Regimul Juridic al Creantelor Bugetare Rezultate din Nereguli In Utilizarea Fondurilor Europene
Cuprins
Abrevieri …………………………………………………………………
Capitolul 1. Noțiunea, reglementarea juridică și sistemul instituțional de gestiune a fondurilor structurale ……………
Secțiunea 1. Noțiunea fondurilor structurale …………………………….
Secțiunea a 2-a. Reglementarea legală și sfera de cuprindere a fondurilor structurale …………………………………………………………….
§1. Reglementarea unională ……………………………………………………………..
§2. Reglementarea internă ……………………………………………………………….
§3. Sfera de cuprindere a fondurilor structurale ……………………………………
Secțiunea a 3-a. Sistemul instituțional de gestiune a fondurilor europene …
§1. Sistemul instituțional european de gestiune a fondurilor europene …….
§2. Sistemul instituțional național de gestiune a fondurilor europene …….
Capitolul 2. Accesarea fondurilor structurale ……
Secțiunea 1. Eligibilitatea și selecția proiectelor ………………..
Secțiunea a 2-a. Fluxul financiar al plăților către beneficiarii fondurilor structurale ……………………………………………………………….
Capitolul 3. Aspecte procedurale privind constatarea existenței și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor europene ……..
Sectiunea 1. “Neregula” în accepțiunea legii speciale. Abordare terminologică .
§1. Neregula – ca abatere în utilizarea fondurilor europene ……………
§2. Nereguli cu caracter sistemic/de sistem ……………………………………………
§3. Frauda în utilizarea fondurilor europene …………………………………………
Sectiunea a 2-a. Constatarea neregulilor în utilizarea fondurilor europene și stabilirea creanțelor bugetare aferente acestora …………………….
§1. Proporționalitatea în stabilirea creanțelor bugetare …………………
§2. Entități abilitate cu constatarea și investigarea abaterilor …………
§3. Structuri verificate ………………………….
§4. Aspecte procedurale privind constatarea neregulilor ……………..
Capitolul 4. Regimul juridic și jurisdicția actelor de control încheiate ..
Secțiunea 1. Actele de control – acte juridice de o factură specială ..
§1. Specii ale actelor de control …………………………………………….
§2. Conținut ……………………………………………………………………….
§3. Natură juridică ……………………………………………………..
Secțiunea a 2-a. Jurisdicția actelor de control încheiate. Contestația ….
Capitolul 5. Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor europene ……………………………………………………………
Sectiunea 1. Recuperarea potrivit modalităților instituite de reglementarea specială – O.U.G. nr. 66/2011…………………………………………………………
§1. Încasarea …………………………………………………………………….
§2. Deducerea din plățile/rambursările următoare ……………………………
§3. Executarea garanțiilor bancare depuse de debitor ……………………………..
§4. Compensarea ………………………………………………………………………………..
§5. Executarea silită ……………………………………………………………………………
§6. Anularea ……………………………………………………………………………………….
§7. Prescripția extinctivă ……………………………………………………………………..
Secțiunea a 2-a. Recuperarea potrivit dreptului comun – O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ………………
Capitolul 6. Studiu de caz ………………………….
Concluzii și propuneri de lege ferenda …………………………………
Anexe …………………………………………………………………………..
Bibliografie ……………………………………………………………………….
Capitolul 1
Noțiunea, reglementarea juridică și sistemul instituțional de gestiune a fondurilor structurale
Secțiunea 1
Noțiunea fondurilor structurale
O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, politicile prioritare la nivel comunitar devin, în consecință, priorități la nivel național, pentru a căror realizare sunt susținute financiar, prin alocarea de resurse financiare, având un regim juridic specific.
Odată aderată, România trebuie să facă fața unor noi provocări ce derivă, pe de o parte, din decalajele în relația cu celelalte state membre, iar pe de altă parte din probleme existente la nivel național, cum ar fi competitivitatea și capacitatea administrativă scăzută, capital fizic și uman insuficient și o capacitate de inovare scăzută.
Ca stat membru, România trebuie să aibă capacitatea de a gestiona corect și eficient fondurilor europene – atât din perspectiva autorităților publice care vor coordona administrarea acestor resurse financiare, cât și din perspectiva beneficiarilor propriu-ziși ai acestor fonduri.
În consecință, una dintre modalitățile de a face față acestor provocări, constă în accesarea finanțărilor alocate de Comisia Europeană prin instrumentele structurale, România având însă responsabilitatea de a asigura un cadru integru în administrarea acestor fonduri.
Fondurile alocate, sunt cunoscute și cu denumirea de “Fondurile Structurale” sunt instrumente financiare administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural, pe domenii ale politicilor publice, în special, politica de coeziune economică și socială.
În principal, sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat regiunilor mai puțin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană.
Fondurile Structurale contribuie la realizarea a trei obiective strategice ale Politicii de Coeziune Economică și Socială a Uniunii Europene:
Convergența sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care au PIB/capital sub 75% din media europeană.
Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergență.
Cooperarea teritorială europeană. Obiectiv tematic care sprijină adaptarea și modernizarea politicilor și sistemelor de educație, instruire și angajare a forței de muncă.
Fondurile structurale sunt resurse alocate prin bugetul Uniunii Europene, gestionate însă distinct, potrivit unei procedurii specifice, instituite de reglementarea lor specială.
Secțiunea a 2-a
Reglementarea legală și sfera de cuprindere a fondurilor structurale
1. Reglementarea unională
1.1. Reglementarea unională comună. Temeiul juridic general sau reglementarea de comună în domeniul resurselor financiare europene îl constituie Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – normele cu conținut financiar și bugetar și normele alocate fondurilor structurale. În prezenta lucrare însă vor fi avute în vedere doar reglementările speciale alocate creanțelor rezultând din resursele financiare europene (din utilizarea fondurilor structurale), prezentate de noi ulterior.
Potrivit art. 162 din Tratatul privind funționarea Uniunii Europene, „Uniunea Europeană urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale”. În realizarea acestui scop, U.E. exercită, conform distincțiilor făcute în Tratat, o competență exclusivă sau partajată cu statele membre.
Potrivit art. 402 din TFUE, competențele partajate între UE și statele membre se aplică în următoarele domenii principale:
piața internă;
politica socială;
coeziunea economică, socială și teritorială;
agricultura și pescuitul (cu excepția conservării resurselor biologice);
mediul, protecția consumatorului, transporturile, energia electrică, spațiul de libertate, securitate și justiție;
obiectul comun de securitate în materie de sănătate publică.
de asemenea, menționăm, tot ca reglementare comună, Regulamentul nr. 966/2012 al Consiliului și Comisiei Europene privind normele financiare aplicabile bugetului general al UE. Deși constituie cadru comun pentru bugetul UE, îl menționăm aici întrucât fondurile structurale și de investiții europene (SIE) sunt integrate bugetului general al UE, ce constituie documentul juridic al autorizării lor inițiale.
1.2. Reglementarea unională specială. Diversitatea politicilor publice a generat o varietate de instrumente financiare pentru realizarea lor.
Întrucât fiecare are specificitatea sa, ele sunt reglementate distinct, având alocate reglementări specifice. Astfel, avem o diversitate de reglementări, pe tipuri de instrumente financiare, atât pentru instituirea, cât și pentru gestionarea acestora; acestea sunt schimbate cu prilejul fiecărui cadru financiar multianual – înțeles ca perioada multianuală aplicabilă bugetului UE, prevăzută în tratat la minim 5 ani; bugetul UE se aprobă actualmente pentru un cadru de 7 ani, execuția fiind însă anuală. Este în vigoare cadrul financiar multianual 2014-2020.
Adoptarea acestuia a atras după sine abrogarea Regulamentului alocat fondurilor europene pentru fostul cadru financiar multianual 2007-2013.
Actualmente, sunt în vigoare:
– Regulamentul UE nr. 1303/2013 al Parlamentului European și Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune și a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), privind Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM)
Acesta constituie cadrul de bază pentru fondurile sus-menționate, conținând dispoziții comune cu privire la acestea, așa cum am avut și precedentul regulament;
Regulamentul UE nr.1300/2013 privind Fondul de Coeziune;
Regulamentul 1301/2013 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă;
Regulamentul 1304/2013 privind Fondul Social European.
Regulamentul 1305/2013 privind Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Regulamentul 1309/2013 privind Fondul European de Ajustare la Globalizare.
Regulamentul 1299/2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea fondurilor europene de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană.
Pe lângă aceste regulamente, avem în vedere reglementările Comisiei Europene pentru implementarea dispozițiilor regulamentelor menționate, cât și pentru aprobarea programelor operaționale, asistate financiar din fondurile europene, de asemenea, aprobate pe cadre financiare multianuale. Cu titlu de exemplu, menționăm Regulamentul comun – al Comisiei și Consiliului nr. 821/2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Parlamentului și Consiliului 1303/2013 – în ceea ce privește modalitățile detaliate de transfer și gestionare a contribuțiilor programelor.
2. Reglementarea internă
Reglementări speciale. De bună seamă, pe plan intern, statele membre ale Uniunii Europene au obligația organizării gestionării sumelor din instrumente structurale – instituțional și operațional. În acest scop, la nivel național avem o diversitate de reglementări juridice, aflate însă în conexiune.
Cele mai relevante acte normative sunt:
– Hotărârea Guvernului 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale;
– H.G. nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Mministerului fondurilor europene.
– H.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de organizare în cadrul administrației publice centrale pentru modificarea unor acte normative.
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor naționale aferente acestora.
– O.U.G. nr. 63/1999 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către comunitatea europeană precum și a fondurilor de finanțare aferente acestora.
– O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.
– O.U.G. nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale.
– H.G. nr. 759/2007 privind reguli de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale.
– H.G. nr. 793/2005 privind aprobarea strategiilor naționale de luptă, antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale UE în România
Dintre aceste reglementări, au incidență asupra temei noastre, ca reglementare specială, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor naționale aferente acestora.
Domeniul legii speciale. Legea specială are ca principal câmp de reglementare prevenirea, constatarea și combaterea neregulilor în utilizarea resurselor alocate din fondurile europene. Ea îi vizează pe toți cei implicați în procesul de gestionare și utilizarea a acestor fonduri, astfel: autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte instituții publice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice.
Reglementări interne comune. În măsura în care reglementarea specială nu dispune, vor fi incidente, în materia stabilirii și recuperării creanțelor bugetare din utilizarea necorespunzătoare a fondurilor structurale, dispozițiile Codului de procedură fiscală – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2003. De altfel, chiar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 conține norme de trimitere la aceasta, sub aspectul executării creanțelor din actele de control încheiate.
Deoarece actele de control sunt calificate ca acte tipic administrative, considerăm că sunt incidente și dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, în măsura în care nu contravin legii speciale.
De asemenea, pentru jurisdicția în fața instanțelor judecătorești sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă – Legea nr.134 din 2010
3. Sfera de cuprindere a fondurilor structurale
Instrumente financiare europene, în raport cu menirea lor, pot fi structurate astfel:
a) fonduri de preaderare – în cadrul acestora avem:
-PHARE, orientat către sprijinirea României către aderare;
– ISPA– instrument pentru politici structurale de preaderare (sunt finanțate domeniile mediu și transporturi);
– SAPARD – pentru politica agricolă comună și piața internă a UE, programul fiind denumit și programul pentru agricultură și dezvoltare rurală durabilă.
b) fonduri post-aderare – denumite și fonduri structurale de investiții (FSI), precum:
– Fondul Social European (FSE);
– Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – alocate politicii de coeziune și similare fondului PHARE;
– Fondul de Coeziune (FC) – similar cu fondul Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare( ISPA);
– Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Ruralã (FEADR) – similar fondului SAPARD;
-Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) – similar fondului SAPARD.
Fondul social european (FSE). Acesta este cel mai vechi fond, luând naștere încă de la adoptarea Tratatului de la Roma în anul 1960. Este supus Regulamentului Parlamentului și al Consiliului nr. 1303/2013 cu privire la dispozițiile comune și generale aplicabile FEDR, FSE, FC, FEADR, însă avem și o reglementare specială alocată acestuia – Regulamentul 1304/2013.
Misiunile fondului. Potrivit art. 2 din Regulament, FSE promovează niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și de calitate a locurilor de muncă, sprijină mobilitatea geografică și facilitează adaptarea lucrătorilor la schimbările din domeniul industriei pentru evoluțiile durabile. Promoveazã un nivel ridicat de educație și formare pentru toți, face ușoarã trecerea de la educație, la încadrarea în muncă pentru tineri, combate sărăcia, promovează egalitatea de gen, nediscriminarea și egalitatea de șanse, contribuind la realizarea aspectelor speciale ale U.E., sub aspectul coeziunii economice, sociale și teritoriale. FSE duce la îndeplinire această misiune prin sprijinirea statelor membre, în aplicarea obiectivelor strategiei Europa 20 (concepută pentru creșterea economiei inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii).
Beneficiarii fondurilor sociale: în primul rând pot fii: persoanele fizice, inclusiv cele dezavantajate (șomerii, persoane cu handicap, migranții, minoritățile etnice, persoanele care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială). În al doilealea rând, pot fi beneficiari, acordându-li-se sprijin financiar: lucrătorii întreprinderilor, actorilor din economia socialã, înteprinzãtorilor, pentru a facilita adaptarea acestora.
Domeniul de aplicare. Art. 3 din Regulament precizează domeniile de investiții sprijinite de FSE, acestea fiind circumscrise obiectivelor tematice enunțate la art. 9 din Regulamentul general nr. 1030/2013:
promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor;
promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a formelor de discriminare;
efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării profesionale, în vederea dobândirii de competențe;
creșterea capacității instituționale a autorităților și a părților interesate și a eficienței administrației publice.
Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEDR). Aceasta a fost creat în 1975 pentru a diminua decalajul din regiunea UE, provocatã în mod acutizat, ca urmare a extinderii acesteia. A fost conceput pentru finanțarea zonelor defavorizate, fiind un importamt instrument pentru politica regională (reducerea disparităților regionale, dezvoltarea și conversia structurală a regiunilor). Dacă FSE acoperă dimensiunea socială a coeziunii, FEDR acoperă dimensiunea economică a coeziunii.
FEDR mai sprijină: -finanțarea programelor orientate către dezvoltarea regională;
-creșterea competitivității și cooperare teritorială;
-inovare;
– cercetare-dezvoltare;
-anteprenoriat;
-crearea de noi locuri de muncă;
-investiții;
-turism;
-mediu și prevenirea accidentelor ecologice;
-infrastructură;
-educație;
-asistență tehnică;
-servicii de sprijin pentru afaceri și creareade fonduri de garantare
Potrivit Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, obiectivul generic al FEDR contribuie la reducerea decalajelor dintre nivelul de dezvoltare a diferitelor regiuni și a întârzierii în dezvoltare a regiunilor cel mai puțin dezvoltate, în acest context trebuie să se asigure o atenție specială regiunilor celor mai nordice cu o densitate redusă a populației și regiunilor insulare, transfrontaliere și muntoase.
Regiuni eligibile. Identificarea regiunilor economice eligibile se face conform Nomenclatorului unităților administrativ teritoriale, NUTS pentru statistică. În cadrul acestuia, teritoriul uniunii este împărțit în 5 zone potrivit gradului de dezvoltare. România este regiune de nivel 1 – este divizată potrivit Nomenclatorului, în 8 regiuni de dezvoltare de nivel 2; ele au fost create pt o mai bună coordonare a dezvoltării regiunilor fiind denumite după poziția geografică, în țară, astfel:
– Regiunea nord-vest;
– Regiunea sud-vest;
– Regiunea sud-est;
-Regiunea sud;
-Regiunea centru;
-Regiunea București-Ilfov.
La rândul lor regiunile sunt divizate în județe de nivel 3. Sunt eligibile pentru asistența din acest fond, doar regiunile de nivel 2 și 3.
Fondul de coeziun (FC) . Acesta a fost instituit 1993, în urma Consiliului European de la Maastricht, cu rolul reducerii decalajelor economice dintre țările membre ale UE. Stimularea coeziunii economice a fost gândită și din perspectiva îndeplinirii de către state a criteriilor de convergență.
Acest fond intrã în sfera de reglementare a Regulamentul U.E. nr. 1302/2013, privind Fondul de coeziune. Fondul de coeziune mai contribuie și îndeplinirii criteriilor de convergență ce trebuie îndeplinite în vederea adoptării monedei Euro, fiind alocat coeziunii economice și sociale.
FC este un instrument special al politicii de solidaritate. Finanțează proiecte majore în domeniile legate de:
-rețelele transeuropene de transport (transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interne);
-dezvoltare durabilă care prezintă avantaje clare pentru mediu, pentru eficacitate energetică și energiile regenerabile.
-transportul (care nu are legătură cu rețelele transeuropene , avem: transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interne, trasportul maritim, sistemele de transport intermodal și interoperabilitatea lor, gestiunea traficului rutier, maritim și aerian, transporturile urbane specifice și transporturile publice).
Ca și obiective principale, acest fond are în vedere urmãtoarele:
tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele;
promovarea adaptării la schimburile climatice;
prevenirea și gestionarea riscurilor;
conservarea și protecția mediului, promovarea eficienței utilizării resurselor;
promovarea transporturilor sustenabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor esențiale.
Secțiunea a 3-a
Sistemul instituțional de gestiune a fondurilor europene
La nivelul Uniunii Europene, sistemul instituțional de gestiune a fondurilor europene cuprinde următoarele entități: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comitetul Regiunilor, ale căror prerogative de bază, integrate acestei problematici, vor fi prezentate succint în continuare.
Comisia Europeană. Comisia Europeană a luat naștere în anii '50 SUB influența Tratatelor fundamentale ale UE și constituie o instituție independentă de guvernele naționale, având misiunea de a reprezenta și susține U.E.
Comisia este organul executiv al UE, aplicând deciziile Parlamentului și Consiliului (adică administrarea cotidiană a afacerilor UE: aplicarea politicilor, derularea programelor și alocarea fondurilor).
Comisia esta formată din 28 de membri, denumiți "comisari", care anterior au ocupat în țările lor, poziții politice sau au fost miniști în guvern, dar în calitate de membrii ai Comisiei și-au luat angajamentul de a acționa în interesul Uniunii.
Ca organ executiv al Uniunii Europene, Comisiea are în vedere următoarele categorii de probleme:
1. Funcția de supraveghere legislativă. Prin această atribuție, Comisia veghează la respectarea, interpretarea și aplicarea corectă a Tratatelor (legislației comunitare), împreună cu Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
2. Funcția de inițiativă legislativă. Cu inițiativa legislativă, Comisia formulează propuneri, recomandări și avize pe linie legislativă, inițiază dezvoltarea legislației comunitare; făcând propuneri legislative Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene, Comisia trebuie să țină seama de principiul subsidiarității – dacă problema respectivă nu se poate rezolva mai bine la nivel local, regional sau național.
3. Funcția de execuție. Comisia exercită competențele de execuție conferite de Consiliul Uniunii Europene – execuția bugetului Uniunii Europene, aplicarea legislației, a programelor și a politicilor comunitare.
4. Funcția de decizie. Comisia are putere de decizie proprie și ia parte la adoptarea actelor de către Consiliul European și Parlamentul European.
5. Funcția de reprezentare. Comisia este abilitată în domeniul reprezentării interne și internaționale a Uniunii Europene, negociind acordurile internaționale între Uniunea Europeană și alte țări, permițând Uniunii Europene să vorbească „cu o singură voce”.
Printre alte atribuții ale Comisiei Europene, mai amintim:
-veghează la dezvoltarea și buna funcționare a pieței comune;
-emite recomandări și avize chiar și în lipsa unei împuterniciri exprese;
-administrează diferite fonduri;
-are atribuții în domeniul concurenței.
Personalul Comisiei este structurat pe departamente, cunoscute sub denumirea de "direcții generale" (DG) și "servicii". Fiecare DG se ocupă de un anumit domeniu de politică și este condusă de un director general care îi raportează direct președintelui.
Ca instituție, Comisia este alcătuită din 33 de departamente (direcții generale) și 11 servicii.
Pentru atingerea obiectivului de coeziune economică, socială și teritorială, prin reducerea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor și țărilor din UE, departamentul responsabil este Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG Regio).
DG Regio funcționeazã cu ajutorul a trei fonduri:
-Fondul European de Dezvoltare Ruralã (FEDR)- care este aplicabil în toate statele membre și cofinanțează investițiile, fiind concentrat în special în regiunile cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor;
-Fondul de Coeziune (FC)- care asigură finanțzã proiectelor de transport și mediu în statele membre al căror PIB este sub 90% din media comunitară;
-Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA)- care sprijină țările candidate să își dezvolte rețelele de transport și să își îmbunătățească infrastructura de mediu, care începând cu ianuarie 2007, a fost înlocuit de Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (ISPA).
Comisia Europeană are responsabilitatea partajată cu autoritățile naționale, de a asigura modul în care sunt cheltuite fondurile europene, astfel:
– Comisia negociază și aprobă programele de dezvoltare propuse de statele membre și alocă resurse.
-țările/regiunile UE gestionează programele, le implementează și selecționează proiecte, pe care le monitorizează și le evaluează.
-Comisia participă la monitorizarea programului, angajează și achită cheltuielile aprobate și verifică sistemele de control.
Parlamentul European (PE). Această instituție s-a format în anii '50 și are la bază tratatele fundamentale. În prezent, Parlamentul are 766 de membrii aleși din cele 28 de state membre (România are 33 de reprezentanții).
Parlamentul dispune de trei puteri importamte:
-Puterea legislative. Împreună cu Consiliul adoptă legislația europeană (directive, ordonanțe, decizii). Această "duet" la procesul legislative, asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE nu are (încă) drept de inițiativă, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi, acest drept de inițiativă avându-l la ora actuală numai Comisia Europeană.
-Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmește un proiect de buget. Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări în faza de aprobare a bugetului. La capitolul de venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl are Parlamentul. Dreptul de intervenție al Parlamentului în domeniul cheltuielilor agricole este însă foarte redus.
-Puterea de control democratic. Acest control îl efectuează Parlamentul asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea comisarilor, Parlamentul analizează competența și integritatea comisarilor desemnați (propuși). Parlamentul poate aproba numirea membrilor Comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin Consiliul de Miniștri și Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde aceste instituții au funcții executive.
Pregătirea ședințelor plenare ale Parlamentului, se desfășoară în cadrul comisiilor parlamentare (există 20 de comisii parlamentare).
Parlamentul se mai poare constitui în subcomisii și comisii speciale temporare, pentru gestionarea unor probleme specifice, precum și comisii oficiale de anchetă în cadru competențelor sale de control.
Administrarea fondurilor europene, în cadrul Parlamentului European, este îndeplinitã de Comisia pentru Dezvoltare Regională, care are competențe în următoarele domenii: -administrarea FEDR și FC și a celorlalte instrumente de politică regională a U.E.
-evaluarea efectelor celorlalte politici ale Uniunii asupra politicii privind coeziunea economică și socială.
-coordonarea instrumentelor structurale ale Uniunii.
-dezvoltarea relațiilor cu Comitetul Regiunilor, cu organizațiile de cooperare interregională și autoritățile locale și regionale în probleme ce vizează folosirea fondurior europene.
Consiliul Uniunii Europene. Aceastã instituție este principalul organ de decizie și la fel ca Parlamentul, își are originile în tratatele fundamentale din anii '50. Consiliul este format dintr-un reprezentant guvernamental, iar componența sa se schimbă în funcție de ordinea de subiecte de pe agenda de lucru (există 10 configurații diferite ale Consiliului).
Esențiale atribuții ale Consiliului sunt urmãtoarele:
-aprobarea bugetului UE, în colaborare cu Parlamentul;
-definirea și punerea în aplicare a politicilor externe și de securitate comună a UE pe baza orintărilor prevăzute de Consiliul European;
-coordonarea politicilor economice și sociale generale ale statelor membre;
-definirea și punerea în aplicare a politicilor externe și de securitate comună a UE pe baza orintărilor prevăzute de Consiliul European;
-încheierea acordurilor internaționale între UE și alte țări;
-coordonarea cooperării între instanțele naționale și autoritățile polițienești în materie penală.
Comitetul Regiunilor (CoR). A fost înființat în 1994 prin Tratatul de la Maastricht și este un organ consultativ, format din reprezentanți ai autorităților regionale și locale europene. Comitetul are 353 de membrii, care sunt aleși sau reprezintă factori de decizie în cadrul autorităților locale sau regionale din regiunea din care provin.
Rolul CoR este de a prezenta viziunile locale și regionale cu privire la legislația UE.
Comitetul Regiunilor capãtã un rol important prin Tratatul de la Lisabona, acela de a se consulta cu autoritățile regionale și locale și cu asociațiile acestora cât mai devreme posibil în etapa prelegislativă .
Secțiune a 4-a
Sistemul instituțional național de gestiune a fondurilor europene
La nivel național, cadrul instituțional este format din instituții guvernamentale care asigurã gestionarea fondurilor europene și distribuirea cãtre beneficiari. Astfel, pentru fiecare program operațional, statul membru desemnează:
-o autoritate de gestionare/management;
-o autoritate de certificare;
-o autoritate de audit.
Autoritatea de management. Este autoritatea responsabilă pentru gestionarea și implementarea programelor operaționale în mod efectiv, eficient și corect și mai ales pentru:
-acțiunile inteprinse astfel încât operațiile alese să fie în legătură cu criteriile aplicabile programului oprațional, cu cele naționale și cu regulile comunității;
-asigurarea furnizării produselor și serviciilor alese pentru cofinanțate și a modalității de realizare a cheltuielii declarate pentru operații;
– existenței unui sistem pentru înregistrarea și stocarea într-o formă computerizată a înregistrărilor contabile pentru fiecare operație din programul operațional;
-evaluarea programelor în limite de timp prevăzute și în concordanță cu standardele agreate de Comisie și de statul membru;
-primirea către autoritatea de certificare a tuturor informațiilor necesare referitoare la proceduri și misiunile de audit;
-conducerea comitetului de monitorizare și furnizarea acestuia a tuturor documentelor necesare pentru a permite monitorizarea corectă a implementării programului operațional;
-furnizarea către Comisie a informației necesare pentru evaluarea proiectelor majore.
Autoritatea de certificare. Aceastã instituție va fii responsabilă în special pentru:
– prezentarea către Comisie a devizelor certificate de cheltuieli;
-corectitudinea devizelor de cheltuieli și asigurarea că toate cheltuielile declarate corespund cu reglementărila naționale și comunitare;
-asigurarea primirii informațiilor adecvate de la Autoritatea de management asupra procedurilor auditului realizate în legătură cu cheltuielile incluse în declarația de cheltuieli;
-menținerea înregistrărilor contabile în format electronic pentru toate cheltuielile prezentate Comisiei.
Autoritatea de audit. Autoritatea de audit a unui program operațional va fii responsabilă pentru:
-stabilirea unui raport anual de control;
-punerea unei opinii asupra controalelor efectuate pentru a verifica corectitudinea declarației privind cheltuielile prezentate Comisiei pe parcursul acelui an.
-realizarea misiunulor de audit în concordanță cu standardele internaționale pentru verificarea operațiilor efective de management și a sistemului de control al programului operațional;
-prezentarea către Comisie în 6 luni de la aprobarea programului operațional, a unei strategii de audit, a instituțiilor care vor realiza auditul, a metodologiei lucrărilor, a metodei de audit utilizată și a planului de audit.
Comitetul de monitorizare. Acesta are rolul de a asigura coordonare Cadrului de Sprijin Comunitar și a Programelor Operaționale, precum și de a urmări eficacitatea asistenței comunitare.
Va asigura îndeplinirea următoarelor atribuții:
-examinarea rezultatelor implementării;
– examinarea și aprobarea raportului anual și final asupra implementării, înainte ca acestea să fie transmise Comisiei;
-examinarea și aprobarea criteriilor de selectare a operațiunilor finanțate, în termen de 4 luni de la aprobarea programului operațional;
-urmărirea periodică a progresului făcut pentru atingerea obiectivelor programului operațional pe baza documentelor transmise de Autoritatea de management;
– examinarea și aprobarea propunerilor de modificare a conținutului deciziei Comisiei referitoare la atribuția de fonduri.
Capitolul 2
Accesarea fondurilor structurale
Secțiunea 1
Eligibilitatea și selecția proiectelor
Uniunea Europeană, a lansat în 2013, pentru cadrul financiar 2014-2020, un nou set de programe cu o finanțare de 7 miliarde de euro pentru diverse proiecte.
Programele operaționale ale statelor membre, cu ajutorul cărora se vor îndeplini obiectivele politicii de coeziune a UE, acoperă perioada 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2020.
Principalele puncte pe care trebuie să le atingă programele operaționale sunt:
-o analiză a zonei eligibile (puncte forte și puncte slabe);
-justificarea priorităților reținute (în funcție de orientările comunitare și de cadrul național);
-obiectivele specifice ale axelor prioritare;
-planurile de finanțare;
-punerea în practică a programelor (desemnarea autorităților de gestionare, de audit și de certificare);
-lista indicativă a proiectelor mari (adică a proiectelor care depășesc 25 de milioane de euro pentru mediu și 50 de milioane pentru celelalte proiecte).
Gestiunea fondurilor europene presupune abordarea urmãtoarelor aspecte:
-gestionare constituirii fondurilor europene (fondurile europene sunt alocate din bugetul U.E.,în legãturã cu participare actorilor competenți la acest nivel);
– gestionare distribuirii fondurilor europene (distribuirea fondurilor europene cãtre statele membre nu se face în mod egal, statele fiind eligibile potrivit criteriilor de alocare a fondurilor, stabilite prin reglementãrile generale și specifice fiecãrui fond);
-gestionare utilizãrii fondurilor europene (utilizarea fondurilor europene se face în cadrul programelor operaționale).
În sistemul instituțional de implementare a programelor operaționale la nivelul statelor membre, intrã urmãoarele elemente:
-beneficiarul (care inițiazã un proiect);
-Organismul Intermediar (care se aflã în legãturãcu beneficiarul);
-Autoritatea de Management;
-Autoritatea de Certificare/de Plãți (în cadrul Ministerul finanțelor publice) ;
-Autoritatea de Audit (care controleazã Autoritatea de Management, Organismul Intermediar și beneficiarul);
-unitãțile de plãți (când plata nu se face direct la Ministerul finanțelor publice);
-Comisia Europeanã.
La inițiativa Comisiei, 0,25% din dotarea anuală a fiecărui fond poate să fie consacrată asistenței tehnice.
Comisia evaluează fiecare program propus, pentru a determina dacă acesta contribuie la obiectivele:
-orientărilor strategice ale UE în privința coeziunii;
-cadrului de referință strategic național.
Angajamentele bugetare legate de programul operaționale, sunt efectuate în tranșă anuală pentru fiecare fond și pentru fiecare obiectiv. Comisia angajează prima tranșă anuală înainte de adoptarea programului operațional. O parte din angajamentul bugetar este scutit din oficiu de Comisie, dacă nu a fost utilizată sau dacă nu a fost primită nicio cere de plată la sfârșitul celui de-al doilea an după cel al angajamentului bugetar (n+2).
Etapele traseului financiar sunt operațiunile care au rolul de a contribui la realizarea programului și pe care le vom enunța în cele ce urmeazã:
-Cererea de apel.Este informarea fãcutã de entitate (Autoritatea de Implementare
, dupã aprobarea programului operațional), pentru a accesa fondurile europene aprobate pentru programul operațional respectiv. Asigurã publicitatea condiților de accesare a fondurilor europene.
Cererea de apel mai presupune și publicarea ghidului solicitantului, care oferã informațiile necesare privind concepereaunui program, pentru a se putea realiza cererea de finanțare.
-Etapa de aprobare a proiectului. Care presupune: potențialii beneficiari înainteazã cererea de finanțare, cãtre Organismul Intermediar; o comisie, din cadrul Organismululi Intermediar, alcãtuitã din experți interni/internaționali, stabilește eligibilitatea și face evaluarea finalã a proiectului; se întocmește lista proiectelor eligible, care se transmite Autoritãții de Management, care verificã rezultatele evaluãrii și publicã lista proiectelor selectate; Comisia publicã rezultatele, cu motivarea respingerii și informații privind o nouã serie de proiecte; dupã aprobarea în termenul stabilit de lege, între beneficiar și Autoritatea de Management se va semna contractul de finanțare (care conține clauze bine determinate).
-Implementarea proiectului. Se face pe baza contractului de finanțare, beneficiarul asumându-și obligațiile din proiect.
-Monitorizarea. Are loc prin adunarea continuã a datelor, pe baza cãrora managerul și persoanele implicate, analizeazã avansarea proiectului prin obiectivele propuse. Se asigurã primirea de informații clare despre situația proiectului, necesare atât persoanelor implicate, cât și pentru finanțatori.
-Verificarea. Reprezintã controlul permanent al proceselor și activitãților, în scopul prevenirii încãlcãrii legii. Are în vedere numeroase domenii financiare, resurse umane, sistemul decizional, sferele de competențã. Verificarea are ca obiectiv asigurarea conformitãții, implementarea programelor cu normele (standardele ș alte cerințe sub spectrul cãrora se aflã).
Doctrina de specialitate, considerã verificarea, o acțiune a unei instituții externe, reprezentând în primul rând interesele finanțatorului.
-Evaluarea. Are ca obiectiv aprecierea programului/proiectului, ca un ansamblu și nu sprijinirea directã a activitãții de implementare. Analizeazã efectul obținut în urma implementãrii programului în incidența problemei ce se vrea a fi rezolvate.
Secțiunea a 2-a
Fluxul financiar al plăților către beneficiarii fondurilor structurale
Avem în vedere aici circuitul resurselor financiare alocate din fondurile structurale pentru efectuarea plăților din aceste fonduri. Are un regim restrictiv, cu justificarea fiecărei sume solicitate.
La depunerea cererilor de rambursare, beneficiarii vor face dovada cheltuielilor efectuate, precum și a conformității acestora ce cerințele proiectului. Cererile de rambursare împreună cu documentele corespunzătoare sunt depuse de beneficiar la OI/AM pentru verificare tehnică și financiară, OI înaintează către AM pentru autorizare de plată.
Autoritatea de Plată din cadrul Ministerului Finanțelor va efectua plăți direct către beneficiari pentru POS Transport și POS Mediu. Pentru celelalte programe, va fii utilizat sistemul de plăți indirecte prin delegarea efectuării plăților de la Ministerul Finanțelor către Unitățile de Plată din cadrul ministerelor având rol de Autorități de Management.
Astfel, fluxul financiar în cazul fondurilor structurale, parcurge următorii pași:
-Autoritatea de Management sesizeazã Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Plată privind prefinanțarea;
– Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Platã transferă fondurile de prefinanțare către Autoritatea de Platã;
– Autoritatea de Platã transferă sumele de prefinanțare către beneficiarii eligibili;
-Beneficiarii efectuează plățile către contactanți;
-Beneficiarii trimit către Organismul de Implementare o Cerere de Plată împreună cu documentele necesare pentru verificarea financiară și tehnică, iar Organismul de Implementare înaintează această cerere către Autoritatea de Management pentru autorizarea de plată;
-Autoritatea de Management /Organismul de Implementare înaintează Cerere de Plată către Autoritatea de Certificare și după obținerea autorizarii de plată, către Autoritatea de Platã;
-Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Platã rambursează cheltuielile eligibile către Unitatea de Plată;
-Unitatea de Platã rambursează cheltuielile eligibile către beneficiari;
-Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Platã înaintează Cerere de Plată către Comisia Europeană;
-Comisia Europeanã rambursează cheltuielile efectuate- plăți intermediare și finale- către Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Platã.
Pentru fondurilor structurale există patru nivele de certificarea a cheltuielilor:
-Primul nivel este asigurat de beneficiar, care verificã eligibilitatea și corectitudinea efectuãrii cheltuielilor;
-Al doilea nivel este realizat de Organismele Intermediare;
-Cel de-al treilea este asigurat de Autoritatea de Management;
-Al patrulea este asigurat de Autoritatea de Certificare, care depune cãtre Comisia Europeanã solicitãrile de platã intermediare și certificarea acestora de trei ori pe an, precum și solicitarea de platã finalã.
Plățile Comisiei Europene se efectueazã în trei etape:
prefinanțări;
plăți intermediare;
plata soldului final.
În utilizarea fondurilor structurale și de coeziune se respctă anumite reguli specifice:
Regula n+3/n+2. Se aplică celor trei instrumente: FEDR, FSE și FC. Conform acestei reguli, alocarea financiară pentru anul n trebuie să fie cheltuită și certificată de către statele membre până în anul n+3 (n+2) inclusiv. Sumele necheltuite se pierd. Regula se aplică la nivelul PO și necesită atenție din partea AM și AC pentru apreveni pierderea banilor.
Regula flexibilității. Unde se poate, este permisă o finanțare comună FEDR/FSE de până la 10% de PO.
Regula prefinanțării. La începutul perioadei de programare, Comisia Europeană acordă o pre-finanțare statelor membre. Prefinanțarea diferã la nivelul statelor membre.
Regula decontării. Este regula cea mai importantã. Criteriile pentru alocarea pre-finanțarii sunt stabilite de AM și Ministerul Finanțelor.
Rata de schimb. Comisia Europeană asigurã fondurile europene în euro, iar pentru România, alocarea fondurilor europene, se vor face tot în euro.
Capitolul 3
Aspecte procedurale privind constatarea existenței și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor europene
Secțiunea 1
“Neregula” în accepțiunea legii speciale. Abordare terminologică
§1. Neregula – ca abatere în utilizarea fondurilor europene
Neregula este definită – ca “orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.
Abaterea, poate comporta în practică o diversitate de aspecte, fiind luată în considerare în măsura în care lezează normele juridice financiare alocate gestionării fondurilor europene.
Distinct de abatere, avem frauda, căreia reglemenatrea specială îi atribuie un înțeles diferit.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și beneficiarii sunt obligați sã asigure o activitate de control, care să asigure corectitudinea acordării și utilizării acestor fonduri
Autoritățile cu atribuții în selecția și aprobarea solicitărilor de sprijin financiar, au obligația să asigure respectarea următoarelor principii:
– o bună organizare financiară prin aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței;
– respectarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu;
-transparența – punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea fondurilor europene;
– evitarea apariției situațiilor de conflict de interese în cursul întregii proceduri de selecție a proiectelor de finanțat;
– excluderea cumulului – activitatea ce face obiectul cererii de finanțare din fonduri europene nu poate să beneficieze de sprijin financiar din alte surse de finanțare nerambursabilă, cu excepția sumelor ce constituie ajutor de stat acordat în condițiile legii.
Entitățile publice cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral sau parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, au obligația de a efectua control intern preventiv de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, precum și cu Standardele internaționale de audit.
În gestionarea fondurilor europene, autoritățile cu competențe au obligația:
– pregătirii profesionale continue a personalului propriu;
– luării măsurilor necesare prevenirii neregulilor și fraudelor, prin activități de informarea corectă și la timp a beneficiarilor asupra riscului producerii de nereguli și fraude, în special, în ceea ce privește indiciile de fraudă;
-punerii în aplicare a recomandărilor făcute de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
– întreprinderii măsurilor necesare pentru a se asigura atât de rezonabilitatea valorilor cuprinse în bugetele orientative din contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanțare, de realitatea și regularitatea ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziție utilizate, cât și de rezonabilitatea prețurilor cuprinse în contractele de achiziții de lucrări, bunuri și servicii.
– analiza rezonabilității valorilor cuprinse în bugetele orientative care vor sta la baza contractelor/acordurilor/ ordinelor/deciziilor de finanțare se aplică numai în cazul în care proiectul respectiv nu a făcut anterior obiectul unei aprobări financiare explicite din partea Comisiei Europene.
§2. Nereguli cu caracter sistemic/de sistem
Distinct de abatere, în sensul sus-menționat, legea specială reglementează noțiunea “Nereguli cu caracter sistemic/de sistem”, atribuindu-i următoarea semnificație: “nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerințele-cheie ale sistemelor de management și control care se produc ca urmare a unor deficiențe de proiectare a procedurilor de management și control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management și control sau din necorelarea prevederilor legislației naționale cu reglementările comunitare.
În situația în care structurile de control constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune.
§3. Frauda în utilizarea fondurilor europene
Frauda este definită ca" infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale."
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.
În cazul în care, ca urmare a sesizării, organul de urmărire penală trimite spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate:
– pentru beneficiarii privați suspendă punerea în aplicarea a prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar;
– pentru beneficiarii publici suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic pentru care a fost formulată sesizarea.
Măsurile mai sus menționate, nu lezează dreptului autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a lua măsuri privind suspendareplăților/rambursărilor către beneficiari în baza prevederilor cuprinse în contractele/deciziile/ordinele/acordurilede finanțare. La solicitarea beneficiarului, se poate aplica drept ca o a doua măsură și suspendarea aplicării prevederilor contractelor/deciziilor/ordinelor/acordurilor de finanțareîn vederea prelungirii perioadei de implementare a acestora.
Secțiunea a 2-a
Constatarea neregulilor în utilizarea fondurilor europene și stabilirea creanțelor bugetare aferente acestora
§1. Proporționalitatea în stabilirea creanțelor bugetare
Legea specială definește principiul proporționalității ca-" orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respective."
Având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene trebuie să reducă procentual din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, acestea din urmă fiind cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii aveau obligația realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel.
Proporționalitatea a fost reglementată expres ca o măsură anticiză, pentru a se da posibilitatea prevenirii debitelor excesive din constatării creanțelor bugetare rezultate din utilizarea fondurilor europene. Nu trebuie înțeleasă ca o măsură de facilitatre a debitorului bugetar, ci doar ca o măsura de asigurare a debitelor create și constate juridic în câmpul utilizării fondurilor europene.
§2. Entități abilitate cu constatarea și investigarea abaterilor
Cert este că avem și un control din interiorul instituțiilor abilitate. În acest sens avem dispozițiile art. 4 din legea specială, care obligă la organizarea și exercitarea activității de control intern, de control preventiv și de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, precum și cu Standardele internaționale de audit.
Poate fi și un control de sesizare, căreia să i se dea curs, având regimul juridic potrivit O.U.G. nr.66/2011.
Se vor urmări următoarele aspect procedurale:
-alcătuirea nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea;
– timpul acordat activității de verificare;
– mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli și a debitorilor;
– structura sau structurile verificate.)
Atunci când structura de control este organizată în interiorul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, atunci aceasta este incompatibilă în ceea ce privește constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
– este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestiunea fondurilor europene pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar;
– este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele enunțate mai sus, pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate fi stabilită ca debitor.
Organisme intermediare delegate de autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene, pot desfășura și ele, activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare .
În instituția publică în care funcționează organismul intermediar, structura de control nu este competentă în constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
– este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestionarea fondurilor europene pentru care organismul intermediar are calitatea de beneficiar;
– este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute mai sus, pentru care organismul intermediar poate fi stabilit ca debitor.
Neregulile în utilizarea fondurilor europene pot fi constatate și de:
– Departamentul de Luptă Anti-fraudă (DLAF),
-Oficiul de Luptă Anti-fraudă (OLAF),
-reprezentantul donatorului public internațional/ donatorului public rnațional,
-Ministerul finanțelor publice.
§3. Structuri verificate
Aparte de structurile de control, în legea specială avem definit și termenul de structuri verificate, care este definită ca " beneficiarul asistenței din fonduri europene, orice structură de implementare, orice persoană fizică ori juridică ce se află într-o relație contractuală în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, inclusiv beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020."
§4. Aspecte procedurale privind constatarea neregulilor
În procesul de constatare a neregulilor, structurile de control trebuie să efectueze o activitate de control amanunțită, iar structurile verificate să colaboreze din toate punctele de vedere, în scopul îmbunătățirii procesului gestionării fondurilor europene.
Atunci când verificarea se face la fața locului, echipa nominalizată va anunța structura supusă verificării cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data declanșării acțiunii, precizându-se scopul și durata acesteia.
La termenele stabilite, structurile verificate au obligația de a oferi toate datele și documentele solicitate, necesare pentru realizarea controlului, precum și de a acorda tot sprijinul necesar pentru desfășurarea activității de verificare în bune condiții.
Echipa de control împuternicită are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele și documentele, în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spații folosite în scopuri economice, care au legătură cu obiectivele proiectului.
Structura verificată are dreptul, pe durata verificărilor, să își exprime punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare.
Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.
Aprobarea procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se face de către conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene – dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Atunci când creanțele bugetare se stabilesc în euro, ele se înscriu în titlurile de creanță și în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.
Data verificării și de emiterii proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării.
Comunicarea de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de OLAF, are ca termen de maximum 60 de zile pentru organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
Dacă structurile de control constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă.
Neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, care nu au niciun impact financiar, nu se impun corecții financiare. Situațiile care pot fi constatate ca fiind fără impact financiar sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Dacă pentru aceeași procedură de achiziție sau pentru același contract, se constată mai multe nereguli, ratele de corecție financiară nu se cumulează, fiind aplicabilă exclusiv rata cea mai mare a corecției financiare.
Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate plăti/rambursa beneficiarilor sumele solicitate, până la emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.
Tot autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică, în mod preventiv, reducerea procentuală maximă aferentă abaterii în aplicarea reglementărilor privind achizițiile, stabilită.
Beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora semnalează – ca urmare a activității proprii de management și control – o neregulă în gestiunea propriului său proiect, trebuie raporteze în termen de 5 zile lucrătoare de la data luăii la cunoștință a neregulii respective, către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene cu care a încheiat/emis contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare, indiferent dacă cheltuiala solicitată la plată i-a fost sau nu rambursată.
Dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora, activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control.
În acest caz, se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru eventuale diferențe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului.
Pentru cuantumului creanțelor bugetare se au în vedere sumele plătite necuvenit de către:
– autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau structuri cu funcții de plată care acționează în numele acestora;
– organismele de implementare pentru măsurile din domeniul transporturilor ale programului ex-ISPA;
– beneficiarii proiectelor finanțate în sistem centralizat de Comisia Europeană din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora ca urmare a săvârșirii unor nereguli, inclusiv accesoriile, respectiv dobânda, costurile bancare, diferențele nefavorabile de curs valutar, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.
Activității de stabilire a creanțelor bugetarare ca principal obiectiv, individualizarea obligației de plată sub forma unui titlu de creanță și a persoanelor fizice sau juridice debitoare, ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității obținerii și utilizării fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Autoritatea emitentă a titlului de creanță trbuie să verifice corectitudinea informațiilor privind debitorul și să se asigure că respectiva creanță bugetară:
-este certă și nu este condiționată;
-este în sumă fixă, exprimată în lei sau în moneda stabilită în acordul/contractul/decizia/ordinul de finanțare;
– este exigibilă la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.
Creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță, se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.
Titlul de creanță se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.
Debitorul poate formula contestație împotriva titlului de creanță, în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență.
În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii titlurilor de creanță, structurile de control care sunt organizate în afara autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, au obligația transmiterii titlurilor de creanță pe care le-au emis, autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu.
Entitățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a înscrie în Registrul debitorilor, titlul de creanță rezultată din nereguli, în 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv de la data primirii acestuia, în cazul în care nu este emis de structura de control care funcționează în cadrul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
Conducerea autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația să verifice trimestrial toate cazurile de nereguli și să dispună măsurile necesare pentru îmbunătățirea sistemelor de management și control financiar, în scopul prevenirii reapariției în viitor a acestora.
Capitolul 4
Regimul juridic și jurisdicția actelor de control încheiate ..
Secțiunea 1
Actele de control – acte juridice de o factură specială
§1. Specii ale actelor de control
Activitatea de control se concretizează prin elaborarea actelor de control, potrivit reglementării speciale.
În sfera acestora, legea specială include: procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare; nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare (după caz).
Finalizarea verificărilor se face prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.
Aprobarea procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se face de către conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene – dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.
Proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.
Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control, opinia cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Aprobarea procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se face de către conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene – dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării.
Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. Până la emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ca măsură tranzitorie, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate plăti/rambursa beneficiarilor sumele solicitate.
În acest sens, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică, în mod preventiv, reducerea procentuală maximă aferentă abaterii în aplicarea reglementărilor privind achizițiile, stabilită, potrivit prevederilor anexei.
Regularizarea sumelor reținute, se face ulterior emiterii notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.
În cazul în care un beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice național aferente acestora semnalează – ca urmare a activității proprii de management și control – o neregulă în gestiunea propriului său proiect, acesta are obligația raportării ei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data identificării neregulii respective, către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene cu care a încheiat/emis contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare, indiferent dacă cheltuiala solicitată la plată i-a fost sau nu rambursată.
§2. Conținut
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este constituit din următoarele elemente:
-denumirea autorității emitente,
– data la care a fost emis,
-datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor,
– cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor,
– motivele de fapt,
-temeiul de drept,
-numele și semnătura conducătorului autorității emitente,
– ștampila autorității emitente,
– posibilitatea de a fi contestat,
– termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația,
– mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă.
§3. Natură juridică
3.1. Act administrativ
Act administrativ – financiar. Apreciem că sunt acte administartive de o factură specială, inetegrate în afera celor cu conținut financiar. Drept urmare, acestea se particularizează aici, față de cele tipic administrative, cel puțin, prin:
– obiectul specific financiar – ele constată existența unor creanțe bugetare din utilizarea fondurilor europene, provenite din săvârșirea unor abateri/fraude;
– procedura specifică de întocmire a acestora – reglementată de OUG nr. 66/2011 (competență, termene);
– conținut specific;
– calitatea lor de titlu de creanță bugetară, aspect analizat distinct, în continuare.
3.2. Act administrativ – titlu de creanță
Creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță, se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.
Titlul de creanță se comunică debitorului în 3 zile lucrătoare de la data emiterii.
Debitorul poate face contestațe împotriva titlului de creanță, în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență.
Structurile de control care sunt organizate în afara autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, trebuie să transmită titlurile de creanță pe care le-au emis autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a înscrie în Registrul debitorilor titlul de creanță rezultată din nereguli, în 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv de la data primirii acestuia, în cazul în care nu este emis de structura de control care funcționează în cadrul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
Potrivit doctinei, titlul de creanță fiscală este considerat ca o modalitate de individualizare a obligației fiscale cu vocație generală instituite prin lege.
În Codul de Procedură Fiscală,titlul de creanță este definit ca "actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii."
Asemenea titluri pot fi:
– decizia de impunere;
– declarația fiscală;
– decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
– declarația vamală;
-decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
– procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
– decizia de atragere a răspunderii solidare emisă;
– ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească
Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate la datele stabilite de Codul fiscal. Declarațiile fiscale sunt documente care se referă la:
-impozitele, taxele și contribuțiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării impozitelor și taxelor revine plătitorului;
– impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a vărsa impozite și taxe;
– bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;
– orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.
Obligația de a depune declarația fiscală se va face și atunci când:
– a fost efectuată plata obligației fiscale;
– obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legaale.
– pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii.
Pe durata inactivității temporare sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale. Asupra termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competențelor aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Declarația fiscală se face prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal. Aici, contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
Tot contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit
Semnarea declarației fiscale se consideră a fi îndeplinită și în următoarele situații:
– în cazul transmiterii declarațiilor fiscale prin sistemul electronic de plăți. Data depunerii declarației se consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza acesteia;
– în cazul transmiterii declarațiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanță.
Declarația fiscală trebuie însoțită de documentația cerută de prevederile legale.
Depunerea declaraței fiscale se face prin două metode: la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poștă cu confirmare de primire. Declarația fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanță.
Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale.
Decizia de impunere se emite de instituția fiscală competentă. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.
Pentru creanțele emise de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se pot stabili și alte competențe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecției fiscale.
Declarația fiscală este asemănătoare cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia. Atunci când legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.
Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Decizia de impunere se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică și cuprinde următoarele elemente:
– denumirea organului fiscal emitent;
– data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
-datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
– obiectul actului administrativ fiscal;
– motivele de fapt;
– temeiul de drept;
– numele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
– semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;
– posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
– mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă cele prezentate mai sus, și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Sunt asimilate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale:
– deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat;
-deciziile referitoare la bazele de impunere;
– deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii;
– deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.
Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situații:
-când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde și repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
– când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competența de a stabili baza de impunere o deține organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.
Remarcam aici un element specific, in raport cu alte doemnii ale financiarului. Tilul de creanță este chiar actul de control – un act calificat de lege ca administrativ.
Fiind un titlu de creanță, recuperarea sumelor se poate face direct în temeiul acestuia, desigur, dacă sunt îndeplinite formalitățile pervăzute de lege.
Apreciem ca excesivă această dispoziție, deoarece conferă posibilitatea unei recuperări mult prea facilă pentru autoritatea de executare.
Secțiunea a 2-a
Jurisdicția actelor de control încheiate. Contestația
Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile legii speciale.
Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrative.
Poate face contestație debitorul, personal sau prin reprezentant legal.
Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, și trebuie să conțină următoarele elemente:
-datele de identificare a contestatarului;
-obiectul contestației;
– motivele de fapt și de drept;
– dovezile pe care se întemeiază;
– semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila, în cazul persoanelor juridice.
Obiectul contestației administrative este format numai din sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță.
Contestația administrativă se face la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.
Atunci când autoritatea publică emitentă a titlului de creanță observă că nu se face dovada calității de împuternicit al contestatarului, va cere contestatarului ca, în termen de 5 zile de la înștiințarea prin care i se aduce la cunoștință această situație, să completeze contestația.
În cazul în care contestatarul nu își respectă obligația, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analizarea fondului.
Contestația poate fi retrasă de contestatar până la soluționarea acesteia, contestatarul nepierzând dreptul de a înainta o nouă contestație în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță, se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia.
Autoritatea publică competentă cu soluționarea contestației poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când:
– structura de control care a efectuat activitatea de verificare a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;
– soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
– soluționarea cauzei depinde de reanalizarea cererii de plată și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii titlului de creanță pentru beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
La încetarea motivului care a determinat suspendarea, procedura administrativă este reluată.
Dacă contestația se admite, se va decide anularea titlului de creanță atacat și, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei.
Soluționarea contestației nu se poate crea contestatarului o situație mai grea în propria sa cale de atac.
Decizia autorității se va comunica debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la pronunțare.
Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță.
Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
Contestația la executare silită. Poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, orice persoană interesată.
Contestația mai poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:
– contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
– contestatorul a luat cunoștință, de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
– cel interesat a luat cunoștință, de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
La judecarea contestației, instanța va preciza și organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit. Partea interesată poate cere instanței să decidă, în cadrul contestației la executare, asupra împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate comună cu alte persoane.
Dacă instanța admite contestația la executare, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Stingerea creanțelor fiscale prin alte modalități.
Darea în plată. Debitorul poate cere stingerea creanțelor fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu excepția celor cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, precum și creanțele bugetelor locale, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite. În cazul creanțelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data emiterii deciziei.
Organul fiscal transmite cererea, însoțită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanțelor publice sau, după caz, prin act administrativ emis în condițiile legii de către autoritățile administrației publice locale. În aceleași condiții se stabilește și documentația care însoțește cererea.
Comisia va analiza cererea numai în condițiile existenței unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri și va hotărî, prin decizie, asupra modului de soluționare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia va dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil și stingerea creanțelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situația în care bunurile imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public.
Insolvabilitatea. Debitorul este insolvabil, atunci când veniturile sau bunurile urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. Conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată, pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile
Când debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidență separată în evidența curentă și de executare silită.
Pentru recuperarea creanțelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvență, Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, vor declara lichidatorilor creanțele existente, la data declarării, în evidența fiscală pe plătitor.
Atunci când cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației și a adresei de înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal.
Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale. Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Contestația se formulează în scris și va cuprinde:
– datele de identificare a contestatorului;
-obiectul contestației;
– motivele de fapt și de drept;
-dovezile pe care se întemeiază;
-semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Contestația are ca obiect, sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Dacă competența de soluționare nu aparține organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestația va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluționare competent.
În cazul în care contestația este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Contestația poate fi retrasă de contestator până la soluționarea acesteia. Organul de soluționare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea la contestație.
Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către:
– structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;
-structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenți care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestațiile formulate de aceștia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;
-Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare, pentru contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecție/control, indiferent de cuantum.
Capitolul 5
Recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor
europene
Secțiunea 1
Recuperarea potrivit modalităților instituite de O.U.G. nr. 66/2011
§1. Încasarea
Recuperarea presupune, mai întâi: existența titlului de creanță; încadrarea în termenul de perscripție extinctivă a dreptului de a cere executarea silită; alte formalități procedurale (ex. comunicarea actului de control persoanei răspuunzătoare de debitul bugetar creat).
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 instituie următoarele modalități de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor europene: încasarea; deducere din plățile/rambursările următoare; executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță; compensare; executarea silită; anularea; prescripția extinctivă; alte modalități prevăzute de lege.
În sensul legii speciale, încasarea semnifică preluarea sumelor din contul indicat în titlul de creanță în conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor.
Definiția este neclară. Așa cum este formulată, „preluarea” din cont are semnificația unei popriri, în fapt o „decontare bancară executorie”, realmente, o executare silită, prin preluarea sumelor din contul datornicului manționat în titlul de creanță și virarea lor în contul de venituri bugetare, din care au fost rambursate cheltuielile. Credem că „încasarea” este facilitată și de deținerea datelor datornicului, în virtutea calității acestuia de beneficiar al fondurilor structurale.
Este o modalitate de colectare rapidă, fără formalități, dată fiind calitatea de titlu de creanță a actului de control finaciar. Desigur, presupune comunicarea actului și îndeplinirea formalităților procedurale pentru prevenirea unei preluări intempestive din cont.
Accesoriile obligației fiscale. OUG 66/2011 reglementează accesoriile creanței fiscale neplătite la termenul legal (scadență). În sfera accesoriilor Legii speciale cuprinde doar dobânda, ce are un mod de determinare diferit față de Codul de procedură fiscală.
În OUG 66 dobânda se calculează prin raportare la rata dobânzii practicate de BNR. Accesoriile impozitelor și taxelorau o reglementare strictă și un regim juridic bine caractrizat, de la care organul de aplicare nu poate abdica.Putem menționa regimul juridical majorărilor de întârziere, care nu interferează în niciun fel cu dreptul civil. Sancțiunile care se pot aplica sunt diferite, de la amenda fiscală, până la infracțiunea de evaziune fiscală; se aplică la soldul neachitat și curge din prima zi până la stingerea obligațiilor.
În dreptul comun, Codul de procedură fiscală reglementează o dobândă de 0.04% pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii obligației inclusiv, la care adauga o penalitate de 0.02% pentru fiecare zi de întârziere, sistemeul accesoriilor fiind valabil și pentru creanțele datorate bugetului de stat, din alte raporturi bugetare, altele decât cele din utilizarea fondurilor structurale.
Legea specială nu reglementează penalitățile de întârziere, actul prin care se calculează dobânda este, de asemenea, titlul de creanță.
§2. Deducere din plățile/rambursările următoare
Deducerea – se face din plățile/rambursările următoare numai în cadrul aceluiași program sau instrument financiar cu excepția situațiilor prevăzute de Lege.
Deducerea este avută în vedere ca " modalitatea de stingere a creanțelor bugetare rezultate din nereguli de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, din plăți datorate debitorului în baza contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare, cu reflectarea corespunzătoare a operațiunii în evidențele contabile."
§3. Executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță
Executarea garanțiilor bancare are regimul prevăzut de dreptul comun, se practică garanțiile autonome sub forma scrisorii de garanție, comportă o executare independentă, o operațiune în realizarea creanțelor bugetare.
Acestea permit o executare rapidă, în final, recuperarea debitului bugetar fără prea multe formalități, acesta fiind și rațiunea agreării lor în practica accesării și utilizării findurilor europene.
În afara scrisorii de garanție, sunt agreate și alte forme ale garanțiilor, precum depozitele bancare constituite cu această destinație, ele fiind ușor de valorificat.
§4. Compensarea
Compensarea constă în stingerea a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele.
Compensarea reprezintă un mod simplificat de executarea a unei obligații, prin evitarea unei plăți duble, cât și un mijloc de garantare a realizării creanței creditorului- până la concurența sumelor reciproce, fără riscul unei eventuale insolvabilității a debitorului și fără a suporta concursul celorlalți creditori chirografari.
Nu se confundă cu deducerea, având însă unele asemănări.
§5. Executarea silită
Executarea silită reprezintă o modalitate de recuperarea a creanțelor fiscal, aplicabilă atunci când creanțele fiscal scadente nu sunt executate voluntar, în tot sau în parte, ori nu s-au stins prin celelalte modalități prevăzute de lege.
§6. Anularea
În domeniul procesual fiscal, anularea constituie un mod specific și excepțional de stingere a obligației și ține de politica fiscal față de contribuabili.
Aici, legea nu o definește. În acest context, ar trebui să fie înțeleasă ca modaliattea de “suprimare” a sumelor datorate cu tilu de creanță buegtară, efectuată de către entitatea de control.
§7. Prescripția extinctivă
Prescripția extinctivă- impozitele și taxele datorate statului, contribuția de asigurări sociale rămân supuse dispozițiilor privitoare la prescripția din legile speciale.
Secțiunea a 2-a
Recuperarea potrivit dreptului comun
Plata. Consider că, la fel de bine, creanța poate fi executată prin plată din și în conturile sus-menționate. Aceasta este o executare voluntară, la inițiativa debitorului și în limitele titlului de creanță.
În tăcerea legii, apreciem că aceasta are regimul juridic instituit de Codul de procedură fiscală, ca drept comun în domeniul financiar-fiscal.
Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează. Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
-dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
În cazul obligațiilor fiscale eșalonate sau amânate la plată, precum și pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabilește prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
Pentru creanțele fiscale, administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Pentru creanțele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului internelor și reformei administrative și al ministrului economiei și finanțelor.
Plățile către organele fiscale se face prin ajutorul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
Debitorii pot face plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile datorate bugetului de stat și a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligații de plată.
Dacă suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
– pentru toate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă;
– pentru toate celelalte obligații fiscale principale;
– pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor.
Stingerea prin plată a obligațiilor fiscale se face atunci când:
– în cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
-în cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal;
– în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituția bancară inițiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepția, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
-în cazul plăților efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacția, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura și categoriile de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
– pentru obligațiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.
În cazul în care un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită de către organul fiscal competent, după caz, stingerea făcându-se în următoarea ordine:
– sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare la plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate;
-toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
– sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat eșalonarea, până la concurența cu suma eșalonată la plată sau până la concurența cu suma achitată, după caz, precum și suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;
-obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Juridic al Creantelor Bugetare Rezultate din Nereguli In Utilizarea Fondurilor Europene (ID: 123484)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.