie suplimentară al lucrătorilor salariați și ai lucrătorilor care desfășoară activități independente care se deplasează în cadrul Comunității;

25.Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii;

26.Directiva 97/80/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind sarcină probei în cazurile de discriminare pe criterii de sex;

27.Directiva 2000/43/CE privind implementarea principiului egalității de tratament între personae, indiferent de rasă sau origine etică;

28.Directiva 2000/78/CE CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă;

29.Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități;

30.Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană;

31.Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și Consiliului din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului Egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă,la formarea și la promovarea profesioanla, precum și condițiile de muncă (Text cu relevanță pentru SEE);

32.Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei;

33.Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisantilor țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung;

34.Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (Text cu relevanță pentru SEE);

35.Directiva 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbate privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii;

36.Directiva 2004/114/CE a Consiliului, din 13 decembrie 2004, referitoare la condițiile de admitere a resortisantilor din statele terțe la sfârșitul studiilor, schimburilor de specialist, a stagiarilor neremunerati și a voluntarilor;

37.Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale;

38.Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedura specială de admisie a resortisantilor țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică;

39.Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului Egalității de șanse și al Egalității de tratament între bărbate și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reforma);

40.Directiva 2009/50/CE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisantilor din țările terțe pentru ocuparea locurilor de muncă înalt calificate;

41.Decizia nr. 2002/1145/CE a Parlamentului European și Consiliului din 10 iunie 2002 privind măsurile comunitare de stimulare în domeniul ocupării forței de muncă (Text cu relevanță pentru SEE);

42.Decizia 2003/578 a Consiliului din 22 iulie 2003 privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2003/578/CE);

43.Decizia 2005/600/CE a Consiliului din 12 iulie 2005 privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

(2005/600/CE);

44.Decizia 2007/491/CE a Consiliului din 10 iulie 2007 privind orientările politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2007/491/CE);

45.COM(2007) 773 final a Comunitatea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor a Mobilitatea, un instrument pentru locuri de muncă mai multe și mai bune:Planul de acțiune european privind mobilitatea locurilor de muncă (2007-2010);

46.COM(2008) 420 final a Comunicarea Comisiei către Parlamentul european, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul regiunilor a Nediscriminarea și egalitatea de șanse; un angajament reînnoit;

47.COM(2008) 426 final a Propunere de Directiva a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

48.COM(2008) 765 final a Comunicare Comisiei către Parlamentul european, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul Regiunilor a Impactul liberei circulații a lucrătorilor în contextual extinderii UE Raport privind prima etapă ( 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008) a măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare din 2005 și conform cerințelor în temeiul măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare din 2003;

49.COM(2009) 313 final a Comunicare a Comisiei către Parlamentul european și Consiliu privind orientări pentru o mai bună transpunere și aplicare a Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (Text cu relevanță pentru SEE);

50.COM(2010) 373 final a Comunicare a comisiei către consiliu, Parlamentul european, comitetul economic și social european și comitetul regiunilor a Reafirmarea liberei circulații a lucrătorilor:drepturi și evoluții majore;

51.COM(2011) 455 final a Comunicare a comisiei către Parlamentul european,consiliu,comitetul economic și social și comitetul regiunilor – Agendă europeană pentru integrarea resortisantilor țărilor terțe;

52.COM(2011) 489 final a Propunere de decizie a Parlamentului european și a consiliului privind Anul european al cetățenilor (2013).

B)Acte normative interne

1.Constituția României, revizuită prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003;

2.Codul muncii – Legea nr. 53/2003;

3.Codul fiscal – Legea nr. 571/2003;

4.Codul penal al României;

5.Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate;

6.Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

7.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbate;

8.Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România;

9.Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;

10.Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistentă socială;

11.Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

12.Legea nr. 122/2006 privind azilul în România;

13.Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariatiilor în cadrul prestării de servicii transnaționale;

14.Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

15.Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;

16.Legea educației naționale nr. 1/2011;

17.Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;

18.Ordonanța Guvernului nr. 43/2002 pentru modificarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate;

19.Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European;

20.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România;

21.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind liberă circulație pe teritoriul României a cetățenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European;

22.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României;

23.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 67/2002 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbate și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate teritorială;

24.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbate în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii;

25.Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

26.Hotărârea Guvernului nr. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate;

27.Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

28.Hotărârea Guvernului nr. 850/2002 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederii Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001;

29.Hotărârea Guvernului nr. 104/2007 pentru reglementarea procedurii specific privind detașarea salariatiilor în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României;

30.Hotărârea Guvernului nr. 1122/2007 pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioadă 2007 a 2010;

31.Hotărârea Guvernului nr. 187/2008 privind aprobarea Planului de măsuri pentru revenirea în țara a cetățenilor români care lucrează în străinătate;

32.Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 392/2008 privind accesul solicitanților de azil pe piață forței de muncă din România;

33.Ordinul Ministrului Muncii, Familei și Egalității de Șanse nr. 634/2008 pentru punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Consiliului din 5 octombrie 2006 privind instituirea unui mechanism de informare reciprocă cu privire la măsurile statelor membre în domeniul azilului și imigrației (2006/688/CE).

II. Tratate, cursuri și monografii:

A.Autori români

1.Blaj G., Restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în U.E, Jursiprudenta națională și comunitară, Editură Hamangiu 2009;

2.Catrinciuc P., Regimul juridic al străinilor, Ediția 2, Editură C.H. Beck,2008;

3.Dragoș D.C., Uniunea Europeană. Instituții. Mecanisme, Ediția 3, Editură C.H. Beck, 2007;

4.Fuerea A., Dreptul comunitar al afacerilor, Ed. a ÎI-a revăzuta și revizuită, Ed. Universul juridic, 2006;

5.Fuerea A., Instituțiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, 2002;

6.Gîlcă C., Practică relevanță a Curții de Justiție a Comunităților Europene de la Integrarea României, Ed. Monitorul Oficial, 2009;

7.Gîlcă C., Principii a liberă circulație a lucrătorilor, Ed. Hamangiu, 2006;

8.Ignatoiu Soră E., Egalitatea și nondiscriminarea în jurisprudență Curții Europene de Justiție, Ed. C.H Beck, 2008;

9.Jinga I, Popescu A., Integrarea europeană, dictionary de termini comunitari, Ed. Lumina Lex, 2006;

10.Jinga, I., Uniunea Europeană în căutarea viitorului.Studii europene, Editură C.H. Beck, 2008;

11.Manolache, O., Tratat de drept comunitar, Editură C.H Beck, București 2006;

12.Manolache, O., Cele 4 libertăți fundamentale; Politici comunitare, Ed. Rosetti, 2003;

13.Manolache, o., Tratat de drept comunitar, Ed. C.H. Beck, București 2007;

14.Mihut, L., Lauritzen Br., Modele de politici sociale, Ed. Didactică și Pedagogică, 1999;

15.Moarcas Costea, C.A., Drepturi sociale ale lucrătorilor migranți, Editură C.H. Beck, 2011;

16.Moarcas Costea, C.A., Instrumente de coordonare a sistemelor de securitate socială, Editură C.H. Beck, 2011;

17.Popescu A., Voiculescu N., “Dreptul social european”, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

18.Popescu E., Teorii ale integrarii europene, Editura C.H. Beck, 2009;

19.Scaunas S., Uniunea Europeana. Constructie. Reforma, Institutii. Drept, Editura C.H. Beck, 2008;

20.Stefanescu A., Munca la domiciliu si telemunca. Drept intern si comparat, Editura Universul Juridic, 2011.

21.Ticlea Al., Tratat de dreptul muncii, editia a II-a, Editura Universul Juridic 2007;

22.Ticlea Al., Tratat de dreptul muncii, editia a IV-a, Editura Universul Juridic, 2010;

23.Tinca O., Drept social comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

24.Tinca O., “Drept material comunitar”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003;

25.Voiculescu N., Tratat de Drept comunitar al muncii, Partea a II-a, Ed. Rosetti, 2005

B.Autori straini

26.Bell M., Racism and Equality in the European Union, Oxford:Oxford

University Press, 2008;

27.Carby-Hall J., The Treatment of Polish and other A8 economy, 2008;

28.Carrera, S., In Search of the Perfect Citizen? The Intersection between Integration, Immigration and Nationality in the EU, Leiden: Marntinus Nijhoff Publishers, forthcoming, 2009;

29.Craig, P., de Burca G., EU Law, Text, Cases, and Materials, fourth edition, Oxford:Oxford University Press, 2007;

30.Defalque L., Pertek J., Steinfeld Ph., Vigneron Ph., Libre circulation des personnes et des capitaux rapprochement des legislations, 3 ed. Entierement refondue et mise a jour, Institut d Etudes Europeennes, 2006;

31.Iglesias Sanchez, S., La libre circulacion de los extranjeros en la Union Europea: El regimen de movilidad en las Directivas de la UE en material de imigracion, Editorial Reus S.A, 2010;

32.Martinez de Velasco, J.H., Libre circulacion de personas en el ambito comunitario, Consejo General del Poder Judicial, 2007;

33.Renuci J.F., Tratat de drept european al omului, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009;

34.Rodierre P., Traite de droit social de l Union Europeenne, LGDJ, 2008;

35.Teyssie B., Droit europeen du travail, Litec, 2001;

36.Teyssie B., Droit du travail, Litec, 4eme ed., 2005;

III.Articole de specialitate

1.Bell M., A comparative perspective on non-discrimination law’ in D Schiek, L Waddington and M Bell(eds), Casses, Materials and Text on National, Supranational and International Non- Discrimination Law, Oxford:Hart Publishing, p.1-32;

2.Bell M., 2007, “Direct discrimination” in D Schiek.L Waddington and M Bell (eds), Cases, Materials and Text on National, Supernational and International Non-Discrimination Law Oxford:Hart Publishing, 185-322;

3.Bell M., 2008,”Exploring positive action from a legal perspective in EU and non-EU countries” International Journal of Diversity in Organisations, Communities and Nations, p. 43-53;

4.Bell M., 2008 “The implementation of European anti-discrimination Directives: converging towards a common model?” The Political Quarterly, p. 36-44;

5.Besselink L., “Common market law review, 38, 2001, p. 1-35;

6.Adinolfi, A., Free Movement and Access to Work of Citizens of the New Member States: The Transitional Measures, Common Market Law Review, Vol. 42, 2005;

7.Carrera, S., “What does free movement mean in theory and practice in an enlarged EU?”, European Law Journal, Vol.11,No.6,November,2005,pp. 699-721;

8.De Groot, G.R., “Towards a European Nationality Law” in H. Schneider (ed.), Migration, Integration and Citizenship: A Challenge for Europe`s Future, Vol. I, 2005, pp. 13-53;

9.Ellies E., 2002, The principle of non-discrimination in the Post-Nice Era, in Amull and Wincott (Ed.), Accountability and Legitimacy in the European Union, Oxford, p. 291-305;

10.Mattera A., La libre circulation des personnes a L interior de la Communaute europeenne, RMUE, nr. 4/1993, p. 47-58;

11.Peers, S., “The UK proposals on EU free movement law: an attack on the rule of law and Eu fundamental freedoms”, Statewatch analysis, Statewatch, retrievable from www.statewatch.org.2008;

12.Prechal I.S., Case C-450/93, Kalanke v. Freie Hansestadt Bremen. (1995) ECR I-3051, CML Rev., vol. 33, 1996, p. 1255. Newsletter of the Network of Experts on the implementation of equality directives, Winter, 1996, p. 26-45;

13.Schutter O., Three models of equality and european antidiscrimination law, Northern Ireland Legal Quarterly, Vol. 57, No. 1, 16-45;

14.Shaw J., The Burden of Proof and the Legality of Supplementary Payments in Equal Pay Cases (1990) 15 ELRev. 260, p.263-264;

15.Soucramanian M., Le principe d”egalite dans la jurisprudence du conseil Constitutionnel, RDFA, Economica, 1997, p.92-98;

16.Tobler V.C., Indirect Discrimination, a Case Study into the Development of the Legal Concept of Indirect discrimination under EC Law, Intersentia, Antwerpen, 2005,p. 118-215;

17.Traser, J., Report on the impact of Bulgaria and Romania joining the Union on Free Movement of Persons – Who`s Afraid of the EU’s latest enlargement?, Europa Citizen Action Service, Brussels:ECAS, 2008;

18.Ticlea AL., Gilca C., Libera circulatie a lucratorilor in Uniunea Europeana, Revista romana de Dreptul Muncii nr. 5/2008, p.11-62;

19.Voiculescu, N., Aspecte noi privind libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca cuprinse in Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2004/38/CE, Curierul judiciar, Ed.Rosetti, nr.1/2005;

20.Waddington L., Bell M., More Equal Than Others: Distinguishing European Union Equality Directives, CML Rev., vol. 38, 2001, p. 587- 611;

21.Bonini Baraldi M., Combatrre la discrimination fondee șur l orientation sexuelle en matiere d emploi, Raportul grupului de experți în domeniul luptei împotrivă discriminării fondate pe orientarea sexuală, 2004;

22.Burri S. et Prechal S., L`égalité des genres dans le droit d l`UE, Luxembourg:Office des publications officielles des Communates europeennes, 2008;

23.Carrera S., Faure Atger A., Implementation of Directive 2004/38 în the context of Eu Enlargement a proliferation of different forms of citizenship?CEPS Special Report/April 2009;

24.Carrera S., Faure Atger A., Dilemmas în the implementation of Directive 2004/38 on the right of citizens and their family members to move and reside freely în the EU, Briefing Paper for the European Parliament, PE 410.669, February 2009.

25.De Schutter O., Liens entre migration et discrimination, Resseau europeen des experts juridiques en matiere de non-discrimination, Commission europeenne, Direction generale d l`employ, des affaires sociales et de l`égalité des chances Unite G.2,2009;

26.Acțiunea UE împotrivă discriminării,Raport de activitate 2007-2008,Luxemburg:Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2009;

27.Comisia Europeană,Directorate General Enlargement, Free Movement for Persons a A Practical Guide for an Enlarged European Union, Bruxelles, noiembrie 2012;

28.Comisia Europeană,Comunicat de presă referitor la Raportul Comisiei Europene privind liberă circulație a lucrătorilor după extinderea din 2004;

29.Developing Anti-Discrimination Law în Europe,European Commission Directorate-General for Employment,Social Affairs and Equal Opportunites Unit G.2,2007;

30.Document de lucru al serviciilor Comisiei a Anexat la Propunere de directive a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisantilor din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate a {COM(2007)637 final} {SEC(2007)1403} /2007/1382 final;

31.égalité des genres: leș regles de l`UE et leur transposition en droit național, Luxembourg:Office des publications d l`Union europeenne, 2009;

32.Raport referitor la aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora (2008/2184(INI));

33.Raportul Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor a Egalitatea între femei și bărbate a 2009 a COM(2009) 77 final;

34.Raportul privind cetățenia UE în 2010 a Eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetățenilor UE a COM(2010) 603 final;

35.Raport al comisiei către consiliu privind,parlamentul european,comitetul economic și social european și comitetul regiunilor egalitatea de șanse între femei și bărbate a 2010{SEC(2009)1706};

36.Institutul European din România, Liberă circulație a persoanelor și serviciilor: implicații pentru România și procesul de negociere, PAIS nr. 1, studiu elaborat în cadrul proiectului Phare Pre-accesion impact studies, 2001-2002, București;

37.Ministerul Afacerilor Externe, Notă referitoare la regimul liberei circulații a forței de muncă după aderare, București, 2004;

38.Ministerul Integrării Europene, Aderarea României la UE a elemente de strategie, București, 2003;

39.Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Direcția politici asigurări sociale, Sistemul de asigurări sociale în România, 2005;

40.Raport a Liberalizarea pieței muncii din România. Oportunități și riscuri. Studiu de impact realizat de Departamentul pentru Muncă în Străinătate, Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă și Catedra de Științe Politice a Facultății de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea.

IV. SITE-URI INTERNET

[anonimizat]

ue.mae.ro

Centrul Român de Informare de la Bruxelles: crib.mae.ro

Consiliul Uniunii Europene: http://www.consilium.europa.eu/

Parlamentul European: : www.europarl.europa.eu

Comisia Europeană: : www.ec.europa.eu

Curtea Europeană de Justiție: : http://curia.europa.eu

Oficiul European pentru Selecția de personal: http://europa.eu/epso/index_ro.htm

Oficiul European de Poliție (EUROPOL): http://www.europol.europa.eu/

www.politiaromana.ro

http://www.insse.ro/c

http://isop.mai.gov.ro

http://www.insp.gov.ro

http://sas.unibuc.ro/

http://www.cnai.ro

www.academiadepolitie.ro

http://www.ana.gov.ro

http://anitp.mai.gov.ro

http://ccpi.mai.gov.ro