Reforma Sistemului Educational
CUPRINS
PREFAȚĂ
CAPITOLUL I – SERVICIUL EDUCAȚIONAL. SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN ROMÂNIA
Definiții ale conceptului de educație
1.1.1. Învățăm pe tot parcursul vieții
1.1.2. Componentele educației
1. 2. Cei patru piloni ai educației
1. 3. Obiectivele educației
1. 4. Provocări pentru educație
1. 5. Educația în România
1.5.1. Grădinița
1.5.2. Școala elementară
1.5.3. Gimnaziul
1.5.4. Liceul
1.5.5. Învățământul superior
1. 6. Educația și problemele lumii contemporane
CAPITOLUL II -REFORMA SISTEMULUI EDUCAȚIONAL
2.1. Procesul Lisabona
2.2. Reforma educației în România
2. 2. 1. Decizii asupra reformei
2. 2. 2. Repere pedagogice ale reformei
2. 3. Aspectele pozitive și negative ale reformei
2. 4. Reformă și politica schimbării în sfera educației
CAPITOLUL III – ANALIZA SWOT A ADMINISTRAȚIEI ȘCOLILOR
DIN SECTORUL 6
3.1. Administrația Școlilor din Sectorul 6 București
3.2. Analiza swot a administrației școlilor din Sectorul 6
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
PREFAȚĂ
În prezenta lucrare de diplomă am propus tema „Reforma sistemului educațional”. Am considerat drept deosebit de interesantă o abordare a acestui subiect, în special prin faptul că lucrez în sistemul de învățământ și apoi prin prisma schimbărilor majore privind Reforma făcută în sistemul educațional.
Pentru a realiza un material bine structurat este necesar un anumit timp. Modificările în ceea ce privește reforma în sistemul educațional s-au succedat după fiecare schimbare de ministru al educației, fiecare venind cu proiecte noi iar celelalte din vechea guvernare fiind abandonate
Pentru a ilustra situația deosebită în care mă găsesc fac precizarea că am ales bibliografia și am adunat materialul pe care urma să îl folosesc în redactarea lucrării mele în perioada februarie-mai 2009
De asemenea, în materialul care a stat la baza fundamentării prezentei lucrări nu am putut găsi în totalitate elementele de noutate,iar la unele nu am putut avea acces.
Am acordat o importantă deosebită acestei lucrări în privința unei abordări actuale a temei propuse.
Vreau să mai menționez că lucrarea prezentată este structurată științific, pe capitole și secțiuni, dar în cuprinsul acesteia nu pot avea pretenția ca am epuizat tema propusă.
Consider că am atins principalele probleme ridicate de tema aleasă și am dorit să clarific, atât pentru mine în primul rând, cât și pentru cei interesați unele aspecte legate de reforma educațională atât în România cât și în Uniunea Europeană.
În încheierea acestei scurte prezentări vreau să fac precizarea că documentarea în vederea realizării acestei lucrări consider a fi extrem de utilă în viitor, atât mie cât și colegilor mei, deoarece a fi educator nu înseamnă numai absolvirea unei facultăți de profil, ci mai ales examenul susținut pentru pregătirea tinerei generații pentru viață.
Educația te face OM!
Educația ne apare ca un sistem de acțiuni exercitate în mod conștient, organizat și sistematic asupra unor persoane sau grupuri de persoane, în vederea transformării personalității lor, potrivit unor finalități la care acestea au aderat.
Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin "a fi și a deveni”.
În vreme ce sistemele educaționale formale tind să minimalizeze aportul acumulării de cunoștințe, ignorând mai degrabă celelalte moduri de a învăța, astăzi devine din ce în ce mai important să înțelegem procesul educațional ca un întreg. Atât reformele în domeniul educației, cât și politica educațională, trebuie astfel să se orienteze spre viitor, atât din punct de vedere al conținuturilor, cât și din cel al metodelor.
Lucrarea este structurată pe trei capitole. În continuare voi face o scurtă prezentare a fiecărui capitol.
Capitolul I
Serviciul educațional. Sistemul educațional din România
În acest capitol am pornit de la definirea conceptului de educație, am prezentat cei patru pilonii ai educației, am stabilit care sunt obiectivele și provocările sistemului educațional. La încheierea capitolului am prezentat sistemul educațional din România.
Capitolul II
Reforma educației din România
România este participantă la Procesul Bologna încă de la momentul lansării acestuia în 1999. De atunci și până în prezent a fost adoptat un cadru legislativ complex pentru ca sistemul de educație să se alinieze la cerințele diverselor inițiative la nivel european, pentru a crește mobilitatea studenților, a șanselor lor pe piața muncii, pentru a reduce numărul de specializări universitare și pentru a crește participarea la programele de masterat și de doctorat.
Școala românească nu reușește să răspundă în mod eficient nevoilor prezentului și nici provocărilor legate de tranziția spre societatea postindustrială. Programele de modernizare a învățământului lansate după 1990 au produs efecte superficiale la nivelul curriculei, materialelor didactice sau procedurilor de evaluare a elevilor.
Capitolul III
Analiza SWOTT a Administrației Școlilor Sector 6
Am identificarea problemelor strategice pe baza analizei, am stabilit care sunt obiectivele, punctele tari, punctele slabe, amenințările și oportunitățile din unitățile de învățământ din Sectorul 6.
CAPITOLUL I
SERVICIUL EDUCAȚIONAL.
SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN ROMÂNIA
Dimensiunea socială a educației, caracterul ei istoric, dar și prospectiv reclamă necesitatea ca educația să răspundă necontenit unor exigențe ale educației, realității naționale și internaționale.
Prin exercitarea funcțiilor sale, educația asigură atât continuitatea civilizației umane într-o anumită zonă geografică și pe planetă în ansamblu, cât și schimbările înnoitoare care determină progresul omenirii. Ea a depășit demult semnificația conceptului original „educațio”. De la educație se așteaptă mult pentru modelarea omului, în conformitate cu zestrea lui ereditară, cu mediul familial și social, și poate conduce la performanțe superioare celor obținute de generațiile anterioare.
Conceptul de educație
Cuvântul educație este de origine latină, derivă din substantivul grecesc “educațio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Conținutul acest concept a înregistrat o evoluție contradictorie îmbogățindu-se și precizându-se în anumite momente, la unii autori, pentru a se restrânge în anumite momente, la alți autori până în zilele noastre.
Definirea educației se poate realiza din unghiuri diferite de vedere.
Din punct de vedere epistemologic, cuvântul educație semnifică procesul de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor, tineretului etc. Sau totalitatea metodelor folosite în acest scop (culturalizarea, ridicarea metodică a nivelului ideologic, cultural, profesional) sau acțiunea de a dezvolta facultățile morale, intelectuale și fizice ale omului, ale unui popor etc.
Platon definea educația ca fiind "arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele". Aristotel în lucrarea sa Politica, consideră că, "educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare."
În secolul al XVII-lea, John Locke definea că, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între preceptor (educator) și copil (viitorul "gentleman").
Sociologul francez Emile Durkheine considera că educația este o acțiune "exercitată de generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială" și are ca obiect să provoace și să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și morale pozitive.
Florin Georgescu considera că educația este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie.
Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligența și capacitatea creatoare a omului. Întregul climat al viitorului va situa capacitățile intelectuale în condițiile deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de cunoaștere.
În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății.
Educația pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea calității umane și explorarea orizonturilor, și este orientată predominant spre pregătirea pentru viață. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin a fi și a deveni. Educația te formează ca OM!
În contextul educațional, omul îndeplinește concomitent rolul de educator și educat, fiind în același timp cauză și efect, deci este în centrul tuturor preocupărilor întregii societăți, iar ca urmare este investiția cea mai valoroasă pe care o poate face societatea în membrii săi.
Educația ne apare ca un sistem de acțiuni exercitate în mod conștient, organizat și sistematic asupra unor persoane sau grupuri de persoane, în vederea transformării personalității lor, potrivit unor finalități la care acestea au aderat.
„A educa înseamnă, de fapt a orienta, a dirija, a conduce pe cineva, elev, student, alte persoane implicate într-un proces de formare sau perfecționare, către un scop dinainte stabilit”.
Reușita unei activității educative depinde de armonizarea cerințelor sociale cu cele ale fiecărei persoane antrenate într-un proces de formare sau de perfecționare. Finalitatea educației reprezintă orientările asumate la nivel de politică a educației în vederea realizării activității de formare-dezvoltare a personalității umane conform anumitor valori angajate în proiectarea sistemului și a procesului de învățământ.
A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și tinerilor. „Educația este asemenea unei arte, iar arta educației se săvârșește în vederea accederii în lumea viitoare.”
Conceptul de a învăța pe tot parcursul vieții este una din cheile către secolul XXI. Studii mai vechi cu privire la problemele educației au atras atenția asupra necesității ca adulții să se întoarcă din nou pe băncile școlii. Astfel ei vor avea ocazia să învețe să se descurce cu situațiile noi care apar atât în viața particulară, cât și la serviciu. Această nevoie de educație există și pare să crească pe zi ce trece. Singurul mod de a satisface această nevoie este ca fiecare dintre noi să învețe cum să învețe. Dar mai există totuși și o altă nevoie: transformările de proporții suferite de stilul tradițional de viață ne obligă să învățăm să-i înțelegem mai bine pe ceilalți oameni și lumea ca întreg. Înțelegerea reciprocă, schimburile pașnice și, bineînțeles, armonia sunt ingrediente absolut necesare, și tocmai de acestea duce lipsă lumea de astăzi.
Educația are ca scop dezvoltarea capacității de asimilare, înțelegere și interpretare a valorilor culturale. Prin cultură tânărul este introdus în societate și inițiat în idealurile de viață, aspirațiile, mentalitățile comunității naționale.
1.1.1. Învățăm pe tot parcursul vieții
Ce este educația ? Această întrebare a făcut obiectul preocupărilor unei comisii internaționale de experți reunite sub egida UNESCO sub conducerea lui Jacques Delors. Rezultatele acestor preocupări au fost cuprinse într-un raport cu titlul: "Capacitatea de a învăța: Comoara din noi" (orig. "Learning – the Treasure Within"). Acest raport schițează un concept cuprinzător al educației, care se sprijină pe patru piloni: învățăm pentru a cunoaște, învățăm pentru a ști cum să acționăm, învățăm pentru a ști cum să conviețuim, învățăm pentru viață. Procesul de învățare cu scopul de a cunoaște, presupune faptul de a combina cunoștințele generale cu posibilitatea de a aprofunda prin studiu un număr mai mic de discipline. Într-o anumită măsură, acest luea reciprocă, schimburile pașnice și, bineînțeles, armonia sunt ingrediente absolut necesare, și tocmai de acestea duce lipsă lumea de astăzi.
Educația are ca scop dezvoltarea capacității de asimilare, înțelegere și interpretare a valorilor culturale. Prin cultură tânărul este introdus în societate și inițiat în idealurile de viață, aspirațiile, mentalitățile comunității naționale.
1.1.1. Învățăm pe tot parcursul vieții
Ce este educația ? Această întrebare a făcut obiectul preocupărilor unei comisii internaționale de experți reunite sub egida UNESCO sub conducerea lui Jacques Delors. Rezultatele acestor preocupări au fost cuprinse într-un raport cu titlul: "Capacitatea de a învăța: Comoara din noi" (orig. "Learning – the Treasure Within"). Acest raport schițează un concept cuprinzător al educației, care se sprijină pe patru piloni: învățăm pentru a cunoaște, învățăm pentru a ști cum să acționăm, învățăm pentru a ști cum să conviețuim, învățăm pentru viață. Procesul de învățare cu scopul de a cunoaște, presupune faptul de a combina cunoștințele generale cu posibilitatea de a aprofunda prin studiu un număr mai mic de discipline. Într-o anumită măsură, acest lucru înseamnă și a învăța cum să învățăm, pentru a trage foloase de pe urma ocaziilor care se oferă pe parcursul studiului de-a lungul întregii noastre vieți.
A fi uman (sau mai simplu, ‘Om'), este scopul intrinsec al procesului de învățare în orice tip de educație clasică, în Orient sau Occident."
Fiecare persoană, fie ea copil, tânăr sau om matur, trebuie să fie capabil să profite de șansele educaționale, potrivite necesarului său de cunoștințe de bază acumulabile. Acest necesar cuprinde atât tehnica învățatului (scrisul și cititul, exprimarea orală, socotitul și rezolvarea problemelor) cât și conținuturile fundamentale (precum cunoștințele, capacitățile, valorile și atitudinile), de care fiecare om are nevoie pentru a supraviețui, pentru a-și dezvolta pe deplin capacitățile, pentru a trăi și munci cu demnitate, pentru a putea participa cu întreaga lui ființă la dezvoltarea societății, pentru a-și ameliora calitatea vieții, pentru a fi capabil să ia decizii corecte și pentru a se putea dezvolta în continuare."
„Educația este un fenomen social rezultat din acțiunea unor indivizi asupra altor indivizii în scopul transmiterii culturii prin învățare individuală și colectivă.”
Faptul de a învăța, pentru a ști cum să acționăm, nu vizează doar calificările profesionale, ci și competența fiecăruia de a se putea adapta la situații noi și de a lucra în echipă. Acest punct cuprinde și aplicarea practică a celor învățate prin intermediul diverselor experiențe cumulate de tineri în contextul social și profesional.
Pentru a învăța cum să conviețuim, trebuie neapărat să dezvoltăm o capacitate de înțelegere a celorlalți, precum și de a intra în contexte globale de dependență, ca de exemplu prin proiecte comune și strategii de depășire a situaților conflictuale. Aici trebuie respectate valori fundamentale precum pluralismul, înțelegerea reciprocă și pacea.
În fine, a învăța pentru viață presupune o dezvoltare mai bună a propriei personalități, precum și posibilitatea de a putea acționa cu o mai mare autonomie, cu o capacitate de judecată și o responsabilitate sporită în registru pozitiv. Pentru atingerea acestor obiective, în educația unui individ nu trebuie omis nici unul dintre potențialurile acestuia: memoria, puterea sa de judecată, simțul estetic, îndemânarea sau capacitățile sale comunicative.
În vreme ce sistemele educaționale formale tind să minimalizeze aportul acumulării de cunoștințe, ignorând mai degrabă celelalte moduri de a învăța, astăzi devine din ce în ce mai important să înțelegem procesul educațional ca un întreg. Atât reformele în domeniul educației, cât și politica educațională, trebuie astfel să se orienteze spre viitor, atât din punct de vedere al conținuturilor, cât și din cel al metodelor.
În multiplele tentative de definire a educației, vom evidenția următoarele note și trăsături ale educației ca fenomen:
educația este un demers aplicabil doar speciei umane;
educația constă într-un sistem preponderent deliberat;
în măsura în care influențele sunt concentrate la nivelul unei instituții de profil, acțiunile permit o organizare, o structurare și chiar o planificare;
educația se realizează în perspectiva unui ideal de personalitate umană, acordat la repere culturale și istorice bine determinate;
educația nu este o etapă limitată numai pentru o anumită vârstă, ci se prelungește pe tot parcursul vieții unui individ.
„Prin structură, obiective și conținut, educația trebuie să răspundă necontenit unor exigențe ale evoluției realității naționale și internaționale.”
1.1.2. Componentele educației
Idealul educațional, formarea integrală și creativă a personalității, se realizează prin intermediul componentelor educației, obiectivelor și conținuturilor acestora.
"Educația contemporană cuprinde în principal următoarele componente: educația intelectuală, educația morală, educația profesională, educația estetică, educația fizică".
A. Educația intelectuală
Pregătirea elevilor pentru cunoașterea și activitatea teoretică, integrarea în orizontul cunoașterii și al gândirii științifice necesită asimilarea valorilor științifice umaniste, formarea unor capacități de ordin cognitiv, afectiv și psihomotor.
Obiectivele educației intelectuale sunt:
asimilarea de către elevi a valorilor științifice și umaniste a semnificației lor sociale și umane;
dezvoltarea capacităților cognitive;
formarea și dezvoltarea priceperii și deprinderilor de muncă intelectuală;
formarea atitudinii pertinente față de știință și tehnologie;
formarea concepției despre lume;
formarea competențelor în vederea utilizării științei.
B. Educația morală
Educația morală este o componentă a educației prin care se realizează formarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, formarea profilului moral al personalității, elaborarea comportamentului social-moral.
Obiectivele educației morale sunt:
formarea conștiinței morale;
formarea conduitei morale.
Adevăratul obiectiv al muncii educative, în educația morală sunt atitudinile, structuri psihice integratoare, care joacă un mare rol în depășirea situațiilor atât de des întâlnite în practica educațională.
C. Educația profesională
Prin educația profesională se înțelege orice formă de pregătire sau perfecționare în vederea unei activități profesionale care cuprinde însușirea cunoștințelor teoretice, formarea deprinderilor, priceperilor și transmiterea valorilor etice și de comportament social, necesare unei asemenea activități.
Obiectivele educației profesionale sunt:
formarea unor priceperi, deprinderi, capacități și competențe în plan acțional în vederea desfășurării unei activități productive
formarea și dezvoltarea intereselor de cunoaștere, a dragostei față de profesia în care se pregătește tineretul;
Sensul educației profesionale este asigurarea competenței profesionale, înțeleasă ca o rezultantă a cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor, aptitudinilor temperamentale și caracterologice de care individul dispune în vederea îndepliniri profesiei.
D. Educația estetică
Educația estetică este una dintre componentele educației care utilizează în formarea personalității potențialul educativ al frumosului estetic, social și natural. Categoriile educației estetice sunt: idealul estetic, stilul estetic, gustul estetic și spiritul de creație.
Obiectivele educației estetice sunt:
sensibilitatea față de fenomenul estetic
formarea gustului estetic
formarea sentimentelor și convingerilor estetice
E. Educația fizică
Educația fizică este o componentă indispensabilă a educației care urmărește dezvoltarea armonioasă și normală a organismului, întărirea sănătății și cultivarea unor calități fizice necesare muncii, activității sportive.
Obiectivele educației fizice sunt:
întărirea sănătății și călirea organismului elevilor;
formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și a calităților fizice ale mișcărilor (forța, rezistența, viteza, îndemânarea) necesare în viață și în practicarea sporturilor;
formarea și dezvoltarea principalelor calități morale de voință și de caracter;
instrucția igienico-sanitară, formarea și dezvoltarea unei concepții și comportament igienic;
Alte componente ale educației sunt educația civică și educația religioasă
1.2. Cei patru piloni ai educației
Unul dintre cei patru piloni, pe care îl considerăm a fi principalul susținător al educației este : A învăța să conviețuim. Cu ajutor acestui pilon, oamenii trebuie să dezvolte înțelegere pentru cei din jurul lor, pentru istoria, tradițiile și valorile spirituale ale acestora. Astfel ei își vor putea crea o nouă conștiință, care, înțelegând nevoia noastră crescândă de interdependență și pornind de la o analiză comună a riscurilor și provocărilor din viitor, îi va motiva să îmbrățișeze proiecte comune și să soluționeze conflicte aparent insurmontabile pe căi inteligente și pașnice . Această variantă proprie asupra educației urmează să creeze și să fortifice această nouă conștiință, fără să neglijeze însă importanța celorlalți trei piloni, care constituie totuși baza pentru educația întru conviețuire.
Primul dintre acești piloni este A învăța, pentru a acumula cunoștințe. Având în vedere transformările rapide aduse de progresul științific și de noile forme de comportament economic și social, accentul principal trebuie să cadă pe interconectarea culturii generale aduse la un nivel suficient de ridicat cu posibilitatea de a putea acumula cunoștințe aprofundate în anumite domenii singulare. Cultura generală este un fel de cheie pentru ca noi să fim capabili să învățăm de-a lungul întregii noastre vieți. Ea dă oamenilor impulsul de a învăța toată viața, construind totodată și bazele pentru acest lucru.
Un alt pilon este A învăța să acționăm. Este vorba aici nu doar despre cum trebuie să ne facem treaba, ci, la modul general, despre competența noastră de a ne descurca în situații diferite, de multe ori imprevizibile, cât și despre capacitatea de a munci în echipă. Acestea sunt caracteristici care la această oră sunt prea puțin luate în considerare de către metodele educaționale. În multe cazuri, aceste competențe și capacități ar putea fi câștigate mai ușor, dacă elevii și studenții ar avea ocazia să-și verifice și să-și dezvolte aceste capacități. În timp ce se află încă în sistemul educațional, ei ar putea să facă practică sau muncă în folosul comunității. De aceea, metodele care îmbină cursurile teoretice cu experiența practică sunt de o importanță majoră.
Ultimul, dar nu și cel mai puțin important pilon, este A învăța pentru viață. Acesta a făcut obiectul raportului Edgar-Faure intitulat ’Cum învățăm să trăim. Raportul UNESCO asupra obiectivelor și a viitorului programelor noastre educaționale’, publicat de UNESCO în anul 1972. Recomandările cuprinse în acest raport sunt încă extrem de relevante, pentru că în secolul XXI suntem cu toții obligați să demonstrăm că dispunem de un grad ridicat de independență și de o capacitate de judecată crescută, alături de un grad mai mare de responsabilitate, pentru a ne putea atinge obiectivele comune. Acest raport mai subliniază și un alt punct, și anume că niciunul din talentele ascunse adânc în constituția umană, asemenea unei comori, nu trebuie să rămână nevalorificat. Iar printre aceste talente se numără: memoria, gândirea logică, imaginația, abilitățile fizice, simțul estetic, capacitatea de comunicare precum și carisma naturală a conducătorului unei grupări. Iar aceste "talente" nu fac decât să accentueze și mai mult rolul deosebit de important al auto-cunoașterii.
Dezvoltarea "societății informaționale" facilitează accesul la date și fapte, de aceea, educația trebuie să ne ajute să fim cu toții capabili de a strânge informații și de a le alege pe cele relevante, de a le aranja, de a ști să umblăm cu ele și să le folosim. Educația trebuie astfel să se adapteze permanent transformărilor din societate; ea trebuie să poată da mai departe realizările, bazele și bogăția experiențelor omenești."
Una din cele mai importante sarcini ale educației este de a transforma dependențele real existente, mutuale, într-o solidaritate voluntară. În acest scop, educația trebuie să ajute oamenii, ca printr-o mai bună înțelegere a lumii, să ajungă să se înțeleagă pe ei înșiși și pe alții. Acumularea de experiențe este primul pas în a cuprinde complexitatea crescândă a evenimentelor globale și a se descotorosi de nesiguranța creată de acestea. Următorul pas este de a învăța să vedem faptele în adevăratul lor context și de a urmări cu un ochi critic fluxul informațiilor, pentru a putea formula judecăți proprii. În acest punct, educația este de neînlocuit.
Pentru că ea revendică o înțelegere reală a evenimentelor, care să depășească prezentările simplificate și uneori deformate, oferite de mass media, ni se oferă astfel imaginea unei lumi turbulente și care se află într-o permanentă transformare. Educația trebuie să ne ajute pe toți să devenim cetățeni ai acestei lumi.
De aceea, educația trebuie să îi facă pe indivizi conștienți de rădăcinile lor, pentru a le putea oferi un cadru, în care aceștia să-și poată găsi un loc pe hartă. Ea trebuie însă să vorbească și despre respectul datorat altor culturi. În acest sens, unele materii predate la școală sunt de o importanță covârșitoare. Istoria a servit de multe ori la fortificarea spiritului național, subliniind diferențele și demonstrând superioritatea neamului. Motivul pentru aceste atitudini era faptul că ora de istorie nu decurge pe o bază științifică. Dar dacă, în schimb, am insista pentru ca în oră să fie predat adevărul, și anume că grupările umane, popoarele, națiunile și continentele nu sunt egale, atunci am putea privi peste limitele propriilor noastre experiențe și am putea recunoaște că și celelalte popoare sunt diferite și la fel de bogate în istorie și cultură. Cunoașterea altor culturi duce la conștientizarea unicității propriei culturi, dar și a moștenirii comune a umanității.
Educația trebuie să devină promotorul unui nou umanism. Un umanism puternic caracterizat de componenta etnică care pune accentul pe cunoașterea și respectarea altor culturi și valori spirituale. Iar acesta ar putea reprezenta contragreutatea mai mult decât necesară globalizării, care altfel nu ar avea decât valențe pur economice și tehnice! Sentimentul unor valori comune și al unui destin comun reprezintă fundația pe care trebuie să se sprijine orice formă de colaborare internațională.
Nu mai este de ajuns să ne asigurăm că fiecare copil a beneficiat încă de devreme de o anumită cantitate de cunoștințe, de care poate face uz pe viitor. Fiecărei persoane trebuie să i se ofere ocazia să poată învăța pe tot parcursul vieții sale, pentru a-și putea îmbogăți bagajul de cunoștințe, capacități și calificări și pentru a se putea adapta unei lumi complexe, interdependente, care se află într-o permanentă schimbare.
3. Obiectivele educației
Întotdeauna, obiectivele educaționale se referă la achizițiile de încorporare, redate în termeni de comportamente concrete, vizibile măsurabile și exprimabile. “Dacă scopul educativ vizează evoluții și schimbări mai extinse, obiectivele educației au în vedere achiziții concrete, detectabile, observabile în mod direct.. Obiectivele educației se deduc din scopurile educației.”
"Educația întru toleranță și respect față de alții reprezintă premisa unui mod de viață democratic, care trebuie inclus în scopurile educaționale. Valorile, în general, și toleranța, în particular, nu pot fi predate în mod direct: dorința de a impune anumite valori are ca rezultat implicit negarea acestora. Valorile nu-și pot dovedi însemnătatea decât în momentul în care ele sunt alese de fiecare persoană în parte". "Rolul școlilor în acest sens se rezumă astfel în exercițiul zilnic al capacității de toleranță a elevilor, în ajutorul dat acestora pentru ca ei să accepte puncte de vedere diferite, precum și în încurajarea discuțiilor ce vizează probleme de ordin moral sau etic. Școala trebuie să își asume rolul de a explica tinerilor substraturile istorice, culturale sau religioase ale diverselor ideologii care luptă pentru recunoaștere și afirmare în societate, școală sau clasă. Această misiune, care poate fi împlinită chiar și primind ajutor din afară, este deosebit de delicată. Ea reprezintă pericolul constant de a fi ofensatoare la nivel personal și de a aduce politica și religia, în general teme evitate la ora de curs, în școală. Scopul este însă de a susține tinerii în a-și forma un sistem liber de gândire și de valori, fiind pe deplin informați, fără să trebuiască să se asocieze netăgăduit cu opiniile dominante gata formate. Astfel, ei pot atinge un nivel crescut de maturitate și de deschidere. Iar prin încurajarea unui dialog democratic vor fi puse bazele pentru armonie și înțelegere în viitor.
Democrația nu trăiește însă doar datorită unei toleranțe pasive, care nu face altceva decât să accepte diferențele dintre oameni. Această atitudine, neutră dacă o privim din afară, depinde totuși de diversele contexte sociale. Este vorba de o acceptare care se dovedește a fi foarte fragilă atunci când situația economică și socială provoacă la un moment dat anumite conflicte în raporturile dintre culturile diferite. Această viziune simplistă asupra toleranței trebuie astfel completată și depășită, prin intermedierea conceptului de pluralism, care se bazează pe respectul datorat celorlalți și asupra aprecierii celorlalte culturi.
1.4. Provocări pentru educație
"Trebuie să facem față celor mai mari tensiuni și, mai mult, să le depășim. Chiar dacă aceste tensiuni nu sunt noi, ele vor fi de importanță majoră în contextul problemelor secolului XXI. Când avem în vedere aceste tensiuni, ne gândim la următoarele:
Oamenii se simt astăzi sfâșiați între globalizare, ale cărei forme le sesizează și pe care câteodată trebuie chiar să le simtă pe propria lor piele, și căutarea rădăcinilor, a punctelor de referință și a sentimentului de apartenență. Politica în domeniul educației trebuie să se aplece asupra acestei probleme, acum mai mult decât oricând, când o societate nouă pare a fi pe punctul de a se naște: educația este miezul dezvoltării personalității și al societății. Sarcina ei este de a ne pune pe toți, fără excepție, în situația de a ne putea dezvolta talentele și de a ne epuiza potențialul creativ, inclusiv răspunderea pentru propria noastră viață și atingerea scopurilor noastre personale."
1.5. Educația în România
Încă de română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Idealul educațional al școlii românești vizează dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome și creative.
Pentru realizarea idealului educațional al școlii se impune realizarea în activitatea instructiv-educativă a unui set complex de principii, din care reținem câteva și anume: principiul continuității demersului educativ, principiul perfectibilității obiectivelor, tematicilor și conținuturilor activității educative. Cunoașterea și punerea acestor principii conduce la realizarea finalității educative În afara sistemului de școlarizare, s-a adăugat recent și sistemul privat echivalent. În 2004 aproximativ 4,4, milioane din populație erau cuprinși în sistemul educativ din România. Dintre aceștia 650 000 erau în grădinițe, 3,11 milioane erau înscriși în învățământul primar și secundar și 650 000 ( 3% din populație) la nivel terțiar (universități).
Desele schimbări ale ministerului învățământului au făcut ca proiectele începute de o conducere să fie înlăturate de venirea altei conducerii, cu alte idei. Toate acestea au creat nemulțumiri profunde în rândul elevilor, profesorilor și al părinților. Educația elevilor ca parte integrantă a procesului instructiv-educativ, lasă mult de dorit. Numeroși elevi nu mai au comportament civilizat față de profesor iar numărul elevilor consumatori de tutun, băuturi alcoolice și droguri este în creștere îngrijorătoare. Măsurile luate sunt nesistematice și nu îngrădesc aceste fenomene.
„Neglijarea problemelor serioase din învățământ de către clasa politică conducătoare, de către cei care au puterea de decizie arată că învățământul este unul dintre domeniile încă marginalizate în societatea românească.” Suntem obligați de asemenea să asistăm la degradarea învățământului românesc de elită. Concursurile școlare cu caracter național și cu participare internațională nu mai reușesc să selecționeze adevăratele valori.
Organizarea Sistemului Educațional Românesc
Sistemul Educațional Românesc este împărțit pe două niveluri:
1) Pre-universitar este structurat în patru cicluri:
* Grădiniță (Grădinița sau Învățământul Preșcolar) format din : grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare și grupa pregătitoare;
* Școala primară formată din: Școala elementară (Școala Primară, clasele I-IV;
* Gimnaziu format din clasele V-VIII;
* Liceal cuprinde clasele IX-XII;
2) Învățământul superior este organizat în conformitate cu principiile procesului de la Bologna, care are ca scop construirea Spațiului European al Învățământului Superior. Învățământul superior românesc are patru componente: licență-3 ani în cele mai multe discipline din 2005; master-2 ani în cele mai multe discipline din 2008; doctorat-cel puțin 3 ani; preuniversitar cursuri preuniversitare.
Școala primară este obligatorie pentru toți copii de șapte ani. Cele mai multe școli elementare fac parte din sistemul public școlar.
Educația din România este obligatorie până la vârsta de 16 ani. Începând din 2002 românii încep școala la vârsta de 6 ani iar primii zece ani au fost făcuți obligatorii de către Ministerul Educației și Cercetări. Sistemul de învățământ este identic la nivel național și foarte centralizat.
1.5.1. Grădinița
Copiii pot începe încă de la trei ani și pot rămâne până la șase sau șapte ani, la grădinița. Grădinița este opțională și de obicei, durează 3 sau 4 grupe – Grupa Mică, pentru copii cu vârsta între 3-4 ani, Grupa Mijlocie, pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani, Grupa Mare, pentru copii cu vârsta de 5-6 ani și "Școala pregătitoare" (Pregătire pentru școală), pentru copii cu vârsta de 6-7 ani. Ultima forma este oferită numai de unele grădinițe. Pregătirea include inițierea în limbi străine (de obicei în limba engleză, germană sau franceză), inițierea în studiul calculatorului, dans, înot, etc. Toate grădinițele oferă cel puțin o masă sau o gustare, unele având propriile bucătării, pe când alții optează pentru serviciile de catering. Multe grădinițe (în special, cele private) oferă transportul copiilor la și de la grădiniță. Grupurile au de obicei 1-2 educatori și 10-15 copii (de obicei mai mulți în grădinițele de stat). Cele mai multe grădinițe oferă părinților trei tipuri de programe, pentru a se potrivi mai bine cu programul părinților (de obicei între 8 și 13, cu o gustare sau o masă), un program mediu (de obicei de la 8 la 15, cu o gustare și o masă), precum și un program de lung (de obicei de la 8 la 17-18 seara, cu trei gustări, o masă și aproape întotdeauna, includ perioadele de somn de după masa de prânz). Sectorul privat are un rol foarte mare în furnizarea de către grădiniță și a serviciilor de îngrijire de zi, având o mare parte din cota de piață deținută de învățământul preșcolar. Taxele școlare private de grădiniță, variază între 100 și 400 euro lunar, în funcție de orașul în care instituția se află și asupra serviciilor oferite, iar pentru grădinițele publice nu există nici o taxă de școlarizare (unele poate au, totuși, o taxă pentru mese și / sau transport).
Relativ, numărul de locuri disponibile în grădinițe este mic, existând mai multe liste de așteptare sau solicitări de admitere și formalități ce urmează a fi efectuată cu cel puțin șase luni în avans. Lipsa de locuri disponibile este evidentă mai ales în grădinițele de stat, care nu percep taxe școlare, în comparație cu nivelul relativ ridicat al taxelor școlare private. Consiliile locale, în special în orașele mari au început să investească în extinderea grădinițelor existente, construirea altora noi sau oferirea de burse pentru grădinițele particulare, pentru a acoperi o parte din taxele școlare.
1.5.2. Școala elementară
Școala elementară durează opt ani iar cele mai multe școli elementare sunt publice; statisticile Ministerului Educației Cercetării și Inovației arată că mai puțin 2% din elevii sunt înscriși în învățământul particular.
Cu excepția cazului în care părinții aleg din timp o școală, elevul este automat înscris la școala cea mai apropiată de casă. Unele școli care au o bună reputație sunt inundate cu cereri de la părinți, chiar cu doi sau trei ani înainte. O consecință negativă este existența mai multor schimburi, cu durata de la 7 am până la cel târziu 8 pm.
Educația este gratuită în școlile publice (inclusiv manualele și materiale auxiliare), dar nu în întregime (unele manuale, caiete, creioane și uniformele trebuie cumpărate).
Școala începe la mijlocul lui septembrie și se termină la mijlocul lui iunie anul următor. Acesta este împărțit în două semestre. O clasa poate avea până la 28 de elevi (25 este considerat optim). De obicei, fiecare clasă are propria sală. Fiecare grup are propria sa denumire, de obicei, de an, urmat de o literă din alfabet (de exemplu, VII A înseamnă că este elev în al 7-lea an în clasa " A ".
Convenții de notare
Pentru primii patru ani, există un sistem numit calificative. Acestea sunt Foarte bine (FB) – Excelent, Bine (B) – Bine, Satisfăcător (S) – satisfăcător, de fapt, sensul (abia) trece și Insuficient (I) – a eșuat. Elevii care nu obțin pe tot parcursul anului note bune trebuie să susțină un examen în vară cu un ansamblu de profesori, iar în cazul în care situația nu este mai bună, elevul va repeta tot anul. "Calificativele" sunt folosite pe tot parcursul anului, într-un sistem de evaluare pe tot parcursul anului, la teste, în activitățile școlare, acasă sau pentru proiecte. În medie, pentru un subiect (care va merge în catalog) se calculează de către profesor, ținând seama de progresele înregistrate de elev si printr-o valoare de la 1-4 pentru fiecare calificativ.
Sistemul de evaluare este folosit, de asemenea, cu note individuale pentru fiecare test, examen oral, proiect, teme pentru acasă sau exerciții în clasă fiind înscrise în catalog. La unele materii se susține un examen parțial, la sfârșitul semestrului (Teză). Această cerință este reglementată de către Minister ca obligatorie pentru anumite materii și nu poate fi schimbată. Teza valorează 25% din media finală.
1.5.3. Gimnaziul
Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a patra, pe baza performanțelor academice. Multe școli au clase speciale (cum ar fi cursuri intensive de limba engleză sau clase de Informatică, oferind una sau mai multe cursuri pentru aceste materii). Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Evaluarea performanțelor elevilor este, de asemenea, diferită între ciclul primar și cel gimnazial. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte), în afară de materiile clasice sunt organizate ore de consiliere psihologică susținute de către un psiholog școlar.
Viața în școala elementară este foarte diferită la oraș față de cea de la țară. O școală urbană poate avea peste 100 sau 200 de elevi pe an, laboratoare de știință bine înzestrate, laboratoare de informatică cluburi bazate pe interese diferite (de la matematica, la film, la teatru), psihologi și asistenți de predare, programe academice pentru elevii talentați, pe când școlile rurale sunt de obicei mici, în unele sate, oferind doar 4 ani de educație, restul fiind oferite la o mai mare distanță de sat, care au un singur profesor pentru toți elevii (în general sub 10 de elevi în total) – o situație aproape identică cu cea existentă la începutul secolului XX. Transportul la/și de la școală nu este aproape niciodată prevăzut, și în cazuri extreme, în satele îndepărtate, elevii trebuie să meargă până la 10 km la școală, dacă nu există niciun autobuz. Dar, începând cu anul 2003 au fost introduse linii de transport rurale (Microbuzul Școlar Galben cu Clopoțel).
Toate școlile urmează tradiția schimbării turelor (originar făcută din lipsă de spațiu, dar în prezent, din tradiție). Astfel, școala începe pentru anumite grupuri (de obicei ani I-IV și VIII) la ora 7:30 sau 8:00 și se încheie la 12:00-14:30, în timp ce alte grupuri (anii V-VII) încep de la 11:00-13:30 și se termină la 17:00-19:30. În mod normal, o "oră" durează 50 minute, urmată de o pauză de 10 minute (și uneori o pauză de 20 minute).
Relațiile profesor-elev sunt destul de formale, dar acest formalism a evoluat în ultimii ani, la unul amical, dar respectuos. Aceasta este datorata de diferența de mentalitate dintre generații.
Unele școli au uniforme pentru primele patru clase, ministerul standardizând problema printr-un proiect de lege. Anii V-VIII nu au aproape niciodată o uniformă școlară, nici orice alt cod de ținută (dar regulamentul prevede decența de bază).
Atât școlile din mediul urban, cât și cele din mediul rural poate organiza Cluburi de dans, de sport școlar, de tradiții, de lectură, teatru, muzica, fizică sau chimie aplicată și chiar cluburi de matematică. Cu toate acestea, participarea la aceste cluburi nu va fi menționată pe nici o diplomă sau certificat, nefiind necesar. Există și concursuri între școlii, precum și la nivel național (cunoscute sub numele de Olimpiade), care sunt folosite pentru ai promova pe cei mai buni elevi. Aceste concursuri sunt foarte populare, deoarece ele aduc multe avantaje pentru elevii care iau parte la ele. În plus, mulți profesori de educație fizică organizează concursuri și excursii de una, două zile la munte.
Curriculumul în școala elementară
Produse curriculare sunt „toate documentele normative ce rezultă în urma demersurilor curriculare: planul de învățământ, programele analitice, manualele școlare, planificările calendaristice, proiectele pedagogice.” Normele cuprinse în aceste documente au caracter oficial și obligatoriu.
Curriculumul este cunoscut ca foarte bun, dar extrem de rigid. Nu sunt decât până la 15 discipline obligatorii (de obicei 8-13) și până la 5 discipline opționale (de obicei 1 sau 2). Cu toate acestea, spre deosebire de alte țări, subiectele opționale sunt alese de către școală și impuse elevului – acestea sunt cunoscute sub denumirea de decizia școlii asupra curriculumului și sunt, de obicei, extensii la materiile obligatorii.
1.5.4. Liceu
Există cinci tipuri de licee care permit accesul la învățământul universitar, pe baza tipului de educație oferită și de performanțele academice. Toate aceste duc la obținerea unei diplome de liceu, acces la examenul de bacalaureat și prin urmare, accesul la studii universitare. Spre deosebire de sistemele suedez sau francez, curriculumul liceului nu limitează alegerea unei universități.
Studiile liceale sunt de patru ani: doi obligatorii (a 9-a si a 10-a ), doi ne-obligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani. Există, de asemenea,un program de frecvență redusă care durează 5 ani pentru cei care doresc să participe la liceu, după ce au renunțat în adolescență.
Colegiile Naționale – sunt cele mai prestigioase licee din România, cele mai multe sunt în cel puțin un program internațional, cum ar fi Cervantes, Socrates, Eurolikes, etc. Toate sunt teoretice și cele mai multe există de peste 100 de ani și toate au o foarte puternică tradiție în educație.
Colegiul Național Sf. Sava din București este una din cele mai vechi școli din România cu aproape trei secole de tradiție. Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București este de 155 de ani, la fel ca Sf. Sava, înființat înainte de România în sine. Colegiul German Goethe este de 250 de ani. Alte colegii naționale sunt Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București, Colegiul Național din Iași, Colegiul Național Carol I din Craiova, Colegiul Național Elena Cuza din Craiova, Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați, etc., ultima medie de admitere pentru acestea este de peste 8.70, dar pentru cele mai bune colegii naționale o medie de 9.50 nu este de ajuns de bună. Intrarea într-unul din aceste colegii naționale este, de obicei, un bilet sigur pentru o universitate bună și burse de studiu.
Colegiul Militar – există numai 3 astfel de licee, administrate de către Armata română. Ele sunt considerate extrem de stricte pentru că au același regim ca unitățile de armată, fiind considerate instalații militare iar toți studenți fiind considerați membri ai armatei și astfel se respectă aceleași reguli și regulamente militare, inclusiv stingerea lumini la ora 22. Colegii militare sunt Colegiul Militar Liceal Mihai Viteazu din Alba Iulia, Colegiul Militar Liceal Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc și Colegiul Militar Liceal Dimitrie Cantemir, din Breaza.
1.5.5. Învățământul superior
În orice țară învățământul superior este momentul adevărului pentru întreaga societate. Cu multe presiuni din partea evoluției tehnice, o deficiență în proiectarea învățământului superior este foarte costisitoare pentru o țară. Din păcate, acesta este și cazul României, sistemul de învățământ are încă multe lacune, în contrast cu sistemele de educație bine stabilite din S.U.A, Canada sau țările din Europa de Vest.
Primele universități moderne din România sunt: Universitatea din Iași (1860); Universitatea din București (1864); Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj (1872).
În România, după 1990, universitățile au fost primul tip de instituții, în care au început reformele de democratizare a educației. Au obținut autonomie, un obiectiv imposibil în timpul regimului comunist.
Admiterea în universități este lăsată la voia conducerii fiecărei Universități, iar din 2007, nu există nici un sistem integrat de admitere. Cele mai multe universități impun un examen de admitere, pentru intrarea în acea instituție de învățământ. Unii, cu toate acestea, din cauza lipsei de relevanță a sistemului au început punerea în aplicare a unui sistem diferit, bazat pe eseuri, interviuri și evaluări de performanță. Acest lucru a fost făcut, pentru că, în majoritatea cazurilor, testele, mai ales cele cu variante multiple, au oferit doar o evaluare superficială.
Ministerul Educației și Cercetării „are rolul de coordonator, organizator și evaluator la procesului educațional, deoarece acesta trebuie să asigure buna funcționare a acestui sector strategic de importanță națională și mai ales buna pregătire umană și profesională a viitoarelor generații de cetățeni și lucrători pe piața muncii naționale, europene și chiar globale”. Deasemea acesta realizează politica guvernului în problemele educației, cercetării și tineretului și adaptează procesul de învățământ la politică.
1.6. Educația și problemele lumii contemporane
Spațiul social contemporan este caracterizat de varietatea problemelor care îl circumscriu: o evoluție rapidă a cunoașterii și tehnologiei, o explozie demografică, amplificarea fenomenelor de sărăcie, șomaj, excluderea socială , proliferarea conflictelor între națiuni, etnii, religii. Toate aceste aspecte formează ceea ce denumim generic „problemele lumii contemporane”.
Educația a apărut concomitent cu societatea umană și va continua să existe de-a lungul întregii evoluții a acesteia, supunându-se legilor generale de dezvoltare a societății.
„Prin caracterul său uman educația este o acțiune ce se desfășoară în mod conștient potrivit unor finalități stabilite prealabil. În cadrul educației ca activitate specific umană, oamenii gândesc, elaborează în prealabil, în plan mental, cea ce ulterior vor desfășura în mod concret, într-un cuvânt, acțiunea educațională se desfășoară în cunoștință de cauză și are un caracter direcțional.”
Procesul educațional se desfășoară, sau ar trebui să se desfășoare, într-o formă sau alta în toate instituțiile societății dar mai cu seamă în familie, școală, biserică și armată, devenind astfel, prin sfera preocupărilor sale, dar în mod special prin efectele dorite, principala responsabilitate a societății, investiția cea mai valoroasă pe care o poate face o societate în membrii săi pe termen lung, deci un profund act social.
„Fenomenul educațional se manifestă la toate nivelurile existenței sociale, atât ca formă de exprimare a comportamentului uman în diferite momente istorice cât și ca efect în sensul determinării evoluției umane prin participarea efectivă a omului a manifestării personalității sale, a educației sale în derularea acestora.” Deci orice manifestare conștientă public a unei anumite experiențe de viață este un act social ce implică actul educațional. Nu se poate vorbi despre un anume fenomen social, economic, politic, cultural, religios, în care educația să nu aibă un rol determinant pentru înțelegerea, cunoașterea, și manifestarea personalității umane în contextul social-istoric.
Educația ca act social determinant prezent în viața socială, în toate formele sale de manifestare, devine eficientă prin mijloacele și modelele de transmitere la nivelul fiecărui individ, al comunității respective, al civilizației ce o caracterizează.
Problematica lumii contemporane se caracterizează prin universalitate, globalitate, complexitate, încorporând tendințe, fenomene noi ce apar în toate zonele lumii.
Dacă la începutul secolului nostru „ educația nouă” anunța voința de inovare a învățământului școlar, și îndeosebi a metodelor și a relațiilor profesor-elevi, „noile educații” sunt purtătoare de noi obiective și mesaje.
Educația pentru schimbare, participare și democrație își propune responsabilizarea individului, pregătirea pentru afirmare și adaptare, pentru a deveni un bun cetățean, conștient de drepturile și responsabilitățile sale.
Educația pentru tehnologie și progres devine necesară în condițiile în care ne aflăm în era computerizării, iar decalajul dintre progresul tehnologic și pregătirea individului pentru o nouă tehnologie și a avea acces la informație generează un nou tip de analfabetism, cel din domeniul utilizării computerului.
Educația pentru mass-media presupune formarea unei atitudini critice, selective față de avalanșa informației oferite de aceasta.
Educația timpului liber se dovedește din ce în ce mai necesară, mai benefică, incluzând componente culturale, artistice, turistice și sociale.
Educația interculturală capătă noi valențe în condițiile creșterii migrației internaționale, ale realizării unei uniunii europene și ale necesității creșterii toleranței etnice și religioase.
CAPITOLUL II
REFORMA SISTEMULUI EDUCAȚIONAL
Reforma a încercat să construiască o școală centrată pe elev, care să-i asigure acestuia dobândirea unor instrumente de procesare înaltă a informațiilor (gândirea critică, luarea avizată a deciziilor, rezolvarea de probleme complexe), precum și de accesare (găsirea cu ușurință a informației adecvate în dicționare, biblioteci, internet) care să faciliteze succesul inserției sociale și profesionale a absolventului
Din păcate reforma învățământului a rămas la jumătatea drumului între centralizare și descentralizare, între oferta deschisă și controlul dirijat, între stagnare și dezvoltare, între decizia unică și responsabilizare.
2.1. Procesul Lisabona
România este participantă încă de la momentul lansării sale în 1999. De atunci și până în prezent a fost adoptat un cadru legislativ complex pentru ca sistemul de educație să se alinieze la cerințele diverselor inițiative la nivel european, pentru a crește mobilitatea studenților, a șanselor lor pe piața muncii, pentru a reduce numărul de specializări universitare și pentru a crește participarea la programele de masterat și doctorale.
Cadrul european mai larg privind dezvoltarea în perspectivă a sistemelor educaționale din Europa a fost fixat de Conferința de la Lisabona a Consiliului European din 23-24 Martie 2000. Aceasta a făcut, să debuteze bine cunoscutul “Proces Lisabona”. Într-un asemenea context, educația a fost plasată în cadrul mai larg al măsurilor de ameliorare în domeniul ocupării, al reformei economice și al coeziunii sociale.
Așa cum se arată în majoritatea documentelor europene, mutațiile din educația din țările Uniunii Europene sunt determinate de comutarea profundă a societăților europene către globalizare și către societatea bazată pe cunoaștere (“knowledge society”).
Principalele provocări
Principalele provocări de la Lisabona au fost definite în cadrul formei preliminare a Concluziilor-Directive, formulate la 23-24 martie 2000. Obiectivul strategic stabilit atunci era: „Europa să devină până în 2010, cea mai competitivă și dinamică societate bazată pe cunoaștere în lume, capabilă să susțină creșterea economică cu locuri de muncă mai multe și mai bune și cu o mai mare coeziune socială”.
Concluziile operative au vizat: adaptarea sistemului educațional și de formare la provocările nemaiîntâlnite ale societății cunoașterii, precum și la cerințele mult mai înalte ale pieței ocupării; creșterea substanțială a investiției în educație; reducerea la jumătate până în 2010 a numărului celor între 18-24 de ani care nu depășesc nivelul învățământului obligatoriu; crearea unor centre de formare conectate la Internet, ca parte a unor rețele locale multi-funcționale de învățare; crearea unui cadru european de definire a competențelor cheie pentru învățarea continuă, limbi străine, cultură tehnologică, antreprenorială, competențe sociale; creșterea mobilității și recunoașterea reciprocă a calificărilor (formale, informale etc.); CV-ul “comun” european, ca mijloc de echivalare a aprecierii capacității cuiva de a ocupa un loc de muncă în Europa.
În martie 2002, Consiliul European de la Barcelona a stabilit următorul obiectiv pentru educație: Comisia Europeană stabilește obiectivul de a face din sistemele educaționale și de formarea din Europa o referință de calitate pentru întreaga lume până în 2010.
Pe baza acestor prime reflecții, trei arii conceptuale, implicit tehnice, au fost abordate și rafinate în timp, în cadrul Uniunii Europene prin recursul la metoda deschisă de coordonare:
* aria obiectivelor educației și a formării;
* aria competențelor cheie;
* aria indicatorilor europeni.
Alături de acestea, diverse grupuri de lucru au abordat domenii specifice: formarea personalului didactic, multiculturalismul, limbile de școlarizare.
Dezideratele enunțate la Lisabona au fost treptat “traduse” în obiective. Acestea au fost elaborate și rafinate în mai multe faze.
Raportul Comisiei Comunităților Europene privind Educația (31.01.2001) menționează o serie de direcții/obiective pentru educație și formare:
* Accentul pe standardele educaționale prin creșterea calității învățării de toate tipurile (școlare, universitare; permanente; formale și informale etc.), dar și prin creșterea calității formării profesorilor și a formatorilor;
* Accesul deschis la învățare (de-a lungul și “de-a latul” întregii vieți; educație mai atractivă; acces mai simplu și mai flexibil la educație; trecerea de la o filieră la alta; Reconsiderarea definiției competențelor cheie necesare pentru societatea cunoașterii;
* Deschiderea educației către lumea înconjurătoare. Bazele reformei în domeniul educației, la nivel european, au fost puse cu un an înainte de Lisabona, prin adoptarea Declarației de la Bologna (19 iunie 1999), semnată de miniștrii însărcinați cu învățământul superior din 29 de state membre, printre care și România.
„Obiectivul principal al Procesului de la Bologna este acela de a crea un spațiu european al învățământului superior, bazat pe cooperare internațională și schimburi academice, un spațiu european atractiv atât pentru studenții și profesorii europeni, cât și pentru studenți și profesori de oriunde din lume”. Prin crearea acestui spațiu european al învățământului superior se urmarea facilitarea mobilității studenților, absolvenților și a personalului din învățământul superior; pregătirea studenților pentru viitoarele lor cariere și pentru viața de cetățeni activi ai unor societăți democratice, și oferirea de sprijin pentru dezvoltarea lor personală și oferirea unui acces larg la învățământ superior de calitate. Cele trei priorități ale Procesului de la Bologna sunt: introducerea unui sistem de învățământ superior cu trei cicluri (licență, master, doctorat), asigurarea calității învățământului și recunoașterea calificărilor și a perioadelor de studii.
Pentru a evalua progresele înregistrate și pentru a stabili noi linii de acțiune, miniștrii educației s-au întâlnit din doi în doi ani, in 2001 la Praga , în 2003 la Berlin, în 2005 la Bergen, ultima întâlnire fiind în 2007 la Londra. Următoarea întâlnire va avea loc în acest an, în aprilie, la Leuven/Louvain-La-Neuve, Belgia.
La conferința ministerială de la Londra s-au luat măsuri pentru înființarea unui Registru al Agențiilor Europene de Asigurare a Calității în Învățământul Superior cu scopul de a crește încrederea în sistemul educațional european și s-a adoptat o strategie cu privire la dimensiunea globală a Spațiului European pentru învățământ superior.
Procesul de la Bologna a crescut treptat de la 29 de state semnatare în 1999 la 46 în prezent. Această extindere denotă faptul că țările europene au recunoscut că sistemele naționale de învățământ superior se confruntă cu provocări interne și externe legate de creșterea și diversificarea curriculei universitare, posibilitățile de angajare ale absolvenților, lipsa de calificări în domenii cheie și dezvoltarea instituțiilor private de învățământ și a educației transnaționale.
Afilierea țărilor la Procesul de la Bologna face posibilă găsirea unor instrumente și soluții unitare care să ajute la rezolvarea acestor probleme și pentru atingerea obiectivelor Agendei de la Lisabona.
Comisia Europeana s-a implicat activ în susținerea procesului de la Bologna prin politicile și programele sale. De exemplu, se oferă sprijin pentru reformele în învățământul superior în țările vecine ale Uniunii Europene prin diferite programe, în special prin programul Tempus. Relațiile cu alte continente sunt susținute printr-o serie de programe de cooperare bilaterală sau multilaterală.
Având în vedere că Procesul de la Bologna vizează numai învățământul superior, după adoptarea Agendei de la Lisabona a devenit clar că trebuiau luate măsuri și în domeniul formării profesionale și a învățării pe tot parcursul vieții. Ca urmare, în 2002 a fost lansat Procesul Copenhaga, cu scopul de a întări calitatea și atractivitatea formării profesionale și pentru promovarea mobilității în rândul studenților și a absolvenților din aria formării profesionale. Tot în anul 2002, pentru a integra acțiunile anterioare din domeniul educației și formării la nivel european (inclusiv Procesul Copenhaga) precum și acțiunile întreprinse în cadrul procesului Bologna, statele membre, la Consiliul European de la Barcelona, au adoptat un program de lucru „Educație și formare 2010”. Programul de lucru identifică trei obiectivele strategice:
îmbunătățirea calității și eficienței sistemelor europene de educație și formare;
îmbunătățirea accesului la educație și formare;
deschiderea sistemelor de educație și formare către lumea întreagă.
Pentru a sprijini dezvoltarea educației, fie cea universitară sau formare profesională), mobilitatea și mai buna integrare pe piața muncii a cetățenilor europeni, Uniunea Europeană a creat o serie de instrumente, care au ca scop interconectarea sistemelor naționale de calificări, facilitând cetățenilor angajarea sau înscrierea la studii în alt stat european, de exemplu: Europass care ajută la înțelegerea și recunoașterea calificărilor și competențelor în toată Europa, Sistemul European de Credite Transferabile, creează o bază comună pentru recunoașterea formală a perioadelor de studii.
Mai mult, pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a integrat inițiativele sale din domeniul educației și formării sub umbrela unui singur program pentru învățarea de-a lungul vieții. Acest program dă posibilitatea cetățenilor europeni, indiferent de vârsta lor, de a beneficia de oportunități de învățare pe tot cuprinsul Europei.
Programul are mai multe componente: patru sub-programe – Comenius (pentru școli), Erasmus (pentru învățământul superior), Leonardo da Vinci (pentru educație și formare profesională), Grundtvig (pentru educația adulților), un program transversal pentru a asigura obținerea celor mai bune rezultate și programul Jean Monnet, menit să susțină activități legate de integrarea europeană și de instituțiile și organizațiile europene în domeniul educației.
2.2. Reforma educației în România
Programele de modernizare a învățământului lansate după 1990 au produs efecte superficiale la nivelul curriculei, materialelor didactice sau procedurilor de evaluare a elevilor.
România se confruntă pe de o parte cu niveluri scăzute de participare la educație, la toate nivelurile, în special în zonele rurale, iar pe de alta parte cu incapacitatea structurilor de educație și de angajare de a se adapta rapid la nevoile în schimbare ale pieței muncii, de aceea inițiativele pentru o reformă profundă în domeniul educației sunt binevenite. Conform statisticilor demografice disponibile, populația de vârsta școlară va înregistra o scădere de aproximativ 20% în perioada 2005-2013, de aceea restructurarea rețelei școlare și a managementului resurselor umane din educație și formare profesională sunt condiții necesare pentru obținerea unui sistem educațional de calitate.
Obiectivele Strategiei de la Lisabona în domeniul educației, se pot atinge prin creșterea participării la educație pe tot parcursul vieții, la educație superioară și prin întărirea capacității sistemelor educaționale și de formare, de a oferi competențele cerute pe piața muncii.
Reforma structurii învățământului superior din România, care se desfășoară în prezent, vizează creșterea mobilității studenților, creșterea șanselor lor pe piața muncii, reducerea numărului de specializări universitare și creșterea participării la programele de masterat și doctorale.
Pachetul legislativ adoptat în domeniul educației aduce universitățile românești mai aproape de Spațiul European al Învățământului Superior.
Prin Hotărârea de Guvern 1175/2006 s-a adoptat o nouă structură a primului ciclu (de licență) pe domenii de studiu, în concordanță cu principiile Procesului Bologna. Decizia cuprinde 15 domenii generale de studiu și specializările corespunzătoare și se aplică tuturor instituțiilor de învățământ superior de stat și particulare. Reducerea numărului domeniilor de studiu permite o mai bună coordonare între oferta de programe de studii a instituțiilor de învățământ superior românești și cea specifică sistemelor de învățământ superior din viitorul SEIS.
O.M.Ed.C. 3235/2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de licență garantează că reforma din curricula programelor primului ciclu în același domeniu de studii include definirea limpede a cunoștințelor și abilităților dobândite de absolvent, diferite de cele dobândite prin ciclurile masterale și doctorale.
Hotărârea de Guvern 404/2006, privind organizarea masteratelor, și Hotărârea de Guvern 567/2005, care definește obiectivul principal al programelor doctorale, constituie cadrul legislativ care definește structurile ciclului doi și trei.
După întrunirea de la Bergen, în învățământul superior românesc s-a acordat o atenție specială dezvoltării programelor post-doctorale. Aceste programe de cercetare avansată cu o durată de doi ani au fost introduse prin O.M.Ed.C. 3861/2005.
O.M.Ed.C. 3617/16.03.2005 generalizează aplicarea Sistemului European de Credite Transferabile (European Credit Transfer and Accumulation System – ECTS) în universitățile românești. ECTS a fost introdus în 1998, dar era folosit mai ales pentru schemele de mobilitate cu partenerii străini. Acest nou Ordin stipulează folosirea generală a ECTS, care stimulează studenții în mobilitatea lor în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior și/sau între programele oferite de diferite universități românești, în mod similar cu libertatea de mișcare promovată de ECTS dincolo de hotare.
Una dintre principalele realizări ale învățământului superior din România, a fost adoptarea Legii 87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Această lege abordează asigurarea calității în mod trans-sectorial, vizând toate organizațiile furnizoare de educație care operează pe teritoriul României.
Legea prevede și crearea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, o instituție de stat independentă cu competențe de acreditare, evaluare academică și asigurare a calității.
Universitățile și-au elaborat propunerile privind programele de studii universitare de masterat de tip nou, și-au creat instituții organizatoare de doctorat și le-au înaintat către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior spre evaluare și autorizare. Totodată, a fost demarat și se află în studiu avansat procesul de adoptare a cadrului național al calificărilor obținute în învățământul universitar.
Pentru conferința ministerială de la Londra din mai 2007, România a elaborat Raportul de țară privind progresele înregistrate în perioada 2005-2007, al treilea din cadrul Procesului Bologna. Pe baza acestui raport, Grupul de urmărire al implementării obiectivelor Procesului Bologna (BFUG) a realizat un set de scoruri naționale, în funcție de criterii specifice pentru fiecare din cele 10 obiective Bologna. România a obținut la acest exercițiu de inventariere a progresului un scor de 52 de puncte din 60 posibile, ceea ce ne plasează printre țările avansate în acest proces.
În perioada 2007 – 2013, sistemul educațional românesc va beneficia de investiții din fonduri structurale, direct sau indirect, prin trei programe de finanțare: Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) și Programul Operațional Regional (Regio). Printre prioritățile vizate a fi finanțate pot fi menționate: creșterea accesului la educația inițială și continuă, învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea managementului la toate nivelele sistemului de învățământ și o infrastructură de ultimă oră.
POS DRU este principalul program de finanțare alocat modernizării sistemului educațional, dar doar primele două axe prioritare sunt destinate educației și formării profesionale inițiale și continue, și se adresează cu precădere învățământului superior, prin activitățile de cercetare și de educație pe care le finanțează.
Până acum, România s-a implicat activ în inițiativele Uniunii Europene de a aduce sistemele educaționale și de formare mai aproape unele de altele, iar întâlnirea din aprilie de la Leuven și Louvain-la-Neuve constituie un nou punct de referință pentru România, întrucât raportul prezentat de țara noastră la conferința ministerială va marca evoluțiile înregistrate în ultimii doi ani în domeniul educației și formării.
În anul 2004 s-a adoptat Legea nr. 288 cu privire la organizarea învățământului superior pe 3 cicluri (licențe, master, doctorat). Începând cu anul universitar 2005-2006 a demarat efectiv organizarea învățământului superior pe cele 3 cicluri de studii. La acest moment sunt adoptate prin hotărâri ale guvernului elementele de cadru metodologic și principial privind organizarea studiilor universitare de masterat și de doctorat.
Pentru Conferința Ministerială de din mai 2007, România a elaborat raportul de țară privind progresele înregistrate în perioada 2005-2007, al treilea din cadrul Procesului Bologna. Pe baza acestui raport, Grupul de urmărire al implemen-tării obiectivelor Procesului Bologna (BFUG) a realizat un set de scoruri naționale, în funcție de criterii specifice pentru fiecare din cele 10 obiective Bologna.
De asemenea, România ia parte la inițiativele europene dedicate dezvoltării educației și formării profesionale, cum ar fi Erasmus Mundus, Programul pentru învățământ de-a lungul vieții, Tempus, „Educație și formare 2010”.
În perioada 2007 – 2013, sistemul educațional românesc va beneficia de investiții din fonduri structurale, direct sau indirect, prin trei programe de finanțare: Programul Operațional Sectorial, Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) si Programul Operațional Regional (Regio).
Printre prioritățile vizate a fi finanțate pot fi menționate: creșterea accesului la educația inițiala și continuă, învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea managementului la toate nivelele sistemului de învățământ și o infrastructura de ultimă oră.
Procesul Operațional Sectorial și Dezvoltarea Resurselor Umane, este principalul program de finanțare alocat modernizării sistemului educațional, doar primele două axe prioritare sunt destinate educației și formării profesionale inițiale si continue. Până acum, România s-a implicat activ in inițiativele Uniunii Europene de a aduce sistemele educaționale și de formare mai aproape unele de altele.
2. 2. 1. Decizii asupra reformei
După 1997 au fost luate în dezbatere trei strategii ale reformei învățământului:
1. reforma prin extensiune, prin generalizarea unor experiențe locale;
2. reforma de inovare, de accelerare a schimbărilor începute;
3. reforma de sistem, mai exact de structură a sistemului educațional.
Analiza modelelor consacrate în reforma sistemelor educaționale contemporane contrariază evident ipoteza asupra limitărilor reformei de sistem. Sistemele educaționale moderne se găsesc astăzi în “Reformă avansată”.
Reforma de tranziție în educație presupune tocmai trecerea de la structura ierarhică, pe verticală, la o structură flexibilă, în rețea. Reforma de sistem se clădește pe politici educaționale coerente și este premisă a tuturor celorlalte inovații. Reforma de sistem este o reformă globală și o reformă de concepție pedagogică. Fără reforma de sistem, celelalte demersuri oricât de bine ar fi proiectate, pot eșua în simple cosmetizări.
În 1977 s-a optat pentru o reformă cuprinzătoare, comprehensivă a învățământului, o reformă neamânată, o reformă acum, concepută ca un ansamblu de șase capitole de măsuri, după cum urmează:
– Reforma curriculară (plan de învățământ, programe, manuale) și compatibilizarea europeană a curriculumului național;
– Trecerea de la învățarea reproductivă la cea creativă, prin rezolvare de probleme și relansarea cercetării științifice în universități;
– O nouă conexiune între școli, licee și universități pe de o parte, și mediul lor înconjurător economic, administrativ și cultural, pe de altă parte;
– Ameliorarea infrastructurii și conectarea la comunicațiile electronice ale lumii de astăzi;
– Reforma managementului școlar și academic prin descentralizare și crearea autonomiei instituționale a unităților de învățământ;
– Inițierea unor forme avansate de cooperare internațională.
Analiza pedagogică a celor șase domenii asumate în reformă relevă cristalizarea unei strategii de re-construcție în învățământ, necesară și imperativă în anii 90.
2. 2. 2. Repere pedagogice ale reformei
Reforma învățământului până în cuprins în principal componentele de curriculum și management, care în lumina politicilor educaționale ale vremii au reprezentat priorități. Focalizarea reformei pe domenii punctuale ale sistemului de învățământ, ca cele enunțate mai sus, este fundamentată de numeroase publicații ale Ministerului Educației și Cercetării.
Analizele asupra inovărilor în învățământ relevă că până în 1997 acestea au fost puțin relevante. Primii cinci ani ai deceniului 2000 sunt caracterizați de amânarea sau blocarea reformei învățământului. Tematica reformei în educație începe să re-capete contur și să re-devină subiect de dezbatere sistematică doar după 1996 si 1997, fapt unanim recunoscut.
Începând cu 1996 s-au organizat numeroase dezbateri pedagogice și nepedagogice cu privire la felul reformei învățământului în noua perioadă de tranziție. Rezultatele acestor dezbateri pot fi sintetizate în următoarele alternative ale dezvoltării, dar validarea lor pe terenul școlii rămâne mereu o temă controversată.
Reforma prin extensiune, prin generalizarea unor experiențe reușite la nivel local sau zonal (grădinițe, școli, licee sau universități) spre sistemul educațional în ansamblul său. Se asumă, în acest caz, un model sau prototip al schimbării, dezvoltat situațional sau conjunctural, dar investit cu atribute cvasigenerale. Sunt inovații pedagogice, care rămân în parte solitare, exemplare unice la nivelul teoriei și al practicii didactice. Școala Waldorf, sistemul Step-by- Step, sistemul Montessory etc. sunt doar câteva exemple de schimbări la scară redusă în învățământ.
Pedagogiile alternative au pătruns la noi cu prea multă ușurință, fără o politică educațională coerentă la nivelul sistemului educațional și fără un concept de evaluare pertinent.
Reforma de inovare, de accelerare a schimbărilor începute. Dificultatea în adoptarea acestui model de reformă, la noi, constă în faptul că până în 1996 nu se poate vorbi de începutul unor schimbări semnificative.
Reforma de sistem, (a se înțelege) de structură a sistemului educațional.
„Evoluția sistemelor educaționale în lume relevă cu argumente solide că felul în care arată învățământul astăzi este rezultatul proiectării și implementării reformei, atât la nivel global, cât și asupra componentelor sale. O notă aparte distinge sistemele educaționale moderne de cele tradiționale (comeniene)”.
2. 3. Aspectele pozitive și negative ale reformei
Cadrele didactice sunt implicate nemijlocit în procesul de reformă și în transformările pe care le presupune racordarea învățământului românesc la învățământul european.
Aspectele pozitive
Unul dintre aspectele apreciate de cadrele didactice în Reforma învățământului a fost programa școlară la decizia școlii și simplificarea ei. Acest aspect a răspuns deselor critici ale cadrelor didactice la caracterul prea stufos și încărcat al programelor de învățământ al căror conținut este greu de asimilat de către elevi.
Un alt aspect considerat pozitiv au fost manualele alternative, testele grilă și metodele moderne de predare, evaluare , dotarea cu mijloace didactice moderne, cu calculatoare.
Școala la 6 ani și învățământul obligatoriu de 10 ani și numărul mic de elevi la clase, sprijinirea elevilor săraci și integrarea rromilor și creșterea numărului de ore la limbile moderne, toate acestea constituie un alt aspect pozitiv al reformei. Reforma pune un accent mai mare pe latura educativă, pe dezvoltarea personalității elevilor și necesitatea bunei lor integrări în societate. Rolul cadrelor didactice în acest sens este de a plasa elevi în centrul activității școlare, să-i antreneze la activitățile practice, creative.
"Cadrele didactice apreciază reforma pentru normele noi pe care le impune și anume: folosirea mijloacelor moderne în cadrul orelor, activarea elevilor în procesul de predare, la orele de practică și în activități educative extra-murale să participe la proiecte noi, individuale de autoeducație".
Aspectele negative
Multitudinea schimbărilor de ordin legislativ, instabilitatea legislației din învățământ și incoerența acesteia este considerată a fi primul aspect negativ al Reformei. Multe din schimbările legislative au sacrificat generații întregi de elevi care au fost expuși la experiențe nereușite. Schimbările erau atât de dese încât cadrele didactice nu mai aveau timpul socialmente necesar pentru a verifica efectele măsurilor luate anterior. Multe manuale alternative, multe auxiliare și chiar neaprobate de minister. Unele dintre aceste manuale erau slabe calitativ care ajungeau la clase prin mijloace neortodoxe. Manualele alternative erau adesea asociate cu programele prea încărcate.
Alt aspect negativ ar fi implementarea Reformei de sus în jos pe de o parte și programele prea încărcate cu schimbări accelerate pe de altă parte. Reforma este cu ritm accelerat și neconformă cu realitatea, schimbările se succed prea repede și au un aspect incoerent. Reformei îi lipsește cunoașterea temeinică a realității din școli și spiritul prospectiv, nu se proiectează învățământul pentru nevoile pieței muncii de peste 10-15 ani, într-o altă conjunctură națională, europeană și globală.
Reforma nu pune accent pe selecția valorică a cadrelor didactice, nu stimulează și nu motivează adecvat tinerii și viitori absolvenți pentru îmbrățișarea carierei de dascăli.
Salariile foarte mici din sistemul de învățământ preuniversitar au determinat scăderea pregătirii acestora, implicit a școlii, iar recent guvernul Boc a propus retragerea celor 100 de euro pe îi primeau cadrele didactice pentru cărți. Condițiile de viață ale acestora aduse la limita subzistenței, duc la scăderea calității procesului de învățământ, fac compromisuri cum ar fi meditațiile care decuplează cadrul didactic de la activitatea temeinică pe care o presupune statutul său, iar în cazuri extreme, duce la emigrație pentru cules de căpșuni.
Printre aspectele negative ale Reformei putem menționa: eliminarea uniformelor care netezeau disparitățile sociale dintre elevi; înlocuirea notelor cu calificative la clasele I-IV, democrația prost înțeleasă de elevi și lipsa unei legislații severe care să asigure un climat civilizat și serios; multitudinea de experiențe fără o finalitate vizibilă de succes.
Idealul de școală al românilor este vechi, a trecut timpul când școala se ridica la rangul de cea mai frecventă aspirație a românilor.
2. 4. Reformă și politica schimbării în sfera educației
Astăzi, mai mult decât oricând, suntem martorii unui proces de regândire a sistemului educațional în întreaga lume. Reforma în domeniul educației pornește de la ideea că orice sistem de învățământ este perfectibil. Aruncând o privire de ansamblu asupra direcțiilor de reformă din diferite locuri de pe glob, este surprinzător să constatăm că, deși conțin anumite particularități, ele sunt construite în jurul unor componente cheie: promovarea alegerii în rândul consumatorilor de servicii educaționale și a concurenței între furnizorii acestora. Asigurarea calității educației se poate realiza printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității unității de învățământ de a elabora, de a planifica și de a implementa programe educaționale, prin care se formează încrederea beneficiarilor în organizația furnizoare de educație, atingând standardele de calitate.
Rezultatele învățării sunt exprimate în termeni de cunoștințe, competențe, valori și atitudini care se obțin prin parcurgerea și finalizarea unui nivel de învățământ sau program de studii.
Este tot mai des recunoscut faptul că deficiența sistemului educațional de a forma tineri competenți și creativi este consecința disponibilității reduse a acestuia de a oferi clienților lui oportunități și alternative. Ce poate fi greșit în încurajarea alegerii și competiției în educație? Este corect ca părinții să aibă dreptul de alegere a școlii pe care o consideră mai bună pentru copilul lor? Atunci, cum poate fi interpretată posibilitatea ca anumite școli (mai puțin solicitate) să-și închidă porțile deoarece consumatorii de servicii educaționale își orientează solicitările către alte școli?
Descentralizarea și concurența între școli va conduce la îmbunătățirea calității programelor analitice și cursurilor academice? Vom lua în considerare patru argumente majore a căror corelare va furniza numeroase motivații pentru încurajarea alegerii.
Primul argument se sprijină pe afirmația că părinții au dreptul fundamental de a decide asupra problemelor legate de copilul lor. Există câteva convenții și declarații internaționale care susțin această idee. De exemplu, Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Organizația Națiunilor Unite în 1948 stabilește că: „…părinții au dreptul prioritar să aleagă felul educației pe care o va primi copilul lor". De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „…în exercitarea funcției de educare și predare, statul va respecta dreptul părinților de a asigura acea educare și predare în conformitate cu convingerile lor filosofice și religioase".
Fiind o prelungire firească a primului, cel de-al doilea argument în justificarea alegerii în educație ar fi acela că părinții sunt cei care decid în alegea școlii care să se potrivească mai bine nevoilor copilului lor. În general, părinții au un mai mare interes în educarea copiilor lor, cât și o mai profundă cunoaștere a posibilităților și nevoilor acestora decât oricine altcineva. Reformatorii sociali, și în special reformatorii educaționali, pornesc de la premisa nefastă că părinții, în special cei săraci și mai puțin educați, nu sunt interesați de educația copiilor lor și nici nu au competența de a decide și alege pentru ei.
Cel de-al treilea argument în susținerea alegerii școlii vine din ideea că o creștere a implicării părinților va conduce la un efect benefic asupra modului în care copilul percepe școala și asupra motivației acestuia. Puțini contrazic faptul că interesul crescut al părinților în educația copiilor lor este, de regulă, folositor în activitatea școlară a copilului.
În societățile moderne, oamenii păstrează valori dintre cele mai diverse în materie de religie, morală sau estetică. Tocmai această diversitate reflectă libertatea pe care societatea modernă o caută și o favorizează.
Un al patrulea argument al alegerii în educație constă în credința că existența unui mediu concurențial, în care școlile să funcționeze, va contribui la îmbunătățirea calității și creșterea diversității serviciilor educaționale. Conceptul de piață în domeniul educației este unul de mare influență în prezent, dar alegerea unei școli nu poate fi similară, în mod nemijlocit, cu actul de cumpărare a unui bun obișnuit.
Odată ce suntem de acord cu argumentele construite în favoarea alegerii, putem trece așadar la identificarea acelor principii de bază pentru o reformă reală a educației, în sensul unei schimbări de substanță a filosofiei privind învățământul și nu doar cosmetizarea formală a acestui sistem.
Măsurile de reformă dezvoltate în continuare urmăresc, în cele din urmă, creșterea alternativelor de furnizare a serviciilor educaționale pentru populație și, totodată, creșterea gradului de implicare a părinților și comunităților în acest proces. Indiferent de originea și orientarea politică a acelora ca propun diferite măsuri de reformă, principiile unei politici circumscrise educației, este considerată un domeniu prioritar prin implicațiile sale sociale, trebuie să fie plasate în afara oricărei controverse.
„Calitatea instituțională rezultă din organizarea internă a infrastructurii disponibile, definită prin următoarele criterii: structuri instituționale, administrative și manageriale, baza materială cu referire la spații școlare și resursele umane grupate în personal de conducere, personal didactic și personal didactic auxiliar.”
Printre aceste principii fundamentale regăsim calitatea educației, egalitatea oportunităților și a accesului la servicii educaționale, autonomie și eficiență economică, diversitate și apropiere de cerințele părinților/copiilor. Se naște însă o întrebare fundamentală pentru procesul de reformă și pentru decidenți: care este pentru România cel mai potrivit aranjament instituțional care să conducă la atingerea scopurilor enunțate mai sus?
Relevanța instituțiilor emană din abordarea că procesul educațional și școlile sunt influențate și coordonate de setul de instituții (reguli) existent în societatea respectivă. Nici o societate sau sistem nu funcționează într-un vid instituțional. Așadar, regulile și normele, structurile existente influențează puternic modul de organizare internă și funcționare a școlilor și, deci, performanța și oferta educațională. Prin urmare, este de așteptat ca aceleași școli să obțină performanțe diferite în condițiile raportării la aranjamente instituționale diferite.
Principii fundamentale ale reformei
Principiile fundamentale ale reformei sunt:
1) Egalitatea șanselor și Oportunități pentru toți. Acestea relevă faptul că reforma în învățământ trebuie să aibă în vedere toate categoriile sociale. Este total nepotrivită și deci de netolerat o reformă ce ignoră anumite grupuri sociale, permițând excluziunea socială a unor indivizi. Este esențial ca reforma sistemului educațional să urmărească promovarea incluziunii sociale, iar, prin aceasta, să aibă loc ridicarea nivelului de educație mai ales în regiunile în care indicatori specifici (gradul de școlarizare, rata de abandon școlar, etc.) scot în evidență situații dramatice.
2) Autonomie
Atingerea principiului "oportunități pentru toți" este mult mai ușor de realizat în condițiile unei reforme centrate pe promovarea autonomiei și diversității.
Prin autonomie înțelegem o creștere a gradului de responsabilizare a școlilor în privința procesului educațional, o creștere a libertății de decizie, toate acestea având scopul de a permite introducerea și asimilarea inovațiilor în școli și în programele școlare.
Reformarea actualului sistem de educație trebuie să vadă în autonomie un stimulent pentru inovare și manifestare creativă. Succesul fiecărei școli va depinde de gradul în care dezvoltă noi metode didactice, noi modalități de transmitere a cunoștințelor. Astfel, creșterea calității educației furnizate în anumite școli poate reprezenta un factor determinant pentru transformarea tuturor treptelor de învățământ..
3) Diversitate
Asigurarea diversității este importantă din două puncte de vedere. Primul se referă la faptul că oamenii au nevoi și așteptări diferite. Este așadar nevoie ca școlile să ofere o mai amplă gamă de servicii educaționale în conformitate cu cerințele și aspirațiile indivizilor. Mai mult, prin asigurarea diversității, școlile vor fi mai capabile să vină în întâmpinarea preferințelor părinților, aceștia din urmă fiind ghidați de evoluția pieței muncii. Al doilea argument scoate în evidență faptul că diversitatea conduce la o mai mare posibilitate de alegere pentru clientul sistemului educațional.
În concluzie, orice propunere de reformă în sfera educației trebuie să fie dezvoltată în jurul a trei valori fundamentale și, mai important, să le satisfacă concomitent: creșterea nivelului de educație, asigurarea egalității șanselor și promovarea alegerii, diversității și inovării în procesul educativ.
„Calitatea actului educațional este demonstrată de eficiența educațională, care constă în mobilizarea de resurse interne și externe, cu scopul de ai determina pe elevii să obțină rezultate cât mai bune în învățare, relevante pentru lumea viitoarelor lor ocupații și compatibile cu lumea valorilor unei societăți democratice bazată pe cunoaștere.” România este participantă la Procesul Bologna încă de la momentul lansării sale in 1999. De atunci și până în prezent a fost adoptat un cadru legislativ complex pentru ca sistemul de educație să se alinieze la cerințele diverselor inițiative la nivel european, pentru a crește mobilitatea studenților, a șanselor lor pe piața muncii, pentru a reduce numărul de specializări universitare și pentru a crește participarea la programele de masterat și doctorale.
CAPITOLUL III
ANALIZA SWOT A ADMINISTRAȚIEI
ȘCOLILOR DIN SECTORUL 6
3.1. Administrația Școlilor din Sectorul 6 București
Administrația Școlilor Sector fost înființată în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 Nr.122, din 11.09.2003 și funcționează ca instituție cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local Sector 6, pentru a gestiona și rezolva în conformitate cu prevederile legale în vigoare, problemele economico-financiare și tehnice ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6."
Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de Învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6 : grădinițe, școli generale, primare, gimnaziale, licee, grupuri școlare, școli profesionale, fac parte din domeniul public al Sectorului 6 din Municipiul București.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6 se denumesc în conținutul Regulamentului de organizare și funcționare, unități de învățământ. Administrația școlilor Sector 6, are sediul în București, Strada Fabricii, Nr.22, Sector 6.
Atribuțiile Administrației Școlilor, Sector 6
Atribuțiile principale ale Administrației Școlilor Sector 6, preocupările și activitățile de bază desfășurate de serviciile instituției sunt următoarele:
* Asigură funcționalitatea bazei materiale a unităților de învățământ, dezvoltarea și protejarea acesteia, desfășoară activități și studii privind necesarul de construcții școlare de investiții, reparații și modernizări ale construcțiilor existente și întocmește programul anual de achiziții publice;
* Stabilește, pe bază de analiză, prioritățile în realizarea obiectivelor de investiții și a lucrărilor de reparații, refaceri, modernizări, repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv și lucrare, în limita fondurilor alocate în bugetul anual, asigurând utilizarea rațională și eficientă a acestor fonduri;
* Deasemenea răspunde de planificarea, de executarea la termen și de calitatea lucrărilor de investiții și reparații și de recepția acestor lucrări, în conformitate cu prevederile legale;
* Colaborează cu celelalte organe ale administrației de stat, cu agenți economici cu capital de stat sau privat pentru rezolvarea problemelor privind buna funcționare a unităților de învățământ (spații pentru învățământ, cantine, mobilier, dotări, cabinete și laboratoare);
* După aprobarea legii bugetului de stat și repartizarea sumelor pe fiecare unitate de învățământ prin hotărâre a Consiliului Local Sector 6, Administrația Școlilor Sector 6 comunică unităților de învățământ bugetele aprobate și asigură ca finanțarea cheltuielilor acestora să se facă în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate în buget;
* Organizează și desfășoară concursuri și examene, în condițiile legii, pentru ocuparea funcțiilor și posturilor vacante din cadrul Administrației Școlilor Sector 6, pentru întregul personal;
* Întocmește, la cererea consiliului local sau a organelor centrale de specialitate, materiale de analiză și sinteză, lucrări, planuri și proiecte privitoare la unitățile de învățământ, asigurând exactitatea datelor cuprinse în ele;
* Gestionează documentațiile economice prevăzute la articolul 3, completează și actualizează aceste documente; accesează fonduri structurale europene pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6.
Administrația Școlilor Sector 6 îndeplinește și alte atribuții stabilite prin lege și prin hotărâri ale Consiliului Local Sector 6.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Administrația Școlilor Sector 6 are următoarea structură organizatorică:
1. Serviciul accesare fonduri structurale si control
2. Serviciul contabilitate, salarizare
3. Serviciul financiar, buget
4. Serviciul licitații și urmărire contracte
5. Serviciul juridic, resurse umane
6. Compartimentul audit
7. Serviciul tehnic,urmărire și recepție lucrări
8. Serviciul investiții, evidența patrimoniului
9. Serviciul administrativ
10. Serviciul întreținere terenuri si atelier
În scopul asigurării funcționării corespunzătoare a procesului de învățământ, Administrația Școlilor Sector 6 are următoarele obiective principale:
– asigurarea respectării legislației economico-financiare în vigoare, referitoare la administrarea și funcționarea bazei materiale a unităților de învățământ;
– asigură buna funcționare a construcțiilor și instalațiilor aferente în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ și o corectă utilizare a acestora;
– cunoașterea stării tehnice a patrimoniului pe care îl administrează, stabilirea priorităților în realizarea obiectivelor de investiții și a lucrărilor de reparație și modernizare în condițiile de calitate și eficiență;
– respectarea strictă a principiilor procedurilor legale pentru atribuirea contractelor de achiziție publică;
– fundamentarea tehnică a proiectelor de buget și urmărirea cheltuirii cu eficiență și în conformitate cu destinația bugetară a fondurilor bănești;
– întocmirea contractelor de achiziție publică atât pentru Administrația Școlilor Sector 6 cât și pentru celelalte unități de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6 și urmărirea respectării clauzelor stipulate în aceste contracte până la data încetării lor ;
– atragerea de fonduri structurale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6.
Pentru realizarea acestor obiective, Administrația Școlilor Sector 6 colaborează cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale altor autorități centrale, cu autoritățile administrației publice locale, precum și cu organisme private autorizate, care au atribuții în domeniul de activitate al Administrației Școlilor Sector 6.
3. 2. Analiza SWOT a Administrației Școlilor Sector 6
Criteriul 1
Contextul legislativ, politic, instituțional și social cu conexiuni
în domeniul educației
Puncte tari:
• Statutul de bun al comunității atribuit unităților școlare, devine o realitate, prin responsabilitățile pe care le are comunitatea în administrarea școlilor.
• Implicarea efectivă a comunității locale în conducerea administrativă a unităților de învățământ, în cunoștință de cauză.
• Accesul comunității la cunoașterea problemelor școlii, contribuie la scurtarea circuitului care trebuia parcurs de la constatarea unei probleme până la rezolvarea acesteia.
•Consiliul de administrație este direct responsabil de coordonarea administrativă a unității de învățământ.
• Prin componența tripartită a acestor consilii se pot identifica mai ușor nevoile educaționale ale comunității și ofertele pieței muncii, în concordanță cu specificul zonei.
• Implicarea părinților și a elevilor dă posibilitatea cunoașterii și acomodării sistemului de învățământ la nevoile si așteptările lor.
• Prin implementarea programelor cu focalizare pe categoriile de copii proveniți din medii defavorizate, a scăzut numărul neșcolarizaților și a celor care părăsesc sistemul de învățământ obligatoriu.
• Promovarea la nivelul Sectorului 6 a programului „a doua șansă” contribuie tot la scăderea numărului de analfabeți și a numărului celor care nu au absolvit învățământul obligatoriu.
Puncte slabe:
• Scăderea numărului de elevi datorată scăderii natalității, și prin aceasta și a numărului cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
• Existența unui număr relativ mare de elevi care abandonează învățământul obligatoriu din cauze de ordin material și familial.
• Schimbarea continuă a sistemelor de conducere din învățământ determină o serie de modificări legislative și nu asigură o continuitate în implementarea politicilor publice.
Oportunități:
• Participarea agenților economici la conducerea unităților de învățământ poate fi un argument în plus pentru aceștia de a contribui la modernizarea școlilor prin sponsorizări, donații, sau prin inițierea și organizarea unor activități comune.
• Comunitatea locală are un rol sporit și hotărâtor în modul de funcționare a unităților de învățământ. Ea poate armoniza conținutul și desfășurarea educației la nevoile regionale și locale, creând astfel premisele unui învățământ eficient pentru comunitate .
Amenințări:
• În unele cazuri, comunitatea locală nu înțelege faptul că școala este un bun al comunității, deci este în responsabilitatea sa și în consecință, are obligația să se implice în activitatea ei. Restructurarea rețelei, transformarea unor unități în unități cu personalitate juridică, implică asumarea unor noi responsabilități, cum ar fi cea de alcătuire a bugetului, prin aplicarea legii autofinanțării
Criteriul 2. Direcțiile de acțiune ale Administrației Școlilor
Sector 6, București
Puncte tari:
• În proporție de peste 95 %, în Sectorul 6 s-a asigurat încadrarea pe posturi cu personal calificat.
• O atenție deosebită s-a acordat în continuare grădinițelor, prin executarea amenajărilor de teren și a locurilor de joacă, igienizărilor și reparațiilor, lucrări care au fost finalizate înainte de începerea noului an școlar. Printr-o finanțare corespunzătoare de la bugetul local de cca. 3.000 mii lei s-au finalizat și recepționat lucrările de mansardare a cinci clădiri de grădinițe (nr. 41, 87, 195, 209 și 246), obiective care au fost date în funcțiune până la începerea anului de învățământ. Prin aceste lucrări de investiții a sporit cu 625 numărul de locuri în grădinițe.
• Urmare a măsurilor și lucrărilor efectuate în etapa premergătoare deschiderii anului de învățământ 2008-2009, toate unitățile de învățământ preuniversitar din sector au obținut aviz sanitar de funcționare, cu excepția unor școli cuprinse în programul BEI la care lucrările sunt în curs de execuție:- Școala nr.191 și Școala nr. 198.
• Au fost întocmite trei studii de fezabilitate pentru construcția a trei săli noi de sport, la școlile generale nr. 172, 176 și școlar „Gheorghe Asachi”.
• S-a desfășurat o activitate continuă de completare și actualizare a documentației referitoare la patrimoniul unităților de învățământ și, implicit, de cunoaștere a necesităților și priorităților lucrărilor de întreținere și reparații.
• Foarte utile, eficiente și operative au fost activitățile desfășurate de Serviciul de Întreținere și Atelier, care în permanență, inclusiv în zilele libere și de vacanță ale elevilor, au făcut constatări și intervenții la fața locului pentru înlăturarea unor defecțiuni la instalații și limitarea pagubelor produse de unele avarii.
• S-a acționat insistent pentru întreținerea corespunzătoare a terenurilor unităților de învățământ, pentru toaletarea copacilor și în special pentru eliminarea pericolelor pe care îi reprezentau arborii uscați din incintele unităților de învățământ; în acest sens am beneficiat de o bună colaborare și un ajutor însemnat din partea Administrației Domeniului Public Sector 6.
• Revizia aparatelor și rețelelor de distribuție a gazelor naturale la toți consumatorii din unitățile de învățământ.
• Revizia, la termenele legale, a tuturor instalațiilor și centralelor termice existente în unitățile de învățământ.
• Revizia și reparația, unde a fost necesar, a tuturor instalațiilor interioare de încălzire cu sursă RADET, astfel ca în sezonul rece să nu avem disfuncții majore în asigurarea confortului termic în toate unitățile de învățământ.
• Deratizare/dezinsecție, salubrizare, revizii și încărcări de stingătoare de incendii.
• Transport alimente.
• Service plite, calculatoare, echipamente.
• Prestarea de servicii de pază și securitate cu personal specializat în toate unitățile de învățământ.
• Asigurarea cu mobilier, accesorii mobilier, aparate de joacă, calculatoare, aparate de aer condiționat și alte elemente de dotări, în conformitate cu solicitările conducerilor unităților de învățământ.
• O comunicare operativă cu unitățile de învățământ privind aprobarea și virarea de credite bugetare către unitățile de învățământ.
• Urmărire, evidență și control eficient privind utilizarea și raportarea utilizării creditelor repartizate.
• Referitor la creșterea siguranței în unitățile de învățământ și asigurarea securității acestora în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/2007, situația se prezintă astfel:
– toate unitățile de învățământ dispun de împrejmuiri perimetrale complete, ceea ce a permis o reglementare mai strictă a accesului în școli;
– în toate unitățile de învățământ este asigurată paza cu personal și firme specializate; este asigurat iluminatul exterior al clădirilor și incintelor, iar la unitățile de învățământ de nivel liceal s-au introdus sisteme de supraveghere, monitorizare, înregistrare și alarmă;
– în colaborare cu Inspectoratul Școlar Sector 6 și directorii de unități de învățământ s-au emis regulamente de ordine interioară cu prevederi concrete asupra condițiilor de acces în școli al profesorilor, elevilor și vizitatorilor;
– împreună cu serviciile de specialitate din Primăria Sector 6, din Administrația Școlilor Sector 6 și organele de poliție se verifică periodic legalitatea amplasării și modului de funcționare a unităților comerciale din incintele și apropierea unităților de învățământ;
– există o bună colaborare în stabilirea de responsabilități și de măsuri în acest domeniu cu Poliția Comunitară Sector 6, Poliția Sector 6 și Jandarmerie.
• Evaluarea directorilor unităților de învățământ, ca etapă a pilotării sistemului de descentralizare, a evidențiat măsura în care activitatea acestora a contribuit la creșterea performanțelor acelei unități.
• Procentul de promovare, la nivelul Sectorului 6 este mai mare față de cel național, peste 90%, superior anului trecut. În acest context este relevantă o comparație a mediilor obținute de elevi în acest an școlar față de anul trecut. Cum acest raport este relativ staționar, se pune problema ratei progresului, a măsurilor care trebuie luate pentru a crește calitatea.
• Rezultatele obținute de elevii din Sectorul 6 la examenele naționale sunt superioare celor din anii precedenți.
• La concursurile școlare, rezultatele elevilor din Sectorul 6 sunt remarcabile (premii la faza națională și internațională a olimpiadelor școlare pe discipline).
• Activitățile educative și extrașcolare desfășurate au avut un impact puternic, fiind foarte apreciate atât de mediul didactic cât și de societatea civilă, de autoritățile locale.
• Numărul unităților de învățământ particular a crescut, cu precădere la nivel de învățământ preșcolar, primar și postliceal.
• Metodele alternative de învățare se aplică într-un număr sporit de școli, la diferite niveluri. Utilizarea acestor metode presupune din partea cadrelor didactice o pregătire specială, deoarece alternativele educaționale reprezintă un ansamblu de idei reformatoare, care promovează alte idei de a concepe educația, alte metode și alte valori decât cele promovate prin învățământul public la un moment dat.
• Cooperarea bilaterală prin finanțare locală s-a materializat în peste 20 de parteneriate
• Activitatea în cluburile școlare și în cluburile sportive școlare este de mare interes pentru elevi, iar rezultatele obținute sunt remarcabile: premii, diplome, distincții, medalii.
• Consiliul elevilor și-a asumat în mod eficient rolul de mediator al problemelor elevilor și al școlilor pe care le reprezintă.
• Numărul proiectelor și programelor în derulare este mai mare decât în anii precedenți, fiind implicate mai multe școli. Aceste proiecte se desfășoară în parteneriat cu diferite organizații publice si private..
• Colaborarea cu alte organizații s-a materializat în acțiuni comune, sponsorizări, donații. Programul de integrare în învățământul de masă la nivelul claselor speciale integrate a continuat și în acest an cu asigurarea programelor de socializare, a unor programe cu cele de la școlile de masă, dar și prin parteneriate și programe cu elevii școlilor de masă. Un accent deosebit s-a pus pe integrarea individuală. În acest caz s-au întreprins măsuri suplimentare specifice fiecărui caz, care au fost implementate de cadrele didactice din școlile respective, dar și de cadrele didactice itinerante și cadrele didactice de sprijin.
Puncte slabe:
• Există încă, la nivelul unității școlare în care baza materială, dotările și materialele didactice sunt învechite și depășite.
• Laboratoarele și cabinetele sunt slab dotate, în special la unitățile de învățământ gimnazial care nu au surse extrabugetare de finanțare.
• În calitate de beneficiari a lucrărilor de igienizare, reparații, modernizări care s-au efectuat pe perioada vacanței de vară, compartimentul tehnic al Administrației Școlilor Sector 6, a făcut o evaluare a acestor lucrări. În multe cazuri lucrările au întârziat, nu s-au încadrat în termenele stabilite prin contract, din terțe motive. Mai delicată este problema calității acestor lucrări care adeseori lasă de dorit. Din aceste cauze, la începutul anului școlar lucrările erau în plină desfășurare sau a fost nevoie de remedieri.
• Există programe care vizează combaterea consumului de droguri în școli și în jurul acestora, dar acțiunile organizate în acest sens sunt insuficiente.
• Informatizarea unor unități de învățământ este învechită sau insuficientă față de numărul de elevi și față de cererea crescută a disciplinelor în care folosirea calculatorului este esențială.
• Unele unități de învățământ școlarizează încă în meserii și specializări care nu mai au cerere pe piața muncii. În paralel există cerere de forța de muncă pentru care nu există alternative educaționale la nivelul municipiului.
• Trecerea la sistemul de autofinanțare, de asumare directă a responsabilității funcționării și supraviețuirii unității de învățământ, a dovedit că mulți dintre directori nu sunt pregătiți.
• Numărul terenurilor și a sălilor de sport este insuficient, iar dotarea acestor baze cu material sportiv adecvat este deficitară, astfel încât elevii nu pot să desfășoare o activitate corespunzătoare.
• Dotările din bibliotecile școlare sunt învechite și deficitar folosite.
• S-au înregistrat cazuri de abateri grave comise de elevi, de minori.
• Curriculumul la decizia școlii nu este întotdeauna întocmit conform dorințelor elevilor, a și a cerințelor pieței muncii, ci în funcție de voința sau posibilitățile imediate a școlii.
• Activitatea psihologului școlar este destul de modestă, deși aceasta activitate este indispensabilă întrun sistem educațional modern.
• Orientarea școlară și profesională a elevilor nu este suficient legată de competențele elevilor, dar nici de oferta viitoare a comunității în privința continuării studiilor sau a încadrării în muncă.
• De multe ori, experiențele pozitive sunt prea puțin mediatizate și, de cele mai multe ori mediatizarea se referă la situațiile delicate, atipice care nu au efecte pozitive asupra tinerilor.
Oportunități:
• Sprijinirea unităților școlare și a cadrelor didactice implicate sau interesate în derularea diferitelor proiecte naționale și internaționale de tip: Magister, Comenius, Phare, Educație incluzivă, A doua șansă, Socrates, Leonardo da Vinci, Arion.
• Prin implementarea unor programe guvernamentale au început lucrările de reabilitare a unor unități de învățământ, construirea unor săli de sport la standarde europene, precum și utilarea cu mobilier a multor unități școlare.
• Tot prin intermediul unor programe guvernamentale s-au asigurat manuale gratuite tuturor elevilor din nivelul gimnazial, dar și unor elevi de liceu provenind din medii defavorizate.
• Acordarea mai multor tipuri de burse pentru elevi (atât pentru cei cu rezultate bune la învățătură și pentru cei proveniți din familii mai modeste cât și pentru cei care prezintă un anumit tip de handicap) și creșterea cuantumului acestora.
Amenințări:
• Multe dintre unitățile de învățământ funcționează în clădiri care au fost retrocedate sau vor fi retrocedate vechilor proprietari. Astfel, în scurt timp vom fi în situația de a asigura noi locații pentru aceste unități.
• Absenteismul este încă o mare amenințare, mai ales pentru elevii din clasele superioare.
Criteriul 3
Resursa umană din instituțiile de învățământ
Puncte tari:
• Un număr însemnat de cadre didactice sunt autori ai unor lucrări științifice și publicații de specialitate.
• Un număr mare de cadre didactice fac parte din comisiile naționale ale Ministerului educației, sunt colaboratori ai diferitelor comisii și organizații de profil.
Puncte slabe:
• În ultimii ani se înregistrează o mare fluctuație a personalului didactic, ceea ce are repercusiuni negative asupra principiului continuității, deosebit de important în asigurarea calității în educație.
• Unele cadre didactice manifestă lipsa de disponibilitate în a desfășura activități neplătite.
Oportunități:
• Acordarea de prime pentru cadrele didactice care țin ore suplimentare în unitățile din învățământ.
• Reglementarea unui sistem de salarizare motivant, precum și oferirea unor premii și bonusuri în funcție de rezultatele obținute la clase.
• Asigurarea perfecționării continue pe diverse domenii a personalului didactic.
• Oferirea posibilității de participare la schimburi de experiență între școli atât locale și naționale, dar și internaționale.
Amenințări:
• Există încă cadre didactice și directori care nu au înțeles că obiectul muncii este elevul, că el este clientul nostru, că școala trebuie să presteze o activitate care să satisfacă nevoile și așteptările beneficiarilor: elevul, familia acestuia și, în final comunitatea.
• S-a constatat că unii directori mai au încă dificultăți în înțelegerea și aplicarea reglementărilor impuse de lege, că școala se confundă cu o proprietate personală, că există încă reținere față de colaborarea pe care trebuie să o aibă școala cu celelalte organizații din comunitate.
Identificarea problemelor strategice pe baza analizei
* Obiectivul de bază al conducerii Administrației Școlilor Sector 6 și al serviciilor de specialitate a fost ca printr-o mai bună fundamentare, organizare și execuție a lucrărilor de întreținere, reparații și investiții si să se asigure o funcționalitate corespunzătoare bazei materiale a unităților școlare și, implicit, condiții cât mai bune procesului educațional și de învățământ
* Resursele bugetare alocate de C.L. Sector 6 în anul 2008 au fost utilizate în conformitate cu destinația lor precisă și cu respectarea prevederilor legale, vizând în principal următoarele : igienizarea spațiilor de învățământ, revizia și reparația instalațiilor aferente construcțiilor, în special a celor de încălzire, alimentare cu apă și canalizare, reparații de învelitori și hidroizolații terase, îmbunătățirea gradului de izolare termică a fațadelor clădirilor (termosisteme).
* Colaborarea între unitățile de învățământ, și autoritățile publice locale
* Asigurarea unei baze materiale corespunzătoare resurselor umane
* Capacitatea de implementare și derulare a unor proiecte și programe naționale și internaționale cu impact educativ
* Armonizarea ofertei educaționale la specificul zonal și cu ofertă de locuri de muncă
Strategii care răspund problemelor identificate
1. Colaborarea între unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Autoritățile Publice Locale
* Organizarea unor consfătuiri și activități de formare pe tema descentralizării învățământului preuniversitar. La aceste acțiuni vor participa reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu activitate în domeniul educației: directori, contabili, reprezentanți ai autorităților și comunităților locale, ai părinților și elevilor, ai mediului economic și de afaceri. Consecința imediată va fi o mai bună conștientizare din partea participanților a rolului pe care îl vor juca în funcționarea unităților de învățământ, în asigurarea unui sistem de învățământ modern, în conformitate cu cerințele și nevoile comunității.
* Promovarea în mediul de afaceri al orașului, a oportunității și necesitații investiției în educație, ca investiție pe termen scurt, mediu și lung, cu un mare grad de eficiență apropiată și îndepărtată.
Acest demers este posibil prin:
• consultarea factorilor implicați în legătură cu perspectiva locurilor de muncă, a specializărilor cu deficit de personal calificat sau specializat.
• colaborarea și cofinanțarea unor activități cu caracter educativ, social sau caritabil.
• organizarea, în parteneriat, a unor cursuri și programe de formare și specializare.
* Legarea într-un sistem informatic a tuturor unităților școlare. Un alt aspect al acestei măsuri este necesitatea angajării de informaticieni care să se ocupe de întreținerea și utilizarea rețelei.
* Consultarea consiliului elevilor în legătură cu problemele care sunt în interesul acestora.
* Identificarea și formularea în colaborare cu alte instituții abilitate a unui program prin care să realizăm scăderea ratei absenteismului și monitorizarea acestui fenomen.
* Organizarea, la nivelul consiliului local, a unor comisii mixte care să se ocupe cu precădere de soluționarea problemelor elevilor, fie sociale, materiale sau de altă natură.
* Asigurarea securității elevilor în spațiile de învățământ. În acest sens activitatea jandarmilor din școli și a poliției de proximitate trebuie să aibă un caracter educativ mai accentuat, să nu se limiteze la sancționare sau mustrare.
* Sprijinirea prin burse și premii a elevilor capabili de performanță și a celor cu cerințe educaționale speciale.
* Recompensarea cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite.
2. Asigurarea unei baze materiale corespunzătoare și resursele umane
* Realizarea la nivelul Sectorului 6 a unei analize asupra situației juridice a spațiilor de învățământ și asupra stării acestora. În urma acestei analize, se poate întocmi un plan concret, eficient și echitabil, de reabilitare, reparare și modernizare a spațiilor de învățământ.
* Proiectarea și realizarea unui campus preuniversitar cu focalizare pe învățământul vocațional de artă. Învățământul artistic de toate nivelele necesită spații speciale pentru desfășurarea unei activități de performanță. Liceul „Mircea Eliade”, și Școala nr. 157, Grădinița nr. 83, la care s-au constatat unele probleme litigioase (suprapuneri de drept de proprietate).
* Încurajarea agenților economici să investească în modernizarea unităților școlare sau să contribuie prin donații și sponsorizări la utilarea și modernizarea lor.
* Identificarea, la nivelul Sectorului 6, a perspectivei de dezvoltare astfel încât să se realizeze o reorientare a ofertei educaționale în funcție de nevoile viitoare.
* Reabilitarea și modernizarea bazelor și a sălilor de sport existente.
* Asigurarea în toate școlile a condițiilor minimale de desfășurare a orelor de educație fizică.
* Realizarea, cu sprijinul agenților economici, a unor laboratoare și mini ateliere de producție pentru pregătirea elevilor din școlile de arte și meserii. Această activitate ar asigura școlii venituri suplimentare, extrabugetare și ar contribui la formarea unei forțe de muncă calificată.
* Sprijinirea prin burse, premii și alte forme de recompensare a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare.
* Încurajarea agenților economici în încheierea unor contracte, pe bază de burse pentru elevii din școlile de arte și meserii care vor putea lucra în întreprinderile acestora.
* Reabilitarea curților unităților școlare și a spațiilor de joacă din incinte, astfel ca acestea să asigure securitatea copiilor și să devină spații de recreere.
* Crearea, la nivelul consiliului local, a unui fond de urgență care va fi folosit în cazul apariției unor situații extreme, de defecțiuni, calamități.
* Implicarea directorilor și a potențialilor directori în cursuri de formare managerială.
* Modernizarea bibliotecilor școlare și transformare lor în centre de informare și documentare. În afară de aspectul financiar al problemei, se impune o activitate de formare a bibliotecarilor.
* Cabinetele medicale și cabinetele stomatologice au încă un statut neclar. Activitatea lor este doar profilactică. Deși numărul acestor cabinete este destul de mic, încadrarea lor este corespunzătoare, mai puțin dotările și materialele specifice de care dispun, cu toate că solicitările sunt foarte mari.
3. Capacitatea de implementare și derulare a unor proiecte și programe naționale și internaționale cu impact educativ
* Sub directa responsabilitate a Primăriei Municipiului București s-a derulat și în 2008 Proiectul de reabilitare a infrastructurii educaționale în București prin contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, contract ce a fost prelungit prin HG 1365/2007 până la finele anului 2010 și în care sunt cuprinse și 19 unități de învățământ din Sectorul 6. Din totalul de 8 școli cuprinse în etapa I cu termen de finalizare 2007, în anul 2008 au fost recepționate primele lucrări de reabilitare în 3 școli (nr. 174, 164 și 279) și este în curs de finalizare Grădinița nr. 37 din șos. Virtuții nr. 9-11 din totalul de 8 cuprinse. Alte 3 unități școlare (nr. 206, 191 și 198) sunt încă în curs de reabilitare, termenul de dare în funcțiune fiind depășit cu aproape un an până în prezent, iar la școala nr. 311 lucrările sunt sistate pe durată nedeterminată. Dintre cele 11 unități școlare din sector cuprinse în etapa a II a a Programului de reabilitare, constructorii au mai primit dispoziție de începere a lucrărilor cu data de 1 Iulie 2008 în 3 unități școlare, în prezent activitatea desfășurându-se numai în școlile 193 și 153.
* Urmare a modului defectuos de derulare a acestui program, a termenelor de execuție mereu depășite și încălcate, din bugetul local au fost alocate sume importante de bani pentru rezolvarea numeroaselor avarii la instalațiile electrice, termice și sanitare și pentru igienizarea acestora în vederea creării unor condiții cât mai optime de desfășurare a cursurilor și în aceste școli cuprinse în proiect.
* Administrația Școlilor Sector 6 a depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, primul proiect ce vizează absorbția fondurilor comunitare dedicate domeniului educațional. Proiectul vizează dezvoltarea și implementarea unui Sistem Informatic Integrat pentru asigurarea comunicării între administrația locală a sectorului 6 și unitățile de învățământ preuniversitar în scopul organizării, eficientizării și monitorizării activității acestora și promovarea interacțiunii între sectorul public și cetățeni prin valorificarea potențialului TIC prin fluidizarea comunicării între toți cei implicați în desfășurarea procesului educațional: Administrația Școlilor 6, unitățile de învățământ din sectorul 6, elevi, părinți.
* Proiectul “E-Comunicare EDU6-RO” va fi implementat de către Administrația Școlilor Sector 6 împreună cu Direcția Economică din cadrul Primăriei Sector 6. Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.033.665, 42 lei.
* Cunoașterea obiectivelor și abordarea specifică a conținutului și a scopului urmărit de un anume program sau proiect.
* Încurajarea inițierii de proiecte și programe originale, care au la bază particularitățile zonei sau nevoile exprimate de comunitate.
* Consensul grupurilor de interese în acceptarea lansării și sprijinirii unui proiect.
* Acceptarea și încurajarea promovării unor proiecte originale și a celor cu impact puternic asupra comunității locale, cu un larg orizont de deschidere la specificul local și zonal.
* Conștientizarea faptului că derularea oricărui program european este un excelent prilej de modernizare și afirmare a sistemului nostru educațional atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice implicate.
* Încurajarea agenților economici de a sprijini derularea proiectelor.
* Promovarea, la nivelul comunității a implicațiilor și rezultatelor acestor proiecte și programe, recompensarea și diseminarea în teritoriu a experiențelor pozitive.
* Finanțarea de către comunitate a proiectelor și programelor.
4. Armonizarea ofertei educaționale la specificul zonal și cu oferta de locuri de muncă
Oferta educațională trebuie construită în concordanță cu situația existentă la un moment dat, dar și în funcție de perspectiva de dezvoltare viitoare a zonei, având la bază potențialul uman de care dispunem, elevi și cadre didactice, dar și dorințele exprimate de aceștia în legătură cu evoluția lor școlară sau profesională.
Armonizarea acestei oferte presupune parcurgerea mai multor etape:
Analiza și studiul economic al nevoii de forță de muncă, a meseriilor și specializărilor de perspectivă. Acest lucru se poate realiza numai cu sprijinul nemijlocit al agenților economici și al instituțiilor specializate în prognoze și în activitatea de ocupare a forței de muncă.
Analiza modului în care nivelul actual al sistemului de învățământ poate asigura școlarizarea pentru meseriile și specializările cerute pe piață.
Adaptarea bazei materiale și a personalului didactic la noile cerințe.
Atragerea agenților economici în procesul de modernizare a bazei materiale.
Organizarea de cursuri de formare pentru cadrele didactice.
Încurajarea elevilor, pe baza analizei competențelor lor, spre forme și specializări de perspectivă.
Implicarea comunității locale în organizarea și desfășurarea programelor de tipul „a doua șansă” care se adresează celor care și-au întrerupt studiile minimale / obligatorii și au vârsta depășită
Este necesară implicarea comunității în școlarizarea copiilor proveniți din medii defavorizate, cu focalizare pe rromi. Ar fi benefică școlarizarea acestor tineri în meserii atractive, care să țină cont de specificul lor național, de aptitudinile lor specifice.
CONCLUZII
În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății.
Educația pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea calității umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viață. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin "a fi și a deveni". Educația te face OM!
În contextul educațional, omul îndeplinește concomitent rolul de educator și educat, fiind în același timp cauză și efect, deci este în centrul tuturor preocupărilor întregii societăți, iar ca urmare este investiția cea mai valoroasă pe care o poate face societatea în membrii săi.
A învăța pentru viață presupune o dezvoltare mai bună a propriei personalități, precum și posibilitatea de a putea acționa cu o mai mare autonomie, cu o capacitate de judecată și o responsabilitate sporită. Pentru atingerea acestor obiective, în educația unui individ nu trebuie omis nici unul dintre potențialurile acestuia: memoria, puterea sa de judecată, simțul estetic, îndemânarea sau capacitățile sale comunicative.
În vreme ce sistemele educaționale formale tind să minimalizeze aportul acumulării de cunoștințe, ignorând mai degrabă celelalte moduri de a învăța, astăzi devine din ce în ce mai important să înțelegem procesul educațional ca un întreg. Atât reformele în domeniul educației, cât și politica educațională, trebuie astfel să se orienteze spre viitor, atât din punct de vedere al conținuturilor, cât și din cel al metodelor.
Reforma a încercat să construiască o școală centrată pe elev, care să-i asigure acestuia dobândirea unor instrumente de procesare înaltă a informațiilor (gândirea critică, luarea avizată a deciziilor, rezolvarea de probleme complexe), precum și de accesare (găsirea cu ușurință a informației adecvate în dicționare, biblioteci, internet) care să faciliteze succesul inserției sociale și profesionale a absolventului.
Din păcate reforma învățământului a rămas la jumătatea drumului între centralizare și descentralizare, între oferta deschisă și controlul dirijat, între stagnare și dezvoltare, între decizia unică și responsabilizare.
BIBLIOGRAFIE
*** Cartea albă a reformei învățământului, decembrie 1998
*** Reforma curriculară, Ministerul Educației Naționale;
*** Ministerul Educației, Cercetării și Inovării – Procesul de la Bologna ;
*** Reforma învățământului din România: condiții și perspective, Ministerul Învățământului, Institutul de Științe ale Educației, București, 1993;
ALEXANDRU IOAN, Administrație publică. Teorii, perspective, Editura Lumina Lex, 2005;
ARISTOTEL, Politica, Editura Humanitas, 1992;
BÂRZEA CEZAR, Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;
CIOBANU-BĂCANU MARIA; PETRUȘ ALEXANDRU, Școala românească încotro?, Pitești, Editura Paralela 45, 2004;
CHIȘ V., Sisteme educaționale contemporane: structură, conducere și paradigme ale reformei, “Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998;
CUCOȘ CONSTANTIN, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996;
JINGA IOANA; ISTRATE ELENA, Manual de pedagogie, București, Editura ALL, 2008;
LERNFÄHIGKEIT, Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert, Editura Comisia Germană UNESCO, Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997;
MARGA A., Reforma învățământului acum, “Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998;
MARGA A., Educația în tranziție, Dacia, Cluj-Napoca, 1999;
MARCU F; MANEA C., Dicționar de neologisme al limbii române, Editura Academiei Române, București, 1986;
MATEI LUCICA, Management public, Editura Economică, București;
POTOLEA DAN, Teoria curriculum-ului. Note de curs, 1991;
SCHIFIRNEȚ CONSTANTIN, Sociologie, Editura Comunicare.ro, București, 2004;
TONCA IOAN, Managementul educațional, București, Editura Didactică și Pedagogică S.A., 2007;
*** O.U.G. nr. 75/12. 07. 2005;
***
***
*** Legea nr. 85/1995 Legea învățământului publicată în Monitorul Oficial Partea I;
***
The Romain Educațional Pollicy in Trasition, UNESCO;
http://www.edu.ro/refcurric.htm;
http://www.edu.ro/cartealb.htm;
http://www.mcrel.org/resources/articles/curr-reform dec98.asp;
http:// www.dados.ro.
http://www.as6.ro
BIBLIOGRAFIE
*** Cartea albă a reformei învățământului, decembrie 1998
*** Reforma curriculară, Ministerul Educației Naționale;
*** Ministerul Educației, Cercetării și Inovării – Procesul de la Bologna ;
*** Reforma învățământului din România: condiții și perspective, Ministerul Învățământului, Institutul de Științe ale Educației, București, 1993;
ALEXANDRU IOAN, Administrație publică. Teorii, perspective, Editura Lumina Lex, 2005;
ARISTOTEL, Politica, Editura Humanitas, 1992;
BÂRZEA CEZAR, Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;
CIOBANU-BĂCANU MARIA; PETRUȘ ALEXANDRU, Școala românească încotro?, Pitești, Editura Paralela 45, 2004;
CHIȘ V., Sisteme educaționale contemporane: structură, conducere și paradigme ale reformei, “Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998;
CUCOȘ CONSTANTIN, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996;
JINGA IOANA; ISTRATE ELENA, Manual de pedagogie, București, Editura ALL, 2008;
LERNFÄHIGKEIT, Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert, Editura Comisia Germană UNESCO, Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997;
MARGA A., Reforma învățământului acum, “Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998;
MARGA A., Educația în tranziție, Dacia, Cluj-Napoca, 1999;
MARCU F; MANEA C., Dicționar de neologisme al limbii române, Editura Academiei Române, București, 1986;
MATEI LUCICA, Management public, Editura Economică, București;
POTOLEA DAN, Teoria curriculum-ului. Note de curs, 1991;
SCHIFIRNEȚ CONSTANTIN, Sociologie, Editura Comunicare.ro, București, 2004;
TONCA IOAN, Managementul educațional, București, Editura Didactică și Pedagogică S.A., 2007;
*** O.U.G. nr. 75/12. 07. 2005;
***
***
*** Legea nr. 85/1995 Legea învățământului publicată în Monitorul Oficial Partea I;
***
The Romain Educațional Pollicy in Trasition, UNESCO;
http://www.edu.ro/refcurric.htm;
http://www.edu.ro/cartealb.htm;
http://www.mcrel.org/resources/articles/curr-reform dec98.asp;
http:// www.dados.ro.
http://www.as6.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reforma Sistemului Educational (ID: 160416)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.