REGENERAREA URBANA IN VIZIUNEA DECONSTRUCTIVISMULUI [304210]

REGENERAREA URBANA IN VIZIUNEA DECONSTRUCTIVISMULUI

sau

INTELEGEREA CONTEXTULUI IN VIZIUNEA DECONSTRUCTIVISMULUI

CAPITOLUL I

-Argument

-[anonimizat]

-[anonimizat], [anonimizat]

-[anonimizat]

-Studii de caz:

[anonimizat] – Paris, [anonimizat] – Columbus, [anonimizat] I

ARGUMENT:

Problematica amplasamentelor industriale vine ca urmare a [anonimizat] o parte din mostenirea comunista ce lasa o urbanizare dependent de industrie (43 de orase monoindustriale la finele comunismului cu jumatate de populatie ocupata in industrie) [anonimizat]-a doua sursa o [anonimizat], economici, sociali si demografici. Tendinta in aceste orase este de parasire a lor in cautarea altei ocupatii. Brasovul, [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], orasul ramanand treptat fara patrimonial sau industrial.

Avantajul acestor amplasamente este tocmai pozitia pe care o [anonimizat], desi odinioara se aflau la periferia acestuia. Cauza inglobarii este tocmai evolutia alerta a orasului care a [anonimizat], producandu-se discontinuitati la nivelul teritoriului. [anonimizat] a cladirilor, [anonimizat]. Brasovul, [anonimizat], orasul s-a [anonimizat].

DE COMPLETAT

TERMENI CHEIE:

KHORA:

[anonimizat] „Timaios” a [anonimizat]. [anonimizat], lacas, regiune, tinut, [anonimizat], receptacul, post-emblema.

Astfel, [anonimizat], a tuturor actiunilor intamplate in sau pe el. Totodata, [anonimizat], intrucat termenul nu indeplineste decat rolul de a reprezenta o suma a lucrurilor si nu o critica a acestora.

Asadar, in cadrul multitudinii de sensuri prezentate de acest termen se deduce faptul ca el prezinta de fapt o problematica a naturii lumii fizice și a ființelor umane.

DECONSTRUCTIE:

Termenul de deconstructie graviteaza in jurul unei premise importante si anume ca la originea unei prezente se afla o absenta. Acest tip de rationament sta practic la baza existentei umane. Deconstructia se compune cu ajutorul unor urme, prezente inca sau imprimate in cadrul obiectului de studiu, astfel incat acestea denota o absenta ce poate conferi o ipostaza prielnica pentru aparitia unei noi prezente. In ceea ce priveste deconstructia, dimensiunile spatiala si temporala se imbina intr-o baza comuna de sustinere, rezultate a unei marcari continue in timp.

In ceea ce priveste contemporaneitatea, deconstructia sustine faptul ca aceasta nu exista fara constientizarea acumularii trecutului. Astfel, se remarca din nou ideea prezentei de marcaj continuu. In alta ordine de cuvinte, prezentul nu ar fi posibil fara existenta trecutului. Asadar, gasirea unui punct de referinta este posibila datorita acumularii unor straturi anterioare, istorice, peste care este desfasurat prezentul. Deconstructivismul mizeaza astfel pe evidentierea multitudinii de straturi ale trecutului, pentru a putea constientiza cu adevarat interventia prezenta.

PALIMPSEST/CO-PREZENTA:

Spatiul poate fi interpretat ca o suprapunere a tuturor straturilor formate in timp. Astfel, este vorba despre ce devine un loc atunci cand ii privesti istoria.

Palimpsestul prezinta posibilitatea de a reutiliza un element, punand totodata in evidenta martorii marunti ramasi in urma reinventarii acestuia. Memoria locului poate fi definita in paralel cu un palimpsest, atat memoria fizica, cat si cea mentala fiind marcate prin amprentele uitate de timp, intrucat acestea raman imprimate la fata locului.

In domeniul arhitectural palimpsestul se leaga implicit de o urma a trecutului in cadrul fondului construit, idee la care face apel și termenul de co-prezenta. Astfel, palimpsestul poate oferi informatii, din punct de vedere arheologic, despre ceea ce a existat într-un alt timp prezent in acel loc. Termenul este folosit adeseori pentru a descrie straturile succesive regasite intr-un sit sau acumularile figurative ale ideilor unui proiect de-a lungul timpului.

TRACE/URMA:

Avand originea in limba franceza, notiunea de “trace” semnifica, prin traducere, urma, amprenta, a imprima, cale/poteca, ramasita.

Derrida prefera acest termen explicand: “The value of the transcendental arche [origin] mult make its necessity felt befor letting itself be erased. The concept of the arche-trace must comply with both that necessity and that erasure. It is in fac contradictory and not acceptable within the logic of identity. The trace is not only the disappearance of origin, … it means that the origin did not even disappear, that it was never constituted exept reciprocally by a non-origin, the trace, which thus becomes the origin of the origin. From then on, to wrench the concept of the trace from the classical scheme which would derive it from a presence or from an originary non-trace and which would make of it an empirical mark, one must indeed speak of an originary trace or arche-trace”.

Continuitatea intre origine si prezent este vazuta ca o necesitate. Urma este elementul de legatura cu originea deoarece vizibilitatea acesteia implica efemeritatea ipostazei primare a respectivului loc, mai mult aceasta devine punctul de plecare pentru viitoarele ipostaze.

Urmele sunt martori ai unui timp trecut si prin intermediul lor acesta isi poate face simtită prezenta in contemporaneitate. Totodata urmele sunt cele carora li se datoreaza posibilitatea de extragere de informatii despre loc, conturand astfel anumite etape premergatoare prin care acesta a trecut (de-a lungul timpului).

Disparitia urmelor face apel la crearea de urme noi, astfel iau viata acele straturi succesive.

CONVERSIE:

Termenul de “conversie” isi are originea in limba latina, fiind initial utilizat in domeniul religios. Astfel, varianta lui initiala era aceea de “conversionem” careia ii corespundea verbul “convertere”, acesta definind actiunea de a transforma, incepand cu secolul al XV-lea. Insa, din anul 1921, acest termen se regaseste si in domeniul constructiilor. Totodata termenul transformare are un rol semnificativ in intelegerea notiunii de conversie.

In prezent, conversia presupune o schimbare la nivel monetar, religios, literar, gramatical, de obiect si de esenta. In domeniul arhitectural, conversia reprezinta o schibare in ceea ce priveste functiunea, insa fara alterarea formei de baza. Aceasta actiune necesita o atentie sporita asupra continuitatii parcursului de la functiunea veche, la cea noua.

Facand referinta la intelegerea termenului, acesta poate fi exprimat si sub alte forme precum reutilizare adaptiva sau re-architecture. Acestea sugereaza ideea de readaptare a functiunii unei cladiri pentru a corespunde cerintelor din contemporaneitate.

In cazul majoritatii cladirilor ce sunt declarate monumente, este potrivita o interventie ce presupune transformarea si adaptarea functiunilor acestora. Caracterul arhitectural al cladirii poate fi totusi pastrat, indiferent de interventiile survenite. Asadar, prin intermediul conversiilor la nivelul zonelor industriale dezafectate este redus fenomenul de extindere teritoriala a orasului.

CONTEXT:

Contextul urban isi are originea tot in limba latina “cotextus”, in secolul al XV-lea, el semnificand o multitudine de idei adunate intr-un intreg. Acestui termen ii este asociat verbul “contextere”, care desemneaza actul de a reuni o serie de elemente, rezultand astfel o retea. Tinand cont de anumite reguli rezulta o complexitate a termenului, prin urmare acesta se dezvolta avand in vedere un numar de conditionari.

In domeniul arhitecturii si implicit, urbanismului, termenul de context poate fi asociat cu cel de morfologie. Aceasta se axeaza pe exteriorul formelor, cat si pe interiorul structurii acestora, intrucat priveste orasul asemenea unui organism viu. Totodata, contextul poate primi si sensul de sintaxa urbana, el referindu-se atat la structura specifica a unui oras, cat si la relatiile interne care se formeaza la nivelul elementelor ce il alcatuiesc. In ceea ce priveste noutatea la nivelul urban, aceasta necesita integrarea in contextul stabilit, supunandu-se regulilor si conditiilor existente. Astfel, noutatea nu ajunge doar sa fie parte integrata a contextului, ci poate fi privita precum un context.

Termenul de context este definit de o situatie ce presupune conditii prin intermediul carora partile confera semnificatii intregului, dar si intregul este definit de partile din care se compune. Asadar, atat partile componente, cat si intregul pot fi considerate concomitent context.

PATRIMONIU INDUSTRIAL:

In anii 1970, oameni cu studii din mai multe domenii, printre care si arhitectura, istorie si economie, au definit notiunea de patrimoniu industrial. Acest termen a aparut in urma constientizarii importantei si fragilitatii acestor tipuri de proprietati. Dat fiind caracterul specific si limitarile in ceea ce priveste dimensiunile spatio-temporale, abordarile asupra acestui termen necesita o determinare clara, exacta.

Avand in vedere Legea Patrimoniului Industrial, acesta consta in reminiscente ale culturii industriale dezvoltate de-a lungul timpului, avand semnificatii istorice, tehnologice, sociale, arhitecturale sau stiintifice. Studiul patrimoniului industrial constituie un element ce sta si la baza definitiei arheologiei industriale. In urma perioadei revolutiei industriale, cuprinsa intre secolele al XVIII-lea si sfarsitul secolului al XIX-lea, patrimoniul respectiv a fost integrat ca element component al mediului inconjurator, datorita valorii sale transmise din generatie in generatie. Asadar, rezulta un peisaj cultural industrial, alcatuit din acele parti ale cadrului natural asupra carora se pot observa o serie de interventii umane industriale.

ACLIMATIZARE:

DE COMPLETAT

CAPITOLUL II

Este importanta de mentionat ca in sec XX, dupa perioada arta 1900, toate curentele si stilurile in artele plastice si arhitectura vor aparea ca o reactie unul impotriva ceiluilalt, in aceasta perioada apar curentele de avangarda, “ismele”, pe fondul acestor evenimente istorice, postmodernitatea se dezvolta ca o reactie impotriva modernitatii.

DE COMPLETAT

Postmodernism:

DE COMPLETAT

Deconstructivism:

Cel care a pus bazele si a denumit miscarea deconstructivista este filosoful Jacques Derrida. Deconstructia, asa cum a fost conceptualizata de Derrida, a influentat decisiv artele si arhitectura sfarsitului de secol XX, avand manifestatii in artele precum cele plastice – pictura, sculptura, dar si in moda si arhitectura prin ideologii care implica absenta formai sau inlocuirea formei cu identitati modificabile.

Acest concept insa nu a avut sens imediat pentru arhitectura deoarece arhitectura prin definitie se ocupa cu crearea de spatiu, spatiu viu, energizat, care ofera adapost, iar un spatiu al absentei, prin contrast, este un spatiu neobisnuit, lipsit de protectie, care nu poate deveni locuibil. Neil leach demonstreaza aplicabilitatea ideologiilor deconstructiei in arhitectura. Leach defineste “deconstructia” ca o metoda de interogare critica si nu ca un stil. Deconstructia aduce in discutie alte modalitati de a privi lumea. In particular, ea cauta sa puna sub semnul intrebarii diferitele ipostaze si sa expuna paradoxurile si contradictiile inerent oricarei afirmatii filozofice sau literare care este investigata. Deconstructia nu este altceva decat reanalizarea propriei intelegeri asupra lumii, fiind posibila o noua relatie intre arhitectura si spatiu, Greg Lynn vorbea despre noile insertii arhitecturale ca despre “practici ce sunt capabile sa indoaie mai mult decat sa rupa” (Ellin,1999). Astfel arhitectura devine ea insasi teren, tectonica, peisaj. Ea nu mai este intr-o relatie de dialog de tip spatiu-obiect, ci se transforma in peisaj-spatiu si transforma spatiul in obiect-peisaj. Relatia devine una de dubla incluziune, de contopire volumetrica, de confundare. Obiectul de arhitectura devine pliu al sitului, devine marca discreta ce transforma un spatiu necalificat in peisaj, fata ca el sa devina in mod plenar obiect.

Aparitia acestei miscari ia nastere in anul 1988 odata cu doua expozitii din doua orase diferite. Prima expozitie este la New York in Muzeul Artei Moderne, tema centrala fiind “Arhitectura Deconstructivista”, iar concomitent la simpozionul tinut la Galeriile Tate din Londra se organizeaza expozitia cu numele “Deconstructie in Arta si Arhitectura”. Arhitectii “prezenti” la cele doua evenimente au fost: Bernard Tschumi, Frank Gehry, Daniel Libeskind, Rem Koolhaas, Peter Eisenman, Zaha Hadid, Coop Himmelblau. Cele doua evenimente au strans la un loc o serie de arhitecti diferiti, care par sa lucreze pe marginea unei teme comune si sub aceeasi eticheta. Comun celor doua evenimente este convingerea de anu fi lansat un nou “stil”, Neil Leach demonstreaza ca rezultatul a fost contrar vointei organizatorilor: “Desi organizatorii acestor doua evenimente sunt vegementi in a pretinde ca nu au lansat un stil nou, au focalizat asupra exponatelor o atentie care le-a fetisizat si, in cele din urma, a lansat un nou stil. Intr-o cultura arhitecturala insetata de ultimul racnet al modei, ar fi fost de-a dreptul surprinzator ca deconstructia sa nu devina ultimul “ism”.”

Patrimoniu industrial:

Brasov:

Criteriul principal in alegerea amplasamentului pentru lucrarea de diploma este ca situl sa fie in orasul natal Brasov, deoarece acesta este dominat de spatii reziduale rezultate fie in urma mutarii fabricilor industriale in afara limitelor orasului, fie prin moartea unor fabrici devenite neproductive, spatiile din urma devenind subiecte ce trebuie adresate in urmatoarea etapa din evolutia orasului. Prin urmare parcela aleasa se afla in interiorul insulei marginite de Bulevardul Victoriei, Bulevardul Garii si Strada Harmanului, aceasta prezinta urme vizibile ale perioadei industriale si a mutatiilor suferite de aceasta din necesitatea construirii unitatilor de locuinte, de aici se produce particularitatea ce m-a intratigat, contrastul dintre trecut si prezent si contrastul dintre parcela care pare inghetata in timp si evolutia din jurul acesteia.

Consider necesara o cercetare in evolutia orasului si a amplasamentului pentru a intelege pe deplin situatia actuala.

Caracteristici generale:

Schimbarile sociale si contextul economic determina mutatii ale sistemelor urbane clasice. “Vatra” Brasovului se dezvolta uniform, cu un accent deosebit de dezvoltare a orasului in Evul Mediu, insa avantul urban este generat de revolutia industriala si industrializarea alerta impusa. Renasterea si barocul sunt mult intarziate si putem spune ca Brasovul trece direct in perioada moderna. Transformarile sunt rapide, orasul mestesugarilor devine astfel o metropola industriala. Urbanismul si arhitectura se identifica cu sistematizarea urbana si trebuie sa se adapteze nevoilor societatii moderne si doctrinelor politice. Formarea tramei, expansiunea intravilanului, impactul urban asupra componentei sociale si politica sunt elemente complexe si influenteaza distinctiv dezvoltarea orasului. Distributia spatiala a functiunilor, migratia personalului specializat si a fortei de munca in proximitatea locului de munca si deciziile semiautonome au contura imaginea generala a orasului. Brasovul nu duce lipsa de teren liber pentru constructii, aceasta regula nedeterminana demolari ale tesutului clasic, ci mai curand reorganizarea tramei si densificarea functiunilor de locuit.

Datorita cadrului natural restrictiv, transformarea dintr-un oras medieval intr-un oras modern a fost clar determinata pe laturile nord-est, inspre partea veche si cartierul Blumana, cartier ce va fi puternic industrializat. Tot datorita cadrului natural, Brasovul are posibilitatea sa nu investeasca in modernizarea fortificatiilor medievale si adaptarea lor la sistemul modern, pe modelul intalnit in secolele XVII-XVIII. Zidurile medievale nu aveau mari sanse in fata artileriei, dar cadrul natural confera protectia necesara si unghiuri de atac care avantajeaza cetatea.

Perioada moderna schimba radical razboiul, armata devenind mult mai mobila, iar artileria grea avand capacitatea sa distruga de la distanta orice fortificatie. Astfel zidurile debin inutile din punct de vedere al apararii si se recurge la demolarea centurii fortificate pe latura de nord-est. Demolare zidului orasului incepe in anul 1857, cand s-a renuntat la zidurile de pe latura de sud si fortificatiile aferente pentru a face loc Portii Strazii si pentru a permite evolutia orasului pe directiile nerestrictionate de cadrul natural. Au urmat apoi: Poarta Strazii Negre (1873), Poarta Targul Cailor (1874), Bastionul Aurarilor (1886), Bastionul Curelarilor (1887) si alte interventii urbane care au determinat fluidizarea traficului dintre centru si periferie. Un alt element de modernitate in ceea ce priveste infrastructura a fost construirea primei gari din oras (1873) posibila in urma demolarii zidurilor, ea lega Brasovul de localitatile invecinate si totodata nordul si sudul tarii.

Brasovul modern este un oras crescut in jurul vechii cetati medievale si poarta cu el multe dintre caracteristcile ce au facut din numele Brasov un sinonim cu turismul, cu arta si cultura. Brasovul modern a inceput sa se nasca in jurul anului 1900 o data cu infiintarea primelor fabrici ce erau in stransa legatura cu gara. Enumerand fabricile de productie avem: ROMLOC – facbrica de locomotive si vagoane, redenumita de catre comunisti “Steagu Rosu”, I.A.R. – care se ocupa cu productia de avioane pana la sfarsitul razboiului cand a fost transformata in fabrica de tractoare, de asemenea au existat productii importante de stofe, utilaje hidraulice, scule si ciment. Cu timpul industria brasoveana a crescut, orasul devenind un puternic centru economic, asa cum era si vechiul oras medieval in vremea sa. Daca inainte dezvoltarea orasului era dictata de relief, in perioada moderna teritoriul se extinde in doua directii: prima este cea industriala si cea de a doua este cea rezidentiala, aceste doua aspecte au generat necesitatea regandirii si reorganizarii la nivelul teritoriului. De asemenea in urmatorii ani un numar mare de cladiri publice si private isi fac aparitia in peisajul urban in Brasov apar constructii bogat ornate, reprezentative pentru perioada si stilurile inceputului de secol al XX-lea, unele vile consturite de-a lungul strazilor sau bulevardelor principale fiind chiar ostentativ ridicate de noua clasa sociala, exemplu fiind constructiile de pe strada Nicolae Iorga.

Urmeaza perioada socialista, a partidului comunist creat in anul 1921. La inceput nu a fost decat o mica organizatie politica ilegala, subordonata indirect Uniunii Sovietice, care a sustinut ideologic revolutia comunista. Deciziile politice au influentat direct toate celalalte ramuri, economice sau sociale. Toate aspectele societatii sunt influentate de miscarile politice, iar pentru o intelegere a fenomenului urbanitic si arhitectural este nevoie de intelegerea contextului in care masurile de sistematizare urbana s-au intreprins. Toate schimbarile politice sau economice se regasesc si in masurile administratiei locale, iar pentru o buna analiza cunosterea contextului istorico-politic ne poate ajuta in conturarea tabloului urban general.

Urbanismul se bazeaza pe o serie de idei formulate in anii 1920 pentru sistematizrea noilor orase socialiste, aflate in pragul dezvoltarii industriale. Principiile enuntate includeau modernizarea infrastructurii si organizarea spatiala cu facilitati in apropierea zonelor de locuit. Accentul era pus pe transportul in cumun, precum si integrarea spatiilor verzi. Nevoile de baza ale societatii au fost neglijate in favoarea dezvoltarii industriale si a imaginii de grandoare. Superioritatea sistemului socialist trebuia marcata inclusiv prin sistematizarea urbana ce a introdus conceptul de Microcartierul sau Microraionul, acesta fiind un complex ce inglobeaza unitati rezidentiale, scoli, magazine, facilitati de divertisment si spatii verzi amenajate.

Ritmul alert al dezvoltarii industriale a adus de la sine si un flux mare de muncitori catre Brasov au fost factori ce au determinat o nevoie acuta de locuinte pentru cetatenii obisnuiti. Prin urmare, timp de patru decenii Brasovul a fost terenul numeroaselor dezvoltari rezidentiale noi. Acestea se materializau in cladiri de cinci pana in zece niveluri, organizate in jurul unei curti interioare comune, de regula cu magazine la nivelul strazii, acestea combinand densitatea mare cu peisajul placut si un usor acces la facilitati. In general aceste blocuri nu impresioneaza prin aspectul exterior, adesea fiind considerate lipsite de simt estetic.

Constructia de locuinte in masa incepe din anul 1950 si pentru o simplificare a acestui proces s-a recurs la o tipizare a locuintelor necesare. Elementele constructive fiind prefabricate si tipizate, au grabit mult timpul de executie, dar au redus mult calitatea. Industrializarea a schimbat metodele de constructie, productia de echipamente si utilaje pentru constructii, cum ar fi macarale turn, lifturi, panouri si blocuri, linii de asambrare si fabrici pentru productia elementelor constructive. In anii 60 si 70 tehnicile de productie si contructie, dar si materialele impreuna cu tiparul formal s-au dezvoltat, locuintele fiind construite mai rapid, cu materiale ieftine, avand un interior puternic definit ce separa domeniul privat de curtea interioara, de strada si de spatiul public exterior. In anii 80 se produce o densificare majora, distantele intre locuri devin foarte mici si apare o noua problema, anume cea a parcajelor, acestea find insuficiente.

In fine, perioada care ne plaseaza in prezent este cea de dupa revolutiei din 1989. Constructile de locuinte deja incepute au fost terminate, dar din cauza situtiei economice acestea au fost date de catre stat populatiei pe sume de bani foarte mici, ceea ce a dat peste cap sistemul de valori. Cu toate acestea multe constructii au fost lasate neterminate pentru urmatorii zece ani, din lipsa de fonduri, dar in cele din urma au fost finalizate in timpului avantului economic din anii 2000.

Regenerare urbana:

Regenerarea urbana presupune un proces de adaptare a unor relatii existente la necesitatile noi sau de introducere si dezvoltare a unor relatii noi intr-un context urban existent, ca urmare a necesitatii de utilizare mai eficienta a teritoriului si a ridicarii starii arhitectural – istorice. Regenerarea urbana trebuie sa tina cont de respectul pnetru loc, pentru ansamblu si pentru mentalitatea colectiva, propunand insa o strategie de modernizare care presupune o vedere e duce dincolo de istoria locului, ca o proiectie in viitor a unui context care e recreeaza in permanenta.

In cazul siturilor industriale dezafectate, refenerarea presupune o incercare de reintrare in circuitul orasului a acestor spatii “blocate in timp”. Orasul reprezinta un organism in permanenta evolutie iar puterea publicului de a reda viata locului este exponentiala atata timp cat aceasta isi poate apripia spatiile respective.

Justificarea nevoii de regenerare a acestor situri consta in oportunitatile pe care acest tip de patrimoniu le furnizeaza la nivelul orasului.

Industrializarea ultimelor doua secole constituie un pas major al evolutiei umane, avand si un rol important in devenirea lumii moderne si contemporane. Prin procesul de regenerare a acestor situri industriale se va realiza in primul rand o reevaluare si recunoastere a tuturor tipurilor de valori inmagazinate de aceste ansambluri, fapt ce va constitui un prim pas in stoparea actiunilor de degradare si pierdere a acestui patrimoniu ca urmare a ignorantei si a lipsei de informare. Echipamentele si tehnologiile recuperate vor putea fi salvate, reconditionate si conservate in muzee de specialitate, in interes educational si de cercetare.

In secolele XIX – XX zonele marilor spatii industriale si cartierele adiacente acestora erau de cele mai multe ori ferite de zonele comerciale importante si de cartierele ce erau considerate a fi luxoase, fiind de fapt spatii destinate locuitorilor saraci si muncitorilor, poluate si deseori insalubre. Astazi aceste zone ocupa unele dintre cele mai privilegiate terenuri ale oraselor, aproape de centrele istorice (in cazul de fata aproape de centrul nou – centrul civic Brasov) sau amplasate in locuri considerate strategice. Potentialul de dezvoltare a acestor spatii prin situarea lor intr-o zona de efervescenta a orasului reprezinta o resura materiala considerabila, in conditiile dorintei de expansiune permanenta a orasului contemporan si a crizei terenurilor intraorasenesti. In urma unei analize multicriteriale, parte din fondul construit al acestor situri poate reprezenta o sursa importanta pentru reutilizari in viitoarele functiuni, in conditiile in care arhitectura industriala vehiculeaza cu spatii ample, lipsite de inconveniente structurale. Pastrarea acestor structuri si incarcarea lor suplimentare cu valoarea noii functiuni contribuie la constituirea ca repere a acestor obiective la nivelul orasului si la atragerea de fluxuri de circulatie, promovand noul dar si pastrand un fundament al trecutului.

“Reteserea” acestor bucati de tesut urban cu restul orasului ar putea crea noi centre de interes prin canalizarea de noi functiuni, activitati si energii in aceste zone. Redarea catre public a acestor spatii, deseori zone de intimidare mentala a comunitatii este esentiala. Importanta regenerarii consta in capacitatea ei finala de a transforma comunitatea adiacenta spatiului respectiv, prin repararea unei hibe a vecinatatii imediate. De multe ori, poluarea si imaginea dezolanta a abandonului acestor situri industriale a dus la coborarea nivelului social si la degradarea vecinatatilor, motiv pentru care regenerarea se constituie si ca pretext de revitalizare a teritoriului, orientandu-se deseori spre astfel de spatii defavorizate (oportunitati de dezvoltare si ridicare a target-ului si a valorii unor astfel de cartiere).

Piedicile si amenintarile in calea regenerarii o reprezinta lipsa de interes si spirit civic, lipsa de informare si educatie a comunitatilor privind patrimoniul industrial si resursele lui, lipsa implicarii politico-administrative directe, lipsa organismului juridic adecvat pentru protejarea acestor situri fata de interventii abuzive si nesupuse unei analize multicriteriale prealabile, lipsa unui program de monitorizare a stadiului acestor obiective, a inventarierii si a includerii intr-un program de protectie a lor, lipsa fondurilor alocate pentru studii si proiecte de acest tip, continuarea actiunilor de vandalism si de degradare, amanarea decizionala, ctremure si actiuni directe ale mediului inconjurator care contribuie la degradarea galopanta a structurilor, etc.

Cu alte cuvinte, primul pas in regenerarea siturilor industriale consta in motivarea de a schimba viziunea proprie si a maselor asupra acestor spatii, prin reintoarcerea catre ele si catre valorile inmagazinate de-a lungul secolelor.

Modalitati de interventie. Conversia si reconstructia – Jacques Derrida, Peter Eisenman. (conversia, reconstructia, deconstructia) (conversia, reconstructia arhitecturala ca palimpsest)

Interesul omului catre spatiu este esential, el simtind permanent nevoie de a stabili raporturi cu mediul si cu alti oameni in cadrul acestui mediu, o nevoie de sens si ordine in lumea de evenimente si actiuni.

Regenerarea siturilor industriale presupune o viziune care propune conversia si reconstructia ca actiuni complementare in redefinirea si refunctionalizarea unui spatiu, cu profunde consecinte la nivelul teritoriului adiacent si al orasului. Arhitectura are capacitatea de a reinvia, de a se adapta cerintelor noi ale orasului in permanenta dezvoltare, de a construi valoare pornind de la zero sau de a se revalorifica pornind de la un minim de resurse existent, fie ele tangibile sau intangibile.

Citandu-l pe Neil Leach “once this memory fades the semantic associations will be lost, and the building may be reappropriated according to the new ideological imperatives” acesta concluzionand “unless the memory of its previous social uses retained, all earlier associations are erased” releva peisajul in colaps al zonelor industriale, motivele discurului fiind diverse. In prima impostaza este “inadecvarea” intre forma si functiune, iar “convertibilitatea” spatiilor este a doua ipostaza.

Conversia spatiilor de la o functiune la alta este consecinta predilecta a post-structuralismului, chiar atunci cand ii lipseste constiinta auto-reflexiva. Sa amintim ca aceasta tema are o solida justificare in scrierile teoretice a lui Husserl, Gadamer si chiar Heidegger, pe de o parte, respectiv in cele ale lui Leach, pe de cealalta parte. Intentionalitatea, constiinta orientata au drept consecinte in plan arhitectural unicitatea obiectului edificat, care reprezinta o “solutie optima” (Gadamer) data deopotriva functiunii cat si contextului. Acest obiect, crede Gadamer, nu pote fi – in timp – convertit fara rest la o noua folosire, fara ca in roces sa nu se erodeze chiar “realitatea” sa.

Reconstructia spatiilor este folosit in acest context ca rescriere, scriere peste, in opozitie cu stergerea si redactarea din nou a respectivelor spatii, cele din urma amintite fiind procedee perpetuate in cele mai multe cazuri.

Deconstructia impinge insa mai depate argumentele structuraliste ale lui Leach. Peter Eisenman a acceptat cu bucurie nu doar coabitarea, dar chiar flatarea starilor anterioare prin care a trecut situ sau edificiul existent, peste care se placheaza noul (Wexner Center din Columbus, Ohio, xtinderea DAAP de la universitatea din Cincinnati, Ohio sau proiectul elaborat cu Derrida pentru La Villette). Solutia simbiozei diferitelor stadii, egal indreptatite sa se prezinte, este proprie arhitecturii, devreme ce aceasta incumba nu doar o interpretare ideologica. Mai mult inca, este vorba despre un anume fel de a fiinta – prin tectonica – pe care schimbarea ulterioara a grilei de interpretare nu il poate nici ignora, nici rade integral din prezenta edificiului sau din felul in care el functioneaza.

Dintr-o perspectiva pragmatica, conversia:

Este cea mai intalnita metoda de conservare a siturilor industriale si a cladirilor aferente, reprezinta o modalitate de adaptare a acestora la o societate noua prin implementarea uor functiuni in acord cu noile cerinte ale acesteia. Daca reabilitatea presupune o prima interventie de conservare a unei cladiri, pastrandu-i functiunea initala, conversia propune schimbarea acesteia pentru asigurarea continuitatii supravietuirii cladirii in contextul modernizarii orasului. Conversia presupune deopotriva restaurare si reabilitarea fondului construit existent, fara a fi niciuna dintre ele insa.

Misiunile conversiei sunt:

Istorica – conversia trebuie sa pastreze identitatea locului fara alterarea autenticitatii elementelor de identitate

Arhitecturala – trebuie sa articuleze coerent relatia intre vechi si nou

Functionala – pentru a fi reusita, conversia trebuie sa propuna functiunea optima care sa raspunda necesitatilor urbanistice si economice

Sociala – trebuie sa asigure aproprierea spatiului convertit, sa readuca umanul in interiorul acestui spatiu, sa elimine barierele preconceptiilor

Economico – vizionara – solutia trebuie sa genereze castiguri financiare care sa asigure intreinerea spatiului, precum si profitabilitatea si functionarea investitiei pe termen lung, la nivelul orasului, in relatie cu alte obiective ale acestuia.

Palimpsestul/coprezenta:

Prin definitie, palimpsestul este un pergament de pe care scrierea initiala a fost stearsa sau razuita pentru a fi utilizat din nou, dar pe care se mai pot inca distinge urmele scrierii initiale – definitie dex.

Palimpsestul este complementar intelegerii date de Jacques Derrida Khorei platonice, ca un loc in care obiectele raman intiparite. Existenta palimpsestului implica o structura a urmei care a ramas imprimata, intiparita in spatiu si timp. In sensul intelegerii contextului propus de teoria deconstructiei, urma ramasa presupune o absenta a ceva ce a fost odata, pe cand absenta urmei, semnaleaza lipsa originii.

Termenul de palimpsest, care se refera la orice suprafata de pe care a fost sters scrisul pentru a face loc unui nou text, este aplicat metaforic manifestarii arhitecturale in această teza. Un arhitect care modifica un desen pe mai multe coli de hartie cu urme suprapuse face un palimpsest. Prin extensie, o cladire existenta care poate acumula utilizari si proiectari noi este un fel de palimpsest. Termenul provine din latinescul palimsestus, care se refera la un pergament care a fost curatat pentru refolosire, precum si din grecescul palimsestos (palin – din nou, psestos – razuit) (Collins English Dictionary, 2011). Din punct de vedere istoric, intalnim manuscripte medievale scrise pe un pergament facut din pielea animalelor. Pergamentul a fost un material rezistent, folosit in mod repetat prin razuirea suprafetei folosite. Faptul ca pergamentul era curatat si refolosit, il incadreaza in categoria de palimpsest, la fel si faptul ca vechiul text se putea observa de sub cel nou. Similar cu stergerea creionului de pe o bucata de hartie, raman urme persistente ale scrierilor vechi. Desi diminuat in accent, trecutul nu poate fi sters complet niciodata.

Un palimpsest poate fi interpretat ca avand cel putin trei semnificatii: sensul anterior, sensul nou si creatia hibrida atunci cand se citeste sensul anterior si cel nou. Pe masura ce ramasitele anterioare apar printre cele noi, noua lucrare devine suprapunerea vechii lucrari, facand posibila lecturarea simultana atat a celei vechi, cat si a celei noi. Prin urmare, un pamplisest poate fi vazut in doua feluri; pe de-o parte, este o entitate care poate fi reutilizata, iar pe de cealalta parte, reprezinta un purtator al sensului. Cu alte cuvinte, un palimpsest dezvaluie conditia unui pergament in care se poate observa munca anterioara, creand redescoperire si reinterpretare. Un palimpsest poate juca si rolul de artefact, care intruchipeaza o anumita istorie si amintiri, care la randul lor ne reamintesc ca noi construim in mod constant pe baza trecutului.

Aceasta metafora le permite arhitectilor, planificatorilor urbani si proiectantilor sa analizeze straturile de istorie incorporate intr-un sit pentru a intelege nu numai ce a fost, ci si cum sa avanseze pentru a crea o identitate a spatiului. Aceasta intelegere si constientizare sunt deosebit de importante atunci cand avem de-a face cu o cladire care a ocupat acelasi spatiu pentru mult timp, diferenta in filosofie si ideologie intre trecut si prezent devenind imediat evidente in arhitectura. Fiecare cladire considerata istorica “a fost odata noua si a intalnit un context preexistent caruia i s-a alaturat, pe care l-a ignorat sau pe care a cautat sa il transforme” (Semes, 2009, p.25). Indiferent de contextul sau conditiile in care este facuta o cladire, nici una nu poate fi conturata fara a tine cont de celelalte cladiri si peisaje (Semes, 2009). Cum poate cineva sa completeze, sa conteste, sa dezvaluie sau sa evidentieze istoria si caracterul originalului prin interventie?.

DE COMPLETAT

CAPITOLUL III

Studii de caz:

Parc La Villette – Bernard Tschumi, Jacques Derrida, Peter Eisenman

Pentru Paris sfarsitul de secol XX a reprezentat o perioada foarte favorabila restructurarii gradinilor publice. Aceste intentii erau marcate de modernizarea orasului prin mutarea industriilor si fabricilor la periferia orasului, astfel ramanand spatii generoase deschise si plantate oferite catre locuitori cu scopul de loisir, acestea, prin comparatie, concurand cu suprafetele dens construite ale Parisului. In decurs a 25 de ani sunt realizate trei parcuri, anume: La Villette, care masoara si cea mai mare suprafata – 28 de hectare, Bercy – suprafata de 14 hectare si in final Citroen – avand tot o intindere de 14 hectare. In aceasta perioada se pune accentul pe locuitori, cu predacare pe individ, automobilul fiind plasat pe un loc secundar, latimea drumurilor noi construite cat si locurile de parcare sunt de dimensiuni mai mici pentru a reduce traficul in zonele de interes public, in completarea parcurilor de mari dimensiune amintite mai sus se realizeaza o serie de scuaruri, gradini publice, piete si se imbogateste densitatea plantatiilor. Implementarea acestor procese de transformare a spatiului public marcheaza, prin diferentiere, caracterul epocilor, deoarece o gradina este totdeauna, mai mult sau mai putin explicit, o reprezentare a lumii.

In urma concursului realizat de catre guvernul Francez in 1982 pentru regandirea parcului La Villette, care in momentul de fata se afla intr-o ipostaza de relicva, este aleasa propunerea lui Bernard Tschumi care propune o gradina conceptuala bazata pe filosofia deconstructivista de organizare a spatiului. Acesta opteaza pentru suprapuneri subtile si eficace materializate pe trei planuri distincte: cel de baza, fiind cel al existentului: canalul cu cele doua brate care traverseaza parcul, hala mare, cea a abatorului, aceasta fiind ramasita fabricii industriale, ulterior convertita in muzeu de stiinte, marile mase de arbori si limitele diferite si dificile cu restul orasului. Al doilea plan este cel al gridului: aceasta grila regulata ce se intinde pe toata suprafata ansamblului reprezinta o ordine unitara, neierarhica, amplasata in asa fel incat prin suprapunere sa se aseze intre fostele constructii industriale existente, avand un rol esential in compozitia parcului. La intersectia acestui rastel se regasesc constructii derivate dintr-un cub, combinate cu diverse piese mecanice, ele fac trimitere directa la constructivistii rusi. Vopsite in culoarea rosie o data pentru a evidentia faptul ca ele reprezinta aceeasi variatiune pe tema si deoarece ele ies in evidenta prin constrastul complementar realizat intre culorile lor si culorile de verde ale cadrului vegetal in care acestea sunt amplasate. In fine, ultimul strat este reprezentat de elemente vegetale caracteristice gradinilor care sunt amplasate intr-o maniera independenta, insa tinand cont de juxtapunerea planurilor anteriare si de cateva principii compozitionale: opozitia intre campie deschisa si boscheti, asocierea vederii indepartate (accentuata prin obiecte izolate) cu trasee de mari dimensiuni (traversarea canalului) si crearea de ambiante variate si de surprize.

Asadar putem deduce ca motivele pentru care Tschumi a ales aceasta abordare sunt strans legate de filosofia deconstructivista si tehnica postmodernita de reconstructie spatiala. In acest proiect notiunile de urma si palimpsest sunt elemente definitorii deoarece locul ce urmeaza sa fie construit nu va fi niciodata ras si inceput de la zero, ignorand istoria si momentele prin care acesta a trecut pana la forma de azi, ci marcheaza, pune in evidenta aceasta istorie. In consecinta trecutul ramane viu iar arhitectul trebuie sa recunoasca si sa-l integreze in arhitectura ce urmeaza sa fie propusa. Astfel, putem rezuma proiectul la procesul de suprapunere a tuturor straturilor trecute si, prin cercetare a istoriei, pe cele disparute, in acest caz – fostul zid al orasului, fostul abator, vechiul canal, cu cele din prezent, in plus adaugand straturi noi, care nu au legatura neaparat cu existentul, dar daca marcheaza interventia contemporana.

In primul strat Tschumi face apel la istoria sitului, mai precis la cladirile abatorului unde obisnuiau sa lucreze mai mult de 3000 de persoane, pozitiile acestora in amplasament au fost cele generatoare de ale axelor directoare care au condus la compozitia spatiala ulterioara dezvoltata in cel de-al doilea strat. Alt element definitoriu este cel natural al canalelor de apa ce traverseaza situl, canalul Ourcq si St. Denis ce erau folosite pentru tansportul de marfa.

Bernard Tschumi colaboreaza cu folosoful Jacques Derrida si cu arhitectul Peter Eisenman pentru finalizarea proiectului, cei doi din urma mentionati vor avea sarcina de amenajare a gradinii, tinand cont de propunerea lui Tschumi, rezultatul fiind o gradina neobisnuita, un parc urban al secolului al XX-lea care era bazat pe cultura si nu pe natura. Lucrarea teoretica ce a stat la baza deciziilor celor doi a fost “Timaios” scrisa de Platon. Derrida interpreteaza un fragment din textul lui Platon, sintetizand prin acesta imaginea unei site (strecuratoare), ceea ce a generat trei simboluri. Primul simbol este cel al gridului, trama ortogonala in calitate de revelator fotografic, a doua semnificatie este cea de filtru interpretativ si selectiv ce face posibila deslusirea celor trei straturi implicate in proiect, iar al treilea este cel al instrumentului cu corzi, ce face trimitere la concertul si la coralul multiplu, khora, semnificatie multipla pe care conceperea acestui proiect a impus-o.

Aceste trei straturi conceptuale au materialitate la nivelul parcului prin trei sisteme construite, anume, un sistem de suprafete, un sistem de linii si un sistem de puncte. Planul de baza, cel al suprafetelor este reprezentat de suprafetele fizice ale parcului ce gazduiesc diverse activitati de loisir precum jocuri, exercitii, divertisment, fiecare activitate avand alocata o suprafata anume. Suprafetele reziduale sunt tratate diferit, fie din pamant compact, fie din piatra, avand forme si dimensiuni diferite. Sistemul de linii este de fapt trama ortogonala propusa de catre Tschumi care are rolul de ghidare a traseelor pietonale. Trama este sustinuta de ultimul strat, cel al punctelor, materializate prin plasarea la 120 m distanta una fata de cealalta a unor cuburi rosii cu dimensiune de 10x10x10 m pe toata suprafata parcului, rolul functional al acestora fiind adaptabil in functie de nevoi, in acelasi timp ele joaca un rol de numitor comun pentru intreg parcul, conferin du i unitate. De asemenea cuburile reprezinta materializarea teoriei deconstructiviste deoarece fiecare cub este diferit si are nevoie de celalalte cuburi pentru a avea sens, practic ele se determina reciproc in lungul lant de semnificatii.

Acest proiect este esential pentru intelegerea conceptelor teoretice deconstructivite, cocluziile pe care le putem trage sunt acelea ca istoria si evenimentele prin care a trecut amplasamentul sunt foarte importante si ignorarea acestora duce la neitelegerea caracterului locului si implicit la tabula rasa. Cu cat amplasamentul a trecut prin mai multe faze cu atat el este mai bogat in semnificatie, iar aproape ca intr-un procedeu de restaurare, toate aceste faze trebuiesc evidentiate deoarece negarea lor duce la pierderea esentei locului, in plus pentru imbogatirea lui urmatoarele etape din evolutie trebuiesc evidentiate prin juxtapunere fata de celalalte, astefel se creeaza un dialog intre trecut prezent si viitor.

IMAGINI, BIBLIOGRAFIE

DE COMPLETAT

CAPITOLUL IV

Caracteristicile amplasamentului:

Gara Brasov – 1887 “Gara Brasov” – Situatia actuala

Amplasament – Brasov – depozite si ateliere de reparatii ale vagoanelor si locomotivelor (insula marginita de Bdul Victoriei, Bdul Garii si Str. Harmanului)

Raportandu ma la evenimentele ce au determinat evolutia orasului, am incadrat dezvoltarea parcelei in trei faze distincte, acume:

Prima etapa in evolutia zonei in discutie, aflata in aceasta perioada la marginea orasului, o constituie aparitia primei gari din oras in anul 1873, aceasta facea parte din planul de conectare al orasului cu localitatile invecinate, dar si din initiativa lui Barbu Stirbei de a crea o conexiune intre nord si sud care sa lege Transilvania de Dunare (1855). Inginerul insarcinat cu studiul liniei a fost Franz Dimmer, acesta, in urma tratativelor cu industriasii brasoveni, este nevoit sa modifice traseul initial, astfel incat variant finalizata la sfarsitul anului 1856 avea traseul: Brasov – Buzau – Ploiesti – Bucuresti – Giurgiu, cu posibilitatea continuarii pana la un port al Marii Negre. Proiectul a inclus profile, lucrari de arta, dar si planuri si devize pentru viitoarele gari.

Zona a devenit in scurt timp intens circulata datorita intersectiei de drumuri importante, aceasta s-a dezvoltat rapid, devenind un nou cartier al Brasovlui. In cadrul cartierului s-au construit locuinte particulare, in pricipal ale muncitorilor de la fabricile invecinate – cartierul Blumana. Impedimentul in dezvoltarea urbana a zonei era marcata de vecinatatea cu rafinaria si triajul, dar datorita apropierii de gara ce favoriza activitatile comerciale si pozitionarea la intersectia de drumuri compensa pozitiei geografice.

1908 1930

A doua etapa este reprezentata de expansiunea si functionarea garii, proces care a fost oprit subit din cauza razboiului in anul 1944. Orasul a fost bombardat, iar gara distrusa. Pe langa gara celalalte tinte au fost: Imtreprinderea de Avioane (IAR) si rafinaria din apropiere. Gara avea un hol central pe doua niveluri care a fost distrus sub atacul constant al avioanelor Statelor Unite ale Americii. In urma acestui eveniment, desi tragic, a rezultat nevoia de reorganizare a zonei. Cladirea garii este reconstruita pentru scurt timp in anul 1947, insa avea doar nivelul parterului, iar in aceeasi perioada administratia locala lanseaza primele idei pentru mutarea garii pentr a face loc orasului sa se dezvolte pe locul ocupat de gara si triaj – gara a fost reconstruita in apropierea vechiului amplasament, traseul sinelor a fost schimbat, iar constructiile neafectate au continuat sa fie utilizare ca anexe pentru sistemul feroviar. Toate aceste interventii urbane au fost posibile dupa retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul tarii dupa achitarea despagubirilor de razboi.

A treia etapa, cea mai ampla in evolutia orasului, este marcata de restructurarea urbana a intregii zone, interventie necesara in urma razboiului, care a avut la baza mai multe principii. Odata cu dezafectarea vechiului complex feroviar si cu necesitatea de asigurare a locuintei fiind o problema din ce in ce mai presanta, se propune construirea unui cartier de locuinte cu dotari socio culturale de importanta locala si oraseneasca. Asadar in urmatorii douazeci de ani se vor construi circa 5.500 de apartamente, se vor trasa cai de circulatie noi si artere importante, printre care se numara si bulevardul Victoriei, ax compozitional ce uneste centrul civic de noua gara, aceasta din urma devenind capat de perspectiva. De asemenea pe terenurile eliberate de sinele de tren, de pe Strada Harmanului si noul Bulevard Victoriei se traseaza primele schite de sistematizare urbana. Directia urmata de sistematizare este pentru crearea unei legaturi intre doi poli importanti: centrul istoric si viitoarea gara din capatul Bulevardului Victoriei.

Peisajul si atmosfera se schimba radical, se face trecerea de la zona industriala la zona de locuinte – avand la randul ei mai multe etape de bordare a bulevardelor principale prin construirea blocurilor pe directii perpendiculare cu acestea, microraionul rezultat urmand sa primeasca si functiuni de loisir si alimentatie publica – pe strada Harmanului era prevazuta o restructurare urbana mai ampla si realizarea unui centru de cartier pe pozitia fostei gari, insa treptat s-a adoptt ideea unui centru civic multifunctional in vecinatatea amplasamentului – proces ce se produce treptat si in paralel cu diferite propuneri de restructurare spatiala ce au avut mai multe revizuiri pe parcursul timpului, revizuiri ce au ramas la stadiul de proiect, rezultatul pe care il vedem astazi fiind o ruptura a orasului in locul in care ar fi trebuit sa apara noul sau nucleu de coeziune.

Imaginea dateaza de la sfarsitul aniilor 60 si inceputul aniilor 70. Se observa elementele discutate anterior, noua gara, bulevardele, centrul civic, noile locuinte in contrast cu restul zonei industriale, iar daca privim cu atentie se observa ca in mijlocul acestui cartier nou de blocuri se afla atelierele de reparatii, care in acest moment devin legatura cu trecutul, stratul care a supravietuit schimbarilor si care va ramane ca marturie, calator prin timp, inca cincizeci de ani.

Aceasta intoarcere in timp a fost necesara pentru intelegerea si familiarizarea cu problemele amplasamentului, iar concluziile si atitudinea de interventie pentru viitor, urmatoarea etapa in evolutia sitului, se regasesc in subiectul central al temei, anume cel al coprezentei.

Un spatiu poate fi “con-locuit”, asadar putem ridica o cladire noua fara a elimina prin acest gest etapele anterioare prin care a trecut acel sit si fara a elimina timpul continut in el. Deconstructivistii Jacques Derrida si Peter Eisenman propun o parte din solutie, iar cealalta ne este oferita de perspectiva post-moderna asupra restaurarilor, rezultand posibilitatea ca “acum” si “atunci” sa coexiste intr-o singura casa. Co-prezenta implica prezenta in acelasi timp, pe acelasi amplasament, in aceeasi interventie – cladire noua, amenajare urbana, conversie a unei cladiri existente, restaurare – a cat mai multor impostaze semnificative prin care a trecut acel sit si unde este cazul, acea cladire.

Jacques Derrida si Peter Eisenman grupeaza in trei mari categorii procesul de coprezenta, anume:

Primul pas consta in investigatia trecutului, adica toate instantele prin care a trecut amplasamentul de la prima datare a acestuia pana in prezent, a doua etapa este cea de combinare, suprapunere, a tuturor grilelor, straurilor, informatiilor descoperite in urma cercetarii, iar ultima etapa consta in adaugarea unui nou strat, facand legatura intre trecut, prezent si viitor. Ce avem in final nu este o cladire noua adosata uneia vechi, ci un ansamlu in are forma generatoare si forma generata conlocuiesc in acelasi teritoriu, explicandu-se una pe cealalta.

Subiectul coprezentei este abordat aici ca raspuns la distrugerile constructiilor, ce pune in valoare si adauga inca un strat la cel existent. Un spatiu poate fi “con-locuit”, asadar putem ridica o cladire noua fara a elimina prin acest gest etapele anterioare prin care a trecut acel sit si fara a elimina timpul continut in el.

Coprezenta implica prezenta in acelasi timp, pe acelasi amplasament, in aceeasi interventie – cladire noua, amenajare urbana, conversie a unei cladiri existente, restaurare – a cat mai multor ipostaze semnificative prin care a trecut acel sit si unde este cazul, acea cladire.

DE COMPLETAT

Obiectivele proiectului:

Valorificarea istoriei amplasamentului – relatia intre vechi si nou, conexiunea intre imediata vecinatate si restul orasului, implicarea comunitatii in viata ansamblului.

Aplicarea principiilor durabilitatii pentru rezolvarea problemelor de ordin social, cultural, spatial al cartierului si restabilirea coeziunii comunitatii.

Realizarea unui procedeu de interventie asupra zonelor disfunctionale industriale din oras, model architectural complex pentru stoparea distrugerii patrimoniului industrial.

DE COMPLETAT

CONCLUZII

DE COMPLETAT

BIBLIOGRAFIE:

– DERRIDA, JACQUES & EISENMAN, PETER, Choral L works, Editura The Monacelli Press, 1997

– DERRIDA, JACQUES, Of Grammatology, Editura The Johns Hopkins University Press, 1998

– DERRIDA, JACQUES, Writing and Difference, Editura The University of Chicago Press, 1978

– GHENCIULESCU, STEFAN, Orasul transparent: limite si locuire in Bucuresti, Editura: Editura Universitara Ion Mincu, 2010

– IOAN, AUGUSTIN, O (nouă) „estetică a reconstrucției”, Editura Paideia, București, 2002

– IOAN, AUGUSTIN, Khora, Editura Paideia, Bucuresti, 1999

– LAKATOS, ANDREI, Spatiile cu valenta culturala in contextul conversiei functionale a patrimoniului industrial. Editura Universitara Ion Mincu, 2013

– LYNCH, KEVIN, The image of the city, Editura The MIT Press, Cambridge, 1960

– SEMES, STEVEN, The Future of the Past: A Conversation Ethic for Architecture, Urbanism, and Historic presentation. Editura Norton Architecture, 2009

– PEREZ, ALBERTO & PARCELL, STEPHEN, Chora 1 – Intervals in the Philosophy of Architecture, 1994

– POPESCU, TOADER, Proiectul feroviar romanesc (1842-1916), Editura Simetria, 2014

– ZAHARIADE, ANA MARIA, Arhitectura in proiectul comunist. Romania 1944-1989, Editura Simetria, 2011

DE COMPLETAT

Articole:

– CONSTANTINESCU, ILINCA PAUN, Shrinking Cities in Romania, Revista Zeppelin, 2017

– FRAMPTON, KENNETH, Towards a Critical Regionalism: Six Points for an Architecture of Resistance, 1981

– LAKATOS, ANDREI, Recovering the Memory: Conversion within the Context, 2016

– LEACH, NEIL, Camoflage, Editura The MIT Press, Cambridge, 2006 – text original 1918

– MERCIU, FLORENTINA-CRISTINA & ALTII – Conversion of industrial heritage as a vector of cultural regeneration, DAE 2013

– SETTI, GIULIA, New ways of Reusing Abandoned Industrial Architectures – Planum. The Journal of Urbanism, n. 27, vol 2/2013

DE COMPLETAT