Reformarea Structurilor de Supraveghere Europene

CUPRINS

Introducere : Uniunea bancară și zona euro………………………pag.3

Demararea procesului de reformă a cadrului de supraveghere……………………………………………………pag.5

II.1. Istoria procesului de reforma…………..………………….…….pag.5

II.2. Formarea ulterioară a structurilor de supraveghere

……………………………………………………………..………………..pag.8

II.3. Mecanismul Unic de Supraveghere…………………………………pag.11

II.4. Supravegherea bancară în România…………………………….….pag.15

Supravegherea europeana in contextul crizei

………………………………………………………………….pag.21

III.1. Legatura dintre criza si reformarea supravegherii europene….…………………………………………………..…………..pag.21

III.2. Autoritati de supraveghere…………………………………………..…………………pag.22

Concluzii…………………………………………………………………………………..pag.27

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………pag.29

Anexe ………………………………………………………………………………………pag.31

I.Introducere : Uniunea bancară și zona euro

Coordonarea între autoritățile de supraveghere din sistemul financiar-bancar este vitală, dar criza a demonstrat că nu este suficientă, și că în special în contextul unei monede unice ar fi nevoie de luarea mai multor acțiuni comune în UE. Așadar, Comisia Europeană a solicitat “înființarea unei uniuni bancare” cu scopul de a plasa sectorul bancar pe o bază mai solidă și a restabili încrederea în moneda unică, ca parte a unei viziuni pe termen mai lung pentru promovarea integrării economice și fiscale. Noua direcție a reformei financiar bancare este „crearea unei uniuni bancare”, care va sprijini întărirea supravegherii bancare, va asigura o mai bună siguranță a depozitelor, va ajuta la recapitalizarea băncilor și nu în ultimul rând va promova un management centralizat al crizelor în sistemul bancar.

În acest prim capitol voi povesti pe scurt despre uniunea bancară. Inițiativa se sprijină pe trei piloni. Mai întâi, autoritatea de supraveghere a băncilor, care este demarată de Banca Centrală Europeană (BCE) în noiembrie 2014. Al doilea pilon, al autorității de lichidare a băncilor, își va lua startul doi ani mai târziu. Până în 2025, băncile vor tot contribui la un fond de lichidare. Legat de pilonii unu și doi, controversele continuă, așa că startul poate suferi amânări de câteva luni sau chiar ani. Dar cu adevărat ireconciliabile rămân pozițiile la pilonul trei, care se referă la garantarea conturilor. De aceea, subiectul a și fost plasat deocamdată între paranteze.

Dezbaterea despre uniunea bancară, un organism menit să confere mai multă siguranță monedei euro, a dus la apariția a două fronturi de luptă: unul între între creditori și țările debitoare, iar altul între țările zonei euro și instituțiile europene.

Pe primul front de luptă, între creditori și țările debitoare, situația se prezintă în felul următor: țările stabile pun piedici în calea uniunii bancare, în vreme ce țările îndatorate o vor cât mai rapid, fiindcă aceasta presupune purtarea în comun a răspunderii. Germania, de pildă, și-a dat numai cu greu acordul, în iunie 2012, pentru înființarea uniunii, dar de atunci tot frânează, deoarece Guvernul de la Berlin se teme că datoriile băncilor falimentare vor fi cumva suportate de contribuabilii germani și europeni iar țările supraîndatorate vor scăpa astfel de o serie de probleme. Întregul proces trenează și la acest capitol, deoarece țările îndatorate abia așteaptă să transfere datoriile lor către întreaga comunitate euro.

Pe al doilea front, Comisia Europeană voia să transfere către BCE supravegherea tuturor băncilor, în timp ce guvernele țărilor din zona euro voiau ca BCE să supravegheze doar băncile mari, concomitent cu păstrarea unui rol important pentru organismele naționale de control bancar. Unele autorități naționale au făcut până acum tot ce le-a stat în putință pentru a masca deficitele unor bănci, deoarece prin aceste bănci slăbite guvernele pot avea acces la tiparnița de bani a BCE.

Așa s-a întâmplat de exemplu între decembrie 2011 și februarie 2012, când BCE a acordat credite în valoare de un bilion de euro cu dobândă foarte redusă. Numeroase bănci slăbite au contractat atunci împrumuturi la BCE, dar numai pentru a vira banii mai departe către propriul lor guvern.

Dacă BCE constată că dificultățile unei bănci sunt prea mari și că acea bancă trebuie desființată, în acțiune intră mecanismul de lichidare. Și aici există lupte între Comisia Europeană și guvernele naționale. Comisia vrea să aibă ultimul cuvânt de spus iar guvernele insistă pentru un drept de codecizie. Drept urmare, s-a ajuns un numitor comun, adică fiecare are cumva un cuvânt de spus, cu prețul prelungirii până la absurd a întregului proces.

În al doilea capitol ’’Demararea procesului de reformă a cadrului de supraveghere’’ am povestit puțin despre procesul de reformare a structurilor de supraveghere europene, începând cu raportul de Larosiere, cauze și recomandări. Am descris noul cadru de supraveghere european, bazat pe doi piloni: Consiliul European pentru Riscuri Sistemice (European Systemic Risk Council -ESRC) care va monitoriza și evalua pericolele potențiale pentru stabilitatea financiară care rezultă în urma evoluțiilor macroeconomice și a celor din cadrul sistemului financiar în ansamblu („supraveghere macroprudențială”) și Sistemul European al Autorităților de Supraveghere Financiară (European System of Financial Supervisors – ESFS) format dintr-o rețea puternică a autorităților naționale de supraveghere financiară care să lucreze în parteneriat cu noile autorități europene de supraveghere pentru a asigura soliditatea financiară la nivelul societăților financiare individuale și protecția utilizatorilor de servicii financiare („supraveghere microprudențială”).

De asemenea, am vorbit despre Mecanismul Unic de Supraveghere, un nou sistem de supraveghere bancară pentru Europa format din BCE și autoritățile naționale de supraveghere din țările participante, despre obiectivele și etapele formării MUS. Într-un subcapitol am povestit despre supravegherea bancară și în țara noastră.

În capitolul 3, ’’Supravegherea europeană în contextul crizei’’, am evidențiat legătura dintre criză și reformarea structurilor de supraveghere europene,am comparat modelele de supraveghere ale mai multor țări membre și bineînțeles, am arătat care sunt structurile de supraveghere din România.

Demararea procesului de reformă a cadrului de supraveghere

II.1. Istoria procesului de reformă

“Criza financiara a scos în evidență deficiențe majore ale supravegherii în totalitatea domeniului bancar, dar și în situații individuale, ceea ce inseamna ca exista mari probleme de coordonare, cooperare și lipsa de încredere în autoritățile naționale de supraveghere.”

Mecanismele de supraveghere nu au putut să țină ritmul cu realitatea piețelor financiare europene din prezent, astfel ca acestea nu au putut nici să evite, nici să gestioneze sau să soluționeze criza. Comisia s-a implicat foarte mult în coordonarea statelor membre urmarind să recâștige încrederea în instituțiile financiare.

“Aceste intervenții au luat forma unor scheme de garantare, injecții de capital suplimentar și măsuri de eliminare din bilanțuri a activelor depreciate, asociate în paralel unor măsuri care asigură reîntoarcerea instituțiilor beneficiare la viabilitate. Acest efort ar trebui completat prin metode de soluționare a deficiențelor în chestiuni de supraveghere identificate în contextul crizei.”

“Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, îi solicită (în octombrie 2008), lui Jaques de Larosière, fost președinte al Băncii Centrale a Franței, să conducă o comisie la nivel înalt format din opt specialiști independenți recunoscuți la nivel internațional (Leszek Balcerowicz, fost ministru de finanțe al Poloniei, fost președinte al Băncii Centrale a Poloniei, Callum Mc Carthy, fost președinte al Autorității de Supraveghere Britanică, Rainer Masera, fost președinte al grupului financiar San Paolo, Lars Nyberg, vicepreședinte al Băncii Centrale a Suediei, membru al Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel, Otmar Issing, fost membru al Consiliului de Administrație al BCE, Onno Ruding, fost ministru de finanțe al Olandei, fost președinte al grupului Citicorp, José Pérez Fernandez, fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii Centrale a Spaniei) să faca propuneri concrete în domeniul reglementării și supravegherii financiare viitoare a piețelor financiare europene.”

Printre principalele elemente care provoaca și de mobilizeaza criza financiara, raportul prezintă deficiențe în reglementarea guvernanței corporative, probleme în domeniul administrării riscurilor, insuficiențe în aplicarea cadrului de reglementare și în supravegherea aspectelor legate de gestionarea riscurilor.

UE are responsabilitatea de a promova echilibrul și securitatea financiară la nivel mondial deoarece este una dintre cele mai mari piete financiare din lume si are un rol pe care îl poate îndeplini doar dacă are un cadru solid de reglementare și supraveghere.

După cum putem observa în figura 2.1, raportul final prezentat de grupul de Larosière în 25 februarie 2009, a elaborat o viziune echilibrată cu privire la un nou sistem de supraveghere financiară europeană, viziune care constă în cooperarea și coordonarea între autoritățile naționale de supraveghere. De asemenea, acest lucru se poate realiza și prin formarea unor noi autorități europene de supraveghere și prin înființarea unui organism la nivel european, care să aibă ca obiectiv supravegherea sistemului financiar în ansamblu în scopul supravegherii riscurilor.

Figura 2.1. Raportul de Larosiére

Sursa: www.bnr.ro

Comisia a sprijinit concluziile principale ale acestor recomandări, prin comunicarea intitulată „Stimularea redresării economice europene” din 4 martie 2009. Pornind de la recomandările din raportul de Larosière, comunicarea a prezentat un plan de acțiune indreptat spre reformarea modului de reglementare și supraveghere a piețelor financiare.

Având în vedere necesitatea de a începe acțiuni paralele în domeniul supravegherii bancare, Comisia a propus un calendar urgentat pentru realizarea reformei în domeniul supravegherii financiare în UE. În urma discuțiilor purtate în cadrul Consiliului, al Consiliului European, al Parlamentului European dar și în urma consultărilor publice, a rezultat faptul că există nevoia de reformă și anumite obiective care trebuie atinse conform concluziilor raportului de Larosière și propunerilor Comisiei cu privire la punerea în practică a acestora.

În data de 12 septembrie 2012, pentru a pune în practică concluziile Consiliului European și a Summitului privind Zona Euro, a fost adoptat un set de propuneri de măsuri legislative, pentru stabilirea unui mecanism unic de supraveghere bancară, care va fi coordonat de Banca Centrală Europeană. Aceste măsuri au fost susținute în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliul European, „o hartă către uniunea bancară”.

Acest document arată faptul că este fundamentală completarea reformei cadrului de reglementare a sistemului bancar pentru a face față mai bine pericolelor asupra stabilității financiare în cadrul Uniunii Economice și Financiare. Astfel, Comisia Europeană propune accentuarea eforturilor pentru anihilarea riscurilor de contagiune în toată Zona Euro în cazul unei noi crize financiare, dar și asumarea responsabilității unei politici monetare comune, pentru a impulsiona procesul de integrare economică și financiară la nivelul UE, și pentru a rupe legătura între datoriile suverane și criza bancară.

Comisia Europeană a arătat că sunt necesare eforturi comune pentru a reduce riscul de fragmentare a piețelor financiare europene, care afectează procesul de extindere a politicii monetare către economia reală, în Zona Euro. Trecerea supravegherii băncilor la nivelul UE va fi întregită de alte măsuri cum ar fi: armonizarea și simplificarea sistemelor de protejare a depozitelor și un management integrat în cazul unor crize în sistemul bancar european. Conform acestui mecanism unic de supraveghere recomandat de Comisia Europeană , BCE va supraveghea toate băncile din spațiul UE , cărora li se vor aplica reglementări comune specifice pieței unice.

II.2. Formarea ulterioară a structurilor de supraveghere

După cum se anunță în comunicarea din 4 martie 2009, Comisia va propune ca noul cadru european de supraveghere financiară să fie alcătuit din doi noi piloni (a se vedea figura 22.):

1. Consiliul European pentru Riscuri Sistemice (European Systemic Risk Council -ESRC) care va monitoriza și evalua pericolele potențiale pentru stabilitatea financiară care rezultă în urma evoluțiilor macroeconomice și a celor din cadrul sistemului financiar în ansamblu („supraveghere macroprudențială”). În acest scop, misiunea ESRC ar fi aceea de a emite din timp avertismente cu privire la riscurile sistemice susceptibile de a apărea și, dacă este necesar, recomandări cu privire la măsurile care se impun în vederea gestionării riscurilor respective. Crearea ESRC va soluționa una dintre problemele fundamentale evidențiate în contextul crizei, și anume vulnerabilitatea sistemului financiar în fața unor riscuri sistemice sectoriale și transsectoriale interconectate complexe și

2. Sistemul European al Autorităților de Supraveghere Financiară (European System of Financial Supervisors – ESFS) format dintr-o rețea puternică a autorităților naționale de supraveghere financiară care să lucreze în parteneriat cu noile autorități europene de supraveghere pentru a asigura soliditatea financiară la nivelul societăților financiare individuale și protecția utilizatorilor de servicii financiare („supraveghere microprudențială”).

Figura 2.2. Un nou cadru de supraveghere bancară

Sursa: www.bnr.ro

Implementarea ambilor piloni ai noului sistem de supraveghere este esențială pentru realizarea unor sinergii importante, pentru consolidarea reciprocă a impactului asupra stabilității financiare, precum și pentru asigurarea unui cadru de supraveghere macro-micro conectat integral. Consolidarea reglementărilor UE în sectorul serviciilor financiare ar fi ineficientă dacă s-ar menține un sistem de supraveghere care a dat dovadă de multiple deficiențe în vremuri de criză.

Acest cadru de supraveghere propus poate funcționa numai dacă ESRC și ESFS cooperează eficient, obiectivul reformei fiind asigurarea unei interacțiuni mai ușoare în ceea ce privește supravegherea la nivel macroprudențial și microprudențial. Pentru a-și îndeplini rolul de autoritate de supraveghere macroprudențială, ESRC ar avea nevoie de un flux de date armonizate la nivel micro, furnizat la timp, în timp ce supravegherea microprudențială exercitată de autoritățile naționale ar beneficia de informațiile ESRC cu privire la mediul macroprudențial.

Procedurile obligatorii de cooperare și schimb de informații între nivelele „micro” și „macro” au o importanță fundamentală pentru a evita problemele din trecut.

Pentru a identifica și prioritiza riscurile care amenință stabilitatea sistemului financiar din UE, ar trebui ca ESRC:

să primească de la ESFS informații microprudențiale, legate de marile grupuri transfrontaliere care desfășoară activități complexe și

să aibă posibilitatea de a lansa sondaje ad-hoc pe anumite teme prin care să solicite contribuția directă a autorităților naționale de supraveghere și/sau a operatorilor de pe piață.

Comisia va propune ca autoritățile naționale de supraveghere să prezinte toate informațiile necesare autorităților europene de supraveghere, în aplicarea normelor de înființare a noilor autorități europene de supraveghere.

Prerogativele necesare pentru obținerea tuturor informațiilor legate de stabilitatea financiară ar putea fi atribuite ESRC prin combinarea instrumentelor juridice de înființare a ESRC și a instrumentelor juridice de înființare a noilor autorități europene de supraveghere. În paralel, regulamentele de înființare a noilor autorități europene de supraveghere le-ar impune acestora obligația de a transmite periodic (de exemplu, lunar) către ESRC date agregate și date neagregate anonime pertinente cu privire la toate instituțiile și piețele financiare și în special la marile grupuri transfrontaliere cu activități complexe.

Având în vedere caracterul sensibil al datelor și informațiilor, ar fi esențial să se asigure confidențialitatea necesară în cooperarea dintre ESRC și ESFS și s-ar impune introducerea unor garanții juridice adecvate. De asemenea, s-ar putea avea în vedere participarea reprezentanților ESRC în calitate de observatori, astfel încât colegiile să poată primi informații actualizate referitoare la mediul macroprudențial în care operează instituțiile individuale.

Noul cadru european de supraveghere financiară trebuie să răspundă integral în fața autorităților politice din UE. El trebuie să creeze o cultură comună în domeniul supravegherii, să țină cont de interesele tuturor statelor membre și de nevoia unei relații echilibrate, consolidate și care să întărească încrederea între autoritățile din țara de origine și cele din țara gazdă. Trebuie să fie un sistem bazat pe standarde înalte în materie de supraveghere, aplicat în mod echivalent, corect și coerent tuturor actorilor de pe piață, respectându-se în același timp independența autorităților de supraveghere în îndeplinirea datoriilor care le revin.

Toate sarcinile care nu sunt atribuite BCE vor cădea în sarcina autorităților naționale de supraveghere. Spre exemplu, autoritățile naționale de supraveghere vor rămâne responsabile cu protecția consumatorilor și combaterea spălării banilor murdari, precum și cu supravegherea instituțiilor de credit din țările terțe care înființează sucursale sau furnizează servicii transfrontaliere în cadrul unui stat membru. BCE trebuie să fie în măsură să își îndeplinească funcțiile de supraveghere în condiții de independență deplină, fiind complet responsabilă pentru acțiunile sale.

II.3. Mecanismul Unic de Supraveghere

Mecanismul unic de supraveghere (MUS) reprezintă un nou sistem de supraveghere bancară pentru Europa și este format din BCE și autoritățile naționale de supraveghere din țările participante. Printre acestea se numără atât cele care au adoptat euro, cât și cele care nu au adoptat euro, dar care au hotărât să inițieze o cooperare strânsă cu Mecanismul unic de supraveghere.

Principalele obiective ale MUS sunt:

garantarea siguranței și solidității sistemului bancar european;

sporirea gradului de integrare și de stabilitate financiară;

asigurarea unui proces de supraveghere consecvent.

Este important s[ existe o separare clară între politica monetară a BCE și funcțiile sale de supraveghere, precum și o asigurare a unui tratament și a unei reprezentări echitabile ale statelor membre din zona euro și ale celor din afara acesteia care participă la MUS.

BCE și-a asumat noile responsabilități în materie de supraveghere bancară din luna noiembrie 2014, la 12 luni de la intrarea în vigoare a  Regulamentului privind MUS, prin care s-a instituit autoritatea de supraveghere, astfel, țările din zona euro participă în mod automat la Mecanismul unic de supraveghere (MUS).

În figura 2.3.1 am punctat câteva momente de referință ale Mecanismului Unic de Supraveghere. Șefii de stat sau de guvern din zona euro decid să confere BCE atribuții de supraveghere în cadrul Mecanismului unic de supraveghere, astfel, Consiliul European publică, în 26 iunie 2012, raportul „Către o veritabilă uniune economică și monetară”.

În 12 septembrie 2012, Comisia Europeană prezintă proiecte de regulamente care conferă BCE atribuții de supraveghere specifice (Regulamentul privind MUS) și aliniază rolul și responsabilitățile Autorității bancare europene (ABE) la noul cadru de supraveghere bancară. Comisia a elaborat, de asemenea, o foaie de parcurs către o uniune bancară.

În 5 decembrie 2012, Președinții Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului prezintă „Raportul celor patru președinți”, care este fondat pe viziunea expusă la data de 26 iunie 2012 de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și care stabilește o foaie de parcurs privind crearea unei uniuni economice și monetare autentice.

Figura 2.3.1.Momente de referință

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/ssm/html/index.ro.html

Regulamentul privind MUS prevede că BCE își asumă pe deplin atribuțiile în materie de supraveghere la data de 4 noiembrie 2014. În 15 mai 2014, Regulamentul-cadru privind MUS stabilește structura juridică aferentă cooperării BCE cu autoritățile naționale de supraveghere în cadrul MUS. Acesta reglementează relațiile dintre BCE și autoritățile naționale de supraveghere și include norme care se aplică în mod direct băncilor.

În 8 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor BCE îi desemnează pe toți cei cinci membri și pe cei doi membri supleanți ai Comitetului administrativ de control. Băncile pot solicita acestui organism independent să verifice deciziile în materie de supraveghere ale BCE.

Prin adoptarea euro, Lituania se alătură Mecanismului Unic de Supraveghere la 1 ianuarie 2015, fiind a 19-a țară participantă. Cele mai mari trei bănci ale acesteia fac obiectul supravegherii directe a BCE.

Bineînțeles că și statele membre ale UE care nu fac parte din zona euro pot opta să participe la MUS prin intermediul autorităților lor naționale competente, care vor iniția o „cooperare strânsă” cu BCE. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu acordul BCE, aceasta fiind responsabilă de funcționarea eficientă și coerentă a MUS, desigur, cooperând cu autoritățile naționale competente din țările UE participante.

În 14 septembrie 2014, BCE publică lista instituțiilor de credit semnificative aflate sub supravegherea directă a BCE, precum și lista băncilor mai puțin semnificative din zona euro, care rămân sub supravegherea autorităților naționale de supraveghere, după cum observăm în figura 2.3.2.

În cadrul noului sistem de supraveghere, BCE va supraveghea în mod direct instituțiile de credit semnificative și va colabora cu autoritățile naționale competente în vederea supravegherii tuturor celorlalte instituții de credit, sub monitorizarea generală a BCE. Totodată, BCE poate decide în orice moment să își asume responsabilitatea pentru o instituție de credit mai puțin semnificativă.

Caracterul semnificativ al unei instituții de credit se va baza pe următoarele aspecte:

valoarea totală a activelor acesteia;

importanța pentru economia țării în care se află sau pentru UE în ansamblu;

semnificația activităților sale transfrontaliere;

dacă a solicitat sau a primit asistență financiară publică din partea Mecanismului european de stabilitate (MES) sau a European Financial Stability Facility (EFSF).

Figura 2.3.2. Instituții de credit ”semnificative” și “mai puțin semnificative”

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/ssm/html/index.ro.html

Instituții supravegheate în mod direct

Se anticipează că BCE va supraveghea în mod direct aproximativ 130 de instituții de credit, care reprezintă aproape 85% din activele bancare totale din zona euro. Această cifră reflectă o perspectivă consolidată, respectiv grupurile bancare care includ mai multe instituții de credit individuale sunt considerate o singură instituție.Aceste instituții de credit vor fi identificate conform unor criterii de stabilire a gradului de semnificație a acestora. În fiecare țară participantă, cel puțin cele mai semnificative trei instituții de credit vor face obiectul supravegherii directe a BCE, indiferent de dimensiunea absolută a acestora.

Instituții supravegheate în mod indirect

Toate celelalte instituții de credit din țările participante vor fi supravegheate în continuare de autoritățile naționale competente. BCE poate decide în orice moment să supravegheze în mod direct oricare dintre aceste instituții de credit pentru a asigura aplicarea coerentă a unor standarde înalte de supraveghere.

II.4. Supravegherea bancară în România

Criza financiară din ultimii ani a scos în evidență deficiențele activității de supraveghere bancară și reglementare a acestora, așadar în 2011 au luat naștere trei organisme europene de supraveghere:

• Autoritatea Bancară Europeană (EBA, European Banking Authority) cu atribuții în monitorizarea și supravegherea recapitalizării băncilor;

• Autoritatea Europeană  pentru Valori Mobiliare  și Piețe (ESMA, European Securities and Markets Authority) cu atribuții în supravegherea piețelor de capital;

• Autoritatea Europeană  de Asigurări  și Pensii Ocupaționale (EIOPA, European Insurance and Occupational Pensions Authority) cu atribuții în monitorizarea  și supravegherea   sectorului asigurărilor și pensiilor private.

Aceste autorități au luat naștere cu scopul de a îmbunătăți supravegherea financiară, de a coordona activitatea autorităților de reglementare din statele membre și de a diminua riscul de contagiune și a garanta buna aplicare a directivelor și regulamentelor UE. Astfel, s‐a înființat Autoritatea de Supraveghere Financiară  (ASF)   în România.

Această autoritate a preluat activele  și pasivele instituționale ale fostelor autorități, funcțiile  și atribuțiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)  și ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) fiind într‐un proces continuu de dezvoltare. Fuziunea celor trei autorități de supraveghere într‐una singură a fost realizată cu scopul formării unui cadru mai bun de supraveghere a instituțiilor, a piețelor și activitățlor financiare nebancare.

Noul cadru urmărește responsabilizarea tuturor participanților din sistemul financiar nebancar național, o alocare mai bună  a resurselor  și realizarea unui mediu concurențial corect pentru participanții de pe piețele financiare. De asemenea,   prin înființarea ASF se creează  precondiții pentru implementarea  și aplicarea unui set uniform de reguli   de supraveghere pentru piețele financiare nebancare favorizându‐se implementarea recomandărilor autorităților europene de supraveghere și îmbunătățirea participării României la activitățile acestor organisme.

În țara noastră, autoritatea de supraveghere bancară este Banca Națională a României, în calitatea ei de bancă centrală, acesteia îi revine sarcina de a autoriza funcționarea instituțiilor de credit și de a supraveghea activitatea lor. În consecință, instituțiile de credit pot să-și desfășoare activitatea în România doar în urma acordului emis de Banca Națională a României.

Comisia de Supraveghere este alcătuită din 8 membrii și este condusă de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Comisia de Supraveghere va evalua și monitoriza funcționarea instituțiilor de credit cu scopul de a asigura calitatea activelor, a peformanțelor financiare și are grijă să se încadreze în nivelul reglementat a indicatorilor de prudență bancară.

După anul 2007, au început să existe mai frecvent întâlniri și consultări între BNR și autoritățile de supraveghere străine, așadar obiectivul principal al BNR a fost implementarea standardelor și reglementărilor europene din documentele elaborate de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni (CEBS).

În anul 2008, BNR a elaborat 25 de principii de la Basel pentru o supraveghere eficientă. O echipă formată din specialiști ai FMI și ai Băncii Mondiale a desfășurat în noiembrie 2008, un astfel de exercițiu în cadrul programului de evaluare a sectorului financiar din România (FSAP).

Cele 25 de principii de la Basel constă în: (1) obiectivele, independența, capacitatea, transparența și cooperarea autorității de supraveghere; (2) activități permise; (3) criterii de autorizare; (4) transferul proprietății; (5) achiziții majore; (6) adecvarea capitalului; (7) procesul de management al riscului; (8) riscul de credit; (9) activele problemă, provizioanele și rezervele; (10) expunerile mari; (11) expunerile față de persoanele aflate în relație specială; (12) riscurile de țară și de transfer; (13) riscul de piață; (14) riscul de lichiditate; (15) riscul operațional; (16) riscul de rată a dobânzii; (17) auditul și controlul intern; (18) abuzul în serviciile financiare; (19) procesul de supraveghere; (20) tehnici de supraveghere; (21) raportarea către autoritatea de supraveghere; (22) contabilitatea bancară; (23) capacitatea de corecție și remediere a deficiențelor deținută de supraveghetori; (24) supravegherea consolidată; (25) relația dintre autoritățile de supraveghere din țara de origine și țara-gazdă. În urma acestor evaluări, rezultă că majoritatea principiilor au fost implementate cu succes și că aproape toate recomandările au fost puse în practică.

Figura 2.4.1. Pilonii supravegherii bancare

Sursa: www.bnr.ro

Reglementarea în domeniul supravegherii prudențiale (a se vedea figura 2.4.1) s-a impus ca o necesitate în vederea asigurării unui sistem bancar care să nu pericliteze stabilitatea sectorului financiar-bancar din România.

Autoritatea de supraveghere va elabora reglementări prudențiale, care să garanteze administrarea eficientă de către societățile bancare a riscurilor specifice activității lor, cu scopul unei bune funcționări a sistemului bancar. Așadar, reglementările de prudență bancară elaborate de Banca Națională a României sunt conforme cu standardele internaționale în materie și sunt în concordanță atât cu principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind activitatea de supraveghere bancară, cât și cu Directivele Uniunii Europene privind reglementarea activității instituțiilor financiare și de credit.

Principalele obiective în materie de supraveghere bancară sunt:

Menținerea încrederii pubicului în sectorul bancar,

Protejarea fondurilor clienților, prin limitarea riscului asumat de către aceștia în momentul constituirii depozitelor, pe durata păstrării și utilizării lor, ca sursă atrasă de către bănci;

Dezvoltarea unui sistem bancar viabil și stabil care să ofere clienților produse și servicii bancare de calitate și la un cost rezonabil;

Respectarea legilor și reglementărilor privind activitatea bancară.

Menținerea stabilității și a încrederii în sistemul bancar reprezintă principalul obiectiv al supravegherii prudențiale, așa că este monitorizată evoluția instituțiilor de credit dar și modul în care acestea îndeplinesc cerințele de prudență și performanță bancară.

Supravegherea bancară propriu-zisă

Supravegherea prudențială propriu-zisă urmărește modul în care societatea bancară se dezvoltă din punct de vedere economic și îndeplinește cerințele de prudență și performanță bancară, pe baza raportărilor transmise și prin inspecții la sediul băncilor.

BNR supraveghează activitățile băncilor – persoane juridice române și a sucursalelor băncilor străine prin două metode, și anume supravegherea on-site și supravegherea off-site. Cu ajutorul supravegherii on-site, personalul de specialitate al băncii centrale realizează inspecții atât la sediul băncii cât și la sediile secundare ale acesteia, iar prin supravegherea off-site, băncile vor transmite periodic raportări în conformitate cu reglementările în vigoare.

Pentru ca activitatea de supraveghere bancară să se desfășoare în mod normal, este foarte important ca personalul de inspecție bancară să fie eficient, responsabil și bine pregătit în aprecierea datelor, a informațiilor și a documentelor obținute din raportările pe care societățile bancare le transmit periodic, în aceste fel menținându-se viabilitatea sistemului bancar.

Supravegherea on-site

Supravegherea on-site este reprezentată prin inspecții la fața locului, acestea fiind cea mai complexă formă de supraveghere a sistemului bancar. Aceste inspecții trebuie să se realizeze astel încât să verifice în principal acele activități care pun banca în fața unor riscuri importante și trebuie să aibă ca obiectiv (a se vedea figura 2.4.2) remedierea deficiențelor de management și control intern ale băncilor pentru a împiedica deteriorarea performanțelor financiare.

Figura 2.4.2 Obiectivele supravegherii on-site

Figura 2.4.2 este prelucrată personal, cu ajutorul informațiilor de pe www.bnr.ro

Există două forme de evaluare a băncilor și anume completă, care se realizează anual și vizează cadrul de administrare, fondurile proprii și lichiditatea, având ca obiectiv administrarea prudentă și acoperirea adecvată a riscurilor, în raport cu profilul de risc al băncii, iar forma punctuală vizează unul sau mai multe riscuri.

Identificarea și evaluarea riscurilor va fi efectuată de inspectori specializați, iar frecvența acționilor se va stabili în funcție de riscul asociat băncii. Durata medie a acțiunilor de inspecție este de trei săptămâni, aceasta putându-se extinde în cazul băncilor de importanță sistemică.

Echipele de inspecție trebuie să fie formate din personal BNR, între 3 – 7 persoane, acesta putând fi și mai mare în cazul evaluărilor complete

Personalul cu atribuții de supraveghere nu are voie să participe în cadrul comisiilor de expertiză financiară privind activitatea bancară, nu are voie să realizeze acțiuni de verificare la solicitarea altor instituții ale statului. Salariații Băncii Naționale a României sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra oricărei informații bancare confidențiale de care iau cunoștință.

Supravegherea off-site

Supravegherea de tip „Off-Site” constă în analiza „stării de sănătate” a băncilor, bănci care trebuie să transmită periodic Băncii Naționale a României informații (rapoarte) cu privire la bilanțul lunar, contul de profit și pierdere, precum și alte aspecte ale activității bancare, cum ar fi lichiditatea, solvabilitatea, expuneri valutare, etc.

Figura 2.4.3. Obiectivele supravegherii off-site

Figura 2.4.3 este prelucrată personal, cu ajutorul informațiilor de pe www.bnr.ro

La evenimentul din 19 februarie 2015, Adrian Cosmescu, director adjunct al Direcției de Supraveghere BNR este de părere că “sistemul bancar românesc este bine capitalizat și dispune de o lichiditate corespunzătoare, gradul de acoperire cu provizioane se menține la un nivel de 70%, astfel că România este una dintre puținele țări membre ale Uniunii Europene care nu a folosit bani publici pentru sistemul bancar.”

Rezultatul procesului de supraveghere este concretizat prin imaginea clară asupra sănătății și solidității băncii supuse verificării, supravegherea bancară din România fiind integrată în cadrul european de reglementare.

III. Supravegherea europeană în contextul crizei

III.1. Legătura dintre criză și reformarea supravegherii europene

Știm cu toții că puternica criză financiară care a început în anul 2007 din SUA, ca o criză pe piața creditelor ipotecare, a fost extrem de contagioasă și s-a extins la nivel global, afectând astfel sistemul financiar și bancar al UE.
“Criza financiara a scos în evidență deficiențe majore ale supravegherii în totalitatea domeniului bancar, dar și în cazuri individuale, ceea ce înseamnă că există mari probleme de coordonare, cooperare, coerență iar lipsa de încredere în autoritățile naționale de supraveghere este tot mai scăzută.”

Criza a început și în România în anul 2008 și a curins rapid toate sectoarele economiei, mai ales domeniul financiar-bancar. A avut de suferit și sectorul imobiliar rezultând deprecierea valorii proprietăților imobiliare, dintre care foarte multe au fost garantate la creditele bancare.

Bineînțeles că nici investițiile nu au mai progresat, ba chiar s-au redus esential, atat in sectorul privat, cat si in sectorul particular.

Criza a afectat si IMM-urile, creditele bancare au scăzut substantial, precum și calitatea acestora și a provizioanelor, ceea ce a dus la înrăutățirea rezultatelor financiare ale instituțiilor de credit.

În martie 2009 a existat un acord care s-a preungit și în 2010, acord prin care băncile din străinătate au continuat să susțină subsidiarele din punct de vedere financiar, asigurând stabilitatea resurselor valutare, însă acest acord a încetat în următorii ani deoarece creditare scăzuse foarte mult.

S-a mai încercat menținerea stabilității financiare prin acordul încheiat cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială în valoare de 20 miliarde Euro.

Petre Bunescu, membru al Consiliului de Administrație și Director General Adjunct BRD, a susținut că băncile românești nu au primit nici un sprijin de la Statul Român, acționarii acestora asigurând nevoile suplimentare de fonduri proprii, astfel reușind să mențină limitele de solvabilitate și de lichiditate. Acesta mai afirmă că băncile și-au onorat obligațiile față de client și că nu au intrat în faliment.

De asemenea, criza a dus la faliment în fiecare an zeci de mii de agenți economici, ceea ce a dus la scăderea rentabilității activității bancare. După toate acestea, acordarea unor credite se realizează tot mai greu, analizele de risc devin tot mai aspre iar creditarea scade substanțial. Resursele de creditare sunt tot mai rare iar firmele nu reușesc să obțină credite.

Diminuarea salariilor duce la scăderea numărului de locuri de muncă și la scăderea veniturilor populației, toate acestea ducând la incapacitatea de plată a clienților pentru creditele scadente și la creșterea numărului de credite neperformante.Creditul de consum se reduce enorm, iar creditele imobiliare noi sunt prezente mai ales in cadrul programului‘’ Prima Casa ‘’, cu garantie de stat.

Conducerea BNR preciza că pierderile sectorului bancar romanesc din timpul crizei, valorează cca. 8 miliarde lei.

Reforma sectorului financiar-bancar are ca principale direcții de acțiune:

o supraveghere strictă a sistemului financiar și bancar;

promovarea unor instituții financiare și piețe financiare integrate mult mai stabile;

asigurarea unei bune guvernanțe corporatiste în sectorul financiar-bancar;

apărarea intereselor clienților băncilor prin garantarea depozitelor și asigurarea de compensații, precum și corecta informare acestora despre riscurile produselor financiare promovate;

promovarea unui sistem bancar orientat spre susținerea economiei reale și promovarea unei creșteri economice sustenabile.

BNR a luat tot felul de măsuri pentru depășirea crizei și anume, a acoperit riscurile cu provizioane, a reevaluat periodic activele aduse ca garanție, a completat necesarul de fonduri proprii pentru a menține băncile în limitele de solvabilitate și a verificat calitatea activelor bancare, în conformitate cu normele europene.

Toate aceste măsuri au “curățat” bilanțurile de activele neperformante și au reluat activitatea de creditare în condiții mai bune. Având în vedere această situație a sectorului bancar, conducerile băncilor, responsabilii de risc și financiari au sarcini mai sporite în asigurarea unei activități bancare prudente și sănătoase.

Băncile au restructurat multe credite restante, continuând activitatea economică a clienților la un nivel mai scăzut. De exemplu, au diminuat dobânzile, au prelungit durata de rambursare și uneori chiar au redus volumul creditelor de rambursat. Ba mai mult, au fost și companii care chiar și după restructurare nu au rezistat și au intrat în insolvență sau faliment.

Băncile au recurs și la executare silită, însă diferențele de valoare n-au făcut decât să le sporească pierderile. Au redus chiar și personalul, unitățile, precum și cheltuielile de funcționare. Au fost revizuite fluxurile bancare și s-au automatizat si

dematerializat foarte multe operatiuni fără numerar (viramente), s-au concentrat

activitatile de back-office în centre zonale, asigurând o mai mare productivitate și o

reducere semnificativă de costuri.

În cei 6 ani de criză, numărul unitatilor bancare a scăzut de la cca.

6.500 la cca. 5.300 (cu cca. 18%), iar numărul de salariati din bănci a scăzut de la

cca. 66.000 la cca. 58.000 (cu 10%).Băncile au investit în pregătirea personalului și în IT&C, pentru a face față noilor provocări.

III.2. Autorități de supraveghere

După cum putem observa în tabelul 3.2, modelul dominant în Uniunea Europeană este cel al autorității de supraveghere unice a sectorului financiar 15 state membre având în prezent această structură de supraveghere, fie la nivelul băncii centrale, fie ca autoritate distinctă, de tip Financial Supervision Authority – FSA): Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Austria, Polonia, Estonia, Slovacia, Finlanda, Cehia, Ungaria, Suedia și Marea Britanie.

În Bulgaria, de pildă, Comisia de Supraveghere Financiară este responsabilă cu supravegherea pieței de capital, a asigurărilor și a fondurilor de pensii, iar banca centrală este responsabilă cu supravegherea instituțiilor de credit. Supravegherea în cazul Cehiei, Lituaniei, Irlandei și Slovaciei este realizată de banca centrală, pe când Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Ungaria, Polonia, Letonia, Malta, Austria, Germania, Finlanda și Suedia au adoptat modelul unei autorități de supraveghere unice a sistemului financiar.

Până la sfârșitul anilor '90, în țările cu economie de piață supravegherea bancară era exercitată, în principiu, de băncile centrale, iar piața de capital și piața asigurărilor erau supravegheate de entități separate. În cazul piețelor financiare mai sofisticate, de exemplu în Marea Britanie funcționau în 1996, 9 autorități de supraveghere ale pieței financiare. Însă au avut loc unele schimbări, și anume transferarea supravegherii bancare de sub umbrella Băncii Angliei, unui organism separat care ar putea prelua si atribuțiile de supraveghere a caselor de economii în domeniul locativ.

Având în vedere reputația deosebită a Londrei ca cel mai dezvoltat centru financiar al Europei, unificarea supravegherii financiare a câștigat rapid adepți. În următorii cațiva ani, mai multe țări din Uniunea Europeană au adoptat modelul FSA – cazul Irlandei, al unora dintre țările nordice, mai recent al Germaniei și Austriei. O abordare similară a dus la crearea unor instituții de tip FSA și în alte țări de cultură bancară anglo-saxonă, precum Australia, sau în economii emergente, care se aflau în plină reformă a sistemului financiar și încercau să ardă etapele, adoptând de la început ceea ce percepeau a fi cele mai avansate practici – cazurile Estoniei sau Ungariei.

Tabel 3.2. Modele de supraveghere a țărilor membre

Tabel prelucrat pe baza informațiilor de pe www.europa.eu

În România, proiectul de unificare a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) într-o singură instituție – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a preluat competențele celor enumerate, a pornit de la ideea că dimensiunea acestor piețe este prea mică pentru a justifica existența a trei organisme dedicate.

Noua Autoritate de Supraveghere Financiară (ASF) ar putea controla un sector cu active totale de aproximativ 40 mld. euro (doar Bursa de Valori București – BVB și Rasdaq adună circa 23 mld. euro, la care se adaugă fondurile mutuale și de investiții, fondurile de pensii private, asigurările de viață și activele companiilor de asigurare non-viață) deloc puțin, dacă ne raportăm la nivelul întregului PIB, de peste 130 mld. euro. Guvernul a anunțat că înființarea în România a unei astfel de autorități, responsabilă cu supravegherea prudențială a pieței de capital, a sectorului asigurărilor și a sistemului de fonduri de pensii private, se încadrează într-o dinamică instituțională la nivel european.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a preluat toate funcțiile și atribuțiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, autorități care se vor desființa. Diferența mare față de exemplele din Uniunea Europeană este că la noi nu este integrată și supravegherea bancară, care rămâne exclusiv în sarcina Băncii Naționale (a se vedea Anexa 1)

Rolul acestor noi instituții financiare este de a coopera strâns cu instituțiile financiare din statele membre, pentru armonizarea reglementărilor și asigurarea unei implementări stricte și coerente a acestora. Autoritățile europene de supraveghere au puteri sporite în cazuri de urgență. Astfel, dacă Consiliul decide că există turbulențe pe piețele financiare, aceste autorități de supraveghere pot coordona instituțiile financiare de supraveghere din statele membre și pot impune acțiunile necesare pentru armonizarea acestora în tot spațiul UE. Astfel, Tabloul European de Bord pentru Risc Sistemic (ESRB) a fost instituit pentru a monitoriza amenințările aduse sistemului financiar. ESRB monitorizează apariția unor eventuale riscuri pe piața financiară și formulează recomandări pentru a le preveni.

CONCLUZII

Implementarea ambilor piloni ai noului sistem de supraveghere este esențială pentru realizarea unor sinergii importante, pentru consolidarea reciprocă a impactului asupra stabilității financiare, precum și pentru asigurarea unui cadru de supraveghere macro-micro conectat integral.

Cadrul de supraveghere la nivelul UE propus poate funcționa numai dacă ESRC și ESFS cooperează eficient. De altfel, obiectivul reformei este asigurarea unei interacțiuni mai ușoare în ceea ce privește supravegherea la nivel macroprudențial și microprudențial. În îndeplinirea rolului său de autoritate de supraveghere macroprudențială, ESRC ar avea nevoie de un flux de date armonizate la nivel micro, furnizat la timp, în timp ce supravegherea microprudențială exercitată de autoritățile naționale ar beneficia de informațiile ESRC cu privire la mediul macroprudențial.

Procedurile obligatorii de cooperare și schimb de informații între nivelele „micro” și „macro” ar avea o importanță fundamentală dacă se dorește evitarea problemelor din trecut.

Pentru a identifica și prioritiza riscurile care amenință stabilitatea sistemului financiar din UE, ar trebui ca ESRC să primească de la ESFS informații microprudențiale pertinente, în special legate de marile grupuri transfrontaliere care desfășoară activități complexe și să aibă posibilitatea de a lansa sondaje ad-hoc pe anumite teme prin care să solicite contribuția directă a autorităților naționale de supraveghere și/sau a operatorilor de pe piață.

Comisia va propune ca toate informațiile necesare să fie prezentate autorităților europene de supraveghere de către autoritățile naționale de supraveghere, în aplicarea normelor de înființare a noilor autorități europene de supraveghere.

Principiul supravegherii prudenței bancare constă în delegarea de competențe unei autorități de a superviza, în virtutea unor reguli și principii legale, modul în care se organizează și se desfășoară activitatea bancară în economie.

Structura sistemului bancar din România s-a modificat în urma aderării țării noastre la UE și a liberalizării pieței serviciilor, un număr de 190 instituții străine si-ai exprimat intenția de a-și desfășura activitatea bancară în mod direct pe teritoriul României, dintre care 174 instituții bancare, 3 instituții financiare nebancare și 13 instituții emitente de monedă electronică. În pofida crizei financiare internaționale și a creditării accelerate din ultimii ani, sistemul bancar românesc poate fi apreciat ca fiind stabil în ansamblul său, cu niveluri ale capitalizării, solvabilității și lichidității conforme cu cerințele prudențiale.

În consecință putem preciza că piața bancară din România după aderarea la Uniunea Europeană a trezit interesul mai multor bănci străine care și-au exprimat dorința de a pătrunde pe piața financiar- bancară din țara noastră.

În vederea asigurării bunei funcționări a sistemului bancar, autorității de supraveghere îi revine sarcina esențială de a elabora reglementări prudențiale, care să garanteze administrarea eficientă de către societățile bancare a riscurilor specifice activității lor. În acest scop, reglementările de prudență bancară elaborate de Banca Națională a României sunt aliniate la standardele internaționale în materie, fiind în concordanță atât cu principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind activitatea de supraveghere bancară, cât și cu Directivele Uniunii Europene privind reglementarea activității instituțiilor financiare și de credit.

Astfel, Banca Națională a României a adoptat reglementări privind registrul societăților bancare, împrumuturile mari acordate clienților de către societățile bancare, supravegherea pozițiilor valutare ale societăților bancare, capitalul minim al acestora, calculul fondurilor proprii, clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor de risc, determinarea gradului de solvabilitate.

În ultimii ani, Banca Centrală a încercat să încurajeze înființarea de sucursale și filiale a unor prestigioase societăți bancare străine, în vederea intensificării sistemului bancar românesc.

În contextul crizei actuale Banca Națională a României a efectuat numeroase inspecții la sediul societăților bancare, în scopul verificării lichidității financiare a acestor înstituții și a respectării de către acestea a legilor și relglementărilor în vigoare. Examinările la fața locului au fost completate cu supravegherea indirectă pe baza raportărilor prudențiale, urmărind prin ambele modalități prevenirea și gestionarea crizelor bancare.

În cazul în care băncile sunt afectate de criza financiară, ele, pot să se contracteze împrumuturi de la Banca Națională a României care are responsabilitatea de a le sprijini fiind creditor de ultimă instanță. Pe termen scurt banca centrală vine în ajutorul instituțiilor bancare cu probleme însă dacă aceste probleme nu se remediază, atunci banca centrală are drept obiectiv restructurarea sistemului bancar, fiind necesară înlăturarea băncilor insolvabile.

BIBLIOGRAFIE

1.Adrian Cosmescu, Director Adjunct Direcția Supraveghere, “Supravegherea bancară – evoluție, principii, instrumente”

2.Beju D., Banca Națională a României-Bancă Centrală a țării, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007

3.Comunicarea Comisiei din 4 martie 2009 la Consiliul European de primăvară „Stimularea redresării economice europene”, COM(2009) 114 final.

4.Comunicarea Comisiei, Supravegherea financiară europeană, Bruxelles, 27.5.2009 COM(2009) 252 final

5.Daniela Petrescu, Autoritatea de Supraveghere Financiară în contextul European

6. Mugur I. , Banque Nationale de Roumanie, București, 2005

7. Mugur Isărescu, Reforma bancară din România: 1990-2002 în Simpozionul de istorie și civilizație bancară „Cristian Popișteanu”, București, 22-23 noiembrie 2002, Primul deceniu al reformei bancare din România

8.Programul de lucru 2013 al EIOPA (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Profesionale)

9.Raport Anual ASF 2013

10. Raport anual banca centrală Europeană, 2014.

11.Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului de înființare a Autorității europene pentru asigurări și pensii Ocupaționale

12.Roșca T., Monedă și credit, Editura Altip, Alba Iulia, 2001

13.Trenca I., Metode și Tehnici Bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008

14.Trenca I. Ioan. Fundamente ale managementului financiar, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007

15.www.bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=15315…1

16.http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0252:FIN:RO:PDF

17.https://www.ecb.europa.eu/ssm/establish/html/index.ro.html

18.www.iem.ro/rem/index.php/REM/article/download/114/101

19.http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2013-0231&language=RO

20.http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0252:FIN:RO:PDF

21.http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2013-0231&language=RO

22.https://www.bankingsupervision.europa.eu/about/esfs/html/index.ro.html

23.http://europedirect.nord-vest.ro/Document_Files/EUROPA%202020_e9km9j.pdf

24.www.eur-lex.europa.eu

25.http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2009/RO/1-2009-252-RO-F1-1.Pdf

26.https://www.ecb.europa.eu/ssm/html/index.ro.html

27.http://www.asfromania.ro/despre-asf/prezentare

28.www.iem.ro

29.http://mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2013/21_24Daniela_Petrescu_RFPC_3_2013.pdf

30.http://hymerion.ro/page/300

31. http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2013/rd_0627.pdf

32. http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2015/Formare/Anexe%20HG%20909%202014.pdf

Anexa 1. Sistemul de supraveghere macro și micro-prudențială

Sursa : www.bnr.ro