Reformele Sistemului Electoral din Romania

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza atât în Moldova ,cât și în Țara Românească pe 5 și respectiv pe 24 ianuarie 1859, a avut o semnificație aparte. Pentru România , manifestarea acestui act electoral a contribuit la crearea statului.Evoluția României în plan electoral a fost marcată de numeroase schimbări,evoluții,transformări.Din punct de vedere al perspectivei democratice,momentul istoric marcat de introducerea votului universal după formarea României Mari a reprezentat un punct de cotititură. În cadrul acestui proiect îmi propun să analizez schimbările relevante asupra mecanismului electoral de selecție a reprezentării naționale în perioada 1858-2008.

Convențiuea de la Paris din 7/19 august 1858 impunea un anumit regim politic pentru România ce presupunea o adunare aleasă pe o perioada de 7 ani, a cărei putere legislativă era realizată de către domnitor și de către comisia centrală.Membrii comisiei trebuiau să îndeplinească anumite condiții, pentru a putea deveni membri și anume :vârsta de 30 de ani,la care se adaugă și necesitatea de a avea un venit anual de 4.800 de franci ca și din membrii de drept episcopi si metropoliti.Corpul electoral erau grupat în trei colegii :colegiul alegătorilor direcți ai judetelor,colegiul de rangul al doilea al județelor și colegiul alegătorilor orașelor. Membrii colegiului alegătorilor direcți ai județelor trebuiau să dețină un venit funciar rural în valoare de 12 000 de franci,cei ai colegiului de rangul al doilea al județelor venitul minim era de 1200 de franci,iar cei care reprezentau colegiul alegătorilor orașelor un venit comercial sau industrial de 72000 de franci.

Dupa o perioadă de șase ani,Statutul Dezvoltător al Convențiunii și Asezământului electoral, potrivit denumirii legii electorale va genera schimbări relevante de ordin administrativ în plan electoral. Astfel a fost înființată a doua cameră parlamentară,Corpul Ponderator, ai căror membrii erau aleși de drept și membrii numiți de domnitor alături de Adunarea electivă. Corpul electoral a suferit schimbări în sensul în care acesta a fost împărțit în două colegii în privința alegerii deputaților,ambele având două categorii de alegători primari și direcți ,aceasta realizându-se în funcție de suma oferită. Funcțiile politice erau obținute în funcție de suma oferită :„Pentru a avea dreptul de a fi alegător primar, trebuia plătit un impozit de 80 de lei în orașele cu până la 1.500 locuitori și un impozit de 110 lei în orașele mai mari. Țăranii trebuiau să plătească un impozit de 48 de lei. […] Alegătorii direcți erau cei care plăteau o contribuție de cel puțin patru galbeni (1.200 de franci) și aveau 25 de ani, intelectualii și pensionarii cu o pensie minimă de 2.000 de lei pe an”

Aceste două modificări ale sistemului statului din perioada lui Alexandru Ioan Cuza au determinat schimbări majore. În primul rând a fost sporită autoritatea puterii legislative, astfel :„numai Domnul are inițiativa legilor, care are chiar posibilitatea de a guverna fără Parlament, cu concursul unui consiliu de stat.”

Potrivit Constituției din anul 1866 ,statul roman era definit ca fiind ,,un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”,având ca formă de guvernare monarhia ereditară”. Din punct de vedere al structurii politice,Reprezentanța Națională era alcătuită din Camera Deputaților și Senat. În privința senatului,cei aleși în funcție de județe beneficiau de câte două mandate parlamentare, erau divizați în două colegii. Primul colegiu erau compus din cei ce dețineau fonduri funciare,înregistrând un venit de minim 300 de galbeni. În cel de al doilea colegiu puteau intra cei care erau proprietari ai unor bunuri imobile, iar venitul acestora era mai mic de 300 de galbeni. De asemenea, în Senat aveau acces și moștenitorii tronului ,episcopii,mitropoliți.Moștenitorul tronului putea avea acces în Senat începând cu varsta de 18 ani, iar la 25 de ani își putea exercita dreptul la vot.

Alegerea reprezentanților în cazul Camerei Deputaților presupunea prezența unor colegii electorale ,în numar de patru după censul de avere în funcție de alegător :colegiul I reprezenta alegătorii ,al căror venit funciar era de cel puțin 300 de galbeni ; colegiul II cuprindea alegătorii având un venit între 100 și 300 de galbeni ;colegiul III,colegiu ce reprezenta orașele era destinat acelor votanți care achitau o ,,dare„în valoare de 80 de lei si colegiul IV precum și colegiul IV format doar din „50 de alegători înscriși numeau un deputat care, la rândul lui, vota deputatul” .

Legislația din anul 1884 a fost modificată în anul 1866,numărul colegiilor din camera deputaților fost redus,ajungându-se la trei. În alegerea Senatului, corpul electoral era împărțit în două colegii,având printre membrii atât prințul moștenitor,cât și reprezentanți ai bisericii mitropoliți și episcopi,precum și delegați din mediul academic,respectiv Univesitatea din București și Universitatea din Iași.

În privința sufragiului universal limitat,acesta a avut ca efect direct instituirea unui „regim reprezentativ de clasă”, însă influențele sistemului electoral au fost mult mai mari ,ele manifestându-se asupra funcționării politice în cel puțin două situații: „candidatura oficială”. Consecința în plan politic a „candidaturilor oficiale” o reprezintă faptul că „deputații și senatorii sunt numiți de guvern, […] ei se prezintă, așadar, ca un corp de funcționari și această caracteristică le schimbă complet rolul”, ducând la inversarea raportului dintre puterea legislativă și cea executivă. Concret, „studiind istoria parlamentară de la 1871 până astăzi, constatăm un fenomen interesant și anume că aproximativ toate guvernele au plecat de la putere fără ca Parlamentul să le fi retras încrederea”, după cum, „toate guvernele, cu excepția așa-numitelor cabinete de tranziție sau de lichidare, au ajuns la putere fără să fi obținut, în prealabil, încrederea Parlamentului; […] mai mult, Parlamentul era dizolvat după sosirea noului guvern”. Alegerile censitare, reglementate inițial de legea din anul 1866 au modelat formula politică românească în sensul controlului parlamentar asupra guvernului și transformării acestuia într-un cabinet personal al monarhului.

Sistemul electoral din România a suferit schimbări structurale.În cadrul Primului Război Mondial, la care statul român a participat, începând cu 1916, fiind de partea Antantei, și în urma căruia avea să îi fie recunoscută pe plan extern cuprinderea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei,regele Ferdinand și noul guvern liberal condus de Ionel Brătianu au pus in aplicare prevederile constituționale din anul 1917, prevederi ce faceau referire la împroprietărirea țărănimii și introducerea sufragiului universal.

În privința procedurii de vot, actul normativ a introdus votul pe liste deschise, și anume ,cei care dețineau certificate de alegător, puteau exclude din buletinul de vot, candidaturile păstrând lista sau numele candidaților pe care dorea să-i voteze . Numărul candidaților votați nu putea depăși numărul parlamentarilor, ce trebuiau aleși în circumscripția electorală ,alegătorul putându-și exercita votul asupra unui număr mai mic de candidați. Alegerile se desfășurau în cadrul circumscripțiilor electorale pe județe, se puteau alege câte un deputat și un senator.În primul caz,acesta era ales la un numar de 30.000 de locuitori, iar în privința unui senator ,acesta reprezenta până la 70.000 de locuitori.

Din punct de vedere electoral, reforma a fost realizată în Vechiul Regat prin adoptarea unui Decret-lege, ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 291 din data de 16 noiembrie 1918 . Acest articol supunea atentiei, faptul că toți cetățenii ce aveau vârsta legală își puteau exercita dreptul la vot, prin vot egal ,direct si secret :„toți cetățenii români majori vor alege prin vot obștesc obligatoriu, egal, direct și secret” un număr de parlamentari stabilit proporțional cu populația. Important este faptul că sufragiul universal presupunea în percepția legiuitorilor, universalizarea dreptului la vot pentru bărbați, nu și pentru femei ,acestea fiind excluse de la exercitarea acestui drept.Important de subliniat este și reglementarea sufragiului universal pentru bărbați prin intermediul obligativității de a vota.

În cele două regiuni din România Mare, alegerile parlamentare au fost adoptate de acte diferite din punct de vedere juridic.Decretul-lege conținea dispoziții ce făceau referire la alegerile pentru Adunarea Deputaților și a Senatului ce se vor face în Bucovina, nr. 3.624 din 24 august 1919, a prevăzut că alegerea celor 26 de deputați și 12 senatori se făcea prin scrutin majoritar uninominal.Decretul-lege cuprindea masuri si reguli privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaților și Senat în Transilvania, Banat, Crișana, Sâtmar și Maramureș, nr. 3.621 din 24 august 1919, impuneau scrutinul de tip majoritar desfășurat în circumscripții uninominale, din care provenea cea mai mare parte a celor 205 deputați și 86 de senatori; de asemenea, reprezentarea proporțională era admisă, prin excepție, în cazurile orașelor municipii: Arad, Cluj, Oradea și Timișoara, de unde proveneau câte doi deputați.

Cele trei decrete-lege electorale au funcționat până în 1926.Alegerile parlamentare din 1919, 1920 și 1922, mai mult de 1,3 milioane de bărbați au avut drept de vot în cadul Regatului. primul partid depășește 60% din numărul de mandate.

Sunt importante de mentionat schimbările, ce au intervenit odată cu adoptarea unei noi Constituții, în data de 29 martie 1923. Aspectele electorale erau menționate în cadrul Titlului III „Despre puterile statului”, în care, „în afara importanței revizuirii prin introducerea sufragiului universal, schimbările nu sunt de esență”. Rezultă astfel caracterul bicameral al Parlamentului format din Adunarea Deputaților și Senat.Mandatele acestora se egalizează la 4 ani (art. 62), după cum se mențin si prerogativele acordate Președintelui statului prin Constituția din 1866, alaturi de legătura importantă și necesară dintre puterea legislativă și cea executivă.

Constituția din 1923 este primul act fundamental din istoria românilor, în care votul censitar a fost înlocuit cu votul universal. Prevederile din Constituție ,în speță articolul 64 ,se menționa că deputații erau aleși pe baza „principiului reprezentării minorității”. Scrutinul majoritar se punea în aplicare în cazul alegerii indirecte și directe a propriilor membrii.

Din punct de vedere electoral, prevederile Legii nr. 1.424 din 27 martie 1926 asupra alegerii Adunării Deputaților și Senatului „meritul incontestabil de a institui un regim electoral unic pentru statul român”, chiar dacă „reducea într-o oarecare măsură efectele sufragiului universal asupra unei reprezentări proporționale a națiunii în Parlament”.