Regenerarea culturală și dezvoltarea urbană a Muncipiului Brăila [310903]

Contents

Regenerarea culturală și dezvoltarea urbană a Muncipiului Brăila

Introducere:

[anonimizat] o importanța apreciabilă. În paralel cu aceasta recondiționare a simbolurilor istorice ale orașului trebuie să se conceapă un plan de promovare a acestora cât mai modern pentru a reuși să atragă cât mai multe persoane să descopere istoria orașului.

-descriere a [anonimizat], voi aborda la nivel teoretic diferite tehnici sociologice care vor contribui ulterior la realizarea acestei lucrări.

Pentru a înțelege cât mai în amănunt termenul de metodologie este necesar să pornim de la etimologia acestuia. Cuvântul de ”metodă” provine din grecescul ”methodos” [anonimizat]. [anonimizat], deține numeroase sensuri fiind considerată de unii cercetători ca o noțiune ambiguă.

Conceptul de metodologie este alcătuit din mai multe elemente : metodă, tehnici, procedeu, instrument de investigare. Toate aceste elemente fiind interdependente unul față de celelalt.

[anonimizat]. Chestionarul este o [anonimizat].

[anonimizat]. Termenul din urmă reprezintă totalitatea materialelor cu care se realizează anchetă : [anonimizat], aparatul de fotografiat.

Toate aceste elemente la un loc formează conceptul de metodologie. Etimologic acesta provine din cuvintele grecești ”methodos” și ”logos” care se traduc ca ”sțiința metodelor”.

În următoarea parte a capitolului voi prezenta câteva metode de anchetă cum ar fi: metoda chestionarului și metoda observației.

Metoda chestionarului este una complexă datorită dificultăților de a [anonimizat]. În afara termenului de chestionar mai sunt acceptate de către alți autori ca fiin sinonime și termenii de ”formular”, ”test”, ”inventar”.

” [anonimizat], preferințele, sentimentele, interesele și comportamentele lor în circumstanțe precise“

Chestionare se clasifică după mai multe criterii: conținut, [anonimizat].

Primul criteriu clasifică chestionarele în două tipologii mari: factuale și de opinie. [anonimizat]. La finalul acestor chestionare este recomandat să se afle întrebările de identificare. Chestionarele de opinie se referă a datele care nu pot fi observate (motivații, atitudini) și au scopul de urmării cunoașterea opiniilor. În cazul acestor chestionare se întâlnesc diferite reticențe în răspunderea la întrebări cauate uneori de temele controversate cum ar fi: politica sau relațiile la muncă. Cel mai posibil ca aceste retincețe să mai apară și din cauza capacității reduse a oamenilor de a se exprima verbal, frica de a le fi divulgată identitatea sau nu sunt siguri pe ceea ce simt.

După criteriul cantității chestionarele se clasifică în chestionare speciale și omnibus. Cele speciale sunt centrate pe o singură temă, pun în evidență anumite fenomene și sunt recomandate sa fie utilizate în cadrul presei și a revistelor . Chestionarele omnibus sunt centrate pe mai multe teme, cele mai utilizate în domeniul sociologic, cele mai relevate și ieftine.

Cel de al treilea criteriu, al formulării întrebărilor, le clasifică în chestionare cu întrebări închise și întrebări atât închise cât și deschise. Chestionare cu întrebări închise presupun alegerea răspunsurilor deja fixate în formarea chestionarului, reduc libertatea respondentului de a se exprima, sporesc analiza statistică și identitatea respondentului. Chestionarele cu întrebări deschise permit obținerea unor răspunsuri individualizate și exprimarea liberă a opiniilor.

În cele din urmă, ultimul criteriu al modului de aplicare împarte chestionarele în autoadministarte și administrate de operatori pe teren. Cele autoadministrate sunt chestionarele poștale sau publicate în ziare care presupun înregistrarea datelor de către respondent. Acestea trebuie să fie concepute într-o formă simplă, pe înțelesul tuturor. Chestionarele administrate de operatori pe teren reprezintă tipologia cea mai întâlnită de a culege informații. Acestea implică costuri mai ridicate, dar permit mărirea eșantionului deoarece întrebările pot fi explicate de către operatori persoanelor cu un grad de școlarizare redus.

O altă metodă de anchetă este cea a observației ceea ce înseamnă acțiunea de a examina, a cunoaște un obiect, proces sau de a face constatări sau remarci. Acest proces pune în acțiune atenția, imaginația, inteligența observatorului.

Tipologia acestora este una variată de la un cerccetător la altul cu criterii diferite de clasificare. În lucrarea Méthodes des sciences sociales de Madeleine Grawitz obsevația este clasificată în funcție de două criterii: sistematizarea și cuantificarea.

Cele mai frecvente tipologii de observație sunt cea participativă, structurată și eșantionată. Criteriile care sunt urmărite pentru realizarea acestor metode de observare sunt gradul de structurare, nivelul de implicare al observatorului și timpul alocat cercetării. Această metodă este una compelxă și presupune și urmărirea altor criterii, dar sunt luate în evidență în funcție de obiectivele și scopurile cercetătorului.

Metodele prezentate anterior au fost utilizate și în realizarea acestei lucrări în perioada octombrie-mai. Mai exact metodele utilizate au fost cea a chestionarului și a observației. Ambele metode s-au desfășurat pe teren, prima a presupus chestionarea locatarilor orașului Brăila, iar cea de a doua a presupus o plimbare prin centrul istoric al Brăilei și observând aspectul clădirilor și modul de amenajare al străzilor. Materialele de lucru pentru realizarea cercetării au fost strict și atent stabilite înainte de a le pune în aplicare, fiind luate în considerare criteriile de realizare ale acestora care să ducă la îndeplinirea scopurilor propuse.

Chestionarul, în lucrarea prezentă, a avut rolul de a afla opiinile locatarilor despre administrarea, conservarea și importanța centrului istoric al Brăilei. Întrebările au fost concepute cât mai clar și pe înțelesul tuturor pentru a obține răspunsuri cât mai clare și sincere.

Metoda observației a fost realizată prin completarea unor fișe ce conțineau diferite aspecte, criterii, care trebuiau urmărite în detaliu pe teren. Aceasta a avut rolul de a acorda o atenție mai ridicată anumitor clădiri aflate în diferite grade de conservare și de a conștientiza importanța acestora și eventualele necesități în îmbunătățirea lor.

Rezultate exacte ale acestor metode aplicate vor fi prezentate și explicate fiecare în parte în capitolul aplicativ.

Capitolul 1. Mutații, procese și efecte ale regenerării urbane

1.1 Contextul socio-teritorial al procesului de regenerare urbană

Teritoriile geografice sunt entități geografice deosebit de complexe, dinamice și sensibile la schimbările socio-economice și politice. În cadrul acestora sunt cuprinse atât spațiile rurale cât și cele urbane, fiind supuse schimbărilor sub impulsul globalizării, extinderii urbane și a oportunităților economice. Regenerarea teritoriilor presupune un proces complex care este determinat de factorii menționați anterior.

Transformările socio-economice au fost determinate de crizele economice, dezindustrializarea, restructurări administrative, declin urban și șomaj. Mai exact, procesul de regenerare urbană a pornit de la creșterea numărului de spații urbane aflate în degradare din cauza schimbărilor politice și privatizării.

În trecut, multe construcții care se aflau în grija administrației locale reprezentau un simbol pentru orașul respectiv sau pentru economia locală, dar odată ce acestea au fost date spre vânzare, nu au beneficiat de aceeași prosperitate pe care au avut-o în trecut. Aceste lucruri se datorează unui management ineficient sau ale unei reconversii fără succes, care au dus la falimet și la pierderea interesului proprietarului pentru construcție, lasând-o să se degradeze. Numărul mare al construcțiilor de acest tip se află într-un stadiu de degradare ridicat nu doar din cauza administrațiilor locale, ci și din cauza proprietarilor care nu doresc să coopereze și să participe la programele propuse de regenerare.

Obiectivele pe care le urmărește procesul de regenerare urbană sunt următoarele:

Îmbunătățirea mediului construit vechi sau aflat în ruine, prin reconstruirea lui sau înlocuirea cu noi amenajări

Îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii de transport

Utilizarea eficeintă a spațiilor urbane părăsite

Promovează reabilitarea clădirilor cu o arhitectură specială, cultura și istoria orașului

Stimulează economia orașului prin atragerea turiștilor, crearea locurilor de muncă

1.2 Semnificații și sensuri ale regenerării urbane

Regenerarea urbană include diferite definiții care pun accentul pe diferite aspecte ale acestui concept. Acesta este definit ca o viziune și o acțiune integrată care să conducă la rezolvarea problemelor urbane și care urmărește să determine o îmbunătățire durabilă a condițiilor economice, fizice, sociale și de mediu ale unei zone supuse schimbării.

Regenerarea urbană a evoluat de la o idee destul de simplă de renovare sau reabilitare spre restructurarea și reînoirea economiei urbane pentru a ține pasul cu noile cerințe sociale. Această idee, concept are o vastă arie, pornind de la dorința guvernului de a evolua economic astfel încât să genereze un trai mai bun, fără lipsuri pentru oamenii care trăiesc în acea zonă.

Mai exact, regenerarea urbană pune accentul pe recondiționarea orașului vechi, din trecut astfel încât acesta să nu se degradeze total și să-și piardă valențele prin care acesta s-a făcut remarcat. Ideea se bazează mai mult pe aspectul orașului, facându-l unul atractiv, placăut care să genereze interesul al mai multor persoane în a-l vizita și explora mai mult. Acest concept nu presupune doar ceea ce a fost menționat anterior, ci și recondiționarea și moderniizarea căilor de comunicație astfel încât să ușureze activitatea orașului și să evite alte probleme legate accesbilitatea acestuia.

Pe lângă multitudinea de definiții și explicații a conceptului de regenerare urbană, acesta are câteva obiective bine stabilite:

relația dintre condițiile fizice ale spațiului urban și deprivarea socială,

nevoia de a participa la activității legate de comunitățile zonelor urbane,

atractivitatea legăturii dintre îmbunătățirea socială și progresul economic, limitarea creșterii urbane

Dezvoltarea urbană presupune evoluția economică într-o regiune sau o unitate administrativ-teritorială, care determină o îmbunătățire a nivelului de trai. Aceasta are ca obiectiv prosperitatea economică, bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, pentru sectorul privat.

În ultima vreme, au apărut tot mai frecvent probleme în zonele urbane fiind generate de activitatea economică sau mișcările populației care conduc la nevoi diferite. Problemele rezultate din aceste schimbări nu sunt doar fizice prin abandonarea anumitor terenuri, clădirile abandonate și degradate ci și sociale prin prezența ridicată a somajului și privarea socială. Cercetarea și găsirea unor soluții pentru ameliorarea și dispariția a acestor probleme poartă denumirea de regenerare urbană.

Dicționarul Webster's New World definește termenul de regenerare astfel: ” a provoca o reînnoire, o restaurare sau o reformare”. Mai pe scurt regenerarea urbană presupune o viziune, acțiune care are ca scop îmbunătățirea durabilă a condițiilor economice, fizice și ale mediului ale unei zone care este supusă schimbării, dar și implicarea mai activă a populației în procesul de dezvoltare.

Trebuie remarcat faptul că cei trei termeni prin care dicționarul Webster's New World definește termenul de regenerare sunt diferiți unul de celălalt cu propriul său scop. Reînnoirea urbană urmărește să realizeze în principal schimbări fizice, reabilitarea urbană nu descrie metoda de acțiune și (re)dezvoltarea urbană are o misiune generală și nu are un scop bine definit.

Regenerarea urbană este o oportunitate în rezolvarea unor probleme cum ar fi: lipsa identității unei zone rezidențiale, lipsa totală a spațiilor publice și densitatea urbană mare, ceea ce face imposibilă lărgirea drumurilor, a zonelor verzi creație, plantarea copacilor de-a lungul trotuarelor. Termenul de regenerare urbană este sinonim cu reabilitare urbană sau renovare urbană. Indiferent de modul de exprimare, acest termen se bazează, prin urmare, pe un set de acțiune principii, care vizează dezvoltarea durabilă a orașelor.

Reabilitarea urbană implică revitalizarea zonelor urbane afectate, prin acțiuni precum: reabilitarea zonele istorice, îmbunătățirea condițiilor de trai în cartierele rezidențiale, reamenajarea spațiilor publice(piețe, parcuri, mobilier urban), modernizarea infrastructurii urbane(rețele de apă, gaz, electricitate, infrastructură. Un proiect în scopul regenerării urbane durabile poate fi realizat numai prin cooperarea dintre instituții, universități, urbanisti, asociații de mediu și constructori.

Regenerarea urbană a avut un impact pozitiv asupra zonelor care au pus în aplicare această idee. Zonele care în trecut erau abandonate, degradate sau chiar ruine au devenit zone importante ale anumitor orașe care în prezent sunt dens populate și care participă la economia orașului.

Un alt scop al regenerării urbane este acela de a crea mai multe locuri de muncă locale și prosperitate. Își propune să îmbunătățească atracția generală a unui loc pentru a atrage atât oamenii, cât și mediul de afaceri.

De exemplu în Brazilia, Jan Kudlicka a aplicat câteva strategii care au avut ca prioritate păstrarea spațiului construit, mai de grabă regenerând condițiile existente decât demolarea acestora. Acest fapt a condus la păstrarea identității locale și a istoriei care au format și dezvoltat locul.

Pentru realizarea regenerării urbane este necesar ca populația locală să se implice activ prin investirea banilor pentru a menține mediul fizic, dar și prezența unei abordări active a guvernului care să sprijine ceea ce oamenii fac. Un alt aspect important care trebuie luat în seamă este acela al planificării corespunzătoare al cartierelor, stuctura stradală și activitățile comerciale care să promoveze durabilitatea.

Regenerarea urbană are o perspectivă pozitivă asupra a zonelor abandonate, neoficiale, degradate, văzându-le ca pe niște zone cu poțențial și nu ca unele problemă.

Cultura ar putea să fie folosită ca un instrument eficient de regenerare urbană pentru o politică socială de succes, reînnoirea mediului, coeziunea socială, promovarea sănătății și forța culturală viață. De asemenea, cultura poate fi văzută ca sursă de ameliorare a problemelor urbane.

Strategiile culturale au jucat un rol important atât în dezvoltarea economică, cât și în marketingul locului. De asemenea, viața culturală este importantă pentru guverne să atragă vizitatori, investitori și lucrători specializați prin dezvoltarea mixtă și diversele activități culturale

Strategiile dezvoltate pentru revitalizarea centrelor urbane și a spațiilor deschise ar trebui să răspundă nevoilor și cerințelor aflate în schimbare ale oamenilor. Prin urmare, este necesar să se înțeleagă aceste strategii cum să se utilizeze maxim spațiul pentru masele și grupurile largi și cum să se editeze producția, distribuția și consumul cultural în oraș cu noua interacțiune locală și globală (Lovatt și O "Connor, 1995 ).

Avantajul activităților culturale și sociale au o importanță deosebită în obținerea unui rezultat reușit în competiția dintre orașe și, de asemenea, în crearea imaginii stimulate a orașului (Binay, 2007).

1.3 Dileme și provocări ale regenerării urbane din România și din Uniunea Europeană

Orașele românești, indiferent de mărimea lor, se confruntă în ultimele decenii cu probleme cum ar fi: degradarea spațiului de construcție, calitatea vieții inferioară standardelor uniunii europene, competitivitatea scăzută a orașelor, infrastructura și serviciile urbane nesigure, transportul public ineficient și învechit, pierderea spațiilor verzi, probleme de calitate a mediului.

Toate aceste probleme au condus la necesitatea regenerării orașului pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în cartiere, reamenajarea spațiilor publice și modernizarea infrastructurii urbane, acțiuni care au devenit o prioritate a autorităților publice românești, fiind în același timp obiective ale publicului.

Calitatea locuinței este principalul indicator care determină necesitatea regenerării. Acest aspect acumulează o mare varietate de factori și necesită o abordare integrată, mai degrabă decât una sectorială, ca urmare a creșterii nivelului de organizare și împuternicire a cetățenilor față de mediul lor. Între timp, pe lângă regenerarea urbană, există o trecere generală de la planificarea urbană tradițională la cea integrată. (Primăria Sectorului 2, 2012).

Prin urmare, proiectul integrat de regenerare urbană integrează proiecte economice, sociale și politice, produse de administrația publică. Acest tip de proiect face ca procesul de dezvoltare urbană să fie mai flexibil, fiind încurajată dezbaterea tuturor celor implicați, pentru a corela diferitele aspecte ale dezvoltării urbane. De asemenea, acest tip de proiect se bazează pe o viziune strategică comună asupra dezvoltării și divizării responsabilităților între actorii urbani, prin negocieri, Proiectul Urban fiind un mod de administrare complexă a orașului.

Conceptul de regenerare urbană este soluția de revitalizare a orașelor mari, în timp ce Bucureștiul este soluția de economisire. În capitalul nostru, procesul de regenerare urbană a început în 2009, când a început procesul de reabilitare termică a blocurilor, a continuat modernizarea fațadelor a clădirilor, îmbunătățirea aspectului zonei urbane prin gestionarea spațiilor verzi, parcări, căi de acces la clădiri etc., elemente care contribuie la creșterea calității vieții. Aceasta a fost o premieră pentru România, reprezentând cel mai complex program de regenerare urbană organizat în capitală. (Primăria Sectorului 1, 2011).

În România, mai exact in București, s-a aplicat acest plan de regenerare urbană care urmărea mai multe aspecte precum: modernizarea rețelei educaționale, reabilitarea drumurilor, extinderea rețelei de apă și canalizare municipală, reabilitarea zonelor de recreere, centre sportive, biserici și centre de cultură, dezvoltarea de rețele complexe, magazine, piețe, centre de afaceri.

După cum s-a afirmat de către mai mulți autori problema regenerării urbane durabile este o prioritate a politicilor de dezvoltare în anii următori în toate țările. De exemplu, pentru arhitecții italieni, problemele legate de dezvoltarea orașului sunt și vor constitui principala preocupare în perioada următoare . În Italia, ca în majoritatea țărilor lumii, orașele sunt expuse riscului ca urmare a epuizării energetice și datorită stării precare a fondului de construcții postbelice. În general, programele de regenerare urbană vizează îmbunătățirea efectului urban prin îmbunătățirea calității vieții urbane. Prin aceste programe au fost identificate direcții strategice și au fost create condiții pentru întărirea și amplificarea capitalului social, atragerea de resurse financiare pentru transformarea spațiilor publice și private pentru regenerarea centrelor istorice, a cartierelor de locuințe, a locuințelor private și a peisajului.

Autoritățile, prin acțiunile lor în planul de regenerare urbană, trebuie să asigure îmbunătățirea calității vieții și a securității cetățenilor.

În Italia au fost propuse de către Guvern, Parlament, Consiliul Național al Arhitecților (CNAPPC) și Asociația Națională a Constructorilor (ANCE) , elaborarea unui plan național de

regenerare urbană durabilă, cu obiectivele:

securitatea, întreținerea și regenarea patrimoniului urban public și privat;

reducerea drastică a consumului de energie și de apă de către populație;

evaluarea spațiilor publice, a zonelor verzi și a serviciilor de cartier;

raționalizarea mobilității urbane și generarea deșeurilor;

protecția și revitalizarea centrelor istorice; (Regioni e Ambiente, 2012).

Transformarea orașelor spaniole se caracterizează printr-o formă de abordare integrată a districtului urban regenerabil, prin colaborarea dintre instituțiile publice și participarea și consensul cetățenilor. Diferite zone centrale ale orașului mare și districte de locuit, unele dintre ele foarte afectate, au fost incluse în diverse programe de reabilitare a străzilor, bulevardelor și blocurilor de locuințe, multe dintre ele fiind construite din anii '50 -'60. Unele programe de reabilitare au fost desfășurate pe mai multe etape, printre care se numărau grădini publice și mobilier urban, dar cele mai profunde transformări au fost supuse clădirilor rezidențiale care au fost consolidate atât interioriorul-exterioriorul cât și structura de rezistență.

Transformarea orașelor a fost posibilă prin participarea Ministerului Locuințelor, Consiliului Local și a Primăriei de la Madrid, prin alocarea unor sume mari, în special a celor care au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de locuit, accesibilitatea și durabilitatea caselor, apoi infrastructura și publicul modernizarea spațiilor. Pe de altă parte, lucrările de reabilitare s-au desfășurat în două direcții: pe de o parte îmbunătățirea aspectului spațiului public printr-o regenerare completă a zonei, a mobilerului urban și pe de altă parte asigurarea ajutoarelor publice pentru reabilitarea clădirilor și caselor.

Pe baza a multor studii se poate realiza faptul că toate țările au inițiat numeroase programe de reabilitare urbană atât în ​​capitale cât și în celelalte orașe. Acestea sunt susținute de Uniunea Europeană, prin intermediul fondurilor structurale care pot fi accesate de către țările incluse în UE prin propunerea de diferite programe europene de urbanism.

Finanțarea UE pentru proiectele de regenerare urbană se face din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul Social European. Contribuția Uniunii Europene nu depășește de obicei 50% din valoarea proiectului și este oferită dacă proiectele de regenerare îndeplinesc atât o dezvoltare durabilă cât și încadrarea în planul urban general.

În concluzie, reabilitarea urbană durabilă este un proces absolut necesar și ireversibil, care urmărește: revitalizarea structurii urbane, reabilitarea zonelor de utilitate publică, reabilitarea întregii infrastructuri urbane, , inclusiv reabilitarea energiei totale, a monumentelor și a zonelor istorice, a echipamentelor colective de utilizare și îmbunătățirea mobilității și a transportului urban.

O altă concluzie ar fi aceea că regenerarea urbană durabilă integrată este sinteza unei soluții posibile, prin intermediul căreia urmărește sprijinirea orașelor existente, aplicarea unor strategii îndrăznețe, reconstruirea și regenerarea clădirilor și spațiilor publice, evitarea utilizării terenului, economisirea energiei, îmbunătățirea traficului și eficientizarea generării de deșeuri. Reprezintă un proiect foarte mare, dificil, dar nu imposbil care trebuie luat în seamă cât mai urgent.

1.4 Documente și principii de dezvoltare urbană integrată.

”Carta de la Leipzig pentru orașele urbane durabile” este un document al Statelor Membre care a fost constituit printr-o largă și transparentă participare a părților interesate.

Principiile și stradegiile comune pentru politica de dezvoltare urbană au fost stabilite de către miniștrii Statelor Membre responsabili și sunt următoarele:

să inițieze o dezbatere politică în țările lor despre modalitățile de integrare a principiilor și strategiilor Cartei de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile în cadrul politicilor de dezvoltare de la nivel național, regional și local,

să folosească instrumentul dezvoltării urbane integrate și să utilizeze instrumentele de guvernare adaptate pentru implementarea sa, și, în acest scop, să stabilească cadru necesar la nivel național,

să promoveze o organizare teritorială echilibrată, bazată pe o structura europeană urbană policentrică

Aceștia le recomandă Statelor Membre să folosească mai frecvent abordările integrate in dezvoltarea urbană. Politica de dezvoltare urbană integrată este un proces prin care sunt coordonate aspectele cheie de ordin spațial, sectorial și temporal. Esențială în acest proces este implicarea actorilor economici, a factorilor interesați și a opiniei publice.

Orașele europene trebuie să întocmească planuri de dezvoltare urbană integrată care să aibă următoarele roluri:

– să descrie calitățile și defectele orașelor și cartierelor, bazându-se pe o analiză a situației existente,

– să definească obiective realiste de dezvoltare pentru zona urbană și să dezvolte o viziune coerenta asupra orașului,

– să coordoneze planuri și politici tehnice și sectoriale legate de diversele zone ale orașului și să se asigure că investițiile planificate vor ajuta la promovarea unei dezvoltări echilibrate a orașului și a ariei din jurul acestuia,

– să coordoneze și să concentreze din punctul de vedere al spațiului folosirea fondurilor de către actorii urbani din sectorul public și privat

– să fie coordonate la nivel local și regional și să implice cetățenii și alți parteneri care pot contribui substanțial la modelarea calitativă a viitorului economic, social, cultural și ecologic al fiecărei zone.

În urma realizării acestor programe, ele trebuie să asigure spații urbane de calitate superioară care să atragă dezvoltarea unor afaceri în orașul respectiv sau să sporească numărul de turiști. Arhitectura, infrastructura și planificarea urbană trebuie să se afle într-un echilibru permanent pentru a se realiza peisaje urbane, care să insufle orașului ideea de cultură și mediu de viață ridicat.

Un alt scop urmărit este acela de a se produce schimbări și adaptări eficiente în cadrul infrastructurii. Așezările umane trebuie să fie cât mai organizate, fiind construite după un anumit plan spațial eficient care să permită accesul ușor către oraș. Transportul în comun ar trebui să fie restructurat și adaptat la schimbările mediului astfel încât să se reducă emanațiile de dioxid de carbon care poluează aerul. Aceste schimbări se pot realiza prin achiziționarea unor autovehicule electrice, promovarea mai intensivă a mersului pe bicicletă care să fie susținut prin amenajarea pistelor pentru bicicliști.

În final, acest document conține numeroase strategii, idei de promovare, dezvoltare a educației, a culturii care odată aplicate duc la dezvoltarea durabilă a orașului, la creșterea economică prin crearea mai multor locuri de muncă sau prin atragerea anumitor afaceri în oraș.

1.5. Integrarea activităților turistice în cadrul orașelor

Pentru prezentarea activităților turistice în orașe, mai întâi trebuie să cunoaștem la ce se referă acest lucru, ce urmărește și ce elemente implică pentru a se putea realiza.

Termenul de turism este unul complex care implică o continuă dezvoltare, în plan economic prin numeroasele sale activități, iar în plan psiho-social constituie o modalitate de organizare a timpului liber.

În realizarea sa, acesta cuprinde valorificarea potențialului turistic natural și antropic al unui teritoriu, areal cu scopul de-al îmbogații, proteja, dezvolta astfel încât să satisfacă multiplele motivații umane aflate în continuă schimbare.

Din punct de vedere etimologic acesta are o proveniență multiplă. După majoritatea dicționarelor provine din termenul englezesc ”to tour” care are semnificația de ”a călătorii”. Acesta mai provine și din limba franceză ”tour” cu semnificația de călătorie, plimbare, drumeție în circuit, care la rândul său declină din grecescul ”turnos”, respectiv latinescul ”turnus”, păstrând semnificația de circuit.

Mai exact, turismul presupune acțiunea de a vizita locuri, obiective turistice pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea, cât și staționarea temporară n locurile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber.

Cum am mai spus, turismul prin structura sa complexă are implicații în numeroase domenii și activități cum ar fi cele economice, sociale, culturale, de mediu, iar lista poate continua. Pentru o dezvoltare eficientă a turismului trebuie să existe o sistematizare corespunzătoare a teritoriului, care să urmărească asigurarea cadrului optim de desfășurare a activităților în funcție de caracteristicile arealului astfel încât să existe un echilibru între ele.

Pentru a se verifica capacitatea de suport a activităților turisitce într-un anumit teritoriu se urmăresc următorii indicatori: capacitatea ecologică, fizică, social-receptivă, capacitatea economică și cea psihologică.

Prin urmărirea și analiza acestor indicatori, activitățile turismului se vor desfășura într-un mod eficient și prosper, dar pe lângă acest lucru va avea loc și o dezvoltare durabilă a teritoriului ales.

Acest termen de dezvoltare durabilă în ultimul timp este mai des asociat cu conceptul de turism și presupune un proces prin care să nu distrugă, degradeze sau epuizeze anumite resurse. El implică diferite măsuri prin care să se renunțe la exploatarea resursei respective dacă se regenerează lent(floră, faună, ape) sau prin recondiționarea ei dacă ne referim la resursele antropice (clădiri, monumente).

Explicarea și definirea termenului de turism este una complexă datorită multitudinilor sale de relații cu diferite domenii de activitate și dezvoltării sale continue în conformitate cu nevoile oamenilor.

După întelegerea acestui concept s-a încercat de către mai mulți cercetători din diferite domenii să diferențieze și să clasifice turismul și activitățile sale. De exemplu Poser a clasificat turismul în cinci categorii: de tratament, recree de vară, sporturi de iarnă, recreere la distanță scurtă și turism de tranzit.

Geograful clujean Pompei Cocean în lucrarea sa a reușit să facă o diferențiere clară distringând patru tipuri majore de turism: de recree și agrement, de îngrijire a sănății, cultural și polivalent.

Clasificările tipurilor de turism sunt variate de la un autor la altul, la fel ca și la definirea conceptului de turism, fiecare exprimându-și parerea prin anumite argumente și motivații.

Pentru a se analiza tipurile majore de turism trebuie să se analizeze anumite dimensiuni: spațială, motivațională și dinamică.

Cel mai important criteriu de departajare este cel motivațional fiind cel care generează varietatea formelor și activităților turistice. Viața actuală, modernă în care stresul este din ce în ce mai prezent la locul de muncă și în situațiile de zi cu zi, îi induce individului dorința de a-și satisface anumite nevoi în timpul liber cum ar fi cele de recreere, odihniă, distracție, cunoaștere care reprezintă motivațiile turistice.

Odată cu dezvoltarea intensivă a mediului urban au aparut și efectele negative (poluarea, aglomerația) care îi determină pe indivizi, ocazional, să evadeze către locuri mai liniștite pentru a se reîncărca practicând diferite activități care îi relaxează sau pasionează.

Mai pe scurt, în funcție de principalul motiv al deplasării se pot diferenția diferite tipuri de turism: de recreere și agrement, de sănatate/ balnear, cultural, religios, al sporturilor de iarnă, tehnic și științific, afaceri, vizitele la rude și prieteni, ecoturism.

Cele mai întâlnite tipuri de turism în cadrul orașelor sunt turismul de afaceri, turismul cultural cu subtipurile sale(istoric, muzeal), turismul de agrement și recreere (parcurilor de distracții, a parcurilor de agrement cu scopul relaxării și odihnei), turismul culinar, de cumpărături(shopping), turismul medical.

Turismul cultural este cel mai populat în mediul urban deoarece aici se regăsesc majoritatea monumentelor istorice care au marcat existența istorică a omenirii, a diferitelor obiecte, unelte, dovezi scrise care sunt conservate și colecționate în muzee. De obicei, în orașele mai mari cu un management bun și o economie dezvoltată se regăsesc arhitecturi inedite ale diferitelor etape istorice fiind păstrate majoritatea într-o condiție foarte bună, ceea ce generează un flux turistic foarte mare.

Aceste tipuri de turism au apărut odată cu motivațiile tot mai puternice ale turiștilor față de cultură datorate creșterii nivelului de educație. Majoritatea persoanelor care practică un astfel de tip de turism au studii superioare și venituri peste medie, ceea ce le permite accesul mai ușor către obiectivele turistice.

Touroperatorii și administrațiile orașelor față de care se manifestă un astfel de interes cultural au început să creeze mai multe oferte prin care să satisfacă dorințele cererii pieței turistice. Aceste schimbări s-au produs prin investire banilor, accesați fie din bugetul local, fie din fondurile externe, în diferite proiecte și programe de dezvoltare ale orașului respectiv.

Aceste programe de dezvoltare au următoarele scopuri: îmbunătățirea căilor de comunicație pentru a face accesul cât mai ușor către oraș și în interiorul acestuia, crearea a mai multor structuri de primire în conformitate cu cerințele turiștilor și cu capacitatea de susținere a mediului. Prin efectuarea acestor schimbări se vor crea mai multe locuri de muncă pentru populația locală, dar va duce și la o creștere a economiei.

Pe lângă elementele de bază, menționate anterior, pentru practicarea activităților de turistice, orașelor ar trebui să dețină diferite centre comerciale, parcuri pentru relaxare, structuri de agrement și centre de conferinte care să le ofere turiștilor o alternantivă de petrecere a timpului liber și de practicare a altor forme de turism față de cele pentru care au venit.

Metodele prin care se promovează cultura și se încearcă atragerea a cât mai multor turiști sunt variate: Capitala Europeană a Culturii, Noaptea Europeană a Muzeelor.

Capitala Culturala Europeană a Culturii este un titlu onorific conferit de Parlamentul European unui oraș sau mai multora pentru un an.

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte.

Evident și celelalte tipuri de turism sunt promovate prin diverse festivaluri și evenimente atât la nivel local cât și național.

O altă formă de turism intens practicată în mediul urban este turismul de afaceri. Aceasta presupune o deplasare a persoanelor care călătoresc în diferite scopuri, ce sunt legate de job-ul lor. Ea se realizează de obicei în orașele mari, deoarece cerințele persoanelor care practică aceasta formă de turism se află la un standard ridicat cum ar fi : structuri de cazare de 4 stele, căi de comunicație eficiente care să le scurteze timpul de deplasare, centre și săli de conferință.

Orașele în care se practică o astfel de formă de turism beneficiază de un avantaj destul de promițător, cum ar fi că pe lângă veniturile încasate pentru cazare și închirierea sălilor de conferință, în timpul liber aceștia practică și alte forme de turism precum cel istoric, muzeal, lucru care îi aduce economiei un plus.

Turismul este un domeniu vast care îi oferă posibilitatea să fie integrat, practicat aproape sub orice formă în orașe. Important este faptul ca acesta să fie coordonat corespunzător astfel încât să fie eficient, profitabil, durabil și să existe o balanța continuă între mediu și societate astfel încât să nu se degradeze.

Capitolul 2. Particularități teritoriale și urbane ale Municipiului Brăila

2.1. Istoria urbană a orașului Brăila

Existența paleolitică a orașului Brăila nu a fost dovedită de către cercetători, dar aceștia cred că este posibilă ipoteza deoarece existau încă de atunci condiții optime pentru supraviețuire cum ar fi: pământ fertil pentru cultivat, apă, pește și locuri de adăpost.

Așezările umane din perioada neolitică au fost dovedite prin efectuarea unor săpături arheologice de către Muzeul de Istorie local. În zona actuală a orașului, Brăilița, s-au descoperit numeroase urme de civilizație și mii de obiecte întregi cum ar fi vase cu diferite ornamente și vopsite intr-o culoare albicioasă. Se presupune că ar fi fost o așezare însemnată cu o suprafață și un număr de locuitori mare, având o continuitate de viață timp de peste cinci mii de ani.

Transformarea Brăilei din sat în târg sau oraș se consideră că a avut loc înainte de formarea Țării Românești. Acest fapt este susținut de o mărturie istorică care prezintă viața economică și schimbul de mărfuri în această regiune, mai exact în Cronica lui Nestor.

Numele orașului este românesc și vine de la numele de persoană Brăilă, la fel ca și Chitila care provine de la românescul Chitilă. Numele de Brăilă este atestat în mai multe documente, cum ar fi pe o hartă a moșiei Drăgănești. Nicolae Iorga a susținut faptul că numele orașului ar putea veni de la un bătrân pescar cu numele de Brăilă, cel care ar fi întemeiat un mic sat aici în secolul al XIII-lea.

Brăila, odată cu întemeierea Țării Românești, cunoaște o perioadă de înflorire prin intensificarea schimburilor, creșterea numărului de târguri datorită reuniunii întregului teritoriu dintre Carpați și Dunăre ca o singură formațiune politică.

Istoria Brăilei este una complexă, trecând prin diferie perioade și domnii. Orașul Brăila este cedat otomanilor în anul 1539, unde acesția au pus bazele unei cetăți puternice în jurul căreia orașul s-a dezvoltat ca atare. Turcii nu i-au schimbat numele în întregime așa cum se întâmpla cu majoritatea regiunilor pe care le stăpâneau, ci i-au adăugat prefixul ”i” devenind Ibrail.

În anul 1595, Mihai Viteazul, domnul Țării Românești și primul unificator al celor trei provincii româneși cucerește orașul și readuce portul Brăilei la țara mamă. După moartea domnitorului unificator, Brăila a funcționat ca raia sub suveranitate turcească până în anul 1828, când rușii reusesc să-i alunge pe turci. În perioadele următoare Brăila a suferit multe bătălii pentru ca otomanii să fie alungați de pe acest teritoriu Dunărean.

În perioadele următoare, orașul Brăila, a trecut prin diferite etape în care acesta s-a dezvoltat și modernizat cum ar fi: pavarea și organizarea stăzilor, iluminarea cu felinare, crearea unei grădini publice și construirea de piețe și târguri. Buna administrare a orașului se observa și în plan econmic prin importanța portului unde numărul corăbiilor cu mărfuri crescuse considerabil de la 111 corăbii în anul 1831 la 385 corăbii în 1833. Odată cu creștere economică a orașului numărul locuitorilor a crescut considerabil și a generat construirea a mai multor școli deaoarece erau neîncăpătoare.

După ce România și-a câștigat independența, întreagă țară trece într-o nouă epocă unde apar noi activități îm plan economic, cultural, apar partidele politice. Odată cu aceatsă perioadă în data de 23 august 1881 prin Decretul regal semnat de regele Carol I apare prima instituție culturală în oraș, cum ar fi Muzeul Brăila.

Revoluția industrială și-a făcut simțită prezența în Brăila destul de repede. În 1906 s-a construit prima fabrică de celuloză, materia primă fiind stuful. Conform datelor din Enciclopedia României, în anul 1935, la Brăila funcționau următoarele intreprinderi: 15 mori de cereale, un șantier de materiale pentru drumuri de fier, o fabrică de sârmă și cuie, o fabrică de cherestea, o fabrică de ciment, 3 cooperative diverse de producție.

Câteva din industriile practicate în Brăila aduceau un aport atât economiei orașului cât și a țării. Fabrica de ciment redenumită în perioada comunistă ”Stânca” era renumită și singura din România care fabrica cimentul după rețeta englezească din Portland. Centrul acestei firmei mamă era la București, dar au hotărât ca fabrica să fie constuită în Brăila datorită accesului către portul orașului.

O altă industrie importantă era aceea de construcție a excavatoarelor ”Promex”. În anul 1989 lucrau aproximativ 13 000 de brăileni și într-un an construiau 1 200 de excavatoare care erau date către export.

Brăila a avut o importanță mare și în domeniu industriilor, generând locuri de muncă și atragând cât mai mulți locuitori. De la 95 514 locuitori în anul 1948, numărul acesta a crescut la 140 390 în 1967. Odată cu această creștere și numărul locuințelor a crescut, construindu-se atât apartamente în blocurile situate de-a lungul piețelor și al principalelor artere de comunicație cât și case individuale în cartierele periferice.

În următoarea parte mă voi axa pe un areal mai restrâns cum ar fi Centrul Istoric al Brăilei. Acesta se întinde pe 100 de hectare și reprezintă ”inima orașului” prin poveștile și istoria clădirilor și monumentelor. Printre monumentele istorice de arhitectură reprezentative din Centrul Istoric se află bisericile "Sfinții Mihail și Gavril" și "Buna Vestire", Teatrul "Maria Filotti", casele memoriale "Perpessicius", "Panait Istrati", "Petre Stefanescu Goanga", Centrul Cultural "Nicăpetre", Muzeul Brailei, Grădina Mare, strada "Mihai Eminescu".

Piața Traian datează de la începutul secolului al XVIII-lea, fiind trasată în

planurile lui Riniev și Berroczyn ca piață publică. Aceasta are o formă de pătrat cu colțuri rotunjite de unde pornesc principalele străzi ale vechiului oraș cum ar fi : Calea Galați, Calea Călărașilor, Mihai Eminescu și Împăratul Traian, fiindu-le adăugate alte străzi secundare.

Piața Traian, în decursul timpul, a purtat diferite nume: Piața ”Sfinții Mihail și Gavril”, Piața Rally sau Piața Dumitru Ionescu, Piața V.I. Lenin iar din 1990 Piața Traian. . Aceasta datează din anul 1833, iar dupa anul 1840 a fost pavată cu piatră cubică devenind punctul de maximă importanță pentru toate evenimentele orașului. Ideea de a fi construită piață a pornit odată cu eliberarea orașului de sub dominația otomană și organizarea unui nou plan al orașului.

În centrul acesteia se află Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril', fiind singurul lăcaș ortodox din România care provine dintr-o geamie, din vremea stăpânirii otomane. În trecut aceasta reprezenta o construcție care era destinată special cultului musulman. Aceasta a fost printre singurele construcții religioase de origine otomană, care nu a fost dărâmată de către rușii care au ocupat Brăila. Construcția actuală care găzduiește biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gravril”, încă păstrează elemente orientale, și este una din puținele biserici din țară care nu are turle.

În imediata apropiere față de biserică, se află un alt monument simbolic al orașului, acesta fiind Ceasul Public care a fost realizat în 1909, de Carol Sakar din Praga. Acesta este o piesă în stil baroc cu caracter decorativ, fiind considerat o piesă de mobilier urbană rară, deoarece în acea perioadă erau preferate orologiile din turnurile bisericilor sau construcțiilor administrative. Orologiul are peste 11,5 metri înățtime și este format din patru cadrane susținute de o carcasă metalică imitând un ceas de interior. Ceasul monumental a fost reconditionat de trei ori, in 1968, in 1993 si in 2011.

Grupul statuar Traian este aplasat tot în Piața Traian, aflându-se chiar în spatele Ceasului Public. Acesta a apărut în septembrie 1902, în timpul vizitei unui grup de studenți italieni, membri ai Federației Internaționale a Studenților Corda Frates. Fondurile pentru realizarea statuii au fost adunate de un comitet al profesorilor de la Liceul "Nicolae Bălcescu". Schița acestui grup statuar a fost făcută de către arhitectul Ion D. Trajanescu. Grupul statuar este alcătuit din bustul lui Traian, la baza acestuia aflându-se două personaje secundare: un bătrân și un copil. În cadrul acestuia, pe soclu se aglă trei basoreliefuri pe care sunt reprezentate: lupoaica alăptându-i pe Romulus și Remus, o secnă din războaiele daco-romane și columna lui Traian.

În parcul aferent Pieței Traian se găsesc arbori declarați monumente ale naturii, precum magnolia originară din China, pinul alb din Spania și merișorul originar din ținuturile mediteraneene. De jur împrejurul Pieței Traian se află mai multe clădiri monument, care adăpostesc obiective importante din Centrul Istoric, cum ar fi Muzeul Brăilei, Teatrul "Maria Filotti" și Hotelul "Traian".

Construcția în care astăzi este găzduit Muzeul Brăilei a fost construită în 1830, iar în acea vreme a funcționat sub numele de ”Cazinoul Armelin”. Acesta ” era locul de întâlnire a personalităților locale, aici funcționând cluburile unor formațiuni politice și având loc banchetele oficiale. Aici s-au sărbătorit aniversarea zilei Domnului Țării Românești Barbu Știrbei (1854) și primul 24 Ianuarie ca zi națională (1862).” Ulterior acesta a funcționat ca ”Hotelul Francez” și în final ca Muzeul de Istorie al Brăilei.

Pe strada Mihai Eminescu se află o altă clădire cu importanță culturală, aceasta fiind Teatrul ”Maria Filotti” cu o tradiție de peste 150 de ani dintre care 50 de ani cu o activitate continuă.

Peste drum de Piața Traian se află Hotelul "Traian", realizat in 1972, construcție care reprezintă cea mai înaltă clădire din oraș și dispune de 110 camere, cu un total de 220 locuri. Pe Calea Galați, la câțiva metri de Hotelul "Traian" se află Biserica Greacă "Buna Vestire" din Brăila, recunoscută în toată lumea pentru izvorul făcător de minuni care se află sub Sfântul Altar și care se deschide o dată pe an, de sarbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Un alt obiectiv important al Centrlui Istoric al Brăilei este Grădina Mare care

se întinde pe o suprafață de 66 000 m2. A fost amenajată în 1833 și prima denumire a fost aceea de Gradina Belvedere, datorită privelițtii cu care își încântă ochii vizitatorului spre Dunăre. În 1864, i s-a schimbat denumirea în Parcul Alexandru Ioan Cuza, tot atunci amenajându-se și foișorul, un loc permanent, în care o fanfară cântă săptămânal aici. În 1929 sunt construite chioșcul cu muzică si Cazinoul. La intrarea în Gradina Mare se află ceasul floral, unic în țară, în fața căruia se gasește o fântână arteziană, care datează din 1914. Aici se află Castelul de Apă, fiind o construcție impunătoare construită în 1912, care alimenta cu apă o bună parte din oraș. Mai târziu acesta a fost amenajat un bar rotitor și o cofetărie de unde se putea admira panorama Brăilei.

Ca urmare a acestor obiective, Centrul Istoric al Brailei este declarat monument istoric de categoria A, respectiv cu valoare națională. În prezent, este declarată monument istoric zona cuprinsă între bulevardul Al.I. Cuza și Dunăre, zona care înglobează mai multe străzi. Centrul Istoric al Brailei a trecut, de curând, printr-un amplu proces de reabilitare.

2.2. Caracteristicile teritoriale ale orașului Brăila

Orașul Brăila a avut un parcurs spectaculos în dezvoltarea sa urbană, fiin supusă unor presiuni economice încă din cele mai vechi timpuri, având în același timp un rol strategic de apărare.

Brăila în prezent are o structură structura radial-concentrică a străzilor, dar până ca aceasta să ajungă așa, orașul a trecut prin multe schimbări.

La sfârșitul secolului XIV și începutul secolului XV, Brăila a devenit un centru comercial și meșteșugăresc. După cucerirea otomană din anul 1538 aceasta a devenit o raia, adică o cetate administrată și ocupată de administrația militară turcească.

Ca o primă descriere a cetății Brăila este facută în anul 1774, de către Franz Joseph Sulzer, căpitan al armatei austriece. Acesta o descria ca fiind o cetate puternică, cu un castel cu mici turnui care pe deoparte era aparată de un braț al Dunării, iar pe de alta de un mic fort de apărare cu formă poligonală care era de neînvins. Brăila era a patra cetate pe care o dețineau turcii în Țara Românească. Un alt călător german pe Dunăre afirma că orașul Brăila era destul de întins, foarte sărac însă era compus numai din bordee și că pe alocuri se observau 3-4 minare si câteva turnuri de cetate. Minaretele reprezentau turnuri înalte care erau anexate unei moschei.

Figura 1: Planul cetății Brăila 1789 întocmit de Johann von Vermatti

Sursă: Munteanu, I., Stardele Brăilei, Editura EX Libris, 2005, pag. 288

Conform planului întocmit de capitanul de Stat major Johann von Vermatti, orașul cetate confirma la 1788-1789, informațiile anterioare. Cetatea a fost ridicata în nord-estul așezării, în anul 1540. În mijlocul ei, fiind înconjurată de un zid cu traseu patrulater, prevăzut la colțuri cu câte un bastion de formă circulară unde se aflau magazia cu pulbere, magaziile cu provizii, cazarmile ienicerilor, moscheia și trei fântâni. Al doilea zid care încojura cetatea avea același plan, dar cu bastioane triunghiulare la colțuri, prevazută cu un șanț care avea în fața intrarii o punte mobilă cu scopul de apărare a locuințelor ofițerilor. Urmatoarea întăritură era formată la rândul ei dintr-un șanț cu un gard de nuiele, care forma în plan un pentagon, cu bastion pentagonal sau circular, la fiecare colț.

A patra întăritură formată tot dintr-un șanț cu parapet de pamânt, sprijinit pe gardul de nuiele și pari, pornea chiar din malul Dunării, înconjurând cetatea cu un traseu neregulat și era prevazută cu două porți: Poarta Pandurului și Poarta Apei. Când rușii au ocupat Brăila, în 1772 aceștia au prelungit fortificația pâna în apa fluviului, deschizând a treia poartă, Poarta Galaților. A cincea întăritură era formată la fel ca și cea anterioară, având șapte bastioane rotunde care au fost ridicate pentru a proteja locuințele orășenilor.

Cum am menționat mai devreme pe latura exterioară a cetății existau trei porți: Poarta Pandurului(spre Câmpia Munteniei), Poarta Mare (spre Buzău) și Poarta Mică sau Măxineni(spre Focșani).

Partea vestică reprezenta o zonă fără pericol ceea ce a determinat o dezvoltare intensă a locuințelor. Populația la acea vreme era estima la 25-30 000 locuitori, iar numărul clădirilor la 2580.

Figura 2: Planul orașului Brăila întocmit în 1820

Sursa: https://brailaveche.files.wordpress.com/2011/06/braila-1820.jpg

După Memoriile Mareșalului von Moltke, în anul 1828, Brăila, era cea mai puternică cetate de la Dunărea de Jos, iar garnizoana ei era formată din 8.000 de soldati. După cum se poate vedea în figura 2, străzile aveau o structură neregulată și întortocheată, iar casele erau clădite din pamânt, vălătuci și acoperite cu frunzare și trestie. Cetatea nu avea fortificații exterioare, iar în timpul atacurilor turcii se refugiuau în spatele zidurilor cetății și își făceau adăposturi subterane din lemn.

În ciuda celor 290 ani de stapânire turcească (1538 – 1829), Brăila și-a păstrat caracterul românesc, sub raport etnic și economic. Acesta a constituit nucleul în jurul căruia s-au așezat țărani români veniți din satele raialei, români din județele limitrofe și din Transilvania, negustori din Brașov și Săcele.

În 1810, în timpul dominației ruse, majoritatea fortificațiilor au fost distruse de o explozie. Imediat după ocuparea cetății Brăila, în 1828, rușii au hotărât să o darâme în totalitate în termen de 40 de zile.

În urma acestui eveniment a avut loc procesul de modernizare a fostei cetăți turcești în anul 1830. La ordinul generalului Kiselev, după un regulament special, s-a format sfatul orășenesc, s-a constituit comitetul pentru înfrumusețarea orasului și a fost ridicat planul orasului. Planul Riniev, datat 10 mai 1830, este primul plan al Brăilei care prezintă într-o formă definitivă perimetrul orașului, stabilit pe traseul ultimei întărituri a cetătii ridicată de turci la 1821. Include în planul stradal drumurile și ulițele existente pe care le geometrizează, deschide străzi noi, dintre care una va face legatura dintre port și oraș. Precizează locul instituțiilor principale din oraș, configurează spațiile urbane, indică zona rezervată noului port.

Figura 3: Planul orașului Brăila întocmit în 1830

Sursa: https://brailaveche.wordpress.com/2011/06/02/urbanismul-braila-veche-episodul-i/

După cum se poate observa în figura 3, orașul avea un aspect de așezare rurală cu locuițe risipite, fiind ocolite de ulițe care duceau la drumurie mai importante cum ar fi: al Silistrei, al Bucureștilor și al Iașilor. Sursele documentare atestau că în 1828 existau șase lăcașuri musulmane de rugăciune, iar după explozia și dărâmarea cetății ar mai fi rezistat doar două. Primul lăcaș a fost rezervat militarilor, iar în 1831 a fost reamenajat ca reședință a poliției. Al doilea lăcaș a fost construit în anul 1700, care și acesta în anul 1831 a fost reamenajat ca biserică ortodoxă, cu hramul Sf. Arhangeli Mihail și Gavril, și fiind până în prezent păstrate unele elemente orientale.

Experiențele modernizării fostei cetăți turcești a reprezentat un model și pentru organizarea celorlalte orașe. Bugetele care au fost atrase în economia orașului au dus la îmbunătățirea condițiilor de locuire a orașului prin pavarea străzilor în 1833, instalarea felinarelor în 1832.

Schimburile comerciale intense au atras, încă din primii ani după eliberare, un număr mare de populație formată din țărani, din satele raialei și din județele limitrofe, transilvăneni, locuitorii din teritoriile balcanice și din Dobrogea, ramase sub dominație otomană, ruși lipoveni de credință veche care se stabilesc în apropierea Brăilei, întemeind o nouă așezare, satul Pisc. Pentru a se popula orașul s-a hotarât ca locul fostei cetăți și terenurile virane să fie parcelate si vândute numai acelora care au mijloace să construiască.

Figura 4: Planul orașului Brăila întocmit în 1834 de către capitanul Berroczyn

Sursa: Munteanu, I., Stradele Brăilei, Editura EX Libris, Brăila, 2005

În figura 4 este prezentat al doilea plan al orașului Brăila din 1834, întocmit la ordinul generalului Kiselev de către căpitanul baron Borrosczyn. Acesta a preluat sugetiile conținute în planul Riniev fiindu-i aduse câteva îmbunătățiri: legarea orașului de port prin prelungirea spre est a drumului dinspre București, transformat în axă urbanistică a orașului, îmbunatățirea planului stradal și evidentierea spatiilor urbane, configurarea centrului orasului în jurul unui spațiu public, cazarma, școala, parcelarea unei suprafețe de teren în afara orașului.

Intervenția de modernizaree s-a realizat în conformitate cu configurația existentă a localității, integrând-o în compoziția noului plan: conturul orașului modern se suprapune limitei cetății turcești, intrarea și ieșirea din localitate se face prin aceleași locuri, îndreptarea străzilor s-a făcut astfel încât să afecteze un număr cât mai mic de proprietari. Alinierea clădirilor pe noul traseu al străzilor, ordonarea lor după plan a însemnat darâmarea totală sau parțială a multor case, pravăli, bordee.

Planul din 1856 a arhitectului Kuchnowski, este primul care conține denumirea tuturor străzilor și al celor trei bariere: Silistrei, Bucuresci (fosta Kiseleff), Galați (fosta Iasului), aflate la intersecția străzilor. Pentru a ușura circulația orăsenilor aflați în noile mahalale s-au deschis alte două bariere: Sf. Gheorghe (1860) și Sf. Constantin (1861).

Suprafața orașului era oficial, împărțită în patru sectoare, numite culori (Figura 6), “vapseli”: galbenă, verde, roșie, albastră, dar se pastra și împartirea în mahalale: mahalaua armenească, mahalaua Bisericii Vechi, mahalaua Belvederului.

Simetria a fost principala regulă în realizarea planului prestabilit, aflat la originea extinderii orașului, iar piața a format nucleul noilor structuri urbane. În jurul zonei vechi a orașului, piețele sunt centre polarizante pentru activități religioase sau economice.

Compoziția simetrică și dispunerea radiar-concentrică a străzilor au avut ca efect împlinirea celor două cerințe majore ale urbanismului: confortul maxim al circulatiei în interiorul orașului și comunicarea rapidă cu exteriorul.

În următoarii ani nu mai au loc schimbări majore în geometria planului orașului, acest lucru fiind vizibil în figurile 5,6 și 7. Acesta cu timpul se extinde treptat respectând principiul creșterii progresive.

Orașul Brăila este unul special datorită planului său nemaintâlnit prin forma de evantai, defăcut aproape în întregime.

Figura 7: Plan urbanistic zonal

Sursa: http://www.primariabraila.ro:7200/Continut%20site/PUG.aspx

2.3. Transformări ale spațiilor industriale și rezidențiale după anul 1990 în orașul Brăila

În Brăila industria a reprezentat o forță în economia orașului având numeroase fabrici: chimică, prelucrarea a lemnului, de tablă și țiglă și constructoare de excavatoare.

Fabrica care pentru o perioadă de timp a reprezentat un brand pentru Brăila a fost cea de construcție a excavatoarelor ”Promex” sau ”Progresul”. În perioada comunistă aici erau angajați aproximativ 13 000 de angajați și construiau 1 200 de excavatoare pe an. În 1990 , după schimbarea regimului, s-a atins un vârf al exportului vânzându-se în Rusia 1 200 de excavatoare, iar către occident vânzându-se utilaje de metalurgie în valoare de 80 de milionae de mărci germane. După performanța din 1990 a uzinei, în loc ca angajații aceștia să fie felicitați s-au întâmplat lucruri contrare. Constantin Cibu, directorul uzinei, a fost concediat de către o comisie venită de la București. După concedierea acestuia uzina a mers din ce în ce mai prost intrând în faliment.

Un alt obiectiv economic masiv al Brăilei a fost Combinatul chimic care producea celuloză, hârtie și fibră. Combinatul oferea numeroase locuri de muncă și se investeau încontinuu noi capacități de producție. Dupa 1997 s-a confirmat falimentul combinatului datorită unor persoane care au privatizat întreprinderea, iar scopul lor nu a fost acela ca din vremea comunismului să producă cât mai ult ci să vândă utilajele la fier vechi.

Fabrica de Prelucare a Lemnului din Brăila a avut și ea un apoort în economia orașului prin fabricrea de placaje aglomerate de lemn(PAL), mobilier masiv care era apreciat în export și chibrituri. După Revoluție, aceasta a intrat în faliment, iar la mijlocul anilor `90 fiind privatizată, dar managementul patronilor noi a fost unul dezastruos. Aceștia se apărau spunând că acestă fabrică nu mai este rentabilă și dădeau vina pe chibriturile care erau vândute cu un preț foarte mic pentru turci. Se cunoaștea că în trecut fabrica se baza pe producția de PAL și mobilă și mai puțin pe chibrite deoarece nu excelau în acest domeniu.

2.4. Dimensiuni și caracteristici ale procesului de regenerare în orașul Brăila

Orașul Brăila merită a fi vizitat deoarece este frumos prin prezența clădirilor istorice care transmit poveștile trecutului înfloritor. Scriitorul Fănuș Neagu descria atât de plastic orașul ”Brăila este așezată la Asfințit de Europa și la Răsărit de Asia”.

Zona istorică a orașului reprezintă inima și povestea acestuia. Aici se află cea mai mare concetrații de imobile a căror construcție datează din perioada înfloritoare a orașului. Clădirile cu un etaj prezintă pe fațade anumite picturi și decorații care prezentau starea materială a prorpietarilor. Acestea au fost construite de către arhitecți în diferite stliluri: neoclasic, baroc, eclectic, nerbrâncovenesc.

Odată cu încântarea vizuală pe care o vor oferi anumite clădiri, altele vor aduce dezamăgire, tristețe deoarece tind a fi uitate și lasate în trecut, iar acest lucru duce la degradarea și dispariția lor.

Un exemplu pentru această situație negativă este Hotelul Bristol situat pe strada Regală, actuala Mihai Eminescu. A fost construit de negustorul H. Hirschhorn în anul 1892. Principala dorință a proprietarului a fost aceea să construiască o casă de modă, dar pe parcurs acesta a schimbat planul. Clădirea s-a fisurat imediat după terminarea construirii din cauza fundațiilor care nu aveau o lărgime suficientă. Fațada ei a fost dărâmată și construită una nouă în stil eclectic de factură academică, bogat ornamentată, dovedind prosperitatea proprietarului. Multă vreme a fost emblema orașului fiind prezentă pe numeroase cărți poștale Proprietarul a donat clădirea bisercii catolice care a fost redenumită ”Pescăruș”, apoi fiind vândută în 1900. Astăzi a ajuns în stadiul cel mai grav de degradare căzând ocazional cărămizi din el. Clădirea nu este pazită, iar acest lucru a generat și vandalizarea lui de diferiți oameni prin spargerea geamurilor și a lemăriilor smulse. Principala vină a acestui stadiu nu este doar a autorităților ci și a actualilor proprietari care resping orice cooperare.

Un alt edificiu care în trecut era foarte popular și unic era Castelul de Apă din Grădina Mare. Acesta a fost construit în anul 1912 cu o înălțime de 32 m, iar în prima parte a servit ca rezorv de apă pentru majoritatea orașului. Ulterior a fost renovat și s-a transformat într-un restaurant rotativ care în prezent nu mai funcționează. În trecut, reprezenta un loc special în care brăilenii se relaxau în momentele libere și se bucurau de priveliște pe care o oferea restaurantul care se rotea ușor. În prezent, se află printre obiectivele autorităților și este inclus în diferite proiecte de finanțare și reabilitare pentru a fi readus la viață.

Cum am spus că pe lângă aceste exemple care oferă orașului o notă sumbră, există numeroase exemple care au fost ținute în viață prin reabilitarea lor și continuarea activității de bază sau practicarea altora ceea ce îi conferă o imagine caldă și plăcută.

Hotelul Spelndid este un exemplu pentru aceste situații. Avea două niveluri cu decorția concentrată la etaj în jurul ferestrelor cu ancadramente simple și balcon din fier forjat în centrul fațadei sudice. În 1899 hotelul a fost făcut după planul arhitectului Dufour prin supraînălțarea sa cu un nivel și refacerea fațadelor. În 1907 hotelul a fost preluat de o firmă care a introdus iluminatul electric, l-a remobilat și l-a redeschis. Acesta și-a păstrat până în prezent denumirea de Hotel Splendid, astăzi clădirea renovată fiind ocupată de sediul băncii BRD.

O altă emblemă a orașului Brăila este Teatrul Maria Filotti, care recent a fost supus unei reabilitări cu fonduri europene. Pentru început, schimbările au fost la nivelul fațadei oferindu-i clădirii un aspect plăcut și cald. Noaptea, arhitectura construcției este pusă în evidență de sistemele de iluminare care au fost montane astfel încât să poată fi admirată în orice moment al zilei. După finalizarea reabilitărilor exterioare au urmate și cele interioare, care au reușit să readucă la viață istoria teatrului și atmosfera sfârșitului secolului XIX.

Prin urmare, orașul deține o varietate de edificii care sunt puse mai mult sau mai puțin în valoare, dar printr-un management bun al coducerii orașului și a unor proiecte bine întemeiate Brăila își poate recăpăta imaginea de odinioară.

Capitolul 3. Activități aplicative asupra centrului istoric al Muncipiului Brăila

Acest capitol cuprinde rezultate prelucrate și explicate în urma chestionării a 110 locuitori ai orașului Brăila și fișele de observații care cuprind opiniile mele despre aspectul actual al centrului istoric, fiind susținute de pozele efectuate pe teren.

3.1. Studiu observațional – Strada Mihai Eminescu

Strada Mihai Eminescu a cunoscut numeroase schimbări de la apariția sa până în prezent. Aceasta stradă a purtat, în decursul anilor, numeroase nume: Strada București, Calea Regală, Republicii și Mihai Eminescu.

Pe lângă schimbările frecvente ale denumirii, aceasta a suferit numeroase schimbări administrative și de organizare ale străzii. În continuare pentru a efectua o analiză cât mai concretă asupra aspectului străzii voi face o comparație între trecut și prezent.

În perioada anilor 1881-1939, Strada Mihai Eminescu avea cu totul o altă organizare față de cea prezentă. Înainte aceasta era strabătută de o linie de tramvai și reprezenta o axă comercială intensă pentru acele vremuri (Foto 1). În prezent, tramvaiul nu mai străbate întreaga stradă, iar acest lucru a făcut ca această zonă să nu mai fie una dintre preferințele locuitorilor pentru promenadă.

La prima vedere, putem spune că Strada Mihai Eminescu, după schimbările suferinte, încă își păstrează destul de bine trăsăturile specifice cu care aceasta a cunoscut o perioadă de glorie. Prin aceste trăsături mă refer la cele legate de stilul arhitectural al clădirilor care a fost păstrat în mare măsură. Pe lângă încărcătură istorică și culturală pe care această stradă o deține, a reușit să-și mențină și funcția sa de axă comercială. Pe de o parte și alta se află diferite magazine cu articole vestimentare, pub-uri, puncte ale unor firme importante de telecomunicații toate aflate în scopul relaxării și satisfacerii nevoilor locatarilor. (Foto 3).

În continuare voi analiza câteva elemente reprezentative ale acestei străzi și modul în care acestea au fost păstrate de-a lungul anilor. Voi porni cu această analiză de la intersecția Străzii Mihai Emisecu cu Bulevardul Alexandru Ioan Cuza spre Piața Traian.

Imediat cum pornim pe Strada Mihai Eminescu vom observa pe partea dreapta un spațiu destul de generos care este împânzit de un gard de protecție, care găzduiește fundația unei construcții. Dintr-o scurtă documentare din diferite articole și păreri ale unor persoane mai vârstnice am aflat că în trecut se află o arenă de box unde se organizau gale de box. Vechea construcție a funcționat în acest scop până în anul 1998 când competiția pugilistică și-a încheiat activitatea și a urmat o perioadă de declin. Din cauza acestei perioade, nu tocmai prielnice, construcția a suferit o degradare masivă, iar acest lucru a condus la reclădirea ei.

Această construcție este începută de mai bine de zece ani, mult timp fiind blocată, dar în 2017 și-a reluat activitatea terenul fiind preluat de o firmă din București. În ultimele luni nu au mai fost observate evoluții, dar conform unor informații culese din ziarul Obiectiv Vocea Brailei stagnarea activității asupra acestei construcții va fi una temporară și este cauzată de nevoia aducerii unor materiale de contrucție prefabricate. Data limită pentru finalizarea acestei clădiri este 28.09.2019 și ar trebui să găzduiască o arenă de box de dimensiuni generoase unde s-ar putea organiza gale de box, dar și diferite activități sportive sau spectacole. Această arenă de box va fi înconjurată și de spații comerciale (Foto 4).

Foto 4: Placuță cu informații despre construcție

Sursă: Arhiva personală

Imobilul este realizat pe o structură metalică (Foto 5), dar conform Ministerului Culturii la finalizarea acesteia fațada trebuie să se integreze în specificul zonei cu o arhitectură corespunzătoare pentru a nu degrada imaginea centrului istoric. Îmi doresc ca toate detaliile legate de termenul limită și aspect să fie respectate pentru a face mai plăcută plimbarea locatarilor și pentru a elimina orice elemente negative care să influențeze imaginea centrului istoric al Brăilei.

Foto 5: Fațada Arena de Box

Sursă: Arhivă personală

Cum am spus anterior, această stradă reprezintă o axă comercială, pe lângă diferitele magazine vestimentare și de încălțăminte pe care le regăsim aici, întâlnim și un magazin de cămăși confecționate în Brăila care este foarte cunoscut și întâlnit în mai multe orașe. Braiconf reprezintă una dintre fabricile comuniste care a reușit să reziste chiar să înflorească în urma privatizării.

Clădirea în care se pot găsi produsele acestei firme și se pot face comenzi este una cu o arhitectură specifică centrului istoric, fiind recent renovată. Fundația acesteia este construită din cărămizi fiind păstrată construcția originală și doar ajustându-se anumite detalii care cu timpul s-au degradat (Foto 6).

Foto 6: Punct de vânzare articole Braiconf

Sursă: Arhivă personală

O altă clădire impunătoare aflată pe Strada Mihai Eminescu care în trecut impresiona prin măreția și aspectul său este fostul CEC. În prezent, stadiul de degradare la care aceatsă clădire a putut ajunge este unul îngrijorător, fiind încadrată în categoria clădirilor cu grad mare de risc seismic.(Foto 7,8)

Aspectul acestei construcții este unul desprins din filmele de groază, având geamurile sparte, multe deșeuri în interiorul acesteia care uneori emană un miros total neplăcut. Foarte multe persoane evită să meargă pe această porțiune de alee, deoarece le este frică să nu se desprindă bucăți de cărămizi din fațada sau balcoanele construcției. Ulterior au fost amplasate la ordinul autorităților, câteva plase care să suțină fragmentele desprinse. (Foto 9,10)

Foto 7, 8, 9, 10: Fosta clădire CEC

Sursă: Arhivă personală

Aspectul actual al acestei clădiri a fost generat de lipsa de interes a propretarului, dar în urma unor procese care au durat aproape 20 de ani, pornite de către administrația orașului, s-a stabilit ca acesta să fie sancționat și să plăteasca un impozit majorat, conform unor informații date de către primarul Dragomir în ziarul Obiectiv Vocea Brăilei. Începând cu umătorii ani acest imobil va intra într-un proiect de reabilitare, iar la finalizarea acestuia ar trebui să găzduiască un Centru Cutural pentru copiii din Brăila.

Un alt element reprezentativ pentru centrul istoric al Brăilei, este Casa de Modă de pe Starda Mihai Eminescu. Aceasta este o construcție a anilor 1970 care deține o mare însemnătate culturală și istorică, în trecut fiind cea mai frecventată locație a zonei. Aici se croiau numeroase ținute de lux pentru personalități, locatari și aveau loc frecvent prezentări de modă. După perioada comunistă aceasta a cunoscut un declin ca orice activitate din acea perioadă, care treptat a dus la încheierea activității casei de modă. Ocazional spațiul era închiriat pentru desfășurarea unor expoziții de haine sau alte activității, care și acestea au luat sfârșit deoarece clădirea a fost închisă definitiv. O perioadă de timp, fosta Casă de Modă a fost abandonată, acest lucru ducând la degradarea și vandalizarea ei (Foto 11).

În urmă cu câțiva ani această construcție a fost readusă la viață în urmă unor reabilitări și a fost redeschisă sub numele Vintage, care acum este un local elegant, potrivit pentru a organiza numeroase evenimente festive. Acesta a păstrat aceeași arhitectură atât la exterior cât și în interior pentru a nu fi pierdute valorile istorice pe care le deține.(Foto 12)

În continuarea străzii se află clădiri în același stil arhitectural, la parterul cărora sunt găzduite diferite magazine, pub-uri, iar la etajul acestora se află locuințe unele fiind date spre vânzare. Aspectul acestora nu este unul în totalitate degradat, dar fațadele acestora ar putea fi reîmprospăte și readuse la viață prin colorarea lor (Foto 13, 14).

Foto 13, 14: Locuințe, spații de închiriat, pub-uri

Sursă: Arhivă personală

O altă clădire care în trecut reprezenta o emblemă a orașului este Hotelul Pescăruș. Acesta datează din anul 1892 și a fost cunoscut sub numeroase denumiri Bristol, iar apoi Pescăruș în perioada comunismului. Fațada construcției care încă se mai poate observa nu este cea originală din anii săi de debut, deoarece din cauza unor erori de construcție aceasta s-a fisurat la scurt timp după finalizare.

Imobilul este construit în totalitate din cărămidă și într-un stil arhitectural total diferit față de celelalte construcții din centrul istoric. Din păcate stadiul de degradare a fostului hotel este unul îngrijorător, iar acest lucru poate fi observat în fotografiile atașate mai jos cum bucăți de tencuială și cărămizi din fațada construcției se desprind. Autoritățile au amplasat de-a lungul hotelului câțiva stâlpi din fier pe care sunt atașate plase care să susțină bucățile desprinse, cu scopul de a preveni accidentarea persoanelor care traversează acea porțiune de alee (Foto 15, 16, 17, 18).

Foto 15,16,17,18: Fațada Hotelului Pescăruș

Sursă: Arhivă personală

Aspectul fostului Hotel Pescăruș este unul dezolant, insalubru prin prezența gunoaielor în interiorul clădirii, a desenelor grafitti și a geamurilor sparte care îi oferă centrului istoric o imagine de abandon și pustiu. Din păcate, cred că va mai dura ceva vreme până când se va realiza un proiect de reabilitare asupra acestei construcții, deoarece autoritățile încă nu au reușit să îi găsească pe actualii moștenitori ai acestei embleme a orașului.

Un alt monument al acestei străzi este Palatul sau Filarmonica Lyra care datează din anul 1926 și este o construcție destinată evenimentelor culturale unde au loc concerte sau vara se organizează proiecții de filme românești în aer liber.

Fațada pricipală a construcției este una de inspirație neoclasică, la parter fiind prezente trei intrări cu arcade semicirculare. La etajul acesteia se află loggia care este limitată de balustrada din care pornesc patru coloane ionice.

În prezent, Palatul Lyra este destul de bine întreținut având destul de frecvent loc evenimente muzicale, de teatru sau de absolvire ale elevilor de liceu. Cu toate acestea s-ar putea realiza o reîmprospătare a fațadei printr-o culoare care să se integreze imaginii centrului istoric.

3.2 Studiu observațional Calea Călărași

BIBLIOGRAFIE:

A. Tallon, Urban regeneration in the UK – Routledge, 2010;

Albu L.L. ,Analysis of very long-term sustainability factors, National Institute of Economic Research; Retrieved, 2013;

Bălănoiu, S., (2017), Brăila Istorie și Revoluție, Editura IRRD, București

C. Alpopi, C. Manole, Integrated Urban Regeneration – Solution for Cities Revitalize, International Economic Conference of Sibiu, 2013;

C. Ciftci, H. Filiz, Urban regeneration strategies in historical city center of Beysehir-Konya, Urban Transformation: Controversies, Contrasts and Challenges, 2010;

C. Couch, C. Fraser, S. Percy, Urban Regeneration in Europe, Blackwell Science Ltd., 2003;

C. Couch, O. Sykes , Thirty years of urban regeneration in Britain, Germany and France: The importance of context and path dependency, Progress in Planning 75, 2011;

C. Xuea, X. Zhenga, B. Zhangc, Z. Yuana, Evolution of a multidimensional architectural landscape under urban regeneration: A case study of Jinan, China, Ecological Indicators, 2014;

Chelcea, L. (2009), Bucureștiul Postindustrial, Editura Polirom, Iași.

Cheng, H., & Lin, C., Regeneration model of Taiwan old urban centers e a research framework of a performance evaluation system for a livable urban district, Journal of Asian Architecture and Building Engineering, 2011;

Constantin C. Giurescu(1968) Istoria orașului Brăila, Editura științifica, București

Duzcu, The Assessment Criteria of Urban Regeneration Projects: The Case of the Fener-Balat Districts in Istanbul, Master Thesis in Urban Design, METU, Ankara, 2006;

G. F. Hassan, Regeneration as an approach for the development of informal settlements in Cairo metropolitan, Alexandria Engineering Journal, 2012;

Galdini,“Urban Regeneration Process: The Case of Genoa, an Example of Integrated Urban Development Approach”, Land Use and Water Management in a Sustainable Network Society, 45th Congress of the European Regional Science Association Vrije Universiteit Amsterdam, 2005;

Garcia, “Reviewing the Contribution of Culture in Regeneration” A Briefing Paper Following the Northwest Culture Observatory‟s Knowledge Transfer Seminar, hosted by the Department for Culture, Media and Sport (DCMS) and supported by the Economic & Social Research Council (ESRC) and the Arts and Humanities Research Council (AHRC), Culture Northwest, 2008;

Giurescu, C. (2009) Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, București.

Günay, “Reproduction of Urban Space as a Property Relation”, Baykan Günay‟s Personal Archive, 1991;

Günay, Reproduction of Urban Space as a Property Relation, BaykanGünay‟s Personal Archive, 1991;

H.W. Zheng, G. Q. Shen*, H. Wang, A review of recent studies on sustainable urban renewal, Habitat International, 2013;

I. Ianoș, A. Sorensen, C. Merciu, Incoherence of urban planning policy in Bucharest: Its potential for land use conflict, Land Use Policy, 2016

I. Vinnitskaya, Regeneration of the Favela de Rocinha Slum, Kudlicka, Brazil, January 2011;

Ianoș, I. (2004), Dinamica urbană, Editura Tehnică, București.

Ianoș, I., Heller, W. (2006), Spațiu, economie și sisteme de așezări, Editura Tehnică, București.

J. Lungholt, Kvarterlřft – 10 Years of Urban Regeneration, Published by: The Ministry of Refugees, Immigration and Integration Affairs, Rikke Hvilshřj, October, 2007;

Liliana Dumitrache, Mariana Nae (2013), "Urban Regeneration and Affective Connections to Place in Bucharest City Centre". Analele Universității din București – Geografie, LXII/2013, Editura Universității București, p.187-202, ISSN 977-1013-4115.

M. Batty, S, Doyle, Virtual Regeneration, Centre for Advanced Spatial Analysis, 1998;

Majuru, A, (2003), Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, Editura Compania, București.

Majuru, A. (2007), București, povestea unei geografii umane, Institutul Cultural Român, București.

Mihăilescu, V. (2003), Evoluția geografică a unui oraș, București, Editura Paideia, București.

Munteanu, I., (2005), Stradele Brăilei, Editura EX Libris, Brăila

N. Winston, Regeneration for sustainable communities: Barriers to implementing sustainable housing in urban areas, Sustainable Development, 2010;

Nae, M. (2015), Regenerarea și reconversia teritoriilor, Editura Universitară, București.

Pănoiu, A. (2011), Evoluția orașului București, Editura Fundația Arhitext Design, București.

Peter W. Roberts,Hugh Skyes,Urban regeneration:AHandbook, Sage Publications, 2000;

Potra, G. (1990), Din Bucureștii de ieri (vol.2), Editura Științifică și Enciclopedică, București

Ristea, A., Ioan-Franc, V., Stegaroiu, I., & Croitoru, G. ,Commercial facilities and urban regeneration. Amfiteatru Economic, 2010

Roberts and Sykes, Urban Regeneration: A Handbook, London; Thousand Oaks, Calif.: Sage, 2000

Roberts, “The Evolution, Definition and Purpose of Urban Regeneration” in Roberts, P. and Sykes, H. (ed.) Urban Regeneration: A Handbook, London; Thousand Oaks, Calif.: Sage, 2000

Roberts, P. and Sykes, “Urban Regeneration: A Handbook”, London; Thousand Oaks, Calif.: Sage, 2000;

Steinberg, F., Conservation and rehabilitation of urban heritage in developing countries, Habitat International, 1996;

Suditu, B. (2011), Mobilități și strategii rezidențiale urbane și periurbane. Studiu de caz – București, Editura Universității București.

Suditu, B. (2016), Bucureștiul în locuințe și locuitori, Editura Compania, București.