. Regimul Juridic al Contractului de Credit Bancar
CAPITOLUL I
CONSIDERENTE PRELIMINARII
I.1 Noțiunea creditului.
I.1.1 Istoric.
Noțiunea de credit vine de la latinescul “creditum”care înseamna împrumut și reprezintă nu alceva decât acea relație între diferite persoane, grupuri sociale și state, în rezultatul transmiterii unei sume de bani sau unui obiect, pe o anumită perioadă de timp cu condiția întoarcerii, de regulă cu plata unei dobânzi.
Pe tot parcursul dezvoltării, societatea tindea spre atingerea celei mai înalte și celei mai convenabile trepte de evoluție a relațiilor economice.
Dezvoltarea economiei și a sistemului bancar este imposibilă fără existența unei normale circulații a banilor. Pe parcursul secolelor, în toate țările se concepea și se dezvolta sistemul creditului și, în special, datorită acestui fapt, țările acestea se dezvoltau mai intensiv.
a) Orientul antic.
Originea practicilor bancare se pierde în negura timpurilor.
În antichitate, templele erau nu numai locașe de cult ci și locuri de adăpostire a bogățiilor. Împrumutând aceste bogății, preoții obțineau atât recunoștință, cât și un mic profit. În măsura în care aceste temple depozitau și bunuri perisabile, cum sunt cerealele, singura modalitate de păstrare îndelungata era tocmai împrumutul de consumație. Avantajul era reciproc. Dovadă sunt tablele de contabilitate descoperite de arheologi în Mesopotamia, sub ruinele templului Uruc. Pe aceste table din argilă erau grevate pictograme reprezentând imaginea stilizată a obiectului pe care îl simbolizau. Depunătorului ofrandei i se elibera drept chitanță tot o plăcuță de argilă. Pe o altă cărămidă păstrată în templu se nota operațiunea efectuată. În fiecare săptămână, plăcile de argilă erau clasate după natura ofrandei și totalurile se înregistrau pe tablele care reprezintă prototipul registrului intrărilor și la sfârșitul anului se întocmea o recapitulație pe o tabletă mai mare.
Pe de altă parte, proprietarii de terenuri și negustorii își rotunjeau veniturile practicând împrumuturi cu dobandă. Codul Hammurabi prevedea ca toate contractele de împrumut trebuie să fie vizate de funcționarii regali iar mai târziu Biblia, în cartea “Exodul” edicta porunca potrivit căreia conaționalii erau scutiți de dobândă.
b) Grecia antică.
Către sec. VI î.e.n. fiecare oraș comercial și fiecare sanctuar începe să emită moneda proprie. Zarafii încep și ei să împrumute și pentru aceasta activitate cea mai mare atractie exercita Atena, oraș comercial unde legile lui Solon liberalizau dobânzile.
În același timp preoții din Delos și din alte temple făceau operațiuni de bancă cu numerar sau cu bunuri, clientele fiind formată din tarani și alti cetățeni. Fenomenul împovorării cu datorii a populației a generat critici la adresa bancherilor, laici sau preoți. Aristotel în “Politica” contesta însuși principiul dobânzii.
În scopul de a combate camata și pentru a se sustrage influenței exercitate de Atena și Delos mai multe cetați grecești au decis, începand cu sec. IV să constituie bănci publice administrate sau controlate de funcționari.
c) Roma antică.
Fiind un popor mai degrabă de agricultori decât de comercianți, romanii nu s-au lăsat atrași de activități bancare, preferând să uzeze de forma de credit mutual fără dobândă. Cuceririle romane au stabilit contate între Roma și popoarele mediteraneene și au reînviat curente de schimburi economice care au pus probleme concrete cum sunt schimbul de monede, ridicarea și transferal impozitelor, intreținera armatelor de companie. Astfel au apărut bancherii privați și băncile publice.
d) Evul Mediu Crestin.
Adepții noii religii creștine se ridicau împotriva ideii de dobândă care stă la baza băncilor și a finanțelor. Aceasta nu a împiedicat ca băncile să cunoascaă o prosperitate continuă în Bizanț unde, în secolul VI Justinian codifica uzurile romane în domeniul bancar.
Schimbări profunde va cunoaște societatea medievală la sfârșitul secolului XI ca urmare a cuceririi nomade și a cruciadelor. Biserica creștină își reafirma opoziția față de practicarea dobânzii în Conciliul de la Latran (1179) și în cel de la Viena (1311), dar interdicția poate fi ușor eludată cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acordă împrumutul își asumă un risc sau pierde un câștig posibil.
e) Bancherii renașterii.
Secolele XIV-XVI au fost marcate de importante evenimente istorice: sfârșitul războiului de 100 de ani, inventarea tiparului, căderea Bizanțului, descoperirea Americii, războaiele religioase. Toate acestea au influențat și activitatea bancară, dar cel mai semnificativ fenomen în acest domeniu este reapariția băncilor publice în Spania și Italia. În acel timp preoții franciscani din Italia creează rețeaua cunoscută sub denumirea “muntele de pietate”, asociații de persoane care, animate de spirit caritabil se grupează sub egida municipalității pentru a împrumuta fără dobândă nevoiașilor. Treptat, asociațiile introduc și o mică dobândă, pentru a-și acoperii cheltuielile de funcționare, apoi își extind obiectul activității la colectarea depunerilor pentru a-și mări resursele și astfel se transformă și ele în veritabile bănci publice.
f) Instituțiile parabancare.
În secolul XIX băncile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidențiat necesitatea de a se crea instituții bancare la îndemana claseor populare. În acest scop vor fi constituite trei tipuri de instituții printre care și cooperativele de credit.
Cooperativele de credit sunt case de credit popular care își formează retele teritoriale. Calitatea de membru se dobândește prin cumpărarea unui numar de părți sociale. Indiferent de numărul părților sociale deținute, fiecare membru al cooperativei are dreptul la un singur vot în adunarea generală, dar fiecare răspunde pentru datoriile sociale în limita capitalului subscris.
I.1.2 Noțiunea, clasificarea și funcțiile creditelor.
Apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării raporturilor marfă-bani și cunoscând în evoluția sa numeroase forme, creditul joacă astăzi un rol esențial în orice economie modernă.
Creditul, în general, reprezintă simbolul unei valori monetare viitoare.
Într-o formulare sintetică, articolul 942 Cod Civil definește contractul în genere ca fiind “acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.
Pentru definirea contractului de credit bancar se folosesc normele cuprinse în articolul 1576 Cod Civil care dispune că “împrumutul este un contract prin care una din parți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatoririea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și aceeași calitate”, normele referitoare la obligațiile comerciale cuprinse în Legea nr. 33/1991 și alte acte normative printre care și normele Băncii Naționale a României.
Având în vedere aceste norme, contractul de credit bancar poate fi definit ca “o convenție unilaterală și intuitu personae, prin care o bancă sau o altă instituție de creditare similară se obligă, în schimbul unei remunerații să pună la dispoziția unei persoane, fonduri bănești pe un termen și în cuantumul determinat sau să își asume, în interesul unei persoane, un angajament bănesc prin aval sau prin scrisoare de garanție” (Ion Turcu – “Operațiuni și contracte bancare”).
Operațiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relații între indivizi sub forma unor acorduri personale simple până la tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețe monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe.
Părțile implicate, tipul de instrumente utilizate și condițiile în care creditul este consimțit, sunt extrem de diverse și în continuă evoluție.
Esențial rămâne aceeași peste tot: o valoare actuală se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unei debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze după un timp, în condițiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea a plăti dobânda pentru a remunera pe creditor.
Principalele elemente ale contractului de credit sunt:
subiecții raportului de credit: în orice operațiune de credit, în
principiu, intervin doi subiecți – cel care acordă creditul, numit creditor și cel care primește creditul, numit debitor;
schimbul în timp: cele două momente ale creditului sunt separate în
timp;
promisiunea de rambursare: debitorul promite rambursarea creditului
la o dată stabilită împreună cu creditorul, dată numită scadență. Promisiunea de rambursare presupune riscuri și necesită adesea angajarea unei garanții;
termenul de rambursare;
– dobânda: prețul creditului pentru timpul derulării contractului de
credit, astfel debitorul se angajează să plătească dobâda pentru a-l remunera pe creditor.
– tranzacția-acordarea creditului. Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligații, angajarea unui depozit. Consimțirea tranzacției, referitor acordarea creditului, este un act de mare importanță, în vederea căruia creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului.
Contractul de credit bancar este un contract real, pentru îndeplinirea sa nefiind suficientă simpla manifestare de voință a părților, ci trebuie să aibă loc și remiterea materială a lucrului. Totodata se dovedește a avea caracter unilateral el dând naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre părti (împrumutatul), cealaltă parte având calitatea de creditor (banca). Fiecare parte, în cadrul contractului de credit bancar, urmărește a obține un avantaj, ceea ce îi conferă caracterul de act cu titlu oneros.
Clasificare:
Contractul de credit bancar se poate clasifica în funcție de mai multe criterii:
După durata de rambursare, creditul poate fii:
pe termen scurt (până la 12 luni);
pe termen mediu ( de la 1 la 5 ani);
pe termen lung (peste 5 ani).
În legislația franceză, creditul pe termen scurt se acordă pe o perioadă de până la 2 ani, cel pe termen mediu pe o durată de până la 7 ani, iar cel pe termen lung, pe o durata de până la 30 ani.
În funcție de moneda în care se exprimă, distingem între credite în
monedă națională și credite în monedă străină care poate fi a statului creditor sau o tertă monedă străină.
În funcție de garanțiile acordate de către state subscriitorilor la credite,
există:
credite cu garanti personale (care obligă statul debitor să angajeze
cauțiunea asiguratorie a altui stat);
credite cu garanții reale (implică angajamentul garantării printr-un
venit bugetar sigur și permanent, proporțional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).
După forma titlurilor emise de către stat, distingem:
credite cu titluri normative sau cele cu clauză de inscripțiune (se emit
când numărul subscriitorilor este redus și se caracterizează prin restricția plății veniturilor aferente și rambursarea sumelor scadente doar către titulari);
credite cu titluri la purtator (se emit în cazul unor subscrieri cu largă
adresabilitate, în scopul asigurării operativității în încasarea cupoanelor aferente veniturilor promise și în transmiterea capitalului).
În funcție de natura raporturilor juridice dintre părți, creditele pot fi
voluntare sau liber consimțite și fortate.
După destinația creditelor, acestea pot fi:
credite legate de o operațiune determinată și credite pentru acoperirea
nevoilor generale. Contractele din prima categorie sunt, de regulă, însoți de de contracte accesorii de gaj sau ipoteca asupra bunului achiziționat, în timp ce contractele din a doua categorie sunt însoțite, de regulă, de contracte de fidejusiune.
credite pentru finanțarea unor posturi ale bilanțului (credite pentru
finanțarea investițiilor)
credite specifice (credite pentru consum, credite pentru comerțul
exterior etc.).
După caracterul mobilizabil al creditului, există:
credite mobilizabile (prin scont);
credite nemobilizabile (deschiderea de credite).
Pentru bancă, un credit este mobilizabil dacă este însotit de un instrument cartere la obligații numai în sarcina uneia dintre părti (împrumutatul), cealaltă parte având calitatea de creditor (banca). Fiecare parte, în cadrul contractului de credit bancar, urmărește a obține un avantaj, ceea ce îi conferă caracterul de act cu titlu oneros.
Clasificare:
Contractul de credit bancar se poate clasifica în funcție de mai multe criterii:
După durata de rambursare, creditul poate fii:
pe termen scurt (până la 12 luni);
pe termen mediu ( de la 1 la 5 ani);
pe termen lung (peste 5 ani).
În legislația franceză, creditul pe termen scurt se acordă pe o perioadă de până la 2 ani, cel pe termen mediu pe o durată de până la 7 ani, iar cel pe termen lung, pe o durata de până la 30 ani.
În funcție de moneda în care se exprimă, distingem între credite în
monedă națională și credite în monedă străină care poate fi a statului creditor sau o tertă monedă străină.
În funcție de garanțiile acordate de către state subscriitorilor la credite,
există:
credite cu garanti personale (care obligă statul debitor să angajeze
cauțiunea asiguratorie a altui stat);
credite cu garanții reale (implică angajamentul garantării printr-un
venit bugetar sigur și permanent, proporțional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).
După forma titlurilor emise de către stat, distingem:
credite cu titluri normative sau cele cu clauză de inscripțiune (se emit
când numărul subscriitorilor este redus și se caracterizează prin restricția plății veniturilor aferente și rambursarea sumelor scadente doar către titulari);
credite cu titluri la purtator (se emit în cazul unor subscrieri cu largă
adresabilitate, în scopul asigurării operativității în încasarea cupoanelor aferente veniturilor promise și în transmiterea capitalului).
În funcție de natura raporturilor juridice dintre părți, creditele pot fi
voluntare sau liber consimțite și fortate.
După destinația creditelor, acestea pot fi:
credite legate de o operațiune determinată și credite pentru acoperirea
nevoilor generale. Contractele din prima categorie sunt, de regulă, însoți de de contracte accesorii de gaj sau ipoteca asupra bunului achiziționat, în timp ce contractele din a doua categorie sunt însoțite, de regulă, de contracte de fidejusiune.
credite pentru finanțarea unor posturi ale bilanțului (credite pentru
finanțarea investițiilor)
credite specifice (credite pentru consum, credite pentru comerțul
exterior etc.).
După caracterul mobilizabil al creditului, există:
credite mobilizabile (prin scont);
credite nemobilizabile (deschiderea de credite).
Pentru bancă, un credit este mobilizabil dacă este însotit de un instrument care să-i permită să se refinanțeze de un alt organism bancar, cu alte cuvinte, să împrumute ea însăși sumele pe care le-a avansat.
După tehnicile juridice utilizate, există:
deschiderea de credite ;
creditarea pentru transferul unei creanțe;
creditul prin semnătură.
În funcție de părțile implicate, distingem:
credite interne;
credite externe.
În finalul acestei clasificări, menționăm că, în afara creditelor publice trezoreria publică, în cazul unor nevoi urgente de finanțare, poate apela la o serie de metode indirecte de împrumut, cum sunt:
cumpărarea de pe piața monetară a unor titluri emise de stat, prin
banca de emisiune, pe baza politicii de open-market promovată de către aceasta;
cumpărarea de către banca de emisiuni a monedei metalice existente
în seifurile trezoreriei publice peste nevoile reale ale acesteia, care înseamnă un ajutor indirect pentru Tezaur, în sensul modificării sumelor bănești cu circulație efectivă;
utilizarea, în anumite limite relativ înguste, a disponibilităților din
conturile poștale deschise la banca de emisie.
Funcții:
Prin însăși natura sa, creditul îndeplinește o serie de funcții pozitive:
funcția distributivă. Creditul realizează mobilizarea de resurse bănești
care temporar depășesc necesitățile și cheltuielile curente ale întreprinderilor și populației și redistribuirea lor spre anumite sectoare, ramuri de activitate, care au nevoie de fonduri de finanțare.
funcția de transformare a economiilor în investiții. Economisirea care
nu este urmată de investiție constituie o tezaurizare și reprezintă un factor de dezichilibru în viața economică. Nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine își poate asuma riscurile unor investiții, nu toți indivizii au calitatile necesare pentru a se lansa în afaceri, iar dacă le au este posibil să nu le poată valorifica din cauza lipsei de capital. Creditul este cel care pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând transformarea economiilor inactive în investiții.
funcția de emisiune monetară. Crediutl crează moneda scripturală,
diminuând masa numerarului aflat în circulație.
funcția de asigurare a stabilității prețurilor. Se realizează prin reglarea
dimensiunilor cererii și ofertei de bunuri și servicii, creditându-se consumul pe de o parte și stocurile pe de altă parte.
accelerează tranzacțiile financiare. Creditul favorizează desfacerea
bunurilor la o scară mai largă.
sporește viteza de rotație a monedei.
permite accelerarea concentrării capitalurilor.
contribuie la finanțarea deficitelor bugetare.
impulsionează schimburile internaționale.
exercită o influență benefică asupra consumului. Această funcție are
loc prin cumpărarea pe credit și plata în rate a unor bunuri de folosință îndelungată.
contribuie la apariția de firme mici. Aceste firme sunt, adesea,
promotoare de inovație, ceea ce favorizează amplificarea concurenței ca factor al creșterii economice.
De la apariția sa, creditul a cunoscut o multitudine de forme de la cea naturală, aparută ca o consecință firească a schimbului în natura până la forme cum sunt: creditului comercial, creditul bancar etc.
I.1.3 Reglementarea legală a contractului de credit bancar.
Activitatea de creditare a societăților bancare este reglementată de o serie de legi și reglementări care stau la baza acesteia:
a) Decretul-Lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative. Conform acestuia “mijloacele necesare activității intreprinderilor mici se asigură din resurse proprii precum și din credite”.
b) Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat publicată în Monitorul Oficial nr.98/8.08.1990, modificată prin legile nr. 58/1991, nr. 80/1991, nr. 55/1995, nr. 21/1996 și prin O.U.G nr. 88/197 și nr. 49/1999, potrivit căreia regiile autonome pot beneficia de subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite, pentru acoperirea eventualelor deficite.
c) Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial nr. 70/1991, modificată prin legea nr.58/1998, legea bancară. Conform acestei legi “societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice sub forma de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite”. Legea mai prevede că toate operațiunile de credit și de garanție ale societăților bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții. De asemenea legea mai prevede că societățile bancare trebuie, sunt obligate să comunice B.N.R. creditele acordate clienților săi, care depășesc suma minimă pentru raportare, stabilită de B.N.R.
d) Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, modificată și comletată prin legea nr. 57/1993, publicată în M.O. nr. 160/1993. Aceasta lege dă dreptul societăților comerciale cu participare străină și celorlalți investitori străini să contracteze credite în lei și în valută de la unitățile finanțatoare din țară sau de la bănci și instituții financiare din străinătate.
e) Normele B.N.R. privind împrumututrile mari acordate de către societățile bancare. Conform acestor reglementări trebuie să se respecte următoarele:
– suma totală a împrumuturilor acordate debitorilor nu va putea depăși de opt ori nivelul capitalului propriu al societății bancare;
– împrumuturile mari acordate unui singur debitor nu pot depăși 20% din fondurile proprii ale unei societăți bancare.
f) Normele B.N.R. privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor de risc. Conform acestor norme, societățile bancare sunt obligate să constituie provizioane specifice de risc în scopul protejării capitalului băncii, precum și a depozitelor persoanelor fizice și juridice pentru acoperirea eventualelor credite pe termen scurt, mediu sau lung, care prezintă icertitudini în recuperare.
g) Legea nr.101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României, publicată în M.O. nr.203/1998 și modificată prin legea nr.156/1999. Art. 7 al acestei legi prevede că B.N.R “poate acorda credite în condiții de rambursare, garantare și dobândă, care se stabilesc prin reglementări proprii” și că este interzisă creditarea pe descoperit de cont. Articolul 20 se referă la creditarea băncilor și prevede că “în cadrul politicii sale monetare , valutare, de credit si plăți, Banca Națională a României poate acorda băncilor credite pe termene ce nu pot depăși 90 zile, garantate cu:
– titluri de stat provenite din emisiuni publice cu scadențe de plată în termen de maximum un an de la data constituirii garanției prin remiterea lor în portofoliul Băncii Naționale a României;
– cambii sau bilete la ordin trase sau subscrise pentru plata unor prestații comerciale, industriale sau agricole de către persoane juridice eligibile, potrivit normelor emise de B.N.R.;
– warante sau recipise de depozit emise cu privire la bunuri fungibile sau alte bunuri valabil asigurate contra riscurilor de pierdere, distrugere sau deteriorare;
– depozite constituite la Banca Națională a României sau la alte persoane juridice agreate de către aceasta, constând din orice active pe care aceasta le poate vinde, cumpara sau tranzacționa.” Articolul 21 din prezenta lege se referă la condiții și costuri de creditare.
h) Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.
Activitatea de creditare în România este reglementată și de multe alte prevederi normative.
I.2 Situația creditului și tranziția la economia de piață în România.
1.2.1 Sistemul bancar și creditul.
În prezent nu există în România foarte multe bănci, și asta poate fi considerat un atu, pentru că în țările în care a avut loc o prăbușire a întregului sistem bancar, de exemplu în Rusia sau în Bulgaria, situația a apărut în urma faptului că s-a permis crearea a foarte multe bănci slabe.
În țara noastră sunt 45 de unități bancare, din care 36 de bănci românești și 9 sucursale ale unor bănci străine solide, de reputație internațională. Sistemul bancar format din aceste entități constituie, în aprecierea pe care Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a făcut-o publică, un sistem care funcționează. El creditează economia. Creditele neperformante sunt prima dovadă că sistemul bancar creditează economia. Nu suficient, pentru că finanțarea economiei s-a făcut în mult prea mare măsură din credit bancar și mai puțin din capital.
În același timp, sistemul bancar din România finanțează și bugetul statului într-o măsură foarte mare. Există acum, într-adevăr, o problemă de concurență pe resursele limitate pe care le au băncile, resurse limitate din cauza nivelului economisirilor din țară, atât pentru finanțarea economiei și a investițiilor, cât și pentru finanțarea bugetului statului și aceasta este o problemă majoră. Sistemul bancar românesc are probleme, dar, cu problemele sale, este departe de a fi un sistem foarte precar. Este un sistem bancar care are probleme și aceste probleme trebuie să fie soluționate cât se poate de repede.
Din cele 36 de bănci românești, 29 de bănci sunt bănci viabile, fără probleme de lichiditate în prezent. Din punct de vedere al problemelor sistemului bancar, fac precizarea că sistemul bancar românesc trece printr-o perioadă grea în prezent, perioadă pe care o putem numi de restructurare și asanare.
În ceea ce privește cauzele care au dus la acumularea problemelor din sistemul bancar românesc, Banca Națională consideră că acestea sunt, în ordinea importantei:
1. distorsiunile din economia reală
2. fluctuațiile ratelor de dobândă, din cauza repetatelor macrostabilizări care s-au făcut din 1991 până în prezent
3. fluctuațiile cursului de schimb
4. fluctuațiile prețurilor de consum și, mai ales, întârzierea liberalizării prețurilor.
Toate acestea s-au acumulat în performanțele financiare ale băncilor și în deteriorarea indicatorilor de prudență bancară, în sensul creșterii, pe de o parte, a ponderii veniturilor nerealizate, dobânzi neîncasate, iar pe de altă parte, a influețelor negative din deprecierea și fluctuațiile cursului valutar. În ceea ce privește indicatorii principali cu care se urmărește sănătatea unui sistem bancar, asistăm în ultimii doi ani la deteriorarea lor, dar ei se mențin, per ansamblul băncilor bune și a băncilor românești care nu sunt în proces de lichidare sau restructurare, în limitele de prudență recunoscute pe plan international.
Astfel, în 1998 s-a asistat la o reducere a nivelului de solvabilitate al băncilor de la 13,6% la 12,5% pe ansamblul sistemului bancar, însă nivelul este peste cel minim recunoscut pe plan internațional de 8%. Majoritatea băncilor, repet dintre cele bune, au atins o rată de adecvare a capitalului peste nivelul minim recunoscut pe plan internațional de 8% prevăzut în normele B.N.R.
Încå din 1992, Banca Nationalå a încurajat, prin cadrul legal existent atunci si prin legile bancare în vigoare în prezent, înfiintarea de sucursale si filiale ale unor bånci stråine. Acestea au, în opinia noastrå, un rol important în extinderea gamei de servicii bancare prin îmbunåtåtirea calitåtii serviciilor bancare din România.
În cadrul sistemului bancar românesc, șapte bănci sunt cu probleme. Trei dintre acestea, Dacia Felix, Credit Bank și Columna, fac însă obiectul unor acțiuni în instanță declanșate în conformitate cu vechea legislație bancară, din 1991 până anul trecut. Ele sunt în acțiuni în instanță în vederea falimentului sau reorganizării judiciare. Banca Națională le-a retras licența de funcționare dar, deși instanța le-a redat statutul de bancă, consideră în continuare că, din punct de vedere prudențial și al legislației bancare, cele trei bănci nu îndeplinesc condițiile de funcțtionare în calitate de entitățti bancare.
În ceea ce privește Banca Albina, după ce Banca Natională i-a ridicat licența de funcționare în baza prevederilor noii legi, a fost declarată în stare de faliment de către instanță.
Într-o proporție covârșitoare, creditele neperformante din sistemul bancar românesc sunt concentrate la băncile menționate anterior. Deci când se spune că 50% din creditele acordate în sistemul bancar românesc sunt neperformante se are în vedere această medie. Dacă s-ar reduce creditele neperformante din băncile cu probleme la nivelul sistemului bancar în ansamblu creditele neperformante sunt sub 30% din totalul creditelor și sub 20% din totalul activelor. Dacă s-ar avea în vedere cazul băncilor viabile pe care Banca Națională le-a obligat să se provizioneze, pentru aceste credite, aceste 20% sunt în totalitate provizionate, deci acoperite cu rezerve speciale, provizioane sau Fondul General de rezervă.
Nemulțumirile privind sistemul bancar românesc sunt legate în special de activitatea de creditare, de aici apar cele mai mari probleme. Pe de o parte, băncile nu acordă suficiente credite, iar, pe de altă parte, aceste credite sunt neperformante. Legat de aceste nemulțumiri, probabil multi se întreabă ce face Banca Națională, cum s-a prevenit acest volum de credit neperformante. Din acest an, când a început procesul de asanare a sistemului, deci de scoatere din sistem a băncilor cu probleme, fie prin introducerea lor în procedură de faliment sau prin restructurarea și reintroducerea în sistem în momentul în care ele răspund indicatorilor prudențiali, criticile la adresa B.N.R. și asupra activitățtii de supraveghere s-au întetit. Aceste critici sunt în mare parte îndreptățite. Pe de o parte, cauzele dificultăților nu sunt numai supravegherea mai slabă a Băncii Naționale. Cauzele dificultăților din sistemul bancar sunt multiple. O primă cauză este legată de climatul economic general. În general când economia intră în recesiune, când inflația este ridicată, aceste probleme se răsfrâng asupra sistemului bancar. Băncile nu trăiesc în alt climat, nu dau credite altcuiva decât economiei românești și dacă economia are probleme, ele se reflectă și în portofoliul băncilor. Pe de altă parte, multe întreprinderi, în special întreprinderile de stat, și-au pierdut capacitatea de a produce lichidități.
Alte probleme legate de creditele neperformante sunt corelate cu problemele derivate din impactul întârziat pe care-l are rata ridicată a inflației din anii precedenți. Asta înseamnă ceea ce în literatura de specialitate se numește profituri iluzorii. Băncile au avut senzația că au înregistrat profituri mari, aceste profituri au fost impozitate, dar ele au fost, de fapt, profituri din inflație, iar impozitarea a fost o impozitare pe inflație. În timp, băncile au constatat că au fost decapitalizate, au plătit lichidități către bugetul statului, dar baza lor de capital calculată în noile condiții, în termeni reali la un curs de schimb stabil s-a redus.
Mai există și cauze particulare. Băncile românești nu au fost pregătite pentru a dezvolta politici adecvate pentru păstrarea resurselor și plasamentelor specifice perioadelor de tranziție și de criză. Multe au și plecat cu o capitalizare insuficientă, acționarii acestor bănci au avut o forță financiară redusă și când li s-a solicitat majorarea capitalului, nu au putut să vină cu lichidități.
În sfârșit, avem și probleme legate de supravegherea bancară, care este insuficient dezvoltată.
Un alt punct nevralgic au fost împrumuturile acordate persoanelor cu care banca se află în relații speciale, de regulă acționarilor sau administratorilor.
Banca Națională are propriile răspunderi în sistemul bancar, are propriile vinovății, dar când o bancă intră în încetare de plăți, principala răspundere revine acționarilor, administratorilor și conducătorilor săi. Fiecare bancă este autonomă.
Autoritatea de supraveghere controlează legalitatea măsurilor stabilite, a actului de conducere și respectarea normelor de prudențialitate, dar nu îndrumă pașii unei bănci. Dacă Banca Națională ar interveni și ar dirija creditul, acest lucru ar fi incompatibil cu o economie de piață și atunci n-am mai avea nevoie de 45 de bănci.
Supravegherea bancară, atunci când constată că lucrurile merg rău, începe cu avertismente date în primul rând proprietarilor și administratorilor, iar dacă situația nu se îmbunătățește, se ajunge la restricționarea operațiunilor băncii respective, iar sancționarea supremă este închiderea băncii respective.
1.2.2 Finanțarea economiei românești prin credite.
Uniunea Europeană ar putea deveni principalul creditor al Romaniei !
Uniunea ar putea juca, vizavi de România, același rol pe care l-a jucat Fondul Monetar Internațional în criza creditului internațional din 1982.
În 1982 sistemul de credit internațional a intrat în criză, țările puternic îndatorate nemaidorind să-și ramburseze creditele contractate deoarece băncile nu le mai acordau credite suficiente pentru rambursarea vechilor credite. Rambursarea însemna pentru ele reducerea creșterii economice și a P.I.B. Pentru evitarea unui colaps generalizat al economiei mondiale, ca cel din 1930, FMI a coagulat în jurul sau bănci centrale, instituții financiare internaționale și chiar bănci comerciale pentru a asigura lichiditatea necesară rambursării creditelor mai vechi, cu condiția ca țările debitoare să demareze programe de austeritate care să reducă deficitul balanței de plăți, și alte deficite macroeconomice. FMI devenise coordonatorul unui sistem colectiv de credit care susținea prin credite noi capacitatea țărilor debitoare de a rambursa creditele vechi, cu scopul susținerii economiei mondiale sși a creșterii economice mondiale.
Situația în care se află în prezent România este similară cu cea a țărilor debitoare din criza din 1982. România are nevoie de credite pentru a rambursa vechile credite și pentru finanțarea deficitului contului curent, angajându-se în schimb la inițierea unor programe de austeritate care să reduca dezechilibrele macroeconomice, și în special deficitul bugetar și cel comercial.
Datoria publică externă a României este cauzată în principal de deficitul balanței comerciale, ceea ce înseamnă că volumul importurilor este mai mare decat volumul exporturilor.
Principalul partener de comerț exterior al României este U.E., iar în ceea ce privește importurile României, UE deține deasemenea primul loc.
În 1997, România a exportat în UE mărfuri în valoare de 4,7 miliarde $ și a importat de 5,9 miliarde, înregistrând un deficit al balanței comerciale bilaterale de 1,2 miliarde $; în primele șase luni al lui 1998 țara noastră a exportat în U.E. mărfuri în valoare de 2,6 miliarde $ și a importat în valoare de 3,1 miliarde $, deficitul bilateral pe primele 6 luni ale anului 1998 fiind de 500 millioane $, estimându-se până la sfârăitul anului un deficit cel puțin egal cu cel al anului anterior .Un alt aspect important de menționat este acela că ponderea cea mai mare în cadrul importurilor românești din cadrul U.E. o au Germania, Italia și Franța.
Autoritățile române ar putea solicita UE să se implice în finanțarea acestui deficit comercial, finanțarea fiind necesară pentru susținerea în continuare a importurilor din Uniune.
În acest sens, U.E. prin instituțiile sale reprezentative precum Banca Central Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sau alte instituții financiare reprezentative, ar putea crea un ,,sistem colectiv de creditare’’ asemănător celui coordonat de FMI în criza din 1982, sistem care ar putea cuprinde bancile centrale ale Germaniei, Italiei și Franței, precum și bănci comerciale, din aceste țări, interesate în mod direct în susținerea relațiilor comerciale ale clienților lor cu România.
Dacă Uniunea va trece la punerea în practică a acestei idei, ca urmare a solicitărilor venite din partea autorităților de la București, ar obține câteva rezulate semnificative :
1. ar apărea un principiu de desfășurare a relațiilor economice internaționale prin care UE își asumă rolul de mare creditor al lumii, demarând asemenea programe de asistență financiară cu toate țările cu care intreține relații de comerț exterior și care au probleme financiare, și în special cu țările din Europa Centrală și de Est;
2. aceasta ar deveni un mijloc important de susținere a creșterii economice a Uniunii, prin susținerea exporturilor;
3. ar crește influența politică în lume, dar mai ales în Europa de Est, prin negocierile directe cu guvernele implicate, și prin condițiile economice și non-economice impuse țărilor beneficiare în acordarea creditelor.
În ciuda acestor argumente favorabile implicării Uniunii în acțiunea de creditare externă există și alți factori defavorabili, dintre care enumerăm:
1.comerțul U.E. se desfasoară în proporție de 60 % în interiorul granițelor, de aici o importanță mai mică acordată comerțului exterior, și în special comerțului cu România;
2.Uniunea, ca orice nouă entitate socio-politică, are tendința ca în primele zile de viață să devină autarhică, să privească mai mult către sine cu dorința intăririi structurilor și conexiunilor interne.
Indiferent, însă, de adversitățile existente, mesajul pe care noi românii, în special, și est-europenii, în general, ar trebui să-l transmitem Uniunii, este acela că aparținem cu toții unei matrice culturale și comerciale comune, și că barierele de orice fel și lipsa unei viziuni pe termen lung nu fac decât să afecteze prosperitatea și bunăstarea tuturor popoarelor europene.
Și pentru a încheia cu sintagma specifică finanțiștilor, voi spune că UE trebuie să acționeze ca un investitor strategic (viziune pe termen lung) și nu ca unul de portofoliu (viziune pe termen scurt).
CAPITOLUL II
FORMA CONTRACTULUI DE CREDIT BANCAR
II.1 Încheierea contractului de credit bancar.
2.1.1 Principii și reguli generale privind încheierea contractului de credit bancar
În cadrul activității de încheiere a contractelor de credit, banca respectă prevederile legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, legii nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României, a normelor, instrucțiunilor și regulamentelor emise de Banca Națională a României, în calitatea sa de bancă centrală cu atribuții de reglamentare în domeniile monetar, de credit, valutar și de plăți, precum și propriile norme și instrucțiuni conform prevederilor legii nr.58/1998 privind activitatea bancară, “la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmării ca solicitanții să prezinte credibilitate“ și “toate operațiunile de credit și de garanție a societăților bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte toate condițiile tranzacțiilor“. Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea indentificării și evaluării capacității de plată a clienților, respective de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor. Acordarea creditelor, pe baza contractului de credit, trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea și diversificarea portofoliului de credite, poate obține profit suplimentar, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și, pe aceasta bază, să ramburseze creditul și să achite dobânzile .
Managementul corect și prudent al activității de creditare al unei bănci necesită stabilirea și menținerea unor structuri organizaționale și politici de creditare împreună cu procedeele de evaluare a riscului, monitoring și control, care au scopul de a asigura transformarea acestei politici în practica operațională; obiectivul este de a proteja activele băncii și de a obține un profit, în același timp luând în considerație securitatea depozitelor clienților.
Politica creditară a băncii trebuie să fie orientată spre protejarea activelor, obținerii de profit și îmbunătățirii stării economico-financiare a împrumutaților concomitent luând în considerație securitatea depozitelor clienților.
Politica generală trebuie să definească toate tipurile de credite pe care banca le acordă, descrise într-un mod concis și cuprinzător, conținând informația despre scopul creditului, scadența și structura de rambursare, preț, gaj necesar, etc. totodată ea trebuie să cuprindă un îndrumar general referitor la partea de care fiecare tip de credit ocupă și totalul portofoliului de credite, spre exemplu, pentru credite comerciale, de consum, credite pentru bunuri imobiliare, etc.; trebuie să reflecte limitele legale și reglatoare de creditare , adică limitele referitor la eliberarea creditelor în interconexiune, persoanelor afiliate și funcționarilor băncii.
Politica generală creditară stabilește regulile de revizuire și tematica a portofoliului de credite, care vor permite o clasificare obiectivă a acestuia. În acest scop vor fi definite clar responsabilitățile băncii și a filialelor acesteia, regulile cu privire la procesul intern de informare a datelor și procedeele de control.
O bancă trebuie să aibă instrucțiuni detaliate la dispoziția sa cu descrierea întregului proces de administrare pentru fiecare tip de credit: de la cererea inițială a clientului prin evaluarea credibilității și aprobarea de eliberare până la rambursarea finală a acesteia. Aceste instrucțiuni trebuie să ofere un îndrumar detaliat despre documentare pentru orice tipuri de credite și să determine regulile referitor la:
a) Autoritatea de creditare – determinarea autorității de creditare în cadrul băncii pentru luarea deciziei la diferite niveluri, pentru fiecare tip și mărime de credit.
b) Informația financiară: cerințele față de comunicarea datelor cu privire la situația financiară, care trebuie executate de debitor pentru orice tipuri de credite, oferind posibilitatea unei analize profunde a credibilității clientului.
c) Evaluarea credibilității: instrucțiunile detaliate despre efectuarea evaluării credibilității clientului și capacității de rambursare a creditului, inclusiv metodele adecvate de analiză a bilanțurilor, raportului cu privire la profit și pierderi; în mod similar aprecierea gajului și altor forme de asigurare a creditelor și stabilirea limitelor (coeficienților) de utilizare a acestora.
d) Gajul – asigurarea creditelor.
e) Procesul de aprobare – reguli detaliate cu privire la autorizarea acordării creditelor.
f) Stabilirea prețului creditului: rata dobânzii (comisioane pentru toate tipurile de credite, precum și crearea rezervelor pentru pierderi, etc.).
Analiza și acordarea creditelor trebuie să aibă în vedere influența factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienți , respective aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevazute asupra desfășurării afacerilor și rambursării creditelor. Banca are obligația să analizeze și să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziție toate documentele și actele din care să rezulte natura activităților desfășurate, credibilitatea, situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitate managerială și orice alte documente și date care să permită evaloarea potențialului economic, organizatoric și financiar al clientului .
Creditele și scrisorile de garanție solicitate, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă pentru destinația stabilită în contractul de credite, aceasta fiind obligatoriu pentru împrumutați. Utilizarea creditului pentru o altă destinație decât cea stabilită, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea și să retragă împrumutul acordat. La creditele acordate și scrisorile de garanție eliberate, banca percepe dobânzi și comisioane ale căror niveluri de bază se avizează de Comitetul de direcție și se aprobă de Consiliul de Administrație al băncii, precum și penalități stabilite conform prevederilor legale în vigoare, în cazul nerambursării la scadență a creditelor și neachitării dobânzilor datorate.
Creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garnțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă, formată din credite și dobânzi. Banca are dreptul să verifice la clienții săi existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar în cazul în care se constată încălcarea prevederilor contractuale, să retragă creditele înainte de scadența stabilită sau, în lipsă de disponibilități, să le treacă la credite restante și/sau îndoielnice și să urmarească rambursarea acestora în ordinea stabilită de lege.
Creditele, valorile de recuperat, creanțele comerciale, precum și dobânzile aferente acestora nerambursate, respectiv neîncasate la scadență, sunt considerate creanțe restante și, respectiv dobânzi restante. Creditele, valorile de recuperat, creanțele comerciale, creanțele restante trecute în litigiu sunt considerate creanțe îndoielnice și, respectiv dobânzi îndoielnice. Se consideră trecute în litigiu, creditele, valorile de recuperat, creanțele comerciale, creanțele restante, precum și dobănzile aferente ce fac obiectul unei cereri înregistrată la instanța de judecată pentru obținerea unui titlu, executarea silită a debitorului , lichidarea judiciară a acestuia, precum și orice alte cereri privind recuperarea creanțelor băncii din credite și dobânzi, cu excepția fazei de notificare.
Pe toată durata creditării, agenții economici beneficiari de credite au obligația să pună la dispoziția băncii un exemplar din bilanțul contabil, situațiile contabile periodice și orice alte documente solicitate de bancă. Această obligație va fi prevazută ca o clauză distinctă în contractul de credit.
Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
sunt constituiți potrivit legii;
posedă capital social vărsat potrivit statutului;
desfășoară activități legale și eficiente potrivit actului de înființare și
statutului de funcționare. Pot beneficia de credite și agenții economici ale căaror activități sunt subvenționate , cu condiția ca rezultatele financiare să se încadreze în subvenția cuvenită;
îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
din analiza fluxurilor de lichidități rezultă că existența posibilității
reale de rambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente;
prezintă garanțtii materiale și morale pentru utilizarea cu eficiență a
împrumutului, rambursarea integrală la scadență a creditului și achitarea dobânzilor aferente;
valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la
nivelul de creditare;
au deschise conturi la una din unitățile teritoriale ale băncii;
prezintă situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăți
bancare și a garanțiilor aferente;
acceptă clauzele din contractul de credite.
Persoanele fizice pot beneficia de credite, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
realizează venituri certe și cu caracter permanent, pe întrega perioadă
de creditare;
constituie și utilizează surse proprii de finanțare;
garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le
realizează, precum și garanții reale;
nu înregistrează debite sau alte obligații neachitate la scadență către
bancă și terți, la data solicitării împrumutului.
După aprobarea unui contract de credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de către client a unor date nereale și numai după expirarea unui termen de preaviz de minim 5 zile calendaristice, care va fi comunicat în scris acestuia. Banca poate întrerupe imediat, fară preaviz, utilizarea de către client a unui credit aprobat, în cazul în care acesta a încalcat condițiile contractului de credit privind destinația, utilizarea, garanțiile, termenele etc, sau în cazul în care situația economică și financiară a acestuia nu mai asigură condiții de garanție și rambursare.
Banca acordă credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută, pe seama resurselor proprii și a celor atrase, în conformitate cu prevederile din planul de credite și resursele de acoperire ale acestora, aprobat de organele competente .
Este interzisă acordarea efectivă a vreunei sume din creditul aprobat fără încheierea, în prealabil, a contractului de credit între bancă și împrumutat.
Contractul de credit se întocmește în minim 3 exemplare, a căror destinație este următoarea: primul exemplar se păstrează la loc distinct, stabilit de conducerea unității băncii, constituind portofoliul de contracte de credit al unității bancare respective; al doilea exemplar se predă împrumutatului care va semna de primire pe primul exemplar; al treilea exemplar se păstrează în dosarul de credite al agentului economic, pe întreaga perioadă de creditare, până la rambursarea integrală. Toate cele trei exemplare ale contractului de credit sunt exemplare originale, având fiecare în parte aceeași putere juridică. Din partea băncii, contractul de credit se semnează de către reprezentanții autorizați și se vizează pentru legalitate de consilierul juridic al unității bancare teritoriale, care acordă efectiv creditul, iar din partea agentului economic, de reprezentanții autorizați ai acestuia.
În cazul persoanelor fizice beneficiare de împrumuturi, contractul de credit va fi semnat de către împrumutat și giranții acestuia, la bancă, în prezența consilierului juridic sau a înlocuitorului acestuia.
Fiecare filă din contractul de credit, inclusiv anexele acestuia, respectiv scrisoarea de garanție bancară, contractul de depozit bancar, contractul de garanție imobiliară etc. vor fi semnate și de șeful compartimentului de credite al unității bancare sau de persoana delegată în acest sens.
În situația în care împrumutații sunt unități subordonate fără personalitate juridică din cadrul unor regii autonome sau societăți comerciale, și creditele solicitate depășesc competența stabilită acestora de a angaja credite, acestea le vor solicita regiilor autonome sau societăților comerciale cărora le sunt subordonate majorarea nivelurilor de competență. În cazul unităților subordonate care nu au un patrimoniu propriu suficient, garanțiile materiale cu care se garantează creditul respectiv vor fi prezentate de regia autonomă sau societatea comercială sub semnatura reprezentanțților legali ai acestora. În acest sens vor fi încheiate convenții la nivelul Centralei băncii.
În contractele de credite nu se admit modificări, ștersături, clauze contractuale care nu fac obiectul contractului respectiv, care pot conduce la interpretări eronate sau la pierderea drepturilor ce decurg din contract.
După încheierea contractului, ofițerul de credite, împreună cu consilierul juridic, anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziție a creditului aprobat, verifică:
înscrierea garanțiilor la judecătoria din raza teritorială în care se află
imobilul ipotecat sau judecătoria din raza teritorială în care se află debitorul în cazul constituirii gajurilor, precum și notificarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile asiguarte, ipotecate și gajate în favoarea băncii;
constituirea și utilizarea integrală a surselor proprii cu care
împrumutatul participă la realizarea proiectului creditat;
alte prevederi din contract care condiționează punerea la dispoziție a
creditului.
Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat
se face printr-un act adițional, ca urmare a apariției uneia din următoarele situații:
se majorează sau diminuează creditul inițial aprobat pentru același
obiect de creditare;
se modifică datele de acordare a creditului;
se modifică durata (scadența) contractului de credit;
se modifică orice altă clauză din contractul de credit.
2.1.2 Riscuri la încheierea contractului de credit bancar
Activitatea de creditare implică un risc prin chiar elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanță cunoașterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate și acceptarea lui în cunoștință de cauză.
În scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca va urmări îndeplinirea următoarelor condiții:
împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu
pot depăși, cumulate, conform art.29 al Legii nr 33/1991 privind activitatea bancară, 20% din capitalul și rezervele băncii. Capitalul și rezervele băncii includ capitalul propriu și capitalul suplimentar, care se determină, potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României potrivit fondurilor proprii ale societății bancare. Lunar, Direcția de Politici și Risc de Credite, comunică unității bancare teritoriale nivelul fondurilor proprii ale băncii pentru a fi avute în vedere de acestea în activitatea de credite. Se consideră un singur debitor orice persoană sau grup de personae fizice sau juridice care beneficiază împreuna sau cu titlu individual de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară și care sunt legate economic între ele, în sensul că:
una dintre persoane exercită asupra celorlalte, direct sau indirect
putere de control;
nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc
de credit pentru societatea bancară, întrucat persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încat, dacă una dintre ele va întâmpina dificultăți de rambursare, alta sau celelalte vor întâmpina greutăți similare;
Conform art. 12 din Ordonanța Guvernului nr.15/1993 privind unele
măsuri pentru restructurarea activității regiilor autonome, pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, mijloacele regiei autonome nu sunt suficiente, acestea pot contracta credite cu societăți comerciale bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent sau poate emite titluri negociabile pe piață, în aceleași limite. Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Finanțelor sau după caz, a Direcțiilor Generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat.
Potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României, suma totală a
împrumuturilor mari acordate debitorilor nu pote depăși de opt ori fondurile proprii ale băncii. Un împrumut este considerat mare când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor și a altor angajamente asumate în numele acestora, în lei și valută, depășesște 10% din fondurile proprii ale societății bancare. La stabilirea împrumuturilor mari nu se include împrumuturile garantate de stat sau alte societăți bancare.
Toate creditele și scrisorile de garanție și orice alte angajamente în lei
și valută, pe termen scurt, mediu și lung, acordate unui agent economic indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, nu vor putea depăși de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respective. Prin capitalurile proprii ale agentului economic respectiv, se înțelege capitalul social și primele legate de capital, diferențele din reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat raportat din anii precedenți, subvențiile pentru investiții, precum și aportul întreprinzătorului individual, dacă există angajament scris, în formă autentică, privind menținerea acestuia pe toată durata creditării.
În cazul clienților incluși în programe guvernamentale speciale de
restructurare, redresare financiară etc., banca va putea acorda credite numai în limita sumelor cuprinse în aceste programe, cu aprobarea și în condițiile stabilită de organele abilitate.
Acordarea de credite și de scrisori de garanție în lei și în valuta, pe
termen scurt, mediu și lung pentru subunitățile fără personalitate juridică care, potrivit actelor de constituire, aparțin unor regii autonome, societăți comerciale sau altor unități centrale care se constituie ca un singur debitor, se va efectua de catre sucursalele, filialele și agențiile băncii, în limita competențelor stabilite, numai după obținerea avizului scris de la Direcția de Poliție și Risc de credite din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de acordare, competențele de semnare a contractelor de credite și de gajare în favoarea băncii a unor bunuri din patrimoniul economic.
În vederea asigurării și menținerii unui raport minim de solvabilitate,
împrumuturile și garanțiile în lei și valută, acordate de bancă nu vor putea depăși de 12,5 ori fondurile proprii ale societății bancare.
Pentru eliminarea riscului, banca nu acordă credite:
agenților economici care înregistrează pierderi și sunt fără perspective
de redresare, cu excepția cazurilor în care, prin acte normative s-a reglementat altfel;
agenților economici care nu contribuie la capitalul propriu, la
finanțarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de dezvoltare;
unităților economice pentru care s-a instituit procedura de
reorganizare sau lichidare judiciară în conformitate cu prevederile legii nr.64/1995 privind procedura de reorganizare și lichidare judiciară, cu excepția cazurilor în care instanța judecătorească hotărăște că pot fi acordate credite în vederea reorganizării și redresării activității debitorului.
În scopul supravagherii și gestionării riscurilor ce pot apare în activitatea de acordare a creditelor și scrisorilor de garanție în lei și valută se va proceda astfel:
în activitatea de acordare a creditelor și eliberare a scrisorilor de
garanție pentru operațiuni comerciale și/sau necomerciale care privesc afaceri cu partenerii străini, banca va urmări încadrarea în limita de expunere stabilită în raport cu riscul de țară. Din acest punct de vedere, țările au fost împărțite pe grupe de risc în funcție de situația politică și economică recunoscută pe plan mondial. În raport cu clienții săi, banca va urmări ca acordarea de credite și eliberarea de scrisori de garanție să se efectueze, de regulă, numai în cazul operațiunilor cu parteneri externi apartinând țărilor din categoria A stabilite prin reglementările în domeniu ale Băncii Naționale a României.
în operațiunea de acordare de credite și eliberare a scrisorilor de
garanție pe care banca le efectuează cu societățile bancare din țară și/sau din străinătate, în nume propriu sau în numele clienților săi, se va asigura încadrarea în limitele de expunere pe societăți bancare care se stabilește prin hotarâre a organelor de conducere ale băncii pe baza propunerilor direcțiilor de specialitate. Limitele de expunere la risc pe bănci se revizuiesc anual de Direcția de Relații Internaționale sau ori de câte ori apar modificări în evoluția poziției băncilor partenere pe piață.
Toate împrumuturile, scrisorile de garanție și alte angajamente în lei
sau valută, pe termen scurt, mediu sau lung acordate unui singur debitor care depășesc 1,5% din fondurile proprii ale băncii se vor supune înainte de aprobare, analizei și avizului Comitetului de Risc care funcționează în Centrala băncii.
Imediat după angajare, creditele, scrisorile de garanție și alte
angajamente în lei și valută pe termen scurt, mediu sau lung acordate unui singur debitor care, cumulate, depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii vor fi communicate în scris de către sucursalele județene Direcției de Politici și Risc de Credite.
II.4 Încetarea contractului de credit bancar.
Contractul de credit bancar înceteaza de drept la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau la data rezilierii unilaterale a acestuia de către bancă, în situația neexecutării obligațiilor contractuale de către împrumutat.
Contractul de credit produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului și dobânzilor, inclusiv prin executare silită sau procedura de reorganizare și lichidare judiciară.
Încetarea contractului de credit prin efectul rezilierii, are drept consecință încetarea efectelor contractului pentru viitor. Prin urmare, la data declanșării rezilierii, toate sumele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit devin scadente. Toate aceste sume viitoare se cumulează în acest moment cu sumele restante, neachitate, ele constituind obiectul executării voluntare sau silite.
În cazul cand nu sunt îndeplinite condițiile din contract pentru a pune la dispoziție a creditului, conducerea unității băncii va comunica în scris împrumutatului cauzele neacordării efective a creditului.
CAPITOLUL III
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
III.2 Obligațiile băncii.
Responsabilitatea bancară.
1.Răspunderea civilă a băncii.
Prin natura ei, această raspundere este o răspundere contractuală, deoarece își are izvorul în îndeplinirea clauzelor contractului încheiat între bancă și client.
Culpa contractuală a băncii constă în nerespectarea obligațiilor asumate prin contrac, de exemplu:
anularea sau reducerea nejustificată a unui credit acordat;
neverificarea unui efect de comerț înainte de a-l plăti;
prezentarea cu întârziere la plată a unei cambii;
refuzul de a plăti un cec cu acoperire suficientă;
plata unui cec cu toate că s-a efectuat opoziție în formă legală.
Uzurile bancare aduc precizările necesare diligențelor normale specifice exercitării profesiunii bancare.
Banca Națională a României poate să stabilească reguli si norme eticeși profesionale pentru calitatea și activitatea unui conducător de societate bancară, precum și pentru activitatea personalului bancar.
Clauzele contractuale de neresposponsabilitate produc efecte numai dacă se referă la culpă lejeră, dar nu și în cazul culpei grave, cum ar fi depildă întârzierea nejustificată a prezentării la plată a unei cambii.
CAPITOLUL IV
CATEGORII DE CREDITE BANCARE
IV.1. Contractul de credit bancar incheiat pentru persoanele fizice.
IV.1.1 Principii și reguli generale de creditare a persoanelor fizice.
Operațiile de aprobare și acordare a creditelor au la baza prudența bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.
Activitatea de creditare a persoanelor fizice se bazează, în primul rând, pe identificarea și evaluarea cât mai exacte a capacității de plată a solicitanților, ca principală sursă de rambursare a creditului și de paltă a dobânzilor. Pornind de la capacitatea de plata a solicitanților, banca va stabili voloumul creditului posibil de acordat și perioada de creditare.
Toate creditele acordate vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții.
Conform art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, contractele de credit bancar, percum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării cerditului bancar, constituie tituluri executorii. La acordarea creditelor, banca urmărește ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop, banca cere ca imprumutații și giranții să prezinte, în toate cazurile, garanții morale, iar creditele trebuie să fie garantate astfel încat volumul garanțiilor constituite să acopere datoria maximă a împrumutatului, formată din credit și dobânzi.
Creditele se acordă pentru destinația stabilită prin contractele de împrumut, această condiție fiind obligatorie pentru împrumutați. Utilizarea creditului acordat pentru alta destinație decât cea stabilită prin contract, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea și să retragă împrumutul acordat.
Rambursarea anticipată a oricăror sume datorate în cadrul creditului, se poate efectua numai cu acordul prealabil al băncii, la data scadenței, prin diminuarea corespunzatoare a soldului creditului rămas de rambursat, dacă prin contractul de împrumut sau actele adiționale la acesta nu s-a stabilit altfel. În acest sens, ofițerii de credite vor recalcula rata lunară totală de rambursat și/sau numarul de rate rămase de rambursat.
Creditele vor fi aprobate numai în limita competențelor stabilite și a plafoanelor disponibile comunicate pentru fiecare categorie de împrumut. Este interzisă acordarea de credite peste plafoanele aprobate de către organele competente. Împrumuturile acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca sau personalului acesteia, inclusiv familiilor acestora, pot fi premise numai în condițiile stabilite de reglementările Băncii Naționale a României.
IV.1.2 Condiții de creditare a persoanelor fizice.
Principalele condiții ce se cer a fi îndeplinite de către persoanele fizice, în vederea contractării de împrumuturi, sunt:
a) să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedterminată și să realizeze venituri certe, cu caracter de permanență, care să asigure plata lunară a ratelor din credite și a dobânzilor aferente;
b) să deschidă la unitățile teritoriale ale băncii respective un cont curent, în care vor depune avansul minim solicitat ca sursă proprie și o sumă cel puțin egală cu nivelul ratei lunare totale de rambursat, sumă care se va manține pe toată perioada de creditare;
c) să garanteze rambursarea împrumuturilor solicitate atât cu veniturile ce realizează, cât și cu garanții reale și/sau persoanle;
d) să nu înregistreze debite sau alte obligații neachitate la scadență către bancă sau terți la data solicitării împrumutului, potrivit documentelor doveditoare (extrase de cont de la diferite bănci, certificate de la circumscripțiile financiare, declarații pe propria răspundere etc.).
IV.1.3 Reguli și proceduri privind analiza și aprobarea creditelor.
Pe baza informațiilor prezentate de solicitant cu privire la volumul și destinația împrumutului, ofițerii de credite trebuie să cunoască dacă pentru categoria respectivă de împrumut există plafon disponibil la nivelul unde acesta se gestionează. În funcție de nivelul plafonului disponibil, ofițerii de credite vor prezenta solicitantului condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească în vederea contractării de împrumuturi. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, ofițerii de credite se vor informa cu privire la situația patrimonială și familială a solicitantului pentru a aprecia dacă acesta este în măsură să asigure rambursarea și garantarea împrumutului și a dobânzilor aferente. Dacă reiese că sunt posibilități reale de garantare și rambursare a împrumutului, ofițerii de credite vor stabili:
– volumul împrumutului solicitat;
– nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, astfel încat, de exemplu, în regulamentul Băncii Comerciale Române, volumul maxim al unei rate lunare de rambursat să nu fie mai mare de o jumătate din veniturile nete lunare realizate de împrumutat și nici mai mică de o treime din aceste venituri.
– numarul de rate în care urmează să se armburseze creditul.
În cazul în care volumul creditului posibil de contractat este acceptat de solicitant, ofițerii de credite vor comunica acestuia documentele ce se cer de către bancă în vederea contractării creditului.
Cererea de împrumut, neînsoțită de restul documentației, se înregistrează în registrul de intrare a documentelor și se repartizează spre verificare și analiza serviciului de credite. Ofițerii de credite au obligația să verifice dacă documentația este completă și dacă documentele anexate sunt întocmite și completate cu respectarea metodelor și cerințelor formulate de bancă.
Analiza documentelor de împrumut presupune, din partea ofițerilor de credite, parcurgerea, în principal, a următoarelor faze:
stabilirea calității solicitantului, pe baza documentelor de identitate;
încadrarea solicitării în criteriile și condițiile specifice categoriei de
împrumut, în funcție de destinația ce urmază a fi dată împrumutului;
determinarea capacității împrumutatului de rambursare a creditului și
dobânzilor aferente, pe baza analizei bugetului familiei.
Informațiile înscrise în documentele prezentate băncii cu privire la
situația patrimonială a solicitantului, identitatea și caracteristicile bunurilor ce urmază a fi constituite drept garanții, vor fi verificate de ofițerii de credite la fața locului.
În urma analizelor efectuate și pe baza concluziilor favorabile rezultate, ofițerii de credite vor determina volumul împrumutului ce pote fi acordat, numarul de rate și termenul maxim de rambursare, precum și perioada pentru care acesta se acordă. Astfel, se poate trece la întocmirea referatului de credite din care trebuie să rezulte:
– datele de identificare ale solicitantului și giranților;
– volumul creditului propus și aprobat și destinația acestuia;
– încadrarea, condițiile generale și specifice de creditare;
– sursele și capacitatea de rambursare, cuantumul ratelor lunare totale de rambursat care sunt antecalculate;
– garanțiile asiguratorii ce se vor constitui;
– competența de aprobare.
Referatul de credite, împreuna cu întreaga documentație, se prezintă
șefului compartimentului de credite, care are obligația să verifice respectarea condițiilor și criteriilor prevazute în instrucțiunile de lucru și să semneze referatul. Apoi se prezintă directorului unității bancare pentru a fi incluse pe ordinea de zi a comitetului director. Membrii comitetului director își vor exprima cu claritate punctele de vedere față de propunerea prezentată și hotărește cu majoritatea simplă aprobarea, avizarea sau respingerea creditului. Toate acestea se consemnează în procesul verbal al ședinței. Documentațiile de credit aflate în competența de aprobare a centralei băncii se retrimit împreuna cu avizul comitetului director al sucursalei, direcției de specialitate.
IV.1.4 Garanțiile creditelor
La acordarea creditelor, banca va urmării ca persoanele fizice solicitante să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență. Pe lângă garanțiile morale, banca va solicita garantarea împrumuturilor și a dobânzilor aferente cu veniturile realizate de către aceștia, precum și cu garanții reale și personale. În cazul în care, la scadență, debitorul nu-și poate achita datoriile, creditorul, dacă are garanții constituite potrivit legi , pe baze contractuale, le poate executa, îndestulându-și creanța.
În cazul în care veniturile realizate de împrumutat nu permit achitarea ratei totale de rambursat, calitatea de girant plătitor o poate îndeplini orice persoană, dacă face dovada, prin adeverințe de salariu, că realizează venituri permanente suficiente pentru rambursarea ratei de credit plus dobânda datorată și își asumă obligații de rambursare a creditului prin semnarea contractului de împrumut. În situația în care veniturile realizate de un singur girant sunt insuficiente, va putea fi admis și al doilea girant plătitor.
În cazul în care un credit este garantat cu garanții reale, constituite sub forma ipotecii de rangul I asupra unor bunuri imobile, inclusiv asupra unor terenuri aflate în intravilan, aflate în proprietatea împrumutatului sau a altei persoane, aceasta îndeplinește calitatea de girant cu ipotecă. În cazul cumpărării de locuință, va putea fi admisă înlocuirea ipotecii constituită de girantul cu ipotecă, cu ipoteca asupra imobilului cumpărat din credit. Banca va admite ipotecarea în favoarea sa, numai a acelor bunuri imobiliare care se află în circuitul civil și au valuare de piață.
Asigurarea directă a băncii, împotriva riscului de nerambursare a creditelor acordate persoanelor fizice și a dobânzilor aferente, se efectuează de către sucursalele județene ale băncii prin intermediul unităților teritoriale ale societăților de asigurare-reasigurare potrivit contractelor de asigurare dinte bancă și respectivele societăți. Contractul pentru asigurarea împotriva riscului financiar de neplată se încheie pe un an de zile de la acordarea creditului și se prelungește pe noi perioade de câte un an de zile până la recuperarea integrală a creditului și a dobânzilor aferente. În scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca va solicita beneficiarilor de credite să asigure la societățile de asigurarea-reasigurare bunurile aduse în garanție. În funcție de mărimea riscurilor și calitatea garanțiilor oferite, banca poate solicita, atunci când consideră necesar, completarea garanțiilor cu cesiunea de creanță asupra drepturilor cuvenite împrumutatului din asigurarea de viață care se va solicita în cazul persoanelor cheie, a persoanelor singure etc.
Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite drept garanție de către solicitanți pot fi verificate, dacă din analiza capacității de rambursare a împrumutului și/sau girantului plătitor nu rezultă că ratele de credit și dobânzile aferente pot fi achitate la scadențele stabilite prin contractele de împrumut, aceasta fiind principala sursă de rambursare, valorificarea garanțiilor fiind numai o sursă secundară de protecție a creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute.
IV.1.5 Întocmirea, verificarea și semnarea contractelor de împrumut și de garanție.
În scopul întocmirii contractului de împrumut, vor fi convenite, pe lângă elementele cunoscute și aprobate privind volumul creditului, perioada de creditare și rata anuală a dobânzii, data angajării creditului și ziua din luna la care urmează să fie efectuate rambursările, având în vedere :
– posibilitățile alimentării contului curent, în funcție de data plății salariilor, inclusiv circuitul bancar, fie prin depuneri în numerar, fie prin virament de la unitatea care face plata salariilor;
– data la care clientul se obligă să efectueze prima rambursare este cea convenită cu împrumutatul în funcție de ziua de plată a salariului, dar care nu va depăși 60 de zile de la data primei trageri. În situația în care intervalul dintre data primei trageri și data scadenta este mai mic de 30 de zile, prima rată de rambursat va cuprinde rata de credit plus dobânda calculată la numărul efectiv de zile.
Perioada de tragere, în care pot fi efectuate plățile din conturile separate de împrumut, începe de la data semnării contractului de credite și durează până la angajarea totală a creditului, fără a depășii 90 de zile.
Este interzisă acordarea efectivă a vreunei sume din creditul aprobat fără existența la dosarul de credite a tuturor documentelor prevăzute de instrucțiuni și fără încheierea în prealabil a contractului de credite.
Împrumuturile pentru persoanele fizice se acordă în baza contratelor de credite întocmite de bancă. Contractele de credite, actele adiționale și contractele de garanție vor fi înregistrate de către ofițerii de credite în Registrul contractelor de credite și garanție. Registrul va fi unic pentru fiecare unitate bancară teritorială și se va păstra de șeful compartimentului de credite.
Contractele de împrumut, împreuna cu documentația și graficul de rambursare, se prezintă consilierului juridic al unității bancare, pentru a constata dacă acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Asupra leglității, consilierul juridic se pronunță prin avizare sau înscrierea obiecțiunilor sale pe contractul de credite.
După încheierea contractului de credit, ofițerii de credite împreuna cu consilierul juridic al băncii, anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziție a creditului aprobat, verifică:
înscrierea garanțiilor la judecătoria din raza teritorială în care se află
imobilul ipotecat sau judecătoria din raza teritorială îin care se află debitorul în cazul constituirii gajurilor, precum și notificarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate, ipotecate și gajate în favoarea băncii;
constituirea și utilizarea integrală a surselor proprii cu care
împrumutatul participă la realizarea proiectului creditat, cât și depunerea în contul curent a unei sume cel puțin egală cu nivelul ratei lunare totale de rambursat, care se va menține pe toată perioada de creditare.
Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat
se va face numai pe baza unui act adițonal. Actul adițional se va încheia ori de câte ori cel puțin una din clauzele contractului de credit încheiat anterior necesită modificări ca urmare a apariției uneia dintre următoarele situații:
– se majorează sau se diminuează creditul inițial aprobat pentru același obiect de creditare;
– se modifică datele de acordare a creditului;
– se modifică scadența contractului de credit;
– se modifică orice altă clauză din contractul de credit.
Contractul de credit încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, daca împrumutatul a achitat toate obligațiile sale față de bancă, iar în situația în care se înregistrează credite și dobânzi restante contractul de credit rămâne în vigoare până la data recuperării integrale a creanțelor băncii.
Contractul de credit produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului și dobânzilor, inclusiv prin executare silită.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile din contract pentru punerea la dispoziție a creditului, conducerea unității băncii va comunica în scris împrumutatului cauzele neacordării efective a creditului.
În contractele de credite care se încheie de către bancă cu clienții săi se vor putea introduce și alte clause specifice din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții și care să ducă la diminuarea riscului în activitatea de creditare.
Pentru bunurile mobile și imobile admise în garanția împrumutului și aflate în proprietatea împrumutatului sau garantului se încheie contracte de garanție imobiliară sau maobiliară, după semnarea contractului de împrumut. Acestea se vor întocmi prin completarea informațiilor specifice furnizate de proprietarii de drept ai bunurilor asistați de consilierul juridic al băncii în formulare tipizate. Mandatarul băncii, împreuna cu proprietarii de drept ai bunurilor vor proceda la încheierea în formă autentică a contractului de ipotecă la sediul notarului public.
IV.1.6 Deschiderea conturilor și efectuarea plăților.
În baza comunicarii de aprobare a creditului, data potrivit competențelor, seful compartimentului de credite va solicita compartimentului conturi si viramente rezervarea unui simbol pentru contul separat de imprumut in conformitate cu categoria creditului si simbolul contului current al clientului pentru a putea fi inscrise in contractul de imprumut.
Seful compartimentului credite verifica indeplinirea conditiilor de acordare a imprumutului, iar dupa aprobarea acestuia dispune intocmirea plafonului de credite si a scadentarului creditului, de catre ofiterul de credite.
Deschiderea conturilor si efectuarea primei trageri din creditele aprobate se va efecta de catre seful compartimentului conturi si viramente numai dupa prezentarea de catre ofiterii de credite a unui exemplar din contractul de credite semnat de catre banca si imprumutat. In acelasi mod se va proceda si in cazul suplimentarii creditelor. Seful compartimentului conturi si viramente verifica daca plafonul este completat cu toate datele cerute si confirma corectitudinea simbolurilor de conturi rezervate. Dupa verificare originalul plafonului de credite se remite compartimentului de credite cu viza sefului compartimentului conturi si viramente.
In cazul in care imprumutatul nu a deschis un cont curent labanca, pe baza contractului de imprumut semnat de partile contractante, i se va deschide un cont care va functiona dupa regulile de functionare ale conturilor curente. Simbolul contului curent va fi inscris in toate exemplarele contractului de imprumut. In cont curent, imprumutatul este obligat sa depuna o suma care sa acopere:
– cel putin nivelul unei rate lunare totale antecalculate de rambursat ce se va
mentine pe toata perioada de creditare;
– avansul minim reprezentand sursa proprie pe care imprumutatul s-a angajat sa o
constituie.
Banca va putea sa dispuna, fara acordul imprumutatului, de suma reprezentand rata lunara totala de rambursat numai in situatia in care soldul contului curent la data scadentei nu permite achitarea obligatiilor de plata ale imprumutatului.
Platile din creditele apribate se efectueaza prin virament, direct din conturile separate de imprumut in contul sau pe numele beneficiarului de suma, utilizand ordinul de plata intocmit de imprumutat potrivit reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei:
a. obligatiile imprumutatului, in calitate de emitent al ordinului de plata sunt:
– sa cunoasca cu exactitate denumirea beneficiarului de suma, a bancii si a
simbolului de cont in care urmeaza sa se faca plata sau, cand beneficiarul nu are cont deschis la o banca, numele, prenumele si adresa exacta a beneficiarului de suma;
– inaintea intocmirii ordinului de plata, sa prezinte ofiterului de credite
documentele justificative, pentru a obtine viza acestuia, privind efectuarea platilor de credite, in stricta concordanta cu destinatia imprumutului inscrisa in contract;
b. obligatiile ofiterilor de credite:
– sa verifice, pe baza documentelor justificative prezentate de imprumutat (factura,
comanda, precontract, oferta acceptata, deviza de lucrari, contract, recomandari si devize medicale), concordanta dintre destinatia creditului inscrisa in contractul de imprumut;
– urmareste pe baza propriului scadentar, modul de recuperare a ratelor de
imprumut si a dobanzilor, luand in considerare orice situatie deosebita intervenita in evolutia creditului.
c. obligatiile administratorului de cont:
– separate de controlul de forma si fond pe care le efectueaza potrivit normelor de
lucru in vigoare, administratorul de cont are obligatia de a verifica daca, in cazul ordinelor de plata achitate din credite, exista viza ofiterului de credite, care are dreptul sa autorizeze astfel de plati;
– va refuza efectuarea platilor din credite daca documentele nu sunt intocmite si
semnate de persoanele indreptatite;
Eliberarea in numerar din conturile de imprumut este interzisa. Vor putea fi enumerate sume in numerar in cazuri justificate si numai in limita sumelor proprii in contul curent al clientului, cu respectarea legii si reglementarilor din domeniul monetar ale Bancii Nationale a Romaniei.
IV.1.7 Rambursarea creditelor si achiatrea dobanzilor datorate
Scadenta unei rate sau a unui imprumut este termenul la care obligatia devine exigibila si trebuie platita de catre debitor.
Termenele de rambursare se stabilesc in functie de categoriile de credite fie integral, la o anumita data, fie in transe.
Scadenta creditelor pe termen scurt, mediu si lung acordate persoanelor fizice se efectueaza in rate lunare antecalculate, esalonate in functie de datele de realizare a veniturilor corelate cu prevederile din bugetul de venituri si cheltuieli al familiei. Data la care imprumutatul se obliga sa achite ratele de credit scadente si dobanda datorata se stabilesc luand in calcul data realizarii veniturilor, circuitul bancar plus o marja de 2-3 zile lucratoare.
Rescadentarea creditelor acordate persoanelor fizice se efectueaza satfel:
Amanrea termenului de rambursare a unui credit se realizeaza prin modificarea
scadentei intermediare la o data viitoare fata de cea stabilita initial, fara insa a depasi termenul maxim de acordare a creditului respective;
Prin prelungirea termenului de rambursare a unui credit se intelege modificarea
scadentei finale a acestuia la o data viitoare, care depaseste termenul maxim de rambursare stabilit initial, fara a depasi termenele prevazute de lege.
Rescadentarea creditelor se aproba de organele in competenta carora a intrat initial aprobarea creditelor respective. Aceasta se efectueaza de banca, la cererea scrisa a clientilor sai beneficiar de credite, adresata in timp util, inainte de expirarea scadentei ratei pentru care s-a solicitat amanarea, iar in cazul creditelor care intra in competenta Centralei bancii, cu cel putin 15 zile calendaristice inainte de expirarea scadentei.
Noile termene de rambursare rezultate in urma rescadentarii creditelor vor fi inscrise in acte aditionale la contractile de credite incheiate cu imprumutatii.
In cazurile deosebite, justificate economic, cand imprumutatul se confrunta cu greutati majore in rambursarea ratelor de credit si achitarea dobanzilor aferente acestora, la solicitarea clientului, ofiterii de credite vor analiza situatia economico-financiara a imprumutatului si vor putea propune reesalonarea la plata a intregului credit.
Prin reesalonare se pot prelungi sau amana toate scadentele ratelor intermediare si finale si modificarea coantumului acestora in cadrul soldului total ramas de rambursat fara a se putea depsi termenele maxime de creditare, prevazute de lege .
Reesalonarea creditelor se aproba de organele in competenta carora a intrat initial aprobarea creditelor espective.
Procedura de reesalonare a unui credit va putea fi declansata numai dupa epuizarea celorlalte facilitati prevazute de rescadentare. Se admite o singura reesalonare a aceluias credit. In cazul unui credit reesalonat nu sunt admise rescadentari.
In cazuri deosebite, Centrala bancii va putea aproba, la propunerea sucursaleleor judetene si alte reesalonari sau reactivari ale unor credite, fara a se depasi termenele maxime de creditare.
Pentru creditele reesalonate banaca va percepe o dobanda majorata fata de dobanda de baza practicata la categoriile respective de imprumuturi (de exemplu, Banca Comerciala Romana majoreaza dobanda de baza cu doua puncte procentuale). Dobanda majorata se va percepe incepand cu ziua aprobarii reesalonarii imprumutului respective, aplicata la intregul sold ramas de rambursat.
Noile scadente si costurile aferente stabilite in urma reesalonarii vor fi stipulate intr-un act aditional la contractul de credite.
In situatii deosebite, cand rate din credit si dobanzile aferente nu au putut fi recuperate la scadenta, banca va analiza din proprie initiativa situatia clientului in cauza si de comun accord cu imprumutatul va declansa procedura de reesalonare a creditelor.
La datele stabilite in contractile de credite incheiate de banca cu imprumutatii, ratele si dobanzile devin exigibile, creditorul fiind indreptatit sa solicite achitarea acestora, iar debitorul este obligat sa le plateasca.
Creditele acordate persoanelor fizice prin conturi separate de imprumut se ramburseaza la termenele si in sumele prevazute in contractul de credite, din disponibilitatile existente in contul curent, prin debitarea acestuia in corespondenta cu contul separate de imprumut, de regula, din initiativa imprumutatilor sau din initiativa bancii, pe baza de note contabile intocmite de administratorii de cont, in cazul in care, la scadenta, debitorii nu au initiat plata.
Modalitatile de alimentare a conturilor curente ale imprumutatilor sunt:
– retinerea pe statul de plata a ratelor si dobanzilor scadente de catre unitatea unde
lucreaza imprumutatul si virarea acestora cu ordine de plata in contul curent deschis la banca, pe numele debitorului;
– virarea cu ordin de plata emis de catre imprumutat din conturi curente si de
disponibilitati existente la alte banci;
– depunerea in contul current a numerarului cu foaie de varsamant.
Este obligatia imprumutatului ca, indiferent de modalitatea de alimentare a contului curent, acesta sa asigure existenta in cont, in ziua scadentei, a sumei reprezentand datoria catre banca.
La data inscrisa in contractul de credit si in scadentar, administratorii de cont vor opera, pe creditul contului separate de imprumut, suma reprezentand rata de credit scadenta, iar in contul de creante atasate, rata de dobanda, prin debitarea, pe baza de nota contabila, a contului curent al imprumutatului.
In cazul in care disponibilitatile cu care a fost alimentat contul curent nu sunt suficiente pentru rambursarea partiala sau integrala a ratelor si dobanzilor ajunse la scdenta, banca va utiliza, pentru recuperarea creantalor, rata de siguranta existenta in contul imprumutatului. Daca, dupa utilizarea integrala a ratei de siguranta, debitaorul nu asigura disponibilul necesar rambursarii partiale sau integrale a ratelor ajunse la scdenta, diferenta rambursata se trece, in ziua scadentei, in contul de credite restante, pe baza de note contabile intocmite de ofiterii de credite, iar dobanzile, in contul de dobanzi restante.
In situatia in care exista comisioane, taxe, speze, dobanzi neachitate si/sau credite restante, sumele datorate vor putea fi preluate din contul curent al imprumutatului, oricand in cursul lunii.
In cazul creditelor a caror rambursare este asigurata direct de banca la o societate de asigurare – reasigurare, neplata a doua rate consecutive di credit, da dreptul bancii sa solicite recuperarea acestora de la societatea de asigurare–reasigurare in baza contractului de asigurare impotriva riscului de neplata.
Pentru creditele garantate cu asigurarea impotriva riscului de neplata, in contractele de credite incheiate de banca cu imprumutatii se va trece in mod obligatoriu clauza potrivit careia bunurile cumparate sau realizate din credit constituie garantia creditelor si dobanzilor aferente.
IV.2.Contractul de credit bancar incheiat pentru persoanele juridice.
IV.2.1 Categorii de personae juridice ce pot beneficia de credite.
Sunt clienti ai bancii, in ceea ce priveste contractarea unui credit, persoanele fizice si juridice, indiferent de forma de organizare si natura capitalului social, romane si straine rezidente in Romania, care au conturi deschise la banca si care isi deruleaza operatiunile prin aceste conturi. Dintre acestia amintim:
– regii autonome, companii si societati nationale, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Ordonantei de Urgenta nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome si actelor normative privind infiintarea companiilor nationale;
– societati comerciale cu capital de stat sau privat care isi desfasoara activitatea in cadrul economiei nationale, constituite potrivit Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale si Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, modificata si completata prin…………..
– societati comerciale cu capital integral strain sau mixt, constituite potrivit legii;
– societati agricole cu personalitate juridica constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole;
– asociatile de proprietari si alte forme de asociere prevazute de lege;
– alte personae juridice organizate in conformitate cu legea si care desfasoara activitati legale.
IV.2.2 Deschiderea conturilor la banca.
Agentii economici, indiferent de forma de organizare si natura capitalului social, vor prezenta unitatilor teritoriale ale bancii cererea de deschidere de cont la care vor anexa, in copi , diferite acte, stabilite in functie de natura juridica a fiecaruia, dupa cum urmeaza:
a)in cazul regiilor autonome:
-hotararea de guvern sau hotararea organelor judetene si municipale ale administratiei locale privind infiintarea regiilor autonome;
-regulamentul de organizare si functionare ale regiei autonome;
-certificatul de inmatriculare de la registrul comertului;
-codul fiscal;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
b)in cazul societatilor comerciale cu capital de stat:
-hotararea de guvern sau decizia organului administratiei de stat, de infiintare a societatii comerciale;
-statutul societatii comerciale si contractul societatii;
-certificatul de inmatriculare de la registrul comertului;
-codul fiscal;
-ordinul de numire al directorului sau managerului;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
c)in cazul societatilor comerciale cu capital privat:
-hotararea judecatoreasca de infiintare a societatii comerciale;
– statutul societatii comerciale si contractul societatii;
-certificatul de inmatriculare de la registrul comertului;
-codul fiscal;
-extras din procesul verbal al adunarii generale a asociatilor care confirma dreptul conducatorului societatii sau a reprezentatilor acestuia de a dispune de cont;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
In cazul societatilor comerciale cu participare de capital strain care beneficiaza de facilitati conform Ordonantei de Urgenta nr. 31/1997, pe langa documentele de mai sus, se vor prezenta in copie si certificatul de investitor eliberat de Agentia Romana de Dezvoltare.
d)in cazul organizatiilor de masa, politice si obstesti :
-actul de constituire a organizatiei si hotararea judecatoresca de infiintare a acesteia;
-procesul verbal pentru desemnarea conducerii organizatiei;
-statutul organizatiei;
-codul fiscal;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
e)in cazul Ambasadelor si Consulatelor acreditate in Romania :
-scrisoare din partea Ministrului Afacerilor Externe din tara respectiva catre Minstrul Afacerilor Externe din Romania prin care se desemneaza conducatorul autorizat al ambasadei;
-acordul incheiat cu Ministerul Afacerilor Externe din Romania privind deschiderea ambasadei;
-comunicarea Ministerului Afacerilor Externe din Romania–Directia Consulara cu privire la confirmarea persoanei care exercita functia de consul general din ambasada;
-patentul de functionare in Romania a consulatului respectiv;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
f)in cazul asociatilor civile proprietari:
-actul de constituire a asociatiei de la prima adunare generala;
-ultimul proces verbal al adunarii asociatiei prin care s-au stabilit comitetul de bloc si administratorul;
-fisa specimenelor de semnaturi ale persoanelor autorizate a beneficia de cont si amprenta stampilei.
Sefii compartimentului conturi si viramente analizeaza daca documentatia depusa in copie cuprinde toate actele necesare deschiderii contului si verifica daca acestea sunt conforme cu originalul. Cererile prezentate de solicitantii ale caror documente indeplinesc conditiile prevazute, vor fi vizate de sefii compartimentului operativ contabil si consilierii juridici, fiind propuse spre aprobare conducerii unitatii bancare teritoriale care se va pronunta operativ.
Subunitatile fara personalitate juridica, componente ale agentilor economici, pot deschide la unitatile bancare teritoriale ale bancii, din alte localitati sau din aceeasi unitate de baza, subconturi de incasari si plati sau, dupa caz, subconturi colectoare. In situatia in care unitatea de baza are cont deschis la alta unitate teritoriala a bancii, deschiderea subconturilor de incasari si plati sau, dupa caz, a celor colectoare se face in baza unei cereri de deschidere de subcont, depusa la unitatea de baza, cu personalitate juridica, la unitatea bancara ce o deserveste, cu justificarea necesitatii si legalitatii deschiderii acestora. Dupa aprobarea cererii, unitatea bancara care deserveste clientul cu personalitate juridica, comunica acordul privind deschiderea subcontului si conditiile de functionare a acestuia, unitatii bancare teritoriale la care urmeaza sa functioneze subcontul.
Daca unitatea de baza nu are cont la unitatea teritoriala a bancii, deschiderea subconturilor se poate face in baza unei cereri depusa de aceasta, direct la unitatea bancara teritoriala la care urmeaza sa functioneze subcontul, impreuna cu documentatia necesara deschiderii conturilor.
Subunitatile fara personalitate juirdica care isi desfasoara activitatea in alt judet decat unitatea de baza, au obligatia, in conformitate cu prevederile art. nr 46 din Legea nr.31/1991 privind societatile comerciale, sa se inmatriculeze la registrul comertului din judetul respectiv. Aceeasi obligatie le revine, prin normele nr.3021/1994 privind modul de tinere si de completare a registrului comertului, si subunitatilor fara personalitate juirdica care isi desfasoara activitatea in acelasi judet cu unitatea de baza. O copie a certificatului de inmatriculare la registrul comertului va fi depusa impreuna cu toata documentatia necesara deschiderii subcontului la unitatea bancara teritoriala care va deschide subcontul unitatii respective.
Societatile comerciale ce desfasoara activitati in alte localitati decat cele in care au sediul principal, chiar daca nu dispune de subunitati fara personalitate juridica, pot deschide subconturi colectoare de incasari la unitatile bancare din localitatile unde societatea efectueaza incasari. Sumele colectate in aceste subconturi de incasari urmeaza a fi virate la termenele convenite, pe baza de ordin de plata sau nota contabila, in conturile principale deschise la unitatile bancare din localitatea unde functioneaza unitatea de baza. Unitatea bancara unde agentul economic are deschis contul principal comunica unitatii bancare teritoruale din localitatea unde clientul efectueaza incasari, acordul pentru deschiderea subconturilor de incasari derea subconturilor de incasari onturilor colectoare, conditiile de functionare, precum si simboloul contului principal unde urmeaza sa vireze sumele incasate.
Potrivit art.21 din Legea nr.26/1990 privind registrul comertului, comerciantii au obligatia de a inregistra la registrul comertului orice modificare privitoare la faptele si mentiunile inregistrate, in termen de 15 zile de la data producerii lor. O copie a cererii de inscriere de mentiuni se va prezenta si unitatii bancare teritoriale in termen de cel mult 5 zile lucratoare de la data eliberarii ei de catre registrul comertului. Aceste obligatii ale agentilor economici vor fi stipulate in conventia de cont incheiata de catre banca cu clientul sau la deschiderea contului.
Soldurile subconturilor de incasari si plati sau a celor colectoare ale subunitatilor fara personalitate juridica vor fi virate, in limita disponibilului din cont, in contul unitatii de baza, de regula, cu ordin de plata semnat de persoanele autorizate sa dispuna efectuarea de operatiuni, mentionate in fisa specimenelor de semnaturi.
Documentatia privind deschiderea contului sau subcontului, inclusiv cererea aprobata, conventia de cont si cea privind efectuarea operatiunilor de decontare se pastreaza in dosare intocmite pentru fiecare titular de cont, de catre seful contabil sau seful serviciului conturi si viramente, dupa caz, cu exceptia unui exemplar al fisei cu specimenele de semnaturi, care se preda lucratorului ce gestioneaza contul respective. Cel de-al doilea exemplar cu specimenele de semnaturi se pastreaza intr-un dosar separate, la seful contabil sau seful serviciului de conturi si viramente, in vederea efectuarii controlului operativ. In cazul inlocuirii unor acte din documentatia privind deschiderea de cont, actele inlocuite sau anulate, purtand data expirarii valabilitatii, se claseaza la sfarsitul acestui dosar.
Conturile si subconturile agentilor economici vor fi inchisede unitatile bancare teritoriale, in urmatoarele cazuri:
– la cererea titularului;
– daca titularul nu mai indeplineste conditiile cu privire la deschiderea si functionarea contului sau subcontului;
– daca, in decurs de 6 luni, contul sau subcontul nu prezinta alta miscare decat operatiuni reprezentand dobanda bonificata la disponibilitatile existante, iar soldul contului sau subcontului este mai mic de un milion de lei, cu exceptia conturilor de depozit la termen deschise de personae fizice si juridice.
In cazul in care titularul nu mai indeplineste conditiile cu priviere la deschiderea si functionarea contului sau subcontului, sau daca in curs de 6 luni contul sau subcontul nu prezinta alta miscare decat operatiuni reprezentand dobanda bonificata la disponibilitatile existente, iar soldul contului sau subcontului este mai mic de un milion de lei, banca va comunica titularului, in scris, cu 10 zile lucratoare inainte, posibilitateta inchiderii contului sau subcontului, cerand sa fie luate masuri pentru activitatea acestuia sau, in caz contrar, sa procedeze la inchiderea conturilor. In situatia in care titularul de cont nu da curs comunicarii banci , se va proceda la calcularea si la inregistrarea la zi a dobanzilor bonificate la disponibilitatile existente in conturi, iar conturile respective vor fi inchise. Titularul contului sau subcontului inchis poate intra in posesia sumelor care ii apartin la carerea sa, sau poate solicita redeschiderea contului, caz in care banca va trata aceasta operatiune ca o noua deschidere de cont.
Nu se vor inchide conturile asupra carora s-a instituit proprire, cele ale agentilor economici pentru care s-a instituit procedura reorganizarii si lichidarii judiciare in baza Legii nr.64/1995, precum si cele care inregistreaza credite si dobanzi restante si indoielnice, chiar daca prin acestea nu s-au mai efectuat operatiuni, o perioada mai mare de 6 luni.
Modul concret de efectuare a operatiunilor prin conturile deschise la banca se va plati pe baza de contract de cont incheiat de banca cu clientii sai, in care se vor stipula toate obligatiile partilor potrivit dispozitiilor legale in vigoare, normelor cadru si normelor tehnice ale Bancii Nationale a Romaniei, precum si propriilor instructiuni de lucru ale bancii privind cecul, cambia, biletul de ordin si ordinul de plata.
IV.2.3 Analiza economico-financiara a activitatii clientilor
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situatiei economico-financiare, indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta, analiza economico-financiara se bazeaza pe documentele de sinteza contabila, pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum si pe analiza fluxului de lichiditati pentru perioadele urmatoare.
Analiza economico-financiara a clientilor contine:
analiza bilantului contabil care presupune:
-examinarea bilanturilor si a situatiilor financiare. Bilanturile contabile ale societatilor comerciale sunt supuse verificarii si certificarii de catre cenzori, experti contabili, contabili autorizati cu studii superioare sau societati comerciale de expertiza contabila, dupa caz, in conditiile stabilite de Ministerul Finantelor. In acelasi mod se stabilesc si conditiile privind verificarea si certificarea bilanturilor contabile ale regiilor autonome;
analiza imobilizarilor corporale si necorporale si a surselor de acoperire a
acestora;
analiza decontarilor, datoriilor si obligatiilor fata de terti;
analiza costurilor, in vederea dimensionarii corecte a volumului de credite pentru
activele circulante care fac obiectul crediatrii.
analiza veniturilor, cheltuielilor si contului de profit si pierderi care presupune:
– anliza rezultatelor si a profitului obtinut;
– analiza repartizarii profitului net;
– analiza pierderilor inregistrate si recuperarea lor.
– anliza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate ofera posibilitatea unei mai
bune intelegeri la nivelul fiecarei activitati, a modului in care sunt generate fondurile si utilizarii acestora, precum si impactul asupra disponibilitatilor banesti ale agentilor economici, la sfarsitul perioadei anlizate.
analiza fluxului de lichiditati pe periaoda urmatoare presupune ca pe baza
rezultatelor obtinute anterior si a profitului de contracte de aprovizionare, productie, desfacere, a perspectivei avriatiei stocurilor sa se evalueze si sa se prognozeze:
– posibilitatea clientului de a genera, in viitor, lichiditati;
– capacitatea clientului de a-si onora obligatiile viitoare de plata.
IV.2.4 Aspecte nefinanciare privind clientii bancii.
Analiza nefinanciara vizeaza credibilitatea clientului. In acest scop se va face evaluarea cat mai reala a activitatii de creditare, iar banca va analiza atat riscurile financiare, cat si cele nefinanciare la care se expune. Factorii nefinanciari la care ifluenteaza activitatea clientului pot fi interni sau externi.
In fundamentarea deciziei de acordare a uni credit, ofiterii de credite vor tine seama de urmatoarele specte interne:
– conducerea activitatii (mangementului);
– activitatea clientului;
– strategia.
Factorii nefinanciari exteni care trebuie avuti in vedere la fundamentarea deciziei
de acordare a uni credit sunt:
domeniul de activitate – caracteristicile domeniului de activitate din punct de
vedere la competitivitatii, profitabilitatii, tehnologizarii, cheltuielilor de capital, costuir fixe ridicate asu reduse.
Incadrarea activitatii clientului in politica economica generala si in tendintele
strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate.
Impacutl legislatiei asupra activitatii clientului.
Impactul ufactori macroeconomici asupra activitatii clientului.
Depenednta si pozitia geografica fata de sursele de aprovizionare si pietele de
desfacere, fata de caile de transport etc.
Caracteristicile sociale ale pietelor de desfacere: obiceiuri alimentare, inclinatia
asupra unui anumit tip de cosum.
Analiza aspectelor nefinanciare privind clientii bancii se va efectua de catre ofiterii de
credite:
– ori de cate ori un client al bancii solicita un credit, dar nu ami mult de o data pe
an;
– ori de cate ori, din informatiile obtinute de banca, rezulta ca ar putea fi posibile
modificari majore in activitatea clintilor beneficiar de credite aflati in portofoliu.
Concluziile rezultate din analiza aspectelor nefinanciare privind clientii se vor utiliza
de banca la:
– fundamentarea deciziei de preluare a unor noi clienti;
– fundamentarea deciziei de creditare;
– analiza situatiei clientilor;
– analiza situtiei profitului de imprumuturi.
IV.3. Categorii de credite
IV.3.1 Credite pentru consum.
In Europa secolului al XVlea, bancile private ca si cele publice, raspandite in Italia si Spania isi utilizau capitalul numai in mari operatiuni comerciale sau in finantarea lucrarilor publice. De aceea, nevoia de credit pentru consumpe care o resimpteau pesoanele particulare dupa dezastrul provocat de numeroasele razboaie locale si de epidemii nu isi gasea solutia decat in recurgerea la imprumutul camataresc bazat pe amanet. Rapacitatea camatarilor provoca o puternica reactie populara. In aceste imprejurari intervine Ordinul Fratilor Minoriti care a decis sa combata camata si a fondat banci de imprumut pe gaj. Aceste institutii aveau un capital foarte redus si ca principala sursa donatiile enoriasilor instariti.Cheltuielile pe care le impunea multimea operatiunilor marunte depaseau nu numai mijloacele modeste ale acestor institutii ci si volumul cheltuielilor pe care le-ar fi implicat efectuarea unor operatiuni de proportii mari dar mai putin numeroase. De aceea, foarte curand s-a perceput o minima dobanda necesara acoperirii cheltuielilor de functionare. In secolele urmatoare aceste banci s-au raspandit si in alte tari europene, fiind urmate de actualele case de credit municipal care functioneaza sub autoritatea consiliilor municipale.
Este firesc ca generatia actuala sa-si doreasca sa dispuna cat mai curand de conditiile confortului pe care le ofera productia si serviciile economiei contemporane. Totodata insa dezvoltarea productiei si a serviciilor impune incitarea consumului astfel ca este dificil de stabilit daca productia stimuleaza consumul sau cererile consumatorilor impulsioneaza productia. Accesul la aceste bunuri si conditii de confort este facilitate prin creditul pentru consum. Un domeniu important al creditului pentru consum il reprezinta creditul pentru construirea sau cumpararea unei locuinte sau a unei resedinte secundare. Pentru a-si realize dorinta, consumatorul este determinat sa-si mobilizeze mai intai propriile posibilitati de economisire. Pe baza depozitelor de economii, bancile acorda credite destinate consumului. In concurenta cu bancile comerciantii diversifica si multiplica ofertele de marfuri si de prestari servicii pe credit. Tentatia devine irezistibila pentru consummator si consecinta economica este indatorarea excesiva.
In raport cu destinatia creditului pentru consum acesta poate fi mobiliar sau imobiliar.
La randul sau creditul mobiliar poate fi acordat sub forma unui imprumut personal sau sub forma creditului legat de achizitionarea unui anumit bun de folosinta indelungata. Cu aceasta din urma forma de credit sunt assimilate inchirierea cu otiune de cumparare si prestarile de servicii cu plata in rate sau la termen. Sub aspectul tehnicilor bancare utilizate, imprumutul personal poate fi acordat sub forma deschiderii unui credit sau sub forma acceptarii pozitiei debitoare a contului clientului pana la plafonul creditului consimtit. Cele mai multe deschideri de credit permanent sunt insotite de carti bancare.
IV.3.2 Credite destinate finantarii comertului international.
Creditele pentru export au ca destinatie finantarea necesitatilor curente sau exceptionale ale clientilor, ocazionate de activitatea de export si se aproba pa baza documentatiei prezentate de agentii economici, cu conditia existentei contractelor de export sau comenzilor ferme incheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, care fac obiectul creditului solicitat, din care sa rezulte: calitatea si felul marfii, conditiile si graficul de livrare, modalitatea si termenele de plata.
Creditele se pot acorda numai dupa prezentarea comunicarii de la societatea bancara din tara sau strainatate, agreata de banca, a deschiderii acretivului de export irevocabil, in favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plata garantate bancar.
In cazul in care clientul solicita acordarea de credite necesare realizarii de produse contractate la export pentru care acreditivul urmeaza sa fie deschis ulterior, banca poate onora astfel de cereri daca in contractile de export este precizata o modalitate de plata asiguratorie.
Incasso-ul documentar se va accepta ca modalitate de plata daca din analiza efectuata rezulta ca intre parteneri sunt relatii de colaborare traditionale si nu au existat situatii de intarziere sau neefectuare a platii. In acest scop, unitatile bancare teritoriale vor solicita Directiei Relatii Internationale informatii asupra bonitatii partenerilor externi.
Acordarea creditelor pentru export va fi conditionata de asigurarea acestra impotriva riscului comercial de neplata, atunci cand banca considera necesar, pe toata perioada de creditare, de catre institutii specializate din tara (de exemplu de catre EXIMBANK).
Creditele pentru finantarea comertului international pot fi acordate exportatorilor sau importatorilor.
Creditele acordate exportatorilor pot fi credite de prefinantare a productiei sau credite de mobilizare a creantelor asupra cumparatorului strain dupa livrarea marfii. Creditele de prefinantare se pot acorda in doua modalitati:
– exportatorul subscrie biletele la ordin bancii finatatoare care le sconteaza la banca centrala a statului;
– exportatorul trage doua cambii asupra a doua banci care le accepta, apoi fiecare banca sconteaza cambia acceptata de cealalta; creditul astfel acordat este stins prin plata facuta de comparator in momentul livrarii sau prin rescontul cambiilor de catre banci inainte de acest moment.
In cazul creditului pe termen scurt, exportatorul subscrie un billet la ordinal bancii sale sau trage o cambia asupra acestei banci, care o accepta. Plata facturii, efectuata de catre cumparatorul strain, va reprezenta pentru banca, o rambursare a creditului acordat acestuia.
In cazul creditului pe termen mediu si lungeste necesara interventia unui organismde asigurare cuontra riscului de neplata, pentru a fi posibila mobilizarea acestor creante asupra strainatatii.
IV.3.3 Credite pentru facilitati de cont.
Creditele pentru facilitati de cont reprezinta credite pe perioade scurte si foarte scurte de timp, pana la 30 zile calendaristice (in cazul Bancii Comerciale Romane), acordate agentilor economici care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar fata platilor. Ele se pot acorda pentru acoperirea decalajului intervenit in fluxul de lichiditati ca urmare a intarzierilor in incasarea marfurilor livrate, lucrarilor executate sau serviciilor prestate. Aceste credite se acorda la cererea agentilor economici, prin conturi separate de imprumut, intr-o anumita limita a sumei (de exmplu, in limita sumei de cel mult 500 mil. Lei pe client, in cazul Bancii Comerciale Romane).
Volumul creditului se determina pe baza analizei incasarilor medii zilnice in ultimile 3 luni, a posibilitatii eliminarii cauzelor care au generat neincasarea la termen a veniturilor si previziunii incasarii creantelor pana la rambursarea creditului. Nivelul cerditului se va stabili in functie de valoarea totala a marfurilor livrate, lucrarilor executate sau serviciilor prestate de client pana la data solicitarii creditului, cu conditii certe de incasare pana la expirarea duratei de creditare, influenta cu obligatiile ce urmeaza a se platiin urmatoarele zile (30 zile in cazul Bancii Comerciale Romane) de la aprobarea creditului, catre salariati, bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, catre banca sau alte banci, catre furnizorii de materii prime, energie, gaze naturale etc.
Acordarea si rambursarea facilitatilor de cont se efectueaza astfel incat la data scadentei, plafonul de credite aprobat cu aceasta destinatie isi pierde valabilitatea, procedandu-se la recuperarea eventualelor angajamente ramase nerestituite din disponibilitatile agentului economic, potrivit legii.
Creditele pentru facilitati de cont se vor pune la dispozitia clientilor numai dupa intocmirea formelor legale de garantare a acestora si semnarea bilaterala a contractelor de credite de catre banca cu beneficiarii de astfel de imprumuturi. Creditele pentru facilitati de cont vor fi garantate cu garantii acoperitoare, fiind obligatorie cesionarea in favoarea bancii a fluxului de lichiditati derulate prin banca. Intrucat aceste credite se acorda pe o perioada foarte scurta de timp si au un caracter operativ, iar beneficiarii acestora sunt agenti economici cu o situatie economico-financiara foarte buna, banca poate accepta gajul general, ca unica forma de garantie.
IV.3.4 Credite pentru marfuri vandute cu plata in rate.
Credite pentru marfuri vandute cu plata in rate se acorda agentilor economici pentru acoperirea necesarului temporar de lichiditati pe perioada de timp cuprinsa intre vanzarea bunurilor de folosinta indelungata catre populatie si incasarea integrala a contravalorii acestora de la cumparatori.
Volumul creditelor pentru marfuri vandute cu plata in rate se stabileste ca difernta intre pretul bunurilor de folosinta indelungata si avansul achitat de cumparatori, care nu poate fi mai mic de 25 % din valuarea bunurilor respective.
In vederea determinarii de catre banca a volumului creditului si stabilirii scadentelor ratelor de rambursat, agentii economici care solicita astfel de credite vor prezenta bancii, pe langa documentatia necesara si borderoul contractelor de vanzare-cumparare incheiate cu personae fizice ce cumpara astfel de bunuri, care va contine: numarul curent, numarul si data contractului de vanzare-cumparare, valoarea totala a contractului, avansul achitat, valoarea fiecarei rate lunare si data la care s-a convenit a fi achitate.
Acordarea si rambursarea creditelor pentru marfuri vandute cu plata in rate prin cont separate de imprumut se efectueaza conform procedurilor acordarii creditelor globale.
Ramburasrea creditelor se face in rate lunare al caror cuantum va fi egal cu suma ratelor ce urmeaza a fi achitate de cumparatori in luna respective in conformitate cu clauzele din contractile de vanzare-cumparare cu plata in rate.
IV.3.5 Credite pentru activitati desfasurate de persoane fizice autorizate si producatori agricoli individuali, pe termen scurt.
Banca poate acorda persoanelor fizice, in baza legii si a propriului statut de
organizare si functionare, credite in lei pe termen scurt, de pana la 12 luni, pentru achizitionarea de materii prime, materiale si marfuri necesare desfasurarii activitatilor de productie, prestari servicii, comert si orice alte activitati economice potrivit legii. Creditele sunt acordate in baza unor contracte de credite in functie de volumul si regularitatea veniturilor, iar rambursarile sunt efectuate prin varsaminte periodice, de regula lunar.
Prin persoane fizice se intelege:
pesoane fizice independente si asociatiile familiale autorizate sa desfasoare
activitati economice sau sa presteze servicii potrivit Decretului –Lege nr.54/1990, notarii publici si avocatii autorizati in conditiile Legii nr.36/1995, respectiv Legii nr.51/1995, medicii si farmacistii autorizati in baza Decretului-Lege nr.54/1990 si alte categorii de liber-profesionisti autorizati potrivit statutului lor profesional;
producatorii agricoli individuali sau asociati in diferite forme, fara personalitate
juridica, ce lucreaza suprafete de teren agricol aflat in proprietate sau arendate pe baza de contract;
orice persoana.
Principalele conditii generale ce trebuie indeplinite de persoanele fizice in vederea contractarii de imprumuturi sunt:
– sa realizeze venituri certe, cu caracter de permanenta, avand calitatea de:
– persoana fizica autorizata ;
– producator agricol individual ce lucreaza suprafete de teren agricol aflate in
proprietate su arendate pe baza de contract ;
– salariat angajat cu carte de munca pe o perioada nedeterminata ;
– sa deschida la banca un cont curent personal in care:
– imediat dupa semnarea contrctului de imprumut, se obliga sa vireze din contul
curent personal avansul minim solicitat ca sursa proprie ;
-se obliga sa mentina, pe toata perioada creditarii, o suma cel putin egala cu
nivelul ratei lunare totale de rambursat ;
– sa poata garanta rambursarea crdeitelor solicitate atat cu vaniturile ce le realizeaza,
cat si cu garantii reale;
– sa accepte ca platile din contul de imprumut sa fie efectuate numai prin virament,
sumele in numerar fiind eliberate numai din contul curent personal al titularului;
– la data solicitarii imprumutului, potrivit documentelor doveditoare, sa nu
inregistreze debite sau alte obligatii neachitate la scadenta catre banca si terti.
Volumul creditului posibil de contractat se determina pornind de la urmatoarele
elemente:
– nivelul ratei lunare totale pe care o suporta imprumutatul;
– numarul de rate lunare de rambursat;
– rata anuala a dobanzii pentru categoria de imprumut solicitata.
La rata anuala a dobanzii se va avea in vedere ca aceasta este diferntiata in functie de
categoria de imprumut solicitata si de tipul imprumutatului.
Pe baza elementelor si conditiilor convenite cu clientul, ofiterii de credite vor determina volumul creditului posibil de contractat. In cazul in care acest volum este acceptat de catre solicitant, ofitarii de credite vor comunica solicitantului documentele ce se cer de catre banca in vederea contractarii creditului.
Ofiterii de credite au obligatia sa verifice daca documentatia este completa si intocmita cu respectarea cerintelor bancii. In situatia in care documentatia este incompleta sau din continutul documentelor prezentate nu rezulta cu claritate indeplinirea criteriilor si conditiilor specifice, documentatia va fi completata sau restituita, dupa caz, comunicand totodata solicitantului, motivele restituirii.
Analiza documentatiei de imprumut presupune, din partea ofiterului de credite, parcurgerea in principal a urmatoarelor faze:
– stabilirea calitatii solicitantului, pe baza documentelor de identitate ;
– incadrarea solicitarii in criteriile si conditiile specifice categoriei de imprumut in
functie de destinatia ce urmeaza a fi data imprumutului;
– determinarea capacitatii de rambursare a creditului si dobanzilor aferente, pe baza
analizei bugetului de familie, in principal, iar in cazul creditelor pentru activitati productive, pe baza analizei declaratiei de impunere si a adeverintei de venit, eliberate de administratia financiara.
Pentru dimensionarea cat mai reala a ratei lunare de credit si a ratei dobanzii, ofiterii de credite au obligatia de a analiza modul de fundamentare a bugetului de venituri si cheltuieli al familiei. Ca urmare, la venituri vor fi admise in calcul cele care au caracter de permanenta si pot fi dovedite cu documente. Veniturile cu caracter intamplator sau cele pentru care nu exista siguranta in mentinerea lor pe toata perioada de creditare nu vor fi admise in calcul. La cheltuieli, se va urmari ca ecastea sa nu fie subevaluate. Pentru stabilirea nivelului minim acceptat de banca pentru cheltuieli vor putea fi utilizate si datele privind puterea de cumparare si cheltuielile familiale de consum. Pe baza datelor certe rezultate din adeverintele de salarii si acelor din bugetul familiei verificat, ofiterii de credite sunt in masura sa determine rata totala lunara de rambursat.
Referatul de analiza, impreuna cu intreaga documentatie, se prezinta sefului compartimentului de credite, care are obligatia sa verifice respectarea conditiilor si criteriilor prevazute in normele de lucru si sa semneze referatul. Documentatiile complete se prezinta directorului unitatii bancare teritoriale pentru a fi incluse pe ordinea de zi a Comitetului director. Hotararea Comitetului director, inclusiv conditiile de avizare sau aprobare se consemneaza in procesul verbal al sedintei.
Acordarea, derularea si rambursarea creditelor pentru activitati desfasurate de catre persoanele fizice autorizate si producatorii agricoli individuali, pe termen scurt, se efectueaza printr-un cont separat de imprumut, in baza contractelor de credite, in functie de volumul si regularitatea veniturilor imprumutatilor, si ale caror rambursari sunt efectuate prin varsaminte periodice.
In cazul in care imprumutatul nu are deja deschis un cont current la banca, pe baza contractului de imprumut semnat de catre partile contractante, i se va deschide un cont care va functiona dupa regulile generale de functionare ale conturilor curente. Simbolul contului current va fi inscris in toate exemplarele contractului de imprumut.
Angajarea creditelor aprobate persoanelor fizice se efectueaza prin virament, sumele putand fi eliberate in numerar numai in cazuri justificate, cu respectarea plafoanelor legale stabilite.
IV3.6 Credite pentru activitatea de leasing.
Leasingul este forma speciala de inchiriere a bunurilor imobile sau mobile de
catre societati financiare specializate, care indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru desfasurarea acestei activitati, catre agentii economici care, in general, nu dispun de suficiente fonduri proprii sau imprumutate pentru a-si achizitiona asrfel de bunuri cu plata integrala, sau nu doresc sa-si achizitioneze aceste bunuri intucat le sunt necesare numai pentru perioade scurte de timp.
Leasingul reprezinta o conventie prin care locatorul (in calitate de proprietar) cedeaza locatarului, pentru o perioada determinata, dreptul de utilizare a unui bun imobiliar, mobiliar sau a unui activ necorporal destinat desfasurarii activitatii de exploatare a locatarului, contra unei chirii, cu obtiunea de cumparare la scadenta, la un pret convenit prin contractul inintial intre parti.
CAPITOLUL V
GARANTAREA CREDITELOR BANCARE
5.1 Garantiile creditelor.
In conformitate cu prevederile Legii privind activitatea bancara nr. 33 din 1991 , “ la acordarea creditelor , societatile bancare vor urmarii ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadenta . In acest scop , acestea pot cere solicitantilor garantarea imprumutului cu bunuri mobile si immobile “. Activitatea de creditare se bazeaza pe viabilitatea planului de afaceri prezentat bancii si de capacitatea imprumutatului de a genera venituri si , respectiv , lichiditati , care constituie principala garantie si sursa de rambursare a creditelor si de plata a dobanzilor .
In raporturile sale cu debitorul , creditorul este expus unor riscuri care impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei . In cazul in care in ziua scadentei debitorul nu isi poate achita datoriile si nu mai poate sa-si execute obligatia asumata , creditorul , daca are garantii constituite in conditiile legii , pe baze contractuale , le poate executa indestulandu-si creanta.
Dupa natura lor , garantiile pot fi :
garantii reale . Sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin afectarea
unui bun al debitorului in vederea asigurarii executarii obligatiei asumate . Bunul constituit drept garantie este protejat de la urmarirea celorlalti creditori chirografari – a caror creanta nu este insotita de nici o forma de garantie reala sau personala – fiind , deci , destinat urmaririi si satisfacerii cu prioritate a creantei garantate . Garantiile reale confera creditorului garantat :
dreptul de preferinta in temeiul caruia , in cadrul executarii silite , din
valuarea bunului respectivse va asigura mai intai satisfacerea integrala a creditorului garantat si numai ceea ce prisoseste va servi satisfacerii pretentiilor celorlalti creditori ;
dreptul de urmarire , in temeiul caruia creditorul va putea urmari bunul in
mainile oricui s-ar afla , in masura satisfacerii creantei garantate .
garantii personale . Sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin care una
sau mai multe persoane se angajeaza printr-un contract accesoriu incheiat cu creditorul , sa plateasca acestuia datoria debitorului , in cazul in care acesta nu o va plati el insusi .
In cazul clientilor care se confrunta cu greutati in achitarea la scadenta a obligatiilor de plata , prezentand un risc semnificativ in ceea ce priveste rambursarea la scadenta a creditelor si achitarea dobanzilor aferente , banca va solicita ca imprumutatiisa semneze bilete la ordin care , potrivit Legii nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin , modificata prin Legea nr.83/1994 , constituie titlu executoriu si dupa investire cu formula executorie de catre judecatorie pot fi puse in executare silita fara alte formalitati prealabile .
In cazul in care garantiile asiguratorii acceptate de banca in momentul aprobarii creditului se transforma , schimbandu-si forma materiala in procesul de productie , prin prelucrare , introducere in consum , vanzare etc. , banca va solicita imprumutatului , iar acesta este obligat sa constituie noi garantii a caror valoare sa acopere integral creditul si dobanda aferenta.
Pentru a fi acceptate de catre banca , garantiile trebie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa poata fi transformate rapid in lichiditati;
sa fie materializate sub forma unui titlu , inscris authentic ;
bunurile sa fie in circuitul civil , sa se afle in proprietatea solicitantului sau a
girantului si sa nu fie afectate de alte creante ;
proprietarul bunurilor sa aiba capacitate de a le gaja sau ipoteca ;
bunurile care sunt achizitionate si puse in functiune anterior solicitarii creditului
trebuie sa fie in stare corespunzatoare de exploatare ;
bunurile achizitonate si nepuse in functiune , precum si bunurile care urmeaza a fi
procurate si achitate partial din credite sa fie noi si insotide de certificate de calitate si de garantie;
existenta pietelor de desfacere sau de potentiali cumparatori pentru bunurile
propuse drept garantie ;
bunurile propuse a fi luate in garantie sa fie in stare buna de functionare si sa se
incadreze in uzura fizica maxim admisa pentru fiecare categorie si tip de active prevazuta in normele bancii.
Neideplinirea acestor conditii si neidentificarea altor garantii conduce la imposibilitatea acordarii creditului solicitat . Garantiile acceptate de banca si constituite drept colaterale pentru creditele acordate si scrisorile de garantie eliberate vor fi inregistrate intr-un cont separat . Soldul contului reprezinta angajamente de garantie primite de la clientela , aferente creditelor in sold .
Banca nu va accepta in garantie bunuri in proprietate publica apartinand regiilor autonome sau unitatilor administrative teritoriale care sunt organizate si functioneaza in ramurile strategice ale economieie nationale , precum si in unele domenii apartinand altor ramurisatbilite de guvern . Fac obiectul excl;usiv al proprietatii publice bogatiile de orice natura ale subsolului , caile de comunicatii , spatial aerian , apele cu potential energetic valorificabil si acela care poate fi folosite in interes public , plajele , marea teritoriala , resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental , precum si alte bunuri stabilite de lege . Bunurile proprietate publica sunt inalienabile .
Constituirea garantiilor se efectueaza avand in vedere ca functiile pe care acestea le indeplinesc sunt urmatoarele :
stimuleaza si asigura respectarea disciplinei contractuale prin executarea in mod corespunzator si la termen a obligatiilor asumate de catre imprumutat ;
asigura securitatea creditului prin faptul ca garantia poate fi valorificata de catre banca in vederea acoperirii creditului nerestituit si a dobanzilor neachitate de catre debitori ;
asigura economisirea de lichiditati , in sensul ca imprumutatul dovedeste ca dispune de lichiditati potentiale .
5.1.1 Garantiile guvernamentale si garantiile bancare.
Garantiile guvernamentale se acorda de catre puterea executiva a statului , reprezentata de ministere care sunt autorizate sa emita garantii in numele si in contul statului pentru creditele acordate de societatile bancare in temeiul unor acte normative .
Scrisoarea de garantie bancara este o modalitate specifica de materializare a unei garantii data de catre o societate bancara la solicitarea unei persoane fizice sau juridice , care contracteaza un credit.Aceasta forma de garantare a unui credit esete considerate sigura datorita nivelului ridicat , in general ,al solvabilitatii unei banci , precum si lichiditatilor importante da care aceasta dispune.
Banca poate accepta , in garantarea unor credite , scrisori de garantie emise da alte institutii bancare si financiare . Banca poate sa emita scrisori de garantie la solicitarea clientilor sai pentru garantarea unor obligatii ale acestora fata de alte societati bancare . Competenta de aprobare a acestor scrisori de garntie revine exclusiv Centralei bancii .
Scrisoarea de garantie bancara va putea fi admisa in garantarea creditului , daca aceasta a fost emisa de catre o banca sau institutie financiara din tara sau strainatate , agreata de banca , prin care se angajeaza neconditionat si irevocabil , ca in cazul in care o anumita persoana juridical numita debitor principal nu va plati la un anumit termen o suma determinate si indicata in mod expres in scrisoare , sa plateasca ea insasi suma neachitata , in favoarea bancii beneficiare .
In cazul garantiilor emise da catre banca pentru clientii sai , se av urmari ca acestia sa aiba contul current pentru derularea activitatii de baza la banca , sa nu inregistreze datorii fata de bugetul statului sau bugetul asigurarilor sociale de stat , iar in functie de cash flow-ul perioadei pentru care se solicita scrisoarea de garantie , coroborat cu contractele de aprovizionare si desfacere sa rezulte ca agentul economic este in masura sa stinga din surse proprii datoria fata de unitatea in favoarea careia se va emite scrisoarea de garantie bancara .
5.1.2 Depozitul bancar sau cash-ul colateral
Depozitul bancar constituit in lei sau alte valute convertibile reprezinta o forma specifica a gajului cu deposedare , materializata sub forma unei sume de bani depusa de debitor la banca in favoarea beneficiarului in anumite conditii stabilite si communicate bancii de catre debitor .
Debitorul poate constitui depozitulbancar la societatea bancara care acorda creditul sau la o alta societate bancara , incheindu-se un contract de deposit .
Pentru ca depozitul bancar sa fie acceptat drept garantia creditului este necesar ca ofiterul de credite sa verifice indeplinirea urmatoarelor conditii :
indicarea bancii la care se constituie depozitul ;
in cazul in care acesta este la o alta banca decat banca care acorda creditul , se va
verifica daca aceasta este o societate bancara agreata de banca , credibilitatea si reputatia respectivei banci , indicarea expresa a bancii ca beneficiar al depozitilui.
valoarea depozitului bancar care sa acopere valoarea credituli solicitat plus
dobanda aferenta ;
temenul de valabilitate al depozitului ;
semnaturile autorizate ale agentului economic care constituie depozitul ;
certificarea scrisa a bancii la care s-a constituit depozitul in cazul cand acesta este
la o alta banca decat cea care acorda creditul.
5.1.3 Ipoteca .
Ipoteca este o garantie imobiliara reala si accesorie ce se constituie in baza art. 1746 – 1815 din Codul Civil , care nu implica deposedarea de bunul adus in garantie a celui ce o incheie . Ipoteca confera creditorului ipotecar neplatit la scadenta , dreptul de urmarire a imobilului in mainile oricui s-ar afla , dreptul de a cere scoaterea imobilului la executarea silita si de a fi platit cu preferinta din pretul astfel realizat . Dreptul real de ipoteca nu confera creditorului posesia , folosinta sau dispozitia asupra bunului ipotecat.
Caracteristicile generale ale ipotecii :
Ipoteca se caracterizeaza prin urmatoarele :
este un drept real accesoriu ce insoteste obligatia pe care o are debitorului fata de
creditor . Existenta ipotecii presupune , deci , existenta obligatiei principale pe care o garanteaza ;
este o garntie imobiliara ;
este individuala , in sensul ca va continua sa existe asupra intregului imobil , chiar
daca a fost platita o parte din datorie . Toate bunurile ipotecate si fiecare dintre ele , in intregime garanteaza intreaga creanta si fiecare fractiune a acesteia ;
este supusa principiului specializarii .Sub sanctiunea nulitatii , ipoteca trebuie sa
fie determinate atat asupra imobilului afectat de garantie , cat si asupra valorii creantei garantate .
nu se poate constitui decat in cazurile si cu formele prevazute de lege . Aceasta se
refera atat la obligativitatea incheierii contractului de ipoteca , cat si la transcrierea acesteia la judecatoria in circumscriptia careia se afla imobilul ipotecat.
Pot fi ipotecate :
bunurile immobile aflate in circuitul civil si accesoriile acestora care sunt
imobile prin destinatie ;
uzufructul asupra unor immobile .
Nu pot fi ipotectate bunurile immobile viitoare si bunurile mobile.
Pentru a putea fi ipotecate , bunurile immobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
sa fie in circuitul civil ;
sa fie determinate ;
sa fie bunuri prezente , nu viitoare ;
asupra unui bun indivizse poate constitui ipoteca numai cu consimtamantul
tuturor coproprietarilor .
Banca practica ipoteca conventionala , care ia nastere din acordul de vointa al partilor , prin incheierea unui contract de ipoteca . Prin constituirea ipotecii conventionale , imprumutatul trebuie sa indeplineasca doua conditii de fond : sa aiba capacitate deplina de exercitiu si sa aiba calitate de proprietar actual al bunului respectiv . Daca constituitorul este proprietar sub conditie suspensiva sau rezolutorie , ipoteca va fi afectata de aceleasi conditii . Banca nu va lua in garanite astfel de bunuri immobile .
Conditiile de forma ale contractului de ipoteca
fiind un contract solemn , constatarea acestuia trebuie realizata printr-un act scris
investit cu formula autentica de autoritatea competenta , respectiv notarul public , nerespectarea acestei formalitati esentiale conducand la nulitatea absoluta a ipotecii ;
in contractul de ipoteca se va mentiona imobilul ipotecat precum si suma
garantata ;
obligativitatea efectuarii publicitatii ipotecii prin care se asigura opozabilitatea
actului fata de terti precum si rangul de preferintaal ipotecii . Publicitatea consta in transcrierea ipotecii in registrul de transcriptiuni al judecatoriei in circumscriptia careia se fala imobilul ipotecat .
Rangul ipotecii este determinat de data inscrierii unei ipoteci la judecatoria competenta , fata de late ipoteci ce se constituie asupra aceluiasi imobil . O ipoteca inscriptionata asupra unui imobil ce nu mai este grevat de vreo alta sarcina anterioara , este de rangul intai , ipoteca constituita si inscriptionata ulterior acesteia , este de rangul al doilea si asa mai departe . Ipotecile inscrise in aceeasi zi au acelasi rang . Importanta rangului ipotecii consta in faptul ca intre doi creditori de rang diferit , cel cu rang prioritar va avea dreptul sa se despagubeasca integral din pretul imobilului ipotecat . Apoi , din ceea ce ramane , urmeaza a fi chemat sa se despagubeasca creditorul ipotecar de rang subsecvent .
Acceptarea de catre banca a ipotecii impune indeplinirea urmatoarelor conditii , intrunite cumulative :
ipoteca safie de gradul I , intrucat in caz de faliment cel ce detine o estfel de
ipoteca se indestuleaza primul la masa credala in raport cu ceilalti creditori ;
ipoteca de gradul II se poate accepta numai in urmatoarele conditii :
beneficiarul ipotecii de rangul I este tot o unitate a bancii si a fost constituita
pentru acordare de credit sau eliberarea unei scrisori de garantie;
valoarea bunului asupra caruia se constituie ipoteca de rangul II este suficienta
pentru a acoperi ambele obligatii fata de banca ;
scadenta creditelor garantate prin ipotecide rangul II sa nu depaseasca scadenta
creditelor garantate prin ipoteci de rangul I ;
debitorul nu mai are alte bunuri asupra carora sa se poata constitui garantii reale ;
valoarea imobilului ipotecat sa fie actualizata in functie de valoarea de piata si
marja de risc aferenta acestui tip de garantie si sa-ai conserve valoare in timp ;
durata existentei in timp a imobilului ipotecat sa fie certa pana in momentul
stingerii integrale a obligatiei ce a generat ipoteca ;
imobilul ipotecat sa fie asigurat impotriva tuturor riscurilor , iar polita de
asigurare sa fie cesionata in favoarea bancii ;
sa existe o piata sigura pentru bunuirle ipotecate ;
bunurile ipotecate sa nu fie afectate de sarcini.
Formalitatile inscrierii in cazul ipotecilor conventionale.
Potrivit art.1781 Cod Civil si art 108 din legea 36/1995 inscrierea ipotecii conventionale se face la judecatoria in circumscriptia careia se afla bunul ipotecat . Inscrierea ipotecii conventionale conserva dreptul de ipoteca timp de 15 ani de la inregistrare pentru creanta garantata . Dupa aceasta data dreptul de ipoteca se perima . Pentru a se conserva efectele inscrierii initiale , este absolut necesar ca , inainte de expirarea termenului de 15 ani , sa se procedeze la reinoirea inscrierii acesteia . Pentru ca inscriptia reinnoita sa pastreze rangul initial , este necesar ca la indeplinirea formalitatilor de reinnoire , sa se indice inscriptia care se reinnoieste . In caz contrar , noua inscriptie ipotecara va fi considerata ca fiind independenta de prima si deci , va capata rangul numai in ziua reinnoirii .
Radierea inscriptiilor ipotecare
Radierea inscriptiei ipotecare consta in incetarea efectelor acesteia , inainte de indeplinirea termenului legal de 15 ani , daca datoria a fost achitata in intregime . In acest caz , ipoteca ramanand fara obiect , trebuie radiata .
Efectele ipotecii.
Efectele fata de debitor.
Debitorul proprietar al bunului ipotecat pastreaza mai departe posesia imobilului ipotecat. Pe toata perioada are dreptul sa-si culega freuctele ca orice proprietar ( chirii , dobanzi , recolte etc.)
Debitorul poate instraina bunul ipotecat , dar aceasta se stramuta catre noul dobanditor , grevat de aceasta sarcina ( ipoteca ).
Efecte fata de creditor.
Ipoteca ii confera creditorului ipotecar , la scadenta , dreptul de a trece la realizarea ipotecii , recunoscandu-i un drept de urmarire a bunului in mainile oricui s-ar afla .
Creditorul ipotecar se bucura si de un drept de preferinta fata de ceilalti , luandu-se in considerare rangul ipotecii , pentru satisfacerea creantei sale . Asadar , din pretul obtinut din vanzarea silita a imobilului , creditorul ipotecar va primi plata integrala a creantei sale cu preferinta fata de alti creditori .
5.1.4 Gajul
Gajul poate fi utilizat drept garantie la acordarea creditelor , sub forma gajului civil sau commercial , cu deposedare sau fara deposedare .
Caracterul de gaj civil sau gaj commercial este determinat de obligatia principala pe care o garanteaza . Daca obligatia garantata prin gaj este un act de comert incheiat de un comerciant , gajul are caracter commercial , iar in caz contrar are caracter civil .Deci , caracterul gajului nu este determinat de natura bunurilor gajate , ci de natura obligatiei principale pe care acesta o garanteaza .
Gajurile constituite de banca pentru garantarea creditelor acordate sunt gajuri commercial intrucat operatiunile de banca si de schimb sunt acte de comert porivit art.3 Cod Comercial .
Gajul cu deposedare ( amanetul ) este un contract accesoriu , unilateral , real , prin care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil , corporal sau necorporal , in vederea garantarii datoriei sale . Se constituie in situatii mai deosebite asupra unor bunuri mobile cu valoare mare si volum fizic mic .
Gajul fara deposedare reprezinta un contract consensual in baza caruia , bunul ce constituie obiectul gajului ramane in continuare in posesia debitorului .Bunurile asupra carora se poate constitui gajul fara deposedare sunt urmatoarele :
bunuri mobile existente in patrimoniul imprumutatului de natura materiilor prime
, materialelor , semifabricatelor , produselor finite si altor marfuri , daca pe toata perioada creditarii se vor putea regasi in aceeasi forma , vor putea fi masurate si numarate , aflate in unitatile de productie sau depozite ;
bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente in patrimoniul imprumutatului
si care vor putea fi admise in garantie numai daca sunt in stare de functionare , iar uzura lor fizica nu depaseste 50 % .
Caracterele juridice ale contractului de gaj.
Caracterul accesoriu se manifesta fata de raportul principal al obligatiei pe
care o garanteaza , el nesubstituind decat atat timp cat exista obligatia principala .Efectul acestui caracter se manifesta in faptul ca stingerea sa depinde de soarta obligatiei principale garantate .
Caracterul real al contractului de gaj cu deposedare rezulta din faptul ca acest
raport nu ia nastere decat prin remiterea materiala a bunului gajat catre creditor . Remiterea se face , de regula , in mana creditorului obligat la pastrarea bunului gajat , pana la plata datoriei .
In cazul gajului fara deposedare , contractul de gaj este un contract consensual
, deposedarea bunului gajat nu mai constituie o conditie de existenta a contractului , aceasta fiind insa inlocuita cu obligatia efectuarii publicitatii .
Conditii necesrare pentru existente unui gaj valabil .
a ) Capacitatea partilor . Constituitorul gajului trebuie sa fie proprietarul bunului gajat si sa aiba capacitate de exercitiu deplina .
b) Remiterea bunului in cazul gajului cu deposedare . Dreptul de gaj cu deposedare nu se naste decat prin remiterea bunului , aceasta fiind o conditie de fond si nu de forma . Deposedarea debitorului si punerea in posesia creditorului , trebuie sa fie effective si permanenta . In cazul bunurilor preluate in gaj cu deposedare se va solicita avizul organelor competente din care sa rezulte clar autentificarea si valoarea de piata a bunurilor respective . Pe durata pastrarii in gaj , banca va percepe comisioanele legal stabilite pentru astfel de operatiuni .
c) Existenta unui act scris . Conform art. 1686 Cod Civil , partile trebuie sa incheie un inscris destinat a servi ca instrument constatator al acordului dintre parti si care sa cuprinda suma datorata , felul si natura lucrurilor gajate sau descrierea calitatii , greutatii si masurii lor .
d) Opozabilitatea contractului de gaj fata de terti . Contractul de gaj trebuie transcris la judecatoria in circumscriptia careia se afla debitorul , un exemplar pastrandu-se la mapa de amanet . In cazul gajului commercial cu deposedare nu este necesara inscrierea in registrul de amanet de la judecatorie . Opozabilitatea fata de terti se asigura prin insasi existenta inscrisului contractului de gaj . Gajul commercial fara deposedare se constituie prin contract de gaj ce trebuie inscris in registrul judecatoriei pentru asigurarea opozabilitatii fata de terti .
e) Asigurarea bunurilor . Bunurile gajate trebuie sa fie asigurate la o societate de asigurari , pe toata durata contractului de credit , iar drepturile rezultate din despagubiri sa fie cesionate bancii .
Asupra bunului gajat cu deposedare , creditorul are urmatoarele drepturi si obligatii :
sa retina bunul pana la achitarea integrala a datoriei . Gajul este indivizibil in
sensul ca , in intregul sau , garanteaza fiecare fractiune din datorie . Ca atare , dreptul de retinere a bunului de catre creditor , se mentine pana la achitarea integrala a datoriei ;
dreptul de a pastra bunul gajat implica si dreptul creditorului de a-l revendica din
mana oricui s-ar afla , in conditiile legii ;
creditorul are fata de debitorul care a constituit gajul calitatea de detentor primar ,
debitorul pastrandu-si insa calitatea de proprietar asupra bunului respective;
creditorul raspunde pentru pierderea sau deteriorarea bunului gajat daca aceasta s-
a produs din culpa sa ;
creditorul nu are dreptul de a folosi bunul gajat . Daca totusi o face debitorul
poate cere ca gajul sa fie pus sub sechestru ;
dupa achitarea datoriei , creditul trebuie sa restituie bunul primit in gaj . In cazul
in care a facut cheltuieli necesare si utile pentru conservarea bunului , creditorul este indreptatit sa la primeasca la restituirea acestuia . Pana la primirea acestor cheltuieli , are drept sa retina bunul .
In cazul verificarii de catre ofiterul de credite si acceptarii gajului drept garantie a creditului , se va urmari :
cel ce constituie gajul trebuie sa fie proprietarul bunuluigajat si sa aiba capacitate
deplina de exercitiu , inclusive de a-l instraina ;
bunul care face obiectul gajului trebuie sa aiba o valoare de piata si sa fie usor
lichidabil . Aceasta presupune existenta unei piete si a unei cereri solavabile pentru bunul ce se constituie in gaj , care sa dea posibilitatea valorificarii obiectului gajat , in caz de neindeplinire de catre debitor a obligatiilor ce-I revin din contractul de imprumut ;
valoare gajului trebuie sa acopere valoarea creditului si a dobanzilor aferente .
5.1.5 Dreptul de gaj general
Faptul de a fi contractat o obligatie implica pentru debitor raspunderea nelimitata si cu intregul sau patrimoniu , pentru garantarea executarii obligatiei , principiu exprimat de art. 1718 Cod Civil potrivit caruia “ oricine este obligat personal , este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile , prezente si viitoare “. Legea creeaza deci in favoarea creditorului un drept de gaj general asupra tuturor bunurilor debitorului , iar in caz de neexecutare a obligatiei , creditorul are dreptul sa fie despagubit din masa generala de bunuri ale debitorului . Dreptul de gaj general confera creditorului o creanta chirografara si obliga debitorul sa raspunda de indeplinirea obligatiilor sale cu toate bunurile prezente si viitoare , intregul sau patrimoniu servind pentru garantarea comuna si proportionala a tuturor creditorilor chirografari . Intrucat toti creditorii au o pozitie egala fata de bunurile debitorului , in caz de insuficienta a sumelor obtinute prin executarea silita , sumele realizate efectiv se impart intre banca si ceilalti eventuali creditori , proportional cu valoarea creantei fiecaruia .
Gajul general nu confera unitatii bancare creditoare privilegiul asigurat de garantiile reale , motiv pentru care riscurile bancii sunt mult mai mari in situatia in care se solicita numai o asemenea garantie , aceasta neaparand banca impotriva riscului insolvabilitatii debitorului sau .
Pentra ca patrimoniul asupra caruia banca are un drept de gaj general sa nu fie grevat de sarcini cum ar fi ipoteca si gajul propri-zis , imprumutatul trebuie sa se oblige de a nu constitui asemenea garantii in favoarea altor creditori , pe durata de rambursare a creditului si dobanzilor aferente . Actul prin care imprumutatul isi asuma obligatia de a nu constitui garantii in favoarea altor creditori , poate sa fie un angajament sau declaratie pe proprie raspundere , in forma autentica .
Gajul general cuprinde toate bunurile mobile si immobile din patrimoniul imprumutatului , inclusive cele cumparate sau realizate din credite , precum si disponibilitatile acestuia . Astfel , el poate fluctua in timp .
In situatia in care , pentru creditul solicitat , banca admite gajul general , ofiterul de credite va efectua in mod obligatoriu o verificare la fata locului a principalelor elemente de patrimoniu ale imprumutatului sau garantului , dupa caz , iar concluziile rezultate vor fi mentionate in referatul de analiza a creditului . Verificarea mentionata are ca scop identificarea cat mai exacta a unor bunuri , in special mijloace fixe , care sa confere certitudinea ca acestea vor putea fi valorificate in cazul executarii silite .
Gajul general va fi acceptat in garantie la valoarea certa si lichida a patrimoniului , neafectat de alte obligatii , actualizata in functie de valoarea de piata si marja de risc aferenta acestei categorii de garantie.
5.1.6 Fidejusiunea ( cautiunea )
Fidejusiunea sau cautiunea este un contrat accesoriu ( urmeaza soarta obligatiei principale atat cat priveste validatea cat si stingerea obligatiei ), unilateral ( da nastere numai la obligatia fidejusorului , creditorul neavand nici o obligatie ) , consensual( este necesar acordul de vointa al partilor , forma scrisa este absolut necesara pentru a proba incheierea contractului si pentru determinarea intinderii garantiei ) si cu titlu gratuit ( fidejusorul nu urmareste sa obtina o contraprestatie de la creditorul cu care a incheiat conventia ) prin intermediul caruia o persoana numita fidejusor se obliga fara de creditorul altei personae sa execute obligatia celui pentru care garanteaza , daca acesata nu o va executa el insusi .
Fidejusiunea ca garantie personala poate fi oferita deo asociatie de garantie mutuala pentru membrul sau , de o ruda sau alta persona apropriata , de sot , de administratorii sau asociatii unei societati comerciale pentru acea societate , de o societate comerciala pentru o alta societate apartinand aceluiasi grup .
Fidejusorul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
capacitatea juridical de a contracta ;
sa fie solvabil ;
sa aiba domiciliul in tara .
In cazul fidejusorului persoana fizica , manifestarea de vointa trebuie sa fie
neafectata de vicii de consimtamant . Eroarea asupra solvabilitatii debitorului ca si eroarea provocata prin dolul creditorului viciaza consimtamantul fidejusorului . Daca eroarea este produsa prin dolul debitorului , nu este afectata validatea obligatiei asumata de fudejusor fata de banca .
In cazul fidejusorului persoana juridicas-a decis , de exemplu , ca presedintele consiliului de administratie nu poate acorda o asemenea garantie in numele societatii comerciale fara aprobarea prealabila a consiliului de administratie . Daca o asemenea garantie a fost laegal acordata , inlocuirea presedintelui cu o alta persoana fizica nu afecteaza validitatea fidejusiunii .
Determinarea intinderii garantiei este esentiala . Este sufficient dar si necesar ca garantia sa aiba un obiect determinat sau determinabil . Fidejusorul poate garanta insa si obligatii viitoare . Garantia nu poatefi extinsa dincolo de limitele in care a fost asumata , dar insasi determinarea acestor limite este dificila pentru ca bancile introduc in contracte formulari sufficient de generale pentru ca fidejusorul sa nu aiba nici o portita de salvare . Daca garantia a fost asumata pentru o perioada datermnata , se considera in general ca garantul ramane raspunzator pentru toate datoriile nascute inaintea implinirii termenului . Garantia acordata pe o durata nedeterminata poate fi reziliata oricand de fidejusor , cu un preaviz determinat prin contract dar si in acest caz garantul ramane obligat pentru toate datoriile nascute anterior notificarii de retragere a garantiei .
Natura fidejusiunii , comerciala sau civila , decurge din netura obligatiei asumate de debitorul garantiei prin contractul principal de credit . In practica , garantiile stipulate in contractile bancare de credit sunt intotdeauna solidare si indivizibile .
Stingerea garantiei poate fi provocata prin :
revocarea de catre fidejusor , cu effect numai pentru viitor ;
moartea fidejusorului ;
stingerea obligatiei principale din contractul de credit .
5.1.7 Cesiunea de creanta .
Cesiunea de creanta este o convantie scrisa prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte personae . Este un mijloc specific de transmitere a obligatiilor , constand in acordul de vointa prin care creditorul numit cedent transmite in mod voluntar , cu titlu oneros sau gratuit , dreptul sau de creanta unei alte personae numita cesionar , care va deveni astfel creditor in locul sau si putea incasa creanta de la debitorul cedat . Desi cesiunea de creanta este , in fapt , un mijloc de transmitere a obligatiilor , poate fi apreciata totodata si ca o garantie ce se constituie sub forma unui gaj asupra creantelor care sunt bunuri mobile incorporabile .
Cesiunea de creanta se constituie cu respectarea art. 479 alin.2 Cod Comercial ( “ gajul asupra creantelor si drepturilor incorporale netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte facute in forma cesiunilor . In aceste cazuri insa , actul trebuie sa contina mentiunea ca cesiunea se face cu titlu de gaj. “ ) si art. 1392 Cod Civil ( “ cel ce vinde o creanta sau orice alt lucru necorporal este dator sa raspunda de existenta sa valabila in folosul sau , desi vanzarea nu ar cuprinde aceasta indatorire de raspundere .” ).
Creanta trebuie sa fie :
certa ( sa nu fie discutabila din punct de vedere juridic ) ;
lichida ( sa fie determinate cu exactitate valoarea ei ) ;
exigibila ( sa fie localizata in timp la o data certa , nu sub conditie ).
Cesiunea de creanta , fiind o conventie , trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate ale contractelor .
Pentru ca cesiunea sa fie opozabila tertilor , inclusive debitorului cedat , trebuie indeplinita una din urmatoarele formalitati :
notificarea facuta de cedent sau cesionar debitorului cedat , caruia I se comunica ,
de fapt , schimbarea creditorului ;
acceptarea de catre debitorul cedat , respective luarea la cunostinta de catre acesta
despre schimbarea creditorului sau initial .
Notificarea se face da catre executor judecatoresc , in acest mod cesiunea fiind opozabila atat debitorului cedat cat si tertilor . Acceptarea trebuie facuta in forma autentica pentru a fi opozabila tuturor categoriilr de terti .
5.2 Lichidarea garantiilor
Constituirea garantiilor la acordarea creitelor da posibilitatea creditorului , respective bancii , de a proceda la valorificarea acestora in vederea recuperarii de la debitorul imprumutat , a creditului si dobanzilor aferente . Modalitatea prin care banca va proceda la lichidarea grantiilor este determinate de pozitia pe care debitorul imprumutat o are fata de obligatia sa de rambursare a creditului si dobanzilor .
Executarea voluntara este situatia in care debitorul intelege de buna voie de buna voie sa procedeze el insusi , cu acordul bancii , la valorificarea garantiilor . In acest caz , din sumele obtinute se va rambursa creditul si dobanda pe care nu le-a putut achita la termenele prevazute in contractul de credite , intrucat din motive obiective sau subiective nu a realizat veniturile necesare . Executarea voluntara este preferabila pentru parti , creditorul fiind interesat sa ajunga cat mai curand la recuperarea creantelor sale , iar pentru debitor aceasta cale prezinta avantajul de a evita cheltuielile si neplacerile unei proceduri de executare silita .
Lichidarea garantiilor , in situatia in care debitorul este supus procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare in temeiul legii 64/1995 , se face astfel:
judecatorul syndic , in termen de 20 de zile de la hotararea tribunalului de
incepere a lichidarii , trimite tuturor creditorilor a caror valoare depaseste 5 % din totalul creantelor impotriva averii debitorului , o notificare despre intentia de a vinde orice bun a carui valoare depaseste 10 % din valoarea creantelor impotriva averii debitorului ;
notificarea va specifica daca vanzarea urmeaza a fi facuta prin licitatie sau direct ,
pretul , termenul de plata , daca cumparatorul esete cunoscut ;
judecatorul syndic poate desemna un expert contabil pentru a-l asista la evaluarea
si stabilirea preturilor bunurilor din averea debitorului ;
vanzarea unui imobli va fi facuta prin licitatie publica , in afara de cazul cand tribunalul are in vedere o vanzare directa ;
judecatorul syndic va trebui sa inregistreze la tribunal si sa comunice tuturor
creditorilor si persoanelor care detin ipoteci sau alte garantii reale asupra bunurilor , printr-o notificare , intentia d a vinde bunul imobil prin licitatie , cu cel putin 30 zile inaintea datei propusa pentru licitatie ;
judecatorul syndic va anunta oricelicitatie de bunuri immobile , cel putin de doua
ori , in ziarele locale ;
sumele obtinute din vanzarile prin licitatie publica , vor fi depuse in conturile
debitorului .
Daca pretul obtinut din valorificarea bunurilor asupra carora s-au constituit
garantii reale nu acopera in totalitate creantele bancii , se va intra in concurs cu creditorii chirografari la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea restului averii debitorului , dar numai pentru sumele datorate pana la data vanzarii acestora , neputand primi dobanzile aferente perioadei de dupa inregistrarea cererii de lichidare .
Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor debitoruluivor fi distribuite conform legii , restituirea creditelor si dobanzilor bancare acordate in perioada reorganizarii situandu-se pe locul al doilea , plata creantelor cu ipoteca si alte garantii reale pe locul al treilea , iar creantele chirografare pe primul loc .
Procedura de lichidarejudiciara va fi inchisa cand tribunalul aproba raportul final , toate fondurile sau bunurile din patrimoniul debitorului au fost distribuite si fondurile nereclamate au fost depuse la banca .
5.3 Executarea silita .
Formularele contractului de credit utilizate de societatile bancare contin si clauza conform careia contractul are valoarea unui inscri autentic si constituie titlu executoriu , reiterand o prevedere identical a statutului bancii . Din confruntarea cu dispozitiile legale in vigoare , rezulta ca enuntul cuprins in statutul bancii este eronat , contractul de credit bancar nefiind nici inscris autentic , nici titlu executoriu .
Conform art.1171 Cod Civil “Actul autentic este acela care s-a fãcut cu solemnitãtile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona în locul unde actul s-a fãcut “ .
Art. 372 Cod Procedura Civila prevede ca “ executarea se va urmari in virtutea unei hotarari judecatoresti sau in virtutea unui titlu executoriu .” , iar art.376 al aceluiasi cod impune ca “ formula executorie se pune pe hotararile care au ramas definitive sau pe inscrisurile autentificate , precum si pe orice alte hotarari sau inscrisuri , pentru ca acestea sa devina executorii , in cazuri anume prevazute de lege “ . In afara de hotararile judecatoresti si de actele autentice , ambele investite cu formula executorie , orice alt act poate avea caracterul de titlu executoriu numai daca este recunoscut ca atare printr-o dispozitie expresa a legii . Cracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar nu este recunoscut nici prin Legea nr 33 / 1991 privind societatile bancare , nici prin Legile nr 80 / 1991 si nr 76 / 1992 privind creditele rezultate din compensarea platilor restante in economie .
Legea nr 34 / 1991 , art 52 este singura norma care confera contractului de credit caracterul de titlu executoriu prin aprobarea statutului Bancii Nationale Romane . Astfel , inainte de a trece la executarea silita a creditelor restante , bancile trebuie sa obtina titlu executoriu in conditiile reglementarilor in vigoare . Exceptie face situatia urmaririi silite a bunurilor mobile constituite ca gaj , potrivit procedurii speciale reglementate prin art 482-486 Cod Comercial .
Ca urmare a abrogarii Decretului nr 221 / 1960 , urmarirea silita se poate desfasura numai conform prevederilor Codului de Procedura Civila , cartea aV a .
In cadrul normelor ce reglementeaza statutul Bancii Comerciale Romane , se precizeaza ca executarea silita se declanseaza de catre banca in situatia in care debitorul evita , se sustrage sau nu este de accord cu valorifacarea garantiilor pentru restituirea creditelor si dobanzilor neachtate la termenele prevazute in contractul de credit .
Executarea silita a creditelor bancarereprezinta un ansamblu de proceduri reglementate de Codul de Procedura Civila si alte acte normative prin mijlocirea carora se asigura , cu ajutorul fortelor de constrangere , realizarea drepturilor bancii in calitatea de creditor , in cazul neindeplinirii de buna voie a obligatiilor correlative de catre debitor. Declansarea executarii silite se face numai in baza unui titlu executoriu ,
In cazul in care contractul de creditutilizat de banca este recunoscut de instanta ca avand valoare de inscris authentic si titlu executoriu , executarea silita se face direct in baza acestuia . In cazul in care contractul de credit nu este recunoscut de catre instanta ca avand valoare de inscris authentic si titlu executoriu , este necesar ca banca sa obtina in prealabil o hotarare judecatoreasca definitive in baza careia se poate declansa executarea silita .
Inceperea executarii silite se face comunicand catre debitor o somatie , in cazul executarii bunurilor mobile sau prin constituirea unui comandament , in cazul bunurilor immobile . Somatia sau comandamentul , faze premergatoare ale executarii silite , vor fi communicate debitorului insotite de copia titlului executoriu .
Actul incepator al executarii silite il constituie sechestrul cese aplica , in conditiile legii , asupra bunurilor ce urmeaza a fi valorificate prin licitatie .
Banca va urmari ca intre etapele executarii silite ( somatie sau comandament , sechestru , licitatie ) sa nu treaca o perioada mai mare de 6 luni , care ar conduce la perimarea acestei executari .
Daca suma obtinuta in urma valorificarii bunurilor prin licitatie nu acopera debitul bancii , se va proceda la urmarirea elementelor de patrimoniu din gajul general .
In cazul executarii silite a unui gaj general , patrimoniul debitorului va fi urmarit , conform prevederilor legale , astfel :
mijloace banesti , inclusive disponibilitatile aflate in conturile bancare ;
active financiare de orice fel ;
produse finite , materii prime si materiale , mijloace fixe ;
creante si alte componente patrimoniale aflate in circuitul civil .
Indifferent de natura garantiilor care au stat la baza creditului , se va urmari cu
prioritate executarea , prin proprire , a mijloacelor banesti , inclusive a disponibilitatilor aflate in conturi bancare . Pentru efectuarea propririi pe conturile bancare se va remite debitorului hotararea judecatoreasca ramasa definitive si investita cu formula executorie .
In cazul in care debitorul nu intelege sa execute de buna voie plata obligatiilor ce-i revin din hotararea judecatoreasca ramasa definitive , se va proceda la actionarea in judecata prin infiintarea si validarea popririi , in conformitate cuart 452 Cod Procedura civila (“Orice creditor va putea, pe baza de titluri executorii, sa urmareasca si sa popreasca pentru sumele cuprinse in titlul sau, sumele sau efectele datorate datornicului sau de catre un al treilea:
a) orice alt creditor, a carui creanta e constatata prin act scris neautentic, va putea deodata cu intentarea actiunii, sa popreasca sumele sau efectele datorate datornicului sau de catre un al treilea, putand fi supus, dupa aprecierea autoritatii judecatoresti, si la darea unei cautiuni fixata de dansa;
b) acelasi drept il vor avea si creditorii care n-au act scris, fiind insa indatorati ca, o data cu
cererea de poprire si dovada de intentarea actiunii, sa dea si o cautiune de jumatate din valoarea reclamatiei.
In cazurile prevazute de alineatele a si b din acest articol, validarea se va face dupa ce reclamantul va fi obtinut o sentinta definitiva.” ).
Hotararea judecatoreasca de infiintare si validare a popririi ramasa definitive si investita cu formula executorie , se va inainta tertului poprit care este banca si la care debitorul isi are conturile .
In cazul in care debitorul nu dispune de mijloace banestipentru executarea prin poprire a creantelor bancii , se va proceda la urmarirea garantiilor creditului si , daca acestea nu sunt indestulatoare , se vor urmari produsele finite si materiile prime aflate in circuitul civil , proprietatea debitorului .
Importanta popririi este de necontestat, ca modalitate practicã de executare silitã ori de instituire a unor mãsuri asiguratorii în vederea punerii în executare ulterioarã a titlului executoriu ce va fi obtinut de creditor.
În cele ce urmeazã, ne propunem sã abordãm poprirea ca formã a executãrii silite,cu implicatii speciale în domeniul bancar.
Ca formã de executare silitã, poprirea constã în indisponibilizarea sumelor sau efectelor în mâinile tertului poprit, debitor al datornicului urmãrit, care va plãti direct creditorului urmãritor sumele datorate propriului sãu creditor.
Din punct de vedere procedural, poprirea este un mijloc mai lesnicios de executare decât alte forme cunoscute – urmãrirea silitã mobiliarã si imobiliarã – cheltuielile de judecatã sunt relativ neînsemnate, înfiintarea si validarea decurge fãrã probleme dacã creditorul urmãritor a depus din timp diligente pentru identificarea corectã si completã a tertului poprit, si evident, dacã acesta din urmã este solvabil.
Hotãrârea de validare are douã efecte juridice esentiale: ea stinge raporturile juridice dintre creditorul urmãritor si debitorul urmãrit iar în al doilea rând genereazã obligatia de platã a tertului poprit cãtre creditorul urmãritor.
Deseori, în practica judiciarã, se întâlnesc cazuri în care reclamantul, în calitatea sa de creditor, indicã în mod ipotetic numele unuia sau mai multor terti, cu pretentia cã ar fi datornicii debitorului sãu, "investind" instanta de judecatã cu identificarea acestora. Este, în special, situatia tertilor care au conturi deschise la diverse bãnci comerciale, indicate în mod aleatoriu de cãtre reclamanti iar instanta îsi ia sarcina efectuãrii demersurilor necesare; de regulã, ordonanta de înfiintare a popririi este însotitã de o adresã prin care se solicitã bãncii respective sã precizeze dacã persoana arãtatã are sau nu cont bancar deschis.
Considerãm cã asemenea demersuri exced cerintele rolului activ al judecãtorului, demersuri care împieteazã, în mod inadmisibil, solemnitatea actului de justitie.
*
Poprirea executorie are loc în baza unui titlu executoriu sau poate fi înfiintatã prin transformarea unei popriri asiguratorii, evident în cazul în care creditorul reclamant obtine un titlu executoriu.
Fundamentul popririi îl reprezintã dreptul de gaj general al creditorului asupra patrimoniului debitorului sãu (mai precis asupra bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare – art.1718 Cod civil); pentru elementele din patrimoniu iesite din averea debitorului prin vointa acestuia dar fãrã stirea sau acceptul creditorului legiuitorul a instituit asa-numita actiune oblicã – vezi art.974 Cod civil – care face posibilã, de asemenea, exercitarea popririi.
Calitatea de creditor popritor o poate avea orice creditor, chirografar sau privilegiat, care este tinut sã-si dovedeascã calitatea procesualã activã dar si calitatea procesualã pasivã a debitorului sãu precum si a tertului poprit, sub sanctiunea respingerii cererii sale ca inadmisibilã.
* *
Banca comercialã nu poate avea calitate de tert poprit, de vreme ce nu este debitoarea debitorului urmãrit.
De jure si de facto, poprirea nu este altceva decât o compensatie de plãti, survenitã în mod fortat, prin girul autoritãtii judecãtoresti, între cele trei pãrti: creditor, debitor si tertul poprit. Ori, în cazul supus analizei de fatã, nu opereazã compensatia. Banca este în mãsurã sã nege existenta unei asemenea datorii fatã de debitorul poprit, pe bazã de dovadã. Singura relatie între bancã si debitorul poprit o reprezintã existenta unuia sau mai multor conturi bancare al acestuia din urmã, dar care nu justificã cererea de înfiintare si validare a popririi.
Conturile bancare destinate operatiunilor cu clientela – persoane juridice si persoane fizice – îndeplinesc douã functiuni principale:
– de instrument al tehnicii contabile – care se prezintã sub forma unui tablou al creantelor si datoriilor, si
-de instrument al reglãrii creantelor bãnesti între corespondenti.
Pentru bancã, conturile cu clientela nu reprezintã decât o sumã de evidentã a unor operatiuni contabile efectuate de aceasta din urmã, evidentã grefatã pe un contract de prestãri de servicii.(1)
Banca este un simplu detentor al sumelor înregistrate în contul clientului, fãrã a fi proprietarul acestor sume, si fãrã a avea drept de dispozitie cu privire la aceste sume. Mai mult, banca nu este un debitor al clientului sãu si în consecintã poprirea se poate efectua numai în cazul prevãzut de lege, respectiv în cazul în care se popresc sume în mâinile unei persoane care trebuie sã facã o platã din banii proprii cãtre o altã persoanã si care are calitatea de debitor fatã de creditorul popritor(2)
Pentru aceste motive si pentru motivele ce le vom dezvolta în cele ce urmeazã, pledãm pentru lipsa de vocatie a bãncii de a figura ca tert poprit, pentru conturile clientelei sale, chiar dacã contul supus indisponibilizãrii prin poprire ar avea sold creditor.
De asemenea, vom insista asupra lezãrii intereselor acestui segment esential al economiei nationale, care este sectorul bancar, prin impunerea unor practici intempestive, de felul popririi.
Desigur, banca va putea avea aceastã calitate doar în ipoteza în care, ea însãsi este debitoare a debitorului poprit. Este cazul contractului de depozit si al contractului de credit înainte ca împrumutul bancar sã fie pus la dispozitia debitorului. Dar despre activitatea de creditare bancarã vom reveni ceva mai departe.
Cu toate cã potrivit art.8 din Legea bancarã nr. 58/1998 bãncile pot accepta depozite, acestea nefiind mentionate în categoria contractelor enumerate la lit.b al aceluiasi articol,totusi din economia legii reiese caracterul conventional/sinalagmatic al depozitelor bancare. Ne referim, în special la prevederile art.3 lit.f) din lege, "depozit-suma de bani încredintatã în urmãtoarele conditii: sã fie rambursatã în totalitate, cu sau fãrã dobândã sau orice alte facilitãti, la cerere sau la termenul convenit de cãtre deponent cu depozitarul"…citat încheiat.
Ordonanta de urgentã a Guvernului României nr. 138/2000, pentru modificarea si completarea Codului de procedurã civilã, aduce noutãti si în ceea ce priveste poprirea.
Fatã de vechea reglementare, acest act normativ precizeazã cã sunt supuse popririi sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente (sublinierea noastrã); dispozitia reprezintã, de altfel, o consacrare a jurisprudentei.
O altã modificare interesantã, în context si nu numai, o reprezintã reformularea art.457 din Codul de procedurã civilã, cu referire expresã asupra popririi contului bancar. La data sesizãrii bãncii, sumele existente, precum si cele provenite din încasãrile viitoare sunt indisponibilizate în mãsura necesarã realizãrii creantei.
OUG nr. 138/2000 a fost datã pe ultima sutã de metri a vechiului guvern, ca o un recul la lentoarea legislativului în ceea ce priveste pachetul de acte normative destinat restucturãrii justitiei române.
Din aceastã pripealã, rezultã caracterul, usor hibrid al ordonantei mentionate, cel putin când ne gândim la modul de abordare a institutiei popririi.
Potrivit art. 453-454 din ordonantã, poprirea se înfiinteazã fãrã somatie, prin adresa executorului judecãtoresc, adresã însotitã de o copie certificatã de pe titlul executoriu. Dacã tertul poprit nu-si îndeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, poate sesiza instanta de executare, pentru validarea popririi, în termen de 3 luni de la data când tertul poprit trebuia sã consemneze sau sã plãteascã suma urmãribilã.
În noua reglementare, executorul judecãtoresc este cel care va înfiinta poprirea; dacã tertul poprit nu-si îndeplineste obligatiile ce-i revin, creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanta de executare, în vederea validãrii popririi.
Validarea popririi apare, asadar, ca o procedurã de executare eventualã, în contextul sus-mentionat, instanta cercetând dacã tertul poprit datoreazã sume de bani debitorului iar în caz afirmativ va da o hotãrâre de validare a popririi, dupã cum în caz contrar va decide desfiintarea popririi.
Poprirea poate fi înfiintatã doar dacã acea datorie a tertului poprit este certã, lichidã si exigibilã fatã de debitorul urmãrit.(3).
Banca nu numai cã nu este debitoarea debitorului urmãrit cu sume de bani ajunse la scadentã dar este ea însãsi, deseori, creditoare a acestui debitor în virtutea unui contract de credit. În realitate, prin asa-zisa poprire bancarã nu se indisponibilizeazã sume datorate de aceasta debitoarei urmãrite, ci se realizeazã, de facto, un sechestru pe contul bancar al acestei debitoare.
Potrivit normelor sale interne, fiecare bancã procedeazã la o amplã analizã în vederea acordãrii unui credit clientului sãu, cãruia îi verificã solvabilitatea, bonitatea etc. Cu alte cuvinte, creditoarea este în mãsurã sã cunoascã gradul de risc economico-financiar si juridic al acestuia. Banca si, în genere, orice creditor trebuie protejat dacã debitorul continuã sã contracteze datorii fãrã discernãmânt, din ignorantã ori din nepricepere managerialã. Aceastã categorie de debitori deseori contracteazã noi datorii cu rea credintã numai pentru a-si spori gradul de insolvabilitate.
Prin contractul de credit, banca nu face altceva decât "vinde" o sumã de bani debitoarei sale, în schimbul unui pret denumit dobândã, la care se daugã si unele comisioane bancare percepute cu ocazia efectuãrii operatiunilor credale.
Sumele dobândite prin deschiderea unui credit bancar sau pentru efectuarea de plãti în favoarea unui al treilea, nu pot fi poprite în mâna bancherului – asa cum constant s-a pronuntat doctrina si practica judiciarã în perioadele ante si interbelicã – deoarece prin sumele acordate de bancã nu se achitã vreo datorie ci se realizeazã un contract de împrumut, banca nefiind cu nimic datoare debitorului sãu propriu.(4).
Aceeasi situatie în cazul contractului de depozit: sumele lãsate în depozitul bãncii nu pot fi poprite ci doar sechestrate, deoarece obligatia de restituire prevãzutã de art.1604 Cod civil nu poate fi transformatã într-o datorie certã si exigibilã pentru bancã decât în cazul în care depozitarul nu si-ar respecta obligatia mentionatã la termenul convenit.(5).
* * *
Consecintele popririi când banca este tert poprit.
Înfiintarea unei popriri are un efect bulversatoriu pentru banca popritã care este, în acelasi timp, creditoarea debitoarei urmãrite. În asemenea situatii, de regulã, datoria debitoarei urmãrite fatã de bancã nu este exigibilã, nu existã titlu executoriu, motiv pentru care banca nu poate figura pe tabloul de ordine al creditorilor.
În concluzie, poprirea zisã bancarã, asa cum este tratatã în forma actualã, inclusiv prin O.U.G. nr.138/2000 de modificare a Codului de procedurã civilã si…prin art.167 din Codul de procedurã penalã, aduce o inadmisibilã atingere intereselor bãncii comerciale, cu instituirea unei situatii mai favorabile altor categorii de creditori. Sub acest aspect, invocãm neconstitutionalitatea acestor principii !
Prin validarea popririi pe cont, banca este totodatã fortatã sã efectueze serviciile bancare aferente cu titlu gratuit (blocare cont, sumele indisponibilizate nu sunt purtãtoare de dobânzi, obligatia plãtii creditorului urmãritor etc.) si nu cu titlu oneros, trecându-se peste caracterul comercialitãtii acestora.
Pentru toate aceste considerente, care tin, în egalã mãsurã, atât de esenta cât si de natura popririi, contestãm bãncii comerciale calitatea de tert poprit, în raport cu clientela sa. Pentru a acoperi lacunele prezentului, din doctrinã si jurisprudentã, apelãm la practica în materie anterioarã instarurãrii regimului comunist.
Un prim pas spre normalitate, relativ timid, l-a fãcut Banca Nationalã a României, prin a sa Circularã nr. 26 din 23 mai 1995 privind contul 50BBX99.10 "Disponibilitãti blocate de instantele judecãtoresti", valabilã în ceea ce serveste opinia noastrã numai în mod partial.(6).
Contul 50.BBX99.10 "Disponibilitãti blocate de instantele judecãtoresti" se debiteazã cu notã contabilã întocmitã în baza unei ordonante judecãtoresti, prin creditarea contului indicat în sentinta judecãtoreascã definitivã, comunicatã oficial Directiei Plãti si Decontãri Bancare de cãtre Directia Juridicã a BNR. Se înfiinteazã astfel o poprire asiguratorie care se va transforma într-una executorie, cu menajarea intereselor bãncii comerciale.
Creditorul urmãritor este tinut sã indice contul debitorului sãu – mentiune absolut obligatorie pentru creditor, care are întodeauna obligatia si interesul sã facã o identificare completã a aceluia cu care intrã în raporturi juridice de afaceri asigurându-se si respectarea secretului bancar.
Tematica abordatã este de actualitate pentru acest segment de bazã al economiei, care este cel bancar si vine în completarea demersurilor fãcute de juristii români în ultimii ani spre normalizarea a tot ceea ce reclamã o solutionare juridicã adecvatã.
Costin C. Kiritescu si Emilian M. Dobrescu "Bãncile – micã enciclopedie – Ed. Expert.
– cont. Socotealã scrisã, nominalã, cifricã, sistemicã, ce reflectã existenta si miscãrile unui mijloc economic sau fazele unui proces economic pe o perioadã datã.
Idem, în Dex. Dictionarul explicativ al limbii române. Acad.Românã. Ed.Univers enciclopedic. Bucuresti 1998
– cont bancar. Acord între o bancã si un client prin care acesta plãteste sau depoziteazã la o bancã o sumã de bani, clientul având dreptul sã încaseze si sã emitã instrumente de platã fãrã numerar în contul sãu, cãtre sau de la terti. Editura Report.
(2) Clara Stefan si Emanuela Casandra. Poprirea bancarã în contextul Legii nr.58/1998 în RDC nr.7-8/1998, pag.208.
(3) Curtea de Apel Cluj, sectia civilã, decizia nr. 1607/1996, citatã din Operatiuni si contracte bancare, de Ion Turcu, Lumina Lex, pag. 287:
"…Institutia popririi se bazeazã pe principiul consacrat de art.380 Cod pr.civilã, conform cãruia executarea silitã se întinde asupra tuturor bunurilor debitorului, inclusiv asupra drepturilor sale de creantã fatã de alte persoane. Poprirea permite astfel creditorului, sã urmãreascã creantele al cãror titular este debitorul urmãrit. De aceea dispozitiile art. 452 si ale art.457 Cod pr. civilã conditioneazã înfiintarea si validarea popririi de existenta datoriei tertului poprit fatã de debitor la data înfiintãrii popririi si de exigibilitatea acestei datorii la data validãrii popririi".
(4) Demetru Negulescu. Teoria popririi. Bucuresti 1927.
(5) Dan Mircea Tãbãltoc. Cont curent bancar. Conditiile cerute pentru înfiintarea si validarea popririi, în RDC nr.4/1993,pag.86.
(6) Dr. C. N. Florescu. Noi mijloace normative de asigurare a realizãrii creantelor fãcând obiectul popririlor asupra conturilor bancare, în RDC nr.2/1996, pag.124.( valentin Odobescu)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Regimul Juridic al Contractului de Credit Bancar (ID: 125612)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.