Regimul Juridic AL Transporturilor Aeriene
REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR AERIENE
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR ÎN ROMÂNIA
1.1. Reglementarea și sistemul național de transport
1.2. Ministerul Transporturilor –organ de specialitate al administrației publice centrale și
autoritate de stat în domeniul transporturilor
1.3. Executarea transporturilor
CAPITOLUL 2
REGLEMENTAREA ȘI NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE
TRANSPORT
2.1. Sediul materiei
2.2. Noțiunea contractului de transport
2.3. Caracteristici ale contractelor de prestări servicii
2.4. Particularități ale contractului de transport
2.5. Obiectul activității transportatorului
2.6. Profesionalismul activității desfășurate de transportator
2.7. Gestiunea comercială și tehnică a transportului
2.8. Autonomia contractului de transport
2.9. Caracterele juridice ale contractului de transport
CAPITOLUL 3
REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR AERIENE
3.1. Apariție, evoluție și reglementări
3.2. Clasifiacarea transporturilor aeriene civile
3.3. Noțiunea și încheierea contractului
3.4. Executarea contractului aerian de transport de bunuri
3.5. Modificarea contractului de transport aerian
3.6. Contractul de transport aerian de călători și bagaje
CAPITOLUL 4
RĂSPUNDEREA TRANSPORTULUI AERIAN
4.1. Răspunderea transportatorului aerian
4.2. Combaterea actelor ilicite din aviația civilă
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LISTĂ DE ABREVIERI
alin. – alineat
art. – articolul
Cap. – capitolul
H.G. – Hotărârea de Guvern
Jud. – Județ
lit. – litera
M Of. – Monitorul Oficial
nr. – numărul
op. cit. – opera citată
O.G. – Ordonanța de Guvern
O.U.G. – Ordonanța de Urgență a Guvernului
p. – pagina
pct. – punctul
U.E. – Uniunea Europeană
urm. – următoarele
Vol. – volumul
INTRODUCERE
Pentru lucrarea de licență am ales ca temă „Regimul juridic al transporturilor aeriene”, fiind o lucrare de actualitate și structurată în patru capitole.
Astfel, primul capitol denumit „Regimul juridic al transporturilor în România” tratează reglementarea și sistemul național de transport, Ministerul Transporturilor –organ de specialitate al administrației publice centrale și autoritate de stat în domeniul transporturilor și executarea transporturilor.
Al doilea capitol intitulat „Reglementarea și natura juridică a contractului de transport” prezintă sediul materiei, noțiunea contractului de transport, caracteristici ale contractelor de prestări servicii, particularități ale contractului de transport, obiectul activității transportatorului , profesionalismul activității desfășurate de transportator, gestiunea comercială și tehnică a transportului, autonomia contractului de transport și caracterele juridice ale contractului de transport.
Capitolul al treilea aduce în discuție „Regimul juridic al transporturilor aeriene” care privește apariția, evoluția și reglementările contractului de transport aerian, clasifiacarea transporturilor aeriene civile, noțiunea și încheierea contractului, executarea contractului aerian de transport de bunuri, modificarea contractului de transport aerian precum și contractul de transport aerian de călători și bagaje.
Ultimul capitol definește „Răspunderea transportului aerian” prin care se arată combaterea actelor ilicite din aviația civilă.
Întreaga lucrare de licență este realizată având la bază surse bibliografice ale celor mai cunoscuți autori precum și legislație relevantă în domeniu.
CAPITOLUL 1
REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR ÎN ROMÂNIA
1.1. Reglementarea și sistemul național de transport
Regimul juridic al transporturilor în România este reglementat prin Codul civil și Ordonanța Guvernului României nr. 19/1997.
Astfel, prevederile aii. 1955 și urm. din Noul Cod civil constituie dreptul comun pentru contractul de transport, indiferent de modul de transport ales (rutier, feroviar, naval, aerian sau combinat), în măsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile practici statornicite între părți ori uzanțe.
Potrivit art. 1958 din Noul Cod civil, sfera dispozițiilor codului reglementează de regulă numai transporturile în interes public și nu se aplică în cazul transportului cu titlu gratuit pentru care transportatorul este ținut doar de o obligație de prudență și de diligență. De asemenea, sunt excluse din sfera de aplicare a codului și transporturile în interes personal. Transporturile în interes propriu de persoane sau de bunuri se execută fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri sau servicii.
Dispozițiile Noul Cod civil (art. 1957) consacră mai multe modalități de transport, pentru unele dintre acestea reglementând denumiri speciale. Acest articol introduce o distincție fundamentată pe numărul transportatorilor implicați în realizarea transportului. Potrivit criteriului menționat, există două modalități de transport:
a) transportul realizat de un singur transportator;
b) transportul realizat de mai mulți transportatori.
a) transport realizat prin folosirea unui singur mod de transport;
b) transport realizat prin folosirea mai multor moduri de
Prin intermediul celor două clasificări, Noul Cod civil configurează două concepte juridice, respectiv „transportul combinat" și „transportul succesiv”. Rațiunea consacrării lor se regăsește în regulile speciale reglementate pentru aceste categorii de transporturi, cu precădere pe planul executării contractului și al răspunderii pentru neexecutarea acestuia.
Astfel, având în vedere doar cele două criterii de clasificare, „transportul combinat" este transportul realizat prin folosirea mai multor moduri de transport, indiferent de numărul transportatorilor implicați în executarea sa. Transportul combinat cunoaște, în afara reglementării generale a noului Cod civil, și reglementări speciale. Conceptul desemnat prin sintagma „transport combinat" reglementat prin noul Cod civil se aseamănă cu ce! instituit prin reglementările speciale, dar nu este întotdeauna identic. Mai mult decât atât, conceptul desemnat prin sintagma „transport combinat" în noul Cod civil este, uneori, foarte apropiat de cel desemnat în reglementări speciale prin sintagma „transport intermodal".
La rândul său, „transportul succesiv" este transportul realizat prin folosirea unui singur mod de transport, dar cu implicarea mai multor transportatori în executarea sa. Excede ambelor concepte transportul realizat cu un sigur mod de transport, de către un singur transportator. Așa cum rezultă din prevederile Noului Cod civil, pentru a putea fi în prezența unui transport succesiv, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
– transportul să fie realizat de mai mulți transportatori;
– pentru realizarea transportului să se folosească un singur mod de transport;
– predarea bunurilor și a bagajelor de la un transportator la altul
– să se realizeze fără intervenția expeditorului sau a călătorului.
Prin legea de punere în aplicare a Noului Cod civil au fost modificate o serie de acte normative speciale în materie de transporturi toate aceste modificări reflectând faptul că atât transportul în interes public – reglementat de Ordonanța Guvernului Ordonanl nr. 19/1997, cât și transportul pe căile ferate – reglementat de ordonanța de de urgență a Guvernului nr. 12/1998, sau transportul rutier regrementat Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 se vor realiza în baza unui contract de transport, așa cum este reglementat în codul civil actual, ca drept comun în materia transporturilor.
Ordonanța Guvernului României nr. 19/1997 stabilește normele generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar, naval și aerian, componentele rețelei de transport de interes național și european incluse în acestea, precum și atribuțiile și răspunderile autorităților competente de reglementare, coordonare, control, inspecție și supraveghere cu privire la activitățile de transport și la mijloacele de transport.
Ordonanța constituie cadrul general pentru toate actele normative specifice diferitelor moduri de transport și activităților conexe; în caz de conflict ele prevalează asupra acelora din urmă.
În toate rapoartele generale de activitate de transport este prioritară protecția: vieții umane; mediului.
Sistemul național de transport are caracter strategic și constituie parte integrantă a sistemului economic și social al României și are:
Printre obiectivele principale distingem:
a) realizarea conectării tuturor localităților la rețeaua națională de transport;
b) asigurarea dreptului la libera circulație a cetățenilor;
c) asigurarea liberei circulații a mărfurilor și bunurilor;
d) asigurarea transporturilor care privesc siguranța națională;
e) asigurarea racordării la sistemele internaționale de transport;
f) participarea la dezvoltarea economică și socială a țării.
Componentele sistemului de transport:
a) infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval și aerian de interes public;
b) mijloacele de transport;
c) operatorii de transport și ai activităților conexe transporturilor;
d) sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație.
Dezvoltarea sistemului național de transport se realizează ținând seama de următorii factori:
programele naționale de realizare a unei dezvoltări durabile;
b) nevoile de apărare a țării;
c) eficiența economică ridicată;
d) asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a traficului;
e) condițiile de conservare și de protejare a mediului înconjurător;
f) utilizarea rațioală a energiei;
g) condițiile și acordurile la care România este parte.
Statul sprijină dezvoltarea și funcționarea transportului public; garantează libera inițiativă și autonomia transportatorilor privați; asigură condițiile unui mediu concurențial normal între modurile de transport și diferitele categorii de transportatori.
Utilizatorii de transporturi au acces egal și nediscriminatoriu la structurile de transport de interes public; pot alege liber modul de transport prin care își exercită dreptul de a se deplasa; au posibilitatea de a efectua ei înșiși transportul ori de a apela la serviciile unui transportator liber ales.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra bunurilor din sistemul național de transport, se observă că obiectul reglementărilor Ordonanței nr. 19/1997 se circumscrie în principal bunurilor care aparțin domeniului public al statului. Astfel, din cuprinsul dispozițiilor art.10 lit. b) și c) rezultă că Ministerul Transporturilor are atribuții în administrarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport deschise accesului public, de interes național și european, aparținând domeniului public al statului.
De asemenea, art.17 dispune că proprietatea publică în domeniul transporturilor este constituită din infrastructura deschisă accesului public, precum și din bunurile de interes public, stabilite prin lege. Alte bunuri din domeniul transporturilor, ce aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale, constituie proprietatea privată a acestora.
Bunurile, proprietate publică sau privată a statului din domeniul transporturilor pot fi date în administrare instituțiilor publice din subordinea Ministerului Transporturilor ori pot fi închiriate sau concesionate în condițiile legii. De asemenea, bunurile, proprietate publică sau privată din domeniul transporturilor, administrate de unitățile administrativ-teritoriale pot fi închiriate sau concesionate în condițiile legii.
1.2. Ministerul Transporturilor – organ de specialitate al administrației publice centrale și autoritate de stat în domeniul transporturilor
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale: este autoritate de stat în domeniul transporturilor; asigură realizarea, modernizarea, dezvoltarea și siguranța sare atribuții în administrarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport deschise accesului public, de interes național și european, aparținând domeniului public al statului.
De asemenea, art.17 dispune că proprietatea publică în domeniul transporturilor este constituită din infrastructura deschisă accesului public, precum și din bunurile de interes public, stabilite prin lege. Alte bunuri din domeniul transporturilor, ce aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale, constituie proprietatea privată a acestora.
Bunurile, proprietate publică sau privată a statului din domeniul transporturilor pot fi date în administrare instituțiilor publice din subordinea Ministerului Transporturilor ori pot fi închiriate sau concesionate în condițiile legii. De asemenea, bunurile, proprietate publică sau privată din domeniul transporturilor, administrate de unitățile administrativ-teritoriale pot fi închiriate sau concesionate în condițiile legii.
1.2. Ministerul Transporturilor – organ de specialitate al administrației publice centrale și autoritate de stat în domeniul transporturilor
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale: este autoritate de stat în domeniul transporturilor; asigură realizarea, modernizarea, dezvoltarea și siguranța sistemului național de transport.
Modurile de transport pe care Ministerul Transporturilor le reglementează, în calitate de autoritate de stat, sunt:
a) transportul rutier;
b) transportul feroviar;
c) transportul maritim, fluvial și pe apele interioare;
d) transportul aerian;
e) transportul succesiv și combinat.
Fiecare mod de transport este parte integrantă a sistemului național de transport și cuprinde: infrastructura de transport; mijloacele de transport; operatorii de transport și ai activităților conexe transportului; sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație, după caz.
Art. 9 al Ordonanței Guvernului nr. 19/1997 stabilește că infrastructurile de transport sunt destinate desfășurării activităților de transport, activităților conexe transporturilor și activităților privind administrarea infrastructurilor respective. Aceste infrastructuri sunt de interes național și de interes european și împreună cu sistemele de management al traficului și cu sistemele de poziționare și navigație constituie rețelele de transport care pot fi de interes național sau de interes european. Infrastructurile destinate desfășurării activităților de transport sunt căile de comunicație rutiere, feroviare, navale și aeriene.
Mijloacele de transport sunt definite în art. 9 alin. (2) ca fiind mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicație rutieră, feroviară, navală sau aeriană. Definiția legală este importantă pentru a delimita transporturile propriu-zise de transporturile specializate (pe conducte, prin cabluri etc).
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 introduce noțiunile de operatori de transport și ai activităților conexe transportului, precum și de utilizatori de transporturi. Pe aceștia din urmă, ordonanța nu îi individualizează, ci se mărginește să le enumere drepturile, adică:
– au acces egal si nediscriminatoriu la infrastructurile de transport de interes public,
– pot alege liber modul de transport prin care își exercită dreptul de a se deplasa,
– au posibilitatea de a efectua ei înșiși transportul ori de a apela la serviciile unui transportator liber ales.
În categoria operatorilor se face distincție între transportatori și operatorii activităților conexe. Astfel, alin.(3) al art.9 definește operatorii de transport ca fiind transportatori, români sau străini, care au acces egal și nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înțelege persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaționale, de persoane ori de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deținute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.
Operatorii activităților conexe transporturilor sunt definite în alin.(4) al art.9 ca fiind persoane fizice sau juridice care efectuează activitățile ce se desfășoară în legătură cu/sau în timpul transportului (pilotaj, remorcaj, ranfluaj, expediție etc).
Ministerul Transporturilor coordonează modurile de transport printr-o abordare multimodală, ținând seama de capacitățile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare mod de transport, precum și de promovarea unei dezvoltări raționale transporturilor combinate, cu respectarea reglementarilor specifice fiecărui mod de transport
Atribuțiile Ministerului Transporturilor în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale
Aceste atribuții sunt:
a) elaborează strategiile de dezvoltare a activităților de transport;
b) elaborează și supune spre adoptare Guvernului programele și prioritățile de modernizare și dezvoltare a infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparținând domeniului public;
c) asigură administrarea infrastructurilor de transport deschise accesului public, de interes național și european, aparținând domeniului public al statului;
d) asigură tuturor utilizatorilor acces egal și nediscriminatoriu la infrastructurile de transport deschise accesului public;
e) asigură beneficiarilor de transport dreptul de a alege liber modul de transport, transportatorul și mijlocul de transport;
f) sprijină dezvoltarea și funcționarea transportului public;
g) stimulează libera inițiativă și asigură autonomia transportatorilor;
h) asigură condițiile unui mediu concurențial normal în interiorul fiecărui mod de transport, precum și între modurile de transport;
i) asigură efectuarea transporturilor militare și a transportu-rilor de intervenție în caz de calamități naturale sau în alte situații deosebite;
j) asigură dezvoltarea cercetării în transporturi în corelare cu programele naționale de cercetare;
k) elaborează politica economică în domeniul transporturilor;
1) elaborează politici pentru dezvoltarea transporturilor mul-timodale și a transportului combinat;
m) elaborează politici de dezvoltare echilibrată a tuturor modurilor de transport;
n) asigură gestionarea proprietăților publice și private ale statului din domeniul transporturilor, atribuite în administrare prin lege;
o) gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, cele din fondurile speciale de dezvoltare a infrastructurilor de transport sau din creditele externe garantate de stat;
p) aprobă sau supune spre aprobare Guvernului, după caz, tarife sau taxe de utilizare a infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparținând domeniului public al statului;
r) clasifică rețelele de transport de interes național și european, în conformitate cu standardele naționale și europene;
s) organizează activitatea pentru constituirea fondului propriu de date statistice din domeniul transporturilor;
t) autorizează funcționarea porturilor, aerodromurilor civile, gărilor și a autogărilor;
u) stabilește legături cu ministere similare, cu alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice sau fizice din țară sau din străinătate.
Pentru realizarea obiectivelor politicii guvernamentale în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor poate încheia contracte de activitate, pentru unul sau mai mulți ani, cu agenți economici din domeniul transporturilor, stabilind obiective specifice și mijloace tehnice și economice pentru realizarea acestora. Contractele de activitate încheiate se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.
1.3. Executarea transporturilor
Ministerul Transporturilor elaborează și supune spre aprobare definirea și schema rețelei naționale de transport, care arc ca obiective:
– asigurarea deplasării persoanelor și a mărfurilor între toate localitățile țării;
– conectarea infrastructurilor naționale de transport la principalele infrastructuri de transport internațional.
Autoritățile administrației publice locale elaborează schema rețelei locale de transport, care va fi avizată de Ministerul Transporturilor.
Transportul de persoane și de bunuri este public sau în interes propriu.
Transporturile executate de persoane juridice sau fizice. În condiții nediscriminatorii de acces pentru terți, pe baza unui contract de transport, contra plată sunt transporturi în interes public sau, mai pe scurt, transporturi publice.
Contractul de transport se încheie intre transportator și beneficiarul transportului și se probează, pentru transportul de persoane, printr-un titlu de transport înmânat pasagerului, tar pentru transportul de mărfuri, printr-un document specific de transport.
Contractul de transport poate fi încheiat direct cu transportatorul sau prin intermediari de transport autorizați de Ministerul Transporturilor.
Transportul executat de persoane fizice în vederea asigurării deplasării în interes personal, precum și transportul organizat de persoane fizice sau juridice pentru activitățile proprii, cu mijloacele de transport pe care le dețin în proprietate sau le folosesc în baza unui contract de închiriere, constituie transport în interes propriu.
Transportul de bunuri în interes propriu trebuie să constituie accesoriul unei alte activități economice executate de persoana care îl organizează, iar bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activității sale.
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transporturi de bunuri sau de persoane, altele decât cele în interes personal, se autorizează de către Ministerul Transporturilor, minister ce ține evidența autorizațiilor, în registre unice, pe moduri de transport.
Tarifele transporturilor publice se formează liber și concurențial pe baza cererii și a ofertei. Guvernul și, după caz, autoritățile administrației publice locale pot fixa plafoane ale tarifelor, pot stabili reduceri sau scutiri de tarife ori condiții tarifare speciale pentru unele categorii de persoane fizice și juridice atunci când factorii sociali impun acest lucru. În această situație, transportatorul va primi o compensație din partea Guvernului sau a autorității publice locale.
CAPITOLUL 2
REGLEMENTAREA ȘI NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
2.1. Sediul materiei
Transportul ca activitate comercială potrivit Noului Cod Civl este acea activitate care presupune deplasarea de persoane bunuri sau bagaje dintr-un loc în alt loc, efectuată de către un profesionist numit transportator cu mijloc de transport adecvat în schimbul unui preț. Față de vechile definiri ale acestei activități prin noua reglementare nu apr înțelesuri noi ale acestei vechi activități omenești.
Ceea ce apare ca noutate este însă definirea principalului actor al acestei activități, denumit transportator și reglementarea comună atât pentru comercianți cât și pentru necomercianți a unor apsecte legate de activitatea lor.
Se poate observa că dacă nu mai avem în vigoare Codul Comercial și vechiul Cod Civil raporturile juridice vor fi reglementate de actualul Cod Civil care constituie dreptul comun în materie de drept privat.
Bineînțeles relațiile privind activitatea dintre comerciați se vor complecta cu prevederile din normele special care râmân în vigoare.
Transportatorul devine prin reglementările art.3 Cod Civil un profesionist care desfășoară o activitate economică cu scopul de a obține un profit.
Prin reglemetarea Codului Civil noțiunea de comerciant nu dispare ci ea devine o subcategorie a profesionistului.
Ca urmare în categoria de profesioniști vor intra atăt comercianții –persoane fizice sau juridice- cât și necomercianții care desfășoară activități economice indiferend dacă au sau nu personalitate juridică sau nu.
Comercianți pot fi:
Comerciantul persoană fizică care desfățoară activitatea ca persoană fizică autorizată,întreprinzători titular ai unei întreprinderi individuale au ca membri ai unei întreprinderi familial.
Societățile comerciale reglementate prin Legea nr.31/1990.
Regiile autonome
Societățile cooperative
Grupurile de interes economic și grupul european de interes economic
Societatea europeană și societatea cooperativă europeană
Alte entități care pot intra în sfera noțiunii de întreprindere sunt
Asociațiile ,,fundațiile și federațiile,
Organizațiile sindicale ,federațiile sindicale, confederațiile sindicale, uniunile sindicale teritoriale,
Organizațiile patronale,
Profesiile liberale.
În ceea ce privește activitatea de transport ea se va putea desfășura sub forma exploatării unei întreprinderi, indiferent de modul de finanțare sau de statutul său juridic sau dacă grupează una sau mai multe persoane fizice sau juridice. Prin urmare transportator poate fi un comercinat persoană fizică, un necomerciant persoană fizică o societate comercială sau un grup de persoane fizice sau juridice.
Principalul mijloc juridic prin care are loc această activitate este contractul.
Având în vedere specificul acestei activități vom trata contractual de transport în general urmănd ca apoi să particularizâm pentru contractul de marfă sau cel de persoane ori bagaje.
Contractul de transport își are sediul în Codul Civil, în Cartea V-Despre obligații, Titlul IX –Diferite contracte speciale, Capitolul VIII- Contractul de transport, art. 1955-2008.
Activitatea de transport mai este reglementată și prin acte normative specifice fiecărei ramuri de transport:
– Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile;
– Codul aerian (Ordonanța Guvernului nr. 29/22.08.1997);
– Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005;
– O.U.G. nr.12 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române
– Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind navigația civilă;
– Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
Pe lângă legile speciale și uzanțe, ca tipuri de dispoziții care derogă de la regimul juridic instituit de Noul Cod civil, trebuie avut în vedere și art.140 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care prevede că dispozițiile actelor internaționale ratificate de România în domeniul transporturilor prevalează asupra dispozițiilor Codului civil.
Art.193 din Legea nr. 71/2011 dispune că art.20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997, care reglementa, cu titlu general, contractul de transport se modifică în sensul cunoașterii dispozițiilor Noului Cod civil ca normă generală. Tot în sensul recunoașterii dispozițiilor din Noul Cod civil ca normă generală în materia transporturilor, art. 194 din Legea nr.71/2011 prevede modificarea alin. (7) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.
2.2. Noțiunea contractului de transport
Codul Civil definește contractual de transport ca fiind contractul prin care o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul cuvenite.
Contractul este un acord de voință dintre două sau mai multe persoane încheiat cu scopul de a produce efecte juridice între părți.
Contractul de transport de mărfuri era definit de Codul comercial român, în art.413 alin.(l), ca fiind acel contract care „are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru și întreprinzătorul care se obligă a-1 face în numele său propriu și în socoteala altuia, ori între unul dintre aceștia și cărăușul ce se însărcinează a-l face”. Definiția din Codul comercial era însă imprecisă în definirea părților contractului de transport și a operațiunii de transport în general, motiv pentru care în literatura de specialitate au fost formulate, în completare, mai multe definiții, în mare parte asemănătoare.
Dintre aceste definiții enunțate în literatura de specialitate, voi exemplifica în cele ce urmează:
„Prin contractul de transport de mărfuri cărăușul se obligă să transporte sau să facă să se transporte dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei contra-prestațiuni (prețul transportului), predând la locul de destinație lucrurile transportate aceleiași persoane, care le-a expediat sau unei alteia (destinatar)”;
„Prin contractul de transport de lucruri, cărăușul se obligă contra unui preț determinat să transporte sau să facă să se transporte de la un loc la altul mărfuri sau alte lucruri materiale”;
„Prin contractul de transport, întreprinderea de transport se obligă, în schimbul unui preț, să transporte, înăuntrul unui anumit termen, călători, mărfuri sau bagaje și să păzească și să elibereze destinatarului – care poate fi sau expeditorul lor sau o terță persoană – mărfurile sau bagajele transportate”;
„Contractul de transport este acel contract în baza căruia un subiect denumit cărăuș, asumă față de un alt subiect denumit expeditor, obligația de a transmite un bun material determinat, denumit generic încărcătură, luându-l în primire de la locul de plecare și predându-1 la locul de destinație într-un anumit termen, operațiune ce se efectuează contra unui preț determinat”;
„Contractul de transport de mărfuri este acel contract prin care o parte, în calitate de cărăuș, se obligă în schimbul unui tarif, să transporte, sub paza sa și înăuntrul unui termen stabilit, anumite cantități de mărfuri pe care se obligă să le elibereze destinatarului indicat de expeditor”;
Prin contractul de transport se înțelege „convenția prin care o parte, cărăușul profesionist, se obligă, în schimbul unei remunerații, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumită distanță, cu un vehicul corespunzător”.
În opinia majorității autorilor, contractul de transport de mărfuri este definit ca fiind acel contract prin care un agent economic specializat – unitate de transport, transportator, cărăuș – se obligă în schimbul unui preț – taxă de transport, tarif – să transporte până la destinație, înăuntrul unui termen, mărfurile ce i-au fost încredințate în acest scop.
Noul Cod civil, în art. 1955, stabilește că prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.
Art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede: „contractul de transport în interes public se încheie între transportator și beneficiar în condițiile Codului civil si se probează, pentru transportul de persoane, printr-un titlu de transport înmânat pasagerului, iar pentru transportul de mărfuri, printr-un document specific de transport”.
În conformitate cu prevederile art. 1470 pct.2 din vechiul Cod civil, contractul de transport se încadrează în sfera locațiunii de lucrări (locatio operis faciendi). Această definiție, provenită din dreptul roman, nu mai corespunde situației în prezent. A reduce contractul de transport la o simplă închiriere înseamnă a-i deforma semnificația, contractul de transport fiind cu adevărat o locațiune de servicii.
În sensul arătat, în literatura de specialitate s-a remarcat că „locul pe care îl ocupă transportul în complexul materiilor de drept civil nu poate forma un criteriu absolut pentru caracterizarea juridică a contractului de transport, deoarece această așezare poate foarte bine să fie greșită, și în tot cazul nu ne oferă un argument de drept serios și suficient prin el însuși să ne demonstreze în mod evident că contractul de transport este cu adevărat o locațiune de servicii; cel mult, așezarea transportului în capitolul care tratează despre locațiunea de operă poată să nască prezumția înrudirii dintre contractul de transport și locațiunea de servicii”.
Astăzi se face deosebire netă între executarea de lucrări, materializate în variate forme, ale contractului de antrepriză, și prestările de servicii, care înglobează în sfera lor, în mod firesc, și contractul de transport.
Acest punct de vedere se sprijină pe analiza obligațiilor ce revin transportatorului, care se angajează în principal ca, prin activitatea pe care o desfășoară, să strămute persoane (călători) sau obiecte (mărfuri, bagaje) de la locul de pornire la cel de destinație.
Este prestația de bază în cadrul executării contractului. Ea se întregește în mod necesar cu altele, adiacente, îndeosebi cu paza lucrurilor supuse deplasării.
Ținând seama de argumentele invocate, se poate afirma că operațiunea ce preocupă intră în categoria contractelor de prestări servicii.
2.3. Caracteristici ale contractelor de prestări servicii
Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii, prezintă unele caracteristici comune întregului gen din care face parte:
– prestatorul de servicii, în speță transportatorul, se bucură de independență juridică față de cealaltă parte contractantă. El nu este prepusul clientului, ci execută obligațiile asumate;
– prestatorul de servicii (inclusiv, deci, transportatorul) aduce la îndeplinire contractul încheiat pe propriul risc;
– orice contract de prestări servicii (la fel cu transportul) se clasifică în sfera actelor juridice cu titlu oneros.
Remunerația constituie cauza juridică care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire serviciul convenit.
2.4. Particularități ale contractului de transport
Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se individualizează prin caracteristici proprii:
– o activitate constând în deplasarea de persoane sau de mărfuri;
– exercitarea activității de transportator ca profesie de sine stătătoare;
– conducerea tehnică și comercială a operațiunii;
– autonomia contractului de transport față de contractele corelative.
2.5. Obiectul activității transportatorului
În materialitatea sa, transportul constă în deplasarea în spațiu a unor persoane sau mărfuri, strămutarea analizându-se ca obligație fundamentală a transportatorului. Ca atare, orice transport implică parcurgerea unui itinerar prestabilit, fie prin tarifele publice ale transportatorului, fie prin înțelegerea părților. Dacă transportul are ca obiect mărfuri, alegerea rutei este determinată, de obicei, de distanța minimă dintre locul de pornire și cel de destinație, deoarece are costul, respectiv prețul cel mai redus.
În acest caz, itinerarul trebuie să precizeze și parcursul intermediar, mai ales dacă există mai multe variante practicabile (de exemplu București – Râmnicu Vâlcea, prin Caracal sau prin Pitești).
Deplasarea de persoane se face cel mai frecvent tot pe ruta directă, din motive de ordin economic.
Opțiunile sunt totuși diverse. Uneori se contractează o călătorie dus și întors sau în circuit, precum turul României, punctul de pornire fiind și cel terminus, importanța cea mai mare prezentând-o itinerarul.
2.6. Profesionalismul activității desfășurate de transportator
Cerința profesionalismului se întemeiază pe dispozițiile legale.
Astfel, Codul civil se referă la „întreprinzători” de transporturi, așadar persoane fizice sau juridice care organizează deplasarea de persoane sau de bunuri ca servicii puse la dispoziția publicului.
Profesionalismul presupune, cu necesitate, în transporturi, repetabilitatea obișnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri, efectuată de către întreprinderea în cauză. În atare condiții, transportul dobândește natură comercială, prin săvârșirea constantă a actelor obiective de comerț.
În sfera contractului astfel calificat nu intră transportul gratuit (al membrilor de familie sau efectuat în mod dezinteresat), nici cel ocazional, chiar remunerat, dacă este efectuat în mod întâmplător. În asemenea cazuri de excepție contractul are o natură civilă și nu comercială.
2.7. Gestiunea comercială și tehnică a transportului
Deplasarea de persoane sau mărfuri este o activitate complexă ce trebuie organizată, supravegheată și dirijată de către transportator spre a se desfășura în condiții normale.
Întreprinderea prestatoare de servicii își asumă din acest punct de vedere atât gestiunea comercială, cât și gestiunea tehnică a transportului.
Gestiunea comercială are ca obiect principal selecționarea și instruirea personalului de specialitate (ofițeri de bord, mecanici, șoferi, tehnicieni, angajați auxiliari), dotarea întreprinderii cu parcul mijloacelor de transport necesare, aprovizionarea cu combustibili.
Gestiunea tehnică privește elaborarea și aplicarea corectă a normativelor pentru parcursul feroviar, rutier, naval sau aerian, verificarea și garantarea bunei stări de funcționare a mijlocului de transport înainte de începerea unei călătorii, conducerea efectivă a mijlocului de transport.
Transportatorul exercită gestiunea comercială și tehnică din proprie inițiativă, sub autoritate personală și pe răspunderea sa.
2.8. Autonomia contractului de transport
Autonomia contractului de transport, ca instituție juridică, trebuie înțeleasă într-un dublu sens, și anume:
a) Regimul său juridic nu este influențat de existența vânzării, închirierii sau asigurării corelative a bunurilor.
Contractul de transport se încheie și se execută independent de eventualele convenții existente între predător sau destinatar și terți. De aici consecința că, pentru transportator, calitatea de proprietar al mărfii este indiferentă.
b) În faza judiciară, partea care reclamă daune de la cărăuș în baza unui contract de transport trebuie să facă dovada calității sale de parte contractantă în contractul de transport – expeditor sau destinatar – iar nu un titlu de proprietate asupra lucrului predat pentru transport, proprietarul lucrului neavând calitatea de a figura ca parte în proces, lipsindu-i legitimitatea necesară.
2.9. Caracterele juridice ale contractului de transport
Din analiza definiției date de art.1955 Cod Civil rezultă și caracterele contractului de transport, și anume:
Este un contract sinalagmatic deoarece obligațiile născute din încheierea lui sunt interdependente și reciproce. Astfel, transportatorul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau o anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul se obligă să plătească prețul transportului;
Este un contract cu titlu oneros, fiecare parte urmărind să își procure un avantaj. Expeditorul urmărește deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract (sau călătorul să ajungă la destinație), iar cărăușul dorește să primească prețul convenit (tariful de transport);
Este un contract consensual. Consimțământul stă la baza raporturilor ce se stabilesc între ei și dă naștere tuturor obligațiilor corelative;
Este un contract comutativ, fiecare parte își cunoaște la momentul încheierii contractului drepturile și obligațiile lor cât și întinderea lor.
contractul de transport de bunuri, cu excepția celui maritim, are un caracter real; pentru încheierea valabilă a contractului, consimțământul părților trebuie să se materializeze în predarea (remiterea) efectivă a bunuri care urmează să fie transportate de către transportator. În cazul transportului maritim, potrivit Convenției internaționale de la Bruxelles din 1924, întreprinderea de navigație trebuie să elibereze un document numit conosament (poliță de încărcare), ce constituie dovada pentru expeditor de încărcare a bunurilor. Cel ce deține conosamentul este considerat proprietarul bunului, deci conosamentul este un titlu reprezentativ al bunului ce poate fi transmis de la expeditor l;i oricare altă persoană. De regulă, conosamentul nu este nominativ, ci la purtător sau la ordin;
contractul de transport încheiat între agenți economici este un contract cu conținut economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum și legislația de drept comun în vigoare în această materie.
În privința caracterului consensual al contractului art.1956 dispune că documentul de transport face dovada încheierii contractului indiferend că vorbim despre contract de transport de bunuri sau de călători ori bagaje. Prin art.1174 alin.(4) se face precizarea că un contract este real dacă pentru validitatea sa este necesară remiterea bunului.
Anterior intrării în vigoare a Codului Civil în doctrină au existat opinii divergente privind caracterizarea contractului de transport de marfă ca fiind real sau consensual având în vedere că în acest caz are loc predarea mărfurilor spre transport.
Din coroborarea art.1174 cu 1956 ar rezulta că în cazul contractului de transport forma scrisă este cerută ad probationem și nu ad validitatem.
În lipsa documentului de transport eliberat de către expeditor transportatorul, la cererea expeditorului poate elibera o recipisă de primire.
În schimb în cazul transporturilor de bunuri art.1967 impune în sarcina expeditorului obligația de a preda bunurile la locul și în condițiile convenite prin clauzele contractului, sau potrivit praticilor statornicite între părți.
Ca urmare obligația de predare este o consecință a încheierii contractului, mai mult expeditorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârziere,deci prin neîndeplinirea unei obligații asumate prin contract.
De aceea, contractual de transport are un caracter consensual, predarea bunurilor transportatorului fiind o consecință a încheierii contractului.
De altfel transportatorul are și obligația de a ambala bunurile potrivit naturii acestora și a modului de transport.
O altă problemă interesantă este momentul în care este realizat acordul de voință între cele două părți. Potrivit dispozițiilor Codului Civil, contractul este un accord de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de constitui, modifica sau stinge un raport juridic și se încheie prin simplu accord de voințe al părților dacă legea nu impune o altă formalitate.
Transportatorul fiind un profesionist care desfășoară activitatea de transport este, de regulă, într-o permanentă stare de ofertare către viitori clienți.
Potrivit dispozițiilor art.1186 NCC contractul se încheie atunci când acceptarea ofertei ajunge la ofertant, chiar dacă ofertantul nu ia la cunoștiință de acceptare din motive neimputabile acestuia sau când destinatarul ofertei săvârșește un act sau fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant.
Ca urmare dacă trasnportatorul încheie un contract de transport ca urmare a unei acceptări a ofertei de către un terț contractual se consider încheiat în momentul ajungerii la trasnportator a ofertei de acceptarea condițiilor de transport sau dacă transportatorul acceptă el oferta de a contracta a momentului când acceparea ofertei ajunge la terțul contractant ori săvârșește un act sau fapt concludent care să valoreze acceptarea ofertei de a transporta.
În cazul în care transportatorul își oferă serviciile pe piață unor viitori clienți neidentificați se pune problema dacă în acest caz ne aflăm în situația unei propuneri adresate unor persoane nederminate sau în situația unei oferte fără termen adresate unei persoane absente.
În cazul în care vorbim despre o propunere adresată unor persoane nedeterminate aceasta valorează oferă numai dacă rezultă astfel din lege, din uzanțe ori, în mod neîndoielnic din împrejurări. În schimb în cea de-a doua situație ne aflăm în fața unei oferte cu toate consecințele ce decurge din această situație.
Acceptarea ofertei semnifică încheierea contractului. Momenetul prezintă interes și din punct de vedere al curgerii termenelor de executare a obligațiilor din contract.
În cazul contractelor de transport de persoane, de regulă, contractul de transport îmbracă forma unui contract de adeziune, pasagerii acceptând condițiile de contractare oferite de transportator.
Excepție face transportul la comandă unde se pot negocia termenii contractului,de exemplu o cursă charter.
În ceea ce privește retragerea ofertei aceasta se poate realiza numai dacă retragerea ajunge îniante sau cocomitent cu oferta la contractant.
Aceste prevederi cuprinse în Codul Civil trebuiesc corelate cu prevederile din legile speciale și cu specificul activității comerciale a transportatorului.
Ca modalități de efectuare a transportului Codul Civil reglementează transportul efectuat de unul sau mai mulți transportatori.
În cazul pluralității de transportatori transportul poate fi succesiv sau combinat.Este transport succesiv transpotul efectuat de doi sau mai mulți transportatori succesivi care utilizează același mod de transport.
Este transport combinat acel transport în care același tansportator sau transportatori succesivi utilizează moduri de transpor diferite.
CAPITOLUL 3
REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR AERIENE
3.1. Apariție, evoluție și reglementări
În cadrul dezvoltării comerțului internațional, transporturile aeriene prezintă o importanță deosebită, fiind cea mai dinamică modalitate de transport. Dreptul aerian internațional și intern este reglementat printr-o serie de convenții internaționale, începutul acestora fiind marcat în anul 1890 de statutul juridic al aerostatelor propus de Paul Fauchille.
Reglementarea internațională a dreptului aerian a determinat o legislație internă pentru fiecare stat care a aderat la anterioarele convenții, în România apărând în anul 1953 Codul aerian român aprobat prin Decretul nr.516/1953, modificat prin Decretul nr.204/1956 și Decretul nr.212/1959. Acest cod a fost abrogat, iar prin Ordonanța Guvernului nr.29/1997 a fost adoptat noul Cod aerian civil;
– Legea nr.257/2001 privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României;
– Ordonanța Guvernului nr.45/1997 privind înființarea Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM- S.A.”,
3.2. Clasificarea transporturilor aeriene civile
Transporturile aeriene se prezintă după mai multe criterii, după cum urmează.
a) După obiectul transportului:
– transportul de pasageri;
– transportul de mărfuri.
b) După principiul de organizare și cadrul de reglementare:
– transporturi aeriene pe curse regulate;
– transporturi aeriene pe curse speciale (Charter).
c) După destinația transportului:
– transporturi aeriene interne;
– transporturi aeriene internaționale.
Potrivit Convenției de la Haga din anul 1955, art.l, transport internațional este orice transport care are ca punct de plecare și punct de destinație aeroporturi situate pe teritoriul a două părți contractante, fie pe teritoriul unei singure părți contractante, dacă aeronava face o escală pe teritoriul unui stat, chiar dacă acel stat nu este o parte contractantă.
Transporturile aeriene interne sunt transporturile executate în limitele teritoriale ale statului nostru, fără escală pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat străin. Conform art.6 Codul aerian civil român, spațiul aerian național reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a spațiului extraatmosferic, iar în spațiul aerian național se desfășoară atât trafic aerian general, cât și trafic aerian operațional.
Art.44 din noul Cod aerian civil prevede că operațiunile aeriene civile care pot fi realizate pe teritoriul României se pot clasifica astfel:
a) operațiuni de transport aerian public;
b) operațiuni de aviație generală;
c) operațiuni de lucru aerian.
a) Operațiunile de transport aerian public sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri și/sau poștă, executate pe baze comerciale, prin curse regulate sau neregulate, de către transportatorii aerieni. Transporturile aeriene publice executate în spațiul aerian național sunt supuse tratatelor internaționale la care România este parte.
Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract de transport, încheiat între operatorul aerian și pasager sau expeditorul de marfă și/sau poștă. Prin contractul de transport aerian, operatorul aerian se obligă să ducă pe calea aerului la destinație pasagerii, bagajele, marfa și/sau poșta, iar beneficiarul să plătească prețul transportului.
Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau vătămarea sănătății pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii și/sau a poștei. Regimul răspunderii transportatorului aerian este, pentru transporturile aeriene publice internaționale, reglementat în conformitate cu tratatele internaționale la care România este parte, iar pentru transporturile aeriene publice interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială sau printr-un tratat internațional la care România este parte.
Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt transporturile aeriene executate după orare publicate și rute prestabilite, destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi și în care capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziție publicului contra cost.
Transporturile aeriene publice, altele decât cele prevăzute mai sus se efectuează prin curse neregulate. Transporturile aeriene publice prin curse neregulate includ și zborurile care nu implică transportul pasagerilor între două sau mai multe aerodromuri, efectuate pe baze comerciale, cu unul sau mai mulți pasageri la bord.
Transportatorii aerieni români, deținători ai unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate, pot efectua transporturi aeriene publice interne și internaționale, prin curse regulate sau neregulate, numai în urma obținerii unei licențe de transport aerian, eliberată de Ministerul Transporturilor.
Transportatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice, prin curse regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
b) Operațiunile de aviație generală cuprind transporturile aeriene în interes propriu și alte zboruri, precum:
– transporturile aeriene în interes propriu;
– zboruri în interes propriu;
– zboruri particulare;
– zboruri școală.
Transporturile aeriene în interes propriu reprezintă operațiunile de aviație generală executate de către o persoană juridică, fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri ori servicii, utilizându-se aeronave civile proprii sau închiriate, care constituie accesoriul unei alte activități economice executate de persoana respectivă, beneficiarul transportului.
Zborurile în interes propriu reprezintă operațiunile de aviație generală, altele decât transporturile în interes propriu, efectuate de persoane fizice sau juridice, cu aeronave civile proprii sau închiriate, pentru și în susținerea nevoilor activităților proprii, fără perceperea de tarife. Zborurile în interes propriu includ și zborurile efectuate exclusiv în scop sportiv.
Zborurile particulare reprezintă operațiunile de aviație generală efectuate de deținătorii de aeronave civile, persoane fizice, exclusiv în scop necomercial.
Zborurile școală reprezintă operațiunile aeriene civile organizate de persoane fizice sau juridice în scopul pregătirii personalului aeronautic civil navigant.
c) Operațiunile de lucru aerian sunt operațiunile aeriene ci-vile efectuate pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănă-tății publice și protecției mediului, de căutare și salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare, publicitate, precum și în alte scopuri de către operatori aerieni certificați de Ministerul Transporturilor.
Regimul răspunderii operatorilor aerieni care efectuează operațiuni aeriene de aviație generală sau de lucru aerian pe teritoriul României este reglementat în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială sau printr-un tratat internațional la care România este parte.
3.3. Noțiunea și încheierea contractului
Contractul de transport aerian de mărfuri este convenția prin care transportatorul aerian se obligă să transporte mărfuri pe calea aerului, să le păzească și să le predea la destinație în schimbul unei taxe de transport plătite de cealaltă parte – expeditorul mărfii.
Transporturile aeriene de încărcătură (mărfuri, bagaje și expediții poștale) se pot executa numai pe bază de contract, în curse regulate sau prin curse ocazionale. Contractul se consideră încheiat când transportatorul eliberează documentul de transport aerian călătorului sau expeditorului, forma scrisă a acestui contract fiind cerută ad solemnitatem.
Documentul de transport aerian cuprinde mențiunile:
– datele de identificare ale transportului aerian, ale expeditorului și destinatarului;
– aeroportul de decolare și cel de destinație;
– felul și cantitatea încărcăturii;
– modul de ambalare;
– locul și data emiterii documentului.
Documentul de transport aerian face dovada încheierii contractului, pe baza ei expeditorul putând exercita dreptul de modificare a contractului și de valorificare a oricăror pretenții împotriva transportatorului.
Transportatorul aerian poate refuza primirea unor bunuri în situațiile în care:
– transportul este anulat sau suspendat din cauza unor condiții tehnice sau meteorologice;
– transportul este interzis pe motiv de pericol, pentru securitatea zborului sau a încărcăturii;
– transportul nu poate avea loc din lipsă de aeronavă sau, deși există, cele existente nu corespund pentru caracteristicile bunurilor care ar trebui supuse transportului.
Există unele bunuri admise condițional la transporturi: aparatele fotografice, cinematografice, armele care pot fi admise la transport numai ambalate și predate ca expediție de colete.
3.4. Executarea contractului aerian de transport de bunuri
Executarea contractului aerian de transport de bunuri presupune atât obligații din partea transportatorului cât și a expeditorului și a destinatarului.
a) Obligațiile transportatorului sunt:
– să efectueze transporturile în ordinea primirii lor, prioritățile de transport având un caracter excepțional, în funcție de natura specifică a încărcăturii;
– să încarce și să descarce mărfurile în și din aeronavă;
– să transporte încărcătura la destinație în bune condiții și în termenul stabilit;
– să avizeze și să elibereze destinatarului bunurile;
– să continue transportul cu cel mai rapid mijloc de transport dacă pe parcurs zborul se întrerupe, iar dacă expeditorul refuză, să restituie partea de taxă corespunzătoare porțiunii neparcurse, cu excepția primei de asigurare;
– dacă destinatarul refuză primirea încărcăturii sau nu se prezintă în termen de 3 zile de la avizare sau nu poate fi găsit în termen de 5 zile, transportatorul are obligația să încunoștiințeze de urgență pe expeditor.
b) Obligațiile expeditorului sunt:
– să încarce mărfurile, în cazul transporturilor masive cu folosirea întregii nave a cărei capacitate de transport poate ajunge până la 115 tone;
– să dispună asupra mărfii în termen de 15 zile de la înștiințarea transportatorului, dacă destinatarul refuză primirea încăr-căturii sau nu este găsit;
– să achite taxa de transport.
c) Obligațiile destinatarului sunt:
– să se prezinte în termen de 3 zile de la avizarea sa despre sosirea mărfurilor;
– să descarce mărfurile sub supravegherea transportatorului, în cazul transporturilor masive;
– să ridice bunurile perisabile în termen de 6 ore de la avizarea sosirii lor.
3.5. Modificarea contractului de transport aerian
Expeditorul are dreptul de dispoziție asupra mărfii până la predarea către destinatar. Astfel, expeditorul poate să o retragă la aeroportul de plecare sau de destinație, să o oprească într-un aeroport intermediar. Expeditorul trebuie să dea această dispoziție în scris și să nu cauzeze prejudicii transportatorului.
Coborârea bunurilor la o escală anterioară aeroportului de destinație nu dă dreptul expeditorului la restituirea taxei de transport corespunzătoare porțiunii neparcurse.
Normele care reglementează răspunderea în contractul de transport aerian au caracter imperativ, orice derogare realizată chiar prin înțelegerea părților fiind nulă.
Transportatorul aerian răspunde pentru prejudiciile ocazionate pe toată durata transportului în caz de:
– pierderea totală sau parțială a bunurilor;
– avaria bunurilor;
– depășirea termenului de executare a contractului de transport. Despăgubirile se determină astfel:
– pentru bunurile pierdute a căror valoare a fost declarată la predare se plătesc despăgubiri echivalente valorii respective fără a depăși, însă, valoarea bunului;
– dacă valoarea bunurilor nu a fost declarată la predare, despăgubirile sunt corespunzătoare valorii reale a bunurilor stabilite în funcție de data la care au fost pierdute;
– pentru bunurile avariate, despăgubirile reprezintă valoarea deprecierii bunului.
Cauzele de exonerare de răspundere a transportatorului, sunt:
– culpa expeditorului sau a destinatarului;
– forța majoră produsă în afara zborului;
– viciile ascunse ale lucrului transportat;
– lipsa, insuficiența sau defectuozitatea ambalajului, dacă ambalarea este obligatorie;
– în cazul întârzierii în executarea contractului, transportatorul poate fi exonerat dacă întârzierea este cauzată de unele interese de stat sau din motive privind securitatea zborului.
Reclamația administrativă se introduce în termen de 6 luni, fiind însoțită de scrisoare de transport, și în termen de 1 an, în cazul transporturilor combinate. Termenul curge din ziua eliberării mărfii, în caz de pierdere totală ori avariere, iar în caz de pierdere totală, din ziua când trebuia eliberată marfa. Transportatorul are obligația de a rezolva și comunica reclamația administrativă în termen de 30 zile, respectiv, 60 zile.
3.6. Contractul de transport aerian de călători și bagaje
Contractul de transport aerian de călători este convenția prin care transportatorul se obligă să transporte un călător (un grup de călători) pe calea aerului de la aeroportul de decolare până la cel de destinație, călătorul având obligația de a plăti taxa de transport stabilită potrivit dispozițiilor legale.
Transportatorul își poate asuma obligația de a efectua transportul călătorului pentru o parte din parcurs și cu un alt mijloc de transport, caz în care dispozițiile Codului aerian civil se vor aplica numai pe porțiunea de transport efectuată pe calea aerului.
Transportul de călători se execută numai pe bază de contract între transportatorul aerian și călător, prin acceptarea de către călător a ofertei transportatorului. Momentul încheierii contractului este cel al plății și eliberării biletului de călătorie.
Persoanele care pot solicita încheierea contractului de transport aerian sunt:
– persoanele admise la transport, care îndeplinesc condițiile de vârstă, capacitate și sănătate;
– persoanele admise condiționat de însoțirea lor de către o persoană cu capacitate deplină care garantează pentru ele (persoanele aflate într-o stare psihică anormală, cu boli contagioase sau plăgi deschise).
Transportatorul poate refuza încheierea contractului sau, deși acesta a fost încheiat, poate refuza admiterea la transport dacă:
– persoanele prezintă un pericol pentru sine sau pentru alți călători;
– transportul este anulat sau suspendat printr-o dispoziție legală din motive tehnice sau meteorologice excepționale care nu garantează siguranța zborului;
– persoana care se prezintă pentru începerea călătoriei este într-o stare psihică anormală, suferă de o boală contagioasă, are plăgi deschise, nu respectă dispozițiile obligatorii pentru călători sau se află în stare de ebrietate.
Momentul începerii călătoriei este acela al urcării călătorului în mijlocul de transport, iar momentul final al executării contractului este acela în care călătorul părăsește aerodromul sau mijlocul de transport pus la dispoziție.
Executarea și încheierea contractului de transport aerian de călători și bagaje presupune îndeplinirea mai multor obligații.
a) Obligațiile transportatorului aerian:
– să asigure aeronavele în stare corespunzătoare pentru cursele programate;
– să asigure locul rezervat și securitatea în timpul zborului;
– să asigure mijlocul de transport din oraș la aeroport și invers;
– să organizeze continuarea călătoriei cu cel mai rapid mijloc de transport în caz de întrerupere a zborului;
– să restituie taxe de transport în cazul în care s-a dispus anularea sau suspendarea zborului.
În literatura de specialitate s-a pus în discuție natura juridică a obligației principale a transportatorului, și anume dacă este o obligație de rezultat sau de diligentă, opinia majoritară fiind aceea că obligația de transport în bune condiții este obligația de rezultat.
b) Obligațiile călătorului:
– să achite taxa de transport;
– să verifice biletul de călătorie;
– să se prezinte la aeroport;
– să respecte normele privind conduita călătorilor, dispozițiile administrative ale transportatorului sau prepușilor acestuia.
c) Răspunderea transportatorului aerian
Răspunderea transportatorului aerian nu poate fi modificată prin convenția părților, sub sancțiunea nulității absolute.
Transportatorul răspunde de moartea sau vătămarea corporală a călătorilor produse în timpul transportului, fiind exonerat de răspundere dacă face dovada culpei călătorului. Transportatorul răspunde și pentru neexecutarea în termen a transportului, fiind exonerat de răspundere dacă face dovada că întârzierea a fost cauzată de interese de stat, din motive de securitate a zborului sau de un caz de forță majoră.
Reclamația administrativă este reglementată de aceleași reguli ca și în cazul contractului de transport aerian intern de mărfuri.
În ceea ce privește contractul de transport aerian internațional, acesta este reglementat în:
• Convenție de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, ratificată de România prin Decretul-lege nr.1213/1931. Această convenție a fost modificată prin:
– Protocol privind modificarea Convenției de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, încheiat la Haga la 28 septembrie 1955, ratificat prin Decretul nr.353/1958;
– Convenția complementară la Convenția de la Varșovia, pentru modificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internațional efectuat de altă persoană decât transportatorul contractual, încheiată la 18 septembrie 1961, la Guadalajara – Mexic, la care România a aderat prin Decretul nr.721/1964;
– Protocolul privind modificarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, așa cum a fost amendată prin Protocolul încheiat la Haga la 28 septembrie 1955, semnat la Guatemala City la 8 martie 1971;
– Protocoalele adiționale nr. 1, 2 și 3 și Protocolul nr. 4 de la Montreal privind modificarea Convenției de la Varșovia, astfel cum a fost amendată prin Protocolul de la Haga, sau a Convenției de la Varșovia, astfel cum a fost amendată prin Protocolul de la Haga și prin Protocolul de la Guatemala City, semnate la Montreal la 25 septembrie 1975;
• Convenție privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr.194/1965;
• Convenție pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971, ratificată de România prin Decretul nr.66/1975; completată prin:
– Protocol cu privire la reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile destinate aviației civile interna-ționale, suplimentar la Convenția încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971 pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, semnat la Montreal la 24 februarie 1988, la care România a aderat prin Legea nr.133/1998 publicată în „Monitorul Oficial" nr.252 din 7 iulie 1998;
• Convenție pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, încheiat la Montreal la 28 mai 1999, ratificată de România prin Ordonanța Guvernului nr. 107/2000, publicată în „Monitorul Oficial" nr.437 din 3 septembrie 2000.
• Regulamentul (CE) nr.2027/1997 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente (JO L285, 17.10.1997), modificat prin Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 889/2002,
• Regulamentul (CE) nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave ( 138, 30.4.2004) modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008.
În sensul Convenției de la Montreal din 1999, expresia transport internațional înseamnă orice transport în care, conform acordului dintre părți, punctul de plecare și punctul de destinație, indiferent dacă există sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt situate fie pe teritoriul a două state părți, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte. Transportul fără o asemenea escală între două puncte situate pe teritoriul unui singur stat parte nu este considerat transport internațional.
În anul 1945, la Havana s-a înființat Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene (IATĂ) și, deși doar două companii românești – TAROM și CARPATAIR – sunt membre IATA, condițiile de transport oferite de celelalte companii românești sunt aceleași ca și condițiile stabilite de IATĂ.
Traficul avioanelor românești și străine în spațiul aerian român este necesar a fi autorizat în prealabil de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Prestarea unor servicii aeriene de calitate a impus cooperarea internațională între companiile de navigație prin intermediul unor contracte reglementate din perspectiva recomandărilor IATA:
– contractul mterline este o formă de cooperare prin care doi transportatori aerieni convin să-și recunoască reciproc formele de transport în baza cărora companiile pot îmbarca la bordul navei pasageri, bagaje și mărfuri;
– contractul de reprezentanță pentru vânzări generale se încheie între două companii aeriene care se angajează să se reprezinte reciproc pe piața celeilalte părți ca reprezentant general de vânzări, de regulă cu autoritățile de stat; efectuează reclamă în condițiile respectării instrucțiunilor și regulilor care reglementează tarifele privind prestațiile efectuate; acest contract se deosebește de contractul interline prin aceea că agentul general poate transfera total sau parțial obligațiile sale, inclusiv dreptul de vânzare, de prestații la alte companii sau persoane care devin un fel de subagenți;
– contractul de operare in pool se încheie între partenerii care operează pe aceeași rută, stabilindu-se partajarea echitabilă a traficului în scopul evitării concurenței;
– contractul de handling prin care companiile aeriene își asigură serviciile necesare la sol, revăzându-și serviciile ce urmează să se presteze, tarifele utilizate și răspunderea între transportatori și agentul de handling; contractul de handling este reciproc în sensul că fiecare companie figurează reciproc ca agent handling.
În privința contractului de transport aerian internațional de bunuri, acesta se încheie sub forma unui document de transport aerian (AIR și WAYBILL) care face dovada încheierii contractului, primirii bunurilor la transport de către transportatorului aerian și condițiilor transportului.
Utilizarea oricărui alt mijloc prin care se realizează înregistrarea informațiilor cu privire la transportul care se efectuează se poate substitui eliberării unei scrisori de transport aerian. Dacă se folosesc alte asemenea mijloace, transportatorul va elibera expeditorului, la cererea acestuia, o chitanță de primire a bunului, care să permită identificarea expediției și accesul la informațiile conținute în înregistrările efectuate prin aceste alte mijloace.
Scrisoarea de transport aerian se încheie în trei exemplare originale și mai multe copii, în funcție de necesitățile beneficiarului de transport. Primul exemplar original poartă mențiunea „pentru transportator", fiind semnat de expeditor și rămâne la transportator. Al doilea exemplar original poartă mențiunea „pentru destinatar", fiind semnat de expeditor și transportator și însoțește marfa până la destinație, urmând a fi predat destinatarului. Al treilea exemplar original poartă mențiunea „pentru expeditor", este semnat de transportator și rămâne la expeditor pentru a fi negociat.
Copiile scrisorii de transport aerian sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar pentru îndeplinirea formalităților vamale și pentru realizarea unor decontări pentru prestări.
În afara celor trei exemplare originale, scrisoarea de transport aerian mai cuprinde: recipisa de primire a bunurilor, exemplarul pentru formalități de vamă la destinație.
Scrisoarea de transport aerian trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:
a) locul unde documentul a fost făcut și data la care a fost întocmit,
b) punctele de plecare și de destinație;
c) opririle prevăzute, cu rezerva facultății pentru transportator, să stipuleze că le va putea modifica în caz de nevoie și fără ca această modificare să poată face ca transportul să-și piardă caracterul său internațional;
d) numele și adresa expeditorului;
e) numele și adresa primului transportator;
f) numele și adresa destinatarului, dacă ar fi cazul;
g) felul mărfii;
h) numărul, felul ambalajului, mărcile particulare sau numerele coletelor;
i) greutatea, cantitatea, volumul sau dimensiunile bunurilor;
j) starea aparentă a mărfii și a ambalajului;
k) costul transportului, dacă este stipulat, data și locul plății și persoana care trebuie să plătească;
1) dacă expedierea se face contra ramburs, prețul mărfurilor și, eventual, totalul cheltuielilor;
m) totalul valorii declarate;
n) numărul exemplarelor scrisoarii de transport aerian;
o) documentele trimise transportatorului spre a întovărăși scrisoarea de transport aerian;
p) durata transportului și indicarea sumară a căii de urmat (via), dacă au fost stipulate.
Expeditorul, răspunzând pentru exactitatea datelor înscrise în scrisoarea de transport, va suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta. Expeditorul răspunde pentru faptul că la predarea bunurilor nu a transmis instrucțiunile cu privire la operațiunile tehnice și comerciale pentru a pune pe transportator în situația de a acționa în cunoștință de cauză.
Scrisoarea de transport aerian sau chitanța de primire a mărfii dovedește, până la proba contrară, încheierea contractului, primirea mărfii și condițiile transportului.
Enunțurile din scrisoarea de transport aerian privitoare la greutatea, dimensiunile și ambalajul mărfii, precum și la numărul coletelor sunt probe; cele privitoare la cantitatea, volumul și starea mărfii nu sunt probe în contra transportatorului decât dacă verificarea a fost făcută de acesta în prezența expeditorului și se înscrie constatarea în scrisoarea de transport aerian sau dacă este vorba de enunțuri privitoare la starea aparentă a mărfii.
Sub condiția de a executa toate obligațiunile ce rezultă din contractul de transport, expeditorul are dreptul să dispună de marfă, fie retrăgând-o de la aerodromul de plecare sau de destinație, fie oprind-o în timpul călătoriei cu ocazia unei escale, fie făcând să fie predată la locul de destinație sau în timpul călătoriei unei alte persoane decât destinatarului indicat în scrisoarea de transport aerian, fie cerând să fie înapoiată la aerodromul de plecare, numai dacă exercitarea acestui drept nu aduce prejudiciu nici transportatorului, nici celorlalți expeditori și cu obligația să restituie cheltuielile ce rezultă.
În caz că executarea ordinelor expeditorului este imposibilă, transportatorul trebuie să-1 avizeze imediat de acest lucru.
Dacă transportatorul se conformează ordinelor de a dispune ale expeditorului, fără a pretinde arătarea exemplarului scrisorii de transport aerian dată acestuia, el va fi răspunzător de prejudiciul ce ar putea fi pricinuit prin aceasta persoanei care se află în posesia scrisorii de transport aerian.
Dreptul expeditorului încetează în clipa în care începe acela al destinatarului. Totuși, dacă destinatarul refuză scrisoarea de transport sau marfa, expeditorul își reia dreptul de a dispune.
Afară de cazurile indicate, destinatarul are dreptul, din momentul sosirii mărfii la punctul de destinație, să ceară transportatorului să-i remită scrisoarea de transport aerian și să-i predea marfa în schimbul plății tuturor creanțelor și executării condițiilor de transport indicate în scrisoarea de transport aerian.
Transportatorul trebuie să avizeze pe destinatar îndată ce a sosit marfa.
Dacă pierderea mărfii este recunoscută de către transportator sau dacă expiră termenul de șapte zile de la data când marfa ar fi trebuit să sosească, destinatarul este autorizat să-și valorifice față de transportator drepturile ce decurg din contractul de transport.
Expeditorul și destinatarul își pot valorifica toate drepturile ce le sunt conferite fiecăruia în nume propriu, fie că s-ar prezenta în propriul interes, fie în interesul altora, cu condiția de a executa obligațiile impuse prin contract.
Expeditorul este obligat să dea toate lămuririle și să alăture la scrisoarea de transport aerian documentele care, înainte de a fi remisă marfa destinatarului, sunt necesare pentru îndeplinirea formalităților vamale, de acciză sau de poliție.
Expeditorul este răspunzător față de transportator pentru orice daună ce ar putea rezulta din absența sau insuficiența acestor lămuriri și documente, afară de cazul unei greșeli din partea transportatorului sau a prepușilor săi. Transportatorul nu este ținut să examineze dacă aceste lămuriri și documente sunt exacte sau suficiente.
Taxele de transport și celelalte cheltuieli accesorii sunt suportate de expeditor sau destinatar, în funcție de prevederile stabilite de contractul de comerț exterior, astfel:
– „franco-uzină" presupune că transportul mărfii la aeroportul de expediție, taxa de transport aerian și taxele accesorii, inclusiv cele pentru aeroportul de destinație și transportul la domiciliu se suportă de către destinatar;
– „taxa de aeroport" presupune ca expeditorul să suporte cheltuielile cu transportul mărfii la aeroport și taxele accesorii pe aeroportul de plecare, iar destinatarul, taxa de transport, taxele accesorii pe aeroportul de sosire și transportul mărfii până la domiciliul său;
– „franco-aeroport de destinație" presupune că expeditorul suportă transportul mărfii până la aeroportul de decolare, taxele accesorii și taxele de transport, iar destinatarul, taxele accesorii pe aeroportul de destinație și transportul mărfii la domiciliu;
– „franco-domiciliul destinatarului" presupune că expeditorul suportă toate cheltuielile aferente transportului până la domiciliul destinatarului.
În cazul traficului internațional aerian de mărfuri, sunt stabilite tarife unice pe baza normelor IATĂ după greutatea sau volumul mărfii, separat pentru mărfuri generale și pentru mărfuri speciale.
Taxele de transport nu includ și taxele auxiliare (vamale, de magazinaj).
Conform prevederilor Convenției de la Varșovia, expeditorul poate dispune următoarele modificări:
– retragerea mărfii la aeroportul de decolare în timpul călătoriei și chiar la destinație;
– oprirea mărfii în timpul călătoriei la o escală pe un anumit aeroport;
– predarea la destinație sau la o escală intermediară a altei persoane decât destinatarul inițial.
Transportatorul va executa dispoziția de modificare primită dacă prin aceasta nu se aduc prejudicii nici lui, nici celorlalți expeditori, expeditorul având obligația de a suporta toate cheltuielile pe care le presupune modificarea dispusă.
Dacă executarea ordinelor nu este posibilă, atunci transportatorul este obligat să-1 avizeze pe expeditor.
După sosirea mărfii la destinație, destinatarul are dreptul să ceară transportatorului remiterea scrisorii de transport aerian și predarea mărfii după ce a executat toate obligațiile ce-i revin.
În cazul în care destinatarul refuză primirea mărfii sau nu poate fi găsit, transportatorul avizează pe expeditor pentru a dispune asupra acesteia.
În caz de pierdere a mărfii, recunoscută de către transportator sau după 7 zile de la data când marfa trebuia să sosească la destinație, destinatarul este autorizat să-și valorifice toate drepturile ce decurg din contractul de transport.
În cazul contractului de transport aerian internațional de călători și bagaje, documentele de transport sunt biletul de călătorie și buletinul de bagaje, prezintă următoarele aspecte.
Pentru transportul călătorilor, transportatorul este ținut a libera un bilet de călătorie, ce trebuie să conțină următoarele mențiuni:
a) locul și data emiterii;
b) punctele de plecare și de destinație;
c) opririle prevăzute, cu rezerva facultății pentru transportator să stipuleze că le va putea modifica în caz de nevoie și fără ca această modificare să poată face ca transportul să-și piardă caracterul său internațional;
d) numele și adresa transportatorului sau transportatorilor. Lipsa, neregularitatea sau pierderea biletului nu atinge nici existența, nici validitatea contractului de transport.
Pentru transportul bagajelor, altele decât micile obiecte persoane pe care le păstrează călătorul în paza sa, transportatorul este ținut a elibera un buletin de bagaje.
Buletinul de bagaje este făcut în două exemplare, unul pentru călător, celălalt pentru transportator.
El trebuie să conțină următoarele mențiuni:
a) locul și data emiterii;
b) punctele de plecare și de destinație;
c) numele și adresa transportatorului sau transportatorilor;
d) numărul biletului de călătorie;
e) indicația că predarea bagajelor este făcută purtătorului buletinului;
f) numărul și greutatea coletelor;
g) suma valorii declarate.
În cazul în care aceste măsuri nu sunt respectate, se atrage răspunderea transportului aerian, pe care o voi dezvolta în următorul capitol.
CAPITOLUL 4
RĂSPUNDEREA TRANSPORTULUI AERIAN
4.1. Răspunderea transportatorului aerian
În materia răspunderii se impune distincția dintre răspunderea contractuală a transportatorului aerian, reglementată de Convenția de la Varșovia, pentru daunele ocazionate mărfurilor, și răspunderea delictuală pentru daunele pricinuite terților la sol, reglementată prin Convențiile de la Roma din 1933 și 1952.
Potrivit art.23 din Convenția de la Varșovia, orice clauză stabilită de părți în care s-ar micșora sau înlătura răspunderea transportatorului față de prevederile convenției este nulă.
Transportatorul este răspunzător de dauna ivită în caz de distrugere, de pierdere sau de avarie a bagajelor înregistrate sau a mărfurilor, când evenimentul ce a pricinuit dauna s-a produs în timpul călătoriei aeriene.
Transportul aerian cuprinde perioada în timpul căreia bagajele sau mărfurile se află în paza transportatorului, fie într-un aerodrom sau la bordul unei aeronave, fie în vreun loc oarecare în caz de coborâre în afara unui aerodrom.
Perioada transportului aerian nu cuprinde niciun transport terestru, maritim sau fluvial în afara unui aerodrom.
Totuși, dacă un asemenea transport se face ca executare a contractului de transport aerian în vederea încărcării, a predării sau a transbordării, se presupune, afară de proba contrară, că orice daună este cauzată de un eveniment ivit în timpul transportului aerian.
Transportatorul este răspunzător de dauna cauzată de o întârziere în transportul aerian al călătorilor, al bagajelor sau al mărfurilor.
Transportatorul nu este răspunzător dacă dovedește că dânsul și prepușii săi au luat toate măsurile necesare spre a evita dauna sau că le era peste putință a le lua.
În transporturile mărfurilor și bagajelor, transportatorul nu este răspunzător, dacă dovedește că dauna provine dintr-o greșeală a pilotării, a conducerii aeronavei sau a navigației și dacă, din toate punctele de vedere, el și prepușii săi au luat toate măsurile necesare pentru a evita dauna.
În cazul în care transportatorul face dovada că greșeala persoanei lezate a cauzat dauna sau a contribuit la ea, tribunalul va putea să înlăture sau să micșoreze răspunderea transportatorului.
Primirea bagajelor și a mărfurilor fără protest din partea destinatarului va constitui prezumția, afară de proba contrară, că mărfurile au fost predate în stare bună și conform documentului de transport.
În caz de avarie, destinatarul trebuie să adreseze un protest transportatorului imediat după descoperirea avariei, dar nu mai târziu de trei zile pentru bagaje și de șapte zile pentru mărfuri din ziua primirii lor.
Răspunderea contractuală a transportatorului aerian este antrenată pentru pierderea (totală sau parțială) ori pentru avarierea mărfii și pentru executarea cu întârziere a transportului. În caz de pierdere a mărfii sau la expirarea a 7 zile de la data la care marfa trebuia să sosească, destinatarul își poate valorifica drepturile față de transportator.
În cazul avarierii mărfii, destinatarul se poate adresa transportatorului în cel mult 14 zile de la data primirii ei, iar în cazul întârzierii la transport, protestul poate fi înaintat în cel mult 21 zile.
Primirea mărfurilor fără rezerve de către destinatar creează prezumția relativă că mărfurile au fost predate de către transportator în bună stare.
La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 DST pentru fiecare pasager, în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz, transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăși suma declarată, cu excepția cazului în care dovedește că suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinație.
La transportul de mărfuri, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 17 DST per kilogram, în afara cazului în care expeditorul, în momentul când coletul a fost predat transportatorului, a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz, transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu o va depăși pe cea declarată, cu excepția cazului în care dovedește că această sumă este mai mare decât interesul expeditorului în livrarea la destinație.
În caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere a unei părți din marfa sau a oricărui obiect conținut de aceasta, la determinarea sumei la care este limitată răspunderea transportatorului se va lua în considerare greutatea totală a coletului sau a coletelor în cauză. Totuși, atunci când distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întârzierea unei părți din marfa sau a unui obiect conținut de aceasta afectează valoarea celorlalte colete acoperite de aceeași scrisoare de transport aerian sau de aceeași chitanță de primire a mărfii ori, în cazul în care astfel de documente nu au fost emise, de aceleași informații înregistrate în alte mijloace, va fi luată în considerare și greutatea totală a acestor colete la determinarea limitei de răspundere.
Aceste limite prevăzute în Convenția de la Montreal din 1999 nu vor putea împiedica tribunalul de a solicita, în conformitate cu legislația pe care o aplică, achitarea unei sume suplimentare, corespunzătoare unei părți sau întregii sume rezultate din cheltuielile de judecată și din celelalte cheltuieli rezultate în urma litigiului și suportate de reclamant, inclusiv dobânda. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul în care valoarea daunelor solicitate, excluzând cheltuielile de judecată și alte cheltuieli legate de proces, nu depășește suma pe care transportatorul a oferit-o în scris reclamantului, în termen de 6 luni de la data la care a avut loc evenimentul care a provocat dauna sau înainte de introducerea acțiunii în justiție, dacă aceasta este ulterioară respectivului termen.
Transportatorul aerian va fi exonerat de răspundere în caz de forță majoră, caz fortuit, culpa victimei și viciile ascunse ale mărfurilor.
Acțiunea în justiție trebuie introdusă la instanța de pe teritoriul uneia dintre părțile contractante astfel: la instanța domiciliului transportatorului, la instanța în circumscripția căreia se află sediul principal al transportatorului sau unde acesta are o agenție prin care s-a încheiat contractul, la instanța aeroportului de destinație. Dreptul la acțiune se prescrie în doi ani, termenul curgând de la data sosirii la destinație sau de la data la care ar trebui să sosească.
4.2. Combaterea actelor ilicite din aviația civilă
Actele ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile pun în pericol securitatea persoanelor și bunurilor, împiedică în mod serios exploatarea serviciilor aeriene și subminează încrederea oamenilor în securitatea aviației civile.
Măsurile în vederea pedepsirii autorilor acestora au fost luate prin adoptarea Convenției de la Montreal din 23 septembrie 1971, care mai întâi definește infracțiunea în aviația civilă și regimul unei aeronave.
Comite o infracțiune orice persoană care, în mod ilicit, cu intenție:
a) săvârșește un act de violență împotriva unei persoane aflate la bordul unei aeronave în zbor, dacă acest act este de natură să pună în pericol securitatea aeronavei;
b) distruge o aeronavă în serviciu sau îi cauzează deteriorări care o fac inaptă de zbor ori sunt de natură să-i pună în pericol securitatea în zbor;
c) plasează sau face să se plaseze pe o aeronavă în serviciu, prin orice mijloc, un dispozitiv sau substanțe apte să distrugă acea aeronavă sau să-i producă deteriorări care o fac inaptă de zbor ori sunt de natură să-i pună în pericol securitatea în zbor;
d) distruge sau deteriorează instalații sau servicii de navigație aeriană sau tulbură funcționarea acestora, dacă vreunul dintre aceste acte este de natură să pună în pericol securitatea aeronavelor în zbor;
e) comunică o informație știind că aceasta este falsă și, prin acest fapt, pune în pericol securitatea unei aeronave în zbor;
f) este complice al unei persoane care comite sau încercă să comită vreuna dintre aceste infracțiuni.
O aeronavă se consideră a fi în zbor în momentul în care, îmbarcarea fiind terminată, toate ușile au fost închise și până în momentul în care una dintre aceste uși a fost deschisă în vederea debarcării. În caz de aterizare forțată, se consideră că zborul continuă până când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele și bunurile de la bord.
O aeronavă se consideră a fi în serviciu din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu cuprinde, în orice caz, întregul timp în care aeronava se află în zbor.
Convenția de la Montreal prevede că fiecare stat contractant ia măsurile necesare pentru stabilirea competenței sale, în scopul anchetării infracțiunilor, în următoarele cazuri:
a) dacă infracțiunea este săvârșită pe teritoriul acestui stat;
b) dacă infracțiunea este săvârșită împotriva sau la bordul unei aeronave înmatriculate în acest stat;
c) dacă aeronava la bordul căreia s-a comis infracțiunea aterizează pe teritoriul său și autorul prezumat al infracțiunii se află încă la bord;
d) dacă infracțiunea este săvârșită împotriva sau la bordul unei aeronave închiriate fără echipaj unei persoane care are sediul principal al activității sale sau reședința permanentă în acest stat.
Dacă se consideră că circumstanțele o justifică, statul pe teritoriul căruia se găsește autorul prezumat al infracțiunii asigură detenția acestuia sau ia orice alte măsuri necesare pentru a-i asigura prezența. Această detenție și aceste măsuri trebuie să fie conforme cu legislația acelui stat: ele nu pot fi menținute decât pe perioada necesară începerii urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare. Acest stat procedează imediat la o anchetă preliminară în vederea stabilirii faptelor.
Orice persoană deținută poate comunica imediat cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cărui naționalitate o are.
Atunci când un stat pune o persoană în stare de detenție, el înștiințează imediat despre această detenție, precum și despre împrejurările care o justifică, statul a cărui naționalitate o are persoana deținută și, dacă consideră oportun, orice alte state interesate.
Statul pe teritoriul căruia este descoperit autorul prezumat al unei infracțiuni, în cazul când nu se procedează la extrădarea acestuia, supune cazul fără nicio excepție și indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu săvârșită pe teritoriul său, autorităților sale, care au competența de a exercita acțiunea penală.
Aceste autorități hotărăsc în aceleași condiții ca și pentru celelalte infracțiuni de drept comun cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat.
Infracțiunile sunt socotite ca a fi cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare încheiat între statele contractante. În cazul în care un stat care condiționează extrădarea de existența unei convenții este sesizat cu o cerere de extrădare din partea unui alt stat cu care nu a încheiat convenție de extrădare, acesta are latitudinea de a considera Convenția de la Montreal din 1971 ca temei juridic al extrădării în ceea ce privește infracțiunile.
Statele care nu condiționează extrădarea de existența unei convenții socotesc infracțiunea ca un caz de extrădare între ele, în condițiile definite de dreptul statului căruia i-a fost adresată cererea.
Statele care înființează pentru transportul aerian organizații de exploatare în comun sau organisme internaționale de exploatare și care exploatează aeronave făcând obiectul unei înmatriculări comune sau internaționale desemnează pentru fiecare aeronavă, în funcție de împrejurări, statul care exercită competența și care va avea atribuțiile statului de înmatriculare. Ele vor înștiința despre această desemnare Organizația Aviației Civile Internaționale, care va informa despre aceasta toate statele părți la Convenția de la Montreal din 1971.
Atunci când zborul unei aeronave a fost întârziat sau întrerupt din cauza comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute în Convenția de la Montreal, statul contractant pe teritoriul căruia se găsește aeronava, pasagerii sau echipajul facilitează pasagerilor și echipajului continuarea călătoriei cât mai curând posibil. El restituie fără întârziere aeronava și încărcătura sa celor ce au dreptul să le dețină.
Statele contractante acordă cea mai largă asistență judiciară posibilă în orice procedură penală privind infracțiunile menționate. în toate cazurile, legea aplicabilă pentru executarea unei cereri de asistență este aceea a statului căruia i se adresează cererea.
CONCLUZII
Ca o concluzie desprinsă la cele prezentate mai sus se poate spune că legiuitorul Codului civil se preocupă și de definirea contractului de transport. Astfel, potrivit art. 1.955 Noul Cod Civil, prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.
Ca regulă, părțile contractului de transport sunt expeditorul și transportatorul. Transportul bunurilor poate fi contractat și de către destinatarul bunurilor ce urmează a fi transportate, caz în care părțile contractului de transport sunt transportatorul și destinatarul bunurilor transportate.
În cazul transportului de bunuri, chiar dacă expeditorul este cel care contractează transportul, anumite consecințe juridice se produc și în persoana destinatarului bunurilor transportate. Se înțelege că derularea contractului de transport de bunuri presupune participarea a trei subiecte, respectiv expeditorul, transportatorul și destinatarul bunurilor transportate.
Art. 1.956 noul Cod civil dispune: „contractul de transport se dovedește prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimație de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz”. Codul civil nu face niciun fel de precizări în legătură cu forma contractului de transport, ceea ce înseamnă că înscrisurile despre care face vorbire norma legală privesc proba iar nu validitatea contractului.
Codul civil reglementează două modalități principale de transport, transportul succesiv și transportul combinat.
Potrivit art. 1957 C. civ, transportul poate fi realizat de unul sau mai mulți transportatori, în acest din urmă caz putând fi succesiv ori combinat. Transportul succesiv este cel efectuat de 2 sau mai mulți transportatori succesivi care utilizează același mod de transport. Transportul combinat este cel în care același transportator sau aceiași transportatori succesivi utilizează moduri de transport diferite, motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de transport multimodal.
Transportatorii care se succed își predau unul altuia bunurile și bagajele transportate, până la destinație, fără intervenția expeditorului sau a călătorului în condițiile art. 1.957 alin. (3) noul Cod Civil.
Spre deosebire de alte contracte, Codul civil nu reglementează cazurile de încetare a contractului de transport, nici pentru transportul de bunuri și nici pentru transportul de persoane și bagaje. în atare situație, contractul de transport, atât cel de bunuri cât și transportul de persoane și bagaje este supus cazurilor generale de încetare a contractelor.
În consecință, principalele cazuri de încetare a contractului de transport privesc: efectuarea transportului și ajungerea bunurilor, persoanelor sau bagajelor la destinația stabilită în contract, imposibilitatea efectuării transportului, refuzul expeditorului de a preda bunurile spre transport, pieirea totală sau parțială a bunurilor înainte de efectuarea transportului etc. în baza principiului libertății de a contracta, părțile pot stipula și alte cazuri de încetare a contractului de transport.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii
Atanasiu, A.G. Dimitriu, A.P., Dobre, A.F., etc, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2011.
Baias Flavius-Antoniu, Eugen Chelaru, Ioan Macovei, Rodica Constantinovici, Noul Cod civil, comentariu pe articole, art. 1-2664, Editura C.H.Beck, București, 2012.
Caraiani Gheorghe, Constantin Georgescu, Transporturi și expediții internaționale, Editura Universitară, București, 2012.
Ciobanu I.T., Dreptul transporturilor, Transportul terestru și aerian, Editura Actami, București, 2000.
Căpățână Octavian, Gheorghe Stancu, Dreptul transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Dinca Răzvan, Contracte civile speciale în Noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Făiniși F., Dreptul transporturilor, Ediția a IV-a, Editura Pro Universitaria, București, 2014.
Făiniși Florin, Dreptul transporturilor, curs universitar, Editura Solaris, București, 2006.
Manolache Octavian, Dreptul transporturilor, Editura All Beck, București, 2001.
Moțiu Florin, Contracte speciale în noul cod civil, Editura Wolters Kluwer, București, 2013.
Piperea Gheorghe, Dreptul transporturilor, Editura C.H. Beck, București, 2013.
Stănciulescu Liviu, Vasile Nemeș, Dreptul contractelor civile si comerciale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2013.
Stancu Gheorghe, Teoria generală a contractului de transport, Editura Lumina Lex, București, 2009.
II. Legislație
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil republicat in Monitorul Oficial 505/2011, aplicabil din 1.10.2011.
Ordonanța Guvernului României nr. 19/1997 privind transporturile republicată în M. Of. Nr. 552/1999.
Legea nr. 31/1990 a fost modificată prin: Legea nr. 41/1991 (M. Of. nr. 120 din 4 iunie 1991), Legea nr. 44/1991 (M. Of. nr. 1421 din 11 iulie 1991), Legea nr. 80/1991 (M. Of. nr. 263 din 23 decembrie 1991); prin Legea nr. 78/1992 (M. Of. nr. 263 din 23 decembrie 1991) și prin Legea nr. 78/1992 (M. Of. nr. 178 din 28 iulie 1992). Legea nr. 31/1990 a fost substanțial modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/1997 (M. Of. nr. 133 din 27 iunie 1997), aprobată prin Legea nr. 195/1997 (M. Of. nr. 335 din 28 noiembrie 1997). În temeiul art. X din O.U.G. nr. 32/1997, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale a fost republicată, cu o nouă numerotare a textelor, în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998. Legea nr. 31/1990. în forma republicată, a fost modificată prin: O.U.G. nr. 16/1998 (M. Of. nr. 359 din 22 septembrie 1998)- Legea nr 99/1999 (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999); Legea nr. 127/2000 (M. Of. nr. 345 din 25 iulie 2000)- O.U.G. nr. 76/2001 (M. Of. nr. 283 din 31 mai 2001); Legea nr. 314/2001 (M. Of. nr. 338 din 26 iunie 2001); Legea nr. 133/2002 (M. Of. nr. 230 din 5 aprilie 2002); O.U.G. nr. 102/2002 (M. O" nr. 673 din 11 septembrie 2002); Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003); Legea nr. 297/2004 (M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004). În temeiul art. XII din titlul II al cărții a II-a din Legea 161/2003, Legea nr. 31/1990 a fes: republicată a doua oară (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004). După republicare, Legea nr. 31/1990 a fost modificată prin Legea nr. 302/2005 (M. Of. nr. 952 din 27 octombrie 2005), Legea nr. 85/2006 (M Of nr 359 din 21 aprilie 2006), Legea nr. 164/2006 (M. Of. nr. 430 din 18 mai 2006 Legea nr. 441/2006 (M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006), O.U.G. nr. 82/2007 (M. Of. nr. 446 din 29 iunie 2007), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2009 (M. Of. nr. 246 din 14 aprilie 2009) OUG nr 52/2008 (M Of. nr. 333 din 30 aprilie 2008), aprobată cu modificări și completări pr-Leqea nr 284/2008 (M Of. nr. 778 din 20 noiembrie 2008), OUG nr. 43/2010 (M. Of. nr. 316 din 1 mai 2010) OUG nr 54/2010 (M. Of. nr. 421 din 23 iunie 2010), OUG nr. 90/2010 (M. Of. nr. 674 04 octombrie 2010), aprobată prin Legea nr. 34/2011 (M. Of. nr. 205 din 24 martie 2011) și O.U.G. nr. 2/2012 (M. Of. nr. 143 din 02 martie 2012).
DIRECTIVA 2000/35/CE (14) Faptul că profesiunile liberale intră în domeniul de aplicare al prezentei directive nu înseamnă că statele membre trebuie să le trateze ca întreprinderi sau comercianți în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile publicată în M. Of. Nr. 200/1997 republicată în M. Of. Nr. 552/1999 modificată prin O.U.G. nr.4/2011 publictă în M. Of. Nr. 78/2011.
Ordonanța Guvernului nr. 29/22.08.1997 privind Codul aerian publicată în M. Of. Nr. 208/1997 republicată în M. Of. Nr. 45/2001 modificată prin Legea nr.187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în M. Of. Nr. 757/2012 republicată în M. Of. Nr. 117/2013.
Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 publicată în M.Of. nr. 101/31 ian. 2005 republicată în M. Of. Nr. 838/2006.
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.12 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române publicată în M. Of. Nr. 254/1998 republicată în M. Of. Nr. 834/2004 modificată prin O.U.G. nr. 55/2011 publicată în M. Of. Nr. 433/2011.
Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind navigația civilă publicată în M. Of. Nr. 221/1997 republicată în M. Of. Nr. 210/2004 modificată prin Legea 103/2013 publicată în M. Of. Nr. 211/2013.
Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere publicată în M. Of. Nr. 625/2011
Ordonanța Guvernului nr.29/1997 a fost adoptat noul Cod aerian civil publicat în „Monitorul Oficial" al României nr.208 din 26 august 1997. O.G. nr.29/1997 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 130/2000, fiind republicată cu toate aceste modificări, dându-se articolelor și alineatelor numerotarea corespunzătoare, în „Monitorul Oficial" al României", nr.45 din 26 ianuarie 2001, fiind ulterior modificată prin Legea nr.399/2005.
Legea nr.257/2001 privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României publicată în „Monitorul Oficial" nr.273 din 25 mai 2001 și republicată, cu toate modificările de până la acea dată, în „Monitorul Oficial" nr.684 din 29 iulie 2005 fiind apoi modificată prin Legea nr. 187/2012.
Ordonanța Guvernului nr.45/1997 privind înființarea Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM- S.A.” publicată în Monitorul Oficial nr.223 din 29 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr.136/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.241 din 2 iulie 1998, fiind apoi modificată prin: Ordonanța Guvernului nr.98/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2001, Legea nr.323/2002, Legea nr.316/2001, Ordonanța Guvernului nr.1/2007, Legea nr.59/2007.
Convenție de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, ratificată de România prin Decretul-lege nr.1213/1931, publicat în „Monitorul Oficial" nr.83 din 9 aprilie 1931.
Protocol privind modificarea Convenției de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, încheiat la Haga la 28 septembrie 1955, ratificat prin Decretul nr.353/1958 publicat în „Buletinul Oficial" nr.33 din 21 august 1958.
Convenția complementară la Convenția de la Varșovia, pentru modificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internațional efectuat de altă persoană decât transportatorul contractual, încheiată la 18 septembrie 1961, la Guadalajara – Mexic, la care România a aderat prin Decretul nr.721/1964, publicat în „Buletinul Oficial" nr.21 din 22 decembrie 1964.
Convenție privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr.194/1965 publicat în „Buletinul Oficial" nr.15 din 29 aprilie 1965.
Convenție pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971, ratificată de România prin Decretul nr.66/1975, publicat în „Buletinul Oficial" nr.58 din iunie 1975.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii
Atanasiu, A.G. Dimitriu, A.P., Dobre, A.F., etc, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2011.
Baias Flavius-Antoniu, Eugen Chelaru, Ioan Macovei, Rodica Constantinovici, Noul Cod civil, comentariu pe articole, art. 1-2664, Editura C.H.Beck, București, 2012.
Caraiani Gheorghe, Constantin Georgescu, Transporturi și expediții internaționale, Editura Universitară, București, 2012.
Ciobanu I.T., Dreptul transporturilor, Transportul terestru și aerian, Editura Actami, București, 2000.
Căpățână Octavian, Gheorghe Stancu, Dreptul transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Dinca Răzvan, Contracte civile speciale în Noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Făiniși F., Dreptul transporturilor, Ediția a IV-a, Editura Pro Universitaria, București, 2014.
Făiniși Florin, Dreptul transporturilor, curs universitar, Editura Solaris, București, 2006.
Manolache Octavian, Dreptul transporturilor, Editura All Beck, București, 2001.
Moțiu Florin, Contracte speciale în noul cod civil, Editura Wolters Kluwer, București, 2013.
Piperea Gheorghe, Dreptul transporturilor, Editura C.H. Beck, București, 2013.
Stănciulescu Liviu, Vasile Nemeș, Dreptul contractelor civile si comerciale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2013.
Stancu Gheorghe, Teoria generală a contractului de transport, Editura Lumina Lex, București, 2009.
II. Legislație
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil republicat in Monitorul Oficial 505/2011, aplicabil din 1.10.2011.
Ordonanța Guvernului României nr. 19/1997 privind transporturile republicată în M. Of. Nr. 552/1999.
Legea nr. 31/1990 a fost modificată prin: Legea nr. 41/1991 (M. Of. nr. 120 din 4 iunie 1991), Legea nr. 44/1991 (M. Of. nr. 1421 din 11 iulie 1991), Legea nr. 80/1991 (M. Of. nr. 263 din 23 decembrie 1991); prin Legea nr. 78/1992 (M. Of. nr. 263 din 23 decembrie 1991) și prin Legea nr. 78/1992 (M. Of. nr. 178 din 28 iulie 1992). Legea nr. 31/1990 a fost substanțial modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/1997 (M. Of. nr. 133 din 27 iunie 1997), aprobată prin Legea nr. 195/1997 (M. Of. nr. 335 din 28 noiembrie 1997). În temeiul art. X din O.U.G. nr. 32/1997, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale a fost republicată, cu o nouă numerotare a textelor, în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998. Legea nr. 31/1990. în forma republicată, a fost modificată prin: O.U.G. nr. 16/1998 (M. Of. nr. 359 din 22 septembrie 1998)- Legea nr 99/1999 (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999); Legea nr. 127/2000 (M. Of. nr. 345 din 25 iulie 2000)- O.U.G. nr. 76/2001 (M. Of. nr. 283 din 31 mai 2001); Legea nr. 314/2001 (M. Of. nr. 338 din 26 iunie 2001); Legea nr. 133/2002 (M. Of. nr. 230 din 5 aprilie 2002); O.U.G. nr. 102/2002 (M. O" nr. 673 din 11 septembrie 2002); Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003); Legea nr. 297/2004 (M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004). În temeiul art. XII din titlul II al cărții a II-a din Legea 161/2003, Legea nr. 31/1990 a fes: republicată a doua oară (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004). După republicare, Legea nr. 31/1990 a fost modificată prin Legea nr. 302/2005 (M. Of. nr. 952 din 27 octombrie 2005), Legea nr. 85/2006 (M Of nr 359 din 21 aprilie 2006), Legea nr. 164/2006 (M. Of. nr. 430 din 18 mai 2006 Legea nr. 441/2006 (M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006), O.U.G. nr. 82/2007 (M. Of. nr. 446 din 29 iunie 2007), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2009 (M. Of. nr. 246 din 14 aprilie 2009) OUG nr 52/2008 (M Of. nr. 333 din 30 aprilie 2008), aprobată cu modificări și completări pr-Leqea nr 284/2008 (M Of. nr. 778 din 20 noiembrie 2008), OUG nr. 43/2010 (M. Of. nr. 316 din 1 mai 2010) OUG nr 54/2010 (M. Of. nr. 421 din 23 iunie 2010), OUG nr. 90/2010 (M. Of. nr. 674 04 octombrie 2010), aprobată prin Legea nr. 34/2011 (M. Of. nr. 205 din 24 martie 2011) și O.U.G. nr. 2/2012 (M. Of. nr. 143 din 02 martie 2012).
DIRECTIVA 2000/35/CE (14) Faptul că profesiunile liberale intră în domeniul de aplicare al prezentei directive nu înseamnă că statele membre trebuie să le trateze ca întreprinderi sau comercianți în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.
Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile publicată în M. Of. Nr. 200/1997 republicată în M. Of. Nr. 552/1999 modificată prin O.U.G. nr.4/2011 publictă în M. Of. Nr. 78/2011.
Ordonanța Guvernului nr. 29/22.08.1997 privind Codul aerian publicată în M. Of. Nr. 208/1997 republicată în M. Of. Nr. 45/2001 modificată prin Legea nr.187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în M. Of. Nr. 757/2012 republicată în M. Of. Nr. 117/2013.
Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 publicată în M.Of. nr. 101/31 ian. 2005 republicată în M. Of. Nr. 838/2006.
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.12 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române publicată în M. Of. Nr. 254/1998 republicată în M. Of. Nr. 834/2004 modificată prin O.U.G. nr. 55/2011 publicată în M. Of. Nr. 433/2011.
Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind navigația civilă publicată în M. Of. Nr. 221/1997 republicată în M. Of. Nr. 210/2004 modificată prin Legea 103/2013 publicată în M. Of. Nr. 211/2013.
Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere publicată în M. Of. Nr. 625/2011
Ordonanța Guvernului nr.29/1997 a fost adoptat noul Cod aerian civil publicat în „Monitorul Oficial" al României nr.208 din 26 august 1997. O.G. nr.29/1997 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 130/2000, fiind republicată cu toate aceste modificări, dându-se articolelor și alineatelor numerotarea corespunzătoare, în „Monitorul Oficial" al României", nr.45 din 26 ianuarie 2001, fiind ulterior modificată prin Legea nr.399/2005.
Legea nr.257/2001 privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României publicată în „Monitorul Oficial" nr.273 din 25 mai 2001 și republicată, cu toate modificările de până la acea dată, în „Monitorul Oficial" nr.684 din 29 iulie 2005 fiind apoi modificată prin Legea nr. 187/2012.
Ordonanța Guvernului nr.45/1997 privind înființarea Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM- S.A.” publicată în Monitorul Oficial nr.223 din 29 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr.136/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.241 din 2 iulie 1998, fiind apoi modificată prin: Ordonanța Guvernului nr.98/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2001, Legea nr.323/2002, Legea nr.316/2001, Ordonanța Guvernului nr.1/2007, Legea nr.59/2007.
Convenție de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, ratificată de România prin Decretul-lege nr.1213/1931, publicat în „Monitorul Oficial" nr.83 din 9 aprilie 1931.
Protocol privind modificarea Convenției de unificare a unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, încheiat la Haga la 28 septembrie 1955, ratificat prin Decretul nr.353/1958 publicat în „Buletinul Oficial" nr.33 din 21 august 1958.
Convenția complementară la Convenția de la Varșovia, pentru modificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internațional efectuat de altă persoană decât transportatorul contractual, încheiată la 18 septembrie 1961, la Guadalajara – Mexic, la care România a aderat prin Decretul nr.721/1964, publicat în „Buletinul Oficial" nr.21 din 22 decembrie 1964.
Convenție privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr.194/1965 publicat în „Buletinul Oficial" nr.15 din 29 aprilie 1965.
Convenție pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971, ratificată de România prin Decretul nr.66/1975, publicat în „Buletinul Oficial" nr.58 din iunie 1975.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Juridic AL Transporturilor Aeriene (ID: 129527)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.