Regimul Impozitelor Si Taxelor Locale In Cazul Primariei Budesti, Judetul Calarasi
REGIMUL IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN CAZUL PRIMĂRIEI BUDEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE
1.1. Organizarea finanțelor publice locale în România
1.2. Nivelul și structura veniturilor și evoluția cheltuielilor bugetelor locale
1.3. Procesul bugetar la nivelul bugetelor locale din România
2. IMPOZITE ȘI TAXE – ELEMENTE CONCEPTUALE
2.1. Definirea impozitului și a taxei
2.2. Structura impozitelor si taxelor
2.3. Asemănări și deosebiri ale taxelor și impozitelor
2.4. Determinarea materiei impozabile
2.5. Modalități de încasare a impozitelor
3. IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE
3.1.Impozitul pe clădiri
3.2. Impozitul pe terenuri
3.3. Impozitul pe spectacole
3.4. Taxa asupra mijloacelor de transport
3.5. Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere
3.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor, autorizațiilor în domeniul construcțiilor
3.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă
3.8. Alte taxe locale
4. STABILIREA, URMĂRIREA ȘI ÎNCASAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN CADRUL PRIMĂRIEI ORAȘULUI BUDEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
4.1. Prezentarea Orașului
4.2. Prezentarea Primăriei Budești
4.3. Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetului local
4.4. Fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale
4.5. Evoluția taxelor și impozitelor locale in perioada 2012-2015
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
B I B L I O G R A F I E
A N E X E
I N T R O D U C E R E
Am ales ca temă de licență „Regimul impozitelor și taxelor locale”, deoarece consider că impozitele reprezintă, în zilele noastre, obligații banești pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice și juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora. Sunt preluate la bugetul statului, în mod silit și fără contraprestație imediată și folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor.
Lucrarea de licență este structurată în trei capitole:
În primul capitol, intitulat ”Considerații generale privind finanțele publice locale” este prezentat conținutul, sfera și rolul finanțelor locale care depind de modul de organizare a puterii și administrației de stat, de împărțirea administrativ teritorială, de acțiunile generate de competențele organelor locale.
Bugetele locale reflectă modul de mobilizare – repartizare și utilizare a fondurilor financiare la dispoziția fiecărei unități administrativ teritorială. Pe lângă resursele existente în bugetele locale, la dispoziția organelor locale sunt furnizate și repartizate și alte fonduri pecuniare, constituite prin mecanisme nebugetare.
În România, organizarea teritorială a finanțelor publice este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ – teritoriale. Colectivitățile locale reprezintă comunități umane distincte de stat, care au autorități publice diferite de cele ale statului. Aceasta este o condiție a autonomiei financiare absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care îi asigură suportul material al funcționării.
Criteriul principal pentru delimitare a veniturilor bugetului de stat de cele ale bugetelor locale îl constituie subordonarea entității prin care se realizează resursele respective. Finanțele comunelor, orașelor, județelor se administrează conform principiului autonomiei locale. Veniturile administrației locale și județene se constituie din sursele realizate pe teritoriul acestora, sau din alte surse, în conformitate cu dispozițiile legale.
Elaborarea proiectelor bugetare locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale administarției, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale propun programele prin care sunt inițiate acțiunile de implementare a finanțării bugetare.
În cel de-al doilea capitol, ”Impozite și taxe – Elemente conceptuale”, sunt descrise impozitele și taxele, prezentându-se anumite asemănări și deosebiri între acestea, precum și unele modalițăți de încasare.
Începând cu secolul XX, această teorie a impozitului-schimb a fost numită teoria beneficiului care „asimilează luarea deciziei în cadrul sectorului public cu cea propusă de piață „ cunoscând o anumită primenire sub denumirea de „principiul echivalenței”. Conform acestui principiu, dacă o persoană este de două ori mai avută decât alta, atunci contribuția ei la bugetul de stat pentru protecție trebuie să fie de două ori mai mare. Impozitele sunt privite deci, potrivit acestei teorii, ca plată pentru valoarea primită și ca reflectare a cererii pentru servicii publice.
Impozitul este plata bănească obligatorie, generală și definitivă (nerambursabilă) efectuată de persoane fizice și juridice la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul și la termenele prevăzute de lege, fără obligația din partea statului da a presta plătitorului un echivalent direct și imediat, el fiind necesar pentru satisfacerea cerințelor societății.
Cel de-al treilea capitol al lucrării de licență, ”Impozite și taxe locale”, descrie impozitele și taxele locale, și anume: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; impozitul pe spectacole; taxa asupra mijloacelor de transport; taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate; alte taxe locale.
Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale și sunt reglementate prin Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În cel de-al patrulea capitol„Stabilirea, urmărirea și încasarea ompozitelor și taxelor locale în cadrul Primăriei Orașului Budești” descrie fundamentarea veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale.
Fundamentarea veniturilor este necesară pentru cunoașterea principalelor venituri pe care se bazează primăria, cât și a factorilor care le afectează.
Veniturile se fundamentează în funcție de factorii de care depinde realizarea lor, folosindu-se în acest scop indicatori de condiționare și calcule specific
Fundamentarea veniturilor din capital se realizează în conformitate cu prevederile Legii Finanțelor Publice privind formarea resurselor financiare ale unităților administrativ-teritoriale.
Fundamentarea cheltuielilor este necesară pentru cunoașterea posibilităților de acoperire a acestora, cât și pentru stabilirea eficienței utilizării resurselor respective.
Orice cheltuială prevăzută în bugetul local trebuie să aibă stabilite și resursele financiare din care urmează a se realiza.
1.CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE
1.1. ORGANIZAREA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA
Finanțele publice locale își au originea în autonomizarea autorităților teritoriale în administrarea comunităților respective. Prin organizarea distinctă a finanțelor locale, pe baza autonomiei financiare a administrațiilor locale, se permite derogarea finanțelor centrale de o seamă de cheltuieli, reducerea numărului și amplorii fluxurilor bănești între cele două niveluri structurale ale finanțelor publice, dar și o mai clară urmărire a modului în care sunt folosite fondurile constituite.
Separarea finanțelor locale de cele centrale, ca și în alte domenii, până la urmă este determinată de rațiuni de eficiență deoarece finanțele locale satisfac mai bine și mai eficient cerințele de utilități publice în teritoriu. Problema care rămâne deschisă este următoarea: până unde se poate întinde autonomia financiară, adică cât ar trebui să reprezinte centralizarea și cât descentralizarea în domeniul finanțelor publice? Raportul dintre finanțele publice centrale și cele locale este diferit, în fiecare țara. Gradul de centralizare financiară diferă în funcție de concentrarea administrativă a țării, de măsura în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale.
Finanțele locale au câștigat largi competențe în materie de control juridic și bugetar, deoarece autoritățile locale dispun de un sistem contabil propriu. Organizarea teritorială a finanțelor publice, în România, este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale. Ea apare structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei unități administrative: județe, municipii, orașe, comune. Organele financiare locale, care funcționează în aceste structuri, acoperă prin activitatea lor întregul teritoriu al țării, îndeplinesc și atribuții cu caracter financiar în toate localitățile. Organele financiare teritoriale, din punct de vedere juridic, sunt instituții ale administrației publice, cu administrație și gestiune proprie a instituției. După nivelul organizatoric, sfera lor de acțiune diferă astfel:
– Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, la nivel de județ și municipiul București;
– Administrațiile Financiare, la nivelul municipiilor și al sectoarelor municipiului București;
– Circumscripțiile Financiare, la orașe;
– Percepțiile Rurale și Agențiile Fiscale, la nivelul comunelor.
Toate aceste organe sunt îndrumate și controlate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlul Financiar de Stat din Ministerul Finanțelor Publice.
Administrația publică locală își desfășoară activitatea pe baza următoarelor principii:
principiul legalității (cu respectare legilor în vigoare);
principiul autonomiei locale (se referă la dreptul și la capacitatea autonomiei publice locale de a gestiona și de a soluționa acele nevoi publice care intră în sfera lor de competență, în numele și în interesul colectivităților locale); această autonomie locală este exclusiv la partea administrativă și la cea financiară;
descentralizarea serviciilor publice locale, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă a unei locuințe, asigurarea transportului în comun al persoanelor sau organizarea unui spectacol într-un parc public;
alegerea autorităților publice locale;
consultarea persoanelor în soluționarea unor probleme de interes public.
Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală la nivelul orașelor și comunelor sunt consiliile locale, comunale sau orășenești, după caz, acestea având calitatea autorității deliberatorii, în timp ce primarii reprezintă autoritatea executivă.
Atât primarii cât și consiliile locale sunt cele alese de către locuitorii zonei respective.
La nivelul fiecărui județ se alege un consiliu județean care are ca atracții principale realizarea serviciilor publice de interes județean. Organele administrației publice se clasifică la rândul lor după campanii: organe centrale cu campanie la nivelul întregii țări și organe locale cu campanie doar la nivelul unei anumite unități administrativ teritoriale.
1.2. NIVELUL ȘI STRUCTURA VENITURILOR ȘI EVOLUȚIA CHELTUIELILOR BUGETELOR LOCALE
Potrivit Constituției "cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice" iar "sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei parți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Impozitul nu este numai un mijloc de a acoperi cheltuielile,dar șiun mijloc de a corija repartiția averilor și a veniturilor produse de libera concurență. În literatura financiară din țara noastră, impozitul este definit ca fiind "plata bănească, obligatorie, generalăși definitivă, efectuată de persoanele fizice și juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul și la termene precis stabilite de lege, fără obligația din partecuitorii zonei respective.
La nivelul fiecărui județ se alege un consiliu județean care are ca atracții principale realizarea serviciilor publice de interes județean. Organele administrației publice se clasifică la rândul lor după campanii: organe centrale cu campanie la nivelul întregii țări și organe locale cu campanie doar la nivelul unei anumite unități administrativ teritoriale.
1.2. NIVELUL ȘI STRUCTURA VENITURILOR ȘI EVOLUȚIA CHELTUIELILOR BUGETELOR LOCALE
Potrivit Constituției "cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice" iar "sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei parți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Impozitul nu este numai un mijloc de a acoperi cheltuielile,dar șiun mijloc de a corija repartiția averilor și a veniturilor produse de libera concurență. În literatura financiară din țara noastră, impozitul este definit ca fiind "plata bănească, obligatorie, generalăși definitivă, efectuată de persoanele fizice și juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul și la termene precis stabilite de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalentdirect și imediat. Printre elementele impozitului se numară: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, termenele de plata etc. Fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă cerințelor principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică și socială.
Subordonarea entității prin care se realizează resursele respective, constituie criteriul principal pentru delimitarea veniturilor bugetului de stat de cele ale bugetelor locale.
Totalitatea resurselor bănești ce se constituie la nivelul unităților administrativ – teritoriale și se mobilizează la dispoziția organelor locale din cadrul acestor unități reprezintă veniturile locale.
Elementele componente ale veniturilor locale sunt în principal următoarele:
– Venituri proprii;
– Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
– Subvenții primite de la bugetul de stat și alte bugete;
– Donații și sponsorizării;
– Sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul părților efectuate și prefinanțări.
Delimitarea cheltuielilor locale se circumscrie unui set de 4 criterii corelate:
– necesitatea creării unui ansamblu de activități care să contribuie la realizarea intereselor locale, specifice comunităților teritoriale respective;
– asigurarea mobilizării optime a resurselor și utilizării celei mai adecvate și oportune a acestora;
– realizarea eficientă a cheltuielilor fondurilor, eficiența circumscriindu-se atât parametrilor economici, dar și celor sociali, culturali, demografici,etc.;
– valorificarea maximă a capacității structurii organelor puterii și administrației publice, pe verigi ierarhice.
Finanțele comunelor, orașelor, județelor se administrează conform principiului autonomiei locale. Veniturile administrației locale și județene se constituie din sursele realizate pe teritoriul acestora, sau din alte surse, în conformitate cu dispozițiile legale. Pentru fiecare exercițiu financiar, veniturile unității administrativ teritoriale sunt prevăzute în bufetele respective.
Veniturile și cheltuielile bugetelor locale
1. Veniturile bugetare locale se constituie din:
venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
donații și sponsorizări.
2. Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazeaza pe constatarea si evaluarea materiei impozabile si a bazei de impozitare in functie de care se calculeaza impozitele si taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate si a veniturilor obtinute din acestea, precum si pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, in scopul evaluarii corecte a veniturilor.
3. Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanță cu atribuțiile ce revin autoritățiilor administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective.
Fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
1.3. PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL COLECTIVITĂȚIILOR LOCALE DIN ROMÂNIA
Bugetul local este documentul prin care sunt prevăzute și aprobate, în fiecare an, veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale. În România, modul de organizare al bugetelor locale este prevazut de Legea nr. 273/2006 privind finanșele publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 618/2003, modificată ulterior de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2007 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64/ 2007. În cadrul acesteia, regăsim definirea sistemului bugetar local, prezentat in figura 1.1.
Figura 1.1.
Figura 1.1. Sistemul bugetar local
Derularea procesului bugetar local este strâns legată de cea a procesului bugetar al bugetului de stat. Autoritățile administrației publice locale, cu responsabilități în elaborarea și aprobarea bugetelor locale, se împart în două categorii:
autorități deliberative: consiliile localeale municipiilor, oreșelor, comunelor și sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București;
autorități executive: primarii, primarii de sectoare și primarul general al Municipiului București, președinții consiliilor județene. Autoritățile executive sunt și ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
Competențele și responsabilitățile autorităților administrației publice locale (autorități deliberative și autorități executive), precum și a președinților consiliilor județene sunt reliefate in figura 1.2.
Figura 1.2.
Figura 1.2. Competențe și responsabilități în procesul bugetar local
Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale orașelor se împart în două categorii:
A. Venituri proprii
1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale.
2. Impozite și taxe de la populație:
impozitul pe clădiri de la persoane fizice;
taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice;
impozitul pe terenuri de la persoane fizice;
alte impozite și taxe de la populație.
3. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat.
4. Impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane juridice:
impozitul pe clădiri de la persoane juridice;
impozitul pe terenuri de la persoane juridice.
5. Alte impozite directe:
taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice;
impozitul pe terenul agricol;
alte încasări din impozite directe.
6. Impozitul pe spectacole.
7. Alte impozite indirecte:
taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare;
taxe judiciare de timbru;
taxe de timbru pentru activitatea notarială;
taxe extrajudiciare de timbru;
alte încasări din impozite indirecte.
8. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale.
9. Vărsăminte de la instituțiile publice:
alte venituri privind circulația pe drumurile publice;
veniturile punctelor de însămânțări artificiale;
veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare;
contribuția lunara a părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in creșe;
vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate;
contribuții datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social;
taxe din activități cadastrale și agricultura;
alte venituri de la instituțiile publice.
10. Diverse venituri:
venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale;
restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți;
impozit pe venitul din concesionarea bunurilor societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum si regiilor autonome;
venituri din concesiuni și închirieri;
penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe;
încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii;
venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor cooperative agricole de producție;
venituri din închirierea și concesionarea unor bunuri ale spitalelor;
încasări din alte surse.
11. Venituri din valorificarea unor bunuri:
venituri din valorificarea unor bunuri ale intituțiilor publice;
venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
venituri din privatizare;
venituri din vânzarea unor bunuri ale spitalelor;
venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
12. Cote defalcate din impozitul pe venit.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete
D. Donații și sponsorizări
Cheltuielile care se prevăd in bugetele proprii ale orașelor sunt următoarele:
1. Autorități executive.
2. Învățământ:
învățământ preșcolar;
învățământ primar și gimnazial;
învățământ liceal;
invatamand profesional;
învățământ postliceal;
internate, cămine și cantine pentru elevi (alocații de la bugetele locale în completarea veniturilor proprii).
3. Sănătate:
creșe;
alte instituții și acțiuni sanitare.
4. Cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret:
biblioteci publice orășenești;
muzee;
teatre și instituții profesioniste de spectacole și concerte;
școli populare de artă;
case de cultură;
cămine culturale;
culte religioase;
activitatea sportivă;
activitatea de tineret;
alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivă și de tineret.
5. Asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații:
centre de îngrijire și asistență;
centre-pilot de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;
centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;
centre de integrare prin terapie ocupaționala;
centre de recuperare și reabilitare neropsihiatrica;
cantine de ajutor social;
ajutor social;
susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului;
cămine pentru persoane vârstnice;
drepturile asistentului personal pentru copii și adulți cu handicap grav
alte acțiuni privind asistența socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.
6. Servicii și dezvoltare publică și locuințe:
întreținerea și repararea străzilor;
iluminat;
salubritate;
întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement;
locuințe;
alimentări cu apă, stații de epurare pentru ape uzate, colectoare, stații de pompare;
rețele, centrale și puncte termice;
canalizare;
amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan;
introducere de gaze naturale în localități;
electrificări rurale;
alte acțiuni privind servicii, dezvoltare publică și locuințe.
7. Agricultură și silvicultură:
puncte de însămânțări artificiale;
circumscripții sanitar-veterinare (exclusiv epizooti);
centre județene și locale de consultanță agricolă.
8. Transporturi și comunicații:
drumuri și poduri;
transportul în comun;
alte cheltuieli în domeniul transportului și comunicațiilor.
9. Alte acțiuni economice:
prevenirea și combaterea inundațiilor și înghețurilor;
susținerea programelor de dezvoltare regională;
alte cheltuieli pentru acțiuni economice.
10. Alte acțiuni:
centre militare;
protecție civilă;
Fondul Român de Dezvoltare Socială;
alte cheluieli.
11. Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor și comisioanelor aferente:
fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de stat;
fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale.
12. Transferuri către alte bugete:
transferuri din bugetele locale pentru susținerea sistemului de protecție a copilului.
13. Dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli:
dobânzi aferente datoriei publice locale interne;
dobânzi aferente datoriei publice locale externe;
cheltuieli ocazionate de emisiunea și plasarea titlurilor de valoare în condițiile legii;
diferențe de curs aferente datoriei publice locale externe.
14. Plăți de dobânzi:
dobânda datorată trezoreriei statului în cadrul planului de redresare;
dobânzi și comisioane la împrumuturi externe contractate de stat.
15. Rambursări împrumuturi acrodate:
rambursări împrumuturi acordate din trezorerie statului;
rambursarea împrumuturilor interne pentru investiții;
rambursarea împrumuturilor externe pentru investiții;
rambursarea împrumuturilor externe contractate de stat.
16. Fondul de rezervă bugetară:
fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor locale.
Elaborarea și aprobarea bugetelor locale
Proiectele bugetelor se elaborează de către ordonatorii principali de credite, avându-se
în vedere:
a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
b) cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară,precum și cadrul de cheltuieli pe termen mediu;
c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, alememorandumurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale, semnate și/sau ratificate;
d) politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile stabilite înformularea propunerilor de buget;
e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
f) programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori preciși, a căror alegere este justificată;
g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unității administrative-teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean, zonal sau local.
Aprobarea proiectelor de buget local se face astfel:
bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe și interne și bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale, județene și Consiliul Municipiului București, după caz;
bugetele instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile de mai sus, în funcție de subordonarea acestora;
bugetele instituțiilor publice, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv rectificarea acestora, de către conducerea instituției, cu avizul conform al ordonatorului principal de credite.
După aprobarea bugetelor locale, urmează etapa executării acestora în sensul încasării veniturilor și efectuării cheltuielilor derulate prin intermediul unităților teritoriale ale trezoreriei statului.Deci, vorbim în acest caz de execuția de casă prin trezorerii.
Însă, ca etapă intermediară execuției distingem repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale. Repartizarea este realizată de către Ministerul Finanțelor Publice și ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
Execuția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale se realizează conform procedurilor, principiilor și etapelor execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat.
Execuția veniturilor bugetare este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor, contibuțiilor și a altor venituri. Principiile ce stau la baza execuției veniturilor bugetare sunt:
nici un impozit, taxă sau alte obligații de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege.
Execuția bugetară se încadreaza strict în anul financiar, care are aceeași durată ca și exercițiul bugetar.
Funcțiile de prelucrare automată sunt grupate în cinci domenii care permit desfășurarea activității de colectare a veniturilor bugetare:
gestiunea activelor de colectare venituri și operațiunile de stingere a obligațiilor fiscale;
funcții pentru lucrul cu publicul contribuabil, privind colectarea veniturilor bugetare;
editarea rapoartelor de evidență fiscală;
închiderea soldurilor conturilor fiscale personale;
executarea silită a obligațiilor fiscale.
Obligațiile fiscale sunt stabilite de către personalul de specialitate al unităților de colectare, de către contribuabil sau de alte organe abilitate.
Evidența creanțelor și plăților efectuate se face pe plătitori. În cazul persoanelor fizice, plătitorii români sunt evidențiați după codul numeric personal, iar cei stăini după NIF. Persoanele juridice sunt identificate după codul unic de identificare.
Încasarea veniturilor se poate realiza prin următoarele procedee:
calcularea și plata directă de către subiecții impozitelor;
calcularea, reținerea și vărsarea la buget a impozitului datorat de către o terță persoană;
impunerea și debitarea de către organele fiscale;
utilizarea timbrelor fiscale.
Operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuția veniturilor pot fi grupate în următorele etape: așezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere și încasarea propriu-zisă.
În execuția veniturilor, nerespectarea obligațiilor ce revin plătitorilor poate îmbrăca forma:
nerespectării termenelor de plată – pentru nerespecatrea termenelor de plată a sumelor datorate se aplică sancțiuni sub forma calculării și încasării dobânzilor pentru întârziere prevăzute de lege;
sustragerii de la plata impozitului a unei părși din obiectul impozabil sau prin calcularea greșită a impozitului, fenomen ce poartă denumirea de evaziune fiscală.
Execuția cheltuielilor bugetare reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor prevăzute și aprobate prin acest buget. Execuția cheltuielilor bugetare se bazează pe următoarele principii:
creditele bugetare sunt nerambursabie și nepurtătoare de dobândă, ele vizând finanțarea bugetară definitivă și gratuită;
creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;
creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de finanțare; excepție fac alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate de ordonatorii principali de credite și, în cadrul acestora, pe capitole, ce nu pot fi majorate; de asemenea, aceste alocații nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli.
În vederea efectuării cheltuielilor bugetare se parcurg următoarele etape intermediare celor ale executiei cheltuielilor bugetare: repartizarea trimestrială și deschiderea creditelor bugetare.
Operațiunile implicate în legătură cu execuția cheltuielilor bugetare sunt grupate în următoarele etape: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.
Contul anual de execuție a bugetelor locale este întocmit de către ordonatorii principali de credite în structura următoare:
Venituri:
Prevederi bugetare inițiale
Prevederi bugetare definitive
Încasări realizate
Cheltuieli:
Credite bugetare inițiale
Credite bugetare definitive
Plăți efectuate
Contul de execuție a bugetelor locale este prezentat de ordonatorii principali de credite în vederea aprobării de către consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale, până la data de 31 mai a anului următor.
Totodată, în timpul anului, trimestrial, ordonatorii principali de credite întocmesc dări de seamă contabile asupra execuției bugetare, ce se depun la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice care, după centralizare, le comunică Ministerului Finanțelor. Ordonatorii principali de credite au obligația să întocmească și să anexeze la situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și cele obținute, indicatorii și costurile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii principali de credite spre aprobare consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz.
În cazul în care rezultatul execuției bugetelor locale este excedent, acesta se utilizează, după regularizarea cu bugetul de stat în limita transferurilor din bugetul de stat sau alte bugete, astfel:
Rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și altor costuri aferente acestora;
Constituirea fondului de rulment ce se păstrează într-un cont distinct deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului. Acesta poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea golurilor de casă provenite din decalajele dintre veniturile și cheltuielile anului curent, precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exercițiului bugetar. De asemenea, fondul de rulment poate fi folosit, cu aprobarea consiliului loca, județean și Consiliul General al Municipiului București, și pentru finanțarea unor proiecte de investiții de competența autorităților publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale.
2. IMPOZITE ȘI TAXE – ELEMENTE CONCEPTUALE
2.1. DEFINIREA IMPOZITULUI ȘI A TAXEI
Impozitul este cea mai importantă și totodată cea mai veche resursă financiară, originile sale fiind legate de existența statului și a banilor.
Etimologic, cuvântul ,,impozit" provine din limba latină de la ,,impositum", care semnifică obligație publică.
De-a lungul timpului, modul în care a fost și este definit impozitul diferă în funcție de cum s-a impus și a fost perceput de la o etapă la alta. Asfel, din literatura de specialitate am reținut următoarele definiții care certifică poziția autorilor respectivi în legătură cu noțiunea de impozit:
Gaston Jeze consideră că ,,impozitul este în statele moderne o prestație pecuniară pretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general".
Louis Trotabas înțelege prin impozite ,,procedeul de repartizare a creanțelor bugetare între cetățeni, în funcție de capacitatea lor contributivă".
Lucien Mehl și Peirre Beltrane definesc impozitul ca ,, o prestație pecuniară, pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice și morale, după capacitatea lor, contributive și fără contraprestație determinată, în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, și în mod accesoriu, cu scopuri intervenționiste publice".
Ioan Talpoș sintetizează următoarea definiție: ,,impozitul reprezintă o formă de prelevare silită, la dispoziția statului, fără contraprestație directă și imediată și cu titlu nerestituibil a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice în vederea acoperirii unor necesități publice''.
Cu alte cuvinte, prin impozit se ințelege contribuția bănească obligatorie, generală și nerambursabilă, directă sau indirectă, efectuată de persoanele fizice sau persoanele juridice din veniturile sau din averea lor in cunatumul și la termenele stabilite prin lege și fără a obține o contraprestație din partea statului. Această contribuție se constituie venit pentru satisfacerea cerințelor societății la bugetul de stat, la bugetele locale sau la nivelul fondurilor extrabugetare.
Din definițiile impozitului se desprind următoarele trăsături fundamentale:
caracterul general și obligatoriu, rezidă din legalitatea acestuia. Articolul 53,alineatul 1 din Constituția României prevede: ,,cetățenii au obligația să contribuie prin impozit și taxe la cheltuielile publice'';
caracterul definit și nerambursabil, cu alte cuvinte banii plătiți ca impozit nu se vor mai întoarce niciodată la contribuabil;
prelevarea silită a impozitului nu presupune o prestație directă și imediată din partea statului.,,Există ireversibilitatea impozitului'', dar indirectă, sub formă de utilități publice pe care le primesc în schimb plătitorii și fără a avea la bază o echivalență;
mobilizarea impozitelor, de către stat, la buget vizeza realizarea unor acțiuni de interes public.
Cuvântul ,,taxa'' își are originea în limba greacă, unde întâlnim ,,taxis'' cu sensul de fixare de impozit.
Taxele sunt plăți făcute de persoane fizice sau juridice, de regulă, pentru serviciile prestate în favoarea acestora de un agent economic, o instituție sau un serviciu de utilitate publică.
Spre deosebire de impozit, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un contraserviciu.
2.2. STRUCTURA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR
În general, impozitele și taxele se pot clasifica după mai multe criterii. Dintre acestea cel mai important fiind acela al clasificației bugetare, care corespunde ordinii în care veniturile sunt înscrise în bugetul de stat și în bugetele locale. Conform acestei clasificări, veniturile bugetare se prezintă astfel:
Venituri curente
Venituri fiscale – cea mai mare parte a veniturilor curente este reprezentată de veniturile fiscale, care la rândul lor sunt de două tipuri:
Impozite directe – sunt plătite de contribuabili în cunoștință de cauză, cum este cazul: impozitului pe profit, impozitului pe veniturile personelor fizice, a unor impozite și taxe locale ( impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport);
Impozite indirecte – impozitele care în general sunt suportate de consumatorul final, adică cel care plătește prețul bunurilor achiziționate sau tariful serviciilor: TVA, accize, taxe vamale, impozit pe spectacole.
Venituri nefiscale – sunt formate din vărsămintele profitului net al regiilor autonome, vărsămintele de la instituățiile publice, veniturile din amenzi sau veniturile din aplicarea prescripției extinctive
Venituri de capital – sunt veniturile obținute din valorificarea unor bunuri ale statului sau ale intituțiilor publice, din valorificarea stocurilor materiale, naționale și de mobilizare a veniturilor obținute în urma procesului de stingere a creanțelor bugetare.
Impozitele și taxele mai pot fi clasificate și din alte puncte de vedere:
După criteriile care stau la baza așezării și încasării impoyitelor directe avem:
Impozite reale – acelea care se așeaza asupra bunurilor ce constituie avuția materială a cetățenilor fără a ține însa seama de veniturile pe care acesta le produce;
Impozite personale – acelea care se așează asupra venitului sau averii cetățeanului și care țin seama atât de mărimea venitului realizat, cât si de situația personală a contribuabilului. Impunerea se poate face fie individual pe fiecare venit în parte, fie global, pe toate veniturile.
Din punct de vedere al materiei impozabile:
Impozite pe venit;
Impozite pe avere;
Impozite pe cheltuieli.
Din punct de vedere al provenientei lor:
Venituri bugetare care provin de la regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat și de la intituții publice;
Venituri bugetare care provin de unitățile cooperatiste;
Venituri bugetare care se încasează de la societăți comerciale cu capital privat sau cu capital mixt;
Venituri care se încasează de la populație;
Venituri din împrumuturi externe;
Venituri din taxe vamale și alte venituri.
Din punct de vedere al caracterului veniturilor bugetare avem:
Venituri curente ordinare – cele care se încasează permanent;
Venituri extraordinare – cele încasate în situații de excepție, utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli excepționale ale statului.
Din punct de vedere al apartenenței veniturilor la un anumit buget, avem:
Venituri care se încasează la bugetul de stat;
Venituri care se încasează la bugetele locale;
Venituri care alimentează bugetele fondurilor speciale;
Venituri care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat;
Venituri care alimentează bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
2.3. ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI ALE IMPOZITELOR ȘI TAXELOR
Elementele comune specifice impozitelor și taxelor iau in considerare mai multe aspecte, precum:
Obiectul venitului impozabil
Este acel element concret care stă la baza venitului, fiind de mai multe feluri: un venit, un profit, un bun, un preț, un tarif, anumite acte și fapte (actele și serviciile notariale pentru taxa de timbru).
Obiectul venitului bugetar beneficiază de aplicarea principiului unicității, adică un obiect impozabil se impune o singură dată.
Baza impozabilă
Aceasta mai este denumită și materie impozabilă și este acel element pe baza căruia se fundamentează calculul venitului bugetar. De cele mai multe ori, baza de calcul coincide cu obiectul venitului bugetar (impozitul pe profit, impozitul pe venit, TVA), dar există și situații când cele două sunt diferite (impozitul pe clădiri, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele succesorale). Determinarea bazei impozabile presupune:
O determinare calitativă care constă în identificarea obiectului impozabil și în stabilirea naturii lui;
O determinare cantitativă care constă într-o evaluare a acestuia, pe o anumită perioadă de timp, de regula o luna, un trimestru sau un an.
Subiectul venitului impozabil
Subiectul este persoana fizică sau juridică care deține sau obține un obiect impozabil și care este obligată prin lege la plata unui impozit, persoană ce poartă denumirea de contribuabil.
În mod frecvent, subiectul și plătitorul sunt una si aceeași persoană, dar există și situații în care cele două sunt diferite, ca în cazul impozitului pe veniturile din salarii, a impozitului pe dividende, a impozitului pe dobânzi sau a impozitului pe dreptul de autor.
Cota sau cuantumul unitar al venitului bugetar
Aceasta reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Cotele de impunere pot fi:
În sumă fixă – reprezentând cuantumul unitar al venitului bugetar și se utilizează atunci când baza de calcul o reprezintă un bun, un act sau un fapt;
Cotă procentuală – se utilizează atunci când baza de calcul este valoarea, venitul sau profitul și este de mai multe feluri:
Cotă procentuală proporțională – rămâne neschimbată, indiferent de mărimea bazei de calcul (impozitul pe clădiri, acciza unitară aplicată unui anumit produs accizabil indiferent de cantitatea livrărilor acestuia, cota standard de TVA sau cotele de taxe vamale);
Cotă procentuală progresivă – se modifică în funție de modificările apărute la baza de calcul, crescând pe măsură ce aceasta crește. În practică se folosește și o progresivitate pe tranșe, caz în care un anumit nivel al cotei se aplică numai unei anumite tranșe a bazei impozabile;
Cotă procentuală regresivă pe tranșe – se modifică in sensul reducerii ei, pe masură ce crește baza impozabilă.
Termenul de plată
Este un element expres prevăzut în actele normative fiscale și reprezintă data la care sau data până la care obligațiile fiscale trebuie vărsate la buget. Termenul de plată este deci, fie o zi fixă a plății, fie un interval de timp.
În situația în care termenul de plată este zi fixă, acesta se suprapune cu scadența, iar în cazul termenului de plată de forma intervalului de timp, scadentă este ultima zi a intervalului.
Dacă termenul de plată expiră într-o zi nelucrătoare, atunci plata se consideră realizată în termen dacă ea este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.
Stabilirea corectă a termenului de plată și a scadenței are o importanță majoră deoarece pentru neplata la termen se percep dobânzi și majorări de întârziere.
Drepturile și obligațiile plătitorilor
Drepturile fac referire la: dreptul de a pretinde aplicarea corectă și echitabilă a reglementărilor fiscale, dreptul al compensarea sumelor plătite în plus cu cele care urmează a fi plătite, dreptul la restiruirea sumerlor plătite în plus cu cele care nu pot fi compensate, dreptul de a contesta actele de control și măsurile dispuse de organele fiscale.
Obligațiile plătitorilor sunt: calcularea corectă și achitarea integrală și la termen a obligațiilor fiscale datorate, obligația de a dovedi actele și faptele ce au stat la baza înregistrărilor în declarațiile fiscale și în alte cereri adresate organului fiscal, de a întocmi corect declarațiile fiscale, de a înregistra corect în contabilitatea proprie toate operațiunile și elementele pe baza cărora se determină corect și se plătesc la termen obligațiile fiscale, obligația de a înregistra la termen în evidențele organelor fiscale ca și plătitori de impozite și taxe.
Sanctiunile
Se aplică în cazul încălcării legislației fiscale. Acestea sunt de două tipuri:
Comune – cele prevăzute în actele normative cu caracter general;
Speciale – cele expres prevăzute în actele normative institutoare de obligații fiscale.
Cele mai frecvente sancțiuni sunt: dobânzile și penalitățile de întârziere, amenzile contravenționale, răspunderea materială sau răspunderea penală.
Deosebirile între impozite și taxe sunt clare și precise. În cazul impozitului nu există o contraprestație din partea statului, în timp ce, pentru taxe, există. Valoarea impozitului se determină în funcție de natura și mărimea venitului impozabil sau a averii, pe când mărimea valorii taxei se determină în funcție de costul serviciului prestat.
Impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri bugetare se stabilesc numai prin lege, încasarea acestora fără suport juridic constituind infrațiune fiscală, care se pedepsește pe cale penală.
2.4. DETERMINAREA MATERIEI IMPOZABILE
Determinarea materiei impozabile constituie o operațiune complexă ca urmare a diversității economice, a naturii și destinației venitului.
Elementele economice care stau la baza fiecărui impozit formează baza impozabilă brută. Acestea sunt legate de evoluția vieții economice.
Stabilirea cotei impozitelor depinde de orientările politicii fiscale, implicând luarea în considerare a ponderii prelevărilor fiscale în raport cu produsul intern brut, la care se adugă repartiția impozitelor între cetățeni în funcție de destinații economice, sociale și psihologice.
În funcție de caracteristicile lor de bază, cotele pot fi grupate din mai multe puncte de vedere:
În raport cu momentul calculării prelevării fiscale se disting:
cote determinate ulterior,după calculul cuantumului monetar al prelevărilor fiscale.
Cota se calculează ca raport între suma totală a prelevării fiscale stabilită în avans și caracteristicile bazelor de impozitare.
cote stabilite anterior calculării cuantumului monetar al prelevărilor fiscale. Acestea sunt utilizate în cadrul procedeului cotității, fiind stabilite și modificate prin lege.
În funcție de modul de exprimare se disting:
cote specifice exprimate în unități monetare pe unitatea de bază impozabilă, exprimată în unități fizice (metru liniar, metru pătrat, metru cub, tone, etc.). Sfera actuală a acestora este extrem de redusă fiind limitată la câteva impozite indirecte.
cote ad-valorem exprimate procentual și aplicate asupra unei baze impozabile exprimate valoric. Denumite adesea și cote procentuale sunt utilizate în cadrul procedeului cotității.
În raport cu caracteristicile cotei față de evoluția bazei impozabile se disting:
cote proporționale.
Cota rămâne neschimbată indiferent de venitul realizat, utilizat, economisit, investit (acumulat) de contribuabil.
cote progresive sunt cotele care cresc pe măsura creșterii bazei impozabile în diverse ritmuri.
În funcție de ritmul creșterii cotei în raport cu creșterea valorii bazei impozabile se disting:
cote progresive simple care se măresc pe măsura creșterii bazei impozabile, în limitele stabilite prin lege, într-un ritm constant pe nivele de venituri.
cote progresive compuse sau pe tranșe sunt stabilite pe tranșe de venituri și cresc într-un ritm variabil.
Pentru fiecare tranșă de venit impozabil există o cotă de impozit care se aplică asupra veniturilor din tranșa respectivă, iar cota este cu atât mai ridicată cu cât venitul este mai mare.
Cuantumul prelevării fiscale se determină prin însumarea cuantumurilor parțiale calculate pe fiecare tranșă de venit.
Întrucât cotele progresive simple dezavantajează contribuabilul, a căror venituri se situează imediat deasupra limitei până la care acționează o anumită cotă, poate să apară respingerea impozitului și dorința de a proceda la fraudă fiscală, în practică cele mai utilizate cote sunt cele pe tranșe, întrucât progresivitatea pe tranșe elimină dezavantajul progresivității simple.
Cotele regresive sunt cele care scad pe măsura creșterii bazei impozabile. Cotele degresive sunt cotele care cresc în diferite ritmuri până la o anumită valoare a bazei impozabile, iar în momentul în care nivelul prestabilit este atins scad constant în raport cu venitul total. Deci până la nivelul fixat există progresivitate, iar după acesta proporționalitate de tip regresiv. Prelevarea finală rezultă prin însumarea cuantumurilor parțiale.
Alegerea cotelor de impunere depinde de decizia politică a guvernelor, constituind una din posibilitățile prin care se poate acționa asupra fluxurilor din economie și asigura reglarea sistemului fiscal.
Decizia de a alege un anumit tip de cotă, este influențată de relațiile existente între metodele de determinare și evaluare a materiei impozabile (care intră în componența bazelor de impozitare) și caracteristicile cotelor, deci de relațiile de compatibilitate sau incompatibilitate existente între elementele economice și cele tehnice prin care se realizează prelevarea fiscală.
Evaluarea materiei impozabile are la bază, în principal, trei grupe de metode: metode declarative, metode prezumtive și metode administrative.
În cadrul metodelor declarative se disting: metoda care are la bază declarația contribuabilului (declarația controla) și declarația terțului. Declarația contribuabilului este procedeul cel mai simplu de cunoaștere (evaluare) a materiei impozabile și constă în furnizarea de către contribuabil, cu promptitudine și pe proprie răspundere, a elementelor privind situația sa fiscală.
Metoda declarativă, prin faptul că asociază pe contribuabil cu administrația pentru determinarea bazei impozabile, implică din partea administrației fiscale recunoașterea unei prezumții cu exactitate și de sinceritate din partea contribuabilului în completarea declarației de impunere.
Declarația terțului constă în declararea de către persoana care cunoaște mărimea materiei impozabile a datelor necesare pentru evaluarea acesteia de către organele fiscale (salarii, chirii, drepturi de autori, etc.). Acest procedeu prezintă avantajul pentru administrație că astfel obține informații foarte exacte, deoarece terțul nu are nici un interes să diminueze sau să subevalueze materia impozabilă.
Explicația constă în faptul că el se expune sancțiunilor în cazul unor date inexacte, iar, pe de altă parte salariile plătite de antreprenor, arenzile plătite de fermier (arendaș), drepturile de autor plătite de editor sunt în același timp cheltuielile care se deduc din profitul acestora.
Metodele prezumtive se caracterizează prin aproximație. Din cadrul acestor metode fac parte tehnica bazată pe indicii (semne exterioare, aparente ) și tehnica forfetară.
Metodele indiciare au la bază indiciile și se aplică în cazul impozitelor reale (funciar, pe clădiri ) și dau o imagine aproximativă asupra valorii obiectului supus impozitării, fără să se țină seama de persoana care deține obiectul respectiv. Această evaluare prezintă avantajul că este simplă și puțin costisitoare, dar are dezavantajul că nu asigură o impunere echitabilă.
Tehnicile forfetare urmăresc să distribuie o anumită valoare obiectului impozabil de către administrația fiscală de comun acord cu contribuabilul, stabilind în acest fel mărimea masei impozabile. Și în acest caz, evaluare se face cu aproximație.
Metodele de evaluare administrativă constau în stabilirea de către administrația fiscală a valorii materiei impozabile. Ele sunt consecința prerogativelor atribuite de legea administrației, procedurile din oficiu la care aceasta recurge constituind mijlocul excepțional de-a învinge rezistența sau tăcerea contribuabilului, de-a împiedica reaua-voință a acestuia în cazul apelării la instrumente de ascundere a obligațiilor fiscale.
Aceste tehnici se disting prin caracterul lor unilateral, absența contribuabilului și existența de privilegii mari pentru fisc.
În legislația noastră este prevăzut dreptul organelor fiscale de a determina obligațiile fiscale prin estimare, atunci când contribuabilul nu face el însuși acest lucru sau încearcă să ascundă în parte sau în totalitate materia impozabilă.
2.5. MODALITĂȚI DE ÎNCASARE A IMPOZITELOR
Odată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștința contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului și termenele de plată a acestuia. După aceasta se trece la perceperea (încasarea) impozitelor.
De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor:
strângerea impozitelor datorate statului de către unul din contribuabili fiecărei localități;
încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arendași);
perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului.
Încasare impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent și se utilizează în prezent, în condițiile existenței unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizează astfel:
direct de către organele fiscale de la plătitori;
prin stopaj la sursă;
prin aplicarea de timbre fiscal.
Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaște două variante de realizare:
când plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului;
când organul fiscal are obligația de-a se deplasa la domiciliul plătitorilor pentru a le solicita să achite impozitul.
Aparatul fiscal trebuie să acționezee asfel încât să dea dovadă de transparență în toate măsurile întreprinse pentru identificarea și evaluarea materiei impozabile, determinarea si perceperea impozitelor. Eficiența acestor măsuri poate fi atestată de o arie restrânsa de manifestare a evaziunii fiscal și de un grad cât mai mare de colectare a impozitelor. Acolo unde este vorba de o evaziune fiscal pe scară mai extinsă, inseamnă că activitatea fiscală nu se desfașoară la parametric corespunzători.
Stopajul la sursă constă în aceea că impozitul se reține și se varsă la stat de către o terță persoană. Spre exemplu:
– întreprinderile și instituțiile sunt obligate să rețină impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora și să-1 verse la bugetul statului;
– editurile și diferitele publicații adesea sunt obligate să rețină din drepturile de autor impozitul pe venit pentru a vărsa statului;
– la fel procedează băncile și alte instituții financiare la plata dobânzilor cuvenite deținătorilor de hârtii de valoare sau titularilor depozitelor de bani în cont.
Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile de justiție și de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele și diferitele documente elaborate de notariate publice și de organe ale administrației de stat.
Impozitele și taxele pot fi plătite, de asemenea, prin apelarea de către contribuabili la serviciile oferite de bănci și oficii poștale și nu numai, care după încasarea lor urmează să vireze sumele respective în contul bugetului de stat sau a bugetelor locale după caz.
3. IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE
Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale și sunt reglementate prin Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Informațiile referitoare la impozitele și taxele locale sunt de interes public, autoritățile administrației publice locale având obligația să asigure accesul liber și neîngrădit la acestea.
Impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:
Impozitul pe clădiri;
Impozitul pe teren;
Impozitul pe spectacole;
Taxa asupra mijloacelor de transport;
Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere;
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor;
Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă;
Taxa pentru șederea în stațiunile turistice;
Taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologie;
Alte taxe locale.
3.1. IMPOZITUL PE CLĂDIRI
Prin clădiri se înțelege orice construcție înălțată la suprafața pământului și care servește la adăpostirea de oameni, activități, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de alte asemenea.
Pentru stabilirea impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, la dimensionarea unei clădiri se are în vedere suprafața construită desfășurată care se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelelor sale, inclusiv a celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafețele podurilor, cu excepția mansardelor, precum și cele ale treptelor și teraselor neacoperite.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clãdiri se calculeazã prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clãdirii. Cota de impozit se stabilește prin hotãrâre a consiliului local și poate fi cuprinsã între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului București, aceastã atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
În cazul clãdirii la care au fost executate lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de cãtre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligația sã comunice locatorului valoarea lucrãrilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminãrii lucrãrilor respective.
Cota impozitului pe clãdiri se aplicã la valoarea de inventar a clãdirii înregistratã în contabilitatea persoanelor jurid ice, pânã la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clãdirile care au fost amortizate potrivit legii.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimate în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp:
I=0.1% VI
ViI = S x Vi x c
Unde:
Vi = valoarea impozabilă exprimată în lei/m2 din tabelul de la art. 251, alin. 3, Cod Fiscal 2015, anexa la l
S = suprafața exprimată în lei
C = coeficient de corecție în funcție de rangul localității și zona în cadrul localității
Se impun,de asemenea, clădirile aflate în exploatare, chiar dacă au fost amortizate integral,în acest caz, impozitul se calculează pe baza valorii cu care au fost înscrise în evidență.
Clădirile noi, care au fost dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începerea de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. In asemenea cazuri, impozitul se calculează pe numele noului contribuabil, proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului.
Impozitul/taxa pe clãdiri se plãtește anual, în douã rate egale, pânã la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clãdiri, datorat pentru întregul an de cãtre contribuabili, pânã la data de 31 martie a anului respectiv, se acordã o bonificație de pânã la 10%, stabilitã prin hotãrâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, aceastã atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Impozitul anual pe clãdiri, datorat aceluiași buget local de cãtre contribuabili, persoane fizice sau juridice, de pânã la 50 lei inclusiv, se plãtește integral pânã la primul termen de platã. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clãdiri amplasate pe raza aceleiași unitãți administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referã la impozitul pe clãdiri cumulat.
În conformitate cu Legea 571/2003, pentru contribuabilii care dețin mai multe clădiri cu destinația de locuință, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează, după cum urmează:
Cu 65% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
Cu 150% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
Cu 300% pentru cea de-a treia clădire si urmatoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Ordinea numerică a proprietăților se determină în aport cu anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.
Contribuabilii au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul, precum și la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile respective. Modelul declarației speciale se aprobă prin normele metodologice referitoare la impozitele și taxele locale.
Conform prezentei Legi pe 2003 de la plata impozitului se acordă unele înlesniri. Astfel, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri instituțiile publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri; clădirile care sunt considerate monumente istorice, de arhitectură, arheologice, muzeele și casele memoriale, excepție făcând spațiile acestora folosite în alte scopuri; clădirile care prin destinație constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor recunoscute de lege, construcțiile și amenajările funerare în cimitire, construcțiile speciale cum ar fi: sonde de țiței, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, canalizații și rețele de telecomunicații subterane și aeriene, căi de rulare, puțuri de mină, coșuri de fum, turnuri de răcire, baraje și construcții accesorii, diguri, etc. De asemenea, sunt scutite de impozit clădirile invalizilor și veteranilor de război.
Clădirile sau părțile de clădiri demolate, distruse și cele transmise în administrarea sau proprietatea altor contribuabili, în cursul anului, se scad de la impunere, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au produs aceste schimbări.
Neplata la timp a impozitului se sancționează pentru început cu o majorare de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere, care se aplică asupra sumei întârziate de plată. Dacă impozitul nu a fost calculat și plătit sau a fost subevaluat, el se poate recalcula retroactiv pe doi ani față de data constatării.
Contribuabilii nemulțumiți de așezarea și încasarea impozitului pot face contestație, în termen de 30 de zile de la data primirii înștiințării de plată, la Direcția generală a finanțelor publice și a controlului financiar de stat județeană sau a municipiului București, după caz, care este obligată să o rezolve în termen de 30 de zile de la înregistrare. În vederea soluționării contestațiilor se cere avizul consiliului local.
Contribuabilii nemulțumiți de soluția primită pot face plângere, în termen de 30 de zile, de la primirea deciziei, la Ministerul Finanțelor, care o soluționează în decurs de 40 de zile. Soluția dată de Ministerul Finanțelor poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare la judecătoria teritorială, ca instanță ultimă. Înaintarea contestației și a plângerii nu suspendă urmărirea și încasarea impozitului.
Plățile făcute între timp în plus se compensează sau se restituie.
Contestațiile se timbrează cu 2% din suma contestată, iar plângerile cu 1%. Când contestațiile și plângerile se admit, taxa de timbru plătită se restituie.
Se constituie contravenții următoarele fapte:
Depunerea peste termen a declarației de impunere;
Nedepunerea declarației de impunere;
Sustragerea de la impunere a unor clădiri supuse impozitării;
Contravențiile se constată, iar amenzile se aplică de către organele fiscale teritoriale.
Încălcarea prevederilor legale atrage răspunderea disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală, după caz.
Valori impozabile pe m2 de suprafață construită desfășurată la clădiri și alte construcții aparținând persoanelor fizice.
Valoarea impozabilă se reduce în raport cu perioada în care a fost realizată construcția:
cu 20% , pentru cladirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta ;
cu 10 % pentru cladirea care are o vechime cuprinsa intre 30 de ani si 50 de ani inclusiv , la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta.
3.2. IMPOZITUL PE TERENURI
Contribuabilii care dețin în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual conform dispozițiilor legii.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativteritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionărilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință. În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea de teren aflată în proprietatea sa. Impozitul pe teren se plătește la bugetul local al unității administrativ – teritoriale în raza căreia este situat terenul, calculându-se în conformitate cu Legea 571/2003 privind impozitele și taxele locale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform legii 571/2003, impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de 06 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte legi.
Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel (actualizare conform HG 956/2009):
Tabel 3.1.
Sursa: Codul Fiscal al României – http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul 3.2, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în tabelul 3.3.
Tabel 3.2.
Sursa: Codul Fiscal al României – http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm
Tabel 3.3.
Sursa: Codul Fiscal al României – http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm
Contribuabili persoane fizice care dețin în proprietate terenuri neocupate de clădiri și de alte construcții, situate în categoriile de localități I și II zonele A,B și C datorează impozit pe teren. Pentru terenurile neocupate de clădiri și de alte construcții situate în categoria de localități I și II zona D precum și în categoria III-V în suprafață de până la 1000 m2 inclusiv se datorează impozit pe teren iar pentru suprafața care depășește 1000 m2 se datorează impozit pe venit agricol, conform prevederilor legale.
Încadrarea terenurilor pe zone, în cadrul localităților, se face de către consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localităților, de caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea de căile de comunicație, precum și de alte elemente specifice fiecărei localități.
Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri proprietate de stat, avute anterior în administrare sau folosință, datorează impozitul pe terenuri începând cu data de întâi a lunii următoare, celei în care a survenit această modificare.
Contribuabilii sunt obligați să depună la organul fiscal, la începutul anului declarația de impunere. Impozitul pe teren este anual, în 2 rate egale, până la data de 31 martie si 30 septembrie inclusiv. Contestațiile , plângerile și sancțiunile sunt identice cu cele de la impozitul pe clădiri.
Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat, în mod diferențiat, în intravilanul localităților, pe ranguri de localității și zone, iar în extravilanul localităților, pe ranguri de localități și categorii de folosință a terenurilor, pe zone.
În cazul în care terenurile situate în intravilanul localităților sunt înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, acestea se vor supune impozitului pe teren corespunzând terenurilor situate în extravilan.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 zile, inclusiv, care urmează după data achiziției. Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia în termen de 30 zile, care urmează după data modificării folosinței.
Impozitul pe teren datorat este plătit în afară de persoanele fizice și de persoanele juridice, asociațiile familiale, asociațiile agricole, unitățile economice ale unor persoane juridice, precum și cele ale organizațiilor politice și obștești, sucursale autorizate să funcționeze pe teritoriul României, aparținând persoanelor fizice și juridice străine, care dețin în proprietate suprafețe de teren situate în municipii, orașe, comune.
Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferențiat pe categorii de localități, iar în cadrul acestora pe zone. Impozitul este anual și se plătește in doua rate egale , respectiv 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Contribuabilii, persoane juridice, care dețin în proprietate terenuri, altele decât cele necesare desfășurării activității, pentru care sunt autorizați potrivit legii, datorează pentru acestea impozit pe teren.
Impozitul pe teren de la persoane juridice are o pondere redusă în cadrul comparativ cu celelalte impozite calculate.
Impozitul pe teren de la persoane juridice realizat înregistrează o pondere în total venit, în venituri proprii și venituri curente sub 1%.
3.3. IMPOZITUL PE SPECTACOLE
În majoritatea țărilor, veniturile realizate din activități culturale, artistice și sportive se află sub incidența fiscalității.
Impozitul pe spectacole este datorat bugetului local de către persoanele juridice și fizice autorizate să organizeze, cu plată, manifestări culturale, artistice și sportive. Impozitul se datorează pentru încasările obținute din aceste manifestări, indiferent de modul de încasare a sumelor (prin vânzare de bilete, abonamente sau virament ) și de locul unde sunt organizate manifestările respective.
Plătesc impozit pe spectacole persoanele juridice și fizice autorizate, care organizează permanent sau întâmplător spectacole cu plată. Astfel, sunt plătitoare ale acestui impozit instituțiile publice artistice de spectacole (teatrele de operă sau balet, de operetă, muzicale, de estradă, satirico-muzicale, de varietăți, de păpuși, filarmonicile, orchestrele simfonice, fanfarele, ansamblurile de cântece și dansuri, circurile, etc.).
Plătesc impozit pe spectacole agenții economici autorizați să organizeze manifestări artistice , sportive, hipice, reprezentații cinematografice, etc. Mai plătesc acest impozit instituțiile, organizațiile obștești, societățile comerciale, asociațiile, fundațiile, cluburile care organizează in mod ocazional spectacole cu plată, spectacole, spectacole de teatru, operă, filarmonice, circ, cinematografice, competiții sportive interne și internaționale, videoteci, discoteci, indiferent dacă activitatea este permanentă sau întâmplătoare.
Plătitori ai impozitului pe spectacole sunt și agenții de impresariat artistic și sportiv (persoane fizice și juridice, precum și alți plătitori nenominalizați).
Obiectul impozitului îl constituie sumele bănești încasate din vânzarea biletelor și abonamentelor la spectacole, manifestări culturale și celelalte acțiuni impozabile. În aceste încasări brute sunt incluse și încasările care provin din pariurile la cursele de cai. Din totalul încasărilor brute se deduce valoarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și artelor plastice.
Timbrele reprezintă o anumită cotă din prețul de vânzare al unui bilet vândut la spectacolele în țară și se adaugă la prețul respectiv.
Timbrele care se aplică pe biletele de intrare la spectacole sunt:
timbru cinematografic în valoare de 2% din prețul unui bilet;
timbru teatral reprezentând 5% din prețul unui bilet;
timbrul muzical și timbrul folcloric în valoare de 5% din prețul unui bilet și de 2% din prețul fiecărui disc, tipăritură, casetă video și audio înregistrată.
Biletele de intrare la spectacole sunt imprimate de valoare cu regim special, confecționarea și înregistrarea lor căzând în sarcina unității autorizate să organizeze manifestări culturale și sportive.
Impozitul este inclus în prețul biletelor de intrare la spectacole și este suportat de persoanele fizice care cumpără biletele.
Impozitul pe spectacole se virează la bugetele județelor și al municipiului București, consiliile locale pot majora acest impozit până la 40%. Virarea impozitului datorat la bugetele locale se efectuează chenzinal, în termen de trei zile de la expirarea chenzinei pentru spectacolele organizate la sediu.
Pentru spectacolele organizate în deplasare, în turneu sau ocazionale plata impozitului se face în ziua următoare celei în care a avut loc spectacolul. Dacă ziua este nelucrătoare, impozitul se plătește în ziua lucrătoare imediat următoare.
Pentru încasările din spectacole organizate la sediu, plata impozitului se face prin virament în contul bugetului local, în baza dispoziției de plată, iar pentru cele organizate în deplasare sau în turneu în afara județului sau a municipiului București , în numerar, la organele, financiare pe teritoriul cărora au avut loc spectacole, pe baza de chitanță, care este documentul justificativ pentru plata impozitului.
Obligația și răspunderea pentru calcularea corectă și plata la timp a impozitului revin organizatorilor de spectacole. Plătitorii de impozite au obligația să înregistreze biletele de intrare la organele financiare pe raza cărora au loc spectacolele, să afișeze tarifele de intrare la casele de vânzare a biletelor și la locul de desfășurare a spectacolelor și să țină evidența contabilă a încasărilor.
Sumele încasate de la spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de impozit. Ministerul Finanțelor poate aproba reduceri și scutiri de plată, majorări de întârziere. Neplata la termen a impozitului se sancționează cu o majorare de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor controlează periodic calcularea corectă și plata la timp a impozitului și dispun de regularizarea diferențelor constante, precum și aplicarea de amenzi contravenționale. Plătitorii impozitului pot înainta contestații potrivit procedurii generale.
Contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiții sportive, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă, denumite în continuare spectacole, datorează impozit pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor sau în sumă fixă pe metru pătrat, în funcție de suprafața incintei unde se desfășoară spectacolul, mai puțin valoarea timbrelor instituite, potrivit legii.
Pentru manifestările artistice și competițiile sportive, impozitul pe spectacole se stabilește asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor și a biletelor de intrare, prin aplicarea următoarelor cote:
2% pentru manifestările artistice și de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale;
5% pentru manifestările artistice de genul : festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri, sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au caracter ocazional.
Pentru manifestările artistice și distractive de videotecă și discotecă, impozitul pe spectacole se stabilește în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul după cum urmează:
în cazul videotecilor, de la 2 lei/m2/zi;
în cazul discotecilor, de 3 lei/m2/zi.
Cuantumul taxei prevăzute în sumă fixă se stabilește de către consiliile locale în a căror rază teritorială se realizează activitățile artistice și distractive, în limitele prevăzute mai sus.
Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, evidența și gestionarea după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2 000 lei la 10 000 lei.
3.4. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Taxa asupra mijloacelor de transport se plătește de către persoanele fizice și juridice române și străine care posedă mijloace de transport cu tracțiune mecanică și mijloace de transport pe apă.
Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 200 cm3 sau fracțiune de capacitate sub 200 cm3 (autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autocamioane de orice fel, autotrenuri, tractoare, motociclete, motorete, scutere, biciclete și tricicluri cu motor). Pentru remorci, semiremorci și rulote taxele se stabilesc în funcție de tonajul transportat și reprezintă 50% din taxa mijlocului de transport care tractează.
Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabilește anual, în sumă fixă, diferențiată pe feluri de mijloace de transport cum sunt:
luntre;
bărci fără motor folosite pentru uz personal și agrement;
bărci fără motor folosite în alte scopuri;
bărci cu motor;
bacuri și poduri plutitoare;
șalupe;
iahturi;
remorchere și șlepuri;
vapoare.
Taxa asupra mijloacelor de transport se stabilește de către organele financiare teritoriale pe raza cărora contribuabilii își au domiciliul sau sediul, după caz, pe baza declarației de impunere. Taxa se plătește , în 2 rate egale, până la data de 31 martie si 30 septembrie inclusiv .
Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorată se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului.
Persoanele fizice și juridice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport sunt obligate să achite integral taxa datorată, la data luării în evidență de către organele fiscale.
Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul radierii sau înstrăinării în timpul anului din evidențele organelor de poliție sau ale căpităniei porturilor, după caz, taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care s-a ivit una din aceste situații.
Autoturismele, motocicletele cu ataș și triciclurile cu motor care aparțin invalizilor și sunt adaptate invalidității lor sunt scutite de taxă.
Instituțiile publice, precum și persoanele juridice care au ca profit de activitate transportul de călători în comun, din interiorul localităților, sunt scutite de plata acestei taxe. De această scutire beneficiază și transportul în comun de călători din afara localităților până la o anumită distanță, dacă se practică tarife stabilite în condițiile transportului în comun.
Sunt scutite de plata taxei bărcile și luntrile folosite de localnicii din Delta Dunării și din Insula Mare a Brăilei pentru transportul de uz personal.
Resursele bănești provenite din taxa asupra mijloacelor de transport se vor utiliza în exclusivitate pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construcție a drumurilor de interes local și județean și constituie venit în proporție de 55% la bugetul local și respectiv de 45% la bugetul județean.
Legea 571/2003 specifică: capacitatea cilindrică a motorului și capacitatea remorcilor se dovedesc cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a remorcii, cu factura de cumpărare sau cu alte documente legale din care să rezulte aceasta.
Conform prezentei ordonanțe pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de leasing taxa se datorează de către proprietar.
3.5. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR PUBLICE DE DESFACERE
Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere este plătită de persoanele fizice și juridice care folosesc locurile publice de desfacere din municipii, orașe și comune care datorează o taxă zilnică, diferențiată în raport cu gradul de dotare a spațiilor care le sunt puse la dispoziție, cu natura produselor desfăcute, cu vârsta și specia animalelor aduse la vânzare, cu serviciile prestate populației și cu suprafața ocupată în aceste locuri publice. Locurile publice de desfacere pot fi ocupate temporar sau permanent.
În cadrul limitelor prevăzute de lege, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, și sectoarelor municipiului București, după caz, stabilesc cuantumul taxelor.â
Taxele pentru folosirea locurilor publice de desfacere se încasează de către organele administrației piețelor, târgurilor și oboarele.
Nu se datorează aceste taxe în cazul ocupării trotuarului din fața locuinței sau sediului pentru repararea clădirilor sau aprovizionarea cu combustibil sau alte materiale necesare gospodăriilor sau societăților comerciale pe o perioadă de timp maximum 48 ore.
Consiliile locale pot majora taxele pentru folosirea locurilor publice de desfacere cu până la 30% în funcție de asigurarea cu apă curentă pentru spălarea produselor, de asigurarea iluminatului, de existența spațiilor acoperite, a suprafețelor asfaltate, precum și în funcție de gradul de amenajare și dotare a piețelor.
Taxele încasate se varsă la bugetele locale în ziua lucrătoare imediat următoare încasării lor.
3.6. TAXA PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR ȘI AUTORIZAȚIILOR ÎN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR
Eliberarea de către organele de stat competente a certificatelor, avizelor și autorizațiilor solicitate de contribuabili în domeniul construcțiilor este supusă unor taxe diferențiate, în funcție de valoarea construcțiilor și a instalațiilor, de suprafața terenurilor și de natura serviciilor prestate.
Pentru eliberarea autorizațiilor de construcție, reconstrucție, extindere, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum și pentru orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, efectuate la construcții reprezentând monumente, ansambluri istorice, arheologice, de arhitectură, artă, cultură, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane și aeriene, amenajări de spații verzi, parcuri, piețe și alte lucrări de amenajare a spațiilor publice, taxa reprezintă 2% din valoarea acestora.
Taxele pentru autorizarea privind construcțiile de locuințe se reduc cu 50%. Astfel de taxe se mai percep pentru autorizarea de foraje și excavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor tipografice, de exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze și petrol, etc.
Se percep taxe pentru autorizarea construcțiilor provizorii de șantier, autorizarea organizării de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, campinguri, chioșcuri, tonete, cabine, a lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, agent termic, energie electrică și telefonie.
Tot în această categorie intră taxele pentru autorizații de funcționare pentru activități lucrative și viza lor anuală (meseriași, cărăuși, cazane de fabricat rachiu, liber profesioniști, prese de ulei, etc.).
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului București sau consiliul județean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor (actualizare conform HG 956/2009):
Tabel 3.4.
Sursa: Codul Fiscal al României – http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm
În mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută în mediul urban. Pentru eliberarea autorizației de construire taxa este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor, inclusiv a instalațiilor aferente acestora. Pentru clădiri cu destinație de locuință și anexe gospodărești taxele se reduc cu 50%.
Taxele de autorizare nu se datorează, în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora; pentru lucrările de dezvoltare, de modernizare sau de reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului; pentru lucrări de interes public județean sau local și pentru construcțiile ai căror beneficiari sunt instituțiile publice.
Pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor tipografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări, taxa datorată pentru fiecare m2 este cuprinsă între 0 pana la 7 lei.
Pentru eliberarea autorizației pentru construcțiile de șantier necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea, taxa este de 3% din valoarea autorizată a construcțiilor.
Pentru eliberarea autorizației de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, campinguri, taxa datorată este de 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a construcției.
Pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj a firmelor și reclamelor, taxa datorată este de 50,00 lei pentru fiecare m2.
Pentru eliberarea autorizației de desființare, parțială sau totală, a construcțiilor și a amenajărilor, taxa datorată este de 0,1% din valoarea impozabilă a acestora. In cazul desființării parțiale, cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafața construită a clădirii supuse demolării.
Pentru prelungirea certificatului de urbanism, precum și a autorizațiilor de construire, taxa este de 30% din valoarea taxei inițiale.
Pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu, taxa datorată este de 70,00 lei.
Pentru eliberarea avizului comisiei de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primari ori de structurile de specialitate în cazul consiliilor județene, taxa datorată este de 100,00 lei.
Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă taxa datorată este de 61,00 lei.
Taxa pentru autorizația de construire – pentru lucrări ce se vor autoriza conform legii – reprezintă 1% din valoarea autorizată a lucrării, inclusiv a instalațiilor aferente. Pentru construcțiile cu destinație de locuit taxele se reduc cu 50%.
Taxele de autorizare nu se mai datorează în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora, precum și pentru construcțiile ai căror beneficiari sunt instituțiile publice.
Taxa pentru autorizația de foraje și excavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze și altor exploatări este de 50,00 lei/m2.
Taxa pentru autorizare construcțiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu : chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și panourilor de afișaje, a firmelor și reclamelor, pentru fiecare m2 este de 37,00 lei.
Taxa pentru autorizarea de lucrări de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică și telefoane este de 70,00 lei pentru fiecare instalație. Avizul comisiei de urbanism și amenajare a teritoriului este de 30,00 lei.
Taxa pentru eliberarea autorizațiilor de orice fel, cu excepția celor din domeniul construcțiilor, precum și viza anuală a acestora.
Autorizații de funcțiune pentru activități lucrative, silvice, anuale a acestora:
pentru meseriași și cărăuși…………………………………….75,00 lei
pentru cazane de fabricat rachiu……………………..………100,00 lei
pentru liber profesioniști……………………………………..100,00 lei
pentru mori, prese de ulei și darace……………………………95,00 lei
autorizații sanitare de funcționare eliberate contribuabililor..93,00 lei
3.7. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE, AFIȘAJ ȘI RECLAMĂ
Persoanele fizice și juridice care folosesc mijloacele de publicitate prin afișaj și reclamă datorează o taxă stabilită în sumă fixă diferențiată sau într-o cotă proporțională.
Contribuabilii care fac reclamă și publicitate sub diverse forme , în baza unui contract încheiat în acest scop au obligația să plătească la bugetele locale o taxă de 10% din valoarea contractului.
Reclama și publicitatea prin orice mijloace la țigări, alte produse din tutun și băuturi alcoolice suportă o taxă majorată cu 500%.
Taxa pentru reclamă și publicitate se varsă la bugetul consiliului local în raza căruia se realizează activitățile respective, până la data de 10 a lunii următoare celei în care taxa a devenit exigibilă.
Confecționarea afișelor și a biletelor de publicitate sau reclamă de către persoanele fizice și juridice se poate efectua numai după ce se face dovada achitării taxei pentru întregul tiraj. În cuprinsul tipăriturii efectuate se face mențiunea cu privire la tirajul tipărit, cuantumul taxei de afișaj și documentul de plată a acestuia.
În conformitate cu Legea 571/2003 , taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate are următorul conținut: contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de serviciu de reclamă și publicitate sunt obligați să încheie contracte în acest sens și datorează bugetelor locale o taxă de reclamă și publicitate care pateu fi cuprinsă între 1% și 3% din valoarea contractului.
Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afișaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare, taxa poate fi cuprinsă între 10lei/an/m2 sau fracțiune de m2. Taxa se plătește anticipat de către beneficiarul publicității, proporțional cu numărul de luni de utilizare, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază este expus afișul publicitar. În situația în care mijloacele de publicitate și reclamă au o durată mai mare de un an, taxa se plătește până la data de 31 ianuarie al fiecărui an.
Pentru firmele instalate la locul exercitării activității, taxa anuală se stabilește în funcție de dimensiunea acestuia și poate fi cuprinsă între sumele 10lei/an/m2 și 20 lei/an/m2 sau fracțiune de metru pătrat. Contribuabilii care datorează această taxă au obligația să o achite trimestrial la bugetul local al localității administrative publice locale în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, în doua rate egale, astfel :până la 31 martie si 30 septembrie inclusiv. Această taxă nu se datorează pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice.
Instituțiile publice nu datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate.
3.8. ALTE TAXE LOCALE
Bugetele locale sunt alimentate cu venituri proprii și din alte taxe locale.În categoria altor taxe locale se includ alte taxe decât cele prezentate, taxe care au un caracter local și sunt specifice comunelor, orașelor și municipiilor.
Consiliile locale pot institui taxe zilnice cuprinse între 10,00 și 100,00 lei pentru deținerea în proprietate sau în folosință, după caz, de utilaje destinate să funcționeze în scopul obținerii de venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de către consiliile locale.
Consiliile locale pot institui taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător.
Conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 797/2005 valorile impozabile prevăzute la art. 283 alin. (1), art. 283 alin. (2) și art. 283 alin. (3) au fost actualizate astfel:
Tabel 3.5.
Sursa: Codul Fiscal al României – http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm
4. STABILIREA, URMĂRIREA ȘI ÎNCASAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN CADRUL PRIMĂRIEI ORAȘULUI BUDEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
4.1. PREZENTAREA ORAȘULUI
Budești este un oraș în județul Călărași, Muntenia, România, format, pe lângă localitatea principală Budești, și din satele Aprozi, Buciumeni și Gruiu. Are o populație de 9840 locuitori pe o suprafață de aproximativ 7783 de ha. Acesta a fost declarat oraș la 18 aprilie 1989, aflându-se la o distanta de aproximativ 30 km de București pe DN4, la confluența râului Argeș cu Dâmbovița.
Orașul dispune de patru grădinițe și patru școli gimnaziale, un liceu și un spital care, in momentul actual, este închis din cauza unor probleme politice.
În oraș, activitățile specifice sunt agricultura și creșterea animalelor, iar activitățile economice principale sunt comerțul, mica industrie, fabrica de parchet și fabrica de tricotaje, mase plastice.
4.2. PREZENTAREA PRIMĂRIEI BUDEȘTI
Primarul, Lucia Lefter, viceprimarul, Nae Sinel, secretarul, Ilie Fănel, împreună cu aparatul propriu de specialitate reprezentat de consiliul local, constituie Primăria orașului, structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinirea hotărârilor consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând probleme curente ale colectivității locale.
Aparatul propriu al Consiliului Local este structura organizatorică de specialitate care asigură îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor ce îi revin în domeniile de activitate stabilite de lege. Aparatul propriu al Consiliului Local este subordonat primarului, care constituie autoritatea executiva la nivelul Primăriei Budești. Regulamentul de organizare și de funcționare a aparatului propriu se aprobă de către consiliul local, la propunerea primarului.
Primarul este șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate, al autorităților, administrație publice locale, pe care îi conduce și îi coordonează. El îndeplinește o funcție de autoritate publică. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executoare numai după ce au fost aduse la cunoștința publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz . Compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Budești nu au capacitate decizională și nici dreptul de a iniția proiecte de hotărâri, ci doar componenta legală de a fundamenta prin rapoarte de specialitate, studii, referate, sub aspectul legal, formal, de eficiență și/sau eficacitate, necesar procesului decizional, acestea fiind:
compartiment stare civilă și asistenta socială;
compartiment pentru evidența persoanelor;
compartiment registru agricol;
compartiment informare, relații publice și secretariat;
compartiment de audit intern;
compartiment protecție civilă;
compartiment resurse umane;
compartiment informatică;
compartiment contabilitate și achiziții publice;
compartiment impozite și taxe locale;
compartiment administrativ gospodăresc.
4.3. FUNDAMENTAREA VENITURILOR PROPRII ALE BUGETULUI LOCAL
Fundamentarea veniturilor este necesară pentru cunoașterea principalelor venituri pe care se bazează primăria, cât și a factorilor care le afectează.
Veniturile bugetare sunt grupate pe:
venituri fiscale, adică venituri care provin din impozite și taxe directe, precum și impozite și taxe indirecte;
venituri nefiscale, adică încadrări care se virează la bugetele locale justificate prin calitatea de proprietar al surselor de venituri; venituri din capital, adică acele venituri care provin din valorificarea unor bunuri ale statului aflate în administrarea instituțiilor publice; venituri cu destinație specială – speciale deoarece nu sunt venituri permanente, ele se întâlnesc ocazional;
prelevări din bugetul de stat – sunt reprezentate de cote defalcate din impozitul pe venit ce se acordă bugetului local.
A. Fundamentarea veniturilor fiscale curente
Veniturile se fundamentează în funcție de factorii de care depinde realizarea lor, folosindu-se în acest scop indicatori de condiționare și calcule specifice. Spre exemplu:
a) în cazul impozitului pe clădiri fundamentarea se face în funcție de următorii indicatori:
numărul contribuabililor ce plătesc impozit (număr de gospodării);
cota medie de impozit.
b) impozitul pe terenuri ocupate de clădiri se fundamentează în funcție de:
suprafața de teren;
cota medie de impozit pe metru pătrat.
În ceea ce privește taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj, reclamă; taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor; taxele pentru folosirea locurilor publice, fundamentarea acestora se bazează pe dinamica anilor anteriori și modificările survenite în legislație. Impozitul pe spectacole și penalitățile și majorările pentru neplata la termen se datorează în momentul realizării lor.
Fundamentarea veniturilor cu caracter nefiscal în această categorie de venituri include:
vărsăminte din profitul net al regiei autonome de subordonare locală; vărsăminte de la instituțiile publice;
venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal, servicii publice de protecție a plantelor – se fundamentează în funcție de tratamentele ce se aplică, de calamității și dezastre naturale și intensitatea acestora;
contribuția lunară a părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe – se fundamentează în funcție de numărul de ore, de numărul de mese ce se servesc, de vârsta copiilor;
diverse venituri, cum ar fi: venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri; venituri din concesiuni, venituri din amenzile aplicate potrivit dispozițiilor legale.
Veniturile din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri se stabilesc în baza prevederilor Codului Penal, Codului Muncii și Decretul privind lipsuri sau despăgubiri de bunuri.
B. Fundamentarea veniturilor din capital
Fundamentarea veniturilor din capital se realizează în conformitate cu prevederile Legii Finanțelor Publice privind formarea resurselor financiare ale unităților administrativteritoriale.
Lista mijloacelor fixe, activelor, clădirilor și terenurilor ce vor fi valorificate în anul bugetar, se stabilește de Consiliul Local, iar valoarea acestora se determină de organul financiar-contabil al primăriei, sau acolo unde este cazul, de către compartimentul de specialitate.
Evaluarea surselor de venituri având ca proveniență capitalul, se reflectă asupra unor bunuri ale statului ce urmează a fi valorificate.
4.4. FUNDAMENTAREA CHELTUIELILOR BUGETELOR LOCALE
Fundamentarea cheltuielilor este necesară pentru cunoașterea posibilităților de acoperire a acestora, cât și pentru stabilirea eficienței utilizării resurselor respective.
Orice cheltuială prevăzută în bugetul local trebuie să aibă stabilite și resursele financiare din care urmează a se realiza.
La stabilirea cheltuielilor publice se au în vedere:
în domeniul social utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învățământ, sănătate, ocrotire și asigurări sociale, cultură, artă și sport, protecție ecologică, etc., în condițiile stabilite de lege;
în domeniul economic acordarea subvențiilor și a altor facilității pentru realizarea unor investiții, acțiuni economice de interes public, în limita alocațiilor bugetare stabilite prin bugetele anuale aprobate în condițiile legii;
asigurarea cerințelor de apărare a țării și ordinii publice;
finanțarea administrației centrale și locale de stat și alte cheltuieli prevăzute de lege.
A. Fundamentarea cheltuielilor cu acțiunile social-culturale
Conform clasificației funcționale, în categoria cheltuielilor social culturale se includ cheltuielile privind învățământul și sănătatea, cultura și arta, asistența socială, ajutoare pentru copii, și alte cheltuieli referitoare la activitatea sportivă și de tineret.
Cheltuielile pentru sănătate sunt destinate întreținerii spitalelor, dispensarelor, finanțării unor acțiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, realizării de investiții; sursele de finanțare fiind: bugetul local, contribuția populației, ajutorul extern.
Pentru stabilirea fondurilor pentru sănătate se iau în calcul următorii indicatori specifici:
numărul unităților sanitare cu paturi de spitale, creșe, leagăne de copii, centre de recoltare a sângelui;
numărul paturilor de asistență medicală;
zile de spitalizare pe total și pe principalele categorii de unități sanitare;
numărul de mașini de salvare;
consum mediu de medicamente pe un pat de spital;
numărul mediu de consultații și tratamente.
Indicatorii specifici acțiunilor de cultură și artă care se urmăresc, analizează și calculează sunt:
numărul de bibliotecii, case de cultură, muzee;
numărul de cititori, spectatori, vizitatori;
numărul și tirajul publicațiilor.
Acești indicatori permit formularea unor aprecieri și concluzii privind corelația dintre dinamica acestora și dinamica resurselor financiare alocate.
Cheltuieli cu asistența socială se referă la cheltuieli pentru întreținerea și funcționarea cantinei de ajutor social și ajutoare ocazionate stabilite conform legii.
În cadrul asistenței sociale se acordă drepturi sub formă materială umor persoane lipsite de venituri proprii, cum ar fi: bătrâni, bolnavi cronici, copii infirmi ce sunt primiți și întreținuți în unități de asistență socială cum sunt căminele de bătrâni, căminele pentru copii, cămine atelier unde bolnavii sunt supravegheați, cantine de ajutor social care oferă hrană celor lipsiții de întreținere, etc.
Cheltuielile cu acțiunile social-culturale, conform clasificației sunt:
cheltuieli de personal: salarii, ajutor de șomaj, deplasări, detașări, transferuri;
cheltuieli materiale și servicii;
cheltuieli de capital.
Cheltuielile de personal se stabilesc în funcție de:
numărul de salariații;
salariu mediu pe categorii de funcții și gradații;
sporuri legale la salariul de bază, precum și a altor drepturi de personal.
Fundamentarea acestor cheltuieli se face utilizând indicatori specifici și norme de cheltuieli astfel:
cheltuielile pentru încălzit se determină pe baza consumului de Gcal la care se adaugă prețul pe Gcal;
cheltuielile pentru iluminat se determină pe baza numărului de kw/h consumații la care se aplică tariful pe kw/h;
cheltuielile pentru apă, canal, gunoi se determină folosind doi indicatori:
m3 de apă consumată, la care se aplică tariful pe m3;
m3 de gunoi la care se aplică tariful pe m de gunoi.
cheltuieli pentru poștă, telefon se stabilesc pe baza numărului de impulsuri consumate la care se aplică tariful pe impuls;
cheltuieli pentru furnituri de birou se stabilesc pe baza numărului de salariații, la care se aplică unele cheltuieli normate pe salariat;
cheltuieli cu materiale și prestările de servicii se referă la:
cheltuieli cu consumul de timbre – se determină înmulțind numărul actelor corespunzătoare cu lei / timbru;
cheltuieli cu consumul de benzină determinate în funcție de cantitatea de benzină și lei / litru și alte servicii;
cheltuieli pentru reparații curente au în vedere reparațiile curente ale clădirilor, ale mașinilor, ale mijloacelor fixe și se dimensionează în costul înscris în deviz.
B. Fundamentarea cheltuielilor cu caracter economic
Cheltuielile cu caracter economic au o pondere însemnată în cadrul bugetului analizat.
Cheltuielile cu servicii și dezvoltare publică și locuințe se referă la cheltuielile cu întreținerea și reparația străzilor, iluminat, salubritate, întreținerea grădinilor publice, pășuni și zone verzi, energie termică pentru populație, locuințe și alte cheltuieli.
Indicatorii de fundamentare utilizați în cadrul străzilor asfaltate sunt:
suprafața totală a străzilor asfaltate;
suprafața străzilor asfaltate de întreținut și reparat;
cheltuieli la 1000 m2 de stradă asfaltată de întreținut și reparat;
cheltuielile la 1000 m2 stradă de întreținut și reparat se obțin împărțind acea sumă obținută la lungimea (în mii m2) de stradă asupra căreia s-au efectuat aceste operații.
Cheltuielile privind salubritatea sunt fundamentate astfel:
cheltuieli de salubrizare: suprafața străzilor și trotuarelor de salubrizat la 1000 m2 străzi și trotuare.
Fundamentarea cheltuielilor privind întreținerea grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi se face pe baza următorilor indicatorilor:
suprafața grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi (ha);
cheltuieli medii pentru întreținerea grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi (ha);
4.5. EVOLUȚIA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR LOCALE IN PERIOADA 2012-2015
Analizând contul de execuție al bugetului local pe anii 2012 – 2014 și bugetul programat pe anul 2015 se evidențiază situația veniturilor și cheltuielilor bugetului local.
Veniturile proprii se compun din :
venituri fiscale:
impozite directe;
impozite indirecte;
venituri nefiscale;
venituri din capital;
venituri cu destinație specială;
Situația veniturilor orașului Budești sunt prezentate în tabelul urmator:
Tabelul 4.1. Situația veniturilor totale
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.1. Situația veniturilor totale
Sursa: Datele din tabelul 4.1.
Situația veniturilor orașului Budești, a avut o evoluție ascendentă, crescând de la 5.178.320 lei în anul 2012 la 6.164.567 lei în anul 2014, observându-se o creștere de apoximativ 1.000.000 lei.
Ținând cont de impactul economic actual asupra veniturilor populatiei, pentru anul 2015, nivelul taxelor și impozitelor locale, atât pentru populație cât și pentru agenții economici, a fost menținut la nivelul anului 2014.
Pe baza datelor din bugetul local al orașului Budești, sumele încasate reprezentând impozit pe teren de la persoanele fizice și juridice în anii 2012-2015 sunt evidențiate astfel:
Tabelul 4.2. Impozitul pe teren al persoanelor fizice și juridice, în perioada 2012-2015
– lei-
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.2. Evoluția impozitului pe teren încasat de la persoanele fizice și juridice în perioada 2012-2015
Sursa: Datele din tabelul 4.2.
Se observă o scădere a impozitului pe teren încasat de la persoanele fizice în prevederile inițiale din anul 2013, prevederi inițiale ce sunt depășite vizibil în încasările realizate la sfîrșitul anului, între cele două existând o diferență ce depășește 85.000 lei. Și în 2014 prevederile inițiale sunt depășite, dar de această data diferența este una mică, de doar 29.546 lei.
În cazul persoanelor juridice se constată o creștere continuă a încasărilor impozitului pe teren pe parcursul celor trei ani, în 2015 asteptându-se la încasări aproximativ egale cu cele din anul 2014.
Impozitul pe clădiri proprietatea persoanelor fizice se calculează prin aplicarea cotei de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii, care se ajustează prin aplicarea coeficienților de corecție pe zone (A = 2.30 lei; B = 2.20 lei; C = 2.10 lei; D = 2.00 lei).
Impozitul pe clădiri proprietatea personalor juridice se calculează prin aplicarea cotei de 1% asupra valorii de inventar a clădirii înregistrate în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Tabel 4.3. Impozitul pe clădiri al persoanelor fizice și juridice în anii 2012-2015
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.3. Evoluția încasărilor impozitului pe clădiri de la persoanelor fizice și juridice în perioada 2012-2014
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Evoluția impozitului pe clădiri încasat de la persoanele fizice este una favorabilă, incasările crescând de la an la an.
În cazul impozitului pe clădiri încasat de la persoanele juridice avem parte de o scădere bruscă în anul 2013, o scădere de peste 120.00 lei față de anul 2012. În 2014, încasările încep vizibil să crească, urmând ca în 2015 să atingă nivelul celor din 2012.
În perioada 2012-2015, sumele reprezentând taxa asupra mijloacelor de transport încasate la bugetul comunei sunt reprezentate în tabelul urmator:
Tabelul 4.4. Taxa asupra mijloacelor de transport de la persoanele fizice și persoanele juridice, în perioada 2012-2015
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.4. Taxa asupra mijloacelor de transport de la persoanele fizice și persoanele juridice, în perioada 2012-2015
Sursa: Datele din tabelul 4.4.
Se observă că în anul 2012 programul pentru persoanele fizice a fost realizat, încasările depășind prevederile inițiale cu 13.635 lei, pe când programul stabilit pentru persoanele juridice nu a fost realizat decât pe jumătate.
În anul 2013, situația se schimbă, astfel că programul stabilit pentru persoanele fizice de această dată nu este realizat în totalitate, pe când programul stabilit pentru persoanele juridice este respectat.
În anul 2014, situația este favorabilă atât persoanelor fizice, cât și personelor juridice, urmând ca în 2015, încasările să crească usor.
Cheltuielile
Din bugetul orașului Budești s-au achitat cheltuielile cu personalul, cheltuieli cu bunuri și servicii și cheltuieli cu asistența socială, precum și alte cheltuieli ale orașului.
Situația cheltuielilor totale efectuate în orașul Budești, din anii 2012-2015, este reprezentat în tabelul următor:
Tabel 4.5. Situația cheltuielilor totale, în perioada 2012-2015
– lei-
Sursa: Bugetul local al orașului Budeșt,i 2012-2015
Figura 4.5. Situația cheltuielilor totale, în perioada 2012-2015
Sursa: Datele din tabelul 4.5.
După cum bine se observă, cheltuielile au crescut semnificativ din anul 2012 până în anul 2013, o creștere de peste 1.000.000 lei. Din anul 2014, plățile efectuate sunt într-o ușoară scădere, sperând ca în 2015, cheltuielile să se reducă până la 6.000.000 lei.
Din aceste cheltuieli totale, avem:
Cheltuielile cu personalul, evidențiate în tabelul următor:
Tabel 4.6. Cheltuieli cu personalul, în perioada 2012-2015
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.6. Cheltuieli cu personalul, în perioada 2012-2015
Sursa: Datele din tabelul 4.6.
Din datele de mai sus observăm cum cheltuielile cu personalul din orașului Budești au scăzut substanțial, de la 1.521.337 lei în anul 2012, la 1.106.227 lei în anul 2013. În 2014, nivelul cheltuielilor crește usor, până la 1.205.680, sperând ca în anul 2015 sa mai scadă până la 1.100.000, apropiindu-se de nivelul din anul 2013.
Cheltuielile cu bunuri și servicii:
Tabelul 4.7. Cheltuielile cu bunuri și servicii
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.7. Cheltuielile cu bunuri și servicii
Sursa: Datele din tabelul 4.7.
În anul 2012 observăm un boom al cheltuielilor cu bunurile și serviciile, de la prevederile inițiale de 340.000 lei, la o plată de 1.023.322 lei. Urmând ca mai apoi, în anii următori, 2013, 2014 și 2015, lucrurile să revină la normal, ca prevederile inițiale să coincidă intr-o mai mare măsură cu plățile efectuate.
Cheltuielile cu asistența socială
Tabel 4.8. Cheltuieli cu asistența socială
– lei –
Sursa: Bugetul local al orașului Budești, 2012-2015
Figura 4.8. Cheltuieli cu asistența socială
Sursa: Datele din tabelul 4.8
Din tabel se observă o neconcordanță între cele trei coloane, astfel că prevederile inițiale nu coincid cu prevederile definitive, dar nici prevederile definitive cu plățile efectuate. Din toate reiese doar faptul bun că plățile efectuate sunt mai mici decât prevederile bugetare definitive, aducând un plus bugetului local.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Bugetul local este un document previzional în care se înscriu veniturile și cheltuielile locale ce urmează a se realiza pe parcursul anului. Pe baza acestui document previzional, Consiliul local își stabilește obiectivele și sursele de acoperire a cheltuielilor cu realizarea acestora.
Majoritatea veniturilor realizate de Consiliul local al orașului Budești provin din cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit , din sumele alocate de Consiliul județean și din subvențiile primite de la alte bugete.
Datorită acestui lucru consider absolut necesar ca aceste impozite și taxe de la populație să fie încasate în totalitate la termenele legale stabilite pentru fiecare trimestru al anului bugetar.
Pentru aceasta propun ca organele abilitate din cadrul Consiliului local al orașului Budești să se deplaseze la domiciliul contribuabililor de mai multe ori în cadrul unui trimestru și să trimită înștiințări cu obligațiile de plata fiecăruia pentru a se evita pierderile de timp datorate eventualelor neconcordanțe .
Pentru aceasta este absolut necesară verificarea atentă a declarațiilor de impunere depuse de contribuabili pentru ca acestea să corespundă cu datele înregistrate în Registrele agricole existente la Consiliul local.
Chiar dacă trăim în mileniul trei , beneficiem de tehnologii avansate, am trecut de perioada feudală în care pârcălabii ulterior devenind funcționari, aveau sarcina de a strânge dările și de a controla actele și în perioada actuală este necesar să vină o persoană să strângă impozitul datorat bugetului local.
În cadrul sistemului de stabilire , înregistrare și percepere a impozitelor și taxelor locale mai trebuiesc introduse unele elemente și informații suplimentare care să permită o mai bună definire a materiei impozabile pentru a nu mai exista neclarități pentru unele impozite.
Spre exemplu, sunt comune care au în componența lor până la 10 – 14 sate , dispersate liniar până la 40 km, unele dintre acestea fiind amplasate de o parte și de alta a unor drumuri naționale și europene, iar alte sate sunt izolate, cu căi de acces grele, chiar și fără curent electric, rămase fără nici o legătură cu lumea în cazul producerii unor intemperii ale naturii. Cu toate acestea , în frecvente cazuri, întregul teren al comunei se încadrează în aceeiași zonă, ceea ce constituie un act de inechitate economică și socială.
În situația actuală, pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale , trebuie să se aibă în vedere și posibilitățile materiale ale contribuabililor de a-și achita impozitele și taxele.
În cadrul localităților rurale, populația majoritară este de vârsta a III-a, având posibilități materiale reduse care nu își permit să-și achite la timp obligațiile față de bugetul local.
Modul în care se folosesc în prezent mijloacele de publicitate, afișaj și reclamă, constituie un adevărat factor poluant la adresa necesităților de gust și frumos. Spre exemplu nu se va permite montarea în fața sau apropierea școlilor, de panouri prin care se face reclamă la băuturi alcoolice sau țigări.
Inechitate fiscală este și în cazul impozitului pe clădiri perceput de la persoanele fizice și juridice. La persoanele fizice impozitul se stabilește prin aplicarea cotei de impozit asupra valorii impozabile a clădirii, iar pentru persoanele juridice se aplică cota de impozit asupra valorii de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate.
Totuși, pentru a se elimina aceste diferențe, Legea 571/2003 prevede aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii clădirii întregistrate în contabilitatea persoanelor juridice care nu au fost reevaluate din 1998 de 10% față de 1% , corespunzătoare clădirilor care au fost reevaluate.
Un alt exemplu de inechitate fiscală poate fi modul de impozitare a mijloacelor de transport care se determină pe baza capacității cilindrice a motorului fără a se mai lua în consuiderare și alte elemente legate de situația autovehiculului cum ar fi vechimea. La impozitul pe clădiri se ține cont de vechimea clădirii și se acordă unele reduceri.
În țara noastră nu se ține cont de vechimea autoturismului, spre deosebire de țările dezvoltate unde pentru stabilirea taxei se ține cont de vechimea autoturismului și la o vechime mai mare de 5 ani, taxele corespunzătoare capacității cilindrice a motorului se reduc cu 10% anual. Consider că este necesar să se țină seama de vechimea autoturismului și să se acorde unele reduceri deoarece starea unui mijloc de transport nou nu este aceiași și la unul vechi de 10 ani.
Din analiza siutațiilor financiare existente la nivelul orașului Budești am constatat că se conștientizează importanța impozitelor și taxelor de la populație pentru formarea bugetului local deși acestea sunt relativ mici, autoritățile locale acționând continuu pentru îmbunătățirea perfomanțelor în acest domeniu.
B I B L I O G R A F I E
Bistriceanu, D., Gh., Boajă, M.: ”Sistemul fiscal al României”, Editura Universul Juridic, București, 2005
Bistriceanu, D., Gh.: ”Finațele publice ale României”, Editura Universul Juridic, București, 2006
Bucur Crina “Fiscalitate”, Editura ProUniversitaria, București, 2014
Hoanță N., ”Economie și finanțe publice”, Editura Polirom, Iași, 2000
Lazar, D., Inceu, A., Moldovan, B. – ”Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, 2009
Moșteanu, T., ”Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară, 2004
Năstase, G., I.: ”Buget și trezorerie publică”, Ediția a II-a, Editura ProUniversitaria, București, 2015
Pîrvu, D., ”Finanțe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010
Pîrvu, D., Clipici, E., ”Bugetul și teoria finanțelor publice”, Editura Sitech, Craiova, 2008
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: ”Finanțe publice, fiscalitate, drept financiar și fiscal”, Editura Sitech Craiova 2004
Popescu, L. : ”Perfecționarea sistemului de impozite și taxe în România”, Editura Sitech, Craiova 2005
Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Miricescu, E.: ”Fiscalitate de la lege la practică”, ediția a VII-a, Editura CH Beck, București, 2010
Văcărel, I., ”Finanțe publice”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1999
Văcărel, I., Bistriceanu, D., Gh., Bercea, Fl., Anghelache, G., Moșteanu, T.:”Finanțele publice”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003
Vintilă, G.: ”Fiscalitate. Metode si tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucuresti, 2006
Vintilă, G.: ”Fiscalitate”, Editura Economică, Bucuresti, 2004
Wagner A., ”Stiința finanțelor”, Leipzig, 1883
Codul Fiscal al României
Legea 273/2006
Legea 571/2003 actualizata pe 2015
O.G. nr. 92 /2003 privind Codul Fiscal
www.anaf.ro
www.mfinante.ro
B I B L I O G R A F I E
Bistriceanu, D., Gh., Boajă, M.: ”Sistemul fiscal al României”, Editura Universul Juridic, București, 2005
Bistriceanu, D., Gh.: ”Finațele publice ale României”, Editura Universul Juridic, București, 2006
Bucur Crina “Fiscalitate”, Editura ProUniversitaria, București, 2014
Hoanță N., ”Economie și finanțe publice”, Editura Polirom, Iași, 2000
Lazar, D., Inceu, A., Moldovan, B. – ”Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, 2009
Moșteanu, T., ”Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară, 2004
Năstase, G., I.: ”Buget și trezorerie publică”, Ediția a II-a, Editura ProUniversitaria, București, 2015
Pîrvu, D., ”Finanțe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010
Pîrvu, D., Clipici, E., ”Bugetul și teoria finanțelor publice”, Editura Sitech, Craiova, 2008
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: ”Finanțe publice, fiscalitate, drept financiar și fiscal”, Editura Sitech Craiova 2004
Popescu, L. : ”Perfecționarea sistemului de impozite și taxe în România”, Editura Sitech, Craiova 2005
Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Miricescu, E.: ”Fiscalitate de la lege la practică”, ediția a VII-a, Editura CH Beck, București, 2010
Văcărel, I., ”Finanțe publice”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1999
Văcărel, I., Bistriceanu, D., Gh., Bercea, Fl., Anghelache, G., Moșteanu, T.:”Finanțele publice”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003
Vintilă, G.: ”Fiscalitate. Metode si tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucuresti, 2006
Vintilă, G.: ”Fiscalitate”, Editura Economică, Bucuresti, 2004
Wagner A., ”Stiința finanțelor”, Leipzig, 1883
Codul Fiscal al României
Legea 273/2006
Legea 571/2003 actualizata pe 2015
O.G. nr. 92 /2003 privind Codul Fiscal
www.anaf.ro
www.mfinante.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Impozitelor Si Taxelor Locale In Cazul Primariei Budesti, Judetul Calarasi (ID: 145788)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.