Regimul Juridic AL Adoptiei

REGIMUL JURIDIC AL ADOPȚIEI

INTRODUCERE

Lucrarea de față are drept scop prezentarea principalelor aspecte teoretice și practice legate de procesul de adopție din România, ghidat de Noul Cod Civil, dar și deosebirile existente față de alte țări ale Uniunii Europene precum Spania.

Subiectul dat ocupă un loc primordial în viața societății, datorită situației deplorabile a copiilor orfani ce nu pot beneficia de o familie, nu se pot bucura de una din cele mai sfinte noțiuni existente și anume cea de „mamă” și de „tată” .

Cei ce au parte de ea nu o valorează, iar ceilalți pur și simplu nu cunosc ce e aia o familie fericită și anume din acest motiv am hotărât să elaborez o mică cercetare pe marginea acestui subiect. În zilele de astăzi, nu există oameni, ființe umane ce nu au cunoscut, văzut, vorbit cu un copil orfan, deoarece îi poți întălni oriunde. Anume acești copii au nevoie de protecție specială pe care statul este obligat să le-o ofere, însă din păcate, nu mereu se întâmplă astfel.

Obiectivul de bază ce mi l-am propus prin elaborarea lucrării date este de a scoate în evidență toate laturile, atât negative cât și pozitive, legate de procesul de adopție, dar și de a propune anumite soluții într-un rezolvarea situației date.

Drept punct de reper am ales legislația spaniolă, deoarece fiind plecată prin intermediul unui program de studiu Erasmus, la Madrid am avut ocazia să cunosc foarte multe persoane care au încercat să adopte un copil din Ucraina, România, Republica Moldova, însă procesul fiind atât de îndelungat și necesitând atât de multe documente inutile, încât nu au mai reușit până la urmă, luând în considerație faptul că acele persoane erau dispuse să le ofere copiilor un trai decent și o bună educație. Anume acest fapt m-a deranjat extrem de mult și m-a motivat să efectuez această mică cercetare în domeniul dat.

Conținutul lucrării este marcat de întreaga procedură a adopției atât în România, cât și în Spania începând de la definirea noțiunii de adopție, reglementarea acesteia, cele mai importante principii ce trebuie să fie respectate, condițiile de fond necesare, acele impedimente existente în raport cu anumite situații, dar și efectele procesului dat, modalitățile de încetare și anulare a adoției și analiza comparativă dintre reglementările în materia dată dintre România și Spania.

În contextul primului capitol sunt incluse noțiuni și dispoziții de bază cu privire la adopție pentru a efectua o mică inițiere în tema dată, terminologia utilizată pe parcursul lucrării. La fel sunt redați și pilonii procesului de adopție, acele principii obligatorii de a fi respectate, însă din păcate de care nu prea se ține cont, în prezent, dar și reglementarea actuală în materie.

Prin intermediul celui de-al doilea capitol am subliniat importanța condițiilor cerute de către legiuitor în vederea elaborării adopției, condițiile de fond necesare, deoarece există anumite restricții expres prevăzute de lege în raport cu persoanele care pot fi adoptate, condițiile privitoare la persoana care adoptă, dar și impedimentele în materia adopției.

Cel de-al treilea capitol înfățișează efectele procesului de adopție și anume face lumină referitor la data de la care se produc efectele, efectele asupra rudeniei civile, acele raporturi dintre adoptator și adoptat ce se creează, dar și regimul juridic al informațiilor cu privire la adopție.

Cu ajutorul capitolului patru am reușit să analizez metodele de încetare și anulare a adopției și efectele acestora, și anume se vorbește despre desfacerea de drept a adopției, cea facultativă, cu titlu de sancțiune, anularea ei, dar și efectele ce apar odată cu aceste fapte atât asupra adoptatorului, cât și a persoanei adoptate.

Capitolul cinci vizează noțiunea de adopție internațională, procesul prin care are loc aceasta în România, reglementarea și analiza comparativă a adopției din țara noastră cu cea din Spania.

Cu ajutorul studiului de caz, partea practică prinde viață, astfel acesta va demonstra anumite concluzii ce le-am făcut din analiza elaborată pe marginea acestui subiect, dar și realitatea din zilele de astăzi a vieților miilor de copii abandonați ce nu beneficiază de familie.

Consider că alegerea temei a fost reușită, deoarece conține un grad de actualitate destul de important în zilele de astăzi, iar această problemă a adopției, a procesului anevoios ce presupune, dar și a actelor nenumărate de care este nevoie, are drept scop unic de a îngreuna această procedură, iar drept consecință de a lăsa un biet copil orfan fără casă. Legiuitorul explică acest fapt prin protecția copiilor, pentru a nu fi exploatați, pentru a se verifica noua familie din toate punctele de vedere, deși în anumite situații unele dintre acestea sunt doar de prisos societății.

Deci, în concluzie, putem afirma că acest subiect este foarte delicat și necesită o atitudine potrivită atât din partea legiuitorului, cât și a cetățenilor de rând, căci măsurile ce urmează a fi adoptate sunt și ar trebui să fie tot în beneficiul lor !

CAPITOLUL 1. DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ADOPȚIA

1.1. Noțiune

„Adopția nu este un schimb, un contract de vânzare-cumpărare, o înlocuire, un act de caritate, o favoare, ci este o operă de bunătate. Să știi că apare în viața ta o persoană care e nici mai mult, nici mai puțin decât propriul copil. Un copil care va crea societatea.”

Karl Menninger

Pentru dezvoltarea armonioasă a personalității sale, fiecare copil are nevoie de un mediu familial, care să îi ofere un climat de iubire, înțelegere, fericire și nu în ultimul rând educația corespunzătoare de care are nevoie pentru a cultiva în el spiritul de bun cetățean. Relațiile de familie care fac parte din sfera relațiilor sociale au parte de o ascensiune rapidă de-a lungul timpului, restrângându-se încetul cu încetul sfera acelor persoane ce pot forma o familie, astfel familia este considerată o noțiune autonomă și supranațională.

Statul român în prezent are nevoie de cetățeni capabili pentru o bună funcționare și tocmai din acest motiv strategia aplicată în domeniul adopției este una încurajatoare, de a ferici cât mai mulți copii orfani cu o familie, oferindu-le acea posibilitate de a cunoaște frumosul și dragostea de mamă și de tată, deoarece anume acel cuibușor de familie determină personalitatea copilului.

Pe cât este de posibil, copilul trebuie să fie crescut în familia sa de orgine, cea din care provine, însă dacă acest lucru nu este tocmai realizabil, urmează a se asigura o familie permanentă, în care să fie crescut și educat în spiritul bunelor maniere pentru a fi util societății, în care urmează să fie integrat pe viitor. Astfel, prin intermediul adopției fiecare copil lipsit de această minunată posibilitate de a avea proprii părinți, este primit în familia adoptatorilor, apare în viața noilor părinți o persoană care este și trebuie să fie tratată precum propriul copil, ce merită toată afecțiunea și dragostea din lume.

Potrivit reglementării anterioare, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/1997, procesul de adopție este o măsură specială de protecție a drepturilor copilului, prin care se stabilește filiația între cel care adoptă și copil, precum și rudenia dintre copil și rudele adoptatorului.

Astfel, din momentul în care s-a stabilit filiația prin adopție, numită și filiație adoptivă, pentru a o deosebi de filiația firească, ce ar putea fi numită în sensul Ordonanței de urgență menționată și filiație naturală, din căsătorie sau din afara căsătoriei, încetează filiația firească dintre copilul adoptat și părinții săi firești.

Potrivit actualei reglementări, art. 451 din Noul Cod Civil și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, adopția este „operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.

Deci, conform ambelor acte normative menționate, prin intermediul adopției, adoptatorii își asumă obligațiile și răspunderea corespunzătoare părinților firești.

Legiuitorul definește adopția din punctul de vedere al scopului urmărit prin realizarea acesteia, anume nașterea legăturii de filiație civilă, între adoptat și adoptator, precum și a legăturilor de rudenie civilă între adoptat și rudele adoptatorului, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată.

Rudenia civilă astfel creată este efectul principal al încuviințării adopției; astfel, drepturile și obligațiile create pe baza legăturii de filiație și de rudenie civilă nu sunt efecte distincte ale adopției ci efectele ei implicite. Din punctul de vedere al rudeniei civile, lato sensu, consecințele adopției sunt aceleași, însă efectele raporturilor de rudenie astfel create se adaptează stadiului capacității de exercițiu al adoptatului de la data adopției.

Alături de efectul pozitiv, achizitiv al operațiunii juridice – nașterea legăturii de filiație adoptivă, precum și a raporturilor de rudenie civilă, adopția are, de regulă, și un efect negativ, extinctiv asupra filiației firești dintre adoptat și părinții săi, precum și asupra rudeniei firești dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și rudele firești ale adoptatului, pe de altă parte.

Astfel, conform art. 470 alin. (2) și (3) din NCC „afară de filiația firească dintre adoptat și descendenții săi firești care, rămâne neatinsă, este și rudenia firească dintre frații adoptați de către același părinte sau familie”.

1.2. Terminologie

Noțiunea de „adopție” este folosită în doctrină, legislație și practică judecătorească cu mai multe înțelesuri. Așadar, considerăm că adopția prezintă cinci sensuri.

Accepțiunea adopției ca fiind o operațiune juridică se bazează pe o idee mai veche din doctrină, potrivit căreia adopția având o natură juridică mai specială, reprezintă o operațiune realizată prin juxtapunerea unor acte juridice unilaterale care dau naștere raporturilor de rudenie civilă în condițiile legii și între persoanele prevăzute de lege.

Ca act juridic, reprezintă manifestarea consimțământului persoanelor expres prevăzut de lege, prin care ia naștere, în principal raportul de filiație dintre adoptat și adoptator.

Luând în considerare efectele personale patrimoniale și cele nepatrimoniale pe care le produce hotărârea judecătorească prin care s-a încuviințat actul juridic, noțiunea de adopție are sensul de situație juridică.

În rol de instituție juridică, adopția reflectă totalitatea normelor juridice care reglementează condițiile de fond și de formă pentru încuviințare, efectele juridice, dar și încetarea ei.

Este considerată raport juridic în cazul în care înfățișează legătura de rudenie civilă care ia naștere între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptatori și rudele firești ale acestora, pe de altă parte.

1.3. Principiile ce guvernează procesul de adopție

Precum la baza fiecărei materii de drept întâlnim principii și valori generale după care se ghidează, la fel și dreptul familiei este susținut de patru piloni forte datorită cărora are loc întregul proces, care au fost prevăzuți de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției și de Noul Cod Civil. Rolul lor se relevă deplin în cazul încuviințării adopției, la fel și încetării ei.

Conform art. 452. din Noul Cod Civil, adopția este ghidată de către „principiul interesului superior al copilului, necesității de a asigura creșterea și educarea copilului într-un mediu familial, continuității creșterii și educării copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă și culturală și a celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției”.

Dintre acestea, principiul interesului superior al copilului se evidențiază ca fiind de o importanță majoră, astfel este reluat aproape în tot cuprinsul actului normativ ca exemplu al fiecăreia din măsurile, acțiunile sau deciziile luate cu privire la adopție. Dat fiind caracterul său sintetic, celelalte principii – de asemenea cu spectru larg de acțiune, orientând întreaga materie a promovării și protecției drepturilor copilului – nu sunt decât fațete, detalii ale principiului dat.

Principiul ocrotirii interesului superior al copilului reprezintă punctul de pornire a tuturor principiilor enumerate mai sus astfel, Noul Cod Civil definește că „orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului ” și că părinții au obligația de a-și exercita autoritatea părintească doar în interesul superior al copilului.

Principiul dat definește ascultarea copilului care deja a împlinit vârsta de 10 ani, în cursul procedurii de adopție, în momentul determinării scopului adopției ca fiind acela de a ocroti interesul minorului și sancționarea unei adopții fictive cu nulitatea absolută. Conform art. 467 din Noul Cod Cvil, adopția este încuviințată de către instanță și fără acordul părinților firești, cu condiția că aceasta este în interesul copilului, iar în situația în care spre adopție sunt dați frați, este binevenită înfierea acestora de către aceeași familie.

Principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial este un criteriu în procesul de selecție a părinților adoptivi, deoarece se verifică în condițiile legii capacitatea viitorului părinte adoptiv de a asigura copilului mediul familial necesar pentru propria dezvoltare, apoi se confirmă în cursul procedurii adopției pe baza evaluărilor efectuate direct privind evoluția relațiilor dintre copil și familia adoptatoare.

Evaluarea se face ținând cont, alături de alte elemente, de viața familială a soților, iar în cazul în care numai unul dintre soți solicită adopția, sunt importante motivele pentru care celălalt soț nu face parte din procesul dat. Pe baza acestui exemplu legiuitorul nu interzice adopția de către o singură persoană necăsătorită și nici nu există o prevedere clară cu privire la criteriile de preferință pentru adoptatorii soț și soție.

Principiul continuității în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică. Rațiunile principiului în cauză sunt simple. Continuitatea sau cel puțin accentele de continuitate, în modul de viață al oricărei persoane adoptate reprezintă stabilitate, care la rândul ei generează sentimente de siguranță. Orice copil are nevoie să fie asigurat cu un mediu stabil, care să îi permită să păstreze elementele structurale fundamentale ale personalității sale.

În aplicarea principiului dat, în cadrul activităților de identificare a celui mai potrivit adoptator sau familii adoptatoare, au prioritate rudele din familia extinsă, asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau persoana la care copilul se află în plasament.

Principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la adopție. Este în interesul superior al copilului asigurarea grabnică a unui mediu protector, adică este nevoie de rapiditate și operativitate în îndeplinirea actelor referitoare la procedura adopției, pentru eficientizarea măsurii impuse.

Principiul confidențialității informațiilor cu privire la adopție reprezintă regula ce stabilește faptul că totalitatea informațiilor cu privire la procedura adopției, adoptator, adoptat și alte aspecte sunt confidențiale. Acest principiu este reglementat în articolul 474 din Noul Cod Civil.

1.4. Reglementare

Din cadrul legislativ intern face parte în primul rând Noul Cod Civil, cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, reglementează adopția în art. 451- 482 luând în considerare noțiunea de adopție, principiile ei, condițiile de fond, efectele și încetarea acesteia. În esență, Noul Cod civil menține reglementarea anterioară cuprinsă în Legea 273/2004 în ceea ce privește condițiile de fond și efectele adopției, cu unele modificări aduse referitoare la încetarea acesteia.

Procedura adopției este reglementată în prim plan de Legea nr. 273/2004, care se completează cu Legea nr. 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții, dar și de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Cu scopul aplicării eficiente a acestor reglementări, au fost adoptate numeroase acte normative secundare precum:

Hotărârea Guvernului nr. 23/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, dar și metodologia de autorizare a acestora;

Hotărârea Guvernului nr. 1441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale;

Ordinul nr. 546/2012 privind aprobarea modelului-cadru al convențiilor încheiate între Oficiul Român pentru Adopții și cabinetele individuale, cabinete asociate și societăți civile profesionale de asistență socială și/sau psihologie pentru realizarea unor noi evaluări în cadrul procedurii de contestare a raportului final de evaluare a persoanei/familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului și realizarea activităților postadopție prevăzute de legislația în vigoare;

Orinul nr. 550/2012 privind aprobarea criteriilor pe baza cărora se realizează potrivirea teoretică;

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 350/2012.

Cadrul legislativ intern este completat cu reglementările internaționale la care România în prezent este parte precum: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului – adoptată la 20 noiembrie 1989 și ratificată de către statul român prin Legea nr. 18/1990, Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii încheiată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 și ratificată de România prin Legea nr. 138/2011, și Convenția de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale ratificată de România prin Legea nr. 84/1994.

Fiecare dintre aceste acte au un rol deosebit de important în procesul adopției din România, astfel facând parte din legea internă.

În concluzie putem afirma că este imposibil de a respecta procedura legală a adopției, noțiunile de bază, condițiile cerute expres de lege fără a cunoaște legislația în materie. Aceasta are un rol decisiv în procedura adopției și anume din acest motiv este nevoie de a fi urmărită și cunoscută cu actualizările de rigoare.

CAPITOLUL 2. CONDIȚIILE DE FOND ALE ADOPȚIEI

2.1. Persoanele care pot fi adoptate

Adopția reprezintă o formă de ocrotire a copilului alternativă ocrotirii părintești. Astfel, conform art. 455 alin. (1) Noul Cod Civil putem afirma că poate fi adoptat copilul până la dobândirea capacității depline de exercițiu, însă există și o excepție ce derogă de la acestă regulă conform căreia este posibilă adopția persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, doar în condiția în care adoptatul a fost crescut pe timpul minorității de persoana sau familia care dorește să îl adopte.

Deci drept condiții de admisibilitate a adopției persoanei care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu ne servește faptul că persoana în cauză să fi împlinit 18 ani sau să fi dobândit capacitatea deplină de exercițiu anterior majoratului civil și să fi fost crescută pe timpul minorității de cei care doresc să o adopte.

Existența condiției creșterii persoanei ce urmează a fi adoptată, pe timpul minorității, reprezintă manifestarea relațiilor de ocrotire pe care aceasta din urmă le promovează anticipat, iar prin cererea de adopție se stabilește juridic o legătură de rudenie ce faptic exista deja prin comportamentul reciproc dintre adoptat și familia adoptatoare.

Cererea de adopție a părintelui reprezintă dovada legăturilor sentimentale profunde existente față de copil, a căror consacrare juridică nu este lipsită de interes pentru niciuna din părți, ținând seama de multitudinea de efecte ale filiației și ale rudeniei civile.

Ocrotirea pe timpul minorității trebuie să fie asemenea celei rezultate din filiația naturală, iar îndeplinirea obligației de întreținere a copilului trebuie să fie efectivă, adică să existe conviețuirea minorului cu familia sau persoana ce urmează a-l adopta, nevoia de a se bucura de o educație și raporturile personale dintre aceștia să aibă un caracter continuu, bazat pe legături afective, și nu unul rezultat din stabilirea unor relații temporare.

Dacă analizăm din punct de vedere al timpului, nu este stipulat expres o anumită perioadă, pe parcursul minorității, pentru creșterea copilului de către persoana sau familia ce urmează să îl adopte după ce a obținut capacitatea deplină de exercițiu, deoarece este anevoie de a stabili o anumită perioadă de creare a legăturii afectiv-emoționale între adoptat și familia sa viitoare.

Astfel, acest timp reprezintă decât un factor subiectiv. Însă nu trebuie să se confunde creșterea unei persoane minore sau majore, cu întreținerea acesteia.

Creșterea și educarea unei persoane este o preocupare permanentă pentru ocrotirea intereselor copilului, ceea ce a și reprezentat baza acelor legături afective datorită cărora este posibilă adopția.

În cazul adopției persoanei aflate sub interdicție judecătorească, acest proces are loc urmând o procedură mai specială, și anume în cazul minorului, adopția urmează regimul juridic aplicabil copilului, iar dacă persoana este majoră deja, adopția urmează regimul juridic derogator.

O altă condiție de fond la încheierea adopției reprezintă consimțământul minorului care a împlinit vârsta de 10 ani. Datorită capacității juridice speciale de care acesta se bucură, este foarte importantă respectarea deciziei copilului luată în raport cu procesul dat. Este imposibilă înlocuirea consimțământului acestuia cu o altă manifestare de voință, decizie luată de către altă persoană cu scopul de a împiedica adopția în situația în care copilul o consimte.

Această condiție nu este prevăzută clar în legislație, deoarece nu este reglementat momentul exprimării consimțământului de către copilul care a împlinit deja vârsta de 10 ani. În acest mod, determinarea manifestării de voință a minorului ce este considerată drept condiție de fond la adopție nu este altceva decât o aplicare practică a principiului ocrotirii interesului superior al copilului.

Astfel, prin intermediul acestui principiul legiuitorul stabilește în mod expres faptul că realizarea operațiunii juridice a adopției trebuie efectuată cu respectarea interesului superior al copilului, ci nu în interesul personal al adoptatorului, sau a familiei de origine a copilului în schimbul anumitor foloase precum sume de bani sau alte bunuri materiale sau imobile.

Consimțământul la adopție al părinților firești sau al tutorelui copilului reprezintă o altă condiție cu referire la persoanele care pot fi adoptate. Manifestarea de voință a părinților firești se cere doar în anumite situații expres prevăzute de lege și anume:

numai în cazul copilului minor;

indiferent dacă filiația copilului este stabilită pe baza căsătoriei sau nu, dar cu condiția că aceasta să fie stabilită legal;

indiferent de starea civilă a părinților copilului;

în situația în care unul din părinți sau o terță persoană exercită autoritatea părintească;

chiar dacă unul dintre părinți a fost decăzut în drepturile părintești sau i s-a aplicat o pedeapsă conform căreia i s-au interzis drepturile părintești, în acest caz este necesară doar manifestarea de voință a persoanei ce exercită autoritatea părintească.

Manifestarea de voință a unui singur părinte este suficientă dacă cel de-al doilea părinte este mort, nu se cunoaște, a fost declarat mort sau nu poate să-și exprime consimțământul, iar în cazul în care al doilea părinte se află în plină capacitate de exercițiu și are discernământ, și nu consimte procesul de adopție, acesta fiind acceptat doar de primul părinte, adopția nu poate avea loc.

Adopția poate fi încheiată și fără consimțământul părinților firești:

dacă ambii părinți sunt declarați morți sau necunoscuți, decedați sau nu au discernământ, în acest caz este nevoie de acordul tutorelui;

în situația adopției succesive a aceluiași copil de către soțul părintelui adoptiv;

în cazul adopției copilului natural al celuilalt soț.

Consimțământul tutorelui este cerut atunci când nu se poate lua acordul părinților biologici, ori acesta nu este suficient. Dacă părinții sunt decăzuți din drepturile părintești sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, și autoritatea părintească asupra copilului este exercitată de o altă persoană diferită de părinții firești sau în situația în care ambii părinți sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau fără discernământ.

Consimțământul dat de către părinți sau de către tutore trebuie să respecte anumite condiții și anume:

să fie informat, adică să se cunoască totalitatea efectelor ce vor fi drept consecințe a adopției;

să fie liber, adică să nu fie afectat de vicii de consimțământ precum eroarea asupra identității adoptatului, dol, violență, deoarece acesta atrage nulitatea relativă;

necondiționat, presupune faptul că adopția să fie încheiată cu scopul ocrotirii interesului superior al copilului și să nu fie dat pe baza anumitor foloase.

Conform noului Cod civil manifestarea de voință a părinților firești sau a tutorelui se face numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii copilului ce constituie un termen prohibitiv. Iar potrivit art. 466 alin (2) „consimțământul poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data expirării lui”.

În mod excepțional, instanța de tutelă are posibilitatea de a trece peste refuzul părinților firești ai copilului sau, în anumite cazuri, al tutorelui de a-și da acordul cu privire la adopție. Acest fapt este posibil în contextul în care se dovedește, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv și instanța consideră că adopția este în interesul superior al copilului.

Se va ține cont și de opinia acestuia, dată în condițiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privință. Această prevedere are caracter excepțional și este realizabilă doar în situațiile enumerate mai sus.

Anume acel caracter abuziv al opunerii părinților sau a tutorelui poate reprezenta și neprezentarea în mod repetat la termenele fixate de către instanța competentă pentru a lua consimțământul cu privire la adopție.

O altă condiție este respectarea principiului interesului superior al copilului și anume în cazul în care părinții firești ai copilului se opun adopției acestuia, însă acest fapt va avea consecințe benefice, pozitive asupra vieții lui. În cazul dat nu se va ține cont de consimțământul cerut în mod obișnuit.

Decizia instanței de a iniția procedura adopției copilului și a ignora lipsa acordului părinților firești este una delicată și de maximă responsabilitate, deoarece instanța are datoria de a judeca și stabili cursul vieții copilului în cauză.

Pentru a avea loc această procedură instanța de tutelă, bazându-se pe probele administrate drept dovadă fiind abuzive, trebuie să își demonstreze atât caracterul abuziv al refuzului, dar și cu privire la avantajul asupra copilului.

Hotărârea judecătorească trebuie neapărat să conțină motivarea deciziei luate, dar și dovada acestora pentru a garanta cât mai reușit acel principiu al ocrotirii interesului superior al copilului.

2.2. Condiții privitoare la persoana care adoptă

Punctul de pornire al acestor condiții este norma reglementată de către art. 460 din noul Cod civil, care spune că adoptatorul trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai mare decât adoptatul. În consecință putem afirma că nu este prevăzută o vârstă minimă sau maximă pentru adoptator, ci este impusă acea diferență de vârstă între aceștia cu scopul de a exprima o situație asemănătoare cu cea a filiației naturale și pentru a evita un posibil disconfort între noii părinți și copil.

Există și o excepție de la regula generală conform căreia pentru anumite motive temeinice, să fie acceptată de către instanța de tutelă o diferență de 16 ani.

O altă condiție este capacitatea deplină de exercițiu conform căreia persoanele ce nu au capacitate deplină de exercițiu sau posedă anumite boli mintale care ar putea influența negativ asupra minorului, nu se pot bucura de această posibilitate de a fi părinți adoptivi.

Judecata acestei condiții este în strânsă legătură cu procesul prin care se stabilește filiația și rudenia între copil și noii săi promotori, deoarece nu poate ocroti un minor o altă persoană care la rândul ei are nevoie de protecție. În aceeași ordine de idei s-a considerat că persoana ce este lipsită de tutela unui copil, conform art. 113 alin (1) lit. b) din noul Cod civil, „nu poate deveni adoptator din motiv că nu se respectă condițiile prevăzute mai sus”.

O a treia regulă este aptitudinea de a adopta reglementată de art. 461, referitoare la condițiile morale și materiale ale adoptatorului. Astfel, noua familie trebuie să respecte acele condiții morale și materiale pentru a-i putea asigura minorului dezvoltarea multilaterală a personalității sale de care are nevoie. Aceste aptitudini s-a menționat că nu sunt obligatorii în momentul adoptării unei persoane majore.

Procesul de adopție poate fi încuviințat față de un singur părinte adoptiv sau față de soții adoptatori, simultan sau succesiv. În situația adoptatorului ca persoană căsătorită pe lângă manifestarea de voință a adoptatorului este necesară consimțământul soțului acestuia.

De acest acord sunt direct proporționale viitoarele relații în familia dată, dar și respectarea obligațiilor precum cea de întreținere, educație a minorului în care este nevoie de ambii soți, obligații instituite prin intermediul legăturii de filiație. Este cerut acordul celuilalt soț chiar și în situația în care soții sunt despărțiți în fapt.

În cazul adoptatorului soț al părintelui adoptiv, este nevoie împreună cu consimțământul adoptatorului și al acestuia în rol de părinte adoptiv.

Adopția de către două persoane necăsătorite, împreună, este interzisă, adică nu pot adopta un copil două persoane de același sex, deoarece conform legislației române este interzisă căsătoria între astfel de persoane.

În comparație cu alte state europene precum Spania, care oferă libera posibilitate de a se căsători a două persoane de același sex prin Legea 13/2005, România în prezent încă nu a adoptat astfel de prevederi în materia dreptului familiei, la fel nu recunoaște astfel de căsătorii încheiate în străinătate de către cetățenii români.

2.3. Impedimente în materia adopției

Impedimentele sau condiții de fond negative cum sunt numite de unii autori sunt prevăzute de către legiuitor și reprezintă situațiile conform cărora adopția este interzisă. Unul dintre impedimentele existente este situația pluralității dintre adoptați, adopția fraților, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite este realizabilă numai cu condiția că este în interesul superior al lor. Astfel de adopție are privilegiul de a păstra legătura de rudenie firească dintre frați, dar și legăturile stabilite între aceștia asigurând respectarea unuia dintre principiile fundamentale a continuității în creșterea și educarea minorului.

Există totuși o derogare de la această regulă potrivit căreia poate fi admisă adopția separată a fraților în cazul în care există motive întemeiate ce argumentează o astfel de măsură și respectă principiul interesului superior al copilului.

Se consideră că adopția între frați, indiferent de sex este interzisă. Pentru că legiuitorul nu face diferență între frații ce rezultă dintr-o căsătorie sau nu, dacă frații sunt buni, cosangvini sau cuoterini.

Ideea acestui impediment este anume protecția adusă de către legiuitor de a preveni relațiile de filiație și rudenie civilă, care sunt incompatibile cu relațiile de rudenie firească. Impedimentul dat este de strictă interpretare. În consecință, în anumite situații de rudenie se permite adopția precum, pot fi adoptați nepoții de către unchii lor.

După cum s-a arătat, gradul de rudenie al adoptatorului până la al patrulea grad față de unul din părinții copilului ori față de copil, reprezintă o prioritate pentru adopția copilului ori pentru încredințarea lui în vederea adopției.

Astfel, adopția între rude este posibilă, în anumite cazuri chiar bine-venită, cu excepția derulării procesului dat între frați.

Un alt impediment reprezintă adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator sau familie adoptatoare, precum și adopția între soți și foști soți. Acest tip de adopție este strict interzisă de către lege, deoarece există incompatibilitatea calității de soț cu cea de frate, dar și de soț cu acea de părinte și descendent al celuilalt soț.

La fel și în situația în care un copil a fost recunoscut de către părintele său, în cele mai multe cazuri de către tată, nu mai poate fi adoptat de către aceeași persoană.

Adopția de către persoana cu boli psihice sau handicap mintal este o altă regulă ce trebuie respectată, deoarece este imposibil ca o persoană cu astfel de dereglări să-i ofere unui copil acel suport moral, acea educație corectă de care are nevoie.

Acest impediment este reglementat de către art. 459 din Codul civil și este o garanție reală de respectare a principiului ocrotirii interesului superior al copilului.

Un ultim impediment stipulat de legiuitor este acela al adopției simultane sau succesive a aceleiași persoane de către mai mulți adoptatori. Acest fapt este interzis conform art. 462 alin. (1) din noul Cod civil, iar rațiunea este redată de către gîndul de a nu se ajunge la relații de filiație civilă multiplicate sau multiplicabile și pentru a nu fi posibilă eschivarea de la îndeplinirea obligațiilor legale de ocrotire părintească pe care trebuie sa le asigure fiecare părinte.

Există și excepții de la această regulă și anume:

adopția succesivă în cazul decesului adoptatorului sau a ambilor soți adoptatori, la data rămânerii definitive a hotărârii de încuviințare a noii adopții, sau în situația în care adopția anterioară este desfăcută de drept pe motive de nerespectare a condițiilor prevăzute de lege;

adopția succesivă în circumustanța încetării, indiferent de motiv, a adopției realizate anterior, astfel, adopția încetează prin desfacere sau prin intermediul declarării nulității ei;

adopția simultană sau succesivă de către adoptatorii soț și soție, este important ca la data încuviințării ei, cei doi soți să fie căsătoriți legal între ei.

Astfel, impedimentele sus menționate se vor verifica pe parcursul procedurii de adopție la fel și capacitatea persoanelor implicate precum adoptatorul, adoptatul.

Se consideră că consimțământul și capacitatea persoanelor chemate să consimtă la adopție, se valorează la momentul în care și-au exprimat voința lor în vederea încheierii adopției, dat fiind faptul că acea manifestare este definită precum un act juridic.

Noul Cod Civil reglementează expres faptul că „condițiile în care își exprimă consimțământul persoanele chemate să consimtă la adopție sunt reglementate prin lege specială ”, astfel Codul Civil normează adopția doar sub aspectul dreptului substanțial.

Deci tot ce are legătură cu exprimarea consimțământului precum forma și momentul exprimării în derularea procedurii de adopție, acele consecințe ale consimțământului la adopție al părinților sau al tutorelui asupra exercițiului autorității părintești în privința copilului până la data încuviințării definitive, forma în care poate fi revocat acordul părinților va fi inclus în cadrul unei legi speciale consacrată procedurii adopției.

CAPITOLUL 3. EFECTELE PROCESULUI DE ADOPȚIE

3.1. Data de la care se produc efectele

Adopția își produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin intermediul căreia a fost încuviințată, conform art. 469 din Codul civil. Astfel, anume de la acea dată are loc stabilirea legăturii de filiație între adoptator și adoptat, dar și a relației de rudenie între adoptat și rudele părintelui adoptatorului, împreună cu totalitatea consecințelor privitoare la filiația civilă și de rudenie civilă, stingerea legăturilor de rudenie firească dintre adoptat, descendenții săi, și părinții firești și rudele acestora.

Precizarea cu privire la data de la care adopția își produce efectele risipește orice ezitare, improbabilă totuși generată de faptul că noul act de naștere al adoptatului, în care se vor trece părinții adoptatori în rol de părinți firești, va fi elaborat de către serviciul de stare civilă bazându-se pe hotărârea judecătorească definitivă de încuviințare a adopției, care este inevitabil, la o dată ulterioară aceleia de la care se produc efectele noii stări civile a copilului.

3.2. Efectele asupra rudeniei civile

Există două tipuri de efecte asupra filiației și rudeniei persoanei adoptate și anume: cel pozitiv sau mai este numit și achizitiv ce presupune nașterea legăturii de filiație adoptivă și a raporturilor de rudenie civilă, modificarea numelui și a prenumelui copilului adoptat, obligația legală de întreținere, vocația succesorală reciprocă, și cel negativ sau extinctiv, ce prezintă încetarea relațiilor de filiație firească între adoptat și părinții săi, și rudele firești ale adoptatului astfel, excluzându-se filiația firească dintre adoptat și descendenții săi, ce rămâne intactă, ca și rudenia firească dintre frații adoptați de către același părinte sau familia adoptatoare.

Actul de naștere nou al copilului adoptat va fi elaborat de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor în baza hotărârii definitive de încuviințare a adopției, la o anumită dată stabilită, ulterioară procesului dat.

Consecința principală a adopției este aceea de a crea relațiile de filiație civilă între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptator, pe de altă parte, dar și a rudeniei civile între adoptat și descendenții săi, pe de o parte și rudele părintelui sau părinților adoptivi, pe de alta.

Deci constatăm că procesul de adopție nu aduce atingere legăturii de filiație dintre persoana adoptată și descendenții săi firești, ei devin rude cu adoptatorul, dar și cu rudele firești ale acestuia, formând aparența unei familii.

Efectul opus celui pozitiv este cel de stingere a relațiilor de filiație și rudenie firească între adoptat și părinții săi, dar și dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și rudele firești ale adoptatului, pe de alta.

În situația adopției copilului firesc al celuilalt soț, efectul extinctiv este parțial, adică se exprimă numai referitor la relația de filiație, iar în cazul copilului adoptiv al celuilalt soț nu există efect extinctiv.

3.3. Raporturile dintre adoptator și adoptat

Drepturile și obligațiile născute din noul raport de rudenie creat prin intermediul adopției sunt prevăzute de art. 471 alin. (1) din Codul Civil și stipulează clar că acestea sunt identice cu drepturile și obligațiile părintelui în raport cu copilul său firesc. Apariția relațiilor de filiație civilă are drept efect transferul drepturilor și îndatoririlor personale și patrimoniale, de la părinții firești ai minorului la părinții săi adoptivi. Acestea sunt:

Modificarea numelui și eventual a prenumelui, adoptatul prin intermediul noii filiații stabilite primește numele de familie al persoanei care îl adoptă. În situația în care adopția este realizată de doi soți ce poartă același nume de familie, minorul va lua numele comun al lor, iar dacă numele soților diferă, ei au obligația de a stabili de comun acord și a comunica instanței ce încuviințează adopția, numele adoptatului. Odată ce noii părinți nu ajung la un comun acord asupra numelui noului lor copil, cea care va avea competența, dar și obligația de a-l stabili este instanța judecătorească. În situația adopției excepționale a persoanei căsătorite ce posedă un nume comun cu soțul, aceasta va lua numele adoptatorului doar cu acordul și manifestarea de voință a soțului. În anumite circumstanțe există și posibilitatea de a modifica și prenumele copilului adoptat, însă trebuie să fie pe baza unor motive întemeiate, și doar instanța poate aproba la cererea părinților adoptivi sau a unui dintre ei acest lucru. Este important la fel și consimțământul copilului care a împlinit deja vârsta de 10 ani căci se va ține cont și de acesta;

O altă datorie este obligația legală de întreținere. Conform art. 471 din Codul Civil, această obligație aparține adoptatorilor soț și soție, cât și adoptatorului căsătorit cu părintele firesc al adoptatului, ambii răspunzând în mod egal de creșterea și educarea copilului;

Vocația succesorală;

Cetățenia adoptatului, în situația adopției internaționale.

În cazul în care unul dintre părinți este decăzut din exercițiul drepturilor părintești din diferite motive, instanța de tutelă este unica ce are competența de a acorda celuilalt părinte autoritatea părintească, iar în situația în care este decăzut singurul părinte deținător al autorității părintești, instanța de tutelă dispune ocrotirea minorului rămas fără ocrotire părintească prin instituirea tutelei.

În acest caz dacă minorul deja a împlinit vărsta de 10 ani, este obligatorie părerea sa ținându-se cont de gradul său de maturitate.

La rândul său și adoptatul are obligații în raport cu noii săi părinți și anume îndatoririle pe care le-ar putea avea orice persoană cu părinții săi.

Acesta fiind protejat de către art. 260 din Codul civil, prin faptul că i se atribuie aceleași drepturi și obligații ca descendenții săi firești, beneficiind de același tratament ca aceștia.

3.4. Informațiile cu privire la adopție

Legiuitorul stabilește că informațiile cu privire la adopție sunt strict confidențiale, iar modalitatea prin intermediul căreia adoptatul este informat despre adopție și viitoarea sa familie, dar și regimul juridic general al acestor informații sunt stabilite prin lege specială. Suportul acestei reguli este înfățișat prin unul dintre principiile dreptului familiei și anume cel al confidențialității.

Astfel, conform Codul Civil, datele ce țin de identificarea persoanelor implicate în procesul adopției, fără a face deosebire între adoptatul minor sau major, sunt secrete.

Principiul urmează a fi dezvoltat prin reglementările legii speciale, așa cum este prezentat de către legiuitor, care va stabili modalitatea de informare a adoptatului cu privire la faptul că urmează a fi adoptat, precum și regimul juridic general al informațiilor despre adopție, vizând în special condițiile în care se poate face dezvăluirea identității părinților firești ai minorului/majorului.

În aceeași ordine de idei, una din legile ce stau la baza adopției prin articolele 66-70, reglementează detaliat aspectele cu privire la informațiile despre adopție. Conform acesteia, adoptatorii sunt obligați să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici, cu ajutorul specialiștilor din cadrul compartimentului de adopții și postadopției al direcției.

La fel, adoptatorii și adoptatul se bucură de dreptul de a obține din partea autorităților competente extrase din registrele publice al căror conținut denotă faptul, data și locul nașterii, însă nu menționează în mod expres și clar atât adopția, cât și părinții firești.

Identitatea părinților firești poate fi divulgată înaintea procesului de decădere de către aceștia a capacității depline de exercițiu, numai pentru motive întemeiate, de către Oficiu, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, și/sau a descendenților acestuia.

După ce adoptatul a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, acesta are posibilitatea de a solicita informații și acte tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, iar în situația în care nu are stabilit un domiciliu exact în România, se poate adresa Tribunalului București pentru a-i autoriza accesul la informațiile personale aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la părinții săi firești.

În acest caz, instanța este competentă de a cita direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, dar și orice altă persoană a cărei informații pot fi de folos pentru obținerea cererii și va putea admite cererea, în situația în care potrivit probelor administrate, se constată că accesul la informațiile solicitate de către adoptat nu vor influența negativ integritatea psihică a acestuia, echilibrul său emoțional și dacă există beneficii în urma acestui proces.

Procedura în cauză trebuie să fie ghidată de către unul din principiile primordiale ale dreptului familiei și anume cel al interesului superior al copilului.

O altă situație ce ar putea surveni în cadrul procesului adopției este aceea a decăderii adoptatorului din exercițiul drepturilor părintești. Astfel, dacă adoptatorul este decăzut din exercițiul drepturilor părintești, instanța de tutelă, având drept principiul de bază acel al ocrotirii interesului superior al copilului, poate institui tutela sau una dintre măsurile de protecție prevăzute de lege. Tutela este stabilită doar în situația în care copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinți, ambii fiind sancționați sau pentru că decăderea a fost aplicată părintelui ce exercita singur autoritatea părintească, ci nu în toate situațiile în care față de unul din părinți s-a dispus decăderea din drepturi.

După părerea mea, este foarte important ca informațiile cu privire la adopție să fie comunicate adoptatului treptat și într-un mod cât mai special, ținând cont de gradul acestuia de maturitate, deoarece acest lucru îl poate influența atât negativ, cât și pozitiv.

Din experiența cazurilor cercetate, în momentul în care părinții adoptivi comunică copilului faptul că a fost adoptat, la o vârstă foarte fragedă acesta devine blocat, are lacune de nivel sentimental când devine major.

În concluzie, putem ferm spune că pentru binele și sănătatea copilului în astfel de situații este nevoie de a apela la ajutorul psihologului sau a consilierului familial.

CAPITOLUL 4. ÎNCETAREA ȘI ANULAREA ADOPȚIEI. EFECTELE ACESTEIA

Legiuitorul stabilește că rudenia civilă și efectele sale poate înceta prin desfacere, anulare sau constatare a nulității absolute a adopției prin intermediul art. 476-482 din Codul civil. Deosebirea dintre acestea fiind faptul că desfacerea adopției, ce poate fi de drept – are loc prin încuviințarea unei noi adopții consecutiv decesului părintelui sau a părinților adoptatori ai copilului, sau ca sancțiune ce poate fi la cerere pentru fapte grave, de natură penală, efectuate cu vinovăție.

Aceasta intervine din anumite cauze apărute ulterior încuviințării adopției de către instanța judecătorească. Însă nulitatea adopției, ce poate fi relativă sau absolută, apare datorită anumitor situații ulterioare încuviințării, din nerespectarea condițiilor de fond sau de formă prevăzute de lege pentru valabilitatea operațiunii juridice.

4.1. Desfacerea de drept a adopției

Conform Codului civil art. 462 alin. (2) lit. a) “desfacerea de drept a adopției are loc prin încuviințarea unei noi adopții a aceluiași adoptat, fără a fi menționat dacă doar în situația minorului sau și a majorului, consecutiv decesului adoptatorului sau al soților adoptatori.”

Condițiile ce stau la baza acesteia sunt:

Decesul părintelui sau al părinților adoptatori. În situația în care procesul de adopție a fost încuviințat de către un singur părinte, decesul acestuia atrage desfacerea de drept a adopției. Însă dacă adopția a fost pe baza soților adoptivi, concomitent sau succesiv, desfacerea de drept are loc doar în cazul în care au decedat ambii părinți adoptivi, concomitent sau simultan. Dacă adopția a fost consimțită de soții adoptivi, iar unul dintre aceștia decedează, există posibilitatea noului soț al părintelui adoptiv rămas în viață, de a adoptat minorul. Admisibilitatea adopției subsecvente în cazul decesului părintelui adoptiv și recăsătoririi părintelui firesc, desfăcându-se astfel adopția față de primul părinte adoptator.

Încuviințarea definitivă a unei noi adopții. Înfierea va fi desfăcută doar în condiția în care se încuviințează definitiv o nouă adopție pentru persoana dată, însă în cazul în care lipsește încuviințarea, adopția anterioară este considerată valabilă. Adopția repetată, în cazul persoanei majore are loc numai cu condiția de a îndeplini cerințele excepționale ale acestui tip de adopție.

Efectele desfacerii de drept a adopției sunt variate și anume are loc încetarea relațiilor de filiație și rudenie față de fostul părinte adoptator și rudele firești ale acestuia și stabilirea noilor relații de filiație și rudenie civilă, față de noul părinte sau părinți adoptatori.

4.2. Desfacerea facultativă a adopției

Desfacerea facultativă a adopției, lăsată la aprecierea instanței, poate interveni, doar dacă este respectat principiul ocrotirii interesului superior al copilului, în acele cazuri în care față de adoptatul minor este nevoie de a fi luate măsuri de protecție. Aceasta este reglementată în art. 476 alin. (2) din Codul Civil.

Condițiile necesare desfacerii facultative a adopției sunt: necesitatea luării unei măsuri de protecție privitoare la copilul adoptat, astfel aceasta ca posibilă soluție accesorie, este realizată în principal, în situațiile în care sunt strict necesare instituirea măsurilor de protecție față de minor, ce apar drept consecință a exercitării greșite a autorității părintești, dar și desfacerea adopției în interesul superior al copilului.

Această condiție reprezintă garantul aplicabilității unuia dintre cele mai importante principii ale dreptului familiei și anume cel al respectării interesului superior al copilului. Legiuitorul declară expres faptul că copilul care a împlinit vărsta de 10 ani trebuie să fie ascultat în cazul adopției, ținându-se cont de gradul său de maturitate.

Deci oportunitatea desfacerii adopției rămâne la aprecierea instanței de tutelă, care va decide concordant cu interesul superior al copilului, iar dacă acesta are o vârstă mai mare de 10 ani, se va ține cont și de opinia sa.

Efectul desfacerii adopției este acela prin care în exprimarea legală, adopția se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus luarea unei măsuri de protecție a minorului.

4.3. Desfacerea adopției cu titlu de sancțiune

Conform Codului Civil, există două posibilități de desfacere a adopției cu titlul de sancțiune și anume la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viața lor sau a ascendenților și descendenților lor, precum și atunci când adoptatul s-a făcut vinovat față de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani. Astfel, dacă adoptatorul s-a făcut vinovat față de adoptat de faptele arătate, adoptatul are posibilitatea de a cere desfacerea adopției pe motive întemeiate.

Desfacerea adopției drept sancțiune vizează fapta săvârșită cu intenție și poate avea caracter excepțional. După cum urmează, se intervine împotriva adoptatului, care a comis fapte grave față de părinții adoptivi sau a rudelor acestora sau împotriva adoptatorului, ce este vinovat de fapte grave.

Desfacerea adopției la cererea adoptatorului, mai poate fi numită și desfacerea adopției pentru ingratitudinea adoptatului.

Reprezintă dreptul adoptatorului sau al familiei adoptatoare de a cere desfacerea adopției. Una din cauze este săvârșirea de către adoptat a unui atentat la viața acestora. În acest caz adopția poate fi desfăcută indiferent dacă atentatul a fost asupra unuia dintre părinți sau asupra ambilor părinți adoptivi sau rudele acestora.

La fel și săvârșirea de către persoana adoptată a unor fapte penale, care sunt conform legii române, pedepsite cu cel puțin 2 ani de privare de libertate. În această situație ca adopția să poată fi desfăcută este necesar ca fapta ilicită să fie asupra unui sau a ambilor părinți adoptivi.

Astfel, doar părintele adoptator sau părinții adoptivi se pot bucura de dreptul și libertatea de a înainta acțiunea de desfacere a adopției pe baza motivelor temeinice enumerate mai sus, iar dacă aceștia sunt decedați, dreptul dat este recunoscut moștenitorilor.

Dreptul la exercitare a acțiunii pentru desfacerea adopției, indiferent de fapta săvârșită de către copilul adoptat, este condiționat de procesul de dobândire a capacității de exercițiu a adoptatului. Este imposibilă desfacerea adopției interzisului judecătoresc, neavând nici o importanță gravitatea faptei săvârșite.

O altă caracterizare a acestui drept este imprescriptibilitatea, indiferent dacă fapta face parte din prima sau cea de-a doua categorie de fapte împotriva adoptatorului ori a familiei sau rudelor sale.

Efectele desfacerii adopției cu titlu de sancțiune sunt stipulate în art. 482 din Codul Civil. Datorită amplorii și gradului de gravitate a faptelor, efectele sunt întotdeauna complete din punct de vedere subiectiv, adică vizează atât pe părinte, cât și pe soțul său.

O altă modalitate de desfacere a adopției este cea la cerea adoptatului, care poate apărea din cauza săvârșirii de către adoptator sau soții adoptivi a unui atentat la viața adoptatului sau a descendenților acestuia firești sau a unor fapte de natură penală, pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani.

De acest drept poate beneficia doar adoptatul, fără a fi transmisibil moștenitorilor lui. Este imprescriptibil indiferent dacă fapta comisă în raport cu adoptatul, face parte din prima sau a doua categorie. Efectele desfacerii sunt prevăzute generic de art. 482 din Codul Civil, indiferent de cauză.

Există însă și o situație mai complicată, și anume acea în care au fost săvârșite fapte ilicite în raport cu adoptatul lipsit de capacitate de exercițiu.

În acest caz, legiutorul exprimă ideea decăderii adoptatorului din exercițiul drepturilor părintești potrivit art. 508 din Codul Civil. Desigur, desfacerea adopției nu poate fi cumulată cu decăderea din exercițiu drepturilor părintești, dar sancțiunea decăderii este posibil să preceadă cererea în desfacerea adopției. Nu există un termen de prescripție al dreptului de acțiune.

4.4. Anularea adopției

Potrivit Codului Civil, adopția poate fi anulată la cererea oricărei persoane care și-a dat acordul la încheierea ei și al cărei consimțământ a fost viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol sau violență. Acțiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului de către persoana lezată, ori la data încetării violenței, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopției.

Așa cum contractul de vânzare-cumpărare poate fi atins de nulitatea absolută și relativă, la fel și adopția poate suporta o constatare a nulității sau o anulare.

Potrivit art. 463 alin. (1) din Codul civil, este nevoie de consimțământul anumitor persoane în momentul adopției. Acestea sunt părinții firești ori tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți sau declarați morți, dispăruți ori puși sub interdicție, opinia adoptatului care deja a împlinit vârsta de 10 ani, persoana ce urmează să adopte sau soții adoptatori când adoptă împreună, soțul persoanei adoptatoare, excepție reprezintă situația în care acesta este lipsit de discernământ. Se consideră că manifestarea de voință a părinților firești și a tutorelui trebuie să fie liberă și necondiționată, adică să nu fie influențată de condiții ce ar putea favoriza situația materială a părinților firești pe baza adopției.

Cauzele nulității relative ale adopției sunt viciile de consimțământ ce ghidează și dreptul civil, anume eroarea, dolul și violența. Sancțiunea acestora este incidentă dacă consimțământul oricărei persoane dintre cele chemate să consimtă la adopție a fost alterată prin viciile de consimțământ menționate mai sus.

Eroarea capătă titlul de viciu de consimțământ al adopției numai în cazul în care are tangență cu identitatea adoptatului fizică sau civilă. Astfel, dacă se răsfrânge asupra naturii juridice a adopției, nu ne aflăm în fața unui viciu de cosimțământ, ci în situația unei false reprezentări ai realității, care este un obstacol pentru ce împiedică formarea actului, el fiind atins de nulitatea absolută.

Dolul sau mai este numit și viclenie are rol de eroare provocată, cuprinzând atât un element subiectiv, cât și unul obiectiv, mijloacele viclene sau dolozive folosite pentru a provoca eroarea.

În această situație, domeniul de aplicare este mult mai mare comparativ cu cel al erorii, putând purta și asupra altor elemente și calități sau defecte ale adoptatorului sau adoptatului. Acestea au drept scop manifestarea de voință la adopție. Nu are o importanță atât de mare dacă manoperele dolozive sunt create de către unul din soți, din partea ambilor, ori sunt provocate de un terț.

Un alt viciu de consimțământ este violența, care la rândul ei poate fi morală sau fizică, deși cea de-a doua formă este mai puțin întâlnită în zilele de astăzi, dată fiind procedura specială de încuviințare a adopției.

De dreptul de acțiune se poate bucura persoanele care au consimțit valabil la încheierea adopției. Conform Codului Civil, art. 479 alin. (2) „acțiunea este prescriptibilă în termen de 6 luni de la data descoperirii erorii sau a dolului ori de la data încetării violenței, dar nu mai tărziu de 2 ani de la data încheierii adopției”.

Nulitatea absolută este reglementată de către legiuitor conform art. 480 alin. (1) din Codul Civil astfel, sunt nule adopția fictivă și cea încheiată cu încălcarea condițiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancționează cu nulitatea relativă. Adopția fictivă este acea care urmărește un alt scop decât acela al ocrotirii interesului superior al copilului.

Un exemplu de astfel de scop, ar fi străin finalității familiale și sociale a adopției și este de reținut ori de câte ori consimțământul oricăreia dintre persoanele chemate să își exprime voința a fost dat în considerarea promisiunii sau obținerii efective de anumite foloase, indiferent de natura și tipul acestora.

Definiția legală a adopției fictive consideră în exclusivitate adopția unui copil, pe cale de consecință această cauză de nulitate absolută nu este incidentă în situația unei adopții a persoanei majore sau a celei ce are capacitate deplină de exercițiu. Admonestarea nulității absolute se aplică, ori de câte ori finalitatea adopției este deturnată de la scopul ocrotirii interesului copilului.

Cauzele nulității absolute sunt:

Încălcarea condițiilor de fond cu privire la persoana adoptatului, care sunt: adopția persoanei majore sau care are capacitate deplină de exercițiu ce nu a fost crescută, în timpul minorității de către persoana sau familia adoptatoare, lipsa consimțământului în momentul adopției al copilului care a împlinit deja 10 ani la data încuviințării, lipsa manifestării de voință a părinților firești sau a tutorelui, ori de câte ori este necesară, cu excepția constatării caracterului abuziv al împotrivirii la adopție;

Încălcarea condițiilor de fond referitoare la persoana adoptatorului. Care variază între lipsa capacității depline de exercițiu, lipsa diferenței de vârstă de 18 ani între adoptat și adoptator cerută de lege, neîndeplinirea garanțiilor morale și materiale ce sunt cerute adoptatorului sau familiei acestuia, lipsa manifestării de voință la adopție a adoptatorului, lipsa consimțământului la adopție al soțului celui care adoptă, afară de cazul în care acesta este lipsit de discernământ, sau a părintelui adoptiv prin efectul adopției anterioare;

Încălcarea impedimentelor la adopție. Acestea sunt: nerespectarea interdicției adopției între frați, a interdicției privind adopția soților sau foștilor soți de același adoptator sau familie adoptatoare, existența unei boli psihice sau unui handicap mintal, adopția succesivă sau simultană a aceleiași persoane de către adoptatori necăsătoriți între ei.

În ceea ce privește condițiile de formă, nu există reglementări în Codul Civil asupra formalităților la încheierea adopției astfel, acestea urmează a fi făcute prin intermediul unei legi speciale.

Dreptul la acțiune îl posedă orice persoană interesată, fiind imprescriptibil extinctiv, însă instanța are posibilitatea de a respinge cererea cu privire la nulitate dacă se demonstrează că este în interesul copilului de a menține adopția, indiferent de cauză declarată. Este de o importanță majoră în astfel de cazuri, ascultarea opiniei minorului dacă acesta are vârsta mai mare decât 10 ani, ținându-se cont de gradul de maturitatea al acestuia.

În astfel de situații menționate mai sus, o altă soluție a instanței ar reprezenta respingerea cererii privind nulitatea dacă menținerea adopției este în interesul celui adoptat, adică în interesul superior al copilului. Prin urmare, atunci când în cadrul soluționării acțiunii în constatarea nulității absolute sau în anularea adopției a fost dovedită temeinicia cererii reclamantului, cu toate probele prezentate, instanța are posibilitatea de a hotărî respingerea cererii date dacă consideră că menținerea adopției este în interesul minorului.

Cauza de nulitate prezentată nu are relevanță în contextul dat astfel, încât se poate conserva chiar și adopția fictivă dacă, se înțelege, evoluția raporturilor dintre adoptat și adoptator ulterior încuviințării adopției este în concordanță cu interesul copilului, iar pentru evaluarea acestuia instanța va apela la ascultarea lui, ori de câte ori adoptatul are peste 10 ani, iar facultativ în cazul în care are mai puțin de 10 ani.

4.5. Efectele încetării adopției

Adopția încetează prin desfacere, prin anulare sau prin constatarea nulității sale și în majoritatea cazurilor are caracter judiciar. Efectele încetării adopției apar de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de tutelă, iar copilul adoptat va reveni la situația inițială adopției.

Consecința principală a încetării adopției, nu este prevăzută expres de lege, ci este subînțeleasă. Are loc stingerea legăturii de filiație civilă între adoptat și părintele adoptiv al acestuia, dar și a relațiilor de rudenie civilă între adoptat și rudele adoptatorului. Exprimat într-o altă modalitate, putem afirma că prin încetarea adopției are loc înlăturarea faptelor create prin adopție și regenerarea a ceea ce s-a stins odată cu ea.

În cazul desfacerii de drept, încetarea intervine prin încuviințarea unei noi adopții consecutiv decesului părintelui sau a părinților adoptivi, iar adopția anterioară va fi considerată desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii de încuviințare a noii adopții.

Conform Codului Civil art. 482 în momentul încetării adopției, drepturile și îndatoririle părintești vor trece la părinții firești ai copilului adoptat, cu excepția situației în care instanța dispune nulitatea adopției și instituirea tutelei sau a altor măsuri menite să protejeze minorul. Locuința copilului nu va mai fi aceea din timpul adopției, ci se va stabili în dependență de forma de protecție care i se va oferi copilului.

Adoptatul va redobândi numele de familie și prenumele, dacă a fost schimbat, ce îl deținea înainte de încuviințarea procesului de adopție, fără a se face diferență între minor sau persoană cu capacitate deplină de exercițiu.

Există însă anumite situații în care minorul poate păstra numele de familie adoptiv. Temeinicia motivelor ce au fost invocate pentru a explica cererea este lăsată la discreția instanței astfel, teoretic și exemplificativ, poate fi motivantă solicitarea adoptatului căsătorit, al cărui nume din adopție este comun cu al soțului. În momentul luării unei astfel de decizii instanța este obligată să țină cont de copilul care deja a împlinit vârsta de 10 ani și de gradul de maturitate al acestuia.

Singurul caz în care adoptatul își poate păstra numele dinaintea adopției este acela al adopției persoanei căsătorite care are un nume de familie comun cu al soțului său, iar acesta nu aprobă la dobândirea de către adoptat al numelui de familie al adoptatorului.

CAPITOLUL 5. DISPOZIȚII PRIVIND ADOPȚIA INTERNAȚIONALĂ. ANALIZĂ COMPARATIVĂ CU LEGISLAȚIA SPANIOLĂ

5.1. Dispoziții generale privind adopția internațională în România

„ Dați-vă la o parte, trece maiestatea sa copilul!”

Fraza dată reflectă chintesența importanței copilului în zilele de astăzi, iar datorită acestui fapt tema adopției copilului este foarte complexă, o abordare optimă implicând utilizarea unei viziuni interdisciplinare în care să fie îmbinate perspectiva psihologică și cea juridică.

În scopul respectării și asigurării drepturilor copilului este nevoie de crearea unui cadru coerent și unitar al promovării drepturilor copilului prin care să se abordeze problema copiilor instituționalizați într-un mod intergrat. Astfel, sistemul de protecție a copilului de dinaintea anului 1989 a fost marcat de perioada în care statul avea drept politică de a dubla populația țării.

Adopțiile internaționale erau foarte puțin practicate înainte de anul 1990, deoarece statul român avea un interes primordial și anume acela de a proteja copii din instituțiile speciale, orfelinate.

Începând cu anul 1997 evoluția sistemului de protecție a copilului a fost semnificativă, adopția națională devenind soluția prioritară, înaintea oricărui tip de adopție internațională.

Se consideră că adopția internațională poate, din nefericire, să determine existența unei situații de nerespectare a drepturilor copilului, iar țările care primesc copii prin adopție vehiculează o viziune adesea deformată asupra situației copiilor din țările de origine și răspândesc prejudecăți care se răsfrâng asupra copilului ce este adoptat într-o țară bogată. Anume din acest motiv legislația română a fost modificată în privința adopției internaționale. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției impunea o singură posibilitate de a realiza o adopție a unui copil din România de către cetățenii altor state, și anume în situația în care adoptatorii sunt bunicii copilului.

Odată cu modificarea acestei legi, adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai dacă adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul III inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

Elementul de bază a Legii 273/2004 reprezintă identificarea unei familii pentru copilul adoptabil, ci nu a unui copil pentru o familie adoptatoare. Astfel, drepturile copilului sunt prioritare, mai importante în comparație cu dorințele și necesitățile unei familii care își dorește cu ardoare un copil. La baza acestei reflecții este pilonul adopției și anume principiul ocrotirii interesului superior al copilului.

Datorită acestui motiv adopțiile internaționale în România sunt destul de puține în comparație cu alte țări mai slab dezvoltate, deoarece statul promovează o politică de protecție față de cetățenii săi.

O adopție internațională pentru stat ar însemna un cetățean în lipsă, iar acest lucru este mai dificil de explicat, deoarece deși sunt instituite foarte multe reguli, create legi atât la nivel internațional precum și național ce ar proteja copii ce au fost adoptați prin intermediul adopției internaționale, situația din zilele de astăzi nu ne poate garanta faptul că anume acel copil va avea parte de o altă familie departe de casă, ci nu va fi exploatat în scopuri comerciale, impus să cerșească, violat psihic sau fizic.

Se consideră că respectarea principiilor impuse precum principiul interesului superior al copilului, al creșterii și educării lui într-un mediu familial, al continuității în educarea copilului, va aduce un număr tot mai mic de litigii în acest domeniu sensibil al adopției, tot în favoarea copilului.

5.2. Reglementarea juridică a adopției internaționale și condițiile încuviințării acesteia

Până la stoparea adopțiilor din 2001, România a deținut unul dintre primele locuri printre țările foste comuniste în ceea ce privește adopțiile internaționale, copilul era considerat o marfă ce aducea venituri substanțiale, iar corupția care s-a dezvoltat în acest domeniu a generat ca mulți copii să rateze adopția, cu cele mai diverse și grave consecințe.

Pentru a stopa ceea ce se întâmplă au fost încheiate de-a lungul anilor o serie de convenții internaționale cu scopul protejării interesului copilului.

Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga în anul 1993, definește adopția internațională ca fiind „actul prin care un copil ce are reședința obișnuită într-un stat contractant urmează a fi deplasat către alt stat contractant, fie după adopția sa în acel stat de origine de către doi soți sau de către o persoană având reședința obișnuită în statul primitor, fie cu scopul adopției în statul primitor sau în statul de origine”.

În Preambului Convenției de la Haga se menționează că adopția internațională poate prezenta avantajul de a oferi copilului o familie permanentă în situația în care nu poate fi găsită o familie potrivită în statul său de origine. După anul 1990, România aderă la cele mai importante convenții internaționale în domeniu:

Prin Legea nr. 18/1990, a fost ratificată de România Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (modificată de Legea nr. 470/2001, Legea nr. 567/2001, Legea nr. 183/2002);

Prin Legea nr. 15/1993, țara noastră a aderat la Convenția europeană în materia adopției de copii încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967;

Prin Legea nr. 84/1994 (modificată de Legea nr. 274/2004) s-a ratificat Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale încheiată la Haga la 29 mai 1993;

Legea nr. 177/1997 de ratificare a Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală conține prevederi referitoare la adopția internațională(art.31);

Legea nr. 87/2007 ratifică și ea Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003.

Adopția internațională reprezintă deplasarea copilului adoptat pe teritoriului statului primitor, în urma încuviințării adopției de către instanța statului român. Adopția internațională are un caracter mai deosebit și anume unul subsidiar față de cea națională, însă este preferabilă instituționalizării copilului, ea conținând cel puțin un element de extraneitate.

Aceasta reprezintă o împrejurare de fapt în legătură cu raportul juridic datorită căruia acest raport menține legături cu mai multe sisteme de drept precum cetățenia, reședința perosanei sau familiei ce adoptă, locul încuviințării.

Caracterul subsidiar al adopției internaționale în raport cu cea națională este firesc, luând în considerare că trebuie să se asigure copilului o continuitate în educație, limbă, cultură și religie, iar întreruperea lor ar putea avea drept consecință dezavantaje de nivel psihologic copilului. În pofida faptului dat, totuși putem menționa că prin intermediul adopției internaționale i se poate oferi copilului o familie permanentă atunci când nu poate fi găsită în statul său de origine.

Cu scopul de a proteja intens interesele și viața copiilor, minorilor de pe teritoriul României, statul a introdus anumite condiții extrem de restrictive în ceea ce privește persoana adoptatorului.

Astfel, potrivit art. 39 Legea 274/2004, adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

Însă prin Legea nr. 49/2009, care a aprobat O.U.G. nr. 102/2008, art. 39 a fost modificată devenind în urma republicării art. 45, astfel, adopția internațională a copilului cu domiciliul în România putea fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu acel copil pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

În final, aceste reglementări au fost extinse prin Legea nr. 233/2011, art. 52 alin(1) în forma actuală stabilește că adopția internațională poate fi încuviințată numai pentru copii care se află în evidența Oficiului Român pentru Adopții, în următoarele situații:

Adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne;

Adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este și cetățean român;

Adoptatorul este soț al părintelui firesc al copilului a cărui adopție se solicită.

5.3. Procedura adopției internaționale

Din punct de vedere procedural, adopția internațională a unui copil pentru care s-a deschis procedura adopției interne presupune parcurgerea anumitor etape, iar potrivit legii nu sunt prevăzute nici un fel de taxe pentru a urma această procedură.

Prima etapă reprezintă atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare din statul de primire astfel, cererile persoanelor sau familiilor care au reședința obișnuită pe teritoriul altui stat, parte a Convenției de la Haga, și care au dorința de a adopta un copil din România sunt transmise Oficiului prin intermediul autorității centrale competente a statului respectiv sau al organizațiilor sale acreditate.

În situația în care statul nu este parte a Convenției de la Haga, cererile se transmit Oficiului prin autoritatea desemnată cu atribuții în domeniul adopției internaționale sau prin intermediul organizațiilor acreditate în acest sens în statul de primire.

Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidență de către Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizațiile sale acreditate și autorizate în condițiile legii fac dovada că:

Adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție și este apt să adopte în conformitate cu legislația aplicabilă în statul primitor;

Este asigurată urmărirea evoluției copilului după adopție pe o perioadă de cel puțin 2 ani;

Adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopției în statul primitor;

Sunt asigurate servicii postadopție pentru copil și familie în statul primitor.

Cea de-a doua etapă este selecția și potrivirea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu reședința în străinătate. Această etapă este realizată de către Oficiu, ținând cont de metodologia elaborată de acesta și aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Persoana sau familia selectată are obligația de a se deplasa în România și a locui efectiv pe teritoriul țării pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile consecutive, utilizate în scopul relaționării cu copilul.

La expirarea acestui termen, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului este obligată să întocmească și să transmită Oficiului un raport cu privire la relaționarea dintre copil și persoana sau familia selectată.

Cererea de încuviințare a adopției conform art. 63 se înaintează de către Oficiul instanței judecătorești, iar judecarea cererilor de încuviințare a adopției internaționale se face cu citarea direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

Oficiul are obligația de a se asigura că persoana adoptată va avea parte în țara străină de garanțiile și normele echivalente acelora existente în situația unei adopții naționale, se va bucura de aceeași situație legală ca și aceea a unui copil biologic al adoptatorului. În momentul pronunțării cererii de încuviințare a adopției instanța judecătorească ține cont de a elibera și documentul care atestă îndeplinirea acestei obligații.

După cum putem observa, adopția internațională nu presupune și etapa încredințării copilului în vederea adopției astfel, conform art. 65 deplasarea adoptatului din România în statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este realizabilă numai atunci când hotărârea de încuviințare a adopției este irevocabilă. Adoptatul se va deplasa numai însoțit de către adoptator sau de familia adoptatoare, în condiții de siguranță corespunzătoare nevoilor adoptatului.

Lista documentelor necesare pentru a avea loc o adopție internațională este destul de vastă și cuprinde:

Documentele care fac dovada identității și cetățeniei solicitantului, respectiv carte de identitate/buletin de identitate sau pașaport precum și, după caz, certificat de cetățenie;

Declarație autentificată pe propria răspundere, că nu sunt decăzuți din drepturile părintești precum și că nu au copil/copii în sistemul de protecție;

Actul de căsătorie și actele de naștere în copie legalizată;

Acte doveditoare privind gradul de rudenie cu copilul, dacă este cazul;

Caziere judiciare ale persoanelor care doresc să adopte și, după caz, a soțului care nu se asociază la cererea de adopție;

Raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator conținând rezultatul evaluării psihiatrice și, după caz, raportul medical privind bolile psihice ale soțului care nu se asociază la cererea de adopție;

Raport care conține informații cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea și aptitudinea lor de a adopta, situația lor personală, familială, materială, și medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă care atestă că persoana/familia este aptă să adopte;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă din statul primitor care garantează că adoptatul poate intra și locui permanent în statul primitor;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care atestă existența serviciilor postadopție;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată din care să rezulte că se va asigura monitorizarea evoluției copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții săi adoptivi, pentru o perioadă de minim doi ani de la încuviințarea adopției prin transmiterea de rapoarte trimestriale;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care atestă că adoptatul are față de adoptator și rudele acestuia aceeași situație legală ca și aceea a unui copil biologic al adoptatorului, respectiv, recunoașterea adopției cu efecte depline în statul primitor;

Documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care să evidențieze că adoptatorii au beneficiat, în statul primitor, de consiliere necesară în vederea adopției.

În concluzie putem afirma că politica promovată de către statul român în domeniul adopțiilor nu poate fi catalogată ca fiind una pozitivă, nici negativă, deoarece în perioada anilor 2005-2006 numeroși copii din România au fost lipsiți de această frumoasă oportunitate de a avea o nouă familie fiind practic interzise adopțiile internaționale, ca mai apoi acei copii să fie abandonați în orfelinate, iar la vârsta de 18 ani să devină așa-numiții oameni ai străzii. Actele cerute de către Autoritatea Română sunt vaste, dar au drept scop asigurarea ocrotirii interesului copilului adoptat.

5.4. Analiza comparativă a adopției din România cu cea din Spania

Precum afirma Nicolae Iorga „Copilul nu datorează părintelui viața, ci creșterea ” pot ferm spune că noi, copii de astăzi trebuie să le fim recunoscători părinților că ne-au crescut și educat oameni și cetățeni demni, deoarece orice țară are nevoie de astfel de persoane.

Copii ce nu au parte de o astfel de oportunitate, ar putea beneficia și ei de o familie prin intermediul adopției. Fiecare stat posedă baza sa juridică la capitolul dat și există diferențe dintre un stat și altul. Precum am menționat mai devreme pilonul procesului adopției la nivel european este Convenția de la Haga semnată la data de 29.05.1993, după care se conduc numeroase țări printre care și Spania. În continuare totuși, voi analiza câteva diferențe de nivel legislativ între aceste două țări.

În primul rând adopția este definită precum un instrument de integrare familiară destinat minorilor ce nu au posibilitatea de a se bucura de propria familie de origine, conform Codului Civil Spaniol. Reprezintă o filiație ce în zilele de astăzi creează efecte identice cu filiația naturală conform art. 108 Codul Civil spaniol. Pentru a iniția o adopție este nevoie de intervenția unei entități speciale, dar și a instanței competente în materia dată.

În prezent adopția națională este situată mai presus decât cea internațională. Pentru a avea loc o adopție internațională în Spania este necesar ca aceasta să producă aceleași efecte precum cea națională pentru a fi considerată valabilă.

Au fost create entități speciale precum ECAIs ce au drept scop de a oferi funcția de mediere în procesul de adopție conform art. 25 LOPJM. La fel o altă regulă în Spania în domeniul adopției este Convenția de la Haga ce a fost ratificată de aceasta la data de 30.06.1995.

Diferențe prezintă în anumite cerințe și condițiile precum este introdusă vârsta minimă pentru a adopta de 25 de ani împliniți, iar dacă adopția este realizată de către doi soți această cerință este suficient să fie respectată de către un singur soț. Diferența minimă între adoptant și copil trebuie să fie minim 14 ani, conform art. 175.I Codul Civil, pe când în România această vârstă este de 18 ani.

Cu excepția adopției unei persoane de către doi soți, nici un minor nu poate fi adoptat de către doua persoane. Este posibilă o nouă adopție în cazul în care adoptantul a decedat sau când a fost privat de dreptul de a fi părinte conform art. 175.4 si 179 Codul Civil spaniol. Se permite ca în situația în care o persoană necăsătorită adoptă un copil și apoi se căsătorește, soțul acesteia să adopte copilul.

O altă diferență este aceea prin intermediul căreia statul spaniol protejează și încurajează adopțiile de către familiile de homosexuali bazându-se pe Legea 13/2005 care oferă și posibilitatea acestor persoane de a se căsători legal prin una din modalitățile recunoscute de lege, adică civil sau religios.

Acesta esta un subiect destul de controversat, deoarece în România în zilele de astăzi nu este permisă nici căsătoria, nici adopția de către persoanele date.

Legea spaniolă la fel reglementează faptul că este imposibil de a fi adoptat o persoană concepută dar care încă nu este născută.

O nouă diferență este și în procesul adopției astfel, în Spania acesta este format doar din două etape și anume: faza administrativă și cea judiciară. În cea administrativă este nevoie de a se face dovada tuturor cerințelor menționate mai sus, iar în cea judiciară se hotărăște dacă este aprobată adopția în cauză.

În cadrul procesului, în situația în care minorul are împlinită vârsta de 12 ani este nevoie de consimțământul acestuia, iar dacă acesta lipsește nu este posibilă a fi realizată adopția conform art. 177.1 Codul Civil spaniol.

La fel trebuie să își dea consimțământul și soțul persoanei ce adoptă cu excepția situației în care aceștia sunt separați legal prin intermediul unei sentințe, la fel și părinții copilului adoptat. În lipsa acordului acestora adopția nu poate avea loc. În cazul în care părinții au fost lipsiți de drepturi asupra copilului, este nevoie de acordul entității speciale destinate medierii.

Un copil poate fi adoptat de la vărsta minimă de 30 de zile de la naștere pe când în România această vârstă este de minim 60 zile.

La fel precum și în România adopția este irevocabilă, însă există și o excepție conform căreia poate fi revocată prin intermediul căii judiciare de către mama sau tatăl ce nu a intervenit în procesul de adopție, cu condiția în care cererea este introdusă într-o perioadă maximă de 2 ani după adopție, dar și cu respectarea principiului interesului superior al copilului.

În concluzie, putem sublinia faptul că între aceste două țări există atât deosebiri la nivelul legislativ al adopției, cât și asemănări în raport cu anumite situații exacte și anume acest lucru ne face mai diferiți, mai speciali.

STUDIU DE CAZ

Pentru a demonstra cât este de anevoios procesul adopției am ales câteva spețe din jurisprudența României în această materie astfel, prima situație are legătură cu noțiunile menționate mai sus, în lucrare, și anume importanța consimțământului părinților copilului adoptat.

În dosarul nr. 135 din 05.11.2009 este redată o stare de conflict cu referire la consimțământul exprimat de către mama unei fetițe ce urma să fie adoptată.

„Faptul că mama minorei nu are în prezent locuință proprie și nici venituri pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea minorei, nu reprezintă împrejurări excepționale, pentru a se trece peste consimțământul acesteia și a încuviința cererea privind deschiderea adopției interne.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii adopției interne pentru minora V.M., în vârsta de 4 ani, fiica lui V.S.

Trecând la soluționarea cauzei, instanța a luat o declarație mamei minorei, declarație prin care aceasta a arătat că nu este de acord cu adopția fiicei sale bazată pe motive întemeiate.

Prin sentința civilă nr. 135/05.11.2009 a Tribunalului Dolj-Secția pentru Minori și Familie, a fost respinsă cererea petentei ca neîntemeiată.

Potrivit disp. art. 23 din Legea 273/2004, încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face numai dacă părinții copilului sau, după caz, tutorele își exprimă consimțământul la adopție.

Însă, în speța de față, tatăl este necunoscut, iar mama a arătat că nu este de acord cu adopția minorei prin intermediul declarației date.

Instanța consideră că, în cauză, nu sunt întrunite nici condițiile prev. de art. 13 din Legea 273/2004, întrucât, potrivit acestui articol, numai în mod excepțional și numai dacă se dovedește că părinții refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție, instanța poate trece peste refuzul acestora de a consimți la adopție.

Aspectele invocate de petentă și anume faptul că mama minorei nu posedă în prezent locuință proprie și nici venituri pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea minorei, nu reprezintă împrejurări excepționale, pentru a se face abstracție de consimțământul acesteia, atâta vreme cât aceasta a relaționat cu minora și chiar a obținut la un moment dat reintegrarea minorei în familie. Drept contra argument, aceasta a declarat în fața instanței că intenționează să plece în Spania pentru a lucra și a putea cere din nou reintegrarea minorei în familia sa.

De asemenea, nici faptul că minora a fost supusă în trecut unor agresiuni fizice din partea soțului mamei, nu reprezintă o astfel de împrejurare excepțională, atât timp cât nu s-a făcut dovada că mama minorei ar fi fost de acord cu atitudinea soțului său, ci dimpotrivă, din actele depuse la dosar, rezultă că și mama minorei a fost victima violențelor exercitate de acesta. Mai mult, din declarația acesteia, din fața instanței, reiese că s-a desparțit în fapt de soțul său și deci nu mai există riscul că minora să fie agresată.

Astfel fiind, instanța consideră că refuzul mamei la adopție nu este unul abuziv, ci aceasta încearcă și se straduiește să facă tot ce-i stă în putință pentru a duce un trai decent de acum încolo și de a o lua pe minoră spre creștere și educare. Prin urmare, instanța a respins cererea petentei ca neîntemeiată ”.

Deci, după cum observăm în cadrul unui proces de adopție este extrem de important să se țină cont de totalitatea condițiilor de fond și de formă reglementate de către legiuitor, deoarece lipsa acestora atrage nulitatea adopției sau anularea acesteia într-o fază precară precum și în cazul prezentat mai sus.

Instanța a acordat dreptatea de partea mamei, deoarece este expres menționat faptul că aceasta poate omite consimțământul părinților la adopție doar în situații excepționale, iar în cazul dat nu a fost o situație extremă, chiar mai mult, mama fetei s-a pronunțat împotriva adopției acesteia de către o altă familie, iar despre tată se zice că nu se cunoaște nimic referitor la el. Deci, prin urmare, după părerea mea, este corect faptul că s-a ținut cont de opinia mamei minorei, deoarece aceasta se străduia să facă rost de orice modalitate posibilă pentru a reuși să reintegreze fetița în familia sa.

Cea de-a doua situație prezentată este despre competența autorităților române de a judeca sau a decide cu privire la deschiderea procedurii interne de adopție astfel, se vorbește despre înfierea unei minore ce este originară din Republica Moldova, însă ce deține un permis de ședere temporar pe teritoriul României punându-se problema a cărei instanțe aparține dreptul de a decide soarta minorei, cea română sau cea a Republicii Moldova ?

„Articolul 61 alin.2 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției se referă la competența exclusivă a instanțelor judecătorești române de a judeca cereri privind adopția.

Conform alin.2 al art.61 din Legea nr.273/2004, instanțele judecătorești române sunt exclusiv competente să judece cererile privind (…) încuviințarea adopției, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România și este cetățean român sau străin fără cetățenie. În lipsa îndeplinirii acestor condiții, cererea formulată în fața unei instanțe române nu poate fi admisă. Cu privire la o situație asemănătoare putem prezenta cazul emis de către Curtea de Apel Iași, decizia civilă nr. 22 din 21 februarie 2008.

Curtea de apel a constatat că minora C.A., a cărei adopție se cere a fi încuviințată, nu este cetățean român, ci al Republicii Moldovape motiv că ea nu are domiciliul în România, ci doar o viză de ședere temporară în România, la fel ca și mama sa. Instanța de recurs a constatat că art.61 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției stabilește competența exclusivă a instanțelor române de a judeca procesele privind încuviințarea adopției, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România și este cetățean român.

Potrivit art.30 coroborat cu art.20 din Legea nr.105/1992 cu privire la raporturile de drept internațional privat, atunci când soțul adoptă copilul celuilalt soț, se aplică legea care reglementează efectele căsătoriei lor, respectiv legea națională comună, iar în cazul în care au cetațenii deosebite, legea domiciliului lor comun.

Mama minorei nu are domiciliul în România, întrucât nu posedă un permis de ședere permanentă, ea având doar o viză de ședere temporară în această țară. C.A., care a fost încredințată mamei spre creștere și educare, potrivit hotarârii pronunțate în dosarul nr. 2-669/2001 al Judecatoriei Strășeni, Republica Moldova, nu are nici ea, pe cale de consecință, „domiciliul” în România.

În consecință, este corectă reținerea de către tribunal a necompetenței instanței române în soluționarea cererii de încuviințare a adopției ”.

Deci, putem afirma că tribunalul Iași a respins cererea de adopție pe motiv de necompetență a acestuia, deoarece un tribunal al altei țări nu poate executa sau elabora serviciul altuia, la fel cum nu poate decide în locul altui tribunal al unei țări străine. Această procedură ar fi catalogată conform dreptului internațional public, imixtiune în activitățile de bază ale altui stat, iar România nu posedă nici un drept asupra regimului juridic al adopțiilor din Moldova. În consecință, este foarte important, în cazul unei adopții, în special a uneia internaționale, în care copilul să fie originar din altă țară decât părinții, să se ia în considerare autoritățile competente pentru a judeca și a emite decizii cu privire la adopție.

În cazul în care totuși până la urmă instanța română admitea deschiderea procedurii interne a adopției, aceasta putea fi anulată sau întreruptă de către instanțele Republicii Moldova, conform Codului Familiei al Republicii Moldova, deoarece ca stat are tot dreptul, dar și obligația de a-și proteja cetățenii săi.

Cel de-al treilea caz studiat se referă la procedura cererii informațiilor părinților naturali de către o persoană ce a fost adoptată în trecut. Nu a avut posibilitatea să îi cunoască pe motiv că nu avea capacitatea deplină de exercițiu. Astfel, conform legii pentru autorizarea accesului la dosarul de adopție este nevoie de a se face dovada că petentul se află în lista persoanelor adoptate.

„Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2008, petenta Z.G. a solicitat, în contradictoriu cu DJASPC Dolj, autorizarea accesului la informațiile aflate în dosarul său de adopție.

În fapt, a aratat că a fost adoptată de către Z.I. si Z.I., părinții naturali fiind V.C. si S.E., al căror domiciliu nu îl cunoaște.

A mai precizat că are vârsta la care poate să își cunoască părinții fără a prejudicia relația sa cu adoptatorii. Crede că este suficient de matură pentru a nu fi afectată emoțional.

În drept, și-a întemeiat cererea pe baza dispozițiilor art. 52 alin 4 si alin.5 ale Legii 273/2004.

Trecând la soluționarea cauzei, instanța i-a luat un interogatoriu reclamantei și a dispus efectuarea unei adrese către DGASPC Dolj-Serviciul Adopții, pentru a se preciza dacă petenta figurează printre persoanele adoptate și pentru a o consilia pe petentă, cu depunerea la dosar a raportului privind această consiliere.

Prin sentința civilă nr. 26/13.03.2008, Tribunalul Dolj a admis cererea și a autorizat accesul petentei la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi firești.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere urmatoarele considerente:

Potrivit art. 52 alin. 4 din Legea 273/2004, după dobândirea capacității depline de exercițiu, adoptatul poate solicita tribunalului să-i autorizeze accesul la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi firești, iar potrivit alin. 5 al aceluiași articol, instanța va putea admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informațiile solicitate nu este dăunător integrității psihice și echilibrului emoțional al solicitantului și dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea direcției.

În speță, s-a dovedit faptul că toate aceste cerințe au fost respectate cu strictețe de către persoana adoptată, astfel are dreptul de a se bucura de accesul la orice tip de informație referitoare la viața ei anterioară adopției.

Astfel, petenta este o persoană majoră, figurează printre persoanele adoptate, așa cum reiese din adresa X emisă de DGASPC Dolj-Serviciul de Adopții și a beneficiat de consiliere din partea direcției.

Din raportul de consiliere psihologică, depus la dosar, reiese că petenta prezintă o structură de personalitate stabilă, echilibrată, realistă, fără tulburări de comportament, manifestări anxioase sau nevrotice, cu echilibru emoțional și cu motivație intrinsecă pentru consolidarea identității sale personale. Prezintă capacitate de relaționare și de comunicare bine dezvoltate, atitudine deschisă, cooperanță, relaxată, flexibilitate cognitivă, adaptabilitate, înclinații artistice, personalitate predominant optimistă, extrovertită. Prin concluziile acestui raport, se recomandă accesul petentei la dosarul de adopție.

Având în vedere concluziile acestui raport, instanța a considerat că informațiile privind identitatea părinților firești nu ar fi dăunătoare integrității psihice și echilibrului emoțional al petentei, cu atât mai mult cu cât aceasta, așa cum a aratat prin interogatoriu luat de instanță, a efectuat personal unele demersuri și chiar l-a întâlnit pe tatăl său firesc, nu însă și pe mama, careia îi știe numele, dar nu-i cunoaște adresa de domiciliu. Ca urmare, instanța a admis cererea petentei”.

Din această situație, subliniem faptul că anume prin aceste proceduri, uneori prea complicate, bazate pe o multitudine de acte, legiuitorul încearcă să asigure fiecărei persoane adoptate cel mai de încredere ajutor având la bază unul dintre pilonii dreptului familiei, și anume principiul ocrotirii interesului superior al copilului. În situația prezentată, persoana adoptată a fost caracterizată cu un grad de dezvoltare avansat, calități deosebite și suficientă maturitate pentru a cunoaște pe proprii părinți, cei ce i-au dat viață. Însă există și situații în care persoanele sunt slabe, prezintă dereglări psihice, iar acest fapt iar putea marca viața negativ.

Anume din acest motiv, întreaga procedură a adopției, informațiile cu privire la ea, a persoanelor implicate și multe alte date trebuie să posede un regim strict de confidențialitate, totul pentru binele copilului.

Spre începutul lucrării am menționat că procedura adopției interne parcurge ca regulă trei etape, fiecare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și anume: încuviințarea deschiderii procedurii adopției, încredințarea copilului în vederea adopției și încuviințarea propriu-zisă a adopției, iar inițierea procedurii adopției este permisă numai dacă nu a fost cu putință nici reintegrarea copilului în familie, nici plasamentul său la familia extinsă sau substitutivă.

Dacă demersurile efectuate pe baza planului individualizat de protecție în vederea reintegrării copilului în familie sau a plasamentului în familia extinsă ori substitutivă au eșuat, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului de la domiciliul acesteia are obligația să anunțe instanța judecătorească pentru a se încuviința deschiderea procedurii adopției interne. O astfel de situație este înfățișată de către cel de-al patrulea caz analizat cu privire la jurisprudența României în materia adopției.

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 10.06.2009, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a solicitat deschiderea procedurii adopției interne pentru copilul I.A.A., născut la data de 19.02.2009, fiul lui Natural și al lui I.E.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că minorul a fost părăsit de mama sa în scara unui bloc din localitatea Titu, că ulterior acesta a fost internat în Spitalul orășenesc Titu, pe motiv că a fost identificată mama, care domiciliază fără forme legale în comuna Poiana și că în perioada cât copilul a fost internat, mama nu a vizitat niciodată copilul și a manifestat un total dezinteres față de acesta.

S-a mai arătat că s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgență la un asistent maternal profesionist, că actualmente pentru copil a fost instituită măsura de protecție specială a plasamentului la un asistent maternal profesionist conform sentinței civile nr.949/15.04.2009, că s-au efectuat demersurile legale pentru reintegrarea copilului în familia naturală, că mama refuză orice sprijin, fiind de acord cu adopția și că rudele până la gradul al IV-lea care au fost identificate nu doresc reintegrarea copilului în familie.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copii: certificat de naștere copil, sentința civilă nr.949/15.04.2009, raport de anchetă socială nr.15591/19.05.2009, plan individualizat de protecție a copilului nr.15447/27.05.2009, declarația nr.14150/7.05.2009 a mamei biologice, rapoarte nr.14148/7.05.2009, 15500/19.05.2009, 15501/19.05.2009 de consiliere a mamei, declarația nr.14149/7.05.2009 bunicii materne, raport final nr.15594/19.05.2009, ancheta socială nr.2152/19.05.2009 întocmită de Primăria Poiana, actul de identitate al mamei.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției modificată și completată cu prevederile OUG nr.102/2008 si ale HG nr.1435/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.273/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite acțiunea, având în vedere urmatoarele considerente :

Întrucât adopția este în viziunea legiuitorului o măsură subsidiară de protecție alternativă potrivit art.22 si 24 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției, inițierea procedurii adopției este permisă numai dacă nu a fost cu putință nici reintegrarea copilului în familie și nici plasamentul său în familia extinsă sau substitutivă.

Așa cum rezultă din planul individualizat de protecție, intervențiile făcute de către reclamantă pentru reintegrarea copilului în familie nu au avut succes, iar mama copilului și-a exprimat consimțământul la adopție, motivat de faptul că mai are un copil în întreținere și că nu dispune de condițiile necesare creșterii și educării minorului, conform declarației nr.14150/7.05.2009.

Ori, în situația în care s-a constatat eșecul demersurilor întreprinse pe baza planului individualizat de protecție în vederea reintegrării copilului în familie sau a plasamentului în familia extinsă ori substitutivă, se consideră că este în interesul superior al copilului pentru a se deschide procedura adopției interne, această măsură fiind în acord și cu dispozițiile art.20 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, care prevede obligativitatea statelor părți de a asigura copilului lipsit de ocrotire părintească asistența alternativă în acord cu legislația națională, între aceste măsuri regăsindu-se și adopția.

Drept urmare tribunalul va admite acțiunea prin sentință civilă nr. 85/01.07.2009.

În condițiile în care minorul nu se poate bucura de propria familie, legiuitorul menționează faptul că acesta poate avea parte de o altă familie, una adoptivă care să îl crească și să îl educe precum propriul copil. Din motiv că mama copilului nu și-a manifestat interesul față de el, chiar a și declarant că este de acord cu deschiderea procedurii interne a adopției, respectând principiul interesului superior al copilului, instanța avea obligația de a aproba adopția, deoarece prin intermediul acesteia i se va asigura minorului protecția de care nevoie.

În concluzie, putem afirma că în această speță au fost respectate reglementările în vigoare cu privire la materia adopției și i-au fost asigurate minorului condițiile prielnice pentru a se dezvolta atât în plan personal, dar și de a se forma ca un cetățean demn. Prin aceste acțiuni, legiuitorul încearcă să evite ca acești copii, abandonați să devină acei numiții oameni ai străzii, ce se întâmplă în cele mai multe cazuri cu copii din orfelinate.

Analizând datele statistice publicate privind adopțiile naționale în România pentru anii 2010-2012 putem ajunge la o concluzie simplă și anume la faptul că aprobând aceste sute de adopții, statul oferă copiilor orfani o nouă oportunitate de viață astfel, în anul 2010 au fost aprobate 1274 adopții naționale, 2011- 1346, iar în 2012 – 1383. În aceeași ordine de idei, dacă am analiza datele cu referire la adopție ale statelor precum Elveția, Spania, Grecia, Irlanda, Italia – putem ferm spune că în aceste țări sunt anual aprobate foarte puține adopții precum : în Spania în 2011 au fost 86 de adopții pe țară, Elveția- 11, Franța -24, Grecia- 8, Germania- 16. Acest fenomen are loc, deoarece aceste țări au o politică dezvoltată de sprijin a tinerelor mame dar și a copiilor, iar în consecință nu există atât de mulți copii orfani precum în România.

CONCLUZII

Lucrarea cu titlul Regimul juridic al adopției înfățișează o analiză detaliată a părții teoretice informațiilor existente în normele reglementate de către legiuitor cu privire la noțiunea de adopție.

După elaborarea unei cercetări detaliate referitoare la materia adopției și a studiilor de caz analizate am reușit să ating scopurile prezentate în introducere, dar și să ajung la anumite concluzii în raport cu regimul juridic prezentat.

Deci, după părerea mea, în România procedura adopției fiind bazată pe parcurgerea a trei etape primordiale și anume: încuviințarea deschiderii procedurii adopției, încredințarea copilului în vederea adopției și încuviințarea propriu-zisă a acesteia, este o procedură destul de vastă și complicată atât pentru copil cât și pentru părinții adoptivi.

Drept argument a acestui fenomen legiuitorul invocă respectarea unuia dintre principii, cel al ocrotirii interesului superior al copilului. Aceste verificări detaliate cu privire la situația părinților, a rudelor acestora au ca scop doar protejarea vieții minorului ce urmează a fi adoptat, deoarece autoritățile nu au posibilitatea de a verifica și garanta binele acelui copil doar prin analiza situației viitorilor părinți.

Consider că acest fapt este foarte important pentru viitorul minorului supus adopției, însă cu o singură condiție, aceea de a se organiza acest proces într-un mod cât mai reușit, adică să fie cât mai rapid și eficient, iar pentru acest lucru propun angajarea anumitor persoane, cadre cu studii superioare ce ar avea libertatea, dar și studiile necesare pentru a analiza situația și a prognoza viitorul acelui minor în cadrul familiei date.

Aceasta la moment este într-adevăr o problemă, deoarece numeroși viitori părinți adoptivi din cauza actelor stufoase ce sunt necesare dar și a procedurilor costisitoare la care sunt supuși, pur și simplu renunță la ideea de a mai adopta un copil. Trebuie să îi fie garantată o anumită protecție specială a intereselor copilului, dar acest proces să nu influențeze durata procedurii de înfiere.

Subiectul adopției fiind unul foarte sensibil, după părerea mea, propun ca să se elaboreze o anumită schimbare în reglementarea acestuia și anume să fie micșorată durata întregului proces, iar pentru a garanta etapele existente la moment, implicarea în cadrul muncii a cadrelor calificate pentru a studia amănunțit situația și totalitatea informațiilor referitoare la viitorii părinți. În ceea ce privește adopția internațională, este nevoie de a organiza un referendum cu privire la aceasta, și anume cu privire la autorizarea liberă a adopțiilor internaționale sau nu, deoarece prin intermediul acestuia se va garanta interesul superior al copilului.

Acest punct de vedere este unul exemplificativ, deoarece adopția internațională poate fi privită din mai multe puncte de vedere astfel, fiind considerată de către unii autori precum un fapt benefic pentru copiii instituționalizați din România, ce sunt lipsiți de dreptul de a avea o familie și oportunitățile de care s-ar putea bucura într-o țară străină.

Există însăși și partea negativă, și anume starea de fapt prin care s-a demonstrat că numeroase adopții internaționale aprobate de către statul român nu au fost în scopul de a forma o familie, ci ulterior s-a demonstrat faptul că copii au fost utilizați de către traficanți în scopuri precum prostituție, vânzare de droguri, cerșetorie și multe alte situații.

Pentru a evita această problemă și luând în considerare faptul că acest subiect este foarte important în zilele de astăzi, deoarece ține de viețile a sute de copii abandonați, este nevoie de a se organiza un referendum pentru a cere opinia cetățenilor cu privire la adopțiile internaționale și modul în care s-ar putea modifica legislația în vigoare în materia dată.

Un vestit autor afirma că cetățenii trebuie să se implice activ în viața societății, iar aceasta este o bună oportunitate de a demonstra încă o dată că România este un stat de drept, independent, democrat în care sunt protejate și promovate valorile și drepturile copiilor, că este asigurat interesul superior al acestora, deoarece întregul proces al adopției, întregul fenomen, dar și însăși această noțiune are un singur scop, unul sublim și extrem de important, anume cel al ocrotirii interesului superior al copilului, al acelui copil ce va crea peste ceva timp societatea. Din acest motiv este nevoie de o atenție sporită, îndreptată către ei – noii copii și noile generații !

BIBLIOGRAFIE

I.Tratate, Cursuri, Monografii:

Karl MENNINGER, Filosofia de la adopcion, Editura Bercal, Madrid, 2013;

Jean-Francois BOULANGER, La vie familiale. Droits et libertes fundamentaux, Ed. Dalloz, Paris, 1995;

Dan LUPAȘCU, Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, București, 2005;

Ion FILIPESCU, Andrei FILIPESCU, Adopția, Editura Universul Juridic, București, 2005;

Flavius-Antoniu BAIAS, Eugen CHELARU, Rodica CONSTANTINOVICI, Ioan MACOVEI, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Editura C.H.Beck, București, 2012;

Emese FLORIAN, Dreptul Familiei, Editura C. H. Beck, Ediția 4, București, 2011;

Oana GHIȚĂ, Roxana Gabriela ALBĂSTROIU, Dreptul Familiei. Regimuri matrimoniale. Sinteze. Teste grilă, Editura Hamangiu, 2013;

Oana MIHĂILĂ, Adopția. Drept român și drept comparat, Editura Universul Juridic, București, 2010;

Emese FLORIAN, Dreptul familiei, Editura C. H. Beck, București, 2006

Marieta AVRAM, L. M. ANDREI, Filiația. Adopția națională și internațională, Editura Hamangiu, 2001;

Marieta AVRAM, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, 2013;

Mircea MUREȘAN, Mircea N. COSTIN, Victor URSA, Filiația și ocrotirea minorilor, Editura Dacia, Cluj, 1980;

Scarlat ȘERBĂNESCU, Codul Familiei comentat și adnotat, Editura Științifică, București, 1963;

Maria BALLESTEROS DE LOS RIOS, Manual de derecho civil, Ed. Bercal, Madrid;

Tudor POPESCU, Tratat de Dreptul Familiei, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1967;

Ioan ALBU, Ionel REGHINI, Paul Andrei SZABO, Înfierea, Editura Daciua, Cluj, 1977;

Alexandru BACACI, Viorica Claudia DUMITRACHE, Cristina HAGEANU, Dreptul Familiei, Ediția 7, Editura C.H.Beck;

Ellen KEY, Secolul copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Ion P. FILIPESCU, Drept internațional privat, Editura Actami, București, 1999;

Gloria ESTEBAN DE LA ROSA, Adopția internațională, Editura Thomson, București, 2010;

Augusto BELLUCIO, Manual de dreptul familiei, Editura Astrea, Madrid, 2014;

Lilia MARGINEANU, Gabriel MARGINEANU, Dreptul Familiei, Editura Chișinău, 20012.

II. Studii de specialitate:

Oana GHIȚĂ, „Măsuri de protecție speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi potrivit Legii 272/2004”, Revista Doctrină și Jurisprudență, volumul 35, nr. 2-4/2007, Congresul de Științe Penale 2006, Constanța, p. 32;

Alin TEODORESCU, „Democrația și interesul personal”, în Gazeta de Sud, 3 aprilie 2002;

Adina ȘTEFAN, „Copii de rezervă”, în România Liberă, numărul din data de 23.06.2006.

III. Acte normative, jurisprudență:

Legea 273/2004 publicată în 21 iunie 2004, republicată în 19 aprilie 2012;

Monitorul Oficial nr. 557 din 23 iunie 2004;

Noul Cod Civil- Legislație Consolidată 16 septembrie 2013, Editura Universul Juridic, București, 2013;

Emilian POPESCU, Adrian STEGĂRESCU, Două probleme în legătură cu înfierea, în Legea Publicată nr. 10, 1958;

Ioan MIHUȚĂ, Problema de Drept din practica Tribunalului Suprem, secția civilă, în R.R.D. nr. 2, 1972;

Tudor CRĂCIUN, Posibilitatea stabilirii filiației firești a înfiatului față de înfietor, în R.R.D, nr. 3, 1971;

Sevastian CERCEL, Schimbarea prenumelui copilului adoptat în jurisprudența Tribunalului Dolj, în C. J. Nr. 6/2007

Adunarea Generală a ONU, Recomandarea nr. 1443 din anul 2000- Drepturile Copilului în Adopția Internațională.

IV. Site-uri consultate:

http://avocatcivil.net/ncc-actualizat-comentat/art-469, (accesat la data de 03.01.2015);

http://notariat-tineretului.net/noul-cod-civil-legea-287-2009/art-264-ascultarea-copilului-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice, (accesat la data de 15.03.2015);

http://drept.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/6-voicu.pdf, (accesat la data de 23.04.2015);

http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-260-egalitatea-in-drepturi-a-copiilor-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice, (accesat la data de 12.04.2015);

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_adoptiei.php, (accesat la data de 12.04.2015);

http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-479-anularea-adoptiei-incetarea-adoptiei-adoptia, (accesat la data de 15.04.2015);

http://e-juridic.manager.ro/articole/viciile-de-consimtamant-in-noul-cod-civil-8535.html, (accesat la data de 17.04.2015);

http://avocatcivil.net/ncc-actualizat-comentat/art-479, (accesat la data de 17.04.2015);

http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=0q00nwrilLI%3D&tabid=2398, (accesat la data de 15.04.2015);

http://lege5.ro/Gratuit/gu4dqmrw/ordonanta-nr-15-1993-privind-unele-masuri-pentru-restructurarea-activitatii-regiilor-autonome, (accesat la data de 21.04.2015);

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=50174, (accesat la data de 21.04.2015);

http://lege5.ro/Gratuit/gu3tgnbr/conventia-de-la-haga-asupra-protectiei-copiilor-si-cooperarii-in-materia-adoptiei-internationale-incheiata-la-29-mai-1993-la-haga, (accesat la data de 22.04.2015);

http://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-1889-4763, (accesat la data de 22.04.2015);

http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83s%C4%83torii_%C3%AEntre_persoane_de_acela%C8%99i_sex_%C3%AEn_Spania, (accesat la data de 22.04.2015);

http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/materie-juridica/adop%C5%A3ii-11s/1/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/articolul-61-alin2-din-legea-nr273-2004-privind-regimul-juridic-al-adop%C5%A3iei-competen%C5%A3a-exclusiv%C4%83-a-instan%C5%A3elor-7q6q/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://lex.justice.md/md/335424/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/pentru-autorizarea-accesului-la-dosarul-de-adop%C5%A3ie-este-necesar-s%C4%83-se-fac%C4%83-dovada-c%C4%83-petentul-figureaz%C4%83-sem1/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/conventia-cu-privire-la-drepturile-copilului-1989.php, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/deschiderea-procedurii-adoptiei-interne-art22-24-din-legea-nr273-2004-privind-regimul-juridic-al-adoptiei-qm1e7/, (accesat la data de 03.05.2015).

BIBLIOGRAFIE

I.Tratate, Cursuri, Monografii:

Karl MENNINGER, Filosofia de la adopcion, Editura Bercal, Madrid, 2013;

Jean-Francois BOULANGER, La vie familiale. Droits et libertes fundamentaux, Ed. Dalloz, Paris, 1995;

Dan LUPAȘCU, Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, București, 2005;

Ion FILIPESCU, Andrei FILIPESCU, Adopția, Editura Universul Juridic, București, 2005;

Flavius-Antoniu BAIAS, Eugen CHELARU, Rodica CONSTANTINOVICI, Ioan MACOVEI, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Editura C.H.Beck, București, 2012;

Emese FLORIAN, Dreptul Familiei, Editura C. H. Beck, Ediția 4, București, 2011;

Oana GHIȚĂ, Roxana Gabriela ALBĂSTROIU, Dreptul Familiei. Regimuri matrimoniale. Sinteze. Teste grilă, Editura Hamangiu, 2013;

Oana MIHĂILĂ, Adopția. Drept român și drept comparat, Editura Universul Juridic, București, 2010;

Emese FLORIAN, Dreptul familiei, Editura C. H. Beck, București, 2006

Marieta AVRAM, L. M. ANDREI, Filiația. Adopția națională și internațională, Editura Hamangiu, 2001;

Marieta AVRAM, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, 2013;

Mircea MUREȘAN, Mircea N. COSTIN, Victor URSA, Filiația și ocrotirea minorilor, Editura Dacia, Cluj, 1980;

Scarlat ȘERBĂNESCU, Codul Familiei comentat și adnotat, Editura Științifică, București, 1963;

Maria BALLESTEROS DE LOS RIOS, Manual de derecho civil, Ed. Bercal, Madrid;

Tudor POPESCU, Tratat de Dreptul Familiei, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1967;

Ioan ALBU, Ionel REGHINI, Paul Andrei SZABO, Înfierea, Editura Daciua, Cluj, 1977;

Alexandru BACACI, Viorica Claudia DUMITRACHE, Cristina HAGEANU, Dreptul Familiei, Ediția 7, Editura C.H.Beck;

Ellen KEY, Secolul copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Ion P. FILIPESCU, Drept internațional privat, Editura Actami, București, 1999;

Gloria ESTEBAN DE LA ROSA, Adopția internațională, Editura Thomson, București, 2010;

Augusto BELLUCIO, Manual de dreptul familiei, Editura Astrea, Madrid, 2014;

Lilia MARGINEANU, Gabriel MARGINEANU, Dreptul Familiei, Editura Chișinău, 20012.

II. Studii de specialitate:

Oana GHIȚĂ, „Măsuri de protecție speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi potrivit Legii 272/2004”, Revista Doctrină și Jurisprudență, volumul 35, nr. 2-4/2007, Congresul de Științe Penale 2006, Constanța, p. 32;

Alin TEODORESCU, „Democrația și interesul personal”, în Gazeta de Sud, 3 aprilie 2002;

Adina ȘTEFAN, „Copii de rezervă”, în România Liberă, numărul din data de 23.06.2006.

III. Acte normative, jurisprudență:

Legea 273/2004 publicată în 21 iunie 2004, republicată în 19 aprilie 2012;

Monitorul Oficial nr. 557 din 23 iunie 2004;

Noul Cod Civil- Legislație Consolidată 16 septembrie 2013, Editura Universul Juridic, București, 2013;

Emilian POPESCU, Adrian STEGĂRESCU, Două probleme în legătură cu înfierea, în Legea Publicată nr. 10, 1958;

Ioan MIHUȚĂ, Problema de Drept din practica Tribunalului Suprem, secția civilă, în R.R.D. nr. 2, 1972;

Tudor CRĂCIUN, Posibilitatea stabilirii filiației firești a înfiatului față de înfietor, în R.R.D, nr. 3, 1971;

Sevastian CERCEL, Schimbarea prenumelui copilului adoptat în jurisprudența Tribunalului Dolj, în C. J. Nr. 6/2007

Adunarea Generală a ONU, Recomandarea nr. 1443 din anul 2000- Drepturile Copilului în Adopția Internațională.

IV. Site-uri consultate:

http://avocatcivil.net/ncc-actualizat-comentat/art-469, (accesat la data de 03.01.2015);

http://notariat-tineretului.net/noul-cod-civil-legea-287-2009/art-264-ascultarea-copilului-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice, (accesat la data de 15.03.2015);

http://drept.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/6-voicu.pdf, (accesat la data de 23.04.2015);

http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-260-egalitatea-in-drepturi-a-copiilor-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice, (accesat la data de 12.04.2015);

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_adoptiei.php, (accesat la data de 12.04.2015);

http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-479-anularea-adoptiei-incetarea-adoptiei-adoptia, (accesat la data de 15.04.2015);

http://e-juridic.manager.ro/articole/viciile-de-consimtamant-in-noul-cod-civil-8535.html, (accesat la data de 17.04.2015);

http://avocatcivil.net/ncc-actualizat-comentat/art-479, (accesat la data de 17.04.2015);

http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=0q00nwrilLI%3D&tabid=2398, (accesat la data de 15.04.2015);

http://lege5.ro/Gratuit/gu4dqmrw/ordonanta-nr-15-1993-privind-unele-masuri-pentru-restructurarea-activitatii-regiilor-autonome, (accesat la data de 21.04.2015);

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=50174, (accesat la data de 21.04.2015);

http://lege5.ro/Gratuit/gu3tgnbr/conventia-de-la-haga-asupra-protectiei-copiilor-si-cooperarii-in-materia-adoptiei-internationale-incheiata-la-29-mai-1993-la-haga, (accesat la data de 22.04.2015);

http://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-1889-4763, (accesat la data de 22.04.2015);

http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83s%C4%83torii_%C3%AEntre_persoane_de_acela%C8%99i_sex_%C3%AEn_Spania, (accesat la data de 22.04.2015);

http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/materie-juridica/adop%C5%A3ii-11s/1/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/articolul-61-alin2-din-legea-nr273-2004-privind-regimul-juridic-al-adop%C5%A3iei-competen%C5%A3a-exclusiv%C4%83-a-instan%C5%A3elor-7q6q/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://lex.justice.md/md/335424/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/pentru-autorizarea-accesului-la-dosarul-de-adop%C5%A3ie-este-necesar-s%C4%83-se-fac%C4%83-dovada-c%C4%83-petentul-figureaz%C4%83-sem1/, (accesat la data de 02.05.2015);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/conventia-cu-privire-la-drepturile-copilului-1989.php, (accesat la data de 02.05.2015);

http://www.jurisprudenta.com/speta/deschiderea-procedurii-adoptiei-interne-art22-24-din-legea-nr273-2004-privind-regimul-juridic-al-adoptiei-qm1e7/, (accesat la data de 03.05.2015).