Regimul Juridic AL Filiatiei Fata DE Tata In Dreptul Roman

PLANUL LUCRĂRII

INRODUCERE…………………………………………………………………………………….. 3.

CAPITOLUL I. FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

Sec. 1. Prezumția de paternitate……………………………………………………… 4.

Sec.2. Timpul legal al concepției……………………………………………………. 7.

Sec.3. Conflictele de paternitate……………………………………………………. 10.

Sec.4. Tăgăduirea paternități din căsătorie…………………………………….. 13.

Sec.5. Contestarea filiației din căsătorie………………………………………… 23.

CAPITOLUL II. FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Sec. 1. Precizari prealabile…………………………………………………………… 25.

Sec. 2. Recunoașterea de paternitate……………………………………………….27.

Sec. 3. Contestarea recunoașterii de paternitate………………………………..33.

Sec. 1. Nulitatea sau anularea recunoașterii de paternitate…………………36.

Sec. 4. Stabilirea paternități prin acțiune în justiție ………………………… 38.

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………… 52.

INTRODUCERE

În lucrarea mea “ Regimul juridic al filiației față de tată în dreptul Român “mi-am

propus să analizez filiația firească, adică filiația bazată pe legătura de sânge, care izvorăște din procreare și naștere nu și filiația realizată prin adopție adică prin act juridic încuviințat de instanța judecătorească, prima dând naștere rudeniei de sânge iar a doua rudeniei civile.

Filiația, în sensul strict al cuvântului, este raportul care leagă pe copil de părinții săi; acest raport este imediat, căci el unește în mod direct pe copil cu tatăl și mama.

Într-un înțeles mai generic, filiația este sinonimă cu descendența; ea unește în mod succesiv pe toate persoanele care coboară dintrun autor comun, filiația înfățișânduse ca un element important al stării civile, care contribuie să determine personalitatea juridică a unei persoane.

În dreptul român, stabilirea paternității din căsătorie rezultă din prezumția de paternitate. Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere și prin hotărâre judecătorească.

Potrivit art. 53 C. fam., în cazul în care, copilul este născut în timpul căsătoriei, indiferent dacă concepția este plasată în timpul sau în afara acesteea, precum și atunci când copilul este conceput în timpul căsătoriei iar nașterea s-a produs după desfacerea, anularea, declararea nulități sau încetarea căsătoriei, dar înainte ca mama să fii intrat întro nouă căsătorie și înainte să fie trecut mai mult de 300 de zile de la data, după caz, a desfacerii, nulității, anulării sau încetării căsătoriei.

Potrivit art. 57 C. fam., paternitatea copilului conceput și născut în afara căsătoriei se poate stabili prin recunoașterea de către tatăl sau și, în temeiul art. 59 C. fam., prin hotărâre judecatorească.

În cazul copilului din afara căsătoriei nu operează prezurnțiile de paternitate prevăzute de art. 53 C. fam. Drept urmare, stabilirea paternității nu este condiționată de faptul că tatăl este soțul sau fostul sot al mamei.

În acest caz, între stabilirea materniăți și stabilirea paternitatii nu există legatura de determinare.

CAPITOLUL I

FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

Secțiunea 1.1.

PREZUMȚIA DE PATERNITATE

1.1.1 Noțiune

Filiația față de tată rezultă din faptul concepțiuni (zămislirii) copilului. Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit în mod direct și nemijlocit. De aceea, pentru stabilirea paternității, legea prevede un mijloc de probă potrivit căruia se pleacă de la un fapt material, cert și ușor de dovedit, care este nașterea pentru a se ajunge la un fapt necunoscut și care nu poate fi stabilit în mod direct si nemijlocit, și anume zămislirea. Acest mijloc de probă este prezumția de paternitate. Potrivit acestei prezumții, pentru dovedirea filiației față de tată este suficient să se stabilească filiația față de mamă și căsătoria acesteia la data nașteri ori concepției copilului. Prin urmare datorită acestei prezumții, cel care vrea să-și stabilească paternitatea este dispersat de a dovedi că nașterea sa este rezultatul relațiilor dintre mamă și bărbatul față care tinde să-și stabilească filiația. Rezultă că prezumția de paternitate se întemeiază pe faptul nașterii sau al concepțiunii copilului în timpul căsătoriei.

Prezumția de paternitate reflectă înfăptuirea principiului monogamiei căsătoriei. Prezumția amintită se aplică numai în folosul copiilor din căsătorie. De aceea, paternitatea acestor copii nu se poate stabili prin recunoașterea voluntară din partea tatălui și nici pe calea acțiuni în justiție pentru stabilirea paternități.

Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Altfel spus , în această ipoteză, se presupune că soțul mamei este tatăl copilului, dacă nașterea a intervenit în timpul căsătoriei, indiferent dacă momentul concepției este plasat înainte de căsătorie sau în timpul acestuia.

Copilul născut după desfacerea, nulități sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

1.1.2Fundamentul prezumției de paternitate

În stabilirea prezumției de paternitate, legea a avut în vedere, ceea ce există în regula generală în cazul căsătoriilor, ca soții au avut relații de felul acelora din care au putut rezulta copii și ca ei și-au respectat obligația de fidelitate. Aceste prezumții, ca fundament al paternității copilului din căsătorie, se consideră că există și în cazul separației în fapt a soților, indiferent care este motivul acestei stări de fapt, precum și cel al dispariției soțului. Dacă soțul dispărut este declarat mort, prezumția de paternitate se aplică în raport de data pană la care se consideră că a existat căsătoria, data pană la care copilul născut ori conceput este al soțului declarat mort. În cazul copilului conceput înainte de încheierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, nu se mai poate vorbi de prezumția de fidelitate a viitorilor

soți. De aceea, prezumția de paternitate a unui asemenea copil își găsește fundamentul în ocrotirea interesului copilului și a familiei. De altfel, trebuie spus că prezumția de paternitate este prevăzută, în toate cazurile, în interesul copilului și al familiei. Neconcordanța dintre prezumția de paternitate și relațiile pe care se sprijină poate fi înlăturată prin acțiunea în tăgăduirea paternității din căsătorie.

Copiii care beneficiază de prezumția de paternitate.

Potrivit art. 53 C. fam:, prezumția de paternitate se aplică în următoarele situații:

1. Copilul este născut în timpul căsătoriei. Nu prezintă interes dacă soții trăiesc sau nu despărțiți în fapt. Pentru a se aplica prezumția de paternitate este suficient ca, la data nașterii copilului, mama acestuia sa fi fost căsătorită; soțul mamei este considerat tatăl copilului. În această prima categorie se află atât copilul conceput în timpul căsătoriei, cât și cel conceput înainte de data încheierii căsătoriei, dacă în ambele cazuri copilul este născut în timpul căsătoriei;

2.Copilul este conceput în timpul căsătoriei și este născut după încetarea ori desfacerea căsătoriei declararea nulități sau anularea căsătoriei. Copilul conceput în timpul căsătoriei se consideră acela care este născut la cel mult 300 zile de la încetarea, desfacerea, constatarea nulității sau anularea căsătoriei (art. 61 C. fam.). În această situație, dacă nașterea copilului a avut loc înainte ca mama acestuia sa fi intrat într-o nouă căsătorie, copilul are ca tată pe fostul soț al mamei. Copilul născut după constatarea sau anularea căsătoriei se consideră conceput în timpul căsătoriei, deoarece, în privința lui, nulitatea nu produce nici un efect (art. 23 C. fam.);

Cum operează prezumția de paternitate.

Prezumția de paternitate își produce efectele independent de indicațiile actului de naștere al copilului, care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soțul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut. S-a decis că beneficiază de prezumția de paternitate copilul născut în timpul căsătoriei, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere nu a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității. Răsturnarea prezumției de paternitate nu se poate face, desigur, numai prin introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității, ci prin admiterea ei.

Pentru identitate de motive, beneficiază de prezumția de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere, și copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după încetarea sau desfacerea căsătoriei, iar mama lui nu s-a recăsătorit înainte de data nașterii. În cazul în care soțul mamei nu este trecut în registrul de stare civilă ca tată al copilului se poate introduce o acțiune prin care să se constate aplicabilitatea dispozițiilor art. 53 C. fam., care prevede prezumția de paternitate, și să se ceară rectificarea actului de naștere. Dimpotrivă, daca soțul mamei copilului a fost declarat mort la o data anterioara nașterii și concepției copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei și, în consecința, se poate introduce acțiune în contestația filiației din căsătorie și, totodată, sa se ceară rectificarea actului de naștere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă. S-a decis ca – în sensul art. 10 Decretul nr. 278 din 1960, în prezent art. 57 Legea nr. 119/1996 – prin rectificarea vizată de text trebuie să se înțeleagă: a) nu numai îndreptarea unei erori de înregistrare; b) ci și îndreptarea oricăror neconcordanțe, chiar intervenite ulterior înregistrării, între datele trecute în registru și starea civilă exactă a pății la care se referă actul.

În ceea ce privește problema dacă copilul născut sau conceput între data stabilită ca fiind aceea a morții soțului mamei și data rămâneri definitive a hotărârii declarative de moarte beneficiază ori nu de paternitate, deosebim:

a) copilul conceput în această perioadă nu beneficiază de prezumția de paternitate, doare ce el este conceput după încetarea căsătoriei.

b) copilul născut în aceeași perioadă beneficiază de prezumția de paternitate ,dacă nașterea a avut loc pana la 300 zile de la data stabilită ca fiind cea a morții soțului mamei.

Secțiunea 2

Timpul legal al concepției

1.2.1 Noțiune

Determinarea timpului legal al concepțiunii prezintă importanța pentru stabilirea paternități. Potrivit art.61 C. Familiei: “Timpul cuprins între a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteste de la zi la zi. “

Astfel, de exemplu, pentru a se aplica prezumția de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Având în vedere că nu se poate determina cu precizie data concepției unui copil, legea stabilește, pe baza datelor medicale privind durata minima și maxima a gestațiunii, că perioada concepțiunii este cuprins,între a 300-a zi și a 180-a zi dinaintea nașterii copilului (art. 61 C. fam.). Potrivit acestui text, pentru a afla timpul legal al concepțiunii unui copil se socotește de la ziua nașterii acestuia înapoi până la 180 zile, iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada concepțiunii copilului. Dacă această perioadă, o parte din ea sau numai o zi se situează în timpul căsătoriei, înseamnă că acel copil este conceput în timpul căsătoriei, cu toate efectele juridice care decurg din aceasta. Înseamnă că în favoarea copilului respeca 300 zile de la data stabilită ca fiind cea a morții soțului mamei.

Secțiunea 2

Timpul legal al concepției

1.2.1 Noțiune

Astfel, de exemplu, pentru a se aplica prezumția de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Având în vedere că nu se poate determina cu precizie data concepției unui copil, legea stabilește, pe baza datelor medicale privind durata minima și maxima a gestațiunii, că perioada concepțiunii este cuprins,între a 300-a zi și a 180-a zi dinaintea nașterii copilului (art. 61 C. fam.). Potrivit acestui text, pentru a afla timpul legal al concepțiunii unui copil se socotește de la ziua nașterii acestuia înapoi până la 180 zile, iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada concepțiunii copilului. Dacă această perioadă, o parte din ea sau numai o zi se situează în timpul căsătoriei, înseamnă că acel copil este conceput în timpul căsătoriei, cu toate efectele juridice care decurg din aceasta. Înseamnă că în favoarea copilului respectiv se aplică prezumția de paternitate. Dar dacă mama s-a recăsătorit, prezumția de paternitate nu mai operează în ceea ce privește persoana fostului său soț căci, încheînd o nouă căsătorie; prezumția de paternitate se aplică numai fața de noul soț [art. 53 alin. (2) C. fam.].

1.2.2 Calcularea termenului

Timpul legal al concepțiunii se calculează "de la zi la zi", adică pe zile, iar nu pe ore. În realitate, acest timp legal este de 121 zile, deoarece legea face vorbire de, cea de-a 300-a zi și a 180-a zi "dinaintea nașterii" copilului, ceea ce înseamnă ca ziua nașterii, care este ziua de plecare a termenului (dies a quo), nu se socotește, dar se socotește ziua de împlinire (dies ad quem). Acest mod de calcul rezultă din următoarea reprezentare grafică:

1.2.3 Caracterul prezumției

Doctrina este unanimă în a aprecia că prezumția timpului legal al concepției are un caracter absolut. Sensul în care trebuie sa se interpreteze acest caracter nu este însă același.

Astfel, într-o prima opinie exprimata în literatura juridică, s-a susținut că sensul absolut ce se atribuie prezumției timpului legal al concepției, se referă atât la inadmisibilitatea dovedirii faptului că zămislirea a avut loc peste limitele stabilite de legiuitor, cât și la inadmisibilitatea dovezii că zămislirea a avut loc într-o anumită subperioadă a timpului legal al concepției.

Într-o a doua opinie, care dobândește tot mai mulți susținători, se considera ca înțelesul ce trebuie conferit caracterului absolut al acestei prezumții este acela ca nu se poate dovedi că sarcina a fost mai scurt de 180 de zile și nici că a fost mai lungă de 300 de zile, dar este admisibilă dovada, ca faptul concepției a avut loc într-o anumita parte din timpul stabilit de lege ca fiind al concepției.

Adoptarea uneia sau alteia dintre opiniile expuse are nu numai semnificații de ordin teoretic, ci și importante consecințe practice, soluțiile care se impun în anumite cazuri fiind diametral opuse, după cum adoptăm una sau alta dintre opinii.

În ceea ce ne privește, socotim ca numai cea de-a doua opinie poate fi susținută, ea răspunzând în mai mare măsură nevoilor practice de a se stabili cu certitudine paternitatea, dar și exigențelor teoretice. Într-adevăr, legiuitorul, indicând cea mai scurtă și cea mai lungă perioadă de gestație și, prin diferența dintre acestea, timpul legal al concepției, a stabilit că zămislirea poate avea loc oricând în această perioadă, dar nu în tot timpul ei căci, evident, aceasta din urmă ipoteza este absurdă. Ca urmare, considerăm admisibilă dovada momentului real al concepției, situat între limitele extreme stabilite de legiuitor, atât timp cat aceasta este posibilă.

Prezumțiile, deci și cea a timpului legal al concepției, sunt rezultatul unor generalizări pe care legiuitorul le face, având la baza un anume coeficient de frecventă a fenomenelor supuse reglementării, dar care, în mod direct, sunt greu de dovedit. Chiar: prezumțiile absolute prezintă o anume doză de relativitate, căci, dacă ele exprimă la un moment dat un adevăr inextricabil, procesul și progresul cunoașteri le fac amendabile o data cu trecerea timpului. Pentru a fi mijloace utile în descoperirea adevărului și nu piedici în calea cunoașterii, ele trebuie să fie dinamice, sa se racordeze continuu la noile coordonate ale cunoașterii umane.

Prezumția timpului legal al concepției are,incontestabil, în prezent, un caracter absolut, dar acesta trebuie interpretat în sensul în care prezumția sa nu vina în contradicție cu noile date ale științei.

In prezent, cresc tot mai mult posibilitățile științifice de aproximare a perioadei reale de concepție prin determinarea unor perioade mai scurte în care concepția a putut avea loc, fată de limitele extreme stabilite de legiuitor. Se impune atunci, să îmbratișăm acea opinie care ne permite sa ne întemeiem concluziile pe datele științifice, care se învederează a fi mai realistă și permite descoperirea adevărului, fără a înfrânge caracterul absolut, irefragabil al prezumției, stabilit de legiuitor.

Această opinie câștigă teren nu numai în doctrină, dar și în practică, întricâ, așa cum am arătat, este mai realistă și în interesul copilului, neținând cu orice preț la stabilirea unei paternități create chiar artificial.

De altfel, și susținătorii opiniei contrare acceptă posibilitatea dovedirii, împotriva prezumției stabilite de lege, a împrejurării ca, un anume copil, deși născut în limita celor 300 de zile de la data încetării, a desfacerii sau a desființării căsătoriei, nu a fost totuși conceput în timpul căsătoriei. Este cazul în care, fosta soție naște (ceea ce practic este posibil) doi copii, care nu sunt gemeni, înăuntrul termenului de 300 de zile. Deși o parte a timpului legal al concepției se situează înăuntrul celor 300 de zile, se consideră că cel de-al doilea copil nu este conceput în timpul căsătoriei deoarece puterea doveditoare a prezumției încetează cu prilejul nașterii primului copil.

Concluzionând, arătăm așadar că, în măsura în care, pe cale științifică, se stabilește cu certitudine că faptul concepției a avut loc într-o anumită parte din timpul legal al concepției, trebuie să acceptăm toate consecințele ce, pe plan juridic, decurg din această împrejurare, întrucât, prin această, nu se înfrânge caracterul irefragabil al prezumției.

Secțiunea 3.

CONFLICTE DE PATERNITATE (Dublă paternitate)

1.3.1 Noțiune.

Problema dublei paternități se pune deoarece prezumția de paternitate se întemeiază uneori pe faptul nașterii copilului în timpul căsătoriei, iar alteori pe faptul concepțiunii copilului în timpul căsătoriei. De aceea, se pot ivi situații în care unui copil i se pot atribui două paternități. Conflictul de paternitate presupune deci că un copil este conceput în timpul primei căsătorii și este născut în timpul celei de-a doua căsătorii.

1.3.2 Când există.

Situațiile în care se poate ivi conflictul de paternitate sunt următoarele:

a)După încetarea ori desfacerea căsătoriei, femeia se recăsătorește și, la mai putin de 300 zile de la încetarea ori desfacerea primei căsătorii, ea naște un copil. Acesta ar putea avea ca tată pe soțul mamei din prima căsătorie sau pe soțul mamei din cea de-a doua căsătorie. Conflictul se soluționează potrivit art. 53 alin. (2) . C, fam., în sensul ca tatăl copilului este soțul mamei din cea de-a doua căsătorie;

b)Soțul este declarat mort prin hotărâte judecătorească, apoi soția se recăsătorește și, la mai puțin de 300 de zile de la încheierea celei de-a doua căsătorie naște un copil, iar soțul declarat mort reapare și anulează hotărârea declarativa de moarte.Conflictul se rezolvă în favoarea celei de-a doilea căsătorii.art 53 alin 2 C cod familiei

c)Soția, cu încălcarea dispozițiilor legale care prevăd principiul monogamiei, se afla, în același timp, în două căsătorii și naște un copil. Desigur, cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate absolută (art. 19 C. fam.), dar nulitatea căsătoriei nu are nici o urmare în privința copiilor, care își păstrează situația de copil din căsătorie[art. 23 alin. (2) C. fam.]. Dacă soluția dată de art. 53 alin. (2) C. fam constituie sistemul,legii noastre cu privire la soluționarea conflictelor de paternitate, înseamnă că tatăl copilului este soțul mamei din cea de-a doua căsătorie. Se considera, uneori, că acesta este singurul caz de conflict de paternitate în dreptul nostru.

1.3.3 Tăgăduirea paternități

În cazuri de conflict de paternitate , dacă se înlătură paternitatea rezultând din ce-a de a doua căsătorie a mamei, pe calea acțiuni în tăgăduire, trebuie să admită, în interesul copilului, că renaște de plin drept prima prezumție și deci tatăl copilului este soțul mamei din prima căsătorie. Abia a fost soț al mamei obșine o hotărâre irevocabilă de admitere a cererii în tăgada paternității, copilul devine din afara căsătoriei.

Abia dacă și fostul soț al mamei obține o hotărîre irevocabilă de admitere a cererii în tăgada paternității, copilul devine din afara căsătoriei.

1.3.4 Între paternitatea din căsătorie și aceea din afara căsătoriei nu există conflict de paternitate.

Soluția se impune deoarece prezumția de paternitate – care rezultă di căsătorie și nu a fost tăgăduită de soțul beneficiar – nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiații.

Situațiile în care se poate pune asemenea problemă și când deci dubla paternitate este numai aparentă sunt:

a)Față de un copil născut în timpul căsătoriei – care beneficiază de prezumția de paternitate – se tinde la stabilirea filiației în privința unui alt bărbat decât soțul mamei, fie prin recunoaștere voluntară, fie prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității. Acest lucru nu este posibil, deoarece prezumția de paternitate, câtă vreme nu a fost răsturnată prin acțiunea în tăgăduire, nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiații fața de tată. Dubla paternitate este deci aparentă.

b)Se stabilește paternitatea din afara căsătoriei în privința unui copil prin recunoaștere voluntară, iar, ulterior, același copil iși stabilește filiația față de o femeie care este căsătorită și, în virtutea prezumției de paternitate, iși vede stabilită paternitatea față de soțul mamei care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut copilul. În această situație, stabilirea filiației fata de mamă și, respectiv, fată de soțul acesteia înseamnă contestarea recunoașterii de paternitate, deoarece, fiind vorba de un copil din căsătorie, acesta nu poate fi recunoscut de un bărbat, iar prezumția de paternitate nu poate fi înlăturată decât de tată. Astfel fiind, copilul are stabilită paternitatea din căsătorie.

c)Soțul este declarat mort prin hotărâre judecătorească și, la peste 300 zile de la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morții, mama naște un copil, care, fiind din afara căsătoriei, este recunoscut de un bărbat, iar după aceea soțul declarat mort reapare și anulează hotărârea judecătorească declarativă de moarte și, în acest fel, căsătoria se consideră ca nu a fost niciodată desfăcută, copilul beneficiind de prezumția de paternitate și având deci ca tată pe soțul mamei.Soluția este corespunzătoare , pentru identitate de motive, situației precedente.

1.3.5 Dublă paternitate nu se poate pune numai cu privire la filiația din afara căsătoriei.

Situațiile în care s-ar putea pune problema conflictului între paternități din afara căsătoriei sunt:

a)Un copil din afara căsătoriei își stabilește paternitatea prin recunoaștere, iar ulterior își stabilește paternitatea prin hotărâre judecătorească față de un alt bărbat. Această hotărâre judecătorească îndeplinește și funcția de contestare a recunoașterii, astfel că rămâne valabilă ultima paternitate stabilită.

b)În situația inversă, când paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabilește prin hotărâre judecătorească, iar, ulterior, un alt bărbat recunoaște același copil, nu se poate pune problema unui conflict, deoarece această recunoaștere nu are efecte juridice, căci hotărârea judecătorească intervenită este opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, până la dovada contrară făcută pe cale judecătorească.

Secțiunea 4.

TĂGĂDUIREA PATERNITĂȚII DIN CĂSĂTORIE

1.4.1 Noțiunea.

Prezumția de paternitate nu are un caracter absolut. Acțiunea care are ca obiect răsturnarea acestei prezumții se numește acțiune în tăgăduire de paternitate. Desigur că, în majoritatea cazurilor, filiația indicată de prezumția de paternitate corespunde cu realitatea. Dar pot apărea cazuri în care să nu existe această concordanță. În asemenea împrejurări, dacă prezumția de paternitate ar continua să se aplice s-ar transforma în ficțiune și n-ar mai corespunde scopului pe care este destinată să-l realizeze. De aceea legea permite acestei paternități (art . 54 C. Fam).

Tăgada de paternitate desemnează acțiunea prin care soțul femeii căsătorite care a născut un copil, urmărește să răstoarne în justiție prezumția de paternitate care operează împotriva sa (art 54-55 C. fam.).

Art. 54 alin. (1) deși se referă numai la soțul mamei, acțiunea în tăgăduirea paternității este admisibilă în ambele ipoteze prevăzute de art. 53, adică atât pentru răsturnarea prezumției de paternitate a soțului [alin. (1)], cât și a fostului soț al mamei [alin. (2)], deoarece ubi eadem ratio ibi idem ius. Totuși, de lege ferenda, pentru evitarea interpretărilor diverse, s-ar impune reformularea acestui text, în sensul că paternitatea să poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul sau fostul soț al mamei sa fie tatăl copilului.

Curtea Constituționala, cu Decizia nr. 349/20011, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 54alin. (2) din C. fam., în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a pomi acțiunea în tăgăduirea paternității. Într-adevăr, potrivit textului declarat neconstituțional, acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț, iar moștenitorii acestuia pot continua acțiunea pornită de el. Reconsiderându-și jurisprudența, Curtea Constituțională și-a motivat decizia pe dispozițiile Convenției pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 8), ale Constituției României [art. 16 alin. (1), art: 26, alt. 48 alin. (1) și art. 49 alin. (1)J și pe Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 octombrie 1994, data în cazul Kroon și alții împotriva Olandei.

În esență, s-a reținut ca excluderea mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, prin art. 54 alin. (2), de la posibilitatea promovării acțiunii în tăgăduirea paternității constituie 0 Încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece și aceștia sunt, în egala măsura, titulari ai unui interes legitim în promovarea acțiunii. S-a mai invocat ca, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acestei acțiuni, art. 54 alin. (2) nu dii expresie exigentelor art. 26 alin. (I) din Constituție de a ocroti viata intima, familială și privata ci, dimpotrivă, releva o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificație juridică unei realități biologice.

Pentru mama, în concepția judecătorului constituțional, restricționarea prevăzută de art. 54 alin. (2) constituie și o încălcare a dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul egalității Intre soti în căsătorie, iar pentru copil 0 nesocotire a cerințelor art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora copiii și tinerii se bucura de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor .

1.4.2 Titularii acțiunii

Față de cele statuate prin decizie, sunt titulari ai acțiunii în tăgăduirea paternității: tatăl prezumat de art. 53 alin. (I) și (2), mama și copilul născut în timpul căsătoriei dintre aceasta și soțul ei.

În lipsa distincției facute de judecătorul constituțional, în temeiul principiului ubi lex non distinguit, nee nos distinguere debemus, trebuie sa admitem fara rezerve ca tatăl și mama sunt titularii actinii indiferent daca se tăgăduiește paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei, dar conceput înainte sau în timpul căsătoriei [art. 53 alin. (I)] sau paternitatea copilului conceput în timpul căsătoriei, dar născut, după caz, după încetarea, desfacerea, declararea nulității ori anularea căsătoriei, insă înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie și înainte sa fi trecut mai mult de 300 de zile de la data producerii unuia din cele patru evenimente [art. 53 alin. (2) coroborat cu art. 61]. Altfel spus, acțiunea în tăgăduirea paternității pornită de tatăl prezumat sau de mama poate avea ca obiect paternitatea oricărui copil din căsătorie.

Pentru soțul mamei, dreptul de a porni acțiunea este pe deplin justificat, deoarece art. 53, plecând de la presupunerea ca soția, respectându-și obligația de fidelitate, a avut raporturi intime numai cu el, tocmai pe acesta îl prezumă a fi tatăl copilului născut de ea. Deci, soțul poate justifica un interes personal în promovarea acțiunii. Astfel, soțul, dovedind ca este cu neputință ca el sa fie tatăl copilului, acționează practic pentru a demonstra neîndeplinirea de către soție a obligației de fidelitate, precum și pentru înlăturarea legăturii de paternitate dintre el și copil, prezumată de legiuitor.

1.4.3 Exercitarea acțiunii

Art. 54 alin. (2) ipoteza a II-a prevede că moștenitorii acestuia, adică ai soțului, pot continua acțiunea pornită de el.

Această dispoziție a rămas constituțională, deoarece art. 54 alin. (2) a fost declarat neconstituțional numai în măsura în care recunoaște doar tatălui dreptul de a pomi acțiunea în tăgăduirea paternității. Altfel spus, art. 54 alin. (2) este numai în parte neconstituțional.

Evident, în condițiile în care titulari ai actinii sunt, alături de tatăl prezumat, mama și copilul, referirea restrictiva, din cuprinsul art. 54alin. (2) ipoteza a II-a, la moștenitorii soțului, a devenit contrara principiului înscris în art. 16 alin. (1) din Constituie. Pentru ca moștenitorii noilor titulari ai actinii sa nu fie discriminați, de lege ferenda, se impune reformularea art. 54 alin. (2) ipoteza a II-a, astfel încât acesta să-i vizeze și pe ei.

Art. 54 alin. (3) reglementează situația de excepție în care soțul este pus sub interdicție, iar acțiunea este pomită pentru el de către tutore insa, cu încuviințarea autorității tutelare.

În noul context juridic, textul art. 54 alin. (3) est,e lacunar, deoarece, referindu-se exclusiv la soț per a contrario, exclude de la incidența lui pe mama și pe copiI.

Pentru cei doi, ,daca sunt puși sub interdicție, pornirea acțiunii în tăgăduirea paternități de către tutore se va întemeia pe prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și ale art. 147 coroborate cu cele ale art. 124 și urm. C. fam '

Este însă de constatat că, în general, pentru persoanele puse sub interdicție, potrivit art. 129 alin. (2) și art.147, numai actele patrimoniale de dispoziție sau asimilate lor, încheiate de tutore în numele acestora, sunt supuse încuviințării autorității tutelare. Per a contrario; pornirea acțiunii în tăgăduirea paternității de către tutore pentru mama sau copil, nefiind un act patrimonial de dispoziție; nu este condiționată, ca în cazul tatălui, de obținerea încuviințării autorității tutelare. Rezulta deci ca s-a creat astfel, și sub acest aspect, un tratament juridic diferit pentru cei trei titulari ai acțiunii.

Mai mult, pentru copilul minor pus sub interdicție trebuie făcută distincție după cum această se afla sau nu sub ocrotire părinteasca.

În ipoteza în care minorul este sub ocrotire părinteasca, potrivit art. 150 alin. (l), nu i se numește un tutore, continuând sa ramană sub această ocrotire până la data la care devine major. Pe cale de consecință, în temeiul art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și art. 98 din Codul familiei, acțiunea în tăgăduirea paternității va fi exercitata, pentru el, de către părinți. ,

Dacă minorul se afla sub ocrotirea ambilor părinți, potrivit art. 98 alin. (1), aceștia vor decide, de comun acord, asupra promovării acțiunii. în caz de neînțelegere intre părinți, autoritatea tutelară, în temeiul art. 99,' va decide asupra promovării acțiunii; potrivit cu interesul copilului.

În schimb, dacă minorul se afla sub ocrotirea numai a unuia dintre părinți, acesta, în temeiul art. 98 alin. (2), va exercita singur, pentru copil, acțiunea în tăgăduirea paternității.

În toate situațiile însă, în cazul copilului interzis, aflat sub ocrotire părinteasca, daca părinții nu au un interes personal în pornirea acțiunii, cu atât mai putin ar fi motivați sa acționeze în interesul copilului, deoarece astfel, practic, ar promova acțiunea Împotriva propriului interes. În opinia noastră, în această ipoteza, singurul remediu juridic este promovarea acțiunii de către Ministru Public, potrivit art. 45 alin. (1) C. proc. civ. Într-adevăr, pentru pornirea acțiunii nu s-ar putea numi un curator, conform art. 132, deoarece copilul nu se afla sub tutela, ci sub ocrotire părinteasca, iar autoritatea tutelară nu ar putea decide în locul părinților, potrivit art. 99, Întrucât, evident, nu este vorba despre o neînțelegere Intre părinți cu privire la exercițiul drepturilor părintești, ci despre interese contrare între părinți și copil.

În ipoteza în care copilul pus sub interdicție nu se afla sub ocrotire părintească, acțiunea va putea fi pornită, pentru el, de către tutore, după regulile dreptului comun privind tutela minorului (art.113-141).

1.4.4 Prescriptibilitatea acțiunii

Spre deosebire de vechea reglementare, în care termenul prescripției era de 6 luni, în preyent, potrivit art. 55 alin.(1) teza I, termenul aceteia este de 3 ani. În opinia unor autori, obțiunea leguitorului de a oferi titularilor mai mult timp pentru a decide în legătură cu promovarea acestei acțiuni a fost determinată de preocuparea acestuia de a instituii gratii mai mari în cea ce privește aflarea adevărului în raport cu preumțiile prevăzute de art. 53. Într-adevăr,este evident faptul că un termen de 3 ani, față de unul de numai 6 luni, oferă titularilor posibilități mai mari pentru a constata dacă presupunerile leguitorului corespund sau nu adevărului, dar pentru a chibzui dacă este sau nu cazul ca acestea să fie răsturnate pe calea acțiunii în tăgăduirea paternității.

Sub primul aspect, chiar dacă art. 55 se refera numai la tată, iar art. 1 alin (1) din Decretul nr.167 /1968 interpretat per a contrario, pune condiția unui text legal expres pentru ca o acțiune privind un drept personal nepatrimonial sa fie prescriptibilă, nu poate fi admis ca acțiunea este prescriptibilă dacă este promovăm de tată și imprescriptibila dacă este pornită de mama sau copil.

Cel puțin două argumente susțin aceași concluzie.

În primul rând, art. 55, în mod necesar, trebuie pus în corelație cu noul conținut al art. 54 alin. (2) și aplicat, prin analogie, și în cazul acțiunii pornim de mama sau copil.

În al doilea rand, dacă acțiunea ar fi prescriptibilă numai pentru tată, acesta ar fi discriminată în raport cu soția sa și copilul din căsătorie. Se impune aceași concluzie, deoarece unanim este admis ea prescripția acționează și ca o sancțiune de drept civil pentru titularul unui drept subiectiv lipsit de diligentă. Deci, practic, numai tatălui i s-ar impune o anume diligentă în exercitarea dreptului la pornirea acțiunii. Astfel, s-ar încălca flagrant prevederile art.16 alin. (1) și ale art. 48 alin. (1) din Constituție.

Potrivit art. 55 alin. (1), pentru mamă și copil termenul prescipției curge de la data nașteriiEvident, data de la care tatăl a cunoscut nașterea copilului nu poate constitui, în cazul acțiunii pornim de mama sau copil, data de la care începe sa curgă termenul de prescripție, deoarece, astfel, pentru cei doi, această dată ar fi absolut străină și, oricum, ar depinde de interesul tatălui în împlinirea sau neâmplinirea termenului de prescripție.

Dacă la data nașterii mama se afla pusă sub interdicție vor fi aplicabile, prin analogie, prevederile art. 55 alin. (2), în sensul ca termenul de prescripție va curge, pentru tutorele ei, de la data când acesta a aflat despre nașterea copilului. Evident, această dată poate fi alta, ulterioară datei nașterii.

Pentru copil însă, data când a cunoscut nașterea sa nu poate fi data nașterii, deoarece, până la împlinirea vârstei de 14 ani, aflându-se, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 31/1954, în aceeași situație juridică cu persoana pusa sub interdicție, este prezumat lipsit de discernământ.

Deci, pana la împlinirea vârstei de 14 ani copilul, fiind într-o situație echivalentă cu a soților puși sub interdicție, acțiunea poate fi pornită, pentru el, în temeiul art.ll alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, de către ocrotitorul legal ori Ministrul Public. Pe cale de consecință, data de la care curge termenul de prescripție este data la care ocrotitorul legal sau Ministerul

Public au aflat despre nașterea copilului.

După împlinirea vârstei de 14 ani, daca acțiunea nu a fost pornim de ocrotitorul legal ori de către Ministerul Public, copilul minor, în temeiul art. 55 alin. (3), care se va aplica prin analogie, va beneficia de un termen de 3 ani în care poate pomi acțiunea, însă cu încuviințarea părinților sau tutorelui, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

1.4.5 Administrarea probelor

Pe calea acestei acțiuni, fiind contestata o împrejurare de fapt, sunt admisibile orice mijloace de dovadă din care sa rezulte, însa ea este imposibil ca soțul mamei sa fie tatăl copilului .

Spre exemplu, este cu neputința ca soțul sau fostul soț al mamei sa fie tatăl copilului atunci când cei doi sunt de aceeași rasa, iar copilul este de o rasa diferită.

De principiu, daca se stabilește cu certitudine ca soțul sau fostul soț al mamei nu este biologic tatăl copilului, acțiunea în tăgăduirea patentării urmează a fi admisă chiar daca în timpul legal al concepției mama copilului a avut raporturi sexuale și cu acesta.

De asemenea, pentru aceleași considerente, nu este suficient pentru admiterea acțiunii recunoașterea mamei ca în timpul concepției a avut raporturi sexuale și cu alți bărbați decât soțul ei, deoarece o astfel de recunoaștere, fără sa fie coroborată cu alte probe, prin ea însăși, nu dovedește imposibilitatea ca soțul sa fie tatăl copilului. Daca s-ar admite contrariul, s-ar ajunge la stabilirea statutului civil al copilului pe baza acelei recunoașteri, ceea ce este inadmisibil, deoarece statutul civil al persoanei rezultă numai din dispozițiile legale ce reglementează materia, iar nu din convenția parților.

Pe de altă parte, nici afirmația soțului, potrivit căreia mama ar fi avut relații intime și cu alți barbați în timpul legal al concepției, nu-l înlătura de la paternitate, rațiunea fiind aceeași, adică de a face imposibila schimbarea statutului civil al copilului ca urmare a unei eventuale tranzacții.

Soluțiile Instanței Supreme tind sa conserve paternitatea copilului rezultata din aplicarea prezumțiilor prevăzute de art. 53 alin. (1) și (2) C. fam.

Acțiunea în tăgăduirea paternități este admisibilă chiar și în situația în care soțul mamei a declarat nașterea copilului la serviciul de stare civilă deoarece aceasta nu echivalează cu o recunoaștere de paternitate. De fapt, în cazul copilului din căsătorie operează prezumțiile de paternitate și, nicidecum recunoașterea de paternitate. Declararea nașterii copilului la serviciul de stare ci vila este o obligație legală, ce incumba, conform art. 19 din Legea III". 119/1996, în primul rând părinților, iar daca aceștia din diferite motive nu o pot face, obligația revine medicului, persoanelor care au fost de fata la naștere sau personalului din unitatea în care a avut loc nașterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoștința despre nașterea unui copil. Deci, pentru soțul sau fostul soț al mamei, a declara nașterea copilului la serviciul de stare civilă nu echivalează cu recunoașterea de paternitate, dar nici cu confirmarea prezumțiilor prevăzute de art. 53 C. fam. sau cu renunțarea la dreptul de a promova acțiunea în tăgăduirea paternități.

Un rol important, de cele mai multe ori hotărâtor, il au datele obținute pe baza expertizelor medico-legale, cum ar fi, spre exemplu, cele serologice, antropologice, dermatoglifice, genetice etc. De fapt, datorită progreselor în domeniul biologiei, s-a ajuns ca, pe baza expertizelor sero-biologice, sa se poată conchide cu certitudine în sensul excluderii unui copil de la o anumita paternitate, în cazuri care rezultatul analizei este negativ•

Facem precizarea ca în cauza vor fi incidente dispozițiile art. 190 C. proc. civ., adică pot fi ascultate ca martori rudele și afini pam la gradul trei inclusiv, deoarece ne aflam în prezenta unui litigiu referitor la starea civilă a persoanei.

De asemenea, în lipsa unui text de lege derogator, sarcina probei va reveni reclamantului, conform principiului Înscris în art. 1169 C. civ.

1.4.6 Instanța competentă

Cât privește instanța competentă, în lipsa unor norme speciale derogatorii, vor fi aplicabile regulile de competentă de drept comun.

Astfel, sub aspect material, în temeiul art. 1 pet. 1 C. proc. civ., competentă va fi judecătoria, iar sub aspect teritorial competența va reveni, potrivit mt. 5 C. proc. civ., instanței de la domiciliul sau reședința părâtului.

Daca părâtul este copilul minor, domiciliul acestuia va fi, conform art. 14 din Decretul nr. 31/1954, art. 100 C. fam. și art. 26 din G.u.G.nr. 97/2005, de regula, la părinții sai sau, după caz, la unul dintre părinți ori la reprezentantului legal.

1.4.7 Efectele admiterii acțiunii în tăgada paternității

Admiterea acțiunii în tăgada paternității are ca proxima și cea mai importanta consecința înlăturarea prezumției de paternitate și, pe cale de consecință, faptul ca un astfel de copil va fi considerat ca este din afara căsătoriei dintre mama sa și suțul acesteia.

Hotărârea de admitere a acțiunii în tăgada paternității are efect declarativ și, pe cale de consecință, un astfel de copil va fi considerat din afara căsătoriei chiar din momentul nașterii.

Copilul, devenind din afara căsătoriei mamei lui cu suțul acesteia, poate să-și stabilească paternitatea pe calea acțiunii în justiție, conform art. 59-60 C. fam. sau poate fi recunoscut de adevăratul lui tată, în condițiile art. 57-58 C. fam.

Oricum, indiferent ca acest copil iși va stabili sau nu paternitatea fata de un alt bărbat, va ramane cu statutul civil de copil din afara căsătoriei.

Din această împrejurare decurg și următoarele efecte:

– copilul va purta numele pe care il purta mama sa la nașterea lui, indiferent ca aceasta a purtat, ca nume comun, numele soțului ori numele lor reunite sau și-a păstrat numele avut înaintea căsătoriei. În acest sens, prevederile art. 64 alin. (1) din C. fam. sunt fara echivoc. Într-adevăr, potrivit acestui text, copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți fata de care filiația a fost mai întâi stabilită. Cum tăgada paternității este inadmisibilă înainte ea filiația fata de mama sa fi fost stabilită, este evident ca, în cazul copilului fata de care s-a admis acțiunea, numele va fi cel al mamei. Oricum, este exclus pentru copilul din afara căsătoriei să poarte numele soțului mamei sau numele lor reunite, daca acestea nu sunt numele lor comune în timpul căsătoriei;

– ocrotirea copilului, pana la stabilirea adevăratei paternități, va fi exercitata de mama, conform art. 98 alin. (2) C. fam.;

– în temeiul art. 87 alin. (1) C. fam, daca soțul mamei a contribuit la întreținerea copilului, este obligat sa continue a da întreținere acestuia cat timp este minor, insa numai daca părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.

– dacă, după admiterea acțiunii în tăgada paternității, mama copilului este moarta, dispărută sau pusa sun interdicție, acel copil va fi pus sub tutela sau se va dispune una din măsurile de protecție alternativă, conform Legii nr. 272/20041;

– domiciliul copilului, pana la stabilirea filiației fata de adevăratul tată, va fi cel al mamei, conform art. 100 alin. (1) C. fam și art. 26 din O.D.G. nr. 97/2005. Dacă însă copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi, și s-a luat una din măsurile de ocrotire prevăzute de Legea nr. 272/2004, domiciliul copilului va fi la persoana sau instituția căreia acesta a fost încredințat;

– obligația de plata a pensiei de întreținere, după admiterea acțiunii în tăgada paternității, nu mai subzista în privința soțului mamei, deoarece a dispărut legătura de filiație dintre acesta și copiI. În ipoteza în care suțul mamei a plătit pensie de întreținere pana la admiterea acțiunii, fiind vorba despre o obligație prestată în baza prezumției de paternitate, nu va fi supusa restituirii. O astfel de situație se bazează pe împrejurarea ca îmbogățirea fără just temei nu poate fi susținută, deoarece obligația de întreținere a copiilor incumba, potrivit legii, părților, chiar dacă aceștia sunt numai prezumtivi. Pe de aM parte daca, potrivit art. 87 alin. (1) C. fam., soțul mamei este obligat sa continue întreținerea în ipotezele prevăzute de acest text, cu atât mai putin ar fi îndreptățit la restituirea pensiei de întreținere după admiterea acțiunii în tăgada paternității;

– în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, daca cetățenia romana a copilului a fost determinată de cetățenia romana a prezumtivului tata, admiterea acțiunii în tăgăduirea paternități va determina pierderea de către copil a acestei cetățenii.

1.4.8 Acțiunea în tăgada paternității preconizată de Proiectul Noului Cod civil

În Proiect, aceasta acțiunea este evocata, cu titlu general, în art. 330 alin (2) și reglementata, ca atare, de art. 342-345.

Potrivit art. 330 alin. (2) din Proiect, întocmai ca și în actuala reglementare, paternitatea va putea fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei sa fie tatăl copilului.

în viitoarea reglementare, acțiunea în tăgăduirea paternității se preconizează a fi supusă următoarelor reguli de procedura:

– titularii acțiunii vor fi, după caz, soțul mamei, mama și copilul. Moștenitorii acestora vor avea numai dreptul de a continua acțiunea pornită de ei [art. 342 alin. (1)];

– acțiunea se va introduce de către soțul mamei împotriva copilului, iar de către copil și mama acestuia împotriva soțului mamei [art. 342 alin. (2)). În opinia unori autori, acțiunea introdusa de mama ar trebui formulată împotriva soțului ei și a copilului, deoarece, evident, pe calea acestei acțiuni se urmărește înlăturarea legăturii de filiație dintre cei doi;

– în cazul copilului decedat, acțiunea se va putea porni împotriva mamei copilului. Dacă soțul mamei este decedat, acțiunea se va porni împotriva moștenitorilor lui [art. 342 alin. (3)). În opinia noastră, mai rațional ar fi dacă în cazul decesului soțului mamei sau a copilului, acțiunea s-ar transforma într-o acțiune în constatare. Astfel, s-ar evita soluția de a chema în judecații persoane care nu sunt nemijlocit implicate în legătura de paternitate ce se urmărește a fi desființată;

– acțiunea se va prescrie în termen de un an. Termenul de prescripție insa va începe sa curgă diferit, în raport cu titularul ce o promovează și cu situația acestuia, astfel: pentru soțul mamei, de la data când a cunoscut nașterea copilului [art. 343 alin. (1) ipoteza I]; pentru fostul soț al mamei, de la data când a luat cunoștință de admiterea acțiunii în tăgada paternității soțului din cea de-a doua căsătorie a mamei [art. 343 alin. (1) ipoteza a II-a]; în cazul în care soțul mamei a fost pus sub interdicție înainte de împlinirea acestui termen, un nou termen va curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nașterea copilului [art. 343 alin. (2)]; dacă acțiunea nu a fost introdusa de tutore, ea va putea fi introdusa de soțul mamei după ce i s-a ridicat interdicția, înăuntrul unui nou termen de un an [art. 343 alin. (3)]; pentru mama, acțiunea va curge de la data nașterii copilului [art. 344 alin. (2)]; daca mama este pusa sub interdicție se vor aplica corespunzător dispozițiile art. 343 alin. (2 și (3) [art. 344 alin. (3)]; pentru copil, termenul va curge de la data majoratului (art. 345);

– în cazul în care acțiunea este pornită de soț sau de copil va fi citații și mama [art. 343 alin. (4)]. Cu toate ca acest text este inclus în articolul consacrat acțiunii pornite de soțul mamei, în opinia unori autori, este de aplicabilitate generală;

Acțiunea introdusa de mama va trebui sa fie însoțita de o acțiune în stabilirea adevăratei filiații a copilului. Asupra acestei acțiuni, instanța se va pronunța prin aceeași hotărâre [art. 344 alin. (1)). Prin această regula se

urmărește ca, prin admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității, copilul sa nu fie frustrat de ocrotirea tatălui.

Secțiunea 5.

CONTESTAREA FILIAȚIEI DIN CĂSĂTORIE

1.5.1 Noțiunea.

Acțiunea în tăgăduirea paternității nu trebuie confundată cu acțiunea în contestarea filiației din căsătorie. în cazul ultimei acțiuni se tinde a se dovedi ca nu-și găsește aplicare prezumția de paternitate, pe când în cazul primei acțiuni se tinde la răsturnarea prezumției de paternitate, deoarece nu corespunde cu realitatea. Prezumția de paternitate nu-și poate găsi aplicare în cazul în care se dovedește ca părinții copilului nu au fost niciodată căsătoriți sau când copilul a fost născut anterior căsătoriei, ori după 300 zile de la Încetarea ori desfacerea căsătoriei. Prezumția de paternitate se răstoarnă în cazul în care se dovedește ca acel copil s-a născut în timpul căsătoriei sau mai înainte de trecerea a 300 zile de la Încetarea ori desfacerea căsătoriei, dar este cu neputință ca soțul mamei sa fie tatăl copilului.

Într-o speță, reclamantul a contestat filiația fata de minora, acțiune imprescriptibila ce tinde sa dovedească inaplicabilitatea prezumției de paternitate, Întrucât copilul a fost născut anterior căsătorie, astfel încât instanța a calificat greșit acțiunea ca fiind de tăgada a paternității și a aplicat eronat dispozițiile referitoare la prescripției.

1.5.2 Cine poate introduce acțiunea

Acțiunea în contestarea filiației din căsătorie se poate introduce de către orice persoana interesată, pe când acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce numai în condițiile restrictive prevăzute de art. 54 C. fam.

1.5.3 Termenul introducerii acțiunii

Acțiunea în contestarea filiației din căsătorie se poate introduce oricând, legea prevăzând nici un termen pentru introducerea acțiunii, care interesează starea civilă, pe când acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce numai în termenul prevăzut de lege.

1.5.4 Instanța competentă

În cea ce privește competența pentru judecarea unor astfel de litigi în lipsa unor norme speciale drogatorii, vor fi incidente norme de competență materială și teritorială de drept comun.

Conform art.1. pct.1. C.proc. civ., sub aspect material instanța competentă va fii judecătoria.

Sub aspect teritorial instanța competentă va fii judecătoria a cărui rază teritorială se află domiciliul pârâtului potrivit art. 5. Proc. Civ.

Capitolul II

FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Secțiunea 2.1

PRECIZĂRI PREALABILE

Deci, în cazul copilului din afara căsătoriei nu operează prezurnțiile de paternitate prevăzute de art. 53 C. fam. Drept urmare, stabilirea paternității nu este condiționată de faptul ca tatăl este soțul sau fostul soț al mamei.

În acest caz, între stabilirea maternități și stabilirea paternitatii nu există legătura de determinare.

Prevederile art. 57 C. fam. sunt conforme cu cele ale art. 3 din Conveția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei. Întradevăr, potrivit acestui text, filiația față de tată a tuturor copiilor născuți în afara căsătoriei poate fi constatată și stabilită prin recunoaștere voluntară sau prin hotărare judecătorească. De asemenea, în temeiul art. 4 din această convenție, recunoașterea voluntară a patemitătii nu poate face obiectul unei opoziții sau contestatii, când aceste proceduri sunt prevăzute prin legislația internă, decât în cazul în care persoana care vrea să recunoască sau care a recunoscut copilul nu este biologic tatăl sau.

Practic, și potrivit reglementării internaționale, contestarea recunoșterii de patemitate este admisibilă numai dacă persoana interesată face dovada ca este cu neputință ca autorul recunoșterii sa fie tatăl copilului.

2.1.1 Deosebiri între stabilirea paternității din căsătorie și cea din afara căsătoriei.

a) Prezumția de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie.

Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaștere voluntară de paternitate sau prin hotarâre judecătorească în urma acțiunii introduse de copil (art. 56 C. fam.). Aceste două moduri de stabilire a paternității din afara căsătoriei nu-și pot găsi aplicare în privința unui copil care se bucură de prezumția de paternitate;

b) În cazul filiației din afara căsătoriei, maternitatea și paternitatea sunt independente, pe când în cazul filiației din căsătorie stabilirea maternitătii duce, prin intermediul prezumției de paternitate, la stabilirea și a filiației fata de tata. Prin urmare, între copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei există deosebire în ceea ce privește modul de stabilirea paternitatii.

2.1.2 Situații speciale.

În urmatoarele două situații există particularitați în ceea ce privește stabilirea filiației din afara căsătoriei. Astfel:

a) Stabilirea filiației din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul familiei.

Astfel, în cadrul procesului penal, proba filiației poate fi facută și cu mijloacele procesuale prevăzute de Codul de procedură penala, nu numai în conditiile înscrise în Codul familiei. În spetă, inculpatul ucisese fiica din afara căsătoriei; în recurs s-a sustinută că stabilirea filiației nu se poate face decât în conformitate cu prevederile Codului familiei, și nu prin alte probe, iar inculpatul nu a recunoscut pe acea fiică și nici o hotarâre judecatorească de stabilire a filiației nu există.

b) Stabilirea filiației din afara căsătoriei nu se poate face în condițiile Codului familiei. În acest sens, recunoașterea copilului din afara căsătoriei facută în cadrul procesului penal nu este suficientă (nu valorează recunoaștere prin înscris autentic, respectiv hotărâre judecatorească). Într-adevăr, recunoașterea ar putea fi facută sau de inculpat – dar declaratiile acestuia pot fi proba în justiție numai în condițiile art. 138 C. proc. pen. (coroborate cu alte împrejurări de natură a forma convingerea că ele sunt expresia adevarului) – sau de victimă în procesul penal, caz în care simpla sa declaratie nu poate agrava situația inculpatului (când aceasta depinde de existența raportului de filiației între inculpat și victimă).

2.1.3 Cine are interes în stabilirea paternitatii din afara căsătoriei.

Copilul din afara căsătoriei are aceeași situație cu cel din căsătorie, dar numai dacă are filiația stabilită. Primul interesat în stabilirea paternitatii din afara căsătoriei este copilul, pentru a-și vedea precizată a stfel situația juridică față de tată și rudele acestuia (ocrotirea parintească, obligația de intreținere, dreptul la nume, succesiunea etc.). Parintele din afara căsătoriei poate avea și el interesul în stabilirea filiației fată de tatăl din afara căsătoriei a copilului. Astfel pot fi interese nepatrimoniale, familiale ori de ordin patrimonial (dreptul la intreținere, succesiune etc.).

Secțiunea 2.2

Recunoașterea de paternitate

2.2.1Noțiune

Recunoașterea este actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său. Potrivit art. 57. Alin. (1) C. fam. poate fi recunoscut numai copilul din afara căsătoriei. Din această categorie face parte și copilul din căsătorie dar căruia i s-a tăgăduit paternitatea, deoarece el devine astfel copil din afara căsătoriei. O situație specială există în cazul conflictului de paternitate, când copilul devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către fiecare dintre cei doi bărbați împotriva cărora a putut opera prezumția de paternitate.

2.2.2 Copii care pot fi recunoscuți

În temeiul art. 57 alin. (I) C. fam., poate fi recunoscut copilul conceput și născut în afara căsătoriei. Drept urmare, pentru a opera recunoașterea este necesar ca atât conceperea, cât și nașterea să fie plasate în afara căsătoriei. Cu toate acestea, nu este admisibilă recunoașterea copilului în ipoteza în care acesta a fost conceput inainte de căsătorie, dar s-a născut la mai putin 300 de zile de la data incetării, anulării, nulități sau desfacerii căsătoriei. După cum am mai evocat, un astfel de copil, chiar dacă este conceput și născut în afara căsătoriei, beneficiază de dispozițiile art. 53 C. fam.

Pe de altă parte, cu toate că recunoașterea de paternitate este sinonimă recunoașterii de maternitate, Codul familiei nu mai pune și în cazul acesteia condiția ca nașterea copilului să nu fi fost inregistrată în registrul de stare civilă ori copilul să fi fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți necunoscuți, așa cum se prevede, conform art. 48 alin. (l) C. fam., în cazul recunoașterii de maternitate. Această deosebire de reglementare a foot fondatii, în opinia noastra, pe presupunerea ca, de regula, nurnai mama este cunoscutii la data nașterii și nurnai accidental maternitatea copilului, indiferent ca este din căsătorie sau din afara acesteia, nu poate fi stabilitii cu ajutorul certificatului de naștere. De fapt, aceasm concluzie se degaja din caracterul limitativ al simațiilor în care poate interveni recunoașterea de maternitate și, respectiv poate fi admisă actiunea în stabilirea matemității. De asemenea dispozițile art. 57 alin. (1) C. fam. au ramas influențate, într-o oarecare măsura, de vechile reglementări referitoare la naturalizarea copilului din afara căsătoriei.

Recunoașterea este admisibilă dacă barbatul care o face, la data conceperii sau nașterii copillui, nu avea calitatea de soț, respectiv de fost soț al mamei, fiindca în cazul aeestora operează prezumtiile de patemitate.

Vor putea fi recunoscuti copiii concepuți și născuți inainte de incheierea căsătorie i, precum și cei concepuși și născuti după incetarea, desfacerea sau anularea ori declararea nulitiitii căsătoriei și indiferent dacă tatăl sau mama copilului au intrat sau nu intr-o nouă căsătorie.

Vor putea fi recunoscuti, în primul rând, copiii născuti vii.

Nu s-ar putea susține intemeiat ca poate fi recunoscut și copilul conceput, deoarece, la fel ca și în cazul recunoașterii de maternitate, aceasta actioneaza ca un drept al tatălui și, nicidecum ca un drept al copilului. Pe cale de consecinta, prevederile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 sunt străine de problema pusă în discuție.

Dar, în opinia uni autori, argumentul cel mai evident în sensul ca nu poate fi recunoscut și copilul conceput ni-l oferă chiar art. 57 alin. (1) C. fam., care prevede, cumulativ, ca poate fi recunoscut copilul conceput și născut, cu condiția ca aceste momente să fie plasate în afara căsătoriei.

Pe de alta parte, dacă am admite că poate fi recunoscut și copilul care este numai conceput, ar trebui să acceptăm că, în ipoteza în care mama lui s-ar căsătorit până la data nașterii lui, prezumția de paternitate prevăzută de art. 53 alin: (1) C. fam. ar putea fi înlăturată pe această cale fără să mai fie nevoie de admiterea actiunii în tăgaduirea paternității, adică fara să se mai facă dovada că este cu neputință că soțul mamei să fie tatăl copilului.

În temeiul art. 57 alin. (1) ipoteza a II-a C. fam., poate fi recunoscut și copilul mort, cu condiția să fi lăsat descendenți firești. Evident, această normă este instituită în beneficiul descendentilor firești ai copilului mort dar, după cum se sustine în doctrina, se constituie și intr-o măsură pentru înlaturarea acelor recunoașteri ce s-ar face de către tată numai pentru a dobandi astfel, vocație succesorală în calitate de ascendent al copilului mort.

Referirea art. 57 alin. (1) ipoteza a II-a C. fam. la recunoașterea copilului după moartea acestuia, dacă a lasat descendenți firești, comportă unele observatii particulare.

În primul rând, textul are în vedere recunoașterea făcută după moartea copilului, ceea ce inseamnă, neapărat, că acesta, anterior, s-a născut viu. De fapt, ar fi și imposibil ca o persoană născutii moartă sa lase descendenți.

În al doilea rând, descendenții trebuie sa fie firești, adică de sânge și, nicidecum rezultați din adopție. Sub acest aspect, textul în cauza contravine noilor reglementări din domeniul adoptiei, deoarece, în prezent, filiația și rudenia din adopție produce aceleași consecinte juridice ca și filiatia și rudenia firească.

În al treilea rând, prevederile art. 57 alin. (1) ipoteza a II-a C. fam., referitoare la recunoașterea intervenită după moartea copilului, nu se pot interpreta în sensul că poate fi recunoscut și copilul născut mort, deoarece, în temeiul art. 654 alin. (3) C. civ., un astfel de copil este considerat ca nu există. Drept urmare, art. 57 alin. (1) ipoteza a II-a C. fam. vizează numai situatia în care copilul s-a născut viu, iar decesul intervine după naștere. 0 altă interpretare dată aeestui text ar fi de natura să adauge la lege.

În al patrulea rând, ar fi de observat, însa că, prin art. 57 a1in. (1) ipoteza a II-a C. fam., se introduce o discriminare fată de tată, deoarece, în cazul recunoașterii copilului decedat de către mama lui, prin art. 48 C. fam., nu se pune condiția ca acesta sa fi lăsat descendenți firești.

În al cincilea rând, față de principiul egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) și 2 din Constituție, ar trebui concluzionat că prevederile art. 57 alin. (1) ipoteza a II-a C. fam., referitoare la descendentii firești, sunt abrogate implicit conform art. 154 alin. (1) din Constituție.

În literatlrra de specialitate se sustine ca și copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevaratul său tată, deoarece nimic nu se opune la aceasta, iar ofițeru1 de stare civilă nu poate refuza inregistrarea celei de-a doua recunoașteri .

Eliminarea situatiei de dublă recunoaștere se va realiza, în opinia unori autori, însii numai după adrniterea actiunii în contestarea sau anularea uneia dintre recunoașteri, introdusă de unul din prezumtivii tați sau de alte persoane interesate.

Fiindcă dubla recunoștere determinată, de fapt, o dublă paternitate, rațional este că recunoașterea copilului deja recunoscut sa fie admisă numai după admiterea actiunii în contestarea sau anularea primei recunoașteri. Nu se poate aduce ca argument în susținerea admisibilitătii recunoașterii copilului deja recunoscut numai faptul că legea nu interzice acest lucru, deoarece, în principiu, nu tot ceea ce legea nu interzice expres, inseamnă că admite, iar lipsa unei interdictii legale exprese nu poate fi folosită pentru a genera situatii juridice paradoxale. Se impune soluția pe care o promovăm, mai ales că art. 58 din C. fam. oferă posibilitatea contestării de către orice persoană interesată a recunoșterii de paternitate care nu corespunde adevărului.

Pe de altă parte, nu este admisibil să se ocolească o procedură legală, prin care se poate trașa problema patemității, și să se folosească o altă procedură care, chiar dacă nu este interzisă de lege, determină cu certitudine o stare de incertitudine în privința patemitătii.

2.2.3 Formele și caracterele recunoașterii

Recunoașterea de patemitate, pentru identitate de rațiune, prezintă aceleași caractere juridice ca și recunoașterea de maternitate. Drept urmare, recunoașterea este un act voluntar, unilateral, liber, deplin și personal al tatiălui, care poate fiăcut și prin mandatar, insă numai cu procură specială autentică.

Actul juridic al recunoașterii voluntare a paternități are și caracterul unei mărturisiri, ce evoca situația copilului născut în afara căsătoriei mamei din relatiile acesteia cu barbatul care marturisește ca este tatăl copilului.

Aflându-ne în prezența unei manifestiări unilaterale de vointă, pentru valabilitatea acesteia, tatăl trebuie sa aibă discernământ.

Fiind un act juridic unilateral, recunoașterea nu poate fi revocată, însă nimic nu se opune ca aceasta să fie contestată, chiar de cel care a făcut-o. Pentru a întări caracterul irevocabil al recunoașterii, în art. 57 alin. (3) din C. fam. se prevede ca recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.

Recunoașterea de paternitate poate îmbrăca aceleași forme ca și recunoașterea de maternitate. În acest sens, art. 57 alin. (2) din C. fam. prevede ca recunoașterea se poate face prin declaratie la serviciul de stare civila, fie o dată cu declararea nașterii, fie după această dată, prin înscris autentic sau prin testament.

În practică s-a decis că recunoașterea este considerată făcută prin act autentic și atunci când ea se realizează cu ocazia interogatoriului, în cadrul unui proces .

Recunoașterea voluntară este conditionată legal, însă de împrejurarea că un astfel de copil nu beneficiază de prezumția legală de paternitate. în cazul în care copilul este beneficiarul acestei prezumții, nu poate interveni o recunoaștere producatoare de efecte juridice și, chiar dacă a intervenit, ca nu are nici o eficientă atât timp cât copilul are dobandit un statut civil legal, altul decât cel de copil din afara căsătoriei.

Deci, pentru ca recunoașterea să fie admisibilă, este absolut necesar ca, în prealabil, copilul să piardă calitatea de copil din căsătorie, fie pe calea admiterii contestației de paternitate, fie prin admiterea acțiunii în tăgada paternității.

Astfel spus, atât timp cât copilul beneficiază de prezumția de paternitate este inadmisibilă recunoșterea de paternitate făcută de către un alt barbat decât soțul mamei.

2.2.4 Natura juridică și efectele recunoașterii

La fel ca și în cazul recunoașterii de maternitate, recunoșterea de paternitate este, în același timp, un act juridic unilateral al tatălui, dar și o mărturisire a acestuia, adică un mijloc de probă.

Ca act juridic unilateral, recunoașterea de patemitate determină stabilirea legaturii de filiație dintre bărbatul care a făcut recunoașterea și copil. Fiind, unilateral, actul juridic al recunoașterii este irevocabil. De fapt, această împrejurare este prevazută expressis verbis de art. 57 alin. (3) C. fam De asemenea, după cum s-a putut deduce din formele legale în care poate fi făcută recunoașterea, indiscutabil, ne aflăm în prezența unui act juridic solemn.

Recunoașterea, având caracter declarativ, produce efecte din momentul nașterii copilului. Drept urmare, copilul, chiar dacă ramâne din afara căsătoriei și după recunoaștere, va avea ca tată pe bărbatul care l-a recunoscut.

Stabilirea filiației față de tată va produce consecințe corespunzătoare cu privire la numele copilului [art. 64 alin. (2) C. fam.], încredințarea acestuia, contribuția părintilor la cheltuielile de creștere, educare, învățăturii și pregatire profesională (art. 65 C. fam.), domiciliul copilului [art. 100 alin. (2) și (3) C. fam], drepturile succesorale ale acestuia față de tată în calitate de descendent de gradul unu, cetățenia acestuia etc.

Fiind și un mijloc de dovadă, dacă recunoașterea nu corespunde adevarului, va putea fi contestată de orice persoana interesată.

2.2.1 Nulitatea sau anularea recunoașteri

Recuașterea de paternitate, făcută fără respectarea cerintelor prevazute de art. 57 C. fam, este lovită de nulitate absolută. Astfel, sunt motive de nulitate absolută următoarele împrejurări:

– recunoașterea a fost făcută în altă formă decât una din cele limitativ și expres prevazute de art. 57 alin. (2) C. fam, adică declarație la serviciul de stare civilă, înscris autentic sau testament;

– copilul a fost recunoscut după moartea lui fără ca acesta sa fi lăsat descendenti firești;

– recunoașterea nu a fost făcută de tata personal sau prin mandatar cu procura speciala autentică.

Recunoașterea poate fi anulată și pentru vicii de consimțământ, deoarece, fiind și un act juridic voluntar, presupune, printre altele, și consimtământul liber și deplin al celui în cauza.

Cu toate acestea, recunoașterea afectată de vicii de consimtămant, dar care corespunde realitatii, nu va fi anulată, deoarece, evident, în acest caz, acțiunea în nulitate este lipsită de interes.

Reiterăm faptul că, fiind suficient ca persoana în cauza sa aiba discernământ în momentul recunoașterii, nu se poate invoca nulitatea pentru lipsa capacitatii depline de exercitiu a acesteia.

Admiterea actiunii în nulitate sau anulare are efect declarativ. Deci, acest efect urcă pană în momentul nașterii copilului. Drept consecintă, un astfel de copil va avea, sub aspectul paternității, statutul civil din momentul nașterii sale. Astfel, dacă mama lui era la data nașterii căsătorită, va fi considerat din căsătoria acesteia cu soțul ei, iar dacă era necăsătorită, copilul va fi considerat din afara căsătoriei.

2.2.2 Recunoașterea de patemitate preconizata de Proiectul Noului Cod civil

Proiectul, spre deosebire de actuala reglementare, preconizează supunerea recunoașterii de paternitate acelorași reglementări rezervate recunoșterii de maternitate cu o singură excepție.

Astfel, dacă recunoașterea de matemitate este limitată la cele doua cazuri expres prevazute de art. 331 alin. (l)din Proiect, care, practic, preiau ad litteram dispozitiile art. 48 alin. (1) C. fam., recunoașterea de paternitate poate fi admisă în orice cazuri nurnai dacă este vorba despre un copil conceput și născut în afara căsătoriei [art. 331 alin. (2)).

Practic, și în viitoarea reglementare este exclusă recunoașterea unui copil din căsătorie facută de un alt barbat decât soțul mamei, atâta vreme cat nu a fost admisa actiunea în tăgada paternitații.

Secțiunea 2.3

Contestarea recunoașterii de paternitate

2.3.1Notiunea.

Deși recunoașterea de paternitate este irevocabilă, ea poate, totuși, fi contestată, atunci când nu corespunde adevărului [art. 58 alin. (1) C. fam.]. Prin urmare, a contesta inseamnă altceva decât a revoca.

2.3.2Cine poate contesta recunoașterea paternitatii

Actiunea în contestarea recunoașterii de paternitate se poate face de către orice persoană care dovedește un interes patrimonial sau nepatrimonial (art. 58 C. fam.). în aceasta situatie se pot gasi:

copilul recunoscut;

moștenitorii copilului recunoscut;

mama copilului recunoscut;

barbatul care a facut recunoașterea;

moștenitorii acestuia

barbatul care a recunoscut anterior pe același copil;

moștenitorii acestuia;

procurorul care poate acționa în temeiul art. 47 Decretul nr. 32 din 1954 și art. 45 . proc. civ. Contestarea recunoașterii de paternitate, despre care vorbește art. 58 ("alin. (1) C. fam., dacă este făcută de către autorul ei, este tocmai revocarea marturisirii făcute prin eroare de fapt, la care se refera art. 1206 C. civ. Contestarea recunoașterii se poate face chiar dacă autorul ei nu s-a gasit în eroare de fapt.

2.3.3Mijloacele de probă.

Pentru dovedirea acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de probă. Sarcina probei incumbă reclamantului. Cu toate acestea, când acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate se introduce de către mamă, de către cel recunoscut sau de către descendenții acestuia, sarcina probei este rasturnată, în sensul că dovada paternității revine autorului recunoașterii ori moștenitorilor săi [art. 58 alin. (2) C. Fam.Acesta pentru a ușura situașia dificilă a contestatorului în cazul menționat.

În actiunea de contestare a recunoașterii de paternitate pornită de mamă, declarația pârâtului că recunoașterea facută de el nu corespunde realității nu este o dovadă a temeiniciei actiunii, care deci să ducă la admiterea ei, deoarece marturisirea este o probă obișnuită lăsată la aprecierea judecatorului, putându-se dispune că o parte sau alta să propuna probe pentru combaterea sau completarea acesteia or să se ordone, în acest sens, și probe din oficiu .

De aceea, când contestarea recunoașterii de paternitate s-a făcut de către mama, de către cel recunoscut sau de către descendenții acestuia, tatăl se gasește în situația că trebuie să stabilească judecatorește, paternitatea copilului, ca și când el ar fi iotrodus acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, deși nu are dreptul la o asemenea. Acțiune. Poziția tatălui, este deci, în aceasta situație asemănătoare reclamantului: din punctul de vedere al probelor, în actiunea pentru stabilirea paternitătii din afara căsătoriei.

În aceeași situatie,dacă autorul recunoașterii decedează și actiunea este continuată impotriva moștenitorilor săi, bineințeles exceptând copilul recunoscut, sarcina probei revine acestor moștenitori.

2.3.4 Efectele contestării recunoașterii de paternitate

Dacă această acțiune este admisă, se înlătură cu efect retroactiv, filiația stabilită prin aceea recunoaștere. Această schimbare în starea civilă a copilului poate determina, în condițiile legii, efecte cu privire la: numele copilului, ocrotirea părintească, obligația de întreținere, succesiunea etc. Unele probleme se ridică cu privire la numele pe care va avea copilul în cazul contestării recunoșterii de paternitate. S-ar putea distinge mai multe situații:

-Copilul nu are stabilită filiația fațăde mamă, ceea ce, practic se poate întîlniextrem de rar.În acest caz, copilul urmează a reveni la numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoașterii de paternitate, adică la numele stabilit de către autoritatea tutelară.

-Copilul are stabilit filiația față de mamă. În acest caz, copilul urmează a reveni la numele mamei, pe care l-a dobîndit potrivit art. 64 alin. (1) C. Fam. Este însăposibil, ca între timp, mama copilului să-și fi schimbat numele pe cale administrativă sau să și-l fi modificat ca urmare a schimbării stării civile .( s-a căsătorit sau a divorțat). În prima situație, copilul nu poate sa ia numele mamei, schimbat, deoare ce numai acesteia i s-a încuviințat să poarte acest nume, iar admiterea contestării recunoașterii de paternitate, excude sosibilitatea pentru copil de a purta în continuare numele celui ce îl recunoscuse și nu ar putea constitui un temei pentru copil de a lua același nume, afară dacă i s-ar încuviința, tot pe cale administrativă, pentru împrejurarea amintită, să aiba aceleși nume cu mama lui. Dacă mama copilului s-a căsătorit între timp, cum prin ipoteză și-a modificat numele, copilul nu ar putea ia numele actual al mamei, adică numele soțului sau numele format din numele reunite ale celor doi soți. De asemenea, dacă mama copilului ar fi divorțat, iar în urma divorțului are un nume diferit de cel din timpul căsătoriei, pe care l-a avut si copilul înainte de recunoaștere, este greu de admis că acel copil poate să ia numele actual al mamei, adică cel după divorț, care este diferit de cel pe care copilul l-a avut înainte de recunoașterea contestată, deoarece pentru el ar însemna un nume nou față de acela pe care l-a avut atât înainte , cât și după recunoașterea de paternitate, apoi contestată.

În toate cazurile menționate ar urma deci să se admită revenirea copilului la numele de familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoașterii de paternitate. Potrivit acestei soluții, copilul poate să aibă un nume de familie diferit de cel al mamei sale, deși are filiația stabilită numai față de aceasta.

Dar, un asemenea rezultat se poate obține și în situatii obișnuite. Astfel, să presupunem că mama copilului se recăsătorește și dobândește , prin căsătorie , numele soțul ei. Copilul va rămăne cu numele mamei avut înainte de căsătorie, el neputându-se schimba prin căsătorie.

Mai pot fi și alte situații în care, ca efect al modiicării stării civile, numele mamei copilului să se schimbe între timp. S-ar putea da aceeși soluție ca mai sus. În cazul în care copilul își va stabili ulterior paternitatea, el va putea să ia numele de familie al tatălui său, în condițiile art. 64 alin. (2) C. Fam.

Secțiunea 4.

2.4 Nulitatea sau anularea recunoașterii

2.4.1Nulitatea absolută.

Recunoașterea de paternitate, care nu este făcută cu respectarea prevederilor art. 57 C. fam., este lovită de nulitate absolută. Astfel, de exemplu, este cazul în care recunoașterea nu este facuta prin una din formele în care se poate efectua, cand recunoașterea este privitoare la un copil din căsătorie, cănd s-a recunoscut un copil mort, dar care nu a lasat descendenti firești, când recunoașterea nu a fost făcută de către tată, personal sau prin mandatar special și cu procura autentică.

2.4.2Nulitatea relativă.

În privința problemei dacă recunoașterea de paternitate poate fi anulată pentru vicii de consimtământ există discutii.

Într-o parere, recunoașterea de paternitate nu poate fi anulată pentru viciu de consimtământ, ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde adeărului. intr-o alta parere, recunoalșterea de paternitate poate fi anulată, pentru dol sau violență, iar în ceea ce privește eroarea se face urmatoarea distinctie: dacă eroarea se produce asupra identitătii persoanei recunoscute, actiunea în nulitatea relativă va fi primită; daca eroarea privește însăși filiația, actiunea în nulitate relativa se confundă cu acțiunea în contestarea recunoașterii făcute.

Pentru motivele arătate în privinta acțiunii în anularea recunoașterii de maternitate

pentru vicii de consimtământ, credem ca trebuie facută aceeași deosebire:

a) când recunoașterea corespunde adevărului, nu exista interes pentru introducerea acăiunii în anulare, deoarece ar urma ca în cursul procesului sa se faca o nouă recunoaștere

b) când recunoașterea nu corespunde adevărului, nu ar trebui refuzată actiune

in anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al acțiunii în contestare și cel actiunii în anulare sunt diferite și, pe de alta parte, legea nu interzice actiunea în anularea recunoașterii de filiației.

De aceea, în cursul procesului pornit prin acțiunea în anulare se va-pune în discutie și problema conformitătii recunoașterii cu realitatea. Dar aceasta înseamă

admiterea acțiunii în anulare, deci posibilitatea introducerii ei.

În sfarșit, posibilitatea acțiunii în anulare decurge din figura juridică recunoașterii, care nu este numai o marturisire, ci și un act juridic, supus dreptului comun, în măsura în care nu se prevede în lege altfel.

Dovada viciilor de consimțământ se face potrivit dreptului comun.

După cum am aratat, pentru efectuarea recunoașterii de paternitate nu se cere capacitatea de exercițiu necesară săvârșirii actelor juridice, ci numai discernamantul necesar pentru a face o mărturisire; De aceea nu se pune problema nulitații relative a recunoașterii pentru incapacitatea de exercițiu. Trebuie însa precizat ca este posibilă acțiunea în anularea recunoașterii de paternitate în cazul în care autorul acesteia nu a avut o voință conștientă când a făcut-o.

2.4.3 Efectele nulitatii ori anularii recunoașterii de paternitate.

Ambele feluri de nulității produc aceleași efecte. Aceste efecte au loc nu numai pentru viitor (ex nunc), ci și pentru trecut (ex tunc) până la data când recunoașterea s-a produs. în consecinta, recunoașterea lovită de nulitatea absolută ori relativă se consideră ca nu a avut loc, copilul având același situația juridică pe care a avut-o înainte de data recunoașterii, adică fără paternitate stabilită. În conditiile legii, se pot produce consecințe cu privire la: numele copilului, ocrotirea părintească, obligația de întreținere , succesiune etc.

Secțiunea 4.

2.5 Stabilirea paternități prin acțiune în justiție

2.5.1Noțiune

Acțiunea în justiție pentru stabilirea paternitătii copilului din afara căsătoriei sau, cum i se mai spune, actiunea în reclarnație de paternitate, este acțiunea prin care se tinde sa se stabileasca paternitatea copilului din afara căsătorie i pe cale judecatorească.

Actualul Cod al familiei reglementează această acțiune în art. 59-60.

Prin modul cum este reglementată în prezent aciunea în cercetare sau reclamație de patemitate au fost eliminate inechitățile la care erau constrâși, sub acest aspect, în vechea reglementare, copiii din afara căsătoriei.

Evident, această acțiune este recunoscută exclusiv în interesul copilului. Pentru a nu ingrădi dreptul copilului la stabilirea paternitatii, legea nu a limitat admisibilitatea actiunii la anume cazuri, așa cum s-a procedat în vechea reglementare. Drept urmare, actiunea poate fi introdusă în orice cazuri, cu conditia insă să fie vorba despre un copil din afara căsătoriei, intrucât copilul din căsătorie beneficiază de prezumțiile de paternitate prevazute de art. 53 alin. (1) și (2) C. fam.

Practic, această acțiune este admisibilă și în situațiile în care, după un proces în tăgada paternității, a fost inlăturată prezumția de paternitate a copilului din căsătorie față de presupusul tată pârât.

Pe de altă parte, existența unei hotărâri judecatorești în contestare sau anulare a paternității anterioare, prin care s-a constatat că recunoașterea nu corespunde adevarului sau că este nulă, nu împiedică promovarea unei noi acțiuni, deoarece hotârarea judecatorească anterioară nu are putere de lucru judecat, intrucât se intemeiaza pe o altă cauză.

2.5.2 Persoanele ce pot promova actiunea în stabilirea paternității

Potrivit art. 59 alin. (1) C. fam., acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătorie i aparține copilului și se pomește în numele sau de către mamă, chiar dacă este minoră ori de către reprezentantullui legal.

Facem precizarea că titular al acțiunii este numai copilul, în timp ce mama sau, după caz, reprezentantullui legal au numai calitatea de persoane mandatate prin lege de a exercita.

Acțiunea aparține, deopotrivă, copilului minor și celui major.

Într-adevăr, având în vedere prevederile art. 60 alin. (2) și (3), care stabilesc un alt moment de la care incepe sa curgă termenul de un an de prescripție a acțiunii, decât cel al datei nașterii copilului, trebuie să admitem că sunt situații când actiunea poate fi promovată și de copilului major.

Potrivit jurisprudenței, referirea art. 59 alin. (1) C. fam. la promovarea acțiunii de către mamă în numele copilului ori de câtre reprezentantul legal al acestuia este, intr-adevăr, incidentă în cazul copilului minor, dar această imprejurare are numai semnificația ocrotirii intereselor copilului minor și, nicidecum faptul că acțiunea ar fi inadmisibilă în cazul copiilor majori.

Cât privește exercitarea actiunii, Codul familiei distinge următoarele ipoteze:

– acțiunea poate fi exercitată de mamă, chiar dacă este minoră [art. 59 alin. (1)]. Se admite că mama poate introduce acțiunea fara a avea nevoie de vreo incuviințare, chiar dacă are vârsta sub 14 ani, deoarece art. 59 alin. (1) C. fam. nu face nici o distincție în acest sens. Cu toate acestea, mama, indiferent de varstă, pentru a putea promova actiunea, trebuie sa aibă discernământ. Dupiă introducerea actiunii insă, mama nu poate renunța la ea, deoarece acțiunea aparține copilului și are caracter personal. De asemenea, mama, ca de altfel și ceilalți reprezentanți legali ai copilului, nu pot stinge acțiunea ca urmare a unei tranzacții, incheiate cu pretinsul tată, deoarece, pe de o parte, nu sunt titularii actiunii și, pe de altă parte, s-ar detuma finalitatea acestei acțiuni personale recunoscute exclusiv copilului;

– moștenitorii copilului nu pot porni acțiunea, în schimb, în temeiul art. 59 alin. (2), o pot continua dacă este deja pornită de persoanele indreptățite. Cu toate acestea, actiunea pornită de cei indreptățiți nu poate fi continuată de moștenitori după perimarea acesteia (art. 248 C. proc. civ.) ori după renunțarea la judecată de către titularul dreptului (art. 246 C. proc. civ. ), deoarece art. 59 alin. (2) C. fam. prevede expres cii dreptul de a porni acțiunea nu trece asupra moștenitorilor, în cazul succesiunilor vacante, deci atunci când copilul nu are moștenitori legali sau testamentări ori nici unul dintre aceștia nu au acceptat succesiunea, actiunea poate fi continuată de către stat. Pe de altă parte, nu pot continua actiunea moștenitorii care au renuntat la succesiune și cei care sunt nedemni, deoarece acești moștenitori sunt straini de moștenire (art. 695 și urm. și art. 655-658 C. civ.);

– reprezentantul legal al minorului poate porni actiunea, în lipsa mamei sau cand aceasta este pusă sub interdictie. Promovarea actiunii de către reprezentantul legal se face, prin asemănare, în aceleași conditii în care poate fi promovată de către mamă;

– procurorul, în actuala redactare a art. 45 alin. (1) C. proc. civ., poate porni acțiunea atunci când copilul este minor, interzis sau dispărut ori, după caz, poate cere continuarea acesteia, în cazulîn care a fost pornită de o altă persoană și consideră că aceasta este în interesul minorului. Temeiul legal al promovării unor astfel de actiuni îl constituie art. 131 alin. (1) din Constituție și art. 45 aUn. (1) C. proc. civ. ;

– copilul cu capacitate deplină de exercitiu poate introduce personal acțiunea, deoarece, potrivit art. 59 alin. (1) C. fam., el este titularul acesteia. De asemenea, se sustine că chiar și minorul cu capacitate restransă de exercitiu poate introduce acțiunea, motivându-se că ceea ce poate face mama pentru copil cu capacitatea ei restransă de exercițiu poate face pentru sine, cu atît mai mult, copilul minor între 14 și 18 ani. Cu toate acestea, în temeiul . art. 9 din Decretul nr. 31/1954, copilul va fi asistat de mama sau de ocrotitorul legal (tutore);

– copilul din afara căsătoriei adoptat poate, de asemenea, introduce acțiunea în stabilirea paternității, deoarece, potrivit art. 59 alin. (2) din Legea nr. 273/2004, la încetarea adopției ca urmare a nulității acesteia, pariții firești ai copilului redobândesc drepturile și obligațiile părintești. Pe de altă parte, stabilirea paternității din afara căsătoriei produce efecte retroactive, până la naștere, iar nestabilirea adevăratei paternității ar putea determina eludarea impedimentului la căsătorie rezultănd din rudenia firească, a interdicției privind adopția între frați sau, chiar, pot fi nesocotite drepturile succesorale ale celui adoptat față de rudele lui firești, care subzistă până la data incuviințării adopției.

Actiunea în stabilirea paternității nu poate fi pornitii pentru copilul conceput, atât timp cât nu este născut și nici pentru cel decedat, deoarece această acțiune, potrivit art. 59 alin. (1) C. fam., aparține copilului ceea ce presupune, indubitabil, ca acesta sa fie în viată.

În schimb, în temeiul art. 59 alin. (2) C. fam., acțiunea pornită de copili în timpul vieții lui poate fi continuată de moștenitorii săi în lipsa vreunei distinctii tăcută de lege, pot continua actiunea atât moștenitorii legali, cât și cei testamentari, cu conditia sa fi acceptat succesiunea.

2.5.3Instanța competentă

Sub aspect material, în temeiul art. 1. Pct. 1. C. Pr.civ. competentă va fi judecătoria iar sub aspect teritorial vor fi aplicabile norme de competență teritorială de drept comun, prevăzute de art. 5. C. Pr. Civ. Adică instanța de la domiciliul pârâtului.

2.5.4 Persoanele impotriva carora se pornește acțiunea în stabilirea paternitătii

În mod firesc, acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei se pornește împotriva presupusului tată. Potrivit art. 59 aiin. (3) C. fam., după decesul presupusului tată, acțiunea poate fi pornită și impotriva moștenitorilor acestuia. Fiindcă, și în această ipoteză, actiunea continua sa aibă caracter personal, tinzând la stabilirea filiației, va fi admisa chiar și impotriva moștenitorilor ce nu au acceptat succesiunea.

De regulă, în procesele de stabilire a paternității, concluzia că pârătul este tatăl copilului se desprinde, în primul rând, din faptul ca el a îtretinut relatii intime cu mama copilului în perioada conceptiei acestuia.

În cazul în care, în acea perioadă, femeia a intretinut relații sexuale cu mai multi bărbați, se impune, pentru instantă, cercetarea paternității față de mai multi pârâti, în aceeași cauza. Este necesar acest demers, deoarece, în această ipoteza, potrivit jurisprudenței, toti cei vizați au o poziție procesuală echivalentă sub aspectul virtualitații paternității cercetate, iar verificarea elementelor de paternitate a celor implicați în cauza poate edifica instanța cu

privire la adevaratul tata. Solutia, în opinia unori autori, este conformă cu exigentele art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte, relatiile conjugale sexuale anterioare, atunci când au

existat intre presupusul tată și mama copilului, nu sunt suficiente pentru a determina paternitatea. Se impune această concluzie, fiindcă, de principiu, la stabilirea paternitatii din afara căsătoriei nu se opereaza cu o prezumtie de paternitate ca la stabilirea filiației din casătorie. Drept urmare, pentru a se ajunge la stabilirea paternității din afara casătoriei sunt necesare și alte probe din care sa rezulte ca barbatuI, care a avut relatii sexuale cu mama copilului, este biologic tatăl acestuia.

2.5.5 Termenul de prescripție a acțiunii

Potrivit art. 60 aiin. (l) C. fam. actiunea în stabilirea paternității din afara

căsătoriei poate fi pornită în tennen de un an de la nașterea copilului.

Tennenul prevazut de art. 60 alin. (1) C. fam. este un tennen de prescriptie și nu de decadere, după cum, de altfel, rezultă făra echivoc din prevederile art. 24 din Decretul nr. 32/1954. Într-adevar, potrivit art. 24 din Decretul nr. 32/1954, în cazul prevazut de art. 60 alin. (1) C. fam., prescripția incepută sub regimullegii anterioare se va socoti implinită la expirarea unui termen de un an de la data intrării în vigoare a Codului farniliei, afara numai dacă tennenul prevăzut de legea anterioara expiră mai curând .

Acest tennen scurt este motivat de urgenta cu care trebuie stabilită, în general, filiația pentru a se elimina situația în care copilui nu este ocrotit prin parintii lui firești.

Motivarea din literatura de specialitate ca acest tennen scurt a fost instituit pentru a nu se pierde probele, în actualul stadiu de dezvoltare a știintei, este discutabilă, atâta vreme cât datele obtinute prin expertizele medico-judiciare nu sunt afectate de factorul timp.

Oricum, considerăm ca imprescriptibilitatea acestei acțiuni, așa cum este aceea în stabilirea filiației față de mama, ar fi asigurat o protectie mai cuprinzătoare pentru copil, intrucât nu l-ar fi expus la consecintele ce decurg din scurgerea termenuIui de un an de la naștere fără sa-și fi valorificat dreptul de actiune. S-ar fi impus aceastii solutie, cu atât mai mult, cu cât dreptul la acțiune a copilului de a-l exercita intr-un termen de un an de la naștere, prin intermediuI altor persoane, îl plasează pe acesta, în cele rnai multe cazuri, în pozitia unui titular de drept tarii exercitiul acestuia în fapt.

De fapt, și în această situatie, există o discriminare între copilul care promovează acțiunea în stabilirea filiatiei față de mama și copilul din afara casătoriei care promovează acțiunea în stabilirea filițtiei față de tată, deoarece, pentru primul, în temeiul art. 52 alin. (4) C. fam., actiunea este imprescriptibilă în timpul vieții lui, iar pentru celălalt copil, așa cum s-a putut constata, acțiunea este prescriptibilă, în principiu, în termen de un an-de la nașterea lui, conform art. 60 alin. (l) C. fam. După opinia unori autori soluția prescriptibiliății acestei acțiuni este un reflex al vechilor reglementări din domeniu. Este de observat, însă faptul că, sub acest aspect, actual a reglementare este mai categorică decât cea anterioară, deoarece art. 307 alin. (3) C. Civ. prevedea un termen de prescriptie de trei ani de la nașterea copilului.

De la regula potrivit careia termenul de un an pentru introducerea acțiunii curge de la nașterea copilului, art. 60 instituie unele exceptii în care termenul curge de la o altă dată, și anume :

– de la data rămanerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care copilu a pierdut calitatea de copil din căsătorie, ca urmare a admiterii actiunii în tăgada patemitătii, conform art. 54 și 55 C. fam. (aIin. 2);

– de la data incetării conviețuirii mamei copilului cu pretinsul tată, dacă la nașterea copilului cei doi conviețuiau împreună [alin. (3)]. Întrucât legea nu face nici o distincție între copilul minor și copilul major și nu instituie nici obligația de a se pomi actiunea în stabilirea paternității de către copilul major în limita termenului de un an de la împlinirea vârstei majoratului, inseamnă ca un copil major poate porni o atare acțiune, dacă se incadrează în termenul și condițiile prevăzute de art. 60 C. fam., adică în limita unui an de când a incetat conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului;

– de la data la care presupusul tată a încetat sa mai presteze întretinere copilului [alin. (3)]. întreținerea trebuie sa fie benevolă, continuă și substanțială.

Pentru identitatea de ratiune, termenuI de un an nu va curge de Ia data nașterii copiluIui și în urmatoarele cazuri:

– în cazul declarară nulitătii recunoașterii de patemitate, termenuI va curge de la data ramanerii irevocabile a hotărârii judecătorești respective;

– în cazul contestării recunoașterii de paternitate, de asemenea, termenul va curge de la data hotărârii judecatorești irevocabile prin care a fost admisă contestația. Bineînteles, pentru ca termenul de un an sa curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecatorești de admitere a contestației împotriva recunoașterea de paternitate, recunoașterea trebuie să fi intervenit înauntrul termenului de un an de la nașterea copilului în caz contrar, operează prescripția dreptului la acțiune.

2.5.6 Natura juridică a întreținerii și conviețuirii pretinsului tată cu mama copilului

Față de prevederile art. 60 alin. (3) C. fam., potrivit carora termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii mamei copiluIui cu presupusul tată ori de la încetarea întreținerii pe care acesta a prestat-o față de copil, singura concluzie legală ce se poate desprinde este că avem de a face cu un termen de prescripție distinct de cel prevăzut de alin. (1) al aceluiași articol, care nu începe sa curgă de la data nașterii copilului.

În opinia unori autori însă, acest termen de prescriptie este aplicabil numai în ipoteza în care pretinsul tată convietuiește cu mama copilului ori acordă acestuia intreținere chiar din momentul nașterii copilului.

Dacă intreținerea sau, după caz, conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului incepe după trecerea unui an de la nașterea copilului și, ulterior, aceasta incetează, nu va mai curge un nou termen de un an, deoarece dreptul la acțiune s-a stins prin neexercitarea lui, conform art. 60, alin. (1) C. fam.

În schimb, dacă intreținerea sau conviețuirea incepe înauntrul termenului de un an de la nașterea copilului iar ulterior aceasta incetează, ea aeponează ca împrejurare ce intrerupe cursul prescriptiei și, drept urrnare, vor fi aplicabile prevederile art. 60 alin. (3).

Pentru a concluziona, întretinerea sau convietuirea are, după caz, semnificatia unei cauze speciale de intrerupere a cursului prescripției sau de moment de la care incepe să curgă termenul de prescriptie.

Tennenul de prescripție va fi calculat, în lipsa unei norme speciale derogatorii, pe zile libere, conform art. 101 alin. (1) și (3) C proc. civ., adică nu va intra în calcul ziua în care copilul s-a născut și nici ziua în care termenu1 se implinește. În același sens sunt și dispozitiile art. 1887-1889 C. civ.

2.5.7 Administrarea probelor

Pentru stabilirea patemității copilu1ui din afara căsătoriei trebuie sa se dovedească urmatoarele imprejurări:

– nașterea copilului;

-legăturile intime ale presupusului tată cu mama copilului;

– că nu există vreo cauză care sa faca cu neputință ca presupusul tată să fie biologic tatăl copilului;

– reclamantul adică copilul, să nu se bucure de una din prezumțiile de paternitate sau sa nu-și fi stabilit, ca urmare a recunoașterii voluntare, legatura de filiației față de persoana care l-a recunoscut. În această ipoteză este necesar ca, în prealabil, să fi fost admisă, după caz, acțiunea în tăgăduirea paternității, daca este vorba despre un copil din căsătorie, ori să fie admisă acțiunea în contestație sau în nulitatea recunoașterii de paternitate, dacă acel copil este din afara căsătoriei.

Fiind vorba despre stabilirea unor imprejurări de fapt sunt admise orice mijloace de probă.

Potrivit jurisprudenței, recunoașterea pârâtului, făută cu ocazia interogatoriului, face de prisos judecata actiunii în stabilirea paternității, instanța fiind în drept sa constate recunoașterea și sa dispună inregistrarea acesteia la serviciul de stare civilă. În aceasta situație, recunoașterea tatalui prezumat are valoarea juridică a unei recunoașteri făcută prin inscris autentic, fiind, astfel, valabilă conform art. 57 alin. (2) C. Fam. Oricum, recunooșterea poate fi considerată și o achiesare sui generis la pretențiile rec1amantului, motiv pentru care, pentru a evita stabilirea stării civile a persoanei pe cale convențională, în opinia unori autori, instanța, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., urmează să administreze și alte probe care să conducă la aceeași concluzie.

Soluția adoptată de practica Instantei Supreme, deși neprevăzută expres de lege, pare judicioasă, deoarece este în interesul copilu1ui. De fapt, pentru același motiv, în ipoteza tagăduirii paternității, aceeași instanță, s-a exprimat simetric invers, în sensul că recunoașterea mamei, potrivit careia nu soțul ei este tatăl copilului, nu este suficientă pentru a demonstra ca este imposibil ca acesta sa fie tatăl copilului. Cu alte cuvinte, soluțiile practicii judiciare tind sa asigure facilitarea stabilirii paternitătii și, nicidecum s-o ingreuneze sau s-o înlăture. Cu toate acestea, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanpa de judecată este obligată, și în cazu1 recunoașterii făcute cu ocazia interogatoriu1ui pretinsu1ui tată, sa stăruie, prin toate rnijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice și legale. Se impune acest demers, deoarece nu în toate situatiile stabilirea unei anurnite filiatii, în sine, este în interesul rninorului. Spre exemplu, nu este în interesul rninorului, care dispune de rnijloace materiale indestulatoare, să i se stabilească filiația față de o anumită persoană aflată, insă în nevoie, deoarece, astfel, va fi obligat, potrivit art. 86 alin. (1) C. fam, sa dea intreținere ace1ei persoane în calitate de copil al acesteia.

Actiunea va fi respinsă dacă reclamantul nu reuște sa faeă dovada ca pârâtul este biologic tatăl lui sau, altfe1 spus, acțiunea este inadrnisibilă dacă se face dovada că este imposibil ca pârâtul sa fie biologic tatăl reclamantului. Această imposibilitate poate să rezulte din inexistența raporturilor sexuale dintre el și mama copilului în timpul legal al conceptiei, din incapacitatea absolută a acestuia de procreare ori, ca urmare a expertizelor efectuate, ca este exclus că el să fie tatăl copilu1ui, chiar dacă, în timpul legal al conceptiei, mama a avut raporturi sexuale și cu acesta .

Evident, în lipsa unui text de lege derogator, în materie este incident principiul de drept comun privind sarcina probei prevăzut de art. 1169 C. civ.

Potrivit art. 189 C. proc. civ., în procesul civil, în general, nu pot fi ascultați ca martori, printre alte persoone, rudele și afinii până la gradul al treilea jnc1usiv. Cu toste acestea, în conforrnitate cu dispozițiile art. 190 c.proc. civ., în cauzele referitoare la starea civilă și divort, persoane1e mentionate pot sa depună mărturie, cu exceptia descendenților.

Deci, acțiunile în stabilire a paternității, fiind cereri referitoare la statutul civil al persoanei, pot fi dovedite și cu martori care sunt rude cu părțile.

2.5.8 Expertizele medico-judiciare folosite pentru cercetarea filiației

Un rol important în stabilirea adevărului în cauzele referitoare la filiației, mai ales în situația în care, în perioada concepției, mama copilului a avut raporturi sexuale cu mai mulți bărbați, îl are expertiza medico-judiciara, cum ar fi, spre exemplu, cea serologică, antropologică, dermatoglifică și a capacității de procreare.

Expertiza serologică, care este cel mai des folosită, se refera la transmiterea grupelor de sânge și dovedște dacă grupa sanguină a copilului a putut sau nu să fie moștenită de la tată1 prezumat, în cazul copilului din căsatorie, sau de la pretinsul tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.

Metoda serologică cea mai utilizată este aceea a sistemului de grupă A, B, 0, potrivit căruia există patru grupe sanguine, și anume: I (0), II (A _ cu subgrupele AI, A2 și A3), III (B -cu subgrupele BI, B2 și B3) și IV (AB.).

Aceste grupe se moștenesc astfel:

– dacă ambii parinți aparțin grupei 1(0) ei pot avea copii numai din grupa 1(0);

– dacă ambii păriți aparțin grupei II (A) sau III (B) ei pot avea copii din toate cele patru grupe;

– dacă unul dintre părinți apartine grupei I (0) este irnposibilă nașterea unui copil din grupa IV (AB.) și invers, dacă unul dintre părinți aparține grupei IV (AB.) este imposibil sa se naște un copil de grupa 1(0)'.

Potrivit metodei serologice, ceea ce se poate stabili cu certitudine este excluderea de la paternitate a unui sau unor bărbați.

În privința stabilirii paternității, aceasta poate indica doar o probabilitate de paternitate. De fapt, potrivit jurisprudentei, expertiza medico-judiciară de excludere de la paternitate are o fortă probantă absolută, neputănd fi combătută decât printr-o probă de egaă valoare știintifică, iar la stabilirea paternitatii o asemenea expertiză are o valoare probantă numai relativă.

Expertiza antropometriă sau antropologică, care constă în examinarea somatoscopică și tipologică, nu se poate efectua decât după împlinirea de către copil a varstei de 3 ani. Această expertiză se bazează pe analiza modului în care s-au transmis, pe cale ereditară, anumite particularități anatomice, cum ar fi, spre exemplu: statura, fizionomia fetei, diferite malformații, conformația nasului sau a pavilioanelor urechilor etc.

Expertiza dermatoglifică examinează rezultatur combinatiei programelor genetice ale ascendentilor. Examenul dermatoglific are o dublă valoare. Pe de o parte, ridică o irnprobabilitate ce poate fi confirmată sau nu de examenul serologic și pe de altă parte, acolo unde subiectul nu este exclus serologic, întăreștește posibilitatea rezonabilă de a-l desemna ca tatii pe barbatul în cauză.

Expertiza capacității de procreare constituie o probă absolută de excludere a paternității când se constată medical, cu certitudine, starea de impotență sau de sterilitate a presupusului tată. Cu toate acestea, în cazul starilor de aspermie, de azoospermie, oligospermie sau necrospermie, chiar prezența unui singur spermatozoid în lichidul spermatic exclude sterilitatea absolută a barbatului și, pe cale de consecintă, neincluderea celui în cauza printre presupșii tați ai copilului.

2.5.9 Instanța competentă

Sub aspect material, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., cornpetentă va fi judecatoria, iar sub aspect teritorial vor fi aplicabile normele de competentă teritorială de drept comun, prevazute de art. 5 C. proc. civ.

2.5.10 Efetctele stabilirii paternității din afara căsătoriei

Potrivit art. 63 C. fam, copilul din afara căsătoriei, a carei filiației a fost stabilită prin recunoștere sau prin hotârare judecătorească, are față de tată și rudele acestuia, aceeași situatie legală cu a unui copil din căsătorie.

Efectele stabilirii paternității nu sunt numai pentru viitor, ci și retroactive, urcând până în momentul nașterii copilului. Deci, stabilirea paternităpi din afara căsătoriei, la fel ca și aceea din căsătorie , indiferent de modalitatea juridică folosită, are caracter declarativ.

Ca urmare a stabilirii paternități copilului din afara căsătoriei, instanța judecătorească, în temeiul art. 64 alin. (2) C. fam, va putea sa încuviințeze ca acesta să poarte numele tatălui, dacă anterior a purtat numele mamei sau al altei persoane.

Este de constatat faptul că reglementarea prevăzută de art. 64 alin. (2) 11 discrimineaza pe copilul din afara căsătoriei în raport cu copilul din căsătorie. Într-adevăr, în ipoteza în care copilul din căsătorie își stabilește filiația față de ambii părinti chiar imediat după naștere, iar aceștia nu au un nume de familie comun, în temeiul art. 62 alin. (2) C. fam, numele de familie al copilului va fi decis prin învoiala părinților, iar în cazul în care aceștia nu se înteleg va decide autoritatea tutelară. Evident, în cazul copilului din afara căsătoriei, care își stabilește succesiv filiatia față de părinți, nu este prevazută posibilitatea învoielii dintre părinți privind numele acestuia, ci numai calea mai dificilă a acțiunii în justiție. De asemenea, acest copil nu are posibilitatea juridică de a purta numele reunite ale părinților. În sfârșit, copilul din căsătorie dobandește, în mod obligatoriu, numele de familie prevăzut de art. 62 C. fam., iar în cazul copilului din afara căsătoriei, instanța de judecată, în temeiul art. 64 alin. (2), are posibilitatea sa-i admită sau nu cererea de a purta numele de familie al parintelui față de care și-a stabilit ulterior filiația.

De fapt, în temeiul art. 64 alin. (3) C. fam., numai în ipoteza în care copilul din afara căsătoriei a fost recunoscut în același timp de către ambii pțrinți sunt aplicabile dispozitiile art. 62 alin. (2) C. fam. Deci, practic, contrar celor stipulate în art. 63 C. fam. și art. 48 alin. (3)din-Constituție, sub acest aspect, copilul din afara căsătoriei este supus unui tratament juridic identic cu al copilul din căsătorie numai în ipoteza prevazută de art. 64 alin. (3) C. fam.

Pentru aceste motive, de lege ferenda, s-ar impune modificarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. fam. în sensul că, în ipoteza prevazută de acesta, se aplică corespunzator prevederile art. 62 alin. (2) C. fam.

Pe de altă parte, instanța de judecată, potrivit art. 65 C. fam, va hotărâ căruia dintre păriți va fi încredintat copilul, contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, invațătură și pregatire profesională, conform regulilor de la divorț, prevazute de art. 42-44, care se aplica în mod corespunzător. .

În temeiul art. 44 lit. a) din Legea or. 119/1996, hotârarea judecătorească, prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei, se inscrie, prin mențiune, pe marginea actului de naștere al copilului în registrul de stare civilă, iar copilului i se eliberează un nou certificat de naștere.

2.5.11 Proiectul Noului Cod civil,

În art. 340 și 341, preconizează o reglementare identică cu aceea actuală în privința actiunii în justitieție pentru stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei. De fapt, singura deosebire de substanță constă în stabilirea, potrivit art. 341 alin. (I) din Proiect, a unui termen de prescripție de doi ani. Celelalte modificări au rolul de a elimina unele inadvertențe din actuala reglementare. Cu titlu de exemplu, evocăm urmatoare1e aspecte:

– în art. 340 alin. (I) se vorbește numai despre reprezentatul legal al copilului, care este în drept să pornească acțiunea. Într-adevăr, nominalizarea mamei, alături de reprezentatul legal al copilului, din actuala reglementare [art. 59 alin. (I)], reprezintă un pleonasm, deoarece și părinții sunt reprezentații legali ai copiilor minori;

– dacă acțiunea în stabilirea paternității nu a fost forrnulată în timpul minorității copilului, acesta o poate introduce în termen de doi ani de la data când devine major [art. 341 alin. (4)].

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Codul Familiei – Legea nr. 4/1954 intrată în vigoare la 1 februarie 1954;

Codul Civil;

Proectul Noului Cod Civil;

Cod de procedură Civilă;

Legea 21/1991, legea cetățeniei Române, Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curți Constituționale,

Legea 101 din 16 septembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al Romîniei, nr 243 din 30 septembrie 1992, pentru aderarea României la Convenție Europeană asupra statului juridic al Copiilor născuți în afara căsătoriei,

Legea 119/1996

Legea 272/2004 publicat în Monitorul Oficial al României , nr. 557 din 23 iunie 2004, pentru protecția și promovarea copilului;

Legea 273/2004 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 557 din 23 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției;

I. Albu Dreptul familie, Editura didactică, București, 1975

Al. Bacaci, Duitrache.Hageanu, Dreptul familiei, editia a IV a Editura All Beck Bucuresti 2005

T.Bodoașcă și T. Drăgici Dreptul Familiei partea a II a Rudenia , Editura dimitrie cantemir, Tg Mures 2004

I.P. Filipescu Tratat de dreptul familiei editia a VI a Editura All beck Bucuresti 2001

E. Florian Dreptul familiei Editura Dacia Cluj Napoca 2003

T.R. Popescu Dreptul familiei . Tratat volumul II, Editura Didactică și Pedagogică ,București, 1960

A. Pricopi, Dreptul familiei, Ediția a III-a Editura fundației România De Mâine București, 2002

Al. Bacaci, Aspecte noi sau controversate ale stabilirii paternității prin hotărâre judecătorească, in Revista Română de Drept, nr. 1/1988

E. Burlacu Rnunțarea mamei în material contestației paternității copilului, în Justiția Nouă, nr. 1/1960

G. I. Chisbaian și P. Anca, Numele de familie pe care trebuia să-l poartă copilul ca urmare a admiterii acțiunii în tăgada paternității, în Revista Română de Drept, nr. 2/1969

I. Condor, Delimitarea acțiunii în stabilirea paternității pentru copilul major, din afara căsătoriei, în Legalitatea Populară, nr. 3/1998

M. Enache Aspectele ale stabilirii paternității, în Dreptul, nr. 9-12 din 1990

I. Enescu, Valoarea probatorie a expertizei dermatoglifice în cercetarea filiației, în Revista Română de Drept, nr. 3/1981

I. B. Icovescu, Stabilirea paternități și proba grupelor sanguine, în Justiția Nouă, nr. 4/1957

M. Mayo, Stabilirea judecătorească a paternității din afara căsătoriei, în Justiția Nouă, nr. 5/1961

C. Surdu, Orientări noi în practica judiciară și literature de specialitate privind expertiza medico-legală a filiației, în în Revista Română de Drept, nr. 1/1983

Curtea Supremă de justiție secția civilă, decizia nr. 2186 din 3 noiembrie 1990

Curtea Supremă de justiție secția civilă, decizia nr. 625 din 10 aprilie 1990

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, decizia nr. 2840/2000

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Regimul Juridic AL Filiatiei Fata DE Tata In Dreptul Roman (ID: 125811)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Regimul Juridic AL Filiatiei Fata DE Tata In Dreptul Roman

Copyright Notice

Principii Fundamentale ale Sistemului Constitutional Francez

Reglementarea Juridica A Transportului DE Persoane

Entitati Statale cu Atributii In Realizarea Securitatii Nationale. Legislatie

Infractiuni Ce Privesc Functionarii Publici In Contextul Reglementarilor Noului Cod Penal

Capitolul I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

. Domeniul Vamal, Tariful Si Taxele Vamale. Importul

Copyright Notice

Similar Posts