Regimul Juridic al Nulitatii Actului Juridic Civil
CUPRINS
SECȚIUNEA I
NOȚIUNE. FUNCȚII. DELIMITARE
SUBSECȚIUNEA I
Definiția nulității actului juridic civil …………………………………..5
2. Sediul materiei ……………………………………………………………..7
3. Concepția despre nulitate ………………………………………………7
SUBSECȚIUNEA a-II-a
Funcțiile nulității actului juridic civil ………………………………………9
SUBSECȚIUNEA a-III-a
Delimitarea nulității actului juridic civil de alte sancțiuni de drept civil …………………………………………………………………………………10
Nulitate – Rezoluțiune ………………………………………………….11
Nulitate – Reziliere ………………………………………………………13
3. Nulitate – Revocare ……………………………………………………..14
4. Nulitate – Caducitate …………………………………………………….15
5. Nulitate – Inopozabilitate ………………………………………………17
6. Nulitate – Reducțiunea liberalităților excesive ………………….19
7. Nulitate – Inexistență ……………………………………………………20
SECȚIUNEA a-II-a
CLASIFICARE
SUBSECȚIUNEA I
Clasificarea nulităților actului juridic civil ……………………………23
SECȚIUNEA a-III-a
SUBSECȚIUNEA I
CAUZELE DE NULITATE
1. Prezentare generală …………………………………………………..31
2. Cauzele de nulitate absolută ……………………………………….32
3. Cauzele de nulitate relativă …………………………………………35
SUBSECȚIUNEA a-II-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII ABSOLUTE A ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..36
SUBSECȚIUNEA a-III-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII RELATIVE A ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..43
SUBSECȚIUNEA a-IV-a
DEOSEBIRI DE REGIM JURIDIC ÎNTRE NULITATEA ABSOLUTÀ ȘI NULITATEA RELATIVÀ ………………………………51
SUBSECȚIUNEA a-V-a
NULITATEA ÎN DREPTUL FAMILIEI …………………………….52
SECȚIUNEA a-IV-a
EFECTELE NULITÀȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL
SUBSECȚIUNEA I
Definiția efectelor nulității ……………………………………………….55
SUBSECȚIUNEA a-II-a
PRINCIPIILE EFECTELOR NULITÀȚII …………………………58
1. Principiul retroactivității efectelor nulității ……………………58
2. Principiul restabilirii situației anterioare ……………………..60
3. Principiul desființării actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării actului inițial …………………………………………………………66
SUBSECȚIUNEA a-III-a
PRINCIPIILE DE DREPT CARE ÎNLÀTURÀ REGULA – QUOD NULLUM EST, NULLUM PRODUCIT EFECTUM -……………….72
1. Principiul conversiunii actului juridic ………………………………..73
2. Principiul „error communis facit ius” ………………………………..77
3. Principiul răspunderii civile delictuale ………………………………78
SECȚIUNEA a-V-a
CONCLUZII FINALE ……………………………………………………….79
SECȚIUNEA a-VI-a
PRACTICÀ JUDICIARÀ ÎN MATERIA NULITÀȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..81
=== l ===
CUPRINS
SECȚIUNEA I
NOȚIUNE. FUNCȚII. DELIMITARE
SUBSECȚIUNEA I
Definiția nulității actului juridic civil …………………………………..5
2. Sediul materiei ……………………………………………………………..7
3. Concepția despre nulitate ………………………………………………7
SUBSECȚIUNEA a-II-a
Funcțiile nulității actului juridic civil ………………………………………9
SUBSECȚIUNEA a-III-a
Delimitarea nulității actului juridic civil de alte sancțiuni de drept civil …………………………………………………………………………………10
Nulitate – Rezoluțiune ………………………………………………….11
Nulitate – Reziliere ………………………………………………………13
3. Nulitate – Revocare ……………………………………………………..14
4. Nulitate – Caducitate …………………………………………………….15
5. Nulitate – Inopozabilitate ………………………………………………17
6. Nulitate – Reducțiunea liberalităților excesive ………………….19
7. Nulitate – Inexistență ……………………………………………………20
SECȚIUNEA a-II-a
CLASIFICARE
SUBSECȚIUNEA I
Clasificarea nulităților actului juridic civil ……………………………23
SECȚIUNEA a-III-a
SUBSECȚIUNEA I
CAUZELE DE NULITATE
1. Prezentare generală …………………………………………………..31
2. Cauzele de nulitate absolută ……………………………………….32
3. Cauzele de nulitate relativă …………………………………………35
SUBSECȚIUNEA a-II-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII ABSOLUTE A ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..36
SUBSECȚIUNEA a-III-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII RELATIVE A ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..43
SUBSECȚIUNEA a-IV-a
DEOSEBIRI DE REGIM JURIDIC ÎNTRE NULITATEA ABSOLUTÀ ȘI NULITATEA RELATIVÀ ………………………………51
SUBSECȚIUNEA a-V-a
NULITATEA ÎN DREPTUL FAMILIEI …………………………….52
SECȚIUNEA a-IV-a
EFECTELE NULITÀȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL
SUBSECȚIUNEA I
Definiția efectelor nulității ……………………………………………….55
SUBSECȚIUNEA a-II-a
PRINCIPIILE EFECTELOR NULITÀȚII …………………………58
1. Principiul retroactivității efectelor nulității ……………………58
2. Principiul restabilirii situației anterioare ……………………..60
3. Principiul desființării actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării actului inițial …………………………………………………………66
SUBSECȚIUNEA a-III-a
PRINCIPIILE DE DREPT CARE ÎNLÀTURÀ REGULA – QUOD NULLUM EST, NULLUM PRODUCIT EFECTUM -……………….72
1. Principiul conversiunii actului juridic ………………………………..73
2. Principiul „error communis facit ius” ………………………………..77
3. Principiul răspunderii civile delictuale ………………………………78
SECȚIUNEA a-V-a
CONCLUZII FINALE ……………………………………………………….79
SECȚIUNEA a-VI-a
PRACTICÀ JUDICIARÀ ÎN MATERIA NULITÀȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL ………………………………………………………………..81
SECȚIUNEA I
NOȚIUNE. FUNCȚII. DELIMITARE
SUBSECȚIUNEA I
Definiție
În legislația noastră civilă nu există o definție a nulității actului juridic, astfel că în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiții ale nulității actului juridic civil. Conform uneia dintre aceste definiții, „nulitatea este sancțiunea încălcării prin actul juridic –încălcare la data când actul a fost făcut –a unei dispoziții a legii”.1
Conform unei alte definiții, „nulitatea este sacțiunea civilă care desființează cu efect retroactiv efectele unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la condițiile sale de validitate”. O alta definiție a fost astfel formulată „ prin nulitate se înțelege o sancțiune de drept civil, care suprimă, în măsura stabilită prin hotărârea judecătorească, efectele actului juridic, potrivnice scopului urmărit de dispozițiile legale referitoare la condițiile sale de validitate”.
Potrivit unei alte definiții „Se numește nulitate ineficacitatea unui act juridic, adică nevaliditatea sa. Un act juridic este nul atunci când există în mod material, însă nu poate produce efecte juridice fiindcă legea nu-i recunoaște validitatea”4
. Dintre toate definițiile care au fost date nulității actului juridic civil, definiția formulată de profesorul universitar Georghe Beleiu în lucrarea „-Drept civil român-introducere în dreptul civil” se impune a fi reținută. Conform acestei definiții : „nulitatea este acea sancțiune, de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normlor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.”
Din definițiile date nulității actului juridic civil, pot fi desprinse mai multe trăsături caracteristice ale nulității, și anume :
-nulitatea actului juridic civil este o sancțiune de drept civil ;
-nulitatea privește numai actele juridice, nu și faptele juridice (stricto sensu) ;
-nulitatea intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condițiile de validitate ale actului juridic ;
-nulitatea constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu privește actul juridic în întregul lui ;
-pentru stabilirea concordaței sau neconcordaței cu legea a efectelor actului juridic, se recurge la finalitatea legii, in sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziția legală încălcată ;
-momentul în raport cu care se apreciază coformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic .
Nulitatea, îndreptată, nu împotriva actului juridic civil, ca atare, ci –exclusiv- împotriva acelor efecte ce ar contazice scopul dispoziției legale încălcate, constituie mijlocul – tehnic – de restabilire a concordanței dintre dispoziția legală (privită în scopul pentru care fusese edictată ) și actul juridic ce o încălcase . Sub raportul rolului pe care și-l propune, ea urmărește, deci, să asigure, într-un fel specific, respectarea, adică preeminența ordinii de drept.5
2. Sediul materiei
În stadiul actual al legislației civile , nu există o reglementare
unitară a nulității actului juridic civil , ci normele juridice care formează această instituție se găsesc răspândite în tot Codul civil ( art.5, art.790 alin.1, art.803, art.822-823, art.910 alin.2, art.953, art.966, art.1008, art.1067, art.1190, art.1308-1309 , art.1689 alin.1, art.1716, art.1774-1776, art.1897, art.1900 etc.) precum și în alte acte normative ce constituie izvoare de drept civil (art.20 si art 34 din D31/1954; art.46 și art.49 din L18/1991-legea fondului funciar ;art.22 alin.3 si art.24 alin.1 din L16/1994 ;art.11 din L112/1995 ;art.41 alin.1 și 2 și art.51 alin.2 din L8/1996 etc. .
3. Conceptia despre nulitate
În decursul timpului, concepția cu privire la nulitatea actului
juridic civil a cunoscut o anumită evoluție.
Într-un trecut mai îndepărtat dreptul civil burghez, concepția asupra nulității era sintetizată în regula, preluată din dreptul roman „quod nullum est , nullum producit effectum”, adică un act juridic lovit de nulitate nu poate produce nici un efect. În această concepție,, nulitatea era, în principiu, totală și iremediabilă. Ulterior, acestei concepții i s-a spus că este a „actului-organism”, în sensul că nulitatea actului juridic civil era asemănată cu boala organismului uman. În concepția arătată subzistau reminiscențe provenite din dreptul roman care proclamase regula : „qui contra legem agit, nihil agit” cu accentul pe nimicirea completă a actului juridic (nihil).
În opoziție cu dreptul civil burghez, mai târziu , în dreptul civil din tara noastră , a existat preocuparea ca, ori de câte ori este cu putință , actul juridic să fie salvat de la desființare. În acest scop, asistăm la o „ajustare” sau la o proporționalizare a efectelor în raport cu cauzele.Cu alte cuvinte, nu trebuie să se desființeze decât ceea ce este indispensabil să se desființeze . Dacă tot ce este contrar legii nu poate să producă efecte, tot ceea ce este în concordanță cu legea urmează să-și conserve valabilitatea . Ceea ce se poate menține dintre efectele actului juridic și când se poate menține , trebuie să fie menținut.
În dreptul nostru civil, nulitatea nu mai este privită ca o stare organică sau o calitate a actului juridic, nu mai este o masură îndreptată împotriva actului juridic ca atare, este o măsura care tinde ca anumite efecte ale actului juridic să nu se producă . Desigur este vorba de acele efecte care contravin scopului unei dispoziții legale , celelalte efecte fiind lăsate neatinse, întrucât nu sunt în neconcordanță cu scopul dispoziției legale . 6
Deci, în doctrina civilistă din tara noastră, s-a trecut de la concepția nulității totale si iremediabile, la concepția nulității parțiale și remediabile .7
În doctrina occidentală actuală – in materia dreptului civil – nulitatea actului juridic civil, este în legătură cu analiza cauzei actului juridic. Dacă este vorba de o clauză care reprezintă cauza impulsivă și determinantă a actului juridic, acesta va fi în întregime nul. Dacă însă se constată că o clauză este nulă, dar ea nu este esențială, poate fi cosiderată nescrisă , restul actului rămânând neatins 8.
SUBSECȚIUNEA a-II-a
Funcțiile nulității actului juridic civil
Nulitatea actului juridic civil poate îndeplini următoarele funcții :
1.- funcția preventivă : constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic cu nerespectarea condițiilor, sale de valabilitate; astfel că, părțile, stiind că actul lor va fi lipsit de efecte dacă nu respectă cerințele legii, vor fi preocupate să-l încheie cu respectarea tuturor condițiilor legale de validitate.
2.- funcția sanctionatorie: dacă prima funcție nu și-a dovedit eficiența, intra în acțiune aceasta a doua funcție care constă în înlăturarea, infirmarea acelor efecte ale actului juridic care contravin unor dispoziții legale imperative, lăsându-le, de regulă, în ființă, pe cât posibil, pe celelalte.
4.- funcția reparatorie: prin care se asigură, pe de o parte , restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea sancționată, și, uneori, în , măsura prevăzută de lege, adaptarea sau corectarea actului juridic prin înlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conformă dispoziției legale imperative .9
5.- funcția potențială: în perioada interimară, de provizorat, perioadă cuprinsă între momentul încheierii actului juridic imperfect și momentul constatării nulității prin hotărâre judecătorească , actul juridic imperfect dăinuie ca titlu exterior. Deși viciat, el produce în fapt efectele normale care îi sunt inerente ca și cum ar fi pe deplin valabil . Ca atare, nimic nu împiedică un început de executare sau chiar îndeplinirea integrală de catre părți a obligațiilor asumate. Totodată, operațiunea încheiată, fie ea o manifestare unilaterală de voință, fie o convenție, se bucură, media tempora, de prezumpția de validitate. În fine, în faza interimară, este posibil ca părțile să procedeze, din proprie inițiativă, la validarea actului juric civil,intrarea subsecventă în legalitate având ca rezultat să preîntâmpine o eventuală nimicire a actului juridic. Mai mult, sancțiunea potențială a desființării poate, uneori, să devină ineficientă, ramânând fără obiect, prin însăși prelungirea existenței actului juridic deficitar pâna la împlinirea termenului de prescripție extinctivă, aceasta numai în cazul nulității relative, deoarece numai în acest caz acțiunea în nulitate este prescriptibilă, în cazul nulității absolute fiind imprescriptibilă 10.
SUBSECȚIUNEA a-III-a
Delimitarea nulității actului juridic civil de alte
sancțiuni de drept civil
Nulitatea actului juridic civil nu este singura sancțiune civilă care afectează eficacitatea actului juridic ; o serie de alte instituții juridice cu rol de sancțiune civilă , au , de asemenea, drept consecință lipsirea de efecte a actului juridic împotriva căruia se îndreaptă .
Delimitarea nulității de alte sancțiuni civile, precum : rezoluțiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea, inopozabilitatea, reducțiunea, este de natură a servi atât la mai buna configurare a coceptului de” nulitatea actului juridic civil”, cât și la preîntampinarea confundarii lor..
Pentru delimitarea nulității actului juridic civil de alte sancțiuni civile voi prezenta, mai întâi, conceptele în cauză, iar apoi asemănările si deosebirile de regim juridic dintre ele.
NULITATE – REZOLUȚIUNE
Nulitatea – este sancțiunea civilă care constă în lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea normelor privind condițiile sale de validitate .
Rezoluțiunea – este sancțiunea civilă care constă în desfiintarea cu efect retroactiv a unui contract sinalagmatic cu executare imediată (uno ictu), la cererea uneia din părți ca urmare a neexecutării obligației celeilalte părți din cauze imputabile acesteia .
Deși are același efect (desființarea retroactivă actului juridic), rezoluțiunea se deosebește radical de nulitate prin :
–domeniul de aplicare : rezoluțiunea se aplică numai contractelor sinalagmatice cu executare imediată, în timp ce nulitatea se aplică oricaror acte juridice ;
–cauzele care o determină : rezoluțiunea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului (neexecutarea culpabilă a obligației uneia din părți ), pe când nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii, constând în nerespectarea condițiilor cerute de lege pentru valabilitatea actului ;
–modul de aplicare : în cazul rezoluțiunii, judecătorul, chiar dacă se dovedește neexecutarea culpabilă a obligației, nu este obligat să pronunțe rezoluțiunea, putând acorda mai întai un termen de grație debitorului pentru executarea obligațiilor contractuale, pe când în cazul nulității, judecătorul nu are nici o putere de apreciere, fiind ținut să constate sau să pronunțe nulitatea dacă sunt dovedite cauzele ei ;
–răspunderea pentru daunele pricinuite prin desființarea actului este, în cazul rezoluțiunii, o răspundere contractuală, deoarece între părți a existat un act valabil, dar în cazul nulității este o răspundere delictuală deoarece actul este desființat tocmai datorită faptului că de la început el nu a fost valabil ; 11
–rezoluțiunea si nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privința începutului prescripției extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripției extinctive : acțiunii în nulitate relativă i se aplică regula specială prevăzută de art.9 din Decretul 167/1958 conform căruia : „Prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violentă începe să curgă de la data când aceasta a încetat . În caz de viclenie, eroare sau în celelalte cazuri de anulare prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, , reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele a cunoscut cauza anulării, însă cel mai tarziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”; acțiunii în rezoluțiune i se aplică regula generală pivind începutul prescripției extinctive prevăzută în art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 : „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.”12
Între nulitate și rezoluțiune există și următoarele asemănări :
–ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil ;
–atât rezoluțiunea, cât și, în pricipiu, nulitatea produc efecte retroactiv ;
–ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de juridicție.
Practică judiciară
În speță, reclamantul a cumpărat, în anul 1988, în luna octombrie, o haină de blană , care, la data la care a introdus acțiunea, prezenta rupturi în spate și la mâneci, cedând în continuare, fără să opună rezistență.
Modalitatea de conservare fiind deficitară , în condiții de ger, , haina a înghețat, iar în final, au apărut plesniturile după prima îmbrăcare.
Într-o atare situație, chiar la o verificare atentă, viciile nu puteau fi depistate decât în condițiile unei temperaturi scăzute care nu existau la data cumpărării, astfel încât, dovedindu-se existența unor vicii ascunse ale lucrului, s-a dispus rezoluțiunea contractului și restituirea prețului plătit .
2 .NULITATE – REZILIERE
Rezilierea – este sancțiunea civilă care constă în desfacerea, pentru viitor, a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligației uneia dintre părți , din cauze imputabile acesteia. Rezilierea este identică, în esența ei, cu rezoluțiunea, de care se deosebește doar prin domeniul de aplicare ( rezilierea aplicându-se numai contractelor cu executare succesivă în timp) și prin lipsa caracterului retroactiv al sancțiunii.
Între nulitate și reziliere există, în esență, aceleași asemănări și deosebiri ca și în cazul nulitate – rezoluțiune -, însă, deși nulitatea produce, în principiu, efecte retroactive, totuși în cazul actelor juridice cu executare succesivă, nulitatea ca și rezilierea produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut .
Practică judiciară
În cazul în care doi soți înstrăinează imobilul proprietatea lor în schimbul întreținerii, care este prestată normal până la decesul unuia dintre ei, iar atunci când nu se mai execută față de soțul supraviețuitor, acesta este îndreptățit să ceară rezilierea contractului în ce privește cota – parte din proprietatea sa, nu și pentru cota – parte a soțului defunct .
3. NULITATE – REVOCARE
Revocarea – este sancțiunea civilă care constă în înlaturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii. În domeniul dreptului civil, termenul de „revocare” mai are și alte înțelesuri în afară de acela mai sus menționat. Astfel, mai poate consta, în funcție de domeniul de aplicare, fie în retractarea consimțământului la încheierea unui act, (ex. :retragerea unei oferte, revocarea unei renunțări la succesiune), fie în contestarea opozabilității unui act de către o terță persoană (ex. :acțiunea revocatorie sau pauliană), fie în rezoluțiunea sau rezilierea unui contract prin consimțământul părților ( mutuus dissensus ).13
Între nulitate si revocare există deosebiri importante, precum :
revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate ;
nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în principiu, actelor juridice cu titlu gratuit, liberalități (donații,testamente )
cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic ;
prescripția extinctivă a acțiunilor este supusă unor reguli diferite.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că și reprezintă o cauză de ineficacitate a actului juridic civil.
Practică judiciară
Orice donație poate fi revocată pentru ingratitudine în cele trei cazuri prevăzute de art. 831 cod civil, printre care figurează și „refuzarea fără cuvânt a alimentelor”, atunci când donatorul se află „în lipsă”,( în speță donatoarea era bătrână, inaptă de muncă și fără mijloace de existență ). Fiind vorba de o obligație continuă care încetează pentru donatar la moartea donatorului sau când acesta a dobândit bunuri suficiente pentru a-și asigura întreținerea , înseamnă că – întrucât în speță donatara a refuzat în mod continuu să presteze întreținerea donatarei, care a fost și este astfel în tot timpul în lipsă, aceasta, donatoarea introduce cerere de revocare a donației.
Potrivit art.937 cod civil, donațiile făcute între soți în timpul căsătoriei sunt, în principiu, revocabilă, donatorul nefiind ținut să motiveze revocarea, care este posibilă chiar și în lipsa unei atare clauze. Voința, în acest sens se poate exprima în mod neîndoielnic, expres, dar și tacit, implicit,rezultând din orice act ulterior al donatorului. Cererea de restituire a bunului donat exprimă evident voința donatorului de a revoca donația.
4. NULITATE – CADUCITATE
Caducitatea – este sancțiunea civilă care constă în lipsirea de orice efecte datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale și independent de voința autorului actului .
Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizează prin urmatoarele trăsături :
presupune un act juridic valabil încheiat ;
produce efecte numai pentru viitor ( deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu și-a produs nici un efect) ;
presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic ;
împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voința autorului actului juridic.
Însă între nulitate și caducitate există și o asemănare : ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil.
Practică judiciară
Din interpretarea dispozițiilor art. 814 alin. 2 cod civil, rezultă că actul de donație este nul dacă a fost încheiat între absenți, în condițiile în care acceptarea ofertei de donație a fost notificată donatorului, după decesul acestuia . La data morții donatorului oferta a devenit caducă, iar acceptarea ei ulterioară nu a produs nici un efect juridic.
(Secția a-IV-a civilă, decizia nr. 1688/05.12.1997)
Reclamantele D.V.și L.L. au solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Cocu, jud. Argeș și D.F., nulitatea absolută a actului de donație încheiat de defunctul D.C. și de soția sa pârâta D.F., în favoarea comunei Cocu, jud. Argeș și, în consecință, să se dispună ieșirea din diviziune asupra imobilului ce a reprezentat obiectul donației .
Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1884 din 20.02. 1996, a respins acțiunea, cu motivarea că, în speță, cele două elemente ale acordului de voință, oferta și acceotarea, au fost exprimate în formă autentică și că acceptarea donației s-a făcut de către fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular Argeș, cu respectarea dipozițiilor Decretului nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului .
Apelul formulat de reclamante a fost admis de Tribunalul București secția a-IV-a civilă, prin decizia civilă nr.618 din 21.03. 1997 iar sentința a fost schimbată în totalitate, în sensul admiterii acțiunii. Instanța a constatatnulitatea contractului de donație și a dispus ieșirea din diviziune a moștenitorilor defunctului D.C. asupra imobilului ce constituit obiectul contractului . Pentru a pronunța această decizie , Tribunalul a reținut în fapt că notificarea acceptării donației de către donatar s-a făcut ulterior decesului donatorului, astfel că, potrivit dipozițiilor art. 814 alin.2 cod civil, donația a rămas fără efect.
Pârâta D.F. a formulat recurs, solicitând casarea deciziei, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 814 alin. 2 cod civil și a Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului , deoarece donația a fost acceptată în condițiile prevăzute de lege.
Recursul nu este fondat .
Potrivit art. 814 alin. 2 cod civil „acceptarea poate fi făcută sau în act sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui care dăruiește; în acest din urmă caz, donația nu are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare”. Din actele dosarului rezultă că, donatorul D.C. a decedat la data de 03.11.1973, iar notificarea acceptării donației de către donatar a fost comunicată la data de 13.12. 1973, ulterior decesului donatorului, caz în care, conform textului de lege menționat, donația nu a produs nici un efect, întrucât, la data morții donatoruluiu, oferta a devenit caducă.
Rezultă că notificarea acceptării donației, făcută ulterior decesului donatorului, atrage nulitatea contractului de donație în baza art. 814 alin. 2 cod civil, ca irmare a neîndeplinirii condițiilor pentru încheierea valabilă a acestuia, iar instanța de recurs, constatând că nu sunt motive pentru casarea deciziei, în baza art. 304 pct.9 civilă, va respinge recursul, ca nefondat .
Notă : Soluția este criticabilă, întrucât, de vreme ce oferta de donație a devenit caducă, la momentul morții donatorului, nu se poate susține că s-a încheiat contractul de donație . Or, sancțiunea nulității presupune existența unui contract încheiat cu nesocotirea unor dispoziții legale,ce impun anumite exigențe la momentul încheierii sale.
5. NULITATE – INOPOZABILITATE
Inopozabilitatea – este o sancțiune civilă care face ca un act juridic (sau situația juridică creată prin acest act) să nu producă efecte și să nu se impună respectului terțelor persoane, ca urmare a nerespectării de către părți a cerințelor de publicitate prevăzute de lege pentru ca actul să fie opozabil terților sau ca urmare a lipsei sau depășirii puterii de a reprezenta.
Principalele deosebiri între nulitate și inopozabilitate sunt urmatoarele :
nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în timp ce inopozabilitate presupune un act juridic încheiat cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate ;
–în caz de nulitate, efectele privesc atât părțile actului juridic civil, cât și terții, însă în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc față de părți, dar drepturile si obligațiile născute din actul respectiv nu pot fi opuse terților ;
–cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, pe când, inopozabilitatea presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalități ulterioare încheierii actului juridic ;
–nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce inopozabilitatea poate fi înlăturată, în materie de reprezentare, prin ratificare ;
–inopozabilitatea se aplică numai actelor pentru care legea prevede necesitatea respectării unor forme de publicitate ( în general, actelor constitutive sau translative de drepturi reale), pe când nulitatea se aplică oricăror acte juridice .
În cazul inopozabilității, actul juridic prin el însuși, nu încalcă nici o dipoziție legală . Nu se produc efecte care, contrazicând scopul unei dispoziții legale, trebuie să fie înlăturate.De aceea, actul juridic este valabil. Față de acela sau aceia care l-au făcut, el îsi va produce toate efectele. Dacă, în raporturile cu cel de-al treilea, actul juridic nu va avea efecte, nu este pentru că, prin încheierea lui, o dispoziție legală ar fi încălcată și scopul ei, deci, ar fi contrazis, ci pentru că anumite măsuri prevăzute de lege în vederea ocrotirii celor de-al treilea nu au fost îndeplinite.14
Practică judiciară
Potrivit art.1175 cod civil, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali. În afara regulii enunțate, art.1175 cuprinde și o a doua regulă, referitoare la terți, potrivit căreia actul secret nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. Deși art.1175 se mărginește să dispună că actul secret nu poate avea nici un efect contra altor persoane, el permite, implicit, ca un atare act să fie invocat de terți, în beneficiul lor, astfel cum le dictează interesele.
S-a pretins de pârâtă că actul public este fictiv, deoarece între părțile contractante a intervenit un acord simulatoriu pentru neutralizarea efectelor înstrăinării în scopul ca apartamentul să rămână pe mai departe în proprietatea vânzatorilor, iar terții să fie amăgiți asupra însăși existenței operațiunii juridice .
6. NULITATE – REDUCȚIUNEA LIBERALITÀȚILOR
EXCESIVE
Reducțiunea liberalităților excesive reducțiunea succesorală–este sancțiunea civilă care constă în desființarea totală sau parțială, cu
efecte retroactive, de la data deschiderii succesiunii, a legatelor și a donațiilor făcute de defunct, la cererea moștenitorilor rezervatari, în scopul reîntregirii rezervei lor succesorale sau în scopul restabiliri iechilibrului contraprestațiilor într-un contract oneros și comutativ.
În consecință, deosebim, pe de o parte, reducțiunea liberalităților excesive, iar pe de altă parte, reducțiunea unei prestații pentru leziune sau, în anumite circumstanțe, pentru eroare indiferentă.
Pricipalele deosebiri dintre nulitate și reducțiune vizează urmatoarele aspecte :
:
–reducțiunea afectează numai actele juridice cu titlu gratuit (donații și legate testamentare) precum și contractele cu titlu oneros și comutative ( în cazul reducțiunii unei prestații pentru leziune, cel interesat poate opta între a solicita fie reducerea prestației la care s-a obligat ori mărimea prestației părții adverse, fie anularea actului juridic), pe când nulitatea afectează orice fel de acte juridice civile ;
–nulitatea implică un act nevalabil încheiat, pe când, în cazul reducțiunii liberalităților excesive, acestea au fost făcute în mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parțială, datorită încălcării rezervei succesorale ;
–reducțiunea poate fi cerută numai de moștenitorii rezervatari, care sunt terți în raport cu actul a cărui reducere o cer, pe când nulitatea relativă poate fi invocată de cei ocrotiți, care sunt părți în actul juridic anulabil , iar nulitatea absolută poate fi invocată de oricine ;
–cauza nulității constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic civil, iar reducțiunea este determinată, fie de încălcarea rezervei succesorale ( depășirea cotității disponibile), fie de existența, de data aceasta în chiar momentul încheierii actului juridic, a unei disproporții vădite între contraprestații .15
7 . NULITATE – INEXISTENȚĂ
Inexistența – este sancțiunea care intervine atunci când actului juridic civil ïi lipsește unele din elementele sale esențiale prevăzute de lege pentru existența sa fără de care nu poate fi conceput; actul inexistent nefiind o realitate juridică, este un act aparent.. 16
Spre pildă, un act juridic în care lipsește totalmente voința părților, sau a uneia dinte ele, ori un act juridic căruia îi lipsește cu desăvârșire obiectul, actele solemne care nu se pot forma numai pe baza simplei voințe a părților contractante și care trebuie să îmbrace și o formă determinată de lege în cazul în care forma cerută de lege n-a fost îndeplinită.17
Teoria inexistenței își are originea în materia căsătoriei. Într-adevăr, nulitatea căsătoriei nu putea fi cerută decât în cazurile în care legea o prevedea în mod expres, deci nulitățile căsătoriei sunt textuale.
Redactorii codului civil francez nu au prevăzut nulitatea căsătoriei contractate de un dement sau fără celebrarea căsătoriei civile sau de doi indivizi de același sex. Pentru a permite jurisprudenței să desfacă asemenea căsătorii autorii au pretins că redactorii codului civil francez nu au prevăzut nulitatea în aceste trei situații, deoarece aceste căsătoriinu existau. Studiul nulităților căsătoriei arată inutilitatea acestei teorii a inexistenței, dar această teorie nu este inutilă, ea este și falsă.18
Teoria actelor inexistente este falsă datorită faptului că nu se poate vorbi de inexistența actului juridic cât timp acesta crează o aparență în circuitul civil, având o existență exterioară. Este inutilă, deoarece regimul juridic al inexistenței este tocmai regimul juridic al nulității absolute .
În literatura noastră de specialitate conceptul de inexistență nu este împărtășit de majoritatea autorilor. În lucrarea „Manual de drept civil – parte generală – „ Ovidiu Ungureanu consideră că din rațiuni de ordin practic și deopotrivă de logică juridică, categoria inexistenței trebuie acceptată, aceasta chiar dacă legilația noastă civilă nu reglementează categoria actelor inexistente fiind cunoscută doar sancțiunea nulității absolute și a nulității relative.
Autorii care susțin teoria inexistenței, pretind că între inexistență și nulitate există importante diferențe :
–nulitatea presupune un act juridic imperfect încheiat care conduce la invalidarea sa, inexistența presupune un act care nu există din punct de vedere juridic, el având doar o existență fizică ;
–actul lovit de nulitate produce efectele specifice până la declararea sa ca atare, actul inexistent este lipsit de orice efecte chiar de la efectuarea sa ;
–actul nul este susceptibil uneori de refacere sau remediere, în timp ce actul inexistent nu poate fi supus niciodată unor asemenea operațiuni;
–efectele nulității constau în invalidarea actului declarat nul de organul jurisdicțional, efectele inexistenței actului operează de drept, fără a fi necesară nici o procedură; organul jurisdicțional în fața căruia se invocă acte inexistente, va face abstracție de ele, ca și cum nu s-ar fi realizat.19
Partizanii inexistenței precizează că inexistența ar fi imprescriptibilă . Dar atâta timp cât ea trebuie să fie stabilită printr-o acțiune în justiție, această acțiune va urma regula de drept comun, enunțată de art. 2262 cod civil francez care prevede prscripția de 30 de ani pentu toate acțiunile. Jurisprudența admite, deci, prescriptibilitatea acțiunii, chiar în cazurile de pretinsă inexistență. 20
Motivul real care îi determină pe unii autori să împărtășească această teorie (faptul că nulitatea absolută, în anumite sisteme de drept, de exemplu, cel francez, este supusă prescripției extinctive, poate fi ignorat în sistemul nostru de drept, întrucât nulitatea absolută este imprescriptibilă.21
Teoria inexistenței derivă din concepția nulității „actului organism”.
Într-adevăr admiterea teoriei actelor inexistente se sprjină pe ideea fundamentală, potrivit căreia actul juridic ar fi ca și un organism.Un act juridic valid este actul juridic perfect sănătos; un act juridic inexistent este ca și un organism avortat, care n-a putut să prindă existență ; un act juridic nul absolut este un act juridic atins de o boală gravă , care îi aduce moartea; un act juridic nul relativ este un act bolbav de o boală de care se poate îndrepta.22
Însă în dreptul nostu civil, tocmai pentru că această concepție a „actului juridic organism”a fost abandonată, categoria distinctă a actului juridic inexistent nu poate fi primită.23
SECȚIUNEA a-II-a
CLASIFICARE
SUBSECȚIUNEA I
Clasificarea nulităților actului juridic civil
Criterii de clasificare și categoriile de nulități în
funcție de aceste criterii
Dată fiind diversitatea cauzelor care le determină, nulitațile pot fi clasificate, în funcție de mai multe criterii . Astfel :
1. În funcție de natura interesului ocrotit – general sau individual – prin dispoziția legală în călcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este de două feluri :
nulitatea absolută –sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocrotește un interes general , obștesc.
nulitatea relativă –sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocrotește un interes paticular, individual.
În terminologia codului familiei și, tot astfel, în terminologia Decretului nr. 31 din 1954 privitor la persoanele fizice și juridice, nulitatea absolută este denumită nulitate, iar nulitatea relativă este denumită anulabilitate. Astfel se folosește expresia de „ act nul” pentru a-l desemna pe cel lovit de o nulitate absolută; și de „act anulabil” în cazul unei nulități relative . În mod corespunzător, în faza contencioasă se distinge hotărârea care constată nulitatea absolută de hotărârea care dispune anularea operațiunii afectate de o nulitate relativă. În realitate, asemenea discriminări terminologice sunt formale, mai ales în ceea ce privește faza judiciară,deoarece instanța este chemată în toate cazurile, indiferent de felul nulității, să rezolve o acțiune de aceeași natură.24
Clasificarea nulităților în absolute și relative nu trebuie interpretată rigid, între interesele generale și cele particulare există o îmbinare armonioasă, apărându-se interesele generale se apără și cele personale și invers.25 Interpenetrația menționată impune în practică, în unele cazuri, calificarea sancțiunii, spre a se face diferențierea între o nulitate absolută și o nulitate relativă, prin identificarea interesului general sau individual pe care îl apără prioritar. Disocierile sunt necesare îndeosebi dacă aceeași carență a actului juridic poate să lezeze interese de ordin diferit, comportând, ca atare, sancțiuni de natură distinctă. Astfel, lipsa capacității de folosință , deși atrage în mod normal nulitatea absolută a actului încheiat de către subiectul de drept, nu constituie, dacă se referă la anumite operațiuni oprite minorilor, decât o nulitate relativă. O situație asemănătoare există și în cazul vânzării lucrului altuia , care, de regulă, prilejuiește o nulitate relativă, dar se analizează ca o nulitate absolută, dacă părțile au acționat cu rea-credință în detrimentul adevăratului proprietar.26
Practică judiciară
Contractul de donație, având ca obiect dreptul de propietate asupra trenului de orice fel, este nul absolut , dacă donatarul nu este cetățean român.
Vânzarea între soți este interzisă (art.1307 cod civil ), astfel nerespectarea acestei interdicții și încheierea unui contract de vânzare –cumpărare între soți se sancționează cu nulitatea relativă a contractului.
2. În funcție de întinderea efectelor sale , nulitatea este de două feluri :
nulitatea parțială – desființează numai o parte dintre efectele actului juridic civil sancționat, și anume pe cele care contravin scopului normelor juridice încălcate la încheierea actului, celelalte efecte ale actului producându-se întrucât nu contravin legii.
nulitatea totală—desființează actul juridic în întregime, nepermițând ca acest act să producă vreun efect.
În sistemul nostru de drept, se apreciază că nulitatea parțială reprezintă regula, iar nulitatea totală constituie excepția.
Nulitatea parțială presupune, cu necesitate, un act juridic cu un conținut complex, în sensul că actul juridic are mai multe clauze și deci mai multe efecte, deoarece numai într-o asemenea situație s-ar putea pune problema desființării unor efecte și a menținerii altor efecte .27 În asemenea situații, dacă clauzele lovite de nulitate nu au fost esențiale pentu părți (în sensul că părțile ar fi încheiat actul chiar și fără clauzele nevalabile) actul juridic va fi menținut, înlăturându-se doar clauzele contrare legii; dacă însă clauzele nevalabile au constituit motivul determinant al voinței de a contracta, în așa fel încât părțile (una din ele) n-ar fi încheiat actul, dacă ar fi știut că acea clauză nu este valabilă și nu își poate produce efectele dorite, atunci întregul act va fi declarat nul, sau după caz va fi anulat.28
Uneori, se consideră că este parțială și : nulitatea actelor juridice cu executare succesivă, care operează numai pentru viitor, menținând efectele produse pe trecut; – nulitatea căsătoriei putative, ale cărei efecte se mențin, până la pronunțare, față de soțul care a fost de bună- credință la încheierea ei, ignorând cauza nulității; – nulitatea oricărei căsătorii, ale cărei efecte se mențin față de copii rezultați din căsătorie (în sensul că ei își păstrează situația juridică de copii din căsătorie, deși aceasta este desființată – în privința soților cu efect retroactiv ) .29
În doctrină s-au făcut o serie de precizări importante în legătură cu anumite împrejurări ce nu constituie nulitate parțială . Astfel, următoarele situații nu constituie nulitate parțială :
situația în care, dintre mai multe acte juridice civile, care alcătuiesc un act juridic complex, aflate în strânsă legătură, se anulează în întegime numai unul: ex : testamentul, este un act juridic complex, cuprnzând nu numai legate, dar putând cuprinde și o recunoaștere de filiație, o instituire de executor testamentar etc. ; dacă un legat este nul – ca fiind făcut, de pildă, în folosul unei persoane incapabile de a primi cu titlu gratuit – nulitatea acestui legat este totală, chiar dacă celelalte legate rămân valabile ;
ipoteza în care, deși nevalabilă ca un act juridic, manifestarea de voință produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii : ex. : dacă testamentul este nul în întregime, el poate produce – prin conversiune – unele efecte ce nu depind de valabilitatea legatelor precum revocarea unei oferte de vânzare, prin testarea bunului oferit în favoarea unui alt legatar decât destinatarul ofertei, căcu această testare învederează intenția testatorului de a nu mai vinde bunul legat ;
cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin
confirmare ;
ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută ,
însă ulterior este îndeplinită cerința legală nerespectată în momentul
încheierii lui ;
situația când forma ad probationem este lovită de nulitate în întegime, dar operațiunea juridică (negotium juris ) este valabilă .30
Practică judiciară
Contractul de donație încheiat fără respectarea formei autentice, cerută de lege obligatoriu – art. 813 cod civil – ca o condiție ad validitatem, se sancționează cu nulitate totală.
Contractul de vânzare – cumpărare care cuprinde anumite clauze accesorii, precum : pactul de răscumpărare, clauza de arvună , se sancționează cu nulitate parțială, fiind nule numai clauzele accesorii, clauzele principale fiind însă valabile .
3. În funcție de modul de consacrare legislativă, nulitatea poate fi :
nulitatea expresă , textuală – este prevăzută, ca atare, de un text de lege
nulitatea tacită , virtuală, implicită – nu este prevăzută expres de lege, dar nevalabilitatea actului rezultă neîndoielnic din caracterul imperativ al dispoziției legale încălcate sau din scopul urmărit de legiuitor prin instituirea anumitor condiții de validitate a actului juridic.
Practică judiciară
„În toate cazurile de dobândire, prin acte juridice între vii, proprietarea dobânditorului nu poate depăși 100 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare”, în art.46 alin.2 din L18/1991 – legea fondului funciar- este prevăzută o nulitate expresă .
„Terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii încheiate în formă autentică”, art.46 alin.1 din L18/1991; actele juridice prin care se înstrăinează terenuri, dacă nu au fost încheiate în formă autentică, se sancționează cu nulitatea ; sancțiunea rezultă implicit din caracterul imperativ al textului, din interesul general al sociatății urmărit prin instituirea obligativității formei scrise, ca și din principiul nulității absolute a actelor care nu respectă cerințele de formă impuse de lege – în acest caz este vorba de o nulitate virtuală, tacită .
4. În funcție de felul condiției de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil, nulitatea poate fi :
nulitatea de fond – intervine în caz de lipsă sau nevalabilitate a unei condiții de fond a actului juridic civil : consimțământ, capacitate, obiect și cauză .
nulitate de formă – intervine în cazul nerespectării formei cerute de lege ad-validitatem sau ad-solemnitatem.
Practică judiciară
Reclamanta a susținut că donația este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost încheiată de autorul său pentu a o determina pe pârâtă să întrețină relații intime cu el.
În conformitate cu dispozițiile art.948 cod civil, printre condițiile de valabilitate ale unei convenții este prevăzută și aceea de a avea o cauză licită, iar potrivit art.965 cod civil obigația fără cauză sau întemeiată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect. Cauza este ilicită, potrivit art. 968 cod civil când este prohibită de lege sau este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice .
În speță sarcina de a dovedi cauza ilicită sau imorală incumbă reclamantei. În acest caz este vorba de o nulitate de fond – cauza – fiind una din condițiile de fond prevăzute de art.948 cod civil pentu valabilitatea actului juridic civil.
Conform art.1772 cod civil „ ipoteca convențională nu va putea fi constituită decât prin act autentic”. În acest caz forma autentică este prevăzută de lege ad-validitatem, astfel că lipsa acestei forme va atrage nulitatea convenției prin care s-a constituit ipoteca, fiind vorba de o nulitate de formă .
5. În funcție de modul de valorificare, nulitatea este de două feluri :
nulitatea amiabilă – situația în care părțile se înțeleg cu privire la nulitatea actului juridic încheiat de ele și lipsesc de efecte actul respectiv prin voința lor, fără a se mai adresa organului de jurisdicție cometent .
nulitatea judiciară – situația în care părțile nu se înțeleg cu privire la nulitatea actului juridic încheiat de ele sau situația în care unui act juridic nu i se poate pune capăt printr-un act simetric, deci nesusceptibil de o nulitate amiabilă ,precum recunoașterea de filiație, căsătoria, adopția etc., fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic să fie declarată de organul de jurisdicție competent .
Unii autori clasifică nulitatea actului juridic civil, tot în funcție de acest criteriu , în : – nulitatea de drept și – nulitatea judiciară ;
nulitatea de drept – lovește actul de plin drept, de la sine, ope legis, instanța de judecată fiind chemată doar să o constate în caz de litigiu între părți ;
nulitatea judiciară – nu operează de plin drept, ci numai dacă este pronunțată printr-o hotărâre judecătorescă .31
Distincția între nulitatea de drept (care creează impresia că ar putea exista nulități independent de vreo hotărâre judecătorească sau de înțelegerea părților) și nulitatea judiciară, nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:actul juridic încheiat beneficiază de o prezumție de valabilitate chiar și atunci când a fost încheiat cu nesocotirea legeii, așa încât, în măsura în care părțile nu se înțeleg (sau nu au posibilitatea să se înțeleagă asupra nulității ), înlăturarea prezumției respective urmează a se face pe calea judecății; întrucât nimeni nu poate să-și facă singur dreptate, dacă părțile nu se înțeleg, trebuie să hotărască instanța .32
Sub aspect procesual, există totuși o reminiscență a distincției dintre nulitatea de drept și nulitatea judiciară, în sesul că, uneori, în jurisprudență sau în doctină, se face afirmația potrivit căreia nulitatea absolută se constată, iar nulitatea relativă se pronunță, vorbindu-se despre acțiunea în constatarea nulității absolute și acțiunea în pronunțarea nulității relative; se consideră că, întucât nulitatea absolută ar opera prin puterea legii, chiar din momentul încheierii actului juridic, instanța constată nulitatea absolută, fără să facă o apreciere proprie, pe când nulitatea relativă este supusă aprecierii instanței, care o pronunță .33
Această distincție este artificială, deoarece atât în cazul nulitații absolute, cât și în cazul nulității relative, instanța constată existența sau inexistența cauzei de nulitate, iar, în caz afirmativ, va pronunța nulitatea, deci va anula actul juridic.34 În toate cazurile de nulitate , judecătorul constată cauza ineficacității actului și, odată cauza constatată , el proclamă nulitatea actului .35
SECȚIUNEA a-III-a
SUBSECȚIUNEA I
CAUZELE DE NULITATE
1. PREZENTARE GENERALÀ
Cauzele nulității sunt acele împrejurări care învederează lipsa unui element structural al actului juridic sau nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispoziției legale care reglementează condițiile sale de valabilitate .
Sunt considerate cauze generale de nulitate a actului juridic civil, următoarele :
lipsa sau insuficiența capacității de a încheia actul juridic civil ;
lipsa consimțământului sau vicierea lui ;
lipsa obiectului actului juridiccivil sau caracterul lui ilicit sau imoral ;
lipsa cauzei (scopului) actului juridic civil sau caracterul ei ilicit sau imoral ;
nerespectarea formei cerute de lege ad-validitatem ;
nesocotirea limitelor libertății actelor juridice ( normele imperative, ordinea publică, bunele moravuri ) ;
lipsa sau nevalabilitatea autorizației administrative sau judiciare ;
fraudarea legii sau fraudarea intereselor unui terț .
Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolută a actului juridic, iar altele atrag nulitatea relativă. Când legea nu precizează felul nulității, acesta urmează să fie stabilit de interpret, în funcție de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic civil.
2. CAUZELE DE NULITATE ABSOLUTÀ
Nulitatea absolută a actului juridic este atrasă de următoarele cauze :
–încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitate civilă a persoanelor , însă numai în următoarele cazuri :
în cazul nerespectării unei incapacități speciale, impusă pentu ocrotirea unui interes obștesc – ex. : art.1309 cod civil „ judecătorii, procurorii și avocații nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competența Curții de Apel în a cărui circumscripție își exercită funcția sau profesia”; ex.: art.41 alin.2 Constituția României „cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor” .
în cazul lipsei capacității de folosință a persoanei juridice, precum și în cazul nerespectării principiului specialității capacității de folosință – art. 34 din D nr. 31/1954, conform căruia „ persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut” .
–lipsa totală a consimțământului, în cazul erorii obstacol :
error in negotio – ex. o parte contractantă crede încheie un contract de locațiune, iar cealaltă parte crede că încheie un contract de vânzare-cumpărare ;
error in corpor –ex. o parte contractantă vrea să vândă un imobil din provincie, iar cealaltă parte acceptă crezând că este vorba de un imobil situat în București .
–nevalabilitatea obiectului atului juridic civil : ex : art.1311 cod civil,dacă într-un contract de vânzare-cumpărare, lucrul avut în vedere de părțile contractante era pierit total în momentul încheierii contractului, vânzarea este nulă absolut" întrucât obligația vânzătortului este lipsită de obiect ceeaa ce anrenează lipsa cauzei obligației cumpărătorului .
– nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil : ex. : contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect un bun individual determinat (res certa ) ce este în proprietatea unei alte persoane decât vânzătorul, este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită , numai dacă ambele părți au fost de rea-credință, adică au știut că bunul te proprietatea altei persoane .
– nerespectarea formei cerute de lege ad-validitatem : ex. :art. 813 cod civil – „ toate donațiile se fac prin act autentic”, contractul de donație ce nu este încheiat în forma prevăzută de lege – act autentic- este lovit de nulutate absolută . Astfel s-a decis că „înzestrarea unui copil în vederea încheierii căsătoriei, având caracterul unei donații poate avea loc decât prin act autentic” .
– lipsa sau nevalabilitatea autorizației administrative sau judiciare: : ex. art. 58 din L nr.17/1996 privind regimul juridic al armelor și munițiilor „împrumutul sau înstrăinarea armelor și munițiilor se poate face numai persoanelor autorizate să le dețină, cu respectarea destinației acestora și a scopului pentru care s-a dat autorizarea”; prin urmare, actele juridice care au ca obiect anumite bunuri sunt sancționate cu nulitatea absolută dacă nu se obține autorizația administrativă prevăzută de lege : ex. art 34 din L nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare prevede „ în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de tribunal, orice constituire de garanții personale sau reale, efectuată după înregistrarea cererii debitorului sau după expirarea termenului pentru contestarea cererilor creditorilor de către debitor ori după respingerea contestației debitorului împotriva acestor cereri , va fi nulă”
– încălcarea ordinii publice ;
–fraudarea legii .
Prin fraudarea legii se înțelege operația prin care se folosesc unele dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci numai în scopul de a eluda alte dispoziții legale, imperative..În cazul fraudării legii, se folosesc mijloace legale pentru a se obține rezultate ilegale. i Astfel, din acest punct de vedere, căsătoria fictivă se analizează ca o fraudare a legii . Practic, căsătoria fictivă se încheie cu scopul de a realiza unele efecte care nu sunt specifice căsătoriei, cum ar fi folosința locuinței sau în scopul de a se eluda anumite dispoziții legale imperative, altele decât cele care reglementează căsătoria, efecte care nu se pot obține decât în acest mod . S-a decis că o căsătorie încheiată numai cu scopul de a-și rezolva unul dintre soți un anume interes, fiind fictivă, este nulă. Tot astfel, s-a arătat că o căsătorie încheiată numai cu scopul de a se sustrage de la răspunderea penală (pentru viol) este fictivă, putând fi declarată nulă.36
Săvârșirea unei fraude la lege infirmă actul juridic pe care îl afectează , chiar dacă acesta, reunește condițiile esențiale, de fond și de formă , cerute pentru încheierea sa valabilă . Spre deosebire de dol practicat de către una din părți în detrimentul celeilalte, viciindu-i astfel consimțământul, frauda la lege constituie o acțiune săvârșită prin conivență de către contractanți în dauna unor terțe persoane, inclusiv a statului . Sancțiunea fraudei la lege constă în nulitatea absolută a operațiunii : „fraus omnia corrumpit”. Într-adevăr, potrivit practicii judiciare „ este de principiu că actul săvârșit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit prin el. De aceea, un asemenea act trebuie invalidat prin anularea lui”.
Instanțele judecătorești au avut prilejul să desființeze acte juridice frauduloase în domeniul transmisiunilor cu titlu oneros . Astfel , s-a decis că înstrăinarea unui bun, despre care părțile știu că aparține unei alte persoane și totuși îl vând și respectiv îl cumpără cu rea-credință, în frauda drepturilor adevăratului proprietar, este lovit de nulitate absolută. În consecință, terțul prejudiciat – verus dominus – poate obține invalidarea vânzării prin acțiunea în nulitate, „ fără să fie
obligat să recurgă la acțiunea în revendicare”. 37
3. CAUZELE DE NULITATE RELATIVÀ
Nulitatea relativă a actului juridic civil este atrasă de următoarele cauze :
–nerespectarea dispzițiilor legale referitoare la capacitatea de exercițiu a persoanelor, însă numai în următoarele cazuri :
în cazul actelor juridice încheiate de persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, minorul sub 14 ani și interzisul judecătoresc ;
. în cazul actelor juridice încheiate de minorul între 14 și 18 ani, fără încuviințarea ocrotitorului legal și care sunt lezionare pentru minor;
. în cazul actelor juridice încheiate fără încuviințarea autorității tutelare ;
. în cazul actelor juridice încheiate pentu persoana juridică în lipsa ori cu depășirea puterilor conferite ;
. în cazul actelor juridice încheiate cu nerespectarea unor incapacități speciale instituite pentru protecția unor interese individuale
ex. art. 1307 cod civil „vânzarea între soți este interzisă”, astfel că, nerespectarea interdicției duce la nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare .
– lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil ;
– viciile de consimțământ : eroare, dol, violență, leziune ;
– nerespectarea dreptului de preemțiune, ex.: art.14 din L 54 /1998, contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect un teren agricol situat în extravilan, este lovit de nulitate relativă dacă s-a încheiat fără respectarea dreptului de preemțiune .
SUBSECȚIUNEA a-II-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII ABSOLUTE
A ACTULUI JURIDIC CIVIL
Clasificarea nulității actului juridic civil în nulitate absolută și nulitate relativă prezintă importanță juridică în ceea ce privește regimul juridic, diferit, pe care îl are fiecare categorie de nulitate .
Prin „regim juridic al nulității” se înțeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută sau relativă. În ceea ce privește efectele nulității actului juridic civil, indiferent că este vorba de nulitate absolută sau nulitate relativă, acestea sunt identice, adică ineficacitatea actului juridic, lipsirea actului juridic de efectele în vederea cărora a fost încheiat .
Regimul juridic al nulității actului juridic civil trebuie analizat sub trei aspecte, și anume :
a. cine poate invoca nulitatea ;
b. cât timp poate fi invocată nulitatea ;
c. nulitatea poate fi sau nu acoperită prin confirmare .
Dacă, în ceea ce privește efectele nulității actului juridic civil , între nulitatea absolută și nulitatea relativă nu există deosebiri, în schimb, regimul juridic al nulității absolute diferă de regimul juridic al nulității relative .
Regulile care guvernează regimul juridic al nulității absolute sunt următoarele :
1. nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanță din oficiu, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege;
2. nulitatea absolută este imprescriptibilă ;
3. nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare .
1. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are
interes, de instanță din oficiu, de procuror sau de alte
organe prevăzute de lege
Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească interese obștești, generale, astfel încât trbuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil .
Astfel, printre persoanele care au dreptul de a invoca nulitatea absolută a actului juridic civil, menționăm, în primul rând, părțile actului juridic. Oricare dintre ele are dreptul de a cere desființarea actului juridic deficitar, însăși persoana vinovată de încălcarea legii beneficiază, potrivit jurisprudenței, de calitatea de a introduce acțiune în anulare. Caraterul ilicit al actului nu constituie, cu alte cuvinte, o cauză de neprimire a acțiunii în anulare, promovată de parte.38
Pot deopotivă să invoce nulitatea absolută a actului juridic civil , succesorii universali și succesorii cu titlu universal , succesorul cu titlu particular , precum și creditorii chirografari ai părților actului juridic civil lovit de nulitate .
În afară de părți și de succesorii lor, vocația de a solicita desființarea actului juridic lovit de nulitate absolută aparține și terțior legitim interesați . Practica judiciară a precizat că „prin persoană interesată nu se înțelege orice persoană, ci numai aceea care invocă un interes ocrotit de lege, în legătură cu nulitatea a cărei constatare o solicită”39 .
De asemenea, nulitatea absolută mai poate fi invocată și de instanța judecătorească, din oficiu, în virtutea rolului activ pe care i-l impun art. 129 și art. 130 cod procedură civilă . Aceasta nu înseamnă că instanța ar putea să se sesizeze din oficiu cu o acțiune în declararea nulității absolute a unui act juridic și nici că instanța ar putea, în lipsa unei cereri exprese formulate într-un litigiu privind actul juridic încheiat cu nerespectarea unei norme juridice care ocrotește un interes obștesc, să se pronunțe în dispozitivul hotărârii asupra nulității ( adică să declare nul actul juridic respectiv), deoarece s-ar încălca principiul disponibilității. Instanța poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, atunci când una din părți declanșează un litigiu civil ce are ca obiect executarea unui act juridic (ex. reclamantul solicită obligarea pârâtului la predarea lucrului pe care l-a vândut reclamantului), iar instanța, constatând că actul juridic este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, fără să pronunțe nulitatea actului juridic respectiv, în afară de cazul în care pârâtul, prin cerere reconvențională a solicitat anularea actului .40
În baza art. 45 cod procedură civilă, și procurorul este autorizat să invoce nulitatea absolută a oricărui act juridic civil ce formează obiectul dezbaterii judiciare, în scopul de a asigura preeminența legii .
Rezultă, așadar, că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a actului juridic respectiv. Deci, deși nulitatea asolută ocrotește un inters obștesc, general, un asemenea interes nu exclude existența și a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic, trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv ;
În caz contrar acțiunea va fi respinsă ca lipsită de interes, deoarece una din condițiile de exercițiu a acțiunii civile este și interesul, adică folosul practic urmărit prin punerea în mișcare a acțiunii respective 41.
Însă, în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, au dreptul de a invoca nulitatea absolută și organe sau persoane care nu justifică un interes propriu. Reprezentativ în acest sens este art. 31 din L nr. 18 / 1991 conform căruia : „ terenul atribuit conform art. 18 alin.1, art. 20 și art. 39 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare. Constatarea nulității poate fi cerută în justiție de către primărie, prefectură , procuror și de orice persoană interesată”.42 Deci, pentu a invoca nulitatea trebuie să existe un interes direct, legitim și juridic protejat .
2. Nulitatea absolută este imprescriptibilă
Prescripția extinctivă este un mijloc de stingere a dreptului material la acțiune prin neexercitarea acelui drept înlăuntrul unui anumit răstimp . Prescripția extinctivă face pe subiectul dreptului sau pe creditor să-și piardă dreptul la ocrotirea acțiunii judecătorești prin care poate obține, pe cale de executare silită, îndeplinirea obligațiunii corespunzătoare, neexercitându-se acest drept, adică rămânând inactiv un timp determinat de lege .43
Conform art. 1 alin.1 din D nr.167/1958 se stinge prin efectul împlinirii termenului de prescripție numai dreptul la acțiune având un obiect patrimonial. Înseamnă, deci, că dreptul la o acțiune nepatrimonială nu este susceptibil de prescripție. Drepturile patrimoniale la acțiune se sting prin prescripție dacă legea nu dispune altfel, în cazul drepturilor la o acțiune nepatrimonială, sub rezerva cazurilor în care legea prevede expres contrariul, acțiunea este imprescriptibilă .44
Conform acestei a-2-a reguli a regimului nulității actului juridic civil , nulitatea absolută , indiferent că este invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, poate fi solicitată oricând . Imprescriptibilitatea acțiunii și excepției bazate pe nulitate absolută este justificată prin corelația ce există între nulitatea absolută și prescripția extinctivă, în sensul că ambele urmăresc ocrotirea unui interes general, așa încât, nu este cazul a se subordona nulitatea absolută prescripției extinctive .
Această regulă este expres prevăzută de art. 2 din D167/1958 conform căruia : „nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”. Textul are în vedere, neîndoielnic, regimul nulității absolute, dând expresie regulii tradiționale :„ quod nullum est nullo lapsu temporis convalescere potest”45 .
Se poate, desigur, discuta care este explicația caracterului impresriptibil pe care îl edictează art. 2 din D 167 / 1958 . S-a afirmat că „ nulitatea absolută, operând prin puterea legii, nu poate face obiectul unui drept material la acțiune, căci nu se poate pretinde desființarea unui act, care este, prin efectul legii, fără ființă, de la chiar formarea lui. În asemenea cazuri, în care instanța judecătorească poate declara nulitatea chiar din oficiu, părțile interesate nu pot porni decât o acțiune în constatare, care nefiind acțiune decât în sens procesual, nu poate fi – teoretic – supusă efectului extinctiv al prescripției . 46Este o motivare care evocă categoria actelor inexistente 47.
Acțiunea în nulitate, și deci și acțiunea în nulitate absolută, nu are în concepția dreptului nostru civil, un caracter (obiect ) patrimonial.
Ceea ce se urmărește prin nulitate este înlăturarea acelor efecte ale unui act juridic care ar contrazice scopul dispoziției legale încălcate, nulitatea fiind destinată să asigure respectarea , preeminența ordinii de drept, adică restabilirea concordanței dintre dispoziția legală și actul juridic ce o încălcase. Se poate afirma, astfel, că acțiunea în nulitate ca atare nu are un caracter ( obiect ) patrimonial . Pot exista, însă, consecințe patrimoniale ale constatării nulității . Dar ele sunt consecințe subsecvente. Acțiunea pentu valorificarea acelor consecințe va avea, desigur, un caracter (obiect) patrimonial , nu însă – nemijlocit – acțiunea în nulitate. Această concluzie este determinată de concepția dreptului nostru civil asupra nulității actului juridic civil 48.
Spre deosebire de dreptul civil român, în dreptul civil francez , acțiunea în nulitate absolută este prescriptibilă . Conform art. 2262 cod civil francez „ toate acțiunile se vor prescrie în 30 de ani”.49 Deci acțiunea în nulitate absolută, ca și celelalte acțiuni în justiție se prescrie în termenul de drept comun care este de 30 de ani .
3. Nulitatea absolută , în principiu , nu poate fi acoperită
prin confirmare
Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel ce avea dreptul a se prevala , pe cale de acțiune sau pe cale de excepție , de o nulitate, renunță la acest drept, recunoscând, prin urmare, ca valabilă obligația de a cărei nulitate s-ar fi putut prevala 50.
Această a-3-a regulă a regimului nulității actului juridic civil nu este prevăzută cu caracter general în legislația noastră, dar art. 1168 cod civil face aplicația acestei reguli în materia donației, stabilind că „ donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donații între vii nulă în privința formei; ea trebuie să se refacă cu formele legiuite” 51.
Distincția între nulitate absolută și nulitate relativă în funcție de natura interesului ocrotit – general sau individual – prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic, prezintă importanță și în ceea ce privește confirmarea . Astfel, dacă este vorba de un interes general, confirmarea, evident, nu este susceptibilă să intervină , tocmai pentru că, ocrotirea interesului general nefiind lăsată pe seama unei anumite persoane, nu se pune problema ca acea persoană să renunțe la a se prevala de o nulitate ce a fost prevăzută în favoarea tuturor. .
Nulitatea absolută, putând fi invocată de un cerc larg de persoane sau organe, nu este susceptibilă de confirmare deoarece împrejurarea că unul dintre cei îndreptățiți să invoce nulitatea ar renunța a o face, nu poate împiedica pe ceilalți îndreptățiți să o invoce ei. Însă, o astfel de explicație nu poate fi reținută ca decisivă . Inadmisibilitatea confirmării se explică prin preocuparea de înlăturare a unor efecte grave pe care le-ar produce un act juridic lovit de nulitate absolută, scopul nulității fiind respectarea, adică preeminența ordinii de drept 52.
Confirmarea expresă sau tacită a nulității absolute, fiind, în principiu , inadmisibilă, rezultă că un eventual act de confirmare ar fi și el lovit de nulitate absolută .
Inadmisibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută nu trebuie confundată cu refacerea actului juridic nul absolut , refacere care este admisibilă și valabilă, în măsura în care sunt respectate dispozițiile legale privitoare la condițiile de validitate , inclusiv cele nesocotite la încheierea primului act juridic . În cazul unei refaceri a actului juridic, primul act rămâne lovit de nulitate absolută , iar actul refăcut este un nou act juridic, care își va produce efectele de la data încheierii sale, iar nu de la data când a fost întocmit primul act . . De asemenea, nu trebuie confundată cu confirmarea nici validarea actului juridic nul absolut, prin îndeplinirea ulterioară a cerinței legale nerespectate în momentul încheierii lui (ex. obținerea , până la declararea nulității , a autorizației administrative) . Într-un astfel de caz actul juridic își va produce efectele de la data îndeplinirii condiției de validitate inițial nerespectate 53 .
. În mod excepțional, în cazuri foarte rare și în condiții de excepție, poate fi confirmat și un act lovit de nulitate absolută, derogarea explicându-se prin asimilarea cu o nulitate relativă . Astfel , art. 1167 alin. 3 cod civil, cofirmarea, ratificarea , executarea voluntară, făcută în deplină cunoștință de cauză, a unei donații nule absolut pentru lipsa formei cerute de lege, de către moștenitori sau de către cei care reprezintă drepturile donatorului, după moartea acestuia, acoperă această nulitate . Efectele nulității dispar, desigur, numai față de cei care au consimțit la validarea donației . Calificarea acestei manifestări de voință a suscitat discuții. Punctul de vedere că ar avea loc o acoperire a neregularității de formă nu este în concordanță cu natura confirmării, care poate să valideze numai acte juridice afectate de o nulitate relativă
Pare mai convingătoare opinia potrivit căreia natura interesului apărat de dispoziția legală ce instituie nulitatea se schimbă odată cu încetarea din viață a dispunătorului, în sensul că proteguirea își pierde caraterul general , pe care îl avea în timpul vieții acestuia, limitându-se numai la ocrotirea moștenitorilor și apropiindu-se astfel de natura unei unei nulității relative 54 . .
Prin analogie cu regimul derogator instituit de art. 1167 alin. 3 cod civil s-a decis că deși două sau mai multe persoane nu pot testa una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț, prin același act , totuși nulitatea ce derivă din încălcarea acestei prohibiții legale , prevăzute de art. 857 cod civil poate fi înlăturată prin confirmarea sau executarea voluntară a testamentului nul, aplicându-se prin asemănare regula de la donații . Tot astfel, s-a considerat , în aplicarea art. 1167 alin. 3 cod civil, că un testament nul pentru vicii de formă poate fi executat de către moștenitori, tratându-l, cu alte cuvinte, ca un act valabil . 55
SUBSECȚIUNEA a-III-a
REGIMUL JURIDIC AL NULITÀȚII RELATIVE
A ACTULUI JURIDIC CIVIL
Așa cum am mai arătat și în subsecțiunea precedentă, prin, regimul juridic al nulității „se înțeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută sau nulitatea relativă” . De asemenea, am mai arătat că între nulitatea absolută și nulitatea relativă nu există deosebiri în ceea ce privește efectele, dar regimul juridic al nulității absolute diferă de regimul juridic al nulității relative .
Regulile care guvernează regimul juridic al nulității relative sunt următoarele :
1. nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de către persoana interesată ;
2. nulitatea relativă este prescriptibilă ;
3. nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită .
1. Nulitatea relativă poate fi invocată ,în principiu , numai de persoana interesată
Această regulă se justifică prin aceea că nulitatea relativă este menită să ocrotească un interes individual .
Deși această regulă este formulată restictiv, totuși posibilitatea de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic aparține unui cerc mai extins de persoane decât în trecut .
Astfel, nulitatea relativă poate fi invocată, în primul rând, de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic – ex. : cel lipsit de discernământ, titularul dreptului de preemțiune .
În al doilea rând, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, nulitatea relativă se invocă de reprezentantul lor legal, în condițiile prevăzute de art. 42 cod procedură civilă, care de altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil, așa încât, cu atât mai mult trebuie să aibă dreptul de a invoca nulitatea menită să-l ocrotească pe cel aflat sub protecția sa . Minorul care a împlinit 14 ani are calitatea să acționeze în justiție în nume propriu spre a se cere desfiițarea actului juridic nevalabil pe care l-a consimțit, fiind asistat, în acest scop, după caz, de părinți sau tutore, afară numai dacă există contrarietate de interese între unul dintre ei și persoana ocrotită, când instanța urmează să desemneze, în coformitate cu art. 44 cod procedură civilă un curator56.
Pot deopotrivă să invoce nulitatea relativă și succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai părții ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, însă cu excepția acțiunilor intuitu personae, precum și creditorii săi chirografari, pe calea acțiunii oblice , afară de cazul în care ar fi vorba de drepturi strict personale – art. 974 cod civil. Astfel, s-a decis că anularea unui testament nevalabil din cauza lipsei de discernământ a dispunătorului poate fi obținută „la cererea celor ce reprezintă pe defunct”, așadar a moștenitorilor săi 57.
Desființarea actului juridic lovit de nulitate relativă poate fi cerută, de asemenea, în limita atribuțiilor ce le revin, de către procuror, în condițiile prevăzute de art. 45 cod procedură civilă, și, deși nu există un text de lege expres în acest sens, se admite unanim că nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată și de autoritatea tutelară .
Dreptul procurorului de a solicita în justiție anularea unui act juridic poate fi exercitat cu condiția ca acțiunea să nu aibă un caracter strict personal pentru subiectul de drept ocrotit . S-a decis astfel , că o cerere de anulare a unui testament întocmit de o persoană fără discernământ poate fi introdusă după decesul dispunătorului, de către procuror, deoarece nu se analizează ca o acțiune strict personală 58. . Procurorul nu poate însă solicita desființarea unei căsătorii pentru vicii de consimțământ , procesul fiind de astă dată strict personal.
Autoritatea tutelară are calitatea de a invoca, în perioada cât durează ocrotirea părintească, nulitatea relativă a actului săvârșit , fără încuviințarea sa legală de către minor sau de către reprezentantul său59 .
În cererile arătate , spre deosebire de subiectul de drept al cărui consimțământ a fost viciat sau care se plânge că nu avea capacitate de exercițiu deplină la data contractării , atât procurorul , cât și autoritatea tutelară dețin în instanță poziția de parte litigantă în sens procesual , nu și în sens material . În consecință , efectele hotărârii de anulare se răsfrâng exclusiv asupra intereselor persoanei ocrotite , care a încheiat actul juridic imperfect 60.
În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă , nulitatea relativă se invocă personal de către minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, dar cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal.
De asemenea, judecătorul este chemat, la rândul său, în exercitarea rolului său activ, să se sesizeze din oficiu și să pună în discuția părților existența nulității relative, deși nu s-a cerut desființarea actului juridic respectiv nici prin acțiune, nici pe cale de excepție 61.
2. Nulitatea relativă este prescriptibilă
Regula potrivit căreia nulitatea relativă trebuie invocată înlăuntrul termenului de prescripție extinctivă se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instituită pentru ocrotirea unor interese individuale , urmează să cedeze în fața intereselor generale pe care le asigură instituția prescripției extinctive 62.
Decretul nr. 167 / 1958 privind prescripția extinctivă nu prevede în mod expres și direct că acțiunea în nulitate relativă este supusă prescripției . Astfel art. 3 alin.1 din D 167/1958 prevede „temenul de prescripție este de 3 ani” ; art. 7 tot din D167/1958 stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii prin care se solicită anularea actului : „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”; iar art.9 adaugă „ prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență , începe să curgă de la data când aceasta a încetat (alin. 1) , în caz de viclenie sau eroare sau în celelalte cazuri de anulare prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentatul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului ”.
Așa cum am mai menționat, nulitatea – oricare ar fi – poate fi invocată atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție . În cazul nulității absolute, art.2 din D nr.167/1958 „ nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”. În cazul nulității relative, posibilitatea de a o invoca pe cale de excepție după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, este controversată .
Într-o primă opinie, se consideră că invocarea nulității relative pe cale de excepție este imprescriptibilă – quae temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum 63– aducându-se următoarele argumente : – conform art.1 din D nr.167 excepția ; – în cazurile în care se referă la nulitatea absolută, legea arată că aceasta poate fi invocată oricând , fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție ( art. 2 din D nr. 167 /1958, în timp ce privitor la nulitatea relativă limitează în timp numai exercitarea dreptului la acțiunea în anulare, lăsând astfel în afara câmpului său de aplicare calea excepției, care constituie numai un mijloc de apărare ; – dacă nulitatea relativă nu ar putea fi invocată oricând, pe cale de excepție, creditorul de rea-credință ar putea să lase să treacă termenul de prescripție pentru a acționa ulterior, ex. cazul celui care cumpără un imobil de la un minor, fără a lua lucrul în posesie, determinându-l prin aceasta pe vânzătorul ajuns major să creadă că nu mai are de gând să solicite executarea contractului și deci că vânzătorul nu ar mai avea interes să introducă acțiunea în anularea vânzării, însă o asemenea situație defavorabilă debitorului ete evitată prin posibilitatea acestuia din urmă de a invoca nulitatea relativă pe cale de excepție .
Într-o altă opinie, care se impune a fi reținută , invocarea nulității relative pe cale de excepție este prescriptibilă 64. În sprijinul acestei soluții au fost aduse argumente precum : – invocarea nulității relative pe cale de excepție trebuie să fie prescriptibilă în aceleași condiții în care se prescrie acțiunea în nulitate relativă, întrucât și în acest caz se regăsește finalitatea prescripției extinctive, aceea de a nu lăsa să dăinuie incertitudinea, de a limpezi raporturile juridice civile ; – ținând cont de faptul că pretențiile patrimoniale în temeiul unui act juridic lovit de nulitate relativă sunt prescriptibile, rezultă că, practic, dispare interesul soluției imprescriptibilității excepției de nulitate relativă a actului juridic ; – indiferent că se invocă pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, nulitatea relativă ocrotește un interes individual, așa încât și soluția asupra prescriptibilității mijlocului procedural de invocare trebuie să fie aceeași ; – expirarea termenului de presripție lasă să se presupună voința tacită de confirmare a actului juridic lovit de nulitate relativă ; – interesele celui ocrotit prin instituirea nulității relative nu sunt nesocotite prin soluția potrivit căreia și excepția de nulitate relativă este prescriptibilă , deoarece însăși legea limitează posibilitatea invocării în timp a nulității relative pe cale de acțiune .
Deci, invocarea nulității relative pe cale de excepție este prescriptibilă, împlinirea termenului de prescripție având înțelesul de confirmare prezumată. Împlinindu-se termenul de prescripție , invocarea nulității relative pe o cale ori pe cealaltă nu mai este cu putință. Dar nu – nemijlocit – pentru că termenul de prescripție s-ar fi împlinit, ci pentru că împlinirea lui creează prezumția că actul juridic nul a fost confirmat, o prezumție care, fiind irefragabilă în cazul acțiunii, nu ar exista justificare să aibă un alt în cazul excepțiunii .65
Conform art.18 din D nr.167/1958 „ instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris” . De asemenea, art. 20 din același decret dispune : debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit .
3. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin
confirmare expresă sau tacită
Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel ce avea dreptul a se prevala, pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, de o nulitate, renunță la acest drept, recunoscând, prin urmare, ca valabilă obligația de a cărei nulitate s-ar fi putut prevala .66
Având menirea de a ocroti anumite interese individuale, este firesc ca persoana interesată să poată renunța în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale .67
Confirmarea poate să fie expresă sau tacită .
Confirmarea tacită este reglementată de art. 1167 alin. 1și 2 cod civil : „ în lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligația să se execute voluntar…” . Confirmarea este tacită dacă ea rezultă din acte sau fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenției de confirmare a actului .
Cel mai adesea confirmarea tacită rezultă din executarea voluntară a actului . Și în acest caz se cere, ca și în cazul confirmării exprese, ca executarea să fie îndeplinită în cunoștința temeiului de nulitate. Poate fi considerată o confirmare tacită a actului și neinvocarea nulității relative în termenul legal de prescripție al acțiunii de anulare . 68
Opinia potrivit căreia neinvocarea nulității relative în termenul legal de prescripție al acțiunii de anulare constituie o confirmare tacită este greu de primit . S-ar putea spune, însă, că neinvocarea nulității relative înăuntrul termenului de prescripție extinctivă constituie o prezumție simplă de confirmare tacită, care, ca orice prezumție simplă, poate fi răsturnată .69
Confirmarea expresă este reglementată de art.1190 cod civil : „actul de confirmare sau ratificare a unei obligații, în contra căreia legea admite acțiunea în nulitate, nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza și natura obligației și când face mențiune de
motivul acțiunii în nulitate, precum și despre intenția de a repara viciul pe care se întemeia acea acțiune”. Confirmarea expresă se întocmește în formă scrisă. Fiind ea însăși un act juridic unilateral , trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărui act juridic , precum și unele condiții speciale :
să provină de la cel îndreptățit să invoce nulitatea ;
să fie făcut în deplină în deplină cunoștință de cauză, adică știind că actul este anulabil și dorind confirmarea lui ;
cauza de nulitate relativă să fi încetat în momentul confirmării , în caz contrar, însuși actul de confirmare este anulabil ;
să cuprindă obiectul, cauza și natura obigației și să mențiune de motivul acțiunii în nulitate relativă ;
din cuprinsul actului să se desprindă intenția de a acoperi nulitatea .
În lipsa mențiunilor arătate înscrisul servește ca început de dovadă a confirmării, urmând să fie completat prin alte mijloace de probă .
Domeniul de aplicare al confirmării se mărginește la raporturile juridice civile, cât și în cazuri speciale, la relații de familie, fără să poată fi practicată în contractele comerciale .70
Confirmarea, indiferent că este expresă sau tacită, are ca efect validarea actului juridic anulabil, efectele confirmării producându-se retroactiv (ex tunc), de la data când a fost încheiat actul juridic confirmat, în raporturile dintre părți, dar numai pentru viitor faă de terți. Între părți, noțiune ce include și pe succesorii universali sau cu titlu universal, ca și pe creditorii chirografari, actul juridic confirmat este considerat valabil – definitiv cosolidat – de la data când a luat ființă, iar nu din momentul când intervine renunțarea expresă sau tacită la acțiunea în anulare . Față de terți, noțiune ce include pe dobânditorii cu titlu particular, confirmarea produce numai de la data ei efectul de a consolida actul juridic imperfect . Retroactivitatea se exclude, întrucât , potrivit art. 1167 alin. 2 cod civil, drepturile terței persoane nu pot fi în nici un fel vătămate prin confirmare. Terții rămân, prin urmare , îndreptățiți să invoce pe cale de excepție nulitatea oricărui act juridic încheiat de autorul lor anterior confirmării, dacă îi prejudiciază . Astfel, dreptul de proprietate asupra unui imobil dobândit de terțul cumpărător de la o persoană pe deplin capabilă și cu voință neviciată , nu poate fi desființat ca rezultat al confirmării actului de înstrăinare anulabil, prin care același vânzător transmisese același bun, în timpul minorității, deci la o dată anterioară calei de-a doua vânzări, unei alte persoane .71
Deci, după cum rezultă din chiar definiție, confirmarea are consecința de a conferi actului juridic nul o validitate definitivă. .
Confirmarea nulității relative nu trebuie confundată cu ratificarea , aceasta din urmă fiind actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsa sau cu depășirea împuternicirii necesare pentru a face actul respectiv . De asemenea, confirmarea nu se confundă nici cu refacerea actului, deoarece în cazul acesteia ia naștere un nou act juridic, care își produce efectele din acel moment, pe când confirmarea operează retroactiv .72
SUBSECȚIUNEA a-IV-a
DEOSEBIRI DE REGIM JURIDIC ÎNTRE
NULITATEA ABSOLUTÀ ȘI NULITATEA RELATIVÀ
Între nulitatea absolută și nulitatea relativă nu există deosebiri în ceea ce privește efectele pe care le produc, în ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea cărora a fost încheiat și care contravin unei dispoziții legale referitoare la condițiile sale de validitate .
Dacă între nulitatea absolută și nulitatea relativă nu există deosebiri de efecte, există deosebiri de regim juridic care se pot exprima, sintetic, astfel :
nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanță din oficiu sau de alte organe prevăzute de lege, în timp ce nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic ;
nulitatea absolută este impresriptibilă, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripției ;
nulitatea absolută nu poate fi, în principiu, acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit 73.
SUBSECȚIUNEA a-V-a
NULITATEA ÎN DREPTUL FAMILIEI .
DESFIINȚAREA CÀSÀTORIEI
Nulitatea căsătoriei intervine ca sancțiune a nerespectării unora dintre cerințele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În această materie, legea conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, dat fiind importanțacăsătoriei și gravitatea deosebită a consecințelor pe care le implică desființarea ei . Aceste dispoziții derogatorii se referă la cauzele de nulitate și efectele acesteia, iar uneori, la distincția între nulitățile absolute și cele relative. Cazurile de nulitate a căsătoriei sunt expres prevăzute în codul familiei, în art.19 și 21. De asemenea, art.7 din Legea nr.119/1996 privitor la actele de stare civilă se referă la nulitatea căsătoriei pentru necompetența delegatului de stare civilă – „ratione materiae” – , afară dacă persoana necompetentă a exercitat în mod public atribuția de delegat de stare civilă, când, datorită ideii de aparență (error communis facit ius) , căsătoria este validă .
În literatura juridică s-a admis că în afară de aceste cazuri de nulitate prevăzute în mod expres de lege, mai există și alte cazuri, nulități virtuale, implicite, în materia căsătoriei, aceste cazuri fiind :1. căsătoria fictivă și 2. căsătoria între persoane al căror sex nu este diferențiat . 74
În materia căsătoriei se consideră, uneori, că nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege . Prin urmare, în această materie sunt excluse nulitățile virtuale. De aceea autorii care împărtășesc această părere susțin teoria „căsătoriei inexistente”, potrivit căreia atunci când unei căsătorii îi lipsește unul din elementele sale esențilale și când, pentru această situație, nu este prevăzută în lege sancțiunea nulității căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, iar nu nulă 75 . Căsătoria este astfel inexistentă în cazul identitățiide sex, a lipsei totale de celebrare și a lipsei totale de discernământ .
Ca și în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută și relativă . În ceea ce privește distincția între aceste feluri de nulități există unele deosebiri față de dreptul comun . Astfel, în unele cazuri, în interesul mențineriii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar dacă este vorba de o nulitate absolută . Un asemenea caz este acela când căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la vârsta matrimonială. Astfel, dacă soțul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o până la constatarea nulității, dispar considerentele care justifică oprirea căsătoriei . Tot astfel, dacă soția a dat naștere, până la constatarea nulității, unui copil . În această situație nulitatea căsătoriei este acoperită prin confirmare datorită necesității apărării intereselor copilului născut .
Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea căsătoriei trebuie cerută pe calea acțiunii, neputând fi declarată dacă a fost invocată pe cale de excepție .
Acțiunea în nulitate absolută se poate introduce, chiar dacă anterior prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă fusese desfăcută prin divorț .76
Ambele feluri de nulități produc aceleași efecte ; efectele nulității căsătoriei se produc nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, deci retroactivează . De la efectul retroactiv al nulității căsătoriei există două derogări : a) nulitatea nu produce nici un efect în privința copiilor, care au statutul legal de copii din căsătorie ; b) căsătoria putativă .
Căsătoria este putativă atunci când la încheierea ei, a existat buna-credință a ambilor soți sau numai a unuia dintre ei . În această materie, buna-credință înseamnă faptul de a nu fi cunoscut cauza nulității căsătoriei, adică eroarea în care au fost soții sau numai unul din ei cu privire la cauza nulității căsătoriei . Buna-credință se prezumă; cel ce pretinde reaua-credință are obligația de a o proba – art. 1899 cod civil .
Căsătoria putativă, deși este nulă sau anulată, produce totuși unele efecte față de soțul care a fost de bună-credință la încheierea ei; soțul de bună-credință păstrează până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă.
SECȚIUNEA a-IV- a
EFECTELE NULITÀȚII ACTULUI
JURIDIC CIVIL
SUBSECȚIUNEA I
DEFINIȚIA EFECTELOR NULITÀȚII
Nulitatea se înfățișează ca sancțiunea – una din sancțiunile – încălcării prin act juridic – la data c ând actul a fost făcut – a unei dispoziții legale . Îndreptată nu împotriva actului juridic, ca atare, ci , exclusiv, împotriva acelor efecte ce ar contrazice scopul dispoziției legale încălcate, și care, de aceea, nu pot fi lăsate să se producă , nulitatea constituie mijlocul – tehnic – de restabilire a concordanței dintre dispoziția legală ( privită în scopul pentru care fusese edictată ) și actul juridic ce o încălcase .77
Prin efectele nulității actului juridic civil înțelegem consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, adică urmările datorate desființării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate 78.
Esența efectelor nulității este exprimată în chiar definiția nulității și constă în lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă .
Efectele nulității unui act juridic civil sunt aceleași indiferent că este vorba despre o nulitate absolută sau o nulitate relativă, constând în desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic lovit de această sancțiune și , prin aceasta, restabilirea legalității .
Efectul nulității actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul : „ quod nullum est , nullum producit efectum” .
Hotărârea judecătorească de anulare a actului juridic, prin derogare de la principiul relativității, produce efecte atât inter partes, cât și împotriva altor persoane, față de care poate fi invocată desființarea actului juridic79. Astfel, s-a decis că hotărârea de anulare a unei transmisiuni, după decesul vânzătorului, este opozabilă și succesorilor săi în drepturi care nu au fost parte în litigiul respectiv: „ În acțiunea de anulare a actului pentru lipsa discernământului,i hotărârea pronunțată are ca efect anularea completă a actului, care va fi considerat nul față de orice persoană interesată. Ca atare, în situația în care acțiunea pentru constatarea nulității unui act de vânzare-cumpărare pentru lipsa discernământului vânzătorului a fost introdusă după moartea acestuia numai de către unii moștenitori împotriva cumpărătorului, hotărârea prin care s-a obținut anularea actului este opozabilă și celorlalți moștenitori care nu au luat parte la proces , deoarece nu se pot scinda efectele privitoare la constatarea lipsei de discernământ a persoanei decedate la întocmirea actului, în raport de participarea sau neparticiparea unora dintre moștenitori în proces” .80
Efectele nulității diferă, adică sunt mai restrânse sau mai întinse, după cum este vorba de o nulitate parțială, sau de o nulitate totală. De asemenea, efectele nulității mai diferă și în funcție de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic lovit de nulitate, adică , după cum actul a fost sau nu executat și după cum au fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleași drepturi Astfel, se pot distinge următoarele ipoteze :
dacă actul juridic lovit de nulitate nu a fost executat până în momentul în care este anulat, deci nu a produs efecte juridice , sancțiunea nulității va face ca actul juridic să nu mai poată fi executat după acest moment ; deci actul juridic nu va mai produce efectele în vederea cărora a fost încheiat, ar fi făcut actul juridic respectiv . Astfel, în cazul în care una din părți ar cere celeilalte executarea unei prestații la care s-au obligat prin actul juridic lovit de nulitate, debitorul se va putea opune la executare, invocând excepția de nulitate .
dacă actul juridic lovit de nulitate a fost deja executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulității , aplicarea sancțiunii nulității va avea ca efect obligația părțilorde a-și restitui reciproc prestațiile săvârșite și primite în temeiul acelui act .
dacă în urma încheierii actului juridic lovit de nulitate și până în momentul declarării nulității una din părțile acestuia a încheiat un act juridic cu o terță persoană prin care fie s-a transmis dreptul născut din actul nul , fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancțiunii nulității va atrage , în principiu, și desființarea actelor încheiate în temeiul lui cu alte persoane .
SUBSECȚIUNEA a-II-a
PRINCIPIILE EFECTELOR NULITÀȚII
Din cele trei ipoteze prezentate în subsecțiunea precedentă decurg cele trei principii ale efectelor nulității :
1. principiul retroactivității efectelor nulității ; adică efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic ;
2. principiul restabilirii situației anterioare – restitutio in integrum –care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat ;
3. principiul – resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis – desființarea actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării actului inițial .
Se observă faptul că principiul retroactivității efectelor nulității determină principiul restabilirii situației anterioare, în sensul că , retroactivitatea nu ar însemna nimic, dacă tot ceea ce s-a prestat în temeiul actului nul nu ar fi supus restituirii . Principiul retroactivității determină, nu direct, ci indirect , prin intermediul principiului restabilirii situației anterioare, și principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, în sensul că , dreptul transmis prin actul juridic nul, fiind desființat retroactiv, este supus restituirii, dar această restituire nu se poate face decât prin desființarea actului subsecvent de transmitere către un subdobâditor sau prin care s-a constituit un drept în legătură cu acesta .
Se poate spune, deci, că ultimele două principii apar drept consecințe ale principiului retroactivității efectelor nulității .81
1. Principiul retroactivității efectelor nulității
Principiul retroactivității efectelor nulității este acea regulă potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor – ex nunc – , dar și pentru trecut – ex tunc – , adică efectele nulității se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil . Astfel, vor fi înlăturate și efectele actului juridic care s-au produs între momentul încheierii acestuia și momentul anulării efective a actului. În temeiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil, părțile ajung în situația în care nu ar fi încheiat niciodată actul juridic.
Caracterul retroactiv al sancțiunii decurge din principiul legalității, în sensul că restabilirea legalității, încălcate la încheierea actului juridic
civil lovit de nulitate, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv .
Fără a deosebi după caracterul ei absolut sau relativ, nulitatea , odată constatată sau pronunțată, deci odată ce a intervenit hotărârea judecătorească, are aceeași consecință : actul juridic nul ( sau partea nulă a actului juridic ) se socotește a nu fi existat niciodată .
În dreptul civil burghez, retroactivitatea nulității era o urmare a concepției „ actul juridic organism”, deci a concepției care vede în nulitate o stare organică sau o calitate a actului juridic. În dreptul civil modern retroactivitatea este o urmare a concepției nulității – sancțiune.
Dat fiind că ceea ce se urmărește prin edictarea nulității este înlăturarea efectelor ce ar contrazice scopul dispoziției legale încălcate, deci a efectelor ce ar aduce atingere preeminenței ordinii de drept, nu ar fi cu putință ca ordinea de drept să fie tulburată și efectele ce îi aduc atingere să fie, totuși , menținute .82
Retroactivitatea operează în orice act juridic patimonial , în afară de cele care produc, prin executare, efecte ireversibile . Există unele cazuri în care sunt menținute efectele produse între momentul încheierii actului juridic și momentul anulării acestuia, deci cazuri când nulitatea produce efecte numai pentru viitor, și aceasta pentru a se da astfel satisfacție altor principii de drept care vin în conflict cu principiul retroactivității. Dintre aceste cazuri ce constituie excepții de la principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil, pot fi menționate următoarele :
cazul contractelor cu executare succesivă în timp : contractul de închiriere, contractul de vânzare cu clauză de întreținere; astfel , contractul de închiriere se definește prin deținerea neîntreruptă pentru uz personal de către locatar a spațiului de locuit ; desființarea unui atare contract exclude retroactivitatea, deoarece folosința apartamentului, anterioarăhotărârii judecătorești, nu poate fi concepută ca inexistentă, ca fiind o realitate indelebilă. Dacă s-ar proceda în acest caz la restituirea chiriei, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a locatarului, care a profitat de contractul anulat . În consecință , desființarea actelor juridice de durată, la care ne referim, le nimicește efectele potrivnice legii numai pentru viitor . În sensul arătat, potrivit practicii judiciare, „contractele de închiriere având ca obiect bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național, încheiate anterior includerii lor în acest patrimoniu, chiar dacă au fost perfect valabile la data încheierii, devin, prin efectul includerii lor în patrimoniul menționat, lipsite de obiect”, desigur ex nunc. 83
cazul păstrării de către posesorul de bună-credință a fructelor culese în intervalul de timp cât a durat buna sa credință – art. 485 cod civil. Buna-credință încetează în momentul introducerii cererii în anulare, fiind însă posibil să înceteze și înainte de acest moment. În acest caz, neretroactivitatea efectelor nulității se întemeiază pe ideea protecției posesorului de bună-credință, deci pe principiul ocrotirii bunei-credințe .
întemeindu-se pe același principiu, al ocrotirii bunei credințe, Colegiul civil al Tribunalului Suprem a stabilit că anularea sau constatarea nulității titlului de proprietar al vânzătorului nu atrage desființarea înstrăinărilor cu titlu oneros, făcute de către cumpărător în favoarea unor subdobânditori de bună-credință .84
mai constituie excepții de la principiul retroactivității nulității și situațiile care constituie excepții de la celelalte principii ale efectelor nulității .
2. Principiul restabilirii situației anterioare
– restitutio in integrum –
Principiul restabilirii situației anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat .
Acest principiu este consecința principiului retroactivității efectelor nulității și, totodată apare ca un mijloc de asigurare a eficienței lui practice. Ca și principiul retroactivității, principiul „restitutio in integrum” vizează efectele nulității actului juridic între părțile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu și efectele față de terți 85.
Acest efect complementar al nulității actului juridic civil intervine ori de câte ori una din părți sau ambele și-au îndeplinit, înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești de anulare, obligațiile asumate . În sensul arătat, s-a decis că „odată ce a fost constatată ineficiența actului juridic, se naște dreptul de a cere restabilirea situației anterioare încheierii actului, ca, de exemplu, dreptul la restituirea sumei de bani plătite ca preț al unui teren ce a format obiectul înstrăinării nule de drept” . Fără repunerea părților în situația inițială – statu quo ante fuit – , desființarea actului nu și-ar atinge finalitatea 86.
Se observă că prin desființarea actului juridic dispare temeiul juridic al executării prestațiilor, ceea ce înseamnă că temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea actului juridic anulat nu mai poate fi acest act juridic. Tocmai de aceea, se admite că acțiunea prin care se solicită restituirea unor asemenea prestații trebuie fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză . Totuși, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele părți și-au executat obligațiile înainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite condițiile materiale ale intentării acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză –actio in rem verso -, nemaiputându-se vorbi de mărirea unui patrimoniu și micșorarea altui patrimoniu; mai degrabă, este vorba de o plată nedatorată, întrucât obligația fiecăreia dintre părțile contractului sinalagmatic (desființat retroactiv) apare ca și când nu a exista vreodată .87
Restituirile reciproce trebuie să aibă loc în natură. Atunci când restituirea în natură a prestațiilor realizate nu este posibilă, restituirea se va face prin echivalent . Astfel, dacă în temeiul contractului nimicit una din părți a prestat celeilalte serviciile convenite, retrocedarea materială se exclude. Obligațiile „in faciendo” fiind nerestituibile în natură, trebuie compensate, ca urmare a anulării, prin echivalent bănesc .
Remiterile reciroce între părți se efectuează, pentru a se menține echilibrul dintre ele, pe cât posibil concomitent, la fel cum, în ipoteza unui contract sinalagmatic pe deplin valabil, se impune ca executarea obligațiilor interdependente să decurgă paralel și în progresie corelativă .88
Se impune a se reține că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat nu se confundă cu însăși acțiunea în nulitate . Acțiunea în restituire este prescriptibilă în toate cazurile, deci nu numai în cazul nulității relative, ci și al nulității absolute și poate fi introdusă și judecată separat de acțiunea în nulitate, în timp ce acțiunea în nulitate este prescriptibilă sau nu după cum este vorba de o nulitate relativă sau de o nulitate absolută .
Așadar, sub aspect procesual, cel interesat poate să aleagă una din următoarele două căi procedurale : să ceară, în același timp, atât anularea, cât și restabilirea situației anterioare, ipoteză în care actul de procedură prin care se declanșează procesul civil va avea două capete de cerere și anume un capăt de cerere principal, care se solicită declararea nulității actului juridic, precum și un capăt de cerere accesoriu, prin care se solicită restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic respectiv ( acest din urmă capăt de cerere va fi soluționat pe fond numai dacă se va admite capătul de cerere principal); să solicite mai întâi anularea actului juridic, iar ,dacă instanța va dispune desființarea acestuia, să declanșeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat .
Constituie excepții de la principiul „restitutio in integrum” acele situații în care, pentru anumite rațiuni, prestațiile efectuate în temeiul actului juridic anulat nu sunt supuse restituirii, ci sunt menținute în tot sau în parte . Se observă că, prin forța împrejurărilor, excepțiile de la restitutio in integrum sunt, în același timp, și excepții de la retroactivitatea efectelor nulității . Desigur este excepție de la „restitutio in integrum” nu numai menținerea tuturor efectelor actului anulat, ci și menținerea parțială a lor .
Regula riguroasă a restituirilor reciproce și integrale suferă însă unele derogări, îi atrag fie îngrădirea, fie chiar excluderea .
Obligația de restituire a prestațiilor executate poate suferi limitări, fie ca măsură de proteguire a unor categorii de persoane, fie în scopul apărării bunei-credințe .
persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, deci minorii și interzișii judecătorești , beneficiază de regimul special instituit de art.1164 cod civil . Potrivit textului menționat, restituirea consecutivă anulării actului încheiat cu încălcarea regulilor care asigură ocrotirea minorilor și interzișilor nu are loc, în ce-i privește, „decât dacă se probează că au profitat de ceea ce li s-a dat”. Cu alte cuvinte, atât minorii, cât și interzișii sunt ținuți să înapoieze cele primite de la cocontractant numai în măsura îmbogățirii pe care au realizat-o . Sarcina face de a dovada că persoana ocrotită a realizat un profit, cât și emolumentul acestuia, incumbă părții care pretinde retrocedarea . Evaluarea se efectuează prin raportare la data hotărârii judecătorești de anulare sau, eventual, a încetării incapacității, dacă a precedat introducerea acțiunii în nulitate 89.
Restrângerea restituirii în limitele arătate se justifică, deoarece minorii și interzișii „nu ar fi realmente ocrotiți dacă ar fi obligați să înapoieze ceea ce au primit în executarea actului juridic apoi anulat’ chiar dacă ar fi cheltuit ceea ce astfel au primit” 90;
posesorul de bună-credință al unui bun, care trebuie restituit ca efect al anulării transmisiunii, păstrează, în baza art. 485 cod civil , fructele percepute până la data când a aflat cauza de nevaliditate a actului de dobândire. Potrivit practicii judiciare, „constatarea nulității contractului translativ de proprietate nu justifică obligația cumpărătorului la restituirea fructelor culese, decât cu începere de la data introducerii acțiunii , deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptățit să le culeagă în virtutea transmiterii și posedării cu bună-credință a bunului ce a constituit obiectul vânzării” 91 .
De asemenea, în doctrină și practică judiciară este considerată excepție de la „restitutio in integrum” și aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, potrivit căruia, nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obține protecția unui drept .92 Admisibilitatea aplicării acestui principiu a făcut obiect de controversă în literatura de specialitate . Astfel, o parte dintre autori sunt de părere că aplicarea acestui principiu, și deci excluderea restituirilor, ca efect al nedemnității solicitantului vinovat, este corectă, justă, întrucât acest principiu este o garanție a moralei a „bunelor moravuri”. Într-o teză opusă s-a susținut că „regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans nu are și nici nu poate avea nici o aplicație, scopul dispoziției legale este contrazis, ordinea de drept a fost tulburată, ceea ce interesează nu este ca o anumită persoană să fie sancționată, ceea ce interesează este ca efectele ce contrazic scopul dispoziției legale fie înlăturate, altfel spus ca ordinea de drept tulburată să fie restabilită și deci ca preeminența legii să fie obținută” .93
Practica judiciară a adoptat un timp această din urmă soluție. S-a decis ,astfel, că liberalitatea consimțită în scopul stabilirii sau menținerii concubinajului poate fi anulată, deși are o cauză imorală , la cererea donatorului , impunând persoanei gratificate restituirea bunului .94 Tot potrivit jurisprudenței din acea perioadă, „caracterul de ordine publică al nulităților absolute ce sancționează actele juridice încheiate cu încălcarea unor prevederi legale imperative trece înaintea principiului potrivit căruia nimeni nu poate să invoce propria sa turpitudine . Astfel , excepția referitoare la o atare nulitate va putea fi ridicată și de partea care, cu intenție și profitând de neștiința celeilalte părți, a nesocotit asemenea dispoziții legale” .95
Hotărârile mai recente par să se fi orientat spre un alt punct de vedere .S-a decis, că „acțiunea în restiuirea prestației nu este admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop vădit imoral prin încheierea contractului, potrivnic legii și regulilior de conviețuire socială, în sensul art. 1 – 3 din Decretul nr. 31 din 1954. Altfel ar însemna ca reclamantul să se bazeze pe propria turpitudine în soluționarea acțiunii de restituire a prestației, ceea ce nu poate fi îngăduit”96. S-a precizat, totodată, că „un asemenea caz îl constituie acela în care s-a urmărit dobândirea unui bun în condițiile săvârșirii unei infracțiunii, cum este cea de speculă, caz în care, potrivit legii penale, se impune confiscarea bunurilor ce au format prestațiile actelor ilicite intervenite între părți”.97 S-a decis, de asemenea, că este inadmisibilă acțiunea de restituire bazată pe nulitatea absolută a contractului cu cauză imorală prin care reclamantul dăduse o sumă însemnată de bani pârâtei – aparent cu titlu de împrumut – spre a nu-l denunța pentru infracțiunea săvârșită împotriva acesteia. 98 Tot în apicarea regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” s-a decis că restituirea, în temeiul unui pretins act de împrumut, cu cauză imorală, nu operează dacă în realitate suma a fost primită de pârât în scopul săvârșirii unui trafic de influență în favoarea reclamantului .99
Practica judiciară mai nouă pare, așadar, să considere că, în atare situații, ar fi injust ca persoana culpabilă de încheierea unui act juridic cu scop vădit reprobabil din punct de vedere moral să se poată bucura de roadele turpitudinii sale .
3. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare
a anulării actului inițial
– resoluto iure dantis , resolvitur ius accipientis –
Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial este regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent , datorită legăturii lor juridice .
Acest principiu privește efectele nulității actului juridic față de terți. Principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” este o consecință atât a celor două principii ale efectelor nulității, cât și a principiului „nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet” sau „nemo dat quod non habet”, în sensul că, dacă prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent (și care a fost dobânditor al unui drept în actul juridic inițial ), adică acesta a transmis un drept pe care nu-l avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept .100
În practică aplicarea, acestui principiu se concretizează și în două situații specifice, și anume :
în cazul „actelor autorizate”, anularea autorizației administrative , care precede actul civil , conduce la anularea și a actului civil care se întemeia pe acea autorizație ;
în cazul a două acte, din care unul este principal, iar celălalt accesoriu, anularea actului principal atrage desființarea și a actului accesoriu, prin aplicrea regulii „accesorium sequitur principalem”.101
Nici principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” nu se bucură de o consacrare legală într-un text de principiu sau cu caracter general. Codul civil face aplicația lui în materie de ipotecă, art. 1770 care prevede : „Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiție, sau rezolubil în oarecare cazuri , sau supus la o acțiune de resciziune, nu pot consimți decât o ipotecă supusă acelorași condiții sau acelorași resciziuni”102
În mod normal, efectele inerente anulării sunt țărmurite, în sensul că se răsfrâng numai asupra părților în cauză, la fel după cum actul juridic el însuși crează , modifică sau stinge drepturi și obligații exclusiv
in raporturile dintre ele. Principiul relativității contractelor, ca și al actelor juridice unilaterale apără de la sine pe terți împotriva consecințelor ce izvorăsc fie din manifestarea de voință a părților, fie din invalidarea ei : „res inter alios acta, aliis nec nocere, nec prodesse potest”.
Acest regim de drept comun suferă, totuși, unele derogări, atât în raporturile juridice personale nepatrimoniale, cât și în raporturile cu conținut patrimonial, sub presiunea unor imperative de ordin superior , care le asigură preeminența față de principiul relativității amintit .103
În dreptul familiei, anularea căsătoriei nu poate în nici un caz să se repercuteze asupra statutului copiilor născuți de soții care, atunci când au încheiat-o, au înfrânt, cu bună sau cu rea-credință, anumite dispoziții legale imperative. Regimul special al căsătoriei putative le asigură în mod definitiv copiilor, care trebuie ocrotiți necondiționat, , calitatea de a se fi născut dintr-o uniune conjugală, fără ca efectele hotărârii judecătorești de anulare să le fie, din acest punct de vedere, opozabile .104
În raporturile patrimoniale, terții subdobânditori de drepturi de la o persoană al cărei titlu juridic a fost invalidat , pot, la rândul lor, să beneficieze, în anumite condiții, de ocrotire împotriva efectelor unei atare anulări .
.
De regulă, terțul subachizitor, fiind un succesor în drepturi cu titlu particular al persoanei care i le-a transmis, va suferi efectele invalidării titlului juridic al autorului . Opozabilitatea față de terții menționați a hotărârii judecătorești de anulare se întemeiază pe principiul general că nimeni nu poate să transmită altuia mai multe drepturi decât are el însuși : „ nemo plus iuris ad alium transferre poest quam ipse habet”. În consecință, dacă dreptul autorului a fost desființat de organul de jurisdicție, va trebui, în mod uzual, să înceteze și cel al subdobânditorului : „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”105.
Sunt considerate excepții de la principiul „resoluto iure dantis , resolvitur ius accipientis” acele cazuri în care, pentru anumite rațiuni , anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului juridic
subsecvent, ci acesta din urmă este menținut, deși se află în strânsă legătură cu actul juridic desființat . Așadar, deși anularea actului juridic primar are drept consecință desființarea dreptului care a fost constituit sau transmis prin intermediul acestui act, totuși rămâne în ființă actul juridic încheiat ulterior de una din părțile actului juridic primar cu un terț și în legătură cu dreptul dobândit prin actul inițial, o dată cu actul juridic subsecvent menținându-se și dreptul dobândit de terț în temeiul acestuia .106
Deci, sunt excepții, de acest fel, cazurile în care se produce „resoluto iure dantis”, dar nu mai intervine și „resolvitur ius accipientis”.
Menținerea actului subsecvent , în caz de excepții de la principiul „resoluto iure dantis…” , se justifică prin două principii de drept, și anume : 1- principiul ocrotirii bunei-credințe , a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros ; 2- principiul asigurării stabilității circuitului civil , care este o nevoie de ordin general , social .
Ca excepții de la acest principiu pot fi reținute următoarele :
În raporturile dintre persoanele fizice, terții subdobânditori de bunuri se pot apăra cu succes împotriva anulării titlului translativ de drepturi reale al autorului lor, dacă beneficiază, în condițiile statornicite de art.1895 – 1899 cod civil, de efectele uzucapiunii, în cazul transmisiunii imobiliare, sau dacă exercită, potrivit art. 1909 – 1910 cod civil, o posesie utilă asupra unui bun mobil 107.
Acest caz, în care operează uzucapiunea, unii autori, nu îl consideră ca fiind excepție de la principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” deoarece, în realitate, dobândirea dreptului real este consecința exercitării posesiei în condițiile prevăzute de lege, iar nu a menținerii actului juridic subsecvent prin care uzucapantul a intrat în posesia bunului respectiv .108
În lipsa excepției peremptorii a uzucapiunii, terțul subachizitor cu titlu oneros și de bună-credință al unei construcții se află, de regulă la adăpost de anularea actului în baza căruia îl dobândise autorul său. Temeiul inopozabilității nulității diferă în funcție de condițiile în care a intervenit desființarea titlului de proprietate al antecesorului .109
Să presupunem, mai întâi, că anularea a fost pronunțată de instanță, la cererea persoanei de la care dobândise bunul autorul terțului (deci în acțiunea introdusă în justiție de către vânzătorul primar).
În acest caz, practica judiciară a decis că „în principiu, anularea titlului de proprietar al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage caducitatea actului în ceea ce privește pe subachizitor, în cazul în care acesta a fost de bună-credință” (desigur, prezumată ca atare conform art. 1899 cod civil) . Se cere deci condiția esențială ca terțul subachizitor să fie încredințat că persoana de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite valabil drepturile asupra bunului. De aici rezultă că „ numai în cazul în care terțul subachizitor cu titlu oneros a cunoscut sau , cu diligențe minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului , deci a fost de rea-credință – ceea ce trebuie dovedit – operează regula de drept potrivit căreia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage și nulitatea titlului subachizitorului”110.
Prin excepție totuși, anularea contractului translativ de drepturi reale al autorului este opozabilă terțului subdobânditor cu titlu oneros
și de bună-credință dacă desființarea acestui act juridic s-a întemeiat pe lipsa de capacitate de exercițiu sau pe restrângerea capacității înstrăinătorului primar. În acest caz, principiul „resoluto iure dantis , resolvitur ius accipientis” redevine aplicabil, invalidând transmisiunea subsecventă . Soluția arătată este comandată de imperativul apărării persoanei lipsite sau cu capacitate de exercițiu restrânsă . Ocrotirea ar
deveni iluzorie, dacă vânzarea subsecventă ar fi menținută . În definitiv, „interesul ocrotit prin normele de protecție a incapacității trebuie să primeze față de interesul securității circuitului civil, care impune apărarea terților de bună-credință”.111
În toate cazurile, principiul „resoluto iure dantis , resolvitur ius accipientis” operează fără resticții față de subachizitorul cu titlu gratuit al unui imobil, deoarece, comparativ cu acest terț care se luptă să păstreze un profit obținut fără contraechivalent („certat de lucro captando”), este vădit mai demnă de ocrotire persoana de la care provine bunul transmis , fiindcă altminteri aceasta ar suferi o pagubă injustă („certat de damno vitando”) 112;
Anularea titlului translativ de drepturi reale al persoanei de la care terțul a dobândit imobilul poate fi obținută și la cererea acestui antecesor ( în măsura în care ar avea interesul să procedeze astfel ) în raporturile sale nemijlocite cu vânzătorul primar. Chiar dacă această înstrăinare prealabilă ar fi desființată pentru o cauză de nulitate, totuși principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” va fi înlăturat în raporturile dintre terțul subachizitor și autorul său direct , în virtutea obligației de garanție ce-i revine celui din urmă în baza art. 1339 cod civil 113. Într-adevăr, persoana de la care terțul subachizitor a dobândit bunul nu poate să ceară în justiție desființarea acestei transmisiuni, fiindcă, așa cum prevede textul menționat, „în nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicțiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său”. Obligația de garanție constituie, cu alte cuvinte, în situația examinată o excepție peremptorie invocabilă în apărare de către terțul subachizitor, spre a exclude incidența regulii „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”;
În oricare dintre ipotezele la care ne-am referit, anularea titlului translativ de drepturi în temeiul căruia înstrăinătorul a transmis un imobil terțului subachizitor nu desființează actele de administrare sau de conservare încheiate de acesta media tempora pentru a asigura gestiunea bunului . Aceste acte subzistă, chiar dacă, în rest, principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”produce efecte depline 114;
O altă derogare de la efectele anulării actului juridic al antecesorului în drepturi față de terțul subachizitor o constituie, de această dată în domeniul transmiterii creanțelor , inopozabilitatea excepțiilor cambiale . Nevoia de a asigura titlurilor la ordin un regim de maximă securitate în circuitul civil justifică reglementările speciale care acordă girului translativ – spre deosebire de o cesiune de creanță – efectul de a învesti pe dobânditorul cambiei (giratar)cu un drept propriu și autonom, iar nu cu un drept derivat din cel al autorului său (girantul). În consecință, noul titular dobândește drepturi mai mari decât avea antecesorul său, în sensul că excepțiile de nulitate opozabile acestuia nu pot fi valorificate față de cel dintâi. În temeiul principiului de bază al independenței obligațiilor cambiale regula „nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet” se învederează inaplicabilă . În sensul arătat, art. 19 din Legea nr.58 din 1 mai 1934 asupra cambiei și biletului la ordin dispune că „ persoanele împoriva cărora s-a pornit acțiunea cambială nu pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului”. Regimul menționat prezintă interes în orice raporturi comerciale cu elemente de extraneitate, cârmuite de dreptul civil român115.
altă excepție de la principiul „resoluto iure dantis…” este considerată și aplicarea art. 20 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954; după ce, în alin.1, art.20 prevede : „ dacă cel declarat mort este în viață, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea”, în alin.2 dispune „ cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data dobândirii știa că persoana declarată moartă este în viață”116.
SUBSECȚIUNEA a-III-a
PRINCIPII DE DREPT CARE ÎNLÀTURÀ REGULA
– QUOD NULLUM EST, NULLUM PRODUCIT
EFECTUM –
Nulitatea constă în lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar această regulă generală referitoare la efectele nulității se realizează prin intermediul celor trei principii ale efectelor nulității analizate mai sus.
Deși nulitatea unui act juridic are ca urmare desființarea efectelor acelui act, există totuși situații în care nulitatea nu produce acest efect distructiv, ci permite menținerea în totalitate a efectelor actului juridic nevalabil ca și când el ar fi fost valabil; aceasta deoarece caracteristica dreptului civil este mărginirea efectului distructiv al nulității; se va înlătura numai ceea ce este indispensabil să se înlăture, preocuparea este nu desființarea contractului, ci salvarea lui .117
Neaplicarea în aceste situații a consecințelor firești ale nulității actului juridic se explică și se întemeiază pe aplicarea altor principii de drept care impun această soluție .118
Principiile de drept care, în concurs cu regula „quod nullum est, nullum producit efectum”, o înlătură sunt următoarele :
1. principiul conversiunii actului juridic ;
2. principiul „error communis facit ius” ;
3. principiul răspunderii civile delictuale .
În cazul ultimelor două principii este înlăturată chiar sancțiunea nulității actului juridic civil .
1. Principiul conversiunii actului juridic
Prin conversiunea actului juridic se înțelege înlocuirea unui act juridic nul în totalitatea sa și nesusceptibil, ca atare, de a fi el însuși salvat, cu un alt act juridic (act subsidiar), ale cărui condiții de validitate sunt în întregime îndeplinite . Potrivit acestui principiu manifestarea valabilă de voință exprimată într-un act juridic lovit de nulitate poate avea valoare de sine stătătoare, independent de soarta actului juridic în care s-a manifestat inițial .119
În doctrină, conversiunea actului juridic a primit justificări diferite.
Astfel, într-o primă opinie, conversiunea este cerută și impusă de concepția asupra nulității, în sensul că nulitatea fiind îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului legii, urmează ca toate efectele care nu contravin legii să fie menținute și deci trebuie să se admită soluția că, în locul actului nul, își va produce efectele alt act juridic, valabil .120
Într-o altă opinie, conversiunea reprezintă aplicarea principiului mai general al menținerii actelor juridice, conform căruia, manifestarea de voință cuprinsă într-un act juridic, în limitele legii, are eficacitatea maximă posibilă pentru realizarea scopului practic urmărit de parte sau de părți .121
În sfârșit, s-a arătat că temeiul conversiunii actului juridic îl reprezintă regula de interpretare prevăzută de art. 978 cod civil – „actus interpretandus est potium ut valeat, quam ut pereat” – potrivit căreia „când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul în care ar produce efecte juridice, și nu în sensul în care nu ar produce nici un efect” .122
S-a mai arătat că principiul conversiunii este consecința atât a regulii de interpretare prevăzută de art. 978 cod civil, cât și a regulii potrivit căreia cine poate mai mult poate și mai puțin, în sensul că, în
cazul conversiunii, condițiile cerute pentru actul valabil sunt mai reduse decât condițiile cerute pentru actul nul .123
Codul civil se referă incidental, în art. 923 și art. 1172 la procedeul conversiunii, căruia practica judiciară i-a recunoscut o aplicare mai extinsă, în termeni generali : „Conversiunea unui act juridic nul în alt act juridic valabil este în principiu posibilă”. Alte sisteme de drept reglementează explicit această modalitatea de validare.
Pentru a se putea produce conversiunea unui act juridic nul într-un act juridic valabil, trebuie îndeplinite anumite condiții subiective și obiective .
Din punct de vedere obiectiv să fie îndeplinite următoarele condiții :
actul nul să fie lovit de o nulitate totală, iar nu parțială, care i-ar permite să subziste fragmentar ;
actul juridic ce urmează a fi socotit valabil să îndeplinească toate condițiile de validitate, iar acestea să se regăsească în chiar actul juridic desființat (actul juridic lovit de nulitate să cuprindă toate elementele constitutive ale actului juridic în care este convertit ) ;
între cele două acte să existe un element de diferențiere (fie natura actului, fie conținutul, fie efectele, fie forma ).124
Din punct de vedere subiectiv să fie îndeplinite următoarele condiții
între cele două acte, actul nul și actul subsidiar, să existe identitate de părți – eadem personarum conditio ;
manifestarea de voință a părții sau, după caz, a părților să fie favorabilă conversiunii, adică din această manifestare de voință să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii, acordul părților în acest sens fiind de altfel prezumat . Prezumția de acord al părților poate fi combătută, însă, cât timp nu a fost răsturnată, cel de-al doilea act juridic va fi operant . Cel de-al doilea act juridic va fi operant fără o investigație asupra voinței părților , ceea ce înseamnă că, în concret, conversiunea actului juridic este regula, nereținerea celui de-al doilea act juridic constituind excepția .
Referitor la condițiile arătate, s-a decis că „este necesar ca noul act juridic, prin mijlocirea căruia se realizează scopul practic urmărit de
părți, să nu fie contrar voinței lor și, totodată, să fi fost valabil dacă s-ar fi încheiat ca atare în locul și momentul în care a fost încheiat actul juridic nul”125 .
Îndeplinite fiind aceste condiții actul nul convertit va produce totuși efecte juridice și anume, va produce efectele actului în care actul inițial s-a convertit .
Având în vedere aceste condiții, rezultă că nu este vorba de conversiune în următoarele cazuri :
actul juridic nu este încă desființat, bucurându-se de prezumția de validitate ;
unele clauze sunt anulate, iar altele menținute (fiind deci vorba de o nulitate parțială) ;
actul juridic apare ca nul datorită denumirii greșite date de părți (într-un asemenea caz, va interveni calificarea corectă a actului juridic, nepunându-se deci problema conversiunii, manifestarea de voință nefiind susceptibilă de a fi interpretată în două sensuri, întrucât părțile au dorit un anumit act juridic, pe care l-au încheiat valabil, dar l-au denumit greșit – „error in nomine negotii” ;
dintre două acte juridice, se desființează numai unul ;
refacerea actului juridic ;
validarea actului juridic prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterioară a cerinței legale nerespectate la încheierea lui ;
novația (care presupune existența unei obligații anterioare valabile, ceea ce nu se întâmplă în cazul conversiunii ; de asemenea, novația este totdeauna expresă, pe când, în cazul conversiunii, cel de-al doilea act juridic se deduce din voința prezumată a părții sau a părților) .126
În practica judiciară, aplicarea procedeului conversiunii a condus uneori la menținerea naturii juridice a actului nul, dar infirmarea cât privește validitatea sa formală, actul fiind trecut din categoria înscrisurilor autentice în categoria înscrisurilor sub semnătură privată. O asemenea conversiune se realizează atunci când un testament autentic este lovit de nulitate absolută și totală de formă, deoarece a fost instrumentat de un organ necompetent „un atare act poate fi valabil ca testament olograf, dacă întrunește condițiile prevăzute de lege” art. 859 cod civil , adică dacă a fost scris în întregime, datat și semnat de mâna dispunătorului .127
Într-un alt caz conversiunea produce efecte mai întinse, producându-se atât schimbarea naturii formale a actului juridic, cât și modificarea caracteristicilor sale de fond . Un asemenea rezultat l-a constituit substituirea unui act autentic de înstrăinare imobiliară, lovit de nulitate absolută și totală, cu o promisiune de vânzare-cumpărare sub semnătură privată . Această soluție a fost motivată invocându-se art. 1172 cod civil, „actul care nu poate fi autentic din lipsa unor condiții de validitate este valabil ca înscris sub semnătură privată dacă a fost semnat de părțile contractante”. Când un asemenea act încheiat în formă autentică, este anulat de instanța judecătorească, „el nu se convertește sub raportul dreptului substanțial într-un înscris sub semnătură privată cu valoare de act de înstrăinare a imobilului (vânzare-cumpărare propriu-zsă) din moment ce caracterul autentic condiționează însăși existența actului . Înscrisul se poate converti însă într-un antecontract de vânzare-cumpărare, adică într-o convenție prin care proprietarul se obligă să transmită imobilul altei persoane . Un astfel de înscris constituie o promisiune de vânzare și poate fi încheiat și sub semnătură privată, nefiind condiționat de cerințele art. 11 din Decretul nr. 144/1958”128.
S-a decis, de asemenea, în aplicarea art. 923 cod civil, că înstrăinarea obiectului de care testatorul dispusese anterior în favoarea unui legatar, „chiar dacă este nulă, echivalează cu voința implicită a testatorului de a revoca legatul, întrucât esențial nu este actul ca atare, ci voința testatorului” .129
Conversiunea are loc și în cazul actului de înstrăinare a unui bun succesoral de către moștenitor , nul ca atare, însă valabil ca act de acceptare a succesiunii – art.689 cod civil .
2. Principiul „error communis facit ius”
Acest principiu mai este cunoscut și sub denumirea de „principiul validității aparenței în drept”. Și acest principiu poate justifica uneori menținerea efectelor juridice produse de un act lovit de nulitate, act juridic încheiat într-o situație de eroare comună, obștească. Elocvent în acest sens este următorul exemplu : art.7 din Legea nr.119/1996 privitor la actele de stare civilă : „înregistrările făcute în registrul de stare civilă făcute de către o persoană necompetentă care a exercitat în mod public atribuția de delegat de stare civilă sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea, în realitate, această calitate”. Astfel căsătoria încheiată în fața unui ofițer de stare civilă necompetent trebuie menținută ca valabilă dacă acel ofițer a exercitat în mod public atribuțiile apărând în ochii părților și a publicului ca fiind competent 130.
3. Principiul răspunderii civile delictuale
Conform art.998 cod civil „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”. Acest principiu justifică uneori menținerea efectelor unui act juridic nul, dar nu cu titlu de efecte ale actului, ci cu titlu de reparare în natură a prejudiciului cauzat prin nevalabilitatea actului (atunci când cea mai bună reparație a prejudiciului suferit prin nulitatea actului este tocmai menținerea efectelor acestuia ) .
În legislația noastră, înlăturarea nulității ca urmare a principiului răspunderii civile delictuale privește cazul minorului . În situația în care minorul ar săvârși un delict civil cu ocazia încheierii actului juridic, cum ar fi, de exemplu, creearea prin manopere dolosive a unei aparențe înșelătoare că este major, atunci el nu va putea cere anularea actului respectiv, deoarece cealaltă parte ar fi prejudiciată ; cel care a săvârșit fapta ilicită (minorul, care ulterior solicită anularea actului juridic pentru incapacitate) trebuie să-l despăgubească pe cel prejudiciat prin acea faptă (cealaltă parte contractantă), așa încât cea mai potrivită formă de reparare a prejudiciului fiind menținerea actului juridic ca valabil . Astfel, în baza principiului executării în natură a obligațiilor și al principiului reparării în natură și integrale a pagubelor, actul lovit de nulitate va fi menținut, întrucât reprezintă cea mai bună reparare a prejudiciului ce s-ar putea produce cocontractantului prin fapta ilicită a minorului .
În asemenea cazuri, între principiul ocrotirii minorului reglementat în art.1159 cod civil conform căruia: „minorul ce face o simplă declarație că este major are acțiune în resciziune”, și principiul răspunderii civile delictuale (nemini laedere), are câștig de cauză acest din urmă principiu, prevăzut în art.1162 cod civil, conform căruia „minorul nu are acțiune în resciziune contra obligațiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelictele sale”. 129
SECȚIUNEA a-V-a
CONCLUZII FINALE
În esența ei, nulitatea este o sancțiune de drept civil, adică o consecință nedorită de părți, impusă prin lege ca urmare a încălcării unor dispoziții legale imperative. În dreptul civil există mai multe sancțiuni specifice, foarte diferite între ele : rezoluțiunea, rezilierea, revocarea, inopozabilitatea, indisponibilizarea, decăderea etc. .
Nulitatea nu trebuie privită ca o stare organică, iremediabilă, a actului juridic, ci ca o sancțiune îndreptată împotriva efectelor actului și, pe cât posibil, numai împotriva acelor efecte care contavin scopului dispoziției legale încălcate la încheierea actului juridic, adică a dispozițiilor legale privitoare la condițiile de validitate ale actului juridic: capacitate, consimțământ, obiect, cauză sau formă; încălcarea altor dispoziții legale decât cele privitoare la condițiile de validitate nu se sancționează cu nulitatea, ci cu alte sancțiuni civile specifice . Astfel, ori de câte ori este cu putință, actul juridic trebuie să fie salvat de la desființare. În acest scop, se realizează o „ajustare” sau o „proporționalizare” a efectelor în raport cu cauzele. Cu alte cuvinte, nu trebuie să se desființeze decât ceea ce este indispensabil să se desființeze. Mai precis, este necesar ca urmările destructive ale nulității să se mărginească strict la ceea ce permite ca nerespectarea legii la data încheierii să fie înlăturată . Dacă tot ce este contrar legii nu poate să producă efecte, tot ce este în concordanță cu legea urmează să-și conserve valabilitatea. Ceea ce se poate menține dintre efectele actului juridic și când se poate menține, trebuie să fie menținut .
Nulitatea nu mai este privită ca o stare organică sau o calitate a actului juridic. Nulitatea nu mai este o măsură îndreptată împotriva actului juridic ca atare, ci este o măsură care tinde ca anumite efecte ale actului juridic să nu se producă . Se suprimă efectele care contravin scopului dispoziției legale încălcate , dar sunt lăsate neatinse efectele care, tocmai pentru că nu sunt în neconcordanță cu scopul unei dispoziții legale, nu se vede pentru ce ar fi, totuși, și ele înlăturate Nulitatea reprezintă mijlocul tehnic care asigură exercițiul concordant cu legea al libertății voinței în relațiile juridice civile .
Nulitatea este mijlocul prevăzut de lege pentru a nu permite ca voința individuală să treacă peste îngrădirile ce-i sunt impuse de dreptul pozitiv .
Din toate cele prezentate în această lucrare putem trage concluzia că nulitatea este o instituție juridică cu importanță deosebită în dreptul civil român, dar nu numai în dreptul civil, ci și în toate celelalte ramuri de drept . Aceasta deoarece nulitatea face ca actele juridice, încheiate de persoane fizice sau persoane juridice cu incălcarea dispozițiilor legale, să nu producă efecte juridice. De asemenea, existența instituției nulității determină persoanele fizice sau juridice să încheie acte juridice cu respectarea prevederilor legale, pentru că în caz contrar actele lor vor fi lipsite de efecte juridice .
SECȚIUNEA a-VI-a
PRACTICÀ JUDICIARÀ ÎN MATERIA
NULITÀȚII ACTULUI JURIDIC CIVIL
Potrivit Decretului nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale, dobânda stabilită în convenții nu poate depăși dobânda legală, care este de 6% pe an .
Clauza referitoare la o dobândă mai mare este nulă de drept și creditorul care a pretins o asemenea dobândă pierde și dreptul la dobânda legală .
(Secția a-IV-a civilă , decizia nr. 308 / 17.03.1995 )
Prin sentința civilă nr.1351/ 22.03.1994 a Judecătoriei Slobozia s-a admis acțiunea reclamantului G.C., împotriva pârâților N.C. și N.A., au fost obligați părâții la restituirea sumei de 450.000 lei, cu titlu de împrumut, plus dobânda legală aferentă.
Prin decizia civilă nr. 483/1994, Tribunalul Ialomițaa respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul G.C.
În termen legal, împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs reclamantul G.C., pe care a criticat-o pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă – decizia este dată cu aplicarea greșită a legii .
Astfel, consideră că eronat s-a stabilit dobânda legală pentru împrumutul nerestituit, de 6% , conform Decretului nr. 311/1954, de vreme ce, din dispozițiile art. 1587 – 1589 cod civil rezultă că, pe cale convențională, părțile pot stabili o dobândă mai mare; în cauză, dobânda convenită de părți este de 10%, până la achitarea integrală a debitului de 450.000 lei.
Recursul este nefondat .
Decretul nr.311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale este în vigoare, iar potrivit art.2, „dobânda stabilită prin convenții nu poate depăși dobânda legală, în afară de cazurile anume stabilite prin legi speciale”
Art. 1587 cod civil precizează că părțile pot stipula dobânzi în contractul de împrumut, însă dobânda este limitată de art.2 din Decretul nr. 311/1954 la cuantumul legal , respectiv cel de 6% .
Art.2 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 311/1954 prevede că obligația de a plăti dobândă mai mare este nulă de drept .
Prin contractul de împrumut părțile au stipulat o dobândă de 10%, pe care Tribunalul, în mod legal, nu a acordat-o recurentului, deoarece contravenea dispozițiilor legale menționate mai sus, coroborate cu art. 1587 – 1589 cod civil .
Potrivit art. 316 combinat cu art. 296 cod procedură civilă , Curtea va respinge recursul , ca nefondat .
Notă : Prin Legea nr.7/1998, a fost abrogat Decretul nr. 311/1954 privind stabilirea dobânzilor legale, publicat în B.O, nr. 38/1954 .
În aplicarea art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr.61/1990 încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unei locuințe numai cu unul dintre chiriași și cu excluderea altora, care au dobândit drepturi locative proprii asupra aceluiași apartament, reprezintă o manoperă dolosivă săvârșită, în mod vădit, în vederea unei fraude și trebuie sancționată cu nulitatea absolută a operațiunii juridice .
Aceasta deoarece, atât unitatea specializată în vânzarea locuințelor, cât și chiriașul, au acționat în conivență, având reprezentarea faptului că, prin încheierea contractului, zădărnicesc exercitarea drepturilor celorlalți chiriași de a cere și de a dobândi, în condiții avantajoase, create de lege în scop de protecție, un drept de proprietate .
(Secția a-IV-a civilă, decizia nr.196/12.02.1997)
Reclamanta D.L.E. a chemat în judecată pe pârâții S.G. și C.A.V.L.B., solicitând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți la data de 5.11.1993, având ca obiect apartamentul nr.71, situat în șoseaua Giurgiului, sectorul 4 București. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, deși avea drepturi locative proprii asupra apartamentului în litigiu, pârâtul, fără știrea și asentimentul ei, l-a cumpărat de la cea de-a doua pârâtă, cu încălcarea prevederilor Decretului-lege nr.61/1990 . Prin sentința civilă nr. 8393/1995, Judecătoria sectorului 4 București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că, în baza art.7 din Legea nr. 85/1992, pârâtul, în calitate de titular al contractului de închiriere, putea să cumpere apartamentul fără consimțământul reclamantei .
Prin decizia civilă nr. 2073/1996, Tribunalul București – secția a-III-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta D.L.E. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a admis acțiunea și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, cu privire la apartamentul în litigiu .
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunal a declarat recurs pârâtul S.G., solicitând casarea hotărârii și în fond respingerea apelului formulat de reclamantă deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.85/1992, conform cărora, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, astfel încât nu era necesar consimțământul reclamantei .
Recursul nu este fondat .
Temeiul legal la care a făcut referire Tribunalul nu este greșit întucât, art.1 din Legea nr.85/1992 face trimitere la Decretul-lege nr. 61/1990, iar ambele legi au fost adoptate în interesul chiriașilor, care, având drepturi locative proprii, să poată beneficia în mod egal de prețul avantajos pentru cumpărarea spațiilor locative ocupate în această calitate . Cum, în speță au fost încălcate dispozițiile legale menționate, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat de părți în frauda drepturilor locative proprii ale reclamantei, care nu și-a dat consimțământul la cumpărarea apartamentului, se constată că, în mod egal și temeinic, Tribunalul a anulat contractul încheiat între S.G. și S.C.A.V.L.B., iar recursul va fi respins, ca nefondat.
Atunci când, anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, părțile au întocmit un proiect al contractului de vânzare-cumpărare, în care nu s-a făcut nici o referire la obligația de întreținere pe care cumpărătoarea ar datora-o vânzătorului, ci numai la obligația ce-i revenea cumpărătoarei de a-l înmormânta pe vânzător, înseamnă că acesta din urmă cunoștea conținutul actului ce urma să-l încheie în fața notarului și nu poate invoca o eroare obstacol destructivă de voință, care să atragă nulitatea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât vânzătorul și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului înstrăinat .
(Secția a-III-a civilă, decizia nr. 1322/10.12.1996)
Reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâta O.A. pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 26997 din 20.09.1992 .
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a convenit cu pârâta să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și că, înainte de a merge la notariat, pârâta i-a citit un contract de vânzare-cumpărare în care era prevăzută și clauza de întreținere a reclamantului, dar la notariat părțile au încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare fiind indus în eroare de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 487 din 20.01.1995, Judecătoria sectorului 6 București a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 954 cod civil, reclamantul aflându-se într-o eroare obstacol la închierea actului de vânzare-cumpărare .
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul București, secția a-III-a civilă prin decizia civilă nr. 2715 A din 30.11.1995, și a fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins acțiunea .
În motivarea acestei decizii se arată că, în mod greșit, s-a apreciat de către prima instanță că, la momentul încheierii actului, reclamantul s-ar fi aflat într-o eroare obstacol, întrucât din probele de la dosar rezultă că el cunoștea atât natura operațiunii juridice încheiate, cât și obiectul acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamantul și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului .
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, invocând greșita interpretare a probelor administrate .
Recursul este neîntemeiat .
Din probele administrate în cauză nu rezultă că recurentul s-ar fi aflat în eroare atunci când a convenit cu intimata-pârâtă să-i vândă apartamentul, cu atât mai mult cu cât prin actul de vânzare-cumpărare autentic reclamantul și-a rezervat dreptul de uzufruct viager .
Anterior încheierii actului în formă autentică părțile au întocmit un proiect al contractului de vânzare-cumpărare, în care nu s-a făcut nici o referire la obligația de întreținere, ci numai la obligația ce-i revenea cumpărătoarei ca, la momentul decesului vânzătorului, să-i facă înmormântarea creștinească .
Rezultă că reclamantul cunoștea conținutul actului ce urma să-l încheie la notariat și deci nu poate fi vorba de o eroare obstacol destructivă de voință, de natură să atragă anularea actului .
Legea nr.85/1992, reglementează vânzarea, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990, de locuințe și spații cu altă destinație, construite din fondurile statului sau din fondurile unităților economice sau bugetare de stat .
O locuință care nu a fost construită din aceste fonduri, ci a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, nu poate face obiectul vânzării fiind lovită de nulitate absolută .
(Secția a-IV-a civilă, decizia nr. 472/13.03.1998 )
Prin sentința civilă nr.3218/23.03.1994, Judecătoria sectorului 2 București a admis acțiunea formulată de Prefectul Municipiului București și S.A.I., Și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.10131/16.08.1991, intervenit între pârâții D.S. și D.F., pe de o parte, și pârâta S.C.”A”-S.A., pe de altă parte, cu privire la imobilul situat în șos. Ștefan cel Mare, sectorul 2 București .
Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 925 A /18.04.1997 a Tribunalului București secția a-IV-a civilă, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârții D.S. și D.F.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții – apelanți, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că pentru vânzarea lucrului altuia sancțiunea este nulitatea relativă, nulitate care nu poate fi invocată de reclamant, acesta fiind terț față de contract .
Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat, arătând că în speță nu este vorba de o vânzare a lucrului altuia , care să atragă nulitatea relativă a actului, ci de încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990, cu privire la o locuință ce era exceptată de la vânzare .
Astfel, potrivit Legii nr.85/1992, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere locuințele construite din fondurile statului sau din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, vânzare ce se va face în condițiile prevăzute de Decretul-lege nr.61/1990 .
Locința în litigiu a intrat în proprietatea statului, cu plată, în baza Decretului nr.223/1974, și este deci exceptată de la vânzare.
Conform art.19 din Legea nr85/1992, contractul de vânzare-cumpărare cu privire la o astfel de locuință este lovit de nulitate absolută, nulitate care poate fi invocată de orice persoană interesată .
Conform art.19 alin.3 din Legea nr.85/1992, prefectului îi incumbă, de altfel, obligația depistării unor astfel de nerespectări a legii și de sesizare a instanțelor judecătorești, așa încât avea calitatea procesuală activă, contrar celor susținute de recurenți .
Este admisibilă acțiunea prin care se solicită anularea testamentului autentic, pentru lipsa discernământului , întrucât notarul de stat nu constată decât prezența părților la data autentificării actului, până la înscrierea în fals, nu starea de luciditate a acestora .
(Secția a-III-a civilă, decizia nr.532/4.04.1994)
Prin sentința civilă nr.2735/20.05.1993, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea reclamantei D.V. împotriva pârâtei R.E., prin care s-a constatat că, la data de 7.02.1992, a decedat C.C., unica succesoare a acestuia fiind reclamanta, în calitate de nepoată, s-a constatat componența masei succesorale, s-a constatat nulitatea testamentului autentificat nr.2429/13.02.1992, al fostului Notariat de Stat al sectorului 1 București, a fost obligată pârâta să predea reclamantei bunurile mobile ce fac parte din masa sucesorală .
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că defunctul C.C. nu era lucid în momentul autentificării testamentului , lăsat în favoarea pârâtei R.E.
Prin decizia civilă nr.515/30.11.1993, Tribunalul Municipiului București secția a-III-a civilă a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs pârâta, prin care a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât testamentul autentificat nu putea fi anulat pentru motivul că testatorul nu a fost lucid, întrucât starea de luciditate a acestuia a fost constatată de notar, la momentul autentificării .
Recursul este nefondat.
Acțiunea în anularea unui testament autentificat este admisibilă și poate fi admisă pe fond, dacă persoana interesată dovedește că testatorul nu a fost lucid în momentul întocmirii actului .
Din expertiza medico-legală pshiatrică efectuată în cauză a rezultat că, la data întocmirii actului, numitul C.C. a acționat fără discernământ. Această situație se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză .
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins, ca nefondat .
Acțiunea în anularea certificatului de vacanță succesorală este o acțiune personală, care poate fi exercitată în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 2 din Decretul nr. 167/1958 .
(Secția a-IV-a civilă, decizia nr.1611/19.12.1996)
Prin sentința civilă nr.1559/1996, judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea formulată de reclamantul N.E. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului București, având ca obiect anularea certificatului de vacanță succesorală nr.422/1962 .
S-a reținut că certificatul de vacanță succesorală a fost eliberat pentru succesiunea defunctei D.C., a cărei succesoare legală, N.E. , a renunțat expres.
Prin același certificat s-a arătat că reclamantul N.E. este străin de succesiunea bunicii sale D.C., prin neaccepotare, conform art. 700 cod civil.
Acțiunea în anularea certificatului de vacanță succesorală este o acțiune personală, prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripție, termen care s-a împlinit la data când a fost promovată acțiunea .
Tribunalul Municipiului București secția a-III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1917/1996, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul, critica privind faptul că potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958, acțiunea în anulare este imprescriptibilă și, oricum, instanța avea posibilitatea, în condițiile art. 19 din același act normativ, să-l repună în termen .
Recursul nu este fondat .
Potrivit art. 700 cod civil, dreptul de accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași text, în cazul în care moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni, de la data când a luat sfârșit împiedicarea .
Recurentul poate solicita repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, invocând forța majoră, constând în privarea sa de libertate și domiciliu forțat, după încetarea acesteia, la 5.12.1962 .
Acțiunea în anularea cerificatului de vacanță succesorală este o acțiune personală și este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 .La data de 9 ianuarie, când a fost introdusă acțiunea, termenul de prescripție fusese împlinit .
Dispozițiile art. 2 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora nulitate unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, nu sunt aplicabile în speță, întrucât recurentul nu a invocat un motiv de nulitate absolută a certificatului de vacanță succesorală .
BIBLIOGRAFIE
Traian Ionașcu – Tratat de drept civil-parte generală, Edit. Academiei R.S.R., București, 1967.
Ovidiu Ungureanu – Manual de drept civil-parte generală, Edit. Omnia Uni S.A.S.T. SRL, Brașov, 1997.
Paul Cosmovici – Tratat de drept civil-parte generală, Edit. Academiei R.S.R., București, 1989 .
C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu și Al.Băicoianu – Tratat de drept civil român, Edit. „Națională”, vol.1, București, 1923 .
Tr. Ionașcu și E.A. Barasch – Concepția dreptului civil al R.S.R. asupra nulității actului juridic, în „Studii și cercetări juridice”, nr.2, 1966.
J. Carbonnier – Droit civil,4, Les Obligations, Presses Universitaires de France, Paris, 1969 .
V. Stoica – Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Edit. ALL, București, 1997 .
Ghe. Beleiu – Drept civil român-introducere în dreptul civil, subiectele dreptului civil, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București, 1995 .
Mircea Mureșan – Drept civil-partea generală, Edit. „Cordial Lex”, Cluj-Napoca, 1996 .
Gabriel Boroi – Drept civil-teoria generală, Edit. ALL, București,1997 .
L. Mazeaud și J. Mazeaud – Nullite, Obigations Natuelles .
Ion P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Edit. ALL, București,1998 .
Tr. Ionașcu și Z. Oprea – Curs de drept civil român, 1950-1951 .
M. Eliescu – Unele probleme privitoare la prescripția extinctivă, în cadrul unei viitoare reglementări legale, în „Studii și cercetări juridice”, 1956 .
I. Stoenescu și S.Zilberstein – Drept procesual civil-teoria generală, Edit. didactică și pedagogică, 1983 .
E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein – Ocrotirea părintească (drepturile și îndatoririle părinților față de copii minori), Edit. științifică, București, 1960 .
T.R. Popescu – Drept civil–introducere generală, Edit. Oscar Print, București, 1994 .
T. Pop – Drept civil român-teoria generală, Edit. Lumina Lex, București, 1993 .
D. Alexandresco – Principiile dreptului civil român, vol.3, București, 1926 .
O. Căpățână – „Tratat de drept civil-partea generală”, vol.1, Edit. Academiei, București, 1989 .
Tr. Ionașcu – Curs de drept civil. Teoria generală a obligațiilor .
Sc. Șerbănescu – Codul familiei, comentat și adnotat , Edit. științifică, București, 1963 .
T.R. Popescu – Dreptul familiei. Tratat, vol.1, Edit. didactică și pedagogică, București, 1965 .
A. Ionașcu, M. Mureșan, M.N. Costin , V. Ursa – Familia și rolul ei în societate, Edit. Dacia, Cluj,1975 .
G. Marty, P. Raymond – Droit civil , vol.1, Paris , Sirey, 1961 .
D. Alecsandresco – Drept civil român, în comparație cu legile vechi și cu principalele legislații străine , vol.1 și 2 , 1906 .
Tr. Ionașcu – Persoana fizică în dreptul R.P.R., Edit. Academiei, București .
I. Dogaru – „Elemetele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, București, 1993 .
Fr. Deak – Drept civil-succesiuni .
D.A. Sitaru – Drept civil. Teoria generală, București, 1994 .
M. Eliescu – Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., Edit. Academiei, București, 1966 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Juridic al Nulitatii Actului Juridic Civil (ID: 125249)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.