REGENERAREA ȘI REFUNCȚIONALIZAREA STAȚIEI DE POMPARE APĂ FĂCĂI – MUNICIPIUL CRAIOVA [309828]

[[anonimizat]]

Lucrarea de față are scopul de a aduna toate informațiile și de a [anonimizat] a [anonimizat]-economic.

[anonimizat] A [anonimizat]-use

Teorii generale legate de spațiul muzeal

ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV

Legea nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice

Legea nr. 6/2008 [anonimizat], 2006

Bethlehem SteelStaks Arts + [anonimizat], 2015

The old “Boiler House”, Republica Cehă, 2018

[anonimizat] a municipiului Craiova

Poziția și rolul obiectului/sitului în contextul urban

ANALIZĂ SIT ȘI ANSAMBLU

Valența din punct de vedere al instanței istorice

Valența din punct de vedere al instanței stilistice

Importanța tehnicii utilizate în procesul alimentării cu apă a municipiului Craiova

Analiza importanței procesului de aducțiune a [anonimizat] (Proprietate)

STRATEGIE ȘI TEMA DE PROIECTARE

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

1.1 TEORII UTILIZATE ÎN DEMERSUL CERCETĂRII

1.1.1 VALOAREA ȘI SEMNIFICAȚIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

În cea de-a doua jumătate a [anonimizat], agitația anilor 1840 a ajuns să fie numită “Revoluția Industrială”. Aceasta a apărut pentru prima dată în Marea Britanie și și-a continuat apoi drumul către estul Europei. [anonimizat] a muncii, noi mijloace de aplicare a puterii apei sau a [anonimizat], [anonimizat], au schimbat aproape într-o clipită istoria lumii. Astfel, [anonimizat], care continuă să nu își găsească explicația originii și a efectelor pe care le-a avut asupra dezvoltării dar și degradării sale ulterioare.

[anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat] a construcțiilor, poate avea calități estetice care derivă din arhitectură și planificare urbană. [anonimizat], componente, mașinării, peisaj și nu în ultimul rând prin prezența omului, a memoriei, tradiției și a obiceiurilor. Patrimoniul industrial poate oferi identitate unei comunități sau poate fi semnătura unui anumit loc.

[anonimizat]: Ce trebuie să facem cu patrimoniul industrial?

Un termen des întâlnit atunci când vine vorba de intervenții asupra clădirilor industriale este acela de “adaptive re-use”, mai exact este vorba de procesul de refolosire a unei clădiri existente într-un alt scop decât cel proiectat inițial. Rădăcinile acestei mișcări pot fi găsite în Statele Unite începând cu anii ‘60 în orașe cu o economie înfloritoare precum San Francisco sau Boston unde între anii 1964-1968 arhitecții Wurster, Bernardi și Emmons au transformat fabrica de ciocolată Ghirardelli în magazine, restaurante, galerii și birouri.

Această formulă de re-use a devenit un succes comercial enorm. Pe cât de puternică și atractivă pare această soluție trebuie realizată cu foarte mare grijă pentru a nu îngropa valoarea și semnificația clădirii existente. Astfel, înțelegerea este cheia. Este nevoie de arhitecți cu un grad ridicat de înțelegere, calitate intrinsecă pentru a efectua o transformare viabilă din punct de vedere economic care sa întărească și nicidecum să degradeze valorile fundamentale ale locului. Acestea nu sunt simple construcții cu calități estetice și structurale care le fac atractive pentru re-use, ci sunt locuri unde memoria joacă un rol important și nu trebuie ocolită.

Cât despre industria apei, deși are o importanță majoră în evoluția așezărilor umane, nu apar studii comparative internaționale pentru clădiri, situri și peisaje, astfel încât intervine un dezavantaj major în studiul lor și este greu de identificat care sunt cele mai semnificative exemple. Însă, valoarea patrimoniului industrial al apei este una deosebită. Existența lui a avut consecințe sociale precum: posibilitatea creșterii suprafețelor orașelor, scăderea numărului de boli, ușurarea condițiilor de viață și o mai bună igienă. De asemenea, a avut implicații și la nivel de peisaj, transformând orașele secolului al XIX-lea, fiind mult mai simplă popularea teritoriilor aride și dezvoltarea infrastructurii la scară mare.

1.1.2 TEORII GENERALE LEGATE DE RESTAURARE CONVERSIE ȘI RECUPERARE

Analizând cartele de restaurare și peisaj, prezenta lucrare oferă informații referitoare la doua mari categorii:

“Principiile de Analiză, Conservare și Restaurare Structurală a Patrimoniului”

“Interpretarea și Prezentarea Patrimoniului Cultural și a Peisajului”

Atunci când vorbim despre consolidarea unui monument, trebuie creat un echilibru între valoarea istorică a elementelor și intervențiile de consolidare astfel încât acestea să nu distrugă valoarea istorică/estetică a edificiului dar în același timp să satisfacă cerințele de rezistență pentru a o face sigură.

De asemenea, pentru a se lua măsuri eficiente trebuie făcută în prealabil o analiză fundamentată pentru a înțelege nevoile, iar apoi trebuie găsite soluții inteligente care să satisfacă aceste nevoi. Materialele utilizate pentru punerea în siguranță a unui edificiu trebuie să fie vizibil diferite față de original dar nu neapărat aparente. Un bun exemplu pentru a înțelege cele expuse anterior este procesul de restaurare al Bisericii Sfânta Maria din Napoli, Italia. (Fig.1)

Alegerea metodelor tradiționale sau a celor inovative trebuie să țină seama de două aspecte, care trebuie alese astfel încât să fie cât mai puțin invazive și să țină cont de cerințele de durabilitate și de siguranță.

Intervențiile trebuie să fie reversibile, astfel încât în măsura în care apar posibilități sau tehnologii mai performante să permită înlocuirea materialelor. În cazul în care nu se poate apela la interventii non-invazive, acestea nu ar trebui sa limiteze intervențiile viitoare. De asemenea, clădirea trebuie să rămână într-o continuă monitorizare.

Principiile expuse de Carta ICOMOS pentru interpretarea și prezentarea patrimoniului cultural sunt următoarele:

Acces și înțelegere

Surse de informație

Atenție la poziție și context

Conservarea autenticității

Planificarea pentru sustenabilitate

Grija pentru incluziune

Importanța cercetării și evaluării

Accesul vizitatorilor pe un sit istoric trebuie creat în așa fel încât aceștia să poată să-l perceapă la nivel psihologic prin propriul lor filtru. Accesul la anumite puncte este necesar a se face prin propria lor percepție astfel încât să stârnească interes. Un exemplu de bună practică este situl arheologic de la Pompei, Italia.

Orice alegere trebuie făcută în urma unui studiu bine documentat, astfel încât intervențiile contemporane, artistice/arhitecturale să țină seama de memoria locului și au rolul de a continua povestea pe care tradiția și practicile locului o relevă în urma studiilor.

Interpretarea ar trebui să exploreze semnificația unui sit în multiplele sale fațete: istorice, politice, spirituale și contexte artistice. Ar trebui, de asemenea, să ia în considerare toate aspectele și semnificațiile culturale, sociale și de mediu ale sitului.

Intervențiile trebuie să fie echitabile și sustenabile din punct de vedere economic și se poate merge până la stabilirea unui impact socio-cultural care să aducă beneficii în educație și în crearea de noi locuri de muncă.

Experiența multidisciplinară a savanților, a membrilor comunităților, a experților în conservare, autorităților guvernamentale, a managerilor de sit, a operatorilor de turism și a altor profesioniști în domeniu ar trebui integrată într-o formulare coerentă pentru un concept real și viabil.

Fiecare program de interpretare a restaurării trebuie să fie considerat resursă educațională pentru oamenii de toate vârstele. Este indicat ca în procesul de proiectarea să se țină seama de implicarea sezonieră a voluntarilor, eventual includerea acestei discipline în programele școlare sau programe de învățare continuă.

1.1.3 STRATEGII CONTEMPORANE PENTRU PATRIMONIUL CULTURAL

“Astăzi, patrimoniul nu mai este un mijloc de creare sau de întreținere a unor nostalgii. El este o sursă infinită de cunoaștere, know-how, atitudini și realizări care exprimă forța inventivității creative a omului în toată diversitatea sa. Astfel, patrimoniul este rodul inovațiilor de-a lungul vremii și o sursă de cunoaștere și inspirație.”

Conform viziunii europene, mai cu seamă a Comitetului de Organizare pentru Cultură, Patrimoniu și Peisaj (COCPP), problema esențială intervenită mai ales la începutul secolului al XXI-lea, nu mai este una strâns legată de ce și cum să restaurăm sau să punem în valoare patrimoniul, ci mai curând: “ Pentru cine ar trebui să o facem?”. Astfel, apar trei componente cheie pe care se bazează strategia europeană:

Componenta “socială”

Componenta de “dezvoltare teritorială și economică”

Componenta de “cunoaștere și educație”

Fiecare dintre cele trei componente vin cu un set de recomandări și provocări. Rezumând cele menționate mai sus într-un singur cuvânt, acela ar fi: “Participativ”. Toată strategia se bazează pe activități participative atât din punct de vedere social cât și educațional, economic și cultural. Astfel, prezenta lucrare scoate în evidență calități direct relevante în studiul de fundamentare realizat.

În cadrul componentei sociale, atât analiza urbană cât și strategia viitoare trebuie să ia în calcul posibilitatea implicării comunității locale astfel încât proiectul final să ofere plus valoare comunității din imediata apropiere și creșterea pe cât posibil a calității vieții prin ceea ce oferă. De asemenea, proiectul trebuie să depășească ușor granițele amplasamentului și să asigure accesibilitatea la sit atât din punct de vedere fizic cât și cognitiv.

Din punctul de vedere al dezvoltării teritoriale și economice, se dorește ca: “Tehnicile și abordările inovatoare trebuie folosite la maxim pentru prezentarea operațiilor, dar trebuie folosite judicios pentru a face față dublei provocări de conservare a integrității patrimoniului cultural și de deschidere a sa către un public pe cât de larg posibil.” În acest punct apare o mare provocare pentru domeniul arhitectural, acesta trebuind să vină cu tehnologii și programe de arhitectură contemporane care în același timp să atragă și să dinamizeze cât mai mult activitatea zonei dar fără să pună în pericol integritatea patrimoniului.

Analizând cea de-a treia componentă și anume componenta cunoașterii și educației, observăm un interes major din partea Comisiei Europene în crearea de legături între patrimoniul cultural și instituțiile de învățământ. Este foarte important ca tinerii să învețe încă de mici despre patrimoniul și importanța sa. Acest lucru vine ca o provocare care se reflectă direct asupra temei de arhitectură, fiind necesare spații destinate activităților educaționale care implică tinerii. Aceste spații sunt necesare atât din punct de vedere educațional dar au o mare importanță și în ceea ce privește deschiderea patrimoniului cultural către publicul de toate vârstele.

1.1.4. CONCEPTUL DE SUSTENABILITATE SOCIALĂ

În general, succesul proiectelor sustenabile și de asemenea al transformărilor sustenabile poate fi definit prin gradul de creștere al calității vieții pe care îl oferă în urma intervenției. Sustenabilitatea socială este destul de greu de definit și poate este mai util să o înțelegem printr-o abordare diferită.

În încercarea de a da o definiție sustenabilității sociale, aceasta poate fi descrisă ca o însumare a proceselor, sistemelor, structurilor și relațiilor care pot oferi șansa generațiilor actuale și celor viitoare de a avea o comunitate viabilă. Aceste comunități trebuie să înglobeze următorii factori: egalitate, diversitate, conectivitate, democrație și o calitate bună a vieții.

Este destul de clar faptul că, între definiția sustenabilității sociale și factorii care o compun există un filtru care duce la noțiunea de „egalitate”, care este puternic conectată cu diversitatea și integrarea culturală. Într-o comunitate sustenabilă, toți oamenii trebuie să aibă aceleași drepturi și posibilitatea de acces la toate structurile, sistemele și elementele care o compun, atât tangibile cât și intangibile.

Luând în considerare cele prezentate și analizând zona periferică din sud-estul municipiului Craiova, putem observa că sunt prezente servicii de bază precum cele destinate învățământului sau sănătății dar apar și lacune care nu dau cetățenilor posibilități egale atunci când vine vorba de relaxare, recreere și locuri de întâlnire. O analiză a zonei sud-estice a municipiului Craiova și a cartierului Făcăi în particular, arată că aspectele legate de egalitate sau dreptul la spațiul verde, natură și recreere sunt total inexistente. Astfel, este necesar ca toate aceste activități să vină în ajutorul proiectului de restaurare a Stației de apă Făcăi, oferind astfel comunității posibilitatea de a se dezvolta în direcția unei noi societăți sustenabile.

1.1.5 CONCEPTUL DE ADAPTIVE RE-USE

Adaptive re-use este procesul în urma căruia o clădire sau un sit existent sunt folosite în alte scopuri decât cele proiectate inițial. Procedeul de refuncționalizare adaptivă are drept scop investigarea posibilităților și a potențialului unei obiect/sit și pregătirea lui pentru dezvoltări ulterioare.

“Grija și analizele ample trebuie de fiecare dată să preceadă procesul de proiectare”.Acest proces de analiză, bine fundamentată, poate crea noi funcțiuni care au potențialul de a activa clădirea sau situl în contextul urban și în viața socială a orașului.

Este des întâlnit în arhitectura clădirilor istorice procesul gradual de intervenție asupra formei inițiale, care din păcate nu a ținut seama de potențialul pe care îl pot avea acesta în viitor. Astfel, se pot distinge multiple straturi istorice care au avut un impact mai mult sau mai puțin considerabil asupra arhitecturii clădirii care se poate vedea astăzi. Procesul de adaptive re-use nu este altceva decât o nouă etapă de construcție în istoricul clădirii care trebuie realizată cu mare atenție pentru a nu pune în pericol valoarea obiectului și de asemenea trebuie să pregătească clădirea pentru intervenții viitoare.

În concluzie, intervențiile trebuie făcute astfel încât obiectul/situl să nu-și piardă semnificația în viitor, iar în cazul în care semnificația lui este deja pierdută proiectul are ca scop reinterpretarea conexiunilor dintre ansamblul și contextul în care se situează pentru ca acesta să devină parte activă în viața societății.

1.1.6 TEORII GENERALE LEGATE DE SPAȚIUL MUZEAL

„Este destul de clar faptul că, arhitectura este despre oameni. Oamenii plătesc pentru ea, ei o utilizează, ei o proiectează. Arhitectura unei clădiri consistă în faptul că, unii oameni proiectează în favoarea altor oameni afectând la rândul lor alți oameni. Astfel, înțelegerea arhitecturii trebuie să înceapă mai întâi prin înțelegerea oamenilor”.

În procesul de fundamentare s-a analizat lucrarea „Public Space Design in Museums” de David A. Robillard, 1982 pentru a înțelege mai bine care sunt problemele unui muzeu și cum pot fi ele rezolvate. Cartea este bazată pe o multitudine de studii făcute de arhitecti, curatori și artiști. Astfel, aceasta începe prin prezentarea problemelor majore legate de spațiul muzeal, iar apoi continuă cu indicații care pot ajuta la crearea unui muzeu mai bun, prin optimizarea spațiului interior în legătură directă cu vizitatorul și percepția acestuia asupra spațiului muzeal.

Problemele principale ale unui muzeu sunt legate de proiectarea spațiilor de expozitie. Luând exemplul din fig. 2 putem observa tendința vizitatorilor de a începe turul pe partea dreapta a camerei, acordând din ce în ce mai puțin timp vizionarii exponatului odată cu înaintarea prin spațiul muzeal.

Astfel, o soluție bună ar fi aceea de a crește numărul de exponate de pe partea dreapta a camerei reducând numărul lor de pe peretele situat în stânga încăperii..

Următoarea listă, bazată pe studiile făcute pe vizitatorii muzeelor, reprezintă unele dintre cele mai comune decizii de proiectare care pot avea un impact negativ asupra experienței vizitatorului.

Poziționarea improprie a librăriei, giftshop-ului sau a zonelor de informare

Asistență insuficientă pentru orientarea în spațiu

Locații alese greșit pentru spațiile de expoziție

Lipsa de diversitate și contrast în interiorul muzeului

Lipsa zonelor destinate odihnei/relaxării

Spații mici destinate zonelor de lounge ceea ce le face inutilizabile

Cel mai important aspect atunci când vine vorba despre un muzeu sunt oamenii. Un muzeu servește comunității, aceștia fiind cei care vor utiliza cel mai des spațiul muzeului așa că unul dintre criteriile de bază atunci când începe proiectarea unui muzeu este cunoașterea publicului țintă.

De asemenea, atunci când vorbim de vizitatori, vorbim despre: orientare, mișcarea prin spațiu, obiectele și galeriile, atractori și distractori.

Concluzionând, în urma analizei s-au putut extrage anumite reguli care au capacitatea de a îmbunătăți procesul de proiectare, astfel:

Un muzeu este pentru oameni. Astfel, spațiile de expozitie, traseele, locurile de odihnă, spațiile de lounge și relaxare trebuie create astfel încât să ofere un confort cât mai mare al vizitatorului.

Un muzeu trebuie să ofere o diversitate foarte mare de exponate și spații, lucru din ce în ce mai ușor de realizat odată cu avansarea noilor tehnologii.

Lumina, dinamica spațiului și culoarea sunt elemente care afectează direct timpul pe care o persoană o petrece în interiorul spațiului.

Atât spațiile destinate expozitiilor cât și cele destinate intrării, cafenelei, librăriei etc, trebuie gabaritate corect pentru a fi funcționale în concordanță cu fluxul de oameni care vizitează muzeul.

1.2 ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV

1.2.1 LEGEA NR. 422/2001, REPUBLICATĂ, PRIVIND PROTEJAREA MONUMENTELOR ISTORICE

Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea bunurilor imobile conform procedurii prevăzute în prezenta lege. Cazul studiat, Stația de Apă Făcăi nu constituie un bun imobil clasat dar este foarte important de înțeles valoarea sa arhitecturală și istorică. La baza alegerii acestui studiu au stat și recomandările reprezentanților Direcției pentru Cultură Dolj care au considerat deosebit de interesantă inițiativă lucrării vizând Stația de Apă Făcăi, instituția dorind să demareze procedurile pentru clasare. Acest fapt reprezintă interesul instituțiilor abilitate și autorității locale pentru clasarea sa ca monument istoric. Drept urmare, a devenit imperios necesară studierea legislației privind protejarea monumentelor istorice întrucât este foarte importantă atitudinea atunci când vine vorba de un monument cu o mare valoare istorică și arhitecturală, dorind ca intervenția asupra lui să fie cât mai corectă deși nu există încă o obligație în această direcție.

Studiind actul normativ mai sus precizat, legea nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice, capitolul III face referire la intervenții asupra monumentelor istorice, mai exact:

Art. 23, alin. (2) prevede: În sensul prezentei legi, intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:

toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice;

executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;

amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcții de protecție, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe și în monumente istorice

schimbări ale funcțiunii sau destinației monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare;

strămutarea monumentelor istorice;

amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecție a monumentelor istorice.

Din punct de vedere al finanțării acțiunilor destinate protejării monumentelor istorice, art. 50, alin. (1) prevede:

„Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare în vederea protejării monumentelor istorice aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale”.

Totodată, potrivit alin. (3) în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor se prevăd:

b) credite bugetare necesare în vederea finanțării sau cofinanțării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale;

c) credite bugetare destinate finanțării sau cofinanțării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

1.2.2 LEGEA NR. 6/2008 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI TEHNIC ȘI INDUSTRIAL

Prezenta lege reglementează regimul juridic general al patrimoniului tehnic și industrial, precum și protejarea acestuia, ca parte a patrimoniului cultural național.

Din patrimoniul tehnic și industrial pot face parte:

construcții industriale în care se păstrează componentele materiale și/sau funcționale ale unei activități tehnice și de producție determinate: ateliere, hale, depozite, turnuri de apă, centrale electrice și altele asemenea;

mașini, instalații, linii tehnologice, utilaje, alte componente materiale și/sau ansambluri ale acestora.

Intervențiile asupra bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial clasate se pot realiza numai în condițiile în care nu este afectată integritatea istorică sau autenticitatea acestora.

Prevederile prezentei legi se completeaza în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 422/2001.

1.3 EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ

1.3.1 ASHTON OLD BATHS, MAREA BRITANIE, 2006

Ashton Baths este un monument de Clasa a II-a, fiind una dintre primele piscine de înot construite în Regatul Unit. A fost construită de Victorieni în anul 1870, corpul principal al piscinei având aspectul unei catedrale iar turnul italian fiind un landmark al orașului Ashton under Lyne. Clădirea s-a închis în anul 1970 fiind utilizată ca și depozit timp de 40 de ani.

O asemănare între băile din Ashton și Stația de Pompare a Apei Făcăi este importantă obiectului arhitectural pentru populația din imediata apropiere. În cazul băilor din Ashton, la începerea lucrărilor de restaurare, oamenii au venit pentru a retrăi amintirile legate de copilărie. În cazul Stației de pompare Făcăi, aceasta a reprezentat și reprezintă locul de joacă, clădirea stației fiind cunoscută sub numele de „castel”.

Cei de la Modern City Architecture & Urbanism au realizat un proiect folosind conceptul de „casă în casă” inserând astfel o funcțiune contemporană într-un spațiu cu o valoare istorică ridicată. Utilizând această tehnică au transformat coaja interioară a clădirii într-o mare expoziție de arhitectură victoriană care poate fi citită din interiorul „sâmburelui” contemporan nou creat. De asemenea, alegerea materialelor a fost atent gândită pentru a se distinge cât mai bine spațiul contemporan de “coaja” istorică.

Un alt aspect important îl reprezintă etapizarea proiectului în 3 faze, prima fază fiind și cea finalizată care se poate observa în imaginile de mai sus, o a II-a etapă este aceea de intervenție la nivel peisager iar a III-a etapă va fi restaurarea anexelor corpului principal.

În urma analizei “băilor din Ashton” concluziile sunt următoarele:

Utilizarea spațiului interior într-o manieră contemporană care sa nu afecteze "coaja” istorică

Poziționarea spațiului muzeal în partea centrală astfel coaja clădirii devenind exponat

Posibilitatea iluminării naturale a zonei parter folosind spațiul interior pe înălțime

Etapizarea proiectului într-o manieră sustenabilă

1.3.2 BETHLEHEM STEELSTAKS ARTS + CULTURAL CAMPUS, STATELE UNITE ALE AMERICII, 2015

Bethlehem Steel Corporation a fost un centru industrial care a operat la nivel mondial începând din anul 1857. În 1995, cei de la Bethlehem Steel au oprit producerea oțelului închizând astfel fabrica.

Prin proiectul lor, cei de la WRT, au creat un spațiu pentru comunitatea locală. Precum se poate observa și în municipiul Craiova, acesta a început să se dezvolte treptat în jurul platformelor industriale, terenurile având un preț scăzut. Astfel, acestea au devenit landmark-ul unei comunități prin simpla lor existență așa cum este și Stația de Apă Făcăi. Transformând platforma industrială din Bethlehem, cei de WRT au reușit într-o manieră sustenabilă să ofere un spațiu verde pentru comunitate și un campus cultural care a atras după sine dezvoltarea zonei. Astfel, platforma industrială a devenit un motor care a legat zonele urbane dezvoltate de părțile mai puțin dezvoltate din jurul fabricii. Comunitatea a început să se dezvolte atât din punct de vedere al calității vieții dar a devenit și o atracție pentru investitori, zona aflându-se într-o continuă dezvoltare și datorită transformării fabricii într-un parc cultural, granițele dintre zona industrială și cea urbană au dispărut încetul cu încetul.

Alegerea acestui proiect are la bază asemănările foarte mari între platforma industrială din Bethlehem și Stația de Apă Făcăi. Ca și în cazul platformei industriale, stația de apă reprezintă un punct la nivel teritorial care poate crea legătura între zona urbană a orașului și cea care astăzi are încă un caracter rural deși este oficial, cartier al municipiului Craiova.

În urma studiului proiectului „Bethlehem SteelStaks + Cultural Campus” am constatat că dezvoltarea unui teren abandonat printr-un proiect care deservește comunitatea într-o manieră care promovează sustenabilitatea socială, oferă locuitorilor zonei accesul la cultură și spațiu verde și o dezvoltare ulterioară a zonei.

1.3.3 THE OLD “BOILER HOUSE”, REPUBLICA CEHĂ, 2018

Proiectul de față, face parte din complexul industrial ŠROUBÁRNA (fabrica de șuruburi) din Libčice nad Vltavou în apropiere de Praga. Echipa de arhitectură de la Atelier Hoffman a început restaurarea treptată a complexului cu fosta casă a cazanelor. Fiind cea mai veche construcție situată în interiorul platformei industriale, aceasta are o valoare istorică și constituie nucleul central de pornire a activității care s-a desfășurat timp de 150 de ani în această zonă. Din acest motiv, această construcție a reprezentat și prima etapă în dezvoltarea complexului industrial.

Obiectivul echipei de arhitectură a fost acela de a reda caracterul industrial original, astfel încât funcția sa istorică să rămână vizibilă chiar și după renovare. De asemenea, s-a dorit eficientizarea și adaptarea clădirii pentru a servi noii funcțiuni. Forma de bază a construcției, tectonică și volumul acesteia au rămas în mare parte neschimbate iar funcțiunea gândită a fost aceea de sală multifuncțională de spectacole pentru evenimente.

Concluzionând, am ales acest exemplu datorită similitudinilor care apar între el și clădirea pe care o studiez, atât la nivel formal cât și la nivelul elementelor componente precum structura din zidărie portantă, structura învelitorii, proporția golurilor s.a.m.d.

De asemenea, apreciez procedurile de restaurare și conversie care pun în valoare calitatea istorică a ansamblului și îi conferă prin procedeele contemporane de intervenție precum învelitoarea din tablă la exterior sau utilizarea betonului aparent și lemnului la interior, o rezistență bună în timp, materialele contemporane utilizate la exterior vin în ajutorul clădirii existente printr-un procedeu artistic, realizându-se astfel un contrast care pune în valoare coajă istorică a clădirii existente.

1.3.4 CONCLUZII PE BAZA EXEMPLELOR

Concluzionând, am ales proiectele mai sus prezentate, în legătură directă cu proiectul pe care îl studiez. Fiecare exemplu a venit cu un set de lecții care consider că mă vor ajuta în dezvoltarea ulterioară a proiectului de arhitectură. Astfel, primul proiect prezentat, “Ashton Old Baths” din Marea Britanie a venit cu elemente importante atunci când vine vorba de lucrul cu spațiul interior, pe verticală. În cazul stației de apă, parterul este ocupat de camera motoarelor, deschiderea spațiului pe verticală fiind de aproximativ 17 m. Proiectul băilor din Ashton, reprezintă o manieră contemporană care nu afectează coajă interioară a clădirii ba din contră, o pune în valoare prin contrastul creat între materialul original și cel contemporan, putându-se soluționa astfel, un set de spații în interiorul volumului istoric.

Cel de-al II-lea exemplu prezentat, “Bethlehem SteelStaks Arts + Cultural Campus” din Statele Unite ale Americii a fost ales datorită asemănărilor pe care le-am observat între situl studiat și cel prezentat în exemplul de mai sus. Asemănările între cele două se pot observa atât la nivel teritorial, prin poziționarea terenurilor față de oraș cât și la nivelul comunității formate în jurul sitului, comunități caracterizate printr-o calitate scăzută a vieții și oportunității precare atunci când vorbim de accesibilitate la nevoi fundamentale precum cultură, sănătate, spațiu verde, etc. Prin regenerarea fostei fabrici, și inserarea de activități culturale și spațiu verde care servesc direct comunității din imediata apropiere și nu numai, zona a înregistrat o dezvoltare semnificativă pe mai multe paliere de activitate.

Exemplul III, The old “Boiler House” din Republica Cehă a fost ales din pricina poziționării sale în interiorul Europei, dintr-o țară est-europeană. Trebuie să fim conștienți că exemple precum cele din Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii sunt exemple relevante din punct de vedere arhitectural și urbanistic dar implementarea lor într-o țară est-europeană poate constitui o problemă financiară considerabilă. Astfel, modalitatea de abordare a celor de la Atelier Hoffman prin folosirea de materiale care oferă o bună rezistență în timp și utilizarea lor într-un mod armonios care să pună în valoare clădirea istorică este de apreciat.

2.1 ANALIZA PE CONTEXTUL EXTINS

2.1.1 EVOLUȚIA ISTORICO-URBANĂ A MUNICIPIULUI CRAIOVA

O importanță deosebită o are felul în care forma fizică a localității se schimbă în timp. Așezările umane sunt produse care se definesc într-o perioadă lungă de timp, prin succesiuni de generații și activități de construire. Analizând creșterea orașului Craiova putem observa cinci etape majore de dezvoltare.

1.Etapa pre urbană, cuprinsă între secolele III-V

Craiova se situează în network-ul urban între regiunea carpatică și fluviul Dunărea prin localizarea sa într-o zonă cuprinsă între două unități naturale majore, Podișul Getic și Câmpia Olteniei. Fiind pe o rută comercială și într-un punct strategic, acest lucru a favorizat dezvoltarea sa ulterioară în oraș.

Vechiul nucleu a fost constituit de așezarea dacică numită Pelendava lângă Mofleni, unde apare un castru roman construit din cărămidă și piatră menționat în Tabula Peutingeriana în secolul al III-lea.

2.Etapa proto urbanizării, secolele XV – XVI

Etapa proto-urbanizării reprezintă și punctul în care așezarea se „desprinde” de termenul de sat. O primă mențiune despre orașul Craiova apare într-o peșteră pe timpul lui Neagoe Basarab în jurul anilor 1446, o inscripție unde ar fi apărut pentru prima dată numele de Craiova.

O sută de ani mai târziu, în 1582, Craiova este menționată oficial ca și oraș.

Pornind de la această perioadă a creșterii putem observa o evoluție „tentaculară”, și putem spune că ritmul evolutiv a fost dat de nevoile localnicilor, de teren, s.a.m.d.

3.Etapa cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX (1850-1930)

În cea de-a doua jumătate de secol XIX putem observa o dezvoltare continuă a teritoriului spre sud dar și o întindere rezidențială și comercială către nord și est, mai puțin spre vest ținând cont de terenurile instabile, mlăștinoase.

Această perioadă a marcat debutul unui sistem mult mai compact a spațiului urban și constituirea unei structuri urbane moderne.

Dezvoltarea spațială a avut de asemenea o componentă demografică foarte importantă când populația din zonele rurale au început să migreze către zonele urbane după Reforma agrară din 1864. O altă sursă demografică a reprezentat-o valul de imigranți bulgari, sârbi, greci, care au venit de la sud de Dunăre din pricina relelor tratamente aplicate de către turci.

Din punct de vedere al industriei, această perioadă nu a fost una foarte bogată cum putem vedea în restul Europei, această zonă trăind pe baza agriculturii.

Din punct de vedere urbanistic, așezarea are un aspect haotic, aproape totul a fost construit parcă la întâmplare, cu nicio perspectivă holistică sau unitară, nerespectând niciun regim de aliniere. Procesul istoric de realizare a tramelor stradale a fost gradual și arbitrar, condiționat de teren, de arterele de comunicație arhaice iar așezările au fost simplu aliniate în funcție de nevoile localnicilor.

Pentru a înțelege mai bine cum s-a stabilit dezvoltarea orașului, în anul 1875 după ce s-au finalizat lucrările la șină de cale ferată București -Pitești – Craiova, stația se afla la aproximativ 1 km față de graniță orașului. Astfel, apariția gării a facilitat extinderea către nord.

4.Etapa comunistă, cuprinsă între 1945 și 1989

După cel de-al doilea război mondial, teritoriul orașului Craiova avea o formă lenticulară, elongația fiind pe direcția Est-Vest, și o dezvoltare în zona de sud în strânsă legătură cu existența râului Jiu și în partea nordică cu gara.

Etapa comunistă a influențat extinderea teritoriului prin apariția zonelor largi industriale plasate la periferia orașului și construcția de zone rezidențiale pe principalele artere.

5.Etapa post-comunistă, după 1990

Etapa post-comunistă vine cu o evoluție urbană concentrată pe zona periferică, astfel încât platformele industriale apărute în perioada comunistă încep să fie înconjurate de dezvoltări rezidențiale care apar în jurul lor.

Concluzie

Concluzionând, se observă tendința orașului de a se dezvolta într-un ritm „tentacular”. Astfel, pornind de la exemplele anilor 1900, când orașul și-au început dezvoltarea spre nord datorită apariției gării, iar mai apoi, dezvoltarea sa continuă în jurul platformelor industriale din zona periferică a orașului, actuala dezvoltarea facându-se în jurul marilor centre comerciale și industrii (exemplu: Uzina Ford). Analizând zona Făcăi, tinând cont de tendința oamenilor de a popula un nucleu, reiese faptul că prin crearea unui centru important care să sporească calitatea vieții va atrage după sine noi dezvoltări urbane care vor integra comunitatea în corpul orașului, în momentul actual existand o barieră vizibilă între fostul sat, actual cartier al municipiului Craiova și restul orașului.

2.1.2 POZIȚIA ȘI ROLUL OBIECTULUI/SITULUI ÎN CONTEXTUL URBAN

Așa cum am putut observa și în analiza evoluției istorico-urbană a municipiului Craiova, gara și implicit infrastructura acesteia au constituit un factor important în evoluția urbană a localității. Analizând harta orașului Craiova se poate observa clar cum ruta de calea ferată are rolul de a stabili granița fizică între spațiul public și cel privat, între interior și exterior. De asemenea se poate observa cum limita administrativă a orașului a depășit limita fizic impusă de prezența căii ferate, dezvoltarea fiind una ultra-liberală, “ produsă ca o însumare disparată de proiecte individuale. Competiția și individualismul, refuzul spațiului public creează o logică a locurilor închise și protejate, decupate ferm dintr-un spațiu non-public. Teritoriul urban evoluează către un arhipelag de locuri private. Trecerea gradată public-privat este înlocuită prin bariere multiple și o segregare pronunțată.”

Situl analizat se află în interiorul granițelor administrative ale orașului Craiova dar în același timp se poate observa un țesut urban diferit, acesta aparținând în trecut de comuna Făcăi. În ciuda situației actuale, acesta poate avea un rol foarte important în dezvoltarea viitoare a orașului. Analizând fig. 16 se poate observa o dezvoltare centrată în jurul Uzinei Ford, aceasta defragmentându-se treptat odată cu îndepărtarea față de centrul de interes.

Astfel, prin crearea unui nucleu atractor în zona studiată, acesta poate influența dezvoltarea urbană din nordul sitului care să preia o direcție nouă în dezvoltare către arealul studiat astfel realizându-se unificarea între cele două artere de acces ale orașului (DN55 – Bechet și DN6 – Caracal) creându-se o nouă etapă în dezvoltarea urbană prin reinventarea unei relații normale cu orașul.

2.2 ANALIZĂ SIT ȘI ANSAMBLU

2.2.1 VALENȚA DIN PUNCT DE VEDERE AL INSTANȚEI ISTORICE

Problema alimentării cu apă a devenit prioritară pe măsură ce populația Craiovei a început să crească. Spre sfârșitul anului 1800, aici existau deja un număr de 131 de fântâni care reușeau să facă față necesităților menajere și de băut ale populației printre care (fântânile Popova, Obedeanu, Știrboaia, Prisaca, Chiriac etc).

O familie consuma, în medie, 79 litri de apă pe zi în anul 1902. Însă, într-un raport către Ministrul de Interne, Dr. Gheorghe Măldărescu, membru al Consiliului Sanitar Superior, afirmă că apele din aceste fântâni erau “alterate în compoziția lor” și “neadmisibile pentru băut”.

Pe măsură ce orașul s-a extins și populația a crescut numeric, alimentarea cu apă potabilă a devenit o necesitate transformată în prioritate de edilii locali. Primarii Ulysse Boldescu și Nicolae Romanescu și-au pus amprenta pe dezvoltarea edilitară a orașului și pe asigurarea alimentării cu apă potabilă. În special Nicolae Romanescu, primar al Craiovei de patru ori (în 1898, 1901-1905, 1914-1916, 1929), a contribuit la modernizarea orașului prin lucrări edilitar-gospodărești și transformând Craiova dintr-un târg semirural într-un oraș european.

Pentru realizarea lucrării de alimentare cu apă a Craiovei primarul N.P. Romanescu l-a preferat pe inginerul englez William Heerlein Lindley (1853-1917), unul din cei mai mari hidrologi ai timpului, cunoscut în România pentru rezultatele pe care le obținuse la Iași și Ploiești.

În 1903, Lindley a întocmit un proiect de aducțiune de la Izvorul Gioroc, ce prevedea lucrări de captare a izvoarelor și un sistem de conducte prin localitățile Balta Verde, Bratovoești, Secui, Miculești, Malu Mare.

Pregătind ultimele detalii pentru demararea lucrărilor, consiliul comunal a aprobat documentația lui Lindley și i-a comandat acestuia un nou studiu pentru sursa din Munții Retezat, de la Runcu. La 17 iulie 1904, Lindley a depus și prezentat consiliului un raport explicativ la proiectul general al alimentării orașului Craiova cu apă din Izvorul Runcu.

Lindley denunța distanța și înălțimea izvorului față de rezervoarele proiectate pentru Craiova, ceea ce, în urma calculelor, ducea la costuri suplimentare și la imposibilitatea tehnică de rezolvare a aducțiunii.

Din aceste comparații, Lindley a concluzionat că izvorul Gioroc era mai avantajos ( (întrucât se afla la sfertul distanței – cca. 40 km de Craiova), furniza apă favorabilă calitativ și suficientă cantitativ, atât pentru exploatarea de atunci, cât și viitoare). În plus, apele din Valea Giorocului, se găseau la o altitudine de 102 metri, putând fi aduse în preajma Craiovei prin pantă naturală.

În octombrie 1913 era inaugurată stația de pompare a apei de la Făcăi. Cu această ocazie, a fost dezvelită și o placă pe care era inscripționat

„În al 48’lea an de glorioasă domnie al M.S. Carol I s’au terminat lucrările de alimentare cu apă al orașului Craiova, ministru de interne fiind Tache Ionescu. Primar al orașului – Nicolae Guran; Prim ajutor – P.M. Celăreanu; Al doilea ajutor – Y.M. Antonescu“.

După înșiruirea tuturor consilierilor comunali și a specialiștilor care au proiectat și realizat sistemul, se mai putea citi:

„Studiile, proiectele și direcțiunea lucrărilor au fost încredințate inginerului șef William Lindley, având ca locțiitori pe inginerii C. R. Aird și M. Colleano. Octombrie 1913“

(Conform unui articol din cotidianul local, Gazeta de Sud, placa a fost descoperită în februarie 2007 de angajați ai Regiei de Apă în apropierea stației de pompare.)

În perioada 1913-1914, în cea mai mare parte, proiectul Lindley a fost concretizat. În acest fel se încheia cea dintâi lucrare de alimentare cu apă a orașului Craiova dintr-o sursă exterioară teritoriului său.

Ca recunoaștere a meritelor pe care le-a avut în proiectarea și coordonarea lucrărilor, s-a propus decorarea hidrologului W.H. Lindley cu ordinul „Steaua României” în grad de ofițer.

Stația a funcționat timp de 54 de ani până în anul 1976 când datorită incapacității de a procura necesarul de apă pentru cetățenii orașului s-a inaugurat noua stație de pompare din comuna Ișalnița. Astăzi sursele de captare pentru a acoperi necesarul de apă sunt următoarele:

sursa Jiu- Prin stația Ișalnița, cu capacitate reală de 900 l/s, care asigură 42% din necesarul de apă brută.

sursa Izvarna, cu capacitate reală de 700-760 l/s, care asigură 38% din necesarul de apă brută.

sursa Gioroc care asigură 20% din necesarul de apă brută.

Până în zilele noastre, proiectul de la începutul secolului XX rămâne cea mai mare intervenție edilitară din istoria orașului urmele acestuia fiind încă vizibile și având disperată nevoie de ajutor.

2.2.2 VALENȚA DIN PUNCT DE VEDERE AL INSTANȚEI STILISTICE

Pentru a înțelege importanța stilistico-arhitecturală a construcției trebuie sa analizăm o serie de factori și anume:

Trebuie în primul rând să înțelegem contextul istorico-arhitectural în care a avut loc elaborarea proiectului stației de apă.

De asemenea, trebuie să înțelegem importanța arealului cultural în care acesta și-a desfășurat activitatea și nu în ultimul rând, să înțelegem stilul predominant de construire pe teritoriul României la început de secol XX.

William Heerlein Lindley s-a născut în 30.01.1853 în Hamburg, Germania. A urmat cursurile unor școli particulare din Greenwich și Blackhealth iar mai apoi a fost înmatriculat la Universitatea din Londra.

În anul 1870 începe activitatea practică alături de tatăl său, William Lindley (1808-1900) pe șantierul uzinei de apă din Budapesta. În 1879, tatăl său se retrage iar tânărul inginer devine șef al lucrărilor de canalizare din Frankfurt și preia în același timp peste 40 de lucrări edilitare în Germania și în peste 36 de orașe din centrul și estul Europei.

Analizând contextul istorico-arhitectural în care acesta și-a desfășurat activitatea, predominat în Germania, la început de secol XX, observăm o evoluție stilistică in special în regiunile din jurul Marii Baltice a stilului arhitectural “Brick Gothic” (Gotic de cărămidă), stil caracterizat prin lipsa de sculptură caracteristică arhitecturii gotice, utilizarea strict a cărămizii și folosirea de tencuială de var alb.

Un fenomen deosebit de interesant în analiză apare atunci când se observă că deși era un inginer străin, școlit în Marea Britanie iar mai apoi cu experiență de lucru în jurul Mării Baltice unde stilul goticului de cărămidă era în floare, propune un proiect de arhitectură care respectă stilul arhitectural predominant pe teritoriul României la început de secol XX și anume stilul neoromanesc. Astfel, elemente caracteristice ale stilului neoromânesc se pot observa în arhitectura stației de apă prin existența și forma turnului, contravântuirile exterioare care au rolul de a susține cornișa și proporția învelitorii în raport cu construcția asemănătoare arhitecturii caselor tradiționale românești.

Concluzionând reiese că arhitectura stației de apă este un pur neoromânesc cu ușoare influențe ale arhitecturii gotice de cărămidă.

2.2.3 IMPORTANȚA TEHNICII UTILIZATE ÎN PROCESUL ALIMENTĂRII CU APĂ A MUNICIPIULUI CRAIOVA

Un criteriu de analiză important în cadrul lucrării îl reprezintă analiza echipamentelor care au făcut posibilă alimentarea cu apă a localității Craiova.

Stația de pompare a fost proiectată în două moduri, unul bazat pe exploatare cu vapori, cazanele fiind prevăzute cu combustie de petroleu iar altul bazat pe exploatarea cu motor Diesel. În cele din urmă, s-a optat pentru cea de-a doua variantă, avantajul acesteia fiind eficiența crescută în instalare și exploatare și, de asemenea, o cantitate mai mică de combustibil consumat și mai puțin personal.

Astfel, motorul Diesel garantează un consum de petrol de 0,2 până la 0,24 kg/oră/un cal putere efectiv exercitat în axa motorului ceea ce duce nu numai la un consum cu 25-30% mai mic decât în cazul motorului cu vapori și la o rapiditate crescută de instalare și de punere în funcționare a stației.

Cantitatea de apă provenită din sursa Gioroc este de 9000 m.c. pe parcursul a 24 de ore, astfel stația fiind proiectată pentru trei mașini, fiecare fiind dimensionată pentru a putea refula 3000 m.c. la 24 de ore sau 35 litri pe secundă.

Fiecare mașină este prevăzută cu o ventuza de aspirare care aspiră apa din rezervorul de scurgere printr-un tub de 400 mm în diametru și 8 m lungime. Nivelul cel mai ridicat al apei în rezervorul de scurgere este la cota -2 m, cel mai jos la cota -5 m, terenul este la cota -30 cm, pardoseala camerei mașinilor este la cota ±0,00, iar cota subsolului este -2,5 m.

Pompele sunt prevăzute ca pompe “à piston plongeur”* cu efect dublu cu ventile bifurcate circulare și clapete de presiune dispuse pe cutia supapelor.

Pentru actionarea fiecărei pompe s-a prevăzut un motor Diesel care poate produce un maxim de 50 de cai putere și 180 rotații pe minut.

În hala mașinilor există și un pod rulant de o putere de 6000 kg pe o deschidere de 16 metri iar în cea de-a doua jumătate a stației se pot vedea rezervoarele destinate petrolului necesar combustiei, procesul de alimentare cu combustibil fiind realizat automat prin intermediul unor conducte care fac legatura dintre motoarele Diesel și rezervorul principal al stației.

2.2.4 ANALIZA IMPORTANȚEI PROCESULUI DE ADUCȚIUNE A APEI

Pentru a înțelege amploarea proiectului este necesară analiza în continuare rețelei de aducțiune a apei începând de la izvorul Gioroc până la stația de apă Făcăi iar mai apoi înțelegerea importanței proiectului edilitar din interiorul orașului.

Conducta principală care leagă izvorul de stația de apă este realizată din fontă și se întinde pe o distanță de 27.850 m având un diametru de 50 cm. Traseul pe care îl parcurge aceasta este următorul: Giorocu Mare – Bratovoești – Teasc – Secui – Malu Mare – Făcăi. Apa este transportată prin panta naturală, captarea facându-se la cota +102 și ajungând mai departe la rezervoarele stației, la cota +82.

Cantitatea de apă care poate fi oferită de izvorul Gioroc este de cca. 17000 mc la 24 de ore. În urma calculelor, s-a stabilit că orașul nu are nevoie de mai mult de 9000 mc la 24 de ore astfel, diametrul de 50 cm al conductei principale este calculat astfel încât la o pantă de 0,65 mm la metru să limiteze capacitatea izvorului de la 17000 mc la 9000 mc apa având o viteză de curgere de 0,530 m/s.

Conducerea apei către oraș se face prin două conducte cu diametrul de 400mm. Orașul a fost împărțit în doua zone (zona de sus și zona de jos), astfel, prima conductă se îndreaptă către zona de sus și se ramifică mai apoi în conductele I, III și V iar cea de-a doua se ramifica în partea de jos în conductele II și IV.

Suprafața care a trebuit alimentată a fost de 1200 hectare, densitatea populației fiind în zona centrală de 300 locuitori/hectar iar în zona periferică 100 locuitori/hectar.

Ca și în cazul aducțiunii, dimensiunile alese pentru diametrul conductelor care fac legatura dintre stație și oraș sunt calculate astfel încât să permită un transfer de maxim 9000 mc pe zi către două conducte principale de 400 mm.

2.2.5 ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV – INDICI URBANISTICI ȘI DE CONSTRUIRE

Informațiile extrase în cadrul acestui capitol sunt preluate astfel:

În momentul elaborării PUG-ului Craiovei (1997), zona de referință studiată nu se situa în interiorul granițelor orașului. Această zonă, apare în PUG-ul comunei Făcăi iar reglementările extrase sunt preluate din Regulamentul Local de Urbanism al municipiului Craiova.

O mare parte din reglementările găsite în cadrul regulamentului local de urbanism fac trimitere la RGU (Regulamentul General de Urbanism), aprobat în 27 iunie 1996.

Zona funcțională în care se situează terenul studiat este conform PUG Făcăi: „Zona centrală și alte funcțiuni complexe de interes public”.

Conform Cap.I – Art.4 – Sunt permise activități culturale printre care, ca și obiective, putem găsi: Centru Cultural pentru Copii și Muzeul Tehnicii.

Cap III.2 – Art. 11 – Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii – Face referire la RGU anexa nr.4 pct. 4.5.1 care prevede: „Pentru toate categoriile de construcții de cultură se vor asigura accese carosabile separate pentru vizitatori sau spectatori, pentru personal și aprovizionare”. Și 4.5.2 prevede: „Parcajele necesare în interiorul amplasamentului, în cazul în care accesul se realizează direct din străzi de categoria a III-a”.

– Art. 18 – P.O.T maxim = 70%

Anexa nr.4 – pct. 4.12. – „Pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pentru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu”.

Anexa nr.5 – pct. 5.5.1 – „Pentru construcțiile cuprinse în anexa nr.1 la regulament la pct. 1.5.1 și 1.5.2, câte un loc de parcare la 50 mp spațiu de expunere”.

Anexa nr.6 – pct. 6.4 – „Pentru toate categoriile de construcții culturale vor fi prevăzute spații verzi și plantate, spații de joc și de odihnă, în funcție de capacitatea construcției – 10 – 20% din suprafața totală a terenului”.

Pentru spațiile destinate culturii nu este specificată poziționarea în interiorul terenului și este recomandată respectarea retragerilor de pe terenurile alăturate.

Ca și poziționare față de punctele cardinale, pentru spațiile destinate culturii sunt recomandate orientări ale spațiilor de expoziție și de lectură înspre nord. În cazul în care acest lucru nu este posibil trebuie realizate sisteme de fațadă care să nu permită iluminarea directă.

2.2.6 DATE JURIDICE (PROPRIETATE)

Clădirea și terenul aferent aparțin Grupului Școlar de Arte și Meserii “C-tin Brâncuși” și se află în administrarea Consiliului Local, conform Hotărârii Consiliului Local Craiova nr. 147/1999. Terenul are o suprafață de 28.709 mp din care, suprafața construită – 1.547 mp și regim de înălțime “S+P+M”.

BIBLIOGRAFIE

Bâldea M, Criterii de analiză urbană – analiză multicriterială, Timișoara, 2013

Clark J., Adaptive Reuse of Industrial Heritage: Opportunities & Challenges, Heritage Council Victoria, Melbourne, 2013

D’Aniello L., Un esempio di restauro: Chiesa Santa Maria Dell’incoronata, Università degli studi di Napoli “Federico II” , 2018, Napoli

Douet J., Industrial Heritage Re-tooled, The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage (TICCIH), 2012

Douet J., The Water Industry as World Heritage, The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage (TICCIH), 2018

Ianoș I., Dinamica urbana. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Editura Tehnică, București, 2004

Institutul Național al Patrimoniului, STRATEGIA PATRIMONIULUI CULTURAL EUROPEAN PENTRU SECOLUL XXI, Consiliul Europei, 2018

INTERNATIONAL COUNCIL ON MONUMENTS AND SITES (ICOMOS), PRINCIPLES FOR THE ANALYSIS, CONSERVATION AND STRUCTURAL RESTORATION OF ARCHITECTURAL HERITAGE, Victoria Falls, Zimbabwe, 2003

INTERNATIONAL COUNCIL ON MONUMENTS AND SITES (ICOMOS), THE ICOMOS CHARTER FOR THE INTERPRETATION AND PRESENTATION OF CULTURAL HERITAGE SITES, Québec, Canada, 2008

Lindley W.H., RAPORT EXPLICATIV LA STUDIILE ȘI PROIECTUL GENERAL AL ALIMENTĂRII ORAȘULUI CU APA, Tipografia Romana N.I. Macavei, Craiova, 1903

McKenzie S., SOCIAL SUSTAINABILITY: TOWARDS SOME DEFINITIONS, Hawke Research Institute Working Paper Series No 27, Magill, South Australia, 2004

Monitorul Oficial al României, Partea I – Legi, Decrete, Hotărâri și Alte Acte, 2002

Robillard D., PUBLIC SPACE DESIGN IN MUSEUMS, Center for Architecture and Urban Planning Research University of Wisconsin, Milwaukee, 1982

Stratton M., Industrial buildings: Conservation and Regeneration, editura E & FN Spon, London, 2000

Șoșea C., SPATIAL DYNAMICS OF CRAIOVA MUNICIPALITY. TRANSFORMATIONS OF THE CITY’S RELATIONS WITH ITS PERIPHERIES, Analele Universității din Oradea, Oradea, 2013

Surse web:

Archdaily, https://www.archdaily.com/786987/ashton-old-baths-modern-city-architecture-and-urbanism,

30/10/2019

Landezine International Landscape Award, https://landezine-award.com/bethlehem-steelstacks-arts-cultural-campus/, 17/11/2019

Metalocus, https://www.metalocus.es/en/news/reconversion-a-multifunctional-room-a-former-boiler-house-near-prague-atelier-hoffman, 23/11/2019

Monumente Oltenia, http://www.monumenteoltenia.ro/alimentarea-cu-apa-a-orasului-craiova-de-la-inceputuri-pana-in-prezent/, 24.10.2019

Studii de Istoria și Teoria Arhitecturii, https://sita.uauim.ro/5/a/56/, 30.11.2019