Reforma Sistemului Penitenciar Romanesc

Capitolul 1.1. Reforma Sistemului Penitenciar Românesc.

,,Reforma penitenciară este mai întâi de toate o construcție intelectuală. Specific reformei închisorilor de oriunde, este fundarea sa pe calitatea raporturilor interumane.

În ce privește închisorile românești de până în 1997, ele acumulaseră numeroase disfuncționalități cum ar fi excesivă ierarhizare, un accent prea mare pus pe disciplina militară în dauna raporturilor bazate pe competență, recompensarea cu predilecție a supunerii și nu a creativității și a lucrului bine făcut, definirea siguranței penitenciare doar ca un raport de forță și a etalare a mijloacelor tehnice și nu ca un proces de negociere care generează relații de cooperare între personal și deținuți, persistența unor ambiguități în conceperea rolurilor înalților funcționari, evitarea carificării unor procese organizaționale precum vulnerabilitatea, stresul, criza, controlul, conducerea.’’ (Dr. Gheorghe Florian- Dinamică penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999).

Începutul reformei instituției penitenciare românești nu mai poate fi evitat, toate schimbările sociale survenite în perioada 1990-1996 exercitau o mare presiune către schimbări majore. Gheorghe Florin (1999) evidențiază anumiți factori a căror acțiune a facilitat demersurile pentru reformă cum ar fi inițiativele politice pentru integrarea europeană, nevoia de a prelua cultura profesională de tip occidental, accesul la noutățile tehnice, științifice și organizaționale din alte sisteme penitenciare, nevoia de respect a personalului pentru munca de calitate, nevoia de imagine publică adecvată realității corecționale.

Există anumite valori care trebuie respectate cum ar fi spre exemplu valorea fundamentală.

Valoarea fundamentală constă în faptul că se recunoaște că delicventul are un potențial, de trăi ca cetățean care respectă legile.

Principii directoare

În opinia lui Gheorghe Florian(1999) delicvenții sunt responsabili de conduita lor și trebuie să-și asume responsabilitatea abandonării comportamentului lor criminal.

Se consideră faptul că programele și ocaziile destinate să ajute delicvenții să se dezvolte în plan personal si social contribuie la sporirea puterilor lor de a deveni cetățeni pașnici. Trebuie să ne asigurăm de faptul că delicvenții participă la aceste programe și să ne străduim să-i încurajăm să contribuie chiar la elaborarea acestor programe.

În opinia lui Gheorghe Florian(1999) munca delicvenților joacă un rol important în achiziționarea de aptitudini și posibilități care le vor fi utile odată eliberați, contribuie la o bună ordine și la o gestiune rațională a așezămintelor, totul reflectând importanța pe care o arată societatea noastră muncii productive.

După buna noastră credință, colectivitatea este mediul cel mai bun în care un delicvent poate să-și demonstreze din plin capacitatea de a funcționa ca un cetățean pașnic și în acest sens noi vom furniza programe, ajutorul și supravegherea necesară pentru a permite liberarea lor graduală, iar o astfel de liberare poate fi făcută fără a aduce atingeri securității.

Se recunoaște faptul că instituirea și menținerea relațiilor familiale și comunitare pozitive favorizează în mod pașnic reinserția delicvenților în colectivitate ca cetățeni pașnici.

În opinia lui Gheorghe Florian (1999) există anumite obiective strategice și anume:

Se va avea în vedere că necesitățile individuale ale delicvenților să fie identificate din momentul aducerii lor și va trebui acordată o atenție specială celor care prezintă tulburări mentale.

Se va avea în vedere să se răspundă la necesitățile speciale ale delicvenților autohtoni si ale delicvenților.

Furnizarea de programe delicvenților care să îi ajute să răspundă necesităților lor individuale în vederea creșterii potențialului lor de reinserție ca cetățeni pașnici.

Se va avea în vedere ca delicvenții să fie angajați productiv și să aibă succes la o gamă de munci și posibilități de formare care să răspundă necesităților de creștere a personalității lor și de dezvoltare. (Dr. Gheorghe Florian- Dinamică penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999)

Cap.1.2. Problematica drepturilor omului în condițiile închisorii

,,Înțelegem prin ,,drepturile omului’’ un nume dat condițiilor elementare considerate indispensabile pentru dezvoltarea armonioasă a individului, omul nu poate trăi oricum și în actualul context social, el are nevoie să fie protejat mai ales de putere. Ca problemă fundamentală a lumii contemporane, oamenii aprobă tot ce le definește și le garantează drepturile, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord cu consecințele lor iar abordarea îndatoririlor este lăsată pe un plan secund.’’ Dr. Gheorghe Florian- Dinamică penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999)

În opinia lui Gheorghe Florian protejarea drepturilor deținuților devine foarte importantă pentru realizarea unui mediu penitenciar cât mai normal posibil, dreptul la securitatea persoanei, dreptul la îngrijire, dreptul la respectarea demnității persoanei, dreptul la muncă, dreptul la perfecționare personală, dreptul de a vota și dreptul de a avea un viitor.

Gheorghe Florian(1999) definește anumite principii în administrarea justiției către cei însărcinați cu aplicarea legilor cum ar fi:

PRINCIPII DE FOND

Principiul necesității

Principiul unanismului

Principiul nediscriminării

Principiul legalității

Îndatoriri generale

-servirea comunității

-protecția drepturilor omului

-apărarea drepturilor omului

-respectarea demnității omului

-menținerea ordinii

3 Copiii:

Evitarea arestării copiilor

Limitarea detenției

Luarea în considerarea a vârstei infractorilor

Separarea copiilor de adulți

Admiterea contactului dintre copil și familie

Încurajarea reabilității copiilor

Garantarea drepturilor legale ale copiilor

Stabilirea vârstei minime de răspundere în fața legii

Admiterea dispozițiilor alternative în hotărârile privind copiii

Susținerea instituțiilor pentru infractorii minori

Asigurarea pregătirii poliției în problemele legate de minori

Limitarea utilizării forței

Limitarea utilizării constrângerii

Respectarea caracterului confidențial al cazierului copiilor (. (Dr. Gheorghe Florian- Dinamică penitenciară, Editura Oscar Print, București, 1999)

Cap.1.3. Aspecte generale ale probațiunii în România

Originile îndepărtate ale probațiunii

,,Secolul XIX a fost fără îndoială, un secol luminat în ceea ce înseamnă înțelegerea și tratamentul aplicat infractorilor. Secolul XIX este secolul în care se naște criminologia pozitivistă care aruncă asupra crimei si criminalului o nouă lumină ce permite o înlocuire a paradigmei centrate pe păcat și voință divină cu un nou cadru teoretic bazat pe liberul arbitru, determinism și personalitate. În lumea penală își fac loc cuvinte precum ,,imbecil, moral, ,,bolnav moral’’. Valentin Schiaucu, Rob Canton- Manual de probațiune, Editura Euro Standard, București, 2008

Tot în acest secol se naște o nouă știință, psihiatria ce introduce conceptul de sănătate mentală în înțelegerea și explicarea anumitor acte infracționale. Nașterea închisorilor a reprezentat un factor important în apariția șe dezvoltarea probațiunii, și asta deoarece fără închisoare ar fi fost pentru probațiune foarte dificil să își asume o identitate ca prevedere legală, întrucât închisoarea era forma principală de pedeapsă, iar probațiunea era în loc de pedeapsă. Prin urmare probațiunea s-a definit pe sine și încp se mai definește în anumite jurisdicții ca fiind o alternativă la închisoare.’’(’ Valentin Schiaucu, Rob Canton- Manual de probațiune, Editura Euro Standard, București, 2008)

Cap 4.1. Măsurile educative prevăzute de noul Cod Penal sunt neprivative de libertate sau privative de libertate și anume:

Măsurile educative neprivative de libertate sunt:

Stagiul de formare civică

Supravegherea

Consemnarea la sfârșit de săptămână

Asistarea zilnică

Măsurile educative privative de libertate:

Internarea într-un centru educativ

Internarea într-un centru de detenție

Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată față de minor se face, în condițiile art114, prevăzute în art74.

Modificările aduse în material regimului sancționator sunt unele de esență și deplină concordanță cu prevederile documentelor international privind justiția pentru minori, noile reglementări excluzând în ceea ce-I privește aplicarea pedepsei cu închisoarea ori amenda. (Raluca Moroșanu, Simona Franguloiu- Ghide de lucru în cauzele penale cu minori, editura București, 2012)

Măsuri penale aplicabile în cazul concursului de infracțiuni comise în timpul minoratului:

Reglementările referitoare la minorități constituie unul dintre punctele centrale ale reformei instituite prin noul Cod penal.

Principala modificare adusă de legiuitorul din 2009 se referă la renunțarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care nu răspund penal, în favoarea măsurilor educative.

Noul cod penal stabilește ca regulă aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave. În toate situațiile, măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.

După reintrarea în vigoarea a acestor prevederi legale, numărul infractorilor trimiși în judecată a scăzut de la circa 10000, cu un maxim de 13674, persoane minore în anul 1997, la 4140 în anul 2008, ajungând la 3926 în anul 2009.( Mihaela Tomiță-Reziliența minorilor delicvenți, Timișoara 2011.

Cap 4.2. Genograma și ecomapa