Regimul Antonescu Si Holocaustul

În cuprinsul acestei lucrări semestriale voi urmări să dezvolt și să prezint o temă importantă din istoria României și anume Regimul Antonescu și Holocaustul. Cruzimea, antisemitismul, deportarea și exterminarea evreilor au marcat România începând din 1940 până în 1944. Prezentarea are rolul de a evidenția situația evreilor din timpul regimului: mișcările antisemite, traiul din ghetouri, însemnând umilirea evreilor și o muncă silită a acestora.

În primul rând, unul din cele mai importante puncte ale acestei teme este românizarea societății românești. În viziunea lui Antonescu, aceasta presupunea eliminarea străinilor din țară, în special a evreilor, neîngăduirea pluralismului etnic și anume netolerarea divereselor etnii pe teritoriul românesc care afectau țara, scopul fiind ocrotirea neamului, sângelui românesc.

În al doilea rând,un alt punct important al acestei teme este reprezentat de ura, antisemitismul și cruzimea față de poporul evreu pe care Antonescu le-a manifestat în perioada anilor 1940-1944. Toate acestea constituiau fundamente în ideea salvării României de evrei. Putem urmări de asemenea firul evenimentelor desfășurate în același interval și să observăm că în acești ani evreii au fost supuși unor condiții greu de imaginat și greu de suportat, ei fiind torturați, exploatați din punct de vedere al forței de muncă până la extenuarea fizică, deportați în ghetouri, maltratați și chiar omorâți. Deportările se produceau cu ajutorul vagoanelor de marfă unde erau înghesuiți peste o sută de evrei. Majoritatea erau concentrați în lagăre de muncă unde condițiile de igienă erau precare, locuințe nu existau însă se puteau adăposti în bărăci neîncalzite.Mai mult decât atât, evreii au fost nevoiți să asigure fondul financiar al războiului.

În mai 1866 este adus pe tronul Rmâniei Carol de Hohenzollern Sigmarigen. La două luni de la venirea sa în România este adoptată Constituția din 1866. Foarte important este Articolul 7 care prezenta decât drepturile politice ale creștinilor.Astfel, evreii din România erau considerați fără drepturi cetățenești și erau discriminați din punct de vedere social și politic.De îndată ce aceștia și-au manifestat dorința de a se integra în societate și de a avea drepturi civile și politice au fost considerați un pericol pentru societate.În urma Congresului de la Berlin din 1878 care condiționase recunoașterea independenței statului român de modificarea ‘Articolului 7’ din Constituție și anume acordarea de drepturi civile si politice evreilor în mod egal cu drepturile celorlalți cetățeni. În ciuda presiunilor din Occident, ca urmare a adoptării Constituției din 1923 care cuprindea 138 de articole din care 76 preluate din vechea Constituție, tuturor cetățenilor li se acordau drepturi civile și politice indiferent de etnie. Abia în 1923 evreii din România au primit drepuri civile cu greu dobândite.

Încă din anii ’30, propaganda împotriva evreilor a devenit din ce în ce mai agresivă. Evreii erau văzuți ca principalii vinovați de toate nereușitele României Interbelice. Astfel, prin această propagandă, se obține scăderea sensibilității românilor față de suferințele evreilor. Orice atitudine de dezaprobare a persecutării evreilor era socotită ca lipsă de patriotism și chiar ca un act de trădare față de țară.

Chiar și în aceste condiții, evreii din România s-au bucurat de sprijinul unor prieteni sau necunoscuți, aceștia prin gestul lor punându-și propria viată în pericol. Salvatorii evreilor de cele mai multe ori au fost vecinii, prietenii sau colegii de la locul de muncă dar și intelectuali, artiști, oameni politici. Evreii trebuiau eliminați din teatrele românești. Foarte mulți directori de teatre nu au făcut acest lucru. Este cazul lui Constantin Tănase sau directoarei Teatrului ”Regina Maria”, Lucia Sturdza-Buleandra care au primit un dur avertisment public pentru că nu au concediat artiștii evrei din trupele sale. Foarte multe personalităti românești au protestat împotriva abuzurilor la care erau supuși evreii , încercând sa le ușureze sau să le amelioreze situația.

În urma a două note ultimative adresate la 26 si 28 iunie 1940 , autoritățile de la București au acceptat cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord URSS-ULUI, ocupatia sovietică extinzându-se și asupra Ținutului Herța. La 30 august 1940 Dictatul de la Viena obliga România sa cedeze Nord-Vestul Transilvaniei Ungariei. Vinovat de această situație, regele Carol al II lea abdică în favoarea fiului său Mihai, dar adevărata conducere a țării a fost preluată de Generalul Ion Antonescu care a aderat la Pactul Tripartit format din Germania , Italia si Japonia.

Prin preluarea puterii de către Antonescu începe un val de teroare pentru minoritățile aflate pe teritoriul României. Odată cu izbucnirea celui De-Al Doilea Război Mondial, Mareșalul Antonescu începe persecutarea și izolarea evreilor datorită ideologiei antisemite pe care o urmează.

Unul din cele mai cunoscute evenimente din istoria României a fost „Pogromul de la Iași” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a însemnat o izbucnire de mari proporții a violenței, drept urmare având loc o serie de crime înfăptuite de români. „Pogromul de la Iași” are și un factor istoric. Capitala Moldovei era orașul în care s-a născut Liga Apărării Naționl Creștine a lui A.C. Cuza , care promova de asemenea o politică antisemită. În acest context, au fost luate o serie de măsuri dure împotriva evreilor urmarindu-se eliminarea acestora din Moldova. Putem spune că în această perioadă avem imaginea unui oraș însângerat din cauza conducerii, care își dorea purificarea națiunii române.

Un alt eveniment istoric important este Masacrul din Transnistria care a însemnat un adevărat dezastru pentru populația evreiască, durând o veșnicie. În anul 1941, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a evreilor din Basarabia și Bucovina. Mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în timpul transportului ,dar și în lagărele de dincolo de Nistru. Aici, această populație era numeroasă dinainte de război dar si datorită deportărilor din România. Acest spațiu îl putem considera un adevărat cimitir datorită masacrărilor de mare amploare, asasinărilor într-un mod înspăimântător. Mulți dintre evrei nu au fost uciși, ci au murit din cauza condițiilor mizerabile, a frigului, a maladiilor, a înfometării. În toamna anului 1942 Antonescu a decis să stopeze deportarea evreilor și să nu accepte punerea în aplicare cu toate presiunile Germaniei, a „solutiei finale”

Pogromul de la Iași reprezintă o pată neagră din Istoria României datorită cruzimii și urei față de minoritatea evreiască. „La data declanșării războiului, Iașiul avea o populație care însuma cu puțin peste 100.000 de locuitori. Dintre ei, aproape 50.000 erau evrei;orașul se afla aproape de granița cu U.R.S.S”. După cum putem observa, jumătate din populația Iașului era alcătuită din evrei, lucru ce l-a determinat pe Antonescu să recurgă la măsuri drastice împotriva acestora.

Așa cum spunea si Matatias Carp „Pogromul de la Iași a fost continuarea firească a zeci de ani de antisemitism din România.” Uciderea în masă a membrilor din grupurile național minoritare în România a durat foarte mult timp. Dorința de a salva poporul român de impuritățile minoritare a fost atât de radicală încât s-au folosit metode inumane pentru a ajunge la îndeplinirea scopului mult dorit.

Tot Matatias Carp descrie sistemul oficial antisemit de guvernământ „ Sistemul oficial antisemit de guvernământ, inaugurat la 1867 și aplicat vreme de jumătate de veac cu nezdruncinată perseverență, sistem care a impus voinței naționale, numai până în 1913, un noian de 196 de legi restrictive antisemite, neomenoase izgoniri de evrei de la sate; excluderi de la drepturile esențiale omenești(cetățenie,învățământ,muncă,funcțiuni publice,profesiuni libere ,etc); expulzări ilegale,acțiuni huliganice ale „Ligii Antisemite”; tulburările și bătăile din universități; devastările de magazine, gospodării, sinagogi și cimitire; asasinate nepedepsite; agitații si excluderi de evrei din barouri; pogromurile din iunie 1940; aruncări de evrei din trenuri; Antonescu și regimul legionar cu jafurile și crimele acestuia; sunt tot atâtea etape în drumul nesfârșit de lung al prigoanei pregătitoare a asasinatelor în masă”. Așadar, evreii erau izgoniți de la sate , nu aveau drepturi cetățenești și anume nu puteau avea cetățenie nu puteau munci, erau maltratați în universități , toate magazinele ,gospodăriile ,sinagogile erau distruse. Prin aplicarea acestui sistem oficial antisemit de guvernământ care a durat mai mult de jumătate de secol au început restricțiile pentru evrei. Aceștia au fost izgoniți de la sate, erau discriminați din punct de vedere politic și social, erau supuși unor chinuri îngrozitoare fiind bătuți chiar și în universități. Magazinele, gospodăriile, sinagogile erau distruse, iar mulți dintre ei erau torturați și omorâți.

Cu ajutorul armatei germane aflată la Iași, românii și-au putut realiza planul lor antisemit. Antonescu urmărește și își propune să elimine toți evreii de pe teritoriul românesc și astfel pune în aplicare planul său secret care purta și denumirea codificată de „curățirea terenului”. Acest plan a însemnat „lichidarea imediată a tuturor evreilor de la țară, încarcerarea în ghetouri a evreilor găsiți în centre urbane și reținerea tuturor persoanelor suspecte că ar fi activiști ai Partidului Comunist”. Prin acest plan se urmărea suprimarea tuturor evreilor, încarcerarea acestora în ghetouri unde șansele de supraviețuire erau minime și de asemenea, arestarea tuturor persoanelor pe care aceștia îi considerau membrii ai Partidului Comunist. Acesta se hotărăște și dezvăluie miniștrilor semnificația „curățirii terenului”:

„ Intenția mea e să duc o politică de purificare a națiunii române (de străini)… și să realizez un popor desăvârșit si omogen românesc, și în Basarabia și în Moldova ”. Antonescu intenționa să salveze neamul românesc de minoritățile aflate în România și să formeze un popor român omogen. Astfel, acesta adopta orice măsură împotriva evreilor prin care îi putea elimina.

În cadrul acestui plan au fost luate o serie de măsuri împotriva evreilor și astfel ordinul lui Antonescu a fost „să fie indentificați pe regiuni (în Moldova), toți jidanii, agenții comuniști sau simpatizanții.Ministerul de Interne trebuie să-i știe, să le interzică circulația și să fie în măsură să facă cu ei ceea ce voi ordona, când va fi momentul oportun”. O altă măsură a planului a fost „evacuarea evreilor din toate satele din Moldova și internarea unora dintre ei în lagărul de la Târgu- Jiu, în sudul României.”

Pogromul de la Iași a fost pus la cale de aceleași persoane care au planificat și lichidarea evreilor din Basarabia și Bucovina de Nord. Astfel, la 17 și 18 iunie, Picki Vasiliu a citit la Roman, Galați și Fălticeni ordinul de „curățire a terenului”. Acesta prevedea: „exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflați pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban”. Tot cu câteva zile înainte de declanșarea războiului un alt general, C.Z Vasiliu, inspector general al jandarmeriei dădea „ordin de curățire a terenului ceea ce însemna măsuri de lichidare sau deportarea evreilor”. Datorită intensificării agitației antisemite au loc o serie de atacuri împotriva evreilor și astfel foarte mulți soldați români „au început să pătrundă în apartamentele evreiești din apropierea taberei lor la perfieriile orașului cu intenția de a jefui și tortura”.

Urmărindu-se ocrotirea sângelui românesc și omogenizarea poporului român măsurile drastice luate împotriva evreilor au condus ulterior la torturarea și moartea acestora. La 24 iunie are loc un bombardament asupra Iașului ce a provocat pagube reduse si câteva victime, fapt ce conduce la nașterea unei psihoze antisemite de masă. Armata și legionarii „au raspândit zvonul conform căruia întreaga populație evreiască a Iașului s-ar afla în slujba Armatei Roșii, semnalizând aviației sovietice locurile unde acesta trebuie să-și arunce bombele”. Prin acest zvon are loc manipularea populației creștine împotriva evreilor crezând că aceștia sunt aliații rușilor și că participă la răul împotriva țării. Aceste acuzații false îi determină pe români să participe la crimele împotriva evreilor.

Al doilea bombardament asupra Iașului a avut efecte devastatoare. Astfel „pagubele și pierderile omenești provocate evreilor au fost dintre cele mai grele : 38 de morți, zeci de răniți și peste o sută de case distruse în suburbiile unde locuiau evrei săraci”.Ca urmare a acestui bombardament, psihoza s-a intensificat din ce în ce mai rău și are loc o serie de arestări printre evrei sub diferite pretexte cum că aceștia ar avea o relație de colaborare cu dușmanii poporului român. Din cauza dorinței arzătoare de a lichida toți evreii de pe teritoriul românesc au avut loc jafuri ,violuri și crime împotriva lor. Această minoritate națională era considerată vinovată de orice incident petrecut pe teritoriul românesc.

Atât evreii cât și creștinii au fost obligați să poarte semne distinctive. Creștinii erau nevoiți să poarte semnul crucii la intrarea în casă și la ferestre , iar evreii români au fost obligați să poarte pe piept, în partea stângă steaua evreiască.Aceste semne ajutau la identificarea mai ușoară a evreilor și astfel puteau fi jefuiți, torturați, maltratați mult mai repede. Primele inițiative au fost luate pe plan local. Odată cu această stabilire a ordinului, au început să apară afișe pe toate zidurile din orașe în special în Moldova.

La data de 4 iulie 1941 au apărut primele afișe în orașul Bacău cu următorul conținut: ” În 48 de ore, orice evreu și evreica vor purta pe piept în partea stângă, steaua evreiască (două triunghiuri suprapuse) din postav galben.Cei ce nu se vor conforma vor fi arestați” Aceste afișe semnalau clar că cei care nu se vor conforma regulilor vor fi arestați. Datorită intervenției dr. W. Filderman s-a hotărât ca acest ordin să fie anulat. Anularea ordinului cu privire la puratea semnului obligatoriu a fost primită cu satisfacție de evrei, însă în unele localități aceștia erau obligați în continuare să poarte steaua galbenă.

Istoricul Th . Levy spunea că „a fost una din bătăliile în care victimele au ieșit învingătoare”.

Au fost cazuri când evreii erau ajutați fie de prieteni, fie de necunoscuți, aceștia riscându-și propria viață. Salvatorii evreilor erau de cele mai multe ori vecini,prieteni sau intelectuali. Este și cazul inginerului Naum care a încercat să intervină în apărarea unui evreu care trebuia să fie ucis. Acesta a fost împușcat mortal de un ofițer care i-a strigat „Mori, câine, împreuna cu jidanul pe care îl aperi.”

Cel mai important pas pentru eliminarea evreilor a fost deportarea. Antonescu decidea ca la 29 mai 1941 să fie deportați toți evreii inclusiv femeile și copiii. Deportarea se producea cu ajutorul trenurilor, evreii fiind înghesuiți în vagoane de marfă unde erau insultați, loviți și înțepați cu baioneta, iar condițiile de supraviețuire erau minime. „Două trenuri ale morții au plecat din Iași. Primul avea între 33 și 39 de vagoane și între 2.430 și 2.590 de pasageri.” În timpul deportării nu aveau voie să bea apă, nu li se permitea deschiderea vagoanelor pentru aerisire, iar mulți dintre ei nu se puteau mișca din cauza înghesuielii. Din cauza acestor restricții foarte mulți dintre evrei fie au murit , fie s-au sinucis. Cei 200 de evrei care au fost deportați la Târgu Jiu au fost primiți chiar de comisarul Ion Botez care „a interzis sub pedeapsa împușcării de a li se da ajutor” , iar apoi i-a dus la sinagogă. Majoritatea care se aflau în vagoane erau înfometați, însetați încă din momentul arestării de la Iași. De asemenea, la sinagogă evreii erau bătuți, jefuiți de bani, stilouri și multe alte bunuri pe care le dețineau.

Odată ajunși la Târgu Jiu, din cauza stării în care se aflau primarul orașului a fost nevoit să ceară ajutor pentru a-i putea salva pe cei rămași în viață. Toți cei morți arătau îngrozitor, mulți dintre ei fiind„cu capul spart, unii cu ochii scoși, alții cu adânci leziuni provocate de lovituri”. Acesta a încercat să le ofere apă și pâine insă evreii nu au putut beneficia de ajutorul primarului din cauza „soldaților români și a germanilor care au împiedicat această operațiune”.

Tot primarul orașului Târgu Jiu descrie imaginea îngrozitoare de care a avut parte atunci când a fost nevoit să scoată evreii din vagoanele sosite „am încercat să debarcăm cadavrele cu ajutorul celor rămași în viață, dar aceasta a fost imposibil , din cauza slăbiciunii lor și din cauza stării în care erau cadavrele”.Condițiile îngrozitoare în care au fost transportați evreii au condus la moartea multora dintre aceștia.

Un alt martor povestește operațiunea de salvare a unui evreu. Este cazul preotului Paul Teodeorescu din Războieni care alături de alți adolescenți evrei folosiți ca gropari, a auzit zgomote dintr-o groapă. Acesta și-a dat seama că evreul a fost îngropat de viu și astfel a decis să plătească câțiva țigani pentru a-l putea scoate afară pe supraviețuitor. Operațiunea de a-l salva a durat foarte mult timp din cauza faptului că acesta se afla „în fundul gropii sub multe cadavre.”

De asemenea și consecințele celui de-al doilea tren au fost devastatoare. Aproximativ 2000 de evrei au fost înghesuiți în 20 de vagoane, iar utimul vagon conținea „cadavrele a 80 de evrei care fuseseră împușcați, înjunghiați sau bătuți”. Deportarea s-a produs vara, iar chinurile au fost îngrozitoare. Toți evreii care se aflau înăuntrul vagoanelor au fost umiliți, batjocoriți, lăsați să se chinuie și să sufere. De asemenea,toți cei înghesuiți au fost obligați să aștepte două ore pană la plecarea trenului. Ca și în primul tren, setea ,disperarea, căldura au făcut ca numărul victimelor să fie din ce în ce mai mare și astfel în fiecare vagon doar două, trei persoane supraviețuiau, iar restu erau găsite moarte.

Un supraviețuitor povestește „unii dintre noi au devenit furioși și au început să țipe, să muște și să se îmbrâncească violent ; trebuia să lupți cu ei fiindcă puteau să-ți ia viata; dimineața, mulți dintre noi erau morți, iar cadavrele au fost lăsate înăuntru ; ei au refuzat să le dea apă și copiilor noștri care plângeau și pe care îi țineam deasupra capetelor noastre”.

Din cauza mirosului îngrozitor la sosirea trenului gardienii le-au cerut supraviețuitorilor să scoată morții afară.Aici au fost aduși și tăranii din satele învecinate

pentru a-i vedea pe „comuniștii care au tras în Armata Română”. Foarte mulți dintre aceștia strigau „ Ucideți-i ! Ce rost are să-i transportăm gratis?”

În istoriografia românească o problemă controversată o reprezintă rolul pe care l-a avut generalul Ion Antonescu în pogromul de la Iași. Unii istorici il acuză pe Antonescu că a organizat pogromul de la Iași. Alți istorici emit ipoteza că generalul Ion Antonescu nu a avut niciun rol în organizarea pogromului, însuși Antonescu în cadrul procesului său, negând că ar fi dat ordin.

Evreii rămași în viață ajung în ghetourile din Transnistria, unde vor fi supuși unui tratament inuman. Au fost create ghetouri atât în orașe cât și la sate pentru cei deportați dar și pentru evreii care deja locuiau în Transnistria.

Spre exemplu „Județul Moghilev, care, în conformitate cu un raport al jandarmeriei, avea în noiembrie 1943, 35.826 de deportați din Bucovina, Basarabia, Dorohoi și Vechiu Regat, era cel mai înțesat , având 53 de ghetouri și un lagăr. În 26 dintre ghetouri erau mai puțin de 150 de deținuți. Cincisprezece ghetouri gazduiau între 150 și 300 de persoane, cinci ghetouri aveau între 300 și 500 de oameni, iar două ghetouri între 500 și 1000. Reședința de județ Moghilev găzduia în septembrie 1943 peste 13.000 de deportați, însă mulți dintre aceștia trăiau în afara ghetoului.”

Pentru evreii care sosiseră în Transnistria condițiile nu erau deloc favorabile deoarece zona era distrusă de război. Un ghetou nu conținea mai mult de trei, patru case și foarte mulți locuiau chiar și în afara acestora. De cele mai multe ori locuiau chiar și în case care erau distruse pe jumătate. În aceste locuințe ei nu aveau ce mânca, iar condiția lor fizică era din ce în ce mai slabită. Datorită acestui lucru, foarte mulți erau expuși la riscul de a suferi de boli grave. Unii dintre supraviețuitori povestesc despre condițiile groaznice în care au trăit „deoarece își vânduseră îmbrăcămintea pentru mâncare, adulții erau adeseori doar pe jumătate îmbrăcați, în timp ce copiii purtau zdrențe”.

Traiul lor nu era unul ușor datorită sacrificilor pe care evreii le depuneau pentru a supraviețuii dar și datorită pedepselor la care erau supuși. Erau trimiși în lagăre de muncă și erau obligați să îndeplinească diverse munci cum ar fi construcțiile de drumuri, de poduri și de clădiri.

Șansele de supraviețuire pentru unii evrei erau minime. În anumite cazuri, „o întreagă comunitate, cum a fost cea din Suceava (Bucovina) a fost mutată într-un singur ghetou”. Doctorul Meir Teich susține că după ce le-a asigurat transportul pentru a nu fi deportați pe jos „unii au fost jefuiți de către soldați și jandarmi și chiar uciși.”

Un alt personaj care a ajutat evreii a fost Jagendorf din Bucovina care era conducătorul comitetului evreiesc de acolo. Acesta a reușit să obțină acordul prefectului pentru a reface turnătoria orașului împreună cu evreii, iar apoi să poată vinde piese de schimb pentru utilaje agricole. Datorită acestor eforturi, Jagendorf a reușit să le asigure un trai mai bun evreilor. „Lui și muncitorilor evrei calificați li se permitea să trăiască în afara orașului”. Fiind conducătorul ghetoului acesta avea privilegii și astfel putea obține favoruri de la autorități atât pentru el cât și pentru comunitatea pe care o conducea. Acest lucru a născut ură în rândul celorlalte comunități, în rândul muncitorilor dar și al săracilor.

Liderul ghetoului avea mari responsabilități, acesta fiind pus să facă liste cu evreii pe care îi puteau trimite la muncă forțată dar să țină cont și de șansele de supraviețuire. Din cauza condițiilor mizerabile în care erau obligați să muncească foarte mulți dintre evrei evitau această muncă „câțiva evrei erau în poziția de a-și putea cumpăra scutirea de muncă, plătindu-l astfel pe liderul ghetoului”.

„Pierderile umane și materiale provocate de teroarea legionară, culminată cu Pogromul de la București din ianuarie 1941; execuțiile în masă ale evreilor din Iași în timpul pogromului din iunie-iulie 1941; deportările din Dorohoi și din alte zone ale Vechiului Regat și Transilvania în Transnistria; discriminarea și degradarea civică, economică, profesională și morală la care au fost supuși toți evreii români; evacuările forțate din zonele rurale și concentrarea lor în capitale de județ și lagăre; folosirea bărbaților la muncă obligatorie au fost tot atâtea evenimente care au marcat grav viața evreilor români”.

În cei patru ani din timpul regimului Antonescian evreii au fost considerați ”impurități naționale” și astfel au avut de suferit de-a lungul perioadei. Aceștia erau umiliți, batjocoriți, bătuți fără milă și considerați trădatori ai țării. Erau excluși de la drepturile omenești, de aceea nu aveau cetățenie, nu aveau muncă, nu puteau studia în universități, ba chiar erau excluși și de la funcțiile publice.Evacuarea evreilor și deportarea acestora în lagăre de muncă sau ghetouri sunt evenimente ce le-au marcat viața.

„Chestiunea evreiască” este o problemă delicată, care încă mai dă naștere la controverse. Situația evreilor care au locuit pe teritoriul românesc nu a însemnat doar persecuții, aceștia bucurându-se de toleranța caracteristică poporului român. Antisemitismul din țara noastră a apărut datorită transformărilor profunde suferite de societatea românească interbelică, burghezia autohtonă, aflată în plin proces de afirmare, văzând în evrei un obstacol în calea realizării propriilor interese.

Ca atare, antisemitismul românesc a avut în principal un caracter economic și nu unul rasial și religios. S-a acutizat în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, odată cu intrarea României în război alături de Germania Hitleristă.

Important este, așa cum aprecia și Simon Wiesenthal, supraviețuitor al Holocaustului în volumul „Asasinii printre noi”, să se mențină conștiința trează, pentru ca adormirea ei să nu mai nască monștrii. Adevărul despre ororile Holocaustului trebuie cunoscut, pentru ca istoria să nu se mai repete.

Bibliografie

• Radu Ioanid „Holocaustul în România- Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu(1940-1944)” ; Editura Hasefer, București, 2006

• Viorel Achim, Constantin Iordachi „România și Transnistria-Problema Holocaustului” ; Editura Curtea Veche, București, 2004

• Lya Benjamin „Politica antievreiască a regimului Antonescu (1940-1944) – cu referire la evreii din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei”

• Elie Wiesel „Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941) – Prologul Holocaustului din România”; Editura Polirom, București, 2006

• „Comisia internațională pentru studierea Holocaustului în România – Raport final”; Președinte comisie: Elie Wiesel ; ed Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu; Editura Polirom, Iași, 2004